EPURAREA AVANSATA

A APELOR UZATE MUNICIPALE PENTRU
RECIRCULAREA ÎN SISTEME DUALE DE
ALIMENTARE CU APA
Îndrumător:
Studente:
CUPRINS
CAP. 1 TEMA DE PROIECTARE
CAP. 2 MEMORIU TEHNIC
2.1. Obiectivele proiectului
2.2. Varianta tehnologica aleasa
2.3. Etapele procesului tehnologic de epurare si descrierea succinta a acestora
2.4. Tipul de utilaj ales
CAP. 3 CONSIDERENTE PRIVIND EPURAREA APELOR UZATE MUNICIPALE
3.1. Poluantii caracteristici, impactul asupra mediului si necesitatea epurarii apelor uzate
3.2. Conditii de calitate privind evacuarea apelor uzate; standarde, normative
3.3. Caracteristicile apelor uzate municipale
CAP. 4 TEHNOLOGIA ADOPTATA PENTRU EPURAREA APELOR UZATE
4.1. Variante tehnologice pentru epurarea apelor municipale
4.2. Factorii care influenteaza selectia operatiilor si proceselor unitare
4.3. Determinarea gradului de epurare necesar
4.4. Alegerea variantei tehnologice optime (cu justificarea acesteia din punct de vedere
tehnic economic si ecologic)
4.5. Calculul concentratiilor intermediare realizate pentru etapele de epurare mecanica si
biologica (solide in suspensie, CBO5, CCOCr) si verificarea realizarii gradului de epurare necesar.
Descrierea determinarii a procesului chimic adoptat.
4.6. Elaborarea schemei bloc tehnologice
4.7. Materii prime auxiliare.
4.8. Utilitati si energie
4.9. Subproduse naturale si energetice. Deseuri
CAP. 5 PROIECTAREA TEHNOLOGICA A UTILAJELOR
5.1. Debite de calcul si verificare utilizata in statiile de epurare industriala
5.2. Calculul utilajelor din cadrul etapei mecanice de epurare
5.3. Calculul utilajelor din cadrul treptei biologice de epurare
5.4. Tratarea namolurilor. Aspecte generale la tratarea namolurilor
5.5. Fise tehnice pentru doua utilaje din cadrul proceselor tehnologice de epurare
CAP. 6 CONSTRUCTII SI INSTALATII PREVAZUTE IN CADRUL STATIEI DE EPURARE
MUNICIPALA
CAP. 7 TEHICA SECURITĂŢII DE PROTECŢIE ŞI IGIENA MUNCII LA REŢELELE DE
CANALIZARE
CAP.8 DESEN – SCHEMA TEHNOLOGICA DE EPURARE A APELOR UZATE
MUNICIPALE
CAP. 9 BIBLIOGRAFIE
Tema de proiectare
Să se proiecteze proiectul tehnologic al unei staţii de epurare a apei uzate urbane. Se dau
următoarele date:
A. Debite de calcul
Q
zi, med
= 0,275 m
3
/s;
Q
zi, max
= 0,315 m
3
/s;
Q
orar, min
= 0,235 m
3
/s;
Q
orar, max
= 0,355 m
3
/s.
B. Compoziţia apelor uzate care sunt introduse în staţia de epurare
Solide în suspensie: C
iss
= 410 mg/l;
Substanţe organice: - CBO
5
= 420 mg O
2
/l;
- CCO
Cr
= 510 mg O
2
/l;
Azot total : C
iN
= 14 mg /l;
Temperatura apei uzate: 20
0
C;
pH = 7;
Constanta de consum a oxigenului din apele uzate: K
1
= 0,1 zi
-1
C. Analize de laborator ale emisarului în care se deversează apele epurate:
Oxigen dizolvat : C
Or
= 6 mg O
2
/l (concentraţia oxigenului dizolvat din receptor);
Substanţe organice:CBO
5
= 20 mg O
2
/l;
CCO
Cr
= 50 mg O
2
/l;
Solide în suspensie: Ce
ss
= 50 mg /l ;
Azot total: C
eN
= 2,5 mg/l;
Temperatura medie a apei este de 10
0
C;
Constanta de oxigenare a apei: K
2
= 0,2 zi
-1
D. Studiile hidrologice ale emisarului indică:
Viteza medie a apei: v = 1,5 m/s;
Debitul emisarului : Q
e
= 5 m
3
/s;
Coeficientul de sinuozitate al râului: ф = 1,2;
Constanta vitezei de consum a oxigenului din apele uzate:K
r
1
= 0,1 zi
-1
E. Utilaje ce urmează a fi proiectate:
Memoriu tehnic
Epurarea apelor uzate urbane şi industriale este o necesitate a societăţii contemporane în
permanenţă dezvoltare. Creşterea populaţiei şi industrializarea continuă indispenabilă modernizării
societăţii au condus la creşterea consumului de apă, a volumului de ape uzate, a nmărului şi
complexităţi poluanţilor din aceste ape uzate.
Proiectul urmăreşte să rezolve principalele probleme generate de infrastructura apei
potabile existentă în zonele urbane, astfel încât să fie protejate atât mediul înconjurător cât şi
efluentul.
Lucrarea urmăreşte proiectarea unei staţii de epurare a apelor uzate urbane, cât mai eficentă
din punct de vedere economic şi ecologic, care asigură eliminarea unei categorii de poluanţi
denumiţi refractari sau prioritari, care produc efecte economice şi ecologice negative şi care trec
neschimbaţi prin treptele de epurare mecano-chimică şi biologică (epurarea avansată).
Ca obiective, în ceea ce priveşte proiectul de an, putem preciza următoarele: Dobândirea
cunoştinţelor de specialitate inginerească prin elaborarea unui studiu de caz – staţie de epurare a
apelor uzate urbane.
a) Însuşirea terminologiei legale referitoare la parametri şi intervalul lor optim de variaţie;
b) Însuşirea valorilor legale precizate prin NTPA 001, 002/2002, reactualizat în 2005 –
legea apelor – specifice în calculele inginereşti;
c) Dezvoltarea capacităţii de calcul inginereşti pentru procesele unitare din tehnologia de
epurare;
d) Însuşirea principiilor de alegere a echipamentelor specifice conform datelor calculate în
procesele unitare
e) Cunoaşterea modalităţilor de abordare a aspectelor tehnico-economice (costuri de
investiţie, costuri de exploatare, bilanţ energetic pe staţie, preţ de cost pe m
3
de apă
epurată).
În primul capitol se pezintă datele de proiectare a proiectului tehnologic al unei staţii de
epurare a apei uzate urbane.
În al doilea capitol este prezentat memoriul tehnic.
În al treilea capitol, se face o introducere asupra problemelor generale legate de epurarea
apelor uzate industriale, cu referiri directe la epurarea mecanică, epurarea chimică şi epurarea
biologică a apelor uzate, la clasificarea şi prezentarea principalelor compuşi organici
nebiodegradabili (poluanţi refractari sau prioritari).
În al patrulea capitol, se prezintă principalele variante de epurare a apelor uzate pentru
eliminarea compuşilor nebiodegradabili din apele uzate, grupate după tipul procesului care stă la
baza metodei. Pentru fiecare din metode se prezintă informaţii legate de desfăşurarea procesului,
uilajele specifice care se folosesc, factorii şi condiţiile care influenţează efiecienţa procesului,
mecanismele de racţie. Se prezintă avantajele şi dezavantajele aplicării acestor procese, mai ales
prin prisma epurării unor cantităţi mari de ape uzate, având în vedere şi aspectele economice ale
fiecărui proces.
În urma analizării avantajelor şi dezavantajelor fiecărei variante tehnologice de epurare, din
punct de vedere ecologic şi economic, ca variantă tehnologică optimă se alege staţia de epurare
mecano-chimico-biologică de epurare a apei uzate, numită şi epurarea avansată a apelor uzate.
Epurarea avansată a apelor uzate. Epurarea mecanică, chimică şi biologică nu realizează
eliminarea poluanţilor prioritari, care, chiar şi în concentraţii foarte mici, au efecte negative asupra
organismelor vii şi asupra echilibrului ecologic în natură sau care limitează posibilităţile de
recirculare/reutilizare a apei în industrie, agricultură.
Dintre poluanţii prioritari care sunt reţinuţi prin procedee de epurare avansată se
menţionează: compuşii anorganici solubili, compuşii organici nebiodegradabili, solidele în
suspensie, coloizii si organismele patogene.
Procedeele de epurare avansată se pot aplica fie înaintea etapei de epurare biologică sau
după aceasta, în funcţie de matricea apei uzate (concentraţia şi tipul poluanţilor).
Etapele procesului de epurare avansată sunt:
-grătare şi site, scopul grătarelor este de a reţine corpurile plutitoare şi suspensiile mari din apele
uzate (crengi şi alte bucăţi din material plastic, de lemn, animale moarte, legume, cârpe şi diferite
corpuri aduse prin plutire, etc.), pentru a proteja mecanismele şi utilajele din staţia de epurare şi
pentrua reduce pericolul de colmatare ale canalelor de legătură dintre obiectele staţiei de epurare;
-deznisipatoare, este operaţia unitară prin care se elimină pietriş şi alte materii solide cu
dimensiuni ≥ 0,2 mm., care au densitatea mult mai mare decât a apei sau a componenţilor organici
din apele uzate;
- coagularea-flocularea, sunt metode de tratare a apelor, care facilitează eliminarea particulelor
coloidale din apele brute, prin adăugarea de agenţi chimici, aglomerarea particolelor coloidale şi
respectiv separarea lor ulterioară prin decantare, flotaţie cu aer dizolvat, filtrare. În afară de
eliminarea coloizilor şi reducerea urbidităţii din apele de suprafaţă, prin coagulare se reduc parţial
culoarea, gustul, mirosul, respectiv conţinutul de microorganisme;
-decantoare primare, sunt bazine deschise în care se separă substanţele insolubile mai mici de 0,2
mm. care se prezintă sub formă de particule floculente, precum şi substanţe uşoare care plutesc la
suprafaţa apei;
-bazine cu nămol activ, în aceste bazine epurarea apelor uzate au loc în prezenţa unui amestec de
nămol activ cu apă uzată, agitat în permanenţă şi aerat;
-decantoarele secundare, sunt o parte componentă deosebit de importantă a treptei de epurare
biologică şi au scopul de a reţine nămolul, materiile solide în suspensie, separabile prin decantare
(membrana biologică sau flocoanele de nămol activ, evacuate o dată cu apa uzată din filtrele
biologice, respectiv din bazinele cu nămol activ).
În capitolul cinci, se prezintă posibilităţile de integrare a epurării avansate în procesul
tehnologic de epurare a epelor uzate urbane, pentru a realiza gradul de epurare dorit şi
dimensionarea utilajelor din cadrul staţiei de epurare a apelor uzate urbane.
În al şaselea capitol, se prezintă construcţiile şi instalaţiile prevăzute în cadrul procesului
de epurare a apelor uzate urbane.
În capitolul al şapte, prezintă problemele legate de protecţia muncii, în cadrul procesului de
epurare a apelor uzate urbane.
În capitolul opt este prezentată schema thenologica a staţiei de epurare a apelor uzate
urbane.
În capitolul nouă, este prezentată bibliografia.
Capitolul III
Considerente privind epurarea apelor municipale
3.1 Considerente privind epurarea apelor municipale
3.1.1 Poluanţi caracteristici
Apele uzate cu cea mai mare încărcătură de poluanti sunt apele uzate menajere şi cele
industriale. O parte din poluanţi le sunt comuni:
Principalele categorii de poluanţi care conferă apelor ce îi conţin caracteristici de ape uzate,
prin alterarea caracteristicilor fizice, chimice şi biologice ale acestora sunt:
1.Reziduri organice provenind din apele uzate menajere,industriale şi complexe de creştere a
animalelor.Cele mai încarcate sunt cele din industria alimentară,cea organică de sinteză şi de
hârtie.
Impactul acestor compuşi constă în reducerea concentraţiei de oxygen dizolvat cu
repercursiuni asupra florei, faunei. Prezenţa acestor compuşi este indicată de CBO5.
2.Nutrienţi include: azotul, fosforul, compuşii cu azot şi fosfor, siliciul şi sulfaţii.
Principalele surse de generare le constituie apele uzate menajere şi efluenţii din industria
îngrăşămintelor chimice. Azotul şi fosforul stimulează creşterea algelor provocând fenomenul de
eutrofizare.
3.Substanţe toxice(poluanţi prioritari) respective metale grele, ciauri, compuşi organici
cloruraţi , lignina, proveniţi dinn industria chimică, celulozei şi hârtiei, petrochimică.
Poluanţii prioritari sunt compuşi organici sau anorganici selectaţi pe baza toxicităţii foarte
mari, efectelor cancerigene sau mutagene.Aceşti poluanţi sunt enumiţi şi compuşi toxici
(refractari) şi se găsesc în majoritatea cazurilor în apele uzate industriale, fiind însă uneori depistaţi
în cantităţi foarte mici în apele alimentare fie datorită unor infiltraţii, fie epurării
necorespunzătoare a apelor din amonte.
O clasificare a compuşilor organici nebiodegradabili care reprezintă majoritatea poluanţilor
organici prioritari s-a realizat pe clase de compuşi astfel:
-compuşi halogenaţi ai hidrocarburilor saturate şi nesaturate;
-compuşi aromatici monociclici;
-compuşi fenolici;
-compuşi policiclici;
-eteri siesteri ai acidului ftalic;
-compuşi cu azot;
-pesticide;
-compuşi policloruraţi ai fenil benzenului.
Impactul este deosebit asupra cursurilor de apă, asupra oamenilor şi asupra organismelor
acvatice.
Încetinesc sau stopează procesele de autoepurare sau epurare biologică şi pot da produşi de
dezinfecţie.
4.Suspensii inerte ,materii coloidale sau materiale fin divizate rezultate ca urmare a
proceselor de spălare din diverse industrii. Prin depunerea solidelor în suspensie se perturbă viaţa
acvatică normală (înfundarea branhiilor peştilor) în emisarul în care a fost deversată apa uzată.
5.Alţi compuşi cum ar fi: sărurile sau agenţii reducători (sulfiţi sau săruri feroae) acizi, baze,
uleiuri, care apar în efluenţii rezultaţi din diverse industrii.
În cantităţi mici, sărurile nu au efecte negative asupra mediului înconjurător, dar compuşii
reducători, prin consumarea oxigenului dizolvat micşorează capacitatea de autoepurare a
emisarului.
6.Apa caldă produsă de mai multe industrii care utilizează apa ca agent de răcire.
Deversarea ca atare a apei calde în emisar perturbă desfăşurarea proceselor biologice de
autoepurare (temperature maximă admisă 30°C).
7.Contaminarea bacteriologică poate fi produsă de către industriile alimentare, crescătoriile de
animale sau canalizarea apelor menajere şi industriale în sistem combinat [Macoveanu M. Şi alţii-
1997].

3.1.2 Impactul poluanţilor asupra mediului
Odată cu creşterea numărului populaţiei şi necesităţii ei se înregistrează o creştere
considerabilă a producerii diferitor substanţe şi articole sintetice în compoziţia cărora intră
compuşi chimici care în timpul fabricării şi utilizării prezintă un pericol mare pentru sănătatea
oamenilor şi mediul ambient.
A sporit considerabil şi utilizarea pesticidelor în agricultură, aplicarea intensivă a acestora
provoacă efecte toxice asupra tuturor fiinţelor vii.
O categorie deosebit de periculoasă a compuşilor menţionaţi o prezintă poluanţii organici
persistenţi (P.O.P) care se utilizează în industrie şi agriculură şi în unele cazuri se generează în
cadrul proceselor industriale.
În majoritatea bazinelor acvatice, cursurilor de apă, mărilor sunt depistate diferite
concentraţii de pesticide şi alte substanţe organice persistente.
În cazul unor cantităţi mai mari de pesticide apa capătă un miros specific, carac-teristic
acestor tipuri de substanţe.
Datorită proceselor de migrare,pesticidele impreună cu apa de ploaie se infiltrează în
straturile freatice şi chir în cele arteziene.
Sursa cu cel mai mare număr potenţial de poluare este agricultura. Reziduurile netratate de la
formele zootehnice sunt împrăştiate pe terenuri şi o parte îşi croiesc drum până la cursul de apă.
3.1.3 Necesitatea epurării apelor uzate
Pentru asigurarea cantitativă şi calitativă a pei necesare tuturor folosinţelor (industrii, irigaţii,
oraşe) este necesar, ca pe lângă alte lucrări şi măsuri de gospodărire a apelor, să se asigure
utilizarea cu randament maxim a instalaţiilor de epurare existente şi să se dezvolte noi tehnologii
de epurare capabile să asigure din apa epurată o nouă sursă de apă pentru alimentarea sistemelor
de irigaţii sau pentru industrii.
Procesul de epurare constă în îndepărtarea din apele uzate a substanţelor poluante, în scopul
protecţiei calităţii apelor şi a mediului înconjurător. Epurarea constitue unul din aspectele poluării
apei. Stabilirea comportarii multiplelor substanţe care poluează apele de suprafaţă, precum şi
efectelor asupra organismelor vii fac obiectivul epurării apelor.
Epurarea apelor uzate se efectuează în construcţii şi instalaţii grupate într-o anumită
succesiune tehnologică în cadrul unei staţii de epurare. Mărimea staţiei de epurare va depinde de
cantitatea şi calitatea apelor uzate ale receptorului, de condiţiile tehnice de calitate, care trebuie să
le îndeplinească amestecul dintre apa uzată şi a receptorului în aval de punctul de deversare a
apelor uzate, astfel încât folosinţele din aval să nu fie afectate.
O caracteristică a staţiilor de epurare o reprezintă ‘’materia primă’’ care este apa uzată a
cărei puritate este destul de ridicată. Randamentul impus la eliminarea poluanţilor din apă (gradul
de epurare) este adesea la ordinul a 80% şi chiar peste 95%, valori superioare celor obişnuite în
prelucrărle industriale. Una din metodele de bază aplicate pentru eliminarea poluanţilor organici
din apele uzate,epurarea biologică operează cu populaţii de microorganisme,cu evoluţie deosebit
de greu de dirijat.
Staţiile de epurare se realizează cu costuri de investigaţii mari şi cu cheltuieli de exploatare
ridicate, care, numai parţial pot fi recuperate. Se impun studii tehnico-economice aprofundate în
vederea găsirii soluţiilor care să contribuie la reducerea diferitelor costuri.În acest scop se are în
vedere aplicarea unor măsuri preliminarede prevenire a poluării apelor, respective uşurarea
epurării apelor uzate [Dima M.-1998].
3.2. Condiţiile de calitate a factorilor de mediu si normativele
3.2.1 Condiţiile de calitate privind evacuarea apelor uzate în apele de suprafaţă
În vederea protecţiei apelor ca factor natural al mediului înconjurător,ca element de bază
pentru viaţă şi desfăşurarea activitătilor social economice, evacuarea apelor uzate în apele de
suprafaţă se face numai în condiţiile prevăzute de Legea Apelor nr.8/1974.
Pentru respectarea acestor condiţii, sunt necasare numeroase studii şi cercetări în vederea
stabilirii schemei optime a statiei de epurare.
Codiţiile tehnice de calitate pe care trebuie să le îndeplinească apele de suprafată, după
amestecul lor cu apele uzate brute sau epuraresunt specificate de către Legea “Apelor Române”, în
grija cărora se află bazinele hidrografice.
Conform domeniului de utilizare, apele de suprafaţă se clasifică in 3 categorii de calitate
notate cu I, II, III, aşa cum sunt arătate în tabelul 3.1, la care s-au prezentat şi valorile limită
pentru diferiţi indicatori de calitate. Aceste valori trebuiesc realizate în secţiunea de control situate
la 1 km amonte de punctul sau zona de folosinţă pentru apele de suprafaţă din categoria I şi a-II-a
respective pentru apele din categoria a-III-a. Condiţiile de calitate ale apei din categoria a-III-a
corespund şi cerinţelor de desfăşurare a proceselor biologice care asigură autoepurarea.
În tabelul 3.1. sunt prezentate valorile limită a principalelor substanţe poluante din apa uzată,
corespunzătoare gradelor de diluţie cu valori 1-50-100
Tabelul 3.1. Domeniul de utilizare a apelor de suprafaţă şi valorile limită pentru unele
caracteristici de calitate a apei
Categoria Domenii de utilizare Caracteristici de calitate
I
-alimentarea centralizată cu apă potabilă; O2≥6mg/dm
3
-alimentarea centralizată cu apă a unităţilor de
creştere a animalelor;
CBO5≤5mg/dm
3
-alimentarea centralizată cu apă a
intreprinderilor din industria alimentară şi din
alte ramuri de activitate (care necesită apa de
calitatea celei potabile)
CCO-Mg=10mg/dm
3
-reproducerea şi dezvoltarea salmo-nidelor în
amenajări piscicole;
CCO-Cr=10mg/dm
3
-standuri organizate,piscine. Bacilli coli=10
5
/dm
3
II
-alimentarea cu apă a amenajărilor piscicole cu
excepţia altor salmo-nicole;
O2≥5 mg/dm
3
-alimentarea cu apă a unor procese tehnologice
industriale;
CBO5≤7 mg/dm
3
-scopuri urbanistice şi de agrement CCO-Mn=15 mg/dm
3
III
-alimentarea cu apă a sistemelor de irigaţii CBO5≤12 mg/dm
3
O2≥4 mg/dm
3
-alimentarea cu apă a industriilor pen-tru
scopuri tehnologice
CCO-Mn=25 mg/dm
3
CCO-Cr=30 mg/dm
3

Se recomandă ca evacuarea în emisar a apelor uzate ale căror grade de diluţie sunt
cuprinse între 50-100 să se realizeze prin guri de vărsare speciale de difuzie în vederea obţinerii de
valori limită admise [Dima M.-1981].
Obiectivul acestei Directive este reducerea poluarii cu substante din Lista II în toată
Uniunea Europeana şi eliminarea poluarii cu cele mai periculoase substante (prevăzute pe Lista I a
Directivei). Directiva aceasta este asimilată acum cu Directiva Cadru privind Apa, dar majoritatea
prevederilor, cu exceptia Listei I şi Listei II inlocuite de Lista de substanţe prioritare/prioritar
periculoase, rămân în vigoare până în 2013.
În legislatia din Romania aferentă acestei directive, respectiv HG nr. 118/2002, termenul de
“substanţe din Lista I si Lista II” a fost înlocuit cu termenul “substanţe prioritare/prioritar
periculoase din Lista de substanţe prioritare în domeniul politiciii apelor, prezentă şi în Legea
Apelor nr. 310/2004 [http://www.apmdb.ro/noutati/angaja-mente/Calitatea%20apei/Directiva
%2076_464_CEE.htm].
Hotărâre nr. 188/2002 din 28/02/2002-pentru aprobarea unor norme privind condiţiile de
descărcare în mediul acvatic a apelor uzate. Actualizat în 2005.
Normativ din 28/02/2002- privind stabilirea limitelor de încărcare cu poluanţi a apelor
uzate industriale şi orăşeneşti la evacuarea în receptorii naturali, NTPA-001/2005.
Tabelul 3.2 Valori limită de încărcare cu poluanţi a apelor uzate industriale şi urbane evacuate în
receptori naturali [http://www.anpcnet.ro/ro/wpcontent/uploads/manual/Le-gislatie/HG-188-
2002.pdf].
Nr.crt Indicatorul de calitate Valorile limită admisibile
1. Temperatura (°C) 35,0
2. pH 6,5-8,5
3. Materii în suspensie (mg/l) 35,0
4. Consum biochimic de oxigen la 5 zile (mg O2/l) 25,0
5. Consumul chimic de oxigen (CCO-Cr, mg O2/l) 125,0
6. Azotat amoniacal (mg/l) 2,0
7. Azotat total (mg/l) 10,0
8. Azotaţi (mg/l) 25,0
9. Sulfuri şi hidrogen sulfurat (mg/l) 0,5
10. Sulfiţi (mg/l) 1,0
11. Sulfaţi (mg/l) 600,0
12. Fenoli antrenabili cu vapori de apă (mg/l) 0,3
13. Substanţe extractibile cu solvenţi organici (mg/l) 20,0
14. Produse petroliere (mg/l) 5,0
15. Fosfor total (mg/l) 1,0
16. Detergenţi sintetici (mg/l) 0,5
17. Cianuri totale (mg/l) 0,1
18. Clor rezidual liber (mg/l) 0,2
19. Cloruri (mg/l) 500,0
20. Fluoruri (mg/l) 5,0
21. Reziduu filtrat la 105°C (mg/l) 2000,0
22. Arsen (mg/l) 0,1
23. Aluminiu (mg/l) 5,0
24. Calciu (mg/l) 300,0
25. Plumb (mg/l) 0,2
26. Cadmiu (mg/l) 0,2
27. Crom total (mg/l) 1,0
28. Crom hexavalent (mg/l) 0,1
29. Fier total ionic (mg/l) 5,0
30. Cupru (mg/l) 0,1
31. Nichel (mg/l) 0,5
32. Zinc (mg/l) 0,5
33. Mercur (mg/l) 0,05
34. Argint (mg/l) 0,1
35. Molibden (mg/l) 0,1
36. Seleniu (mg/l) 0,1
37. Mangan total (mg/l) 1,0
38. Magneziu (mg/l) 100,0
39. Cobalt (mg/l) 1,0
Normativ din 28/02/2002-privind condiţiile de evacuare a apelor uzate în reţelele de
canalizare ale localităţilor şi direct în staţiile de epurare, NTPA-002/2002 ,(HG nr.352/2005), a se
vedea tabelul 3.3.
Tabelul nr. 3.3 Indicatori de calitate ai apelor uzate evacuate în reţelele de canalizare ale
localităţilor
Nr.crt. Indicatorul de calitate U.M.
Valorile maxime
admise
Metoda de analiză3)
1. Temperatura
0
C 40
2. pH unităţi pH 6,5-8,5 SR ISO 10523-97
3. Materii în suspensie mg/dm
3
350 STAS 6953-81
4. Consum biochimic de oxigen la 5 zile (CBO5)
mg
O2/dm
3

300
STAS 6560-82 SR ISO
5815/98
5.
Consum chimic de oxigen - metoda cu dicromat de
potasiu [CCO(Cr)1)]
mg
O2/dm
3

500 SR ISO 6060/96
6. Azot amoniacal (NH4
+
) mg/dm
3
30 STAS 8683-70
7. Fosfor total (P) mg/dm
3
5,0 STAS 10064-75
8. Cianuri totale (CN) mg/dm
3
1,0 SR ISO 6703/1-98
9. Sulfuri şi hidrogen sulfurat (S2
-
) mg/dm
3
1,0 SR ISO 10530-97
10. Sulfiţi (SO3
2-
) mg/dm
3
2 STAS 7661-89
11. Sulfaţi (SO4
2-
) mg/dm
3
600 STAS 8601-70
12. Fenoli antrenabili cu vapori de apă (C6H5OH) mg/dm
3
30 STAS 7167-92
13. Substanţe extractibile cu solvenţi organici mg/dm
3
30 SR 7587-96
14. Detergenţi sintetici biodegradabili mg/dm
3
25 SR ISO 7875/1,2-96
15. Plumb (Pb
2+
) mg/dm
3
0,5 STAS 8637-79
Nr.crt. Indicatorul de calitate U.M.
Valorile maxime
admise
Metoda de analiză3)
16. Cadmiu (Cd
2+
) mg/dm
3
0,3 SR ISO 5961/93
17. Crom total (Cr
3+
+ Cr
6+
) mg/dm
3
1,5
STAS 7884-91 SR ISO
9174-98
18. Crom hexavalent (Cr
6+
) mg/dm
3
0,2
STAS 7884-91 SR ISO
11083-98
19. Cupru (Cu
2+
) mg/dm
3
0,2 STAS 7795-80
20. Nichel (Ni
2+
) mg/dm
3
1,0 STAS 7987-67
21. Zinc (Zn
2+
)2) mg/dm
3
1,0 STAS 8314-87
22. Mangan total (Mn
2+
) mg/dm
3
2,0
SR 8662/1-96 SR ISO
6333-96
23. Clor rezidual liber (Cl2) mg/dm
3
0,5 STAS 6364-78
• Valoarea concentraţiei CCO(Cr) este condiţionată de respectarea raportului CBO
5
/CCO
mai mare sau egal cu 0,4. Pentru verificarea acestei condiţii vor putea fi utilizate şi rezultatele
determinării consumului chimic de oxigen, prin metoda cu permanganat de potasiu, urmărindu-
se cunoaşterea raportului CCO(Mn)/CCO(Cr) caracteristic apei uzate.
• Pentru localităţile în care apa potabilă din reţeaua de distribuţie conţine zinc în concentraţie
mai mare de 1 mg/dm
3
se va accepta aceeaşi valoare şi la racordare, dar nu mai mare de 5 mg/l.
• Metoda de analiză va fi cea corespunzătoare standardului în vigoare [http://www.fose-
septice.ro/ro/anexa2_188.html].
3.3. Caracteristicile apelor uzate municipale
Cunoaşterea naturii apelor uzate este absolute necesară pentru proiectarea şi operarea
sistemelor de colectare. Compoziţia apelor de suprafaţă şi a apelor uzate se determină prin analize
de laborator: gravimetrice, volumetrice sau fizico-chimice, conform standardelor în vigoare pentru
fiecare ţară.
Caracteristicile fizice, chimice, biologice şi bacteriologice reflectă compoziţia şi respective,
gradul de poluare al apei uzate.
Caracteristici fizice
1.Temperatura apelor uzate influenţează majoritatea reacţiilor fizice şi biochimice, care au loc
în procesul de epurare. Apele uzate menajere au o temperatură cu 2-3°C mai ridicată decât
temperatura apelor de alimentare cu excepţia cazului de deversări de ape calde tehnologice sau
când în reţea se infiltrează ape subterane.
Determinarea temperaturii se efectuează numai la locul de recoltare prin introducerea
termometrului în apa de cercetat, iar citirea temperaturii se face după 10 minute de la introducerea
termometrului fără a-l scoate din apă.
2.Turbiditatea apelor uzate este dată de particulele foarte fine aflate în suspensie, care nu
sedimentează în timp. Turbiditatea nu constituie determinare curentă a apelor uzate, deoarece nu
există o proporţionalitate directă între turbiditate şi conţinutul lor în suspenii. Analizele de
laborator se exprimă în grade de turbiditate, 1 grad de turbiditate corespund la 1 mg SiO
2
/dm
3
.
Orientativ, apele uzate menajere prezintă valori ale gradului de turbiditate în limitele de 400-500°
în scara silicei.
3.Culoarea apelor uzate menajere proaspete este gri deschis, iar culoarea gri-închis indică
începutul procesului de fermentare a materiilor organice existente în aceste ape. Pentru apele uzate
care reprezintă alte culori, rezultă că amestecul acestora cu apele uzate industriale care pătrund în
reţeaua de canalizare este dominat de acestea din urmă (apele verzi de la industriile de legume, ape
galbene de la industriile prelucrătoare de clor, ape roşii de la uzinele de metalurgie, etc).
4.Mirosul apelor uzate menajere proaspete este aproape imperceptibil. Intrarea în fermentaţie a
materiilor organice este indicată de mirosuri de hidrogen sulfurat, de putregai, sau alte mirosuri de
produse de descompunere. Apele uzate orăşeneşti pot avea mirosuri diferite imprimate de natura şi
de provenienţa apelor uzate industriale.
5.Materiile solide totale (MST) care se găsesc în apa uzată pot fi în stare de suspensie (organice
şi minerale) şi materii solide dizolvate. Materiile solide în suspensie, la rândul lor,pot fi separabile
prin decantare şi materii coloidale. În funcţie de dimensiunile diferitelor particule (gradul de
dispersie) şi de greutatea specifică a acestor particule, materiile solide în suspensie se pot depune
sub formă de sediment, pot pluti la suprafaţa apei sau pot pluti în masa apei (materii coloidale).
Prin termenul general de solide se definesc materiile care rămân ca reziduu după evaporarea
apei la 103-105°C şi au în componenţa atât materii solide nefiltrabile prin filter de 1,2µm (solide în
suspensie) cât şi materii solide filtrabile (coloizi şi compuşi dizolvaţi)
6.Conductivitatea adduce informaţii asupra cantităţii de săruri dizolvate.
Caracteristici chimice
Se pot grupa în trei categorii principale:
I.Organice:carbohidraţii,grăsimi şi uleiuri, proteine, fenoli, pesticide, poluanţi prioritari,
agenţi de suprafaţă, compuşi organici volatili.
Substanţele organice din apele uzate menajere provin din dejecţiile umane şi animale, din
resturile de alimente,legume şi fructe, precum şi din alte materii organice evacuate în reţeaua de
canalizare. Prezenţa substanţelor organice in apă poate reduce oxigenul din apă poate reduce
oxigenul din apă până la zero, iar în lipsă de oxigen, substanţele organice se descompun prin
procese anaerobe care au loc concomitent cu producerea H
2
S şi a altor gaze rău mirositoare şi
toxice.
1. Oxigenul dizolvat este un indicator care arată în mod global gradul de poluare al apelor cu
substanţe organice.
Cantitatea de oxigen care se poate dizolva în apa curată –aşa numita limit satutaţie –depinde
de temperatură şi variază de la 7,63 mg/dm
3
la 30°C la 9,17 mg/dm
3
la 20°C şi la 14,23 mg/dm
3
la
0°C. Solubilitatea oxigenului în apă mai depinde şi de turbulenţa la suprafaţa apei de presiunea
atmosferică , mărimea suprafeţei de contact, cantitatea de oxigen din apă sau din atmosferă etc.
Oxigenarea apei poate poate avea loc prin dizolvarea oxigenului din aer sau în anumite
condiţii speciale,prin degajarea oxigenului în procesul de fotosinteză al vegetaţiei acatice.
Cantitatea de oxigen care lipseşte unei ape pentru a atinge limita de saturaţie se numeşte
deficit de oxigen şi indică o impurificare anterioară cu substanţe organice, care a condus la
consumarea totală sau parţială a oxigenului dizolvat.
Conţinutul de oxigen din apa uzată indică gradul de prospeţime al apei brute, precum şi
stadiul decsompunerii substanţelor organice în instalaţii biologice şi în apele naturale.
Fiind un factor global care pune în evidenţă starea de impurificare organică a apelor uzate, se
recomandă ca acest indicator privind oxigenul dizolvat să fie analizat în asociaţie cu consumul
biochimic de oxigen, consumul chimic de oxigen şi stabilitatea relativă a apelor uzate.
2. Consumul biochimic de oxigen(CBO ) exprimat in mg/dm
3
reprezintă cantitatea de oxigen
consumat de către bacterii şi alte microorganisme pentru descompunerea biochimică,în condiţii
aerobe,a substanţelor organice biodegradabile la temperatura şi în timpul standard, de obicei la
20°C şi 5 zile.
Detreminarea mărimii CBO
5
se face în funcţie de destinaţia analizei probei atât pentru apele
uzate căt şi pentru apele epurate mecanic. Rezultă că CBO
5
va indica cantitatea de oxigen necesară
pentru oxidarea materiilor oraganice coloidale şi dizolvate, precum şi a celei părţi de materiale
organice nedizolvată, care a fost reţinută în decantoare.
În apele uzate menajere,precum şi în apele uzate industriale care au o compoziţie apropiată
cu cea a apelor uzate menajere, mărimea CBO
5
variază în limitele foarte largi în funcţie de
provenienţa lor.
Tabelul 3.4 Compoziţia medie a apelor uzate menajere în g/loc·zi
Materii solide Totale Minerale Organice CBO5
Totale 250 105 145 54
Dizolvate 160 80 80 12
În suspensie
din care
90 25 65 42
Sedimentabile 54 15 69 19
Nesedimentabile 36 10 26 23
Mineralizarea biochimică a substanţelor organice,respective consumul biochimic de oxigen,
este un process complex,care în apele bogate în oxigen se produce în doua faze:
a)faza primară (a carbonului), în care oxigenul se consumă pentru oxidarea substanţelor
oranice care conţin carbon şi producerea de bioxid de carbon care rămâne în soluţie sau se degajă.
Această fază are o durată la apele uzate menajere de aproximativ 20 zile la temperature de 20°C.
b)faza secundară (a azotului) în care oxigenul se consumă pentru oxidarea substanţelor
organice, care conţin azot, producându-se oxidarea până la stratul de nitriţi şi apoi până la stadiul
de nitraţi. Această fază începe după aproximativ 10 zile, la temperature de 20°C şi se desfăşoară pe
o perioadă mai îndelungată,de circa 100 de zile. Această fază poartă denumirea de nitrificarea
substanţelor organice.
3. Consumul chimic de oxigen(CCO) sau oxidabilitatea apei, care reprezintă cantitatea de
oxigen în mg/dm
3
, necesară pentru oxidarea tuturor substanţelor organice sau minerale oxidabile,
fără ajutorul bacteriilor. Oxidabilitatea reprezintă cantitatea de oxigen echivalentă cu consumul de
oxidat.
Pentru apele uzate industriale, care conţin substanţe toxice se distrug microorganismele din
apă şi deci nu se poate determina CBO, în schimb nu oferă posibilitatea de a diferenţia materia
organică stabilă şi instabilă din apa uzată.
Determinarea consumului chimic de oxigen după metoda standard se efectuează prin metoda
cu KMnO
4
, iar pentru cele intens poluate, prim metoda cu bicromat de potasiu. Prima metodă
evidenţiază cantitatea de substanţe organice şi anorganice oxidabile prin oxidarea acestora cu
KMnO
4
în mediu acid şi la cald, iar KMnO
4
rămas în exces se determină cu acid oxalic. La a-II-a
metodă, substanţele organice din apa uzată sunt oxidate cu bicromat de potasiu în mediu de acid
sulfuric, la cald în prezenţa sulfatului de argint.
4. Carbon organic total(COT) constituie o metodă de determinare a nivelului de poluare
organică a apelor uzate, care spre deosebire de determinările prin CBO şi CCO rezultatele sunt
mai exacte datorită eliminării variabilelor care intervin în analizele CBO şi CCO.
În esenţă, metoda constă în oxidarea materiilor organice cu carbon şi conversia lor în CO
2
şi
apă. Gazul generat se captează printr-o soluţie caustică de concentraţie standard şi cu ajutorul unui
analizor de carbon se determină concentraţia materiilor organice din apă.
Principiul metodei constă în oxidarea completă a unei probe de apă uzată, iar CO
2
rezultat
este injectat într-o coloană cu un suport ce formează faza staţionară şi care se încălzeşte la o
anumită temperatură.
5. Consumul total de oxygen(CTO) este aplicat în general pentru concentraţii mici de
compuşi organici. Testul este realizat prin introducerea unei cantităţi cunoscute de probă într-un
dispozitiv de oxidare chimică sau un cuptor cu temperatură înaltă. Înaintea analizei se realizează
acidifierea şi aerarea probei pentru a elimina erorile datorate carbonului organic.
6. Tratabilitatea unei ape uzate reprezintă capacitatea acesteia de a-si micşora complexitatea şi
numărul compuşilor organici, datorită acţiunii microorganismelor în procesul de epurare biologică.
Pot fi considerate tratabile biologic apele uzate care la trecerea prin instalaţiile de epurare biologică
permit îndepărtarea compuşilor biodegradabili în proporţie de 80-98% şi a compuşilor organici
totali în proporţie de 60-90%.
7. Azotul sub formă de ammoniac liber, azotul organic, nitriţii şi nitraţii constituie azotul total
din apa uzată brută. Amoniacul liber constituie rezultatul descompunerii bacteriene a materiilor
organice. În apele uzate menajere amoniacul poate varia în limitele 15-50 mg/dm
3
. Azotul organic
şi amoniacul liber reprezintă indicatori de baze pun în evidenţă gradul de poluare organică
azotoasă ale apelor uzate. În general apele uzate menajere au un conţinut ridicat de azot organic şi
scăzut de amoniac liber.
II. Anorganice
1 .Aciditatea apelor uzate este determinată de prezenţa CO
2
liber, a acizilor minerali şi a
sărurilor acizilor tari cu bazele slabe. Se exprimă în ml substanţă alcalină normală pentru
neutralizarea unui dm
3
de apă.
2.Alcalinitatea apelor uzate este dată de prezenţa bicarbonaţilor şi carbonaţilor alcalini şi a
hidroxizilor. Apele uzate menajere sunt uşor alkaline cu ph 7,2-7,6. Se determină prin neutralizarea
unui dm
3
de apă de analizat cu o soluţie de NCl 0,1 N exprimată în ml.
3.Ph-ul apelor uzate poate fi acid sau alcalină şi constituie o cauză importantă perturbatoare a
proceselor biologice din cadrul unei staţii de epurare.
4.Potenţialul de oxidoreducere(redox)exprimă logaritmul cu semn schimbat al presiunii
hidrogenului gazos în echilibru cu oxigenul molecular din soluţie (scara redox are valori de la 0 la
42). Rh-ul dar în informaţii asupra capacităţii de oxidare sau reducere a pei uzate. Astfel pentru
rh<15 proba analizată se află în stare de reducere corespunzătoare fermentării anaerobe,iar ph>25,
caracerizează o probă în faza de oxidare aerobă.
5.Conţinutul de săruri: cloruri, sulfuri, sulfaţi este important pentru desfăşurarea proceselor
de epurare biologică.
6.Materiale grele existente în apele uzate industriale sunt toxice pentru microorganismele
care participă la epurarea biologică a apelor şi la fermentarea anaerobă a nămolurilor.
7.Substanţe radioactive folosite din ce în ce mai mult în medicină precum şi în centralele
atomice creează probleme celor care se ocupă cu protecţia calităţii apelor. Aceste substanţe
influenţează procesele de epurare.
8.Detergenţii din apele uzate sunt substanţe tensioactive a căror structură moleculară este
formată din două grupări. Detergenţii sintetici pot favoriza acţiunea nocivă a unor toxine uşurând
absorbţia acestora.
9.Nitriţi şi nitraţi sunt prezenţi în apa uzată în cantităţi mai reduse. Nitriţii din apa uzată
provin din oxidarea incomplete a amoniacului, în prezenţa bacteriilor nitrificatoare. Cantităţile
maxime de nitriţi din apele uzate menajere nu depăşesc 0,1mg/dm
3
.
Nitraţii provin din mineralizarea substanţelor organice poluante de natură proteică ce conţin
azot. Cantităţile de nitraţi în apa uzată menajeră variază între 0,1-0,4 mg/dm
3
.
10.Produsele petroliere,grăsimi,uleiuri formează o peliculă plutitoare,care împiedică
oxigenarea apei. În apele uzate menajere prezenţa acestor substanţe este nesemnificativă,însă
prezenţa acestor substanţe în staţia de epurare este dăunătoare, deoarece pot colmata filtrele
biologice şi în procesele de fermentare a nămolurilor.
III. Gazele dizolvate (oxigen,H
2
S,CH
4
)
Caracteristici bacterilogice
Au drept scop determinarea numărului,genului şi condiţiile de dezvoltare ale bacteriilor în
emisar sau în efluenţii staţiilor de epurare.
Apele uzate conţin foarte multe specii bacteriene, care s-au adaptat unor condiţii specifice de
poluare. Pentru determinarea gradului de impurificare a apei cu bacterii, se utilizează titrul coli,
care pune în evidenţă existenţa bacteriilor din grupa coli-bacterii.
Caracteristici biologice
Se referă la determinarea speciilor de organisme şi a densităţilor, oferind informaţii asupra
gradului de poluare sau a capacităţii de autoepurare a apelor. Astfel prezenţa sau absenţa unot
tipuri de organisme poate oferi indicaţii asupra desfăşurării procesului de epurare biologică sau de
fermentare a nămolurilor [Dima M.-1998].
CAPITOLUL IV
Tehnologia adoptată în epurarea apelor uzate municipale
4.1 Variante tehnologice de epurare a apelor uzate municipale
În funcţie de caracteristicile apelor uzate definite de provenienţa acestor ape,la care se adaugă
condiţiile de calitate la deversare în receptori impuse de STAS 4706-88, procedeele de epurare pot
fi mecanice, mecano-chimice, mecano-biologice, mecano-chimică-bilogică, avansat [Dima M.-
1998].
Procesele tehnologice de epurare a apelor uzate realizeaze rucerea sau eliminarea completă a
impurităţilor de natură minerală, organică şi bacteriologică astfel încât apele epurate să nu afecteze
caracteristicile calitative ale emisarilor în care se evacuează.
Epurarea apelor uzate, indiferent de procedeele utilizate, are ca obiective:
-reţinerea substanţelor poluante sau a celor ce pot fi valorificate ulterior având ca efect final
obţinerea apei epurate ce poate fi reintrodusă în circuitul natural sau recirculată în procese
tehnologice;
-prelucrarea depunerilor (nămolurilor) rezultate din epurarea apelor.
Procedeele tehnologice de epurare realizate în cadrul staţiilor de epurare municipale sau
industriale utilizează operaţii unitare (bazate pe fenomene fizice de reţinerea poluanţilor) sau
procese unitare(bazate pe procese chimice şi biologice de transformare a poluanţilor în compuşi
mai simpli,sau chiar molecule de CO
2
şi H
2
O [Axinte S. şi altii-2003].
Procedeele de epurare mecanică
Asigură reţinerea prin procese fizice, a substanţelor solide (solide de dimensiuni mari, nisip,
pietriş, solide în suspensie) din apele uzate.
Pentru reţinerea corpurilor solide de dimensiuni mari se folosesc grătare şi site; pentru
separarea, prin flotaţie sau gravitaţională, a grăsimilor şi uleiurilor care plutesc în masa apei uzate,
se folosesc separatoare de grăsimi, iar sedimentarea materiilor solide în suspensie, are loc în
deznisipatoare, decantoare, fose septice. În epurarea mecanică (decantoare) se reţine şi o parte din
material organică biodegradabilă, datorită asocierii acesteia cu aolidele în suspensie.
Dacă în canalizarea orăşenească sunt deversate mari cantităţi de ape uzate industriale, pentru
a proteja desfăşurarea normală aproceselor de epurare în treaptă mecanică, se prevede o treaptă
preliminară, realizată în bazine de egalizare (uniformizare) a debitelor şi a concentraţiilor.
În figura 4.1. este reprezentat schematic un procedeu de epurare mecanică
Procedeele de epurare mecano-chimică
Se aplică la apele uzate în compoziţia cărora predomină materii solide în suspensie, materii
coloidale şi dizolvate, care nu pot fi reţinute decât numai prin epurarea apelor cu reactivi chimici
(pentru coagularea flocularea materiilor coloidale sau precipitarea chimică).
Pentru a creşte eficienţa procesului chimic, apele sunt epurate mechanic, în prealabil, de
aceea acest procedeu este denumit epurare mecano-chimică.
Acest procedeu este aplicat frecvent în epurarea apelor uzate industriale, pentru industriile
minieră, extractivă, alimentară, petro-chimică.
Epurarea mecanică şi epurarea mecano-chimică reprezintă epurarea primară a apelor uzate.
În figura 4.2. este reprezentat schematic un procedeu de epurare mecano-chimică:
Procedeele de epurare mecano-biologică
Se bazează pe acţiunea comună a proceselor mecanice, chimice şi biologice şi pot avea loc în
condiţii naturale (câmpuri de irigare şi de infiltrare, iazuri biologice, lagune aerate) sau în condiţii
artificiale prin filtrare biologică (filtre biologice de mică sau de mare încărcare, filtre biologice
scufundate, filter tun, aerofiltre, pentru apele uzate) sau în bazine de aerare cu nămol active (de
mică sau de mare încărcare, cu aerare normală sau prelungită, cu distribuţia în trepte a materiei
organice)
Construcţiile şi instalaţiile în care se realizează procesele biochimice de epurare biologică
alcătuiesc treapta secundară a staţiei de epurare, având drept scop final, reţinerea materiilor solide
dizolvate şi în special a celor organice (biodegradabile). Nămolul produs în treapta biologică este
reţinut prin decantare, în decantoarele secundare. În aceasta treaptă de epurare sunt necesare unele
construcţii şi instalaţiile de deservire (instalaţii pentru producerea şi introducerea artificială a
aerului,staţii de pompare şi conducte pentru transportul şi distribuţia nămolului active).
În figura 4.3. este reprezentat schematic un procedeu de epurare mecano-biologică.
Procedeele de epurare avansată
Epurarea mecanică, chimică şi biologică nu realizează eliminarea poluanţilor prioritari , care,
chiar şi în concentraţii foarte mici, au efecte negative asupra organismelor vii şi asupra echilibrului
ecologic în natură sau care limitează posibilităţile de recirculare/reutilizare a apei în industrie,
agricultură.
Dintre poluanţii prioritari care sunt reţinuţi prin procedee de epurare avansată se
menţionează: compuşii anorganici solubili, compuşii organici nebiodegradabili, solidele în
suspensie, coloizii si organismele patogene.
Procedeele de epurare avansată se pot aplica fie înaintea etapei de epurare biologică sau după
aceasta, în funcţie de matricea apei uzate (concentraţia şi tipul poluanţilor).
În mod normal, ciclul apei a fost întotdeauna utilizat pentru a reprezenta transportul continuu
şi transformările suferite de ape în mediu, cuprinzând toate sursele naturale de ape de suprafaţă
(râuri, fluvii, mări, oceane) apă subterană, apă din atmosferă. Dupilizarea apei, efluenţii în cantităţi
şi grade de poluare diferite pot fi recirculaţi sau reutilizaţi în conformitate cu reprezentarea din
Figura 4.4. Recircularea se referă la utilizarea apei provenite din procese industriale, după o
epurare corespunzătoare pentru a satisface necesităţile privind consumul de apă în aceleaşi unităţi
economice (apa de spălare, apa de proces, apa utilizatnt termic: răcire, încălzire).
Reutilizarea apei rezultată din staţiile de epurare municipale sau de pe platformele industriale
poate avea ca beneficiari agricultura, sistemele de irigaţii, sistemele duale de alimentare a
locuinţelor, piscicultura, îmbogăţirea acviferelor).
a)în această reprezentare,modalităţile de deversare respective posibilităţile de recirculare/
reutilizare sunt prezentate cu linii punctuate.
b)deversarea efluenţilor staţiilor de epurare municipale în emisari;
c)reutilizarea efluenţilor staţiilor de epurare municipale în procese industriale;
d)recircularea efluenţilor,după epurare,în cadrul proceselor industiale;
e)recircularea efluenţilor staţiilor de epurare municipale pentru tratare în vederea obţinerii apei
potabile;
f)reutilizarea efluenilor staţiilor de epurare municipale pentru irigaţii;
g)reutilizarea efluenilor staţiilor de epurare municipale pentru suplimentarea resurselor de apă
subteran.
Dintre procedeele de epurare avansată avem:
a)procedee care au la bază procese fizice:filtrarea,flotaţia cu aer,evaporarea,extrcţia lichid-
lichid,adsorbţia,procedeele de membrană (microfiltrarea, ultrafiltrarea, osmoza inversă,
electrodializa), distilarea.
b)procedeele care au la bază procese chimice: oxidarea cu aer umed,oxidarea cu apă în condiţii
supercritice, ozonizarea, precipitarea chimică, schimbul ionic, procesele electrochimice;
c)procedee care au la bază procese fizico-chimice: îndepărtarea azotului prinstripare cu aer,
clorinare, schimb ionic;
d)procedee care au la bază procese biologice: îndepărtarea azotului prin procese de nitrificare/
denitrificare sau oxidarea amoniacului prin nitrificarea biologică [Axinte S.,Teodosiu C,.şi alţii-
2003].
4.2 Factorii care influenţează selecţia operaţiilor şi proceselor unitare
Selecţia proceselor şi operaţiilor unitare, în vederea alcătuirii procesului tehnologic de
epurare a apelor uzate este cea mai importantă etapă în proiectarea unei staţii de epurare a apelor
uzate.
Aspectul cel mai important, în procesul de selecţie, este evaluarea diverselor combinaţii de
operaţii şi procese unitare şi interacţiunile dintre acestea, cu referiri atât la treptele de epurare, dar
şi la egalizarea debitelor şi concentraţiilor, alternativelor de prelucrare a nămolului rezultat,
bilanţul de masă.
În general alegerea factorilor care influenţează selecţia operaţiilor şi proceselor unitare
dintr-o staţie de epurare a apelor uzate municipale sunt prezentaţi în tabelul 4.1.
Tabelul 4.1 Factorii care intervin în evaluarea şi selecţia operaţiilor şi proceselor unitare
[Macoveanu M.,şi alţii-1997].
Nr.
crt.
Factori Observaţii
1 Posibilităţile de aplicare a
procesului de epura-re.
Sunt evaluate pe baza experienţei anterioare, a datelor din literatură, din
instalaţii pilot şi instalaţii în funcţiune.
2 Debitul de ape uzate. Procesele alese trebuie să corespundă debitului de ape uzate estimat, de
exemplu, iazurile de stabilizare nu sunt corespunzătoare pentru debite mari.
3 Variaţiile de debit şi
compoziţie ale apei uzate.
Cele mai multe procese de epurare au rezultate mai bune în condiţii relativ
constante de debit şi compoziţie ale apei uzate. De cele mai multe ori se
practică uniformizarea debitelor şi compozitiei apei uzate, înainte de a se trece
efectiv la epurarea acestora.
4 Caracteristicile şi com-
poziţia apelor uzate.
Influenţează în mod direct tipul proceselor folosite: fizice, chimice, biologice,
epurarea acestora.
5 Poluanţi care inhibă sau
se menţin neschim-baţi în
cursul epurării apelor
uzate.
Este necesar să se identifice aceşti poluanţi în apele uzate, pentru a alege în
mod corespunzător schema de operare; compuşii organici nebiodegradabili
inhibă desfăşurarea procesului de epurare biologică, deci, trebuie eliminaţi într-
o etapa anterioară printr-o metodă de epurare avansată.
6 Condiţii climatice Temperatura influenţează viteza de reacţie a multor procese chimice şi
biologice.
7 Condiţii de reacţie şi
alegerea reactorului.
Alegerea şi proiectarea reactorului se bazează pe consideraţii cinetice şi
termodinamice, fiind importante, de asemenea tipul de reacţie prin care se
realizează eliminarea poluanţilor, folosirea eventuală a catalizatorilor,
posibilitaţi de intensificare a transferului de masă sau căldură.
8 Performanţele realizate. Sunt de obicei, exprimate prin prisma calităţii efuentului, valorile concentraţiei
poluanţilor în efluent trebuind să fie conforme cu valorile admisibile din
standardele naţionale.
9 Reziduurile rezultate. Tipurile şi calităţile de reziduuri solide, lichide sau gazoase, obţinute din
procesul de epurare trebuie să fie cunoscute sau estimate din studii de laborator
sau la scară de pilot.
10 Prelucrarea nămolurilor
rezultate din procesul de
epurare.
Selecţia sistemului de prelucrare a nămolurilor trebuie să corespundă cu
sistemul de epurare ales, ţinând cont şi de nămolul în care ar putea afecta
prelucrarea nămolurilor procesele de epurare ale apelor uzate.
11 Factorii de mediu. Direcţia vântului, zgomotului, circulaţia, distanţa faţă de zona rezidenţială,
caracteristicile emisarului, influenţează sau condiţioneaază respectiv unele
procese sau amplasarea staţiei de epurare
12 Necesarul de substanţe
chimice.
Trebuie cunoscute cantităţile, efectul chimicalelor şi modul în care acesta
afectează costul procesului de epurare pe ansamblul său şi de tratare a
deşeurilor rezultate.
13 Necesarul de energie şi
alte surse.
Trebuie cunosut necesarul energetic: energie electrică, combustibil, apă de
răcire a apelor rezultate.
14 Necesarul de personal Este important să se cunoască numărul de oameni şi nivelul lor de calificare,
precum şi timpul în care se poate realiza calificarea lor.
15 Condiţii de exploatare şi
fiabilitate
Este necesar să se cunoască condiţiile deosebite de exploatare, lucrul la
temperaturi şi presiuni mari, cu substanşe toxice, necesarul şi costul
temperaturii suplimentare.
16 Procese auxiliare Utilaje auxiliare: depozitare, pompare, transfer termic, trebuie să fie cunoscute,
la fel ca şi efectele nefuncţionării acestora asupra calităţii efluentului.
17 Perforrmanţele proce-
sului de epurare.
Sunt importante performanţele pe termen lung ale operaţiilor şi proceselor
unitare, influenşa concentraţiilor şoc ale poluanţilor asupra acestora.
18 Complexitatea procesului Sunt foarte utile informaţiile asupra comploatării instalaţiilor de epurare în
condiţii obişnuite sau de urgenţă precum şi niveluul necesar de pragătire a
operatorilor.
19 Compabilitatea cu in-
stalaţiile deja existente
Operaţiile sau procesele unitare pot fi compatibile cu instalaţiile existente,
expansiunea staţiei de epurare făcându-se astfel rapid.
20 Spaţul necesar Se preferă staţii de epurare compacte, deoarece terenurile sunt foarte scumpe.
Se recomandă atât necesarul pentru instlaţiile existente cât şi pentru
dezvoltările ulterioare.
Influenţa proceselor tehnologice asupra calităţii mediului, poate fi sintetizată în următorul
tabel:
Tabelul 4.2 Influenţa proceselor tehnologice asupra calităţii mediului [proiect TBE].
Procese, operaţii
sau combinaţii
Suprafaţă de
teren ocupată
Controlul
debitelor
Controlul calităţii
afluentului
Poluarea
aerului
Deşeuri rezultate
Epurare
preliminară
minimă bun bun mirosul nisip, materiale solide
pompare minimă bun bun mirosul nimic
Sedimentare
primară
moderată exelent bun mirosul nămol organic
Coagulare şi
sedimentare
minimă bun Foarte bun mirosul nămol
Epurare biologică
(27ilter biologice)
maximă bun exelent mirosul nămol
Epurare biologică
cu nămol active
conveţionat
moderată exelent bun mirosul, compuşi
organici volatili
nămol
Epurare biologică
cu adaosuri de
reactivi chimici
minimă bun bun mirosul, compuşi
organici volatili
nămol
Reactor biologic
descontinuu
minimă nesatisfă-
cător
bun compuşi organici
volatili
nămol
Sisteme combinate
aerobe/anaerbe
minimă excelent bun compuşi organici
volatili
nămol
filtrare moderată bun nesatisfăcător - Apă şi sedimente
pe filtru
Adsorbţie pe
cărbune activ
moderată bun nesatisfăcător emisii gazoase cărbune epuizat
4.3 Determinarea gradului de epurare necesar
În vederea protecţiei apelor ca factor natural al mediului înconjurător, ca element de bază
pentru viaţă şi desfăşurarea activităţilor social economice, evacuarea apelor uzate în apele de
suprafaţă, care trebuie să îndeplinească condiţiile din NTPA 001 (Legea 188/2002).
În tabelul 4.3 sunt prezentaţi indicatorii de calitate cu valorile limită admisibilă conform
NTPA 001 din Legea 188/2002, privind evacuarea apelor uzate în apele de suprafaţă.
Tabelul 4.3 valori limită privind evacuarea apelor uzate în apele de suprafaţă
Nr.
crt.
Indicatori de calitate UM Valorile limite admisibile
1 Materii în suspensii
3
/ mg dm
35
2 CB05
3
2
/ mgO dm
25
3 CC0-Cr
3
2
/ mgO dm
125
4 Azot total
3
/ mg dm
10
Conform domeniului de utilizare, apele de suprafaţă de pe teritoriul României se clasifică
în trei categorii de calitate, notate cu I, II, şi III aşa cum sunt arătate în tabelul 4.4.
Tabelul 4.4 Categorii de calitate a apelor de suprafaţă [Dima M.-1981].
Categoria Domenii de utilizare
I
-alimentarea centralizată cu apă potabilă;
-alimentarea cu apă a unor procese tehnologice industriale;
-alimentarea centralizată cu apă a unităţilor de creştere a animalelor;
-alimentarea centzralizată cu apă a întreprinderilor din industria alimentară şi din alte
ramuri de activitate care necesită apă de calitatea celei potabile;
-alimentarea cu apă pentru anumite culturi agricole irigate;
-reproducerea şi dezvoltarea salmonidelor, precum şi alimentarea cu apă a amenajărilor
piscicole salmonicole;
-ştranduri organizate, bazine nautice construite;
II
-alimentarea cu apă a amenajărilor piscicole, cu excepţia celor salmonicole;
-reproducerea şi dezvoltarea fondului piscicolnatural din apele de şes;
-alimentarea cu apă a unor procese tehnologice industriale;
-scopuri urbanistice şi de agrement;
III -alimentarea cu apă a sistemelor de irigaţii;
-alimentarea cu apă a industriilor pentru scopuri tehnologice.
Aceste categorii de apă anumite valori pentru indicele de calitate care trebuie să realizeze
în secţiunea de control situată la un km amonte de punctul sau zonă de folosinţă pentru apele de
suprafaţă din categoria I şi a II-a respectiv pentru apele uzate din categoria a III-a, în secţiunea de
evacuare a apelor uzate.
Condiţiile de calitate pentru apa de categoria a III-a, corespund şi cerinţelor de
desfăşurare a proceselor biologice care asigură autoepurarea, rezultă de aici necesitatea ca
evacuările de apă uzată să nu impurifice emisarul sub limitele categoriei a III-a de calitate.
Valorile limită ale principalelor substanţe poluante din apele uzate, corespunzătoare
gradelor de diluţie cu valori de 50 şi 100, sunt prezentate în tabelul 4.5.
Tabelul 4.5 Valorile limită ale principalelor substanţe poluante din apele uzate,
Nr. Crt. Substanţa poluantă sau
indicatorul de încărcare
UM
Valoarea limită în funcţie
de gradul de diluţie
Gradul de diluţie
1 50 100
1 Materii în suspensii
3
/ mg dm
25 100 200
2 CBO5
3
2
/ mgO dm
15 60 100
În funcţie de valoare obţinută a gradului de epurare determinat se compară cu datele din
tabelul 4.6, care exprimă eficienţa construcţiilor şi staţiilor de epurare stabilindu-se în final
mărimea staţiei de epurare din punct de vedere a metodelor şi procedeelor de epurare ce trebuiesc
adoptate.

Tabelul 4.6 Eficienţa construcţiilor şi staţiilor de epurare
Procese de epurare şi construcţiile
respective
Eficienţa %
CBO5 Suspensii separabile
prin sedimentare
Mecanice
-grătare, site, etc.
-deznisipatoare, decantoare
5-10
25-40
5-20
40-70
Mecano-chimice
-instalaţii de coagulare-decantare
-staţii de clorare (apa brută sau decantată)
-idem (apa epurată biologic)
50-85
15-30
-
70-90
-
-
Mecano-biologice
-decantoare-câmpuri de irigare şi filtrare 90-95 85-95
Mecano-biologice artificiale
-cu filtre biologice de mare încărcare
-cu filtre biologice de mică încărcare
-bazine cu nămol activ de mare încărcare
-bazine cu nămol activ de mică încărcare
65-90
80-95
50-75
75-95
65-92
70-92
75-85
85-95

Determinarea capacităţii staşiei de epurare, presupun şi eficienta sa, sunt calculate funcţie
de valorile gradului de epurare necesare pentru principalii indicatori de calitate ai apelor uzate.
Prin grad de epurare necesar se înţelege procentul de reducere, ca urmare a epurării, aunei
părţi din elementele poluante de natură fizică chimice si biologică din apele uzate, astfel încât,
partea rămasă în apa epurată să reprezinte valoarea limită admisibilă.
Conform definiţii, gradul de epurare se calculează cu relaţia:
100
Ci Cf
GE
Ci

· ⋅
[%]
,
în care:
Ci – reprezintă valoarea concentraţiei iniţiale a indicatorului fizic, chimic din apele uzate,
pentru care se determină gradul de epurare, (mg/L) ;
C
f
- reprezintă valoarea concentraţiei finale a aceluiaşi indicator după epurarea apei uzate,
(mg/L);
Un parametru care intervine în calculele de proiectare a unei staţii de epurare de ape uzate
urbane, care deversează în emisar, apa de suprafaţă este gradul sau raportul de diluţie notat cu “d”
şi care este dat de relaţia :
Q
d
q
·
,
în care:
Q-este debitul emisarului, (m
3
/s), Q=5 m
3
/s;
q- reprezintă debitul maxim zilnic ape uzate, (m
3
/s), q=0,315 m
3
/s.
5
15,873
0, 315
d d · ⇒ ·
Într-o secţiune intermediară de la gura de vărsare până la secţiunea de amestecare
completă raportul de diluţie real va fi exprimat prin relaţia şi anume :
'
Q
d a
q
· ⋅
,
în care:
a-coeficientul de amestecare corespunzător secţiunii considerate a cărei valori poate varia
între 0,7-0,9; se adoptă a=0,85.
5
' 0, 85 ' 13, 492
0, 315
d d · ⋅ ⇒ ·
În cazul în care amestecarea ar fi perfectă valoarea lui va fi a = 1 şi corespunde formulei de
calcul.
În unele calcule şi studii hidraulice valoarea coeficientului de amestecare este dată de
relaţia lui I.D. Rodziler:

3
3
1
1
L
L
e
a
Q
e
q
α
α



·
+ 
,
în care:
a-reprezintă coeficientul de amestec ;
α
-reprezintă coeficientul exprimat prin relaţia lui V.A. Frolov ;
2
Dt
α ξφ · ,
în care :
ξ = coeficient ce ţine cont de locul şi tipul evacuării apei uzate în emisar; Se adoptă ξ=
1,5 corespunzător evacuării la talveg;
Ф = coeficient de sinuozitate al receptorului; Ф = 1,2.
Dt =
200
v H ⋅
m
2
/s ;
în care:
v- viteza medie a receptorului, v=1,5 m/s
H- adâncimea medie a receptorului, H= 1,8 m (se adoptă);
q – debitul maxim zilnic al apei uzate, q=0,315 m
3
/s;
1, 5 1,8
0, 0135
200
Dt Dt

· ⇒ ·
2
[ / ] m s ;
L – distanţa totală după talveg de la puctul de vărsare al apei uzate până la secţiunea
examinată privind calitatea emisarului, m (în calcule secţiunea examinată se consideră situată la 1
km amonte de secţiunea de folosinţă).
L = L
temă
- 1km=15-1= 14 km = 14000 m
Se adopta L
temă
= 15 km .
0, 0135
1, 5 1, 2 0, 3726
0, 315
α α · ⋅ ⇒ ·
3
3
0,3726 14000
0,3726 14000
1
0, 9977
5
1
0, 315
e
a a
e
− ⋅
− ⋅

· ⇒ ·
+ ⋅
Se calculează lungimea de amestecare indicată cu ajutorul relaţiei (se calculează utilizând
ambele valori ale lui „a” [Dima M.-1981].
( )
3
3
2, 3 2, 3 0, 9977 5 0, 315
lg lg 13574,83
(1 ) 0, 3726 1 0, 9977 0, 315
am am am
aQ q
L L L L m
a q α
1
1 + ⋅ +
· ≤ ⇒ · ⇒ ·
1
1
− − ⋅
¸ ]
¸ ]
( )
3
3
2, 3 2, 3 0,8 5 0, 315
lg lg 1454, 8202
(1 ) 0, 3726 1 0,8 0, 315
am am am
aQ q
L L L L m
a q α
1
1 + ⋅ +
· ≤ ⇒ · ⇒ ·
1
1
− − ⋅
¸ ]
¸ ]
Deci,
am
L L p
.
După determinarea gradului de diluţie real se calculează gradul de epurare necesar pentru
poluanţii importanţi consideraţi în tema de proiectare, aşa încât, după epurare şi amestecare cu
apele emisarului să se încadreze în condiţiile de calitate, categoria a II-a de ape de suprafaţă.
4.3.1. Determinarea gradului de epurare pentru materii în suspensii:
Se va aplica formula generală de determinare a GE particularizată pentru materiale în
suspensii:
100
ss ss
ss
Ci Cf
GE
Ci

· ⋅
[ ]
%
în care:
ss
Ci
-reprezintă cantitatea de materii în suspensii din apele uzate brute, ce intră în staţia de
epurare,
ss
Ci
=410
3
/ mg dm 1
¸ ]
;
ss
Cf
- reprezintă cantitatea de materii în suspensii, ce poate fi evacuată în emisar, conform
NTPA 001/2005,concentraţia limită pentru materiile în suspensie este 35mg/l.
410 35
100 91, 4634%
410
GE GE

· ⋅ ⇒ ·
4.3.2. Determinarea gradului de epurare necesar pentru substanţe organice (CBO
5
):
Acest calcul se defineşte în următoarele situaţii:
a. când în afară de diluţii şi amestecare intervine şi procesul natural de autoepurare a apei prin
oxigenare la suprafaţă;
b. când în ecuaţia de bilanţ calculele se bazează numai pe diluţie şi amestecare şi nu iau în
considerare procesul de autoepurare;
c. funcţie de condiţiile impuse prin NTPA 001/2002.

a. Se ia în considerare diluţia, amestecarea şi procesul de autoepurare prin oxigenarea apei.
CBO
5
a.u.
·q·10
-k
1
t
+ a· Q
e
·CBO
5
r
·10
-k
1
r
t = (a·Q
e
+q) ·CBO
5
a.m.
unde:
CBO
5
a.m
–reprezintă cantitatea de CBO
5
admisibilă a fi evacuată în emisar pentru amestec, în
secţiunea

de calcul (7 mg/L);
k
1
= 0,1 zi
-1
- coeficient de oxigenare sau constanta de consum a oxigenului în ape uzate;
k
1
r
= 0,1 zi
-1
- constanta de consum a oxigenului din apele emisarului în amonte de gura de
vărsare;
q –debitul zilnic maxim, q=0,315 m
3
/;

Q – debitul emisarului, Q=5 m
3
/s;
a = 0,8;
t – timpul de curgere a apei între secţiunea de evacuare şi secţiunea de calcul;
L 14000
t= 9333, 33 0,10802
v 1, 5
t t s t zile ⇒ · ⇒ · ⇒ ·
CBO
5
r
-reprezintă cantitatea de substanţă organică, exprimată prin CBO
5
, al apelor emisarului
în amonte de gura de vărsare, (2 mg/l);
( )
1
1 1
5
5 5 5
1
10
10 10
r
am
k t au am r
k t k t
CBO a Q
CBO CBO CBO
q
− ⋅
− ⋅ − ⋅

· ⋅ − ⋅ +
= ( )
0,1 0,1
0,1 0,1 0,1 0,1
0, 8 5 1 7
7 2 10
0, 315 10 10
− ⋅
− ⋅ − ⋅

⋅ ⋅ − ⋅ +
=
2
72, 7095 / mgO L
72,7095·0,315· ( )
0,1 0,1 0,1 0,1
10 0, 8 5 2 10 0,8 5 0, 315 7
− ⋅ − ⋅
+ ⋅ ⋅ ⋅ · ⋅ + ⋅
30,2149
2
/ mgO L ≅
30,205
2
/ mgO L
5 5
5
420 72, 7095
100 100 82, 6882%
420
au
tema
tema
CBO CBO
GE GE GE
CBO
− −
· ⋅ ⇒ · ⋅ ⇒ ·
b)Se ia în consideraţie numai amestecarea şi diluţia, ecuaţia de bilanţ fiind:
CBO
5
au
·q+a·Q·CBO
5
r
=(q+a·Q) ·CBO
5
am
CBO
5
am
=
aQ
q
(CBO
5
am
– CBO
5
r
)+ CBO
5
am
=
( )
0, 8 5
7 2 7
0, 315

⋅ − +
=
2
70, 492 / mgO L
70,492·0,315+0,8·5·2=(0,315+0,8·5) ·7
30,205
2
/ mgO L
=

30,205
2
/ mgO L
5 5
5
420 70, 492
100 100 83, 2161%
420
au
tema
tema
CBO CBO
GE GE GE
CBO
− −
· ⋅ ⇒ · ⋅ ⇒ ·
c)Se ia în calcul valoarea impusă de NTPA 001/2005.
Se constată că valorile gradelor de epurare în ceea ce priveşte CBO
5
-ul variază funcţie de
modul de diluţie şi raportare. CBO
5 NTPA
=25 mg/l
5 5
5
420 25
100 100 94, 0476%
420
au
tema
tema
CBO CBO
GE GE GE
CBO
− −
· ⋅ ⇒ · ⋅ ⇒ ·
Se constată că valorile gradelor de epurare în ceea ce priveşte CBO5 –ul variază între
70,492
2
/ mgO L
şi 72,7095
2
/ mgO L
, funcţie de diluţie şi raportare.
4.3.3 Determinarea gradului de epurare necesar pentru oxigenul dizolvat
În general, GE privind oxigenul dizolvat se va calcula funcţie de CBO
5
la amestecare
folosind relaţia:
CBO
5
am
=F·Dmax
în care :
F- factor cu valori între 1,5-2,5, se adoptă F= 2
Dmax- deficit maxim de oxigen în aval de secţiunea de avacuare şi rezultă din
diferenţele între concentraţia oxigenului dizolvat la saturaţie (
20
sat
CO = 9,2 mg/l) şi concentraţia
oxigenului dizolvat ce trebuie să existe în orice moment în apa receptorului (CO
r
).
20
max max max
2
5 5 2
9, 2 6 3, 2
6 /
2 3, 2 6, 4 /
sat r
r
am am
D CO CO D D
CO mgO L
CBO CBO mgO L
· − ⇒ · − ⇒ ·
·
· ⋅ ⇒ ·
Concentraţia CBO
5
, intr-o apă uzată, se determină folosind următoarea relaţie de calcul
care ia în consideraţie bilanţul în ceea ce priveşte CBO
5
.
Se calculează în continuare CBO
20
pentru ape uzate:
CBO
20
au
= 1,46·CBO
5
au
mg/L = 1,46·72,7095=106,1554mgO
2
/L
20 20
20
au r
am
q CBO a Q CBO
CBO
q a Q
⋅ + ⋅ ⋅
·
+ ⋅
2
0, 315 106,1554 0, 8 5 2, 92
10, 4563 /
0, 315 0, 8 5
mgO L
⋅ + ⋅ ⋅
· ·
+ ⋅
CBO
20
r
= 1,46·CBO
5
r
mg/L = 1,46*2=2,92 mgO
2
/L
Se calculează deficitul de oxigen ca fiind :
DO=CO
s
- CO
r
CO
s
(la 10
0
C)= 11,35 mgO
2
/L
DO=11,35- 6=5,35 mgO
2
/L
Se determină timpul critic la care se realizează deficitul maxim de oxigen (după gura de
vărsare) din apa râului:
( ) ( )
2 1 2
1 20 1
2 1
5, 35 0, 2 0,1
0, 2
lg 1 lg 1
0,1 10, 4563 0,1
1, 4699
0, 2 0,1
am r
cr cr cr r
DO k k
k
k CBO k
t t t zile
k k
− − ¸ _ ¸ _
− −

⋅ ⋅
¸ , ¸ ,
· ⇒ · ⇒ ·
− −
Calculul deficitului critic (maxim de oxigen):

( )
( )
1 2 2 1 20
2 1
0,11,4699 0,2 1,4699 0,2 1,4699
2
10 10 10
0,1 10, 4563
10 10 5, 35 10
0, 2 0,1
4, 8587 /
r
cr cr cr
r am
k t k t k t
cr
r
cr
cr
k CBO
D DO
k k
D
D mgO L
− ⋅ − ⋅ − ⋅
− ⋅ − ⋅ − ⋅

· − + ⋅


⇒ · − + ⋅

⇒ ·
Se compară concentraţia oxigenului necesar vieţii acvatice într-o apă de suprafaţă
(>4mg/l) cu concetraţia minimă de oxigen.
min min min 2
11, 3 4, 8587 6, 4412 /
s cr
CO CO DO CO CO mgO L · − ⇒ · − ⇒ ·
Deci,
min 2
4 / CO mgOL f
4.3.4 Calculul gradului de epurare necesar pentru azot total
Se va aplică formula generală a GE privind N
total
considerând valoarea maximă admisă a
concentraţiei N
total
conform NTPA 001/2005.
C
Ntotal
(conform NTPA 001/2005)= 10 mgN/l
14 10
100 100 28, 5714%
14
N N NTPA
N
Ci Cf
GE GE GE
Ci

− −
· ⋅ ⇒ · ⋅ ⇒ ·
,
în care:
N
Ci
-reprezintă cantitatea de azot total, care intră în staţia de epurare, în
/ mgN L
;
N NTPA
Ci

-reprezintă cantitatea de azot total, la evacuarea din staşia de epurare, în
/ mgN L
.
Nu sunt necesare restricţii în ceea ce priveşte N total [proiect T.B.E.].
4.4 Calculul concentraţiilor intermediare realizate pentru etapele de epurare mecanică şi
biologică (solid în suspensie, CBO5, CCO-cr, N)
Exemple de variante tehnologice:
Varianta I
Solide în suspensie
Grătare, GE=5%,
(100 )
410 (100 5)
389, 5 /
100 100
ss
ss ss ss
i
f f f
C GE
C C C mg L
⋅ −
⋅ −
· ⇒ · ⇒ ·
Deznisipare, GE=25%,
(100 )
389, 5 (100 25)
292,125 /
100 100
ss
ss ss ss
i
f f f
C GE
C C C mg L
⋅ −
⋅ −
· ⇒ · ⇒ ·
Bazin de egalizare=deznisiparea,
292,125 /
ss
f
C mg L ·
Decantor primar, GE=55%,
(100 )
292,125 (100 55)
131, 4562 /
100 100
ss
ss ss ss
i
f f f
C GE
C C C mg L
⋅ −
⋅ −
· ⇒ · ⇒ ·
Bazin cu nămol active+ Decantor secundar,GE=85%,
(100 )
131, 4562 (100 85)
19, 7184 /
100 100
ss
ss ss ss
i
f f f
C GE
C C C mg L
⋅ −
⋅ −
· ⇒ · ⇒ ·
CBO
5

Grătare, GE=0%,
5
5 5
2
(100 )
420 (100 0)
420 /
100 100
CBO
CBO CBO
i
f f
C GE
C C mgO L
⋅ −
⋅ −
· ⇒ · ·
Deznisipare, GE=5%,
5
5 5
2
(100 )
420 (100 5)
399 /
100 100
CBO
CBO CBO
i
f f
C GE
C C mgO L
⋅ −
⋅ −
· ⇒ · ·
Bazin de egalizare=deznisiparea,
5
CBO
f
C
2
399 / mgO L ·
Decantor primar, GE=40%,
5
5 5 5
2
(100 )
399 (100 40)
239, 4 /
100 100
CBO
CBO CBO CBO
i
f f f
C GE
C C C mgO L
⋅ −
⋅ −
· ⇒ · ⇒ ·
Bazin cu nămol active+Decantor secundar,GE=85%,
5
5 5 5
2
(100 )
239, 4 (100 85)
35, 91 /
100 100
CBO
CBO CBO CBO
i
f f f
C GE
C C C mgO L
⋅ −
⋅ −
· ⇒ · ⇒ ·
CCO-Cr
Grătare,GE=0%,
2
(100 )
510 (100 0)
510 /
100 100
CCO Cr
CCO Cr CCO Cr CCO Cr
i
f f f
C GE
C C C mgO L

− − −
⋅ −
⋅ −
· ⇒ · ⇒ ·
Deznisipare,GE=5%,
2
(100 )
510 (100 5)
484, 5 /
100 100
CCO Cr
CCO Cr CCO Cr CCO Cr
i
f f f
C GE
C C C mgO L

− − −
⋅ −
⋅ −
· ⋅ · ⇒ ·
Bazin de egalizare=deznisiparea,
CCO Cr
f
C


2
484, 5 / mgO L ·
Decantor primar, GE=30%,
2
(100 )
484, 5 (100 30)
339,15 /
100 100
CCO Cr
CCO Cr CCO Cr CCO Cr
i
f f f
C GE
C C C mgO L

− − −
⋅ −
⋅ −
· ⇒ · ⇒ ·
Bazin cu nămol active+ Decantor secundar,GE=85%,
2
(100 )
339,15 (100 85)
50, 8725 /
100 100
CCO Cr
CCO Cr CCO Cr CCO Cr
i
f f f
C GE
C C C mgO L

− − −
⋅ −
⋅ −
· ⇒ · ⇒ ·
N
Grătare,GE=0%,
(100 )
14 (100 0)
14 /
100 100
N
N N N
i
f f f
C GE
C C C mgN L
⋅ −
⋅ −
· ⇒ · ⇒ ·

Deznisipare,GE=0%,
(100 )
14 (100 0)
14 /
100 100
N
N N N
i
f f f
C GE
C C C mgN L
⋅ −
⋅ −
· ⇒ · ⇒ ·
Bazin de egalizare=deznisiparea,
14 /
N
f
C mgN L ·
Decantor primar, GE=0%,
(100 )
14 (100 0)
14 /
100 100
N
N N N
i
f f f
C GE
C C C mgN L
⋅ −
⋅ −
· ⇒ · ⇒ ·
Bazin cu nămol active+Decantor secundar,GE=85%
(100 )
14 (100 85)
2,1 /
100 100
N
N N N
i
f f f
C GE
C C C mgN L
⋅ −
⋅ −
· ⇒ · ⇒ ·
Varianta II
Solide în suspensie
Grătare, GE=5%,
(100 )
410 (100 5)
389, 5 /
100 100
ss
ss ss ss
i
f f f
C GE
C C C mg L
⋅ −
⋅ −
· ⇒ · ⇒ ·
Deznisipare, GE=25%,
(100 )
389, 5 (100 25)
292,125 /
100 100
ss
ss ss ss
i
f f f
C GE
C C C mg L
⋅ −
⋅ −
· ⇒ · ⇒ ·
Decantor primar, GE=55%,
(100 )
292,125 (100 55)
131, 4562 /
100 100
ss
ss ss ss
i
f f f
C GE
C C C mg L
⋅ −
⋅ −
· ⇒ · ⇒ ·
Filtru biologic, GE=75%,
(100 )
131, 4562 (100 75)
32, 864 /
100 100
ss
ss ss ss
i
f f f
C GE
C C C mg L
⋅ −
⋅ −
· ⇒ · ⇒ ·
CBO
5

Grătare, GE=0%,
5
5 5 5
2
(100 )
420 (100 0)
420 /
100 100
CBO
CBO CBO CBO
i
f f f
C GE
C C C mgO L
⋅ −
⋅ −
· ⇒ · ⇒ ·
Deznisipare, GE=5%,
5
5 5 5
2
(100 )
420 (100 5)
399 /
100 100
CBO
CBO CBO CBO
i
f f f
C GE
C C C mgO L
⋅ −
⋅ −
· ⇒ · ⇒ ·
Decantor primar, GE=35%,
5
5 5 5
2
(100 )
399 (100 35)
259, 35 /
100 100
CBO
CBO CBO CBO
i
f f f
C GE
C C C mgO L
⋅ −
⋅ −
· ⇒ · ⇒ ·
Filtru biologic, GE=80%,
5
5 5 5
2
(100 )
259, 35 (100 80)
51, 87 /
100 100
CBO
CBO CBO CBO
i
f f f
C GE
C C C mgO L
⋅ −
⋅ −
· ⇒ · ⇒ ·
CCO-Cr
Grătare,GE=0%,
2
(100 )
510 (100 0)
510 /
100 100
CCO Cr
CCO Cr CCO Cr CCO Cr
i
f f f
C GE
C C C mgO L

− − −
⋅ −
⋅ −
· ⇒ · ⇒ ·
Deznisipare,GE=5%,
2
(100 )
510 (100 5)
484, 5 /
100 100
CCO Cr
CCO Cr CCO Cr CCO Cr
i
f f f
C GE
C C C mgO L

− − −
⋅ −
⋅ −
· ⇒ · ⇒ ·
Decantor primar, GE=30%,
2
(100 )
484, 5 (100 30)
339,15 /
100 100
CCO Cr
CCO Cr CCO Cr CCO Cr
i
f f f
C GE
C C C mgO L

− − −
⋅ −
⋅ −
· ⇒ · ⇒ ·
Filtru biologic, GE=80%,
2
(100 )
339,15 (100 80)
67,83 /
100 100
CCO Cr
CCO Cr CCO Cr CCO Cr
i
f f f
C GE
C C C mgO L

− − −
⋅ −
⋅ −
· ⇒ · ⇒ ·
N
Grătare,GE=0%,
(100 )
14 (100 0)
14 /
100 100
N
N N N
i
f f f
C GE
C C C mgN L
⋅ −
⋅ −
· ⇒ · ⇒ ·
Deznisipare,GE=0%,
(100 )
14 (100 0)
14 /
100 100
N
N N N
i
f f f
C GE
C C C mgN L
⋅ −
⋅ −
· ⇒ · ⇒ ·
Decantor primar, GE=0%,
(100 )
14 (100 0)
14 /
100 100
N
N N N
i
f f f
C GE
C C C mgN L
⋅ −
⋅ −
· ⇒ · ⇒ ·
Filtru biologic, GE=80%,
(100 )
14 (100 80)
2, 8 /
100 100
N
N N N
i
f f f
C GE
C C C mgN L
⋅ −
⋅ −
· ⇒ · ⇒ ·
Varianta III
Solide în suspensie
Grătare, GE=5%,
(100 )
410 (100 5)
389, 5 /
100 100
ss
ss ss ss
i
f f f
C GE
C C C mg L
⋅ −
⋅ −
· ⇒ · ⇒ ·
Deznisipare, GE=25%,
(100 )
389, 5 (100 25)
292,125 /
100 100
ss
ss ss ss
i
f f f
C GE
C C C mg L
⋅ −
⋅ −
· ⇒ · ⇒ ·
Coagulare-floculare+Decantor primar, GE=70%,
(100 )
292,125 (100 70)
87, 6375 /
100 100
ss
ss ss ss
i
f f f
C GE
C C C mg L
⋅ −
⋅ −
· ⇒ · ⇒ ·
CBO
5

Grătare, GE=0%,
5
5 5 5
2
(100 )
420 (100 0)
420 /
100 100
CBO
CBO CBO CBO
i
f f f
C GE
C C C mgO L
⋅ −
⋅ −
· ⇒ · ⇒ ·
Deznisipare, GE=5%,
5
5 5 5
2
(100 )
420 (100 5)
399 /
100 100
CBO
CBO CBO CBO
i
f f f
C GE
C C C mgO L
⋅ −
⋅ −
· ⇒ · ⇒ ·
Coagulare-floculare + Decantor primar, GE=70%,
5
5 5 5
2
(100 )
399 (100 70)
119, 7 /
100 100
CBO
CBO CBO CBO
i
f f f
C GE
C C C mgO L
⋅ −
⋅ −
· ⇒ · ⇒ ·
CCO-Cr
Grătare,GE=0%,
2
(100 )
510 (100 0)
510 /
100 100
CCO Cr
CCO Cr CCO Cr CCO Cr
i
f f f
C GE
C C C mgO L

− − −
⋅ −
⋅ −
· ⇒ · ⇒ ·

Deznisipare,GE=5%,
2
(100 )
510 (100 5)
484, 5 /
100 100
CCO Cr
CCO Cr CCO Cr CCO Cr
i
f f f
C GE
C C C mgO L

− − −
⋅ −
⋅ −
· ⇒ · ⇒ ·
Coagulare-floculare + Decantor primar, GE=65%,
2
(100 )
484, 5 (100 65)
169, 575 /
100 100
CCO Cr
CCO Cr CCO Cr CCO Cr
i
f f f
C GE
C C C mgO L

− − −
⋅ −
⋅ −
· ⇒ · ⇒ ·
N
Grătare,GE=0%,
(100 )
14 (100 0)
14 /
100 100
N
N N N
i
f f f
C GE
C C C mgN L
⋅ −
⋅ −
· ⇒ · ⇒ ·
Deznisipare,GE=0%,
(100 )
14 (100 0)
14 /
100 100
N
N N N
i
f f f
C GE
C C C mgN L
⋅ −
⋅ −
· ⇒ · ⇒ ·
Coagulare-floculare + Decantor primar , GE=70%,
(100 )
14 (100 70)
4, 2 /
100 100
N
N N N
i
f f f
C GE
C C C mgN L
⋅ −
⋅ −
· ⇒ · ⇒ ·
Varianta IV
Solide în suspensie
Grătare, GE=5%,
(100 )
410 (100 5)
389, 5 /
100 100
ss
ss ss ss
i
f f f
C GE
C C C mg L
⋅ −
⋅ −
· ⇒ · ⇒ ·
Deznisipare, GE=25%,
(100 )
389, 5 (100 25)
292,125 /
100 100
ss
ss ss ss
i
f f f
C GE
C C C mg L
⋅ −
⋅ −
· ⇒ · ⇒ ·
Coagulare-floculare + Decantor primar, GE=70%,
(100 )
292,125 (100 70)
87, 6375 /
100 100
ss
ss ss ss
i
f f f
C GE
C C C mg L
⋅ −
⋅ −
· ⇒ · ⇒ ·
Bazin cu nămol activ+ Decantor secundar, GE=80%,
(100 )
87, 6375 (100 80)
17, 5275 /
100 100
ss
ss ss ss
i
f f f
C GE
C C C mg L
⋅ −
⋅ −
· ⇒ · ⇒ ·
CBO
5

Grătare, GE=0%,
5
5 5
2
(100 )
420 (100 0)
420 /
100 100
CBO
CBO CBO
i
f f
C GE
C C mgO L
⋅ −
⋅ −
· ⇒ · ·
Deznisipare, GE=5%,
5
5 5
2
(100 )
420 (100 5)
399 /
100 100
CBO
CBO CBO
i
f f
C GE
C C mgO L
⋅ −
⋅ −
· ⇒ · ·
Coagulare-floculare + Decantor primar, GE=70%,
5
5 5 5
2
(100 )
399 (100 70)
119, 7 /
100 100
CBO
CBO CBO CBO
i
f f f
C GE
C C C mgO L
⋅ −
⋅ −
· ⇒ · ⇒ ·
Bazin nămol activ + Decantor secundar, GE=85%
5
5 5 5
2
(100 )
119, 7 (100 85)
17, 955 /
100 100
CBO
CBO CBO CBO
i
f f f
C GE
C C C mgO L
⋅ −
⋅ −
· ⇒ · ⇒ ·
CCO-Cr
Grătare,GE=0%,
2
(100 )
510 (100 0)
510 /
100 100
CCO Cr
CCO Cr CCO Cr CCO Cr
i
f f f
C GE
C C C mgO L

− − −
⋅ −
⋅ −
· ⇒ · ⇒ ·

Deznisipare,GE=5%,
2
(100 )
510 (100 5)
484, 5 /
100 100
CCO Cr
CCO Cr CCO Cr CCO Cr
i
f f f
C GE
C C C mgO L

− − −
⋅ −
⋅ −
· ⇒ · ⇒ ·
Coagulare-floculare + Decantor primar, GE=65%,
2
(100 )
484, 5 (100 65)
169, 575 /
100 100
CCO Cr
CCO Cr CCO Cr CCO Cr
i
f f f
C GE
C C C mgO L

− − −
⋅ −
⋅ −
· ⇒ · ⇒ ·
Bazin cu nămol activ+ Decantor secundar, GE=85%,
2
(100 )
169, 575 (100 85)
25, 4362 /
100 100
CCO Cr
CCO Cr CCO Cr CCO Cr
i
f f f
C GE
C C C mgO L

− − −
⋅ −
⋅ −
· ⇒ · ⇒ ·
N
Grătare,GE=0%,
(100 )
14 (100 0)
14 /
100 100
N
N N N
i
f f f
C GE
C C C mgN L
⋅ −
⋅ −
· ⇒ · ⇒ ·
Deznisipare,GE=0%,
(100 )
14 (100 0)
14 /
100 100
N
N N N
i
f f f
C GE
C C C mgN L
⋅ −
⋅ −
· ⇒ · ⇒ ·
Coagulare-floculare + Decantor primar, GE=70%,
(100 )
14 (100 70)
4, 2 /
100 100
N
N N N
i
f f f
C GE
C C C mgN L
⋅ −
⋅ −
· ⇒ · ⇒ ·
Bazin cu nămol activ+ Decantor secundar, GE=85%,
(100 )
4, 2 (100 85)
0, 63 /
100 100
N
N N N
i
f f f
C GE
C C C mgN L
⋅ −
⋅ −
· ⇒ · ⇒ ·
Varianta V
Solide în suspensie
Grătare, GE=5%,
(100 )
410 (100 5)
389, 5 /
100 100
ss
ss ss ss
i
f f f
C GE
C C C mg L
⋅ −
⋅ −
· ⇒ · ⇒ ·
Deznisipare, GE=25%,
(100 )
389, 5 (100 25)
292,125 /
100 100
ss
ss ss ss
i
f f f
C GE
C C C mg L
⋅ −
⋅ −
· ⇒ · ⇒ ·
Bazin de egalizare=deznisiparea,
292,125 /
ss
f
C mg L ·
Decantor primar, GE=55%,
(100 )
292,125 (100 55)
131, 4562 /
100 100
ss
ss ss ss
i
f f f
C GE
C C C mg L
⋅ −
⋅ −
· ⇒ · ⇒ ·
Bazin cu nămol active+ Decantor secundar,GE=85%,
(100 )
131, 4562 (100 85)
19, 7184 /
100 100
ss
ss ss ss
i
f f f
C GE
C C C mg L
⋅ −
⋅ −
· ⇒ · ⇒ ·
Adsorbţie C active, GE=60%,
(100 )
19, 7184 (100 60)
7,8873 /
100 100
ss
ss ss ss
i
f f f
C GE
C C C mg L
⋅ −
⋅ −
· ⇒ · ⇒ ·
CBO
5

Grătare, GE=0%,
5
5 5
2
(100 )
420 (100 0)
420 /
100 100
CBO
CBO CBO
i
f f
C GE
C C mgO L
⋅ −
⋅ −
· ⇒ · ·
Deznisipare, GE=5%,
5
5 5
2
(100 )
420 (100 5)
399 /
100 100
CBO
CBO CBO
i
f f
C GE
C C mgO L
⋅ −
⋅ −
· ⇒ · ·
Bazin de egalizare=deznisiparea,
5
CBO
f
C
2
399 / mgO L ·
Decantor primar, GE=40%,
5
5 5 5
2
(100 )
399 (100 40)
239, 4 /
100 100
CBO
CBO CBO CBO
i
f f f
C GE
C C C mgO L
⋅ −
⋅ −
· ⇒ · ⇒ ·
Bazin cu nămol active+Decantor secundar,GE=85%,
5
5 5 5
2
(100 )
239, 4 (100 85)
35, 91 /
100 100
CBO
CBO CBO CBO
i
f f f
C GE
C C C mgO L
⋅ −
⋅ −
· ⇒ · ⇒ ·
Adsorbţie C active, GE=55%,
5
5 5 5
2
(100 )
35, 91 (100 55)
16,1595 /
100 100
CBO
CBO CBO CBO
i
f f f
C GE
C C C mgO L
⋅ −
⋅ −
· ⇒ · ⇒ ·
CCO-Cr
Grătare,GE=0%,
2
(100 )
510 (100 0)
510 /
100 100
CCO Cr
CCO Cr CCO Cr CCO Cr
i
f f f
C GE
C C C mgO L

− − −
⋅ −
⋅ −
· ⇒ · ⇒ ··
Deznisipare,GE=5%,
2
(100 )
510 (100 5)
484, 5 /
100 100
CCO Cr
CCO Cr CCO Cr CCO Cr
i
f f f
C GE
C C C mgO L

− − −
⋅ −
⋅ −
· ⋅ · ⇒ ·
Bazin de egalizare=deznisiparea,
CCO Cr
f
C

2
484, 5 / mgO L ·
Decantor primar, GE=30%,
2
(100 )
484, 5 (100 30)
339,15 /
100 100
CCO Cr
CCO Cr CCO Cr CCO Cr
i
f f f
C GE
C C C mgO L

− − −
⋅ −
⋅ −
· ⇒ · ⇒ ·
Bazin cu nămol active+ Decantor secundar,GE=85%,
2
(100 )
339,15 (100 85)
50, 8725 /
100 100
CCO Cr
CCO Cr CCO Cr CCO Cr
i
f f f
C GE
C C C mgO L

− − −
⋅ −
⋅ −
· ⇒ · ⇒ ·
Adsorbţie C active, GE=60%,
2
(100 )
50, 8725 (100 60)
20, 349 /
100 100
CCO Cr
CCO Cr CCO Cr CCO Cr
i
f f f
C GE
C C C mgO L

− − −
⋅ −
⋅ −
· ⇒ · ⇒ ·
N
Grătare,GE=0%,
(100 )
14 (100 0)
14 /
100 100
N
N N N
i
f f f
C GE
C C C mgN L
⋅ −
⋅ −
· ⇒ · ⇒ ·

Deznisipare,GE=0%,
(100 )
14 (100 0)
14 /
100 100
N
N N N
i
f f f
C GE
C C C mgN L
⋅ −
⋅ −
· ⇒ · ⇒ ·
Bazin de egalizare=deznisiparea,
14 /
N
f
C mgN L ·
Decantor primar, GE=0%,
(100 )
14 (100 0)
14 /
100 100
N
N N N
i
f f f
C GE
C C C mgN L
⋅ −
⋅ −
· ⇒ · ⇒ ·
Bazin cu nămol active+Decantor secundar,GE=85%
(100 )
14 (100 85)
2,1 /
100 100
N
N N N
i
f f f
C GE
C C C mgN L
⋅ −
⋅ −
· ⇒ · ⇒ ·
Adsorbţie C active, GE=45%,
(100 )
2,1 (100 45)
1,155 /
100 100
N
N N N
i
f f f
C GE
C C C mgN L
⋅ −
⋅ −
· ⇒ · ⇒ ·
Varianta
Indicator-
f
C
I II III IV V NTPA
001/2005
Materii în suspensii, mg/L
19, 7184 32, 864 87, 6375 17, 5275 7, 8873
35
CBO5, mgO2/L
35, 91 51, 87 119, 7 17, 955 16,1595
25
CCO-Cr, mgO2/L
50, 8725 67, 83 169, 575 25, 4362 20, 349
125
Azot mgN/L
2,1 2, 8 4, 2 0, 63 1,155
10
4.5 Alegerea variantei tehnologice optime şi descrierea detaliată a procesului adoptat
Dintre toate aceste variante tehnologice analizate, constatăm că doar doua dintre acestea
se încadrerază din punct de vedere ecologic, deoarece concentraţiile
calculate sunt în conformitate cu Legea 188/2002, NTPA 001/2005.
Dacă analizăm cele două varinte tehnologice de epurare din punct de vedere economic,
observăm că cea mai economică, este varianta tehnologică de epurare IV, deoarece, aceasta are un
cost de intrţinere mai scăzut, iar procesele şi utilajele nu sunt atât de pretenţioase, precum sunt cele
din varianta tehnologică V.
Deci, având în vedere, criterile economice şi ecologice, varianta tehnologică optimă se
alege staţia de epurare mecano-chimico-biologică de epurare a apei uzate, numită şi epurarea
avansată a apelor uzate.
4.6 Elaborarea schemei bloc-tehnologice
Figura 4.5 Epurarea avansată a apelor uzate
Epurarea avansată a apelor uzate
Epurarea mecanică, chimică şi biologică nu realizează eliminarea poluanţilor prioritari,
care, chiar şi în concentraţii foarte mici, au efecte negative asupra organismelor vii şi asupra
echilibrului ecologic în natură sau care limitează posibilităţile de recirculare/reutilizare a apei în
industrie, agricultură.
Dintre poluanţii prioritari care sunt reţinuţi prin procedee de epurare avansată se
menţionează: compuşii anorganici solubili, compuşii organici nebiodegradabili, solidele în
suspensie, coloizii si organismele patogene.
Procedeele de epurare avansată se pot aplica fie înaintea etapei de epurare biologică sau
după aceasta, în funcţie de matricea apei uzate (concentraţia şi tipul poluanţilor).
În mod normal, ciclul apei a fost întotdeauna utilizat pentru a reprezenta transportul
continuu şi transformările suferite de ape în mediu, cuprinzând toate sursele naturale de ape de
suprafaţă (râuri, fluvii, mări, oceane) apă subterană, apă din atmosferă. Dupilizarea apei, efluenţii
în cantităţi şi grade de poluare diferite pot fi recirculaţi sau reutilizaţi.
Reutilizarea apei rezultată din staţiile de epurare municipale sau de pe platformele
industriale poate avea ca beneficiari agricultura, sistemele de irigaţii, sistemele duale de alimentare
a locuinţelor, piscicultura, îmbogăţirea acviferelor).
a)în această reprezentare,modalităţile de deversare respective posibilităţile de recirculare/
reutilizare sunt prezentate cu linii punctuate.
b)deversarea efluenţilor staţiilor de epurare municipale în emisari;
c)reutilizarea efluenţilor staţiilor de epurare municipale în procese industriale;
d)recircularea efluenţilor,după epurare,în cadrul proceselor industiale;
e)recircularea efluenţilor staţiilor de epurare municipale pentru tratare în vederea obţinerii apei
potabile;
f)reutilizarea efluenilor staţiilor de epurare municipale pentru irigaţii;
g)reutilizarea efluenilor staţiilor de epurare municipale pentru suplimentarea resurselor de apă
subteran.
Dintre procedeele de epurare avansată avem:
a)procedee care au la bază procese fizice:filtrarea,flotaţia cu aer,evaporarea,extrcţia lichid-
lichid,adsorbţia,procedeele de membrană (microfiltrarea, ultrafiltrarea, osmoza inversă,
electrodializa), distilarea.
b)procedeele care au la bază procese chimice: oxidarea cu aer umed,oxidarea cu apă în condiţii
supercritice, ozonizarea, precipitarea chimică, schimbul ionic, procesele electrochimice;
c)procedee care au la bază procese fizico-chimice: îndepărtarea azotului prinstripare cu aer,
clorinare, schimb ionic;
d)procedee care au la bază procese biologice: îndepărtarea azotului prin procese de nitrificare/
denitrificare sau oxidarea amoniacului prin nitrificarea biologică
4.7 Materii prime şi utilităţi
Materia primă reprezintă un ansamblu de material destinat prelucrării, într-o statie de
epurare, în vederea obţinerii de apă epurată de caliate corespunzătoare. În cadrul staţiei de epurare
materia primă utilizată este apa uzată urbană.
Apa, aburul, aerul comprimat, gazele inerte şi energia electrică sunt uzual înglobate în
denumirea de utilităţi. Toate utilităţile sunt considerate ca făcând parte din sfera problemelor
energetice ale unei întreprinderi.
Apa. Funcţie de utilizarea care se dă apei se deosebesc mai multe categorii:apa
tehnologică, apa de răcire, apa potabilă, apa de incendiu, apa de încălzire. Apa de răcire poate
proveni din fântâni de adâncime, temperatura ei se menţine între 10 – 15°C în tot timpul anului,
sau apa de la turnurile de răcire, când se recirculă, având temperatura în timpul verii de 25 – 30°C.
Pentru evitarea formării crustei temperatura apei la ieşire din aparate nu trebuie să depăşească
50°C. Răcirile cu apă industrială se pot realiza până la 35 – 40°C.
Apa ca agent de încălzire poate fi:
-apă caldă cu temperatura până la 90°C;
-apă fierbinte, sub presiune până la temperatura de 130-150°C.
Apa este un agent termic cu capacitate calorică mare, uşor de procurat. Pentru încălzire se
preferă apa dedurizată cu scopul evitării depunerilor de piatră.
Aburul. Este cel mai utilizat agent de încălzire şi poate fi: abur umed, abur saturat, abur
supraîncălzit.
Aburul umed conţine picături de apă şi rezultă de la turbinele cu contrapresiune sau din
operaţiile de evaporare, ca produs secundar. Este cunoscut sub denumirea de abur mort.
Aburul saturat este frecvent cunoscut ca agent de încălzire având căldura latentă de
condensare mare şi coeficienţi individuali de transfer de căldură mari.
Temperatura aburului saturat poate fi reglată uşor prin modificarea presiunii. Încălzirea cu
abur se poate realiza direct, prin barbotare, sau indirect, prin intermediul unei suprafeţe ce separă
cele două fluide.
Aburul supraîncălzit cedează, în prima fază, căldură sensibilă de răcire, până la atingerea
temperaturii de saturaţie, când coeficientul individual de
transfer de căldură este mic şi apoi căldura latentă prin condensare. Aburul ca agent de încălzire
este, în general scump.
Aerul comprimat. În industria chimică, aerul comprimat poate fi utilizat în următoarele
scopuri:
-ca purtător de energie (pentru acţionarea aparatelor de măsură şi de reglare, în atelierul mecanic);
-pentru amestecare pneumatică;
-ca materie primă tehnologică;
-ca fluid inert pentru manipulări de produse, suflări;
-pentru diferite scopuri (curăţirea utilajelor, uscare).
Energia electrică. Aceasta reprezintă una din formele de energie cele mai folosite datorită
uşurinţei de transport la distanţe mari şi la punctele de consum şi randamentelor mari cu care poate
fi transformată în energie mecanică, termică sau luminoasă.
Energia electrică transformată în energia mecanică este utilizată la acţionarea
electromotoarelor cu care sunt dotate diversele utilaje (pompe, ventilatoare, reactoare cu agitare
mecanică).
Energia electrică este folosită şi la încălzire prin transformare în căldură, folosind mai
multe tehnici:
-trecerea curentului prin rezistenţe electrice;
-transformarea energiei electrice în radiaţii infraroşii;
-folosirea curenţilor de înaltă frecvenţă, medie şi mică;
-folosirea pierderilor dielectrice;
-încălzirea în arc electric.
Avantajul încălzirii electrice constă în reglarea uşoară a temperaturii, posibilitatea generării
încălzirii într-un punct, introducerea unei cantităţi mari de căldură într-un volum mic, realizarea
unei încălziri directe, fără impurificarea mediului şi la orice presiune.
Dezavantajul utilizării energiei electrice îl constituie costul ridicat şi impunerea unor
masuri speciale de protecţia muncii.
Nămolul activ. Sunt două categorii de nămoluri care intervin în funcţionarea bazinelor cu
nămol activ: nămolul de recirculare, care acţionează în bazine pentru epurarea apei şi care poate fi
asemănat cu cel care constituie membrana de pe filtrele biologice, şi nămolul în exces, care este
îndepărtat continuu din proces, el nu mai este util procesului şi poate fi asemănat cu membrana
antrenată de apă la trecerea ei prin filtrele biologice.
Clasificarea nămolurilor se poate face folosind diferite criterii. Astfel, din punctul de
vedere al compoziţiei chimice se deosebesc: nămoluri minerale, la care cantitatea de materii solide
totale minerale depăşeşte 50% şi nămoluri organice, la care cantitatea de materii solide totale
organice depăşeşte 50%; din punctul de vedere al provenienţei apei uzate, pot exista: nămoluri
menajere,orăşeneşti şi industriale; din punctul de vedere al instalaţiilor din care provin, se
deosebesc: nămoluri din decantoarele primare, din decantoarele după precipitarea chimică, din
decantoarele secundare după filtrele biologice, din decantoarele secundare după bazinele cu nămol
activ.
4.8 Subproduse materiale şi energetice, deşeuri
Nămolul activ în exces. Reprezintă cantitatea de nămol activ care nu mai este necesară
procesului de epurare, fiind exprimată în kg MTS evacuate zilnic din instalaţia de epurare; poate fi
exprimate şi în volume de nămol când se ia în considerare şi umiditatea acestuia de 98,5-99,5%.
Cantitatea de nămol în exces depinde de mai mulţi factori, dintre care ponderea cea mai
mare o reprezintă cantitatea de CBO
5
din apa uzată la care se adaugă factorul privind menţinerea
concentraţiei constante a nămolului activ în bazinul de aerare.
Este ştiut că nămolul activ de recirculare îşi măreşte neîncetat volumul, prin proliferarea
microorganismelor datorită hranei asigurată de apa uzată nou sosită în bazin.
Cantitatea de nămol de exces care trebuie evacuată, pentru a menţine constantă cantitatea
de nămol de recirculare, se estimează la 1,5-3,0% din cantitatea de apă uzată care intră în aerotanc.
Producţia zilnică de nămol în exces, kg MTS/zi, se poate calcula cu ajutorul relaţiei
propusă de Huncken, relaţie acceptată de STAS 11566-82, având forma:
0,23
5
1, 2
ex ON B B
N I E L · ⋅ ⋅ ⋅ ,
În care:
ON
I −
încărcare organică a nămolului, în
1
zile

;
B
E −
eficienţa treptei biologice, în unităţi zecimale;
5B
L −
cantitatea de CBO5 din apa uzată ce intră în treapta biologică, în kg/zi.
Nămolul activ în exces poate fi trimis, spre tratare, în rezervoarele de fermentare metanică,
după ce în prealabil a fost supus unui proces de reducere a umidităţii în bazine speciale numite
îngroşătoare de nămol. Daca schema tehnologică a staţiei de epurare prezintă un amplasament
corespunzător, se recomanda ca acest nămol să fie pompat într-un cămin din faţa decantoarelor
primare, prezentând următoarele avantaje:
- creşterea eficienţei decantoarelor primare, deoarece flocoanele de nămol activ au efectul unui
coagulant;
- amestecul celor două feluri de nămoluri conţine mai puţină apă şi în consecinţă volume
reduse de nămol vor fi dirijate spre rezervoarele de fermentare, eliminând necesitatea obligatorie a
îngroşătorului de nămol.
Deşeuri menajere rezultate din staţiile de epurare sunt ambalaje, hârtie, recipientele de la
reactivi etc. [Dima M.-1998].
Capitolul V
Proiectarea tehnologică a utilajelor
5.1 Debite de calcul şi de verificare utilizate în instalaţiile de epurare municipale
Aceste debite de calcul şi verificare sunt specifice fiecărei trepte din procesul de epurare a
apelor uzate.
Valorile acestora sunt prezentate sintetic în următorul tabel [proiect TBE]:
Utilaj Debite de calcul (Qc) Debite de verificare (Qv)
Grătare, Site
3
.max
2 0, 71 /
c or
Q Q m s · ⋅ ·
3
.min
0, 235 /
v or
Q Q m s · ·
Deznisipator
3
.max
2 0, 71 /
c or
Q Q m s · ⋅ ·
3
.min
0, 235 /
v or
Q Q m s · ·
Decantor primar
3
.max
0, 315 /
c zi
Q Q m s · ·
3
.max
2 0, 71 /
v or
Q Q m s · ⋅ ·
Bazin cu nămol activ
3
.max
0, 315 /
c zi
Q Q m s · ·
3
.max
0, 355 /
v or
Q Q m s · ·
Decantor secundar
3
.max
0, 315 /
c zi
Q Q m s ·
3
.max
0, 315 /
v or
Q Q m s · ·
5.2 Calculul utilajelor din cadrul treptei mecanice de epurare (grătare, deznisipator, bazin de
egalizare, decantor primar)
5.2.1 Grătare
Grătarele , conform STAS 12431-86, se prevăd la toate staţiile de epurare, indiferent de
sistemul de canalizare adoptat şi independent de procentul de intrare a apei în staţia de epurare-prin
curgere gravitaţională sau sub presiune. În acest caz grătarele se prevăd înaintea staţiei de
pompare.
Scopul grătarelor este de a reţine corpurile plutitoare şi suspensiile mari din apele uzate
(crengi şi alte bucăţi din material plastic, de lemn, animale moarte, legume, cârpe şi diferite corpuri
aduse prin plutire, etc.), pentru a proteja mecanismele şi utilajele din staţia de epurare şi pentrua
reduce pericolul de colmatare ale canalelor de legătură dintre obiectele staţiei de epurare [Dima
M.-1998].
Grătarele se confecţionează sub forma unor panouri metalice, plante sau curbe, în interiorul
căreia se sudează bare de oţel paralele prin care sunt trecute apele uzate. În funcţie de distanţa
dintre aceste bare, se deosebesc grătare rare şi grătare dese.
Grătarele rare îndeplinesc de obicei rolul de protecţie a grătarelor dese împotriva
corpurilor mari plutitoare. Distanţa între barele acestui grătar variază în limetele 50-100mm.
Grătarele dese prezintă deschiderile dintre bare de 16-20mm, când curăţirea lor este
manuală şi de 25-60 mm, la curăţirea lor mecanică. Cele din faţa staţilor de pompare a apelor uzate
brute au interspaţiile de 50-150 mm.
Grătarele sunt alcătuite din bare metalice. Distanţa dintre bare, grătarele pot fi:
-cu deschidere mare (2,5-5 cm.);
-cu deschidere mai mică (1,5-2,5 cm.).
Pentru grătarele plasate înaintea staţiei de pompare, distanţa dintre bare se recomandă a fi
între 5-15 cm. Înclinarea grătarelor faţă de orizontală, depinde de modul lor de curăţire (mecanic
sau manual). Se recomandă pentru grătare cu curăţare manuală înclinarea de 30-75°, iar pentru
cele mecanice, înclinarea va fi mai mare de 45-90°.
Înclinările mai mici favorizează curăţirea grătarelor mai repede şi descresc căderea de
presiune pe grătar. Viteza de curgere a apei prin grătare se recomandă a fi între 60-100 cm/s
pentru a se evita depunerile.
Curăţirea manuală a grătarelor se realizează pentru instalaţii mai mici, cu cantităţi mai reduse de
reţinere şi se efectuează cu o greblă de pe o patformă situată deasupra nivelului maxim al apei
[Teodosiu C.-suport cursTBE-2008].
Grătarele cu curăţire manuală se utilizează numai la staţiile de epurare mici cu debite pană
la 0,1
3
/ m s , care deservesc maximum 15000 locuitori. Curăţirea se face cu greble, căngi, lopeţi,
etc., iar pentru uşurarea exploatării se vor prevedea platforme de lucru la nivelul părţii superioare a
grătarului, lăţimea minimă a acestora fiind de 0,8 m. aveând în vedere variaţiile mari de debite ce
se înregistrează în perioadele ploioase sau uscate de-a lungul unui an, exploatarea va fi mult
uşurată dacă se prevăd două panouri grătare aferente debitelor respective.
Grătarul de curăţire mecanică constituie soluţia aplicată la staţiile de epurare ce deservesc
peste 15000 locuitori, deoarece, în afară de faptul că elimină necesitatea unui personal de deservire
contină asigură condiţii bune de curgere a apei prin interspaţiile grătarului fără a exista riscul
apariţiei mirosurilor neplăcute în zonă [Dima M./1998].
Curăţirea mecanică, se realizează atunci când cantitatea de materii obţinute sunt mari,
astfel încât, este necesară curăţarea continuă şi frecventă. Se pot utiliza grătaare cu curăţare
rotativă, la canale cu adâncimi mai mici de 1m., şi greble de curăţare cu mişcări de translaţie
pentru bazinele drepte cu adâncimi mari [Teodosiu C.-suport cursTBE-2008].
Dimensionarea grătarelor
a)
 Debite de calcul:
3
min
3
min
2 2 0, 355 0, 71 /
0, 235 /
c or c c
v or v
Q Q Q Q m s
Q Q Q m s
· ⋅ ⇒ · ⋅ ⇒ ·
· ⇒ ·

 Se specifică gradul de reţinere a solidelor: GE = 5%;
 Viteza apei uzate prin interspaţiile grătarului variază între 0,7 – 1 m/s.
Se adoptă: v
g
= 0,8 m/s.
 Caracteristicile grătarelor din tehnologia de epurare:
o Lăţimea barelor: s = 10 mm⇒s=0,01m;
o Coeficientul de formă a barelor: β= 1,83;
o Distanţa dintre bare: b = 20 mm⇒b=0,02m;
o Unghiul de înclinare: θ = 75°
 Viteza în amonte de grătar trebuie să varieze între 0,4 – 0,6 m/s şi în condiţii de precipitaţii
abundente poate varia între 0,4 – 0,9 m/s. Această viteză se poate calcula cu relaţia:
max
0, 71
0, 4437 /
2 2 2 0, 4
c
a a a
C
Q
v v v m s
B h
· ⇒ · ⇒ ·
⋅ ⋅ ⋅ ⋅
Q
c
= debit de calcul;
B
c
= înălţimea grătarului, B
c
= 2 m;
h
max
= înălţimea lichidului în amonte de grătar. Acesta variază între 0,25 – 0,65 m. Vom adopta
h
max
= 0,4 m.
b)
max
0, 71
1,1093
2 2 0,8 0, 4
c
g
Q
b b b
V h
· ⇒ · ⇒ ·
⋅ ⋅ ⋅ ⋅
∑ ∑ ∑
c)
2 1,1093 0, 3
59, 07
0, 01
c
b b b
B b c
n n n
S
− −
− −
· ⇒ · ⇒ ·

b
unde :
c = lăţimea pieselor de prindere a barelor grătarului. Se adoptă 0,3 m.
d)
[ ]
2 1
3 2
74 /
a
v R j m s · ⋅ ⋅
unde:
R = raza hidraulică
max
max
2 0, 4
0, 2857
2 2 2 0, 4
c
c
B h
R R R
B h
⋅ ⋅
· ⇒ · ⇒ ·
+ ⋅ + ⋅
j = panta grătarului j=0,5mm

J=0,0005m
2 1
3 2
74 0, 2857 0, 0005 0, 7176 /
a a
v v m s · ⋅ ⋅ ⇒ ·
e)
4
3 2
sin
2
a
v S
h B
b g
φ

¸ _
· − ⋅ ⋅


¸ ,
B* = coeficient de formă al barelor; B* = 1,83 m.
4
3 2
0, 01 0, 4437
1, 83 sin 75 1, 8338
0, 02 2 9, 81
h h m
¸ _
· − ⋅ ⋅ ⇒ ·


¸ ,
[proiect TBE].
5.2.2 Deznisipator
Deznisiparea este operaţia unitară prin care se elimină pietriş şi alte materii solide cu
dimensiuni ≥ 0,2 mm., care au densitatea mult mai mare decât a apei sau a componenţilor organici
din apele uzate.
În general materialul eliminat prin deznisipare este considerat inert şi destul de uscat.
Compoziţia materialului care se elimină prin deznisipatoare urmăreşte:
-umidatatea, cuprinsă între 13-65%;
-substanţe volatile, cuprinsă între 1-56%;
-densitatea specifică, cuprinsă între 1300-2700 kg/m³. Pentru proiectare se va folosi densitatea
de 1600 kg/m³.
Bazinele de deznisipare sunt realizate cu scopul de a proteja echipamentul mecanic în
mişcare de abraziune, de a reduce depunerile cu densitate mare în canale, în conducte şi de a
reduce frecvenţa curăţirii decantoarelor şi instalaţia de epurare biologică.
Este absolut necesară plasarea acestor bazine înaitea centrifugelor, schimbătoarelor de
căldură, a pompelor de presiuni mari. Localizarea deznisipatoarelor se face de obicei după grătare
şi site şi instalaţia de flotaţie şi înaintea decantoarelor primare. Se recomandă folosirea acestor
utilaje atunci când curba de sedimentare indică faptul că într-un timp scurt, aproximativ 120-180
secunde, se depun 25-30% din totalul suspensiilor conţinute în apă.
Prin deznisipatoare se îmbunătăţeşte procesul tehnologic în celelalte trepte de epurare, cu
implicaţii directe asupra funcţionării decantoarelor. Viteza de trecere a apei prin deznisipatoare
este de obicei cuprinsă între 0,1-0,5 m/s, iar timpul de deznisipare este de 30-120 s [Teodosiu C.-
suport cursTBE-2008].
Necesitatea tehnologică a desnisipatoarelor în cadrul unei staţii de epurare este justificată
de protecţia instalaţiilor mecanice în mişcare împotriva acţiunii abrazive a nisipului, de reducerea
volumelor utile a rezervoarelor de fermentare a nămolului organic ocupate cu acest material inert,
preum şi pentru a evita formarea de depuneri pe conductele sau canalele de legătură care pot
modifica regimul hidraulic a influentului.
Amplasamentul deznisipatoarelor, din considerentele menţionate, se va prevedea la
începutul liniei zehnologice de epurare mecanică a apelor uzate, imediat după grătare.
Normativul
28
84 P −
prevede constrierea de deznisipatoare la toate staţiile de epurare
indiferent de sistemul de canalizare adoptat cu menţiunea că pentru apele uzate din sistemul
separativ de canalizare opotunitatea lor este justificata pentru debite care depăşesc 3000
3
/ m zi .
În deznisipatoare sunt reţinute particule de nisip cu diameetrul mai mare de 0,2-0,3mm şi
până la maximum 1mm.
După direcţia de mişcare a apei în aceste bazine se deosebesc deznisipatoare orizontale cu
mişcarea apei în lungul bazinului şi deznisipatoare verticale , unde mişcarea apei se face pe
verticală.
În funcţie de modul de curăţire a depunerilor, se deosebesc deznisipatoare cu curăţire
manuală, desnisipatoare cu curăţire mecanică şi hidraulică.
Alegerea soluţiei constructive de deznisipator şi a procedeului lui de curăţire depinde de
mărimea debitului, de cantitatea şi calitatea nisipului, de tipul de echipament mecanic ce poate fi
uşor procurat, spaţiul disponibil pe amplasamentul staţiei de epurare, etc.
Se va avea în vedere că în deznisipatoare dunt reţinute şi cantităţi mici de materii organice
antrenate de particule minerale sau depuse împreună cu acetea, mai ales la viteze mici [Dima
M./1998].
Gradele de epurare pentru solide în deznisipator sunt cuprinse între 25 – 45%. Vom alege
GE=25%
a) Debite de calcul:
3
3
0, 71 /
0, 235 /
c
v
Q m s
Q m s
·
·
Pentru dimensionarea deznisipatorului, sunt importante ariile următoare:
2
0 0
0, 71
4,1159 11, 25 46, 3038 30, 8695
0, 023
c
o
s
Q
A B L A A m
v
· ⋅ · ⇒ · ⋅ · ⇒ · ·
o L = lungimea deznisipatorului; , L=11,25m;
o B = lăţimea deznisipatorului; B=4,1159m;
o v
s
= viteza de sedimentare;
s
v =0,023m/s.
Aria transversală a deznisipatorului:
2
0, 71
4,1159 0, 7666 3,1552 4, 7333
0,15
c
tr tr tr
a
Q
A B H A A m
v
· ⋅ · ⇒ · ⋅ · ⇒ · ·
o H = înălţimea deznisipatorului;
o v
a
= viteza apei în deznisipator;
a
v =0,15m/s.
b) Se calculează volumul util al deznisipatorului:
3
0, 71 50 35, 5
dez c dez dez dez
V Q t V V m · ⋅ ⇒ · ⋅ ⇒ ·
o t
dez
= timpul de deznisipate care variază între 30 – 50 s. Se adoptă 50 s.
c) Calculul suprafeţei orizontale:
2
0 0 0
0, 71
4,1159 11, 25 1, 5 46, 3038 46, 3038
0, 023
c
s
Q
A B L A A m
v
α · ⋅ · ⋅ ⇒ · ⋅ · ⋅ ⇒ · ·
o α = coeficient ce ţine seama de regimul de curgere, α = 1,5.
o v
s
se adoptă 2,3 /s
s
v ⇒ =0,023m/s.
' ' '
2, 3
1, 5333 /
1, 5
s
s s s
v
v v v cm s
α
· ⇒ · ⇒ ·
Încărcarea superficială:
' ' '
2, 3
1, 5333 /
1, 5
s
s s s
v
v v v cm s
α
· ⇒ · ⇒ ·
d) Calculul ariei transversale:
2
0, 71
4, 7333
0,15
c
tr tr tr
a
Q
A A A m
v
· ⇒ · ⇒ ·
v
a
= 0,05 – 0,3 m/s, funcţie de diametrul particulei de nisip. Se adoptă v
a
= 0,15 m/s.
e) Se calculează lungimea şi lăţimea deznisipatorului:
1, 5 0,15 50 11, 25
a dez
L v t L L m α · ⋅ ⋅ ⇒ · ⋅ ⋅ ⇒ ·
0
46, 3038
4,1159
11, 25
A
B B B m
L
· ⇒ · ⇒ ·
f) Se calculează înălţimea deznisipatorului
35, 5
0, 7666
11, 25 4,1159
dez
V
H H H m
L B
· ⇒ · ⇒ ·
⋅ ⋅
g) Se împarte deznisipatorul într-un număr de canale de deznisipare separate iar lăţimea unui
compartiment canal b
1
trebuie să fie cuprinsă între 0,6 – 2 m iar în cazuri extreme poate fi cuprinsă
între 3-6 m. Se adoptă b
1
= 1,4 m.
Numărul de compartimente utilizate va fi:
1
4,1159
2, 9399
1, 4
B
n n n
b
· ⇒ · ⇒ ·
[proiect TBE].
5.2.3 Coagulare-floculare
Procesele de coagulare-floculare sunt metode de tratare a apelor, care facilitează eliminarea
particulelor coloidale din apele brute, prin adăugarea de agenţi chimici, aglomerarea particolelor
coloidale şi respectiv separarea lor ulterioară prin decantare, flotaţie cu aer dizolvat, filtrare. În
afară de eliminarea coloizilor şi reducerea urbidităţii din apele de suprafaţă, prin coagulare se
reduc parţial culoarea, gustul, mirosul, respectiv conţinutul de microorganisme.
Procesul de coagulare-floculare are loc în trei etape:
1. Neutralizarea sarcinilor electrice prin adaosul de agenţi de coagulare. În această etapă a
procesului de coagulare-floculare se realizează premiza îmbunătăţirii posibilităţilor de
aglomerare sub agitare intensă, într-un timp foarte scurt (30s-1min).
2. Formarea microflocoanelor prin aglomerarea particulelor lipsite de sarcina lor iniţială
aglomerarea se face întâi în microflocoane şi apoi în flocoane voluminoase, separabile prin
decantare, se numeşte floculare. După modul în care se realizează aglomerarea particulelor,
flocularea este de două tipuri:
-floculare pericinetică, această fază începe imediat după terminarea agitării rapide şi se produce
numai pentru particule mai mici de 1
m µ
;
-floculare ortocinetică, care conduce la formarea de microflocoane şi se produce în pracică datorită
unui gradient de viteză produs prin curgerea lichidului sau prin agitare mecanică. Aceasta fază se
realizează prin agitare lentă timp de 15-30 min. Şi are ca rezultat formarea de flocoane mari, dense
şi uşor sedimentabile.
3. Separarea flocoanelor prin sedimente, filtrare sau flotaţie cu aer diyolvat. Sedimentarea sau
flotaţia cu aer dizolvat se pot realiza în acelaşi utilaj în care s-a făcut flocularea sau în utilaje
separate [Teodosiu C.-suport cursTAPI-2008].
Pentru instalaţiile de coagulare clasice se realizează dimensionarea următoarelor repere:
o staţia de preparare şi dozare a reactivilor;
o camera de amestec;
o camera de reacţie.
Staţia de preparare şi dozare a reactivilor cuprinde spaţiile necesare pentru înmagazinarea
reactivilor, pentru pregătirea acestora în forma în care se administrează şi pentru dozare. Dozele de
reactivi se stabilesc pe baza testelor de laborator care se efactuează zilnic, prin metoda „jar test”.
Pentru pre-dimensionarea acestor staţii se pot admit dozele orientative de ( )
2 4
3
Al SO
indicate în
tabelul următor [Pîslăraşu şi alţii, 1981]:
Compoziţia medie a sus-
pensiilor în apă, în mg/L
Doza ( )
2 4
3
Al SO ,
în mg/L
100 25-35
200 30-45
400 40-60
600 45-70
800 55-80
1000 60-90
Necesitatea alcalinităţii apei pentru a contracara scăderea pH-ului datorită introducerii
agenţilor de coagulare se stabileşte cu formula:
( ) ( ) 0, 05 2 , 0, 05 50, 3 1 2 10, 35,15 /
v s v v
D D A K D D mg l · ⋅ − + ⋅ ⇒ · ⋅ − + ⋅ ⇒ ·
unde:
v
D
=doza de ( )
2
Ca OH
, respectiv
2 3
Na CO
sau NaOH necesară, în mg/L;
s
D
=doza de coagulant, în mg/L;
Solide în suspensie: C
iss
= 410 mg/L,
s
D
=50,3mg ( )
2 4
3
Al SO
/L
A=alcalinitatea naturală a apei, ca duritate temporară, în grade germane;
K=10mg/L pentru ( )
2
Ca OH
; 18,3mg/L pentru
2 3
Na CO
; 14,3 pentru NaOH ;
Dacă
v
D
<0, atunci nu este necesară adăugarea de soluţii alcaline.
o La stabilirea dimensiunilor depozitelor şi a duratei de stocare a reactivilor sunt considerate
următoarele aspecte:
o posibilităţile locale de aprovizionare cu reactivi,
o consumul zilnic de reactivi.
În general, trebuie să se asigure în depozite cantitatea de reactivi corespunzătoare
consumului pentru 30 de zile.
Dozarea reactivilor se poate realiza:
o uscat, introducerea agentului de coagulare sub formă de pulbere prin dozatoare cu şnec,
disc,
o în soluţie, cu doză constantă sau cu doză variabilă, prin dozatoare cu plutitor , dozatoare cu
pompe, dozatoare cu orificii calibrare.
Dozarea ( )
2 4
3
Al SO
se poate face direct în cazul soluţiilor de aproximativ 20%, sau printr-o
soluţie intermediară, cu o concentraţie de 5-10%, care se prepară în bazine al căror volum se
determină astfel:
3
3
0, 275 50, 3
2, 4 2, 4 2915515, 222
5 7 1, 22 10
Q D
V V V m
n c ρ

⋅ ⋅
1 · ⋅ ⇒ · ⋅ ⇒ ·
¸ ]
⋅ ⋅ ⋅ ⋅ ⋅
,
În care:
Q=debitul apei, în
3
/ m s ;
D=doza de coagulant, în g/
3
m ;
n=numărul de preparări, în 24h, (3-6);am ales n=5;
c=concentraţia soluţiei (5-10%);am ales c=7%;
ρ=densitatea soluţiei de concentraţie utilizată, 1,22
3
10


3
/ g cm .
Camerele de amestec.
Amestecul apei brute cu reactivii, se opate realiza prin procedee mecanicce sau hidraulice,
după cum s+a prezentat anterior.
Înalţimea camerelor de amestec.
În camerele de amestec cu şicane, alegerea elementelor constructive se face ţinând cont
cont de următorii factori:
o viteza
1
v a apei la ieşirea din bazin se consideră între 0,4-0,6 m/s, astfel încât să se asigure
o curgere liniştită a apei spre camerele de reacţie, am ales
1
v
=0,5m/s. În spaţiile înguste dintre
şicane, viteza apei se consideră 0,8 m/s, astfel încât să se asigure un regim turbulent,
o lăţimea jgheabului, l, la plecarea apei se alege, l≥6m, am ales l=6m.
o înlălţimea primei trepte de amestecare
0
H este dată de relaţia:
0 0 0
1
0, 235
0, 07833
0, 5 6
Q
H H H m
v l
· ⇒ · ⇒ ·
⋅ ⋅
,
În care:
Q=
3
,
0, 235 /
zi med
Q m s ·
1
v
=0,5 m/s;
l=6m.
Pierderile de sarcină H ∆ în deschiderile
1
.......
n
l l
ale pereţilor în şicană sunt date de
formula:
2 2
2
1, 5
2, 3 0, 2637
2 2 9, 81
v
H H H m
g
ξ ∆ · ⋅ ⇒ ∆ · ⋅ ⇒ ∆ ·
⋅ ⋅
,
Unde:
ξ
=coeficient având valoarea 2-2,5 pentru înclinarea la 45° a şicanelor, am ales
ξ
=2,3;
2
v
= viteza apei în orificii, 1,5 m/s;
g=acceleraţia gravitaţională, g=9,81
2
/ m s .
Deschiderile pereţilor în şicană se calculează cu relaţia:
( ) ( )
2 0
0, 235
0,1121
H 1.5 0, 07833 5 0, 2637
n n n
Q
l l l m
v H n
· ⇒ · ⇒ ·
⋅ + ⋅ ∆ ⋅ + ⋅
n=numărul de preparări, în 24h. (3-6);am ales n=5 în 24h,
2
v
=viteza apei în orificii;
2
v
=1.5 m/s,
0
H
= înlălţimea primei trepte de amestecare,
0
H
=0.1183m,
H ∆ =pierderile de sarcină, H ∆ =0.2637m.
Camerele de reacţie
Camerele de reacţie în care se realizează flocularea sunt dimensionate pentru a permite
formarea flocoanelor într-un interval de timp de 5-30 min, după amestecarea reactivilor în apa
brută şi sunt adaptate tipului de decantor la care sunt utilizate.
În bazinele de reacţie trebuie să se asigure viteze suficient de mari pentru a menţine
flocoanele în suspensie, dar între anumite limite, pentru a nu contribui la dezagregarea acestora
( respectiv 0,5 m/s la intrare şi 0,2-0,01 m/s la ieşire.
Volumul camerei de reacţie este dat de relaţia:
3
0.235 7200 1692 V Q t V V m 1 · ⋅ ⇒ · ⋅ ⇒ ·
¸ ]
;
unde: Q – debit de calcul, Q=0.355[m
3
/s],
t – timpul de staţionare a apei în bazinul de reacţie, t=7200 [s].
Proiectarea decantoarelor suspensionale în care se realizează combinat procesul de
coagulare- floculare şi sedimentare consideră calcularea sau adoptarea următoarelor elemente:
 Forma bazinului,
 Timpul de staţionare,
 Incadrarea hidraulică,
 Viteza apei în camera de amestec, reacţie şi în zona de sedimentare,
 Raportul de recirculare al nămolului,
 Concentraţia nămolului,
 Volumul concentratorului de nămol. [proiect TBE].
f) retinerea solidelor in suspensie
C
SSi
= 2,92,125mg/l
C
SSf
= 87,6375mg/l
Q
c
= 0,235 m
3
/s =846 m
3
/h
Reţinerea = Q
c
(C
SSi
– C
SSf
)/1000
846 (292,125 87, 6375) /1000 172, 9964 · ⋅ − ·
5.2.4 Decantor primar
Sunt bazine deschise în care se separă substanţele insolubile mai mici de 0,2 mm. Care se
prezintă sub formă de particule floculente, precum şi substanţe uşoare care plutesc la suprafaţa
apei.
În funcţie de gradul necesar de epurare a apelor uzate, procesul de decantoare poate fi
folosit, fie în scopul prelucrării preliminare a acestora înaintea epurării lor în treapta biologică, fie
ca procedeu de epurare finală.
După direcţia de deplasare a apei uzate în decantoare, acestea se împart în două grupe:
-decantoare orizontale; în decantoarele orizontale apele uzate circulă aproape orizontal;
-decantoare verticale; în decantoarele verticale apa circulă de jos în sus.
Randamentul sedimentării particoleleor floculente depinde de numeroşi factori, dintre
aceştia cei mai importanti, pot fi consideraţi, timpul de decantare, încărcarea suprficială sau viteza
de sedimentare şi accesul sau evacuarea cât mai uniformă a apei din decantor.
La decantoare o deosebită semnificaţie este timpul de decantare. Durata de decantare,
conform STAS 4162/1-89 ”Canalizări. Decantoare primare”, se recomandă de minimum 1,5 ore
corespunzător debitului de calcul.
În ceea ce priveşte viteza de sedimentare sau de ridicare la suprafaţă a materiilor în
suspensie , exprimată global, prin încărcarea superficială sau hidraulică, în
3
m /
2
m ·h. Conform
STAS 4162/1-89, mărimea acestei încărcări de suprafaţă, variază în funcţie de concentraşia iniţială
meteriilor în suspensie din apa uzată şi de eficienţa decantoarelor în ceea ce priveşte eliminarea
suspensiilor conform tabelului 5.1.
Tabelul 5.1 încărcarea superfcială (viteza de sedimentare) la decantoarele primare.
Eficienţa reducerii
suspensiilor în
decantor (%)
Încărcarea superficială, în
3
m
/
2
m
·h, pentru concentraţiile:
3
200 / mg dm ≤
3
200 300 / mg dm −
3
300 / mg dm ≥
40-45 2,3 2,7 3
45-50 1,8 2,3 2,6
50-55 1,2 1,5 1,9
55-60 0,7 1,1 1,5
În scopul măririi eficienţei de reducere a suspensiilor în decantorul primar, în afară de
decantorul primar, în afară de creşterea duratei de decantare se mai folosesc următoarele soluţii
tehnologice:
-adăugarea unor substanţe în suspensie care sedimentează uşor, în speţă nămolul activ din
deantorul secundar, care îndeplineşte rolul de adjuvant şi de biocoagulator;
-aerarea preliminară a apelor uzate care contribuie la formarea flocoanelor, separatorul de
grăsimi care funcţionează prin flotare contribuie la preaerarea apelor;
-pentru apele uzate industriale se recomandă tratarea preliminară cu coagulanţi chimici care
contribuie la creşterea dimensiunilor aglomerărilor.
Eficienţa decantării primare asupra reducerii materiilor organice exprimată în CBO5 , este
de 20-25% [Dima M.-1998].
Pentru proiectarea decantoarelor sunt necesare studii privitoare la viteza de sedimentare sau
de ridicare la suprafaţă a materiilor în suspensie, exprimată global, prin încărcarea superficială sau
hidraulică. Conform STAS 4162-1/89, mărimea acestei încărcări de suprafaţă, variază în funcţie de
concentraţia iniţială a materiilor în suspensie din apa uzată şi de eficienţa decantoarelor în ceea ce
priveşte eliminarea suspensiilor.
Încărcarea superficială
(m
3
/m
2
h)
Adâncimi medii ale decantorului (m)
2 2,5 3
1 2 2,5 3
1,4 1,6 1,8 2,25
1,7 1,25 1,4 1,75
Dimensionarea tehnologică constă în stabilirea numărului şi dimensiunilor geometrice ale
decantoarelor în conformitate cu prevederile STAS 4162/89.
a) Debit de calcul:
3
,max
3
,max
0, 315 /
2 2 0, 355 0, 71 /
c zi c
v orar v v
Q Q Q m s
Q Q Q Q m s
· ⇒ ·
· ⋅ ⇒ · ⋅ ⇒ ·
Se adoptă un grad de epurare pentru solide în suspensie de
55%
ss
GE ·
şi pentru CBO
5
de
5
40%
CBO
GE ·
.
b) Determinarea vitezei de sedimentare (v
s
), se face în funcţie de eficienţa sedimentării, care se
urmăreşte şi de concentraţia iniţială a suspensiilor. În cazul acesta se adoptă v
s
:
v
s
= 1,5 m/h.=0,0004166 m/s
c) Se calculează încărcarea hidraulică:
' ' '
0
0, 315
1, 5 0, 0006249 /
756,1209
c
s s s
Q
v v v m s
A
α · ⋅ ⇒ · ⋅ ⇒ ·
unde α = coeficient ce ţine seama de regimul de curgere şi GE, α = 1,5.
a) Viteza de circulaţie a apei prin decantor:
v
a
= 10 mm/s = 0,01 m/s
b) Timpul de staţionare în decantor:
1, 5 2, 5 2 7200 .
s s s
t h t h t s · ÷ ⇒ · ⇒ ·
c) Se calculează volumul spaţiului de decantare:
3
0, 315 7200 2268
s c s s s
V Q t V V m · ⋅ ⇒ · ⋅ ⇒ ·
d) Se calculează ariile transversale şi orizontale
2
0 0 0
0, 315
756,1209
0, 0004166
c
s
Q
A A A m
v
· ⇒ · ⇒ ·
2
0, 315
31, 5
0, 01
c
tr tr tr
a
Q
A A A m
v
· ⇒ · ⇒ ·
e) Se calculează lungimea decantorului
0, 01 7200 720
a s
L v t L L m · ⋅ ⇒ · ⋅ ⇒ ·
f) Se calculează înălţimea totală a decantorului:
d u s
H H H H + + ·
H
s
=înălţimea de siguranţă a decantorului primar, 0,2 ÷ 0,6 m; se adoptă,H
s
= 0,4 m;
H
d
=înălţimea depunerilor în decantorul primar, 0,2 ÷ 0,6 m; se adoptă 0,45;
u s s
H v t · ⋅
u
H ⇒ ·
0,0004166

7200
u
H ⇒ ·
2,99m
H=0,4+2,99+0,45

H=3,8495m
g) Se calculează lăţimea decantorului
0
756,1209
1, 0501
720
A
B B B m
L
· ⇒ · ⇒ ·
Dacă lăţimea decantorului primar este mai mare decât valorile standardizate (3-5) m se
recurge la compartimentarea bazinelor de sedimentare. Se adoptă lăţimea unui compartiment b
1
=
3,5 m şi se calculează:
n=
1
B
b

n=
1, 0501
3, 5

n=0,3
h) Se calculează volumul total de nămol depus
3
100 55 100
0, 315 410 123, 5347
100 1150 100 95
nămol ss nămol nămol
ss
t c i t t
m
GE
V Q C V V m
P γ
· ⋅ ⋅ ⋅ ⇒ · ⋅ ⋅ ⋅ ⇒ ·
− −
unde:
γ
n
= densitatea nămolului, γ
n
= 1100 ÷ 1200 kg/m
3
. Se adoptă γ
n
= 1150 kg/m
3
;
P = umiditatea nămolului, P = 95 %;
ss
GE ·
gradul de epurare,
55%;
ss
GE ·
ss
i
C ·
concentraţia iniţiala a solidelor în suspensie,
410 / .
ss
i
C mg L ·
[proiect TBE].
5.3 Calculul utilajelor din cadrul treptei biologice de epurare (bazin cu nămol activ, decantor
secundar)
5.3.1 Dimensionarea BNA
Bazin cu nămol activ
Epurarea biologică cu nămol activ a apelor uzate în bazinele de aerare constituie, în prezent
procedeul cel mai utilizat în staţiile de epurare. Avantajul acestuia este, realizarea unei eficienţe de
epurare mai ridicate, atât iarna cât şi vara, sunt lipsite de mirosul neplăcut şi de prezenţa muştelor,
suprafeţele specifice constituite sunt mai reduse, permite o mai uşoară adaptare a procesului
tehnologic din staţia de epurare la modificări de durată ale caracteristicilor apelor uzate. Marele
inconvenient al acestui procedeu este de ordin energetic deoarece necesită un consum specific de
energie mai ridicat, această energie fiind absorbită de utilajele care furnizează oxigenul necesar
proceselor aerobe.
Din punct de vedere constructiv, un bazin cu namol activ se prezintă sub forma unui bazin
rectangular din beton armat, unde epurarea biologică are loc în prezenţa unui amestec de nămol
activ şi apă uzată [Dima M.-1998].
Proiectarea tehnologică a unui bazin de egalizare implică calcularea volumului cumulativ
al unui bazin de egalizare; funcţie de acest volum se alege un bazin a cărui dimensiuni trebuie să
corespundă următoarelor specificaţii:
Înălţimea unui bazin de egalizare are 3 componente:
h
u
= înălţimea utilă, h
u
variază între 1,8 – 2m. se adoptă h
u
= 1,9 m;
h
d
= înălţimea depunerilor, h
d
= 0,2 – 0,4 m. Se adoptă h
d
= 0,3 ml
h
s
= înălţimea de siguranţă, h
s
= 0,2 – 0,4 m. Se adoptă h
s
= 0,3 m.
H=hu+hd+hs

H=1,9+0,3+0,3

H=2,5m
Variaţiile de debite şi de concentraţii ce apar ca urmare a procesului tehnologic provoacă
dereglări în funcţionarea staţiei de epurare, de aceea se impune un bazin de egalizare a debitelor
respective. Bazinul de egalizare a debitelor este de formă cilindrică şi se urmăreşte determinarea
diametrului şi înălţimii. Se calculează volumul bazinului de egalizare ţinând seama de:
 Se calculează volumul cumulativ pentru fiecare interval orar;
 Se reprezintă grafic variaţia volumului cumulativ în timp;(cronograme)
 Se reprezintă curba debitului mediu;
 Se calculează volumul bazinului de egalizare;
 Se trasează tangenta de la punctul de maxim sau de minim a curbei debitelor realizate,
distanţa pe ordonată a acestei trepte reprezintă volumul bazinului calculat.
Volumul bazinului de egalizare este 3200 m
3
.(conform interpretării cronogramei)
Rezultă ca diametrul D al bazinului de egalizare este 12,67 m adică se încadrează în
valorile 10-20 recomandate [proiect TBE].
Ipotezele considerate în proiect pentru treapta biologică sunt:
1. bazinul de nămol activ este asimilat cu un bazin cu amestecare perfectă în care se
consideră că în orice punct din bazin concentraţia substratului cât şi a nămolului activ este egală cu
cea de la ieşirea din bazin;
2. epurarea biologică se realizează în ansamblul format din bazinul de nămol activ şi
decantorul secundar;
3. procesul biologic de degradare a materiei organice care are loc numai în bazinul de nămol
activ, în decantorul secundar se realizează separarea flocoanelor biologice de apa epurată şi
recircularea unei părţi a nămolului activ în bazinul de nămol activ;
4. în decantorul secundar, nămolul activ trebuie menţinut în stare proaspătă prin evacuarea
excesului şi recircularea unei părţi de nămol activ în bazinul de nămol activ în conformitate cu
raportul de recirculare;
5. principalele caracteristici ale nămolului activ ce sunt avute în vedere în proiect în treapta
biologică, sunt:
- indicele volumetric a nămolului I
VN
;
- încărcarea organică a nămolului I
ON
;
- materiile totale în suspensie MTS.
1. Concentraţia materiei organice exprimate în CBO
5
ce intră în treapta biologică
·
5
CBO
C
119,7 mg/L
2. Debitul de calcul al instalaţiei de epurare biologică:
3
.max
0, 315 /
c zi
Q Q m s · ·
3. Eficienţa epurării biologice :
- global:
( ) ( )
( )
5 5
5
119, 7 17, 955
100 100 85%
119, 7
CBO CBO
ib fb
b b b
CBO
ib
C C
GE GE GE
C


· ⋅ → · ⋅ → ·
În general, bazinele cu nămol activ permit reducerea conţinutului de CBO
5
la valori mai
mici de 25 mg/L, conform NTPA 001/2005, asigurând un grad de epurare cuprins între 85 – 95 %.
4. Încărcarea organică a bazinului cu nămol activ (I
OB
)
Reprezintă cantitatea de CBO
5
din influent care poate fi îndepărtată într-un metru cub de
bazin de aerare. Datele din literatură oferă posibilitatea calculării I
OB
în trei variante:
a) Funcţie de GE, de conţinutul de materii în suspensie şi de timpul de
aerare:
( )
5
1 5 1 0,85 1.936
ib
OB OB OB
CBO
I K GE I I
V
· · ⋅ − ⇒ · ⋅ − ⇒ · ,
3
5
/ kgCBO m zi ⋅
K = coeficient de depinde de temperatură după cum urmează:
t = 10 – 20 °C → K = 5;
t = 20 – 30 °C → K = 6;
t = 30 – 40 °C → K = 7.
b) Funcţie numai de gradul de epurare:
Pentru GE = 89 % → I
OB
= 1,66 kg CBO
5
/m
3
·zi
Pentru GE = 94 % → I
OB
= 1,24 kg CBO
5
/m
3
·zi
c) În conformitate cu definiţia lui Imhoff:
Pentru GE = 60 – 80 % → I
OB
= 3,6 kg CBO
5
/m
3
·zi
Pentru GE = 85 – 90 % → I
OB
= 1,8 kg CBO
5
/m
3
·zi
5. Se calculează încărcarea organică a nămolului activ (I
ON
)
a) Pentru GE = 93 % → I
ON
= 0,22 kg CBO
5
/kg nămol activ·zi
sau
b)
( )
%
1.936
0, 6453
3
c CBO
ib OB
ON ON ON
N N
Q C
I
I I I
V C C

· · → · → ·

C
N
= concentraţia nămolului active;
C
N
= 2,5 – 4 kg/m
3
, C
N
=3 kg/m
3
sau
c) ( ) 1
ON
I K GE · − , 5 1 0,85 1, 936
OB OB
I I · ⋅ − ⇒ ·
3
5
/ kgCBO m zi ⋅
3
1, 936
3 /
0, 6453
OB
N N N
ON
I
C C C kg m
I
· ⇒ · ⇒ ·
, se încadrează între limitele impuse.
6. Indicele volumetric al nămolului (I
VN
)
• I
VN
reprezintă volumul unui gram de nămol de materie totală în suspensie după
30 minute de sedimentare.
I
VN
= 50 – 150 cm
3
/g în cazul în care nămolul activ acţionează în condiţii ce asigură o
eficienţă corespunzătoare procesului biologic de reţinere a CBO
5
.
I
VN
> 200 cm
3
/g în cazul în care nămolul activ se consideră că este „bolnav”.
• Indicele de încărcare organică:
Variază în funcţie de caracteristicile nămolului activ
• Conţinutul în materii totale solide (MTS)
7. Se calculează volumul bazinului de aerare:
( ) ( )
5 5
3
3
0, 315 119, 7 0, 315 86400 10 119, 7
19, 475 1682, 8117
3 3 0, 6453
c CBO c CBO
ib ib
OB N ON
Q C Q C
V V V m
I C I

⋅ ⋅
⋅ ⋅ ⋅ ⋅
· · ⇒ · · ⇒ · ·
⋅ ⋅
8. Se calculează debitul de nămol activ recirculat (Q
R
):
3
0, 428571 0, 315 0,1349 /
R c R R
Q r Q Q Q m s · ⋅ → · ⋅ → ·
r = coeficient de recirculare.
3
100 % 100% 42,857%
10 3
N
R N
C
r r r
C C
· ⋅ → · ⋅ → ·
− −
C
R
= concentraţia nămolului activ recirculat
Se va adopta C
R
= 10 kg/m
3
Se va verifica corespondenţa raportului de recirculare în conformitate cu datele din
literatură.
9. Timpul de aerare
a) Când se consideră că recircularea nămolului poate fi neglijată
1682, 8117
1, 4839
0, 315
a a a
c
V
t t t
Q
· → · ·
h
b) Luând în considerare nămolul recirculat
1682, 8117
1, 039
0, 315 0,1349
ra ra ra
c R
V
t t t
Q Q
· → · → ·
+ +
h
Se consideră că valoarea maximă ce poate fi recirculată este asigurată de o valoare r
max
=
0,7.
Pentru această valoare se calculează:
max
0, 7 0, 315 0, 2205
r c r r
Q r Q Q Q · ⋅ → · ⋅ → ·
3
/ m s
max max max
1682, 8117
0,8729
0, 315 0, 2205
ra ra ra
c r
V
t t t
Q Q
· → · → ·
+ +
h
Se vor verifica datele cu cele existente în literatură.
10. Se calculează debitul de nămol în exces
0,23 0,23
85
1, 2 1, 2 0, 6453 3257, 92 3004, 59
100 100
N exces ON SB N exces N exces
GE
Q I L Q Q · ⋅ ⋅ ⋅ → · ⋅ ⋅ ⋅ → · (relaţia
Huncker)
L
SB
= cantitatea de CBO
5
pentru apa uzată ce urmează a fi prelucrată biologic, exprimat în
kg/zi
1682, 8117 1, 936 3257, 92
SB OB SB SB
L V I L L · ⋅ → · ⋅ → ·
kg/zi
11. Se calculează necesarul de oxigen (C
O
) necesar respiraţiei endogene şi în procesul de
nitrificare.
C
o
reprezintă necesarul de oxigen pentru respiraţia substratului şi a respiraţiei endogene a
microorganismelor, iar în cazul în care sunt luate în considerare procesele de nitrificare, se adaugă
şi necesarul de oxigen în nitrificare.
a. Calculul necesarului de oxigen se face pentru un proces de epurare fără nitrificare:
0, 5 0,85 37, 7055 0,15 58, 4309 24, 7894
O N tot O O
C a GE c b C C C · ⋅ ⋅ + ⋅ ⇒ · ⋅ ⋅ + ⋅ ⇒ ·
a = coeficient corespunzător utilizării substratului de către microorganisme pentru apele
uzate orăşeneşti.
a = 0,5 kg O
2
/ kg CBO
5
c = coeficient care defineşte cantitatea totală de materie organică adusă de apa uzată
influentă.
( )
5
0, 315 119, 7 37, 7055
c CBO
ib
c Q C c c · ⋅ ⇒ · ⋅ ⇒ ·
b = reprezintă oxigenul consumat de către microorganismele din nămolul activ aflate în
BNA, în timp de o zi.
b = 0,15 – 0,17 kg O
2
/kg CBO
5
·zi. Se adoptă valoare de 0,15 kg O
2
/kg CBO
5
C
N tot
= cantitatea totală de nămol activ din BNA, exprimată prin fracţiunea volatilă
5 5 5
37, 7055
58, 4309
0, 6453
N tot N tot N tot
ON
c
C kg CBO C kg CBO C kg CBO
I
· ⇒ · ⇒ ·
12. Capacitatea de oxigenare (CO). Reprezintă cantitatea de O
2
ce trebuie introdusă prin
diferite sisteme de aerare.
10
1 760 1 11, 35 760
24, 7894 0, 83 44, 4838
0, 9 7, 4 1, 75 783
S
O
O
SA B T
C
K
CO C CO CO
C C K p α
· ⋅ ⋅ ⋅ ⋅ ⇒ · ⋅ ⋅ ⋅ ⋅ ⇒ ·
− −
kg/zi
C
O
= necesarul de oxigen pentru consumarea materiei organice de către microorganisme;
α = raportul de eficienţă al transferului de oxigen în apa epurată a unui sistem de oxigenare;
α = 0,9;
S
O
C
= concentraţia oxigenului la saturaţie în condiţii standard funcţie de temperatură;
S
O
C
= 11,35 mg O
2
/l;
C
SA
= concentraţia la saturaţie a oxigenului în amestec de apă uzată şi nămol la temperatura de
lucru;
C
SA
= 7,4 mg O
2
/l;
C
B
= concentraţia efectivă a oxigenului în amestecul de apă uzată şi nămol activ;
C
B
= 1,5 – 2 mg O
2
/l; se adoptă valoarea 1,75 mg O
2
/l
K
10
şi K
T
= coeficienţi de transfer ai oxigenului în apă pentru t = 10 °C şi respectiv t = 20 °C;
Radicalul raportului este 0,83.
p = presiunea barometrică calculată ca o medie a valorilor zilnice în oraşul în care se efectuează
epurarea apelor uzate; variază între 780 şi 785 mm Hg
p = 783 mmHg.
13. Sisteme de aerare pneumatică
Se folosesc dispozitive pneumatice de dispersie a aerului generat de compresoare sau
turbosuflante. Dispersarea se poate face cu: bule fine (d < 0,3 mm), cu bule mijlocii (d = 0,3 – 3
mm) şi cu bule mari (d > 3 mm). Se alege aerarea fină. Se utilizează sisteme de distribuţie cu plăci
poroase.
• Se calculează capacitatea de oxigenare orară:
' ' '
2
44, 4838
1,8534 /
24
CO
CO CO CO kgO h
δ
· ⇒ · ⇒ ·
d =1 zi=24h;
• Se calculează debitul de aer necesar:
' 3 3
3
10 1, 8534 10
51, 483 /
9 4
aer aer aer
sp imersie
CO
Q Q Q m h
CO H
⋅ ⋅
· ⇒ · ⇒ ·
⋅ ⋅
H
imersie
= adâncimea de imersie a sistemului de distribuţie a aerului.
H
imersie
= 4 m.
CO
sp
= capacitatea specifică de oxigenare a sistemului de insuflare a aerului.
CO
sp
= 8 – 10 g O
2
/m
3
aer·m. Se alege valoarea de 9 O
2
/m
3
aer·m
• Se calculează suprafaţa plăcilor poroase (A
p
)
Poziţionarea distribuitorului de aer se realizează la înălţimea de imersie pe toată suprafaţa
bazinului de aerare.
2
51, 483
0,858
60
aer
p p p
aer
Q
A A A m
i
· ⇒ · ⇒ ·
i
aer
= intensitatea aerării;
i
aer
= 1 m
3
/m
2
·min = 60 m
3
/m
2
·h.
• Se calculează energia brută a sistemului de aerare:
2
4 5, 5 22 /
b imersie S b b
E H E E E W h m · ⋅ ⇒ · ⋅ ⇒ · ⋅
E
S
= consumul specific de energie; se adoptă
E
S
= 5,5 W·h/m
3
.
Dimensionarea bazinului cu nămol activ
Se recomandă H
bazin
= 3 – 5 m., H
bazin
=4m
• Înălţimea totală a bazinului va fi:
4 0, 7 4, 7
tot imersie s tot tot
H H H H H m · + ⇒ · + ⇒ ·
H
s
= 0,5 – 0,8 m.
• Lăţimea bazinului:
( ) 1 1, 5 1, 25 4, 7 5, 95
tot
B H B B m · ÷ ⋅ ⇒ · ⋅ ⇒ ·
• Lungimea bazinului:
( ) 8 18 12 5, 95 71, 4 L B L L m · ÷ ⋅ ⇒ · ⋅ ⇒ ·
• Determinarea numărului de compartimente necesar:
1
V n V ⋅ ·
1 1 1
5, 95 4, 7 71, 4 1996, 701
tot
V B H L V V m · ⋅ ⋅ ⇒ · ⋅ ⋅ ⇒ ·
1682, 8117
0, 8
1 1996, 701
V
n n n
V
· ⇒ · ⇒ ·
5.3.2 Decantorul secundar
Decantoarele secundare sunt o parte componentă deosebit de importantă a treptei de
epurare biologică şi au scopul de a reţine nămolul, materiile solide în suspensie, separabile prin
decantare (membrana biologică sau flocoanele de nămol activ, evacuate o dată cu apa uzată din
filtrele biologice, respectiv din bazinele cu nămol activ).
Nămolul din decantoarele secundare are următoarele caracteristici:
-este puternic floculat;
-are un conţinut mare de apă;
-este uşor;
-intră repede în descompunere.
Dacă nămolul rămâne un timp mai îndelungat în decantoarele secundare, bulele mici de
azot care se formează prin procesul chimic de reducere, îl aduc la suprafaţă şi astfel, nu mai poate
fi evacuat.
În comparaţie cu filtrele biologice, unde evacuarea nămolului este necesar să se facă într-
un mod mai mult sau mai puţin contunuu, la bazinele cu nămol activ această operaţie trebuie să se
facă, în mod obligatoriu, continuu, pentru a asigura cantitatea şi calitatea corespunzătoare de
nămol în bazine, aspect de care depinde efiecienţa epurării.
Cele mai recomandate sunt decantoarele verticale; la staţiile mari de epurare se recurge la
decantoare radiale sau longitudionale. Din punct de vedere constructiv, decantoarele secundare
sunt asemănătoare cu cele primare.
Decantorul secundar radial
Particularitatea regimului de funcţionare a decantoarelor radiale constă în aceea că viteza
de circulaţie a apelor variază de la o valoare maximă în centrul decantorului până la o valoare
minimă în dreptul jgheabului periferic colector.
Din punct de vedere constructiv, decantoarele radiale se prezintă sub forma unor bazine de
beton armat având forma circulară în plan, în care apa uzată intră prin conducte (intrarea pe la
partea inferioară) sau prin canale (intrarea pe la partea superioară).
1. Debit de calcul şi de verificare
.max
3
0, 315 /
c zi
c
Q Q
Q m s
·
·
→ Q
DSc
= Q
c
+Q
R
= 0,315+0,1349→ Q
DSc
=0,4499 [m
3
/s]; Q
DSc
= 1619,64
m
3
/h;
.max
3
0, 355 /
v or
v
Q Q
Q m s
·
·
→ Q
DSv
= Q
v
+Q
R=
= 0,355+0,1349→ Q
DSv
=0,4899 [m
3
/s]; Q
DSc
=
1763,64 m
3
/h;.
2. Stabilirea încărcării superficiale în bazinul de decantare secundar.
' 2
1619, 64
1349, 7
1, 2
DSc
sc u u
u
Q
v A A m
A
· ⇒ · ⇒ ·
' ' ' 3 2
1763, 64
1, 3 /
1349, 7
DSv
sv sv sv
u
Q
v v v m m h
A
· ⇒ · ⇒ · ⋅
A
u
= suprafaţa utilă a decantorului radial din care s-a scăzut suprafaţa de sub jgheabul apei
decantate.
În general, datele din literatură stabilite pentru încărcarea superficială în decantorul
secundar au o valoare mai mică sau egală cu 1,9 m
3
/m
2
·h pentru valori ale I
VN
< 100 ml/g.
În general
h m m v
sc
⋅ ·
2 3 '
/ 2 , 1
3. Se calculează încărcarea superficială a decantorului secundar cu materii solide.
( ) ( )
2
3 0, 315 0,1349
0, 001 /
1349, 7
N c R
SS SS SS
u
C Q Q
I I I kg m zi
A
⋅ + ⋅ +
· ⇒ · ⇒ · ⋅
4. Se determină timpul de decantare
t
d
= 3,5 ÷ 4 h;
t
d
= 4 h.
5. Se calculează înălţimea utilă şi volumul decantorului
'
4 1, 2 4, 8
u d sc u u
H t v H H m · ⋅ ⇒ · ⋅ ⇒ ·
3
4 1619, 64 6478, 56
d DSc
V t Q V V m · ⋅ ⇒ · ⋅ ⇒ · ; se alege conform STAS 4162/2-89, următorul
decantor:
D
(m)
D1
(m)
D2
(m)
Au
(m
2
)
d1
(m)
d2
(m)
d3
(m)
hs
(m)
hu
(m)
hd
(m)
H
(m)
b
(m)
Vu
(m
3
)
da
(mm)
dc
(mm)
dn
(mm)
35
35,1
4
33,1 856 2,3 - - 0,4 3,0 - 3,4 0,8 2568
600-
800
400-
600
300-
400
6. Se calculează volumul de nămol
100 0, 85 100
87, 6375 1619, 64 2185,894
100 1100 100 95
d
DS
u ss DSc u u
n
GE
V C Q V V
p γ
· ⋅ ⋅ ⋅ ⇒ · ⋅ ⋅ ⋅ ⇒ ·
− −
m
3
/zi
GE
DS
= gradul de epurarea a decantorului secundar, GE
DS
= 85%
γ
n
= densitatea nămolului, 1100÷ 1200 kg/ m
3
p= umiditatea nămolului, p= 95%
C
SSi
= concentraţia la intrarea în treapta biologică a materiilor solide
7. Reţinerea solidelor în decantorul secundar
C
SSi
= 87,6375mg/l
C
SSf
= 17,5275mg/l
Q
DSc
= 1610,28m
3
/h
Reţinerea = Q
DSc
(C
SSi
– C
SSf
)/1000
1619, 64 (87, 6375 17, 5275) /1000 113, 55 · ⋅ − ·
5.4 Tratarea nămolurilor
Scopul tratării nămolurilor este mineralizarea materiilor organice din acestea, pentru a
obţine, astfel, atât reducerea volumului, respectiv posibilitatea de tratare mai uşoară a acestora,
precum şi cantităţi importante de gaz metan, folosit în principal la nevoile staţiei de epurare.
Nămolurile fermentate sunt aproape lipsite de miros şi pot fi folosite ca atare sau în diferite
scopuri, după ce sunt tratate
.
5.4.1 Caracteristicile şi debitele nămolurilor
Nămolurile provin din decantarea primară şi secundară a apelor uzate, iar caracteristicile
lor fizice, chimice, biologice şi bacteriologice depind, în mare măsură, de provenienţa lor.
Dintre caracteristicile fizice, culoarea şi mirosul sunt primele care furnizează informaţii
asupra nămolului. Nămolurile proaspete din apele uzate orăşeneşti au culoarea cenuşiu deschis şi
sunt aproape,lipsite de miros. Nămolurile care au fermentat complet au culoarea cenuşiu deschis şi
miros de gudron.
Umiditatea sau conţinutul de apă al nămolului se determină prin stabilirea pierderii în
greutate, ca urmare a evaporării în etuvă (la 105°C), până la uscarea completă şi se exprimă în
procente. De cele mai multe ori, în loc de umiditate se ia în considerare conţinutul de materii solide
totale (în suspensie şi dizolvate) ale nămolului. Valorile umidităţii şi conţinutul de materii solide
totale sunt prezentat în tabelul 5.2
Tabelul 5.2 debite de nămol în staţiile de epurare
Tipul instalaţiilor
Materii solide totale Conţinutul în
apă
Cantitatea de
nămol
[gf/loc,zi] [%] [%] [dm
3
/loc,zi]
0 1 2 3 4
Epurare mecanică
- nămol din
decantoare, evacuat
direct de sub apă
54 2,5 97,5 2,16
- nămol din decantoare,
evacuat din bazinul de
recepţie al staţiei de
pompare, unde s-a
separat, parţial, de apă
- nămol fermentat umed
- nămol fermentat în aer
liber
54 5 95,0 1,08
34 13 87,0 0,26
34 45 55,0 0,13
0 1 2 3 4
Epurare mecano –
biologică
Filtre biologice
-nămol din decantoare
secundare
-nămol din decantoare
primare şi
secundare,amestecat
-nămol din decantoare
primare şi
secundare,fermentat
-nămol din decantoare
primare şi
secundare,fermentat şi
uscat în aer liber
Bazine cu nămol activ
-nămol din decantoare
secundare
-nămol din decantoare
secundare ,după 0.5h de
Încărcări
a b a b a b a* b*
13 20 8 5 92 95 0.16 0.40
67 74 5.5 5 94.5 95 1.22 1.48
43 48 10 10 90 90 0.43 0.48
43 48 45 45 55 55 0.17 0.19
31 25 0.7 1.5 99.3 97.5 4.43 1.67
31 25 1.5 2 98.5 98 2.07 1.25
85 79 4.5 4.5 95.5 95.5 1.87 1.75
55 52 7 10 93 90 0.79 0.52
55 52 45 45 55 55 0.23 0.22
decantare
-nămol din decantoare
primare şi secundare
amestecat
-nămol din decantoare
primare şi
secundare,fermentat
-nămol din decantoare
primare şi
secundare,fermentat şi
uscat în aer liber
a-mică; b-mare
Observaţii:
La filtrele biologice secundare, nămolul din decantoarele secundare reprezintă 1,5 dm
3

/loc, zi şi are o umiditate de 97,5%; după fermentarea nămolului provenit din amestecul din
decantoarele primare şi secundare, cantitatea lui este de 0 61 dm
3
/loc, zi si umiditatea 90%.
Greutatea specifică sau volumetrică a nămolurilor, γ
n
,variază, în funcţie de provenienţa
lor, între 1,002 şi 1,118 tf/m
3
; nămolurile din decantoarele primare, amestecate cu cele din
decantoarele secundare au greutatea specifică : γ
nd
= 1,004÷1,010 tf/m
3
, iar nămolurile în exces au
greutatea specifică: γ
ne
= 1,001 tf/m
3
.
Densitatea nămolurilor variază între 1,0÷1,3 gf/cm
3
. În ceea ce priveşte variaţia volumului
nămolului, ca urmare a schimbării de umiditate, respectiv a conţinutului de materii solide totale, se
admite, în general, că, neglijând schimbările în greutatea specifică, proporţia faţă de volumul
iniţial este egală cu raportul dintre procentele de materii solide totale iniţiale şi după schimbarea
volumului.
De exemplu, dacă un nămol a avut umiditatea de 95%, respectiv 5% materii solide totale şi
un volum de 100 m
3
, iar prin fermentare a ajuns să aibă 90% umiditate şi 10% materii solide totale,
volumul său, după fermentare, este de (5/10) x 100 = 50 m
3
.
Cele de mai sus se pot exprima cu relaţia:
V
2
=
[ ]
3
2
1
1
100
100
m
p
p
V


,
În care: V
1
şi V
2
sunt volumele de nămol;
p
1
şi p
2
- umidităţile corespunzătoare ale nămolurilor, [%].
Filtrabilitatea sau capacitatea de filtrare (de a pierde apa) a nămolurilor se determină, în
mod sumar, prin observarea timpului necesar nămolului pentru a deveni consistent sau să prezinte
o serie de crăpături, când a fost întins, pentru uscare, în aer liber, pe o platformă de nisip sau pe
hârtie de filtru. Pe baza observaţiilor se poate stabili, cu aproximaţie, dacă nămolul cercetat:
- este proaspăt fermentat sau spălat;
- conţine substanţe chimice, adăugate pentru mărirea filtrabilităţii;
- se poate deshidrata în filtre etc.
Pentru a determina, cu precizie, filtrabilitatea nămolurilor, laboratoarele staţiilor de epurare
mai mari folosesc aparate speciale (majoritatea fiind dotate cu aşa-numitele pâlnii Biichner). Cu
ajutorul acestora se determină doi parametri foarte importanţi pentru capacitatea de filtrare a
nămolurilor:- rezistenţa specifică la filtrare, r;
-coeficientul de compresibilitate, s.
Puterea calorică a nămolurilor (tabelul 9.2) depinde de:
• provenienţa lor;
• caracteristicile apelor uzate din care provin;
• cantitatea de materii solide totale organice, uscate, numite şi materii volatile etc.
Tabelul 5.2 Valorile aproximative ale puterii calorice a nămolurilor
Materii solide
organice totale,
uscate
[%]
Puterea calorică
[kcal/kgf materii solide organice totale, uscate],
pentru nămoluri provenite de la:
Sedimentarea primară Sedimentarea secundară, după bazinele
cu nămol activ
100 6650 5650
90 5850 5050
80 5100 4450
70 4300 3850
60 3600 3300
50 2800 2650
40 2150 2050
30 1400 1500
Observăm din tabelul de mai sus, că, un nămol provenit din decantoarele primare (care,
conform tabelului 1.1, conţine circa 70% materii solide organice totale, uscate) are o putere
calorică de 4.300 kcal/kgf materii solide organice totale, uscate; după fermentare, când conţinutul
acestor materii scade la circa 40%, puterea calorică se reduce corespunzător, la circa 2.150
kcal/kgf materii solide organice totale, uscate. Pentru nămolurile provenite în urma folosirii de
coagulanţi, pentru decantarea materiilor în suspensie, puterea calorică trebuie redusă (în
comparaţie cu cifrele din tabelul 9.2) în funcţie de cantitatea de coagulant, care există în nămol.
Dintre caracteristicile chimice, o semnificaţie deosebită o are pH-ul nămolului care intră
sau iese de la fermentare sau cel din timpul fermentării, el fiind, în acelaşi timp, şi uşor de
determinat; pH-ul nămolului trebuie să fie permanent în jur de 7,0; valori mai mari de 8,5 şi mai
mici de 6,0 indică o înrăutăţire a fermentaţiei fiind deci necesare măsuri pentru redresarea
procesului.
Materiile solide totale, uscate, în greutate, reprezintă o caracteristică importantă a
nămolurilor, care se determină prin uscarea nămolului în etuve, la 105°C, după care se cântăreşte
reziduul. Cantităţile de materii solide totale ale nămolurilor, provenite din diferite obiecte ale
staţiei de epurare, sunt arătate în tabelul 9.1. Materiile solide totale pot fi minerale şi organice
(volatile). Nămolurile brute, provenite din decantoarele primare, la fel ca şi apa brută (vezi tabelul
1.1), conţine 60-70% materii organice şi 30-40% materii minerale; după fermentare, procentele se
inversează: cantitatea de materii organice coboară la 40-45%, iar cea minerală urcă la 60-65%.
În mod convenţional, fermentabilitatea nămolurilor se măsoară prin studierea, în laborator,
a fermentării unui amestec din nămolul ce urmează a fi analizat (două părţi) şi nămol bine
fermentat (o parte), nămoluri caracterizate prin conţinutul în materii organice. Condiţiile de
fermentare a nămolurilor sunt definite de:
- cantitatea şi calitatea gazului rezultat în timpul fermentării (la o bună fermentare se obţin 30%
bioxid de carbon şi 70% metan);
- raportul dintre materiile organice şi minerale (la o bună fermentare raportul este de circa 2/3);
- cantitatea de acizi volatili (în medie 500 mgf/dm
3
) etc.
Substanţele fertilizante au o deosebită importanţă pentru valorificarea nămolului fermentat
în agricultură, la care conţinutul de fosfor şi azot se găseşte în cantităţi suficiente; în general,
potasiul este insuficient.
Conţinutul de substanţe toxice, grăsimi şi detergenţi, care împiedică fermentarea, trebuie să
se stabilească prin analize chimice mai detaliate. Determinarea chimică ce stabileşte conţinutul de
gaze este deosebit de importantă.
Caracteristicile biologice şi bacteriologice ale nămolurilor indică mersul fermentării
acestora. Astfel:
- bacteria metanului ajută la formarea metanului şi la distrugerea parţială a bacteriilor patogene;
- bacteriile de nitrificare dezintegrează oxigenul legat de azotul din nitriţi şi nitraţi, contribuind
astfel la realizarea fermentării anaerobe etc.
Menţionăm că bacilul tuberculozei nu este distrus în timpul fermentării la 55°C (fermentare
termofilă, care nu este însă practicată în staţiile de epurare), dar suni distruse, în majoritate,
bacteriile şi ouăle de helminţi.
Debitele nămolului, în diferite etape ale fermentării şi prelucrării lui, sunt date în tabelul
9.1, fiind completate cu tabelul 1.1. Aceste valori sunt stabilite pentru un consum specific de 150
dm
3
/1oc şi zi şi pentru ape uzate provenite din sistemul separativ de canalizare. Valorile din
tabelul 9.1 variază în funcţie de:
• compoziţia apelor uzate şi felul epurării;
•cantitatea de ape uzate industriale şi natura deşeurilor evacuate o dată cu acestea (valorile
putându-se, chiar, dubla) conţinutul de materii solide totale din apele uzate brute etc.
În cazul sistemului unitar de canalizare, dacă reţeaua dispune (pe parcurs) de numeroase
deversoare, iar în amonte de staţia de epurare există un deversor care lasă să intre în staţie numai
două debite menajere - valorile din tabelul 9.1 pot fi folosite întocmai.
Pentru nămolurile provenite din apele uzate ale unui sistem unitar de canalizare, care nu
îndeplineşte condiţiile de mai sus - valorile tabelului 9.1 trebuie majorate; pentru reţelele de
canalizare dimensionate în sistem unitar, care folosesc bazine de apă de ploaie, cu introducerea în
reţea a nămolurilor, valorile trebuie majorate cu cel puţin 20%.
În S.U.A., pentru nămolurile provenite din staţiile de epurare care prelucrează ape uzate din
sistemul unitar de canalizare, valorile din tabelul menţionat se măresc cu 50-100%. Staţiile de
epurare care folosesc coagulanţi pentru decantarea apei, produc cantităţi de nămoluri de cel puţin
două ori mai mari, decât cele care nu întrebuinţează coagulanţi, astfel că, în acest caz, cantitatea de
materii solide totale se majorează cu 20-40 %, faţă de cele indicate în tabelul 5.2.
5.4.2. Fermentarea nămolurilor
Uneori, înainte de fermentare, pentru a micşora volumul de nămol, respectiv volumul
bazinului de fermentare a nămolului, se procedează la îngroşarea nămolului în aşa-numitele
îngroşătoare sau concentratoare de nămol .Pentru depăşirea perioadei de fermentare acidă, a
nămolului, în care reducerea materiilor organice şi producţia de gaz sunt nesemnificative, se poate
interveni numai prin metode artificiale. Fermentarea metanică poate fi atinsă într-un timp scurt de
la începerea procesului (40-60 de zile), dacă în bazinele de fermentare se introduce, la început,
nămol fermetat, provenit de la o altă instalaţie (circa 15-20 dm
3
/loc), iar nămolul nefermentat se
introduce numai în limite în care pH-ul de fermentare se menţine în jurul valorii 7,0; în locul
nămolului fermentat se pot introduce frunze uscate. În aceste condiţii, tratarea nămolului se
numeşte inocularea sau însămânţarea nămolului.
După amorsarea fermentării, viteza de fermentare sau viteza descompunerii anaerobe este
mai slab precizată, în comparaţie cu cea a descompunerii aerobe a materiilor organice. Menţionăm
că viteza descompunerii anaerobe este mult mai mică decât a celei aerobe.
Dintre numeroşii factori care influenţează procesul de fermentare menţionăm, în primul
rând, temperatura. Aceasta, la rândul ei, influenţează timpul de fermentare şi cantitatea de gaz.
Ţinând seama de temperatura de fermentare a nămolului, se deosebesc trei zone de fermentare:
• zona temperaturilor înalte (50-60°C), în care acţionează organismele termofile;
• zona temperaturilor moderate (30-35°C), în care acţionează organismele mezofile;
• zona temperaturilor joase (sub 15°C), în care acţionează organismele criofile.
Întotdeauna, în staţiile de epurare, fermentarea nămolurilor se realizează în zona
temperaturilor moderate.
Temperatura optimă de lucru, în zona mezofilă, este de 30—35°C, scop în care, nămolul
este încălzit în bazinele de fermentare.
În decantoarele cu etaj sau în fosele septice se realizează o fermentare în zona
temperaturilor joase, deoarece acestea nu sunt încălzite.
Încălzirea, inocularea şi amestecul nămolului sunt factori care acţionează în paralel cu
timpul fermentării nămolului. Pentru a depăşi într-un timp cât mai scurt perioada de fermentare
acidă, cei trei factori trebuie sa acţioneze în acelaşi timp Scopul principal al amestecului este acela
de a pune în contact şi a uniformiza materialul din bazinul de fermentare, respectiv nămolul nou
introdus cu cel care este în curs de fermentare. în lipsa amestecului, nămolul mai vechi, care
sedimentează mai uşor, rămâne în permanenţă pe radierul bazinului, în timp ce nămolul proaspăt,
de deasupra, lipsit de bacterii anaerobe, fermentează destul de greu. O dată cu amestecul se
produce atât uniformizarea temperaturii de fermentare, cât şi distrugerea spumei, care se formează
la suprafaţa nămolului din bazin.
La anumite perioade, după ce fermentarea nămolului a atins un regim normal de lucru,
nămolul fermentat trebuie evacuat din bazin, timp în care se evacuează si o mică parte din nămolul
proaspăt; tehnicile de exploatare sunt însă în măsură să reducă la minimum partea de nămol
proaspăt evacuat. Deranjarea fermentării poale apărea numai în condiţii speciale, date de prezenţa
unor substanţe toxice (în cantităţi mari), a detergenţilor etc. Dacă detectarea acestora nu s-a făcut
la timp, bazinul de fermentare trebuie golit şi amorsarea, reluată.
Produsele finale ale fermentării nămolului sunt:
- materiile solide totale;
- apa de nămol, inclusiv materiile solide coloidale;
- gaze.
Procesul de fermentare a nămolului se consideră terminat când:
- s-a obţinut 90% din producţia de gaz teoretică;
- nămolul şi-a pierdut o bună parte din apă, este stabil şi are un miros aproape imperceptibil.
Fermetarea nămolului conduce la reducerea importantă a volumului. Aşa cum rezultă din
tabelul 9.1, la finele fermentării, materiile solide totale se reduc de la 54 la 34 gf/loc şi zi; cea mai
mare parte a reducerii se referă la conţinutul de apă, care, de la 95% scade la 87%, astfel încât,
cantitatea de nămol (volumul) se reduce la 25%, faţă de cel iniţial (de la 1,08 la 0,26 dm
3
/loc şi
zi).
Deşi în comparaţie cu nămolul proaspăt, care este vâscos şi aderent, s-a produs o scădere
importantă a cantităţii de apă, nămolul fermentat este foarte fluid, pierde uşor apa şi nu degajă
miros.
În cele mai multe cazuri, construcţiile pentru fermentarea nămolului sunt sub forma unor
bazine închise (din beton armat), aşezate parţial sub nivelul solului, pentru a menţine căldura
necesară unei bune fermentări; bazinele deschise sunt mai rar folosite.
5.4.3. Fermentarea anaerobă de contact
Creşterea demografică, de la 3miliarde în 1960 la 5,7 miliarde în 1994 cu şanse de a depăşi
6 miliarde în anul 2000 şi 8 miliarde în 2025,cât şi migrarea populaţiei către oraşe, fac ca apele
uzate şi nămolul din marile aglomerări constituie un puternic factor poluant. Se impune deci,
dezvoltarea capacităţilor şi modernizarea tehnologiilor din staţiile de epurare orăşeneşti, pentru
prelucrarea nămolului, precum şi găsirea soluţiilor ecologice de încadrare a lui în mediul natural.
Se apreciază că, la noi în ţară, se, evacuează anual peste 10 mii km
3
ape uzate, din care
5.500 km
3
ape de răcire, poluate termic şi restul - poluate chimic sau biologic, iar cantitatea de
nămol uscat este de circa 150 mii tone, anual.
Deoarece nămolul orăşenesc conţine cantităţi importante de elemente fertilizante, în medie,
40 kg azot, 40 kg fosfor (P
2
O
5
), 2 kg potasiu (K
2
0), raportat la 1 m
3
de nămol deshidratat, se
recomandă utilizarea acestui îngrăşământ pentru terenurile agricole. Cercetările făcute atât în ţările
cu tehnologii avansate, cât şi în ţara noastră, au dus la concluzia că aplicarea lui, ca îngrăşământ,
pe terenurile agricole reprezintă cel mai raţional şi economic mod de folosire.
Una din condiţiile necesare pentru împrăştierea nămolurilor pe terenurile agricole, precum
şi pentru depozitarea sa, este stabilizarea cu rol de descompunere a compuşilor organici, pentru
eliminarea riscurilor generate de procesele de putrefacţie necontrolată.
Între procedeele de stabilizare a nămolului, potrivit tehnologiilor actuale, se citează
fermentarea aerobă şi fermentarea anaerobă, ultima fiind utilizată în majoritatea staţiilor de
epurare. În ultima perioadă, între tehnologiile de fermentare anaerobă se citează, ca procedeu nou,
dar negeneralizat în practică, fermentarea anaerobă de contact.
5.4.3.1. Stabilizarea anaerobă a nămolurilor orăşeneşti
Pentru stabilizarea nămolurilor în staţiile mari de epurare se foloseşte în mod frecvent
procedeul anaerob mezofil, la o temperatură de 30-35°C, în digestoare dimensionate pentru un
timp hidraulic de 15-20 zile, specific vitezelor mici de dezvoltare a biocenozei metanogene.
Bioconversia anaerobă metanică se desfăşoară, potrivit lui McCarty (fig. 5.3), în trei etape.
În prima etapă, cea de „hidroliză + acidogeneză", moleculele organice mari sunt
solubilizate şi scindate în unităţi mici (acizi graşi volatili, alcooli, aldehide), accesibile la rândul lor
microorganismelor de fermentaţie acidogenă.
În faza a doua, „acetogeneza", moleculele mici, obţinute în faza anterioară, sunt
transformate în acetaţi sau hidrogen şi bioxid de carbon.
În faza a treia, „metanogeneza", compuşii acetat, hidrogen şi bioxid de carbon sunt
bioconvertiţi în metan, potrivit relaţiilor:
CH
3
-COOH→CH
4
+C0
2
C0
2
+4H
2
O→CH
4
+H
2
0.
Dacă bacteriile specifice primelor două etape sunt facultativ anaerobe, cele me-tanice sunt
strict anaerobe, necesitând un potenţial redox scăzut, de -400 ÷ -500 mV şi un pH optim de 7,0÷7,5
cu valori limită de 6,6÷8. În funcţie de temperatura ecosistemului,bacteriile metanogene au timp de
generare(dublare) foarte lung,de 4÷35 zile . Acest parametru are şi un efect selectiv asupra
biocenezei metanogene. Din acest punct de vedere se evidenţiază trei regimuri dependente de
temperatură:
- criofil, cu temperatura optimă de 17°C şi durata de dublare de 35 zile;
- mezofil, cu 35°C şi, respectiv 10 zile;
- termofil, cu 55°C şi, respectiv 4zile.
Figura 5.3. Stadiile bioconversiei anaerobe a substanţelor organice.
Spre deosebire de bacteriile metanogene, care au o viteză de dezvoltare redusă, bacteriile
nemetanogene au o viteză de dezvoltare de 5-6 ori mai mare, fapt ce face ca rata de dezvoltare a
metanogenelor să fie considerată ca factor limitativ al vitezei de mineralizare, determinând în mod
practic durata procesului de stabilizare şi, ca urmare, volumul digestoarelor. Cunoaşterea, chiar şi
parţială, a biologiei proceselor de fermentare metanică a condus la promovarea în practică a urmă-
toarelor procedee de stabilizare anaerobă a nămolurilor:
- fermentarea criofilă în fose septice sau în decantoare etajate, tip Imhoff, cu o încărcare de
0,25-1,5 kg s.v./m
3
şi zi;
- fermentarea de mică încărcare, în regim criofil sau mezofil, dar cu aport energetic exterior, cu
agitare, pentru încărcări de până la 3,0 kg s.v./m
3
şi zi;
- fermentarea de mare încărcare, într-o singură treaptă, nămolul fiind menţinut la o temperatură
constantă de 30-35°C, pe o durată egală cu timpul de retenţie celulară, cu omogenizare continuă.
Încărcarea digestorului poate oscila între 0
,
8 şi 4,0 kg s.v./m
3
şi zi, conducerea procesului făcându-
se prin reglarea vitezei de alimentare cu nămol brut, în funcţie de viteza dezvoltării şi menţinerii
concentraţiei optime de floră etanogenă;
- fermentarea în două trepte, prima treaptă fiind destinată reacţiilor de hidroliză şi acidizare, iar
cea de-a doua, reacţiei de metanogeneză.
Cel mai frecvent procedeu folosit în practică, pentru instalaţii mari, este cel de mare
încărcare, cu o singură treaptă, exploatat la temperaturi de 30-35°C.
Pornind de la faptul că descompunerea metanică a substratului se produce în timpi de
reacţie mari şi, deci, în volume mari, care necesită atât fonduri importante de investiţie, cât şi
consumuri energetice mari pentru menţinerea temperaturii, asemănător procedeului de epurare
aerobă cu nămol activ, se propune analiza fermentării metanice de contact, deci cu recircularea
nămolului metanogen după separarea supernatantului, prezentată în figura 5.4.
Figura 5.4 Schema tehnologică a fermentării anaerobe de contact.
5.4.3.2. Cinetica proceselor de fermentare metanică de contact
Spre deosebire de procesele de epurare la care substratul este caracterizat prin CBO
5
sau
CCO, iar biomasa este în mod convenţional acceptată ca fiind egală cu concentraţia în substanţă
volatilă din nămolul activ, în cazul fermentării metanice de contact concentraţia de substanţă
volatilă, singurul indicator care se poate determina pentru nămol, exprimă atât substratul, cât şi
masa biologică. Din acest motiv, se propune ca, în continuare, substratul să se exprime prin
indicatorul „substanţă volatilă", iar masa anaerobă metanică prin producţia de gaz (exprimată în
mod indirect). Rata de producere a biogazului se consideră (aprioric) ca fiind proporţională cu
concentraţia în masa biologică metanică x, cu volumul digestorului şi cu rata de transformare a
substratului, potrivit relaţiei:
L b b
r V x k r ⋅ ⋅ ⋅ ·
Substituind r
b
şi r
L
prin relaţiile de definiţie:
;
dt
dV
r
b
b
· ,
dt
dL
r
L
·
Rezultă:
;
dt
dL
V x k
dt
dV
b
b
⋅ ⋅ ⋅ ·
unde:
b
k
- factor de proporţionalitate, specific condiţiilor de lucru.
Studiul procesului de fermentare anaerobă, în laborator, implică urmărirea următorilor
parametri:
- producţia zilnică de biogaz şi volumul cumulat în timp. Din curba integrată a producţiei de
biogaz rezultă viteza de producere a biogazului, V
b
:
.
dt
dV
tg r
b
b
· · α
- reducerea substratului, exprimată prin evoluţia parametrului „substanţă volatilă", determinat în
procente de substanţă uscată, respectiv în mg/l, potrivit relaţiei:
.
dt
dL
tg r
L
· · β
Pe baza elemetelor de mai sus se poate exprima:
• raportul dintre rata (viteza) de producere a biogazului şi rata (viteza) de reducere a substratului,
raport care poate fi interpretat ca un randament momentan de transformare a substratului în biogaz,
pentru unitatea de timp dt ,potrivit relaţiei:
b T
L
b
b
k x
r
r
dt
dL
dt
dV
⋅ · · · η
• raportul dintre volumul integral de biogaz, din momentul de referinţă T
0
, până la timpul T
1
şi
cantitatea de substanţă volatilă redusă în intervalul analizat (T
0
... T
1
), potrivit relaţiei:
( )
1 0
L L V
V
k
b
T

·
,
exprimat în [Nm
3
/kg s.v.redusa), unde: k
T
este denumit coeficient total de transformare a
substratului în biogaz.
Coeficientul global de transformare a substratului, k
Ţ
, are două valori importante:
• k
T
max -care dă o imagine asupra producţiei maxime de biogaz, posibilă prin digestia anaerobă;
• k
Tec
care exprimă valoarea economică (practică) a coeficientului.
Pentru procedeele clasice de fermentare în regim mezofil, coeficientul de transformare, k
T
,
a atins valori de 0,6-0,9 Nm
3
/kg s.v. red., pentru un timp de fermentare de 15-20 zile.
Pentru exprimarea matematică a procesului de fermentare anaerobă de contact,
transformările substratului şi biomasei din reactor sunt reprezentate în figura 5.6, folosindu-se
următoarele notaţii:V
i
- volumul reactorului;
X
i
- concentraţia biomasei metanogene;
Q
i
- debitul de nămol brut influent;
Q
R
- debitul de nămol îngroşat recirculat;
Q
w
- debitul de nămol îngroşat evacuat în exces;
X
E
- concentraţia de nămol activ în supernatant;
L
0
- concentraţia substratului în influent;
L
1
- concentraţia substratului în efiuent, egală cu concentraţia
substratului în reactor;
Y - factorul de creştere a nămolului, egal cu raportul: Y=r
x
/r
L
r
x
- creşterea biomasei (dX/dt);
V
b
- volumul de biogaz produs.
Figura 5.6. Diagrama sistemului de descompunere a substratului organic din nămol, prin
procedeul de contact.
5.4.3.3. Ecuaţiile de bilanţ pentru substrat şi biomasă
• Substratul
Descreşterea substratului din influent, exprimată prin, termenul VC{dL/dt), rezultă din:
- cantitatea de substrat influent - Q
i
L
0
, din care se scade;
- cantitatea de substrat îndepărtată prin metabolizare şi producţie de biogaz:
; V
k
r
Y
r
V r
T
b x
L

,
_

¸
¸
+ · ⋅
- cantitatea de substrat evacuat în efluent - (Q
i
- Q
W
)
1
L ⋅ sau:
( )
1 0
L Q Q V r L Q
dt
dL
V
W i L i
⋅ − − ⋅ − ⋅ ·

,
_

¸
¸

Prin explicitarea termenilor, ecuaţia ia forma:
( )
1 0
L Q Q
k
V
dt
dV
Y
V X
L Q
dt
dL
V
W i
T
b i
i
⋅ − − ⋅ −
⋅ ⋅
− ⋅ ·

,
_

¸
¸

µ
,
iar prin regrupare:
( ) .
1 1 0
T
b i
W i
k
V
dt
dV
Y
V X
L Q L L Q
dt
dL
V ⋅ −
⋅ ⋅
− ⋅ + − ⋅ ·

,
_

¸
¸

µ
• Biomasa
Creşterea de biomasă din reactor, exprimată prin termenul V(dXldt), rezultă din:
- creşterea de biomasă formată din degradarea substratului,
V X V r
i x
⋅ ⋅ · ⋅ µ
, din care se scade;
- cantitatea de biomasă pierdută prin respiraţie endogenă, k
D
X
i
V;
- cantitatea de biomasă evacuată din reactor, {Q
i
- Q
W
)X
E
+ Q
R
X
R
, cuX
E
=0;
- cantitatea de biomasă din nămolul recirculat, (Q
R
- Q
W
) X
R
, respectiv:
( )
R W R R R i D i
X Q Q X Q V X k V X
dt
dX
V ⋅ − + ⋅ − ⋅ ⋅ − ⋅ ⋅ · ⋅ µ
Prin regrupare, ecuaţia devine:
R W i D i
X Q V X k V X
dt
dX
V ⋅ − ⋅ ⋅ − ⋅ ⋅ · ⋅ µ
Din această ecuaţie, la limită, pentru (dX/dt) = 0, rezultă:
D
i
R W
k
V X
X Q
+


· µ
Deoarece vârsta nămolului este reprezentată de relaţia:
,
R W
i
X Q
V X


· θ
rezultă:
D
k + ·
θ
µ
1
Din expresia finală a substratului, la limită pentru dL/dt =0, rezultă:
( )
Y
V X
k
V V
L Q L L Q
i
T
b
W
⋅ ⋅
+
⋅ ∆
· ⋅ + − ⋅
µ
1 1 0
sau
( )
Y
k X
V
Y
V X
L Q L L Q
T i
b
i
W i



− ⋅

⋅ + − ⋅
·
1 1 0
µ
Combinând cele două expresii ale lui
µ
, rezultă:
( )
Y
k X
V
Y
V X
L Q L L Q
k
T i
b
i
W i
D



− ⋅

⋅ + −
· +
1 1 0
1
θ
sau
( )
T i
b
i
W i D
k X
V
V X
L Q L L Q
Y
k
Y ⋅



⋅ + −
· +

1 1 0
1
θ
Prin definiţie:
t
X
X
i
i


· θ
sau
t X
X
i
i
∆ ⋅

·
θ
1
Considerând că timpul hidraulic:
i
h
Q
V
T ·
şi exprimând debitul de nămol îngroşat în exces ca fracţie „a” din debitul Q
i
,

respectiv:
i W
Q a Q ⋅ ·
Rezultă:
T i
b
i
i i i
D
i
i
k X
V
X
L
V
Q a
L
V
Q
L
V
Q
Y
k
Y t X
X





+ ⋅ − ⋅
· − ⋅
∆ ⋅

1 1 0
1
T i
b
i h
D
i
i
k X
V
X T
L a L L
Y
k
Y t X
X




⋅ + −
· + ⋅
∆ ⋅

1 1 0
1
( ) [ ]
D
T i
b
i h i
i
k Y
k X
V
a L L
X T
Y
t X
X
− ⋅


− − −

·
∆ ⋅

1
1 0
( )
D
T
b
h i i
i
k
k
V
T
a L L
X
Y
t X
X

1
]
1

¸


− −
·
∆ ⋅
∆ 1
1 0
Exprimând viteza specifică de creştere a biomasei μ, în funcţie de concentraţia substratului
din efluent L
1
, rezultă:
1
1
max
L k
L
S
+
⋅ · µ µ
sau, prin inversarea termenilor:
1
1
max
1 1
L
L k
S
+
⋅ ·
µ µ
Exprimat în funcţie de θ , raportul 1/μ devine:
θ
θ
µ ⋅ +
·
D
k 1
1
Prin echivalarea ecuaţiilor anterioare, rezultă:
θ
θ
µ ⋅ +
· ⋅
+
D
S
k L
L k
1
1
max 1
1
sau
θ
θ
µ µ ⋅ +
· + ⋅
D
S
k
k
L 1
1 1
max max 1

Concluzii:
a) Pentru construcţia modelului matematic propus pentru reprezentarea proceselor de
fermentare anaerobă de contact a nămolurilor orăşeneşti, s-a propus acceptarea unui parametru
specific metanogenezei, denumit coeficient de transformare, k
Ţ
, care exprimă volumul specific de
biogaz, rezultat din descompunerea unităţii de substanţă volatilă conţinută în substrat.
b) în scopul eliminării dificultăţilor generate de reprezentarea substratului şi a biomasei în
anaerobioză, prin acelaşi parametru, substanţa volatilă, se formulează unele ipoteze
simplificatoare.
c) Modelul matematic, procedeele şi metodele de analiză propuse, constituie un
instrument util pentru studiul fermentării anaerobe de contact, precum şi a proceselor de epurare
anaerobă a apelor uzate cu încărcare organică mare, prin procedeul de contact.
5.4.4. Gazul de nămol
Gazul de nămol este produsul cel mai important al fermentării nămolului.
Utilizarea lui în staţia de epurare conduce la satisfacerea, aproape în totalitate, a energiei
necesare epurării.
5.4.4.1. Caracteristici şi debite ale gazului de nămol
Gazul de nămol conţine aproximativ 30% bioxid de carbon şi 70% metan şi, în cantităţi
mici, câteva procente de azot, oxigen, hidrogen sulfurat, vapori de apă etc.
El este greu de identificat, deoarece nu are miros; amestecat cu mercaptan, care îi dă un
miros specific, devine uşor detectabil.
Considerând greutatea specifică a aerului 1,0 greutatea specifică a metanului este 0,553
kgf/m
3
, iar a bioxidului de carbon 1,529 kgf/m
3
.
Aerul necesar combustiei metanului este de 9,5 m
3
/m
3
de gaz metan.
Hidrogenul sulfurat conţinut în gazul de nămol este foarte toxic; prin miros pot fi sesizate
cantităţi de 0,001%, iar la concentraţii de 0,1% este otrăvitor. în urma fermentării unor nămoluri
provenite din unele ape industriale (cum ar fi cele de la fabricile de celuloză şi hârtie), rezultă
cantităţi mari de hidrogen sulfurat, cazuri în care este necesară îndepărtarea lui, operaţia
realizându-se cu ajutorul epuratoarelor de gaz, filtre pe mai multe niveluri, având ca material
filtrant hidroxidul de fier (pilitura de fier).
Debitele de gaz depind, în mare măsură, de temperatura de fermentare; cu cât temperatura
este mai mare, cu atât şi cantitatea de gaz este mai mare. Puterea calorică, corespunzătoare gazului
metan, este cu atât mai mare cu cât cantitatea de materii solide organice totale este mai mare. în
tabelul 5.4 sunt prezentate debitele de gaz şi puterile calorice repective, rezultate în urma
fermentării nămolurilor menajere, provenite din diferite trepte de epurare.
În cea mai mare parte, gazul rezultat se foloseşte pentru încălzirea din bazinele de
fermentare, cu apă caldă, abur etc; el se mai utilizează pentru încălzirea încăperilor din staţie,
pentru becurile de gaz ale laboratoarelor etc.
Una din folosinţele principale ale gazului este producerea de putere prin intermediul
motoarelor cu gaz cu combustie internă, necesară pentru punerea în funcţiune a generatoarelor de
curent electric, a pompelor, compresoarelor de aer sau a altor motoare din staţia de epurare. La
motoarele cu gaz se consumă aproximativ 0,7 m
3
gaz/kWh. în acelaşi scop este utilizat şi gazul
rezultat în staţiile mari, din incinerarea reţinerilor de pe grătare sau din bazinele de flotare, precum
şi a nămolului fermentat.
Tabelul 5.4 Debite şi puteri calorice ale gazului provenit din bazinele de fermentare care tratează
nămoluri menajere


Specificări Epurare
mecanică
Epurare mecano-
bilogică, cu:
filtre
biologice
bazine cu
nămol
activ
Materii solide organice totale, [gf/loc,
zi]
37,8 50 58
Cantităţi de gaz, [dm
3
/loc, zi]
20 37,5 43,6
Idem, [dm
3
/kgf materii solide
organice totale]
500 760 760
Putere calorică, [kcal/loc, zi] 110 210 245
Idem, [kcal/kgf materii solide organice
totale]
2900 4200 4200
5.4.5. Tratarea şi îndepărtarea nămolurilor
Principalele obiective ale tratării nămolului sunt:
• reducerea volumului acestuia, în continuare, prin deshidratare;
•stabilizarea, micşorarea sau reducerea completă a pericolului prezentat de nămolul fermentat, din
punct de vedere sanitar;
• realizarea unor condiţii corespunzătoare utilizării lui etc.
Cantitatea de nămol care trebuie tratat, precum şi cea rezultată ca urmare a diferitelor
tratări, sunt prezentate în tabelul 9.1.
În procesul de tratare a nămolurilor se deosebesc trei faze sau tipuri de tratare: preliminare,
în scopul pregătirii (îngroşării) nămolului, în vederea tratării ulterioare; deshidratare şi deshidratare
avansată.
5.4.5.1. Tratări preliminare
Acestea se realizează prin următoarele procedee: îngroşare, elutriere, coagulare,
centrifugare.
Îngroşarea se produce în aşa-numitele îngropătoare sau concentratoare de nămol şi este
practicată uneori, şi înainte de a se introduce nămolul în bazinele de fermentare. Îngroşătoarele de
nămol sunt asemănătoare decantoarelor radiale, având prevăzute, pentru accelerarea îngroşării, o
serie de bare metalice, perpendiculare pe radier, care se rotesc cu o viteză de 1 rot/h. În lungul lor,
barele favorizează îngroşarea nămolului prin facilitarea circulaţiei apei spre suprafaţă, împiedicând
formarea pungilor de gaze de fermentaţie. Îngroşătoarele pot reduce volumul de nămol iniţial, până
la jumătate.
Îngroşătoarele de nămol se dimensionează pentru o încărcare superficială de maximum
0,75 m
3
/m
2
şi h sau 50 kg materii solide în suspensie, decantabile/m
2
şi zi. Adâncimea la perete a
îngroşătoarelor de nămol radiale nu trebuie să depăşească 3,0 m iar radierul trebuie să aibă o
înclinare către centru mai mare ca a decantoarelor radiale (adâncimea la centru este de maximum
6,0 m). Timpul de decantare la îngroşătoare este de circa 3 ore.
Elutrierea nămolului are scopul de a îndepărta din nămolul fermentat, coloizii şi
particulele fin dispersate, ceea ce conduce la scăderea rezistenţei specifice la filtrare, respectiv la
o eficienţă mai mare a filtrării nămolului. De asemenea, prin elutriere se micşorează alcalinitatea
nămolului, necesară în special când se prevede folosirea de coagulanţi pentru condiţionarea
nămolului (cazul vacuumfiltrelor).În acest caz, elutrierea conduce la reducerea cantităţii de
coagulant. În timpul fermentării nămolului, ca o consecinţă a formării de amoniac, acizi organici şi
bicarbonaţi, se constată creşterea alcalinităţii. Procedeele de elutriere a nămolului sunt:
- într-o singură treaptă, respectiv un singur bazin, unde are loc şi sedimentarea nămolului,
procesul fiind intermitent;
- în două sau mai multe trepte, respectiv mai multe bazine, folosindu-se apă curată, pentru spălare,
în fiecare treaptă;
- în contracurent, proces continuu de spălare, în care apa circulă în contracurent cu nămolul, apa
proaspătă de spălare introducându-se în cea de-a doua treaptă, de unde se scoate şi nămolul
elutriat.
Ca apă de spălare se utilizează apă uzată, epurată biologic, apă de râu, de reţea etc.
Apa de spălare, împreună cu nămolul, se amestecă într-o cameră de amestec, prevăzută cu
amestecător mecanic, timp de 20 - 90 s; amestecul trebuie să fie suficient de puternic, pentru a ţine
în suspensie nămolul, evitând în acelaşi timp distrugerea flocoanelor naturale, care se formează.
Un amestec bun se poate realiza şi în timpul pompării apei şi a nămolului spre bazinele de
elutriere.
Forma în plan a bazinelor de elutriere este circulară sau pătrată, fiind asemănătoare cu
îngroşătoarele de nămol, având de cele mai multe ori şi bare metalice verticale. Pentru evitarea
aglomerărilor de nămol, care depăşesc mai mult de jumătate din înălţimea bazinului, este necesar
ca evacuarea nămolului elutriat să se facă cu regularitate.
În funcţie de natura nămolului, de alcalinitatea sa şi a agentului de elutriere, precum şi de
metoda de elutriere se va stabili cantitatea de apă de spălare.
Dimensiunile bazinelor de elutriere depind de numeroşi factori. Astfel, tratarea prin
elutriere a nămolului primar fermentat necesită bazine mai mici decât cele folosite, de exemplu
pentru nămolurile primare fermentate în amestec cu nămoluri fermentate în exces. Nămolurile cu
procente mici de materii solide totale, organice, au densitatea iniţială mai mare decât cele cu
procente mari şi, de aceea, elutrierea este mai dificilă.În comparaţie cu celelale metode, cele mai
mici cantităţi de apă de spălare, sunt necesare folosind metoda în contracurent. Modul de
exploatare, continuu sau intermitent, influenţează de asemenea dimensiunile bazinelor de elutriere.
Încărcarea maximă a unui bazin de elutriere trebuie să rămână sub 32 m
3
/m
2
şi zi, iar
timpul de staţionare a apei în bazin este de circa 4 ore şi nu trebuie să coboare sub 3 ore.
Coagularea sau condiţionarea chimică a nămolului are drept scop modificarea structurii
nămolului, aceasta conducând la micşorarea rezistenţei specifice la filtrare şi uşurarea sarcinii de
deshidratare a nămolului în filtrele presă sau cu vacuum.
Pentru condiţionarea chimică a nămolului se utilizează, în general, coagulanţi similari celor
folosiţi pentru apele uzate, adică săruri de aluminiu (sulfat de aluminiu, clorură de aluminiu),
săruri de fier (sulfat feros, sulfat de fier clorurat, clorură ferică) ş.a. Aceşti electroliţi se utilizează
singuri sau asociaţi cu var. Rezultate bune s-au obţinut şi cu polielectroliţi organici anionici şi
cationici.
Dozele de coagulant se stabilesc pentru fiecare tip de.nămol, prin cercetări de laborator.
Cercetări efectuate asupra diferitelor tipuri de nămoluri au arătat că dozele de coagulant depind, în
principal, de provenienţa şi caracteristicile chimice ale nămolurilor şi că acestea variază între 1 -
10% (procente în greutate, faţă de materiile solide totale, uscate, din nămol).
Dozele optime de coagulant pentru nămoluri, la fel ca şi pentru apele uzate, se determină în
laborator şi, uneori, cu ajutorul diferitelor formule, recomandate de literatura de specialitate.
Polielectroliţii organici, cationici sau ionici, produc la doze mici, o floculare rapidă a
nămolurilor, turtele de nămol, rezultate în urma filtrării acestuia, având umiditatea mai mică decât
în cazul folosirii coagulanţilor chimici. În prezent, aceştia au dezavantajul unui preţ de cost ridicat.
5.4.5.2. Deshidratarea
Deshidratarea nămolurilor continuă procesul de reducere a procentului de umiditate a
nămolurilor.
Deshidratarea se realizează prin:
- procedee naturale (pe platforme de uscare şi iazuri de nămol); sunt folosite când cantităţile de
nămol, nu sunt prea mari şi se dispune de suprafeţe mari de teren;
- procedee artificiale (pe filtre presă, pe filtre cu vacuum, în centrifuge etc); sunt aplicate în cazul
tratării unor cantităţi mari de nămol şi necesită, întotdeauna, tratări preliminare.
Platformele pentru uscarea nămolului sunt construcţii executate la suprafaţa solului,
caracterizate prin natura stratului de susţinere. Din acest punct de vedere, se deosebesc:
- platforme cu strat de susţinere impermeabil, executate în cazul unor soluri permeabile, a căror
infestare ar putea produce prejudicii;
- platforme cu strat de susţinere permeabil.
Deshidratarea se realizează ca urmare,a infiltrării (drenării) în sol şi evaporării apei din
nămol. Platformele de nămol trebuie aşezate la distanţe de cel puţin 60 m de locuinţe, deoarece
mirosul care rezultă în timpul deshidratării este neplăcut.
Alegerea procedeului de deshidratare pe platforme este condiţionată de posibilitatea
obţinerii de suprafeţe mari pentru construcţia acestora; pentru un număr de 15.000 - 20.000 de
locuitori deserviţi, suprafeţele necesare sunt atât de mari, încât folosirea filtrelor presă sau vacuum
este mai avantajoasă. Platformele sunt recomandate, în acelaşi sens, în zonele cu precipitaţii mici,
cu perioade scurte de îngheţ, pentru a putea fi folosite aproape tot timpul anului, acolo unde nivelul
apei subterane nu este prea aproape de suprafaţa solului, unde există posibilitatea trimiterii
nămolului pe platforme, prin gravitaţie etc.
Platformele impermeabile se execută pe straturi de argilă de 20 - 30 cm grosime sau din
beton, în grosime de 10 cm, peste care se aşează stratul de susţinere drenant.
Pentru platformele cu curăţare manuală, lăţimea platformelor de uscare trebuie să rămână
sub 4-6 m, iar pentru, cele cu curăţare mecanică, maximum 20 m. Lungimea uzuală a platformelor,
deşi nu este limitată, variază între 15 şi 45 de metri. Compartimentarea platformelor pentru
obţinerea lăţimilor şi lungimilor de mai sus se realizează prin diguri de pământ, înalte de 30 - 40
cm şi, de obicei, prin garduri de beton prefabricate. Pentru exploatarea eficientă a platformelor,
când suprafaţa depăşeşte 150 m
2
, acestea trebuie să aibă cel puţin două compartimente (de obicei,
există trei compartimente).
Accesul nămolului pe platformele de dimensiuni mai mari se face prin tuburi de oţel cu
diametre de cel puţin 150 mm; pentru platforme cu dimensiuni mai mici, accesul se poate face şi
prin jgheaburi cu secţiune semicirculară. Viteza nămolului în jgheaburi şi conducte trebuie să fie
mai mare de 1,0 m/s.
Nămolul de pe platforme poate fi curăţat manual, cu lopata, iar evacuarea lui se poate
realiza cu roaba sau vagonetul, şi mecanic, cu ajutorul excavatoarelor, a maşinilor speciale etc.
Transportul se face cu canioane, electrocare.etc.
La fiecare umplere a platformei de uscare, înălţimea nămolului este de circa 20 cm,
considerându-se, în medie, 9 umpleri pe an; dacă platformele sunt acoperite, numărul de umpleri
poate creşte până la 15.
Referitor la proiectarea platformelor de uscare a nămolului, menţionăm că suprafaţa
acestora este în funcţie de felul nămolului şi condiţiile climatice, sistemul de canalizare din care
provin apele uzate şi caracteristicile acestor ape, alcătuirea staţiei de epurare etc. Timpul de
deshidratare a nămolului pe platforme depinde, în cea mai mare măsură, de grosimea stratului de
nămol stabilit la fiecare umplere. Acest timp este mai mic în zonele cu însorire puternică, ploi
puţine şi umiditate relativă mică. La stabilirea suprafeţei platformelor trebuie să se ţină seama şi de
influenţa vântului, care condiţionează evaporarea apei din nămol. Umiditatea nămolului evacuat de
pe platforme este de 55 - 75%.
În tabelul 5.5 sunt prezentate suprafeţele necesare platformelor de uscare, pentru toate
categoriile de nămoluri fermentate.
Tabelul 5.5 Suprafaţa platformelor de uscare pentru diferite categorii de nămoluri
Felul nămolului fermentat
Cantitatea de nămol
fermentat,
[dm
3
/loc, zi]
Suprafaţa
platformei
[m
2
/loc]
încărcarea în
locuitori,
[loc/m
2
platf]
Nămol de la decantarea primară 0,26 0,05 20
Nămol de la epurarea mecano-
biologică, efectuată în:
- filtre biologice de mică încărcare
0,43 0,09 11
- filtre biologice de mare încărcare 0,48 0,10 10
- bazine de nămol activ de mică 0,79 0,16 6
încărcare
- bazine de nămol acliv de mare
încărcare
0,52 0,10 10
Vacuumflltrele constau dintr-un tambur cu diametrul de 1,5 - 2,0 m sau chiar mai mult, pe
a cărui suprafaţă laterală este aşezat filtrul.
Tamburul este scufundat într-o baie de nămol, în proporţie de 15 - 40% din suprafaţa lui
laterală, şi se roteşte orizontal, cu o viteză de 1 rot/min. Nămolul din baia de nămol este agitat
mecanic, cu o viteză de 10-15 rot/min, împiedicându-se astfel depunerea lui în baie. Spaţiul din
interiorul tamburului este compartimentat în lungul acestuia, formând o serie de celule
longitudinale, care pot fi supuse la diferite presiuni. Vacuumul format în interiorul celulelor face ca
nămolul din baie să se prindă la exteriorul filtrului, de unde este îndepărtat de un răzuitor. Dacă, la
acţiunea răzuitorului, nămolul nu se desprinde uşor de filtru, se creează în interiorul tamburului, o
presiune care împinge şi dezlipeşte turta. în funcţie de vacuumul care se realizează în interior,
turtele de nămol au grosimi de 4 - 10 mm. Transportul turtelor la exterior, se face cu ajutorul unei
bande transportoare. Apa rezultată din filtrare este evacuată printr-o conductă aşezată în axul
tamburului şi trebuie înapoiată în staţia de epurare, deoarece are un CB0
5
mare.
Vacuumul necesar (400 - 500 mm CA) este realizat de pompe de vacuum, care consumă
aproximativ 1,5 kW/m
2
de suprafaţă filtrantă. în funcţie de dimensiunile tamburului, puterea de
antrenare a acestuia variază între 4-6 kW, iar a agitatorului între 2 şi 4 kW.
Consumul total de energie al vacuumfiltrelor este de aproximativ 6 kW/m
3
de nămol supus
filtrării.
În prealabil, nămolul supus filtrării trebuie tratat. Se recomandă ca această operaţie să se
realizeze astfel:
- cu 2,5% clorură de fier, pentru nămolul proaspăt fermentat;
- cu 7% clorură de fier, pentru nămolul în exces.
Nămolul şi clorură de fier sunt considerate în cantităţi uscate.
Uneori, este necesar să se adauge 7 - 10% var. Dacă, în prealabil, se procedează la
elutrierea nămolului, cantitatea de clorură de fier se micşorează.
Filtrul este executat dintr-o ţesătură de bumbac, lână, fibre sintetice etc. Durata de utilazare
a unei pânze filtrante este de 1 - 2 luni, perioadă după care aceasta trebuie curăţată prin periere, cu
ajutorul aburilor sau a diferitelor soluţii chimice.
Productivitatea vacuumfiltrelor se situează între 10 şi 30 kgf substanţe solide în suspensie,
uscate, în greutate/h şi m
2
. .,
Umiditatea nămolului (a turtei) ajunge, după vacuumfiltrare, la 65 - 70%. Când provin din
nămolul fermentat, turtele sunt fără miros; cele provenite din nămol nefermentat, dacă apele uzate
au avut un pronunţat caracter industrial (de exemplu, din industria anorganică), sunt de asemenea
lipsite de miros.
Vacuumfiltrele fabricate la noi în ţară au suprafeţele de 5, 10, 40 şi 80 m
2
.
Filtrele presă au fost primele instalaţii artificiale folosite pentru deshidratarea nămolului
fermentat. O perioadă de timp, datorită consumului mai mare de coagulanţi, în comparaţie cu
vacuumfiltrele, precum şi datorită numeroaselor manevre de încărcare şi descărcare a filtrelor,
acestea au fost mai puţin folosite. O dată cu automatizarea manevrelor, ele şi-au recâştigat
importanţa, în special datorită umidităţii mai mici a turtelor obţinute în aceste filtre (50 - 65%), în
comparaţie cu cele obţinute cu ajutorul vacuumfiltrelor (65 - 70%).
Un filtru presă este constituit dintr-o serie de camere, formate din cadre metalice, pătrate
sau circulare, pe care se aşază filtrul propriu-zis. Dimensiunile cadrelor pot fi, de exemplu, de 1,5 x
1,5 m. Un filtru este format din 30, 40, 50 şi chiar 100 de camere.
Volumul util pentru 100 de camere, de exemplu; poate ajunge la 10 m
3
, respectiv o
suprafaţă de filtrare de circa 400 m
2
.
Presiunea de filtrare variază între 6 şi 8 at, în funcţie de caracteristicile nămolului şi durata
ciclului de filtrare, care, la rândul ei, depinde de natura nămolului, presiunea necesară etc., variind
între 1 şi 2 ore (inclusiv timpul de filtrare şi de încărcare-descărcare a nămolului). Nămolul,
introdus printr-un tub central, intră în spaţiile de presare şi, apoi, în camere. După trecerea timpului
de filtrare, camerele se desfac, iar turtele cad pe o bandă transportoare sau în buncăre.
Capacitatea de filtrare a filtrelor presă variază între 5 şi 15 kgf substanţe solide în
suspensie/m
2
şi h. Necesarul de energie electrică este de 3 kWh/m
3
nămol introdus în filtru, pentru
prelucrare.
5.4.5.3. Deshidratarea avansată
Problema tratării şi îndepărtării nămolurilor, mai ales în staţiile mici de epurare, este
rezolvată doar parţial, atât prin procedeele naturale, cât şi prin cele artificiale de deshidratare a
nămolurilor. După deshidratare, în instalaţiile menţionate nămolul mai conţine cantităţi importante
de materii organice, umiditate, respectiv volumul acestuia este mare şi periculos din punct de
vedere sanitar.
Instalaţiile moderne de deshidratare şi îndepărtare a nămolurilor urmăresc o reducere mai
mare a materiilor organice, în comparaţie cu reducerea obţinută prin metodele clasice şi chiar
reducerea completă a acestora. Reducerea avansată a materiilor organice se obţine prin tratarea
termică a nămolului şi prin oxidarea umedă, în timp ce reducerea completă a materiilor organice se
realizează prin arderea pe pat fluidizat şi prin incinerare. La primele trei procedee se tratează
nămol nefermentat (se elimină, deci, instalaţiile de fermentare a nămolului), iar la ultimul procedeu
- nămol fermentat şi deshidratat în filtre.
Tratarea termică a nămolului se face, îndeosebi, prin procedeul Porteous. După tratare,
nămolul brut, cu umiditate de 96%, are un volum de numai 8% din cel iniţial, umiditatea 90%, este
consistent şi uşor de manevrat. În timpul procesului de tratare, nămolul: - este supus la temperaturi
înalte;
- îşi pierde calităţile iniţiale;
- sedimentează foarte uşor în îngroşătorul de nămol final.
Dacă, după tratare, nămolul este trecut prin filtre presă, umiditatea este de 50 - 55%.
întregul proces de tratare termică, inclusiv filtrarea, durează circa 4 ore.
Oxidarea umedă a nămolului se realizează după procedeul Zimpro, care se bazează pe
faptul că toate substanţele combustibile aflate în apă, în suspensie sau dizolvate, se pot oxida în
intervalul de temperaturi 120 - 130°C. Procesul de oxidate umedă se desfăşoară în trei faze:
a) în prima fază se realizează prelucrarea nămolului;
b) în faza a doua, nămolul adus la o presiune de 20 at, este încălzit până la temperatura de 160ºC,
pentru a fi oxidat;
c) în faza a treia are loc filtrarea nămolului în filtre cu vacuum.
Turtele de nămol: - au o umiditate de 60-65%;
- sunt sterile;
- nu conţin germeni patogeni;
- nu au miros.
Arderea nămolului pe pat fluidizat se realizează, de cele mai multe ori, după procedeu!
Fluo-Solid. Patul fluidizat, aplicat de mult timp. în industrie, este constituit din nisip de siliciu cu
granule uniforme; el este încălzit şi ţinut în suspensie printr-un curent de gaz (de obicei, aer). Într-
o primă fază de preparare, se realizează deznisiparea nămolului şi îngroşarea lui. În faza a doua,
nămolul este deshidratat în vacuumfiltre sau centrifuge. În faza a treia, a combustiei, nămolul este
ars pe pat fluidizat, folosindu-se, la început, pentru încălzire, un combustibil, apoi procesul
continuă prin autocombustie. În faza a patra, tratarea gazelor şi separarea substanţelor solide se
realizează cu ajutorul unei instalaţii de spălare, în care se produce separarea gazului de cenuşă.
Incinerarea nămolului, practicată de peste 50 de ani, se realizează în furnale de tip
Nichols Herreshoff, având diametre de 5 - 7 m, înălţimi de 10 - 12 m şi capacităţi de prelucrare a
nămolului de 6 - 9 m
3
/h. Turtele de nămol fermentat, rezultate de la filtre, sunt concasate şi apoi
introduse în furnale, pe la partea superioară. Nămolul de aici cade pe o serie de cuptoare (6 - 9),
unde este ars la temperaturi de 400 - 650°C. Gazele rezultate în timpul combustiei trec, de sus în
jos, prin turnuri şi scrubere de răcire şi ajung, apoi, în atmosferă. Cenuşa rezultată la incinerare
este transportată în afara staţiei de epurare.
5.4.6 Îndepărtarea şi valorificarea nămolurilor
Nămolurile rezultate în urma deshidratării sunt îndepărtate din staţia de epurare, putând fi
depozitate în gropi (foste cariere de cărămidă sau nisip), în depresiuni, în mare sau pot fi
răspândite pe terenurile agricole, pentru fertilizarea acestora. În Marea Britanie, în oraşe mari
(Manchester, Glasgow, Liverpool), nămolul deshidratat se evacuează în mare, la 15 - 20 km de
coastă, fără a prejudicia viaţa acvatică.
Deşi valoarea ca îngrăşământ necesar solului este destul de mică, întrebuinţarea nămolului
în agricultură este practicată în numeroase ocazii. Azotul, fosforul sub formă de acid fosforic (P
2
O
5
) şi potasiul sub formă de oxid de potasiu (K
2
0) au acţiuni fertilizatoare asupra solului; nămolul
mai conţine, în plus, şi o bună parte din substanţele organice iniţiale. Azotul ajută,în special, la
dezvoltarea frunzelor şi a tulpinei, fosforul - la formarea rădăcinilor, iar potasiul - la producerea de
clorofilă. Humusul format de substanţele organice măreşte capacitatea solului de a reţine apa, de a
rezista la eroziune şi de a constitui un substrat pentru bacterii.
Valoarea fertilizatoare a nămolului depinde, în mare măsură, de stadiul de tratare, respectiv
de provenienţa lui. Nămolul nefermentat conţine organisme patogene şi, din acest punct de vedere
trebuie luate măsuri de protecţie sanitară la manipularea şi folosirea lui; însă, are valoare
fertilizatoare mai mare decât nămolul fermentat (de exemplu, nămolul fermentat conţine 40 - 50%
mai puţin azot decât nămolul proaspăt). După răspândirea nămolului (atât fermentat, cât şi
proaspăt) pe terenurile agricole, acestea trebuie arate, folosirea lor fiind interzisă pentru plante ale
căror rădăcini, frunze etc. se consumă în stare proaspătă. Din punct de vedere sanitar, nămolurile
deshidratate prin tratare termică sau oxidare umedă sunt mai puţin periculoase.
Folosirea compostării nămolului fermentat sau nefermentat conduce la obţinerea unui
produs de calitate superioară, din punct de vedere fertilizator, adăugându-se, eventual, şi producţia
de metan. La compostarea nămolului trebuie să se adauge materii uscate, care favorizează trecerea
aerului prin straturile de compost, în acest sens se foloseşte, de obicei, un amestec de 0,5 m
3
nămol
şi 75 kgf turbă. O compostare mult mai bună se realizează amestecând nămolul cu gunoi menajer,
astfel încât, umiditatea amestecului să fie de 40 - 50%. Gunoiul asigură amestecului o proporţie
favorabilă de carbon şi azot, de circa 15:1, furnizând carbonul care lipseşte nămolului.
În mod natural, compostarea nămolului se realizează în grămezi-depozite, în care
temperatura se ridică, spontan, la 70°C.'în timpul fermentării, conţinutul de apă scade, iar germenii
sunt distruşi.
Uneori, se preferă compostarea artificială, realizată într-un tambur stabilizator, în care
nămolul este ţinut timp de o zi, la temperatura de 120°C. Materialul rezultat este mărunţit şi aşezat
în grămezi de 1,5 m înălţime, de unde, după câteva zile de fermentare anaerobă, poate fi folosit ca
îngrăşământ.
Nămolul mai poate fi valorificat pentru producerea de proteine (sub forma unor turte de nămol
cu 10% umiditate, folosite pentru hrana păsărilor şi a altor animale), fabricarea drojdiei furajere,
producerea vitaminei B12, producerea de brichete pentru încălzire etc [Ianculescu O./2001].
Fişa tehnică nr.1
Denumirea utilajului: decantor primar
Instalaţia: Proiectarea tehnologică a unei staţii de epurare a apelor uzate urbane
Parametrii funcţionali:
-viteza de sedimentare 1,5m/h;
-viteza de circulaţie a apei 36m/h;
-reţinerea solidelor 172,996.
Parametrii constructivi:
-volumul spaţiului de depozitare 2268 m
3
;
-suprafaţa transversală 756,1289m
2
;
-suprafaţa orizontală 31,5 m
2
;
-înălţimea totală 3,84m;
-lăţimea decantorului 1,05m;
-numărul de compartimente 0,3;
-volumul total de nămol depus 123,5347 m
3
;
-material de construcţie din oţel inoxidabil.
Prescripţii tehnice:
-pozitie de montaj, orizontal.
Fişa tehnică nr.2
Denumirea utilajului: decantor secundar (decantor radial)
Instalaţia: Proiectarea tehnologică a unei staţii de epurare a apelor uzate urbane
Parametrii funcţionali:
-încărcarea superficială în decantor 1,2 m
3
/ m
2
h;
-timpul de decantare 4h;
-debitul de recirculare 0,1323 m
3
/s;
-debitul de calcul 0,315 m
3
/s.
-reţinerea solidelor în decantor 112,8967.
Parametrii constructivi:
-suprafaţa utilă a decantorului radial;
-înălţimea utilă 4,8 m;
-volumul decantorului 6441,12 m
3
;
-volumul de nămol reţinut
2180, 9595
m
3
/zi;
-material de construcţie din oţel inoxidabil.
Prescripţii tehnice:
-pozitie de montaj, orizontal.
Capitolul VI
Construcţii şi instalaţii prevăzute în cadrul staţiei de epurare municipale
6.1 Construcţii şi instalaţii pentru coagularea suspensiilor din apă
Procesul de coagulare aa suspensiilor din apă cuprinde trei operaţii distincte:
-prepararea şi dozarea;
-amestecul;
-reacţia propriu-zisă.
În prima etapă a procesului de coagulare -prepararea şi dozarea coagulanţilor- coagulanţi
sunt furnizaţi sub formă lichidă sau solidă. Uneori, fiind livraţi sub formă de bulgări sau plăci, este
necesară transformarea lor în stare lichidă sau solidă. În acest scop se folosesc vase, butoaie,
confecţionate din materiale rezistente la coroziune, în care prepară soluţii de coagulant cu
concentraţii cunoscute. Dozarea coagulanţilor, care are ca scop trimiterea unor cantităţi bine dozate
de coagulant în apa uzată, se poate face pe cale:
-uscată, folosind aparate de dozare;
-umedă, folosind pompe dozatoare.
În funcţie de debitul apei uzate şi cantitatea de suspensii, atât aparatele de dozare, cât şi
pompele dozatoare posedă dispozitive de dozare.
Transportul coagulanţilor, de la magazie până la instalaţiile de dozare se poate face:
 manual, pentru cantităţi mici;
 mecanic, pentru cantităţi mari folosind:
-benzi transportoare sau tubuuri pneumatice, pentreu coagulanţi în pubele sau granule;
-conducte, care trebuie sa fie rezistente la coroziune.
Amestecarea coagulantului cu apa uzată se realizează în bazine de amestec care au scopul
de a dispersa, cât mai uniform, coagulantul sau soluţia de coagulant în apa uzată, pentru obţinerea
unei omoginităţi cât mai bune.
Bazinele pentru amestec sunt de mai multe tipuri:
- cu amestec gravitaţional, în care mişcarea apei se face printr-o serie de pereţi înclinaţi sau
perpendiculari pe direcţia de curgere a apei;
- cu amestec pneumatic, în care aerul sub presiune este răspândit pe radierul bazinuli, prin
tuburi găurite sau plăci poroase;
- cu amestec mecanic, în care amestecul este realizat de agitatoare mecanice cu palete.
Reacţia sau flocularea, realizată în bazine de reacţie, are scopul de a forma flocoane, care
aglomerează substanţele fine şi coloidale, acestea se depun în decantoare.
Flocularea se poate realiza în bazine:
- de tip gravitaţional, sub forma unor camere cu pereţi în şicană, perpendiculari pe direcţia de
curgere a apei, cu mişcarea apei pe verticală sau pe orizontală;
- de tip pneumatic, care se folosesc pentru amesteul apei, palete cu ax vertical sau orizontal.
De obicei dispozitivul de amestec este prevăzut cu reductor, pentru a putea regla viteza, în
funcţie de calitatea apei;
- de tip pneumatic, care folosesc distribuţia aerului, plăci poroase sau tuburi găurite, aşezate pe
radierul bazinului, de obicei lângă un perete al bazinului, pentru a produce un curent în spirală
[Ianculescu O./2001].
Construcţiile şi instalaţiile în care se realizează procesele biochimice de epurare biologică
alcătuiesc treapta secundară a staţiei de epurare, având drept scop final, reţinerea materiilor solide
dizolvate şi în special a celor organice (biodegradabile). Nămolul produs în treapta biologică este
reţinut prin decantare, în decantoarele secundare. În aceasta treaptă de epurare sunt necesare unele
construcţii şi instalaţiile de deservire (instalaţii pentru producerea şi introducerea artificială a
aerului,staţii de pompare şi conducte pentru transportul şi distribuţia nămolului active).
În condiţiile funcţionării normale a treptei de epurare primare şi secundare, eficienţa
acestora exprimată prin gradul de epurare realizat în ceea ce priveste materiile organice şi a
materiilor în suspensie separabile prin decantare, poate fi apreciat la 75-92%.
6.2 Construcţii şi instalaţii pentru tratarea nămolurilor
Construcţiile aferente fermentării anaerobe a nămolului se pot diferenţia din mai multe
puncte de vedere. Astfel, după poziţia spaţiului de fermentare faţă de apa uzată, deosebim:
-comune cu apă uzată:- fose septice,
- decantoare cu etaj,
- iazuri de nămol;
-separate de apă uzată:- rezervoare,
- bazine de fermentare.
Fosele septice sunt construcţii în care, într-un singur volum, se produce simultan atât
decantarea apei, cât şi fermentarea nămolului rezultat din sedimentare. Ele sunt folosite pentru
obiective izolate care deservesc maximum 50-100 locuitori, adică pentru un debit de până la 15
3
/ m zi . Timpul de decantare, respectiv de epurare este de minimum 2 zile şi maximum 10 zile. La
un debit specific de 150
3
/ . dm loc zi rezultă un volum de 300
3
/ dm loc , până la 1,500
3
/ dm loc .
Volumul din urmă permite epurarea biologică deoarece aici nu fermentează numai nămolul, ci şi
apa uzată.
Efluentul poate evacuat în bazine de infiltraţie existente în apropiere sau se poate vidanja
cu ajutorul unor utilaje speciale şi se transportă la cea mai apropiată staţie de epurare. Nămolul se
evacuează o dată sau de două ori pe an. După fiecare evacuare se lasă în bazin o cantitate de nămol
“copt”, adică un nămol ce conţine bacterii metanice necesare pentru fermentarea nămolului
proaspăt ce urmează a fi mineralizat.
Materialul de execuţie a foselor este betonul monolit, cărămida sau tuburile prefabricate
din beton. Se observă că volumul de decantare-fermentare este compartimentat pe direcţia
curentului, fiecare compartiment fiind prevăzut cu gură de vizitare şi tuburi de ventilaţie.
Decantoare cu etaj îndeplinesc rolul de decantoare a apei (etajul superior) şi de fermentare
a nămolurilor (etajul inferior), ambele funcţiuni fiind desfăşurate într-un bazin de beton armat cu
forma în plan circulară sau dreptunghiulară. Sunt bazine din beton armat de formă cilindrică sau
paralelipipedică, folosite frecvent la decantarea primară a debitelor mici şi mijlocii evacuate din
localităţi sau aşezări izolate care nu depăşesc 20000 locuitori sau 10000
3
/ m zi .
În aceste bazine, la partea superioară re loc procesul de decantare a apei printr-un jgheab
care funcţionează după principiul unui decantor orizontal, longitudinal, iar la partea inferioară, în
digestor, are loc fermentarea anaerobă la temperatura mediului ambiant, a nămolurilor sedimentate
în decantor. Nămolul din decantor ajunge în digestor prin intermediul unei deschizături
longitudionale cu lăţimea sub 0,25m, ce se prevăd la partea inferioară a jgheabului decantor.
Jgheaburile, în secţiune transversală, sunt formate dintr-o secţiune dreptunghiulară cu
dimensiunile
1
bxh
şi o secţiune triunghiulară, la partea inferioară, pe adâncimea
2
h
. Pereţii au
înclinarea de 1,2:1 pentru o alunecare rapidă a depunerilor în etajul inferior prin fanta din vârful
triunghiului.
Marginea inferioară a unuia din pereţii înclinaţi a jgheabului depăşeşte marginea celuilalt
perete înclinat cu 0,15 m pentru ca particulele de nămol şi bulele de gaz ce se ridică în urma
procesului de fermentare să nu ajungă în spaţiul de decantare. Lăţimea jgheabului nu trebuie să
depăşescă 3m, iar adâncimea (
1 2
h h +
) se recomandă de 1,2-2 m.
Accesul apei în jgheab şi evacuarea apei decantate se realizează în acelaşi mod ca şi la
decantoarele orizontale.
Iazuri de nămol, numite şi lagune se amplasează în depresiuni naturale unde adâncimea
este mai mare de 2m, astfel încât să se creeze cât mai mult spaţiu pentru nămol. În aceste iazuri se
introduce nămolul pentru fermentare, deshidratare sau depozitare finală pe termen nedefinit.
Această soluţie, din motive igienice şi de protecţia mediului este mai puţin recomandată la
fermentarea nămolurilor, în schimb este frecvent aplicată pentru deshidratarea lor naturală. La
proiectarea acestor iazuri se recomandă o încărcare de 20kg materii solide din nămolul proaspăt la
1
3
m de lagună.
Rezervoare de fermentare (metantancuri) reprezintă soluţia frecvent aplicată pentru
localităţile ce depăşesc 20000 de locuitori, ele putând fi de mică sauu de mare încărcare. Se cunosc
următoarele scheme tehnologice:
1. scheme standard, de mică încărcare într-o singură treaptă cu care introducerea nămolului
proaspăt şi evacuarea celui fermentat se face prin intermitenţă (2-3 ori pe zi).
2. schema de mare încărcare într-o treptă (este prevăzută cu instalaţii de amestecare şi
încăţzire, fiind cea mai răspândită în momentul de faţă.
Temperatura interioară este de 30 35 C − ° , iar durata de fermentare este de peste 15 zile.
Alimentarea şi evacuarea este continuă, amestecul este omogen şi se elimină supernatantul.
3. schema de fermentare în două trepte se caracterizeaz prin faptul că primul fermentator este
încălzit la temperatura de 30 35 C − ° , masa de nămol este într-o continuă mişcare-agitare,
superntantul nu se evacuează, iar procentul de formare a gazului edte de circa 67% după 5
zile şi de 90% după 14-15 zile.
4. schema de fermentare de contact este asemănătoare schemei precedente, cu deosebire că
aici nămolul fermentat din trepta a doua este recirculat în prima treaptă pentru
însămânţarea nămolului proaspăt. Schema lucrează analog treptei biologice cu bazine de
aerare şi în ărezent nu cunoaşte o răspândire mai mare.
La noi în ţară majoritatea schemelor de epurare sunt prevăzute cu rezervor de fermentare
de mare încărcare într-o singură treaptă.
Formele noi de rezervoare rezultă din studiul suprafeţelor de rotaţie, linia meridianei
modificându-se continuu, iar din punct de vedere a execuţiei lor, pretensionarea întregului
ansamblu, constitue singura alternativa econimică.
Se va avea în vedere că rezervoarele de mare capacitate sunt mai economice din punct de
vedere al bilanţului termic, faţă de soluţia folosirii mai multor rezervoare mai mici însumând
aceaşi capacitate.
Instalaţiile interioare din aceste rezervoare cât şi din camera de manevră au următoarele
atribuţii:
-distrugerea capacului plutitor care se formează la suprafaţa nămolului prin ridicarea materialului
uşor care nu fermenteză, care împiedică trecerea gazului spre captator de gaze, şi în acelaşi timp
ocupă o parte din volumul util;
-reciclarea şi omogenizarea nămolului proaspăt cu cel fermentat, cel cu temperatura mai mare cu
cel cu temperatura mai joasă;
-încălzirea spaţiului de fermentare sau încălzirea nămolului proaspăt;
-inoculareea nămolului proaspăt.
În figura 6.1 se arată un rezervor de fermentare de mare încărcare echipat cu instalaţiile de
amestec, încălzire, inclusiv conductele necesare exploatării procesului.
spre cazanul de incalzire spre rezervorul de gaz
Figura 6.1. Bazin inchis de fermentare a namolului (de mare incarcare):
1 - amestecator; 2 - conductă pentru introducerea namolului proaspăt; 3 - conductă pentru indepărtarea namolului
plutitor din bazin; 4 - conductă pentru evacuarea nămolului fermentat; 5 - conductă pentru evacuarea nămolului de
pe fundul bazinului; 6 - conductă pentru evacuarea nămolului plutitor; 7 - conductă pentru evacuarea supematantului;
8 - deversor; 9 - conductă pentru captarea nămolului; 10 - schimbător de căIdura; 11 - captator de gaz; 12 - conductă
de gaz; 13 - cazan de încălzire; 14 - pompă de nămol; 15-gură de vizitare; 16-preaplin.
Deoarece în interior nu se poate efectua un control riguros asupra starii tehnice a
conductelor şi asupra exploatării lor privind posibilitatea de formare a dopurilor se reomandă
aplicarea variantei cu conducte montate în exterior.
În cazul când schimbătorul de căldură se montează în interiorul rezervorului reircularea se
efctuează numai cu pompe, lipsind tubul de amestecare din centrul rezervorului; restul de conducte
arătate rămân cu aceleaşi obligaţii de fucţionalitate.
Rezervoarele de fermentare a nămolurilor sunt echipate cu aparate de măsură şi control.
Astfel pentru măsurarea temperaturii nămolului proaspăt, fermentat şi în curs de fermentare sunt
folosite termometre plasate pe pereţii rezervorului, la diferite niveluri şi în interior.
Monitorizarea desfăşurării procesului de fermentare se efectuează de la un pupitru de
comandă unde sunt transmise toate datele necesare, prin telecomandă, de către aparatura
menţionată.
La punerea în funcţiune a unui rezervor de fermentare se va folosi o cantitate de namol
bine fermentat dintr-un alt recipient de fermentare. Această cantitate de nămol, va prezenta 10%
din volumul rezervorului, după care se adaugă, treptat, nămol proaspăt, care va fi permanent
amestecat cu cel însămânţat cu bacterii metanice, având grijă să asigurăm o temperatura30 36 C − °
.
Pentru înmagazinarea gazului de fermentaţie, se folosec rezervoare speciale numite
gazometre, al căror volume se stabilesc la un procent de 30-50% din producţia zilnică de gaz. Ele
se amplasează în apropierea rezervoarelor de fermentare, ambele obiective fiind protejate cu
dispozitive adecvate de combatere a incendiilor şi a exploziilor. Constructiv, un gazometru este
alcătuit dintr-o cuvă circulară de beton armat umplută cu apă, în care se aşează un clopot cilindric
ce se deplasează pe verticală sub acţiunea presiunii gazelor de 180-260
2
mmH O
.
Baza inferioară a clopotului în poziţia cea mai ridicată trebuie să se regăsească sub nivelul
minim al nămolului din rezervorul de fermentare, cu cel puţin 2 m, pentru a evita pătrunderea
aerului în cazul captat care poate da loc la explozii.
Bazine de fermentare a nămolului sunt construcţii din pământ sau din beton armat în care
se produce fermentarea în aer liber a nămolului. Tehnologic, aceste bazine pot funcţiona ca o
unitate independentă de fermentare a nămolurilor, fie ca treapta a doua a metantancurilor cu două
trepte.
Dimensionarea acestor bazine are în vedere prescripţiile de la decantoarele cu etaj,
recomandându-se următoarele capacităţi specifice de fermentare: 150
3
/ dm loc pentru nămolurile
primare şi 220
3
/ dm loc pentru nămolurile primare şi cele secundare [Dima M./1998].
Bazinele de fermentare în două trepte au spaţiul de construcţie despărţit în două. În prima
treaptă (primul bazin) nămolul se menţine numai în timpul activităţii de fermentare iniţială, când el
este într-o continuă agitare. Pentru a se evita zonarea, nămolul nou şi cel vechi se amestecă în
permanenţă, cu diferite dispozitive, în această treaptă, nămolul este încălzit, nu se evacuează
supernatantul, iar gazul de nămol se captează numai din acest bazin. Aici, activitatea este
asemănătoare cu cea din bazinele de fermentare de mare încărcare.
În treapta a doua (al doilea bazin) fermentarea continuă mult mai încet, fără a fi ajutată
artificial. Bazinul nu este încălzit; de obicei este deschis şi, rareori, este acoperit cu un rezervor de
gaz. însămânţarea şi amestecul nu au prea mare importanţă, ele ajutând doar în mică măsură ia
accelerarea fermentării, în această treaptă. În aceste condiţii, la fel ca în bazinele de fermentare de
mică încărcare, se formează aceleaşi trei zone:
- crustă;
-supernatant;
- nămol.
Din aceste tipuri de bazine se evacuează un nămol:- bine stabilizat;
- cu vârstă mare.
De obicei, în faţa acestor bazine se aşează îngroşătoare de nămol.
Din punct de vedere constructiv, bazinele de fermentare a nămolului au forme circulare în
plan, cu diametre cuprinse între 6-30 m. Pentru evitarea pierderilor de căldură, ele sunt
semiîngropate şi înconjurate de pământ.
În ţara noastră, bazinele de fermentare de mare încărcare au înălţimi de 8-9,25 m şi sunt
tipizate pentru următoarele volume şi diametre corespunzătoare:
Volume [m
3
]
750 1000 1500 3000 4000
Diametre
[m]
9,5 10 13 17 19
De obicei, bazinele de fermentare de mare încărcare se cuplează, având între ele camere de
manevră.
Radierul, pereţii şi acoperişul se execută din beton armat şi se izolează termic. De obicei,
radierul face un unghi de 45° cu orizontala. Acoperişurile bazinelor de fermentare pot fi fixe sau
plutitoare; când acestea sunt fixe, trebuie cuplate la un rezervor de gaz. Unghiul pe care îl face
acoperişul cu orizontala este, de obicei, de 30°. La acoperişurile plutitoare, pericolul de explozie a
amestecului aer-gaz, în comparaţie cu cel pe care-1 prezintă acoperişurile fixe, este mai mic.
Acoperişurile plutitoare sunt executate din metal şi sunt folosite, de cele mai multe ori, ca
rezervoare de gaz. Pe verticală, ele au o cursă de 0,5-2,0 m.
La peretele bazinului de fermentare, înălţimea nămolului variază între valorile de 6-9 m; în
axul bazinului, înălţimea totală de nămol nu depăşeşte, de regulă, 15 m. Deasupra nămolului, până
la partea cea mai de sus a acoperişului, spaţiul liber are înălţimea de 30-40 cm.
Bazinele de fermentare sunt prevăzute cu o conductă de alimentare, pe la partea superioară
a bazinului cu nămol proaspăt şi o conductă de evacuare, pe la partea inferioară a nămolului
fermentat .Evacuarea nămolului se realizează prin diferenţa de presiune şi, uneori, prin intermediul
pompelor de recirculare. Conducta de presplin are capătul superior în apropiere de partea cea mai
de sus a bazinului. Conductele pentru evacuarea supernatantului pot fi de tip pendu-lant sau sub
forma unui selector de nivel (2-4 conducte, la niveluri diferite, la distanţe de 50-60 cm, una de alta,
aşezate pe peretele vertical, la 1,0-1,2 m sub nivelul nămolului). În figura 9.2, conductele de
evacuare a supernatantului suni plasate pe acoperişul bazinului. Pentru a stabili nivelul de la care
trebuie evacuat supernatantul, pe peretele. bazinului de fermentare se montează conducte pentru
luarea probelor. Pentru evacuarea corpurilor plutitoare, care nu pot fi distruse prin amestecarea
crustei, se prevăd conducte independente (fig. 5.2), al căror capăt superior se găseşte imediat sub
nivelul lichidului din bazin. Uneori, în vecinătatea captatorului de gaze se plasează conducte
similare. Toate conductele trebuie să fie executate din materiale rezistente la coroziune şi, pentru a
evita infundarea lor, diametrele trebuie să fie de cel puţin 150-200 de mm.
Pentru revizuirea bazinelor de fermentare se construiesc guri de vizitare circulare, cu
diametrul minim de 75 de cm, amplasate atât pe acoperiş, cât şi pe pereţii rezervorului.
Pentru accesul la interiorul şi exteriorul bazinului de fermentare sunt prevăzute scări.
Într-o cameră de manevră, care, de cele mai multe ori, deserveşte două bazine de
fermentare a nămolului, sunt aşezate: - vanele;
- echipamentul de control;
- pompele de recirculare a nămolului;
- ventilatoarele;
- aparatajul electric etc.
Camera de manevră trebuie să fie bine ventilată, luminată şi prevăzută cu un sistem
automat de alarmare, pentru avertizarea pericolului de explozie a gazelor. Din acest punct de
vedere, pentru o siguranţă mai mare, întregul echipament care se utilizează sau care controlează
gazul de nămol, este amplasat într-o cameră separată.
Instalaţiile de amestec şi recirculare a nămolului, care reprezintă una din principale anexe
ale bazinelor de fermentare a nămolului, au scopul de a omogeniza nămolul (cel proaspăt cu cel
fermentat, cel cu temperatură mai mare cu cel cu temperatură mai scăzută etc.), precum şi
inocularea (însămânţarea) lui, distrugerea crustei etc.
Amestecul şi recircularea se realizează prin:
- folosirea de agitatoare, la interiorul nămolului;
- trimiterea de apă curată sau supernatant cu presiune, în diferite puncte ale bazinului şi, în
special, deasupra nivelului de nămol; este preferat supematantul, deoarece produce şi o
însămânţare a nămolului proaspăt, prin bacteriile care le conţine, şi în acelaşi timp are şi o
temperatură mai ridicată (temperatura de încălzire a bazinului de fermentare), decât cea a apei
curate;
- trimiterea nămolului proaspăt zilnic, sub presiune, deasupra crustei, operaţie care contribuie şi la
distrugerea crustei;
- insuflarea de gaz, rezultat în timpul fermentării, cu debite de 1,0-1,5 mc/min.;
- recircularea nămolului din interiorul bazinului, cu ajutorul unei pompe de nămol (fig 5.2);
nămolul este important, în special în captarea crustei şi în readucerea apei în circuit. În perioadele
când se introduce nămol proaspăt, se recomandă ca acesta să fie încălzit la temperatura de
fermentare şi apoi, împreună cu nămolul mai vechi de recirculare, să fie introdus în bazin. Pentru a
putea capta atât nămolul, cât şi crusta sau apa de nămol, conductele pentru captarea nămolului
trebuie să pătrundă în bazin, la diferite niveluri;
- utilizarea de agitatoare de nămol (cu elice sau cu spirală), aşezate la suprafaţa nămolului. Spirala
pătrunde la partea superioară a unui tub vertical, aşezat sub nivelul nămolului, în timp ce motorul
electric este aşezat deasupra acoperişului; în timpul rotaţiei, apa de sub crustă este antrenată de
spirală şi trimisă, sub presiune, deasupra crustei, producând astfel amestecul nămolului.
Agitatoarele cu elice funcţionează la fel ca şi cele cu spirală, elicea fiind însă plasată la partea
inferioară a tubului; elicea, care acţionează ca o pompă axială, vehiculează nămolul de sus în jos,
aspirând în acelaşi timp şi crusta. Puterea electromotoarelor, care acţionează agitatoarele cu elice
sau spirală, este destul de mică, variind între 0,5-1,5 kW; capacitatea agitatoarelor trebuie să fie
suficientă pentru a putea recircula lichidul din bazin, de cel puţin două ori pe zi;
- utilizarea de hidroelevatoare.
Captarea gazului de nămol se face cu ajutorul captatoarelor de gaz, plasate în punctele cele
mai înalte ale acoperişului, într-un fel de turn circular, în secţiune orizontală, a cărui bază
inferioară se găseşte la 1,0-1,2 m deasupra nivelului nămolului, şi chiar mai mult (vezi fig. 5.2).
Captatorul este un cilindru metalic aşezai vertical, la care se racordează ştuţul conductei de gaz. în
turn, într-un spaţiu izolat, se afla supapa de siguranţă cu gardă hidraulică, ce limitează presiunea
maximă a gazului, din bazinul de fermentare, la 180 mm CA. Prin montarea supapei de siguranţă
în interiorul turnului, se evită, în timpul iernii, îngheţarea lichidului care formează garda
hidraulică. Pentru a se putea controla starea instalaţiilor interioare, pe turn se montează şi o gură de
vizitare, cu închidere etanşă.
Instalaţiile pentru încălzirea nămolului au scopul de a realiza temperatura optimă de
fermentare a nămolului. Încălzirea nămolului se poate face: - direct;
- indirect.
Încălzirea directă a nămolului are loc prin:
- arderea gazului de nămol, fie în instalaţii speciale, introduse în bazinul de fermentare, fie într-un
cuptor deschis, submersat, fie într-un încălzitor submersat -de asemenea - în nămol;
- introducerea în bazinul de fermentare (deasupra radierului) a apei calde, vaporilor sau nămolului
încălzit, evacuându-se condensul sau apa prin conductele de evacuare a supernatantului;
- încălzirea nămolului, care intră în bazin, cu vapori sau într-un schimbător de căldură în
contracurent.
Încălzirea indirectă se produce prin intermediul unor conducte fixe sau mobile, prin care
circulă apă caldă sau vapori.
Metoda cea mai răspândită de încălzire a nămolului este cea care foloseşte schimbătorul de
căldură în spirală, alcătuit dintr-un corp în formă de tambur, în care este montată o spirală dublă
(în plan vertical) închisă, prin care circulă apa caldă, iar la exteriorul' spiralei, nămolul este luat din
bazinul de fermentare şi refulat după încălzire, înapoi în bazin. O dată cu încălzirea nămolului, se
realizează şi omogenizarea şi inocularea lui.
În comparaţie cu conductele folosite pentru schimbarea căldurii, aşezate în interiorul
bazinului, schimbătoarele de căldură sunt mult mai eficiente, datorită vitezei de schimb şi
coeficientului de transfer mare.
Apa caldă, necesară încălzirii nămolului se produce în boilere încălzite cu gaze arse în
arzătoare. Eficienţa acestora este de 60-80%, valoarea minimă corespunzând încălzirii bazinului
direct, cu apa caldă, iar cea maximă, încălzirii indirecte, cu apă caldă şi vapori, prin intermediul
conductelor cu apă caldă, care pătrund în interiorul bazinului. Pentru încălzire se poate folosi şi
apa de răcire a motoarelor cu combustie internă sau vaporii proveniţi din apa de răcire.
Pentru schimbul de căldură, conductele trebuie să fie executate din materiale rezistente la
coroziune; ele se aşează fie pe eşafodaje montate în interiorul bazinului, fie pe radier, fie pe pereţii
lui.
Bazinele de fermentare a nămolului sunt dotate, pentru buna lor funcţionare, cu o serie de
aparate:
- termometre pentru măsurarea temperaturii nămolului, apei etc;
- indicatoare de nivel pentru nămol;
- pH-metru;
- debitmetre de gaz:
- dispozitive pentru luarea probelor de nămol, supernatant, gaze etc;
- dispozitive pentru preparea laptelui de var, necesar alcalinizării procesului, în momentul când
pH-ul scade.
Bazinele deschise pentru fermentarea nămolului constituie fie singura treaptă de
fermentare a nămolului, fie treapta a doua a bazinelor în două trepte.
În primul caz, bazinele sunt construite în pământ şi sunt dotate cu un minim de instalaţii.
Când se dispune de teren pentru construcţia bazinelor şi amplasamentul este destul de departe de
centrul populat, pentru ca mirosul din timpul fermentării să nu se facă simţit, soluţia este
economică. Bazinele au adâncimi de 3-5 m, cu pereţii executaţi în taluzul natural al solului. În
locul bazinelor create artificial, uneori se pot folosi depresiunile naturale, după amenajarea lor
corespunzătoare. Crusta care se formează nu trebuie să fie distrusă, deoarece ea păstrează căldura
necesară fermentării nămolului şi, în acelaşi timp, împiedică răspândirea mirosului neplăcut. Este
recomandabilă compartimentarea acestor bazine, deoarece, o dată la câţiva ani, se goleşte câte un
compartiment, pentru a se putea îndepărta nămolul şi nisipul care nu au putut fi evacuate normal.
Bazinele deschise, care constituie treapta a doua a bazinelor de fermentare a nămolului în
două trepte, sunt executate din beton armat şi sunt dotate cu instalaţii asemănătoare bazinelor de
fermentare de mică încărcare.
Construcţii pentru înmagazinarea gazului:
În urma fermentării nămolului rezultă gaze care sunt înmagazinate în rezervoare de gaz.
Acestea pot fi: - separate;
- aşezate alături de bazinul de fermentare;
- făcând corp comun cu bazinul de fermentare, când constituie acoperişul
plutitor al bazinului.
Rezervoarele de gaz constau dintr-o cuvă circulară de beton armat, în care se aşază un
clopot metalic cilindric, a cărui bază superioară este închisă. Cuva se umple cu apă. Sub presiunea
gazului, clopotul se mişcă în sus şi în jos, în cuvă, cursa acestuia fiind ghidată de un eşafodaj
metalic. În poziţia cea mai ridicată, baza inferioară a clopotului trebuie să se găsească sub nivelul
minim al nămolului din bazinul de fermentare, cu cel puţin 2,0 m pentru a evita pătrunderea
aerului în clopot şi, respectiv producerea de explozii. Presiunea gazelor sub clopot variază între
150 şi 320 mm CA, limite între care trebuie să se încadreze variaţiile zilnice ale volumului de
nămol, ca urmare a evacuării nămolului fermentat şi introducerii celui nou. Capacitatea clopotului
se stabileşte în funcţie de cantitatea de gaz maximă, pe timp de 6 - 12 ore, sau se ia 0,3 din
capacitatea bazinului de fermentare.
Cuva este prevăzută cu o conductă de golire şi una de preaplin, care intră în funcţiune când
presiunea din interiorul clopotului de gaz o depăşeşte pe cea maximă, apa putând fi aruncată din
cuvă.
Conductele pentru transportul gazelor au diametre sub 200 mm, iar vitezele în acestea, nu
depăşesc 4 m/s. Pentru a se putea colecta apa de condens, ele se construiesc în pantă (10-25
mm/m).
Pentru măsurarea debitelor de gaz sunt prevăzute rotametre sau Venturimetre, executate la
fel ca şi clopotul, din materiale rezistente la coroziune, deoarece bioxidul de carbon este coroziv.
În diferite puncte ale circuitului, pentru măsurarea presiunii clin sistemul de colectare şi distribuţie
a gazului sunt montate manometre.
Din punct de vedere al protecţiei muncii, trebuie acordată o atenţie deosebită instalării de
dispozitive speciale contra flăcării, în toate zonele unde există acest pericol, în special în punctele
alimentări; motoarelor cu gaz, boilerelor şi arzătoarelor [Ianculescu O./2001].
Capitolul VII
Tehnica securităţii, de protecţie şi igiena
muncii la reţelele de canalizare
7.1 Legislaţia şi protecţia muncii
În ţara noastră protecţia muncii constituie o problemă de stat,activitatea de protecţie a
muncii făcând obiectul unor legi speciale,norme şi normative,iar cunoaşterea şi aplicarea lor
constituie o sarcină obligatorie pentru toţi oamenii muncii.
Legea nr.5/1965 precizează că activitatea de protecţie a muncii face parte integrată din
procesul de muncă,responsabilitatea realizării depline a măsurilor de prevenire a accidentelor
căzând în sarcina conducătorului procesului de muncă,începând cu şefii de echipă şi terminând cu
directorii generali, fiecare la nivelul locului său de muncă.Legea nr.5/1965 prin completările din
1969 cuprinde şi un nou capitol ”infracţiuni” în care sunt stabilite sancţiunile,cu privaţiuni de
libertate,atunci când a avut loc o infracţiune,chiar şi în cazul în care nu s-a produs cu accidente de
muncă.
Legea nr.32/1968 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor precizează: contravenţia
este fapta săvârşită cu vinovăţie care reprezintă un pericol social mai redus decât infracţiunea şi
este prevăzută şi sancţionată ca atare prin legi,decrete sau acte normative.
Normele departamentale de tehnică a securităţii muncii şi normele de igienă muncii
dezvoltă şi adaptează la specificul activităţii fiecărui departament toate prevederile cuprinse în
normele republicane.Ministerele sunt obligate ca pe baza normelor republicane să elaboreze norme
proprii,indiferent că le cuprind într-o singură normă departamentală sau în mai multe,pe specific de
activităţi.
7.2 Protecţia muncii la executarea lucrărilor de terasament
Lucrările de terasament aferente reţelei de canalizare necesită un volum mare de muncă
pentru executarea lor,de aceea trebuie folosite,cât mai mult,mijloacele mecanizate. Executarea
săpăturilor deschise se pot face manual,mecanic,cu explozivi sau combinat.Accidentele care se pot
produce în timpul lucrărilor de săpaturi se datorează necunoaşterii caracteristicilor
pământurilor,precum şi nerespectării normelor de tehnica securităţii muncii specifice fiecărei
lucrări.
7.2.1 Săpături executate manual
Principala cauză a accidentelor la săpăturile executate manual constă în surparea malurilor
provocate de:
- executarea săpăturilor cu talazuri având înclinări mai mari faţă de unghiul talazului natural, adică
talazuri insuficient de stabile;
- sprijinirea insuficientă a pereţilor săpăturii;
- incărcarea malurilor şanţurilor cu pământ, materiale sau utilaje,fără respectarea limitelor precise;
- neluarea măsurilor de îndepărtare a apelor de suprafaţă din zonă sau a apelor subterane.
Accidentele se mai pot produce şi din următoarele cauze:
- nesemnalizarea sau neîngrădirea săpăturilor;
- nefolosirea echipamentului de protecţie;
- lovirea cablurilor electrice, a conductelor de gaze, de apă sub presiune, conducte de termoficare.
7.2.2. Săpături executate mecanizat
Pe marginea albiilor râurilor,pe marginea săpăturilor sau gropilor este interzis a se lucra cu
utilaje de excavaţii,iar mijloacele de transport trebuie să circule la o distanţă de cel puţin 1 m de la
marginea talazului.
În timpul funcţionării utilajelor nu sunt admise efectuarea de lucrări auxiliare în raza de
acţiune a acestuia şi mai ales în abataj. Accesul muncitorilor deasupra frontului de lucru în limitele
talazului natural este, de asemenea, interzis.
Când se lucrează în terenuri necoezive cu un front de lucru înalt, conducătorul tehnic şi
excavatoristul vor urmări, în mod continuu starea abatajului.
Lucrul simultan, în două trepte, a două excavatoare situate unul în dreptul altuia este
permis numai dacă distanţa pe orizontală dintre excavatoare este de cel puţin 20 m.
La descărcarea pământului excavat din cupa utilajului direct în autovehicul se va urmării ca
mijlocul de transport să fie astfel aşezat încât cupa să se apropie din spate sau din partea laterală a
caroseriei şi nu dinspre partea din faţă. Trecerea cupei peste cabina autovehiculului este interzisă.
Vehicolul se încarcă în mod simetric faţă de axa orizontală. În timpul încărcării autobasculantelor
nu este permisă staţionarea persoanelor în maşină, sub sau lângă excavator, precum şi rămânerea
şoferului în cabină.
La execuţia săpăturilor subterane prin metoda scutului, lucrările se vor executa numai în
limita vizierii scutului. Mutarea scutului la o distanţă mai mare decât lăţimea unui inel este
interzisă, dacă nu s-au fixat în prealabil bolţarii care formează inelul cămăşuirii galariei.
7.3 Protecţia muncii şi prescripţii sanitare la exploatarea reţelelor de canalizare
Pentru protecţia sănătăţii personalului folosit la exploatarea reţelelor de canalizare, în
regulamentul de exploatare al reţelei se prevăd amănunţit măsurile sanitare şi de protecţia muncii,
ce trebuie luate la fiecare loc de muncă.
Nici un muncitor nu poate fi folosit la lucrările reţelei de canalizare, fără a fi supus unui
examen medical şi fără a avea o pregătire profesională corespunzătoare.
Muncitorii de la reţelele de canalizare, ca de altfel şi cei ce lucrează în staţia de epurare
sunt expuşi la următoarele pericole: leziuni fizice, infectări ale corpului, lipsă de oxigen, gaze sau
vapori nocivi şi iradierea cu materiale radioactive.
Pentru prevenirea leziunilor fizice se vor lua următoarele măsuri:
- instruirea muncitorilor asupra modului cum trebuie ridicate piesele nu prea grele, folosind
muşchii picioarelor şi nu spatele;
- evitarea căderilor în cămine sau în canale deschise, prin montarea de panouri de împrejmuire sau
semnalizatoare luminoase necesare pe timp de noapte, prin folosirea de centuri de siguranţă la
intrarea în cămine, bazine sau în alte spaţii subterane accesibile prin capace;
-leziunile şi şocurile electrice pot fi evitate prin folosirea de mănuşi şi covoare de cauciuc la
manevrarea tablourilor electrice când se lucrează la echipamentele electrice ale instalaţiilor,
executarea corectă a punerii la pământ a motoarelor electrice şi izolarea corectă a firelor de curent;
- folosirea troliurilor şi macaralelor pentru obiecte grele şi instruirea muncitorilor asupra modului
corect de folosire a acestora.
Prevenirea infectării organismului datorită apelor uzate şi nămolurilor, sub formă de febră
tifoidă, hepatită infecţioasă, tetanos, viermi intestinali presupune luarea următoarelor măsuri:
- luarea de măsuri cu caracter individual: folosirea de mănuşi de cauciuc în timpul curăţirii
pompelor de apă şi nămol, a căminelor şi bazinelor, spălarea pe mâini şi dezinfecţia cu alcool
înainte de a servi masa;
- asigurarea de grupuri sociale echipate cu dulapuri individuale cu două compartimente, pentru
îmbrăcămintea de stradă şi pentru echipamentul de lucru, duşuri cu apă caldă pentru spălarea
obligatorie la ieşirea din schimb;
-se recomandă asigurarea unui frigider pentru păstrarea unor produse alimentare uşor alterabile şi
pentru asigurarea de apă rece de băut în timpul călduros;
-asigurarea de truse sanitare de prim-ajutor pentru tratarea imediată a tuturor rănilor mici deschise,
celelalte răni urmând a fi tratate imediat de medicul de dispensar.
Prevenirea asfixierilor prin lipsă de oxigen, situaţie frecvent întâlnită în spaţiile înguste şi
relativ adânci cum ar fi într-un bazin sau canal, cămin de acces, se impune luarea următoarelor
măsuri:
- capacele căminelor de control vor fi deschise, simultan, pe o lungime ce cuprinde 2-3 cămine în
aval şi în amonte de punctul de intrare a echipei de control;
-deschiderea lor se va face cu 2-3 ore înainte de coborârea în canal, timp în care are loc aerisirea
corespunzătoare a reţelei;
- în bazinele staţiilor de pompare pentru apă uzată sau nămol se va prevedea o ventilare artificială
prin foflosirea de ventilatoare portabile cu furtun de aspiraţie, ventilatoare ce funcţionează în
exterior, în zona respectivă de lucru se va introduce numai furtunul de aspiraţie;
- detectarea lipsei de oxigen se va face cu indicatorul de flăcări, iar în locurile periculoase cu
analizoare de gaz;
-gazul care contribuie cel mai mult la lipsa de oxigen este gazul de nămol provenit prin
fermentarea depunerilor organice;
-bioxidul de carbon sau azotul pot servi ca agenţi de diluare în cazul spaţiilor de lucru subterane.
Muncitorii trebuie instruiţi asupra pericolului de otrăvire cu gaze toxice, precum şi asupra
pericolului dat de prezenţa eventualăa unor lichide inflamabile. Pentru înlăturarea pericolelor
trebuie să se folosească echipament electric antiexploziv şi să se asigure o bună ventilare prin
introducerea de aer comprimat dintr-o suflantă portabilă printr-o gură de acces, să se controleze
periodic atmosfera cu un indicator pentru gaze toxice.
Muncitorii trebuie instruiţi asupra măsurilor de prim-ajutor ce trebuie acordat de urgenţă în
caz de otrăvire cu gazele toxice emanate de instalaţiile de canalizare.
7.3.1.Măsuri de prim ajutor în cazuri de intoxicare cu gaze toxice
Prima măsură care trebuie luată în caz de accident toxic, constă în îndepărtarea
intoxicatului de zona primejdioasă şi transportarea lui într-un loc liniştit şi cu aer curat.
Accidentatul va fi transportat apoi obligatoriu în stare culcată folosind o targă, o scândură sau pe
braţe spre postul de prim-ajutor existent în apropiere. Aici trebuie aşezat pe un pat sau pe o bancă
însă cu trunchiul ridicat şi sprijinit. Dacă însă accidentatul leşină, el trebuie imediat întins
compllet, cu capul jos. Ajutorul principal ce trebuie dat de urgenţă unui bolnav care se asfiţiază
este administrarea de oxigen.
Acordarea primului ajutor unui accidentat se recomandă a fi realizată de către un personal
instruit, cunăscător al semnelor intoxicaţiei acute, al toxicităţii substanţelor cu care muncitorul a
venit în contact şi mai ales cunăscător al mijloacelor de ajutoare.
Se prezintă succint proprietăţile principalelor gaze toxice şi măsurile de prim-ajutor ce
trebuie acordate de urgenţă.
Bioxidul de carbon.Gaz fără culoare şi miros, în concentraţii foarte mari este înţepător.
Este mai greu decât aerul şi acolo unde se produce în cantitate mare (se degajă din apele uzate sau
din procesele de fermentaţie a substanţelor organice), tinde să se adune în părţile joase
(şanţuri,gropi).
Bioxidul de carbon are o acţiune puternică asupra sistemului nervos şi în special asupra
centrilor care conduc respiraţîa.În intoxicaţia acuta bolnavul prezintă senzaţia de zăpuşeală, dureri
de cap, ameţeală, apoi pierderea cunoştinţei. Primul ajutor constă în scoaterea accidentatului la aer
curat şi aşezarea lui în stare culcată cu capul în jos nesprijinit.
Oxidul de carbon.Gaz fără culoare şi fără miros,puţin mai uşor decât aerul. Se degajă din
procesele de oxidare, fără aer, a materiilor organice.
Oxidul de carbon are proprietatea de a se acumula în sânge, ceea ce provoacă intoxicaţii.
Oxidul de carbon, fiind complet lipsit de miros,ajunge în organism prin plămâni în care pătrunde
odată cu aerul aspirat. Accidentatul intoxicat de oxid de carbon prezintă dureri de cap, uneori cu
zvâcnituri, ameţeli, oboseală, greţuri, nevoie de somn, bătăi de inimă. Dacă intoxicaţia este şi mai
acută, omul leşină brusc, iar pe piele pot apărea pete roşii.
Un accidentat ajuns în starea aceasta trebuie supus imediat măsurilor de salvare (scoaterea
din atmosfera cu oxid de carbon) administrarea de oxigen şi transportarea la spital.
Metanul.Gaz incolor, fără miros, mai uşor decât aerul, uşor inflamabil, exploziv. Provine
din procesele de fermentaţie a substanţelor organice. Pericolul de intoxicare cu metan este mai rar
deoarece fiind mai uşor decât aerul se găseşte permanent în partea superioară a incintelor de lucru.
Rolul metanolului, ca sursă de intoxicare, nu este mare în comparaţie cu pericolul de
explozie pe care îl prezintă acest gaz.
Evitarea acumulării de gaz metan se realizează printr-o ventilaţie bună a spaţiilor
respective.
În cazul unei asfixieri cu gaz metan, accidentatul va fi scos imediat din atmosfera viciată,
iar dacă respiraţia este oprită, va fi supus respiraţiei artificiale care nu va fi oprită decât la apariţia
semnelor de revenire a respiraţiei normale sau a semnelor de rigiditate cadaverică.
Măsurile de prim-ajutor indicate mai sus nu sunt limitative, ele urmând a fi completate şi
adaptate şi la alte tipuri de substanţe toxice care ar putea fi conţinute în apele uzate ce se evacuează
prin instalaţiile de canalizare [Dima M./1989].
Bibliografie
• Negulescu M., “Epurarea apelor uzate municipale”, Ed. Tehnică
• Dima M. “Canalizări-vol. I” Litografia UTI, Iaşi, 1989;
• Dima M. “Canalizări-vol. II”,.Litografia UTI, Iaşi, 1998;
• Dima M. “Proiectarea staţiilor de epurare-îndrumar”, Litografia UTI, Iaşi,
1981;
• Tudose R. Z., Stancu A., Vitan F., Horoba D., Petrescu S., Ibănescu I., Popovici
L. Băcăoanu A., Moise A., Cârstea S.“Fenomene de transfer şi utilaje în industria
chimică”, Ed. Rotaprint, Iaşi, 1990;
• Macoveanu M, Teodosiu C., Duca Gh. “Epurarea avansată a apelor uzate
conţinând compuşi organici nebiodegradabili”, Ed. Gh. Asachi, Iaşi, 1997;
• Ianculescu O., Ionescu Gh., Racoviţeanu R. “Epurarea apelor uzate”, Ed.
Matrixrom, Bucureşti, 2001;
• Axinte S., Teodosiu C., Balasanian I., Cojocaru I. “Ecologie şi protecţia
mediului”Ed. Ecozone, Iaşi, 2003;
• Cândea-Muntean V., Cândea-Muntean V.,”Epurarea apelor uzate”Ed.
Oscarprint, Bucureşti, 2001.
Grătarele , conform STAS 12431-86, se prevăd la toate staţiile de epurare, indiferent de
sistemul de canalizare adoptat şi independent de procentul de intrare a apei în staţia de epurare-prin
curgere gravitaţională sau sub presiune. În acest caz grătarele se prevăd înaintea staţiei de
pompare.
Scopul grătarelor este de a reţine corpurile plutitoare şi suspensiile mari din apele uzate
(crengi şi alte bucăţi din material plastic, de lemn, animale moarte, legume, cârpe şi diferite corpuri
aduse prin plutire, etc.), pentru a proteja mecanismele şi utilajele din staţia de epurare şi pentrua
reduce pericolul de colmatare ale canalelor de legătură dintre obiectele staţiei de epurare [Dima
M.-1998].
Grătare rare şi dese Grătare rare curăţate mecanic
şi instalaţie pentru presarea
şi deshidratare
Grătare dese şi sistem depresare
şi deshidratare a reţinerilor
Grătarele se confecţionează sub forma unor panouri metalice, plante sau curbe, în interiorul
căreia se sudează bare de oţel paralele prin care sunt trecute apele uzate. În funcţie de distanţa
dintre aceste bare, se deosebesc grătare rare şi grătare dese.
Grătarele rare îndeplinesc de obicei rolul de protecţie a grătarelor dese împotriva
corpurilor mari plutitoare. Distanţa între barele acestui grătar variază în limetele 50-100mm.
Grătarele dese prezintă deschiderile dintre bare de 16-20mm, când curăţirea lor este
manuală şi de 25-60 mm, la curăţirea lor mecanică. Cele din faţa staţilor de pompare a apelor uzate
brute au interspaţiile de 50-150 mm.
Grătarele sunt alcătuite din bare metalice. Distanţa dintre bare, grătarele pot fi:
-cu deschidere mare (2,5-5 cm.);
-cu deschidere mai mică (1,5-2,5 cm.).
Pentru grătarele plasate înaintea staţiei de pompare, distanţa dintre bare se recomandă a fi
între 5-15 cm. Înclinarea grătarelor faţă de orizontală, depinde de modul lor de curăţire (mecanic
sau manual). Se recomandă pentru grătare cu curăţare manuală înclinarea de 30-75°, iar pentru
cele mecanice, înclinarea va fi mai mare de 45-90°.
Înclinările mai mici favorizează curăţirea grătarelor mai repede şi descresc căderea de
presiune pe grătar. Viteza de curgere a apei prin grătare se recomandă a fi între 60-100 cm/s
pentru a se evita depunerile.
Curăţirea manuală a grătarelor se realizează pentru instalaţii mai mici, cu cantităţi mai reduse de
reţinere şi se efectuează cu o greblă de pe o patformă situată deasupra nivelului maxim al apei
[Teodosiu C.-suport cursTBE-2008].
Grătarele cu curăţire manuală se utilizează numai la staţiile de epurare mici cu debite pană
la 0,1
3
/ m s , care deservesc maximum 15000 locuitori. Curăţirea se face cu greble, căngi, lopeţi,
etc., iar pentru uşurarea exploatării se vor prevedea platforme de lucru la nivelul părţii superioare a
grătarului, lăţimea minimă a acestora fiind de 0,8 m. aveând în vedere variaţiile mari de debite ce
se înregistrează în perioadele ploioase sau uscate de-a lungul unui an, exploatarea va fi mult
uşurată dacă se prevăd două panouri grătare aferente debitelor respective.
Grătarul de curăţire mecanică constituie soluţia aplicată la staţiile de epurare ce deservesc
peste 15000 locuitori, deoarece, în afară de faptul că elimină necesitatea unui personal de deservire
contină asigură condiţii bune de curgere a apei prin interspaţiile grătarului fără a exista riscul
apariţiei mirosurilor neplăcute în zonă [Dima M./1998].
Curăţirea mecanică, se realizează atunci când cantitatea de materii obţinute sunt mari,
astfel încât, este necesară curăţarea continuă şi frecventă. Se pot utiliza grătaare cu curăţare
rotativă, la canale cu adâncimi mai mici de 1m., şi greble de curăţare cu mişcări de translaţie
pentru bazinele drepte cu adâncimi mari [Teodosiu C.-suport cursTBE-2008].
4.8 Utilitati si energie
Aburul, apa, aerul comprimat, gazele inerte, energia electrica, solele de racire, folosite in
industria chimica sunt usual inglobate in denumirea de utilitati.
Apa
Functie de utilizarea care se da apei se deosebesc mai multe categorii: apa tehnologica, apa
de racire, apa potabila, apa de incendiu, apa de incalzire.
Apa de racire poate proveni din fantani de adancime, temperatura ei se mentine intre 10-
15ºC in tot timpul anului. Pentru evitarea formarii crustei, temperatura apei la iesire din aparate nu
trebuie sa depaseasca 50 ºC.
Apa ca agent de incalzire poate fi:
- apa calda cu temperatura pana la 90 ºC;
- apa fierbinte, sub presiune, pana la temperature de 130-150 ºC.
Apa este un agent termic, cu capacitate calorica mare, usor de procurat. Pentru incalzire, se
prefera apa dedurizata in scopul evitarii depunerilor de piatra.
Energia electrica
Energia electrica este folosita, prin transformare in caldura, folosind mai multe tehnici:
- trecerea curentului prin rezistente electrice
- transformarea energiei electrice in radiatii inflarosii
- folosirea curentilor de inalta frecventa, medie si mica
- folosirea pierderilor dielectrice
- incalzirea in arc electric.
Avantajul incalzirii electrice consta in incalzirea usoara a temperaturii, posibilitatea
generarii caldurii intr-un punct, introducerea unei cantitati mari de caldura intr-un volum mic,
realizarea unei incalziri directe, fara impurificarea mediului si la orice presiune.
Dezavantajul utilizarii energiei electrice il constituie costul ridicat si impunerea unor
masuri speciale de protectia muncii.
Aerul comprimat
In industria chimica, aerul comprimat poate fi utilizat in urmatoarele scopuri:
- ca purtator de energie
- pentru amestecare pneumatica
- pentru diferite scopuri
Gazele inerte
Se utilizeaza acolo unde, la manipularea unor materiale trebuie evitat contactul direct cu
aerul, sau ca fluid pentru suflarea instalatiei la opriri, porniri sau in caz de avarii. De asemenea,
gazelle inerte sunt utilizate in operatia de uscare a unor materiale.
Apa uzata este o materie prima si este rezultata prin consumul apei in diferite activitati:
menajere, sociale, economice (industriale, in agricultura, in ferme zootehnice); aceste ape contin o
varietate de poluanti sau reziduuri, in concentratii care variaza in functie de scopul in care au fost
utilizate si care altereaza caracteristicile fizice, chimice, biologice si bacteriologice initiale ale apei.
Tot in categoria apelor uzate sunt incluse si apele de ploaie care strabat terenuri poluate, depozite
de reziduuri menajere sau industriale.
Ca subproduse amintim apa epurata si namolurile.

CUPRINS
CAP. 1 TEMA DE PROIECTARE CAP. 2 MEMORIU TEHNIC 2.1. Obiectivele proiectului 2.2. Varianta tehnologica aleasa 2.3. Etapele procesului tehnologic de epurare si descrierea succinta a acestora 2.4. Tipul de utilaj ales CAP. 3 CONSIDERENTE PRIVIND EPURAREA APELOR UZATE MUNICIPALE 3.1. Poluantii caracteristici, impactul asupra mediului si necesitatea epurarii apelor uzate 3.2. Conditii de calitate privind evacuarea apelor uzate; standarde, normative 3.3. Caracteristicile apelor uzate municipale CAP. 4 TEHNOLOGIA ADOPTATA PENTRU EPURAREA APELOR UZATE 4.1. Variante tehnologice pentru epurarea apelor municipale 4.2. Factorii care influenteaza selectia operatiilor si proceselor unitare 4.3. Determinarea gradului de epurare necesar 4.4. Alegerea variantei tehnologice optime (cu justificarea acesteia din punct de vedere tehnic economic si ecologic) 4.5. Calculul concentratiilor intermediare realizate pentru etapele de epurare mecanica si biologica (solide in suspensie, CBO5, CCOCr) si verificarea realizarii gradului de epurare necesar. Descrierea determinarii a procesului chimic adoptat. 4.6. Elaborarea schemei bloc tehnologice 4.7. Materii prime auxiliare. 4.8. Utilitati si energie 4.9. Subproduse naturale si energetice. Deseuri CAP. 5 PROIECTAREA TEHNOLOGICA A UTILAJELOR 5.1. Debite de calcul si verificare utilizata in statiile de epurare industriala 5.2. Calculul utilajelor din cadrul etapei mecanice de epurare 5.3. Calculul utilajelor din cadrul treptei biologice de epurare 5.4. Tratarea namolurilor. Aspecte generale la tratarea namolurilor 5.5. Fise tehnice pentru doua utilaje din cadrul proceselor tehnologice de epurare CAP. 6 CONSTRUCTII SI INSTALATII PREVAZUTE IN CADRUL STATIEI DE EPURARE MUNICIPALA CAP. 7 TEHICA SECURITĂŢII DE PROTECŢIE ŞI IGIENA MUNCII LA REŢELELE DE CANALIZARE CAP.8 DESEN – SCHEMA TEHNOLOGICA DE EPURARE A APELOR UZATE MUNICIPALE

CAP. 9 BIBLIOGRAFIE

Tema de proiectare
Să se proiecteze proiectul tehnologic al unei staţii de epurare a apei uzate urbane. Se dau următoarele date: A. Debite de calcul Qzi, med = 0,275 m3/s; Qzi, max = 0,315 m3/s; Qorar, min = 0,235 m3/s; Qorar, max = 0,355 m3/s.

B. Compoziţia apelor uzate care sunt introduse în staţia de epurare
Solide în suspensie: Ciss = 410 mg/l; Substanţe organice: - CBO5 = 420 mg O2/l; - CCOCr = 510 mg O2/l; Azot total : CiN = 14 mg /l; Temperatura apei uzate: 200C; pH = 7; Constanta de consum a oxigenului din apele uzate: K1 = 0,1 zi-1

C. Analize de laborator ale emisarului în care se deversează apele epurate:
Oxigen dizolvat : COr = 6 mg O2/l (concentraţia oxigenului dizolvat din receptor); Substanţe organice:CBO5 = 20 mg O2/l; CCOCr = 50 mg O2/l; Solide în suspensie: Cess = 50 mg /l ; Azot total: CeN = 2,5 mg/l; Temperatura medie a apei este de 100C; Constanta de oxigenare a apei: K2 = 0,2 zi-1

D. Studiile hidrologice ale emisarului indică:
Viteza medie a apei: v = 1,5 m/s; Debitul emisarului : Qe = 5 m3/s; Coeficientul de sinuozitate al râului: ф = 1,2; r Constanta vitezei de consum a oxigenului din apele uzate:K 1 = 0,1 zi-1

E. Utilaje ce urmează a fi proiectate:

Memoriu tehnic
Epurarea apelor uzate urbane şi industriale este o necesitate a societăţii contemporane în permanenţă dezvoltare. Creşterea populaţiei şi industrializarea continuă indispenabilă modernizării societăţii au condus la creşterea consumului de apă, a volumului de ape uzate, a nmărului şi complexităţi poluanţilor din aceste ape uzate. Proiectul urmăreşte să rezolve principalele probleme generate de infrastructura apei potabile existentă în zonele urbane, astfel încât să fie protejate atât mediul înconjurător cât şi efluentul. Lucrarea urmăreşte proiectarea unei staţii de epurare a apelor uzate urbane, cât mai eficentă din punct de vedere economic şi ecologic, care asigură eliminarea unei categorii de poluanţi denumiţi refractari sau prioritari, care produc efecte economice şi ecologice negative şi care trec neschimbaţi prin treptele de epurare mecano-chimică şi biologică (epurarea avansată). Ca obiective, în ceea ce priveşte proiectul de an, putem preciza următoarele: Dobândirea cunoştinţelor de specialitate inginerească prin elaborarea unui studiu de caz – staţie de epurare a apelor uzate urbane. a) Însuşirea terminologiei legale referitoare la parametri şi intervalul lor optim de variaţie; b) Însuşirea valorilor legale precizate prin NTPA 001, 002/2002, reactualizat în 2005 – legea apelor – specifice în calculele inginereşti; c) Dezvoltarea capacităţii de calcul inginereşti pentru procesele unitare din tehnologia de epurare; d) Însuşirea principiilor de alegere a echipamentelor specifice conform datelor calculate în procesele unitare e) Cunoaşterea modalităţilor de abordare a aspectelor tehnico-economice (costuri de investiţie, costuri de exploatare, bilanţ energetic pe staţie, preţ de cost pe m 3 de apă epurată). În primul capitol se pezintă datele de proiectare a proiectului tehnologic al unei staţii de epurare a apei uzate urbane. În al doilea capitol este prezentat memoriul tehnic. În al treilea capitol, se face o introducere asupra problemelor generale legate de epurarea apelor uzate industriale, cu referiri directe la epurarea mecanică, epurarea chimică şi epurarea

biologică a apelor uzate, la clasificarea şi prezentarea principalelor compuşi organici nebiodegradabili (poluanţi refractari sau prioritari). În al patrulea capitol, se prezintă principalele variante de epurare a apelor uzate pentru eliminarea compuşilor nebiodegradabili din apele uzate, grupate după tipul procesului care stă la baza metodei. Pentru fiecare din metode se prezintă informaţii legate de desfăşurarea procesului, uilajele specifice care se folosesc, factorii şi condiţiile care influenţează efiecienţa procesului, mecanismele de racţie. Se prezintă avantajele şi dezavantajele aplicării acestor procese, mai ales prin prisma epurării unor cantităţi mari de ape uzate, având în vedere şi aspectele economice ale fiecărui proces. În urma analizării avantajelor şi dezavantajelor fiecărei variante tehnologice de epurare, din punct de vedere ecologic şi economic, ca variantă tehnologică optimă se alege staţia de epurare mecano-chimico-biologică de epurare a apei uzate, numită şi epurarea avansată a apelor uzate. Epurarea avansată a apelor uzate. Epurarea mecanică, chimică şi biologică nu realizează eliminarea poluanţilor prioritari, care, chiar şi în concentraţii foarte mici, au efecte negative asupra organismelor vii şi asupra echilibrului ecologic în natură sau care limitează posibilităţile de recirculare/reutilizare a apei în industrie, agricultură. Dintre poluanţii prioritari care sunt reţinuţi prin procedee de epurare avansată se menţionează: compuşii anorganici solubili, compuşii organici nebiodegradabili, solidele în suspensie, coloizii si organismele patogene. Procedeele de epurare avansată se pot aplica fie înaintea etapei de epurare biologică sau după aceasta, în funcţie de matricea apei uzate (concentraţia şi tipul poluanţilor). Etapele procesului de epurare avansată sunt: -grătare şi site, scopul grătarelor este de a reţine corpurile plutitoare şi suspensiile mari din apele uzate (crengi şi alte bucăţi din material plastic, de lemn, animale moarte, legume, cârpe şi diferite corpuri aduse prin plutire, etc.), pentru a proteja mecanismele şi utilajele din staţia de epurare şi pentrua reduce pericolul de colmatare ale canalelor de legătură dintre obiectele staţiei de epurare; -deznisipatoare, este operaţia unitară prin care se elimină pietriş şi alte materii solide cu dimensiuni ≥ 0,2 mm., care au densitatea mult mai mare decât a apei sau a componenţilor organici din apele uzate; - coagularea-flocularea, sunt metode de tratare a apelor, care facilitează eliminarea particulelor coloidale din apele brute, prin adăugarea de agenţi chimici, aglomerarea particolelor coloidale şi respectiv separarea lor ulterioară prin decantare, flotaţie cu aer dizolvat, filtrare. În afară de eliminarea coloizilor şi reducerea urbidităţii din apele de suprafaţă, prin coagulare se reduc parţial culoarea, gustul, mirosul, respectiv conţinutul de microorganisme; -decantoare primare, sunt bazine deschise în care se separă substanţele insolubile mai mici de 0,2

mm. care se prezintă sub formă de particule floculente, precum şi substanţe uşoare care plutesc la suprafaţa apei; -bazine cu nămol activ, în aceste bazine epurarea apelor uzate au loc în prezenţa unui amestec de nămol activ cu apă uzată, agitat în permanenţă şi aerat; -decantoarele secundare, sunt o parte componentă deosebit de importantă a treptei de epurare biologică şi au scopul de a reţine nămolul, materiile solide în suspensie, separabile prin decantare (membrana biologică sau flocoanele de nămol activ, evacuate o dată cu apa uzată din filtrele biologice, respectiv din bazinele cu nămol activ). În capitolul cinci, se prezintă posibilităţile de integrare a epurării avansate în procesul tehnologic de epurare a epelor uzate urbane, pentru a realiza gradul de epurare dorit şi dimensionarea utilajelor din cadrul staţiei de epurare a apelor uzate urbane. În al şaselea capitol, se prezintă construcţiile şi instalaţiile prevăzute în cadrul procesului de epurare a apelor uzate urbane. În capitolul al şapte, prezintă problemele legate de protecţia muncii, în cadrul procesului de epurare a apelor uzate urbane. În capitolul opt este prezentată schema thenologica a staţiei de epurare a apelor uzate urbane. În capitolul nouă, este prezentată bibliografia.

Capitolul III

ciauri. Azotul şi fosforul stimulează creşterea algelor provocând fenomenul de eutrofizare. . O parte din poluanţi le sunt comuni: Principalele categorii de poluanţi care conferă apelor ce îi conţin caracteristici de ape uzate.industriale şi complexe de creştere a animalelor. petrochimică. fie epurării necorespunzătoare a apelor din amonte. Impactul acestor compuşi constă în reducerea concentraţiei de oxygen dizolvat cu repercursiuni asupra florei. -eteri siesteri ai acidului ftalic. compuşii cu azot şi fosfor. prin alterarea caracteristicilor fizice.Aceşti poluanţi sunt enumiţi şi compuşi toxici (refractari) şi se găsesc în majoritatea cazurilor în apele uzate industriale. proveniţi dinn industria chimică. -compuşi cu azot. celulozei şi hârtiei.1. -compuşi policiclici. 2. -compuşi fenolici. 3. -compuşi aromatici monociclici. -pesticide. Poluanţii prioritari sunt compuşi organici sau anorganici selectaţi pe baza toxicităţii foarte mari. lignina. -compuşi policloruraţi ai fenil benzenului.1 Poluanţi caracteristici Apele uzate cu cea mai mare încărcătură de poluanti sunt apele uzate menajere şi cele industriale. compuşi organici cloruraţi .1 Considerente privind epurarea apelor municipale 3. fosforul. chimice şi biologice ale acestora sunt: 1.cea organică de sinteză şi de hârtie.Cele mai încarcate sunt cele din industria alimentară. siliciul şi sulfaţii. O clasificare a compuşilor organici nebiodegradabili care reprezintă majoritatea poluanţilor organici prioritari s-a realizat pe clase de compuşi astfel: -compuşi halogenaţi ai hidrocarburilor saturate şi nesaturate. efectelor cancerigene sau mutagene.Substanţe toxice(poluanţi prioritari) respective metale grele. fiind însă uneori depistaţi în cantităţi foarte mici în apele alimentare fie datorită unor infiltraţii. Prezenţa acestor compuşi este indicată de CBO5. Principalele surse de generare le constituie apele uzate menajere şi efluenţii din industria îngrăşămintelor chimice.Nutrienţi include: azotul. faunei.Considerente privind epurarea apelor municipale 3.Reziduri organice provenind din apele uzate menajere.

6. Datorită proceselor de migrare. uleiuri. cursurilor de apă. carac-teristic acestor tipuri de substanţe. 3.2 Impactul poluanţilor asupra mediului Odată cu creşterea numărului populaţiei şi necesităţii ei se înregistrează o creştere considerabilă a producerii diferitor substanţe şi articole sintetice în compoziţia cărora intră compuşi chimici care în timpul fabricării şi utilizării prezintă un pericol mare pentru sănătatea oamenilor şi mediul ambient. aplicarea intensivă a acestora provoacă efecte toxice asupra tuturor fiinţelor vii. sărurile nu au efecte negative asupra mediului înconjurător. mărilor sunt depistate diferite concentraţii de pesticide şi alte substanţe organice persistente.1. care apar în efluenţii rezultaţi din diverse industrii. 5.Suspensii inerte . crescătoriile de animale sau canalizarea apelor menajere şi industriale în sistem combinat [Macoveanu M.Impactul este deosebit asupra cursurilor de apă.Contaminarea bacteriologică poate fi produsă de către industriile alimentare. Şi alţii1997]. baze. asupra oamenilor şi asupra organismelor acvatice. 7. dar compuşii reducători. Încetinesc sau stopează procesele de autoepurare sau epurare biologică şi pot da produşi de dezinfecţie.Alţi compuşi cum ar fi: sărurile sau agenţii reducători (sulfiţi sau săruri feroae) acizi. Prin depunerea solidelor în suspensie se perturbă viaţa acvatică normală (înfundarea branhiilor peştilor) în emisarul în care a fost deversată apa uzată. .P) care se utilizează în industrie şi agriculură şi în unele cazuri se generează în cadrul proceselor industriale.materii coloidale sau materiale fin divizate rezultate ca urmare a proceselor de spălare din diverse industrii. În cantităţi mici. A sporit considerabil şi utilizarea pesticidelor în agricultură.pesticidele impreună cu apa de ploaie se infiltrează în straturile freatice şi chir în cele arteziene. 4. Deversarea ca atare a apei calde în emisar perturbă desfăşurarea proceselor biologice de autoepurare (temperature maximă admisă 30°C). În cazul unor cantităţi mai mari de pesticide apa capătă un miros specific.Apa caldă produsă de mai multe industrii care utilizează apa ca agent de răcire. prin consumarea oxigenului dizolvat micşorează capacitatea de autoepurare a emisarului.O. O categorie deosebit de periculoasă a compuşilor menţionaţi o prezintă poluanţii organici persistenţi (P. În majoritatea bazinelor acvatice.

1. Epurarea constitue unul din aspectele poluării apei. 3. Staţiile de epurare se realizează cu costuri de investigaţii mari şi cu cheltuieli de exploatare ridicate. Reziduurile netratate de la formele zootehnice sunt împrăştiate pe terenuri şi o parte îşi croiesc drum până la cursul de apă. în scopul protecţiei calităţii apelor şi a mediului înconjurător. astfel încât folosinţele din aval să nu fie afectate. O caracteristică a staţiilor de epurare o reprezintă ‘’materia primă’’ care este apa uzată a cărei puritate este destul de ridicată.epurarea biologică operează cu populaţii de microorganisme. Una din metodele de bază aplicate pentru eliminarea poluanţilor organici din apele uzate.În acest scop se are în vedere aplicarea unor măsuri preliminarede prevenire a poluării apelor. irigaţii.2. valori superioare celor obişnuite în prelucrărle industriale.Sursa cu cel mai mare număr potenţial de poluare este agricultura. Se impun studii tehnico-economice aprofundate în vederea găsirii soluţiilor care să contribuie la reducerea diferitelor costuri. care trebuie să le îndeplinească amestecul dintre apa uzată şi a receptorului în aval de punctul de deversare a apelor uzate. ca pe lângă alte lucrări şi măsuri de gospodărire a apelor. să se asigure utilizarea cu randament maxim a instalaţiilor de epurare existente şi să se dezvolte noi tehnologii de epurare capabile să asigure din apa epurată o nouă sursă de apă pentru alimentarea sistemelor de irigaţii sau pentru industrii.1 Condiţiile de calitate privind evacuarea apelor uzate în apele de suprafaţă . 3. respective uşurarea epurării apelor uzate [Dima M. de condiţiile tehnice de calitate. oraşe) este necesar. Stabilirea comportarii multiplelor substanţe care poluează apele de suprafaţă. precum şi efectelor asupra organismelor vii fac obiectivul epurării apelor. Mărimea staţiei de epurare va depinde de cantitatea şi calitatea apelor uzate ale receptorului. numai parţial pot fi recuperate. Condiţiile de calitate a factorilor de mediu si normativele 3.-1998]. Epurarea apelor uzate se efectuează în construcţii şi instalaţii grupate într-o anumită succesiune tehnologică în cadrul unei staţii de epurare. Randamentul impus la eliminarea poluanţilor din apă (gradul de epurare) este adesea la ordinul a 80% şi chiar peste 95%.3 Necesitatea epurării apelor uzate Pentru asigurarea cantitativă şi calitativă a pei necesare tuturor folosinţelor (industrii. care.cu evoluţie deosebit de greu de dirijat.2. Procesul de epurare constă în îndepărtarea din apele uzate a substanţelor poluante.

-alimentarea centralizată cu apă a unităţilor de creştere a animalelor. corespunzătoare gradelor de diluţie cu valori 1-50-100 Tabelul 3. Pentru respectarea acestor condiţii.8/1974. după amestecul lor cu apele uzate brute sau epuraresunt specificate de către Legea “Apelor Române”.ca element de bază pentru viaţă şi desfăşurarea activitătilor social economice. în grija cărora se află bazinele hidrografice. -scopuri urbanistice şi de agrement CCO-Cr=10mg/dm3 Bacilli coli=105/dm3 O2≥5 mg/dm3 CBO5≤7 mg/dm3 CCO-Mn=15 mg/dm3 -alimentarea cu apă a sistemelor de irigaţii III -alimentarea cu apă a industriilor pen-tru scopuri tehnologice CBO5≤12 mg/dm3 O2≥4 mg/dm3 CCO-Mn=25 mg/dm3 CCO-Cr=30 mg/dm3 .1. la care s-au prezentat şi valorile limită pentru diferiţi indicatori de calitate. III.1.1. Codiţiile tehnice de calitate pe care trebuie să le îndeplinească apele de suprafată. -alimentarea cu apă a amenajărilor piscicole cu excepţia altor salmo-nicole. -alimentarea cu apă a unor procese tehnologice II industriale. sunt prezentate valorile limită a principalelor substanţe poluante din apa uzată. Aceste valori trebuiesc realizate în secţiunea de control situate la 1 km amonte de punctul sau zona de folosinţă pentru apele de suprafaţă din categoria I şi a-II-a respective pentru apele din categoria a-III-a. apele de suprafaţă se clasifică in 3 categorii de calitate notate cu I.În vederea protecţiei apelor ca factor natural al mediului înconjurător. Conform domeniului de utilizare. -alimentarea centralizată cu apă a Caracteristici de calitate O2≥6mg/dm3 CBO5≤5mg/dm3 CCO-Mg=10mg/dm3 intreprinderilor din industria alimentară şi din I alte ramuri de activitate (care necesită apa de calitatea celei potabile) -reproducerea şi dezvoltarea salmo-nidelor în amenajări piscicole. evacuarea apelor uzate în apele de suprafaţă se face numai în condiţiile prevăzute de Legea Apelor nr. aşa cum sunt arătate în tabelul 3. sunt necasare numeroase studii şi cercetări în vederea stabilirii schemei optime a statiei de epurare.piscine. Condiţiile de calitate ale apei din categoria a-III-a corespund şi cerinţelor de desfăşurare a proceselor biologice care asigură autoepurarea. -standuri organizate. Domeniul de utilizare a apelor de suprafaţă şi valorile limită pentru unele caracteristici Categoria de calitate a apei Domenii de utilizare -alimentarea centralizată cu apă potabilă. II. În tabelul 3.

5-8. 6.0 5.anpcnet. 3. NTPA-001/2005.5 1.Se recomandă ca evacuarea în emisar a apelor uzate ale căror grade de diluţie sunt cuprinse între 50-100 să se realizeze prin guri de vărsare speciale de difuzie în vederea obţinerii de valori limită admise [Dima M.apmdb. 2. 10.privind stabilirea limitelor de încărcare cu poluanţi a apelor uzate industriale şi orăşeneşti la evacuarea în receptorii naturali.0 25.3 20.0 1. termenul de “substanţe din Lista I si Lista II” a fost înlocuit cu termenul “substanţe prioritare/prioritar periculoase din Lista de substanţe prioritare în domeniul politiciii apelor. 7. Tabelul 3.ro/noutati/angaja-mente/Calitatea%20apei/Directiva %2076_464_CEE. 13. 17. 188/2002 din 28/02/2002-pentru aprobarea unor norme privind condiţiile de descărcare în mediul acvatic a apelor uzate. 12. Hotărâre nr. 16. În legislatia din Romania aferentă acestei directive.0 0.5 0. mg O2/l) Azotat amoniacal (mg/l) Azotat total (mg/l) Azotaţi (mg/l) Sulfuri şi hidrogen sulfurat (mg/l) Sulfiţi (mg/l) Sulfaţi (mg/l) Fenoli antrenabili cu vapori de apă (mg/l) Substanţe extractibile cu solvenţi organici (mg/l) Produse petroliere (mg/l) Fosfor total (mg/l) Detergenţi sintetici (mg/l) Cianuri totale (mg/l) Valorile limită admisibile 35. cu exceptia Listei I şi Listei II inlocuite de Lista de substanţe prioritare/prioritar periculoase.2 Valori limită de încărcare cu poluanţi a apelor uzate industriale şi urbane evacuate în receptori naturali [http://www.-1981]. Obiectivul acestei Directive este reducerea poluarii cu substante din Lista II în toată Uniunea Europeana şi eliminarea poluarii cu cele mai periculoase substante (prevăzute pe Lista I a Directivei).ro/ro/wpcontent/uploads/manual/Le-gislatie/HG-1882002.5 35.htm].0 125.0 2. Actualizat în 2005. 14. dar majoritatea prevederilor. Indicatorul de calitate Temperatura (°C) pH Materii în suspensie (mg/l) Consum biochimic de oxigen la 5 zile (mg O2/l) Consumul chimic de oxigen (CCO-Cr. 310/2004 [http://www.0 6.0 0. 118/2002.crt 1.0 25. 4. 5.0 600.0 10. respectiv HG nr. Directiva aceasta este asimilată acum cu Directiva Cadru privind Apa. 8. 11.pdf]. 15.0 0. rămân în vigoare până în 2013. Normativ din 28/02/2002. 9.1 . Nr. prezentă şi în Legea Apelor nr.

5 Consum chimic de oxigen .0 1. 38. 11. 20. 31.05 0. 26. 27. Tabelul nr.0 Normativ din 28/02/2002-privind condiţiile de evacuare a apelor uzate în reţelele de canalizare ale localităţilor şi direct în staţiile de epurare. 30.0 0. 34.1 0.0 0.1 0.352/2005). a se vedea tabelul 3.0 5. 33. 10.0 2 600 30 30 25 0.0 1. 4. 28.1 5. 21. Temperatura pH Materii în suspensie Consum biochimic de oxigen la 5 zile (CBO5) Indicatorul de calitate 0 U. 6. C 3 Valorile maxime admise 40 Metoda de analiză3) unităţi pH 6. 37. 24.(HG nr.M.0 0.0 2000. 22.1 5. 14.0 100.3 Indicatori de calitate ai apelor uzate evacuate în reţelele de canalizare ale localităţilor Nr.0 300. 15. NTPA-002/2002 . 8. 39. 19. 3. 7. 23.crt. 13. 32.2 500.2-96 STAS 8637-79 350 300 500 30 5.5 0. 36. 9.2 1.metoda cu dicromat de mg potasiu [CCO(Cr)1)] Azot amoniacal (NH4+) Fosfor total (P) Cianuri totale (CN) Sulfuri şi hidrogen sulfurat (S2 ) Sulfiţi (SO3 ) Sulfaţi (SO ) Fenoli antrenabili cu vapori de apă (C6H5OH) Substanţe extractibile cu solvenţi organici Detergenţi sintetici biodegradabili Plumb (Pb ) 2+ 24 2- mg/dm mg/dm mg/dm mg/dm mg/dm mg/dm mg/dm3 3 3 3 . 29.0 0.0 1.5-8. 5. 3.1 0. 12.5 mg/dm mg O2/dm3 O2/dm3 mg/dm3 mg/dm mg/dm 3 3 3 3 3 SR ISO 10523-97 STAS 6953-81 STAS 6560-82 SR ISO 5815/98 SR ISO 6060/96 STAS 8683-70 STAS 10064-75 SR ISO 6703/1-98 SR ISO 10530-97 STAS 7661-89 STAS 8601-70 STAS 7167-92 SR 7587-96 SR ISO 7875/1.18.1 1. 2. 25. 35.2 0. 1.3. Clor rezidual liber (mg/l) Cloruri (mg/l) Fluoruri (mg/l) Reziduu filtrat la 105°C (mg/l) Arsen (mg/l) Aluminiu (mg/l) Calciu (mg/l) Plumb (mg/l) Cadmiu (mg/l) Crom total (mg/l) Crom hexavalent (mg/l) Fier total ionic (mg/l) Cupru (mg/l) Nichel (mg/l) Zinc (mg/l) Mercur (mg/l) Argint (mg/l) Molibden (mg/l) Seleniu (mg/l) Mangan total (mg/l) Magneziu (mg/l) Cobalt (mg/l) 0.5 0.

2 1.Nr. 3. dar nu mai mare de 5 mg/l. conform standardelor în vigoare pentru fiecare ţară. Apele uzate menajere au o temperatură cu 2-3°C mai ridicată decât temperatura apelor de alimentare cu excepţia cazului de deversări de ape calde tehnologice sau când în reţea se infiltrează ape subterane. • Pentru localităţile în care apa potabilă din reţeaua de distribuţie conţine zinc în concentraţie Metoda de analiză va fi cea corespunzătoare standardului în vigoare [http://www. 23. 20. chimice. 17. gradul de poluare al apei uzate.0 1.2 0. • septice. Pentru verificarea acestei condiţii vor putea fi utilizate şi rezultatele determinării consumului chimic de oxigen.0 2. mg/dm3 mg/dm3 mg/dm3 mg/dm3 mg/dm mg/dm 3 3 Valorile maxime admise 0. Caracteristicile apelor uzate municipale Cunoaşterea naturii apelor uzate este absolute necesară pentru proiectarea şi operarea sistemelor de colectare. biologice şi bacteriologice reflectă compoziţia şi respective.3. 16. • Indicatorul de calitate Cadmiu (Cd2+) Crom total (Cr3+ + Cr6+) Crom hexavalent (Cr6+) Cupru (Cu2+) Nichel (Ni ) Zinc (Zn )2) Mangan total (Mn2+) Clor rezidual liber (Cl2) 2+ 2+ U. 18.ro/ro/anexa2_188.4.3 1. volumetrice sau fizico-chimice.M. 22.Temperatura apelor uzate influenţează majoritatea reacţiilor fizice şi biochimice.0 0. care au loc în procesul de epurare.html].fose- mai mare de 1 mg/dm3 se va accepta aceeaşi valoare şi la racordare.5 Metoda de analiză3) SR ISO 5961/93 STAS 7884-91 SR ISO 9174-98 STAS 7884-91 SR ISO 11083-98 STAS 7795-80 STAS 7987-67 STAS 8314-87 SR 8662/1-96 SR ISO 6333-96 STAS 6364-78 mg/dm3 mg/dm3 Valoarea concentraţiei CCO(Cr) este condiţionată de respectarea raportului CBO5/CCO mai mare sau egal cu 0. prin metoda cu permanganat de potasiu.crt.5 0. 21. Caracteristici fizice 1. 19. Caracteristicile fizice. Compoziţia apelor de suprafaţă şi a apelor uzate se determină prin analize de laborator: gravimetrice. . urmărinduse cunoaşterea raportului CCO(Mn)/CCO(Cr) caracteristic apei uzate.

1 grad de turbiditate corespund la 1 mg SiO2/dm3.Turbiditatea apelor uzate este dată de particulele foarte fine aflate în suspensie.legume şi fructe. ape roşii de la uzinele de metalurgie. iar citirea temperaturii se face după 10 minute de la introducerea termometrului fără a-l scoate din apă. deoarece nu există o proporţionalitate directă între turbiditate şi conţinutul lor în suspenii. materiile solide în suspensie se pot depune sub formă de sediment. Prin termenul general de solide se definesc materiile care rămân ca reziduu după evaporarea apei la 103-105°C şi au în componenţa atât materii solide nefiltrabile prin filter de 1. compuşi organici volatili.Mirosul apelor uzate menajere proaspete este aproape imperceptibil. poluanţi prioritari. care nu sedimentează în timp. proteine. din resturile de alimente. la rândul lor. apele uzate menajere prezintă valori ale gradului de turbiditate în limitele de 400-500° în scara silicei.grăsimi şi uleiuri. 2. fenoli. Pentru apele uzate care reprezintă alte culori. Materiile solide în suspensie. 4. substanţele organice se descompun prin . Caracteristici chimice Se pot grupa în trei categorii principale: I. Turbiditatea nu constituie determinare curentă a apelor uzate.Organice:carbohidraţii. Substanţele organice din apele uzate menajere provin din dejecţiile umane şi animale. 3. agenţi de suprafaţă. ape galbene de la industriile prelucrătoare de clor. Prezenţa substanţelor organice in apă poate reduce oxigenul din apă poate reduce oxigenul din apă până la zero.Materiile solide totale (MST) care se găsesc în apa uzată pot fi în stare de suspensie (organice şi minerale) şi materii solide dizolvate. Analizele de laborator se exprimă în grade de turbiditate. iar în lipsă de oxigen. iar culoarea gri-închis indică începutul procesului de fermentare a materiilor organice existente în aceste ape. Apele uzate orăşeneşti pot avea mirosuri diferite imprimate de natura şi de provenienţa apelor uzate industriale. Intrarea în fermentaţie a materiilor organice este indicată de mirosuri de hidrogen sulfurat. precum şi din alte materii organice evacuate în reţeaua de canalizare. 5. de putregai.Culoarea apelor uzate menajere proaspete este gri deschis. etc). pesticide. sau alte mirosuri de produse de descompunere.2µm (solide în suspensie) cât şi materii solide filtrabile (coloizi şi compuşi dizolvaţi) 6. pot pluti la suprafaţa apei sau pot pluti în masa apei (materii coloidale).Conductivitatea adduce informaţii asupra cantităţii de săruri dizolvate.pot fi separabile prin decantare şi materii coloidale.Determinarea temperaturii se efectuează numai la locul de recoltare prin introducerea termometrului în apa de cercetat. rezultă că amestecul acestora cu apele uzate industriale care pătrund în reţeaua de canalizare este dominat de acestea din urmă (apele verzi de la industriile de legume. Orientativ. În funcţie de dimensiunile diferitelor particule (gradul de dispersie) şi de greutatea specifică a acestor particule.

1. mărimea suprafeţei de contact.a substanţelor organice biodegradabile la temperatura şi în timpul standard. Detreminarea mărimii CBO5 se face în funcţie de destinaţia analizei probei atât pentru apele uzate căt şi pentru apele epurate mecanic. În apele uzate menajere.Consumul biochimic de oxigen(CBO) exprimat in mg/dm3 reprezintă cantitatea de oxigen consumat de către bacterii şi alte microorganisme pentru descompunerea biochimică.Oxigenul dizolvat este un indicator care arată în mod global gradul de poluare al apelor cu substanţe organice.63 mg/dm3 la 30°C la 9.procese anaerobe care au loc concomitent cu producerea H2S şi a altor gaze rău mirositoare şi toxice.în condiţii aerobe. precum şi stadiul decsompunerii substanţelor organice în instalaţii biologice şi în apele naturale.23 mg/dm3la 0°C. Oxigenarea apei poate poate avea loc prin dizolvarea oxigenului din aer sau în anumite condiţii speciale. precum şi a celei părţi de materiale organice nedizolvată. Fiind un factor global care pune în evidenţă starea de impurificare organică a apelor uzate. Cantitatea de oxigen care lipseşte unei ape pentru a atinge limita de saturaţie se numeşte deficit de oxigen şi indică o impurificare anterioară cu substanţe organice.precum şi în apele uzate industriale care au o compoziţie apropiată cu cea a apelor uzate menajere. 2.prin degajarea oxigenului în procesul de fotosinteză al vegetaţiei acatice. de obicei la 20°C şi 5 zile. Rezultă că CBO5 va indica cantitatea de oxigen necesară pentru oxidarea materiilor oraganice coloidale şi dizolvate. mărimea CBO5 variază în limitele foarte largi în funcţie de provenienţa lor. Conţinutul de oxigen din apa uzată indică gradul de prospeţime al apei brute.17 mg/dm3 la 20°C şi la 14. se recomandă ca acest indicator privind oxigenul dizolvat să fie analizat în asociaţie cu consumul biochimic de oxigen. cantitatea de oxigen din apă sau din atmosferă etc. Tabelul 3. Solubilitatea oxigenului în apă mai depinde şi de turbulenţa la suprafaţa apei de presiunea atmosferică . consumul chimic de oxigen şi stabilitatea relativă a apelor uzate. Cantitatea de oxigen care se poate dizolva în apa curată –aşa numita limit satutaţie –depinde de temperatură şi variază de la 7.4 Compoziţia medie a apelor uzate menajere în g/loc·zi Materii solide Totale Dizolvate În suspensie din care Sedimentabile Totale 250 160 90 54 Minerale 105 80 25 15 Organice 145 80 65 69 CBO5 54 12 42 19 . care a fost reţinută în decantoare. care a condus la consumarea totală sau parţială a oxigenului dizolvat.

la temperature de 20°C şi se desfăşoară pe o perioadă mai îndelungată. În esenţă. în care oxigenul se consumă pentru oxidarea substanţelor oranice care conţin carbon şi producerea de bioxid de carbon care rămâne în soluţie sau se degajă. este un process complex. substanţele organice din apa uzată sunt oxidate cu bicromat de potasiu în mediu de acid sulfuric. Această fază are o durată la apele uzate menajere de aproximativ 20 zile la temperature de 20°C. Prima metodă evidenţiază cantitatea de substanţe organice şi anorganice oxidabile prin oxidarea acestora cu KMnO4 în mediu acid şi la cald. . Această fază începe după aproximativ 10 zile. La a-II-a metodă. care conţin azot. 4. metoda constă în oxidarea materiilor organice cu carbon şi conversia lor în CO2 şi apă. 3. Această fază poartă denumirea de nitrificarea substanţelor organice. Determinarea consumului chimic de oxigen după metoda standard se efectuează prin metoda cu KMnO4. care spre deosebire de determinările prin CBO şi CCO rezultatele sunt mai exacte datorită eliminării variabilelor care intervin în analizele CBO şi CCO. Principiul metodei constă în oxidarea completă a unei probe de apă uzată. Gazul generat se captează printr-o soluţie caustică de concentraţie standard şi cu ajutorul unui analizor de carbon se determină concentraţia materiilor organice din apă. la cald în prezenţa sulfatului de argint. fără ajutorul bacteriilor. iar KMnO4 rămas în exces se determină cu acid oxalic. iar CO 2 rezultat este injectat într-o coloană cu un suport ce formează faza staţionară şi care se încălzeşte la o anumită temperatură. iar pentru cele intens poluate. în schimb nu oferă posibilitatea de a diferenţia materia organică stabilă şi instabilă din apa uzată. care conţin substanţe toxice se distrug microorganismele din apă şi deci nu se poate determina CBO. Pentru apele uzate industriale. producându-se oxidarea până la stratul de nitriţi şi apoi până la stadiul de nitraţi.de circa 100 de zile.Consumul chimic de oxigen(CCO) sau oxidabilitatea apei. necesară pentru oxidarea tuturor substanţelor organice sau minerale oxidabile. Oxidabilitatea reprezintă cantitatea de oxigen echivalentă cu consumul de oxidat.Nesedimentabile 36 10 26 23 Mineralizarea biochimică a substanţelor organice.Carbon organic total(COT) constituie o metodă de determinare a nivelului de poluare organică a apelor uzate.respective consumul biochimic de oxigen. b)faza secundară (a azotului) în care oxigenul se consumă pentru oxidarea substanţelor organice. prim metoda cu bicromat de potasiu. care reprezintă cantitatea de oxigen în mg/dm3.care în apele bogate în oxigen se produce în doua faze: a)faza primară (a carbonului).

3.1 N exprimată în ml. 2. Astfel pentru rh<15 proba analizată se află în stare de reducere corespunzătoare fermentării anaerobe.Materiale grele existente în apele uzate industriale sunt toxice pentru microorganismele care participă la epurarea biologică a apelor şi la fermentarea anaerobă a nămolurilor. 6. Amoniacul liber constituie rezultatul descompunerii bacteriene a materiilor organice.Tratabilitatea unei ape uzate reprezintă capacitatea acesteia de a-si micşora complexitatea şi numărul compuşilor organici. azotul organic.5.2-7. sulfuri. 5. caracerizează o probă în faza de oxidare aerobă. Testul este realizat prin introducerea unei cantităţi cunoscute de probă într-un dispozitiv de oxidare chimică sau un cuptor cu temperatură înaltă.Conţinutul de săruri: cloruri.iar ph>25. În apele uzate menajere amoniacul poate varia în limitele 15-50 mg/dm3.6. 7. Azotul organic şi amoniacul liber reprezintă indicatori de baze pun în evidenţă gradul de poluare organică azotoasă ale apelor uzate. Anorganice 1. Apele uzate menajere sunt uşor alkaline cu ph 7. datorită acţiunii microorganismelor în procesul de epurare biologică. II.Consumul total de oxygen(CTO) este aplicat în general pentru concentraţii mici de compuşi organici. . Se exprimă în ml substanţă alcalină normală pentru neutralizarea unui dm3 de apă.Potenţialul de oxidoreducere(redox)exprimă logaritmul cu semn schimbat al presiunii hidrogenului gazos în echilibru cu oxigenul molecular din soluţie (scara redox are valori de la 0 la 42). a acizilor minerali şi a sărurilor acizilor tari cu bazele slabe.Ph-ul apelor uzate poate fi acid sau alcalină şi constituie o cauză importantă perturbatoare a proceselor biologice din cadrul unei staţii de epurare. În general apele uzate menajere au un conţinut ridicat de azot organic şi scăzut de amoniac liber. Rh-ul dar în informaţii asupra capacităţii de oxidare sau reducere a pei uzate. 4. Înaintea analizei se realizează acidifierea şi aerarea probei pentru a elimina erorile datorate carbonului organic. 6. sulfaţi este important pentru desfăşurarea proceselor de epurare biologică.Alcalinitatea apelor uzate este dată de prezenţa bicarbonaţilor şi carbonaţilor alcalini şi a hidroxizilor.Aciditatea apelor uzate este determinată de prezenţa CO2 liber. Pot fi considerate tratabile biologic apele uzate care la trecerea prin instalaţiile de epurare biologică permit îndepărtarea compuşilor biodegradabili în proporţie de 80-98% şi a compuşilor organici totali în proporţie de 60-90%.Azotul sub formă de ammoniac liber. Se determină prin neutralizarea unui dm3 de apă de analizat cu o soluţie de NCl 0. nitriţii şi nitraţii constituie azotul total din apa uzată brută.

oferind informaţii asupra gradului de poluare sau a capacităţii de autoepurare a apelor. se utilizează titrul coli. Cantităţile de nitraţi în apa uzată menajeră variază între 0.Substanţe radioactive folosite din ce în ce mai mult în medicină precum şi în centralele atomice creează probleme celor care se ocupă cu protecţia calităţii apelor. III.însă prezenţa acestor substanţe în staţia de epurare este dăunătoare.CH4) Caracteristici bacterilogice Au drept scop determinarea numărului. Caracteristici biologice Se referă la determinarea speciilor de organisme şi a densităţilor. Cantităţile maxime de nitriţi din apele uzate menajere nu depăşesc 0. Pentru determinarea gradului de impurificare a apei cu bacterii.H2S.4 mg/dm3. Detergenţii sintetici pot favoriza acţiunea nocivă a unor toxine uşurând absorbţia acestora.Detergenţii din apele uzate sunt substanţe tensioactive a căror structură moleculară este formată din două grupări.-1998]. 8. 9. care pune în evidenţă existenţa bacteriilor din grupa coli-bacterii. 10.uleiuri formează o peliculă plutitoare.7. Gazele dizolvate (oxigen. deoarece pot colmata filtrele biologice şi în procesele de fermentare a nămolurilor.grăsimi. Aceste substanţe influenţează procesele de epurare.care împiedică oxigenarea apei.genului şi condiţiile de dezvoltare ale bacteriilor în emisar sau în efluenţii staţiilor de epurare.Produsele petroliere. Nitraţii provin din mineralizarea substanţelor organice poluante de natură proteică ce conţin azot. care s-au adaptat unor condiţii specifice de poluare. Apele uzate conţin foarte multe specii bacteriene. Nitriţii din apa uzată provin din oxidarea incomplete a amoniacului.Nitriţi şi nitraţi sunt prezenţi în apa uzată în cantităţi mai reduse.1mg/dm3. . În apele uzate menajere prezenţa acestor substanţe este nesemnificativă. Astfel prezenţa sau absenţa unot tipuri de organisme poate oferi indicaţii asupra desfăşurării procesului de epurare biologică sau de fermentare a nămolurilor [Dima M.1-0. în prezenţa bacteriilor nitrificatoare.

Epurarea apelor uzate. mecano-biologice.1 Variante tehnologice de epurare a apelor uzate municipale În funcţie de caracteristicile apelor uzate definite de provenienţa acestor ape. mecano-chimice.la care se adaugă condiţiile de calitate la deversare în receptori impuse de STAS 4706-88. avansat [Dima M.1998]. mecano-chimică-bilogică. . are ca obiective: -reţinerea substanţelor poluante sau a celor ce pot fi valorificate ulterior având ca efect final obţinerea apei epurate ce poate fi reintrodusă în circuitul natural sau recirculată în procese tehnologice.CAPITOLUL IV Tehnologia adoptată în epurarea apelor uzate municipale 4. Procesele tehnologice de epurare a apelor uzate realizeaze rucerea sau eliminarea completă a impurităţilor de natură minerală. procedeele de epurare pot fi mecanice. organică şi bacteriologică astfel încât apele epurate să nu afecteze caracteristicile calitative ale emisarilor în care se evacuează. indiferent de procedeele utilizate.

pietriş. pentru separarea. prin flotaţie sau gravitaţională. Pentru reţinerea corpurilor solide de dimensiuni mari se folosesc grătare şi site. se folosesc separatoare de grăsimi. decantoare. a grăsimilor şi uleiurilor care plutesc în masa apei uzate. fose septice. solide în suspensie) din apele uzate. nisip.sau chiar molecule de CO2 şi H2O [Axinte S. iar sedimentarea materiilor solide în suspensie.-prelucrarea depunerilor (nămolurilor) rezultate din epurarea apelor. se prevede o treaptă preliminară. Procedeele de epurare mecanică Asigură reţinerea prin procese fizice. datorită asocierii acesteia cu aolidele în suspensie.1. este reprezentat schematic un procedeu de epurare mecanică . pentru a proteja desfăşurarea normală aproceselor de epurare în treaptă mecanică. are loc în deznisipatoare. În figura 4. Dacă în canalizarea orăşenească sunt deversate mari cantităţi de ape uzate industriale. şi altii-2003]. Procedeele tehnologice de epurare realizate în cadrul staţiilor de epurare municipale sau industriale utilizează operaţii unitare (bazate pe fenomene fizice de reţinerea poluanţilor) sau procese unitare(bazate pe procese chimice şi biologice de transformare a poluanţilor în compuşi mai simpli. În epurarea mecanică (decantoare) se reţine şi o parte din material organică biodegradabilă. realizată în bazine de egalizare (uniformizare) a debitelor şi a concentraţiilor. a substanţelor solide (solide de dimensiuni mari.

În figura 4. alimentară. apele sunt epurate mechanic. Acest procedeu este aplicat frecvent în epurarea apelor uzate industriale. Pentru a creşte eficienţa procesului chimic. de aceea acest procedeu este denumit epurare mecano-chimică. extractivă. materii coloidale şi dizolvate.Procedeele de epurare mecano-chimică Se aplică la apele uzate în compoziţia cărora predomină materii solide în suspensie.2. în prealabil. care nu pot fi reţinute decât numai prin epurarea apelor cu reactivi chimici (pentru coagularea flocularea materiilor coloidale sau precipitarea chimică). petro-chimică. este reprezentat schematic un procedeu de epurare mecano-chimică: . pentru industriile minieră. Epurarea mecanică şi epurarea mecano-chimică reprezintă epurarea primară a apelor uzate.

cu distribuţia în trepte a materiei organice) Construcţiile şi instalaţiile în care se realizează procesele biochimice de epurare biologică alcătuiesc treapta secundară a staţiei de epurare. reţinerea materiilor solide dizolvate şi în special a celor organice (biodegradabile). filter tun.3. având drept scop final. pentru apele uzate) sau în bazine de aerare cu nămol active (de mică sau de mare încărcare. .Procedeele de epurare mecano-biologică Se bazează pe acţiunea comună a proceselor mecanice. aerofiltre. în decantoarele secundare. iazuri biologice. este reprezentat schematic un procedeu de epurare mecano-biologică. chimice şi biologice şi pot avea loc în condiţii naturale (câmpuri de irigare şi de infiltrare. cu aerare normală sau prelungită. lagune aerate) sau în condiţii artificiale prin filtrare biologică (filtre biologice de mică sau de mare încărcare. În figura 4.staţii de pompare şi conducte pentru transportul şi distribuţia nămolului active). filtre biologice scufundate. În aceasta treaptă de epurare sunt necesare unele construcţii şi instalaţiile de deservire (instalaţii pentru producerea şi introducerea artificială a aerului. Nămolul produs în treapta biologică este reţinut prin decantare.

În mod normal.Procedeele de epurare avansată Epurarea mecanică. Dupilizarea apei.4. după o . ciclul apei a fost întotdeauna utilizat pentru a reprezenta transportul continuu şi transformările suferite de ape în mediu. au efecte negative asupra organismelor vii şi asupra echilibrului ecologic în natură sau care limitează posibilităţile de recirculare/reutilizare a apei în industrie. coloizii si organismele patogene. chimică şi biologică nu realizează eliminarea poluanţilor prioritari . cuprinzând toate sursele naturale de ape de suprafaţă (râuri. Recircularea se referă la utilizarea apei provenite din procese industriale. solidele în suspensie. Dintre poluanţii prioritari care sunt reţinuţi prin procedee de epurare avansată se menţionează: compuşii anorganici solubili. care. compuşii organici nebiodegradabili. efluenţii în cantităţi şi grade de poluare diferite pot fi recirculaţi sau reutilizaţi în conformitate cu reprezentarea din Figura 4. oceane) apă subterană. agricultură. fluvii. Procedeele de epurare avansată se pot aplica fie înaintea etapei de epurare biologică sau după aceasta. apă din atmosferă. chiar şi în concentraţii foarte mici. în funcţie de matricea apei uzate (concentraţia şi tipul poluanţilor). mări.

sistemele de irigaţii. d)recircularea efluenţilor.procedeele electrodializa). sistemele duale de alimentare a locuinţelor. b)procedeele care au la bază procese chimice: oxidarea cu aer umed.după epurare.epurare corespunzătoare pentru a satisface necesităţile privind consumul de apă în aceleaşi unităţi economice (apa de spălare. . precipitarea chimică. încălzire).modalităţile de deversare respective posibilităţile de recirculare/ reutilizare sunt prezentate cu linii punctuate. piscicultura. distilarea. de membrană (microfiltrarea.evaporarea. procesele electrochimice. ozonizarea. ultrafiltrarea. a)în această reprezentare.extrcţia lichidlichid.oxidarea cu apă în condiţii supercritice. osmoza inversă. c)reutilizarea efluenţilor staţiilor de epurare municipale în procese industriale. apa de proces. b)deversarea efluenţilor staţiilor de epurare municipale în emisari.adsorbţia.flotaţia cu aer. e)recircularea efluenţilor staţiilor de epurare municipale pentru tratare în vederea obţinerii apei potabile. f)reutilizarea efluenilor staţiilor de epurare municipale pentru irigaţii. Reutilizarea apei rezultată din staţiile de epurare municipale sau de pe platformele industriale poate avea ca beneficiari agricultura. schimbul ionic. Dintre procedeele de epurare avansată avem: a)procedee care au la bază procese fizice:filtrarea. g)reutilizarea efluenilor staţiilor de epurare municipale pentru suplimentarea resurselor de apă subteran. apa utilizatnt termic: răcire.în cadrul proceselor industiale. îmbogăţirea acviferelor).

şi alţii2003]. Nr.Teodosiu C. Influenţează în mod direct tipul proceselor folosite: fizice. Cele mai multe procese de epurare au rezultate mai bune în condiţii relativ constante de debit şi compoziţie ale apei uzate. trebuie eliminaţi întro etapa anterioară printr-o metodă de epurare avansată. Temperatura influenţează viteza de reacţie a multor procese chimice şi biologice. . Aspectul cel mai important. bilanţul de masă. biologice. Poluanţi care inhibă sau se menţin neschim-baţi în cursul 6 epurării apelor uzate. crt. deci. d)procedee care au la bază procese biologice: îndepărtarea azotului prin procese de nitrificare/ denitrificare sau oxidarea amoniacului prin nitrificarea biologică [Axinte S. chimice. Debitul de ape uzate. înainte de a se trece 4 5 Caracteristicile şi compoziţia apelor uzate. din instalaţii pilot şi instalaţii în funcţiune. de exemplu. alternativelor de prelucrare a nămolului rezultat. Este necesar să se identifice aceşti poluanţi în apele uzate.c)procedee care au la bază procese fizico-chimice: îndepărtarea azotului prinstripare cu aer. dar şi la egalizarea debitelor şi concentraţiilor.1 Factorii care intervin în evaluarea şi selecţia operaţiilor şi proceselor unitare [Macoveanu M.. De cele mai multe ori se practică uniformizarea debitelor şi compozitiei apei uzate. pentru a alege în mod corespunzător schema de operare. 4. Variaţiile de debit şi Observaţii Sunt evaluate pe baza experienţei anterioare.. compoziţie ale apei uzate. epurarea acestora. iazurile de stabilizare nu sunt corespunzătoare pentru debite mari. în procesul de selecţie.2 Factorii care influenţează selecţia operaţiilor şi proceselor unitare Selecţia proceselor şi operaţiilor unitare. în vederea alcătuirii procesului tehnologic de epurare a apelor uzate este cea mai importantă etapă în proiectarea unei staţii de epurare a apelor uzate. clorinare. este evaluarea diverselor combinaţii de operaţii şi procese unitare şi interacţiunile dintre acestea.1. schimb ionic.şi alţii-1997]. În general alegerea factorilor care influenţează selecţia operaţiilor şi proceselor unitare dintr-o staţie de epurare a apelor uzate municipale sunt prezentaţi în tabelul 4. cu referiri atât la treptele de epurare. 1 2 3 Factori Posibilităţile de aplicare a procesului de epura-re. a datelor din literatură.. Tabelul 4. compuşii organici nebiodegradabili inhibă desfăşurarea procesului de epurare biologică. Procesele alese trebuie să corespundă debitului de ape uzate estimat. Condiţii climatice efectiv la epurarea acestora.

distanţa faţă de zona rezidenţială. Operaţiile sau procesele unitare pot fi compatibile cu instalaţiile existente. 13 14 15 Necesarul de energie şi alte surse. valorile concentraţiei poluanţilor în efluent trebuind să fie conforme cu valorile admisibile din standardele naţionale. 10 Prelucrarea nămolurilor rezultate din procesul de 11 epurare. posibilitaţi de intensificare a transferului de masă sau căldură. Utilaje auxiliare: depozitare. trebuie să fie cunoscute. poate fi sintetizată în următorul tabel: Tabelul 4. Factorii de mediu.2 Influenţa proceselor tehnologice asupra calităţii mediului [proiect TBE]. sului de epurare. precum şi timpul în care se poate realiza calificarea lor. 8 Performanţele realizate. alegerea reactorului. obţinute din procesul de epurare trebuie să fie cunoscute sau estimate din studii de laborator sau la scară de pilot. necesarul şi costul temperaturii suplimentare. influenşa concentraţiilor şoc ale poluanţilor asupra acestora. caracteristicile emisarului. Necesarul de personal Condiţii de exploatare şi fiabilitate 16 Procese auxiliare 17 18 Perforrmanţele proce- Sunt importante performanţele pe termen lung ale operaţiilor şi proceselor unitare. pompare. deoarece terenurile sunt foarte scumpe. operaţii sau combinaţii Suprafaţă de teren ocupată Controlul debitelor Controlul calităţii afluentului Poluarea aerului Deşeuri rezultate . Complexitatea procesului 19 Compabilitatea cu in- stalaţiile deja existente 20 Spaţul necesar Influenţa proceselor tehnologice asupra calităţii mediului. Procese. Este necesar să se cunoască condiţiile deosebite de exploatare. folosirea eventuală a catalizatorilor. circulaţia. lucrul la temperaturi şi presiuni mari. Se preferă staţii de epurare compacte. efectul chimicalelor şi modul în care acesta afectează costul procesului de epurare pe ansamblul său şi de tratare a deşeurilor rezultate. Selecţia sistemului de prelucrare a nămolurilor trebuie să corespundă cu sistemul de epurare ales. cu substanşe toxice. expansiunea staţiei de epurare făcându-se astfel rapid. Direcţia vântului. influenţează sau condiţioneaază respectiv unele procese sau amplasarea staţiei de epurare Trebuie cunoscute cantităţile. zgomotului. ţinând cont şi de nămolul în care ar putea afecta prelucrarea nămolurilor procesele de epurare ale apelor uzate. transfer termic.7 Condiţii de reacţie şi Alegerea şi proiectarea reactorului se bazează pe consideraţii cinetice şi termodinamice. exprimate prin prisma calităţii efuentului. Trebuie cunosut necesarul energetic: energie electrică. 12 Necesarul de substanţe chimice. Este important să se cunoască numărul de oameni şi nivelul lor de calificare. de asemenea tipul de reacţie prin care se realizează eliminarea poluanţilor. combustibil. Tipurile şi calităţile de reziduuri solide. apă de răcire a apelor rezultate. Se recomandă atât necesarul pentru instlaţiile existente cât şi pentru dezvoltările ulterioare. Sunt de obicei. fiind importante. lichide sau gazoase. Sunt foarte utile informaţiile asupra comploatării instalaţiilor de epurare în condiţii obişnuite sau de urgenţă precum şi niveluul necesar de pragătire a operatorilor. 9 Reziduurile rezultate. la fel ca şi efectele nefuncţionării acestora asupra calităţii efluentului.

compuşi organici volatili nămol minimă minimă nesatisfăcător excelent bun bun compuşi organici volatili compuşi organici volatili nămol nămol moderată moderată bun bun nesatisfăcător nesatisfăcător emisii gazoase Apă şi sedimente pe filtru cărbune epuizat 4. evacuarea apelor uzate în apele de suprafaţă. materiale solide nimic nămol organic nămol nămol nămol minimă bun bun mirosul. 1 2 3 4 Materii în suspensii CB05 CC0-Cr Azot total Indicatori de calitate UM Valorile limite admisibile 35 25 125 10 mg / dm3 mgO2 / dm3 mgO2 / dm3 mg / dm3 . care trebuie să îndeplinească condiţiile din NTPA 001 (Legea 188/2002). compuşi organici volatili nisip. În tabelul 4. ca element de bază pentru viaţă şi desfăşurarea activităţilor social economice.3 valori limită privind evacuarea apelor uzate în apele de suprafaţă Nr. privind evacuarea apelor uzate în apele de suprafaţă. Tabelul 4. crt.3 sunt prezentaţi indicatorii de calitate cu valorile limită admisibilă conform NTPA 001 din Legea 188/2002.Epurare preliminară pompare Sedimentare primară Coagulare şi sedimentare Epurare biologică (27ilter biologice) Epurare biologică cu nămol active conveţionat Epurare biologică cu adaosuri de reactivi chimici Reactor biologic descontinuu Sisteme combinate aerobe/anaerbe filtrare Adsorbţie pe cărbune activ minimă minimă moderată minimă maximă moderată bun bun exelent bun bun exelent bun bun bun Foarte bun exelent bun mirosul mirosul mirosul mirosul mirosul mirosul.3 Determinarea gradului de epurare necesar În vederea protecţiei apelor ca factor natural al mediului înconjurător.

Conform domeniului de utilizare. -alimentarea cu apă a industriilor pentru scopuri tehnologice. Aceste categorii de apă anumite valori pentru indicele de calitate care trebuie să realizeze în secţiunea de control situată la un km amonte de punctul sau zonă de folosinţă pentru apele de suprafaţă din categoria I şi a II-a respectiv pentru apele uzate din categoria a III-a.5. şi III aşa cum sunt arătate în tabelul 4. Crt. -alimentarea cu apă a amenajărilor piscicole. Tabelul 4. apele de suprafaţă de pe teritoriul României se clasifică în trei categorii de calitate.4. II. -alimentarea cu apă a sistemelor de irigaţii. -ştranduri organizate. I -alimentarea centzralizată cu apă a întreprinderilor din industria alimentară şi din alte ramuri de activitate care necesită apă de calitatea celei potabile. II -reproducerea şi dezvoltarea fondului piscicolnatural din apele de şes. Valorile limită ale principalelor substanţe poluante din apele uzate. Substanţa poluantă sau indicatorul de încărcare 1 1 Materii în suspensii UM de gradul de diluţie Gradul de diluţie 50 100 100 200 25 mg / dm 3 . bazine nautice construite. corespunzătoare gradelor de diluţie cu valori de 50 şi 100. cu excepţia celor salmonicole. Condiţiile de calitate pentru apa de categoria a III-a. Categoria Domenii de utilizare -alimentarea centralizată cu apă potabilă. sunt prezentate în tabelul 4.4 Categorii de calitate a apelor de suprafaţă [Dima M. corespund şi cerinţelor de desfăşurare a proceselor biologice care asigură autoepurarea. în secţiunea de evacuare a apelor uzate. Tabelul 4. -alimentarea cu apă pentru anumite culturi agricole irigate.-1981]. -alimentarea cu apă a unor procese tehnologice industriale. notate cu I. precum şi alimentarea cu apă a amenajărilor piscicole salmonicole.5 Valorile limită ale principalelor substanţe poluante din apele uzate. Valoarea limită în funcţie Nr. III -scopuri urbanistice şi de agrement. rezultă de aici necesitatea ca evacuările de apă uzată să nu impurifice emisarul sub limitele categoriei a III-a de calitate. -alimentarea cu apă a unor procese tehnologice industriale. -alimentarea centralizată cu apă a unităţilor de creştere a animalelor. -reproducerea şi dezvoltarea salmonidelor.

presupun şi eficienta sa. gradul de epurare se calculează cu relaţia: GE = în care: Ci – reprezintă valoarea concentraţiei iniţiale a indicatorului fizic.6 Eficienţa construcţiilor şi staţiilor de epurare Procese de epurare şi construcţiile respective Mecanice -grătare. (mg/L) . pentru care se determină gradul de epurare. ca urmare a epurării.2 CBO5 mgO2 / dm3 15 60 100 În funcţie de valoare obţinută a gradului de epurare determinat se compară cu datele din tabelul 4. decantoare Mecano-chimice -instalaţii de coagulare-decantare -staţii de clorare (apa brută sau decantată) -idem (apa epurată biologic) Mecano-biologice -decantoare-câmpuri de irigare şi filtrare Mecano-biologice artificiale -cu filtre biologice de mare încărcare -cu filtre biologice de mică încărcare -bazine cu nămol activ de mare încărcare -bazine cu nămol activ de mică încărcare 5-10 25-40 50-85 15-30 90-95 65-90 80-95 50-75 75-95 5-20 40-70 70-90 85-95 65-92 70-92 75-85 85-95 CBO5 Eficienţa % Suspensii separabile prin sedimentare Determinarea capacităţii staşiei de epurare. -deznisipatoare. Prin grad de epurare necesar se înţelege procentul de reducere. Conform definiţii.6. Ci . partea rămasă în apa epurată să reprezinte valoarea limită admisibilă. Ci − Cf ⋅100 [%] . chimic din apele uzate. Tabelul 4. etc. astfel încât. aunei părţi din elementele poluante de natură fizică chimice si biologică din apele uzate. care exprimă eficienţa construcţiilor şi staţiilor de epurare stabilindu-se în final mărimea staţiei de epurare din punct de vedere a metodelor şi procedeelor de epurare ce trebuiesc adoptate. site. sunt calculate funcţie de valorile gradului de epurare necesare pentru principalii indicatori de calitate ai apelor uzate.

1+ α L e q 3 în care: a-reprezintă coeficientul de amestec .85 ⋅ 5 ⇒ d ' = 13.Cf . α -reprezintă coeficientul exprimat prin relaţia lui V. 2 .315 Q . În unele calcule şi studii hidraulice valoarea coeficientului de amestecare este dată de relaţia lui I. Un parametru care intervine în calculele de proiectare a unei staţii de epurare de ape uzate urbane. se adoptă a=0. α = ξφ în care : Dt . Frolov . Q=5 m3/s. q. (m3/s).873 0. (mg/L). q=0. d ' = 0.315 m3/s. care deversează în emisar. q Într-o secţiune intermediară de la gura de vărsare până la secţiunea de amestecare completă raportul de diluţie real va fi exprimat prin relaţia şi anume : d ' = a⋅ în care: a-coeficientul de amestecare corespunzător secţiunii considerate a cărei valori poate varia între 0. 492 0. (m3/s).85. Rodziler: 1 − e−α L a= Q − 3 .D.reprezintă valoarea concentraţiei finale a aceluiaşi indicator după epurarea apei uzate.315 Q . d= 5 ⇒ d = 15. apa de suprafaţă este gradul sau raportul de diluţie notat cu “d” şi care este dat de relaţia : d= în care: Q-este debitul emisarului.7-0.9.reprezintă debitul maxim zilnic ape uzate. q În cazul în care amestecarea ar fi perfectă valoarea lui va fi a = 1 şi corespunde formulei de calcul.A.

3  2. Ф = 1. 2 0.315 m3/s. Se adoptă ξ= 1. L = Ltemă. Lam 3 ⇒ 9977 a = 0. 200 v⋅H 2 m /s .8 ⇒ Dt = 0. q=0.viteza medie a receptorului.315 1 − e−0. Dt = în care: v. categoria a II-a de ape de suprafaţă. v=1.1km=15-1= 14 km = 14000 m Se adopta L temă = 15 km .3726 lg 1 − 0.3726 0.5 m/s H. Dt = 1.8 ⋅ 0.315  3 3 Lam  2.315  = lg  ≤ L ⇒ Lam =  0.5 ⋅1. m (în calcule secţiunea examinată se consideră situată la 1 km amonte de secţiunea de folosinţă).3 aQ + q  0. q – debitul maxim zilnic al apei uzate.8202m (1 − a )q  ( ) α   3 Deci.ξ = coeficient ce ţine cont de locul şi tipul evacuării apei uzate în emisar.9977 ) ⋅ 0.5 ⋅1.83m (1 − a )q  α   0. după epurare şi amestecare cu apele emisarului să se încadreze în condiţiile de calitate.3726 ⋅ 14000 0.3  2. H= 1.2. 0135 [m 2 / s ] .adâncimea medie a receptorului. aşa încât.3 aQ + q  0. Lam p L . 0135 ⇒ α = 0. Ф = coeficient de sinuozitate al receptorului. α = 1.9977 ⋅ 5 + 0.8 m (se adoptă). Se calculează lungimea de amestecare indicată cu ajutorul relaţiei (se calculează utilizând 3  2.315  = lg ≤ L ⇒ Lam =  lg  ⇒ Lam = 13574. .315  ⇒ Lam = 1454. 315 ambele valori ale lui „a” [Dima M.8 ⋅ 5 + 0.3726 ( 1 − 0. 200 L – distanţa totală după talveg de la puctul de vărsare al apei uzate până la secţiunea examinată privind calitatea emisarului.5 corespunzător evacuării la talveg.-1981]. După determinarea gradului de diluţie real se calculează gradul de epurare necesar pentru poluanţii importanţi consideraţi în tema de proiectare.3726 ⋅ 14000 a= 3 5 1+ e⋅−0.

q=0. 4634% 410 4.2.3. Q=5 m3/s. Determinarea gradului de epurare pentru materii în suspensii: Se va aplica formula generală de determinare a GE particularizată pentru materiale în suspensii: GE = în care: Ciss -reprezintă cantitatea de materii în suspensii din apele uzate brute. când în ecuaţia de bilanţ calculele se bazează numai pe diluţie şi amestecare şi nu iau în considerare procesul de autoepurare.   Ciss − Cf ss ⋅100 [ %] Ciss Cf ss . . Se ia în considerare diluţia.m. q –debitul zilnic maxim.·q·10-k1t + a· Qe·CBO5 r ·10-k1rt = (a·Qe +q) ·CBO5 a. amestecarea şi procesul de autoepurare prin oxigenarea apei.concentraţia limită pentru materiile în suspensie este 35mg/l. a = 0.1.4. în secţiunea de calcul (7 mg/L). funcţie de condiţiile impuse prin NTPA 001/2002.1 zi-1 .u. k1r = 0. ce poate fi evacuată în emisar.m –reprezintă cantitatea de CBO5 admisibilă a fi evacuată în emisar pentru amestec.1 zi-1 . unde: CBO5 a. când în afară de diluţii şi amestecare intervine şi procesul natural de autoepurare a apei prin oxigenare la suprafaţă. Ciss =410  mg / dm  . a. b. GE = 410 − 35 ⋅100 ⇒ GE = 91. Q – debitul emisarului.8. CBO5a. Determinarea gradului de epurare necesar pentru substanţe organice (CBO5): Acest calcul se defineşte în următoarele situaţii: a.315 m3/. conform NTPA 001/2005.constanta de consum a oxigenului din apele emisarului în amonte de gura de vărsare.reprezintă cantitatea de materii în suspensii. t – timpul de curgere a apei între secţiunea de evacuare şi secţiunea de calcul. ce intră în staţia de 3 epurare. c.3.coeficient de oxigenare sau constanta de consum a oxigenului în ape uzate. k1 = 0.

1⋅0. 7095 ⋅100 ⇒ GE = ⋅100 ⇒ GE = 82. 315 = 70.2149 mgO2 / L ≅ 30.205 mgO2 / L = 30.8·5·2=(0.1 = ( 0.3 Determinarea gradului de epurare necesar pentru oxigenul dizolvat În general.492 mgO2 / L şi 72.8 ⋅ 5 + 0.1 0. exprimată prin CBO5.205 mgO2 / L GE = CBO5tema − CBO5au 420 − 72.8 ⋅ 5 ⋅ 2 ⋅10−0. GE privind oxigenul dizolvat se va calcula funcţie de CBO5 la amestecare folosind relaţia: .7095 mgO2 / L . 4.1 + 0. CBO5 NTPA=25 mg/l GE = CBO5tema − CBO5au 420 − 25 ⋅100 ⇒ GE = ⋅100 ⇒ GE = 94.10802 zile v 1.315+0.315 ) ⋅ 7 30.t= L 14000 ⇒t = ⇒ t = 9333.5 CBO5 r-reprezintă cantitatea de substanţă organică.315 10 10 = 72.1 ⋅ ( 7 − 2 ⋅10−0. 2161% CBO5tema 420 c)Se ia în calcul valoarea impusă de NTPA 001/2005. 492mgO2 / L 70.3. funcţie de diluţie şi raportare.205 mgO2 / L CBO5tema − CBO5au 420 − 70.7095·0.8·5) ·7 30. Se constată că valorile gradelor de epurare în ceea ce priveşte CBO5-ul variază funcţie de modul de diluţie şi raportare. (2 mg/l). 6882% CBO5tema 420 CBO5 au·q+a·Q·CBO5r=(q+a·Q) ·CBO5am CBO5 am= aQ (CBO5am – CBO5r)+ CBO5am q b)Se ia în consideraţie numai amestecarea şi diluţia.315· 10 −0.1⋅0. al apelor emisarului în amonte de gura de vărsare. 7095mgO2 / L 72.1⋅0.8 ⋅ 5 1 7 ⋅ −0.315+0. 8⋅ 5 ⋅ ( 7 − 2) +7 = 0. 492 GE = ⋅100 ⇒ GE = ⋅100 ⇒ GE = 83.1 ) + −0.1⋅0. 0476% CBO5tema 420 Se constată că valorile gradelor de epurare în ceea ce priveşte CBO5 –ul variază între 70.492·0. ecuaţia de bilanţ fiind: 0. CBO5au = = r CBO am a ⋅Q 1 ⋅ − k1 ⋅t CBO5am − CBO5r ⋅10− k1 ⋅t + − k15t q 10 10 ⋅ ( ) 0.1⋅0.33s ⇒ t = 0.

CBO5am=F·Dmax în care : F- factor cu valori între 1,5-2,5, se adoptă F= 2 Dmax- deficit maxim de oxigen în aval de secţiunea de avacuare şi rezultă din diferenţele între concentraţia oxigenului dizolvat la saturaţie ( COsat = 9,2 mg/l) şi concentraţia oxigenului dizolvat ce trebuie să existe în orice moment în apa receptorului (COr).
20 Dmax = COsat − COr ⇒ Dmax = 9, 2 − 6 ⇒ Dmax = 3, 2 20

COr = 6mgO2 / L CBO5am = 2 ⋅ 3, 2 ⇒ CBO5am = 6, 4mgO2 / L Concentraţia CBO5 , intr-o apă uzată, se determină folosind următoarea relaţie de calcul care ia în consideraţie bilanţul în ceea ce priveşte CBO5. Se calculează în continuare CBO20 pentru ape uzate: CBO20au= 1,46·CBO5au mg/L = 1,46·72,7095=106,1554mgO2/L CBO
am 20 au r q ⋅ CBO20 + a ⋅ Q ⋅ CBO20 = q + a ⋅Q

=

0,315 ⋅106,1554 + 0,8 ⋅ 5 ⋅ 2,92 = 10, 4563mgO2 / L 0,315 + 0,8 ⋅ 5

CBO20r= 1,46·CBO5r mg/L = 1,46*2=2,92 mgO2/L Se calculează deficitul de oxigen ca fiind : DO=COs- COr COs(la 100C)= 11,35 mgO2/L DO=11,35- 6=5,35 mgO2/L Se determină timpul critic la care se realizează deficitul maxim de oxigen (după gura de vărsare) din apa râului: lg tcr = k2  DO ( k2 − k1 )  0, 2  5,35 ( 0, 2 − 0,1) lg 1 −  1 − am k1  CBO20 ⋅ k1r  0,1  10, 4563 ⋅ 0,1 ⇒ tcr = r k2 − k1 0, 2 − 0,1 Calculul deficitului critic (maxim de oxigen):
am r k1r ⋅ CBO20 10− k1 ⋅tcr −10 − k2 ⋅tcr + DO ⋅10 − k 2 ⋅tcr r k2 − k1

   ⇒ t = 1, 4699 zile cr

Dcr =

(

)

0,1 ⋅10, 4563 −0,11,4699 ( 10 ⋅ −10 −0,2⋅1,4699 ) +5,35 ⋅10 −0,2⋅1,4699 0, 2 − 0,1 ⇒ Dcr = 4,8587 mgO2 / L ⇒ Dcr =
Se compară concentraţia oxigenului necesar vieţii acvatice într-o apă de suprafaţă (>4mg/l) cu concetraţia minimă de oxigen.

COmin = COs − DOcr ⇒ COmin = 11,3 − 4,8587 ⇒ COmin = 6, 4412mgO2 / L Deci, 4.3.4
C O
m i n

mf L g O 2 4

/

Calculul gradului de epurare necesar pentru azot total Se va aplică formula generală a GE privind Ntotal considerând valoarea maximă admisă a

concentraţiei Ntotal conform NTPA 001/2005. CNtotal(conform NTPA 001/2005)= 10 mgN/l GE = în care: CiN -reprezintă cantitatea de azot total, care intră în staţia de epurare, în mgN / L ; CiN − NTPA -reprezintă cantitatea de azot total, la evacuarea din staşia de epurare, în mgN / L . Nu sunt necesare restricţii în ceea ce priveşte N total [proiect T.B.E.]. CiN − Cf N − NTPA 14 − 10 ⋅100 ⇒ GE = ⋅100 ⇒ GE = 28,5714% , CiN 14

4.4 Calculul concentraţiilor intermediare realizate pentru etapele de epurare mecanică şi
biologică (solid în suspensie, CBO5, CCO-cr, N) Exemple de variante tehnologice: Varianta I

Solide în suspensie Grătare, GE=5%, C f ss = Ciss ⋅ (100 − GE ) 100 ⇒ C fss = 410 ⋅ (100 − 5) ⇒ Cfss = 389,5mg / L 100

Deznisipare, GE=25%, C f ss = Ciss ⋅ (100 − GE ) 100 ⇒ C f ss = 389,5 ⋅ (100 − 25) ⇒ Cfss = 292,125 mg / L 100

Bazin de egalizare=deznisiparea, C f ss = 292,125mg / L Decantor primar, GE=55%,

C f ss =

Ciss ⋅ (100 − GE ) 100

⇒ C f ss =

292,125 ⋅ (100 − 55) ⇒ Cfss = 131, 4562 mg / L 100

Bazin cu nămol active+ Decantor secundar,GE=85%, Ciss ⋅ (100 − GE ) 100

C f ss = CBO5

⇒ C f ss =

131, 4562 ⋅ (100 − 85) ⇒ Cfss = 19, 7184mg / L 100

Grătare, GE=0%,

C fCBO =
5

CiCBO ⋅ (100 − GE )
5

100 CiCBO ⋅ (100 − GE )
5

⇒ C f CBO =
5

420 ⋅ (100 − 0) =420 mgO / L 2 100

Deznisipare, GE=5%,

C fCBO =
5

100

⇒ C f CBO =
5

420 ⋅ (100 − 5) =399 mgO2 / L 100

Bazin de egalizare=deznisiparea,

C fCBO = 399mgO2 / L 5

Decantor primar, GE=40%,
C fCBO =
5

CiCBO ⋅ (100 − GE )
5

100

⇒ C f CBO =
5

399 ⋅ (100 − 40) ⇒ Cf 100

CBO5

=239, 4 mgO / L 2

Bazin cu nămol active+Decantor secundar,GE=85%,

C fCBO =
5

CiCBO ⋅ (100 − GE )
5

100

⇒ C f CBO =
5

239, 4 ⋅ (100 − 85) ⇒C 100

f CBO5

=35,91mgO2 / L

CCO-Cr Grătare,GE=0%, C fCCO−Cr = CiCCO−Cr ⋅ (100 − GE ) 100 ⇒ C fCCO−Cr = 510 ⋅ (100 − 0) ⇒ CfCCO−Cr = 510mgO 2 / L 100

Deznisipare,GE=5%,
C fCCO−Cr = CiCCO−Cr ⋅ (100 − GE ) 100 ⋅ C fCCO−Cr = 510 ⋅ (100 − 5) ⇒ CfCCO−Cr = 484,5mgO2 / L 100

Bazin de egalizare=deznisiparea, Decantor primar, GE=30%,

C fCCO−Cr = 484,5mgO2 / L

.15mgO2 / L 100 Bazin cu nămol active+ Decantor secundar. C fN = Deznisipare. GE=5%.5 ⋅ (100 − 25) ⇒ Cfss = 292. C f ss = Ciss ⋅ (100 − GE ) 100 ⇒ C f ss = 389.GE=0%. GE=55%.5mg / L 100 Deznisipare.C fCCO−Cr = CiCCO −Cr ⋅ (100 − GE ) 100 ⇒ C fCCO−Cr = 484. GE=0%.15 ⋅ (100 − 85) ⇒ CfCCO−Cr = 50.GE=0%.1mgN / L 100 Varianta II Solide în suspensie Grătare.GE=85% C fN = CiN ⋅ (100 − GE ) 100 ⇒ C fN = 14 ⋅ (100 − 85) ⇒ Cf N = 2. C fCCO−Cr = CiCCO−Cr ⋅ (100 − GE ) 100 ⇒ C fCCO−Cr = 339. GE=25%. C f N = 14mgN / L Decantor primar.5 ⋅ (100 − 30) ⇒ CfCCO−Cr = 339. C f ss = Ciss ⋅ (100 − GE ) 100 ⇒ C fss = 410 ⋅ (100 − 5) ⇒ Cfss = 389.8725mgO2 / L 100 N Grătare.125 mg / L 100 Decantor primar.GE=85%. C fN = CiN ⋅ (100 − GE ) 100 ⇒ C fN = 14 ⋅ (100 − 0) ⇒ CfN = 14mgN / L 100 Bazin cu nămol active+Decantor secundar. C fN = CiN ⋅ (100 − GE ) 100 ⇒ C fN = 14 ⋅ (100 − 0) ⇒ CfN = 14mgN / L 100 CiN ⋅ (100 − GE ) 100 ⇒ C fN = 14 ⋅ (100 − 0) ⇒ Cf N = 14mgN / L 100 Bazin de egalizare=deznisiparea.

GE=0%. GE=5%. C fCCO−Cr = CiCCO−Cr ⋅ (100 − GE ) 100 ⇒ C fCCO−Cr = 510 ⋅ (100 − 0) ⇒ CfCCO−Cr = 510mgO 2 / L 100 . C fCBO = 5 CiCBO ⋅ (100 − GE ) 5 100 ⇒ C f CBO = 5 420 ⋅ (100 − 0) ⇒ C f CBO =420 mgO2 / L 5 100 Deznisipare.864 mg / L 100 Grătare.87 mgO / L 2 CCO-Cr Grătare. 4562 mg / L 100 Filtru biologic. GE=75%. C fCBO = 5 CiCBO ⋅ (100 − GE ) 5 100 ⇒ C f CBO = 5 259.GE=0%. C fCBO = 5 CiCBO ⋅ (100 − GE ) 5 100 ⇒ C f CBO = 5 399 ⋅ (100 − 35) ⇒C 100 f CBO5 =259.35 ⋅ (100 − 80) ⇒ Cf 100 CBO5 =51. C f ss = CBO5 Ciss ⋅ (100 − GE ) 100 ⇒ C f ss = 131. GE=80%.C f ss = Ciss ⋅ (100 − GE ) 100 ⇒ C f ss = 292. GE=35%.125 ⋅ (100 − 55) ⇒ Cfss = 131. 4562 ⋅ (100 − 75) ⇒ Cfss = 32.35 mgO2 / L Filtru biologic. C fCBO = 5 CiCBO ⋅ (100 − GE ) 5 100 ⇒ C f CBO = 5 420 ⋅ (100 − 5) ⇒ Cf 100 CBO5 =399 mgO / L 2 Decantor primar.

GE=0%.83mgO2 / L 100 N Grătare. GE=0%.15mgO2 / L 100 Filtru biologic. C fCCO−Cr = CiCCO −Cr ⋅ (100 − GE ) 100 ⇒ C fCCO−Cr = 339. C fCCO−Cr = CiCCO −Cr ⋅ (100 − GE ) 100 ⇒ C fCCO−Cr = 484. C fN = ⇒ C fN = 14 ⋅ (100 − 0) ⇒ Cf N = 14mgN / L 100 ⇒ C fN = 14 ⋅ (100 − 0) ⇒ CfN = 14mgN / L 100 Decantor primar. C fN = Varianta III CiN ⋅ (100 − GE ) 100 ⇒ C fN = 14 ⋅ (100 − 80) ⇒ Cf N = 2. C fCCO−Cr = CiCCO −Cr ⋅ (100 − GE ) 100 ⇒ C fCCO−Cr = 510 ⋅ (100 − 5) ⇒ CfCCO−Cr = 484.5 ⋅ (100 − 30) ⇒ CfCCO−Cr = 339. GE=80%.8 mgN / L 100 Solide în suspensie Grătare. C f ss = Ciss ⋅ (100 − GE ) 100 ⇒ C fss = 410 ⋅ (100 − 5) ⇒ Cfss = 389. C fN = ⇒ C fN = 14 ⋅ (100 − 0) ⇒ CfN = 14mgN / L 100 Filtru biologic.GE=0%.GE=5%.Deznisipare.15 ⋅ (100 − 80) ⇒ CfCCO−Cr = 67.5mg / L 100 . GE=80%.5mgO 2 / L 100 Decantor primar. GE=30%. GE=5%. CiN ⋅ (100 − GE ) 100 CiN ⋅ (100 − GE ) 100 CiN ⋅ (100 − GE ) 100 C fN = Deznisipare.

C fCCO−Cr = N CiCCO−Cr ⋅ (100 − GE ) 100 ⇒ C fCCO−Cr = 484. C fCBO = 5 CiCBO ⋅ (100 − GE ) 5 100 ⇒ C f CBO = 5 420 ⋅ (100 − 5) ⇒ Cf 100 CBO5 =399 mgO / L 2 Coagulare-floculare + Decantor primar. GE=5%. GE=70%. C fCBO = 5 CiCBO ⋅ (100 − GE ) 5 100 ⇒ C f CBO = 5 420 ⋅ (100 − 0) ⇒ C f CBO =420 mgO2 / L 5 100 Deznisipare.125 mg / L 100 Coagulare-floculare+Decantor primar. GE=70%.5 ⋅ (100 − 65) ⇒ CfCCO−Cr = 169. C fCCO−Cr = CiCCO −Cr ⋅ (100 − GE ) 100 ⇒ C fCCO−Cr = 510 ⋅ (100 − 5) ⇒ CfCCO−Cr = 484.5mgO 2 / L 100 Coagulare-floculare + Decantor primar. GE=25%. C fN = CiN ⋅ (100 − GE ) 100 ⇒ C fN = 14 ⋅ (100 − 0) ⇒ CfN = 14mgN / L 100 .Deznisipare. GE=0%.GE=0%. GE=65%. C fCBO = 5 CiCBO ⋅ (100 − GE ) 5 100 ⇒ C f CBO = 5 399 ⋅ (100 − 70) ⇒C 100 f CBO5 =119.125 ⋅ (100 − 70) ⇒ Cfss = 87. C fCCO−Cr = CiCCO−Cr ⋅ (100 − GE ) 100 ⇒ C fCCO−Cr = 510 ⋅ (100 − 0) ⇒ CfCCO −Cr = 510mgO 2 / L 100 Deznisipare. Ciss ⋅ (100 − GE ) 100 C f ss = CBO5 ⇒ C f ss = 292.GE=0%.5 ⋅ (100 − 25) ⇒ Cfss = 292. 6375 mg / L 100 Grătare.575 mgO2 / L 100 Grătare.GE=5%. 7 mgO2 / L CCO-Cr Grătare. C f ss = Ciss ⋅ (100 − GE ) 100 ⇒ C f ss = 389.

GE=5%.GE=0%. 6375 mg / L 100 Bazin cu nămol activ+ Decantor secundar.125 ⋅ (100 − 70) ⇒ Cfss = 87. C f ss = Ciss ⋅ (100 − GE ) 100 ⇒ C fss = 410 ⋅ (100 − 5) ⇒ Cfss = 389. 6375 ⋅ (100 − 80) ⇒ Cfss = 17. C f ss = Ciss ⋅ (100 − GE ) 100 ⇒ C f ss = 292. GE=0%. Ciss ⋅ (100 − GE ) 100 ⇒ C fss = 87.125 mg / L 100 Coagulare-floculare + Decantor primar. 2mgN / L 100 Varianta IV Solide în suspensie Grătare. GE=70%. C f ss = Ciss ⋅ (100 − GE ) 100 ⇒ C f ss = 389. GE=5%. GE=70%.Deznisipare. GE=25%. . C fN = CiN ⋅ (100 − GE ) 100 ⇒ C fN = 14 ⋅ (100 − 0) ⇒ CfN = 14mgN / L 100 Coagulare-floculare + Decantor primar .5mg / L 100 Deznisipare.5275mg / L 100 C fCBO = 5 CiCBO ⋅ (100 − GE ) 5 100 ⇒ C f CBO = 5 420 ⋅ (100 − 0) =420 mgO / L 2 100 Deznisipare. GE=80%. C f ss = CBO5 Grătare.5 ⋅ (100 − 25) ⇒ Cfss = 292. C fN = CiN ⋅ (100 − GE ) 100 ⇒ C fN = 14 ⋅ (100 − 70) ⇒ Cf N = 4.

GE=70%. 7 mgO / L 2 Bazin nămol activ + Decantor secundar. C fCCO−Cr = CiCCO−Cr ⋅ (100 − GE ) 100 ⇒ C fCCO−Cr = 484. C fCCO−Cr = CiCCO−Cr ⋅ (100 − GE ) 100 ⇒ C fCCO−Cr = 510 ⋅ (100 − 0) ⇒ CfCCO −Cr = 510mgO 2 / L 100 Deznisipare. 4362mgO2 / L 100 C fCCO−Cr = N ⇒ C fCCO−Cr = Grătare.5mgO 2 / L 100 Coagulare-floculare + Decantor primar. C fCBO = 5 CiCBO ⋅ (100 − GE ) 5 100 ⇒ C f CBO = 5 399 ⋅ (100 − 70) ⇒ Cf 100 CBO5 =119.5 ⋅ (100 − 65) ⇒ CfCCO−Cr = 169. CiCCO−Cr ⋅ (100 − GE ) 100 169.C fCBO = 5 CiCBO ⋅ (100 − GE ) 5 100 ⇒ C f CBO = 5 420 ⋅ (100 − 5) =399 mgO / L 2 100 Coagulare-floculare + Decantor primar. GE=85%.GE=0%. GE=85% C fCBO = 5 CiCBO ⋅ (100 − GE ) 5 100 ⇒ C f CBO = 5 119. C fN = CiN ⋅ (100 − GE ) 100 ⇒ C fN = 14 ⋅ (100 − 0) ⇒ CfN = 14mgN / L 100 .575 ⋅ (100 − 85) ⇒ CfCCO−Cr = 25. 7 ⋅ (100 − 85) ⇒C 100 f CBO5 =17.575 mgO2 / L 100 Bazin cu nămol activ+ Decantor secundar. C fCCO−Cr = CiCCO −Cr ⋅ (100 − GE ) 100 ⇒ C fCCO−Cr = 510 ⋅ (100 − 5) ⇒ CfCCO−Cr = 484. GE=65%.GE=5%.GE=0%.955 mgO2 / L CCO-Cr Grătare.

Deznisipare,GE=0%, C fN = CiN ⋅ (100 − GE ) 100 ⇒ C fN = 14 ⋅ (100 − 0) ⇒ CfN = 14mgN / L 100

Coagulare-floculare + Decantor primar, GE=70%, C fN = CiN ⋅ (100 − GE ) 100 ⇒ C fN = 14 ⋅ (100 − 70) ⇒ Cf N = 4, 2mgN / L 100

Bazin cu nămol activ+ Decantor secundar, GE=85%, C fN = Varianta V CiN ⋅ (100 − GE ) 100 ⇒ C fN = 4, 2 ⋅ (100 − 85) ⇒ Cf N = 0, 63mgN / L 100

Solide în suspensie Grătare, GE=5%, C f ss = Ciss ⋅ (100 − GE ) 100 ⇒ C fss = 410 ⋅ (100 − 5) ⇒ Cfss = 389,5mg / L 100

Deznisipare, GE=25%, C f ss = Ciss ⋅ (100 − GE ) 100 ⇒ C f ss = 389,5 ⋅ (100 − 25) ⇒ Cfss = 292,125 mg / L 100

Bazin de egalizare=deznisiparea, C f ss = 292,125mg / L Decantor primar, GE=55%, C f ss = Ciss ⋅ (100 − GE ) 100 Ciss ⋅ (100 − GE ) 100 ⇒ C f ss = 292,125 ⋅ (100 − 55) ⇒ Cfss = 131, 4562 mg / L 100

Bazin cu nămol active+ Decantor secundar,GE=85%, C f ss = ⇒ C f ss = 131, 4562 ⋅ (100 − 85) ⇒ Cfss = 19, 7184mg / L 100

Adsorbţie C active, GE=60%,
C f ss = Ciss ⋅ (100 − GE ) 100 ⇒ C fss = 19, 7184 ⋅ (100 − 60) ⇒ Cfss = 7,8873mg / L 100

CBO5 Grătare, GE=0%,

C fCBO =
5

CiCBO ⋅ (100 − GE )
5

100 CiCBO ⋅ (100 − GE )
5

⇒ C f CBO =
5

420 ⋅ (100 − 0) =420 mgO / L 2 100

Deznisipare, GE=5%,

C fCBO =
5

100

⇒ C f CBO =
5

420 ⋅ (100 − 5) =399 mgO2 / L 100

Bazin de egalizare=deznisiparea, Decantor primar, GE=40%,

C fCBO = 399mgO2 / L 5

C fCBO =
5

CiCBO ⋅ (100 − GE )
5

100

⇒ C f CBO =
5

399 ⋅ (100 − 40) ⇒ Cf 100

CBO5

=239, 4 mgO / L 2

Bazin cu nămol active+Decantor secundar,GE=85%,

C fCBO =
5

CiCBO ⋅ (100 − GE )
5

100

⇒ C f CBO =
5

239, 4 ⋅ (100 − 85) ⇒C 100

f CBO5

=35,91mgO2 / L

Adsorbţie C active, GE=55%,
CiCBO ⋅ (100 − GE )
5

C fCBO =
5

100

⇒ C f CBO =
5

35,91⋅ (100 − 55) ⇒ Cf 100

CBO5

= 16,1595 mgO / L 2

CCO-Cr Grătare,GE=0%, CiCCO −Cr ⋅ (100 − GE ) 100 510 ⋅ (100 − 0) ⇒ CfCCO −Cr == 510mgO 2 / L 100

C fCCO−Cr =

⇒ C fCCO−Cr =

Deznisipare,GE=5%,
C fCCO−Cr = CiCCO−Cr ⋅ (100 − GE ) 100 ⋅ C fCCO−Cr = 510 ⋅ (100 − 5) ⇒ CfCCO−Cr = 484,5mgO2 / L 100

Bazin de egalizare=deznisiparea, Decantor primar, GE=30%, C fCCO−Cr = CiCCO −Cr ⋅ (100 − GE ) 100

C fCCO−Cr = 484,5mgO2 / L

⇒ C fCCO−Cr =

484,5 ⋅ (100 − 30) ⇒ CfCCO−Cr = 339,15mgO2 / L 100

Bazin cu nămol active+ Decantor secundar,GE=85%, C fCCO−Cr = CiCCO−Cr ⋅ (100 − GE ) 100 ⇒ C fCCO−Cr = 339,15 ⋅ (100 − 85) ⇒ CfCCO−Cr = 50,8725mgO2 / L 100

Adsorbţie C active, GE=60%,
C fCCO−Cr = N Grătare,GE=0%, C fN = Deznisipare,GE=0%, C fN = CiN ⋅ (100 − GE ) 100 ⇒ C fN = 14 ⋅ (100 − 0) ⇒ CfN = 14mgN / L 100 CiN ⋅ (100 − GE ) 100 ⇒ C fN = 14 ⋅ (100 − 0) ⇒ Cf N = 14mgN / L 100 CiCCO−Cr ⋅ (100 − GE ) 100 ⇒ C fCCO−Cr = 50,8725 ⋅ (100 − 60) ⇒ CfCCO−Cr = 20,349mgO2 / L 100

Bazin de egalizare=deznisiparea, C f N = 14mgN / L Decantor primar, GE=0%, C fN = CiN ⋅ (100 − GE ) 100 ⇒ C fN = 14 ⋅ (100 − 0) ⇒ CfN = 14mgN / L 100

Bazin cu nămol active+Decantor secundar,GE=85% C fN = CiN ⋅ (100 − GE ) 100 ⇒ C fN = 14 ⋅ (100 − 85) ⇒ Cf N = 2,1mgN / L 100

Adsorbţie C active, GE=45%,
C fN = CiN ⋅ (100 − GE ) 100
I

⇒ C fN =

2,1⋅ (100 − 45) ⇒ Cf N = 1,155mgN / L 100
III IV V NTPA 001/2005

Varianta Indicator- C f Materii în suspensii, mg/L CBO5, mgO2/L CCO-Cr, mgO2/L Azot mgN/L

II

19, 7184 35,91 50,8725 2,1

32,864 51,87 67,83 2,8

87, 6375 119, 7 169,575 4, 2

17,5275 17,955 25, 4362 0, 63

7,8873 16,1595 20,349 1,155

35 25 125 10

4.5 Alegerea variantei tehnologice optime şi descrierea detaliată a procesului adoptat Dintre toate aceste variante tehnologice analizate, constatăm că doar doua dintre acestea se încadrerază din punct de vedere ecologic, deoarece concentraţiile calculate sunt în conformitate cu Legea 188/2002, NTPA 001/2005. Dacă analizăm cele două varinte tehnologice de epurare din punct de vedere economic, observăm că cea mai economică, este varianta tehnologică de epurare IV, deoarece, aceasta are un

4. care.5 Epurarea avansată a apelor uzate Epurarea avansată a apelor uzate Epurarea mecanică. numită şi epurarea avansată a apelor uzate.cost de intrţinere mai scăzut. chiar şi în concentraţii foarte mici.6 Elaborarea schemei bloc-tehnologice Figura 4. . agricultură. varianta tehnologică optimă se alege staţia de epurare mecano-chimico-biologică de epurare a apei uzate. criterile economice şi ecologice. Deci. având în vedere. au efecte negative asupra organismelor vii şi asupra echilibrului ecologic în natură sau care limitează posibilităţile de recirculare/reutilizare a apei în industrie. precum sunt cele din varianta tehnologică V. chimică şi biologică nu realizează eliminarea poluanţilor prioritari. iar procesele şi utilajele nu sunt atât de pretenţioase.

precipitarea chimică. ozonizarea. b)procedeele care au la bază procese chimice: oxidarea cu aer umed. solidele în suspensie.oxidarea cu apă în condiţii supercritice. b)deversarea efluenţilor staţiilor de epurare municipale în emisari.evaporarea. în funcţie de matricea apei uzate (concentraţia şi tipul poluanţilor). sistemele duale de alimentare a locuinţelor. g)reutilizarea efluenilor staţiilor de epurare municipale pentru suplimentarea resurselor de apă subteran.după epurare. . apă din atmosferă. fluvii.extrcţia lichidlichid. coloizii si organismele patogene.7 Materii prime şi utilităţi de membrană (microfiltrarea.flotaţia cu aer. c)procedee care au la bază procese fizico-chimice: îndepărtarea azotului prinstripare cu aer. ultrafiltrarea.modalităţile de deversare respective posibilităţile de recirculare/ reutilizare sunt prezentate cu linii punctuate. schimb ionic. oceane) apă subterană. În mod normal. c)reutilizarea efluenţilor staţiilor de epurare municipale în procese industriale.procedeele electrodializa). schimbul ionic. d)recircularea efluenţilor. sistemele de irigaţii. compuşii organici nebiodegradabili. a)în această reprezentare. procesele electrochimice. clorinare. Dintre procedeele de epurare avansată avem: a)procedee care au la bază procese fizice:filtrarea. mări. e)recircularea efluenţilor staţiilor de epurare municipale pentru tratare în vederea obţinerii apei potabile. piscicultura. osmoza inversă.în cadrul proceselor industiale. îmbogăţirea acviferelor). f)reutilizarea efluenilor staţiilor de epurare municipale pentru irigaţii. d)procedee care au la bază procese biologice: îndepărtarea azotului prin procese de nitrificare/ denitrificare sau oxidarea amoniacului prin nitrificarea biologică 4. Dupilizarea apei. distilarea. Reutilizarea apei rezultată din staţiile de epurare municipale sau de pe platformele industriale poate avea ca beneficiari agricultura.adsorbţia. cuprinzând toate sursele naturale de ape de suprafaţă (râuri.Dintre poluanţii prioritari care sunt reţinuţi prin procedee de epurare avansată se menţionează: compuşii anorganici solubili. Procedeele de epurare avansată se pot aplica fie înaintea etapei de epurare biologică sau după aceasta. ciclul apei a fost întotdeauna utilizat pentru a reprezenta transportul continuu şi transformările suferite de ape în mediu. efluenţii în cantităţi şi grade de poluare diferite pot fi recirculaţi sau reutilizaţi.

sau indirect. când coeficientul individual de transfer de căldură este mic şi apoi căldura latentă prin condensare. în general scump. apa de răcire. Apa. într-o statie de epurare. Aburul saturat este frecvent cunoscut ca agent de încălzire având căldura latentă de condensare mare şi coeficienţi individuali de transfer de căldură mari. Apa. Toate utilităţile sunt considerate ca făcând parte din sfera problemelor energetice ale unei întreprinderi. când se recirculă. Aerul comprimat. Apa este un agent termic cu capacitate calorică mare. apa potabilă. aburul. Temperatura aburului saturat poate fi reglată uşor prin modificarea presiunii. având temperatura în timpul verii de 25 – 30°C. gazele inerte şi energia electrică sunt uzual înglobate în denumirea de utilităţi. -apă fierbinte. în prima fază. ca produs secundar.Materia primă reprezintă un ansamblu de material destinat prelucrării. Răcirile cu apă industrială se pot realiza până la 35 – 40°C. uşor de procurat. Aburul umed conţine picături de apă şi rezultă de la turbinele cu contrapresiune sau din operaţiile de evaporare. Aburul. sub presiune până la temperatura de 130-150°C. abur saturat. Pentru încălzire se preferă apa dedurizată cu scopul evitării depunerilor de piatră. Este cunoscut sub denumirea de abur mort. sau apa de la turnurile de răcire. Aburul ca agent de încălzire este. Pentru evitarea formării crustei temperatura apei la ieşire din aparate nu trebuie să depăşească 50°C. temperatura ei se menţine între 10 – 15°C în tot timpul anului. până la atingerea temperaturii de saturaţie. în atelierul mecanic). Funcţie de utilizarea care se dă apei se deosebesc mai multe categorii:apa tehnologică. abur supraîncălzit. prin intermediul unei suprafeţe ce separă cele două fluide. aerul comprimat poate fi utilizat în următoarele scopuri: -ca purtător de energie (pentru acţionarea aparatelor de măsură şi de reglare. Încălzirea cu abur se poate realiza direct. Apa de răcire poate proveni din fântâni de adâncime. . aerul comprimat. apa de încălzire. Este cel mai utilizat agent de încălzire şi poate fi: abur umed. Apa ca agent de încălzire poate fi: -apă caldă cu temperatura până la 90°C. În industria chimică. căldură sensibilă de răcire. apa de incendiu. în vederea obţinerii de apă epurată de caliate corespunzătoare. prin barbotare. În cadrul staţiei de epurare materia primă utilizată este apa uzată urbană. Aburul supraîncălzit cedează.

Astfel. Energia electrică transformată în energia mecanică este utilizată la acţionarea electromotoarelor cu care sunt dotate diversele utilaje (pompe. Aceasta reprezintă una din formele de energie cele mai folosite datorită uşurinţei de transport la distanţe mari şi la punctele de consum şi randamentelor mari cu care poate fi transformată în energie mecanică. din punctul de vedere al instalaţiilor din care provin. Energia electrică. el nu mai este util procesului şi poate fi asemănat cu membrana antrenată de apă la trecerea ei prin filtrele biologice. -pentru diferite scopuri (curăţirea utilajelor. -ca fluid inert pentru manipulări de produse. din punctul de vedere al compoziţiei chimice se deosebesc: nămoluri minerale. . care este îndepărtat continuu din proces. -folosirea curenţilor de înaltă frecvenţă. Sunt două categorii de nămoluri care intervin în funcţionarea bazinelor cu nămol activ: nămolul de recirculare. realizarea unei încălziri directe. se deosebesc: nămoluri din decantoarele primare. Energia electrică este folosită şi la încălzire prin transformare în căldură. Dezavantajul utilizării energiei electrice îl constituie costul ridicat şi impunerea unor masuri speciale de protecţia muncii.orăşeneşti şi industriale. suflări. posibilitatea generării încălzirii într-un punct. -ca materie primă tehnologică. uscare). din punctul de vedere al provenienţei apei uzate. pot exista: nămoluri menajere. la care cantitatea de materii solide totale minerale depăşeşte 50% şi nămoluri organice. din decantoarele secundare după filtrele biologice. care acţionează în bazine pentru epurarea apei şi care poate fi asemănat cu cel care constituie membrana de pe filtrele biologice. Avantajul încălzirii electrice constă în reglarea uşoară a temperaturii. reactoare cu agitare mecanică).-pentru amestecare pneumatică. din decantoarele după precipitarea chimică. -transformarea energiei electrice în radiaţii infraroşii. ventilatoare. termică sau luminoasă. Nămolul activ. fără impurificarea mediului şi la orice presiune. -încălzirea în arc electric. -folosirea pierderilor dielectrice. Clasificarea nămolurilor se poate face folosind diferite criterii. din decantoarele secundare după bazinele cu nămol activ. introducerea unei cantităţi mari de căldură într-un volum mic. medie şi mică. şi nămolul în exces. la care cantitatea de materii solide totale organice depăşeşte 50%. folosind mai multe tehnici: -trecerea curentului prin rezistenţe electrice.

fiind exprimată în kg MTS evacuate zilnic din instalaţia de epurare. 2⋅ I ON ⋅ E B⋅ L B 5 .creşterea eficienţei decantoarelor primare. în rezervoarele de fermentare metanică. recipientele de la reactivi etc. Deşeuri menajere rezultate din staţiile de epurare sunt ambalaje. se estimează la 1.4. spre tratare. L5B − cantitatea de CBO5 din apa uzată ce intră în treapta biologică. Este ştiut că nămolul activ de recirculare îşi măreşte neîncetat volumul. deoarece flocoanele de nămol activ au efectul unui coagulant.8 Subproduse materiale şi energetice.5-3. EB − eficienţa treptei biologice. se poate calcula cu ajutorul relaţiei propusă de Huncken. eliminând necesitatea obligatorie a îngroşătorului de nămol. prezentând următoarele avantaje: . Nămolul activ în exces poate fi trimis.5%. În care: I ON − încărcare organică a nămolului. Cantitatea de nămol în exces depinde de mai mulţi factori. în unităţi zecimale. hârtie.amestecul celor două feluri de nămoluri conţine mai puţină apă şi în consecinţă volume reduse de nămol vor fi dirijate spre rezervoarele de fermentare. dintre care ponderea cea mai mare o reprezintă cantitatea de CBO5 din apa uzată la care se adaugă factorul privind menţinerea concentraţiei constante a nămolului activ în bazinul de aerare. în kg/zi. Reprezintă cantitatea de nămol activ care nu mai este necesară procesului de epurare. în zile −1 . relaţie acceptată de STAS 11566-82. poate fi exprimate şi în volume de nămol când se ia în considerare şi umiditatea acestuia de 98. [Dima M. se recomanda ca acest nămol să fie pompat într-un cămin din faţa decantoarelor primare. având forma: 0. kg MTS/zi. . pentru a menţine constantă cantitatea de nămol de recirculare. Daca schema tehnologică a staţiei de epurare prezintă un amplasament corespunzător.5-99. . Producţia zilnică de nămol în exces. după ce în prealabil a fost supus unui proces de reducere a umidităţii în bazine speciale numite îngroşătoare de nămol. Cantitatea de nămol de exces care trebuie evacuată. prin proliferarea microorganismelor datorită hranei asigurată de apa uzată nou sosită în bazin.-1998].23 N ex = 1.0% din cantitatea de apă uzată care intră în aerotanc. deşeuri Nămolul activ în exces.

Site Debite de calcul (Qc) Debite de verificare (Qv) 3 Qc = 2 ⋅ Qor .min = 0.max = 0. 235m3 / s . 71m / s Qv = Qor . Valorile acestora sunt prezentate sintetic în următorul tabel [proiect TBE]: Utilaj Grătare.Capitolul V Proiectarea tehnologică a utilajelor 5.1 Debite de calcul şi de verificare utilizate în instalaţiile de epurare municipale Aceste debite de calcul şi verificare sunt specifice fiecărei trepte din procesul de epurare a apelor uzate.

). se deosebesc grătare rare şi grătare dese. în interiorul căreia se sudează bare de oţel paralele prin care sunt trecute apele uzate.5-5 cm. Grătarele se confecţionează sub forma unor panouri metalice. 235m3 / s Qv = 2 ⋅ Qor . Distanţa între barele acestui grătar variază în limetele 50-100mm. 71m3 / s Qv = Qor .Deznisipator Decantor primar Bazin cu nămol activ Decantor secundar Qc = 2 ⋅ Qor .315m3 / s 5. plante sau curbe. la curăţirea lor mecanică. bazin de egalizare. când curăţirea lor este manuală şi de 25-60 mm.max = 0.1 Grătare Grătarele . pentru a proteja mecanismele şi utilajele din staţia de epurare şi pentrua reduce pericolul de colmatare ale canalelor de legătură dintre obiectele staţiei de epurare [Dima M. animale moarte.315m3 / s Qv = Qor .min = 0.315m3 / s Qc = Qzi.2 Calculul utilajelor din cadrul treptei mecanice de epurare (grătare. de lemn. În funcţie de distanţa dintre aceste bare. Înclinarea grătarelor faţă de orizontală. Grătarele dese prezintă deschiderile dintre bare de 16-20mm. iar pentru .max = 0. distanţa dintre bare se recomandă a fi între 5-15 cm. Pentru grătarele plasate înaintea staţiei de pompare.max = 0. Distanţa dintre bare.5-2.max = 0. Se recomandă pentru grătare cu curăţare manuală înclinarea de 30-75°.).5 cm. se prevăd la toate staţiile de epurare. cârpe şi diferite corpuri aduse prin plutire.-1998]. etc. deznisipator. Grătarele sunt alcătuite din bare metalice.315m3 / s Qc = Qzi. decantor primar) 5. legume.2.max 0. Grătarele rare îndeplinesc de obicei rolul de protecţie a grătarelor dese împotriva corpurilor mari plutitoare.355m3 / s Qv = Qor . În acest caz grătarele se prevăd înaintea staţiei de pompare.max = 0.max = 0. indiferent de sistemul de canalizare adoptat şi independent de procentul de intrare a apei în staţia de epurare-prin curgere gravitaţională sau sub presiune. conform STAS 12431-86. Scopul grătarelor este de a reţine corpurile plutitoare şi suspensiile mari din apele uzate (crengi şi alte bucăţi din material plastic. depinde de modul lor de curăţire (mecanic sau manual).). 71m3 / s Qc = Qzi. Cele din faţa staţilor de pompare a apelor uzate brute au interspaţiile de 50-150 mm. -cu deschidere mai mică (1. grătarele pot fi: -cu deschidere mare (2.

exploatarea va fi mult uşurată dacă se prevăd două panouri grătare aferente debitelor respective. la canale cu adâncimi mai mici de 1m. căngi.8 m/s. Curăţirea mecanică./1998]. o Distanţa dintre bare: b = 20 mm ⇒ b=0.1 m3 / s .8 m.-suport cursTBE-2008]..355 ⇒ Qc = 0.  Viteza apei uzate prin interspaţiile grătarului variază între 0. şi greble de curăţare cu mişcări de translaţie pentru bazinele drepte cu adâncimi mari [Teodosiu C.. lopeţi. Viteza de curgere a apei prin grătare se recomandă a fi între 60-100 cm/s pentru a se evita depunerile. în afară de faptul că elimină necesitatea unui personal de deservire contină asigură condiţii bune de curgere a apei prin interspaţiile grătarului fără a exista riscul apariţiei mirosurilor neplăcute în zonă [Dima M. o Coeficientul de formă a barelor: β= 1. aveând în vedere variaţiile mari de debite ce se înregistrează în perioadele ploioase sau uscate de-a lungul unui an.  Caracteristicile grătarelor din tehnologia de epurare: o Lăţimea barelor: s = 10 mm ⇒ s=0. 235m3 / s  Se specifică gradul de reţinere a solidelor: GE = 5%. este necesară curăţarea continuă şi frecventă. Grătarul de curăţire mecanică constituie soluţia aplicată la staţiile de epurare ce deservesc peste 15000 locuitori. Curăţirea se face cu greble.-suport cursTBE-2008].cele mecanice. Se pot utiliza grătaare cu curăţare rotativă. cu cantităţi mai reduse de reţinere şi se efectuează cu o greblă de pe o patformă situată deasupra nivelului maxim al apei [Teodosiu C. 71m3 / s Qv = Qor min ⇒ Qv = 0. care deservesc maximum 15000 locuitori.02m. Înclinările mai mici favorizează curăţirea grătarelor mai repede şi descresc căderea de presiune pe grătar. Grătarele cu curăţire manuală se utilizează numai la staţiile de epurare mici cu debite pană la 0. lăţimea minimă a acestora fiind de 0.01m. înclinarea va fi mai mare de 45-90°. Curăţirea manuală a grătarelor se realizează pentru instalaţii mai mici. se realizează atunci când cantitatea de materii obţinute sunt mari. . astfel încât. iar pentru uşurarea exploatării se vor prevedea platforme de lucru la nivelul părţii superioare a grătarului.7 – 1 m/s.83. deoarece. Se adoptă: vg = 0. etc. Dimensionarea grătarelor a)  Debite de calcul: Qc = 2 ⋅ Qor min ⇒ Qc = 2 ⋅ 0.

3 ⇒ nb = 59.4 – 0. hmax = înălţimea lichidului în amonte de grătar.2. 7176m / s 2 1 e) 3 v2 S h = B −   ⋅ a ⋅ sin φ  b  2⋅ g 4 ∗ B* = coeficient de formă al barelor. 4 j = panta grătarului j=0. 4 g ⋅ hmax ∑ b = 2 ⋅V c) nb = unde : Bc − ∑ b − c S ⇒ nb = 2 − 1. 07 b 0. 71 ⇒ ∑b = ⇒ ∑ b = 1. 02  5.65 m. 01  3 0. 4 Qc = debit de calcul. Acesta variază între 0. 71 ⇒ va = ⇒ va = 0.2 Deznisipator Deznisiparea este operaţia unitară prin care se elimină pietriş şi alte materii solide cu 4 .1093 2 ⋅ 0.9 m/s.4 – 0.3 m. Bc = înălţimea grătarului. 0005 2 ⇒ va = 0.8338m [proiect TBE].  0. 2857 3 ⋅ 0. 2857 Bc + 2 ⋅ hmax 2 + 2 ⋅ 0. Vom adopta hmax = 0. 4437 m / s 2 ⋅ BC ⋅ hmax 2 ⋅ 2 ⋅ 0.0005m va = 74 ⋅ 0. b) Qc 0. 4437 2 h = 1. Se adoptă 0.o Unghiul de înclinare: θ = 75°  Viteza în amonte de grătar trebuie să varieze între 0. d) va = 74 ⋅ R 3 ⋅ j 2 1 2 [ m / s] unde: R = raza hidraulică R= Bc ⋅ hmax 2 ⋅ 0.1093 − 0.  0.83 m. Această viteză se poate calcula cu relaţia: va = Qc 0.4 m. 01 c = lăţimea pieselor de prindere a barelor grătarului. B* = 1.5mm ⇒ J=0.8 ⋅ 0.6 m/s şi în condiţii de precipitaţii abundente poate varia între 0.81 ⋅ sin 75 ⇒ h = 1. 4 ⇒R= ⇒ R = 0.83 −   ⋅ 2 ⋅ 9. Bc = 2 m.25 – 0.

care au densitatea mult mai mare decât a apei sau a componenţilor organici din apele uzate. aproximativ 120-180 secunde. iar timpul de deznisipare este de 30-120 s [Teodosiu C. Amplasamentul deznisipatoarelor. Pentru proiectare se va folosi densitatea de 1600 kg/m³. Compoziţia materialului care se elimină prin deznisipatoare urmăreşte: -umidatatea. de reducerea volumelor utile a rezervoarelor de fermentare a nămolului organic ocupate cu acest material inert.suport cursTBE-2008]. În general materialul eliminat prin deznisipare este considerat inert şi destul de uscat.2 mm. Prin deznisipatoare se îmbunătăţeşte procesul tehnologic în celelalte trepte de epurare. Normativul P28 − 84 prevede constrierea de deznisipatoare la toate staţiile de epurare indiferent de sistemul de canalizare adoptat cu menţiunea că pentru apele uzate din sistemul separativ de canalizare opotunitatea lor este justificata pentru debite care depăşesc 3000 m3 / zi .5 m/s. cuprinsă între 13-65%. Bazinele de deznisipare sunt realizate cu scopul de a proteja echipamentul mecanic în mişcare de abraziune.2-0. cuprinsă între 1300-2700 kg/m³. După direcţia de mişcare a apei în aceste bazine se deosebesc deznisipatoare orizontale cu mişcarea apei în lungul bazinului şi deznisipatoare verticale . preum şi pentru a evita formarea de depuneri pe conductele sau canalele de legătură care pot modifica regimul hidraulic a influentului.1-0. În deznisipatoare sunt reţinute particule de nisip cu diameetrul mai mare de 0. . -densitatea specifică.3mm şi până la maximum 1mm.. schimbătoarelor de căldură. de a reduce depunerile cu densitate mare în canale. Se recomandă folosirea acestor utilaje atunci când curba de sedimentare indică faptul că într-un timp scurt. Necesitatea tehnologică a desnisipatoarelor în cadrul unei staţii de epurare este justificată de protecţia instalaţiilor mecanice în mişcare împotriva acţiunii abrazive a nisipului. în conducte şi de a reduce frecvenţa curăţirii decantoarelor şi instalaţia de epurare biologică. se va prevedea la începutul liniei zehnologice de epurare mecanică a apelor uzate. Localizarea deznisipatoarelor se face de obicei după grătare şi site şi instalaţia de flotaţie şi înaintea decantoarelor primare. Viteza de trecere a apei prin deznisipatoare este de obicei cuprinsă între 0. unde mişcarea apei se face pe verticală. Este absolut necesară plasarea acestor bazine înaitea centrifugelor. cu implicaţii directe asupra funcţionării decantoarelor. a pompelor de presiuni mari.dimensiuni ≥ 0. cuprinsă între 1-56%. se depun 25-30% din totalul suspensiilor conţinute în apă. -substanţe volatile. din considerentele menţionate. imediat după grătare.

023 o α = coeficient ce ţine seama de regimul de curgere.1159 ⋅11.25m.5. . 7666 = ⇒ A = 3.1159 ⋅ 0. sunt importante ariile următoare: Qc 0. 25 = ⇒ A0 = 46.8695m2 vs 0. etc. Se adoptă 50 s. mai ales la viteze mici [Dima M. 71m3 / s Qv = 0.În funcţie de modul de curăţire a depunerilor. se deosebesc deznisipatoare cu curăţire manuală.023m/s. 71 ⋅ 50 ⇒ Vdez = 35. 7333m2 tr va 0. 023 Ao = B ⋅ L = o L = lungimea deznisipatorului. . o B = lăţimea deznisipatorului. 25 = ⋅1. Aria transversală a deznisipatorului: Atr = B ⋅ H = Qc 0. L=11.15m/s. 71 ⇒ Atr = 4. de cantitatea şi calitatea nisipului. o va = viteza apei în deznisipator. o vs = viteza de sedimentare. va =0. b) Se calculează volumul util al deznisipatorului: Vdez = Qc ⋅ tdez ⇒ Vdez = 0. spaţiul disponibil pe amplasamentul staţiei de epurare. 71 ⇒ A0 = 4.3038m2 0 vs 0. Alegerea soluţiei constructive de deznisipator şi a procedeului lui de curăţire depinde de mărimea debitului. 235m3 / s Pentru dimensionarea deznisipatorului.1159 ⋅11.1552 = 4./1998]. Gradele de epurare pentru solide în deznisipator sunt cuprinse între 25 – 45%. vs =0. Vom alege GE=25% a) Debite de calcul: Qc = 0. de tipul de echipament mecanic ce poate fi uşor procurat.5m3 o tdez = timpul de deznisipate care variază între 30 – 50 s.15 o H = înălţimea deznisipatorului.3038 = 46. Se va avea în vedere că în deznisipatoare dunt reţinute şi cantităţi mici de materii organice antrenate de particule minerale sau depuse împreună cu acetea.5 ⇒ A = 46.3038 = 30. α = 1. c) Calculul suprafeţei orizontale: A0 = B ⋅ L = Qc 0. desnisipatoare cu curăţire mecanică şi hidraulică. B=4. 71 ⋅ α ⇒ A0 = 4.1159m.

Se adoptă va = 0. 25 ⋅ 4.1159m L 11. vs = vs 2.15 m/s.3 Coagulare-floculare Procesele de coagulare-floculare sunt metode de tratare a apelor. 25 f) Se calculează înălţimea deznisipatorului H= Vdez 35. prin coagulare se reduc parţial culoarea. mirosul. prin adăugarea de agenţi chimici. flotaţie cu aer dizolvat.3 ⇒ vs' = ⇒ vs' = 1.023m/s.5 ⋅ 0.5333cm / s α 1.05 – 0. Se adoptă b1 = 1. În această etapă a procesului de coagulare-floculare se realizează premiza îmbunătăţirii posibilităţilor de aglomerare sub agitare intensă.15 ⋅ 50 ⇒ L = 11. respectiv conţinutul de microorganisme. 7666m L⋅B 11. gustul. funcţie de diametrul particulei de nisip.5 Qc 0. filtrare.15 d) Calculul ariei transversale: Atr = va = 0. într-un timp foarte scurt (30s-1min). aglomerarea particolelor coloidale şi respectiv separarea lor ulterioară prin decantare. 7333m2 va 0.5 Încărcarea superficială: vs' = vs 2.3 m/s. 25m B= A0 46.2.' o vs se adoptă 2.6 – 2 m iar în cazuri extreme poate fi cuprinsă între 3-6 m.3 /s ⇒ vs =0.9399 [proiect TBE].3038 ⇒B= ⇒ B = 4.1159 ⇒n= ⇒ n = 2. Neutralizarea sarcinilor electrice prin adaosul de agenţi de coagulare. 2. Procesul de coagulare-floculare are loc în trei etape: 1. b1 1.4 m. 71 ⇒ Atr = ⇒ Atr = 4.3 ⇒ vs' = ⇒ vs' = 1.5 ⇒H = ⇒ H = 0.5333cm / s α 1. În afară de eliminarea coloizilor şi reducerea urbidităţii din apele de suprafaţă. e) Se calculează lungimea şi lăţimea deznisipatorului: L = α ⋅ va ⋅ tdez ⇒ L = 1. care facilitează eliminarea particulelor coloidale din apele brute.1159 g) Se împarte deznisipatorul într-un număr de canale de deznisipare separate iar lăţimea unui compartiment canal b1 trebuie să fie cuprinsă între 0. Numărul de compartimente utilizate va fi: n= B 4. Formarea microflocoanelor prin aglomerarea particulelor lipsite de sarcina lor iniţială . 4 5.

filtrare sau flotaţie cu aer diyolvat. care conduce la formarea de microflocoane şi se produce în pracică datorită unui gradient de viteză produs prin curgerea lichidului sau prin agitare mecanică. o camera de reacţie. Dozele de reactivi se stabilesc pe baza testelor de laborator care se efactuează zilnic. în mg/L 25-35 30-45 40-60 45-70 55-80 60-90 Necesitatea alcalinităţii apei pentru a contracara scăderea pH-ului datorită introducerii agenţilor de coagulare se stabileşte cu formula: Dv = ( 0. în mg/L. dense şi uşor sedimentabile. 3.-suport cursTAPI-2008]. separabile prin decantare. Ds =doza de coagulant. . respectiv Na2CO3 sau NaOH necesară. în mg/L. ⇒ Dv = 35. în mg/L 100 200 400 600 800 1000 Doza Al2 ( SO4 ) 3 . -floculare ortocinetică. 05 ⋅ 50. Aceasta fază se realizează prin agitare lentă timp de 15-30 min. prin metoda „jar test”. Staţia de preparare şi dozare a reactivilor cuprinde spaţiile necesare pentru înmagazinarea reactivilor.15mg / l unde: Dv =doza de Ca ( OH ) 2 . flocularea este de două tipuri: -floculare pericinetică. se numeşte floculare. Pentru pre-dimensionarea acestor staţii se pot admit dozele orientative de Al2 ( SO4 ) 3 indicate în tabelul următor [Pîslăraşu şi alţii. pentru pregătirea acestora în forma în care se administrează şi pentru dozare. Şi are ca rezultat formarea de flocoane mari. Pentru instalaţiile de coagulare clasice se realizează dimensionarea următoarelor repere: o staţia de preparare şi dozare a reactivilor. ⇒ Dv = ( 0. Separarea flocoanelor prin sedimente. Sedimentarea sau flotaţia cu aer dizolvat se pot realiza în acelaşi utilaj în care s-a făcut flocularea sau în utilaje separate [Teodosiu C. După modul în care se realizează aglomerarea particulelor. o camera de amestec. 1981]: Compoziţia medie a suspensiilor în apă.aglomerarea se face întâi în microflocoane şi apoi în flocoane voluminoase.3 − 1 + 2 ) ⋅10. această fază începe imediat după terminarea agitării rapide şi se produce numai pentru particule mai mici de 1 µ m . 05 ⋅ Ds − A + 2 ) ⋅ K .

4 ⋅ ⇒ V = 2915515. astfel încât să se asigure Q⋅D 0. Amestecul apei brute cu reactivii. Dozarea reactivilor se poate realiza: o uscat. 275 ⋅ 50.3mg Al2 ( SO4 ) 3 /L A=alcalinitatea naturală a apei. cu o concentraţie de 5-10%. În camerele de amestec cu şicane.3mg/L pentru Na2CO3 . 14.22 ⋅10−3 g / cm3 . în m3 / s .6 m/s. în 24h.am ales n=5. −3   n⋅c ⋅ ρ 5 ⋅ 7 ⋅1. D=doza de coagulant. după cum s+a prezentat anterior. o La stabilirea dimensiunilor depozitelor şi a duratei de stocare a reactivilor sunt considerate următoarele aspecte: o posibilităţile locale de aprovizionare cu reactivi. ρ=densitatea soluţiei de concentraţie utilizată. trebuie să se asigure în depozite cantitatea de reactivi corespunzătoare consumului pentru 30 de zile. (3-6). o consumul zilnic de reactivi. K=10mg/L pentru Ca ( OH ) 2 .Solide în suspensie: Ciss = 410 mg/L. în grade germane. sau printr-o soluţie intermediară.am ales c=7%. n=numărul de preparări.3 ⇒ V = 2. c=concentraţia soluţiei (5-10%). 222  m3  . Dozarea Al2 ( SO4 ) 3 se poate face direct în cazul soluţiilor de aproximativ 20%. dozatoare cu pompe. introducerea agentului de coagulare sub formă de pulbere prin dozatoare cu şnec. atunci nu este necesară adăugarea de soluţii alcaline. care se prepară în bazine al căror volum se determină astfel: V = 2.4-0. 22 ⋅10 . prin dozatoare cu plutitor . În general. ca duritate temporară. disc. 1. cu doză constantă sau cu doză variabilă. Dacă Dv <0. alegerea elementelor constructive se face ţinând cont cont de următorii factori: o viteza v1 a apei la ieşirea din bazin se consideră între 0. se opate realiza prin procedee mecanicce sau hidraulice. o în soluţie. Ds =50. în g/ m3 . 18. dozatoare cu orificii calibrare. 4 ⋅ În care: Q=debitul apei. Camerele de amestec. Înalţimea camerelor de amestec.3 pentru NaOH .

În spaţiile înguste dintre şicane.. 2637 ) n=numărul de preparări.. pentru a nu contribui la dezagregarea acestora ( respectiv 0. Camerele de reacţie Camerele de reacţie în care se realizează flocularea sunt dimensionate pentru a permite formarea flocoanelor într-un interval de timp de 5-30 min.5 ⋅ 6 v1 =0. Volumul camerei de reacţie este dat de relaţia: . în 24h.81 ξ =coeficient având valoarea 2-2. (3-6). Pierderile de sarcină ∆H în deschiderile l1. viteza apei se consideră 0. În bazinele de reacţie trebuie să se asigure viteze suficient de mari pentru a menţine flocoanele în suspensie. H 0 =0. am ales ξ =2.1121m v2 ⋅ ( H 0 + n ⋅ ∆H ) 1.52 ⇒ ∆H = 2. am ales v1 =0. l=6m. l.3 ⋅ ⇒ ∆H = 0. g=acceleraţia gravitaţională. v1 ⋅ l 0. ∆H =0.. g=9. v2 = viteza apei în orificii. ∆H =pierderile de sarcină. astfel încât să se asigure un regim turbulent.ln ale pereţilor în şicană sunt date de formula: ∆H = ξ ⋅ Unde: 2 v2 1.5m/s.am ales n=5 în 24h. o înlălţimea primei trepte de amestecare H 0 este dată de relaţia: H0 = În care: 3 Q= Qzi . la plecarea apei se alege.8 m/s.5 ⋅ ( 0. Deschiderile pereţilor în şicană se calculează cu relaţia: ln = Q 0.2-0.o curgere liniştită a apei spre camerele de reacţie. 235 ⇒ H0 = ⇒ H0 = 0.5 m/s.3.5 m/s la intrare şi 0.5 m/s.5 pentru înclinarea la 45° a şicanelor. v2 =1. v2 =viteza apei în orificii. H 0 = înlălţimea primei trepte de amestecare. 07833m . med = 0. 1. 235 ⇒ ln = ⇒ ln = 0...2637m. 2637 m . am ales l=6m. o lăţimea jgheabului.5 m/s.81 m 2 / s .. 2⋅ g 2 ⋅ 9. după amestecarea reactivilor în apa brută şi sunt adaptate tipului de decantor la care sunt utilizate. 235m / s Q 0. l≥6m.1183m. dar între anumite limite. 07833 + 5 ⋅ 0.01 m/s la ieşire.

125mg/l CSSf = 87. Q=0.  Incadrarea hidraulică. -decantoare verticale.  Raportul de recirculare al nămolului. Decantoare primare”. conform STAS 4162/1-89 ”Canalizări.floculare şi sedimentare consideră calcularea sau adoptarea următoarelor elemente:  Forma bazinului. În funcţie de gradul necesar de epurare a apelor uzate. La decantoare o deosebită semnificaţie este timpul de decantare.235 m3/s =846 m3/h Reţinerea = Qc (CSSi – CSSf )/1000 = 846 ⋅ (292.6375mg/l Qc = 0. în decantoarele verticale apa circulă de jos în sus. se recomandă de minimum 1. Proiectarea decantoarelor suspensionale în care se realizează combinat procesul de coagulare. reacţie şi în zona de sedimentare.125 − 87. . f) retinerea solidelor in suspensie CSSi = 2. dintre aceştia cei mai importanti. t – timpul de staţionare a apei în bazinul de reacţie.  Viteza apei în camera de amestec. fie în scopul prelucrării preliminare a acestora înaintea epurării lor în treapta biologică. Randamentul sedimentării particoleleor floculente depinde de numeroşi factori. 6375) /1000 = 172. pot fi consideraţi.  Timpul de staţionare. fie ca procedeu de epurare finală.5 ore corespunzător debitului de calcul.92. m   unde: Q – debit de calcul. timpul de decantare.9964 5. [proiect TBE]. Care se prezintă sub formă de particule floculente. procesul de decantoare poate fi folosit. în decantoarele orizontale apele uzate circulă aproape orizontal.  Concentraţia nămolului.4 Decantor primar Sunt bazine deschise în care se separă substanţele insolubile mai mici de 0.2 mm.355[m3/s]. precum şi substanţe uşoare care plutesc la suprafaţa apei. încărcarea suprficială sau viteza de sedimentare şi accesul sau evacuarea cât mai uniformă a apei din decantor.2.V = Q ⋅ t ⇒ V = 0.235⋅ 7200⇒ V = 1692  3  . Durata de decantare.  Volumul concentratorului de nămol. După direcţia de deplasare a apei uzate în decantoare. acestea se împart în două grupe: -decantoare orizontale. t=7200 [s].

Pentru proiectarea decantoarelor sunt necesare studii privitoare la viteza de sedimentare sau de ridicare la suprafaţă a materiilor în suspensie. este de 20-25% [Dima M.În ceea ce priveşte viteza de sedimentare sau de ridicare la suprafaţă a materiilor în suspensie . pentru concentraţiile: 200 − 300mg / dm3 ≥ 300mg / dm3 În scopul măririi eficienţei de reducere a suspensiilor în decantorul primar. exprimată global.2 0. -pentru apele uzate industriale se recomandă tratarea preliminară cu coagulanţi chimici care contribuie la creşterea dimensiunilor aglomerărilor.-1998].7 2. Tabelul 5.8 1.5 3 1. Eficienţa reducerii suspensiilor în decantor (%) 40-45 45-50 50-55 55-60 2. în afară de creşterea duratei de decantare se mai folosesc următoarele soluţii tehnologice: -adăugarea unor substanţe în suspensie care sedimentează uşor.5 1. în afară de decantorul primar.9 1. Conform STAS 4162-1/89. în m3 / m 2 ·h. prin încărcarea superficială sau hidraulică. separatorul de grăsimi care funcţionează prin flotare contribuie la preaerarea apelor. -aerarea preliminară a apelor uzate care contribuie la formarea flocoanelor. care îndeplineşte rolul de adjuvant şi de biocoagulator.25 1.1 încărcarea superfcială (viteza de sedimentare) la decantoarele primare. Eficienţa decantării primare asupra reducerii materiilor organice exprimată în CBO5 . în ≤ 200mg / dm3 m3 / m 2 ·h.7 2.8 2. în speţă nămolul activ din deantorul secundar.25 1.5 Încărcarea superficială.7 Adâncimi medii ale decantorului (m) 2 2.6 1. exprimată global.3 1. variază în funcţie de concentraţia iniţială a materiilor în suspensie din apa uzată şi de eficienţa decantoarelor în ceea ce priveşte eliminarea suspensiilor. Conform STAS 4162/1-89.1 3 2.4 1. mărimea acestei încărcări de suprafaţă.1. Încărcarea superficială (m3/m2h) 1 1.3 1.4 1. mărimea acestei încărcări de suprafaţă.5 3 2 2.6 1. variază în funcţie de concentraşia iniţială meteriilor în suspensie din apa uzată şi de eficienţa decantoarelor în ceea ce priveşte eliminarea suspensiilor conform tabelului 5.75 . prin încărcarea superficială sau hidraulică.

6 m.99m H=0. a) Viteza de circulaţie a apei prin decantor: va = 10 mm/s = 0. H u = vs ⋅ t s ⇒ H u = 0.8495m . În cazul acesta se adoptă vs: vs = 1.4+2. se face în funcţie de eficienţa sedimentării.5 ⇒ vs' = 0.5m2 va 0.max ⇒ Qv = 2 ⋅ 0. 0004166 Qc 0.315m3 / s Qv = 2 ⋅ Qorar .5 ÷ 2.4 m.Hs = 0. se adoptă.5 m/h. Hd =înălţimea depunerilor în decantorul primar.1209m2 vs 0. 0.355 ⇒ Qv = 0.315 ⇒ A0 = ⇒ A0 = 756.99+0. 71m3 / s Se adoptă un grad de epurare pentru solide în suspensie de GEss = 55% şi pentru CBO5 de GECBO5 = 40% .5h ⇒ ts = 2h ⇒ ts = 7200s. 0.max ⇒ Qc = 0.315 ⋅ α ⇒ vs' = ⋅1. a) Debit de calcul: Qc = Qzi .=0. 01 e) Se calculează lungimea decantorului L = va ⋅ ts ⇒ L = 0.315 ⋅ 7200 ⇒ Vs = 2268m3 d) Se calculează ariile transversale şi orizontale A0 = Atr = Qc 0. 0006249m / s A0 756.2 ÷ 0. b) Determinarea vitezei de sedimentare (vs).315 ⇒ Atr = ⇒ Atr = 31.45 ⇒ H=3. care se urmăreşte şi de concentraţia iniţială a suspensiilor.6 m. se adoptă 0.01 m/s b) Timpul de staţionare în decantor: t s = 1.Dimensionarea tehnologică constă în stabilirea numărului şi dimensiunilor geometrice ale decantoarelor în conformitate cu prevederile STAS 4162/89.5.0004166 ⋅ 7200 ⇒ H u = 2.1209 unde α = coeficient ce ţine seama de regimul de curgere şi GE.2 ÷ 0. c) Se calculează volumul spaţiului de decantare: Vs = Qc ⋅ ts ⇒ Vs = 0.45. α = 1. 01 ⋅ 7200 ⇒ L = 720m f) Se calculează înălţimea totală a decantorului: H = Hs + Hu + Hd Hs =înălţimea de siguranţă a decantorului primar.0004166 m/s c) Se calculează încărcarea hidraulică: vs' = Qc 0.

P = umiditatea nămolului. Ciss = concentraţia iniţiala a solidelor în suspensie. Se adoptă γn = 1150 kg/m3.g) Se calculează lăţimea decantorului B= A0 756. Proiectarea tehnologică a unui bazin de egalizare implică calcularea volumului cumulativ al unui bazin de egalizare. Avantajul acestuia este. funcţie de acest volum se alege un bazin a cărui dimensiuni trebuie să .3 Calculul utilajelor din cadrul treptei biologice de epurare (bazin cu nămol activ.5 m şi se calculează: n= B 1. P = 95 %.3 b1 3.315 ⋅ 410 ⋅ ⇒ Vnămol = 123. în prezent procedeul cel mai utilizat în staţiile de epurare.1 Dimensionarea BNA Bazin cu nămol activ Epurarea biologică cu nămol activ a apelor uzate în bazinele de aerare constituie.5347 m3 t γm 100 − P 1150 100 − 95 h) Se calculează volumul total de nămol depus Vtnămol = unde: γn = densitatea nămolului. decantor secundar) 5. 0501m L 720 Dacă lăţimea decantorului primar este mai mare decât valorile standardizate (3-5) m se recurge la compartimentarea bazinelor de sedimentare. Marele inconvenient al acestui procedeu este de ordin energetic deoarece necesită un consum specific de energie mai ridicat. permite o mai uşoară adaptare a procesului tehnologic din staţia de epurare la modificări de durată ale caracteristicilor apelor uzate. 5. Se adoptă lăţimea unui compartiment b1= 3.3. Din punct de vedere constructiv. GEss = 55%.1209 ⇒B= ⇒ B = 1. Ciss = 410mg / L. un bazin cu namol activ se prezintă sub forma unui bazin rectangular din beton armat. atât iarna cât şi vara. GEss = gradul de epurare. 0501 ⇒ n= ⇒ n=0. această energie fiind absorbită de utilajele care furnizează oxigenul necesar proceselor aerobe. suprafeţele specifice constituite sunt mai reduse.-1998]. unde epurarea biologică are loc în prezenţa unui amestec de nămol activ şi apă uzată [Dima M. [proiect TBE].5 GEss 100 55 100 ⋅ Qc ⋅ Ciss ⋅ ⇒ Vtnămol = ⋅ 0. γn = 1100 ÷ 1200 kg/m3. realizarea unei eficienţe de epurare mai ridicate. sunt lipsite de mirosul neplăcut şi de prezenţa muştelor.

.8 – 2m. bazinul de nămol activ este asimilat cu un bazin cu amestecare perfectă în care se consideră că în orice punct din bazin concentraţia substratului cât şi a nămolului activ este egală cu cea de la ieşirea din bazin. hd= 0.(conform interpretării cronogramei) Rezultă ca diametrul D al bazinului de egalizare este 12. distanţa pe ordonată a acestei trepte reprezintă volumul bazinului calculat.9 m.3 ml hs= înălţimea de siguranţă. Ipotezele considerate în proiect pentru treapta biologică sunt: 1. nămolul activ trebuie menţinut în stare proaspătă prin evacuarea excesului şi recircularea unei părţi de nămol activ în bazinul de nămol activ în conformitate cu raportul de recirculare. hd= înălţimea depunerilor. de aceea se impune un bazin de egalizare a debitelor respective.3 ⇒ H=2.4 m. procesul biologic de degradare a materiei organice care are loc numai în bazinul de nămol activ.(cronograme)  Se reprezintă curba debitului mediu.3+0. 3. se adoptă hu = 1.2 – 0. principalele caracteristici ale nămolului activ ce sunt avute în vedere în proiect în treapta biologică. Se calculează volumul bazinului de egalizare ţinând seama de:  Se calculează volumul cumulativ pentru fiecare interval orar. H=hu+hd+hs ⇒ H=1.5m Variaţiile de debite şi de concentraţii ce apar ca urmare a procesului tehnologic provoacă dereglări în funcţionarea staţiei de epurare.9+0.  Se calculează volumul bazinului de egalizare. în decantorul secundar se realizează separarea flocoanelor biologice de apa epurată şi recircularea unei părţi a nămolului activ în bazinul de nămol activ. 2.corespundă următoarelor specificaţii: Înălţimea unui bazin de egalizare are 3 componente: hu= înălţimea utilă. Volumul bazinului de egalizare este 3200 m3. încărcarea organică a nămolului ION. Se adoptă hd = 0.  Se reprezintă grafic variaţia volumului cumulativ în timp.3 m.  Se trasează tangenta de la punctul de maxim sau de minim a curbei debitelor realizate. epurarea biologică se realizează în ansamblul format din bazinul de nămol activ şi decantorul secundar. Se adoptă hs = 0. în decantorul secundar.67 m adică se încadrează în valorile 10-20 recomandate [proiect TBE]. hs= 0.4 m.2 – 0. 4. sunt: indicele volumetric a nămolului IVN. hu variază între 1. 5. Bazinul de egalizare a debitelor este de formă cilindrică şi se urmăreşte determinarea diametrului şi înălţimii.

Eficienţa epurării biologice : .936 . Se calculează încărcarea organică a nămolului activ (ION) a) sau Pentru GE = 93 % → ION = 0. 7 În general.8 kg CBO5/m3·zi 5. Încărcarea organică a bazinului cu nămol activ (IOB) Reprezintă cantitatea de CBO5 din influent care poate fi îndepărtată într-un metru cub de bazin de aerare.22 kg CBO5/kg nămol activ·zi . conform NTPA 001/2005.global: GEb = ( C ) −( C ) (C ) CBO5 ib CBO5 CBO5 ib fb ⋅100 → GEb = 119. asigurând un grad de epurare cuprins între 85 – 95 %.66 kg CBO5/m3·zi Pentru GE = 94 % → IOB = 1. Datele din literatură oferă posibilitatea calculării IOB în trei variante: a) aerare: I OB = Funcţie de GE. kgCBO5 / m ⋅ zi K = coeficient de depinde de temperatură după cum urmează: t = 10 – 20 °C → K = 5. t = 20 – 30 °C → K = 6.6 kg CBO5/m3·zi Pentru GE = 85 – 90 % → IOB = 1. 1.max = 0.- materiile totale în suspensie MTS.24 kg CBO5/m3·zi c) În conformitate cu definiţia lui Imhoff: Pentru GE = 60 – 80 % → IOB = 3. de conţinutul de materii în suspensie şi de timpul de ( CBO5 ) ib V 3 = K ⋅ 1 − GE ⇒ IOB = 5 ⋅ 1 − 0. bazinele cu nămol activ permit reducerea conţinutului de CBO5 la valori mai mici de 25 mg/L.85 ⇒ IOB = 1. t = 30 – 40 °C → K = 7.315m3 / s 3. Concentraţia materiei organice exprimate în CBO5 ce intră în treapta biologică C CBO5 = 119.7 mg/L 2. 7 − 17.955 ⋅100 → GEb = 85% 119. Debitul de calcul al instalaţiei de epurare biologică: Qc = Qzi. 4. b) Funcţie numai de gradul de epurare: Pentru GE = 89 % → IOB = 1.

5 – 4 kg/m3 .315 ⋅119.1349m3 / s r = coeficient de recirculare. 475 ⇒ V = = 1682.857% CR = concentraţia nămolului activ recirculat Se va adopta CR = 10 kg/m3 Se va verifica corespondenţa raportului de recirculare în conformitate cu datele din literatură. 9. Timpul de aerare a) ta = Când se consideră că recircularea nămolului poate fi neglijată V 1682. CN =3 kg/m3 sau c) CN = I ON = K ( 1 − GE ) . I OB = 5 ⋅ 1 − 0.b) I ON = Qc ⋅ CCBO% V ⋅ CN ( ) ib = I OB 1.936 → ION = → ION = 0. • • Qc ⋅ CCBO5 I OB Indicele de încărcare organică: Conţinutul în materii totale solide (MTS) Variază în funcţie de caracteristicile nămolului activ 7. r= CN ⋅ 100 → = % r C R −CN 3 ⋅ 100%= r → − 10 3 42.936 ⇒ CN = ⇒ C N = 3kg / m3 . CN = 2. 6453 8. 4839 h Qc 0. 7 0.8117m 3 3 3 ⋅ 0. 7 = 19. Se calculează debitul de nămol activ recirculat (QR): QR = r ⋅ Qc → QR = 0. 6453 CN 3 CN = concentraţia nămolului active.936 kgCBO5 / m3 ⋅ zi I OB 1.85 ⇒ IOB = 1. IVN > 200 cm3/g în cazul în care nămolul activ se consideră că este „bolnav”. IVN = 50 – 150 cm3/g în cazul în care nămolul activ acţionează în condiţii ce asigură o eficienţă corespunzătoare procesului biologic de reţinere a CBO5.315 ⋅ 86400 ⋅10 −3 ⋅119. Se calculează volumul bazinului de aerare: V= ( ) ib = Qc ⋅ CCBO 5 CN ⋅ I ON ( ) ib ⇒V = 0. Indicele volumetric al nămolului (IVN) • IVN reprezintă volumul unui gram de nămol de materie totală în suspensie după 30 minute de sedimentare. 6453 6. se încadrează între limitele impuse.315 . 428571 ⋅ 0.8117 → ta = ta = 1. I ON 0.315 → QR = 0.

2 ⋅ ION ⋅ GE 85 ⋅ LSB → QN exces = 1. a = 0. Calculul necesarului de oxigen se face pentru un proces de epurare fără nitrificare: CO = a ⋅ GE ⋅ c + b ⋅ CN tot ⇒ CO = 0. exprimată prin fracţiunea volatilă .15 kg O2/kg CBO5 CN tot = cantitatea totală de nămol activ din BNA. 7894 a = coeficient corespunzător utilizării substratului de către microorganisme pentru apele uzate orăşeneşti.92 → QN exces = 3004.5 kg O2 / kg CBO5 c = coeficient care defineşte cantitatea totală de materie organică adusă de apa uzată influentă. 4309 ⇒ CO = 24.315 + 0. Pentru această valoare se calculează: Qr = rmax ⋅ Qc → Qr = 0. 7 ⋅ 0.15 ⋅ 58.23 QN exces = 1. iar în cazul în care sunt luate în considerare procesele de nitrificare.5 ⋅ 0. Co reprezintă necesarul de oxigen pentru respiraţia substratului şi a respiraţiei endogene a microorganismelor.15 – 0. Se calculează necesarul de oxigen (CO) necesar respiraţiei endogene şi în procesul de nitrificare.17 kg O2/kg CBO5·zi.8117 ⋅1.23 ⋅ ⋅ 3257. 64530. a. 2 ⋅ 0.8729 h Qc + Qr 0. 039 h Qc + QR 0. se adaugă şi necesarul de oxigen în nitrificare. 2205 m3 / s tra max = V 1682. 7055 b = reprezintă oxigenul consumat de către microorganismele din nămolul activ aflate în BNA. în timp de o zi.59 (relaţia 100 100 Huncker) LSB = cantitatea de CBO5 pentru apa uzată ce urmează a fi prelucrată biologic. 2205 Se vor verifica datele cu cele existente în literatură.936 → LSB = 3257. Se adoptă valoare de 0. c = Qc ⋅ CCBO5 ( ) ib ⇒ c = 0.85 ⋅ 37. exprimat în kg/zi LSB = V ⋅ IOB → LSB = 1682.7.b) tra = Luând în considerare nămolul recirculat V 1682. Se calculează debitul de nămol în exces 0. 7055 + 0. b = 0. 10.315 → Qr = 0.315 ⋅119.92 kg/zi 11.315 + 0.1349 Se consideră că valoarea maximă ce poate fi recirculată este asigurată de o valoare r max = 0. 7 ⇒ c = 37.8117 → tra max = → tra max = 0.8117 → tra = → tra = 1.

p = presiunea barometrică calculată ca o medie a valorilor zilnice în oraşul în care se efectuează epurarea apelor uzate. • Qaer Se calculează debitul de aer necesar: Se calculează capacitatea de oxigenare orară: CO 44.75 mg O2/l K10 şi KT = coeficienţi de transfer ai oxigenului în apă pentru t = 10 °C şi respectiv t = 20 °C. C OS = concentraţia oxigenului la saturaţie în condiţii standard funcţie de temperatură.C N tot = c I ON kg CBO5 ⇒ C N tot = 37. Dispersarea se poate face cu: bule fine (d < 0. α CSA − CB KT p 0. 13. ⋅ 0. 7055 kg CBO5 ⇒ C N tot = 58.3 mm).5 – 2 mg O2/l. Capacitatea de oxigenare (CO). 783 CO = necesarul de oxigen pentru consumarea materiei organice de către microorganisme.8534kgO2 / h δ 24 CO ' ⋅103 1. Sisteme de aerare pneumatică Se folosesc dispozitive pneumatice de dispersie a aerului generat de compresoare sau turbosuflante. 35 760 ⋅ ⋅ 10 ⋅ ⇒ CO = 7894 ⋅ 24. . 4 − 75 1.9. cu bule mijlocii (d = 0. Se alege aerarea fină. CSA = 7. α = 0. Se utilizează sisteme de distribuţie cu plăci poroase.83.9 7.8534 ⋅103 = ⇒ Qaer = ⇒ Qaer = 51. se adoptă valoarea 1. 4838 ⇒ CO' = ⇒ CO' = 1. Radicalul raportului este 0. CB = 1. CB = concentraţia efectivă a oxigenului în amestecul de apă uzată şi nămol activ. α = raportul de eficienţă al transferului de oxigen în apa epurată a unui sistem de oxigenare. • CO ' = d =1 zi=24h. 483m3 / h COsp ⋅ H imersie 9⋅4 H imersie = adâncimea de imersie a sistemului de distribuţie a aerului.35 mg O2/l. C OS = 11. Reprezintă cantitatea de O2 ce trebuie introdusă prin diferite sisteme de aerare.4 mg O2/l. 6453 12. 4309kg CBO5 0. CSA = concentraţia la saturaţie a oxigenului în amestec de apă uzată şi nămol la temperatura de lucru. CO = CO ⋅ COS K 1 760 1 11.83 ⋅ ⋅ ⇒CO = 4838kg/zi 44.3 – 3 mm) şi cu bule mari (d > 3 mm). variază între 780 şi 785 mm Hg p = 783 mmHg.

iaer = 1 m3/m2·min = 60 m3/m2·h. separabile prin . COsp = 8 – 10 g O2/m3 aer·m. H bazin=4m • Înălţimea totală a bazinului va fi: H tot = H imersie + H s ⇒ Htot = 4 + 0..H imersie = 4 m.5 ⇒ Eb = 22W ⋅ h / m 2 ES = consumul specific de energie.858m2 iaer 60 iaer = intensitatea aerării. Ap = Qaer 51.95m • Lungimea bazinului: L = ( 8 ÷ 18 ) ⋅ B ⇒ L = 12 ⋅ 5. 483 ⇒ Ap = ⇒ Ap = 0. se adoptă ES = 5. 7 ⋅ 71.95 ⋅ 4.95 ⇒ L = 71. • Se calculează energia brută a sistemului de aerare: Eb = H imersie ⋅ ES ⇒ Eb = 4 ⋅ 5.2 Decantorul secundar Decantoarele secundare sunt o parte componentă deosebit de importantă a treptei de epurare biologică şi au scopul de a reţine nămolul. • Lăţimea bazinului: B = ( 1 ÷ 1. 7 m H s = 0. Se alege valoarea de 9 O2/m3 aer·m • Se calculează suprafaţa plăcilor poroase (Ap) Poziţionarea distribuitorului de aer se realizează la înălţimea de imersie pe toată suprafaţa bazinului de aerare.8 V1 1996. 4 ⇒ V1 = 1996. 25 ⋅ 4.5 W·h/m3.3. 4m • V = n ⋅ V1 V1 = B ⋅ H tot ⋅ L ⇒ V1 = 5. 7 ⇒ Htot = 4.8117 ⇒n= ⇒ n = 0. 701 Determinarea numărului de compartimente necesar: 5. materiile solide în suspensie. Dimensionarea bazinului cu nămol activ Se recomandă H bazin = 3 – 5 m. COsp = capacitatea specifică de oxigenare a sistemului de insuflare a aerului. 7 ⇒ B = 5. 701m n= V 1682.5 ) ⋅ H tot ⇒ B = 1.5 – 0.8 m.

355+0. pentru a asigura cantitatea şi calitatea corespunzătoare de nămol în bazine. decantoarele secundare sunt asemănătoare cu cele primare. nu mai poate fi evacuat.max Qv = 0. -are un conţinut mare de apă. continuu.355 m3 / s 1763.315+0.decantare (membrana biologică sau flocoanele de nămol activ. 2. Din punct de vedere constructiv. 1. evacuate o dată cu apa uzată din filtrele biologice. → QDSc = Qc +QR = 0. unde evacuarea nămolului este necesar să se facă întrun mod mai mult sau mai puţin contunuu.4499 [m3/s]. în care apa uzată intră prin conducte (intrarea pe la partea inferioară) sau prin canale (intrarea pe la partea superioară). aspect de care depinde efiecienţa epurării.64 → QDSv = Qv +QR= = 0. QDSc = 1619. la bazinele cu nămol activ această operaţie trebuie să se facă.64 m3/h. Decantorul secundar radial Particularitatea regimului de funcţionare a decantoarelor radiale constă în aceea că viteza de circulaţie a apelor variază de la o valoare maximă în centrul decantorului până la o valoare minimă în dreptul jgheabului periferic colector. -intră repede în descompunere.1349→ QDSv =0. bulele mici de azot care se formează prin procesul chimic de reducere. îl aduc la suprafaţă şi astfel. -este uşor. în mod obligatoriu.4899 [m3/s].max Qc = 0..1349→ QDSc =0. la staţiile mari de epurare se recurge la decantoare radiale sau longitudionale. decantoarele radiale se prezintă sub forma unor bazine de beton armat având forma circulară în plan. respectiv din bazinele cu nămol activ). QDSc = . Cele mai recomandate sunt decantoarele verticale. Qv = Qor . În comparaţie cu filtrele biologice. Stabilirea încărcării superficiale în bazinul de decantare secundar. Din punct de vedere constructiv. Nămolul din decantoarele secundare are următoarele caracteristici: -este puternic floculat.315 m3 / s m3/h. Debit de calcul şi de verificare Qc = Qzi. Dacă nămolul rămâne un timp mai îndelungat în decantoarele secundare.

3 d2 (m) - d3 (m) - hs (m) 0. Reţinerea solidelor în decantorul secundar CSSi = 87. datele din literatură stabilite pentru încărcarea superficială în decantorul secundar au o valoare mai mică sau egală cu 1. 2 ⇒ Hu = 4.3m3 / m2 ⋅ h Au 1349. GEDS= 85% γn = densitatea nămolului.894 m3/zi γn 100 − p 1100 100− 95 GEDS= gradul de epurarea a decantorului secundar. În general. 5.6375mg/l CSSf = 17. 64 ⇒ Au = ⇒ Au = 1349. Se calculează volumul de nămol Vu = GEDS 100 0.1 4 D2 (m) 33. Se determină timpul de decantare td = 3. 7 4.5275mg/l QDSc = 1610.8m V = td ⋅ QDSc ⇒ V = 4 ⋅1619. 2 QDSv 1763. 64 ' ' ⇒ vsv = ⇒ vsv = 1.1 Au (m ) 856 2 d1 (m) 2. 7 m2 Au 1. 7 ' vsv = Au = suprafaţa utilă a decantorului radial din care s-a scăzut suprafaţa de sub jgheabul apei decantate.' vsc = QDSc 1619.9 m3/m2·h pentru valori ale IVN < 100 ml/g. I SS = CN ⋅ ( Qc + QR ) 3 ⋅ ( 0.4 hu (m) 3. 6375 1619.2 m / m ⋅ h 3. p= 95% CSSi = concentraţia la intrarea în treapta biologică a materiilor solide 7. Se calculează înălţimea utilă şi volumul decantorului ' H u = td ⋅ vsc ⇒ Hu = 4 ⋅1.0 hd (m) - H (m) 3.56 m3 . ' 3 2 În general v sc = 1. 64 ⇒ V = 6478.28m3/h . Se calculează încărcarea superficială a decantorului secundar cu materii solide.4 b (m) 0.8 Vu (m ) 2568 3 da (mm) 600800 dc (mm) 400600 dn (mm) 300400 6.315 + 0. se alege conform STAS 4162/2-89. td = 4 h. 64 ⋅ ⋅ ⇒ V u= 2185. următorul decantor: D (m) 35 D1 (m) 35.5 ÷ 4 h. 001kg / m 2 ⋅ zi Au 1349. 1100÷ 1200 kg/ m3 p= umiditatea nămolului.85 100 ⋅ C ssd ⋅ QDSc ⋅ ⇒ Vu = ⋅ 87.1349 ) ⇒ ISS = ⇒ ISS = 0.

5275) /1000 = 113. astfel. Nămolurile fermentate sunt aproape lipsite de miros şi pot fi folosite ca atare sau în diferite scopuri.55 5. după ce sunt tratate .5 Conţinutul în apă [%] 3 97. culoarea şi mirosul sunt primele care furnizează informaţii asupra nămolului. iar caracteristicile lor fizice. precum şi cantităţi importante de gaz metan.4 Tratarea nămolurilor Scopul tratării nămolurilor este mineralizarea materiilor organice din acestea. atât reducerea volumului. Umiditatea sau conţinutul de apă al nămolului se determină prin stabilirea pierderii în greutate. folosit în principal la nevoile staţiei de epurare.zi] 4 2.nămol din decantoare. pentru a obţine. ca urmare a evaporării în etuvă (la 105°C). Dintre caracteristicile fizice. până la uscarea completă şi se exprimă în procente.16 .5 Cantitatea de nămol [dm 3 /loc. De cele mai multe ori.2 debite de nămol în staţiile de epurare Materii solide totale Tipul instalaţiilor [gf/loc. respectiv posibilitatea de tratare mai uşoară a acestora. 5. Nămolurile care au fermentat complet au culoarea cenuşiu deschis şi miros de gudron.1 Caracteristicile şi debitele nămolurilor Nămolurile provin din decantarea primară şi secundară a apelor uzate.Reţinerea = QDSc (CSSi – CSSf )/1000 = 1619. de provenienţa lor. în mare măsură. 6375 − 17. Nămolurile proaspete din apele uzate orăşeneşti au culoarea cenuşiu deschis şi sunt aproape.4. evacuat direct de sub apă 1 54 [%] 2 2.lipsite de miros. 64 ⋅ (87. Valorile umidităţii şi conţinutul de materii solide totale sunt prezentat în tabelul 5. în loc de umiditate se ia în considerare conţinutul de materii solide totale (în suspensie şi dizolvate) ale nămolului.2 Tabelul 5. chimice. biologice şi bacteriologice depind.zi] 0 Epurare mecanică .

0 55.5 b 5 5 a 92 94.nămol fermentat în aer liber 54 5 95.5 1. parţial.5 93 95.48 43 48 10 10 90 90 0.40 1.22 b* 0.52 55 52 45 45 55 55 0.08 34 34 13 45 87. de apă .48 43 48 45 45 55 55 0.67 1. unde s-a separat.79 1..0 0.5 7 4.3 98.43 2.07 1.7 1.26 0. evacuat din bazinul de recepţie al staţiei de pompare.după 0.nămol fermentat umed .fermentat şi uscat în aer liber Bazine cu nămol activ -nămol din decantoare secundare -nămol din decantoare secundare .19 31 31 25 25 0.5 2 99.5 90 1.75 0.22 .87 0.5h de 1 Încărcări a 13 67 b 20 74 2 3 4 a 8 5.16 1.5 97.amestecat -nămol din decantoare primare şi secundare.17 0.5 10 95.13 0 Epurare mecano – biologică Filtre biologice -nămol din decantoare secundare -nămol din decantoare primare şi secundare.25 85 55 79 52 4.5 98 4.23 0.fermentat -nămol din decantoare primare şi secundare.0 1.43 0.5 b 95 95 a* 0.nămol din decantoare.

De exemplu.umidităţile corespunzătoare ale nămolurilor. Cele de mai sus se pot exprima cu relaţia: V 2 = V1 În care: V 1 şi V 2 sunt volumele de nămol.010 tf/m3. 100 − p 2 [ ] . γ n . zi si umiditatea 90%. respectiv 5% materii solide totale şi un volum de 100 m3.fermentat şi uscat în aer liber a-mică.0÷1. nămolul din decantoarele secundare reprezintă 1. ca urmare a schimbării de umiditate. după fermentare. p 1 şi p2 . dacă un nămol a avut umiditatea de 95%.5 dm 3 /loc.118 tf/m3. este de (5/10) x 100 = 50 m3. proporţia faţă de volumul iniţial este egală cu raportul dintre procentele de materii solide totale iniţiale şi după schimbarea volumului.decantare -nămol din decantoare primare şi secundare amestecat -nămol din decantoare primare şi secundare. respectiv a conţinutului de materii solide totale.002 şi 1. se admite.004÷1. că. iar prin fermentare a ajuns să aibă 90% umiditate şi 10% materii solide totale. nămolurile din decantoarele primare. zi şi are o umiditate de 97.3 gf/cm3.5%.variază. Densitatea nămolurilor variază între 1. b-mare Observaţii: La filtrele biologice secundare. iar nămolurile în exces au greutatea specifică: γ ne = 1.fermentat -nămol din decantoare primare şi secundare. În ceea ce priveşte variaţia volumului nămolului. între 1. amestecate cu cele din decantoarele secundare au greutatea specifică : γ nd = 1. după fermentarea nămolului provenit din amestecul din decantoarele primare şi secundare.001 tf/m3. volumul său. 100 − p1 3 m . Greutatea specifică sau volumetrică a nămolurilor. cantitatea lui este de 0 61 dm3/loc. neglijând schimbările în greutatea specifică. în funcţie de provenienţa lor. [%]. în general.

Filtrabilitatea sau capacitatea de filtrare (de a pierde apa) a nămolurilor se determină. uscate. un nămol provenit din decantoarele primare (care. conţine circa 70% materii solide organice totale. când a fost întins. .1. Tabelul 5. pe o platformă de nisip sau pe hârtie de filtru. • caracteristicile apelor uzate din care provin. dacă nămolul cercetat: . că. uscate. conform tabelului 1. cu aproximaţie. r. în mod sumar. la circa 2. s. uscate) are o putere calorică de 4.2) în funcţie de cantitatea de coagulant. -coeficientul de compresibilitate. care există în nămol. Pentru a determina. pentru uscare.conţine substanţe chimice. laboratoarele staţiilor de epurare mai mari folosesc aparate speciale (majoritatea fiind dotate cu aşa-numitele pâlnii Biichner). în aer liber. uscate. Puterea calorică a nămolurilor (tabelul 9. Cu ajutorul acestora se determină doi parametri foarte importanţi pentru capacitatea de filtrare a nămolurilor:.2) depinde de: • provenienţa lor. pentru nămoluri provenite de la: Sedimentarea primară Sedimentarea secundară. când conţinutul acestor materii scade la circa 40%. uscate [%] 100 90 80 70 60 50 40 30 Puterea calorică [kcal/kgf materii solide organice totale. Pentru nămolurile provenite în urma folosirii de coagulanţi.300 kcal/kgf materii solide organice totale.rezistenţa specifică la filtrare. . adăugate pentru mărirea filtrabilităţii. după bazinele cu nămol activ 6650 5850 5100 4300 3600 2800 2150 1400 5650 5050 4450 3850 3300 2650 2050 1500 Observăm din tabelul de mai sus. filtrabilitatea nămolurilor. cu precizie. prin observarea timpului necesar nămolului pentru a deveni consistent sau să prezinte o serie de crăpături. uscate]. • cantitatea de materii solide totale organice.2 Valorile aproximative ale puterii calorice a nămolurilor Materii solide organice totale.se poate deshidrata în filtre etc. numite şi materii volatile etc. Pe baza observaţiilor se poate stabili.150 kcal/kgf materii solide organice totale. pentru decantarea materiilor în suspensie. . puterea calorică trebuie redusă (în comparaţie cu cifrele din tabelul 9. puterea calorică se reduce corespunzător.este proaspăt fermentat sau spălat. după fermentare.

a fermentării unui amestec din nămolul ce urmează a fi analizat (două părţi) şi nămol bine fermentat (o parte). uscate. provenite din decantoarele primare. Materiile solide totale pot fi minerale şi organice (volatile). care nu este însă practicată în staţiile de epurare). Cantităţile de materii solide totale ale nămolurilor. Caracteristicile biologice şi bacteriologice ale nămolurilor indică mersul fermentării acestora. .Dintre caracteristicile chimice. nămoluri caracterizate prin conţinutul în materii organice. . . . în majoritate. la 105°C. valori mai mari de 8. iar cea minerală urcă la 60-65%.5 şi mai mici de 6. sunt arătate în tabelul 9. provenite din diferite obiecte ale staţiei de epurare. contribuind astfel la realizarea fermentării anaerobe etc. la care conţinutul de fosfor şi azot se găseşte în cantităţi suficiente. În mod convenţional. o semnificaţie deosebită o are pH-ul nămolului care intră sau iese de la fermentare sau cel din timpul fermentării. Substanţele fertilizante au o deosebită importanţă pentru valorificarea nămolului fermentat în agricultură. procentele se inversează: cantitatea de materii organice coboară la 40-45%. el fiind. pH-ul nămolului trebuie să fie permanent în jur de 7.cantitatea de acizi volatili (în medie 500 mgf/dm3) etc. Menţionăm că bacilul tuberculozei nu este distrus în timpul fermentării la 55°C (fermentare termofilă.bacteriile de nitrificare dezintegrează oxigenul legat de azotul din nitriţi şi nitraţi. în greutate. Astfel: . bacteriile şi ouăle de helminţi. conţine 60-70% materii organice şi 30-40% materii minerale. reprezintă o caracteristică importantă a nămolurilor. dar suni distruse.0 indică o înrăutăţire a fermentaţiei fiind deci necesare măsuri pentru redresarea procesului.1). Condiţiile de fermentare a nămolurilor sunt definite de: . în acelaşi timp. după fermentare. care împiedică fermentarea. la fel ca şi apa brută (vezi tabelul 1. fermentabilitatea nămolurilor se măsoară prin studierea. Materiile solide totale. Nămolurile brute. care se determină prin uscarea nămolului în etuve. şi uşor de determinat.0. grăsimi şi detergenţi. în general.cantitatea şi calitatea gazului rezultat în timpul fermentării (la o bună fermentare se obţin 30% bioxid de carbon şi 70% metan). după care se cântăreşte reziduul.raportul dintre materiile organice şi minerale (la o bună fermentare raportul este de circa 2/3). Determinarea chimică ce stabileşte conţinutul de gaze este deosebit de importantă. potasiul este insuficient. trebuie să se stabilească prin analize chimice mai detaliate.bacteria metanului ajută la formarea metanului şi la distrugerea parţială a bacteriilor patogene. în laborator.1. Conţinutul de substanţe toxice.

chiar. pentru reţelele de canalizare dimensionate în sistem unitar. Staţiile de epurare care folosesc coagulanţi pentru decantarea apei. se poate interveni numai prin metode artificiale. Fermentarea nămolurilor Uneori.A. dubla) conţinutul de materii solide totale din apele uzate brute etc. în care reducerea materiilor organice şi producţia de gaz sunt nesemnificative. iar nămolul nefermentat se introduce numai în limite în care pH-ul de fermentare se menţine în jurul valorii 7. Aceste valori sunt stabilite pentru un consum specific de 150 dm 3 /1oc şi zi şi pentru ape uzate provenite din sistemul separativ de canalizare. Valorile din tabelul 9. pentru nămolurile provenite din staţiile de epurare care prelucrează ape uzate din sistemul unitar de canalizare. tratarea nămolului se numeşte inocularea sau însămânţarea nămolului. Fermentarea metanică poate fi atinsă într-un timp scurt de la începerea procesului (40-60 de zile). astfel că. a nămolului. în acest caz..2.Debitele nămolului. în comparaţie cu cea a descompunerii aerobe a materiilor organice. cantitatea de materii solide totale se majorează cu 20-40 %. După amorsarea fermentării. înainte de fermentare.1 pot fi folosite întocmai.U. •cantitatea de ape uzate industriale şi natura deşeurilor evacuate o dată cu acestea (valorile putându-se. viteza de fermentare sau viteza descompunerii anaerobe este mai slab precizată. pentru a micşora volumul de nămol.1. respectiv volumul bazinului de fermentare a nămolului. . la început. în diferite etape ale fermentării şi prelucrării lui. sunt date în tabelul 9. produc cantităţi de nămoluri de cel puţin două ori mai mari. provenit de la o altă instalaţie (circa 15-20 dm3/loc).4. dacă reţeaua dispune (pe parcurs) de numeroase deversoare. cu introducerea în reţea a nămolurilor. se procedează la îngroşarea nămolului în aşa-numitele îngroşătoare sau concentratoare de nămol .0. iar în amonte de staţia de epurare există un deversor care lasă să intre în staţie numai două debite menajere .1 trebuie majorate. valorile din tabelul menţionat se măresc cu 50-100%. Menţionăm că viteza descompunerii anaerobe este mult mai mică decât a celei aerobe. care folosesc bazine de apă de ploaie. care nu îndeplineşte condiţiile de mai sus . fiind completate cu tabelul 1.1 variază în funcţie de: • compoziţia apelor uzate şi felul epurării. Pentru nămolurile provenite din apele uzate ale unui sistem unitar de canalizare. În cazul sistemului unitar de canalizare. faţă de cele indicate în tabelul 5. dacă în bazinele de fermentare se introduce.valorile tabelului 9. nămol fermetat.Pentru depăşirea perioadei de fermentare acidă. decât cele care nu întrebuinţează coagulanţi.1.valorile din tabelul 9. În S. în locul nămolului fermentat se pot introduce frunze uscate. În aceste condiţii. 5. valorile trebuie majorate cu cel puţin 20%.2.

după ce fermentarea nămolului a atins un regim normal de lucru. Încălzirea. O dată cu amestecul se produce atât uniformizarea temperaturii de fermentare. În decantoarele cu etaj sau în fosele septice se realizează o fermentare în zona temperaturilor joase. bazinul de fermentare trebuie golit şi amorsarea. în zona mezofilă. date de prezenţa unor substanţe toxice (în cantităţi mari).Dintre numeroşii factori care influenţează procesul de fermentare menţionăm. se deosebesc trei zone de fermentare: • zona temperaturilor înalte (50-60°C). Întotdeauna. cei trei factori trebuie sa acţioneze în acelaşi timp Scopul principal al amestecului este acela de a pune în contact şi a uniformiza materialul din bazinul de fermentare. nămolul fermentat trebuie evacuat din bazin. rămâne în permanenţă pe radierul bazinului. Dacă detectarea acestora nu s-a făcut la timp. în timp ce nămolul proaspăt. apa de nămol. Temperatura optimă de lucru. Aceasta. scop în care. • zona temperaturilor moderate (30-35°C). respectiv nămolul nou introdus cu cel care este în curs de fermentare. . de deasupra. inclusiv materiile solide coloidale. în care acţionează organismele termofile. este stabil şi are un miros aproape imperceptibil. reluată. în care acţionează organismele criofile. Produsele finale ale fermentării nămolului sunt: materiile solide totale. Ţinând seama de temperatura de fermentare a nămolului. influenţează timpul de fermentare şi cantitatea de gaz. care sedimentează mai uşor. La anumite perioade. la rândul ei. inocularea şi amestecul nămolului sunt factori care acţionează în paralel cu timpul fermentării nămolului. lipsit de bacterii anaerobe. • zona temperaturilor joase (sub 15°C). gaze. nămolul este încălzit în bazinele de fermentare. nămolul mai vechi. a detergenţilor etc. . Pentru a depăşi într-un timp cât mai scurt perioada de fermentare acidă. fermentează destul de greu. tehnicile de exploatare sunt însă în măsură să reducă la minimum partea de nămol proaspăt evacuat. timp în care se evacuează si o mică parte din nămolul proaspăt. Deranjarea fermentării poale apărea numai în condiţii speciale. Procesul de fermentare a nămolului se consideră terminat când: . care se formează la suprafaţa nămolului din bazin. este de 30—35°C.nămolul şi-a pierdut o bună parte din apă. în lipsa amestecului. cât şi distrugerea spumei. fermentarea nămolurilor se realizează în zona temperaturilor moderate. temperatura.s-a obţinut 90% din producţia de gaz teoretică. în care acţionează organismele mezofile. în primul rând. deoarece acestea nu sunt încălzite. în staţiile de epurare.

faţă de cel iniţial (de la 1. ultima fiind utilizată în majoritatea staţiilor de epurare. pentru prelucrarea nămolului. În cele mai multe cazuri. de la 3miliarde în 1960 la 5. raportat la 1 m3 de nămol deshidratat. bazinele deschise sunt mai rar folosite. Între procedeele de stabilizare a nămolului. cea mai mare parte a reducerii se referă la conţinutul de apă.3.08 la 0. 40 kg fosfor (P 2 O 5 ). fac ca apele uzate şi nămolul din marile aglomerări constituie un puternic factor poluant. de la 95% scade la 87%.poluate chimic sau biologic.cât şi migrarea populaţiei către oraşe. la finele fermentării. iar cantitatea de nămol uscat este de circa 150 mii tone. 5.26 dm 3 /loc şi zi). care este vâscos şi aderent. dar negeneralizat în practică. aşezate parţial sub nivelul solului. Cercetările făcute atât în ţările cu tehnologii avansate. dezvoltarea capacităţilor şi modernizarea tehnologiilor din staţiile de epurare orăşeneşti. între tehnologiile de fermentare anaerobă se citează. se citează fermentarea aerobă şi fermentarea anaerobă. anual. din care 5.3. Aşa cum rezultă din tabelul 9. Una din condiţiile necesare pentru împrăştierea nămolurilor pe terenurile agricole. poluate termic şi restul . fermentarea anaerobă de contact. la noi în ţară.4. potrivit tehnologiilor actuale.Fermetarea nămolului conduce la reducerea importantă a volumului.7 miliarde în 1994 cu şanse de a depăşi 6 miliarde în anul 2000 şi 8 miliarde în 2025.4. 40 kg azot. cantitatea de nămol (volumul) se reduce la 25%. pentru a menţine căldura necesară unei bune fermentări. este stabilizarea cu rol de descompunere a compuşilor organici. nămolul fermentat este foarte fluid. astfel încât. Fermentarea anaerobă de contact Creşterea demografică. Se impune deci. ca procedeu nou. precum şi pentru depozitarea sa. cât şi în ţara noastră. se. precum şi găsirea soluţiilor ecologice de încadrare a lui în mediul natural. Stabilizarea anaerobă a nămolurilor orăşeneşti . ca îngrăşământ. evacuează anual peste 10 mii km3 ape uzate. Deşi în comparaţie cu nămolul proaspăt. pe terenurile agricole reprezintă cel mai raţional şi economic mod de folosire. construcţiile pentru fermentarea nămolului sunt sub forma unor bazine închise (din beton armat). 2 kg potasiu (K20). În ultima perioadă. pentru eliminarea riscurilor generate de procesele de putrefacţie necontrolată. Deoarece nămolul orăşenesc conţine cantităţi importante de elemente fertilizante. pierde uşor apa şi nu degajă miros. în medie. care. materiile solide totale se reduc de la 54 la 34 gf/loc şi zi. se recomandă utilizarea acestui îngrăşământ pentru terenurile agricole.500 km 3 ape de răcire. au dus la concluzia că aplicarea lui. Se apreciază că.1. 5. s-a produs o scădere importantă a cantităţii de apă.1.

hidrogen şi bioxid de carbon sunt bioconvertiţi în metan. cele me-tanice sunt strict anaerobe.6÷8. în digestoare dimensionate pentru un timp hidraulic de 15-20 zile. compuşii acetat. cea de „hidroliză + acidogeneză". . de -400 ÷ -500 mV şi un pH optim de 7. accesibile la rândul lor microorganismelor de fermentaţie acidogenă. În faza a treia. . „acetogeneza". moleculele organice mari sunt solubilizate şi scindate în unităţi mici (acizi graşi volatili. respectiv 10 zile. „metanogeneza".0÷7. aldehide). . alcooli. Din acest punct de vedere se evidenţiază trei regimuri dependente de temperatură: . respectiv 4zile.termofil.Pentru stabilizarea nămolurilor în staţiile mari de epurare se foloseşte în mod frecvent procedeul anaerob mezofil. Dacă bacteriile specifice primelor două etape sunt facultativ anaerobe. În funcţie de temperatura ecosistemului. cu 55°C şi. necesitând un potenţial redox scăzut. specific vitezelor mici de dezvoltare a biocenozei metanogene. Bioconversia anaerobă metanică se desfăşoară. În faza a doua. obţinute în faza anterioară. moleculele mici.mezofil. În prima etapă. cu 35°C şi.bacteriile metanogene au timp de generare(dublare) foarte lung. sunt transformate în acetaţi sau hidrogen şi bioxid de carbon. cu temperatura optimă de 17°C şi durata de dublare de 35 zile. potrivit lui McCarty (fig. potrivit relaţiilor: CH3-COOH→CH4+C02 C02+4H 2 O→CH4+H20. la o temperatură de 30-35°C. în trei etape.5 cu valori limită de 6.criofil. 5.de 4÷35 zile . Acest parametru are şi un efect selectiv asupra biocenezei metanogene.3).

v. fapt ce face ca rata de dezvoltare a metanogenelor să fie considerată ca factor limitativ al vitezei de mineralizare. într-o singură treaptă. . conducerea procesului făcânduse prin reglarea vitezei de alimentare cu nămol brut.Figura 5. iar cea de-a doua.5 kg s.fermentarea în două trepte. cu o încărcare de 0. exploatat la temperaturi de 30-35°C.0 kg s. pe o durată egală cu timpul de retenţie celulară./m 3 şi zi. Cunoaşterea.fermentarea criofilă în fose septice sau în decantoare etajate. Spre deosebire de bacteriile metanogene. pentru încărcări de până la 3. cu o singură treaptă.25-1. prima treaptă fiind destinată reacţiilor de hidroliză şi acidizare. a biologiei proceselor de fermentare metanică a condus la promovarea în practică a următoarelor procedee de stabilizare anaerobă a nămolurilor: . care au o viteză de dezvoltare redusă. cu agitare. Stadiile bioconversiei anaerobe a substanţelor organice. .fermentarea de mare încărcare.v.v. bacteriile nemetanogene au o viteză de dezvoltare de 5-6 ori mai mare. chiar şi parţială.fermentarea de mică încărcare. ca urmare.0 kg s. pentru instalaţii mari. tip Imhoff. este cel de mare încărcare.8 şi 4. volumul digestoarelor. Încărcarea digestorului poate oscila între 0. cu omogenizare continuă. Cel mai frecvent procedeu folosit în practică. în regim criofil sau mezofil. ./m 3 şi zi. în funcţie de viteza dezvoltării şi menţinerii concentraţiei optime de floră etanogenă. reacţiei de metanogeneză. dar cu aport energetic exterior.3. nămolul fiind menţinut la o temperatură constantă de 30-35°C./m3 şi zi. . determinând în mod practic durata procesului de stabilizare şi.

4 Schema tehnologică a fermentării anaerobe de contact. Din acest motiv. în volume mari. iar masa anaerobă metanică prin producţia de gaz (exprimată în mod indirect). Rata de producere a biogazului se consideră (aprioric) ca fiind proporţională cu concentraţia în masa biologică metanică x. Figura 5. dt dt unde: dVb .3. se propune ca. deci cu recircularea nămolului metanogen după separarea supernatantului. cu volumul digestorului şi cu rata de transformare a substratului. care necesită atât fonduri importante de investiţie. prezentată în figura 5. 5. iar biomasa este în mod convenţional acceptată ca fiind egală cu concentraţia în substanţă volatilă din nămolul activ. Cinetica proceselor de fermentare metanică de contact Spre deosebire de procesele de epurare la care substratul este caracterizat prin CBO 5 sau CCO.Pornind de la faptul că descompunerea metanică a substratului se produce în timpi de reacţie mari şi.4. deci. dt rL = dL . cât şi masa biologică.2. în continuare. substratul să se exprime prin indicatorul „substanţă volatilă". se propune analiza fermentării metanice de contact. cât şi consumuri energetice mari pentru menţinerea temperaturii. potrivit relaţiei: rb = k b ⋅ x ⋅ V ⋅ rL Substituind r b şi r L prin relaţiile de definiţie: rb = Rezultă: dVb dL = kb ⋅ x ⋅ V ⋅ .4. în cazul fermentării metanice de contact concentraţia de substanţă volatilă. exprimă atât substratul. dt . asemănător procedeului de epurare aerobă cu nămol activ. singurul indicator care se poate determina pentru nămol.

potrivit relaţiei: dVb dt = rb = η = x ⋅ k T b dL rL dt • raportul dintre volumul integral de biogaz. . dt . din momentul de referinţă T 0 . pentru un timp de fermentare de 15-20 zile. V ( L0 − L1 ) exprimat în [Nm 3 /kg s. Coeficientul global de transformare a substratului. Pentru exprimarea matematică a procesului de fermentare anaerobă de contact.v. • k Tec care exprimă valoarea economică (practică) a coeficientului. pentru unitatea de timp dt . exprimată prin evoluţia parametrului „substanţă volatilă".redusa). T 1 ). Studiul procesului de fermentare anaerobă.. folosindu-se următoarele notaţii:V i . coeficientul de transformare. a atins valori de 0.. Vb: rb = tgα = dVb . în laborator. determinat în procente de substanţă uscată.producţia zilnică de biogaz şi volumul cumulat în timp. până la timpul T 1 şi cantitatea de substanţă volatilă redusă în intervalul analizat (T 0 . specific condiţiilor de lucru. Pentru procedeele clasice de fermentare în regim mezofil.6-0. posibilă prin digestia anaerobă. unde: kT este denumit coeficient total de transformare a substratului în biogaz. red.factor de proporţionalitate.9 Nm3/kg s. X i .concentraţia biomasei metanogene.. transformările substratului şi biomasei din reactor sunt reprezentate în figura 5. are două valori importante: • k T max -care dă o imagine asupra producţiei maxime de biogaz. implică urmărirea următorilor parametri: . Din curba integrată a producţiei de biogaz rezultă viteza de producere a biogazului.reducerea substratului. potrivit relaţiei: kT = Vb . dt Pe baza elemetelor de mai sus se poate exprima: • raportul dintre rata (viteza) de producere a biogazului şi rata (viteza) de reducere a substratului.k b . kŢ.6.volumul reactorului. k T . raport care poate fi interpretat ca un randament momentan de transformare a substratului în biogaz.v. respectiv în mg/l. potrivit relaţiei: rL = tgβ = dL .

QR .debitul de nămol îngroşat recirculat. L 0 . termenul VC{dL/dt).debitul de nămol brut influent. Y . Ecuaţiile de bilanţ pentru substrat şi biomasă • Substratul Descreşterea substratului din influent.   .concentraţia de nămol activ în supernatant. egal cu raportul: Y=r x /rL rx . egală cu concentraţia substratului în reactor.Q i L0.3. Diagrama sistemului de descompunere a substratului organic din nămol.cantitatea de substrat influent .4. prin procedeul de contact. exprimată prin.volumul de biogaz produs. rezultă din: . Figura 5.concentraţia substratului în influent.cantitatea de substrat evacuat în efluent . 5.Q i .factorul de creştere a nămolului.6.cantitatea de substrat îndepărtată prin metabolizare şi producţie de biogaz: r r rL ⋅ V =  x + b Y k  T   ⋅V . din care se scade. X E . V b . L 1 .Q W ) ⋅ L1 sau: . .creşterea biomasei (dX/dt).3.debitul de nămol îngroşat evacuat în exces.concentraţia substratului în efiuent.(Q i . Qw .

Y dt k T  dt  • Biomasa Creşterea de biomasă din reactor. .creşterea de biomasă formată din degradarea substratului. la limită.cantitatea de biomasă evacuată din reactor. .Q W )XE + Q R X R . QW ⋅ X R 1 + kD θ ∆Vb ⋅ V µ ⋅ X i ⋅ V + kT Y Prin regrupare. rezultă: µ= Deoarece vârsta nămolului este reprezentată de relaţia: θ= rezultă: µ= Din expresia finală a substratului.cantitatea de biomasă pierdută prin respiraţie endogenă. (Q R . rezultă: Q ⋅ ( L0 − L1 ) + QW ⋅ L1 = sau µ= Qi ⋅ ( L0 − L1 ) + QW ⋅ L1 ∆Vb ⋅Y − ⋅Y X i ⋅V X i ⋅ kT Combinând cele două expresii ale lui µ . respectiv: V⋅ dX = µ ⋅ X i ⋅ V − k D ⋅ X i ⋅ V − QR ⋅ X R + ( QR − QW ) ⋅ X R dt dX = µ ⋅ X i ⋅ V − k D ⋅ X i ⋅ V − QW ⋅ X R dt QW ⋅ X R + kD X i ⋅V X i ⋅V . rezultă: .cantitatea de biomasă din nămolul recirculat. rezultă din: . exprimată prin termenul V(dXldt). ecuaţia ia forma: µ ⋅ X i ⋅ V dVb V  dL  V ⋅   = Qi ⋅ L0 − − ⋅ − ( Qi − QW ) ⋅ L1 .Q W ) X R . cuX E =0. din care se scade. pentru (dX/dt) = 0. la limită pentru dL/dt =0. ecuaţia devine: V⋅ Din această ecuaţie. Y dt k T  dt  iar prin regrupare: µ ⋅ X i ⋅ V dVb V  dL  V ⋅   = Qi ⋅ ( L0 − L1 ) + QW ⋅ L1 − − ⋅ . {Q i . dL  V ⋅   = Qi ⋅ L0 − rL ⋅ V − ( Qi − QW ) ⋅ L1  dt  Prin explicitarea termenilor. rx ⋅ V = µ ⋅ X i ⋅ V . . kDX i V.

rezultă: µ = µ max ⋅ sau. raportul 1/μ devine: .Q ( L − L1 ) + QW ⋅ L1 ∆Vb 1 + kD = i 0 ⋅Y − ⋅Y θ X i ⋅V X i ⋅ kT sau Q ( L − L1 ) + QW ⋅ L1 ∆Vb k 1 + D = i 0 − θ ⋅Y Y X i ⋅V X i ⋅ kT Prin definiţie: Xi ∆X i ∆t θ= sau ∆X i 1 = θ X i ⋅ ∆t Considerând că timpul hidraulic: Th = V Qi şi exprimând debitul de nămol îngroşat în exces ca fracţie „a” din debitul Q i . prin inversarea termenilor: L1 k S + L1 1 1 k S + L1 = ⋅ µ µ max L1 Exprimat în funcţie de θ . în funcţie de concentraţia substratului din efluent L 1 . respectiv: QW = a ⋅ Qi Rezultă: Qi Q a ⋅ Qi ⋅ L0 − i ⋅ L1 + ⋅ L1 ∆X i 1 k D ∆Vb V V ⋅ − = V − X i ⋅ ∆t Y Y Xi X i ⋅ kT ∆X i 1 k D L0 − L1 + a ⋅ L1 ∆Vb ⋅ + = − X i ⋅ ∆t Y Y Th ⋅ X i X i ⋅ kT ∆X i Y = [ L0 − L1 (1 − a ) ] − ∆Vb ⋅ Y − k D X i ⋅ ∆t Th ⋅ X i X i ⋅ kT ∆X i Y  L0 − L1 (1 − a ) ∆Vb  = −   − kD X i ⋅ ∆t X i  Th kT  Exprimând viteza specifică de creştere a biomasei μ.

precum şi a proceselor de epurare anaerobă a apelor uzate cu încărcare organică mare. oxigen.1 θ = µ 1 + k D ⋅θ Prin echivalarea ecuaţiilor anterioare. denumit coeficient de transformare. se formulează unele ipoteze simplificatoare.0 greutatea specifică a metanului este 0. b) în scopul eliminării dificultăţilor generate de reprezentarea substratului şi a biomasei în anaerobioză. substanţa volatilă. în cantităţi mici. rezultă: k S + L1 1 θ ⋅ = L1 µ max 1 + k D ⋅ θ sau 1 kS 1 θ ⋅ + = L1 µ max µ max 1 + k D ⋅ θ Concluzii: a) Pentru construcţia modelului matematic propus pentru reprezentarea proceselor de fermentare anaerobă de contact a nămolurilor orăşeneşti. prin acelaşi parametru.553 kgf/m3. vapori de apă etc.1% este otrăvitor. Utilizarea lui în staţia de epurare conduce la satisfacerea. constituie un instrument util pentru studiul fermentării anaerobe de contact. în urma fermentării unor nămoluri . c) Modelul matematic. iar a bioxidului de carbon 1. Considerând greutatea specifică a aerului 1. iar la concentraţii de 0.4. câteva procente de azot. kŢ. deoarece nu are miros. Gazul de nămol Gazul de nămol este produsul cel mai important al fermentării nămolului. Hidrogenul sulfurat conţinut în gazul de nămol este foarte toxic. 5. Aerul necesar combustiei metanului este de 9. rezultat din descompunerea unităţii de substanţă volatilă conţinută în substrat.001%. care exprimă volumul specific de biogaz. El este greu de identificat.4. devine uşor detectabil. aproape în totalitate. Caracteristici şi debite ale gazului de nămol Gazul de nămol conţine aproximativ 30% bioxid de carbon şi 70% metan şi. a energiei necesare epurării. prin miros pot fi sesizate cantităţi de 0. 5. prin procedeul de contact.4.4. care îi dă un miros specific.1. procedeele şi metodele de analiză propuse. s-a propus acceptarea unui parametru specific metanogenezei.5 m 3 /m3 de gaz metan.529 kgf/m3. hidrogen sulfurat. amestecat cu mercaptan.

abur etc.4 sunt prezentate debitele de gaz şi puterile calorice repective. cazuri în care este necesară îndepărtarea lui. provenite din diferite trepte de epurare. operaţia realizându-se cu ajutorul epuratoarelor de gaz. rezultate în urma fermentării nămolurilor menajere. La motoarele cu gaz se consumă aproximativ 0. necesară pentru punerea în funcţiune a generatoarelor de curent electric.4 Debite şi puteri calorice ale gazului provenit din bazinele de fermentare care tratează nămoluri menajere Epurare Specificări Epurare mecanică mecanocu bilogică.7 m3 gaz/kWh. zi] 110 Idem. compresoarelor de aer sau a altor motoare din staţia de epurare. Una din folosinţele principale ale gazului este producerea de putere prin intermediul motoarelor cu gaz cu combustie internă.provenite din unele ape industriale (cum ar fi cele de la fabricile de celuloză şi hârtie). în acelaşi scop este utilizat şi gazul rezultat în staţiile mari. din incinerarea reţinerilor de pe grătare sau din bazinele de flotare. pentru becurile de gaz ale laboratoarelor etc.5. 37. [dm 3 /loc. de temperatura de fermentare. [dm 3 /kgf materii 20 solide 500 50 37. în tabelul 5. Tabelul 5. filtre pe mai multe niveluri. cu apă caldă. el se mai utilizează pentru încălzirea încăperilor din staţie. a pompelor. rezultă cantităţi mari de hidrogen sulfurat. [gf/loc. Tratarea şi îndepărtarea nămolurilor Principalele obiective ale tratării nămolului sunt: . Puterea calorică. [kcal/loc. [kcal/kgf materii solide organice 2900 totale] 5. în mare măsură. precum şi a nămolului fermentat. cu: filtre bazine biologice nămol activ Materii solide organice totale. cu atât şi cantitatea de gaz este mai mare.5 760 210 4200 58 43. corespunzătoare gazului metan. În cea mai mare parte. gazul rezultat se foloseşte pentru încălzirea din bazinele de fermentare. Debitele de gaz depind. este cu atât mai mare cu cât cantitatea de materii solide organice totale este mai mare. având ca material filtrant hidroxidul de fier (pilitura de fier).8 zi] Cantităţi de gaz. zi] Idem.6 760 245 4200 organice totale] Putere calorică. cu cât temperatura este mai mare.4.

1. ca o consecinţă a formării de amoniac. şi înainte de a se introduce nămolul în bazinele de fermentare. deshidratare şi deshidratare avansată. care se rotesc cu o viteză de 1 rot/h. acizi organici şi bicarbonaţi. Procedeele de elutriere a nămolului sunt: . având prevăzute. Cantitatea de nămol care trebuie tratat. •stabilizarea. Elutrierea nămolului are scopul de a îndepărta din nămolul fermentat.• reducerea volumului acestuia. în continuare. Îngroşarea se produce în aşa-numitele îngropătoare sau concentratoare de nămol şi este practicată uneori. în vederea tratării ulterioare. o serie de bare metalice. sunt prezentate în tabelul 9. În procesul de tratare a nămolurilor se deosebesc trei faze sau tipuri de tratare: preliminare. împiedicând formarea pungilor de gaze de fermentaţie.4. până la jumătate. barele favorizează îngroşarea nămolului prin facilitarea circulaţiei apei spre suprafaţă. prin elutriere se micşorează alcalinitatea nămolului. în scopul pregătirii (îngroşării) nămolului.În acest caz.1. decantabile/m2 şi zi. perpendiculare pe radier.75 m 3 /m 2 şi h sau 50 kg materii solide în suspensie. procesul fiind intermitent. coloizii şi particulele fin dispersate. se constată creşterea alcalinităţii. ceea ce conduce la scăderea rezistenţei specifice la filtrare. unde are loc şi sedimentarea nămolului. În timpul fermentării nămolului. În lungul lor.0 m). De asemenea. elutrierea conduce la reducerea cantităţii de coagulant. precum şi cea rezultată ca urmare a diferitelor tratări. Îngroşătoarele de nămol se dimensionează pentru o încărcare superficială de maximum 0. pentru accelerarea îngroşării. respectiv la o eficienţă mai mare a filtrării nămolului. Adâncimea la perete a îngroşătoarelor de nămol radiale nu trebuie să depăşească 3. .5. 5. Timpul de decantare la îngroşătoare este de circa 3 ore. Îngroşătoarele pot reduce volumul de nămol iniţial. respectiv un singur bazin.într-o singură treaptă. necesară în special când se prevede folosirea de coagulanţi pentru condiţionarea nămolului (cazul vacuumfiltrelor). Îngroşătoarele de nămol sunt asemănătoare decantoarelor radiale. din punct de vedere sanitar. micşorarea sau reducerea completă a pericolului prezentat de nămolul fermentat. elutriere.0 m iar radierul trebuie să aibă o înclinare către centru mai mare ca a decantoarelor radiale (adâncimea la centru este de maximum 6. • realizarea unor condiţii corespunzătoare utilizării lui etc. centrifugare. coagulare. Tratări preliminare Acestea se realizează prin următoarele procedee: îngroşare. prin deshidratare.

amestecul trebuie să fie suficient de puternic. timp de 20 . care depăşesc mai mult de jumătate din înălţimea bazinului. de alcalinitatea sa şi a agentului de elutriere. au densitatea iniţială mai mare decât cele cu procente mari şi. apă de râu.. Modul de exploatare. iar timpul de staţionare a apei în bazin este de circa 4 ore şi nu trebuie să coboare sub 3 ore. clorură de aluminiu).a. Astfel. Rezultate bune s-au obţinut şi cu polielectroliţi organici anionici şi cationici. influenţează de asemenea dimensiunile bazinelor de elutriere. care se formează. pentru spălare.În comparaţie cu celelale metode. folosindu-se apă curată. prevăzută cu amestecător mecanic. împreună cu nămolul. de reţea etc. Coagularea sau condiţionarea chimică a nămolului are drept scop modificarea structurii nămolului. Un amestec bun se poate realiza şi în timpul pompării apei şi a nămolului spre bazinele de elutriere. cele mai mici cantităţi de apă de spălare. În funcţie de natura nămolului. este necesar ca evacuarea nămolului elutriat să se facă cu regularitate. săruri de fier (sulfat feros. de aceea. se amestecă într-o cameră de amestec. Pentru condiţionarea chimică a nămolului se utilizează. Aceşti electroliţi se utilizează singuri sau asociaţi cu var. precum şi de metoda de elutriere se va stabili cantitatea de apă de spălare. Apa de spălare.în contracurent. aceasta conducând la micşorarea rezistenţei specifice la filtrare şi uşurarea sarcinii de deshidratare a nămolului în filtrele presă sau cu vacuum. coagulanţi similari celor folosiţi pentru apele uzate. Încărcarea maximă a unui bazin de elutriere trebuie să rămână sub 32 m3/m 2 şi zi. respectiv mai multe bazine. Nămolurile cu procente mici de materii solide totale. adică săruri de aluminiu (sulfat de aluminiu. . Forma în plan a bazinelor de elutriere este circulară sau pătrată. în fiecare treaptă. sulfat de fier clorurat. elutrierea este mai dificilă. în care apa circulă în contracurent cu nămolul. proces continuu de spălare. Pentru evitarea aglomerărilor de nămol. epurată biologic. pentru a ţine în suspensie nămolul. tratarea prin elutriere a nămolului primar fermentat necesită bazine mai mici decât cele folosite. în general. clorură ferică) ş. organice. sunt necesare folosind metoda în contracurent. având de cele mai multe ori şi bare metalice verticale. de unde se scoate şi nămolul elutriat. evitând în acelaşi timp distrugerea flocoanelor naturale. Ca apă de spălare se utilizează apă uzată. de exemplu pentru nămolurile primare fermentate în amestec cu nămoluri fermentate în exces. apa proaspătă de spălare introducându-se în cea de-a doua treaptă.90 s. . fiind asemănătoare cu îngroşătoarele de nămol.în două sau mai multe trepte. continuu sau intermitent. Dimensiunile bazinelor de elutriere depind de numeroşi factori.

se deosebesc: . Polielectroliţii organici.000 . la fel ca şi pentru apele uzate. cu ajutorul diferitelor formule.a infiltrării (drenării) în sol şi evaporării apei din nămol. în principal. faţă de materiile solide totale. pe filtre cu vacuum. întotdeauna. a căror infestare ar putea produce prejudicii.procedee artificiale (pe filtre presă. uneori. 5. Deshidratarea se realizează ca urmare. din nămol). Din acest punct de vedere. acolo unde nivelul apei subterane nu este prea aproape de suprafaţa solului. Platformele de nămol trebuie aşezate la distanţe de cel puţin 60 m de locuinţe. Platformele sunt recomandate. peste care se aşează stratul de susţinere drenant. tratări preliminare. . de provenienţa şi caracteristicile chimice ale nămolurilor şi că acestea variază între 1 10% (procente în greutate. pentru a putea fi folosite aproape tot timpul anului.5.2.platforme cu strat de susţinere impermeabil. pentru un număr de 15. având umiditatea mai mică decât în cazul folosirii coagulanţilor chimici. cationici sau ionici. nu sunt prea mari şi se dispune de suprafeţe mari de teren. deoarece mirosul care rezultă în timpul deshidratării este neplăcut. Deshidratarea Deshidratarea nămolurilor continuă procesul de reducere a procentului de umiditate a nămolurilor. Alegerea procedeului de deshidratare pe platforme este condiţionată de posibilitatea obţinerii de suprafeţe mari pentru construcţia acestora.platforme cu strat de susţinere permeabil. . cu perioade scurte de îngheţ. În prezent. Platformele pentru uscarea nămolului sunt construcţii executate la suprafaţa solului.4. prin gravitaţie etc. turtele de nămol. Dozele optime de coagulant pentru nămoluri. în zonele cu precipitaţii mici. în grosime de 10 cm. recomandate de literatura de specialitate. unde există posibilitatea trimiterii nămolului pe platforme.30 cm grosime sau din beton.Dozele de coagulant se stabilesc pentru fiecare tip de. executate în cazul unor soluri permeabile. se determină în laborator şi. Deshidratarea se realizează prin: .nămol. o floculare rapidă a nămolurilor. sunt folosite când cantităţile de nămol. Cercetări efectuate asupra diferitelor tipuri de nămoluri au arătat că dozele de coagulant depind. caracterizate prin natura stratului de susţinere. produc la doze mici. Platformele impermeabile se execută pe straturi de argilă de 20 . rezultate în urma filtrării acestuia. în acelaşi sens. încât folosirea filtrelor presă sau vacuum este mai avantajoasă. aceştia au dezavantajul unui preţ de cost ridicat. uscate.000 de locuitori deserviţi. prin cercetări de laborator. .procedee naturale (pe platforme de uscare şi iazuri de nămol).20. sunt aplicate în cazul tratării unor cantităţi mari de nămol şi necesită. suprafeţele necesare sunt atât de mari. în centrifuge etc).

în cea mai mare măsură. când suprafaţa depăşeşte 150 m 2 . zi] 0. a maşinilor speciale etc. acestea trebuie să aibă cel puţin două compartimente (de obicei.16 2 încărcarea în locuitori. în medie.09 0. de obicei.filtre biologice de mică încărcare .26 0.filtre biologice de mare încărcare .79 Suprafaţa platformei [m /loc] 0. Transportul se face cu canioane. variază între 15 şi 45 de metri. care condiţionează evaporarea apei din nămol.bazine de nămol activ de mică fermentat.40 cm şi.5 sunt prezentate suprafeţele necesare platformelor de uscare. lăţimea platformelor de uscare trebuie să rămână sub 4-6 m. sistemul de canalizare din care provin apele uzate şi caracteristicile acestor ape. menţionăm că suprafaţa acestora este în funcţie de felul nămolului şi condiţiile climatice. înălţimea nămolului este de circa 20 cm. există trei compartimente). Lungimea uzuală a platformelor. accesul se poate face şi prin jgheaburi cu secţiune semicirculară. numărul de umpleri poate creşte până la 15. Compartimentarea platformelor pentru obţinerea lăţimilor şi lungimilor de mai sus se realizează prin diguri de pământ. electrocare. Referitor la proiectarea platformelor de uscare a nămolului. [loc/m2 platf] 20 11 10 6 .5 Suprafaţa platformelor de uscare pentru diferite categorii de nămoluri Cantitatea de nămol Felul nămolului fermentat Nămol de la decantarea primară Nămol de la epurarea mecanobiologică. deşi nu este limitată. Tabelul 5. pentru toate categoriile de nămoluri fermentate. [dm 3 /loc.75%. Pentru exploatarea eficientă a platformelor. înalte de 30 .10 0. ploi puţine şi umiditate relativă mică.48 0.0 m/s. iar pentru. de grosimea stratului de nămol stabilit la fiecare umplere. alcătuirea staţiei de epurare etc. şi mecanic. Timpul de deshidratare a nămolului pe platforme depinde. cu ajutorul excavatoarelor. cele cu curăţare mecanică. Accesul nămolului pe platformele de dimensiuni mai mari se face prin tuburi de oţel cu diametre de cel puţin 150 mm. În tabelul 5.05 0. maximum 20 m. La fiecare umplere a platformei de uscare. Acest timp este mai mic în zonele cu însorire puternică. pentru platforme cu dimensiuni mai mici. 9 umpleri pe an. Umiditatea nămolului evacuat de pe platforme este de 55 . considerându-se.etc. Nămolul de pe platforme poate fi curăţat manual. Viteza nămolului în jgheaburi şi conducte trebuie să fie mai mare de 1. La stabilirea suprafeţei platformelor trebuie să se ţină seama şi de influenţa vântului. iar evacuarea lui se poate realiza cu roaba sau vagonetul.43 0. cu lopata. efectuată în: .Pentru platformele cu curăţare manuală. dacă platformele sunt acoperite. prin garduri de beton prefabricate.

cu 2. Uneori. Apa rezultată din filtrare este evacuată printr-o conductă aşezată în axul tamburului şi trebuie înapoiată în staţia de epurare. fibre sintetice etc. în funcţie de vacuumul care se realizează în interior.5 . după vacuumfiltrare. . cu o viteză de 10-15 rot/min. în prealabil.bazine de nămol acliv de mare încărcare 0. lână.10 10 Vacuumflltrele constau dintr-un tambur cu diametrul de 1.5 kW/m 2 de suprafaţă filtrantă. o presiune care împinge şi dezlipeşte turta. care pot fi supuse la diferite presiuni. În prealabil. şi se roteşte orizontal. se procedează la elutrierea nămolului.încărcare . Nămolul din baia de nămol este agitat mecanic. Durata de utilazare a unei pânze filtrante este de 1 .52 0. la 65 . Vacuumul format în interiorul celulelor face ca nămolul din baie să se prindă la exteriorul filtrului. în greutate/h şi m 2 . Consumul total de energie al vacuumfiltrelor este de aproximativ 6 kW/m3 de nămol supus filtrării. Umiditatea nămolului (a turtei) ajunge. formând o serie de celule longitudinale. turtele sunt fără miros. Se recomandă ca această operaţie să se realizeze astfel: . pentru nămolul proaspăt fermentat. cu o viteză de 1 rot/min. nămolul nu se desprinde uşor de filtru. dacă apele uzate . . împiedicându-se astfel depunerea lui în baie. la acţiunea răzuitorului. iar a agitatorului între 2 şi 4 kW. puterea de antrenare a acestuia variază între 4-6 kW. Tamburul este scufundat într-o baie de nămol. cele provenite din nămol nefermentat. pentru nămolul în exces. în funcţie de dimensiunile tamburului.0 m sau chiar mai mult.5% clorură de fier.10% var. se creează în interiorul tamburului. cantitatea de clorură de fier se micşorează.2. care consumă aproximativ 1.2 luni. deoarece are un CB05 mare. Filtrul este executat dintr-o ţesătură de bumbac.40% din suprafaţa lui laterală. este necesar să se adauge 7 . turtele de nămol au grosimi de 4 . Nămolul şi clorură de fier sunt considerate în cantităţi uscate. nămolul supus filtrării trebuie tratat. se face cu ajutorul unei bande transportoare. de unde este îndepărtat de un răzuitor. Transportul turtelor la exterior. perioadă după care aceasta trebuie curăţată prin periere.. Vacuumul necesar (400 . Dacă.500 mm CA) este realizat de pompe de vacuum.10 mm. Spaţiul din interiorul tamburului este compartimentat în lungul acestuia. pe a cărui suprafaţă laterală este aşezat filtrul. cu ajutorul aburilor sau a diferitelor soluţii chimice. Productivitatea vacuumfiltrelor se situează între 10 şi 30 kgf substanţe solide în suspensie. uscate. Când provin din nămolul fermentat. în proporţie de 15 . Dacă.cu 7% clorură de fier.70%.

După trecerea timpului de filtrare. pe care se aşază filtrul propriu-zis. iar turtele cad pe o bandă transportoare sau în buncăre. respectiv o suprafaţă de filtrare de circa 400 m2. precum şi datorită numeroaselor manevre de încărcare şi descărcare a filtrelor..65%). în funcţie de caracteristicile nămolului şi durata ciclului de filtrare. este rezolvată doar parţial. Deshidratarea avansată Problema tratării şi îndepărtării nămolurilor. de exemplu. 40 şi 80 m 2 . în camere. intră în spaţiile de presare şi. Presiunea de filtrare variază între 6 şi 8 at. Reducerea avansată a materiilor organice se obţine prin tratarea termică a nămolului şi prin oxidarea umedă. 10.70%). mai ales în staţiile mici de epurare. Dimensiunile cadrelor pot fi. cât şi prin cele artificiale de deshidratare a nămolurilor. variind între 1 şi 2 ore (inclusiv timpul de filtrare şi de încărcare-descărcare a nămolului). la rândul ei. sunt de asemenea lipsite de miros. umiditate. formate din cadre metalice. camerele se desfac. Vacuumfiltrele fabricate la noi în ţară au suprafeţele de 5. acestea au fost mai puţin folosite. pătrate sau circulare. Instalaţiile moderne de deshidratare şi îndepărtare a nămolurilor urmăresc o reducere mai mare a materiilor organice. Un filtru este format din 30. de exemplu. care. în comparaţie cu reducerea obţinută prin metodele clasice şi chiar reducerea completă a acestora. respectiv volumul acestuia este mare şi periculos din punct de vedere sanitar. datorită consumului mai mare de coagulanţi. presiunea necesară etc. Un filtru presă este constituit dintr-o serie de camere. în comparaţie cu vacuumfiltrele. Necesarul de energie electrică este de 3 kWh/m3 nămol introdus în filtru. O perioadă de timp. Filtrele presă au fost primele instalaţii artificiale folosite pentru deshidratarea nămolului fermentat. Volumul util pentru 100 de camere. introdus printr-un tub central. Capacitatea de filtrare a filtrelor presă variază între 5 şi 15 kgf substanţe solide în suspensie/m2 şi h. din industria anorganică).5. în instalaţiile menţionate nămolul mai conţine cantităţi importante de materii organice. 5. pentru prelucrare. de 1. 50 şi chiar 100 de camere. atât prin procedeele naturale. apoi.au avut un pronunţat caracter industrial (de exemplu.5 x 1. Nămolul. în special datorită umidităţii mai mici a turtelor obţinute în aceste filtre (50 . poate ajunge la 10 m3.3. La primele trei procedee se tratează . depinde de natura nămolului. în timp ce reducerea completă a materiilor organice se realizează prin arderea pe pat fluidizat şi prin incinerare. ele şi-au recâştigat importanţa.5 m. O dată cu automatizarea manevrelor. După deshidratare. 40. în comparaţie cu cele obţinute cu ajutorul vacuumfiltrelor (65 .4.

. Nămolul de aici cade pe o serie de cuptoare (6 . care se bazează pe faptul că toate substanţele combustibile aflate în apă. pentru a fi oxidat. În timpul procesului de tratare. a combustiei. apoi procesul continuă prin autocombustie. iar la ultimul procedeu .sedimentează foarte uşor în îngroşătorul de nămol final. în care se produce separarea gazului de cenuşă. instalaţiile de fermentare a nămolului). la început. îndeosebi.55%. nămolul este deshidratat în vacuumfiltre sau centrifuge. nămolul adus la o presiune de 20 at. Procesul de oxidate umedă se desfăşoară în trei faze: a) în prima fază se realizează prelucrarea nămolului.îşi pierde calităţile iniţiale. În faza a patra. folosindu-se. se realizează deznisiparea nămolului şi îngroşarea lui.au o umiditate de 60-65%.130°C. nămolul este trecut prin filtre presă. el este încălzit şi ţinut în suspensie printr-un curent de gaz (de obicei. în suspensie sau dizolvate. Gazele rezultate în timpul combustiei trec.9 m3/h. . . b) în faza a doua. rezultate de la filtre. Patul fluidizat. După tratare. un combustibil. deci. înălţimi de 10 . în industrie.12 m şi capacităţi de prelucrare a nămolului de 6 . prin procedeul Porteous. inclusiv filtrarea. Dacă. nămolul brut. după procedeu! Fluo-Solid. Arderea nămolului pe pat fluidizat se realizează. Turtele de nămol fermentat. nămolul: . nămolul este ars pe pat fluidizat. unde este ars la temperaturi de 400 .9). Întro primă fază de preparare.nu au miros.sunt sterile. pe la partea superioară.nu conţin germeni patogeni. c) în faza a treia are loc filtrarea nămolului în filtre cu vacuum. se pot oxida în intervalul de temperaturi 120 . are un volum de numai 8% din cel iniţial. practicată de peste 50 de ani. cu umiditate de 96%. de cele mai multe ori. În faza a treia.este supus la temperaturi înalte. după tratare. sunt concasate şi apoi introduse în furnale.nămol fermentat şi deshidratat în filtre.7 m. Incinerarea nămolului. Oxidarea umedă a nămolului se realizează după procedeul Zimpro. pentru încălzire.nămol nefermentat (se elimină. este consistent şi uşor de manevrat. întregul proces de tratare termică. aplicat de mult timp. având diametre de 5 . umiditatea este de 50 . . Tratarea termică a nămolului se face. .650°C. Turtele de nămol: . este constituit din nisip de siliciu cu granule uniforme. În faza a doua. se realizează în furnale de tip Nichols Herreshoff. tratarea gazelor şi separarea substanţelor solide se realizează cu ajutorul unei instalaţii de spălare. durează circa 4 ore. umiditatea 90%. este încălzit până la temperatura de 160ºC. aer). de sus în .

în depresiuni. conţinutul de apă scade.20 km de coastă. de a rezista la eroziune şi de a constitui un substrat pentru bacterii. folosirea lor fiind interzisă pentru plante ale căror rădăcini. nămolul fermentat conţine 40 . în care temperatura se ridică. cât şi proaspăt) pe terenurile agricole. de circa 15:1. putând fi depozitate în gropi (foste cariere de cărămidă sau nisip). şi producţia de metan. are valoare fertilizatoare mai mare decât nămolul fermentat (de exemplu. apoi. iar germenii sunt distruşi. prin turnuri şi scrubere de răcire şi ajung.la producerea de clorofilă. umiditatea amestecului să fie de 40 . în acest sens se foloseşte. Azotul ajută.50% mai puţin azot decât nămolul proaspăt). respectiv de provenienţa lui. Folosirea compostării nămolului fermentat sau nefermentat conduce la obţinerea unui produs de calitate superioară. de obicei. la 70°C. fosforul sub formă de acid fosforic (P 2 O 5 ) şi potasiul sub formă de oxid de potasiu (K20) au acţiuni fertilizatoare asupra solului. însă. în mare măsură. acestea trebuie arate. de stadiul de tratare. Deşi valoarea ca îngrăşământ necesar solului este destul de mică. şi o bună parte din substanţele organice iniţiale. O compostare mult mai bună se realizează amestecând nămolul cu gunoi menajer.50%.4.6 Îndepărtarea şi valorificarea nămolurilor Nămolurile rezultate în urma deshidratării sunt îndepărtate din staţia de epurare. În mod natural. Humusul format de substanţele organice măreşte capacitatea solului de a reţine apa. spontan. în plus. Nămolul nefermentat conţine organisme patogene şi. Glasgow. fără a prejudicia viaţa acvatică. care favorizează trecerea aerului prin straturile de compost. După răspândirea nămolului (atât fermentat. . un amestec de 0.jos.în special. frunze etc. Valoarea fertilizatoare a nămolului depinde. Din punct de vedere sanitar. se consumă în stare proaspătă. eventual. nămolurile deshidratate prin tratare termică sau oxidare umedă sunt mai puţin periculoase. din punct de vedere fertilizator. Azotul.5 m3 nămol şi 75 kgf turbă. furnizând carbonul care lipseşte nămolului. 5.la formarea rădăcinilor. întrebuinţarea nămolului în agricultură este practicată în numeroase ocazii. fosforul . Cenuşa rezultată la incinerare este transportată în afara staţiei de epurare. din acest punct de vedere trebuie luate măsuri de protecţie sanitară la manipularea şi folosirea lui. în oraşe mari (Manchester. În Marea Britanie. adăugându-se. compostarea nămolului se realizează în grămezi-depozite. nămolul deshidratat se evacuează în mare. la 15 . La compostarea nămolului trebuie să se adauge materii uscate. astfel încât. pentru fertilizarea acestora. iar potasiul . în atmosferă. la dezvoltarea frunzelor şi a tulpinei.'în timpul fermentării. în mare sau pot fi răspândite pe terenurile agricole. nămolul mai conţine. Liverpool). Gunoiul asigură amestecului o proporţie favorabilă de carbon şi azot.

Nămolul mai poate fi valorificat pentru producerea de proteine (sub forma unor turte de nămol cu 10% umiditate. producerea vitaminei B12.Uneori.1 Denumirea utilajului: decantor primar Instalaţia: Proiectarea tehnologică a unei staţii de epurare a apelor uzate urbane Parametrii funcţionali: . Materialul rezultat este mărunţit şi aşezat în grămezi de 1. producerea de brichete pentru încălzire etc [Ianculescu O. în care nămolul este ţinut timp de o zi. poate fi folosit ca îngrăşământ. la temperatura de 120°C. Fişa tehnică nr. se preferă compostarea artificială. după câteva zile de fermentare anaerobă. realizată într-un tambur stabilizator. folosite pentru hrana păsărilor şi a altor animale).5 m înălţime. fabricarea drojdiei furajere. de unde./2001].

5m/h. -suprafaţa transversală 756.84m. -reţinerea solidelor 172.-viteza de sedimentare 1.5347 m 3 . orizontal. -înălţimea totală 3. Parametrii constructivi: -volumul spaţiului de depozitare 2268 m 3 . -numărul de compartimente 0. -volumul total de nămol depus 123. -lăţimea decantorului 1.5 m 2 .2 Denumirea utilajului: decantor secundar (decantor radial) Instalaţia: Proiectarea tehnologică a unei staţii de epurare a apelor uzate urbane . -material de construcţie din oţel inoxidabil. Fişa tehnică nr.05m. -viteza de circulaţie a apei 36m/h. Prescripţii tehnice: -pozitie de montaj. -suprafaţa orizontală 31.1289m 2 .3.996.

1 Construcţii şi instalaţii pentru coagularea suspensiilor din apă Procesul de coagulare aa suspensiilor din apă cuprinde trei operaţii distincte: -prepararea şi dozarea.2 m 3 / m 2 h.8 m. -volumul decantorului 6441. Capitolul VI Construcţii şi instalaţii prevăzute în cadrul staţiei de epurare municipale 6. -material de construcţie din oţel inoxidabil. . Parametrii constructivi: -suprafaţa utilă a decantorului radial.315 m 3 /s. -reţinerea solidelor în decantor 112. orizontal. Prescripţii tehnice: -pozitie de montaj.9595 m3/zi. -debitul de recirculare 0. -debitul de calcul 0.8967.Parametrii funcţionali: -încărcarea superficială în decantor 1.1323 m 3 /s.12 m 3 . -timpul de decantare 4h. -înălţimea utilă 4. -volumul de nămol reţinut 2180.

. perpendiculari pe direcţia de curgere a apei. fiind livraţi sub formă de bulgări sau plăci.de tip pneumatic. care se folosesc pentru amesteul apei. confecţionate din materiale rezistente la coroziune. În funcţie de debitul apei uzate şi cantitatea de suspensii. este necesară transformarea lor în stare lichidă sau solidă. în care amestecul este realizat de agitatoare mecanice cu palete. care trebuie sa fie rezistente la coroziune. atât aparatele de dozare.coagulanţi sunt furnizaţi sub formă lichidă sau solidă. -conducte. în care mişcarea apei se face printr-o serie de pereţi înclinaţi sau cu amestec pneumatic. de la magazie până la instalaţiile de dozare se poate face:  manual. sub forma unor camere cu pereţi în şicană. pentru cantităţi mari folosind: -benzi transportoare sau tubuuri pneumatice. -umedă. cu mişcarea apei pe verticală sau pe orizontală. are scopul de a forma flocoane. cât şi pompele dozatoare posedă dispozitive de dozare. Bazinele pentru amestec sunt de mai multe tipuri: cu amestec gravitaţional. se poate face pe cale: -uscată. pentru a putea regla viteza. Reacţia sau flocularea. . butoaie. care aglomerează substanţele fine şi coloidale. prin perpendiculari pe direcţia de curgere a apei.-amestecul. folosind aparate de dozare.de tip gravitaţional. În acest scop se folosesc vase. care are ca scop trimiterea unor cantităţi bine dozate de coagulant în apa uzată. acestea se depun în decantoare. folosind pompe dozatoare. în care aerul sub presiune este răspândit pe radierul bazinuli. cât mai uniform. tuburi găurite sau plăci poroase. Dozarea coagulanţilor. Flocularea se poate realiza în bazine: . pentru obţinerea unei omoginităţi cât mai bune. pentreu coagulanţi în pubele sau granule. În prima etapă a procesului de coagulare -prepararea şi dozarea coagulanţilor. Uneori.  mecanic. De obicei dispozitivul de amestec este prevăzut cu reductor. -reacţia propriu-zisă.cu amestec mecanic. în care prepară soluţii de coagulant cu concentraţii cunoscute. coagulantul sau soluţia de coagulant în apa uzată. Transportul coagulanţilor. . în funcţie de calitatea apei. realizată în bazine de reacţie. pentru cantităţi mici. palete cu ax vertical sau orizontal. Amestecarea coagulantului cu apa uzată se realizează în bazine de amestec care au scopul de a dispersa.

rezervoare. se produce simultan atât decantarea apei. în decantoarele secundare.500 dm3 / loc . Construcţiile şi instalaţiile în care se realizează procesele biochimice de epurare biologică alcătuiesc treapta secundară a staţiei de epurare. până la 1. În condiţiile funcţionării normale a treptei de epurare primare şi secundare. 6. Ele sunt folosite pentru obiective izolate care deservesc maximum 50-100 locuitori. La un debit specific de 150 dm3 / loc. ci şi apa uzată. cât şi fermentarea nămolului rezultat din sedimentare. plăci poroase sau tuburi găurite.decantoare cu etaj. Timpul de decantare.staţii de pompare şi conducte pentru transportul şi distribuţia nămolului active).iazuri de nămol. Nămolul produs în treapta biologică este reţinut prin decantare.. . eficienţa acestora exprimată prin gradul de epurare realizat în ceea ce priveste materiile organice şi a materiilor în suspensie separabile prin decantare. Volumul din urmă permite epurarea biologică deoarece aici nu fermentează numai nămolul. . deosebim: -comune cu apă uzată:. -separate de apă uzată:. pentru a produce un curent în spirală [Ianculescu O. . adică pentru un debit de până la 15 m3 / zi . reţinerea materiilor solide dizolvate şi în special a celor organice (biodegradabile).zi rezultă un volum de 300 dm3 / loc .fose septice. respectiv de epurare este de minimum 2 zile şi maximum 10 zile. adică un nămol ce conţine bacterii metanice necesare pentru fermentarea nămolului proaspăt ce urmează a fi mineralizat. Efluentul poate evacuat în bazine de infiltraţie existente în apropiere sau se poate vidanja cu ajutorul unor utilaje speciale şi se transportă la cea mai apropiată staţie de epurare. după poziţia spaţiului de fermentare faţă de apa uzată.de tip pneumatic. .2 Construcţii şi instalaţii pentru tratarea nămolurilor Construcţiile aferente fermentării anaerobe a nămolului se pot diferenţia din mai multe puncte de vedere. aşezate pe radierul bazinului. În aceasta treaptă de epurare sunt necesare unele construcţii şi instalaţiile de deservire (instalaţii pentru producerea şi introducerea artificială a aerului./2001]. Nămolul se evacuează o dată sau de două ori pe an. de obicei lângă un perete al bazinului. într-un singur volum. Fosele septice sunt construcţii în care. având drept scop final. poate fi apreciat la 75-92%. care folosesc distribuţia aerului. Astfel.bazine de fermentare. După fiecare evacuare se lasă în bazin o cantitate de nămol “copt”.

cărămida sau tuburile prefabricate din beton. numite şi lagune se amplasează în depresiuni naturale unde adâncimea este mai mare de 2m. În aceste iazuri se introduce nămolul pentru fermentare. în schimb este frecvent aplicată pentru deshidratarea lor naturală. pe adâncimea h2 . sunt formate dintr-o secţiune dreptunghiulară cu dimensiunile bxh1 şi o secţiune triunghiulară. Se cunosc următoarele scheme tehnologice: . Marginea inferioară a unuia din pereţii înclinaţi a jgheabului depăşeşte marginea celuilalt perete înclinat cu 0. Iazuri de nămol. deshidratare sau depozitare finală pe termen nedefinit.2-2 m. Nămolul din decantor ajunge în digestor prin intermediul unei deschizături longitudionale cu lăţimea sub 0. longitudinal.2:1 pentru o alunecare rapidă a depunerilor în etajul inferior prin fanta din vârful triunghiului. ambele funcţiuni fiind desfăşurate într-un bazin de beton armat cu forma în plan circulară sau dreptunghiulară. ce se prevăd la partea inferioară a jgheabului decantor. la partea superioară re loc procesul de decantare a apei printr-un jgheab care funcţionează după principiul unui decantor orizontal. în digestor. Decantoare cu etaj îndeplinesc rolul de decantoare a apei (etajul superior) şi de fermentare a nămolurilor (etajul inferior). Jgheaburile. La proiectarea acestor iazuri se recomandă o încărcare de 20kg materii solide din nămolul proaspăt la 1 m3 de lagună. Sunt bazine din beton armat de formă cilindrică sau paralelipipedică. Rezervoare de fermentare (metantancuri) reprezintă soluţia frecvent aplicată pentru localităţile ce depăşesc 20000 de locuitori. astfel încât să se creeze cât mai mult spaţiu pentru nămol. în secţiune transversală. iar la partea inferioară. fiecare compartiment fiind prevăzut cu gură de vizitare şi tuburi de ventilaţie.15 m pentru ca particulele de nămol şi bulele de gaz ce se ridică în urma procesului de fermentare să nu ajungă în spaţiul de decantare. Se observă că volumul de decantare-fermentare este compartimentat pe direcţia curentului.25m. Lăţimea jgheabului nu trebuie să depăşescă 3m. folosite frecvent la decantarea primară a debitelor mici şi mijlocii evacuate din localităţi sau aşezări izolate care nu depăşesc 20000 locuitori sau 10000 m3 / zi . Această soluţie. Pereţii au înclinarea de 1. ele putând fi de mică sauu de mare încărcare. Accesul apei în jgheab şi evacuarea apei decantate se realizează în acelaşi mod ca şi la decantoarele orizontale.Materialul de execuţie a foselor este betonul monolit. din motive igienice şi de protecţia mediului este mai puţin recomandată la fermentarea nămolurilor. la partea inferioară. a nămolurilor sedimentate în decantor. În aceste bazine. iar adâncimea ( h1 + h2 ) se recomandă de 1. are loc fermentarea anaerobă la temperatura mediului ambiant.

La noi în ţară majoritatea schemelor de epurare sunt prevăzute cu rezervor de fermentare de mare încărcare într-o singură treaptă. Alimentarea şi evacuarea este continuă. -inoculareea nămolului proaspăt. cel cu temperatura mai mare cu cel cu temperatura mai joasă. În figura 6. încălzire. Formele noi de rezervoare rezultă din studiul suprafeţelor de rotaţie. iar procentul de formare a gazului edte de circa 67% după 5 zile şi de 90% după 14-15 zile. de mică încărcare într-o singură treaptă cu care introducerea nămolului proaspăt şi evacuarea celui fermentat se face prin intermitenţă (2-3 ori pe zi). Temperatura interioară este de 30 − 35°C . -reciclarea şi omogenizarea nămolului proaspăt cu cel fermentat. şi în acelaşi timp ocupă o parte din volumul util. pretensionarea întregului ansamblu. schema de fermentare în două trepte se caracterizeaz prin faptul că primul fermentator este încălzit la temperatura de 30 − 35°C . schema de mare încărcare într-o treptă (este prevăzută cu instalaţii de amestecare şi încăţzire. 2. Instalaţiile interioare din aceste rezervoare cât şi din camera de manevră au următoarele atribuţii: -distrugerea capacului plutitor care se formează la suprafaţa nămolului prin ridicarea materialului uşor care nu fermenteză. linia meridianei modificându-se continuu. superntantul nu se evacuează. care împiedică trecerea gazului spre captator de gaze. 4. amestecul este omogen şi se elimină supernatantul.1 se arată un rezervor de fermentare de mare încărcare echipat cu instalaţiile de amestec. iar durata de fermentare este de peste 15 zile. Se va avea în vedere că rezervoarele de mare capacitate sunt mai economice din punct de vedere al bilanţului termic. inclusiv conductele necesare exploatării procesului. cu deosebire că aici nămolul fermentat din trepta a doua este recirculat în prima treaptă pentru însămânţarea nămolului proaspăt. constitue singura alternativa econimică. 3. spre cazanul de incalzire spre rezervorul de gaz . -încălzirea spaţiului de fermentare sau încălzirea nămolului proaspăt. fiind cea mai răspândită în momentul de faţă. faţă de soluţia folosirii mai multor rezervoare mai mici însumând aceaşi capacitate.1. Schema lucrează analog treptei biologice cu bazine de aerare şi în ărezent nu cunoaşte o răspândire mai mare. schema de fermentare de contact este asemănătoare schemei precedente. iar din punct de vedere a execuţiei lor. masa de nămol este într-o continuă mişcare-agitare. scheme standard.

ambele obiective fiind protejate cu . 6 . 5 . În cazul când schimbătorul de căldură se montează în interiorul rezervorului reircularea se efctuează numai cu pompe. Această cantitate de nămol. 2 .conductă pentru evacuarea nămolului fermentat. 4 .conductă pentru evacuarea supematantului. 13 .conductă de gaz.schimbător de căIdura. prin telecomandă. restul de conducte arătate rămân cu aceleaşi obligaţii de fucţionalitate.1.cazan de încălzire. Pentru înmagazinarea gazului de fermentaţie. Monitorizarea desfăşurării procesului de fermentare se efectuează de la un pupitru de comandă unde sunt transmise toate datele necesare. 12 . se folosec rezervoare speciale numite gazometre. 14 . după care se adaugă.amestecator. 3 . 8 .conductă pentru evacuarea nămolului plutitor. care va fi permanent amestecat cu cel însămânţat cu bacterii metanice. 10 . 9 . 15-gură de vizitare. 7 . Rezervoarele de fermentare a nămolurilor sunt echipate cu aparate de măsură şi control.conductă pentru introducerea namolului proaspăt. fermentat şi în curs de fermentare sunt folosite termometre plasate pe pereţii rezervorului. nămol proaspăt. lipsind tubul de amestecare din centrul rezervorului. la diferite niveluri şi în interior. 11 . Ele se amplasează în apropierea rezervoarelor de fermentare.deversor. Astfel pentru măsurarea temperaturii nămolului proaspăt. al căror volume se stabilesc la un procent de 30-50% din producţia zilnică de gaz.captator de gaz.conductă pentru indepărtarea namolului plutitor din bazin. având grijă să asigurăm o temperatura 30 − 36°C .Figura 6. treptat. 16-preaplin.conductă pentru captarea nămolului. de către aparatura menţionată. Bazin inchis de fermentare a namolului (de mare incarcare): 1 .conductă pentru evacuarea nămolului de pe fundul bazinului. va prezenta 10% din volumul rezervorului. Deoarece în interior nu se poate efectua un control riguros asupra starii tehnice a conductelor şi asupra exploatării lor privind posibilitatea de formare a dopurilor se reomandă aplicarea variantei cu conducte montate în exterior. La punerea în funcţiune a unui rezervor de fermentare se va folosi o cantitate de namol bine fermentat dintr-un alt recipient de fermentare.pompă de nămol.

De obicei. un gazometru este alcătuit dintr-o cuvă circulară de beton armat umplută cu apă. Bazine de fermentare a nămolului sunt construcţii din pământ sau din beton armat în care se produce fermentarea în aer liber a nămolului. Din aceste tipuri de bazine se evacuează un nămol:. fie ca treapta a doua a metantancurilor cu două trepte. Bazinul nu este încălzit./1998]. nămolul nou şi cel vechi se amestecă în permanenţă. Pentru evitarea pierderilor de căldură. Dimensionarea acestor bazine are în vedere prescripţiile de la decantoarele cu etaj. Tehnologic. fără a fi ajutată artificial. nămolul este încălzit. În treapta a doua (al doilea bazin) fermentarea continuă mult mai încet. când el este într-o continuă agitare. în faţa acestor bazine se aşează îngroşătoare de nămol. Aici.bine stabilizat. Constructiv. în care se aşează un clopot cilindric ce se deplasează pe verticală sub acţiunea presiunii gazelor de 180-260 mmH 2O .crustă. la fel ca în bazinele de fermentare de mică încărcare. În aceste condiţii. . însămânţarea şi amestecul nu au prea mare importanţă. nu se evacuează supernatantul. activitatea este asemănătoare cu cea din bazinele de fermentare de mare încărcare. .cu vârstă mare. Bazinele de fermentare în două trepte au spaţiul de construcţie despărţit în două. . -supernatant. cu diametre cuprinse între 6-30 m. este acoperit cu un rezervor de gaz. În prima treaptă (primul bazin) nămolul se menţine numai în timpul activităţii de fermentare iniţială.dispozitive adecvate de combatere a incendiilor şi a exploziilor. cu cel puţin 2 m. bazinele de fermentare a nămolului au forme circulare în plan. iar gazul de nămol se captează numai din acest bazin. Pentru a se evita zonarea. Baza inferioară a clopotului în poziţia cea mai ridicată trebuie să se regăsească sub nivelul minim al nămolului din rezervorul de fermentare. aceste bazine pot funcţiona ca o unitate independentă de fermentare a nămolurilor. în această treaptă. rareori.nămol. în această treaptă. Din punct de vedere constructiv. ele sunt semiîngropate şi înconjurate de pământ. de obicei este deschis şi. se formează aceleaşi trei zone: . cu diferite dispozitive. ele ajutând doar în mică măsură ia accelerarea fermentării. recomandându-se următoarele capacităţi specifice de fermentare: 150 dm3 / loc pentru nămolurile primare şi 220 dm3 / loc pentru nămolurile primare şi cele secundare [Dima M. pentru a evita pătrunderea aerului în cazul captat care poate da loc la explozii.

de cele mai multe ori. diametrele trebuie să fie de cel puţin 150-200 de mm. una de alta. ele au o cursă de 0. Unghiul pe care îl face acoperişul cu orizontala este.25 m şi sunt tipizate pentru următoarele volume şi diametre corespunzătoare: Volume [m 3] 750 9. pericolul de explozie a amestecului aer-gaz. radierul face un unghi de 45° cu orizontala. La peretele bazinului de fermentare. Pentru accesul la interiorul şi exteriorul bazinului de fermentare sunt prevăzute scări. uneori. spaţiul liber are înălţimea de 30-40 cm. Uneori. pe la partea inferioară a nămolului fermentat . trebuie cuplate la un rezervor de gaz. este mai mic. al căror capăt superior se găseşte imediat sub nivelul lichidului din bazin. de 30°. de obicei. bazinele de fermentare de mare încărcare au înălţimi de 8-9. înălţimea nămolului variază între valorile de 6-9 m. ca rezervoare de gaz. pereţii şi acoperişul se execută din beton armat şi se izolează termic. conductele de evacuare a supernatantului suni plasate pe acoperişul bazinului. pe la partea superioară a bazinului cu nămol proaspăt şi o conductă de evacuare. În figura 9. de regulă. la 1. Acoperişurile bazinelor de fermentare pot fi fixe sau plutitoare. Toate conductele trebuie să fie executate din materiale rezistente la coroziune şi.2). bazinului de fermentare se montează conducte pentru luarea probelor. . la distanţe de 50-60 cm. în comparaţie cu cel pe care-1 prezintă acoperişurile fixe. 15 m. cu diametrul minim de 75 de cm. Conducta de presplin are capătul superior în apropiere de partea cea mai de sus a bazinului. Deasupra nămolului. până la partea cea mai de sus a acoperişului. prin intermediul pompelor de recirculare. în vecinătatea captatorului de gaze se plasează conducte similare. Radierul. Bazinele de fermentare sunt prevăzute cu o conductă de alimentare. 5. amplasate atât pe acoperiş. Pe verticală. aşezate pe peretele vertical. Pentru a stabili nivelul de la care trebuie evacuat supernatantul. Pentru revizuirea bazinelor de fermentare se construiesc guri de vizitare circulare. pe peretele. pentru a evita infundarea lor.5-2. La acoperişurile plutitoare.5 1000 10 1500 13 3000 17 4000 19 Diametre [m] De obicei. având între ele camere de manevră.0-1. Conductele pentru evacuarea supernatantului pot fi de tip pendu-lant sau sub forma unui selector de nivel (2-4 conducte. înălţimea totală de nămol nu depăşeşte.2 m sub nivelul nămolului).0 m. la niveluri diferite. când acestea sunt fixe. în axul bazinului. se prevăd conducte independente (fig. bazinele de fermentare de mare încărcare se cuplează. Pentru evacuarea corpurilor plutitoare.2. Acoperişurile plutitoare sunt executate din metal şi sunt folosite.În ţara noastră. cât şi pe pereţii rezervorului.Evacuarea nămolului se realizează prin diferenţa de presiune şi. De obicei. care nu pot fi distruse prin amestecarea crustei.

. Agitatoarele cu elice funcţionează la fel ca şi cele cu spirală.recircularea nămolului din interiorul bazinului. .0-1.2). întregul echipament care se utilizează sau care controlează gazul de nămol. cel cu temperatură mai mare cu cel cu temperatură mai scăzută etc. cât şi crusta sau apa de nămol. distrugerea crustei etc. să fie introdus în bazin. rezultat în timpul fermentării. pentru o siguranţă mai mare.aparatajul electric etc. este amplasat într-o cameră separată. prin bacteriile care le conţine.pompele de recirculare a nămolului. care reprezintă una din principale anexe ale bazinelor de fermentare a nămolului. Pentru a putea capta atât nămolul.insuflarea de gaz. producând astfel amestecul nămolului. trimiterea de apă curată sau supernatant cu presiune. Instalaţiile de amestec şi recirculare a nămolului. sub presiune.echipamentul de control. se recomandă ca acesta să fie încălzit la temperatura de fermentare şi apoi.ventilatoarele. luminată şi prevăzută cu un sistem automat de alarmare.Într-o cameră de manevră.5 mc/min. în special.. deasupra nivelului de nămol. la interiorul nămolului. nămolul este important. elicea fiind însă plasată la partea . . la diferite niveluri. Camera de manevră trebuie să fie bine ventilată. de cele mai multe ori. cu ajutorul unei pompe de nămol (fig 5.). deasupra crustei. în timpul rotaţiei.vanele. sunt aşezate: . . în timp ce motorul electric este aşezat deasupra acoperişului. împreună cu nămolul mai vechi de recirculare.trimiterea nămolului proaspăt zilnic. . pentru avertizarea pericolului de explozie a gazelor. . care. în special în captarea crustei şi în readucerea apei în circuit. Amestecul şi recircularea se realizează prin: . Spirala pătrunde la partea superioară a unui tub vertical. sub presiune. aşezate la suprafaţa nămolului. aşezat sub nivelul nămolului. şi în acelaşi timp are şi o temperatură mai ridicată (temperatura de încălzire a bazinului de fermentare). decât cea a apei curate. în diferite puncte ale bazinului şi. .utilizarea de agitatoare de nămol (cu elice sau cu spirală). În perioadele când se introduce nămol proaspăt. cu debite de 1. au scopul de a omogeniza nămolul (cel proaspăt cu cel fermentat. deasupra crustei. deserveşte două bazine de fermentare a nămolului. Din acest punct de vedere. apa de sub crustă este antrenată de spirală şi trimisă. . precum şi inocularea (însămânţarea) lui. conductele pentru captarea nămolului trebuie să pătrundă în bazin. operaţie care contribuie şi la distrugerea crustei. deoarece produce şi o însămânţare a nămolului proaspăt. este preferat supematantul.folosirea de agitatoare.

care acţionează agitatoarele cu elice sau spirală. Metoda cea mai răspândită de încălzire a nămolului este cea care foloseşte schimbătorul de căldură în spirală. ce limitează presiunea maximă a gazului. se evită. . a cărui bază inferioară se găseşte la 1. datorită vitezei de schimb şi coeficientului de transfer mare. prin care circulă apă caldă sau vapori. şi chiar mai mult (vezi fig. aşezate în interiorul bazinului. schimbătoarele de căldură sunt mult mai eficiente. într-un fel de turn circular. înapoi în bazin. . cu vapori sau într-un schimbător de căldură în contracurent. în secţiune orizontală. Puterea electromotoarelor. Încălzirea indirectă se produce prin intermediul unor conducte fixe sau mobile.inferioară a tubului. la 180 mm CA.încălzirea nămolului.utilizarea de hidroelevatoare.5-1. .2 m deasupra nivelului nămolului.în nămol. prin care circulă apa caldă. Captatorul este un cilindru metalic aşezai vertical.5 kW. în turn. fie într-un cuptor deschis. Încălzirea nămolului se poate face: . este destul de mică. evacuându-se condensul sau apa prin conductele de evacuare a supernatantului. se afla supapa de siguranţă cu gardă hidraulică. într-un spaţiu izolat.arderea gazului de nămol. Captarea gazului de nămol se face cu ajutorul captatoarelor de gaz. . se realizează şi omogenizarea şi inocularea lui. Prin montarea supapei de siguranţă în interiorul turnului. de cel puţin două ori pe zi. vaporilor sau nămolului încălzit. introduse în bazinul de fermentare. fie în instalaţii speciale. la care se racordează ştuţul conductei de gaz. în care este montată o spirală dublă (în plan vertical) închisă. care intră în bazin. vehiculează nămolul de sus în jos. din bazinul de fermentare. nămolul este luat din bazinul de fermentare şi refulat după încălzire.0-1. plasate în punctele cele mai înalte ale acoperişului.2). . submersat. capacitatea agitatoarelor trebuie să fie suficientă pentru a putea recircula lichidul din bazin. îngheţarea lichidului care formează garda hidraulică. Pentru a se putea controla starea instalaţiilor interioare. elicea. iar la exteriorul' spiralei. 5. pe turn se montează şi o gură de vizitare. O dată cu încălzirea nămolului. aspirând în acelaşi timp şi crusta. Încălzirea directă a nămolului are loc prin: . variind între 0. în timpul iernii. cu închidere etanşă.direct. fie într-un încălzitor submersat -de asemenea .introducerea în bazinul de fermentare (deasupra radierului) a apei calde. alcătuit dintr-un corp în formă de tambur.indirect. În comparaţie cu conductele folosite pentru schimbarea căldurii. Instalaţiile pentru încălzirea nămolului au scopul de a realiza temperatura optimă de fermentare a nămolului. care acţionează ca o pompă axială.

deoarece ea păstrează căldura necesară fermentării nămolului şi. sunt executate din beton armat şi sunt dotate cu instalaţii asemănătoare bazinelor de fermentare de mică încărcare. . încălzirii indirecte. Bazinele au adâncimi de 3-5 m. fie pe pereţii lui. apei etc. soluţia este economică. cu o serie de aparate: . gaze etc. valoarea minimă corespunzând încălzirii bazinului direct. . o dată la câţiva ani. .Apa caldă. pentru ca mirosul din timpul fermentării să nu se facă simţit. Bazinele deschise pentru fermentarea nămolului constituie fie singura treaptă de fermentare a nămolului. Acestea pot fi: . cu pereţii executaţi în taluzul natural al solului.termometre pentru măsurarea temperaturii nămolului. fie pe radier. pentru a se putea îndepărta nămolul şi nisipul care nu au putut fi evacuate normal.separate. Construcţii pentru înmagazinarea gazului: În urma fermentării nămolului rezultă gaze care sunt înmagazinate în rezervoare de gaz. supernatant.debitmetre de gaz: . în momentul când pH-ul scade. care constituie treapta a doua a bazinelor de fermentare a nămolului în două trepte. . se goleşte câte un compartiment. care pătrund în interiorul bazinului.dispozitive pentru preparea laptelui de var. în acelaşi timp.indicatoare de nivel pentru nămol. . Pentru încălzire se poate folosi şi apa de răcire a motoarelor cu combustie internă sau vaporii proveniţi din apa de răcire. cu apă caldă şi vapori. prin intermediul conductelor cu apă caldă. Eficienţa acestora este de 60-80%. împiedică răspândirea mirosului neplăcut. după amenajarea lor corespunzătoare. iar cea maximă. necesară încălzirii nămolului se produce în boilere încălzite cu gaze arse în arzătoare. cu apa caldă.pH-metru. Bazinele de fermentare a nămolului sunt dotate. ele se aşează fie pe eşafodaje montate în interiorul bazinului. Când se dispune de teren pentru construcţia bazinelor şi amplasamentul este destul de departe de centrul populat. În primul caz. Crusta care se formează nu trebuie să fie distrusă. pentru buna lor funcţionare. Este recomandabilă compartimentarea acestor bazine. Bazinele deschise. fie treapta a doua a bazinelor în două trepte. necesar alcalinizării procesului. bazinele sunt construite în pământ şi sunt dotate cu un minim de instalaţii.dispozitive pentru luarea probelor de nămol. uneori se pot folosi depresiunile naturale. În locul bazinelor create artificial. Pentru schimbul de căldură. deoarece. conductele trebuie să fie executate din materiale rezistente la coroziune.

Sub presiunea gazului. Capitolul VII Tehnica securităţii. limite între care trebuie să se încadreze variaţiile zilnice ale volumului de nămol. în toate zonele unde există acest pericol.aşezate alături de bazinul de fermentare. pentru măsurarea presiunii clin sistemul de colectare şi distribuţie a gazului sunt montate manometre.0 m pentru a evita pătrunderea aerului în clopot şi. ele se construiesc în pantă (10-25 mm/m). sau se ia 0. Conductele pentru transportul gazelor au diametre sub 200 mm.3 din capacitatea bazinului de fermentare. în special în punctele alimentări. nu depăşesc 4 m/s. În poziţia cea mai ridicată. În diferite puncte ale circuitului. Cuva se umple cu apă. . Rezervoarele de gaz constau dintr-o cuvă circulară de beton armat. motoarelor cu gaz.1 Legislaţia şi protecţia muncii .. a cărui bază superioară este închisă. cursa acestuia fiind ghidată de un eşafodaj metalic. Pentru a se putea colecta apa de condens. cu cel puţin 2. Cuva este prevăzută cu o conductă de golire şi una de preaplin. clopotul se mişcă în sus şi în jos. deoarece bioxidul de carbon este coroziv. trebuie acordată o atenţie deosebită instalării de dispozitive speciale contra flăcării. Capacitatea clopotului se stabileşte în funcţie de cantitatea de gaz maximă.făcând corp comun cu bazinul de fermentare. executate la fel ca şi clopotul. iar vitezele în acestea. apa putând fi aruncată din cuvă.12 ore. care intră în funcţiune când presiunea din interiorul clopotului de gaz o depăşeşte pe cea maximă. în care se aşază un clopot metalic cilindric. pe timp de 6 . ca urmare a evacuării nămolului fermentat şi introducerii celui nou. de protecţie şi igiena muncii la reţelele de canalizare 7. când constituie acoperişul plutitor al bazinului. din materiale rezistente la coroziune. Pentru măsurarea debitelor de gaz sunt prevăzute rotametre sau Venturimetre. respectiv producerea de explozii. în cuvă. Presiunea gazelor sub clopot variază între 150 şi 320 mm CA. baza inferioară a clopotului trebuie să se găsească sub nivelul minim al nămolului din bazinul de fermentare./2001]. Din punct de vedere al protecţiei muncii. boilerelor şi arzătoarelor [Ianculescu O.

precum şi nerespectării normelor de tehnica securităţii muncii specifice fiecărei lucrări.fără respectarea limitelor precise.de aceea trebuie folosite.5/1965 prin completările din 1969 cuprinde şi un nou capitol ”infracţiuni” în care sunt stabilite sancţiunile. adică talazuri insuficient de stabile.indiferent că le cuprind într-o singură normă departamentală sau în mai multe. Legea nr. 7.norme şi normative.sprijinirea insuficientă a pereţilor săpăturii.mijloacele mecanizate.Legea nr.chiar şi în cazul în care nu s-a produs cu accidente de muncă.În ţara noastră protecţia muncii constituie o problemă de stat.începând cu şefii de echipă şi terminând cu directorii generali.cât mai mult.cu explozivi sau combinat. 7.activitatea de protecţie a muncii făcând obiectul unor legi speciale. Accidentele se mai pot produce şi din următoarele cauze: .iar cunoaşterea şi aplicarea lor constituie o sarcină obligatorie pentru toţi oamenii muncii.pe specific de activităţi. materiale sau utilaje.1 Săpături executate manual Principala cauză a accidentelor la săpăturile executate manual constă în surparea malurilor provocate de: . .5/1965 precizează că activitatea de protecţie a muncii face parte integrată din procesul de muncă.neluarea măsurilor de îndepărtare a apelor de suprafaţă din zonă sau a apelor subterane.incărcarea malurilor şanţurilor cu pământ. Executarea săpăturilor deschise se pot face manual.responsabilitatea realizării depline a măsurilor de prevenire a accidentelor căzând în sarcina conducătorului procesului de muncă.mecanic.cu privaţiuni de libertate.atunci când a avut loc o infracţiune. Normele departamentale de tehnică a securităţii muncii şi normele de igienă muncii dezvoltă şi adaptează la specificul activităţii fiecărui departament toate prevederile cuprinse în normele republicane.2 Protecţia muncii la executarea lucrărilor de terasament Lucrările de terasament aferente reţelei de canalizare necesită un volum mare de muncă pentru executarea lor.decrete sau acte normative. Legea nr.Accidentele care se pot produce în timpul lucrărilor de săpaturi se datorează necunoaşterii caracteristicilor pământurilor.2. .executarea săpăturilor cu talazuri având înclinări mai mari faţă de unghiul talazului natural. .32/1968 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor precizează: contravenţia este fapta săvârşită cu vinovăţie care reprezintă un pericol social mai redus decât infracţiunea şi este prevăzută şi sancţionată ca atare prin legi.Ministerele sunt obligate ca pe baza normelor republicane să elaboreze norme proprii. fiecare la nivelul locului său de muncă.

În timpul funcţionării utilajelor nu sunt admise efectuarea de lucrări auxiliare în raza de acţiune a acestuia şi mai ales în abataj.3 Protecţia muncii şi prescripţii sanitare la exploatarea reţelelor de canalizare Pentru protecţia sănătăţii personalului folosit la exploatarea reţelelor de canalizare. interzis. 7. lucrările se vor executa numai în limita vizierii scutului. Accesul muncitorilor deasupra frontului de lucru în limitele talazului natural este. Muncitorii de la reţelele de canalizare. La descărcarea pământului excavat din cupa utilajului direct în autovehicul se va urmării ca mijlocul de transport să fie astfel aşezat încât cupa să se apropie din spate sau din partea laterală a caroseriei şi nu dinspre partea din faţă.pe marginea săpăturilor sau gropilor este interzis a se lucra cu utilaje de excavaţii. Trecerea cupei peste cabina autovehiculului este interzisă. ce trebuie luate la fiecare loc de muncă. Când se lucrează în terenuri necoezive cu un front de lucru înalt. a două excavatoare situate unul în dreptul altuia este permis numai dacă distanţa pe orizontală dintre excavatoare este de cel puţin 20 m. . în regulamentul de exploatare al reţelei se prevăd amănunţit măsurile sanitare şi de protecţia muncii. Lucrul simultan. a conductelor de gaze. precum şi rămânerea şoferului în cabină. Vehicolul se încarcă în mod simetric faţă de axa orizontală. de apă sub presiune. în două trepte. infectări ale corpului.lovirea cablurilor electrice. fără a fi supus unui examen medical şi fără a avea o pregătire profesională corespunzătoare. sub sau lângă excavator. În timpul încărcării autobasculantelor nu este permisă staţionarea persoanelor în maşină. 7.2. ca de altfel şi cei ce lucrează în staţia de epurare sunt expuşi la următoarele pericole: leziuni fizice.iar mijloacele de transport trebuie să circule la o distanţă de cel puţin 1 m de la marginea talazului. în mod continuu starea abatajului. .2. gaze sau vapori nocivi şi iradierea cu materiale radioactive. dacă nu s-au fixat în prealabil bolţarii care formează inelul cămăşuirii galariei. conducte de termoficare.. Nici un muncitor nu poate fi folosit la lucrările reţelei de canalizare. de asemenea. lipsă de oxigen. Săpături executate mecanizat Pe marginea albiilor râurilor. conducătorul tehnic şi excavatoristul vor urmări. La execuţia săpăturilor subterane prin metoda scutului.nefolosirea echipamentului de protecţie.nesemnalizarea sau neîngrădirea săpăturilor. Pentru prevenirea leziunilor fizice se vor lua următoarele măsuri: . Mutarea scutului la o distanţă mai mare decât lăţimea unui inel este interzisă.

viermi intestinali presupune luarea următoarelor măsuri: . prin folosirea de centuri de siguranţă la intrarea în cămine.evitarea căderilor în cămine sau în canale deschise. ventilatoare ce funcţionează în exterior. . executarea corectă a punerii la pământ a motoarelor electrice şi izolarea corectă a firelor de curent. bazine sau în alte spaţii subterane accesibile prin capace. celelalte răni urmând a fi tratate imediat de medicul de dispensar. situaţie frecvent întâlnită în spaţiile înguste şi relativ adânci cum ar fi într-un bazin sau canal. hepatită infecţioasă. . se impune luarea următoarelor măsuri: . simultan. folosind muşchii picioarelor şi nu spatele. -deschiderea lor se va face cu 2-3 ore înainte de coborârea în canal.luarea de măsuri cu caracter individual: folosirea de mănuşi de cauciuc în timpul curăţirii pompelor de apă şi nămol.. -leziunile şi şocurile electrice pot fi evitate prin folosirea de mănuşi şi covoare de cauciuc la manevrarea tablourilor electrice când se lucrează la echipamentele electrice ale instalaţiilor. -asigurarea de truse sanitare de prim-ajutor pentru tratarea imediată a tuturor rănilor mici deschise.capacele căminelor de control vor fi deschise. pentru îmbrăcămintea de stradă şi pentru echipamentul de lucru.folosirea troliurilor şi macaralelor pentru obiecte grele şi instruirea muncitorilor asupra modului corect de folosire a acestora. . .în bazinele staţiilor de pompare pentru apă uzată sau nămol se va prevedea o ventilare artificială prin foflosirea de ventilatoare portabile cu furtun de aspiraţie. timp în care are loc aerisirea corespunzătoare a reţelei. pe o lungime ce cuprinde 2-3 cămine în aval şi în amonte de punctul de intrare a echipei de control. .asigurarea de grupuri sociale echipate cu dulapuri individuale cu două compartimente. Prevenirea infectării organismului datorită apelor uzate şi nămolurilor. în zona respectivă de lucru se va introduce numai furtunul de aspiraţie. iar în locurile periculoase cu analizoare de gaz. . tetanos. a căminelor şi bazinelor. -se recomandă asigurarea unui frigider pentru păstrarea unor produse alimentare uşor alterabile şi pentru asigurarea de apă rece de băut în timpul călduros. duşuri cu apă caldă pentru spălarea obligatorie la ieşirea din schimb.instruirea muncitorilor asupra modului cum trebuie ridicate piesele nu prea grele. spălarea pe mâini şi dezinfecţia cu alcool înainte de a servi masa. Prevenirea asfixierilor prin lipsă de oxigen. cămin de acces. sub formă de febră tifoidă.detectarea lipsei de oxigen se va face cu indicatorul de flăcări. prin montarea de panouri de împrejmuire sau semnalizatoare luminoase necesare pe timp de noapte.

Bioxidul de carbon. apoi pierderea cunoştinţei. cunăscător al semnelor intoxicaţiei acute. Bioxidul de carbon are o acţiune puternică asupra sistemului nervos şi în special asupra centrilor care conduc respiraţîa. Muncitorii trebuie instruiţi asupra măsurilor de prim-ajutor ce trebuie acordat de urgenţă în caz de otrăvire cu gazele toxice emanate de instalaţiile de canalizare.Măsuri de prim ajutor în cazuri de intoxicare cu gaze toxice Prima măsură care trebuie luată în caz de accident toxic.gropi). fără aer.-gazul care contribuie cel mai mult la lipsa de oxigen este gazul de nămol provenit prin fermentarea depunerilor organice. -bioxidul de carbon sau azotul pot servi ca agenţi de diluare în cazul spaţiilor de lucru subterane. Acordarea primului ajutor unui accidentat se recomandă a fi realizată de către un personal instruit. dureri de cap. constă în îndepărtarea intoxicatului de zona primejdioasă şi transportarea lui într-un loc liniştit şi cu aer curat. tinde să se adune în părţile joase (şanţuri. a materiilor organice. în concentraţii foarte mari este înţepător. Aici trebuie aşezat pe un pat sau pe o bancă însă cu trunchiul ridicat şi sprijinit. Pentru înlăturarea pericolelor trebuie să se folosească echipament electric antiexploziv şi să se asigure o bună ventilare prin introducerea de aer comprimat dintr-o suflantă portabilă printr-o gură de acces.În intoxicaţia acuta bolnavul prezintă senzaţia de zăpuşeală. precum şi asupra pericolului dat de prezenţa eventualăa unor lichide inflamabile. Dacă însă accidentatul leşină.Gaz fără culoare şi miros. al toxicităţii substanţelor cu care muncitorul a venit în contact şi mai ales cunăscător al mijloacelor de ajutoare. Oxidul de carbon. o scândură sau pe braţe spre postul de prim-ajutor existent în apropiere. ameţeală. Primul ajutor constă în scoaterea accidentatului la aer curat şi aşezarea lui în stare culcată cu capul în jos nesprijinit.Gaz fără culoare şi fără miros. .puţin mai uşor decât aerul. Ajutorul principal ce trebuie dat de urgenţă unui bolnav care se asfiţiază este administrarea de oxigen. Accidentatul va fi transportat apoi obligatoriu în stare culcată folosind o targă. Se degajă din procesele de oxidare.1.3. Muncitorii trebuie instruiţi asupra pericolului de otrăvire cu gaze toxice. să se controleze periodic atmosfera cu un indicator pentru gaze toxice. 7. Este mai greu decât aerul şi acolo unde se produce în cantitate mare (se degajă din apele uzate sau din procesele de fermentaţie a substanţelor organice). el trebuie imediat întins compllet. cu capul jos. Se prezintă succint proprietăţile principalelor gaze toxice şi măsurile de prim-ajutor ce trebuie acordate de urgenţă.

Evitarea acumulării de gaz metan se realizează printr-o ventilaţie bună a spaţiilor respective. oboseală./1989]. Un accidentat ajuns în starea aceasta trebuie supus imediat măsurilor de salvare (scoaterea din atmosfera cu oxid de carbon) administrarea de oxigen şi transportarea la spital. uşor inflamabil. Oxidul de carbon. nu este mare în comparaţie cu pericolul de explozie pe care îl prezintă acest gaz. fiind complet lipsit de miros. . În cazul unei asfixieri cu gaz metan. Rolul metanolului. accidentatul va fi scos imediat din atmosfera viciată. ca sursă de intoxicare. Dacă intoxicaţia este şi mai acută. Metanul. Măsurile de prim-ajutor indicate mai sus nu sunt limitative. Provine din procesele de fermentaţie a substanţelor organice. va fi supus respiraţiei artificiale care nu va fi oprită decât la apariţia semnelor de revenire a respiraţiei normale sau a semnelor de rigiditate cadaverică. ceea ce provoacă intoxicaţii. Accidentatul intoxicat de oxid de carbon prezintă dureri de cap. iar pe piele pot apărea pete roşii. nevoie de somn. mai uşor decât aerul. ele urmând a fi completate şi adaptate şi la alte tipuri de substanţe toxice care ar putea fi conţinute în apele uzate ce se evacuează prin instalaţiile de canalizare [Dima M. greţuri.Oxidul de carbon are proprietatea de a se acumula în sânge. iar dacă respiraţia este oprită. Pericolul de intoxicare cu metan este mai rar deoarece fiind mai uşor decât aerul se găseşte permanent în partea superioară a incintelor de lucru. exploziv. omul leşină brusc. uneori cu zvâcnituri.ajunge în organism prin plămâni în care pătrunde odată cu aerul aspirat. bătăi de inimă. fără miros. ameţeli.Gaz incolor.

1990. Grătarele .. Z.. • • • • Macoveanu M. se prevăd la toate staţiile de epurare. “Proiectarea staţiilor de epurare-îndrumar”. mediului”Ed. “Epurarea apelor uzate”.. Băcăoanu A. Stancu A. 1989.. Dima M.. • Tudose R. Cândea-Muntean V.. Popovici L. Ed. “Epurarea avansată a apelor uzate Ianculescu O... În acest caz grătarele se prevăd înaintea staţiei de pompare. Asachi. . “Epurarea apelor uzate municipale”.. “Canalizări-vol. Moise A. Iaşi. Ionescu Gh. Gh. 1998. Dima M. Bucureşti. Iaşi. 2003. Iaşi.”Epurarea apelor uzate”Ed. Teodosiu C. conţinând compuşi organici nebiodegradabili”. Petrescu S.. Litografia UTI. “Canalizări-vol. 2001. Ed. Horoba D. Ecozone.. 2001.“Fenomene de transfer şi utilaje în industria chimică”.Litografia UTI. Duca Gh. Bucureşti. Iaşi. “Ecologie şi protecţia Cândea-Muntean V. Vitan F. Matrixrom.. Rotaprint. Teodosiu C. Ed.. I” Litografia UTI.Bibliografie • • • • 1981. Cârstea S. Tehnică Dima M. Negulescu M. II”. Racoviţeanu R. Balasanian I. Oscarprint. 1997... conform STAS 12431-86. Cojocaru I.. Ibănescu I.. Axinte S.. Iaşi. indiferent de sistemul de canalizare adoptat şi independent de procentul de intrare a apei în staţia de epurare-prin curgere gravitaţională sau sub presiune. Iaşi. Ed.

iar pentru cele mecanice. Distanţa între barele acestui grătar variază în limetele 50-100mm. se deosebesc grătare rare şi grătare dese.).).). Distanţa dintre bare. animale moarte. grătarele pot fi: -cu deschidere mare (2. Se recomandă pentru grătare cu curăţare manuală înclinarea de 30-75°. Înclinările mai mici favorizează curăţirea grătarelor mai repede şi descresc căderea de presiune pe grătar. Cele din faţa staţilor de pompare a apelor uzate brute au interspaţiile de 50-150 mm. Grătarele sunt alcătuite din bare metalice. Grătarele dese prezintă deschiderile dintre bare de 16-20mm.5-2. plante sau curbe. În funcţie de distanţa dintre aceste bare.5 cm.-suport cursTBE-2008].Scopul grătarelor este de a reţine corpurile plutitoare şi suspensiile mari din apele uzate (crengi şi alte bucăţi din material plastic. Grătarele cu curăţire manuală se utilizează numai la staţiile de epurare mici cu debite pană . etc.-1998]. -cu deschidere mai mică (1. de lemn. Grătarele rare îndeplinesc de obicei rolul de protecţie a grătarelor dese împotriva corpurilor mari plutitoare. Curăţirea manuală a grătarelor se realizează pentru instalaţii mai mici. la curăţirea lor mecanică.5-5 cm. Înclinarea grătarelor faţă de orizontală. când curăţirea lor este manuală şi de 25-60 mm. cu cantităţi mai reduse de reţinere şi se efectuează cu o greblă de pe o patformă situată deasupra nivelului maxim al apei [Teodosiu C. cârpe şi diferite corpuri aduse prin plutire. legume. depinde de modul lor de curăţire (mecanic sau manual). Pentru grătarele plasate înaintea staţiei de pompare. pentru a proteja mecanismele şi utilajele din staţia de epurare şi pentrua reduce pericolul de colmatare ale canalelor de legătură dintre obiectele staţiei de epurare [Dima M. Grătare rare şi dese Grătare rare curăţate mecanic şi instalaţie pentru presarea şi deshidratare Grătare dese şi sistem depresare şi deshidratare a reţinerilor Grătarele se confecţionează sub forma unor panouri metalice. Viteza de curgere a apei prin grătare se recomandă a fi între 60-100 cm/s pentru a se evita depunerile. înclinarea va fi mai mare de 45-90°. în interiorul căreia se sudează bare de oţel paralele prin care sunt trecute apele uzate. distanţa dintre bare se recomandă a fi între 5-15 cm.

temperatura ei se mentine intre 1015ºC in tot timpul anului. cu capacitate calorica mare. folosind mai multe tehnici: trecerea curentului prin rezistente electrice transformarea energiei electrice in radiatii inflarosii . căngi. iar pentru uşurarea exploatării se vor prevedea platforme de lucru la nivelul părţii superioare a grătarului. în afară de faptul că elimină necesitatea unui personal de deservire contină asigură condiţii bune de curgere a apei prin interspaţiile grătarului fără a exista riscul apariţiei mirosurilor neplăcute în zonă [Dima M. sub presiune. apa.1 m3 / s . energia electrica. apa de racire. usor de procurat. Se pot utiliza grătaare cu curăţare rotativă. Curăţirea se face cu greble. gazele inerte. apa fierbinte. aerul comprimat.. Apa este un agent termic. apa potabila. solele de racire. se prefera apa dedurizata in scopul evitarii depunerilor de piatra.8 m. folosite in industria chimica sunt usual inglobate in denumirea de utilitati. Pentru incalzire. exploatarea va fi mult uşurată dacă se prevăd două panouri grătare aferente debitelor respective. care deservesc maximum 15000 locuitori. şi greble de curăţare cu mişcări de translaţie pentru bazinele drepte cu adâncimi mari [Teodosiu C. Grătarul de curăţire mecanică constituie soluţia aplicată la staţiile de epurare ce deservesc peste 15000 locuitori. astfel încât. Curăţirea mecanică. prin transformare in caldura. temperatura apei la iesire din aparate nu trebuie sa depaseasca 50 ºC.la 0. etc. apa de incendiu. lopeţi.8 Utilitati si energie Aburul. Apa Functie de utilizarea care se da apei se deosebesc mai multe categorii: apa tehnologica. la canale cu adâncimi mai mici de 1m. se realizează atunci când cantitatea de materii obţinute sunt mari.-suport cursTBE-2008]. Pentru evitarea formarii crustei. lăţimea minimă a acestora fiind de 0./1998]. aveând în vedere variaţiile mari de debite ce se înregistrează în perioadele ploioase sau uscate de-a lungul unui an. Apa de racire poate proveni din fantani de adancime. Energia electrica Energia electrica este folosita.. pana la temperature de 130-150 ºC. 4. apa de incalzire. este necesară curăţarea continuă şi frecventă. deoarece. Apa ca agent de incalzire poate fi: apa calda cu temperatura pana la 90 ºC.

. Dezavantajul utilizarii energiei electrice il constituie costul ridicat si impunerea unor masuri speciale de protectia muncii. De asemenea. biologice si bacteriologice initiale ale apei. depozite de reziduuri menajere sau industriale.- folosirea curentilor de inalta frecventa. fara impurificarea mediului si la orice presiune. sau ca fluid pentru suflarea instalatiei la opriri. introducerea unei cantitati mari de caldura intr-un volum mic. realizarea unei incalziri directe. in ferme zootehnice). sociale. Ca subproduse amintim apa epurata si namolurile. posibilitatea generarii caldurii intr-un punct. Avantajul incalzirii electrice consta in incalzirea usoara a temperaturii. chimice. aceste ape contin o varietate de poluanti sau reziduuri. Aerul comprimat In industria chimica. Apa uzata este o materie prima si este rezultata prin consumul apei in diferite activitati: menajere. porniri sau in caz de avarii. medie si mica folosirea pierderilor dielectrice incalzirea in arc electric. aerul comprimat poate fi utilizat in urmatoarele scopuri: ca purtator de energie pentru amestecare pneumatica pentru diferite scopuri Gazele inerte Se utilizeaza acolo unde. Tot in categoria apelor uzate sunt incluse si apele de ploaie care strabat terenuri poluate. in concentratii care variaza in functie de scopul in care au fost utilizate si care altereaza caracteristicile fizice. la manipularea unor materiale trebuie evitat contactul direct cu aerul. gazelle inerte sunt utilizate in operatia de uscare a unor materiale. in agricultura. economice (industriale.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful