Universitatea de Stat din Moldova

Referat
la tema:

,,Poetica reiterării la D.Matcovschi”

Coord: Dr.confer., Adriana Cazacu Elaborat:Masterandă, I., Lesnic Virginia

Chişinău 2012

1

mievreiilor moderne”. mâna ta). deontologic. această expresie aparţine lui Titu Maiorescu. În acest sens poezia lui Matcovschi denotă un patos etic. fiind alimentată stăruitor de sevele bogate ale tradiţiei. încruntată care se infiltrează în dedesubturile înfiorate ale versurilor. Produc un efect eufonic deosebit. bătut nemilos de vînturile istoriei. iubito. D. a abisului ontologic.Matcovschi este de asemenea un cultivator de poezie clasică. Păstrînd proporţiile. Se consideră că „orice poezie se prezintă ca un sunet specific. Identificăm. am spune că D. Poetul este situat între un dincolo şi un dincoace de hotarul existenţial. ca o „melodie” indivizibilă în elemente constitutive. în special repetiţiile. fireşte. predispusă învăluirii cantabile. Brik alăturate: Te aştept uşoară. Însuşi poetul versurilor de mai jos explică: Dragostea de Patrie. / Bătrânul greier la vioară. pentru că e sfântă. fulguşoară 2 . numite de O. De asemenea.Poezia lui D. Tonalitatea elegiacă şi sentimentală. vitregit. a unei stări de nelinişte dramatică resimţită în faţa destinului şi. specific poeziei tradiţionale. / Ea se cântă (De patrie). / Din taină greierul coboară / Şi cântă dincolo de geană (Sărut. în diverse poziţii. tot astfel Matcovschi are un suflet înăsprit şi totodată mioritc-înseninat de basarabean. binelui. comportând în sine o tonalitate melodioasă. se trăieşte. „Prin el poetul îşi asigură trecerea în ancestral şi abisal”. contribuie la sporirea virtuţilor muzicale ale discursului poetic. Figurile limbajului sunt cele mai exploatate în univesrul său poetic. intră în melodie cu energia cuvântului deja modelată. Matcovschi în mod programatic străină. Ea este o expresie a unui strigăt existenţial. cu o valoare de sine stătătoare”. plăcută. dacă e să vorbim filozofic. ca şi cea blasfematorie. Muzicalitatea poeziei înseamnă armonie la gradul gândirii. Autorul versurilor citate şi al multor texte preferate de compozitori.Matcovschi îşi propune pe alte meridiane şi în alt context temporal să intoneze o cîntare a pătimirii noastre în versuri accentuat mesianice peste care se varsă lacrima tremurată a unui colţ de ţară românească înstrăinat. Plenitudinea trăirii întregului spectru al acestui sentiment este axa fiinţei poetului deschisă frumosului. Reluarea sunetelor. care cere prelungire de sens în acordurile muzicale şi intonaţiile vocii ca la simbolişti: Şi cântă dincolo de geam. fireşte. în această marcare sentimentală şi elegiacă a versului un substrat biografic după cum Goga are să zicem un suflet vulnerabil de ardelean. putem constata că muzicalitatea versurilor lui Matcovschi se datorează alteori ritmului prozodic. / Nu se ţipă. apărîndu-se de ameninţarea neantului printr-un sentiment necontrafăcut al valorilor vieţii.. sublimului şi închisă tuturor nonvalorilor. justiţiar. ne vorbesc despre un dramatism organic sau chiar un suflet tragic ardent. / Ea se poartă-n suflet. În poezia lui Matcovschi ea are rol conducător.

