Organizare activităţii in instituţiile de presă 1. Definirea organizării activităţii în instituţiile de presă, în funcţie de Legea presei 3/1974. Art.

19 Organizaţia sau instituţia care editează organul de presă are, în principal, următoarele atribuţii: a) stabileşte profilul şi orientarea organului de presă, îndrumă şi controlează întreaga activitate a acestuia; b) numeşte pe redactorul şef, iar când este cazul, şi pe redactorul şef adjunct şi pe secretarul responsabil de redacţie; c) numeşte consiliul de conducere, precum şi colegiul de redacţie; d) îndrumă şi controlează modul cum îşi îndeplineşte consiliul de conducere atribuţiile ce-i revin potrivit legii şi hotărârilor de partid; e) stabileşte condiţiile de apariţie, finanţare şi administrare a organului de presă, precum şi structura organizatorică a redacţiei acestuia, în condiţiile legii; f) analizează activitatea publicistică a organului de presă, situaţia sa economico-financiară, urmărind îmbunătăţirea acestora.

1. Profesie si birocraţie Activitatea jurnaliştilor se reduce la o muncă standardizată, cu reguli bine precizate, o muncă desfăşurată în colectiv, alături de alţi jurnalişti sau tehnicieni. O muncă de echipă, în care informaţia apare nu atât ca rezultat al unei acţiuni individuale, cât şi ca produs de tip manufacturier, al unor procese sociale ce se desfăşoară în interiorul unor organizaţii complexe. Redacţia este o instituţie publică/privată , structurată organizatoric potrivit specificului activităţii jurnaliştilor, în vederea realizării/apariţiei unei publicaţii, ziar, revistă cu periodicitate stabilită. În funcţionarea ei cotidiană, orice redacţie se confruntă cu o dublă ameninţare: a. În plan extern, fluxul continuu şi nestăvilit de informaţiilor riscă să depăşească posibilităţilor de filtrare şi procesare; acest fapt poate conduce fie la ignorarea unor informaţii, soluţia aplicată de organizaţiile mass-media a constat în diviziunea muncii şi stabilirea unor sarcini precise pentru fiecare tip de activitate. b. În plan intern, un comportament prea liber al redactorilor şi editorilor riscă să perturbe ritmicitatea apariţiilor şi, prin aceasta, calitatea şi viabilitatea produselor mass-media. Un comportament ordonat prea riguos, prin norme excesiv de severe, poate conduce la pierderea vitezei de reacţie a instituţiei de presă, la blocarea iniţiativelor reporterilor şi editorilor. Sistemul mass-media este format dintr-o mare varietate de organizaţii ( de presă, de publicitate, de producţie de divertisment, de distribuţie etc). Ioan Mihăilescu (2003, p. 186) atrage atenţia asupra faptului că ar trebui adăugate şi “organizaţiile de distracţie şi de petrecere a timpului liber, care au o mare extindere în societăţile contemporane”.

şi servicii(informaţii). şefi de departamente). un cod nescris de funcţionare. 4. condiţii sau influenţe( culturale.Există ierarhii clare( redactorişefi şi adjuncţi. cel puţin. intervenţii directe ale structurilor Puterii. 2. Vlăsceanu.Organizaţiile de presă sunt greu de plasat într-o anumită categorie. Jurnaliştii care conduc diferitele departamente ale redacţiei pot fi consideraţi experţi.”( M. politice. pot influenţa şi modifica mersul normal al activităţii jurnalistice. cel puţin al succesului de moment. . deoarece cea mai mare parte a evenimentelor care se dovedesc a fi ştiri de interes nu pot fi anticipate. Presiuni reprezentate de audienţa. Exemple de organizare a activităţii în redacţiile din mass-media modernă: 1. deoarece ele au atribuţii din toate clasele : participă la producţia de bunuri( reviste. de relaţii cu colegii din redacţie şi uneori chiar de atitudini. care impune reguli de comportament jurnalistic. “În consecinţă.Aceasta înseamnă că operaţiunile desfăşurate de o organizaţie mass-media sunt determinate de reguli şi convenţii. contribuie la menţinerea normelor şi valorilor culturale şi oferă divertisment( din belşug). cât şi în cele de tip tehnic. 3. ziare). adică de oameni care decid ce informaţii vor fi distribuite publicului. Acest lucru pune la îndoială experienţa necesară. ancorată în configuraţii şi proceduri de tip birocratic. instituţiile mass-media sunt obligate să adopte o structură organizaţională mai strictă. o graniţă clară desparte zonele redacţionale de cele tehnice. 1982). emisiunile cu cotă scăzută de public sunt înlocuite cu altele mai competitive. redacţiile se află într-un proces permanent de negociere cu celelalte surse ale puterii sociale şi civile. Presiuni care constă în acţiunile instituţiilor politice sau sociale prin : mijloace legislative. influenţează gestiunea puterii politice. Activitatea editorilor în calitate de “păzitori de porţi”. Pentru a raţionaliza producţia de mesaje. Există anumite presiuni externe pe care organizaţiile le resimt: a. În fiecare redacţie există secţii sau departamente cu profil bine definit. Acestor presiuni sociale externe li se adaugă factori de presiune internă care constă în activitatea sindicatelor sau a organizaţiilor profesionale din întreprinderile de presă. trebuie să se întemeieze pe criterii raţionale. persoane. În acest proces. iar ziarişti pot fi promovaţi ca şefi de la un canal la altul. Instituţiile mass-media evoluează într-un mediu instabil şi impredictibi. Acestea în lupta lor pentru cele mai diverse revendicări. Orice redacţie are un regulament scris sau. 2003). Administaţia se bazează pe specialişti atât în probleme de tip economic. ziare şi reviste care nu se cumpără. iniţiative ale organizaţiilor neguvernamentale. Astfel. publicul devine un arbitru dacă nu al valorii. asigură ordinea socială(prin discutarea fenomenelor de devianţă). legislative) care interferează cu funcţionarea sa. precum şi liste de atribuţii bine precizate pentru fiecare dintre aceste poziţii. editorii caută să definească acele calităţi care fac o ştire interesantă ( newswothiness). Gallagher. ( M. b. dispar. mediul unei organizaţii include lucruri. O organizaţie se dezvoltă într-un anumit mediu “ În sensul cel mai larg. şefi de secţie.

compoziţie.Organigrama unei redactii Orice redacţie. orientat de obicei spre servicii de publicitate. fie pe genuri (anchete. ştiri. Diviziunea muncii în instituţiile de presă “ Diviziunea muncii constă în diferenţierea. serviciile de fotografie. se află echipa editorilor . adică reporterii. Redacţia reprezintă centrul vital al departamentului. fie pe zone geografice(local. social). iar la baza ei se află jurnaliştii (reporteri. ci organizaţii hibride. redactor-şef. reportaje). care ia deciziile referitoare la strategia publicaţiei sau a postului (director. fie ea din presa scrisă sau din audiovizual. La modul general orice instituţie mass-media trebuie să cuprindă următoarele segmente: • Un departament jurnalistic. format din mai multe secţii. corespondenţi. de rubrici. internaţional). În aceste organizaţii. sociologul Jeremy Tunstall a denumit. urmărind o diviziune clasică propusă de J. în timp ce altele se bucură de flexibilitate. corectură şi tipografie(pentru presa scrisă) sau serviciile de producţie(lumină. implicit. cât şi un serviciu(informare.Birocraţii nebirocratice În realitatea muncii de zi cu zi. redactori). organizaţiile mass-media birocraţii nebirocratice. Întreprinderile de presă oferă atât un produs (ziar. anumite sectoare sunt mai puternic birocratizate. În interiorul redacţiei putem distinge. Cel mai bun exemplu îl constituie munca reporterului de teren care are parte de acţiune şi libertate. nici diviziunea clară a muncii. atunci când se disting sarcini specializate şi ordonate într-un anumit flux. Ei au două misiuni esenţiale : a) de a le transmite jurnaliştilor direcţiile generale stabilite de conducerea instituţiei de presă si de a cauta soluţii pentru a le transpune in practică . clasificarea.2. incluzând secretariatul de redacţie. atunci când accentul este pus pe ierarhizarea sarcinilor în funcţie de gradul de importanţă”. de profiluri profesionale: • Cei care strâng informaţii(newsgatherers). de pagini sau de suplimente. din cauza numeroaselor elemente imprevizibile specifice mediului în care evoluează întreprinderile de presă. • Un departament tehnic. b) de a propune spre publicare si de a susţine materialele realizate de jurnalişti. 4. scenografie. între aceste două niveluri. Tunstall. 3. . costume. sau pe verticală. clasificate fie pe domenii(economic. redactori-şefi adjuncţi. în lucrarea sa de referinţă Journalists at work (1971). naţional. secretar de redacţie). şi ierarhizarea sarcinilor de muncă în funcţie de specificul şi contribuţia lor la realizarea unui scop. două mari tipuri de activităţi şi. având funcţia de a media. politic. revistă). divertisment. sunet) pentru audiovizual. nici ierarhiile şi nici procedurile standard nu pot fi respectate întotdeauna. are o structură piramidală: la vârful piramidei se află echipa de conducere. educaţie) au condus la concluzia că în mass-media nu există organizaţii tipice.adică şefii de secţii ori de departamente. ordonarea. Inspirat de aceste realităţi. • Un departament economic. pe lângă munca redactorilor care rescriu materiale la birou. Diviziunea sarcinilor de muncă se poate realiza pe orizontală.

. jurnalistul de teren îşi strânge informaţia dialogând cu actorii sau martorii evenimentului pe care l-a ratat. Aceştia controlează fluxul de informaţii şi stabilesc: 1. deoarece deciziile sale determină conţinutul şi aspectul fiecărui nou produs mediatic. Editorul Activitatea editorului este vizibil diferită de cea a reporterului. posedă sau dobândeşte calităţi considerate definitorii pentru profesia sa: Spiritul de iniţiativă. curiozitatea şi uşurinţa de a comunica. de acurateţe stilistică ori gramatică. secretari de redacţie. să le relateze. El reprezintă o funcţie cheie în angrenajul unei redacţii. din totalul celor selectate. flexibilitatea( pentru a face faţă situaţiilor neaşteptate). editorii au. -să colecteze cât mai multe infromaţii. Un bun reporter. ci un om de teren. Editorii de departament se pot clasifica pe domenii( economic. bazându-se pe următoarele procedee: observaţie imediată. disponibilitatea de a se deplasa rapid şi eficient în diferite locuri. deoarece acesta lucrează permenent în birou. politic. de a intra in contact cu persoane din cele mai diverse categorii sociale. 5. Capacitatea de a stabili contacte umane este cu atât mai importantă cu cât jurnalistul nu este decât foarte rar martorul direct al unui eveniment. sportiv. următoarele sarcini: -să indice reporterilor temele şi evenimentele pe care aceştia trebuie să le urmărească şi ulterior. să le pregătească pentru publicare şi să le supună controlului şi (eventual) aprobării de către editor. directori. de fotografie. putere de lucru în salturi( în presă. Reporterul Activitatea reporterului este definită prin căutarea şi aducerea spre publicare a unor informaţii de interes public. Pentru atingerea acestui scop. investigaţii în arhive sau biblioteci. -să scrie texte întemeiate pe informaţiile culese. Reporterul nu este un om de birou. revizuieşte şi pregăteşte materialele pentru publicare. Cel mai adesea. el trebuie să urmeze următorii paşi: -să se deplaseze din redacţie la locul evenimentului. social. interviul cu persoanele implicate în evenimente sau martore la desfăşurarea acestora. după G. selectează. folosind procedee jurnalistice uzuale. 5. Activitatea lui cotidiană presupune mobilitate şi uşurinţă în comunicare. pentru a avea un contact direct cu mediul în care s-au petrecut respectivele fapte. Pentru îndeplinirea misiunii de “păzitori de porţi”. manageri etc).• Cei care prelucrează informaţiile( news processors). Bohere(1984. Ce elemente. adică editorii. Editorii îşi desfăşoară munca pe niveluri diferite: astfel exită editori de departamente(şefi de secţii pentru domeniile de interes ale insituţiei respective) şi editori ai insituţiei(redactori-şefi sau redactori şefi adjuncţi. capacitatea de a stabili uşor relaţii umane. capacitatea de adaptare rapidă. pp 14-17). juridic) sau pe tipuri de activităţi( îndeosebi tehnice: editorul de grafică. Ceea ce corespunde şi ceea ce nu corespunde profilului şi intereselor redacţiei 2. -să verifice solidaritatea informaţiilor de care beneficiază. trebuie să ocupe o poziţie prioritară şi ce poate rămâne în masa globală şi oarecum anonimă a celorlalte ştiri şi articole.copy editor). zilele liniştite alternează cu cele supraaglomerate).

Nu trebuie uitat faptul că editorul este persoana care munceşte din greu pentru a parcurge zeci şi sute de texte. un prestigiu intact. cât şi punctele sale vulnerabile. ei se consulta cu editorul. dar aflate în dezacord cu poziţiile. o cultură generală complexă. -să atribuie comentarii şi articole de fond diferiţilor specialişti din redacţie sau unor colaboratori. şapoul. putere de decizie şi excelente calităţi de organizator. cultura ori gustul lor. Judecăţile de valoare ale editorilor se bazează nu atât pe intuiţia. pentru a nu risca să investeasca timp. sesizând atât ideea articolului. stăpânirea solidă a limajului jurnalistic şi. Un bun editor trebuie să aibă următoarele calităţi: o exeperienţă bogată în exercitarea profesiei de jurnalist. bani într-un produs ce nu va fi utilizat de redacţia în care lucrează.-să primească diverse materiale pentru a le studia. De aceea. a tilurilor etc. pentru a le pregăti în vederea publicării sau pentru a cere refacerea lor. -să decidă locul articolului în pagină sau al emisiunii în program. Această activitate cere un efort permanent de adpatare la stiluri diferite. un simţ ascuţit al evenimentului (newsworthiness). în sine interesante. Jurnaliştii primesc diverse sarcini de la editori. subtitlurile şi. a limbii materne. . interesele sau chiar maniera de scriere specifică redacţiei sale. să stabilească titlurile. cât mai ales pe ansamblul caractersisticilor care definesc linia politică şi stilistică a respectivei instituţii. de găsire rapidă a cuvintelor potrivite. chiar dacă găsesc singuri un subiect pe care îl consideră interesant. editorul are dreptul de a respinge unele materiale. frecvent. energie. -să scrie articole(editoriale) care reflectă poziţia ziarului asupra unei teme sau a unui eveniment.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful