Școala”ElenaCuza”Iași

Numerele 10/11 2012 2

Din cuprins:
Cuvânt înainte Despre Revista ”Aripi” - pag. 6 Suntem cei care... - pag. 7 Penițe de argint - pag. 10
De toamnă... Din grădina bunicuței De mână cu iarna... Adieri de primăvară Mesaje de dragoste pentru mămici și bunici

Penițe de aur – Concurs - pag. 26 Penelul de argint/ Mânuțele de aur Proiectele noastre - pag. 43 Concursuri școlare - pag. 56 În sprijinul părinților - pag. 59

- pag. 27

Artterapia ca mijloc de creştere a stimei de sine la elevul cu CES Tulburările de limbaj specifice vârstei preşcolare şi şcolare mici Atitudini și comportamente

Pagini pentru înţelepţire și mângâierea sufletului - pag. 67 Remember - pag. 69 ”Roade” în limba română - Elena Mădălina Sârbu - pag. 83

3

4

Cuvânt înainte Revista ”Aripi” a ajuns la numărul 10. Zece ani, zeci de articole, zeci de elevi şi doar un singur comentariu: o revistă ce a fost mereu în prima linie a revistelor şcolare, construindu-şi treptat o istorie în care veţi regăsi numeroase momente când zece a fost doar confirmarea valorică a unei dedicări comune a celor care au zidit şi zidesc pagini ce înnobilează ochii şi inima. Totul a fost cu grijă supravegheat și îndrumat de către doamna învăţătoare, Geta Bungianu, care a crezut şi crede în două lucruri esenţiale pentru existenţa unei reviste şcolare: entuziasmul creativ al elevilor şi pasiunea pentru cuvântul scris. Nu întâmplător, pe frontispiciul fiecărui număr, revista e văzută ca o minunată construcţie care însumează arhitectonic dragostea pentru scriitură, curajul de a fi creator, susţinerea „celor mari” în îndeplinirea năzuinţelor artistice a „celor mici” şi nu în cele din urmă, speranţa în puterea de convingere prin lectură. Vlăstarele ce s-au împletit armonios în a rodi poezii, compuneri, interviuri, articole, eseuri sau creaţii plastice continuă să dovedească şi azi, ca elevi ai ciclului gimnazial, că oportunitatea de a lucra în redacţia revistei ”Aripi” a însemnat un prag definitoriu pentru ei în misiunea de a deveni mai buni. Elevii implicaţi în conceperea şi redactarea articolelor revistei îşi dezvoltă o serie de aptitudini şi valenţe care altfel ar fi rămas ascunse. Lucrul în echipă, solidaritatea dintre ei, determinarea de a duce la bun sfârşit o sarcină şi demersul permanent de a transpune propria sensibilitate în texte ce urmăresc să nască şi în cititorii revistei aceleaşi sentimente frumoase şi inocente, toate canalizate eficient, ne conving că Revista ”Aripi” e cu siguranţă vehiculul potrivit care să poarte peste tot înlume valorile Școlii ”Elena Cuza” Iaşi.
Prof. Georgiana – Livia Antoci

5

Revista „Aripi” Nu este chiar ușor să scrii despre un proiect care s-a concretizat în ani de zile, cu muncă, cu talent şi cu dedicaţie. Din 2003 şi până astăzi, la şcoala ieşeană „Elena Cuza” apare revista „Aripi”. Mai întâi o revistă a unor clase-generaţii ale Doamnei Profesor Geta Bungianu, ea a devenit ulterior revista tuturor claselor primare. Cu impresii notate despre zilele de şcoală, anotimpuri, sărbători, evenimente importante, cu mesaje din partea altor cadre didactice, din partea părinţilor, cu interviuri, povestiri, poezioare, jocuri, elemente ale unor proiecte de anvergură, cu fotografii, lucrări de artă plastică şi o grafică excelentă, această revistă creionează imaginea completă a universului şcolii şi al elevilor ei. Zile şi zile, ore şi ore de muncă stau la baza editării acestei reviste. Şi mai e ceva: cultul limbii române. Este un lucru extraordinar să vezi cum în tinerele vlăstare se sădeşte dragostea de limba română, de istoria şi cultura acestui popor. Nu sunt vorbe mari. Citiţi revista şi vă veţi convinge. Copiii care au participat şi participă la scrierea şi editarea acestei reviste o dovedesc. Prin felul în care scriu, elevii implicați în realizarea revistei demonstrează că gestul cel mai inspirat prin care poţi dovedi că eşti bun român rămâne acela de a vorbi şi a scrie corect româneşte. Şi, mai mult decât atât, ei fac şi următorul pas ca locuitori ai patriei care este limba română: realizează exerciţii de compoziţie, unele reuşite, altele stângace, toate făcute însă cu maximă responsabilitate. Se scrie într-unul din numere: prin munca la revistă, elevii au învăţat ce înseamnă „a scrie o carte”. Revista „Aripi” este o CARTE. Şi eu am citit-o. Astfel am apreciat munca celor care au gândit-o şi au scris-o. În același timp, am realizat că autorii sunt ei, copiii noştri. Cum s-a întâmplat această magie? Cine e magicianul? Nu, nu e magie. Este vorba de munca, dăruirea, mintea şi sufletul pe care un om le-a investit în aceşti copii întreaga sa viaţă. Este persoana care reprezintă „inima” acestei reviste, cea pe care am şi numit-o deja, Doamna Profesor Geta Bungianu. Ca mulţi, mulţi alţi părinţi, îi mulţumesc pentru viaţa dăruită copiilor noştri. Rândurile acestea sunt semnul meu de adâncă preţuire pentru Domnia Sa.

18 martie 2012

Prof.Corina Negură Muzeograf principal la Muzeul ”Mihai Eminescu” Iași

6

De 10 ani ne străduim, Idei și gânduri șlefuim, Cuvinte, fraze cizelăm Limba română să-nvățăm! Când vine toamna peste noi Cu -”Aripi”de mână, câte doi, La școala noastră decretăm: Limba română să-nvățăm! În iarnă, când zăpada râde, Ori cerul Soarele-l ascunde, La șezători ne adunăm Limba română să-nvățăm! Și-n primavară, când învie Natura, cântul ciocârliei, Ieșim în parc și ne jucăm Limba română să-nvățăm! De-i vară și-i vacanța mare, De ne e cald și vrem răcoare, Pe culmi de munte colindăm, Limba română să-nvățăm! ”Aripi” este o bucurie, Și-am vrea ca ”Aripi” să mai fie. În ”Aripi” vrem să publicăm Limba română să-nvățăm!

R E D A C
Ț

I A
R E V I S T E I

A R I P I
7

Despre dascălul meu Figura întâiului dascăl reprezintă pentru fiecare dintre noi ghidul care ne însoțește în întreg parcursul vieții noastre. Este primul străin căruia mâna caldă a mamei ne încredințează cu grijă într-o dimineață rece, ”răpciunoasă”, este prima voce care ne ghidează atent pe holurile întunecoase a debutului nostru școlăresc și care ne cuibărește în băncile ce ne vor găzdui în primii noștri ani de școală. Parfumul primei zile de școală…câți dintre noi nu am dori să dăm măcar pentru câteva momente timpul înapoi numai ca să retrăim acele emoții? E de neuitat, așa cum e și parfumul doamnei învățătoare, forma perfectă a unghiilor atunci când ne ghida mâna urmărind cu concentrare literele firave și caraghioase de pe caietul aproape fără de file, culorile limpezi ale inelului de pe mâna stângă care ne aducea întotdeauna aminte de poveștile Seherezadei presărate cu nestemate și mărgăritare, chipul blând și totodată încruntat asupra noastră să nu ne pierdem străduința și perseverența de a ne trezi conștiința că … suntem. Doamna învățătoare nu a fost pentru noi un părinte care să ne tolereze ,,bunele”maniere , nu a fost un prieten înțelegător, ci s-a înfățișat în fata noastră ținând în brațe educația, claritatea, adevărul, binele, sinceritatea, exigența, perseverența și forța de a reuși. Datorită Doamnei am învățat dansul primilor ani de viață cu reguli clare, sănătoase si de viitor. Neincetata râvnă cu care ne îndruma către teatru, către literatură, către cer, stele, către o poetică a vieții nu va fi nicicând știrbită. În ceea ce mă privește, evoluția mea ulterioară s-a conturat onorabil datorită Doamnei. Și stau acum și mărturisesc în fața altor generații recunoștința fără margini pe care o simt în acest moment, când știu că activitatea Doamnei se îndreaptă către un final, cred eu, bine meritat. Plăcuta gălăgie a atâtor ani de activitate trebuie să fie înlocuită cu puțină meditație, chiar dacă știm, avem certitudinea chiar, că Doamna nu va reuși să se țină la distanță și să se detașeze de copiii dumneaei. Scopul modestei mele mărturii nu rezidă în întruchiparea fără de cusur a doamnei învățătoare, ci reflectarea cu hotărâre a unui rar profesionalism, a unui efort perseverent, de neoprit care ne-a trimis în viață luminați, inocenți și deschiși educației. Vă mulțumesc că am avut privilegiul să fiu eleva dumneavoastră!

Prof. Pavel Ștefania Promoția 1993/1997
8

Dragi elevi ai ciclului primar,
Mă adresez astăzi, în mod special vouă, în cadrul acesta primitor, oferit de Revista”Aripi”. Alături de numeroasele activități extracurriculare desfășurate pe parcursul unui an școlar, v-am putut vedea implicarea cu mare responsabilitate, dar și cu mare bucurie într-un adevărat program de învățare a limbii noastre materne, limba română, alături de iubiții voștri dascăli. Munca voastră a luat un contur clar: Revista”Aripi” Nr. 10. Răsfoind-o, mi-am explicat ușor talentul, sensibilitatea și imaginația, perseverența și seriozitatea de care dispuneți și pe care ați demonstrat-o în multe momente ale întâlnirilor noastre; am putut să vă cunosc mai bine dorințele și performanțele obținute, lucruri deosebit de importante pentru schimbările care ar putea interveni în activitatea ulterioară. Se vede că vă iubiți școala și dacălii care continuă să descopere șirul nesfârșit al căilor prin care să vă determine să vă pregătiți pentru viață, considerând acest lucru o necesitate și nu o povară, o obligație. Lucrările incluse în revistă, gândurile prezentate în formă literară, plastică, se impun prin bogăția și varietatea conținuturilor, prin sinceritate și originalitate. Este mărturia voastră că învățați într-o școală care dispune atât de resurse materiale și tehnice performante, cât mai ales de resurse umane deosebite. Plină de emoție este și ultima parte a revistei, unde foști absolvenți ai școlii noastre își amintesc cu recunoștință de dascălii lor. Încă un semn că aici, la această școală, se plămădesc caractere puternice și sensibile, deopotrivă. Bravo, copii!
Prof. Mîrza - Leșan Paraschiva, director
9

n u e t a

G u b a n ?

?

?

?

?

10

Toamna
A sosit toamna ruginie Plină de belşug şi rodnicie. Poamele-i bogate, dulci şi parfumate În cămări curate vor fi aşezate. Vântul cu putere suflă prin livadă, Cerul se frământă, parcă-ar scoate-o spadă. Natura – ntreagă plânge și de bună seamă Pune de o ceartă cu frumoasa toamnă. Ea curând va trece, fără să-și asume Golirea naturii de poamele bune. Păduri prea frumoase rămân iar pustii, Fără triluri dulci de mierle, ciocârlii. David Călugărici Clasa a III-a A

Toamnă Cad pe cărări frunze aurii, Iar pădurile rămân pustii. Pe bolta albastră se văd păsări mii

Ce pleacă an de an în lungi călătorii.
Copiii vor ieși în parc mai rar Căci au început un nou an școlar.

Voion Rosa, Clasa a III-a A

Din nou la școală Trec voinicii cu ghiozdane Ca soldații la cazarme. Triști sau veseli, fiecare De mână cu mama-mare. Vin la școală să adune Sămânță de-nțelepciune. Să o duc-apoi în lume Și-n locuri ce nu au nume. Coștiuc Alexandra Clasa a III-a A

Toamnă
Te iubesc, toamnă, că-mi aduci Pepeni gustoși și struguri dulci! Covor de frunze, poezie O toamnă-ntreagă-i armonie. Și bate ceasu-n calendar S-anunțe un nou an școlar. Atasiei Andrada, Clasa a III-a A
11

Zilele de vară, desenate și așezate în filele calendarului din perete, coboară zilnic în șir indian, în coșul de hârtii aflat sub biroul meu. Odată cu ele se scurge și vacanța de vară. Într-o zi, după ce am rupt pagina din calendar, a apărut, fără să-mi ceară permisiunea, un cuvânt deosebit scris cu majuscule: ”SEPTEMBRIE” Am tresărit: ”Vai! E toamnă!” miam zis. Poate că nu ar fi trebuit să mă surprindă deoarece pregătirea mea pentru noul an școlar se făcuse cu câteva zile înainte. Încă o fugă la bunica, două-trei întâlniri cu prietenii în parcul de joacă, o plimbare cu părinții la Grădina Botanică și... Iată ultima zi de vacanță! Sunt fericită de întâlnirea cu colegii și profesorii, dar și puțin tristă că bucuriile de care nu ai parte decât în vacanță se vor întoarce de-abia peste câteva luni.

Deși sunt veterană în ceea ce privește frecventarea școlii ( al IV-lea an), mă las copleșită de tot ce văd în drumul spre școală: copii mai mici, mai mari, veseli, gălăgioși, agasanți și nepoliticoși, mofturoși, supărați și plângăcioși, ținuți strâns de mână de mame grijulii sau de bunici îngrijorați, bine crescuți și mai puțin, câte unul, câte doi, ori grupați în trupe de amici, mulți dintre ei entuziaști, alții indiferenți. Soarele pare că rămâne prietenul meu constant doar până ce dau cu ochii de ”doamna”. Îi dăruiesc florile recunoștinței, iar doamna, prin îmbrățișarea ei, îmi dă în schimb liniște și încredere în mine. De acest lucru am nevoie. Vă mulțumesc, doamnă învățătoare!

P.s. Acum am propriul meu magazin de flori.

Cătălina, absolventă

12

13

Toamnă izgonită

Pe dealuri, blânda toamnă încă suspina, Soarele murise, nu mai strălucea, Vântul, ca nebunul, nu se liniștea, Și-o ploaie măruntă din ceruri cădea. Și fugea de teamă să nu o ajungă Crivățul, zăpada ce veneau în fugă. Viforul năprasnic la colț se ivea, Cu ochi mari și reci, pe toamnă pândea. Ciori, vrăbii, sticleți, părcă rătăciți, Zburau în înalturi, de vânt năpădiți. Și-astfel, cu furie, toamna-i izgonită, Iarna de mătase-i regește primită!

Un preșcolar... la școală

Toți ai casei - au hotărât

Că-s de școală pregătit. Și împreună cu Relu Să mergem în Clasa Zero. Ori cum zice tata –mare În clasa pregătitoare. Astfel noi, băieți, fetițe, Până ieri în grădinițe, În toamnă venim cu toții Fără urmă de emoții, Să ne-ntrecem la cântat La jucat și desenat. Mers pe vârf, mers pe călcâi Și-ajungem în Clasa I.

Benata Giugun

14

Cei doi brazi înalți din poartă

Mă salută la intrare, Mărul cu roadă bogată Mă - omenește c-o gustare. La cinci metri de fereastră, Straturi mari de zarzavat Îmi oferă vitamine Numai bune de mâncat.

Iar în grajdi, păsări, purcei, Îngrijiți și hrăniți bine, N-au habar că ei sunt bio Și friptură pentru mine.
Iar de merg și la pădure De mânuță cu Lucica, Voi culege fragi și mure. Tare-i bine la bunica!
Benata Giugun

15

Este iarnă. Totul în jur este ca laptele îngheţat. Gerul ne lasă să stăm doar în casă unde este cald şi bine. Cerul de argint scutură din nori fulgi mici şi pufoşi. Zăpada se aşterne de parcă ar reface un joc de pazzle alb. Casele sunt acoperite de zăpadă. Parcă ar avea căciuliţe. Străzile sunt acoperite de omăt iar maşinile circulă cu greu pe patinoarul iernii. Pomii de zahăr în zilele de iarnă, pare că adorm îmbrăţişaţi de braţe uriașe. Îmi plac fulgii care se joacă zburând prin aer, mă înveseleşte săniuţa alunecoasă şi omul de nea. Agape Maria Clasa a III a B

Totul a început când regele an a chemat-o la el pe cea mai în vârstă fiică a lui, Iarna. Vremea s-a răcit pentru că a suflat cu respiraţia ei şi a îngheţat totul. Zăpada arată ca o blană albă. Norii sunt ca de vată. Fulgii de zăpadă sunt lacrimile îngheţate ale cerului care cad pe obrajii oraşului. Casele arată ca şi părul alb al bătrânilor care au trecut prin viaţă. Obosite, pare că au adormit sub plapuma de nea. Străzile şi pomii au îmbrăcat o haină argintie. Este ca o imagine din poveştile lui Hans Christian Andersen. Cei mici, cei mari ies la derdeluş îmbrăcaţi bine pentru a se juca cu argintul iernii. Zâna Iarnă aşteaptă cu răbdare să câştige lupta cu sora ei, cea mai tânără şi frumoasă, Primăvara. Împrejurimile desprinse din povești mă fac să îndrăgesc acest anotimp mai mult. Morariu Oana Maria Clasa a III-a B Iarnă, ger, zăpadă, vânt, Viscol negru pe pământ. Apele - nghețate-n râu, Și troiene pân-la brâu. Câmpurile tremurânde, Lighioanele flămânde. Lupii, urșii dau năvală Din pădure – ajung în stradă. Rusu Oana Alexandra Clasa a III-a A
16

Supunere și ascultare
Regele An chemă în taină Pe fiica mare, Baba Iarnă. Și-i hotărî ca de îndată Natura să fie-nghețată, Copaci și flori, câmpii și lunci, Cu tot ce are, cu năluci, Să fie ger năprasnic, vânt Că el e rege pe Pământ. Supusa Iarnă-a ascultat Tot ce e viu a înghețat. Dar, fiindcă regele-a omis Un amănunt, el nu a zis Cât timp să stea natura moartă. Atunci a hotărât îndată Cu mult curaj, bătrâna fată: - Pe-acest meleag străbun și sfânt, Voi poposi trei luni, cel mult! Și-apoi voi scoate trena albă S-o las pe sora-Primăvară. Mă-ndrept spre alt loc pe pământ Să spun povești cu ger și vânt. Iar pe-acest plai voi reveni, Când regele va porunci. Benata Giugun

Plugușorul școlarilor

Aho! Aho! Bună seara, gazda-aleasă Pune bucate pe masă! Că venim la dumneavoastră C-o urare strămoșească. Și să tragem brazdă adâncă De la munte până-n luncă, Din Dacia în Țicău, Din Copou la Ateneu, Din strada Cărămidari, Pân- la noi în Păcurari. Ia mânați voi, frații mei, Mai voinici ca niște zmei. Și voi, Lene Cosânzene, Mândre ca niște poeme. Hăi! Hăi! Am pornit-o astă seară Și am mers din școală-n școală. Dar mi-a zis bătrănul frate: Hai să mergem mai departe! Și-am ajuns la Școala Nouă, Să vă povestim și vouă, Fapte bune de școlari De la mici, la cei mai mari.

..

Despre anul ce-a trecut Multe-avem de povestit. Noi, școlarii cei mai mici, Harnici ca niște furnici, Dimineața ne trezeam Primii-n școală că intram. La lecții sau la concurs Diplome școlii am adus. Gimnaziștii neapărat Orele le-au frecventat Lecții bine-au învățat, Teme și-au efectuat. Iar în vară, la testare Examen, evaluate Nimeni nu i-a întrecut. 9 și 10- au avut. Pentru anul care vine, Tuturor ne meargă bine. Școlarii, de-s mari sau mici, Să crească frumos, voinici, Sănătoși, dar și deștepți Curajoși, dar și-nțelepți. Dumneavoastră, cei iubiți Ce cu drag ne ocrotiți, Ne-nvățați, ne educați Și sfaturi bune ne dați, Vă urăm o viață lungă, Criza să nu vă ajungă, Să trăiți cu-ndestulare Zi de zi și-n sărbătoare. 2012 cu bani Și-ncă o sută de ani. Aho! Aho!

Moș Crăciun
Moș Crăciun, te știu de mic Că ești bun și ești voinic. De aceea te-aș ruga Un brăduț de vei putea Să-l pui în sania ta.

Astfel, eu ți-aș mulțumi, Înainte de-a veni. Și-ți aduc din nou aminte Că sunt un elev cuminte. De pui în sac jucării Eu le - mpart cu alți copii. Cornea Claudiu Clasa a II-a B 17

Zâna Poveştilor A fost odată o fată care citea foarte mult şi cunoştea aproape toate poveştile. Deși destul de mică, în minte îi apăru o ideie năstrușnică: să devină Zâna Poveștilor cu care să atragă copiii la învățătură. Într-o zi, a găsit pe jos o pietricică foarte frumoasă. I se păru deosebită, aşa că se hotărî să o poarte mereu în buzunar. După un timp, fata scoase piatra, se uită la ea și rămase pironită în fața strălucirii sale, cu totul și cu totul nemaiîntâlnită la vreo piatră. Își reaminti dorința sa de a deveni prințesa poveștilor și numaidecât o rosti cu glas tare. Când se ridică văzu că are o pereche de aripi pudrate cu sclipici de toate culorile. Pe cap purta o coroiță din filele tuturor poveștilor citite până atunci. De sub aceasta îi curgea părul ei ondulat, cu şuviţe de aur ce îi acoperea spatele ca o trenă lungă până la pământ. Devenise zână. Avea, în sfârșit, ocazia să-și îndeplinească misiunea de a citi povești copiilor cu care se întâlnea, pentru a-i face să iubească limba maternă. Și zâna își începu misiunea ...la școala noastră. Huşanu Olivia Clasa a IV-a B

Este primăvară. Copiii ies la joacă. Verdele câmpiei strălucește sub razele prietenoase ale soarelui. Rândunica hranește puișorii și le dă lecții de zbor, pregătindu-i pentru lunga călătorie. Pe bolta albastră nu se zărește nici o dâră de nor. Caprele pasc liniștite, iar eu privesc florile din iarbă și-mi amintesc cu plăcere de vacanța trecută. Și anul trecut erau la fel de gingașe, la fel de frumoase. Proaspătă, strălucitoare, întreaga fire tresare la mângâierile blânde ale soarelui. Inimile copiilor se umplu de bucurie, iar în sufletul celor mai mari, înflorește speranța. Văzduhul este plin de miresme. Pretutindeni, nu vezi decât chipuri brăzdate de lumină. Murmură laolaltă, mari și mici, ”Vine, vine primăvara...” Murariu Oana Elena Clasa a III-a C

Norul şi floarea Norul cenuşiu a intrat în vorbă cu o floare parfumată. Norul îi spune florii: -Pentru mine eşti cea mai frumoasă floare! -Vai, îţi mulţumesc! spune floarea. M-ai emoţionat. Pentru mine eşti cel mai vesel nor. Mă înviorezi cu bobiţele tale de ploaie. -Hai să te răcoresc puţin, drăguţo! Dar Seceta cea rea nu vedea cu ochi buni această prietenie. Ea a ofilit floarea, iar soarele a învins norul. -Am să vă usuc de tot! Ha, ha, ha!striga ea ca o nebună. Norul nu a uitat însă de floare. El aduna răbdător picături de apă. -Vântule, ajută-mă! Trebuie să salvez floarea! l-a rugat norul. Vântul l-a purtat pe nor prin aerul rece. Norul se uita în jos la prietena lui. Când a văzut-o aplecată, a început să plângă cu lacrimi de ploaie. -Îţi mulţumesc, prietene! Mare bine mi-ai făcut! -Sunt bucuros că ţi-ai revenit! I-auzi ce spune seceta! -Vai, mi-e rău, mor! -Să mori, răutateo! Nimeni nu te vrea, au spus norul şi floarea. Cei doi prieteni au grijă unul de altul şi astăzi. Vârlan Diana-Paula Clasa a III-a B

18

A început într-o zi, pe la sfârşitul lunii februarie… Fulgii vorbiră cu ghioceii despre apariţia lor şi plecarea iernii, aşa că au plecat în audienţă la aceasta. - Regină Iarnă, când ne vom retrage? Întrebară timid fulgii? Am vorbit cu cea mai frumoasă şi adorabilă prinţesă, Primăvara, despre faptul că a sosit timpul să fie ea stăpână pe aici, spuseră fulgii în cor. - Niciodată!!! Nu o voi lăsa pe cea mai sclifosită soră a mea să calce pe meleagurile mele! Eu stăpânesc de trei luni locurile acestea! Regina se înfurie rău de tot şi-şi mai scutură o dată cojocul gros, de un alb imaculat. O rază de soare crud apăru şi interveni cu blândeţe în discuţia Iernii cu roiul de albine albe. Dintr-un colţ de pădure, o floare albă, mică şi plăpândă, cu un clopoţel gingaş la capătul tulpinii, îndrăzni să-i spună iernii: - Mărită prinţesă, sora domniei tale, zâna Primăvara m-a trimis cu un mesaj. Iată-l! „Mâine, 1 martie, voi veni! Astăzi este ultima zi din viaţa ta, Iarnă!”. Iarna îl recunoscu pe ghiocel. - Hei, prăpăditule, credeam că ieri te-a ucis prietenul meu drag, Gerul. Văd că nu te linişteşti! Chiar crezi că mă veţi învinge? - Nu! Nu singuri! Atunci ieşiră din pământul de catifea mii de ghiocei albi şi drăgălaşi. - De voi nu mi-e teamă! spuse Iarna cu tremur în glas. Toată noaptea s-a antrenat cu Gerul şi Îngheţul prinţesa cea friguroasă. A doua zi, Primăvara a venit cu toată oastea ei de vestitori: mărţişoare, Austrul, vântul cel călduţ, raze de soare, ghiocei şi viorele. Au început lupta. Primăvara a prins-o pe Iarnă cu un lasou din raze de soare. Iarna s-a topit într-o clipită. Primăvara a suflat apoi cu căldură şi au îmbobocit toate florile, iar copacii au înmugurit. Sosirea Primăverii a adus bucurie şi speranţă în inimile oamenilor. Ana-Maria Morariu Clasa a III a B

Norul şi floarea
Norul cenuşiu a intrat în vorbă cu o floare parfumată. Norul îi spune florii: -Pentru mine eşti cea mai frumoasă floare! -Vai, îţi mulţumesc! spune floarea. M-ai emoţionat. Pentru mine eşti cel mai vesel nor. Mă înviorezi cu bobiţele tale de ploaie. -Hai să te răcoresc puţin, drăguţo! Dar Seceta cea rea nu vedea cu ochi buni această prietenie. Ea a ofilit floarea, iar soarele a învins norul. -Am să vă usuc de tot! Ha, ha, ha!striga ea ca o nebună. Norul nu a uitat însă de floare. El aduna răbdător picături de apă. -Vântule, ajută-mă! Trebuie să salvez floarea! l-a rugat norul. Vântul l-a purtat pe nor prin aerul rece. Norul se uita în jos la prietena lui. Când a văzut-o aplecată, a început să plângă cu lacrimi de ploaie. -Îţi mulţumesc, prietene! Mare bine mi-ai făcut! -Sunt bucuros că ţi-ai revenit! I-auzi ce spune seceta! -Vai, mi-e rău, mor! -Să mori, răutateo! Nimeni nu te vrea, au spus norul şi floarea. Cei doi prieteni au grijă unul de altul şi astăzi. Vârlan Diana-Paula Clasa a III a B

19

Florile înfrumuseţează viaţa
Am să vă spun, dragi prieteni, o poveste care mi-a schimbat un obicei destul de rău, acela de a rupe florile din parc, ori de câte ori ieşeam cu mama la joacă. Când mama nu putea să se ocupe de mine, tata, care este floricultor, mă lua cu el la Grădina Botanică. Acolo era împărăţia libertăţii mele. Cât era ziulica de mare, mă plimbam ca o adevărată prinţesă pe alei, printre arborii uriaşi şi plantele minuscule, printre trandafirii parfumaţi şi cactuşii curioşi. Într-una din zile, pe când alergam după un fluture, un glăscior stins mă face să mă opresc şi să caut locul de unde vine. Nu ştiam dacă trebuie să caut pe jos, în aer sau pe cer. Văzândumă disperată, plăntuţa, căci despre o plăntuţă era vorba, mă apucă strâns de mână şi se înălţă cu mine deasupra celorlalte plante din grădină. M-am lăsat în voia curentului care ne purta tot mai sus. La un moment dat am ajuns deasupra oraşului. Eram înspăimântată dar şi fericită. M-am uitat la ea uimită. Era ca o fetiţă îmbrăcată de ziua ei onomastică. Pălăria galbenă se asorta de minune cu bluziţa verde, peste care se scurgea un râu auriu, pletele sale. Fustiţa verde ca de smarald şi ciuboţelele ca de brotăcel o făcea şi gingaşă dar şi comică. Ceea ce uimea însă, era parfumul pe care îl emana, când se mişca. Am inspirat acel parfum, dar nu mă puteam sătura. Atunci am întrebat-o: - Cum aş putea să respir permanent acest parfum? Într-o clipă, plăntuţa, se aşeză în faţa mea şi se prezentă: - Sunt Laleaua galbenă şi vin tocmai din ţara lalelelor, Olanda. Nemaiavând încotro, m-am prezentat şi eu: - Sunt Andrada şi am 5 ani. Curioasă din fire, am întrebat-o imediat de ce a venit tocmai de acolo, la noi. Mi-a spus că are o misiune importantă, anume aceea de a educa oamenii, de la mic la mare pentru ca aceştia să protejeze natura. Mi-a mai spus că ştia şi de „apucăturile mele”. Nu mi-a spus însă cum intrase în posesia acestui secret. Apoi mă strânse la piept şi-mi spuse trei lucruri magice, pe care mă rugă să le transmit copiilor şi adulţilor pe care îi cunosc, sau îi voi cunoaşte. Primul şi cel mai important se referea la purtarea mea faţă de floricelele din parc. Trebuie să le admir, să mă fotografiez lângă ele şi să respir aerul curat, curăţat de ele. Mi-a spus apoi că voi creşte mare şi voi ajunge şcolăriţă. La şcoală să propun doamnei învăţătoare să facem un proiect prin care să sprijinim acţiunile de ecologizare a mediului înconjurător. Dar lucrul cel mai minunat pe care mi l-a împărtăşit prietena mea, Laleaua galbenă, din Grădina Botanică a sunat ca o adiere de primăvară: ”Plantează împreună cu părinţii şi prietenii, colegii, vecinii flori şi copăcei în fiecare primăvară. Eu voi veni să văd dacă m-ai ascultat”. Au trecut câţiva ani de la această întâmplare. Între timp am devenit şcolăriţă şi am înţeles mai bine că florile înfrumuseţează viaţa.

Atasiei Andrada Paula Clasa a III-a A

20

Pe o crenguță de mâțișori 8 MARTIE coboară ușor, Să aducă veste mare Că vine o sărbătoare. Este ziua mamei, e primăvară! Ghiocelul scoate căpșorul afară. Nu-i este frică de vânt, nici de ger, Nici de norii negri de pe cer. Să le dăruim brațe de floricele Căci lumea întreagă Nu poate mișca un deget, fără ele.
Ioana, Clasa a IV-a B

De sub zăpada pufoasă, ies la suprafață primii ghiocei: vestitorii primăverii. Pomii îmbracă haine noi, parfumate. Iarba împunge aerul și-și arată voinicia. Soarele îndeamnă și păsările la concertul organizat la începutul primăverii. Bucuria copiilor nu cunoaște margini. Câmpul întreg s-a împodobit cu verde, galben, roșu, alb, violet, albastru... Vietățile aleargă fericite. Natura întreagă s-a trezit doar pentru a bucura pe oameni. Bine-ai venit, iubită primăvară! Crăciun Andreea, Clasa a III-a C

Primăvara a trezit lunca la viață. Câmpurile și dealurile au înverzit, copacii se pregătesc să dea în floare, iar prin desișuri a albit floarea plăpândului ghiocel. Fluturii zburdă, albinele harnice își încep dulcele zumzet prin florile care împodobesc poienele și crângul. Rândunele deschid marele concert al primăverii, lăudat de poeți. Cine nu se bucură de renașterea naturii? Primăvara plină de lumină împarte voioșie și culoare tuturor celor care o iubesc. Să ne bucurăm de acest minunat mărțișor trimis de blânda primăvară! Ivanovici Andrei, Clasa a III-a C

21

SPECTACOLUL PRIMAVERII
Vestitorul primăverii
Era o zi din luna martie, începutul primăverii. Bucurie mare era în sat. Toată lumea se prinsese întro horă a veseliei ca să cinstească sosirea zânei care îmbracă natura în haină verde. Dintr-o dată, apăru mai marele satului, un om tare hain. Toţi au înlemnit. - De ce-i atâta zarvă aici? În loc să munciţi, staţi şi petreceţi? întrebă furios conducătorul. - Nu te supăra, măria-ta, sărbătorim sosirea primăverii, răspunde un ţăran mai curajos. - Ce prostie! De unde ştiţi voi că a venit primăvara? continuă boierul. - Ne spun vestitorii primăverii, interveni o fată îmbujorată. - Vestitorii? Voi nu vedeţi că-i numai zăpadă peste tot? Ha, ha, ha! Şi care sunt aceştia? întrebă puţin confuz mai marele satului. Din spatele său au apărut un ghiocel şi un mărţişor. -Noi suntem! spuse curajos ghiocelul. Omul se întoarse speriat. -Voi sunteţi? Trebuie să fie un singur vestitor. -Aşa este, ghiocelule!spuse mărţişorul. Aici are dreptate stăpânul. -Dar eu nu vreau să vestesc singur primăvara că nu am destulă putere, spuse trist ghiocelul. - Dar aşa-i de când e lumea. Tu ai fost mereu primul care a întâmpinat-o pe prinţesă. Eu mă retrag. Mărţişorul a dispărut cât ai clipi. -Îmi va fi dor de mărţişor! Este prietenul meu! De aceea voi face asta… Ghiocelul făcu o vrajă şi mărţişorul apăru pe toate piepturile oamenilor. Sărbătoarea a continuat, iar ghiocelul a rămas singurul vestitor al primăverii. În semn de preţuire pentru modestia mărţişorului, oamenii îl prind în piept toată luna martie căci şi el anunţă că primăvara este pe aproape. Isachi Magdalena-Elena Clasa a III a B

Ghicelul cel viteaz

În luna lui mărţişor apare şi primul vestitor al primăverii, ghiocelul. Minunea ca un fir de iarbă anunţă primăvara. Norul sihastru s-a răsfirat deasupra ghiocelului şi i-a spus: - N-o să poţi învinge iarna pentru că ai trupul subţire şi clopoţelul alb şi gingaş. Nu poţi sta singur în calea iernii. - Ai dreptate, norule, dar singur nu o să fiu. Vor veni şi surorile mele în curând. - Care surori? întrebă norul. În momentul următor au apărut mii de flori de primăvară: ghiocei, viorele şi brebenei. Ele l-au ajutat pe ghiocel să alunge iarna şi să anunţe că a sosit primăvara. Norul a plecat supărat. Încă de a doua zi, primăvara a umplut inimile oamenilor de bucuria mărţişorului şi a ghioceilor.
Niculiţă Iustina Clasa a III a B

22

Primăvară, primăvară, Bine-ai revenit în țară! Mii de flori scoți la iveală. Păsările se-ntorc iară. Ai venit să ne vestești Lumea să o-nveselești.
Dan Bianca, Clasa a II-a B

1 Martie-i călător A venit c-un mărțișor Fir de ață roșie, albă Pentru scumpa noastră mamă. Ș-un trifoi cu patru foi Pentru voi și pentru noi, Să-l purtăm cu veselie Că-n suflet e bucurie.
Bejinariu Daria, Clasa a II-a B
23

MESAJE DE DRAGOSTE P ENTRU MĂMICI ȘI BUNICI

Draga mea mamă, Te iubesc foarte mult! Clipele mele vreau să le trăiesc alături de tine. Eşti cea mai tare mamă! Fiica ta, Andreea

Draga mea mamă, De ziua ta îţi dau inima mea. Şi din suflet îţi spun că te iubesc mult, mult şi mi-aş da viaţa pentru tine. Cu drag, fiica ta, Gabriela!

Mamă, te iubesc! Îţi sunt recunoscător că mi-ai oferit iubire, educaţie şi grijă. De când eram cât o palmă, mi-ai oferit cea mai mare atenţie. Nicio dragoste nu se compară cu cea a mamei. Dragă mamă, te iubesc din toată inima! Codrin, copilul tău iubit

Draga mea mamă, Te iubesc din tot sufletul! Îţi mulţumesc pentru toate! Promit că voi învăţa mai bine şi te voi asculta. Cu drag, cel ce te iubeşte, Piter

24

MESAJE DE DRAGOSTE PENTRU MĂMICI ȘI BUNICI
Draga și iubita mea Mamă, Te iubesc, mi-aş da viaţa pentru tine, Te iubesc, universul ţi l-aş dărui, Dac-aş avea o navă, prin spaţiu cu tine-aş călători, Tu mi-ai dat viaţa, eu îţi dau iubire, Tu-mi dai iubire, eu îţi dau flori. Cu mult drag, George Mami, Cât de mult te iubesc nu pot să spun! Este mai mult decât ar încăpea vreodată în cuvinte. Eşti pentru mine în acelaşi timp bogăţia mea, inima şi sufletul meu. Te iubesc mult de tot, Georgiana Bunicuţo, De ziua ce-ţi surâde-n prag şi-i frumosul nume, eu îţi doresc tot ce-i mai drag şi mai frumos pe lume! Georgiana

Dragă mamă, De ziua ta îţi dăruiesc o rază de lumină care să-ţi umple inima cu bucuriile pe carele avem împreună! Cu drag, fiica ta Maria

Te iubesc foarte mult! Lucian Te iubesc din toată inima!
Bunicuţa mea dragă, Azi uită cine eşti şi trezeşte-te la viaţă o dată cu natura. Fii un fluture zglobiu şi aşază-te pe prima floare a purităţii. Ziua să-ţi fie mai senină ca infinitul.
La mulţi ani, floarea primăverii! Cu drag, Georgiana

Thomas Îţi doresc multă sănătate de ziua ta! Marian Eu te iubesc din suflet mămico! Roxana Mamă vine ziua ta! Noi în dar ţi-am adus inima! Ionela şi Iuliana

25

Mesaje de dragoste pentru mămici și bunici

26

În acest număr, cititorii Revistei ”Aripi” sunt invitați să participe la

Informații utile: • Pot participa la concurs toți elevii din clasele primare de la Școala”Elena Cuza”, precum și elevii Clasei a III-a A, Școala Gh. Asachi”. • Vor fi realizate lucrări de grup/clasă. • Vor fi premiate cele mai interesante lucrări. • Va fi folosit (cu caracter de obligativitate) materialul introductiv propus de redacția revistei (în josul paginii). • Lucrarea va fi tehnoredactată (caractereTimes Neu Roman, 14) și nu va depași 5 pagini . • Premierea se va face în ziua lansării Revistei ”Aripi” Nr. 10. • Lucrările premiate vor fi recomandate pentru participarea la alte concursuri de gen.

Albina și floarea de salcâm
Maia, o albinuță fără seamăn, plecă din stup înainte de răsăritul soarelui, fără să înștiințeze paza. Zbură ea peste casa prisăcarului, peste cușca lui Azor pe care îl necăjise de atâtea ori, fără însă a-l înțepa, peste grădina de legume și ajunse în crâng. Se cunoaștea bine cu salcâmul pe florile căruia acum împărățea, culegându-și în tihnă polenul. Salcâmul o privea totdeauna cu uimire. Nu putea să înțeleagă, cum el, ditamai voinicul, dotat cu mii de spini împotriva posibililor dușmani, nu putea face un pas din locul unde îl plantase cu multă vreme în urmă cineva, nici nu mai știa cine, un copil, un om mare, iar această vietate micuță, doar cu un singur ac, străbătea distanțe uimitoare pentru a culege seva florilor sale. Îi plăcea de ea și de multe ori îi lăuda rezistența și gingășia, hărnicia și perseverența. La marginea pădurii locuia fiul său, un pui de salcâm bine crescut și rezistent. De aceea a pus la cale pe cea mai parfumată și mai albă dintre florile lui, să afle secretul pe care el nu-l putuse afla, încă. Ajunsă pe floarea aleasă de marele stăpân-salcâm drept”detectiv”, între cele două se înfiripă următoarea convorbire: - Maia, dragă, stăpânul meu, marele salcâm, dorește să afle adevărul despre tine. Zice că are un fiu tânăr, care locuiește la marginea pădurii și care ar dori să se căsătorească anul acesta. Te-a văzut toată primăvara aceasta cât de mult ai muncit, cât de punctuală ești, ce sprinteneală și gingășie dovedești în zborul tău... Cine ești și de unde vii? Uimită de cele ce-i auzeau urechile, Maia se așeză cu sfială pe una dintre staminele florii și începu povestea vieții ei...

Vă invităm să dați frâu liber imaginației! Colectivul de redacție

27

Cu creionul și mânuța, Cu pensonul, forfecuța, Am creat un copăcel Frumos ca un buchețel. Împreună-am hotărât Ca să-l facem cunoscut În ”Aripi”să-l așezăm, De el să ne bucurăm..
28

Fii atent la traversare, Chiar de–i var ă și e soare,

Ori de-i iarna foarte grea, Tu răspunzi de via ța ta!

29

Am dovedit îndemânare Cât a fost anul de mare. La panou am așezat Tot ce mintea a creat. Cu mânuțe-am creionat Toamne, ierni am colorat..

Clasa I B

30

”Poze” iernii i-am făcut După cum ne-am priceput. Chiar dac-a fost nemiloasă, Cu drag am primit-o -n clasă.

Clasa a II-a A

31

Cea mai mare bucurie-i Să luăm culori, hârtie,

Să lăsăm gândul să zboare Printre flori, cer și izvoare,

Iar mânu ța să picteze Mintea să se relaxeze.

Clasa a II-a B

32

Ne- alimentăm sănătos S-avem corp armonios!

Clasa a II-a C

Cu legume și cu fructe Că au vitamine multe.

33

La școală suntem educați, În pauză supravegheați, Desenăm, scriem, citim, Oameni buni să devenim. Decupăm și colorăm, Priviți ce frumos lucrăm!

34

Pasiunea de-a picta O-ntâlnești în clasa mea. Orice anotimp sosește Penelul îl zugrăvește. Când iarna-i în calendare Albul e la căutare.

Oranj, galben-ruginit Dacă toamna a venit. Roșu, verde, galben-pai Când vine vara pe plai. Albastru și verde crud De primăvara-i pe drum.

Clasa a III-a C

35

În echipă noi lucrăm, La concursuri câștigăm.
Clasa a III-a B

36

37

Am pus culori calde și reci Și-am scris cu frunze pe poteci, Pe străzi, pe-alei, pe trotuar, Prin tot orașul meu pe natal..

Clasa a II-a A

38

O C H I U L A N O T I M P U R I L O R

Clasa a IV-a A

39

Chiar de sunt zăpezi și-i frig, Iarnă, ce mult te iubim!

Clasa a III-a A

40

Ne place ca să pictăm Culori, forme-armonizăm!
Clasa a IV-a B

41

Scriem povești în culoare Căci suntem copii, izvoare!
Clasa a IV-a B

42

L A P R I M A O R Ă

L A P R I M A O R Ă

Desen : Atasiei Andrada și Voion Rosa –Melisa Clasa a III-a A

43

ACTIVITĂȚI EXTRACURRICULARE
PROIECTELE DIN ȘCOALA NOASTRĂ
“Să nu-i educăm pe copiii noștri pentru lumea de azi. Această lume nu va mai exista când ei vor fi mari și nimic nu ne permite să știm cum va fi lumea lor. Atunci să-i învățăm să se adapteze.” (Maria Montessori –”Descoperirea copilului”) Activitățile extrașcolare constituie pentru elevi o modalitate de învățare non-formală prin care li se împlinește setea de cunoaștere și totodată își descoperă și dezvoltă aptitudini și înclinații. Din discuțiile avute cu elevii noștri aflăm că, cei mai mulți dintre ei, odată ajunși acasă după orele de curs, își împart timpul între a-și face temele și televizor sau calculator, petrecându-și astfel ore întregi singuri în cameră. Cadrele didactice din școala noastră vin cu propuneri de activități extrașcolare ale căror conținuturi sunt în deplină concordanță cu interesele și dorințele elevilor, activități ce stimulează valori, aptitudini, încurajează competiția, asumarea de responsabilități, îmbrăcând diverse forme.Unele activități extrașcolare îmbracă forma unor proiecte și permit elevilor lucrul în echipă, implicarea în mod direct și potrivit înclinațiilor individuale. Dintre proiectele în care s-au implicat elevii noștri amintim:
 Proiectul Luminița , Festivalul Judeţean de Folclor „Muguri de cântec şi joc” coord. prof. Murariu

     

”Un copil educat, un adult responsabil”, coord. Prof. Geta Bungianu „Speranța”, coord. psih. școlar Corina Bârlădeanu "Îngeri în primăvară", coord. prof. Horobeţ Fulvia „Hrană sănătoasă, și la școală și acasă!”, coord. prof. Nicoleta Slabu "S.O.S. Şesul Bahluiului", coord. prof. Murariu Luminița „Mediul înconjurător, locuinţa tuturor”, coord. prof. Bungianu Geta Poate că această simplă înșiruire a lor nu-ți va spune prea multe, dragă cititorule! Dar dacă vei da această pagină oricărui copil din Școala “ Elena Cuza”, sigur va putea să-ți explice cu entuziasm la ce activitate sau activități a participat, ce anume a realizat, iar fața ce se va lumina când va auzi titlul proiectului îți va fi de ajuns ca să poți să-ți dai seama ce impact a avut acesta asupra lui. Și asta pentru că, așa cum se poate observa numai citind titlurile, varietatea de activități acoperă o paletă largă de teme, astfel încât fiecare copil se implică în măcar unul din aceste proiecte. Și de aceea spunem că prin intermediul acestor activități elevii reușesc să își cunoască propriile înclinații și aptitudini, să-și organizeze în mod rațional și plăcut timpul lor liber, iar noi profesorii putem astfel să-i sprijinim și să le fructificăm.
Prof. Slabu Nicoleta

44

Proiectul ” Hrană sănătoasă și la școală și acasă”

Clasa a II-a B

Clasa I C

45

Proiectul S.O.S. Şesul Bahluiului

Prevăzut a se desfăşura într-o primă fază, cea de proiect-pilot, în perioada noiembrie 2011-iunie 2012, Proiectul S.O.S. Şesul Bahluiului a demarat cu o activitate de prezentare a unor imagini de la punctul de lucru, zona de sud-vest a şesului, pe o rază de 15 000m2 . Elevii, împreună cu cadrele didactice implicate în activităţi, au stabilit care din deşeurile observate sunt degradabile şi care sunt nonbiodegradabile. Li s-a explicat elevilor că acestea din urmă sunt cele care afectează de fapt mediul natural şi vor trebui strânse, sortate şi depozitate în containerele speciale asigurate de primăria oraşului şi Agenţia pentru Protecţia Mediului. Grupul ţintă al proiectului este alcătuit din: 1. 80 de elevi din clasele a III a B, C a IV a B, a II a A, B, D 2. 20 de elevi de la Şcoala George Coşbuc 3. 20 de elevi de la Şcoala George Călinescu 4. 40 de părinţi ai elevilor implicaţi în proiect 5. 20 de locatari ai cartierului Dacia Începând cu luna aprilie 2012, în fiecare zi de luni şi vineri, între orele 1400-1600 elevii însoţiţi de membrii echipei de proiect vor strânge gunoaie, recipiente din plastic, din sticlă sau metalice, hârtii aruncate, încercând să sensibilizeze totodată şi opinia publică pentru a se implica în astfel de acţiuni. O parte din deşeuri vor fi folosite pentru a confecţiona diverse obiecte, jucării, suport pentru ceaşca de ceai, covoraşe din capace de PETuri, costume trăsnite. Obiectele realizate de elevi vor fi expuse în scara blocurilor DE-5 Şi DE-6 din B-dul Dacia 73 şi în holul şcolii. Se va organiza şi o paradă a costumelor trăsnite (făcute din materiale colectate) chiar pe Şesul Bahluiului, paradă la care vor fi invitaţi locatari ai Cartierului Dacia şi părinţi. Dacă vor fi cantităţi prea mari de deşeuri nonbiodegradabile, se vor organiza deplasări la centrele de colectare. În timpul disponibil (toate activităţile fiind voluntare şi în afara orelor de curs) echipele vor menţine curăţenia în curtea Şcolii Elena Cuza şi în Str. Canta nr. 10. Se va organiza un colţ al micilor ecologişti unde vor fi prezentate calendarul activităţilor, realizările membrilor echipei de lucru, alte informaţii de interes general. Cadrele didactice implicate vor lua legătura cu Agenţia de Mediu, cu mass-media locală pentru a asigura o informare continuă a comunităţii asupra derulării proiectului. În luna iunie va fi editat un calendar cu imagini de la activităţile desfăşurate în fiecare lună. Echipe de cadre didactice din Şcolile George Coşbuc şi Alexandru Vlahuţă (şcoli aflate în cartierul Dacia) vor analiza oportunitatea implementării proiectului şi în şcolile lor. În condiţiile în care proiectul s-ar implementa la scară mai mare, se poate propune includerea lui în curriculum-ul la decizia şcolii, oferindu-le elevilor posibilitatea de a beneficia de educaţie ecologică permanentă.

Prof.Luminiţa Murariu 46

Clasa I B

Clasa a IV-a A
Aceste școlărițe premiate la Concursul ”Îngeri în primăvară” și-au exprimat dorința de a fi incluse în Revista ”Aripi ”de la Școala ”Elena Cuza”

Clasa a Iv-a A Clasa a II-a A

47

Proiectul ”Reflecții rutiere”

48

Proiectul educativ județean ”Un copil educat, un adult responsabil”
Copilul învață să devină creator de valori spirituale, consumând valorle moștenite, descoperite în procesul general de învățare. Punerea într-un contact perpetuu cu aceste valori este o necesitate. „Nu suntem prea mici pentru a cunoaște valorile autentice și pentru a raporta faptele noastre la aceste valori!” (Elevii clasei a III-a A). A fi bun se învață... A spune adevărul se învață... A-l înțelege pe cel de lângă tine se învață... Dacă educația este remediul tuturor relelor acestei lumi, vă rugăm să pășiți alături de noi în proiectul ”Un copil educat, un adult responsabil”, pentru ca parcurgând fiecare etapă cu pasiune și răbdare, cu iubire și înțelepciune, să aducem celor din jurul nostru speranța unei lumi mai bune. Acasă, pe stradă, în societate, în biserică, în bibliotecă, în natură, în cluburi, la școală, pașii copiilor sunt îndrumați spre cunoașterea valorilor autentice. Li se oferă modele de acțiune, adevăr, cinste și dragoste de patrie, dar sunt chemați, la rândul lor, să sporească rezerva de valori pentru umanitate. Toate acestea, mai ales la școală, locul în care s-au desăvârșit cele mai puternice caractere și cele mai înalte conștiințe. Adevărul, Binele, Frumosul, Credința strămoșească, alături de înțelegere, toleranță, angajare, responsabilitate, asumare, ca valori fundamentale ale omenirii, ori derivate ale acestora trebuie nu doar invocate în fiecare clipă a activității noastre de educație a școlarilor începând din primele zile de școală ca o continuare/ completare a bagajului cognitiv dobândit în familie, ci create situații de viață care să determine raportarea la ele și explicitarea acestor concepte. Știm că oricare dintre comportamente, fie de natură cognitivă, socială, morală, afectiv/emoțională, se învață. Dar rapiditatea cu care se produc schimbările în societatea contemporană ne obligă pe noi, educatorii, să acționăm, să nu lăsăm nimic la voia întâmplării, ori să invocăm sintagma „ le va rezolva timpul”, căci vârsta micii copilării, caracterizată printr-o mare putere de asimilare și curiozitate, reprezintă o etapă optimă pentru crearea de premise favorabile dezvoltării ulterioare a personalității oricărui elev. Descongestionarea programelor școlare, cunoașterea caracteristicilor grupei de elevi cu care lucrezi, adaptarea conținuturilor învățării la specificul colectivului, proiectarea riguroasă a acestor conținuturi vor conduce la performanțe, mai ales d.p.d.v. instructiv. Dar, cu educația cum rămâne? Acest lucru se poate suplinit și împlinit în cadrul activităților extracurriculare / extrașcolare, printr-o implicare voluntară din partea cadrelor didactice, dar și implicarea voluntară a elevilor și părinților. Avem nevoie de oameni activi, nu de elite în expectativă. Responsabilitatea unui om de excepție este aceea de a ieși în față și de a-și declina dreptul de a hotărî înaintea altora, a celor mediocri. Nu ne este îngăduit să privim doar cu tristețe la ”ceea ce se degradează sub privirile noastre. Pentru ca elevii să identifice în noi dascălii un model la care să se raporteze, nu putem amâna nici o clipă angajarea, implicarea, (re)formarea personală permanentă. Dorința și bucuria adultului de a se pune la dispoziția copilului pentru binele acestuia se substituie crezului fiecărui dascăl, contribuind în acest fel, la desăvârșirea personalității.
Coordonatori proiect, Prof. Bungianu Geta, Școala ”Elena Cuza” Prof. Genoveva Gațu, Școala ”Gheorghi Asachi”

49

24 Ianuarie 2012 – Elevi de la Școala ”Elena Cuza”, clasa a III-a A, într-o Horă a Unirii, a Bucuriei și a Prieteniei cu partenerii de la Școala ”Gheorghe Asachi” Iași, elevi din clasa a III-a A

50

Din opiniile copiilor... Clasa a III-a A, Școala „Gheorghe Asachi” Iași
(Activitate în Proiectul ”Un copil educat, un adult responsabil”)

”În fiecare an, la 24 Ianuarie, sărbătorim Unirea Moldovei cu Țara Românească. Anul acesta am sărbătorit într-un mod cu totul special. La noi în clasă au venit un grup de elevi de la Școala ”Elena Cuza”. Ei ne-au prezentat un program artistic foarte frumos și apoi, cu toții am dansat Hora Unirii.” (Damian Daria) ”Cât de frumoși erau ”musafirii” noștri în costume tricolor! I-am ascultat cum au recitat poezia lui Vasile Alecsandri , ”Hora Unirii” și atunci am dat mână cu mână și am făcut hora cea frățească. Ne-am simțit foarte bine împreună și, ca niște vechi prieteni, ne-am jucat și am servit dulciuri. Ne-au făcut o mare, mare bucurie și sper să mai vină pe la noi!” (Leonte Ioana) ”Nu vom uita niciodată aceste clipe! Ele vor rămâne în sufletele noastre pentru tot restul vieții.” (Constantinescu Sabina) ”Apreciez că ați venit la noi și că ați făcut mult efort ca să învățați rolurile și să le interpretați ca niște actori adevărați. Niciodată nu m-am gândit că anul acesta voi sărbători atât de frumos ziua mea de naștere. E o minune să te fi născut chiar la 24 Ianuarie, iar eu împlinesc azi 10 ani. Sunt foarte fericită și vă mulțumesc pentru surpriza pe care mi-ați făcut-o! ” (Apintiliesei Ilinca) ”Ei ne-au învățat cum să sărbătorim și să respectăm această zi deosebită, păstrată în istoria neamului. ”(Dodun Dan) ”Anul acesta, elevii Clasei a III-a A de la Școala ”Elena Cuza” au venit la noi să sărbătorim împreună această zi importantă, ziua de 24 Ianuarie. O bucurie caldă m-a cuprins când i-am văzut intrând pe ușă stăpâniți de neastîmpărul emoției. Purtau steaguri tricolore pe umeri. S-au așezat în semicerc, în fața clasei. Doamna lor, profesor Geta Bungianu, i-a prezentat, apoi am făcut cunoștință cu fiecare. Copiii ne-au oferit un moment artistic, dedicat Unirii. Înainte de a ne despărți, neam adresat mesaje, din suflet de copil. Eu am spus: Acest moment a fost deosebit. Vă mulțumim că ne-ați adus bucurie! Ne-ați făcut să apreciem mult mai mult această sărbătoare! Cuvintele adresate au emoționat pe toți participanții, iar doamna profesoară m-a îmbrățișat și mi-a dăruit un steag tricolor, așa cum aveau copiii dumneaei. M-am simțit foarte mândră!” (Turtureanu Mălina)

51

52

Copii în lumea cărţilor
Când marii noştri scriitori, M. Eminescu şi I. Creangă, sunt comemoraţi şi de copii, memoria noastră culturală este vie şi ştim că are cine să o păstreze ca pe o comoară a viitorului. Filiala G. Ibrăileanu a Bibliotecii “Gh. Asachi” i-a avut ca invitaţi pe elevii clasei a III-a A de la Şcoala Elena Cuza, îndrumaţi de d-na prof. Geta Bungianu, pe 15 ianuarie, când micii “cititori” au făcut unul din primii paşi în descoperirea măreţiei operei lui Eminescu printre cărţile filialei noastre. Fiecare copil şi-a ales o poezie pe care a citit-o la prima vedere, cu încântarea pe care o au numai copiii când descoperă ceva nou şi frumos. Şi tot ei, pe 1 Martie, când povestitorul Ion Creangă a împlinit 125 de ani de la naştere, ne-au adus ca “mărţişoare” micile anecdote alcătuite sub îndrumarea doamnei profesoare pornind de la vorbele de duh ale lui Creangă, “perle” care dau şi azi strălucire realităţilor “hazlii” din zilele noastre, realităţi despre care vorbeau anecdotele. “Aripile” lor , alcătuite din cuvinte, de mici urmaşi ai lui Creangă , ne-au atins şi pe noi, lucru pentru care îi felicităm şi le mulţumim. În numărul 9 al revistei “Aripi” d-na Bungianu preciza că toate eforturile depuse pentru îndrumarea copiilor talentaţi au “scopul de a-i determina pe elevii noştri să iubească şi să respecte mai mult cartea”. Bucuria, încîntarea, curiozitatea cu care s-au oprit copiii asupra cărţilor la finalul manifestărilor sunt cea mai clară dovadă a reuşitei acestor eforturi.

Prof. Olga Iordache, bibliotecar Biblioteca ”Gheorghe Asachi”- Filiala Garabet Ibrăileanu, Iași

53

Proiectul ”Un copil educat,un adult responsabil” 54

La Muzeul Mihai Eminescu Lansare Revista ”Aripi” Nr. 9/ 2011

La ceas aniversar, la ceas de poezie, Elevi din școala-ntreagă petrec în armonie. (de Zilele Școlii ” Elena Cuza” Iași /2011)

55

Proiectul Festivalul Judeţean de Folclor „Muguri de cântec şi joc”

Proiectul Festivalul Judeţean de Folclor „Muguri de cântec şi joc” se adresează elevilor de clasele I-IV şi cadrelor didactice din judeţul Iaşi, coordonatoare de formaţii folclorice. El se va derula în perioada martie-mai 2012, în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Iaşi, Consiliul Judeţean Iaşi şi Primăria Municipiului Iaşi. Manifestările folclorice se vor desfăşura în perioada 12 – 13 mai 2012. Prima zi a festivalului, 12 mai 2012, va debuta cu o paradă a costumelor populare pe Strada Canta, între Moara de Foc şi Stradela Canta nr. 10. Formaţii de dans popular, grupuri vocal-folclorice şi interpreţi vocali din judeţul Iaşi sunt invitaţi să prezinte apoi într-un spectacol, pe scena amenajată în curtea şcolii, un repertoriu specific zonei. Pentru prestaţia lor, vor fi recompensaţi cu diplome de participare. Cei mai talentaţi vor fi popularizaţi prin intermediul partenerilor media. Ziua se va încheia cu recitalul oferit de membrii Ansamblului „Doina Carpaţilor” şi formaţii folclorice de la Palatul Copiilor Iaşi. În a doua zi de festival, 13 mai 2012, coordonatorii de formaţii vor fi invitaţi să participe, în incinta Şcolii „Elena Cuza”, la un workshop având ca tematică „Modalităţi de valorificare scenică a folclorului coregrafic şi muzical la nivelul de vârstă cuprins între 7 şi 11 ani”. Discuţiile vor avea ca suport materiale filmate în timpul spectacolului sau în timpul repetiţiilor. Persoane cu competenţe în domeniu vor oferi informaţii legate de alegerea repertoriului folcloric zonal, surse de inspiraţie, recomandări utile în activitatea de valorificare scenică a folclorului. Şcoala „Elena Cuza”, Iaşi a mai iniţiat pe parcursul anilor manifestări artistice prin care a promovat folclor muzical şi coregrafic local. Profesori pasionaţi de folclor au încercat să îmbogăţească oferta educaţională a şcolii prin constituirea unor formaţii care au promovat folclorul reprezentativ în rândul elevilor din clasele I-VIII: formaţii de dansuri populare alcătuite din elevi din clasele I-IV şi din elevi de gimnaziu, interpreţi vocali, grup vocal folcloric al claselor I-IV, grup vocal folcloric al claselor I-VIII. Aceste formaţii s-au bucurat de succes la spectacole, concursuri şi festivaluri de gen: Festivalul „La izvoarele dorului”- Sibiu 2008, Olimpiada de muzică, Festivalul de Interpretare Vocală pentru clasele I-IV organizat de Şcoala „Ion Ghica”Iaşi, Festivalul „Cânt şi joc de la străbuni”, Tg. Frumos, 2011, ca să le amintim doar pe cele mai recente. Constituirea Ansamblului Folcloric „Opincuţa”, alcătuit din elevi din clasele II-IV, asigură în prezent în Şcoala „Elena Cuza” Iaşi, un cadru organizat de promovare corectă şi coerentă a cântecului şi dansului popular în rândul elevilor. Le sunt alături în demersul lor artistic coregraf Petre Şuşu şi o echipă de cadre didactice pasionate de promovarea folclorului autentic. În felul acesta, timpul liber pe care-l au elevii din şcoala noastră este eficient valorificat şi determină o altă dimensiune a parteneriatului şcoală-familie.

Prof. Luminiţa Murariu

56

Concursurile școlare - sursă de satisfacție sau de stress ?
Încă de la o vârstă fragedă, copilului îi face plăcere să se afle în competiție cu semenii lui. Gustul victoriei este dulce, iar satisfacția recompenselor materiale completează bucuria succesului. Pe măsură ce crește, situațiile competiționale devin tot mai importante. În calitate de concurent, copilul este dominat de convingerea că el este cel mai bun și lui i se cuvine premiul întâi. Însă, lecția concursului îl învață să accepte că se poate plasa în una din cele două ipostaze: cei care pierd sau cei care câștigă. De ce să participe copilul la concursurile școlare: • Își valorifică înclinațiile și interesul pentru un anumit domeniu: literatură, matematică, pictură, muzică, dans, fotografie, ecologie etc; • Își stimulează imaginația, gândirea, spiritul de inițiativă; • Își îmbunătățește viteza de reacție la o cerință dată, abilitățile de comunicare și rezultatele școlare; • Învață să gestioneze mai bine timpul de pregătire; • Învață ce înseamnă perseverența, răbdarea, responsabilitatea, respectul față de ceilalți concurenți; • Învață să facă față eșecului( Un eșec poate fi o lecție mai importantă pentru copil decât un succes!); • Învață să aibă încredere în sine și în resursele sale, să își controleze emoțiile care apar în astfel de momente. Chiar dacă este aproape lipsit de talent, dar crede în sine, ajunge mult mai departe decât alții care au talent, dar nu au încredere. Corectitudinea, respectul față de ceilalți competitori și entuziasmul cu care-și controlează starea emoțională reprezintă cele trei puncte- cheie în drumul spre victorie. ”Succesul, în mare parte, stă în voința de a învinge.” ( Seneca) Iată și punctele slabe: • Competiția este o sursă de stres, poate genera într-o stare de oboseală fizică sau psihică, poate afecta negativ relațiile sociale de grup. • Competiția poate crea o stare de încordare familială, atunci când părinții sunt cei care au așteptări mari de la copilul lor. • Participarea la un număr mare de concursuri într-un interval scurt de timp diminuează capacitatea copilului de a-și controla emoțiile. Tu, cititorule, dacă vrei să fii concurent de succes, trebuie să înveți cum să-ți gestionezi timpul de concurs, cum să lucrezi pe ciornă, cum să-ți verifici soluțiile găsite, cum să-ți corectezi greșelile, cum să faci față emoțiilor firești. Amintește-ți mereu că totul devine posibil numai pentru cei care cred.
Prof. Gaţu Genoveva, Şcoala “Gh. Asachi” Iaşi 57

Clasa a III-a A

Clasa a IV-a B

Clasa a II- a B

Clasa a II-a A
58

Concurs ”Învingător prin artă”

Concurs - EuroJunior

Concurs ”Micul creștin”

Concurs”Creștem sănătos”

Proiect- SPERANȚA

59

Artterapia ca mijloc de creştere a stimei de sine la elevul cu cerințe educaționale speciale
Profesor de sprijin Orghici-Crăciun Simona Artterapia reprezintă folosirea terapeutică a creaţiei artistice pentru îmbunătăţirea stării emoţionale a persoanelor care au diferite dificultăţi de viaţă sau a celor care îşi doresc dezvotarea personală. Arterapia propune un loc de exprimare liberă şi creativă a emoţiilor, ideilor, frustrărilor, anxietăţilor, în forme şi culori, un suport pentru elevul cu cerințe educative speciale, care asigură un cadru protector, bazat pe încredere. Artterapia foloseşte tehnici creative precum desenul, pictura, modelajul, teatrul, dansul, muzica sau jocul cu marionetele, pentru a ajuta fiecare copil să se înţeleagă pe sine, să se elibereze de anxietăţile acumulate, de tensiuni şi să faciliteze comunicarea şi relaţionarea. Artterapia foloseşte arta ca mijloc de expresie pentru comunicarea gândurilor, atitudinilor, conflictelor, sentimentelor mai degrabă decat ţintirea spre judecarea produselor finale estetice după standardele externe. Aceste mijloace de expresie sunt la îndemana oricui, nu sunt doar daruri artistice. Una dintre funcțiile majore ale artterapiei este încurajarea și dezvoltarea unor relații interpersonale mai bune și intensificarea comunicării interpersonale. Artele vizuale ajută copilul să se integreze într-o situație socială, să coopereze în grup. Copiii cu CES au posibilitatea de a-și elibera tensiunile, de a-și exprima emoțiile și de a comunica cu ceilalți prin modalități foarte diferite de cele cunoscute până în acel moment. Pentru a ne putea exprima avem nevoie de multe ori de un mediu sau de un grup care sa ne ajute, să ne dea încredere, să ne valorizeze și să corespundă nevoii de siguranță. Tehnicile de artterapie Artele vizuale constituie o cale de evaluare a personalității, a capacităților și dificultăților de a se adapta la mediul social. Problemele neconștientizate sunt exprimate simbolic în produsele creației artistice ale persoanei. Valoarea artterapiei este și educațională. Copiii cu CES învață astfel să comunice mai adecvat, spontan, să-și conștientizeze mai clar pozițiile, atitudinile și să-i ințeleagă mai bine pe cei cu care intră în contact. Desenul nu e numai o modalitate de autocunoaștere și de autodezvoltare, ci și un mijloc de comunicare și de intrare în relație cu alte persoane, prin utilizarea desenului în grup. Culorile alese, tipul de instrument pentru desen, modul în care desenează, suprafața ocupată pentru a se exprima, toate acestea sunt detalii foarte importante pentru cunoașterea copilului. Desenul îi ajută să comunice, să accepte, să se revolte, să coopereze cu colegii de grup. Colajul este realizat prin lipirea sau atașarea de materiale de o mare varietate pe pânză sau pe hârtie. Pot fi utilizate în colaj: hârtie de orice tip, variate texturi, lucruri moi și aspre, nasturi, poleială, frunze, semințe. Colajul poate fi realizat în multe feluri similar cu pictura sau jocul cu nisip. Colajul ajută la dezvoltarea imaginației și a creativității, la deblocarea resurselor participanților, la eliminarea obstacolelor. Modelajul din plastilina sau lut este utilizat cu succes pentru cei mai puțin obișnuiți să comunice, să inițieze relații. Ei pot conștientiza astfel modul în care ei acționează sau relaționează cu ceilalți. Modelajul pare să spargă adesea blocajele persoanei, putând fi utilizat cu succes și de cei care au mari probleme în exprimarea verbală a ceea ce gândesc sau simt. 60

Exprimarea corporala provocata de muzica si dansul creează o legatură între psihic și corp. Ritmul este un instrument de organizare care ajută la influențarea activității, la comunicare, la structurarea realității și la nivel social. Muzica îndeplinește funcții de socializare dar și de comunicare între oameni prin moduri nenumărate. Dansul și mișcarea ajuta copiii să se simta bine, se relaxează, au posibilitatea să intre în relații mai puțin tensionate cu ceilalti participanți. Scenariul metaforic este o alta tehnica utilizată în artterapie. Bazată pe mecanismul analogiei și al proiecției, el permite conștientizarea unor probleme ale subiectului. Scenariul metaforic este o tehnică cu un înalt potențial provocativ și ajută la developarea unor probleme ale subiectului urmate de modificarea unor patternuri afective, cognitive și actionale. În perimetrul artterapiilor, dramaterapia se distinge ca ansamblul modalităților de a înțelege și diminua problemele sociale și psihologice, de a facilita exprimarea simbolică prin care o persoană să intre în contact cu ea însăși și cu un grup, grație unei structuri creative ce implică comunicare verbală și fizică. Jocul de rol ajută în formarea unei imagini de sine reale și corecte, demontând falsele impresii, măștile contruite, care nu ajută ci dimpotrivă pot îngreuna procesul comunicării. Ideea de bază în artterapie este aceea că procesul creativ ajută copiii în dezvoltarea abilităților personale și interpersonale (comunicare, relaționare, inteligența emoțională), în creșterea stimei de sine și a autoconștientizării, în gestionarea comportamentului și reducerea stresului, în dezvoltarea capacităților cognitive prin stimularea atenției, imaginației și a gândirii. Bibliografie •Cozma T. şi Gherguţ A. Introducere în problematica educaţiei integrate- Ed. Spiru Haret , Iaşi 2000 •Păunescu C. şi Muşu I. – Psihopedagogie specială integrată - Handicap intelectual, handicap mintal, Ed. ProHumanitate, Bucureşti, 1997

61

Tulburările de limbaj specifice vârstei preşcolare şi şcolare mici Profesor logoped Raluca Popovici
Este cunoscut faptul că majoritatea copiilor întâmpină probleme în pronunţarea unor sunete, silabe, cuvinte, sau se exprimă mai greu în propoziţii. Foarte mulţi copii au nevoie de sprijin pentru a vorbi corect, pentru a scrie şi pentru a citi. Nu este o tragedie ca unii dintre părinţi să apeleze la un logoped, persoană abilitată prin cunoştinţe şi definire profesională, să aplice modelul terapeutic specific logopediei, pentru formarea, corectarea şi dezvoltarea comunicării interumane. Logopedia (etimologic ,”educaţia vorbirii”) are ca obiect “prevenirea şi corectarea tulburărilor de limbaj, precum şi, intr-un sens mai larg, studierea evoluţiei limbajului în contextul dezvoltării personalităţii “(E. Verza, 1998). Logopedia se conturează ca acea disciplină a ştiinţelor psihopedagogice care studiază problemele speciale de natură psihologică, sociologică şi medicală, privind prevenirea şi corectarea tulburărilor de limbaj. La începutul fiecărui an şcolar, în grădiniţe şi şcoli au loc depistările copiilor ce prezintă tulburări de limbaj. In grădiniţe, la grupele mici copiii sunt luaţi doar in evidenţă, aceştia fiind mult prea mici pentru a începe terapia logopedică. Cele mai bune rezultate sunt obţinute începând cu vârsta de 5 ani, aşadar se va acorda prioritate grupelor mari şi pregătitoare, precum şi grupei mijlocii în funcţie de particularităţi. În şcoli, prioritate vor avea elevii claselor I care încă mai prezintă dislalii ce nu au fost corectate la timp, evitându-se astfel apariţia dislexo-disgrafiilor începînd cu clasa a II-a. Tratarea indirectă şi tratarea în colaborare terapeut-educator-familie asigură sporirea eficienţei muncii terapeutice prin implicarea tuturor factorilor educaţionali: părinţi, grădiniţă/şcoală. Terapia logopedică nu se desfăşoară numai în cabinetul logopedic ci trebuie continuată şi de către părinţi, altfel, persistenţa modelelor greşite de pronunţare va diminua şi chiar anihila influenţele terapeutice. Tulburăile de vorbire pot avea un substrat organic, (probleme apărute în timpul naşterii), boli ale părinţilor, (sifilis, alcoolism, tuberculoză, diverse infecţii, intoxicări,etc), bolie apărute în copilărie, (scarlatină, encefalită, meningită, etc.), dar şi prezenţa unor anomalii ale aparatului organului auditiv, oaselor craniului, maxilarelor, lipsa dinţilor, malformaţii ale buzelor, etc). Nu în ultimul rând, tulburările de vorbire pot apărea şi în lipsa unor modificări organice, datorându-se unei insificienţe funcţionale ale sistemului nervos central sau periferic, unei constituţii anatomopatologice, sau unor carenţe pedagogice: stimulare slabă a vorbirii, necorectarea la timp a vorbirii fie din neglijenţă, fie din amuzament, stări conflictuale în familie, suprasolicitare, timpul petrecut prea mult în faţa calculatorului, televizorului, etc.. Cel mai important lucru de care trebuie părinţii să ţină seama atunci când observă prezenţa unei tulburări de limbaj la copilul, este acela de a nu-l certa, ironiza, sau forţa să pronuţe corect cu orice preţ. Copilul nu poate, nu ştie cum să pronuţe corect. Până la cinci ani acesta prezintă o dislalie naturală, părinţii fiind sfătuiţi să vorbească clar cu copilul, deoarece el le urmăreşte mişcarea buzelor şi încearcă să o imite. De asemenea, părinţii trebuie să solicite copilului să vorbească rar, în propoziţii scurte, utilizând cuvinte uşor de pronunţat. După cinci ani, copilul care nu pronunţă corect este luat în evidenţa cabinetului logopedic, terapia logopedică mergând în paralel cu dezvoltarea psiho-motrică. Tulburarea cea mai răspândită în rândul preşcolarilor şi a şcolarilor mici este dislalia, ce se caracterizează prin imposibilitatea articularii corecte a sunetului/ lor „r”,”s”, „z”.”ţ”, „p”, „b”, „v”,”f”, „c”, „g”, sau a altor sunete. Acesta este locul unde exercţiul și implicarea familiei în cunoştinţă de cauză aduce rezultate. 62

Activitatea terapeutică propriu-zisă se desfăşoară iniţial sub îndrumarea terapeutului care-i va explica şi demonstra copilului care este poziţia limbii, a buzelor pentru emiterea sunetelor deficile. Continuarea exerciţiilor logopedice şi în afara cabinetului de către părinţi joacă un rol foarte important în corectarea pronunţiei copilului. Chiar dacă copilul frecventează cabinetul logopedic de două ori pe saptamână nu este suficient; continuarea exerciţiilor în familie vor grăbi procesul corectiv-recuperator iniţiat de logoped. Logopedul este persoana care aplică terapia logopedică pacienţilor care o solicită, este persoana care lucrează cu ei dar evident, logopedul NU lucrează în locul lor. Dacă tulburările de pronunţie nu sunt corectate până la începutul clasei a –II-a, atunci există riscul apariţiei dislexo-disgrafiei, „insuficientă capacitate de discriminare a sunetului în cuvântul auzit şi a semnelor grafice în cuvântul citit, ceea ce duce pe de o parte la o ortografie greşită a scrierii, slăbiciunea capacităţii de discriminare a unităţii fonetice şi schemelor vizuale; incapacitatea de a raporta structura globală a cuvântului la un semn.” Disgrafia şi dislexia influenţează dezvoltarea psihică a copilului şi mai cu seamă rezultatele lui la învăţătură. Insuşirea scris-cititului constituie o formă a limbajului ca achiziţie recentă în condiţiile instruirii şi presupune un grad înalt de complexitate, cu participare intenţionată, voită, afectivă şi conştientă. Însuşirea scrisului necesită o anumită dezvoltare intelectuală a copilului, care să-i permită să stabilească anumite relaţii între emisia orală a sunetelor şi imaginile grafice ale acestora. Incapacitatea elevului de a-şi forma deprinderea de scriere în primii ani de şcolarizare este desemnată prin termenul „disgrafie” sau prin sintagma „ întârziere în însuşirea scrisului”. De cele mai multe ori elevul nu se poate exprima în scris, întrucât el nu realizează legătura dintre sistemul simbolic al fonemelor şi cel al grafemelor, eşuând astfel la probele de dictare. Dificultăţile de învăţare a scrierii sunt expresia unor alterări relevante, semnificative în privinţa randamentului şcolar, mergând de la erori de la nivelul literelor, erori sintactice şi de punctuaţie, până la organizarea grafică a paragrafelor ca atare. Timpul necesar formării deprinderilor de scris-citit diferă de la un copil la altul, fiind dependent de nivelul de dezvoltare psihică, de metodele didactice folosite de către educator, de ritmul, durata şi calitatea exerciţiilor efectuate, de motivaţia copilului etc. În general, specialiştii sunt de părere că în antecedentele copiilor cu dislexie-disgrafie a existat o întărziere în apariţia şi dezvoltarea limbajului, consecinţele acesteia observându-se în plan articulator, în planul vocabularului şi al construcţiilor verbale. Astfel, sub aspect articulator, se constată o pronunţie defectuasă a consoanelor şi grupurilor de consoane şi o insuficientă discriminare fonetică, cu dificultăţi în repetarea unui fonem, dificultăţi de analiză şi sinteză la nivel de sunete şi cuvinte etc. Sub aspectul vocabularului copilul dislexic-disgrafic are, în general, un vocabular redus şi dificultăţi de evocare a cuvintelor. Se exprimă greoi, caută cuvintele, vocabularul este sărac şi deseori inexact (nu cunoaşte sensul cuvintelor). De asemenea, lipsesc mijloacele expresive, fluxul verbal e neadecvat, cu ezitări în realizarea unui dialog. Conştientizarea defectului şi insuccesele şcolare repetate se repercutează negativ asupra personalităţii copilului, instalându-se inhibiţia, teama, neîncrederea, negativismul, dificultăţile de integrare în colectivul de copii, în activitatea şcolară. Aceste adăugiri nevrotice impun iniţierea unor măsuri psihoterapeutice, în funcţie de personalitatea logopedului şi de maniera de receptare a stimulilor externi.

63

În cadrul familiilor cu copii logopaţi apar distorsiuni determinate în general, de necunoaşterea semnificaţiilor manifestărilor copilului şi de maniera de tratare a acestora. Părinţii trebuie să fie convinşi de importanţa unei atitudini de receptivitate, înţelegere, răbdare, încredere, manifestată din partea lor faţă de copii. Reproşurile, corectarea brutală, teama exagerată pentru viitorul copilului îi vor accentua manifestările nevrotice. Pentru corectarea dislexo-grafiei, în literatura de specialitate sunt descrise metode şi procedee cu caracter general care vizează dezvoltarea musculaturii degetelor şi a mâinii, educarea şi dezvoltarea capacităţii de orientare şi structurare spaţială, înlăturarea atitudinii negative faţă de citi-scris şi educarea personalităţii. De asemenea, logopatul trebuie ajutat să-şi depisteze erorile tipice dislexo-disgrafice, să sesizeze relaţia dintre fonem –grafem, literă-grafem şi fonem-literă, să-şi dezvolte capacitatea de discriminare auditivă, vizuală şi kinestezic-motrică şi, în sfârşit, să-şi dezvolte şi perfecţioneze abilităţile de scris-citit. Psihoterapia în cazul copilului logopat poate fi aplicată fie individual, fie în grup. Pentru început se consideră mai oportună psihoterapia individuală, mai ales când tulburările psiho-comportamentale sunt mai accentuate. Consecinţele unei atmosfere educative neprielnice pentru cel marcat de tulburări de limbaj pot fi izolarea, refuzul acestuia de a mai comunica, de a mai vorbi cu colegii si, instalarea treptat, dar din păcate sigur, a complexului de inferioritate. Cu timpul, copilul va începe să urască şcoala (în care nu se poate bucura nici măcar de un minimum de confort psihic), va refuza să-şi pregătească lecţiile, în final, se va ajunge la instalarea unor stări nevrotice. Toate aceste transformări în structura personalităţii copilului afectează nu numai comunicarea ci şi evoluţia normală a dezvoltării personalităţii sale şi integrarea socială. Tulburările de limbaj afectează chiar şi atmosfera din clasa de elevi, imitarea fiind destul de frecventă la vârstele mici. Cercetările au evidenţiat faptul că elevii cu tulburări de limbaj obţin rezultate şcolare mai slabe decât colegii lor care nu sunt marcaţi de aceste neajunsuri. Explicaţia este cât se poate de simplă: copiii cu tulburări de limbaj întâmpină reale dificulăţti în a răspunde, a povesti, a citi, a scrie. Într-adevăr, în cazul copilului logopat corectarea tulburărilor de limbaj reprezintă factorul esenţial în optimizarea procesului de învăţare, dar eficienţa terapiei şi implicit randamentul şcolar depind în mare măsură de natura tulburării şi nivelul intelectual al copilului, în unele cazuri realizându-se doar o recuperare parţială dar foarte benefică pentru evoluţia ulterioară a copilului. Bibliografie: Ajuriaguerra, J. Azieu, M., Benner, A., 1980, Scrisul copilului, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti; Calavrezo, C., 1967, Tulburările limbajului scris, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti; Jurcău, E., Jurcău, N., 1989, Cum vorbesc copiii noştri, Editura Dacia, Cluj-Napoca; Mititiuc, I., 1996, Probleme psihopedagogice la copilul cu tulburări de limbaj, Editura Ankarom, Iaşi; Păunescu, C. Limbaj şi intelect, Editura Ştiinţifică, Bucureşti; Verza, E., 1973, Conduita verbală a şcolarilor mici, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti; Webster, A., Wood, D., 1995, Speech and Language Difficulties, Welington House, London.

64

Primii pași
“Nimic nu este nou sub soare” aş spune pentru început, dragă cititorule. În mod cert, tot ceea ce învăţăm şi experimentăm în copilărie se repetă la nesfârşit pe tot parcursul vieţii, de fiecare dată cu decoruri şi scenarii diferite.Dintre aceste achiziţii aş aminti mersul, mai exact perioada primilor paşi din copilărie şi retrăirea acestui proces în diverse contexte de viaţă. A învăţa să mergi înseamnă înainte de toate a afla că poţi să mergi şi a-ţi cunoate propriul trup cu limitele şi capacităţile sale, care vor duce la formarea acelei stime de sine, atât de necesară înaintării pe cale . După ce ţi-ai dat seama cu ce porneşti la drum, este extrem de esenţial să cunoşti faptul că nu poţi merge pe oriunde şi că trebuie să te opreşti atunci când te simţi obosit, pentru a putea rămâne eficient până la capătul drumului. Aceste aspecte practice, experimentate în copilărie în mod inconştient, au fost retrăite de noi toţi de nenumărate ori în viaţă, pe traseul iniţierii într-un anumit rol. După ce ani de zile m-am antrenat pentru a face primii paşi spre a deveni învăţător, iată-mă ajunsă în punctul în care mă pot uita în urma să constat că am început să mă îndepărtez de start. Se spune că începutul unui lucru e mai greu şi aşa este, dar nu şi atunci când nu îl simţi. Aşa a fost debutul meu în învăţământ, în toamna anului 2011. Fiind luată de valul făcut şi susţinut de cei experimentaţi în domeniu, am fost împinsă înainte cu o forţă care mi-a inspirat încredere în ce urmă a se întâmpla. Culegând informaţii, păreri, trăiri şi mai ales sfaturi de-ale colegelor “mai mari” am înţeles că demnitatea mă va ajuta să nu mi se clatine picioarele, dorinţa de a duce la bun sfârşit mă va pune din nou pe picioare atunci când va fi să cad, hărnicia mă va ajuta să pornesc din nou la drum, cumpătarea şi priorităţile mă vor ajuta să mă odihnesc atunci când voi simţi oboseala, setea de cunoaştere mă va ajuta să ştiu pe unde să calc şi pe unde nu, aspiraţiile înalte mă vor convinge să nu merg oricum, pentru a nu-mi strica mersul, nevoia de schimbare în bine mă va obliga să croiesc cărări drepte şi bineînţeles, dragostea lui Dumnezeu mă va inspira să nu pun nimic mai presus de fiinţa umană. Toate aceste învăţături, spuse cu răbdare de colegii mei şi adunate de copilul din mine, care încă mai face primii paşi, constituie o nestemată rară, care mă va conduce la adevărata comoară a vieţii: veşnicia. Profesor Gherca Emanuela

65

Cum reacţionăm la crizele mari ale copilului…
Crizele cele mari sunt ultima manifestare a negativismului. Este o asemenea stare de furie încât copilul nu poate decât să plângă, să urle, să țipe, să se arunce pe jos, dând cu picioarele în toate părțile. Dacă cedați acestei furii și faceți ce dorește copilul, o veți fortifica. Îl învăţați să urle mai tare pentru a-și impune capriciile. Dacă uneori vă piedeți calmul şi vă enervați la rândul dumneavoastră, nu faceți decât să întăriți nervii copilului. De atunci va şti că va putea obține de la dumneavoastră tot ceea ce vrea, oricând, făcând o scenă zdravănă. Nu încercați să discutați cu un copil furios sau să-l distrageți prin cuvinte. La momentul respectiv el nu este altceva decât o furtună de sentimente şi emoții. Nu se află tocmai în starea în care poate asculta glasul logicii. Mai ales nu începeți să-l ameninţați în speranța că îi va trece furia. Nu ați auzit părinți spunând: “Taci, sau în curând vei şti de ce plângi!”? Asta înseamnă să vrei să stingi focul cu benzină. Atunci ce este de făcut? Ar trebui să-l faceți să înțeleagă că această stare este perfect normală şi inevitabilă, dar că nu îl va duce nicăieri. Dar cum să te înțelegi cu el? Aşa că, cel mai indicat este să îl lăsați în pace, pentru că în cele din urmă se va linişti singurel. Fiecare mamă trebuie să ajungă să facă acest lucru. Unele vor şti să rămână liniştite şi să aştepte să treacă furtuna. Altele vor prefera să vorbească în acest timp spunând: ”Ştiu că eşti furios, dar du-te în camera ta până te calmezi. Apoi să mă cauţi, am ceva frumos să-ţi arăt.” Depinde de dumneavoastră să găsiţi metoda pe care doriți să o folosiți. Dar, mai ales, încercați să ajutați copilul să salveze aparențele, oferindu-i, atunci când este posibil, un mijloc elegant de a ieşi din impas. Este bine să vorbim şi despre crizele făcute în prezenţa prietenilor, părinților, la piață, sau în parc. Utilizați şi în aceste cazuri aceleaşi tehnici “anticriză”, dar fiți conştienți că de data aceasta aveți un nou duşman care poate interveni pentru a vă împiedica să găsiți soluția cea mai bună. Există public. Atât copilul, cât şi părintele se gândeşte (însă fiecare cu un alt scop): “Ce vor crede vecinii?” Dacă publicul dumneavoastră nu cunoaşte psihologia copilului, va crede, fără îndoială că greşiţi prin faptul că nu-i administrați o bătaie bună. Şi apoi? Gândiți-vă bine: creşteți acest copil pentru a face din el o ființă sănătoasă şi fericită, sau pentru a face plăcere vecinilor?
Prof. psihopedagog, Corina-Roxana Bârlădeanu

66

Inteligenţa emoţională
Inteligenţa emoţională este capacitatea personală de identificare şi gestionare eficientă a propriilor emoţii în raport cu scopurile personale (carieră, familie, educaţie etc). Finalitatea ei constă în atingerea scopurilor noastre, cu un minim de conflicte inter şi intra-personale. Ne-am întrebat adeseori ce îi face pe unii oameni, cu un coeficient de inteligenţă mediu sau chiar scăzut, să reuşească în carieră. Ce ii face pe alţii, cu un IQ ridicat, să aibă eşecuri, să stagneze în carieră? Răspunsul la acest aparent paradox este modul în care fiecare dintre ei îşi foloseşte inteligenţa emoţională (EQ). Chiar daca o persoană are suficiente cunoştinţe şi idei inteligente, daca nu îşi cunoaşte şi nu reuşeşte să-şi gestioneze emoţiile şi sentimentele, poate întâmpina dificultăţi în încercarea de a-şi construi relaţiile cu ceilalţi sau o carieră profesională de succes. Persoanele cu un înalt grad de autocunoaştere îşi dau seama cum sentimentele lor îi afectează, atât pe ei, cât şi pe cei din jur. Dezvoltarea inteligenţei emoţionale ne permite să ne punem în valoare aptitudinile intelectuale, creativitatea. Ne asigură reuşita, atât în plan personal, cât şi în cel profesional. Elementele inteligentei emoţionale: 1. Cunoaşterea emoţiilor personale Cunoaşterea emoţiilor personale presupune identificarea şi exprimarea lor coerenta, întrun context dat. În orice relaţie exprimăm informaţii, sentimente, fapte, amintiri. Uneori însă, ne este greu să exprimăm clar ceea ce vrem să spunem sau simţim - nu suntem coerenţi, iar alteori ne este greu să înţelegem ceea ce ni se spune - intenţia care se ascunde in spatele cuvintelor. Aceste situaţii sunt generatoare de conflict. Pentru a le evita este important să putem codifica şi decodifica mesajele transmise, la nivelul verbal sau non-verbal, astfel încât să transmitem şi să înţelegem corect sensul mesajelor. 2. Gestionarea emoţiilor Gestionarea emoţiilor se referă la capacitatea noastră de a alege modalitatea prin care ne vom exprima într-o anumită situaţie. Pentru a ne gestiona emoţiile este important să ţinem cont de: • Ce exprimăm? • Cum exprimăm? • Când exprimăm? • Unde exprimăm? • Cui exprimăm? 3. Direcţionarea emoţiilor către scop Scopul este criteriul după care ne gestionăm emoţiile. Este important să ţinem cont de ceea ce vrem să facem sau să obţinem, în mod concret: • durata în timp - când vrem să atingem scopul • participanţi - de cine avem nevoie • strategie - ce paşi trebuie urmaţi • resurse - de ce avem nevoie 4. Empatia Este capacitatea de a intui sau de a recunoaşte emoţiile celorlalţi. Empatia nu înseamnă să trăim emoţiile altor persoane, ci să le înţelegem pornind de la experienţele noastre. 5. Capacitatea de a construi relaţii interpersonale pozitive Arta inteligentei emoţionale se rezumă în cadrul acestei componente. Astfel, avem posibilitatea de a ne crea propriile relaţii folosind elementele menţionate până acum: ne fixăm scopurile, ne canalizam energia şi emoţiile în funcţie de scop (folosind empatia ca instrument), ne exprimam şi identificăm emoţiile într-un mod coerent. Vom fi conştienţi de responsabilitatea noastră şi a celorlalţi în relaţiile interpersonale. Acest lucru ne va ajuta să reducem conflictele şi să comunicăm eficient.

Prof. psihopedagog, Corina Roxana Bârlădeanu 67

PAGINI DE ÎNȚELEPȚIRE ȘI DE MÂNGÂIERE A SUFLETULUI

Restaurare Gândurile frumoase, cu aromă de sfinţenie, izvorăsc din sufletul bogat al celor care învaţă şi se înnobilează din orice experienţă de viaţă. Să nu laşi răutatea să te ia pe dinainte! Să răsplăteşti răului cu bine! Să nu regreţi niciodată faptul că ai săvârşit binele! Cel care afirmă că regretă realizarea binelui, este un om degradat, un om care are nevoie de o restaurare, de o repoziţionare în relaţia sa cu Dumnezeu. Mă gândesc la sfinţii închisorilor, la toţi mucenicii aceia şi la nesfârşita lor blândeţe, răbdare în suferinţe şi putere a lor, a Maicii Domnului, mijlocitorii noştri impresionanţi către Bunul Dumnezeu. Sfinţii martiri ai închisorilor i-au iertat pe torţionarii lor şi ne îndeamnă să îi iertăm pe torţionarii noştri, care din motive meschine (invidie, întunecarea dreptei judecăţi) ne fac nedreptate. De asemenea, sfinţii ne îndeamnă să iertăm pe toţi torţionarii, chiar şi pe cei ideologici actuali, dar doar după ce ne împotrivim acestora cu tot curajul şi mărturia noastră creştinească, după ce rostim adevărul. Verbalizarea adevărului ar trebui să-i facă să reflecteze. Dacă au fost vreodată buni, au şansa să redevină astfel. Dacă nu au fost buni şi nici nu-şi doresc să devină astfel, nici măcar după audierea adevărului, nu mai rămâne de făcut decât să le plângem neputinţa şi sărăcia lor cea mare, să-i iertăm şi să ne rugăm pentru luminarea vieţii lor. „ Biserica, spaţiu liturgic mântuitor, ca loc de întâlnire dintre memorie şi actualitate în perspectiva construirii viitorului şi a fiinţei personale îndumnezeite, ca loc al împăcării şi al iertării, este chemată să mărturisească omului şi societăţilor, că nu putem începe o nouă pagină a istoriei fără recunoaşterea greşelilor şi a păcatelor în plan personal, comunitar şi plenar, în drumul firesc spre Înviere şi fără a lua atitudine fermă personală, dar şi civică şi eclesială, împotriva oricărei nedreptăţi şi umiliri care ne bântuie persoana, societatea şi neamul.” (Minunile sfinţilor închisorilor, Danion Vasile). Înnoirea omului interior din perspectiva biruinţei definitive şi irevocabile a vieţii asupra morţii este, de fapt, îndumnezeirea personală. Pr. prof dr. Constantin Necula are o vorbă foarte scumpă: "Caut să răscumpăr vremea pe care am primit-o in dar de la Dumnezeu", tocmai de aceea trăim cu bucurie şi cu dragoste. „Bucuraţi-vă şi vă veseliţi, că plata voastră multă este în ceruri!”

Prof. Fulvia Horobeţ

68

PAGINI DE ÎNȚELEPȚIRE ȘI DE MÂNGÂIERE A SUFLETULUI
În educația duhovnicească a copiilor, prima noastră grijă nu este aceea de a antrena voința lor, ci de a atrage har- prin viața și rugăciunea noastră – (ca părinți) asupra mediului lor și a lăsa astfel inima fiecărui copil să se lipească singură de har. Discuțiile teologice cu copiii sunt o foarte mică parte a educației creștine. Rugăciunea ca Dumnezeu să-i atingă cu harul Său e o dimensiune fundamentală a tuturor preocupărilor noastre orientate spre copii, chiar și atunci când ei nu sunt cu noi. Numele lui Hristos e mai presus de orice nume. Invocarea Lui în rugăciune, așa cum ne-a poruncit El Însuși, ne apropie de El. Accentul pus de Biserică pe nume arată valoarea fiecărei persoane. Încă de la începutul vieții noastre rugăciunile și Sfintele Taine sunt săvârșite asupra noastră pe numele nostru. Numele pe care îl primim încă de la naștere, ne leagă de sfântul al cărui nume îl purtăm.

Dumnezeu ascultă rugăciunile noastre pentru călăuzire chiar dacă nu am câștigat discernământul unui părinte duhovnicesc experimentat și purtător de Dumnezeu.Rugăciunea pentru călăuzire ne învață discernământul, bizuirea pe Dumnezeu, cum anume să ne raportăm față de inima noastră și nu doar față de mintea noastră. Încercarea de a-i ajuta pe copii contribuie la propria noastră maturizare duhovnicească. Mediul școlar aduce ”lumea” în sfera casei. În principiu, aceasta nu trebuie ținută afară, la distanță. Părinții au posibilitatea să cunoască școala prin participarea la diverse activități și să valorifice apoi contribuția pozitivă a acesteia la creșterea și educarea propriului copil. Orele de educație reigioasă din programa școlară au un rol deosebit în formarea copiilor. Suntem datori să cinstim Biserica, să-i venerăm sfințenia, vechimea, fermitatea nezdruncinată, înțelepciunea ei luminată de Dumnezeu, Sfintele ei Taine și rituri.
Prof. Geta Bungianu
Bibliografie: Maica Magdalena,Cum comunicăm copiilor credința ortodoxă, Convorbiri, reflecții și alte sfaturi, Ed.Deisis, Sibiu, 2006
Schițe executate de Ștefănel Constantin Gavrilescu

69

Promoția 1978/1981

Promoția 2009/2013

70

R E M E M B E R

AȚIONALI
Un învăţător are efect asupra eternităţii; nu se poate spune niciodată unde se opreşte influenţa sa... în rest cuvintele sunt de prisos. DUCAȚI Este aproape imposibil de descris în câteva cuvinte aportul pe care orice învățător îl are asupra caracterului în formare a tânărului vlăstar și nici nu OTIVAȚI dispun de competențe în domeniu pentru a susține o asemenea dezbatere, dar, tot ceea ce pot să spun este: Va mulțumim, doamnă NERGICI învățătoare, pentru TOT! Ce înseamnă TOT?... ei bine, în primul rând pentru răbdare și bunătate, pentru îmbunătățirea perioadei celor ”șapte ani de acasă”, ODEȘTI pentru sculptarea caracterului nostru, a fiecăruia, pentru faptul ca ați fost prima persoană din viața noastră care UNI ne-a deschis drumul excursiilor, deci a socializării, și nu in ultimul rând pentru că, fără nici cea mai mică îndoială, ați fost cea care ne-ați dat MBLEMATICI ”ARIPI” pe marele drum al vieții. Cu mare drag, al d-voastră fost elev, Tanase Florin

ESPONSABILI

71

A fost... Septembrie 1972
Când am ajuns în această școală, în acest loc, am gândit și am rostit următoarele: ”Lumea-ntreagă se află la picioarele mele”. Era convingerea mea, la nici 20 de ani împliniți, când prin Ordinul Ministrului Învățământului de la acea vreme, am fost repartizată ca învățător titular la Școala generală din satul Borșa, comuna Vlădeni, județul Iași. Dispuneam de pregătirea teoretică și practică de specialitate, oferită de Școala Normală ”Vasile Lupu” Iași prin expertiza unui grup de profesori, mentori de excepție, proveniți din elita specialiștilor, personalități marcante ale învățământului ieșean, și nu numai. S-a întâmplat acest lucru acum 40 de ani. 40 de ani de bucurii trăite deodată și în paralel cu sute de copii, 40 de ani de emoții, 40 de ani cu râsete și flori, cu promisiuni și îmbrățișări de ambele părți. Astăzi, mă întorc aici, fără să-mi fi planificat acest lucru. Înțeleg astfel, mai bine, că cineva hotărăște în numele meu, pentru mine. Acel Cineva nu poate fi decât bunul Dumnezeu. A vrut să-mi dea încă o lecție, să-mi mai facă o mare bucurie, pe lăngă atâtea altele, chiar dacă nu sunt cel mai merituos copil al Său. A hotărât că pagina vieții mele de tânăr, deschisă în acest loc, să fie încheiată de adultul care sunt acum, tot aici, ca într-un cerc, simbol al perfecțiunii și semn al împlinirii misiunii pe care am avut-o, ca dascăl. Îți mulțumesc, Doamne! Emoțiile nu sunt direct proporționale cu distanțele între locuri și oameni. Deși ne aflăm la o depărtare de doar 50 kilometri, trăiesc emoții copleșitoare. Și aceasta pentru că memoria a păstrat, și acum a scos la iveală lucrurile minunate care s-au petrecut aici: copii plini de voioșie, fără experiențe trumatizante, gospodari tot unul și unul, prieteni de calitate, întâlniri și serate de neuitat cu prieteni și colegi, tinerețe, tinerețe dar și responsabilitate. Acum, la sfârșit de carieră, după ce viața mi-a pus la dispoziție o avere uriașă – stropul de cunoaștere - gândesc și rostesc astfel: ”Eu mă aflu la picioarele lumii”. Aceasta pentru că în cei 40 de ani de carieră didactică, am cunoscut Oameni care au avut o contribuție uriașă la formarea mea ulterioară, cărora le datorez respect și recunoștință, că, la rândul meu, am pus temelii solide pentru formarea unor caractere puternice, a unor oameni adevărați, și care, fără îndoială, se situează astăzi cu mult deasupra mea, nu doar ca pregătire de specialitate ci și ca nivel de conștiință civică. Vă doresc mulți ani, sănătate și să trăiți bucuria cunoașterii Adevărului, Binelui, Frumosului. Prof. Geta Bungianu

72

Iași, 8 Martie 2012 Scrisoare către Doamna mea Învățătoare, (după 27 de ani) Stimată Doamnă Învățătoare, Aștern aceste rânduri după mulți ani de când am făcut primii pași pe poarta scolii. A trecut multa vreme de când am primit primul zâmbet al dumneavoastră, doamna mea învățătoare. Cu multa dragoste, cu un suflet cald, cu o voce blândă ne-ați apropiat de dumneavoastră. Vă mai aduceți aminte de mine, de elevul dumneavoastră Graur Daniel? Cu siguranță da, pentru că in acești ani sufletele noastre s-au întâlnit, chipurile noastre s-au mai revăzut. Eu eram timid…, ați stat mult de vorbă cu mine si m-ați încurajat. Ați fost si rămâneți o persoana cu suflet bun, uneori blândă, alteori exigenta, dornică ca elevii dumneavoastră să ajungă niște oameni importanți in viața lor. O să-mi amintesc cu plăcere toată viața mea de cei patru ani petrecuți împreună, de colegii mei. M-ați îndrumat cu blândețe, mi-ați arătat primele litere ale alfabetului, m-ați ajutat să devin curajos și să pășesc hotărât pe drumul vieții. Vă mulțumesc din suflet pentru tot ce m-ați învățat. Ați fost corectă în aprecieri, răsplătindu-mă după munca mea. V-am purtat mereu în suflet, în rugăciune. Mi-aduc aminte cu plăcere de calitățile dumneavoastră sufletești, fiind pentru noi elevii o adevărată mamă. Parcă îi revăd și acum pe colegii mei: Viorel Tudose, Florina Boghian, Marius Mihalache, Sorin Chelea, Gabriel Gorea, Victor Tilea, Liviu Caprî, Corina Romașcanu, Monica Pavel, Ioan Arhip, Ana-Maria Seserman și ceilalți, toți colegii mei. Nu voi uita nicio serbare de Crăciun, de sfârșit de an. Nu a fost ușor să ajung unde sunt acum. Fără dumneavoastră era mult mai greu… Acum sunt pastor de suflete și vă împărtășesc bucuria mea pe care mi-a dat-o Bunul Dumnezeu când m-a chemat la înalta treaptă a preoției. Nădăjduiesc că sunt un părinte bun pentru cei pe care Dumnezeu mi i-a încredințat spre păstorire, și pentru copilul meu. Vă rog din suflet să păstrați această epistolă pentru că în ea am pus o fărâmă din sufletul meu. Astfel, adultul, părintele Daniel Graur mărturisește bucuria de a vă fi cunoscut și de a vă avea ca îndrumător. Vă voi pomeni în rugăciunile mele și vă voi păstra mereu în inima mea. Cu deosebită considerație, fostul dumneavoastră elev Daniel Graur, astăzi părintele Daniel. Astăzi, de 8 Martie prin intermediul acestei scrisori primiți urârile mele de sănătate, mântuire, întru toate bună sporire și un sincer „La mulți ani!” Dumnezeu să vă binecuvânteze cu al Său Har și cu a Sa iubire de oameni! Pentru doamna mea învățătoare Geta Bungianu, ce mi-a insuflat dragostea de frumos și de cunoaștere. Graur Daniel Promoția 1981/1985

73

Doamna învățătoare, Buna seara! Îmi face mare plăcere să vă revăd, după atâția ani! Îmi aduc aminte cu drag de anișorii fragezi, de copilărie, de răbdarea pe care o aveați cu noi! Sper să avem ocazia să ne revedem curând și să depănăm amintirile copilăriei mele. Vă doresc multă sănătate, o primăvară frumoasă și plină de bucurii!
Florina Boghian

Doamna mea învățătoare, Cu mare stimă vă scriu și vă anunț că mă voi alătura proiectului dvs., nu înainte de a vă felicita pentru eveniment și pentru munca depusă în toți acești ani. Mă voi gândi la un moment din viața de elev, aflat timp de patru ani sub îndrumarea dumneavoastră, doamna Bungianu Geta! Va felicit încă o dată pentru inițiativă.
Lucian Gavril- Promoția 1993

Se spune că meseria de învăţător este dificilă nu din cauza laturii ştiinţifice, ci din cauza celei metodice. Și aceasta pentru că meseria de învăţător nu înseamnă doar pregătire de specialitate, ci mai mult decât atât: dragoste pentru copii şi devotament în fiecare lucru pe care îl faci împreună cu elevii. Nu e greu să știi operaţiile matematice, ci să îi faci pe elevii de vârstă şcolară mică să opereze cu ele. D-na învăţătoare este cea care mi-a deschis calea spre lectură, mi-a destănuit tainele aritmeticii şi m-a ajutat să-mi însuşesc deprinderea de a scrie. Nu a fost numai o sursă de informaţie, ci a fost modelul meu timp de patru ani, iar acum, pregatindu-mă pentru aceeaşi meserie, îmi pun întrebarea dacă voi reuși să devin şi eu la rândul meu modelul unor copii.. “Un învăţător are efect asupra eternităţii; nu se poate spune niciodată unde se opreşte influența sa. “(Henry Adams)
Maria Signeanu - Promoția 2005

Dragă Doamnă învățătoare, Sunt mulți ani de când am părăsit băncile școlii primare, dar modul în care aceasta a contribuit la formarea mea mă face să-mi aduc aminte cu mult drag de acea perioadă. Dacă astăzi, cei care mă cunosc au găsit la mine și câteva calități, pot să afirm ”cu mâna pe inimă”, că sunteți direct responsabilă. Despre colegii mei de muncă și de generație, auzi vorbindu-se și în acești termeni: persoane disciplinate, organizate, oneste și perseverente care manifestă spirit de lider, dovedesc creativitate și îndrăzneală, ușurință în comunicare și capacitatea de a stabili legături. Aș mai adăuga generației mele o intuiție extrem de puternică, precum și capacitatea de a ne asculta vocea interioară, hotărând astfel, momentul când să ne avântăm la drum cu îndrăzneală, sau acela în care să fim prudenți și să așteptăm, când e bine să ne exprimăm liber și când este bine să păstrăm tăcerea și rezerva. Multe dintre aceste lucruri minunate își au punctul de plecare în Școala ”Elena Cuza”, într-o sală de clasă de la etajul II, Clasa a II-a D, cu doamna învățătoare Bungianu Geta. Acum însă, când motivele pentru care aceste puține cuvinte sunt încărcate de emoția recunoștinței, un fost elev și unul dintre cei mai iubiți nepoți nu poate să nu vă aducă alese mulțumiri pentru felul în care ați contribuit la formarea sa ca persoană responsabilă. Și pentru că în curând veți căpăta un nou statut în societate, vă doresc sănătate multă și viață îndelungată. Sunt fericit să vă pot mulțumi acum, aici, în acest fel. Morariu Radu Ionel Promoția 1989/1993 74

Rânduri... Gânduri...
Atunci nu știam…știam doar atât cât putea cuprinde mintea mea de copil, ce învăța să treacă cele ce primea prin filtrul firav al propriilor păreri și sentimente. Copil care mai apoi, cu degetul întins spre răspunsul obtinut spunea: da, asta e! Sau, prevestind parcă obiceiul adultului care nu mai are chef să gandească, știam doar ceea ce mi se spunea, iar formula “cea care ți-a pus pentru prima oară stiloul în mână” era numai bună pentru a furniza un răspuns rapid, diplomatic oarecum, ce putea să mascheze cu brio, la acea vreme, dificultatea de a privi dincolo de lucruri. Acum nu știu dacă știu…știu doar atât cât poate cuprinde mintea mea de adult(?), care a învățat că filtrul proriu este limitat oricât de dotat și instruit ar fi. Iar atunci când simt că teoretizarea este văduvită de trăire încerc, pentru a ști cât de cât, să aplic ultima soluție: să mă pun în locul celuilalt…Printre cele mai grele exerciții de imaginație și empatizare, vă asigur!! Căci experiența trecătoare de a fi în preajma unui copil, doi sau trei odată nu te ajută să-ți dai seama cum este să ai în fața ta optzeci de ochișori sperați, curioși, neliniștiți, în fond tot atâtea porți către cele patruzeci de suflețele brusc ieșite din prima copilărie, care stau în bancă și te urmăresc, așteptându-ți mișcările fizice și sufletesti ca funcție de ele, să și le regleze inconștient pe ale lor. Copiii, scurte povești de viață, fiecare cu încărcatura și cu amprenta familiei asupra lui, dispoziții sufletești, năzbâtii și zburdălnicia copilăriei pândind să dea năvală la orice colț, cu înțelesuri puține și minți ca niște întinderi imense și imacultate de zăpadă, pe care nimeni nu a trasat încă nimic…și care așteaptă…așteaptă, ca niste puișori aflați în găoacea vieții lor, cu gurița deschisă, hrana aceea…care dă puterea de a merge mai departe, spre următoarele înțelesuri, în lipsa căreia nimeni nu ar mai putea să clădească ceva și fără de care nici ei înșiși, n-ar mai putea adăuga vreun ingredient. Un om, un singur om, cu viața lui, cu trăirile și înțelesurile sale, cu dispozițiile și dilemele lui, pe a cărui umeri, pe lângă propria lui ființare, apasă și responsabilitatea unui început bun…un bun început pe care trebuie să-l pună lucrării pe care o are a săvârși și a cărei greutate, atunci, numai el o știe… Pentru toate renunțările, pentru toate cele care le-ați lăsat să moară pentru a le face loc in inimă prichindeilor care v-au înconjurat o viață, pentru toate întrebările, gândurile și încercările trăite și poate nespuse, pentru toată povara și taina greutății duse în singurătatea celui care înțelege mai multe, pentru tinerețea care pândea și ea să dea năvală la orice colț dar poate n-a putut căci nu mai era timp, pentru toate of-urile pentru care n-au fost urechi care să audă eu vă mulțumesc! O fărâmă poate din ceea ce a fost și este reprezintă rândurile mele…sper doar ca atunci când amintirile sunt atinse de puterea conștientizării, toate gândurile și mulțumirile care se nasc să vă găsească și să vă încojoare cu o putere măcar egală cu cea a dăruirii care le-a generat! Pricop - Achirei Ramona - Promoția 1985/1989

75

Dragă doamnă învățătoare, depărtații mei colegi,
Sunt Dana Lungu - Cantu, am 25 de ani si sunt fosta eleva a doamnei Geta Bungianu, intre anii 1993-1997. In prezent, sunt casatorita si locuiesc de aproape patru ani, in Jackson Wyoming- SUA. Pret de cateva zile m-am tot gandit cum pot exprima, cat mai bine, in cateva randuri recunostinta fata de parinti si profesorii pe care i-am avut pe intregul parcurs scolar, pentru ceea ce sunt acum ca persoana matura. Primul dascal, este primul model din viata fiecarui elev. Pentru noi, cei din clasa a I- a D, generatia 1993-1997, Geta Bungianu, a fost primul model de urmat. Daca cineva mi-ar fi cerut in primele zile de scoala sa o descriu pe doamna invatatoare doar intr-un singur cuvant, acel cuvant ar fi fost "eleganta". Imi amintesc frumusetea si sprinteneala ei, distincția in stilul vestimentar si zambetul permanent pe buze. Ea a fost alaturi de noi in primii patru ani de scoala, a fost cea care ne-a invatat lucruri de baza, fara de care nu am fi reusit in societate. Îi multumesc invatatoarei Geta Bungianu, primul meu model in formarea personalitatii proprii. Chiar daca acum amintirile din primii ani de scoala sunt destul de sterse, unele momente s-au păstrat destul de bine și îmi aduc zambete pe chip. Imi amintesc ca primele zile ale clasei intai au fost o provocare, deoarece am fost nevoita sa invat a scrie cu mana dreapta; ceea ce pentru multi este firesc, pentru mine a fost o muncă deosebit de grea. Spun provocare pentru ca eu sunt stangace, si imi aduc aminte ca plangeam acasa crezand ca o sa fie foarte greu. Doamna invatatoare, cu gragoste si rabdare a vegheat asupra mea si a reuşit să mă înveţe să folosesc şi măna dreaptă pentru scris. Acum sunt mai căştigată. Scriu la fel de bine cu ambele mâini. E drept, la calculator. Inca de la inceput m-a ajutat sa imi demonstrez mie, ca orice se poate realiza daca ai ajutorul potrivit. Si dumneaei a fost persoana de care aveam nevoie atunci. Doamna invatatoare, Geta Bungianu, a avut o influenta semnificativa asupra mea. A fost cea care mi-a deschis drumul cunoasterii si setea de a invata cat mai multe. A stiut cum sa creeze tot timpul competitie intre noi, ceea ce ne-a facut pe multi sa fim printre cei mai buni in ceea ce facem. In aceeasi masura ne-a invatat sa fim un colectiv, sa ne ajutam unul pe celalalt. Memorabile sunt cantecele din autocar, entuziasmul pe care il aveam si nerabdarea de a ajunge la destinatie in vizitele organizate la Bojdeuca din Țicău, Castelul Ruginoasa, turul Iasului. Acum, ca pot privi peste anii de scoala și evaluarea mea ar putea fi mai bună ca pe vremea copilăriei, tin sa ii multumesc doamnei invatatoare, Geta Bungianu, pentru ca ne-a calauzit si ne-a modelat in formarea adolescentului din noi. In aceeasi masura sunt recunoscatoare parintilor. Ei sunt cei care au crezut in mine, si m-au sustinut in tot ceea ce am realizat in viata pana in momentul de fata. Am venit in America imediat dupa terminare facultatii si in aceeasi vara mi-am cunoscut actualul sot. Sunt constienta cat de greu le-a fost, ca parinti, cand am hotarat sa raman in America. Dar m-au inteles si s-au bucurat pentru mine stiind ca sunt fericita si sunt alaturi de persoana care ma iubeste si ma respecta. Sunt norocoasa sa am parte de asa parinti care m-au incurajat tot timpul si m-au ajutat in luarea deciziilor majore din viata mea. Actualmente, sunt manager la un magazin, numit Altitude, in Jackson, Wyoming fiind responsabila, de asemenea, de website. Imi place foarte mult ceea ce fac, unde am ajuns si cum sunt respectata ca persoana in societate. Nu as fi realizat toate acestea, daca nu as fi avut inca de mica, din timpul primilor ani de scoala, ajutorul potrivit in formarea personalitatii mele; ma refer in primul rand la invatatoarea Geta Bungianu, alaturandu-se diferitii profesorii din toti anii scolari, si de asemenea, parintii, care mi-au fost mereu alaturi.Efortul de memorie a fost infinit mai mic, decăt bucuria și emoțiile pe care le-am trăit, scriind aceste cuvinte. Vă mulțumesc. Dana Lungu Cantu – Promoția 1993 /1997

Iubită învățătoare, Sunt în Irlanda, foarte departe, și totuși aproape de dumnevoastrâ în această seară. Faptul de a ne contacta folosind mijloacele moderne de comunicare a dat roade. Apreciez foarte mult ideia de a ne reîmprospăta memoria și de a ne alătura proiectului inițiat. Am certitudinea că foarte mulți elevi se vor alătura acestui demers, motiv pentru care îmi voi pune frâu bucuriei de a scrie mult. Sunt convinsă că veți fi fericită când veți afla că mi-am ales profesia de educator. Am înțeles astfel mai bine munca dumneavoastră și acum sunt în măsură să o evaluez mai corect. Doamnă învățătoare, am învățat de la dumneavoastră că bucuriile vin din noi, din capacitatea noastră de a depăși obstacolele sau marile dureri pe care ni le rezervă viața.Că ne putem spijini pe cei de lângă noi, dar avem nevoie de propria forța interioară ca să mergem mai departe, este o certitudine în ceea ce mă privește. Sunt lucruri de care chiar am ținut seama și mi-au fost de folos. Va doresc multă sănătate, fericire, multe bucurii și vă pup cu drag, Paula Spararu Promoția 1974/ 1978

76

Lecțiile Doamnei învățătoare Onestitate, profesionalism, dăruire. Acestea sunt darurile învățătoarei mele. Când toate lucrurile punctuale pe care mi le-ați spus vor fi uitate, va rămâne amintirea entuziasmului dumneavoastră, încurajările, bunătatea. M-ați învățat că o realizare măruntă este mult mai importantă decât un mare proiect eșuat, că excelența costă, și fiecare trebuie să decidă cât este dispus să ofere, că atunci când ne dorim foarte mult ceva anume, și muncim pentru asta și o facem cu plăcere – atunci nici nu mai contează dacă vom fi recunoscuți în domeniu, ori nu, și pentru asta vă sunt recunoscătoare. Mulțumesc pentru omul de încredere care sunteți, că m-ați înțeles și mi-ați acordat atâta timp cât am avut nevoie, că mi-ați arătat cât poate fi de plăcut să înveți și ați avut dreptate, că ați reușit să faceți interesante și cele mai aride subiecte, pentru faptul de a fi acolo mereu, încurajându-mă, lăudându-mă, dând unui copil ca mine încredere în viață. Îmi voi aminti mereu că mi-ați dat ceva ce va face parte din mine pentru totdeauna. Fosta dumneavoastră elevă, Teodorescu Alina, absolventă în 2005

Emotii de scolarita Imi aduc aminte cu placere de primii ani de scoala, de anii de frageda pruncie, de emotiile care ma incercau in momentul in care ma pregateam sa pasesc in lumea minunata a scolarilor. Emotiile nu-mi dadeau pace, stiind ca va incepe scoala si nu puteam sa adorm la gandul ca ma voi intalni cu colegi noi si mai ales cu doamna invatatoare pe care o cunoscusem vag in momentul inscrierii la scoala. Mare mi-a fost surprinderea sa gasesc in sala de clasa, in prima zi de scoala (in septembrie 1986) o doamna deosebit de calda si prietenoasa. Cu toate ca faceam parte dintr-un colectiv extrem de numeros (eram 43 de elevi), doamna invatatoare reusea sa ne transmita acea caldura parinteasca de care au nevoie toti scolarii in momentul despartirii de parinti si de jucarii. Ceea ce mi-a ramas intiparit cu mare placere in minte este momentul in care doamna invatatoare ne conducea mana pe caiete in incercarea noastra timida si stangace de a scrie cu stiloul. Este vorba de sentimentul acela de emotie incarcata de senzatia de independenta pe care ti-o da increderea, sustinuta de un adult, ca vei ajunge “un om mare” depasind stadiul acela de bobocel in ale scrisului. Apoi, modul in care doamna ne invata sa recitam poezii, sa naram povestioare si, iata ca, dupa 26 de ani inca ma copleseste gandul ca dictia si abilitatile de comunicare si interrelationare pe care le-am dobandit si apoi perfectionat isi au inceputurile tocmai atunci si ca “responsabila” pentru acestea este doamna invatatoare, a carei pregatire didactica si psihopedagogica a dat roade. Mi-as dori ca si copilul meu, marea mea comoara, sa aiba norocul de a pasi in tainele cartilor alaturi de un om minunat si bine pregatit, dascălul de vocație, asa cum este Doamna invatatoare Bungianu Geta. Este o mare onoare sa va pot multumi, in modul acesta, pentru tot ceea ce ati facut pentru generatii de copii care au ajuns adulti echilibrati, sanatosi la minte si la trup. Va multumesc! Oana Bulancea Profir- Promoția 1985/1989

Nu cred că există vreo unul dintre foștii dumneavoastră elevi care să nu dorească să contribuie la realizarea revistei pe care o conduceți. Se presupune că generația noastră a fost cea mai agitată, cea mai zbuciumată, cea mai doritoare de aflare a tainelor universului. De fiecare dată însă, ați găsit soluțiile potrivite pentru a rezolva diferendele dintre noi, de a înțelege poznele, de a ne ierta pentru greșelile mai mari sau mai mici, de a ne dezvălui căi prin care să descoperim lumea. Voi considera mereu că acești ani au fost cei mai frumoși din viața noastră, că au format o perioadă pe care memoria o va păstra mereu vie. Nu voi uita niciodată cât de mult ne-ați ajutat! Marian Dorcu - Promoția 1997/2001

77

Amintiri...
Îmi amintesc perfect, parcă s-a întâmplat ieri: eram în clasa a II-a şi aveam o temă de făcut. Bineînţeles, mama mă controla şi mi-a spus: „Aici cred că ar trebui să faci altfel !” Iar eu i-am răspuns: „Nu, eu fac aşa cum a spus Doamna Învăţătoare!” Ciudat, dar mama nu m-a contrazis. Mai târziu, am întrebat-o de ce şi atunci mi-a povestit cât de mare încredere avea în învăţătoarea mea. „Ştii, mi-a spus mama, eram aproape invidioasă pe Doamna. Petrecea în unele zile mai mult timp cu tine decât îmi puteam permite eu, din cauza serviciului şi a treburilor casnice. Era normal s-o asculţi. Mi se părea chiar, deşi ştiu că nu era chiar aşa, că ea te cunoaşte mai bine decât mine.” Cuvintele mamei mi-au confirmat ceea ce ştiam şi credeam şi eu. Importanţa pe care primul dascăl o are în viaţa unui copil este covârşitoare. Iar dacă acesta este şi un dascăl cu vocaţie, cu talent, dacă este şi un om adevărat, atunci devine model de urmat, exemplu de profesionalism şi umanitate de care adultul de mai târziu îşi va aminti cu siguranţă. Astăzi, după 19 ani de la prima mea întâlnire cu Doamna Învăţătoare, mă aşez la birou pentru a îmi aşterne o parte din amintiri. Dar prima amintire care apare mă uimeşte: nu mă mai gândisem la asta de atâţi ani... Este o amintire frumoasă, veselă, dar şi jenantă, îmi aduce un strop de căldură şi un strop de mirare: colegul din spate fusese rău cu mine (îmi luase creionul) şi, bineînţeles, m-am dus la Doamna, ştiind că dumneaei mereu îndreaptă lucrurile! Însă, pe când mă pregăteam să-mi formulez cererea, i-am spus, din greşeală, „mami”! Colegii au început să râdă, însă dumneaei nu a râs... A zâmbit şi m-a întrebat ce s-a întâmplat ca şi cum totul era normal... A fost o greşeală a unui copil năuc, un accident sau mai mult de atât? Pentru mine, pentru noi toţi, Doamna Învăţătoare rămâne mereu o persoană dragă, de care îţi aminteşti în rarele momente când te gândeşti la copilărie. Dar este mult mai mult: în afară de mama, este acea persoană mereu acolo, mereu lângă tine cu grijă şi afecţiune (da, afecţiune chiar şi când ne pedepsea, căci o făcea pentru noi!), urmărindu-ţi şi stimulându-ţi transformarea într-un copil mare, care va uita apoi cât de mult îi datorează! Este a doua figură semnificativă în viaţa ta, femeia la care mergi când vrei un sfat, când vrei o alinare, o vorbă bună sau îndreptarea lucrurilor. Este persoana pe care o vezi (aproape) zi de zi şi care îţi devine necesară, ca şi o mamă. Aşa a fost pentru mine şi aşa ar trebui să fie pentru noi toţi... Copilăria: veselie, joc, nepăsare, timiditate, jenă şi ruşine de prostioarele făcute sau spuse... La fel ca şi amintirile acestei unice perioade a primilor ani de şcoală. Mai reamintesc ceva, ceva ce nu am uitat niciodată, de data aceasta. Într-o zi, în timp ce Doamna ne învăţa scăderea, mi s-a făcut rău deodată şi am început să plâng – şi nu, nu era de la matematică! Vroiam să ies imediat afară, să fug departe, m-am ridicat plângând şi am început să merg spre uşă. Mă gândeam atunci: „probabil voi fi pedepsită de Doamna, dar trebuie să ies de aici”! Dar ce a făcut Doamna? Mulţi adulţi lasă copiii să îşi revină, gândindu-se că sunt doar nişte copii şi plâng din orice! Ei bine, Doamna m-a lăsat să ies, însă a venit cu mine. Ţin minte cum s-a aplecat şi m-a întrebat unde doare – dar eu habar nu aveam unde doare, ştiam doar că ceva doare! Trăiam, de fapt, unele din rarele momente de tristeţe şi panică ale copiilor şi nu ştiam ce să cred, cum să-mi explic sentimentele... Cumva, nici acum nu ştiu să spun cum, doar prin puterea de empatie, Doamna şi-a dat seama şi m-a scos în curte, la aer curat. Şi ce mi-a spus nu pare excepţional, însă îmi voi aminti mereu: „Dora, pe toţi ne doare câteodată. Şi este bine, dacă nu te-ai simţi rău niciodată, nu te-ai mai bucura atunci când te simţi bine. De ce plângi?” Şi atunci mi-am amintit deodată: visasem că îmi murise pisica şi din momentul trezirii fusesem tristă, deprimată fără să ştiu de ce! I-am spus asta Doamnei şi ea n-a mai spus nimic: m-a îmbrăţişat şi m-a dus înapoi la matematică. Însă durerea deja fugise în altă parte şi mă înveselisem cumplit la gândul că în câteva ore, merg să mă joc cu Fifi (bineînţeles, pisica)! Am devenit atunci, în clasă, pe loc veselă, mai veselă decât de obicei şi mi-am petrecut restul zilei la şcoală aruncând cu hârtioare în colegi... Dar Doamna nu s-a supărat şi nu m-a pedepsit. M-a lăsat să fiu un copil, aşa cum ne-a lăsat pe toţi, rând pe rând... Vă gândiţi, poate, că eram preferata dumneaei şi de aceea s-a purtat atât de frumos: deloc! Ţin să menţionez că eram un copil bun şi rău, nici prea sus, nici prea jos, ca aproape orice alt copil normal. Dumneaei a avut puterea şi darul să ne facă să ne simţim egali, fără invidie: eram toţi elevii săi. Şi cu fiecare din noi, fiecare copilaş care termina clasa a IV-a şi îşi lua la revedere, dumneaei mai trimitea un copil pregătit pentru viitor şi mai suferea un pic... Noi copiii, plângeam câteva zile după Doamna, apoi o uitam egoişti, ne luam cu jocul, cu vacanţa, cu viitorul. Însă dumneaei, dumneaei ne păstra în amintire pe noi toţi! Eu îmi amintesc de vreo cinci colegi, dumneaei tocmai mi-a recitat întreg catalogul după atâţia ani! Pentru că fiecăruia dintre noi, pentru a ne face pregătiţi de viitor, ne-a oferit o parte din sufletul său! Noi am luat-o fără să-i mulţumim, poate fără să apreciem la justa valoare darul imens. Însă sufletul duumneaei ne are pe noi toţi în el, iar noi toţi avem o părticică preţioasă din cel al dumneaei... Vă mulţumim, Doamna Învăţătoare!!! Vă vom mulţumi mereu... Cană Dora Alexandra, doctorand, an I, Facultatea de Filosofie și Știinte Social – Politice Universitatea "Al. I. Cuza”

78

Învăţătorul – Omul providenţial
Copiii mici sunt de atât de multe ori iritanţi, răsfăţaţi, egoişti, răzgâiaţi, imprevizibili! Cea mai „amuzantă” poznă de care îmi amintesc în primii ani de şcoală: am aşezat o mică pioneză pe scaunul colegului din spate (cu care eram în război permanent) pentru ca el să se aşeze pe ea! Ei bine, s-a aşezat, iar în momentul în care s-a ridicat ţipând şi a încercat să fugă spre uşă (probabil după Doamna Învăţătoare), i-am pus şi piedică! El încerca să nu plângă, noi râdeam în hohote! Bine, apoi a trebuit să îi cer scuze şi să fac pace, pentru că Doamna mereu ne media micile conflicte! Şi băgaţi de seamă: eu eram chiar un copil cuminte, comparativ cu mulţi colegi! Trăznăile şi poznele pe care le făceam, uneori alegând-o chiar pe Doamna ca victimă, care ne suporta cu stoicism, v-ar speria probabil! Acasă eram de multe ori nişte îngeraşi: la şcoală, ne arătam uneori „partea întunecată”!!! Acum, închipuiţi-vă o clasă plină cu treizeci astfel de „monstruleţi”, pe care trebuie să îi educaţi şi învăţaţi zi de zi! Unul cere mâncare, unul plânge, unul râde, unul se joacă pe telefon, unul aruncă cu bileţele, unul mănâncă cretă, pe unul îl doare burta... Cine poate şi cine alege să suporte aşa ceva, vă întreb?! Cine poate să-i controleze, să-i calmeze, să-i educe, să-i înveţe, însă mai mult – să-i iubească pe toţi aceşti războinici? Doar o persoană cu un dar şi o chemare aleasă, care ştie că este făcută pentru aşa ceva! Sunt atât de puţine astfel de persoane, însă atât de mulţi copii! Pentru copii, perioada claselor primare este o perioadă-cheie în dezvoltarea lor psiho-socială şi intelectuală. Nu numai că acum acumulează primele cunoştinţe importante, îşi formează aptitudinile şi competenţele specifice, însă se dezvoltă extrem de mult componenta psihică a personalităţii şi socialitatea, competenţele de relaţionare. În această perioadă, atât personalitatea (care este influenţată şi de ereditate, dar şi de mediu) cît şi latura socială, de relaţionare se dezvoltă şi se conformează unor modele din jur alese. Şi cine poate fi modelul pe care copiii îl au aproape, pe care îl admiră şi respectă, dacă nu Doamna Învăţătoare? Ea le transmite copiilor nu numai cunoştinţe şi aptitudini, ci valori, reguli de comportament, idei, idealuri, vise. Când cresc, copiii şi chiar adulţii îşi amintesc de această perioadă ca fiind o perioadă a jocului şi învăţării, însă este mult mai mult : este perioada în care aţi devenit persoana care sunteţi astăzi. Prin socializare, fiecare individ cu care luăm contact ne transformă, ne oferă ceva. Iar în clasele primare, noi acumulăm şi luăm mult de la alţii şi cine ne poate oferi mai multe - decât Doamna Învăţătoare?! Un bun învăţător pătrunde în viaţa interioară a elevilor săi, înţelege copiii şi priveşte lumea prin ochii lor. El nu se limitează la a îi învăţa reguli de comportare şi a le da informaţii: le oferă valori superioare, mai mult, le oferă o parte din sine. Pare greu să găseşti o persoană cu o asemenea vocaţie interioară, o persoană care are ca ideal formarea minţilor proaspete. Însă unii dintre noi suntem norocoşi! Noi – eu şi colegii mei - am avut parte de o persoană cu tact pedagogic, dar mai mult, de o persoană care ştia cum să ne înveţe şi care ne stimula curiozitatea. O persoană care nu era doar un pedagog bine pregătit, ci avea şi trăsătura esenţială a învăţătorului: dragostea pentru copii! Doamna Învăţătoare are vocaţie, a înţeles mereu copiii şi le-a arătat mereu că îi înţelege. I-a înţeles chiar şi atuci când comportamentul lor era similar cu cel al unui membru de trib arhaic! Are un dar numit empatie – intuiţie, înţelegere, acceptare – a putea să pătrunzi în lumea copiilor. Noi toţi, chiar când ne certa, ştiam că dumneaei ştie că de fapt nu suntem „copii răi”, că ne cunoaşte şi ne iubeşte, oricât de nebunatici şi obraznici suntem! Aşteptările pe care un copil sau părinţii lui le au de la un învăţător sunt diferite. Copilul aşteaptă să fie învăţat, îndrumat, sfătuit. Pe lângă aceasta, părinţii ştiu că se pot bizui pe faptul că formarea morală şi spirituală a copilului lor se va desăvârşi în urma muncii depuse de învăţător. Dacă aceste aşteptări sunt împlinite, atunci învăţătorul devine Omul providenţial în viaţa respectivei familii. Iar recunoştinţa lor este pe măsură. Şi pentru mine şi familia mea, Doamna Învăţătoare a fost Omul providenţial. Realizez acum cât de mult îi datorez; nu numai că m-a învăţat, sfătuit, corectat cu blândeţe, dar a fost şi un model: de omenie, de profesionalism, de feminitate.

Cană Dora Alexandra – Promoția 1993/1997 doctorand, an I, Facultatea de Filosofie și Știinte Social-Politice, Universitatea "Al. I. Cuza".

79

Copiii mei sunt lumina ochilor mei!
Copilaria - cea mai frumoasă perioadă din viaţa noastră, perioadă în care suntem lipsiţi de griji şi nevoi, în permanenţă ocrotiţi şi răsfăţaţi! Trăim, totuși, un paradox. Fără să conștientizăm libertatea și lipsa de griji pe care le avem ”în subordine” în această perioadă, dorim lucruri care sunt în contradicție cu vârsta copilăriei. După ce timpul trece pe neobservate, după ce simțul responsabilității se instalează confortabil între trăsăturile personalității proprii, începem să simțim că încet, încet pierdem câte ceva: momentele de bucurie pe care părinții ni le dăruiau, mângâierile și îmbrățișările pline de dragoste când luam note de 10 la școală, nerăbdarea cu care aşteptam nuielușa și cadourile de la Moş Nicolae, Moș Crăciun, ori de la Iepuraș cu prilejul sărbătorilor de iarnă și a celor de Sfintele Paști. Cât de repede am devenit adolescenţi, tineri, pregătiţi ”să luăm viaţa în piept”, să ne desăvârșim ca persoane, să ne asumăm diverse roluri în societate! Dar ce tânăr trece sub tăcere prima iubire? În fond, fiecare etapă din viaţă este plină de mister, aducătoare de bucurie, zbucium şi tristeţe, iubire şi suferință, implinire şi dezamăgire. Am lăsat la o parte faptul că adesea ”ne invidiam” părinții pentru că ei puteau face atâtea și atâtea lucruri, fără să ne ceară părerea și nouă, copiilor. Acum sunt și eu părinte și mă străduiec să ofer o copilărie fericită fiilor mei și văd că nu-i atât de ușor. Uneori sunt sceptic în găsirea acelor modalități de a-i face să trăiască în lumea basmelor și a unei vieți fără griji, așa cum am trăit eu. Un lucru mi-e clar, însă, și vreau să-l știe toată lumea: Copiii mei sunt lumina ochilor mei!
Viorel Tudose Promoția 1981/ 1985

Dor de bunici

Amintirile sunt cele mai pretioase in viata noastra, ele ne fac sa retraim clipele de fericire. Casa batraneasca a bunicilor mereu imi va aduce aminte de copilarie, caci acolo mi-am petrecut cativa anisori din viata. Imi amintesc cu drag si cu zambetul pe buze ghidusiile pe care le faceam alaturi de verisori si sora mea in gradina bunicutei, certurile bunicului si povestirile pe care le ascultam la gura sobei in fiecare seara inainte de culcare. Imi lipseste mirosul cozonacilor care ma intampina in fiecare duminica dimineata cand ma trezeam, gustoasele gogosi pe care bunicuta le facea cu atata dragoste pentru mine. Adoram zilele petrecute alaturi de ei, verile calduroase, mereu la livada, cu galetusa dupa mine, la fan, la pescuit, zile minunate care mereu vor fi in sufletul meu. Cand intampin o greutate, mereu imi apar in gand sfaturile si povetile bunicilor, pe care, la varsta frageda, nu le înțelegeam îndeajuns. Acum ei nu mai sunt pe acest pamant dar dragostea lor si iubirea pe care am primit-o vor exista mereu si cu siguranta nepotii mei vor avea parte de aceasi bunatate si iubire ca si aceea pe care am primit-o de la bunicutii mei dragi.
Didona Alexandra Ciulei

”Pe mâna aceluiași om”, de fapt, pe mâna aceleiași doamne: Mihaela, subsemnata, SIMONA si VLADUT copiii mei, am avut același dascal. Dar să nu uit! Și sora mea, Anișoara, a avut ca dascăl în ciclul primar tot pe doamna învățătoare a mea. Când am reîntâlnit-o după mulți ani, de data aceasta în calitate de mamă, am avut o revelație. Peste doamna mea nu trecuse timpul! Acum am ocazia să o văd mai rar, dar și de data aceasta constat că doamna mea și a copiilor mei păcălește timpul. Doamnă învățătoare, eu cred că ceea ce se întâmplă cu dumneavoastră vine din dragostea pe care ne-ați dăruit-o, mie, copiilor mei și tuturor celor care v-au trecut pragul clasei și al casei. Vă mulțumim pentru că ne-ați arătat drumul în viață.
Mihaela, Anișoara, Simona, Vlăduț Zota Promoțiile 1984, 1988, 1993, 1997 .

80

Cine poate fără amintiri?

Ce îmi amintesc acum, după 11 ani de la terminarea claselor primare, sunt nenumăratele excursii educative dar totodată și distractive pe care doamna învățătoare le-a organizat pentru noi și chiar și pentru parinții noștri. De asemenea, amintiri de neuitat sunt și serbările atent plănuite, în care am demonstrat părinților și învățătorilor calitățile dobândite pe parcursul anului. Nu în ultimul rând, cei patru ani împreună au contribuit la formarea și inițierea noastră pentru viață, o parte din ce știm și suntem acum fiind o reflecție a efortului depus de doamna învățătoare. "Cred ca voi plânge după doamna Bungianu la sfârșitul clasei a patra,“ îmi amintesc zicând mamei în drum spre serbarea de sfârsit. Și așa a fost. Numai că nu plângeam numai eu. Plângeam împreună cu alți colegi. Dar cel mai important, plângea și doamna învățătoare. Pe scurt, clasele primare au fost o perioadă frumoasă și importantă din viața mea, alături de o doamnă învățătoare extraordinară. Mădălina Grumăzescu Promoția 1997/2001

Au fost, au trecut! Cei mai frumosi ani sunt anii de scoala….ani care nu se uita si ramin gravati in inima cu cele mai minunate amintiri. Scoala, casa, profesorii si parintii nu se uita niciodata si ne asteapta cu drag pe fiecare sa revenim. Primul clopotel este un inceput iar ultimul clopotel este un inceput al sfirsitului. Primul zimbet, primul buchet de flori daruit din suflet invatatoarei, primul pas alaturi de ea in clasa, primul sunet al clopotelului te fac sa te pomenesti intr-o lume noua, incepatoare, plina de tainele invataturii, a cartilor. In anii de Scoala te simti cel mai fericit si vesel copil din lume alaturi de colegi capatind o adevarata experienta a vietii.In bancile scolii gasesti un simplu refugiu al sferei tale, locul unde iau nastere primele vise, primele dorinte despre viitorul nostru. Imi amintesc cum a fost prima zi de şcoală din viaţa mea. Mi-o amintesc şi acum atât de viu şi de colorat…. Pe fiecare dintre bănci erau frumos aşezate Abecedarele şi cărţile de matematică Nu am avut emoţii căci ştiam că primii ani sunt cei mai uşori. Pe colegi îi cunoşteam deja.. pe unii de la grădiniţă, iar cu alţii mă jucasem de multe ori Şotronul şi Ascunselea. Eram copil şi nimic nu mi se părea imposibil. Asa se explica faptul ca intr-una din zile nu m-am dus la Scoala. De ce ? Credeam ca este un loc unde vii cind vrei si daca vrei. Şcoala făcea şi ea parte din joaca mea zilnică. Măcar la orele de educaţie fizică şi tot ne jucam pe săturate. Visam la omul mare de astăzi şi mă imaginam în cele mai sofisticate feluri. Astăzi, deşi nu mă apropii încă de aspiraţiile de atunci, cred ca am facut cele mai bune alegeri, si asta pentru ca am avut cei mai buni indrumatori: parintii , invatatoarea si profesorii. Tin sa le multumesc pentru ca au contribuit la formarea mea ca om. Acum ma gindesc cum va fi prima zi de Scoala pentru copii mei si imi doresc din suflet sa aibe acelasi noroc pe care l-am avut eu. Ciulei Beatrice Promoția 1985/ 1989

81

Dragi colegi, Acum pot să vă povestesc mai liniştită despre o doamnă cu fire deschisă, o persoană frumoasă care ne iubea şi ne ierta. Tocmai pentru că nu mai suntem sub îndrumarea și supravegherea dumneaei, realizăm că ne-a condus spre cărările visate de fiecare dintre noi. Ne-a arătat ce este binele şi cum putem să-l facem altora sau nouă înşine fără să producem suferinţă celor din jur. Va rămâne piatra noastră norocoasă pentru dorinţa de cunoaştere. Ne-a învăţat să trăim satisfacţia unor mici descoperiri, să ne bucurăm învăţând, să cântăm, să trăim şi să fim liberi. Ne-a învăţat că a ne afirma într-un domeniu este un lucru firesc şi necesar. Ne-a determinat să înţelegem că lucrurile în jurul nostru se schimbă uimitor de repede, iar noi trebuie să ţinem pasul cu aceste schimbări. Aceasta a fost şi a rămas învăţătoarea mea. Camelia Pascariu Promoția 2001/2005

Inceputuri…
Cine nu-si aminteste cu drag teribilele emotii din prima zi de scoala, marea ingrijorare ca uniforma sa luceasca de curatenie si bineinteles cel mai mare cosmar: frica de a vorbi? “Daca nu voi putea scoate un sunet? Daca ma inrosesc?.. Oh, nu! Toti copiii vor rade de mine!” Si totul a inceput… Intri stingher in clasă, bineinteles in spatele mamei, scutul tau, căci ti-a promis de acasa ca te va apara orice ar fi, cu un buchetel timid de flori in manutele tremurande si deodata simti usturator 40 ochi atintiti asupra ta. Incerci cu disperare sa te sustragi, te lupti cu ochii blanzi ai mamei care iti vorbesc si mana ferma care te opreste, insa tot eul tau tipa cu disperare: “fugi, mai ai timp sa te salvezi!” Si atunci o voce calda iti inunda auzul si sufletul: “bine ați venit copilasi”. Dar esti coplesit de atatea emotii, și nici nu stii de unde se aude glasul care inca rasuna in urechile tale. Apare dintr-o mare de copii, asemeni unei zane, doamna invatatoare. Total diferita fata de imaginea ce ne-o furniza imaginatia multora mereu bogata. De multe ori cosmarul primei intalniri imi tulbura somnul dulce al diminetilor a ceea ce urma a fi ultima vacanta adevarata a copilariei mele. Vedeam mereu o prezenta ursuza la catedra impunatoare, prezenta amenintatoare prin tinuta, cu un miros specific cartilor si cu o voce asurzitoare in care descopeream mereu alte tonalitati care aveau aceeasi finalitate: “esti pedepsi, la colt cu tine!” Greu mi-am revenit din uimire cand mi s-a infatisat in fata o figura blanda, cu o voce calda si maini protectoare. Si asa a inceput aventura cunoasterii. Emotia din prima zi s-a pastrat mereu mai vie, caci descopeream cu stupoare ca fiecare zi aduce cu ea ceva nou si palpitant. Incet- incet mi-am descoperit colegii, se infiripau mici prietenii piperate mereu de rautati firesti “doamna, dar sa stiti ca x mi-a furat radiera, y mi-a rupt varful la creion iar z mi-a mazgalit caietul”. Surprinzator, mereu se gaseau cele mai bune solutii. Asa am fost purtati pe aripile cunoasterii iar timpul a trecut fulgerator. Si iata-ne ajunsi la o varsta la care totul e complicat si tanjim dupa vremurile in care orice avea o rezolvare, cu un zambet si un gand frumos. In numele tuturor generatiilor va multumesc pentru cea mai frumoasa perioada a existentei noastre!

Rotariu Andreea alias Alba ca Zăpada Promoția 1997/2001

82

Doamna Bungianu,
Imi cer mii de scuze pentru lunga intarziere , dar viata mea e plina de surprize in ultima vreme si nu am timp nici macar sa dorm. Am inceput cursuri de masterat in toamna si imi ocupa tot timpul plus probleme de sanatate, insa sunt mai bine acum.

“Nu ştiu alţi cum sunt, dar eu, când mă gândesc la locul naşterii mele, la casa părintească din Humuleşti, la stâlpul hornului unde lega mama o şfară cu motocei la capăt, de crăpau mâţele jucându-se cu ei, la prichiciul vetrei cel humuit, de care mă ţineam când începusem a merge copăcel, la cuptiorul pe care mă scundeam, când ne jucam noi, băieţii, de-a mijoarca, şi la alte jocuri şi jucării pline de hazul şi farmecul copilăresc, parcă-mi saltă şi acum inima de bucurie!” (Ion Creanga, Amintiri din copilarie) Nu pot decat sa incep cu acest citat din amintirile lui Creanga; casa copilariei mele nu se aseamana cu cea a lui Creanga, insa aceleasi sentimente ma incearca atunci cand gandurile imi fug “acasa”. Cu greutate pot defini “acasa” – sa fie oare casa si locul in care am crescut? Sa fie oare locul unde iti este inima? Din primul an de cand am devenit dascal am plecat pe meleaguri straine, meleaguri despre care nu stiam prea multe, decat din cartile de la biblioteca insa cu curajul caracteristic am facut un pas mare spre necunoscut…. Prima oprire a fost Egipt unde am predat intr-o scoala internationala pentru 2 ani. Am intalnit copii deosebiti din numeroase tari: Brazilia, Coreea de Sud, Statele Unite ale Americii, Anglia, Filipine, Olanda, Danemarca, Polonia, Australia. Am avut ocazia de a vizita marile piramide si Sfinxul de nenumarate ori; ce frumos este sa stai in fata uneia din marile minuni ale lumii! Urmatoarea oprire a fost Qatar, o tara mica in Golful Arabiei despre care nu se aude prea mult, doar CNN care promoveaza Qatar Airways, sau cel putin doar atat stiam eu despre Qatar. Un tinut in mijlocul desertului dar foarte avansat si plin de surprize. Aici am cunoscut multi oameni noi; este o lume diferita, cu mult diferita iar experientele mele sunt unice, cum nu am mai trait pana acum. Anul acesta am petrecut mult timp cu oameni din cercuri inalte - am cunoscut printi si printese (sheikh), am avut parte de experiente la care nu am visat niciodata. Am descoperit o lume plina de lux insa din pacate, superficiala. Am descoperit dedesubturi ale acestei culturi, care pare a fi ideala din afara insa putrezita pe interior. Am acumulat atatea experiente si povesti care ar umple o carte (la care inca mai visez sa scriu) cu nu numai povestile mele insa si ale celor din jur. “Materialism” este cuvantul care descrie cel mai bine acest tinut; Prada, Gucci, Louis Vuiton, Channel, Hermes, Rolex, Omega, Ferarri si Lamborghini sunt parte din viata cotidiana a qatarezilor; nume la care unii numai viseaza aici sunt considerate normalitati. Valul negru al femeilor si roba alba lunga a barbatilor nu ma mai socheaza ca la inceput, si nu imi mai stranesc sentimente de mila; am invatat sa accept oamenii asa cum sunt si am realizat ca sunt foarte fericiti, la fel si femeile ale caror zambet nu il pot vedea deoarece valul negru li-l acopera, insa am invatat sa citesc fericirea din ochii lor. Am vizitat locuri numeroase pe timpul vacantelor cum ar fi: India, unde am descoperit o lume saraca in mare nevoie, unde oamenii s-au aplecat sa imi sarute picioarele doar pentru ca am pielea alba si “m-am coborat” la nivelul lor prin a sta de vorba cu ei cand ai lor oameni din societatea inalta ii ignora; Bali, o insula de vis in Indonezia cu mult calm si oameni zambitori, Africa de Sud o tara cu un amestec de oameni negri si albi care inca mai sufera de pe urma apartheidului cu locuri extraordinare care m-a facut sa ma simt ca in Europa, nu ca in Africa; Statele Unite ale Americii unde am vizitat marile orase: New York, Philadelphia, Boston, Washington DC, Chicago si bineinteles un loc pe care toti copiii ar trebui sa il viziteze: DisneyWorld in Florida. SUA nu m-a impresionat in mod deosebit; cu exceptia marilor orase unde prezenta impunatoare a zgarie-norilor te copleseste nimic altceva nu m-a impresionat – poate doar pamantul intins cu culturi de porumb si ferme de animale.Multi dintre copiii mei sunt printi si printese si de multe ori ma gandesc sa sunt privilegiata sa pot avea astfel de copii in clasa mea; multi copii au trecut pragul clasei mele, de la cei mai saraci rromi in Romania, la copii de ambasadori in Olanda, la copii de oameni de afaceri in Egipt si pana la printi si printese insa i-am iubit pe toti cu aceeasi intensitate, iam invatat pe toti cu aceeasi pasiune. Pasiune ce vă inunda chipul în vremea când lucram împreună.”. Una dintre cele mai importante lectii pe care am invatat-o in ultimii ani departe de casa si pe care nu o voi uita niciodata este urmatoarea: lumea in care m-am nascut este doar un exemplu al realitatii; celelalte culturi nu sunt esecuri ci reprezinta manifestari unice ale spiritului uman.

Cu mult drag si dor de casa, Gabriela Grace Mocanu, fost discipol al Doamnei Bungianu Geta

83

Visăm spre absolut
Visăm spre absolut și tot ce ne dorim e fericire. Sperăm că dorimța de a fi împreună E unicul lucru ce nu va fi răpit. Zburăm spre locuri neatinse și tot ce reușim e să iubim. Atingem ce ne dorim dar cât din toate acestea le putem avea cu desăvârșire? Ne zbatem din răsputeri ca totul să fie conform viselor. Așteptăm rezultatele, dar cel mai adesea ne declarăm nemulțumiți. Și cu încăpățânare insistăm să speram că totul va fi bine, considerând că atingerea vântului nu e atât de rece cum pare, că arșița soarelui nu este atât de dură, că luna plină nu încearcă să ne sperie, ci doar să ne privească pe tine, pe mine, cum împreună ne ținem de mână ca două jucării sudate.

Elena Mădălina Sârbu Un suflet de copil... Un suflet de copil Și-o inimă ce doare E-un suflet de copil Ce-n dragoste răsare. Un suflet de copil Privește către tine Și-așteaptă o chemare: - Hai, vino către mine! Un suflet de copil Ți-ar cere-o - mbrățișare. Dar stă și se întreabă: - Mi se cuvine oare? Un suflet de copil Țintește către soare, Se roagă – apoi umil Să-i vin- o - sărutare.

Te-ai așezat pe malul sufletului meu! Asculți șuvoiul dragostei ce iese. La picioarele tale, în culori de curcubeu Clipocind șoapte doar de tine înțelese! Gândurile mele te îmbrătișează cald, Ciufulindu-ți părul în joacă, Înflorindu-ți pe față zâmbetu-ți drag Ce-mi aduce căldură în suflet și-n casă. Mai port în suflet urma pașilor tăi trecători Și muzica șoaptelor tale se-aude. Mi-e dor să mă-mbăt de parfumul cunoscut de viori, Să-mi spui că-ți sunt dragă râzând, cu căldură!
84

Elena Mădălina Sârbu

Dorința mea să zbor departe o simt acut, Căci gustul libertății în sânge-l am, precum păsările cerului. Și gândurile năvălesc fără milă, Îndemnându-mă pribeag să umblu până la revărsatul zorilor. Aripile din suflet nu le pot atașa Trupului fără dureri, Iar prăbușirea îmi este interzisă. Mădălina Elena Sîrbu Promoția 2001

Jocul iubirii Râd acum Ca floarea pură, Strig din nou, Deşi n-am gură. Plâng ades De zile-s ud, Te aud, Deşi sunt surd. Te iubesc, Mă rătăcesc, Prins de gând Adânc visez. Ziua-i stea Şi noaptea-i soare, Te zăresc În orice floare. Eşti acum Cu mine doar, Am iar gură, Urechi iar. Lacrimi curg De fericire… Te iubesc Numai pe tine.

Theodor Horobeţ Clasa a IX-a, Şcoala Normală Iaşi 85

Pentru cei care vor răsfoi revista, dar nu vor fi avut timp să o citească în întregime, pentru cei cărora le va fi lipsit dispoziția și bucuria de a-i parcurge de la un capăt la altul conținutul, le ofer în dar gândurile voastre, pe scurt. Sunt gândurile tuturor copiilor către dascălii pe care i-au iubit. ”Pentru toate renunțările, pentru toate cele care le-ați lăsat să moară pentru a le face loc in inimă prichindeilor care v-au înconjurat o viață, pentru toate întrebările, gândurile și încercările trăite și poate nespuse, pentru toată povara și taina greutății duse în singurătatea celui care înțelege mai multe, pentru tinerețea care pândea și ea să dea năvală la orice colț dar poate n-a putut căci nu mai era timp, pentru toate of-urile pentru care n-au fost urechi care să audă, eu vă mulțumesc!” ”Ne-a determinat să înţelegem că lucrurile în jurul nostru se schimbă uimitor de repede, iar noi trebuie să ţinem pasul cu aceste schimbări.”

”Si atunci o voce calda iti
inunda auzul si sufletul: “bine ați venit, copilasi!”
"Cred ca voi plânge după doamna Bungianu la sfârșitul clasei a patra,“ îmi amintesc zicând mamei în drum spre serbarea de sfârsit. Și așa a fost.” ”Îmi voi aminti mereu că mi-ați dat ceva ce va face parte din mine pentru totdeauna.”

”Imi amintesc cum a fost prima zi de şcoală din viaţa mea. Mi-o amintesc şi acum atât de viu şi de colorat…. Pe fiecare dintre bănci erau frumos aşezate Abecedarele şi cărţile de matematică. Nu am avut emoţii... Pe colegi îi cunoşteam deja... ” ”Nu voi uita niciodată cât de mult ne-ați ajutat!”

”și nu în ultimul rând pentru că, fără nici cea mai mică îndoială, ați

fost cea care ne-ați dat ”ARIPI” pe marele drum al vieții.” ”Pe mâna aceluiași om”, de fapt, pe mâna aceleiași doamne! ...Vă mulțumim pentru că ne-ați arătat drumul în viață.” ”Cât de repede am devenit adolescenţi, tineri, pregătiţi ”să luăm viaţa în piept”, să ne desăvârșim ca persoane, să ne asumăm diverse roluri în societate!” ”...am învățat de la dumneavoastră că bucuriile vin din noi, din capacitatea noastră de a depăși obstacolele sau marile dureri pe care ni le rezervă viața”.

”Multe dintre aceste lucruri minunate își au punctul de plecare în Școala ”Elena Cuza”, într-o sală de clasă de la etajul II, Clasa a II-a D, cu doamna învățătoare Bungianu Geta.”
”Un bun învăţător pătrunde în viaţa interioară a elevilor săi, înţelege copiii şi priveşte lumea prin ochii lor. ...Şi pentru mine şi familia mea, Doamna Învăţătoare a fost Omul providenţial. Realizez acum cât de mult îi datorez; nu numai că m-a învăţat, sfătuit, corectat cu blândeţe, dar a fost şi un model: de omenie, de profesionalism, de feminitate. ” Vă mulțumim, Doamnă Învățătoare!!! Vă vom mulțumi mereu...” ”Este o mare onoare sa va pot multumi, in modul acesta, pentru tot ceea ce ati facut pentru generatii de copii care au ajuns adulti echilibrati, sanatosi la minte si la trup. Va multumesc!”

”De atunci, multi copii au trecut pragul clasei mele, de la cei mai saraci rromi in Romania, la copii de ambasadori in Olanda, la copii de oameni de afaceri in Egipt si pana la printi si printese insa i-am iubit pe toti cu aceeasi intensitate, i-am invatat pe toti cu aceeasi pasiune. Pasiune ce vă inunda chipul în vremea când lucram împreună.”

”Scopul modestei mele mărturii nu rezidă în întruchiparea fără de cusur a doamnei învățătoare, ci reflectarea cu hotărâre a unui rar profesionalism, a unui efort perseverent, de neoprit care ne-a trimis în viață luminați, inocenți și deschiși educației. Vă mulțumesc că am avut privilegiul să fiu eleva dumneavoastră!”

”Vă mulțumesc din suflet pentru tot ce m-ați învățat. Ați fost corectă în aprecieri, răsplătindu-mă după munca mea. V-am purtat mereu în suflet, în rugăciune. Vă rog din suflet să păstrați această epistolă pentru că în ea am pus o fărâmă din sufletul meu.” 86

Colectivul de redacție

Absolvenți: 1. Achirei Ramona 2. Bulancea Oana 3. Cană Dora - Alexandra 4. Ciulei Beatrice 5. Ciulei Didona -Alexandra 6. Grumăzescu Mădalina- Elena 7. Dorcu Marian 8. Gavrilescu Ștefănel- Constantin 9. Graur Daniel 10. Lungu Dana 11. Lucaciu Viviana-Mădălina 12. Morariu Radu - Ionel 13. Pascariu Camelia - Ioana 14. Pavel Ștefania 15. Rotariu Andreea 16. Signeanu Maria 17. Sârbu Mădălina- Elena 18. Tanase Florin 19. Tudose Viorel 20. Teodorescu Alina 21. Zota Mihaela

Elevi: 1. Rotariu Alexandra -Maria 2. Atasiei Andrada –Paula 3. Voion Rosa - Melisa 4. Coștiuc Alexandra 5. Călugărici David- Emanuel 6. Rusu Oana -Alexandra

Profesori : 1. Antoci Georgiana 2. Bârlădeanu Corina 3. Colotilă Anca 4. Chiorescu Adrian 5. Gațu Genoveva 6. Ghercă Emanuela 7. Horobeț Fulvia - Gabriela 8. Iordache Olga 9. Orghici Simona 10. Murariu Luminița 11. Mocanu Grace - Gabriela 12. Negură Corina 13. Popovici Raluca 14. Slabu Nicoleta

Coperta : Morariu Radu - Ionel Gavrilescu Ștefănel - Constantin

Coordonator, Prof. Geta Bungianu
Adresez alese mulțumiri celor care ne-au încurajat și susținut în demersul nostru: economist Onofraș Mariana, secretarul Școlii ”Elena Cuza” Iași, profesorii: Bâzdâgă Olguța, Crețu Feodora, Câșlariu Eugenia, Blagoci Maria, Bucovină Georgeta, Câtea Eufrosina, Diac Carmen, Popa Violeta, precum și CRP. al Clasei a III-a A.

87

Se poate... Să pornești la drum, fără să știi exact care-ți va fi destinația. Să parcurgi o parte bună din drum în compania unor persoane despre care nu ai suficiente date. Să străbați acest drum fără a fi scutit de mari dificultăți și să te îndoiești că vei ajunge la destinație. Să ajungi la destinație, să trăiești această bucurie și să nu-ți vină a crede că totul e OK.

Au fost valorificate toate propunerile și sugestiile acestor copii minunați, înfrumusețați de comori, dar care au nevoie de susținerea și îndrumarea noastră în a se autodefini. De la prima până la ultima pagină, revista trăiește şi vorbeşte prin cuvinte și culoare. Gingășie și forță, inocență și claritate, expertiză și rigoare, toate într-o limba română curată, iată ce puteți descoperi în Revista ”Aripi”. Prof. Geta Bungianu

ISSN 1843-1933
Aripi/10/2012 88

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful