evolutia hartii politice 1

Evolutia hartii politice

In prezent exista pe Glob aproape 200 de state independente si circa 70 de teritorii dependente si neautonome.In timp ce un stat este un teritoriu organizat si suveran ,in interiorul caruia puterea este exercitata de un guvern responsabil,un teritoriu dependent nu este suveran,fiind controlat de un alt stat.Teritoriul dependent este,in fapt,ceea ce pana nu demul era numit colonie,asador,o entitate care nu si-a dobandit inca independenta. Fiecare tara are o capitala-in unele cazuri chiar mai multe (Olanda,Republica Africa de Sud,Filipine s.a),-precum si moneda,drapel,imn national si sarbatoare nationala proprii.

Statele sunt separate unele de altele prin frontiere/granite ,delimitari naturale sau conventionale trasate intre diferite puncte de pe suprafata Globului,care separa teritoriul unui stat de teritoriul altui stat,stabilind,totodata,din punct de vedere juridic,cadrul in care statul isi exercita suveranitatea sa deplina si exclusiva. Intrucat frontierele au fost impuse uneori cu forta sau au fost trasate arbitrar-mai ales de catre metropolele coloniale in teritoriile pe care acestea le stapaneau-,in timp s-au creat numeroasa diferende de granita. In prezent,statele existente pe Terra sunt foarte diferite ca intindere ,populatie,dezvoltare,social-economica etc. Ca intindere ,de pilda,exista mari diferentieri.Pe de o parte,se distinge o serie de state uriase,de ordinul multor milioane de kilometri patrati,unele fiind de dimensiuni continentale,ca, de exemplu,Rusia,Australia (care se suprapune pe continentul cu acelasi nume),China,Canada si Sua. (fiecare in parte avand o intindere comparabila cu cea a Europei),Brazilia si India(numite “subcontinente“). La polul opus se disting state mici,asa-numitele “ministate”,de ordinul catorva kilometri patrati sau mii ori zeci de mii de kilometrii patrati.

De asemenea din punct de vedere exista state cu un numar foarte mare de locuitori , unele unsumand miliarde(China si India),altele inregistrand una sau mai multe sute de milioane de locuitori( S.U.A, Indonezia,Brazilia,Rusia,Pakistan s.a),iar la polul opus,tari cu numai cateva mii sau zeci de mii de locuitori.Desi se vorbeste de tari mari,mijlocii si mici,practic nu exista criterii fixe de incadrare a tarilor in aceste categorii de marime,astfel incat este foarte greu de stabilit cu precizie numarul statelor dintr-o categorie sau alta. De regula , se foloseste criteriul populatiei asociat uneori cu cel al suprafetei,operandu-se cu cifre rotunde,apreciate ca semnificative.Astfel,din cele 192 de state independente existente in prezent,43 au o populatie,fiecare,sub un milion de locuitori,numarul acestora ajungand la 64 pentru pragul de trei milioane si la 84,daca luam in consideratie limita de cinci milioane locuitori. Majoritatea tarilor mici sunt insulare. De pilda,din cele 34 de state avand sub 500 000 de locuitori,nu mai putin de 25 intra in aceasta categorie,iar dintre cele 55 de tari cu o intindere sub 30 000km2,32 sunt insulare. Statele sunt delimitate prin frontiere sau granite, care pot fi naturale, de-a lungul unor rauri ( Dunarea, intre Romania si Bulgaria), pe creste muntoase (creasta Anzilor dintre Chile si Argentina) sau conventionale (artificiale), unde elementele naturale lipsesc (granitele rectilinii din Sahara ale statelor Mali, Algeria, Libia, Egipt etc), sau exista considerente social-istorice (granitele multor state federale ale S.U.A. si Australiei). Granitele de stat pot fi modificate in urma unor conflicte armate (dupa Primul Razboi Mondial), sau prin intelegere (reaparitia granitei dintre Republica Ceha si Slovacia, respectiv, disparitia ei dintre Republica Federala Germana si Republica Democrata Germana, dupa 1989). Dupa modul de exercitare a puterii de stat, exista republici si monarhii. Republicile pot fi prezidentiale (presedintele statului este si seful executivului, ex. S.U.A.) sau parlamentare (parlamentul detine puterea suprema in stat, ex. Germania, Grecia). Monarhiile pot fi absolute (ex: Arabia Saudita, unde monarhul este suveran); parlamentare (ex: Belgia, Marea Britanie si Irlanda de Nord, Japonia, unde monarhul este doar o figura de reprezentare) si constitutionale (ex: Bhutan, cu participarea reprezentantilor populatiei la votarea legislatiei). Statele se pot asocia in uniuni si organisme, in functie de interesele lor politice, economice, traditiile istorice. Una dintre aceste forme este statul federal. Acesta rezulta din asocierea mai multor state, care isi pastreaza o parte din prerogative, altele ca politica externa si apararea fiind exercitate de statul federal (Elvetia, Germania, Federatia Rusa, Statele Unite ale Americii, Brazilia, India). Harta politica a lumii reprezinta statele independente, teritoriile dependente sau gruparile de state (vezi harta anexata). Cum acestea s-au modificat in permanenta de-a lungul istoriei, si harta politica s-a schimbat mereu. Prima harta politica a lumii se poate schita pentru perioada sclavagista ,mai précis pentru mileniile IVII i.Chr.,cand s-au individualizat primele state.Acestea au luat nastere pe vaile marilor fluvii si s-au

bazat ,de regul a,pe agricultura si cresterea vitelor.In urmatoarele doua milenii apar si alte state,in urma dezvoltarii comertului. O asemenea harta pentru perioada de dinaintea erei noastre ne arata existent catorva grupari de orase-state,o parte dintre ele devenind,in timp,regate si chiar imperii.Acestea erau grupate in cateva regiuni ale planetei: -in asa-numitul Orient Antic: statele sumeriene(Ur,Uruk,Lagas s.a),asiriene(Assur,Ninive s.a.),babiloniene (Babilon),persane; -in Extremul Orient: statele si,implicit,civilizatiile chineza si japoneza; -in bazinul Marii Mediterane: statele micenian,egiptean,grecesti ( orasele-state: Atena,Sparta,Milet s.a.). In pragul erei noastre, in lumea cunoscuta europenilor, se afirma doua amri imperii: -Imperiul Macedonean,extins de Alexandru cel Mare pana la hotarele Indiei; -Imperiul Roman,cel mai mare imperiu al Antichitatii,care atinge maxima expansiune teritoriala in timpul imparatului Traian (98-117 d.Chr),cand inglobeaza si o mare parte a Daciei strabune. Civilizaţia Chinei Antice s-a constituit în mileniile V–III î.Hr. pe cursul mijlociu al rîului Huanghe şi timp îndelungat s-a dezvoltat în condiţii de relativă izolare. Epoca dinastiei Shang cuprinde perioada 1711–1066 î.Hr. Apărută în partea nord-vestică a Chinei, această civilizaţie atinge în ultima ei epocă maxima strălucire. În această perioadă apare scrierea, un monument important al căreia este Marea Regulă, care cuprindea cunoştinţe din diverse domenii: juridic, agrar, religios etc. Prăbuşirea dinastiei Shang a fost determinată de revolta tribului Zhou la hotarele de nord-vest ale statului. Ca urmare a fost organizat un stat care a dăinuit aproape opt secole (1066–249 î.Hr.). Epoca dinastiei Zhou a asigurat progrese importante ale agriculturii, vieţii urbane, meşteşugurilor, comerţului şi culturii. În ultimii 260 de ani de existenţă a sa statul Zhou a intrat într-o perioadă de declin şi descompunere, situaţie de care a profitat puternicul stat Qin, aflat în extremitatea de vest a Chinei. În 221 î.Hr., asumîndu-şi titlul de împărat, Qin Shihuangdi fondează dinastia Qin, de la care vine şi numele de China. Împăratul Qin Shihuangdi a asigurat prin forţă unitatea statului şi a realizat o serie de reforme. Regimul despotic al suveranilor Qin a provocat o mare răscoală ţărănească însoţită de rebeliuni locale şi anarhie în provincii. Izbucneşte un război civil, în urma căruia dinastia s-a prăbuşit. Căpetenia răsculaţilor, generalul Liu Bang, a inaugurat o nouă dinastie – Han, care va domni pînă în 220 d.Hr. Împăraţii Han şi-au extins dominaţia asupra Indochinei, Coreei şi Turkestanului şi au respins atacurile hunilor. Tulburările sociale interne, intrigile de la palat au dus la căderea acestei dinastii. Ulterior China s-a destrămat în mai multe state. Pe ruinele Imperiului Han în secolul al III-lea se înalţă trei state de sine stătătoare – Wei, Şu şi U. Începe epoca celor Trei Regate. Elementul de continuitate dintre antichitate şi evul mediu în China a fost mult mai pronunţat decît în alte zone, factorul unificator fiind tradiţia, un semn distinctiv al civilizaţiei chineze. Civilizaţiile lumii antice s-au constituit în diferite perioade istorice începînd cu mileniul al V-lea î.Hr. şi pînă la sfîrşitul mileniului I î.Hr. din punct de vedere geografic pot fi evidenţiate două mari regiuni în care diferite popoare au creat numeroase culturi: Orientul şi Europa. Vechi civilizaţii s-au constituit în Orient într-un vast areal geografic ce se întindea de la regiunile mediteraneene pînă la Oceanul Pacific. Acest spaţiu este divizat convenţional în Orientul Apropiat (cuprinzînd Africa de nord-est, litoralul est-mediteranean, Asia Mică, Mesopotamia), Asia de Sud (cuprinzînd Peninsula Hindustan) şi Extremul Orient (China, Asia de sud-est, şi Japonia). Printre cele mai vechi civilizaţii ale Orientului Antic se remarcă cea egipteană, mesopotamiană, hitită – în Orientul Apropiat; civilizaţia Indului, civilizaţia arienilor – în Asia de Sud şi civilizaţia Chinei şi Japonia – în Extremul Orient.

În Europa civilizaţiile antice au luat naştere în regiunea Carpato-nistreano-pontică (civilizaţia Cucuteni-Tripolie), în insulele Mării Egee (civilizaţia minoică), sudul Peninsulei Balcanice (civilizaţia miceniană şi elenă), în Peninsula Apenină (civilizaţiile etruscă şi romană). Industria a devenit sectorul principal de productie al statelor europene si nord-americane in timpul Revolutiei Industriale care a rasturnat vechea industrie negustoreasca si agrar-feudala .Tarile industriale au adoptat o politica economica de tip capitalist . Imperiul Otoman a reprezentat o super putere imperiala , manifestandu-si dominatia in zona mediteraneana .Fondat in anul 1299 ,impreriul a disparut in anul 1922. Atinge apogeul in secolul XVI , moment in care stapanea Anatolia ,parti din Orientul Mijlociu si din Africa de Nord, Balcanii si Caucazul, adica o suprafata de circa 20 de milioane de km2. Imperiul rus a fost fondat in 1721, in timpul marii expansiuni sub Petru cel Mare. A continuat sa poarte aceasta denumire pana in anul 1917 cand odata cu Revolutia bolsevica este alungat de pe tron ultimul tar ,Nikolai al II-lea . Perioada interbelică desemnează intervalul de 21 de ani între cele două războaie mondiale (19181939). A fost o perioadă zbuciumată în care, în ciuda păcii aparente, conflictele erau în stare latentă. Acum se concretizează cele două ideologii opuse care au schimbat fața lumii: fascismul, nazismul în special și comunismul. Aceste două ideologii câștigă tot mai mult teren pe fondul unei apatii generale din partea democrațiilor europene. Anii de după război au fost deosebit de grei pentru fostele Puteri Centrale, care pierduseră războiul, în special pentru Austro-Ungaria care se va destrăma și pentru Germania care va suferi din cauza obligației de a plăti daune de război. Rata șomajului va crește, inflația va atinge cote nebănuite, violența stradală va instaura o stare de asediu. Pentru celelalte state situația nu va fi cu mult mai bună, toate fiind nevoite să se reclădească după război. Statele Unite vor accepta un val de imigranți, în special italieni. Anii '20 vor fi dominați de luptele între bandele de gangsteri, din cauza prohibiției. De asemenea, epoca interbelică a fost una de emancipare culturală, marcându-se o schimbare a moravurilor și a modei. Este epoca jazz-ului și a romanțelor. Acum se dezvoltă arta cinematografică, teatrul de stradă și radioul, care vor juca un important rol propagandistic în Germania nazistă. Odata cu Revolutia bolsevica din 1917 instaurarea unui nou regim era inevitabila. La data de 24 octombrie 1918 liberul bolsevic Vladimir Lenin isi conduce simpatizantii intr-o actiune militara aproape nesageroasa impotriva monarhistilor si a liberalilor. Actiunea a fost indeplinita cu succes si marcheaza instaurarea regimului comunist in statul rus. Comunismul are la baza ideologia lucrarilor lui Marxs si reprezinta un regim totalitar de extrema stanga care ar putea fi definit si socialism-popular. Perioada interbelica a reprezentat o perioada infloritoare pentru S.U.A. care a cunoscut o importanta crestere din punct de vedere economic si militar .Apogeul cresterii influentei S.U.A. consta in victoria obtinuta , alaturi de Aliati , in al 2lea Razboi Mondial. In anul 1945 odata cu infrangerea Germaniei naziste are loc sfarsitul celui de-al doilea Razboi Mondial.Cele doua mari invingatoare : Rusia si S.U.A. urmau sa-si imparta sferele de influenta pe teritoriul Europei.In februarie 1945 are loc Conferinta de la Yalta, unde se intalnesc conducatorii Rusiei ,S.U.A si Angliei : Stalin , Roosvelt , Churchill, in vederea impartirii sferelor de influenta. Germania urma sa fie divizata in 4 zone de ocupatie ,cate una pentru fiecare natiune dominanta plus una pentru Franta.Capitala Berlin urma sa fie impartita si ea in 4 sectoare. Orasul a devenit un simbol al Razboiului Rece din cauza divizarii orasului prin ridicarea zidului Berlinului in 1961.De asemenea , s-au format 2 republici nemtesti : Republica Democrata Germana si Republica Federala Germana.Achiziția Coloniei Capului de la olandezi, în timpul Războaielor Napoleoniene, a permis britanicilor o prezență puternică în Africa de Sud. Sute de coloniști britanici au început să sosească după 1820, și engleza a devenit limba

oficială, în 1822. Sclavia, adânc înrădăcinată sub stăpânirea olandeză, a fost abolită în 1833. În 1843, britanicii au înființat colonia de coastă Natal. Burii, descendenți ai coloniștilor olandezi și germani, au respins conducerea britanică și sute dintre ei au migrat spre nord, înființând în interiorul continentului republicile libere africane, Transvaal și Orania. n 1948, Marea Britanie mai avea sub controlul propriu Palestina și Africa. Ea și-a asumat răspunderea că va acorda curând autoguvernarea acestora. Tulburările din Accra din februarie 1948 au forțat tranziția relativ rapidă în Coasta de Aur, care în 1957 a devenit o națiune independentă sub numele de Ghana. În anii 1950, guvernul britanic a recunoscut vântul schimbării din Africa, și multe națiuni africane șiau obținut independența la sfârșitul anilor 1950 și începutul anilor 1960: Sudan (1956), Nigeria (1960), Sierra Leone (1961), Tanganika (1961, mai târziu Tanzania), Uganda (1962), Kenya (1963), Malawi (1964), Gambia (1965), Botswana (1966) și Swaziland (1968). Astăzi, 54 de națiuni fac parte din Comunitatea de Națiuni, și chiar acele state care au părăsit în trecut organizația, pentru un motiv sau altul, ( de pildă, Africa de Sud și Pakistan), au găsit de cuviință să se reîntoarcă în comunitate. În ultimele decenii de existență, Uniunea Sovietică era formată din 15 Republici Sovietice Socialiste (RSS), denumite de cele mai multe ori simplu, Republici Sovietice. În interiorul URSS, republicile se mai numeau și republici unionale. Toate acestea erau republici socialiste și toate, cu excepția Rusiei, aveau propriul lor partid comunist. Toate cele 15 republici sunt acum țări independente, iar 12 dintre ele, excepție făcând țările baltice, fac parte din Comunitatea Statelor Independente. Republicile au jucat un rol hotărâtor în destrămarea statului sovietic. În timpul lui Mihail Gorbaciov, glasnostul și perestoika au fost gândite să revigoreze statul unional. Aceste reforme au avut o serie de efecte neașteptate, care au dus la creșterea puterii locale. La început, liberalizarea politică a permis guvernelor republicane să capete legitimitate prin invocarea democrației, naționalismului sau prin combinarea amândouăra. În plus, liberalizarea a produs fracturi în sânul ierarhiei de partid, ceea ce a dus la reducerea controlului centrului asupra periferiilor uniunii. La final, perestroika a permis guvernelor republicane să controleze veniturile economiilor naționale și să-și asigure o mai mare independență față de guvernul central. De–a lungul deceniului al nouălea, conducerea sovietică a încercat să găsească noi structuri care să reflecte puterile crescute ale republicilor. Aceste eforturi s–au dovedit în final niște eșecuri, iar, în 1991, Uniunea Sovietică a încetat să mai existe, iar republicile unionale și–au proclamat independența. Republicile au devenit state independente, iar guvernelepostsovietice au fost formate în mare parte din personalul guvernamental din epoca sovietică

1.RSS Armenească2.RSS Azerbaidjană3.RSS Bielorusă4.RSS Estonă5.RSS Georgiană6.RSS Kazahă7.RSS Kirghiză8.RSS Letonă9.RSS Lituaniană10.RSS Moldovenească11.RSFS Rusă12.RSS Tadjikă13.RSS Turkmenă14.RSS Ucrainiană15.RSS Uzbekă

Prima entitate cunoscută sub acest nume a fost Regatul Iugoslaviei, care, înainte de 3 octombrie 1929 a fost cunoscut sub numele de Regatul sârbilor, croaților, și slovenilor. A fost înființat la 1 decembrie 1918, prin unirea Statului slovenilor, croaților și sârbilor și a Regatului Serbiei (la care Regatul Muntenegrului fusese anexat la 13 noiembrie 1918). La 13 iulie 1922, Conferința ambasadorilor de la Paris a recunoscut oficial unirea[1]). Regatul Iugoslaviei a fost invadat de Puterile Axei în 1941 și, din cauza evenimentelor care au urmat, a fost oficial abolit în 1943 și 1945. A doua entitate cunoscută cu acest nume a fost Federația Democrată a Iugoslaviei, care a fost proclamată în 1943, de mișcarea de rezistență a partizanilor iugoslavi în Al doilea război mondial. Ulterior, a fost redenumită Republica Populară Federativă Iugoslavia în 1946, când a fost instaurat un guvern comunist. În 1963 a fost iar redenumită în Republica Socialistă Federativă Iugoslavia (R.S.F. Iugoslavia). Acesta a fost cel mai mare stat iugoslav, deoarece Istria și Rijeka au fost incluse în noua Iugoslavie la sfârșitul celui de-al doilea război mondial. Cele opt elemente constitutive care formau federația erau șase republici socialiste Bosnia și Herțegovina, Croația, Macedonia, Muntenegru, Slovenia, Serbia și două provincii socialiste autonome Kosovo și Voivodina, incluse în Republica Socialistă Serbia. După 1974, aceste două provincii autonome au devenit de asemenea membri egali în federației[2][3]. Începând cu 1991, R.S.F. Iugoslavia s-a dezintegrat în războaiele iugoslave, urmate de secesiunea entităților constituente ale statului federal. Ultima entitate cunoscută cu acest nume a fost Republica Federală Iugoslavia, înființată pe 27 martie 1992. Aceasta a fost o federație constituită din două republici non-secesioniste rămase, Muntenegru și Serbia (incluzând provinciile autonome Voivodina și Kosovo). Pe 4 martie 2003, a fost redenumită în Uniunea Statală a Serbiei și Muntenegrului, iar numele "Iugoslavia" a fost desființată oficial. Pe 3 iunie, respectiv 5 iunie 2006, Muntenegru și Serbia și-au declarat independența, astfel sfârșindu-se statul iugoslav. Kosovo este însă în continuare subiect de dispută teritorială între Republica Serbia și auto proclamata Republica Kosovo. Kosovo și-a declarat independența la 17 februarie 2008, în timp ce Serbia pretinde că este parte a propriului teritoriu suveran. Kosovo a fost recunoscut de 71 din cele 192 state membre ale Națiunilor Unite. Ultima țară având în denumire termenul Iugoslavia său este Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei. Cehoslovacia a fost o țară în Europa Centrală care a existat din 1918 până la 31 decembrie 1992. La 1 ianuarie 1993, conform unei decizii politice anterioare a

Parlamentului Cehoslovaciei a fost împărțită în Republica Cehă și Slovacia, conform unui proces politic pașnic cunoscut sub numele elegant de Divorțul de Catifea. Prabusirea ca si nasterea comunismului ca forma de organizare politica a unei societati au fost in opinia politologilor, istoricilor dar si a opiniei publice evenimentele care au marcat in mod deosebit istoria secolului al XX-lea. Istoria a intors o pagina cand puterea comunista s-a prabusit in Europa Centrala si de Est,aparand noi regimuri care s-au rupt de trecutul comunist.In decursul la aproximativ doi ani ,intre sfarsitul anilor 1989 si 1991,toate statele foste comuniste din Europa de Est si Centrala au trecut la postcomunism.Postcomunismul este un nou fenomen care consta in respingerea dominatiei straine si a comunismului ca sistem al puterii,explorat initial de catre Zbigniew Brzezinski”intr-un sistem postcomunist disparitia comunismului nu a ajuns in punctul in care nici teoria marxista,nici vechea practica a comunismului nu mai dicteaza prea mult-daca nu chiar deloc-in privinta politicii publice curente.Post-comunismul va fi doar un sistem in care comunistii auto-declarati nu iau in serios doctrina comunista ca ghid pentru politica sociala”. In post-comunism este respinsa dominatia straina,care pentru majoritatea tarilor din Europa Centrala si de Est venea din partea Uniunii Sovietive.Rusia reprezenta dominatia straina in cazul multor parti ale URSS iar in cazul Iugoslaviei-Serbia.In post-comunism era respins comunismul ca sistem al puterii era repudiata falsitatea,ipocrizia,elitismul,coruptia ,incompetenta,performantele slabe ale comunistilor.Numerosi cetateni din fosta lume comunista doreau colapsul puterii comuniste si considerau ca aveau nevoie de orice lucru pe cat posibil opus comunismului.Se dorea un sistem pluripartidist,intrucat comunismul insemna un stat cu un partid unic.Si daca in comunism economia era centralizata si planificata,se dorea o economie de piata si aflata in cea mai mare parte in proprietate privata.Adoptarea acestor doua concepte de democratie si de economie de piata contura mirajul bunastarii,niveluri mai bune de trai pentru cetatenii din ex-spatiul sovietic. Teoretic,introducerea economiei de piata ar putea intari societatea civila,prin crearea de institutii independente din punct de vedere financiar fata de stat.Practic insa,privatizarea a implicat uneori transferul corupt de active in beneficiul privat,iclusiv in mainile fostei nomenklaturi.Astfel s-a intarit cinismul,iar la locurile de munca au fost incurajate obiceiuri specifice vechii economii de comanda.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful