UNIVERSITATEA DIN ORADEA FACULTATEA DE ŞTIINŢE SOCIO-UMANE DOMENIUL: ŞTIINŢE ALE EDUCAŢIEI SPECIALIZAREA: PEDAGOGIA ÎNVĂŢĂMÂNTULUI PRIMAR

ŞI PREŞCOLAR ANUL I, GRUPA 2

DEFICIENŢA MINTALĂ

Studenta: Puşcaş Alexandra Maria

2010 DEFICIENŢA MINTALĂ  Definire  Clasificare Este cunoscut faptul că în zilele noaste. iar handicapul. au nevoie de o definire unitară a deficienţei mintale. Boala mintală este diferită de handicapul mintal. conduita ei devine bizară (Vrăşmaş. 247). de asistenţă medicală şi socială generate de deficienţa mintală presupune colaborarea dintre medici. psihopedagogi speciali. Depistarea copilului deficient mintal este un act complex care cuprinde cel puţin două aspecte: cunoaşterea şi orientarea spre un specialist în vederea precizării diagnosticului (Arcan & Ciumăgeanu. o persoană bolnavă mintal poate avea o inteligenţă obişnuită sau chiar peste medie. s-a facut multă vreme – şi încă se mai face – confuzie între ele. care să servească drept fundament teoretic în organizarea şi derularea activităţilor de recuperare a deficientului mintal (apud Chelemen & Peter. Druţu (2002) afirmă că rezolvarea problemelor de şcolarizare. şi este analizată din perspective tot mai diverse.ORADEA. din păcate. rezultă din imposibilitatea sau incapacitatea de a răspunde 2 . Spre deosebire de persoana cu deficienţă mintală. pentru finalizarea acţiunilor practice. p. 2001. fiziologică sau anatomică. într-o societate care se află într-o schimbare şi transformare continuă. din diferite motive. p. dar. de pregătire profesională. 145). psihologi. preocuparea şi interesul pentru individul deficient mintal se regăseşte în domenii extrem de variate şi cunoscute. în sens de dezavantaj. dar. jurişti şi asistenţi sociali care. 2010. de asemenea. Rusu (1993) subliniază. că deficienţa reprezintă orice dereglare de structură sau funcţie psihologică. 1980).

cu consecinţe negative asupra procesului maturizării mintale. nivelul său mintal redus reprezintă factorul definitoriu. p. p. al dezvoltării sub diferite aspecte la individul în cauză (apud Chelemen & Peter. 45) 3 . În general. de la o vârstă la alta. deficienţa mintală se referă la fenomenul lezării organice şi/sau al afectării funcţionale a sistemului nervos central. la dificultăţile întâmpinate în îndeplinirea funcţiilor vitale esenţiale: de orientare. fiind determinate de deficitul intelectual considerat ca fiind fundamental (Arcan & Ciumăgeanu. Zazzo (1979) afirmă că debilitatea mintală este prima zonă a insuficienţei mintale. de mobilitate. de integrare socio-profesională şi autonomie economică (apud Radu. 2007. 150). exigenţe variabile de la o societate la alta. 2002. Cei mai mulţi autori consideră că insuficienţa intelectuală a copilului. p. celelalte particularităţi ale personalităţii copilului deficient mintal au un caracter secundar. insuficienţă ai cărei factori determinanţi sunt biologici şi cu efect ireversibil în studiul actual al cunoştinţelor (apud Carantină & Totolan. ci de legile de organizare a persoanei. p. Deficienţa mintală. prin deficienţă mintală se înţelege reducerea semnificativă a capacităţilor psihice care determină o serie de dereglări ale reacţiilor şi mecanismelor de adaptare ale individului la condiţiile în permanentă schimbare ale mediului înconjurător. insuficienţă relativă la exigenţele societăţii. îndeosebi. deficienţa mintală este o maladie neevolutivă sau în orice caz. ceea ce plasează individul într-o situaţie de incapacitate şi inferioritate (Gherguţ. p. 2007. 1980. rezultatul unei patogenii. Anormalitatea în cazul acesta nu este legată de norma de comportare. De pe poziţiile acestor autori.aşteptărilor sau normelor mediului specific al subiectului şi se referă. p. Potrivit lui Păunescu (1976. implicând numeroase aspecte. 51). este o noţiune încă nedefinită cu precizie. 102). una dintre disfuncţiile psihice majore. În opinia lui Radu (2000). care determină o organizare anormală.126). 2010.19). de independenţă fizică.

130). utilizarea serviciilor comunitare. Ionescu şi Radu definesc deficienţa mintală ca pe tipul de deficienţă determinată de un complex de factori etiologici cu acţiune defavorabilă asupra creierului în perioada de maturizare a acestuia. Arcan şi Ciumăgeanu (1980) consideră că evoluţia gândirii şi atitudinii faţă de deficienţa mintală de-a lungul timpului poate fi sintetizată în următoarele etape: - etapa consemnărilor sporadice a prezenţei deficienţilor mintal în viaţa socială. etapa maturizării gândirii ştiinţifice prin aprofundarea şi lărgirea problematicii deficienţelor mintale. îndeosebi a funcţiilor cognitive b) diminuarea competenţei sociale. (Radu. 1999. orientarea în mediu înconjurător. 12). petrecerea timpului liber şi munca etc. etapa constituirii deficienţei mintale ca problemă de cercetare. determinate de factori etiologici – biologici şi/sau de mediu – care acţionează din momentul concepţiei până la încheierea maturizării şi care au consecinţe asupra comportamentului adaptiv” (apud Chelemen & Peter. deprinderile gospodăreşti şi cele sociale. 14) arată că deficienţa mintală reprezintă „o insuficienţă globală şi un funcţionament intelectual semnificativ inferior mediei. p. 147). p. 102). având două consecinţe principale: a) oprirea sau încetinirea ritmului de evoluţie. În accepţiune nord-americană: Deficienţa mintală se referă la limitări substanţiale în funcţionarea prezentă (a unei persoane). existînd corelat cu două sau mai multe dintre următoarele capacităţi adaptative: comunicarea. 1975. 4 . 2010. autoservirea. care se manifestă printr-o stagnare. semnificativ sub medie. de investigare şi terapie. încetinire sau o lipsă de achiziţie în dezvoltare.Druţu (1995. p. Ea este caracterizată prin funcţionarea intelectuală. 2007. p. p. etapa abordării interdisciplinare ca o modalitate nouă de investigare (apud Gherguţ. (Ionescu. sănătate şi securitate personală.

Vrăşmaş (1996) descrie câteva caracteristici ale acesteia (apud Chelemen & Peter. poate fi determinată de o serie de factori. interni sau externi ce pot acţiona în orice moment al dezvoltării individului. muncă. cele practice şi de inteligenţă socială. sănătate şi securitate personală. 2002. - întarzierea mintală este caracterizată printr-o funcţionare intelectuală semnificativ sub medie. sănătatea. în timp ce alte capacităţi (de ex. timp liber.I.Analizând definiţiile deficienţei mintale. deficienţa este definită ca o dificultate fundamentală în învăţarea şi îndeplinirea anumitor deprinderi de viaţă cotidiană. la cerinţele comunităţii. 5 . p. pp.) de aproximativ 70-75 sau mai puţin. la cerinţele în continuă schimbare a societăţii. fără supraveghere şi sprijin extern» (apud Radu. influenţează adaptarea individului la mediul socio-profesional şi cultural. bazat pe o evaluare care cuprinde mai multe teste generale de inteligenţă administrate individual şi care trebuie revizuite de către o echipă multidisciplinară şi validate cu teste adiţionale sau alte informaţii evaluative. în aşa fel încât să-şi poată menţine existenţa. 150-151): dezvoltarea intelectuală este sub medie şi duce la limitări ale individului în cauză. 2010. după care această categorie de «anormalitate» reprezintă o «stare de potenţialitate restrânsă sau o oprire a dezvoltării cerebrale. coeficient de inteligenţă (Q. 32). În ţara noastră. capacităţile personale în care există o limitare substanţială sunt cele de conceptualizare. autoîngrijire. temperamentul) s-ar putea să nu fie. o primă definiţie a deficienţei mintale o întâlnim la Roşca (1936). în urma căreia persoana atinsă este incapabilă. la maturitate. Aceste trei arii sunt în mod particular afectate în deficienţa mintală. să se adapteze la mediul său. limitările se pot manifesta în mai multe domenii: comunicare.

2010. . identificarea şi cercetarea cauzelor (diagnosticul etiologic). - 131-132). Ionescu (1975) afirma că: „dincolo de o anumită specificitate a populaţiei de deficienţi mintali există diferenţe individuale importante”. copii normali de aceeaşi vârstă mentală şi la indivizi de aceeaşi vârstă cronologică.datorată unei opriri a dezvoltării. deficienţa mintală reprezintă (apud Radu. sinteza simptomelor într-un sindrom sau o maladie (diagnosticul pozitiv). . diferite de cea de intelect. analiza categoriilor de copii cu deficienţă intelectuală se realizează prin raportarea deficientului intelectual la (apud Chelemen & Peter. mai mici ca vârstă cronologică şi de aceeaşi vârstă mentală. p. indivizi normali de aceeaşi vârstă mentală. Conform acestei definiţii. alţi deficienţi mintali din aceleaşi categorii. alţi copii cu dizabilităţi. . compararea şi analiza sindromului în contextul datelor nosologice (diagnosticul diferenţial).ce se constată la maturitate. sunt. esenţialmente. indiferent de vârsta cronologică. pp. apud Gherguţ. .În această definiţie. incurabil. 2007. În viziunea unor autori (Păunescu & Muşu. foarte cunoscută. ulterior. În momentul în care se 6 . 16): . 1997.concretizându-se într-o stare de incompetenţă socială. p. 152): - copii normali. 2002. deja.de origine constituţională. prezente câteva din ideile formulate ceva mai târziu de către americanul Doll (1941) într-o definiţie devenită.având un caracter. . După Verza (1999).o stare de subnormalitate mintală. indivizi normali de aceeaşi vârstă cronologică. procesul de diagnostic presupune parcurgerea următoarelor etape: - analiza simptomelor/ semnelor.

doreşte recuperarea acestei categorii de persoane se pot lua în calcul caracteristicile comune dar. p. reuşita va fi asigurată cu siguranţă dacă vom ţine cont de particularităţile individuale. IQ = 0-20 Deficienţa mintală severă. 2010. de-a lungul timpului au existat o serie de clasificări ale deficienţei mintale. majoritatea bazate pe valoarea coeficientului de inteligenţă IQ. 2010. VC = vârsta cronologică. IQ = 50/55-70 Intelect liminar (de limită). Clasificarea UNESCO (1983).   După Druţu (1995). Cu alte cuvinte. clasificarea cea mai des întâlnită în lucrările de specialitate (apud Chelemen & Peter. de ceea ce-i diferenţiază unii de alţii (apud Chelemen & Peter. 166) este următoarea:      Deficienţa mintală profundă sau gravă. 2010. 1994). Clasificarea deficienţelor mintale În opinia lui Gherguţ (2005). dintre cele mai cunoscute sunt:   Clasificarea OMS (Organizaţia Mondială a Sănătăţii). coeficientul de inteligenţă exprimă raportul dintre două performanţe: performanţa reală a subiectului (VM) şi performanţa aşteptată în funcţie de vârsta cronologică (VC) (apud Chelemen & Peter. Există mai multe tipuri de clasificări. 165). IQ = 70/80. IQ = 35/40-50/55 Deficienţa mintală uşoară. IQ = 20-35/40 Deficienţa mintală moderată. 7 . p. care se calculează astfel: IQ = VM / VC * 100. unde VM = vârsta mintală. p. American Psychiatric Association. 152). Clasificarea DSM IV (Diagnostic and Statistical Manual.

8 . Dintre caracteristicile acestei categorii de deficienţi mintali putem aminti: • slaba dezvoltare motorie. crize acute de plâns. asociată întotdeauna cu malformaţii multiple. este persoana care are întotdeauna nevoie de supraveghere. control şi ajutor fiind incapabilă să se descurce singură. tulburări somatice diverse. apatie. Caracteristici ale deficienţei mintale profunde (apud Chelemen & Peter. 2010): retardare profundă. prezentând şi cele mai importante caracteristici. automutilare. imposibilitate de a utiliza limbajul pentru comunicarea cu cei din jur. iar coeficientul de inteligenţă este sub 20. Deficienţa mintală severă Deficienţa mintală severă reprezintă o formă severă de deficienţă psihică. capacitate foarte slabă de funcţionare în domeniul senzorio-motor. Acest tip de deficienţă cuprinde categoria deficienţilor mintali cu coeficientul de inteligenţă situat între 20-35/40. ale sensibilităţii. Nivelul mintal al persoanelor din această categorie a deficienţei se găseşte undeva la nivelul vârstei de 2 ani. funcţii intelectuale slab dezvoltate. persistenţa unor impulsuri primare. ale senzorialităţii. iar vârsta mentală de 3-6 ani. după cum urmează: Deficienţa mintală profundă Druţu (1995) este de părere că acest tip de deficienţă este cea mai gravă formă a deficienţei mintale.În cele ce urmează vom prezenta succint fiecare formă de clasificare a deficienţelor mintale.

1994). situaţională. repetitive. necesită supraveghere constantă (DSM – IV. Deficienţa mintală uşoară După Druţu (1995. mărime. care o necesită este minimă. 169-170). necesitatea acordării unei asistenţe moderate. • • • gândirea este concretă. deficienţa mintală moderată corespunde unui coeficient de inteligenţă situat între 35/40-50/55. apud Chelemen & Peter. Printre caracteristicile acestei categorii de subiecţi întâlnim: • dezvoltare motorie. pp. • • în perioada adultă pot realiza sarcini simple. chiar dacă supravegherea pe mintală uşoară cuprinde intervalul cuprins între intelectul liminar şi deficienţa mintală moderată. diminuată. vârsta mintală a acestor subiecţi nedepăşind 7 ani. Deficienţa mintală moderată În opinia lui Dindelegan (2006). numeroase tulburări de limbaj 9 .• limbaj mimic. Caracteristici ale acestui tip de deficienţă: • retard uşor în dezvoltarea senzio motorie • probleme de orientare în spaţiu • constanţa percepţiei de formă. memorie mecanică. definită printr-un coeficient de inteligenţă cuprins între 50 şi 69 şi o vârstă mintală de până la 9 ani. deficienţa • incapacitatea de a duce o viaţă independentă. 2010. greutate se realizează greu. cu mari dificultăţi • vocabular sărac.

dar şi pseudo-deficienţi mintal. Dintre caracteristicile acestuia pot fi amintite (Carantina & Totolan. 10 . p. moderată şi severă din şcolile speciale mai intalnim şi liminari. imaturitate socio-afectivă. Intelectul de limită Printre elevii cu deficienţă uşoară. cu funcţii fluctuante sau scăzute şi cu un nivel fluctuant de dezvoltare ( CI = 70 – 90) ritm incetinit al dezvoltării intelectuale mari dificultăţi in trecerea spre stadiul superior al gandirii abstract-logice. operaţii mintale imprecise.• în condiţii de stres socio economic apare necesitatea unei asistenţe. Este foarte uşoară identificarea copilului cu intelect liminar mai ales în timpul activităţii şcolare. îndrumări. 106): • necesitatea unui timp mai îndelungat pentru a-şi elabora răspunnsurile care variază de la un moment la altul • probleme în înţelegerea şi rezolvarea sarcinilor şcolare • apariţia unor baraje în gândire şi lapsusuri • dificultăţi în stabilirea unor relaţii interpersonale corecte • • • • stimă şi imagine de sine scăzute organizare mintală subnormală. 2007. nesigure şi rigide • imaturitate afectivă • dificultăţi de control voluntar. dificultăţi de actualizare şi aplicare a celor invăţate.

Elemente de psihopatologie şi psihologie clinică. C. Vrăşmaş. Oradea: Editura Universităţii din Oradea. Sinteze de psihopedagogie specială. D. Ionescu. Bucureşti: Editura Didactica şi Pedagogica... (2007). & Ciumăgeanu. (1980). Oradea. Gh. Manualul de Statistică şi Diagnostic al Tulburărilor Mentale. Gherguţ. Bucureşti: Editura Academiei Republicii Socialiste Romania. T. Bucureşti: Editura pro Humanitas. Păunescu. Dindelegan. Învăţământul integrat şi/sau incluziv. Psihopedagogie specială. Iaşi: Editura Polirom. Constanţa: Ovidius University Press. I. Radu. 2010. (coord. Carantina.Bibliografie • • • • • • • • • • • Arcan. Elemente de psihopedagogie specială.a. D. (1976). & Totolan. V. Cluj Napoca: Editura Eikon. Chelemen. A. (2002). & Peter. Ediţia a II . Adaptarea socioprofesională a deficienţilor mintal. Deficienţa mintală şi procesul învăţării. Bucureşti: Editura Aramis. 11 . I. Deficienţa mintală în Elemente de psihopedagogie specială. 2007). Editura Universităţii din Oradea. (2001). Timişoara: Editura Facla. S. 1994). (2007). D. M. P. (2006). K. Preda. ediţia a IV – a (DSM – IV. Psihopedagogia şcolarilor cu handicap mintal. (1975). Copilul deficient mintal. (2010). M.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful