Studenta : Facultatea De Drept « Simion Barnutiu » Specializarea : Administratie Publica

Anul I

CUPRINS
INTRODUCERE ………………………………………………………………… 3 Dispozitii generale ……………………………………………………………. 5 Trasaturile esentiale si generale ale infractiunii ……………………... 6 Formele infractiunii ......................................................................... 11 Participatia penala .......................................................................... 13 Pluralitatea de infractiuni ............................................................... 39 Cauzele care inlatura caracterul penal al faptei ............................. 46 Concluzii .............................................................................. ........... 61 BIBLIOGRAFIE ...................................................................... ......... 63

2

„Dreptul apare ca prima virtute a instituţiilor sociale, aşa cum adevărul apare ca principala calitate a sistemelor noastre de gândire, adevăr ce devine curat şi în cea mai murdară faptă”. (ARISTOTEL, RAWLS)

INTRODUCERE

Problematica dreptului poate fi abordată sub mai multe aspecte, întrucât dreptul este privit, în primul rând, ca un fenomen sociologic, cu o structură complexă şi o fizionomie aparte, ce întruchipează, în gradul cel mai înalt posibil viaţa juridică a unei societăţi umane, sistemul juridic. Ideea pe care se fundamentează întreg edificiul cunoaşterii în acest domeniu (drept) este cea de justiţie, dreptate, echitate. Ceea ce este specific vieţii juridice, particularizându-1 faţă de celelalte componente normative ale vieţii sociale este faptul că suportul ideii de justiţie, garanţia realizării ei în fapt, o constituie regula de drept.

3

pentru a ispăşi suferinţa sau paguba pricinuită. de teama constrângerii. căci o asemenea răzbunare legalizată ar fi un act gratuit şi inutil. Fermitatea în aplicarea legii penale presupune aplicarea întocmai. mulţi dintre oameni îşi vor adapta conduita la rigorile legii. de reeducare a făptuitorului şi de 4 . dar contrar. eliminând de asemenea. Fără îndoială. a prevederilor legale. ci pentru ca societatea şi valorile ei fundamentale să-şi găsească o cât mai adecvată ocrotire. scopul nu poate fi decât prevenirea comiterii de infracţiuni. norma de drept avertizează asupra pericolului la care se expun cei ce o încalcă astfel încât. pe baza criteriilor prevăzute de lege.De asemenea. în spiritul şi în scopul în vederea căruia au fost instituite. reprezintă în cazul concret respectiv tratamentul penal cel mai adecvat necesităţilor apărare socială. infractorul nu este pedepsit pentru ca răul să-şi găsească o compensaţie în suportarea unei suferinţe. Dar fermitatea nu se confundă cu duritatea şi excesul: o pedeapsă este fermă nu pentru că este aspră. ci pentru că. a ceea ce aparent ar putea rezulta din alăturarea acestor două noţiuni. cu consecvenţa şi intransigenţa principială. Fundamentul pedepsei fiind apărarea societăţii împotriva infracţiunilor. fiind stabilită cu intransigenţa principială. pedeapsa este efectul infracţiunii. posibilitatea intervenţiei forţei coercitive. prin funcţia preventivă şi educativă pe care o are.

Astfel.) • Infracţiun ea – instituţie fundamentală a dreptului penal care.DISPOZITII GENERALE Ş tiinţa dreptului penal foloseşte mai multe accepţiun i ale noţiunii de infracţiun e astfel: • Infracţiun ea – faptă a omului prin care se aduce atin gere unei anumite valori sociale iar cel care a săvârş it o astfel de faptă trebuie să fie pedepsit. dimpotrivă având o natură 5 . ea ajută organele competente a aplica legea penală la caracterizarea unor fapte concrete ca fiind infracţiuni sau. Ceea ce însemană că fără in fracţiun e nu poate exista ră spun dere penală ş i fă ră aceasta din urmă nu se poate concepe aplicarea unei pedepse. În această accepţiune. formează „pilonii” dreptului penal. ală turi de celelate două . î n a r t 1 7. C od u l pen a l r omâ n î n v i goa r e def in eş te n oţ i u n ea de in f r a cţ iu n e. darea de mită . luarea de mită . în legi penale speciale sau în legi nepenale cu dispoziţii penale(neglijenţa în serviciu. omor. faptele considerate periculoase pentru valorile sociale esenţiale ale societăţii. Astfel. Această faptă devin e infracţiun e numai dacă îndeplineş te condiţiile prevăzute de norma de incriminare pentru a fi calificată astfel.răspunderea penală ş i sancţiun ile de drept penal. Este accepţiunea legiuitorului care in terzice. are semnificaţii deosebite atât pentru teoreticieni cât şi pentru practicienii în domeniu. • Infracţiun ea – faptă descrisă de legea penală . p en . 1 7 a l in . săvârşită cu vinovăţie şi prevăzută de legea penală". furt. etc. Fă ră in stituţ ia infracţiun ii nu ar putea exista şi funcţiona celelalte două şi invers. c a f ii n d „ f a p ta c a r e pr e zin tă per ic ol s oc i a l . sub sancţiun i specifice. potrivit dispoziţiilor a r t . 2 d i n C . „Infracţiunea este singurul temei al răspunderii penale". Preciză m că în tre aceste tr ei in stitu ţ ii există o strân să legă tură . infracţiun ea se regă seşte în partea specială a codului penal. în chiar codul nostru penal. Consacrarea definiţiei legale a infracţiunii.

În a ce l a ş i ti mp. social. social deoarece priveşte. prin această definiţie sunt puse în evidenţă de către legiuitorul nostru penal aspectele: material. inundaţie ş.pen. în primul rând. moral. rezultă trei tr ă să tu r i es en ţ i a l e a l e a ce st ei a ş i a n u me: F a p tă c a r e pr ez in tă p er i c ol s oc i a l Fa pt ă să v â r ş i tă c u v in ov ă ţ i e Fa pt ă pr ev ă zu tă d e legea penală A. în sensul ca reprezintă o manifestare exterioară a individului. evenimentele naturii (cutremur. uman pentru că reprezintă o activitate omenească. Material. Spre exemplu. A. reacţia an imalului. prin aceea că este o faptă. Faptă care prezint ă pericol socia l Nu putem analiza trăsăturile esenţiale ale faptei fără să ştim ce este fapta ca atare deoarece infracţiunea se caracterizează. reflectă unele principii fundamentale ale dreptului penal. cu o existenţă obiectivă care poate să pună în pericol valorile sociale ocrotite de lege.l C. 17 alin.politic deoarece reprezin tă a t i t u d i n e a m o r a l ă ş i p o l i t i c ă a f ă p tu it or u l u i f a ţ ă de v a l or il e soc ia l e . j u r i di c d eoa r ec e reprezintă o încălcare a unei norme juridice penale.a. adică o manifestare reală a făptuitorului în sfera relaţiilor sociale. Fapta trebuie să prezinte pericol social. se îndreaptă împotriva realită ţil or sociale. B.e xt r a p en a l ă . A. moral-politic şi juridic ale infracţiunii. uman. De asemenea. deoarece numai omul se află în relaţii sociale.) care 6 . Această faptă poate consta într-o acţiune sau o inacţiune. c u m s u n t : p r i n c i p i u l r ă s p u n d e r i i subiective şi principiul legalităţii incriminării. Se cuvine să amintim că numai activităţile omeneşti pot prezenta pericol social. TRASATURILE ESENTIALE SI GENERALE ALE INFRACTIUNII Din definiţia infracţiunii prevăzută în art.

prin c on s ec i n ţ el e l or s u n t p er i cu l oa s e ( v ă tă mă r i , di st r u ge r i , pierderi de vieţi omeneşti) nu prezintă pericol social, chiar dacă rezultatul se produce în societate. Codul penal român defineşte pericolul social în art. 18 ca fiind „orice acţiune sau inacţiune prin care se aduce atingere uneia din valorile sociale enumerate în art.1 C.pen. şi pentru sancţionarea căreia este necesară aplicarea unei pedepse”. De aici rezultă că trăsătura esenţială a infracţiunii de a fi o faptă ce prezintă pericol social se materializează în două aspecte:  pr in f a p tă se a du ce a t in g er e u n or v a l or i s oc ia l e importante, arătate generic în art.l C.pen.(statul român, persoan a, drepturile ş i l iber tă ţile acesteia , proprietatea, etc );  pen t r u s a n c ţ i o n a r e a u n e i a s t f e l d e f a p t e e s t e necesară aplicarea unei pedepse. În doctrina penală, pericolul social ca trăsătură a infracţiunii este cunoscut sub două forme: - pericol social generic - pericol social concret. Pericolul social generic este apreciat de legiuitor în momentul înscrierii faptei periculoase în legea penală ca infracţiune (ex.: omor, delapidare, viol etc). Pericol social concret este pericolul ce-1 reprezintă o faptă concretă săvârşită de o persoană şi este apreciat de instanţa judecătorească cu prilejul judecării faptei. El se reflectă în sancţiunea penală aplicată. Aprecierea pericolului social concret al unei fapte are loc în funcţie de anumite criterii ce sunt prevăzute în lege (art.18 alin.2 C.pen.) cum ar fi, de exemplu, modul şi mij loacele de săvârşire a faptei, scopul urmărit de făptuitor, persoana şi conduita făptuitorului etc.

B. Faptă săvârşi t ă cu vinovăţ ie
Săvârşirea faptei cu vinovăţie este a doua trăsătură esenţială a infracţiunii. Ea este expres prevăzută în Codul penal art.17 coroborat cu art. 19 care consacră pe plan legislativ formele de vinovăţie – intenţia şi culpa. Vinovăţia priveşte latura subiectivă a infracţiunii şi este rezultatul interacţiunii a doi factori: conştiinţa (factorul intelectiv) şi voinţa (factorul volitiv). C on ş t i i n ţ a , e s t e a c e a fa cu l ta te psih ică pr in ca re per soan a ( f ă ptu itor u l ) îş i dă seama, are reprezentarea acţiunilor sau

7

in acţiunilor sale, precum ş i a rezultatului acestora, care este periculos. Voinţa este elementul psihic prin care făptuitorul săvârşeşte acţiuni sau inacţiuni antrenând energia sa fizică spre realizarea rezultatelor urmărite. Este necesar ca voinţa să fie liber determinată, adică persoana să aibă capacitatea psiho-fizică de a se autodetermina şi de a fi stăpână pe actele sale. În doctrina penală, vinovăţia a fost definită ca fiind „atitudinea psihică a persoanei care, săvârşind cu voinţă neconstrânsă o faptă ce prezintă perocol social, a avut, în momentul executării, reprezentarea faptei şi a urmărilor socialmente periculoase ale acesteia sau, deşi nu a avut reprezentarea faptei şi a urmărilor, a avut posibilitatea reală , subiectivă a acestei reprezentări”. Vinovăţia are două forme:

1. intenţia 2. culpa
La acestea se mai adaugă şi o formă mixtă, specifică unor infracţiuni, denumită intenţie depăşită ( praeterintenţie ).

este def in ită în art.19 alin. 1 pct.l C.pen. Ea are două modalităţi: intenţia directă şi intenţia indirectă .

1. Intenţia repr ezin tă f or ma fu n da men tal ă de v in ov ă ţ ie ş i

 Intenţia directă . Potrivit art.19 alin.l pct.1, lit.a C.pen., intenţia directă se caracterizează prin prevederea r e z u l t a t u l u i f a p t e i s a l e d e c ă t r e i n f r a c t or ş i u r mă r i r e a producerii acelui rezultat, prin săvârşirea faptei. Această prevedere a faptei trebuie să fie reală, efectivă.Pentru existenţa intenţiei directe se cere ca rezultatul urmărit să corespundă rezultatului firesc al unei fapte care prezintă pericol social şi acel rezultat să fi fost prevăzut de făptuitor, indiferent de particularităţile în care 1-a con ceput acesta (ex.: fă ptuitorul a ucis o altă persoan ă decât pe cea vizată de el sau a furat un obiect ce aparţin ea unei alte persoane decât aceleia presupuse de el).  Intenţia indirectă (art.1 9. a l in . l pc t. l . l i t. b C. p en . ) s e c a r a c te r i ze a z ă pr in prevederea rezultatului faptei sale de către infractor ş i, deş i nu îl urmăreşte, acceptă posibilitatea producerii lui. (De exempl u , f a pta in cul pa tu lu i de a f i a pl ica t v ict imei, af l a tă î n t r - o avansată stare de ebrietate, o puternică lovitură cu

8

p u mn u l , c a r e a p r oi e c t a t - o î n t r - u n ba z i n cu a p e r e z i d u a l e , căderea ei fiind auzită de inculpat, precum şi de a o fi părăsit în aceste con diţ ii fără a încerca să o salveze, eviden ţiază , pe plan subiectiv, acceptarea rezultatului surven it, con stân d în decesul victimei, chiar dacă nu 1-a dorit). Elementul intelectiv comun pentru cele două forme ale intenţiei îl reprezintă prevederea caracterului periculos al urmărilor faptelor săvârşite. Ce le deosebeşte? În cazul intenţiei directe este nevoie ca făptuitorul să fi urmărit survenirea urmărilor faptei sale, pe care le-a prevăzut (omor din răzbunare sau omor comis pentru a ascunde urmele unei alte infracţiuni). În cazul intenţiei indirecte este nevoie ca infractorul să nu urmărească survenirea rezultatului faptei sale dar să accepte posibilitatea survenirii lui.

a titu d in ea psihică a făptuitorului care prevede rezultatul faptei sale dar nu-l acceptă, socotind fără temei că acesta nu se va produce, ori nu prevede rezultatul faptei sale deş i putea şi trebuia să -1 prevadă. Culpa are două modalităţi: 1. culpa cu prevedere (cu uşurinţă, cu temeritate) 2. culpa simplă (neglijenţa sau greşeala). previziune ori

2. Culpa (ar t.1 9, a l in .1 , pct. 2 l it. a ş i b C. pen . ) con stă în

1. Culpa cu prevedere Există atunci când infractorul are reprezentarea rezultatului socialmente periculos al faptei sale, nu acceptă acest rezultat şi speră în mod uşuratic că el nu se produce. Deci se poate observa două elemente care caracterizează culpa cu prevedere : • făptuitorul a prevăzut posibilitatea survenirii unui rezultat periculos ca urmare a activităţii desfăşurate, rezultat pe care nu l-a urmărit şi nici nu 1-a acceptat. • făptuitorul să fi socotit fără temei că rezultatul nu se va produce. Exemplul clasic de infracţiune săvîrşită cu această formă a vinovăţiei este fapta conducătorului auto care nu reduce viteza la limita evitării oricărui pericol la trecerea pe lângă grupuri de persoane, prevăzând posibilitatea u n u i a c c i d e n t ( v ă t ă ma r e a o r i u c i d e r e a u n e i p e r s o a n e , avarierea autovehiculului etc.) rezultat pe care nu-1 acceptă şi con sideră neîntemeiat că acesta n u se poate produce, dar, totuşi rezultatul se produce. Se poate observa că prevederea rezultatului în cazul acestei modalităţi apropie această formă de vinovă ţie de intenţie (atât

9

victima cade.a pr ev ă zu t.a. S e ca ra cter izea ză pr in a ceea că su biectu l in f ra cţ iu n ii prev ede ş i dor eş te or i a cceptă pr odu cer ea u n or u r mă r i per icu l oa se.17 C. Această cerinţă arată că pentru existenţa unei infracţiuni nu este suficient să existe o faptă care prezintă pericol social şi este săvîrşită cu vinovăţie ci mai trebuie ca această faptă să fie prevăzută de lege ca infracţiune şi sancţionată cu o anumită pedeapsă. dar pu tea ş i tr ebu ia să l e pr ev a dă .directă. pe ca r e l e-a pr ev ă zu t da r a soc ot it f ă r ă teme i că n u se v or pr odu ce sa u n u l e. căci dacă l a in ten ţ ia dir ectă este u r mă r it r ezul ta tu l ia r la in ten ţ ia indirectă era acceptat. câ t ş i în art. 3 . Posibil ita tea con cretă de pr evedere a fă ptuitor ul ui este apreciată în funcţie de personalitatea acestuia. ca forme agravate ale unei infracţiuni tip. 2. Faptă prevă zut ă de legea penală E st e a tr e ia tr ă s ă t u r ă e sen ţ ia l ă a in f r a c ţ i u n i i pr ev ă z u t ă î n ar t. î n să cel e pr odu se î n rea l ita te sun t mu l t ma i gr av e. dezvoltare intelectuală ş. se loveşte de carosabil şi decedează).pen . experienţa de viaţă.pen . infracţiunile praeterintenţionate apar. In ten ţ ia depă ş ită (pr aeter in ten ţ ia) Este o f or mă mixtă de v in ov ă ţ ie ce cu pr in de cor obor a r ea cu l pei cu in ten ţ ia . când din culpa făptuitorului s-a produs un rezultat mai grav decât cel pe care-l urmărea acesta prin fapta săvârşită cu intenţie (de exemplu. sunt infracţiuni pentru care legea prevede o pedeapsă mai aspră.2 C. atunci vinovăţia sub forma culpei simple există. În codul penal. însă. Poziţia psihică faţă de rezultat diferenţiază culpa cu prevedere de intenţie. în urma aplicării unor lovituri cu pumnul. D a c ă î n u r ma ob s e r v ă r i i a c e s t o r c r i t e r i i s u b i e c t i v e s e stabileşte că făptuitorul putea prevede rezultatul. deşi trebuia şi putea să-1 prevadă. Culpa simplă se caracterizează prin aceea că făptuitorul nu prevedea rezultatul faptei sale. de principiu. 10 . în cazul culpei cu prevedere rezultatul . infractorul sperând în mod uşuratic că acesta nu se va produce. se va reţine intenţia depăşită în cazul în care făptuitorul urmăreşte vătămarea integrităţii corporale a unei persoane. C. „ Legea prev ede care fapte constituie infracţiuni". pregătire profesională. cât şi indirectă). Astfel.nu este acceptat.

prin producerea 11 . întrucât făptuitorul săvârşeşte acte materiale îndreptate spre consumarea infracţiunii dar nu le finalizează. Formele infracţiunii după fazele de desfăşurare sunt: actele pregătitoare preparatorii tentativa fapta consumată fapta epuizată. tentativa se încadrează între faza actelor pregătitoare şi faza consumării. sau variante.FORMELE INFRACTIUNII Prin formele infracţiunii se înţeleg acele feluri. Tentativa În evoluţia progresivă a procesului infracţional. ale aceleiaşi infracţiuni care se deosebesc între ele după stadiul în care se află sau la care s-a oprit activitatea infracţională.

legea penală nu are în vedere rezultatul material. iar în altele. .tentativa întreruptă neterminată. Infracţiunea consumată deplină a hotărârii infracţionale iniţiale. Există tentativă şi în cazul în care consumarea infracţiunii nu a fost posibilă datorită insuficienţei sau defectuozităţii mijloacelor folosite ori datorită împrejurării că atunci când s-au săvârşit actele de executare. urmarea. atingerea scopului urmărit 12 . Tentativa este acea formă a infracţiunii care constă în punerea în executare a hotărârii de a săvârşi infracţiunea. executare care a fost întreruptă sau nu şi-a produs efectul. obiectul lipsea de la locul în care făptuitorul ştia că se află. tentativa poate fi: . După gradul de realizare a executării actului material şi a cauzelor neproducerii urmărilor.tentativa perfectă sau fără efect. Infracţiunea consumată Pentru unele infracţiuni rezultatul delictuos. Infracţiunea consumată reprezintă forma tipică sau perfectă a infracţiunii în raport cu fazele desfăşurării marchează activităţii finalizarea infracţionale. Tentativa este posibilă exclusiv în sfera actelor de executare. de făptuitor.rezultatului. constituie o condiţie de existenţă a acestor infracţiuni. consecinţa delictuoasă.

Cadrul legal actual.ceea ce a impus lărgirea sferei 13 . prevede caracterul sancţionator al acestora şi include participaţia improprie. 31 . privitor la „Infracţiunea”. Sediul legal al participaţiei se găseşte în partea generală a Codului penal.Cauze de nepedepsire În art. Participaţia improprie este reglementată pentru prima dată în legislaţia noastră penală . 22 Cod penal se arată cauzele de nepedepsire: desistarea şi împiedicarea producerii rezultatului. în capitolul 3. articolul 23-31 inclusiv. în general. defineşte categoriile de participanţi. PARTICIPATIA PENALA Pluralitatea ocazională este cunoscută în literatură şi în legislaţie sub denumirea de participaţie. la orice infracţiune. formă necunoscută reglementări anterioare. chiar şi la faptele ce presupun pluralitatea naturală sau constituită de făptuitor. Participaţia este posibilă.art. mai cuprinzător decât al Codului penal anterior. în titlul 2. ca o instituţie legată de aceasta.

art. atât instigatorul (sau complicele). deci. iar pluralitatea naturală de infractori şi pluralitatea constituită sunt limitele necesare reglementate în partea specială în art.„împiedicarea săvârşirii faptei” şi art. Astfel. 24 . 25 -„Instigatorul”.„Instigarea neurmată de executare”. Se consacra. care înlătură caracterul penal 14 . Însituaţia în care autorul ar fi comis fapta sub imperiul constrângerii morale. participaţia era condiţionată de săvârşirea de către autor a unei infracţiuni. deci. art. 323 . 304 -„Adulterul”. se poate elabora o definiţie a acestei instituţii care să reflecte actuala concepţie în această materie.„Bigamia”. 31. Noul cod penal a adoptat acelaşi sistem ca al Codului penal anterior. 26 „Complicele”.„Complotul”. 23 . cât şi autorul ar fi acţionat cu intenţie. inclusiv. În baza textului citat. în titlul 2 -„Infracţiunea” . corelat cu întreaga reglementare a participaţiei. art.„Autorul”.participaţiei şi condiţionarea existenţei de „săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală”. art. în vechiul cod. că participaţia există numai în situaţia în care. În reglementarea anterioară. 28 „Circumstanţele personale şi reale”.„Pedeapsa în caz de participaţie”. 30 . o infracţiune. deosebită de a codului penal anterior. care cuprinde: art.„Asocierea pentru săvârşirea de infracţiuni”. în partea generală. art. art. în actualul Cod de drept penal. 27 . 31 „Participaţia improprie”. în capitolul 3 intitulat „Participaţia”. numai participaţia proprie. art. art. art.s-a creat un cadru legal amplu. 23 „Participanţi”. 303 . prevăzând în partea generală numai reglementarea pluralităţii ocazionale sub denumirea de participaţie. art.art. al erorii de fapt. Rezultă. cum am văzut în art. 29 . de împrejurarea ca acesta să fi acţionat cu vinovăţie şi fapta săvârşită să fi fost în raport cu el. al iresponsabilităţii sau al altor cauze. 167 .

ceea ce are drept consecinţă lipsa răspunderii penale a acestuia. participaţia nu mai este condiţionată de împrejurarea ca autorul să fi acţionat cu vinovăţie. nu există participaţie. Poziţia juridică a participantului era determinată nu de activitatea înfăptuită. o infracţiune sau numai o faptă prevăzută de legea penală. ci de împrejurarea dacă autorul acţiona sau nu cu intenţie. în raport cu poziţia sa psihică. prin introducerea participaţiei improprii. Aşadar. deci. de instigator. trebuia să se transforme în autor al faptei. participaţia subzistă cu menţiunea că fapta ăvârşită de autor constituie doar o faptă prevăzută de legea penală şi nu o infracţiune. fără a se transforma în autor mediat al acelei fapte. ci instigatorul. când instigatorul. urmând ca acesta să răspundă pentru instigare. fictiv. ci rămâne cea iniţială.al faptei prin lipsa vinovăţiei. urmând a răspunde ca autor al faptei nu cel ce executase activitatea materială. Această 15 . când acesta ar fi comis doar o faptă prevăzută de legea penală şi nu o infracţiune. Instigatorul (sau complicele) care a acţionat cu intenţie răspunde pentru contribuţia adusă în calitatea avută. Întrucât construcţia artificială a „autorului mediat” a ridicat dificultăţi în practica judiciară. înlăturându-se instituţia participaţiei. în special în cazul infracţiunilor proprii. de instigator. în autor al faptei. care se transformă în „autor mediat” sau „de la distanţă”. potrivit legii. ci ea există şi arunci când acestuia îi lipseşte vinovăţia. deşi nu avea calitatea cerută de lege. dacă fapta era sau nu. considerând că există participaţie chiar şi în cazul în care autorul acţionează fără vinovăţie. Deşi persoana care a determinat la săvârşirea faptei avea poziţia juridică. Codul penal în vigoare a lărgit cadrul participaţiei. ce configura o formă sau alta a participaţiei. raportată la fapta săvârşită cu intenţie. iar poziţia celuilalt participant nu este mobilă şi convertibilă. acesta urma să-şi schimbe poziţia şi să se transforme. Într-o astfel de situaţie.

Practica a învederat. cât şi ceilalţi participanţi acţionează cu intenţie. în art. ci şi forma improprie. dintre care cel puţin una a acţionat cu intenţie. de altfel. contribuţii ce se întrepătrund.31. că la comiterea unei fapte penale pot coopera mai multe persoane. sub denumirea marginală de „participaţie improprie”. ce constă în cooperarea la comiterea unei infracţiuni a unui număr de persoane mai mare ca acela impus de lege. Pluralitatea de infractori Notiune O infracţiune poate fi săvârşită. pentru a cuprinde în sfera sa nu numai participaţia proprie. atât autorul. In definiţia dată.formă de participaţie este consacrată în actualul Cod penal. care aduc o contribuţie de natură diferită morală sau materială. Având în vedere actuala reglementare. Deşi definiţia dată poate desemna ambele forme ale participaţiei. concurând la săvârşirea faptei. ca şi în toate textele de lege ce reglementează participaţia. în general. ci cu aceea de „faptă prevăzută de legea penală”. este forma tipică şi frecvent găsită în practică. însă. se poate contura şi o definiţie a participaţiei proprii. se poate defini participaţia ca fiind cooperarea la săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală a unui număr de persoane superior celui cerut de lege. identică sau eterogenă. dintre care. 16 . care. legiuitorul nu operează cu categoria de „infracţiune”. de către o singură persoană.

Pentru ca realitatea de fapt a pluralităţii de făptuitori să capete importanţă pe plan juridic este 17 . la rândul ei. indiferent de caracterul ei. prezintă un aspect obiectiv (material) şi unul subiectiv (psihic). Fapta săvârşită. Pluralitatea de făptuitori se transformă în pluralitate de infractori atunci când cooperarea mai multor persoane la săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală are loc prin voinţa comună şi cu vinovăţie şi când nu este prezentă nici una din cauzele care exclud sau înlătură caracterul penal al faptei. punctul de plecare şi elementul de unificare în problema pluralităţii de făptuitori şi. Mai multe persoane au contribuit la săvârşirea unei fapte. deci şi în problema pluralităţii de infractori. această dualitate se răsfrânge în mod firesc şi asupra structurii pluralităţii de infractori care.În sistemul legislaţiei penale romane exista pluralitate de făptuitori de câte ori o faptă prevăzută de legea penală este comisă de două sau mai multe persoane. iar infracţiunea prezentând totdeauna în structura sa două laturi: una obiectivă (materială) şi alta subiectivă (psihică). CARACTERIZARE Pluralitatea de infractori. având ca element de unificare existenţa unei singure infracţiuni. baza. aceasta este realitatea de fapt. este în realitate obiectivă.

nu există pluralitate de infractori şi anume atunci când nici unul dintre făptuitori unul singur este nu a lucrat cu vinovăţie sau numai vinovat.că există pluralitate de infractori pentru o parte dintre făptuitori şi anume pentru cei care au lucrat cu vinovăţie şi că există o simplă pluralitate de făptuitori pentru toţi cei faţă de care nu s-a constatat vreo vinovăţie. orice faptă pluralitatea comisă de de mai infractori multe se caracterizează presupune prin şi o cooperarea mai multor persoane la săvârşirea unei infracţiuni. Nu persoane pluralitate de infractori. Astfel. ci o pluralitate de făptuitori. se poate ca. pluralitatea de făptuitori primeşte în total sau în parte caracterizarea de pluralitate de infractori. Când pe baza cercetărilor făcute cu privire la aspectul obiectiv şi la cel subiectiv al pluralităţii de făptuitori s-a ajuns la concluzia că fapta săvârşită este prevăzută de legea penală şi că toţi sau o parte dintre făptuitori au lucrat cu vinovăţie. să se constate că: . iar fapta fiind fără Formele pluralităţii de infractori 18 . vinovăţie nu este infracţiune. . comiterea unei fapte prevăzute de legea penală de către mai mulţi făptuitori. nu se poate reţine o pluralitate de infractori. în cadrul aceleiaşi realităţi de fapt. Aşadar.nevoie ca fapta comisă (cu voinţa comună) de către făptuitori să aibă relevanţă juridică. adică să facă obiectul unei anumite reglementări juridice. Dacă nici o persoană nu a acţionat cu vinovăţie la comiterea faptei.

19 . ori în cazul celorlalte infracţiuni bilaterale când unul dintre subiecţi este constrâns (art. jocul de noroc art. încăierarea -art. cu privire la starea civilă a celuilalt.penal) şi sub imperiul constrângerii comite fapta. penal. ca unul dintre făptuitori să acţioneze cu vinovăţie. există anumite fapte prevăzute de legea penală care nu pot fi săvârşite de o singură persoană ci presupun coop erarea mai multora. Nu este de esenţa pluralităţii naturale. ca de exemplu: bigamie art. 322 C. atât în cazul infracţiunilor bilaterale cât şi a celor ce presupun cooperarea mai multor persoane la comiterea faptei. Unele infracţiuni presupun cooperarea a două persoane şi de aceea se numesc şi infracţiuni bilaterale. fiind suficient. denumită şi pluralitate necesară este forma pluralităţii de infractori în care cooperarea mai multor persoane la comiterea faptei este cerută de însăşi natura acesteia. 51 C. penal). penal. pluralitatea de infractori este cunoscută sub trei forme: a) pluralitatea naturală ( necesară) b) pluralitatea constituită ( legală ) c) pluralitatea ocazională ( participaţia penală ) a) Pluralitatea naturală. Spre exemplu: va exista infracţiunea de bigamie şi în cazul în care unul dintre subiecţii infracţiunii comite fapta fără vinovăţie. Specificul pluralităţii naturale de infractori este considerarea ca autor a fiecărui participant şi drept urmare răspunderea penală se stabileşte în funcţie de rezultatul produs. aşa cum am arătat mai sus. penal. adică să răspundă penal. 303 C. Deci. fiind în eroare (art. ca toţi făptuitorii să fie infractori.În doctrina penală. 330 C.46 C.

Prin asocierea mai multor persoane în vederea comiterii de infracţiuni se realizează pluralitatea constituită. la săvârşirea faptei prevăzute de legea penală au participat un număr mai mare de persoane decât era necesar potrivit naturii faptei. penal. la scopul urmărit -săvârşirea de infracţiuni . Cu alte cuvinte.la organizarea acesteia de durată pentru a reprezenta o infracţiune.art. c) Pluralitatea ocazională sau participaţia penală este forma pluralităţii de infractori în care. Când s-au comis infracţiuni pentru care se iniţiase sau se constituise asociaţia sau gruparea. sunt prevăzute condiţiile cu privire la gruparea de persoane. fiecare persoană este considerată că a săvârşit infracţiunea şi va răspunde penal pentru aceasta ca autor. pentru a realiza pluralitatea constituită. la 20 . la comiterea faptei prevăzute de legea penală. Pluralitatea constituită există indiferent dacă s-au săvârşit sau nu fapte infracţionale din cele pe care şi le-au propus cei care s-au constituit.b) Pluralitatea constituită este forma pluralităţii de infractori ce presupune gruparea mai multor persoane pentru săvârşirea de infracţiuni. sunt aplicabile dispoziţiile privind concursul de infracţiuni.art. într-adevăr. penal ca şi asocierea pentru comitere de infracţiuni . 167 C. care datorită scopului ei antisocial este incriminată ca infracţiune de sine stătătoare. Şi în cazul pluralităţii constituite. participă un număr mai mare de persoane decât era necesar. prin dispoziţiile care încriminează complotul . 323 C. Aceasta înseamnă că dacă o faptă putea fi comisă de o singură persoană datorită naturii ei.

Spre deosebire de pluralitatea naturală şi de pluralitatea constituită. se face deosebirea între: a) activitatea de executare directă şi nemijlocită a faptei: 21 . când prin actele de sprijinire. în cazul pluralităţii ocazionale de infractori. Existenţa pluralitatea unei pluralităţi ar fi ocazionale posibilă la o la pluralitate săvârşirea constituită este controversată în literatura juridică. înlesnire a unei pluralităţi constituite.săvârşirea ei au participat două sau mai multe persoane. Se susţine că ocazională numai infracţiunilor ce şi le-au propus cei care s-au constituit. Nu este posibilă participaţia penală la constituire. folosindu-se diferite criterii : 1. la săvârşirea ei au participat trei sau mai multe. fiecare participant este considerat ca a participat cu o parte la săvârşirea infracţiunii şi va răspunde penal în funcţie de contribuţia adusă la săvârşirea infracţiunii. Prin această caracteristică se subliniază posibilitatea existenţei unei pluralităţi ocazionale naturală şi la o pluralitate constituită de infractori. În altă opinie: „participaţia penală este posibilă în cazul depăşirii numărului de făptuitori necesar pentru existenţa pluralităţii constituite”. După criteriul contribuţiei participanţilor la comiterea infracţiunii. iar dacă potrivit naturii ei fapta putea fi comisă de două persoane. se intră (sunt acte) într-o astfel de pluralitate constituită. Genuri şi feluri de participaţie penală În literatura juridică de specialitate şi în legislaţie se face deosebire între diferite genuri şi feluri de participaţie penală.

este contribuţia fiindcă este instigatorilor şi complicilor. Participarea unei persoane la comiterea unei infracţiuni nu poate fi calificată şi instigare şi coautorat. se face deosebire între forme principale de participaţie şi forme secundare de participaţie : a) Participaţia este principală când prin aportul participantului se realizează însăşi conţinutul infracţiunii. de ajutorare la săvârşirea faptei: . Astfel. iar cealaltă complicităţii.. Aceste forme de participaţie sunt importante şi au căpătat reglementări amănunţite în legislaţia penală.activitatea specifică autorului şi coautorului. Această împărţire importantă admisă în doctrina penală şi în practica judiciară. 2.activitatea complicelui. b) reprezintă Participaţia însăşi fapta este secundară Este când contribuţiile specifică unanim participanţilor nu se înscriu în realizarea acţiunii sau inacţiunii ce incriminată. una specifică instigării. nu constituie un 22 . s-a decis în practica judiciară ca participarea la săvârşirea aceleiaşi infracţiuni prin două activităţi deosebite. chiar dacă contribuţiile sale puteau fi calificate atât instigare. comiterea După faptei importanţa contribuţiei participanţilor la şi producerea rezultatului. Este contribuţia specifică autorilor şi coautorilor.activitatea proprie instigatorului: b) activitatea de înlesnire. cât şi coautorat. că formele principale ale participaţiei absorb pe cele secundare. b) activitatea de determinare la comiterea unei fapte: . ci numai coautorat. Sunt considerate forme principale de participaţie: coautoratul faţă de celelalte forme de participaţie (respectiv instigarea şi complicitatea) şi instigarea faţă de complicitate.

şi pot fi întâlnite cel mai adesea în practică. dar numai prin acte de executare directă şi nemijlocită. deci prin acte de coautorat. numită şi participaţia propriu-zisă sau perfectă. FORMELE PARTICIPATIEI PENALE Autoratul (coautoratul) 23 . 3. Spre exemplu. sau unii cu intenţie şi alţii fără vinovăţie). a) Participaţia proprie. se caracterizează prin aceea că toţi participanţi la săvârşirea infracţiunii acţionează cu aceeaşi formă a vinovăţiei intenţie sau culpă. se disting: participaţia proprie şi participaţia improprie. b) Participaţia improprie sau imperfectă se caracterizează prin aceea că participanţii nu acţionează cu aceeaşi formă de vinovăţie (unii cu intenţie şi alţii din culpă. în literatura juridică se susţine că există participaţie proprie şi atunci când toţi participanţii acţionează din culpă la comiterea unei fapte.concurs de infracţiuni ci se pedepseşte numai potrivit textului de lege care sancţionează forma de participaţie principală a instigării. la comiterea unei infracţiuni îşi aduc participanţi acţionează cu forme diferite de vinovăţie. Cele două forme ale participaţiei sunt: proprie şi improprie. dar nimic nu împiedică contribuţia coexistenţa mai mulţi lor în cazul săvârşirii care unei singure infracţiuni. După criteriul atitudinii psihice faţă de rezultatul faptei comise cu voinţa comună de a coopera. care absoarbe pe cea secundară a complicităţii. separate.

adică pentru cel care a contribuit în mod nemijlocit la comiterea faptei. 24 .In st ig a r ea Complicitatea Autor a tu l Este forma de participaţ ie penală în care o persoan ă să vârş eş te prin acte de executare fapta prevă zută de legea penală . Pentru a delimita coautoratul de celelalte forme de participare. Când autorul a săvârşit infracţiunea împreună cu alţi participanţi. aşa cum nu se dă o precizare specială nici noţiunii de „coinculpat”. contribuţia sa se caracterizează prin aceea c ă a r e a l i z a t î n m o d n e m i j l o c i t f a p t a p r e v ă z u t ă d e l e g e a pen ală . a unei legături subiective. Coautoratul Coautoratul se poate defini ca fiind situaţia în care două sau mai multe persoane contribuie nemijlocit la săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală. 24 C. poziţia lui juridică este cea stabilită de lege pentru autor. fiind un autor. „autorul este persoana care să vârş eş te în mod n emijl ocit fapta prevă zută de legea penală ”. În literatura juridică şi în practica judiciară s-a considerat că următoarele acte contributive intră în sfera coautoratului: a) actele ce se înscriu în acţiunea tipică descrisă de norma specială de incriminare. în baza unei voinţe comune. Fiecare coautor. nu a fost nevoie ca în lege să se prevadă în mod special situaţia de „coautori”. acte ce se integrează în latura obiectivă a infracţiunii. prin prisma valorii contributive a actelor săvârşite faţă de rezultatul produs. şi nici să se folosească acest termen. trebuie definită expresia „săvârşirea nemijlocită a faptei”. Potriv it art. Astfel. Pen al.

cu alte cuvinte. c) fac parte din cadrul actelor de executare acele acte care. ci de realizare nemijlocită a faptei. a) Săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală este condiţie de esenţă a participaţiei. ca formă de participaţie. presupune existenţa cumulativă a următoarelor condiţii: a) săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală.b) în cazul infracţiunilor complexe. cât şi actelor pregătitoare ori a tentativei. activităţile infracţionale ale participaţiei sunt coordonate material şi intelectual. c)voinţa comună a coautorilor. fără a aparţine acţiunii tipice încriminate prin lege. când acestea sunt sancţionate penal. în vederea realizării aceleiaşi infracţiuni. care se realizează atât în cazul faptei consumate. contribuie întro măsură determinantă la realizarea ei. Conditiile coautoratului Coautoratul. sunt acte de coautorat dacă se integrează în structura complexă a infracţiunii. deci şi a coautoratului. acţiuni total diferite ca mod de realizare ale participanţilor. simpla săvârşire de către două persoane în 25 . b)săvârşirea faptei prevăzute de legea penală să se realizeze de două sau de mai multe persoane în cooperare. fiind indispensabile săvârşirii infracţiunii. b) Cooperarea a două sau a mai multor persoane este o condiţie specifică a acestei forme de participare care nu este de determinare (ca la instigare) sau de ajutorare (ca la complicitate). c) Voinţa comună este condiţia care constă în aceea că fiecare participant (coautor) doreşte să-şi unească activitatea sa cu a celorlalţi.

instigatorului i se mai spune autor moral. prin activitatea sa. contribuie. 26 .acelaşi timp şi în acelaşi loc. autor material. nu constituie coautorat. la care coautorul nu poate să apară cum ar fi. Instigarea În Codul penal. se poate spune că instigare este o formă de participaţie morală. Din examinarea acestei prevederi legale se poate desprinde şi definiţia instigării. cei care acţion ează din culpă sun t autori ai un or infracţiuni distincte. cu intenţie. de exemplu infracţiunile ce se comit în. ci fiecare infractor urmează a răspunde ca autor al unei infracţiuni distincte de furt. determină o altă persoană să comită o faptă prevăzută de legea penală. face să se nască în mintea instigatului hotărârea de a săvârşi o faptă prevăzută de legea penală. dezertarea). iar instigatului. persoana propria (mărturia mincinoasă. pr in urmare. deci. în art. nu este definită noţiunea de instigare. la formarea laturii subiective a infracţiunii. Astfel. determină pe o altă persoană să săvârşească o faptă prevăzută de legea penală”. de aceea. realizată anterior sau concomitent. Instigatorul. ci noţiunea de instigator. in f ra cţ iu n il e de omis iu n e ( i nfracţiunea de nedenunţare) etc. a unor sustrageri fără coordonarea lor intelectuală şi fără o voinţă comună. În literatura juridică se susţine şi opinia că în cazul in fr a cţ iun il or din cu l pă n u poa te exis ta coa u tor a t ş i. cu intenţie. caracterizată prin aceea că o persoană. 25 arătându-se că: „Instigator este persoana care. Există şi infracţiuni.

timp ce instigarea „complicitatea morală” ajută doar la întărirea sau menţinerea hotărârii deja luate. b) Activitatea de determinare să fi intervenit înainte ca persoana faţă de care se desfăşoară să fi luat hotărârea de a săvârşi fapta prevăzută de legea penală. Formele instigarii În raport cu reuşita sau nu a determinării. Instigarea este posibilă. reglementată în art. 31 C. penal. 27 . instigarea îmbracă mai multe forme. în morală”. după care se s ta bil eş te ş i r ă spun der ea pen a lă a in stiga tu l u i ş i a instigatorului : Instigarea urmată de executare (in stiga tor ul deter min ă iar in stigatul execută in fra cţ iun ea l a care a fost instigat). din trebuie partea îndeplinite următoarele condiţii: a) Efectuarea activităţi determinare unei persoane. c) Activitatea de determinare să se efectueze cu intenţie. în general. inclusiv la cele neintenţionate. Conditiile instigarii Pentru existenţa instigării ca formă a participaţiei penale şi pentru ca instigatorul unei să fie considerat de participant.Instigarea deoarece se deosebeşte determină de luarea „complicitatea hotărârii. numită instigat. d) Instigarea să fie urmată de executare ori să fie urmată cel puţin de o tentativă pedepsibilă. instigator faţă de o alta. în acest din urmă caz fiind vorba de instigare improprie. la orice infracţiune.

în art. înainte sau în timpul săvârşirii faptei că va tăinui bunurile provenite din aceasta sau că va favoriza pe făptuitor. se poate spune că complicitate înţelege acea formă de participare penală care constă în fapta persoanei care. înlesneşte sau ajută în orice mod la săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală. Astfel.Instigar ea neurmată de executare . a doua zi nu a avut condiţii climaterice favorabile). inclusiv prin promisiunea de a tăinui bunuri provenite din 28 . Instigarea neizbutită sau îndemnul. Din textul enunţat. chiar dacă după săvârşirea faptei. se de si s tă or i î mp ie d i c ă in v ol u n ta r producerea rezultatului sau. a fost trimis în provincie în interes de serviciu. 26 C. Complicitat ea Legea penală nu defineşte noţiunea de complicitate. cu intenţie. există atunci când instigatorul determină o persoană la săvârşirea unei infracţiuni însă persoana asupra căreia s-a executat determinarea nu acceptă. înlesneşte sau ajută în orice mod. penal arătându-se că: „Complicele este persoana care. in stiga tu l a a ccepta t î n s ă u l ter i or . promisiunea nu este îndeplinită”. Este de asemenea complice persoana care promite. Atun ci cân d in stiga t or u l a deter min a t să v âr ş ir ea un ei in f ra cţ iu n i. din alte motive. cu intenţie. ci pe aceea de „complice”. se poate desprinde prin şi definiţia se complicităţii. nu trece la executare (de exemplu.

Este posibilă şi la infracţiunile cu subiect special. în general. Conditiile complicitatii Pentru ca să existe complicitate şi pentru ca o persoană să fie considerată complice. este posibilă.comiterea faptei sau de a favoriza pe infractor. care este impusă numai autorului. la toate infracţiunile. Prin condiţii această favorabile formă în de participare vederea se creează faptei. chiar şi la acelea la care nu sunt posibile unele forme de participaţie. trebuie să fie îndeplinite cumulativ trei condiţii: a) să se fi săvârşit în mod nemijlocit de către o altă persoană (autorul) o faptă prevăzută de legea penală (condiţie de bază). fără a se cere şi complicelui calitatea prevăzută de lege. iar care este concomitentă cu acţiunea autorului. b) realizarea unei contribuţii din partea complicelui (condiţie obiectivă). chiar dacă după săvârşirea faptei. c) contribuţia complicelui să fie efectuată cu intenţie. Complicitatea presupunând un ajutor de natură materială sau morală. promisiunea nu este îndeplinită. cum ar fi coautoratul. 29 . autorului complicele comiterii cooperând cu autorul prin activităţi care nu sunt determinante sau indispensabile săvârşirii faptei şi nici nu se înscriu în activităţi nemijlocite de realizare a laturii obiective a infracţiunii înscrise în norma specială de incriminare. nu are caracter determinant pentru autor. complicitatea este o formă secundară de participaţie care se plasează înainte de punerea în executare a hotărârii infracţionale. Datorită acestui fapt.

nu poate fi calificată ca un act de coautorat. În cazul infracţiunilor proprii (cu subiect calificat).a) întrucât relevantă Complicitatea. ci ca act de complicitate. ci şi în formă de tentativă pedepsibilă. afară de situaţia când prin ea însăşi constituie o faptă cu semnificaţie penală proprie. 29. simpla intenţie de a ajuta pe autor nefiind suficientă pentru existenţa complicităţii. infracţiunii. numai prin În ca şi celelalte forme de participaţie. după efectuarea activităţii de complicitate. o activitate autor. care instituie un tratament special instigării neurmate. impune condiţia săvârşirii unei fapte prevăzute de legea penală. deşi fapta unui participant se încadrează în latura obiectivă a infracţiunii. dacă participantului îi lipseşte calitatea specială cerută de lege. comiterea lipsa acesteia devine de penală. penal. Dacă. iar nu chiar dacă activitatea a datorită activităţii participantului nu se înscrie în conţinutul laturii obiective coautorat complicitate al determinant sau indispensabil 30 . caz în care făptuitorul răspunde ca autor al acelei fapte şi nu în calitate de complice. 19 C. Dimpotrivă. Condiţia săvârşirii faptei se realizează nu numai în cazul comiterii unei fapte în formă consumată. întrucât în Codul penal nu s-a prevăzut o reglementare similară celei din art. aşa cum se sancţionează instigarea neurmată de executare. caracterului va fi în unele cazuri. săvârşirii faptei către activitatea realizată nu cade sub incidenţa legii penale. b) Realizarea unei contribuţii din partea complicelui. „complicitatea” nu se pedepseşte. Activitatea complicelui trebuie să se manifeste în una dintre formele arătate în art. persoana ce trebuie să execute nemijlocit fapta nu mai procedează la comiterea ei.

deci. prin ele însele. adică contribuţia celui care înlesneşte sau ajută la săvârşirea faptei prevăzute de legea penală să fie dată cu intenţie. Aşa cum există instigare la instigare. În cazul când o persoană săvârşeşte mai multe acte de complicitate reunite acte de la fapte singură identice. complicitate nu constituie infracţiuni autonome ci sunt indisolubil legate de cele ale autorilor. comise de de autori diferiţi. cu excepţia cazului când. actele de complicitate absorbindu-se în cele de autorat. ci trebuie considerate ca complicitate real. să fi înţeles că devine participant la fapta săvârşită (condiţie subiectivă). actele săvârşite de complice sunt infracţiuni distincte.respective (de exemplu. cărora li se subordonează. el este autor sau coautor. actele de săvârşită în baza unei rezoluţii unice. Condiţia 31 . după caz. Aşadar. În cazul în care. persoana care efectuează actele de înlesnire sau de ajutor trebuie să fi cunoscut şi să-şi fi dat seama că. actele de complicitate nu pot fi într-o activitate în concurs complicitate deoarece continuată. Să existe vinovăţie în formă de intenţie. c) Contribuţia complicelui să fie efectuată cu intenţie. există şi complicitate la complicitate. când o persoană ajută pe o alta la săvârşirea unui act de complicitate. altfel nu există complicitate. participantul contribuie şi la executarea acţiunii ce constituie latura obiectivă a infracţiunii. contribuie la săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală şi. ce constituie infracţiuni distincte. Contribuţia complicelui trebuie să servească efectiv autorului. prin acele acte. ţinerea victimei pentru a fi lovită de o altă persoană sau pentru a fi deposedată de bunuri sau pentru a fi ucisă). după realizarea unui act de complicitate.

astfel. penal) sau a lucrat din culpă (caz în care va fi o panicipaţie improprie. potrivit art. potrivit art. farmacistul nu a observat greşeala şi a dat pacientului medicamentul care i-a cauzat grave vătămări corporale. îndeplinită atât în caz de intenţie directă. autorul a lucrat la rândul său cu intenţie (în care caz va exista participaţie proprie. culpa fiind negarea intenţiei. Nu există deci complicitate din culpă. Formele complicitatii 32 . 1 C. al. un medic a comis o eroare asupra dozei unei substanţe toxice în conţinutul unei reţete. 26 combinat cu art. 27 C. Sprijinul dat din culpă la săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală nu poate servi la îndeplinirea condiţiei subiective a complicităţii. penal). tot din culpă. actele ambelor persoane constituie însă antecedente cauzale în producerea faptei de culpă şi deci persoanele care le-au efectuat vor fi coautori la fapta de culpă săvârşită prin îmbinarea acelor antecedente. Este indiferent dacă persoana care a săvârşit fapta prevăzută de legea penală.subiectivă este. De exemplu. actele primei persoane nu constituie o complicitate la actele efectuate din culpă de cealaltă persoană fiindcă fără intenţie nu există complicitate. cât şi în caz de intenţie indirectă. a unor acte care au dus la săvârşirea unor fapte prevăzute de legea penală şi sancţionată penal şi în caz de culpă. 31. Când actele efectuate din culpă de către o persoană au contribuit la efectuarea de către o altă persoană. medicul şi farmacistul sunt ambii vinovaţi de vătămările produse din culpă şi deci coautori ai faptei de culpă. deci.

b) complicitate improprie. complicitatea poate fi: a) complicitate materială (fizică). b) complicitate mediată. După forma de vinovăţie cu care autorul săvârşeşte fapta. complicitatea poate fi: a) complicitate proprie. se disting: a) complicitate prin acţiune (comisivă). 2. 1. După natura ajutorului dat la săvârşirea infracţiunii. După momentul în care se acordă ajutor la comiterea infracţiunii. După aspectul dinamic al contribuţiei complicelui la comiterea faptei.Faptele prevăzute de legea penală fiind numeroase şi variate în conţinut. întărirea sau întreţinerea hotărârii luate. modul direct sau indirect în care se contribuţia complicelui la săvârşirea infracţiunii. poate fi: a) complicitate anterioară. b) complicitate concomitentă. Complicitatea materială constituie forma de complicitate prin care se înlesneşte sau ajută la săvârşirea faptei în materialitatea 33 . 5. După realizează disting: a) complicitate nemijlocită. 3. b) complicitate prin inacţiune (omisivă). b) complicitate morală (imaterială). de Complicitatea morală sprijină latura subiectivă a infracţiunii săvârşită de autor. este firesc ca şi contribuţiile prin care se poate ajuta la săvârşirea diferitelor fapte prevăzute de legea penală să poată prezenta numeroase şi variate forme. 4.

arme. în timp sub aspect material. Anumite forme ale complicităţii nu pot fi decât anterioare săvârşirii faptei.ajutorul acordat în timpul săvârşirii faptei. . precum şi ipoteza prevăzută în art. continue). actul de complicitate poate interveni în toată perioada de executare. darea de instrumente sau mijloace necesare înfăptuirii omorului. fie a celei materiale. cum este întărirea hotărârii infracţionale prin diferite mijloace. Complicitatea concomitentă se plasează. fără a se integra în conţinutul său. 26 C. sume de bani. De exemplu.ei. În cazul infracţiunilor prin durată care. substanţe. penal. complicitatea la instigare. în timp. Modalităţile concrete sunt variate: . până la epuizarea lor. Poate fi. se caracterizează (infracţiunile continuate. 34 . materială sau morală. adică autorului. între momentul începerii executării şi momentul consumării infracţiunii. în timp. reprezentând acte mediate. pentru a le face apte săvârşirii faptei. la rândul său. Poate lua forma complicităţii morale. înainte de momentul începerii executării faptei de către autor. mijloace de transport.procurarea mijloacelor necesare săvârşirii faptei şi punerea lor la dispoziţia autorului (instrumente. locuinţe).pregătirea mijloacelor prin modificarea lor. Complicitatea anterioară se plasează. adică la înfăptuirea laturii obiective a acestei. . ce susţin săvârşirea faptei. indirecte. Complicitatea nemijlocită este atunci când sprijinul a fost dat de complice direct persoanei care a săvârşit fapta prevăzută de legea penală. partea a II-a a aliniatului (întărirea hotărârii infracţionale prin promisiuni de tăinuire sau favorizare).

În cadrul acestei complicităţi mediate intră: .31. 35 . înlesnind ajutând acţiunea acestuia să se efectueze şi să reuşească. cu intenţie. ceea ce a impus lărgirea sferei participaţiei şi condiţionarea existenţei sale de „săvârşirea unei fapte” prevăzută de legea penală. instigator sau chiar complice.Complicitatea mediată (mijlocită) este atunci când contribuţia complicelui a ajuns să constituie o înlesnire sau un ajutor la comiterea faptei prin intermediul. -instigarea la complicitate.art. Participatia improprie Participaţia improprie este reglementată pentru prima dată în legislaţia noastră penală. Există complicelui a complicitate folosit la instigare atunci când sau sprijinul ca instigatorului. 31 prevede că: „Determinarea. înlesnirea sau ajutarea în orice mod.complicitatea la instigare. prin mijlocirea unui alt participant. în Codul penal . -complicitatea la complicitate. art. Astfel. la săvârşirea din culpă de către o altă persoană a unei fapte prevăzută de legea penală se sancţionează cu pedeapsa pe care legea o prevede pentru fapta comisă cu intenţie.

înlesnirea sau ajutarea în orice mod. cu intenţie. 28-30 se aplică în mod corespunzător”. reglementează două modalităţi ale participaţiei 36 . la săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală. 25. dacă toţi participanţii săvârşirea cooperează faptei. Modalităţile participaţiei improprii Legea improprii: a) instigarea şi complicitatea. de material instigare. 26 C. aspect ce apropie forma improprie de cea proprie. cu intenţie. că toţi participanţii care desfăşoară o activitate din cele configurate în art. Astfel. ei acţionează cu forme de vinovăţie diferite sau unii dintre ei fără vinovăţie. iar autorul. prin activităţi sau diferite la complicitate săvârşirea cu pedeapsa prevăzută de lege pentru acea nemijlocită. întotdeauna instigatorul şi complicele acţionează cu intenţie. la săvârşirea unei fapte comise de autor din culpă. în ceea ce priveşte aspectul subiectiv al cooperării. S-a observat în cazul participaţiei proprii. În cazul celei improprii. 24. penal acţionează cu intenţie. cu intenţie.Determinarea. din culpă sau fără vinovăţie. la săvârşirea unei fapte comise de autor fără vinovăţie. de către o persoană care comite acea faptă fără vinovăţie. b) instigarea şi complicitatea. se sancţionează infracţiune. Dispoziţiile art.

în cadrul primei modalităţi. deşi formele cu care şi-au desfăşurat activităţile sunt deosebite. 37 . să pună în funcţie o instalaţie cu intenţia de a o distruge. participantul care desfăşoară o activitate de determinare sau înlesnire la săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală prevede rezultatul activităţii autorului pe care îl urmăreşte sau acceptă. dacă depunea un spor de atenţie.a) Modalitatea intenţie şi culpă Prima modalitate este prevăzută în art. datorită necunoaşterii mecanismului de funcţionare. fapta comisă de autor este infracţiune deoarece este încriminată nu numai cu intenţie. care nu are pregătirea necesară. iar autorul din culpă. înlesnirea sau ajutarea. a unei fapte prevăzute de legea penală. trebuia şi putea să-1 prevadă. ci şi cu forma de vinovăţie a culpei. penal. după felul activităţii realizate. înlesnire. acţionând întotdeauna cu intenţie. acţionând din imprudenţă sau neglijenţă. persoana determinată. instigatorul a acţionat cu intenţie în raport cu fapta de distrugere care s-a produs. cu intenţie la săvârşirea din culpă de către o altă persoană. ajutare. Cel ce execută nemijlocit fapta nu prevede rezultatul activităţii efectuate. încearcă să o pună în funcţie. chiar dacă autorul acţionează din culpă sau fără vinovăţie. o persoană determină o alta. ei rămânând instigatori sau complici. producând distrugerea ei. deşi. De exemplu. 31 al C. În ipoteza acestei forme de participare improprie. întrucât au acţionat cu vinovăţie. legea a stabilit poziţia juridică a făptuitorilor în procesul de săvârşire a faptei. în orice mod. Toţi făptuitorii sunt infractori. modalitate care constă în determinarea. Utilizându-se terminologia de determinare. Această modalitate consacrată de lege este posibilă la faptele pe care legea le încriminează cu forma de vinovăţie a intenţiei şi culpei. de diligentă. în condiţiile date.

precum şi a împrejurării. în ipoteza celei improprii. De exemplu: o persoană 38 . nu prevede rezultatul dorit datorită condiţiei psihice în care se afla. răspunderea participanţilor se face în baza unor dispoziţii diferite. 174 sau 217. 31. în baza dispoziţiei legale care încriminează fapta săvârşită cu intenţie. Instigatorul şi complicele care desfăşoară activitatea cu intenţie vor fi sancţionaţi cu pedeapsa prevăzută de lege pentru fapta intenţionată . minorităţii sub 14 ani sau între 14-16 ani.în exemplul de mai sus. aliniatul 2 C. erorii de fapt . 231 C. când minorul acţionează fără discernământ. în funcţie de forma de vinovăţie cu care au acţionat. înlesnirea sau ajutarea cu intenţie la săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală de către o persoană care săvârşeşte fără vinovăţie. ca prin activitatea lor contribuie la comiterea unei fapte prevăzute de legea penală pe care o comite o altă persoană.autorul = acţionând fără vinovăţie datorită iresponsabilităţii. penal şi constă în determinarea. instigatorul la fapta de omor sau de distrugere se sancţionează cu pedeapsa prevăzută în art.împrejurare răspunderii ce se va răsfrânge în asupra încadrării juridice proprii şi toţi penale.cauzele cele mai frecvente. Dacă cazul participaţiei făptuitorii răspund. penal. de regulă. Cel ce săvârşeşte nemijlocit fapta . b) Modalitatea intenţie şi lipsă de vinovăţie A doua modalitate este prevăzută în art. Instigatorul şi complicele care desfăşoară activitatea de determinare sau înlesnire a săvârşirii faptei cu intenţie au reprezentarea activităţii autorului şi a urmărilor acesteia. care încriminează faptele în forma intenţionată. care încriminează distinct fapta intenţionată şi de culpă.

Înainte de reglementarea actuală. ori sub imperiul unei constrângeri fizice sau morale .art. dispărea ideea de participaţie. cât şi situaţia în infracţiune după ce a penal.determină pe un iresponsabil sau un minor care lucrează fără discernământ să săvârşească o vătămare corporală sau un furt. penal. instigatorul şi complicele care au acţionat cu intenţie se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru fapta săvârşită cu intenţie. care se referă la circumstanţele personale şi reale şi influenţa lor asupra participanţilor. 46 C. PLURALITATEA DE INFRACTIUNI În teoria dreptului desemnată situaţia în infracţiuni înainte de a ele. instigarea neurmată de executare şi împiedicarea săvârşirii faptei se aplică şi în cazul participaţiei improprii. sau determină pe o persoană ce se află în stare de eroare de fapt cu privire la aparenţa unui bun. sau făptuitorul era minor . penal.art. cel ce a determinat la comiterea ei. iar autorul nu este supus răspunderii penale. penal. asigurândo de valabilitatea ei. iar autorul comite fapta fără vinovăţie. întrucât cel care a săvârşit fapta a acţionat fără vinovăţie. Dispoziţiile cuprinse în art. să ia acel bun şi să-1 dea celui ce pretinde sau să pună în circulaţie o monedă falsificată. transformându-se în autor al faptei. 51 C.art. 50 C. 28-30 C. această ultimă ipoteză a fost adeseori rezolvată în literatura şi practica penală. În ceea ce priveşte răspunderea penală.art. deoarece a comis fapta fără vinovăţie. găsinduse în acel moment în eroare de fapt . Astfel. prin pluralitate de infracţiuni este care o persoană săvârşeşte mai multe fi condamnată definitiv pentru vreuna din care o persoană săvârşeşte din nou o fost condamnată definitiv pentru o altă 39 . instigatorul şi complicele îşi aduc aportul la comiterea faptei cu intenţie. apelându-se la ideea autorului mediat sau de la distanţă. potrivit căreia. penal. 48 C. penal sau iresponsabil . de la distanţă.

Săvârşirea mai multor infracţiuni de către aceeaşi persoană prezintă o gravitate mai mare decât dacă se comite o singură infracţiune. In codul penal român în vigoare pluralitatea de infracţiuni este reglementată în titlul privind infracţiunea (art. ceea ce impune luarea unor măsuri mai aspre.recidiva . perversitatea caracterului său. Formele pluralităţii de infracţiuni Formele pluralităţii de infracţiuni prevăzute de Codul penal român . El e pot f i de aceeaşi natură (furt şi furt).3240). Condiţii: .infracţiune. cu un grad de pericol social diferit (omor ş i furt simplu ). Într-o asemenea situaţie se relevă şi mai mult comportarea antisocială a făptuitorului.S ă v â r ş i r e a a d o u ă s a u m a i m u l t e i n f r a c ţ i u n i . pentru îndreptarea celui în cauză. Nu are importan ţă n atur a ş i gr av ita tea in f ra cţ iu n il or să v â rş ite. Putem distinge concurs de infracţiuni omogen când faptele au aceeaş i natură (mai multe infracţiun i de înş elă torie sau de furt) şi concurs de infracţiuni eterogen 40 .concursul de infracţiuni .pluralitatea intermediară sunt: C oncursul de infracţiuni Prin concurs de infracţiuni înţelegem acea formă a pluralităţii de infracţiuni care constă din săvârşirea a două sau mai multe infracţiuni de către aceeaşi persoană mai înainte de a fi condamnată definitiv pentru vreuna din ele. de natură diferită (omor şi viol).

pr es cr ip ţ ie e tc ). violare de domiciliu. Dacă în legă tură cu o faptă dintre cele două săvârş ite de făptuitor. concursul de infr a cţ iun i se pr ezin tă su b dou ă f or me: 1. Concursul real de infracţiuni Această formă a concursului de infracţiun i se caracterizează prinaceea că cele două sau mai multe infracţiuni care îl alcătuiesc sunt săvârşite prin dou ă s a u ma i mu l t e a cţ iu n i sa u in a cţ iu n i d is t i n c te . D e exemplu. între ele intercalându-se perioade de timp diferite (ex.I n fracţiun ile să vârş ite sau cel puţin două din tre ele să fie supuse judecării. făptuitorul 41 . Inf r a c ţ i u n i l e s ă f i e s ă v â r ş i t e d e a c e e a ş i persoană. 2. infracţiunile apar.: a mn i st i e. în mod succesiv. . de regulă.: fals. se constată existenţa unor cauze care înlătură caracterul penal ( e x . concursul real (material) concursul ideal (formal) 1. c a z f or t u i t ş .:desistarea sau împiedicarea rezultatului). a .con cur su l si mpl u a tun ci când între infracţiunile c a r e î l compun nu există nici o altfel de legătură decât person ală ( s ă v â r ş i t e d e a c c e a ţ i p e r s o a n ă ) . n u e xi s tă con cu r s de in f r a cţ iu n i î n tru câ t a r ă ma s o sin gur ă f aptă su scept ibil ă de a f i su pu să judecăţii. ca r e prezintă fiecare în parte conţinutul unei infracţiuni de sine s t ă t ă t o a r e . Du pă l egă turile car e există în tre in fracţiun ile afl ate în con curs se distin g dou ă moda l ită ţ i: .: infractorul săvârşeşte un furt iar după mai multe luni comite o tâlhărie). ultraj). : l e g i t i m ă a p ă r a r e .Infracţiunile să fie comise înainte de a interveni condamnare definitivă pentru vreuna din ele.(ex. o . Formele concursului de infractiune În teor ia ş i legisl a ţ ia pen al ă . Acelaşi efect îl produce şi intervenţia unor cauze de nepedepsire generale (ex. ) s a u d a c ă i n t e r v i n e ulterior o cauză care înlă tura ră spunderea penală (ex. Î n c a z u l c o n c u r s u l u i r e a l d e i n f r a c ţ i u n i .

pen. le-a reţinut pe ultimele două 2.concursul de conexitate care presupune existenţa anumitor conexiuni între infracţiunile săvârşite de aceeaşi persoană. Art. sunt întrunite elementele constitutive a două sau mai multe infracţiuni. Astfel.33 lit. 42 . ş i con stă în să vârş irea din nou a unei infracţiun i de că tre o persoană care anterior a fost con da mn a tă def in it iv pen tr u o al tă infracţiune. ca fiind „o acţiune sau o inacţiune săvârşită de aceeeaşi persoană. conexitatea cronologică (comiterea infracţiunilor simultan s a u s u c c e s i v ) . c on e x i t a t e a c o n s e c v e n ţ i on a l ă ( o infracţiune este săvârşită pentru a ascunde săvârşirea alteia).b C. Recidiva Este reglemen tată în art.37 C.comite o infracţiun e de furt. datorită împrejurărilor în care a avut loc şi urmărilor pe care le-a produs.33 lit.pen. în literatura juridică sunt men ţion ate mai multe conexiuni cum ar fi: conexitatea topografică (legătură de spaţiu între infracţiunile comise). conexitatea etiologică (o infracţiune este săvârşită pentru a înlesni comiterea altei infracţiuni). iar ulterior săvârşeşte o ucidere din culpă . Concursul ideal este prevăzut de art.a C.Concursul ideal sau formal de infracţiuni Există concurs ideal ori de câte ori prin acţiunea sau inacţiunea săvârşită de către o persoană. datorită împrejurărilor în care a avut loc şi urmărilor pe care le-a produs întruneşte elementele mai multor infracţiuni”.pen .

iar pedeapsa prevăzută de lege pentru a d ou a in f r a c ţ i u n e e st e î n ch i soa r ea ma i ma r e d e u n a n ” .a C. n umite în doctrin ă termen ii recidiv ei ş i an ume: o condamnare definitivă la o pedeapsă privată de libertate (primul termen) şi săvârşirea din nou a unei infracţiuni (al doilea termen). C on di ţ i i: definitivă la pedeapsa 43 . Codul penal român reglementează trei modalităţi ale recidivei. în timpul executării pedepsei sau în stare de evadare. cel con damn a t să v â rş eş te din n ou o in f ra cţ iu n e cu in ten ţ ie.D in a cea st ă d ef in iţ i e r e zu l tă c ă recidiv a pr esupun e două elemen te. „după r ă mâ n er ea def in i t iv ă a u n ei h ot ă r â r i de c on d a mn a r e l a pedeapsa în ch isor ii mai ma re de 6 lun i. Ter me n i i r eci d i vei : Primul termen: o condamnare închisorii mai mare de 6 l u n i. î n a in te de începerea executării pedepsei.pen. şi anume: a) Recidiva post-condamnatorie b) Recidiva post-executorie c) Mica recidivă Recidiva post-condamnatorie Potrivit art. recidiva post-condamnatorie există atunci când.37 lit. Modalităţile recidivei Sunt acele forme pe care le are recidiva funcţie de variaţiunile celor doi termeni.

l a p e d e a p s a închisorii mai mare de 6 luni.infracţiunea respectivă trebuie să fie săvârşită înainte de începerea executării pedepsei anterioare. în timpul executării acesteia sau în stare de evadare.h ot ă r â r e a d e c on d a mn a r e t r e b u i e s ă f i f o s t pronunţată pentru o infracţiune săvârşită cu intenţie. potrivit legii. exclud starea de recidivă şi anume: a ) con damn ări pentru infracţiun i să vârş ite în timpul min orită ţii b) con damn ări pen tru infracţiun i să vârş ite din culpă c) condamnări pentru infracţiunile amnistiate d) condamnări pentru fapte ulterior dezincriminate De asemenea. indiferent de mărimea acesteia şi nici condamnarea la pedea psa în ch isor ii da că a cea sta este de 6 lun i sau ma i mică. în timpul executării acesteia sa u în star e de ev adar e. Al d oil ea t er men : o n ou ă in f r a c ţ i u n e pentru care legea penală prevede pedeapsa cu închisoare mai mare de un an. ..existenţa unei hotărâri d e f i n i t i v e d e c on d a mn a r e a i n f r a c t o r u l u i . nu se ţine seama de condamnările pentru care a intervenit reabilitarea sau în privinţa cărora s-a împlinit termenul de reabilitare. . Deci nu poate constitui primul ter men al recidivei o con da mn are defin itivă la pedeapsa amenzii.hotărârea de condamnare nu trebuie să fie dintre acelea care.pedea psa prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită din nou să fie închisoarea mai mare de un an . Condiţii : . Recidiva post-executorie 44 . săvârşită cu intenţie de cel condamnat. înainte de începerea executării pedepsei.infractorul să săvârşească din nou o infracţiune cu intenţie .

2 C.In f r a c ţ i u n ea s ă v â r ş i tă di n n ou p oa te f i d e or i ce natură.l lit.Săvârşirea infracţiunii să aibă loc după data executării pedepsei.37 alin.pen. cel con damnat să vârş eş te din nou o infracţiune cu intenţie. pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de un an”. ori pentru aceasta să f i in terven it rea bil itar ea sa u să se fi î mplin it ter men u l de reabilitare (art. Mica recidivă e xistă a tun ci „ cân d du pă con damnarea la cel 45 .pen.38 alin. însă trebuie să fie să vârş ită cu intenţie ori praeterintenţie. iar pedeapsa prevăzută de lege pentru această infracţiune trebuie să fie închisoarea mai mare de un an . respectiv după data l a car e s.pen.b C.Potrivit art. î n u r ma gr a ţ ier ii tota l e sa u a r estu lu i de pe dea ps ă or i c a u r ma r e a pr e sc r i pţ i e i ex ecu tă r i i a cel ei pedepse .38 alin. Condiţiile primului termen: .) Condiţiile celui de-al doilea termen: .Pedeapsa închisorii mai mare de 6 luni la care a fost con da mn a t in fr a ctor u l să f ie execu ta tă sa u con sider a tă ca execu ta tă . după graţierea totală sau a restului de pedeapsă. după data publicării decretului de graţiere totală sau a restului de pedeapsă. după graţierea totală sau a restu lui de pedeapsă or i du pă prescrier ea execu tă r ii a cel puţin trei asemenea pedepse.H ot ă r â r e a d e c on d a mn a r e s ă n u f i e d in t r e c e l e prevăzute de art.a î mpl in it ter men ul de pr escr ipţ ie a execu tă r i i pedepsei anterioare puţin trei pedepse cu închisoare de până la 6 lun i sau după executarea.l C.Infracţiunea pentru care s-a executat pedeapsa să fi fost intenţionată . exista recidivă postexecutorie atunci „ când după executarea unei pedepse cu închisoare mai mare de 6 luni. ori după î mp l i n i r e a t e r men u l u i d e p r e s c r i p ţ i e a e x e c u t ă r i i u n e i asemen ea pedepse.

Condiţiile celui de-al doilea termen sunt aceleaşi ca şi la celelalte modalităţi ale recidivei. 1 l it.c C. Pl u ra l i ta tea i n ter me di a r ă de i nf ra cţ i uni P r i n pluralitate intermediară de infracţiuni înţelegem situaţia în care. ). pen tru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de un an”(art.cel condamnat să vârşeş te din n ou o in fracţiun e cu in ten ţie. iar condamnările pentru acestea să nu facă parte dintre cele prevăzute de art.pen. 3 7 alin . în timpul executării a c e s t e i a s a u î n s t a r e d e e v a d a r e ş i n u s u n t î n d e p l i n i t e condiţiile cerute de lege pentru existenţa stării de recidivă. Condiţiile primului termen : Existen ţa a cel puţin 3 condamnări pedeapsa înch isorii de până la 6 lun i defin itive la Toate cele trei infracţiun i pentru care au fost pronunţate pedepsele respective să fie să vârşite cu intenţie. Ea poate să fie postcondamnatorie sau postexecutorie.38 C. CAUZELE CARE INLATURA CARACTERUL 46 . după condamnarea definitivă a infractorului pentru o infracţiune săvârşită anterior. înainte de începerea executării pedepsei. pen . acesta săvârşeşte din nou o infracţiune.

impl icit ră spunderea penală . Legitima apărare Starea de necesitate Constrangerea fizica si Constrangerea morala Cazul fortuit Iresponsabilitatea Betia Minoritatea faptuitorului Eroarea 1. dacă o faptă se să vârş eş te în an umite situaţ ii.. Lipsa uneia din tre aceste trei tră să turi esen ţiale exclude existen ţa caracterului penal al faptei. să n u mai fie con siderată in fracţiun e ş i deci se în lă tură caracterul pen al al acesteia. 6. Cauzele care înlă tură caracterul pen al al faptei sunt definite ca fiind „stări. întâmplări sau împrejurări existente în timpul săvârşirii faptei care fac ca fapta săvârşită sub influenţa acestora să nu prezinte trăsăturile esenţiale ale infracţiunii” prin aceasta înlăturându-se caracterul penal al faptei. 8. den umite cauze care în lă tură caracterul penal al faptei. Cauzele care înlătură caracterul penal al faptei sunt următoarele: 1. vin ovă ţia. 2. con diţ ii etc. înlă tură infracţiun ea ş i. 5. prevederea faptei în legea penală.PENAL AL FAPTEI Pentru a caracteriza o faptă ilicită ca fiin d faptă pen ală (infracţiun e) este necesar să determin ă m tră să turile esenţiale fără de care n u poate exista infracţiun ea: pericolul social. Legitima aparare 47 . Legiuitorul poate stabil i ca. 3. 7. 4. situaţii.

Să fie injust adică lipsit de orice temei legal. este legală executarea unei lovituri în cadrul unui meci de box şi ilegală efectuarea de către organul de poliţie a unei percheziţii domiciliare fără autorizaţia procurorului sau fără a se fi săvârşit o infracţiune flagrantă. De asemenea.: corpuri contondente. o uşă sau o poarta închisă) care îl împiedică pe cel dintâi să pună în pericol viaţa celui de-al doilea. Spre exemplu.o a c ţ i u n e r ea l i za tă cu sau fără folosirea de mijloace agresive (ex. unele la atac şi altele la apărare. Un atac este iminent. este în legitimă apărare „şi acela care din cauza tulburării sau temerii a depăşit limitele unei apărări proporţionale cu gravitatea pericolului şi cu împrejurările în care s-a produs atacul". arme de foc. Spre exemplu. să nă tatea. Condiţii Condiţ iile legitimei apărări se referă. Atacul este actual din momentul începerii sale şi până la con sumar e. substanţe inflamabile). (viaţa. sau alte drepturi ale acesteia etc). prin acţiuni şi inacţiuni care pun în pericol existenţa fizică a unor valori sociale.44 C. a d i c ă s ă c on s t i t u i e î n m od n e m i j l oc i t o s u r s ă d e p e r i c ol p e n t r u persoana sau interesul obştesc împotriva căruia se îndreaptă. potrivit art. Potr iv it pr a ctici i j u dicia r e a ta cu l n u este dir ect î n ca zu l î n care între agresor şi persoana vătămată se află un obstacol (de exemplu. Ma t er i a l it a t ea a ta cu l u i c on s tă î n tr .. un a ta c con sumat n u mai ju stif ică un a ct de a pă rar e rea cţ ia fă ptuitor ulu i avân d caracterul un ei riposte. in tegritatea unei persoan e. a dică u n a ta c re alizat prin mijloace fizice. a altuia sau împotriva unui interes public şi care pune în pericol grav persoana şi drepturile celui atacat ori interesul obştesc". atunci când există certitudinea dezlănţuirii sale imediate. S ă f i e d i r e c t . imediat ş i in ju st în dreptat î mpotr iv a sa. 44 Cod pen. 48 . tăioase.pen. a d i c ă s ă f i e pe pun ctul de a se ivi ş i actual (să se fi ivit deja). „se află în stare de legitimă apărare acela care săvârşeşte fapta pentru a înlătura un atac mater ia l. S ă f i e i me d i a t . agresorul ridică un topor asupra capului persoanei pe care vrea s-o ucidă sau îndreaptă în direcţia acesteia o armă. nu al unei apărări necesare.Potrivit art. A stf el. Condiţii privind atacul Să f ie mater ial . dir ect.

societatea 49 . din cauza tulburării sau temerii. celui atacat poate sa-i apară a fi în limitele proporţionalităţii. Acesta se mai numeşte şi exces de apărare justificat. distr u ger ea u n u i bun de mare valoare etc).. Excesul de apărare justificat nu trebuie confundat cu excesul de apărare scuzabil (art. Cand cineva este lovit sau ucis. ca u zar ea un ei in f ir mită ţ i. întrucât depă ş irea unei a p ă r ă r i p r op or ţ i on a l e c u a t a c u l n u e s t e d e t er mi n a t ă d e tulburare sau de temere provocată de atac. Fapta prevăzută de l egea pen ală . Este grav un pericol î n s i t u a ţ i a î n care atacul e s t e d e n a t u r ă s ă p r o v o a c e o vă tă mare ireparabilă sau greu de înlă turat (de exemplu. pentru că ceea ce din punct de vedere obiectiv poate fi neproporţional. în art.). Proporţionalitatea dintre atac şi apărare are însă nu numai un aspect obiectiv ci şi unul subiectiv. Să pună în pericol grav persoana atacată. În doctrină se arată că apărarea este necesară atunci când intervine între momentul în care atacul a devenit iminent şi momentul în care el s-a consumat. A tacul poate fi îndreptat nu numai împotriva unei persoane care se apără pe sine ori îşi apără propriile drepturi dar şi împotriva altei persoane sau a drepturilor acesteia (spre exemplu. Să fie proporţională cu gravitatea atacului .pen. se cere doar o proportion alitate relativă . aceasta fiin d apreciată doar de organele judiciare. este legitimă in tervenţia unui organ de poliţie împotriva unei persoane care foloseşte violenţa faţă de un terţ). ci de alte resorturi psihice cum ar fi indignarea. I. pier der ea v ieţ i i.3 C. să vârş ită în a pă rar e se con sider ă că a f ost necesară numai dacă a fost îndreptată contra agresorului ş i nu altei persoane sau unui bun al agresorului. De altfel. caz în care depăşirea limitelor legitimei apărări con stituie o circumstan ţă atenuan tă . a drepturilor sal e or i î mpotr iva unui in teres public .73 lit. cauzate de comportarea agresorului. Astfel.pen.Să f ie în dr eptat î mpotr iva unei per soan e. revolta. se arată că este în legitimă apărare şi acela care. a depăşit limitele unei apărări proporţionale cu gravitatea pericolului şi cu împrejurările în care s-a produs atacul. Explicand legitima aparare. Legea nu stabileşte şi nici nu este posibil a se stabili criterii teor etice de a preciere a pr opor ţ ion al ită ţ ii din tr e gravitatea atacului şi aceea a apărării. Tanoviceanu (1912) spunea ca “oamenii in societate trebuie sa fie aparati de stat impotriva agresiunilor nedrepte. drepturile acesteia ori interesul public . Condiţii privind apărarea Să fie necesară pentru înlăturarea atacului .a C.44 alin.

ceea ce trebuie pus la baza justificarii impunitatii legitimei aparari. ea nu 50 . legitima aparare devine justa”. ci pentru ca intervine instinctul de conservare al speciei umane. Legitima aparare nu constituie un drept si nici cel putin o simpla autorizare eventuala din partea legii pentru a savarsi o fapta prevazuta de legea penala. Kant a sustinut ca legitima aparare nu este justa. ori de cate ori statul nu poate apara pe cetateni”. reactie care nu e decat o intregire a ordinii juridice”. fapta in aparare nu reprezinta un act de revolta impotriva societatii (o nesupunere). cand legea penala lasa in afara ilicitului penal un fapt oarecare (ex. ci imprejurarea ca un pericol de neinlaturat ameninta pe cel amenintat. Carara: “legitima aparare este o reactie contra injustului. adica de un element imaterial. omorarea agresorului).trebuie sa-l pedepseasca pe agresor. apreciaza ca “legitima aparare este justa si nu poate fi pedepsita. Manzini: “legitima aparare nusi poate gasi justificarea decat in ideea de necesitate juridiceste recunoscuta. Fuerbach: “legitima aparare e indreptatita de facultatea pe care o are fiecare cetatean de a-si relua drepturile concedate de el societatii si de a se apara singur contra unui atac injust. justifica legitima aparare. Prin urmare. Este chiar in interesul societatii ca apararea legitima sa se exercite cat mai des”. Un individ atacat nu se apara fiindca legea ii permite sau ca el se crede titularul unui asemenea drept. necesitate care produce efecte juridice in caz de agresiune injusta. Puffendorf: “nepedepsirea faptelor savarsite in stare de legitima aparare se datoreaza tulburarii sufletesti in care se afla cel atacat. ci ajuta societatea in mentinerea ordinii. iar legea nu poate avea nici o influenta acolo unde intervine necesitatea”. fiindca ea este reactiunea contra negatiei dreptului”. Cand insa forta sociala este absenta. Nu faptul ca atacul este nedrept. atunci cand societatea nu-i poate acorda asistenta”. In acest caz. deosebit de acela cerut pentru existenta ilicitului penal. impiedicand pe agresor sa comita o noua infractiune. Acest pericol face ca omul sa lucreze condus de un “animus”. Hegel considerand orice agresiune ca o negatie a ordinii juridice. acesta are dreptul de a se proteja singur.. Argumentele aduse in sprijinul legitimei aparari sunt foarte variate. insa trebuie sa ramana nepedepsita. tulburare care-l face sa-si piarda uzul ratiunii si sa devina iresponsabil”. nu poate autoriza uciderea unui agresor. este pericolul care constrange pe cineva sa reactioneze prin savarsirea unei fapte prevazute de legea penala. fiindca “izvoraste din necesitate. Dimpotriva. dreptul agresoruluis-a micsoratsi deci dreptul celui atacat fiind superior. si nu-l poate proteja pe individul atacat. Legea penala (in cazul legitimei aparari). Von Burri: “statul are interes ca dreptul cel mai important sa fie salvat” si considera ca “prin insusi faptul agresiunii.

Se stie ca la frontiera dintre ilicitul penal si faptele nesusceptibile de represiune. integritatea corporală sau sănătatea sa. ci recunoaste numai ca incidenta legii penale nu are ratiune de a cadea asupra acelui fapt.45 alin. unde exista ilicit penal.p (proiect). pot da nastere la indoiala. 18-20 C. ea neintelegand a lega consecinte juridice de astfel de situatii. si ca atare nu produc consecinte juridice penale. ci doar recunoaste in plan juridic anumite situatii de fapt pe care le aseaza in afara ilicitului penal. in Pravila lui Caragea: “cine va omori aparandu-si viata de primejdie. 51 . Starea de necesitate Potrivit art. Dreptul la impunitate nu-l poate avea nimeni atunci cand fapta savarsita corespunde cazurilor in care represiunea e inlaturata prin lege sau provin fie din iresponsabilitatea autorului actiunii. Parerea este ca victima unei agresiuni chiar daca ar putea sa fuga din fata pericolului. Aceste situatii sunt cele prevazute in art.2 C. introducand cauzele justificative si cele care inlatura caracterul penal. cand legea penala nu intelege sa reprime faptele savarsite in legitima aparare. necazand sub incidenta represiunii penale. De aceea. fie din cauza ca acea actiune nu corespunde unui ilicit penal. pentru ca intotdeauna. E prevazuta si in vechea legislatie romaneasca .pen. legiuitorul penal. 2. nu este datoare a face acest lucru.v penal. Legea penala nu poate. se gasesc fapte care prin complexitatea lor. a tinut sa arate ca anumite fapte savarsite in anumite imprejurari nu apartin ilicitului penal. nu acorda niste drepturi speciale destinatarilor legii penale. nevinovat este”.d. si nu trebuie sa creeze drepturi care sa permita savarsirea unor actiune ilicite d. a altuia sau un bun important al său ori al altuia sau un interes obştesc”.creaza un drept la savarsirea acelui fapt. trebuie sa intervina si represiunea.p. este în stare de necesitate „acela care săvârşeşte fapta pentru a salva de la un pericol imin ent şi care nu putea fi înlăturat altfel. viaţa. ci poate reactiona contra agresorului fiind ocrotita de legitima aparare. Prin urmare.

Să amen in ţ e viaţ a. a di că să n u poa t ă f i î n l ă tu r a t pe a l t ă c a l e d ec â t pr in s ă v â r ş i r e a f a pt ei . Fapta să vârş ită în star e de n ecesita te n u este in fracţiun e deoarece nu este săvârşită cu vinovăţie. cutremure etc. Spre deosebire de legitima apărare. sustragerea unui autovehicul pentru a transporta de urgenţă la spital o persoană accidentată etc. iar starea de pericol poate fi determinata si de o actiune produsa din culpa. persoan a care în momentul când a să vârş it fapta ş i-a dat seama că pricinuieş te urmări vă dit mai grave decât cele ca r e s. în cazul stării de necesitate acesta este creat de diverse întâmplări cum ar fi: incendii. în cazul legitimei apărări acţiunea de apărare era îndreptată împotriva agresorului pe când la starea de necesitate fapta vizează de cele mai multe ori o persoană care nu este vinovată de crearea pericolului. iar starea de pericol poate viza si un bun. sanatatea si ingritatea corporala a persoanei. unde pericolul era generat de un atac. u n bu n i mp or t a n t a l a ce st ei a . ad ic ă pe pun ctu l d e a pr odu ce r ă ul l a c ar e e st e e xp us ă val oa r e a oc r ot i t ă .atacul vizeaza doar viata. Ex emplu : spargerea u n u i z i d . Es te î n dep l in it ă a cea st ă condiţie când pericolul este deja actual. de cele mai multe ori din culpa.Nu este însă în stare de necesitate potrivit art. in tegr itatea cor pora lă sa u s ă n ă t a t ea u n ei p er s oa n e. or i u n in ter es obş te sc S ă f i e in e v i ta bi l . Condiţ ii privind pericolul S ă f i e i min en t .atacul poate fi determinat doar de o actiune intentionata a omului.a r f i pu tu t pr odu ce da că per icol u l n u er a în lă tur a t.45 alin. Exista unele diferente intre atac si starea de pericol: . unor actiuni ale animalelor sau ale naturii si care pun in pericol una dintre valorile umane. a u n e i încuietori pentru a salva o persoană imobilizată într-o î n c ă p e r e c a r e e s t e i n c e n d i a t ă . 52 . De asemenea. Starea de pericol este situatia care poate fi datorata unor actiuni umane. .3 C.pen. inundaţii.

Hugo Grotius: “nepedepsirea faptelor savarsite in stare de necesitate.). a d i c ă s ă f i e n e c e s a r ă . ci este infracţiune şi atrage răspunderea penală a fă ptu itoru lui. medicii etc. Dacă pericolul putea fi înlăturat şi în alt mod starea de necesitate nu există. In doctrina s-a subliniat ca persoana care reactioneaza contra unui pericol iminent. Bineînţeles. Astfel ca omul silit de necesitate nu poate fi pedepsit deoarece a actionat conform unor legi superioare tuturor legilor scrise”. aceste persoane pot invoca starea de necesitate pentru faptele de salvare pe care le comit în exerciţiul funcţiei sau profesiei. Dacă prin faptă s-au cauzat urmări mai grave pentru că făptuitorul nu şi-a dat seama în moment săvârşirii faptei că urmările vor fi mai grave.Condiţii privind acţiunea de salvare S ă s e r e a l i z e z e p r i n c o m i t e r e a u n e i f a p t e prevăzute de legea penală. se datoreaza faptului ca deasupra tuturor legilor scrise stau legile naturale. iar starea de necesitate apartine acestor legi. Să nu fie săvârş ită de către o persoană sau pentru a s a l v a o p e r s o a n ă c a r e a v e a o b l i g a ţ i a d e a î n f r u n t a p e r i c o l u l . Să nu fi cauzat urmări vădit mai grave decât acelea care sar fi produs dacă pericolul nu era înlăturat. marinarii. atunci fapta nu mai este săvârşită în stare de necesitate. Când făptuitorul şi-a dat seama ca pricinuieşte urmări vădit mai grave prin săvârşirea faptei decât dacă pericolul nu era înlăturat. nu este în stare de necesitate persoana care datorită funcţiei sau profesiei sale. Astfel. Kant justifica nepedepsirea faptelor savarsite in stare de necesitate pe motivul ca “pedepsele ar fi neputincioase in astfel de 53 . este obligată să înfrunte pericolele inerente funcţiei sau profesiei respective (militarii aflaţi în misiune de luptă. pompierii. A c ţ i u n e a e s t e considerată necesară când se efectuează între momentul care pericolul a devenit iminent şi până la încetarea acestuia. fapta urmează fi considerată săvârşită tot în stare de necesitate. nu face altceva decat ceea ce este firesc si anume sa se salveze de la acel pericol. Să se fi constituit în singurul mijloc de înlăturare a p e r i c o l u l u i .

nu constituie infracţiune fapta prevăzută de legea penală săvârşită sub imperiul unei constrâmgeri morale. Constrîngerea fizică (forţa majoră) a fost definită ca fiind presiune pe care o forţă. Constrângerea fizică şi constrângerea morală Potrivit art. în aşa fel încît această energie. o exercită asupra energiei fizice a unei persoane. căreia nu i se poate rezista. este presiunea exercitată de o persoană asupra psihicului altei persoane în aşa fel încât persoana constrânsă săvârşeşte o faptă penală (ex.pen. nu-l vor putea intimida pe omul surprins de necesitate”. fiindca oricat de aspre ar fi ele. săvârşită sub imperiul unei constrângeri fizice căreia făptuitorul nu i-a putut rezista. „nu constituie infracţiune fapta prevăzută de legea penală. exercitată prin ameninţare cu un pericol grav pentru persoana făptuitorului ori a altuia şi care nu putea fi înlăturat în alt mod”. scăpând de sub controlul conştiinţei şi voinţei persoanei contrânse. 3.imprejurari. De asemenea.sub ameninţarea cu moartea un casier dă cheile unui tâlhar de la casa de bani). Constrângerea morală (ameninţare).46 C. Condiţiile constrângerii fizice: 54 . se manifestă printr-o faptă prevăzută de legea penală (ex. un paznic este imobilizat şi împiedicat să alarmeze).

caracterul penal al faptei nu este înlăturat şi acea persoană va răspunde penal. fiind lipsită de obiect. dacă nu se săvârşeş te fapta pretinsă. 4.u n f e n o me n n a t u r a l ( o înzăpezire. ”nu constituie infracţiune fapta prevăzută de legea penală al cărei rezultat este consecinţa unei împrejurări care nu putea fi prevăzută”. pentru infracţiunea săvârşită. Dacă persoana constrânsă are posibilitatea să anihileze cu mijloace proprii ce pot fi folosite fără pericol. un atac de cord etc). presiunea exercitată asupra energiei fizice. un vânt puternic etc. S ă se exer cite o a cţ iun e de con str â n ger e execu ta tă prin amen in ţare cu un pericol grav.. un leşin. libertatea.47 C. Condiţiile constrângerii morale: S ă s e s ă v â r ş e a s c ă o f a p t ă p r ev ă z u t ă d e l e g ea penală sub imperiul constrângerii executate prin ameninţare. starea.în momentul săvârşirii faptei . De asemen ea. averea celui ameninţat ori a altei persoane.Să se săvârşească o faptă prevăzută de legea penală Să existe o constrângere fizică asupra persoanei care comite fapta prevăzută de legea penală. P e r i c ol u l g r av c u c ar e s e a men i n ţ ă s ă n u p oa t ă f i î n l ă t u r a t a l t f e l d e c â t p r i n s ă v â r ş i r e a f a p t e i p r e v ă z u t ă d e legea penală. Amen inţarea poate fi orală (verbală ) sau scrisă. Pericolul grav cu care se amenin ţă. altfel problema înlăturării caracterului penal al faptei nu se poate pune. in tegritatea corporală . împrejurarea în care acţiun ea sau inacţiun ea unei persoane a produs un rezultat 55 .pen. Cazul fortuit desemnează situaţia. Persoana constrânsă să nu aibă posibilitatea de a rezista acţiunii de constrângere.Forţa străină care exercită constrângerea trebuie să acţioneze direct .) sau într-un proces fiziologic ce împiedică persoana con strân să să acţion eze conform obligaţiilor sale (de exemplu.asupra f i z i c u l u i p er s oa n e i c a r e c o mi t e a c e a f a p t ă .ş i în deplinească o îndatorire de serviciu. Cazul fortuit Potrivit art. demn itatea. poate privi viaţa. f or ţ a s t r ă i n ă p o a t e c on s t a î n t r . D e e x e mp l u o persoan ă imobil izea ză un fun cţion ar pen tru a -1 î mpiedica să .

pen.să fie o faptă incriminată de legea penală. un tractorist care în timp ce ara cu tractorul.pe care acea persoană nu 1-a conceput şi nici urmărit şi care se datorează unei energii a cărei intervenţie nu a putut fi prevăzută. a lun ecă r i de ter en etc. fie din cauza alienaţiei mintale fie din alte 56 . F ă p t u i t o r u l s ă f i f o s t î n i m p o s i b i l i t a t e a d e a prevedea intervenţia împrejurării care a produs rezultatul. n u v a r ă s p u n d e p e n a l f i i n d î n s i t u a ţ i a c a z u l u i fortuit. Acţiunea sau inacţiunea care .”nu constituie infracţiune fapta prevăzută de legea penală. a tac de cor d et c) . furtuni. trebuie să existe raport de cauzalitate între împrejurarea neprevăzută şi rezultatul respectiv în caz contrar nu există caz fortuit întrucât rezultatul sar fi produs ca urmare a acţiunii sau inacţiunii faptuitoru lui şi fără intervenţia neprevăzută a energiei străine. Astfel. dacă făptuitorul. Aceste împrejurări imprevizibile pot fi anterioare. Iresponsabilitatea Potrivit art. Condi ţ i i l e cazulu i for tu i t : R e z u l t a t u l s oc i a l me n t e p e r i c u l o s a l f a p t e i s ă f i e consecinţa intervenţiei unei împrejurări străine de voinţa ş i conş tiinţa făptuitorului. 5. în momentul săvârşirii faptei. ) tehnicizarea activită ţilor umane. 48 Cod.: cutremure. tr ă sn ete. c omp or ta r e a impr u d en t ă a v ic t i me i et c.datorită intervenţiei neaşteptate a împrejurării fortuite a determinat producerea rezultatului neprevăzut . star ea mal adiv ă a un ei persoan e ( epil epsie. Pot fi împrejurări fortuite: fenomenele naturii (ex. concomitente sau subsecvente acţiunii făptuitorului. atin ge cu plugul un obuz rămas neexplodat în pământ din timpul ră zboiului. Totodată . care explodează şi răneşte un muncitor a g r i c o l .

Fapta săvârşită să fie prevăzută de legea penală. „nu constituie infracţiune fapta prevăzută de legea penală dacă făptuitorul. oligofrenie.pen. pr ov en in d din tr -o cauză patologică. l eş in e tc . Starea de incapacitate psihică să existe în momentul săvârşirii faptei. infantilism. I n c a p a c i t a t e a p s i h i c ă p o a t e f i p e r m a n e n t ă o r i trecătoare. starea de beţie vol untară compl etă produsă de al cool sau de alte substanţe nu 57 . Pentru a fi o cauză care î n l ă t u r ă c a r a c t e r u l p e n a l a l f a p t e i . psih oze etc). În categoria altor cauze pot fi incluse unele fenomene ps ih ol og i c e ( somn n a tu r a l . Spre exemplu. o anormalitate fiziologică. alimente alterate etc). se găsea. Beţia Potrivit art. în momentul săvârşirii faptei. nevroze.pen. datorită unor împrejurări independente de voinţa sa.l C. Starea de incapacitate psih ică să f ie dator ată alienaţiei mintale sau altor cauze. în stare de beţie completă produsă de alcool sau de alte substanţe . P r i n a l i e n a ţ i e mi n t a l ă s e î n ţ e l e g e or i c e s t a r e d e alterar e a facu ltă ţ il or min ta le. ori nu putea fi stăpân pe ele”. ) s a u diferite tulbură ri psih ice provocate prin diferite in toxicaţii (stă ri de in con ş tien ţă provocate prin alcool. schizofrenie paranoidă.. Intră în această categorie anomalii care fac imposibilă dezvoltarea facultăţilor psihice (idioţenie. i r e s p on s a b i l i t a t e a făptuitorului trebuie să existe în momentul săvârşirii faptei şi să fie totală. Condiţii: Să existe o stare de incapacitate psihică.49 alin. făptuitorul a acceptat să fie hipnotizat ori narcotizat pentru a invoca această stare in apărarea sa. narcotice. somn h i pn oti c. congenitală sau survenită.2 C.) sau maladii ale sistemului nervos şi psihic (nebunie. nu putea să-şi dea seama de acţiunile sau de inacţiunile sale. Nu se găseşte în această stare cel care şi-a provocat-o ori a acceptat să i se provoace o stare de inconştienţă. stupefian te. debilitate mintală etc.cauze.” De asemenea.49 alin. potrivit art. 6. o leziune organică sau orice cauză morbidă.

M in or ul s ă se af l e î n ace as tă s ta r e î n momen tul să vâr ş ir i i f ap te i. Dintre formele beţiei cea care are efect înlăturarea caracterului penal al faptei este beţia accidentală completă. involuntară. Starea de beţie să fie completă. 50 C. Condi ţ i i l e st ă r i i de: beţ ie I n mo me n t u l s ă v â r ş i r i i f a p t e i . S tarea de beţ ie în car e se gă seş te fă ptu itoru l să fi accidentală. Fapta să fie săvârşită de către un minor care nu îndeplineşte condiţiile legale pentru a răspunde penal. Ea poate constitui.înlătură caracterul penal al faptei. „ n u c on s t it u ie in f r a cţ iun e f apt a pr evă zu tă d e l eg ea pen al ă săvârşită de un minor care. nu îndeplinea condiţiile legale pentru a răspunde penal”. o circumstanţă atenuantă sau agravantă”. 7.Minoritatea făptuitorului P ot r i v it a r t . la data comiterii acesteia. 58 . Condiţii: S ă s e s ă v â r ş e a s c ă o f a p t ă p r e v ă z u t ă d e l e g e a p enală. Mi n or u l c a r e a r e î n t r e 1 4 ş i 1 6 a n i răspunde penal numai dacă se dovedeşte că a săvârşit fapta cu discernământ. f ă p t u i t or u l s ă s e f i găsit în stare de beţie produsă de alcool sau alte substanţe. fortuită. după caz. Minorul care nu a împlinit vârsta de 14 ani se prezumă că nu are discernământ şi nu r ă sp u n de pen a l . p en . F a p ta c omi s ă î n s ta r ea de be ţ i e a c ci den ta l ă ş i completă să fie prevăzută de legea penală.

8. pen. se refera la alte aspecte decat elementele infractiunii. 51 a l in . Eroarea de drept . 51. D. aceştia trebuind să- 59 .exista atunci cand faptuitorul nu cunoaste sau cunoaste in mod gresit o norma juridica de care depinde caracterul penal al faptei. Eroarea esentiala acea eroare care priveste unul din elementele constitutive ale infractiunii. Eroarea de drept penal nu înlătură caracterul penal al f aptei ( a r t. si este de doua feluri : A. Eroarea de drept Eroarea de drept desemnează necunoaşterea sau c u n o a ş t e r e a g r e ş i t ă a u n e i n or m e p e n a l e s a u a u n e i n o r m e extrapenale.pen . ). C. imprejurari sau situatii de care depinde caracterul penal al faptei. Eroarea de fapt consta in necunoasterea sau cunoasterea gresita a unei stari. l egea pen a lă tr ebu ie cunoscută de toţi cei cărora ea se adresează. B. Eroarea mai poate fi clasificata in : C. 4 C. Eroarea neesentiala caracterul penala al faptei. adica un element de care nu depinde A. Deci. Eroarea Eroarea este reglementata in art.

sarcin ile ce-i revin ş. situaţiei sau împrejurării de care depinde caracterul penal ai faptei (art.a.).şi conformeze conduita exigenţelor ei. f i i n d c ă n i men i n u p oa t e f i p r e s u pu s c ă o i gn or ă .. situaţ ia sau împrejurarea necunoscută de fă ptuitor să repr ezin te un elemen t constitutiv al infracţiunii o r i o c i r c u ms t a n ţ ă a a c e s t e i a .a.l C. B. Obiectul erorii poartă deci asupra stării. starea de m i n o r i t a t e . război etc).). pregătirea intelectuală. prevede principiul că nu se poate invoca necunoaşterea legii. Împrejurarea desemnează o circumstanţă în care are loc săvârşirea faptei (noapte. În momentul săvârş irii faptei. er oa rea de fa pt con stă în n ecun oaş terea sau cun oaş ter ea greş ită de că tr e fă ptuitor a existen ţ ei un ei stă ri. situ aţ ii sau î mprejură r i de car e depin de caracterul pen al al faptei or i o cir cu mstan ţă agravan tă în l egă tur ă cu aceasta . Starea desemnează modul în care se prezin tă o persoan ă (de exemplu: starea civilă. Doctrina penală. ori un bun (dacă aparţine avutului public sau celui privat ş. starea de u z u r ă e t c ) .pen .51 alin. Exista trei situatii speciale de eroare de fapt : 60 .). 51 Cod pen . Starea. Eroarea de fapt Potr iv it art. Condiţii : Să se fi comis o faptă prevăzută de legea penală. situaţii sau împrejurări de care depinde caracterul penal al faptei. s t a r e a de sănătate etc. o r i o i n s t i t u ţ i e ( u t i l i t a t e publică . făptuitorul să nu fi cunoscut existenţa unor stări. rudă apropiată etc). Situaţia se referă la poziţia pe care o are o persoan ă (că să torită .) ori un bun (valoarea economică.

spune ca situatia nu este identica cu eroarea asupra persoanei. Eroare asupra persoanei – error in personam Consta in cunoasterea gresita a identitatii victimei (atunci cand faptuitorul confunda victima). B. In schimb. lezeaza un alt obiect juridic. insa executarea este gresita. la aberatio ictus se va retine un concurs de infractiuni intre o fapta intentionata in forma de tentativa comisa impotriva persoanei vizate si o fapta consumata din culpa impotriva persoanei efectiv lezate. Solutia instantei se va da ca la 61 . ca si solutiile date trebuie sa fie diferite. Intr-o astfel de situatie. Aberatio delicti Este situatia in care faptuitorul doreste lezarea unui obiect juridic dar.A. majoritara in doctrina si in practica judiciara. din cauza executarii gresite a actului de executare. se va retina o singura infractiune intentionata comisa impotriva persoanelor efectiv lezate. iar executarea acestei rezolutii gresite este corecta. Cea de-a doua opinie. deci si incadrarea juridica va fi aceeasi ca la error in personam. din cauza executarii gresite a infractiunii. C. a aberatio ictus rezolutia este corecta. Florin Streteanu. In raport de solutia care se da intr-o astfel de situatie. Aberatio ictus – „devierea loviturii” Apare in situatia in care faptuitorul vra sa lezeze o anumita persoana dar. spune ca situatia e identica cu eroarea asupra persoanei. potrivit acestei opinii. Astfel. Rezulta. pentru ca identitatea subiectului pasiv nu are relevanta pentru existenta infractiunii. la care se raliaza si prof. deoarece eroarea apare in momente diferite. exista doua opinii : Prima opinie. In cazul erorii asupra persoanei faptuitorul greseste in momentul luarii rezolutiei. lezeaza o alta persoana.

în juridic sensul al că participaţiei. 62 . Raportată pasivă între la tratamentul participanţi. unele situaţii indivizibilitatea faptei apare ca o sursă de solidaritate activă sau diferiţii constatate sau realizate în persoana unui participant pot profita (sens activ) sau pot dăuna (sens pasiv) şi celorlalţi participanţi. a realizării progresului pe toate planurile activităţii sociale. dată fiind frecvenţa săvârşirii acestora în participaţie. Cercetarea aspectelor pe care le ridică se impune pentru calificarea exactă a contribuţiei fiecărui participant la săvârşirea infracţiunii şi pentru determinarea pericolului social al faptei şi a gradului de vinovăţie a fiecăruia. în scopul unei juste sancţionări a acestora. Va exista tentativa la infractiunea intentionata asupra obiectului vizat si infractiune din culpa.aberatio ictus. CONCLUZII Apărarea omului este o condiţie sine qua non a însăşi existenţei societăţii. Problema este importantă în cadrul infracţiunilor contra vieţii. consumata asupra obiectului efectiv lezat.

privită în sine. obiectiv. fapta nu este prevăzută de legea penală. în urma plângerii prealabile. pentru care acţiunea penală nu poate fi pusă în mişcare prealabilă decât la plângerea contra persoanei dintre vătămate. De asemenea. plângerea atrage făcută unuia participanţi răspunderea penală a tuturor participanţilor (art. de exemplu.4 C.„întreruperea cursului prescripţiei”). aşa încât. care exclude răspunderea penală (fapta nu a fost săvârşită. 123. nu se poate ca prescripţia răspunderii penale pentru aceeaşi faptă să fie întreruptă faţă de un participant şi să continue a curge faţă de ceilalţi (principiul solidarităţii pasive). consecinţa indivizibilităţii faptei în sine săvârşită de participanţi: fapta nu poate fi dedusă trunchiat în faţa instanţei penale şi. în 63 . întreruperea cursului prescripţiei faţă de unul dintre participanţi are efect faţă de toţi ceilalţi participanţi (art. Constatarea făcută în privinţa unuia sau unor participanţi. fapta a rămas în formă de tentativă nepedep. al. al. în raport cu toţi participanţii. Astfel. iar pentru ceilalţi să rămână ca inexistentă. Aceste cazuri de solidaritate activă sunt consecinţe fireşti ale indivizibilităţii faptei săvârşite.„Lipsa plângerii prealabile”). în cazul faptelor prevăzute de legea penală. ea nu poate exista pentru unii dintre participanţi. 31. că fapta sa nu a cauzat nici un prejudiciu material (urmări păgubitoare) foloseşte participanţilor. La fel.În sens pasiv. că există o cauză obiectivă legată de fapta în sine. deci. constatarea făcută cu privire la unii dintre participanţi. penal . aceeaşi realitate obiectivă nu poate conduce la constatări contradictorii pentru diferiţii participanţi. în sens activ. în cazul prescripţiei răspunderii penale. de asemenea. lege) va profita tuturor participanţilor.3 C. penal . fapt datorată unui caz de forţă majoră. Aceste cazuri de solidaritate pasivă sunt.

POPA MARIN. Ed.mod firesc şi logic. ANTONIU GEORGE . ANTONIU GEORGE.STĂNOIU RODICA MIHAELA Practica judiciară penală. participaţia. 12/1968.S. Codul penal pe înţelesul tuturor. 2. Bucureşti 1995. 1988. „Probleme ale participaţiei în lumina reglementării din Codul penal”. ceea ce s-a constat solidarităţii active). „Partea generală: desistarea voluntară. confiscarea specială”. ANDREI DUMITRU. 3.BULAI CONSTANTIN . ci o explicaţie obiectivă a participaţiei: fapta unică realizată prin contribuţia mai multor persoane! BIBLIOGRAFIE 1.R. „Consideraţii asupra unor instituţii de drept penal”. „Universul”. Academiei R. infracţiunea continuată.. Ed. ANTONIU GEORGE . Ediţia a V-a. Indivizibilitatea faptei comise nu relativ la unii dintre participanţi este bine constatat pentru toţi participanţii (principiul găseşte o negaţie în pluralitatea contribuţiilor diferiţilor participanţi.DANES ŞTEFAN . în Revista Română de Drept. 4. nr. în Revista Română de 64 .

Curs selectiv pentru licenţa -1997. ANTONIU GEORGE. „Argessis”. Codul penal şi Codul de procedură penală. Bucureşti 1985.R. BASARAB MATEI.DINCU A.OANCEA ION 65 .. nr. 11/1971. Drept penal roman. Ed. Partea generală.1997. „Infracţiunea de pruncucidere”. cu modificările până la 1. 11/1968. AVRAM-MITRACHE C-TIN. Ed. DANES STEFAN . Tribunalul Judeţului Braşov. nr. 6. Drept penal. în Revista Română de Drept. Cluj-Napoca. 5. DINCU L. 284/1982 a Tribunalului Judeţului Bihor. 15. DOBRINESCU I. Partea generală. 13. Ed. 10.. 12. Bucureşti.7/1988.. „Participaţia improprie în practica judiciară”. Decizia penală nr. Revista Română de Drept. Bucureşti 1997. 8. 12/1982. nr. 14. Ed.L.“Participaţia penală indeterminabilă“. nr. nr. Ed. în Revista Română de Drept. nr. Ştiinţifica si Enciclopedică. CRIŞU CONSTANTIN . Notă la Decizia penală nr. 3/1963.. Codul penal al României. “Despre incidenţa dispoziţiilor de amnistie şi graţiere cu privire la instigarea neurmată de executare“. 7/1986. 16.Drept.KAHANE SIEGRIED . în Revista Română de Drept. DONGOROZ VINTILĂ . BULAI CONSTANTIN-FILIPAS. Press “Mihaela“ S. Centrul de multiplicare al Universităţii “Babeş Bolyai”. 11. 2480/1974. „Cu privire la aplicarea pedepselor alternative în cazul participaţiei penale”. „Atlas Lex”.. ANTONIU GEORGE. 9. Individualizarea judiciară a pedepselor. BASARAB MATEI. în Revista Română de Drept..01.CRIŞU ŞTEFAN. Didactică şi Pedagogică . 9/1976. în Revista Română de Drept. Drept penal. DELEANU I. nr. Bucureşti 1996. 1983. 1976. 17. 7.PAPADOPOL VASILE. DIACONESCU H.

Ed. prezentare comparativă. Drept penal. 22. în Revista Română de Drept.S. Ed. Bucureşti. „În legătură cu furtul săvârşit de două sau mai multe persoane împreună”. în Revista Română de Drept. ALL Beck. IANCU TANASESCU. 24. nr.. Ediţia a II-a. “Condiţiile generale ale participaţiei“.POPOVICI MIHAI. Partea generală. Notă Decizia penală nr. nr. Codul penal comentat şi adnotat. 19. vol. 26. DR. nr.). Ed. 11/1963. 12/1972.R. Bucureşti. 4/1968. PAPADOPOL VASILE. Bucureşti 1972. Note de curs pentru pregătirea examenului de licenţă la dreptul penal.ILIESCU NICOLETA . în Revista Română de drept. vol. 66 . nr. 20. Ed. în Revista Română de Drept.N. Notă.CHIVULESCU GR. GHEORGHIU I. PAPADOPOL VASILE . 7/1967 23. Bucureşti 1995 in Revista Romana de Drept. I . 2002.BULAI C. nr. PAPADOPOL VASILE . nr. DINCU AUREL. I. Bucureşti. Repertoriu alfabetic de practică judiciară în materie penală pe anii 1967-1980. 27. 1969. “Participaţia impoprie“. 969/1969 a Tribunalului Judeţului Braşov. 1997. Universitatea din Bucureşti -Facultatea de Drept. “Examen teoretic al practicii Tribunalului Suprem în materia dreptului penal”. Ştiinţifică şi Enciclopedică. Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică. 25. I. nr. 18.A. . Partea generală. JURIDICA. vol.BULAI CONSTANTIN STĂNOIU RODICA.-FODOR IOSIF . Academiei R. 28. Partea generală. 1982. Bucureşti. Ediţia a II-a. Ed. . Partea generală. Drept penal roman. DONGOROZ VINTILĂ (S. Politică.A” . în Justiţia Nouă. 55/1970. 21. în Revista Română de Drept. “Jus-RB. PAPADOPOL VASILE. 1968. Noul Cod penal şi Codul penal anterior. 3/1971. PAPADOPOL VASILE. Explicaţii teoretice ale Codului penal român. PAPADOPOL VASILE.

Fundaţiei “Chemarea”. Drept penal. 1992. Papadopol. ZOLYNEAK MARIA. 31. Partea generală. UNGUREANU AUGUSTIN. 33. Fundaţiei” Chemarea “. 30. Drept penal.10/1970. Culegere de practică judiciară penală pe anul 1995 cu adnotări. Drept penal român. Iaşi. Iaşi. 32.”Lumina Lex”. ***. ZOLYNEAK MARIA. ZOLYNEAK MARIA. Ed. “Infracţiuni prevăzute în legile speciale“ . Drept penal. Curtea de Apel Bucureşti . 34. Ed. vol. Partea generală. „Aspecte ale coautoratului şi complicităţii în literatura şi practica judiciară penală”. 1-2/1990. Bucureşti. Iaşi. 67 . Ed. 1993. nr. „Continent XXI”. 1995. Fundaţiei “Chemarea”. Bucureşti 1996. II. TOADER TUDOREL. Partea generală. în Dreptul.III. Ed. vol.Note de V. 1993. 29. Ed.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful