You are on page 1of 68

1

CONSTRUCTII HIDROTEHNICE

Generalităţi

Dezvoltarea societăţii umane este strâns legată de asigurarea resurselor de apă. Cele mai vechi lucrări hidrotehnice s-au realizat pentru
asigurarea apei pentru irigaţii şi pentru alimentarea cu apă potabilă.
Printre primele lucrări cunoscute de acest tip, realizate în antichitate, sunt sistemul de irigare început cu 3000 î.Hr. în Persia şi care
furnizează şi în prezent aprox. 80% din necesarul de apă pentru irigaţii din regiunea numit Qanat.
Lucrări similare, datând din aceeaşi perioadă s-au descoperit recent în Caral – pe valea Supe, în Peru şi reprezintă un sistem agricol
complex cu lucrări de irigaţii.
Unul din cele mai vechi oraşe care dispuneau de construcţii pentru asigurarea apei este Knossos situat în vecinătatea capitalei insulei Creta,
Iraklion. Cnossos a fost pentru locuit în urmă cu 6000 de ani iar apeductele şi sistemele de canalizare ce deserveau acest oraş datează din perioada
civilizaţiei minoice (2800-1100 î.Hr.). Apeductele furnizau apa prin conducte sub presiune palatului din Knossos, iar sistemul de canalizare
constata din două colectoare separate, unul pentru ape uzate şi altul pentru a colectarea apei de ploaie. Palatul a fost distrus de un cutremur în jur
de 1450 î.Hr.
În Anatolia, Turcia, din perioada 2000-200 î.Hr., există multe vestigii ale sistemelor antice de alimentare cu apă urbane, inclusiv conducte,
canale, tuneluri, sifoane, apeducte, rezervoare, cisterne, şi baraje. Un exemplu în acest sens este oraşul Efes, pentru care apa se asigura prin
intermediul unui mic baraj si un sistem de conducte ceramice două de secţiune mare şi una mai mică, avînd o lungime de 6-km. Oraşul dispunea şi
de un sistem de băi cu apa caldă şi încălzire centrală.
Romani au construit apeducte pe structuri supraînălţate pentru a asigura panta necesară transportului debitului de apă spre un rezervor de
distribuire iar apoi apa era transmisă prin trei conducte de plumb către fântâni, bai publice şi casele private. Au realizat de asemenea lucrări de
desecare a mlaştinilor pentru a obţine noi terenuri agricole si pentru a combate bolile provocate de traiul în vecinătatea acestora.
Alte construcţii hidrotehnice importante realizate în antichitate sunt cele din China, Marele Canal în lungime de 1782 km realizat cu
începere din sec II î.Hr. şi utilizat pentru combaterea inundaţiilor şi transport, sistemele de irigaţii din Sri Lanca cuprinzând primele mari
rezervoare pentru înmagazinarea apei de ploaie şi canale utilizate pentru irigaţii realizate începând din secolul 5 î.Hr.


1.2. Economia apelor şi ramurile ei

Apa a constituit si constituie un factor esenţial în dezvoltarea societăţii umane, ocupând un loc de frunte în economia tuturor statelor.
Rezervele de apă pe globul pământesc sunt aparent inepuizabile, stocul anual al cursurilor de apă se aproximează la circa 30000 km
3
. Aceste
resurse sunt insă repartizate neuniform pe suprafaţa globului iar regimul lor de repartiţie variază în timp. Pentru a le putea folosi pentru
satisfacerea nevoilor sale societatea omeneasca a trebuit sa se adapteze. Totalitatea măsurilor necesare satisfacerii necesităţilor consumului de apă
al societăţii formează o parte a economiei naţionale care se numeşte gospodărirea sau economia apelor.

Ramurile economiei apelor sunt:
a) Hidroenergetica - este ramura economiei apelor care se ocupă cu folosirea şi amenajarea energiei cursurilor de apă.
b) Transportul pe apă - se ocupă de navigaţie şi plutărit; transportul pe apă este considerată cea mai ieftină ramură a economiei apelor si
include şi transportul oamenilor şi a mărfurilor.
c) Hidroamelioraţia - se ocupă cu lucrările de alimentări cu apă, desecări si de combatere a eroziunii solurilor.
d) Alimentarea cu apă şi canalizarea - pentru localităţi şi pentru industrii.
e) Alte folosinţe (navigaţie de agrement, yachting şi sporturi nautice, înot, pescuit sportiv, scop peisagistic).
Un rol deosebit de important în economia apelor îl ocupă combaterea influenţelor negative ale apelor care duc la degradarea terenurilor,
eroziunea malurilor şi la inundaţii.

Folosirea complexă a cursurilor de apă. Principii.

Prin folosirea complexă a cursurilor de apă se urmăreşte realizarea amenajărilor astfel încât să fie satisfăcute cerinţele impuse de
necesităţile mai multor sectoare de activitate (de exemplu, un nod hidrotehnic bine gândit şi realizat poarte rezolva atât alimentarea cu apă a
regiunilor învecinate, cât şi problema folosirii energiei apei, asigurarea condiţiilor de navigaţie pe râu, creşterea fondului piscicol al râului, etc.).
Folosirea complexă a cursurilor de apă este principiu de bază al gospodăririi apelor.
Folosirea complexă a cursurilor de apă presupune respectarea următoarelor principii:
- utilizarea concomitentă a cursului de apă în mai multe scopuri;
- să nu se excludă posibilitatea dezvoltării ulterioare a altor ramuri ale economiei apelor;
- amenajarea cursurilor de apă trebuie făcută pe baza planurilor de amenajare integrală a apelor într-un bazin;
Respectarea principiilor folosirii complexe a cursurilor de apă este dificilă deoarece unele folosinţe necesită debite uniforme, alte folosinţe
cer debite neuniforme sau periodice, ca de ex.: irigaţiile; unele folosinţe consumă apa, ca de ex.: irigaţiile şi alimentările cu apă; alte folosinţe
utilizează apa fără a-i micşora debitul, ca de ex.: transportul pe apă, energetica, etc.
Toate amenajările cursurilor de apă executate în ţara noastră respectă aceste principii.

Amenajarea râurilor Bistriţa - Siret

Bazinul hidrografic al râului Bistriţa localizat în zona montană şi subcarpatică a Carpaţilor Rasăriteni are o suprafaţă totală de peste 4000
km
2
şi aduce în râul Siret la intrare in jud. Bacău un debit mediu de 70 54 m
3
/s.
Amenajarea hidroenergetică pe râul Bistriţa a început prin lucrări pe cursul său mijlociu , între Bicaz şi Bacău, care dispune de un important
potenţial hidroenergetic unitar (1200 kW/km), lungimea sectorului amenajat fiind de 125 km, cu o diferenţă de nivel de 372 m şi o lungime totală
de 279 km.
Amenajarea hidroenergetică a râului Bistriţa poate fi împărţită în 4 etape importante. (fig. )
Etapa 1 - realizată între anii1950 - 1962 a cuprins hidrocentrala de la Stejaru cu marele lac de acumulare Izvorul Muntelui cu un volum
total de 1230 milioane m
3
. Izvorul Muntelui este cel mai mare lac de acumulare ce s-a putut realiza pe râurile interioare şi realizează o compensare
supraanuală de care beneficiază atât centrala de la Stejaru cu o putere de 454 MW şi o producţie de 434 GWh/an cât şi cascada de 12 hidrocentrale
din aval pană la vărsare ca şi hidrocentralele de pe Siret din aval de vărsarea Bistriţei.
Etapa 2 - a constituit-o realizarea între 1959 şi 1966 a cascadei de 12 hidrocentrale de joasă cădere şi medie putere echipate cu turbine
Kaplan fabricate pentru prima data în România, în cadrul careia se disting:
- sectorul Pângăraţi-Vaduri ce cuprinde 2 centrale cu debite instalate de 180 - 200 m
3
/s;
- sectorul Piatra Neamţ-Buhuşi ce cuprinde 6 centrale cu debite instalate de 80 - 84 m
3
/s;
- sectorul Racova-Bacău ce cuprinde 4 centrale cu un debit instalat de 180 m
3
/s;
2
Dintre cele 12 hidrocentrale, cele de la Piatra Neamţ şi Pângăraţi sunt de tipul centrala-baraj iar celelalte hidrocentrale de la vaduri, Roznov
I, Roznov II, Zăneşti Costişa, Buhuşi, Rahova, Gîrleni, Bacău I şi Bacău II sunt de tipul centrală pe canal de derivaţie.
Centralele hidroelectrice Vaduri, Racova, Gîrleni, Bacău I şi Bacău II au lacuri de acumulare proprii însumând un volum de 52 milioane m
3
Puterea instalată a celor 12 hidrocentrale este de 244 MW, iar producţia medie de energie de 749,5 GWh/an.
Etapa 3 - terminată în anul 1980, a cuprins devierea din râul Bicaz a unui debit de 4,1 m
3
/s în lacul Izvorul Muntelui şi creşterea pe această
cale a energiei produse de centrala de la Stejaru cu 42 GWh/an.
Lucrarea a cuprins construcţia unui baraj de priză pe râul Bicaz la Taşca şi a unei galerii cu o lungime de 9845 m.
Etapa 4 - începută în 1989 cuprinde amenajarea râului Bistriţa în amonte de lacul Izvorul Muntelui pe sectorul Borca- Poiana Teiului, în
lungime de 19, 5 km, în 2 trepte ce vor totaliza o putere instalată de 45 MW şi o producţie de energie de 133 GWh/an.
Ultimul sector prevăzut a se amenaja în viitor este cuprins între Vatra Dornei şi Borca unde prin realizarea unei trepte se va instala o putere
de 130 MW.
Principalele volume de lucrări executate pentru hidrocentrala de la Bicaz au fost:
- excavaţii în aluviuni 200000 m
3

- excavaţii în rocă 350000 m
3
- excavaţii în subteran 700000 m
3
- betoane 2255000 m
3
- umplutură de pământ 580000 m
3

- injecţii

124620 m
3
- echipamente -montaj 11000 tone.
Pentru hidrocentralele din aval s-au realizat:
- canale de derivaţie cu o lungime de 61 km
- diguri cu etanţări în adâncime 14 km
- terasamente în canale 13000000 m
3

- etanşări în adâncime 100000 m
2

- umpluturi în diguri 2100000 m
3

- betoane şi betoane armate 470000 m
3

- peree din beton 2215000 m
2
.
Pe râul Siret, în aval de confluenţa cu Bistriţa, au fost construite 4 centrale: Galbeni, Răcăciuni, Bereşti, Călimăneşti (aval de Adjud),
însumând 157,6 MW, cu o producţie de energie medie de 379 GWh/an. Acestea au următoarele caracteristici hidroenergetice:
- căderi cuprinse intre 12 şi 18,3 m
- debite instalate între 330 şi 380 m
3
/s
- puteri instalate între 29,1 şi 45 MW
- producţia de energie între 79 şi 114,4 GWh/an.
Toate cele 17 hidrocentrale de pe Bistriţa şi Siret beneficiază de regularizarea realizată de acumularea de la Bicaz (superanuală) şi permit
folosirea apei în scopuri multiple (energie, agricultură, industrie, navigaţie, etc.)



Fig. Amenajarea cursului superior al râului Bistrița

Amenajarea râului Argeş şi a unor afluenţi

Râul Argeş împreună cu afluenţii săi drenează versantul sudic al munţilor Făgăraş, adună apele de pe un bazin de 12680 km
2
şi după un
parcurs de 340 km le varsă în Dunăre la Olteniţa. Râul Argeş prezintă cele mai favorabile condiţii de amenajare hidroenergetică pe sectorul
cuprins între confluenţa pâraielor Buda şi Capra (care formează râul Argeş) şi oraşul Piteşti. Între anii 1960 - 1966 pe acest sector în cheile
Argeşului s-a construit barajul în arc Vidraru cu înălţimea de 166 m care creează o acumulare cu un volum total de 465 milioane m
3
volum util.
Apele regularizate în această acumulare sunt conduse printr-o galerie de aducţiune de 2130 m lungime şi un puţ forţat de 185 m în centrala
subterană Corbeni unde pune în mişcare 4 hidroagregate de tip Francis ce totalizează o putere instalată de 220 MW şi o producţie medie de
energie de 400 GWh/an.
3
Pentru a obţine o centrală de mare putere s-a proiectat o galerie de fugă în lungime de 11135 m capabilă să transporte cu nivel liber debitele
uzinate până în lacul Oieşti pe albia Argeşului.
Schema de amenajare a cuprins şi captarea debitelor unor cursuri din bazinul propriu sau din bazinele limitrofe (Topolog, Doamnei, Cernat,
Valsan şi afluenţi) şi conducerea lor în lacul de la Vidraru. În acest scop au fost realizate 10 captări, 3 baraje în arc şi 42 km de galerii care au dus
la creşterea debitului afluent în acumulare de la 7,5 m
3
/s la 19,7 m
3
/s. Căderile create pe aducţiunile secundare au fost valorificate energetic în 2
centrale, Cumpăniţa şi Vîlsan, având fiecare o putere instalată de 5 MW. În aval de Oieşti între anii 1970-1978 s-a realizat o cascadă de 15
centrale de joasă cădere şi putere medie din care 9 centrale realizate pe canale de derivaţie şi 6 centrale cu acumulări proprii.(fig. )


Fig. 2 Schema Amenajarii Arges


Caracteristicile acestor centrale sunt:
- caderea brută cuprinsă între 10,50 şi 20,50 m.
- debit instalat de 90 m
3
/s
- putere instalată între 7,7 şi 15,4 MW
- producţia medie de energie între 14,3 şi 30,5 GWh/an.
Cele 18 hidrocentrale puse în funcţiune în cadrul schemei de amenajare a râului Argeş însumează o putere instalată de 417 MW şi o
producţie de energie de 800 GWh/an.
Pe sectorul mijlociu al râului Argeş s-a început construcţia acumulării Zăvoiul Orbului cu un volum de 33 milioane m
3
pentru atenuarea
undei de viitură, asigurarea apei necesară Bucureştiului şi în scopuri agricole. Dintre afluenţii mai importanţi ai râului Argeş pe care s-au realizat
acumulări menţionăm râurile Dâmboviţa şi Rîul Tîrgului pe care în perioada 1986-1990 au fost puse în funcţiune un număr de 5 hidrocentrale (
vezi tabelul )
Acumulările mai importante puse în funcţiune au fost:
- acumularea Pecineagu pe Dâmboviţa cu un volum de 60 mil.m
3

- acumularea Rîuşor pe Rîul Tîrgului cu un volum de 50 mil.m
3
.





Amenajarea râului Olt


Oltul este unul din principalele râuri ale ţării şi îsi colectează apele de pe un bazin de 24010 km
2
atât din interiorul arcului carpatic cât şi de
pe versantul sudic al Carpaţilor Meridionali. Oltul are o lungime de 670 km şi dispune la vărsare de un stoc anual de cca 6 miliarde m
3
.
Unul din cei mai importanţi afluenţi ai oltului din punct de vedere energetic este râul Lotru a cărei amenajare s-a realizat în perioada 1965-
1985.
Amenajarea râului Olt va cuprinde în final 30 de trepte, de cădere mică care vor valorifica o cădere totală de 413m, asigurând instalarea
unei puteri totale de 1095 MW şi producerea unei energii medii de 2778 GWh/an.
Caracteristicile principale ale celor 30 de centrale sunt prezentate în tabelul iar amplasarea lor în figura .
Fiecare treaptă cuprinde următoarele uvraje:
- un baraj stăvilar din beton având 4-5 deschideri deversante echipate cu stavile segment.
4
- o centrala baraj echipată cu câte 2 turbine Kaplan pe sectorul în amonte de Slatina şi cu câte 4 turbine bulb reversibil pe sectorul Slatina- Dunăre.
- un baraj de pământ nedeversor amplasat de obicei între stăvilar şi centrală.
-diguri longitudinale ce conturează lacul de acumulare limitând inundarea unor suprafeţe agricole.
- câte o ecluză navigabilă amplasată în frontul de retenţie la cele 5 trepte realizate între Slatina şi Dunăre şi care concură la realizarea unei căi
navigabile de 86 km lungime.
Hidrocentralele dintre Făgăraş şi Avrig au un debit instalat de 130 m
3
/s, cele dintre Racoviţa şi Slatina de 330 m
3
/s iar cele dintre Ipoteşti şi
Izbiceni de 500 m
3
/s.
Realizarea acumulărilor de pe Olt a necesitat construcţia a peste 500 km de diguri cu un volum de umpluturi de 165,7 milioane m
3
.
Centralele cu cele mai importante lacuri de acumulare sunt:
- acumularea Făgăraş -Hoghiz cu un volum total de 375 milioane m
3

- acumularea Strejeşti cu un volum total de 202 milioane m
3

- acumularea Ipoteşti cu un volum total de 110 milioane m
3
.
Realizarea acumularilor de pe Olt a necesitat construcţia a peste 500 km de diguri cu un volum de umpluturi de 165,7 milioane m
3
şi a unor
lucrări de beton cu un volum total de peste 7 milioane de m
3
în stăvilare şi peree.
Lucrările de construcţii ale hidrocentralelor de pe Olt au început în 1970 cu hidrocentrala Rîmnicu Vîlcea (45 MW), pusă în funcţiune în
1974. În continuare între anii 1974- 1980 au fost puse în funcţiune hidrocentralele de la Govora, Dăieşti, Rîureni, Băbeni, Ioneşti, Zăvideni,
Strejeşti, Arceşti, Slatina, Drăgăşani. În anul 1981 au intrat în funcţiune centralele Turnu şi Călimăneşti.
În anul 1987 s-a pus în funcţiune centrala Gura Lotrului, iar în anii 1986- 1991 centralele Ipoteşti, Drăgăneşti, Frunzaru, Rusăneşti,
Izbiceni. În anii 1989-1990 au fost puse în funcţiune centralele Voila, Viştea, Arpaşu, Scoreiu, Avrig.
Sunt în execuţie nodurile Făgăraş-Hoghiz cu o acumulare importantă (375 mil. m
3
din care 260 mil. m
3
utili) şi cascada cu 5 centrale:
Racoviţa, Lotrioara, Cîineni, Robeşti, Cornetu din defileul Oltului.
Având în vedere marile sisteme de irigaţii din zona Oltului Inferior amenajarea mai cuprinde prizele cu hidrocentralele de la Drăgăneşti (4,2
MW şi debit pentru irigaţii de 52 m
3
/s).
Pe tot traseul său Oltul asigură alimentarea cu apă a localităţilor şi a marilor platforme industriale (Slatina, Rîmnicu Vîlcea, Făgăraş, etc.).
În viitor se prevede aducerea din Dunăre prin pompare până la Slatina a unei cantităţi între 1 şi 2 miliarde m
3
de apă pe an.



5


Fig. Amenajarea râului Olt




Râul Lotru, afluent principal al Oltului izvorăş ţ ş ă
drenând un bazin hidrografic de 1024 km
2.
Amenajarea potenţialului său energetic estimat
Ciunget care dispunea de 2 condiţii naturale deosebit de favorabile: posibilitatea realiză ă
la peste 1200 mdM, şi o cădere brută de 809 m amenajabilă
Schema acestei investiţii a cuprins urmatoarele pă ţ
- derivaţia principală formată din barajul Vidra ce creează ă
principală în lungime de 13, 7 km, castelul ş ţ ă ă
este restituită în râul Lotru în dreptul localităţ ă
- reţeaua de captări şi aducţiuni secundare
învecinate, conducându-le gravitaţional sau prin pompaj în acumularea Vidra ş
7 m
3
/s ( fig. )

Pe lângă cele peste 79 de prize cu gră ş ţ ă ţ
m (Galbenu, Petrimanu, Jidoaia, Balindru) ş ă
secundare cca 60 km sunt betonate şi au o secţ
Datorită concentrării deosebite a debitelor ş ă
interioare ale României, fiind echipată cu agregate Pelton de 170 MW, printre cele mai mari pe plan internaţ
vârfului de sarcină din sistem.
Lucrările hidrocentralei Lotru-Ciunget au început în 1966. Construcţ
condiţii de izolare, altitudine şi acces dintre cele mai dificile, lucră ţ
noiembrie 1972 şi a ultimului grup în august
Potenţialul râului Lotru pe sectorul cuprins între debuş ă ş ţ
fost amenajat în 2 trepte prin construcţia hidrocentralelor Mă ş ă ş
Hidrocentrala Mălaia este de tipul centrală
cădere brută de 22,5 m şi un debit instalat de 90 m
GWh/an.
Hidrocentrala Brădişor dispune de un baraj în arc cu o înă ţ ă
Debitul instalat de 110 m
3
/s se captează printr
centrala subterană unde acţionează 2 grupuri Francis de că ţ ă
Debitul uzinat este condus în albia râului Olt printr
Lucrările la aceste 2 hidrocentrale au început toamna în anul 1973 iar punerea în funcţ ă
hidrocentralei Brădişor în 1982.
Prin cele 3 centrale de mai sus râul Loru asigură ţ
energie de 1354 GWh/an.

Râul Lotru, afluent principal al Oltului izvorăşte din munţii Parâng la altitudinea de 2200 m şi se varsă în olt în dreptul l
ţ ău energetic estimat la 650 MW şi 1400 GWh/an a început în anul 1966 prin atacarea lucră
ţii naturale deosebit de favorabile: posibilitatea realizării unei acumulări cu un volum util
ş ă ă de 809 m amenajabilă într-o singură treaptă.
ţii a cuprins urmatoarele părţi:
ă din barajul Vidra ce creează o acumulare multianuală cu un volum total de 340 mil. m
ă în lungime de 13, 7 km, castelul şi galeria forţată conducând apele spre centrala subterană în lungime de 5, 5 km
ă în râul Lotru în dreptul localităţii Mălaia.
ă ş ţiuni secundare ce colectează debitele unor cursuri de apă atât din bazinul Lotrului cât ş
ţional sau prin pompaj în acumularea Vidra şi astfel majorând debitul mediu afluent în acumulare d
ă cele peste 79 de prize cu grătar de fund şi deznisipator, reţeaua cuprinde 4 baraje de beton în arc cu înă ţ
m (Galbenu, Petrimanu, Jidoaia, Balindru) şi acumulări de 0,5-2,5 mil.m
3
. Din lungimea totală de peste 150 km a galeriilor de aducţ
şi au o secţiune de 8 m
2
.
ă ării deosebite a debitelor şi căderilor, hidrocentrala Lotru-Ciunget este cea mai puternică ă
ă cu agregate Pelton de 170 MW, printre cele mai mari pe plan internaţional, cu rol imp
Ciunget au început în 1966. Construcţia hidrocentralei a impus realizarea unor mari volume de lucră
ţ şi acces dintre cele mai dificile, lucrări care au permis punerea în funcţiune a primului gru
şi a ultimului grup în august 1975.
ţialul râului Lotru pe sectorul cuprins între debuşarea galeriei de fugă Ciunget şi confluenţa cu râul Olt, pe parcursul
ţia hidrocentralelor Mălaia şi Brădişor.
tipul centrală-baraj cu un stăvilar de beton continuat cu un baraj de pământ si este dimensionată
ă ă şi un debit instalat de 90 m
3
/s , dispune de o putere instalată de 18 MW în grupuri Kaplan ş ţ
ă şor dispune de un baraj în arc cu o înălţime de 62 m ce crează o acumulare cu un volum util de 33 mil. m
ă printr-o priză unică şi se conduce prin 2 galerii de aducţiune scurte (127 m
ă ţ ă 2 grupuri Francis de căte 66, 4 MW cu o producţie totală de energie de 229 GWh/an.
Debitul uzinat este condus în albia râului Olt printr-o galerie de fugă în lungime de 13,2 km.
ările la aceste 2 hidrocentrale au început toamna în anul 1973 iar punerea în funcţiune a hidrocentralei Mă
Prin cele 3 centrale de mai sus râul Loru asigură în sistemul energetic naţional o putere instalată de 643 MW ş ţ

6
ăş ţ ş ă în olt în dreptul localităţii Brezoi
şi 1400 GWh/an a început în anul 1966 prin atacarea lucrărilor la U.H.E. Lotru-
ţ ă ări cu un volum util de 300 mil. m
3
situată
ă ă ă cu un volum total de 340 mil. m
3
priza şi galeria de aducţiune
ă ş ţ ă ă în lungime de 5, 5 km prin care apa uzinata
ă ă atât din bazinul Lotrului cât şi din bazinele râurilor
ţ şi astfel majorând debitul mediu afluent în acumulare de la 4,3 la 18,
ă ă ş ţeaua cuprinde 4 baraje de beton în arc cu înălţimi cuprinse între 42 şi 57
ă de peste 150 km a galeriilor de aducţiune
Ciunget este cea mai puternică hidrocentrală de pe râurile
ă ţional, cu rol important în acoperirea
centralei a impus realizarea unor mari volume de lucrări în
ţ ş ă ţiune a primului grup din centrala Ciunget în
ţ ş ă ş ţa cu râul Olt, pe parcursul a cca 23 km a
ă ământ si este dimensionată pentru o
ă de 18 MW în grupuri Kaplan şi o producţie de energie de 34
ă ş ă ţ ă o acumulare cu un volum util de 33 mil. m
3
de apă.
ă ă ş ţiune scurte (127 m) şi 2 galerii forţate până în
ă ţ ă ă ţ ă de energie de 229 GWh/an.
ă ţiune a hidrocentralei Mălaia s-a făcut în 1978 şi a
ă de 643 MW şi o producţie medie de

7
Fig. 4. Amenajarea râului Lotru

1.3. Clasificarea construcţiilor hidrotehnice

Disciplina care studiază posibilitatea amenajării resurselor de apă, metodele de combatere a efectelor distructive ale apei, construcţiile,
echipamentele şi instalaţiile prin care se realizează acestea se numeşte hidrotehnică.
Construcţiile inginereşti care fac parte integrantă din amenajările hidrotehnice, alături de alte construcţii, echipamente şi instalaţii cu
caracter mecanic sau electric poartă denumirea de construcţii hidrotehnice.
După rolul indeplinit în cadrul amenajărilor hidrotehnice, construcţiile hidrotehnice se împart în 2 categorii:
a) construcţii generale
b) construcţii speciale.
Construcţiile generale se aplică în mai multe ramuri ale economiei apelor iar construcţiile speciale se aplică într-o singură ramură.
- Construcţiile generale în funcţie de rolul lor se clasifică în:
1- construcţii care au rolul de a bara un curs de apă şi care reţin în amonte volume mari de apă numite construcţii de retenţie (baraje, diguri ,
ecluze)
2 - construcţii care au rolul de a bara un curs de apă şi de a-i ridica nivelul pentru asigurarea abaterii unor debite pe aducţiuni numite construcţii de
derivaţie.(stăvilarele cu părţile lor fixe şi mobile).
3 - construcţii care au rolul de a evacua apele din lacurile de acumulare, din canale, din derivaţii, din camerele de apă numite construcţii de
descărcare.( deversoare, goliri de fund, etc.)
4 - construcţii care au rolul de a capta apa din sursele de apă naturale sau artificiale şi a o dirija spre aducţiune numite construcţii pentru captarea
apei.
5 - construcţii care au rolul de a transporta apa de la un punct la altul numite construcţii de aducţiune.( canalele, conductele, galerii hidrotehnice).
6 - construcţii care au rolul de a amenaja un curs de apă pentru protecţia albiilor şi malurilor împotriva acţiunilor distructive ale apei numite
construcţii de regularizare (construcţii de consolidare a malurilor şi a fundului, diguri longitudinale, construcţii pentru reţinerea depunerilor,
pentru dirijarea gheţurilor şi corpurilor plutitoare).

b) Construcţiile speciale în funcţie de rolul lor se împart în:
1 - construcţii executate cu scopul de a folosi energia apei din râuri, lacuri şi mări numite construcţii hidroenergetice (camerele de echilibru,
conductele şi galeriile forţate, centralele hidroelectrice cu anexele lor, canalele şi galeriile de fugă).
2 - construcţii care se execută cu scopul irigării şi desecării terenurilor, pentru aprovizionarea cu apă a teritoriului, pentru îndiguiri numite
construcţii hidroameliorative (instalaţii de captare, staţii de pompare, canale de irigaţii şi construcţiile aferente lor, canale de desecare, drenuri,
colectoare, etc.).
3 - construcţii care se execută pentru asigurarea necesarului de apă şi evacuarea apelor uzate numite construcţii pentru alimentări şi canalizări
(reţele de colectare şi distribuţie, prize speciale, instalaţii pentru îmbunătăţirea calităţii apei, castele de apă, rezervoare, staţii de epurare, etc.)
4 - Construcţii care se execută în scopul asigurării navigaţiei pe apele interioare şi maritime numite construcţii pentru transporturi pe apă (canale,
ecluze, debarcadere, cheiuri, docuri, etc.)
5 - construcţii pentru diverse alte folosinţe (amenajaări sportive, de agrement, sanitare, iazuri, traversări de cursuri de apă, etc.)

Clasificarea după importanţă a construcţiilor hidrotehnice

Stabilirea diferitelor debite de calcul si de verificare necesare pentru proiectarea şi verificarea construcţiilor hidrotehnice a impus
clasificarea acestora după importanţă în următoarele 5 clase prevăzute în STAS 4273-83:
- clasa I, construcţii de importanţă excepţională. Sunt construcţii hidrotehnice a căror avariere are urmări catastrofale sau la care întreruperile în
funcţionare sunt inadmisibile.
- clasa II, construcţii de importanţă deosebită. Sunt construcţii hidrotehnice a căror avariere are efecte grave sau a căror funcţionare poate fi
întreruptă în mod excepţional pentru scurt timp.
- clasa III, construcţii de importanţă medie. Sunt construcţii hidrotehnice a căror avariere pune în pericol obiective social economice.
- clasa IV, constructii de importantă secundară. Sunt construcţii hidrotehnice a căror avariere are influenţă redusă asupra altor obiective social
economice.
- clasa V, construcţii de importanţă redusă. Sunt construcţii hidrotehnice a căror avariere nu are urmări pentru alte obiective social economice.
Clasa construcţiilor este determinată în funcţie de importanţa economică şi socială a acestora.
În funcţie de specificul folosinţei şi de importanţa economică şi socială, construcţiile hidrotehnice din diferite domenii se împart pe
categorii. De exemplu, amenajările hidrotehnice se împart în 4 categorii:

Tabel nr. 1
Puterea instalată (MW) Categoria
Peste 300 1
100 < Pi < 300 2
10 < Pi < 100 3
2 < Pi < 10 4
P < 2 4
*

* Obs.: Se pot încadra pe bază de justificări corespunzătoare în clasa 5 de importanţă (construcţii demolabile, organizarea de şantier, etc.)
În funcţie de durata de exploatare, construcţiile hidrotehnice pot fi:
- construcţii definitive (permanente) care se proiectează pentru o durată de exploatare egală cu ½ din durata de serviciu normată, dar nu mai mică
de 10 ani.
- construcţii provizorii (semipermanente) care se proiectează pentru o durată de exploatare mai mică de ½ din durata de serviciu normată sau mai
mică de 10 ani. Din aceeaşi categorie fac parte şi lucrările provizorii necesare construcţiei definitive.
În funcţie de însemnătatea funcţională a lucrărilor în cadrul amenajărilor hidrotehnice, construcţiile hidrotehnice sunt:
- construcţii principale - construcţii hidrotehnice a căror avariere sau distrugere parţială sau totală provoacă fie scoaterea din funcţiune a
amenajării respective fie reducerea considerabilă a capacităţii sale de producţie, sau a capacităţii de apărare împotriva inundaţiilor.
- construcţii secundare – construcţii hidrotehnice a căror distrugere parţială sau totală nu are repercursiuni grave asupra ansamblului
amenajării.

Încadrarea construcţiilor şi instalaţiilor hidrotehnice în clase de importanţă
Tabelul nr. 2
Încadrarea construcţiilor hidrotehnice Categoria construcţiilor hidrotehnice
8
- după durata
de exploatare
-după rolul
funcţional
1 2 3 4
Clasa de importanţă a construcţiilor hidrotehnice

Definitive

Principale I II III IV
Secundare III III IV IV

Provizorii

Principale III III IV IV
Secundare IV IV IV V



Prin legea nr. 466/2001 privind siguranţa barajelor, reglementată prin normele metodologice NTLH-021, în funcţie de valoarea
indicelui de risc asociat barajului, barajele se încadrează în una din următoarele categorii de importanţă:

- A - baraj de importanţă excepţională;
- B - baraj de importanţă deosebită;
- C - baraj de importanţă normală;
- D - baraj de importanţă redusă.

Riscul asociat barajului este determinat prin relaţia:
risc = indicele de cedare × consecinţa.
În cazul unei valori a indicelui de risc mai mare de 1, riscul este inacceptabil, iar barajul nu poate fi exploatat.
Indicii utilizaţi în evaluarea riscului barajelor sunt:
a) indicele BA care este determinat de caracteristicile barajului (dimensiuni, tip, descărcători, clasa de importanţă), ale amplasamentului
acestuia (natura terenului de fundare şi zona seismică) şi de condiţiile lacului de acumulare sau, după caz, ale depozitului; criteriile şi
punctajele corespunzătoare sunt prevăzute în tabelele cuprinse în metodologie;
b) indicele CB, de stare a barajului, care este operant pentru barajele existente şi depinde de sistemul de supraveghere, de lucrările de
întreţinere, de principalele date din urmărirea comportării în timp (UCC) şi de condiţiile lacului de acumulare şi ale uvrajelor-anexă;
criteriile şi punctajele aferente sunt prevăzute de asemenea în tabele;
c) indicele CA care cuantifică consecinţele avariei barajului, ţinându-se seama de posibile pierderi de vieţi omeneşti, de efectele produse
asupra mediului, de efectele socio-economice etc.; criteriile şi punctajele corespunzătoare sunt prezentate de asemenea tabelar.
Riscul asociat unui baraj se apreciază printr-un indice (RB = indicele de risc asociat barajului) determinat prin relaţia:
RB = CA/( α*BA+β*CB)
în care coeficienţii de pondere α şi β au valorile:
a) coeficientul α:
α = 1 - pentru baraje proiectate ori verificate conform reglementărilor actuale;
α = 0,8 - pentru baraje proiectate pe baza unor reglementări mai vechi;
α = 0,4 - pentru situaţii în care nu se cunosc date referitoare la proiectare;
b) coeficientul β:
β = 1 - pentru baraje sau depozite aflate în proiectare ori construcţie, respectiv existente, cu comportare normală pe toată durata de
exploatare;
β = 0,7 - pentru baraje sau depozite existente care au suferit incidente ori accidente în exploatare, remediate prin execuţia de lucrări
suplimentare.
Suma ponderată (α*BA+β*CB) reprezintă indicele de siguranţă (SG), iar PC=1/SG reprezintă indicele de cedare al barajului
(probabilitatea de rupere).
În funcţie de valoarea indicelui de risc asociat barajului (RB) se determină categoria de importanţă, după cum urmează:
a) pentru barajele care realizează acumulări de apă:
RB > 0,5 - baraj de importanţă excepţională (A);
0,5 > RB > 0,25 - baraj de importanţă deosebită (B);
0,25 > RB > 0,1 - baraj de importanţă normală (C);
RB < 0,1 - baraj de importanţă redusă (D);
b) pentru barajele şi digurile care realizează depozite de deşeuri industriale:
RB > 0,8 - baraj de importanţă excepţională (A);
0,8 > RB > 0,15 - baraj de importanţă deosebită (B);
0,15 > RB > 0,05 - baraj de importanţă normală (C);
RB < 0,05 - baraj de importanţă redusă (D).


1.4. Amenajări hidrotehnice. Generalităţi şi scheme

1.4.1. Generalităţi

Scopul amenajărilor hidrotehnice este de a concentra căderile şi debitele disponibile pe sectoare scurte. Caderea reprezintă diferenţa de
nivel între 2 secţiuni succesive ale unui râu, ale unei cascade, sau diferenţa de nivel dintre 2 râuri situate la cote diferite sau se regăseşte sub forma
valurilor şi curenţilor marimi.


Amenajările hidrotehnice sunt alcă ă

1. Baraje de acumulare- care au rolul de a concentra că ş
depăşit 300m.
2. Baraje de derivaţie - care au rolul de a ridica nivelul apei pentru a putea fi derivată
3. Descărcători de ape - care evacuează apele mari ş ţ
de suprafaţă amplasaţi pe baraje sau versanţ ş
echipaţi cu instalaţii hidromecanice de tipul stavilelelor, vanelor ş ţ
pentru disiparea energiei.
4. Prizele de apă - permit captarea debitelor ş ă ţ
impurităţilor şi plutitorilor. Pot fi dispuse în baraj sau pe versanţ
5. Aducţiunile - transportă debite însemnate de la punctul de captare la camerele de echilibru sau de la captă
principală sau în lacul de acumulare. Transportul debitelor se poate face prin curgere cu nivel liber ş
nivel liber, sau prin curgere sub presiune prin conducte metalice, conducte din bet
6. Conductele şi galeriile forţate - conduc apa că ţă ă
Vitezele de curgere în aceste conducte sunt în general mari, conductele fiind fo
7. Camerele de echilibru - au rolul de a limita suprapresiunile dinamice provocate de variaţ ă ş ă ă
aducţiune şi conductele sau galeriile forţate.
În cazul aducţiunilor cu nivel liber se numesc
8. Casele de vane - sunt amplasate imediat aval de camerele de echilibru ş ş ş
instalaţiile de aerisire şi de control pentru conductele forţ
9. Centralele hidroelectrice - cuprind încă
transformare, instalaţii de comandă şi control.
10. Canalele şi galeriile de fugă - conduc apele turbinate că ă
În schema unei amenajări hidrotehnice, elementele constructive menţ
pot lipsi sau pot fi substituite de către alte elemente. De exemplu, la centralele


1.4.2. Scheme de amenajări hidrotehnice

Energia hidraulică datorată diferenţei de nivel dintre 2 secţ ă ă ă
termică prin învingerea rezistenţelor patului neregulat al albiilor, sau este consumata prin acţ ţ
Funcţie de posibilitatea de a înlătura pierderile de energie ş ă ă
amenajări principale:
a) amenajare uzină-baraj - în acest caz centrala poate fi aş ă
reprezentând chiar o porţiune din baraj. Sunt folosite de regulă ă ş
cursurilor de apă să fie cât mai mare. Eventualele depresiuni (zone de tern cu cota mai redusa) prin care apa ar putea ocoli
închise cu diguri.
Fig Energia hidraulica disponibila in natura

ările hidrotehnice sunt alcătuite din următoarele elemente principale:
care au rolul de a concentra căderea şi de a acumula apele în vederea regularizării lor. Au înalţ
care au rolul de a ridica nivelul apei pentru a putea fi derivată într-o aducţiune. Înălţimea acestora este mică
ă apele mari şi permit reglarea nivelurilor în lacurile de acumulare. Pot fi realizaţ
ţă ţi pe baraje sau versanţi, sub forma unor deschideri sau orificii de fund, conducte şi galerii de golire.
ţ ţii hidromecanice de tipul stavilelelor, vanelor şi a mecanismelor de acţionare (sevomotoare). Pot fi prev
permit captarea debitelor şi dirijarea lor către aducţiune, împiedică pătrunderea aluviunilor, a gheţ ş
ăţ şi plutitorilor. Pot fi dispuse în baraj sau pe versanţi.
ă debite însemnate de la punctul de captare la camerele de echilibru sau de la captă
ă sau în lacul de acumulare. Transportul debitelor se poate face prin curgere cu nivel liber şi în acest caz vorbim
nivel liber, sau prin curgere sub presiune prin conducte metalice, conducte din beton armat şi galerii sub presiune.
conduc apa către centrale pe un traseu scurt cu diferenţă de nivel mare realizând o concentrare a că
Vitezele de curgere în aceste conducte sunt în general mari, conductele fiind foarte solicitate din punct de vedere static ş
au rolul de a limita suprapresiunile dinamice provocate de variaţiile de sarcină ale centralei ş ă ă
ţ ş ţate.
ţiunilor cu nivel liber se numesc camere de încărcare, iar în cazul aducţiunilor sub presiune se numesc
sunt amplasate imediat aval de camerele de echilibru şi cuprind mecanismele de închidere şi deschidere a accesului apei cât ş
ţ şi de control pentru conductele forţate.
cuprind încăperile în care sunt instalate vanele de admisie, turbinele hidraulice, generatoarele electrice, staţ
ţ ă şi control.
conduc apele turbinate către emisar, curgerea în aceste galerii făcându-se cu nivel liber
ări hidrotehnice, elementele constructive menţionate anterior pot exista în totalitate sau uneori unele
ătre alte elemente. De exemplu, la centralele-baraj lipsesc camerele de echilibru şi casele vanelor.
ări hidrotehnice
ă ă ţei de nivel dintre 2 secţiuni ale unui curs de apă (căderii), se transformă în cea mai ma
ţelor patului neregulat al albiilor, sau este consumata prin acţiunea de erodare a versanţ
ţ ătura pierderile de energie şi de concentrare a căderii disponibile, se deosebesc urmă
în acest caz centrala poate fi aşezată în corpul barajului sau în imediata apropiere a barajului, uneori centrala
ţiune din baraj. Sunt folosite de regulă pentru căderi mici şi mijlocii cu debite mari. Este de preferat ca înă ţ
ă ă fie cât mai mare. Eventualele depresiuni (zone de tern cu cota mai redusa) prin care apa ar putea ocoli
9

ării lor. Au înalţimi care în prezent au
ţ ă ţimea acestora este mică, sub 10m.
ă şi permit reglarea nivelurilor în lacurile de acumulare. Pot fi realizaţi sub forma unor deversori
ţă ţ ţ şi galerii de golire. Descărcătorii sunt
ţ ţ ş ţionare (sevomotoare). Pot fi prevăzuţi cu dispozitive
ă ătrunderea aluviunilor, a gheţurilor, zaiului şi a tuturor
ă debite însemnate de la punctul de captare la camerele de echilibru sau de la captările secundare în aducţiunea
ă şi în acest caz vorbim de canale sau galerii cu

ă ţă de nivel mare realizând o concentrare a căderii.
arte solicitate din punct de vedere static şi dinamic.
ţ ă ale centralei şi realizează legătura dintre
ţiunilor sub presiune se numesc castele de echilibru.
ş şi deschidere a accesului apei cât şi
instalate vanele de admisie, turbinele hidraulice, generatoarele electrice, staţii de
se cu nivel liber şi uneori sub presiune.
ă ţionate anterior pot exista în totalitate sau uneori unele dintre acestea
sesc camerele de echilibru şi casele vanelor.
ă ă ţ ţ ă ă ă în cea mai mare parte în energie
ţ ţiunea de erodare a versanţilor.
ţ ă ş ăderii disponibile, se deosebesc următoarele tipuri de
ş ă în corpul barajului sau în imediata apropiere a barajului, uneori centrala
ri. Este de preferat ca înălţimea malurilor
ă ă fie cât mai mare. Eventualele depresiuni (zone de tern cu cota mai redusa) prin care apa ar putea ocoli barajul trebuiesc
10

Fig. Amenajare uzina – baraj



11

b) amenajare de derivaţie - în acest caz centrala este poziţionată la capătul aval al unei derivaţii ce realizează căderea prin reducerea pantei
de curgere.



Fig. Amenajări de derivaţie

12
c) amenajare mixtă cu baraj şi derivaţie - este tipul cel mai utilizat. În acest caz amenajarea cuprinde un baraj, captarea, aducţiunea,
castelul de echilibru, conductele forţate şi canalul de fugă. Această amenajare poate fi realizată în 2 variante: cu centrala la zi (amplasată
suprateran) şi cu centrală în subteran.

Fig. Amenajare mixtă cu baraj si derivatie




Fig. Amenajare mixtă subterană


În afară de tipurile menţionate se mai întâlnesc şi amenajări cu acumulare prin pompaj denumite şi transformatoare hidroenergetice.
Necesitatea construirii acestora provine din nevoile acoperirii consumului electric variabil în timp.
În orele de consum redus aceste amenajări funcţionează ca nişte staţii de pompare ce transferă apa dintr-un lac situat la o cotă inferioară
către un lac situat la o cotă superioară utilizând energia electrică disponibilă în sistemul energetic naţional.
În orele de consum maxim din sistem, energia potenţială disponibilă în lacul superior este transformată în energie electrică ca într-o centrala
obişnuită.
Există 3 tipuri principale de amenajări prin pompare:
- uzine de pompare pure - care au acumularea realizata prin pomparea apei dintr-un rezervor superior fară un aport natural de debit.
- uzine de pompare mixte - care au acumularea prin pompare combinată cu amenajarea hidroelectrică a unui curs de apă.
- staţii de pompare - care captează şi introduc în schemă debitele unor cursuri de apă ce sunt situate la un nivel inferior corespunzător captării
principale.(de ex.:Hidrocentrala Tarniţa - Lăpuşeşti).

13

Fig. Amenajare prin pompare





Cap.2 Elemente de ingineria barajelor

2.1. Baraje - Generalităţi

Construcţia barajelor se încadrează în rândul activităţilor inginereşti fundamentale. Toate civilizaţiile importante s-au identificat cu
construcţiile de stocare a apei conforme cu necesităţile lor, la început pentru irigaţii necesare dezvoltării agriculturii. Funcţionând în strânsă
legătură cu condiţiile climatice ale zonei, cu condiţiile de teren, puterea economică a diferitelor civilizaţii depindea de eficienţa în ingineria apelor.
Prosperitatea, sănătatea şi progresul material au devenit din ce în ce mai legate de abilitatea de a stoca şi a dirija apa.
Din perioada romană, în Spania de sunt construite doua baraje şi care au supravieţuit din acea vreme: Proserpina (H = 12m, L
coronament=420m) şi Cornalvo (H= 19,50 m, L coronament = 195m). Ambele sunt construcţii complexe, din pereţi de piatra şi zidărie, susţinuţi
de contraforţi şi îmbrăcaţi în umpluturi masive de pământ. Cele mai vechi baraje de greutate propriu-zise s-au construit tot în Spania: Almonacid
(1220), Almanansa (1395), Alicante (1579), şi mai târziu Puentes (1791) şi Nijar (1850). Pofilele primelor trei sunt trapezoidale rezultate ale
intuiţiei constructorilor. Barajele Almansa şi Alicante prezintă o uşoara curbura în plan, pentru cel din urmă aceasta fiind probabil o măsura
suplimentară de siguranţă, ele deţinând de mai bine de 300 de ani recordul de înălţime.
Până în prima jumătate a secolului XIX s-au construit baraje de greutate cu profile diverse. Se cunosc în Franţa, din perioada 1830-
1850, barajele Chazilly, Glomel, Settons, în Rusia un baraj de piatra pe râul Neglinnaia, datând din 1616 etc.
În anul 1855, în Franţa, se pun bazele calculului static pentru barajele de greutate. Barajul Furens, construit Intre 1861 şi 1866, este
considerat prototipul barajelor de greutate moderne.
După această dată barajele de greutate, construite din zidărie de piatră, cunosc o mare dezvoltare atât în ţările europene cât şi în S.U.A.
La începutul secolului XX se trece la construcţia barajelor din beton, care se răspândesc. cu repeziciune în toate ţările.
În ţara noastră primele baraje au fost construite în perioada daco-romană şi au fost utilizate pentru crearea de acumulări necesare exploatărilor
aurifere din zona Transilvaniei (Roşia Montană). S-au putut identifica 112 de astfel de acumulări. Barajele au fost construite după model roman
din pământ cu paramente verticale sau înclinate protejate cu zidărie din piatră. Dispuneau de deversoare frontale având creasta la 1 m sub cota
coronamentului, protejate cu blocuri mari de piatră. Nu se cunoaşte anul de construcţie al acestora, exista însă documente ce menţionează doar
repararea acestora în secolul 18 (1740). Majoritatea au 5-6 m înălţime şi o lungime a coronamentului cuprinsă între 60 – 170 m. Cel mai mare este
barajul Tăul Mare cu o înălţime de 25 m, un volum de apă acumulat de 200000 mc şi un luciu de apă de 40000 mp.
Un alt baraj ce poate fi considerat ca un baraj de pământ cu nucleu din argilă protejat cu zidărie din piatra fasonată este Tăul Brazilor.
S-au mai construit acumulări pentru facilitarea transportului de buşteni sau pentru folosinţe piscicole atestate din secolul 12 (Valea Carasu, Valea
Cochirleni, Caramancea, Măleanu, Oltina) realizate din zidărie de piatră. Au existat de asemenea şi mai multe acumulări pentru folosinţe piscicole
având baraje construite din pământ în toate provinciile româneşti atestate de cronicari străini din secolul 16 (ex. Nerwberrie, Fourquevauls,
Reicherstorf). Mai târziu (sec 18). D. Cantemir, în Moldova, atestă existenţa a peste 1500 de astfel de iazuri piscicole însumând un luciu de apă de
cca. 2000 km
2
.
În secolele 18 - 19 în Banat (Oraviţa, Moldova Veche Dognecea Mare, Dognecea Mica) se atestă construirea a 6 baraje fiind posibil ca
unele din acestea să fi existat şi în perioada romană. Barajele aveau 7-15 m înălţime şi o lungime la creastă de 50-120 m. Capacitatea lor era
cuprinsă între 50000 - 600000 mc. În prezent majoritatea sunt colmatare. Dognecea Mare şi Dognecea Mica au fost construite de turci din zidărie
de piatră cu nucleu de argilă. Secţiunea lor este poligonală. Sunt încă funcţionale.
Primele baraje moderne s-au construit în perioada 1928-1930, în cheile Orzea de pe Ialomita superioară, barajul uzinei hidroelectrice Dobresti,
înalt de 26 m cu un volum de beton de 3000 m3, el realizează acumularea Scropoasa de 550 000 m3.
Statistic, referitor la modul în care a evoluat în lume construcţia barajelor de greutate mai înalte de 15 m, se constată că în perioada cuprinsă
înainte de 1800 existau un număr de 10 baraje, între 1800 - 1900 un număr de 84 baraje, între 1900 - 1950 existau 1089 baraje. În prezent numărul
acestora fiind de peste 10000, mai mult de jumătate fiind din pământ, peste un sfert de greutate restul îl constituie celelalte tipuri: arcuite, de
anrocamente, cu contraforţi etc.
Durata de viaţă a barajelor este mare (peste 1000 de ani), barajele de greutate şi din materiale locale având o durată de existenţă mai mare,
în timp ce barajele în arc, cu arce multiple sau contraforţi au o speranţă de viaţă mai mică, în special datorită agresivităţii apei. Amortizarea
costurilor de execuţie a unui baraj este de peste 50-60 de ani. Durata de viaţă a unui baraj poate fi limitată şi de pericolul de colmatare datorată
aluviunilor transportate de râu.
În tabelul … este prezentată durata de colmatare pentru câteva acumulări din Australia.

Tabelul Nr.
Acumulare Ani estimaţi pentru colmatare
Eucumbene 10000
14
Tantangara 10000
Tumut Pond 4000
Tooma 4000




Cele mai mari baraje
Deşi la volum maxim de beton prezintă minimum de siguranţa, barajele de greutate au atins în ultimele decenii înălţimi considerabile,
deţinând astăzi recordul fata de celelalte tipuri. în tabelul următor se dau caracteristicile celor mai înalte de greutate.

Cele mai inalte baraje din lume
Nr. Nume Râu Ţara Tip Inaltime
(metri)
An
(Terminat)
1 Rogun Vakhsh Tadjikistan Pamant şi anrocamente 335 1985
2 Nurek Vakhsh Tadjikistan Pamant 300 1980
3 Xiaowan Lancang China Arc 292 C
4 Grang Dixence Dixence Elvetia Greutate 285 1961
5 Inguri Inguri Georgia Arc 272 1980
6 Vajont Vajont Italy Arc 262 1961
7 Manuel M. Torres (Chicoasen) Grijalva Mexico Pamant 261 1981
8 Tehri Bhagirathi India Pamant 261 C
9 Alvaro Obregon (El Gallinero) Tenasco
(Mextiquic)
Mexico Greutate 260 1946
10 Mauvoisin Drance de Bagnes Elvetia Arc 250 1957


Din punctul de vedere al acumularilor realizate şi al indicatorului metru cub de apa raportat la metru cub de beton, se remarca barajele de greutate
din tabelul următor:

Denumirea
Înălţime
(metri)
V. a. acumulat
(10^9 mc)
Volum
beton (10^6mc)
Ac. specifică
(mc.apa/mc.bet)
1. Bratsk (Rusia) 125 169400 17.00 9960
2. Krasnoiarsk (Rusia) 124 73300 4.35 16800
3. Zeya (Rusia) 113 68000 8.00 8500
4. Sanmen Hsia (China) 107 65000 7.20 9020
5. Bukhtarma (Kazakhstan) 90 53000 1.17 45300
6. Boulder (S.U.A.) 221 38296 3.36 10520


În România recordul de înălţime în categoria barajelor de greutate îl deţine barajul Izvorul Muntelui-Bicaz, construit pe râul Bistriţa. El are
127 m înălţime, un volum de 1,62 milioane m
3
beton şi realizează un lac de acumulare de 20 miliarde m3. Acumularea specifica, de 730 m
3
apa/m
3

beton, figurează printre cele mai ridicate din tara.

2.2. Concepte structurale şi tipuri principale de baraje

Barajele sunt construcţii realizate cu scopul principal de a stoca apa. Orice baraj este proiectat în funcţie de condiţiile din amplasament.
Proiectarea lor reprezintă un compromis între condiţii locale tehnice şi economice din momentul construcţiei lor.
Acumulările realizate în urma construirii unui baraj pot fi utilizate pentru: irigaţii, alimentări cu apă, generare de electricitate,
regularizări de râuri, controlul inundaţiilor, transporturi etc.



2.2.1. Clasificarea barajelor

După scopul îndeplinit în cadrul unei amenajări barajele pot fi:
- baraje de retenţie ce au rolul de ridicare a nivelului apei
- baraje de acumulare ce au rolul de ridicare a nivelului apei şi permit regularizarea debitelor prin acumularea creată.

În funcţie de materialul din care au fost construite barajele se împart în:
- baraje din materiale locale construite din pământ şi/sau anrocamente. Feţele amonte si aval ale barajelor sunt relativ simetrice, au o
pantă moderată şi o secţiune transversală ce necesită un volum ridicat de material de construcţie.
- baraje din beton construite din beton simplu. Feţele nu sunt simetrice, fiind în general mai abrupte spre aval si aproape verticale în
amonte, cu un profil mai zvelt.

După clasificarea ICOLD, principalele tipuri de baraje sunt prezentate în tabelul 1.1.

Tabelul 1.1 Baraje mari (după ICOLD 1988a)

Grup Tip Cod ICOLD %
Baraje din materiale locale Pământ TE 82.9
15
Anrocamente ER
Baraje de beton (şi zidărie)
Greutate PG 11.3
Arc VA 4.4
Cu contraforţi CB 1.0
Cu arce multiple MV 0.4
Total (ICOLD, 1988a) 36235

Barajele din materiale locale sunt dominante din punct de vedere numeric datorită considerentelor tehnice şi economice reprezentând
aproximativ 85 – 90% din toate barajele construite. Ele sunt mai vechi decât barajele din zidărie şi utilizează materialele disponibile pe plan local.
Pe măsură ce barajele de pământ au evoluat, ele şi-au dovedit adaptabilitatea în cele mai diferite de situaţii. Prin contrast, barajele din beton şi
predecesoarele lor, barajele din zidărie de piatră sunt mult mai pretenţioase la condiţiile de teren. Istoric, s-a dovedit că ele necesită cunoştinţe
avansate şi costisitoare. Barajele mai pot fi construite din lemn, metal sau mai rar, din materiale sintetice.
Uneori barajele pot fi mixte, alcătuite din 2 sau mai multe materiale (piatră şi pământ, piatră şi beton).
După posibilitatea de deversare a apelor, barajele pot fi:
- nedeversante care includ barajele ce nu permit deversarea apelor pe deasupra lor. Aceste baraje au descărcătorii de ape mari plasaţi în
afara corpului barajului sau pe versanţi.
- deversante care includ barajele ce permit deversarea apelor pe deasupra lor.

Indiferent de tipul lor, un baraj trebuie să îndeplinească următoarele funcţii:
- să îndeplinească criteriile proiectate cu cheltuieli minime;
- să permită evacuarea debitelor de viitură în condiţii de siguranţă;
- să îşi menţină stabilitatea indiferent de solicitările permanente sau accidentale;
- să permită golirea rapidă a lacului de acumulare atunci când este necesară;
- să asigure impermeabilitatea terenului de fundaţie şi chiuvetei lacului de acumulare;
- să asigure buna funcţionare a echipamentelor hidromecanice ale barajului.
Alegerea amplasamentului şi a tipului de baraj trebuie să asigure îndeplinirea acestor criterii funcţionale.


2.3. Interacţiunea barajelor cu mediul

Cunoaşterea influenţei barajelor şi a lacurilor de acumulare asupra mediului, a aspectelor economice şi socio-politice pe care le implică
construirea acestora este deosebit de importantă. Creşterea conştiinţei publicului cu privire la aceste aspecte si a altora, precum dezvoltarea
durabilă, a condus la o dezbatere susţinută privind avantajele sau dezavantajele unor proiecte recente de baraje şi în consecinţă la apariţia
“Comisiei Mondiale a Barajelor” (WCD) în 1998. WCD, are legături strânse cu Naţiunile Unite, Banca Mondială şi Uniunea Mondială a
Conservării Mediului.
Barajele provoacă modificări importante ale regimului de curgere care constau din:
- terenuri inundate, prin crearea unui lac de acumulare inundându-se terenuri de calitate uneori fiind necesară şi strămutarea unor
aşezări omeneşti;
- reţinerea aluviunilor care în mod normal ar fertiliza terenul în aval;
- pericol de inundaţii pentru populaţie şi faună;
- stratificarea termică;
- inducerea de cutremure ca urmare a umplerii lacurilor de acumulare;
- poluarea râului în timpul execuţiei barajului cu ciment, ape uzate, din săpături, produse petrolifere, diverse depuneri, etc.;
- modificarea traseului râului prin îndiguirea şi protejarea malurilor, ceea ce conduce la eliminarea meandrelor, a bălţilor şi a braţelor
moarte,
- modificarea patului albiei, atât din punct de vedere al substratului, cât şi a pantei şi a rugozităţii,
- formarea conurilor de dejecţie în zonele de vărsare a văilor laterale,
- depuneri aluvionare la cozile lacurilor,
- împotmolirea gurilor de vărsare ale afluenţilor şi formarea de bare aluvionare, care împiedică debuşarea normală a acestora,
- prin reducerea pantei de scurgere şi a vitezei apei, depunerile aluvionare conduc la fenomenul de colmatare a cozilor lacului;
- distrugerea unor specii de vieţuitoare;
- inundarea unor situri arheologice;
- probleme cu compuşii de azot ce pot avea efect asupra peştilor;
- necesitatea scărilor de peşti;
- boli favorizate de umiditatea excesivă;
- schimbări climatice;
- uscarea unor porţiuni de albie în aval;
- poluarea aerului, poluare sonora şi praf în timpul perioadei de construcţie.

In general construcţia de baraje de acumulare, diguri, precum şi regularizarea diverselor cursuri de apă au de cele mai multe ori efecte
negative asupra ecosistemelor acvatice. Lacurile de baraj reduc cantitativ o serie de specii, restrângându-se arealul lor.
Însă toate aceste construcţii hidrotehnice au şi unele efecte pozitive, îndeosebi asupra calităţii apei din diversele râuri sau lacuri,
precum efecte de atenuarea viiturilor. Majoritatea lucrărilor hidrotehnice ajută la îmbunătăţirea calităţii apei în mod activ sau pasiv având
rol de epurare a apei, aceste acumulări comportându-se ca nişte decantoare uriaşe care curăţă apa de diverse impurităţi. De asemenea, barajele au
rol de barieră în cazul unor poluări accidentale, unda de poluare este mai lentă, existând timp mai lung de intervenţie pentru combaterea poluării.



2.4. Caracteristici generale ale barajelor

Caracteristicile generale ale barajelor diferă faţă de alte construcţii inginereşti prin următoarele:
- orice baraj este o construcţie unică deoarece structura hidro-geologică a fundaţiei, caracteristicile materialului de construcţie,
caracteristicile bazinului de recepţie, etc., sunt specifice amplasamentului.
- orice baraj trebuie să funcţioneze pentru perioade îndelungate de timp la limita încărcărilor pentru care a fost proiectat.
- construcţia barajelor presupune îmbinarea cunoştinţelor legate de calculul structurilor, de mecanica fluidelor, de geologie,
hidrologie şi hidraulică.
- limita de vârstă a barajelor este dictată de colmatarea lacului de acumulare.
16
- marea majoritate a barajelor sunt baraje de pământ, întrucât sunt mai accesibile ca materiale de construcţie.


Construcţia de baraje îmbină aşadar cunoştinţe generale şi de specialitate. Inginerul constructor de baraje trebuie să îmbine optim
soluţiile tehnice, economice şi aspectele de mediu fără să compromită siguranţa şi funcţionalitatea acestor construcţii.


2.5. Condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească terenul de fundaţie

Fundaţia barajelor trebuie să reziste, cu deformaţii acceptabile, încărcărilor exercitate asupra ei de către structură atât imediat după
umplerea lacului de acumulare cât şi pe termen lung. În timp, pot apărea deteriorări datorate saturaţiei şi infiltraţiei apei. Rocile slabe şi argila
prezintă deformaţii mai mici sub acţiunea unor încărcări pe o durată mai mare de timp decât cele determinate în laborator. Cea mai mare
importanţă o prezintă stratul de 10 – 20m aflat imediat sub baraj. În proiectarea unui baraj trebuie să se ţină seama de toate datele disponibile
referitoare la terenul de fundaţie, punându-se accent pe zonele ce par a fi mai puţin rezistente şi care urmează a fi supuse încărcărilor datorate
construcţiei. La alegerea terenului de fundaţie trebuie să aibă în vedere că ampriza barajului se va face în zona cea mai favorabilă tinându-se cont
de proprietăţile geologice ale terenului de fundaţie şi influenţa acestora asupra stabilităţii barajelor la alunecare şi răsturnare şi asupra tipului de
baraj ales şi de indicarea modului de legătură cu fundaţia şi versanţii.
În consecinţă, un teren bun de fundare pentru un baraj de beton trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:

- să fie suficient de rezistent pentru a putea prelua încărcările date de construcţie;
- terenul de fundaţie trebuie să aibă compresibilitate redusă şi uniformă, iar în cazul barajelor înalte, trebuie să fie practic
incompresibil;
- să aibă o structură monolită, lipsită de crăpături, de dislocări, fără zone de alterare profundă sau de dezagregare;
- să fie rezistent şi stabil la acţiunea apelor de infiltraţie;
- să işi conserve forma sub acţiunea fenomenelor fizice şi geologice (alunecări de teren, surpări, prăbuşiri etc.).
În realitate amplasamente care să îndeplinească în egală măsură condiţiile de mai sus se găsesc destul de rar, în majoritatea cazurilor
fiind necesare lucrări pentru îmbunătăţirea calităţii terenurilor de fundaţie. Aceste lucrări se executa când volumul şi costul lor nu depăşesc
limitele considerate raţionale din punct de vedere tehnico-economic. ( < 30% din investiţie)



2.5.1. Condiţii specifice

Rocile stâncoase şi semistâncoase constituie terenuri bune de fundare pentru barajele de greutate din beton. Barajele de beton se pot
construi şi pe terenuri nestâncoase: în cazul terenurilor nisipoase şi argiloase pot avea înălţimi de până la 30 m; în cazul terenurilor de pietriş şi
bolovăniş pot avea înălţimi de până la 40 m.
Terenurile de fundaţie pentru barajele de greutate trebuie să fie omogene şi puţin compresibile, pentru a se evita pericolul de fisurare a
betonului din cauza tasărilor inegale.
Orientarea straturilor are o importanţă deosebită pentru stabilitatea la alunecare şi pentru pierderile de apă prin infiltraţii în cazul
rocilor şistoase şi sedimentare. Se preferă rocile cu o înclinare a straturilor spre amonte.(fig. )

Fig.


Studiile de teren trebuie să evidenţieze fenomenele tectonice ale terenului de fundaţie, şi anume, prezenţa faliilor, a dislocărilor, a
zonelor de alunecare sau prăbuşire, etc. Soluţiile care se adoptă depind de stadiul de evoluţie în care se află aceste procese. Fenomenul de
subpresiune datorat permeabilităţii terenului de fundaţie impune lucrări de etanşare, destul de costisitoare în cazul barajelor de greutate. Efectele
defavorabile ale subpresiunii pot fi înlăturate sau diminuate prin măsuri constructive.



17

2.5.2 Condiţii morfologice


Un baraj de greutate poate fi construit în văi cu secţiune transversală de orice formă. Sunt de preferat formele continue, fără
proeminenţe sau depresiuni locale prea importante. Prin faptul că un baraj de greutate se executa din ploturi independente, separate prin rosturi de
dilataţie, comportarea sa în ansamblu nu este influenţată de morfologia văii.
O atenţie deosebită trebuie acordată rigolelor de eroziune (albii vechi umplute cu material aluvionar) care pot fi ascunse sub albiile
râurilor. (fig. ) După cum se vede din figură, rigola de eroziune pătrunde sub nivelul râului pe o adâncime aproape egală cu înălţimea barajului. În
această situaţie conturul galeriei se determină puţuri şi galerii excavate în versanţi, transversal şi în lungul văii. Costul lucrărilor creşte
semnificativ în situaţia existenţei unei rigole de eroziune.




Barajul Schrah:
a - profil longitudinal; b – sectiune transversala; c – detaliu al rigolei de eroziune;
1 – depuneri aluvionale; 2 – put de prospectiune; 3 – galerie orizontala.


Văile în formă de chei sunt, în general, amplasamente foarte favorabile din punct de vedere morfologic pentru realizarea
unor baraje economice. Trebuie acodată o mare atenţie existenţei surplombelor, uneori fiind necesară chiar schimbarea amplasamentului barajului
pentru a le evita.
Alteori, se execută lucrări de consolidare costisitoare.

Forma îngustă a văii are o influenţă foarte importantă asupra barajelor de greutate întrucât apare fenomenul de încastrare pe contur
asemănător barajelor în arc. Astfel presiunea hidrostatică este preluată în mai mare măsură după orizontală decât după verticală. Dacă se exclud
zonele tensionate, într-o secţiune orizontală, se obţin bolţi active, elemente de rezistenţă similare arcelor.


Un exemplu în acest sens, il constituie barajul Orzea, construit pe Ialomiţa. Înălţimea barajului este de 25,5 m, iar deschiderea văii de 7 m,
încastrându-se pe contur în roca calcaroasă.

18





Barajul Orzea
1 – parament deversant;
2 – stavila;
3 – zona tensionată;
4 – bolta comprimată.



În aceste condiţii presiunea hidrostatică este preluată în mai mare măsură după orizontală, ca în cazul unui baraj arcuit, decât după
verticală. Într-o secţiune orizontala, daca se exclud zonele tensionate, se obţin bolti active, care sunt adevăratele elemente de rezistenta, forma văii
determinând astfel modul de comportare al barajului construit.

Profile caracteristice
Pofilele barajelor de greutate construite după anul 1900 au în majoritate forma triunghiulara, mai raţionala decât forma dreptunghiulara
sau trapezoidală a barajelor spaniole, construite în evul mediu. Cu toate acestea, modul în care este repartizat betonul în pofilele triunghiulare
diferă de la o tara la alta, ţinând seama de condiţiile naturale locale şi de criteriile de dimensionare admise.
Se constata ca:
- în toate cazurile, paramentele aval fac unghiuri mai mari cu verticala decât paramentele amonte;
- în unele cazuri, funcţie de forţele care acţionează sau de alţi factori, unul din paramente sau amândouă prezintă frânturi;
- în medie raportul λ = B/H între lăţimea la baza B şi înălţimea barajului H are valori cuprinse între 0,75 şi 0,85;
- grosimea coronamentelor sunt de ordinul a câţiva metri
- parte din baraje au profilul rotunjit la creastă pentru a permite deversarea apelor în aval.

Din punct de vedere al formei geometrice profilele barajelor de greutate pot fi:
- cu ambele paramente înclinate,
- cu parament amonte vertical,
- cu paramente frânte.

Din punctul de vedere al posibilităţilor de evacuare a apelor mari pofilele pot fi nedeversante sau deversante. Deşi barajele de greutate
au avantajul ca pot fi realizate cu profile deversante fără cheltuieli suplimentare, în anumite situaţii descărcătorii de ape mari se dispun în afara
corpului barajului.
La barajele fluviale, din cauza debitelor mari care trebuie evacuate şi a prezentei stavilelor la coronament, forma se depărtează de
profilul triunghiular clasic pentru a se adapta condiţiilor de deversare.
În cazul barajelor fundate pe terenuri nestâncoase (de obicei stăvilare), alcătuirea profilului transversal se modifica şi mai mult. În
amonte pintenul se duce în fata barajului pentru ca, prin greutatea prismului de apa purtat, sa mărească stabilitatea la alunecare, în aval de baraj
radierul de protecţie este dimensionat sa disipeze energia corespunzătoare unor debite specifice mari.




Profile de baraje fluviale
a - barajul Nipru; b - barajul Portile de Fier
Baraje deversante pe fundatii nestancoase
a – barajul Kahovka; b – barajul Pearl River;
1 – stavila; 2 – pila; 3 – consolidare; 4 – palplanse metalice; 5 –
filtru; 6 – disipator;
19



Clasificarea acţiunilor la care sunt supuse barajele (de greutate)

Acţiunile asupra construcţiilor hidrotehnice de retenţie se clasifică în functie de durată, respectiv de frecvenţa şi intensitatea cu care
apar în timpul execuţiei sau exploatării construcţiilor . Clasificarea acţiunilor se prezintă în Tabelul ….
Tabelul …
Nr.
crt. Categoria acţiunii Simbol Caracterizare
1 Permanente P
Acţiune pentru care variaţia în timp a mărimii este neglijabilă sau pentru care variaţia
este mereu în aceasi direcţie (monotonă) până când acţiunea atinge o anumită valoare
limită.
2 Temporare T
Acţiune cu o intensitate variabilă în timp sau în mod intermitent şi care în anumite
perioade poate să lipsească.

2.1.
Cvasipermanente -
de lungă durată C
Acţiune care se aplică pe durate lungi sau în mod frecvent cu intensităţi variabile sau
practic egală cu valoarea caracteristică.

2.2. Variabile - de
scurtă durată V
Acţiune a cărei intensitate variază sensibil în timp sau care poate lipsi pe intervale lungi
de timp.
3
Excepţionale
(Accidentale) E
Acţiune care are intensităţi semnificative dar care apare rar, eventual chiar niciodată pe
durata de exploatare a construcţiei


Acţiunile permanente (P) includ dupa caz urmatoarele încărcări: greutatea proprie a corpului barajului, greutatea proprie a
echipamentelor tehnologice permanente, greutatea lesturilor care contribuie la asigurarea stabilitǎţii construcţiei, forţe din precomprimarea
corpului barajului cu ancore pretensionate, starea de eforturi iniţiale (îngheţate) la injectarea rosturilor de contracţie a barajelor arcuite.

In categoria acţiunilor temporare cvasipermanente de lungă durată (C) se include încarcări ca:
- presiunea apei corespunzatoare nivelului retenţiei normale (NRN) în bieful amonte al construcţiei de retenţie .
Prin NRN se înţelege nivelul maxim al retenţiei în condiţiile exploatării normale a acesteia, exceptând nivelurile care pot apare la evacuarea
debitelor maxime (de dimensionare, verificare) în condiţii normale de exploatare.
In presiunea apei se consideră, dupa caz, urmǎtoarele componente:
- presiunea hidrostatică din bieful amonte;
- presiunea hidrostatică din bieful aval;
- subpresiunea (statică şi dinamică) pe conturul subteran al construcţei de retenţie în condiţii normale de funcţionare a
lucrărilor de etanşare – drenaj;
- presiunea din infiltraţia apei prin sistemul unitar construcţie de retenţie – teren de fundare (presiunea apei prin rosturi sau
fisuri, presiunea apei din pori, presiuni intersiţiale);
- presiunea hidrostatică din conducte, galerii de golire corespunzatoare nivelului retenţiei normale (NRN) la priza de apǎ.
- împingerea activa a pământului inclusiv a aluviunilor depuse în lacul de acumulare şi a suprasarcinilor;
- împingerea muntelui în cazul construcţiilor subterane auxiliare construcţiilor hidrotehnice de retenţie ;
- acţiunea variaţiilor climatice de temperatură pentru anul cu amplitudinea medie de variaţie a temperaturilor medii anuale;
- încărcări tehnologice şi încǎrcǎri utile diverse cu caracter cvasipermanent;
- efecte din tasări şi deplasări diferenţiate ale fundaţiei cand acestea nu sunt rezultatul unor schimbări majore a structurii
terenului de fundare;
- încărcări produse de efectul deformaţiilor împideicate (contracţia betonului, reacţii alcalii - agregate de umflare a betonului
etc.)

În categoria acţiunilor temporare variabile de scurtă durată (V) se includ încărcări ca:
- presiunea apei (din bieful amonte, din bieful aval, subpresiune) corespunzatoare nivelului maxim al apei în loc (NRM) în conditii normale de
exploatare a construcţiei;
- presiunea hidrodinamică a apei asupra deversorului la deversǎri corespunzǎtoare nivelului maxim al apei în lac (NRM);
- împingerea gheţei determinată pentru grosimea medie multianuală;
- presiunea din acţiunea valurilor produse de vânt, determinate pentru viteza medie multianuală a vantului;
- impactul cu corpuri plutitoare, nave.

În categoria acţiunilor excepţionale (accidentale) (E) se includ:
- presiunea apei (din bieful amonte, din bieful aval, subpresiune) corespunzatoare nivelului maxim al apei în lac (NRM) în conditii speciale de
exploatare a constructiei (deteriorări ale sistemului de etansare-drenaj, fisuri la piciorul amonte pe contactul baraj – fundaţie etc);
- acţiunea seismică (efecte inerţiale şi hidrodinamice produse de cutremurul operaţional – OBE – sau cutremurul de evaluare a siguranţei – SEE);
- împingerea gheţii determinatǎ pentru grosimea maximă multianuală, precum şi în cazul ruperii zǎpoarelor şi a evacuării apelor mari în perioadele
de iarna;
- presiunea din acţiunea valurilor produse de vânt determinate pentru viteza maximă multianuală a vântului;
- acţiunea variaţiilor climatice de temperatură pentru anul cu amplitudinea maximă de variaţie a temperaturilor medii lunare.

Luarea în consideraţie sau neglijarea unor forte sau a altora depinde de importanta barajului şi de înălţimea lui.


Greutatea proprie
Greutatea proprie este una din forţele importante care solicita un baraj masiv. Având un efect stabilizator, valoarea ei trebuie
determinata foarte exact. Este cunoscut ca marimea greutatii proprii este influenţata cu deosebire de greutatea specifică a agregatelor şi a
cimentului, de dozajul de ciment, de raportul apa/ciment, de cantitatea de agregate care revin unui metru cub, de faptul daca beton e uscat sau
saturat cu apa etc.
Greutatea volumetrica a betonului se poate lua în fazele preliminare de proiectare γb = 2,30 ... 2,40 t/m3. În regulamentul italian se
recomandă în calculele preliminare γb = 2,35 t/m3, arătându-se ca pot sa apară valori şi de şi 2,5 t/m3. În instrucţiunile din S.U.A., pentru calcule
preliminare γb = 2,4 t/m3.
20
La barajele construite în România, masuratorile efectuate au indicatale greutăţii volumetrice a betonului cuprinse între 2,35 şi 2,50
t/m3.
Cele mal multe norme şi instructiuni insista ca, pentru faza finala de proiectare sa se determine greutatea volumetrica pe probe luate
chiar în condiţiile de şantier. La stăvilare de mica înaltime, unde efectul greutatii echipamentului electro-mecanic, al podurilor şi al diverselor
anexe este destul de important se recomandă considerarea lor în evaluarea greutatil proprii rezultând economii de beton.


Presiunea hidrostatica

Presiunea statica a apei se determina prin metodele cunoscute din hidraulică.
Ştiind că presiunile unitare variaza liniar cu adîncimea sub nivelul apei şi că acţionează normal pe suprafete, rezultă:

- componenta orizontala amonte: P0 = 1/2 γH
2
;

aval :
2
2
1
h γ =
'
0
P

- componenta verticala amonte:
2
1
2
1
H γλ =
v
P
;
aval :
2
2
1
h γλ =
'
0
P
;

în care greutatea specifica a apei se ia în mod obisnuit gama = 1000 daN/m
3
Se consideră că presiunea hidrostatică acţionează până la piciorul amonte aval al barajului cu valoarea integrală. La barajele fundate
mai adinc în roca de baza, exista de fapt o micsorare a presiunii sub nivelul terenului. Aceasta micsorare depinde de gradul de impermeabilitate al
terenului de fundaţie, de fisuratie şi de adîncimea de fundare. Reducerea de presiune nu se admite totusi în calcul, dat fiind ca nu se cunosc cu
suficientă precizie factorii de care depinde.


Pentru cazurile curente, în situatia exploatării normale, se admite nivelul maxim normal. Nivelul maxim extraordinar în lac se ia în
consideratie pentru condiţii excepţionale de ape mari. Diferenţa între cele doua niveluri poate fi uneori foarte mare (5 ...10 m), mai ales când
debitele evacuate sunt mari şi capacitatea de atenuare a lacului este redusa.


Presiunea hidrodinamica

Aceasta presiune apare la curgerea apelor peste profilul deversant al barajului.
În mod uzual, în momentul deversarii se admite presiunea hidrostatica trapezoidala, actionând de la creasta deversorului la talpa de fundaţie. în
realitate, datorita vitezei de ajungere ν se produce o coborîre hv a nivelului în lac în zona deversorului, hv = v
2
/2g, fata de nivelul din zona
nedeversanta, marcat de linia 1-8.


Pentru calculul presiunui asupra barajului, incluzând şi presiunea dinamica data de
21
viteza de ajungere, se considera diagrama 3-7-5-2, corespunzătoare liniei energetice. Dacă s-ar pne seama riguros de repartitia presiunii în
momentul deversarii, diagrama de presiune ar trebui considerata 5-4-3-2, care însa diferă neesential fata de cea de calcul. Expresia analitica este:

P0 = 1/2γ[(H + hv)
2
-h
2
s]

Presiunea dinamica, astfel calculata, este totdeauna mai mare decît presiunea statica. Aceasta diferenta de presiune este insa de cele
mai multe ori neglijabila (circa 1.. 2%) exceptind situaţia barajelor puţin inalte, cu inalţimi mari ale lamei deversante.
În zona deversorului, aval de creasta, în timpul deversarii apare o presiune normala pe suprafaţa paramentului, care depinde de
caracteristicile hidraulice şi de forma deversorului. Presiunile sau depresiumile care actioneaza se pot determina prin încercari pe modele.


22
Subpresiunea - factori determinanţi

Prin subpresiune se înţelege acţiunea de jos în sus a apei care se infiltreaza prin fisurile rocii de fundaţie şi prin interspatlile
necimentate dintre beton şi roca. Dacă se admite ca infiltratia are loc cu o pierdere de sarcina uniformă, se obţine repartitia teoretica; aceasta
variaza liniar de la presiunea hidrostica din amonte la valoarea presiunii din aval, sau la zero, atunci când nu există apa în aval.


Fig. Repartiția subpresiunii în ipoteza distribuției triunghiulare: a – cu nivel de apă în aval, b: fara nivel de apă în aval

Pentru diagramele admise în figurile …a şi …b, forţele de subpresiune rezultă:
( ) ( ) H h H m h S ⋅ +






− ⋅ ⋅ + ⋅ = λ λ γ
1
2
1


respectiv
( )
2
1
2
1
H m S ⋅ + ⋅ ⋅ ⋅ = λ λ γ


şi ele se aplică în centrele de greutate ale diagramelor
La constructiile fundate pe terenuri nestâncoase se urmăreşte micşorarea subpresiunii prin mărirea drumului de infiltraţie. Se utilizeaza
avanradiere, pereţi etanşi de palplanse sau beton și voaluri de injectie. În acelaşi timp se adoptă diverse sisteme de drenaj (foraje, puturi, filtre)
care scad presiunea apei de infiltraţie. Determinarea subpresiunii se face teoretic si experimental, tinând seama de conturul fundatiei şi de măsurile
constructive adoptate.
Rezolvările teoretice pleacă de la ecuatia lui Laplace, care pentru cazuri simple permite stabilirea spectrului hidrodinamic şi deci a
debitului infiltrat şi a presiunii. În situaţiile curente, cu contururi subterane complicate, se utilizeaza metodele simplificate de calcul al
subpresiunii, cunoscute din hidraulică. În multe cazuri se fac experimentări prin metoda analogiilor electrice, care dau rezultate destul de apropiate
de realitate.
La construcţiile fundate pe terenuri stâncoase se prevăd în mod curent pinteni amonte, voaluri de etanşare, foraje de drenaj sau galerii de
drenaj. Ca rezultat, se constată o reducere a valorii subpresiunii faţă de cea teoretică, datorită în principal a doi factori:
- apa acţionează numai asupra unei părţi a secţiunii de fundaţie, corespunzătoare interspaţiilor rămase;
- pierderilor de sarcină de pe parcursul drumului de infiltraţie datorită structurii rocii şi măsurilor constructive adoptate.
Referitor la procentul de arie a secţiunii de fundaţie pe care se manifestă subpresiunea, datorită gradului mare de incertitudine, se
recomandă în ultima vreme ca acţiunea subpresiunii să fie considerată pe întreaga suprafaţă de fundaţie.
Referitor la intensitatea subpresiunii, există încă diferenţe importante între modurile de evaluare recomandate în literatură şi între acestea şi
rezultatele măsurătorilor în natură.
Fără drenaj, în cazul în care există fisuri în stâncă ce au tendinţa de a se apropia de piciorul aval, diagrama de subpresiune poate fi uneori
mai defavorabilă decât diagrama trapezoidală (a) din figura …). Dacă studiul geologic confirmă această ipoteză drenurile de la piciorul aval devin
imperative. În cazul în care există drenaj şi se presupune ca se efectuează o de întreţinere periodică a drenurilor, este recomandat să se conside că
eficiența lor este de 50% , ceea ce înseamnă că subpresiunea este redusă la jumătate în dreptul drenajului: UA-UB = (UA-UC) / 2 (figura ).

23


Fig. - Diagrama de subpresiune: (a) - fără voal de injecție sau drenaj (c) - cu drenaj

În mod similar, în cazul în care există un voal de etanșare lângă piciorul amonte, precum şi la piciorul amonte nu există eforturi de
întindere, considerăm că efectul voalului este de a reduce cu o treime subpresiunea: UA-UB = (UA-UC) / 3 (figura )


Fig. - Diagrama de subpresiune: (a) - fără voal de injecție sau drenaj (b) - cu perdea injectată din pastă de ciment


Presiunea apei din pori

Betonul din corpul unui baraj, datorită porozitatii acestui, se află sub actiunea apelor de infiltrație. Apa care se scurge prin porii
betonului exercita o actiune de portanta asupra agregatelor. Se presupune ca această acţiune este dirijata de jos în sus şi că este repartizată liniar
de la valoarea mγz la paramentul amonte, la zero la paramentul aval, z fiind adâncimea sectiunii analizate.
Coeficientul m de reducere al presiunii apei din pori se determină cu relația:
m = αβ
în eare:
α = volumul agregatelor dintr-un metru cub de beton,
β = porozitatea liantului

Pentru calcule preliminare α = 1-(A/C + 0,32) C
unde:
A/C=raportul apa/ciment;
C=dozajul de ciment în t/m
3
;
β=(A/C-0,2)/(A/C+0,2) (raportul dintre volumul porilor şi volumul total al liantului.
Pentru situații curente rezulta m=0,30-0,50.


Presiunea aluviunilor

În lacurile de acumulare viteza de culgere se reduce şi ca urmare aluviunile transportate de apa se depun Cele cu granulatie mai mare
(nisipuri şi pietrisuri) se depun în portiunea amonte, iar cele mai fine, constituite din argila şi mîl, ajung până în fata barajului. Particulele fine
sedimentate constituie o masa de material ale carei proprietati mecanice sunt asemanatoare cu cele ale unui lichid, cu unghiul de frecare interioara
aproape zero. Presiunea exercitata de aceste depuneri asupra barajului se determina cu aproximati ea ea depinzând de o serie de factori ca: unghiul
24
frecarii interioare, unghiul de frecare între aluviuni şi baraj, greutatea volumetrica, starea de saturatie cu apa, înclinarea paramentului, panta
fundului lacului etc.

Admitând o variatie liniara pe verticala a presiunii aluviunilor, presiunea unitara la baza unui strat de adâncime hal va fi:

P al=γ'al hal

În care:
γ'al =γal - γ (1-n) - greutatea volumetrica a aluviunilor în apa;
γa l = greutatea volumetrica a aluviunilor uscate;
γ = greutatea volumetrica a apei;
n= porozitatea aluviunilor.

De obicei γal variaza intre 1,3 şi 1,8 t/m
3
, iar volumul porilor n între 10 şi 30%.

La grosimi mici ale stratului de aluviuni în raport cu înaltimea barajului, presiunile exercitate pe parament sunt reduse şi în consecinta
se neglijeaza. Daca grosimea stratului aluvionar este mare, efectul împingerii aluviunilor trebuie redus fata de cel rezultat din formula, luând în
considerae unghiuri de frecare diferite de zero, datorita efectului presiunii de deasupra. Calculul se face cu formula împingerii active după
Rankine.


Forte seismice

În majoritatea ţărilor constructoare de baraje, pentru calcul, coeficientul de seismicitate se adopta a = 0,10. Valori mai ridicate se
folosesc în zone cu puternică activitate seismică. Solicitările produse de cutremur în corpul unui baraj au un caracter dinamic Totuşi se utilizează
încă frecvent metode de calcul în care efectul cutremurul se considera static, datorită simplităţii şi rezultatelor uneori acoperitoare Barajul se
considera legat rigid de fundaţie iar cutremurul produce în corpul lui forte de inerţie de sens contrar sensului acceleraţiei seismice. Deoarece
mişcările seismice nu au o direcţie precisa, se admite direcţia cea mai defavorabilă pentru structura: la barajele masive (de greutate) în lungul văii,
la barajele mai zvelte (arcuite cu contraforţi) - perpendicular pe vale sau direcţii oarecare. Mai aproape de realitate este ipoteza când se consideră
simultan acţiunea cutremurului pe două sau chiar trei direcţii.
Forţa datorita inerţiei masei proprii rezultă făcând produsul dintre masa barajului şi acceleraţia cutremurului:

Cg = Gc/g = aG.

Forţa Cg se aplică în centrul de greutate al profilului solicitat şi poate fi dirijată orizontal sau vertical, funcţie de direcţia acceleraţiei:





Fig. Subpresiunea apei la cutremur;
1 – repartiţie eliptică;
2 – repartiţie parabolică.



Pentru a lua în consideraţie unele efecte care influenţează răspunsul dinamic al structurii (natura terenului de fundaţie, rigiditatea
structurii) şi care în metoda statica nu sunt prinse, formulei i se aduc corecţii. Astfel, în unele recomandări expresia forţei de inerţie a masei
proprii mai este afectata de un coeficient α care depinde de natura terenului de fundaţie:

Cg = αaG

Coeficientul α are valori cuprinse intre 0,5, pentru terenuri tari, sănătoase şi 2, pentru terenuri necoezive, slabe. Pentru barajele zvelte
şi chiar pentru cele masive dar înalte, se majorează uneori forţa astfel calculata cu 30 ... 50%.
Presiunea suplimentara datorita inerţiei masei de apa variază cu adâncimea z sub nivelul apei. După cercetările lui Westergaard, ale
căror rezultate sunt aplicate cel mai frecvent, legea de variaţie este parabolica sau eliptica .în cele doua ipoteze presiunile sunt:

- pentru repartiţie parabolica:

25
P aC Hz
C aC H
C
H
T
kg m
c p
a p
p
=
=
=

2
3
817
1
7 75
10
2
6
2
3
,
( )
[ / ]

- pentru repartiţia eliptica:
P aC z H z
C aC H
C
H
T
kg m
c e
a e
e
= −
=
=

( )
,
( )
[ / ]
2
4
654
1
7 75
10
2
6
2
3
π

unde:
Ca= presiunea suplimentară totală
Cp, Ce = coeficienţi cu dimensiunea unor greutăţi specifice
H = înălţimea barajului
T = perioada vibraţiilor seismice în secunde.

Pentru baraje de înălţimi medii Cp=0,830, respectiv Ce=0,660.
Daca paramentul este înclinat Pc = KaCp(Hz)
2
unde K este coeficient (din diagrama, valori intre 0.5 şi 1 ) funcţie de înclinarea
paramentului.

Normele americane:
la baza barajului : pc=CbaγH
unde Cb este un coeficient adimensional funcţie de înclinarea paramentului (grafic).
La cote superioare fundaţiei, la adâncimea z sub apa:
C C
z
H
z
H
z
H
z
H
b m
= − + −
1
2
2 2 [ ( ) ( )]
unde Cm este valoarea maxima a lui C, rezultata din grafic pentru panta data a paramentului.
Presiunea suplimentara totala este:
Ca=0,726pcH
şi se aplică la 0,243 H de baza profilului .
Forţele de inerţie ale cutremurului pot fi de câteva ori mai mari la rezonanta. Înălţime barajului la care ar putea să apăra fenomene de
rezonanta este mai mare de 300m.

Forte provenite din variaţiile de temperatura

Variaţiile de temperatura lunare ale mediului exterior se propaga pe adâncimi de ordinul a 5 ... 6 m intr-un masiv de beton, iar cele
zilnice pe adâncimi de 20 ..30 cm. Faţă de dimensiunile unui baraj de greutate, aceste cifre sunt destul de reduse pentru a putea sil modifice
temperatura interioară în mod uniform. Chiar daca acest fenomen ar avea posibilitatea să se producă, rosturile de dilataţie ar înlesni libera
deformaţie a ploturilor, fără ca acestea să ajungă la stare de efort. În realitate fenomenul este mai complicat şi nedeterminat din punct de vedere
static. Se admite ca betoanele de parament sunt mai mult solicitate de variaţiile de temperatură şi de aceea se prevăd dozaje mai ridicate. Pentru
această solicitare nu se fac calcule speciale.


26
Calculul eforturilor. Conlucrarea cu terenul de fundaţie

Metoda elementară

Întrucât corpul unui baraj de greutate este împărţit prin rosturile transversale în ploturi independente, starea de efort poate fi considerată
plană. Pentru determinarea eforturilor este suficient a se lua în considerare o fâşie cu lăţimea de 1 m după axul longitudinal al barajului.
Se consideră profilul triunghiular din figură, solicitat de greutatea proprie, presiunea apei şi subpresiuni. Într-o secţiune orizontală, situată la
adâncimea z sub planul de apă, eforturile normale verticale la cele două extremităţi se calculează. prin formula cunoscută a compresiunii
excentrice:





σ=ΣV/A ± ΣM/W

Cu notaţiile din figură, forţele care acţionează şi braţele lor de
pârghie faţă de centrul secţiunii sunt:

greutatea proprie:

G = γbλ
2
z
2
/2

cu braţul de pârghie (λ-3λ1)z/6

G1 =γbλ1
2
z
2
/2

cu braţul de pârghie (3λ-λ1)z/6


presiunea orizontală a apei: P0 =1/2 γz
2
cu braţul de pârghie z/3;

presiunea verticală a apei: Pv=1/2 γλ1z
2
cu braţul de pârghie (λ1+3λ)z/6

subpresiunea: S =1/2mγ(λ1+λ)z
2
cu braţul de pârghie (λ1+λ)z/6.

Suma forţelor verticale este: ΣV= G + G1 + Pv – S = 1/2 [γb’(λ1+λ)+ γλ1]z
2
în care s-a notat γb - mγ = γb’.
Ţinând seama de expresia forţelor şi a braţelor de pârghie, momentul forţelor faţă de centrul secţiunii este:

ΣM = 1/12[γb(λ
2
-λ1
2
) + γλ1(λ1 + 3λ) - mγ(λ1+λ)
2
- 2γ] z
3
.

Eforturile normale verticale devin:

σam,av =ΣV/ [(λ1+λ)z] ± ΣV/[1/6(λ1+λ)
2
z
2
]

sau, înlocuind pe ΣV şi ΣM:


Pentru ipoteza lacului gol eforturile se obţin considerând γ = 0:

σam =λγbz/ (λ1+λ) σav =λ1γbz/(λ1+λ)

Se constată că:
- în cele două ipoteze eforturile sunt proporţionale cu cota z sub planul de apă;
- eforturile verticale maxime acţionează la picioarele barajului, unde z = H.

Dacă profilul barajului este cu paramentul amonte vertical λ1 = 0, eforturile devin:

- lac plin:
σam = (γb

-γ/ λ
2
)z; σav = zγ/ λ
2


- lac gol:
σam = γbz; σav = 0.

Eforturile normale orizontale şi cele tangenţiale la paramente pot fi determinate funcţie de cele calculate.



Stabilitatea prin forte de frecare
Alunecarea unui baraj de greutate, fundat pe teren stâncos, se poate produce atunci când suma forţelor orizontale ΣH depăşeşte ca
mărime forţele de frecare care acţionează de a lungul suprafeţelor de fundaţie, presupusa orizontală. Valoarea maximă a forţelor de frecare se
obţine făcând produsul intre coeficientul de frecare statica (f ) dintre beton şi roca şi suma forţelor verticale ΣV. Condiţia de stabilitate se exprima
prin inegalitatea:
27
ΣH<f
.
ΣV,
sau prin inegalitatea:
KΣH=fΣV,
unde K este coeficientul de siguranţa.
Dar raportul ΣH/ΣV=tg φ este coeficientul de alunecare al construcţiei.
Rezulta: tg φ<f respectiv: k tg φ=f.
Coeficientul de siguranţa se defineşte ca raportul dintre coeficientul de frecare statica (f) şi coeficientul de alunecare al barajului tg φ.în
calcule curente se ia K=1,0...1,1 pentru baraje fundate pe terenuri stâncoase şi 1,3..1,5 pentru baraje fundate pe terenuri nestâncoase sau funcţie de
clasa construcţiei.


Combinaţia de Clasa construcţiei
încărcări I II III IV
Încărcări fundamentale 1.30 1.20 1.15 1.15
Idem + extraordinare 1.05 1.05 1.00 1.00

Valoarea coeficientului de frecare statica beton - roca se determina experimental, prin încercări pe teren. În calcule preliminare se pot admite
următoarele valori:
- pentru terenuri stâncoase:
- roci eruptive 0,65...0.75;
- roci sedimentare (calcare, gresii, etc.) 0,50...0,65;

- pentru terenuri semistâncoase:
- marne, şisturi argiloase etc. 0,30...0,50;

- pentru terenuri nestâncoase:
- pietrişuri şi bolovănişuri 0,50; pământuri nisipoase 0,40...0,50; nisipuri argiloase 0,35...0,40; argile nisipoase 0,25...0,30;
argile 0,20...0,30.

Stabilitatea prin forte de frecare şi coeziune.
Condiţiile de stabilitate exprimate prin relaţiile anterioare corespund situaţiei în care barajul ar sprijini direct pe suprafaţa de fundaţie.
În realitate, prin modul de execuţie şi prin măsurile constructive care se iau, se realizează o legătura intimă intre beton şi rocă, capabilă, şi de
eforturi de coeziune (sau aderenta) c. Ţinând seama de fenomenul real, condiţia de stabilitate la alunecare se scrie sub forma:
KΣ H = f Σ V + cA
în care, pe lingă notaţiile făcute mai înainte, mai apar:
c - efortul de coeziune sau de aderenta, în t/m
2
;
A - mărimea suprafeţei de alunecare, în m
2
.

Coeficientul de siguranţa K este în acest caz mult mai mare, apreciind ca se iau în consideraţie toate rezervele de stabilitate ale
structurii. Se recomanda K ≥ 4, în cea mai defavorabilă ipoteza de încărcare. Normele americane mai recente, privitoare la construcţii hidrotehnice
de greutate, recomandă pentru K, valorile din tabel, în acest caz A reprezintă numai partea comprimată a fundaţiei:

Uzine hidroelectrice Încărcarea
Normală Extraordinară
Mari 3,50 2,0
Mici 2,50 1,50

Efortul de coeziune sau aderenţa trebuie determinat prin încercări în situu. În lipsa determinărilor experimentale valoarea lui se ia prin
analogie cu alte lucrări. Pentru orientare, se menţionează ca la majoritatea barajelor americane ca variind intre 1500 şi 5000 KN/m
2
iar încercările
de teren şi laborator din CSI au condus la cifre cuprinse intre 1400 şi 4500 KN/m
2
. În ceea ce priveşte distribuţia efortului de coeziune, aceasta nu
este uniforma pe secţiune. Uneori chiar diagrama efortului τ în fundaţie schimba de semn. În normele americane se introduce în consecinţă un
factor de corecţie r care înmulţeşte termenul cA din formula.
Pentru calculele de verificare, valoarea recomandata este r = 0,50 .
Examinând relaţia, se constata ca în timp ce ΣH şi ΣV cresc cu pătratul înălţimii barajului, suprafaţa de fundaţie creşte numai liniar.
Deci barajele mai înalte sunt mai expuse pericolului de alunecare decât cele de înălţimi mai mici. După normele spaniole se recomanda relaţia:


Σ
Σ
H
f V
K
cA
K
< +
1 2
,
În care notaţiile sunt aceleaşi, iar Kl şi K2 sunt coeficienţi de siguranţă diferenţiaţi pentru frecare şi pentru coeziune. Valorile normative
prevăd Kl = 1,5 şi K2 = 5 pentru încărcările normale şi o reducere a acestora cu 20 % în cazul încărcărilor extraordinare.
Se recomanda Kl = 1,3...1,4, iar K2 = 3...4 raportul c/K2 luându-se cel puţin egal cu 100 ... 300 t/m
2
.



Măsuri constructive
Pentru a spori stabilitatea la alunecare a barajelor, se iau de obicei unele masuri constructive. În afara de tratarea speciala a suprafeţei
de fundaţie şi de injecţiile de legătură şi consolidare, însăşi forma geometrica a tălpii barajului poate aduce rezerve importante de stabilitate.
Execuţia fundaţiilor cu un pinten amonte, în trepte sau cu redane reprezintă astfel de măsuri constructive.
28

Pintenul amonte, concentrează eforturile de alunecare în dreptul sau. Executarea mai multor redane distribuie mai uniform eforturile,
făcând în acelaşi timp ca roca de fundaţie să contribuie la stabilitate prin rezistenţa proprie la forfecare. La fundaţiile în trepte înclinate spre
amonte, rezultanta forţelor cade sub un unghi foarte apropiat de 90°, reducându-se prin aceasta componenta tangenţială care provoacă alunecarea.

.

În cazul fundaţiei înclinate noua valoare a coeficientului de alunecare se determină scriind componentele tangenţiale şi normale:
- suma forţelor tangenţiale: ΣT=ΣH cos ε −ΣV sin ε
- suma forţelor normale: ΣN=ΣV cos ε+ΣH sin ε
Coeficientul de alunecare devine în consecinţa:
Σ
Σ
Σ
Σ
Σ
Σ
T
N
H
V
tg
H
V
tg
=

+
ε
ε 1
.

Se constata o îmbunătăţire a stabilităţii, coeficientul de alunecare dat de aceasta relaţie având valori mult mai reduse.

DIMENSIONAREA BARAJELOR DE GREUTATE
Criteriile clasice aplicate la dimensionarea barajelor de greutate sunt:
- primul criteriu consta în condiţia că, ţinând seama de acţiunea subpresiunilor, efortul normal vertical de la piciorul amonte al
barajului să fie mai mare, sau la limita egal cu zero; prin aceasta condiţie se exclud deci eforturile de tensiune la contactul beton-roca, considerând
că acestea nu pot fi preluate; în ipoteza repartiţiei liniare a eforturilor, acest criteriu se scrie sub forma:
σ
am
V
A
M
W
= + ≥
Σ Σ
0;
- al doilea criteriu constă în condiţia de stabilitate la alunecare a barajului în secţiunea de fundaţie; aceasta se exprima punând condiţia
ca coeficientul de alunecare ΣH/ΣV să fie mai mic sau, la limita, egal cu coeficientul de frecare statica f al betonului cu roca de fundaţie:ΣH/ΣV<f
Introducerea unui anumit coeficient de siguranţa la alunecare, sau luarea în consideraţie a coeziunii dintre beton şi roca, se poate
realiza, implicit, prin modificarea corespunzătoare a cifrei f, determinata prin încercări pe teren. Aceasta corecţie este indicată în special în cazul
barajelor cu rosturi lărgite sau evidate, la care stabilitatea la alunecare este mărita prin încastrarea lor în roca de fundaţie.
Aceste doua condiţii exprima fenomenul complex al stabilităţii unui baraj cu anumite aproximaţii, suficiente pentru scopuri practice.

Profile triunghiulare
Considerând relaţiile precedente în cazul unui profil triunghiular cu ambele paramente închinate şi luând drept încărcări greutatea
proprie, presiunea apei orizontală şi verticală şi subpresiunea rezultă:
(γb-mγ)(λ1+λ)
2
-(γb-2γ)(λ1+λ)λ1-γ(1+λ1
2
)=0
(γb-mγ)(λ1+λ)+γλ1=γ/f
Soluţia comuna este:
( ) 1 0
1
2
1
2
− + − + − = m
f f
m
b
b
γλ
γ
λ
γ
γ γ

În urma unor calcule numerice se prezintă variaţia înclinării paramentelor funcţie de coeficientul de frecare f şi coeficientul de
subpresiune m:
29

Fig. Dimensionarea pofilelor triunghiulare:
a – schema de calcul; b – variaţia înclinării paramentelor cu coeficienţii m şi f;
c – variaţia efortului vertical la piciorul aval; d - variaţia efortului principal la piciorul aval; e – variaţia volumului relativ.



Profile triunghiulare optime
Daca în ecuaţiile clasice pentru determinarea profilului barajului de greutate se face înlocuirea λ1=x şi λ1+λ=y acestea devin:
γ
γ
γ
γ
γ
γ
b b
b
m y xy x
f m y fx







+ −






− − ≥







+ − ≥
2 2
2 1 0
1 0


Prima inegalitate este satisfăcută pentru valorile situate deasupra unei hiperbole iar a doua pentru valorile situate deasupra unei drepte.
Soluţia corespunzătoare lui (λ1+λ)minim se găseşte la intersecţia dreptei cu hiperbola:

Fig. Dimensionarea profilului optim.

Abscisa punctului de intersecţie rezultă din:
( ) ( ) 1
1
0
2
2
− + − + − = m x
f
x
f
m
b b
γ
γ
γ
γ

Din figura se constata:
- în cazul în care coeficientul de frecare este mai mic decât ~0,80 (situaţia cea mai frecventă în practică) profilul cu ambele paramente
înclinate este mai indicat decât cel cu paramentul amonte vertical, necesitând volumul minim de beton;
- dacă se impune un profil cu parament amonte vertical (λ1 = 0), dimensionează condiţia de stabilitate la alunecare când f < 0,80,
respectiv condiţia de efort nul când f > 0,80;
- dacă se ţine seama numai de condiţia de efort nul la piciorul amonte, suma(λ1+λ) creşte atunci când λ1 creste; profilul cu parament
amonte vertical (λ1 =0) este cel mai indicat.

Profile triunghiulare solicitate de cutremur.
30
În situaţia în care un profil triunghiular solicitat de cutremur trebuie să respecte cele două condiţii menţionate, înclinările paramentelor
şi deci volumul barajului modifică. Admiţând că acceleraţia cutremurului c = ag este dirijată pe direcţia văii, un profil triunghiular este solicitat în
mod suplimentar de doua forţe orizontale: inerţia masei proprii şi inerţia masei de apa. Se constata ca:
- fată de un profil dimensionat la sarcini normale (a = 0) un profil dimensionat la cutremur necesita o baza de lăţime mai mare şi deci
un volum sporit de beton: de exemplu în cazul unui cutremur de gradul IX (a = 0,10), creşterea procentuala a volumului este de 24,69 %;
- în timp ce înclinarea paramentului aval variază în limite foarte strânse, înclinarea paramentului amonte variază în mai mare măsură cu
intensitatea cutremurului rezultă că în mod practic, un profil triunghiular se acomodează cu intensitatea cutremurului prin variaţia pantei
paramentului amonte.

Profile cu parament amonte vertical.
Aplicarea pofilelor drepte, cu paramentul amonte vertical (fig.), este raţională în cazurile în care terenul de fundaţie este foarte rezistent
şi capabil de a realiza coeficienţi de frecare ridicaţi.

Fig.

Panta paramentului se determina din cele doua condiţii:
- efort nul la piciorul amonte, condiţie din care rezulta : λ
γ
γ γ
γ
γ
=

=
b
m
'
;
- stabilitatea la alunecare pe talpa fundaţiei: λ
γ
γ γ
γ
γ
=

=
1
f m
b b
'
;
În cazul în care se iau în consideraţie şi forţele provocate de cutremur relaţiile se modifică în mod corespunzător.

AMENAJAREA FUNDAŢIILOR

Alcătuirea în secţiune transversală.
Ca şi dispoziţia generală a barajului, alcătuirea fundaţiilor este direct influenţată de condiţiile geologice din amplasament. Rezistenţa
şi omogenitatea rocii, gradul de alterare şi fisuraţie, sunt elementele de care depind dimensiunile şi adâncimile fundaţiilor. In mod normal,
suprafaţa de fundaţie se excavează neregulat, cu proeminenţe şi adâncituri care să mărească stabilitatea la alunecare a barajului (fig.). În cazul
rocilor sedimentare, în special când stratificaţia este orientată defavorabil, sau când coeficientul de frecare statică beton-roca este redus, barajul se
încastrează în teren pe adâncimi mari, pentru a folosi şi rezistenţa straturilor din aval (fig. a) a corpului barajului.
În acelaşi scop, suprafaţa de fundaţie se înclină uneori spre amonte, cu pante de ordinul 1: 20, 1: 15, 1: 10, micşorându-se pe această
cale forţele tangenţiale înclinarea se poate realiza profitând de orientarea generală a rocii de baza, ca în cazul barajului Grande-Dixence (fig., b),
sau prin crearea de redane, după cum s-a procedat la barajul de la Bicaz (fig., c).
În vederea opririi infiltraţiilor care s-ar putea produce de-a lungul suprafeţei de fundaţie şi a antrenării masivului stâncos în preluarea
forţelor orizontale, majoritatea barajelor sunt prevăzute cu un pinten la piciorul amonte, care pătrunde pe adâncimi de ordinul metrilor în terenul
de fundaţie (fig., d). Sunt situaţii în care, din cauza profilului terenului de fundaţie sau a fenomenelor de eroziune din albie, fundaţiile iau forme
neobişnuite.

Fig. Exemple de fundare a barajelor de greutate:
a – Schlagen; b – Grande Dixence; c – Izvorul Muntelui; d – Puento Bibery;
1 – linia de fundaţie; 2 – pinten; 3 – teren natural; 4 – galerie de picior.

Alcătuirea în secţiune longitudinală
După axul longitudinal al barajului, fundaţiile urmăresc în general profilul văii barate. Pentru a se evita fisurarea betoanelor, este
recomandabil a se amenaja terenul, înlăturându-se proeminentele stâncoase locale care, prin discontinuitatea lor, favorizează acest fenomen.
În scopul asigurării unei bune stabilităţi longitudinale a ploturilor componente, fundaţiile barajelor masive executate în trecut se
31
realizau în trepte, un plot putând rezema pe 3 ... 4 asemenea trepte, cu înălţimea limitată la circa 3 m. Pe lângă dificultăţile de execuţie pe care le
comportau, aceste trepte măreau pericolul de fisurare a betoanelor. La barajele moderne s-a renunţat la aceasta dispoziţie, suprafaţa de fundaţie
excavându-se cu neregularităţi, dar având o continuitate generală (fig. b). Pentru a se evita eventuala alunecare spre mijlocul văii a ploturilor
turnate pe versanţi, este recomandabil ca betonarea să se efectueze începând din vale spre versanţi. Procedând astfel, ploturile situate la cote
superioare pot rezema pe cele turnate la cote inferioare.


Fig. Fundarea în secţiune longitudinală
a – în trepte; b – continuă; 1- suprafaţă de fundaţie; 2 – linia terenului natural; 3 – rost.


Execuţia excavaţiilor
În condiţii geologice normale pentru a feri roca de fundaţie de fisurări, excavaţiile se execută în doua faze principale excavaţii grosiere
şi excavaţii de finisaj. Excavaţiile grosiere se atacă începând de la partea superioara a versanţilor spre talveg. Materialul provenit din săpături se
rostogoleşte spre platformele intermediare de evacuare, sau, la înălţimi mai reduse, direct în talveg, de unde este transportat în halda de steril. În
apropierea limitei acestei faze, excavaţiile se execută cu încărcaturi reduse (200 g/gaura).
Excavaţiile de finisaj au drept scop profilarea definitiva a fundaţiilor prin înlăturarea ultimului strat de roca, cu grosimea în jur de
1,00...1,50 m. Cea mai mare parte a acestui strat se excavează cu încărcături de circa 100 g/gaură, ultimii decimetri înlăturându-se cu ciocanul de
abataj, sau în cazuri excepţionale, cu încărcături de 50 g/gaură.
După terminarea excavaţiilor, suprafaţa de fundaţie se pregăteşte pentru betonare. Această operaţie începe prin îndepărtarea rocii
fisurate şi a bucăţilor de stâncă rămase de la excavaţii şi curăţirea de praf sau corpuri străine. După curăţare se trece la spălarea suprafeţei cu un jet
de apă sub o presiune de circa 4 at şi apoi cu un jet combinat de apă cu aer, la aceeaşi presiune. Spălarea încetează când apa se scurge limpede.
După prima spălare, suprafaţa de fundaţie se curată îngrijit cu perii metalice şi se suflă apoi cu aer comprimat la o presiune de circa 4 at. Dacă este
cazul, aceste operaţii se pot repeta.
La terenurile de fundare alcătuite din roci care după dezvelirea lor se alterează în contact cu aerul (Şisturi, argile silicioase, argilite,
eventual cu alternante de calcare sau gresii), se excavează porţiuni reduse, astfel încât aceste porţiuni să rămână descoperite cât mai mult timp.

Tratarea fundaţiei
După curăţirea suprafeţei de fundaţie se trece la tratarea zonelor fisurate şi a faliilor. Filoanele de argila şi faliile cu grosimi de 1 ... 20
cm se curată de materialul alterat pe o adâncime de 1,5 ori lăţimea, în orice caz mai mare de 30 cm. Zonele fisurate se excavează suplimentar în
conformitate cu indicaţiile geologice. Plombarea se face odată cu începerea betonării, fie cu mortar de granulaţie mai mare, fie cu beton de aceeaşi
calitate cu cel din corpul barajului.
Pe lângă aceste tratamente superficiale, uneori se aplică măsuri constructive în vederea uniformizării proprietăţilor fizico-mecanice ale
suprafeţei de fundaţie.

Consolidarea rocii de fundaţie
Când prezintă o fisuraţie importantă, terenul de fundaţie se consolidează prin injectare cu suspensie de ciment. Aceasta operaţie are
drept scop:
- umplerea fisurilor şi a golurilor pentru realizarea unui masiv omogen de rocă;
- micşorarea permeabilităţii terenului şi deci reducerea infiltraţiilor de apă şi subpresiunilor exercitate de acestea;
- realizarea unei legături solide şi etanşe a fundaţiilor cu stânca.
Injecţiile de consolidare se efectuează în găuri de foraje (fig.). Adâncimea până la care pătrund în roca variază între 5 şi 15 m, în
raport cu tipul construcţiei, încărcările pe care aceasta le exercita şi structura geotectonică a fundaţiei. Forajele pentru injectare, care acoperă în
mod uniform suprafaţa de injectat, se situează la o distanta de ordinul a 2 ... 3 ... 4 m unele de altele (fig. .. a). Desimea lor variază în raport cu
acelaşi factori, fiind cuprinsa între 7,5 şi 25 m
2
suprafaţa de fundare/gaură de foraj. Suprafaţa specifica de 15 ... 20 m
2
/gaura este frecvent
adoptată. În roci tari, în general slab fisurate, şi la baraje cu înălţimea peste 30 m, adâncimea de injectare curent folosita este de circa 5 m (fig. b).
O atenţie deosebită se acordă injectării zonelor de fisuraţie intensă, dislocaţiilor faliilor şi în general deranjamentelor tectonice care
apar în fundaţie sau în apropiere ei. Forajele se îndesesc în aceste sectoare, iar injectarea se extinde şi în zonele accidentate adiacente fundaţiei.
Când crăpăturile rocii sunt mari (peste 3 mm) găurile se execută cu ciocane perforatoare grele. Este recomandabil ca injectarea să se facă după ce
terenul de fundaţie a fost acoperit cu primele lamele de beton. În acest fel se evita ieşirea suspensiei de ciment injectate, prin fisuri, la suprafaţă.
Vechimea stratului de beton străbătut trebuie să fie de minimum 5 zile (sau să aibă o rezistenţă de 25 kg/cm
2
), pentru a permite ulterior fixarea
dispozitivelor de injectare. Valoarea presiunii de injectare se stabileşte în raport cu proprietăţile rocii şi grosimea stratului de beton de încărcare
Presiunile uzuale sunt de 1... 2 ... 3 at, fără a depăşi 6 at. La suprafaţa terenului presiunea se limitează în general la 1 at.
Injecţiile de legătură între beton şi roca se execută când roca de fundaţie este suficient de rezistentă şi nefisurată şi injecţiile de
consolidare nu mai sunt necesare. Ele se pot face fie lăsând în beton o tubaţie, care are amenajat la contactul cu fundaţia un cuib de pietriş, prin
care pătrunde suspensia de ciment în planul fundaţiei (fig., c), fie tot prin foraje, duse însă numai până în suprafaţa de fundaţie. Întotdeauna
trebuie să existe grija de a nu se efectua asemenea injecţii cu presiuni mai mari decât cele create de coloana de beton. În caz contrar în locul unei
legaturi intime, se provoacă desprinderi care pot compromite lucrarea.


32

Fig. Injecţii de legătură şi consolidare:
a – schemă de dispunere; b – foraj de mică adâncime; c – tubaţie pentru injecţii de legătură;
1 – foraj; 2 – tubaţie sau foraj; 3 – cuib de pietriş; 4 – rost transversal; 5 – rost de lucru.

Lucrări de etanşare
Întrucât condiţiile naturale nu sunt întotdeauna favorabile realizării unei reţineri de apă perfect etanşe. Când roca de fundaţie are
permeabilitate mare şi pierderile de apă devin inadmisibile, se prevăd operaţii de injectare în adâncime cu suspensie de ciment, realizând voaluri
sau perdele de etanşare.
În funcţie de poziţia lor, aceste voaluri se clasifică în frontale şi de larg (fig. ., a). În zona barajului injectarea se efectuează de obicei
din galerii special prevăzute la piciorul amonte (fig. , b), mai rar de pe versant, înainte de betonare. În zonele laterale operaţiile de injectare se
efectuează de la suprafaţă sau din galerii care străbat amplasamentul.



Fig. Etanşare în profunzime:
a – dispoziţie în plan;
b – secţiune transversală;
1 – voal frontal;
2 – voal de larg;
3 – foraj pentru injecţii;
4 – galerie de injecţii


Extinderea voalului de larg şi amploarea lui depind de caracteristicile geologice şi de permeabilitate ale rocii din zona viitoarei cuvete.

Parametrii lucrărilor de injectare
Amploarea lucrărilor de etanşare depinde în primul rând de permeabilitatea rocii de fundaţie. în funcţie de importanta lucrării şi de
situaţia geologică se execută un număr de foraje de explorare în care se fac probe de permeabilitate şi de injectare cu ciment (minimum 5 ...10
foraje). Dispozitivul de încercare numit paker, consta din doi saci de cauciuc cuprinşi în cate două discuri metalice (fig.) Prin două conducte
concentrice de alimentare se pun mai întâi sub presiune sacii, la o presiune care depăşeşte valoarea presiunii ce se creează apoi în spaţiul dintre ei.
Sub acţiunea presiunii interioare, care se menţine 5...10 min., apa pătrunde prin fisuri, proporţional cu gradul de permeabilitate al rocii. Ca unitate
de măsură s-a adoptat absorbţia specifică de apa, exprimată în unităţi Lugeon (1L = 1 l/m foraj. min. 10 at).

33



Fig. Schema de principiu a pakerului:
1 – disc metalic;
2 – saci de cauciuc;
3 – conductă de alimentare;
4 – orificii;
5 – foraj.


Parametrii voalului de etanşare, adâncimea, lungimea, distanţa dintre foraje şi înclinarea lor, se stabilesc după cum urmează:
- adâncimea voalului se prevede de regulă până la nivelul rocilor impermeabile, identificat prin profilele hidrogeologice Când roca
impermeabilă se găseşte la adâncime mare, cota inferioară a voalului se fixează la (0,50 ... 0,75) H retenţie;
- lungimea voalului se extinde de-a lungul întregii suprafeţe de fundare, cât mai aproape de piciorul amonte şi la maximum 2,0 m de
acesta. În versanţi, voalul se prelungeşte în funcţie de condiţiile hidrogeologice şi tectonice şi, în orice caz, pe minimum 0,25 H retenţie;

- distanţele intre foraje şi numărul şirurilor de foraje se stabilesc în urma rezultatelor injecţiilor experimentale. Încercările de cimentare
constau în executarea a 6 ... 8 foraje dispuse la aceleaşi distante şi injectate în acelaşi sistem cu cele prevăzute pentru execuţie. Intre acestea se
forează sondaje de control, in care se fac probe de permeabilitate. Absorbţiile specifice considerate admisibile, care confirmă sistemul de injectare
propus, sunt indicate în tabel:
H baraj Absorbţia admisibila
<25 <5
25-50 <3
50-75 <2
>70 <1
Pentru studii preliminare, sau în absenta încercărilor de cimentare, distantele dintre foraje şi consumul de ciment estimat pe metru de
foraj se pot determina din diagrame funcţie de natura rocii, înălţimea barajului şi absorbţia specifica de apa. Şirurile de foraje se aleg în număr de
1 sau 2 pentru baraje sub 50 m, şi de 2 sau 3, pentru barajele mai înalte în partea superioara, la racordul voalului cu fundaţia se prevede de regula
o îngroşare suplimentară a voalului, prin îndesirea forajelor de consolidare - legătura;
- direcţia şi înclinarea forajelor se aleg astfel încât să intersecteze un număr cat mai mare din planurile de stratificaţie ale rocii de
fundaţie. Se prefera de obicei execuţia de foraje verticale.

Tehnologia lucrărilor de injectare
Injectarea forajelor de pe acelaşi şir se efectuează alternativ, în mai multe etape succesive, prin reducerea treptata a distantei dintre
foraje Forajele etapei următoare se amplasează la mijlocul distantei dintre cele corespunzătoare etapei precedente.
La majoritatea lucrărilor s-au aplicat trei etape, mai rar doua. Este indicat ca distanta dintre forajele primei etape să depăşească 10 m,
pentru a evita în timpul injectării comunicaţia între ele a suspensiei.
Se recomanda ca forajele să fie executate prin carotare continua sau cu circulaţie inversa de apa spre a evita înfundarea fisurilor cu
detritus şi a permite instalarea ulterioara a pakerului. Diametrele uzuale sunt de 46 ... 66 mm, valori mai mari nefiind economice După terminarea
execuţiei şi înainte de injectare, forajul se spală activ, circa 15 min., pentru îndepărtarea detritusului rămas.
Pentru injectare se poate aplica fie metoda tronsoanelor descendente, fie a tronsoanelor ascendente, fie sisteme mixte descendent-
ascendente, sau invers. Mai rar se prevede injectarea totala a lungimii forajului (numai la foraje de adâncime sub 5-8m).
Lungimea tronsoanelor se adopta în medie de 3 ... 6 m, cu valori mai mici în zonele permeabile. Injectarea pe tronsoane descendente
(fig. ..., a) se aplica în roci care nu menţin pereţii forajului, sau sunt afectate de fisuri verticale. Obturatorul pakerului se plasează întotdeauna cu
un tronson deplasat cu 0,5 ... 1 m peste tronsonul care se injectează, în acest fel fiecare tronson injectându-se de doua ori. Când pereţii forajului se
menţin fără pericolul de blocare a instalaţiei şi fisurile conduc suspensia de ciment spre tronsonul superior, se aplica injectarea pe tronsoane
ascendente (fig. ..., b). Când zonele fisurate sau degradate sunt limitate, se folosesc metode combinate.



Fig. Procedee de injectare: a – pe tronsoane descendente; b – pe tronsoane ascendente;
1 – tronson de injectare; 2 – tronson injectat

Operaţia de injectare a unui tronson se încheie atunci când se obţine refuz relativ, adică, reducerea absorbţiei specifice sub o valoare de
2 l/m. min., menţinând presiunea maxima de injectare timp de 30 min. Cimentul cu care se injectează este de obicei cimentul Portland normal, cu
marca 300 sau 400. Fineţea de măcinare admisibila este de maximum 10 % reziduu, pe sita cu 4 900 ochiuri/cm2 şi maximum 2% pe sita cu 900
ochiuri/cm2. Consistenta suspensiei de ciment, exprimata prin raportul apa/ciment se stabileşte în funcţie de absorbţia specifica. Injectarea se
34
începe cu suspensie fluida care pătrunde cat mai adânc în fisurile fine, după care se trece treptat la suspensii mai groase, cu care se umplu fisurile
mijlocii şi mari. Când absorbţia începe să scadă sensibil, se diluează suspensia , obţinându-se refuzul la o consistenta fluida (a/c=5-3)
Daca golurile sau fisurile rocii necesita o cantitate mare de material de injectare, în compoziţia laptelui se pot introduce adaosuri care
micşorează consumul de ciment: nisip, praf de piatra, cenuşa, zgura măcinată etc.
Presiunea de injectare variază în limite foarte largi, de la 1 la 100 at. În cazul rocilor cu fisuraţie redusă se adopta presiuni mari, pentru
a asigura difuzarea maxima a suspensiei de ciment. În rocile foarte permeabile se folosesc presiuni mici şi foarte mici. Valorile maxime ale
presiunii de injectare se determina funcţie de adâncimea tronsonului injectat şi de caracterul rocii, cu relaţia:
Pmax = Po + kh,
unde:
Po-presiunea admisibila pentru zona de suprafaţa;
k-coeficientul presiunii specifice de injectare t/m);
h- adâncimea tronsonului injectat (distanţa cea mai scurta de la tronson la suprafaţa terenului).
Valorile lui Po şi k sunt indicate tabelar funcţie de tipul de roca.
După terminarea programului de injectare, integral sau pe un sector. se forează şi se încearcă sondaje de control, dispuse în general în
zonele cele mai critice. Probarea lor se face pe tronsoane izolate, cu pakerul, după aceeaşi succesiune ca la injectare. Absorbţiile admisibile sunt
aceleaşi cu cele indicate la încercările de cimentare. La lucrările importante se recomanda ca verificarea să se facă prin examinarea directa a rocii
injectate, din galerii şi puţuri, sau prin foraje carotate de diametru mare (60 ... 90 cm).

Drenarea fundaţiei

Daca exista posibilităţi ca apele de infiltraţie să pătrundă totuşi la talpa barajului se iau masuri de drenare şi colectare a acestora. Cea mai
obişnuita soluţie consta din foraje de mica adâncime, cu diametrul de 10 ... 20 cm, executate în roca de fundaţie în spatele voalului, după
terminarea injecţiilor de consolidare şi legătura. Distanta dintre forajele de drenaj trebuie să fie redusa pentru ca acţiunea lor asupra
subpresiunilor să fie cit mai uniform repartizata. În unele cazuri, în gaura de foraj se prevăd umpluturi de nisip monogranular sau filtre, mai ales
daca debitul infiltrat este mare şi poate provoca degradări.
Un control şi mai eficace al subpresiunilor se poate realiza prin prevederea unui al doilea (si chiar al treilea) şir de foraje de drenaj, în
aval de cel care secundează perdeaua de etanşare. Capetele forajelor, verticale sau înclinate, debuşează în galerii longitudinale de vizitare, care
evacuează de obicei apele de infiltraţie.
Ca indicaţie generala, se admite ca în cazul rocilor etanşe măsura cea mai eficace este drenajul, pe când în cazul rocilor permeabile se
impune execuţia voalului de etanşare.


Rosturile transversale şi longitudinale
Sub acţiunea contracţiei şi a umflării betonului precum şi a variaţiilor de temperatura, apar modificări de volum şi eforturi importante
în zonele unde aceste sunt împiedicate. Daca un baraj de greutate s-ar construi continuu, de pe un mal pe celalalt, corpul sau ar fi solicitat de
tensiuni ce depăşesc posibilităţile de rezistenţă ale betonului şi s-ar produce fisurarea. Aceste eforturi, provocate în primul rând de contracţia
betonului după axul barajului şi apoi de variaţiile de temperatura exterioare sau de tasările inegale ale terenului de fundaţie, se atenuează în mare
măsura prin prevederea de rosturi transversale. Rosturile separa un baraj în ploturi independente care se pot deforma liber.

Distanta dintre rosturi
La construcţia primelor baraje se considera ca o distanta de 20 ... 30 m intre rosturile transversale este satisfăcătoare. Fisurile care au
apărut în aceste ploturi de mari dimensiuni, în timpul execuţiei sau în exploatare, au infirmat aceste recomandări. În prezent, se recomanda ca
distanta dintre rosturi să nu depăşească 15 m, iar spre versanţi să fie micşorata la 10 ... 12 m. Normele spaniole impun o distanta maxima de 15 m,
iar cele americane şi japoneze de 15 ...18 m. Distanţa intre rosturi trebuie să fie cu atât mai redusa cu cât înălţimea barajului este mai mica.
Rosturile trebuie executate pe toata înălţimea barajului, de la coronament pana la suprafaţa de fundaţie. La toate barajele executate cu rosturi
parţiale s-au produs fisuri în prelungirea rostului.
După forma lor în plan, rosturile transversale pot fi simple-joantive, sau duble-lărgite. Rosturile simple pot fi drepte (fig., a) sau frânte
(fig., b), iar cele duble, cu contur poligonal (fig., c). Rosturile drepte sunt folosite în special în cazul barajelor de greutate. Cele frânte, cu
proeminente de forma dreptunghiulara sau trapezoidala, se aplicau pentru a obţine o legătură între ploturi şi prin aceasta, o siguranţa mai mare a
barajului. S-a dovedit insa ca fără a se executa o legătura intima, prin injectare cu suspensie de ciment, continuitatea nu este asigurata. Cele mai
rar aplicate sunt rosturile duble, care se betonează la cel puţin un an
de la turnarea ploturilor vecine. Continuitatea care se realizează în acest caz, nu este nici necesara şi nici esenţiala pentru un baraj de greutate.
Uneori se considera ca monolitizarea barajului prin injecţii este avantajoasa. În S.U.A. majoritatea barajelor de greutate au rosturile
injectate pe toata înălţimea (Detroit, Grand Coulee, Gibson), sau în porţiunea inferioara, pe 25...30 % din înălţime (Hiwassee, Fontana). De
asemenea barajul Grande Dixence din Elveţia are rosturi injectate pe toata înălţimea.

Elemente componente
La un rost de dilataţie alcătuit în mod obişnuit se disting, pornind din amonte spre aval, pana de beton armat, tola sau banda de
etanşare, puţul de vizitare şi zona curenta a rostului (fig.).

35









Fig. Tipuri de rosturi la barajele de greutate:
a – drepte, joantive; b – poligonale, joantive; c – duble,
lărgite;
1 – tolă de cupru; 2 – umplutură de asfalt;
3 – mastic bituminos; 4 – pană de beton armat; 5 – vopsea
de bitum; 6 – puţ de vizitare; 7 – scară.


Pana de beton armat se plasează chiar la parament, având conturul astfel alcătuit încât să nu existe tendinţa de desprindere (fig. a, b, d).
Uneori pana poate avea forma unei plăci trapezoidale (fig. 2-44, c); aceasta este însă mai puţin indicată când sunt posibile deplasări relative între
ploturile adiacente care pot provoca torsionarea plăcii. Forma poligonală, armată puternic pe contur, evita distrugerea prin torsiune. Pentru o buna
etanşare, pana sau placa se îmbracă în câteva straturi de carton bitumat sau pânză de iută bitumată.


Fig. Pene de etanşare:
a, b, d, - cu contur poligonal; c – placă trapezoidală; 1 – vopsea de bitum; 2 – celochit; 3 – placă de asfalt cu azbest; 4 – tolă de etanşare din cupru;
5 – plăci de asfalt; 6 – pânză de iută bitumată; 7 – mastic; 8 – tencuială; 9 – puţ drenant;
10 – şapă bituminoasă; 11 – fire de cupru.

36
Etanşarea propriu-zisa a rostului se realizează prin tola de etanşare plasată la 1,0 ... 1,5 m de parament. Ea poate fi confecţionată din
metal (cupru, otel inoxidabil şi mai rar din fier zincat), din cauciuc sintetic, sau din PVC.
Tolele metalice se confecţionează cu grosimea de 2 ... 3 mm, lăţimea de 0,75 . .
1,50 m şi lungimea de 3,0 ... 4,0 m şi se îmbina la faţa locului prin sudura cap la cap. Tola se încastrează la betonare în cele doua ploturi adiacente
(fig. 2).
Ondulaţia în forma de U, V, M sau Z, aşezată uneori într-un put umplut cu mastic bituminos trebuie să permită deplasări între ploturi fără a se
distruge tola. Tolele în forma de Z nu se aplică decât în situaţii când nu sunt de aşteptat deplasări reciproce între ploturi.

Fig. Tole de etanşare metalice ;
a – normală; b – în formă de omega; c – cu contur poligonal; d – în formă de Z;
1 – mastic bituminos; 2 – umplutură asfaltică.

În ultima vreme, se utilizează în special benzile din material plastic, de regula PVC (fig.). Ele sunt absolut impermeabile, uşor de
montat pe şantier, fără a suferi deteriorări în timpul execuţiei, de o mare durabilitate şi elasticitate şi aplicabile la o mare diversitate de lucrări.
Probele de presiune, depăşind 20... 30 at. certifică perfecta lor comportare. Se livrează pe şantier în covoare de 10 ... 20 m lungime, cu grosimi de
3 ... 6 mm, de profile variate (fig. a). Pentru îmbinare se foloseşte lipirea cap la cap, la 160 ...180 C, cu aparate speciale. La încrucişări sau
legături se utilizează elemente speciale (fig. c). La unele baraje de mai mica importanţă se folosesc sisteme de etanşare mai simple şi mai
ieftine, constând din puţuri de câţiva decimetri diametru umplute cu masticuri bituminoase sau asfaltice, sau chiar cu argilă.

Fig. Benzi de etanşare din PVC: a – tipuri de benzi; b - comportarea la deplasări relative ale ploturilor;
c - elemente de îmbinare în cruce şi în T; 1- rost simplu; 2 – mastic bituminos.

După tola sau banda de etanşare se recomandă să se prevadă un puţ de vizitare, de secţiune pătrata sau circulară, cu latura sau
diametrul de 0,80...1,20 m fig. ( ). Uneori se instalează în interiorul puţului un dispozitiv de etanşare de rezervă, pentru situaţii în cale elementele
din amonte au cedat.
În spaţiul cuprins între pana amonte şi puţul de vizitare, rostul propriu-zis se umple cu material izolant, constituit din straturi de carton
bitumat, placi de asfalt sau celochit, panouri de pluta sau azbest. De la puţul de vizitare spre aval, se recomanda a lăsa rostul liber, pentru a face
posibila circulaţia apelor de infiltraţie spre aval. Uneori materialul bituminos poate fi regenerat prin circulaţie de abur într-o conducta de metalica,
plasata la interior.

Rosturi longitudinale
Ploturile barajelor cu înălţimi care depăşesc 50 m sunt expuse şi unei fisuraţii orientate longitudinal, după axul barajului. Cauza acestor
fenomene este tot contracţia betonului, împiedicată de legătura cu roca de fundaţie (fig.). Pentru a preveni acest fenomen F. A. Notzli a propus să
se prevadă de la început rosturi longitudinale. Ele se drenează şi se armează la capăt pentru a nu se extinde până 1a paramentul amonte.
Rosturile longitudinale se orientează după traiectoriile eforturilor principale maxime. După o direcţie normală la aceste traiectorii
acţionează eforturile principale minime, iar în lungul lor eforturile tangenţiale sunt nule. Prin această dispoziţie, slăbirea corpului barajului este
minimă şi raţională din punct de vedere static.

37




Fig. Rosturi longitudinale într-un baraj de greutate:
1 – traseul rostului; 2 – tub de drenaj;
3 – armătură; galerie de vizitare.

DISPOZITIVE DE DRENAJ Şl VIZITARE

Scheme şi detalii constructive
Sub acţiunea presiunii hidrostatice, apele reţinute au tendinţa să se infiltreze prin corpul barajului spre aval. Apele de infiltraţie exercită
o acţiune dăunătoare asupra betonului, degradându-l prin coroziune şi spălarea lentă a elementelor nelegate chimic (în special calcea). Ele creează
de asemenea presiuni în pori, cu efecte defavorabile din punct de vedere static.
Pentru a se evita aceste fenomene se prevăd, în apropierea paramentului amonte, reţele de tuburi poroase, care să dreneze şi să
evacueze apele de infiltraţie


Fig. Reţea de drenaj (b. Barbellino):
a. – secţiune transversală; b – profil longitudinal; 1 – tuburi de drenaj; 2- galerie de vizitare;
3- galerie de picior

La proiectarea unei reţele drenante se recomandă să se prevadă tuburi poroase cu diametrul de 20... 30 cm, pentru a nu se înfunda cu
diverse depuneri şi a putea fi uşor curăţate. Raportul dintre distanta intre tuburi 2a şi diametrul lor 2r trebuie să fie în jur de 2a/2r = 10). Distanta b
de la parament până la trebuie să crească cu adâncimea. Se poate lua în jur de 1/10 din coloană de apă şi minim 2m. Reţeaua trebuie prelungită
pană la coronament. Se consideră acceptabilă o infiltraţie specifică de 5-10 l/m2 pe zi pentru un baraj masiv.





Fig. Frontul tuburilor de dren


Tuburile drenante se pot aşeza şi orizontal, de obicei în planurile rosturilor la diferenţe de 1,50..2,00m conducând apele spre puţuri de
vizitare situate în rosturile de dilataţie. Secţiunea lor este în acest caz semicirculară cu diametru de ~30 cm.
38
În cazurile în care rosturile nu sunt umplute cu materiale izolante ele pot exercita o acţiune drenantă pentru apele de infiltraţie,
deschiderea lor variind intre 2...6 mm. Acţiune drenantă a rosturilor este mai eficientă în cazul barajelor cu rosturi lărgite.

Galerii şi puţuri de vizitare
Galeriile şi puţurile de vizitare se prevăd în corpurile barajelor în următoarele, scopuri:
- supravegherea reţelelor de drenaj şi evacuarea apelor de infiltraţie;
- supravegherea şi întreţinerea dispozitivelor de etanşare a rosturilor;
- supravegherea comportării betoanelor ,si a gradului lor de fisuraţie;
- întreţinerea perdelelor de etanşare prin injecţii cu ciment;
- instalarea aparatelor de măsură pentru supravegherea comportării barajului.
Galeriilè sè prevăd în regiunea amonte a barajului, la o distanţă de aproximativ 5 . . 6 m de parament, iar în elevaţie la 20 ... 30 m.
Dimensiunile minime ale unei galerii obişnuite sunt de 1,20 x 2,0 m şi pot creste până la 2,00 x 3,00 m. Secţiunile transversale sunt foarte diferite
ca forma. Din cauza concentrărilor de eforturi care se produc, se recomandă o uşoară armare a conturului.



Fig. Galerii de drenaj şi vizitare; 1 – rigola; 2 – beton de umplutură.

Galeria inferioară urmăreşte de obicei fundaţia barajului şi are dimensiuni mai mari 2,50-3,00 x 3,50 - 4,50 m, pentru a permite locaţia
forezei la operaţiunile de injectare a voalului de etanşare. Puţurile de vizitare se aşează de obicei în rosturile de dilataţie şi au dimensiuni mai
reduse (diametre de ordinul a 0,80..1,20 m). în cazuri speciale, ele se execută chiar în corpul barajului.

BARAJE CU ROSTURI LARGITE
Barajele de greutate cu rosturi lărgite au apărut în urma preocupării de a îmbunătăţi comportarea statică şi economicitatea barajelor de
greutate obişnuite. Ele reprezintă o formă intermediară între barajele de greutate şi cele evidate. în principiu, barajele cu rosturi lărgite sunt
alcătuite tot din ploturi de profil triunghiular, prevăzute cu goluri intre ele, realizate prin îndepărtarea fetelor laterale ale rosturilor. Lărgimea unui
rost poate atinge 3...5 m.
Din punct de vedere constructiv nu prezintă nici o complicaţie, şi au avantajul reducerii subpresiunilor răcirea betoanelor şi
posibilitatea de întreţinere şi supraveghere mai uşoară.



Fig. Repartiţia
subpresiunilor la un baraj
cu rosturi lărgite
1- la barajul de greutate
obişnuit;
2 - la barajul cu rosturi
lărgite.

- Reducerea subpresiunilor. Presiunea atmosferică din rosturi descarcă subpresiunile create de apele de infiltraţie în corpul şi fundaţia
barajului. în cazul barajelor de greutate obişnuite, ale căror rosturi de 1... 2 cm sunt umplute de regulă cu material inert, este mai greu de presupus
că în lungul fetelor laterale ale ploturilor acţionează presiunea atmosferică; aceasta se realizează însă în cazul barajelor cu rosturi lărgite.
Subpresiunile se repartizează în sens longitudinal după o hiperbola, iar în sens transversal după nişte parabole. Prin acest fenomen siguranţa
construcţiei creste, iar menţinerea în stare uscată a unei mari părţi din corpul barajului fereşte betonul de acţiunea apelor de infiltraţie şi a
îngheţului.
- Răcirea betoanelor. Sunt cunoscute fenomenele exotermice care apar în primele zile după turnare, urmate în perioada de răcire de
apariţia eforturilor de contracţie. în cazul barajelor cu rosturi lărgite aceste fenomene sunt mult atenuate. Din cauza răcirii naturale, asigurată de
rosturi, temperaturile se ridică în mai mică măsură decât în cazul barajelor obişnuite.
- Supravegherea şi întreţinerea. Barajele cu rosturi lărgite oferă posibilitate de a se vizita cu uşurinţă feţele laterale ale ploturilor
componente. La constatare unor eventuale fisuri periculoase, accesul direct în rosturi facilitează lucrările de întreţinere şi consolidare.
Dimensionarea se face pornind de la cele două criterii clasice de dimensionare: efort nul la piciorul amonte şi stabilitatea la alunecare
pe talpa fundaţiei. Spre deosebire de barajele de greutate clasice calculul se face pe un plot întreg.
39

Raportul dintre lăţimea unui rost şi lăţimea totală a unui plot (lungimea plotului) este notată cu α şi se numeşte coeficient de evidare.
raportul intre lăţimea totală a proeminentelor laterale (amonte + aval) şi baza blocului este notat cu β (pentru cazurile uzuale β=0,1...0,15).
Ca solicitări se consideră greutatea proprie, presiunea orizontală şi verticală a apei şi subpresiunea care se consideră acoperitor că are
valoarea amonte mγH şi 0 în aval.
Din condiţia de efort nul:
2 2
3
1 2 1 3
2
1 1 2
0
1
2
1 3 1
2
1
2 3
1 2
1
2
2
1
3
γ
γ γ γ λ
γ
γ
γ λ
γ
γ
k
k
k k
f
k
k k f k
f k
k
b b
b
b
k
b
+ −
´
'

}

¸

(
¸
(
+ + −
´
'

}

+

¸

(
¸
(
− −
´
'

}

+

¸

(
¸
(
=
' ' '

Din condiţia de stabilitate:

( ) [ ]
λ γ λ γ = − +
1
1
1 1
fk
f k

unde:
k1=γb’+mγα(1-β)-γbα(1-β)
2
k2=1-α(1-β)
k3=1-α(1-β)
3

Pe baza calculelor numerice se întocmesc diagrame ptr. determinarea înclinărilor.
Se constată că:
- înclinarea paramentului amonte fată de verticală λ1, este puternic influenţată de coeficientul de frecare statică f şi de coeficientul de
evidare α, ea rezultă cu atât mai mare cu cât f este mai mic şi α mai mare; relaţia dintre cele două înclinări λ1 şi λ nu este practic influenţată de
coeficientul de evidare;
- eforturile care acţionează la piciorul aval al barajului cresc cu coeficientul de evidare; în comparaţie cu un baraj de greutate obişnuit,
eforturile verticale sunt mai mari cu 10...25%, iar ce]e principale cu 5...15%;
- economia de beton creşte cu coeficientul de evidare şi cu coeficientul de frecare statica; pentru α = 0,20, spre exemplu, ea este de
ordinul a 10% (neţinând seama de mărimea şi distribuţia reală a subpresiunilor).

BARAJE PRECOMPRIMATE
Barajele de greutate obişnuite necesită mase mari de beton, pentru a-si asigura stabilitatea prin acţiunea greutăţii proprii în acelaşi timp
însă, datorită eforturilor interioare reduse, capacitatea de rezistentă a betonului este slab utilizata. Prin comprimarea cu bare sau cabluri se poate
înlocui în mod economic o parte din cantitatea de beton. La unele baraje s-a obţinut prin precomprimare aceeaşi forţă verticală la un preţ pe
jumătate din cel al cantităţii de beton corespunzătoare.
Secţiunea mai zveltă a unui baraj precomprimat aduce în acelaşi timp economii prin reducerea subpresiunilor, reducerea cantităţilor de
lucrări la excavaţii şi cofraje precum şi prin scurtarea timpului de execuţie. Din motive de execuţie, comprimarea se aplică la coronament, forţa
fiind constantă pe toată înălţimea barajului.
40

Fig. Baraje supraînălţate prin precomprimare; 1 – capul ancorajului; 2 – zidărie de piatră; 3 – blocuri de bazalt; 4 – cameră de ancoraj; 5 – zonă
cimentată; 6 – galerie de acces.

Elemente constructive
Forţa de precomprimare se poate exercita prin bare sau prin cabluri. Sistemul cu cabluri compuse dintr-un număr mare de fire de mare
rezistenta (10...12000 kg/cm
2
), cu diametre de circa 5 mm, este preferabil având în vedere ca:
- flexibilitatea cablurilor permite manevrarea lor la lungime totală, evitând înnădirile, care sunt surse potenţiale de cedare;
- rezistenţa la rupere a firelor trase la rece este mult mai mare decât a secţiunilor de mare diametru;
- distrugerea prin coroziune a unui fir nu compromite capacitatea de rezistentă a cablului, aşa cum se poate întâmplă în cazul barelor;
- ancorajele sunt de dimensiuni mai mici şi mai puţin pretenţioase.
Distanta dintre ancoraje depinde de forţa totală de precomprimare necesară pentru stabilitatea barajului. Ca regulă generală se caută ca
pe un plot să existe două ancoraje, pentru ca sistemul să fie static determinat, iar distanta dintre ele să nu depăşească un sfert din înălţimea
barajului Cablurile se pozează în foraje executate în beton şi roca, prin procedee percutante sau rotative. Forajele percutante asigură un contact
mai bun la ancorare. Ele se pot executa până la 10 cm diametru şi cu lungimi de până la 10 m. Pozarea de bare în puţuri excavate este
costisitoare. Ancorarea cablurilor în roca de fundaţie se face în mod curent prin cimentarea acestora în zona inferioară a forajului. Cablul se
introduce în umplutura de mortar de la baza forajului, asigurându-se apoi injectarea cu suspensie de ciment sub presiune. Pentru a se obţine o bună
cimentare şi un raport redus apa/ciment, este bine ca forajul să se injecteze iniţial cu suspensie de ciment sub presiune, pentru a reduce infiltraţiile,
iar apoi mortarul să se introducă în forajul plin cu apa. O metodă aproximativă de determinare a lungimii de ancorare stă în a admite un efort de
lunecare pe pereţii forajului de 10... 15 kg/cm
2
.
Un alt sistem de ancorare se bazează pe crearea unor butoni sau ancoraje metalice la partea inferioară a cablurilor . Sistemul este mai
complicat fără şi nu oferă avantaje evidente putându-se aplică doar în situaţia în care există acces direct în zona de ancorare.
Partea superioară a cablurilor se înglobează în blocuri de beton armat iar punerea sub tensiune se face prin intercalarea de prese plate.
în zona de la coronament, vecin ancorajelor, betonul se armează puternic pentru a se evita distrugerea datorată eforturilor locale foarte mari.
Protecţia cablurilor împotriva coroziunii care poate avea consecinţe grave comportarea barajului-se poate face pe două căi. O prima
metodă, constă în înglobarea cablurilor în bitum. A doua metodă, foarte utilizată în ultima vreme, constă în cimentarea în întregime a cablurilor,
prin injecţii cu mortar de ciment. Protecţia prin cimentare are dezavantajul că nu mai permite retensionări ulterioare, dar asigură un coeficient
mare de siguranţă la smulgere. Ea evită în acelaşi timp zonele periculoase din punctul de vedere al corodării, care apar la contactul dintre betonul
de ancoraj şi bitum.
Adâncimea de ancorare
Chiar atunci când cablul este legat de masivul de roca prin cimentare pe toată lungimea sa, cea mai mare parte a forjei de
precomprimare se transferă rocii în zona iniţială a ancorajului. Un procedeu pentru stabilirea adâncimii până la care trebuie coborât ancorajul se
bazează pe ipoteza ca forţa de precomprimare trebuie echilibrată de greutatea de roca ce participă la transmiterea eforturilor. Pentru a preciza
această zona se acceptă ipoteza de formare a unor conuri de smulgere, care au vârful plasat la partea inferioară a ancorajului, iar unghiul la vârf în
jur de 90°.

BARAJE CU CONTRAFORŢI

Primele realizări ale barajelor de acest tip datează din 1928, construite în Mexic de către Nötzli - b. Don Martin. Pe lângă avantajele
barajelor evidate, acest tip de baraj prezintă şi avantajul unor solicitări secundare mai mici datorate variaţiilor de temperatură şi înclinării
versanţilor. Au în schimb o stabilitate longitudinală mai slabă. S-au numit la început baraje cu contraforţi ciupercă. Contraforţii sunt independenţi
iar elementele de retenţie sunt constituite din îngroşări ale contraforţilor sub forma unor capete masive = ciuperci.
41

Baraj cu contraforti-ciupercă:
a – elevaţie şi secţiune orizontală; b – îngroşarea capetelor amonte;
1 – vută; 2 – rost dilataţie; 3 – etanşare.

Profilul ciupercii este circular, iar forma se stabileşte astfel încât sub acţiunea presiunii apei în ciupercă să nu apară decât eforturi de
compresiune.
În prezent, pentru simplificare, conturul ciupercii este poligonal, contrafort diamant.
În general nu se prevăd legături între contraforţi decât ocazional în zone seismice.
Dimensiunile pentru H< 40m L=9-12 m, H> 40m L=9-15-18 m. Raportul H/B=0,9-1,1. Economia de beton realizată este de cca. 30-
40% faţă de barajele de greutate. Datorită eforturilor mai mari transmise fundaţiei necesită terenuri stâncoase, rezistente.
Coeficientul de evidare α=0,5-0,7.
Cel mai îna1t baraj cu contraforţi este Alcantara - Spania, H=133m
Baraje construite la noi:
Secul (pe Bârzava), H=38m terminat în 1963 (lângă Reşiţa)
Stramtori (Firiza), H=49,5m, 1964 (Baia mare)
Poiana Uzului (Uz) H=80,5m, 1972 cel mai înalt de acest tip construit în România asigură alimentarea cu apă a Oneştiului. Datorită
terenului de fundaţie mai slab, contraforţii sunt îngroşaţi la bază realizându-se un radier general de rezemare.
Baraj Poiana Uzului –sectiuni caracteristice


Lestarea contrafortilor


Gura Râu lui (Cibin) H=73,5 (1 980) La acest baraj s-au folosit elemente prefabricate cu rol de cofraj.
Calculul Barajelor cu contraforţi ciupercă
l)Dimensionarea determinarea înclinării paramentelor pentru o înălţime H dată, se face pentru un plot întreg. Se foloseşte o schemă
simp1ificată:
42


α= coeficient de evidare cu valori între 0,5-0,7; β= 0,1 -0,15
Condiţiile pentru determinarea înclinărilor λ1, λ sunt:
l)σz(amonte) = 0 (eforturi de compresiune pe toata talpa barajului) şi
2) k = fΣV/H = 1 (stabilitatea la alunecare)

Încărcări:
G = greutatea proprie, Po, Pv, S = subpresiunea acţionând doar la nivelul plăcii amonte.
Expresiile ptr. λ1, λ Prişcu pag. 374 vol 1.
Dacă α=0 diagramele devin valabile pentru cazul baraj de greutate obişnuit.
Se observă că λ1 este puternic influenţat de f şi α, λ1 este cu atât mai mare cu cât f este mai mic şi α mai mare.
λ este mai puţin inf1uenţat de α şi f dar într-o măsură mai mare decât la barajele evidate.
2) Calculul eforturilor în secţiuni orizontale.
Se face cu relaţia compresiunii excentrice ţinând seama de caracteristicile reale ale secţiunilor.



BARAJE IN ARC

Istoric
Dintre toate tipurile de baraje, barajele arcuite au apărut cel mai târziu. Primul cunoscut în Europa este barajul Ponte Alto din Italia.
Construcţia lui a început în anul 1611, fiind supra-înălţat în mai multe etape până în anul 1887, când a atins înălţimea de 40 m. Se pare ca acest
baraj, construit din zidărie de piatra, fost într-adevăr conceput sa acţioneze ca un baraj arcuit. In anul 1849 se construieşte în Franţa barajul Zola,
iar in 1884 barajul american Bear Valley. Intre anii 1900-1915 numărul barajelor arcuite creste, iar in perioada
1920-1930, datorita marii dezvoltări pe care o iau amenajările hidroelectrice, construcţia barajelor arcuite se intensifica. In anul 1921 intra în
funcţiune barajul Montsalvens in Elveţia, înalt de 55 m, primul baraj modern de acest tip din Europa. După el urmează barajele Pacoima, Diablo,
Ariel, în S.U.A., Marèges în Franţa, Montejaque in Spania. Barajele arcuite cu dubla curbura sau in cupola apar mai frecvent după anul 1945,
odată cu dezvoltarea metodelor de calcul. Printre acestea se pot cita Seminoe (S U.A.), Tignes, Couesque (Franţa), Rossens, Moiry, Mauvoisin
(Elvetia), Lumiei, Santa Giustina, Vaion (Italia), Cabril, Bourça (Portugalia), Almenara (Spania), Limberg, Drossen (Austria) etc.


Date statistice

În prezent exista peste 600 de baraje arcuite în funcţiune.
Primele baraje arcuite construite la noi in tara sunt:

Risca Risca mica H=21m 1906
Sadu II Sadu-Sibiu 14 1907
Valiug Birzava 27 1909

Aceste baraje, construite numai în scopuri energetice, se comporta şi astăzi în mod satisfăcător. Ele sunt realizate după proiectele
inginerului 0. Incze din Aachen sau ale urmaşilor săi. Concepţia constructiva este foarte asemănătoare la cele trei baraje (ex. Valiug)
av am
z
W
M
A
V
,
∑ ∑
+ = σ
43

Fig. Barajul Văliug

Barajele sunt construite din zidărie de piatra cu mortar. Paramentul amonte este etanşat printr-o sapa de mortar gras, de câţiva
centimetri grosime, care la rândul ei este protejata de un strat de torcret armat. Apele care se pot infiltra sunt drenate printr-o reţea de tuburi
verticale, situata în apropierea paramentului. La Valiug, pentru a opri pătrunderea apei sub piciorul amonte, aceasta zona este acoperita de o
prisma de argila, protejata de un strat de umplutura obişnuita.

Clasificare

Spre deosebire de un baraj de greutate, un baraj arcuit transmite sarcinile la care este supus atât după verticala cit şi după orizontala. Se
considera ca barajul este constituit dintr-o serie de console verticale, încastrate la baza în roca de fundaţie, şi dintr-o serie de arce orizontale,
încastrate în versanţi:



Fig. .Împărţirea în arce şi console a unui baraj în arc:
1 – consola maestră; 2 – console verticale; 3 – arce orizontale; 4 – contur fundaţie

Daca sarcinile sunt preluate in mai mare măsură după verticala, barajul este de tipul de greutate in arc, daca sarcinile sunt preluate în
principal după orizontala, barajul este de tipul in arc.

Criterii de clasificare
O delimitare precisa intre cele doua tipuri de baraje arcuite este dificila. După diverşi autori, criteriile pe baza cărora acestea se pot
clasifica sunt rapoartele: L/H; H
2
/Br; L
2
d

H
2
/V.
- După raportul L/H, intre lungimea coardei la coronament şi înălţimea barajului se deosebesc:
de greutate in arc... 1,5 < L/H < 3,5;
în arc..................................L/H < 1,5.

- După raportul H
2
/Br = Hλr, între pătratul înălţimii şi produsul dintre lăţimea la baza şi raza de curbura la coronament, se deosebesc
baraje:
de greutate in arc ....0,5 < H
2
/Br < 8
în arc ................................ H
2
/Br > 8
Acest raport joaca un rol important la calculul barajelor după metoda rezervorului.

- Coeficientul de îndrăzneala Ld
2
H
2
/V este definit de raportul între produsul pătratelor lungimii desfăşurate la coronament şi al înălţimii
şi volumul barajului. Observând ca raportul V/LdH conduce la noţiunea de grosime medie, coeficientul de îndrăzneala se mai poate exprima sub
44
forma LdH/tm adică raportul dintre suprafaţa dreptunghiulara LdH şi grosimea medie a barajului tm Cu cât aceasta cifra este mai mare, cu atât
barajul poate fi considerat mai îndrăzneţ.


Condiţii geologice

Calităţile rocii de fundaţie:
Datorita dimensiunilor mai reduse şi sarcinilor unitare mai mari pe care barajele arcuite le transmit terenului, condiţiile geologice
necesare pentru construcţia lor sunt mult mai pretenţioase. Rocile din care sunt alcătuiţi versanţii şi fundul văii trebuie şi fie rezistente, monolite şi
ne deformabile sub sarcina, etanşe şi ne degradabile în contact cu apa.
Aceste calităţi sunt în general îndeplinite de rocile eruptive şi metamorfice ne degradate şi de cele sedimentare de buna calitate. Chiar
daca aceste condiţii nu sunt suficient de favorabile, proprietăţile fizico-mecanice ale rocilor pot fi îmbunătăţite prin lucrări de consolidare.

Proiectarea unui baraj arcuit trebuie începută numai după o temeinica cunoaştere a structurii geologice a amplasamentului. Siguranţa şi
economicitatea lucrării depind în mare măsura de cunoaşterea exacta a naturii petrografice şi a tectonicii rocii. a gradului ei de alterare ca şi a
caracteristicilor ei fizico-mecanice.
În funcţie de condiţiile locale se executa decapări, tranşee, puţuri, galerii şi foraje, prin intermediul cărora se determina adâncimea rocii
de fundare şi eventualele accidente geologice (falii, brecifieri, alunecări). Totodată, se face şi recunoaşterea geologica a cuvetei viitorului lac de
acumulare, pentru a se prevedea din timp efetul lacului asupra versanţilor şi a stabili eventualele masuri de reducerea pierderilor prin infiltraţii. Un
rol deosebit îl au caracteristicile geotehnice ale terenului de fundaţie, acestea determinând forma în spaţiu şi dimensiunile barajului.
Insuficienta studiilor geologice şi geotehnice poate duce la accidente grave pentru baraje aparent bine concepute. Daca nu se dispune
de toate elementele caracteristice ale fundaţiei, lucrarea proiectata este ne legata de teren şi în consecinţa slaba conlucrare, bazata pe un mecanism
necunoscut, poate duce la cedarea ansamblului baraj fundaţie. (Ex. barajul Malpasset, construit în anul 1954).




Condiţii morfologice.

În cazul barajelor arcuite relieful văii are o influenţa deosebită asupra modului în care se trasează barajul şi ca urmare asupra formei şi
dimensiunilor lui. în general, văile în forma de chei, cu raportul α = L/H sub 1,5 sunt favorabile pentru înscrierea de baraje în arc. Urmează apoi
defileurile cu α < 3,5, care de asemenea oferă posibilităţi pentru aceste baraje.
În natura nu toate văile sunt simetrice, în acest caz proeminentele stâncoase sunt înlăturate prin excavaţii, iar eventualele evazări prea
mari sunt compensate prin culei masive.




Tendinţa actuala este de a adapta structura barajului la morfologia oricât de diversa a văii, renunţându-se la elementele masive de tipul
culeilor pentru preluarea împingerilor orizontale şi simetrizarea văii. O rezemare continua, pe un contur de fundaţie simetric, se poate realiza cu
ajutorul rostului perimetral.

În ceea ce priveşte orientarea liniilor de nivel, situaţia cea mai favorabila este aceea în care ele prezintă o divergenta spre amonte. Cu
cît arcele componente ale barajului ataca terenul sub ungbiuri mai apropiate de 90°, cu atât mai avantajoasa va fi comportarea barajului. Chiar
daca intersecţia cu suprafaţa terenului se face sub unghiuri ascuţite, fundaţiile pot fi astfel profilate în adâncime încât ortogonalitatea sa fie
respectata.
45

Secţiunea maestră
Pentru un baraj arcuit este caracteristica secţiunea transversala prin planul în care înălţimea barajului este maxima. Aceasta secţiune,
care serveşte la trasarea şi definirea formei geometrice a barajului, poarta denumirea de secţiune maestră sau secţiune centrala. La proiectarea unui
baraj este util a se cunoaşte secţiunile maestre ale unor baraje executate în condiţii geologice şi morfologice similare. Prin analogie cu acestea se
poate admite o secţiune maestră cu ajutorul căreia se efectuează o prima trasare a unui baraj . Prin încercări de înscriere în teren şi verificări statice
succesive se poate ajunge la forma optima. Se recomanda ca secţiunea aleasa sa aibă o forma continua, cu grosimea variind pe înălţime după o
lege analitica.



Dimensiuni preliminare
Deşi secţiunea maestră a barajului se definitivează în urma unor etape de trasări şi verificări statice succesive, pentru dimensiunile
preliminare se pot utiliza o serie de recomandări rezultate pe baza prelucrării statistice a elementelor caracteristice ale unor baraje executate.
Grosimea la coronament se poate estima cu una din relaţiile:

b = 0,020 Ld;
b = 0,012 (Ld + H);
b = 0,030 R;
b = 0,010 (2R + H),

în care H este înălţimea barajului în m, L lăţimea văii sau coarda barajului în m, Ld lungimea desfăşurata a coronamentului în m, iar R este raza
medie a coronamentului în m.
Grosimea la baza este legata în general de deschiderea văii sau de desfăşurata arcului de coronament, conform relaţiilor: B = 0,100 L;
B = (0,075 ... 0,100) Ld.

Forma în plan a arcelor componente ale unui baraj arcuit se alege astfel încât aceasta sa conducă la un optim static şi economic.
Criteriile cu caracter aproximativ, pe baza cărora se determina aceasta forma, se expun în continuare.
Din punct de vedere static, trebuie găsita forma de coincidenţă a unui arc, solicitat de o sarcina uniform distribuita şi normala pe axul
sau (presiunea hidrostatica). Considerând arcul simplu rezemat, reacţiunile de la reazeme se pot determina printr-un poligon de forte:
V = pl şi H = Vctg α = pl ctg α.



Scriind momentul încovoietor într-o secţiune curenta de coordonate x,y rezulta:

M = Vx-Hy-0,5px
2
-0,5 py
2
,
sau:
M = plx-pl ctg αy- 1/2 px
2
- 1/2 py
2

x
2
+ y
2
– 2lx + 2lctg αy = 0.

Ecuaţia de mai sus reprezintă un cerc cu coordonatele centrului:

xo = l
yo = -l ctg

α
si cu raza:
r = l(1 + ctg
2
α)
0,5


Forma circulara reprezintă o soluţie aproximativa a problemei, deoarece:
- în realitate arcele componente nu sunt simplu rezemate, ci încastrate elastici în versant;
- mai sunt şi alte încărcări care solicita arcele, în afara de presiunea hidrostatica
- adeseori, grosimea arcelor nu este constanta, ea crescând de la cheie spre naşteri, după o lege oarecare.

Determinarea unghiului la centru
În legătura cu unghiul la centru al unui arc solicitat de presiunea hidrostatica L. Jorgensen a rezolvat următoarea problema: fiind dat
efortul maxim de compresiune σ=Ν/Α=p r /n (după formula cazanelor), sa se determine unghiul la centru 2α astfel încât suprafaţa orizontala a
arcului sa fie minima. Cu notaţiile din figura, suprafaţa arcului S se poate scrie

46

S=2α r n
n = p r / σ
S=2α pr
2
/ σ
dar r=l/sin α
rezulta S=2 α
p l
C
σ α
α
α
2
2 2
sin sin
=

prin derivare în raport cu α se obţine:


ds
d
C
α
α α α α
α
α α α
α α
=
− sin sin cos
sin
2
2
2
anuland numaratorul:
sin - 2 cos = 0
sau:
tg = 2

cu soluţia 2α=133
o
34'

Unghiul la centru optim
Ţinând cont de condiţiile reale de rezemare, unghiul la centru economic variază intre 150 şi 180°. Deschiderile unghiulare mari conduc
în acelaşi timp şi la o comportare statica mai favorabila, eliminând eforturile de tensiune. Cu toate acestea sunt rare cazurile în care barajele
arcuite s-au putut construi cu asemenea unghiuri la centru. Doar barajele în bolţi multiple, rezemate pe contraforţi, respecta în mod sistematic
acest principiu.

Arce cu nasteri îngroşate

Arcele de grosime constanta, studiate până în prezent, sunt adecvate pentru barajele de înaltime mica sau medie. La barajele înalte,
pentru a echilibra eforturile de la naşteri şi a realiza o încărcare moderata a fundaţiilor, se obisnuieste sa se îngroaşe arcele spre naşteri. Secţiunile
din zona naşterilor devin cu 15 ... 30% mai groase decât cele de la cheie.
Funcţie de configuraţia văii s-au mai realizat arce în mâner de cos, parabolice sau alte forme de curbura variabile.

Trasarea barajelor în arc
Pentru trasarea barajelor în arc se folosesc planuri de situaţie la scara 1/500 sau 1/200 cu curbe de nivel cu echidistanţa de 1 - 5 m.

Barajele cilindrice .
Barajele cilindrice se folosesc în cazul văilor de formă dreptunghiulară sau apropiate de această formă.


Trasarea unui baraj cilindric:
a — vedere în plan; b — secţiune transversală; 1 — secţiune maestră; 2 — axă de rotaţie.

Secţiunea maestră a barajului se determină pe baza unor calcule aproximative şi are forma trapezoidală. Paramentul amonte este
vertical. Trasarea barajului se face prin rotirea secţiunii maestre în jurul unei axe verticale urmărindu-se ca arcul de coronament să se înscrie asfel
încât să intersecteze curbele de nivel sub un unghi cât mai apropiat de 90° iar unghiul la centru să fie cât mai mare. Celelalte arce se trasează din
acelaşi centru însă pornesc de la curbele respective de nivel.
Arcele de pe paramentul aval se trasează din aceleaşi centre ţinând seama de grosimile d1 - dn . Linia de intersecţie cu terenul se obţine
unind punctele de intersecţie ale arcelor cu liniile de nivel. Unghiurile la centru pentru fiecare arc se obţin unind aceste puncte de intersecţie cu
centrul corespunzător. în cazul văilor dreptunghiulare unghiul la centru rămâne aproape constant. Barajele cilindrice sunt deci baraje cu rază
constantă.

Barajele izogone.
Barajele izogone sunt baraje cu unghi la centru constant. Aceste a se folosesc în cazul văilor de formă triunghiulară sau parabolică şi
elimină dezavantajul barajelor cilindrice de micşorare a unghiului la centru spre partea inferioară.
47

Trasarea unui baraj izogon:
a — vedere în plan; b\—secţiune transversală; 1 — secţiune maestră; 2 — linia centrelor de rotaţie.

Trasarea:
- se trasează arcul de coronament urmărindu-se aceleaşi cerinţe:
- unghi la centru maxim şi intersecţia cu curbele de nivel sub unghi cât mai apropiat de 90°
- arcul de la cota următoare se trasează astfel încât să treacă prin punctele de intersecţie ale arcului precedent cu curbele de nivel de la
această cotă şi să aibă acelaşi unghi la centru 2α.
- axul secţiunii maestre se găseşte în zona centrală a văii. Unind punctele obţinute rezultă conturul paramentului amonte şi conturul
amonte al secţiunii maestre.
Se determină prin calcule aproximative grosimile secţiunii maestre la cote diferite şi se trasează conturul paramentului aval şi conturul
aval al secţiunii maestre. Trasarea arcelor de cerc corespunzătoare paramentului aval se face din aceleaşi centre rezultate la trasarea paramentului
amonte, micşorându-se razele cu grosimile corespunzătoare.

Baraje cu unghiuri la centru şi raze variabile.
Întrucât execuţia barajelor izogone este pretenţioasă se preferă barajele cu unghiuri la centru şi raze variabile. Trasarea se face astfel:
- se adoptă o secţiune maestră prin analogie cu alte lucrări executate în condiţii geologice şi morfologice similare, grosimea acesteia
stabilindu-se prin calcule aproximative.
- după înscrierea arcului de coronament cu unghi la centru cât nai mare se trasează arcul de la cota următoare prin trei puncte cunoscute
(doua sunt intersecţiile amonte ale arcului de coronament cu curbele de nivel iar al treilea rezultă din secţiunea maestră), etc.
- se procedează analog şi pentru celelalte arce ale paramentului amonte.



Trasarea unui baraj cu unghiuri la centru şi raze variabile:
a - vedere în plan; b - secţiune transversală; 1 - secţiune maestră; 2 - linia centrelor de rotaţie.

Forţele care acţionează asupra barajelor în arc

Solicitările interioare şi exterioare care acţionează asupra unui baraj în arc sunt în general identice cu cele care acţionează asupra
barajelor de greutate. Greutatea proprie are un rol important mai ales la barajele de greutate în arc. Ea echilibrează tensiunile create de presiunea
hidrostatică şi de celelalte sarcini.
Când barajul se construieşte din ploturi independente, separate prin rosturi lărgite care se betonează ulterior, există timp suficient pentru
producerea deformaţiilor sub efectul greutăţii proprii numai după verticală. Eforturile corespunzătoare se determină considerând că greutatea
proprie se atribuie exclusiv consolelor. La fel se poate proceda şi în cazul barajelor cilindrice sau foarte apropiate de o formă cilindrică, unde
contracţia după turnare face ca rosturile verticale dintre ploturi să fie deschise în marea majoritate a cazurilor.
Dacă programul de execuţie prevede injectarea unora dintre câmpurile inferioare în timpul betonării, zona injectată capătă caracter de
monolit. Greutatea proprie a părţii de baraj betonată ulterior injectării este preluată în zona injectată atât de console cît şi de arce. Acest fenomen
nu trebuie neglijat în calcul.
Multe dintre barajele arcuite moderne au o formă plonjată spre aval, pe toată înălţimea sau de la un anumit nivel, urmărind să se utilizeze
efectul greutăţii apei din amonte şi să asigure un atac convenabil al versanţilor. Tendinţa de deformaţie spre aval face ca rosturile verticale să nu
48
mai fie deschise în timpul execuţiei, compensând contracţia. Pe de altă parte, multe baraje nu se mai realizează cu rosturi plane radiale, rosturile
fiind rotite, cu redane, sau elicoidale, în care caz ploturile nu mai acţionează independent până la injectare. Repartiţia greutăţii proprii este în
aceste cazuri mult diferită de cea rezultată în ipoteza ploturilor independente, aportul elementelor orizontale în preluarea ei având un rol tot atât de
însemnat.
Modul de preluare a greutăţii proprii, chiar în cazul barajelor plonjante spre aval, este diferit în cazul văilor înguste faţă de cazul văilor
largi. La primele, cea mai mare parte a greutăţii proprii este transmisă la versanţii, pe când la celelalte, greutatea se transmite aproape integral în
zona albiei.


Presiunea hidrostatică
Presiunea apei este forţa principală care acţionează asupra unui baraj arcuit. Ea acţionează normal pe paramentul amonte, după principiile
cunoscute din hidrostatică. Când există apă în aval, se consideră şi efectul acesteia, fiind în general favorabilă. În cazul unei curburi verticale mai
accentuate, presiunea hidrostatică are componente orizontale şi verticale atât în amonte cît şi în aval.
Diagrama de presiune orizontală este alcătuită din două părţi: o parte care revine consolei fictive şi o altă parte care revine arcelor componente
situate la diverse cote (barajul se consideră alcătuit din arce orizontale şi console verticale). Din cauza rigidităţii lor, arcele superioare se
supraîncarcă, uşurând consolele. Ele joacă rolul unui reazem elastic şi, din această cauză, consolele se deformează deasupra punctului N ca şi când
ar fi împinse dinspre aval spre amonte.


Solicitări din pres. hidrostatică şi greutatea. proprie.



Repartiţia presiunii hidrostatice.

Punctul N se găseşte la o adâncime egală cu aproximativ a treia parte din înălţimea barajului. Dacă se ia în consideraţie comportarea de
ansamblu a structurii, ţinând seama
de interacţiunea completă dintre arce şi console, presiunea hidrostatică este preluată atât de arce şi console cît şi prin torsiune. In cazul barajelor cu
curbură verticală pronunţată nu trebuie neglijată nici componenta verticală a presiunii hidrostatice. Ea se repartizează la rândul ei arcelor şi
consolelor, partea principală fiind însă preluată de console.


Subpresiunea
Supresiunea şi presiunea în pori, create de apele care se infiltrează prin suprafaţa de fundaţie, respectiv prin corpul barajului, au fost
examinate şi evaluate în capitolul referitor la barajele de greutate. Pentru barajele arcuite, aceste solicitări nu au aceeaşi importanţă, ele fiind
preluate de o structură care acţionează în spaţiu şi nu numai în planuri verticale. In mod obişnuit, subpresiunea nu se ia în considerare la calculul
unui 1araj arcuit.


Împingerea gheţii
Împingerea gheţii, a cărei evaluare este cunoscută de asemenea, nu se ia în considerare decât în cazuri cu totul speciale.

Variaţiile de temperatură
Variaţiile de temperatură ale mediului exterior au efecte importante asupra barajelor arcuite, provocând eforturi suplimentare de
compresiune şi tensiune. Starea de efort care se produce este o consecinţă a faptului că un baraj arcuit este o structură hiperstatică, cu multiple
legături, la care nu sunt posibile deformaţii libere. Dimensiunile transversale fiind reduse, variaţiile de temperatură ale mediilor exterioare se
propagă în baraj, producând variaţii de temperatură ale betonului. Barajul este cu atât mai sensibil la solicitări termice cu cît dimensiunile lui sunt
mai reduse.
Prin betonarea şi injectarea cu suspensie de ciment a rosturilor dintre ploturi barajul devine o structură monolită, iar, corespunzător
momentului injectării, betoanele au o anumită temperatură - temperatura de injectare. Când temperatura mediului exterior variază în funcţie de
factorii climatici, va varia cu o anumită întârziere şi temperatura betonului faţă de temperatura de închidere a rosturilor. Corpul barajului, fiind
împiedicat să se deformeze, este pus în stare de efort. Deoarece variaţiile zilnice de temperatură nu se propagă decât pe o adâncime de circa 30 cm
de la paramente, în calculele statice nu se iau în considerare decât variaţiile lunare, care se propagă pe adâncimi de ordinul metrilor.

Contracţia şi umflarea betonului
Sunt efecte contrare, contracţia este provocată de răcirea betonului şi provoacă fenomene de întindere, umflarea este provocată de
expansiunea betonului îmbibat cu apă şi provoacă fenomene de compresiune. În calcul cele două fenomene se asimilează cu o scădere respectiv cu
o creştere de temperatură.

Calculul barajelor în arc
49
Metoda arcelor de grosime constantă. Consideră barajul alcătuit din arce orizontale suprapuse care acţionează independent. Arcul este
rigid încastrat la naşteri, triplu static ne determinat. Încărcări: presiunea hidrostatică, variaţii de temperatură, acceleraţia cutremurului orientata
aval – amonte, arcul solicitat de forţele de inerţie ale masei de apă cu o distribuţie cosinusoidală.

Schema de calcul pt arcul dublu incastrat

Metoda egalării deplasărilor în secţiunea maestră
În cadrul acestei metode, sarcina hidrostatică se împarte între arce şi console, punând condiţia ca în secţiunea maestră deplasările
radiale din punctele comune să fie egale. La fel se distribuie şi presiunile normale pe extrados provenite din echivalarea solicitărilor termice.
Metoda se aplică cu suficientă exactitate la barajele simetrice în raport cu secţiunea maestră, sau la cele care prezintă o uşoară asimetrie.
Ipoteza admisă consideră că repartiţia unei presiuni continue de orice tip, determinată în secţiunea maestră, se menţine şi în celelalte
secţiuni verticale. Rezultă că arcele analizate sunt încărcate cu o sarcină constantă pe extrados, provenită din repartiţia sarcinii totale de la cota
respectivă.

Baraje de piatră

Baraje de piatră fac parte din categoria barajelor din materiale locale. Acestea se execută
amplasamentului. Barajele din materiale locale se
presiunea apei şi o transmite la teren şi un element de etanş ă
nisipuri argiloase) pot îndeplini simultan ambele funcţ
Corpul barajelor de piatră se poate realiza din:
- anrocamente constituite din blocuri de piatra din carieră ş ă ş
naturale, deluviu de panta, grohotişuri, roci puternic fisurate, care pot fi folosite ca anrocamente;
- zidărie uscată de piatră constituită ş ţ
- baraje de anrocamente şi zidărie, cu corpul executat parţ ş ţ
- baraje de piatra şi pământ, cu corpul executat parţ ş ţ ă
tip de baraj, denumit şi mixt, face trecerea de la barajele de piatra la cele de pă
reprezintă de obicei partea principală din corpul barajului.

a – de anrocamente; b–de zidărie uscată; c
Elementul de etanşare poate fi alcă ăţ
alcătuit din materiale rigide ca: beton, beton armat, torcret metal, lem
Elementul de etanşare al unui baraj de piatra poate fi dispus în interiorul corpului, de obicei la mijloc, în care caz poarta
diafragma, sâmbure sau nucleu, sau pe paramentul amonte al corpului, când poarta denumirea de ecran sau masca.
legătură cu terenul de fundaţie astfel încât să ă ţ ţ
prevede un strat de anrocamente de dimensiuni mai mici compactate ş
are rolul de a împiedica antrenarea particolelor fine de argilă ă ă ă ş
granulelor crescătoare în sensul curgerii apei.

Barajele de anrocamente au corpul realizat exclusiv din anrocamente. Etanş
obicei cu ecrane, mai rar nuclee, din beton armat, beton, beton bituminos, metal, lemn. Se evita
adaptează mai greu cu deformaţiile lucrărilor de anrocamente. Un profil transversal tip a1 unui baraj de anrocamente cu ec
următoarele zone:
– ecranul, amplasat la paramentul amonte, care a
– stratul–suport pentru ecran, format din zidă
– prismul de rezistenţă, din anrocamente.

Exemplificări
Mira Greek –Canada, H=235m, vol. 32E6 mc, cu nucleu înclinat
Keban–Turcia, 208 m, vol 14E6 mc, Gepatsch
armat. etc.
La noi: primul Sadu – Gorj , H16 m; Gozna
Vidra– Lotru, 121 m, alimentează centrala Ciunget; Siriu, H=122 m; Poiana Mă



Condiţiile impuse pietrei.
În general s–a considerat că rocile indicate sunt cele dure, eruptive sau metamorfice, cu greutăţ
importante. O serie de baraje s–au realizat însă ţ
Granulozitatea anrocamentelor trebuie să ă ş ă

Condiţii de amplasare – Condi
Un baraj de piatră transmite terenului de fundaţ ă ţ ă
baraj de pământ. Ca urmare, în privinţa calităţ ţ ă
mai severe decât barajele de pământ. Terenul de fundaţ ă ă ş ţ
permeabilitate redusă şi rezistenţă ridicată la acţ
ă fac parte din categoria barajelor din materiale locale. Acestea se execută din materiale aflate în imediata
amplasamentului. Barajele din materiale locale se pot executa din piatră sau pământ. Ele sunt alcătuite dintr-o prismă ţă
ş şi un element de etanşare care asigură impermeabilitatea barajului. Unele materiale (a
) pot îndeplini simultan ambele funcţii
ă se poate realiza din:
anrocamente constituite din blocuri de piatra din carieră aşezate întâmplător şi compactate, în anumite ocazii se pot folosi
şuri, roci puternic fisurate, care pot fi folosite ca anrocamente;
ă ă ă constituită din blocuri aşezate ordonat, cu rosturi întreţesute.
ş ărie, cu corpul executat parţial din anrocamente şi parţial din zidărie
ş ământ, cu corpul executat parţial din piatra, de obicei sub forma de anrocamente şi parţ ă
şi mixt, face trecerea de la barajele de piatra la cele de pământ, dar se consideră ca un tip de baraj de piatra întrucât aceasta
ă ă din corpul barajului.
Fig. Tipuri de baraje de piatră:
ă ă; c – de anrocamente şi zidărie; d–de anrocamente şi pământ; 1 –anrocamente; 2

şare poate fi alcătuit din materiale cu proprietăţi plastice ca: argila, beton bituminos, materiale plastice
ătuit din materiale rigide ca: beton, beton armat, torcret metal, lemn.
şare al unui baraj de piatra poate fi dispus în interiorul corpului, de obicei la mijloc, în care caz poarta
diafragma, sâmbure sau nucleu, sau pe paramentul amonte al corpului, când poarta denumirea de ecran sau masca.
ă ă ţie astfel încât să fie împiedicată infiltraţia apei prin terenul de fundaţie. Pentru buna rezema
prevede un strat de anrocamente de dimensiuni mai mici compactate şi un filtru invers sau un strat de zidărie de piatră ă
are rolul de a împiedica antrenarea particolelor fine de argilă de către apa ce se infiltrează. El se realizează din nisip ş
ul curgerii apei.

Barajele de anrocamente au corpul realizat exclusiv din anrocamente. Etanşarea corpului barajelor de anrocamente se realizea
obicei cu ecrane, mai rar nuclee, din beton armat, beton, beton bituminos, metal, lemn. Se evita folosirea diafragmelor, deoarece acestea se
ă ţ ărilor de anrocamente. Un profil transversal tip a1 unui baraj de anrocamente cu ec
ecranul, amplasat la paramentul amonte, care are rol de etanşare;
suport pentru ecran, format din zidărie uscata sau anrocamente puse în opera îngrijit;
ţă, din anrocamente.
Canada, H=235m, vol. 32E6 mc, cu nucleu înclinat
208 m, vol 14E6 mc, Gepatsch–Ausria, 153 m cu nucleu vertical, Paradela–Portugalia, 114 m, cu ecran din beton
Gorj , H16 m; Gozna – Bîrzava H=46 m cu ecran metalic; Valea de Peşti –
ă centrala Ciunget; Siriu, H=122 m; Poiana Mărului H=173 m; Râul Mare – Retezat H=173 m.
ă rocile indicate sunt cele dure, eruptive sau metamorfice, cu greutăţi volumetr
au realizat însă cu materiale cu rezistenţe la compresiune mult inferioare acestora.
Granulozitatea anrocamentelor trebuie să fie continuă, bine eşalonată.
Condiţii geologice
ă transmite terenului de fundaţie eforturi mai mici decât un baraj de beton de înălţime egală
ă ţa calităţii terenului de fundaţie, acest tip de baraj necesită condiţii mai uşoare decât barajele de beton, dar
ământ. Terenul de fundaţie trebuie să asigure tasări reduse şi stabilitate sub acţiunea sarcini
ă ş ţă ridicată la acţiunea apelor de infiltraţie. Aceste condiţii sunt satisfăcute în primul rând de terenurile stâncoase,
50
ă ă din materiale aflate în imediata apropiere a
o prismă de rezistenţă care preia
ş ş ş ă impermeabilitatea barajului. Unele materiale (argilele nisipoase,
ă ş ă şi compactate, în anumite ocazii se pot folosi materiale
ş ă ţial din piatra, de obicei sub forma de anrocamente şi parţial din pământ; acest ultim
ă ca un tip de baraj de piatra întrucât aceasta

anrocamente; 2 – zidărie; 3 – pământ.
ş ă ăţi plastice ca: argila, beton bituminos, materiale plastice; sau poate fi
şare al unui baraj de piatra poate fi dispus în interiorul corpului, de obicei la mijloc, în care caz poarta denumirea de
diafragma, sâmbure sau nucleu, sau pe paramentul amonte al corpului, când poarta denumirea de ecran sau masca. Acesta trebuie să aibă o bună
ă ă ţ ă ă ţ ţie. Pentru buna rezemare a ecranului, dedesubt se
ărie de piatră compactată. Filtrul invers
ă ă ă ă din nisip şi pietriş cu dimensiunile

şarea corpului barajelor de anrocamente se realizează de
folosirea diafragmelor, deoarece acestea se
ă ţ ărilor de anrocamente. Un profil transversal tip a1 unui baraj de anrocamente cu ecran (masca) cuprinde
Portugalia, 114 m, cu ecran din beton
Jiu, 56 m, ecran beton asfaltic;
Retezat H=173 m.
ă ăţi volumetrice şi rezistente la ruperi
ă ţe la compresiune mult inferioare acestora.
ă ţ ă ţime egală, dar mai mari decât un
ţ şoare decât barajele de beton, dar
ă ţ ă ă ş ţiunea sarcinilor transmise de baraj,
ţ ţ ăcute în primul rând de terenurile stâncoase,
51
de diferite calităţi şi chiar de cele formate din roci mai slabe. De asemenea, unele terenuri nestâncoase satisfac aceste condiţii. Astfel, terenurile
formate din blocuri mari, din pietriş grosier sau bolovăniş şi în general depozitele vechi de materiale grosiere, bine îndesate sunt acceptabile din
punctul de vedere al tasărilor şi stabilităţii. Problemele de infiltraţie se pot rezolva prin pinteni de etanşare, adânciţi sub baraj până la stratul
impermeabil şi prin măsuri speciale de drenare a apelor infiltrate. Sub acelaşi aspect, însă numai pentru baraje sub 30... 40 m înălţime, pot fi
acceptate terenurile bine îndesate cum ar fi: nisipurile grosiere, argilele, argilele nisipoase compacte etc. La aceste terenuri rezistenţa la acţiunea
apelor de infiltra[ie este mai scăzută. Depunerile din materiale fine şi cu coeziune slabă, ca: nisipurile fine, argilele nisipoase slabe, mâlul, turba şi
altele, sunt foarte tasabile şi foarte sensibile la infiltraţii. Aceste terenuri pot refula sub sarcinile transmise de baraj şi nu sunt acceptabile ca
terenuri de fundaţie. Barajele cu elemente de etanşare din argilă se comportă mai bine pe terenurile tasabile decât barajele cu ecrane din beton care
necesita un teren mai bun, în general stâncos.

Condiţii climatice şi hidrologice
Punerea în operă a anrocamentelor este puţin influenţată de condiţiile climatice. Anrocamentele pot fi puse în operă pe timp de ploaie
şi de asemenea în perioadele de temperaturi scăzute, luându–se măsuri speciale. În schimb, punerea în operă a argilei trebuie întreruptă pe timp de
ploaie sau temperaturi negative. De aceea în regiunile cu precipitaţii ridicate şi dese se recomandă aplicarea ecranelor rigide, mai puţin influenţate
de condiţiile climatice. Influenţa reliefului este legată de existenţa cu prioritate a unor materiale de construcţie specifice în zonă, care decid
alegerea soluţiei. De exemplu, în regiuni de şes sunt favorizate tipurile de baraje de pământ, care folosesc materialele aluvionare din albiile
râurilor. În zonele muntoase predomină barajele de anrocamente, care folosesc piatra exploatată din cariere. La noi în ţară, unde, cu excepţia
amenajărilor de pe Dunăre, majoritatea potenţialului hidroenergetic provine din bazine muntoase (Lotru Sebeş, Someş, Râul Mare etc.) mai
indicată este soluţia barajelor de anrocamente. Regimul hidraulic al râurilor influenţează asupra soluţiilor de deviere a apelor şi a descărcătorilor.

Elemente de impermeabilizare (baraje de anrocamente)

Ecranele de beton armat au avut cea mai largă utilizare, construindu–se în funcţie de înălţimea barajului şi tasările prevăzute sub
forma ecranelor seim–rigide şi a ecranelor flexibile.
Ecranele semi–rigide, folosite în cele mai multe cazuri, sunt alcătuite dintr–un rând de plăci de beton armat care se sprijină pe
zidăria uscată, fie prin intermediul unor grinzi, fie direct, fie prin intermediul unui beton de egalizare. Grosimea plăcilor variază cu sarcina
hidrostatică ce le solicită între 0,30 şi 0,80 m. Armarea plăcilor se face cu plase sudate dispuse pe un rând sau pe două rânduri (armare
dublă), în funcţie de sarcina hidrostatică, procentul de armare curent fiind de circa 0,5 %. Rosturile orizontale între plăci, dispuse la distanţe
variind între 6 şi 20 m sunt rosturi permanente, etanşate cu o tolă de cupru sau oţe1 inoxidabil sau cu benzi de cauciuc (plastic) de tip Sika şi
umplute apoi cu un mastic bituminos. Pe linia de cea mai mare pantă sunt realizate similar rosturile verticale dispuse la distanţe variind între 12
şi 20 m. Deschiderea rosturilor variază între 12 şi 50 mm. Se folosesc betoane > BH200.
Fig. Barajul Paradela, secţiune transversală; 1 – ecran de beton
armat; 2 – anrocamente; 3 – anrocamente aşezate; 4 – vatră;
5 – perdea de injecţii;


Rosturi la ecranele de beton armat:
1 – mastic bituminos; 2 – tabla de cupru;
3 – bitum filezirat

Ecranele flexibile se realizează din mai multe plăci suprapuse de beton armat, despărţite între ele prin şape de bitum pentru a le
permite deplasarea independentă. Rosurile unui strat de plăci sunt acoperite de câmpurile stratului suprapus. Acest ecran prezintă o flexibilitate
mult sporită fiind indicat la lucrările la care se aşteaptă tasări importante. Legătura între ecran şi fundaţie se realizează printr–un pinten
sau vatră. Legătura intre ecran şi vatră se realizează sub forma unei articulaţii.
52


Ecrane de betoane asfaltice, s–au dezvoltat în special pentru barajele de anrocamente cu înălţimi până la 60–80 m. În afară de un cost
şi de o durata de execuţie mai redusa, ecranele de betoane asfaltice prezintă o capacitate mai mare de acomodare la deformaţiile barajului, ca şi
posibilităţi de închidere a eventualelor fisuri (datorită curgerii lente a betonului asfaltic), de întreţinere şi remediere a eventualelor degradări.
Printre dezavantaje se menţionează fenomenul de îmbătrânire în timp a bitumului care atrage o reducere sensibila a plasticităţii ecranului.
Necesitatea compactării stratului de beton asfaltic până la reducerea golurilor de aer la 2 – 5% impune crearea unui strat suport suficient de rigid
şi în acelaşi timp drenant, folosindu–se în acest scop un pat de beton, zidărie sau anrocamente foarte bine compactate.
Curba granulometrica a agregatului trebuie să fie cit mai continuă, diametrul maxim al granulelor nedepăşind 30 mm. Se utilizează
atât agregatele de râu cât şi agregate de concasaj. Ecranul de beton asfaltic se sprijină la partea inferioară pe un pinten sau o vatra special
construită

Ecrane de oţel. Ecranele din tole de oţe1 prezintă avantajul unei etanşări complete şi a unei deformabilităţi mari fără pericol de
rupturi, alături de o întreţinere uşoara şi o durata mare de exploatare. Executate la începutul secolului prin nituire şi în prezent prin sudură (Salazar
– 70 m, Rio Lagartijo – 27 m),
aceste ecrane constau dintr–o tolă de oţe1 aliat cu cupru, cu grosimea de circa 6 mm aşezată pe un pat de beton prevăzut cu drenuri. Tola este
prevăzută cu rosturi compensatoare dispuse pe linia de cea mai mare panta la distanţe de 15–20 m. Este ancorată în corpul barajului prin ancoraje
speciale. În tara noastră, există barajul Valiug, construit în anii 1948–1952 cu un ecran metalic.

Ecrane din alte materiale. Printre ecranele din alte materiale se menţionează ecranele de lemn, construite în trecut în regiunile bogate
în lemn. Realizate din dulapi, aceste ecrane, în condiţiile menţinerii sub nivelul apei, au dat rezultate mulţumitoare mai ales în cazul impregnării
cu substanţe antiseptice şi a vopsirii cu substanţe hidroizolante.
Mai moderne sunt, masele plastice sub forma foliilor de polietilena sau de policlorură de vinil cu grosimi de 0,l0/1,50 mm aşezate
între straturi de protecţie. Prezintă fenomenul de îmbătrânire a foliei şi sunt dificultăţi de realizare a unei lipituri etanşe.

Diafragme. Diafragmele sunt elemente de impermeabilizare realizate din aceeaşi materiale ca şi ecranele şi dispuse aproximativ în
centrul secţiunii transversale, ceea ce le conferă unele avantaje ca: volum mai redus, protecţie la intemperii datorita prismelor laterale, legătură
mai comoda cu elementele de impermeabilizare ale fundaţiei. Dezavantajele diafragmelor provin din dificultatea de a le construi pe măsura
creşterii barajului cu asigurarea continuităţii, ca şi din deformaţiile ce apar ca urmare a presiunilor inegale pe cele două fete.


Baraje cu elemente de impermeabilizare din pământ

Această soluţie se adoptă în cazul:
– unei înălţimi mari la care realizarea unui ecran de beton este dificilă
– unei fundaţii compresibile
– existenţei unor depozite de materiale de impermeabilizare corespunzătoare în apropiere.
După poziţia şi dimensiunile elementului impermeabil există 3 tipuri principale:
– baraje cu ecran de pământ amplasat în zona paramentului amonte
– baraje cu nucleu central de pământ;
– baraje cu nucleu înclinat .
Fiecare din aceste tipuri prezintă unele avantaje specifice în construcţie şi exploatare:
– Barajele cu ecrane:
– posibilitatea executării corpului de anrocamente înainte de executarea ecranului ceea ce reprezintă un avantaj în zonele cu un sezon
scurt de lucru la materiale pământoase ceoezive
– posibilitatea executării anrocamentului independent de lucrările de injectare ale fundaţiei chiar fără o galerie de injecţie
53
– posibilitatea executării barajului în unele condiţii, fără devierea apei, prin turnarea materialului de nucleu în apa;
– barajele cu nucleu central care au: avantajul unui volum total de lucrări mai mic ca în cazul barajului cu ecran;
– posibilitatea unei racordări mai bune cu versanţii abrupţi şi cu elemente de beton ;
– nucleul prezintă pericol mai mic de avariere în cazul tasărilor neuniforme a barajului ;
– barajele cu nucleu înclinat prezintă unele avantaje comune celor doua tipuri.


Amenajarea suprafeţei de fundaţie

Suprafaţa de fundaţie a unui baraj de piatra se stabileşte în funcţie de natura şi calităţile terenului din amplasament. În cazul rocilor
stâncoase care apar la zi, corpul barajului se poate funda direct pe acestea, după îndepărtarea stratului superficial de roca alterata şi a blocurilor
sau zonelor insuficient fixate. Proeminenţele stâncoase, în special cele de pe versanţi, se nivelează pentru a nu genera tasări neuniforme în baraj.
În cele mai multe cazuri insa rocile stâncoase sunt acoperite de depozite aluvionare sau glaciare. Uneori acestea sunt mai compacte şi deci mai
puţin tasabile decât umplutura din corpul barajului, astfel incit îndepărtarea lor de sub baraj este neraţională, ele comportându–se satisfăcător ca
terenuri de fundaţie, cu condiţia adoptării unor măsuri corespunzătoare de etanşare şi drenare. Tratarea suprafeţei de fundaţie are drept scop
păstrarea şi îmbunătăţirea calităţilor naturale ale terenului şi asigurarea unei bune legaturi a barajului cu acesta. În cazul fundării pe roci
stâncoase, sănătoase, masurile sunt minime şi consta,
în curăţirea zonelor insuficient fixate şi spălarea suprafeţei de fundaţie. În cazul rocilor stâncoase de mai slaba calitate sau puţin alterate, terenul
de fundaţie se acoperă cu un strat de blocuri mari, cu rol de amortizor al şocurilor produse de căderea pietrelor şi rol drenant pentru apele infiltrate
spre aval. Faliile aflate sub corpul barajului şi zonele de brecii din jurul acestora se excavează pe o adâncime suficienta, se curata şi se spală apoi
se umplu cu nisip şi piatră sparta şi se acoperă cu beton. Faliile din dreptul elementelor de beton (vetre, pinteni) se excavează şi se curăţă, apoi se
plombează cu beton, 1a fel ca în cazul barajelor de beton. În cazul fundării pe terenuri slabe, formate din roci care se degradează în timp sub
inf1uenta agenţilor atmosferici sau sub acţiunea de erodare a apelor de infiltraţie sunt necesare măsuri speciale pentru protecţia suprafeţei de
fundaţie. Stabilitatea la alunecare a fundaţiilor nestâncoase sub sarcinile mari transmise de baraje trebuie verificată în fiecare caz. Pentru
îmbunătăţirea condiţiilor de stabilitate se recomandă diverse măsuri, ca: micşorarea pantei taluzurilor aval ale barajelor, prevederea de prisme
pentru supraîncărcarea terenului în aval, prevederea de reţele de drenaj etc.
O atenţie deosebită se acordă tratării fundaţiei în dreptul zonelor etanşe ale barajului. În aceste zone terenul de fundaţie se curăţă de
obicei până la roca impermeabilă sau până la terenul care poate fi impermeabilizat prin injectare. Contactul zonei de etanşare cu malurile se
recomandă a se realiza cu pante cât mai reduse (1:1,5 – 1:1)
Terenul situat sub baraj se etanşează prin pinteni sau vetre executate din beton sau din argila, continuate uneori în adâncime cu perdele
de injecţii. Aceasta etanşare trebuie asigurata pe tot conturul văii barate, inclusiv pe versanţi. La baraje cu ecrane rigide de beton, metal sau lemn,
vatra se executa din beton.
În cazul terenurilor stâncoase, vatra se încastrează în roca pe mica adâncime, grosimea sa fiind redusa În cazul terenurilor aluvionare,
adâncimea vetrei ajunge uneori la zeci de metri şi corespunzător creşte şi grosimea sa. La fundarea pe roci fisurate în adâncime sau pe terenuri
slabe, care trebuie ferite de infiltraţii, sunt necesare perdele de etanşare sub baraje şi foraje de drenare a apelor infiltrate. În acest scop, în interiorul
vetrei se prevede o galerie cu dimensiuni corespunzătoare, din care sa se poată executa, controla şi eventual reface aceste lucrări în timpul
exploatării, fără a se goli lacul. În aceste cazuri vatra capătă forme speciale şi dimensiuni sporite. În mod obişnuit vetrele de beton se executa în
tranşee deschisa, pe tronsoane mai lungi sau mai scurte, funcţie de condiţiile de excavare şi de infiltrare a apei. Betonarea se face pe tronsoane de
12 ...15 m, separate prin rosturi de lucru, prevăzute cu etanşări din tola, eventual injectate În condiţii geologice dificile şi pentru adâncimi mari,
vetrele se pot executa sub forma de chesoane deschise şi puţuri forate umplute ulterior cu beton, sau intre pereţi de palplanşe metalice. O atenţie
deosebita se acordă legăturii intre vatra şi ecranul barajului, legătură care trebuie sa fie suficient de elastica incit sa poată suporta diferenţele mari
de deformaţii dintre aceste doua elemente. Perdelele sau voalurile de etanşare de sub vetrele barajelor se executa în funcţie de natura şi calitatea
rocilor de baza, de importanţa şi înălţimea barajelor şi de cantitatea de apa ce se poate pierde prin infiltraţie.




Fig. Vetre de beton fară galerii la baraje:
a – Salt Spings; b – Lower Bear; c – Wisbon.

Fig. Secţiuni şi dispozitive de etanşare în vatra barajului
Paradela: a – în zona centrală; b – pe versanţi; 1 – ecran beton;
2 – tola Cu; 3 – dinte trapezoidal; 4 – tola oţel; 5 – rost;
6 – foraje de injecţie.

Metode de execuţie a barajelor de anrocamente

Se folosesc două metode principale de execuţie:
– metoda descărcării materialului în vrac în straturi cu înălţimi variind curent între 10 şi 20 m urmate în general de o îndesare prin
stropire cu un jet de apă sub presiune;
– metoda aşternerii materialului în straturi subţiri şi a compactării acestora prin mijloace mecanice.
Metoda descărcării materialului în vrac folosită în mod larg în realizarea unui mare număr de baraje americane, constă în aducerea
materialului cu mijloace de transport şi descărcarea lui pe taluz de la înălţimi de 10–20 m cu stropirea concomitentă a anrocamentelor cu apă sub
presiune. În timpul descărcării blocurile mari se rostogolesc până la baza taluzului realizând prin şocul produs un efect de compactare asupra
stratului inferior, dar putând provoca şi o sfărâmare a blocurilor de rocă în cazul unor înălţimi de cădere prea mari. Udarea cu apă sub presiunea de

6–7 at în cantităţi de 2–5 m
3
, apă/m
3
anrocament, are ca efect atât o antrenare a fracţ ă
taluzului, pentru a umple golurile dintre blocurile ma
realizându–se o strivire a punctelor de contact dintre blocuri, se reduce tasarea ulterioară ţ
un material de bună calitate, cu rezistente la compresiune mari
şi o granulozitate uniformă pentru a nu favoriza segregă ă ă
Metoda aşternerii materialului în straturi subţ ă ş ă ţ
nivelarea lui în grosimi de 0,30–2,00 m şi în compactarea acestuia cu mijloace mecanice. În multe cazuri se procedează
se compactează, folosindu–se 0,10–0,50 m
punctele de contact strivindu–se încă în timpul procesului de compactare. Stropirea are de asemenea rolul de a îndepă
suprafaţa stratului compactat, contribuind astfel la o mai bună
înălţime mai mare şi cu cât anrocamentele conţ
0,75–0,80 din grosimea stratului aşternut.
Dintre utilajele recomandate pentru compactarea anrocamentelor se menţ ă
– rulourile vibratoare grele (5–10 t), compactează
– rulourile grele pe pneuri (50 t), compactează ă
– plăcile vibratoare grele sau maiurile grele acţ
Se poate obţine efectul de compactare prin circulaţ
În general se poate afirma că metoda compactă ţ
metode la un baraj.
Dintre metodele de execuţie mai puţ ţ ă ă ă ă ş ă
barajului de anrocamente prin explozii.

Deformaţiile barajelor de anrocamente
Principalii factori care influenţează ă ţ
– tipul şi poziţia elementului de impermeabilizare;
– înălţimea straturilor în care a fost depus materialul din corpul barajului;
– metoda de compactare şi compactitatea realizată
– cantitatea de apă folosită în udarea anrocamentelor;
– forma, dimensiunile, granulometria ş ăţ
– natura fundaţiei şi gradul de compresibilitate a acesteia;
– înclinarea versanţilor;
– variaţia nivelului apei în lac;
– deformaţiile generale ale zonei lacului în urma umpl
– deformaţii în urma fenomenelor seismice.
Ţinând seama de desfăşurarea lor, deformaţ
– deformaţii în timpul construcţiei;
– deformaţii după terminarea construcţ
Principalele deformaţii ce apar în timpul construcţ
greutatea proprie. O mare parte a tasării totale a umpluturii din anrocamente se produce în timpul construcţ
Deformaţiile ce apar după terminarea construcţ
lungul acestuia.
Principalele deformaţii apar în primul an de exploatare urmând în linii mari, umplerii lacului după
Atunci când creşterea anuala a tasă
tasarea totala efectiva. Pentru baraje <100 m aceasta este de 0.01 din înă ţ
În cazul barajelor de anrocamente foarte înalte tasarea totală
În corpul unui baraj din anrocamente, tasarea maximă ă ţ ş
coronamentului. Deplasarea coronamentului pe direcţ
verticale. Deplasările în lungul coronamentului sunt în general influenţ ţ ş ş
general mai mici decât deplasările amonte–

Stabilitatea corpului şi a taluzurilor
Barajele de piatra rezista presiunii hidrostatice prin greutatea corpului lor la fel ca barajele de greutate din beton. Bara
trebuie sa fie stabile la alunecare în ansamblu, ca ş
– tipul şi înălţimea barajului;
– caracteristicile pietrei folosite şi gradul de compactare al materialului
– încărcările care acţionează asupra taluzului.
Condiţia de stabilitate este dată de relaţ
în care:
k
s
– coeficient de siguranţă la alunecare
ΣH – suma forţelor orizontale care acţ ă
ΣV – suma forţelor verticale care acţ ă
f – coeficient de frecare statică între anrocamente ş ţ

Fig. Scheme pentru calculul de stabilitate la alunecare a barajelor de anrocamente:
anrocament, are ca efect atât o antrenare a fracţiunilor fine, rămase în general în partea superioara a
taluzului, pentru a umple golurile dintre blocurile mari, cît şi o reducere a rezistentei la strivire a pietrei prin saturare cu apă
se o strivire a punctelor de contact dintre blocuri, se reduce tasarea ulterioară, obţinându–se o aşezare mai compactă
ă calitate, cu rezistente la compresiune mari
ş ă pentru a nu favoriza segregările în timpul descărcării.
şternerii materialului în straturi subţiri constă în transportul şi descărcarea materialului pe suprafaţ
şi în compactarea acestuia cu mijloace mecanice. În multe cazuri se procedează
0,50 m
3
apă/m
3
anrocament. Şi în acest caz udarea conduce la o reducere a rezistenţ
ă în timpul procesului de compactare. Stropirea are de asemenea rolul de a îndepă
ţa stratului compactat, contribuind astfel la o mai bună legătură între straturile succesive, fiind cu atât mai necesară
ă ţ şi cu cât anrocamentele conţin o cantitate mai mare de material fin. Dimensiunea maxima admisibila a

Dintre utilajele recomandate pentru compactarea anrocamentelor se menţionează:
10 t), compactează straturi de 0,6–2,0 m prin 4–6 treceri
rulourile grele pe pneuri (50 t), compactează straturi de până la 1 m în 6–8 treceri
ăcile vibratoare grele sau maiurile grele acţionate de macarale care pot compacta straturi de circa 0,50 m
ţine efectul de compactare prin circulaţia dirijată pe suprafaţa de depunere a utilajelor grele de transport ş ăş
ă metoda compactării în straturi subţiri conduce la un volum de goluri mai mic. Uneori se utilize
ţie mai puţin utilizate se menţionează metoda descărcării anrocamentelor în apă ş ă
ţiile barajelor de anrocamente.
ţează mărimea deformaţiilor sunt:
ş ţia elementului de impermeabilizare;
ă ţimea straturilor în care a fost depus materialul din corpul barajului;
şi compactitatea realizată;
ă ă în udarea anrocamentelor;
ma, dimensiunile, granulometria şi proprietăţile mecanice ale anrocamentului
ţ şi gradul de compresibilitate a acesteia;
ţiile generale ale zonei lacului în urma umplerii acestuia;
ţii în urma fenomenelor seismice.
Ţ ăşurarea lor, deformaţiile pot fi :
ţii în timpul construcţiei;
ţ ă terminarea construcţiei.
ţii ce apar în timpul construcţiei sunt datorate atât compresibilităţii fundaţiei cît ş ă
ării totale a umpluturii din anrocamente se produce în timpul construcţiei.
ţ ă terminarea construcţiei sunt atât tasări cât şi deplasări ale coronamentului pe direcţ ş
ţii apar în primul an de exploatare urmând în linii mari, umplerii lacului după care în timp scad.
şterea anuala a tasărilor reprezintă mai puţin de 0,02% din înălţimea barajului se consideră ă
tasarea totala efectiva. Pentru baraje <100 m aceasta este de 0.01 din înălţime
În cazul barajelor de anrocamente foarte înalte tasarea totală este S = 0,001 H
2/3
.
În corpul unui baraj din anrocamente, tasarea maximă a ecranului impermeabil apare la mijlocul înălţimii ş
coronamentului. Deplasarea coronamentului pe direcţia amonte–aval apare în special după umplere şi reprezintă în
ările în lungul coronamentului sunt în general influenţate de direcţia şi ritmul depunerii ca şi de înclina
–aval.
Barajele de piatra rezista presiunii hidrostatice prin greutatea corpului lor la fel ca barajele de greutate din beton. Bara
trebuie sa fie stabile la alunecare în ansamblu, ca şi fiecare taluz în parte. Unghiul de înclinare al taluzurilor este determinat de:
şi gradul de compactare al materialului
ă ă ţ ă asupra taluzului.
ţ ă de relaţia:
k
s
ΣH = fΣV
ţă la alunecare
ţelor orizontale care acţionează asupra barajului
ţelor verticale care acţionează asupra barajului
ă între anrocamente şi fundaţie.
Fig. Scheme pentru calculul de stabilitate la alunecare a barajelor de anrocamente:
a – cu ecran; b – cu diafragmă.
54
ţ ămase în general în partea superioara a
şi o reducere a rezistentei la strivire a pietrei prin saturare cu apă. În acest fel,
şezare mai compactă. Metoda necesita
ş ţ ă ş ărcarea materialului pe suprafaţa stratului anterior, şi
şi în compactarea acestuia cu mijloace mecanice. În multe cazuri se procedează la o udare a stratului ce
duce la o reducere a rezistenţei la compresiune,
ă în timpul procesului de compactare. Stropirea are de asemenea rolul de a îndepărta materialul fin de la
ă ă între straturile succesive, fiind cu atât mai necesară cu cât barajul are
ă ţ ş ţin o cantitate mai mare de material fin. Dimensiunea maxima admisibila a blocurilor reprezintă
ă ţionate de macarale care pot compacta straturi de circa 0,50 m
ă ţa de depunere a utilajelor grele de transport şi împrăştiere
ă ă ţiri conduce la un volum de goluri mai mic. Uneori se utilizează ambele
ţ ţ ţ ă ă ării anrocamentelor în apă şi metoda executării
ăţ ţiei cît şi comprimării umpluturii sub
ă ş ări ale coronamentului pe direcţia amonte aval şi în
ţ ă care în timp scad.
ă ţ ă ţimea barajului se consideră că barajul a suportat
ă ă ţimii şi este mai mare decât tasarea
ă şi reprezintă în medie 50 % din deplasările
ă ţ ţ ş şi de înclinarea versanţilor fiind în
Barajele de piatra rezista presiunii hidrostatice prin greutatea corpului lor la fel ca barajele de greutate din beton. Barajele de piatra
taluzurilor este determinat de:

Fig. Scheme pentru calculul de stabilitate la alunecare a barajelor de anrocamente:


Pentru un baraj cu ecran condiţia de stabilitate devine:
k
s
Considerând k
s
=1,5; f=0,6; γ
1
=1,8 t/m
stabilitatea barajului la alunecare pe un teren stâncos.
La un baraj cu diafragmă, neluând în considerare împingerea anrocamentelor din amonte, condiţ
Cu aceleaşi date se obţine α=1.28, adică ă ă ă ă ă
necesită un volum de anrocamente mai mare decât cele cu ecran, pentru că
din amonte nu participă la stabilitatea la alunecare.
Mai greu de îndeplinit în cazul barajelor
din granule fără coeziune intre ele şi aruncat în corpul unei umpluturi, se aş ă ă
mărimea granulelor, de forma lor, de modul de execuţ ă ţ
mai mare decât al pietrişului (granulele fiind mai mari), cel al unei zidarii de piatra aş
(execuţia fiind mai îngrijita). O umplutura executata cu taluzuri mai abrupte decât taluzul natural este nestabilă
de piatră este aproximativ 1:1,2 – 1:1,4. Corpul unui baraj din piatră
Se recomandă ΣH/ΣV<0,30


Baraje de pământ

Barajele de pământ reprezintă tipul cel mai vechi de baraj. Exista informaţ
ani în urma, în Ceylon., folosite pentru irigaţ
Madduk-Masur de 33 m. înăţime, a fost distrus în ti
În prezent sunt foarte folosite atât în străinătate cât ş ţ ă ă

Barajele de pământ sunt construite din nisipuri, nisipuri argiloase, argile nisipoase, argile ş
constituit dintr-un singur fel de material sau din amestecuri, astfel zonate încât să ş ş ţ ă ţ
a unui baraj de pământ este de obicei trapezoidală
Barajele de pământ se pot executa practic, pe orice teren de fundaţ ţ ă
apă (ghips, sare etc.) a straturilor groase de turbă ăţ

Principalele tipuri de baraje de pă
Fig. Tipurile principale de baraje de pă
Dacă materialul de umplutură este uniform ş ă ăţ ş ş ţ
omogen (fig., A). Dacă profilul barajului este realizat din materiale diferite, care asigură
etc.) şi respectiv rezistenţa (nisipuri, pietrişuri), barajul este de tip neomogen (fig., B).
Barajele de pământ neomogene sunt cele mai ră ă ăţ
compun profilul unui baraj de pământ neomogen se aş ă
multe sorturi de materiale cu elementul
Pentru un baraj cu ecran condiţia de stabilitate devine:
( )






+ + = α
γ
α γ
γ
ctg
H
bH ctg H f
H
s
2 2
2
2
1
2
.
=1,8 t/m
3
b/H=0.06 se obţine o pantă a taluzului în jur de 1:0,5, rezultă ă ă ă
stabilitatea barajului la alunecare pe un teren stâncos.
neluând în considerare împingerea anrocamentelor din amonte, condiţia de stabilitate devine:








+ = bH ctg
H
f
H
k
s
α γ
γ
2 2
2
1
2
.
=1.28, adică taluzul aval nu trebuie să aibă o pantă mai mare de 1:1,3. Rezultă ă
ă un volum de anrocamente mai mare decât cele cu ecran, pentru că apa nu contribuie la stabilitate prin componenta sa
ă la stabilitatea la alunecare.
Mai greu de îndeplinit în cazul barajelor de anrocamente este condiţia de stabilitate a taluzurilor. Este cunoscut ca un material format
ă ă şi aruncat în corpul unei umpluturi, se aşează după taluzul natural. Taluzul natural al u
ulelor, de forma lor, de modul de execuţie a umpluturii, de înălţimea umpluturii etc. Astfel, taluzul natural al blocurilor d
şului (granulele fiind mai mari), cel al unei zidarii de piatra aşezata este mai mare decât al unei umpluturi de anrocamente
ţia fiind mai îngrijita). O umplutura executata cu taluzuri mai abrupte decât taluzul natural este nestabilă. Taluzul n
1:1,4. Corpul unui baraj din piatră realizat după criteriul taluzurilor stabile este stabil ş ă
ă ă tipul cel mai vechi de baraj. Exista informaţii despre baraje de pământ construite cu peste doua mii de
ani în urma, în Ceylon., folosite pentru irigaţii. În India, construite în jurul anului l 000, din care unele mai sunt în f
ăţime, a fost distrus în timpul unei viituri din cauza lipsei evacuatorilor.
ăinătate cât şi în ţară datorită costurilor avantajoase.
ământ sunt construite din nisipuri, nisipuri argiloase, argile nisipoase, argile şi pietr
un singur fel de material sau din amestecuri, astfel zonate încât să asigure etanşeitatea şi rezistenţa lucră ţ
ământ este de obicei trapezoidală, cu taluzurile (amonte şi aval) line, rezultate din condiţiile de stabilitate.
ământ se pot executa practic, pe orice teren de fundaţie, cu excepţia mâlurilor foarte curgătoare, a terenurilor
urilor groase de turbă sau a rocilor cu proprietăţi mecanice extrem de neuniforme.
Principalele tipuri de baraje de pământ fundate pe terenuri impermeabile:

Fig. Tipurile principale de baraje de pămînt: A – omogen; B – neomogen;
C – mixt, anrocamente şi pămînt.
ă materialul de umplutură este uniform şi asigură prin calităţile proprii etanşeitatea şi rezistenţa profilului, barajul e
ă profilul barajului este realizat din materiale diferite, care asigură etanşeitatea (ecrane sau nuclee de argilă
ş ţa (nisipuri, pietrişuri), barajul este de tip neomogen (fig., B).
ământ neomogene sunt cele mai răspândite, datorită posibilităţilor largi de a se adapta la con
ământ neomogen se aşează într-o anumită ordine. Din acest punct de vedere se disting: baraje alcă
55
ţ ă a taluzului în jur de 1:0,5, rezultă că această pantă asigura
ţia de stabilitate devine:
ă ă ă ă mai mare de 1:1,3. Rezultă că barajele cu diafragmă
ă ă apa nu contribuie la stabilitate prin componenta sa verticală, iar partea
ţia de stabilitate a taluzurilor. Este cunoscut ca un material format
ă ă ş ş ă ă taluzul natural. Taluzul natural al unui material depinde de
ţ ă ţimea umpluturii etc. Astfel, taluzul natural al blocurilor de piatra este
l unei umpluturi de anrocamente
ţ ă. Taluzul natural al unei umpluturi
ă criteriul taluzurilor stabile este stabil şi la alunecarea generală.
ământ construite cu peste doua mii de
ţii. În India, construite în jurul anului l 000, din care unele mai sunt în funcţiune. Cel mai mare a fost
ă şi pietrişuri. Corpul barajului poate fi
ă ş ş ţa lucrării. Secţiunea transversală
ş ţiile de stabilitate.
ă ţ ţ ătoare, a terenurilor cu materiale solubile în

ă ă ş ă ăţ ş şi rezistenţa profilului, barajul este de tip
şeitatea (ecrane sau nuclee de argilă, beton, metal
ă ă ă ăţilor largi de a se adapta la condiţiile locale. Materialele care
ă ordine. Din acest punct de vedere se disting: baraje alcătuite din mai

de etanşare aşezat în amonte, numindu-se
profilului, numindu-se în acest caz nucleu sau sâmbure (B
argilă nisipoasă, sau turbă (B
1a
), sau ecran rigid din beton, beton armat, lemn sau metal (B
permeabil.
Barajele neomogene cu nucleu pot fi cu nucleu plastic din argila, argila nisipoasa (B
armat, metal, lemn (fig., B
2b
), aplicate în aceleaş
Atunci când materialul pentru construcţia barajului este parţ ă ş ţ ş
baraj de pământ sau de piatra funcţie de materialul cu volumul cel mai mare.
În cazul terenurilor de fundaţie permeabile, tipurile de baraje menţ ă
barajului cu stratul de baza etanş al fundaţiei
Fig. Tipuri de racordare a etansă
a – cu perdea de etanşare; b – cu pinten de beton sau argilă
impermeabil; g
În cazul terenurilor de fundaţie stâncoase, elementul etanş ă
sau argila (fig., b) executându-se, daca este cazul ş
În cazul unui teren de fundaţie nestâncos ş ă
etanşare din corpul barajului până la stratul impermeab
impermeabil lipseşte sau este la adâncime mare, se lungeş ţ ţ
unui perete de palplanşe (fig., h).
Un alt element constructiv, caracteristic barajelor de pă
barajului - zone cu materiale de granulaţie mare ş ţ ţ
saturata cu apa din corpul barajului si mărind astfel stabilitatea taluzurilor.

a – cu prisun de drenaj; b – cu saltea de drenaj; c
pietriş 4 – galerie longitudinală cu barbacane; 5

Funcţie de existenţa sau absenţa drenurilor, barajele de pă ă
După modul de punere în opera a1 materialului de umplutura se deosebesc:
- baraje cilindrate, executate prin aş ă ă ă
sau batere;
- baraje sedimentate hidraulic, la care transportul si îndesarea materialului se realizează
se în acest caz ecran sau mască (B
1
) şi baraje cu elementul de etanşare aş ă
se în acest caz nucleu sau sâmbure (B
2
). Barajele neomogene cu ecran pot fi cu ecran plastic, format dintr
), sau ecran rigid din beton, beton armat, lemn sau metal (B
1b
), aplicate în cazul când materialul este foarte
Barajele neomogene cu nucleu pot fi cu nucleu plastic din argila, argila nisipoasa (B
2a
) sau cu diafragma rigi
), aplicate în aceleaşi cazuri ca tipul anterior.
ţia barajului este parţial pământ şi parţial piatra, barajul se numeşte de tip mixt (fi
ă ţie de materialul cu volumul cel mai mare.
ţie permeabile, tipurile de baraje menţionate se completează cu elementul de racordare al corpul
ş ţiei (fig. ).
Fig. Tipuri de racordare a etansării barajului cu terenul impermeabil:
cu pinten de beton sau argilă; c, d, e, f – cu prelungirea elementului de etanşare al barajului pînă
impermeabil; g – cu anteradier de argilă; h – cu perete de palplanşe.
ţie stâncoase, elementul etanş al corpului barajul se racordează cu stânca printr
se, daca este cazul şi o perdea de etanşare prin cimentare, bitumare sau argilizare (fig. a).
ţie nestâncos şi permeabil, barajul se racordează cu stratul impermeabil prin prelungirea element
ş ă la stratul impermeabil (fig. c, d, e, f), daca acesta se găseşte la adâncime acceptabila. În cazul când stratul
şte sau este la adâncime mare, se lungeşte drumul de infiltraţie al apei în fundaţie prin executarea unui an
Un alt element constructiv, caracteristic barajelor de pământ , este reprezentat de dispozitivele de drenaj. Crearea drenuril
ţie mare şi rezistenţa foarte mica la infiltraţie are scopul de a atrage curentul de infiltraţ ş
ărind astfel stabilitatea taluzurilor.
Fig. Scheme de drenare a barajului
cu saltea de drenaj; c – cu drenaj tubular; 1 – curbă de infiltraţie; 2 – prism de bolovani; 3
ă cu barbacane; 5 – conducte transversale de evacuare.
ţ ţ ţa drenurilor, barajele de pământ se clasifică în baraje drenate şi baraje nedrenate.
ă modul de punere în opera a1 materialului de umplutura se deosebesc:
baraje cilindrate, executate prin aşternerea unor straturi de pământ cu o anumită umiditate, care apoi se compactează
baraje sedimentate hidraulic, la care transportul si îndesarea materialului se realizează prin procedee hidraulice;
56
şi baraje cu elementul de etanşare aşezat în partea centrală a
). Barajele neomogene cu ecran pot fi cu ecran plastic, format dintr-un strat de argilă,
), aplicate în cazul când materialul este foarte
) sau cu diafragma rigida din beton, beton
ţ ţ ă ş ţ şte de tip mixt (fig., C) şi este considerat
ţ ţ ă cu elementul de racordare al corpului etanş al

şare al barajului pînă la stratul
ţ ş ă cu stânca printr-un pinten (pana) de beton
şare prin cimentare, bitumare sau argilizare (fig. a).
ţ ş ă cu stratul impermeabil prin prelungirea elementului de
ă şte la adâncime acceptabila. În cazul când stratul
ş ş ţ ţie prin executarea unui anteradier (fig., g) sau a
ământ , este reprezentat de dispozitivele de drenaj. Crearea drenurilor în corpul
scopul de a atrage curentul de infiltraţie, micşorând zona

prism de bolovani; 3 – saltea de nisip şi
şi baraje nedrenate.
ş ă ă umiditate, care apoi se compactează prin cilindrare
ă prin procedee hidraulice;
57
- baraje mixte, la care nucleul se execută prin sedimentare, iar părţile laterale prin cilindrare.

Condiţii de stabilitate
Un baraj de pământ trebuie sa îndeplinească următoarele condiţii principale pentru a fi stabil:
- sa nu existe pericolul de deversare a apelor peste coronament;
- curba de depresiune sa fie situata cit mai jos posibil şi în interiorul paramentului aval;
- paramentul amonte sa fie stabil la scăderea brusca a nivelului în lac:
- pantele taluzurilor sa fie stabile, cu un coeficient de siguranţa satisfăcător în orice ipoteză;
- taluzurile amonte si aval sa fie suficient de line, astfel ca eforturile provocate de umplutura în fundaţie sa fie mai mici decât cele de
care aceasta este capabila, asigurându-se un coeficient de siguranţa satisfăcător;
- sa nu existe posibilitatea de trecere libera a apei din amonte spre aval;
- sa se asigure pe parcursul curentului de infiltraţie viteze suficient de reduse pentru a nu se antrena materialul din care se compune
barajul sau fundaţia lui;
- paramentul amonte sa fie bine protejat împotriva acţiunii valurilor, iar cel aval împotriva acţiunii ploilor;
- presiunea apei din pori în timpul construcţiei barajului şi la goliri bruşte ale lacului sa fie mai mica decât valorile care ar periclita
stabilitatea lucrării.

Avariile barajelor de pământ
Principala cauza (50,5 %) a avariilor barajelor din materiale locale este deversarea apelor peste coronament în timpul execuţiei sau în
timpul exploatării (evacuatori insuficient dimensionaţi). Alte cauze: infiltraţiile prin corpul barajelor, sufoziile şi afuierile (15,5 %), alunecările
taluzurilor si tasările mari care produc fisuri pericuIoase (13,5 %), ca şi infiltraţiile pe lângă conductele ce traversează barajul (10 %). Perioada cea
mai periculoasa este primul an după construcţie.

Condiţii de amplasare.
Sursele de material pt. b.p. este bine să se găsească la o distanţa de 2-3 km. Uneori poate ajunge funcţie de posibilităţile de transport la
distante mai mari (15km). Se pot utiliza orice fel de pământuri cu excepţia celor care conţin materiale organice mai mult de 3-6%. Trebuiesc
evitate pământurile nisipoase fine, argile foarte umede şi plastice.

Condiţii geologice
Barajele de pământ se pot construi practic pe orice teren de fundaţie. Totuşi, terenurile de fundaţie slabe şi masurile de consolidare
insuficiente pot cauza prăbuşirea unui număr mare de baraje de pământ. În cazul fundaţiilor stâncoase, pofilele barajelor nu depind decât de natura
pământurilor de umplutura. O atenţie deosebita se acorda stării de fisuraţie a rocilor si posibilităţii de etanşare a acestora prin injecţii.. Daca
adâncimea la care se găseşte stratul impermeabil este mica, etanşarea fundaţiei se executa decaparea stratului permeabil şi înlocuirea lui cu
material impermeabil, iar daca adâncimea este mare, etanşarea se realizează printr-un voal injectat sau printr-un perete continuu. Daca roca
impermeabila se găseşte la adâncime foarte mare, sunt necesare soluţii speciale.
Sunt studiate condiţiile geologice şi în jurul amplasamentului şi în zona lacului.

Condiţii morfologice
Corpul unui baraj de pământ se adaptează la orice formă de vale, relieful acesteia influenţând soluţiile asupra deversorilor, uneori
scumpind construcţia. In privinţa formei în plan se recomandă o uşoară curbură concavă spre aval, pentru a limita pericolul apariţiei fisurilor la
paramentul aval.

Condiţii climatice
În regiunile cu ierni grele sunt de preferat materialele necoezive pentru umplutura şi ecranele rigide, evitându-se folosirea argilei. Pe
aceasta cale se asigura o oarecare continuitate în execuţie, nefiind necesare opriri de lungă durata. Aceleaşi materiale se folosesc si în regiunile cu
precipitaţii dese, deoarece compactarea este puternic influenţata de umiditatea materialului de compactat. Hidromecanizarea este mai puţin
influenţata de condiţiile climatice decât metoda prin compactare.


Tratarea terenului de fundaţie
Dacă exista terenuri mai slabe se pot utiliza următoarele metode de remediere:
- îndepărtarea stratului necorespunzător
- micşorarea pantei taluzurilor cu efect: micşorarea sarcinilor pe teren
- tratarea fundaţiei prin modificarea umidităţii şi densităţii pentru a i se reduce compresibilitatea
- micşorarea ritmului de construcţie pentru ca terenul să se poată consolida
- pentru terenurile nisipoase afânate se utilizează vibrarea concomitent cu injecţii de apă
- terenurile argiloase aflate sub pânza freatică se consolidează prin amplasarea de drenuri, în aval de baraj, pe toată suprafaţa de
fundaţie între corpul barajului şi fundaţie.

Etanşarea terenului de fundaţie
În cazul în care fundaţia unui baraj de pământ este constituita din materiale permeabile, se impun măsuri speciale de etanşare a
acestora. Acţiunea de antrenare a materialului din terenul de fundaţie se combate prin
- executarea unui strat filtrant în aval si sub corpul barajului;
- executarea unor puţuri filtrante în aval de baraj;
- etanşarea fundaţiei.
Deoarece primele doua masuri evita numai antrenarea materialului, dar măresc debitul infiltrat, de obicei se adopta ultima soluţie, iar
primele doua se folosesc ca masuri suplimentare de siguranţa.

Radiere amonte (stratul impermeabil se găseşte la adâncime mare)
Se executa din acelaşi material ca elementul de etanşare al corpului barajului, cu care face corp comun. Efectul de reducere a
infiltraţiei este datorat lungirii drumului pe care îl parcurge apa. Aceasta trebuie sa fie 6-8-10 H, H= înălţimea retenţiei. Grosimea radierului
d=0,6+l/100 sau 0,6 - 3 m, l = lung. radier. Se iau masuri suplimentare de drenare a suprafeţei de contact baraj-teren.

Fig. Etanş ă
1 — nucleu de argilă; 2 — material permeabil:
Când stratul impermeabil este situat la o adâncime până
tranşee până la acest strat, care apoi este umplută ş
natura stratului de baza şi de economicitatea soluţ
alegerea unei astfel de soluţii trebuie luat în considerare pericolul tasă ţ
acceptă adâncimi maxime ale pintenilor realizaţ
1 — nucleu şi pinten de argilă; 2 — material aluvionar; 3

Ecrane din chesoane sau piloţi
Se folosesc la etanşarea terenului de fundaţ ă ă ş
m, piloţi ~45m

Ecrane din palplanşe
Reprezintă soluţia cea mai economică ş ş ă ş
bătute în terenuri cu bolovani mari. Pentru siguranţă ş
suspensie de ciment sau argilă.

Ecrane injectate - se aplică în general la terenurile stâncoase, însă ă ş ă ă ăţ
datorită volumului de goluri mult mai mare, suspensia ră
Suspensia folosita: argilă, ciment, produşi chimici (silicaţ ş ş

ETANSAREA CORPULUI BARAJULUI
În cazul barajelor neomogene elementul de etanş
masca de etanşare, sau în centrul profilului, numindu
Soluţia cu ecran de etanşare prezintă ă
- permite o mărire a înclinării taluzului aval deoarece tot corpul barajului lucrează ţ ăţ
prismului amonte în special la golirea rapida a lacului, impune aş
material din amonte;
- permite o execuţie independenta a corpului barajului fala de elementul de etanş ş
în tarile unde din cauza climatului execuţia ecranului necesita întreruperi.
Dezavantaje:
-elementul de etanşare este supus unei degradă ă ţ
reparaţii periodice:
- deoarece la o coborâre brusca a nivelului în lac trebuie asigurata drenarea rapida a apei
masuri speciale de drenaj;
- datorita înclinării ecranului, creste consumul de material de etanş ţ
- elementul de etanşare fiind mai expus, poate fi distrus, având consec
- presiunea pe zona de contact intre ecran si suprafaţ ţ ţ ş
redusa.
Soluţia cu nucleu de etanşare prezintă ă
- întregul baraj lucrează la acţiunea sarcinilor exterioare în condiţ ă ţ
- deoarece calitatea materialului din nucleu este mai puţ
variabil funcţie de condiţiile locale: limitarea volumelor de argila mă ş ţ ş
- nucleul are cea mai mica suprafaţ
aderenţa mult mai buna şi o filtraţie mai redusa;
- pantele exterioare ale prismelor laterale pot fi mai abrupte, acestea depinzând exclusiv de rezistenţ
folosit; de aceea volumul total al barajelor cu sâmbure central este mai redus.
Soluţia cu nucleu de etanşare prezintă ă
Fig. Etanşare cu anteradier de argilă la barajul John Martin:
material permeabil: 3 — batardou amonte; 4—palplanşe; 5 — anteradier de argilă
protecţie; 7 — drenaj.

Când stratul impermeabil este situat la o adâncime până la 15 - 30 m o soluţie sigura de etanşare se realizează
ş ă la acest strat, care apoi este umplută cu material etanş (beton, argila, gelbeton). Alegerea materialului de
şi de economicitatea soluţiei. Pintenii sau ecranele de beton si beton armat se executa pe roci să ă
ţii trebuie luat în considerare pericolul tasărilor inegale ale fundaţiei pintenului, care pot pr
axime ale pintenilor realizaţi astfel de 10 - 15 m, s-au realizat şi mai mari.
Fig. Etanşare cu pinten de argilă la barajul Yarow:
material aluvionar; 3—zone diferite de material permeabil; 4 —rocă impermeabila
şarea terenului de fundaţie atunci când roca impermeabilă se găseşte la adâncimi foarte mari. Chesoane pân
cea mai economică şi permit o adaptare uşoară la orice tip de etanşare folosit pentru corpul barajului. Nu pot fi
ătute în terenuri cu bolovani mari. Pentru siguranţă se pot executa doua rânduri de palplanşe la 3 - 4 m, spaţ ă
ă în general la terenurile stâncoase, însă uneori se aplică şi la pământurile permeabile. Pot apă ăţ
ă volumului de goluri mult mai mare, suspensia răspândindu-se în zone nedorite; dacă există un curent de apă ă
ă şi chimici (silicaţi), produşi bituminoşi.
ETANSAREA CORPULUI BARAJULUI
În cazul barajelor neomogene elementul de etanşare al corpului barajului poate fi aşezat în amonte, numindu
şare, sau în centrul profilului, numindu-se în acest caz nucleu, sâmbure, sau diafragmă.
ţ şare prezintă următoarele avantaje:
i taluzului aval deoarece tot corpul barajului lucrează ca element de rezistenţ ăţ
prismului amonte în special la golirea rapida a lacului, impune aşezarea unei supraincarcari pe ecran, ceea ce conduce la o m
ţie independenta a corpului barajului fala de elementul de etanşare; aceasta aşezare a ecranului este aleasa î
ţia ecranului necesita întreruperi.
şare este supus unei degradări în timp, fiind mai sensibil la tasări datorita condiţiilor speciale de lucru; e
deoarece la o coborâre brusca a nivelului în lac trebuie asigurata drenarea rapida a apei infiltrate în corpul barajului, sunt necesare
ării ecranului, creste consumul de material de etanşare fata de soluţia cu nucleu central;
şare fiind mai expus, poate fi distrus, având consecinţe grave asupra stabilităţii generale a barajului;
presiunea pe zona de contact intre ecran si suprafaţa de fundaţie este mai mica si de aceea rezistenţa la alunecare ş
ţ şare prezintă următoarele avantaje:
ă ţiunea sarcinilor exterioare în condiţii mai bune, fiind alcătuit simetric faţa de nucleu;
deoarece calitatea materialului din nucleu este mai puţin importanta pentru asigurarea stabilităţii generale, volumul nucleului poate fi
ţ ţiile locale: limitarea volumelor de argila măreşte insa economia construcţiei şi reduce durata de
nucleul are cea mai mica suprafaţa de contact cu fundaţia, dar greutatea sa alicându-se normal pe suprafaţ ă
ţ ş ţie mai redusa;
pantele exterioare ale prismelor laterale pot fi mai abrupte, acestea depinzând exclusiv de rezistenţ
folosit; de aceea volumul total al barajelor cu sâmbure central este mai redus.
ţ şare prezintă insa următoarele dezavantaje:
58

anteradier de argilă; 6—anrocamente de
şare se realizează prin executarea unei
ş ă ă ş (beton, argila, gelbeton). Alegerea materialului de etanşare depinde de
au ecranele de beton si beton armat se executa pe roci sănătoase. Întotdeauna, la
ţ ă ţiei pintenului, care pot produce fisurarea acestuia. Se

ă impermeabila; 5 — protecţie cu piatră.
ş ţ ă ă şte la adâncimi foarte mari. Chesoane până la ~ 60
ă ş ş ă şare folosit pentru corpul barajului. Nu pot fi
4 m, spaţiul dintre ele se injectează cu
ă ă ă ş ământurile permeabile. Pot apărea dificultăţi
ă ă un curent de apă subteran, acesta o spală.
şezat în amonte, numindu-se în acest caz ecran sau
ă ca element de rezistenţa uscat; asigurarea stabilităţii
şezarea unei supraincarcari pe ecran, ceea ce conduce la o mărire a volumului de
ţ ş şezare a ecranului este aleasa în special
ş ă ă ţiilor speciale de lucru; el necesita
infiltrate în corpul barajului, sunt necesare

ţ ăţii generale a barajului;
ţ ţ ţa la alunecare şi infiltraţie este mai
ă ţ ţ ă ţa de nucleu;
ăţii generale, volumul nucleului poate fi
ţ ţ ă ş ţ şi reduce durata de execuţie;
se normal pe suprafaţa se creează în zona o
pantele exterioare ale prismelor laterale pot fi mai abrupte, acestea depinzând exclusiv de rezistenţa 1a forfecare a materialului
59
- nucleul împarte barajul în doua zone distincte cu problemele de execuţie şi de comportare respective; execuţia nucleului si a
prismelor laterale, trebuie sa fie concomitenta nefiind posibile decât decalaje mici intre niveluri;
- în cazul necesitării unui voal de etanşare sub nucleu, acesta trebuie realizat înainte de începerea umpluturii la baraj sau prin intermediul unei
galerii.
Din punctul de vedere al caracteristicilor elastice, elementele de etanşare se grupează în următoarele clase:
- etanşări elastice, formate din argila, covoare bituminoase etc.;
- etanşări semielastice, formate din tola metalica, beton bituminos, beton de pământ;
- etanşări rigide, formate din beton, beton armat, diafragme metalice.
Cele mai indicate pentru barajele de pământ sunt etanşările elastice, care pot prelua deformaţiile uneori mari ale corpului barajului.
Folosirea ecranelor sau diafragmelor rigide este condiţionata de posibilitatea încastrării la baza intr-o roca sănătoasa.
Din punctul de vedere al materialului de construcţie folosit, elementele de etanşare se grupează în următoarele categorii:
- etanşări din pământ natural;
- etanşări din beton de pământ (sau hydraton);
- etanşări din beton sau beton armat;
- etanşări metalice;
- etanşări din materiale bituminoase;
- etanşări din folii de diverse materiale.

Etanşări din pământ natural
Materialul cel mai folosit este argila, fiind o soluţie buna şi economica dacă se găseşte în apropierea barajului. Se considera bune în
acest scop pământurile care îndeplinesc anumite caracteristici de granulozitate, plasticitate, permiabilitate, să nu conţină humus, rădăcini, săruri
solubile.
Grosimea ecranului sau sâmburelui de argila depinde de calitatea materialului întrebuinţat si de înălţimea barajului. În cazul unui ecran, grosimea
la partea superioara este 0,75 ...1,00 m, iar la baza 1/4...1/8 din înălţimea barajului. Deoarece un ecran de argila dispus pe taluzului amonte poate
fi uşor spălat de apa, se prevede acoperirea lui cu un strat de protecţie.


Etanșare corp baraj Ameker: a – detaliu; b – secțiune; 1 – strat asfalt; 2 – strat pietriș;
3 – ecran argilă; 4 – pinten; 5 – teren impermeabil; 6 – înierbare.

Argila, ca material de etanşare al corpului, barajului, se aşează mai frecvent în centrul secţiunii, ca nucleu sau sâmbure.
Grosimea nucleului la partea superioara se alege de (1... 3) m, funcţie de înălţimea barajului, grosimea la bază are valori de (1/3...1/4)
H baraj. Sunt si cazuri speciale când grosimea la bază a sâmburelui atinge 1/1 chiar 1/1,5 H baraj.

Fig. Etansare cu nucleu de argilă: 1 – nucleu de argilă; 2 – filtru; 3 – umplutură; 4 – parament; 5 – prism drenaj



Etanşări din beton de pământ
În cazul când în cariera nu se găseşte materialul argilos necesar pentru etanşare de calitatea si cantitatea corespunzătoare, se recurge la
amestecarea pământurilor. Pământurile se amesteca în betoniere, realizând astfel un beton de pământ etanş.

Etanşări din beton si beton armat
Etanşările din beton si beton armat se folosesc sub forma de ecrane la barajele cu tasări ulterioare mici. Ecranele de etanşare realizate
din beton simplu nu prezintă siguranţa la fisurare şi de aceea nu se recomanda. Chiar atunci când se foloseşte betonul armat, se recomanda
aplicarea acestei soluţii numai la baraje de inaţime mica, la care eventuale scăpări de apa prin rosturi sau crăpaturi nu provoacă ruperea barajului.
Lucrul acesta este valabil pentru barajele la care umplutura este alcătuita din nisip şi pietriş, care lucrează ca un dren.
60

a) 1-pietriş+nisip, 2-umplutură piatră, 3-pereu beton armat, 4-umplutură pământ, 5-vatră, 6-injecţii cu ciment, 7-aluviuni; b) 1-
umplutură pământ, 2-etanşare b.a., 3-tuburi dren, 4-protecţie anrocamente
Grosimea ecranului la partea superioara se recomanda 15 ... 20 cm, crescând cu 5 cm pentru fiecare 25 m înălţime. Armarea plăcilor
se face cu o reţea de oţel-beton cu diametre de 15 ... 20 mm la 30 ... 50 cm distanţa. Dimensiunea maxima a plăcilor se ia de 2,5 ... 3,5 m când se
aplica rosturi simple etanşate cu bitum, sau 5 - 7 m, dacă se execută rosturi etanşate cu tolă. Sub plăci se execută un strat drenant de nisip şi
pietriş. Pentru protecţie placa b.a se dispune uneori în interiorul secţiunii.

Fig. Diafragme de etanşare:
a – beton simplu; b – beton armat

Betonul şi b.armat se folosesc mai des sub formă de sâmburi sau diafragme de etanşare. Grosimea acestuia se recomandă: bet. simplu:
sus 0,5 - 1,2, jos 0,1 - 1:6 H; bet armat: sus 0,3 - 0,5, jos 0,1 - 1:15 H.
Armarea se face cu o.b. φ 12 - 15 mm la distanţă 40 -60 cm. Rosturile sunt la 15 - 25 m distanţă, umplute cu bitum. Fixarea rigidă de
soclu se admite pentru H<30 m.

61

Fig. Diafragma de beton la barajul Sőse:
a – secţiune transversală; b – detaliu diafragmă; 1 – diafragmă beton armat; 2 – argilă; 3 – argilă cu piatră; 4 – balast; 5 – material eterogen; 6 –
pamânt; 7 – pană plumb; 8 – galerie; 9 – puţ vizitare; 10 – rost vertical; 11 – tub dren; 12 – torcret; 13 – rost orizontal.


Etanşări metalice
Sunt mai puţin aplicabile (pe taluzul amonte) la b. p. datorită suprafeţelor mai mari. Tola trebuie prevăzută cu rosturi de dilataţie şi
protejată împotriva ruginii. Când etanşarea se realizează dintr-o diafragmă metalică , la bază aceasta se racordează la un soclu de beton armat.

Diafragma metalica la barajul Bever:
a – sect. transversala; b – detaliu soclu si diafragma; 1 – soclu beton si galerie; 2 – tabla ondulata; 3 – filtru invers; 4 – argila; 5 – argila cu piatra; -
6 – material permiabil; 7 – anrocamente; 8 – pereu piatra; 9 – tub drenaj; 10 – put observatie; 11 – perdea injectii

Etanşări din materiale bituminoase
Asemenea etanşări se aplica pe taluzul amonte sub forma de ecrane sau covoare bituminoase. La barajele de mica inaţime se pot folosi
simple covoare asfaltice flexibile, care sunt foarte etanşe. Principalul dezavantaj consta în îmbătrânirea lor în timp, acest fenomen fiind mai
intens în zona de nivel variabil a apei din lac.

Etanşări din folii
În practica etanşarea cu folii din materiale plastice s-a aplicat în ultimii ani. Cele mai utilizate sunt foliile de polietilena sau de vinilin
sau polipropilenă. Ele trebuie sa fie impermeabile rezistente negelive chimic inerte stabile la acţiunea căldurii şi luminii şi capabile de lipituri
rezistente intre ele. Se folosesc atât ca izolări provizorii (de exemplu la umpluturi de baraje care trebuie ferite de precipitaţii atmosferice) cit si ca
izolări definitive. Pentru izolări definitive folia trebuie să fie de minim 0,1 mm.

62


Ecran de beton bituminos la barajul Genkeltal: a - sectiune transversala; 1 -ecran; 2 - piatra mare; 3 - piatra;
4 - material de umplutura; 5 - pamint si piatra; 6 - brazde de iarba; 7 - etansare cu argila; b -detaliu de ecran; 1 - beton armat;
2 - bitum; 3 - beton asfaltic; 4 - bitum; 5 - beton asfaltic; 6 - beton poros; 7 - mortar de ciment; 8 - piatra de zidarie;
9 - mortar de ciment; c - detaliu de racord ecran - pinten; 1 -galerie de vizitare; 2 - ecran; 3 - tub de drenare; 4 - protectie de bitum;
5 - garnitura de etansare.

Detalii constructive
Coronamentul se consolidează cu îmbrăcăminţi (asfalt, pavaje, împietruire) corespunzătoare tipului de drum ce îl traversează. Latimea
este cea necesară unui drum sau: b=1,65 H ; b=1,1 H +1
Taluzurile se protejeaza împotriva inghetului, a eroziunii valurilor, apei de infiltraţie sau apei de ploaie şi împotriva vintului.
Taluzul amonte se acopera în mod obişnuit cu anroeamente în vrac sau cu un pereu de piatra bruta. Acolo unde piatra se găseşte la distanţe mari se
executa pereuri de beton simplu sau armat. Stratul de protecţie se aşaza pe un strat filtrant, astfel ca sa nu fie posibila antrenarea particulelor fine
din masiv. Grosimea stratului de anrocamente în vrac depinde de inaljimea valurilor şi de taria ingheţului. După unele recomandari grosimea
stratului de anrocamente este:
t =1,36
Q
p
γ

unde:
t - grosimea stratului de anrocamente, în m;
Q - greutatea medie pe bucata a pietrelor din strat, în kg;
γ
p
- greutatea specifica a pietrei, în kg/m3.
Grosimea stratului filtrant se calcuieaza cu formula:
d = (0,20 ... 0,25) t.
Asupra greutatăţii medii a pietrelor, se recomanda:
Q = 11 (2 h)
3
(kg),
unde 2h este inaltimea valului, în m.
Greutatea minimă si maxima a pietrelor folosite trebuie sa respecte relatia:
2Q
min
>Q
mediu
<Q
max
/2
Pereurile de beton se execută din blocuri sau placi din beton simplu, bet. armat sau beton poros.
Pereurile din plăci se execută din dale prefabricate de 1,5...3 x 3 m ;i pl[ci monolite cu dimensiunea de până la 20 x 20 m. În toate
cazurile sub placi se prevede un strat filtrant de nisip şi pietriş. Placile sunt prevăzute cu barbacane. Daca taluzul aval este supus acţiunii apelor se
protejeaza similar.

Filtre şi drenuri.
Se aşeaza în mod diferit după functiunea pe care o îndeplinesc. Cele dispuse în treime aval al barajului au rolul de a coborî linia de
infiltraţie. Uneori se amplasează pe taluzul amonte pentru a-l proteja de coborârea bruscă a apei în lac. Ajezarea stratului filtrant de o parte şi de
cealaltă a nucleului previne spălarea materialului din acesta, dacă se amplasează intre fundaţie şi baraj contribuie la consolidarea mai rapidă a
terenului de fundaţie.
Pentru a îndeplini aceste funcţii trebuie să aibă o permiabilitate mare şi să nu permită antrenarea particolelor fine. Se pot realiya cu
granulozitate uniformă sau neuniformă, cu anumite rapoarte intre dimensiunile particolelor din filtru si cele ale stratului de bază, diferite pentru
cele alcătuite din paticole colţuroase şi cele alcătuite din paticole rotunjite.
Din condiţii constructive, grosimea minima a stratului drenant este 25 cm. Se realizează obişnuit din mai multe straturi cu recomadările
anterioare.
63


Fig. Filtru tip Terzaghi la barajul de anrocamente Bou-Hanifia:
1 — straturi filtrante; 2 — con-ducta de drenaj.

La baza taluzului aval filtru se opreşte şi reazemă în general pe o prismă de drenaj din piatră. Înălţimea ei este 0,15 - 0,25 din H baraj.


Fig. Alcătuirea prismei de drenaj la piciorul aval al barajului :
a - când există piatră; b- când piatra este deficitară; 1- nisip fin (k = 750 10
-4
cm/s);
2 - nisip mare (k = 1250 . 10
-8
cm/s); 3 - pietriş; 4- corp baraj.


Când cantitatea de apă colectată este mare se evacuează cu niste tuburi metalice.

Racordarea barajului cu terenul de fundaţie şi cu malurile
Aceasta racordare arerolul sa asigure un contact etanş intre corpul barajului de pământ şi fundaţie, respectiv intre el si maluri. în acest
scop, în mod obligatoriu se indeparteaza de pe toata ampriza barajului
stratul de pământ vegetal, strabatut de radacini si resturi vegetale, afinat si foarte permeabil, adincimea acestui strat fünd de obicei de 0,30 ...1,00
m. Prelucrarea suprafetei de contact cu malurile se face sub forma de trepte inclinate, pentcu uşurarea executiei. Trebuie acordata o mare atentie
racordarü elementului etanş din corpul barajului cu zona impermeabila din mal, pentru a preveni infiltratiile.

Racordarea barajului cu celelalte constructii
Legaturile dintre barajul de pământ cu celelalte construcţii reprezintă puncte slabe care favorizeaza infiltratiile. De aceea la aceste
racorduri se prevad intotdeauna diafragme sau pereti care lungesc drumul apelor de infiltraţie. Aceşti pereti se leaga de construcţia de beton fie
monolit fie cu ajutorul unui rost etanş care asigura posibilitatea tasării independente a diferitelor parţi ale construcţiei.


a - vedere în plan; b, c
Daca barajul este prevazut cu un ecran din materiale plastice se recomanda ca ecranul sa fie transformat treptat inainte de r
sâmbure, deoarece racordarea cu un ecran inclinat prezintă ţ ţ
Zidurile elemeatului cu care se racordează ă ă
umplutura sa fie presat pe suprafaţa zidurilor, obtinindu

Calculul infiltraţiilor
Calculul infiltraţiilor prin bajelor de pă
- determinarea curbei de infiltraţie ş
- determinarea debitului infiltrat
Practic infiltraţia se alculează cu metode hidraulice, bazate pe
calcule inginereşti.
Se folosesc legea lui Darcy şi relaţ
-legea lui Darcy - v = k i= kj; j = i =
k = coeficient de permeabilitate sau de filtraţ ţ ă ş ă
valori:
k = 10
-7
- 10
-10
cm/s ptr. argilă
k = 10
-1
- 10
-4
cm/s ptr. nisipuri
k = 10
1
- 10
-1
cm/s ptr. pietrişuri
Q = A*v = Akj unde v = viteza aparentă ţ
q = Q / b = debit specific

- relaţia lui Dupuit - pentru infiltraţ ţă ă

(vezi hidraulica...)

STABILITATEA TALUZURILOR
Condiţia clasică de stabilitate la alunecare sub efectul forţ ă ţ
pămînt, această condiţie fiind întotdeauna îndeplinită ă ăţ
condiţia de stabilitate la alunecare a taluzurilor. Pentru ca un taluz să ţ ă ă
rezistenţa la tăiere a materialului pe suprafa
Forţele care se iau în considerare sunt identice cu cele de la celelalte tipuri de baraje: greutatea masivului, presiunea ape
valurilor şi a gheţii, forţele de infiltraţie din masiv, subpresiunile, forţ
Suprafeţele de alunecare se consideră de obicei de formă ă ă ă ă ă
pămînt, stabilitatea la alunecare se verifică după ţ
Verificarea la alunecare pe suprafeţ
Se consideră (fig.) o porţiune de arc de cerc AED, cu centrul în O, care reprezintă ţ ă
verticale de lăţime egală. Se aproximează că ţ ă ş ă
această ipoteză greutatea proprie A G a unei fîş
tangenţială Ar
Calculul stabilităţ
si o forţă normală AN. Forţele tangenţiale Ar tind să ă ţ
(φ este unghiul de tăiere şi c coeziunea terenului supus alunecă
Din raportul între momentul forţ ş ţ ţ
alunecare, se obţine coeficientul de siguranţă
Coeficientul de siguranţă la alunecare K de-
Fig. Legătura barajelor de pămînt cu alte construcţii:
b, c - secţiuni orizontale; 1- corp baraj de pămînt; 2 - zid de sprijin; 3- diafragme.

Daca barajul este prevazut cu un ecran din materiale plastice se recomanda ca ecranul sa fie transformat treptat inainte de r
racordarea cu un ecran inclinat prezintă mai puţina siguranţa.
Zidurile elemeatului cu care se racordează barajul de pământ se recomanda sa fie inclinate (panta 10:1), pentru ca pă
ţa zidurilor, obtinindu-se un contact mai eficace.
ţiilor prin bajelor de pământ are ca scop:
determinarea curbei de infiltraţie şi
determinarea debitului infiltrat
ţ ă cu metode hidraulice, bazate pe ipoteze simplificatoare, care asigură o precizie satisfă ă
şi relaţia lui Dupuit
v = k i= kj; j = i =
∆H
L
= panta hidraulică
ent de permeabilitate sau de filtraţie este funcţie de natura materialului. El se determină experimental ş ă
cm/s ptr. argilă
cm/s ptr. nisipuri
cm/s ptr. pietrişuri
Akj unde v = viteza aparentă de infiltaţie
pentru infiltraţie cu suprafaţă liberă

q =
( )
k
l
h h
2
1
2
2
2

q =
( )
k
x
h y y h
qx
k 2
2
1
2 2
1
2
− ⇒ = −
STABILITATEA TALUZURILOR
ţ ă de stabilitate la alunecare sub efectul forţelor orizontale nu mai reprezintă o condiţie de dimensionare a b
ă ă ţie fiind întotdeauna îndeplinită datorită greutăţii mari a unui asemenea baraj. Ceea ce determină
ţia de stabilitate la alunecare a taluzurilor. Pentru ca un taluz să fie stabil, trebuie ca forţele care tind să producă
ţ ăiere a materialului pe suprafaţa de alunecare considerată.
ţele care se iau în considerare sunt identice cu cele de la celelalte tipuri de baraje: greutatea masivului, presiunea ape
ş ţ ţ ţie din masiv, subpresiunile, forţele capilare, forţele datorite cutremurului.
ţ ă de obicei de formă cilindrică circulară, spirală logaritmică, poligonală etc. Pentru ta
ă ă după suprafeţe cilindrice circulare, procedeul fiind cunoscut sub denumirea de metoda suedeză
Verificarea la alunecare pe suprafeţe cilindrice circulare
ă ţiune de arc de cerc AED, cu centrul în O, care reprezintă suprafaţa pe care taluzul tinde să alunec
ăţ ă ă că împingerile laterale care acţionează asupra unei fîşii se echilibrează între ele
ă ă greutatea proprie A G a unei fîşii oarecare se descompune în punctul de intersecţie cu suprafaţa de alunecare într
Calculul stabilităţii taluzurilor a – descompunerea forţelor; b – schemă simplificată
ţă ă ţ ţiale Ar tind să producă alunecarea. Forţele care se opun sunt forţele de frecare AVV tg
ă şi c coeziunea terenului supus alunecării, iar ∆L lungimea arcului de cerc corespunzătoare fîş
Din raportul între momentul forţelor de frecare şi momentul forţelor tangenţiale active din toate fîşiile în raport cu centrul cercului de
ţine coeficientul de siguranţă la alunecare al prismului considerat.
-a lungul arcului A E D al masivului ABC DE va fi:
64
diafragme.
Daca barajul este prevazut cu un ecran din materiale plastice se recomanda ca ecranul sa fie transformat treptat inainte de racord în
ă ământ se recomanda sa fie inclinate (panta 10:1), pentru ca pământul de
ă o precizie satisfăcătoare pentru
ţ ţ ă experimental şi are următoarele
qx

ţ ă ţ ă ţie de dimensionare a barajelor de
enea baraj. Ceea ce determină profilul barajului este
ţ ă ţ ă producă alunecarea să fie preluate de
ţele care se iau în considerare sunt identice cu cele de la celelalte tipuri de baraje: greutatea masivului, presiunea apei, presiunea
ţ ă ă ă ă ă ă ă etc. Pentru taluzurile barajelor de
lare, procedeul fiind cunoscut sub denumirea de metoda suedeză.
ă ţ ă ţa pe care taluzul tinde să alunece, împărţită în fîşii
ăţ ă ă ă ţ ă ş ă între ele si deci se reduc. In
ţ ţa de alunecare într-o forţă

ă simplificată.
ţele de frecare AVV tg φ şi de coeziune c∆L
ătoare fîşiei).
şiile în raport cu centrul cercului de

De remarcat că forţele AT din dreapta verticalei dusă ă ă ă
Pentru coeficientul de siguranţă se ajunge la aceeaş ş ţ ş
de alunecare.
Pentru simplificarea calculului se recomandă ş ă ă
Rca lăţimea lor să fie: b = R/m (m = 10 ... 20 ş
dispoziţia lor să fie simetrică în raport cu verticala care trece prin
w fiind numărul de ordine al fîşiei.
Expresia coeficientului de siguranţă
Dacă terenul este neomogen se introduc în calcul valori diferite pentru y, 0
argiloase, din cauza forţelor de tensiune de la partea superioară ă ţ ă
coeziune şi frecare. Se recomandă să se considere a
Coeficientul de siguranţă care se admite în calcule după ă
K – 1,30... 1,40 pentru baraje de clasa I de importanţă
K= 1,25... 1,30 pentru baraje de clasa a II-a de importanţă
K = ] ,20 pentru baraje de clasa a IlI-a de importanţă
În cazul cînd nu se ţine seama de toate forţele care acţ ă ă
Pentru terenurile omogene si fără coeziune, în cazul cînd acţ ă ţ
considera:
K=tgφ /tg β
unde:
φ – unghiul taluzului natural;
β – unghiul real al taluzului barajului.
Zona în care se gaseste centru cercului pt care K este minim se alege dupa diferite meto
Stabilitatea ecranelor şi a straturilor de protecţ
Calculul stabilitalü ecranelor barajelor de pă
ecranului insuşi, impreuna cu stratul de protecţ
Pentru verificarea stabilităţii stratului de protecţ
greutate G
1
tinde sa alunece pe planul CD, sub ac(iunea componentei tangenţ
Forţele care se opun acestei alunecari sunt E, reacţ ţ ş ţ
θ
1
tg ϕ (ϕ fiind unghiul de taiere al materialului din ecran). Terenul de fundaţ
Scriind condiţia de echilibru pe orizontala se obţ
unde δ este unghiul format de reacţ
Valoarea reacţiunii E, dedusa astfel, reprezintă
este capabila prisma ACC', trebuie sa fie mai m
Cazul cel mai defavorabil, în care se face acest calcul, este golirea rapida a lacului, când se considera greutatea materialu
fara presiunea hidrostatica.
Calculul ecranului se conduce în acelaş
FDF'BK.
Se obţine împingerea necesară E pentru echilibru la limită
Stabilitatea la alunecare a ecranului se verifică ş ă


ţele AT din dreapta verticalei dusă din centrul de alunecare O măresc stabilitatea, numitorul fiind o sumă ă
ţă se ajunge la aceeaşi expresie şi scriind momentele forţelor de alunecare ş
Pentru simplificarea calculului se recomandă [2] ca fîşiile să se împartă astfel
ăţ ă fie: b = R/m (m = 10 ... 20 şi R raza cercului de alunecare), iar
ţ ă ă în raport cu verticala care trece prin centrul cercului de alunecare (fig. b). Din triunghiul BOMn se poate scrie:


ărul de ordine al fîşiei.
Expresia coeficientului de siguranţă devine:

ă terenul este neomogen se introduc în calcul valori diferite pentru y, 0 sau c, de-a lungul cercului de alunecare. In terenurile
ţelor de tensiune de la partea superioară a taluzului, apar fisuri de care trebuie să se ţină seama l
ş ă ă se considere aceste fisuri ca existente pe aproximativ 1/3 din înălţimea taluzului.
ţă care se admite în calcule după literatura sovietică este:
1,30... 1,40 pentru baraje de clasa I de importanţă;
a de importanţă;
a de importanţă.
ţine seama de toate forţele care acţionează asupra barajului se recomandă K= 1,5.
ă ă coeziune, în cazul cînd acţionează numai forţele din greutatea proprie, coeficientul de siguranţă
unghiul real al taluzului barajului.
Zona în care se gaseste centru cercului pt care K este minim se alege dupa diferite metode (Priscu vol1 pag 604)
şi a straturilor de protecţie
Calculul stabilitalü ecranelor barajelor de pământ se face verificând posibilitatea de alunecare a stratului de proteclie pe
de protecţie (fig.).
ăţii stratului de protecţie a ecranului ( a) se face ipoteza ca o parte a acestuia, anume prismul
tinde sa alunece pe planul CD, sub ac(iunea componentei tangenţiale pe planul de alunecare a greutaţii proprii: T
ţele care se opun acestei alunecari sunt E, reacţiunea pasiva a prismei de rezistenţa ACC' şi forţa de frecare S
fiind unghiul de taiere al materialului din ecran). Terenul de fundaţie se considera rezistent.
ţia de echilibru pe orizontala se obţine:
E G
tg
=

1
1 1
2
1
sin cos cos
cos
θ θ θ ϕ
δ

este unghiul format de reacţiunea E cu orizontala.
ţiunii E, dedusa astfel, reprezintă impingerea necesara pentru echilibrul la limita. Valoarea impingerii efectiv
este capabila prisma ACC', trebuie sa fie mai mare decât E
necesar
, de 1,2...1,5 ori.
Cazul cel mai defavorabil, în care se face acest calcul, este golirea rapida a lacului, când se considera greutatea materialu
Calculul ecranului se conduce în acelaşi mod, considerând greutatea totală a stratului de protecţie şi a ecranului care formează
ţ ă E pentru echilibru la limită:
E G
tg
=

2
2 2
2
2
sin cos cos
cos
θ θ θ ϕ
δ

Stabilitatea la alunecare a ecranului se verifică şi după suprafeţe curbe care trec prin el (b).
65
ţ ă ăresc stabilitatea, numitorul fiind o sumă algebrică.
ţă ş ş ţelor de alunecare şi de stabilitate faţă de centrul
centrul cercului de alunecare (fig. b). Din triunghiul BOMn se poate scrie:
a lungul cercului de alunecare. In terenurile
ţ ă ă ţină seama la evaluarea forţelor de
ă ţimea taluzului.
e din greutatea proprie, coeficientul de siguranţă se poate
de (Priscu vol1 pag 604)
ământ se face verificând posibilitatea de alunecare a stratului de proteclie pe ecran şi a

ăţ ţie a ecranului ( a) se face ipoteza ca o parte a acestuia, anume prismul CC'BD de
ţii proprii: T
1
= G
1
sin θ
1
.
ţ ţ ţ ş ţa de frecare S
1
= N
1
tg ϕ = G
1
cos
ţ ă impingerea necesara pentru echilibrul la limita. Valoarea impingerii efective Ep, de care
Cazul cel mai defavorabil, în care se face acest calcul, este golirea rapida a lacului, când se considera greutatea materialului saturat şi
ă ţ şi a ecranului care formează volumul
66
Se fac calcule de stabilitate pentru nucleu, prisme laterale ale barajelor executate prin hidromecanizare, taluzurile barajelor din piatră,
verificarea la spălare a taluzurilor.
În mod special la barajele cu H mare este necesar să se determine starea de eforturi atât din corpul barajelor cât şi din terenul de
fundaţie, verificându-se capacitatea portantă şi stabilitatea acestuia.

Măsuri constructive la baraje de pământ amplasate în zone seismice
- reducerea înclinării taluzurilor cu 10 - 30%
- prevederea unor berme largi
- prevederea unor prisme de anrocamente sau pământ la piciorul amonte şi aval al barajului pentru consolidarea taluyurilor. De
asemenea batardoul amonte poate fi înglobat în corpul barajului.
- asigurarea unei drenări bune a barajului prin colectarea şi dirijarea apelor de infiltraţie conduce la micşorarea forţelor hidrodinamice.
Prin observarea lor se permite evidenţierea unor fisuri în elementele de etanşare.
- prevederea unor straturi de anrocamente pe taluzuri
- asigurarea unei legături bune între elementul de etanşare şi terenul de fundaţie
- prevederea unor nuclee înclinate prin care se măreşte zona uscată din corpul barajului
- prvederea unei curburi în plan, prin efectul de arc asigurîndu-se închiderea unor eventuale fisuri
- prevederea unor contrasăgeţi la execuţie care să anuleze deformaţiile în timp ale barajului.

Materialele folosite ptr. execuţia barajelor de pământ trebuie sa fie impermeabile, rezistente (unghi de frecare internă şi coeziune şi
stabilitate la acţiunea apei.) Caracteristica principală după care rezultă proprietăţile cele mai importante ale pământurilor este compoziţia
grnulometrică. Aceasta este legată atât de modul de alcătuire al barajului cât şi de modul de execuţie.
Pentru baraje compactate omogene este indicat un pământ format dintr-un amestec de particole fine argiloase şi prăfoase cu d<(0,01 -
0,005) mm care să umple porii dintre particulele mai mari formate din nisip sau pietriş. Un asemenea pământ are o frecare interioară şi o coeziune
corespunzătoare fiind inpermeabil. Dacă particolele argiloase sunt în proporţie de 6 - 25 % din volumul total , pământul este indicat pentru un
baraj omogen. Dacă conţinutul de argilă este mai mare, pământul este indicat numai pentru elemente de etanşare.
Pământurile nisipoase sunt indicate pentru baraje omogene numai dacă au un coeficient de permeabilitate suficient de mic. În
cazcontrar ele se pot folosi pt. corpul barajului prevăzându-se elemente speciale de etanşare. Gradul de neomogenitate se exprimă prin
coeficientul de neomogenitate Un=d60/d10. Pt. barajele de pământ este indicat ca Un>30-100.Particollele mari formează scheletul de rezistenţă al
barajului iar particolele mici umle porii acestuia şi deci asigură etanşeitatea. Pământurile cu Un < 5 - 10 se îndeasă greu şi rămân poroase.
La alegerea tipului de baraj omogen sau neomogen trebuie să se aibă în vedere carierele de pământ care să se găsească la distanţe
rezonabile, determinându-se atât caracteristicile materialului cât şi cantităţile disponibile.Pt. execuţia barajelor compactate se pot folosi în general
toate tipurile de pământuri exceptându-se argilele nisipoase plastice, argilele (care se pot folosi la etanşare) şi a pământurilor mâloase nisipoase
(nu au stabilitatea necesară)
Caracteristicile materialului influentează hotărâtor pantele taluzelor şi implicit volumul barajului.
Pentru barajele sedimentate hidraulic materialul trebuie să cuprindă atât particole fine (pt nucleu) cât şi grosiere (pt. prismele
laterale) Ptr. barje fără nucleu , fracţiunile argiloase nu sunt necesare, putându-se folosi pământuri nisipoase argiloase. În cazul barajelor cu nucleu
pământul trebuie să conţină fracţiuni argiloase în proporţie de 10 - 25 % iar restul alcătuit din nisip, pietriş etc. . La un conţinut de argilă mai mic
de 10% formarea nucleului prin sedimentare este dificilă. La un conţinut prea mare nucleul rezultă de dimensiuni prea mari producând presiuni
care pot periclita stabilitatea prismelor laterale.
Pământurile folosite ptr. zonele de baraj care sunt saturate cu apă trebuie să fie stabile, să nu se dizolve. Adaosurile organice nu
trebuie să depăşească 1%. Prin descompunere se măreşte porozitatea pământului. În general pământul vegetal nu se foloseşte. Se poate folosi
uneori ptr. lucrări de importanţă redusă şi provizorii.
Carcteristicile fizice ale pământurilor se determină prin încercări de laborator, atât în faza de stucdiu cât şi în timpul execuţiei.
Execuţia barajelor de pământ
- prin compactare
- prin sedimentare hidraulică
Compactarea este metoda cea mai folosită. Pregătirea suprafeţei de fundare constă în îndepărtarea stratului vegetal şi afânarea stratului
superficial. Excavatia pământurilor în carieră se face cu excavatoarel, dragline, screpere, etc. Materialul transportat este înprăştiat în straturi
uniforme, cu buldozere şi apoi se compactează. Stratele se execută orizontal cu o înclinare de 1/20 - 1/50 sre exterior în cazul pământurilor
imprermeabile pentru ase asigura scurgerea apelor pluviale. Grosimea straturilor se stabilesc funcţie de natura pământului şi de caracteristicile
utilajului de compactare folosit. În general după compactare stratul terbuie să aibă o grosime de 15 - 20 -25 cm iar în elementul de etnşare 10 - 15
cm. Cu cât pământul este mai argilos grrosimea stratului este mai mică. Numărul de trceri de cilindr. compactor este de 5 - 8 - 20.
Metode de compactare: - în straturi - se execută prin treceri repetate cu utilajul de compactare. Se pot folosi cilindri netezi obişnuiţi.
Se folosescpentru lucrări de netezire sau pentru lucrări secundare. Suprafaţa stratului anterior trebuie să fie scarificată în realabil. Cilindri picior
de oaie sunt cilindri compactori prevăzuti cu proieminenţe care realizează o compactare în adâncime. Dezvoltă presiuni de 15 - 20 daN/cm
2
. Au
avantajul că suprafaţa rămâne neregulată, realizând o bună legătură între straturi fiind utilajele cele mai folosite.
Cilindrii pe pneuri se folosesc mai ales pentru pământuri necoezive (nisip, pietriş) Compactarea prin batere se ralizează prin şocuri
repetate produse de căderea unor greutăţi. Se folesc maiuri şi plăci vibratoare grele, ridicate cu macarale, maiuri macanice şi vibromaiuri.
Compactarea prin vibrare este o metodă modernă , se execută cu vibratoare, plăci vibratoare, lulouri sau cilindri vibratori. Frecvenţa de vibrare
este de 1500 cicluri pe minut. O compactare suplimentară se realizează prin circulatia mijloacelşor de transport şi împrăştiat pământ.
Umiditatea optimă de compactare este umid. la care se obţine îndesarea maximă pentru pentru un număr minim de treceri ale utilajului.
Ea este de cca. 10 -14 % sau mai mare. Se determină prin încercări de laborator. Dacă păm. din carieră este mai umed se excavează în straturi
subţiri pentru a se pute usca. Dacă este prea uscat se umezeşte, preferabil în carieră sau la cilindrare. Se organizează piste experimentale pentru a
se stabili umuditatea optimă de compactare, numărul de treceri, etc. Se efectuează uncontrol permanent al execuţiei şi al gradului de compactare
utilizat. Controlul compactării se face prin determinarea greutăţii specifice aparente pe probe luate din fiecare strat în puncte uniform repartizate
pe suprafaţa stratului în vârfurile unuor pătrate cu latura de 20 - 40 m. Gradul de compactare se determină prin metoda penetraţiei prin metoda
încercării cu placa d presiune, sau cu izotopi radioactivi.
Hidromecanizarea - transportul şi punerea în operă a pământului se face cu ajutorul apei. Excavatia se face cu hidromonitoare care
aruncă jet de apă sub presiune sau cu drăgi. Se formează un amestec pământ apă 1/7 - 1/10 numit noroi, pulpă sau hidromasă. Acesta se transportă
în amplasamentul barajului gravitaţional sau prin pompare folosindu-se jgheaburi sau conducte. Dacă excavarea cu apă nu este posibila se face cu
mijloace mecanice şi se amestecă ulterior cu apă.
Sedimentarea la baraje cu nucleu este bilaterală. , noroiul aducându-se prin conducte sau jgheaburi aşezate pe estacade sau direct pe
umplutură sau pe diguri laterale, dispuse în lungul barajului de ambele părţi. Execuţia se face în etaje de 5 -6 m înaltime. Noriul se scurge de la
margini spre centru, asgurându-se pante de 1/10 - 1/20. Se produce o sedimentare fracţionată Particolele grosiere se depun spre margini, realizînd
prismele laterale, iar paticolele fine în centru formând nucleul. Lateral, pe măsura ridicării barajului se execută mici diguri sau prisme permeabile
din pietriş sau piatră care permit scurgerea apei. Restul apei formează în zona centrală un iaz decantor fiind efacuată prin colectoare speciale.
După terminarea primei etape conductele se ridică la cota următoare. etc.
67

Sedimentarea unilaterală se foloseşte la baraje fără nucleu. în cazul acestora şi la b.p. cu ecran argilos executia se face prin
sedimentare unilaterală.

Conductele de refulare se dispun dea lungul taluzului aval, depunera făcânduse în straturi oblice spre amonte. Prin această metodă se
poate face depunerea materialului direct în apă fără batardouri de deviere. Iniţial conducta se pozează pe o prismă de piatră prevăzută cu filtru
invers şi depunerea începe în apă. Când barajul depăşeste nivelul apei execuţia continua în acelaşi mod sau prin depunere bilaterală. Paticolele
fine se depun în amonte formând un ecran gros. La parte superioară lătime nu este suficientă pentru a asigura sedimentarea fracţionată a
materialului se folosescalte metode (compactarea).
Avantajele sedimentării:
-stabilitate mare datorită modului de distribuire a materialului şi amodului de execuţie
-ritm de execuţie rapid
-cost mai redus
-posibilitate de execuţie pe timp ploios
-posibilitate de sedimentare în apă.
Dezavantaje:
-condiţii mai severe de compoziţie granulometrică
-consum de energie mai mare la metoda prin pompare
-necesitatea unei cantităţi mari de apă



Bibliografie:


1. Constructii hidrotehnice vol1., Radu Priscu Ed. did si pedagogica, Bucuresti 1974
2. Baraje pentru acumulări de apă vol1 și vol2, Ed. Tehnica Bucuresti ISBN 973-312117-7

68
Propunere subiecte examen:

1. Elementele constructive ale amenajărilor hidrotehnice
2. Scheme de amenajări hidrotehnice
3. Baraje - clasificare, elemente componente, conditii de amplasare
4. Presiunea apei, subpresiunea, presiunea apei din pori, actiunea valurilor, greutatea proprie
5. Presiunea aluviunilor, actiunea seismica actiunea ghetii, actiunea vantului
6. Determinarea profilului barajelor de greutate, prin metoda elementara.
7. Stabilitatea barajelor prin forte de frecare si coeziune, masuri constructive pentru a mari stabilitatea barajelor la alunecare.
8. Dimensionarea barajelor de greutate.
9. Amenajarea fundatiilor barajelor de greutate, injectii.
10. Rosturile barajelor, dispozitive de drenaj şi vizitare
11. Baraje cu rosturi lărgite, calculul eforturilor în secţiuni orizontale, dimensionare (determinarea înclinării paramentelor)
12. Baraje precomprimate.
13. Baraje cu contraforti.
14. Baraje în arc, clasificare, condiţii geologice, morfologice, forma în plan, unghi la centru.
15. Baraje în arc, trasare baraje cilindrice, izogone, cu dublă curbură; baraje cu nasteri îngroşate.
16. Încărcări ce acţionează asupra barajelor în arc (obisnuite + temperatura) si calculul barajelor în arc
17. Baraje de piatră, alcătuire, conditii amplasare, climatice, piatra.
18. Elemente de imermeabilizare la barajele de piatră.
19. Amenajarea suprafeţei de fundaţie, metode de execuţie a barajelor de anrocamente
20. Stabilitatea corpului şi a taluzurilor cu ecran şi cu diafragmă
21. Baraje de pământ, alcătuire, amplasare, etanşare, drenare, racorduri cu alte construcţii
22. Calculul stabilitătii taluzelor
23. Execuţia barajelor de pământ
24. Aplicație conexă elementelor studiate la curs și proiect/lucrări

Dintre cele 12 hidrocentrale, cele de la Piatra Neamţ şi Pângăraţi sunt de tipul centrala-baraj iar celelalte hidrocentrale de la vaduri, Roznov I, Roznov II, Zăneşti Costişa, Buhuşi, Rahova, Gîrleni, Bacău I şi Bacău II sunt de tipul centrală pe canal de derivaţie. Centralele hidroelectrice Vaduri, Racova, Gîrleni, Bacău I şi Bacău II au lacuri de acumulare proprii însumând un volum de 52 milioane m3 Puterea instalată a celor 12 hidrocentrale este de 244 MW, iar producţia medie de energie de 749,5 GWh/an. Etapa 3 - terminată în anul 1980, a cuprins devierea din râul Bicaz a unui debit de 4,1 m3/s în lacul Izvorul Muntelui şi creşterea pe această cale a energiei produse de centrala de la Stejaru cu 42 GWh/an. Lucrarea a cuprins construcţia unui baraj de priză pe râul Bicaz la Taşca şi a unei galerii cu o lungime de 9845 m. Etapa 4 - începută în 1989 cuprinde amenajarea râului Bistriţa în amonte de lacul Izvorul Muntelui pe sectorul Borca- Poiana Teiului, în lungime de 19, 5 km, în 2 trepte ce vor totaliza o putere instalată de 45 MW şi o producţie de energie de 133 GWh/an. Ultimul sector prevăzut a se amenaja în viitor este cuprins între Vatra Dornei şi Borca unde prin realizarea unei trepte se va instala o putere de 130 MW. Principalele volume de lucrări executate pentru hidrocentrala de la Bicaz au fost: - excavaţii în aluviuni 200000 m3 - excavaţii în rocă 350000 m3 - excavaţii în subteran 700000 m3 - betoane 2255000 m3 - umplutură de pământ 580000 m3 - injecţii 124620 m3 - echipamente -montaj 11000 tone. Pentru hidrocentralele din aval s-au realizat: - canale de derivaţie cu o lungime de 61 km - diguri cu etanţări în adâncime 14 km - terasamente în canale 13000000 m3 - etanşări în adâncime 100000 m2 - umpluturi în diguri 2100000 m3 - betoane şi betoane armate 470000 m3 - peree din beton 2215000 m2 . Pe râul Siret, în aval de confluenţa cu Bistriţa, au fost construite 4 centrale: Galbeni, Răcăciuni, Bereşti, Călimăneşti (aval de Adjud), însumând 157,6 MW, cu o producţie de energie medie de 379 GWh/an. Acestea au următoarele caracteristici hidroenergetice: - căderi cuprinse intre 12 şi 18,3 m - debite instalate între 330 şi 380 m3/s - puteri instalate între 29,1 şi 45 MW - producţia de energie între 79 şi 114,4 GWh/an. Toate cele 17 hidrocentrale de pe Bistriţa şi Siret beneficiază de regularizarea realizată de acumularea de la Bicaz (superanuală) şi permit folosirea apei în scopuri multiple (energie, agricultură, industrie, navigaţie, etc.)

Fig. Amenajarea cursului superior al râului Bistrița Amenajarea râului Argeş şi a unor afluenţi Râul Argeş împreună cu afluenţii săi drenează versantul sudic al munţilor Făgăraş, adună apele de pe un bazin de 12680 km2 şi după un parcurs de 340 km le varsă în Dunăre la Olteniţa. Râul Argeş prezintă cele mai favorabile condiţii de amenajare hidroenergetică pe sectorul cuprins între confluenţa pâraielor Buda şi Capra (care formează râul Argeş) şi oraşul Piteşti. Între anii 1960 - 1966 pe acest sector în cheile Argeşului s-a construit barajul în arc Vidraru cu înălţimea de 166 m care creează o acumulare cu un volum total de 465 milioane m3 volum util. Apele regularizate în această acumulare sunt conduse printr-o galerie de aducţiune de 2130 m lungime şi un puţ forţat de 185 m în centrala subterană Corbeni unde pune în mişcare 4 hidroagregate de tip Francis ce totalizează o putere instalată de 220 MW şi o producţie medie de energie de 400 GWh/an.

2

Pentru a obţine o centrală de mare putere s-a proiectat o galerie de fugă în lungime de 11135 m capabilă să transporte cu nivel liber debitele uzinate până în lacul Oieşti pe albia Argeşului. Schema de amenajare a cuprins şi captarea debitelor unor cursuri din bazinul propriu sau din bazinele limitrofe (Topolog, Doamnei, Cernat, Valsan şi afluenţi) şi conducerea lor în lacul de la Vidraru. În acest scop au fost realizate 10 captări, 3 baraje în arc şi 42 km de galerii care au dus la creşterea debitului afluent în acumulare de la 7,5 m3/s la 19,7 m3/s. Căderile create pe aducţiunile secundare au fost valorificate energetic în 2 centrale, Cumpăniţa şi Vîlsan, având fiecare o putere instalată de 5 MW. În aval de Oieşti între anii 1970-1978 s-a realizat o cascadă de 15 centrale de joasă cădere şi putere medie din care 9 centrale realizate pe canale de derivaţie şi 6 centrale cu acumulări proprii.(fig. )

Fig. 2 Schema Amenajarii Arges

Caracteristicile acestor centrale sunt: - caderea brută cuprinsă între 10,50 şi 20,50 m. - debit instalat de 90 m3/s - putere instalată între 7,7 şi 15,4 MW - producţia medie de energie între 14,3 şi 30,5 GWh/an. Cele 18 hidrocentrale puse în funcţiune în cadrul schemei de amenajare a râului Argeş însumează o putere instalată de 417 MW şi o producţie de energie de 800 GWh/an. Pe sectorul mijlociu al râului Argeş s-a început construcţia acumulării Zăvoiul Orbului cu un volum de 33 milioane m3 pentru atenuarea undei de viitură, asigurarea apei necesară Bucureştiului şi în scopuri agricole. Dintre afluenţii mai importanţi ai râului Argeş pe care s-au realizat acumulări menţionăm râurile Dâmboviţa şi Rîul Tîrgului pe care în perioada 1986-1990 au fost puse în funcţiune un număr de 5 hidrocentrale ( vezi tabelul ) Acumulările mai importante puse în funcţiune au fost: - acumularea Pecineagu pe Dâmboviţa cu un volum de 60 mil.m3 - acumularea Rîuşor pe Rîul Tîrgului cu un volum de 50 mil.m3 .

Amenajarea râului Olt Oltul este unul din principalele râuri ale ţării şi îsi colectează apele de pe un bazin de 24010 km2 atât din interiorul arcului carpatic cât şi de pe versantul sudic al Carpaţilor Meridionali. Oltul are o lungime de 670 km şi dispune la vărsare de un stoc anual de cca 6 miliarde m3 . Unul din cei mai importanţi afluenţi ai oltului din punct de vedere energetic este râul Lotru a cărei amenajare s-a realizat în perioada 19651985. Amenajarea râului Olt va cuprinde în final 30 de trepte, de cădere mică care vor valorifica o cădere totală de 413m, asigurând instalarea unei puteri totale de 1095 MW şi producerea unei energii medii de 2778 GWh/an. Caracteristicile principale ale celor 30 de centrale sunt prezentate în tabelul iar amplasarea lor în figura . Fiecare treaptă cuprinde următoarele uvraje: - un baraj stăvilar din beton având 4-5 deschideri deversante echipate cu stavile segment.

3

În anul 1981 au intrat în funcţiune centralele Turnu şi Călimăneşti. . pusă în funcţiune în 1974. Sunt în execuţie nodurile Făgăraş-Hoghiz cu o acumulare importantă (375 mil. etc. Băbeni. În viitor se prevede aducerea din Dunăre prin pompare până la Slatina a unei cantităţi între 1 şi 2 miliarde m3 de apă pe an. Drăgăneşti. Zăvideni. Lucrările de construcţii ale hidrocentralelor de pe Olt au început în 1970 cu hidrocentrala Rîmnicu Vîlcea (45 MW). Rîureni.). Pe tot traseul său Oltul asigură alimentarea cu apă a localităţilor şi a marilor platforme industriale (Slatina. -diguri longitudinale ce conturează lacul de acumulare limitând inundarea unor suprafeţe agricole. Scoreiu. Cornetu din defileul Oltului. 4 . Ioneşti. În anul 1987 s-a pus în funcţiune centrala Gura Lotrului. Slatina. Rusăneşti. În continuare între anii 1974. Viştea. Realizarea acumulărilor de pe Olt a necesitat construcţia a peste 500 km de diguri cu un volum de umpluturi de 165. Hidrocentralele dintre Făgăraş şi Avrig au un debit instalat de 130 m3/s. Avrig. Strejeşti.acumularea Strejeşti cu un volum total de 202 milioane m3 . .acumularea Ipoteşti cu un volum total de 110 milioane m3. Cîineni. Lotrioara. Făgăraş.Dunăre.o centrala baraj echipată cu câte 2 turbine Kaplan pe sectorul în amonte de Slatina şi cu câte 4 turbine bulb reversibil pe sectorul Slatina. cele dintre Racoviţa şi Slatina de 330 m3/s iar cele dintre Ipoteşti şi Izbiceni de 500 m3/s. Izbiceni.7 milioane m3. Robeşti.un baraj de pământ nedeversor amplasat de obicei între stăvilar şi centrală. Realizarea acumularilor de pe Olt a necesitat construcţia a peste 500 km de diguri cu un volum de umpluturi de 165. Rîmnicu Vîlcea. m3 utili) şi cascada cu 5 centrale: Racoviţa.câte o ecluză navigabilă amplasată în frontul de retenţie la cele 5 trepte realizate între Slatina şi Dunăre şi care concură la realizarea unei căi navigabile de 86 km lungime. Drăgăşani..7 milioane m3 şi a unor lucrări de beton cu un volum total de peste 7 milioane de m3 în stăvilare şi peree.1991 centralele Ipoteşti. Arceşti.acumularea Făgăraş -Hoghiz cu un volum total de 375 milioane m3 . Frunzaru. Arpaşu.2 MW şi debit pentru irigaţii de 52 m3/s). În anii 1989-1990 au fost puse în funcţiune centralele Voila. m3 din care 260 mil. Având în vedere marile sisteme de irigaţii din zona Oltului Inferior amenajarea mai cuprinde prizele cu hidrocentralele de la Drăgăneşti (4. Centralele cu cele mai importante lacuri de acumulare sunt: . iar în anii 1986.1980 au fost puse în funcţiune hidrocentralele de la Govora. Dăieşti.

Fig. Amenajarea râului Olt 5 .

Hidrocentrala Brădişor dispune de un baraj în arc cu o înă ţ ă ş şor înălţime de 62 m ce crează o acumulare cu un volum util de 33 mil. Jidoaia. Din lungimea totală de peste 150 km a galeriilor de aducţiune şi ă ă aducţ secundare cca 60 km sunt betonate şi au o secţ secţiune de 8 m2 . ţ ţional ş d 7 m3/s ( fig. ) Pe lângă cele peste 79 de prize cu gră de fund ş deznisipator.E. şi o cădere brută de 809 m amenajabilă într-o singură treaptă. imp vârfului de sarcină din sistem. m3 situată ţ ţii realizării ă ări ă la peste 1200 mdM. m3 de apă. Prin cele 3 centrale de mai sus râul Loru asigură în sistemul energetic naţional o putere instalată de 643 MW şi o producţie medie de ţ ă ş ţ energie de 1354 GWh/an. afluent principal al Oltului izvorăş din munţii Parâng la altitudinea de 2200 m ş se varsă în olt în dreptul localităţii Brezoi izvorăşte ăş ţ şi ă l drenând un bazin hidrografic de 1024 km2.5 mil. ă ţ ă căte ă ţ ă Debitul uzinat este condus în albia râului Olt printr galerie de fugă în lungime de 13. şi ă ş Hidrocentrala Mălaia este de tipul centrală centrală-baraj cu un stăvilar de beton continuat cu un baraj de pământ si este dimensionată pentru o ă ământ cădere brută de 22. 5 km prin care apa uzinata ă şi ţ ă ă este restituită în râul Lotru în dreptul localităţ Mălaia. conducându-le gravitaţional sau prin pompaj în acumularea Vidra şi astfel majorând debitul mediu afluent în acumulare de la 4. reţeaua cuprinde 4 baraje de beton în arc cu înălţimi cuprinse între 42 şi 57 ă grătar ă şi ţ ţeaua înă ţ ă m (Galbenu.derivaţia principală formată din barajul Vidra ce creează o acumulare multianuală cu un volum total de 340 mil.2 km.reţeaua de captări şi aducţiuni secundare ce colectează debitele unor cursuri de apă atât din bazinul Lotrului cât şi din bazinele râurilor ă ş ţiuni ă ă ş învecinate. Datorită concentrării deosebite a debitelor ş căderilor. lucră care au permis punerea în funcţiune a primului grup din centrala Ciunget în ţ şi lucrări ă ţ ţiune gru noiembrie 1972 şi a ultimului grup în august 1975. 7 km. Petrimanu. Potenţialul râului Lotru pe sectorul cuprins între debuş ţ ţialul debuşarea galeriei de fugă Ciunget ş confluenţa cu râul Olt. Lotruţ ău lucră Ciunget care dispunea de 2 condiţii naturale deosebit de favorabile: posibilitatea realiză unei acumulări cu un volum util de 300 mil. Construcţ hidrocentralei a impus realizarea unor mari volume de lucrări în Ciunget Construcţia centralei lucră condiţii de izolare. ş ă ă Schema acestei investiţii a cuprins urmatoarele pă ţ ţii părţi: . m3 priza şi galeria de aducţiune ă ă ă principală în lungime de 13.5 m şi un debit instalat de 90 m3/s . pe parcursul a cca 23 km a ş ă şi ţ ţa fost amenajat în 2 trepte prin construcţia hidrocentralelor Mă ţia Mălaia ş Brădişor. fiind echipată cu agregate Pelton de 170 MW. printre cele mai mari pe plan internaţ ă internaţional.H. altitudine ş acces dintre cele mai dificile.5-2. Lucrările hidrocentralei Lotru-Ciunget au început în 1966. dispune de o putere instalată de 18 MW în grupuri Kaplan şi o producţie de energie de 34 ă ă ă ş ţ GWh/an. ă ă Debitul instalat de 110 m3/s se captează printr priză unică ş se conduce prin 2 galerii de aducţiune scurte (127 m) şi 2 galerii forţate până în ă printr-o ă ă şi ţiune m centrala subterană unde acţionează 2 grupuri Francis de că 66. hidrocentrala Lotru-Ciunget este cea mai puternică hidrocentrală de pe râurile ă ării şi ă Ciunget ă interioare ale României.m3. castelul ş galeria forţată conducând apele spre centrala subterană în lungime de 5. printr-o Lucrările la aceste 2 hidrocentrale au început toamna în anul 1973 iar punerea în funcţ ă ările funcţiune a hidrocentralei Mălaia s-a făcut în 1978 şi a ţiune Mă ă hidrocentralei Brădişor în 1982. cu rol important în acoperirea ţional. 4 MW cu o producţie totală de energie de 229 GWh/an. 6 .Râul Lotru. ă localităţii ă .3 la 18. Amenajarea potenţialului său energetic estimat la 650 MW şi 1400 GWh/an a început în anul 1966 prin atacarea lucrărilor la U. Balindru) ş acumulări de 0.

construcţii executate cu scopul de a folosi energia apei din râuri. din camerele de apă numite construcţii de descărcare. Sunt construcţii hidrotehnice a căror avariere pune în pericol obiective social economice. debarcadere. Amenajarea râului Lotru 1. amenajările hidrotehnice se împart în 4 categorii: Tabel nr. de agrement. dar nu mai mică de 10 ani. b) Construcţiile speciale în funcţie de rolul lor se împart în: 1 . construcţii de importanţă excepţională. docuri. 3 . cheiuri. pentru îndiguiri numite construcţii hidroameliorative (instalaţii de captare.construcţii secundare – construcţii hidrotehnice a căror distrugere parţială sau totală nu are repercursiuni grave asupra ansamblului amenajării.construcţii definitive (permanente) care se proiectează pentru o durată de exploatare egală cu ½ din durata de serviciu normată.(stăvilarele cu părţile lor fixe şi mobile). organizarea de şantier.( canalele. centralele hidroelectrice cu anexele lor. Sunt construcţii hidrotehnice a căror avariere are urmări catastrofale sau la care întreruperile în funcţionare sunt inadmisibile. conductele şi galeriile forţate. canalele şi galeriile de fugă). Sunt construcţii hidrotehnice a căror avariere are influenţă redusă asupra altor obiective social economice.construcţii principale . prize speciale. din canale. sanitare. castele de apă. alături de alte construcţii.Fig. Construcţiile inginereşti care fac parte integrantă din amenajările hidrotehnice.).construcţii care se execută cu scopul irigării şi desecării terenurilor.construcţii care au rolul de a bara un curs de apă şi care reţin în amonte volume mari de apă numite construcţii de retenţie (baraje.) 4 .) Clasificarea după importanţă a construcţiilor hidrotehnice Stabilirea diferitelor debite de calcul si de verificare necesare pentru proiectarea şi verificarea construcţiilor hidrotehnice a impus clasificarea acestora după importanţă în următoarele 5 clase prevăzute în STAS 4273-83: . 5 . diguri longitudinale.construcţii hidrotehnice a căror avariere sau distrugere parţială sau totală provoacă fie scoaterea din funcţiune a amenajării respective fie reducerea considerabilă a capacităţii sale de producţie. De exemplu. conductele. construcţii de importanţă medie. . etc.3.construcţii care au rolul de a capta apa din sursele de apă naturale sau artificiale şi a o dirija spre aducţiune numite construcţii pentru captarea apei. canale de desecare.) În funcţie de durata de exploatare. pentru aprovizionarea cu apă a teritoriului. metodele de combatere a efectelor distructive ale apei. pentru dirijarea gheţurilor şi corpurilor plutitoare). etc. construcţiile. ecluze) 2 .: Se pot încadra pe bază de justificări corespunzătoare în clasa 5 de importanţă (construcţii demolabile.( deversoare. 3 . 2 Încadrarea construcţiilor hidrotehnice Categoria construcţiilor hidrotehnice 7 . construcţiile hidrotehnice sunt: . canale de irigaţii şi construcţiile aferente lor. lacuri şi mări numite construcţii hidroenergetice (camerele de echilibru. Din aceeaşi categorie fac parte şi lucrările provizorii necesare construcţiei definitive.clasa IV. .construcţii provizorii (semipermanente) care se proiectează pentru o durată de exploatare mai mică de ½ din durata de serviciu normată sau mai mică de 10 ani. staţii de pompare. construcţiile hidrotehnice se împart în 2 categorii: a) construcţii generale b) construcţii speciale. construcţii pentru reţinerea depunerilor. construcţii de importanţă deosebită.clasa V. Clasa construcţiilor este determinată în funcţie de importanţa economică şi socială a acestora. staţii de epurare.) 4 . Clasificarea construcţiilor hidrotehnice Disciplina care studiază posibilitatea amenajării resurselor de apă. etc. drenuri. instalaţii pentru îmbunătăţirea calităţii apei. După rolul indeplinit în cadrul amenajărilor hidrotehnice. construcţiile hidrotehnice pot fi: . În funcţie de specificul folosinţei şi de importanţa economică şi socială.Construcţii care se execută în scopul asigurării navigaţiei pe apele interioare şi maritime numite construcţii pentru transporturi pe apă (canale. colectoare. diguri . echipamente şi instalaţii cu caracter mecanic sau electric poartă denumirea de construcţii hidrotehnice. . goliri de fund. ecluze.construcţii care au rolul de a bara un curs de apă şi de a-i ridica nivelul pentru asigurarea abaterii unor debite pe aducţiuni numite construcţii de derivaţie. Încadrarea construcţiilor şi instalaţiilor hidrotehnice în clase de importanţă Tabelul nr. echipamentele şi instalaţiile prin care se realizează acestea se numeşte hidrotehnică. din derivaţii. .construcţii care au rolul de a transporta apa de la un punct la altul numite construcţii de aducţiune. iazuri. 2 . În funcţie de însemnătatea funcţională a lucrărilor în cadrul amenajărilor hidrotehnice. Sunt construcţii hidrotehnice a căror avariere nu are urmări pentru alte obiective social economice. sau a capacităţii de apărare împotriva inundaţiilor. Construcţiile generale se aplică în mai multe ramuri ale economiei apelor iar construcţiile speciale se aplică într-o singură ramură. constructii de importantă secundară. Sunt construcţii hidrotehnice a căror avariere are efecte grave sau a căror funcţionare poate fi întreruptă în mod excepţional pentru scurt timp. construcţiile hidrotehnice din diferite domenii se împart pe categorii. etc.clasa II. etc. . construcţii de importanţă redusă. 6 . 4.clasa I.construcţii care se execută pentru asigurarea necesarului de apă şi evacuarea apelor uzate numite construcţii pentru alimentări şi canalizări (reţele de colectare şi distribuţie. etc. traversări de cursuri de apă. Construcţiile generale în funcţie de rolul lor se clasifică în: 1.construcţii pentru diverse alte folosinţe (amenajaări sportive. rezervoare.) 5 .clasa III.construcţii care au rolul de a evacua apele din lacurile de acumulare. galerii hidrotehnice). . 1 Puterea instalată (MW) Peste 300 100 < Pi < 300 10 < Pi < 100 2 < Pi < 10 P<2 Categoria 1 2 3 4 4* * Obs.construcţii care au rolul de a amenaja un curs de apă pentru protecţia albiilor şi malurilor împotriva acţiunilor distructive ale apei numite construcţii de regularizare (construcţii de consolidare a malurilor şi a fundului.

α = 0.baraj de importanţă redusă.baraj de importanţă redusă (D).15 > RB > 0.baraj de importanţă excepţională (A). 466/2001 privind siguranţa barajelor. 0. ale amplasamentului acestuia (natura terenului de fundare şi zona seismică) şi de condiţiile lacului de acumulare sau.8 > RB > 0.8 .25 .baraj de importanţă excepţională (A). b) coeficientul β: β = 1 . tip.baraj de importanţă normală (C).C .1. barajele se încadrează în una din următoarele categorii de importanţă: .4 . după cum urmează: a) pentru barajele care realizează acumulări de apă: RB > 0. care este operant pentru barajele existente şi depinde de sistemul de supraveghere. 8 . 0. iar PC=1/SG reprezintă indicele de cedare al barajului (probabilitatea de rupere). cu comportare normală pe toată durata de exploatare. α = 0. descărcători. b) pentru barajele şi digurile care realizează depozite de deşeuri industriale: RB > 0..1 . în funcţie de valoarea indicelui de risc asociat barajului. ale depozitului.baraj de importanţă excepţională. de efectele socio-economice etc.pentru baraje proiectate ori verificate conform reglementărilor actuale.pentru baraje proiectate pe baza unor reglementări mai vechi.4.baraj de importanţă deosebită. c) indicele CA care cuantifică consecinţele avariei barajului.baraj de importanţă deosebită (B).după durata de exploatare -după rolul funcţional Principale 1 2 3 4 Clasa de importanţă a construcţiilor hidrotehnice I III III IV II III III IV III IV IV IV IV IV IV V Definitive Secundare Principale Provizorii Secundare Prin legea nr. de efectele produse asupra mediului. Caderea reprezintă diferenţa de nivel între 2 secţiuni succesive ale unui râu. b) indicele CB. Generalităţi Scopul amenajărilor hidrotehnice este de a concentra căderile şi debitele disponibile pe sectoare scurte.pentru baraje sau depozite aflate în proiectare ori construcţie.05 . . reglementată prin normele metodologice NTLH-021. sau diferenţa de nivel dintre 2 râuri situate la cote diferite sau se regăseşte sub forma valurilor şi curenţilor marimi. β = 0. Riscul asociat barajului este determinat prin relaţia: risc = indicele de cedare × consecinţa.1 . 0. criteriile şi punctajele corespunzătoare sunt prezentate de asemenea tabelar. RB < 0. clasa de importanţă). Suma ponderată (α*BA+β*CB) reprezintă indicele de siguranţă (SG).B .baraj de importanţă deosebită (B). de lucrările de întreţinere.baraj de importanţă redusă (D). remediate prin execuţia de lucrări suplimentare.. În funcţie de valoarea indicelui de risc asociat barajului (RB) se determină categoria de importanţă. respectiv existente.4.pentru baraje sau depozite existente care au suferit incidente ori accidente în exploatare. 0. .5 . 1. Amenajări hidrotehnice. Generalităţi şi scheme 1. după caz. În cazul unei valori a indicelui de risc mai mare de 1. . criteriile şi punctajele aferente sunt prevăzute de asemenea în tabele.05 .8 . de principalele date din urmărirea comportării în timp (UCC) şi de condiţiile lacului de acumulare şi ale uvrajelor-anexă.pentru situaţii în care nu se cunosc date referitoare la proiectare.15 .5 > RB > 0.baraj de importanţă normală.25 > RB > 0. riscul este inacceptabil. ale unei cascade. iar barajul nu poate fi exploatat. Riscul asociat unui baraj se apreciază printr-un indice (RB = indicele de risc asociat barajului) determinat prin relaţia: RB = CA/( α*BA+β*CB) în care coeficienţii de pondere α şi β au valorile: a) coeficientul α: α = 1 .7 .A .baraj de importanţă normală (C). ţinându-se seama de posibile pierderi de vieţi omeneşti. Indicii utilizaţi în evaluarea riscului barajelor sunt: a) indicele BA care este determinat de caracteristicile barajului (dimensiuni. de stare a barajului. criteriile şi punctajele corespunzătoare sunt prevăzute în tabelele cuprinse în metodologie.D . RB < 0.

conduc apa că centrale pe un traseu scurt cu diferenţă de nivel mare realizând o concentrare a căderii. beton 6. elementele constructive menţ ă ări menţionate anterior pot exista în totalitate sau uneori unele dintre acestea ţionate pot lipsi sau pot fi substituite de către alte elemente. Conductele şi galeriile forţate . ţiunea versanţ ţ Funcţie de posibilitatea de a înlătura pierderile de energie ş de concentrare a căderii disponibile. În cazul aducţiunilor cu nivel liber se numesc camere de încărcare. vanelor ş a mecanismelor de acţionare (sevomotoare).conduc apele turbinate că emisar.transportă debite însemnate de la punctul de captare la camerele de echilibru sau de la captă ă captările secundare în aducţiunea principală sau în lacul de acumulare. Transportul debitelor se poate face prin curgere cu nivel liber ş în acest caz vorbim de canale sau galerii cu ă şi nivel liber.4. uneori centrala ş ă reprezentând chiar o porţiune din baraj. turbinele hidraulice. sau este consumata prin acţ ţ ţelor acţiunea de erodare a versanţilor. Prizele de apă . Pot fi dispuse în baraj sau pe versanţ ăţ versanţi. Înălţimea acestora este mică. Canalele şi galeriile de fugă . ţ ş ţate. curgerea în aceste galerii făcându-se cu nivel liber şi uneori sub presiune.cuprind încă încăperile în care sunt instalate vanele de admisie. la centralele ătre centralele-baraj lipsesc camerele de echilibru şi casele vanelor. 4.2. De exemplu. zaiului şi a tuturor şi ă ţ ă ătrunderea gheţ ş impurităţilor şi plutitorilor. ţ ă ţimea mică 3. Eventualele depresiuni (zone de tern cu cota mai redusa) prin care apa ar putea ocoli barajul trebuiesc ă ă închise cu diguri. 9.care au rolul de a ridica nivelul apei pentru a putea fi derivată într-o aducţiune. Pot fi realizaţi sub forma unor deversori ă şi realizaţ ţ de suprafaţă amplasaţi pe baraje sau versanţ sub forma unor deschideri sau orificii de fund. Casele de vane . se transformă în cea mai mare parte în energie ţ ă ă ă ma termică prin învingerea rezistenţelor patului neregulat al albiilor. se deosebesc următoarele tipuri de ţ ă ătura şi ă ăderii urmă ă amenajări principale: a) amenajare uzină-baraj . împiedică pătrunderea aluviunilor.au rolul de a limita suprapresiunile dinamice provocate de variaţ variaţiile de sarcină ale centralei şi realizează legătura dintre ţ ă ş ă ă aducţiune şi conductele sau galeriile forţate. Descărcătorii sunt ţă ţ ţi versanţi. către ă se În schema unei amenajări hidrotehnice. foarte ş 7. conductele fiind foarte solicitate din punct de vedere static şi dinamic. generatoarele electrice. Sunt folosite de regulă pentru căderi mici ş mijlocii cu debite mari. 9 . Scheme de amenajări hidrotehnice ări Energia hidraulică datorată diferenţei de nivel dintre 2 secţ ă ă ţ ţei secţiuni ale unui curs de apă (căderii). Baraje de acumulare. sau prin curgere sub presiune prin conducte metalice. 5. Descărcători de ape . staţii de staţ transformare. iar în cazul aducţiunilor sub presiune se numesc castele de echilibru.Fig Energia hidraulica disponibila in natura Amenajările hidrotehnice sunt alcă ările alcătuite din următoarele elemente principale: ă 1. Centralele hidroelectrice . înă ţ cursurilor de apă să fie cât mai mare. Este de preferat ca înălţimea malurilor ţiune ă şi ri. sub 10m.permit captarea debitelor ş dirijarea lor către aducţiune. ţiunilor ţiunilor 8. Camerele de echilibru . instalaţii de comandă şi control. conducte din bet armat şi galerii sub presiune. a gheţurilor. conducte ş galerii de golire. Au înalţimi care în prezent au şi ării înalţ depăşit 300m. ţ şi echipaţi cu instalaţii hidromecanice de tipul stavilelelor.care evacuează apele mari ş permit reglarea nivelurilor în lacurile de acumulare. Baraje de derivaţie .sunt amplasate imediat aval de camerele de echilibru ş cuprind mecanismele de închidere ş deschidere a accesului apei cât şi şi şi ş instalaţiile de aerisire şi de control pentru conductele forţ ţ forţate.în acest caz centrala poate fi aş aşezată în corpul barajului sau în imediata apropiere a barajului. sesc 1. 2. către ă ţă că ă Vitezele de curgere în aceste conducte sunt în general mari.care au rolul de a concentra că căderea ş de a acumula apele în vederea regularizării lor. ţ ă 10. Pot fi prevăzuţi cu dispozitive ţ ţ ţii şi ţ ţionare prev pentru disiparea energiei. Aducţiunile .

Amenajare uzina – baraj 10 .Fig.

în acest caz centrala este poziţionată la capătul aval al unei derivaţii ce realizează căderea prin reducerea pantei de curgere. Amenajări de derivaţie 11 . Fig.b) amenajare de derivaţie .

:Hidrocentrala Tarniţa . captarea. Fig.c) amenajare mixtă cu baraj şi derivaţie .Lăpuşeşti). Amenajare mixtă subterană În afară de tipurile menţionate se mai întâlnesc şi amenajări cu acumulare prin pompaj denumite şi transformatoare hidroenergetice.care captează şi introduc în schemă debitele unor cursuri de apă ce sunt situate la un nivel inferior corespunzător captării principale. Necesitatea construirii acestora provine din nevoile acoperirii consumului electric variabil în timp.(de ex. castelul de echilibru.staţii de pompare . Există 3 tipuri principale de amenajări prin pompare: . În orele de consum redus aceste amenajări funcţionează ca nişte staţii de pompare ce transferă apa dintr-un lac situat la o cotă inferioară către un lac situat la o cotă superioară utilizând energia electrică disponibilă în sistemul energetic naţional.care au acumularea realizata prin pomparea apei dintr-un rezervor superior fară un aport natural de debit.este tipul cel mai utilizat.care au acumularea prin pompare combinată cu amenajarea hidroelectrică a unui curs de apă. . energia potenţială disponibilă în lacul superior este transformată în energie electrică ca într-o centrala obişnuită. . conductele forţate şi canalul de fugă. Amenajare mixtă cu baraj si derivatie Fig. Această amenajare poate fi realizată în 2 variante: cu centrala la zi (amplasată suprateran) şi cu centrală în subteran. 12 .uzine de pompare mixte . aducţiunea.uzine de pompare pure . În acest caz amenajarea cuprinde un baraj. În orele de consum maxim din sistem.

Sunt încă funcţionale. cu arce multiple sau contraforţi au o speranţă de viaţă mai mică. Caramancea. Barajele aveau 7-15 m înălţime şi o lungime la creastă de 50-120 m. în Rusia un baraj de piatra pe râul Neglinnaia.50 m. Cel mai mare este barajul Tăul Mare cu o înălţime de 25 m. cunosc o mare dezvoltare atât în ţările europene cât şi în S. se constată că în perioada cuprinsă înainte de 1800 existau un număr de 10 baraje. Cele mai vechi baraje de greutate propriu-zise s-au construit tot în Spania: Almonacid (1220). peste un sfert de greutate restul îl constituie celelalte tipuri: arcuite. datând din 1616 etc.19 în Banat (Oraviţa. el realizează acumularea Scropoasa de 550 000 m3. Moldova Veche Dognecea Mare. şi mai târziu Puentes (1791) şi Nijar (1850). referitor la modul în care a evoluat în lume construcţia barajelor de greutate mai înalte de 15 m. Se cunosc în Franţa. L coronament = 195m). Capacitatea lor era cuprinsă între 50000 . înalt de 26 m cu un volum de beton de 3000 m3. din pereţi de piatra şi zidărie. Fourquevauls. Ambele sunt construcţii complexe. mai mult de jumătate fiind din pământ. Valea Cochirleni. Cantemir. între 1900 . În prezent majoritatea sunt colmatare. barajul uzinei hidroelectrice Dobresti. puterea economică a diferitelor civilizaţii depindea de eficienţa în ingineria apelor. Un alt baraj ce poate fi considerat ca un baraj de pământ cu nucleu din argilă protejat cu zidărie din piatra fasonată este Tăul Brazilor. Barajele au fost construite după model roman din pământ cu paramente verticale sau înclinate protejate cu zidărie din piatră. L coronament=420m) şi Cornalvo (H= 19. barajele de greutate şi din materiale locale având o durată de existenţă mai mare. Settons. Dognecea Mare şi Dognecea Mica au fost construite de turci din zidărie de piatră cu nucleu de argilă. susţinuţi de contraforţi şi îmbrăcaţi în umpluturi masive de pământ. cu condiţiile de teren. în Moldova.U.Fig. Barajele Almansa şi Alicante prezintă o uşoara curbura în plan. Tabelul Nr. Glomel. După această dată barajele de greutate. Mai târziu (sec 18). în cheile Orzea de pe Ialomita superioară. Oltina) realizate din zidărie de piatră. în timp ce barajele în arc. În anul 1855. care se răspândesc. S-au putut identifica 112 de astfel de acumulări. Toate civilizaţiile importante s-au identificat cu construcţiile de stocare a apei conforme cu necesităţile lor. La începutul secolului XX se trece la construcţia barajelor din beton. Baraje . ele deţinând de mai bine de 300 de ani recordul de înălţime. Durata de viaţă a unui baraj poate fi limitată şi de pericolul de colmatare datorată aluviunilor transportate de râu. se pun bazele calculului static pentru barajele de greutate.A.600000 mc. În tabelul … este prezentată durata de colmatare pentru câteva acumulări din Australia. D. Nu se cunoaşte anul de construcţie al acestora. este considerat prototipul barajelor de greutate moderne. Nerwberrie. Statistic. de anrocamente. pentru cel din urmă aceasta fiind probabil o măsura suplimentară de siguranţă. Alicante (1579). Dispuneau de deversoare frontale având creasta la 1 m sub cota coronamentului. Pofilele primelor trei sunt trapezoidale rezultate ale intuiţiei constructorilor. Majoritatea au 5-6 m înălţime şi o lungime a coronamentului cuprinsă între 60 – 170 m. între 1800 . exista însă documente ce menţionează doar repararea acestora în secolul 18 (1740). În ţara noastră primele baraje au fost construite în perioada daco-romană şi au fost utilizate pentru crearea de acumulări necesare exploatărilor aurifere din zona Transilvaniei (Roşia Montană). Reicherstorf). În secolele 18 . Durata de viaţă a barajelor este mare (peste 1000 de ani). la început pentru irigaţii necesare dezvoltării agriculturii. Almanansa (1395). atestă existenţa a peste 1500 de astfel de iazuri piscicole însumând un luciu de apă de cca. cu repeziciune în toate ţările.2 Elemente de ingineria barajelor 2. Barajul Furens. Amortizarea costurilor de execuţie a unui baraj este de peste 50-60 de ani. Au existat de asemenea şi mai multe acumulări pentru folosinţe piscicole având baraje construite din pământ în toate provinciile româneşti atestate de cronicari străini din secolul 16 (ex. în Franţa. S-au mai construit acumulări pentru facilitarea transportului de buşteni sau pentru folosinţe piscicole atestate din secolul 12 (Valea Carasu. barajele Chazilly. sănătatea şi progresul material au devenit din ce în ce mai legate de abilitatea de a stoca şi a dirija apa. în Spania de sunt construite doua baraje şi care au supravieţuit din acea vreme: Proserpina (H = 12m. în special datorită agresivităţii apei. Măleanu. Primele baraje moderne s-au construit în perioada 1928-1930. Prosperitatea. construit Intre 1861 şi 1866.1950 existau 1089 baraje.Generalităţi Construcţia barajelor se încadrează în rândul activităţilor inginereşti fundamentale.1900 un număr de 84 baraje. un volum de apă acumulat de 200000 mc şi un luciu de apă de 40000 mp. Dognecea Mica) se atestă construirea a 6 baraje fiind posibil ca unele din acestea să fi existat şi în perioada romană. construite din zidărie de piatră. din perioada 18301850. cu contraforţi etc. Amenajare prin pompare Cap. 2000 km2 . Acumulare Eucumbene Ani estimaţi pentru colmatare 10000 13 . Din perioada romană.1. În prezent numărul acestora fiind de peste 10000. protejate cu blocuri mari de piatră. Secţiunea lor este poligonală. Funcţionând în strânsă legătură cu condiţiile climatice ale zonei. Până în prima jumătate a secolului XIX s-au construit baraje de greutate cu profile diverse.

) Înălţime (metri) 125 124 113 107 90 221 V.17 3. de 730 m3 apa/m3 beton. barajele de greutate au atins în ultimele decenii înălţimi considerabile. Bratsk (Rusia) Krasnoiarsk (Rusia) Zeya (Rusia) Sanmen Hsia (China) Bukhtarma (Kazakhstan) Boulder (S. Concepte structurale şi tipuri principale de baraje Barajele sunt construcţii realizate cu scopul principal de a stoca apa.20 1. Orice baraj este proiectat în funcţie de condiţiile din amplasament. Proiectarea lor reprezintă un compromis între condiţii locale tehnice şi economice din momentul construcţiei lor.2. baraje din beton construite din beton simplu. 3. se remarca barajele de greutate din tabelul următor: Denumirea 1. După clasificarea ICOLD.1 Baraje mari (după ICOLD 1988a) Grup Baraje din materiale locale Tip Pământ Cod ICOLD TE % 82. 2. specifică (mc. un volum de 1. alimentări cu apă. Tabelul 1. 2. figurează printre cele mai ridicate din tara. Torres (Chicoasen) Tehri Alvaro Obregon (El Gallinero) Mauvoisin Râu Vakhsh Vakhsh Lancang Dixence Inguri Vajont Grijalva Bhagirathi Tenasco (Mextiquic) Drance de Bagnes Ţara Tadjikistan Tadjikistan China Elvetia Georgia Italy Mexico India Mexico Elvetia Tip Pamant şi anrocamente Pamant Arc Greutate Arc Arc Pamant Pamant Greutate Arc Inaltime (metri) 335 300 292 285 272 262 261 261 260 250 An (Terminat) 1985 1980 C 1961 1980 1961 1981 C 1946 1957 Din punctul de vedere al acumularilor realizate şi al indicatorului metru cub de apa raportat la metru cub de beton.36 Ac. a. acumulat (10^9 mc) 169400 73300 68000 65000 53000 38296 Volum beton (10^6mc) 17. 4. transporturi etc.Tantangara Tumut Pond Tooma 10000 4000 4000 Cele mai mari baraje Deşi la volum maxim de beton prezintă minimum de siguranţa.2. El are 127 m înălţime. regularizări de râuri. 6.00 7. cu un profil mai zvelt. Nume 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 Rogun Nurek Xiaowan Grang Dixence Inguri Vajont Manuel M.35 8.apa/mc. controlul inundaţiilor. fiind în general mai abrupte spre aval si aproape verticale în amonte.1. în tabelul următor se dau caracteristicile celor mai înalte de greutate. Acumularea specifica.00 4. Clasificarea barajelor După scopul îndeplinit în cadrul unei amenajări barajele pot fi: baraje de retenţie ce au rolul de ridicare a nivelului apei baraje de acumulare ce au rolul de ridicare a nivelului apei şi permit regularizarea debitelor prin acumularea creată. au o pantă moderată şi o secţiune transversală ce necesită un volum ridicat de material de construcţie. Feţele amonte si aval ale barajelor sunt relativ simetrice. 5.bet) 9960 16800 8500 9020 45300 10520 În România recordul de înălţime în categoria barajelor de greutate îl deţine barajul Izvorul Muntelui-Bicaz.1. 2. deţinând astăzi recordul fata de celelalte tipuri.A. construit pe râul Bistriţa.9 14 . principalele tipuri de baraje sunt prezentate în tabelul 1. Acumulările realizate în urma construirii unui baraj pot fi utilizate pentru: irigaţii. - În funcţie de materialul din care au fost construite barajele se împart în: baraje din materiale locale construite din pământ şi/sau anrocamente.U. Feţele nu sunt simetrice. Cele mai inalte baraje din lume Nr.62 milioane m3 beton şi realizează un lac de acumulare de 20 miliarde m3. generare de electricitate.

. De asemenea. . . Caracteristici generale ale barajelor Caracteristicile generale ale barajelor diferă faţă de alte construcţii inginereşti prin următoarele: orice baraj este o construcţie unică deoarece structura hidro-geologică a fundaţiei. construcţia barajelor presupune îmbinarea cunoştinţelor legate de calculul structurilor. să asigure impermeabilitatea terenului de fundaţie şi chiuvetei lacului de acumulare. Creşterea conştiinţei publicului cu privire la aceste aspecte si a altora. WCD. Prin contrast. hidrologie şi hidraulică. .0 0. barajele din beton şi predecesoarele lor.3. barajele pot fi: nedeversante care includ barajele ce nu permit deversarea apelor pe deasupra lor. 2.4 Barajele din materiale locale sunt dominante din punct de vedere numeric datorită considerentelor tehnice şi economice reprezentând aproximativ 85 – 90% din toate barajele construite. prin crearea unui lac de acumulare inundându-se terenuri de calitate uneori fiind necesară şi strămutarea unor aşezări omeneşti. un baraj trebuie să îndeplinească următoarele funcţii: să îndeplinească criteriile proiectate cu cheltuieli minime.prin reducerea pantei de scurgere şi a vitezei apei. diguri. produse petrolifere.poluarea aerului. . are legături strânse cu Naţiunile Unite. diverse depuneri.formarea conurilor de dejecţie în zonele de vărsare a văilor laterale. să îşi menţină stabilitatea indiferent de solicitările permanente sau accidentale. care împiedică debuşarea normală a acestora. Interacţiunea barajelor cu mediul Cunoaşterea influenţei barajelor şi a lacurilor de acumulare asupra mediului. Banca Mondială şi Uniunea Mondială a Conservării Mediului. caracteristicile bazinului de recepţie. să permită evacuarea debitelor de viitură în condiţii de siguranţă. In general construcţia de baraje de acumulare.boli favorizate de umiditatea excesivă.modificarea traseului râului prin îndiguirea şi protejarea malurilor. de geologie.necesitatea scărilor de peşti. . cât şi a pantei şi a rugozităţii. unda de poluare este mai lentă. caracteristicile materialului de construcţie. Indiferent de tipul lor. s-a dovedit că ele necesită cunoştinţe avansate şi costisitoare. alcătuite din 2 sau mai multe materiale (piatră şi pământ. precum efecte de atenuarea viiturilor. Însă toate aceste construcţii hidrotehnice au şi unele efecte pozitive. existând timp mai lung de intervenţie pentru combaterea poluării.uscarea unor porţiuni de albie în aval. . precum dezvoltarea durabilă. poluare sonora şi praf în timpul perioadei de construcţie. .3 4. ele şi-au dovedit adaptabilitatea în cele mai diferite de situaţii.. .stratificarea termică. îndeosebi asupra calităţii apei din diversele râuri sau lacuri.inundarea unor situri arheologice. deversante care includ barajele ce permit deversarea apelor pe deasupra lor. Alegerea amplasamentului şi a tipului de baraj trebuie să asigure îndeplinirea acestor criterii funcţionale. atât din punct de vedere al substratului. să asigure buna funcţionare a echipamentelor hidromecanice ale barajului. restrângându-se arealul lor..depuneri aluvionare la cozile lacurilor.schimbări climatice.inducerea de cutremure ca urmare a umplerii lacurilor de acumulare.reţinerea aluviunilor care în mod normal ar fertiliza terenul în aval. ape uzate. . Barajele provoacă modificări importante ale regimului de curgere care constau din: . .pericol de inundaţii pentru populaţie şi faună. să permită golirea rapidă a lacului de acumulare atunci când este necesară. . 15 . Barajele mai pot fi construite din lemn. sunt specifice amplasamentului. metal sau mai rar. din materiale sintetice. depunerile aluvionare conduc la fenomenul de colmatare a cozilor lacului.împotmolirea gurilor de vărsare ale afluenţilor şi formarea de bare aluvionare. barajele au rol de barieră în cazul unor poluări accidentale. piatră şi beton). limita de vârstă a barajelor este dictată de colmatarea lacului de acumulare. a bălţilor şi a braţelor moarte. aceste acumulări comportându-se ca nişte decantoare uriaşe care curăţă apa de diverse impurităţi. de mecanica fluidelor. barajele din zidărie de piatră sunt mult mai pretenţioase la condiţiile de teren. etc.distrugerea unor specii de vieţuitoare. . Pe măsură ce barajele de pământ au evoluat.Baraje de beton (şi zidărie) Total (ICOLD. . Ele sunt mai vechi decât barajele din zidărie şi utilizează materialele disponibile pe plan local. a aspectelor economice şi socio-politice pe care le implică construirea acestora este deosebit de importantă.poluarea râului în timpul execuţiei barajului cu ciment. Lacurile de baraj reduc cantitativ o serie de specii. .probleme cu compuşii de azot ce pot avea efect asupra peştilor.modificarea patului albiei. din săpături. ceea ce conduce la eliminarea meandrelor. După posibilitatea de deversare a apelor. Majoritatea lucrărilor hidrotehnice ajută la îmbunătăţirea calităţii apei în mod activ sau pasiv având rol de epurare a apei. etc. . orice baraj trebuie să funcţioneze pentru perioade îndelungate de timp la limita încărcărilor pentru care a fost proiectat. . a condus la o dezbatere susţinută privind avantajele sau dezavantajele unor proiecte recente de baraje şi în consecinţă la apariţia “Comisiei Mondiale a Barajelor” (WCD) în 1998.terenuri inundate.4 1.4. . 2. precum şi regularizarea diverselor cursuri de apă au de cele mai multe ori efecte negative asupra ecosistemelor acvatice. Uneori barajele pot fi mixte. Istoric. . Aceste baraje au descărcătorii de ape mari plasaţi în afara corpului barajului sau pe versanţi. 1988a) Anrocamente Greutate Arc Cu contraforţi Cu arce multiple ER PG VA CB MV 36235 11.

Studiile de teren trebuie să evidenţieze fenomenele tectonice ale terenului de fundaţie. iar în cazul barajelor înalte. de dislocări. În timp. Aceste lucrări se executa când volumul şi costul lor nu depăşesc limitele considerate raţionale din punct de vedere tehnico-economic. să fie rezistent şi stabil la acţiunea apelor de infiltraţie. pot apărea deteriorări datorate saturaţiei şi infiltraţiei apei. Soluţiile care se adoptă depind de stadiul de evoluţie în care se află aceste procese. surpări. Construcţia de baraje îmbină aşadar cunoştinţe generale şi de specialitate. Cea mai mare importanţă o prezintă stratul de 10 – 20m aflat imediat sub baraj. punându-se accent pe zonele ce par a fi mai puţin rezistente şi care urmează a fi supuse încărcărilor datorate construcţiei. prăbuşiri etc. Efectele defavorabile ale subpresiunii pot fi înlăturate sau diminuate prin măsuri constructive.1. cu deformaţii acceptabile. în cazul terenurilor de pietriş şi bolovăniş pot avea înălţimi de până la 40 m.(fig. terenul de fundaţie trebuie să aibă compresibilitate redusă şi uniformă.5.). Condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească terenul de fundaţie Fundaţia barajelor trebuie să reziste.- marea majoritate a barajelor sunt baraje de pământ. ) Fig. ( < 30% din investiţie) - 2. Fenomenul de subpresiune datorat permeabilităţii terenului de fundaţie impune lucrări de etanşare. 16 . să işi conserve forma sub acţiunea fenomenelor fizice şi geologice (alunecări de teren. Condiţii specifice Rocile stâncoase şi semistâncoase constituie terenuri bune de fundare pentru barajele de greutate din beton. La alegerea terenului de fundaţie trebuie să aibă în vedere că ampriza barajului se va face în zona cea mai favorabilă tinându-se cont de proprietăţile geologice ale terenului de fundaţie şi influenţa acestora asupra stabilităţii barajelor la alunecare şi răsturnare şi asupra tipului de baraj ales şi de indicarea modului de legătură cu fundaţia şi versanţii. Rocile slabe şi argila prezintă deformaţii mai mici sub acţiunea unor încărcări pe o durată mai mare de timp decât cele determinate în laborator. În realitate amplasamente care să îndeplinească în egală măsură condiţiile de mai sus se găsesc destul de rar. etc. a zonelor de alunecare sau prăbuşire. trebuie să fie practic incompresibil. fără zone de alterare profundă sau de dezagregare. Barajele de beton se pot construi şi pe terenuri nestâncoase: în cazul terenurilor nisipoase şi argiloase pot avea înălţimi de până la 30 m. lipsită de crăpături. Inginerul constructor de baraje trebuie să îmbine optim soluţiile tehnice. pentru a se evita pericolul de fisurare a betonului din cauza tasărilor inegale. încărcărilor exercitate asupra ei de către structură atât imediat după umplerea lacului de acumulare cât şi pe termen lung. economice şi aspectele de mediu fără să compromită siguranţa şi funcţionalitatea acestor construcţii.5. să aibă o structură monolită. În consecinţă. un teren bun de fundare pentru un baraj de beton trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: să fie suficient de rezistent pentru a putea prelua încărcările date de construcţie. a dislocărilor. Se preferă rocile cu o înclinare a straturilor spre amonte. în majoritatea cazurilor fiind necesare lucrări pentru îmbunătăţirea calităţii terenurilor de fundaţie. prezenţa faliilor. întrucât sunt mai accesibile ca materiale de construcţie. Terenurile de fundaţie pentru barajele de greutate trebuie să fie omogene şi puţin compresibile. şi anume. 2. Orientarea straturilor are o importanţă deosebită pentru stabilitatea la alunecare şi pentru pierderile de apă prin infiltraţii în cazul rocilor şistoase şi sedimentare. destul de costisitoare în cazul barajelor de greutate. În proiectarea unui baraj trebuie să se ţină seama de toate datele disponibile referitoare la terenul de fundaţie.

O atenţie deosebită trebuie acordată rigolelor de eroziune (albii vechi umplute cu material aluvionar) care pot fi ascunse sub albiile râurilor. Trebuie acodată o mare atenţie existenţei surplombelor. il constituie barajul Orzea. Văile în formă de chei sunt.2. Astfel presiunea hidrostatică este preluată în mai mare măsură după orizontală decât după verticală. 1 – depuneri aluvionale.2 Condiţii morfologice Un baraj de greutate poate fi construit în văi cu secţiune transversală de orice formă. ) După cum se vede din figură.5 m. 17 . b – sectiune transversala. se execută lucrări de consolidare costisitoare. separate prin rosturi de dilataţie. în general. elemente de rezistenţă similare arcelor. În această situaţie conturul galeriei se determină puţuri şi galerii excavate în versanţi. încastrându-se pe contur în roca calcaroasă. c – detaliu al rigolei de eroziune.profil longitudinal. Alteori. 3 – galerie orizontala. Dacă se exclud zonele tensionate. comportarea sa în ansamblu nu este influenţată de morfologia văii.5. Forma îngustă a văii are o influenţă foarte importantă asupra barajelor de greutate întrucât apare fenomenul de încastrare pe contur asemănător barajelor în arc. uneori fiind necesară chiar schimbarea amplasamentului barajului pentru a le evita. transversal şi în lungul văii. 2 – put de prospectiune. se obţin bolţi active. iar deschiderea văii de 7 m. construit pe Ialomiţa. Înălţimea barajului este de 25. amplasamente foarte favorabile din punct de vedere morfologic pentru realizarea unor baraje economice. într-o secţiune orizontală. Un exemplu în acest sens. Barajul Schrah: a . Prin faptul că un baraj de greutate se executa din ploturi independente. Sunt de preferat formele continue. Costul lucrărilor creşte semnificativ în situaţia existenţei unei rigole de eroziune. (fig. rigola de eroziune pătrunde sub nivelul râului pe o adâncime aproape egală cu înălţimea barajului. fără proeminenţe sau depresiuni locale prea importante.

mai raţionala decât forma dreptunghiulara sau trapezoidală a barajelor spaniole. cu paramente frânte. Din punct de vedere al formei geometrice profilele barajelor de greutate pot fi: cu ambele paramente înclinate. alcătuirea profilului transversal se modifica şi mai mult. ţinând seama de condiţiile naturale locale şi de criteriile de dimensionare admise. 3 – consolidare. în anumite situaţii descărcătorii de ape mari se dispun în afara corpului barajului. Deşi barajele de greutate au avantajul ca pot fi realizate cu profile deversante fără cheltuieli suplimentare. în medie raportul λ = B/H între lăţimea la baza B şi înălţimea barajului H are valori cuprinse între 0. 6 – disipator. b – barajul Pearl River. Profile caracteristice Pofilele barajelor de greutate construite după anul 1900 au în majoritate forma triunghiulara. care sunt adevăratele elemente de rezistenta. 3 – zona tensionată. decât după verticală. Profile de baraje fluviale a . forma se depărtează de profilul triunghiular clasic pentru a se adapta condiţiilor de deversare. modul în care este repartizat betonul în pofilele triunghiulare diferă de la o tara la alta. paramentele aval fac unghiuri mai mari cu verticala decât paramentele amonte.barajul Portile de Fier Baraje deversante pe fundatii nestancoase a – barajul Kahovka.85. La barajele fluviale. se obţin bolti active. construite în evul mediu. b .barajul Nipru. 5 – filtru. Într-o secţiune orizontala. 1 – stavila. Se constata ca: în toate cazurile. - Din punctul de vedere al posibilităţilor de evacuare a apelor mari pofilele pot fi nedeversante sau deversante. Cu toate acestea. 2 – stavila. unul din paramente sau amândouă prezintă frânturi. forma văii determinând astfel modul de comportare al barajului construit. 18 . daca se exclud zonele tensionate. grosimea coronamentelor sunt de ordinul a câţiva metri parte din baraje au profilul rotunjit la creastă pentru a permite deversarea apelor în aval. ca în cazul unui baraj arcuit. în unele cazuri. În aceste condiţii presiunea hidrostatică este preluată în mai mare măsură după orizontală. În cazul barajelor fundate pe terenuri nestâncoase (de obicei stăvilare).Barajul Orzea 1 – parament deversant. din cauza debitelor mari care trebuie evacuate şi a prezentei stavilelor la coronament. sa mărească stabilitatea la alunecare. 4 – palplanse metalice. funcţie de forţele care acţionează sau de alţi factori. 2 – pila. cu parament amonte vertical. 4 – bolta comprimată. În amonte pintenul se duce în fata barajului pentru ca. în aval de baraj radierul de protecţie este dimensionat sa disipeze energia corespunzătoare unor debite specifice mari.75 şi 0. prin greutatea prismului de apa purtat.

impactul cu corpuri plutitoare. acţiunea variaţiilor climatice de temperatură pentru anul cu amplitudinea medie de variaţie a temperaturilor medii anuale.. încărcări tehnologice şi încǎrcǎri utile diverse cu caracter cvasipermanent. galerii de golire corespunzatoare nivelului retenţiei normale (NRN) la priza de apǎ. Excepţionale Acţiune care are intensităţi semnificative dar care apare rar.împingerea gheţii determinatǎ pentru grosimea maximă multianuală.agregate de umflare a betonului etc. împingerea muntelui în cazul construcţiilor subterane auxiliare construcţiilor hidrotehnice de retenţie . În regulamentul italian se recomandă în calculele preliminare γb = 2. Este cunoscut ca marimea greutatii proprii este influenţata cu deosebire de greutatea specifică a agregatelor şi a cimentului.presiunea din acţiunea valurilor produse de vânt.presiunea apei (din bieful amonte. de cantitatea de agregate care revin unui metru cub. . . presiunea din infiltraţia apei prin sistemul unitar construcţie de retenţie – teren de fundare (presiunea apei prin rosturi sau fisuri. Având un efect stabilizator. dupa caz. verificare) în condiţii normale de exploatare. În categoria acţiunilor excepţionale (accidentale) (E) se includ: . In categoria acţiunilor temporare cvasipermanente de lungă durată (C) se include încarcări ca: presiunea apei corespunzatoare nivelului retenţiei normale (NRN) în bieful amonte al construcţiei de retenţie . precum şi în cazul ruperii zǎpoarelor şi a evacuării apelor mari în perioadele de iarna. efecte din tasări şi deplasări diferenţiate ale fundaţiei cand acestea nu sunt rezultatul unor schimbări majore a structurii terenului de fundare.4 t/m3.acţiunea variaţiilor climatice de temperatură pentru anul cu amplitudinea maximă de variaţie a temperaturilor medii lunare. .presiunea din acţiunea valurilor produse de vânt determinate pentru viteza maximă multianuală a vântului.) În categoria acţiunilor temporare variabile de scurtă durată (V) se includ încărcări ca: .2. subpresiune) corespunzatoare nivelului maxim al apei în loc (NRM) în conditii normale de exploatare a construcţiei. 2 Temporare T 2.5 t/m3.A.35 t/m3. În instrucţiunile din S. Categoria acţiunii Acţiune pentru care variaţia în timp a mărimii este neglijabilă sau pentru care variaţia este mereu în aceasi direcţie (monotonă) până când acţiunea atinge o anumită valoare 1 Permanente P limită. subpresiunea (statică şi dinamică) pe conturul subteran al construcţei de retenţie în condiţii normale de funcţionare a lucrărilor de etanşare – drenaj. presiunea apei din pori. Prin NRN se înţelege nivelul maxim al retenţiei în condiţiile exploatării normale a acesteia. eventual chiar niciodată pe 3 (Accidentale) E durata de exploatare a construcţiei Acţiunile permanente (P) includ dupa caz urmatoarele încărcări: greutatea proprie a corpului barajului. presiunea hidrostatică din bieful aval. Tabelul … Nr.30 . din bieful aval.. Clasificarea acţiunilor se prezintă în Tabelul …. Variabile . In presiunea apei se consideră. greutatea lesturilor care contribuie la asigurarea stabilitǎţii construcţiei. respectiv de frecvenţa şi intensitatea cu care apar în timpul execuţiei sau exploatării construcţiilor . . arătându-se ca pot sa apară valori şi de şi 2.împingerea gheţei determinată pentru grosimea medie multianuală.acţiunea seismică (efecte inerţiale şi hidrodinamice produse de cutremurul operaţional – OBE – sau cutremurul de evaluare a siguranţei – SEE).presiunea hidrodinamică a apei asupra deversorului la deversǎri corespunzǎtoare nivelului maxim al apei în lac (NRM). .40 t/m3. determinate pentru viteza medie multianuală a vantului.presiunea apei (din bieful amonte. de dozajul de ciment. .1.de Acţiune a cărei intensitate variază sensibil în timp sau care poate lipsi pe intervale lungi scurtă durată V de timp. 19 . Greutatea proprie Greutatea proprie este una din forţele importante care solicita un baraj masiv. presiuni intersiţiale). Acţiune cu o intensitate variabilă în timp sau în mod intermitent şi care în anumite perioade poate să lipsească. . urmǎtoarele componente: presiunea hidrostatică din bieful amonte. 2. de raportul apa/ciment. subpresiune) corespunzatoare nivelului maxim al apei în lac (NRM) în conditii speciale de exploatare a constructiei (deteriorări ale sistemului de etansare-drenaj. presiunea hidrostatică din conducte. reacţii alcalii . greutatea proprie a echipamentelor tehnologice permanente. pentru calcule preliminare γb = 2. nave. din bieful aval. Cvasipermanente Acţiune care se aplică pe durate lungi sau în mod frecvent cu intensităţi variabile sau practic egală cu valoarea caracteristică. forţe din precomprimarea corpului barajului cu ancore pretensionate. Greutatea volumetrica a betonului se poate lua în fazele preliminare de proiectare γb = 2.. starea de eforturi iniţiale (îngheţate) la injectarea rosturilor de contracţie a barajelor arcuite. .Clasificarea acţiunilor la care sunt supuse barajele (de greutate) Acţiunile asupra construcţiilor hidrotehnice de retenţie se clasifică în functie de durată. exceptând nivelurile care pot apare la evacuarea debitelor maxime (de dimensionare. Simbol Caracterizare crt.U. încărcări produse de efectul deformaţiilor împideicate (contracţia betonului. fisuri la piciorul amonte pe contactul baraj – fundaţie etc). Luarea în consideraţie sau neglijarea unor forte sau a altora depinde de importanta barajului şi de înălţimea lui. de faptul daca beton e uscat sau saturat cu apa etc. de lungă durată C 2. împingerea activa a pământului inclusiv a aluviunilor depuse în lacul de acumulare şi a suprasarcinilor. valoarea ei trebuie determinata foarte exact.

Ştiind că presiunile unitare variaza liniar cu adîncimea sub nivelul apei şi că acţionează normal pe suprafete. se admite nivelul maxim normal. în realitate. Aceasta micsorare depinde de gradul de impermeabilitate al terenului de fundaţie.10 m). rezultă: . datorita vitezei de ajungere ν se produce o coborîre hv a nivelului în lac în zona deversorului. Cele mal multe norme şi instructiuni insista ca. Pentru calculul presiunui asupra barajului. al podurilor şi al diverselor anexe este destul de important se recomandă considerarea lor în evaluarea greutatil proprii rezultând economii de beton. de fisuratie şi de adîncimea de fundare. incluzând şi presiunea dinamica data de 20 . Pentru cazurile curente.50 t/m3. Reducerea de presiune nu se admite totusi în calcul. 2 în care greutatea specifica a apei se ia în mod obisnuit gama = 1000 daN/m3 Se consideră că presiunea hidrostatică acţionează până la piciorul amonte aval al barajului cu valoarea integrală. În mod uzual. aval : .. Diferenţa între cele doua niveluri poate fi uneori foarte mare (5 . mai ales când debitele evacuate sunt mari şi capacitatea de atenuare a lacului este redusa. masuratorile efectuate au indicatale greutăţii volumetrice a betonului cuprinse între 2. v 1 2 1 P = γλh 2 . Presiunea hidrodinamica Aceasta presiune apare la curgerea apelor peste profilul deversant al barajului.35 şi 2. exista de fapt o micsorare a presiunii sub nivelul terenului.. La stăvilare de mica înaltime. marcat de linia 1-8. actionând de la creasta deversorului la talpa de fundaţie. în situatia exploatării normale. Nivelul maxim extraordinar în lac se ia în consideratie pentru condiţii excepţionale de ape mari.La barajele construite în România. dat fiind ca nu se cunosc cu suficientă precizie factorii de care depinde. La barajele fundate mai adinc în roca de baza. hv = v2/2g. în momentul deversarii se admite presiunea hidrostatica trapezoidala.componenta orizontala amonte: P0 = 1/2 γH2. fata de nivelul din zona nedeversanta. unde efectul greutatii echipamentului electro-mecanic. Presiunea hidrostatica Presiunea statica a apei se determina prin metodele cunoscute din hidraulică. pentru faza finala de proiectare sa se determine greutatea volumetrica pe probe luate chiar în condiţiile de şantier.componenta verticala aval : ' 0 1 P0' = γh 2 2 amonte: P = 1 γλ H 2 .

aval de creasta. care depinde de caracteristicile hidraulice şi de forma deversorului. 21 . Presiunile sau depresiumile care actioneaza se pot determina prin încercari pe modele. Expresia analitica este: P0 = 1/2γ[(H + hv)2-h2s] Presiunea dinamica. se considera diagrama 3-7-5-2. în timpul deversarii apare o presiune normala pe suprafaţa paramentului. este totdeauna mai mare decît presiunea statica. Aceasta diferenta de presiune este insa de cele mai multe ori neglijabila (circa 1.viteza de ajungere. Dacă s-ar pne seama riguros de repartitia presiunii în momentul deversarii. În zona deversorului. astfel calculata.. corespunzătoare liniei energetice. cu inalţimi mari ale lamei deversante. diagrama de presiune ar trebui considerata 5-4-3-2. care însa diferă neesential fata de cea de calcul. 2%) exceptind situaţia barajelor puţin inalte.

Ca rezultat. La construcţiile fundate pe terenuri stâncoase se prevăd în mod curent pinteni amonte. În cazul în care există drenaj şi se presupune ca se efectuează o de întreţinere periodică a drenurilor. sau la zero. .factori determinanţi Prin subpresiune se înţelege acţiunea de jos în sus a apei care se infiltreaza prin fisurile rocii de fundaţie şi prin interspatlile necimentate dintre beton şi roca. ceea ce înseamnă că subpresiunea este redusă la jumătate în dreptul drenajului: UA-UB = (UA-UC) / 2 (figura ). datorită gradului mare de incertitudine. care dau rezultate destul de apropiate de realitate. tinând seama de conturul fundatiei şi de măsurile constructive adoptate. Rezolvările teoretice pleacă de la ecuatia lui Laplace. datorită în principal a doi factori: . filtre) care scad presiunea apei de infiltraţie. În situaţiile curente. se constată o reducere a valorii subpresiunii faţă de cea teoretică. este recomandat să se conside că eficiența lor este de 50% . foraje de drenaj sau galerii de drenaj. corespunzătoare interspaţiilor rămase. Dacă studiul geologic confirmă această ipoteză drenurile de la piciorul aval devin imperative. care pentru cazuri simple permite stabilirea spectrului hidrodinamic şi deci a debitului infiltrat şi a presiunii. Dacă se admite ca infiltratia are loc cu o pierdere de sarcina uniformă. aceasta variaza liniar de la presiunea hidrostica din amonte la valoarea presiunii din aval. diagrama de subpresiune poate fi uneori mai defavorabilă decât diagrama trapezoidală (a) din figura …). pereţi etanşi de palplanse sau beton și voaluri de injectie. forţele de subpresiune rezultă:  1  S = γ ⋅ h + ⋅ m ⋅ (H − h ) (λ1 + λ ) ⋅ H 2   respectiv S= 1 ⋅ m ⋅ γ ⋅ (λ1 + λ ) ⋅ H 2 2 şi ele se aplică în centrele de greutate ale diagramelor La constructiile fundate pe terenuri nestâncoase se urmăreşte micşorarea subpresiunii prin mărirea drumului de infiltraţie. Se utilizeaza avanradiere. Repartiția subpresiunii în ipoteza distribuției triunghiulare: a – cu nivel de apă în aval. atunci când nu există apa în aval. puturi. voaluri de etanşare. se recomandă în ultima vreme ca acţiunea subpresiunii să fie considerată pe întreaga suprafaţă de fundaţie. în cazul în care există fisuri în stâncă ce au tendinţa de a se apropia de piciorul aval. cu contururi subterane complicate. Referitor la intensitatea subpresiunii.Subpresiunea . Fig. Fără drenaj. se obţine repartitia teoretica. se utilizeaza metodele simplificate de calcul al subpresiunii. Determinarea subpresiunii se face teoretic si experimental. Referitor la procentul de arie a secţiunii de fundaţie pe care se manifestă subpresiunea. cunoscute din hidraulică. În acelaşi timp se adoptă diverse sisteme de drenaj (foraje. există încă diferenţe importante între modurile de evaluare recomandate în literatură şi între acestea şi rezultatele măsurătorilor în natură.apa acţionează numai asupra unei părţi a secţiunii de fundaţie. În multe cazuri se fac experimentări prin metoda analogiilor electrice. 22 .pierderilor de sarcină de pe parcursul drumului de infiltraţie datorită structurii rocii şi măsurilor constructive adoptate. b: fara nivel de apă în aval Pentru diagramele admise în figurile …a şi …b.

în cazul în care există un voal de etanșare lângă piciorul amonte.Fig. z fiind adâncimea sectiunii analizate. . Pentru situații curente rezulta m=0. Coeficientul m de reducere al presiunii apei din pori se determină cu relația: m = αβ în eare: α = volumul agregatelor dintr-un metru cub de beton. C=dozajul de ciment în t/m3.fără voal de injecție sau drenaj (b) . β=(A/C-0. . Presiunea aluviunilor În lacurile de acumulare viteza de culgere se reduce şi ca urmare aluviunile transportate de apa se depun Cele cu granulatie mai mare (nisipuri şi pietrisuri) se depun în portiunea amonte. datorită porozitatii acestui. ajung până în fata barajului. cu unghiul de frecare interioara aproape zero.Diagrama de subpresiune: (a) . β = porozitatea liantului Pentru calcule preliminare α = 1-(A/C + 0. iar cele mai fine.2) (raportul dintre volumul porilor şi volumul total al liantului.32) C unde: A/C=raportul apa/ciment.30-0.Diagrama de subpresiune: (a) .cu perdea injectată din pastă de ciment Presiunea apei din pori Betonul din corpul unui baraj. Particulele fine sedimentate constituie o masa de material ale carei proprietati mecanice sunt asemanatoare cu cele ale unui lichid. Apa care se scurge prin porii betonului exercita o actiune de portanta asupra agregatelor.cu drenaj În mod similar. se află sub actiunea apelor de infiltrație.50. constituite din argila şi mîl. considerăm că efectul voalului este de a reduce cu o treime subpresiunea: UA-UB = (UA-UC) / 3 (figura ) Fig. precum şi la piciorul amonte nu există eforturi de întindere. la zero la paramentul aval. Presiunea exercitata de aceste depuneri asupra barajului se determina cu aproximati ea ea depinzând de o serie de factori ca: unghiul 23 . Se presupune ca această acţiune este dirijata de jos în sus şi că este repartizată liniar de la valoarea mγz la paramentul amonte.2)/(A/C+0.fără voal de injecție sau drenaj (c) .

legea de variaţie este parabolica sau eliptica .perpendicular pe vale sau direcţii oarecare. pentru calcul.pentru repartiţie parabolica: 24 . Mai aproape de realitate este ipoteza când se consideră simultan acţiunea cutremurului pe două sau chiar trei direcţii. Pentru a lua în consideraţie unele efecte care influenţează răspunsul dinamic al structurii (natura terenului de fundaţie. ale căror rezultate sunt aplicate cel mai frecvent. rigiditatea structurii) şi care în metoda statica nu sunt prinse. se majorează uneori forţa astfel calculata cu 30 . efectul împingerii aluviunilor trebuie redus fata de cel rezultat din formula.5. Pentru barajele zvelte şi chiar pentru cele masive dar înalte.în cele doua ipoteze presiunile sunt: . Subpresiunea apei la cutremur. De obicei γal variaza intre 1. panta fundului lacului etc. formulei i se aduc corecţii. Astfel. 50%. greutatea volumetrica. Solicitările produse de cutremur în corpul unui baraj au un caracter dinamic Totuşi se utilizează încă frecvent metode de calcul în care efectul cutremurul se considera static.greutatea volumetrica a aluviunilor în apa. n= porozitatea aluviunilor.10. la barajele mai zvelte (arcuite cu contraforţi) . Forte seismice În majoritatea ţărilor constructoare de baraje. Forţa Cg se aplică în centrul de greutate al profilului solicitat şi poate fi dirijată orizontal sau vertical. pentru terenuri tari. datorita efectului presiunii de deasupra. Forţa datorita inerţiei masei proprii rezultă făcând produsul dintre masa barajului şi acceleraţia cutremurului: Cg = Gc/g = aG. datorită simplităţii şi rezultatelor uneori acoperitoare Barajul se considera legat rigid de fundaţie iar cutremurul produce în corpul lui forte de inerţie de sens contrar sensului acceleraţiei seismice. Presiunea suplimentara datorita inerţiei masei de apa variază cu adâncimea z sub nivelul apei. Daca grosimea stratului aluvionar este mare. După cercetările lui Westergaard. 1 – repartiţie eliptică. presiunile exercitate pe parament sunt reduse şi în consecinta se neglijeaza. starea de saturatie cu apa. sănătoase şi 2. slabe. Deoarece mişcările seismice nu au o direcţie precisa.8 t/m3. coeficientul de seismicitate se adopta a = 0. Calculul se face cu formula împingerii active după Rankine. Valori mai ridicate se folosesc în zone cu puternică activitate seismică. 2 – repartiţie parabolică.. unghiul de frecare între aluviuni şi baraj.frecarii interioare. în unele recomandări expresia forţei de inerţie a masei proprii mai este afectata de un coeficient α care depinde de natura terenului de fundaţie: Cg = αaG Coeficientul α are valori cuprinse intre 0.γ (1-n) . luând în considerae unghiuri de frecare diferite de zero.3 şi 1. γa l = greutatea volumetrica a aluviunilor uscate. funcţie de direcţia acceleraţiei: Fig. se admite direcţia cea mai defavorabilă pentru structura: la barajele masive (de greutate) în lungul văii. înclinarea paramentului. γ = greutatea volumetrica a apei. presiunea unitara la baza unui strat de adâncime hal va fi: P al=γ'al hal În care: γ'al =γal . La grosimi mici ale stratului de aluviuni în raport cu înaltimea barajului. Admitând o variatie liniara pe verticala a presiunii aluviunilor. iar volumul porilor n între 10 şi 30%. pentru terenuri necoezive..

Daca paramentul este înclinat Pc = KaCp(Hz)2 unde K este coeficient (din diagrama. Pentru această solicitare nu se fac calcule speciale. Se admite ca betoanele de parament sunt mai mult solicitate de variaţiile de temperatură şi de aceea se prevăd dozaje mai ridicate.75 H 1 − 6 ( )2 10 T Ca = ..30 cm. iar cele zilnice pe adâncimi de 20 . La cote superioare fundaţiei.726pcH şi se aplică la 0. Faţă de dimensiunile unui baraj de greutate. Chiar daca acest fenomen ar avea posibilitatea să se producă.Pc = aCp Hz 2 aCp H 2 3 817 Cp = 7. fără ca acestea să ajungă la stare de efort. 6 m intr-un masiv de beton. Înălţime barajului la care ar putea să apăra fenomene de rezonanta este mai mare de 300m. Ce = coeficienţi cu dimensiunea unor greutăţi specifice H = înălţimea barajului T = perioada vibraţiilor seismice în secunde. Pentru baraje de înălţimi medii Cp=0. Normele americane: la baza barajului : pc=CbaγH unde Cb este un coeficient adimensional funcţie de înclinarea paramentului (grafic). rezultata din grafic pentru panta data a paramentului. valori intre 0.. Presiunea suplimentara totala este: Ca=0.660.pentru repartiţia eliptica: [ kg /m3] Pc = aCe z (2 H − z ) Ca = Ce = unde: Ca= presiunea suplimentară totală Cp. aceste cifre sunt destul de reduse pentru a putea sil modifice temperatura interioară în mod uniform. respectiv Ce=0. În realitate fenomenul este mai complicat şi nedeterminat din punct de vedere static. la adâncimea z sub apa: π 4 aCe H 2 [ kg /m3] 654 7.. rosturile de dilataţie ar înlesni libera deformaţie a ploturilor.243 H de baza profilului . 25 .5 şi 1 ) funcţie de înclinarea paramentului.830. Forţele de inerţie ale cutremurului pot fi de câteva ori mai mari la rezonanta. Forte provenite din variaţiile de temperatura Variaţiile de temperatura lunare ale mediului exterior se propaga pe adâncimi de ordinul a 5 .75 H 1 − 6 ( )2 10 T Cb = 1 z z z z Cm [ (2 − )+ (2 − )] 2 H H H H unde Cm este valoarea maxima a lui C.

solicitat de greutatea proprie. unde z = H. starea de efort poate fi considerată plană.av =ΣV/ [(λ1+λ)z] ± ΣV/[1/6(λ1+λ)2z2] sau. Pentru determinarea eforturilor este suficient a se lua în considerare o fâşie cu lăţimea de 1 m după axul longitudinal al barajului. Stabilitatea prin forte de frecare Alunecarea unui baraj de greutate.lac gol: σam = γbz. eforturile devin: . Eforturile normale orizontale şi cele tangenţiale la paramente pot fi determinate funcţie de cele calculate. momentul forţelor faţă de centrul secţiunii este: ΣM = 1/12[γb(λ2-λ12) + γλ1(λ1 + 3λ) . Condiţia de stabilitate se exprima prin inegalitatea: 26 . situată la adâncimea z sub planul de apă. presupusa orizontală. Conlucrarea cu terenul de fundaţie Metoda elementară Întrucât corpul unui baraj de greutate este împărţit prin rosturile transversale în ploturi independente.mγ = γb’.mγ(λ1+λ)2 .Calculul eforturilor. σav = zγ/ λ2 . eforturile verticale maxime acţionează la picioarele barajului. eforturile normale verticale la cele două extremităţi se calculează. Într-o secţiune orizontală. presiunea verticală a apei: Pv=1/2 γλ1z2 cu braţul de pârghie (λ1+3λ)z/6 subpresiunea: S =1/2mγ(λ1+λ)z2 cu braţul de pârghie (λ1+λ)z/6.2γ] z3. Valoarea maximă a forţelor de frecare se obţine făcând produsul intre coeficientul de frecare statica (f ) dintre beton şi roca şi suma forţelor verticale ΣV. forţele care acţionează şi braţele lor de pârghie faţă de centrul secţiunii sunt: greutatea proprie: G = γbλ2z2/2 cu braţul de pârghie (λ-3λ1)z/6 G1 =γbλ12z2/2 cu braţul de pârghie (3λ-λ1)z/6 presiunea orizontală a apei: P0 =1/2 γz2 cu braţul de pârghie z/3. fundat pe teren stâncos. se poate produce atunci când suma forţelor orizontale ΣH depăşeşte ca mărime forţele de frecare care acţionează de a lungul suprafeţelor de fundaţie. Dacă profilul barajului este cu paramentul amonte vertical λ1 = 0. Eforturile normale verticale devin: σam. presiunea apei şi subpresiuni.lac plin: σam = (γb’ -γ/ λ2)z. Ţinând seama de expresia forţelor şi a braţelor de pârghie. Suma forţelor verticale este: ΣV= G + G1 + Pv – S = 1/2 [γb’(λ1+λ)+ γλ1]z2 în care s-a notat γb . Se consideră profilul triunghiular din figură. înlocuind pe ΣV şi ΣM: … Pentru ipoteza lacului gol eforturile se obţin considerând γ = 0: σam =λγbz/ (λ1+λ) σav =λ1γbz/(λ1+λ) Se constată că: în cele două ipoteze eforturile sunt proporţionale cu cota z sub planul de apă. σav = 0. prin formula cunoscută a compresiunii excentrice: σ=ΣV/A ± ΣM/W Cu notaţiile din figură.

.30. apreciind ca se iau în consideraţie toate rezervele de stabilitate ale structurii.05 construcţiei III 1.pietrişuri şi bolovănişuri 0.5 pentru baraje fundate pe terenuri nestâncoase sau funcţie de clasa construcţiei.20. În ceea ce priveşte distribuţia efortului de coeziune.3.15 1.0.0. în acest caz A reprezintă numai partea comprimată a fundaţiei: Uzine hidroelectrice Mari Mici Normală 3. iar K2 = 3. După normele spaniole se recomanda relaţia: ΣH < f ΣV cA + .0.. Dar raportul ΣH/ΣV=tg φ este coeficientul de alunecare al construcţiei. însăşi forma geometrica a tălpii barajului poate aduce rezerve importante de stabilitate.1. nisipuri argiloase 0.) 0. aceasta nu este uniforma pe secţiune.50.0.50 Încărcarea Extraordinară 2.. 300 t/m2.3..65. argile 0.30. Uneori chiar diagrama efortului τ în fundaţie schimba de semn.05 II 1... Coeficientul de siguranţa se defineşte ca raportul dintre coeficientul de frecare statica (f) şi coeficientul de alunecare al barajului tg φ. unde K este coeficientul de siguranţa. Se recomanda K ≥ 4. şi de eforturi de coeziune (sau aderenta) c.roci eruptive 0. valorile din tabel. argile nisipoase 0. prin încercări pe teren. K1 K2 În care notaţiile sunt aceleaşi.75. . pe lingă notaţiile făcute mai înainte.30.. în cea mai defavorabilă ipoteza de încărcare. gresii.mărimea suprafeţei de alunecare.4 raportul c/K2 luându-se cel puţin egal cu 100 ... Pentru calculele de verificare.20 1. valoarea recomandata este r = 0. se menţionează ca la majoritatea barajelor americane ca variind intre 1500 şi 5000 KN/m2 iar încercările de teren şi laborator din CSI au condus la cifre cuprinse intre 1400 şi 4500 KN/m2.40. Măsuri constructive Pentru a spori stabilitatea la alunecare a barajelor. iar Kl şi K2 sunt coeficienţi de siguranţă diferenţiaţi pentru frecare şi pentru coeziune...25.15 1. Pentru orientare. sau prin inegalitatea: KΣH=fΣV. Examinând relaţia.....roci sedimentare (calcare. Ţinând seama de fenomenul real. Valorile normative prevăd Kl = 1.. mai apar: c . suprafaţa de fundaţie creşte numai liniar. 0. Execuţia fundaţiilor cu un pinten amonte. şisturi argiloase etc. Combinaţia de încărcări Încărcări fundamentale Idem + extraordinare Clasa I 1.roca se determina experimental. în trepte sau cu redane reprezintă astfel de măsuri constructive. Normele americane mai recente.. .50. recomandă pentru K... A .1 pentru baraje fundate pe terenuri stâncoase şi 1.. Deci barajele mai înalte sunt mai expuse pericolului de alunecare decât cele de înălţimi mai mici.4.40..50 2.0.marne.35. Se recomanda Kl = 1. pământuri nisipoase 0..ΣV. capabilă. se realizează o legătura intimă intre beton şi rocă.5 şi K2 = 5 pentru încărcările normale şi o reducere a acestora cu 20 % în cazul încărcărilor extraordinare. se constata ca în timp ce ΣH şi ΣV cresc cu pătratul înălţimii barajului.ΣH<f.0. În lipsa determinărilor experimentale valoarea lui se ia prin analogie cu alte lucrări.50.efortul de coeziune sau de aderenta..0.0 1. privitoare la construcţii hidrotehnice de greutate.65.50 . în m2.00 IV 1.00 Valoarea coeficientului de frecare statica beton . În realitate.50 Efortul de coeziune sau aderenţa trebuie determinat prin încercări în situu. Stabilitatea prin forte de frecare şi coeziune. Coeficientul de siguranţa K este în acest caz mult mai mare. 27 .1.1. în t/m2. prin modul de execuţie şi prin măsurile constructive care se iau. condiţia de stabilitate la alunecare se scrie sub forma: KΣ H = f Σ V + cA în care.0.50.30 1.pentru terenuri stâncoase: . Condiţiile de stabilitate exprimate prin relaţiile anterioare corespund situaţiei în care barajul ar sprijini direct pe suprafaţa de fundaţie. etc.pentru terenuri nestâncoase: .în calcule curente se ia K=1. Rezulta: tg φ<f respectiv: k tg φ=f. În calcule preliminare se pot admite următoarele valori: . . În afara de tratarea speciala a suprafeţei de fundaţie şi de injecţiile de legătură şi consolidare.pentru terenuri semistâncoase: . În normele americane se introduce în consecinţă un factor de corecţie r care înmulţeşte termenul cA din formula. se iau de obicei unele masuri constructive.

ţinând seama de acţiunea subpresiunilor. se poate realiza. rezultanta forţelor cade sub un unghi foarte apropiat de 90°.Pintenul amonte. acest criteriu se scrie sub forma: σ am = ΣV ΣM + ≥ 0. aceasta se exprima punând condiţia ca coeficientul de alunecare ΣH/ΣV să fie mai mic sau. sau luarea în consideraţie a coeziunii dintre beton şi roca.suma forţelor normale: ΣN=ΣV cos ε+ΣH sin ε Coeficientul de alunecare devine în consecinţa: ΣH − tgε ΣT ΣV . coeficientul de alunecare dat de aceasta relaţie având valori mult mai reduse.suma forţelor tangenţiale: ΣT=ΣH cos ε −ΣV sin ε . = ΣH ΣN 1+ tgε ΣV Se constata o îmbunătăţire a stabilităţii. la care stabilitatea la alunecare este mărita prin încastrarea lor în roca de fundaţie. prin modificarea corespunzătoare a cifrei f. sau la limita egal cu zero. În cazul fundaţiei înclinate noua valoare a coeficientului de alunecare se determină scriind componentele tangenţiale şi normale: . prin aceasta condiţie se exclud deci eforturile de tensiune la contactul beton-roca.primul criteriu consta în condiţia că. efortul normal vertical de la piciorul amonte al barajului să fie mai mare. Executarea mai multor redane distribuie mai uniform eforturile. A W . egal cu coeficientul de frecare statica f al betonului cu roca de fundaţie:ΣH/ΣV<f Introducerea unui anumit coeficient de siguranţa la alunecare.al doilea criteriu constă în condiţia de stabilitate la alunecare a barajului în secţiunea de fundaţie. implicit. în ipoteza repartiţiei liniare a eforturilor. făcând în acelaşi timp ca roca de fundaţie să contribuie la stabilitate prin rezistenţa proprie la forfecare. reducându-se prin aceasta componenta tangenţială care provoacă alunecarea. . Profile triunghiulare Considerând relaţiile precedente în cazul unui profil triunghiular cu ambele paramente închinate şi luând drept încărcări greutatea proprie. Aceasta corecţie este indicată în special în cazul barajelor cu rosturi lărgite sau evidate. DIMENSIONAREA BARAJELOR DE GREUTATE Criteriile clasice aplicate la dimensionarea barajelor de greutate sunt: . concentrează eforturile de alunecare în dreptul sau. la limita. presiunea apei orizontală şi verticală şi subpresiunea rezultă: (γb-mγ)(λ1+λ)2-(γb-2γ)(λ1+λ)λ1-γ(1+λ12)=0 (γb-mγ)(λ1+λ)+γλ1=γ/f Soluţia comuna este: (1 − m)γλ2 + 1 γb f λ1 − γ f 2 + γ b − mγ = 0 În urma unor calcule numerice se prezintă variaţia înclinării paramentelor funcţie de coeficientul de frecare f şi coeficientul de subpresiune m: 28 . La fundaţiile în trepte înclinate spre amonte. Aceste doua condiţii exprima fenomenul complex al stabilităţii unui baraj cu anumite aproximaţii. considerând că acestea nu pot fi preluate. determinata prin încercări pe teren. suficiente pentru scopuri practice.

b – variaţia înclinării paramentelor cu coeficienţii m şi f. 29 .80. e – variaţia volumului relativ. dimensionează condiţia de stabilitate la alunecare când f < 0. .variaţia efortului principal la piciorul aval. c – variaţia efortului vertical la piciorul aval. Soluţia corespunzătoare lui (λ1+λ)minim se găseşte la intersecţia dreptei cu hiperbola: Fig. profilul cu parament amonte vertical (λ1 =0) este cel mai indicat.dacă se impune un profil cu parament amonte vertical (λ1 = 0). Dimensionarea profilului optim. suma(λ1+λ) creşte atunci când λ1 creste. respectiv condiţia de efort nul când f > 0. Dimensionarea pofilelor triunghiulare: a – schema de calcul. Abscisa punctului de intersecţie rezultă din: (1 − m) x 2 + γb γ 1 x − 2 + ( b − m) = 0 fγ γ f Din figura se constata: .în cazul în care coeficientul de frecare este mai mic decât ~0. .80 (situaţia cea mai frecventă în practică) profilul cu ambele paramente înclinate este mai indicat decât cel cu paramentul amonte vertical. d . necesitând volumul minim de beton.dacă se ţine seama numai de condiţia de efort nul la piciorul amonte. Profile triunghiulare optime Daca în ecuaţiile clasice pentru determinarea profilului barajului de greutate se face înlocuirea λ1=x şi λ1+λ=y acestea devin: γ b   γ  − m y 2 +  2 − b  xy − x 2 − 1 ≥ 0  γ  γ   γ  f  b − m y + fx − 1 ≥ 0 γ  Prima inegalitate este satisfăcută pentru valorile situate deasupra unei hiperbole iar a doua pentru valorile situate deasupra unei drepte.80. Profile triunghiulare solicitate de cutremur.Fig.

b). Ca şi dispoziţia generală a barajului. In mod normal. b – Grande Dixence. micşorându-se pe această cale forţele tangenţiale înclinarea se poate realiza profitând de orientarea generală a rocii de baza. În acelaşi scop. un profil triunghiular este solicitat în mod suplimentar de doua forţe orizontale: inerţia masei proprii şi inerţia masei de apa. cu paramentul amonte vertical (fig..). Sunt situaţii în care. creşterea procentuala a volumului este de 24. Panta paramentului se determina din cele doua condiţii: . este recomandabil a se amenaja terenul. Alcătuirea în secţiune longitudinală După axul longitudinal al barajului. barajul se încastrează în teren pe adâncimi mari.stabilitatea la alunecare pe talpa fundaţiei: λ = = ' . este raţională în cazurile în care terenul de fundaţie este foarte rezistent şi capabil de a realiza coeficienţi de frecare ridicaţi.fată de un profil dimensionat la sarcini normale (a = 0) un profil dimensionat la cutremur necesita o baza de lăţime mai mare şi deci un volum sporit de beton: de exemplu în cazul unui cutremur de gradul IX (a = 0.10).În situaţia în care un profil triunghiular solicitat de cutremur trebuie să respecte cele două condiţii menţionate. Exemple de fundare a barajelor de greutate: a – Schlagen.în timp ce înclinarea paramentului aval variază în limite foarte strânse. cu pante de ordinul 1: 20. prin discontinuitatea lor. gradul de alterare şi fisuraţie.. d – Puento Bibery. γ' În cazul în care se iau în consideraţie şi forţele provocate de cutremur relaţiile se modifică în mod corespunzător. care pătrunde pe adâncimi de ordinul metrilor în terenul de fundaţie (fig. după cum s-a procedat la barajul de la Bicaz (fig. fundaţiile barajelor masive executate în trecut se 30 . suprafaţa de fundaţie se înclină uneori spre amonte. Rezistenţa şi omogenitatea rocii. 2 – pinten. sau când coeficientul de frecare statică beton-roca este redus. d). cu proeminenţe şi adâncituri care să mărească stabilitatea la alunecare a barajului (fig. Admiţând că acceleraţia cutremurului c = ag este dirijată pe direcţia văii. majoritatea barajelor sunt prevăzute cu un pinten la piciorul amonte.efort nul la piciorul amonte. . pentru a folosi şi rezistenţa straturilor din aval (fig. suprafaţa de fundaţie se excavează neregulat. fundaţiile iau forme neobişnuite.. c). c – Izvorul Muntelui. Se constata ca: . Fig. Pentru a se evita fisurarea betoanelor. ca în cazul barajului Grande-Dixence (fig.). un profil triunghiular se acomodează cu intensitatea cutremurului prin variaţia pantei paramentului amonte. a) a corpului barajului. În scopul asigurării unei bune stabilităţi longitudinale a ploturilor componente. 4 – galerie de picior. sau prin crearea de redane. 1: 15. Aplicarea pofilelor drepte. în special când stratificaţia este orientată defavorabil. înclinările paramentelor şi deci volumul barajului modifică. fundaţiile urmăresc în general profilul văii barate. condiţie din care rezulta : λ γ b − mγ 1 γ γ . În vederea opririi infiltraţiilor care s-ar putea produce de-a lungul suprafeţei de fundaţie şi a antrenării masivului stâncos în preluarea forţelor orizontale. din cauza profilului terenului de fundaţie sau a fenomenelor de eroziune din albie. înclinarea paramentului amonte variază în mai mare măsură cu intensitatea cutremurului rezultă că în mod practic. 3 – teren natural. 1: 10. Alcătuirea în secţiune transversală. Fig.69 %. 1 – linia de fundaţie. înlăturându-se proeminentele stâncoase locale care. În cazul rocilor sedimentare. favorizează acest fenomen. alcătuirea fundaţiilor este direct influenţată de condiţiile geologice din amplasament. f γ b − mγ γ b AMENAJAREA FUNDAŢIILOR = γ = γ . sunt elementele de care depind dimensiunile şi adâncimile fundaţiilor. Profile cu parament amonte vertical.

uneori se aplică măsuri constructive în vederea uniformizării proprietăţilor fizico-mecanice ale suprafeţei de fundaţie.50 m. dar având o continuitate generală (fig.. se situează la o distanta de ordinul a 2 . la aceeaşi presiune. direct în talveg. După terminarea excavaţiilor. Pe lângă dificultăţile de execuţie pe care le comportau. 31 . argilite. b – continuă. Pe lângă aceste tratamente superficiale. În caz contrar în locul unei legaturi intime. fie cu mortar de granulaţie mai mare.. Adâncimea până la care pătrund în roca variază între 5 şi 15 m. Forajele pentru injectare. care are amenajat la contactul cu fundaţia un cuib de pietriş.5 ori lăţimea. Întotdeauna trebuie să existe grija de a nu se efectua asemenea injecţii cu presiuni mai mari decât cele create de coloana de beton.). Această operaţie începe prin îndepărtarea rocii fisurate şi a bucăţilor de stâncă rămase de la excavaţii şi curăţirea de praf sau corpuri străine. La terenurile de fundare alcătuite din roci care după dezvelirea lor se alterează în contact cu aerul (Şisturi. Execuţia excavaţiilor În condiţii geologice normale pentru a feri roca de fundaţie de fisurări. în raport cu tipul construcţiei.1. După curăţare se trece la spălarea suprafeţei cu un jet de apă sub o presiune de circa 4 at şi apoi cu un jet combinat de apă cu aer. 2 . care acoperă în mod uniform suprafaţa de injectat. Desimea lor variază în raport cu acelaşi factori. dislocaţiilor faliilor şi în general deranjamentelor tectonice care apar în fundaţie sau în apropiere ei. 3 at. şi la baraje cu înălţimea peste 30 m.. În acest fel se evita ieşirea suspensiei de ciment injectate. la înălţimi mai reduse.. Suprafaţa specifica de 15 . Dacă este cazul. Plombarea se face odată cu începerea betonării. cu înălţimea limitată la circa 3 m. fie tot prin foraje. Fundarea în secţiune longitudinală a – în trepte. aceste trepte măreau pericolul de fisurare a betoanelor. b)..00. aceste operaţii se pot repeta. astfel încât aceste porţiuni să rămână descoperite cât mai mult timp. . b).. 1.. Materialul provenit din săpături se rostogoleşte spre platformele intermediare de evacuare. un plot putând rezema pe 3 . 3 . Excavaţiile grosiere se atacă începând de la partea superioara a versanţilor spre talveg. 4 asemenea trepte. suprafaţa de fundaţie excavându-se cu neregularităţi.suprafaţă de fundaţie. iar injectarea se extinde şi în zonele accidentate adiacente fundaţiei.. Vechimea stratului de beton străbătut trebuie să fie de minimum 5 zile (sau să aibă o rezistenţă de 25 kg/cm2). Cea mai mare parte a acestui strat se excavează cu încărcături de circa 100 g/gaură. în orice caz mai mare de 30 cm. 3 – rost.. fie cu beton de aceeaşi calitate cu cel din corpul barajului. Consolidarea rocii de fundaţie Când prezintă o fisuraţie importantă. fiind cuprinsa între 7. prin care pătrunde suspensia de ciment în planul fundaţiei (fig. 2 – linia terenului natural. este recomandabil ca betonarea să se efectueze începând din vale spre versanţi. Pentru a se evita eventuala alunecare spre mijlocul văii a ploturilor turnate pe versanţi.umplerea fisurilor şi a golurilor pentru realizarea unui masiv omogen de rocă.. excavaţiile se execută cu încărcaturi reduse (200 g/gaura). În roci tari.. La barajele moderne s-a renunţat la aceasta dispoziţie. pentru a permite ulterior fixarea dispozitivelor de injectare. fără a depăşi 6 at. Aceasta operaţie are drept scop: . cu încărcături de 50 g/gaură. argile silicioase. Filoanele de argila şi faliile cu grosimi de 1 . Spălarea încetează când apa se scurge limpede.micşorarea permeabilităţii terenului şi deci reducerea infiltraţiilor de apă şi subpresiunilor exercitate de acestea. 20 m2 /gaura este frecvent adoptată. După prima spălare. 20 cm se curată de materialul alterat pe o adâncime de 1... se excavează porţiuni reduse. Injecţiile de consolidare se efectuează în găuri de foraje (fig. Când crăpăturile rocii sunt mari (peste 3 mm) găurile se execută cu ciocane perforatoare grele. la suprafaţă. c). eventual cu alternante de calcare sau gresii). adâncimea de injectare curent folosita este de circa 5 m (fig.realizau în trepte. Excavaţiile de finisaj au drept scop profilarea definitiva a fundaţiilor prin înlăturarea ultimului strat de roca. încărcările pe care aceasta le exercita şi structura geotectonică a fundaţiei. Fig. O atenţie deosebită se acordă injectării zonelor de fisuraţie intensă.. Injecţiile de legătură între beton şi roca se execută când roca de fundaţie este suficient de rezistentă şi nefisurată şi injecţiile de consolidare nu mai sunt necesare.realizarea unei legături solide şi etanşe a fundaţiilor cu stânca. sau. La suprafaţa terenului presiunea se limitează în general la 1 at.. a). Forajele se îndesesc în aceste sectoare. Este recomandabil ca injectarea să se facă după ce terenul de fundaţie a fost acoperit cu primele lamele de beton. suprafaţa de fundaţie se pregăteşte pentru betonare. sau în cazuri excepţionale. se provoacă desprinderi care pot compromite lucrarea. Tratarea fundaţiei După curăţirea suprafeţei de fundaţie se trece la tratarea zonelor fisurate şi a faliilor. de unde este transportat în halda de steril. în general slab fisurate. Valoarea presiunii de injectare se stabileşte în raport cu proprietăţile rocii şi grosimea stratului de beton de încărcare Presiunile uzuale sunt de 1. Ele se pot face fie lăsând în beton o tubaţie. ultimii decimetri înlăturându-se cu ciocanul de abataj. .5 şi 25 m2 suprafaţa de fundare/gaură de foraj.. .. ploturile situate la cote superioare pot rezema pe cele turnate la cote inferioare. prin fisuri. Procedând astfel. terenul de fundaţie se consolidează prin injectare cu suspensie de ciment. excavaţiile se execută în doua faze principale excavaţii grosiere şi excavaţii de finisaj. duse însă numai până în suprafaţa de fundaţie. cu grosimea în jur de 1. suprafaţa de fundaţie se curată îngrijit cu perii metalice şi se suflă apoi cu aer comprimat la o presiune de circa 4 at. În apropierea limitei acestei faze.. 4 m unele de altele (fig. Zonele fisurate se excavează suplimentar în conformitate cu indicaţiile geologice.

Etanşare în profunzime: a – dispoziţie în plan. înainte de betonare.. În funcţie de poziţia lor. 2 – voal de larg. Sub acţiunea presiunii interioare. Când roca de fundaţie are permeabilitate mare şi pierderile de apă devin inadmisibile. proporţional cu gradul de permeabilitate al rocii. a). Injecţii de legătură şi consolidare: a – schemă de dispunere.. 10 at). 2 – tubaţie sau foraj. consta din doi saci de cauciuc cuprinşi în cate două discuri metalice (fig. b – foraj de mică adâncime. 1 – voal frontal. Lucrări de etanşare Întrucât condiţiile naturale nu sunt întotdeauna favorabile realizării unei reţineri de apă perfect etanşe. la o presiune care depăşeşte valoarea presiunii ce se creează apoi în spaţiul dintre ei. 1 – foraj.. care se menţine 5.. . se prevăd operaţii de injectare în adâncime cu suspensie de ciment. Parametrii lucrărilor de injectare Amploarea lucrărilor de etanşare depinde în primul rând de permeabilitatea rocii de fundaţie. În zonele laterale operaţiile de injectare se efectuează de la suprafaţă sau din galerii care străbat amplasamentul.) Prin două conducte concentrice de alimentare se pun mai întâi sub presiune sacii. 32 .. în funcţie de importanta lucrării şi de situaţia geologică se execută un număr de foraje de explorare în care se fac probe de permeabilitate şi de injectare cu ciment (minimum 5 . b).10 foraje). Dispozitivul de încercare numit paker. Fig. În zona barajului injectarea se efectuează de obicei din galerii special prevăzute la piciorul amonte (fig. realizând voaluri sau perdele de etanşare. min.Fig. 3 – foraj pentru injecţii. 3 – cuib de pietriş. apa pătrunde prin fisuri. b – secţiune transversală. exprimată în unităţi Lugeon (1L = 1 l/m foraj. 4 – galerie de injecţii Extinderea voalului de larg şi amploarea lui depind de caracteristicile geologice şi de permeabilitate ale rocii din zona viitoarei cuvete. 5 – rost de lucru.. aceste voaluri se clasifică în frontale şi de larg (fig. . c – tubaţie pentru injecţii de legătură. 4 – rost transversal.10 min. Ca unitate de măsură s-a adoptat absorbţia specifică de apa. mai rar de pe versant.

Diametrele uzuale sunt de 46 . 66 mm. Obturatorul pakerului se plasează întotdeauna cu un tronson deplasat cu 0. distantele dintre foraje şi consumul de ciment estimat pe metru de foraj se pot determina din diagrame funcţie de natura rocii. 0. În versanţi. Procedee de injectare: a – pe tronsoane descendente. 5 – foraj. Fig. pe minimum 0. 2 – saci de cauciuc. mai rar doua. 8 foraje dispuse la aceleaşi distante şi injectate în acelaşi sistem cu cele prevăzute pentru execuţie. La majoritatea lucrărilor s-au aplicat trei etape..distanţele intre foraje şi numărul şirurilor de foraje se stabilesc în urma rezultatelor injecţiilor experimentale. cu valori mai mici în zonele permeabile. adâncimea. 2 – tronson injectat Operaţia de injectare a unui tronson se încheie atunci când se obţine refuz relativ. b).. Şirurile de foraje se aleg în număr de 1 sau 2 pentru baraje sub 50 m.. sau sunt afectate de fisuri verticale.legătura. . prin îndesirea forajelor de consolidare .. se stabilesc după cum urmează: .75) H retenţie..lungimea voalului se extinde de-a lungul întregii suprafeţe de fundare. forajul se spală activ. în orice caz.50 . 6 m. pentru barajele mai înalte în partea superioara. pe sita cu 4 900 ochiuri/cm2 şi maximum 2% pe sita cu 900 ochiuri/cm2.25 H retenţie. Injectarea se 33 .. Se recomanda ca forajele să fie executate prin carotare continua sau cu circulaţie inversa de apa spre a evita înfundarea fisurilor cu detritus şi a permite instalarea ulterioara a pakerului. în mai multe etape succesive. pentru a evita în timpul injectării comunicaţia între ele a suspensiei. Schema de principiu a pakerului: 1 – disc metalic. Este indicat ca distanta dintre forajele primei etape să depăşească 10 m.direcţia şi înclinarea forajelor se aleg astfel încât să intersecteze un număr cat mai mare din planurile de stratificaţie ale rocii de fundaţie. Când pereţii forajului se menţin fără pericolul de blocare a instalaţiei şi fisurile conduc suspensia de ciment spre tronsonul superior.. 3 – conductă de alimentare. sau invers.. Injectarea pe tronsoane descendente (fig.. in care se fac probe de permeabilitate. reducerea absorbţiei specifice sub o valoare de 2 l/m. fie sisteme mixte descendentascendente. sau în absenta încercărilor de cimentare. exprimata prin raportul apa/ciment se stabileşte în funcţie de absorbţia specifica. 1 – tronson de injectare. valori mai mari nefiind economice După terminarea execuţiei şi înainte de injectare. cât mai aproape de piciorul amonte şi la maximum 2. a) se aplica în roci care nu menţin pereţii forajului... Mai rar se prevede injectarea totala a lungimii forajului (numai la foraje de adâncime sub 5-8m). . fie a tronsoanelor ascendente. în acest fel fiecare tronson injectându-se de doua ori... Parametrii voalului de etanşare.Fig.5 .. Tehnologia lucrărilor de injectare Injectarea forajelor de pe acelaşi şir se efectuează alternativ.. 1 m peste tronsonul care se injectează. sunt indicate în tabel: H baraj Absorbţia admisibila <25 <5 25-50 <3 50-75 <2 >70 <1 Pentru studii preliminare. 4 – orificii. Absorbţiile specifice considerate admisibile.0 m de acesta.. Încercările de cimentare constau în executarea a 6 . Când zonele fisurate sau degradate sunt limitate. lungimea. la racordul voalului cu fundaţia se prevede de regula o îngroşare suplimentară a voalului.. cota inferioară a voalului se fixează la (0. care confirmă sistemul de injectare propus. Consistenta suspensiei de ciment. prin reducerea treptata a distantei dintre foraje Forajele etapei următoare se amplasează la mijlocul distantei dintre cele corespunzătoare etapei precedente. menţinând presiunea maxima de injectare timp de 30 min. Cimentul cu care se injectează este de obicei cimentul Portland normal. . b – pe tronsoane ascendente. înălţimea barajului şi absorbţia specifica de apa. Se prefera de obicei execuţia de foraje verticale. adică. voalul se prelungeşte în funcţie de condiţiile hidrogeologice şi tectonice şi. identificat prin profilele hidrogeologice Când roca impermeabilă se găseşte la adâncime mare. Intre acestea se forează sondaje de control. pentru îndepărtarea detritusului rămas. min. se aplica injectarea pe tronsoane ascendente (fig.adâncimea voalului se prevede de regulă până la nivelul rocilor impermeabile. Pentru injectare se poate aplica fie metoda tronsoanelor descendente. se folosesc metode combinate. Fineţea de măcinare admisibila este de maximum 10 % reziduu. . distanţa dintre foraje şi înclinarea lor. . Lungimea tronsoanelor se adopta în medie de 3 .. şi de 2 sau 3. circa 15 min. cu marca 300 sau 400.

U. În S. cu contur poligonal (fig.. Rosturile simple pot fi drepte (fig. se forează şi se încearcă sondaje de control. se aplicau pentru a obţine o legătură între ploturi şi prin aceasta. care se betonează la cel puţin un an de la turnarea ploturilor vecine. Elemente componente La un rost de dilataţie alcătuit în mod obişnuit se disting. care evacuează de obicei apele de infiltraţie. În rocile foarte permeabile se folosesc presiuni mici şi foarte mici. S-a dovedit insa ca fără a se executa o legătura intima. La toate barajele executate cu rosturi parţiale s-au produs fisuri în prelungirea rostului. Când absorbţia începe să scadă sensibil. Rosturile trebuie executate pe toata înălţimea barajului.... Normele spaniole impun o distanta maxima de 15 m.începe cu suspensie fluida care pătrunde cat mai adânc în fisurile fine.. Cele frânte. în compoziţia laptelui se pot introduce adaosuri care micşorează consumul de ciment: nisip. praf de piatra. cu diametrul de 10 . Ca indicaţie generala. Rosturile separa un baraj în ploturi independente care se pot deforma liber. 90 cm). zgura măcinată etc. 12 m. după aceeaşi succesiune ca la injectare. cenuşa. continuitatea nu este asigurata.. o siguranţa mai mare a barajului. corpul sau ar fi solicitat de tensiuni ce depăşesc posibilităţile de rezistenţă ale betonului şi s-ar produce fisurarea. În cazul rocilor cu fisuraţie redusă se adopta presiuni mari. pana de beton armat. unde: Po-presiunea admisibila pentru zona de suprafaţa. tola sau banda de etanşare. Rosturile drepte sunt folosite în special în cazul barajelor de greutate. În unele cazuri. iar spre versanţi să fie micşorata la 10 . Grand Coulee.. provocate în primul rând de contracţia betonului după axul barajului şi apoi de variaţiile de temperatura exterioare sau de tasările inegale ale terenului de fundaţie. cu pakerul. dispuse în general în zonele cele mai critice. în gaura de foraj se prevăd umpluturi de nisip monogranular sau filtre. de la 1 la 100 at. iar cele duble.. h. de pe un mal pe celalalt. Uneori se considera ca monolitizarea barajului prin injecţii este avantajoasa. k-coeficientul presiunii specifice de injectare t/m). pornind din amonte spre aval. după care se trece treptat la suspensii mai groase. Fisurile care au apărut în aceste ploturi de mari dimensiuni. sau prin foraje carotate de diametru mare (60 . Continuitatea care se realizează în acest caz. Distanta dintre forajele de drenaj trebuie să fie redusa pentru ca acţiunea lor asupra subpresiunilor să fie cit mai uniform repartizata. din galerii şi puţuri.). c). în timpul execuţiei sau în exploatare. Rosturile transversale şi longitudinale Sub acţiunea contracţiei şi a umflării betonului precum şi a variaţiilor de temperatura. integral sau pe un sector. Valorile maxime ale presiunii de injectare se determina funcţie de adâncimea tronsonului injectat şi de caracterul rocii. se diluează suspensia . nu este nici necesara şi nici esenţiala pentru un baraj de greutate. apar modificări de volum şi eforturi importante în zonele unde aceste sunt împiedicate. Gibson). majoritatea barajelor de greutate au rosturile injectate pe toata înălţimea (Detroit. se recomanda ca distanta dintre rosturi să nu depăşească 15 m. După terminarea programului de injectare. sau duble-lărgite. a) sau frânte (fig. Aceste eforturi. Capetele forajelor. obţinându-se refuzul la o consistenta fluida (a/c=5-3) Daca golurile sau fisurile rocii necesita o cantitate mare de material de injectare. Drenarea fundaţiei Daca exista posibilităţi ca apele de infiltraţie să pătrundă totuşi la talpa barajului se iau masuri de drenare şi colectare a acestora.adâncimea tronsonului injectat (distanţa cea mai scurta de la tronson la suprafaţa terenului). 30 m intre rosturile transversale este satisfăcătoare. iar cele americane şi japoneze de 15 . prin injectare cu suspensie de ciment. puţul de vizitare şi zona curenta a rostului (fig. mai ales daca debitul infiltrat este mare şi poate provoca degradări. în aval de cel care secundează perdeaua de etanşare. În prezent. pe 25.. sau în porţiunea inferioara. 34 .A. cu proeminente de forma dreptunghiulara sau trapezoidala. Absorbţiile admisibile sunt aceleaşi cu cele indicate la încercările de cimentare. pentru a asigura difuzarea maxima a suspensiei de ciment.30 % din înălţime (Hiwassee. Cea mai obişnuita soluţie consta din foraje de mica adâncime. Fontana). rosturile transversale pot fi simple-joantive.... se admite ca în cazul rocilor etanşe măsura cea mai eficace este drenajul. Probarea lor se face pe tronsoane izolate.. Presiunea de injectare variază în limite foarte largi. Cele mai rar aplicate sunt rosturile duble. Distanţa intre rosturi trebuie să fie cu atât mai redusa cu cât înălţimea barajului este mai mica. Valorile lui Po şi k sunt indicate tabelar funcţie de tipul de roca. Daca un baraj de greutate s-ar construi continuu. La lucrările importante se recomanda ca verificarea să se facă prin examinarea directa a rocii injectate. după terminarea injecţiilor de consolidare şi legătura.. După forma lor în plan. de la coronament pana la suprafaţa de fundaţie. cu care se umplu fisurile mijlocii şi mari. Distanta dintre rosturi La construcţia primelor baraje se considera ca o distanta de 20 . verticale sau înclinate. debuşează în galerii longitudinale de vizitare. executate în roca de fundaţie în spatele voalului. b).18 m. cu relaţia: Pmax = Po + kh. au infirmat aceste recomandări. pe când în cazul rocilor permeabile se impune execuţia voalului de etanşare.. 20 cm. De asemenea barajul Grande Dixence din Elveţia are rosturi injectate pe toata înălţimea. Un control şi mai eficace al subpresiunilor se poate realiza prin prevederea unui al doilea (si chiar al treilea) şir de foraje de drenaj. se atenuează în mare măsura prin prevederea de rosturi transversale.

Forma poligonală. joantive. . d. Uneori pana poate avea forma unei plăci trapezoidale (fig. 7 – scară. d). 2-44. evita distrugerea prin torsiune. 35 . 4 – tolă de etanşare din cupru. c – placă trapezoidală.Fig. 4 – pană de beton armat. a. 3 – placă de asfalt cu azbest. 9 – puţ drenant. pana sau placa se îmbracă în câteva straturi de carton bitumat sau pânză de iută bitumată. Fig. aceasta este însă mai puţin indicată când sunt posibile deplasări relative între ploturile adiacente care pot provoca torsionarea plăcii. 2 – umplutură de asfalt. armată puternic pe contur. Tipuri de rosturi la barajele de greutate: a – drepte. 2 – celochit. 3 – mastic bituminos. 1 – tolă de cupru. joantive. 5 – plăci de asfalt. b. Pana de beton armat se plasează chiar la parament. 11 – fire de cupru. 6 – pânză de iută bitumată. 8 – tencuială. b – poligonale. Pentru o buna etanşare. 6 – puţ de vizitare. 5 – vopsea de bitum. 1 – vopsea de bitum. Pene de etanşare: a. c – duble. având conturul astfel alcătuit încât să nu existe tendinţa de desprindere (fig. b. 10 – şapă bituminoasă.cu contur poligonal. c). 7 – mastic. lărgite.

rost simplu. la 160 . b – în formă de omega. c – cu contur poligonal.0 m şi se îmbina la faţa locului prin sudura cap la cap. Benzi de etanşare din PVC: a – tipuri de benzi. După o direcţie normală la aceste traiectorii acţionează eforturile principale minime. În ultima vreme. 4. sau din PVC. Probele de presiune.. Se livrează pe şantier în covoare de 10 . La încrucişări sau legături se utilizează elemente speciale (fig. 6 mm. cu aparate speciale.50 m şi lungimea de 3.75 . ( ). iar în lungul lor eforturile tangenţiale sunt nule. 1 – mastic bituminos. 20 m lungime. 30 at. În spaţiul cuprins între pana amonte şi puţul de vizitare. fără a suferi deteriorări în timpul execuţiei. otel inoxidabil şi mai rar din fier zincat). c).1.Etanşarea propriu-zisa a rostului se realizează prin tola de etanşare plasată la 1.. Ele se drenează şi se armează la capăt pentru a nu se extinde până 1a paramentul amonte.. Tolele metalice se confecţionează cu grosimea de 2 . a). c . Ea poate fi confecţionată din metal (cupru.). A. d – în formă de Z. Pentru îmbinare se foloseşte lipirea cap la cap. cu grosimi de 3 . 1. cu latura sau diametrul de 0. V. Notzli a propus să se prevadă de la început rosturi longitudinale. 1. Tole de etanşare metalice . Ele sunt absolut impermeabile.5 m de parament. pentru situaţii în cale elementele din amonte au cedat. de profile variate (fig. din cauciuc sintetic. plasata la interior..0 . 2 – umplutură asfaltică. Uneori se instalează în interiorul puţului un dispozitiv de etanşare de rezervă. pentru a face posibila circulaţia apelor de infiltraţie spre aval.. certifică perfecta lor comportare..comportarea la deplasări relative ale ploturilor. Rosturile longitudinale se orientează după traiectoriile eforturilor principale maxime. M sau Z. împiedicată de legătura cu roca de fundaţie (fig. rostul propriu-zis se umple cu material izolant. se utilizează în special benzile din material plastic. de secţiune pătrata sau circulară. .. Pentru a preveni acest fenomen F. constând din puţuri de câţiva decimetri diametru umplute cu masticuri bituminoase sau asfaltice. de regula PVC (fig.180 C. 2 – mastic bituminos. lăţimea de 0. placi de asfalt sau celochit. La unele baraje de mai mica importanţă se folosesc sisteme de etanşare mai simple şi mai ieftine.. Ondulaţia în forma de U.. Rosturi longitudinale Ploturile barajelor cu înălţimi care depăşesc 50 m sunt expuse şi unei fisuraţii orientate longitudinal. După tola sau banda de etanşare se recomandă să se prevadă un puţ de vizitare. slăbirea corpului barajului este minimă şi raţională din punct de vedere static.. 36 .). Fig... 3 mm. 1. aşezată uneori într-un put umplut cu mastic bituminos trebuie să permită deplasări între ploturi fără a se distruge tola... uşor de montat pe şantier.elemente de îmbinare în cruce şi în T.. Fig. de o mare durabilitate şi elasticitate şi aplicabile la o mare diversitate de lucrări. a – normală. panouri de pluta sau azbest. sau chiar cu argilă.0 . după axul barajului. Cauza acestor fenomene este tot contracţia betonului. depăşind 20. Tola se încastrează la betonare în cele doua ploturi adiacente (fig.80. Uneori materialul bituminos poate fi regenerat prin circulaţie de abur într-o conducta de metalica. Tolele în forma de Z nu se aplică decât în situaţii când nu sunt de aşteptat deplasări reciproce între ploturi.. Prin această dispoziţie. De la puţul de vizitare spre aval. b . 2). constituit din straturi de carton bitumat.20 m fig. se recomanda a lăsa rostul liber.

2. 30 cm. Pentru a se evita aceste fenomene se prevăd. Raportul dintre distanta intre tuburi 2a şi diametrul lor 2r trebuie să fie în jur de 2a/2r = 10).00m conducând apele spre puţuri de vizitare situate în rosturile de dilataţie. care să dreneze şi să evacueze apele de infiltraţie Fig. Ele creează de asemenea presiuni în pori. apele reţinute au tendinţa să se infiltreze prin corpul barajului spre aval. 3 – armătură. pentru a nu se înfunda cu diverse depuneri şi a putea fi uşor curăţate. Distanta b de la parament până la trebuie să crească cu adâncimea. Frontul tuburilor de dren Tuburile drenante se pot aşeza şi orizontal.Fig. reţele de tuburi poroase. 2. galerie de vizitare. b – profil longitudinal.. 1 – tuburi de drenaj. DISPOZITIVE DE DRENAJ Şl VIZITARE Scheme şi detalii constructive Sub acţiunea presiunii hidrostatice. 2 – tub de drenaj. degradându-l prin coroziune şi spălarea lentă a elementelor nelegate chimic (în special calcea). Se poate lua în jur de 1/10 din coloană de apă şi minim 2m. – secţiune transversală. în apropierea paramentului amonte. Reţea de drenaj (b. Barbellino): a. 37 .50. Apele de infiltraţie exercită o acţiune dăunătoare asupra betonului.galerie de picior La proiectarea unei reţele drenante se recomandă să se prevadă tuburi poroase cu diametrul de 20. Secţiunea lor este în acest caz semicirculară cu diametru de ~30 cm. Se consideră acceptabilă o infiltraţie specifică de 5-10 l/m2 pe zi pentru un baraj masiv. Reţeaua trebuie prelungită pană la coronament. cu efecte defavorabile din punct de vedere static... de obicei în planurile rosturilor la diferenţe de 1. Rosturi longitudinale într-un baraj de greutate: 1 – traseul rostului. 3.galerie de vizitare. Fig.

urmate în perioada de răcire de apariţia eforturilor de contracţie. Lărgimea unui rost poate atinge 3. Presiunea atmosferică din rosturi descarcă subpresiunile create de apele de infiltraţie în corpul şi fundaţia barajului. Dimensionarea se face pornind de la cele două criterii clasice de dimensionare: efort nul la piciorul amonte şi stabilitatea la alunecare pe talpa fundaţiei. Ele reprezintă o formă intermediară între barajele de greutate şi cele evidate.Reducerea subpresiunilor. Galeriilè sè prevăd în regiunea amonte a barajului. 38 . şi au avantajul reducerii subpresiunilor răcirea betoanelor şi posibilitatea de întreţinere şi supraveghere mai uşoară. în principiu. . Dimensiunile minime ale unei galerii obişnuite sunt de 1. 6 m de parament.. 2 .4. . barajele cu rosturi lărgite sunt alcătuite tot din ploturi de profil triunghiular. Subpresiunile se repartizează în sens longitudinal după o hiperbola. BARAJE CU ROSTURI LARGITE Barajele de greutate cu rosturi lărgite au apărut în urma preocupării de a îmbunătăţi comportarea statică şi economicitatea barajelor de greutate obişnuite. temperaturile se ridică în mai mică măsură decât în cazul barajelor obişnuite. prevăzute cu goluri intre ele.. Fig. Din cauza concentrărilor de eforturi care se produc. . ale căror rosturi de 1.1. la o distanţă de aproximativ 5 .. Barajele cu rosturi lărgite oferă posibilitate de a se vizita cu uşurinţă feţele laterale ale ploturilor componente. Galeria inferioară urmăreşte de obicei fundaţia barajului şi are dimensiuni mai mari 2.. Puţurile de vizitare se aşează de obicei în rosturile de dilataţie şi au dimensiuni mai reduse (diametre de ordinul a 0. La constatare unor eventuale fisuri periculoase. . în cazul barajelor de greutate obişnuite. pentru a permite locaţia forezei la operaţiunile de injectare a voalului de etanşare. iar în sens transversal după nişte parabole. Acţiune drenantă a rosturilor este mai eficientă în cazul barajelor cu rosturi lărgite. iar menţinerea în stare uscată a unei mari părţi din corpul barajului fereşte betonul de acţiunea apelor de infiltraţie şi a îngheţului. Spre deosebire de barajele de greutate clasice calculul se face pe un plot întreg. asigurată de rosturi. . Secţiunile transversale sunt foarte diferite ca forma. Prin acest fenomen siguranţa construcţiei creste. 2 cm sunt umplute de regulă cu material inert..Răcirea betoanelor. Repartiţia subpresiunilor la un baraj cu rosturi lărgite 1.supravegherea şi întreţinerea dispozitivelor de etanşare a rosturilor. Fig. iar în elevaţie la 20 . în cazul barajelor cu rosturi lărgite aceste fenomene sunt mult atenuate.instalarea aparatelor de măsură pentru supravegherea comportării barajului. 2 – beton de umplutură.Supravegherea şi întreţinerea. scopuri: . . se recomandă o uşoară armare a conturului.50 .5 m. 30 m. ele se execută chiar în corpul barajului.supravegherea comportării betoanelor .20 x 2. în cazuri speciale.si a gradului lor de fisuraţie. Galerii de drenaj şi vizitare. Galerii şi puţuri de vizitare Galeriile şi puţurile de vizitare se prevăd în corpurile barajelor în următoarele.00 x 3. accesul direct în rosturi facilitează lucrările de întreţinere şi consolidare.50-3.la barajul cu rosturi lărgite.0 m şi pot creste până la 2.6 mm..50 m.00 x 3.80. este mai greu de presupus că în lungul fetelor laterale ale ploturilor acţionează presiunea atmosferică. aceasta se realizează însă în cazul barajelor cu rosturi lărgite.20 m). deschiderea lor variind intre 2..În cazurile în care rosturile nu sunt umplute cu materiale izolante ele pot exercita o acţiune drenantă pentru apele de infiltraţie. .supravegherea reţelelor de drenaj şi evacuarea apelor de infiltraţie. realizate prin îndepărtarea fetelor laterale ale rosturilor..întreţinerea perdelelor de etanşare prin injecţii cu ciment. 1 – rigola. Din cauza răcirii naturale.. . Sunt cunoscute fenomenele exotermice care apar în primele zile după turnare.00 m. Din punct de vedere constructiv nu prezintă nici o complicaţie.la barajul de greutate obişnuit.

iar ce]e principale cu 5. determinarea înclinărilor. Din motive de execuţie..25%.. .15). în comparaţie cu un baraj de greutate obişnuit. este puternic influenţată de coeficientul de frecare statică f şi de coeficientul de evidare α. Prin comprimarea cu bare sau cabluri se poate înlocui în mod economic o parte din cantitatea de beton.Raportul dintre lăţimea unui rost şi lăţimea totală a unui plot (lungimea plotului) este notată cu α şi se numeşte coeficient de evidare.15%. pentru a-si asigura stabilitatea prin acţiunea greutăţii proprii în acelaşi timp însă. Din condiţia de efort nul:    2 k1  2 1   2γ b 1 3  1   1 2 f 2 k1   '  2 ' ' + −  + 2γ b λ 1 − 2 k 1  −  +γ b = 0  γ + k1 − γ b k3  − γ b λ 1 + k1   3  γ k3  f   γ k2 k 3  f   k2  γ k2    Din condiţia de stabilitate: λ= unde: 1 γ − λ 1 f (γ + k 1 ) fk 1 [ ] k1=γb’+mγα(1-β)-γbα(1-β)2 k2=1-α(1-β) k3=1-α(1-β)3 Pe baza calculelor numerice se întocmesc diagrame ptr. reducerea cantităţilor de lucrări la excavaţii şi cofraje precum şi prin scurtarea timpului de execuţie. 39 . BARAJE PRECOMPRIMATE Barajele de greutate obişnuite necesită mase mari de beton. Ca solicitări se consideră greutatea proprie. Se constată că: ... spre exemplu. capacitatea de rezistentă a betonului este slab utilizata. ea este de ordinul a 10% (neţinând seama de mărimea şi distribuţia reală a subpresiunilor). datorită eforturilor interioare reduse. presiunea orizontală şi verticală a apei şi subpresiunea care se consideră acoperitor că are valoarea amonte mγH şi 0 în aval.1.0. eforturile verticale sunt mai mari cu 10.înclinarea paramentului amonte fată de verticală λ1. raportul intre lăţimea totală a proeminentelor laterale (amonte + aval) şi baza blocului este notat cu β (pentru cazurile uzuale β=0.20.eforturile care acţionează la piciorul aval al barajului cresc cu coeficientul de evidare. relaţia dintre cele două înclinări λ1 şi λ nu este practic influenţată de coeficientul de evidare. La unele baraje s-a obţinut prin precomprimare aceeaşi forţă verticală la un preţ pe jumătate din cel al cantităţii de beton corespunzătoare. forţa fiind constantă pe toată înălţimea barajului.economia de beton creşte cu coeficientul de evidare şi cu coeficientul de frecare statica. Secţiunea mai zveltă a unui baraj precomprimat aduce în acelaşi timp economii prin reducerea subpresiunilor. . ea rezultă cu atât mai mare cu cât f este mai mic şi α mai mare. comprimarea se aplică la coronament... pentru α = 0.

asigurându-se apoi injectarea cu suspensie de ciment sub presiune. Baraje supraînălţate prin precomprimare. Au în schimb o stabilitate longitudinală mai slabă. iar unghiul la vârf în jur de 90°. constă în cimentarea în întregime a cablurilor. . constă în înglobarea cablurilor în bitum. este preferabil având în vedere ca: . cea mai mare parte a forjei de precomprimare se transferă rocii în zona iniţială a ancorajului. Contraforţii sunt independenţi iar elementele de retenţie sunt constituite din îngroşări ale contraforţilor sub forma unor capete masive = ciuperci. Don Martin.. Cablul se introduce în umplutura de mortar de la baza forajului. Pe lângă avantajele barajelor evidate. acest tip de baraj prezintă şi avantajul unor solicitări secundare mai mici datorate variaţiilor de temperatură şi înclinării versanţilor.ancorajele sunt de dimensiuni mai mici şi mai puţin pretenţioase.distrugerea prin coroziune a unui fir nu compromite capacitatea de rezistentă a cablului. vecin ancorajelor. ..b. Distanta dintre ancoraje depinde de forţa totală de precomprimare necesară pentru stabilitatea barajului. Adâncimea de ancorare Chiar atunci când cablul este legat de masivul de roca prin cimentare pe toată lungimea sa. 15 kg/cm2. Partea superioară a cablurilor se înglobează în blocuri de beton armat iar punerea sub tensiune se face prin intercalarea de prese plate. Forajele percutante asigură un contact mai bun la ancorare. 3 – blocuri de bazalt. Elemente constructive Forţa de precomprimare se poate exercita prin bare sau prin cabluri.. Pentru a se obţine o bună cimentare şi un raport redus apa/ciment. Pozarea de bare în puţuri excavate este costisitoare. pentru ca sistemul să fie static determinat.12000 kg/cm2). betonul se armează puternic pentru a se evita distrugerea datorată eforturilor locale foarte mari. 2 – zidărie de piatră. 6 – galerie de acces. Pentru a preciza această zona se acceptă ipoteza de formare a unor conuri de smulgere. 4 – cameră de ancoraj.rezistenţa la rupere a firelor trase la rece este mult mai mare decât a secţiunilor de mare diametru. iar distanta dintre ele să nu depăşească un sfert din înălţimea barajului Cablurile se pozează în foraje executate în beton şi roca. S-au numit la început baraje cu contraforţi ciupercă. care apar la contactul dintre betonul de ancoraj şi bitum. foarte utilizată în ultima vreme. care sunt surse potenţiale de cedare. iar apoi mortarul să se introducă în forajul plin cu apa. Sistemul este mai complicat fără şi nu oferă avantaje evidente putându-se aplică doar în situaţia în care există acces direct în zona de ancorare. 40 . prin procedee percutante sau rotative.. . A doua metodă. construite în Mexic de către Nötzli . în zona de la coronament. 1 – capul ancorajului. Protecţia prin cimentare are dezavantajul că nu mai permite retensionări ulterioare. pentru a reduce infiltraţiile.Fig. este bine ca forajul să se injecteze iniţial cu suspensie de ciment sub presiune. 5 – zonă cimentată. O metodă aproximativă de determinare a lungimii de ancorare stă în a admite un efort de lunecare pe pereţii forajului de 10. Protecţia cablurilor împotriva coroziunii care poate avea consecinţe grave comportarea barajului-se poate face pe două căi. Ea evită în acelaşi timp zonele periculoase din punctul de vedere al corodării. O prima metodă. aşa cum se poate întâmplă în cazul barelor. Un alt sistem de ancorare se bazează pe crearea unor butoni sau ancoraje metalice la partea inferioară a cablurilor . Ele se pot executa până la 10 cm diametru şi cu lungimi de până la 10 m. cu diametre de circa 5 mm. Ancorarea cablurilor în roca de fundaţie se face în mod curent prin cimentarea acestora în zona inferioară a forajului. BARAJE CU CONTRAFORŢI Primele realizări ale barajelor de acest tip datează din 1928. evitând înnădirile. Un procedeu pentru stabilirea adâncimii până la care trebuie coborât ancorajul se bazează pe ipoteza ca forţa de precomprimare trebuie echilibrată de greutatea de roca ce participă la transmiterea eforturilor. dar asigură un coeficient mare de siguranţă la smulgere. Sistemul cu cabluri compuse dintr-un număr mare de fire de mare rezistenta (10. Ca regulă generală se caută ca pe un plot să existe două ancoraje. care au vârful plasat la partea inferioară a ancorajului.flexibilitatea cablurilor permite manevrarea lor la lungime totală. prin injecţii cu mortar de ciment.

conturul ciupercii este poligonal. În general nu se prevăd legături între contraforţi decât ocazional în zone seismice. 2 – rost dilataţie. 1 – vută.1.5m. rezistente. Dimensiunile pentru H< 40m L=9-12 m.Spania. H=49. pentru simplificare. se face pentru un plot întreg. H=133m Baraje construite la noi: Secul (pe Bârzava). b – îngroşarea capetelor amonte. Datorită eforturilor mai mari transmise fundaţiei necesită terenuri stâncoase.5 (1 980) La acest baraj s-au folosit elemente prefabricate cu rol de cofraj.7. H> 40m L=9-15-18 m. contrafort diamant. 1964 (Baia mare) Poiana Uzului (Uz) H=80. Se foloseşte o schemă simp1ificată: 41 . 1972 cel mai înalt de acest tip construit în România asigură alimentarea cu apă a Oneştiului.Baraj cu contraforti-ciupercă: a – elevaţie şi secţiune orizontală.9-1. Coeficientul de evidare α=0. Calculul Barajelor cu contraforţi ciupercă l)Dimensionarea determinarea înclinării paramentelor pentru o înălţime H dată. Cel mai îna1t baraj cu contraforţi este Alcantara . Economia de beton realizată este de cca. contraforţii sunt îngroşaţi la bază realizându-se un radier general de rezemare. Baraj Poiana Uzului –sectiuni caracteristice Lestarea contrafortilor Gura Râu lui (Cibin) H=73. iar forma se stabileşte astfel încât sub acţiunea presiunii apei în ciupercă să nu apară decât eforturi de compresiune. Profilul ciupercii este circular.5-0. H=38m terminat în 1963 (lângă Reşiţa) Stramtori (Firiza). Datorită terenului de fundaţie mai slab. Raportul H/B=0. 3 – etanşare. 3040% faţă de barajele de greutate. În prezent.5m.

Se face cu relaţia compresiunii excentrice ţinând seama de caracteristicile reale ale secţiunilor. Se observă că λ1 este puternic influenţat de f şi α. fiind supra-înălţat în mai multe etape până în anul 1887. Ariel.1 -0. Marèges în Franţa. In anul 1921 intra în funcţiune barajul Montsalvens in Elveţia. λ1. se comporta şi astăzi în mod satisfăcător. Po.α= coeficient de evidare cu valori între 0. 2) Calculul eforturilor în secţiuni orizontale. Couesque (Franţa). când a atins înălţimea de 40 m. In anul 1849 se construieşte în Franţa barajul Zola. Concepţia constructiva este foarte asemănătoare la cele trei baraje (ex. Printre acestea se pot cita Seminoe (S U. odată cu dezvoltarea metodelor de calcul. 374 vol 1. Primul cunoscut în Europa este barajul Ponte Alto din Italia. Tignes. înalt de 55 m.). Santa Giustina. Barajele arcuite cu dubla curbura sau in cupola apar mai frecvent după anul 1945. Mauvoisin (Elvetia). Ele sunt realizate după proiectele inginerului 0.5-0. Vaion (Italia).7. av BARAJE IN ARC Istoric Dintre toate tipurile de baraje. Rossens. construcţia barajelor arcuite se intensifica. construit din zidărie de piatra. primul baraj modern de acest tip din Europa. Expresiile ptr. Bourça (Portugalia). Drossen (Austria) etc. Almenara (Spania). Incze din Aachen sau ale urmaşilor săi. iar in perioada 1920-1930.15 Condiţiile pentru determinarea înclinărilor λ1. λ1 este cu atât mai mare cu cât f este mai mic şi α mai mare. Primele baraje arcuite construite la noi in tara sunt: Risca Sadu II Valiug Risca mica Sadu-Sibiu Birzava H=21m 14 1907 27 1906 1909 Aceste baraje.U. Intre anii 1900-1915 numărul barajelor arcuite creste. λ Prişcu pag. Dacă α=0 diagramele devin valabile pentru cazul baraj de greutate obişnuit. λ sunt: l)σz(amonte) = 0 (eforturi de compresiune pe toata talpa barajului) şi 2) k = fΣV/H = 1 (stabilitatea la alunecare) Încărcări: G = greutatea proprie. fost într-adevăr conceput sa acţioneze ca un baraj arcuit.A. Cabril. Lumiei. S = subpresiunea acţionând doar la nivelul plăcii amonte.. λ este mai puţin inf1uenţat de α şi f dar într-o măsură mai mare decât la barajele evidate. σz = ∑ + V A ∑M Wam. construite numai în scopuri energetice. în S. Moiry. Diablo. barajele arcuite au apărut cel mai târziu. Pv. Montejaque in Spania. Date statistice În prezent exista peste 600 de baraje arcuite în funcţiune. După el urmează barajele Pacoima.A. datorita marii dezvoltări pe care o iau amenajările hidroelectrice. β= 0. iar in 1884 barajul american Bear Valley. Limberg. Se pare ca acest baraj. Construcţia lui a început în anul 1611. Valiug) 42 .

. . se deosebesc baraje: de greutate in arc .După raportul H2/Br = Hλr.5 < L/H < 3. H2/Br... Barajul Văliug Barajele sunt construite din zidărie de piatra cu mortar.. în arc.. Paramentul amonte este etanşat printr-o sapa de mortar gras... încastrate la baza în roca de fundaţie....Fig. criteriile pe baza cărora acestea se pot clasifica sunt rapoartele: L/H... H2/Br > 8 Acest raport joaca un rol important la calculul barajelor după metoda rezervorului... coeficientul de îndrăzneala se mai poate exprima sub 43 ... şi dintr-o serie de arce orizontale.. La Valiug..L/H < 1.. intre lungimea coardei la coronament şi înălţimea barajului se deosebesc: de greutate in arc. 2 – console verticale..5 < H2/Br < 8 în arc . încastrate în versanţi: Fig...... 4 – contur fundaţie Daca sarcinile sunt preluate in mai mare măsură după verticala... pentru a opri pătrunderea apei sub piciorul amonte........... Observând ca raportul V/LdH conduce la noţiunea de grosime medie. . 3 – arce orizontale... 1.Împărţirea în arce şi console a unui baraj în arc: 1 – consola maestră....5.. între pătratul înălţimii şi produsul dintre lăţimea la baza şi raza de curbura la coronament. L2d H2/V..Coeficientul de îndrăzneala Ld2H2/V este definit de raportul între produsul pătratelor lungimii desfăşurate la coronament şi al înălţimii şi volumul barajului. După diverşi autori. barajul este de tipul in arc.. aceasta zona este acoperita de o prisma de argila... . care la rândul ei este protejata de un strat de torcret armat..După raportul L/H...... situata în apropierea paramentului... Criterii de clasificare O delimitare precisa intre cele doua tipuri de baraje arcuite este dificila. Apele care se pot infiltra sunt drenate printr-o reţea de tuburi verticale. daca sarcinile sunt preluate în principal după orizontala... un baraj arcuit transmite sarcinile la care este supus atât după verticala cit şi după orizontala.. barajul este de tipul de greutate in arc. protejata de un strat de umplutura obişnuita. de câţiva centimetri grosime..... Clasificare Spre deosebire de un baraj de greutate... Se considera ca barajul este constituit dintr-o serie de console verticale.......5.0.

poate duce la cedarea ansamblului baraj fundaţie. brecifieri. Daca nu se dispune de toate elementele caracteristice ale fundaţiei. galerii şi foraje. prin intermediul cărora se determina adâncimea rocii de fundare şi eventualele accidente geologice (falii. bazata pe un mecanism necunoscut. În cazul barajelor arcuite relieful văii are o influenţa deosebită asupra modului în care se trasează barajul şi ca urmare asupra formei şi dimensiunilor lui. Condiţii geologice Calităţile rocii de fundaţie: Datorita dimensiunilor mai reduse şi sarcinilor unitare mai mari pe care barajele arcuite le transmit terenului.forma LdH/tm adică raportul dintre suprafaţa dreptunghiulara LdH şi grosimea medie a barajului tm Cu cât aceasta cifra este mai mare.5. cu atât mai avantajoasa va fi comportarea barajului. monolite şi ne deformabile sub sarcina. (Ex. cu raportul α = L/H sub 1. Siguranţa şi economicitatea lucrării depind în mare măsura de cunoaşterea exacta a naturii petrografice şi a tectonicii rocii. barajul Malpasset. Un rol deosebit îl au caracteristicile geotehnice ale terenului de fundaţie. Cu cît arcele componente ale barajului ataca terenul sub ungbiuri mai apropiate de 90°. proprietăţile fizico-mecanice ale rocilor pot fi îmbunătăţite prin lucrări de consolidare. Chiar daca aceste condiţii nu sunt suficient de favorabile. 44 . pentru a se prevedea din timp efetul lacului asupra versanţilor şi a stabili eventualele masuri de reducerea pierderilor prin infiltraţii. etanşe şi ne degradabile în contact cu apa.5 sunt favorabile pentru înscrierea de baraje în arc. iar eventualele evazări prea mari sunt compensate prin culei masive. În natura nu toate văile sunt simetrice. tranşee. acestea determinând forma în spaţiu şi dimensiunile barajului. În ceea ce priveşte orientarea liniilor de nivel. Proiectarea unui baraj arcuit trebuie începută numai după o temeinica cunoaştere a structurii geologice a amplasamentului. Tendinţa actuala este de a adapta structura barajului la morfologia oricât de diversa a văii. care de asemenea oferă posibilităţi pentru aceste baraje. renunţându-se la elementele masive de tipul culeilor pentru preluarea împingerilor orizontale şi simetrizarea văii. construit în anul 1954). Totodată. se face şi recunoaşterea geologica a cuvetei viitorului lac de acumulare. pe un contur de fundaţie simetric. lucrarea proiectata este ne legata de teren şi în consecinţa slaba conlucrare. fundaţiile pot fi astfel profilate în adâncime încât ortogonalitatea sa fie respectata. situaţia cea mai favorabila este aceea în care ele prezintă o divergenta spre amonte. Rocile din care sunt alcătuiţi versanţii şi fundul văii trebuie şi fie rezistente. în general. O rezemare continua. se poate realiza cu ajutorul rostului perimetral. Urmează apoi defileurile cu α < 3. văile în forma de chei. Aceste calităţi sunt în general îndeplinite de rocile eruptive şi metamorfice ne degradate şi de cele sedimentare de buna calitate. cu atât barajul poate fi considerat mai îndrăzneţ. puţuri. condiţiile geologice necesare pentru construcţia lor sunt mult mai pretenţioase. alunecări). a gradului ei de alterare ca şi a caracteristicilor ei fizico-mecanice. în acest caz proeminentele stâncoase sunt înlăturate prin excavaţii. În funcţie de condiţiile locale se executa decapări. Condiţii morfologice. Chiar daca intersecţia cu suprafaţa terenului se face sub unghiuri ascuţite. Insuficienta studiilor geologice şi geotehnice poate duce la accidente grave pentru baraje aparent bine concepute.

solicitat de o sarcina uniform distribuita şi normala pe axul sau (presiunea hidrostatica). care serveşte la trasarea şi definirea formei geometrice a barajului.. b = 0. se expun în continuare. ci încastrate elastici în versant. după o lege oarecare.010 (2R + H). Forma în plan a arcelor componente ale unui baraj arcuit se alege astfel încât aceasta sa conducă la un optim static şi economic. Considerând arcul simplu rezemat. sa se determine unghiul la centru 2α astfel încât suprafaţa orizontala a arcului sa fie minima. Ecuaţia de mai sus reprezintă un cerc cu coordonatele centrului: xo = l yo = -l ctg α si cu raza: r = l(1 + ctg2α)0. Jorgensen a rezolvat următoarea problema: fiind dat efortul maxim de compresiune σ=Ν/Α=p r /n (după formula cazanelor). Aceasta secţiune. Determinarea unghiului la centru În legătura cu unghiul la centru al unui arc solicitat de presiunea hidrostatica L. La proiectarea unui baraj este util a se cunoaşte secţiunile maestre ale unor baraje executate în condiţii geologice şi morfologice similare. Din punct de vedere static. pentru dimensiunile preliminare se pot utiliza o serie de recomandări rezultate pe baza prelucrării statistice a elementelor caracteristice ale unor baraje executate. pe baza cărora se determina aceasta forma. Criteriile cu caracter aproximativ. Dimensiuni preliminare Deşi secţiunea maestră a barajului se definitivează în urma unor etape de trasări şi verificări statice succesive.020 Ld. .5 py2.5px2 -0.1/2 py2 x2 + y2 – 2lx + 2lctg αy = 0. poarta denumirea de secţiune maestră sau secţiune centrala.Secţiunea maestră Pentru un baraj arcuit este caracteristica secţiunea transversala prin planul în care înălţimea barajului este maxima.. B = (0.1/2 px2 .100) Ld. în care H este înălţimea barajului în m. reacţiunile de la reazeme se pot determina printr-un poligon de forte: V = pl şi H = Vctg α = pl ctg α. ea crescând de la cheie spre naşteri. Grosimea la baza este legata în general de deschiderea văii sau de desfăşurata arcului de coronament. sau: M = plx-pl ctg αy. L lăţimea văii sau coarda barajului în m. Cu notaţiile din figura. cu grosimea variind pe înălţime după o lege analitica.5 Forma circulara reprezintă o soluţie aproximativa a problemei.mai sunt şi alte încărcări care solicita arcele.în realitate arcele componente nu sunt simplu rezemate.y rezulta: M = Vx-Hy-0. grosimea arcelor nu este constanta. conform relaţiilor: B = 0.adeseori. deoarece: .012 (Ld + H). iar R este raza medie a coronamentului în m. 0. în afara de presiunea hidrostatica . Prin analogie cu acestea se poate admite o secţiune maestră cu ajutorul căreia se efectuează o prima trasare a unui baraj . Se recomanda ca secţiunea aleasa sa aibă o forma continua. suprafaţa arcului S se poate scrie 45 . Grosimea la coronament se poate estima cu una din relaţiile: b = 0. Ld lungimea desfăşurata a coronamentului în m. b = 0. b = 0.100 L. Prin încercări de înscriere în teren şi verificări statice succesive se poate ajunge la forma optima.030 R. Scriind momentul încovoietor într-o secţiune curenta de coordonate x. trebuie găsita forma de coincidenţă a unui arc.075 .

Unghiurile la centru pentru fiecare arc se obţin unind aceste puncte de intersecţie cu centrul corespunzător.2αcosα = 0 sau: tg α = 2α cu soluţia 2α=133o34' Unghiul la centru optim Ţinând cont de condiţiile reale de rezemare. Arce cu nasteri îngroşate Arcele de grosime constanta. studiate până în prezent. Trasarea barajelor în arc Pentru trasarea barajelor în arc se folosesc planuri de situaţie la scara 1/500 sau 1/200 cu curbe de nivel cu echidistanţa de 1 . se obisnuieste sa se îngroaşe arcele spre naşteri. b — secţiune transversală. Barajele cilindrice sunt deci baraje cu rază constantă. 1 — secţiune maestră. Funcţie de configuraţia văii s-au mai realizat arce în mâner de cos. respecta în mod sistematic acest principiu. 2 — axă de rotaţie. unghiul la centru economic variază intre 150 şi 180°. 30% mai groase decât cele de la cheie.. în cazul văilor dreptunghiulare unghiul la centru rămâne aproape constant. Secţiunile din zona naşterilor devin cu 15 . Trasarea barajului se face prin rotirea secţiunii maestre în jurul unei axe verticale urmărindu-se ca arcul de coronament să se înscrie asfel încât să intersecteze curbele de nivel sub un unghi cât mai apropiat de 90° iar unghiul la centru să fie cât mai mare.5 m. Linia de intersecţie cu terenul se obţine unind punctele de intersecţie ale arcelor cu liniile de nivel. Barajele cilindrice . Celelalte arce se trasează din acelaşi centru însă pornesc de la curbele respective de nivel. 46 . sunt adecvate pentru barajele de înaltime mica sau medie. pentru a echilibra eforturile de la naşteri şi a realiza o încărcare moderata a fundaţiilor. Arcele de pe paramentul aval se trasează din aceleaşi centre ţinând seama de grosimile d1 . Doar barajele în bolţi multiple. rezemate pe contraforţi.dn . Cu toate acestea sunt rare cazurile în care barajele arcuite s-au putut construi cu asemenea unghiuri la centru. Trasarea unui baraj cilindric: a — vedere în plan. Paramentul amonte este vertical. Deschiderile unghiulare mari conduc în acelaşi timp şi la o comportare statica mai favorabila. eliminând eforturile de tensiune. Aceste a se folosesc în cazul văilor de formă triunghiulară sau parabolică şi elimină dezavantajul barajelor cilindrice de micşorare a unghiului la centru spre partea inferioară. Barajele izogone sunt baraje cu unghi la centru constant. Barajele cilindrice se folosesc în cazul văilor de formă dreptunghiulară sau apropiate de această formă.S=2α r n n=pr/σ S=2α pr2 / σ dar r=l/sin α rezulta S=2 α p prin derivare în raport cu α se obţine: l2 α =C σ sin 2 α sin 2 α ds sin 2 α − 2α sin α cosα =C dα sin 2 α anuland numaratorul: sinα . Barajele izogone. Secţiunea maestră a barajului se determină pe baza unor calcule aproximative şi are forma trapezoidală.. parabolice sau alte forme de curbura variabile. La barajele înalte.

vedere în plan. urmărind să se utilizeze efectul greutăţii apei din amonte şi să asigure un atac convenabil al versanţilor. 1 .unghi la centru maxim şi intersecţia cu curbele de nivel sub unghi cât mai apropiat de 90° . zona injectată capătă caracter de monolit. Multe dintre barajele arcuite moderne au o formă plonjată spre aval. separate prin rosturi lărgite care se betonează ulterior. . Baraje cu unghiuri la centru şi raze variabile. Greutatea proprie are un rol important mai ales la barajele de greutate în arc. .se trasează arcul de coronament urmărindu-se aceleaşi cerinţe: . unde contracţia după turnare face ca rosturile verticale dintre ploturi să fie deschise în marea majoritate a cazurilor. micşorându-se razele cu grosimile corespunzătoare.linia centrelor de rotaţie. Când barajul se construieşte din ploturi independente. Forţele care acţionează asupra barajelor în arc Solicitările interioare şi exterioare care acţionează asupra unui baraj în arc sunt în general identice cu cele care acţionează asupra barajelor de greutate. 2 — linia centrelor de rotaţie.se adoptă o secţiune maestră prin analogie cu alte lucrări executate în condiţii geologice şi morfologice similare.după înscrierea arcului de coronament cu unghi la centru cât nai mare se trasează arcul de la cota următoare prin trei puncte cunoscute (doua sunt intersecţiile amonte ale arcului de coronament cu curbele de nivel iar al treilea rezultă din secţiunea maestră).axul secţiunii maestre se găseşte în zona centrală a văii.Trasarea unui baraj izogon: a — vedere în plan. Trasarea se face astfel: . Acest fenomen nu trebuie neglijat în calcul. pe toată înălţimea sau de la un anumit nivel.secţiune maestră. 1 — secţiune maestră. Întrucât execuţia barajelor izogone este pretenţioasă se preferă barajele cu unghiuri la centru şi raze variabile. există timp suficient pentru producerea deformaţiilor sub efectul greutăţii proprii numai după verticală. Eforturile corespunzătoare se determină considerând că greutatea proprie se atribuie exclusiv consolelor. Trasarea unui baraj cu unghiuri la centru şi raze variabile: a . Trasarea arcelor de cerc corespunzătoare paramentului aval se face din aceleaşi centre rezultate la trasarea paramentului amonte. Greutatea proprie a părţii de baraj betonată ulterior injectării este preluată în zona injectată atât de console cît şi de arce. Unind punctele obţinute rezultă conturul paramentului amonte şi conturul amonte al secţiunii maestre. etc. . b\—secţiune transversală. b . La fel se poate proceda şi în cazul barajelor cilindrice sau foarte apropiate de o formă cilindrică. grosimea acesteia stabilindu-se prin calcule aproximative. Dacă programul de execuţie prevede injectarea unora dintre câmpurile inferioare în timpul betonării. 2 . Trasarea: . Ea echilibrează tensiunile create de presiunea hidrostatică şi de celelalte sarcini.arcul de la cota următoare se trasează astfel încât să treacă prin punctele de intersecţie ale arcului precedent cu curbele de nivel de la această cotă şi să aibă acelaşi unghi la centru 2α. Se determină prin calcule aproximative grosimile secţiunii maestre la cote diferite şi se trasează conturul paramentului aval şi conturul aval al secţiunii maestre.secţiune transversală.se procedează analog şi pentru celelalte arce ale paramentului amonte. Tendinţa de deformaţie spre aval face ca rosturile verticale să nu 47 .

care se propagă pe adâncimi de ordinul metrilor. multe baraje nu se mai realizează cu rosturi plane radiale. Dacă se ia în consideraţie comportarea de ansamblu a structurii. arcele superioare se supraîncarcă. producând variaţii de temperatură ale betonului. chiar în cazul barajelor plonjante spre aval. cu multiple legături. uşurând consolele. corespunzător momentului injectării. Ea se repartizează la rândul ei arcelor şi consolelor. Când temperatura mediului exterior variază în funcţie de factorii climatici. Ea acţionează normal pe paramentul amonte. betoanele au o anumită temperatură . Subpresiunea Supresiunea şi presiunea în pori. compensând contracţia. Împingerea gheţii Împingerea gheţii. In cazul barajelor cu curbură verticală pronunţată nu trebuie neglijată nici componenta verticală a presiunii hidrostatice. Modul de preluare a greutăţii proprii. au fost examinate şi evaluate în capitolul referitor la barajele de greutate. provocând eforturi suplimentare de compresiune şi tensiune. sau elicoidale. Prin betonarea şi injectarea cu suspensie de ciment a rosturilor dintre ploturi barajul devine o structură monolită. In mod obişnuit. hidrostatică şi greutatea. respectiv prin corpul barajului. Corpul barajului. Pe de altă parte. În cazul unei curburi verticale mai accentuate. umflarea este provocată de expansiunea betonului îmbibat cu apă şi provoacă fenomene de compresiune. nu se ia în considerare decât în cazuri cu totul speciale. ţinând seama de interacţiunea completă dintre arce şi console. pe când la celelalte. fiind împiedicat să se deformeze. Starea de efort care se produce este o consecinţă a faptului că un baraj arcuit este o structură hiperstatică. subpresiunea nu se ia în considerare la calculul unui 1araj arcuit.mai fie deschise în timpul execuţiei. iar. Dimensiunile transversale fiind reduse. aportul elementelor orizontale în preluarea ei având un rol tot atât de însemnat. Ele joacă rolul unui reazem elastic şi. Presiunea hidrostatică Presiunea apei este forţa principală care acţionează asupra unui baraj arcuit. Diagrama de presiune orizontală este alcătuită din două părţi: o parte care revine consolei fictive şi o altă parte care revine arcelor componente situate la diverse cote (barajul se consideră alcătuit din arce orizontale şi console verticale). Când există apă în aval. greutatea se transmite aproape integral în zona albiei. La primele. Barajul este cu atât mai sensibil la solicitări termice cu cît dimensiunile lui sunt mai reduse. la care nu sunt posibile deformaţii libere. Variaţiile de temperatură Variaţiile de temperatură ale mediului exterior au efecte importante asupra barajelor arcuite. Repartiţia greutăţii proprii este în aceste cazuri mult diferită de cea rezultată în ipoteza ploturilor independente. Pentru barajele arcuite. fiind în general favorabilă. cea mai mare parte a greutăţii proprii este transmisă la versanţii. aceste solicitări nu au aceeaşi importanţă. în care caz ploturile nu mai acţionează independent până la injectare. după principiile cunoscute din hidrostatică. Deoarece variaţiile zilnice de temperatură nu se propagă decât pe o adâncime de circa 30 cm de la paramente. variaţiile de temperatură ale mediilor exterioare se propagă în baraj. Din cauza rigidităţii lor. Contracţia şi umflarea betonului Sunt efecte contrare. este pus în stare de efort. cu redane. rosturile fiind rotite. partea principală fiind însă preluată de console.temperatura de injectare. contracţia este provocată de răcirea betonului şi provoacă fenomene de întindere. presiunea hidrostatică este preluată atât de arce şi console cît şi prin torsiune. din această cauză. este diferit în cazul văilor înguste faţă de cazul văilor largi. va varia cu o anumită întârziere şi temperatura betonului faţă de temperatura de închidere a rosturilor. proprie. În calcul cele două fenomene se asimilează cu o scădere respectiv cu o creştere de temperatură. a cărei evaluare este cunoscută de asemenea. se consideră şi efectul acesteia. consolele se deformează deasupra punctului N ca şi când ar fi împinse dinspre aval spre amonte. Repartiţia presiunii hidrostatice. create de apele care se infiltrează prin suprafaţa de fundaţie. presiunea hidrostatică are componente orizontale şi verticale atât în amonte cît şi în aval. Solicitări din pres. în calculele statice nu se iau în considerare decât variaţiile lunare. Calculul barajelor în arc 48 . ele fiind preluate de o structură care acţionează în spaţiu şi nu numai în planuri verticale. Punctul N se găseşte la o adâncime egală cu aproximativ a treia parte din înălţimea barajului.

Arcul este rigid încastrat la naşteri. La fel se distribuie şi presiunile normale pe extrados provenite din echivalarea solicitărilor termice. provenită din repartiţia sarcinii totale de la cota respectivă. sarcina hidrostatică se împarte între arce şi console. sau la cele care prezintă o uşoară asimetrie. punând condiţia ca în secţiunea maestră deplasările radiale din punctele comune să fie egale. determinată în secţiunea maestră. Rezultă că arcele analizate sunt încărcate cu o sarcină constantă pe extrados. Schema de calcul pt arcul dublu incastrat Metoda egalării deplasărilor în secţiunea maestră În cadrul acestei metode. Ipoteza admisă consideră că repartiţia unei presiuni continue de orice tip. arcul solicitat de forţele de inerţie ale masei de apă cu o distribuţie cosinusoidală. Consideră barajul alcătuit din arce orizontale suprapuse care acţionează independent. variaţii de temperatură. acceleraţia cutremurului orientata aval – amonte. Încărcări: presiunea hidrostatică. 49 . triplu static ne determinat.Metoda arcelor de grosime constantă. Metoda se aplică cu suficientă exactitate la barajele simetrice în raport cu secţiunea maestră. se menţine şi în celelalte secţiuni verticale.

Se evita folosirea diafragmelor. cu greutăţ volumetrice şi rezistente la ruperi ă greutăţi volumetr ăţi importante. lem ătuit lemn. metal. ul Barajele de anrocamente au corpul realizat exclusiv din anrocamente. b–de zidărie uscată. din beton armat. cu rosturi întreţesute. acest ultim ş ă ământ. ă ă ă ş ţ . ecran beton asfaltic. materiale plastice. deluviu de panta. lemn. 114 m. Etanş Etanşarea corpului barajelor de anrocamente se realizează de şarea realizea obicei cu ecrane. dedesubt se ă ă ţ ţie ă ă ţ ţ ţie. ă ământ. ă ă. ă ş ă Condiţii de amplasare – Condi geologice Condiţii Un baraj de piatră transmite terenului de fundaţ eforturi mai mici decât un baraj de beton de înălţime egală. cu nucleu înclinat Canada. care pot fi folosite ca anrocamente. beton. cu ecran din beton Portugalia. parţial şi ţ . parţial ţial ş parţ ţ ă tip de baraj. în care caz poarta denumirea de şare diafragma. Vidra– Lotru. Acesta trebuie să aibă o bună legătură cu terenul de fundaţie astfel încât să fie împiedicată infiltraţia apei prin terenul de fundaţie. Râul Mare – Retezat H=173 m. 2 – zidărie. Poiana Mă ă Mărului H=173 m. are – stratul–suport pentru ecran. beton bituminos. Condiţiile impuse pietrei. 121 m. mai rar nuclee. Terenul de fundaţ trebuie să asigure tasări reduse ş stabilitate sub acţiunea sarcinilor transmise de baraj. face trecerea de la barajele de piatra la cele de pă pământ. 56 m. beton bituminos. cu corpul executat parţ din piatra. Pentru buna rezemare a ecranului. dar se consideră ca un tip de baraj de piatra întrucât aceasta ă reprezintă de obicei partea principală din corpul barajului. ă ă Fig.baraje de anrocamente şi zidărie. armat. sau poate fi ă ăţ ăţi plastice alcătuit din materiale rigide ca: beton. Exemplificări Mira Greek –Canada. care a rol de etanşare. Tipuri de baraje de piatră: a – de anrocamente. deoarece acestea se adaptează mai greu cu deformaţiile lucrărilor de anrocamente. vol. de obicei la mijloc. 32E6 mc. H16 m. sau pe paramentul amonte al corpului. Aceste condiţii sunt satisfăcute în primul rând de terenurile stâncoase. H=235m. Un profil transversal tip a1 unui baraj de anrocamente cu ec ă ţ ărilor ecran (masca) cuprinde următoarele zone: – ecranul. beton armat. În general s–a considerat că rocile indicate sunt cele dure. Ca urmare. Valea de Peşti – Jiu. vol 14E6 mc. 3 – pământ. denumit şi mixt. El se realizează din nisip şi pietriş cu dimensiunile ă ă ă ă ş granulelor crescătoare în sensul curgerii apei. bine eşalonată. cu corpul executat parţ din anrocamente ş parţial din zidărie ş ărie. de obicei sub forma de anrocamente şi parţial din pământ. ţă.Baraje de piatră Baraje de piatră fac parte din categoria barajelor din materiale locale. suport zidărie – prismul de rezistenţă. La noi: primul Sadu – Gorj . Siriu. . Acestea se execută din materiale aflate în imediata apropiere a ă ă amplasamentului. Barajele din materiale locale se pot executa din piatră sau pământ. şuri. O serie de baraje s–au realizat însă cu materiale cu rezistenţe la compresiune mult inferioare acestora. grohotişuri. ş ă (a nisipuri argiloase) pot îndeplini simultan ambele funcţ ) funcţii Corpul barajelor de piatră se poate realiza din: ă . format din zidă uscata sau anrocamente puse în opera îngrijit. fundaţie ţ ă ă şi ţ ţiunea sarcini permeabilitate redusă şi rezistenţă ridicată la acţ ăş ţă acţiunea apelor de infiltraţie. Ele sunt alcătuite dintr-o prismă de rezistenţă care preia o ţă presiunea apei şi o transmite la teren şi un element de etanş ş ş etanşare care asigură impermeabilitatea barajului. torcret metal. Elementul de etanşare al unui baraj de piatra poate fi dispus în interiorul corpului. 208 m. Gozna – Bîrzava H=46 m cu ecran metalic. eruptive sau metamorfice. d–de anrocamente şi pământ. roci puternic fisurate. Keban–Turcia. etc. 153 m cu nucleu vertical. Gepatsch Gepatsch–Ausria. Elementul de etanşare poate fi alcă ş şare alcătuit din materiale cu proprietăţi plastice ca: argila. amplasat la paramentul amonte. anrocamente. când poarta denumirea de ecran sau masca. Paradela–Portugalia. H=122 m. alimentează centrala Ciunget. rezema prevede un strat de anrocamente de dimensiuni mai mici compactate ş un filtru invers sau un strat de zidărie de piatră compactată. 1 –anrocamente. Filtrul invers şi ărie ă are rolul de a împiedica antrenarea particolelor fine de argilă de către apa ce se infiltrează. Unele materiale (argilele nisipoase. au ă ţe ţ Granulozitatea anrocamentelor trebuie să fie continuă. c – de anrocamente şi zidărie. sâmbure sau nucleu.baraje de piatra şi pământ. în anumite ocazii se pot folosi materiale ă ş ă şi naturale. din anrocamente. dar mai mari decât un ă fundaţie ţ ă ţime egală ţ ă baraj de pământ. în privinţa calităţ terenului de fundaţie.anrocamente constituite din blocuri de piatra din carieră aşezate întâmplător ş compactate. acest tip de baraj necesită condiţii mai uşoare decât barajele de beton. dar ă ţa calităţii ţ ă ţ şoare mai severe decât barajele de pământ.zidărie uscată de piatră constituită din blocuri aşezate ordonat. ţ ţ ăcute 50 .

de diferite calităţi şi chiar de cele formate din roci mai slabe. majoritatea potenţialului hidroenergetic provine din bazine muntoase (Lotru Sebeş. Acest ecran prezintă o flexibilitate mult sporită fiind indicat la lucrările la care se aşteaptă tasări importante. 40 m înălţime. Armarea plăcilor se face cu plase sudate dispuse pe un rând sau pe două rânduri (armare dublă). 5 – perdea de injecţii. Barajele cu elemente de etanşare din argilă se comportă mai bine pe terenurile tasabile decât barajele cu ecrane din beton care necesita un teren mai bun. pot fi acceptate terenurile bine îndesate cum ar fi: nisipurile grosiere. luându–se măsuri speciale. Fig. procentul de armare curent fiind de circa 0. etanşate cu o tolă de cupru sau oţe1 inoxidabil sau cu benzi de cauciuc (plastic) de tip Sika şi umplute apoi cu un mastic bituminos. folosite în cele mai multe cazuri. 3 – anrocamente aşezate. În schimb. Deschiderea rosturilor variază între 12 şi 50 mm. fie prin intermediul unor grinzi. în general stâncos. 2 – anrocamente. Influenţa reliefului este legată de existenţa cu prioritate a unor materiale de construcţie specifice în zonă. În zonele muntoase predomină barajele de anrocamente.) mai indicată este soluţia barajelor de anrocamente. punerea în operă a argilei trebuie întreruptă pe timp de ploaie sau temperaturi negative. La aceste terenuri rezistenţa la acţiunea apelor de infiltra[ie este mai scăzută. La noi în ţară. fie direct. De asemenea.. argilele nisipoase compacte etc. Astfel. bine îndesate sunt acceptabile din punctul de vedere al tasărilor şi stabilităţii. dispuse la distanţe variind între 6 şi 20 m sunt rosturi permanente.. Elemente de impermeabilizare (baraje de anrocamente) Ecranele de beton armat au avut cea mai largă utilizare. Legătura intre ecran şi vatră se realizează sub forma unei articulaţii. Someş. adânciţi sub baraj până la stratul impermeabil şi prin măsuri speciale de drenare a apelor infiltrate. Depunerile din materiale fine şi cu coeziune slabă. turba şi altele. ca: nisipurile fine. Sub acelaşi aspect. secţiune transversală. care decid alegerea soluţiei. Legătura între ecran şi fundaţie se realizează printr–un pinten sau vatră. însă numai pentru baraje sub 30. Rosurile unui strat de plăci sunt acoperite de câmpurile stratului suprapus. De exemplu. Grosimea plăcilor variază cu sarcina hidrostatică ce le solicită între 0. Barajul Paradela. sunt alcătuite dintr–un rând de plăci de beton armat care se sprijină pe zidăria uscată.80 m. care folosesc piatra exploatată din cariere. Se folosesc betoane > BH200. 4 – vatră. cu excepţia amenajărilor de pe Dunăre.30 şi 0. fie prin intermediul unui beton de egalizare. care folosesc materialele aluvionare din albiile râurilor. în regiuni de şes sunt favorizate tipurile de baraje de pământ. sunt foarte tasabile şi foarte sensibile la infiltraţii. în funcţie de sarcina hidrostatică. Râul Mare etc. construindu–se în funcţie de înălţimea barajului şi tasările prevăzute sub forma ecranelor seim–rigide şi a ecranelor flexibile. Aceste terenuri pot refula sub sarcinile transmise de baraj şi nu sunt acceptabile ca terenuri de fundaţie. Pe linia de cea mai mare pantă sunt realizate similar rosturile verticale dispuse la distanţe variind între 12 şi 20 m. Problemele de infiltraţie se pot rezolva prin pinteni de etanşare. mâlul. Ecranele semi–rigide. Regimul hidraulic al râurilor influenţează asupra soluţiilor de deviere a apelor şi a descărcătorilor. De aceea în regiunile cu precipitaţii ridicate şi dese se recomandă aplicarea ecranelor rigide. despărţite între ele prin şape de bitum pentru a le permite deplasarea independentă. Rosturi la ecranele de beton armat: 1 – mastic bituminos.5 %. argilele nisipoase slabe. 51 . 1 – ecran de beton armat. Condiţii climatice şi hidrologice Punerea în operă a anrocamentelor este puţin influenţată de condiţiile climatice. 2 – tabla de cupru. argilele. terenurile formate din blocuri mari. unele terenuri nestâncoase satisfac aceste condiţii. mai puţin influenţate de condiţiile climatice. din pietriş grosier sau bolovăniş şi în general depozitele vechi de materiale grosiere. unde. 3 – bitum filezirat Ecranele flexibile se realizează din mai multe plăci suprapuse de beton armat. Anrocamentele pot fi puse în operă pe timp de ploaie şi de asemenea în perioadele de temperaturi scăzute. Rosturile orizontale între plăci.

Baraje cu elemente de impermeabilizare din pământ Această soluţie se adoptă în cazul: – unei înălţimi mari la care realizarea unui ecran de beton este dificilă – unei fundaţii compresibile – existenţei unor depozite de materiale de impermeabilizare corespunzătoare în apropiere. – baraje cu nucleu înclinat . Este ancorată în corpul barajului prin ancoraje speciale. Ecrane din alte materiale. cu grosimea de circa 6 mm aşezată pe un pat de beton prevăzut cu drenuri.Ecrane de betoane asfaltice. Printre ecranele din alte materiale se menţionează ecranele de lemn. diametrul maxim al granulelor nedepăşind 30 mm. Tola este prevăzută cu rosturi compensatoare dispuse pe linia de cea mai mare panta la distanţe de 15–20 m. Realizate din dulapi. protecţie la intemperii datorita prismelor laterale. au dat rezultate mulţumitoare mai ales în cazul impregnării cu substanţe antiseptice şi a vopsirii cu substanţe hidroizolante. construit în anii 1948–1952 cu un ecran metalic. ca şi din deformaţiile ce apar ca urmare a presiunilor inegale pe cele două fete. folosindu–se în acest scop un pat de beton. construite în trecut în regiunile bogate în lemn. Necesitatea compactării stratului de beton asfaltic până la reducerea golurilor de aer la 2 – 5% impune crearea unui strat suport suficient de rigid şi în acelaşi timp drenant.50 mm aşezate între straturi de protecţie. Prezintă fenomenul de îmbătrânire a foliei şi sunt dificultăţi de realizare a unei lipituri etanşe. în condiţiile menţinerii sub nivelul apei. Executate la începutul secolului prin nituire şi în prezent prin sudură (Salazar – 70 m. Ecranele din tole de oţe1 prezintă avantajul unei etanşări complete şi a unei deformabilităţi mari fără pericol de rupturi. Se utilizează atât agregatele de râu cât şi agregate de concasaj. Curba granulometrica a agregatului trebuie să fie cit mai continuă. alături de o întreţinere uşoara şi o durata mare de exploatare.l0/1. Dezavantajele diafragmelor provin din dificultatea de a le construi pe măsura creşterii barajului cu asigurarea continuităţii. ecranele de betoane asfaltice prezintă o capacitate mai mare de acomodare la deformaţiile barajului. Rio Lagartijo – 27 m). ceea ce le conferă unele avantaje ca: volum mai redus. În tara noastră. zidărie sau anrocamente foarte bine compactate. există barajul Valiug. Mai moderne sunt. ca şi posibilităţi de închidere a eventualelor fisuri (datorită curgerii lente a betonului asfaltic). legătură mai comoda cu elementele de impermeabilizare ale fundaţiei. aceste ecrane. În afară de un cost şi de o durata de execuţie mai redusa. Fiecare din aceste tipuri prezintă unele avantaje specifice în construcţie şi exploatare: – Barajele cu ecrane: – posibilitatea executării corpului de anrocamente înainte de executarea ecranului ceea ce reprezintă un avantaj în zonele cu un sezon scurt de lucru la materiale pământoase ceoezive – posibilitatea executării anrocamentului independent de lucrările de injectare ale fundaţiei chiar fără o galerie de injecţie 52 . După poziţia şi dimensiunile elementului impermeabil există 3 tipuri principale: – baraje cu ecran de pământ amplasat în zona paramentului amonte – baraje cu nucleu central de pământ. masele plastice sub forma foliilor de polietilena sau de policlorură de vinil cu grosimi de 0. s–au dezvoltat în special pentru barajele de anrocamente cu înălţimi până la 60–80 m. aceste ecrane constau dintr–o tolă de oţe1 aliat cu cupru. Ecranul de beton asfaltic se sprijină la partea inferioară pe un pinten sau o vatra special construită Ecrane de oţel. de întreţinere şi remediere a eventualelor degradări. Diafragmele sunt elemente de impermeabilizare realizate din aceeaşi materiale ca şi ecranele şi dispuse aproximativ în centrul secţiunii transversale. Printre dezavantaje se menţionează fenomenul de îmbătrânire în timp a bitumului care atrage o reducere sensibila a plasticităţii ecranului. Diafragme.

vatra se executa din beton. în curăţirea zonelor insuficient fixate şi spălarea suprafeţei de fundaţie. inclusiv pe versanţi.. separate prin rosturi de lucru. În timpul descărcării blocurile mari se rostogolesc până la baza taluzului realizând prin şocul produs un efect de compactare asupra stratului inferior. 4 – tola oţel. prevederea de reţele de drenaj etc. La fundarea pe roci fisurate în adâncime sau pe terenuri slabe. formate din roci care se degradează în timp sub inf1uenta agenţilor atmosferici sau sub acţiunea de erodare a apelor de infiltraţie sunt necesare măsuri speciale pentru protecţia suprafeţei de fundaţie. se curata şi se spală apoi se umplu cu nisip şi piatră sparta şi se acoperă cu beton. cu rol de amortizor al şocurilor produse de căderea pietrelor şi rol drenant pentru apele infiltrate spre aval. prevederea de prisme pentru supraîncărcarea terenului în aval. O atenţie deosebita se acordă legăturii intre vatra şi ecranul barajului. ele comportându–se satisfăcător ca terenuri de fundaţie. În cazul fundării pe terenuri slabe. prevăzute cu etanşări din tola. sunt necesare perdele de etanşare sub baraje şi foraje de drenare a apelor infiltrate. eventual injectate În condiţii geologice dificile şi pentru adâncimi mari. cu condiţia adoptării unor măsuri corespunzătoare de etanşare şi drenare. 6 – foraje de injecţie. 1 – ecran beton. c – Wisbon. terenul de fundaţie se acoperă cu un strat de blocuri mari. Uneori acestea sunt mai compacte şi deci mai puţin tasabile decât umplutura din corpul barajului. Amenajarea suprafeţei de fundaţie Suprafaţa de fundaţie a unui baraj de piatra se stabileşte în funcţie de natura şi calităţile terenului din amplasament. Proeminenţele stâncoase. pe tronsoane mai lungi sau mai scurte. din care sa se poată executa. – nucleul prezintă pericol mai mic de avariere în cazul tasărilor neuniforme a barajului . prin turnarea materialului de nucleu în apa. În cazul fundării pe roci stâncoase. 3 – dinte trapezoidal. Pentru îmbunătăţirea condiţiilor de stabilitate se recomandă diverse măsuri. corpul barajului se poate funda direct pe acestea. fără a se goli lacul. în special cele de pe versanţi.15 m. Fig. continuate uneori în adâncime cu perdele de injecţii. – barajele cu nucleu înclinat prezintă unele avantaje comune celor doua tipuri. în interiorul vetrei se prevede o galerie cu dimensiuni corespunzătoare. 1a fel ca în cazul barajelor de beton. Metode de execuţie a barajelor de anrocamente Se folosesc două metode principale de execuţie: – metoda descărcării materialului în vrac în straturi cu înălţimi variind curent între 10 şi 20 m urmate în general de o îndesare prin stropire cu un jet de apă sub presiune. masurile sunt minime şi consta. În cazul rocilor stâncoase care apar la zi. se nivelează pentru a nu genera tasări neuniforme în baraj. – metoda aşternerii materialului în straturi subţiri şi a compactării acestora prin mijloace mecanice. pinteni) se excavează şi se curăţă. Metoda descărcării materialului în vrac folosită în mod larg în realizarea unui mare număr de baraje americane. legătură care trebuie sa fie suficient de elastica incit sa poată suporta diferenţele mari de deformaţii dintre aceste doua elemente. controla şi eventual reface aceste lucrări în timpul exploatării. În acest scop. b – Lower Bear. dar putând provoca şi o sfărâmare a blocurilor de rocă în cazul unor înălţimi de cădere prea mari. Tratarea suprafeţei de fundaţie are drept scop păstrarea şi îmbunătăţirea calităţilor naturale ale terenului şi asigurarea unei bune legaturi a barajului cu acesta. Betonarea se face pe tronsoane de 12 . În aceste cazuri vatra capătă forme speciale şi dimensiuni sporite. Faliile din dreptul elementelor de beton (vetre. după îndepărtarea stratului superficial de roca alterata şi a blocurilor sau zonelor insuficient fixate. ca: micşorarea pantei taluzurilor aval ale barajelor. grosimea sa fiind redusa În cazul terenurilor aluvionare. vatra se încastrează în roca pe mica adâncime. – posibilitatea unei racordări mai bune cu versanţii abrupţi şi cu elemente de beton . În cele mai multe cazuri insa rocile stâncoase sunt acoperite de depozite aluvionare sau glaciare. Contactul zonei de etanşare cu malurile se recomandă a se realiza cu pante cât mai reduse (1:1. apoi se plombează cu beton. vetrele se pot executa sub forma de chesoane deschise şi puţuri forate umplute ulterior cu beton.– posibilitatea executării barajului în unele condiţii. În cazul terenurilor stâncoase. – barajele cu nucleu central care au: avantajul unui volum total de lucrări mai mic ca în cazul barajului cu ecran. 2 – tola Cu. În cazul rocilor stâncoase de mai slaba calitate sau puţin alterate.5 – 1:1) Terenul situat sub baraj se etanşează prin pinteni sau vetre executate din beton sau din argila. b – pe versanţi. Udarea cu apă sub presiunea de 53 . Vetre de beton fară galerii la baraje: a – Salt Spings. Aceasta etanşare trebuie asigurata pe tot conturul văii barate. O atenţie deosebită se acordă tratării fundaţiei în dreptul zonelor etanşe ale barajului. Perdelele sau voalurile de etanşare de sub vetrele barajelor se executa în funcţie de natura şi calitatea rocilor de baza. Secţiuni şi dispozitive de etanşare în vatra barajului Paradela: a – în zona centrală. Faliile aflate sub corpul barajului şi zonele de brecii din jurul acestora se excavează pe o adâncime suficienta. Fig. funcţie de condiţiile de excavare şi de infiltrare a apei. de importanţa şi înălţimea barajelor şi de cantitatea de apa ce se poate pierde prin infiltraţie. La baraje cu ecrane rigide de beton. fără devierea apei. care trebuie ferite de infiltraţii. metal sau lemn. Stabilitatea la alunecare a fundaţiilor nestâncoase sub sarcinile mari transmise de baraje trebuie verificată în fiecare caz. adâncimea vetrei ajunge uneori la zeci de metri şi corespunzător creşte şi grosimea sa. astfel incit îndepărtarea lor de sub baraj este neraţională. sau intre pereţi de palplanşe metalice. sănătoase. constă în aducerea materialului cu mijloace de transport şi descărcarea lui pe taluz de la înălţimi de 10–20 m cu stropirea concomitentă a anrocamentelor cu apă sub presiune. În aceste zone terenul de fundaţie se curăţă de obicei până la roca impermeabilă sau până la terenul care poate fi impermeabilizat prin injectare.. În mod obişnuit vetrele de beton se executa în tranşee deschisa. 5 – rost.

6–7 at în cantităţi de 2–5 m3, apă/m3 anrocament, are ca efect atât o antrenare a fracţ fracţiunilor fine, rămase în general în partea superioara a ţ ămase ă taluzului, pentru a umple golurile dintre blocurile ma cît şi o reducere a rezistentei la strivire a pietrei prin saturare cu apă. În acest fel, mari, apă realizându–se o strivire a punctelor de contact dintre blocuri, se reduce tasarea ulterioară obţinându–se o aşezare mai compactă. Metoda necesita se ulterioară, ţ şezare compactă un material de bună calitate, cu rezistente la compresiune mari ă şi o granulozitate uniformă pentru a nu favoriza segregă ş ă segregările în timpul descărcării. ă ă Metoda aşternerii materialului în straturi subţ constă în transportul ş descărcarea materialului pe suprafaţa stratului anterior, şi ş şternerii subţiri ţ ă şi ă ărcarea suprafaţ ţ nivelarea lui în grosimi de 0,30–2,00 m şi în compactarea acestuia cu mijloace mecanice. În multe cazuri se procedează la o udare a stratului ce se compactează, folosindu–se 0,10–0,50 m3 apă/m3 anrocament. Şi în acest caz udarea conduce la o reducere a rezistenţei la compresiune, 0,50 duce rezistenţ punctele de contact strivindu–se încă în timpul procesului de compactare. Stropirea are de asemenea rolul de a îndepă materialul fin de la ă îndepărta suprafaţa stratului compactat, contribuind astfel la o mai bună legătură între straturile succesive, fiind cu atât mai necesară cu cât barajul are ţa ă ă înălţime mai mare şi cu cât anrocamentele conţ o cantitate mai mare de material fin. Dimensiunea maxima admisibila a blocurilor reprezintă ăţ ş conţin ţin 0,75–0,80 din grosimea stratului aşternut. Dintre utilajele recomandate pentru compactarea anrocamentelor se menţ menţionează: ă – rulourile vibratoare grele (5–10 t), compactează straturi de 0,6–2,0 m prin 4–6 treceri 10 – rulourile grele pe pneuri (50 t), compactează straturi de până la 1 m în 6–8 treceri ă – plăcile vibratoare grele sau maiurile grele acţ ă ăcile acţionate de macarale care pot compacta straturi de circa 0,50 m ţionate Se poate obţine efectul de compactare prin circulaţ dirijată pe suprafaţa de depunere a utilajelor grele de transport şi împrăştiere ţine circulaţia ă ţa ş ăş În general se poate afirma că metoda compactă în straturi subţiri conduce la un volum de goluri mai mic. Uneori se utilizează ambele ă compactării ă ţ ţiri utilize metode la un baraj. Dintre metodele de execuţie mai puţ utilizate se menţionează metoda descărcării anrocamentelor în apă şi metoda executării ţ ţie puţin ţ ţ ă ă ării ă ă ş ă barajului de anrocamente prin explozii. Deformaţiile barajelor de anrocamente ţiile anrocamente. Principalii factori care influenţează mărimea deformaţiilor sunt: ţează ă ţ – tipul şi poziţia elementului de impermeabilizare; ş ţia – înălţimea straturilor în care a fost depus materialul din corpul barajului; ă ţimea – metoda de compactare şi compactitatea realizată realizată; – cantitatea de apă folosită în udarea anrocamentelor; ă ă – forma, dimensiunile, granulometria ş proprietăţile mecanice ale anrocamentului ma, şi ăţ – natura fundaţiei şi gradul de compresibilitate a acesteia; ţ – înclinarea versanţilor; – variaţia nivelului apei în lac; – deformaţiile generale ale zonei lacului în urma umpl ţiile umplerii acestuia; – deformaţii în urma fenomenelor seismice. ţii Ţinând seama de desfăşurarea lor, deformaţ Ţ ăşurarea deformaţiile pot fi : – deformaţii în timpul construcţiei; ţii – deformaţii după terminarea construcţ ţ ă construcţiei. Principalele deformaţii ce apar în timpul construcţ sunt datorate atât compresibilităţii fundaţiei cît şi comprimării umpluturii sub ţii construcţiei ăţ ţiei ş ă greutatea proprie. O mare parte a tasării totale a umpluturii din anrocamente se produce în timpul construcţ ării construcţiei. Deformaţiile ce apar după terminarea construcţ sunt atât tasări cât ş deplasări ale coronamentului pe direcţia amonte aval şi în ţ ă construcţiei ă şi ări direcţ ş lungul acestuia. Principalele deformaţii apar în primul an de exploatare urmând în linii mari, umplerii lacului după care în timp scad. ţ ţii ă Atunci când creşterea anuala a tasă şterea tasărilor reprezintă mai puţin de 0,02% din înălţimea barajului se consideră că barajul a suportat ă ţ ă ţimea ă tasarea totala efectiva. Pentru baraje <100 m aceasta este de 0.01 din înă ţ înălţime În cazul barajelor de anrocamente foarte înalte tasarea totală este S = 0,001 H2/3. În corpul unui baraj din anrocamente, tasarea maximă a ecranului impermeabil apare la mijlocul înălţimii şi este mai mare decât tasarea ă ăţ ţimii ş coronamentului. Deplasarea coronamentului pe direcţ amonte–aval apare în special după umplere şi reprezintă în medie 50 % din deplasările direcţia ă verticale. Deplasările în lungul coronamentului sunt în general influenţ de direcţia ş ritmul depunerii ca ş de înclinarea versanţilor fiind în ă ările influenţate ţ ţ şi şi înclina general mai mici decât deplasările amonte– –aval. Stabilitatea corpului şi a taluzurilor Barajele de piatra rezista presiunii hidrostatice prin greutatea corpului lor la fel ca barajele de greutate din beton. Bara Barajele de piatra trebuie sa fie stabile la alunecare în ansamblu, ca ş fiecare taluz în parte. Unghiul de înclinare al taluzurilor este determinat de: şi – tipul şi înălţimea barajului; – caracteristicile pietrei folosite şi gradul de compactare al materialului – încărcările care acţionează asupra taluzului. ă ă ţ ă Condiţia de stabilitate este dată de relaţ ţ ă relaţia: ksΣH = fΣV în care: ks – coeficient de siguranţă la alunecare ţă

ΣH – suma forţelor orizontale care acţ ţelor acţionează asupra barajului ă ΣV – suma forţelor verticale care acţ ţelor acţionează asupra barajului ă f – coeficient de frecare statică între anrocamente ş fundaţie. ă şi ţ

Fig. Scheme pentru calculul de stabilitate la alunecare a barajelor de anrocamente: a – cu ecran; b – cu diafragmă.

54

Pentru un baraj cu ecran condiţia de stabilitate devine:

ks

γH 2

  γH 2 2 = f γ 1 H ctgα + bH + ctgα  . 2 2  

(

)

Considerând ks=1,5; f=0,6; γ1=1,8 t/m3 b/H=0.06 se obţine o pantă a taluzului în jur de 1:0,5, rezultă că această pantă asigura ţ ă ă ă ă stabilitatea barajului la alunecare pe un teren stâncos. La un baraj cu diafragmă, neluând în considerare împingerea anrocamentelor din amonte, condiţ de stabilitate devine: condiţia ţia

ks

γH 2

H2  = fγ 1   2 ctgα + bH  .  2  

Cu aceleaşi date se obţine α=1.28, adică taluzul aval nu trebuie să aibă o pantă mai mare de 1:1,3. Rezultă că barajele cu diafragmă =1.28, ă ă ă ă ă ă necesită un volum de anrocamente mai mare decât cele cu ecran, pentru că apa nu contribuie la stabilitate prin componenta sa verticală, iar partea ă ă din amonte nu participă la stabilitatea la alunecare. ă Mai greu de îndeplinit în cazul barajelor de anrocamente este condiţia de stabilitate a taluzurilor. Este cunoscut ca un material format ţia din granule fără coeziune intre ele şi aruncat în corpul unei umpluturi, se aş ă după taluzul natural. Taluzul natural al unui material depinde de ăă ş aşează ş ă u mărimea granulelor, de forma lor, de modul de execuţ a umpluturii, de înălţimea umpluturii etc. Astfel, taluzul natural al blocurilor de piatra este ulelor, execuţie ţ ăţ ţimea d mai mare decât al pietrişului (granulele fiind mai mari), cel al unei zidarii de piatra aş şului aşezata este mai mare decât al unei umpluturi de anrocamente l (execuţia fiind mai îngrijita). O umplutura executata cu taluzuri mai abrupte decât taluzul natural este nestabilă Taluzul natural al unei umpluturi ţ ţia nestabilă. ă. n de piatră este aproximativ 1:1,2 – 1:1,4. Corpul unui baraj din piatră realizat după criteriul taluzurilor stabile este stabil şi la alunecarea generală. ă ş ă Se recomandă ΣH/ΣV<0,30 Baraje de pământ Barajele de pământ reprezintă tipul cel mai vechi de baraj. Exista informaţ despre baraje de pământ construite cu peste doua mii de ă ă informaţii ământ ani în urma, în Ceylon., folosite pentru irigaţ În India, construite în jurul anului l 000, din care unele mai sunt în funcţiune. Cel mai mare a fost irigaţii. ţii. f Madduk-Masur de 33 m. înăţime, a fost distrus în ti ăţime, timpul unei viituri din cauza lipsei evacuatorilor. În prezent sunt foarte folosite atât în străinătate cât ş în ţ ă datorită costurilor avantajoase. ăinătate şi ţară ă Barajele de pământ sunt construite din nisipuri, nisipuri argiloase, argile nisipoase, argile ş pietrişuri. Corpul barajului poate fi ă ământ şi pietr constituit dintr-un singur fel de material sau din amestecuri, astfel zonate încât să asigure etanşeitatea ş rezistenţa lucrării. Secţiunea transversală un ă ş şi ţa ţ lucră ă ţ a unui baraj de pământ este de obicei trapezoidală cu taluzurile (amonte ş aval) line, rezultate din condiţiile de stabilitate. ământ trapezoidală, şi ţiile Barajele de pământ se pot executa practic, pe orice teren de fundaţ cu excepţia mâlurilor foarte curgătoare, a terenurilor cu materiale solubile în ă ământ fundaţie, ţ ţ ă ătoare, apă (ghips, sare etc.) a straturilor groase de turbă sau a rocilor cu proprietăţi mecanice extrem de neuniforme. urilor ăţ Principalele tipuri de baraje de pă pământ fundate pe terenuri impermeabile:

Fig. Tipurile principale de baraje de pă pămînt: A – omogen; B – neomogen; C – mixt, anrocamente şi pămînt. Dacă materialul de umplutură este uniform ş asigură prin calităţile proprii etanşeitatea ş rezistenţa profilului, barajul este de tip ă ă şi ă ăţ ş şi ţ e omogen (fig., A). Dacă profilul barajului este realizat din materiale diferite, care asigură etanşeitatea (ecrane sau nuclee de argilă, beton, metal ă şeitatea argilă etc.) şi respectiv rezistenţa (nisipuri, pietrişuri), barajul este de tip neomogen (fig., B). ş ţa Barajele de pământ neomogene sunt cele mai ră ă ământ răspândite, datorită posibilităţilor largi de a se adapta la condiţiile locale. Materialele care ă ă ăţ ăţilor con compun profilul unui baraj de pământ neomogen se aş ă într-o anumită ordine. Din acest punct de vedere se disting: baraje alcătuite din mai ământ aşează ă alcă multe sorturi de materiale cu elementul

55

de etanşare aşezat în amonte, numindu-se în acest caz ecran sau mască (B1) şi baraje cu elementul de etanşare aşezat în partea centrală a se aş ă profilului, numindu-se în acest caz nucleu sau sâmbure (B2). Barajele neomogene cu ecran pot fi cu ecran plastic, format dintr-un strat de argilă, se dintr argilă nisipoasă, sau turbă (B1a), sau ecran rigid din beton, beton armat, lemn sau metal (B1b), aplicate în cazul când materialul este foarte permeabil. Barajele neomogene cu nucleu pot fi cu nucleu plastic din argila, argila nisipoasa (B2a) sau cu diafragma rigida din beton, beton rigi armat, metal, lemn (fig., B2b), aplicate în aceleaş cazuri ca tipul anterior. aceleaşi Atunci când materialul pentru construcţia barajului este parţ pământ ş parţial piatra, barajul se numeşte de tip mixt (fig., C) şi este considerat ţ ţia parţial ă ţ şi ţ şte ş (fi baraj de pământ sau de piatra funcţie de materialul cu volumul cel mai mare. ă ţie În cazul terenurilor de fundaţie permeabile, tipurile de baraje menţ ţ ţie menţionate se completează cu elementul de racordare al corpului etanş al ţ ă corpul barajului cu stratul de baza etanş al fundaţiei (fig. ). ş ţiei

Fig. Tipuri de racordare a etansă barajului cu terenul impermeabil: etansării a – cu perdea de etanşare; b – cu pinten de beton sau argilă c, d, e, f – cu prelungirea elementului de etanşare al barajului pînă la stratul argilă; şare impermeabil; g – cu anteradier de argilă; h – cu perete de palplanşe. În cazul terenurilor de fundaţie stâncoase, elementul etanş al corpului barajul se racordează cu stânca printr-un pinten (pana) de beton ţ ţie ş ă printr sau argila (fig., b) executându-se, daca este cazul ş o perdea de etanşare prin cimentare, bitumare sau argilizare (fig. a). se, şi şare În cazul unui teren de fundaţie nestâncos ş permeabil, barajul se racordează cu stratul impermeabil prin prelungirea elementului de ţ ţie şi ă element etanşare din corpul barajului până la stratul impermeab (fig. c, d, e, f), daca acesta se găseşte la adâncime acceptabila. În cazul când stratul ş ă impermeabil ă şte impermeabil lipseşte sau este la adâncime mare, se lungeş drumul de infiltraţie al apei în fundaţie prin executarea unui anteradier (fig., g) sau a ş şte lungeşte ş ţ ţ ţie an unui perete de palplanşe (fig., h). Un alt element constructiv, caracteristic barajelor de pă pământ , este reprezentat de dispozitivele de drenaj. Crearea drenurilor în corpul ământ drenuril barajului - zone cu materiale de granulaţie mare ş rezistenţa foarte mica la infiltraţie are scopul de a atrage curentul de infiltraţie, micşorând zona ţie şi ţ ţ infiltraţ ş saturata cu apa din corpul barajului si mărind astfel stabilitatea taluzurilor. ărind

Fig. Scheme de drenare a barajului a – cu prisun de drenaj; b – cu saltea de drenaj; c – cu drenaj tubular; 1 – curbă de infiltraţie; 2 – prism de bolovani; 3 – saltea de nisip şi pietriş 4 – galerie longitudinală cu barbacane; 5 – conducte transversale de evacuare. ă Funcţie de existenţa sau absenţa drenurilor, barajele de pă ţ ţ ţa pământ se clasifică în baraje drenate şi baraje nedrenate. ă După modul de punere în opera a1 materialului de umplutura se deosebesc: ă - baraje cilindrate, executate prin aş aşternerea unor straturi de pământ cu o anumită umiditate, care apoi se compactează prin cilindrare ş ă ă ă sau batere; - baraje sedimentate hidraulic, la care transportul si îndesarea materialului se realizează prin procedee hidraulice; ă

56

.tratarea fundaţiei prin modificarea umidităţii şi densităţii pentru a i se reduce compresibilitatea . iar daca adâncimea este mare. uneori scumpind construcţia. asigurându-se un coeficient de siguranţa satisfăcător. Condiţii geologice Barajele de pământ se pot construi practic pe orice teren de fundaţie. Etanşarea terenului de fundaţie În cazul în care fundaţia unui baraj de pământ este constituita din materiale permeabile. Pe aceasta cale se asigura o oarecare continuitate în execuţie. Condiţii climatice În regiunile cu ierni grele sunt de preferat materialele necoezive pentru umplutura şi ecranele rigide. Se pot utiliza orice fel de pământuri cu excepţia celor care conţin materiale organice mai mult de 3-6%. Grosimea radierului d=0.paramentul amonte sa fie bine protejat împotriva acţiunii valurilor. Perioada cea mai periculoasa este primul an după construcţie. Sursele de material pt. pentru a limita pericolul apariţiei fisurilor la paramentul aval. etanşarea fundaţiei se executa decaparea stratului permeabil şi înlocuirea lui cu material impermeabil.6 . iar cel aval împotriva acţiunii ploilor. . Sunt studiate condiţiile geologice şi în jurul amplasamentului şi în zona lacului.6+l/100 sau 0. se impun măsuri speciale de etanşare a acestora. Se iau masuri suplimentare de drenare a suprafeţei de contact baraj-teren. Condiţii morfologice Corpul unui baraj de pământ se adaptează la orice formă de vale.sa nu existe posibilitatea de trecere libera a apei din amonte spre aval. În cazul fundaţiilor stâncoase. cu un coeficient de siguranţa satisfăcător în orice ipoteză. relieful acesteia influenţând soluţiile asupra deversorilor.. Totuşi. este bine să se găsească la o distanţa de 2-3 km. deoarece compactarea este puternic influenţata de umiditatea materialului de compactat.curba de depresiune sa fie situata cit mai jos posibil şi în interiorul paramentului aval.5 %). Daca adâncimea la care se găseşte stratul impermeabil este mica. ca şi infiltraţiile pe lângă conductele ce traversează barajul (10 %). . astfel ca eforturile provocate de umplutura în fundaţie sa fie mai mici decât cele de care aceasta este capabila.5 %) a avariilor barajelor din materiale locale este deversarea apelor peste coronament în timpul execuţiei sau în timpul exploatării (evacuatori insuficient dimensionaţi). nefiind necesare opriri de lungă durata. .etanşarea fundaţiei.executarea unor puţuri filtrante în aval de baraj.p. In privinţa formei în plan se recomandă o uşoară curbură concavă spre aval. O atenţie deosebita se acorda stării de fisuraţie a rocilor si posibilităţii de etanşare a acestora prin injecţii. de obicei se adopta ultima soluţie.pantele taluzurilor sa fie stabile. în aval de baraj.micşorarea pantei taluzurilor cu efect: micşorarea sarcinilor pe teren . Radiere amonte (stratul impermeabil se găseşte la adâncime mare) Se executa din acelaşi material ca elementul de etanşare al corpului barajului.terenurile argiloase aflate sub pânza freatică se consolidează prin amplasarea de drenuri.micşorarea ritmului de construcţie pentru ca terenul să se poată consolida . . Uneori poate ajunge funcţie de posibilităţile de transport la distante mai mari (15km)..sa nu existe pericolul de deversare a apelor peste coronament. pofilele barajelor nu depind decât de natura pământurilor de umplutura. . sunt necesare soluţii speciale. H= înălţimea retenţiei. iar părţile laterale prin cilindrare. l = lung. sufoziile şi afuierile (15. Tratarea terenului de fundaţie Dacă exista terenuri mai slabe se pot utiliza următoarele metode de remediere: . argile foarte umede şi plastice. b.presiunea apei din pori în timpul construcţiei barajului şi la goliri bruşte ale lacului sa fie mai mica decât valorile care ar periclita stabilitatea lucrării.paramentul amonte sa fie stabil la scăderea brusca a nivelului în lac: . Condiţii de amplasare.3 m. 57 .taluzurile amonte si aval sa fie suficient de line. .pentru terenurile nisipoase afânate se utilizează vibrarea concomitent cu injecţii de apă . Aceasta trebuie sa fie 6-8-10 H. dar măresc debitul infiltrat. alunecările taluzurilor si tasările mari care produc fisuri pericuIoase (13. radier.executarea unui strat filtrant în aval si sub corpul barajului. etanşarea se realizează printr-un voal injectat sau printr-un perete continuu. Deoarece primele doua masuri evita numai antrenarea materialului. . Trebuiesc evitate pământurile nisipoase fine. Acţiunea de antrenare a materialului din terenul de fundaţie se combate prin . Efectul de reducere a infiltraţiei este datorat lungirii drumului pe care îl parcurge apa. Hidromecanizarea este mai puţin influenţata de condiţiile climatice decât metoda prin compactare.5 %). .sa se asigure pe parcursul curentului de infiltraţie viteze suficient de reduse pentru a nu se antrena materialul din care se compune barajul sau fundaţia lui.îndepărtarea stratului necorespunzător . Daca roca impermeabila se găseşte la adâncime foarte mare. iar primele doua se folosesc ca masuri suplimentare de siguranţa. Avariile barajelor de pământ Principala cauza (50. evitându-se folosirea argilei. pe toată suprafaţa de fundaţie între corpul barajului şi fundaţie. Condiţii de stabilitate Un baraj de pământ trebuie sa îndeplinească următoarele condiţii principale pentru a fi stabil: .baraje mixte. Alte cauze: infiltraţiile prin corpul barajelor. la care nucleul se execută prin sedimentare. terenurile de fundaţie slabe şi masurile de consolidare insuficiente pot cauza prăbuşirea unui număr mare de baraje de pământ. Aceleaşi materiale se folosesc si în regiunile cu precipitaţii dese. cu care face corp comun.

piloţi ~45m Ecrane din palplanşe Reprezintă soluţia cea mai economică ş permit o adaptare uşoară la orice tip de etanşare folosit pentru corpul barajului. asigurarea stabilităţii i ă rezistenţ ţ ăţ prismului amonte în special la golirea rapida a lacului. Alegerea materialului de etanşare depinde de ş ă ă ş natura stratului de baza şi de economicitatea soluţ soluţiei. . şare. ă ţ ţiunea condiţii ţ ă ţ ţa .4 m.presiunea pe zona de contact intre ecran si suprafaţ de fundaţie este mai mica si de aceea rezistenţa la alunecare ş infiltraţie este mai suprafaţa ţ ţ ţa ţ şi redusa. Nu pot fi ă şi ş ă şare ş bătute în terenuri cu bolovani mari. Soluţia cu nucleu de etanşare prezintă insa următoarele dezavantaje: ţ şare ă 58 . Pentru siguranţă se pot executa doua rânduri de palplanşe la 3 . s-au realizat şi mai mari. ţ ţ ţiile măreşte ă ţ şi . dar greutatea sa alicându-se normal pe suprafaţa se creează în zona o suprafaţa se suprafaţ ă aderenţa mult mai buna şi o filtraţie mai redusa.pantele exterioare ale prismelor laterale pot fi mai abrupte. Chesoane până la ~ 60 ş şarea fundaţie ţ ă ă ş şte pân m. ceea ce conduce la o mărire a volumului de şezarea m material din amonte.se aplică în general la terenurile stâncoase. ă ă ă Suspensia folosita: argilă. sunt necesare masuri speciale de drenaj. . numindu în acest caz nucleu. Întotdeauna. Pintenii sau ecranele de beton si beton armat se executa pe roci sănătoase. dacă există un curent de apă subteran. 4—palplanşe. axime realizaţi Fig. ciment. argila. de aceea volumul total al barajelor cu sâmbure central este mai redus.elementul de etanşare fiind mai expus.deoarece calitatea materialului din nucleu este mai puţ importanta pentru asigurarea stabilităţii generale. sau în centrul profilului. acestea depinzând exclusiv de rezistenţ 1a forfecare a materialului rezistenţa folosit. Soluţia cu nucleu de etanşare prezintă următoarele avantaje: ţ şare ă . numindu-se în acest caz ecran sau şezat numindu masca de etanşare. ării etanşare ţ . aceasta aşezare a ecranului este aleasa în special ş şezare ş î în tarile unde din cauza climatului execuţia ecranului necesita întreruperi.30 m o soluţie sigura de etanşare se realizează prin executarea unei şare tranşee până la acest strat. acesta o spală. ţ ş ţie .nucleul are cea mai mica suprafaţ de contact cu fundaţia. volumul nucleului poate fi puţin ăţii variabil funcţie de condiţiile locale: limitarea volumelor de argila mă ş insa economia construcţiei ş reduce durata de execuţie. la au să ă alegerea unei astfel de soluţii trebuie luat în considerare pericolul tasă ţ ţii tasărilor inegale ale fundaţiei pintenului. 2 — material aluvionar. sâmbure. ă şi (silicaţi). 5 — protecţie cu piatră. Când stratul impermeabil este situat la o adâncime până la 15 . ă ă ă şi ă ământurile apă ă ăţ Ecrane injectate . fiind mai sensibil la tasări datorita condiţiilor speciale de lucru.permite o execuţie independenta a corpului barajului fala de elementul de etanş ţ ţie etanşare. produşi chimici (silicaţ produşi bituminoşi. sau diafragmă.15 m. suspensia ră ă răspândindu-se în zone nedorite.întregul baraj lucrează la acţiunea sarcinilor exterioare în condiţ mai bune.permite o mărire a înclinării taluzului aval deoarece tot corpul barajului lucrează ca element de rezistenţa uscat. 3 3—zone diferite de material permeabil. însă uneori se aplică ş la pământurile permeabile. 2 — material permeabil: 3 — batardou amonte. ţia Dezavantaje: -elementul de etanşare este supus unei degradă în timp. impune aş aşezarea unei supraincarcari pe ecran. ş ş ETANSAREA CORPULUI BARAJULUI În cazul barajelor neomogene elementul de etanş etanşare al corpului barajului poate fi aşezat în amonte. Pot apărea dificultăţi datorită volumului de goluri mult mai mare. Etanş cu anteradier de argilă la barajul John Martin: Etanşare ă 1 — nucleu de argilă. gelbeton). fiind alcătuit simetric faţa de nucleu.deoarece la o coborâre brusca a nivelului în lac trebuie asigurata drenarea rapida a apei infiltrate în corpul barajului. care pot produce fisurarea acestuia.Fig. 6—anrocamente de argilă protecţie. şare consecinţe ăţii . Etanşare cu pinten de argilă la barajul Yarow: 1 — nucleu şi pinten de argilă. având consec ţ grave asupra stabilităţii generale a barajului. numindu-se Soluţia cu ecran de etanşare prezintă următoarele avantaje: ţ şare ă . spaţiul dintre ele se injectează cu ătute ş spaţ ă suspensie de ciment sau argilă. Se ă ţ ţiei pr acceptă adâncimi maxime ale pintenilor realizaţ astfel de 10 .datorita înclinării ecranului. el necesita ş şare degradări ă ă ţ ţiilor e reparaţii periodice: . 5 — anteradier de argilă. 4 —rocă impermeabila. care apoi este umplută cu material etanş (beton. ă impermeabila Ecrane din chesoane sau piloţi Se folosesc la etanşarea terenului de fundaţ atunci când roca impermeabilă se găseşte la adâncimi foarte mari. creste consumul de material de etanş fata de soluţia cu nucleu central. poate fi distrus. 7 — drenaj.

nucleul împarte barajul în doua zone distincte cu problemele de execuţie şi de comportare respective. care lucrează ca un dren. să nu conţină humus. Etansare cu nucleu de argilă: 1 – nucleu de argilă. 2 – filtru. Argila. iar la baza 1/4. 3) m. Din punctul de vedere al caracteristicilor elastice. Pământurile se amesteca în betoniere.1/8 din înălţimea barajului.etanşări metalice. funcţie de înălţimea barajului. . Se considera bune în acest scop pământurile care îndeplinesc anumite caracteristici de granulozitate. 1 – strat asfalt. barajului. realizând astfel un beton de pământ etanş. Grosimea nucleului la partea superioara se alege de (1. 4 – parament. elementele de etanşare se grupează în următoarele categorii: . se recomanda aplicarea acestei soluţii numai la baraje de inaţime mica. beton de pământ.1. formate din beton. ca nucleu sau sâmbure. beton armat. . rădăcini.75 . Ecranele de etanşare realizate din beton simplu nu prezintă siguranţa la fisurare şi de aceea nu se recomanda.. . 4 – pinten. Etanşări din beton si beton armat Etanşările din beton si beton armat se folosesc sub forma de ecrane la barajele cu tasări ulterioare mici. 5 – teren impermeabil. Chiar atunci când se foloseşte betonul armat..etanşări din beton de pământ (sau hydraton).etanşări din beton sau beton armat. elementele de etanşare se grupează în următoarele clase: . . 2 – strat pietriș.în cazul necesitării unui voal de etanşare sub nucleu. fiind o soluţie buna şi economica dacă se găseşte în apropierea barajului.00 m.etanşări din folii de diverse materiale.. Deoarece un ecran de argila dispus pe taluzului amonte poate fi uşor spălat de apa. acesta trebuie realizat înainte de începerea umpluturii la baraj sau prin intermediul unei galerii. plasticitate. formate din tola metalica. Etanșare corp baraj Ameker: a – detaliu.etanşări semielastice. 5 – prism drenaj Etanşări din beton de pământ În cazul când în cariera nu se găseşte materialul argilos necesar pentru etanşare de calitatea si cantitatea corespunzătoare. Fig. se prevede acoperirea lui cu un strat de protecţie. la care eventuale scăpări de apa prin rosturi sau crăpaturi nu provoacă ruperea barajului. permiabilitate.. 3 – ecran argilă. Folosirea ecranelor sau diafragmelor rigide este condiţionata de posibilitatea încastrării la baza intr-o roca sănătoasa.1/4) H baraj. grosimea la bază are valori de (1/3.. execuţia nucleului si a prismelor laterale. formate din argila..5 H baraj. beton bituminos. Etanşări din pământ natural Materialul cel mai folosit este argila. . 59 . .. Grosimea ecranului sau sâmburelui de argila depinde de calitatea materialului întrebuinţat si de înălţimea barajului. diafragme metalice. se aşează mai frecvent în centrul secţiunii. 3 – umplutură. covoare bituminoase etc. 6 – înierbare.. Cele mai indicate pentru barajele de pământ sunt etanşările elastice.. trebuie sa fie concomitenta nefiind posibile decât decalaje mici intre niveluri. . săruri solubile.etanşări din materiale bituminoase. ca material de etanşare al corpului. care pot prelua deformaţiile uneori mari ale corpului barajului. b – secțiune.. Din punctul de vedere al materialului de construcţie folosit. grosimea la partea superioara este 0. Sunt si cazuri speciale când grosimea la bază a sâmburelui atinge 1/1 chiar 1/1. În cazul unui ecran. se recurge la amestecarea pământurilor.etanşări rigide.etanşări din pământ natural.etanşări elastice. . Lucrul acesta este valabil pentru barajele la care umplutura este alcătuita din nisip şi pietriş.

5 m când se aplica rosturi simple etanşate cu bitum.1. b) 1umplutură pământ.. simplu: sus 0..3 . umplute cu bitum.a) 1-pietriş+nisip. 60 . Grosimea acestuia se recomandă: bet. 3-pereu beton armat. 5-vatră. 3-tuburi dren.. sau 5 . 4-umplutură pământ.15 mm la distanţă 40 -60 cm. Fig. 3.1 . 20 mm la 30 ..2. 7-aluviuni.1 .armat se folosesc mai des sub formă de sâmburi sau diafragme de etanşare.5 .25 m distanţă. Sub plăci se execută un strat drenant de nisip şi pietriş. bet armat: sus 0.a se dispune uneori în interiorul secţiunii. crescând cu 5 cm pentru fiecare 25 m înălţime.a.b. 2-umplutură piatră. Pentru protecţie placa b.. 50 cm distanţa. Armarea se face cu o.. jos 0.1:15 H..5. Fixarea rigidă de soclu se admite pentru H<30 m.1:6 H. 4-protecţie anrocamente Grosimea ecranului la partea superioara se recomanda 15 . 6-injecţii cu ciment.. 2-etanşare b. Rosturile sunt la 15 .0.. 20 cm. φ 12 . Dimensiunea maxima a plăcilor se ia de 2. b – beton armat Betonul şi b.5 . Diafragme de etanşare: a – beton simplu. Armarea plăcilor se face cu o reţea de oţel-beton cu diametre de 15 . jos 0.7 m. dacă se execută rosturi etanşate cu tolă.

10 – rost vertical. 3 – filtru invers. 1 – soclu beton si galerie. 2 – tabla ondulata. acest fenomen fiind mai intens în zona de nivel variabil a apei din lac. 8 – galerie. Ele trebuie sa fie impermeabile rezistente negelive chimic inerte stabile la acţiunea căldurii şi luminii şi capabile de lipituri rezistente intre ele. 7 – anrocamente. 9 – puţ vizitare. b – detaliu diafragmă. 3 – argilă cu piatră. 9 – tub drenaj.1 mm. 7 – pană plumb. 2 – argilă. Cele mai utilizate sunt foliile de polietilena sau de vinilin sau polipropilenă. Pentru izolări definitive folia trebuie să fie de minim 0. Diafragma de beton la barajul Sőse: a – secţiune transversală. 13 – rost orizontal.Fig. 11 – tub dren. p. 10 – put observatie. Principalul dezavantaj consta în îmbătrânirea lor în timp. transversala. 12 – torcret. La barajele de mica inaţime se pot folosi simple covoare asfaltice flexibile. care sunt foarte etanşe. 1 – diafragmă beton armat. 6 – pamânt. 8 – pereu piatra. Se folosesc atât ca izolări provizorii (de exemplu la umpluturi de baraje care trebuie ferite de precipitaţii atmosferice) cit si ca izolări definitive. Tola trebuie prevăzută cu rosturi de dilataţie şi protejată împotriva ruginii. 5 – material eterogen. Etanşări metalice Sunt mai puţin aplicabile (pe taluzul amonte) la b. Diafragma metalica la barajul Bever: a – sect. 5 – argila cu piatra. 4 – argila. datorită suprafeţelor mai mari. Etanşări din folii În practica etanşarea cu folii din materiale plastice s-a aplicat în ultimii ani. Când etanşarea se realizează dintr-o diafragmă metalică . 6 – material permiabil. 11 – perdea injectii Etanşări din materiale bituminoase Asemenea etanşări se aplica pe taluzul amonte sub forma de ecrane sau covoare bituminoase. 61 . la bază aceasta se racordează la un soclu de beton armat. 4 – balast. b – detaliu soclu si diafragma.

Grosimea stratului de anrocamente în vrac depinde de inaljimea valurilor şi de taria ingheţului.5. se recomanda: Q = 11 (2 h)3 (kg).i pl[ci monolite cu dimensiunea de până la 20 x 20 m. Taluzul amonte se acopera în mod obişnuit cu anroeamente în vrac sau cu un pereu de piatra bruta. 3 . 3 .piatra de zidarie. 0. pavaje.. 2 . 7 . în kg/m3.brazde de iarba.Ecran de beton bituminos la barajul Genkeltal: a . Grosimea stratului filtrant se calcuieaza cu formula: d = (0.ecran. c .. 9 .bitum. b=1. Filtre şi drenuri..pinten.. 4 .tub de drenare. a eroziunii valurilor. în kg. 1 . Se aşeaza în mod diferit după functiunea pe care o îndeplinesc. armat sau beton poros.beton asfaltic. 7 .detaliu de racord ecran . bet. astfel ca sa nu fie posibila antrenarea particulelor fine din masiv.25) t. grosimea minima a stratului drenant este 25 cm. 1 -ecran. Pentru a îndeplini aceste funcţii trebuie să aibă o permiabilitate mare şi să nu permită antrenarea particolelor fine. Ajezarea stratului filtrant de o parte şi de cealaltă a nucleului previne spălarea materialului din acesta. Asupra greutatăţii medii a pietrelor. 8 .65 H . 1 -galerie de vizitare. unde 2h este inaltimea valului.material de umplutura. 5 . în m. În toate cazurile sub placi se prevede un strat filtrant de nisip şi pietriş. γp.20 . 5 . dacă se amplasează intre fundaţie şi baraj contribuie la consolidarea mai rapidă a terenului de fundaţie.pamint si piatra. Latimea este cea necesară unui drum sau: b=1.beton armat. apei de infiltraţie sau apei de ploaie şi împotriva vintului.garnitura de etansare.mortar de ciment. Daca taluzul aval este supus acţiunii apelor se protejeaza similar. Din condiţii constructive. împietruire) corespunzătoare tipului de drum ce îl traversează.protectie de bitum.36 unde: t . 3 .greutatea specifica a pietrei.etansare cu argila. Pereurile din plăci se execută din dale prefabricate de 1.greutatea medie pe bucata a pietrelor din strat. 4 . cu anumite rapoarte intre dimensiunile particolelor din filtru si cele ale stratului de bază. în m.piatra mare. Se pot realiya cu granulozitate uniformă sau neuniformă. 2 . b -detaliu de ecran.bitum. 2 . Placile sunt prevăzute cu barbacane. Se realizează obişnuit din mai multe straturi cu recomadările anterioare. Uneori se amplasează pe taluzul amonte pentru a-l proteja de coborârea bruscă a apei în lac.piatra. Stratul de protecţie se aşaza pe un strat filtrant.beton poros.beton asfaltic. Greutatea minimă si maxima a pietrelor folosite trebuie sa respecte relatia: 2Qmin>Qmediu<Qmax/2 Pereurile de beton se execută din blocuri sau placi din beton simplu.sectiune transversala.mortar de ciment. Q .grosimea stratului de anrocamente. 4 . Detalii constructive Coronamentul se consolidează cu îmbrăcăminţi (asfalt. 6 . Cele dispuse în treime aval al barajului au rolul de a coborî linia de infiltraţie. După unele recomandari grosimea stratului de anrocamente este: t =1. diferite pentru cele alcătuite din paticole colţuroase şi cele alcătuite din paticole rotunjite.1 H +1 Taluzurile se protejeaza împotriva inghetului. Q γ p 62 .3 x 3 m . 5 . Acolo unde piatra se găseşte la distanţe mari se executa pereuri de beton simplu sau armat. 6 .

când există piatră.când piatra este deficitară. 3 .1. Trebuie acordata o mare atentie racordarü elementului etanş din corpul barajului cu zona impermeabila din mal. pentcu uşurarea executiei. 4. Când cantitatea de apă colectată este mare se evacuează cu niste tuburi metalice. b.corp baraj.00 m. 2 ..pietriş. în mod obligatoriu se indeparteaza de pe toata ampriza barajului stratul de pământ vegetal. respectiv intre el si maluri.nisip fin (k = 750 10-4 cm/s).nisip mare (k = 1250 . strabatut de radacini si resturi vegetale.15 . pentru a preveni infiltratiile. Racordarea barajului cu celelalte constructii Legaturile dintre barajul de pământ cu celelalte construcţii reprezintă puncte slabe care favorizeaza infiltratiile. De aceea la aceste racorduri se prevad intotdeauna diafragme sau pereti care lungesc drumul apelor de infiltraţie.25 din H baraj.0.30 . în acest scop.. 10-8 cm/s).Fig. Fig. 1. Alcătuirea prismei de drenaj la piciorul aval al barajului : a . adincimea acestui strat fünd de obicei de 0. Prelucrarea suprafetei de contact cu malurile se face sub forma de trepte inclinate. La baza taluzului aval filtru se opreşte şi reazemă în general pe o prismă de drenaj din piatră. 63 . 2 — con-ducta de drenaj. Filtru tip Terzaghi la barajul de anrocamente Bou-Hanifia: 1 — straturi filtrante. Racordarea barajului cu terenul de fundaţie şi cu malurile Aceasta racordare arerolul sa asigure un contact etanş intre corpul barajului de pământ şi fundaţie. afinat si foarte permeabil. Înălţimea ei este 0. Aceşti pereti se leaga de construcţia de beton fie monolit fie cu ajutorul unui rost etanş care asigura posibilitatea tasării independente a diferitelor parţi ale construcţiei.

ătoare fîş Din raportul între momentul forţ forţelor de frecare ş momentul forţelor tangenţiale active din toate fîşiile în raport cu centrul cercului de şi ţ ţ şiile alunecare. 3.secţiuni orizontale. poligonală etc.relaţia lui Dupuit . stabilităţii ă simplificată si o forţă normală AN. ă alunecării. Pentru taluzurile barajelor de ţ ă ă ă ă ă ă ă ta pămînt. In ăţ ă ă ă ţ ă ş ă această ipoteză greutatea proprie A G a unei fîş oarecare se descompune în punctul de intersecţie cu suprafaţa de alunecare într-o forţă ă ă fîşii ţ ţa într tangenţială Ar Calculul stabilităţ taluzurilor a – descompunerea forţelor.10-4 cm/s ptr.pentru infiltraţ cu suprafaţă liberă q= q= (vezi hidraulica. se obţine coeficientul de siguranţă la alunecare al prismului considerat. 1. care asigură o precizie satisfăcătoare pentru ţ ă ă satisfă ă calcule inginereşti. ţ ăiere suprafaţa Forţele care se iau în considerare sunt identice cu cele de la celelalte tipuri de baraje: greutatea masivului. pentru ca pământul de ă ământ ă pă ă umplutura sa fie presat pe suprafaţa zidurilor.Fig.10-1 cm/s ptr.) o porţiune de arc de cerc AED. forţele datorite cutremurului. Forţele tangenţiale Ar tind să producă alunecarea.determinarea debitului infiltrat Practic infiltraţia se alculează cu metode hidraulice.corp baraj de pămînt. Legătura barajelor de pămînt cu alte construcţii: a . spirală logaritmică. argilă k = 10 -1 . forţele de infiltraţie din masiv.. El se determină experimental ş are următoarele ent filtraţie ţ ţ ă şi ă valori: k = 10 -7 .determinarea curbei de infiltraţie ş şi . subpresiunile. ă ă ţ lare.) k 2 h1 − h22 2l k 2 2qx h1 − y 2 ⇒ y = h12 − 2x k ( ) ( ) STABILITATEA TALUZURILOR Condiţia clasică de stabilitate la alunecare sub efectul forţ ţ ă forţelor orizontale nu mai reprezintă o condiţie de dimensionare a barajelor de ţ ă ţie ţ b pămînt. ţine Coeficientul de siguranţă la alunecare K de. c . care reprezintă suprafaţa pe care taluzul tinde să alunece. ş ţ ţ ţie forţele Suprafeţele de alunecare se consideră de obicei de formă cilindrică circulară. pietrişuri Q = A*v = Akj unde v = viteza aparentă de infiltaţie ţ q = Q / b = debit specific infiltraţie ţă ă . j = i = ∆H = panta hidraulică L k = coeficient de permeabilitate sau de filtraţ este funcţie de natura materialului. bazate pe ipoteze simplificatoare. deoarece racordarea cu un ecran inclinat prezintă mai puţina siguranţa.vedere în plan. nisipuri k = 10 1 . procedeul fiind cunoscut sub denumirea de metoda suedeză. valurilor şi a gheţii..lungul arcului A E D al masivului ABC DE va fi: -a 64 . împărţită în fîşii ă ţ ţiune ă ţ ţa ă alunec verticale de lăţime egală. Forţele care se opun sunt forţele de frecare AVV tg φ şi de coeziune c∆L ţă ă ţ ţiale ă ţ ţele (φ este unghiul de tăiere şi c coeziunea terenului supus alunecă iar ∆L lungimea arcului de cerc corespunzătoare fîşiei). trebuie ca forţele care tind să producă alunecarea să fie preluate de ţ ţia ă ţ ă ă rezistenţa la tăiere a materialului pe suprafa de alunecare considerată.10-10 cm/s ptr. stabilitatea la alunecare se verifică după suprafeţe cilindrice circulare. presiunea ape presiunea ţele apei. obtinindu un contact mai eficace. ţa obtinindu-se Calculul infiltraţiilor Calculul infiltraţiilor prin bajelor de pă ţiilor pământ are ca scop: . b – schemă simplificată. această condiţie fiind întotdeauna îndeplinită datorită greutăţii mari a unui asemenea baraj. relaţia Se folosesc legea lui Darcy şi relaţ lui Dupuit -legea lui Darcy . cu centrul în O. suedeză Verificarea la alunecare pe suprafeţ cilindrice circulare suprafeţe Se consideră (fig. b. Daca barajul este prevazut cu un ecran din materiale plastice se recomanda ca ecranul sa fie transformat treptat inainte de r racord în sâmbure.diafragme. Se aproximează că împingerile laterale care acţionează asupra unei fîşii se echilibrează între ele si deci se reduc. Pentru ca un taluz să fie stabil. forţ capilare. ţ ţ Zidurile elemeatului cu care se racordează barajul de pământ se recomanda sa fie inclinate (panta 10:1).v = k i= kj. 2 .zid de sprijin. Ceea ce determină profilul barajului este ă ă ţie ă ăţ enea condiţia de stabilitate la alunecare a taluzurilor.

5 ori. 1. dedusa astfel. iar ăţ ă şi dispoziţia lor să fie simetrică în raport cu verticala care trece prin centrul cercului de alunecare (fig.. considerând greutatea totală a stratului de protecţie şi a ecranului care formează volumul acelaşi ă ţ FDF'BK. în care se face acest calcul.. K = ] . b). Zona în care se gaseste centru cercului pt care K este minim se alege dupa diferite metode (Priscu vol1 pag 604) metode Stabilitatea ecranelor şi a straturilor de protecţ protecţie Calculul stabilitalü ecranelor barajelor de pă pământ se face verificând posibilitatea de alunecare a stratului de proteclie pe ecran şi a ământ ecranului insuşi.. din cauza forţelor de tensiune de la partea superioară a taluzului. Calculul ecranului se conduce în acelaş mod. β – unghiul real al taluzului barajului. trebuie sa fie mai m decât Enecesar.1. reacţ ţ ţele reacţiunea pasiva a prismei de rezistenţa ACC' ş forţa de frecare S1= N1 tg ϕ = G1 cos ţ ţ şi ţ ţa E = G1 unde δ este unghiul format de reacţ reacţiunea E cu orizontala. Pentru simplificarea calculului se recomandă [2] ca fîşiile să se împartă astfel ş ă ă Rca lăţimea lor să fie: b = R/m (m = 10 . reprezintă impingerea necesara pentru echilibrul la limita.. coeficientul de siguranţă se poate ă ţ e considera: K=tgφ /tg β unde: φ – unghiul taluzului natural. ţii θ1 tg ϕ (ϕ fiind unghiul de taiere al materialului din ecran).40 pentru baraje de clasa I de importanţă importanţă. ă ă Pentru terenurile omogene si fără coeziune. Din triunghiul BOMn se poate scrie: ţ ă ă w fiind numărul de ordine al fîşiei. este golirea rapida a lacului. fundaţie Scriind condiţia de echilibru pe orizontala se obţ ţia obţine: Forţele care se opun acestei alunecari sunt E.20 pentru baraje de clasa a IlI-a de importanţă a importanţă.5. de care ţ ţiunii ă efectiv este capabila prisma ACC'.. anume prismul CC'BD de ăţ ăţii protecţie ţie greutate G1 tinde sa alunece pe planul CD. Se obţine împingerea necesară E pentru echilibru la limită ţ ă limită: sin θ 1 cosθ 1 − cos2 θ 1tgϕ cosδ E = G2 sin θ 2 cosθ 2 − cos2 θ 2 tgϕ cos δ Stabilitatea la alunecare a ecranului se verifică ş după suprafeţe curbe care trec prin el (b). Terenul de fundaţ se considera rezistent. ă ţimea Coeficientul de siguranţă care se admite în calcule după literatura sovietică este: ţă ă K – 1.2. şi ă 65 .25. In terenurile ă a argiloase.. impreuna cu stratul de protecţ (fig. numitorul fiind o sumă algebrică. protecţie Pentru verificarea stabilităţii stratului de protecţ a ecranului ( a) se face ipoteza ca o parte a acestuia.De remarcat că forţele AT din dreapta verticalei dusă din centrul de alunecare O măresc stabilitatea. Valoarea reacţiunii E.. 20 ş R raza cercului de alunecare). 0 sau c. 1.30 pentru baraje de clasa a II-a de importanţă a importanţă.30. ărul Expresia coeficientului de siguranţă devine: Dacă terenul este neomogen se introduc în calcul valori diferite pentru y. Valoarea impingerii efective Ep. apar fisuri de care trebuie să se ţ ă seama la evaluarea forţelor de ţ ţelor ă ă ţină l coeziune şi frecare. de 1..). de-a lungul cercului de alunecare. În cazul cînd nu se ţine seama de toate forţele care acţ acţionează asupra barajului se recomandă K= 1. ţ ţele ă ăresc ă ă ă Pentru coeficientul de siguranţă se ajunge la aceeaş expresie ş scriind momentele forţelor de alunecare şi de stabilitate faţă de centrul ţă aceeaşi ş şi ţ ţelor ş de alunecare. K= 1. mare Cazul cel mai defavorabil. când se considera greutatea materialu saturat şi materialului fara presiunea hidrostatica. în cazul cînd acţ ăă acţionează numai forţele din greutatea proprie. sub ac(iunea componentei tangenţ tangenţiale pe planul de alunecare a greutaţii proprii: T1= G1 sin θ1. Se recomandă să se considere a ş ă ă aceste fisuri ca existente pe aproximativ 1/3 din înălţimea taluzului.

lulouri sau cilindri vibratori.15 cm. Pământurile nisipoase sunt indicate pentru baraje omogene numai dacă au un coeficient de permeabilitate suficient de mic. Se folosescpentru lucrări de netezire sau pentru lucrări secundare. realizînd prismele laterale.reducerea înclinării taluzurilor cu 10 . Sedimentarea la baraje cu nucleu este bilaterală. Pământurile cu Un < 5 . taluzurile barajelor din piatră. La un conţinut prea mare nucleul rezultă de dimensiuni prea mari producând presiuni care pot periclita stabilitatea prismelor laterale.25 % iar restul alcătuit din nisip.30% .8 . determinându-se atât caracteristicile materialului cât şi cantităţile disponibile.20. realizând o bună legătură între straturi fiind utilajele cele mai folosite. pietriş) Compactarea prin batere se ralizează prin şocuri repetate produse de căderea unor greutăţi.se execută prin treceri repetate cu utilajul de compactare. Se efectuează uncontrol permanent al execuţiei şi al gradului de compactare utilizat.asigurarea unei legături bune între elementul de etanşare şi terenul de fundaţie . De asemenea batardoul amonte poate fi înglobat în corpul barajului. Se folesc maiuri şi plăci vibratoare grele. .1/50 sre exterior în cazul pământurilor imprermeabile pentru ase asigura scurgerea apelor pluviale. putându-se folosi pământuri nisipoase argiloase. prin efectul de arc asigurîndu-se închiderea unor eventuale fisuri .Pt.1/10 numit noroi. Cilindri picior de oaie sunt cilindri compactori prevăzuti cu proieminenţe care realizează o compactare în adâncime.prin sedimentare hidraulică Compactarea este metoda cea mai folosită. compactor este de 5 . Suprafaţa stratului anterior trebuie să fie scarificată în realabil. Prin observarea lor se permite evidenţierea unor fisuri în elementele de etanşare. rezistente (unghi de frecare internă şi coeziune şi stabilitate la acţiunea apei. Frecvenţa de vibrare este de 1500 cicluri pe minut. Carcteristicile fizice ale pământurilor se determină prin încercări de laborator.005) mm care să umple porii dintre particulele mai mari formate din nisip sau pietriş. Gradul de compactare se determină prin metoda penetraţiei prin metoda încercării cu placa d presiune. Materialele folosite ptr.20 -25 cm iar în elementul de etnşare 10 . argilele (care se pot folosi la etanşare) şi a pământurilor mâloase nisipoase (nu au stabilitatea necesară) Caracteristicile materialului influentează hotărâtor pantele taluzelor şi implicit volumul barajului. prisme laterale ale barajelor executate prin hidromecanizare. preferabil în carieră sau la cilindrare. execuţia barajelor compactate se pot folosi în general toate tipurile de pământuri exceptându-se argilele nisipoase plastice.prin compactare . lucrări de importanţă redusă şi provizorii. dispuse în lungul barajului de ambele părţi. sau cu izotopi radioactivi. verificându-se capacitatea portantă şi stabilitatea acestuia. Pământurile folosite ptr. . În cazul barajelor cu nucleu pământul trebuie să conţină fracţiuni argiloase în proporţie de 10 .prevederea unor contrasăgeţi la execuţie care să anuleze deformaţiile în timp ale barajului. În cazcontrar ele se pot folosi pt. pulpă sau hidromasă. Se pot folosi cilindri netezi obişnuiţi. pietriş etc. Noriul se scurge de la margini spre centru.prvederea unei curburi în plan. Compactarea prin vibrare este o metodă modernă . Restul apei formează în zona centrală un iaz decantor fiind efacuată prin colectoare speciale. fracţiunile argiloase nu sunt necesare. Numărul de trceri de cilindr. . Umiditatea optimă de compactare este umid. barajele de pământ este indicat ca Un>30-100. atât în faza de stucdiu cât şi în timpul execuţiei. Pentru baraje compactate omogene este indicat un pământ format dintr-un amestec de particole fine argiloase şi prăfoase cu d<(0.) Caracteristica principală după care rezultă proprietăţile cele mai importante ale pământurilor este compoziţia grnulometrică. etc. Ea este de cca. Măsuri constructive la baraje de pământ amplasate în zone seismice . Se organizează piste experimentale pentru a se stabili umuditatea optimă de compactare. pământul este indicat pentru un baraj omogen. Gradul de neomogenitate se exprimă prin coeficientul de neomogenitate Un=d60/d10. să nu se dizolve. Excavatia pământurilor în carieră se face cu excavatoarel. Dezvoltă presiuni de 15 . maiuri macanice şi vibromaiuri.Se fac calcule de stabilitate pentru nucleu.în straturi . Se formează un amestec pământ apă 1/7 . Dacă conţinutul de argilă este mai mare.transportul şi punerea în operă a pământului se face cu ajutorul apei. Un asemenea pământ are o frecare interioară şi o coeziune corespunzătoare fiind inpermeabil. O compactare suplimentară se realizează prin circulatia mijloacelşor de transport şi împrăştiat pământ. Prin descompunere se măreşte porozitatea pământului. Adaosurile organice nu trebuie să depăşească 1%. La un conţinut de argilă mai mic de 10% formarea nucleului prin sedimentare este dificilă. Au avantajul că suprafaţa rămâne neregulată. Lateral. Pregătirea suprafeţei de fundare constă în îndepărtarea stratului vegetal şi afânarea stratului superficial. asgurându-se pante de 1/10 . numărul de treceri. Pt. Dacă excavarea cu apă nu este posibila se face cu mijloace mecanice şi se amestecă ulterior cu apă. Execuţia barajelor de pământ . Execuţia se face în etaje de 5 -6 m înaltime.40 m. din carieră este mai umed se excavează în straturi subţiri pentru a se pute usca. zonele de baraj care sunt saturate cu apă trebuie să fie stabile. 10 -14 % sau mai mare. plăci vibratoare. noroiul aducându-se prin conducte sau jgheaburi aşezate pe estacade sau direct pe umplutură sau pe diguri laterale.prevederea unor straturi de anrocamente pe taluzuri . dragline. prismele laterale) Ptr. verificarea la spălare a taluzurilor. se execută cu vibratoare. iar paticolele fine în centru formând nucleul.prevederea unor nuclee înclinate prin care se măreşte zona uscată din corpul barajului . corpul barajului prevăzându-se elemente speciale de etanşare. screpere. etc. Se poate folosi uneori ptr. Se determină prin încercări de laborator. Hidromecanizarea . Se produce o sedimentare fracţionată Particolele grosiere se depun spre margini. După terminarea primei etape conductele se ridică la cota următoare. Materialul transportat este înprăştiat în straturi uniforme. ridicate cu macarale.1/20.asigurarea unei drenări bune a barajului prin colectarea şi dirijarea apelor de infiltraţie conduce la micşorarea forţelor hidrodinamice. În general după compactare stratul terbuie să aibă o grosime de 15 . Metode de compactare: . Dacă este prea uscat se umezeşte. 66 . La alegerea tipului de baraj omogen sau neomogen trebuie să se aibă în vedere carierele de pământ care să se găsească la distanţe rezonabile. Aceasta este legată atât de modul de alcătuire al barajului cât şi de modul de execuţie. Dacă particolele argiloase sunt în proporţie de 6 . cu buldozere şi apoi se compactează. pământul este indicat numai pentru elemente de etanşare. În general pământul vegetal nu se foloseşte. la care se obţine îndesarea maximă pentru pentru un număr minim de treceri ale utilajului. Pentru barajele sedimentate hidraulic materialul trebuie să cuprindă atât particole fine (pt nucleu) cât şi grosiere (pt. execuţia barajelor de pământ trebuie sa fie impermeabile. etc. Acesta se transportă în amplasamentul barajului gravitaţional sau prin pompare folosindu-se jgheaburi sau conducte.01 0.prevederea unor berme largi .20 daN/cm2.prevederea unor prisme de anrocamente sau pământ la piciorul amonte şi aval al barajului pentru consolidarea taluyurilor. . Cu cât pământul este mai argilos grrosimea stratului este mai mică. Grosimea straturilor se stabilesc funcţie de natura pământului şi de caracteristicile utilajului de compactare folosit.25 % din volumul total .10 se îndeasă greu şi rămân poroase. Dacă păm.Particollele mari formează scheletul de rezistenţă al barajului iar particolele mici umle porii acestuia şi deci asigură etanşeitatea. Cilindrii pe pneuri se folosesc mai ales pentru pământuri necoezive (nisip. pe măsura ridicării barajului se execută mici diguri sau prisme permeabile din pietriş sau piatră care permit scurgerea apei. În mod special la barajele cu H mare este necesar să se determine starea de eforturi atât din corpul barajelor cât şi din terenul de fundaţie. Stratele se execută orizontal cu o înclinare de 1/20 . Excavatia se face cu hidromonitoare care aruncă jet de apă sub presiune sau cu drăgi. Controlul compactării se face prin determinarea greutăţii specifice aparente pe probe luate din fiecare strat în puncte uniform repartizate pe suprafaţa stratului în vârfurile unuor pătrate cu latura de 20 . barje fără nucleu .

. Bucuresti 1974 Baraje pentru acumulări de apă vol1 și vol2. Iniţial conducta se pozează pe o prismă de piatră prevăzută cu filtru invers şi depunerea începe în apă. Conductele de refulare se dispun dea lungul taluzului aval.Sedimentarea unilaterală se foloseşte la baraje fără nucleu. Paticolele fine se depun în amonte formând un ecran gros. Tehnica Bucuresti ISBN 973-312117-7 67 . Constructii hidrotehnice vol1. Dezavantaje: -condiţii mai severe de compoziţie granulometrică -consum de energie mai mare la metoda prin pompare -necesitatea unei cantităţi mari de apă Bibliografie: 1. 2. Când barajul depăşeste nivelul apei execuţia continua în acelaşi mod sau prin depunere bilaterală. Ed. did si pedagogica. cu ecran argilos executia se face prin sedimentare unilaterală.p. Radu Priscu Ed. Prin această metodă se poate face depunerea materialului direct în apă fără batardouri de deviere. depunera făcânduse în straturi oblice spre amonte. La parte superioară lătime nu este suficientă pentru a asigura sedimentarea fracţionată a materialului se folosescalte metode (compactarea). Avantajele sedimentării: -stabilitate mare datorită modului de distribuire a materialului şi amodului de execuţie -ritm de execuţie rapid -cost mai redus -posibilitate de execuţie pe timp ploios -posibilitate de sedimentare în apă. în cazul acestora şi la b.

12. masuri constructive pentru a mari stabilitatea barajelor la alunecare. 7.clasificare. Rosturile barajelor. 24. trasare baraje cilindrice. 23. clasificare. calculul eforturilor în secţiuni orizontale. drenare. Elemente de imermeabilizare la barajele de piatră. Încărcări ce acţionează asupra barajelor în arc (obisnuite + temperatura) si calculul barajelor în arc Baraje de piatră. 15. 10. 14. 8. baraje cu nasteri îngroşate. alcătuire. morfologice. 3. Elementele constructive ale amenajărilor hidrotehnice Scheme de amenajări hidrotehnice Baraje . alcătuire. 11. actiunea seismica actiunea ghetii. dispozitive de drenaj şi vizitare Baraje cu rosturi lărgite. 17. elemente componente. 20. 5. amplasare. conditii de amplasare Presiunea apei. presiunea apei din pori. Baraje cu contraforti. conditii amplasare. Dimensionarea barajelor de greutate. condiţii geologice. Amenajarea fundatiilor barajelor de greutate. 6. 19. injectii. metode de execuţie a barajelor de anrocamente Stabilitatea corpului şi a taluzurilor cu ecran şi cu diafragmă Baraje de pământ. forma în plan. izogone. piatra. 21. greutatea proprie Presiunea aluviunilor. actiunea vantului Determinarea profilului barajelor de greutate. Amenajarea suprafeţei de fundaţie. 2. 13. climatice. Baraje în arc. 9.Propunere subiecte examen: 1. Stabilitatea barajelor prin forte de frecare si coeziune. 18. prin metoda elementara. actiunea valurilor. 22. dimensionare (determinarea înclinării paramentelor) Baraje precomprimate. 4. 16. racorduri cu alte construcţii Calculul stabilitătii taluzelor Execuţia barajelor de pământ Aplicație conexă elementelor studiate la curs și proiect/lucrări 68 . Baraje în arc. cu dublă curbură. etanşare. subpresiunea. unghi la centru.