/ Vorba ta ne-a legănat. Am tăcut. şi dragă mi-i. Lecturînd avem senzaţia că se fredonează un cîntec la pian. unde se repetă consoana m. / Am crescut cu alţi copii de-o seamă. / Lângă pragul casei noastre. mărturisită de el într-o inspirată profesiune de credinţă intitulată Cuvântul. comparaţia realizează un paralelism între două planuri: cel al naturii şi cel uman. nu mai puţin complexă pentru limbajul poetic – sunetul. durere-nsetată (Mărgioară). Matcovschi nu putea să piardă din vedere această realitate. pentru Dumitru Matcovschi. Ce minune.„Repetarea unui cuvânt oarecare pricinuieşte o intensificare a semnificaţiei sale” *3.(Te aştept). Tocmai o atare înţelegere a cuvântului ca element principal al textului literar explică predilecţia poetului pentru reluarea anumitor cuvinte în diverse poziţii ale versurilor. D. De exemplu. dar şi ca urmare a îmbinării acesteia cu vocalele deschise şi semideschise: a. zbuciumata! . în următoarele versuri extrase din poezia Încet: Încet-încet. putem constata cu uşurinţă că ea se conţine în cuvintele cheie ale poeziei: Ce minune. că există / Marea mare. mamă (Mama). în cuvânt (Te aştept). că există/ Muntele. pământul – / Fir de mac şi fir de gând. în silabă. pentru „tot ce este profund şi autentic naţional”. Ca rezultat. / Ne-a durut 3 . Deşi poetul nu face uz în repetarea acestei consoane. / Să te apleci iubito. Zbucium şi bucium astă lume impostoare (Crucea). declaşând o muzică gingaşă ce mângâie auzul cititorului şi desfată inima. De cele mai multe ori. constatăm predilecţia poetului pentru repetarea lui a şi ă. În ceea ce priveşte utilizarea asonanţelor. înseamnă totul. sfântă. 269]. / Lângă pomul cel rotat. dar şi sugerează dragostea imensă a poetului pentru plaiul natal. În ceea ce priveşte frecvenţa aliteraţiilor este ilustrativă poezia Ce minune!. / Peste nespus cuvânt. ă. poeziile sale iradiază o armonie deplină la toate nivelurile. / şi scumpă mi-i. Succesele de creaţie ale autorului îşi au explicaţia şi în dragostea sa pentru cuvânt. „Cuvântul. / nu că-i bogată şi frumoasă. Exemple: Durere flămândă. Această concentrare de vocale deschise nu numai că sporeşte melodicitatea versului. spre care converg conotaţiile celorlalte cuvinte. La Dumitru Matcovschi versurile sunt perfect echilibrate. Convingerea scriitorului e că la început a fost cuvântul / Şi de aceea în cuvânt / A-ncăput. înălţătorul!. dintre cele mai sugestive: Această pasăre ce bate la fereastră/ cu-aripa ei de şoaptă şi de dor/ înveşniceşte. Sensibil la caracterul foarte complex al fenomenului lingvistic. Iată doar câteva din ele. acestea sânt cuvintele. / spre dăinuirea Basarabilor (Doina). temelia tuturor temeliilor. / în vocală. p. rotund. / te aştept la margine de ţară. totuşi.cheie. ca spicul / Cel legănat de vânt. Te aştept în steaua cea polară / legănată-abia-abia de vânt. începutul tuturor începuturilor. pentru părinţi. Ne-a durut pământul. avînd o proporţie a sunetelor vocalice şi consonantice. clipa noastră. / dar că-i aproape inimii (Eu nu sunt pasăre). e. Mişcarea este sensibilizată graţie reliefării lichidei l. nădejdea tuturor nădejdilor”. Palma ta ne-a mângâiat. Aici mi-i casa şi-i aleasă.

Pâinea. / Durere orfană. / durere tâmpită. Am tăcut (Caznă). repetiţia verbului la timpul prezent sugerează durata. p. / De copilărie. durere-nsetată. care s-a infiltrat în sufletul poporului într-o anumită perioadă istorică. / spurcată. plural. De o liturghie. însetată. pe când în altele e mai puţin semnificativă. hăitaşă). care oferă textului o nuanţă afectivă puternică. durere trufaşă. mai sfâşietoare. De un cântec mor. În exemplul dat acest substantiv are o deosebită semnificaţie.I. / Durere pizmaşă. durere corvoadă / Şi Basarabia sacrificată. Veşnica teamă. în felii tăiată. / Şi tot mi-e dor. durere sărmană. ne-a durut). ci şi prin schimbarea determinantului. Iubirea ca o taină. Sufletul. durere. pers. basarabeană. În acest sens. / Durere călită şi friptă pe tavă. Iar în ultimul exemplu. În primul caz. Te aştept în orice dimineaţă / şi în orice seară te aştept (Te aştept) etc. / durere cumplită. / De satul nostru uitat. În unele cazuri amplasarea repetiţiei anaforice comportă un efect artistic deosebit. Cuvântul-cheie durere. comportă nuanţe noi în context. naţională. iar sensul deplin este dezvăluit tocmai în final prin versurile: Durere. / De un cântec dor. / Durere osândă cu sârmă ghimpată. sărată. relevând sentimente profunde trăite continuu. Bucuraţi-vă. iar acest fapt este accentuat de adjectivele flămândă. remarcăm că Dumitru Matcovschi recurge mai frecvent la anaforă (ex. exprimă o stare existenţială comună. prin repetarea substantivului (durere). / unde s-a născut veşnicia. care susţine că: „Dumitru Matcovschi este un maestru în mânuirea anaforei” [4. Sufletul poetului sângerează. Mărgioară. Pentru a ne convinge de acest lucru vom analiza procedeul anaforic în poezia Mărgioară.cuvântul. putem aminti afirmaţia lui Theodor Codreanu. Sunt expresive epitetele durere nebună. devine un element structurator al întregii poezii: Dor. care fiind la timpul trecut. Însuşi poetul mărturiseşte în poezia Chipul tău: Cred în dor şi cred în stea polară. / durere sălbatică. / De izvorul cel fermecat. şi durerea lui se aşază în vers parcă de la sine. evidenţiat nu numai prin reluare. unde repetiţia relevă intensitatea trăirilor eului liric. / De o poezie. De asemenea versurile din final vin 4 . În această poezie poetul face uz de repetiţie. moldavă. Toată ziua mor. eul liric transmite stări sufleteşti trăite intens. Cu fiecare vers durerea poetului e mai mare. Remarcabile potenţări şi tensiuni comportă poezia Dor. nr. durere călită. durere flămândă. datină. / Durere nebună. În cel de-al doilea caz sunt reluate două verbe (am tăcut. Nu mă satur de dor. care trezesc la viaţă toate simţurile receptorului. De Mesia. În ceea ce priveşte poziţia termenilor repetaţi. Părinţii.: Cuvântul. la câini aruncată. că lexemul dor care este anaforă şi epiforă. Şi poezia). accentuând destinul dramatic al Basarabiei pe parcursul istoriei. iudită. Te aştept. Mor. 6]. Cad. / Toată ziua dor. unde substantivul durere este reluat la început de vers de nouăsprezece ori (Durere flămândă. laşă. Putem observa. din spontaneitatea inspiraţiei divine.

p. repetarea unui cuvânt în acelaşi text nu echivalează cu repetarea mecanică a uneia şi aceleiaşi noţiuni. gradaţia artistică a sentimentelor şi ideilor personajului liric permiţând o acumulare progresivă de amănunte şi detalii concrete. doina ca mijloc de alinare a sufletului etc. p. Construcţii epiforice atestăm în poeziile: Dor. 31]. / Plouă cu roşu. doina ca îndemn la cunoaştere. după principiul colajului o cumulare de imagini. care constă în „aranjarea într-un şir enumerativ a unor termeni. plastice şi sugestive. „De regulă. opusă anaforei. plouă cu gri. Putem constata cu uşurinţă că repetiţiile epiforice nu se întâlnesc la fel de frecvent ca şi cele anaforice. dor bocetul. 272]. / Plouă sălbatic. p. Plouă barbar. Cuvântul. Pământul de rouă etc. În acest caz intervine unul din cele mai eficace procedee – gradaţia. doare sufletul. / Această pasăre stăpână peste toate. / Această pasăre durerea ce ne ştie / la un soroc de bătălie grea).). / cu glas de maică scumpă şi de prunc. În poezia Cuvântul procedeul epiforic La-nceput a fost cuvântul. Plouă cu zi. / Plouă cu galben. p. / Plouă cu verbul cel sfânt – a fi. După Carlos Bousõno am putea include în cadrul procedeului reiterativ şi „gradaţia” [7. 30]. cu chinovar. p. Ea constituie cel mai adesea dovada prezenţei unui conţinut semantic unic. În poezia . Se disting mai multe trepte în întregirea sensului acestui cuvânt. care în succesiunea lor sugerează o creştere sau o descreştere progresivă” În exemplul dat. Plouă cu brun. a unei stări de nelinişte dramatică” [1. / Plouă cu verde. nebun. construcţia anaforică a poeziei generând un anumit dinamism în dezvăluirea motivului principal – dăinuirea şi binefacerile doinei – şi a celor secundare (doina ca expresie a iubirii. epiphora „punere la sfârşit”). / şi de-aceea în 5 .Doină”(Această pasăre ce bate la fereastră / cu-aripa ei de şoaptă şi de dor. este epifora (termenul provine din gr. care „defineşte repetarea unui cuvânt sau grup de cuvinte în poziţie finală” [1.138]. / Plouă cu lacrimi. cum ar fi în poezia Spasm: Plouă cu noapte. „toate acestea culminând cu „definiţia” doinei ca imbold la luptă până la victoria jinduită” [5.să ne accentueze încă o dată că poezia lui Matcovschi este „o expresie a unui strigăt existenţial. cu a iubi. 472] . Deosebit de valoros se dovedeşte acest procedeu de construcţie când. Anume această durere este cauza durerilor actuale: „doare graiul. dar de un mai mare grad de complexitate” [4. / Plouă cu dorul de dor. gradaţia ascendentă (mai este numită şi climax) punctează expresiv amplificarea impresiilor şi percepţiilor eului liric ca urmare a jertfirii poporului basarabean. acestea la rândul lor fiind reamintite de dogoarea mistuitoare a unei dureri de demult. graţie lui cumulul imaginilor avansează într-un adevărat crescendo. p.. 107] O varietate a repetiţiei. Deseori prin repetiţie se obţine. / Această pasăre ce zboară peste moarte / şi are suflet de pământ şi grai. secera de lună şi trilul de ciocârlie” [5.

/ şi-n ţara de rouă. Semnificative în acest sens sunt poeziile: Invidia (Şi nu mai poate mâna ţine tocul / şi inima ne-mpovărează nu ştiu cum. de regulă. dispuse simetric. / şi steaua de rouă. ci cere mai mult participarea ei afectivă. figură de stil ce rezidă în repetarea excesivă. creînd impresia de acumulare progresivă a trărilor şi senzaţiilor eului liric. Repetarea insistentă a verbului auzi exprimă o stare psihologică obsedantă. a conjuncţiei copulative „şi” în poziţie iniţială. fir de mac şi fir de gând / Greu pământul. că de fapt. / de rouă şi ploaia ce plouă / în ţara de rouă. noaptea cum se lasă / Din nicăieri. neîndurătoare! / Şi acest popor umilit. unde în calitate de epiforă apar lexemele: rouă. pentru confirmarea senzaţiilor sale: Auzi. asigurând continuitatea prin renaşterea continuă a elementelor universului. în înălţimile astrale şi care trec lent pe alt tărâm. către ceruri suie. / şi-n ţara de frunză. / şi-n ţara de pâine… Observăm. În poezia Părinţii repetiţia conjuncţiei şi ajută la conturarea imaginii sfinte a părinţilor. părinţii. tălmăceşte o intensă trăire sufletească a eului liric. Sufletul (Şi această lume mare. desprinzându-se încet de pământ. Poezia Auzi. repetarea conjuncţiei şi încetineşte cursul cursul frazei şi reliefează termenii enumeraţi. cele trei serii epiforice creează antiteza dintre ceea ce este veşnic şi ceea ce este trecător. În cea de-a doua strofă cuvântul rouă este înlocuit cu frunză. El apelează la simţurile iubitei. stare pe care vrea să i-o transmită şi iubitei. prin care eul liric îşi exteriorizează zbuciumul său lăuntric. / şi pomul de rouă.cuvânt / a-ncăput întreg pământul. / şi omul de rouă. precum şi în interiorul versului înaintea unor termeni enumeraţi. dar tocmai lumina soarelui constituie fondul sau centrul nuclear. probabil pentru a o avertiza de ceea ce este posibil să se întâmple. În poezia lui Matcovshi apare destul de frecvent polisidentul (gr. / acelaşi rămâne. De o valoare poetică semnificativă este acest procedeu în poezia Pămîntul de rouă. / şi pasărea iarăşi de rouă. / şi cerurile porţile-şi descuie. frunză. iubito este construită dintr-o succesiune de interogaţii retorice. cu excepţia celei de-a patra: Şi numai părintele Soare rămâne. pâine: În ţara de rouă / pământul de rouă / şi cerul de rouă. de fapt. susţinută de tehnica repetiţiei. iubito. Finalul poeziei este 6 . Fiind excesivă. Dar cuvântul / şi mai greu! Ca dorul meu favorizează focalizarea semnificaţiilor lui. / şi clopotele bat în veşnicii). imensă şi barbară? / Auzi cum pică stea neprihănită / Din sfântă şi haotică nemoarte? / Auzi cum umblă furii să ne fure / Păcatul şi oftatul ce ne doare? / Auzi cum ţipă pasăre târzie / Prevestitor şi lacom sub fereastră? Această modalitate interogativ-retorică. ridicându-se sus. bolnav de dor! / Şi acest vad uitat. de soare rămâne. un răspuns de la iubită. polisindenton = „întrebuinţarea mai multor conjuncţii”). Eul liric nu solicită. iradiant prin care se prefigurează lumea în procesul metamorfozei ei. părăsit! / Şi acest munte sihlui pe care-l sui / în genunchi şi coate! / Şi această nebună singurătate). uşori ca aburii. iar în cea de-a treia cu lexemul pâine. / şi toată noaptea nu-ţi mai afli locul). fără ca să survină vreo modificare în structura strofelor. Părinţii (Şi ei.

pătruns totuşi. tocmai de-a face trecerea şi lăgătura dintre strofele consecutive atât de unitare în expunerea unei idei. în aceste cazuri. dar în acelaşi timp. întrucât sânt reluate încă o dată în finalul poeziei. [6. mai cu seamă. În piesa lirică Acolo coliziunea psihologică se comunică prin anumite mijloace lingvistice. iau forma unui automatism de vorbire. care sunt demarcate doar formal. Elementele repetate au rolul. Strofa a III-a dezvoltă ideea enunţată în cea de-a II-a. / Ochii mei sunt negri-negri. / În zbucium. Dar unde? Acolo. / Dar trandafirul clipă e . / Şi vara încă n-a plecat. Prin urmare. circumscrie valori psihologice. desemnând revenirea neîncetată în conştiinţa vorbitorului a unui gând sau a unei imagini. / Un veac întreg l-aş admira. // Acolo. când ai aflat / că eşti pe de-a-ntregul drept? / Omule. de ce-ai răbdat / şi ţi-ai zăvorât în piept / inima. reiterarea îşi are partea ei de contribuţie la conturarea unei anumite stări reflexiv-emoţionale şi a tonalităţii discursului liric. // Un veac întreg l-aş admira. va să vie / Cea zi cu soare orbitor dealbastră. de ce ai strâns / mâna care te-a lovit / şi ţi-ai aplecat obrazul / şi de ea l-ai alipit? Menţionăm şi existenţa unei categorii de repetiţie. / În noapte adâncă-adâncă. În stihie. se creează o stare de neştiinţă. // Acolo. Astfel. refulările. Eul liric conştientizează condiţia dramatică a omului pe pământ. Prin inserţiunea acestui adverb. Un exemplu elocvent în acest sens ne oferă şi poezia Bade-badiule: Ochii mei sunt negri-negri. în bucium. / În ploaie.. / Ca ţărânele. În Vânt. Iar în poezia Omule. de rătăcire. Aceste strofe sudate prin intermediul refrenului se completează reciproc. de ce? Starea psihologică obsedantă este comunicată prin reluarea începutului întrebării retorice: Omule. // Şi toamna încă n-a venit. în poeziile care valorifică modelul popular. / Ah se uită rău la mine / Toate zânele. de ce-ai tăcut / când pe suflet ţi-au călcat. dar şi fericirea ce poate fi obţinută în viaţa de dincolo. în care versul repetat este reluat în două strofe consecutive unde se completează între ele. / când ţi-au spus să fii un altul / şi nu cel adevărat? / Omule. / Şi toamna încă n-a venit sânt totodată şi refren. În această poezie repetiţia asigură legătura dintre două strofe consecutive. ce se materializează prin repetiţie. Un alt procedeu de filiaţie folclorică este refrenul.127] Uneori repetiţia. în zare. Prin urmare repetiţia dată serveşte drept element de conexiune. Versurile Şi vara încă n-a plecat. accentuează armonia versului şi constituie un factor de evidenţiere a ritmului. Elementul muzical este predominant. Dar unde? Acolo. totuşi. iar strofa a IV-a dezvoltă ideea enunţată în cea de-a III-a: Şi toamna încă n-a venit. de un fir de optimism: Dar va să vie. / Cel care-a înflorit abia. / Îl am în palmă şi-l admir. / Ca şi 7 . găsim la Dumitru Matcovschi în poezia Romanţă în doi. cum ar fi repetarea obsesivă a adverbului unde: Acolo. obsesiile. Dar unde? Acolo. Exemple ce ne demonstrează acesre fapt interesante sub aspectul dat. cel care conferă textului cantabilitate. / Dar părul meu a-ncărunţit. // Mi-ai dăruit un trandafir. fiind de fapt unitare în exprimarea unui gând.. / Dar tâmpla ta s-a luminat. de incertitudine.

intensitatea expresiei sporeşte. lăutare. repetând în întregime prima strofă la mijlocul şi la sfârşitul poeziei. Aceste posibilităţi ale vorbirii. prin insistenţă. Valoarea refrenului. Matcovschi. Hai. dă compoziţiei forma închisă a unei linii revenite la punctul de plecare. / Ai. / Tăcute poeme de dragoste. S-a spus adeseori că. exprimă gîndul dominant al comunicării. după cum observăm. / Şi-n fiece primăvară devreme. / Alături de fraţii mei. / Iarăşi şi iarăşi rămân cu ele / De veghe la hotarele ţării (Scriu pentru tine. Această analiză relevă modul în care D. a unei obsesiuni. a unei dezamăgiri profunde: Pădure verde. autorul a ajuns să-i dea o expresie nouă. Creaţia poetică a lui D. / Ai. / Simple poeme de dragoste. floare de băut este reluat de trei ori. pădure deasă. pelinul. expresia unei nelinişti. în acest exemplu. / Ca descântecul. / Ai. o adâncire treptată. refrenul Şi nu mai vine cine mi-e drag.. / Cea mai adâncă. Este semnificativ faptul că poetul. le utilizează şi le dezvoltă refrenul poetic. Succesiunea refrenelor marchează. [3. / Să te-ngrop în taină e durut. pelinul floare de pustiu. compusă din 4 strofe. Patrie.. anume prin insistenţa refrenului. poetul Dumitru Matcovshi exprimă crezul său poetic: Scriu pentru tine.] Scriu pentru tine. Putem constata că repetiţiile convertite în refren adâncesc lirismul muzical al creaţiei poetice. [. şi în acelaşi timp.. pădure soră.dudele. // Ochii mei sunt negri-negri.. floare de bărbat.]. / Şi. de confesiune intimă. şi planul semantic. iubire? E-n zadar. în poezia Cu numele tău. mă-mbată. troiene cad. / rupe strunele! [. Nu putem să nu remarcăm că. / Descânt cu ele şoptit / Bobul de grâu aruncat în brazdă. / Doru-i de-o viaţă şi nu-i de-o oră.Repetiţia obţine unitatea contextului şi relieful lui. reliefează planul semantic al sintagmelor sau termenilor consideraţi individual. iar în final eul liric declară: Pădure-mamă. pornind de la imaginea populară a pelinului „floare de amar”. în acest caz. De exemplu. nu provine din creşterea intensităţii lui. / Şi trece-o vară c-un dor pribeag. / Să te calc în tină? E păcat. pelinul. floare de amar. în revenirile lui successive. În poezia Cine mi-e drag. refrenul Să te plâng. ci din întemeierea lui mai profundă. / Şi nu mai vine cine mi-e drag. Patrie). Repetiţia dată a influenţat. care înseamnă la sfârşitul primului catren o simplă constatare. Uneori gradul intensităţii corespunde el însuşi unui conţinut. / Şi nu mai vine cine mi-e drag. / Dar cu cântecul! / Ochii mei sunt negri-negri / Ca tăciunele. lucrează ca element de legătură între fraze şi. cea mai frumoasă.278]. proprii mai ales stilului oral. pelinul. la răscruce de vreme ajuns. de atitudine etică sau 8 . / Când fraţii mei ară şi seamănă. / Iar viaţa trece. De cele mai multe ori. Matcovschi actualizează elemente folclorice româneşti rămase vii şi active în cultura noastră. Patrie. a unui cerc. / Ai. devine. / Frânge-arcuşul lăutare. prin refren. / Să te-alung din suflet ? E târziu. / Mă consideră regină / Toate rudele.

de fiinţa iubită. muzicală şi senină. între lacrima exteriorizată şi plânsul introvertit. cucereşte prin simplitatea şi claritatea discursului. faţă de care rămâne fidel de-a lungul anilor. de simplitate binefăcătoare prin diferite tehnici individuale. Poetul îşi găseşte o formulă proprie. 9 . Astfel. versul său se arcuieşte fără eforturi şi artificii între imn şi descântec. dar şi arta de a scoate din vers o melodie fascinantă cu instrumente foarte simple şi de a păstra o notă de prospeţime şi candoare. Ceea ce a demonstrat D. între strigăt mesianic şi şoaptă lăuntrică. de casa părintească. dorul de oameni. mobilizatoare sau combativă. dar şi a sentimentelor sale profunde: dorul de viaţă.civică. între afirmaţie şi negaţie. sensibilitatea faţă de cuvânt. Matcovschi în toate volumele sale de poezii este o bună stăpânire a prozodiei. de limba maternă. prin armonia sonorităţilor.

Chişinău: Centrul editorial al U.3 (14) 7. 2004. Bousõno C. În cartea lui: Teoria expresiei poetice. 4.. Coordonator Emil Boldan. 5-6 10 . Akademos. 2. Reiteraţia. Vol. 331 p. 347 p. Bucureşti: Editura Ştiinţifică. Anghelescu M. 6. Un Don Quijote basarabean. 2009. 5. În: Dumitru Matcovschi – poet şi om al cetăţii. 541 p. Poetul şi vadurile sale. Bucureşti: Univers. Cartea Moldovei. Chişinău: ed. Dicţionar de terminologie literară. 476 p. nr. Lăzărescu Gh. 1970. Studii şi materiale pentru învăţământul preuniversitar. 2002. 24. Poezia ca strigăt existenţial. Ionescu C. Literatura română.Bibliografie: 1. Codreanu Theodor. Ciocanu I. 511p. Revistă de Ştiinţă.M.. Cimpoi M.S. Inovare. 2003. I. nr. Chişinău: ed. Dumitru Matcovschi – drum prin timp. 3. Ghilaş A.. Prometeu. 1994. Cultură şi Artă. Dumitru Matcovschi: “Părinţii” // Limba română. Botezatu E. În: Orientări artistice şi stilistice în literatura contemporană.

11 .

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful