UNIVERSITATEA DE VEST VASILE GOLDIS FACULTATEA DE MEDICINĂ, FARMACIE ŞI MEDICINĂ DENTARĂ

MICROBIOLOGIE

CAIET DE LUCRĂRI PRACTICE

PROF.DR. SAŞCĂ CONSTANTIN

ASIST.UNIV. Dr. ŢĂREAN ADRIANA

1

STERILIZAREA

Noţiunea de steril semnifică lipsa totală a oricărei forme de viaţă de pe suprafaţa şi din interiorul obiectelor, a substanţelor lichide şi/ sau solide. Sterilizarea constă deci, în totalitatea mijloacelor ce duc la distrugerea sau îndepărtarea completă a microorgasnismelor (bacterii în rmă vegetativă sau spori, fungi, protozoare, virusuri). Metodele de sterilizare sunt: - prin agenţi fizici: 1. căldura uscată şi căldura umedă; 2. radiaţiile; 3. filtrarea; 4. ultrasunetele - agenţi chimici: 1. oxid de etilen 2. β- propilolactona 3. glutaraldehida 4. formaldehida AGENŢII FIZICI FOLOSIŢI ÎN STERILIZARE I. CĂLDURA Bacteriile în forma lor vegetativă, cât şi sporii bacterieni şi virusurile sunt distruse prin căldură, prin carbonizarea şi coagularea proteinelor.Durata sterilizării depinde de temperatură, presiune, umiditatea mediului în care are loc sterilizarea, precum şi de performanţa aparatului utilizat. Sterilizarea prin căldură uscată. 1. Flambarea constă în trecerea obiectelor direct prin flacără; este o metodă de sterilizare specifică laboratorului de microbiologie, utilizată pentru: - ansa de platină ( bacteriologică), care se încălzeşte până la incandescenţă, când se atinge 0 temperatura de 3200 C; operaţiunea se efectuează înainte şi după orice manoperă efectuată cu ansa; manevra trebuie efectuată cu grijă, deoarece materialul infecţios încărcat pe ansa bacteriologică, sub influenţa căldurii poate să fiarbă şi să împrăştie particole în mediu, periclitând atât personalul din laborator cât şi mediile de cultură care se pot astfel contamina. Acest risc se poate reduce foarte mult, dacă flambarea se realizează în interiorul unui cilindru metalic încălzit electric. - gâtul baloanelor şi eprubetelor înainte de deschidere şi după închidere; - suprafaţa externă a capetelor pipetelor Pasteur; - fiolele cu produse liofilizate, după deschidere şi înainte de solvirea conţinutului; Stropirea cu alcool şi aprinderea unor instrumente de mică chirurgie, ace de seringă, etc. este o metodă incorectă, care nu se recomandă nici în situaţii de urgenţă. 0 2. Sterilizarea prin căldură uscată în cuptorul Poupinel se realizează la 18o C şi durează o oră. Prin acest procedeu se sterilizează: sticlăria de laborator, instrumente chirurgicale metalice, seringi de tip Luer, instrumente stomatologice cum sunt: oglinzi stomatologice, sonde, pense, excavatoare, ace (de nerv, Kerr, Hedstrom, Lentullo), matricea şi portmatricea, pietre de şlefuit, freze dentare, linguri metalice pentru amprentare, apăsătoare de limbă, instrumentarul pentru extracţie, depărtătoare,etc.

2

- înainte de a fi introduse în cuptorul Poupinel, întreg instrumentarul se spală cu apă şi detergenţi, se clăteşte bine, se usucă şi se ambalează; sticlăria de laborator va fi împachetată în hârtie albă, individual sau grupată.Eprubetele, baloanele, cilindrii se astupă cu dopuri şi se acoperă cu capişoane de hârtie legată cu sfoară;înainte de ambalare, pipetele se astupă cu dopuri de vată la partea unde se aspiră, pentru a preveni atât aspirarea produsului cât şi contaminarea acestuia cu flora bucală a persoanei care lucrează.Instrumentarul stomatologic se sterilizează în cutii metalice speciale, închise. - nu se sterilizează la Poupinel: seringi cu armătură metalică, filtre bacteriologice, obiecte din cauciuc, piele, blană şi materiale plastice. Controlul sterilizării: hârtia de ambalaj iniţial albă, trebuie să fie îngălbenită la sfârşitul 0 sterilizării. Dacă a rămas albă, înseamnă că nu s-a atins temperatura de 180 C, iar dacă este carbonizată se va rupe în timpul manipulării obiectelor care au fost ambalate, compromiţând asfel sterilizarea.Un alt test constă în introducerea în cuptor a unor zaharuri cu punct de 0 caramelizare cunoscut, în jur de 180 C. 3. Incinerarea este utilizată pentru sterilizarea materialului infecţios din laborator, înainte de aruncare, de exemplu tampoane de vată, bureţi, produse patologice, cuştile animalelor de laborator infectate. Sterilizarea prin căldură umedă. 0 1. Fierberea în apă la 100 C, timp de 30 de minute,distruge formele vegetative ale bacteriilor şi virusurile, dar nu şi sporii, care ar necesita un timp mai îndelungat, de 4-5 ore. - prin fierbere se pot steriliza: lenjeria şi vesela bolnavilor, şi profilactic, în epidemii, se fierb apa, fructele, legumele, laptele. Deoarece prin fierbere sporii nu sunt distruşi, această metodă este improprie şi nu se recomandă pentru sterilizarea instrumentarului chirurgical şi/ sau stomatologic. 0 2. Autoclavarea utilizează vapori de apă sub presiune, la 120 C, timp de 30 de minute, şi este considerată metoda cea mai practică de sterilizare prin căldură umedă. Autoclavul este un cazan metalic, cilindric, cu pereţi dubli, rezistenţi la presiune ridicată, prevăzut cu un sistem de închidere care asigură etanşeitatea, manometru, robinet de eliminare a aerului şi o supapă de siguranţă care se deschide când presiunea din aparat depăşeşte valorile de siguranţă. În interior, autoclavul prezintă un suport pentru obiectele de sterilizat şi un tub de nivel care indică nivelul apei. La autoclav se pot steriliza: întregul instrumentar metalic chirurgical şi stomatologic, medii de cultură, seringi de sticlă cu armătură metalică, obiecte din cauciuc (sonde), materialul infecţios provenit de la bolnavi şi produsele patologice ale acestora, recoltate pentru analize de laborator, casolete de vată, pansamente, halatele personalului. - nu se sterilizează : medii de cultură albuminoase şi zaharoase, obiecte din plastic, piele, blană. Controlul sterilizării: - teste chimice bazate pe utilizarea unor substanţe chimice cu punct de fuziune cunoscut, care se înfiolează împreună cu un colorant şi se introduc în autoclav odată cu materialul de sterilizat. - teste bacteriologice: se introduc în eprubete închise cu dop, fire de bumbac sau mătase înmuiate într-o cultură sporulată (b. subtilis) şi se sterilizează în autoclav. După sterilizare, se însămânţează în bulion şi se urmăreşte dacă bulionul rămâne steril. 1. Pasteurizarea este o metodă de sterilizare imperfectă, deoarece nu distruge decât formele vegetative ale bacteriilor, are însă avantajul păstrării vitaminelor în produsele alimentare. Este folosită pentru lichide cum sunt laptele, berea, vinul, sucurile de fructe, şi se 0 realizează la diferite temperaturi, sub 100 C, cu durata variabilă. În funcţie de aceşti doi factori (temperatura şi durata), deosebim următoarele tipuri de pasteurizare:

3

joasă la 60 - 65 C, o oră; 0 0 medie la 70 - 75 C, 20 de minute; 00 înaltă la 85 90 C, cîteva secunde; Ultrapasteurizarea constă în injectarea de vapori supraîncălziţi direct în lichidul de 0 sterilizat, menţinut sub presiune şi supus unei curgeri turbulente la 150 C , câteva secunde. 2. Tyndalizarea constă în încălzirea repetată, timp de 3 zile, câte 1-2 ore, la 0 0 temperatura de 56 - 90 C, a unor medii albuminoase sau vaccinuri, care nu suportă alt tratament termic pentru sterilizare. Sterilizarea prin radiaţii. 1. Radiaţiile ultraviolete (neionizante) sunt emise de lămpi bactericide cu lungimea de undă de 3537A.Prin această metodă sunt distruse bacteriile, virusurile, ciupercile în câteva minute şi sporii bacterieni în câteva ore.Aceste radiaţii sterilizează aerul şi suprafeţele netede şi curate; - sunt utilizate pentru sterilizarea aerului în laboratoare de microbiologie, în institute de cercetare , boxe pentru nou-născuţi, săli chirurgicale. 2. Radiaţiile ionizante gamma şi razele X au avantajul penetrării, fiind astfel utilizabile pentru sterilizarea unor produse preambalate. Radiaţiile gamma sunt emise spontan de Co radioactiv şi sunt mai puţin costisitoare decât razele X; realizează o sterilizare completă, fără a altera materialul de sterilizat. Sunt larg folosite pentru sterilizarea produselor alimentare preambalate şi a unor echipamente medicale. Sterilizarea prin filtrare. Filtrarea constă în trecerea lichidului de sterilizat printr-o substanţă poroasă care reţine bacteriile, când porii sunt de ordinul micronilor, sau chiar şi virusurile, în cazul membranelor de colodiu, de unică folosinţă, cu pori de ordinul 0,01µm. Filtrarea sterilizantă se foloseşte pentru lichide alterabile sub acţiunea căldurii.După natura substanţei poroase, filtrele pot fi: - filtre Seitz din azbest şi fibre de celuloză cu pori de diferite dimensiuni; filtrarea se poate efectua cu presiune pozitivă sau cu presiune negativă, prin racordare la o pompă de vid, şi sunt cele mai utilizate filtre în laboratorul de microbiologie. - filtre de sticlă Jena; - filtre de porţelan Chamberland- Pasteur, rar folosite astăzi. STERILIZAREA CHIMICĂ Sterilizarea prin agenţi chimici este deosebit de utilă pentru echipamente medicale sensibile la căldură, cum ar fi seturile pentru transfuzii de sânge, seringi de plastic, instrumentele pentru cateterizări; se foloseşte de asemenea pentru sterilizarea încăperilor aseptice. 0 Oxidul de etilen lichid la temperaturi sub 10,8 C, devine gazos la temperaturi peste această valoare, şi este foarte inflamabil, chiar şi la concentraţii mici;din acest motiv, se utilizează în amestecuri cu CO2 sau Freon, care sunt gaze neinflamabile. În aceste combinaţii puterea bactericidă a oxidului de etilen este păstrată, fiind omorâte atât formele vegetative cât şi endosporii. Utilizarea efectivă a oxidului de etilen necesită controlul precis al concentraţiei, temperaturii şi umidităţii aerului; în prezent există autoclave moderne care oferă condiţiile optime pentru utilizarea acestui gaz pentru sterilizarea de rutină a echipamentelor medicale şi de laborator; având putere de penetrare foarte bună, se poate aplica la materiale preambalate.Se mai utilizează şi în programele spaţiale, pentru sterilizarea unor componente a navelor spaţiale. III. II.

-

0

0

4

β- propiolactona este bactericidă, sporicidă, fungicidă şi viricidă, dar nu are puterea de penetrare a oxidului de etilen, deşi este activă în concentraţii mult mai mici. Are o arie de utilizare restrânsă din cauza proprietăţii cancerigene şi a penetrabilităţii reduse. Glutaraldehida în soluţie apoasă 2% omoară bacteriile, sporii fungii şi virusurile şi este utilizată pentru sterilizarea echipamentelor urologice, instrumentelor cu lentile, etc. Formaldehida este la temperatura camerei un gaz puternic iritant şi toxic, care polimerizează şi trece în paraformaldehidă solidă. Prin încălzire aceasta trece din nou în starea gazoasă de formaldehidă. În starea gazoasă, formaldehida este folosită pentru sterilizarea unor încăperi închise, are însă o putere de penetrare limitată.

AGENŢII CHIMICI ANTIMICROBIENI. DEZINFECTANTE ŞI ANTISEPTICE Dezinfectantele sunt substanţe chimice capabile să omoare formele vegetative ale bacteriilor patogene, dar nu şi sporii; se utilizează uneori termenul germicid, aproape sinonim cu dezinfectantul, cu deosebirea că se referă atât la microorganismele patogene cât şi la cele nepatogene. Antisepticele sunt substanţe chimice care se aplică de obicei pe tegumente şi împiedică multiplicarea bacteriilor, fie prin omorârea acestora, fie inhibând creşterea şi activitatea metabolică a microorganismelor respective. Condiţiile pe care ar trebui să le îndeplinească un agent chimic „ideal”: - activitate antimicrobiană cu spectru larg, la concentraţii cât mai joase: - solubilitate în apă şi / sau alcool; - stabilitate în timp; - să nu fie toxic; - omogenitate; - să nu fie inactivate în contact cu substanţele organice de pe tegumente; - să fie active la temperatura camerei; - penetrabilitate; - să nu fie corozive; - să aibă proprietăţi deodorizante; - preţ de cost scăzut; Bineînţeles, nici un dezinfectant sau antiseptic cunoscut nu posedă toate aceste calităţi, dar din numărul mare care se găsesc astăzi se va alege cel mai potrivit cu scopul în care urmează a fi folosit. Principalele grupe de dezinfectante şi antiseptice: Fenolul şi compuşii înrudiţi este unul din primii agenţi chimici folosiţi, introdus de J. Lister (1827-1912 ) ca antiseptic aplicat preoperator pe tegumente.În prezent sunt utilizaţi mai mult compuşii înrudiţi, mai puţin toxici, cum sunt lizolul ( podele, pereţi, mobilier din spitale, termometre, etc.) şi hexaclorofena, inclusă în săpunuri, şampoane, deodorante. 0 Compuşii de alcool. Acoolul etilic 70-90 este bactericid şi viricid ,dar nu distruge sporii bacterieni; este utilizat în special ca antiseptic tegumentar. Halogenii. Iodul şi compuşii iodaţi, mai ales sub formă de tinctură de iod, sunt antiseptice tegumentare eficiente, cu un spectru antimicrobian foarte larg, la care se adaugă şi acţiunea sporocidă; iodoformul are proprietăţi asemănătoare, în plus nu

5

argint. în aparate tip „chemiclave”. tip casetă.Există în prezent 6 grupe majore de dezinfectanţi recunoscuţi de ADA( American Dental Association). cloramina ) sunt utilizaţi curent pentru dezinfecţia apei potabile. la 190 C. în concentraţii relativ mici. de la 1/5 –1/ 100. cu acţiune bactericidă asupra germenilor Gram. există astăzi autoclave moderne. pentru încăperi. . 0 . cu durată de aplicare între 10 şi 30 de minute.hipocloritul de sodiu. Mijloace specifice de dezinfecţie în stomatologie Instrumentele care urmează a fi sterilizate prin dezinfecţie. cupru) sunt folosite ca antiseptice.(conurile de gutapercă se ţin în soluţia nediluată timp de 1 minut ).pătează şi nu irită pielea. a piscinelor Metalele grele şi compuşii înrudiţi (mercur. zinc.autoclavarea. cu durată de aplicare 10 minute. .considerată cea mai eficientă metodă de sterilizare la un preţ de cost scăzut.pozitiv şi Gramnegativ. Mijloace specifice de sterilizare în stomatologie Se consideră că în stomatologie există patru mijloace de bază eficiente în sterilizare: . Cei mai folosiţi sunt compuşii de amoniu cuaternar. timp de 6 minute pentru instrumente neambalate.Curăţirea cu ultrasunete pare a fi de 16 ori mai eficientă decât curăţirea manuală. Detergenţii sub forma săpunurilor şi a detergenţilor anionici şi cationici sunt larg utilizate în dezinfecţie. .căldura uscată .Compuşi sintetici pe bază de fenoli.Vapori chimici. în diferite pudre. unguente profilactic şi în tratamentul unor leziuni tegumentare minore. Recoltarea şi transportul produselor patologice 6 . din grupa detergenţilor cationici. necesită inroducerea într-o baie de ultrasunete înainte de a fi frecate cu periuţa. în diferite diluţii . în diluţie de 1:32.Iodoforii. . . manual. durata de aplicare între 10-30 minute. .Oxidul de etilen. 10 minute. Clorul şi compuşii înrudiţi (hipoclorit.Sprayuri apoase fenolate. . cu durata de aplicare 10 minute. în curent rapid („rapid flow”). pentru frezele şi instrumente de mână din carbon. care realizează sterilizarea în numai 6 minute. timp de 8-10 ore. şi 12 minute pentru instrumentarul împachetat.Glutaraldehida sau glutaraldehidă în combinaţie cu alţi compuşi. au şi acţiune reziduală. principiul activ este iodul 1%.alcool.Sprayuri cu fenol. .

domiciliul sau numărul foii de observaţie şi al salonului de spital. de la punctul de recoltare la laborator. umorile organismului. metodele de conservare şi procedura de transport. deoarece meningococii se autolizează în mediul extern foarte rapid. data şi ora recoltării. sunt: 1. pentru că în timpul nopţii s-a produs o acumulare mai mare de bacterii. etc. . pentru 24 de ore. sângele pentru hemocultură se recoltează în momentul frisonului. instrumentarul de recoltare (ace pentru puncţie. . de exemplu. trebuie cunoscute şi îndeplinite următoarele condiţii: . . iar după 2-3 săptămâni de evoluţie. în primele zile se recoltează sânge. precum şi recipientele în care se recoltează. vor fi sterile. trebuie prelucrat imediat.Trebuie subliniat aici.care este momentul optim din timpul zilei. dacă se poate. prin care se poate evita contaminarea din exterior a produsului patologic respectiv. apa . vârsta. fragmente de organe sau ţesuturi obţinute prin biopsie.care este metoda de recoltare cea mai corectă. seringi. indicaţii asupra unui eventual tratament cu antibiotice administrat înainte de recoltare. iar cel care efectuează manopera de recoltare va respecta regulile de asepsie şi antisepsie specifice fiecărei proceduri.Produsele patologice ( probă de laborator sau prelevat biologic) sunt secreţiile. care va cuprinde următoarele date: . . în febra tifoidă. tampoane faringiene. urina se recoltează dimineaţa. data îmbolnăvirii. felul şi provenienţa produsului.care este cantitatea necesară din fiecare produs. sângele este steril.astfel. corespunzător momentului în care germenii se află în cantitate maximă în produsul respectiv. pentru că acolo vom găsi bacilii tifici în această etapă.când produsele patologice nu pot fi transportate imediat la laborator. sau măcar în plin puseu febril. urina poate fi în general păstrată la frigider. Diagnosticul bacteriologic constă în izolarea şi identificarea bacteriilor din produsele patologice. bacteriemia 7 . materii fecale. Hemocultura reprezintă izolarea în medii de cultură şi identificarea germenilor ce se găsesc în torentul sanguin în timpul bacteriemiilor şi septicemiilor. toate instrumentele utilizate pentru recoltare.cum trebuie ambalat produsul respectiv pentru a feri de contaminare personalul care îl manipulează. sonde. Vom reda în continuare metodele de recoltare pentru principalele produse patologice: Recoltarea sângelui pentru examenul bacteriologic. sau într-o septicemie. iar corectitudinea lui depinde esenţial de respectarea riguroasă a unor reguli privind modul de recoltare al produselor patologice. excreţiile. la + 4°C.timpul optim în care trebuie să ajungă la laborator pentru a fi prelucrat. . în care se pot găsi microorganismele ce determină îmbolnăviri.În acest sens.care este produsul patologic ce urmează a fi recoltat. acesta variază de la produs la produs. precum şi în funcţie de bacteria ce urmează a fi izolată. diagnosticul prezumptiv. în care ar putea fi găsite microorganismele patogene în faza respectivă a bolii. precum şi recipientele în care se păstrează şi se transportă produsele patologice vor fi sterile. .indiferent de felul produsului patologic. Orice produs patologic va fi obligatoriu însoţit de un buletin de analiză. Principalele indicaţii pentru efectuarea unei hemoculturi.numele şi prenumele pacientului. că în condiţii normale. în timp ce lichidul cefalorahidian LCR recoltat într-o meningită.). trebuie cunoscute procedeele de conservare ale acestora. de exemplu. ducând la un rezultat fals negativ. alimentele. .

menţionându-se numele şi prenumele bolnavului. infecţii tisulare rapid progresive. 5. în momentul puncţiei. Pentru corectitudinea acestui examen bacteriologic. Recoltarea sângelui pentru examene serologice. În cazul unor culturi pozitive. în trei balonaşe cu mediu de cultură.Citirile se pot face şi automatizat. pentru ca stratul de izolare de la suprafaţa mediului să rămână intact.momentul recoltării trebuie să fie în plin puseu febril. imunodepresive. antimetabolice. acul se flambează. În laborator. plăgi postoperatorii septice. şi orice alte informaţii pe care le solicită laboratorul. numărul probei ( care corespunde cu cel înscris în registrul de analize medicale). se poate da un rezultat provizoriu negativ. se pot introduce în mediile de cultură unele substanţe cu efect inhibitor asupra antibioticelor respective. . . .dacă se ştie că pacientul a urmat tratament antibiotic înainte de recoltare. de aceea manipularea lor se face cu maximum de atenţie.toate recipientele se etichetează. mediile de cultură însămânţate se introduc la termostat . în absenţa creşterii microbiene. după care.zona puncţiei venoase se izolează cu câmpuri sterile. se usucă şi apoi se mai şterg o dată cu alcool 70%. subculturile şi frotiurile colorate Gram sunt negative. uzual.aseptizarea tegumentului unde urmează a se efectua puncţia venoasă se face după spălarea cu apă şi săpun. şi este mai convenabil 2. infecţie urinară. şi se fac citiri zilnice.În cazul în care după 3 zile. continuându-se incubarea şi citirile pentru încă 7-14 zile. se folosesc seringi de 20ml. sau în timpul frisonului. însămânţarea se va face imediat la patul bolnavului. care sunt foarte sensibile şi decelează creşterea microbiană mult mai repede.Înainte de a fi introdus în mediul de cultură. de obicei recoltându-se în jur de 5-8 ml sânge. se anunţă medicul clinician imediat. prin aparate de tip Bactec. aflate sub tratament cu: antibiotice. şi nu va atinge pereţii interiori ai recipientelor. 7. în ceea ce priveşte tehnica de recoltare: . la 370.Gâtul balonaşelor se curăţă în prealabil cu tinctură de iod. pentru a se putea începe tratamentul specific cât mai precoce. balonaşul cu mediu pentru anaerobi nu se va agita. se poate da un rezultat final negativ. unul pentru anaerobi şi unul pentru aerobii care se incubează în atmosferă de CO2. toate culturile.după recoltare.unul din balonaşe conţine mediu pentru aerobi. şi este indicată folosirea mănuşilor de cauciuc sterile. putând scurta durata tehnicii foarte mult. 3. persoane tarate. Ca măsură generală de protecţie. desfăcute din ambalajul steril la patul bolnavului.seringa şi acul pentru puncţia venoasă vor fi sterilizate prin autoclavare sau vor fi de unică folosinţă. trebuie respectate următoarele reguli. 6.septicemia şoc postoperator fără cauză aparentă şoc postoperator după manopere pe tractul genito-urinar stări febrile de cauză necunoscută. corticosteroizi. 4. cu durata prelungită mai multe zile febră şi frisoane la pacienţi cu: arsuri infectate. sau alimentaţi parenteral. 8 . diagnosticul direct bacteriologic este dificil. data. . ora. pacienţi cateterizaţi.În unele afecţiuni sau în unele stadii evolutive ale unor boli. vârsta. cu un antiseptic de tipul tincturii de iod sau Betadina (povidoneiodine). raportul optim sânge/ mediu de cultură este de aproximativ 1/50 – 1/100. deoarece acesta corespunde multiplicării maxime a bacteriilor. . toate probele se consideră ca fiind potenţial infecţioase. . Rezultate fals pozitive se pot obţine în special datorită contaminării cu germenii tegumentari.

pacientul nu va mânca.Se utilizează tampoane faringiene sterile. Recoltarea exudatului faringian este indicată în următoarele situaţii: . se pot folosi şi recoltoare speciale asemănătoare unor eprubete cu capac care le închide ermetic şi care conţin mediul de transport în care se descarcă tamponul faringian cu care s-a efectuat recoltarea. .infecţia se produce de obicei pe cale ascendentă. introduse în recipiente speciale ( eprubete sterile) care conţin ser fiziologic sau un mediu special de transport. secreţiile nazale şi exudatul rinofaringian. amigdalele. uretră). la + 4oC. rezultatul este dubios şi se repetă proba. toate vârstele. Staphilococcus aureus. urina fiind un mediu de cultură excelent pentru majoritatea bacteriilor care populează şi infectează tractul urinar. de la uretră. o condiţie favorizantă în plus. pentru că urmele de apă de pe pereţii seringii ar putea produce hemoliză . exudatul faringian. Recoltarea produselor patologice din tractul respirator.Asocierea la bacteriurie a piuriei ( prezenţa puroiului în urină) pledează puternic pentru o infecţie urinară. ceea ce numim în mod curent diagnostic serologic sau indirect. sau care prezintă aspecte patologice 9 . cu capul uşor înclinat spre spate. . glomerulonefrită acută (complicaţii poststreptococice). reumatism articular acut. Indicaţiile cele mai frecvente sunt în cazul infecţiilor aparatului urinar ( rinichi. vezică urinară.infecţiile urinare sunt una dintre cele mai comune infecţii bacteriene.dar aceste metode sunt rezervate situaţiilor când micţiunile spontane nu sunt posibile. Se recoltează prima urină de dimineaţă. Neisseria meningitidis. Corynebacterium diphteriae.Organele genitale externe se spală cu apă şi săpun şi se clătesc cu ser fiziologic. . 1-2 ore. într-un recipient steril. amigdalite . . după care primul jet de urină se aruncă şi se recoltează jetul mijlociu. pentru transmiterea ascendentă a infecţiei. prin număr de germeni pe ml de urină.să se cerceteze anticorpii specifici din serul bolnavilor. Tehnică Recoltarea se face dimineaţa.frecvenţa mai mare la femei a infecţiilor acute se explică prin lungimea mai mică a uretrei. .Urina se poate obţine şi prin sondaj vezical sau prin aspiraţie suprapubiană (direct din vezică). sau micotică ( Candida albicans ). până la forme grave. deoarece în aceasta se concentrează un număr mai mare de germeni. cu manifestări variate. şi toate zonele inflamate. . după care se decantează serul. fără toaleta prealabilă a cavităţii bucale. peste 100 000 germeni/ ml indică infecţie urinară. Pentru diagnosticul infecţiilor respiratorii sunt utile: sputa.Urocultura se exprimă cantitativ. afectând.Se consideră că un număr sub 10 000 germeni / ml nu au semnificaţie patologică. Recoltarea urinii pentru urocultură.detectarea purtătorilor de Streptococcus pyogenes. de la forme asimptomatice.Pe buletinul de analiză care însoţeşte proba se va specifica dacă pacientul a primit tratament antibiotic sau soluţii diuretice înainte de recoltare ( ar putea da rezultate fals negative prin diluarea mare a urinii). 24 de ore.stabilirea originii focarului de infecţie în scarlatină.Interpretarea rezultatelor.Pacientul va deschide gura larg. între 10 000-100 000 germeni/ ml. Pentru aceasta se recoltează sânge integral cu o seringă sterilă care înainte de recoltare se clăteşte cu ser fiziologic steril.angine. sistemice. uretere.Sângele se lasă pe masa de lucru la temperatura camerei.Tehnica recoltării. faringite . bea sau fuma înainte de recoltare.Trebuie subliniat că orice manevră de sondaj vezical creşte riscul contaminării căilor urinare pe cale ascendentă. cu o frecvenţă ceva mai mare la femei. . posibil de etiologie bacteriană(cel mai frecvent implicat Streptococcus pyogenes ). Prelucrarea probelor se face imediat sau urina se poate păstra la frigider. bacteriile provenind din contaminare externă în timpul recoltării. şi cu ajutorul tamponului faringian se şterg pereţii posteriori ai faringelui.

Materiile fecale reprezintă produsul patologic cu cea mai mare încărcătură de bacterii.Din aceste recipiente se trece o cantitate mică. pentru stabilirea originii unor epidemii. Staphilococcus. limbii şi buzelor. Recoltarea materiilor fecale pentru coprocultură. Pacientul va tuşi şi va expectora într-un recipient steril. cu Mycoplasma.La bolnavii cu tuse uscată. Tehnica utilizează aceleaşi tampoane ca pentru exudatul faringian.În cazul coproculturilor pozitive. Recoltarea secreţiilor nazo-faringiene se face corect utilizând sonde nazale flexibile care prezintă o extremitate înfăşurată într-un tampon de vată. false membrane. de aceea în prezenţa semnelor clinice de infecţie bacteriană se recoltează trei coproculturi. dar de dimensiuni mai mici. Prezenţa Candidei albicans. prevăzute cu un capac cu linguriţă).Este bine ca examinarea lor să se 10 . sau micotică . şi constă în ştergerea secreţiilor din fosele nazale. Escherichia coli enteropatogen ( la nou-născuţi) şi stafilococi în cultură pură. etc). Recoltarea sputei. în cantitate mare. Enterococcus. Se recoltează scaunul emis spontan.în tuse convulsivă pentru izolarea agentului etiologic Bordetella pertussis . Indicaţiile metodei sunt: . din profunzimea arborelui bronşic. Campylobacter. modificarea florei intestinale normale sub acţiunea antibioticelor determină frecvent transformarea unor microorganisme saprofite în patogene.a obrajilor. specii de Salmonella. dacă primele două au fost negative.De regulă. în scaunul persoanelor aparent sănătoase se pot găsi următoarele microorganisme: Candida albicans. virusuri. Indicaţii : . dializaţi. pacienţi propuşi pentru transplante. cantitatea necesară fiind în general de 1-3 ml. în coprorecoltoare speciale (recipiente de formă cilindrică. incluzând toate fragmentele cu aspect patologic: urme de sânge. neproductivă. . se poate stimula secreţia arborelui bronşic prin aerosoli cu soluţii hipertonice încălzite.izolarea de pneumococi. mucus.bronşită cronică . evitând atingerea luetei (declanşează reflexul de vomă). etc. sputa nu se poate păstra la frigider. atât contacţii direcţi cât şi bolnavul convalescent vor trebui să aibă trei coproculturi negative.pneumonii bacteriene.tuberculoză pulmonară . Pseudomonas aeruginosa.De rutină. Clostridia. Shigella.detectarea purtătorilor de Neisseria meningitidis. este considerată patologică. precum şi în cadrul anchetelor epidemiologice. precum şi contaminarea tamponului cu salivă. Este indicată prelucrarea imediată a probei. meningococi sau Haemophilus influenzae. de etiologie virală.(secreţii. coprocultura se efectuează pentru depistarea următorilor agenţi patogeni: Salmonella. unele specii de Proteus. iritativă. Escherichia coli. când este necesară o cantitate mai mare. de prevenire a răspândirii infecţiei. aceasta se poate păstra la frigider.Dacă proba nu va fi prelucrată în ora următoare. ulceraţii. implicată în etiologia unor meningite. cu excepţia suspiciunii de tuberculoză. şi nu trebuie confundată cu saliva sau cu secreţiile rinofaringiene. fungi. puroi. după tratamente cu antibiotice. o coprocultură negativă nu infirmă diagnosticul de infecţie bacteriană.bronşiectazie( dilatarea patologică a bronhiilor) Tehnică. fără urme de urină. Recoltarea secreţiilor nazale este indicată în leucemii acute. în scop profilactic. urmat de descărcarea pe mediile de transport. în recipiente sterile. şi care se introduc printr-o narină în nazofaringe.În mod normal. Este important de înţeles şi explicat pacienţilor că sputa reprezintă produsul provenit prin expectoraţie. atât sub aspectul numărului cât şi a varietăţii lor.Se trimite la laborator şi se prelucrează imediat. Tehnică.

epidermidis). tampoanele se umezesc în soluţie salină sterilă.secreţii provenite din plăgi din vecinătatea unor membrane mucoase. de unde pot invada cu uşurinţă întreg organismul. puroiul are aspect granulos. micotice.dacă nu este posibil. se pot conserva în soluţii saline glicerolate. trichomoniazice). apoi cu ansa se prelevă secreţia de la nivelul meatului uretral. La bărbat se face toaleta organelor genitale externe cu ser fiziologic steril.puroiul provenind din plăgi profunde sau abcese. Tehnică. Trebuie acordată o atenţie deosebită speciilor anaerobe. 11 . Nocardia. virale. . . după dezinfecţia prealabilă a tegumentelor cu tinctură de iod . bacteriene. Staphylococcus (mai ales S. Escherichia coli şi alte enterobacteriaceae.puroiul de etiologie streptococică are un aspect seros.lichidul ascitic. Mycobacterium.efectueze în câteva ore de la recoltare.lichidul drenat din plăgi postoperatorii. înainte de urinare. Tehnică. poate furniza uneori informaţii importante: . este subţire.prezenţa bacilului pioceanic (Pseudomonas aeruginosa) dă o culoare verzui. în special când sunt însoţite de un miros fetid. căile urinare. septicemii. . . . Pseudomonas.Următoarele produse patologice conţin cel mai frecvent agenţi patogeni cu semnificaţie clinică deosebită: . Indicaţia cea mai frecventă este în diagnosticul uretritelor specifice (uretrita gonococică. Recoltarea secreţiilor uretrale.Incubarea se face obligatoriu în condiţii de aerobioză şi anaerobioză. produsă de Neisseria gonorrhoeae). şi a celor nespecifice ( chlamidiazică. . . tubul digestiv. pe cât posibil. Recoltarea în cazul unor colecţii deschise se face prin ştergere cu ajutorul unor tampoane sterile care se introduc apoi în recipiente care se închid ermetic.Recoltarea se face dimineaţa.albăstruie.ţesuturile necrozate din gangrena gazoasă. Bacteroides. a căror prezenţă este constantă în căile respiratorii superioare. maifrecvent speciile faecalis şi pyogenes. Streptococcus.Dacă plaga este uscată. În plăgi se pot găsi specii ale următoarelor microorganisme. Examenul macroscopic al puroiului sau exudatelor recoltate. adeseori cu sfârşit letal. sulfuros.puroiul stafilococic este gelatinos. Clostridium perfringens sau alte specii. se procedează în aşa fel încât contactul cu oxigenul să fie cât mai redus (pentru a favoriza dezvoltarea anaerobilor). patogenitatea lor fiind dependentă de numărul lor: Actinomyces. în cazul colecţiilor închise.în actinomicoză. recoltarea se face prin puncţionare şi aspirare cu un ac gros. determinând infecţii grave. Recoltarea secreţiilor şi a puroiului din plăgi infectate.

naturale (cartoful. . medii uzuale : bulionul şi geloza b.să asigure condiţii de aerobioză sau anaerobioză . etc. azot.2 – 7. Clasificarea mediilor de cultură Mediile de cultură se pot clasifica după mai multe criterii : 1.să fie clare. . cum sunt bacteriile cu habitat obligatoriu intracelular (rickettsi. ouă embrionate precum şi pe animale de experienţă.să asigure substanţe nutritive necesare creşterii şi reproducerii celulei bacteriene (apă. pentru a putea permite observarea oricărei modificări apărute. în vederea izolării şi identificării lor. sintetice – mediu Sauton. După scop şi compoziţie : a.geloză+ser+ascită sau sậnge c. sậnge sau ascită . acelulare.medii de diagnostic : sunt bazate pe fermentarea unor hidraţi de 12 . artificiale. După provenienţă : a.mediul Dorset (cu ou) . . sậnge sau ascită .bulionul cu adaos de ser.mediul Loffler (ser coagulat) .să aibă un Ph corespunzător dezvoltării bacteriilor în general 7. pe culturi de cellule.geloză cu adaos de ser.simple – bulionul .agarul . 2. laptele) b. Aceste condiţii sunt: .să fie sterile şi menţinute în recipiente sterile. medii speciale sau complexe . pentru a asigura studiul caracterelor culturale.8 şi a vibrionului holeric ph=9 . minerale). chlamydii) şi virusurile. factori de creştere. sursă de carbon. vitamine.MEDIILE DE CULTURĂ Majoritatea bacteriilor şi ciupercilor pot fi cultivate în laborator pe medii inerte. iar restul microorganismelor. Mediile de cultură asigură condiţiile necesare dezvoltării şi multiplicării bacteriilor.4 cu excepţia brucelelor 6.medii albuminoase : . care să împiedice contaminarea înainte şi după însămậnţare .complexe – bulion+ser+ascită sau sậnge .

În acest interval se realizează autoliza ţesuturilor şi solubilizarea produselor de autoliză în apă.ce favorizează în mod selectiv dezvoltarea anumitor specii bacteriene din produsul patologic cu floră asociată (mediul Muller – Kauffmman). apoi se filtrează prin tifon dublu sau hârtie de filtru. etc) semisolide (geloza 0. pentru a accentua dizolvarea substanţelor solubile şi a coagula albuminele nehidrolizate. 3 După starea fizică: a. medii lichide (bulionul.medii de imbogăţire . iar la 1 kg se adaugă 2000 ml apă de la robinet. c. Se lasă la macerat la rece 24h. Istrati-Meitert. de exemplu mediul Wilson Blair pentru Salmonele conţine ca factor selectiv verdele briliant.Gengu pentru bacilul tusei convulsive. Decoctul de carne se prepară din carne slabă de vită sau de cal care se curăţă de oase. factorul de diagnostic fiind producerea de H2S. care vor vira culoarea unui indicator de ph. apa peptonată) b.carbon. aponevroze grăsime. Reacţia indicatoare este formarea sulfitului de bismut negru cu luciu metalic.5%) 4. tendoane. medii aerobe b.Nu este singura metodă utilizată. mediul Tinsdale pentru bacilul difteric. Prepararea mediilor uzuale Mediile uzuale sau simple sunt medii artificiale pe care se dezvoltă cea mai mare parte a germenilor patogeni. medii solide (geloza. Se fierbe apoi 30' . Decoctul de carne astfel obţinut se repartizează în baloane închise cu dopuri de vată şi se sterilizează la autoclav. medii anaerobe (mediul Tarozzi şi geloza Veillon). Prin medii uzuale înţelegem bulionul şi geloza. Tinsdal). . .sunt acele medii pe care se cultivă numai anumite bacterii ca de ex: Lövenstein Jensen pentru bacilul Koch. mediul Bordet. Bulionul este un decoct de carne la care se adaugă peptonă şi clorură de sodiu. uşor de recunoscut pe baza unor caractere metabolice (mediul Wilson-Blair. 13 . se toacă la maşină. După conţinutul în oxigen molecular: a.medii speciale. .medii selective: sunt medii complexe ce conţin elemente care împiedică dezvoltarea unor germeni permiţând selectarea altora.

5. zaharuri. După răcire produce gelifierea mediului în concentraţie de 0. Se sterlizează din nou la autoclav. ascită. Prepararea peptonelor tehnic vorbind constituie patente de firmă. I. şi netoxic pentru microorganisme. fără gust. sunt produse de firme specializate. 14 .. Geloza simplă se prepară din bulion la care se adaugă agar-agar. După purificare este inodor. Sanofi în Franţa. Cel mai utilizat mediu de cultură îmbogăţit este geloza sânge 10% care se prepară prin adăugarea a 10 ml sânge la agarul topit şi răcit la 45°C. precum şi reactivii suplimentari care se adaugă. Unipath (Anglia). Cantacuzino. etc.1%.Preparaea bulionului propriu-zis : la 1000 ml zeamă de carne se adaugă 5 g NaCl şi 10 g peptonă. Pe acest mediu se observă dacă bacteriile au sau nu activitate hemolitică. Se fierbe în continuare până la solubilizarea completă apoi se face corecţia ph-ului. Cultivarea bacteriilor pe medii solide a constituit un pas hotărâtor în dezvoltarea microbiologiei în general şi a diagnosticului bacteriologic în special. ser. Prin conţinutul de peptide şi aminoacizi constituie o sursă de azot pentru bacteriile cultivabile. pure “bacteriene. dar solubil în apă la temperatura de fierbere. Biomerieux . Mediile îmbogaţite sunt medii care au un aport nutritiv îmbogăţit prin adăugarea de sânge. La noi în ţară mediile sunt preparate de institutul Dr. Din puct de vedere chimic este un polimer al unui ester sulfuric al galactozei. Agar-agarul este un gel extras dintr-o algă marină roşie. Este insolubil în apă rece. La noi în ţară se foloseşte sângele de oaie. Agarul nu are valoare nutritivă. incolor. Marele avantaj constă în faptul ca microbii nu se dezvoltă în amestec ci în colonii izolate. În prezent mediile de cultură de bază. Peptonele menţionate sunt amestecuri de substanţe care se obţin prin hidroliza enzimatică sau acidă a proteinelor de origine animală. iar pe plan internaţional. putând rezulta în final culturi . existând o adevărată industrie producătoare de medii. Merk (Germania). amintim : DIFCO (SUA).

evidenţierea directă prin microscopie .macroscopic .microscopic . .evidenţierea antigenelor microbiene prin reacţii imunoenzimatice.procedeul cel mai corect de recoltare . Dacă recoltarea nu este corectă nici o tehnică de laborator nu va putea îndepărta această eroare. 2. ETAPELE IDENTIFICĂRII BACTERIILOR : 1.nativ . secreţia cervicală.depistarea purtătorilor sănătoşi de germeni patogeni.procedeele de conservare (se studiază recoltarea produselor patologice : secreţia nazală. sputa.cum trebuie ambalat acel produs pentru a-l feri de contaminare . De aceea trebuie să se cunoască : .momentul optim de recoltare . reacţii de precipitare . Metodele de laborator pentru diagnosticul infecţiilor sunt directe şi indirecte. . Metode indirecte urmăresc răspunsul immmmun umoral şi celular la antigenele microbului (dg serologic şi imunologic). imunofluorescenţă. faringiană. .dacă proba este sterilă sau conţine floră normală . puroiul. secreţia vaginală. .etiologia unei infecţii . materiile fecale. . .frotiu (din cultură sau din produs patologic) 15 . urina. Examenul direct: . LCR).IZOLAREA ŞI IDENTIFICAREA BACTERIILOR DIN PRODUSELE PATOLOGICE Microbiologia clinică are rolul de a preciza: .stabilirea chimioterapicului cel mai performant . Metodele directe constituie de fapt diagnosticul bacteriologic sau virusologic şi constau în : . secreţia uretrală. sângele.tehnici de izolare şi identificare a microbului infectat.cantitatea necesară pentru fiecare probă .care este produsul patologic în care se pot găsi bacteriile . Recoltarea şi transportul. Recoltarea este unul din punctele de întâlnire dintre laboratorul de microbiologie şi clinică.

etalarea pe lamă . În produse patologice ca : Sputa se va urmări aspectul acesteia – o spută ruginie îndreptând atenţia spre o infecţie pneumococică . Însămânţarea pe medii de cultură 4.actinomicoză cazeos . Examenul macroscopic este foarte important atât pentru diagnosticul în sine cât şi pentru alegerea mediului de cultură cel mai corespunzător izolării bacteriilor. în lanţ.dispoziţia lor (în ciorchine. Antibiograma. spirili) . flacără. lame de sticlă curate şi degresate.dacă există o singură specie sau mai multe .piocianic gronjos .rahidian purulent atrage atenţia spre etilogie meningococică sau cu alţi germeni piogeni.relaţia lor cu celelalte celule existente pe frotiu (intra. microscop. Examenul microscopic direct sau prin frotiuri colorate A efectua un frotiu înseamnă a etala pe o lamă de sticlă o porţiune mică în strat subţire din produsul patologic sau dintr-o cultură bacteriană. bacili. Timpii efectuării unui frotiu : .sau extracelular) . pe când un lichid clar spre TBC sau etiologie virotică. coloranţi. Mirosul fetid îndreaptă atenţia spre cercetarea germenilor anaerobi. fecale lichide cu grunji riziformi spre holeră. una verzuie spre b. Tehnica efectuării unui frotiu : Materiale necesare : PP sau cultură bacteriană. Identificarea culturilor 5. pipete Pasteur sau anse bacteriologice.uscarea . în diplo) .streptococ verde . o spută numulară spre TBC. aspectul cremos spre stafilococ.morfologia bacteriilor (coci.piocianic. Puroiul – puroiul cremos – stafilococ seros . oleu de cedru.colorarea Studiul frotiului nu furnizează date în legătură cu : .TBC Urina – prezenţa de filamente atrage atenţia spre o infecţie gonococică.fixarea . 16 . Lichidul cefalo. Materiile fecale cu mucus şi sânge.dacă produsul este paucibacilar sau bogat în bacterii. îndreaptă investigaţiile spre dizenteria bacteriană.3.

se spală cu lugol şi se acoperă cu lugol 2 minute .În cazul PP lichide se trece de câteva ori prin flacără vârful unei pipete Pasteur se deschide flaconul cu PP se flambează gura acetuia. Se depune o picătură din PP pe mijlocul unei lame de sticlă şi se întinde cu vârful pipetei. şi să înlesnească absorbţia colorantului. Coloraţia simplă cu albastru de metilen. La examenul microscopic fondul preparatului apare colorat în albastru deschis. Colorarea frotiurilor: Coloraţiile pot fi simple când se utilizează un singur colorant. pe suprafaţa acestora.se acoperă lama cu sol de fuxină fenicată diluată 1 /10 . De aceea se folosesc coloranţi bazici din grupa anilinei. se usucă şi se examinează la microscop. Din culturile de mediu solid se fac frotiurile depunându-se în prealabil pe lamă o picătură de ser fiziologic steril în care se va emulsiona o cantitate mică de cultură luată cu ansa. Coloraţia combinată Metoda Gram – se acoperă frotiul fixat cu sol violet de genţiană sau cristal violet – 1 min. Se închide recipientul flambând din nou gura acestuia.se usucă şi se examinează la microscop 17 . Pipeta se depune într-un recipient cu dezinfectant. Colorarea se realizează datorită unor procese fizice şi chimice care depind atât de compoziţia chimică a celulei bacteriene cât şi de structura colorantului. şi se ţine 1-2 minute.se spală cu apă .proteinele din citoplasma celulară măresc afinitatea pentru coloranţi bazici. Fixarea este necesară pentru a face ca produsul să adere de lamă. alcool metilic).se spală cu apă . Nucleo. În acest scop se trece lama de 3-4 ori prin flacără încalzind-o pe faţa opusă frotiului. se va absorbi o cantitate mică în pipetă. Fixarea se poate face şi cu substanţe chimice (sol May Grunwald. Se spală cu apă .se îndepărtează lugolul şi se decolorează câteva secunde cu alcoolacetonă . O fixare prea insistentă degradează germenii. . iar bacteriile în albastru închis. iar frotiul se lasă la uscat. să omoare bacteriile. şi combinate când acţionează doi sau mai mulţi coloranţi. Se acoperă frotiul fixat cu colorantul. iar fixarea insuficientă are ca urmare spălarea produsului de pe lamă în timpul colorării.

18 . cele Gram negative în roşu. Bacteriile Gram positive apar colorate în violet închis. Coloraţia Gram se utilizează pentru studiul majorităţii bacteriilor. Bacteriile Gram negative având o cantitate mai mare de lipoizi se dizolvă după tratarea cu alcool-acetonă pierzând colorantul.Metoda Gram permite clasificarea bacteriilor în două mari categorii : Gram pozitive şi Gram negative. Explicaţia diferenţierii bacteriilor în Gram positive şi negative este legată de cantităţiile de lipoizi din membrana celulară.

A După examinarea frotiurilor din produsele patologice. În cazul produsului patologic recoltat cu tampon faringian se descarcă pe o arie triunghiulară a mediului turnat şi cu o baghetă de sticlă în formă de L se face diseminarea. dar permite înmulţirea bacteriilor pe care urmărim să le izolăm). acesta se cufundă în mediul lichid. se spală peretele cu mediu de cultură prin înclinarea eprubetei. Tehnici de obţinere a coloniilor izolate: Tehnica diseminării produsului patologic pe medii solide Se flambează ansa. Când produsul patologic este recoltat cu tampon. Epuizarea se poate efectua pe geloză înclinată. se încarcă cu produsul patologic. Însămânţarea se poate efectua direct pe medii favorabile sau pe medii îmbogăţite (medii care prin substratul ce îl conţin inhibă dezvoltarea selectivă a unor germeni. etapa următoare în diagnosticul bacteriologic este izolarea bacteriilor în culture pure. 19 . În acest din urmă caz vor fi analizate numai cele aparţinând speciilor patogene. se descarcă în striuri dense.18h. Prin aceste metode se urmăreşte să se obţină izolarea bacteriilor în colonii individualizate şi aprecierea existenţei unei singure specii bacteriene în produsul patologic sau a mai multora. Sunt obligatorii condiţiile de asepsie – boxe. Se flambează gura eprubetei atât la închidere cât şi la deschidere.epuizarea“ pe suprafaţa unui alt mediu sau sector. se depune pe peretele eprubetei în apropierea nivelului de lichid. descărcând ansa succesiv pe suprafaţa a 5-8 tuburi sau pe suprafaţa mediului turnat în 2 plăci Petri. În acest scop produsele patologice se însămânţează pe medii de cultură apreciate ca favorabile pentru speciile pe care le suspectăm a fi agenţi patogeni.IZOLAREA ŞI IDENTIFICAREA BACTERIILOR DIN PRODUSELE PATOLOGICE PARTEA A-II. După incubaţie de 20. În mod curent din produsul patologic se ia un mic fracment cu ansa sterilizată. camere sterilizate cu ultra violete pentru a evita contaminarea cu microflora aerului ambiant. printr-o mişcare de rotaţie pe suprafaţa mediului. bine individualizate.24h la 37ºC se va observa o creştere confluentă în zona în care s-a început însămânţarea şi cu cât este distanţa mai mare de această zonă voe fi colonii izolate.. Tuburile se notează şi se introduc la termostat la 37°C timp de 12. De obicei mediile de îmbogăţire sunt lichide. continuându-se .

Tehnica diluţiilor succesive în medii lichide Se pregătesc pe un stativ 6-10 eprubete cu mediu de cultură lichid. În primul tub se însămânţează produsul patologic cu ansa sau pipeta Pasteur. se omogenizează prin barbotare. În ultimele tuburi se va găsi câte o simgură specie bacteriană. Se introduc la termostat la 37ºC pentru 20h. Izolarea prin mijloace biologice Bacteriile pot fi izolate şi chiar identificate prin inlocularea produselor patologice la animale de laborator. apoi se trece o picăturăîn tubul 3 şi se continuă astfel până la ultimul tub. 20 . Se trece o picătură în tubul 2. Animalele fac o boală cu manifestări tipice pentru o bacterie dată şi din umorile sau ţesuturile acestora se poate izola agetul patogen. cea care a fost cantitativ mai bogată. Tehnica combinată a diluţiilor în mediu lichid şi diseminarea pe mediu solid Tehnica este similară cu cea a diluţiilor succesive doar că din ultimul tub se pune o picătură pe suptafaţa unui mediu turnat în cutie Petri şi se diseminează cu ansa.

Oxacilina. Principalele mecanisme de acţiune prin care antibioticele reuşesc să omoare bacteriile . Cefalosporinele ( de mai multe generaţii). G. Penicilinele ( cu administrare orală. mai există grupe mai mici. Antibiotice care inhibă sinteza peretelui celular: I. injectabilă. Carbapenemi : Imipenem. II. sulbactam şi tazobactam. BACITRACINA B. BETA. Monobactami : Aztreonam. Meticilina. sau rezistente la penicilinazele stafilococice). sunt: inhibarea sintezei peretelui celular.efect bacteriostatic -.utilizat în asociere IV.ANTIBIOGRAMA Antibiograma constă în determinarea sensibilităţii bacteriilor la antibiotice. etc.LACTAMICE: 1. . Majoritatea moleculelor de antibiotice au fost grupate pe baza structurii lor chimice în familii de antibiotice. 5.efect bactericid -. Amoxiclav (Amoxicilina + Acid clavulanic). sau chiar molecule izolate. Ampicilina. antibiotic neîncadrat în familie. FOSFOMICINA. 3. Inhibitori de beta–lactamaze: acidul clavulanic. sau cel puţin să împiedice multiplicarea lor. în diferite combinaţii. cu spectru îngust sau larg de acţiune. inhibarea sintezei acidului folic. cu acţiune retard. cum sunt Penicilinele V. Amoxicilina. Clasificarea antibioticelor după modul de acţiune asupra bacteriilor: A. de exemplu: Augmentin (Ampicilină + Acid clavulanic). pe lângă acestea. CICLOSERINA V. GLICOPEPTIDE : Vancomicina. 2. 4. Antibiotice care împiedică sinteza proteinelor pe ribozomi: 21 . acţiune asupra acizilor nucleici. împiedicarea sintezei proteice pe ribosomi. distrugerea membranei citoplasmatice. III.

3. tulpina bacteriană testată este moderat sensibilă. Nitrofurani : Nitrofuran ( Furazolidon). Sensibilitatea germenilor la antibiotice se determină prin concentraţia minimă inhibitorie (CMI) de antibiotic care în condiţii standard inhibă ( împiedică) creşterea germenilor respectivi. 5. 4. Kanamicina.1. Aminociclitoli / Aminoglicozide: Streptomicina. Neomicina. Antibiotice cu acţiune pe membrana citoplasmatică: 1. Sulfatiazol. 2. Acid paraaminosalicilic PAS. Sulfonamidele ( Sulfametoxazol. Peptidele ciclice : Polimixinele ( Polimixina B. Nitroimidazoli : Metronidazol.). Sulfametoxazol + Trimetoprim Biseptol ). asupra sintezei ARN: 4. E. 2. Tinidazol. iar raportul MsMx / CMI sau CMB este supraunitar. 2. Dacă atât raportul dintre nivelul seric minim (Nsm) şi CMI sau CMB cât şi raportul dintre nivelul seric maxim (NsMx) este supraunitar. tulpina bacteriană testată este sensibilă la antibioticul respectiv. Macrolide: Eritromicina. şi prin concentraţia minimă bactericidă (CMB) de antibiotic care în condiţii standard are efect bactericid. 3. Ofloxacin. etc. etc. Lincomicina. Antibiotice cu acţiune pe acizii nucleici: asupra sintezei ADN : 1. Sulfatiazina.Ambele valori se exprimă în mcg /ml şi se raportează la nivelul minim. antilepromatos ( Dapsona). Antibiotice care inhibă sinteza acidului folic: 1. Acidul fusidic. 2. Gramicidina. Dacă raportul Nsm / CMI sau CMB este subunitar. Fenicoli: Cloramfenicol. C. Fluoroqinolone: Ciprofloxacin. Tetracicline : Tetraciclina. D. Doxiciclina . respectiv maxim pe care îl poate realiza antibioticul respectiv în ser ( umori). etc. 4. Gentamicina. etc.). Colimicina. Rifamicine : Rifampicina ( Sinerdol) . Sulfone : antibiotic de excepţie. Diaminopirimidine:Trimetoprim. ( 22 . Quinolone: Acidul nalidixic (Negram). 3.

care se compară cu valorile înscrise într-un tabel standardizat pentru fiecare laborator. Mediul de cultură se însămânţează în striuri dense cu o cultură pură a bacteriei de testat. intermediar sensibil şi NOŢIUNI GENERALE DESPRE IMUNITATE 23 . mediul Mueller-Hinton) se aplică microcomprimate de antibiotice care difuzează prin mediu. Determinarea CMI se realizează pe culturi pure. dimpotrivă. Metoda permite şi identificarea antibioticelor cu acţiune sinergică ( a căror asociere este recomandată) . prin sistemele Bactec. tulpina testată este rezistentă. realizând concentraţii din ce în ce mai mici. unele laboratoare utilizează metoda modernă de determinare a sensibilităţii bacteriilor la antibiotice. în jurul antibioticelor la care bacteria este sensibilă. Bacteriile vor creşte pe suprafaţa mediului până în zona unde în momentul multiplicării lor. zona de inhibiţie dintre ele va fi de diametru mai mic. prin mai multe metode. Vom detalia în continuare. Buletinul de antibiogramă va cuprinde obligatoriu. în funcţie de condiţiile specifice de lucru. reducerea timpului de lucru şi creşterea fiabilităţii rezultatelor. Citirea se face cu ochiul liber. Astfel. se constată că zona de inhibiţie care apare între ele este mai mare. pe lângă datele generale înscrise în orice buletin de analiză. pentru că acolo au acţionat ambele antibiotice. avantajele fiind exprimând rezultatele prin sensibil. în cazul a două antibiotice care îşi antagonizează efectele. vor apărea zone de inhibiţie de dimensiuni mai mari sau mai mici. În prezent. se aplică antibioticele pe suprafaţa însămânţată şi se termostatează 24 de ore la 37 o C. în funcţie de gradul de sensibilitate faţă da fiecare antibiotic. măsurând diametrul zonei de inhibiţie în mm.inclusiv pe cele la care tulpina rezistentă prezintă rezistenţă. dintre care mai frecvent se utilizează tehnica diluţiilor pe medii lichide şi tehnica difuzimetrică în gel. antibioticele difuzate se vor afla la o concentraţie egală cu CMI. determinarea CMI prin tehnica difuzimetrică în gel: Principiu: pe medii de cultură gelozate ( în general. Dacă două antibiotice sinergice sunt plasate pe mediul de cultură una în vecinătatea celeilalte.Dacă ambele rapoarte sunt subunitare. toate antibioticele testate . rezistent. care este computerizată. respectiv a celor cu acţiune antagonistă ( care nu se asociază).

. IgG. prin cei 107 aminoacizi terminali situaţi pe lanţurile H cât şi pe cele L. virusuri. şi IgD sunt determinate de tipul lanţului greu din imunoglobulina respectivă. precum şi de dotarea laboratorului respectiv: 1. restul din Fab şi Fc este regiunea constantă ( CH şiCL). exprimate prin titruri de anticorpi.În prezent.activ. 5. ei pot fi detectaţi prin electroforeză ELFO . reprezentată prin factorii tisulari: .Imunitatea organismului uman este asigurată prin: 1. folosite în funcţie de specificul necesităţilor de diagnostic.Experimental. 4. 6.S.binding = care leagă antigenele ). . prin vaccinări Reacţiile serologice sunt utilizate în diagnosticul de laborator indirect. realizată la rândul ei prin: . ANTIGENELE 24 .linia I de apărare. 2. IgD. şi cea mai mare parte cu γglobulinele serice. în microscopia electronică se vede că fiecare moleculă de anticorp este formată din 2 fragmente Fab ( antigen. factori de apărare la poarta de intrare. Rezistenţa specifică (dobândită ): . Fluorescenţă. reprezentată de piele şi mucoase. Anticorpii sunt imunoglobuline care mediază imunitatea umorală. de unde rezultă bivalenţa anticorpilor. Aceste determinări pot fi calitative. ne stau la dispoziţie mai multe tipuri de teste. Structura anticorpilor este asemănătoare literei Y. serologic sau imunologic al unor boli infecţioase şi constau în detectarea anticorpilor specifici din serul pacienţilor. . prin digestia enzimatică cu papaină a unei molecule de Ig G . β. Aglutinare. Marcarea cu radio.izotopi ( RIA Radioimmunoassays) Măsurarea activităţii enzimatice ( ELISA Enzyme-Linked-Immunosorbent-Assays) Noţiuni generale despre anticorpi. acest segment este denumit regiune variabilă (variabilitatea aminoacizilor din această regiune determină specificitatea anticorpilor).umorali .artificial – pasiv.etc. unite între ele prin punţi disulfidice S .pasiv. sau cantitative. Reacţia de fixare a complementului RFC. Precipitare. prin administrarea de seruri imune ( care conţin anticorpi specifici). prin boală . Rezistenţa (imunitatea) nespecifică (naturală. transplacentar şi . Fab determină specificitatea anticorpilor. 2.celulari . fiind constituiţi din 2 lanţuri grele H ( heavy) şi 2 lanţuri uşoare L ( light).spontan . Clasele de imunoglobuline IgM. se obţin 2 fragmente Fab şi 1 fragment Fc ( cristalizabil).) în organism. care sunt capabili să fixeze câte 2 molecule de antigene. constitutivă). IgA.linia a-II-a. produşi ca răspuns la pătrunderea unui antigen ( bacterii.de natură proteică. de exemplu.polimorfonuclearle şi sistemul fagocitar mononuclear SFM.activ. unde migrează cu fracţiunea α. 3.

laxă. este un antigen. sau pe lamă. Huddleson. În reacţia Wright se pune în contact serul bolnavilor cu o cultură formolizată de brucele (antigen Wright).reacţii de sero-diagnostic. granulară. sau flagelară. la interval de 710 zile. Un exemplu de aplicaţie a acestor reacţii sunt unele boli febrile. determinată de antigene situate pe flagelii celulei bacteriene. constă din epitopi separaţi de molecula carrier.specificitate. C). sau dacă persoana a fost vaccinată în antecedente sau nu. adică reacţia se produce şi dacă serul care conţine anticorpii este diluat foarte mult. sau în tuburi( cantitativ). tularemie (Francisella). sau somatică. folosind seruri aglutinante. forme flagelate (Ag). se pot efectua reacţiile de aglutinare în tuburi. . poate reacţiona specific cu Ac. numită şi antigen parţial. suspensia bacteriană va fi aglutinată. este o aglutinare în grămezi mari. În bruceloză. Reacţiile de aglutinare pot fi efectuate pe lamă (calitativ). fiind considerată semnificativă pentru diagnosticul de boală.Haptena sau Ag incomplet. în care se evidenţiază şi titrează Ac din serul bolnavilor folosind ca Ag diferite bacterii (agenţii etiologici ai b0lii pe care dorim s-o diagnosticăm). cantitativă.Orice substanţă capabilă să producă în organismul gazdă un răspuns imun şi să reacţioneze specific cu celulele mediatoare sau moleculele rezultate.În cazul în care serul bolnavilor conţine anticorpi aglutinanţi antitifici. ea stimulează limfocitele T ( LT) sensibilizate de macrofage.sensibilitate. titrul anticorpilor este variabil.de tip H. sub influenţa anticorpilor specifici. omogenă şi nu se desface prin agitarea tubului. După aspect. care conţin Ac specifici. şi care se desface uşor prin agitare.B. dar nu poate reacţiona specific cu anticorpii. aglutinarea poate fi: . tifosul exantematic (Ricketssioză). adică Ag reacţionează întotdeauna cu Ac specifici. dar nu induc un răspuns imun.În toate aceste infecţii. . Aplicaţiile reacţiei de aglutinare: . o creştere de 4 ori a titrului anticorpilor la a doua determinare. . reacţionează numai cu porţiuni foarte mici din antigen Ag. se numeşte titrul serului aglutinant. cu debut şi evoluţie până la un moment dat asemănătoare. asemănători „fulgilor de zăpadă”. în tuburi. Epitopii determină specificitatea Ag. Anticorpii Ac produşi de limfocitele B ( LB) sensibilizate. diluţia cea mai mare de ser la care reacţia încă se mai produce. cu antigene situate pe peretele bacterian.Se realizează diluţii succesive ale serului în tuburi. iar restul moleculei se numeşte carrier. dacă după 24 de ore la 37oC şi o oră la temperatura camerei. Reacţia de aglutinare prezintă 2 caracteristici: . este cazul febrelor tifoide şi paratifoide (Salmonella typhi şi paratyphi A.De tip S. În febra tifoidă şi febrele paratifoide se practică reacţia Widal. În general se efectuează două determinări. numite epitopi. după procedeul Wright.identificarea unor bacterii. şi reacţia este considerată pozitivă. Molecula carrier. 25 . în care se pun în contact diluţii succesive ale serului de bolnav (Ac) cu o cultură vie de bacili tifici şi paratifici A şi B. AGLUTINAREA Aglutinarea constă în aglomerarea în grămezi a celulelor bacteriene dintr-o suspensie iniţial omogenă. în care diferenţierea se face tocmai pe baza unor reacţii de aglutinare. în funcţie de faza evolutivă a bolii. bruceloză (Brucella). determină antigenicitatea. este fină.

Reacţia este pozitivă când pe lamă apare aglutinarea. Datele de mai sus sunt prezentate sintetic in tabelul de mai jos: Numele Tipul reacţiei Boala Agentul etiologic Antigenul folosit reacţiei serologice Widal Aglutinare Febrele tifoide Salmonella typhi Bacili tifici şi cantitativă şi paratifoide şi paratyphi A. nericketsiene. forme C flagelate Wright Aglutinare bruceloză Brucella Cultură formolizată de cantitativă Brucella( atg. care se pun în contact cu serul de cercetat.se efectuează pe lamă.În reacţia Huddleson. iar interpretarea rezultatelor este calitativă.Felix Aglutinare Tifos Rickettsia Antigene cantitativă exantematic prowazecki nerickettsiene: cultură de proteus OX19 KudickeAglutinare Tifos Rickettsia Proteus OX 19 Steuer calitativă exantematic prowazecki 26 . În tifosul exantematic. folosind o picătură de sânge periferic cu o picătură de antigen Proteus. în care se pun în contact diluţii succesive ale serului de bolnav cu antigenele standardizate.Reacţia este negativă dacă lichidul din tuburi rămâne tulbure. cînd este necesară examinarea unui număr foarte mare de probe. produs de Rickettsia Prowazecki se practică reacţia Weil-Felix. pe lamă. efectuat în marile epidemii. depozitul rezultat se desface în grunji fini. paratifici. reprezentate de o suspensie de bacil Proteus OX 19.Reacţia Kudicke-Steuer este un procedeu rapid. se foloseşte o suspensie fenolată de brucele ca antigen. Wright) Huddleson Aglutinare bruceloză Brucella Suspensie fenolată de calitativă Brucella Weil . B. de diagnostic orientativ.după agitarea tuburilor.

până se atinge concentraţia optimă pentru reacţie. Se utilizează. Imunodifuzia radială este folosită pentru determinarea cantitativă a proteinelor serice. fiecare antigen poate fi legat de mai mulţi anticorpi. IgM şi IgA.Anticorpii care participă la reacţia de precipitare se numesc precipitine. sunt puşi în contact în tuburi înguste de precipitare. În metoda Mancini anticorpii sunt încorporaţi în gel.REACŢIA DE PRECIPITARE În testele de precipitare are loc o reacţie între antigene solubile şi anticorpii specifici acestora.Anticorpii cu eficienţă mai mare în reacţiile de precipitare aparţin claselor IgG. la interfaţa celor două lichide se formează un inel de precipitare de culoare alburie. au în majoritatea cazurilor mai mulţi epitopi.Reacţia poate fi inhibată în situaţia în care unul din cele două componente se află în exces. astfel încât formarea reţelei este compromisă. Ca mecanism de producere. de exemplu pentru determinarea unor enterotoxine în cazul toxiinfecţiilor alimentare. iar antigenele. în care sunt introduse antigenele şi anticorpii. după tehnica Lancefield.Se formează numeroase complexe antigen-anticorp. la locul de întâlnire al celor două soluţii. care vor difuza prin mediul gelificat (metoda Oudin. antigenele la rândul lor. rezultă un precipitat vizibil cu ochiul liber. în cazul unor infecţii bacteriene( diagnostic indirect).Zona în care se atinge această concentraţia optimă se numeşte zonă de echivalenţă.o reţea care precipită în soluţie. acestea vor difuza prin gel. folosită pentru detectarea de antigene sau anticorpi. a complementului. de aceea sunt folosite teste în care difuziunea antigenelor şi a anticorpilor să se facă cât mai lent. a numeroşi anticorpi. precipitarea are loc datorită divalenţei anticorpilor ( structura Ig. în metoda Oakley . nu se mai utilizează în prezent) Dubla difuzie în gel constă în introducerea ambelor componente în geloză. Testele de precipitare pot fi calitative ( în mediu lichid şi gelificat). iar antigenul introdus într-un godeu.Alte godeuri conţin diferite concentraţii ale unui antigen standard cunoscut. pentru precizarea originii umane sau animale a unor pete de sânge ( reacţia Uhlenhuth). şi în medicina legală. este deosebit de utilă pentru detectarea mai multor antigene sau a mai multor anticorpi pe aceiaşi placă. deci pot lega mai mulţi anticorpi.anticorp. peste care se aplică soluţia cu antigene. reacţia era utilizată pentru determinarea grupelor de streptococi.Fulthorpe anticorpii sunt separaţi de antigene printr-un strat subţire de geloză. fragmentul Fab).În jurul fiecărui godeu se va forma un inel de precipitare. sau pentru decelarea prezenţei anticorpilor specifici în ser. cu un diametru direct proporţional cu concentraţia antigenului din godeul 27 . deci fiecare monomer are cel puţin două situsuri de legare pentru antigene. şi la locul de întâlnire dintre antigen-anticorp specific. Teste de precipitare cantitative. în care nu mai există antigene sau anticorpi liberi şi are loc precipitarea completă a acestora. anticorpii nu sunt suficienţi pentru a forma „punţi” cu antigenele. în zona de echivalenţă.Pentru aceasta se utilizează plăcuţe speciale în care în stratul de geloză se decupează mai multe godeuri. Reacţia are avantajul că permite identificarea unui complex antigen-anticorp dintr-un amestec de antigene şi anticorpi. şi cantitative. aceasta va avea ca rezultat difuziunea celor două soluţii prin geloză şi formarea unui inel de precipitare la locul de întâlnire în concentraţie optimă. dacă anticorpii sunt în exces. în timp ce IgE şi IgD nu mediază reacţii de precipitare. Reacţia de precipitare în inel este un test în mediu lichid. Formarea acestei reţele depinde de concentraţiile relative ale celor două componente. este lăsat să difuzeze prin gel. etc. în concentraţie optimă se formează linii de precipitare. dispuse într. în care antigenul şi anticorpii aflaţi în soluţie. format din complexele antigen . precipitinogene.Metoda Ouchterlony. Difuzia simplă în gel constă în încorporarea anticorpilor în geloză. dacă antigenele sunt în exces.

Tehnica imunoelectrică combină imunoelectroforeza cu imunodifuzia radială (Mancini). va apărea o linie de precipitare. ceea ce electroforeza simplă nu poate realiza. Plasaţi la polii opuşi ai cîmpului electric. sau pentru identificarea unor bacterii din mediile de cultură. astfel încât la locul de întâlnire al celor două componente. Imunoelectroforeza se efectuează în două faze: întâi într-un godeu decupat în geloză se introduce lichidul conţinând un antigen proteic. 28 .respectiv.Anticorpii vor migra prin gel. şi seaplică în câmp electric. spre antigene. după o incubaţie scurtă. Contraimunoelectroforeza este o tehnică care permite identificarea de antigene şi/ sau anticorpi necunoscuţi care sunt „forţaţi” să migreze în câmp electric unul spre celălalt. Tehnica este folosită în laboratoare de cercetare pentru aprecierea răspunsului imun în diferite îmbolnăviri. ca şi pentru detectarea de diferite antigene bacteriene sau tisulare. Testul Mancini este folosit pentru determinarea concentraţiei imunoglobulinelor serice. utilizând viteza datorată electroforezei şi cuantificarea antigenului prin tehnica Mancini. Rata migrării diferă de la o substanţă la alta în funcţie de încărcătura electrică. Avantajul major al acestei metode este că oferă posibilitatea separării unor componente antigenice aflate în amestecuri. se decupează un şanţ în geloză. anticorpi ( într-o oră). Imunoelectroforeza combină tehnica imunodifuziei cu electroforeza. antigenele şi anticorpii au încărcătură electrică diferită. Este utilizată curent în diagnosticul hepatitelor virale de tip B. va începe difuzia radială a fiecărui component. După oprirea curentului electric. aflate în concentraţia optimă.5 µg/ ml şi este utilizată pentru detectarea a diferiţi antigeni plasmatici.La locul de întâlnire dintre antigene şi anticorpii specifici. se vor forma benzi de precipitare. în care se introduce antiserul ( anticorpii) specific antigenului cercetat. chiar şi virali. migrarea moleculelor încărcate electric se produce în geloză sau într-o matrice lichidă de tipul acetatului de celuloză. în cazul unor proteine cu mobilitate electroforetică identică.Particolele încărcate pozitiv vor migra spre catod. paralel cu direcţia de migrare electroforetică.Sensibilitatea metodei este foarte mare. se pot astfel distinge până la 39 de antigene separate dintr-un amestec. permiţând determinarea unor concentraţii antigenice de numai 0.Metoda permite determinarea unor antigene în concentraţii de până la aproximativ 1µg/ ml. pe baza căreia se determină valorile concentraţiei antigenului necunoscut. adică unul spre celălalt. iar cele negative spre anod.Tehnica are o largă aplicabilitate practică pentru determinarea componentelor proteice din ser. Diametrele antigenelor standard sunt reprezentate grafic sub forma unei funcţii liniare. aşa încît sub acţiunea curentului electric ei vor migra spre polul electric opus. aflaţi în echivalenţă. antigenul se va separa în componente distincte care vor migra de-a lungul unei linii paralele cu direcţia curentului aplicat. precum şi pentru detectarea unor anomalii legate de imunoglobuline.

C. În aceast etapă reacţia nu este vizibilă. de până la aproximativ 1 µg /ml. 30 de minute sau mai mult. care în prezenţa anticorpilor din serul de cercetat şi a complementului sunt rapid lizate. în a doua etapă nu va mai exista complement liber. adică existenţa anticorpilor specifici în serul de cercetat TESTUL E. notat C' .S.REACŢIA DE FIXARE A COMPLEMENTULUI Reacţia de fixare a complementului ( RFC ) se bazează pe capacitatea unor anticorpi serici din clasele Ig M şi IgG de a fixa (lega) complementul seric. în prezenţa antigenelor specifice. în plăci mici de plastic pentru titrări de anticorpi. hormonală. Ca urmare.prezenţa hemolizei la sfârşitul reacţiei semnifică un rezultat negativ.( enzyme-linked immunosorbent assays) Tehnica ELISA se bazează pe următoarele 2 principii: 1. 30 de minute. În principiu. .A.Dacă însă în prima etapă complementul a fost consumat în reacţia dintre antigene şi anticorpii din serul de cercetat. Proprietatea anticorpilor şi a unor antigene de a fi adsorbiţi pe suprafaţa godeurilor plăcilor de polistiren şi în acelaşi timp de a-şi păstra întreaga capacitate imunologică. 29 . deci absenţa anticorpilor specifici în serul de cercetat .În etapa a 2-a se adaugă în reacţie hematii de oaie sensibilizate (tratate cu anticorpi antihematii de oaie). de exemplu teste de aglutinare sau de precipitare.Complementul seric. sau chiar în sisteme automatizate.Antigenele care determină formarea anticorpilor fixatori de complement pot fi de natură tisulară. Reacţia îşi găseşte o largă aplicabilitate practică în diagnosticul uno viroze. interpretarea rezultatelor RFC. pentru inactivarea complementului propriu.Serul de cercetat este în prealabil incălzit la 56°C. reprezintă un complex de proteine serice. şi deci nu se mai produce hemoliza ( liza hematiilor de oaie).în prima etapă se pun în contact antigenele cunoscute cu serul de cercetat şi complementul. Atât antigenele cât şi anticorpii pot fi legaţi de enzime şi complexul format îşi păstrează atât proprietăţile imunologice cât şi pe cele enzimatice. RFC se desfăşoară în 2 etape: . deoarece toate componentele sunt solubile. 2. ceea ce determină o reacţie vizibilă cu ochiul liber. şi se lasă la termostat la 37° C .I. Reacţia poate fi calitativă sau cantitativă şi se poate desfăşura în tuburi.F. R. un exemplu în acest sens fiind RFC Wassermann utilizată larg în diagnosticul serologic al sifilisului. este următoarea: . infecţii cu fungi sau bacteriene. care pot fi fixate de anticorpii amintiţi în cursul reacţiilor imune. care nu produc o reacţie vizibilă prin alte mijloace.L. bacteriană sau virală. enzimatică.Absenţa hemolizei semnifică un rezultat pozitiv. poate detecta concentraţii foarte mici de antigen.

sunt responsabile de zona de hemoliză produsă pe gelozas sânge (clară. o Toxina epidermolitică şi exfoliantă cu tropism cutanat. principalele antigene fiind: . . praful din încăperi. saprophyticus.antigene specifice de specie . o Toxina 1 produce sindromul toxic stafilococic. fose nazale. Speciile genului Staphylococcus sunt foarte răspândite. are rol antifagocitar şi în mecanismele de agresivitate ale stafilococilor. epidermidis creşte sub formă de colonii albe. Structura antigenică este foarte complexă. cremoase. rar hemolitice. produce de obicei hemoliză. dar şi în mediul extern (aer. saprophyticus dă colonii alb. tulbură uniform mediile lichide.S. .S. determină toxiinfecţiile alimentare stafilococice şi enterocolite post-antibiotic. cu dimensiunile între 0.S. o Factorul de aglutinare.iar pe mediile solide dau colonii rotunde.antigene celulare: o Capsula responsabilă de virulenţa S. o Leucocidina cu acţiune citotoxică asupra neutrofilelor şi macrofagelor. o Hemolizinele. de natură polizaharidică. cum ar fi mediul Chapmann hiperclorurat. ele sunt saprofite ale tegumentelor şi mucoaselor. dar poate da infecţii cutanate. de 1-3 mm. determină producerea de anticorpi specifici. respectiv tulbure. pe geloza sânge. în prezent s-au identificat numeroase tulpini patogene coagulazo-negative. Caractere culturale: cresc pe medii uzuale cu adaos de NaCl. Caractere morfologice şi tinctoriale: sunt coci Gram-pozitivi. aureus produc un pigment de culoare auriu-gălbuie. 30 . se găsesc în cavităţile naturale ale omului ( buco-faringe. epidermidis. aureus.antigene extracelulare: o Coagulaza determină coagularea plasmei prin formarea unei substanţe asemănătoare trombinei. notate cu majuscule de la A la E.S. lucioase. o Proteina A . în perechi sau izolaţi. de tip α . . o Enterotoxinele. . cu suprafaţa netedă ( colonii tip S).coloniile de S.FAMILIA MICROCOCCACEAE GENUL STAPHYLOCOCCUS Familia Micrococcaceae cuprinde mai multe genuri. mai frecvent saprofit. poate fi cauza unor cistite.În prezent acest lucru nu mai este valabil. în condiţii de scăderea rezistenţei organismului. de mai multe tipuri. deoarece s-a constatat existenţa a numeroase colonii albe sau citrine patogene. responsabil de majoritatea infecţiilor stafilococice la om. cu speciile principale: . rar incriminat în patologie.deşi rămâne unul din testele de patogenitate cele mai importante pentru stafiloci. dispuşi în grămezi de forma ciorchinilor de strugure. de tip β). tub digestiv). responsabilă de sindromul „pielii opărite”. .aureus.murdare. dintre care interes medical prezintă genul Staphylococcus. care era considerat un criteriu de patogenitate.S.71. aerobi şi facultativ anaerobi. de 5 tipuri. nehemolitice. bombate. . imobili şi necapsulaţi. . etc). opace.2 µm.

Decelarea enterotoxinei se poate face prin teste de precipitare. . care se recoltează prin puncţionarea zonei celei mai confluente.şi pericardite.examenul macroscopic poate oferi unele indicaţii orientative: puroiul stafilococic este galben-cremos.tegumentelor şi ţesut celular subcutanat: abcese. 2. mastoidite. de pe care se fac după 24-48 de ore. alte infecţii (metrite. pneumonii şi bronhopneumonii. .Schematic.Dacă puroiul provine dintr-o colecţie deschisă. produsele patologice sunt reprezentate de vomismente. articular. direct din produsul patologic. de îmbogăţire. artrite. otite. care poate persista chiar dacă bacteria a fost omorâtă.seroaselor: pleurezii. IMUNITATEA ANTIINFECŢIOASĂ.o Enzime extracelulare : hialuronidaza.Sindromul toxico-septic stafilococic. carbuncule.recoltarea şi transportul produselor patologice la laborator. septicemii . septicemii post-abortum. însămânţarea se poate face direct pe mediile uzuale ( bulion. foliculite. cu un ac gros. mastite (infecţia glandelor mamare).sistemului osteo-articular şi fanere: osteomielite. care se recoltează prin puncţionarea cavităţilor respective. salpingite. . Puterea patogenă a stafilococilor. artrite. geloza).aparatului cardio. furuncule. dezoxiribonucleaza. panariţii. deci a fost contaminat. . materiile fecale. foarte grav. stafilococia malignă. Produsul patologic este lichidul pleural. apărarea umorală prin anticorpi specifici în infecţiile stafilococice este de mică importanţă. boala Lyell. afecţiunile produse de stafilococi se clasifică în: 1. .Apărarea celulară se realizează prin fagocităză la poarta de intrare. cu localizări la nivelul: . caracterizate prin abcese.izolarea pe mediile de cultură: dacă produsul provine dintr-o colecţie închisă. Afecţiuni invazive .vascular: endo. abcese. determinat de toxina 1 a stafilococului. . care este un mediu lichid. se însămânţează de mediul Chapmann hiperclorurat. se parcurg următoarele etape: . fosfolipaza. stafilokinaza.În cazul septicemiilor. se recoltează sânge.sistemului nervos central: meningite (se recoltează lichid cefalo-rahidian LCR prin puncţie rahidiană).examenul microscopic prin frotiu colorat Gram.După mecanismul de producere.R. lipaze. . şi al aparatului respirator: angine. închegat. sinusite. etc. . hidrosadenita ( infecţia glandelor sudoripare din axilă).Identificarea se face pe baza caracterelor morfologice ( frotiu colorat Gram efectuat din coloniile caracteristice) şi culturale şi este urmată obligatoriu de efectuarea testelor de 31 . sinusite. . produse de substanţele extracelulare eliberate de stafilococii aurei: . sau tot puroiul.toxina epidermolitică şi exfoliantă este responsabilă de sindromul exfoliativ. în toate aceste situaţii. determinată de enterotoxina stafilococică din alimente. care favorizează penetrarea în ţesuturi.). faringite (rar). .sferei O.toxiinfecţia alimentară. urmat obligatoriu de demonstrarea patogenităţii şi testarea sensibilităţii la antibiotice. fibrinolizina. adesea cu sfârşit letal. flebite. Afecţiuni toxigenice. septicemii post-partuum. . DIAGNOSTICUL DE LABORATOR. pentru hemocultură.aparatului uro-genital: cistite. mostre din alimentele incriminate. .se efectuează la bolnavi şi purtătorii aparent sănătoşi şi se bazează pe izolarea şi identificarea stafilococilor în produsele patologice recoltate. abcese cerebrale.L. . pe care vor creşte coloniile caracteristice descrise anterior. treceri pe mediile uzuale. steril. produsul patologic este puroiul.

datorită secreţiei de penicilinază. antigenele proteice M. fiind o hemoliză totală. altele făcând parte din flora normală a orofaringelui sau tractului gastro-intestinal. S. este puternic imunogenă. agalactiae.5 şi 1μm.viridans şi la pneumococi. Antigene extracelulare: o Streptolizina „O” (SLO). S. grupurile sunt notate cu majuscule. sau în perechi.Antibiograma este absolut necesară. S. 1830). Caractere morfologice: coci Gram – pozitiv. în general stafilococii sunt sensibili la Oxacilină. .faecalis. FAMILIA STREPTOCOCCACEAE Streptococii sunt germeni cu o largă răspândire la om şi la animale. pneumoniae. şi înconjurate de o zonă de hemoliză foarte caracteristică anumitor tipuri: o alfa. şi G. pulverulente. prezente numai la grupul serologic A. care apare mai ales la S. Streptococii sunt aerobi şi facultativ anaerobi. cu dimensiuni între 0. leucotoxic şi letal.hemoliza este incompletă. Meticilină.fără a fi o regulă. o beta-hemoliza este foarte clară. mate. deosebit de importantă. o gamma-hemoliza nu este vizibilă cu ochiul liber.hemolitic de grup A) Structura antigenică este foarte complexă: polizaharidul C. din cauza instalării rapide a multichimiorezistenţei. complexele SLO-ASLO pot precipita în ţesuturi. numiţi ASLO . cefalosporine.pe mediile lichide. cu importanţă epidemiologică. dispuşi în lanţuri. Antigenele proteice T. dând fenomenul Arthus. pyogenes. dau colonii mici. Caractere culturale: streptococii cresc pe medii îmbogăţite cu sânge sau ser. caracter care se transmite prin bacteriofagi translocatori.C.Determină producerea în organism a anticorpilor specifici anti-streptolizină „O”. responsabile de virulenţa acestora. pyogenes. determină specificitatea de grup (R. cu o tentă verzuie. de la A la R. au acţiune antifagocitară. pe geloza sânge. catalaza. lasă mediul clar. catalazo-negativi. sau se depun în - 32 . pyogenes ( β. fără rol în virulenţă. cu depunere de grunji pe peretele eprubetei. fibrinolizina.patogenitate: coagulaza. hemolizinele. cu adaos de glucoză. S. prin transfer de ADN. streptococii de grup A sunt împărţiţi în tipuri ( în jur de 80 de tipuri).Este bine cunoscută rezistenţa la penicilină. fermentarea manitei.Pe baza acestui antigen. viridans. . caracteristică S. având un număr mare de genuri. . Dicloxacilin. Antigene R cu rol biologic incomplet elucidat.Cele mai importante specii patogene pentru om sunt: S. Vancomicină. în condiţiile în care tratamentul infecţiilor stafilococice este tot mai dificil. cu efect cardiotoxic. de culoare cenuşiu-gri. inhibă migrarea leucocitară. Lancefield. S. sintetizată de streptococii de grup A. al căror titru ridicat chiar de la începutul complicaţiilor reumatismale şi renale sunt considerate ca având un rol important în patogenia lor. demonstrarea toxigenezei (când este cazul). dintre care unele patogene pentru om.

.infecţii urinare.sunt cele mai frecvente infecţii streptococice. nu este antigenică. este o febră eruptivă. care apar după 7-8 zile de la debutul infecţiei acute şi ating un titru maxim la 3-4 săptămâni. meningite.scarlatina. prin determinarea titrului de anticorpi ASLO. în cazul septicemiilor se face hemocultura. 1.Deşi valorile variază în funcţie de metoda folosită pentru titrare. Diagnosticul indirect ( serologic) se bazează pe determinarea titrului de anticorpi ASLO în serul bolnavilor. complicaţii poststreptococice precoce. otită medie. d. . complicaţii poststreptococice tardive. reacţii de coaglutinare cu teste „streptic”. Streptokinaza cu acţiune fibrinolitică.infecţii cutanate. glomerulonefrita acută GNA. endometrite. erizipel. f. 2. . angine. Toxina eritrogenă Dick responsabilă de erupţia (rush) din scarlatină. poarta de intrare pentru streptococ fiind faringele. sinusită. sensibilitatea la bacitracină.identificarea se realizează pe baza mai multor caractere: morfologice şi culturale. titruri de sub 200 unităţi ASLO/ml semnifică vindecare. în timp ce valori crescute care se menţin în timp. intertrigo. mastoidită. Puterea patogenă. de tip impetigo. în dinamică. e. Streptolizina „S” determină β-hemoliza pe mediile de cultură.infecţii genitale: febra puerperală. . Hialuronidaza favorizează penetrarea ţesuturilor. cardita reumatismală. b. prin anticorpii antiproteină M şi ASLO. abcese peritonsilare. ( mediul special Pike pentru streptococi ). supurative: limfadenită cervicală.apărarea celulară este puţin importantă.o o o o o membrana glomerulară şi/ sau sinovială şi împreună cu complementul sunt responsabile de leziunile ce apar la acest nivel. Proteinaza determină leziuni ale miocardului şi ale musculaturii scheletice. eritemul nodos. DIAGNOSTICUL DE LABORATOR se poate face direct prin izolarea şi identificarea streptococilor în produsele patologice sau indirect. 3. plăgi infectate. c. bronhopneumonii. pneumonii.prin mecanism de reacţie încrucişată între anticorpii antistreptococici şi fibrele striate ale miocardului (datorită „asemănării” la nivel molecular a structurii antigenice). dată de toxina eritrogenă. este piretogenă. . izolarea pe medii de cultură cu adaos de glucoză.Reacţia este de tip cantitativ. Diagnosticul direct (bacteriologic) parcurge schematic următoarele etape: prelevarea produsului patologic şi efectuarea unui frotiu colorat Gram. în principiu. folosind diluţii succesive de ser peste care se 33 .faringite. Imunitatea antiinfecţioasă este în special umorală. purpura reumatoidă. nesupurative a. etc. . însoţesc instalarea complicaţiilor poststreptococice. coreea. infecţii streptococice primare: .prin depunerea complexelor antigenanticorp la nivelul membranei bazale glomerulare. reumatismul articular acut RAA. endocardite severe.

Streptococcus pneumoniae Este un germen condiţionat patogen. alcoolism. printr-o reacţie de aglutinare pe lamă. Structura antigenică şi factorii de patogenitate sunt reprezentaţi de: .antigene capsulare. Antibiograma confirmă în general sensibilitatea la peniciline. boli consumptive.examenul macroscopic al sputei poate fi foarte sugestiv. de tipul abceselor. Titrul serului este dat de tubul cu diluţia cea mai mare în care reacţia de neutralizare dintre SLO şi ASLO încă se mai produce. Îmbolnăvirile mai frecvente sunt infecţii ale aparatului respirator (pneumonia francă lobară acută.alţi factori de patogenitate: hemolizina. . . dispuşi câte doi. determinînd îmbolnăviri în condiţii de scăderea rezistenţei organismului (favorizată de infecţii respiratorii virale. translucide. în „flacără de lumânare”. . diabet. capsula apare sub forma unei zone clare în jurul bacteriei). obezitate. se folosesc teste specifice: sensibilitatea la optochină.pe geloza sânge. peritonite primare). . 34 . încapsulaţi (pe frotiul Gram. Diagnosticul de laborator este direct. . şi constă în izolarea şi identificarea pneumococilor din produsele patologice. infecţii cronice. de natură plizaharidică. cu o zonă de hemoliză verzuie în jur. bronhopneumonii). şi cutanate. biloliza.identificarea de tip se face pe baza antigenului capsular.introduc cantităţi fixe de streptolizină O. infecţii ORL. (mediu special Truche). cu habitat normal în căile respiratorii superioare ale omului. .antigene somatice comune genului. apar colonii în „picătură de rouă”. şi care sunt responsabile de virulenţa pneumococilor. cap la cap. hialuronidaza. Caractere culturale: pneumococii cresc pe medii cu adaos de ser sau sânge şi glucoză. cu seruri specifice de tip.pentru identificare. . când este de culoare ruginie şi are un aspect „aerat”. SIDA). fermentarea inulinei. specifice tipului. în afara caracterelor morfologice şi culturale. streptococii fiind în prezent încă sensibili la Penicilină. Antibiograma de regulă nu este necesară. ale seroaselor (pleurezii. subnutriţie. reacţie cunoscută şi sub numele de „umflare a capsulei”.tulbură uniform mediile lichide. Caractere morfologice: coci Gram pozitivi.

boală cu transmitere sexuală. cu importanţă deosebită în patologia umană.identificarea se continuă până la identificarea de tip.Transportul se realizează în termostat.antigene poliozidice care dau specificitatea de grup. determinând în principal următoarele două manifestări clinice: . otite. dispuşi in diplo. sau al bolnavilor de rino-faringită manifestă.meningita cerebro-spinală acută epidemică.se recoltează LCR sau sânge. sau tratată incorect se cronicizează. Structura antigenică este reprezentată de : . . . specii virulente traversează mucoasa faringiană şi pe cale sanguină ajung la nivelul meningelor. aşa încât el poate fi izolat din rino-faringele purtătorilor „sănătoşi”. la 37o C.Evoluează sub o formă acută. pot prezenta capsulă.( colonii de tip S ). sinusite. reniformi. limpede). .proteina majoră parietală. deoarece meningococii sunt foarte sensibili şi în mediul extern se autolizează.însămânţarea se face pe medii speciale în atmosferă de CO2 şi pe geloză. etc). care netratată. . din care se întind frotiuri colorate Gram. în care LCR este clar. prin care se evidenţiază caracterele morfologice specifice genului. cu evoluţie fulminantă şi de obicei sfârşit letal. conjunctivite. . fermentarea unor zaharuri. 35 .lipopolizaharidul LPS.septicemia meningococică ce evoluează adesea cu şoc endotoxinic.FAMILIA NEISSERIACEAE GENUL NEISSERIA Genul Neisseria cuprinde coci Gram negativi. strict aerobi. Foarte important: LCR trebuie trimis şi prelucrat la laborator în primele patru ore de la recoltare. infecţii bronho-pulmonare.sânge. şi două specii patogene specific umane: Neisseria meningitidis (meningococul) şi Neisseria gonorrhoeae (gonococul). În afara acestor forme clinice grave. Antibiograma se efectuează cât mai repede posibil. în citoplasma polimorfonuclearelor. în injecţii intradermice. dată fiind gravitatea în general ridicată a infecţiilor meningococice.În cadrul familiei sunt descrise numeroase specii comensale. sau se complică cu o formă de meningită deosebit de gravă. Neisseria gonorrhoeae (gonococul) Gonococul este agentul patogen al gonoreii. spre deosebire de meningitele virale şi de etiologie tuberculoasă. meningococul mai poate fi incriminat în infecţii rinofaringiene acute. N.Aspectul macroscopic al LCR poate fi sugestiv pentru o meningită bacteriană ( tulbure. numită meningita Waterhouse-Friedrichsen. ca boabele de cafea aşezate faţă în faţă. care fac parte din flora oportunistă a organismului uman. responsabilă de specificitatea de tip. dând complicaţii locale şi la distanţă. şi dermonecrotică. Diagnosticul de laborator se bazează pe izolarea şi identificarea meningococilor din produsele patologice. prin reacţii biochimice ( oxidază. meningitidis Meningococul are habitatul în căile respiratorii superioare ale omului. hipertensiv. de obicei intracelulari. . care este o endotoxină cu acţiune letală dacă este injectată intravenos. şi / sau reacţii serologice.În condiţii de scădere a rezistenţei organismului. mai rar pericardite. sunt imobili şi nesporulaţi.

un antigen capsular.Hinton. O gonoree cronică se consideră vindecată după 3 culturi negative. care determină rezistenţa la peniciline. de metabolism şi prin reacţii serologice. în uretrita gonococică cronică. imunofluorescenţă). de forma boabelor de cafea care se privesc prin concavităţile lor. cu efect antifagocitar . .născuţilor o picătură de nitrat de argint 1/ 00 în sacul conjunctival. necaracteristică. .Secreţia uretrală este frecvent mult redusă. iar la femei secreţia vaginală şi din jurul colului uterin.Dacă secreţia este redusă.1. şi este bine ca prelucrarea să se facă cât mai repede. Antibiograma pune deseori în evidenţă rezistenţa crescută la antibioticele uzuale. dar şi intracelular. Forme clinice maI rare de infecţie gonococică. ceea ce îngreunează recoltarea ( este necesară stimularea secreţiei prin diverse tehnici). apar gonococi dispuşi predominent extracelular. şi de obicei suficient pentru diagnostic: diplococi Gram negativi. metrită salpingite. a. şi se incubează în atmosferă de CO2. de 1. şi cu absenţa altei flore bacteriene pe frotiu b.Frotiurile se întind imediat şi se colorează cu albastru de metilen. în general este suficientă examinarea frotiurilor efectuate direct din secreţia uretrală. al cărei principal semn clinic este secreţia uretrală. semnele clinice sunt uneori mai discrete. sau ajung în diferite organe. După 24-48 de ore apar colonii de tip S.Evoluează în timp spre epididimită.Recoltarea secreţiilor trebuie făcută de un personal calificat. se manifestă sub formă de uretrită gonococică. Gram sau cu una din coloraţiile speciale (Pick-Jacobson. Infecţia gonococică a mamei se transmite fătului. dispuşi predominent intracelular .Complicaţiile posibile sunt sterilitatea secundară şi sarcinile ectopice. . cremos. în uretrita gonococică acută .Evoluează sub formă de vaginită. geloză cu adaos de sânge sau ascită).lipopolizaharidul. Structura antigenică este reprezentată de : . dar niciodată nu lipsesc complet.5 mm. apar cînd gonococii traversează bariera epitelială şi prin curentul sanguin ajung în membranele sinoviale ale articulaţiilor determinând artrite. diagnosticul este uneori dificil. .Identificarea se face în continuare pe baza unor caractere biochimice. determinând abcese.se fac însămânţări pe medii speciale ( Peizzer-Steffen.lactamaza. La femei.Pe frotiu.antigene proteice. Mueller. .Este indicat ca recoltarea să aibă loc chiar în laborator (gonococii sunt foarte sensibili în mediul extern). se instilează tuturor nou. care determină specificitatea de tip. ce poate determina orbirea nou-născutului. mai pronunţată dimineaţa. prostatită sau orhită. care se va naşte cu oftalmie gonococică. uneori cu morfologia modificată. Diagnosticul de laborator. geloză-chocolat. BACILI AEROBI SPORULAŢI 36 . anexite. de culoare gălbuie al secreţiilor. la bărbaţi se recoltează „ picătura matinală”. efectuate la interval de 3 săptămâni.La bărabaţi.În mod profilactic.Aspectul frotiului în această fază acută este caracteristic.examenul macroscopic pune în evidenţă aspectul purulent. în maternităţi. . se poate stimula prin injectarea în colul uterin a unei soluţii hipertone de NaCl.

culturale. . biochimice) şi pe o reacţie serologică de precipitare cu ser anticărbunos. factorul letal şi factorul de edem.Persoanelor cu risc profesional li se poate administra vaccinul anticărbunos( conţine anatoxină) 37 . unde formează sporul. sau se poate produce edemul malign. pentru neutralizarea toxinei cărbunoase circulante. situat central. aerob.Genul Bacillus cuprinde mai multe specii larg răspândite în natură. etc. . având dimensiunile cuprinse între 1. în doze mari şi ser anticărbunos administrat cât mai precoce. cereus) sunt incriminate în toxiinfecţii alimentare. iar în 1877. dintre care cu importanţă deosebită în patologie este Bacillus anthracis (bacilul cărbunos). dar a fost confirmat drept agent etiologic abia în 1863.pe geloza-sânge dă colonii mari.toxina proteică cu trei componente: antigenul protector.( de unde şi denumirea bolii. de cărbune).antigen somatic polizaharidic . Caractere morfologice şi culturale. înconjurată de o coroană de alte pustule. atingând titrul maxim în momentul decesului. iar semnele clinice sunt datorate prezenţei toxinei .Alte specii ale genului ( B. cu efect antifagocitar. determină cărbunele pulmonar. care apare ca o veziculă ce se infectează şi se transformă în pustulă. tăbăcari. formator de spori. care nu deformează bacteria şi este foarte virulent. Pasteur a reuşit să prepare un vaccin anticărbunos. agentul etiologic al cărbunelui ( antraxului). cu formă de bastonaşe cu capetele tăiate drept.) . . nu se recomandă autopsierea cadavrelor de animale. fiind producătoare a unei exotoxine cu tropism intestinal. numită reacţia Ascoli. sau în lanţuri scurte.Creşte pe mediile uzuale. manifestat sub forma unei pneumonii cu evoluţie severă. care vor fi îngropate şi acoperite cu var nestins. cu diseminare pe cale sanguină (posibilă în toate formele de cărbune) şi septicemie sau meningită.pătrunderea bacilului pe cale digestivă determină o enterită gravă.contaminarea pe cale cutanată determină pustula malignă. Tratamentul se face cu Penicilină. Gram pozitiv. Puterea patogenă. de culoare gălbuie („în cap de meduză”). şi care se poate transmite omului.pe mediile lichide (bulion) formează un depozit floconos în mediul care rămâne clar. Este unul dintre cei mai mari bacili. sau anaerob facultativ. Structura antigenică este caracterizată prin: . Bacillus anthracis ( bacilul cărbunos) A fost observat în 1850 sub forma unor filamente în sângele animalelor care mureau de antrax.contaminarea respiratorie. . Patogenitatea este conferită de prezenţa capsulei. imobil. prin inhalarea sporilor. mate. care permite iniţierea infecţiei şi difuzarea bacilului. asemănătoare celei produse de tulpinile enterotoxigene de B coli. Profilaxia urmăreşte depistarea animalelor bolnave şi izolarea lor. rugoase.5 / 4-8μ . care se infectează prin sporii de pe sol. dispus izolat. a cărei concentraţie în organism creşte pe parcursul evoluţiei. Diagnosticul de laborator se bazează pe izolarea şi identificarea germenului în produsele patologice( pe baza caracterelor morfologice. frecvent ca boală profesională ( măcelari. prezente deseori pe sol. Antraxul este o antropozoonoză ce evoluează la ierbivore ( sub forma unei septicemii mortale). acoperite de o crustă neagră. care conţine un exudat sanguinolent.antigen capsular de natură polipeptidică .

caracterizată de prezenţa de false membrane fibrinoase.cantonarea bacilului difteric la poarta de intrare. învechire şi căldură. hoffmanni.toxemia difterică.( conţine ser coagulat de bou).dimensiuni de 4-6μ. . dar rămâne antigenică. . bacteria „se vindecă” de lizogenie. însămânţarea se face pe mediul de îmbogăţire O.S. sau la purtători. Y. rinichi. C. C. atunci când se izolează din produsele patologice. dar şi pe geloza sânge. datorită asemănării morfologice cu bacilul difteric.M. sindroame hemoragice. din care se fac frotiuri şi însămânţări pe medii de cultură speciale. care este responsabilă de toxiinfecţia difterică. îşi pierde caracterul toxigen. cu leziuni la nivelul glandelor suprarenale.Localizări mai puţin frecvente sunt la nivelul mucoaselor nazale. conjunctivei.Sub acţiunea unor factori inductori (radiaţii U.Mediul de elecţie este mediul Loffler. unde coloniile sunt mici.cutis communae). cenuşii-negre şi înconjurate de un halou cafeniu . reprezentate de miocardită. (ou. vălul palatin. datorită unor granulaţii metacromatice care se dispun bipolar. Complicaţiile sunt foarte grave.polinevrite.Bacilii difterici sunt Gram pozitivi la limită. prezente în faringe şi pe tegumente (C. cisteină.T. care reprezintă substratul pentru vaccinul antidifteric.xerosis. foarte aderente la faringe. La bolnavi se recoltează exudatul faringian şi nazal. toate determinate de efectele toxinei difterice. cum sunt mediul Tinsdale. toxina îşi pierde toxicitatea. Clinic.sunt bacili aerobi.V.angina pseudomembranoasă. miocard. sau difteromorfi. cu paralizii. care difuzează în organism pe cale sanguină şi este responsabilă de fenomenele toxice la distanţă.În cazul unor produse patologice sărace.producerea de exotoxină. şi se dispun în frotiu formând unghiuri ascuţite. W. sau a plăgilor chirurgicale şi arsurilor. în forma majusculelor V. caracterizată prin: . şi se transformă în anatoxină.Familia Actinomycetaceae Genul Corynebacterium Specia Corynebacterium diphteriae Genul Corynebacterium cuprinde mai multe specii comensale omului. iar eliberarea fagului din celulă se face prin liza bacteriei. microaerofili.putând poduce asfixia mecanică prin obstruarea căilor respiratorii. cu albastru de metilen sau cu coloraţia specifică DelVecchio. dar pot determina confuzii de diagnostic. şi ale sistemului nervos periferic. Gundel-Tietz. Producerea de toxină de către bacilul difteric este condiţionată de prezenţa unui bacteriofag temperat lizogen.Aspectul caracteristic este pe mediul Tinsdale. pilierii amigdalieni. „măciucaţi”. .faringe-. Cutivarea bacilului difteric se face pe medii selective. evoluează spre laringe.Prin tratarea cu formol. unde se înmulţeşte şi produce toxina. care se încorporează în cromozomul bacterian şi codează proteina specifică toxinei. se manifestă prin: . telurit de potasiu). aceştia nu produc îmbolnăviri.C. diphteriae. sau uneori imitând literele chinezeşti. Frotiurile se colorează Gram. C. ca „beţele de chibrit”aruncate pe masă. Diagnosticul de laborator se poate face labolnavii de difterie căt şi la purtători. difteria. care permite 38 . cu creşterea favorizată de adaosul în mediu a cisteinei şi proteinelor serice. cu aspect specific de „halteră”. numiţi şi bacili pseudodifterici.Ei trebuie diferenţiaţi de specia patogenă. virulent. Toxina difterică este puternic antigenică şi determină în organism producerea de anticorpi antitoxină. ser. fagul endogen trece din starea de profag în fag matur.).

Receptivitatea la infecţie este generală. . şi se realizează in vitro. Tratamentul se bazează pe administrarea cât mai precoce a serului antidifteric. mai rar.(reacţia Elek-Ouchterlony). iar calea de transmitere este predominent respiratorie. tetanic). 39 . care acţionează însă numai asupra toxinei circulante. Identificarea continuă prin efectuarea testelor biochimice. nu şi asupra celei acumulate în ţesuturi. Cloramfenicol. fiind indicate Eritromicina. permite diferenţierea tipurilor în cadrul speciei Corynebacterium diphteriae. Profilaxia este asigurată prin vaccinarea populaţiei receptive cu unul din vaccinurile: DTP ( anti-difteric. tetanic. Tetraciclina. Penicilina. Evidenţierea toxigenezei este obligatorie pentru demonstrarea patogenităţii.Aspectul coloniilor pe bulion şi pe mediul Gundel-Tietz.diferenţierea lor de difteromorfi. sau ADPA (anatoxină difterică purifiată şi adsorbită). pertussis). cu ser antidifteric. sau uneori. prin alimente. DT (difteric. prin teste de precipitare în gel.antibioterapia se adresează bacilului cantonat la poarta de intrare.

. semitransparente. uneori cu halou opalescent ( E. datorată mobilităţii mari a acestei specii.6 μ. mediul cu selenit acid de sodiu. iar cele lactozo. pentru mobilitate. şi sunt deci mobile (E. sunt:Escherichia ( cu specia E. zaharozei şi producerea de H2S. Salmonella. .Bacteriile nefermentative dau colonii transparente. creşte sub forma unor colonii mari. cresc pe mediile uzuale. sau prin procedee automatizate. care inhibă flora de asociaţie). şi cresc sub formă de colonii roşii.Unele specii prezintă cili peritrichi. dintre care amintim: . Coli. de culoare verde-transparent.negative rămân transparente. datorită producerii de H2S. Conkey (conţine geloză. transparent. Yersinia. Principalele genuri cu interes medical. .Bacteriile care fermentează lactoza. Klebsiella). fenil-alanindehidrogenază. necapsulaţi.Mediul Istrati. Coli. conţine verde brilliant şi citrat de bismut. cu excepţia E. care descompun glucoza în acid şi gaz.Pentru diagnosticul infecţiilor produse de Entrobacteriacee. aerobi şi anaerobi facultativ.Coloniile lactozo-pozitive sunt galbene şi virează culoarea mediului de sub ele în galben. crescând astfel mult fiabilitatea unui diagnostic precis.Unele specii. acidifică mediul.Meitert. cu halou metalic. care sub acţiunea Salmonellelor se transformă în sulfură de bismut.Geloza Wilson Blair. care dă mediului o culoare verde.Mediul AABTL ( agar. lactoză). de tip mucos. enterobacteriaceele fermentative dau colonii roşii.Mediul pentru Salmonella.FAMILIA ENTEROBACTERIACEAE Enterobacteriaceele cuprind un număr foarte mare de genuri de bacili Gram negativi. .Kauffmann. iar Proteusul prezintă fenomenul de „invazie”.Shigella . care modifică culoarea mediului în funcţie de pH-ul acestuia. Shigella şi Proteus sunt lactozo-negative.Dintre mediile politrope utilizate de rutină în laboratoarele noastre amintim: mediul TSI ( triple sugar .geloza Mc. lactoză). Un număr foarte mare de teste biochimice ne stau astăzi la dispoziţie pentru identificarea precisă a diferitelor specii de enterobacteriacee. iron).Mediul MILF.Mediul Leifson sau ADCL ( agar.cu un metabolism de tip respirator şi fermentativ. Coli). de 1-3 mm diametru. rotunde. este selectivă pentru Salmonella. care economisesc mult timp şi oferă posibilitatea citirii unui număr foarte mare de teste. Salmonella). citrat. cu dimensiunile de 0. culoarea mediului este roz. iar pe geloza simplă dau colonii de tip S. cele lactozo-negative.glucozei. indol. Salmonella. conferind coloniilor culoarea neagră. de culoarea mediului. producere de lactic-dehidrogenază. .Bacilii producători de H2S au centrul negru. în timp ce cele lactozo-negative rămân transparente. producere de indol şi urează.ca indicator de pH). uneori cu centrul negru. Dintre speciile cu interes mdical amintite.4-0. Proteus. tulbund uniform bulionul. pentru mobilitate.Testarea acestor caractere se poate realiza fie pe medii politrope (multitest). pentru fermentarea lactozei.cum este Klebsiella. şi sunt nesporulaţi. lactoză. roşu neutru. şi medii selective. care în principiu. dzoxicolat. nesporulaţi. se folosesc curent o serie de medii de îmbogăţire ( Müller. sunt medii lactozate la care se adaogă un indicator de pH. în timp ce E. cu o creştere „în valuri”.mediul MIU. tot de culoare roz. Caractere biochimice. albastru de brom tymol. care prezintă capsulă. cresc sub formă de colonii transparente. Caractere morfologice şi culturale: bacili Gram negativi. Klebsiella. Proteus. . 40 .coli şi Klebsiella. pe care coloniile lactozo-pozitive sunt galbene. caracteristică.coli şi Klebsiella fermentează lactoza. conţine indicatorul de pH albastru de brom-tymol. Shigella.

3.K.lipidul B . endocardite. el populează tractul digestiv al bolnavilor trataţi îndelung cu antibiotice.Caracterea antigenice.K. pe baza căreia au fost elaborate scheme de diagnostic pentru identificarea grupelor şi tipurilor în cadrul speciei. .care se desfac uşor prin agitare. coli poate da infecţii ale tubului digestiv. rhinoscleroma dă rinoscleromul. peritonite. Enterobacteriaceele prezintă o structură antigenică complexă. pneumoniae dau boli diareice. Antigenul somatic O . 1.în afara infecţiilor enterale.sunt de natură polizaharidică 4. .K. oxytoca şi alte tipuri încapsulate de K. şi anume :  Tulpinile enterotoxigene dau forme uşoare până la forme grave de enterită. E. Alte Klebsiele pot determina meningite.componenta lipo-polizaharidică LPS cu 3 subcomponente: a. care se desfac greu prin agitare. coli mai este implicat în infecţii ale căilor urinare. Antigene flagelare H . 41 .K. . Shigella este agentul patogen al dizenteriei bacilare. pot „masca” antigenul somatic. alte specii ale genului sunt responsabile de diarei epidemice de vară. responsabilă de şocul endotoxinic. mai ales la copii. gastroenterite. pneumoniae dă pneumonie şi infecţii bronhopulmonare . iar polizaharidele conferă specificitatea de grup. posedă 2 componente: . nu sunt prezente la toate enterobacteriaceele. conţinut în peretele bacterian. lanţurile polizaharidice specifice. Proteus ocupă locul doi după E. cu grunji fini. Salmonelele sunt responsabile de : . toxiinfecţii alimentare date de alte salmonele decât cele amintite anterior. . forma cea mai grava fiind determinată de Shigella shiga. Antigene de înveliş K. coli enteroinvaziv determină un sindrom diareic dizenteriform E. în grunji mari. coli enterohemoragic determină diarei cu scaune la început apoase.  E. . suprainfecţii ale plăgilor şi arsurilor. şi tulpinile respctive nu aglutinează cu serurile anti-O.Aglutinează cu serurile anti-H. . gastroenterite.Salmonella typhi murium şi Salmonella enteritidis dau toxiinfecţii alimentare În afară de acestea. sunt de natură proteică şi conferă specificitate de tip. otite. ataşate peretelui. Puterea patogena a enterobacteriaceelor : E. ozaenae dă ozena şi alte infecţii cronice ale tractului respirator. Primele două subcomponente alcătuiesc endotoxina. Antigenul O se poate uni cu anticorpii corespunzători anti-O. Salmonelele mai pot da septicemii cu punct de plecare intestinul. dând in vitro reacţii de aglutinare de tip polar. prezente numai la germenii mobili.Salmonella typhi şi Salmonella paratyphi dau febra tifoida şi respectiv febrele paratifoide. coli enteropatogen este responsabil de episoadele diareice la copii  E. miezul (core) c. coli în etiologia infecţiilor urinare. septicemii şi meningite. sinusite. Germenii de genul Klebsiella dau : . colecistite. care apoi devin hemoragice. lipidul A b. poate da meningite otogene la nou – născuţi. holeriforme.

şi mirosul de flori de tei. o caracterele culturale: tulbură uniform bulionul simplu sau apa peptonată. unde apar coloraţi în roşu.T. . mai ales la sugari şi copiii mici . cu reflexe metalice. L..B. colorate fluorescent. fiind frecvent incriminat în etiologia infecţiilor intraspitaliceşti (nosocomiale) .R. dispuşi izolaţi. spută. caractere biochimice. si oculare .digestive. arsuri. în special plăgi chirurgicale. cu formare de peliculă.C.L. în perechi sau lanţuri scurte.tegumentare. 42 . şi este incriminat în următoarele infecţii: . eventual A.Bacilul pioceanic Aparţine genului Pseudomonas. elaborată de bacilul pioceanic. materii fecale. pe geloză. datorată pigmentului pioceanină. . Antibiograma este obligatorie.secreţii otice. urină. apare o culoare albastru. nesporulaţi. având în vedere multichimiorezistenţa pe care o dezvoltă adesea acest bacil.identificarea se face pe baza următoarelor criterii: o caracterele morfologice pe frotiuri colorate Gram. mobili.R.meningită la nou-născuţi .A.bronho-pulmonare .izolarea se face pe mediile uzuale. şi caracteristic.O.septicemii Diagnosticul bacteriologic are scopul de a izola şi identifica bacilul în produsele patologice: puroi şi exudate purulente.verde. şi cu mirosuri aromatice. dau colonii de tip S sau R. sânge. rar încapsulaţi.L.urinare (alături de E. conjunctivale.coli şi Proteus) .

. şi au rolul demonstrat în patogenitate. creşte şi pe medii uzuale. .pleuro-pulmonară (90%) . 9.meningeală (meningita tbc) . Pe suprafaţa alveolară bacilii sunt fagocitaţi de 43 . Proteinele reprezintă suportul activităţii tuberculinice. conopidiform. Constituirea leziunilor iniţiale în infecţia tbc.este un bacil imobil. sau ramificate. săruri minerale. Inhalarea bK are ca rezultat depunerea în alveole sau eliminarea prin exhalare. Alcoolul de 90˚ îl distruge în 5 minute. dar rezistent la frig. Puterea patogenă la om. . luxuriantă. Rezistenţa la agenţi fizici şi chimici. capătă un aspect rugos. descris şi ca . care conţine elemetele amintite. culoare gălbuie. amidon.fosfolipide. principalele localizări ale tuberculozei la om sunt: . au aspect opac. cu dimensiuni de aproximativ 2.pentru cultivarea Mycobacterium tuberculosis cel mai frecvent se foloseşte mediul Lowenstien-Jensen. . în plus malachit oxalat verde. dar prezintă o proprietate tinctorială specifică mycobacteriilor. creşte la 37˚C şi pH de 6.acizii micolici. şi anume se colorează la cald cu fuxină şi reţin colorantul chiar după decolorare cu alcool sau sau acizi. c. colonii puţine.osteo-articulară . netede. sunt mici.. Caractere culturale. asparagină.Mycobacterium tuberculosis Caractere morfologice. primele colonii apar după 15-30 de zile. pot fi purificate şi se folosesc pentru testarea rezistenţei la infecţia tuberculoasă în preparatul PPD.3 microni necapsulat şi nesporulat. Aceste aspecte diferite sub care poate apare Micobacterium tuberculosis pe frotiuri.6. disgonice adică cu o creştere săracă. în care bacilii apar coloraţi în roşu pe fondul albastru al preparatului. ou. . cu granulaţii citoplasmatice frcvente.tipul aviar se dezvoltă în 2-3 zile. Bacilul tuberculos este sensibil la lumina solară. prezentă mai ales la formele virulente.ganglionară. Aspectul pe frotiu este de bastonaşe cu capete rotunjite dispuse izolat sau în grămezi. care conferă acido-alcoolo rezistenţa. dintre care 60% sunt în peretele bacterian .este aerob strict.7. în zilele umătoare au o creştere eugonică. iar pe frotiurile efectuate din culturi. Această proprietate se numeşte acido-alcoolo rezistenţă. Lipidele reprezintă 20-45% din greutatea uscată a bacilului. opac. a. . Pe frotiuri se poate colora cu albastru de metilen sau Gram. b. În ordinea frcvenţei. şi este pusă în evidenţă prin coloraţia Ziehl-Nielsen. mediul este solid.V. se descrie sub numele de pleiomorfism.2. Pe acest mediu creşterea bacilului este caracteristică: creşte lent.acest aspect diferă de cel al Mycobacterium bovis unde primele colonii apar după 30 de zile. uscat.peptidoglicolipide. Principalele lipide sunt: .uro-genitală . Glucidele au structură complexă şi se leagă cu lipidele şi proteinele bacilului. adică foarte bogată.peritoneală . numite şi ceara D. raze X şi U. Compoziţia chimică este complexă. pesmet de pâine”. de culoarea verde..0.4/ 0. . apar forme filamentoase. necesită adaos de factori de creştere în mediu : glicerină.glicolipide. .

Aproximativ 5% din persoanele nou infectate nu reuşesc să oprească multiplicarea bacilului. 44 .. 1. Recoltarea produselor patologice în funcţie de localizarea tuberculozei: . Vaccinarea se face cu o tulpină vie atenuată şi se numeşte vaccinul BCG (bacil Calmette-Guerrin ). . . eventualele zone cazeificate se calcifică. ci evoluează în lunile următoare spre boală Diagnosticul de laborator. Însămânţarea pe mediile speciale. deci el este sensibil.Dacă eritemul depăşeşte 15 mm.tbc meningeală: LCR 2. fragmente de biopsie de endometru. . înseamnă că individul nu a venit în contact niciodată cu Mycobacterium tuberculosis. . Direct al frotiurilor efectuate din produsele patologice. care în această fază sunt ineficiente. 4.focarul pneumonic de tip exudativ ( mulţi bacili şi puţine celule inflamatorii) trece întrun focar de tip granulomatos. unde ei reuşesc să se multiplice sau sunt distruşi (în funcţie de virulenţa bacililor şi rezistenţa organismului). fragmente de os.tbc osteo-articulară: lichid articular. puterea fagocitară este mult crescută. ca urmare trebuie vaccinat.reacţia se citeşte după 72 ore. la aceştia primo-infecţia nu are evoluţia descrisă. semnificaţia este a unui proces infecţios evolutiv. se testează sensibilitatea prin IDR la PPD. examinare cu obiectiv cu imersie. Antibiograma. complexul primar tuberculos se caracterizează prin: . Ex. . sau pe calea circulaţiei sistemice în diferite organe. în 6-8 săptămâni. . reacţia se consideră pozitivă.tbc uro-genitală: urină.vindecare spontană. pe fondul albastru al preparatului. . dacă la locul inoculării nu apare nici o reacţie. la exterior granulomul tbc este înconjurat de o coroană de limfocite.determină . colorate ZiehlNielsen. şi mycobacteriile sunt distruse. unde mycobacteriile dau coloniile caracteristice descrise anterior. la toţi nou-născuţii.tbc ganglionară: puncţie/biopsie ganglionară. granulomul se fibrozează. este indicată repetarea periodică din cauza multichimiorezistenţei pe care o dezvoltă numeroşi bacili. Testarea stării de sensibilitate la infecţia cu Mycobacterium tuberculosis se face prin intradermoreacţia la tuberculină (PPD). deoarece prezintă rezistenţă la o nouă infecţie. spălătură bronşică. Un număr de bacili ajung pe cale venoasă dreaptă (din canalul toracic) în zonele apicale pulmonare. lichid pleural. şi se edifică treptat un focar pneumonic. individul se îndrumă la ftiziologie.tbc pleuro-pulmonară: sputa. În timp. virajul tuberculinic”. acest individ nu trebuie vaccinat. prima vaccinare se face la 4 zile după naştere. dând o adenită satelită. . bacilii invadează ganglionii loco-regionali.Dacă la locul inoculării apare un eritem cu diametrul între 10-15 mm. uzual pe mediul Lowenstein Jensen. Concomitent sunt eradicate şi focarele coexistente din toate organele. fără testare prealabilă.conferă rezistenţă la reinfecţie. .este inaparent clinic.macrofagele alveolare. aspirat bronşic. adică pozitivarea intradermoreacţiei la PPD. . 3. bK apare colorat în roşu. organismul reacţionează prin apariţia răspunsului imun (care corespunde pozitivării PPD): creşte foarte mult numărul de limfocite şi macrofage în toate zonele unde există mycobacterii( rolul limfocitelor T activate prin limfokine ). . De obicei bK se multiplică în macrofage. după vârsta de 8 luni . Astfel. şi se vaccinează numai cei sensibili la infecţie. celule epiteloide la mijloc şi celule gigante Langhans multinucleate la interior. alcătuit din numeroase macrofage.

45 .

dar şi în unele alimente.Prezintă mai mulţi factori toxici. doar toxina sa. icter. determină o toxiinfecţie alimentară foarte gravă. cu dimensiuni cuprinse între 3-4. o C. şi poate fi găsit în cavităţile naturale ale omului. În cadrul tratamentului chirurgical.în organism nu se poate pune în evidenţă bacilul. enterita necrozantă . se practică antisepsia foarte riguroasă a plăgii.gangrena gazoasă. cunoscută sub numele de botulism. care prezintă capsulă şi este imobil. care nu mai permite dezvoltarea în continuare a bacilului. tetani Clostridium perfringens se izolează cel mai frecvent. au fost clasificate . histolyticum . Bacterii anaerobe sporulate. cu tendinţă la insuficienţă renală acută datorită hemolizei intravenoase determinate de toxina bacilului perfringens. cu acţiune hemolitică. exogeni. dau supuraţii şi septicemii GENUL CLOSTRIDIUM .agentul patogen al toxiinfecţiei botulinice. seroterapie antiperfringens (pentru neutralizarea toxinei) şi anatoxină. dar este acido rezistentă (nu este distrusă de sucurile gastrice). . şi incizii largi. .bacilul tetanic.Cu importanţă deosebită în patologia umană. hemoragic. sau o C. mai ales post-abortum. Clostridium botulinum este răspândit în mediu sub forma sa sporulată (pe plante. cuprinde germeni telurici. nu toţi fac boala. necapsulaţi şi mobili. pentru a asigura oxigenarea plăgii.BACTERIILE ANAEROBE STRICTE Cuprind germeni care nu pot utiliza oxigenul şi nici nu se pot dezvolta în prezenţa lui. Consumul acestor conserve care conţin bacilul botulinic şi exotoxina pe care o secretă. crepitant.septicemii. sau subterminal. extins şi însoţit de alterarea gravă a stării generale. manifestată clinic printr-un flegmon gazos. tipul A fiind cel mai toxic pentru om. ceea ce explică uneori faptul că dintre mai multe persoane care consumă aceeiaşi conservă. legume.agenţii patogeni ai gangrenei gazoase. Punerea în evidenţă a bacilului este posibilă doar în alimentul incriminat. sunt: . fructe. Bacterii anaerobe nesporulate. 1mg de toxină de tip A conţinând 32 de milioane de doze limită mortale la şoareci. perfringens. Puterea patogenă. care se găseşte în cavitatea bucală. sol). care pot fi situaţi central. cu excepţia C. perfringens o C. aparţin genului Clostridium. o C. necrozantă enzimatică şi cardiotoxică. dar în asociere cu alţi germeni. astfel: 1. . până la 14µ. mai frecvent saprofite.Toţi reprezentanţii genului prezintă spori. septicum o C.În funcţie de prezenţa sporului bacterian. unde se dezvoltă în „ cuiburi”.Dacă nu se intervine rapid cu tratament antibiotic. oedematiens o C. cu excepţia C. fiind distrusă în 10 minute la 100 0C. este de natură proteică. decesul poate surveni în câteva ore de la debut. pe baza cărora s-au identificat mai multe varietăţi.toxina botulinică este cea mai puternică „otravă” biologică. cum ar fi apendicita supraacută. termolabilă. mai ales conserve de carne şi legume insuficient preparate termic. botulinum . .diferite viscerite. 2. 46 . perfringens.cuprinde bacili Gram pozitivi. .

Profilaxia tetanosului la orice plagă este de o deosebită importanţă şi pune probleme medicolegale. manifestat în principal prin contractura generalizată a musculaturii scheletice.În principiu.prin plagă cu potenţial tetanigen înţelegem acele leziuni care au în general o poartă de intrare de dimensiuni mici.însămânţarea se face pe medii anaerobe: bulion VF sau geloza VF. necrotică. . Diagnosticul de laborator constă în evidenţierea tipului de toxină (cel mai frecvent este incriminat tipul B). Brucella. - Familia Parvobacteriaceae Cuprinde genurile: Francisella. care practic se închide după îndepărtarea agentului cauzal. terapie intensivă cu antibiotice (penicilină) şi tratamentul chirurgical al plăgii. datorită inhibiţiei producerii de acetil-colină. Tratamentul este de urgenţă şi constă în administrarea de ser antitetanic. prin paralizia de acomodare a muşchilor oculomotori. şi identificarea sursei. toxiinfecţia botulinică se manifestă prin: o vomă şi constipaţie o strabism. cu acţiune asupra plăcilor neuro-musculare o paralizii ale muşchilor buco-faringieni şi exitus prin paralizie respiratorie. Haemophilus. fruntea este încruntată. faciesul este caracteristic. Genul Haemophilus 47 . peste care se suprapun contracţii paroxistice.botulinum. se administrează ser antibotulinic B). vaccinare cu anatoxină tetanică. cardiotoxică şi determină sindromul tetanic (prin acţiunea asupra lipidelor din SNC). pe care clostridiile vor dezvolta colonii caracteristice. cu gura deschidă într-un „ rânjet” larg. secreţii purulente. . exudate.Clinic. creând astfel condiţii de anaerobioză (plăgi înţepate.Dacă o plagă cu potenţial tetanigen este contaminată cu pământ care conţine spori.Sporii săi sunt răspândiţi în sol. orice plagă poate avea risc tetanigen. materii fecale) recoltate de la bolnavi se încălzesc la 70 0C timp de 30 minute pentru distrugerea formelor vegetative. acesta va semna în fişa personală (sau bilet de trimitere.tipizarea toxinei este importantă în special în cazul C. muşcături de animale. care neutralizează toxina circulantă (dar nu şi pe cea fixată în ţesuturi). numit „risus sardonicus”.Bolnavul stă în poziţie de opistotonus. cu adaos de antibiotice. Bordetella.). . ca urmare se va administra vaccinul antitetanic (de preferinţă ATPAanatoxină tetanică purifiată şi adsorbită) şi 1500-3000 UAI de ser antitetanic.etc). . Yersinia. Tratamentul urmăreşte administrarea precoce de ser antibotulinic ( până la primirea rezultatului de lalaborator.etc.se pot efectua frotiuri direct din produsul patologic. Diagnosticul de laborator al infecţiilor produse de Clostridii . Clostridium tetani produce tetanosul. sau preparate între lamă şi lamelă. motiv pentru care se înregistrează cu exactitate tratamentul efectuat. adică în decubit dorsal. aceştia se transformă în forma vegetativă dacă au condiţii de anaerobioză şi eliberează exotoxina tetanică. . lezări cu unelte agricole. responsabilă de fenomenele generale ale bolii. şi sunt în schimb profunde. sprijinit în ceafă şi călcâie.toxina tetanică are acţiune toxică. vaccin antibotulinic şi antibiotice. iar dacă pacientul refuză tratamentul.produsele patologice (sânge.

în perechi. Gram negativi.modificările epiteliului respirator predispun la suprainfecţii. unde apare sub formă de colonii de tip S. . realizându-se prin vaccinarea DTP (anti-difteric. pericardite. de tuse „măgărească” .Haemophilus influenzae este un comensal al căilor respiratorii. . dă infecţii secundare. tetanic. endocardite. bombate. haemolythicus. nu se găsesc niciodată în stare liberă în natură. Tetraciclină). Puterea patogenă:tusea convulsivă apare mai ales la copii.tabloul hemo-leucocitarl indică leucocitoză cu limfocitoză. capsulaţi în unele faze de cultură. care dau sindroame asemănătoare tusei convulsive. exudat faringian). Alte bacterii aparţinând genului Haemophilus sunt: .sunt bacili mici. spasmodică. şi se manifestă în mai multe faze: . Diagnosticul de laborator constă în izolarea în faza catarală şi în perioada quintelor a bacilului din produsele patologice (spută. parainfluenzae. Leptospira. Gram negativi. imobili. Tratamentul se face conform antibiogramei (frecvent sensibil la Streptomicină. apar colonii în „picătură de mercur”. fiind responsabil de suprainfecţii în gripă. rotunde. pertussis). Profilaxia este importantă. ducreyi care determină şancrul moale.Se cultivă pe medii cu adaos de factori de creştere. care dă tusea convulsivă. în jur de 60% Tratamentul se face cu Eritromicină în doze mari. lanţuri scurte. că vaccinul nu dă rezistenţă faţă de infecţiile cu bacil parapertussis.se cultivă greu.diagnostic indirect prin imunofluorescenţă . . responsabil de infecţii pulmonare şi endocardite. asemănătoare „bancurilor de peşti”. . Bacilul se dezvoltă la suprafaţa epiteliului respirator. care după 3-4 zile dau o hemoliză tulbure. care dă un sindrom asemănător tusei convulsive. B. rujeolă. dar trebuie subliniat aici. nu trece în sânge. . cum sunt: .sunt germeni care parazitează întotdeauna omul sau animalele. precum şi în etiologia altor boli.meningita acută purulentă la copii. secreţii nazale. cu apriţia frecventă a complicaţiilor pulmonare.pertussis. . unde după 2-4 zile. . sau uneori ca elemente paralele. Borrelia Spirochetele se caracterizează prin: .convalescenţa este de lungă durată. tuse convulsivă. infecţii pulmonare. cu prognostic sever. nesporulaţi. imobili. porţiunea centrală rămânând clară.flexibilitate 48 . nepatogen. nesporulaţi. mici.faza de tuse quintoasă. sunt bacili mici.parapertussis şi B.H.Prezenţa capsulei este considerată factor de virulenţă a bacteriei. o boală venerică.metalice. Ampicilină.faza catarală.dispoziţia helicoidală . care este foarte contagioasă . poate fi uneori cauză de eroare în diagnosticul streptococilor pyogenes.H. Genul Bordetella Cuprinde speciile B. dispuşi izolaţi. Din punct de vedere morfologic. SPIROCHETELE În această familie sunt cuprinse genurile: Treponema.bronchiseptica. se colorează bipolar. el elaborează o toxină responsabilă de fenomenele generale din tusea convulsivă. pe mediul special Genjou –Bordet. pleurezii.H.laringite. cu reflexe gri.

tradusă prin leziuni grave de necroză şi scleroză distructivă. trecerea de la ofază la alta are loc în absenţa unui tratament adecvat). acestea se întind până la extermitatea opusă a celulei. comun tuturor treponemelor (cardiolipidul). datorită unui aparat locomotor intern. dar şi dispar ultimele) anticorpi de imunofluorescenţă (sunt primii care apar) antiproteici de grup Reiter (pe locul doi în ordinea apariţiei). Caractere morfologice. chiar în lipsa unui tratament.Contaminarea în primele luni de sarcină. Pallidum poate fi evidenţiată în stare vie în serozitatea de la nivelul şancrului. foarte mobil. examinarea se face la microscopul cu fond întunecat.antigene proteice şi antigene poliosidice specifice Tr. .Până în prezent nu s-a reuşit cultivarea treponemelor patogene pe medii de cultură. GENUL TREPONEMA Treponema pallidum este agentul etiologic al sifilisului. de obicei când infectarea mamei are loc în a 2-a jumătate a sarcinii. constituite în aşa numitul grup al sifilisului tropical. în aproximativ 3 săptămâni. cutanate.În rest.se produc leziuni nervoase cu paralizie generalizată progresivă.preparatele fixe se colorează prin metoda Fontana-Tribondeau de impregnare argentică.Tr. de natură lipidică. după o perioadă de incubaţie de aproximativ 3 săptămâni de la contactul infectant. a aortei (anevrisme). fără cicatrice.Şancrul primar se vindecă spontan. . . cu localizări mucoase.6 săptămâni de la apriţia şancrului. comun genului Treponema. flexie.imunitatea umorală este dată de anticorpii care apar încă din primele săptămâni ale infecţiei şi se menţin pe toată durata evoluţui bolii. inserate egal la extermităţile celulei. Pallidum.faza secundară se produce la 4. Rezistenţa în mediul extern este foarte scăzută. numite rozeole sifilitice.antigenul Wassermann. reprezentat de una sau mai multe fibrile.se însoţeşte de adenopatie satelită. Caractere culturale.imunitatea de tip celular asigură o protecţie mai eficientă decăt anticorpii. . specific umană.înşurubare. prezentând mişcări de rotaţie. Puterea patogenă. cunoscute sub numele de gome sifilitice. şi care de asemenea se vindecă spontan. boală venerică. se produce numai la aproximativ 50% din bolnavii infectaţi.Principalii anticorpi sunt: o de tip Wasseramann o antitreponemici: imobilizine (apar la 3-4 săptămâni după anticorpii tip Wassermann. cu serologie pozitivă.Anticorpii elaboraţi în sifilis nu conferă protecţie. . dând bolnavului impresia iluzorie că s-a vindecat.În afară de aceasta. . viscerale. bine circumscris. mai există şi alte specii de interes medical care dau boli neveneriene.. realizând mai multe ture de spiră în jurul corpului bacterian. localizat predominent la nivelul mucoasi genitale. cu extremităţile efilate.mobilitate. totuşi este posibilă şi naşterea unui copil sănătos. în absenţa unui tratament corect. vasculare. care se desfăşoară în trei etape succesive.un antigen proteic „de grup”. dând aspectul helicoidal al bacteriei. Imunitatea. răspândite în diferite zone ale corpului. 49 .faza terţiară. din care prin presiune se elimină o serozitate bogată în treponeme.Sifilisul congenital rezultă prin contaminarea transpalacentară a fătului. iar 25% au o evoluţie lentă. unde treponemele sunt argintii strălucitoare pe fondul închis al preparatului. translaţie. afectarea măduvei spinării (tabes). sau dacă mama este bolnavă în timpul concepţiei determină avort sau naşterea unui făt mort. care poate dura toată viaţa (bineînţeles. . cu o bază de induraţie). 25% din cazri se vindecă spontan. în care leziunea caracteristică este şancrul sifilitic (nedureros. prin leziuni maculopapuloase. treponemele pierzându-şi practic virulenţa în afara organismului în aproximativ 2 ore. osoase. .faza primară. . . Structura antigenică este formată din: .Sifilisul este o boală cu transmitere sexuală. prin transfer pasiv de IgG. precum şi treponeme saprofite localizate mai ales la nivelul mucoasei bucale şi genitale. are o formă helicoidală. sau al unuia instituit tardiv.

Cele mai frecvente sunt febrele tifo-exantematice. produsă de C. de aglutinare pe lamă. dar nu sufucient de specifice. prin diferite reacţii serologice. care nu se colorează Gram.reacţii de floculare de tip VDRL ( Veneral Disease Research Laboratory). de depistare în masă.trachomatis produce la om boli oculare şi genitale: trahomul. prin evidenţierea anticorpilor. Tratamentul se face cu antibiotice cu spectru larg.Prezintă aceleaşi caractere culturale ca şi rickettsiile. cele mai cunoscute. se poate face prin preparat nativ între lamă şi lamelă.reacţii de fixare a complementului. Diagnosticul de laborator se bazează în special pe reacţiile serologic. sunt paraziţi intracelulari obligatorii. putând da rezultate fals pozitive. psittaci. sau prin preparate fixate şi colorate (Giemsa.ornitoza şi psittacoza umană. prin: . . sunt reacţia Weil-Felix (de aglutinare. dar cresc în sacul vitelin al oului embrionat. dar se colorează bine Giemsa.Testul de imunofluorescenţă directă pune în evidenţă treponemele direct în produsul patologic. până în prezent nu au fost selectate suşe rezistente. etc). pallidum în perioada primară. teste ELISA .C. calitativă. Chlamydiile sunt germeni mici. Epidemiologie. prin intermediul unui vector. uretrita negonococică. diferite conjunctivite. limfogranulomatoza veneriană. uneori pote urma sau coincide cu uretrita gonococică. Puterea patogenă.Se recomandă ca pentru diagnosticul sifilisului să se efectueze concomitent o reacţie de floculare şi o RFC cu antigen cardiolipidic. . FAMILIA RICKETTSIACEAE Genurile Rickettsia şi Chlamydia Rickettsiozele reunesc îmbolnăviri diverse transmise de la animal la om. Tratamentul este cu Penicilină. se manifestă ca o bronho-pneumopatie acută. şi altele. cu specificitate mare. respectivde papagali. îngreunând mult tratamentul. dar puţin sensibile. o teste cu antigene treponemice specifice: imunofluorescunţă indirectă. şi indirect. cantitativă) şi reacţia Kudicke-Steuer. de cercetare a anticorpilor. mai răspândită decât uretritele gonococice. transmisă de porumbei.Transmiterea este în principal sexuală.Se utilizează cu succes ca teste screening.rickettsiile se prezintă în microscopia optică sub formă de coci fini Gram-negativi sau bacili cu dispoziţie filamentoasă. examinat apoi în cîmp întunecat.diagnosticul serologic se bazează pe două grupe de teste: o teste cu antigene cardiolipidice. după antibiogramă . Diagnosticul de laborator este în principal serologic. . caracterizate prin prezenţa unui sindrom infecţios sever şi exantem (erupţie cutanată). care se pozitivează precoce. care duce la orbire. care poate fi păduchele. .Diagnosticul de laborator se poate face direct prin punerea în evidenţă a Tr. CANDIDA 50 . care pun în evidenţă anticorpii antilipoidici. sau pe culturi celulare. . puricele sau căpuşa. impregnare argentică.Sursa de infecţie este numai omul bolnav de sifilis.Nu se cultivă pe mediile uzuale. . sunt sensibile. şi este de o mare specificitate. obţinute din cord de bou. contagiozitatea fiind mai mare în primele două faze ale bolii.evidenţierea directă în serozitatea din şancrul primar. la cald (reacţia Bordet-Wassermann RBW) şi la rece.

Candidele aderă la plastic. tractului digestiv şi a vaginului. lusitaniae. Candida albicans. pseudotropicalis.pneumonie candidozică . a manoperelor medicale şi a condiţiilor de imunodepresie. infecţii a căror incidentă şi spectru de manifestare clinică a crescut semnificativ în prezent. Se multiplică prin îmugurire. Patogenitate Există 150 de specii. 1. dintre care 10 patogene la om. epiglotite prin extensia candidozei bucale. Septicemia candidozică Exogen. 2. datorită antibioterapiei.Factori favorizanţi ai infecţiilor endogene: Antibioterapia prelungită. Factori favorizanţi ai infevţiilor exogene: Manopere medicale: intervenţii chirurgicale. valvulare. Candida albicans este o ciupercă comensală a organismului uman la nivelul cavităţii bucale. submamare.născuţi. endocardita . Leziuni cutanate în candidoza diseminată: leziuni macronodulare. Candidoze cutanate.după o intervenţie cu leziuni vasculare Candidoze viscerale SNC Plămân Rinichi Cord Ochi .digestiv sau pulmonar Endogen. infecţie HIV. Candida albicans prezintă chlamidospori. miocardita. laringite. Transmiterea infecţiei de la o persoană la alta prin contact sexual. în sarcină. esofagita candidozică. cistita candidozică. Morfologie Candida este o ciupercă levuriformă. Candidoze bronhopulmonare: bronşite. perete subţire. Principalele localizări la om Candidoze Mucoase Candidoze digestive: cadidoza bucală.endoftalmita candidozică 51 . Scăderea rezistenţei organismului.pericardita. contracepţie orală. unghiale Intertrigo: la pliurilr genitocrutale interfesiere. Alte specii de candida se intâlnesc pe mucoase sau tegumente sănătoase. perfuzii. dificit imun congenital. caracter de identificare pe medii de cultură. Candida mucocutanată cronică.meningita candidozică . ovoidă de 4-6 microni. glabrata. leziuni asemănătoare cu ectima gangrenoasă. sau de la mamă la copil. citostatice. Candidele devin patogene în prezenţa factorilor favorizanţi. Zabaluta ( la nivelul conisurilor bucale). responsabilă de producerea candidozelor umane. colitele candidozice. microabcese renale . anita candidozică. balano-prostatita. diabet. injecţii.pielonefrita. Imunosupresie: terapie cu corticosteroizi. sonde. parapsilosis. mică. quilliermondii. la nou. aplicarea de cateter. tropicalis. gastrita candidozică. proteze dentare. Intertrigo: digitopalmar sau digito plantar. krusei. leziuni asemănătoare cu purpura fulminans. uretrita. enterita candidoyică.Candida este o ciupercă levuriformă. Perionix ( periunghial). Candidoze urogenitale: volvovaghita candidozică.

5 flourocytozina. Ex.candidoza urinară Candidoze alergice Produsii de metabolism ai Candidei pot genera reacţii alergice. Miconazol. 52 . Fluconazol. cauzând manifestările alergice din candidoze. identificare şi antifungigrama. Nystadin. detectare a antigenelor circulante sau diagnosticarea biologică. cultivare. urmează un factor micotic iniţial şi poate conduce la tulburări diverse.peritonita candidozică Ap. Ketokonazole. urinar. Amfotericina B. Diagnosticarea se face direct din produse patologice. examen microscopic direct. Alergia la metaboliţi ai Candidei este un fenomen indiscutabil. Clotrimazol.Sistem osteomuscular – artrita. osteomelita. Se mai poate folosi şi diagnosticul serologic. miozita Sistem vascular – vasculita candidozică Peritoneu. Ca şi tratament se folosesc antifungice pe cale generală sau locală.

cu corpul de formă aplatizată.Adultul este de mici dimensiuni. prin traumatisme. responsabil de scabie(râie) la om face parte din subclasa Acarieni. cărora le sug sîngele. este răspândit pe tot globul. omul este infestat doar accidental. P. război. perii de păr. 53 . ceea ce dă un aspect caracteristic de cuib.Femelele fecundate pătrund în grosimea tegumentului. Diplopoda 6. apoi se transformă în nimfe şi în final în adulţi. prevăzut cu 6 picioare. sunt grupate în următoarele clase: 1. transmiţând alte boli.Păduchii de corp se dezvoltă în special în condiţii de igienă precară. Chilipoda 5. Phtirus corporis). care sunt singurul vector pentru Rickettsia prowazeki ( agentul patogen al tifosului exantematic). secreţia de veninuri sau inducerea de hipersensibilitate. Insecta: purecii ( Phtirus pubis. iar cuiburile sunt distruse prin căldură la 70°C. şi în general nu sunt consideraţi vectori pentru alte boli. dintre care unele produc îmbolnăviri prin acţiunea directă. depun la acest nivel 25-30 de ouă. Căpuşele parazitează mai frecvent animalele. Tratamentul se face cu preparate pe bază de malathion. Principalele artropode şi ectoparaziţi implicaţi direct în patologia umană. unele specii de Arachnida şi Crustacea.tratamentul se face cu preparate pe bază de benzylbenzoat sau gamma-benzen hexaclorid. scorpioni. igienă precară. purecii. Borrelia recurentis ( febra recurentă). ciclul complet de la ou la ou fiind de aoroximativ 16 zile.DIAGNOSTICUL DE LABORATOR AL ECTOPARAZIŢILOR Artropodele cu importanţă în patologia umană sunt cuprinse în 6 clase. între cele trei specii existând doar diferenţe minore morfologice. femela depune oul la rădăcina firului de păr. Annelida 2.Se hrănesc prin ataşarea la tegumente cu ajutorul unei guri prevăzută cu ventuze ( haustellum). Pentastomida Artropodele considerate vectori sunt în principal cuprinse în clasa Insecta (muştele. scrot sau şanţul submamar). căpuşele). transmiterea se face prin contact direct.Ciclul biologic durează aproximativ 2-3 săptămâni.Ele rămân ataşate de corpul organismului pe care îl parazitează un timp variabil. după care penetrează pielea şi sug sînge cu ajutorul a 2 stileţi. sau piepteni. între o noapte (căpuşa moale) sau mai multe zile( căpuşele tari. 30 minute. Păduchii umani (Pediculus humanus) pot parazita pielea păroasă a capului. altele acţionează ca vectori. penis.După fecundare. capitis) 3. Arachida: păienjeni. incidenţa crescând în condiţii de mizerie. păduchii ( Pediculus corporis. Transmiterea se face de obicei prin contact fizic apropiat. dezastre naturale.rîie) 4. părul pubian sau corpul. frecvent poate avea caracter endemic în comunităţi de copii. Sarcoptes scabiae. folosirea în comun a unor articole vestimentare. din care în 4-5 zile apar larvele. insectele. preferând plicile ( încheieturile mâinilor. Sarcoptes scabiae ( responsabil de scabie. spre deosebire de purecii de corp. axilă.

Sunt vectori ai unor afecţiuni cum sunt rickettsiozele. cu determinări meningo-encefalice. 54 . babetsioze. febră butonoasă.ixodidele). febră recurentă. bunyavirusuri). dar şi infecţii virale (flavivirusuri.

în sacul amniotic şi sacul vitelin. la microscop.culturi secundare.Deosebim: .culturile se urmăresc zilnic. se numeşte efectul citopatogen ECP al virusului respectiv.). 55 . Obţinerea culturii celulare 2. Cultivarea virusurilor pe culturi celulare comportă 2 etape: 1. .apariţia efectului citopatogen poate însemna dezvoltarea unui virus în cultura celulară respectivă.F. corpusculii Babeş. obţinute din culturile primare. virusul gripal. reacţii de neutralizare.culturi primare. ELISA. Izolarea virusurilor pe ouă embrionate . reacţia de hemaglutino-inhibare. rickettsii şi pararickettsii).DIAGNOSTICUL DE LABORATOR AL INFECTIILOR VIRALE IZOLAREA ŞI CULTIVAREA VIRUSURILOR PE CULTURI CELULARE Prin culturi celulare înţelegem menţinerea în viaţă şi multiplicarea „ in vitro” a unor celule de provenienţă animală sau umană.. prezenţi în citoplasma unor neuroni infectaţi cu virusul rabiei. precum şi pentru prepararea de antigene şi vaccinuri. imunofluorescenţă.Negri. ouăle embrionate se folosesc şi pentru efectuarea reacţiei de neutralizare pentru virusurile gripale.se utilizează în laboratoarele de virusologie deoarece unele virusuri se dezvoltă preferenţial pe ouă embrionate ( de ex. cu obiectiv mic. Diagnosticul se completează cu teste chimice care permit clasificarea virusurilor pe baza acidului nucleic pe care-l conţin ( ADN sau ARN). .Datorită răspândirii largi a tehnicii de cultivare a virusurilor pe culturi celulare.Menţinerea efectului şi în pasajul următor indică cu mare probabilitate o infecţie virală. iar altele produc modificări foarte caracteristice ( de ex. toate reacţiile antigen-anticorp cunoscute ( R. mai ales pentru izolarea unor mixovirusuri ( virusurile gripale) şi poxvirusuri ( v. din ţesuturi normale sau maligne. . ouăle embrionate se folosesc mai rar. şi este un semn al dezvoltării virale. . de ex. variolei). determinată de infecţia cu adenovirus. în cavitatea alantoidiană.C. pox-virusurile). dar orientează diagnosticul spre anumite grupe virale şi spre alte investigaţii utile în final diagnosticului. care provin direct dintr-un ţesut. Inocularea virusului şi urmărirea dezvoltării acestuia Urmărirea culturilor inoculate şi a modificărilor produse de virusuri asupra acestora.Incluziunile pot apărea şi intranuclear ( virusul herpetic). într-o cultură fibroblastică din plămân uman. o Apariţia de incluziuni celulare. de hemadsorbţie şi inhibare a hemadsorbţiei. Cele mai importante căi de inoculare sunt: pe membrana corioalantoidă. În afară de izolarea şi multiplicarea virusurilor.Exemple de modificări cellulare produse prin ECP sunt: o Rotunjirea şi mărirea celulelor. dar poate fi şi efectul toxic al produsului inoculat.Totalitatea modificărilor morfologice care apar la nivelul pânzei celulare şi afectează celulele unei culturi monostrat. adulte sau embrionare. etc. poate fi foarte caracteristică.linii celulare care sunt culturi de celule adaptate cultivării şi multiplicării indefinite”in vitro”. precipitare în gel.Foarte rar este patognomonic pentru un anumit virus.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful

Master Your Semester with Scribd & The New York Times

Special offer: Get 4 months of Scribd and The New York Times for just $1.87 per week!

Master Your Semester with a Special Offer from Scribd & The New York Times