1

TEHNOLOGIA LUCRĂRILOR DE CONSTRUCŢII ŞI MAŞINI
DE CONSTRUCŢII

CAPITOLUL I
MECANIZAREA ŞI INDUSTRIALIZAREA CONSTRUCŢIILOR

Industrializarea construcţiilor înseamnă introducerea unor metode
asemănătoare cu cele din producţia industrială în ce priveşte execuţia şi
organizarea. Industrializarea implică realizarea unor fluxuri tehnologice
eficiente, mecanizarea, automatizarea, cibernetizarea, utilizarea unor elemente
prefabricate, tipizarea, etc.
Producţia de construcţii montaj se apropie de producţia industrială iar
şantierele de construcţii sunt ocupate, în majoritate, de pregătirea, prelucrarea şi
punerea în operă a unor componente semifabricate şi prefabricate şi chiar a unor
întregi subansambluri.
Industrializarea înseamnă o viteză mai mare de execuţie cu un consum
mai mic de manoperă.
Pentru mărirea gradului de industrializare se acţionează pe direcţii ca:
1. Tipizarea şi modernizarea,
2. Prefabricarea,
3. Mecanizarea şi automatizarea,
4. Introducerea unor tehnologii noi, mai performante,
5. Organizarea superioară a lucrărilor,
6. Realizarea unei eficienţe şi calităţi superioare a execuţiei.
2
Tipizarea este acţiunea de a realiza elemente, subansambluri sau ansambluri
de componente ale construcţiilor care să poată fi produse la scară industrială şi
să fie utilizabile în cât mai multe construcţii (va trebui să fie avută în vedere
utilizarea acestor elemente tipizate încă din faza de proiectare; exemple: stâlpi,
fundaţii, piloţi, panouri mari pentru locuinţe, etc.).
Tipizarea deschide, prin optimizarea lucrărilor, calea spre utilizarea largă a
elementelor prefabricate şi poate duce la reduceri însemnate ale consumurilor de
materiale.
Modularea este acţiunea de proiectare şi executare a construcţiilor care au în
alcătuire porţiuni care se repetă în lungime, în lăţime sau pe verticala
construcţiei. Se exemplifică cu o construcţie civilă în cadre din beton armat, ca
în figura 1.

Fig. 1
Modularea se poate aplica şi la realizarea, de exemplu, a cofrajelor
metalice sau din panouri din placaj special (tegofil).
Prefabricarea înseamnă executarea construcţiilor din elemente
prefabricate realizate în următoarele condiţii:
- în unităţi de tip industrial,
- în baze proprii de prefabricate ale firmelor de construcţii,
3
- în şantier.
Prefabricarea se poate referi la elemente din beton, din metal,
componente de izolaţii, la porţiuni din instalaţii, etc.
Se poate aprecia gradul de prefabricare (G
p
)în funcţie de greutatea (G),
volumul (V) sau costul elementelor prefabricate utilizate (C):
G
p
= 100
E
E
t
p
· [%] (1)
Unde: - E
p
elemente prefabricate utilizate (G, V sau C),
- E
t
elemente totale de construcţie de acelaş tip puse în operă.
Mecanizarea lucrărilor de construcţii se realizează cu scopul de a uşura
sau de a înlocui munca manuală şi a mări ritmul de execuţie. Ea se realizează
prin utilizarea de unelte, aparate, scule, dispozitive şi maşini de construcţii.
În funcţie de caracteristicile tehnice şi economice ale utilajelor folosite se
pot evidenţia:
- mica mecanizare (la lucrări uşoare : finisaje, izolaţii, instalaţii, etc. -
unelte, scule, dispozitive),
- marea mecanizare (la lucrări grele şi de mare volum : săpături, betonare,
montaje la structuri de rezistenţă, etc. - excavatoare, screpere, buldozere,
macarale, etc.).
Ţinând seama de gradul de mecanizare se poate vorbi de :
- mecanizare parţială (simplă),
- mecanizare complexă (se realizează fluxuri tehnologice în care toate
fazele de lucru sunt mecanizate ; de exemplu : săparea, transportul,
împrăşierea şi compactarea pământului).
Se poate discuta şi despre gradul de mecamizare (G
m
):
4
G 100
Q
Q
t
m s
m
· = [%] (2)
G 100
Q
Q
t
min
m c
m
· = [%] (3)
În care : G
s
m
- gradul de mecanizare simplă;
G
c
m
- gradul de mecanizare complexă;
Q
m
- cantitatea de lucrări executată mecanizat din cantitatea
totală de lucrări Q
t
;
Q
min
m
- cantitatea de lucrări cu cel mai mic grad de mecanizare
din şirul de operaţii al unui proces de mecanizare complexă.
Pentru ca industrializarea construcţiilor să progreseze se vor avea în
vedere:
- creşterea gradului de mecanizare,
- mecanizarea cât mai ridicată (sau chiar integrală) a principalelor lucrări
grele (terasamente, prelucrare şi transport agregate, încărcări-descărcări,
betonare, montaj).
- folosirea largă de mijloace moderne de mică mecanizare,
- reducerea volumului mărfurilor transportate (economie de energie,
poluare redusă).
- automatizarea unora dintre procesele de lucru din construcţii (de
exemplu: prepararea betonului, realizarea unor prefabricate etc.), poate
asigura creşterea eficienţei economice şi a calităţii execuţiei.
- introducerea tehnologiilor noi se poate face în toate fazele de execuţie
dar trebuie avută în vedere începând cu faza de proiectare a construcţiei.
Se pot avea în vedere soluţii constructive noi, materiale noi, tehnologii
de execuţie şi montaj noi, utilaje modernizate şi mecanizarea complexă.
5
Organizarea superioară a lucrărilor de construcţii se referă la:
- organizarea producţiei (documentaţii, planuri tehnologice, studii de
fezabilitate, organizare de şantier, baze de producţie, transport,
aprovizionare, metode moderne de programare şi informatizare a
producţiei, întreţinerea şi reparaţia utilajelor),
- organizarea muncii (condiţii de muncă, asigurarea calificării
personalului, formaţii de lucru, salarizare stimulativă, utilizarea integrală
a timpului de lucru, ordinea şi disciplina în muncă),
- specializarea muncitorilor, a echipelor sau chiar a şantierelor de
construcţii pe anumite lucrări,
- coordonarea lucrărilor în şantier de către un personal calificat şi
autorizat (constructor, beneficiar, proiectant, inspectori pentru calitatea în
construcţii).
Eficienţa şi calitatea lucrărilor de construcţii se realizeză prin toate
metodele comentate anterior. Se vor avea în vedere criterii tehnico-economice
cum ar fi:
- scăderea manoperei specifice (pe unitatea de produs),
- reducerea consumurilor specifice de materiale (inclusiv carburanţi,
materiale refolosibile sau locale, etc.),
- reducerea cheltuielilor de regie (pesonalul ajutător şi administrativ,
penalizări, locaţii, telefoane, etc.),
- reducerea duratei de execuţie a lucrărilor,
- reducerea importurilor,
- combaterea poluării mediului,
- asigurarea măsurilor de tehnică a securităţii muncii şi de prevenire şi
stingere a incendiilor,
6
- evitarea ocupării inutile a unor terenuri ce pot avea alte utilizări
productive.




















7
CAPITOLUL II
PRODUCTIVITATEA MAŞINILOR DE CONSTRUCŢII


Productivitatea unui utilaj este egală cu cantitatea de lucrări (Q) pe care o
poate executa în unitatea de timp.
Cantitatea de lucrări se poate exprima în funcţie de operaţia executată, în
bucăţi, m, m
2
, m
3
, t, etc. Unitatea de timp poate fi ora, schimbul de lucru, ziua,
luna sau anul. În general productivitatea orară va fi mai mare decât cea pe
intervale de timp mai mari deoarece pot interveni diferite întreruperi în lucru.
Productivitatea maşinilor folosite în construcţii trebuie cunoscută pentru a putea
calcula numărul de utilaje (necesarul) pentru o anumită lucrare şi costul legat de
folosirea acestora.

2.1 PRODUCTIVITATEA TEORETICĂ

Se consideră drept productivitate teoretică a unei maşini producţia
realizată intr-o oră de lucru neântrerupt, calculată în condiţiile de mai jos:
- lucrul cu materiale convenţionale, care asigură umplerea la capacitatea
maximă (geometrică) a organului de lucru (de exemplu cupa unui
excavator),
- lucru continuu, fără întreruperi tehnologice,
- utilaj cu parametrii de lucru teoretici (maşină în perfectă stare de
funcţionare),
- mecanicul manipulant al utilajului să aibă o înaltă calificare,
8
- lucrul să fie organizat perfect
Valoarea productivităţii teoretice (P
t
) se determină în funcţie de principiul
de funcţionare al fiecărei maşini şi reflectă calităţile sale constructive.
În funcţie de modul de lucru, maşinile de construcţii se împart în:
- maşini cu funcţionare ciclică (unele excavatoare, buldozer, macara,
autobasculantă, etc.),
- maşini cu funcţionare continuă (transportoare cu bandă sau cu şnec,
unele fabrici de betoane, instalaţii pentru prelucrarea agregatelor, etc.),
Productivitatea teoretică a maşinilor cu funcţionare ciclică se determină
ţinând seama de faptul că funcţionarea lor reprezintă repetarea unui ciclu de
lucru compus din operaţii care se succed într-o ordine bine definită, (de exemplu
la excavator:încărcarea cupei, rotire, descărcarea în autobasculantă, rotire).
Productivitatea se va exprima în funcţie de durata ciclului (t
c
) sau de
numărul de cicluri pe unitatea de timp:
P
t
=
c
t
q 60 ·
[
h
UM
] (4)
P
t
= q n· [
h
UM
] (5)
unde :
q-cantitatea de lucru realizată la un ciclu, în UM (unităţi de măsură
specifice),
t
c
-durata ciclului (minute),
n=
c
t
60
-număr de cicluri pe oră
Productivitatea teoretică a maşinilor cu funcţionare continuă se poate
determina cu referire la volumul sau la masa materialului prelucrat. Materialul
9
se poate deplasa continuu (ca la benzile transportoare fig.2) sau în cantităţi bine
determinate (ca în cupele unei drăgi pentru săpături subacvatice; fig.3)


Fig. 2

Fig. 3

Pentru deplasarea continuă a materialului productivitatea teoretică se
exprimă cu relaţiile:
- referitor la volumul de material
P
t
=3600 v A· · [m
3
/h] (6)
- referitor la masa materialului
P
t
=3600 v A· · µ · [kg/h] (7)
unde :
A-secţiunea materialului pe bandă (m
2
),
10
v-viteza de deplasare a benzii (m/s),
µ -densitatea materialului în grămadă (stare afânată)-(kg/m
3
).
Pentru situaţia din figura 3 productivitatea teoretică se exprimă cu relaţiile :
- referitor la volumul de material
P
t
=3600 v
a
q
· · [m
3
/h] (8)
- referitor la masa materialului
P
t
=3600 v
a
q
· · [kg/h] (9)
unde:
q-volumul unei cupe (m
3
)
v-viteza de deplasare a materialului (cupelor)-(m/s)
a-distanţa între cupe în lungul lanţului (m).

2.2 PRODUCTIVITATEA TEHNICĂ DE EXPLOATARE

Productivitatea de exploatare (P
e
) numită uneori şi productivitate practică
sau normă de producţie orară, ţine seama de interacţiunea maşină-material-om-
organizarea lucrului. Ea se poate determina cu o relaţie de tipul:
P
e
=P
t
·C [m
3
/h] (10)
Unde: C-coeficient general care ţine seama de: gradul de umplere al cupei
(K
n
, dacă utilajul are cupă), afânarea materialului (K
a
), pierderea de material
din cupă (K
p
), variaţia ciclului (K
c
), starea tehnică a maşinii (K
st
), calificarea
mecanicului (K
m
), organizarea fluxului tehnologic (K
f
)şi de unitatea timpului de
lucru (K
t
).
C= K
n
·K
a
K
p
K
c
K
st
K
m
K
f
K
t
(11)
11
C<1 şi P
e
<P
t
(12)
Totuşi unii dintre coeficienţii menţionaţi mai sus pot avea şi valori
supraunitare, în funcţie de natura materialului (K
a
>1), ciclul de lucru (K
c
>1),
etc.. S-ar putea discuta atunci de durata reală a unui ciclu de lucru (T
c
):
T
c
= t
c
·K
c
şi K
c
>1 (13)
Unde: t
c
-durata teoretică (ideală) a ciclului
În cazul unor valori supraunitare ale unor coeficienţi componenţi ai lui C
expresia acestuia ar putea fi scrisă cu valorile supraunitare la numitor.
C=
c a
t f st n
K K
K K K K
·
· · ·
(14)

2.3 NORMA DE TIMP A UTILAJULUI

Norma de timp a utilajului este durata de utilizare a utilajului (consumul
specific de utilaj) pentru a realiza o cantitate unitară de lucrare (conform
unităţilor de măsură din Indicatoarele de norme de deviz, de exemplu 100m
3
de
săpătură).
Norma de timp este înscrisă în indicatorul de norme de dezvoltare pentru
categoria de lucrare avută în vedere (de exemplu, pentru lucrări de terasamente,
indicatorul de norme de deviz T
s
)
Norma de timp a utilajelor este folosită pentru decontarea lucrărilor,
existând preţuri corespunzătoare pentru o oră de folosire a fiecărui tip de utilaj
(în anumite situaţii aceste preţuri se şi pot negocia cu proprietarii utilajelor).
Norma de timp pentru utilaje se referă la ora de lucru, incluzândşi
anumite pauze tehnologice. Salarizarea mecanicilor se va face însă doar la ore
efectiv lucrate.
12
Relaţia între productivitatea de exploatere (P
e
)şi norma de timp a
utilajului (N
tu
) este de forma:
P
e
=
tu
N
UM
[UM/h] (15)
unde:
N
tu
-ore (h)
UM-unitatea de măsură pentru categoria de lucrare efectuată (m,m
2
,m
3
,t,etc.)















13
CAPITOLUL III
LUCRĂRI DE TERASAMENTE

3.1 PROPRIETĂŢILE FIZICO - MECANICE ŞI CARACTERISTICILE
TEHNOLOGICE ALE PĂMÂNTURILOR

3.1.1 PROPRIETĂŢI FIZICE ŞI INFLUENŢA LOR ASUPRA
REZISTENŢEI LA SĂPARE

Terenurile întâlnite în timpul execuţiei unor construcţii pot fi roci
compactate (semistâncoase sau stâncoase) şi roci dezagregate, numite şi
pământuri. Acestea sunt amestecuri de particule solide de forme şi mărimi
diferite între care se află spaţii libere umplute cu apă, aer sau alte gaze. Din
acest motiv se poate spune că pământurile sunt complexe solid-lichid-gaz.
Pământurile absolut uscate pot avea doar fazele solid şi gaz iar cele
saturate cu apă, doar solid şi lichid.
În funcţie de mărimea granulelor fazei solide se poate vorbi de bolovăniş,
balast, pietriş, nisip, praf şi argilă.
După aranjarea în structură a particulelor fazei solide se poate discuta de
o structură:
- granulară (Ф=0,05-200 mm),
- celulară (Ф=0,005-0,05 mm),
- floculară (Ф<0,005 mm).
14
Structura granulară este specifică nisipurilor, pietrişurilor şi
bolovănişurilor,
Structura celulară este specifică prafurilor şi argilelor iar structura
floculară este caracteristică particulelor coloidale.
Apa din sol poate fi: legată fazic (absorbită: higroscopicitate sau pelicule
la suprafaţa solului), legată chimic (de hidratare),apă liberă (sau de tranziţie:
freatică).
Pământurile se găsesc „în situ” în stare naturală, cu îndesarea dată de
sarcina geologică. După săpare pământurile ajung într-o stare afânată. După
punerea în lucrare (în umpluturi) pămâturile pot fi compactate artificial sau se
compactează în timp sub greutate proprie (tabel 1)

Tab. 1 [24]
Pământul
Afânarea la
săpare (%)
Afânare remanentă
după 1-2 ani (%)
Nisip 8-17 1-2,5
Nisip cu piatră, balast, pământ
cu rădăcini, löess umed, teren
sărat, argilă nisipoasă, nisip
argilos
14-28 1,5-5
Turbă şi pământ vegetal 20-30 3-4
Agilă moale grasă, argilă
nisipoasă grea, löess uscat
24-30 4-7
Pietriş de râu, argilă şistosă,
argilă nisipoasă, leossoidă
26-32 6-9
Marnă, calcar cochilifer 33-37 11-15
Stâncă derocată neânfoiată 30-45 10-20
Stâncă derocată înfoiată 45-50 20-30

15
Afânarea este caracterizată de un coeficient de afânare (K
a
) :
K
a
= 1
V
V
a
n
n
a
> =
¸
¸
(16)
unde:
V
a
, γ
a
– volumul şi greutatea specifică în stare afânată
V
n
, γ
n
– volumul şi greutatea specifică în stare naturală.
Se defineşte şi un coeficient de încărcare (K
î
) care arată ce volum poate fi
preluat de o cupă de excavator:
K
î=
a
K
1

(17)
Pentru diverse pământuri aceşti coeficienţi sunt daţi în tabelul 2.

Tab. 2 [12]
Pământul Densitatea ( µ ) kg/m
3

K
a
K
î

Naturală Afânată
Argilă 1570 - 2120 1245 - 1600 1,26-1,33 0,75-0,79
Argilă cu
pietriş
1660 - 1840
1420 - 1540 1,17-1,19 0,84-0,85
Pământ
obişnuit
1690 - 2000
1310 - 1630 1,23-1,29 0,78-0,81
Pietriş 1730 - 2090 1610 - 1830 1,07-1,14 0,88-0,93
Nisip 1730 - 2090 1540 - 1840 1,12-1,14 0,88-0,89
Balast 1930 - 2020 1720 - 2020 1,10-1,12 0,89-0,91

Densitatea ( µ ) pământului poate fi avută în vedere sub mai multe aspecte :
- densitatea părţii solide (scheletului),
- densitatea în stare uscată a pământului,
16
- densitatea în stare naturală a pământului
- densitatea în stare saturată a pământului.
Densitatea creşte cu creşterea umidităţii. Câteva valori orientative ale
densităţii sunt prezentate în tabelul 2.
În mod asemănător se poate comenta şi greutatea specifică (γ ; γ=ρ·g).
O altă proprietate fizică a pământurilor este porozitatea. În legătură cu
aceasta se stabilesc următoarele relaţii:
n= 100
V
V
p
· [%] (18)
e= 100
V
V
s
p
· [%] (19)
unde:
n-porozitate absolută
e-indicele porilor
V
n
-volumul porilor
V-volumul aparent al pământului
V
s
-volumul fazei solide a pământului.
Referitor la porozitate se calculează gradul de îndesare a pământului (I
D
)
şi capacitatea de îndesare (C
i
):
I
D
=
min max
max
e e
e e
÷
÷
(20)
C
i
=
min
min max
e
e e ÷
(21)
unde:
e
min
, e
max
-indicii minimi şi maximi ai porilor pământului respectiv
17
e-indicele porilor pământului analizat (în stare naturală).
O caracteristică importantă a pământurilor este şi umiditatea:
U= 100
u
·
÷
¸
¸ ¸
[%] (22)
unde:
u
¸ -greutatea specifică a pământului umed
¸ -greutatea specifică a pământului uscat.
Plasticitatea caracterizeză pământurile coezive (prafuri argiloase,argile,...)
între anumite limite de umiditate şi reprezintă capacitatea acestora de a se
deforma sub încărcările exteriore fără a-şi modifica volumul şi fără apariţia
fisurilor în masa de pământ.
În funcţie de umiditatea pământurilor coezive (U) se poate defini starea
acestora ca şi stările limită specifice:
→ starea curgătoare → limita de curgere (U
L
) → starea plastică → limita
de plasticitate (U
P
) → starea solidă cu contracţie → limita de contracţie
(U
S
) → starea solidă fără contracţie (stare curgătoare – deformare sub
greutatea proprie).
Se pot defini 3 indici:
- indicele de plasticitate (I
p
),
I
p
=U
C
-U
p
[%] (23)
- indicele de onsistenţă (I
c
),
p
C
I
U U
C
I
÷
=
[%] (24)
- indicele de lichiditate (I
L
)
I
L
=
p
p
I
U U ÷
[%] (25)
18
În terenurile poroase apa subterană poate curge (ele sunt permeabile). Se
poate discuta de un coeficient de permeabilitate (sau de filtraţie-Darcy):
K=
i
v
[m/s sau cm/s] (26)
unde:
v-viteza de curgere a apei
i-gradientul hidraulic (panta)
Ordinul de mărime al acestui coeficient este:
- pentru pietrişuri : 10-10
2
-cm/s,
- pentru nisipuri: 10
-3
-10 cm/s,
- pentru argile: 10
-9
-10
-7
.

3.1.2 PROPRIETĂŢILE MECANICE ŞI INFLUENŢA ASUPRA
REZISTENŢEI LA SĂPARE

Aceste proprietăţi caracterizează comportarea pământurilor sub încărcări.
Caracteristicile care intervin în mai mare măsură în executarea lucrărilor
de pământ sunt compresibilitatea, rezistenţa la forfecare (tăiere), unghiul
taluzului natural şi modul în care se deformează pământul.
O influenţă certă asupra procesului de săpare o are forma organului de
săpare al utilajului şi poziţia sa în timpul lucrului. În funcţie de aceasta se
desprind din teren porţiuni (brazde) de forme diferite (fig. 4): pământuri tari cu
umiditate mijlocie sau uscate (a şi b), pământuri plastice umede (c), pământuri
slab coezive (d).
Organul de săpare al maşinilor de construcţii poate fi:
19
- Cupă (exccavatoare, scrpere),
- Lamă (buldozer, greder, greder elevator cu lamă),
- Disc (greder elevator cu disc),
- Dinţi (scarificator).

Fig.4
Compresibilitatea este proprietatea pămâtului de a-şi reduce volumul sub
încărcări exterioare de compresiune. Compresibilitatea se determină în laborator
cu ajutorul unui aparat numit edometru. Se poate determina tasarea specifică
(c )
100
h
h
· =
A
c [%] (27)
unde:
h A -deformaţia probei
h-înălţimea iniţială a probei
Compresibilitatea se poate determina şi „in situ” (modul de deformaţie
liniară obţinut prin încercarea cu placa).
Rezistenţa la forfecare (δ) se exprimă cu relaţia:
20
δ = c + σ tgφ [N/mm
2
] (28)
unde:
c-coeziunea [N/mm
2
]
σ-efortul unitar normal [N/mm
2
],
φ-unghiul de frecare interioară (grade), (cşi φ se determină în laborator)
Coeziunea este proprietatea unui pământ de a putea prelua tensiuni de
întindere sau forfecare.
Unghiul taluzului natural este unghiul pe care îl formează taluzul unui
depozit de material necoeziv (la limita echilibrului) cu orizontala. El poate fi
static (la o grămadă de material granular) sau dinamic (la o cantitate de material
granular sub influienţa organului de lucru în mişcare al unui utilaj terasier).

3.1.3 COMPOZIŢIA GRANULOMETRICĂ ŞI CLASIFICAREA
PĂMÂTURILOR.

Compoziţia granulometrică a nisipurilor, pietrişurilor şi bolovănişurilor se
poate studia prin cernere pe seturi de site sau ciururi standardizate. În urma
analizei se pot trasa histograma sau curba granulometrică.
Compoziţia granulometrică a materialelor cu granulaţie foarte fină
(prafuri, argile) se poate studia prin sedimentare.
Pentru clasificarea pământurilor se utilizează şi diagrama ternară (nisip-
argilă-praf). Pământul este denumit în funcţie de fracţiunea predominantă (de
exemplu: argilă nisipoasă, nisip argilos, argilă prăfoasă, etc.).
În funcţie de natura legăturii între particule, pământurile se pot clasifica
în coezive şi necoezive. În tabelul 3 se prezintă unele caracteristici ale
pământurilor (coeziunea c şi categoria pământului pentru procesul de săpare).
21
Tab. 3 [12]
Tipul de pământ Categoria Coeziunea
Pământ vegetal de suprafaţă I Slab coeziv
Argilă nisipoasă I Coeziune mijlocie
Pământ argilos II Foarte coeziv
Argilă grasă III Foarte coeziv
Argilă sistoasă IV Coeziune mijlocie

Pământurile necoezive sunt: nisipurile, pietrişurile şi bolovănişurile
(uneori se consideră în această categorie şi rocile naturale derocate şi
concasate).
Pământurile coezive sunt: pământurile argiloase sau prăfoase, mâlurile şi
nămolurile. O atenţie specială în această categorie se acordă loessurilor
(pămâturi macroporice).

3.1.4 CARACTERISTICI TEHNOLOGICE PENTRU LUCRĂRILE DE
PĂMÂNT

Lucrările de pământ au o serie de caracteristici legate de corelaţia între
amplasamentul lucrării, tipul de pământ şi utlajul folosit.
Capacitatea unui teren de a suporta încărcările date de pneurile sau
şenilele vehiculelor sau utlajelor care circulă pe el se numeşte traficabilitate (T).
Ea depinde de natura pămâtului, de umiditatea acestuia şi de presiunea
admisibilă pe teren (convenţională).
Traficabilitatea se poate evalua prin teste în teren (in situ).
22
Terenurile cu traficabilitate slabă sunt cele moi, mlăştinoase
(caracterizate şi de presiune admisibilă redusă) dar şi cele acidentate. Aceste
terenuri opun rezistenţă sporită la deplasarea vahiculelor şi le suprasolicită,
ducând la sporirea consumului de carburanţi şi la reducerea productivităţii.
Norma de timp a utilajelor care lucrează în asemenea condiţii poate fi mărită cu
10-15% în raport cu lucrul în terenuri cu umiditate mai redusă (normală,
naturală).
O altă caracteristică tehnologică a terenurilor supuse lucrărilor de
terasamente este şi cea legată de scurgerea liberă (gravitaţională) a apelor de
suprafaţă (de exemplu, din precipitaţii)
O bună caracteristică de scurgere a terenului va favoriza o bună
traficabilitate.
Încărcabilitatea pământului permite aprecierea uşurinţei cu care un
anumit tip de pământ se poate încărca (descărca) în (din) cupa sau bena unui
utilaj. Ea depine de natura pământului şi de umiditate.
Pământurile argiloase umede se lipesc atât de cupa excavatorului cât şi de
bena autobasculantei. Acesta este un exemplu de încărcabilitate redusă
(dificilă). Pentru comparaţie se poate spune că materialele necoezive (granulare)
au o încărcabilitate bună (ridicată). Pentru situaţiile de încărcabilitate redusă se
poate spori norma de timp a utilajelor implicate cu până la 25%.
O caracteristică cu urmări tehnologice importante este poziţionarea
frontului de lucru (a pământului care urmează a fi săpat) în raport cu nivelul
apei. Tehnologiile şi utilajele folosite se împart în:
- tehnologii şi utilaje pentru săpături la uscat,
- tehnologii şi utilaje pentru lucru sub nivelul apei (utilajele pot lucra de
pe uscat sau pot fi chiar plutitoare).
23
Tehnologiile de lucru la uscat se pot diviza în: săpături deschise şi
săpături închise (galerii subterane în tehnologia cu scut sau cu alte utilaje).
Pentru utilajele care lucrează de pe uscat dar sapă sub nivelul apei se pot
acorda sporuri la norma de timp în funcţie de adâncimea de lucru sub apă.
Tot ca o caracteristică tehnologică a lucrărilor de terasamente se poate
cita şi coeficientul de releu (K
r
), datorat faptului că volumul de pământ
transportat (V
t
) este mai mare decât volumul de pământ săpat (V
s
), deoarece se
produce afânarea acestuia:
K
r
=
s
t
V
V
>1 (29)
În lucrările de terasamente se folosesc utilaje care se deplasează în timpul
lucrului (scepere, gredere, buldozere, excavatoare cu mai multe cupe, ...) şi
utilaje care staţionează pe poziţie (excavatoare cu o singură cupă, foreze, …).
Definirea frontului de lucru depinde de tipul de utilaj:
- pentru utilaje care se deplasează frontul de lucru este spaţiul plan în care
se deplasează utilajul în timpul lucrului,
- pentru utilaje care staţionează pe poziţie frontul de lucru se referă la
spaţiul necesar lucrului la nivelul de „staţionare” a utilajului.
Dimensiunile frontului de lucru sunt: lungimea (L), lăţimea (l), înălţimea
(H), sau adâncimea (U).
În funcţie de dimensiuni, fronturile de lucru se pot clasifica în:
- Spaţii largi: L şi l >L
u
(L
u
-lungimea utilajului sau grupului de utilaje
legate),
- spaţii restrânse: L şi l între 2,5 m ÷ 10L
u
şi adâcimea U=2 ÷ 30 m
- spaţii înguste: l = 1÷2,5 m; L este mare şi Us 6 m (>6 m în condiţii
speciale)
24
- spaţii foarte înguste: l=0.2÷1m, L este foarte mare şi U s 3.5 m (>3,5 m
în cazuri speciale).
În fronturile de lucru în spaţii largi utilajul intră şi se retrage prin mijloace
proprii în timp ce în situaţia spaţiilor restrânse utilajul poate fi introdus sau scos
cu macaraua.
Tehnologiile de lucru şi utilajele se aleg în funcţie de dimensiunile
frontului de lucru.
Exemple de fronturi de lucru:
- în spaţii largi: relizarea de platforme, săparea unor canale de navigaţie,
etc.,
- în spaţii restrânse: lucrări de excavaţii pentru realizarea fundaţiilor
directe,
- în spaţii înguste: şanţuri pentru conducte de diametre mari,
- în spaţii foarte înguste: şanţuri pentru cabluri electrice, conducte de
diametre reduse, etc.

3.2 CALCULUL VOLUMELOR DE TERASAMENTE

Principalele lucrări de terasamente (ca volume de material prelucrat) sunt
săpăturile şi umpluturile. Alte lucrări de terasamente sunt nivelările şi
compactările.
Volumele acestor lucrări de pământ se măsoară după cum urmează:
- săpăturile: pământul în stare naturală (înainte de săpare, neafânat),
- umpluturile: pământul pus în lucrare şi compactat conform proiectului.
25
Dimensiunile săpăturilor (umpluturilor) sunt: lungimea (L), lăţimea (l),
adâncimea (U) faţă de cota de lucru sau înălţimea (H) faţă de această cotă.
Într-o lucrare se pot avea în vedere nivele diferite caracterizate prin:
- cote absolute, în raport cu cota zero a mării (Z),
- cote ale terenului natural din zona lucrării (CTN),
- cota zero convenţională a construcţiei (de exemplu: la o construcţie
civilă cota pardoselii de la parter, la un drum - cota îmbrăcăminţii în axul
drumului,etc.),
- cota de lucru (cota terenului după înlăturarea stratului vegetal sau de
teren degradat),
- cota de proiect (cota de fund a săpăturii sau cota superioară a umpluturii
- CP).
Panta terenului sau a unei lucrări de terasament se defineşte ca în figura 5.
i=tgo =
L
H
[%; 1: m; grade] (30)

Fig. 5

În notaţia 1:m valoarea lui m se numeşte şi coeficientul taluzului (este
cotangenta unghiului o ).
Curbele de nivel după un plan de situaţie reprezintă intersacţia reliefului
natural cu planuri de nivel (orizontale). Pe un plan de situaţie o orizontală este
26
paralelă la curbele de nivel iar linia de pantă maximă a terenului este
perpendiculară pe aceasta.
Săpătura se poate realiza în anumite condiţii vertical (pământuri coezive,
pe anumită adâncime, la o anumită umiditate; a se vadea cunoştinţele de la
geotehnică ). În mod obişnuit, săpăturile şi umpluturile se realizează în taluz (cu
părţile laterale înclinate).
Săpăturile verticale, peste limitele în care se pot menţine natural, vor
trebui asigurate cu sprijiniri, pentru a preveni accidentele de muncă.
Săpăturile în taluz, pentru a se evita alunecările, se vor executa cu
următoarele pante maxime de taluz (valori orientative):
- argilele: 1:0,5 (sau 2:1) - 1:0,67 (sau3:2),
- nisipurile: 1:1,25 - 1:1,5.
Săpăturile (a) şi umpluturile (b) se reprezintă convenţional ca în figura 6.

Fig. 6
Realizarea pe un teren cu pantă trnsversală a unei terase, prin
compensarea volumelor de umplutură cu cele de săpătură se reprezintă ca în
figura 7.
27

Fig. 7
Lucrările de terasamente sunt reprezentate în proiect printr-un plan de
sitaţie pe care sunt trasate lucrările de executat, cu detaliile necesare şi numit
plan de săpături (sau de umplutură, eventual plan de poziţionare).
Calculul volumelor lucrărilor de pământ se poate face :
- în cazul lucrărilor de lungime mare în raport cu celelalte dimensiuni:
canale, diguri, şanţuri, etc.
- în cazul lucrărilor cu suprafaţă mare în raport cu adâncimea săpăturii
(înălţimea umpulturii): platforme şi sistematizări de terenuri, terenuri de
sport, etc.
În primul caz se poate aplica metoda bazată pe profile iar în cazul doi
metoda împărţirii suprafeţei în careuri sau triunghiuri (metoda cartogramei).

Metoda profilelor are la bază determinarea din planul de situaţie, pe
traseul lucrării proiectate, a profilului longitudinal prin lucrare, pe care se
evidenţiază:
- linia terenului natural (CTN),
- linia cotelor de proiect (CP)- fundul săpăturii sau coronametul
umpluturii.
La distanţe de până la 100 m între ele, în puncte caracteristice ale
terenului sau lucrării (schimbări de pantă, schimbări de secţiune ale lucrării….),
28
se realizează profile transversale prin teren şi lucrare, pe care se evidenţiază
secţiunile de săpătură (debleu) şi/sau de umplutură (rambleu).
Scările pentru deplasarea profilelor se aleg convenabil pentru lucru.
Pentru profilul longitudinal se pot folosi scări diferite pe orizontală (de
exemplu, scara planului de situaţie) şi pe verticală (o scară mai mare, 1:10÷
1:100).
Profilele ar putea avea aspectul din fig. 8.
Pe porţiunea de profil longitudinal între 2 profile (secţiuni) transversale
(situate la distanţa d ) volumul se calculează în felul următor:
- se determină secţiunea de săpătură (s) şi de umplutură (u) în fiecare
capăt al traseului,
- se determină secţiunile medii de săpătură şi umplutură între capetele
tronsonului,
- se calculează volumul de săpătură şi de umplutură înmulţind secţiunile
de la punctul anterior cu distanţa „d”.
Calculul volumelor totale de săpătură se face prin însumarea volumelor
calculate între secţiunile caracteristice din profilul longitudinal.
Pot apărea trei situaţii:
- volumele de săpătură şi umplutură sunt egale (se compensează),
- volumul de săpătură este mai mare (rămâne material săpat care va
trebui depus într-un depozit),
- volumul de umplutură este mai mare (va trebui adus material
suplimentar; se va realiza o groapă de împrumut).

29



Fig. 8 Metoda profilelor.
S-săpătură; U-umplutură; A-B-traseu canal

Metoda cartogramei constă în împărţirea suprafeţei terenului pe care se
amenajază, de exemplu, o platformă industrială, în carouri (mai rar în triughi).
Pentru ficare carou se stabileşte cota fiecărui colţ şi confruntând-o cu cota
30
terenului natural (CTN) vedem dacă va fi vorba despre săpătură sau umplutură.
Procedeul este prezentatîn figura 9.


Fig. 9
Dacă toate colţurile caroului studiat arată săpătură (A,B,C,D) atunci se
face media cotelor şi din ea se scade cota de proiect. Rezultatul se înmulţeşte cu
suprafaţa caroului (carourile pot fi pătrate cu latura de 10, 20, .., 50 m sau
dreptunghiuri, în funcţie de gradul de frămâtare al reliefului terenului natural).
Dacă toate colţurile caroului sunt în umplutură se procedează identic doar
că volumul calculat va fi de umputură în cazul în care cota terenului natural
împarte caroul în zone de săpătură şi de umplutură (caroul EFGH din fig. 9)
31
atunci se subîmparte în două patrulatere: EXYH şi XFGY (fig.10.) şi pentru
fiecare se procedează ca mai sus.

Fig. 10

În final se însumează toate volumele de săpătură şi toate volumele de
umplutură pentru a constata dacă ele se compensează sau este nevoie de un
depozit pentru săpăturile excedentare sau de o groapă de împrumut pentru
umpluturile neacoperite cu volumele rezultate din săpături.
Metoda poate fi aplicată şi în două etape:
- în prima fază se face calculul volumului de pământ vegetal(sau de
teren degradat )care nu poate fi folosit în umpluturi,
- în a doua fază de lucru se calculează volumele de terasamente pentru
restul de pământuri până la cota de proiect.
Chiar dacă nu poate fi folosit la umpluturi, pământul vegetal (care este o
reală valoare pentru agricultură ) va fi depozitat separat pentru a putea fi utilizat
ulterior la redarea în circuitul agricol a unor zone acoperite de umpluturi sau a
unor terenuri nefertile.
32
O problemă specială a calculului volumelor de terasamente esta cea a
determinării mărimi depozitelor de pământ ce trebuie realizate provizoriu sau
definitiv (atunci când în urma finalizării lucrărilor rămân volume de pământ
neutilizate; vezi canalul Dunăre-Marea Neagră).
Depozitele provizorii pot avea formă de con (fig.11) sau prismatică
(fig.12). Tot în acelaşi fel se pot trata şi umpluturile în corpul unor diguri, etc.

Fig. 11 – a – forma teoretică; b – forma reală

H= ¢ tg
2
D
(31)
Unde: ¢ -unghiul taluzului natural.
Volumul depozitului :
=
·
=
3
H A
V ¢ ¢
t
tg D 131 , 0 tg
2
D
4 3
D
3
2
= ·
·
·
(32)

Fig. 12

33
Ca şi în fig 11:
¢ tg
B
H
2
=
- secţiunea transversală (1-1)este un triunghi isoscel cu aria

4
tg B
2
H B
A
2
t
¢
=
·
= (33)
- volumul depozitului este format din două jumătăţi de con şi o prismă
triunghiulară
4
Ltg B
tg B 131 , 0 V
2
3
¢
¢ + = (34)
Depozitele definitive ar putea avea forme diverse, începând cu trunchiuri
de piramidă cu baza foarte largă şi mergând până la forme oarecare în cazul
umpluturilor realizate într-o depresiune naturală a terenului unde se încearcă, de
exemplu, redarea terenului în circuitul agricol (umplere, nivelare, acoperire cu
pământ vegetal ).
Gropile de împrumut se tratează asemănător doar că reprezintă zone de
săpătură.

3.3 LUCRĂRI PREGĂTITOARE PENTRU LUCRĂRILE DE
TERASAMENTE

Primele lucrări care se fac la demararea unei construcţii sunt lucrările de
terasamente. Nu întotdeauna se pot începe lucrările fără a realiza în prealabil o
pregătire a terenului.
Lucrările pregătitoare pot conţine următoarele etape de lucru:
- lucrări topografice (lucrări obligatorii),
34
- defrişarea arborilor şi arbuştilor,
- curăţarea terenului, scarificarea mecanizată,
- decopertarea stratului vegetal sau a terenului degradat,
- demolarea unor construcţii vechi şi transportul materialelor rezultate,
lucrări complementare lucrărilor de terasamente (epuizmentul apelor
de suprafaţă de pe terenul destinat viitoarei construcţii).
Pe unele amplasamente nu sunt necesare toate aceste lucrări.

3.3.1 LUCRĂRI TOPOGRAFICE

Lucrările topografice pot avea atât caracterul de lucrări pregătitoare ale
lucrărilor de terasamente dar vor fi prevăzute şi pe timpul execuţiei acestora
pentru urmărirea calităţii lucrărilor şi calculul volumelor de terasamente.
Lucrări topografice se execută de asemenea şi pentru trasarea şi urmărirea
execuţiei construcţiei. În multe situaţii se fac măsurători topografice şi pentru
urmărirea comportării în timp a construcţiilor (civile, industriale,
hidrotehnice,….).
Cu caracter de lucrări pregătitoare se execută măsurători pentru
transmiterea în zona lucrării a cotelor geodezice de la o bornă a reţelei de
triangulaţie (se montează o bornă cu cote transmise) şi măsurători legate de
identificarea şi precizarea în teren a amplasamentului lucrării (se plantează
ţăruşi de lemn sau metalici).
Prin ţăruşi se delimitează chiar zona pe care urmează să se desfăşoare
celelalte lucrărin pregătitoare. Deoarece este clar că în timpul lucrului aceşti
ţăruşi vor fi deterioraţi, se vor planta ţăruşi de rezervă în afara amplasamentului
35
lucrării, cu ajutorul cărora să se poată face şi reface trasarea lucrărilor în diverse
faze de execuţie.
Aparatura folosită va fi :
- pentru unghiuri verticale şi orizontale şi pentru distanţe - teodolitele
(optice sau cu laser),
- pentru cote verticale - nivelele,
- pentru lungimi – rulete şi panglici,
- anexe ale teodolitelor şi nivelelor, mire şi reflectoare, fire cu plumb,
- pentru pante de taluz, şabloane de lemn sau metalice cu nivelă, etc.
La finalizarea tuturor celorlalte lucrări pregătitoare se reiau lucrările
topografice, se reface trasarea iniţială, se transpun în teren dimensiunile şi forma
lucrărilor de terasamente ca şi axele principale ale viitoarei construcţii. De
exemplu, la o construcţie civilă sau industrială se trasează fundaţiile.
Trasarea se va face şi în exteriorul amprizei fundaţiilor, pe nişte cadre de
lemn, pentru a se putea reface elementele de trasare şi a putea fi transmise în
adâncimea gropii de fundaţie (pe cadrele de lemn se bat cuie pe care se pot
întinde sârme; de la aceste sârme se pot transmite pe verticală-în adâncime-
elementele trasării cu ajutorul firului cu plumb).

3.3.2 LUCRĂRI DE DEFRIŞARE

Atunci când ampriza viitoarei construcţii este acoperită cu vegetaţie
lemnoasă, înainte de începerea lucrărilor de terasamente apare ca necesară
operaţia de defrişare. Se vor tăia tufişurile, arbuştii şi se va îndepărta materialul
lemnos. În caz contrar lemnul rămas fie va încurca săparea gropilor de fundaţie
fie, rămânând în umplutură vor putrezi şi vor permite în timp infiltrări ale apei
36
şi tasări neuniforme sub greutatea proprie a pământului sau sub cea a
construcţiei.
Defrişarea mecanizată poate cuprinde, după caz, unele din următoarele
operaţii:
- defrişarea mecanizată a tufişurilor şi arbuştilor (au diametre sub 10
cm) cu ajutorul defrişatorului montat pe tractor cu şenile sau cu
buldozerul,
- doborârea arborilor cu diametre mai mari prin tractare cu cabluri şi
tractare sau prin tăiere cu ferăstrăul mecanic,
- scoaterea buturugilor şi rădăcinilor cu dispozitive adaptate la tractoare
sau la excavatoare (în locul cupei; un astfel de utilaj poate scoate 175-
250 buturugi cu rădăcini în 8 ore); în literatura tehnică se menţionează
şi scoaterea buturugilor foarte dificile cu ajutorul explozivilor.
Suprafaţa defrişată va trebui să fie mai mare decât cea a viitoarei
construcţiicu cu câte 4-5 m pe fiecare latură (fig. 13) pentru a nu rămâne
rădăcini în zona viitoarelor fundaţii şi pentru a crea un spaţiu exterior utilizabil
pentru deplasarea utilajelor, materialelor şi muncitorilor.

Fig.13 1-Suprafaţa defrişată; 2-suprafaţă construibilă; l = 4-5 m
37
Suprafeţele mari, care trebuie defrişate, se vor împărţi în parcele cu
lungime de 500-1000 m şi lăţime de 50-100 m.
În interiorul parcelelor se aplică schemele tehnologice de defrişare în
funcţie de mărimea frontului de lucru şi de natura materialului lemnos ce trebuie
tăiat. Fâşiile de teren defrişat la o trecere a utilajului (B) se vor suprapune pe 15-
25 cm (fig. 14).

Fig. 14

Atunci când lucrarea se execută într-un spaţiu îngust (de exemplu
un drum sau o cale ferată care traversează o pădure ) se poate aplica schema de
mecanizare în zigzag (fie longitudinal fie transversal), prevăzută în figura 15. Se
poate lucra cu mai multe utilaje simultan.

Fig.15

38
Lăţimea fâşiei defrişate la o trecere (B
1
) depinde de caracteristicile
tehnice ale utilajului folosit (de exemplu mărimea lamei buldozerului; B; B
1
=B-
25 cm).
Pentru lucrările de defrişare în spaţii lungi (de exemplu, terenuri pentru
hale industriale, complexe zootehnice de tip industrial, aeroporturi, etc.) se pot
aplica schemele de defrişare circulară (longitudinală sau transversală, fig.16)
sau în spirală (fig.17).

Fig. 16

Fig. 17

39
Productivitatea tehnică de exploatare a defrişatoarelor (P
e
) se poate
determina cu relaţia:
P
e
=
r c
t
1
K T
K L B 60
·
· ·
[m
2
/h] (35)
Unde: B
1
=B-0.25m, lăţimea efectiv defrişată la o trecere a utilajului (m),
L-lungimea parcelei defrişate (m),
K
t
=0.75-0.85, coeficientul de utilizare a timpului de lucru,
K
r
-coeficientul de rezistenţă al materialului lemnos, în funcţie de esenţa
lemnului (K
r
=1 pentru foiase şi K
r
<1 pentru răşinoase),
T
c
-durata ciclului de lucru,
T
c
= t
d
+t
m
+t
I
[min] (36)
t
d
=
d
v
L
[min] (37)
t
d
-timpul de defri;are efectivă,
v
d
-viteza de deplasare a utilajului de defrişare [m/min],
t
m
-timpul de manevră pentru îndepărtarea materialului defrişat,
t
I
-timpul de întoarcere a utilajului la capătul fiecărei fâşii defrişate.
Norma de timp a utilajului se exprimă în ore/ha.

3.3.3 CURĂŢAREA TERENULUI

Această operaţie reprezintă îndepărtarea de pe teren a resturilor de
material lemnos de la defrişare, a pietrelor, a unor deşeuri industriale sau chiar a
vegetaţiei de baltă (dacă terenul a fost mlăştinos sau acoperit cu bălţi). Se poate
lucra şi cu mai multe utilaje simultan.
40
Pentru îndepărtarea crengilor, cioatelor, rădăcinilor precum şi a pietrelor
de pe suprafaţa terenului se pot folosi: tractoare cu echipament de defrişat şi
adunat, buldozere sau autogredere. Schemele de mecanizare pot fi aceleaşi ca la
operaţia de defrişare. Se poate lucra şi cu mai multe utilaje simultan.
Pentru îndepărtarea vegetaţiei de baltă se vor lua în primul rând măsuri de
drenare şi îndepărtare a apei. Vegetaţia se poate îndepărta cel mai bine cu
excavatoare cu cupă graifăr din două piese. Transportul se face cu
autobasculantele.
Pentru strângerea şi îndepărtarea deşeurilor de dimensiuni mari se pot
folosi macarale şi autobasculante. Deşeurile mici se vor aduna cu buldozere şi
încărcătoare frontale şi se vor transporta cu autobasculante. Încărcătoarele
utilizate pot avea roţi metalice cu crampoane şi cupe realizate din grile metalice
(asemănătoare celor care operează în depozite de deşeuri menajere, stradale şi
industriale ale localităţilor).

3.3.4 SCARIFICAREA TERENURILOR

Scarificarea este operaţia tehnologică de afânare a terenurilor, dislocarea
rocilor, extragerea pietrelor şi rădăcinilor îngropate rămase după defrişare.
Scarificarea se poate aplica şi terenurilor îngheţate pentru a permite lucrul
pe timpul rece şi se aplică periodic şi pe terenurile agricole (ca alternativă a
arăturilor adânci -70÷80 cm) pentru înlăturarea stratului de teren compactat în
timp prin circulaţia maşinilor agricole (situat sub adâncimea de arătură curentă
numit hardpan). Se pot scarifica îmbrăcăminţi rutiere vechi, care trebuie
demolate.
Scarificarea se poate face până la adâncimi de 1 m dar adâncimile depind
de natura terenului şi scopul scarificării:
41
- scarificarea terenului cu rezistenţă mare la tăiere (categoriile IIIşi IV)
pentru a permite săparea lor cu utilajele terasiere care nu ar putea lucra
în aceste terenuri,
- scarificarea terenurilor care au fost supuse operaţiei de defrişare,
- scarificarea unor îmbrăcăminţi rutiere degradate în vederea refacerii
(pentru această operaţie au fost realizate şi utilaje specifice, frezele,
care înlătură doar îmbrăcămintea atunci când fundaţia drumului nu
trebuie refăcută).
Echipamentul de scarificare constă dintr-un grup de 3-5 dinţi de oţel şi se
poate monta pe tractoare cu şenile, autogredere, încărcătoare pe şenile sau pe
pneuri şi mai rar pe alte utilaje terasiere.
Schema unui utilaj pentru scarificare montat pe tractor este prezentată în
fig 18.

Fig 18
unde:
U
s
-adâncimea de scarificare
B
s
-lăţimea de scarificare
42
Scarificarea terenurilor de categoriile III – IV se face pentru a permite
apoi lucrul cu utilajele terasiere cum ar fi: buldozere pe pneuri, gredere,
screpere. Aceste maşini nu ar putea lucra în terenurile respective nescarificate.
Se pot aplica schemele tehnologice circulare sau în zigzag (fig.15 şi 16)
după cum urmează:
- scarificarea circulară sau în zigzag pentru fronturi de lucru cu lăţime
mare,
- scarificarea în zigzag pentru fronturi de lucru cu lăţime mică.
Fâşiile scarificate (B
s
) se vor suprapune cu 15-25 cm (fig.14; B
1
=B
s
-
(15÷25) cm).
Productivitatea tehnică de exploatare a unui scarificator se poate calcula
cu:
P
e
=

\
|
· · +
· · ·
=
· ·
·
s i
s
t s
s c
t
K n t
v
L
K U L B
K n T
K V
)
60
1
[m
3
/h] (38)
unde:
V-volumul scarificat (m
3
),
B
1
-lăţimea scarificată efectiv (m),
U
s
-adâncimea de scarificare (0.2-0.3 m),
L-lungimea fâşiei scarificate (m),
v
s
-viteza de lucru (m/min)
T
c
-durata ciclului (min),
t
i
-timpul de întoarcere (min),
n-număr de treceri pe aceeaşi fâşie de teren (dacă e cazul),
K
t
=0.75-0.85, coeficientul de utilizare a timpului de lucru,
43
K
s
-coeficient al rezistenţei terenului la scarificare (K
s
=1 pt. teren
de categoria IV şi K
s
=0,62-0,65 pentru teren categoria III).
Norma de timp a utilajului se exprimă (în indicatoarele de norme de
deviz) în ore/100m
3
.
Scarificarea este obligatorie după operaţia de defrişare indiferent de
categoria terenului şi are ca scop înlăturarea rădăcinilor îngropate. Se aplică o
scarificare în două treceri: una longitudinală şi una transversală. Adâncimea de
scarificare recomandată este de 50 cm.
Productivitatea de exploatare se poate determina cu relaţia (38) dacă se ia
U
s
=1 şi se înlocuieşte K
s
cu K
d
(coeficient determinat de densitatea rădăcinilor
pe teren, în bucăţi/ha).
Norma de timp a scarificatorului se va exprima în ore/ha.
Pentru scarificarea îmbrăcăminţilor rutiere se procedează ca la scrificarea
terenurilor tari, productivitatea şi norma de timp a utilajului fiind similare.

3.3.5 DECOPERTAREA STRATULUI VEGETAL SAU A
PĂMÂNTULUI DEGRADAT

Această operaţie are două obiective principale:
1. îndepărtarea solului vegetal sau a pământului degradat care este un
material impropriu pentru construcţie sau ca teren de fundaţie,
2. colectarea solului vegetal pentru a fi utilizat la redarea în circuitul
agricol a unor suprafeţe nefertile, pentru amenajarea de parcuri, sere,
pentru reacoperirea amplasamentului după finalizarea lucrării (dacă
este vorba despre o lucrare subterană cum ar fi o conductă, un cablu
44
electric, etc.) sau pentru îmbrăcarea (în vederea înierbării) teluzurilor
terasamentelor.
În funcţie de utilizarea care urmează să se dea pământului vegetal se
poate adopta una din următoarele metode:
- formarea de depozite provizorii în apropierea amplasamentului lucrării
atunci când urmează reutilizarea vegetalului pentru acoperirea
terenului la finalizarea lucrării,
- încărcarea şi transportul vegetalului (sau a pământului degradat) atunci
când el va fi utilizat în alte amplasamente, mai îndepărtate.
Pentru formarea de depozite provizorii se pot utiliza următoarele maşini
de construcţii:
- buldozer pe şenile – împingerea până la 50 m,
- buldozer pe pneuri – împingerea (transportul) până la maxim 100 m,
- screper tractat – transportul la 200-500 m,
- autoscreper – transportul la maxim 1500 m,
- autogreder – împingerea până la 30 m,
- greder elevator – depozitare laterală.
La realizarea lucrărilor în metoda a doua, încărcarea şi transportul
pământului la distanţe mai mari, se poate organiza fluxul tehnologic utilizând
următoarele maşini de construcţii:
- săpareea şi strângerea în grămezi se realizează cu buldozere,
autogredere sau chiar încărcătoare frontale pe pneuri,
- încărcarea în mijloace de transport se poate face cu încărcătoare
frontale, cu excavatoare cu cupă dreaptă, cu graifăre sau cu gredere
elevatoare,
45
- transportul se poate realiza cu autobasculante, remorci sau dumpere (a
se vedea paragraful „Transportul pământului cu mijloace rutiere”) ;
- screperele execută săparea, încărcarea şi transportul.
În funcţie de utilizările pământului vegetal amintite mai sus şi de poziţia
terenului de lucru (ocuparea zonelor laterale cu alte construcţii sau proprietăţi
private pe care nu se poate intra în timpul lucrului) se pot aplica următoarele
scheme tehnologice de lucru:
1. dacă vegetalul urmează a fi reutilizat pe acelaş amplasament (AL) şi
terenul este înconjurat de proprietăţi private sau construcţii (fig.19) se va realiza
un depozit provizoriu (grămadă - D) pe latura liberă a terenului pe care este
amplasată lucrarea; dacă lăţimea amplasamentului lucrării este mai mare se va
aplica metoda semifâşiilor transversale (fig.20).


Fig. 19

unde :
1-5 proprietăţi vecine
D-depozit provizoriu
46
AL amplasamentul lucrării


Fig. 20
unde :
- 1, 2, 3, 4-poziţii ale utilajului
- D - depozit provizoriu
- linie plină-săpare (1→2 ; 2→3)
- linie întreruptă - deplasare fără săpare (2→3→4 împingere
pământ săpat; 4→2 şi 4→1 deplasări în marşarier)
Metoda semifâşiilor transversale are următoarele etape:
- săparea pe jumătate din lăţimea terenului (l/2) şi împingerea
pământului fără săpare pe cealaltă jumătate (l/2),
- revenirea utilajului la jumătatea terenului şi săparea celei de a doua
jumătăţi (semifâşii),
47
- aducerea utilajului (dacă este buldozer sau greder, în manşarier) la
capătul fâşiei următoare.
Dacă lăţimea terenului (l) este mică şi volumul de pământ rezultat la
săpare nu depăşeşte volumul care poate fi împins în faţa lamei utilajului, se
poate face săparea fiecărei fâşii dintr-o singură trecere, lipsind etapa 2.
2. Dacă terenul pe care se lucrează are două laturi laterale libere se poate
face depozitarea provizorie a vegetalului, bilateral. Lucrarea se poate executa cu
un singur utilaj care sapă fâşii pe toată lăţimea terenului (fig.21) sau cu două
utilaje care sapă de la axul longitudinal al terenului, pe jumătate din lăţime (l/2)
către stânga şi către dreapta (fig.22)

Fig.21
unde :
- D - depozit provizoriu
- linie plină - săpare şi transport (împingere)
- linie întreruptă – întoarcerea utilajului (fără săpare)
48
- l - lăţime amplasament lucrare


Fig.22
unde :
- D-depozit provizoriu
- linie plină - săpare şi împingere pământ (1→2)
- linie întreruptă - trecerea utilajului pe o nouă poziţie de săpare (2→1, în
marşarier)
3. Dacă pământul vegetal (sau pământul degradat) urmează a fi încărcat şi
transportat la distanţă mai mare atunci se pot realiza depozite provizorii
(grămezi) atât pe amplasamentul lucrării cât şi în afara acesteia (pe laturile
libere de construcţii sau de proprietăţi private, fig.23).
În figură s-au făcut notaţiile următoare :
- D - depozit provizoriu,
- S - direcţie de săpare şi deplasare a pământului,
49
- AL - amplasamentul lucrării


Fig.23

4. Dacă amplasamentul viitoarei lucrări este îngust şi lung (de exemplu un
viitor canal deschis pentru transportul apei) se poate organiza lucrul cu trei
buldozere: două sapă vegetalul pe direcţia longitudinală şi al treilea împinge
pământul lateral, formând depozitul provizoriu (fig.24).

Fig.24
50
unde :
- D-depozit provizoriu,
- DI-depozit intermediar (format în timpul lucrului utilajelor A şi B)
- C - utilaj lucrând transversal
- S – direcţie de săpare
- I – direcţie de împingere
- AL – amplasamentul lucrării
Grosimea stratului săpat de utilaje la o trecere este de ordinul a 30 cm dar
depinde atât de utilaj cât şi de rezistenţa de tăiere şi grosimea stratului vegetal
care se decopertează.

3.3.6 DEMOLAREA UNOR CONSTRUCŢII VECHI, EXISTENTE PE
AMPLASAMENTUL VIITOAREI CONSTRUCŢII ŞI TRANSPORTUL
MATERIALULUI REZULTAT

Demolarea este o operaţie pregătitoare a amplasamentului viitoarei
construcţii. Atunci când pe terenul respectiv se găsesc construcţii vechi sau părţi
de construcţii, acestea vor trebui dezafectate iar materialul rezultat se va
transporta la un loc de depozitare stabilit şi aprobat de organele locale şi de
mediu.
Există două categorii de construcţii care pot fi supuse demolării (conform
legislaţiei în vigoare este necesară o autorizaţie de demolare, asemănătoare
cumva celei de construire):
- construcţii dezvoltate pe verticală,
- construcţii dezvoltate la nivelul terenului sau îngropate.
51
Tehnologiile de demolare depind de forma şi mărimea construcţiei şi sunt
concepute în funcţie de utilajul folosit: buldozerul, excavatorul hidraulic,
macaraua cu bilă metalică agăţată în cârlig, utilajul cu braţ telescopic purtător de
nacelă, ciocanul pneumatic sau hidraulic montat pe excavator, instalaţii de forat
cu lance termică sau hidraulică. Se mai pot utiliza şi ciocane pneumatice sau
alte unelte de mână (ciocane, dălţi, aparate de sudură pentru tăiat, fierăstraie
electrice, etc.). În anumite situaţii se poate recurge chiar la demolarea cu
ajutorul excavatoarelor, explozivilor, etc.
Demolarea construcţiilor dezvoltate pe verticală se realizează cu
următoarele utilaje şi tehnologii:
- cu buldozerul se poate demola prin împingere cu lama ridicată sau
prin tragere cu un cablu fixat în cârligul de tracţiune; în ambele cazuri
se va avea grijă ca utilajul să se situeze în afara zonei în care ar putea
să cadă elemente ale costrucţiei supuse demolării.
- cu excavatorul hidraulic cu cupă inversă se pot demola prin tragere cu
braţul întins şi ridicat la înălţimea costrucţiei; prin împingere sau prin
lovire laterală cu cupa în timpul rotaţiei excavatorului; este necesar ca
construcţia să nu fie mai înaltă decât braţul întins al excavatorului,
- cu greutatea agăţată în macara se pot demola elementele verticale
(pereţi, stâlpi….) prin rotirea macaralei şi lovirea laterală iar
elementele orizontale (planşee,….) prin căderea (eliberarea) greutăţii
pe verticală,
- utilajul cu braţ telescopic sau pliant şi nacelă este utilizat la ridicarea
muncitorului care execută tăierea unor elemente de rezistenţă cu
ajutorul utilajelor de sudură împreună cu echipamentul respectiv;
utilajul este asemănător cu cel utilizat la montarea şi întreţinerea
instalaţiilor publice de iliminat şi, în oarecare măsură, cu cele utilizate
52
de pompieri (în afară de scara telescopică); acest utilaj poate fi folosit
la demolarea construcţiilor cu mai multe nivele, până la înălţimi de
ordinul a 30 m; în anumite situaţii se pot utiliza şi nacele agăţate în
macara,
- cu ciocanul pneumatic sau hidraulic montat pe excavator.
Demolarea construcţiilor dezvoltate la nivelul terenului sau îngropate
poate avea în vedere: îmbrăcăminţi rutiere, platforme industriale sau portuare,
piste de aeroport, buncăre, galerii subterane, conducte, etc.
Construcţiile subterane vor fi demolate doar dacă se află în zona de
construcţie a fundaţiilor sau instalaţiilor noii construcţii sau dacă prin
distrugerea lor spontană în viitor ar putea afecta stabilitatea şi funcţionalitatea
acesteia (de exemplu, o galerie subterană, un beci, etc., care ar putea rămâne sub
fundaţiile construcţiei noi).
Demolarea acestor construcţii se poate realiza cu utilajele următoare:
- cu scarificatorul (aşa cum s-a arătat la paragraful anterior),
- cu ciocanul pneumatic sau alte scule de mână,
- cu ciocanul pneumatic sau hidraulic montat pe excavator (fig.25),
- cu utilaje specializate în demolarea îmbrăcăminţilor de drumuri
(fig.26),
- cu explozivi introduşi găuri forate cu perforatoare de abataj (dacă
locul de lucru permite exploziile fără a pune în pericol oamenii sau
construcţiile învecinate).
Cu procedee şi utilaje asemănătoare şi eventual prin intervenţia
scafandrilor se pot demola şi construcţii aflate sub apă.
Pentru demolarea construcţiilor subterane este necesară, în majoritatea
cazurilor, dezgroparea (decopertarea) lor.
53

Fig.25 Ciocanul pneumatic sau hidraulic montat pe excavator

Utilaj cu placă culisantă grea, tip ghilotină (până la 7 t)

Utilaj de frezare
Fig.26
54
Alte utilaje specializate în demolări ar fi cele cu lance termică sau cu jet
hidraulic.
Lancea termică are la bază principiul de tăiere al elementelor de
construcţii prin temperaturile foare ridicate degajate de arderea unor aliaje
metalice în curent de oxigen. Lancea termică este o ţeavă metalică în interiorul
căreia se găsesc sârme din aliajul de ardere. Prin interior poate circula şi
oxigenul. Ea se consumă în timpul lucrului asemănător cu electrozii de sudură
folosiţi la tăierea metalelor. Cu lancea termică se poate tăia şi beton.
Utilajul cu jet hidraulic proiectează asupra construcţiei care trebuie
demolată un curent de apă (cu viteze de până la 5000 m/s şi presiuni de până la
1000atmosfere). Cu acest utilaj se poate lucra şi sub apă.
Materialul rezultat din demolare se poate încărca cu excavatoarele, cu
încărcătoarele frontale, cu graifărele şi cu macaralele şi se va transporta cu
remorci, autobasculante sau utilaje de mână (roabe, tomberoane,etc.).
O acţiune foarte importantă în perioada demolării lucrărilor subterane ca
şi ulterior, în timpul executării lucrărilor de terasamente şi de fundaţii, este
identificarea şi protejarea reţelelor de electricitate, apă, canalizare, gaze,
telecomunicaţii,etc. Aceste reţele trebuie precizate pe planul de situaţie iar în
teren prin pichetare cu ţăruşi sau alte semnale. Se vor instrui mecanicii de pe
utilaje şi ceilalţi muncitori care acţionează în acea perioadă în şantier.
Dacă în săpătură se depistează instalaţii necunoscute sau vestigii
arheologice, lucrările se vor întrerupe şi se va anunţa beneficiarul, proiectantul
şi alte organe competente, după caz.

3.3.7 LUCRĂRI COMPLEMENTARE LUCRĂRILOR DE
TERASAMENTE

55
În această categorie se înscriu lucrările de îndepărtare (epuizment) a apelor
de suprafaţă de pe amplasamentul pe care urmează să se execute lucrări de
terasamente.
Se exceptează de la lucrările de epuizmente acele amplasamente pe care
lucrările de terasamente se pot executa sub apă cu utilaje care lucrează de pe
uscat sau cu utilaje plutitoare (de exemplu, reprofilarea unui canal cu ajutorul
draglinei sau adâncirea unui bazin portuar prin dragaj).
Îndepărtarea apei de suprafaţă care bălteşte pe amplasamentul viitoarei
construcţii se poate realiza prin următoarele metode:
- realizarea unor canale (rigole) de evacuare gravitaţională a apei către
zone învecinate cu cotă mai joasă sau către emisari (râuri, lacuri, mare,
ocean),
- realizarea unui sistem de drenuri (conducte sau şanţuri umplute cu
material granular),
- realizarea unor puţuri din care să se pompeze apa,
- pomparea directă din stratul de apă.
Pentru a preveni infiltrarea cu apei către amplasamentul lucrărilor se pot
realiza în amonte de acestea (dacă terenul este în pantă şi favorizează scurgerea
apelor de suprafaţă către zona de lucru) şanţuri de gardă care să colecteze apele
şi să le dirijeze către zone care nu prezintă interes, către emisari sau chiar către
un sistem de canalizare. Dacă şanţurile de gardă pot fi săpate până la cota apelor
freatice ele pot realiza simultan şi derenarea acestora.
Epuizmentul apelor din gropile de fundaţie se va trata într-un paragraf
viitor.
Aşa cum s-a mai arătat şi mai înainte, lucrările pregătitoare ale lucrărilor
de terasamente (săpături sau umpluturi) pot conţine unul sau mai multe tipuri de
lucrări dintre cele detaliate mai sus.
56
Nu se pot considera încheiate lucrările pregătitoare până când nu se reiau
lucrările topografice şi nu se refac trasările axelor, contururilor şi cotelor
viitoarelor lucrări de terasamente. De asemenea, la sfârşitul lucrărilor de
terasamente şi de câte ori va mai fi nevoie, se vor reface lucrările de trasare.
Este necesară existenţa unor repere martor în afara amprizei lucrărilor.


3.4 SĂPĂTURI ÎN SPAŢII LARGI CU EXCAVATOARE CU O
SINGURĂ CUPĂ.

Prin lucrările de terasamente se înţeleg săpăturile, umpluturile, taluzările
şi nivelările. Primele două sunt cele mai importante ca pondere în valoarea
investiţiilor.
Lucrările de terasamente se execută cu următoarele tipuri de utilaje:
- excavatoare (cu o cupă sau cu mai multe cupe; reprezintă circa 35%
din valoarea parcului de utilaje terasiere [12]),
- screpere şi autoscrepere,
- buldozere (pe şenile sau pe pneuri),
- gredere, autogredere, autogredere elevatoare (încarcă pământul în
mijloacele de transport),
- încărcătoare frontale (pe pneuri sau şenile),
- rulouri compactoare (pe pneuri, pe roţi metalice lise sau cu crampoane
„picior de oaie”; pot fi statice sau vibrante), plăci compactoare,
- drăgi (cu cupe sau absorbant-refulante),
- mijloace de transport (autobasculante, remorci, durupere),
57
- utilaje specializate sau complexe (săpătoare de şanţuri, buldo-
excavatoare, excavatoare cu încărcător, etc.
Excavatoarele sunt utilaje cu care se execută lucrările de săpături dar şi
extragerea materialelor (şi minereurilor, cărbunilor) din cariere.
Organul de lucru al excavatorului este cupa. Aceasta poate fi: cupă
dreaptă, cupă inversă, cupă graifăr, cupă de draglină, cupă de încărcare. Tot pe
excavator se pot monta şi echipamente pentru demolări (ciocane pneumatice sau
hidraulice), echipamente de macara, echipamente de sonetă (pentru înfigerea
palplanşelor şi piloţilor), echipamente pentru compactare (maiuri) şi altele.
Există de asemenea excavatoae la care organul de lucru este un rotor sau
o elindă cu mai multe cupe (pentru cariere, excavaţii masive, săpat şanţuri,
manipulat minereuri şi alte materiale în vrac în porturi).
Cu excavatoarele cu o cupă, se execută majoritatea lucrărilor de săpături
(45-65%). Principalele lucrări care se pot executa sunt:
- săpături în spaţii lungi;
- săpături la gropi şi şanţuri de fundaţii;
- săpături şi umpluturi la lucrări speciale;
- săpături de transee pentru conducte şi instalaţii diverse;
- săparea canalelor pentru transportul apei;
- exploatarea diverselor cariere
- diverse lucrări cu echipamentele speciale (înfigere piloţi, compactare,
ridicare greutăţi, montaj tehnologic, nivelări, etc.).
Excavatoarele pot avea motoare electrice sau diesel. Activarea organelor
şi echipamentelor de lucru se poate face cu cabluri sau hidraulic. Organele de
lucru de la unele tipuri de excavatoare, dragline, nu pot fi acţionate decât cu
cabluri. Şi echipamentele speciale de macara sunt activate tot de cabluri.
58
Excavatoarele electrice au o mobilitate puţin mai redusă decât cele diesel,
dar au cheltuieli de întreţinere şi exploatare mai reduse, nu sunt poluante pentru
mediu şi pe timp de iarnă nu au probleme cu pornirea motoarelor.
Tehnologia de lucru depinde de tipul excavatorului:
- cu excavatoarele cu cupă dreaptă se sapă deasupra planului pe care
staţionează utilajul;
- cu excavatoarele cu cupă inversă, cu echipament de graifăr sau cu
echipament de draglină se sapă sub planul de staţionare al utilajului;
- cu excavatoarele cu rotor cu cupe se poate săpa atât deasupra planului
cât şi sub planul de staţionare al utilajului (de exemplu săpătoarele de
şanţuri).
Frontul de lucru al excavatoarelor se mai numeşte abataj. În funcţie de
direcţia de lucru a utilajului se pot întâlni abataje laterale şi abataje frontale.

Fig. 27
59
La săparea unui abataj lateral rezultă taluz doar pe o singură parte a
săpăturii. Abatajul lateral este prezentat în figura 27.
Excavatorul înaintează în direcţia D iar planul de circulaţie al
autobasculantei este acelaşi cu planul de situare al excavatorului.
Acest tip de abataj se utilizează de obicei pentru terenuri de categoriile I
şi II, pentru lucrări cu lungime mare şi se deserveşte cu un excavator cu cupă
dreaptă.
La săparea unui abataj frontal se aplică schema tehnologică din fig. 28.
Acest tip de abataj este săpat tot cu un excavator cu cupă dreaptă,
excavatorul staţionând pe acelaşi plan cu cel de circulaţie al autobasculantelor
(PSE identic cu PCA).

Fig. 28
60
Se recurge la tipul de abataj frontal mai ales pentru terenuri de categorii
III şi IV.
În funcţie de lăţimea abatajului (A) se poate face următoarea clasificare:
- abataje înguste – A
i
=(0,5 – 1)R
s
(R
s
– raza maximă de săpare)
- abataje largi – A
l
=(1,5 – 2,5)R
s

- abataje compuse (pot avea modul de execuţie şi lăţimea: ca un
multiplu al lăţimii unui abataj îngust – n*A
i
sau un multiplu al lăţimii
unui abataj larg – n*A
l
sau o combinaţie între cele două situaţii)
Aceste caracteristici ale abatajelor sunt prezentate în fig. 29.

Fig. 29

Dacă grosimea stratului de pământ care trebuie excavat este mai mare
decât înălţinea maximă pe care o poate săpa excavatorul la o trecere (notată
anterior H
s
sau U
s
) se va recurge la un abataj în trepte. Acesta va fi săpat prin
mai multe treceri succesive. Se poate recurge şi la un abataj larg în mai multe
abataje înguste. Aceste aspecte sunt prevăzute în fig. 30.
61

Fig. 30

Din cele prezentate până acum rezultă că excavatoarele sunt caracterizate
de anumiţi parametrii tehnici de lucru. Unii dintre aceştia sunt prezentaţi în fig.
31 (Rs – raza de săpare; Rd – raza de descărcare; Hd – înălţimea de descărcare;
H
B
– înălţimea benei; h
c
– înălţimea cupei; Hs – înălţimea de săpare a
abatajului).

Fig. 31

Un alt parametru important este capacitatea cupei (exprimată curent în
m
3
). Sunt utili, de asemenea, şi parametrii ca lăţimea şi înălţimea cupei,
gabaritul (geometric) al utilajului, masa (t) şi presiunea dată pe teren (prin şenile
sau pneuri) , puterea motorului şi combustibilului folosit (sau curent electric).
62
La excavatoarele cu cupă inversă, la cele cu echipamente de draglină sau
la graifăre se cere cunoaşterea adâncimii de săpare(U
s
).
În cazul circulaţiei autobasculantelor la o cotă (PCA) superioară cele de
staţionare a excavatorului (PSE), înălţimea de descărcare H
d
va trebui să
acopere înălţimea autobasculantei plus diferenţa de nivel Δh= PCA-PSE.
Se vor avea în vedere şi parametrii economici ai excavatoarelor:
- chiria orară, costul pe ora de funcţionare (preţul de deviz);
- costurile de exploatare (carburanţi , lubrifianţi , curent , piese de
schimb);
- timpii şi costurile de reparaţii;
- cheltuieli diverse, manoperă mecanici , etc.

3.4.1 LUCRUL CU EXCAVATOARE CU CUPĂ DREAPTĂ

Aceste utilaje lucrează, în majoritatea cazurilor, la săparea pământului cu
descărcarea directă în mijloacele de transport.
Majoritatea excavatoarelor cu cupă dreaptă sunt activate mecanic, prin
sistemul cu cabluri. Există şi utilaje acţionate hidraulic.
Dacă în mod curent se lucrează cu excavatoare cu capacitatea cupei de
până la 10-12 m
3
trebuie remarcat că pentru lucrări de foarte mare volum (baraje
din materiale locale, exploatări miniere la zi,…) s-a ajuns la utilaje cu cupa de
circa 100 m
3
. Este evident că şi utilajele de transport vor trebui să fie realizate în
concordanţă cu utilajele de săpat (sunt exploatate autobasculante cu capacităţi
de transport de 240-400 t, circa 150-250 m
3
volumul benei!).
Cu excavatoare cu cupă dreaptă se pot săpa:
63
1. abataje înguste laterale (vezi fig.28); în aceste situaţii este posibil ca
planul de circulaţie al autobasculantelor (PCA) să fie la aceeaşi cotă cu
planul de situare (lucru) al excavatorului (PSE) sau PCA să fie la o
cotă superioară (vezi fig.32).

Fig. 32

Schema din fig.32-b se aplică atunci cânt umiditatea terenului săpat este
mai mare şi întreţinerea condiţiilor de circulaţie pentru autobasculante (cu
buldozerul, autogrederul) este dificilă.
Schema din figura 32-a permite cea mai bună circulaţie a mijloacelor de
transport, în flux continuu. Ea este cea mai utilizată pentru săpături pe lungimi
mari.
Abatajele frontale înguste din fig. 32-d ar putea avea aceeaşi justificare ca
şi cele laterale cu denivelare între PCA şi PSE (fig.32-b). În plus
autovehiculele pot circula pe ambele laturi ale săpăturii (debleului).
Acest mod de organizare a săpăturilor este limitat de înălţimea maximă de
descărcare a fiecărui excavator. Abatajele frontale înguste organizate ca în fig.
32-c pot fi organizate şi cu excavatorul pe mijlocul (axul) săpăturii şi cu
mijloace de transport pe ambele părţi ale săpăturii. În acest mod se poate mări
64
ritmul de lucru inclusiv datorită reducerii unghiului de rotire a excavatorului
(α)pentru descărcarea cupei în autobasculantă. Sosirea mijloacelor de transport
la abtaj se poate face prin circulaţia în manşarier sau prin manevra de
întoarcere în apropierea excavatorului. Dacă abatajul este foarte îngust,
autobasculanta ar putea staţiona chiar în spatele excavatorului dar din cauza
unghiului de rotire a excavatorului de circa 180
0
se pierde din productivitatea
acestuia. Este bine să precizăm că în procesul de săpare – transport excavatorul
este utilajul conducător (cel care hotărăşte producţia realizabilă). Abatajele
frontale se utilizează, de obicei, la realizarea canalelor

65
Fig. 33
2. Abataje largi, organizate ca abataje frontale implică deplasarea
excavatorului în zigzag. Autobasculantele se pot dirija pe ambele
laturi ale săpăturii. Panta rampelor de acces pentru autobasculante la
nivelul PSE (dacă se lucrează după schema din fig. 32-c) va fi de până
la cca. 12%. Schema de lucru este prevăzută în fig.33.
Se recomandă pentru avansul tehnologic următoarea valoare:
l
t
=R
s
med
-R
s
min
(40)
în care:
R
s
med
-raza medie de săpare
R
s
min
-raza minimă de săpare
Utilajul se apropie de abataj la R
s
min
şi se va face o nouă deplasare când,
după săpare, distanţa a atins valoarea R
s
med
. În cazul unor fronturi de lucru
foarte largi se pot organiza abataje compuse care se vor săpa prin treceri
succesive ale excavatorului sau cu mai multe excavatoare simultan.
Notă. Pentru a proteja de accidente conducătorii mijloacelor de
transport, lucrul se va organiza în aşa fel încât la descărcarea cupei
excavatorului în bena autobasculantei să nu se treacă cu cupa pe deasupra
cabinei mijlocului de transport. În cazuri extreme ar fi bine ca şoferul să se dea
jos din cabină în timpul încărcării.

3.4.2 LUCRUL CU EXCAVATOARE CU CUPĂ INVERSĂ

Cu acest tip de utilaj se realizează mai ales şanţuri, canale, gropi de
fundaţie, etc. şi săpături sub nivelul apei.
66
Principalele caracteristici de lucru ale excavatorului cu cupă inversă sunt
prezentate în fig.34.

Fig. 34
Pentru terenuri mai rezistente (categoria III sau IV) autobasculantele pot
circula în planul săpăturii (PCA 1) iar rotaţia planului excavatorului (α) va fi în
jur de 40 - 45˚. Se recomandă abataj frontal.
67

Fig. 35
Pentru terenuri de categoria I sau II se recomandă plasarea
autobasculantelor în planul PCA 2 identic cu PSE (planul de staţionare a
excavatorului) iar unghiul de rotire al utilajului (α) va fi de cca 180˚. Se
recomandă săparea unui abataj lateral.
Schema unui abataj lateral pentru excavarea cu cupă inversă este
prezentată în fig. 35.
Un abataj frontal îngust pentru săparea cu excavatorul cu cupă inversă
este prezentat în fig.36.

68

Fig. 36

Un abataj frontal larg (A= 3 ÷ 3,5 R
s
) este prezentat în fig. 37. Abatajele
largi pot fi abataje compuse.

69

Fig. 37

Se poate face depozit provizoriu (D) sau se poate încărca pământul în
autobasculante.

3.4.3 LUCRUL CU EXCAVATOARELE CU ECHIPAMENT DE
DRAGLINĂ

70
Acest tip de echipament se poate folosi doar la săparea în terenuri de
categorii I şi II. Se poate lucra şi la săpături sub nivelul apei.
Echipamentul de draglină este acţionat cu cabluri.
Ca şi în cazul excavatoarelor cu cupă inversă, draglinele au planul de
lucru (PSE) la partea superioară a abatajului. Ele pot descărca pământul săpat în
depozite provizorii sau în autobasculante.
Abatajele pentru excavatoarele cu echipament cu draglină arată,
principial asemănător cu cele pentru excavatoarele cu cupă inversă. Se pot săpa
atât abataje înguste cât şi largi. Aceste abataje pot fi de tip lateral sau frontal,
longitudinal sau transversal.
Schema de principiu a unei dragline şi caracteristicile de lucru cele mai
importante sunt prezentate în fig. 38.

Fig. 38

De obicei între R
s
şi R
d
se admite relaţia:
R
s
≈1,2R
d
(41)
71
Pentru adâncimea de săpare se consideră ca valoarea optimă:
U=(0,5 – 0,2)L (42)
Adâncimea maximă de săpare este circa:
U
s
=(0,5 – 0,6)L (43)
în care:
L – lungimea braţului draglinei.
Şi în cazul draglinelor se poate recurge la schema de săpare a abatajelor
largi cu două utilaje.

3.4.4 LUCRUL CU EXCAVATOARE CU ECHIPAMENT DE GRAIFĂR

În general nu este rentabilă săparea cu graifăr în spaţii largi. Ele au o
mare eficienţă la săpăturile în spaţii înguste, cum ar fi gropile de fundaţii,
şanţurile (tranşeele) pentru pereţi nivelaţi, chesoanele, etc. Se folosesc graifăre
de mare capacitate şi la operaţiile de încărcare – descărcare a mărfurilor în vrac,
în porturi sau în balastiere.
Există în exploatare atât graifăre acţionate hidraulic (cele cu cupă mai
mică) cât şi graifăre acţionate cu cabluri (cele cu cupe de capacitate mare).
Tot cu ajutorul graifărelor se pot realiza şi lucrări de umplutură.
Graifărele au cea mai bună eficienţă la săparea în terenuri de categoria I
chiar dacă sunt umede sau chiar sub nivelul apei. Terenurile de categoria III sau
IV nu sunt accesibile graifărelor decât după dislocare sau afânare (scarificare)
cu alte utilaje terasiere.
72
Se poate folosi graifărul şi pentru încărcarea în autobasculante a
pământului din depozitele provizorii rezultate la săparea cu alte tipuri de
excavatoare.
Schema unui abataj săpat cu graifărul este prezentată în fig. 39.

Fig. 39

Încărcarea pământului dintr-un depozit provizoriu (D) în autobasculantă
(B) este prezentată în fig. 40.
În conformitate cu [12] se pot considera următoarele caracteristici:
U
s
=(0,73 – 1,3)R
s
(44)
H
d
=0,58R
s
(45)
R
d
=0,52R
s
(46)
R
sam
=0,61R
s
(47)
în care:
U
s
– adâncimea maximă de săpare;
73
R
s
– raza maximă de săpare;
H
d
– înălţimea maximă de descărcare;
R
d
– raza maximă de descărcare;
R
sam
– raza de săpare la adâncimea maximă de săpare.


Fig. 40

Este evident însă că toate caracteristicile date de relaţiile (44–47) depind
de construcţia utilajului. Valorile de mai sus au fost prezentate cu caracter
orientativ.
Pentru toate tipurile de excavatoare cu o singură cupă, prezentate mai sus,
se poate exprima productivitatea tehnică de exploatere cu relaţia:
| | h / m
k T
k k q 3600
P
3
a c
t u
e
·
· · ·
= (48)
în care:
74
q – capacitatea cupei (m
3
);
k
u
– coeficientul de umplere a cupei;
k
t
– coeficientul de utilizare a timpului de lucru;
T
c
– durata ciclului de lucru (sec.);
k
a
– coeficientul de afânare a pământului prin săpare.
Valorile lui k
u
şi k
a
în funcţie de categoria terenului sunt date, orientativ,
în tabelul 4.

Tab. 4 [12]
Coeficienţi
Categoria terenului
I II III IV
k
u
0,87 0,83 0,8 0,75
k
a
1,15 1,20 1,28 1,35

Durata ciclului de lucru al excavatoarelor cu o cupă (T
c
) se poate
determina cu relaţia.

| | sec t T
7
1
i c ¿
=
(49)
în care:
t
1
– timpul de săpare (umplerea cupei);
t
2
– timpul de ridicare a cupei;
t
3
– timpul de rotire (pe unghiul α) până deasupra locului de descărcare;
t
4
– timpul de descărcare a cupei (în depozit sau în autobasculante);
t
5
– timpul de rotire de la descărcare la abatajul de săpare;
75
t
6
– timpul de coborâre a cupei la baza abatajului;
t
7
– suma pauzelor tehnologice între timpii de mai sus.
Se pot face calcule de productivitate şi determinând mai întâi numărul de
cicluri pe oră (n):

c
T
3600
n = (50)
Suma timpilor de rotire consumă cca 0,35 – 0,65 din durata ciclului şi de
aceea productivitatea va fi cu atât mai mare cu cât unghiul de rotire (α) va fi mai
mic.
Norma de timp a excavatoarelor se exprimă ore/100m
3
de pământ săpat
(aşa apare în indicatoarele de norme de deviz).

3.5 SĂPAREA ŞI ÎNCĂRCAREA PĂMÂNTULUI CU GREDERUL
ELEVATOR

Principalele utilizări care se pot da grederului elevator sunt
următoarele:
- realizarea de ramblee (umpluturi) cu înălţimea de maxim 4 m (de fapt
aceasta pote fi diferită de la un utilaj la altul în funcţie de
caracteristicile constructive individuale),
- realizarea de săpături (deblee) cu adâncime de până la 3 m (vezi şi
observaţia de mai sus) cu descărcarea pământului în depozit lateral
sau cu încărcarea lui într-un mijloc de transport,
- realizarea gropilor de împrumut pentru pământ ce urmează a fi folosit
în lucrări de umpluturi,
76
- decopertarea stratului vegetal şi încărcarea vegetalului înautovehicule
(eventual se pot realiza depozite provizorii),
- decopertarea stratului steril la deschidera de balastiere, cariere saau
chiar de expluatări miniere la zi.
Domeniile de utilizare ale grederului elevator se suprapun în diverse
grade cu cele ale buldozerelor, screperelor, încărcătoarelor frontale sau cu cele
ale autogrederelor obişnuite.
Săpăturile se pot realiza doar în terenuri uşoare (categoriile I şi II) şi în
straturi de grosimi relativ reduse. Nu se obţin rezultate bune la săparea
materialelor necoezive (nisipuri pietrişuri) pentru că acestea se împrăştie şi nu
se taie în brazde. Nici argilele plastice nu se pot săpa şi încărca în bune condiţii
pentru că se lipesc de discul (organul de lucru) utilajului.
Ca formă constructivă există atât gredere elevatoare tractate cât şi cu
propulsie proprie.
Grederul elevator este un utilaj cu săpare continuă, discul având atât rolul
de săpare cât şi pe acela de a dirija pământul către transportorul cu bandă dispus
transversal.
Pentru încărcarea în autovehicule acestea trebuie să se deplaseze simultan
cu grederul (sau autogrederul) elevator şi în paralel cu acesta.
Autogrederul elevator se poate realiza şi prin montarea echipamentelor
specifice (cuţit-disc şi bandă transportoare) pe un şasiu de autogreder obişnuit
(fig. 41). Acţionarea utilajului se poate face doar hidraulic.
77


Fig.41
Unde:
1 - transportor cu bandă,
2 - disc tăietor,
U
s
- adâncime de săpare,
H
d
- înălţime de descărcare (circa 4,4 m),
B - distanţa de descărcare (circa 6,6 m).

Schemele de mecanizare cu grederul elevator depind de forma
amplasamentului şi de lucrarea executată, putându-se lucra:
- săpare la dus şi cursă în gol la revenire pe poziţia de reintrare în
frontul de lucru,
78
- săpare la dus şi la întors (fie o schemă tip zigzag fig.15, fie o schemă
circulară fig.16) sau o schemă eliptică aşa cum este prevăzută în fig.
42. În această figură se arată modul de realizare a unui rambleu de
drum sau cale ferată cu săparea pe ambele laturi ale umpluturii
(descărcarea pământului direct în zona de realizare a umpluturii).

Fig.42 - 1,2,3,4,5 - poziţii succesive ale utilajului.
Principalele caracteristici constructive ale unui greder elevator realizat pe
echipament de autogreder sunt prezentate în figura 42.
Productivitatea tehnică de excavatoare este dată de relaţia:
P
e
=
c
t p
T
K K h b L 60 · · · · · · o
[m
3
/h] (51)
în care:
L - lungimea săpăturii (m),
B - lăţimea săpăturii [b = (0,35-0,4)D],(m).
D - diametrul discului săpător,
H - adâncimea de săpare [h = (0,35-0,4)D], (m),
α - coeficient al formei secţiunii brazdei săpate (α=0,81-0,87),
79
K
p
- coeficient de pierderi (0,7-0,9),
K
t
- coeficient de utilizare a timpului de lucru (0,85-0,9),
T
c
- durata ciclului de lucru (min).
Datorită săpării continui, grederul elevator poate avea o productivitate de
3-4 ori mai mare decât a unui excavator cu o singură cupă (la aceeaşi putere
instalată pe utilaj).
De asemenea, autogrederul elevator are o productivitate de circa 2-2,5 ori
mai mare decât a grederului elevator tractat pe şenile.
La săparea cu descărcare în depozit provizoriu sau direct în umplutură
(fig.41) autogrederul elevator are o productivitate dublă faţă de utilizarea sa cu
descărcare în autobasculante.
Observaţie. Valorile H
d
şi B sunt orientative şi se referă la un anumit tip
de utilaj, ele putând diferi de la un utilaj la altul.
Norma de timp se exprimă în ore/100 m
3
pământ.

3.6 SĂPAREA ŞI ÎNCĂRCAREA PĂMÂNTULUI CU
ÎNCĂRCĂTOARELE

Încărcătoarele sunt maşini de construcţii destinate încărcării pământurilor
de categoriile I şi II. Ele mai pot fi utilizate pentru încărcarea pământurilor din
depozitele provizorii realizate în urma săpăturii cu alte utilaje (excavatoare,
buldozere, screpere, gredere, gredere elevatoare) în mijloacele de transport.
Cupa de încărcător este poziţionată în faţa utilajului (încărcătoarele se
mai numesc de aceea şi încărcătoare frontale) şi pot fi cu cupă monobloc (dintr-
o singură bucată) sau segmentată (de obicei în două părţi dar uneori chiar mai
multe părţi). Cupa alcătuită din două părţi (bisegmentată) poate fi utilizată şi la
80
apucarea - încărcarea unor materiale diverse (buşteni, diverse elemente metalice
sau din beton, blocuri de piatră, etc.). Cupele se prezintă în fig. 43.

Fig.43
a - cupă monobloc,
b - cupă bisegmentată închisă (pentru încărcare),
c - cupă bisegmentată deschisă pentru apucarea unui buştean,
1 - servomotor hidraulic pentru acţionarea cupei bisegmentate.
Ca încărcătoare frontale se pot întâlni:
- excavatoare cu cupă de încărcător (la excavator cu cupă dreaptă),
- tractor pe pneuri cu cupă de încărcător,
- tractor pe şenile cu cupă de încărcător,
- utilaje complexe (de exemplu excavator cu cupă inversă, pe pneuri,
cu încărcător frontal),
- utilaje cu mai multe cupe montate pe un rotor şi cu bandă
transportoare,
- utilaje cu melc şi transportor cu bandă (mai ales pentru nisipuri).
Volumul cupei de încărcător poate varia între 0,5-10 m
3
şi poate chiar
peste această valoare.
81
La multe încărcătoare pe pneuri direcţia de deplasare se comandă prin
articulaţia şasiului şi nu prin roţi directoare (de obicei pe puntea din spate având
în vedere direcţia de lucru).
La unele încărcătoare, numite semirotative, braţul purtător al cupei are o
articulaţie şi poate efectua rotaţii de 90
0
spre stânga sau spre dreapta.
Un excavator cu cupă de încărcare (pe echipament de excavator cu cupă
dreaptă) este prezentat în fig. 44

Fig.44
1 - cupă de încărcător,
2 - servomotoare hidraulice,
3 - echipament de excavator cu cupă dreaptă.
În figura 45 este prezentat un încărcător frontal pe pneuri, cu şasiul
articulat.

1- cupă de încărcat; 2 - servomotoare hidraulice,
3 - roţi cu pneuri; b - lăţimea cupei; 4 - articulaţie şasiu,
82
α - unghiul de rotire în articulaţia şasiului

Fig.45

Printre parametrii tehnologici importanţi ai încărcătoarelor frontale se
numără: înălţimea maximă de descărcare (H
d
), raza medie de viraj (5-8,5 m),
unghiul de poziţionare a cupei în situaţia deplasării cu cupa plină (circa 45-50
0
)
şi unghiul de basculare (circa 45
0
).
Schemele tehnologice de mecanizare a încărcării pământului cu
încărcătoare frontale se aleg în funcţie de mărimea depozitului, de spaţiul pentru
staţionarea basculantelor şi de tipul constructiv al utilajului de încărcat.
În fig.46 se prezintă schema de încărcare cu încărcător semirotativ (braţul
port-cupă se poate roti cu 90
0
faţă de axa longitudinală a utilajului, la stânga şi
la dreapta).
83

Fig.46

A - articulaţie de rotaţie, D - depozit provizoriu, Î - încărcător,
B - basculantă, C,C
I
- poziţiile cupei încărcătorului
Α - unghiul de rotire (90
0
).
Figura 47 prezintă schema tehnologică de lucru cu încărcător pe pneuri
care are roţile directoare în spate (în raport cu poziţia cupei).

Fig.47

D - depozit provizoriu, C,C
I

- cupa încărcătorului,
84
1,2,3,4,5 - manevrele şi poziţiile succesive ale utilajului,
B – basculanta.
Basculanta ar putea fi poziţionată şi sub un unghi de 45
0
.
Lucrul cu încărcătorul cu şasiu articulat se realizează tot după schema din
fig.47 doar că virarea încărcătorului se face din articulaţia şasiului (cu ajutorul
unor servomotoare hidraulice).
Dacă spaţiul de lucru este suficient se poate lucra şi cu două poziţionări
diferite ale autobasculantelor fig.48.
În figură s-au făcut notaţiile:
D - depozit provizoriu, B - basculantă, Î - încărcător,
1,2,3,4,5 - faze şi poziţii de lucru ale încărcătorului.


Fig 48

85
La toate schemele tehnologice de mai sus se poate considera în locul
depozitului provizoriu de pământ (D) un abataj de săpare (teren categoria I sau
II). Se poate realiza şi săparea provizorie a pământului ca şi în cazul
excavatoarelor (mai ales dacă pământul urmează a fi refolosit pentru acoperirea
aceluiaşi amplasament).
În literatură este citat şi transportul pământului în cupa încărcătorului pe
pneuri la distanţe scurte. Eficienţa acestei activităţi scade rapid cu creşterea
distanţei. De exemplu, în cazul transportului la 100 m productivitatea e de peste
2 ori mai mică decât în cazul distanţei de 10 m.
Productivitatea tehnică de exploatare se poate calcula, pentru
încărcătoare, cu relaţia următoare:
P
e
=
c
n
T
K K q 60 · · ·
[m
3
/h] (52)
în care:
q - capacitatea cupei (m
3
)
K
n
- coeficient de umplere a cupei (ca la excavatoare ),
K
t
-coeficient de utilizare a timpului de lucru (0,75-0,85),
T
c
-durata ciclului de lucru (min),
T
c
= t
ug
+t
d
+t
m
[min] (53)
t
ug
-timpul de umplere –golire a cupei (circa 0,5 min),
t
d
-timpul de deplasare (dus-întors în funcţie de distanţă şi viteză,
minute),
t
m
-timpul de manevrare şi poziţionare a încărcătorului lângă
basculantă (min.).
Norma de timp a încărcătoarelor se exprimă în ore/100 m
3
de pământ
încărcat.
86
3.7 TRANSPORTUL PĂMÂNTULUI

De cele mai multe ori majoritatea pământului săpat se va transporta către
alte amplasamente (pentru a fi utilizat sau depozitat). După unii autori, se
transportă circa 75-80% din pământul săpat dar procentul real depinde de natura
pământului, de utilizarea lui în alte lucrări sau de depozitarea definitivă şi chiar
de natura lucrării de terasamente executată.
Transportul se poate realiza cu următoarele utilaje:
- mijloace de transport rutiere (autobasculante, remorci),
- mijloace de transport feroviare (vagoane de cale ferată basculante),
- mijloace de transport local de mici dimensiuni (roabe, tomberoane,
bene fixate în macara, etc),
- transport cu bandă (benzi rulante se pot folosi fie ca mijloace de
transport local fie pentru transportul la distanţă; se poate exemplifica
cu transportul pământului rezultat din excavarea Canalului Dunăre-
Marea Neagră către portul Constanţa, unde a fost folosit pentru
realizare de umpluturi),
- transportul prin conducte (se transportă o suspensie de pământ în apă;
a se vadea paragrafele privind dragajele - drăgi absorbant-refulante şi
hidromecanizarea lucrărilor de pământ).
Transportul pământului cu autovehicule rutiere deţine ponderea cea mai
mare în totalul volumului de pământ transportat în şantierele de construcţii.
Transportul feroviar se aplică mai ales materialelor de balastieră şi de
carieră care urmează a fi folosite în şantiere ca materiale de construcţii şi,
uneori, pământurilor folosite pentru umpluturi (se poate exemplifica cu
87
transportul feroviar al unei părţi din materialul folosit la realizarea digurilor
portului Constanţa).
Utilizarea transportoarelor cu bandă este rentabilă dacă există un flux
continuu de material de transportat şi distanţele nu depăşesc, ca ordin de
mărime, câţiva kilometri. Acest mijloc de transport se poate utiliza şi în
exploatările miniere. Transportul cu bandă se cuplează bine din punct de vedere
funcţional cu excavatoarele cu rotor cu mai multe cupe, pământul putând fi
introdus pe bandă prin utilizarea unor buncăre tampon (recipienţi din care
materialul curge, prin ferestre special construite, pe banda transportoare; aceste
ferestre pot fi controlate de dispozitive de închidere acţionate pneumatic sau
hidraulic).
Transportul pe bandă este folosit şi la introducerea agregatelor de la staţia
de sortare în depozitul pe sorturi şi de aici în buncărele fabricii de betoane.
Transportul pe bandă este folosit şi pentru lucrări de săpătură în spaţii
înguste (lăţimea benzii de circa 60-80 cm). În cazul transportului la distanţe mai
mari lăţimea benzii transportoare poate depăşi 1 m iar transportorul poate fi
alcătuit din tronsoane modulate, care pot fi mai uşor transportate şi aranjate la
locul de utilizare. În fig.49 este prezentat schematic un transport cu bandă.

Fig.49
Unde:
1-buncăr, 2-rolă trăgătoare, 3-role purtătoare,
4-rolă întinzătoare, 5-bandă.
88
Deoarece transportul rutier este cel preponderent, în acest capitol i se va
dedica o tratare mai largă .Vor fi prezentate:
- tipurile de mijloace de transport şi caracteristicile lor,
- legătura între mijlocul de transport şi utilajul de săpare,
- durata unui ciclu de transport şi numărul de autovehicule necesare
deservirii utilajului de săpat (sau încărcare)
- unele probleme privind eficienţa transportului rutier
Principalele mijloace de transport rutier sunt:
- autobasculantele; descărcare de obicei prin spate şi mai rar pe lateral
(vezi fig.50-a),
- dumperele; tractor monoax cu remorcă articulată şi bascularea prin
spate (fig.50-b),
- semiremorci tractate de autotractor monoax, cu basculare laterală
(fig.50-c),


Fig.50
89
- semiremorcile tractate de autotractor biax cu descărcare pe la partea
inferioară sau prin basculare laterală (fig.50-d),
- remorcile tractate de tractor rutier pe pneuri sau de alt vehicul rutier,
cu basculare laterală sau prin spate (fig.50-e).
Caracteristicile tehnice ale mijloacelor de transport rutiere sunt:
- autobasculantele sunt rentabile de folosit pentru distanţe de circa 1-10
km şi au capacităţi de transport de 5-400 t (aproximativ 3-250 m
3

pentru γ
p
=16KN/m
3
),
- dumperele şi semiremorcile cu tractor monoax sunt utilizate pentru
distanţe de 3-5 km şi au capacităţi de transport de până la 35 t (circa
22 m
3
) sau chiar mai mari,
- sunt utilizate în şantiere şi dumpere pitice, cu capacitate de transport
de 0,7-0,8 t (0,5 m
3
) pentru transport pe distanţe foarte scurte şi pentru
lucrări de volume mici (nu numai pentru lucrări de terasamente),
- semiremorcile cu tractor biax pot fi folosite pentru distanţe de ordinul
a 5-15 km şi au capacităţi de transport de până la 200 t şi chiar mai
mari (125 m
3
sau mai mult),
Notă. În România s-au produs autobasculante de 5-120 t dar au
predominat cele de 5-16 t.
- remorcile tractate de tractoare pe pneuri sau alte mijloace de transport
se pot folosi, de obicei, pentru distanţe de circa 0,5-1 km şi au
capacităţi de transport de 5-35 t (3-22 m
3
).
Cu toate că cele mai folosite mijloace de transport rutier ale pământului
sunt autobasculantele, în ultimul timp au căpătat o utilizare tot mai largă
dumperele, semiremorcile şi remorcile. Acest lucru se datorează unor avantaje
legate de manevrabilitatea superioară (tractorul poate face unghiuri de până la
90
0
stânga-dreapta faţă de axul semiremorcii sau remorcii şi poate avea înclinări
90
transversale de până la 20
0
), de posibilitatea de a circula pe drumuri de şantier
amenajate sumar (doar nivelare cu buldozerul sau autogrederul) şi de razele
mici de viraj.
Pantele drumurilor pe care se va transporta pământ cu mijloacele de mai
sus vor fi cuprinse 10-15% longitudinal şi maxim 8-10% transversal (se preferă,
evident, drumuri cu platforma orizontală pe direcţia transversală).
Pentru circulaţia în două sensuri drumurile vor avea lăţimi de 8-10 m
(acestea depind însă de gabaritul utilajelor de transport folosite).
Intrările şi ieşirile din frontul de lucru se pot amenaja pentru circulaţie pe
un singur fir (lăţime4-5 m) dacă traficul nu este foarte intens şi cu pante de până
la 20% (în anumite situaţii limitate în timp, mijloacele de transport pot fi ajutate
cu alte utilaje să urce aceste rampe scurte).
O problemă foarte importantă în alegerea mijlocului de transport raportat
la excavatorul sau încărcătorul utilizat este numărul de cupe necesar pentru
umplerea la capacitatea maximă a benei mijlocului de transport (N
I
):
N
I
=
q
Q
(54)
în care:
Q - capacitatea benei mijlocului de transport (m
3
),
q - capacitatea cupei excavatorului sau încărcătorului (m
3
)
Valorile recomandate, în funcţie de utilajul de săpat (încărcat) sunt:
- N = 3-6 pentru excavatoare cu cupă dreaptă sau inversă,
- N = 5-10 pentru dragline şi graifăre,
- N = 2-5 pentru încărcătoare (sau echipamente de încărcător montate
pe alte utilaje; problema nu se discută pentru încărcătoarele cu
91
transportor cu bandă dar timpul de încărcare ar trebui să fie oarecum
echivalent).
Având în vedere fenomenul de afânare şi celelalte probleme descrise la
paragraful privind proprietăţile fizice, mecanice şi tehnologice ale pământurilor,
volumul total preluat din abataj pentru umplerea unei basculate etc. va fi (Q
a
):
Q
a
=
a
K
Q
(55)
în care:
K
a
- coeficient de afânare,
iar numărul real de cupe pentru umplerea benei va fi:
N =
u
a
a
U
K q
K Q
K
K q
Q
·
·
=
·
(56)
în care:
K
u
- coeficient de umplere a cupei excavatorului (încărcătorului)
Vitezele admisibile pentru transportul rutier depind de categoria
drumului şi de capacitatea mijlocului de transport şi sunt prevăzute în tabelul 5
[12].
Tab. 5 Viteze medii de transport [km/h]
Categoria
drumului
Q(t)
≤6,5 6,6-8,5 8,6-14,9 15-19,9 20-49,9

≥50

T 30 29 27 26 21 16
L 26 23 22 21 17 13
E 22 21 20 18 15 12
H 18 18 18 15 14 11
92

Categoriile de drum de mai sus sunt definite după cum urmează:
- T - drumuri asfaltate, pavate, pietruite sau cu macadam în stare mediocră,
care impun schimbări de viteză pe 20% din parcursul traseului,
- L - drumuri pietruite cu piatră spartă, pietriş sau bolovani de râu, în stare
mediocră sau drumurile anterioare cu pante mari, care impun schimbări de
viteză pe 40%din parcurs,
- E - drumuri de pământ în stare mediocră sau pavate cu piatră sau bolovani
de râu şi aflate în stare proastă şi care impun schimbări de viteză pe 70%
din parcurs,
- H - alte drumuri în stare proastă şi cu pante mari, care impun viteze reduse
şi dese schimbări de viteză.
Pentru a putea executa săpăturile eficient, având în vedere că utilajul de
săpat este cel care hotărăşte producţia, este necesar să se stabilească numărul de
utilaje de transport care trebuie să lucreze pentru deservirea fiecărui utilaj de
săpat (sau încărcat).
N=
î
c
t
T
(57)
în care:
T
c
- durata ciclului de lucru al utilajului de transport (min.),
T
î
- durata de încărcare a unui mijloc de transport de către utilajul de săpat
(încărcat) avut în vedere (min.).
T
c
=t
î
+t
p
+t
d
+t
m
+t
g
[min.] (58)
în care:
t
p
- timpul de mers la plin,
93
t
g
- timpul de mers la gol,
t
d
- timpul de descărcare,
t
m
- timpul de manevre, poziţionarea la excavator şi opriri pe parcurs
(intersecţii, semafoare, etc.).
Timpul de încărcare se determină cu relaţia 59.
t
î
=
t
ce
K
T N ·
[min] (59)
în care:
T
ce
- durata ciclului de lucru al excavatorului sau încărcătorului (min),
N - numărul de cupe de excavator necesar umplerii benei basculantei
(relaţia 56),
K
t
- coeficient de utilizare a timpului de lucru la excavator sau încărcător .
Pentru timpul de descărcare se recomandă valorile orientative din tabelul
6 (se pot avea în vedere şi valori preluate din cărţile tehnice ale mijloacelor de
transport rutier; de exemplu basculanta Tatra de 12 t basculează în circa 0,25
min.).
Tab. 6
Capacitatea de încărcare a
autobasculantei Q[t]
≤ 16 t 16-25 t >25 t
T
d
[min.] 0,5 0,75 1

Tab. 7
Distanţa la transport
D [Km]
<5 5-10 10-20 >20
t
m
2 3 4 5

94
Timpul de manevră şi opriri pe traseu (la intersecţii), t
m
, depinde de
distanţa la care se face transportul (D; vezi tabelul 7).
Timpii de mers în plin t
p
(cu încărcătură) şi în gol (la întoarcere) se pot
calcula separat pentru distanţa D şi vitezele v
p
şi v
g
sau se poate considera
distanţa 2D şi viteza medie v
m
.
Folosind timpii calculaţi şi discutaţi mai sus se poate determina numărul
de mijloace de transport care sunt necesare unui excavator sau încărcător pentru
a-şi realiza productivitatea tehnică de exploatare (N
mt
):
N
mt
=
d î
c
K t
T
·
(60)
în care:
T
c
- durata ciclului mijlocului de transport (58),
t
î
- timpul de încărcare a mijlocului de transport (59)
K
d
=0,8-0,95-coeficient de disponibilitate, care ţine seama întreruperile în
activitatea mijloacelor de transport (defecţiuni, alimentare cu carburanţi,
etc.).
Dacă numărul de mijloace de transport rezultă cu zecimale se vor rotunji
prin adaos (exemplu: 7,32 basculante se va rotunji la 8 basculante).
Pentru calcule economice referitoare la transport sunt necesare
următoarele: parcursul mediu zilnic (P), numărul de curse pe zi (N
cz
) şi
productivitatea tehnică de exploatare (P
e
)
P=2D N
cz
[Km] (61)
în care:
D-distanţa dintre punctele de încărcare şi de descărcare
N
cz
=
c
d t z
T
K K O · · · 60
[curse/zi] (62)
95
în care:
O
z
- numărul de ore de lucru pe zi pentru activitatea comună a
excavatorului (încărcătorului) şi mijlocului de transport,
T
c
- durata ciclului mijlocului de transport (min),
K
t
- coeficient de utilizare a timpului de lucru al excavatorului
(încărcătorului),
K
d
-coeficient de disponibilitate al mijlocului de transport.
P
e
= N
cz*
Q [m
3
/zi] (63)
P
e
= N
cz*
T [t/zi] (64)
în care:
Q - capacitatea mijlocului de transport (m
3
),
T = Q*ρ [t] - capacitatea mijlocului de transport în tone,
ρ - densitatea pământului (t/m
3
)
Dacă se convine asupra unui tarif orar de transport se poate determina şi
tariful pe tona de pământ transportat.

3.8 LUCRĂRI TERASIERE CU SCREPERE

Screperul are ca principal element constructiv o ladă (benă, cupă) fixată
pe un şasiu pe roţi cu pneuri. Fundul acesteia este mobil şi este dotat la partea
din faţă cu un cuţit care acoperă întreaga lăţime a utilajului.
Prin coborârea cuţitului acesta poate tăia din teren straturi de 15-30 cm.
Pământul tăiat urcă direct în ladă sau este împins de nişte palete elevatoare.
Screperul poate săpa direct doar în terenuri uşoare (categoria I şi II)
celelalte terenuri trebuind să fie scarificate în prealabil.
96
Există atât screpere tractate (de tractor pe şenile sau pe pneuri) cât şi
autoscrepere (cu unu sau două motoare; la cele cu două motoare unul este
montat pe tractorul monoax sau biax iar celălalt pe screperul propriuzis şi se
foloseşte doar în faza de tăiere a pământului).
Screperul are, pe distanţe scurte, avantajul unui singur maşinist în raport
cu sistema de maşini formată din excavator şi mijloace de transport.
Distanţele de transport (D) economice sunt legate de capacitatea lăzii
(benei), q. Câteva valori orientative sunt prezentate în tabelul 8
Tab. 8.
q (m
3
) <6 >6 8-15 >15
D (m)
Screper tractat ≤300 500-1000* - -
Autoscreper - - 500-2000 1000-3000
*500 m pentru cele tractate de tractor pe şenile şi 1000 m pentru cele tractate de
tractor pe pneuri.
Există mai multe variante constructiva de screpere şi autoscrepere:
- screpere tractate acţionate cu cabluri sau hidraulic (folosite în spaţii
restrânse de lucru şi pentru distanţe relativ mici de transport),
- autoscrepere cu două punţi (osii), cu tractor monoax,
- autoscreper cu trei punţi, cu tractor biax,
- autoscreper elevator.
Schematic, un autoscreper arată ca în figura 51.
Screperele şi autoscreperele se pot utiliza pentru executarea următoarelor
tipuri de lucrări:
97
- săpături (deblee) pentru canale cu transportul pământului în depozit,
- umpluturi (ramblee) cu preluarea pământului (săparea) din gropi de
împrumut,
- nivelarea unor platforme prin compensarea săpăturilor cu umpluturile,


Fig.51
- decopertarea stratului vegetal,
- decopertarea stratului care acoperă o balastieră, o carieră sau o
exploatare minieră la zi,
- săparea gropilor de fundaţii de dimensiuni mari (construcţii
industriale, civile, de navigaţie, etc.).
Metodele principale de lucru cu screperele sunt:
- autoscreperele cu două motoare sau cele cu elevator se încarcă (sapă)
de regulă singure,
- autoscreperele cu un motor sau screperele tractate vor săpa fie împinse
cu un buldozer (foarte rar sunt trase) fie în pereche (tandem; două
98
autoscrepere se cuplează cu o bară solidă de tractare de construcţie
specială; când cel din faţă sapă, cel din spate împinge iar când cel din
spate sapă, cel din faţă trage).
Pentru sporirea eficienţei săpării şi pentru umplerea totală a benei se pot
folosi procedeele de lucru următoarele:
- săparea în pantă (din deal în vale),
- săparea în trepte (iniţial la adâncimea maximă h şi apoi la 0,7 h şi
0,5h vezi fig. 52),
- săparea în şah (între fâşiile săpate se lasă o distanţă egală cu b/2, b
fiind lăţimea de săpare a utilajului ; vezi fig.53).

Fig. 52

Forma fâşiei din fig. 53-b are, ca şi în cazul săpării în trepte, rolul de a
uşura săparea în partea a doua a ciclului, când în benă există deja o cantitate de
pământ încărcat.
La săparea cu screperele şi autoscreperele se pot aplica următoarele
scheme tehnologice:
99
- în funcţie de fluxul de deplasare al utilajului: scheme eliptice (sau
circulare; fig.54-a) şi scheme în opt (fig.54-b),
- în funcţie de poziţionarea amplasamentului pentru descărcarea
pământului: scheme unilaterale (cu descărcarea pământului pe o
singură parte a gropii săpate; fig.55-a) şi scheme bilaterale (cu
descărcarea pământului pe două laturi ale săpăturii; fig.55-b):


Fig.53


Fig.54
100

Fig.55

Schema de mecanizare eliptică se poate aplica longitudinal sau
transversal (în funcţie de latura frontului de lucru pe care se orientează).
Prin deplasarea laterală schema eliptică poate genera o schemă de lucru în
spirală (fig.56).

Fig. 56 Descărcare bilaterală.
101
În sistemul din fig.56 se poate realiza un rambleu cu gropi de împrumut
pe două laturi sau inversând încărcarea (Î) cu descărcarea (D) se poate realiza un
canal cu depozitare bilaterală a pământului.
O altă schemă de mecanizare care ar putea rezolva problemele din
paragraful de mai sus ar fi cea în zigzag (fig. 57).

Fig.57 Săpare bilaterală.
Productivitatea tehnică de exploatare a screperelor (sau autoscreperelor)
se determină cu relaţia:
P
e
=
a c
t u
K T
K qK 60
·
·
[m
3
/h] (65)
în care:
q - capacitatea benei (lăzii)-m
3
,
K
u
- coeficient de umplere,
K
t
- coeficient de utilizare a timpului de lucru
K
a
- coeficient de afânare a pământului săpat,
T
c
- durata ciclului de lucru (min.).
T
c
=t
s
+t
p
+t
d
+t
g
+t
m
(66)
t
s
- timpul de săpare –încărcare a benei
102
t
s
=
s
s
v
L
(67)
L
s
- lungimea de săpare (m)
V
s
- viteza de săpare (m/min.),
Lungimea de săpare trebuie să permită umplerea benei:
L
s
٠b٠u٠α٠K
a
= q٠K
u
٠K
p

de unde rezultă:
L
s
=
a
p n
K u b
K K q
· · ·
· ·
o
[m] (68)
unde:
b-lăţimea cuţitului de săpare ( şi a benei) –m
U - adâncimea de săpare (m)
α = 0,7-0,9-coeficient de neuniformitate a adâncimii de săpare,
K
p
= 1,1-1,2
K
p
- coeficient de pierderi (nu tot materialul săpat ajunge în benă ),
Ceilalţi timpi ai ciclului sunt:
t
p—
durata de mers cu bena plină (t
p
=
p
p
v
L
),
t
d
- durata de descărcare şi împrăştiere a materialului (t
d
=
d
d
v
L
)
t
g
- durata de întoarcere a utilajului cu bena goală (t
g
=
d
d
v
L
)
t
m
- durata unor manevre, poziţionări ale utilajului, opriri, întoarceri, etc.
Similar cu lungimea de săpare se determină şi lungimea de descărcare şi
împrăştiere a pământului (L
d
):
103
L
d
=
I
u
h b
K q
o · ·
·
[m] (69)
în care:
h-grosimea stratului de pământ descărcat şi împrăştiat (m),
α
I
- coeficient de neuniformitate a grosimii stratului de pământ împrăştiat
(similar cu α).
În [12] sunt citate următoarele valori orientative ale timpilor de lucru:
- t
s
=0,7 minute –autoscrepere împinse cu buldozerul (pe două punţi),
- t
s
=1 minut - idem pe trei punţi,
- ts=1 minut - autoscreper elevator
- ts=1,5 minute - autoscrepere în tandem
- t
d
=0,5-1minute
- t
m
=0,2-0,8 minute
Norma de timp a screperelor şi autoscreperelor se exprimă în ore/100m
3
.
Trebuie precizat că norma are valori diferite în funcţie de distanţa de
transport.

3.9 LUCRĂRI TERASIERE CU BULDOZERE

Buldozerele sunt utilaje de construcţii alcătuite dintr-un tractor pe şenile
sau pe pneuri la care, în partea din faţă, este ataşată o lamă. Schema de principiu
a unui buldozer este prezentată în fig.58. De multe ori buldozerul are ataşat în
partea din spate echipamentul de scarificator.
104


Fig.58 - 1- tractor; 2- lamă; 3- servomotoare cu ulei;
4- cadru de fixare a lamei; 5- articulaţie.

Cu buldozerul se pot executa următoarele lucrări:
1. săparea pămâtului pe adâncimi de circa 15-30 cm;
2. nivelarea terenurilor prin compensarea săpăturilor cu umpluturile;
3. deplasarea pământului la distanţe (pentru buldozere pe şenile
distanţa maximă este de circa 100 m iar pentru cele pe pneuri de circa 150-160
m dar distanţele optime sunt mult mai mici);
4. executarea de umpluturi (ramblee) din gropi de împrumut laterale;
5. executarea de deblee cu depozitarea provizorie laterală a
pământului;
6. executarea de canale;
105
7. astuparea de tranşee în care au fost pozate diverse instalaţii sau a
gropilor de fundaţie;
8. împingerea materialeleor către buncăre (de exemplu, la
transportoarele cu bandă, în staţiile de sortare a agregatelor şi la fabricile de
betoane, etc.);
9. strângerea în grămezi a materialelor şi deservirea altor utilaje de
săpat (încărcătoare, excavatoare);
10. întreţinerea unor drumuri de şantier;
11. defrişarea terenurilor, curăţarea de deşeuri sau de zăpadă, demolări,
etc.
Din cele de mai sus rezultă că buldozerele sunt nişte maşini de construcţii
aproape indispensabile în şantiere. Pentru a-şi îndeplini multiplele funcţii,
buldozerele vor avea lame de forme diverse şi aşezate în poziţii diverse.
Poziţiile lamei pot varia după cum urmează:
- prin rotire în plan vertical longitudinal (fig.59-a);
- prin rotire în plan vertical transversal (echipament de tiltdozer; fig. 59-b);
- prin rotire în plan orizontal (echipament de angledozer; fig.59-c).
În funcţie de lucrarea care se execută, de puterea motorului şi de
categoria terenului, lamele pot fi scurte, medii sau lungi şi pot avea următoarele
forme:
- lamă dreaptă, folosită în poziţie perpendiculară pe direcţia de mers (normlă)
pentru săparea sau împingerea materialelor grele (fig.60-a);

106


Fig. 59
- lamă unghiulară; poate fi rotită în plan orizontal (echipament de angledozer)
sau în plan vertical transversal (echipament de tiltdozer) şi este reprezentată
în fig.60-b; se utilizează la săpări laterale, nivelări şi umpleri de gropi de
fundaţie sau tranşee;
- lamă curbă universală, folosită pentru împingerea la distanţă relativ mare a
volumelor importante de materiale uşoare; ea este prevăzută cu aripi laterale
(fig.60-c);
- lamă articulată pe verticală, în axul central al buldozerului (este numită şi
echipament de varidozer; fig.60-d), este folosită pentru astuparea gropilor şi
şanţurilor, la nivelări şi la deplasarea pămâtului;
- lamă tip cutie (sau pernă), folosită la umpluturi sau nivelări; în cazul unor
forme mai adânci ea poate lucra şi pe post de încărcător, făcând trecerea spre
acest tip de utilaj (fig.60-e).
107




Fig.60

Pentru operaţiile de defrişare şi curăţare a terenului, lama poate avea în
locul cuţitului de tăiere nişte dinţi de scarificare.
Buldozerele pot lucra atât pe terenuri orizontale cât şi pe terenuri în
pantă. Productivităţile vor depinde de panta terenului după cum este arătat în
tabelul 9.
Tab. 9 [24]
Condiţii de lucru
Productivitatea
tehnică de exploatare (%)
Teren orizontal 100
Teren cu pantă i=10% (la
deal)
60
Teren cu pantă i=10% (la
vale)
190
Teren cu pantă i=20% (la
vale)
250

108
Tăierea pământului se poate face în straturi de grosime constantă (fig.61-
a), în formă de pană (fig.61-b), sau în trepte (fig.61-c). Ultimele două procedee
pot scurta timpul de lucru la 0.3-0.4 din timpul procedeului a.

a
b
c
Fig.61

În timpul împingerii pământului o parte din acesta se pierde prin părţile
laterale ale lamei dacă se lucrează pe teren plat (fig.62).
Pentru a anula sau reduce pierderile laterale se pot folosi şi lame speciale
(de exemplu, lamă cu aripi laterale, fig.63), se poate săpa şi împinge pământul
în tranşee (fig.64), sau se poate lucra simultan cu 2 până la 4 buldozere (distanţa
d între ele va fi de circa 50 cm la lucrul în pământuri coezive şi de 10-30 cm la
lucru în pământuri necoezive; fig.65).
109



Fig.62

Fig.63
1- pământ săpat – transportat cu lamă normală;
2- pământ transportat cu lamă cu aripi laterale;
3- aripi laterale ale lamei.

Fig.64
1- lamă; 2- pământ transportat.
110

Fig.65

1- două buldozere lucrând împreună;
d- distanţa între buldozere;
2- pământ ce ar fi împins de fiecare buldozer lucrâmd individual;
3- pământ suplimentar împins de cele două buldozere lucrând împreună.
Pentru lucrul cu buldozerele se poate aplica una din următoarele scheme
de mecanizare:
1. scheme de săpare;
2. scheme de împingere (transport);
3. scheme de umplere a tranşeelor sau gropilor de fundaţie.
1. Săparea pământului se poate face:
- pentru canale (deblee) relativ înguste prin schema pendulară (fig.66);
se pot realiza prin această schemă şi rampe de acces pe ramblee sau în deblee;
se poate aplica şi schema din fig.24 (săpare canal cu trei buldozere);
- pentru executaea lucrărilor în spaţii mai largi (deblee cu depunerea
pământului lateral (fig.67) sau ramblee din pământ preluat din gropi de
împrumut laterale) se poate aplica şi schema îm zig-zag (suveică).
111

Fig.66
1- sens de deplasare cu săpare,
2- sens de revenire în gol.


Fig.67
1- săpare şi împingere,
2- revenire în gol
La săparea în mai multe straturi succesive (prin mai multe treceri
suprapuse) se poat proceda ca în fig.68 (la primul strat se formează tranşee
separate prin benzi care vor limita pierderile laterale iar la al doilea strat săparea
este asemănătoare, trecerile fiind decalate lateral cu b/2; b este lăţimea fâşiei
săpate, egală cu lungimea lamei).
112

Fig.68
1, 2- straturi săpate succesiv;
3- benzi nesăpate de lăţime B;
U
s
- adâncimea totală de săpare.
2. Deplasarea (împingerea) la o anumită distanţă a pământului dintr-un
depozit provizoriu realizat cu alt utilaj terasier se poate face cu schema în zig-
zag din fig. 67 dar şi prin deplasarea numai înainte, cu jumătate de cursă
realizată în plin şi jumătate de cursă în gol (o schemă de tip eliptic, fig.69).

Fig.69

1- depozit iniţial; 2- depozit sau lucrare executată;
D- distanţă de împingere (50-150 m).
O schemă asemănătoare celei din fig. 69 se poate aplica şi la săparea
laterală a unor terenuri de categoria I (în straturi mai groase ) sau la săparea în
pantă (la vedere).
113
Realizarea de umpluturi sau acoperirea unor tranşee în care s-au pozat
instalaţii subterane ori a unor gropi de fundaţie (după realizarea fundaţiilor) se
poate realiza prin schemele următoare:
- umplerea prin împigere laterală cu echipament de angledozer (fig.70);
- umplerea prin săparea de fâşii transversale oblice (fig.71);
- umplerea prin metoda fâşiilor transversale perpendiculare (aplicarea unei
scheme tip zig-zag; fig. 72).


Fig.70

D- depozit provizoriu;
U- umplutură; F- fundaţie;
B- buldozer cu echipament de angledozer
114

Fig 71

1, 2, 3- fâşii oblice succesive; D- depozit provizoriu; U- umplutură;
B- buldozer cu lamă poziţionată normal; G- galerie din beton monolit.

Fig.72

1- împingere; 2- repoziţionarea utilajului (marşarier cursă în gol);
115
D- depozit provizoriu; U- umplutură; C- conductă sau altă instalaţie.
Pentru a putea exprima productivitatea tehnică de exploatare a
buldozerelor trebuie precizat mai întâi volumul de pământ (prisma de pământ)
care poate fi împins de lama unui buldozer (V):
2
b l h
V
· ·
= [m
3
] (70)
Notaţiile sunt cele din fig. 73.

Fig.73

L- lama buldozerului; b- lungimea lamei
φ´- unghiul taluzului natural dinamic
Conform desenului:
¢'
=
tg
h
l şi
¢' ·
·
=
tg 2
b h
V
2
[m
3
] (71)
Se poate exprima productivitatea tehnică de exploatare cu relaţia:
a c
p t
e
K T
K K V 60
P
·
· · ·
= [m
3
/h] (72)
în care:
V- volumul de pământ împins în faţa lamei (m
3
);
K
t
- coeficient de utilizare a timpului de lucru;
116
K
a
- coeficient de afânare (se ia în considerare doar când se sapă
pământul din starea naturală; pentru împingerea pământului din depozite
provizorii, deja afânat, se ia K
a
= 1;
K
p
- coeficient de pierderi (pentru pământul pierdut lateral, pe la
capetele lamei); K
p
≈ 0.9 (depinde şi de distanţa de împingere L: K
p
= 1-
0.005 L);
T
c
- durata ciclului de lucru al buldozerului (min).
Se poate scrie productivitatea şi prin utilizarea numărului de cicluri pe
oră:
c
c
T
60
n =
(73)
Durata timpului de lucru (T
c
) depinde de schema tehnologică aplicată. Se
exemplifică calculul T
c
pentru săpare laterală şi realizarea unui depozit
unilateral (ca în fig. 69).
m g î p s c
t t t t t T + + + + = [min] (74)
în care:
t
s
- timpul de săpare;
t
p
- timpul de deplasare a pământului cu lama plină,
t
î
- timpul de împrăştiere (descărcarea treptată a lamei prin
ridicare); grosimea straturilor: 0.15-1.00 m;
t
g
- timpul de deplasare în gol (după descărcarea lamei);
t
m
- timpul de manevră, întoarcere, repoziţionare a utilajului
pentru o nouă etapă de săpare; t
m
= 0.15-0.5 min.
Pentru calculul timpilor, distanţele rezultă din schema tehnologică iar
vitezele din cartea tehnică a utilajului.
117
Lungimea de săpare va trebui să asigure umplerea lamei cu volumul de
pământ (V) discutat mai sus.
u b
V
L
s
·
= [m] (75)
în care:
u- adâncimea de săpare (m);
b- lungimea lamei buldozerului (m),(se poate lucra şi cu b
´
=b -
30 cm suprapunere fâşie )
Norma de timp a buldozerelor se exprimă în h/100m
3
pământ săpat
(împins, etc) şi h/100m
2
la lucrări de nivelare. Aceasta (N
tu
) depinde însă de
categoria terenului în limitele orientative în tabelul 10.
Tab. 10
Categoria terenului
I II III IV
N
tu
(%) 100 120-128 147-154 172-181


3.10 LUCRĂRI TERASIERE CU GREDERE

Grederul este un utilaj care are ca organ de lucru o lamă asemănătoare cu
a buldozerelor. Unele operaţii care se pot executa cu acest utilaj sunt
asemănătoare cu cele care se pot executa cu buldozerele.
Spre deosebire de buldozere, lama grederului este situată la mijlocul
lungimii utilajului şi este mult mai mobilă.
118
Grederul poate fi tractat sau poate avea propulsie proprie (în care caz este
numit autogreder).
În mod curent se utilizează autogrederele. Ele au acţionare hidraulică
(foarte rar mecanică). Pot avea suplimentar echipamente de scarificare şi lame
de buldozer poziţionate frontal, cupe de încărcător, etc.
Schema de principiu a unui autogreder este prezentată în fig. 74.

Fig.74
1- lamă greder; 2- lamă frontală; 3- scarificator.
Cu autogrederul se pot realiza următoarele lucrări:
- săpare şi împingere a pământului;
- nivelări şi finisări ale suprafeţelor săpate cu alte utilaje;
- taluzări;
- săpări de canale (adâncime maxim 1 m);
- lucrări de execuţie şi întreţinere a drumurilor, digurilor, rambleelor de
cale ferată (înălţime maximă 1 m);
- săparea (decopertarea) stratului vegetal (grosimi de maxim 30 cm şi
distanţe scurte de transport: 10-20 m);
- transportul pământului din depozite provizorii pe distanţe de maxim 50
m;
119
- deblee cu adâncimi de 1-3 m, cu realizarea de depozite laterale (distanţe
de transport de ordinul a 100-600 m).
Pământul săpat va avea categoriile I;II sau III sau va fi supus în prealabil
scarificării. Lama autogrederului poate executa mişcări foarte variate; ridicări,
coborâri, înclinări spre înapoi sau spre înainte, rotiri în plan orizontal (35°-40°)
sau vertical (15°- 90
0
), poziţionări laterale pentru taluzare, etc.
Câteva din aceste poziţii ale lamei sunt prezentate în fig. 75.

Fig.75

Schemele de mecanizare cu grederele sunt în cea mai mare parte
asemănătoare cu cele aplicate la lucrul cu buldozerele sau cu grederele dar
există şi scheme specifice.
Se exemplifică mai jos (fig.76) metoda de executare a şanţurilor prin
tăierea în evantai. În cazul şanţurilor (canalelor) înguste tăierea se poate face de
pe o singură parte iar la cele mai late tăierea se poate face de pe ambele părţi ale
canalului.
Tot prin tăiere în evantai se pot realiza gropi de împrumut cu depozitarea
pământului într-un rambleu. Gropile de împrumut pot fi situate pe ambele laturi
ale rambleului realizat (fig.77).

120

Fig. 76


Fig. 77
Productivitatea tehnică de exploatare se poate determina asemănător cu
cea a buldozerelor. Vor diferi vitezele de lucru. Coeficientul de utilizare a
timpului de lucru se recomandă cu valorile K
t
= 0.75-0.8. Norma de timp a
autogrederului se exprimă în ore/100 m
3
şi depinde de categoria terenului şi de
distanţa de împingere a pământului.

3.11 SĂPĂTURI MECANIZATE ÎN SPAŢII ÎNGUSTE

Pot fi clasificate drept săpături în spaţii înguste (sau foarte înguste)
următoarele lucrări de terasamente:
121
- săparea de şanţuri cu paramente verticale (secţiune dreptunghiulară; fig. 78-
a);
- săpare de şanţuri cu taluze (secţiune trapezoidală;fig. 78- b);
- săparea de gropi de fundaţie rectangulare (de adâncime mică; fig. 78- c-sau
de adâncime mare; fig. 78- d);
- săpare gropi cilindrice (de adâncime mică sau mare; fig. 78- e;
- săparea de şanţuri foarte înguste pentru drenuri sau cabluri (sau pozarea
acestora fără săparea unui şanţ; fig. 78- f);
- realizarea de gropi cilindrice cu formă aproximativă; pentru piloţi , fără
săparea şi extragerea pământului săpat (prin baterea şi împingerea laterală a
pământului cu o mandrină; fig. 78- g).



122


1- rolă cablu; 2- cuţit tip plug; 3- cablu pozat la cota de proiect; U- adâncime de
tăiere

Fig. 78
Săparea şanţurilor cu paramente verticale (secţiune derptunghiulară ) se
poate realiza cu ajutorul excavatoarelor cu cupă inversă. Pentru această operaţie
este necesar să se folosească o cupă cu lăţimea egală cu lăţimea şanţului pe care
dorim să îl realizăm (există cupe special construite, cu lăţimi mici , dacă se sapă
şanţuri relativ înguste). De asemenea se pot folosi braţe mai lungi sau se pot
adapta prelungitoare la braţele normale ale excavatoarelor (se utilizează de
obicei excavatoare de capacitate mică, cu cupe de ordinul a 0.1÷1.0 m
3
.
De obicei excavatorul încalecă axul viitorului şanţ dar există şi
posibilitatea utilizării unor braţe cu mânere articulate excentric (excentrităţi de
până la 2.50 m) care se poziţionează lateral faţă de traseul săpării; fig. 79).
123

Fig. 79

Pentru săpături în spaţii înguste se pot utiliza şi maşini universale de
săpare cu un braţ telescopic. Acestea au lungimea braţului reglabilă prin
acţionarea hidraulică iar cupa poate fi rotită tot hidraulic astfel încât să se
poziţioneze cu cupa dreaptă, cu cupă innversă sau chiar cu poziţii intermediare,
spre lateral (cupa este de până la 1 m
3
; fig. 80). Ca toate utilajele de săpare pe
pneuri şi acest utilaj are picioare de calare hidraulică.


Fig. 80
Se pot săpa şanţuri cu săpătoarele de şanţuri. Acestea pot fi realizate în
soluţii constructive: cu rotor cu mai multe cupe (fig. 81- a) sau cu lanţ cu cupe
(sau raclete; fig. 81- b)
124

Fig. 81
Pământul săpat cu utilajele din fig. 80 este depozitat lateral de săpătură
(depozit provizoriu) cu ajutorul unui transportor cu bandă.
Săpătoarele de şanţuri pot lucra de obicei până la adâncimi de 3.5 m.
Dacă este necesar un şanţ cu cota de fund sub această adâncime utilajul va lucra
în tandem cu un buldozer. Acesta va săpa o tranşee de adâncimea necesară iar
săpătorul de şanţuri va lucra de pe fundul acestei tranşei (fig. 82).

Fig. 82

Pentru săparea mecanizată a şanţurilor cu taluze (secţiune trapezoidală) se
pot aplica două metode:
- pentru şanţuri largi se poate face săparea ca mai sus şi apoi se face
taluzarea cu alt utilaj (de exemplu autogrederul);
125
- pentru săpături înguste se poate utiliza un excavator cu cupă inversă de
formă trapezoidală sau o maşină universală de săpare dotată cu o astfel de
cupă (metoda se poate aplica până la adâncimi de ordinul a 1.50 m).
În ce priveşte săparea unor gropi de fundaţie rectangulare, pot apare
următoarele situaţii:
- gropi de fundaţie izolate sau grupate după necesităţile viitoarei construcţii,
cu adâncimi de ordinul a 0.8-2.0 m (în funcţie de adâncimea de îngheţ şi de
natura terenului de fundaţie);
- gropi de fundaţie de adâncime mare, de tipul tranşeelor pentru executarea
baretelor sau pereţilor mulaţi (aceste lucrări pot juca rolul de fundaţii de
adâncime dar pot fi destinate şi impermeabilizării unor gropi de fundaţie
largi, pentru a se putea lucra la uscat).
Pentru gropile de fundaţie de adâncime redusă se pot utiliza excavatoare
hidraulice echipate cu cupă inversă sau cu graifăr sau maşinile universale de
săpat (se poate utiliza echipamentul cu braţ telescopic şi cupă rotativă în jurul
axului braţului, prezentat mai sus).
Dacă gropile de fundaţie sunt pe un aliniament comun (de exemplu,
fundaţiile pentru stâlpii unei construcţii în cadre) se poate recurge şi la săparea
unei tranşei cu secţiune dreptunghiulară, excavarea fundaţiilor la poziţiile din
proiect şi umplerea cu pământ a spaţiului dintre ele (fig. 83).

Fig. 83
Dacă sunt necesare sprijiniri nu se va lucra decât cu echipament de
graifăr.
126
Pentru gropile de fundaţie de adâcime mare (de tipul tranşeelor) se pot
utiliza excavatoare hidrulice cu cupă inversă cu braţ lung sau cu prelungitor
montat la braţ sau graifăre hidraulice adaptate săpării în aceste condiţii (braţ
telescopic poziţionat vertical, cupă în două piese de lăţimea viitoarei tranşei).
Dacă executăm fundaţii de adâncime mare nu se pot executa sprijiniri şi
în această situaţie se poate aplica următoarea metodă:
- se realizează săpătura până la adâncimea la care nu sunt necesare sprijiniri;
- se prepară şi se introduce în săpătură un noroi bentonitic, care va juca rolul
de sprijinire (bentonita este o argilă specială);
- se sapă în continuare sub noroi bentonitic; în măsura realizării săpăturii se
introduce în tranşee noroi bentonitic;
- betonarea se realizează sub noroiul bentonitic, cu pâlnia şi cu burlanul de
betonare (care va trebui să fie menţinut cu capătul inferior în betonul
proaspăt turnat pe circa 0.5-1.0 m);
- în măsura turnării betonului, noroiul betonitic se recuperează şi se
refoloseşte (este trimis într-un bazin de decantare iar apoi refolosit la altă
tranşee săpată).
O porţiune de tranşee (respectiv de fundaţie sau perete mulat) realizată
într-o singură „muşcătură” a cupei de graifăr se numeşte baretă (de exemplu, în
procedeul Kelly, baretele au lăţime de 80 cm şi lungime de 2.50 m). Executând
baretele cap la cap rezultă o tranşee continuă.
Săparea gropilor cilindrice de adâncime redusă (sub 6 m) se poate realiza
cu ajutorul unei foreze cu sapă de tip melc (elicoidală fig. 84). Se pot realiza
gropi cu diametrul de circa 0.25-1.20 m, destinate plantării de stâlpi, borne,
indicatoare sau chiar arbori şi, mai rar, în scopul de a realiza fundaţii.
127

Fig. 84
Săparea unor gropi cilindrice de adâncime mare se poate întâlni la
realizarea de piloţi, coloane sau chesoane deschise (soluţii de fundare de
adâncime).
Pentru piloţi (φ < 1 m) se folosesc diverse instalaţii de foraj, fie pentru
forare rotativă, cu sape de diverse forme, fie pentru săpare cu cupă graifăr de
forme special adaptate.
Forarea se execută de obicei cu tubaj metalic, recuberabil în momentul
betonării pilotului.
Se poate exemplifica cu procedeul Benoto: tubajul metalic dotat cu
muchie tăietoare (freză) este înfipt prin rotire stânga-dreapta iar materialul din
interior se sapă cu o cupă tip graifăr, cu secţiune circulară.
În alte situaţii gaura pentru execuţia pilotului se realizază prin înfigerea în
teren a unui tubaj metalic (care împinge pământul lateral). La betonare tubajul
se recuperează (procedeul Franki sau procedeul Simplex [26,28]).
Săparea şanţurilor foarte înguste, pentru pozarea unor instalaţii de apă, de
drenaj sau a unor cabluri electrice se poate realiza cu un săpător de şanţuri dotat
128
cu elindă, lanţ gall şi racleţi, asemănător cu cel prezentat în fig. 81- b. Diferenţa
este că tranşeea realizată în acest caz va avea lăţimi de ordinul a 15-25 cm.
Lansarea conductei sau a cablului se poate face aproape simultan cu
realizarea săpăturii. Acest lucru apare ca necesar şi pentru faptul că săpătura nu
poate fi sprijinită şi riscăm surparea pereţilor laterali ai tranşeei.
În cazul pozării unor cabluri sau drenuri fără realizarea unei tranşei
(procedeu descris în figura 78- f) se poate utiliza un tractor pe pneuri sau pe
şenile dotat cu un cuţit (plug) vibrator. Adâncimea de lucru (de pozare a
instalaţiei) este de până la 0.9-1.0 m.

3.12 LUCRĂRI DE UMPLUTURI ŞI COMPACTARE A PĂMÂNTULUI

Lucrările de umpluturi pot avea unul din următoarele scopuri :
- realizarea de depozite definitive din pământ rezultat din anumite săpături;
- realizarea unor diguri, a unor terasamente pentru drumuri sau pentru căi
ferate;
- realizarea unor baraje din materiale locale sau a unor canale navigabile (în
zone relativ restrânse);
- executarea unor platforme pentru obiective industriale, de agrement şi sport,
etc.
Tehnologia de executare a umpluturilor cuprinde, după caz, următoarele
etape:
- împrăştierea în straturi a pământului provenit din săpături;
- aducerea pământului împrăştiat la umiditatea optimă de compactare (dacă
este cazul; vezi şi disciplina „Geotehnică şi fundaţii ”);
129
- compactarea fiecărui strat de pământ aşezat în lucrare.
Împrăştierea pământului se poate realiza:
- în spaţii restrânse sau înguste;
- în spaţii largi.
În spaţii înguste, umplutura se poate realiza cu ajutorul graifărului, cu
ajutorul utilajelor cu lamă în poziţie de angledozer (buldozer, greder) sau cu
buldozerul cu lamă poziţionată normal (se aplică schemele de mecanizare
poziţionate în paragrafele anterioare: schema circulară, schema de umplere prin
împingere laterală, schema fâşiilor săpate-împinse oblic sau perpendicular pe
direcţia tranşeei, etc.).
Dacă spaţiul permite, se poate face împrăştierea cu maşini universale de
mici dimensiuni (buldo-excavatoare) iar în spaţii înguste şi pentru lucrări
complexe (de exemplu, între fundaţiile unei viitoare costrucţii) se poate realiza
şi împrăştiere manuală.
Grosimea straturilor împrăştiate va fi de ordinul a 15-100 cm dar ea
trebuie corelată cu capacitatea de compactare a utilajelor disponibile (evident,
urmează compactarea umpluturilor).
În spaţiile largi umpluturile se pot realiza în următoarele etape:
- transportul şi bascularea pământului din mijloacele de transport,;
- împrăştierea în straturi de 15-100 m (vezi comentariul de mai sus);
- compactarea umpluturilor (în caz de necesitate acestea pot fi în prealabil
stropite cu apă pentru a avea umiditatea optimă de compactare).
Împrăştierea din etapa a doua se poate face cu buldozerul, cu grederul sau
chiar cu încărcătorul frontal.
130
Tehnologia ar putea fi diferită dacă s-ar utiliza mijloace de transport care
realizează şi împrăştierea (screpere sau remorci care pot descărca pământul pe la
partea inferioară a benei- vezi paragraful referitor la mijloace de transport).
În această situaţie primele două etape se pot realiza cu acelaşi utilaj.
Se precizează faptul că grosimea straturilor împrăştiate şi supuse apoi
conpactării mai depinde şi de categoria terenului din care provine materialul
folosit la umplutură. De asemenea, diametrul maxim al „granulelor”
materialului folosit la umplutură nu trebuie să depăşască 2/3 din grosimea
stratului aşternut (bulgării sau bucăţile de rocă se vor sfărâma înainte de
compactare).
Udarea pământurilor înainte de compactare se realizează mai ales pentru
materialele coezive şi are ca scop influenţarea următoarelor proprietăţi:
- compresibilitatea;
- rezistenţa la tăiere;
- capacitatea de compactare şi greutatea specifică a pământului după
compactare,
- energia (lucrul mecanic) necesară pentru compactare (care se va reduce dacă
pământul va căpăta umiditatea optimă de compactare determinată prin
încercări de laborator; Wopt).
Pentru umiditatea reală a fiecărui strat de pământ care urmează a fi
compactat se admit abateri de plus-minus 3% faţă de cea optimă (vezi tabelul
11).

Tab. 11
Natura pământului Argilos Nisipos
Wopt.(%) 14-18 8-12

131
Atât valorile prea mari ale umidităţii pământului cât şi cele prea mici vor
duce la o compactare necorespunzătoare.
În spaţii restrânse se va face stropirea cu furtunul iar în spaţii largi cu
cisterna ataşată la tractor sau cu autocisterna (dotate cu o ţeavă transversală
perforată).
Cantitatea de apă de udare (A) se va hotărâ după analiza umidităţii
naturalea pământului (W). Udarea se va face la fiecare strat împrăştiat, înainte
de compactare cu circa 1-2 ore pentru pământurile nisipoase sau prăfoase şi cu
circa 24 ore pentru cele argiloase. Se poate utiliza relaţia următoare:
( )
w
opt u
1000
w w
A
µ
µ q
·
÷ · ·
= [m
3
apă/m
3
umplutură] (76)
în care:
η = 1.10-1.25- coeficient al pierderilorde apă prin evaporare;
ρ
n
- densitatea în stare uscată a materialului de umplutură (kg/m
3
);
ρ
w
- densitatea apei (kg/m
3
);
w
opt
- umiditatea optimă de compactare.
Norma de timp a cisternelor (auto-cisternelor) pentru stropit se exprimă în
ore/m
3
de apă.
Compactarea umpluturilor este un proces tehnologic destul de complex.
Compactarea se poate realiza prin rulare (cilindrare), prin batere sau prin vibrare
(cilindrii vibranţi sau plăci vibratoare). Se compactează, în general, straturi de
grosimea prezentată la realizarea umpluturilor dar există şi utilaje pentru
compactarea unor straturi de peste 1 m (de exemplu, maiul supergreu).
Principalele efecte ale compactării sunt:
- mărirea densităţii pământului;
- reducerea sau eliminarea tasărilor ulterioare;
- mărirea capacităţii portante a terenului de fundaţie;
132
- reducerea permeabilităţii (porozităţii) şi sensibilităţii la umezire ulterioară.
O caracteristică importantă a acestui proces este gradul de compactare
(D):
max u
ue
100
D
¸
¸ ·
= [℅] (77)
în care:
γ
ue
- greutatea specifică în stare uscată realizată efectiv după
compactare(KN/m
3
);
γ
u max
- greutatea specifică maximă în stare uscată, determinată prin
metoda Proctor (vezi la disciplina „Geotehnică”).
Se poate determina practic γ
ue
prin utilizarea relaţiei:
100
w
1
n
ue
+
=
¸
¸ [KN/m
3
] (78)
în care:
γ
n
- greutatea specifică a pământului cu umiditatea naturală (KN/m
3
);
w- umiditatea pământului în stare naturală (in situ;%).
Se recomandă următoarele grade de compactare [12]:
Tab. 12
Natura lucrării

D mediu D minim
%
ρ
ue
(kg/m
3
)
%
ρ
ue
(kg/m
3
)
Fundaţii la clădiri de
locuit
95 1,650 92 1,650
Fundaţiile la obiective
industriale cu procese
de lucru nuaede
98 1,700 95 1,650
Unde:
133
ρ
ue
- densitatea în stare uscată efectiv realizată prin compactare (kg/m
3
).
Pentru pămâturile necoezive se poate utiliza gradul de îndesare (I
D
-vezi
relaţia 20 din paragraful 3.1).
Împrăştierea pământului în umplutură şi compactarea sa se poate organiza
pe două suprafeţe (sectoare) de teren vecine astfel încât să se poată reduce
deplasarea neproductivă a utilajelor (vezi fig. 85).

Fig. 85

Etapele de lucru se succed în felul următor:
- se împrăştie pământ pe sectorul A şi se compactează stratul împrăştiat
anterior pe sectorul B;
- se compactează pământul împrăştiat pe sectorul A şi se aşterne un nou strat
de pământ pe sectorul B.
La compactare cele două sectoare se vor suprapune pe o lăţime de 2-3 m.
Lungimile sectoarelor de umpluturi pot varia între 100-1000 m dar pe
vreme nefavorabilă (ploaie, căldură puternică,…) ele se pot reduce la circa 100-
300 m.
134
La compactarea unuia dintre sectoarele de lucru se vor compacta fâşii de
lăţime egală cu lăţimea activă a utilajului, care se vor suprapune între ele pe 15-
25 cm (vezi fig. 14, suprapunerea „s”).
În marea majoritate a cazurilor şi obligatoriu pentru straturile mai groase,
compactarea se va realiza prin mai multe treceri ale utialjului de compactare pe
aceiaşi fâşie de teren (până la realizarea gradului de compactare prevăzut).
Numărul de treceri ale compactorului (n
t
) este raportul între lucrul
mecanic necesar pentru o compactare completă (conform gradului de
compactare) şi lucrul mecanic efectuat de utilaj la o singură trecere. Numărul de
treceri stabilt teoretic se verifică experimental, pe teren (sau se poate stabili
direct, pe cale experimentală, pe piste de încercare).
În cazul compactării prin cilindrare (rulare) se poate utiliza relaţia:
G 9 . 0
h B L
n
a
t
·
· ·
= (79)
în care:
L- lucrul mecanic de compactare necesar (KN·m/m
3
);
B- lăţimea fâşiei de teren compactat de utilaj la o trecere (m);
h
a
- grosimea stratului de pământ afânat care trebuie compactat (m);
G- greutatea utilajului (static; KN).
Compactoarele statice au ca forţă de lucru doar greutatea proprie şi
exercită o presiune statică asupra terenului. Se poate discuta şi de o forţă de
afânare a terenului compactat. Utilajele cu acţiune dinamică (compactoarele
vibrante) pot adăuga forţe de impact (frecvenţe de vibraţie sub 60 cicluri pe
minut) sau vibraţii (frecvenţe de lucru de 600-4800 cicluri pe minut; depind
totuşi de caracteristicile fiecărui compactor dinamic).
135
În cazul compactării prin batere toate utilajele (maiuri, plăci vibrante, ...)
au o acţiune dinamică.
Utilajele folosite pentru compactarea prin rulare pot avea următoarele
caracteristici:
- role cilindrice metalice cu feţe netede (lise);
- role cilindrice cu proeminenţe (crampoane) sau diferite reliefuri;
- pneuri cu suprafaţă netedă;
- pneuri cu crampoane sau diverse reliefuri;
- mixte: pneuri şi role metalice.
Compactoarele pot fi tăvălugi tractaţi sau utilaje autopropulsate (mai
folosite).

Fig. 86

136
Compactoarele cu role cilindrice din oţel pot fi lestate cu apă (roţile sunt
cilindri goi în ineriorul cărora se poate introduce apă prin nişte orificii cu capace
etanşe).
În fig. 86 sunt prezentate schematic principalele tipuri de compactoare cu
role (roţi ) metalice cu feţe netede (lise) dar schemele sunt în linii mari aceleaşi
şi pentru utilaje cu role (roţi) cu crampoane sau reliefuri. Există şi utilaje care
combină roţile cu pneuri cu rolele metalice.
Crampoanele sau reliefurile de pe rolele compactoarelor se pot prezenta
ca în fig. 87.

Fig. 87
Compactoarele cu crampoane, pentru presiunea specifică mare asupra
pămâtului, sunt recomandate pentru compactarea primară, de adâncime, a
pământurilr coezive (de exemplu, argile plastice) sau a celor cu bulgări.
Grosimea straturilor compactate poate merge la 20-80 cm.
Crampoanele produc o uşoară afânare a stratului de suprafaţă (pe
adâncime de 4-6 cm) şi de aceea este necesar ca compactarea finală (de finisare)
să se facă cu un compactor lis (neted).
Suprafaţa de lucru a crampoanelor se recomandă de:
- 30÷40 cm
2
pentru pămâturi argiloase;
- 40÷60 cm
2
pentru pământuri nisipoase.
137
Crampoanele trebuie să dea pe terenul compactat următoarele presiuni
aproximative:
- 7÷15 daN/cm
2
pe terenuri argilo-prăfoase;
- 15÷40 daN/cm
2
pe terenuri argilo-nisipoase;
- 30÷60 daN/cm
2
pe terenuri argiloase.
Compactoarele pe pneuri folosesc ca forţă de lucru presiunea statică dar
realizează şi frământarea terenului. Compactoarele cu pneuri lise sunt folosite
mai ales la îmbrăcăminţile asfaltice iar cele cu anvelope cu profile, mai ales
pentru compactarea umpluturilor de pământ. Acţiunea compactoarelor de acest
tip este influenţată şi de presiunea de umflare a pneurilor. Se recomandă valorile
din tabelul 13
Tab. 13
Natura pământului care trebuie
compactat
Presiunea în pneuri
(atm)
Nisipuri 2
Pământuri argilo-nisipoase 3-4
Argile 5-6

138

Fig. 88

Putem folosi compactarea cu pneuri şi la compactarea terenurilor mai
umede.
Schematic, poziţia roţilor se poate prezenta ca în fig. 88. compactoarele
pot fi tractate sau cu propulsie proprie.
Compactoarele vibratoare au de obicei role metalice (lise sau cu
crampoane) şi pot fi tractate cu tractoare sau pot fi autopropulsate. Sunt de
asemenea, utilizate şi compactoare care au un rulou metalic vibrant iar puntea
spate este pe pneuri.
Sub efectul vibrării se produce o rearanjare a particulelor de sol astfel
încât ele să ocupe volumul minim (se produce un fel de curgere în stare
vâscoasă).
Se pot compacta prin vibrare pământuri foarte diverse: loëss, nisip,
pietriş, nisip argilos, piatră spartă, argile şi chiar pământ stabilizat (cu diferite
adaosuri stabilizatoare: ciment, …).
Compactoarele vibrante au o acţiune foarte energică şi de aceea pot fi mai
uşoare şi cu puteri ale motoarelor mai mici decât în cazul compactoarelor
statice.
139
Există o gamă largă de compactoare vibrante:
- tăvălug vibrator tractat, lis, cu mase între 3-15 t (compactează straturi de
teren de 0.5-2.0 m);
- tăvălug vibrator tractat cu crampoane (aceeaşi gamă de caracteristici
tehnice);
- compactor vibrant autopropulsat pe două rulouri (unul sau ambele fiind
vibratoare),
- compactor vibrant autopropulsat cu un rulou metalic (lis sau cu crampoane)
şi puntea din spate cu pneuri.
Compactoarele autopropulsate pot avea un rulou director (pentru viraje)
sau pot vira dintr-o articulaţie a şasiului (ca la încărcătoarele frontale).
Compactoarele vibrante pot realiza grade înalte de compactare cu un
număr mai redus de treceri decât cele statice (de obicei 3-5 treceri).
Schemele principale de mecanizare a lucrărilor de compactare prin
cilindre (rulare) sunt:
- schema de mecanizare în zig zag (descrisă şi la alte tipuri de lucrări) se poate
aplica la realizarea unor umpluturi lungi şi înguste, unde nu se poate întoarce
utilajul (la dus se circulă înainte şi la întoarcere în marşarier);
- scheme combinate între cele de mai sus, aplicabile tot la compactarea
umpluturilor în spaţii lungi.
Compactarea prin batere se aplică de obicei la compactarea unor
umpluturi cu suprafeţe mai mici.
Se pot utiliza plăci vibrante (a) sau maiuri (b) fig. 89
140
excentric
motor
placa
D= 60 - 1,60m
500-3000 kg
Placa vibratoare
Mai
Fig. 89

Fig. 89
Maiurile sunt lăsate să cadă liber de la înălţimi de 0.3-4.0 m. Ridicarea lor
se face cu ajutorul unei macarale cu capacitate de ridicare suficientă în raport cu
masa maiului folosit. Uneori, în locul maiurilor, pot fi folosite în acelaşi mod
plăci grele. Numărul necesar de bătăi (căderi) pe minut scade cu creşterea masei
maiului (plăcii) şi poate fi de maxim 50÷60.
La fiecare bătaie maiul sau placa grea se deplasează cu 10-150 cm pe
orizontală astfel încât la deplasare pe lăţimea amprentei sale să se fi aplicat, pe
acelaşi loc, numărul de bătăi prevăzut (3-5 pentru pământuri nisipoase şi 3-7
pentru pământuri argiloase). Numărul optim de bătăi se poate determina
experimental, in situ.
Modul de lucru cu maiul sau cu placa grea este prezentat în fig. 90.
141

Fig. 90
D- direcţia de deplasare a utilajului;
Există în exploatare şi maiuri mecanice care pot fi acţionate (conduse)
manual, pentru lucrul în spaţii înguste. Ca şi plăcile vibrante ele se bazează pe
forţa pertubatoare produsă de rotirea unui sistem bielă-manivelă cu un motor (cu
ardere internă sau electric; vezi fig. 91).
Rareori şi pentru volume reduse de umpluturi se poate face şi
compactarea cu maiul de mână.

142

Fig. 91
Plăcile vibratoare sunt utilizate de asemenea la compactarea în spaţii
înguste şi volume de lucrări reletiv reduse. Vibraţiile plăcilor au frecvenţe mai
mari decât cele uzuale pentru maiurile mecanice(400÷500/minut, fig. 90). Se fac
de obicei 2-3 treceri dar numărul acestora se poate hotărâ în funcţie de natura,
umiditatea terenului şi grosimea stratului de compactat (inclusiv prin
experimentare in situ).
În exploatare pot fi întâlnite, de asemenea, plăci sau maiuri vibratoare
ataşate la echipament tip macara sau excavator.
Pentru compactarea terenurilor cu pante mari sau a taluzurilor se pot
folosi tăvăluguri tractate (statice sau vibrante; fig. 86- a) de la partea superioară
a umpluturii (cu un tractor) sau de la partea inferioară a umpluturii (piciorul
taluzului) cu o macara (fig. 92).

Fig. 92
1- troliu, 2- tăvălug, 3- macara, 4- buldozer.
143

Productivitatea compactoarelor care lucrează prin cilindrare (rulare) se
poate exprima cu relaţia următoare:
( )
n 1000
K v h s B
P
T
e
·
· · · ÷
= [m
3
/h] (80)
în care:
B- lăţimea fâşiei compactate la o trecere (m);
s = 0.15-0.25 m- suprapunerea fâşiilor vecine compactate;
h- grosimea stratului compactat (m);
n- numărul de treceri pe aceeaşi suprafaţă;
K
t
- coeficient de utilizare a timpului de lucru (0.75-0.8).
Pentru realizarea unor compactări de finisare (de exemplu la taluze, etc)
din formula de mai sus dispare h:
( )
n 1000
K v s B
P
t
e
·
· · ÷
= [m
2
/h] (81)
(în acest caz productivitatea se va referi la suprafaţa finisată prin
compactare).
Productivitatea tehnică de exploatare a maiului (plăcii grele) ridicat cu
macaraua, în cazul formei pătrate, se poate determina cu relaţia:
( )
n
K f h s L 60
P
t
2
e
· · · ÷ ·
= [m
3
/h] (82)
în care:
f- frecvenţa de batere (lovituri/min.)
L- latura maiului (plăcii; m), conform fig. 93.
144

Fig. 93
S = (L - s)
2
– suprafaţa efectivă de lucru.
Norma de timp a utilajelor de compactare se exprimă în ore/100m
3
. În
cazul procesului tehnologic de finisare a unor suprafeţe prin compactare se va
discuta de ore/100m
2
.

3.13 NIVELAREA ŞI TALUZAREA LUCRĂRILOR DE PĂMÂNT

De cele mai multe ori după executarea săpăturilor grosiere este necesară o
finisare a suprafeţelor rezultate:
- nivelarea suprafeţelor plane şi orizontale sau cu o anumită pantă (redusă, sub
10%);
- finizarea taluzelor (taluzare).
Prin nivelare se pot compensa denivelări de ±30 cm faţă de cota propusă
prin proiect. În indicatoarele de norme de deviz este prevăzută şi operaţia de
nivelare manuală, numită politură.
Nivelarea mecanizată se poate realiza prin mai multe treceri ale utilajului
folosit pe aceiaşi suprafaţă (maxim 3 treceri).
Nivelarea mecanizată se poate realiza cu următoarele utilaje:
145
cu buldozer (cu lama poziţionată în planul pe care se deplasează utilajul, pe
pneuri sau pe şenile); lama poate fi în poziţia normală sau ca echipament de
angledozer);
cu buldozer echipat cu lamă tip varidozer (cu articulaţie verticală centrală);
cu autogreder sau cu autogreder încărcător cu cupă de încărcător în faţă; (la
nevoie se pot utiliza şi gredere tractate).
Unele utilaje moderne pot fi dotate cu diferite dispozitive pentru reglarea
automată a poziţiei lamei: palpatoare mecanice, hidraulice, electronice sau chiar
cu laser (buldozere sau gredere).
La nivelare se pot aplica mai multe scheme tehnologice de mecanizare:
- scheme circulare;
- scheme în zig zag;
- scheme circulare aplicate pe două direcţii perpendiculare (implică minim
două treceri pe aceeaşi suprafaţă, pe direcţii perpendiculare ; fig. 94);
- scheme de lucru cu două utilaje (sau mai multe; fig. 95).

Fig. 94
A- suprafaţa de nivelat;
1- schema circulară pe o direcţie;
146
2- schema circulară pe direcţie perpendiculară.

Fig. 95
U
1
- primul utilaj de nivelare;
U
2
- al doilea utilaj.
Productivitatea tehnică de exploatare a utilajelor de nivelare se exprimă la
fiecare tip de utilaj, aşa cum s-a discutat în capitolele anterioare. Ea se exprimă
în m
2
/oră.
Norma de timp a acestor utilaje se exprimă în ore /100m
2
.
Taluzarea mecanizată se poate realiza cu următoarele utilaje:
- cu autogrederul (vezi poziţii de lucru ale lamei la paragraful despre lucrări de
terasamente cu autogrederul);
- cu excavator hidrauluic cu cupă inversă (se folosesc nişte cupe speciale, de
volum sub 1 m
3
dar cu lăţime de 2-3 m, care seamănă cu lamele de buldozer
de tip cupă de încărcător; fig. 96);
- cu maşină universală de săpat, cu braţ telescopic şi cupă lată (ca mai sus).
Se pot finisa atât taluze sub planul de staţionare a utilajului (a) şi
deasupra acestuia (b). La nevoie braţul excavatorului poate fi dotat cu un
prelungitor.

147

Fig. 96

În anumite situaţii, taluzarea se poate încheia prin aplicarea unor soluţii
de protecţie:
- înierbarea sau brăzdarea;
- aplicarea de straturi de pământ stabilizat;
- aplicarea de anrocamente sau realizarea de peree de piatră (rostuite sau
nerostuite);
- realizarea de îmbrăcăminţi din dale de beton sau de beton turnat la faţa
locului (de ciment sau asfaltic).

3.14 LUCRĂRI DE SPRIJINIRI

Săpăturile se pot executa în spaţii largi sau în spaţii înguste. Pentru
săpăturile în spaţii largi sprijinirea pereţilor (atunci când este necesară) se
realizează independent (se aplică fiecărui perete separat).
Pentru săpăturile în spaţii înguste sprijinirea pereţilor se face simultan
pentru cei doi pereţi faţă în faţă, prin intermediul unor piese numite şpraiţuri
sau prin folosirea unor cadre.
148
Şpraiţurile pot fi executate din lemn sau din oţel (şpraiţuri mecanice cu
filete stânga-dreapta sau şpraiţuri hidraulice).
Cadrele care ţin locul şpraiţurilor pot fi executate din lemn sau din oţel.
În funcţie de necesitatea executării unor sprijiniri săpăturile pot fi:
nesprijinite sau sprijinite. Se pot executa săpături nesprijinite dacă adâncimea h
(formula 83) satisface relaţia următoare sau dacă săpătura se face în taluz şi
panta acestuia satisface valorile din tabelul 14.
u
c 4
h
¸ q ·
·
= [m] (83)
în care:
c- coeziunea pământului (KN/m
2
);
γ
u
- greutatea specifică a pământului (KN/m
3
);
η- coeficient de siguranţă (se recomandă valoarea η = 2).

Fig. 97
Tab. 14 [26]
Natura pământului Panta taluzului (1:m) pentru:
b≥3m b<m
h<5m h≥5m h<3m h≥3m
Pământ de umplutură,
nisip, balast
1:1,25 1:1,50 1:1,25 1:1,25
Pământ nisipos 1:0,67 1:1 1:0,67 1:1
Pământ argilos 1:0,50 1:0,50 1:0,67 1:0,75
149
Argilă 1:0,35 1:0,67 1:0,50 1:0,67
Löess 1:0,50 1:0,75 1:0,50 1:0,75
Şisturi compacte 1:0,10 1:0,25 1:0,10 1:025

Trebuie avută în vedere ideea că cu cât umiditatea pământului este mai
mare cu atât coeziune (c) va fi mai mică. La pămâturile saturate ea poate ajunge
la valoarea 0.
Pentru săpături nesprijinite este necesar ca umiditatea terenului să fie de
maxim 12-18% şi să nu poată creşte pe durata lucrării. În plus, săpătura nu
trebuie să rămână deschisă un timp îndelugat.
Pentru săpături ce pot sta deschise un timp mai lung panta taluzului va fi
de maxim 1:1 (sau cu valori mai mici: 1:1.25, 1:1.5, …).
Săpăturile sprijinite se execută în următoarele situaţii:
- adâncimea săpăturii depăşeşte valoarea dată mai sus (formula 83);
- săpătura în taluz nu este posibilă (de exemplu, realizarea unei tranşee pentru
o conductă de apă sau electrică pe strada unei localităţi);
- săpătura în taluz duce la costuri superioare săpăturii cu pereţi verticali
sprijiniţi (rezultă un volum de săpătură mai mare).
Sprijinirile săpăturilor în spaţii largi se pot realiza:
- cu pereţi de lemn ecarisat sau panouri (inclusiv metalice) rezemaţi cu
contrafişe (şpraiţuri înclinate; fig. 98);
- idem, rezemaţi cu piloţi, cu sau fără ancoraje (fig. 99);
- cu pereţi de palplanşe ancorate sau neancorate (fig.100).
150

Fig. 98
1- dulapi de lemn, prefabricate din beton sau elemente metalice;
2- grinzişoară verticală (riglă); 3-contrafişă; 4-pană; 5-ţăruş.


Fig. 99
1- dulapi; 2-pilot; 3-moază (legătură); 4-ţăruş (bătut în afara zonei de
posibilă alunecare);
151

Fig. 100


Fig. 101

152
Palplanşele pot fi de mai multe tipuri:
- din lemn (fig. 101- a);
- din beton armat (fig. 101- b);
- din oţel (în I, în U, în Z, chesonate, de canal; fig. 101- c).
În cazul realizării unor tranşee (şanţuri) pentru îngroparea unor instalaţii
edilitare sau a unor fundaţii este imposibilă săparea în taluz deoarece adâncimea
mare a săpăturilor ar duce la lăţimi (amprize) ocupate foarte mari (spaţiile
laterale fiind ocupate de construcţii sau reprezentând străzi care nu pot fi total
scoase din uz). În această situaţie se impune executarea de tranşee cu pereţi
verticali sprijiniţi (dacă se depăşeşte adâncimea h dată de formula de mai sus).


Fig. 102

În realizarea sprijinirilor se pot aplica două soluţii constructive:
153
- în cazul săpării în pământuri argiloase se recurge la sprijiniri cu dulapi
orizontali (cu sau fără interspaţii, în funcţie de coeziunea pământurilor şi
starea lor de fisurare; fig. 102);
- în cazul săpării în pământuri nisipoase sau în pământuri slab coezive se
folosesc sprijiniri cu dulapi verticali (fig. 103)
Sprijinirea cu dulapi verticali se face fără interspaţii. Dulapii se bat în
teren pe măsura avansării (oarecum asemănător cu palplanşele de lemn).

Fig. 103

Spraiţurile ar putea fi înlocuite cu cadre din lemn sau oţel iar dulapii
verticali şi riglele orizontale cu panouri metalice.
În cazul unor săpături cu adâncime mai mare şi în terenuri care dau
împingeri mari se pot executa sprijiniri cu dulapi „verticali” înfipţi oblic,
metodă utilizată şi în cazul unor lucrări miniere. În această situaţie nu se vor
folosi şpraiţuri ci cadre (fig. 104).
Dulapii şi palplanşele se introduc în teren prin batere (cu soneta) sau prin
vibrare (vibrosoneta).
154
Pentru sprijinirea unor tranşee foarte adânci (de ordinul a 10 m sau mai
mult) şi înguste (sub 1 m ) se poate recurge la soluţia de „sprijinire” cu noroi
betonitic, descrisă într-un paragraf anterior.


Fig. 104

1- cadru de sprijinire; 2-scoabe de oţel; 3- dulapi „verticali“ înfipţi oblic.
Obs. Calculul sprijinirilor se face cu ajutorul cunoştinţelor de la disciplina
„Geotehnică şi fundaţii“.

3.15 EPUIZMENTE

De multe ori, atunci când se execută săpături pentru realizarea unor
fundaţii, pentru pozarea unor instalaţii sau pentru alte lucrări, se ajunge în
situaţia de a lucra sub nivelul apelor subterane
Unele tipuri de lucrări se pot executa sub apă (de exemplu unele betonări)
iar altele trebuie să fie realizate la uscat.
Îndepărtarea apei din groapa de lucru se numeşte epuizment.
155
Pentru a realiza un epuizment eficient este necesar să se cunoască natura
terenului şi să se estimeze debitul de apă care se va infiltra în zona de lucru.
Determinarea acestor caracteristici importante se face utilizând cunoştinţele
specifice hidraulicii subterane, hidrogeologiei şi geotehnicii.
În terenurile cu permeabilitate mare, cu un debit infiltrat ridicat sau în
cazul unor gropi de fundaţie ale unor construcţii importante şi extinse pe
suprafeţe mari se poate reduce epuizmentul prin realizarea pe conturul
săpăturilor aunor ecrane de etanşare. Se pot menţiona ca soluţii tehnice:
- ecrane („pereţi“) din argile tixotrope (bentonită);
- ecrane din piloţi secanţi de beton sau bentonită;
- pereţi mulaţi din beton sau bentonită.
Evacuarea apei din gropile de lucru se poate realiza prin două procedee:
- pomparea directă a apei din săpătură, din puţuri colectoare special
amenajate;
- coborârea nivelului apelor subterane astfel încât acesta să se situeze
sub cota fundului săpăturii.
Procedeul cu pomparea directă a apei are ca dezavantaj faţă de-al doilea
că poate duce la antrenarea de către curentul de apă de infiltraţie a particulelor
fine din teren (sufozie). Această antrenare produce goluri în teren slăbindu-i
rezistenţa şi favorizând creşterea infiltraţiilor.
Procedeul de coborâre a niveluli apelor subterane necesită instalaţii mai
costisitoare dar permite executarea strict la uscat a unor lucrări mai pretenţioase
(radiere de beton sau beton armat, fundaţii şi părţi subterane ale unor
rezervoare, ecluze, etc.).

3.15.1 Epuizmentul prin pompare directă
156
Pentru a realiza epuizmentul direct, se vor realiza pe suprafaţa gropii de
fundaţie sau a tranşeelor pentru pozarea de instalaţii puţuri colectoare. Acestea
se poziţionează în afara amprizei fundaţiei sau a zonei de poziţionare a
conductelor, cablurilor, etc. Suprafeţele de teren din zona puţurilor colectoare
vor avea pante de 1.5-2% către acestea (figura 105).


Fig. 105

Se va avea în vedere, în cazul folosirii unei pompe centrifuge, ca
adâncimea de aspiraţie (H) să nu depăşească valorile admise pentru aceste
pompe (6-7 m, iar la pompele moderne, chiar până la 9.6 m).
Puţurile colectoare se pot realiza ca în figura 106.
157

Fig. 106

Pomparea directă se poate realiza şi cu ajutorul pompelor submersibile. În
acest caz nu se mai pune problema adâncimii de la care se poate aspira apa (H).
În ambele cazuri este necesar ca înălţimea de refulare a apei pe care o
asigură pompa utilizată să permită îndepărtarea apei la o distanţă suficientă faţă
de groapa de lucru. Înălţimile de refulare a pompelor pot varia în limite foarte
largi (3-180 m).
Alegerea pompelor se va face aplicând cunoştinţele de la disciplina de
staţii de pompare. Ele pot fi acţionate electric sau cu motoare cu ardere internă.
Procedeul de epuizment prin pompare directă are avantajul unor instalaţii
simple dar şi dezavantajul că fundul gropii nu va fi perfect uscat, îngreunând
alte operaţii tehnologice (cofrare, armare, betonare, transportul unor materiale,
158
etc.). Pomparea se poate face cu câte o pompă din fiecare puţ colector sau cu o
pompă dintr-un grup de puţuri colectoare apropiate.

3.15.2 Epuizmentul prin coborârea nivelului apei subterane
Pentru a realiza, în zona gropii de lucru, o coborâre a nivelului apei
subterane este necesară executarea pe o parte a gropii (dacă e o tranşee) sau pe
conturul ei a unor puţuri din care urmează să se pompeze apă.
Fenomenele sunt identice cu cele studiate la disciplina „Prize de apă“ sau
la „Hidraulică subterană“, atunci când se făcea referire la captarea apei
subterane pentru alimentări cu apă. Se produce o coborâre a nivelului apei, S
(diferenţa între nivelul hidrostatic şi cel hidrodinamic).
Trebuie menţionat că această coborâre a nivelului apei subterane se poate
realiza doar pe durata funcţionării pompelor care extrag apă din puţurile
amintite mai sus. Deoarece există riscul inundării gropii este necesar să existe o
electropompă de lucru, o electropompă de rezervă şi o motopompă (pompă cu
motor cu ardere internă; mai ales pentru lucrările foarte importante, pentru
situaţia întreruperii alimentării cu curent electric). În locul motopompei se poate
ţine ca rezervă un grup electrogen (generator electric acţionat cu motor cu
ardere internă).
Puţurile se vor executa pe exteriorul conturului gropii de lucru după
următoarea tehnologie:
- forare tubată cu tub metalic cu diametru de circa 400-450mm;
- introducerea tubului filtrant, cu diametru de circa 200mm (1);
- între tubajul forajului şi tubul filtrant se introduce material granular cu rol de
filtru (nisip, pietriş, 2) şi apoi tubajul forajului se recuperează;
159
- în tubul filtrant se introduce conducta de aspiraţie cu sorb sau pompa
submersibilă (3), în funcţie de soluţia aleasă şi de adâncimea la care se află
apa subterană;
- se montează o conductă colectoare care uneşte puţurile (4); ea poate fi
conductă de aspiraţie, în cazul pompelor cevtrifuge sau conductă de refulare,
în cazul pompelor submersibile).
Un puţ executat după această tehnologie este prezentat în figura 107.


Fig. 107

1- sprijiniri; 2- puţuri filtrante; NHS- nivelul hidrostatic al apei
subterane; NHD- nivelul hidrodinamic al apei subterane (în timpul
pompării)
O variantă mai modernă a tehnologiei de coborâre a nivelului apei
subterane este utilizarea unei instalaţii de filtre aciculare. Filtrele aciculare se
înfig în teren (mai ales în terenuri permeabile, nisipuri, pietrişuri, ...) cu ajutorul
unui jet de apă sub presiune eliberat prin capul filtrului. După înfigere, orificiul
din capătul filtrului acicular se închide cu o supapă. Filtrele vor avea aceeaşi
poziţionare ca şi în cazul soluţiei cu puţuri filtrante.

160

Fig. 108

Instalaţia cu filtre aciculare poate realiza, în mod curent, coborâri ale
nivelului apelor subterane de ordinul a 3-5 m. Utilajul de pompare (acţionat
electric sau moto) are în alcătuire, pe lângă pompa de apă şi o pompă de
vacuum şi un rezervor tampon pentru separarea aerului de apă.
Fiecare filtru acicular este legat de conducta colectoare de aspiraţie printr-
un furtun transpsrent, pentru a se putea verifica în permanenţă starea de
funcţionare.
Un detaliu de filtru acicular este prezentat în figura 109.
Amorsarea instalaţiei de filtre aciculare se face cu ajutorul pompei de
vacuum. Apoi se porneşte pompa de apă, de cele mai multe ori fiind vorba de o
pompă centrifugă (se vor asigura pompe de rezervă : dacă pompele de serviciu
sunt acţionate electric, se vor asigura, ca rezervă, motopompe sau tot pompe
acţionate electric dar cu grup electrogen). Necesitatea unor pompe de rezervă
este legată de faptul că întreruperea pompării chiar şi pentru o oră ar putea duce
la inundarea gropii de lucru.

161

Fig. 109
1- supapă; 2- înveliş de plasă de sârmă (sită); 3- perforaţii; 4- tubul
filtrant; 5- tub interior pentru introducerea apei (la înfigere) sau la
aspirarea apei (în timpul lucrului).

3.16 SĂPĂTURI SUB APĂ
Aceste lucrări sunt necesare în următoarele situaţii : executarea
unor construcţii pe amplasamente acoperite permanent de apă (cum ar fi
construcţiile de acostare din porturi, digurile de apărare ale porturilor, unele
construcţii pentru regularizări de râuri, pile de poduri, etc.), executarea unor
construcţii pornind de la o suprafaţă de apă (un canal navigabil sau un bazin
portuar pornind de la un fluviu, reprofilarea unui canal navigabil sau destinat
transportului de apă, dragajul de întreţinere al unor bazine portuare, etc.),
executarea unor construcţii în săpături sub nivelul apelor subterane dacă debitul
infiltrat este foarte mare (unele fundaţii speciale, de tipul chesoanelor deschise,
etc) sau atunci când această tehnologie are un randament mai mare sau un preţ
mai mic.
162
Pentru executarea săpăturilor sub apă se pot folosi trei grupe mari
de tehnologii :
1 – cu utilaje lucrând de pe uscat : excavatoare cu cupă inversă, dragline
sau graifăre,
2 – cu utilajele de la punctul 1 lucrând de pe nave tehnice (gabare,
pontoane, etc.),
3 – cu utilaje plutitoare :
- dragă absorbant refulantă, în terenuri necoezive (nisipuri) sau
uşoare,
- dragă cu cupe, în pămănturi (dragare directă) sau în roci care au
fost mai întâi derocate (sfărâmate); derocarea se poate face cu un
derocator (sau deroşeză – fig. 112; utilaj asemănător cu un picon
dar instalat la bordul nuei nave şi având dimensiuni mai mari) sau
prin puşcare cu explozivi (găurile fiind realizate cu foreze
plutitoare sau postate la bordul unor nave tehnice).
Drăgile lucrează prin papionaj (baleierea suprafeţei de dragat prin
poziţionarea succesivă a utilajului cu ajutorul a patru ancore, două la prova şi
două la pupa), strângând sau eliberând cablurile ancorelor cu ajutorul unor trolii
(de exemlu, se strâng cablurile de la prova şi se eliberează cele de la pupa
pentru deplasarea înainte sau se strâng cablurile de la babord şi se eliberează
cele de la tribord pentru deplasarea spre dreapta, etc.).
Draga absorbat refulantă (fig. 111) este dotată cu un dispozitiv de
săpare-agitare de tip melc, care ridică materialul în suspensie. Apoi, suspensia
este absorbită şi trimisă pe conducte cu ajutorul unei pompe, fiind refulată la
locul de depozitare a pământului (apa este drenată şi evacuată). Pe porţiunea din
traseul ei pe care conducta pentru transportul suspensiei este deasupra apei
aceasta este poziţionată pe flotori metalici.
163
Draga cu cupe (fig. 110) are ca organ de lucru o elindă (braţ) pe care se
deplasează un număr de cupe fixate pe un lanţ Gall (asemănător lanţului de la
biciclete). Elinda se poate înclina la diferite unghiuri pentru a ajunge la
adâncimea de lucru (adâncime limitată de unghiul de lucru maxim şi de
lungimea elindei). Pe partea inferioară a acesteia coboară cupele goale iar pe
partea superioară urcă cupele pline. La capătul superior al elindei, materialul din
cupe este răsturnat într-un buncăr, din care este descărcat gravitaţional în nava
de transport (şlep, şalandă hidroclap, etc).


Fig. 110

Materialul săpat cu excavatoarele poziţionate pe nave se transportă tot cu
navele tehnice amintite mai sus.
Materialul săpat cu excavatoarele poziţionate pe uscat se poate transporta
cu mijloacele de transport amintite la capitolul referitor la transportul
pământului (basculante, dumpere, remorci, benzi rulante, etc.) sau cu nave
tehnice.
Productivitatea tehnică de exploatare a utilajelor amintite în acest
paragraf se determină cu cunoştinţele din capitolele anterioare. Pentru draga
absorbant refulantă se vor avea în vedere debitul pompei utilizate şi concentraţia
164
în material solid a suspensiei transportate pe conductă (ca ordin de mărime este
de circa 10 %).
Norma de timp a acestor utilaje se exprimă în ore / 100 m
3
săpaţi.


Fig. 111 Dragă absorbant refulantă


Fig. 112 Derocator (deroşeză)

165
CAPITOLUL 4
LUCRĂRI DE BETON ŞI BETON ARMAT

4.1 COFRAJE. GENERALITĂŢI ŞI CLASIFICĂRI

Cofrajele reprezintă construcţii din lemn, metal sau alte materiale, în care
se toarnă betonul în aşa fel încât după priză şi întărire să se obţină formele şi
dimensiunile din proiect ale elementului de construcţie.
Eşafodajele sunt susţinerile cofrajelor şi au rolul de a transmite terenului
sau părţii inferioare a construcţiei încărcările care apar în timpul execuţiei şi
greutatea betonului şi a armăturii.
La lucrările cu deschideri mari, cum sunt bolţile, arcele, aceste susţineri
se numesc cintre.
Cofrajele îndeplinesc un rol important în realizarea lucrărilor de beton şi
beton armat, atât din punct de vedere al delimitării formei elementului care
trebuie executat cât şi din punct de vedere tehnico-economic, prin influenţa pe
care o are asupra costului construcţiei, asupra necesarului de forţă de muncă,
asupra consumului de materiale, asupra duratei de execuţiei. Costul cofrajelor
reprezintă în medie 20-40% din costul construcţiei de beton armat, dar sunt şi
cazuri când reprezintă chiar peste 70% (de exemplu în cazul podurilor în arce cu
curbură mare, executate monolit). Cofrajele trebuie să îndeplinească
următoarele condiţii:
a) să aibă forma şi dimensiunile interioare corespunzătoare dimensiunilor
exterioare prevăzute în proiect pentru elementul de beton respectiv;
b) să reziste la încărcările care le revin din greutatea proprie, din greutatea şi
împingerea betonului proaspăt, din greutatea utilajelor şi a oamenilor în
timpul lucrului, din presiunea vîntului, etc.;
166
c) să nu se deformeze prea mult datorită încărcărilor şi variaţiilor de
temperatură, umiditate sau la turnarea şi compactarea betonului;
d) să fie suficient de etanşe pentru a nu permite pierderea de apă sau lapte de
ciment din masa betonului;
e) să nu atace betonul şi nici să nu fie atacate de către acesta, să nu adere la
masa betonului;
f) să fie astfel alcătuite încât să permită o decofrare uşoară, fără degradări ale
panourilor de cofraj şi ale betonului;
g) să poată fi folosite de cât mai multe ori, corespunzător tipului de cofraj;
h) să permită realizarea feţei aparente a betonului de calitatea şi aspectul dorit.
După modul de funcţionare şi reutilizare cofrajele se clasifă în:
A. cofraje fixe – utilizate pentru turnarea betoanelor monolite;
B. cofraje demontabile – realizate din panouri şi elemente ajutătoare de
inventar, asamblate şi demontate cu ocazia fiecărei turnări;
C. cofraje mobile, la care cofrajul întreg sau părţi din el se deplasează şi iau
poziţii succesive, necesare turnării betonului; din această categorie fac parte:
a) cofraje glisante;
b) cofraje căţărătoare;
c) cofraje suspendate;
d) cofraje rulante;
D. cofraje speciale – care pot fi de diferite categorii:
a) cofraje pierdute – care după turnarea betonului rămân înglobate în elementul de
construcţie;
b) cofraje de cauciuc – folosite pentru cofrarea conductelor, a plăcilor curbe
subţiri, etc.;
c) tipare pentru elemente prefabricate, executate din diferite materiale.

4.1.1. COFRAJE FIXE

167
Datorită consumului mare de materiale pe care îl reclamă, cofrajele fixe
se folosesc din ce în ce mai puţin, numai în cazurile în care folosirea altor tipuri
mai avantajoase nu este posibilă (de exemplu în cazul construcţiilor mai
complicate). În aceste cazuri se va căuta să se recupereze, la decofrare, în cât
mai mare măsură, materialele utilizate.
La alcătuirea cofrajelor fixe se foloseşte, în general, scândura drept perete
de cofraj, riglele şi grinzile ecarisate, respectiv lemnul rotund (bile), iar ca
materiale auxiliare: cuie de diferite dimensiuni, scoabe, sârme cu diametrul de
2-3 mm şi tiranţi metalici cu bulon. Un panou de cofraj fix este prezentat în
figura 113.


Fig. 113 Panou de cofraj fix

Cofrajele fixe se pot utiliza pentru turnarea unor fundaţii, pereţi, stâlpi,
grinzi, planşee şi în special pentru realizarea unor elemente de construcţii de
formă complicate.

4.1.2. COFRAJE DEMONTABILE

168
Utilizarea cofrajelor de inventar demontaile reprezintă o cale de execuţie
industrializată a structurilor de beton.
Cofrajele demontabile sunt alcătuite din panouri a căror refolosire
depinde de calităţile materialelor întrebuinţate.
Dimensiunile panourilor se stabilesc ţinând seama de următoarele
considerente:
- să rezulte cât mai puţine rosturi;
- să se folosească un număr minim de panouri;
- să rezulte panouri uşor manipulabile (maxim 30-70 kg pentru
manipulare manuală, iar pentru manipularea mecanizată greutatea
panoului să fie cât mai apropiată de capacitatea de ridicare a
utilajului).
În afară de panouri, cofrajele demontabile mai au în alcătuire dispozitive
de prindere şi aliniere, moaze, grinzi, popi de susţinere, elemente de legătură,
etc. toate constituind elemente de inventar cu grad mare de refolosire.

Fig. 114 Panou de cofraj demontabil din placaj
169

Cele mai utilizate cofraje demontabile sunt:
- cofraje din panouri de cherestea (inclusiv cu feţe de tablă);
- cofraje din panouri de placaj (şi TEGO) – fig. 4.2;
- cofraje din panouri de plăci fibro-lemnoase (PFL);
- cofraje din panouri metalice (de diferite tipuri).
Cofrajele din panouri de cherestea trebuie refolosite de cel puţin 15 ori,
cele din placaj şi PFL de 30-50 ori, iar cele metalice, de 200-300 ori.
Cofrajele metalice asigură o faţă văzută a betonului foarte îngrijită ceea
ce în multe cazuri elimină realizarea tencuielilor. De asemenea ele reduc în
mare măsură consumul de cherestea.
Toate cofrajele demontabile necesită o manipulare atentă, reparaţii când
este necesar şi înainte de cofrare se ung cu emulsie parafinoasă pentru a asigura
o decofrare uşoară şi a preveni distrugerea cofrajului.

4.1.3. COFRAJE MOBILE

a) Cofraje glisante
Cofrajele glisante se asamblează o singură dată, la începerea construcţiei
şi apoi se deplasează continuu până la formarea întregii construcţii. Cu ajutorul
lor se pot realiza elementele verticale ale construcţiei.
Cofrajele glisante au alcătuirea din figura 115.
Panourile de cofraj (1) au înălţimea de 1.1-1.2 m. Presiunea betonului
exercitată asupra panourilor de cofraj este preluată de jugurile metalice (2) care
se aşează la intervale de 1.5-2.5 m şi servesc şi pentru antrenarea panourilor în
mişcarea lor pe verticală. De fiecare jug este legată în mod solidar câte o verină
170
hidraulică (3) ce se poate căţăra pe tijele de oţel (4) care sunt încastrate în masa
betonului.


Fig. 115 Alcătuirea cofrajelor glisante

La o bună organizare a lucrărilor se poate realiza un ritm mediu de
betonare în 24 de ore de 2.5-3 m.
b) Cofraje căţărătoare
171
Sunt utilizate la cofrarea barajelor de beton, a pereţilor ecluzelor, a
zidurilor de sprijin, etc.
Suprafaţa cofrată este o fâşie a cărei lăţime se stabileşte în raport cu
timpul cât trebuie să stea betonul în cofraj şi cu viteza de turnare a betonului.

Fig. 116 Cofraj căţărător

Cofrajul este alcătuit din panouri demontabile de construcţie specială,
aşezate pe 1-3 rânduri având fiecare o înălţime de 0.6-2 m.
Rândul de panouri în care se toarnă betonul se reazemă pe rândul imediat
inferior sau pe distanţieri special fixaţi în masa betonului (fig. 116). După ce
betonul a obţinut rezistenţa care permite decofrarea sa, panourile de cofraj de la
partea inferioară sunt demontate şi trecute direct la partea superioară cu ajutorul
macaralelor uzuale pentru o nouă poziţie de turnare.

172
c) Cofraje suspendate


Fig. 117 Cofraj suspendat

Cofrajele mobile suspendate (fig. 117) sunt alcătuite în întregime din
metal, având următoarele elemente componente:
- cofrajul propriu-zis (1) – alcătuit din doi pereţi din tablă de 2 mm
grosime între care se toarnă betonul;
- podina de lucru (2) de care se găseşte agăţat cofrajul;
173
- turnul central (3) (bob), de care cu ajutorul unor scripeţi (4) este prinsă
podina de lucru şi care mai serveşte şi pentru transportul pe verticală al
materialelor necesare betonării.
Acest tip de cofraje se utilizează la betonarea coşurilor industriale, a
rezervoarelor, a castelelor de echilibru, trunuri de răcire, etc.
Operaţiile de betonare se desfăşoară astfel:
- se montează panourile exterioare prinse unul de altul şi suspendate de
cadrul platformei;
- se montează panourile interioare şi armătura şi se începe betonarea;
- pe măsură ce se betonează se ridică cofrajul cu ajutorul scripeţilor (sau
verinelor).

d) Cofraje rulante
La aceste cofraje deplasarea se face pe orizontală, folosind în acest scop
trenuri de rulare. Procedeul se foloseşte la betonarea elementelor de construcţii
de dimensiuni constante pe lungimi mari sau pe mai multe travei (de exemplu
galerii, pânze subţiri pentru hale industriale,etc.).
Cofrajul rulant se compune din (fig. 118):
- eşafodajele de susţinere care se realizează din lemn sau din metal şi
formează un sistem spaţial rigid, care rulează pe şine prin intermediul unor roţi
sau boghiuri;
- cofrajul propriu-zis, care de asemenea se poate realiza din lemn sau din
metal şi care se deplasează pe verticală, sprijinindu-se pe eşafodajul de
susţinere.
Prin coborârea cofrajului după întărirea betonului, întregul cintru
poate trece pe sub diferite elemente, deplasându-se într-o nouă poziţie de
turnare.
174
Cofrajele rulante sunt eficiente dacă se pot refolosi de cel puţin 20 de ori.


Fig. 118 Cofraj rulant

4.1.4. COFRAJE SPECIALE

a) Cofraje pierdute
Cofrajele pierdute îndeplinesc funcţia de tipar pentru turnarea betonului
şirâmăn apoi înglobate în masa betonului, conlucrând uneori şi la asigurarea
capacităţii portante a structurii sau la asigurarea izolării termice.
Cofrajele pierdute pot fi constituite din:
a
1
) Cofraje din tuburi de azbociment – servesc la realizarea unor coloane
armate. Se obţin elemente care nu necesită tencuire şi au o formă corectă.
a
2
) Cofraje din tuburi de beton – permit realizarea unor elemente de beton armat
în condiţii avantajoase.
a
3
) Cofraje din dulapi de beton armat precomprimaţi. Aceste cofraje se folosesc
la realizarea planşeelor. Faţa superioară a dulapilor, care apoi se va suprabetona,
175
se lasă rugoasă. Astfel de dulapi se folosesc şi pentru sprijinirea a excavaţiei
galeriilor hidrotehnice şi uneori se înglobează apoi în căptuşeala definitivă de
beton armat. Se pot realiza şi galeriile de alimentare la ecluze.
b) Cofraje din cauciuc sau folie de polietilenă
Acest tip de cofraje a cunoscut în ultimul timp o dezvoltare apreciabilă.
Se foloseşte pentru cofrarea interioară a canalelor, galeriilor, etc., de
formă circulară, cu diametre până la 1 m. se pot folosi şi pentru cofrarea la sol a
pânzelor curbe subţiri. Sunt realizate din cauciuc pânzat de 5-6 mm grosime şi
în timpul folosirii se umflă cu aer comprimat la o presiune ce depinde de forma
şi dimensiunile elementului de construcţie ce trebuie turnat.
Sunt economice dacă se pot refolosi de 100-200 de ori. Varianta din
polietilenă se poate utiliza întinzând folia pe o reţea de sârme sau plasă de sârmă
(cofrarea fâşiilor precomprimate cu goluri pentru planşee).

4.2 CALCULUL COFRAJELOR

4.2.1 Încărcări care acţionează asupra cofrajelor
La calculul cofrajelor sau al eşafodajelor de susţinere trebuie să se ţină
seama de următoarele încărcări:
a. Încărcări permanente
- greutatea proprie a cofrajului şi a elementelor de legătură, calculate pe baza
greutăţii specifice a materialelor folosite; γ = 750 daN/m
3
pentru cherestea; γ
= 850 daN/m
3
pentru placaje;
- greutatea betonului proaspăt; se va considera greutatea specifică a betonului
proaspăt 2400 daN/m
3
în cazul îndesării manuale sau a vibrării uşoare şi
2450 daN/m
3
în cazul vibrării energice;
176
- greutatea oţelului folosit ca armătură se va adăuga după caz la greutatea
betonului.
b. Încărcări utile
- provenite din greutatea oamenilor şi a căilor de circulaţie de pe cofraj; se
consideră 250 daN/m
2
pe proiecţia orizontală a cofrajului;
- provenite din greutatea utilajelor care transportă betonul; se va considera o
încărcare concentrată de 130 daN în cazul transportului cu roaba şi 250 daN
în cazul transportului cu tomberonul; dacă se folosesc alte mijloace de
transport se va considera încărcarea corespunzătoare mijlocului respectiv de
transport.
c. Împingerea betonului proaspăt asupra cofrajelor
Această încărcare depinde de modul de compactare, de viteza de turnare,
de viteza de priză a betonului, de temperatura mediului ambiant. În general
formulele de calcul nu pot ţine seama de toate aceste elemente.
Presiunea laterală a betonului proaspăt pe peretele cofrajului a fost
determinată experimental în funcţie de viteza de turnare a betonului. Astfel,
Pentru cazul betonului vibrat, diagrama presiunii laterale a betonului proaspăt
este dată în figura de mai jos (fig. 119).
1) În zona de influenţă a vibrării (0 < h < h
1
) respectiv (0 < t < t
c
), unde
betonul proaspăt se comportă ca un lichid greu cu greutatea specifică
corespunzătoare γ
b
, presiunea laterală se determină cu relaţia:

h p
b
· = ¸
(84)
unde:
t v h · = (85)
în care:
p = presiunea betonului turnat, în daN/m
2
;
177
t = timpul trecut de la începerea turnării, în ore;
t
c
= timpul de priză al cimentului, în ore (începutul);
γ
b
= greutatea specifică a betonului proaspăt, în daN/m
3
;
v = viteza de turnare a betonului în cofraj, în m/oră, calculată cu relaţia:

S T
V
v
·
=
, (86)


Fig. 119 Împingerea betonului proaspăt asupra cofrajelor
în care:
V = volumul de beton turnat, în m
3
;
T = timpul necesar turnării volumului de beton V, în ore;
S = suprafaţa secţiunii orizontale a elementului în care s-a turnat volumul
de beton V.
2) În zona de împingere redusă a betonului turnat (h
1
< h < h
2
) de la
începerea prizei cimentului (t
c
) până la sfârşitul prizei şi obţinerii unei rezistenţe
178
minime de 2 daN/cm
2
(t
c
≤ t ≤ T
i
) presiunea laterală a betonului se determină cu
relaţia:

( ) o ì | ¸ sin
T
t t
t T
t
t T v p
i
c
c i
c
b i
·
|
|
.
|

\
|
· ·
÷
+
÷
· · ÷ · =
(87)

iar t v h · = (88)
în care:
h
2
= adâncimea de la care betonul se suportă singur;
T
i
= timpul de întărire a betonului (sfârşitul prizei cimentului), în ore (se
dă în tabele; tabelul nr. 15); fost 4.1
α = unghiul de înclinare al cofrajului faţă de orizontală;
β = coeficient exprimând influenţa temperaturii exterioare (se dă în
tabele);
λ = coeficient exprimând influenţa dozajului de ciment (se dă în tabele).
Tab. 15
Tempetatura (
0
C) Timpul de priză (ore)
Cimenturi cu întărire
normală *
Cimenturi cu întărire
rapidă **
5 12-14 8-9,8
10 9,2-11 6,7-8,3
15 7-8,4 5,3-6,5
20 5,7-7 4,5-5,3
* - I 32,5 ; I 42,5 ; I 52,5; II A-S 42,5; II B-S 42,5; H II A-S 42,5; H II B-S 42,5;
SR II A-S 42,5; SR II B-S 42,5, etc.
** - I 32,5 R; I 42,5 R; I 52,5 R
179
În fig. 119 p
max
reprezintă valoarea presiunii maxime care se obţine
pentru t = t
max
şi h = h
max
= v x t
max
. Valoarea lui p
max
se poate calcula în funcţie
de viteza de turnare a betonului, cu o relaţie de forma:

v c p
max
· =
(daN/m
2
) (89)
Această relaţie reprezentată grafic ne dă diaframa împingerii maxime a
betonului în funcţie de viteza de turnare (fig. 120).
3) În zona întărită a betonului turnat, cofrajul se calculează cu
împingerea p
max
din cauza deformaţiilor înregistrate pe parcursul turnării.
d. Încărcarea orizontală dinamică provocată de şocul descărcării
betonului
Această încărcare se consideră:
- 200 daN/m
2
– pentru o capacitate a mijlocului de transport folosit până
la 0.2 m
3
şi turnare cu jgheaburi sau pâlnii;
- 400 daN/m
2
– pentru capacităţi de 0.2-0.7 m
3
,
- 600 daN/m
2
– pentru capacităţi mai mari.

Fig. 120 Diagrama împingerii maxime a betonului în funcţie de
viteza de turnare
180

e) Încărcarea dată de presiunea vântului
Se determină conform normelor de încărcări dinamice şi se ţine seama
numai la cofraje mai înalte de 6 m.(STAS 10101-20/90).

4.3 TEHNOLOGIA LUCRĂRILOR DE PRELUCRARE ŞI MONTARE A
ARMĂTURILOR PENTRU BETON ARMAT

Armătura reprezintă totalitatea barelor şi sârmelor de oţel din interiorul
elementelor de construcţii din beton, având rolul de a prelua forţele de întindere
şi eventual şi o parte din cele de compresiune. Există şi betoane la care armarea
se poate realiza dispers, folosindu-se fibre din oţel, sticlă sau carbon.
Folosirea armăturii poate fi considerabil industrializată, conducând astfel
la reducerea substanţială a consumului de manoperă şi a costului de execuţie a
armăturii.
Această industrializare se bazează pe utilizarea plaselor (confecţionate
prin sudarea prin puncte) şi carcaselor sudate, executate pe linii tehnologice de
mare productivitate dotate cu maşini moderne, automatizate, de sudat plase şi
carcase, maşini de sudat cap la cap barele de oţel-beton, maşini de îndreptat
bare, îndreptat carcase, fasonat carcase şi tăiat bare, etc.
Se pune tot mai mult baza pe utilizarea armăturii din oţel de calitate
superioară, care trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
- să aibă limita de curgere garantată deoarece ruperea casantă ar fi periculoasă;
- să aibă geometria suprafeţei realizată direct din laminare astfel încât să
asigure o bună aderenţă a betonului, fără apariţia concentrărilor de eforturi;
- să asigure condiţii bune pentru înnădirea prin sudare (oţel sudabil);
181
- să aibă plasticitate suficientă pentru prelucrarea prin îndoire;
- să aibă rezistenţă la oboseală bună;
- să prezinte omogenitate a caracteristicilor fizico-mecanice.

4.3.1. CLASIFICAREA ARMĂTURILOR

După forma şi comportarea în timpul procesului de execuţie, armătura
poate fi clasificată în două grupe:
- armătură flexibilă;
- armătură rigidă;
- fibre pentru armarea dispersă.

4.3.1.1. Armătura flexibilă
Armătura flexibilă are o rigiditate redusă pînă la înglobarea ei în beton. În
timpul execuţiei greutatea armăturii este suportată de cofraje, iar poziţia ei
trebuie fixată prin anumite procedee, în timpul turnării şi vibrării betonului.
Armătura flexibilă se realizează sub formă de bare separate legate cu sârmă sau
sub formă de plase şi carcase plane sudate.
a. Tipuri de armături flexibile folosite pentru betonul armat
Oţelurile beton fabricate în ţara noastră pot fi clasificate după
caracteristicile lor mecanice, după natura suprafeţei barelor şi după modul de
fabricaţie.
După caracteristicile mecanice avem următoarele oţeluri:
- oţeluri beton obişnuite: OB 37;
182
- oţeluri beton superioare: PC 52; PC 60; PC 90; sîrmă trasă netedă
pentru beton (STNB) şi sîrmă trasă profilată pentru beton (STPB),
sârmă pentru beton precomprimat SBPI (lisă) şi SBPA
(amprentată).
După felul suprafeţei barelor şi a modului de fabricaţie oţelurile pentru
beton armat se clasifică în:
1. oţel-beton rotund şi lis fabricat prin:
- laminare la cald. OB 37;
- laminare la cald şi tragere la rece: STNB, SBPI.
2. oţel-beton cu profil periodic fabricat prin:
- laminare la cald: PC 52; PC 60; PC 90;
- laminare la cald, tragere la rece şi amprentare: STPB , SBPA.
3. toroane pentru beton precomprimat (TBP),
4. plase sudate din sârme de 3-10 mm, cu ochiuri pătrate cu latura de
15,20 sau 25 cm (mai ales din PC 52).
Armăturile pînă la diametrul de 12 mm se livrează în colaci iar cele cu
diametrul mai mare, sub formă de bare cu lumgimi de 9-18 m.

4.3.1.2. Armătura rigidă
Armătura rigidă este capabilă să suporte greutatea proprie, greutatea
cofrajelor, a betonului proaspăt şi a încărcărilor care intervin pe parcursul
execuţiei. Ea face trecerea către construcţiile cu structură de rezistenţă din otel.
Armătura rigidă se poate realiza în două moduri:
- din profile metalice laminate- sudate sau nituite;
183
- din carcase spaţiale sudate, realizate din bare rotunde şi din
profile laminate.

4.3.2 EXECUTAREA LUCRĂRILOR DE PREGĂTIRE ŞI ASAMBLARE
A ARMĂTURII FLEXIBILE PENTRU ELEMENTELE DE BETON
ARMAT

În mod obişnuit lucrările de armături se execută centralizat, în ateliere ce
deservesc unul sau mai multe şantiere, dar sunt şi situaţii cînd execuţia se face la
faţa locului.
Executarea lucrărilor de armături cuprinde trei etape:
- fasonarea armăturilor;
- asamblarea armăturilor,
- montarea plaselor şi carcaselor în cofraj.

4.3.2.1. Fasonarea armăturii flexibile
Fasonarea armăturii cuprinde:
- îndreptarea armăturii;
- trasarea şi tăierea barelor la lungimea necesară;
- îndoirea barelor (dacă este cazul);
- înnădirea barelor (dacă este cazul).
a) Îndreptarea armăturii flexibile
Înainte de îndreptare armătura se curăţă de rugina groasă care se
desprinde şi are influenţă dăunătoare, împiedicînd aderenţa dintre beton şi
armătură. Ea se îndepărtează prin frecarea barelor cu perii de sârmă.
184
- Îndreptarea armăturii subţiri (d < 12 mm) livrată în colaci se face în
mod avantajos cu maşini specializate. Pentru şantierele cu volum de lucrări
relativ mic, se face cu trolii. La întindere alungirea maximă nu trebuie să
depăşească 2 mm/m.
Schematic, construcţia unei maşini universale pentru îndreptarea şi
tăierea armăturilor este prezentată în fig. 121.
- Îndreptarea armăturilor livrate sub formă de bare (d > 12 mm) se
face de obicei manual, la banc, folosind plăci cu dornuri şi chei speciale.


Fig. 121 Schema maşinii universale pentru îndreptarea
şi tăierea armăturilor

b) Trasarea şi tăierea barelor la lungimea necesară
Tăierea oţelului beton se face cu foarfecele de mână, ştanţe normale sau
cu ştanţe mecanice. Tăierea se face după ce s-a trasat lungimea necesară a barei.
La măsurare se ţine seama de lungimea ciocurilor şi a îndoiturilor. De
asemenea se ia în considerare alungirea barei produsă din cauza îndoiturilor.
185
Astfel lungimea de fasonare a barei va fi:
¿
=
÷ =
n
1 i
i p f
L L L A
(90)
unde: L
p
= lungimea barei dată în proiect;
ΣΔL
I
= suma alungirilor barei datorită îndoiturilor.
Aceste alungiri se consideră pentru o îndoire la:
2
d
L 45 = ¬ ° = A o
(91)
d L 90 = ¬ ° = A o
(92)
2
d 3
L 180
·
= ¬ ° = A o
(93)
Foarfecele de mână se folosesc pentru bare cu diametrul pînă la 12 mm.
Ştanţa manuală se foloseşte pentru tăierea barelor cu diametrul până la 25 mm
în România şi 40 mm în rest ţărilor, inclusiv în S.U.A. Se mai foloseşte ştanţa
manuală hidraulică care poate tăia oţel-beton cu diametrul pînă la 40 mm.
Pentru tăierea mecanizată a barelor se utilizează ştanţe electrice cu care se
pot tăia bare cu diametrul până la 40 mm.
c) Îndoirea barelor de oţel-beton
Îndoirea barelor se poate face manual sau mecanizat.
Îndoirea manuală se poate face cu ajutorul cheilor de îndoit şi al plăcilor
fixe cu dornuri.
Îndoirea mecanizată a armăturii se face cu ajutorul a unui banc a cărui
piesă principală o constituie un disc cu 9 orificii; în două dintre acestea se
introduc dornuri, unul axial şi altul de îndoire. Discului I se poate imprima cu
ajutorul unui motor o mişcare de rotaţie în ambele sensuri, putând fi oprit în
poziţia necesară.
186
Maşina poate îndoi simultan pachete de bare subţiri. În acest caz barele se
aşează una peste alta şi se prind cu cleme.
Se pot îndoi bare cu diametrul pînă la 40 mm sau pachete de bare:10Φ
10mm, 5Φ 20 mm, 2Φ 28-32mm.
d) Înnădirea barelor de oţel-beton
În multe cazuri barele de oţel-beton au lungimi inferioare celor din
proiect, fiind astfel necesară înnădirea lor.
Înnădirea armăturilor flexibile se poate face prin:
- suprapunere şi legare cu sârmă arsă;
- sudare;
- manşoane filetate interior (mai rar).


Fig. 122 Banc mecanc pentru îndoirea armăturilor

- Înnădirea prin suprapunere şi legare cu sîrmă arsă
187
Se realizează prin alăturarea şi petrecerea celor două bare şi legarea lor pe
porţiunea comună cu sîrmă arsă de 1mm grosime.
Eforturile din armătură sunt transmise betonului prin aderenţă apoi din
beton sunt trecute prin aderenţă asupra barei a doua.
Lungimea de suprapunere a barei rezultă din condiţia:
a s c a
l u n A n t o · · · ' = · ·
(94)
unde:
A
a
- aria armăturii;
σ
c
- limita de curgere;
u - perimetrul barei;
l
s
- lungimea de suprapunere;
τ
a
- efort tangenţial de aderenţă;
n, n` - numărul de bare din stânga-dreapta îmbinării (pot fi bare diferite)
Pentru bare de acelaşi diametru rezultă:
a
c
s
4
d
l
t
o
· =
(95)
Lungimea de suprapunere a barelor din zona întinsă a elementelor de
beton armat trebuie să fie minim 25 cm şi cel puţin egală cu valorile din tabelul
16.
Lungimile de suprapunere depind de clasa betonului deoarece
transmiterea eforturilor se face prin beton.
Într-o secţiune se înnădeşte cel mult 25% din aria totală a armăturii
longitudinale de rezistenţă întinse (etrieri îndesiţi la d
e
≤ 10 cm)

188
Tab. 16 Lungimi de suprapunere (exprimate în diametre ale barei, d)
Beton de clasă sub
C 20/25
Beton de clasă peste
C 20/25
OB 37 (cu ciocuri) 40 d 35 d
PC 52 35 d 30 d
PC 60, PC 90 - 35 d

Lungimea maximă de suprapunere pentru barele înnădite în zona
comprimată va fi de:
- 30·d pentru clasa betonului < C 20/25;
- 20·d pentru clasa betonului > C 20/25.
Nu se recomandă înnădirea prin suprapunere a barelor cu diametrul mai
mare de 25 mm.
- Înnădirea barelor din oţel-beton prin sudură electrică
Barele din oţel-beton se pot înnădi prin sudură prin următoarele procedee:
- sudare electrică prin puncte (la plase);
- sudare electrică cap la cap prin topire intermediară;
- sudare manuală cu arc electric prin suprapunere sau cu eclise;
- sudare cap la cap: - în cochilie;
- în baie de zgură;
- în semimanşon recuperabil.
Sudarea electrică prin puncte se utilizează la confecţionarea plaselor şi
carcaselor plane.
Sudarea cap la cap prin topire intermediară se aplică la bare cu diametrul
mai mare de 14 mm şi respectând condiţia:
189
mm 2 d d
2 1
± =
(96)

La sudarea prin suprapunere sau cu eclise trebuie ca lungimea cusăturii
de sudură L
Smin
≥ 40 mm şi grosimea cordonului a
min
= 0.24·d şi a
min
> 3 mm.
Lungimea de suprapunere a barelor sudate va fi: l
s
+ 20 mm.
Pentru toate barele cu d ≥ 25 mm se execută sudare cap la cap în cochilie,
în baie de zgură.
Înnădirea prin manşoane filetate interior se utilizează la tiranţi a căror
lungime este necesar să fie reglabilă dar şi la bare inglobate în beton (de
exemplu, la ecluza Uelzen din Germania).

4.3.2.2.Asamblarea armăturilor
Asamblarea armăturilor se poate face prin două metode:
- prin legarea cu sârmă în atelier sub formă de carcase sau direct pe
cofraj sub formă de bare izolate;
- prin sudură în atelier sau în fabrici centralizate sub formă de plase şi
carcase sudate.
Ultima metodă asigură productivitate ridicată şi calitate bună a lucrărilor.
Asamblarea armăturilor direct pe cofraj sub formă de bare izolate se
foloseşte când nu se dispune de utilaje de ridicat iar carcasele gata confecţionate
ar cântării peste 100 de kg.
Pentru ca barele montate să-şi menţină poziţia şi forma precum şi distanţa
necesară faţă de cofraj, se folosesc bare de repartiţie şi diferite dispozitive,
distanţieri, etc. confecţionaţi din metal iar în ultimul timp din material plastic
sau mortar.
Utilizarea plaselor şi carcaselor sudate prezintă o serie de avantaje:
190
- se pot utiliza eficient oţelurile superioare;
- asigură o mai bună conlucrare a armăturii cu betonul;
- economii de material ce ajung până la 40%;
- eliminarea ciocurilor şi a sârmei de legat;
- creşterea productivităţii muncii;
- se poate introduce mecanizarea şi automatizarea operaţiilor;
- se uşurează controlul calităţii produselor.
La unele construcţii industriale grele, la clădiri înalte şi la unele
construcţii hidrotehnice se folosesc scheletele portante din armătură rigidă, care
au şi rolul de element de susţinere a cofrajului în timpul turnării şi întăririi
betonului. Se folosesc carcase spaţiale sudate şi pentru executarea piloţilor
turnaţi la faţa locului.
Aceste schelete portante se realizează din profile laminate sudate sau
nituite. Se realizează astfel importante economii de material lemnos şi se
industrializează lucrările de construcţii.

4.4 TEHNOLOGIA LUCRĂRILOR DE PREPARARE A BETONULUI

Se au în vedere următoarele normative : SREN 206-1 / 2002, SR 13510 /
2006 şi CP 012 / 2007
Betoanele utilizate la executarea lucrărilor de construcţii sunt materiale
de construcţii alcătuite în general dintr-un amestec de agregate, ciment, apă, o
serie de alte materiale de adaos şi aditivi ( acceleratori de priză, plastifianţi,etc.)
Betoanele sunt de o mare diversitate, în funcţie de mai mulţi factori:
191
- după tipul construcţiei: betoane pentru baraje de greutate, stăvilare,
galerii, conducte,canale, structuri de rezistenţă, etc.;
- după zona de construcţie: betoane pentru zona exterioară (de parament),
betoane pentru zona interioară (de interior), betoane pentru fundaţii, căptuşeli,
etc.;
- după natura şi mărimea solicitărilor: pentru solicitări statice, dinamice,
termice, infiltraţii, îngheţ-dezgheţ, etc.
Pentru a corespunde diverselor situaţii ce apar în exploatare este necesar
ca betoanele să îndeplinească următoarele condiţii:
- să aibă rezistenţă mecanică corespunzătoare efortului la care este supus;
- să fie impermeabile;
- să aibă durabilitate mare, rezistenţă la îngheţ-dezgheţ, rezistenţă la
acţiunea apelor de infiltraţie sau agresive, rezistenţă la acţiunea de uzură
(coroziune, cavitaţie);
- să asigure caracterul de monolit, adică să nu prezinte fisuri şi goluri în
corpul construcţiei;
- să-şi păstreze constante în timp proprietăţile fizico-mecanice.
Aceste condiţii se pot asigura prin utilizarea unor materiale de bună
calitate şi prin folosirea unor tehnologii adecvate de pregătire a agregatelor,
preparare, transport, turnare a betonului şi tratarea acestuia după turnare.

4.4.1 TEHNOLOGIA LUCRĂRILOR DE PREGĂTIRE A
MATERIALALOR PENTRU PREPARAREA BETOANELOR

Materialele utilizate pentru prepararea betoanelor sunt:
192
a) Apa (SREN 1008/2003)- care trebuie să fie de calitate
corespunzătoare, fără suspensii mâloase, fără săruri minerale concentrate, fără
acizi sau baze dizolvate în ea. În ordinea calităţii, este bună pentru prepararea
betonului: apa folosită, apa de pâraie şi izvoare naturale, apa din râuri şi lacuri.
Se admite şi apă tehnologică recuperată.
b) Cimentul (SR 388/95, SR 1500/96, SR 3011/96) - este un amestec de
silicaţi de calciu, aluminiu şi fier, obţinut prin clincherizarea materiei prime
(1450
0
C) şi apoi prin măcinarea extrem de fină, împreună cu diverse adaosuri, a
clincherului. Cimentul este foarte higroscopic (inclusiv faţă de vaporii de apă
din atmosferă) şi deci trebuie păstrat în spaţii închise, ferit de umezeală şi
trebuie folosit în termen de 6 luni de la fabricaţie.
Condiţiile ce se impun betoanelor pot fi satisfăcute prin alegerea
corespunzătoare a compoziţiei chimice şi mineralogice a cimentului folosit la
prepararea lor.
Astfel, pentru betoane se folosesc următoarele tipuri de cimenturi:
- pentru betoanele masive se utilizează cimentul Portland, cu căldura de
hidratare redusă (cu adaosuri; H I 32,5,…, H II A-S 32,5, H III A 32,5, H III BS
32,5);
- pentru betoane supuse la îngheţ-dezgheţ se folosesc cimenturi Portland
unitare, fără adaosuri (I 32,5, I 42,5; I 52,5, I 32,5R, …);
- pentru betoane hidrotehnice la zi se folosesc cimenturi unitare şi cu
adaos de zgură (II AS 32,5;…);
- pentru betoanele din subteran se foloseşte ciment compozit (clasa V),
ciment cu adaos de zgură de furnal, etc.;
- pentru betoanele care necesită o priză rapidă se folosesc cimenturile
unitare I 32,5R; I 42,5R; I 52,5R,
193
- pentru betoanele care lucrează în mediu marin sau în mediu agresiv
chimic se folosesc cimenturi unitare sau cimenturi rezistente la sulfaţi (SR I
32,5, SR II A-S 32,5,…).
În general, cimenturile trebuie să îndeplinească multe condiţii de calitate
care se controlează în mod riguros. Acest control necesită aparatură specială şi
se efectuează în laboratoarele de şantier de către personal calificat.
c) Agregatele (SREN 1324272003)
Prin agregate se înţelege totalitatea materialelor de natură minerală,
provenite din depozite aluvionare sau din sfărâmarea rocilor, cum sunt nisipul,
pietrişul, balastul, piatra spartă, etc. Ele se extrag din balastiere şi cariere.
Agregatele se împart în două grupe mari:
- nisipurile, având diametrul particulelor cuprins între 0 mm şi 8 mm;
- agregatele grosiere, (pietrişul, piatra spartă), cu diametrul particulelor
cuprins între 8 - 63 mm şi bolovanii sau piatra spartă mare, până la
125 mm.
Nisipurile se împart la rândul lor în următoarele sorturi: 0-1 mm; 1-2 mm,
2-4 mm şi 4-8 mm.
Conţinutul în părţi levigabile (argilă, humus, sulfaţi, etc.) nu trebuie să
depăşească 0.5%-2% din masa nisipului, iar partea mai fină de 0,125 mm să nu
depăşească 2-7% din masa nisipului.
Agregatele grosiere se sortează în mod uzual în următoarele fracţiuni: 8-
16 mm (se numeşte mărgăritar); 16-31,5 mm; 31,5-63 mm şi 63-125 mm
(există şi ciururi cu dimensiuni intermediare ale ochiurilor, ochiurile având
formă pătrată).
194
Proporţiile în care trebuie să se găsească nisipul şi agregatele grosiere în
masa betonului diferă în funcţie de rezistenţa la care trebuie să ajungă betoanele
după întărire.
Aceste proporţii se redau pentru fiecare clasă de beton prin curbele
granulometrice din normativele amintite, în funcţie de granula maximă de
agregat avută în vedere.
Dimensiunea granulei maxime a agregatului se stabileşte în funcţie de
dimensiunile caracteristice ale elementelor de construcţie, respectându-se
condiţiile de la betonul armat
Φ
max
≤ 1/4 D
Φ
max
≤ d - 5mm (97)
Φ
max
≤ 1,3 c
unde: D - dimensiunea cea mai mică a elementului structural;
d - distanţa între barele de armătură;
c - stratul de acoperire cu beton a armăturii.
În figura 123 se redau aceste curbe granulometrice pentru un agregat 0-
31,5 mm.
Trebuie de asemenea respectat şi raportul apă/ciment care pentru
betoanele uzuale este cuprins între 0,5-0,65.
Pentru betoane se recomandă folosirea agregatelor cu următorele
dimensiuni maxime ale granulelor:
- la betoane masive, 63-125 mm;
- la betoane hidrotehnice uzuale 63-80 mm;
- la betoanele folosite în subteran sau la zi, puse în operă cu ajutorul
pompelor de beton, 20-31,5 mm;
- la betoane de înaltă rezistenţă, 12-16 mm (sau chiar betoane de nisip);
195
- la şpriţ-beton, 16 mm;
- la torcret, 8 mm;
- la tencuieli, 2-8 mm;
- la scliviseli, ciment fără agregate sau cu nisip sub 1 mm.


1 – zonă defavorabilă; 2 – zonă utilizabilă; 3 – zonă favorabilă; 4 – zonă
favorabilă pentru compoziţie granulometrică discontinuă; 5 – zonă defavorabilă
Fig. 123 Curbele granulometrice pentru agregate 0-31,5 mm

d) Aditivii
Aditivii sunt produse care adăugate la prepararea betoanelor şi mortarelor
au ca efect îmbunătăţirea unor caracteristici ale acestora în stare proaspătă şi în
stare întărită.
Aditivii pot fi utilizaţi sub formă de soluţie şi atunci cantitatea de apă
corespunzătoare proporţiei optime se adaugă în apa de amestecare sau pot fi
196
utilizaţi sub formă de pulbere, în care caz aditivul se amestecă în prealabil cu
cantitatea de ciment.
Aditivii, în funcţie de efectul principal, pot fi clasificaţi astfel:
- reducători sau super reducători de apă;
- antrenori de aer - măresc durabilitatea betonului, influenţând gradul de
impermeabilitate;
- întârzietori de priză;
- acceleratori de priză şi întărire sau antigel, pentru betonare pe timp
friguros;
- impermeabilizatori;
- plastifianţi, superplastifianţi şi hiperplastifianţi.

4.4.1.1 Tehnologia executării lucrărilor de concasare a agregatelor
Agregatele extrase din cariere şi balastiere, de cele mai multe ori nu
îndeplinesc condiţiile impuse în execuţia lucrărilor de construcţii, fiind deci
necesară o prelucrare prealabilă a lor.
Prelucrarea constă dintr-o sortare şi spălare a agregatelor naturale,
respectiv din concasarea, sortarea şi spălarea agregatelor obţinute pe cale
artificială din roci dure.
Concasarea reprezintă operaţiile de sfărâmare şi măcinare a agregatelor
extrase din cariere şi balastiere, până la gradul de mărunţire cerut de prepararea
betoanelor, a şpriţ-betonului sau a torcretului.
Această operaţie se execută cu ajutorul concasoarelor. O caracteristică
importantă a concasoarelor este gradul de sfărâmare a pietrei care reprezintă
raportul dintre diametrul maxim al pietrei introdu-se în concasor (D
max
) şi
197
diametrul maxim al pietrei concasate (d
max
). Gradul de sfărâmare se poate
calcula cu relaţia:
max
max
s
d
D
k =
(98)
Concasoarele se împart în funcţie de principiul de funcţionare în
următoarele grupe principale:
- concasoare cu fălci;
- concasoare cu conuri (sau giratorii);
- concasoare cu valţuri;
- concasoare (mori) cu ciocane;
- concasoare sau mori cu bile.

Fig. 124Principiul de funcţionare al concasorului cu fălci

198
Concasoarele cu fălci realizează sfărâmarea materialului prin
strivire între o falcă fixă şi una mobilă. Se deosebesc concasoare cu oscilaţie
simplă (fig.124) la care materialul este sfărâmat prin apropierea şi îndepărtarea
periodică a două fălci şi concasoare cu oscilaţie compusă- numite şi concasoare
granulate la care falca mobilă pe lângă mişcarea de apropiere execută şi o
mişcare de translaţie de sus în jos ajutând astfel la înaintarea şi sfărâmarea
materialului.
Pentru concasoarele cu fălci k
s
= 6. Au dezavantajul că materialul
concasat nu este omogen din punct de vedere al granulaţiei. De aceea aceste
concasoare se utilizează în instalaţiile de concasare drept concasoare primare.
Concasoarele cu conuri (rotative sau giratorii)- sfărâmă materialul prin
rotirea excentrică a unui trunchi de con mobil în onteriorul unui trunchi de con
fix (fig.125). Au avantajul unui lucru continuu şi al uniformităţii materialului
concasat. În staţiile de concasare se utilizează de obicei la a doua concasare.

Fig. 125 Principiul de funcţionare al concasorului cu conuri

199
În concasoarele cu valţuri (fig. 126) materialul este concasat între două
valţuri orizontale de diametru 50-60 cm, care se rotesc în sens contrar. Unul din
valţuri se roteşte în lagăre fixe iar celălalt în lagăre glisante, legate cu arcuri de
amortizare, care feresc concasorul de distrugere în cazul când pătrund materiale
prea dure între valţuri. Concasoarele cu valţuri se utilizează la concasarea
mijlocie şi măruntă.

Fig. 126 Principiul de funcţionare al concasorului cu valţuri


Fig. 127 Principiul de funcţionare al concasorului cu ciocane
200
Concasoarele (morile) cu ciocane (fig. 127) sparg materialul prin
impactul produs de o serie de ciocane aflate în mişcare de rotaţie.
Concasoarele (morile) cu bile (fig.128) se folosesc pentru sfărâmarea
materialelor cu rezistenţă mecanică redusă. Sfărâmarea se realizează prin
ciocnirea materialului cu bile metalice. Au dezavantajul că rezultă într-un
procent mare particule cu dimensiuni mai mici de 0.1 mm. Utilaje asemănătoare
se folosesc şi la măcinarea cimentului.

Fig. 128 Principiul concasorului cu bile

4.4.1.2 Tehnologia lucrărilor de sortare şi spălare a agregatelor
Sortarea agregatelor
Pentru separarea diferitelor fracţiuni din materialul rezultat în urma
concasării pietrei şi a balastului extras din balastiere, se utilizează de obicei
metoda de separare mecanică, cu ajutorul ciururilor. Acestea pot fi cu o sită sau
201
mai multe, cu dimensiuni ale ochiurilor conforme normativului pentru agregate,
amintit mai sus.
Coeficientul de calitate al cernerii se determină cu relaţia:
g
g
1
g
g g
g
g
2 2 1
÷ =
÷
= = c
(99)
unde: g = greutatea materialului care se cerne;
g
1
= greutatea materialului care a trecut prin sită;
g
2
= greutatea materialului care a rămas pe sită.
Din punct de vedere constructiv, ciururile pot fi cilindrice, având ε = 0.6,
ciururi cu inerţie cu ε = 0.8-0.98 şi ciururi cu excentric având ε = 0.8-0.98.
Ciururile cilindrice sunt folosite pentru sortarea materialelor cu
dimensiuni mijlocii (16-63 mm). Datorită construcţiei lor simple sunt folosite în
mod curent. Ciururile cilindrice constau dintr-o manta cilindrică (1) din tablă
perforată, orificiile fiind amplasate pe zone. În interior există un agitator (2).
Ciurul este pus în mişcare printr-un mecanism de rotaţie. La rotirea tobei
materialul din interior este antrenat în sus pe pereţii cilindrului şi la o anumită
înălţime începe să alunece în jos deplasându-se concomitent spre ieşire datorită
înclinării tobei cu 3°-7°. Pentru ca sortarea să fie eficientă, turaţia tobei se
recomandă să fie în domeniul:
R
14
n
R
8
( (
(100)
R = raza tobei ciurului în m.
Materialul sortat care trece prin orificiile ciurului este colectat pe
fracţiuni.
202

Fig. 129 Schema ciurului cilindric rotativ

Ciururile vibratoare sunt folosite pentru sortarea materialelor cu
dimensiuni cuprinse între 0-125 mm.

Fig. 130 Schema ciurului plan inerţial

203
După modul de acţionare, ciururile vibratoare pot fi cu impulsuri, cu
inerţie, cu excentric şi electrovibratoare.
Ciurul plan inerţial este format din sitele (1) montate pe batiul (2) care
este antrenat de arborele (3) pe care se găsesc discurile cu greutăţi excentrice (4)
şi volantul (5). Sistemul se sprijină pe arcurile (6) şi este antrenat de motorul
(7).
Ciururile cu excentric sunt folosite pentru sortarea materialelor mici şi
mijlocii. Sunt alcătuite din batiul sitei (1), arcurile de sprijin (2), volantul (3),
arborele cotit (4) şi lagărele fixate pe batiul sitei (5).

Fig. 131 Schema ciurului cu excentric
1-sita, 2-arcuri de sprijin, 3- volant, 4-arbore cotit, 5-batiul sitei

Ciururile plane vibratoare au o serie de avantaje faţă de ciururile rotative,
şi anume:
- execuţie mai simplă şi înlocuirea sitelor mai uşoară;
- necesită putere a motorului mai mică;
- sunt uşoare şi ocupă un spaţiu redus;
- întreaga suprafaţă a sitei este folosită simultan;
- cernerea este mai bună datorită vibrării.
204
La şantierele situate în apropierea balastierelor sau carierelor se pot folosi
eficient instalaţiile mobile de concasare-sortare, alcătuite dintr-un cadru remorcă
pe patru roţi, un motor Diesel, un concasor cu fălci, ciur cilindric rotativ cu trei
compartimente şi transportor cu bandă pentru alimentarea concasorului. Poate
avea o productivitate de câţiva m
3
/oră.

Spălarea agregatelor
Spălarea agregatelor este o operaţie care se impune atunci când acestea
sunt obţinute direct din balastiere sau ca produse rezultate prin concasare şi sunt
amestecate cu alte materiale (argile, pământ, etc.).
În cazul când conţinutul de impurităţi nu este prea mare, agregatele se
spală cu apă, chiar în timpul sortărilor. În acest caz apa este distribuită în mod
uniform sub presiune pe suprafaţa ciurului, cu ajutorul unor duze montate pe
conducta de aducţiune a apei.
În cazurile când volumul de impurităţi este mare şi acestea sunt greu
separabile, atunci spălarea se efectuează în maşini speciale de spălat. Acestea
pot fi de mai multe tipuri: cu tobă cilindrică rotativă, cu jgheab metalic şi melc,
cu tobă cilindrică cu palete. Materialele care se spală se deplasează contra
curentului de apă, fiind antrenate fie de toba în mişcare de rotaţie, fie de melc
sau axul cu palete. Datorită frecării dintre particule, între particule şi apa de
spălare sau între particule şi organele de antrenare a lor (axe cu palete,...), se
produce desprinderea impurităţilor de pe material.
Materialul spălat este colectat cu ajutorul unor jgheaburi, iar apa cu
impurităţi este evacuată din maşina de spălat.
Consumul de apă necesar pentru spălarea agregatelor depinde de gradul
de impuritate al acestora şi variază în limitele 1.5-3 m
3
de apă pentru 1 m
3
de
apă care se spală.
205
În cadrul fabricilor de betoane se folosesc instalaţii complexe pentru
spălarea agregatelor, cu productivităţi ridicate.
Schemele calitative ale procesului tehnologic de îmbunătăţire a calităţii
agregatelor sunt prezentate mai jos.

Fig. 132 Schema calitativă a unei staţii de concasare-sortare cu o singură treaptă

Fig. 133 Schema calitativă a unei staţii de concasare-sortare cu două trepte
206

Fig. 134 Schema calitativă a unei staţii de concasare-sortare cu trei trepte

Fig. 135 Schema calitativă a unei staţii de concasare, sortare şi spălare
207
Clasorul hidraulic execută atât separarea nisipului de apa murdară cât şi o
sortare a nisipului prin sedimentare.

4.5 TEHNOLOGIA LUCRĂRILOR DE PREPARARE A BETONULUI

Executarea lucrărilor de construcţii necesită importante cantităţi de beton,
ceea ce justifică prepararea mecanizată a acestuia. Proprietăţile fizico-mecanice
ale betoanelor depind de cantitatea şi calitatea liantului întrebuinţat, de raportul
apă/ciment, de agregate, de aditivi, de adaosuri şi de de o serie de alţi factori,
printre care foarte important este amestecul corespunzător al componentelor.
Această operaţie se face pe cale mecanică cu ajutorul malaxoarelor
(betonierelor).
Aceste maşini se pot clasifica după următoarele criterii:
a) După modul de funcţionare, se disting:
- maşini cu funcţionare ciclică (periodică), la care încărcarea materialului
în organul de lucru (tobă) se face în şarje separate, numai după ce s-a efectuat
descărcarea amestecului preparat anterior. Sistemul prezintă avantajul că se
asigură dozarea corectă a componentelor pentru fiecare încărcătură şi un
amestec destul de omogen, într-un interval de timp precis stabilit.
- maşini cu funcţionare continuă, la care fazele de încărcare, amestecare
şi descărcare se desfăşoară în mod continuu. Sistemul are dezavantajul că nu se
poate asigura un dozaj foarte exact al componentelor şi nu se poate realiza o
omogenitate constantă a amestecului dar, datorită faptului că betoniera este
condusă de un calculator de proces, este controlată automat umiditatea
agregatelor si se reglează astfel cantitatea de apă de amestecare. Într-o astfel de
instalaţie se prepară o singură clasă de beton pentru un interval mai lung de
timp, atunci când lucrarea executată solicită acest lucru.
208
b) După felul în care se realizează amestecul, se deosebesc:
- maşini prin amestecare prin cădere liberă a componentelor;
- maşini cu amestecare forţată.
Maşinile folosite pentru prepararea amestecurilor poartă denumirea de
malaxoare. Dacă sunt utilizate în special la prepararea betoanelor sunt cunoscute
în practică sub denumirea de betoniere.

4.5.1 TEHNOLOGIA EXECUTĂRII LUCRĂRILOR DE PREPARARE A
BETOANELOR CU MALAXOARE CU ACŢIUNE PERIODICĂ ŞI
AMESTECARE PRIN CĂDERE LIBERĂ

Malaxoarele cu acţiune periodică care execută amestecarea prin cădere
liberă (fig. 136) sunt alcătuite dintr-o tobă rotativă (1), prevăzută pe pereţii
interiori cu mai multe palete. În timpul rotirii tobei, materialele (3) din interior
sunt ridicate de palete până la o anumită înălţime, de unde alunecând de pe
palete, cad din nou peste materialele aflate la partea inferioară ce vor fi
antrenate şi ele de alte palete, realizându-se astfel amestecul.

Fig. 135 Schema de funcţionare a malaxorului cu cădere liberă
1-tobă, 2-palete, 3-amestec, 4-role de antrenare
209

Aceste utilaje au o construcţie relativ simplă, dar nu pot asigura
prepararea corespunzătoare a betoanelor vârtoase, fiind folosite în special pentru
prepararea betoanelor plastice.
Principalele tipuri de malaxoare care lucrează pe acest principiu sunt
următoarele:
1. Malaxorul cu ax înclinat şi tobă basculantă

Fig. 136 Schema constructivă a unui malaxor cu toba basculantă

Acest malaxor este alcătuit dintr-o tobă (1) de 50-180 l care se sprijină pe
osia (axul) (2) fixată pe traversa (3), cadrul (4), sprijinit pe roţile (5), maneta
(6), pinionul (7) şi coroana dinţată (8) montată pe tobă.
Procesul de lucru decurge astfel: după încărcarea tobei cu materialele
componente conform reţetei pentru marca de beton, toba, al cărui ax este
înclinat cu circa 20° faţă de planul orizontal, este pusă în mişcare de rotaţie cu
210
ajutorul unui motor electric. În timpul rotirii, paletele din interior antrenează
componentele realizând astfel amestecul prin cădere liberă.
După prepararea betonului, cu ajutorul manetei (6) se înclină toba cu
orificiul de încărcare în jos şi se descarcă betonul.
Aceste malaxoare se utilizează în general pentru lucrări cu volume reduse
de betoane.
2. Malaxorul reversibil nebasculant

Fig. 137 Schema constructivă a unui malaxor reversibil nebasculant

Se compune din trenul de rulare (1) pe pneuri, şasiul metalic (2), toba
dublu tronconică (3) cu capacitatea cea mai întâlnită de 250 l şi 500 l,
nebasculantă, schipul de încărcare (4) şi calea de rulare (5).
Acest tip de malaxor are avantajul că are încorporată din construcţie
instalaţia de încărcare cu agregate şi ciment (schipul).
211
Schipul este acţionat de un motor electric. În poziţia inferioară se încarcă
iar în poziţia superioară se descarcă automat prin basculare sau prin golire de
fund. În timpul amestecării toba se roteşte şi paletele elicoidale din interior ajută
la omogenizarea amestecului prin cădere liberă.
Descărcarea betonului se face prin inversarea sensului de rotaţie al tobei.
Productivitatea malaxorului este de circa 5-10 m
3
/h.
3. Malaxorul dublu-tronconic basculant

Fig. 138 Schema constructivă a unui malaxor dublu-tronconic basculant

Acest tip de malaxor este utilizat la fabricile de beton cu productivitate
mare, pentru prepararea betoanelor cu agregate mari.
Este format din toba (1) care sprijină pe traversa (2) prin intermediul unor
role de susţinere şi cadrul metalic (3). Rotirea se realizează cu un motor electric
prin intermediul coroanei dinţate (4) fixată pe tobă. Bascularea se execută cu
212
ajutorul cilindrului hidraulic de forţă (5) Procesul de amestecare este favorizat
de prezenţa în interiorul tobei a 12 palete de formă specială asigurând o
amestecare mai bună faţă de celelalte malaxoare cu cădere liberă.
Capacitatea tobei dublu-tronconice poate fi cuprinsă între 500 şi 3200 l,
iar productivitatea de exploatare între 8.5 m
3
/h şi 55 m
3
/h.
ÎN general, productivităţile betonierelor depind de tipul de beton preparat
şi deci de timpul de malaxare.
4.5.2 TEHNOLOGIA EXECUTĂRII LUCRĂRILOR DE PREPARARE A
BETOANELOR CU MALAXOARE CU ACŢIUNE PERIODICĂ ŞI
AMESTECARE FORŢATĂ

Malaxoarele cu acţiune periodică şi amestecare forţată sunt alcătuite în
principiu dintr-o cuvă (1) în interiorul căreia se rotesc unul sau doi arbori
verticali (2) sau orizontali (3), prevăzuţi cu palete (4).

Fig. 139 Scheme de principiu ale malaxării forţate
213
În timpul rotirii arborilor, paletele antrenează particulele de material din
cuvă, realizând astfel omogenizarea amestecului.
Acest tip de malaxoare sunt folosite pentru prepararea betoanelor
vârtoase, a mortarelor şi a amestecurilor astfaltice. Pe şantier, cantităţi reduse de
mortare se prepară, după acelaşi principiu, cu palete mixer fixate intr-o
bormaşină, amestecul realizându-se intr-un recipient de volum potrivit (găleată,
butoi,...).
După modul de deplasare a paletelor de amestecare malaxoarele cu ax
vertical se împart în:
- malaxoare în echicurent;
- malaxoare în contracurent;
- malaxoare planetare;
- turbomalaxoare;
- malaxoare turboplanetare.
1) Malaxoarele în echicurent

Fig. 140 Schema malaxorului în echicurent

214
Aceste malaxoare sunt caracterizate prin faptul că atât arborele cu palete
(1) cât şi cuva (2) de amestecare se rotesc în acelaşi sens, cu viteze diferite,
arborele cu 40 rot/min iar cuva cu 20 rot/min.
Materialele introdu-se în cuvă sunt amestecate prin coborârea axului cu
palete în cuvă. După terminarea procesului de amestecare, se ridică arborele cu
palete şi prin bascularea cuvei se descarcă betonul. Capacitatea cuvei este, de
obicei, de 250 l.
2) Malaxoarele în contracurent

Fig. 141 Schema malaxorului în contracurent

Malaxoarele în contracurent se caracterizează prin faptul că cuva de
amestecare (1) se roteşte într-un sens, iar arborii verticali cu palete (2) se rotesc
în sens contrar. La acest tip de malaxor, încărcarea materialelor se face pe la
partea superioară, iar descărcarea prin partea centrală inferioară.
3) Malaxoarele planetare
215

Fig. 142 Schema malaxorului planetar

Sunt alcătuite din cuva fixă (1), suportul rigid (2) montat pe un arbore
vertical şi axele cu palete (3) care se rotesc împreună cu suportul în jurul
arborelui şi în acelaşi timp în jurul axei proprii. Materialele încărcate pe la
partea superioară a cuvei sunt amestecate energic de palete, fiind descărcate
după omogenizare pe la partea inferioară a cuvei. Capacitatea cuvei este
cuprinsă între 250-500 l, iar productivitatea între 6,6 m
3
/h şi 40 m
3
/h.
4) Turbomalaxoarele
Sunt utilizate în special pentru prepararea betoanelor vârtoase de bună
calitate.
Turbomalaxoarele sunt alcătuite din cuva fixă (1), cilindrul de tablă (2)
care elimină zona centrală în care malaxarea ar fi minimă, rotorul (3) pe care
sunt fixate elastic paletele de amestecare (4) şi paletele (5) şi (6) pentru răzuirea
cuvei. Dispunerea paletelor de amestecare la diferite distanţe de axa rotorului,
precum şi asigurarea unor unghiuri de înclinare atât în plan orizontal cât şi
216
vertical, realizează o amestecare foarte intensă a materialelor care se încarcă pe
la partea superioară a cuvei. Betonul preparat se descarcă pe la partea inferioară
prin deschiderea unui sector circular.

Fig. 143 Schema constructivă a turbomalaxorului

Având calităţi deosebite turbomalaxoarele au o largă răspândire. În mod
curent se folosesc două tipuri, cu capacitatea cuvei de 250 l şi productivitatea de
6.6 m
3
/h şi cu capacitatea de 500 l şi productivitatea de 13.2 m
3
/h.
Productivitatea malaxoarelor cu acţiune ciclică (periodică) se determină
cu relaţia:
c
t b
T
K K V 6 . 3
P
· · ·
= [m
3
/h] (101)
unde: V = volumul cuvei malaxorului, în litri;
K
b
= coeficientul de obţinere a betonului; reprezintă raportul dintre
volumul unei şarje de beton şi volumul cuvei;
217
K
b
= 0.65-0.70;
K
t
= coeficient de utilizare a timpului de lucru;
K
t
= 0.85;
T
c
= timpul unui ciclu (s); se stabileşte cu relaţia:
r d a î D
t t t t T + + + = [s] (102)
unde: t
î
= timpul de încărcare;
t
a
= timpul de amestecare (depinde de betonul preparat; de obicei
90-120 secunde);
t
d
= timpul de descărcare;
t
r
= timpul de revenire a cuvei în poziţia de lucru.

4.5.3 TEHNOLOGIA EXECUTĂRII LUCRĂRILOR DE PREPARARE A
BETONULUI CU MALAXOARE CU ACŢIUNE CONTINUĂ

Malaxoarele cu acţiune continuă sunt utilaje pentru prepararea betonului
cu o productivitate mare dar cu o precizie mai scăzută în dozarea componentelor
şi reglarea timpului de amestecare. Cele duoă principii de amestecare, prin
cădere liberă şi prin amestecare forţată, sunt folosite şi la aceste utilaje.
1. Malaxorul cu acţiune continuă şi amestecare prin cădere liberă
Este alcătuit din toba (1) prevăzută pe partea interioară cu palete de
amestecare (7), buncărul de alimentare (2), rolele de susţinere şi ghidare (3) şi
(4), motorul electric (5) şi reductorul de turaţie (6).
Operaţiile de încărcare, amestecare şi descărcare se execută neîntrerupt.
Dimensiunile tobei (lungimea 4 m şi diametrul 1.6 m) asigură omogenizarea
amestecului în timpul traversării tobei de către componente, de la încărcare până
218
la descărcare. Un alt model este prezentat la paragraful referitor la fabrici de
beton.

Fig. 144 Schema constructivă a malaxorului cu acţiune continuă şi amestecare
prin cădere liberă

2. Malaxoarele cu acţiune continuă şi amestecare forţată sunt alcătuite
dintr-o cuvă şi doi arbori orizontali cu palete care se rotesc în sensuri contrare.
Datorită modului de dispunere a paletelor pe arbori, în timpul mişcării de rotaţie
acestea realizează amestecarea componentelor în timpi relativ scurţi.
Acest tip de malaxoare sunt folosite pentru prepararea betoanelor plastice
sau vârtoase care conţin agregate cu dimensiunea maximă de 63 mm.



4.5.4 TEHNOLOGIA PREPARĂRII BETONULUI ÎN FABRICI DE
BETOANE
219

Prepararea betoanelor în fabrici centralizate asigură controlul permanent
şi riguros al calităţii betoanelor şi reducurea preţului de cost al acestora.
Pentru volume mici de betoane se utilizează de obicei staţii mobile de
preparare a betonului care sunt montate la diferite puncte de lucru.
Pentru volume mari de betoane, situaţie caracteristică şantierelor de
construcţii hidrotehnice, se folosesc instalaţii fixe, care alcătuiesc fabrici de
betoane, dotate cu maşini şi utilaje pentru încărcarea şi cântărirea materialelor
componente, prepararea betonului şi descărcarea în mijloacele de transport.
Fabricile de beton pot livra beton proaspăt (sub formă de pastă) sau beton
în amestec uscat.
Există şi fabrici de beton care deservesc mai multe şantiere sau fabrici ale
unor producători independenţi, care au drept activitate livrarea de beton ca
marfă.
În funcţie de schema de organizare a utilajelor, se deosebesc fabrici într-o
singură treaptă şi fabrici în două trepte. Aceste tipuri de fabrici sunt dotate cu
malaxoare cu acţiune periodică.
1. Fabricile de betoane într-o singură treaptă sunt de tip staţionar. În fig.
145 este redată schema de organizare a unei fabrici de beton într-o singură
treaptă.
Pentru prepararea betoanelor cu agregate mari utilizate la construcţiile de
baraje, fundaţii, etc. se folosesc fabrici de beton într-o singură treaptă
automatizate, dotate cu 2-4 malaxoare dublu troconice basculante, de mare
capacitate.

220

Fig. 145 Schema de organizare a unei fabrici de beton într-o singură treaptă


Fig. 146 Schema de organizare a utilajelor şi procesului tehnologic de preparare
a betonului într-o fabrică de beton de mare productivitate, într-o singură treaptă
221
Buncărele pentru agregate şi ciment sunt în general metalice. Dozarea
elementelor componente se poate face în volum sau în greutate. La dozarea
volumetrică se impune efectuarea periodică a unui control al dozei prin
cântărire, deoarece se pot schimba între timp unele caracteristici cum sunt
umiditatea, gradul de afânare, etc.
Pentru betoane peste clasa C12/15 se face numai dozare gravimetrică
(prin cântărire) pentru a se asigura caracteristicile superioare ce se impun
acestor betoane.
Schema tehnologică a fabricii de beton într-o singură treaptă este în
întregime automatizată.
2. Fabricile de beton în două trepte au avantajul unei înălţimi
constructive mai reduse. Ele se pot întâlni şi în variante semimobile sau mobile.


Fig. 147 Schema de organizare a unei fabrici de beton în două trepte

222
La prepararea betoanelor după schema tehnologică în două trepte, se
realizează în prima etapă amestecul materialelor componente uscate şi în etapa a
doua amestecarea lor cu apa şi aditivii în interiorul unui turbomalaxor sau într-
un malaxor dublu tronconic basculant de mare capacitate. Fabricile de beton în
două trepte sunt semimobile sau mobile şi au productivităţi mai reduse decât
cele într-o singură treaptă. Ele au gabarite reduse şi se pot deplasa uşor de la un
şantier la altul.

3. Fabrici de beton cu malaxoare cu acţiune continuă
În ultimul timp au fost create linii tehnologice de preparare a betonului cu
malaxoare cu acţiune continuă, care au condus la mărirea producţiei.
Procesul tehnologic de preparare continuă a betonului se poate realiza în
două variante:
- în prima variantă - componentele solide sunt dozate separat şi aduse în mod
continuu de către un transportor cu bandă în malaxor unde se amestecă cu
apa şi aditivii şi formează betonul, care este descărcat în mijlocul de
transport prin intermediul buncărelor tampon;
- în varianta a doua – cimentul, aditivii şi apa sunt dozate separat; apoi acestea
sunt amestecate cu agregatele într-un malaxor cu palete. Betonul astfel
preparat este descărcat într-un mijloc de transport sau într-o pompă de beton.
Utilizarea fabricilor de beton în flux continuu este eficientă şi se
recomandă pentru situaţiile când se prepară o singură clasă de beton pe o
perioadă mai îndelungată.
Amplasarea fabricii de beton se face în funcţie de dispunerea obiectivelor
ce deţin ponderea în privinţa consumului de beton şi distanţele de transport.

223

Fig. 148 Schema procesului tehnologic de preparare continuă a
betonului - Varianta I

Fig. 149 Schema procesului tehnologic de preparare continuă a
betonului - Varianta II
224

În principiu, alegerea soluţiei optime privind tipul de fabrică de beton se
face pe baza următoarelor criterii:
- necesarul de beton desfăşurat pe perioada de funcţionare a fabricii;
- productivitatea orară şi zilnică a fabricii;
- regimul de lucru (nr. schimburi/zi şi nr. ore/schimb);
- modul în care se execută transportul betonului preparat de fabrică,
până la locul de punere în operă;
- clasele de beton care trebuie fabricate (clasele ridicate cer agregate cu
funcţionare ciclică),
- ar putea fi exploatate şi fabrici mixte (cu betoniere cu funcţionare
ciclică şi cu funcţionare continuă)

4.6 TEHNOLOGIA LUCRĂRILOR DE TRANSPORT AL BETONULUI

Operaţia de transport a betonului de la staţia de malaxare la locul de
punere în operă va trebui să îndeplinească următoarele condiţii:
a) În timpul operaţiilor de transport sau manipulare să fie evitată
segregarea betonului, fenomen care este favorizat de şocuri şi vibraţii. În cazul
în care, cu toate măsurile luate, se constată că betonul s-a segregat, se impune
reamestecarea acestuia.
b) Să se păstreze compoziţia iniţială a betonului prin evitarea scurgerii
laptelui de ciment datorită neetanşeităţii mijloacelor de transport şi prin
evaporarea apei de amestecare.
225
c) În vederea evitării începerii prizei betonului, înaite de punerea sa în
operă, este necesar ca durata operaţiilor de încărcare, transport şi descărcare să
se înscrie în limitele stabilite de normative în funcţie de temperatura
amestecului de beton şi de tipul de ciment folosit.
Durata maximă de transport a betonului cu autoagitatoarele este dată în
tabelul 17.
Tab. 17
Temperatura betonului
proaspăt (
0
C)
Durata maximă de transport (minute)
Ciment clasa 32,5 Ciment clasa ≥ 42,5
10 – 30 50 35
Sub 10 70 50

În cazul transportului cu autobasculanta durata maximă de transport se
reduce cu 15 minute faţă de datele din tabel.
d) Să permită realizarea unui grad cât mai înalt de mecanizare.
Avantajele economice ale preparării betonului în fabrici centrale pot fi
puse în valoare numai în cazul în care se utilizează mijloace de transport
corespunzătoare.
Transportul betonului pe orizontală
Transportul betonului la distanţe mai mari de 500 m se poate efectua în
două moduri:
- cu automalaxoarele de;
- cu autoagitatoarele.
În cazul distanţelor de transport mai mici de 10 km se recomandă pentru
transportul betonului proaspăt să se folosească autoagitatoarele. Acestea sunt
autovehicule speciale, formate din maşina de bază şi o tobă rotitoare cu viteza
226
de rotaţie de 4-5 rot/min, prevăzută în interior cu două palete elicoidale având
rolul de a malaxa betonul gata preparat, în timpul transportului pentru a se evita
segregarea.
Situaţiile întîlnite pe şantierele de construcţii hidrotehnice, când betonul
proaspăt este transportat chiar pe distanţe mici cu ajutorul autobasculantelor
sunt contraindicate (acest transport ar putea fi utilizat doar pentru betoane
vârtoase) deoarece nu sunt asigurate condiţiile de evitare a segregării şi de
păstrare intactă a compoziţiei betonului.
Pentru transportul betonului pe distanţe mai mari de 10 km se utilizează
automalaxoarele (ele pot lucra şi ca autoagitatoare). Aceste mijloace de
transport, spre deosebire de autoagitatoare care transportă betonul gata preparat,
realizează prepararea betonului chiar în timpul transportului. Automalaxorul
este alcătuit din următoarele părţi principale:

Fig. 150 Automalaxorul

227
Automalaxoarele preiau în general de la fabrica de beton amestecul uscat
dozat corespunzător pentru clasa de beton iar în timpul transportului se adaugă
cantitatea de apă şi aditivii necesari amestecului (componente preluate dozate
tot de la fabrica de betoane, în rezervorul 6), lucru care se face cu circa 15
minute înaite de a ajunge la punctul de descărcare. Acest procedeu permite
mărirea distanţei de transport şi prepararea unor betoane de bună calitate.
Transportul betonului pe distanţe mai mici de 500 m, în interiorul
şantierului, se poate realiza cu diferite utilaje, ca de exemplu:
- Transportul cu vagoneţi de 0,5 m
3
cu bena basculantă. Se foloseşte
raţional pe distanţe cuprinse între 100 m şi 300 m. Pentru transportul betonului
în galeriile hidrotehnice se folosesc vagonete amenajate cu buncăre, având
capacitatea de până la 3 m
3
şi fiind tractate mecanic. În ultimii ani s-au produs şi
se utilizează pentru transportul betonului în galeriile hidrotehnice, vagoanele
automalaxoare cu capacitatea de 5 m
3
. Sunt tractate mecanic, cu locomotive de
mină, iar malaxarea şi descărcarea se realizează datorită motorului propriu care
funcţionează cu aer comprimat.
- Transportul betonului cu dumpere pitice cu capacitatea de 750 l este
economic pe distanţe de 100-700 m şi se face cu viteza de până la 8-12 km/oră.
- Transportul betonului prin pompare constituie un procedeu de mare
productivitate (20-45 m
3
/h), aplicat pentru volume mari de beton care trebuie
turnate fără întreruperi. Prin acest procedeu se poate transporta betonul pe
conductă până la 300 m distanţă sau la 40 m înălţime, presiunea necesară fiind
cuprinsă între 1,5 şi 4 daN/cm
2
. Pomparea înlocuieşte utilizarea macaralelor,
deci transportul pe verticală.
Sunt utilizate mai multe tipuri de pompe: cu 1 sau 2 pistoane, cu şnec, cu
furtun flexibil şi role precum şi transportul pneumatic.

228

Schema pompei de beton cu piston

Fig. 151 Pompe de beton
- Transportul pneumatic al betonului este o metodă modernă de transport
aplicată mai ales pe orizontală, pe distanţe mai mari, care prezintă avantaje
privind productivitatea şi calitatea betonului transportat.
229

Fig. 152 Schema instalaţiei pentru transportul pneumatic al betonului

Transportul betonului pe verticală şi parţial pe orizontală se realizează şi
cu ajutorul macaralelor cu rază mare de acţiune, care ridică la înălţimi diferite şi
transportă şi orizontal pe distanţe reduse betonul în bene cu capacitate de 200-
7000 l. Benele se încarcă la sol, din mijloacele de transport şi trebuie să asigure
o descărcare fracţionată a betonului pentru a evita şocurile asupra cofrajului şi
armăturii montate în el (uneori benele sunt prevăzute cu tronsoane de furtun
prin care descărcarea betonului se face asemănător cu turnarea cu pompa).
Pentru betonarea barajelor din beton, când există condiţii avantajoase, se
utilizează cu eficienţă mare şi macaralele funicular.
Transportul betonului prin burlane (hoboţi) şi jgheaburi (pe verticală, în
jos) se foloseşte atunci când înălţimea de turnare depăşeşte 1,5 m. Acest
procedeu se impune pentru a se evita segregarea betonului prin cădere liberă.

4.7 TEHNOLOGIA LUCRĂRILOR DE PUNERE ÎN OPERĂ A
BETONULUI
230

Prin punerea în operă a betonului se înţelege ansamblul de operaţiuni prin
care betonul se introduce (se toarnă) în cofraje şi se compactează. Atât modul de
turnare cât şi procedeul de compactare depind de tipul elementului de
construcţie, de caracteristicile betonului proaspăt şi de mijloacele de care se
dispune pentru compactare.

4.7.1 PREGĂTIREA TURNĂRII BETONULUI

Înainte de a se începe turnarea betonului se va verifica după caz:
a) terenul de fundaţie, dimensiunile în plan şi cotele de nivel ale
săpăturilor (dacă se toarnă fundaţii);
b) cofrajele, elementele de susţinere, armăturile şi piesele înglobate;
c) nu se admite trunarea elementelor de fundaţie din beton-armat
direct pe terenul de fundaţie ci prin intermediul unui strat de beton de
egalizare de minim 5 cm grosime;
d) se verifică corespondenţa cotelor cofrajelor, atât în plan cât şi ca
nivel, cu cele din proiect;
e) orizontalitatea şi planeitatea cofrajelor plăcilor şi grizilor;
f) verticalitatea cofrajelor stâlpilor sau diafragmelor şi corespondenţa
poziţiei acestora în raport cu elementele nivelelor inferioare;
g) existenţa măsurilor pentru menţinerea formei cofrajelor şi pentru
asigurarea etanşeităţii lor;
h) măsurile pentru fixarea cofrajelor de elementele de susţinere;
231
i) rezistenţa şi stabilitatea elemnetelor de susţinere, existenţa şi
corecta montare a contravântuirulor pe cele două direcţii, corecta rezemare şi
fixare a susţinerilor, existenţa dispozitivelor de decofrare, a tălpilor pentru
repartizarea presiunilor pe teren (dacă este cazul);
j) dispoziţia corectă a armăturilor conform proiectului, existenţa
distanţierilor, etc.;
k) instalarea conform proiectului a pieselor care vor rămâne înglobate
în beton sau care servesc pentru crearea de goluri pentru trecerea
instalaţiilor, ventilaţiilor, etc.
Înainte de a se începe betonarea, cofrajul şi armăturile se vor curăţa de
eventualele corpuri străine, mortar rămas de la turnarea precedentă, etc.
În cazul în care se constată nepotriviri faţă de proiect se vor adopta
măsurile care se impun.
În urma efectuării verificărilor şi măsurilor menţionate anterior, cele
constatate se consemnează într-un proces verbal de lucrări ascunse.
Suprafaţa betonului turnat anterior şi întărit, care va veni în contact cu
betonul proaspăt, va fi curăţată cu deosebită grijă prin ciocănire de pojghiţa
superficială de ciment şi beton slab compactat, îndepărtându-se apoi materialul
rezultat prin spălare cu jet de apă sau aer comprimat.
Cofrajele din lemn, betonul vechi şi zidăriile vor fi bine udate cu apă de
mai multe ori, cu 2-3 ore înainte şi imediat înainte de turnarea betonului iar apa
eventual rămasă în denivelări va fi îndepărtată (de exemplu, prin suflare cu aer).
Dacă se constată crăpături între scândurile de cofraj, care nu s-au închis la
udarea acestuia, acestea vor fi închise.
Înainte de turnarea betonului trebuie verificată funcţionarea corectă a
utilajelor pentru transportul şi compactarea betonului.
232
Se interzice începerea betonării înainte de efectuarea verificărilor şi
măsurilor indicate anterior.

4.7.2 REGULI GENERALE DE BETONARE

1. Lucrările de betonare a unei construcţii trebuie să fie conduse
nemijlocit de către conducătorul tehnic (autorizat) al lucrării, care va consemna
mersul lucrărilor în condica de betoane.
2. În tot timpul turnării se va supraveghea menţinerea poziţiei iniţiale a
susţinerilor cofrajelor şi armăturilor şi se vor lua măsuri operative de remediere
a oricăror deficienţe constatate. Atât deficienţele cât şi măsurile adoptate se vor
consemna în condica de betonare.
3. Betonul trebuie să fie pus în lucrare în maximum 15 minute de la
aducerea lui la locul de turnare. Punerea în lucrare se va face fără întreruperi, iar
dacă acestea nu pot fi evitate, se vor crea rosturi de lucru (suprafeţe de
întrerupere realizate controlat, după reguli stabilite şi care – înainte de
reînceperea betonării – vor fi tratate special).
4. La locul de punere în lucrare descărcarea betonului se va face în bene,
pompe de beton sau jgheaburi pentru a se evita alte manipulări.
5. Dacă betonul adus la locul de punere în lucrare prezintă segregări
(separarea pastei de ciment şi a nisipului fin la suprefaţă şi a agregatelor
grosiere la fund) se va proceda la descărcarea şi reamestecarea lui pe platforme
special amenajate, fără a se adăuga însă apă.
6. Înălţimea de cădere liberă a betonului în timpul turnării nu trebuie să
fie mai mare de 1,5m.
233
7. Turnarea betonului de la înălţime mai mare de 1,5 m se va face prin
tuburi alcătuite din tronsoane de formă tronconică sau prin jgeaburi.
8. Betonul trebuie să fie răspândit uniform în lungul elementului de
construcţie care se realizează.
9. Se vor lua măsuri pentru a se evita deformarea sau deplasarea
armăturilor faţă de poziţia prevăzută, îndeosebi pentru armăturile dispuse la
partea superioară a grinzilor şi plăcilor în consolă; dacă totuşi se vor produce
asemenea defecte, ele vor fi corectate în timpul turnării.
10. Se va urmării cu atenţie înglobarea completă în beton a armăturilor,
respectându-se grosimea stratului de acoperire, în conformitate cu prevederile
proiectului.
11. Nu este permisă ciocănirea sau scuturarea armăturii în timpul
betonării şi nici aşezarea pe armături a vibratorului (lângă armături se va aduna
lapte de ciment şi aderenţa beton – armătură va scădea).
12. În nodurile cu armături dese se va urmării cu toată atenţia umplerea
completă a secţiunii, prin îndesarea laterală a betonului cu şipci sau vergele de
oţel, concomitent cu vibrarea lui; în cazul că aceste măsuri nu sunt eficiente, se
vor crea posibilităţi de acces lateral al betonului prin spaţii care să permită şi
pătrunderea vibratorului (ferestre laterale de betonare).
13. Circulaţia muncitorilor şi utilajului de transport în timpul betonării se
va face pe punţi speciale care să nu rezeme pe armături, fiind interzisă circulaţia
directă pe armături sau pe cofraje.
14. După betonare, instalarea podinelor pentru circulaţia muncitorilor şi a
mijloacelor de transport pe planşeele betonate, precum şi depozitarea pe ele a
schelelor, cofrajelor şi armăturilor pentru etajele superioare este permisă numai
după 24-36 ore în funcţie de temperatură şi tipul de ciment utilizat.
234
15. Timpul maxim între betonările a două straturi suprapuse, fără a
periclita caracterul monolit se admite, în general, mai mic decât durata de
începere a prizei, depinzând de natura cimentului şi de temperatură.
16. Rosturile accidentale de lucru se produc atunci când un strat de beton
proaspăt urmează să fie turnat peste un strat de beton a cărui vârstă de la intrarea
apei în contact cu cimentul depăşeşte o anumită limită peste care nu se mai
realizează o legătură suficientă între straturi şi nu mai este permisă nici
tulburarea betonului prin vibrare.

Betonarea diferitelor elemente şi părţi ale construcţiilor

1. La betonarea stâlpilor, diafragmelor, pereţilor de recipienţi şi
radierelor, faţă de condiţiile menţionate anterior, se vor mai respecta
următoarele reguli:
a) înălţimea de cădere liberă a betonului până la faţa superioară a cofrajului,
a ferestrei de betonare sau a feţei superioare a elementului care se toarnă
nu va depăşi 1m;
b) betonarea se va face fără întrerupere, chiar şi atunci când turnarea se face
prin ferestre laterale;
c) turnarea radierelor se va face în straturi orizontale de 30-50cm înălţime;
acoperirea cu un strat nou trebuie să se facă înainte de începerea prizei
cimentului din betonul stratului inferior.
2. Betonarea grinzilor şi plăcilor se va face cu respectarea următoarelor
reguli suplimentare:
a) turnarea grinzilor şi a plăcilor va începe după 1-2 ore de la terminarea
turnării stâlpilor şi a pereţilor pe care reazemă, pentru a se încheia
235
procesul de tasare a betonului proaspăt introdus în aceştia şi în acelaşi
timp pentru a se asigura o bună legătură între betonul nou şi cel vechi;
b) grinzile şi plăcile care vin în legătură se vor turna pe cât posibil în acelaşi
timp (de exemplu la planşee pe grinzi);
c) turnarea grinzilor se va face în straturi orizontale;
d) la turnarea plăcilor se vor folosi repere dispuse pe cofraj la distanţe de
maximum 2,0 m pentru a se asigura respectarea grosimii prevăzute în
proiect.
3. Betonarea elementelor masive
Se consideră elemente massive elementele la care nici una dintre
dimensiuni nu este mai mică decât 80cm ( SR 13510/2006).
În cazul elementelor masive este necesară evitarea apariţiei unor solicitări
interioare importante datorate contracţiei şi degajării de căldură în timpul prizei
şi întăririi betonului. În acest scop se recomandă adoptarea următoarelor măsuri:
a) utilizarea de agregate cu diametrul maxim cât mai mare;
b) folosirea unei compoziţii de beton cu lucrabilitate (în stare proaspătă)
corespunzătoare;
c) folosirea cu precădere a cimenturilor cu procent ridicat de adaosuri şi cu
termictate scăzută;
d) utilizarea aditivilor plastifianţi, superplastifianţi, etc.;
e) asigurarea unei temperaturi scăzute a amestecului de beton proaspăt;
f) utilizarea adaosului de cenuşă de termocentrală la prepararea betonului.
Construcţiile masive se fragmentează în blocuri (ploturi) de betonare, ale
căror dimensiuni se determină ţinând seama de distanţa maximă dintre
rosturile de deformaţie-tasare şi de necesitatea asigurării turnării continue
a betonului într-un bloc pentru a se asigura caracterul de monolit
(dimensiuni de ordinul a 15x15 m).
236
g) Betonarea elementelor masive se va face în straturi orizontale de 20-50cm
grosime, astfel încât suprapunerea straturilor să se facă înainte de
începerea prizei cimentului din stratul inferior. În cazurile necesare se vor
folosi aditivi întârzietori de priză.
h) În cazul în care s-a produs o întrerupere a betonării mai mare, depăşindu-
se timpul de începere a prizei, reluarea turnării este permisă numai după
ce rezistenţa la compresiune a betonului turnat a ajuns la cel puţin 12
daN/cm
2
(structura în formare să poată prelua încărcările).
i) La reluarea turnării betonului la o vârstă la care rezistenţa la compresiune
a depăşit 12 daN/cm
2
, rosturile de lucru se tratează. Acest tratament
constă în spălarea cu apă sub presiune pentru îndepărtarea laptelui de
ciment şi realizarea unei suprafeţe rugoase pe care betonul din noul strat
să adere cât mai bine, apoi se toarnă un strat de mortar de 2-3cm,
mortarul având 500-600 kg ciment/m
3
.
j) În cazul turnării unui beton proaspăt peste un beton întărit, suprafaţa
acestuia se şpiţuieşte cu ciocanul de abataj sau se buciardează manual,
după care se spală cu apă sub presiune şi se suflă cu aer comprimat.

4.7.3. TEHNOLOGIA LUCRĂRILOR DE COMPACTARE A BETONULUI

Operaţia de compactare a betonului are drept scop umplerea completă a
cofrajelor în care este turnat, fără goluri de aer. Operaţia de compactare este
indispensabilă pentru obţinerea rezistenţei mecanice corespunzătoare, pentru o
mai bună aderenţă a betonului cu armătura, pentru creşterea rezistenţei la îngheţ-
dezgheţ, la acţiunea apelor agresive şi o mai bună impermeabilitate a betonului.
Compactarea betonului se execută prin: vibrare, vacuumare, presare,
vibro-vacuumare, vibro-presare, centrifugare, torcretare. Temporar, în cazuri
deosebite, se foloseşte şi compactarea manuală.
237
Prin vibrarea betonului, se reduc forţele interioare de coeziune şi betonul
se transformă dintr-un corp plastic, într-un fluid greu, care curgând umple
complet cofrajul şi faţa sa se orizontalizează iar aerul este expulzat în exterior.
Compactarea prin vibrare se aplică betoanelor semiplastice şi vârtoase.
Betoanele fluide supuse vibrării se pot segrega. Unele betoane nu se
compactează (turnare sub apă, pereţi mulaţi, etc).

1.Compactarea prin vibrare se poate realiza în două moduri:
a)-prin transmiterea directă a vibraţiilor de la vibrator la beton, cu ajutorul
vibratoarelor de interior (numite şi pervibratoare).
b)-prin transmiterea indirectă a vibraţiilor, cu vibratoare exterioare
acţionând asupra cofrajului sau asupra feţei superioare a betonului (rigle sau
plăci vibratoare).
Vibrarea interioară se execută cu pervibratoare care se introduc în masa
betonului.

Fig. 153 – Schema vibratorului de interior

La vibrare se vor avea în vedere următoarele probleme:
-introducerea pe verticală a vibratorului;
238
-legarea straturilor de beton prin pătrunderea pe maxim 10 cm a
vibratorului în stratul turnat şi compactat anterior;
-durata de vibrare va fi de 15-60 secunde şi depinde de consistenţa
betonului (până la orizontalizarea suprafeţei şi ieşirea laptelui de ciment la
suprafaţă, concomitent cu încetarea ieşirii aerului din beton);
-se recomandă ca "butelia" vibratorului să fie mai mare decât grosimea
stratului de beton compactat;
-mişcarea vibratorului în beton va fi lentă, mai ales la retragerea spre
suprafaţă (pentru a nu lăsa goluri);
-distanţa între două poziţii vecine de introducere a vibratorului sau între
poziţia vibratorului şi cofraj este prezentată în figura 154 [29].


Fig. 154

239
Compactarea prin vibrarea de suprafaţă se utilizează la prefabricate sau
chiar la betoane turnate monolit cu suprafaţă mare şi grosime de maxim 35 cm
(de exemplu: pereţi sau planşee prefabricate, etc.).
Se utilizează rigle sau plăci vibratoare iar consistenţa betonului va fi
vârtoasă sau plastică.
Tehnica de aplicare a vibrării de suprafaţă cu placa vibratoare este
prezentată în figura 155 [29].

Fig. 155

Utilizarea vibratoarelor de cofraj se pretează în cazul turnării unor
elemente de beton de grosime redusă dar cu armături dese (se asemenea, se
poate utiliza şi în uzinele sau poligoanele de prefabricate, tiparele (metalice)
fiind plasate pe mese vibratoare).
Vibratorul se va fixa solid pe cofraj. De exemplu, în acest mod se pot
compacta betoanele turnate în grinzi, stâlpi, piloţi (prefabricaţi), pereţi, etc.
240

2.Compactarea prin vacuumare
Se aplică în scopul extragerii aerului şi a apei în axces din masa betonului
proaspăt (circa 15-30 % din apa de amestecare). Este necesar ca vacuumarea să
înceapă după turnare (dar nu mai târziu de 15 minute) şi se va termina în jurul
timpului de începere a prizei (dar nu mai mult de 2 ore).
Vacuumarea constă în aplicarea pe suprafaţa superioară a betonului turnat
a unei plăci de vacuumare, care, împreună cu pompa de vacuumare şi anexele
instalaţiei realizează o depresiune la suprafaţa elementului de beton proaspăt
turnat.
Procedeul este util pentru betoane cu raport A/c mai mare de 0,45.
Vacuumarea se poate aplica, în general, pentru elemente de beton cu
grosime maximă de circa 25 cm. Timpul de vacuumare depinde de grosime
ca în tabelul 18.
Tab. 18 Timpi de vacuumare
Grosimea elementului de
beton supus vacuumării (cm)
Timp de vacuumare
recomandat (minute)
1-10 1-10
11-15 14-19
16-20 24-30
20-25 42-50

Se pot vacuuma şi elemente de beton mai groase (50 cm) dar efectul
procedeului scade rapid în adâncime.
Rezistenţele mecanice ale betonului vacuumat pot creşte cu până la 50 %
şi în plus creşte semnificativ şi durabilitatea betonului întărit.

241

Fig. 156 Schema instalaţiei de vacuumare [29]

3.Vibrovacuumarea
Aplicarea simultană a vibrării şi vacuumării are rolul de a mări coeziunea
amestecului de beton proaspăt. Se obţin betoane foarte compacte, cu rezistenţe
echivalente unor dozaje superioare de ciment (sunt citate rezistenţe ale betonului
cu 250 kg ciment /m
3
echivalente celor cu dozaje cu peste 100 kg ciment/m
3
mai
mare).
Procedeul nu are mare rentabilitate pentrui dozaje de ciment de peste 300
kg ciment/m
3
.

4.Torcretarea
Este un procedeu care asigură simultan punerea în operă şi compactarea
betonului (de exemplu: turnarea unor căptuşeli de galerii, a unor măşti pentru
fixarea unor versanţi stâncoşi, a unor straturi de etanşare, la repararea unor
defecte ale straturilor din beton, la monolitizarea unor prefabricate, etc.).
Pentru elementele mai groase (căptuşeli,etc.) se poate folosi şpriţbeton, cu
o proporţie ciment- agregat(maxim 10-12 mm)-apă de 1:3:1 sau 1:3:2. Cimentul
şi agregatul se pompează (cu aer comprimat) ca amestec uscat şi se înlâlnesc în
duza de pulverizare cu apă.
242
Şpriţbetonul se poate aplica pe un element de construcţie existent sau pe
suprafaţă stâncoasă (eventual acoperită cu plasă metalică), în straturi de 5-20 cm,
de la o distanţă de 60-120 cm.
Pentru elemente subţiri (2-4 cm), reparaţii, monolitizări, etc., se realizează
amestecuri ciment-nisip-apă de 1:2:1 sau 1:3:1, nisipul va avea granula maximă
(4-8 mm) legată de dimensiunile stratului de torcret ce se va realiza.

Fig. 157 Schema instalaţiei de torcretare

Unele elemente de beton pot fi realizate prin torcretare şi în cofraje. De
asemenea, torcretarea se poate realiza şi în mai multe straturi. Pentru a nu
absorbi apa din betonul pulverizat, betonul vechi (suprafaţa de lucru) va fi udat
periodic în cele 24 de ore înaintea începerii lucrului.

5.Presarea
Este un procedeu care se pretează în cazul realizării unor prefabricate
din beton vârtos.
Procedeul poate înlătura unele neajunsuri ale compactării prin vibrare
legate de circa 10-12 % din materialul proiectat pe suprafeţe verticale şi 20-25 %
din cel proiectat pe plafoane sau bolţi va ricoşa (pierderi).neuniformitatea
compactării între straturile profunde şi cele superficiale.
243
Presarea se poate realiza cu ajutorul unei piese grele postate pe suprafaţa
betonului proaspăt turnat sau cu ajutorul unei prese (mecanice, hidraulice,
pneumatice). Presiunea aplicată va fi de 50-200 daN/cm
2
(5-20 n/mm
2
). Totuşi,
cele mai bune rezultate se obţin prin combinarea presării cu vibrarea
(vibropresare), ca în figura 4.47

Fig. 158 Schema instalaţiei de vibropresare1-vibrator; 2-tipar; 3-beton

Un exemplu clasic de prefabricate realizate prin vibropresare sunt
pavelele (înlocuitoare ale calupurilor de piatră) utilizate pentru pavaje pietonale,
pentru pavaje stradale sau chiar pentru platforme portuare.

6.Laminarea
Este un alt procedeu de punere în operă şi compactare a betoanelor
vârtoase în industria de prefabricate. Se aplică betoanelor cu rapoarte A/C foarte
reduse (0,25-0,32).
Presiunea aplicată (de minim 5 N/mm
2
) este combinată cu rularea unui
valţ şi, de preferinţă, şi cu vibrarea (se poate vorbi de o vibrolaminare).
Se pot turna elemente prefabricate cu secţiune complexă.
244

Fig. 159 Procesul de laminare a betonului

4.7.4 TURNAREA BETONULUI SUB APĂ
Turnarea betonului sub apă se face în spaţii unde apa este stătătoare sau a
fost adusă în această stare în ajutorul cofrajelor. Betonul nu trebuie să cadă liber
prin apă şi se va turna continuu.
Tehnologii disponibile [29]:
a) cu tubul (fix sau mobil) sau cu cutia cu fund mobil;
b) turnarea colgroutului prin tehnologii speciale.

Fig. 160 Betonare cu tubul fix

245
Betonarea cu tubul se poate face cu tubul mobil, în straturi succesive cu
grosimi de 40 – 50 cm, sau cu tubul fix (în cazul unor suprafeţe mai reduse a
elementului de beton care se va turna). În această a doua situaţie capătul tubului
va fi menţinut în permanenţă în masa betonului proaspăt turnat, la o adâncime h
t

de circa 40 – 50 cm. La finalul betonării se va turna o cantitate suplimentară de
beton, pentru a înlătura stratul superior care a fost în contact cu apa.
Betonarea cu cutia cu fund mobil (fig. 161) se face prin coborârea cu
macaraua a unei cutii închise şi prin eliberarea şarjei de beton direct deasupra
suprafeţei de turnare prin acţionarea de la suprafaţa apei, prin intermediul unui
cablu, a fundului mobil. Pentru betoanele turnate sb apă este necesară mărirea
dozajului de ciment pentru a compensa eventualele pierderi prin spălarea lui de
către apă.
Colgroutul este un mortar coloidal vâscos realizat prin amestecarea
apei cu cimentul într-un malaxor special şi apoi amestecarea forţată a acestei
suspensii cu nisipul. Mortarul obţinut este fluid, aderent, slab permeabil şi nu se
combină cu apa din mediul înconjurător, putând fi pus în operă sub apă.


Fig. 161
246
Dintre procedeele pe bază de colgrout cel mai utilizat este procedeul
colcret. Acesta constă în injectarea cu mortar a unei mase de agregat cu
dimensiuni mai mari de 40mm. Colgroutul dislocuieşte apa şi umple golurile
dintre aggregate, rezultând un beton cu o contracţie scăzută şi cu rezistenţă
ridicată (fig. 162).
O altă metodă constă în folosirea unor cofraje realizate din tesături de
fibre sintetice, denumite containere de colcret (realizate din geotextil). Aceste
cofraje în formă de sul sau de saltea, aşezate sub apă şi injectate cu colgrout iau
forma patului pe care sunt aşezate şi pot fi folosite ca apărări de maluri, praguri
de fund sau pentru consolidarea unor construcţii existente. Tesătura de fibre
sintetice constituie un bun cofraj, pentru că permite ieşirea apei, dar reţine
complet mortarul injectat.
Procedeul colcret se foloseşte şi la executarea de piloţi sub apă, prin
înfigerea unor tuburi metalice, care apoi sunt umplute cu colgrout pe masura
extragerii din teren.

Fig. 162
247

Acest procedeu mai poate fi utilizat şi la turnarea de construcţii masive
sub apă. Pentru lucrări mai puţin importante se pot utiliza şi saci de iută umpluţi
cu beton.

4.7.5 TEHNOLOGIA LUCRĂRILOR DE TRATARE A BETONULUI
DUPĂ TURNARE. DECOFRAREA
Lucrările de tratare ulterioară a betonului au drept scop împiedicarea
uscării rapide a acestuia deoarece pierderea de apă în perioada primă de întărire
favorizează apariţia de fisuri. De asemenea, se poate recurge la evacuarea
căldurii în exces din masa betoanelor masive.
Intensitatea uscării depinde de climă, anotimp şi forma construcţiei.
Pentru evitarea acestui fenomen, dacă nu se cunoaşte cimentul folosit, minim 7
zile de la turnare betonul trebuie menţinut umed.
În cazul utilizării cimenturilor Cem I (unitare), tratarea se face pe o
perioadă de 1 – 10 zile de la turnare iar în cazul utilizării cimenturilor Cem II –
Cem V, pe 3 – 12 zile. Betoanele care vor fi supuse , în exploatare, la uzură se
vor trata 4 – 15 zile iar cele turnate în corpul unor rezervoare, 14 – 28 zile
(conform NE 012 – 99).
Pentru aceasta betonul se stropeşte cu apă şi/sau se acoperă cu materiale
de protecţie menţinute umede prin stropire : prelate, rumeguş, straturi de nisip
(doar pe rosturile de turnare sau feţele orizontale).
La elementele cu suprafaţă liberă mare, se pot aplica, pentru menţinerea
apei de la preparare în beton, pelicule de protecţie, ca de exemplu emulsie de
parafină, diferite răşini, bitum, etc. (doar pe feţele definitive ale elementelor
turnate).
248
Udarea începe după 2-12 ore de la turnare în funcţie de tipul de ciment
utilizat şi temperatura mediului, dar numai după ce betonul este sufficient de
întărit pentru ca prin această operaţie să nu fie antrenată pasta de ciment.
Stropirea se va repeta la interval de 2-6 ore, în aşa fel încât suprafaţa
betonului să se menţină umedă. Stropirea se va face prin pulverizarea apei. În
cazul în care temperatura aerului este mai mică decât +5°C nu se va proceda la
stropirea cu apă. Pe timp ploios, suprafeţele de beton proaspăt turnat vor fi
acoperite cu prelate sau folii de polietilenă, atât timp cât prin căderea
precipitaţiilor există pericolul antrenării pastei de ciment.
Betonul care ar urma să se afle în contact cu ape curgătoare va fi protejat
după turnare de acţiunea acestora, prin devierea provizorie a apei timp de cel
puţin 7 zile sau prin sisteme etanşe de protecţie (palplanşe, batardouri).
Procesul de răcire a betonului, de la temperatura maximă atinsă la
hidratare la cea a mediului, poate să se facă pe cale naturală sau artificială cu
ajutorul apei reci circulată prin serpentine, montate în beton odată cu punerea sa
în operă.
O astfel de răcire forţată prezintă avantajul că asigură un bun control
împotriva fisurării şi dirijează întreg cicul termic al betonului.
La barajele masive din beton, răcirea artificială este aproape
indispensabilă sub aspectul menţinerii calităţii betoanelor turnate.
La barajele arcuite adoptarea răcirii artficiale este legtă direct de
condiţiile de injectare a rosturilor dintre ploturi, injectare care se face atunci
când temperatura betonului scade cu 1-3°C sub temperatura medie multianuală.
Instalaţia de răcire artificială se realizează prin aşezarea pe rosturile de
lucru dintre lamele a unor serpentine din teavă metalică, prin care, după câteva
zile de la turnare, este trimisă apa rece printr-un sistem de distribuţie adecvat.
249
Decofrarea betoanelor
Decofrarea betoanelor turnate se poate face numai după ce rezistenţa
betonului a ajuns la cel puţin 25 daN/cm
2
(2,5 N/mm
2
). Pentru construcţiile
executate în timpul verii (la temperaturi de minim +15°C) această condiţie se
realizează de obicei la 3-5 zile de la turnare, dacă betonul a avut un dozaj de
250-350 kg ciment/m
3
beton. Accelerarea ritmului de decofrare se poate face
prin utilizarea aditivilor acceleratori de priză şi întărire sau prin tratamente
termice.
Controlul rezistenţei betonului se face prin încercări pe epruvete (cuburi
sau cilindri) confecţionate din betonul preluat din lucrare şi păstrate în condiţiile
lucrării sau nedistructiv cu ajutorul unor aparate numite sclerometre sau
betonoscoape.
Desfăşurarea operaţiei de decofrare va fi supraveghetă de conducătorul
tehnic al lucrării. În cazul în care se constată defecte de turnare care pot afecta
stabilitatea construcţiei decofrate, se va opri decofrarea până la aplicarea
măsurilor de remediere sau consolidare.
Decofrarea se face în etape, respectând următoarele reguli:
a) în prima etapă se decofrează stâlpii, apoi se trece la plăci şi grinzi (când
au 70% din rezistenţă pentru deschideri sub 6m şi 85% din rezistenţă
pentru deschideri peste 6m);
b) susţinerile cofrajelor se desfac începând din zona centrală a deschiderii
elementului şi continuă simetric către reazeme;
c) decofrarea se va face astfel încât să se evite preluarea bruscă a
încărcărilor de către elementele care se decofrează;
d) în cazul elementelor cu deschideri mai mari de 3 m se vor lăsa, după
decofrare, popi de siguranţă care se vor îndepărta ulterior (la atingerea a
95% din rezistenţa la compresiune la 28 de zile pentru deschideri sub 6m,
250
112% R
c
28
- pentru deschideri între 6-12m şi 115% R
c
28
- pentru
deschideri mai mari de 12m);
e) nu este permisă îndepărtarea popilor de siguranţă ai unui planşeu aflat
imediat sub altul care se cofrează sau se betonează;
f) după decofrarea oricărei părţi de construcţie se va proceda, de către
conducătorul tehnic al lucrării, delegatul beneficiarului şi eventual de
către proiectant la o examinare amănunţită a tuturor elementelor de
rezistenţă ale structurii, încheindu-se un proces verbal în care se vor
consemna calitatea lucrărilor şi eventualele defecte constatate şi
aprecierea importanţei lor. Este interzisă efectuarea de operaţii de orice
fel înainte de această examinare.
În cazul în care se constată defecte importante (goluri, zone segregate sau
necompactate), remedierea acestora se va face numai pe baza detaliilor
acceptate de proiectant şi cu supravegherea conducătorului tehnic al lucrării şi
delegatului beneficiarului (dirigintelui/inspectorului de şantier).
După executarea acestor remedieri se va întocmi un proces verbal în care
se va menţiona procedeul de remediere adoptat.
La lucrările la care se prevede aplicarea unor finisaje, defectele
superficiale se vor remedia odată cu executarea finisajului respectiv.

4.8 TEHNOLOGIA LUCRĂRILOR DE BETON EXECUTATE ÎN ZONA
LITORALULUI MĂRII NEGRE

La executarea construcţiilor sau a elementelor de construcţii din beton, în
zona litoralului Mării Negre, terbuie adoptate măsuri speciale de protecţie
anticorozivă şi de întreţinere deoarece aceste construcţii sunt supuse acţiuii
agresivităţii naturale.
251
Această acţiune se datorează:
1. Agresivităţii apei marine,
2. Agresivităţii atmosferice,
3. Agresivităţii solului marin.
Aceste agresivităţi sunt în principal de natură chimică şi se datoresc
conţinutului de săruri agresive (sulfaţi, cloruri, săruri de magneziu) din apa de
mare, din atmosfera litoralului (caracterizat prin umiditate de peste 75%, variaţii
mari de temperatură, conţinut de aerosoli marini) şi din solul marin.
Agresivitatea apei de mare este şi de natură biologică, datorită
microorganismelor pe care le conţine.
În funcţie de concentraţia de săruri, se consideră următoarele trei zone de
agresivitate: a apei, atmosferei şi solului marin.
Tab. 19
Nr.
crt.
Natura agresivităţii
Zona de salinitate
Sulina-
Sf. Gheorghe
Sf.
Gheorghe-
Cap Midia
Cap
Midia-
Vama
Veche
1
Agresivitatea apei
marine
2-3% 3,1-10% 10,1-18%
2
Agresivitatea
atmosferei
0-3% 3,1-5% 5,1-15%
3 Agresivitatea solului 3-4,5% 4,6-15% 15,1-27%

Se consideră că în zona salinităţii reduse (până la 3%) apa de mare nu
prezintă agresivitate pentru construcţiile din beton.
Agresivitatea atmosferică acţionează asupra construcţiilor din beton şi
beton armat pe o distanţă la circa 5 km faţă de ţărm.
252
Regimurile de expunere la agresivitate a construcţiilor situate în zona
litoralului sunt următoarele:

Tab. 20
Nr.
crt
Natura
agresivită-
ţii
Regimul de expunere
N-normal M-moderat S-sever
1
Agresivi-
tatea apei
de mare
Beton aflat per-
manent sub apă
Betonul de
deasupra zonei de
variaţie a nivelului
apei de mare pe o
înălţime a
elementului de
circa 2m respectiv
între cotele+3÷+5
de la nivelul mării
Betonul din zona
variaţiei nivelului
apei de mare
considerată ca
fiind până la circa
3 m deasupra
nivelului mării
2
Agresivi-
tatea
atmosferică
Elementele
interioare din
construcţii închise şi
încălzite pe timp de
iarnă, neexpuse la
intemperii, cu
excepţia unor
perioade scurte în
timpul execuţiei.
Elementele care nu
sunt expuse unor
variaţii sensibile de
umiditate în timpul
exploatării
Construcţii expuse
indirect
agresivităţii
marine (deschise).
Construcţii expuse
la îngheţ-dezgheţ
fără posibilităţi de
stropire.
Construcţii închise
care nu se
încălzesc pe timp
de iarnă.
Construcţii situate
la nivelul mării,
expuse direct
intemperiilor şi
salinităţii prin
stropire şi
alternanţă frec-
ventă a umidităţii
şi uscăciunii,
precum şi
posibilităţi de
îngheţ în stare
saturată. Condens
puternic generat de
pracesul
tehnologic
253
3 Agresivi-
tatea
solului
Părţile construcţiilor
din beton din zona
în care au loc
infiltrări ale apei de
mare, se consideră
că sunt solicitate ca
şi betonul de sub
apă


În cazul elementelor având părţi expuse concomitent în două sau trei din
regiunile din tabelul de mai sus, se va considera întregul element în condiţiile
cele mai severe.
Gradul de agresivitate se apreciază în funcţie de natura agresivităţii, de
regimul de expunere şi de zona de salinitate, în conformitate cu tabelul de mai
jos:
Tab. 21
Nr.
crt
Natura
agresivităţii
Regim
de expu-
nere
Beton
Zona de salinitate
Sulina-
Sf.
Gheorghe
Sf.
Gheorghe-
Cap Midia
Cap Midia-
Vama Veche
1
Agresivi-
tatea apei de
mare
N - Sl Sl
M
Simplu - Sl Sl
Armat - Sl I
S - Sl I
2
Agresivi-
tatea
atmosferică
N - - -
M - Sl Sl
S - Sl I

I - agresivitate intensă,
Sl - agresivitate slabă
254
Condiţii tehnice privind compoziţia betoanelor
La stbilirea compoziţiei betoanelor supuse agresivităţii se va ţine seama
de condiţiile din tabelul următor:
Tab. 22
Natura
agresivităţii
Grad
de
agre-
sivitate
Regim
de
expu-
nere
Tip de
beton
Clasă de
beton
A/C
maxim
Dozaj
minim de
ciment
(kg/m
3
)
Agresivitatea
apei de mare
Sl
Simplu
C12/15
0,6

300
Armat 325
I
Simplu C16/20 0,55 350
Armat C20/25 0,50 390
Piloţi
prefa-
bricaţi
C25/30 0,45 500
Agresivitate
atmosferică
Sl
Mode-
rat
Beton
armat
C12/15 0,6
300
Sever 325
I
Mode-
rat
Beton
armat
C12/15 0,6 325
Sever C20/25 0,5 365

Dozajul minim de ciment indicat este valabil pentru agregate 0÷31 mm .
Acest dozaj se reduce cu:
- Circa 10% în cazul utilizări agregatelor 0÷63 mm,
- Circa 25 kg/m
3
în cazul folosirii plastifianţilor (sau conform
indicaţiilor producătorului),
- Circa 25kg/m
3
în cazul introducerii a 100 kg/m
3
cenuşă de
termocentrală ca adaos la prepararea betonului.
255
Dozajul minim se va mări cu circa 10% în cazul folosirii agregatelor
0÷16mm.
Se interzice utilizarea aditivului întârzietor Replast la execuţia betoanelor
hidrotehnice marine supuse fenomenului de îngheţ-dezgheţ. Se recomandă
aditivi superplastifianţi.
Se interzice folosirea clorurii de calciu pentru accelerarea întăririi
betonului.
La prepararea betonelor se vor utiliza în principal cimenturi rezistente la
acţiunea chimică a apei de mare şi anume:
- H I ; H II AS ; SR II-AS pentru betoane situate permanent în apa de
mare;
- SR I sau SR II-AS pentru elemente de beton armat cu dimensiunea
minimă a secţiunii sub 50 cm şi care au părţi expuse în zona de nivel
variabil al apei de mare;
- Pentru elementele de construcţii de infrastructură amplasate în zona de
agresivitate slabă a apei de mare se pot utiliza şi cimenturile II AS şi II
BS;
- Pentru elementele de structură din beton armat expuse în atmosfera
marină nu sunt necesare cimenturi speciale însă este interzisă
utilizarea cimenturilor II BS, III A sau V A;
Elementele din beton armat şi beton precomprimat situate în zona
litoralului se vor proiecta şi executa astfel încât stratul de acoperire cu beton a
armăturilor să aibă valori majorate faţă de elementele care lucrează în mediul
obişnuit. Valorile minime ale acestor acoperiri sunt precizate în funcţie de
regimul de expunere, gradul de agresivitate, natura agresivităţii şi tipul de beton
în STAS 10107- 0,1,3,4/1990, în STAS 10102/75 şi în normativul NE 012/99.
256
La proiectarea elementelor de beton armat cu o expunere severă în
atmosfera marină, deschiderea de calcul a fisurilor se va considera de maxim
0,1 mm dacă acestea nu sunt protejate anticoroziv.
Pentru elementele din celelalte regimuri de expunere se admite o
deschidere de calcul a fisurilor de 0,2 mm.
La alcătuirea elementelor şi structurilor se va urmării adoptarea unor
forme rotunjite, fără muchii vii, suprafeţe şi goluri care să nu favorizeze
stagnarea umezelii saline, rezultată fie din spargerea valurilor, fie din aerosoli
sau condens.
Evitarea pericolului de condensare a aerosolilor marini în spaţiile închise
se face printr-o ventilaţie naturală corespunzătoare.
Se va da atenţie deosebită scurgerii apelor de pe acoperişuri în aşa fel
încât aceasta să nu se concentreze numai în anumite zone unde se pot forma
depuneri de săruri.
Se va urmări, prin lucrări de izoaţie şi prin mărirea compactităţii
betoanelor, să se evite ascensiunea capilară a apei saline în special în fundaţii.
Se va da o atenţie specială alcătuirii şi executării izolaţiilor la terase la
acoperişuri, în general a tuturor elementelor care pot conduce apa.
Deoarece se cunoaşte fenomenul de accelerare a procesului de coroziune
a armăturilor la elementele de beton armat sub stare de efort (în special la
întindere), atunci când ele se găsesc în contact direct cu atmosfera marină şi în
special în regimul sever de expunere, se va acorda o atenţie deosebită protecţiei
acestora.
Întrucât s-a constatat că zona de condens maxim a umezelii saline se
întinde până la o înălţime de circa 5 m de la sol, este necesar ca pe această
înălţime să se asigure construcţiilor o prtecţie care să formeze o barieră mai
puternică împotriva umezelii.
257
La executarea lucrărilor din beton şi beton armat se vor lua măsuri pentru
obţinerea gradelor de inpermeabilitate prescrise precum şi pentru obţinerea unor
betoane fără segregări sau rosturi de lucru care constituie ulterior căi de acces
pentru agenţii agresivi în masa betonului şi către armătură.
În cazul în care la decofrare se constată eventuale defecte, acestea se vor
corecta în maxim 3 zile de la decofrare, înlăturându-se betonul defectuos turnat
şi asigurându-se protecţia armăturii prin umplerea golurilor cu mortar de ciment
–nisip în proporţie de 1:3 sau prin aplicarea altor soluţii hotărâte de proiectantul
lucrării (de exemplu, injecţii).
La recepţia elementelor din beton armat confirmarea respectării grosimii
stratului de acoperire prescris, prin sondări de preferinţă nedistructive (cu
pahometre).
Controlul aderenţei tencuielilor se va face prin ciocănire sau frecare cu
piatră de polizor. În cazul în care tencuiala sună a gol sau se desprinde, se va
îndepărta tencuiala în zona respectivă şi se va reface cu mortar de ciment.
Sistmele de protecţie anticorozivă rezistente în atmosfera marină se
bazează în principal pe utilizarea unor pelicule sintetice ce se aplică în straturi
succesive pe suprafaţa betonului.
Printre lacurile cel mai utilizate se numără: Perclorvinil, Romflexil, lac
Aracetol, etc.
În vederea aplicării sistemelor anticorozive, suprafeţele elementelor care
nu se tencuiesc, se acoperă cu mortare speciale cu următoarea compoziţie:
- Ciment –1 parte în greutate,
- Nisip silicios 0-1 mm, 1,5 părţi în greutate
- Aracet 0,5 părţi în greutate
- Apă 0,3÷0,5 părţi în greutate
Mortarul se aplică în grosime de circa 4 mm, cu bidineaua cu păr scurt,
258
acoperindu-se complet suprafaţa.
Pentru protecţia anticorozivă a armăturilor din oţel din elementele de
beton armat, se folosesc aditivi inhibatori de coroziune la prepararea betonului
sau se protejează armăturile (doar cele de tip PC) prin acoperire cu vopsele
speciale pe bază de polimeri.
Utilizarea acestor inhibatori permite reducerea stratului de acoperire cu
beton a armăturii cu circa 20 m (dacă acest lucru nu este în contradicţie cu
situaţiile din normativele amintite).
Soluţiile de inhibatori au la bază azotatul de sodiu şi fosfstul trisodic.
Aceste soluţii se adaugă la prepararea betonului odată cu apa de amestecare, în
proporţie de 1% substanţă uscată (din fiecare component) faţă de ciment.
Elementele de construcţii protejate anticoroziv trebuie verificate periodic.
Cu ocazia acestor verificări se urmăreşte modul în care se prezintă protecţiile
anticorozive.
În zonele unde se constată degradări ale protecţiei, acestea se vor
îndepărta, se vor face constatări asupra stării betonului şi se vor lua măsuri de
remediere a acestuia şi a protecţiei anticorizive.
Construcţiile şi elementele metalice înglobate se protejază anticoroziv
prin vopsire (un strat de grund şi un strat de vopsea).

4.9 TEHNOLOGIA EXECUTĂRII LUCRĂRILOR DE BETON PE TIMP
FRIGUROS

4.9.1 Reguli generale

259
Se consideră timp friguros, perioada când temperatura aerului scade sub
+5
0
C. În condiţiile ţării noastre, în general, perioada 15 noembrie-15 martie
impune măsuri speciale pentru betonare. În cazul şantierelor situate la altitudine
mai mare de 500 m acest interval este de regulă mai mare.
Atât priza cât şi fenomenul de întărire a betonului sunt puternic
influenţate de coborârea temperaturii. La temperatura de +5
0
C durata până la
începerea prizei poate fi de 2÷5 ori mai mare decât la temperatura de +20
0
C.
Întărirea betonului la 0
0
C (însă fără a îngheţa) este foarte lentă şi conduce la 28
de zile la o rezistenţă aproximativ egală cu cea obţinută după 8-10 zile la
temperatura de +20
0
C.
Dacă betonul a îngheţat în perioada de priză, după dezgheţ continuă
fenomenul de hidratare a cimentului, însă rezistenţele finale scad foarte mult.
Dacă îngheţul se produce imediat după terminarea prizei, când betonul nu
are suficientă rezistenţă la îngheţ, atunci după dezgheţ betonul se dezagregă (se
sfărâmă) şi nu îşi mai atinge proprietăţile proiectate.
Dacă îngheţul s-a produs în perioada în care betonul are rezistenţă
suficientă pentru a rezista îngheţului (5 N/mm
2
), atunci în perioada îngheţului se
încetineşet fenomenul de hidratare a cimentului, iar după dezgheţ, când
cimentul îşi reia reacţia normală cu apa, fenomenul de hidratare continuă
(rezistenţele finale ale betonului scad într-o anumită măsură dar fără a-i pune în
pericol proprietăţile proiectate).
În principiu se recomandă ca btonarea să se execute la temperaturi ale
mediului exterior de peste 0
0
C.
Lucrările de betonare nu vor incepe dacă temperatura exterioară este mai
scăzută de –5
0
C (când se poate lucra cu condiţia protejării betonului turnat şi cu
celelalte măsuri necesare) şi se vor întrerupe dacă tmperatura coboară sub –10
0
C
pentru a se evita degradarea betonului.
260
Măsuri specifice care se adoptă în perioada de timp friguros se vor
stabili ţinând seama de următoarele:
- Regimul termoclimatic real existent pe şantier în timpul preparării,
transportului, turnării şi protejării betunului.
- Dimensiunile (masivitatea sau subţirimea) elementelor care se
betonează.
- Gadul de expunere a lucrării - ca suprafaţă şi durată - la acţiunea
timpului friguros în cursul întăriri betonului.
La executarea pe timp friguros a betoanelor de orice fel este necesar să se
exercite un control permanent şi riguros din partea coducătorului tehnic al
lucrării, a delegatului C.T.C. şi al beneficiarului, şi orcând va fi nevoie din
partea proiectantului. În procesele verbale de lucrări ascunse se vor menţiona
măsurile adoptate pentru protecţia lucrărilor şi constatările privind efectele
acestora.
În cazul lucrărilor executate monolit se vor adopta următoarele măsuri:
- Cofrajele trebuie să fie curăţate cu deosebită grijă de zăpadă şi gheaţă.
Se recomandă ca chiar înainte de turnare să se procedeze le curăţarea
filală prin intermediul unui jet de aer cald sau abur.
- În ceea ce priveşte susţinerile cofrajelor, se va acorda o atenţie
deosebită rezemărilor, luându-se măsuri corespunzătoare, în funcţie de
comportarea la îngheţ a terenului, şi anume:
a-Pentru pământurile stabile la îngheţ, rezemarea popilor se va face
pe tălpi aşezate pe pământul curăţat în prealabil de zăpadă, gheaţă
şi stratul vegetal, şi nivelat
b-Pentru pămâturile nestabile, precum şi în cazul umpluturilor,
popii se vor aşeza pe grinzi cu suprafaţă mare de rezemae, pe
fundaţii existente, etc.
261
Depozitarea armăturilor se face de preferinţă în spaţii acoperite. În lipsa
unor astfel de spaţii, armătuirle vor fi protejate astfel ca să se evite căderea
zăpezii sau a formării gheţii pe suprafaţa barelor.
Barele acoperite cu gheaţă vor fi curăţate înainte de tăiere şi fasonare,
prin ciocănire cu un ciocan de lemn.
Dezgheţarea cu ajutorul flăcării este interzisă.
Fasonarea armăturilor se va face numai la temperaturi pozitive, folosindu-
se după caz spaţii încălzite.
Se vor utiliza cimenturi rezistente la îngheţ - dezgheţ.
Se recomandă utilizarea la prepararea betonului a aditivilor ploastifianţi,
acceleratori sau antigel, în funcţie de particularităţile lucrării.
La stabilirea copoziţiei betonului se va urmări adoptarea unei cantităţi cât
mai reduse de apă de amestecare.
Reţeta de beton afişată la locul de preparare a betonului trebuie să indice
şi următoarele:
a-Temperatura apei la introducerea în amestec înfuncţie de
temperatura agregatelor în ziua preparării betonului,
b-Temperatura betonului la descărcarea din betonieră, care trebuie
să fie cuprinsă între +15
0
C÷+30
0
C; pentru lucrările marine
temperatura va fi cuprinsă între +10÷+15
0
C.
La transportul betonului se vor lua măsuri pentru limitatea la minim a
piederilor de căldură ale betonului prin:
- Evitarea distanţelor mari de transport, a staţionărilor pe traseu şi a
transbordării betonului .
- În czul benelor şi basculantelor acestea vor fi acoperite cu prelate.
Înaintea încărcării unei noi cantităţi de beton se va verifica dacă în
mijlocul de transport utlizat nu există gheaţă sau beton îngheţat ; acestea vor fi
îndepărtate cu grijă în cazul că există, folosid un jet de apă caldă.
262
Este oligatorie compactarea tuturor betoanelor prin vibrare mecanică.
Tratarea betonului după turnare trebuie să asigure acestuia în continuare o
temperatură de minim +5
0
C pe toată perioada de întărire necesară până la
atingerea rezistenţei de minim 5 N/mm
2
, moment de la care acţiunea frigului
asupra betonului nu mai poate periclita calitatea acestuia.
În acest scop suprafeţele libere ale betonului vor fi protejate imediat după
turnare prin acoperire cu prelate, folii de polietilenă, saltele termoizolante, etc.,
astfel încât între ele şi beton să rămână un strat de aer de 3-4 cm grosime.
În cazurile în care se prevede prin proiect, temperatura betonului trebuie
controlată pe perioada de întărire, până la decofrare. Temperatura betonului se
va măsura în zonele cele mai expuse răcirii, în care scop se vor practica la
betonare găuri cilindrice pentru introducerea termometrelor.
Decofrarea se poate efectua numai după verificarea rezistenţelor pe probe
de beton păstrate în aceleaş condiţii ca şi elementul de construcţie realizat şi
după examinarea atentă a calităţii betonului pe feţele laterale ale pieselor
turnate, efectuându-se în acest scop unele decofrări parţiale de probă.

4.9.2 Prepararea betonului pe timp friguros

Deoarece temperatura betonului după turnare nu trebuie să scadă sub
+5
0
C, betonul preparat trebuie adus la temperatura rezultată din calculele
termice (minim 5
0
C plus pierderile de temperatură la transport, turnare şi
compactare).
Pentru acceasta apa şi agregatele utilizate se vor încălzi. Betonul poate
pierde 15% din diferenţa de temperatură beton-mediu pe oră. Încălzirea
agregatelor se face prin una din următoarele metode:
263
- Încălzire cu ajutorul cuptoarelor prevăzute cu ţevi prin care circulă
gaze rezultate din ardere (fig. 163).
- Încălzirea agregatelor în depozite, folosind aburul. Aceasă metodă se
realizează prin acoperirea depozitului cu o manta termoizolantă de
protecţie şi introducerea în masa agregatelor a unor lănci de încălzire.
Lăcile se introduc la intervale de 0,5-1,5 m. Sub mantia de protecţie
rămâne eventual o zonă de agregate îngheţate care se îndepărtează în
momentul întrebuinţării (fig. 164). Acelaşi lucru se poate realiza şi
prin itroducerea unor registre de ţevi în agregatele depozitate, ţevi prin
care să se circule agentul termic (fig. 165).

Fig. 163 [29]


Fig. 164 [29]
264

Fig. 165 [29]

- Încălzirea agregatelor în silozuri. În acest scop silozurile se prevăd cu
izolaţie termică şi conducte prin care circulă agentul de încălzire
(fig.166).


Fig. 166

- Încălzirea agregatelor în cuptoare rotative, lungi de 3÷8 m, cu
diametrul de 0,7-1,0 m, prin care circulă aer cald (200-260
0
C) care
acţionează direct asupra agregatelor care trec prin tambur (circa
2,5÷3,5 minute ; fig.167).
265

Fig. 167 [29]
Agregatele nu pot fi folosite în stare îngheţată chiar dacă se utilizează apă
caldă.
Pentru încălzirea apei (la maxim 80
0
C dar maxim 60
0
C la contactul cu
cimentul) se pot folosi următoarele procedee:
- Cuptoare în care sunt montate serpentine prin care circulă apa care
trebuie încălzită.
- Serpentine prin care terce abur montate în rezervorul de apă.
- Introducerea directă a aburului în rezervorul de apă .
Notă. Cimentul nu se încălzeşte.
Toba betonierei va fi încălzită cu abur sau apă caldă iar durata de
malaxare va creşte cu circa 50 %.

4.9.3 Protejarea betonului contra îngheţului în preioada de priză şi întărire

Pentru ca betonul să se poată întări suficient în vederea obţinerii
rezistenţelor minime la care îngheţul nu mai este periculos, este necesar ca în
perioada de priză şi în prima perioadă de întărire să se asigure condiţii termice
corespunzătoare.
În acest scop se poate folosi una din următoarele metode:
266
- Metoda conservării căldurii (metoda termos),
- Metoda încălzirii betonului (cu cofrje încălzite, cu aer cald, cu abur
sau electrică),
- Metoda turnării betonului în spaţii încălzite.
Metoda conservării căldurii constă în păstrarea căldurii obţinute prin
încălzirea materialelor componente la prepararea betonului şi a căldurii care ia
naştere la hidratarea cimentului. Aceasta se realizează prin acoperirea betonului
cu materiale termuizolante ca: saltele termoizolante, rogojini, stufit, carton,
asfaltat, zgură, rumeguş, etc.
Metoda încălzirii betonului constă în asigurarea întăririi betunului la
temperaturi corespunzătoare după turnare, prin tratarea termică a acestuia cu
abur, aer cald sau cu electricitate. Încălzireea cu abur a elementelor monolite de
beton armat se face cu ajutorul cofrajelor cu pereţi dubli. Se mai poate încălzi
betonul cu abur prin ţevi înglobate în masa betonului. Încălzirea cu aer cald este
asemănătoare cu încălzirea cu abur şi se folosesc aceleaş procedee de încălzire .
Deoarece acest procedeu este un procedeu uscat, este necesar să se ia măsuri ca
în perioada de încălzire să se asigure menţinerea umidităţii betonului. Încălzirea
cu curent electric se face cu ajutorul electrozilor metalici aplicaţi pe faţa
interioară a cofrajului sau introduşi în masa betonului . În acest caz compoziţia
betonului trebuie astfel aleasă încât conductibilitatea electrică să fie cât mai
mare. Electrozii trebuie astfel distribuiţi astfel încât să asigure încălzirea
uniformă a betonului.
Metoda turnării betonului în spaţii încălzite se aplică în genereal la
executarea elementelor cu durată mare de întărire sau atunci când spaţiile
închise există deja. La unele construcţii desfăşurate în lungime (ziduri de
sprijin, canalizări) construcţia de acoperire poate fi mobilă, deplasându-se în
lungul lucrării. Incinta închisă se poate realiza în condiţii economice utilizând o
membrană de ţesătură de nylon sau din polietilenă, susţinută din interior de
suprapresiunea aerului.
267
Notă: Dacă betonul s-a întărit la temperaturi mai scăzute decofrarea se va
face la atingerea rezistenţelor cerute (mai târziu).

4.10 MONTAREA ELEMENTELOR PREFABRICATE PE TIMP
FRIGUROS.

Motarea acestor elemente se face respectând următoarele reguli:
- Înainte de ridicare şi manevrare pentru montaj elementele prefabricate
vor fi curăţate de gheaţă, zăpadă şi impurităţi în zonele de îmbinare
prin: răzuire, ciocănire uşoară, periere cu perii de sârmă, etc.
- În funcţie de posibilităţi se preferă ca îndepărtarea gheţii şi zăpezii să
se facă prin jet de aer cald, care pe lângă efectul de topire a zăpezii are
şi pe cel de uscare a zonei de monolitizare.
Nu se permite folosirea apei calde sau a aburilor decât dacă betonul de
monolitizare se toarnă imediat, deoarece există pericolul formării unui nou strat
de gheaţă.
Se interzice de asemenea folosirea lămpilor cu benzină şi a oricărui alt
mijloc de încălzire cu flacără deschisă, care afumă betonul şi armăturile,
compromiţând aderenţa armăturilor în betonul de monolitizare şi buna legătură
a acestuia cu betonul vechi.
Betonul de monolitizare se va prepara şi se va aduce la punctul de turnare
numai în stare încălzită, astfel că în momentul turnării să aibă temperatura de
cel puţin +10
0
C
.
După ce s-a realizat curăţarea perfectă a zonei de monolitizare, se va
proceda la încălzirea lentă a prefabricatelor în punctele de îmbinare, prin
suflarea de aer cald sau, dacă betonul se poate turna imediat, cu abur sau apă
caldă.
268
În toate cazurile încălzirea prefabricatelor se va face cel puţin până la
temperatura betonului de monolitizare. După turnarea betonului de
monolitizare, aceasta se va izola împotriva frigului prin acoperirea imediată sau
se vor lua alte măsuri dintre cele prezentate anterior.

4.11 BETONAREA PE TIMP CĂDUROS

Temperatura prea ridicată a betonului în perioada de priză şi întărire are,
ca şi temperatura prea scăzută, efecte negative : accelerarea nedorită a timpului
de priză, fisurarea sporită a betonului, etc.
Din aceste motive, la turnarea betonului pe timp călduros se vor avea în
vedere următoarele reguli:
- temperatura maximă a betonului proaspăt nu va depăşi 30
0
C
(temperatura optimă este 20-25
0
C).
- Prepararea betonului se face cu apă rece, agregate răcite şi întârzietori
de priză şi de întărire,
- Tipurile de ciment folosite vor fi cele cu adaosuri: II-V(se va ţine cont
de specificul lucrării),
- Transportul betonului se face cu mijloace de transport termoizolate,
- Protecţia betonului după turnare cu rogojini, prelate etc.






269
CAPITOLUL 5
TEHNOLOGIA LUCRĂRILOR PENTRU REALIZAREA
CONSTRUCŢIILOR DE ALIMENTĂRI CU APĂ ŞI CANALIZĂRI

5.1 C A P T A R E A A P E I

5.1.1 STUDIUL HIDROGEOLOGIC AL SURSELOR SUBTERANE

Forajele de studiu se vor amplasa, in formă de retea, in zona viitoarei
captări subterane. Ele vor permite recoltarea urmatoarelor date:
- adâncime, nivel apă, grosime strat,
- permeabilitatea – porozitatea stratului de rocă,
- viteza de curgere si debitul apei ca si variatia acestora pe zona
studiată.
Amplasarea captărilor de apa freatică sau de mica adâncime se va face
amonte de centrul populat pentru a se evita poluarea sursei. Captările de mare
adâncime se pot efectua si pe teritoriul localitătilor cu luarea unor masuri
locale de protectie sanitară.
Forajele de captare se vor amplasa de preferintă in linie - front de captare
(mai ales la captarea apelor freatice). Frontul se va aseza perpendicular pe
directia de curgere a apei in stratul subteran.
Forajele (găuri circulare verticale) se pot prin executa metoda percutantă
sau prin metoda rotativă. La fiecare din aceste metode extragerea materialului
săpat (detritus) se poate face uscat (cu “ linguri” speciale) sau hidraulic (cu
ajutorul unui curent de apă sau de noroi de foraj zis si noroi de sapă).
Pentru consolidarea forajelor acestea pot fi tubate cu “burlane” metalice
(filetate cap la cap sau telescopice).
270
In alcatuirea unei instalatii de foraj intră:
- turla sau trepiedul
- utilajul de ridicat si de percutie sau rotire a coloanei de prăjini
de foraj
- garnitură (set) de prăjini de foraj
- garnitură (set) de burlane metalice pentru tubarea forajelor
- set de scule pentru săpat (sape, dalti, burghie, carotiere, linguri,
juguri, chei, etc.)
Actionarea utilajelor de forat poate fi manuală sau mecanică (randament
de 4 – 6 ori mai mare).
La metoda percutantă (fig. 168) roca este săpată (spartă) prin ridicarea si
eliberarea coloanei de prajini metalice prevăzută la partea inferioară cu dălti,
sapă, etc.

Fig. 168

271
In cazul metodei rotative săparea se realizeaza prin rotirea coloanei de
prăjini dotată la partea inferioara cu sapă, burghiu, etc…
Pentru începerea unui foraj se sapă mai întâi o groapă de până la 2 m
adâncime (şaht). Apoi se montează turla instalatiei si o podină (platformă)
deasupra şahtului, în care există o gaură circulară cu diametrul primului burlan
(cel exterior în cazul burlanelor telescopice). Se face cu un burghiu o gaură în
teren (pe câtiva metri) şi se lansează primul burlan de tubare a forajului. In
continuare, se sapă în interiorul burlanului, acesta fiind introdus în teren pe
masură ce avanseaza forajul. Burlanele pot fi recuperate la terminarea
prospecţiunii dar pot câteodată să rămână în teren formând peretii viitorului puţ
de exploatare.
Schiţa instalaţiei pentru forare rotativă este prezentată în fig. 169

Fig. 169

272
Forarea rotativă este însotită de extragerea detritusului prin metoda
hidraulică directă: noroiul de foraj (sau apa) este pompat prin coloana de prăjini
de foraj si se ridică la suprafată prin spatiul dintre peretii forajului si prajini; la
suprafată, noroiul este decantat si recirculat.
Este folosită si metoda hidraulică indirectă la care noroiul de foraj se
introduce, gravitational, printre peretii forajului si prăjini iar amestecul noroi
plus detritus este absorbit (prin pompare) prin coloana de prăjini de foraj. Şi în
acest caz noroiul este decantat la suprafata terenului într-un bazin si apoi este
recirculat.
“Noroiul” de foraj ar puţea fi apa curată sau o suspensie de argilă sau
bentonită, cu greutatea specifica ¸ = 10 – 12 KN/m
3
. De cele mai multe ori
este preferată apa.

a b
Fig. 170
273
In figura 170-b este prezentat tubajul telescopic al unui foraj executat
prin metoda rotativă hidraulică (acesta duce la un consum mai mic de burlane de
otel).
Tronsoanele de burlan de otel vor veni în contact cu terenul pe
maxim 30-40 m pentru a nu se bloca si a putea fi recuperate (extrase din teren).
La adâncimi de peste 50-60 m se renuntă uneori la această recuperare.

5.1.2 PROCEDEE DE CAPTARE A APELOR SUBTERANE.

Constructiile de captare a apei din straturile acvifere se clasifica în :
constructii de captare verticale (prin puţuri sapate sau forate ) si captari
orizontale (prin drenuri sau galerii).
Alegerea tipului de constructie de captare se face în functie de debitul care
trebuie captat, de grosimea, permeabilitatea si adancimea startului acvifer .
Solutia aleasa trebuie sa fie economica si sigura în exploatare.
Captarile verticale se adopta în urmatoarele cazuri : strat freatic de grosime
mare, strat acvifer situat la adancimi de peste 7-8 m (freatic sau sub presiune)
sau în cazul captarii simultane din mai multe straturi acvifere suprapuse.
Captările orizontale se executa în situatia straturilor freatice de grosime
mica (2-3m) si situate la adancimi sub 7-8 m .

5.1.3 CAPTĂRI VERTICALE CU PUŢURI

Principalele elemente componente ale unei captări verticale sunt : puţurile,
conductele de legatura între puţuri si camera (bazinul) colectoare.
Clasificarea puţurilor se poate face :
o dupa scop : puţuri pentru alimentari centralizate si puţuri pentru
alimentari locale.
274
o dupa sectiunea orizontala : cu diametru mare (pana la ordinul metri-
lor ) si cu diametru mic (de ordinul centrimetrilor sau zecilor de cm).
o dupa materialul de constructie : din beton , beton armat, zidarie de
caramida sau piatra, metal, material plastic, azbociment, etc.
o dupa adancime : de mica adancime si de mare adancime (pana la sute
de metrii ).
o dupa procedeul de constructie : puţuri sapate, forate sau înfipte.
Puţurile sapate au, de obicei, forma rotunda. Pentru alimentarile centralizate
cu apa ele au de obicei diametre peste 1,50 m iar pentru alimentarea unor
gospodarii individuale, diametre de 0,8 – 1,50 m (aici se încadreaza si cele
exploatate ca fantani). Un exemplu este prezentat în figura 171.

Fig. 171

275
Saparea puţurilor mari se face mecanizat iar a celor pentru alimetari locale
se poate face si manual .
Puţurile forate au diametre de 0,1- 1,50 m. Peretii sunt alcatuiti din coloane
tubulare de otel, întroduse la executia forajului. Executia este similara cu a
forajelor descrise la cercetarile hidrologice.
În figura 172 este prezentat un exemplu de puţ forat într-un strat acvifer sub
presiune.

Fig. 172

Puţurile înfipte sunt alcatuite din tubulatura metalica si se introduc în
teren prin batere cu soneta sau prin vibrare. La capatul inferior sunt prevazute
cu un sabot ascutit (conic) care usureaza înfigerea. Diametrele acestor puţuri
sunt de 2,5-6 cm . Ele se folosesc la captarea unor debite foarte mici din
straturile freatice situate la 3-4 m sub nivelul terenului. Pot fi dotate si cu pompe
276
manuale (exemplu, în figura 173).


Fig. 173

Realizarea captărilor cu puţuri necesita în primul rând algerea uneia din
cele trei scheme generale de amenajare (fig. 174).
Prima schema (a) constă în utilizarea unei conducte în sifon care aduce
apa din puţuri într-un puţ (bazin) colector. Din acesta apa este preluata prin
pompare. În puţul colector este posibila tratarea apei cu dezinfectanti (de
exemplu clor). Exista avantajul unei conducte de aspiratie mai scurte (puţ
colector – statie de pompare). Conducta în sifon risca sa se dezamorseze daca
estansarile de la îmbinari nu sunt perfecte (amorsarea sifonului se face cu o
pompa de vacuum).
Schema a doua (b) este organizata pentru pomparea cu o singura pompa
cu conducte de aspiratie multiple (pentru fiecare puţ) . Ea pastreaza
dezavantajele primei scheme dar este mai ieftina (lipsind puţul colector).
277
În schema a treia (c) fiecare puţ are o pompa proprie. Refularile tuturor
pompelor se unesc într-o conducta unica de refulare. Aceasta schema prezinta o
mai mare siguranta în exploatare decat primele doua dar echipamentul
hidromecanic este mai imprastiat şi mai numeros (mai scump).


a

b
278

c
1- conducta în sifon
2- conducta de aspiratie
3- puţ colector
4- pompa de vacuum (vid)
5- conducta refulare
6- pompa de apa (centrifuga)
7- pompa de apa submersibila
8- sorb
9- motor electric
10- sp – statie de pompare
11- si – strat impermeabil
12- p 1,2,3 – puţuri de captare
Fig. 174 (a, b, c)

CONSTRUCTIA PUŢURILOR

a) Constructia puţurilor sapate.
Pentru alimentari cu apa importante puţurile sapate pot avea diametre de
pana la 3 m si se construiesc de obicei sub forma de chesoane deschise din
beton armat. Grosimea peretelui de beton al puţului va fi (o):

10 , 0 , 0 + = D o
[m] (103)
în care : D- diametrul interior al chesonului (puţului) în metri.
279
Aceasta grosime este necesara pentru ca chesonul de beton sa aiba o
greutate suficienta si sa învinga frecarea laterala cu pamantul pentru a avansa în
teren în perioada de execuţie. Tehnologia de lucru are urmatoarele etape :
- pe amplasamentul viitorului puţ se sapa o groapa cu diametrul ceva mai
mare decat al chesonului de beton (pana la circa 50 cm deasupra nivelului
apei subterane).
- pe fundul gropii se monteaza cutitul inelar de otel al chesonului sau se
betoneaza cutitul inelar din beton armat.
- se cofreaza, se armează si se betoneaza peretele chesonului pe o înaltime
de 2,5-3m .
- se trece la sapare în interiorul chesonului si pe masura ce avanseaza
sapatura chesonul patrunde în teren sub greutatea proprie,
- se betoneaza un nou inel de cheson si apoi se continua saparea în interior
; se verifica în permanenta patrunderea pe verticala a chesonului ; pereti
vor fi armati si vor avea centuri de armatura mai solida la fiecare tronson
de 2,5- 3m ; în partea de perete al chesonului care va fi în stratul freatic se
prevad barbacane (goluri pentru pătrunderea apei),
- se repeta operatiile pana cand chesonul viitorului puţ va ajunge la cota
prevazuta în proiect; la aceasta cota este bine sa se toarne pe fundul
puţului o placa de beton de 50 cm pentru a preveni tasarile în timpul
exploatarii.
Daca apare necesitatea stoparii patrunderii nisipului fin în cheson prin
barbacane se poate recurge la lansarea, simultan cu chesonul, a unei cămăşi
metalice cu diametrul ceva mai mare iar între camasa si peretele de beton al
chesonului se introduce pietris cu rolul de filtru sau geotextil (ulterior camasa
metalica se recupereaza). Un puţ sapat dupa aceasta tehnologie este prezentat în
figura 175.
280

Fig. 175

b)Constructia puţurilor forate
Puţurile forate au în general diametre de 0,1- 1,50 m si sunt constituite
din coloane tubulare de otel (atat peretele puţului cat si portiunea perforata din
zona startului acvifer, numita coloana filtranta).
Forajele se executa prin metoda uscata sau prin metoda hidraulica,
descrise la paragraful priviind forajele de cercetare hidrogeologica. Puţurile
forate reprezinta forma cea mai raspandita de realizare a captărilor verticale .
La transversarea straturilor de apa agresiva (ph<6,5) puţurile se tubeaza
cu doua burlane metalice coaxiale iar între acestea se toarna o pastă de ciment
rezistent la acizi .
Coloana filtranta va avea o lungime corespunzatoare grosimii stratului
acvifer captat (daca se capteaza simultan mai multe straturi acvifere, se va
monta cate o coloana filtranta în dreptul fiecarui strat).
281
Coloana filtranta poate fi din otel, fonta, azbociment, plastic, etc.
Orificiile vor reprezenta circa 25-40% din suprafata coloanei si vor avea forma
dreptiunghiulara cu colturile rotunjite (circa 2-3 mm pe 25- 40 mm).
Amenajarea în zona coloanei flitrante se face ca în figura 176.

Fig. 176

Tubulatura metalica si coloana filtranta se vor proteja anticoroziv.
În cadrul captărilor de debite mari, la care un singur puţ nu este suficient,
se amenajeaza fronturi de captare (aliniamente de puţuri pe directie
perpendiculara pe directia de curgere a apei în stratul acvifer). Puţurile vor fi
legate în grupuri de cate patru sau cinci prin conducte comune de sifonare (sau
aspiratie).
În acest fel se vor puţea inchide, pentru reparatii, numai anumite sectoare,
fara a scoate total din functiune captarea.
S-a constatat ca conductele de sifonare este bine sa aiba panta catre puţul
colector si sa functioneze, în exploatare, la un grad de umplere de 80 % (deci
lucreaza în regim de scurgre cu faţă liberă).
282
O conditie esentiala pentru functionarea conductelor de sifonare si de
aspiratie este perfecta lor etanseitate (în caz contrar se produce dezamorsarea).
Proba de etanseitate se va face la 5-7 atmosfere si la presiuni negative
(vacuum).
Materialele recomandate pentru conductele de sifonare sunt fonta de
presiune si betonul armat precomprimat (conductele din otel pot rugini).
Conductele de aer catre pompa de vacuum se vor dimensiona pentru
viteze de 10-12m/s.
Puţul colector va avea un diametru de 3-6 m si se va comporta ca un
rezervor tampon. El va fi astfel dimensionat încat sa asigure un timp de trecere a
apei de 3-15 minute (timp mai scurt pentru captările mari). La nivelul minim,
apa din puţul colector va acoperi cu 1-1,5 m sorbul conductei de aspiratie
pentru a se evita dezamorsarea pompei de apa. Se va asigura si o adancime de
minim 1 m sub sorbul pompei pentru decantarea nisipului fin din apa
(depunerile se vor curata periodic cu pompe de namol).

5.1.4 CAPTĂRI ORIZONTALE CU DRENURI SI GALERII

O captare orizontala se compune din elementele de captare si dirijare a
apei (drenurile sau galeriile) si camera colectoare.
Drenurile si galeriile sunt constructii aproximativ orizontale (au pantă
către camera colectoare) care realizeaza captarea apei si transportul ei pana la
un recipient central (camera colectoare). Ele pot avea o pozitie interceptoare
(formand un front de captare aproximativ perpendicular pe directia curentului
subteran) sau o pozitie radiala (avand ca centru camera colectoare).
Drenurile au dimensiuni mai reduse si sunt nevizitabile iar galeriile sunt
constructii mai mari, vizitabile.
283
Captările orizontale interceptoare se folosesc în straturi freatice cu
grosime de maxim 2-3 m, aflate la adîncimi de pana la 7-8 m. Captările radiale
se amplaseaza în straturi acvifere bogate (cu grosimi de pana la 30-40 m),
putând fi organizate si în mai multe planuri orizontale.
Schema unei captări orizontale cu drenuri interceptoare este redata în
fig.177.
a

b
Fig. 177

284
În cazul captării unor debite de pana la 400 l/s se folosesc drenuri, iar
peste 400 l/s se folosesc galerii înterceptoare (aici existand si avantajul ca se
poate circula prin galerii si se pot executa lucrari de întretinere).
În figura 178 este prezentata schematic o captare orizontala radiala:



Fig 178

Drenurile se realizeaza din tuburi metalice perforate si se introduc prin
forare orizontala din interiorul camerei de colectare (în prima etapa se executa
camera de colectare, dupa tehnologia descrisa la captări verticale sapate). La
285
intrarea în camera colectoare drenurile sunt prevazute cu vane. În camera se vor
monta si sorburile pompelor pentru prelevarea debitelor de apa.

5.1.5 CONSTRUCŢIA CAPTĂRILOR CU DRENURI ŞI GALERII

a) Constructia captărilor orizontale interceptoare
Drenurile interceptoare se ralizeaza din tuburi de dimensiuni relativ
reduse (0,3–1 m), prevazute cu orificii pentru patrunderea apei. Ele se
amplaseaza la baza unui strat freatic (drenuri perfecte), într-o transee care apoi
se umple cu material filtrant (pietris, nisip). Drenurile ar putea fi îmbrăcate în
material geotextil, cu rol de filtru.
Executarea lucrarii se face începand de la camera colectoare spre
extremitati. Transeea (santul) se realizeaza cu pereti verticali sprijiniti cu
palplanse (2) daca saparea este manuala (fig.179) sau cu taluze laterale daca
saparea este mecanizata (cu draglina sau cu excavator cu cupa inversa), asa cum
se arata în figura 179.

Fig. 178
286

Fig.179

Straturile filtrante (3) se executa cu granulatie descrescatoare de la dren
spre exterior. Ele ar putea fi înlocuite cu geotextil (vezi NP 075 – 2002). Patul
din dale de beton (4) va asigura respectarea pantei longitudinale a drenului. Un
detaliu de tub drenant este prezentat în fig. 180. El se executa din beton, bazalt
artificial sau material plastic (geodren).

Fig 180

Palplanşele (2) care au servit drept sprijinire a sapaturii (la saparea
manuala) se extrag si se recupereaza pe masura ce se executa umplutura
deasupra drenului.
Stratul de protectie din argila (1) va impiedica infiltrarea directa a apelor
de suprafata prin umplutura de deasupra drenului.
287
Constructia unei captări orizontale interceptoare cu galerie ar puţea avea
detaliile constructive din fig. 181.

Fig. 181
1-3 - notatiile din fig. 178, 5 – galerie din beton de monolit, 6 – barbacane
Caminele de vizitare care se executa în lungul drenurilor (fig.183) se
amplseaza la circa 50 m între ele iar în lungul galeriilor vizitabile la 150 – 200
m (fig. 182).

Fig. 182 Fig. 183
Camera colectoare se executa sub forma de puţ sapat, fara barbacane, si
se doteaza cu dispozitive de închidere pentru fiecare dren si cu instalatii de
masurare a debitelor.
288
b) Constructia captărilor cu drenuri radiale
În prima faza se executa puţul central, de obicei prin tehnologia
chesoanelor deschise. Saparea se poate face manual, cu graifarul sau prin
hidromecanizare (pomparea din chesor a unui amestec de apa si detritus rezultat
din faramitarea materialului de sapat). Daca se coboara mult sub nivelul apelor
freatice se poate lucra si cu chesoane cu aer comprimat. La încheierea executarii
chesonului acesta se închide la partea inferioara cu o placa turnata din beton. În
peretii chesonului se montează, în timpul executiei sale, manşoane metalice în
care urmeaza sa se racordeze drenurile radiale (în timpul executiei sunt astupate
cu dopuri de lemn).
Drenurile radiale se executa din interiorul chesonului, cu ajutorul unor
prese hidraulice, dupa una din urmatoarele metode:
1) Metoda Ranney consta în presarea orizontala în teren a unor
tuburi metalice (din otel) perforate, prevazute la capat cu un sabot conic
pentru a usura patrunderea în teren. Peretii tuburilor vor avea grosimea de
circa 8 mm pentru a rezista fortei mari care este necesara înfigerii în
teren.
2) Metoda Fehlmann consta în presarea în teren a unor tuburi
neperforate care, dupa introducerea filtrului metalic perforat, se extrag si
se refolosesc (diametrul tuburilor: 200-250 mm).
3) Metoda Preussag se aseamana în oarecare masura cu metoda
anterioara, cu deosebirea ca diametrul tuburilor introduse în teren este de
400 mm iar spatiul dintre acestea si filtrul (tubul) perforat introdus în
interiorul lor se umple cu pietris, care va îndeplini rolul de filtru.
Eventual, tubul perforat ar putea fi învelit în geotextil cu rol de filtru).
În toate metodele, tubul presat în teren are la capat o piesa conica, pentru
usurarea înfigerii, numita sabot. Acesta are orificii prin care apa din stratul
289
freatic curge, prin tubulatura de foraj, catre puţul colector (de unde este
evacuata prin pompare). Apa scursa antreneaza si particulele fine din stratul
acvifer (pe circa 50-100 cm în jurul tubului se realizeaza astfel un filtru natural)
ajutand la înaintarea în teren a tubulaturii de foraj.
Dupa executarea tuturor drenurilor radiale se face a ultima curatare de
deznisipare a acestora prin deschiderea pe rand a vanelor de la intrarea în puţul
colector. Apoi se înlatura materialul decantat în puţul colector, se monteaza
sorburile, conductele de aspiraţie şi pompele si se trece la exploatarea captării.
Din experienta executarii de captări cu drenuri radiale rezulta ca este mai
avantajos sa se execute un numar mai mare de drenuri scurte (circa 25-30 m)
decat puţine drenuri lungi.
Drenurile se pot dispune pe unul sau mai multe etaje. Tehnologia de
forare a drenurilor radiale este prezentata în figura 184.

Fig. 184

5.1.6. CAPTAREA IZVOARELOR

290
Izvoarele pot fi de mai multe tipuri : descendente (din care apa se scurge
gravitaţional şi concentrat, datorită înclinării straturilor de apă subterană),
ascendente (din care apa se ridică pe verticală, datorită presiunii din straturile de
apă subterană) sau distribuite (izvoare descendente cu ieşire distribuită liniar).
Captarea unui izvor descendent concentrat se face prin camere de captare
(figura 185), iar a unuia cu iesire distribuita, prin camere de captare dotate cu
drenuri amplasate pe aliniamentul de izvorâre a apei.
Izvoarele ascendente se capteaza printr-o camera de captare asemanatoare
cu un puţ sapat în cheson. În acest caz radierul de beton de la baza chesonului se
va înlocui cu un strat filtrant din pietris sau din materiale geosintetice
(geotextile şi georeţele).

Fig. 185

291
Pe versant, în amonte de captarea izvorului, se construiesc santuri de garda
care colecteaza apa scursa în urma precipitatiilor si o îndeparteaza lateral de
izvor.
Puţurile sapate pentru captarea izvoarelor ascendente vor fi înaltate cu
minim 50 cm desupra nivelului maxim de inundatie al apelor raului în terasa
caruia s-a realizat lucrarea pentru ca în caz de viitură pe râul respectiv să nu fie
inundate, colmatate cu depuneri sau contaminate.

5.2 ADUCŢIUNEA APEI

5.2.1 GENERALITATI ASUPRA ADUCTIUNILOR

De la captarea (priza) de apa si pana la consumatorul deservit este necesar
un sistem de instalatii pentru transportul apei . In acest sistem intra : aductiunile,
retelele de distributie si statiile de pompare . Daca consumatorul este o uzina de
producere a hidroenergiei ( uzina hidroelectrica ) atunci sistemul de transport al
apei de la captare la UHE poate consta doar din aductiune (dotata, bineinteles,
cu echipament hidromecanic) .
Conform standardului român SR 6819 - 1997 [12] aductiunile pot fi :
- cu nivel liber (apeducte inchise sau deschise ; apeduct este numită
o construcţie constructie pentru transportul apei) ;
- sub presiune (conducte cu functionare gravitationala sau prin
pompare) .
Aductiunile de apa potabila se realizeaza in canale înschise sau conducte
etanse iar cele de apa industriala se pot executa si sub forma de canale deschise
(daca se poate asigura o functionare sigura si economica si pe timp friguros) .
292
Aductiunile pot fi realizate si sub forma de combinatii intre portiuni de
conducta si de canal deschis . Ele au si constructii accesorii : camine pentru
vane de linie, ventile de dezaerisire, vane de golire, traversari de rauri sau de cai
de comunicatie, masive de ancoraj, instalatii pentru prevenirea socului hidraulic
(lovitura de berbec) .
Pentru transportul unor debite mari, mai ales in hidroenergetica ,
aductiunile pot fi realizate si sub forma de tunele hidrotehnice (galerii) .
Alegerea tipului de aductiune si a materialelor folosite se face in functie
de : relief, gradul de stabilitate si agresivitatea terenului, calitatea apei
transportate, presiunea apei si posibilitatea de executare mecanizata a lucrarilor.
Pentru aductiunile de apa potabila este foarte important sa se asigure
prevenirea infestarii apei transportate cu diversi poluanti.

5.2.2 ADUCTIUNI CU NIVEL LIBER

Aceste aductiuni se pot realiza ca lucrari deschise (descoperite, fig .186)
sau inchise (acoperite, fig . 187) .

Fig . 186

293
Aductiunele cu nivel liber deschise constau in transee sapate in teren si
care au o panta longitudinala care asigura scurgerea gravitationala . Ele pot fi
protejate cu imbracaminti de piatra, beton de ciment sau beton asfaltic. Se
utilizeaza pentru debite mari de apa nepotabila. Se va incerca sa se compenseze
volumele de sapatura (deblee) cu cele de umplutura (ramblee).
Aductiunile cu nivel liber acoperite se folosesc la transportul apei
potabile sau pentru a preveni problemele date de zapada sau gheata .

Fig . 187

Sectiunile tip c, d, e din fig . 187 se adopta pentru aductiuni de apa bruta
iar acoperirea sectiunii se face cu capace prefabricate din beton (pentru a se
putea curata mai des).
Aductiunile cu nivel liber se pot construi din beton simplu , beton armat,
zidarie de caramida, bazalt artificial, mase plastice (inclusive armate), etc.
Betonul se poate utiliza sub forma de dale prefabricate sau turnate la fata
locului la aductiuni deschise si sub forma de tuburi sau beton turnat monolit la
aductiuni acoperite.
294
Betonul armat se poate utiliza sub forma de tuburi circulare obtinute prin
centrifugare sau vibropresare sau sub forma de beton turnat monolit .
Dimensiunile orientative ale tuburilor circulare sunt date in tabelul 23.
Tabelul 23
Material Beton
simplu
Beton
armat
centrifugat
Beton
armat
vibropresat
Bazalt
artificial
Mase
plastice
Diametru
nominal
(Dn - mm )
500-600 600-1400 până la
2000
până la
600
150-2400
Lungime
(m)
1,00-2,50 2,50-3,50 5,00 1,00 max. 6,00

Toate tuburile circulare se imbina cu mufe la care etansarea se face cu
franghie gudronata si mastic bituminos (sau azbociment). La tuburile
vibropresate (si vacuumate in acelasi timp), la tuburile din basalt artificial sau
din mase plastice etansarea mufelor se face cu inele din cauciuc . Detaliu de
etansare se prezinta in figura 188

Fig. 188

295
Zidaria de piatra sau de caramida sunt soluţii folosite mai rar, din cauza
consumului ridicat de manopera (nu se preteaza la executia mecanizata).

5.2.3 ADUCTIUNI SUB PRESIUNE

De cate ori relieful pe traseul viitoarei aductiuni este accidentat, se
adopta solutia de aductiune sub presiune. In aductiunile sub presiune apa ocupa
intreaga sectiune si da o presiune aproape uniforma pe pereti.
Aductiunile sub presiune se adopta intotdeauna cu sectiune circulara ( din
motive de rezistenta si economicitate ) si se mai numesc si conducte sau galerii
de aductiune (cele cu diametru mare şi executate direct în teren).
Diametrul interior al tuburilor se numeste diametru nominal si se noteaza
Dn.
O aductiune sub presiune are in componenta sa urmatoarele :
a) tuburi sau tevi (cele din beton armat se pot turna si pe
santier, monolit) ;
b) piese de legatura (coturi, teuri, ramificatii, reductii, etc.) ;
c) armaturi (vane, ventile de dezaerisire, ventile de
siguranta, clapete de retinere, etc.) ;
d) aparate de masura si control apometre, manometre, etc.)
e) constructii accesorii (camere de rupere a presiunii,
camine pentru armaturi sau aparate de masura si control,
subtraversari de drumuri si cai ferate, traversari de rauri, tunele,
masive de ancoraj).
a) Tuburi si tevi pentru conductele de aductiune
296
Pentru executia tuburilor si tevilor se folosesc urmatoarele materiale :
fonta, otel, azbociment, beton armat, material plastic, lemn, aluminiu, sticla,
bazalt artificial, etc.
La alegerea materialului se vor avea in vedere :
- conditiile tehnice : presiunea apei, stabilitatae terenului,
agresivitatea chimica a pamantului si a apei, sensibilitatea la
inmuiere a pamintului, nivelul apei subterane, calitatea apei
transportate si riscurile produse de intreruperea functionarii
aductiunii pentru consumator ;
- conditiile economice : pretul conductelor si izolatiilor
necesare, costul manoperei de montaj, posibilitatile de mecanizare
a executiei, costurile de exploatare .
Tuburi din fonta de presiune se executa prin turnare sau prin centrifugare
(cu 25% mai usoare). Lungimea tuburilor centrifugate este mai mare si necesita
mai putine imbinari (rezulta un cost, evident mai scazut decat in cazul tuburilor
turnate).
Fonta are o buna rezistenta la coroziune si rezista in mod obisnuit 60-100
ani (in literatura sunt amintite apeducte din fonta cu vechime de 250 de ani în
Germania si cu vechime de 335 de ani în Franta ) .
Totusi consmul mare de metal a dus la cautarea de solutii pentru
inlocuirea tuburilor din fonta cu beton armat, mase plastice sau azbociment (mai
rar folosit în ultima perioadă).
Imbinarea tuburilor de fonta se face cu mufe sau cu flanse (fig. 189).
In zonele cu conducta ingropata in pamant se folosesc tuburile cu mufe
iar in zonele cu conducta la zi se prefera cele cu flanse .
297

Fig. 189

Tuburile de fonta cu mufa au Dn de 50-1000 mm si se imbina (se
stemuiesc) cu franghie gudronata si plumb (turnat, snur sau "vata" de plumb).
Plumbul se bate cu un ştemăr. Ele rezista la presiuni de regim de pana la 10 at
iar la producator se verifica la 15 at.
Datorita consumului mare de plumb s-a incercat si s-a reusit inlocuirea lui
cu azbociment (eventual protejat la exterior cu mastic de bitum, in pamanturile
agresive). Uneori se utilizeaza in loc de fraghie gudronata inele de cauciuc (si
azbociment).
Exista si tuburi care au mufa filetata. Tuburile sunt protejate anticoroziv
cu lac bituminos.
Tevile din otel se utilizeaza in doua variante : tevi sudate si tevi laminate.
Tevile sudate pot avea sudura pe generatoare sau elicoidala . Diametrele
nominale pot merge pana la 1000 mm iar presiunea de serviciu se poate ridica la
20-25 at. Tevile laminate fabricate in Ramania au diametre de pana la 400 mm
si rezista la presiuni de 60 at. Tevile de otel sunt de pana la 3 ori mai lungi ca
cele de fonta si prin urmare necesita mai putine imbinari (asamblare mai rapida,
cost mai redus si chiar pierderi de apa mai mici).
298
Tevile de otel trebuie atent protejate anticoroziv si de aceea se folosesc
doar cand nu pot fi inlocuite cu tevi nemetalice . Durata obisnuita de functionare
este de 25-30 ani .
Imbinarea se realizeaza in mai multe solutii tehnice : prin sudare, cu muf,
cu flanse sau cu mansoane filetate.
Asamblarea prin sudura duce la stricarea stratului anticoroziv interior,
acesta fiind greu de refacut . Etapele tehnologice sunt :
- verificarea sudabilitatii materialului ;
- asamblarea prin sudare pe tronsoane de 40-500 m (dupa situatia locala).
Se recomanda sudarea electrica.
- probe de rezistenta si etanseitate a sudurilor pe tronsoane ;
- izolarea anticoroziva a zonelor sudurilor ;
- lansarea conductei in sant (deformarea conductei va fi in limita
admisibila a sagetii) ;
- sudarea tronsoanelor intre ele si efectuarea probelor de rezistenta
si etanseitate pe ansamblu ;
- conducta se ingroapa in teren pe timp racoros pentru a nu apare,
prin racirea ulterioara, eforturi mari de intindere. Dupa aceea, se
va face controlul cu aparate cu radiatii ¸ sau cu ultrasunete.
Izolarea anticoroziva exterioara se face prin vopsire cu citom (bitum
dizolvat in benzina) si aplicarea a trei straturi de bitum protejate, fiecare, la
exterior cu : panza de iuta, canepa sau bumbac, pasla din fibre de sticla, banda
din bitum - cauciuc sau masa plastica.
Izolatia interioara se face prin cauciucare sau cu lac bituminos . Exista si
solutiile aplicarii prin presare sau centrifugare a unui strat de 3-6 mm pasta de
ciment sau de silicatizare a suprafetei interioare .
299
Tot in scop anticoroziv se pot folosi oteluri aliate cu cupru , nichel , crom
sau tevile pot fi zincate sau nichelate ( procedee mai costisitoare ) .
Tuburi din azbociment se realizeaza dintr-un amestec de 75-80 % ciment
Portland si 20-25 % fibre de azbest la care se adauga apa necesara hidratarii si
hidrolizei cimentului . Pasta de azbociment se preseaza cu ajutorul unor valturi
pe niste cilindri care au diametrul exterior egal cu diametrul nominal al tubului
care se executa (50-1500 mm). Presiunea de lucru a tubului este de 5, 8 sau 10
at. iar lungimea pe bucata este de 3 m sau 5 m ( la diametrele mai mari ) .
Avantajele tuburilor de azbociment fata de cele din fonta sau otel sunt :
- au greutate de 40-50 % din cea a tuburilor de fonta de
acelasi diametru ;
- au rugozitate mai redusa si la aceeasi panta piezometrica
permit trecerea unui debit sporit cu 25-30 % ;
- se comporta bine la suprapresiuni de scurta durata (soc
hidraulic) ;
- conductivitate termica foarte redusa (de 100-150 ori mai
mica decat la fonta);
- rezistenta foarte mare la coroziune electrochimica (nu
conduce curentul) ;
- nu necesita material fieros decat in imbinarile speciale
(Gibault) ;
- imbinarile cu inele de cauciuc se executa usor si asigura
elasticitate buna conductei ;
- costul final pe metru de conducta este mai mic .
Azbocimentul are si dezavantaje care trebuie amintite :
- rezistenta redusa la sarcini dinamice repetate ;
300
- nu se pot folosi la conducte de sifoane sau aspiratie
(presiune sub cea atmosferica) decat cu imbinari tip
Gibault (metalice) ;
- rezistenta redusa la coroziunea acida sau sulfatica ;
- nu se pot monta pe timp friguros .
Nu se folosesc tuburi de azbociment nici in urmatoarele situatii :
- terenuri in umplutura ;
- terenuri alunecatoare sau cu panta peste 25 % ;
- in interiorul statiilor de pompare, de filtrare, in camere de
vane, in camine ;
- in statiile de cale ferata si in depouri ;
- la traversarile pe sub calea ferata sau pe sub tramvai (se pot
utiliza doar daca sunt introduse in tuburi sau canale de
protectie).
Imbinarile se realizeaza : cu manson de azbociment (mufa) si inele de
cauciuc (fig. 190) sau cu manson si flanse metalice plus inele de cauciuc (cuplaj
Gibault ; fig. 191) .

Fig . 190
301
1 - inel de cauciuc (garnitura); 2 - prag inalt; 3 - prag mic ( jos )
4 - dop - mortar de ciment; 5 – tub; 6 - manson azbociment
7 - zona strunjita
Dupa verificarea rezistentei si etanseitatii pe o lungime de 300-500 m de
conducta mufata cu mansoane de azbociment , la capetele cu prag mic ale
mansoanelor se executa dopuri din mortar de ciment (dozaj: 1ciment /3nisip).
La tuburi cu diametrul pestru 300 mm se aplica cuplaje Gibault ( si la
diametre mai mici , in locurile unde aductiunea este vizitabila ) .
Imbinarile descrise mai sus permit deplasari ( rotiri ) ale unui tub 4-6
0

fata de cel vecin ( se pot realiza curbe pe aductiune ) .

Fig . 191
1 - inel de cauciuc (garnitura), 2 - manson metallic,
4 – tub, 6 - flansa metalica
Tuburi din beton armat se utilizează, in general, la aductiuni cu diametre
de 600-1000 mm.
Tuburile pot fi prefabricate fabrici specializate, in poligoane de
prefabricate sau turnate direct pe santier .
302
Tuburile executate în firmele de prefabricate se executa in România prin
trei tehnologii :
- prin centrifugare si precomprimare (PREMO) ;
- prin centrifugare (Bucov) ;
- prin vibrovacuumare .
Tuburile PREMO au o armatura pretensionata longitudinala iar dupa
intarirea betonului (centrifugat) se intinde o armatura pentru precomprimare
transversala prin infasurarea pe betonul intarit (numita freta). Freta se acopera
apoi cu torcret. Tuburi PREMO se executa cu diametrele de 400, 600, 800 si
1000 mm, cu lungimi de 5 m si pentru presiuni de lucru de 2,5-10 at. (la
comanda se fac si pentru presiuni mai mari). Ele se imbina prin mufe si inele de
cauciuc. Imbinarea permite rotiri de 2
0
30' pentru a se realiza curbele de pe
conducta.
Avantajele tuburilor din beton tip PREMO se sintetizeaza in urmatoarele
aspecte :
- calitate buna si controlabila a materialului (verificarea
uzinala se face tub cu tub) ;
- imbinare usoara si elasticitate a imbinarilor ;
- rezistenta buna la agresivitatea apelor si solurilor naturale
obisnuite ;
- investitii si cheltuieli de exploatare reduse .
Totusi exista si o serie de dezavantaje ale utilizarii tuburilor din beton tip
PREMO:
- riscul fisurarii prin lovire ;
- repararea dificila a avariilor (mansonare cu otel) ;
303
- riscul de plutire a conductelor goale nelestate (ingropate)
cu pamant atunci cand in sant patrunde apa ;
- necesitatea utilizarii unor piese metalice speciale pentru
montarea armaturilor (vane, supape de dezaerisire, etc.).
Nu se admite folosirea acestor tuburi la aductiuni supraterane in conditii
de temperatura sub 0
0
C sau la presiuni peste 20 at. Tuburile de beton tip
PREMO se vor monta la temperaturi de peste 0
0
C pentru a nu apare tensiuni
datorita dilatarii termice .
Daca pamantul sau apa subterana sunt agresive pentru beton , tuburile se
pot proteja anticoroziv la exterior cu lacuri sau emulsii bituminoase sau cu
solutii de materiale plastice . La interior se pot aplica , prin centrifugare , straturi
de materiale plastice . Se poate executa si protectia exteroiara cu un strat de 20-
30 cm argila compactata in jurul tubului.
Tuburi din beton armat centrifugat (Bucov) se executa pentru diametre de
600-1400 mm si presiuni de lucru de 0,5-1,0 at. Lungimea pe bucata poate fi de
2,5-3,5 m . Mufarea se face cu franghie gudronata si mortar de ciment sau
mastic bituminos (ca la tuburile din fonta). Se pot executa, la nevoie, si tuburi
cu presiune de lucru mai mare (4 at) si mufare cu inele de cauciuc.
Tuburile de beton vibrovacuumate se executa pentru diametre de 2200
mm, cu lungimea pe bucata de 5 m, pentru presiuni de lucru de 0,5-2,0 at. Ele se
imbina prin mufare cu inele de cauciuc ca si tuburile PREMO.
Aductiunile din beton armat turnat monolit se executa mai rar pentru ca
prezinta dezavantaje in raport cu cele executate din tuburi prefabricate .
Pentru presiuni de lucru de 6-10 at. se poate folosi o camasuiala interioara
din otel (1,5-3 mm ) care joaca si rolul de cofraj interior "pierdut". Presiunea
interna este preluata, in acest caz, de tubulatura metalica iar incarcarile
exterioare de mantaua de beton armat .
304
Depistarea si repararea defectelor este greoaie si asemenea lucrări se
executa foarte rar în ultimul timp.
Tevi din materiale plastice se utilizeaza pe scara larga datorita avantajelor
pe care le prezinta :
- greutate specifica si rezistenta hidraulica reduse ;
- rezistenta mecanica si rezistenta la coroziune ridicate ;
- conductivitate termica redusa ;
- elasticitate mare si imbinare usoara ;
- economie de metal .
Se realizeaza din polietilena, polipropilenă, poliesteri armaţi cu fibră de
sticlă si policlorură de vinil (PVC). La 0
0
C materialul este casant iar la 65
0
C
se inmoaie si permite o prelucrare usoara .
In tara noastra se fabrica trei sortimente de conducte din polietilena
si policlorură de vinil (PVC):
- tevi tip U (usor), pentru presiuni de pana la 2,5 at. si diametre pana la
160 mm;- tevi tip M ( mediu ), pentru presiuni de pana la 6 at. si diametre pana
la 110 mm ( culoare maro - roscat );
- tevi tip G ( greu ), pentru presiuni de pana la 10 at. si diametre pana la
90 mm (culoare cenusie).
Pe scara mondiala se executa tuburi din polietilena şi polipropilenă cu
diametrul nominal de pana la 450 mm diametru. Presiunile de lucru sunt
considerate la temperatura de 20
0
C.
Imbinarea tuburilor de mai sus şi a celor din polipropilenă se face prin
mufare la cald sau cu mansoane (mufe duble) si lipire cu adeziv (clei PCD13).
Se poate face si imbinarea prin sudura . Se interzice montajul la temperaturi sub
-5
0
C .
305
Tuburile din poliesteri armaţi cu fibre de sticlă au în compoziţia lor şi
nisip fin şi filer de calcar. Principalele caracteristici ale acestor tuburi, fabricate
şi în România, sunt :
- Dn - între 150-2400 mm,
- presiuni de lucru între 4 şi 25 at.,
- lăţimea minimă a tranşeei pentru îngropare : 500-3600 mm
- se pot executa instalaţii îngropate sau supraterane,
- coeficientul de rugozitate n = 0,008,
- îmbinarea se poate face cu manşoane şi inele de cauciuc
sau cu flanşe (de oţel sau din materialul conductei),
- devierea unghiulară în îmbinări poate fi de 0,5-3
0
(mai
mică la tuburile cu diametre mari).
Racordarea cu conductele de otel se face prin mufe (mansoane) filetate
interior (uzinate) sau cu flanse (pentru imbinari la vedere, in camine, etc.).
Conductele montate aerian si supuse la variatii mari de temperatura vor fi
prevazute cu compensatori de dilatare (unele materiale au dilatatie termica de
circa 7 ori mai mare decat otelul). Conductele ingropate la minimum 1,30 m nu
au nevoie de compensatori de dilatatie.
In retelele de apa potabila , inainte de darea in exploatare , aductiunea se
splala 5 zile, cu golire la fiecare 24 ore . Se verifica continutul de plumb in apa (
provenit din compusii solubili ai materialului ) pentru a ne asigura ca este sub
0,1 mg /l .
Singurul dezavantaj al materialelor plastice este ca sunt uneori deteriorate
de rozatoare. Tubulatura din material plastic se preteaza si la transportul apelor
minerale .
Tuburi din alte materiale
306
La inceputul secolului XX se mai aflau in exploatare aductiuni din lemn.
Conductele se realizau din doage cu cep si buza si erau solidarizate cu cercuri
sau cu o banda infasurata spiral . Lemnul rezista prost la alternanta umed - uscat
si manopera este foarte ridicata si de aceea s-a renuntat la acest material.
Conductele din aluminiu au o utilizare din ce in ce mai larga pentru ca
prezinta, fata de cele din otel, urmatoarele avantaje :
- greutate specifica mult mai mica si montaj mai usor ;
- rezistenta hidraulica ( datorata rugozitatii ) este cu 25-30
% mai mica ;
- rezistenta mare la coroziune ;
- elasticitate mai mare si mentinerea proprietatilor fizico-
mecanice si la temperaturi scazute .
Odata cu dezvoltarea industriei de aluminiu aceste conducte vor avea o
utilizare tot mai mare (mai ales în agricultură, la sistemele de irigaţii).
Conductele din sticla au aplicabilitate la trasportul lichidelor agresive, in
industria chimica, alimentara sau pentru apele minerale .
Se fabrica tuburi de sticla cu lungimi de 1,50-3,00 m, pentru presiuni de
lucru de pana la 7 at. si cu diametre de pana la 122 mm . Imbinarea se face cu
piese metalice si inele de cauciuc iar îmbinările se protejeaza anticoroziv cu
bitum (mai ales daca conducta se ingroapa in pamant).
Bazaltul artificial este folosit mai ales pentru rezistenta sa ridicata la
coroziune. Conductele din bazalt artificiar sunt folosite la presiuni de lucru de 5-
6 at. Imbinarea se poate face cu flanse metalice sau cu mufe.

5.2.4 CONSTRUCTII ACCESORII PE ADUCTIUNI

307
a) Camere de rupere a presiunii
Sunt constructii din beton executate pe traseul unor aductiuni in scopul
reducerii presiunii si inscrierii in limitele presiunilor de lucru admise ale
tuburilor folosite.
O camera de rupere de presiune are trei compartimente (fig. 192):
- compartimentul de primire a apei (l)
- compartimentul de preluare a apei (2) despartit de primul
printr-un deversor (3)
- compartimentul de preaplin (4) cu conducta de evacuare
(5).
De asemenea, pe conducta de preluare a apei este intercalata o vana de
control (6) plasata intr-un camin (7)
b) Camine pentru armaturi si aparate
Aceste constructii sunt subterane si se executa din beton sau beton armat
monolit sau din tuburi, inclusiv din mase plastice (mai rar chiar si din zidarie).
Sectiunea in plan poate fi circulara sau dreptunghiulara. Sunt dotate cu scari
metalice sub forma de trepte separate) pentru acces iar la partea superioara se
inchid cu capace metalice. Unele camine pot fi prevazute si cu aerisiri.

308

Fig. 192

Daca in zona caminului exista apa subterana acesta se va prevede la
exterior cu izolatie hidrofuga elastica (din bitum, etc.).
Fundul va avea o mica panta catre conducta de evacuare a apelor care se
pot colecta accidental sau prin neetanseitatile armaturilor sau aparatelor.
Dimensiunile capacelor sunt in functie de marimea aparatelor sau armaturilor
care se vor monta in interior. (diametrul minim: 600 mm).
Exista si camine pentru descarcarea conductelor de aductiune (in
intregime sau pe tronsoane). Un asemenea camin este prezentat in figura 193.
Ele se amplaseaza in punctele cele mai joace ale aductiunii.

309

Fig. 193

c)Traversarea cursurilor de apa
Cand o aductiune intersecteaza un curs de apa se poate realiza traversarea
printr-una din urmatoarele solutii:
- ingroparea conductei (conductelor) sub fundul albiei;
- suspendarea conductei de un pod existent;
- realizarea unui pod apeduct.
Ingroparea conductei sub fundul albiei se face doar pentru traversarea
raurilor cu debite reduse. Adancimea de ingropare va fi mai mare decat afuierea
probabila a albiei raului. Este bine ca traversarea ingropata sa se faca in daoua
fire de conducta paralele, ambele controlate de vane (pentru a putea izola si
revizui cate o conducta).
Conductele ingropate se protejeaza cu palplanse si aurocamente (figura
194) sau numai cu aurocamente.
Traversarea cursurilor de apa prin suspendarea aductiunii de
suprastructura unui pod existent este solutia cea mai economica. Se poate aplica
aceasta solutie pentru conducte de diametre mici sau mijlocii. Conductele cu
diametre mici se pot agata de consolele care asigura trotuarul pe pod iar cele cu
310
diametre mai mari se agata de grinzile transversale ale podului (după caz, se
verifică dacă grinzile pot prelua încărcarea suplimentară).



Fig. 194
Conductele suspendate de poduri vor avea o izolatie termica
corespunzatoare pentru a preveni inghetarea apei iarna si incalzirea pe timp de
vara.
Traversarile cu pod apeduct se aplica pentru conducte cu diametre mari sau
la intersectia cu rauri care nu sunt traversate de poduri de sosea sau cale ferata.
Podul apeduct sustine doar conducta si nu are alte utilizari (eventual treceri
pentru pietoni). Se pot realiza poduri apeduct cu pile sau in solutia podurilor
suspendate (ca in figura 195).
311


Fig. 195
1 – masiv de ancoraj, 2 – pile, 3 – cabluri de susţinere, 4 - conductă

d) Traversarea cailor de comunicatie (sosele sau cai ferate)
Probleme speciale apar la trecerea aductiunii pe sub caile ferate sau pe
sub sosele. In cazul spargerii conductei de aductiune apa ar putea inmuia
terasamentul si scoate din functiune calea de comunicatie. Traversarile pot fi
nevizitabile sau vizitabile.
Traversarile nevizitabile se realizeaza in tuburi de protectie din otel sau
beton armat, cu diametru de l,5 ori mai mare decat diametrul exterior al
conductei de aductiune (figura 196).


312

Fig. 196

Tubul de protectie va avea panta catre unul din camine pentru a dirija
pierderile de apa din aductiune.
Rezemarea conductei de aductiune in interiorul tubului de protectie se va
face cu piese cilindrice din lemn (bucati de “bile” de rasinoase).
Traversarile vizitabile (figura 197) se realizeaza prin amplasarea
conductei (conductelor) de aductiune in interiorul unei galerii de protectie din
beton. In aceasta galerie se pot amplasa si canalizari, retele electrice, telefonice,
etc.

Fig. 197

313
Galeriile vor avea panta longitudinala pentru a permite evacuarea
pierderilor accidentale de apa din aductiune.
Alegerea intre traversari nevizitabile si vizitabile se face in functie de
importanta aductiunii, marimea diametrului si frecventa posibilelor avarii.
La drumurile de interes local, conducta care subtraverseaza drumul poate
fi inglobata intr-un bloc de beton armat (va fi betonata in interiorul lui).

e) Traversari in tunel
Conductele de aductiune pot fi amplasata in tunele atunci cand intalnesc
denivelari mari de teren sau cand ar trebui sa fie ingropate in teren la adancimi
mai mari de 8 – 10 m.
Daca aductiunea este destinata transportului unui debit foarte mare (de
exemplu pentru producerea de hidroenergie), ea insasi poate fi realizata sub
forma de tunel (galerie hidrotehnica).
Tunelele in care se amplaseaza aductiuni se vor realiza la sectiuni care
sa permita vizitarea si interventiile de exploatare si reparatii (de aceea trebuie sa
aiba camine de acces la capete).
Solutia trecerii in tunel se adopta doar cand aductiunea nu poate fi
executata pe un traseu cu adancimi de ingropare normale sau acest traseu ar
duce la preturi mai ridicate decat cele pentru executia tunelului.

f) Ancorarea conductelor de aductiune
Masivele de ancoraj (executate din beton) se amplaseaza la coturi,
ramificatii sau pe terenuri cu pante mari pentru a se evita deplasarile
conductelor si chiar dezansamblarea lor, datorita fortei centrifuge, presiunii
interne sau greutatii conductelor si a apei.
314
Masivele de ancoraj transmit rezultanta fortelor preluate de la conducta
(F) catre terenul de fundatie sub forma de incarcari normale, forte de frecare sau
impingeri (la care terenul reactioneaza cu rezistenta pasiva). Se admit
urmatoarele valori de calcul:
- coeficientul de frecare beton-teren : 0,3 – 0,5;
- coeficientul de siguranta (la alunecare sau la presiunea pe
terenul de fundatie ca si pentru rezistenta pasiva) va fi >
1,1.
In figura 198 sunt prezentate masive de ancoraj pentrui curbe pe verticala
(1;2), pentru curba in plan (3), pentru ramificatie (4) si pentru capat de
conducta (5).


Fig. 198

Intre masivele de ancoraj si terenul de fundatie nu se admit straturi de
umnplutura.
In cazul conductelor de otel sudate masivele de ancoraj nu sunt neaparat
necesare. Se va verifica daca sudurile sau chiar peretii conductei vor putea
315
suporta eforturile suplimentare care apar ca urmare a existentei fortelor cu
rezultanta F (amintite mai sus).
In situatia din figura 199, conducta se fixeaza cu bride de otel incastrate
in beton. In celelalte cazuri, sub reazemul conductei pe masivul de ancoraj din
beton se aseaza un strat de carton asfaltat intre doua straturi de bitum (fig. 200).

Fig. 199

Fig. 200




316
BIBLIOGRAFIE
1. C.Nicolau, A.Găzdaru – Mecanizarea şi tehnologia lucrărilor de
construcţii, EDP Buc. 1981
2. C.Nicolau, V.Bob – Tehnologia executării mecanizate a lucrărilor de
îmbunătăţiri funciare,I.Ag. Buc. 1975
3. C.Nicolau, A.Găzdaru – Executarea construcţiilor hidrotehnice pentru
lucrările de îmbunătăţiri funciare, E.Ceres Buc. 1980
4. M.Dima, A.Dima – Tehnologia lucrărilor de construcţii hidrotehnice,
I.P.Iaşi 1983
5. A.Trelea, R.Popa, N.Giuşcă – Tehnologia construcţiilor, E.Dacia Cluj
Napoca 1997
6. R.Suman, M.Ghibu, N.Gheorghiu – Tehnologii moderne în construcţii,
E.Tehn. Buc. 1988
7. F.Mitrea, E.Moldovan – Exploatarea şi repararea maşinilor de construcţii,
I.Cţii Buc. 1981
8. C.Mihăescu şa – Dicţionar de construcţii şi materiale de construcţii Eng-
Rom
9. A.Trelea – Tehnologia lucrărilor de construcţii, EDP Buc. 1977
10. S.Mihăescu şa – Maşini de construcţii, E.Tehn.Buc.1986
11. S.Mihăescu – Maşini de construcţii pentru prelucrarea agregatelor, EDP
1983
12. I.Bărdescu – Tehnologia de execuţie mecanizată a lucrărilor de
construcţii, EDP Buc.1985
13. S.Mihăescu, G.Vlasiu – Maşini de construcţii şi procedee delucru, EDP
1973
14. M.Rusu – Montarea în construcţii, E.Tehn. Buc. 1983
15. E.Săbăreanu – Tehnologia lucrărilor de construcţii, IP Timişoara
317
16. N.Ileana – Tehnologia lucrărilor de construcţii hidrotehnice, I Cţii Buc.
1973
17. E. Preluschek– Tehnologia lucrărilor de construcţii, IP Timişoara 1997
18. A.Simionescu – Tehnologii pentru betonarea lucrărilor speciale în
subteran şi la suprafaţă, E.Tehn. Buc. 1997
19. A.Dima, M.Dima – Tehnologia lucrărilor de construcţii hidrotehnice,
E.Junimea Iaşi 1984
20. N.Ionescu – Maşini terasiere, IP Timişoara 1991
21. M.Negulescu – Tehnologia lucrărilor edilitare, I Cţii Buc. 1981
22. A.Trelea – Tehnologia construcţiilor, E.Dacia 1997
23. R.Suman – Tehnologii moderne în construcţii, E.Tehn. Buc. 1998
24. N.Bogdan – Executarea lucrărilor de pământ, E.CDCAS 1975
25. D.Pleşoianu şa – Maşini, utilaje şi instalaţii pentru construcţii şi
terasamente EDP Buc. 1978
26. N.Maior, M.Păunescu – Geotehnică şi fundaţii, EDP Buc. 1973
27. M.J.Tomlinson – Proiectarea şi executarea fundaţiilor, E.Tehn. Buc. 1974
28. Gh. Hâncu – Contribuţii la folosirea piloţilor Franki în lucrări de irigaţii
din zonele de loess din RSR – teză de doctorat, IP Iaşi 1970
29. I. Deutsch – Curs de tehnologia lucrărilor de construcţii, I.P.Timişoara,
1973
30. NE 012 – 1999

Tipizarea este acţiunea de a realiza elemente, subansambluri sau ansambluri de componente ale construcţiilor care să poată fi produse la scară industrială şi să fie utilizabile în cât mai multe construcţii (va trebui să fie avută în vedere utilizarea acestor elemente tipizate încă din faza de proiectare; exemple: stâlpi, fundaţii, piloţi, panouri mari pentru locuinţe, etc.). Tipizarea deschide, prin optimizarea lucrărilor, calea spre utilizarea largă a elementelor prefabricate şi poate duce la reduceri însemnate ale consumurilor de materiale. Modularea este acţiunea de proiectare şi executare a construcţiilor care au în alcătuire porţiuni care se repetă în lungime, în lăţime sau pe verticala construcţiei. Se exemplifică cu o construcţie civilă în cadre din beton armat, ca în figura 1.

Fig. 1 Modularea se poate aplica şi la realizarea, de exemplu, a cofrajelor metalice sau din panouri din placaj special (tegofil). Prefabricarea înseamnă executarea construcţiilor din elemente

prefabricate realizate în următoarele condiţii: - în unităţi de tip industrial, - în baze proprii de prefabricate ale firmelor de construcţii,

2

- în şantier. Prefabricarea se poate referi la elemente din beton, din metal, componente de izolaţii, la porţiuni din instalaţii, etc. Se poate aprecia gradul de prefabricare (Gp)în funcţie de greutatea (G), volumul (V) sau costul elementelor prefabricate utilizate (C): Gp=
Ep Et  100

[%]

(1)

Unde: - Ep elemente prefabricate utilizate (G, V sau C), - Et elemente totale de construcţie de acelaş tip puse în operă. Mecanizarea lucrărilor de construcţii se realizează cu scopul de a uşura sau de a înlocui munca manuală şi a mări ritmul de execuţie. Ea se realizează prin utilizarea de unelte, aparate, scule, dispozitive şi maşini de construcţii. În funcţie de caracteristicile tehnice şi economice ale utilajelor folosite se pot evidenţia: - mica mecanizare (la lucrări uşoare : finisaje, izolaţii, instalaţii, etc. unelte, scule, dispozitive), - marea mecanizare (la lucrări grele şi de mare volum : săpături, betonare, montaje la structuri de rezistenţă, etc. - excavatoare, screpere, buldozere, macarale, etc.). Ţinând seama de gradul de mecanizare se poate vorbi de : - mecanizare parţială (simplă), - mecanizare complexă (se realizează fluxuri tehnologice în care toate fazele de lucru sunt mecanizate ; de exemplu : săparea, transportul, împrăşierea şi compactarea pământului). Se poate discuta şi despre gradul de mecamizare (Gm):

3

s Gm

Qm  100 Qt
min Qm  100 Qt

[%]

(2)

Gc  m

[%]

(3)

s În care : G m - gradul de mecanizare simplă;

G c - gradul de mecanizare complexă; m Qm - cantitatea de lucrări executată mecanizat din cantitatea totală de lucrări Qt; Q min - cantitatea de lucrări cu cel mai mic grad de mecanizare m din şirul de operaţii al unui proces de mecanizare complexă. Pentru ca industrializarea construcţiilor să progreseze se vor avea în vedere: - creşterea gradului de mecanizare, - mecanizarea cât mai ridicată (sau chiar integrală) a principalelor lucrări grele (terasamente, prelucrare şi transport agregate, încărcări-descărcări, betonare, montaj). - folosirea largă de mijloace moderne de mică mecanizare, - reducerea volumului mărfurilor transportate (economie de energie, poluare redusă). - automatizarea unora dintre procesele de lucru din construcţii (de exemplu: prepararea betonului, realizarea unor prefabricate etc.), poate asigura creşterea eficienţei economice şi a calităţii execuţiei. - introducerea tehnologiilor noi se poate face în toate fazele de execuţie dar trebuie avută în vedere începând cu faza de proiectare a construcţiei. Se pot avea în vedere soluţii constructive noi, materiale noi, tehnologii de execuţie şi montaj noi, utilaje modernizate şi mecanizarea complexă.
4

Organizarea superioară a lucrărilor de construcţii se referă la: - organizarea producţiei (documentaţii, planuri tehnologice, studii de fezabilitate, organizare de şantier, baze de producţie, transport, aprovizionare, metode moderne de programare şi informatizare a producţiei, întreţinerea şi reparaţia utilajelor), - organizarea muncii (condiţii de muncă, asigurarea calificării personalului, formaţii de lucru, salarizare stimulativă, utilizarea integrală a timpului de lucru, ordinea şi disciplina în muncă), - specializarea muncitorilor, a echipelor sau chiar a şantierelor de construcţii pe anumite lucrări, - coordonarea lucrărilor în şantier de către un personal calificat şi autorizat (constructor, beneficiar, proiectant, inspectori pentru calitatea în construcţii). Eficienţa şi calitatea lucrărilor de construcţii se realizeză prin toate metodele comentate anterior. Se vor avea în vedere criterii tehnico-economice cum ar fi: - scăderea manoperei specifice (pe unitatea de produs), - reducerea consumurilor specifice de materiale (inclusiv carburanţi, materiale refolosibile sau locale, etc.), - reducerea cheltuielilor de regie (pesonalul ajutător şi administrativ, penalizări, locaţii, telefoane, etc.), - reducerea duratei de execuţie a lucrărilor, - reducerea importurilor, - combaterea poluării mediului, - asigurarea măsurilor de tehnică a securităţii muncii şi de prevenire şi stingere a incendiilor,
5

- evitarea ocupării inutile a unor terenuri ce pot avea alte utilizări productive.

6

În general productivitatea orară va fi mai mare decât cea pe intervale de timp mai mari deoarece pot interveni diferite întreruperi în lucru.lucru continuu. m2. m. calculată în condiţiile de mai jos: .utilaj cu parametrii de lucru teoretici (maşină în perfectă stare de funcţionare). ziua. luna sau anul. schimbul de lucru. m3.lucrul cu materiale convenţionale. 7 . care asigură umplerea la capacitatea maximă (geometrică) a organului de lucru (de exemplu cupa unui excavator). în bucăţi. Productivitatea maşinilor folosite în construcţii trebuie cunoscută pentru a putea calcula numărul de utilaje (necesarul) pentru o anumită lucrare şi costul legat de folosirea acestora.1 PRODUCTIVITATEA TEORETICĂ Se consideră drept productivitate teoretică a unei maşini producţia realizată intr-o oră de lucru neântrerupt. t. 2.mecanicul manipulant al utilajului să aibă o înaltă calificare. fără întreruperi tehnologice. . .CAPITOLUL II PRODUCTIVITATEA MAŞINILOR DE CONSTRUCŢII Productivitatea unui utilaj este egală cu cantitatea de lucrări (Q) pe care o poate executa în unitatea de timp. . etc. Unitatea de timp poate fi ora. Cantitatea de lucrări se poate exprima în funcţie de operaţia executată.

maşini cu funcţionare continuă (transportoare cu bandă sau cu şnec.). n= 60 -număr de cicluri pe oră tc Productivitatea teoretică a maşinilor cu funcţionare continuă se poate determina cu referire la volumul sau la masa materialului prelucrat. unele fabrici de betoane.lucrul să fie organizat perfect Valoarea productivităţii teoretice (Pt) se determină în funcţie de principiul de funcţionare al fiecărei maşini şi reflectă calităţile sale constructive. instalaţii pentru prelucrarea agregatelor. rotire. macara. Productivitatea se va exprima în funcţie de durata ciclului (t c) sau de numărul de cicluri pe unitatea de timp: Pt= 60  q tc [ UM ] h UM ] h (4) Pt= n  q unde : [ (5) q-cantitatea de lucru realizată la un ciclu. buldozer. maşinile de construcţii se împart în: .). descărcarea în autobasculantă. Materialul 8 . (de exemplu la excavator:încărcarea cupei. În funcţie de modul de lucru. etc. autobasculantă. etc. tc-durata ciclului (minute).. . în UM (unităţi de măsură specifice). rotire). Productivitatea teoretică a maşinilor cu funcţionare ciclică se determină ţinând seama de faptul că funcţionarea lor reprezintă repetarea unui ciclu de lucru compus din operaţii care se succed într-o ordine bine definită.maşini cu funcţionare ciclică (unele excavatoare.

3) Fig.2) sau în cantităţi bine determinate (ca în cupele unei drăgi pentru săpături subacvatice. [kg/h] (7) 9 . 3 Pentru deplasarea continuă a materialului productivitatea teoretică se exprimă cu relaţiile: . fig.referitor la masa materialului Pt=3600  A v   unde : A-secţiunea materialului pe bandă (m2). 2 Fig.referitor la volumul de material Pt=3600  A v [m3/h] (6) .se poate deplasa continuu (ca la benzile transportoare fig.

dacă utilajul are cupă).2 PRODUCTIVITATEA TEHNICĂ DE EXPLOATARE Productivitatea de exploatare (Pe) numită uneori şi productivitate practică sau normă de producţie orară. 3 Pentru situaţia din figura 3 productivitatea teoretică se exprimă cu relaţiile : .v-viteza de deplasare a benzii (m/s).referitor la masa materialului Pt=3600   v unde: q-volumul unei cupe (m3) v-viteza de deplasare a materialului (cupelor)-(m/s) a-distanţa între cupe în lungul lanţului (m). Ea se poate determina cu o relaţie de tipul: Pe=Pt·C [m3/h] (10) Unde: C-coeficient general care ţine seama de: gradul de umplere al cupei (Kn . calificarea mecanicului (Km). q a [kg/h] (9) 2. C= Kn·Ka Kp Kc Kst KmKf Kt 10 (11) . starea tehnică a maşinii (Kst). ţine seama de interacţiunea maşină-material-omorganizarea lucrului. pierderea de material din cupă (Kp). variaţia ciclului (Kc).referitor la volumul de material Pt=3600   v q a [m3/h] (8) .  -densitatea materialului în grămadă (stare afânată)-(kg/m ). organizarea fluxului tehnologic (Kf)şi de unitatea timpului de lucru (Kt). afânarea materialului (Ka).

11 . Norma de timp este înscrisă în indicatorul de norme de dezvoltare pentru categoria de lucrare avută în vedere (de exemplu..C<1 şi Pe<Pt (12) Totuşi unii dintre coeficienţii menţionaţi mai sus pot avea şi valori supraunitare. etc. ciclul de lucru (Kc>1). pentru lucrări de terasamente. indicatorul de norme de deviz Ts) Norma de timp a utilajelor este folosită pentru decontarea lucrărilor. de exemplu 100m3 de săpătură). C= K n  K st  K f  K t Ka  Kc (13) (14) 2. incluzândşi anumite pauze tehnologice. în funcţie de natura materialului (Ka>1). Norma de timp pentru utilaje se referă la ora de lucru. Salarizarea mecanicilor se va face însă doar la ore efectiv lucrate. S-ar putea discuta atunci de durata reală a unui ciclu de lucru (Tc): Tc= tc·Kc şi Kc>1 Unde: tc-durata teoretică (ideală) a ciclului În cazul unor valori supraunitare ale unor coeficienţi componenţi ai lui C expresia acestuia ar putea fi scrisă cu valorile supraunitare la numitor.3 NORMA DE TIMP A UTILAJULUI Norma de timp a utilajului este durata de utilizare a utilajului (consumul specific de utilaj) pentru a realiza o cantitate unitară de lucrare (conform unităţilor de măsură din Indicatoarele de norme de deviz. existând preţuri corespunzătoare pentru o oră de folosire a fiecărui tip de utilaj (în anumite situaţii aceste preţuri se şi pot negocia cu proprietarii utilajelor).

m2.etc.m3.t.) UM N tu [UM/h] (15) 12 .Relaţia între productivitatea de exploatere (Pe)şi norma de timp a utilajului (Ntu) este de forma: Pe= unde: Ntu-ore (h) UM-unitatea de măsură pentru categoria de lucrare efectuată (m.

praf şi argilă.1 PROPRIETĂŢI FIZICE ŞI INFLUENŢA LOR ASUPRA REZISTENŢEI LA SĂPARE Terenurile întâlnite în timpul execuţiei unor construcţii pot fi roci compactate (semistâncoase sau stâncoase) şi roci dezagregate.celulară (Ф=0.1. După aranjarea în structură a particulelor fazei solide se poate discuta de o structură: .005-0.granulară (Ф=0.floculară (Ф<0. nisip. balast.MECANICE ŞI CARACTERISTICILE TEHNOLOGICE ALE PĂMÂNTURILOR 3. .05-200 mm). aer sau alte gaze. Acestea sunt amestecuri de particule solide de forme şi mărimi diferite între care se află spaţii libere umplute cu apă. Din acest motiv se poate spune că pământurile sunt complexe solid-lichid-gaz.CAPITOLUL III LUCRĂRI DE TERASAMENTE 3. doar solid şi lichid. 13 . pietriş.005 mm). Pământurile absolut uscate pot avea doar fazele solid şi gaz iar cele saturate cu apă. numite şi pământuri. .1 PROPRIETĂŢILE FIZICO .05 mm). În funcţie de mărimea granulelor fazei solide se poate vorbi de bolovăniş.

cu îndesarea dată de sarcina geologică. Structura celulară este specifică prafurilor şi argilelor iar structura floculară este caracteristică particulelor coloidale. leossoidă Marnă. löess umed. 1 [24] Pământul Nisip Nisip cu piatră. löess uscat Pietriş de râu. pietrişurilor şi bolovănişurilor.5 1. calcar cochilifer Stâncă derocată neânfoiată Stâncă derocată înfoiată Afânarea la săpare (%) 8-17 14-28 20-30 24-30 26-32 33-37 30-45 45-50 Afânare remanentă după 1-2 ani (%) 1-2. După săpare pământurile ajung într-o stare afânată. După punerea în lucrare (în umpluturi) pămâturile pot fi compactate artificial sau se compactează în timp sub greutate proprie (tabel 1) Tab. argilă nisipoasă. teren sărat. legată chimic (de hidratare). pământ cu rădăcini. Pământurile se găsesc „în situ” în stare naturală. Apa din sol poate fi: legată fazic (absorbită: higroscopicitate sau pelicule la suprafaţa solului). nisip argilos Turbă şi pământ vegetal Agilă moale grasă. argilă nisipoasă grea.5-5 3-4 4-7 6-9 11-15 10-20 20-30 14 . argilă şistosă. argilă nisipoasă.Structura granulară este specifică nisipurilor.apă liberă (sau de tranziţie: freatică). balast.

Tab.1600 1420 .33 1.12 Kî 0. Se defineşte şi un coeficient de încărcare (Kî) care arată ce volum poate fi preluat de o cupă de excavator: Kî= 1 (17) Va  n  1 Vn  a (16) Ka Pentru diverse pământuri aceşti coeficienţi sunt daţi în tabelul 2.84-0.26-1.88-0.29 1. .1830 1540 .75-0.2090 1730 . 15 .2120 1660 .07-1.Afânarea este caracterizată de un coeficient de afânare (Ka) : Ka = unde: Va.1630 1610 .14 1.10-1.89 0.12-1.2020 Afânată 1245 .2000 1730 . γn – volumul şi greutatea specifică în stare naturală.densitatea părţii solide (scheletului).1840 1690 .2020 Ka 1.23-1.17-1.1840 1720 .88-0.93 0.78-0.14 1.85 0.81 0.19 1.2090 1930 . 2 [12] Pământul Argilă Argilă cu pietriş Pământ obişnuit Pietriş Nisip Balast Densitatea (  ) kg/m3 Naturală 1570 . γa – volumul şi greutatea specifică în stare afânată Vn.89-0.91 Densitatea (  ) pământului poate fi avută în vedere sub mai multe aspecte : .densitatea în stare uscată a pământului.1540 1310 .79 0.

O altă proprietate fizică a pământurilor este porozitatea. În mod asemănător se poate comenta şi greutatea specifică (γ . În legătură cu aceasta se stabilesc următoarele relaţii: n= e= unde: n-porozitate absolută e-indicele porilor Vn-volumul porilor V-volumul aparent al pământului Vs-volumul fazei solide a pământului. emax-indicii minimi şi maximi ai porilor pământului respectiv 16 . γ=ρ·g). Referitor la porozitate se calculează gradul de îndesare a pământului (ID) şi capacitatea de îndesare (Ci): ID= Vp V Vp Vs  100 [%] (18) (19)  100 [%] e max  e e max  e min e max  e min e min (20) Ci= unde: (21) emin. Densitatea creşte cu creşterea umidităţii.densitatea în stare naturală a pământului .. Câteva valori orientative ale densităţii sunt prezentate în tabelul 2.densitatea în stare saturată a pământului.

În funcţie de umiditatea pământurilor coezive (U) se poate defini starea acestora ca şi stările limită specifice: → starea curgătoare → limita de curgere (UL) → starea plastică → limita de plasticitate (UP) → starea solidă cu contracţie → limita de contracţie (US) → starea solidă fără contracţie (stare curgătoare – deformare sub greutatea proprie).. u   100  [%] (22) Plasticitatea caracterizeză pământurile coezive (prafuri argiloase.indicele de plasticitate (Ip). Se pot defini 3 indici: . (23) I C  UCI U p [%] (24) .indicele de onsistenţă (Ic). O caracteristică importantă a pământurilor este şi umiditatea: U= unde:  u -greutatea specifică a pământului umed  -greutatea specifică a pământului uscat.. Ip=UC-Up [%] .) între anumite limite de umiditate şi reprezintă capacitatea acestora de a se deforma sub încărcările exteriore fără a-şi modifica volumul şi fără apariţia fisurilor în masa de pământ.argile..indicele de lichiditate (IL) IL= U Up Ip [%] (25) 17 .e-indicele porilor pământului analizat (în stare naturală).

pentru pietrişuri : 10-102-cm/s. 4): pământuri tari cu umiditate mijlocie sau uscate (a şi b). Organul de săpare al maşinilor de construcţii poate fi: 18 . .2 PROPRIETĂŢILE MECANICE ŞI INFLUENŢA ASUPRA REZISTENŢEI LA SĂPARE Aceste proprietăţi caracterizează comportarea pământurilor sub încărcări. pământuri plastice umede (c).1.pentru argile: 10-9-10-7. pământuri slab coezive (d). v [m/s sau cm/s] i (26) 3. unghiul taluzului natural şi modul în care se deformează pământul. Se poate discuta de un coeficient de permeabilitate (sau de filtraţie-Darcy): K= unde: v-viteza de curgere a apei i-gradientul hidraulic (panta) Ordinul de mărime al acestui coeficient este: . În funcţie de aceasta se desprind din teren porţiuni (brazde) de forme diferite (fig. Caracteristicile care intervin în mai mare măsură în executarea lucrărilor de pământ sunt compresibilitatea.pentru nisipuri: 10-3-10 cm/s. . O influenţă certă asupra procesului de săpare o are forma organului de săpare al utilajului şi poziţia sa în timpul lucrului. rezistenţa la forfecare (tăiere).În terenurile poroase apa subterană poate curge (ele sunt permeabile).

Lamă (buldozer.Disc (greder elevator cu disc). Rezistenţa la forfecare (δ) se exprimă cu relaţia: 19 . .4 Compresibilitatea este proprietatea pămâtului de a-şi reduce volumul sub încărcări exterioare de compresiune. greder elevator cu lamă).Cupă (exccavatoare. greder. Compresibilitatea se determină în laborator cu ajutorul unui aparat numit edometru. . scrpere).Dinţi (scarificator). . Fig.. Se poate determina tasarea specifică ( )  h  100 [%] h (27) unde: h -deformaţia probei h-înălţimea iniţială a probei Compresibilitatea se poate determina şi „in situ” (modul de deformaţie liniară obţinut prin încercarea cu placa).

20 . (cşi φ se determină în laborator) Coeziunea este proprietatea unui pământ de a putea prelua tensiuni de întindere sau forfecare. În tabelul 3 se prezintă unele caracteristici ale pământurilor (coeziunea c şi categoria pământului pentru procesul de săpare). pietrişurilor şi bolovănişurilor se poate studia prin cernere pe seturi de site sau ciururi standardizate. argile) se poate studia prin sedimentare. În urma analizei se pot trasa histograma sau curba granulometrică.1. etc. În funcţie de natura legăturii între particule. El poate fi static (la o grămadă de material granular) sau dinamic (la o cantitate de material granular sub influienţa organului de lucru în mişcare al unui utilaj terasier).3 COMPOZIŢIA GRANULOMETRICĂ ŞI CLASIFICAREA PĂMÂTURILOR. nisip argilos. Compoziţia granulometrică a nisipurilor. argilă prăfoasă. Pământul este denumit în funcţie de fracţiunea predominantă (de exemplu: argilă nisipoasă. Pentru clasificarea pământurilor se utilizează şi diagrama ternară (nisipargilă-praf). pământurile se pot clasifica în coezive şi necoezive. Unghiul taluzului natural este unghiul pe care îl formează taluzul unui depozit de material necoeziv (la limita echilibrului) cu orizontala. Compoziţia granulometrică a materialelor cu granulaţie foarte fină (prafuri. φ-unghiul de frecare interioară (grade).).δ = c + σ tgφ unde: c-coeziunea [N/mm2] [N/mm2] (28) σ-efortul unitar normal [N/mm2]. 3.

21 . 3 [12] Tipul de pământ Pământ vegetal de suprafaţă Argilă nisipoasă Pământ argilos Argilă grasă Argilă sistoasă Categoria I I II III IV Coeziunea Slab coeziv Coeziune mijlocie Foarte coeziv Foarte coeziv Coeziune mijlocie Pământurile necoezive sunt: nisipurile. tipul de pământ şi utlajul folosit. 3. mâlurile şi nămolurile.Tab. O atenţie specială în această categorie se acordă loessurilor (pămâturi macroporice). pietrişurile şi bolovănişurile (uneori se consideră în această categorie şi rocile naturale derocate şi concasate). Pământurile coezive sunt: pământurile argiloase sau prăfoase.4 CARACTERISTICI TEHNOLOGICE PENTRU LUCRĂRILE DE PĂMÂNT Lucrările de pământ au o serie de caracteristici legate de corelaţia între amplasamentul lucrării. de umiditatea acestuia şi de presiunea admisibilă pe teren (convenţională). Traficabilitatea se poate evalua prin teste în teren (in situ).1. Ea depinde de natura pămâtului. Capacitatea unui teren de a suporta încărcările date de pneurile sau şenilele vehiculelor sau utlajelor care circulă pe el se numeşte traficabilitate (T).

mlăştinoase (caracterizate şi de presiune admisibilă redusă) dar şi cele acidentate. 22 . . naturală). Încărcabilitatea pământului permite aprecierea uşurinţei cu care un anumit tip de pământ se poate încărca (descărca) în (din) cupa sau bena unui utilaj. Pentru comparaţie se poate spune că materialele necoezive (granulare) au o încărcabilitate bună (ridicată). Pentru situaţiile de încărcabilitate redusă se poate spori norma de timp a utilajelor implicate cu până la 25%. ducând la sporirea consumului de carburanţi şi la reducerea productivităţii. Pământurile argiloase umede se lipesc atât de cupa excavatorului cât şi de bena autobasculantei. Norma de timp a utilajelor care lucrează în asemenea condiţii poate fi mărită cu 10-15% în raport cu lucrul în terenuri cu umiditate mai redusă (normală. O altă caracteristică tehnologică a terenurilor supuse lucrărilor de terasamente este şi cea legată de scurgerea liberă (gravitaţională) a apelor de suprafaţă (de exemplu. Tehnologiile şi utilajele folosite se împart în: . din precipitaţii) O bună caracteristică de scurgere a terenului va favoriza o bună traficabilitate. Aceste terenuri opun rezistenţă sporită la deplasarea vahiculelor şi le suprasolicită. Ea depine de natura pământului şi de umiditate.tehnologii şi utilaje pentru săpături la uscat. O caracteristică cu urmări tehnologice importante este poziţionarea frontului de lucru (a pământului care urmează a fi săpat) în raport cu nivelul apei.Terenurile cu traficabilitate slabă sunt cele moi.tehnologii şi utilaje pentru lucru sub nivelul apei (utilajele pot lucra de pe uscat sau pot fi chiar plutitoare). Acesta este un exemplu de încărcabilitate redusă (dificilă).

gredere.spaţii restrânse: L şi l între 2. Definirea frontului de lucru depinde de tipul de utilaj: .spaţii înguste: l = 1÷2. În funcţie de dimensiuni. sau adâncimea (U). …). . .pentru utilaje care staţionează pe poziţie frontul de lucru se referă la spaţiul necesar lucrului la nivelul de „staţionare” a utilajului.. Pentru utilajele care lucrează de pe uscat dar sapă sub nivelul apei se pot acorda sporuri la norma de timp în funcţie de adâncimea de lucru sub apă.5 m ÷ 10Lu şi adâcimea U=2 ÷ 30 m . înălţimea (H). lăţimea (l). excavatoare cu mai multe cupe. Tot ca o caracteristică tehnologică a lucrărilor de terasamente se poate cita şi coeficientul de releu (Kr). L este mare şi U  6 m (>6 m în condiţii speciale) 23 .Tehnologiile de lucru la uscat se pot diviza în: săpături deschise şi săpături închise (galerii subterane în tehnologia cu scut sau cu alte utilaje).pentru utilaje care se deplasează frontul de lucru este spaţiul plan în care se deplasează utilajul în timpul lucrului.) şi utilaje care staţionează pe poziţie (excavatoare cu o singură cupă. foreze. Dimensiunile frontului de lucru sunt: lungimea (L).. deoarece se produce afânarea acestuia: Kr= Vt >1 Vs (29) În lucrările de terasamente se folosesc utilaje care se deplasează în timpul lucrului (scepere. fronturile de lucru se pot clasifica în: . datorat faptului că volumul de pământ transportat (Vt) este mai mare decât volumul de pământ săpat (Vs).Spaţii largi: L şi l >Lu (Lu-lungimea utilajului sau grupului de utilaje legate). buldozere.5 m. .

24 ..săpăturile: pământul în stare naturală (înainte de săpare. etc.5 m (>3. Volumele acestor lucrări de pământ se măsoară după cum urmează: . . Tehnologiile de lucru şi utilajele se aleg în funcţie de dimensiunile frontului de lucru.în spaţii foarte înguste: şanţuri pentru cabluri electrice.în spaţii restrânse: lucrări de excavaţii pentru realizarea fundaţiilor directe. .2 CALCULUL VOLUMELOR DE TERASAMENTE Principalele lucrări de terasamente (ca volume de material prelucrat) sunt săpăturile şi umpluturile. etc. săparea unor canale de navigaţie. 3. Exemple de fronturi de lucru: .în spaţii înguste: şanţuri pentru conducte de diametre mari. L este foarte mare şi U  3.în spaţii largi: relizarea de platforme. . conducte de diametre reduse.umpluturile: pământul pus în lucrare şi compactat conform proiectului.5 m în cazuri speciale).spaţii foarte înguste: l=0. În fronturile de lucru în spaţii largi utilajul intră şi se retrage prin mijloace proprii în timp ce în situaţia spaţiilor restrânse utilajul poate fi introdus sau scos cu macaraua. . neafânat). Alte lucrări de terasamente sunt nivelările şi compactările.2÷1m..

i=tg  = H L [%.cota zero convenţională a construcţiei (de exemplu: la o construcţie civilă cota pardoselii de la parter.cote absolute. 1: m. grade] (30) Fig. . în raport cu cota zero a mării (Z).cote ale terenului natural din zona lucrării (CTN).etc. Curbele de nivel după un plan de situaţie reprezintă intersacţia reliefului natural cu planuri de nivel (orizontale).Dimensiunile săpăturilor (umpluturilor) sunt: lungimea (L). Panta terenului sau a unei lucrări de terasament se defineşte ca în figura 5. Pe un plan de situaţie o orizontală este 25 . . la un drum .cota îmbrăcăminţii în axul drumului. 5 În notaţia 1:m valoarea lui m se numeşte şi coeficientul taluzului (este cotangenta unghiului  ).cota de proiect (cota de fund a săpăturii sau cota superioară a umpluturii .). . lăţimea (l). adâncimea (U) faţă de cota de lucru sau înălţimea (H) faţă de această cotă. .cota de lucru (cota terenului după înlăturarea stratului vegetal sau de teren degradat).CP). Într-o lucrare se pot avea în vedere nivele diferite caracterizate prin: .

1:1. 26 . Săpătura se poate realiza în anumite condiţii vertical (pământuri coezive. săpăturile şi umpluturile se realizează în taluz (cu părţile laterale înclinate). la o anumită umiditate. pe anumită adâncime. 6 Realizarea pe un teren cu pantă trnsversală a unei terase.5 (sau 2:1) . peste limitele în care se pot menţine natural.67 (sau3:2). Fig.1:0. Săpăturile verticale.25 .argilele: 1:0. a se vadea cunoştinţele de la geotehnică ). . Săpăturile (a) şi umpluturile (b) se reprezintă convenţional ca în figura 6. se vor executa cu următoarele pante maxime de taluz (valori orientative): . Săpăturile în taluz.nisipurile: 1:1.5. pentru a se evita alunecările. pentru a preveni accidentele de muncă. vor trebui asigurate cu sprijiniri. prin compensarea volumelor de umplutură cu cele de săpătură se reprezintă ca în figura 7. În mod obişnuit.paralelă la curbele de nivel iar linia de pantă maximă a terenului este perpendiculară pe aceasta.

. diguri.linia terenului natural (CTN). a profilului longitudinal prin lucrare.). schimbări de secţiune ale lucrării….fundul săpăturii sau coronametul umpluturii. . în puncte caracteristice ale terenului sau lucrării (schimbări de pantă.linia cotelor de proiect (CP). pe care se evidenţiază: .în cazul lucrărilor cu suprafaţă mare în raport cu adâncimea săpăturii (înălţimea umpulturii): platforme şi sistematizări de terenuri. şanţuri. terenuri de sport. La distanţe de până la 100 m între ele. Calculul volumelor lucrărilor de pământ se poate face : . Metoda profilelor are la bază determinarea din planul de situaţie. pe traseul lucrării proiectate. 27 . 7 Lucrările de terasamente sunt reprezentate în proiect printr-un plan de sitaţie pe care sunt trasate lucrările de executat. etc.în cazul lucrărilor de lungime mare în raport cu celelalte dimensiuni: canale. eventual plan de poziţionare).Fig. În primul caz se poate aplica metoda bazată pe profile iar în cazul doi metoda împărţirii suprafeţei în careuri sau triunghiuri (metoda cartogramei). etc. cu detaliile necesare şi numit plan de săpături (sau de umplutură.

Pentru profilul longitudinal se pot folosi scări diferite pe orizontală (de exemplu.se determină secţiunile medii de săpătură şi umplutură între capetele tronsonului.se determină secţiunea de săpătură (s) şi de umplutură (u) în fiecare capăt al traseului. volumul de săpătură este mai mare (rămâne material săpat care va trebui depus într-un depozit).volumele de săpătură şi umplutură sunt egale (se compensează). 8. Pe porţiunea de profil longitudinal între 2 profile (secţiuni) transversale (situate la distanţa d ) volumul se calculează în felul următor: . se va realiza o groapă de împrumut). Scările pentru deplasarea profilelor se aleg convenabil pentru lucru. .se calculează volumul de săpătură şi de umplutură înmulţind secţiunile de la punctul anterior cu distanţa „d”. Pot apărea trei situaţii: . 1:10÷ 1:100).se realizează profile transversale prin teren şi lucrare. pe care se evidenţiază secţiunile de săpătură (debleu) şi/sau de umplutură (rambleu). Calculul volumelor totale de săpătură se face prin însumarea volumelor calculate între secţiunile caracteristice din profilul longitudinal. . scara planului de situaţie) şi pe verticală (o scară mai mare. 28 . . Profilele ar putea avea aspectul din fig.volumul de umplutură este mai mare (va trebui adus material suplimentar.

Fig. o platformă industrială. U-umplutură. în carouri (mai rar în triughi). S-săpătură. A-B-traseu canal Metoda cartogramei constă în împărţirea suprafeţei terenului pe care se amenajază. 8 Metoda profilelor. de exemplu. Pentru ficare carou se stabileşte cota fiecărui colţ şi confruntând-o cu cota 29 .

9) 30 ..D) atunci se face media cotelor şi din ea se scade cota de proiect.terenului natural (CTN) vedem dacă va fi vorba despre săpătură sau umplutură. Procedeul este prezentatîn figura 9. Fig. 50 m sau dreptunghiuri. în funcţie de gradul de frămâtare al reliefului terenului natural).B. Dacă toate colţurile caroului sunt în umplutură se procedează identic doar că volumul calculat va fi de umputură în cazul în care cota terenului natural împarte caroul în zone de săpătură şi de umplutură (caroul EFGH din fig.. .C. 9 Dacă toate colţurile caroului studiat arată săpătură (A. Rezultatul se înmulţeşte cu suprafaţa caroului (carourile pot fi pătrate cu latura de 10. 20.

atunci se subîmparte în două patrulatere: EXYH şi XFGY (fig. 31 . .în a doua fază de lucru se calculează volumele de terasamente pentru restul de pământuri până la cota de proiect. 10 În final se însumează toate volumele de săpătură şi toate volumele de umplutură pentru a constata dacă ele se compensează sau este nevoie de un depozit pentru săpăturile excedentare sau de o groapă de împrumut pentru umpluturile neacoperite cu volumele rezultate din săpături.în prima fază se face calculul volumului de pământ vegetal(sau de teren degradat )care nu poate fi folosit în umpluturi.) şi pentru fiecare se procedează ca mai sus. Chiar dacă nu poate fi folosit la umpluturi.10. pământul vegetal (care este o reală valoare pentru agricultură ) va fi depozitat separat pentru a putea fi utilizat ulterior la redarea în circuitul agricol a unor zone acoperite de umpluturi sau a unor terenuri nefertile. Fig. Metoda poate fi aplicată şi în două etape: .

Fig.11) sau prismatică (fig.131D 3 tg 3 34 2 (32) Fig. Volumul depozitului : A  H   D2 D V   tg  0 . etc.12). b – forma reală H= D tg 2 (31) Unde:  -unghiul taluzului natural. vezi canalul Dunăre-Marea Neagră).O problemă specială a calculului volumelor de terasamente esta cea a determinării mărimi depozitelor de pământ ce trebuie realizate provizoriu sau definitiv (atunci când în urma finalizării lucrărilor rămân volume de pământ neutilizate. Tot în acelaşi fel se pot trata şi umpluturile în corpul unor diguri. 12 32 . 11 – a – forma teoretică. Depozitele provizorii pot avea formă de con (fig.

de exemplu. începând cu trunchiuri de piramidă cu baza foarte largă şi mergând până la forme oarecare în cazul umpluturilor realizate într-o depresiune naturală a terenului unde se încearcă. nivelare.Ca şi în fig 11: H B tg 2 .3 LUCRĂRI PREGĂTITOARE PENTRU LUCRĂRILE DE TERASAMENTE Primele lucrări care se fac la demararea unei construcţii sunt lucrările de terasamente. 3.lucrări topografice (lucrări obligatorii). redarea terenului în circuitul agricol (umplere. Nu întotdeauna se pot începe lucrările fără a realiza în prealabil o pregătire a terenului. Lucrările pregătitoare pot conţine următoarele etape de lucru: . 33 .131B 3 tg  B 2 Ltg 4 (34) Depozitele definitive ar putea avea forme diverse. Gropile de împrumut se tratează asemănător doar că reprezintă zone de săpătură. acoperire cu pământ vegetal ).secţiunea transversală (1-1)este un triunghi isoscel cu aria B  H B 2 tg At   2 4 (33) .volumul depozitului este format din două jumătăţi de con şi o prismă triunghiulară V  0 .

Prin ţăruşi se delimitează chiar zona pe care urmează să se desfăşoare celelalte lucrărin pregătitoare. scarificarea mecanizată. Cu caracter de lucrări pregătitoare se execută măsurători pentru transmiterea în zona lucrării a cotelor geodezice de la o bornă a reţelei de triangulaţie (se montează o bornă cu cote transmise) şi măsurători legate de identificarea şi precizarea în teren a amplasamentului lucrării (se plantează ţăruşi de lemn sau metalici).demolarea unor construcţii vechi şi transportul materialelor rezultate. 3.defrişarea arborilor şi arbuştilor. Lucrări topografice se execută de asemenea şi pentru trasarea şi urmărirea execuţiei construcţiei.3.decopertarea stratului vegetal sau a terenului degradat. Deoarece este clar că în timpul lucrului aceşti ţăruşi vor fi deterioraţi.curăţarea terenului. În multe situaţii se fac măsurători topografice şi pentru urmărirea comportării în timp a construcţiilor (civile. se vor planta ţăruşi de rezervă în afara amplasamentului 34 . hidrotehnice. .…. . industriale. Pe unele amplasamente nu sunt necesare toate aceste lucrări. . lucrări complementare lucrărilor de terasamente (epuizmentul apelor de suprafaţă de pe terenul destinat viitoarei construcţii).).1 LUCRĂRI TOPOGRAFICE Lucrările topografice pot avea atât caracterul de lucrări pregătitoare ale lucrărilor de terasamente dar vor fi prevăzute şi pe timpul execuţiei acestora pentru urmărirea calităţii lucrărilor şi calculul volumelor de terasamente..

mire şi reflectoare. arbuştii şi se va îndepărta materialul lemnos.pentru lungimi – rulete şi panglici. pe nişte cadre de lemn.nivelele.lucrării. Aparatura folosită va fi : . pentru a se putea reface elementele de trasare şi a putea fi transmise în adâncimea gropii de fundaţie (pe cadrele de lemn se bat cuie pe care se pot întinde sârme.pentru pante de taluz. Se vor tăia tufişurile. se reface trasarea iniţială. se transpun în teren dimensiunile şi forma lucrărilor de terasamente ca şi axele principale ale viitoarei construcţii. . De exemplu. 3. şabloane de lemn sau metalice cu nivelă. de la aceste sârme se pot transmite pe verticală-în adâncimeelementele trasării cu ajutorul firului cu plumb). . În caz contrar lemnul rămas fie va încurca săparea gropilor de fundaţie fie. la o construcţie civilă sau industrială se trasează fundaţiile. rămânând în umplutură vor putrezi şi vor permite în timp infiltrări ale apei 35 . fire cu plumb. înainte de începerea lucrărilor de terasamente apare ca necesară operaţia de defrişare. cu ajutorul cărora să se poată face şi reface trasarea lucrărilor în diverse faze de execuţie.teodolitele (optice sau cu laser).pentru cote verticale . .anexe ale teodolitelor şi nivelelor.3. .2 LUCRĂRI DE DEFRIŞARE Atunci când ampriza viitoarei construcţii este acoperită cu vegetaţie lemnoasă. La finalizarea tuturor celorlalte lucrări pregătitoare se reiau lucrările topografice.pentru unghiuri verticale şi orizontale şi pentru distanţe . etc. Trasarea se va face şi în exteriorul amprizei fundaţiilor.

după caz. materialelor şi muncitorilor. .defrişarea mecanizată a tufişurilor şi arbuştilor (au diametre sub 10 cm) cu ajutorul defrişatorului montat pe tractor cu şenile sau cu buldozerul. . 13) pentru a nu rămâne rădăcini în zona viitoarelor fundaţii şi pentru a crea un spaţiu exterior utilizabil pentru deplasarea utilajelor.scoaterea buturugilor şi rădăcinilor cu dispozitive adaptate la tractoare sau la excavatoare (în locul cupei.13 1-Suprafaţa defrişată. în literatura tehnică se menţionează şi scoaterea buturugilor foarte dificile cu ajutorul explozivilor. unele din următoarele operaţii: .şi tasări neuniforme sub greutatea proprie a pământului sau sub cea a construcţiei. 2-suprafaţă construibilă. Defrişarea mecanizată poate cuprinde. Fig.doborârea arborilor cu diametre mai mari prin tractare cu cabluri şi tractare sau prin tăiere cu ferăstrăul mecanic. l = 4-5 m 36 . Suprafaţa defrişată va trebui să fie mai mare decât cea a viitoarei construcţiicu cu câte 4-5 m pe fiecare latură (fig. un astfel de utilaj poate scoate 175250 buturugi cu rădăcini în 8 ore).

14 Atunci când lucrarea se execută într-un spaţiu îngust (de exemplu un drum sau o cale ferată care traversează o pădure ) se poate aplica schema de mecanizare în zigzag (fie longitudinal fie transversal). Fâşiile de teren defrişat la o trecere a utilajului (B) se vor suprapune pe 1525 cm (fig.15 37 .Suprafeţele mari. Fig. În interiorul parcelelor se aplică schemele tehnologice de defrişare în funcţie de mărimea frontului de lucru şi de natura materialului lemnos ce trebuie tăiat. Se poate lucra cu mai multe utilaje simultan. Fig. 14). prevăzută în figura 15. care trebuie defrişate. se vor împărţi în parcele cu lungime de 500-1000 m şi lăţime de 50-100 m.

terenuri pentru hale industriale. B1=B25 cm). B. Pentru lucrările de defrişare în spaţii lungi (de exemplu. fig.17). 17 38 . complexe zootehnice de tip industrial. 16 Fig.) se pot aplica schemele de defrişare circulară (longitudinală sau transversală. etc.Lăţimea fâşiei defrişate la o trecere (B1) depinde de caracteristicile tehnice ale utilajului folosit (de exemplu mărimea lamei buldozerului.16) sau în spirală (fig. aeroporturi. Fig.

3 CURĂŢAREA TERENULUI Această operaţie reprezintă îndepărtarea de pe teren a resturilor de material lemnos de la defrişare.25m. vd-viteza de deplasare a utilajului de defrişare [m/min]. în funcţie de esenţa lemnului (Kr=1 pentru foiase şi Kr<1 pentru răşinoase). a pietrelor. a unor deşeuri industriale sau chiar a vegetaţiei de baltă (dacă terenul a fost mlăştinos sau acoperit cu bălţi). lăţimea efectiv defrişată la o trecere a utilajului (m). L-lungimea parcelei defrişate (m). Tc-durata ciclului de lucru. Tc= td+tm+tI td= L vd [min] (36) (37) [min] td-timpul de defri. Se poate lucra şi cu mai multe utilaje simultan.85. 39 . tI-timpul de întoarcere a utilajului la capătul fiecărei fâşii defrişate. 3. coeficientul de utilizare a timpului de lucru. Kr-coeficientul de rezistenţă al materialului lemnos.75-0.3.are efectivă. Kt=0. tm-timpul de manevră pentru îndepărtarea materialului defrişat. Norma de timp a utilajului se exprimă în ore/ha.Productivitatea tehnică de exploatare a defrişatoarelor determina cu relaţia: Pe= 60 B 1  L  K t Tc  K r (Pe) se poate [m2/h] (35) Unde: B1=B-0.

Scarificarea se poate aplica şi terenurilor îngheţate pentru a permite lucrul pe timpul rece şi se aplică periodic şi pe terenurile agricole (ca alternativă a arăturilor adânci -70÷80 cm) pentru înlăturarea stratului de teren compactat în timp prin circulaţia maşinilor agricole (situat sub adâncimea de arătură curentă numit hardpan). Se pot scarifica îmbrăcăminţi rutiere vechi.4 SCARIFICAREA TERENURILOR Scarificarea este operaţia tehnologică de afânare a terenurilor. Pentru îndepărtarea vegetaţiei de baltă se vor lua în primul rând măsuri de drenare şi îndepărtare a apei. dislocarea rocilor. Se poate lucra şi cu mai multe utilaje simultan. cioatelor. Transportul se face cu autobasculantele. Schemele de mecanizare pot fi aceleaşi ca la operaţia de defrişare. 3. care trebuie demolate. Scarificarea se poate face până la adâncimi de 1 m dar adâncimile depind de natura terenului şi scopul scarificării: 40 . Încărcătoarele utilizate pot avea roţi metalice cu crampoane şi cupe realizate din grile metalice (asemănătoare celor care operează în depozite de deşeuri menajere. rădăcinilor precum şi a pietrelor de pe suprafaţa terenului se pot folosi: tractoare cu echipament de defrişat şi adunat. stradale şi industriale ale localităţilor).3. buldozere sau autogredere. Deşeurile mici se vor aduna cu buldozere şi încărcătoare frontale şi se vor transporta cu autobasculante. Vegetaţia se poate îndepărta cel mai bine cu excavatoare cu cupă graifăr din două piese. extragerea pietrelor şi rădăcinilor îngropate rămase după defrişare. Pentru strângerea şi îndepărtarea deşeurilor de dimensiuni mari se pot folosi macarale şi autobasculante.Pentru îndepărtarea crengilor.

Fig 18 unde: Us-adâncimea de scarificare Bs-lăţimea de scarificare 41 .scarificarea unor îmbrăcăminţi rutiere degradate în vederea refacerii (pentru această operaţie au fost realizate şi utilaje specifice. încărcătoare pe şenile sau pe pneuri şi mai rar pe alte utilaje terasiere.scarificarea terenului cu rezistenţă mare la tăiere (categoriile IIIşi IV) pentru a permite săparea lor cu utilajele terasiere care nu ar putea lucra în aceste terenuri. . autogredere. Echipamentul de scarificare constă dintr-un grup de 3-5 dinţi de oţel şi se poate monta pe tractoare cu şenile. .scarificarea terenurilor care au fost supuse operaţiei de defrişare. Schema unui utilaj pentru scarificare montat pe tractor este prezentată în fig 18. care înlătură doar îmbrăcămintea atunci când fundaţia drumului nu trebuie refăcută). frezele..

L-lungimea fâşiei scarificate (m). n-număr de treceri pe aceeaşi fâşie de teren (dacă e cazul). B1=Bs(15÷25) cm).2-0. Kt=0. gredere. Us-adâncimea de scarificare (0. screpere. Productivitatea tehnică de exploatare a unui scarificator se poate calcula cu: Pe= V  Kt 60B1  L  U s  K t  Tc  n  K s L   ti )  n  K s v  s [m3/h] (38) unde: V-volumul scarificat (m3). coeficientul de utilizare a timpului de lucru.Scarificarea terenurilor de categoriile III – IV se face pentru a permite apoi lucrul cu utilajele terasiere cum ar fi: buldozere pe pneuri.15 şi 16) după cum urmează: . ti-timpul de întoarcere (min). vs-viteza de lucru (m/min) Tc-durata ciclului (min). B1-lăţimea scarificată efectiv (m). 42 .3 m).scarificarea circulară sau în zigzag pentru fronturi de lucru cu lăţime mare.75-0. Aceste maşini nu ar putea lucra în terenurile respective nescarificate.14. . Se pot aplica schemele tehnologice circulare sau în zigzag (fig. Fâşiile scarificate (Bs) se vor suprapune cu 15-25 cm (fig.85.scarificarea în zigzag pentru fronturi de lucru cu lăţime mică.

Norma de timp a scarificatorului se va exprima în ore/ha. Norma de timp a utilajului se exprimă (în indicatoarele de norme de deviz) în ore/100m3. Se aplică o scarificare în două treceri: una longitudinală şi una transversală.Ks-coeficient al rezistenţei terenului la scarificare (Ks=1 pt.3. productivitatea şi norma de timp a utilajului fiind similare. Adâncimea de scarificare recomandată este de 50 cm. în bucăţi/ha). 3. Pentru scarificarea îmbrăcăminţilor rutiere se procedează ca la scrificarea terenurilor tari. Productivitatea de exploatare se poate determina cu relaţia (38) dacă se ia Us=1 şi se înlocuieşte Ks cu Kd (coeficient determinat de densitatea rădăcinilor pe teren.5 DECOPERTAREA STRATULUI VEGETAL SAU A PĂMÂNTULUI DEGRADAT Această operaţie are două obiective principale: 1. teren de categoria IV şi Ks=0.65 pentru teren categoria III). Scarificarea este obligatorie după operaţia de defrişare indiferent de categoria terenului şi are ca scop înlăturarea rădăcinilor îngropate. 2. pentru amenajarea de parcuri.62-0. colectarea solului vegetal pentru a fi utilizat la redarea în circuitul agricol a unor suprafeţe nefertile. pentru reacoperirea amplasamentului după finalizarea lucrării (dacă este vorba despre o lucrare subterană cum ar fi o conductă. un cablu 43 . sere. îndepărtarea solului vegetal sau a pământului degradat care este un material impropriu pentru construcţie sau ca teren de fundaţie.

44 . .încărcarea în mijloace de transport se poate face cu încărcătoare frontale. încărcarea şi transportul pământului la distanţe mai mari. . cu graifăre sau cu gredere elevatoare. La realizarea lucrărilor în metoda a doua. . .greder elevator – depozitare laterală.buldozer pe şenile – împingerea până la 50 m.formarea de depozite provizorii în apropierea amplasamentului lucrării atunci când urmează reutilizarea vegetalului pentru acoperirea terenului la finalizarea lucrării. se poate organiza fluxul tehnologic utilizând următoarele maşini de construcţii: .) sau pentru îmbrăcarea (în vederea înierbării) teluzurilor terasamentelor. cu excavatoare cu cupă dreaptă. Pentru formarea de depozite provizorii se pot utiliza următoarele maşini de construcţii: . În funcţie de utilizarea care urmează să se dea pământului vegetal se poate adopta una din următoarele metode: .autoscreper – transportul la maxim 1500 m. . .încărcarea şi transportul vegetalului (sau a pământului degradat) atunci când el va fi utilizat în alte amplasamente.electric.screper tractat – transportul la 200-500 m. etc.buldozer pe pneuri – împingerea (transportul) până la maxim 100 m. .săpareea şi strângerea în grămezi se realizează cu buldozere. mai îndepărtate. autogredere sau chiar încărcătoare frontale pe pneuri.autogreder – împingerea până la 30 m.

D) pe latura liberă a terenului pe care este amplasată lucrarea.. încărcarea şi transportul.transportul se poate realiza cu autobasculante. dacă lăţimea amplasamentului lucrării este mai mare se va aplica metoda semifâşiilor transversale (fig. dacă vegetalul urmează a fi reutilizat pe acelaş amplasament (AL) şi terenul este înconjurat de proprietăţi private sau construcţii (fig. . În funcţie de utilizările pământului vegetal amintite mai sus şi de poziţia terenului de lucru (ocuparea zonelor laterale cu alte construcţii sau proprietăţi private pe care nu se poate intra în timpul lucrului) se pot aplica următoarele scheme tehnologice de lucru: 1.20). 19 unde : 1-5 proprietăţi vecine D-depozit provizoriu 45 .screperele execută săparea. Fig. remorci sau dumpere (a se vedea paragraful „Transportul pământului cu mijloace rutiere”) .19) se va realiza un depozit provizoriu (grămadă .

1.depozit provizoriu . 20 unde : .linie întreruptă . 3.linie plină-săpare (1→2 . 4→2 şi 4→1 deplasări în marşarier) Metoda semifâşiilor transversale are următoarele etape: .D .săparea pe jumătate din lăţimea terenului (l/2) şi împingerea pământului fără săpare pe cealaltă jumătate (l/2). 2→3) .revenirea utilajului la jumătatea terenului şi săparea celei de a doua jumătăţi (semifâşii). .deplasare fără săpare (2→3→4 împingere pământ săpat. 4-poziţii ale utilajului . 2.AL amplasamentul lucrării Fig. 46 .

Dacă terenul pe care se lucrează are două laturi laterale libere se poate face depozitarea provizorie a vegetalului. Lucrarea se poate executa cu un singur utilaj care sapă fâşii pe toată lăţimea terenului (fig.22) Fig. Dacă lăţimea terenului (l) este mică şi volumul de pământ rezultat la săpare nu depăşeşte volumul care poate fi împins în faţa lamei utilajului. pe jumătate din lăţime (l/2) către stânga şi către dreapta (fig. lipsind etapa 2.D .depozit provizoriu .21 unde : . 2. bilateral.săpare şi transport (împingere) . se poate face săparea fiecărei fâşii dintr-o singură trecere.aducerea utilajului (dacă este buldozer sau greder.linie întreruptă – întoarcerea utilajului (fără săpare) 47 .21) sau cu două utilaje care sapă de la axul longitudinal al terenului..linie plină . în manşarier) la capătul fâşiei următoare.

23).D-depozit provizoriu .săpare şi împingere pământ (1→2) .linie plină . .trecerea utilajului pe o nouă poziţie de săpare (2→1.D . În figură s-au făcut notaţiile următoare : .linie întreruptă .l . 48 . Dacă pământul vegetal (sau pământul degradat) urmează a fi încărcat şi transportat la distanţă mai mare atunci se pot realiza depozite provizorii (grămezi) atât pe amplasamentul lucrării cât şi în afara acesteia (pe laturile libere de construcţii sau de proprietăţi private. în marşarier) 3.lăţime amplasament lucrare Fig.S .depozit provizoriu. fig.22 unde : ..direcţie de săpare şi deplasare a pământului.

23 4.AL .24). Dacă amplasamentul viitoarei lucrări este îngust şi lung (de exemplu un viitor canal deschis pentru transportul apei) se poate organiza lucrul cu trei buldozere: două sapă vegetalul pe direcţia longitudinală şi al treilea împinge pământul lateral. formând depozitul provizoriu (fig.24 49 ..amplasamentul lucrării Fig. Fig.

C .I – direcţie de împingere .unde : .construcţii dezvoltate pe verticală. .DI-depozit intermediar (format în timpul lucrului utilajelor A şi B) . EXISTENTE PE AMPLASAMENTUL VIITOAREI CONSTRUCŢII ŞI TRANSPORTUL MATERIALULUI REZULTAT Demolarea este o operaţie pregătitoare a amplasamentului viitoarei construcţii.utilaj lucrând transversal . asemănătoare cumva celei de construire): .6 DEMOLAREA UNOR CONSTRUCŢII VECHI. 50 .S – direcţie de săpare .D-depozit provizoriu.3.AL – amplasamentul lucrării Grosimea stratului săpat de utilaje la o trecere este de ordinul a 30 cm dar depinde atât de utilaj cât şi de rezistenţa de tăiere şi grosimea stratului vegetal care se decopertează.construcţii dezvoltate la nivelul terenului sau îngropate. Există două categorii de construcţii care pot fi supuse demolării (conform legislaţiei în vigoare este necesară o autorizaţie de demolare. Atunci când pe terenul respectiv se găsesc construcţii vechi sau părţi de construcţii. acestea vor trebui dezafectate iar materialul rezultat se va transporta la un loc de depozitare stabilit şi aprobat de organele locale şi de mediu. . 3.

. aparate de sudură pentru tăiat. dălţi. Se mai pot utiliza şi ciocane pneumatice sau alte unelte de mână (ciocane.….Tehnologiile de demolare depind de forma şi mărimea construcţiei şi sunt concepute în funcţie de utilajul folosit: buldozerul. explozivilor. . Demolarea construcţiilor dezvoltate pe verticală se realizează cu următoarele utilaje şi tehnologii: . macaraua cu bilă metalică agăţată în cârlig. instalaţii de forat cu lance termică sau hidraulică. în oarecare măsură. cu cele utilizate 51 .) prin rotirea macaralei şi lovirea laterală iar elementele orizontale (planşee.cu greutatea agăţată în macara se pot demola elementele verticale (pereţi. etc. utilajul cu braţ telescopic purtător de nacelă. în ambele cazuri se va avea grijă ca utilajul să se situeze în afara zonei în care ar putea să cadă elemente ale costrucţiei supuse demolării. În anumite situaţii se poate recurge chiar la demolarea cu ajutorul excavatoarelor.).) prin căderea (eliberarea) greutăţii pe verticală.cu buldozerul se poate demola prin împingere cu lama ridicată sau prin tragere cu un cablu fixat în cârligul de tracţiune. excavatorul hidraulic.cu excavatorul hidraulic cu cupă inversă se pot demola prin tragere cu braţul întins şi ridicat la înălţimea costrucţiei. etc.utilajul cu braţ telescopic sau pliant şi nacelă este utilizat la ridicarea muncitorului care execută tăierea unor elemente de rezistenţă cu ajutorul utilajelor de sudură împreună cu echipamentul respectiv. este necesar ca construcţia să nu fie mai înaltă decât braţul întins al excavatorului. utilajul este asemănător cu cel utilizat la montarea şi întreţinerea instalaţiilor publice de iliminat şi. stâlpi…. ciocanul pneumatic sau hidraulic montat pe excavator. fierăstraie electrice. prin împingere sau prin lovire laterală cu cupa în timpul rotaţiei excavatorului. .

etc. Construcţiile subterane vor fi demolate doar dacă se află în zona de construcţie a fundaţiilor sau instalaţiilor noii construcţii sau dacă prin distrugerea lor spontană în viitor ar putea afecta stabilitatea şi funcţionalitatea acesteia (de exemplu. în majoritatea cazurilor. Pentru demolarea construcţiilor subterane este necesară. platforme industriale sau portuare. . 52 .. până la înălţimi de ordinul a 30 m. dezgroparea (decopertarea) lor. conducte. .26).cu ciocanul pneumatic sau alte scule de mână. acest utilaj poate fi folosit la demolarea construcţiilor cu mai multe nivele. Demolarea construcţiilor dezvoltate la nivelul terenului sau îngropate poate avea în vedere: îmbrăcăminţi rutiere. Cu procedee şi utilaje asemănătoare şi eventual prin intervenţia scafandrilor se pot demola şi construcţii aflate sub apă. Demolarea acestor construcţii se poate realiza cu utilajele următoare: . . etc. galerii subterane. .cu ciocanul pneumatic sau hidraulic montat pe excavator (fig.cu ciocanul pneumatic sau hidraulic montat pe excavator. piste de aeroport. buncăre. .25).cu explozivi introduşi găuri forate cu perforatoare de abataj (dacă locul de lucru permite exploziile fără a pune în pericol oamenii sau construcţiile învecinate). care ar putea rămâne sub fundaţiile construcţiei noi).cu utilaje specializate în demolarea îmbrăcăminţilor de drumuri (fig. în anumite situaţii se pot utiliza şi nacele agăţate în macara. un beci.cu scarificatorul (aşa cum s-a arătat la paragraful anterior).de pompieri (în afară de scara telescopică). o galerie subterană.

26 53 . tip ghilotină (până la 7 t) Utilaj de frezare Fig.Fig.25 Ciocanul pneumatic sau hidraulic montat pe excavator Utilaj cu placă culisantă grea.

etc. apă.Alte utilaje specializate în demolări ar fi cele cu lance termică sau cu jet hidraulic. Utilajul cu jet hidraulic proiectează asupra construcţiei care trebuie demolată un curent de apă (cu viteze de până la 5000 m/s şi presiuni de până la 1000atmosfere). Ea se consumă în timpul lucrului asemănător cu electrozii de sudură folosiţi la tăierea metalelor. autobasculante sau utilaje de mână (roabe.3. Prin interior poate circula şi oxigenul. Lancea termică este o ţeavă metalică în interiorul căreia se găsesc sârme din aliajul de ardere. Lancea termică are la bază principiul de tăiere al elementelor de construcţii prin temperaturile foare ridicate degajate de arderea unor aliaje metalice în curent de oxigen. Materialul rezultat din demolare se poate încărca cu excavatoarele. Cu lancea termică se poate tăia şi beton.). O acţiune foarte importantă în perioada demolării lucrărilor subterane ca şi ulterior.7 LUCRĂRI COMPLEMENTARE LUCRĂRILOR DE TERASAMENTE 54 . telecomunicaţii. tomberoane. lucrările se vor întrerupe şi se va anunţa beneficiarul. 3. Dacă în săpătură se depistează instalaţii necunoscute sau vestigii arheologice. gaze. Se vor instrui mecanicii de pe utilaje şi ceilalţi muncitori care acţionează în acea perioadă în şantier. cu graifărele şi cu macaralele şi se va transporta cu remorci. cu încărcătoarele frontale. este identificarea şi protejarea reţelelor de electricitate. canalizare. Cu acest utilaj se poate lucra şi sub apă. în timpul executării lucrărilor de terasamente şi de fundaţii. proiectantul şi alte organe competente. după caz. Aceste reţele trebuie precizate pe planul de situaţie iar în teren prin pichetare cu ţăruşi sau alte semnale.etc.

Se exceptează de la lucrările de epuizmente acele amplasamente pe care lucrările de terasamente se pot executa sub apă cu utilaje care lucrează de pe uscat sau cu utilaje plutitoare (de exemplu. Dacă şanţurile de gardă pot fi săpate până la cota apelor freatice ele pot realiza simultan şi derenarea acestora. Epuizmentul apelor din gropile de fundaţie se va trata într-un paragraf viitor. către emisari sau chiar către un sistem de canalizare. . ocean). lacuri. 55 . Pentru a preveni infiltrarea cu apei către amplasamentul lucrărilor se pot realiza în amonte de acestea (dacă terenul este în pantă şi favorizează scurgerea apelor de suprafaţă către zona de lucru) şanţuri de gardă care să colecteze apele şi să le dirijeze către zone care nu prezintă interes. .realizarea unui sistem de drenuri (conducte sau şanţuri umplute cu material granular). reprofilarea unui canal cu ajutorul draglinei sau adâncirea unui bazin portuar prin dragaj).realizarea unor canale (rigole) de evacuare gravitaţională a apei către zone învecinate cu cotă mai joasă sau către emisari (râuri. . Aşa cum s-a mai arătat şi mai înainte. Îndepărtarea apei de suprafaţă care bălteşte pe amplasamentul viitoarei construcţii se poate realiza prin următoarele metode: .realizarea unor puţuri din care să se pompeze apa. mare.În această categorie se înscriu lucrările de îndepărtare (epuizment) a apelor de suprafaţă de pe amplasamentul pe care urmează să se execute lucrări de terasamente.pomparea directă din stratul de apă. lucrările pregătitoare ale lucrărilor de terasamente (săpături sau umpluturi) pot conţine unul sau mai multe tipuri de lucrări dintre cele detaliate mai sus.

56 .excavatoare (cu o cupă sau cu mai multe cupe. .rulouri compactoare (pe pneuri. pot fi statice sau vibrante). pe roţi metalice lise sau cu crampoane „picior de oaie”. remorci. Prin lucrările de terasamente se înţeleg săpăturile. taluzările şi nivelările. se vor reface lucrările de trasare.gredere. . .screpere şi autoscrepere. autogredere. contururilor şi cotelor viitoarelor lucrări de terasamente. De asemenea. Lucrările de terasamente se execută cu următoarele tipuri de utilaje: . 3. . .drăgi (cu cupe sau absorbant-refulante). umpluturile. Primele două sunt cele mai importante ca pondere în valoarea investiţiilor. reprezintă circa 35% din valoarea parcului de utilaje terasiere [12]).mijloace de transport (autobasculante. . Este necesară existenţa unor repere martor în afara amprizei lucrărilor. plăci compactoare. durupere).buldozere (pe şenile sau pe pneuri). la sfârşitul lucrărilor de terasamente şi de câte ori va mai fi nevoie.încărcătoare frontale (pe pneuri sau şenile).4 SĂPĂTURI ÎN SPAŢII LARGI CU EXCAVATOARE CU O SINGURĂ CUPĂ. autogredere elevatoare (încarcă pământul în mijloacele de transport).Nu se pot considera încheiate lucrările pregătitoare până când nu se reiau lucrările topografice şi nu se refac trasările axelor. .

utilaje specializate sau complexe (săpătoare de şanţuri.săpături în spaţii lungi. cupă inversă.săpături de transee pentru conducte şi instalaţii diverse.diverse lucrări cu echipamentele speciale (înfigere piloţi. Şi echipamentele speciale de macara sunt activate tot de cabluri.. . Organele de lucru de la unele tipuri de excavatoare. 57 . montaj tehnologic. . . Excavatoarele pot avea motoare electrice sau diesel. Există de asemenea excavatoae la care organul de lucru este un rotor sau o elindă cu mai multe cupe (pentru cariere. . echipamente de sonetă (pentru înfigerea palplanşelor şi piloţilor). ridicare greutăţi. cupă de draglină. nu pot fi acţionate decât cu cabluri. etc. Tot pe excavator se pot monta şi echipamente pentru demolări (ciocane pneumatice sau hidraulice). Activarea organelor şi echipamentelor de lucru se poate face cu cabluri sau hidraulic. echipamente de macara. . cupă graifăr. săpat şanţuri. compactare.exploatarea diverselor cariere . Excavatoarele sunt utilaje cu care se execută lucrările de săpături dar şi extragerea materialelor (şi minereurilor. cupă de încărcare. dragline.). nivelări. Cu excavatoarele cu o cupă. etc. manipulat minereuri şi alte materiale în vrac în porturi). se execută majoritatea lucrărilor de săpături (45-65%).săpături la gropi şi şanţuri de fundaţii. cărbunilor) din cariere. Aceasta poate fi: cupă dreaptă.săpături şi umpluturi la lucrări speciale. excavaţii masive. Organul de lucru al excavatorului este cupa. echipamente pentru compactare (maiuri) şi altele. Principalele lucrări care se pot executa sunt: .săparea canalelor pentru transportul apei. excavatoare cu încărcător. buldoexcavatoare.

27 58 . Fig. Tehnologia de lucru depinde de tipul excavatorului: . Frontul de lucru al excavatoarelor se mai numeşte abataj. dar au cheltuieli de întreţinere şi exploatare mai reduse. . . nu sunt poluante pentru mediu şi pe timp de iarnă nu au probleme cu pornirea motoarelor.cu excavatoarele cu cupă dreaptă se sapă deasupra planului pe care staţionează utilajul.cu excavatoarele cu cupă inversă. cu echipament de graifăr sau cu echipament de draglină se sapă sub planul de staţionare al utilajului.cu excavatoarele cu rotor cu cupe se poate săpa atât deasupra planului cât şi sub planul de staţionare al utilajului (de exemplu săpătoarele de şanţuri). În funcţie de direcţia de lucru a utilajului se pot întâlni abataje laterale şi abataje frontale.Excavatoarele electrice au o mobilitate puţin mai redusă decât cele diesel.

Acest tip de abataj se utilizează de obicei pentru terenuri de categoriile I şi II.La săparea unui abataj lateral rezultă taluz doar pe o singură parte a săpăturii. 28. La săparea unui abataj frontal se aplică schema tehnologică din fig. Excavatorul înaintează în direcţia D iar planul de circulaţie al autobasculantei este acelaşi cu planul de situare al excavatorului. Acest tip de abataj este săpat tot cu un excavator cu cupă dreaptă. pentru lucrări cu lungime mare şi se deserveşte cu un excavator cu cupă dreaptă. Fig. excavatorul staţionând pe acelaşi plan cu cel de circulaţie al autobasculantelor (PSE identic cu PCA). Abatajul lateral este prezentat în figura 27. 28 59 .

5 – 2.5)Rs .abataje compuse (pot avea modul de execuţie şi lăţimea: ca un multiplu al lăţimii unui abataj îngust – n*Ai sau un multiplu al lăţimii unui abataj larg – n*Al sau o combinaţie între cele două situaţii) Aceste caracteristici ale abatajelor sunt prezentate în fig. Acesta va fi săpat prin mai multe treceri succesive. Aceste aspecte sunt prevăzute în fig. 60 . Fig.abataje înguste – Ai=(0.Se recurge la tipul de abataj frontal mai ales pentru terenuri de categorii III şi IV.5 – 1)Rs (Rs – raza maximă de săpare) . În funcţie de lăţimea abatajului (A) se poate face următoarea clasificare: . 30. Se poate recurge şi la un abataj larg în mai multe abataje înguste. 29 Dacă grosimea stratului de pământ care trebuie excavat este mai mare decât înălţinea maximă pe care o poate săpa excavatorul la o trecere (notată anterior Hs sau Us) se va recurge la un abataj în trepte.abataje largi – Al=(1. 29.

de asemenea. Sunt utili. 31 Un alt parametru important este capacitatea cupei (exprimată curent în m3). Hd – înălţimea de descărcare. Hs – înălţimea de săpare a abatajului). 61 . 31 (Rs – raza de săpare. masa (t) şi presiunea dată pe teren (prin şenile sau pneuri) . gabaritul (geometric) al utilajului. Fig. şi parametrii ca lăţimea şi înălţimea cupei. hc – înălţimea cupei. HB – înălţimea benei. puterea motorului şi combustibilului folosit (sau curent electric).Fig. Unii dintre aceştia sunt prezentaţi în fig. 30 Din cele prezentate până acum rezultă că excavatoarele sunt caracterizate de anumiţi parametrii tehnici de lucru. Rd – raza de descărcare.

costurile de exploatare (carburanţi .chiria orară. etc. Dacă în mod curent se lucrează cu excavatoare cu capacitatea cupei de până la 10-12 m3 trebuie remarcat că pentru lucrări de foarte mare volum (baraje din materiale locale. la săparea pământului cu descărcarea directă în mijloacele de transport.1 LUCRUL CU EXCAVATOARE CU CUPĂ DREAPTĂ Aceste utilaje lucrează.timpii şi costurile de reparaţii.4. .…) s-a ajuns la utilaje cu cupa de circa 100 m3. piese de schimb). Este evident că şi utilajele de transport vor trebui să fie realizate în concordanţă cu utilajele de săpat (sunt exploatate autobasculante cu capacităţi de transport de 240-400 t. prin sistemul cu cabluri.La excavatoarele cu cupă inversă. în majoritatea cazurilor. . manoperă mecanici . Majoritatea excavatoarelor cu cupă dreaptă sunt activate mecanic. În cazul circulaţiei autobasculantelor la o cotă (PCA) superioară cele de staţionare a excavatorului (PSE). exploatări miniere la zi. curent . Se vor avea în vedere şi parametrii economici ai excavatoarelor: . 3.cheltuieli diverse. costul pe ora de funcţionare (preţul de deviz). înălţimea de descărcare Hd va trebui să acopere înălţimea autobasculantei plus diferenţa de nivel Δh= PCA-PSE. circa 150-250 m3 volumul benei!). Există şi utilaje acţionate hidraulic. la cele cu echipamente de draglină sau la graifăre se cere cunoaşterea adâncimii de săpare(Us). Cu excavatoare cu cupă dreaptă se pot săpa: 62 . lubrifianţi . .

Ea este cea mai utilizată pentru săpături pe lungimi mari. Schema din figura 32-a permite cea mai bună circulaţie a mijloacelor de transport. în flux continuu. în aceste situaţii este posibil ca planul de circulaţie al autobasculantelor (PCA) să fie la aceeaşi cotă cu planul de situare (lucru) al excavatorului (PSE) sau PCA să fie la o cotă superioară (vezi fig. În plus autovehiculele pot circula pe ambele laturi ale săpăturii (debleului). 32-c pot fi organizate şi cu excavatorul pe mijlocul (axul) săpăturii şi cu mijloace de transport pe ambele părţi ale săpăturii. autogrederul) este dificilă. Acest mod de organizare a săpăturilor este limitat de înălţimea maximă de descărcare a fiecărui excavator.32). abataje înguste laterale (vezi fig. 32 Schema din fig.32-b).28).32-b se aplică atunci cânt umiditatea terenului săpat este mai mare şi întreţinerea condiţiilor de circulaţie pentru autobasculante (cu buldozerul. În acest mod se poate mări 63 . 32-d ar putea avea aceeaşi justificare ca şi cele laterale cu denivelare între PCA şi PSE (fig.1. Fig. Abatajele frontale înguste organizate ca în fig. Abatajele frontale înguste din fig.

Dacă abatajul este foarte îngust. la realizarea canalelor 64 . de obicei. Este bine să precizăm că în procesul de săpare – transport excavatorul este utilajul conducător (cel care hotărăşte producţia realizabilă). Abatajele frontale se utilizează. autobasculanta ar putea staţiona chiar în spatele excavatorului dar din cauza unghiului de rotire a excavatorului de circa 1800 se pierde din productivitatea acestuia. Sosirea mijloacelor de transport la abtaj se poate face prin circulaţia în manşarier sau prin manevra de întoarcere în apropierea excavatorului.ritmul de lucru inclusiv datorită reducerii unghiului de rotire a excavatorului (α)pentru descărcarea cupei în autobasculantă.

organizate ca abataje frontale implică deplasarea excavatorului în zigzag. şi săpături sub nivelul apei. Pentru a proteja de accidente conducătorii mijloacelor de transport. după săpare. Se recomandă pentru avansul tehnologic următoarea valoare: lt=Rsmed-Rsmin în care: Rsmed-raza medie de săpare Rsmin-raza minimă de săpare Utilajul se apropie de abataj la Rsmin şi se va face o nouă deplasare când. Abataje largi. 65 . canale. Schema de lucru este prevăzută în fig. 33 2.2 LUCRUL CU EXCAVATOARE CU CUPĂ INVERSĂ Cu acest tip de utilaj se realizează mai ales şanţuri. gropi de fundaţie. Autobasculantele se pot dirija pe ambele laturi ale săpăturii. În cazul unor fronturi de lucru foarte largi se pot organiza abataje compuse care se vor săpa prin treceri succesive ale excavatorului sau cu mai multe excavatoare simultan.33. 32-c) va fi de până la cca. Panta rampelor de acces pentru autobasculante la nivelul PSE (dacă se lucrează după schema din fig. etc. Notă. În cazuri extreme ar fi bine ca şoferul să se dea jos din cabină în timpul încărcării. (40) 3. 12%. lucrul se va organiza în aşa fel încât la descărcarea cupei excavatorului în bena autobasculantei să nu se treacă cu cupa pe deasupra cabinei mijlocului de transport.4. distanţa a atins valoarea Rsmed.Fig.

66 .34. Se recomandă abataj frontal.Principalele caracteristici de lucru ale excavatorului cu cupă inversă sunt prezentate în fig. 34 Pentru terenuri mai rezistente (categoria III sau IV) autobasculantele pot circula în planul săpăturii (PCA 1) iar rotaţia planului excavatorului (α) va fi în jur de 40 . Fig.45˚.

67 .36.Fig. Se recomandă săparea unui abataj lateral. Un abataj frontal îngust pentru săparea cu excavatorul cu cupă inversă este prezentat în fig. 35 Pentru terenuri de categoria I sau II se recomandă plasarea autobasculantelor în planul PCA 2 identic cu PSE (planul de staţionare a excavatorului) iar unghiul de rotire al utilajului (α) va fi de cca 180˚. Schema unui abataj lateral pentru excavarea cu cupă inversă este prezentată în fig. 35.

68 .5 Rs) este prezentat în fig. Abatajele largi pot fi abataje compuse. 36 Un abataj frontal larg (A= 3 ÷ 3. 37.Fig.

Fig.4. 3.3 LUCRUL CU EXCAVATOARELE CU ECHIPAMENT DE DRAGLINĂ 69 . 37 Se poate face depozit provizoriu (D) sau se poate încărca pământul în autobasculante.

longitudinal sau transversal. 38 De obicei între Rs şi Rd se admite relaţia: Rs≈1. Se pot săpa atât abataje înguste cât şi largi. Aceste abataje pot fi de tip lateral sau frontal. 38. Ca şi în cazul excavatoarelor cu cupă inversă. draglinele au planul de lucru (PSE) la partea superioară a abatajului.Acest tip de echipament se poate folosi doar la săparea în terenuri de categorii I şi II. Fig. Echipamentul de draglină este acţionat cu cabluri.2Rd 70 (41) . Se poate lucra şi la săpături sub nivelul apei. Abatajele pentru excavatoarele cu echipament cu draglină arată. Ele pot descărca pământul săpat în depozite provizorii sau în autobasculante. Schema de principiu a unei dragline şi caracteristicile de lucru cele mai importante sunt prezentate în fig. principial asemănător cu cele pentru excavatoarele cu cupă inversă.

6)L în care: L – lungimea braţului draglinei. Tot cu ajutorul graifărelor se pot realiza şi lucrări de umplutură.4. etc.Pentru adâncimea de săpare se consideră ca valoarea optimă: U=(0. şanţurile (tranşeele) pentru pereţi nivelaţi.5 – 0. Şi în cazul draglinelor se poate recurge la schema de săpare a abatajelor largi cu două utilaje. Se folosesc graifăre de mare capacitate şi la operaţiile de încărcare – descărcare a mărfurilor în vrac. Graifărele au cea mai bună eficienţă la săparea în terenuri de categoria I chiar dacă sunt umede sau chiar sub nivelul apei.2)L Adâncimea maximă de săpare este circa: Us=(0. (43) (42) 3. Ele au o mare eficienţă la săpăturile în spaţii înguste. Există în exploatare atât graifăre acţionate hidraulic (cele cu cupă mai mică) cât şi graifăre acţionate cu cabluri (cele cu cupe de capacitate mare).5 – 0. în porturi sau în balastiere.4 LUCRUL CU EXCAVATOARE CU ECHIPAMENT DE GRAIFĂR În general nu este rentabilă săparea cu graifăr în spaţii largi. cum ar fi gropile de fundaţii. Terenurile de categoria III sau IV nu sunt accesibile graifărelor decât după dislocare sau afânare (scarificare) cu alte utilaje terasiere. chesoanele. 71 .

73 – 1. În conformitate cu [12] se pot considera următoarele caracteristici: Us=(0. Schema unui abataj săpat cu graifărul este prezentată în fig.58Rs Rd=0.52Rs Rsam=0.61Rs în care: Us – adâncimea maximă de săpare. Fig. 39 Încărcarea pământului dintr-un depozit provizoriu (D) în autobasculantă (B) este prezentată în fig.3)Rs Hd=0. 39. 40.Se poate folosi graifărul şi pentru încărcarea în autobasculante a pământului din depozitele provizorii rezultate la săparea cu alte tipuri de excavatoare. (44) (45) (46) (47) 72 .

Pentru toate tipurile de excavatoare cu o singură cupă. Fig. Rsam – raza de săpare la adâncimea maximă de săpare. 40 Este evident însă că toate caracteristicile date de relaţiile (44–47) depind de construcţia utilajului. se poate exprima productivitatea tehnică de exploatere cu relaţia: Pe  3600  q  k u  k t m3 / h Tc  k a   (48) în care: 73 . Hd – înălţimea maximă de descărcare. Valorile de mai sus au fost prezentate cu caracter orientativ. Rd – raza maximă de descărcare.Rs – raza maximă de săpare. prezentate mai sus.

87 1.20 III 0.35 Durata ciclului de lucru al excavatoarelor cu o cupă (Tc) se poate determina cu relaţia. kt – coeficientul de utilizare a timpului de lucru.q – capacitatea cupei (m3). t5 – timpul de rotire de la descărcare la abatajul de săpare.75 1. ka – coeficientul de afânare a pământului prin săpare. 4 [12] Coeficienţi I ku ka 0. 74 . Valorile lui ku şi ka în funcţie de categoria terenului sunt date. t2 – timpul de ridicare a cupei.).83 1. ku – coeficientul de umplere a cupei. Tab.15 Categoria terenului II 0. Tc   t i sec 1 7 (49) în care: t1 – timpul de săpare (umplerea cupei).28 IV 0. orientativ. t3 – timpul de rotire (pe unghiul α) până deasupra locului de descărcare.8 1. Tc – durata ciclului de lucru (sec. în tabelul 4. t4 – timpul de descărcare a cupei (în depozit sau în autobasculante).

65 din durata ciclului şi de aceea productivitatea va fi cu atât mai mare cu cât unghiul de rotire (α) va fi mai mic. t7 – suma pauzelor tehnologice între timpii de mai sus. Se pot face calcule de productivitate şi determinând mai întâi numărul de cicluri pe oră (n): n 3600 Tc (50) Suma timpilor de rotire consumă cca 0. 3.35 – 0. .realizarea de ramblee (umpluturi) cu înălţimea de maxim 4 m (de fapt aceasta pote fi diferită de la un utilaj la altul în funcţie de caracteristicile constructive individuale). .realizarea de săpături (deblee) cu adâncime de până la 3 m (vezi şi observaţia de mai sus) cu descărcarea pământului în depozit lateral sau cu încărcarea lui într-un mijloc de transport. Norma de timp a excavatoarelor se exprimă ore/100m3 de pământ săpat (aşa apare în indicatoarele de norme de deviz). 75 .realizarea gropilor de împrumut pentru pământ ce urmează a fi folosit în lucrări de umpluturi.t6 – timpul de coborâre a cupei la baza abatajului.5 SĂPAREA ŞI ÎNCĂRCAREA PĂMÂNTULUI CU GREDERUL ELEVATOR Principalele utilizări care se pot da grederului elevator sunt următoarele: .

Acţionarea utilajului se poate face doar hidraulic. Nici argilele plastice nu se pot săpa şi încărca în bune condiţii pentru că se lipesc de discul (organul de lucru) utilajului. 41). Nu se obţin rezultate bune la săparea materialelor necoezive (nisipuri pietrişuri) pentru că acestea se împrăştie şi nu se taie în brazde. Grederul elevator este un utilaj cu săpare continuă.decopertarea stratului steril la deschidera de balastiere. încărcătoarelor frontale sau cu cele ale autogrederelor obişnuite. Săpăturile se pot realiza doar în terenuri uşoare (categoriile I şi II) şi în straturi de grosimi relativ reduse. discul având atât rolul de săpare cât şi pe acela de a dirija pământul către transportorul cu bandă dispus transversal. Pentru încărcarea în autovehicule acestea trebuie să se deplaseze simultan cu grederul (sau autogrederul) elevator şi în paralel cu acesta. Domeniile de utilizare ale grederului elevator se suprapun în diverse grade cu cele ale buldozerelor. Autogrederul elevator se poate realiza şi prin montarea echipamentelor specifice (cuţit-disc şi bandă transportoare) pe un şasiu de autogreder obişnuit (fig. 76 . screperelor.decopertarea stratului vegetal şi încărcarea vegetalului înautovehicule (eventual se pot realiza depozite provizorii). cariere saau chiar de expluatări miniere la zi. .. Ca formă constructivă există atât gredere elevatoare tractate cât şi cu propulsie proprie.

B .Fig.distanţa de descărcare (circa 6.înălţime de descărcare (circa 4.transportor cu bandă.41 Unde: 1 . Hd . 2 . Schemele de mecanizare cu grederul elevator depind de forma amplasamentului şi de lucrarea executată. Us .4 m).săpare la dus şi cursă în gol la revenire pe poziţia de reintrare în frontul de lucru.6 m). putându-se lucra: .disc tăietor.adâncime de săpare. 77 .

Productivitatea tehnică de excavatoare este dată de relaţia: Pe= în care: L . D . B .4)D].35-0.15.lăţimea săpăturii [b = (0.săpare la dus şi la întors (fie o schemă tip zigzag fig. (m)..lungimea săpăturii (m).16) sau o schemă eliptică aşa cum este prevăzută în fig.(m). α .coeficient al formei secţiunii brazdei săpate (α=0.5 . 78 60    L  b  h  K p  K t Tc [m3/h] (51) . În această figură se arată modul de realizare a unui rambleu de drum sau cale ferată cu săparea pe ambele laturi ale umpluturii (descărcarea pământului direct în zona de realizare a umpluturii).42 .4.3.35-0.87). 42.adâncimea de săpare [h = (0.4)D].2. fie o schemă circulară fig.1.poziţii succesive ale utilajului. Fig. Principalele caracteristici constructive ale unui greder elevator realizat pe echipament de autogreder sunt prezentate în figura 42.81-0.diametrul discului săpător. H .

gredere. Datorită săpării continui. Kt .6 SĂPAREA ŞI ÎNCĂRCAREA PĂMÂNTULUI CU ÎNCĂRCĂTOARELE Încărcătoarele sunt maşini de construcţii destinate încărcării pământurilor de categoriile I şi II.coeficient de pierderi (0.7-0.5 ori mai mare decât a grederului elevator tractat pe şenile.41) autogrederul elevator are o productivitate dublă faţă de utilizarea sa cu descărcare în autobasculante.9). screpere. Tc .durata ciclului de lucru (min). La săparea cu descărcare în depozit provizoriu sau direct în umplutură (fig. ele putând diferi de la un utilaj la altul. buldozere. gredere elevatoare) în mijloacele de transport. grederul elevator poate avea o productivitate de 3-4 ori mai mare decât a unui excavator cu o singură cupă (la aceeaşi putere instalată pe utilaj).Kp . Observaţie. De asemenea. Norma de timp se exprimă în ore/100 m3 pământ.85-0. 3. Valorile Hd şi B sunt orientative şi se referă la un anumit tip de utilaj. Cupa alcătuită din două părţi (bisegmentată) poate fi utilizată şi la 79 . Cupa de încărcător este poziţionată în faţa utilajului (încărcătoarele se mai numesc de aceea şi încărcătoare frontale) şi pot fi cu cupă monobloc (dintro singură bucată) sau segmentată (de obicei în două părţi dar uneori chiar mai multe părţi). Ele mai pot fi utilizate pentru încărcarea pământurilor din depozitele provizorii realizate în urma săpăturii cu alte utilaje (excavatoare. autogrederul elevator are o productivitate de circa 2-2.9).coeficient de utilizare a timpului de lucru (0.

servomotor hidraulic pentru acţionarea cupei bisegmentate.apucarea . 80 . Volumul cupei de încărcător poate varia între 0.excavatoare cu cupă de încărcător (la excavator cu cupă dreaptă). c . blocuri de piatră. 43.). Fig. Cupele se prezintă în fig.încărcarea unor materiale diverse (buşteni.utilaje complexe (de exemplu excavator cu cupă inversă. .tractor pe pneuri cu cupă de încărcător. .cupă bisegmentată deschisă pentru apucarea unui buştean. 1 .5-10 m3 şi poate chiar peste această valoare. b . .tractor pe şenile cu cupă de încărcător. diverse elemente metalice sau din beton.utilaje cu mai multe cupe montate pe un rotor şi cu bandă transportoare. pe pneuri. . etc. cu încărcător frontal). .cupă monobloc.utilaje cu melc şi transportor cu bandă (mai ales pentru nisipuri).cupă bisegmentată închisă (pentru încărcare).43 a . Ca încărcătoare frontale se pot întâlni: .

La multe încărcătoare pe pneuri direcţia de deplasare se comandă prin articulaţia şasiului şi nu prin roţi directoare (de obicei pe puntea din spate având în vedere direcţia de lucru). 3 . b .cupă de încărcător.articulaţie şasiu.lăţimea cupei. În figura 45 este prezentat un încărcător frontal pe pneuri. La unele încărcătoare.servomotoare hidraulice. 1. 4 . 44 Fig. 81 . cu şasiul articulat. Un excavator cu cupă de încărcare (pe echipament de excavator cu cupă dreaptă) este prezentat în fig. 2 .cupă de încărcat.servomotoare hidraulice. 2 . braţul purtător al cupei are o articulaţie şi poate efectua rotaţii de 900 spre stânga sau spre dreapta.44 1 .roţi cu pneuri.echipament de excavator cu cupă dreaptă. numite semirotative. 3 .

de spaţiul pentru staţionarea basculantelor şi de tipul constructiv al utilajului de încărcat. Schemele tehnologice de mecanizare a încărcării pământului cu încărcătoare frontale se aleg în funcţie de mărimea depozitului.unghiul de rotire în articulaţia şasiului Fig. În fig. 82 .5 m). raza medie de viraj (5-8.46 se prezintă schema de încărcare cu încărcător semirotativ (braţul port-cupă se poate roti cu 900 faţă de axa longitudinală a utilajului. la stânga şi la dreapta).α . unghiul de poziţionare a cupei în situaţia deplasării cu cupa plină (circa 45-500) şi unghiul de basculare (circa 450).45 Printre parametrii tehnologici importanţi ai încărcătoarelor frontale se numără: înălţimea maximă de descărcare (Hd).

Figura 47 prezintă schema tehnologică de lucru cu încărcător pe pneuri care are roţile directoare în spate (în raport cu poziţia cupei). C. B . D .depozit provizoriu. Î .cupa încărcătorului.Fig.47 D .unghiul de rotire (900).CI . C. 83 .depozit provizoriu.poziţiile cupei încărcătorului Α .articulaţie de rotaţie.basculantă. Fig.CI .încărcător.46 A .

5 .manevrele şi poziţiile succesive ale utilajului.47 doar că virarea încărcătorului se face din articulaţia şasiului (cu ajutorul unor servomotoare hidraulice).2. B . Dacă spaţiul de lucru este suficient se poate lucra şi cu două poziţionări diferite ale autobasculantelor fig. În figură s-au făcut notaţiile: D .3. Fig 48 84 . Î .2. 1.încărcător. B – basculanta.48.4.3.4.basculantă. Lucrul cu încărcătorul cu şasiu articulat se realizează tot după schema din fig.1.5 .depozit provizoriu.faze şi poziţii de lucru ale încărcătorului. Basculanta ar putea fi poziţionată şi sub un unghi de 450.

De exemplu. Kt-coeficient de utilizare a timpului de lucru (0. Productivitatea tehnică de exploatare se poate calcula. td-timpul de deplasare (dus-întors în funcţie de distanţă şi viteză. Tc= tug+td+tm [min] (53) tug-timpul de umplere –golire a cupei (circa 0.75-0. Tc-durata ciclului de lucru (min).La toate schemele tehnologice de mai sus se poate considera în locul depozitului provizoriu de pământ (D) un abataj de săpare (teren categoria I sau II). în cazul transportului la 100 m productivitatea e de peste 2 ori mai mică decât în cazul distanţei de 10 m. cu relaţia următoare: Pe= în care: q . 85 60  q  K n  K [m3/h] Tc (52) . minute). Norma de timp a încărcătoarelor se exprimă în ore/100 m3 de pământ încărcat. Se poate realiza şi săparea provizorie a pământului ca şi în cazul excavatoarelor (mai ales dacă pământul urmează a fi refolosit pentru acoperirea aceluiaşi amplasament).coeficient de umplere a cupei (ca la excavatoare ). Eficienţa acestei activităţi scade rapid cu creşterea distanţei. tm-timpul de manevrare şi poziţionare a încărcătorului lângă basculantă (min.). pentru încărcătoare.capacitatea cupei (m3) Kn .5 min).85). În literatură este citat şi transportul pământului în cupa încărcătorului pe pneuri la distanţe scurte.

tomberoane. a se vadea paragrafele privind dragajele . pământurilor folosite pentru umpluturi (se poate exemplifica cu 86 .3. unde a fost folosit pentru realizare de umpluturi). de utilizarea lui în alte lucrări sau de depozitarea definitivă şi chiar de natura lucrării de terasamente executată. După unii autori. . bene fixate în macara. Transportul se poate realiza cu următoarele utilaje: .mijloace de transport feroviare (vagoane de cale ferată basculante). se poate exemplifica cu transportul pământului rezultat din excavarea Canalului DunăreMarea Neagră către portul Constanţa.transportul prin conducte (se transportă o suspensie de pământ în apă. etc).transport cu bandă (benzi rulante se pot folosi fie ca mijloace de transport local fie pentru transportul la distanţă. se transportă circa 75-80% din pământul săpat dar procentul real depinde de natura pământului. . Transportul pământului cu autovehicule rutiere deţine ponderea cea mai mare în totalul volumului de pământ transportat în şantierele de construcţii.mijloace de transport rutiere (autobasculante.drăgi absorbant-refulante şi hidromecanizarea lucrărilor de pământ). remorci).7 TRANSPORTUL PĂMÂNTULUI De cele mai multe ori majoritatea pământului săpat se va transporta către alte amplasamente (pentru a fi utilizat sau depozitat). . uneori. .mijloace de transport local de mici dimensiuni (roabe. Transportul feroviar se aplică mai ales materialelor de balastieră şi de carieră care urmează a fi folosite în şantiere ca materiale de construcţii şi.

pe banda transportoare.49 Unde: 1-buncăr. 4-rolă întinzătoare. 2-rolă trăgătoare. 87 . Transportul pe bandă este folosit şi la introducerea agregatelor de la staţia de sortare în depozitul pe sorturi şi de aici în buncărele fabricii de betoane. câţiva kilometri. care pot fi mai uşor transportate şi aranjate la locul de utilizare. 3-role purtătoare. Transportul pe bandă este folosit şi pentru lucrări de săpătură în spaţii înguste (lăţimea benzii de circa 60-80 cm). Acest mijloc de transport se poate utiliza şi în exploatările miniere. Transportul cu bandă se cuplează bine din punct de vedere funcţional cu excavatoarele cu rotor cu mai multe cupe. ca ordin de mărime. 5-bandă.49 este prezentat schematic un transport cu bandă. Utilizarea transportoarelor cu bandă este rentabilă dacă există un flux continuu de material de transportat şi distanţele nu depăşesc. În fig. În cazul transportului la distanţe mai mari lăţimea benzii transportoare poate depăşi 1 m iar transportorul poate fi alcătuit din tronsoane modulate. Fig. pământul putând fi introdus pe bandă prin utilizarea unor buncăre tampon (recipienţi din care materialul curge.transportul feroviar al unei părţi din materialul folosit la realizarea digurilor portului Constanţa). prin ferestre special construite. aceste ferestre pot fi controlate de dispozitive de închidere acţionate pneumatic sau hidraulic).

50-b).50-a).Deoarece transportul rutier este cel preponderent. în acest capitol i se va dedica o tratare mai largă .autobasculantele.durata unui ciclu de transport şi numărul de autovehicule necesare deservirii utilajului de săpat (sau încărcare) .unele probleme privind eficienţa transportului rutier Principalele mijloace de transport rutier sunt: . tractor monoax cu remorcă articulată şi bascularea prin spate (fig. . cu basculare laterală (fig.50-c). .50 88 .Vor fi prezentate: . descărcare de obicei prin spate şi mai rar pe lateral (vezi fig. . .tipurile de mijloace de transport şi caracteristicile lor.dumperele.legătura între mijlocul de transport şi utilajul de săpare.semiremorci tractate de autotractor monoax. Fig.

semiremorcile tractate de autotractor biax cu descărcare pe la partea inferioară sau prin basculare laterală (fig. În România s-au produs autobasculante de 5-120 t dar au predominat cele de 5-16 t. pentru distanţe de circa 0.8 t (0..autobasculantele sunt rentabile de folosit pentru distanţe de circa 1-10 km şi au capacităţi de transport de 5-400 t (aproximativ 3-250 m3 pentru γp=16KN/m3). de obicei.semiremorcile cu tractor biax pot fi folosite pentru distanţe de ordinul a 5-15 km şi au capacităţi de transport de până la 200 t şi chiar mai mari (125 m3 sau mai mult). Caracteristicile tehnice ale mijloacelor de transport rutiere sunt: . în ultimul timp au căpătat o utilizare tot mai largă dumperele. Notă. cu capacitate de transport de 0.7-0. .5-1 km şi au capacităţi de transport de 5-35 t (3-22 m3). cu basculare laterală sau prin spate (fig. Acest lucru se datorează unor avantaje legate de manevrabilitatea superioară (tractorul poate face unghiuri de până la 900 stânga-dreapta faţă de axul semiremorcii sau remorcii şi poate avea înclinări 89 . .sunt utilizate în şantiere şi dumpere pitice.50-d).remorcile tractate de tractoare pe pneuri sau alte mijloace de transport se pot folosi.remorcile tractate de tractor rutier pe pneuri sau de alt vehicul rutier. . .50-e). Cu toate că cele mai folosite mijloace de transport rutier ale pământului sunt autobasculantele.5 m3) pentru transport pe distanţe foarte scurte şi pentru lucrări de volume mici (nu numai pentru lucrări de terasamente).dumperele şi semiremorcile cu tractor monoax sunt utilizate pentru distanţe de 3-5 km şi au capacităţi de transport de până la 35 t (circa 22 m3) sau chiar mai mari. . semiremorcile şi remorcile.

de posibilitatea de a circula pe drumuri de şantier amenajate sumar (doar nivelare cu buldozerul sau autogrederul) şi de razele mici de viraj.transversale de până la 200). q . O problemă foarte importantă în alegerea mijlocului de transport raportat la excavatorul sau încărcătorul utilizat este numărul de cupe necesar pentru umplerea la capacitatea maximă a benei mijlocului de transport (NI): NI= în care: Q . .capacitatea benei mijlocului de transport (m3). în funcţie de utilajul de săpat (încărcat) sunt: . Pentru circulaţia în două sensuri drumurile vor avea lăţimi de 8-10 m (acestea depind însă de gabaritul utilajelor de transport folosite). problema nu se discută pentru încărcătoarele cu Q q (54) 90 . drumuri cu platforma orizontală pe direcţia transversală). evident. mijloacele de transport pot fi ajutate cu alte utilaje să urce aceste rampe scurte).capacitatea cupei excavatorului sau încărcătorului (m3) Valorile recomandate.N = 2-5 pentru încărcătoare (sau echipamente de încărcător montate pe alte utilaje. . Intrările şi ieşirile din frontul de lucru se pot amenaja pentru circulaţie pe un singur fir (lăţime4-5 m) dacă traficul nu este foarte intens şi cu pante de până la 20% (în anumite situaţii limitate în timp. Pantele drumurilor pe care se va transporta pământ cu mijloacele de mai sus vor fi cuprinse 10-15% longitudinal şi maxim 8-10% transversal (se preferă.N = 5-10 pentru dragline şi graifăre.N = 3-6 pentru excavatoare cu cupă dreaptă sau inversă.

Tab.5 29 23 21 18 8.coeficient de afânare. va fi (Qa): Qa= în care: Ka .9 26 21 18 15 20-49. volumul total preluat din abataj pentru umplerea unei basculate etc. Având în vedere fenomenul de afânare şi celelalte probleme descrise la paragraful privind proprietăţile fizice.coeficient de umplere a cupei excavatorului (încărcătorului) Vitezele admisibile pentru transportul rutier depind de categoria drumului şi de capacitatea mijlocului de transport şi sunt prevăzute în tabelul 5 [12]. 5 Viteze medii de transport [km/h] Q(t) Categoria drumului ≤6.5 30 26 22 18 6. iar numărul real de cupe pentru umplerea benei va fi: N= Q  Ka Q  q  KU q  Ku Ka Q Ka (55) (56) în care: Ku .6-8.9 21 17 15 14 ≥50 16 13 12 11 T L E H 91 .6-14.transportor cu bandă dar timpul de încărcare ar trebui să fie oarecum echivalent).9 27 22 20 18 15-19. mecanice şi tehnologice ale pământurilor.

Tc=tî+tp+td+tm+tg [min. care impun viteze reduse şi dese schimbări de viteză.durata de încărcare a unui mijloc de transport de către utilajul de săpat (încărcat) avut în vedere (min. . care impun schimbări de viteză pe 20% din parcursul traseului. . pietriş sau bolovani de râu.H . pavate.durata ciclului de lucru al utilajului de transport (min.alte drumuri în stare proastă şi cu pante mari.E . Tî . .drumuri asfaltate. N= în care: Tc . având în vedere că utilajul de săpat este cel care hotărăşte producţia.Categoriile de drum de mai sus sunt definite după cum urmează: . (58) Tc tî (57) 92 . pietruite sau cu macadam în stare mediocră.L .T .). în stare mediocră sau drumurile anterioare cu pante mari.drumuri de pământ în stare mediocră sau pavate cu piatră sau bolovani de râu şi aflate în stare proastă şi care impun schimbări de viteză pe 70% din parcurs.timpul de mers la plin.] în care: tp .drumuri pietruite cu piatră spartă.). este necesar să se stabilească numărul de utilaje de transport care trebuie să lucreze pentru deservirea fiecărui utilaj de săpat (sau încărcat). Pentru a putea executa săpăturile eficient. care impun schimbări de viteză pe 40%din parcurs.

etc.timpul de descărcare.). Tab.75 >25 t 1 N  Tce [min] Kt (59) Tab. semafoare.tg . Timpul de încărcare se determină cu relaţia 59. Pentru timpul de descărcare se recomandă valorile orientative din tabelul 6 (se pot avea în vedere şi valori preluate din cărţile tehnice ale mijloacelor de transport rutier. poziţionarea la excavator şi opriri pe parcurs (intersecţii.timpul de manevre.durata ciclului de lucru al excavatorului sau încărcătorului (min). 6 Capacitatea de încărcare a autobasculantei Q[t] Td [min. td . tm .numărul de cupe de excavator necesar umplerii benei basculantei (relaţia 56).5 16-25 t 0. N .25 min. Kt . de exemplu basculanta Tatra de 12 t basculează în circa 0.coeficient de utilizare a timpului de lucru la excavator sau încărcător . t î= în care: Tce .] ≤ 16 t 0.timpul de mers la gol. 7 Distanţa la transport D [Km] tm 2 3 4 5 <5 5-10 10-20 >20 93 .).

vezi tabelul 7). etc. t m.32 basculante se va rotunji la 8 basculante). Pentru calcule economice referitoare la transport sunt necesare următoarele: parcursul mediu zilnic (P). alimentare cu carburanţi.durata ciclului mijlocului de transport (58).).8-0. Timpii de mers în plin tp (cu încărcătură) şi în gol (la întoarcere) se pot calcula separat pentru distanţa D şi vitezele vp şi vg sau se poate considera distanţa 2D şi viteza medie vm. numărul de curse pe zi (Ncz) şi productivitatea tehnică de exploatare (Pe) P=2D Ncz [Km] în care: D-distanţa dintre punctele de încărcare şi de descărcare Ncz = (61) Tc tî  K d (60) 60  Oz  K t  K d [curse/zi] Tc 94 (62) .Timpul de manevră şi opriri pe traseu (la intersecţii). Dacă numărul de mijloace de transport rezultă cu zecimale se vor rotunji prin adaos (exemplu: 7. Folosind timpii calculaţi şi discutaţi mai sus se poate determina numărul de mijloace de transport care sunt necesare unui excavator sau încărcător pentru a-şi realiza productivitatea tehnică de exploatare (Nmt): Nmt= în care: Tc . tî .timpul de încărcare a mijlocului de transport (59) Kd=0. depinde de distanţa la care se face transportul (D. care ţine seama întreruperile în activitatea mijloacelor de transport (defecţiuni.95-coeficient de disponibilitate.

T = Q*ρ [t] . Kt . cupă) fixată pe un şasiu pe roţi cu pneuri. Pământul tăiat urcă direct în ladă sau este împins de nişte palete elevatoare. Prin coborârea cuţitului acesta poate tăia din teren straturi de 15-30 cm. ρ . Kd-coeficient de disponibilitate al mijlocului de transport.capacitatea mijlocului de transport (m3). (63) (64) 3.capacitatea mijlocului de transport în tone.densitatea pământului (t/m3) Dacă se convine asupra unui tarif orar de transport se poate determina şi tariful pe tona de pământ transportat. Tc . Pe = Ncz*Q [m3/zi] Pe = Ncz*T [t/zi] în care: Q .numărul de ore de lucru pe zi pentru activitatea comună a excavatorului (încărcătorului) şi mijlocului de transport. Fundul acesteia este mobil şi este dotat la partea din faţă cu un cuţit care acoperă întreaga lăţime a utilajului.durata ciclului mijlocului de transport (min).8 LUCRĂRI TERASIERE CU SCREPERE Screperul are ca principal element constructiv o ladă (benă. 95 . Screperul poate săpa direct doar în terenuri uşoare (categoria I şi II) celelalte terenuri trebuind să fie scarificate în prealabil.coeficient de utilizare a timpului de lucru al excavatorului (încărcătorului).în care: Oz .

. un autoscreper arată ca în figura 51. q.autoscreper cu trei punţi.Există atât screpere tractate (de tractor pe şenile sau pe pneuri) cât şi autoscrepere (cu unu sau două motoare. Schematic. Screperul are.autoscreper elevator.screpere tractate acţionate cu cabluri sau hidraulic (folosite în spaţii restrânse de lucru şi pentru distanţe relativ mici de transport). . pe distanţe scurte. Există mai multe variante constructiva de screpere şi autoscrepere: . cu tractor monoax. 8. q (m3) Screper tractat D (m) Autoscreper 500-2000 1000-3000 <6 ≤300 >6 500-1000* 8-15 >15 - *500 m pentru cele tractate de tractor pe şenile şi 1000 m pentru cele tractate de tractor pe pneuri. Screperele şi autoscreperele se pot utiliza pentru executarea următoarelor tipuri de lucrări: 96 . Distanţele de transport (D) economice sunt legate de capacitatea lăzii (benei). . cu tractor biax. Câteva valori orientative sunt prezentate în tabelul 8 Tab. la cele cu două motoare unul este montat pe tractorul monoax sau biax iar celălalt pe screperul propriuzis şi se foloseşte doar în faza de tăiere a pământului). avantajul unui singur maşinist în raport cu sistema de maşini formată din excavator şi mijloace de transport.autoscrepere cu două punţi (osii).

. Fig. două 97 .săparea gropilor de fundaţii de dimensiuni mari (construcţii industriale. o carieră sau o exploatare minieră la zi. .decopertarea stratului vegetal..autoscreperele cu două motoare sau cele cu elevator se încarcă (sapă) de regulă singure. de navigaţie. .nivelarea unor platforme prin compensarea săpăturilor cu umpluturile.). .51 .umpluturi (ramblee) cu preluarea pământului (săparea) din gropi de împrumut. Metodele principale de lucru cu screperele sunt: .decopertarea stratului care acoperă o balastieră. civile.săpături (deblee) pentru canale cu transportul pământului în depozit.autoscreperele cu un motor sau screperele tractate vor săpa fie împinse cu un buldozer (foarte rar sunt trase) fie în pereche (tandem. etc. .

La săparea cu screperele şi autoscreperele se pot aplica următoarele scheme tehnologice: 98 .săparea în pantă (din deal în vale). 53-b are. cel din spate împinge iar când cel din spate sapă. .53). când cel din faţă sapă.săparea în trepte (iniţial la adâncimea maximă h şi apoi la 0. Pentru sporirea eficienţei săpării şi pentru umplerea totală a benei se pot folosi procedeele de lucru următoarele: . Fig. . ca şi în cazul săpării în trepte. cel din faţă trage).7 h şi 0.5h vezi fig. b fiind lăţimea de săpare a utilajului . rolul de a uşura săparea în partea a doua a ciclului. 52 Forma fâşiei din fig.autoscrepere se cuplează cu o bară solidă de tractare de construcţie specială. vezi fig.săparea în şah (între fâşiile săpate se lasă o distanţă egală cu b/2. 52). când în benă există deja o cantitate de pământ încărcat.

53 Fig.. .55-a) şi scheme bilaterale (cu descărcarea pământului pe două laturi ale săpăturii.54-b).54-a) şi scheme în opt (fig.55-b): Fig.54 99 .în funcţie de fluxul de deplasare al utilajului: scheme eliptice (sau circulare.în funcţie de poziţionarea amplasamentului pentru descărcarea pământului: scheme unilaterale (cu descărcarea pământului pe o singură parte a gropii săpate. fig. fig. fig.

Fig. 100 . Prin deplasarea laterală schema eliptică poate genera o schemă de lucru în spirală (fig.56). Fig.55 Schema de mecanizare eliptică se poate aplica longitudinal sau transversal (în funcţie de latura frontului de lucru pe care se orientează). 56 Descărcare bilaterală.

În sistemul din fig.capacitatea benei (lăzii)-m3.timpul de săpare –încărcare a benei (66) 60 qK u  K t [m3/h] Tc  K a (65) 101 . 57).coeficient de afânare a pământului săpat.).57 Săpare bilaterală. Productivitatea tehnică de exploatare a screperelor (sau autoscreperelor) se determină cu relaţia: Pe= în care: q .56 se poate realiza un rambleu cu gropi de împrumut pe două laturi sau inversând încărcarea (Î) cu descărcarea (D) se poate realiza un canal cu depozitare bilaterală a pământului. Fig. Tc=ts+tp+td+tg+tm ts . Ku .coeficient de utilizare a timpului de lucru Ka . Tc . O altă schemă de mecanizare care ar putea rezolva problemele din paragraful de mai sus ar fi cea în zigzag (fig.coeficient de umplere. Kt .durata ciclului de lucru (min.

Similar cu lungimea de săpare se determină şi lungimea de descărcare şi împrăştiere a pământului (Ld): 102 .lungimea de săpare (m) Vs . Kp = 1.viteza de săpare (m/min.coeficient de pierderi (nu tot materialul săpat ajunge în benă ).7-0.2 Kp . poziţionări ale utilajului.adâncimea de săpare (m) α = 0.ts= Ls vs (67) Ls . Ceilalţi timpi ai ciclului sunt: tp—durata de mers cu bena plină (tp= Lp vp q  Kn  K p b  u   Ka [m] (68) ). opriri.9-coeficient de neuniformitate a adâncimii de săpare. Lungimea de săpare trebuie să permită umplerea benei: Ls٠b٠u٠α٠Ka = q٠Ku٠Kp de unde rezultă: Ls= unde: b-lăţimea cuţitului de săpare ( şi a benei) –m U . etc. întoarceri. Ld ) vd td .).durata de întoarcere a utilajului cu bena goală (tg= Ld ) vd tm .1-1.durata unor manevre.durata de descărcare şi împrăştiere a materialului (td= tg .

Schema de principiu a unui buldozer este prezentată în fig.2-0.coeficient de neuniformitate a grosimii stratului de pământ împrăştiat (similar cu α). În [12] sunt citate următoarele valori orientative ale timpilor de lucru: . este ataşată o lamă.ts=1.Ld = în care: q  Ku b  h I [m] (69) h-grosimea stratului de pământ descărcat şi împrăştiat (m). .9 LUCRĂRI TERASIERE CU BULDOZERE Buldozerele sunt utilaje de construcţii alcătuite dintr-un tractor pe şenile sau pe pneuri la care. De multe ori buldozerul are ataşat în partea din spate echipamentul de scarificator. Trebuie precizat că norma are valori diferite în funcţie de distanţa de transport.7 minute –autoscrepere împinse cu buldozerul (pe două punţi).5-1minute .5 minute .autoscrepere în tandem . în partea din faţă.idem pe trei punţi.ts=0. 103 .td=0.8 minute Norma de timp a screperelor şi autoscreperelor se exprimă în ore/100m3. αI .ts=1 minut . . 3.autoscreper elevator .tm=0.58.ts=1 minut .

6. 2. 2.1. 5.cadru de fixare a lamei. executarea de deblee cu depozitarea provizorie laterală a 104 . executarea de umpluturi (ramblee) din gropi de împrumut laterale. executarea de canale. Cu buldozerul se pot executa următoarele lucrări: 1. 4. nivelarea terenurilor prin compensarea săpăturilor cu umpluturile. deplasarea pământului la distanţe (pentru buldozere pe şenile distanţa maximă este de circa 100 m iar pentru cele pe pneuri de circa 150-160 m dar distanţele optime sunt mult mai mici).Fig.articulaţie. săparea pămâtului pe adâncimi de circa 15-30 cm. 4. 3. 3.lamă. pământului.tractor.servomotoare cu ulei. 5.58 .

.59-c). fig. demolări.prin rotire în plan vertical longitudinal (fig. etc. fig.prin rotire în plan orizontal (echipament de angledozer. 10. 11.prin rotire în plan vertical transversal (echipament de tiltdozer. împingerea materialeleor către buncăre (de exemplu. 105 . medii sau lungi şi pot avea următoarele forme: . curăţarea de deşeuri sau de zăpadă. În funcţie de lucrarea care se execută. 9. în staţiile de sortare a agregatelor şi la fabricile de betoane. folosită în poziţie perpendiculară pe direcţia de mers (normlă) pentru săparea sau împingerea materialelor grele (fig. . buldozerele vor avea lame de forme diverse şi aşezate în poziţii diverse.59-a).lamă dreaptă. excavatoare). strângerea în grămezi a materialelor şi deservirea altor utilaje de săpat (încărcătoare. la transportoarele cu bandă. Din cele de mai sus rezultă că buldozerele sunt nişte maşini de construcţii aproape indispensabile în şantiere. de puterea motorului şi de categoria terenului. întreţinerea unor drumuri de şantier. Poziţiile lamei pot varia după cum urmează: .60-a). lamele pot fi scurte. Pentru a-şi îndeplini multiplele funcţii.). 8. astuparea de tranşee în care au fost pozate diverse instalaţii sau a gropilor de fundaţie. defrişarea terenurilor. 59-b).7. etc.

60-b.lamă articulată pe verticală. nivelări şi umpleri de gropi de fundaţie sau tranşee.lamă curbă universală. ea este prevăzută cu aripi laterale (fig. .60-e). folosită la umpluturi sau nivelări. poate fi rotită în plan orizontal (echipament de angledozer) sau în plan vertical transversal (echipament de tiltdozer) şi este reprezentată în fig.Fig.lamă tip cutie (sau pernă). este folosită pentru astuparea gropilor şi şanţurilor. se utilizează la săpări laterale. în axul central al buldozerului (este numită şi echipament de varidozer.lamă unghiulară. folosită pentru împingerea la distanţă relativ mare a volumelor importante de materiale uşoare. . fig. 59 . la nivelări şi la deplasarea pămâtului. . 106 . în cazul unor forme mai adânci ea poate lucra şi pe post de încărcător.60-c). făcând trecerea spre acest tip de utilaj (fig.60-d).

Buldozerele pot lucra atât pe terenuri orizontale cât şi pe terenuri în pantă. Productivităţile vor depinde de panta terenului după cum este arătat în tabelul 9. 9 [24] Condiţii de lucru Teren orizontal Teren cu pantă i=10% (la deal) Teren cu pantă i=10% (la vale) Teren cu pantă i=20% (la vale) Productivitatea tehnică de exploatare (%) 100 60 190 250 107 . lama poate avea în locul cuţitului de tăiere nişte dinţi de scarificare.Fig.60 Pentru operaţiile de defrişare şi curăţare a terenului. Tab.

în formă de pană (fig.64).61-b).61-c).Tăierea pământului se poate face în straturi de grosime constantă (fig.62).61 În timpul împingerii pământului o parte din acesta se pierde prin părţile laterale ale lamei dacă se lucrează pe teren plat (fig. fig.3-0.4 din timpul procedeului a.63).65). Ultimele două procedee pot scurta timpul de lucru la 0. 108 . Pentru a anula sau reduce pierderile laterale se pot folosi şi lame speciale (de exemplu. sau în trepte (fig. sau se poate lucra simultan cu 2 până la 4 buldozere (distanţa d între ele va fi de circa 50 cm la lucrul în pământuri coezive şi de 10-30 cm la lucru în pământuri necoezive. fig.61a). a b c Fig. se poate săpa şi împinge pământul în tranşee (fig. lamă cu aripi laterale.

pământ săpat – transportat cu lamă normală.aripi laterale ale lamei. 2.62 Fig. 2.Fig. Fig.64 1. 109 .63 1.pământ transportat cu lamă cu aripi laterale. 3.lamă.pământ transportat.

scheme de umplere a tranşeelor sau gropilor de fundaţie.65 1.66).24 (săpare canal cu trei buldozere). se poate aplica şi schema din fig.pentru canale (deblee) relativ înguste prin schema pendulară (fig. Săparea pământului se poate face: . . 2.pământ ce ar fi împins de fiecare buldozer lucrâmd individual. d. 3. 3. se pot realiza prin această schemă şi rampe de acces pe ramblee sau în deblee. scheme de săpare. 1. scheme de împingere (transport). Pentru lucrul cu buldozerele se poate aplica una din următoarele scheme de mecanizare: 1.Fig. 110 .două buldozere lucrând împreună.distanţa între buldozere.pământ suplimentar împins de cele două buldozere lucrând împreună.pentru executaea lucrărilor în spaţii mai largi (deblee cu depunerea pământului lateral (fig.67) sau ramblee din pământ preluat din gropi de împrumut laterale) se poate aplica şi schema îm zig-zag (suveică). 2.

2.revenire în gol La săparea în mai multe straturi succesive (prin mai multe treceri suprapuse) se poat proceda ca în fig.săpare şi împingere. Fig. egală cu lungimea lamei).sens de revenire în gol. 111 . b este lăţimea fâşiei săpate.68 (la primul strat se formează tranşee separate prin benzi care vor limita pierderile laterale iar la al doilea strat săparea este asemănătoare.sens de deplasare cu săpare. 2.67 1. trecerile fiind decalate lateral cu b/2.Fig.66 1.

67 dar şi prin deplasarea numai înainte.depozit iniţial.adâncimea totală de săpare. fig. Deplasarea (împingerea) la o anumită distanţă a pământului dintr-un depozit provizoriu realizat cu alt utilaj terasier se poate face cu schema în zigzag din fig. Fig. cu jumătate de cursă realizată în plin şi jumătate de cursă în gol (o schemă de tip eliptic.69).depozit sau lucrare executată. D.benzi nesăpate de lăţime B. Us. 2. 69 se poate aplica şi la săparea laterală a unor terenuri de categoria I (în straturi mai groase ) sau la săparea în pantă (la vedere).Fig. 112 .68 1. O schemă asemănătoare celei din fig. 3. 2.distanţă de împingere (50-150 m). 2.straturi săpate succesiv.69 1.

F.buldozer cu echipament de angledozer 113 .fundaţie.depozit provizoriu.70). 72).Realizarea de umpluturi sau acoperirea unor tranşee în care s-au pozat instalaţii subterane ori a unor gropi de fundaţie (după realizarea fundaţiilor) se poate realiza prin schemele următoare: .umplutură. Fig.umplerea prin săparea de fâşii transversale oblice (fig. fig.umplerea prin împigere laterală cu echipament de angledozer (fig. U.71). .70 D. B. .umplerea prin metoda fâşiilor transversale perpendiculare (aplicarea unei scheme tip zig-zag.

D.galerie din beton monolit. 2.fâşii oblice succesive. 2. 114 . U. B.depozit provizoriu. Fig.repoziţionarea utilajului (marşarier cursă în gol).72 1.buldozer cu lamă poziţionată normal.împingere.Fig 71 1.umplutură. 3. G.

lungimea lamei φ´.73 L. U.lama buldozerului. C.volumul de pământ împins în faţa lamei (m3). Pentru a putea exprima productivitatea tehnică de exploatare a buldozerelor trebuie precizat mai întâi volumul de pământ (prisma de pământ) care poate fi împins de lama unui buldozer (V): V h l  b 2 [m3] (70) Notaţiile sunt cele din fig.umplutură. b. 73. Fig.conductă sau altă instalaţie.D.depozit provizoriu. Kt. 115 .unghiul taluzului natural dinamic Conform desenului: l h şi tg  h2  b 2  tg  V [m3] (71) Se poate exprima productivitatea tehnică de exploatare cu relaţia: Pe  60  V  K t  K p Tc  K a [m3/h] (72) în care: V.coeficient de utilizare a timpului de lucru.

timpul de împrăştiere (descărcarea treptată a lamei prin ridicare). grosimea straturilor: 0. pentru împingerea pământului din depozite provizorii. tî. Tc  t s  t p  t î  t g  t m [min] (74) în care: ts. 116 . tm = 0.coeficient de afânare (se ia în considerare doar când se sapă pământul din starea naturală. pe la capetele lamei). Se exemplifică calculul Tc pentru săpare laterală şi realizarea unui depozit unilateral (ca în fig. se ia Ka = 1.15-1.timpul de manevră.15-0. tm. Tc. Se poate scrie productivitatea şi prin utilizarea numărului de cicluri pe oră: nc  60 Tc (73) Durata timpului de lucru (Tc) depinde de schema tehnologică aplicată. Pentru calculul timpilor.timpul de săpare. deja afânat. repoziţionare a utilajului pentru o nouă etapă de săpare.timpul de deplasare a pământului cu lama plină. Kp ≈ 0.5 min.9 (depinde şi de distanţa de împingere L: Kp = 10. tp. distanţele rezultă din schema tehnologică iar vitezele din cartea tehnică a utilajului.timpul de deplasare în gol (după descărcarea lamei). 69).durata ciclului de lucru al buldozerului (min).005 L).Ka. Kp.coeficient de pierderi (pentru pământul pierdut lateral.00 m. întoarcere. tg.

Lungimea de săpare va trebui să asigure umplerea lamei cu volumul de pământ (V) discutat mai sus.
Ls  V bu

[m]

(75)

în care: u- adâncimea de săpare (m); b- lungimea lamei buldozerului (m),(se poate lucra şi cu b ´=b 30 cm suprapunere fâşie ) Norma de timp a buldozerelor se exprimă în h/100m3 pământ săpat (împins, etc) şi h/100m2 la lucrări de nivelare. Aceasta (Ntu) depinde însă de categoria terenului în limitele orientative în tabelul 10. Tab. 10 Categoria terenului I Ntu (%) 100 II 120-128 III 147-154 IV 172-181

3.10 LUCRĂRI TERASIERE CU GREDERE

Grederul este un utilaj care are ca organ de lucru o lamă asemănătoare cu a buldozerelor. Unele operaţii care se pot executa cu acest utilaj sunt asemănătoare cu cele care se pot executa cu buldozerele. Spre deosebire de buldozere, lama grederului este situată la mijlocul lungimii utilajului şi este mult mai mobilă.

117

Grederul poate fi tractat sau poate avea propulsie proprie (în care caz este numit autogreder). În mod curent se utilizează autogrederele. Ele au acţionare hidraulică (foarte rar mecanică). Pot avea suplimentar echipamente de scarificare şi lame de buldozer poziţionate frontal, cupe de încărcător, etc. Schema de principiu a unui autogreder este prezentată în fig. 74.

Fig.74 1- lamă greder; 2- lamă frontală; 3- scarificator. Cu autogrederul se pot realiza următoarele lucrări: - săpare şi împingere a pământului; - nivelări şi finisări ale suprafeţelor săpate cu alte utilaje; - taluzări; - săpări de canale (adâncime maxim 1 m); - lucrări de execuţie şi întreţinere a drumurilor, digurilor, rambleelor de cale ferată (înălţime maximă 1 m); - săparea (decopertarea) stratului vegetal (grosimi de maxim 30 cm şi distanţe scurte de transport: 10-20 m); - transportul pământului din depozite provizorii pe distanţe de maxim 50 m;

118

- deblee cu adâncimi de 1-3 m, cu realizarea de depozite laterale (distanţe de transport de ordinul a 100-600 m). Pământul săpat va avea categoriile I;II sau III sau va fi supus în prealabil scarificării. Lama autogrederului poate executa mişcări foarte variate; ridicări, coborâri, înclinări spre înapoi sau spre înainte, rotiri în plan orizontal (35°-40°) sau vertical (15°- 900), poziţionări laterale pentru taluzare, etc. Câteva din aceste poziţii ale lamei sunt prezentate în fig. 75.

Fig.75 Schemele de mecanizare cu grederele sunt în cea mai mare parte asemănătoare cu cele aplicate la lucrul cu buldozerele sau cu grederele dar există şi scheme specifice. Se exemplifică mai jos (fig.76) metoda de executare a şanţurilor prin tăierea în evantai. În cazul şanţurilor (canalelor) înguste tăierea se poate face de pe o singură parte iar la cele mai late tăierea se poate face de pe ambele părţi ale canalului. Tot prin tăiere în evantai se pot realiza gropi de împrumut cu depozitarea pământului într-un rambleu. Gropile de împrumut pot fi situate pe ambele laturi ale rambleului realizat (fig.77).

119

Fig. 76

Fig. 77 Productivitatea tehnică de exploatare se poate determina asemănător cu cea a buldozerelor. Vor diferi vitezele de lucru. Coeficientul de utilizare a timpului de lucru se recomandă cu valorile K t= 0.75-0.8. Norma de timp a autogrederului se exprimă în ore/100 m3 şi depinde de categoria terenului şi de distanţa de împingere a pământului.

3.11 SĂPĂTURI MECANIZATE ÎN SPAŢII ÎNGUSTE

Pot fi clasificate drept săpături în spaţii înguste (sau foarte înguste) următoarele lucrări de terasamente:

120

- săparea de şanţuri cu paramente verticale (secţiune dreptunghiulară; fig. 78a); - săpare de şanţuri cu taluze (secţiune trapezoidală;fig. 78- b); - săparea de gropi de fundaţie rectangulare (de adâncime mică; fig. 78- c-sau de adâncime mare; fig. 78- d); - săpare gropi cilindrice (de adâncime mică sau mare; fig. 78- e; - săparea de şanţuri foarte înguste pentru drenuri sau cabluri (sau pozarea acestora fără săparea unui şanţ; fig. 78- f); - realizarea de gropi cilindrice cu formă aproximativă; pentru piloţi , fără săparea şi extragerea pământului săpat (prin baterea şi împingerea laterală a pământului cu o mandrină; fig. 78- g).

121

1- rolă cablu; 2- cuţit tip plug; 3- cablu pozat la cota de proiect; U- adâncime de tăiere

Fig. 78 Săparea şanţurilor cu paramente verticale (secţiune derptunghiulară ) se poate realiza cu ajutorul excavatoarelor cu cupă inversă. Pentru această operaţie este necesar să se folosească o cupă cu lăţimea egală cu lăţimea şanţului pe care dorim să îl realizăm (există cupe special construite, cu lăţimi mici , dacă se sapă şanţuri relativ înguste). De asemenea se pot folosi braţe mai lungi sau se pot adapta prelungitoare la braţele normale ale excavatoarelor (se utilizează de obicei excavatoare de capacitate mică, cu cupe de ordinul a 0.1÷1.0 m3. De obicei excavatorul încalecă axul viitorului şanţ dar există şi posibilitatea utilizării unor braţe cu mânere articulate excentric (excentrităţi de până la 2.50 m) care se poziţionează lateral faţă de traseul săpării; fig. 79).

122

81.a) sau cu lanţ cu cupe (sau raclete. Acestea au lungimea braţului reglabilă prin acţionarea hidraulică iar cupa poate fi rotită tot hidraulic astfel încât să se poziţioneze cu cupa dreaptă. Ca toate utilajele de săpare pe pneuri şi acest utilaj are picioare de calare hidraulică.b) 123 . 81. Acestea pot fi realizate în soluţii constructive: cu rotor cu mai multe cupe (fig. 80 Se pot săpa şanţuri cu săpătoarele de şanţuri. spre lateral (cupa este de până la 1 m3. 79 Pentru săpături în spaţii înguste se pot utiliza şi maşini universale de săpare cu un braţ telescopic. cu cupă innversă sau chiar cu poziţii intermediare.Fig. Fig. fig. fig. 80).

80 este depozitat lateral de săpătură (depozit provizoriu) cu ajutorul unui transportor cu bandă. 81 Pământul săpat cu utilajele din fig.Fig. Fig. 82). Săpătoarele de şanţuri pot lucra de obicei până la adâncimi de 3. 124 . Dacă este necesar un şanţ cu cota de fund sub această adâncime utilajul va lucra în tandem cu un buldozer. 82 Pentru săparea mecanizată a şanţurilor cu taluze (secţiune trapezoidală) se pot aplica două metode: . Acesta va săpa o tranşee de adâncimea necesară iar săpătorul de şanţuri va lucra de pe fundul acestei tranşei (fig.pentru şanţuri largi se poate face săparea ca mai sus şi apoi se face taluzarea cu alt utilaj (de exemplu autogrederul).5 m.

125 . fundaţiile pentru stâlpii unei construcţii în cadre) se poate recurge şi la săparea unei tranşei cu secţiune dreptunghiulară. Fig. cu adâncimi de ordinul a 0.0 m (în funcţie de adâncimea de îngheţ şi de natura terenului de fundaţie). 83 Dacă sunt necesare sprijiniri nu se va lucra decât cu echipament de graifăr..gropi de fundaţie de adâncime mare. În ce priveşte săparea unor gropi de fundaţie rectangulare. excavarea fundaţiilor la poziţiile din proiect şi umplerea cu pământ a spaţiului dintre ele (fig. de tipul tranşeelor pentru executarea baretelor sau pereţilor mulaţi (aceste lucrări pot juca rolul de fundaţii de adâncime dar pot fi destinate şi impermeabilizării unor gropi de fundaţie largi. . prezentat mai sus). pot apare următoarele situaţii: . Pentru gropile de fundaţie de adâncime redusă se pot utiliza excavatoare hidraulice echipate cu cupă inversă sau cu graifăr sau maşinile universale de săpat (se poate utiliza echipamentul cu braţ telescopic şi cupă rotativă în jurul axului braţului.8-2. pentru a se putea lucra la uscat).50 m).gropi de fundaţie izolate sau grupate după necesităţile viitoarei construcţii. Dacă gropile de fundaţie sunt pe un aliniament comun (de exemplu. 83).pentru săpături înguste se poate utiliza un excavator cu cupă inversă de formă trapezoidală sau o maşină universală de săpare dotată cu o astfel de cupă (metoda se poate aplica până la adâncimi de ordinul a 1.

borne.betonarea se realizează sub noroiul bentonitic. 126 . .se prepară şi se introduce în săpătură un noroi bentonitic. mai rar.se sapă în continuare sub noroi bentonitic.se realizează săpătura până la adâncimea la care nu sunt necesare sprijiniri. cupă în două piese de lăţimea viitoarei tranşei). în procedeul Kelly.0 m). destinate plantării de stâlpi.25-1.20 m. Dacă executăm fundaţii de adâncime mare nu se pot executa sprijiniri şi în această situaţie se poate aplica următoarea metodă: . Se pot realiza gropi cu diametrul de circa 0.în măsura turnării betonului. . indicatoare sau chiar arbori şi. O porţiune de tranşee (respectiv de fundaţie sau perete mulat) realizată într-o singură „muşcătură” a cupei de graifăr se numeşte baretă (de exemplu.Pentru gropile de fundaţie de adâcime mare (de tipul tranşeelor) se pot utiliza excavatoare hidrulice cu cupă inversă cu braţ lung sau cu prelungitor montat la braţ sau graifăre hidraulice adaptate săpării în aceste condiţii (braţ telescopic poziţionat vertical. care va juca rolul de sprijinire (bentonita este o argilă specială). . noroiul betonitic se recuperează şi se refoloseşte (este trimis într-un bazin de decantare iar apoi refolosit la altă tranşee săpată). în măsura realizării săpăturii se introduce în tranşee noroi bentonitic. .50 m). în scopul de a realiza fundaţii. baretele au lăţime de 80 cm şi lungime de 2. Executând baretele cap la cap rezultă o tranşee continuă. 84). Săparea gropilor cilindrice de adâncime redusă (sub 6 m) se poate realiza cu ajutorul unei foreze cu sapă de tip melc (elicoidală fig. cu pâlnia şi cu burlanul de betonare (care va trebui să fie menţinut cu capătul inferior în betonul proaspăt turnat pe circa 0.5-1.

Pentru piloţi (φ < 1 m) se folosesc diverse instalaţii de foraj. cu secţiune circulară. În alte situaţii gaura pentru execuţia pilotului se realizază prin înfigerea în teren a unui tubaj metalic (care împinge pământul lateral). Se poate exemplifica cu procedeul Benoto: tubajul metalic dotat cu muchie tăietoare (freză) este înfipt prin rotire stânga-dreapta iar materialul din interior se sapă cu o cupă tip graifăr. recuberabil în momentul betonării pilotului. 84 Săparea unor gropi cilindrice de adâncime mare se poate întâlni la realizarea de piloţi.28]). Săparea şanţurilor foarte înguste.Fig. cu sape de diverse forme. fie pentru forare rotativă. fie pentru săpare cu cupă graifăr de forme special adaptate. de drenaj sau a unor cabluri electrice se poate realiza cu un săpător de şanţuri dotat 127 . La betonare tubajul se recuperează (procedeul Franki sau procedeul Simplex [26. pentru pozarea unor instalaţii de apă. coloane sau chesoane deschise (soluţii de fundare de adâncime). Forarea se execută de obicei cu tubaj metalic.

12 LUCRĂRI DE UMPLUTURI ŞI COMPACTARE A PĂMÂNTULUI Lucrările de umpluturi pot avea unul din următoarele scopuri : .aducerea pământului împrăştiat la umiditatea optimă de compactare (dacă este cazul.9-1. etc.realizarea unor diguri. după caz. Diferenţa este că tranşeea realizată în acest caz va avea lăţimi de ordinul a 15-25 cm. următoarele etape: . .b. Tehnologia de executare a umpluturilor cuprinde. . Adâncimea de lucru (de pozare a instalaţiei) este de până la 0.împrăştierea în straturi a pământului provenit din săpături.realizarea unor baraje din materiale locale sau a unor canale navigabile (în zone relativ restrânse). a unor terasamente pentru drumuri sau pentru căi ferate. Lansarea conductei sau a cablului se poate face aproape simultan cu realizarea săpăturii. 81. 128 . . de agrement şi sport. lanţ gall şi racleţi. 3. vezi şi disciplina „Geotehnică şi fundaţii ”).realizarea de depozite definitive din pământ rezultat din anumite săpături. În cazul pozării unor cabluri sau drenuri fără realizarea unei tranşei (procedeu descris în figura 78. Acest lucru apare ca necesar şi pentru faptul că săpătura nu poate fi sprijinită şi riscăm surparea pereţilor laterali ai tranşeei.f) se poate utiliza un tractor pe pneuri sau pe şenile dotat cu un cuţit (plug) vibrator. asemănător cu cel prezentat în fig.cu elindă.executarea unor platforme pentru obiective industriale.0 m. .

Grosimea straturilor împrăştiate va fi de ordinul a 15-100 cm dar ea trebuie corelată cu capacitatea de compactare a utilajelor disponibile (evident.. schema fâşiilor săpate-împinse oblic sau perpendicular pe direcţia tranşeei. urmează compactarea umpluturilor).compactarea umpluturilor (în caz de necesitate acestea pot fi în prealabil stropite cu apă pentru a avea umiditatea optimă de compactare).în spaţii largi.. 129 . . cu ajutorul utilajelor cu lamă în poziţie de angledozer (buldozer. umplutura se poate realiza cu ajutorul graifărului.transportul şi bascularea pământului din mijloacele de transport. . .împrăştierea în straturi de 15-100 m (vezi comentariul de mai sus). etc.compactarea fiecărui strat de pământ aşezat în lucrare. În spaţii înguste. cu grederul sau chiar cu încărcătorul frontal. În spaţiile largi umpluturile se pot realiza în următoarele etape: . greder) sau cu buldozerul cu lamă poziţionată normal (se aplică schemele de mecanizare poziţionate în paragrafele anterioare: schema circulară. Împrăştierea din etapa a doua se poate face cu buldozerul. schema de umplere prin împingere laterală. se poate face împrăştierea cu maşini universale de mici dimensiuni (buldo-excavatoare) iar în spaţii înguste şi pentru lucrări complexe (de exemplu. între fundaţiile unei viitoare costrucţii) se poate realiza şi împrăştiere manuală. Împrăştierea pământului se poate realiza: . Dacă spaţiul permite.în spaţii restrânse sau înguste.).

compresibilitatea. Pentru umiditatea reală a fiecărui strat de pământ care urmează a fi compactat se admit abateri de plus-minus 3% faţă de cea optimă (vezi tabelul 11). Udarea pământurilor înainte de compactare se realizează mai ales pentru materialele coezive şi are ca scop influenţarea următoarelor proprietăţi: . În această situaţie primele două etape se pot realiza cu acelaşi utilaj.rezistenţa la tăiere. . Tab.(%) Argilos 14-18 Nisipos 8-12 130 .capacitatea de compactare şi greutatea specifică a pământului după compactare. 11 Natura pământului Wopt.energia (lucrul mecanic) necesară pentru compactare (care se va reduce dacă pământul va căpăta umiditatea optimă de compactare determinată prin încercări de laborator. .Tehnologia ar putea fi diferită dacă s-ar utiliza mijloace de transport care realizează şi împrăştierea (screpere sau remorci care pot descărca pământul pe la partea inferioară a benei. Wopt). .vezi paragraful referitor la mijloace de transport). De asemenea. Se precizează faptul că grosimea straturilor împrăştiate şi supuse apoi conpactării mai depinde şi de categoria terenului din care provine materialul folosit la umplutură. diametrul maxim al „granulelor” materialului folosit la umplutură nu trebuie să depăşască 2/3 din grosimea stratului aşternut (bulgării sau bucăţile de rocă se vor sfărâma înainte de compactare).

în general.densitatea apei (kg/m3).mărirea densităţii pământului.coeficient al pierderilorde apă prin evaporare. înainte de compactare cu circa 1-2 ore pentru pământurile nisipoase sau prăfoase şi cu circa 24 ore pentru cele argiloase. În spaţii restrânse se va face stropirea cu furtunul iar în spaţii largi cu cisterna ataşată la tractor sau cu autocisterna (dotate cu o ţeavă transversală perforată).umiditatea optimă de compactare.reducerea sau eliminarea tasărilor ulterioare.mărirea capacităţii portante a terenului de fundaţie.Atât valorile prea mari ale umidităţii pământului cât şi cele prea mici vor duce la o compactare necorespunzătoare. Se compactează. Se poate utiliza relaţia următoare: A    u  wopt  w  1000   w [m3 apă/m3 umplutură] (76) în care: η = 1. 131 . Compactarea umpluturilor este un proces tehnologic destul de complex. . ρn. Principalele efecte ale compactării sunt: . Compactarea se poate realiza prin rulare (cilindrare). ρw. wopt. maiul supergreu). Udarea se va face la fiecare strat împrăştiat. prin batere sau prin vibrare (cilindrii vibranţi sau plăci vibratoare). . Cantitatea de apă de udare (A) se va hotărâ după analiza umidităţii naturalea pământului (W). straturi de grosimea prezentată la realizarea umpluturilor dar există şi utilaje pentru compactarea unor straturi de peste 1 m (de exemplu.25. Norma de timp a cisternelor (auto-cisternelor) pentru stropit se exprimă în ore/m3 de apă.10-1.densitatea în stare uscată a materialului de umplutură (kg/m3).

greutatea specifică în stare uscată realizată efectiv după compactare(KN/m3).700 % 92 95 D minim ρue (kg/m3) 1.650 95 98 . γu max- greutatea specifică maximă în stare uscată. 12 Natura lucrării % Fundaţii la clădiri de locuit Fundaţiile la obiective industriale cu procese de lucru nuaede Unde: 132 D mediu ρue (kg/m3) 1. determinată prin metoda Proctor (vezi la disciplina „Geotehnică”).reducerea permeabilităţii (porozităţii) şi sensibilităţii la umezire ulterioară.. Se poate determina practic γue prin utilizarea relaţiei:  ue  n w 1 100 [KN/m3] (78) în care: γn.greutatea specifică a pământului cu umiditatea naturală (KN/m3). Se recomandă următoarele grade de compactare [12]: Tab. O caracteristică importantă a acestui proces este gradul de compactare (D): D  ue  100  u max [℅] (77) în care: γue.650 1.umiditatea pământului în stare naturală (in situ. w.650 1.%).

Lungimile sectoarelor de umpluturi pot varia între 100-1000 m dar pe vreme nefavorabilă (ploaie. 85 Etapele de lucru se succed în felul următor: . 133 . 85). Împrăştierea pământului în umplutură şi compactarea sa se poate organiza pe două suprafeţe (sectoare) de teren vecine astfel încât să se poată reduce deplasarea neproductivă a utilajelor (vezi fig.se compactează pământul împrăştiat pe sectorul A şi se aşterne un nou strat de pământ pe sectorul B.ρue. căldură puternică.se împrăştie pământ pe sectorul A şi se compactează stratul împrăştiat anterior pe sectorul B.1).…) ele se pot reduce la circa 100300 m.densitatea în stare uscată efectiv realizată prin compactare (kg/m3). Pentru pămâturile necoezive se poate utiliza gradul de îndesare (I D-vezi relaţia 20 din paragraful 3. La compactare cele două sectoare se vor suprapune pe o lăţime de 2-3 m. Fig. .

lucrul mecanic de compactare necesar (KN·m/m3). Compactoarele statice au ca forţă de lucru doar greutatea proprie şi exercită o presiune statică asupra terenului. compactarea se va realiza prin mai multe treceri ale utialjului de compactare pe aceiaşi fâşie de teren (până la realizarea gradului de compactare prevăzut). G.9  G (79) în care: L. suprapunerea „s”).La compactarea unuia dintre sectoarele de lucru se vor compacta fâşii de lăţime egală cu lăţimea activă a utilajului. ha. pe cale experimentală. care se vor suprapune între ele pe 1525 cm (vezi fig.grosimea stratului de pământ afânat care trebuie compactat (m). pe piste de încercare). pe teren (sau se poate stabili direct.lăţimea fâşiei de teren compactat de utilaj la o trecere (m). 134 . Numărul de treceri stabilt teoretic se verifică experimental. Utilajele cu acţiune dinamică (compactoarele vibrante) pot adăuga forţe de impact (frecvenţe de vibraţie sub 60 cicluri pe minut) sau vibraţii (frecvenţe de lucru de 600-4800 cicluri pe minut. În marea majoritate a cazurilor şi obligatoriu pentru straturile mai groase. Numărul de treceri ale compactorului (nt) este raportul între lucrul mecanic necesar pentru o compactare completă (conform gradului de compactare) şi lucrul mecanic efectuat de utilaj la o singură trecere. B. Se poate discuta şi de o forţă de afânare a terenului compactat. 14.greutatea utilajului (static. KN). În cazul compactării prin cilindrare (rulare) se poate utiliza relaţia: nt  L  B  ha 0 . depind totuşi de caracteristicile fiecărui compactor dinamic).

.mixte: pneuri şi role metalice.role cilindrice cu proeminenţe (crampoane) sau diferite reliefuri. .pneuri cu crampoane sau diverse reliefuri. .. Fig.În cazul compactării prin batere toate utilajele (maiuri. Compactoarele pot fi tăvălugi tractaţi sau utilaje autopropulsate (mai folosite).role cilindrice metalice cu feţe netede (lise). 86 135 . Utilajele folosite pentru compactarea prin rulare pot avea următoarele caracteristici: .pneuri cu suprafaţă netedă. plăci vibrante. .) au o acţiune dinamică. ..

de adâncime. Suprafaţa de lucru a crampoanelor se recomandă de: . .40÷60 cm 2 pentru pământuri nisipoase. Fig. 87 Compactoarele cu crampoane. sunt recomandate pentru compactarea primară. Există şi utilaje care combină roţile cu pneuri cu rolele metalice. a pământurilr coezive (de exemplu.Compactoarele cu role cilindrice din oţel pot fi lestate cu apă (roţile sunt cilindri goi în ineriorul cărora se poate introduce apă prin nişte orificii cu capace etanşe). În fig. 87. pentru presiunea specifică mare asupra pămâtului. Grosimea straturilor compactate poate merge la 20-80 cm. Crampoanele sau reliefurile de pe rolele compactoarelor se pot prezenta ca în fig.30÷40 cm2 pentru pămâturi argiloase. 136 . 86 sunt prezentate schematic principalele tipuri de compactoare cu role (roţi ) metalice cu feţe netede (lise) dar schemele sunt în linii mari aceleaşi şi pentru utilaje cu role (roţi) cu crampoane sau reliefuri. Crampoanele produc o uşoară afânare a stratului de suprafaţă (pe adâncime de 4-6 cm) şi de aceea este necesar ca compactarea finală (de finisare) să se facă cu un compactor lis (neted). argile plastice) sau a celor cu bulgări.

7÷15 daN/cm2 pe terenuri argilo-prăfoase. Acţiunea compactoarelor de acest tip este influenţată şi de presiunea de umflare a pneurilor. . Compactoarele pe pneuri folosesc ca forţă de lucru presiunea statică dar realizează şi frământarea terenului. Compactoarele cu pneuri lise sunt folosite mai ales la îmbrăcăminţile asfaltice iar cele cu anvelope cu profile. mai ales pentru compactarea umpluturilor de pământ. . 13 Natura pământului care trebuie compactat Nisipuri Pământuri argilo-nisipoase Argile Presiunea în pneuri (atm) 2 3-4 5-6 137 .Crampoanele trebuie să dea pe terenul compactat următoarele presiuni aproximative: .30÷60 daN/cm2 pe terenuri argiloase. Se recomandă valorile din tabelul 13 Tab.15÷40 daN/cm2 pe terenuri argilo-nisipoase.

Fig. argile şi chiar pământ stabilizat (cu diferite adaosuri stabilizatoare: ciment. piatră spartă. 88. Compactoarele vibrante au o acţiune foarte energică şi de aceea pot fi mai uşoare şi cu puteri ale motoarelor mai mici decât în cazul compactoarelor statice. utilizate şi compactoare care au un rulou metalic vibrant iar puntea spate este pe pneuri. Se pot compacta prin vibrare pământuri foarte diverse: loëss. nisip argilos. Compactoarele vibratoare au de obicei role metalice (lise sau cu crampoane) şi pot fi tractate cu tractoare sau pot fi autopropulsate. pietriş. Schematic. compactoarele pot fi tractate sau cu propulsie proprie. Sub efectul vibrării se produce o rearanjare a particulelor de sol astfel încât ele să ocupe volumul minim (se produce un fel de curgere în stare vâscoasă). 88 Putem folosi compactarea cu pneuri şi la compactarea terenurilor mai umede. …). poziţia roţilor se poate prezenta ca în fig. Sunt de asemenea. 138 . nisip.

tăvălug vibrator tractat. .5-2. lis.schema de mecanizare în zig zag (descrisă şi la alte tipuri de lucrări) se poate aplica la realizarea unor umpluturi lungi şi înguste. . aplicabile tot la compactarea umpluturilor în spaţii lungi.scheme combinate între cele de mai sus. . Compactarea prin batere se aplică de obicei la compactarea unor umpluturi cu suprafeţe mai mici.Există o gamă largă de compactoare vibrante: . unde nu se poate întoarce utilajul (la dus se circulă înainte şi la întoarcere în marşarier). Compactoarele autopropulsate pot avea un rulou director (pentru viraje) sau pot vira dintr-o articulaţie a şasiului (ca la încărcătoarele frontale). Compactoarele vibrante pot realiza grade înalte de compactare cu un număr mai redus de treceri decât cele statice (de obicei 3-5 treceri).tăvălug vibrator tractat cu crampoane (aceeaşi gamă de caracteristici tehnice). cu mase între 3-15 t (compactează straturi de teren de 0.0 m). .compactor vibrant autopropulsat cu un rulou metalic (lis sau cu crampoane) şi puntea din spate cu pneuri.compactor vibrant autopropulsat pe două rulouri (unul sau ambele fiind vibratoare). Schemele principale de mecanizare a lucrărilor de compactare prin cilindre (rulare) sunt: . 89 139 . Se pot utiliza plăci vibrante (a) sau maiuri (b) fig.

numărul de bătăi prevăzut (3-5 pentru pământuri nisipoase şi 3-7 pentru pământuri argiloase). 89 Fig. 89 Maiurile sunt lăsate să cadă liber de la înălţimi de 0.3-4. Numărul necesar de bătăi (căderi) pe minut scade cu creşterea masei maiului (plăcii) şi poate fi de maxim 50÷60. 140 . 90. in situ. Numărul optim de bătăi se poate determina experimental. pe acelaşi loc. La fiecare bătaie maiul sau placa grea se deplasează cu 10-150 cm pe orizontală astfel încât la deplasare pe lăţimea amprentei sale să se fi aplicat.0 m.Placa vibratoare motor Mai 500-3000 kg excentric placa D= 60 . Modul de lucru cu maiul sau cu placa grea este prezentat în fig. Uneori. Ridicarea lor se face cu ajutorul unei macarale cu capacitate de ridicare suficientă în raport cu masa maiului folosit. pot fi folosite în acelaşi mod plăci grele. în locul maiurilor.1.60m Fig.

Rareori şi pentru volume reduse de umpluturi se poate face şi compactarea cu maiul de mână. 90 D.direcţia de deplasare a utilajului. 91). pentru lucrul în spaţii înguste.Fig. 141 . Ca şi plăcile vibrante ele se bazează pe forţa pertubatoare produsă de rotirea unui sistem bielă-manivelă cu un motor (cu ardere internă sau electric. Există în exploatare şi maiuri mecanice care pot fi acţionate (conduse) manual. vezi fig.

Fig. 90). Vibraţiile plăcilor au frecvenţe mai mari decât cele uzuale pentru maiurile mecanice(400÷500/minut. plăci sau maiuri vibratoare ataşate la echipament tip macara sau excavator. Se fac de obicei 2-3 treceri dar numărul acestora se poate hotărâ în funcţie de natura. 91 Plăcile vibratoare sunt utilizate de asemenea la compactarea în spaţii înguste şi volume de lucrări reletiv reduse.tăvălug. de asemenea. 2. În exploatare pot fi întâlnite. 86. umiditatea terenului şi grosimea stratului de compactat (inclusiv prin experimentare in situ).buldozer. fig. 142 .troliu.macara. Pentru compactarea terenurilor cu pante mari sau a taluzurilor se pot folosi tăvăluguri tractate (statice sau vibrante. 92). fig. 3. 4. 92 1.a) de la partea superioară a umpluturii (cu un tractor) sau de la partea inferioară a umpluturii (piciorul taluzului) cu o macara (fig. Fig.

93.frecvenţa de batere (lovituri/min.grosimea stratului compactat (m).lăţimea fâşiei compactate la o trecere (m).) L. m). în cazul formei pătrate.coeficient de utilizare a timpului de lucru (0.numărul de treceri pe aceeaşi suprafaţă. se poate determina cu relaţia: Pe  60  L  s   h  f  K t n 2 [m3/h] (82) în care: f.suprapunerea fâşiilor vecine compactate.latura maiului (plăcii. Kt.75-0.25 m. etc) din formula de mai sus dispare h: Pe  B  s   v  K t 1000  n [m2/h] (81) (în acest caz productivitatea se va referi la suprafaţa finisată prin compactare). s = 0. conform fig. 143 . n.8). Pentru realizarea unor compactări de finisare (de exemplu la taluze.15-0. h.Productivitatea compactoarelor care lucrează prin cilindrare (rulare) se poate exprima cu relaţia următoare: Pe  B  s   h  v  K T 1000  n [m3/h] (80) în care: B. Productivitatea tehnică de exploatare a maiului (plăcii grele) ridicat cu macaraua.

nivelarea suprafeţelor plane şi orizontale sau cu o anumită pantă (redusă. . Prin nivelare se pot compensa denivelări de ±30 cm faţă de cota propusă prin proiect. În cazul procesului tehnologic de finisare a unor suprafeţe prin compactare se va discuta de ore/100m2.s)2 – suprafaţa efectivă de lucru. 3. 93 S = (L .13 NIVELAREA ŞI TALUZAREA LUCRĂRILOR DE PĂMÂNT De cele mai multe ori după executarea săpăturilor grosiere este necesară o finisare a suprafeţelor rezultate: . numită politură. În indicatoarele de norme de deviz este prevăzută şi operaţia de nivelare manuală. Nivelarea mecanizată se poate realiza cu următoarele utilaje: 144 .finizarea taluzelor (taluzare). Norma de timp a utilajelor de compactare se exprimă în ore/100m3.Fig. sub 10%). Nivelarea mecanizată se poate realiza prin mai multe treceri ale utilajului folosit pe aceiaşi suprafaţă (maxim 3 treceri).

pe direcţii perpendiculare . Unele utilaje moderne pot fi dotate cu diferite dispozitive pentru reglarea automată a poziţiei lamei: palpatoare mecanice. 95). lama poate fi în poziţia normală sau ca echipament de angledozer). Fig.schema circulară pe o direcţie. . fig. cu buldozer echipat cu lamă tip varidozer (cu articulaţie verticală centrală). La nivelare se pot aplica mai multe scheme tehnologice de mecanizare: . 94). . .cu buldozer (cu lama poziţionată în planul pe care se deplasează utilajul. 94 A. hidraulice.scheme în zig zag. pe pneuri sau pe şenile).scheme circulare. fig. cu autogreder sau cu autogreder încărcător cu cupă de încărcător în faţă.scheme circulare aplicate pe două direcţii perpendiculare (implică minim două treceri pe aceeaşi suprafaţă.suprafaţa de nivelat.scheme de lucru cu două utilaje (sau mai multe. 145 . electronice sau chiar cu laser (buldozere sau gredere). 1. (la nevoie se pot utiliza şi gredere tractate).

cu autogrederul (vezi poziţii de lucru ale lamei la paragraful despre lucrări de terasamente cu autogrederul). care seamănă cu lamele de buldozer de tip cupă de încărcător.cu excavator hidrauluic cu cupă inversă (se folosesc nişte cupe speciale. .2. 95 U1. 146 .cu maşină universală de săpat. aşa cum s-a discutat în capitolele anterioare. fig. Taluzarea mecanizată se poate realiza cu următoarele utilaje: .al doilea utilaj. Se pot finisa atât taluze sub planul de staţionare a utilajului (a) şi deasupra acestuia (b). Fig. de volum sub 1 m3dar cu lăţime de 2-3 m.schema circulară pe direcţie perpendiculară. La nevoie braţul excavatorului poate fi dotat cu un prelungitor. 96). Productivitatea tehnică de exploatare a utilajelor de nivelare se exprimă la fiecare tip de utilaj.primul utilaj de nivelare. cu braţ telescopic şi cupă lată (ca mai sus). . U2. Norma de timp a acestor utilaje se exprimă în ore /100m2. Ea se exprimă în m2/oră.

.aplicarea de straturi de pământ stabilizat. prin intermediul unor piese numite şpraiţuri sau prin folosirea unor cadre.14 LUCRĂRI DE SPRIJINIRI Săpăturile se pot executa în spaţii largi sau în spaţii înguste. 3. Pentru săpăturile în spaţii largi sprijinirea pereţilor (atunci când este necesară) se realizează independent (se aplică fiecărui perete separat). 96 În anumite situaţii. . Pentru săpăturile în spaţii înguste sprijinirea pereţilor se face simultan pentru cei doi pereţi faţă în faţă.înierbarea sau brăzdarea. .aplicarea de anrocamente sau realizarea de peree de piatră (rostuite sau nerostuite).Fig.realizarea de îmbrăcăminţi din dale de beton sau de beton turnat la faţa locului (de ciment sau asfaltic). 147 . taluzarea se poate încheia prin aplicarea unor soluţii de protecţie: .

coeziunea pământului (KN/m2). η.25 1:0. Se pot executa săpături nesprijinite dacă adâncimea h (formula 83) satisface relaţia următoare sau dacă săpătura se face în taluz şi panta acestuia satisface valorile din tabelul 14.67 1:0.greutatea specifică a pământului (KN/m3).50 Panta taluzului (1:m) pentru: b≥3m h≥5m 1:1. 97 Tab. 14 [26] Natura pământului h<5m Pământ de umplutură.50 148 b<m h<3m 1:1.coeficient de siguranţă (se recomandă valoarea η = 2). Cadrele care ţin locul şpraiţurilor pot fi executate din lemn sau din oţel.25 1:1 1:0. Fig.Şpraiţurile pot fi executate din lemn sau din oţel (şpraiţuri mecanice cu filete stânga-dreapta sau şpraiţuri hidraulice).67 1:0. În funcţie de necesitatea executării unor sprijiniri săpăturile pot fi: nesprijinite sau sprijinite.75 . γu. nisip. h 4c   u [m] (83) în care: c.67 h≥3m 1:1. balast Pământ nisipos Pământ argilos 1:1.25 1:0.50 1:1 1:0.

25.100).75 1:025 Trebuie avută în vedere ideea că cu cât umiditatea pământului este mai mare cu atât coeziune (c) va fi mai mică. 1:1. . 99).10 1:0.cu pereţi de lemn ecarisat sau panouri (inclusiv metalice) rezemaţi cu contrafişe (şpraiţuri înclinate. Pentru săpături nesprijinite este necesar ca umiditatea terenului să fie de maxim 12-18% şi să nu poată creşte pe durata lucrării.săpătura în taluz nu este posibilă (de exemplu.cu pereţi de palplanşe ancorate sau neancorate (fig.67 1:0. realizarea unei tranşee pentru o conductă de apă sau electrică pe strada unei localităţi).25 1:0. În plus. săpătura nu trebuie să rămână deschisă un timp îndelugat.Argilă Löess Şisturi compacte 1:0.75 1:0. . Sprijinirile săpăturilor în spaţii largi se pot realiza: . 98). …).35 1:0. . Săpăturile sprijinite se execută în următoarele situaţii: . cu sau fără ancoraje (fig.adâncimea săpăturii depăşeşte valoarea dată mai sus (formula 83).50 1:0. Pentru săpături ce pot sta deschise un timp mai lung panta taluzului va fi de maxim 1:1 (sau cu valori mai mici: 1:1. . fig.5. 149 .67 1:0. La pămâturile saturate ea poate ajunge la valoarea 0.50 1:0.săpătura în taluz duce la costuri superioare săpăturii cu pereţi verticali sprijiniţi (rezultă un volum de săpătură mai mare). rezemaţi cu piloţi.10 1:0.50 1:0.idem.

4-ţăruş (bătut în afara zonei de posibilă alunecare). 150 . 2.grinzişoară verticală (riglă). 4-pană. 3-moază (legătură).dulapi de lemn. 99 1. 2-pilot. 5-ţăruş. 3-contrafişă.dulapi. 98 1. Fig.Fig. prefabricate din beton sau elemente metalice.

101 151 . 100 Fig.Fig.

fig. Fig. 101.c).din beton armat (fig. în U. în Z.a). În această situaţie se impune executarea de tranşee cu pereţi verticali sprijiniţi (dacă se depăşeşte adâncimea h dată de formula de mai sus). chesonate. 101.din oţel (în I.b). .Palplanşele pot fi de mai multe tipuri: . .din lemn (fig. 102 În realizarea sprijinirilor se pot aplica două soluţii constructive: 152 . de canal. În cazul realizării unor tranşee (şanţuri) pentru îngroparea unor instalaţii edilitare sau a unor fundaţii este imposibilă săparea în taluz deoarece adâncimea mare a săpăturilor ar duce la lăţimi (amprize) ocupate foarte mari (spaţiile laterale fiind ocupate de construcţii sau reprezentând străzi care nu pot fi total scoase din uz). 101.

103) Sprijinirea cu dulapi verticali se face fără interspaţii. Dulapii şi palplanşele se introduc în teren prin batere (cu soneta) sau prin vibrare (vibrosoneta). În această situaţie nu se vor folosi şpraiţuri ci cadre (fig. fig. Dulapii se bat în teren pe măsura avansării (oarecum asemănător cu palplanşele de lemn). 102).în cazul săpării în pământuri argiloase se recurge la sprijiniri cu dulapi orizontali (cu sau fără interspaţii. Fig. metodă utilizată şi în cazul unor lucrări miniere. .. 103 Spraiţurile ar putea fi înlocuite cu cadre din lemn sau oţel iar dulapii verticali şi riglele orizontale cu panouri metalice.în cazul săpării în pământuri nisipoase sau în pământuri slab coezive se folosesc sprijiniri cu dulapi verticali (fig. în funcţie de coeziunea pământurilor şi starea lor de fisurare. În cazul unor săpături cu adâncime mai mare şi în terenuri care dau împingeri mari se pot executa sprijiniri cu dulapi „verticali” înfipţi oblic. 153 . 104).

3. Calculul sprijinirilor se face cu ajutorul cunoştinţelor de la disciplina „Geotehnică şi fundaţii“.Pentru sprijinirea unor tranşee foarte adânci (de ordinul a 10 m sau mai mult) şi înguste (sub 1 m ) se poate recurge la soluţia de „sprijinire” cu noroi betonitic. Îndepărtarea apei din groapa de lucru se numeşte epuizment. Fig. 104 1. 3. Obs. pentru pozarea unor instalaţii sau pentru alte lucrări.dulapi „verticali“ înfipţi oblic.15 EPUIZMENTE De multe ori. descrisă într-un paragraf anterior. atunci când se execută săpături pentru realizarea unor fundaţii. 154 .cadru de sprijinire. se ajunge în situaţia de a lucra sub nivelul apelor subterane Unele tipuri de lucrări se pot executa sub apă (de exemplu unele betonări) iar altele trebuie să fie realizate la uscat. 2-scoabe de oţel.

. Se pot menţiona ca soluţii tehnice: .ecrane din piloţi secanţi de beton sau bentonită. Procedeul de coborâre a niveluli apelor subterane necesită instalaţii mai costisitoare dar permite executarea strict la uscat a unor lucrări mai pretenţioase (radiere de beton sau beton armat.pomparea directă a apei din săpătură. Această antrenare produce goluri în teren slăbindu-i rezistenţa şi favorizând creşterea infiltraţiilor.). Determinarea acestor caracteristici importante se face utilizând cunoştinţele specifice hidraulicii subterane.15. hidrogeologiei şi geotehnicii.coborârea nivelului apelor subterane astfel încât acesta să se situeze sub cota fundului săpăturii.pereţi mulaţi din beton sau bentonită. din puţuri colectoare special amenajate. În terenurile cu permeabilitate mare. Evacuarea apei din gropile de lucru se poate realiza prin două procedee: . . 3. ecluze. fundaţii şi părţi subterane ale unor rezervoare.Pentru a realiza un epuizment eficient este necesar să se cunoască natura terenului şi să se estimeze debitul de apă care se va infiltra în zona de lucru.ecrane („pereţi“) din argile tixotrope (bentonită). etc. Procedeul cu pomparea directă a apei are ca dezavantaj faţă de-al doilea că poate duce la antrenarea de către curentul de apă de infiltraţie a particulelor fine din teren (sufozie). . cu un debit infiltrat ridicat sau în cazul unor gropi de fundaţie ale unor construcţii importante şi extinse pe suprafeţe mari se poate reduce epuizmentul prin realizarea pe conturul săpăturilor aunor ecrane de etanşare.1 Epuizmentul prin pompare directă 155 .

chiar până la 9.6 m). 156 . ca adâncimea de aspiraţie (H) să nu depăşească valorile admise pentru aceste pompe (6-7 m. iar la pompele moderne. se vor realiza pe suprafaţa gropii de fundaţie sau a tranşeelor pentru pozarea de instalaţii puţuri colectoare.5-2% către acestea (figura 105). 105 Se va avea în vedere. Suprafeţele de teren din zona puţurilor colectoare vor avea pante de 1. etc. în cazul folosirii unei pompe centrifuge. Fig.Pentru a realiza epuizmentul direct. Acestea se poziţionează în afara amprizei fundaţiei sau a zonei de poziţionare a conductelor. Puţurile colectoare se pot realiza ca în figura 106. cablurilor.

Înălţimile de refulare a pompelor pot varia în limite foarte largi (3-180 m).Fig. Procedeul de epuizment prin pompare directă are avantajul unor instalaţii simple dar şi dezavantajul că fundul gropii nu va fi perfect uscat. 157 . Alegerea pompelor se va face aplicând cunoştinţele de la disciplina de staţii de pompare. armare. 106 Pomparea directă se poate realiza şi cu ajutorul pompelor submersibile. betonare. Ele pot fi acţionate electric sau cu motoare cu ardere internă. îngreunând alte operaţii tehnologice (cofrare. În ambele cazuri este necesar ca înălţimea de refulare a apei pe care o asigură pompa utilizată să permită îndepărtarea apei la o distanţă suficientă faţă de groapa de lucru. transportul unor materiale. În acest caz nu se mai pune problema adâncimii de la care se poate aspira apa (H).

). Deoarece există riscul inundării gropii este necesar să existe o electropompă de lucru. o coborâre a nivelului apei subterane este necesară executarea pe o parte a gropii (dacă e o tranşee) sau pe conturul ei a unor puţuri din care urmează să se pompeze apă. 2) şi apoi tubajul forajului se recuperează. cu diametru de circa 200mm (1). Se produce o coborâre a nivelului apei. în zona gropii de lucru.între tubajul forajului şi tubul filtrant se introduce material granular cu rol de filtru (nisip. Trebuie menţionat că această coborâre a nivelului apei subterane se poate realiza doar pe durata funcţionării pompelor care extrag apă din puţurile amintite mai sus.forare tubată cu tub metalic cu diametru de circa 400-450mm.etc. atunci când se făcea referire la captarea apei subterane pentru alimentări cu apă. o electropompă de rezervă şi o motopompă (pompă cu motor cu ardere internă. .introducerea tubului filtrant. 3. Puţurile se vor executa pe exteriorul conturului gropii de lucru după următoarea tehnologie: .2 Epuizmentul prin coborârea nivelului apei subterane Pentru a realiza. pentru situaţia întreruperii alimentării cu curent electric). .15. 158 . mai ales pentru lucrările foarte importante. Fenomenele sunt identice cu cele studiate la disciplina „Prize de apă“ sau la „Hidraulică subterană“. pietriş. S (diferenţa între nivelul hidrostatic şi cel hidrodinamic). În locul motopompei se poate ţine ca rezervă un grup electrogen (generator electric acţionat cu motor cu ardere internă). Pomparea se poate face cu câte o pompă din fiecare puţ colector sau cu o pompă dintr-un grup de puţuri colectoare apropiate.

Un puţ executat după această tehnologie este prezentat în figura 107.nivelul hidrodinamic al apei subterane (în timpul pompării) O variantă mai modernă a tehnologiei de coborâre a nivelului apei subterane este utilizarea unei instalaţii de filtre aciculare.. 2.nivelul hidrostatic al apei subterane.. 159 . în cazul pompelor submersibile). orificiul din capătul filtrului acicular se închide cu o supapă. . După înfigere. NHS. nisipuri.în tubul filtrant se introduce conducta de aspiraţie cu sorb sau pompa submersibilă (3). în funcţie de soluţia aleasă şi de adâncimea la care se află apa subterană. pietrişuri. 107 1.puţuri filtrante.sprijiniri. Filtrele vor avea aceeaşi poziţionare ca şi în cazul soluţiei cu puţuri filtrante. în cazul pompelor cevtrifuge sau conductă de refulare. NHD.) cu ajutorul unui jet de apă sub presiune eliberat prin capul filtrului. Filtrele aciculare se înfig în teren (mai ales în terenuri permeabile. Fig. ea poate fi conductă de aspiraţie. ..se montează o conductă colectoare care uneşte puţurile (4).

ca rezervă. Fiecare filtru acicular este legat de conducta colectoare de aspiraţie printrun furtun transpsrent. motopompe sau tot pompe acţionate electric dar cu grup electrogen). Apoi se porneşte pompa de apă. în mod curent. Un detaliu de filtru acicular este prezentat în figura 109. Amorsarea instalaţiei de filtre aciculare se face cu ajutorul pompei de vacuum. Utilajul de pompare (acţionat electric sau moto) are în alcătuire. Necesitatea unor pompe de rezervă este legată de faptul că întreruperea pompării chiar şi pentru o oră ar putea duce la inundarea gropii de lucru. de cele mai multe ori fiind vorba de o pompă centrifugă (se vor asigura pompe de rezervă : dacă pompele de serviciu sunt acţionate electric. 160 . pentru a se putea verifica în permanenţă starea de funcţionare. coborâri ale nivelului apelor subterane de ordinul a 3-5 m.Fig. pe lângă pompa de apă şi o pompă de vacuum şi un rezervor tampon pentru separarea aerului de apă. se vor asigura. 108 Instalaţia cu filtre aciculare poate realiza.

2. pile de poduri. 161 .16 SĂPĂTURI SUB APĂ Aceste lucrări sunt necesare în următoarele situaţii : executarea unor construcţii pe amplasamente acoperite permanent de apă (cum ar fi construcţiile de acostare din porturi. 3.).Fig. executarea unor construcţii pornind de la o suprafaţă de apă (un canal navigabil sau un bazin portuar pornind de la un fluviu. unele construcţii pentru regularizări de râuri. 3.tub interior pentru introducerea apei (la înfigere) sau la aspirarea apei (în timpul lucrului). dragajul de întreţinere al unor bazine portuare.supapă. executarea unor construcţii în săpături sub nivelul apelor subterane dacă debitul infiltrat este foarte mare (unele fundaţii speciale. digurile de apărare ale porturilor. 5. etc. reprofilarea unui canal navigabil sau destinat transportului de apă. de tipul chesoanelor deschise. 4. etc) sau atunci când această tehnologie are un randament mai mare sau un preţ mai mic.înveliş de plasă de sârmă (sită).tubul filtrant.perforaţii. etc. 109 1.).

etc. pontoane. Apoi. în terenuri necoezive (nisipuri) sau uşoare. utilaj asemănător cu un picon dar instalat la bordul nuei nave şi având dimensiuni mai mari) sau prin puşcare cu explozivi (găurile fiind realizate cu foreze plutitoare sau postate la bordul unor nave tehnice). în pămănturi (dragare directă) sau în roci care au fost mai întâi derocate (sfărâmate). 112. suspensia este absorbită şi trimisă pe conducte cu ajutorul unei pompe. strângând sau eliberând cablurile ancorelor cu ajutorul unor trolii (de exemlu.). 162 . care ridică materialul în suspensie. etc.Pentru executarea săpăturilor sub apă se pot folosi trei grupe mari de tehnologii : 1 – cu utilaje lucrând de pe uscat : excavatoare cu cupă inversă. 111) este dotată cu un dispozitiv de săpare-agitare de tip melc. 2 – cu utilajele de la punctul 1 lucrând de pe nave tehnice (gabare. derocarea se poate face cu un derocator (sau deroşeză – fig. Draga absorbat refulantă (fig. fiind refulată la locul de depozitare a pământului (apa este drenată şi evacuată). 3 – cu utilaje plutitoare : . Drăgile lucrează prin papionaj (baleierea suprafeţei de dragat prin poziţionarea succesivă a utilajului cu ajutorul a patru ancore.). dragline sau graifăre. Pe porţiunea din traseul ei pe care conducta pentru transportul suspensiei este deasupra apei aceasta este poziţionată pe flotori metalici.dragă absorbant refulantă. .dragă cu cupe. două la prova şi două la pupa). se strâng cablurile de la prova şi se eliberează cele de la pupa pentru deplasarea înainte sau se strâng cablurile de la babord şi se eliberează cele de la tribord pentru deplasarea spre dreapta.

Draga cu cupe (fig. Pentru draga absorbant refulantă se vor avea în vedere debitul pompei utilizate şi concentraţia 163 . materialul din cupe este răsturnat într-un buncăr. Materialul săpat cu excavatoarele poziţionate pe uscat se poate transporta cu mijloacele de transport amintite la capitolul referitor la transportul pământului (basculante. 110) are ca organ de lucru o elindă (braţ) pe care se deplasează un număr de cupe fixate pe un lanţ Gall (asemănător lanţului de la biciclete). remorci. benzi rulante. etc. 110 Materialul săpat cu excavatoarele poziţionate pe nave se transportă tot cu navele tehnice amintite mai sus. şalandă hidroclap. Productivitatea tehnică de exploatare a utilajelor amintite în acest paragraf se determină cu cunoştinţele din capitolele anterioare. Elinda se poate înclina la diferite unghiuri pentru a ajunge la adâncimea de lucru (adâncime limitată de unghiul de lucru maxim şi de lungimea elindei). La capătul superior al elindei.) sau cu nave tehnice. etc). dumpere. din care este descărcat gravitaţional în nava de transport (şlep. Fig. Pe partea inferioară a acesteia coboară cupele goale iar pe partea superioară urcă cupele pline.

Norma de timp a acestor utilaje se exprimă în ore / 100 m3 săpaţi. 112 Derocator (deroşeză) 164 . Fig.în material solid a suspensiei transportate pe conductă (ca ordin de mărime este de circa 10 %). 111 Dragă absorbant refulantă Fig.

din greutatea utilajelor şi a oamenilor în timpul lucrului. în care se toarnă betonul în aşa fel încât după priză şi întărire să se obţină formele şi dimensiunile din proiect ale elementului de construcţie. asupra duratei de execuţiei. dar sunt şi cazuri când reprezintă chiar peste 70% (de exemplu în cazul podurilor în arce cu curbură mare. Cofrajele îndeplinesc un rol important în realizarea lucrărilor de beton şi beton armat. cum sunt bolţile. din presiunea vîntului. Costul cofrajelor reprezintă în medie 20-40% din costul construcţiei de beton armat.CAPITOLUL 4 LUCRĂRI DE BETON ŞI BETON ARMAT 4. Eşafodajele sunt susţinerile cofrajelor şi au rolul de a transmite terenului sau părţii inferioare a construcţiei încărcările care apar în timpul execuţiei şi greutatea betonului şi a armăturii. asupra necesarului de forţă de muncă. b) să reziste la încărcările care le revin din greutatea proprie. 165 . etc. metal sau alte materiale. Cofrajele trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: a) să aibă forma şi dimensiunile interioare corespunzătoare dimensiunilor exterioare prevăzute în proiect pentru elementul de beton respectiv. executate monolit). arcele. GENERALITĂŢI ŞI CLASIFICĂRI Cofrajele reprezintă construcţii din lemn. din greutatea şi împingerea betonului proaspăt. prin influenţa pe care o are asupra costului construcţiei.. La lucrările cu deschideri mari. atât din punct de vedere al delimitării formei elementului care trebuie executat cât şi din punct de vedere tehnico-economic. aceste susţineri se numesc cintre.1 COFRAJE. asupra consumului de materiale.

umiditate sau la turnarea şi compactarea betonului.. 4. cofraje speciale – care pot fi de diferite categorii: a) cofraje pierdute – care după turnarea betonului rămân înglobate în elementul de construcţie. asamblate şi demontate cu ocazia fiecărei turnări. După modul de funcţionare şi reutilizare cofrajele se clasifă în: A. C. la care cofrajul întreg sau părţi din el se deplasează şi iau poziţii succesive. fără degradări ale panourilor de cofraj şi ale betonului. cofraje fixe – utilizate pentru turnarea betoanelor monolite. etc. B. g) să poată fi folosite de cât mai multe ori. cofraje mobile. COFRAJE FIXE 166 .1. e) să nu atace betonul şi nici să nu fie atacate de către acesta. b) cofraje de cauciuc – folosite pentru cofrarea conductelor.1. D. f) să fie astfel alcătuite încât să permită o decofrare uşoară. să nu adere la masa betonului. h) să permită realizarea feţei aparente a betonului de calitatea şi aspectul dorit. executate din diferite materiale. c) cofraje suspendate. cofraje demontabile – realizate din panouri şi elemente ajutătoare de inventar. a plăcilor curbe subţiri. d) să fie suficient de etanşe pentru a nu permite pierderea de apă sau lapte de ciment din masa betonului. corespunzător tipului de cofraj. c) tipare pentru elemente prefabricate. din această categorie fac parte: a) cofraje glisante. b) cofraje căţărătoare. necesare turnării betonului. d) cofraje rulante.c) să nu se deformeze prea mult datorită încărcărilor şi variaţiilor de temperatură.

Datorită consumului mare de materiale pe care îl reclamă. Fig. sârme cu diametrul de 2-3 mm şi tiranţi metalici cu bulon. COFRAJE DEMONTABILE 167 . numai în cazurile în care folosirea altor tipuri mai avantajoase nu este posibilă (de exemplu în cazul construcţiilor mai complicate). materialele utilizate. în cât mai mare măsură. grinzi. pereţi. scoabe.1. în general. În aceste cazuri se va căuta să se recupereze. 113 Panou de cofraj fix Cofrajele fixe se pot utiliza pentru turnarea unor fundaţii. planşee şi în special pentru realizarea unor elemente de construcţii de formă complicate. cofrajele fixe se folosesc din ce în ce mai puţin.2. la decofrare. riglele şi grinzile ecarisate. iar ca materiale auxiliare: cuie de diferite dimensiuni. 4. La alcătuirea cofrajelor fixe se foloseşte. scândura drept perete de cofraj. respectiv lemnul rotund (bile). stâlpi. Un panou de cofraj fix este prezentat în figura 113.

Dimensiunile panourilor se stabilesc ţinând seama de următoarele considerente: .să rezulte cât mai puţine rosturi.să rezulte panouri uşor manipulabile (maxim 30-70 kg pentru manipulare manuală. popi de susţinere. . moaze. cofrajele demontabile mai au în alcătuire dispozitive de prindere şi aliniere. grinzi. elemente de legătură. iar pentru manipularea mecanizată greutatea panoului să fie cât mai apropiată de capacitatea de ridicare a utilajului).să se folosească un număr minim de panouri. Cofrajele demontabile sunt alcătuite din panouri a căror refolosire depinde de calităţile materialelor întrebuinţate. Fig.Utilizarea cofrajelor de inventar demontaile reprezintă o cale de execuţie industrializată a structurilor de beton. În afară de panouri. etc. toate constituind elemente de inventar cu grad mare de refolosire. . 114 Panou de cofraj demontabil din placaj 168 .

3. 4. Cu ajutorul lor se pot realiza elementele verticale ale construcţiei.2. Toate cofrajele demontabile necesită o manipulare atentă.5 m şi servesc şi pentru antrenarea panourilor în mişcarea lor pe verticală.5-2.cofraje din panouri de plăci fibro-lemnoase (PFL). Cofrajele glisante au alcătuirea din figura 115. De asemenea ele reduc în mare măsură consumul de cherestea. de 200-300 ori. Presiunea betonului exercitată asupra panourilor de cofraj este preluată de jugurile metalice (2) care se aşează la intervale de 1.cofraje din panouri metalice (de diferite tipuri).1-1.cofraje din panouri de placaj (şi TEGO) – fig. COFRAJE MOBILE a) Cofraje glisante Cofrajele glisante se asamblează o singură dată.Cele mai utilizate cofraje demontabile sunt: .2 m. . cele din placaj şi PFL de 30-50 ori.cofraje din panouri de cherestea (inclusiv cu feţe de tablă).1. Cofrajele metalice asigură o faţă văzută a betonului foarte îngrijită ceea ce în multe cazuri elimină realizarea tencuielilor. 4. iar cele metalice. . Panourile de cofraj (1) au înălţimea de 1. De fiecare jug este legată în mod solidar câte o verină 169 . reparaţii când este necesar şi înainte de cofrare se ung cu emulsie parafinoasă pentru a asigura o decofrare uşoară şi a preveni distrugerea cofrajului. la începerea construcţiei şi apoi se deplasează continuu până la formarea întregii construcţii. . Cofrajele din panouri de cherestea trebuie refolosite de cel puţin 15 ori.

hidraulică (3) ce se poate căţăra pe tijele de oţel (4) care sunt încastrate în masa betonului. b) Cofraje căţărătoare 170 . Fig. 115 Alcătuirea cofrajelor glisante La o bună organizare a lucrărilor se poate realiza un ritm mediu de betonare în 24 de ore de 2.5-3 m.

a pereţilor ecluzelor. 116). a zidurilor de sprijin. Fig.Sunt utilizate la cofrarea barajelor de beton. panourile de cofraj de la partea inferioară sunt demontate şi trecute direct la partea superioară cu ajutorul macaralelor uzuale pentru o nouă poziţie de turnare. Rândul de panouri în care se toarnă betonul se reazemă pe rândul imediat inferior sau pe distanţieri special fixaţi în masa betonului (fig. etc. Suprafaţa cofrată este o fâşie a cărei lăţime se stabileşte în raport cu timpul cât trebuie să stea betonul în cofraj şi cu viteza de turnare a betonului. 171 . aşezate pe 1-3 rânduri având fiecare o înălţime de 0. După ce betonul a obţinut rezistenţa care permite decofrarea sa.6-2 m. 116 Cofraj căţărător Cofrajul este alcătuit din panouri demontabile de construcţie specială.

117) sunt alcătuite în întregime din metal. 117 Cofraj suspendat Cofrajele mobile suspendate (fig. 172 . .podina de lucru (2) de care se găseşte agăţat cofrajul.c) Cofraje suspendate Fig.cofrajul propriu-zis (1) – alcătuit din doi pereţi din tablă de 2 mm grosime între care se toarnă betonul. având următoarele elemente componente: .

. a castelelor de echilibru.turnul central (3) (bob). .se montează panourile exterioare prinse unul de altul şi suspendate de cadrul platformei.). Prin coborârea cofrajului după întărirea betonului. de care cu ajutorul unor scripeţi (4) este prinsă podina de lucru şi care mai serveşte şi pentru transportul pe verticală al materialelor necesare betonării. trunuri de răcire. 173 .pe măsură ce se betonează se ridică cofrajul cu ajutorul scripeţilor (sau verinelor). . sprijinindu-se pe eşafodajul de susţinere. întregul cintru poate trece pe sub diferite elemente. 118): . care de asemenea se poate realiza din lemn sau din metal şi care se deplasează pe verticală. a rezervoarelor.se montează panourile interioare şi armătura şi se începe betonarea. Operaţiile de betonare se desfăşoară astfel: . folosind în acest scop trenuri de rulare.cofrajul propriu-zis. etc. Procedeul se foloseşte la betonarea elementelor de construcţii de dimensiuni constante pe lungimi mari sau pe mai multe travei (de exemplu galerii. Acest tip de cofraje se utilizează la betonarea coşurilor industriale. care rulează pe şine prin intermediul unor roţi sau boghiuri. deplasându-se într-o nouă poziţie de turnare.etc. d) Cofraje rulante La aceste cofraje deplasarea se face pe orizontală. Cofrajul rulant se compune din (fig.eşafodajele de susţinere care se realizează din lemn sau din metal şi formează un sistem spaţial rigid.. pânze subţiri pentru hale industriale.

Fig.1. Aceste cofraje se folosesc la realizarea planşeelor. 174 . care apoi se va suprabetona. COFRAJE SPECIALE a) Cofraje pierdute Cofrajele pierdute îndeplinesc funcţia de tipar pentru turnarea betonului şirâmăn apoi înglobate în masa betonului.Cofrajele rulante sunt eficiente dacă se pot refolosi de cel puţin 20 de ori. 118 Cofraj rulant 4. Faţa superioară a dulapilor. a3) Cofraje din dulapi de beton armat precomprimaţi. conlucrând uneori şi la asigurarea capacităţii portante a structurii sau la asigurarea izolării termice. a2) Cofraje din tuburi de beton – permit realizarea unor elemente de beton armat în condiţii avantajoase. Cofrajele pierdute pot fi constituite din: a1) Cofraje din tuburi de azbociment – servesc la realizarea unor coloane armate.4. Se obţin elemente care nu necesită tencuire şi au o formă corectă.

greutatea proprie a cofrajului şi a elementelor de legătură.. Se pot realiza şi galeriile de alimentare la ecluze. se pot folosi şi pentru cofrarea la sol a pânzelor curbe subţiri.2. Varianta din polietilenă se poate utiliza întinzând folia pe o reţea de sârme sau plasă de sârmă (cofrarea fâşiilor precomprimate cu goluri pentru planşee). Astfel de dulapi se folosesc şi pentru sprijinirea a excavaţiei galeriilor hidrotehnice şi uneori se înglobează apoi în căptuşeala definitivă de beton armat. se va considera greutatea specifică a betonului proaspăt 2400 daN/m3 în cazul îndesării manuale sau a vibrării uşoare şi 2450 daN/m3 în cazul vibrării energice. Încărcări permanente . galeriilor.2 CALCULUL COFRAJELOR 4. γ = 750 daN/m3 pentru cherestea. Se foloseşte pentru cofrarea interioară a canalelor.se lasă rugoasă. 175 . γ = 850 daN/m3 pentru placaje.1 Încărcări care acţionează asupra cofrajelor La calculul cofrajelor sau al eşafodajelor de susţinere trebuie să se ţină seama de următoarele încărcări: a. cu diametre până la 1 m. . Sunt economice dacă se pot refolosi de 100-200 de ori. Sunt realizate din cauciuc pânzat de 5-6 mm grosime şi în timpul folosirii se umflă cu aer comprimat la o presiune ce depinde de forma şi dimensiunile elementului de construcţie ce trebuie turnat.greutatea betonului proaspăt. de formă circulară. b) Cofraje din cauciuc sau folie de polietilenă Acest tip de cofraje a cunoscut în ultimul timp o dezvoltare apreciabilă. 4. etc. calculate pe baza greutăţii specifice a materialelor folosite.

În general formulele de calcul nu pot ţine seama de toate aceste elemente. 1) În zona de influenţă a vibrării (0 < h < h1) respectiv (0 < t < tc). de viteza de turnare. dacă se folosesc alte mijloace de transport se va considera încărcarea corespunzătoare mijlocului respectiv de transport.provenite din greutatea oamenilor şi a căilor de circulaţie de pe cofraj.provenite din greutatea utilajelor care transportă betonul. Împingerea betonului proaspăt asupra cofrajelor Această încărcare depinde de modul de compactare. 119). Încărcări utile . Astfel. diagrama presiunii laterale a betonului proaspăt este dată în figura de mai jos (fig. se consideră 250 daN/m2 pe proiecţia orizontală a cofrajului. . b. c. unde betonul proaspăt se comportă ca un lichid greu cu greutatea specifică corespunzătoare γb. de temperatura mediului ambiant.greutatea oţelului folosit ca armătură se va adăuga după caz la greutatea betonului. Pentru cazul betonului vibrat. se va considera o încărcare concentrată de 130 daN în cazul transportului cu roaba şi 250 daN în cazul transportului cu tomberonul. Presiunea laterală a betonului proaspăt pe peretele cofrajului a fost determinată experimental în funcţie de viteza de turnare a betonului.. în daN/m2. (85) 176 . presiunea laterală se determină cu relaţia: pb h (84) unde: hvt în care: p = presiunea betonului turnat. de viteza de priză a betonului.

t = timpul trecut de la începerea turnării. tc = timpul de priză al cimentului. S = suprafaţa secţiunii orizontale a elementului în care s-a turnat volumul de beton V. TS (86) Fig. în ore. în daN/m3. T = timpul necesar turnării volumului de beton V. γb = greutatea specifică a betonului proaspăt. calculată cu relaţia: v V . în ore (începutul). 2) În zona de împingere redusă a betonului turnat (h 1 < h < h2) de la începerea prizei cimentului (tc) până la sfârşitul prizei şi obţinerii unei rezistenţe 177 . în m3. în ore. v = viteza de turnare a betonului în cofraj. 119 Împingerea betonului proaspăt asupra cofrajelor în care: V = volumul de beton turnat. în m/oră.

5. I 42. I 52. Tab. II A-S 42.5 . tabelul nr.5.2-11 7-8. 15 Tempetatura (0C) Timpul de priză Cimenturi cu întărire normală * 5 10 15 20 SR II A-S 42.7-8.1 α = unghiul de înclinare al cofrajului faţă de orizontală.5 R. fost 4.minime de 2 daN/cm2 (tc ≤ t ≤ Ti) presiunea laterală a betonului se determină cu relaţia:  t  t  tc p  v  Ti  t    b   c        sin T  t  Ti c  i  (87) iar hvt (88) în care: h2 = adâncimea de la care betonul se suportă singur. I 42.5.5.5.5 R 12-14 9. etc. 15). II B-S 42.5. H II B-S 42.5 R.3 5.I 32.5 4. I 52. 178 .5-5. ** . λ = coeficient exprimând influenţa dozajului de ciment (se dă în tabele). β = coeficient exprimând influenţa temperaturii exterioare (se dă în tabele).5 . în ore (se dă în tabele. SR II B-S 42.7-7 (ore) Cimenturi cu întărire rapidă ** 8-9.8 6.4 5. Ti = timpul de întărire a betonului (sfârşitul prizei cimentului).I 32.3-6.5.3 * . H II A-S 42.

119 pmax reprezintă valoarea presiunii maxime care se obţine pentru t = tmax şi h = hmax = v x tmax. . 120).7 m3.2-0. cu o relaţie de forma: p max  c  v (daN/m2) (89) Această relaţie reprezentată grafic ne dă diaframa împingerii maxime a betonului în funcţie de viteza de turnare (fig. Valoarea lui pmax se poate calcula în funcţie de viteza de turnare a betonului. 120 Diagrama împingerii maxime a betonului în funcţie de viteza de turnare 179 .2 m3 şi turnare cu jgheaburi sau pâlnii.400 daN/m2 – pentru capacităţi de 0.600 daN/m2 – pentru capacităţi mai mari.În fig. cofrajul se calculează cu împingerea pmax din cauza deformaţiilor înregistrate pe parcursul turnării. 3) În zona întărită a betonului turnat. Fig.200 daN/m2 – pentru o capacitate a mijlocului de transport folosit până la 0. d. Încărcarea orizontală dinamică provocată de şocul descărcării betonului Această încărcare se consideră: . .

care trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: .e) Încărcarea dată de presiunea vântului Se determină conform normelor de încărcări dinamice şi se ţine seama numai la cofraje mai înalte de 6 m. Folosirea armăturii poate fi considerabil industrializată.să asigure condiţii bune pentru înnădirea prin sudare (oţel sudabil). 4. fără apariţia concentrărilor de eforturi. 180 .3 TEHNOLOGIA LUCRĂRILOR DE PRELUCRARE ŞI MONTARE A ARMĂTURILOR PENTRU BETON ARMAT Armătura reprezintă totalitatea barelor şi sârmelor de oţel din interiorul elementelor de construcţii din beton. maşini de îndreptat bare. executate pe linii tehnologice de mare productivitate dotate cu maşini moderne. fasonat carcase şi tăiat bare. folosindu-se fibre din oţel. sticlă sau carbon. îndreptat carcase. etc. . conducând astfel la reducerea substanţială a consumului de manoperă şi a costului de execuţie a armăturii. de sudat plase şi carcase.să aibă limita de curgere garantată deoarece ruperea casantă ar fi periculoasă.să aibă geometria suprafeţei realizată direct din laminare astfel încât să asigure o bună aderenţă a betonului. Se pune tot mai mult baza pe utilizarea armăturii din oţel de calitate superioară. maşini de sudat cap la cap barele de oţel-beton.(STAS 10101-20/90). Există şi betoane la care armarea se poate realiza dispers. Această industrializare se bazează pe utilizarea plaselor (confecţionate prin sudarea prin puncte) şi carcaselor sudate. . având rolul de a prelua forţele de întindere şi eventual şi o parte din cele de compresiune. automatizate.

armătură rigidă. Armătura flexibilă Armătura flexibilă are o rigiditate redusă pînă la înglobarea ei în beton.1. Tipuri de armături flexibile folosite pentru betonul armat Oţelurile beton fabricate în ţara noastră pot fi clasificate după caracteristicile lor mecanice.oţeluri beton obişnuite: OB 37. iar poziţia ei trebuie fixată prin anumite procedee. CLASIFICAREA ARMĂTURILOR După forma şi comportarea în timpul procesului de execuţie.3.1. . armătura poate fi clasificată în două grupe: . După caracteristicile mecanice avem următoarele oţeluri: . 181 . Armătura flexibilă se realizează sub formă de bare separate legate cu sârmă sau sub formă de plase şi carcase plane sudate.1.să aibă rezistenţă la oboseală bună. .să aibă plasticitate suficientă pentru prelucrarea prin îndoire. 4.armătură flexibilă.. în timpul turnării şi vibrării betonului. .3. 4.să prezinte omogenitate a caracteristicilor fizico-mecanice. după natura suprafeţei barelor şi după modul de fabricaţie. . a. În timpul execuţiei greutatea armăturii este suportată de cofraje.fibre pentru armarea dispersă.

din profile metalice laminate. Armătura rigidă Armătura rigidă este capabilă să suporte greutatea proprie.laminare la cald şi tragere la rece: STNB. cu ochiuri pătrate cu latura de 15. După felul suprafeţei barelor şi a modului de fabricaţie oţelurile pentru beton armat se clasifică în: 1. tragere la rece şi amprentare: STPB . SBPI. sub formă de bare cu lumgimi de 9-18 m. 3. 4. OB 37.20 sau 25 cm (mai ales din PC 52). Armătura rigidă se poate realiza în două moduri: . . 182 . 2. . oţel-beton cu profil periodic fabricat prin: . sîrmă trasă netedă pentru beton (STNB) şi sîrmă trasă profilată pentru beton (STPB). PC 90.laminare la cald.oţeluri beton superioare: PC 52. PC 60. sârmă pentru beton precomprimat SBPI (lisă) şi SBPA (amprentată).laminare la cald. Armăturile pînă la diametrul de 12 mm se livrează în colaci iar cele cu diametrul mai mare.2.3. PC 60. Ea face trecerea către construcţiile cu structură de rezistenţă din otel. SBPA.1. a betonului proaspăt şi a încărcărilor care intervin pe parcursul execuţiei.laminare la cald: PC 52. greutatea cofrajelor.sudate sau nituite. toroane pentru beton precomprimat (TBP). oţel-beton rotund şi lis fabricat prin: . plase sudate din sârme de 3-10 mm. 4. PC 90..

Executarea lucrărilor de armături cuprinde trei etape: .2.asamblarea armăturilor. Ea se îndepărtează prin frecarea barelor cu perii de sârmă. dar sunt şi situaţii cînd execuţia se face la faţa locului.fasonarea armăturilor. Îndreptarea armăturii flexibile Înainte de îndreptare armătura se curăţă de rugina groasă care se desprinde şi are influenţă dăunătoare. împiedicînd aderenţa dintre beton şi armătură. .3.3.1. trasarea şi tăierea barelor la lungimea necesară. 4. îndoirea barelor (dacă este cazul). înnădirea barelor (dacă este cazul).montarea plaselor şi carcaselor în cofraj. .2 EXECUTAREA LUCRĂRILOR DE PREGĂTIRE ŞI ASAMBLARE A ARMĂTURII FLEXIBILE PENTRU ELEMENTELE DE BETON ARMAT În mod obişnuit lucrările de armături se execută centralizat. Fasonarea armăturii flexibile Fasonarea armăturii cuprinde: a) îndreptarea armăturii..din carcase spaţiale sudate. 4. realizate din bare rotunde şi din profile laminate. 183 . în ateliere ce deservesc unul sau mai multe şantiere.

folosind plăci cu dornuri şi chei speciale. ştanţe normale sau cu ştanţe mecanice.  Îndreptarea armăturilor livrate sub formă de bare (d > 12 mm) se face de obicei manual. la banc. Schematic. Tăierea se face după ce s-a trasat lungimea necesară a barei. La măsurare se ţine seama de lungimea ciocurilor şi a îndoiturilor. 121 Schema maşinii universale pentru îndreptarea şi tăierea armăturilor b) Trasarea şi tăierea barelor la lungimea necesară Tăierea oţelului beton se face cu foarfecele de mână. Pentru şantierele cu volum de lucrări relativ mic. construcţia unei maşini universale pentru îndreptarea şi tăierea armăturilor este prezentată în fig. se face cu trolii. 184 . 121. De asemenea se ia în considerare alungirea barei produsă din cauza îndoiturilor. Îndreptarea armăturii subţiri (d < 12 mm) livrată în colaci se face în mod avantajos cu maşini specializate. Fig. La întindere alungirea maximă nu trebuie să depăşească 2 mm/m.

Ştanţa manuală se foloseşte pentru tăierea barelor cu diametrul până la 25 mm în România şi 40 mm în rest ţărilor. Pentru tăierea mecanizată a barelor se utilizează ştanţe electrice cu care se pot tăia bare cu diametrul până la 40 mm. unul axial şi altul de îndoire. Se mai foloseşte ştanţa manuală hidraulică care poate tăia oţel-beton cu diametrul pînă la 40 mm. putând fi oprit în poziţia necesară. în două dintre acestea se introduc dornuri. c) Îndoirea barelor de oţel-beton Îndoirea barelor se poate face manual sau mecanizat.U. Aceste alungiri se consideră pentru o îndoire la:   45  L  d 2 (91) (92)   90  L  d   180  L  3d 2 (93) Foarfecele de mână se folosesc pentru bare cu diametrul pînă la 12 mm. Îndoirea mecanizată a armăturii se face cu ajutorul a unui banc a cărui piesă principală o constituie un disc cu 9 orificii.A. ΣΔLI = suma alungirilor barei datorită îndoiturilor.Astfel lungimea de fasonare a barei va fi: L f  L p   Li i 1 n (90) unde: Lp = lungimea barei dată în proiect. Îndoirea manuală se poate face cu ajutorul cheilor de îndoit şi al plăcilor fixe cu dornuri. Discului I se poate imprima cu ajutorul unui motor o mişcare de rotaţie în ambele sensuri. inclusiv în S. 185 .

2Φ 28-32mm. Fig. d) Înnădirea barelor de oţel-beton În multe cazuri barele de oţel-beton au lungimi inferioare celor din proiect.suprapunere şi legare cu sârmă arsă. 5Φ 20 mm. . 122 Banc mecanc pentru îndoirea armăturilor  Înnădirea prin suprapunere şi legare cu sîrmă arsă 186 . Se pot îndoi bare cu diametrul pînă la 40 mm sau pachete de bare:10Φ 10mm. . Înnădirea armăturilor flexibile se poate face prin: . fiind astfel necesară înnădirea lor.manşoane filetate interior (mai rar).sudare. În acest caz barele se aşează una peste alta şi se prind cu cleme.Maşina poate îndoi simultan pachete de bare subţiri.

σc . Lungimile de suprapunere depind de clasa betonului deoarece transmiterea eforturilor se face prin beton. (94) n. n` .lungimea de suprapunere. ls . Lungimea de suprapunere a barei rezultă din condiţia: n  Aa   c  n  u  ls   a unde: Aa . Eforturile din armătură sunt transmise betonului prin aderenţă apoi din beton sunt trecute prin aderenţă asupra barei a doua. u .efort tangenţial de aderenţă.numărul de bare din stânga-dreapta îmbinării (pot fi bare diferite) Pentru bare de acelaşi diametru rezultă: ls  d c  4 a (95) Lungimea de suprapunere a barelor din zona întinsă a elementelor de beton armat trebuie să fie minim 25 cm şi cel puţin egală cu valorile din tabelul 16.aria armăturii.perimetrul barei.Se realizează prin alăturarea şi petrecerea celor două bare şi legarea lor pe porţiunea comună cu sîrmă arsă de 1mm grosime. τa .limita de curgere. Într-o secţiune se înnădeşte cel mult 25% din aria totală a armăturii longitudinale de rezistenţă întinse (etrieri îndesiţi la de ≤ 10 cm) 187 .

16 Lungimi de suprapunere (exprimate în diametre ale barei. Nu se recomandă înnădirea prin suprapunere a barelor cu diametrul mai mare de 25 mm.în baie de zgură. PC 90 40 d 35 d Beton de clasă peste C 20/25 35 d 30 d 35 d Lungimea maximă de suprapunere pentru barele înnădite în zona comprimată va fi de: .sudare electrică prin puncte (la plase).Tab. .  Înnădirea barelor din oţel-beton prin sudură electrică Barele din oţel-beton se pot înnădi prin sudură prin următoarele procedee: . .în cochilie. .sudare cap la cap: .sudare manuală cu arc electric prin suprapunere sau cu eclise.30·d pentru clasa betonului < C 20/25. . d) Beton de clasă sub C 20/25 OB 37 (cu ciocuri) PC 52 PC 60. .sudare electrică cap la cap prin topire intermediară. . Sudarea electrică prin puncte se utilizează la confecţionarea plaselor şi carcaselor plane.în semimanşon recuperabil.20·d pentru clasa betonului > C 20/25. Sudarea cap la cap prin topire intermediară se aplică la bare cu diametrul mai mare de 14 mm şi respectând condiţia: 188 .

d 1  d 2  2 mm (96) La sudarea prin suprapunere sau cu eclise trebuie ca lungimea cusăturii de sudură LSmin ≥ 40 mm şi grosimea cordonului amin = 0.2.24·d şi amin > 3 mm. Lungimea de suprapunere a barelor sudate va fi: ls + 20 mm. 4. în baie de zgură. la ecluza Uelzen din Germania). distanţieri. Pentru ca barele montate să-şi menţină poziţia şi forma precum şi distanţa necesară faţă de cofraj.2.prin legarea cu sârmă în atelier sub formă de carcase sau direct pe cofraj sub formă de bare izolate. Pentru toate barele cu d ≥ 25 mm se execută sudare cap la cap în cochilie. etc. se folosesc bare de repartiţie şi diferite dispozitive.Asamblarea armăturilor Asamblarea armăturilor se poate face prin două metode: . . Utilizarea plaselor şi carcaselor sudate prezintă o serie de avantaje: 189 . Înnădirea prin manşoane filetate interior se utilizează la tiranţi a căror lungime este necesar să fie reglabilă dar şi la bare inglobate în beton (de exemplu.3.prin sudură în atelier sau în fabrici centralizate sub formă de plase şi carcase sudate. Ultima metodă asigură productivitate ridicată şi calitate bună a lucrărilor. confecţionaţi din metal iar în ultimul timp din material plastic sau mortar. Asamblarea armăturilor direct pe cofraj sub formă de bare izolate se foloseşte când nu se dispune de utilaje de ridicat iar carcasele gata confecţionate ar cântării peste 100 de kg.

) Betoanele sunt de o mare diversitate.se poate introduce mecanizarea şi automatizarea operaţiilor.etc. . 4. Aceste schelete portante se realizează din profile laminate sudate sau nituite. SR 13510 / 2006 şi CP 012 / 2007 Betoanele utilizate la executarea lucrărilor de construcţii sunt materiale de construcţii alcătuite în general dintr-un amestec de agregate. care au şi rolul de element de susţinere a cofrajului în timpul turnării şi întăririi betonului. ciment. plastifianţi.eliminarea ciocurilor şi a sârmei de legat. .creşterea productivităţii muncii. . apă. . în funcţie de mai mulţi factori: 190 . Se folosesc carcase spaţiale sudate şi pentru executarea piloţilor turnaţi la faţa locului.asigură o mai bună conlucrare a armăturii cu betonul. La unele construcţii industriale grele. . .. la clădiri înalte şi la unele construcţii hidrotehnice se folosesc scheletele portante din armătură rigidă. Se realizează astfel importante economii de material lemnos şi se industrializează lucrările de construcţii.se pot utiliza eficient oţelurile superioare.economii de material ce ajung până la 40%. o serie de alte materiale de adaos şi aditivi ( acceleratori de priză.4 TEHNOLOGIA LUCRĂRILOR DE PREPARARE A BETONULUI Se au în vedere următoarele normative : SREN 206-1 / 2002.se uşurează controlul calităţii produselor.

stăvilare. termice. . etc. infiltraţii.. adică să nu prezinte fisuri şi goluri în corpul construcţiei. conducte. rezistenţă la acţiunea de uzură (coroziune. rezistenţă la acţiunea apelor de infiltraţie sau agresive. betoane pentru fundaţii. .după zona de construcţie: betoane pentru zona exterioară (de parament). . .canale.să aibă durabilitate mare. 4.1 TEHNOLOGIA LUCRĂRILOR DE PREGĂTIRE A MATERIALALOR PENTRU PREPARAREA BETOANELOR Materialele utilizate pentru prepararea betoanelor sunt: 191 . betoane pentru zona interioară (de interior). galerii.să asigure caracterul de monolit.după natura şi mărimea solicitărilor: pentru solicitări statice. structuri de rezistenţă. dinamice.să-şi păstreze constante în timp proprietăţile fizico-mecanice. cavitaţie). Pentru a corespunde diverselor situaţii ce apar în exploatare este necesar ca betoanele să îndeplinească următoarele condiţii: .. căptuşeli. etc. turnare a betonului şi tratarea acestuia după turnare.să aibă rezistenţă mecanică corespunzătoare efortului la care este supus. . etc.. . rezistenţă la îngheţ-dezgheţ. transport. îngheţ-dezgheţ.4.după tipul construcţiei: betoane pentru baraje de greutate. Aceste condiţii se pot asigura prin utilizarea unor materiale de bună calitate şi prin folosirea unor tehnologii adecvate de pregătire a agregatelor.să fie impermeabile. preparare.

aluminiu şi fier. . fără adaosuri (I 32.5).….a) Apa (SREN 1008/2003)- care trebuie să fie de calitate corespunzătoare.5.5R.5R. obţinut prin clincherizarea materiei prime (14500C) şi apoi prin măcinarea extrem de fină.pentru betoane supuse la îngheţ-dezgheţ se folosesc cimenturi Portland unitare. fără acizi sau baze dizolvate în ea.…). SR 1500/96. cu căldura de hidratare redusă (cu adaosuri.. H I 32. I 42. b) Cimentul (SR 388/95.5.5.pentru betoanele care necesită o priză rapidă se folosesc cimenturile unitare I 32. . Astfel. I 32. H III A 32. H II A-S 32. ferit de umezeală şi trebuie folosit în termen de 6 luni de la fabricaţie.5R.pentru betoane hidrotehnice la zi se folosesc cimenturi unitare şi cu adaos de zgură (II AS 32. …). I 52. .5. etc. H III BS 32. 192 . Cimentul este foarte higroscopic (inclusiv faţă de vaporii de apă din atmosferă) şi deci trebuie păstrat în spaţii închise. este bună pentru prepararea betonului: apa folosită. apa de pâraie şi izvoare naturale. împreună cu diverse adaosuri.5R. fără suspensii mâloase.pentru betoanele masive se utilizează cimentul Portland. apa din râuri şi lacuri. a clincherului. SR 3011/96) . Condiţiile ce se impun betoanelor pot fi satisfăcute prin alegerea corespunzătoare a compoziţiei chimice şi mineralogice a cimentului folosit la prepararea lor. I 42.este un amestec de silicaţi de calciu. ciment cu adaos de zgură de furnal. fără săruri minerale concentrate.pentru betoanele din subteran se foloseşte ciment compozit (clasa V).5. Se admite şi apă tehnologică recuperată. În ordinea calităţii.5. . I 52. pentru betoane se folosesc următoarele tipuri de cimenturi: .5.

(pietrişul.agregatele grosiere. 193 . având diametrul particulelor cuprins între 0 mm şi 8 mm. cu diametrul particulelor cuprins între 8 .5. piatra spartă). etc. provenite din depozite aluvionare sau din sfărâmarea rocilor. pietrişul. ochiurile având formă pătrată). Ele se extrag din balastiere şi cariere. Agregatele grosiere se sortează în mod uzual în următoarele fracţiuni: 816 mm (se numeşte mărgăritar).…). c) Agregatele (SREN 1324272003) Prin agregate se înţelege totalitatea materialelor de natură minerală. Agregatele se împart în două grupe mari: . 31.) nu trebuie să depăşească 0.5. humus.. până la 125 mm.5 mm.125 mm să nu depăşească 2-7% din masa nisipului. sulfaţi. Conţinutul în părţi levigabile (argilă. .5-63 mm şi 63-125 mm (există şi ciururi cu dimensiuni intermediare ale ochiurilor.nisipurile.pentru betoanele care lucrează în mediu marin sau în mediu agresiv chimic se folosesc cimenturi unitare sau cimenturi rezistente la sulfaţi (SR I 32.5%-2% din masa nisipului. Acest control necesită aparatură specială şi se efectuează în laboratoarele de şantier de către personal calificat. 16-31. iar partea mai fină de 0. cum sunt nisipul. piatra spartă. 2-4 mm şi 4-8 mm. cimenturile trebuie să îndeplinească multe condiţii de calitate care se controlează în mod riguros. balastul. SR II A-S 32.63 mm şi bolovanii sau piatra spartă mare. Nisipurile se împart la rândul lor în următoarele sorturi: 0-1 mm. În general. etc. 1-2 mm.

5mm Φmax≤ 1.la betoane de înaltă rezistenţă. . c . 12-16 mm (sau chiar betoane de nisip). 63-125 mm. Aceste proporţii se redau pentru fiecare clasă de beton prin curbele granulometrice din normativele amintite.5 mm.65.Proporţiile în care trebuie să se găsească nisipul şi agregatele grosiere în masa betonului diferă în funcţie de rezistenţa la care trebuie să ajungă betoanele după întărire. puse în operă cu ajutorul pompelor de beton. în funcţie de granula maximă de agregat avută în vedere. 20-31. Pentru betoane se recomandă folosirea agregatelor cu următorele dimensiuni maxime ale granulelor: . respectându-se condiţiile de la betonul armat Φmax≤ 1/4 D Φmax≤ d . 194 (97) . Dimensiunea granulei maxime a agregatului se stabileşte în funcţie de dimensiunile caracteristice ale elementelor de construcţie.5-0.la betoane hidrotehnice uzuale 63-80 mm. În figura 123 se redau aceste curbe granulometrice pentru un agregat 031.stratul de acoperire cu beton a armăturii. .la betoane masive.distanţa între barele de armătură.dimensiunea cea mai mică a elementului structural.la betoanele folosite în subteran sau la zi.5 mm. . Trebuie de asemenea respectat şi raportul apă/ciment care pentru betoanele uzuale este cuprins între 0. d .3 c unde: D .

5 mm d) Aditivii Aditivii sunt produse care adăugate la prepararea betoanelor şi mortarelor au ca efect îmbunătăţirea unor caracteristici ale acestora în stare proaspătă şi în stare întărită. 2 – zonă utilizabilă. 16 mm.la torcret. 1 – zonă defavorabilă. 4 – zonă favorabilă pentru compoziţie granulometrică discontinuă. 5 – zonă defavorabilă Fig. 3 – zonă favorabilă. 2-8 mm.la şpriţ-beton. ciment fără agregate sau cu nisip sub 1 mm.la scliviseli. 123 Curbele granulometrice pentru agregate 0-31.la tencuieli. . . 8 mm.. . Aditivii pot fi utilizaţi sub formă de soluţie şi atunci cantitatea de apă corespunzătoare proporţiei optime se adaugă în apa de amestecare sau pot fi 195 .

impermeabilizatori. Concasarea reprezintă operaţiile de sfărâmare şi măcinare a agregatelor extrase din cariere şi balastiere.1.întârzietori de priză. în care caz aditivul se amestecă în prealabil cu cantitatea de ciment. respectiv din concasarea. . pentru betonare pe timp friguros. superplastifianţi şi hiperplastifianţi. a şpriţ-betonului sau a torcretului.1 Tehnologia executării lucrărilor de concasare a agregatelor Agregatele extrase din cariere şi balastiere. O caracteristică importantă a concasoarelor este gradul de sfărâmare a pietrei care reprezintă raportul dintre diametrul maxim al pietrei introdu-se în concasor (Dmax) şi 196 .plastifianţi. fiind deci necesară o prelucrare prealabilă a lor.reducători sau super reducători de apă. Această operaţie se execută cu ajutorul concasoarelor. în funcţie de efectul principal. sortarea şi spălarea agregatelor obţinute pe cale artificială din roci dure. pot fi clasificaţi astfel: . .antrenori de aer .acceleratori de priză şi întărire sau antigel.măresc durabilitatea betonului. . 4. de cele mai multe ori nu îndeplinesc condiţiile impuse în execuţia lucrărilor de construcţii. Prelucrarea constă dintr-o sortare şi spălare a agregatelor naturale. până la gradul de mărunţire cerut de prepararea betoanelor. . . Aditivii.4.utilizaţi sub formă de pulbere. influenţând gradul de impermeabilitate.

concasoare cu conuri (sau giratorii). . Fig. . .diametrul maxim al pietrei concasate (dmax).concasoare cu valţuri. 124Principiul de funcţionare al concasorului cu fălci 197 . Gradul de sfărâmare se poate calcula cu relaţia: ks  Dmax d max (98) Concasoarele se împart în funcţie de principiul de funcţionare în următoarele grupe principale: . .concasoare cu fălci.concasoare (mori) cu ciocane.concasoare sau mori cu bile.

Au avantajul unui lucru continuu şi al uniformităţii materialului concasat.124) la care materialul este sfărâmat prin apropierea şi îndepărtarea periodică a două fălci şi concasoare cu oscilaţie compusă.numite şi concasoare granulate la care falca mobilă pe lângă mişcarea de apropiere execută şi o mişcare de translaţie de sus în jos ajutând astfel la înaintarea şi sfărâmarea materialului. De aceea aceste concasoare se utilizează în instalaţiile de concasare drept concasoare primare. Au dezavantajul că materialul concasat nu este omogen din punct de vedere al granulaţiei. Fig. 125 Principiul de funcţionare al concasorului cu conuri 198 .125). Pentru concasoarele cu fălci ks = 6.sfărâmă materialul prin rotirea excentrică a unui trunchi de con mobil în onteriorul unui trunchi de con fix (fig. În staţiile de concasare se utilizează de obicei la a doua concasare. Concasoarele cu conuri (rotative sau giratorii).Concasoarele cu fălci realizează sfărâmarea materialului prin strivire între o falcă fixă şi una mobilă. Se deosebesc concasoare cu oscilaţie simplă (fig.

legate cu arcuri de amortizare. Concasoarele cu valţuri se utilizează la concasarea mijlocie şi măruntă. Fig. 126) materialul este concasat între două valţuri orizontale de diametru 50-60 cm. Unul din valţuri se roteşte în lagăre fixe iar celălalt în lagăre glisante. 126 Principiul de funcţionare al concasorului cu valţuri Fig.În concasoarele cu valţuri (fig. care feresc concasorul de distrugere în cazul când pătrund materiale prea dure între valţuri. care se rotesc în sens contrar. 127 Principiul de funcţionare al concasorului cu ciocane 199 .

Concasoarele (morile) cu bile (fig.2 Tehnologia lucrărilor de sortare şi spălare a agregatelor Sortarea agregatelor Pentru separarea diferitelor fracţiuni din materialul rezultat în urma concasării pietrei şi a balastului extras din balastiere. Acestea pot fi cu o sită sau 200 . 127) sparg materialul prin impactul produs de o serie de ciocane aflate în mişcare de rotaţie. 128 Principiul concasorului cu bile 4. se utilizează de obicei metoda de separare mecanică. Au dezavantajul că rezultă într-un procent mare particule cu dimensiuni mai mici de 0.128) se folosesc pentru sfărâmarea materialelor cu rezistenţă mecanică redusă. Utilaje asemănătoare se folosesc şi la măcinarea cimentului. Sfărâmarea se realizează prin ciocnirea materialului cu bile metalice.4. Fig. cu ajutorul ciururilor.1.1 mm.Concasoarele (morile) cu ciocane (fig.

Coeficientul de calitate al cernerii se determină cu relaţia:  g1 g  g2 g  1 2 g g g (99) unde: g = greutatea materialului care se cerne. Datorită construcţiei lor simple sunt folosite în mod curent. 201 . ciururi cu inerţie cu ε = 0. g2 = greutatea materialului care a rămas pe sită. turaţia tobei se recomandă să fie în domeniul: 8 R  n 14 R (100) R = raza tobei ciurului în m. orificiile fiind amplasate pe zone. Materialul sortat care trece prin orificiile ciurului este colectat pe fracţiuni. În interior există un agitator (2). La rotirea tobei materialul din interior este antrenat în sus pe pereţii cilindrului şi la o anumită înălţime începe să alunece în jos deplasându-se concomitent spre ieşire datorită înclinării tobei cu 3°-7°.mai multe. Ciurul este pus în mişcare printr-un mecanism de rotaţie. cu dimensiuni ale ochiurilor conforme normativului pentru agregate. Ciururile cilindrice sunt folosite pentru sortarea materialelor cu dimensiuni mijlocii (16-63 mm). Ciururile cilindrice constau dintr-o manta cilindrică (1) din tablă perforată.98. g1 = greutatea materialului care a trecut prin sită. având ε = 0. Pentru ca sortarea să fie eficientă. ciururile pot fi cilindrice.8-0. amintit mai sus. Din punct de vedere constructiv.98 şi ciururi cu excentric având ε = 0.6.8-0.

Fig. 129 Schema ciurului cilindric rotativ

Ciururile vibratoare sunt folosite pentru sortarea materialelor cu dimensiuni cuprinse între 0-125 mm.

Fig. 130 Schema ciurului plan inerţial

202

După modul de acţionare, ciururile vibratoare pot fi cu impulsuri, cu inerţie, cu excentric şi electrovibratoare. Ciurul plan inerţial este format din sitele (1) montate pe batiul (2) care este antrenat de arborele (3) pe care se găsesc discurile cu greutăţi excentrice (4) şi volantul (5). Sistemul se sprijină pe arcurile (6) şi este antrenat de motorul (7). Ciururile cu excentric sunt folosite pentru sortarea materialelor mici şi mijlocii. Sunt alcătuite din batiul sitei (1), arcurile de sprijin (2), volantul (3), arborele cotit (4) şi lagărele fixate pe batiul sitei (5).

Fig. 131 Schema ciurului cu excentric 1-sita, 2-arcuri de sprijin, 3- volant, 4-arbore cotit, 5-batiul sitei

Ciururile plane vibratoare au o serie de avantaje faţă de ciururile rotative, şi anume: - execuţie mai simplă şi înlocuirea sitelor mai uşoară; - necesită putere a motorului mai mică; - sunt uşoare şi ocupă un spaţiu redus; - întreaga suprafaţă a sitei este folosită simultan; - cernerea este mai bună datorită vibrării.

203

La şantierele situate în apropierea balastierelor sau carierelor se pot folosi eficient instalaţiile mobile de concasare-sortare, alcătuite dintr-un cadru remorcă pe patru roţi, un motor Diesel, un concasor cu fălci, ciur cilindric rotativ cu trei compartimente şi transportor cu bandă pentru alimentarea concasorului. Poate avea o productivitate de câţiva m3/oră.

Spălarea agregatelor Spălarea agregatelor este o operaţie care se impune atunci când acestea sunt obţinute direct din balastiere sau ca produse rezultate prin concasare şi sunt amestecate cu alte materiale (argile, pământ, etc.). În cazul când conţinutul de impurităţi nu este prea mare, agregatele se spală cu apă, chiar în timpul sortărilor. În acest caz apa este distribuită în mod uniform sub presiune pe suprafaţa ciurului, cu ajutorul unor duze montate pe conducta de aducţiune a apei. În cazurile când volumul de impurităţi este mare şi acestea sunt greu separabile, atunci spălarea se efectuează în maşini speciale de spălat. Acestea pot fi de mai multe tipuri: cu tobă cilindrică rotativă, cu jgheab metalic şi melc, cu tobă cilindrică cu palete. Materialele care se spală se deplasează contra curentului de apă, fiind antrenate fie de toba în mişcare de rotaţie, fie de melc sau axul cu palete. Datorită frecării dintre particule, între particule şi apa de spălare sau între particule şi organele de antrenare a lor (axe cu palete,...), se produce desprinderea impurităţilor de pe material. Materialul spălat este colectat cu ajutorul unor jgheaburi, iar apa cu impurităţi este evacuată din maşina de spălat. Consumul de apă necesar pentru spălarea agregatelor depinde de gradul de impuritate al acestora şi variază în limitele 1.5-3 m3 de apă pentru 1 m3 de apă care se spală.
204

În cadrul fabricilor de betoane se folosesc instalaţii complexe pentru spălarea agregatelor, cu productivităţi ridicate. Schemele calitative ale procesului tehnologic de îmbunătăţire a calităţii agregatelor sunt prezentate mai jos.

Fig. 132 Schema calitativă a unei staţii de concasare-sortare cu o singură treaptă

Fig. 133 Schema calitativă a unei staţii de concasare-sortare cu două trepte
205

Fig. 134 Schema calitativă a unei staţii de concasare-sortare cu trei trepte

Fig. 135 Schema calitativă a unei staţii de concasare, sortare şi spălare

206

Clasorul hidraulic execută atât separarea nisipului de apa murdară cât şi o sortare a nisipului prin sedimentare.

4.5 TEHNOLOGIA LUCRĂRILOR DE PREPARARE A BETONULUI

Executarea lucrărilor de construcţii necesită importante cantităţi de beton, ceea ce justifică prepararea mecanizată a acestuia. Proprietăţile fizico-mecanice ale betoanelor depind de cantitatea şi calitatea liantului întrebuinţat, de raportul apă/ciment, de agregate, de aditivi, de adaosuri şi de de o serie de alţi factori, printre care foarte important este amestecul corespunzător al componentelor. Această operaţie se face pe cale mecanică cu ajutorul malaxoarelor (betonierelor). Aceste maşini se pot clasifica după următoarele criterii: a) După modul de funcţionare, se disting: - maşini cu funcţionare ciclică (periodică), la care încărcarea materialului în organul de lucru (tobă) se face în şarje separate, numai după ce s-a efectuat descărcarea amestecului preparat anterior. Sistemul prezintă avantajul că se asigură dozarea corectă a componentelor pentru fiecare încărcătură şi un amestec destul de omogen, într-un interval de timp precis stabilit. - maşini cu funcţionare continuă, la care fazele de încărcare, amestecare şi descărcare se desfăşoară în mod continuu. Sistemul are dezavantajul că nu se poate asigura un dozaj foarte exact al componentelor şi nu se poate realiza o omogenitate constantă a amestecului dar, datorită faptului că betoniera este condusă de un calculator de proces, este controlată automat umiditatea agregatelor si se reglează astfel cantitatea de apă de amestecare. Într-o astfel de instalaţie se prepară o singură clasă de beton pentru un interval mai lung de timp, atunci când lucrarea executată solicită acest lucru.
207

realizându-se astfel amestecul.b) După felul în care se realizează amestecul. prevăzută pe pereţii interiori cu mai multe palete. 136) sunt alcătuite dintr-o tobă rotativă (1). . cad din nou peste materialele aflate la partea inferioară ce vor fi antrenate şi ele de alte palete.maşini prin amestecare prin cădere liberă a componentelor. 135 Schema de funcţionare a malaxorului cu cădere liberă 1-tobă. 4-role de antrenare 208 . 4. de unde alunecând de pe palete.5. 2-palete.1 TEHNOLOGIA EXECUTĂRII LUCRĂRILOR DE PREPARARE A BETOANELOR CU MALAXOARE CU ACŢIUNE PERIODICĂ ŞI AMESTECARE PRIN CĂDERE LIBERĂ Malaxoarele cu acţiune periodică care execută amestecarea prin cădere liberă (fig. Fig.maşini cu amestecare forţată. 3-amestec. Maşinile folosite pentru prepararea amestecurilor poartă denumirea de malaxoare. materialele (3) din interior sunt ridicate de palete până la o anumită înălţime. se deosebesc: . În timpul rotirii tobei. Dacă sunt utilizate în special la prepararea betoanelor sunt cunoscute în practică sub denumirea de betoniere.

fiind folosite în special pentru prepararea betoanelor plastice. 136 Schema constructivă a unui malaxor cu toba basculantă Acest malaxor este alcătuit dintr-o tobă (1) de 50-180 l care se sprijină pe osia (axul) (2) fixată pe traversa (3).Aceste utilaje au o construcţie relativ simplă. Procesul de lucru decurge astfel: după încărcarea tobei cu materialele componente conform reţetei pentru marca de beton. maneta (6). toba. Malaxorul cu ax înclinat şi tobă basculantă Fig. cadrul (4). sprijinit pe roţile (5). dar nu pot asigura prepararea corespunzătoare a betoanelor vârtoase. pinionul (7) şi coroana dinţată (8) montată pe tobă. Principalele tipuri de malaxoare care lucrează pe acest principiu sunt următoarele: 1. este pusă în mişcare de rotaţie cu 209 . al cărui ax este înclinat cu circa 20° faţă de planul orizontal.

În timpul rotirii. 210 . toba dublu tronconică (3) cu capacitatea cea mai întâlnită de 250 l şi 500 l. Acest tip de malaxor are avantajul că are încorporată din construcţie instalaţia de încărcare cu agregate şi ciment (schipul). Malaxorul reversibil nebasculant Fig. paletele din interior antrenează componentele realizând astfel amestecul prin cădere liberă. 2. schipul de încărcare (4) şi calea de rulare (5). cu ajutorul manetei (6) se înclină toba cu orificiul de încărcare în jos şi se descarcă betonul. 137 Schema constructivă a unui malaxor reversibil nebasculant Se compune din trenul de rulare (1) pe pneuri.ajutorul unui motor electric. nebasculantă. şasiul metalic (2). Aceste malaxoare se utilizează în general pentru lucrări cu volume reduse de betoane. După prepararea betonului.

Descărcarea betonului se face prin inversarea sensului de rotaţie al tobei. În poziţia inferioară se încarcă iar în poziţia superioară se descarcă automat prin basculare sau prin golire de fund. Rotirea se realizează cu un motor electric prin intermediul coroanei dinţate (4) fixată pe tobă. Malaxorul dublu-tronconic basculant Fig. 3.Schipul este acţionat de un motor electric. Productivitatea malaxorului este de circa 5-10 m3/h. Este format din toba (1) care sprijină pe traversa (2) prin intermediul unor role de susţinere şi cadrul metalic (3). pentru prepararea betoanelor cu agregate mari. În timpul amestecării toba se roteşte şi paletele elicoidale din interior ajută la omogenizarea amestecului prin cădere liberă. Bascularea se execută cu 211 . 138 Schema constructivă a unui malaxor dublu-tronconic basculant Acest tip de malaxor este utilizat la fabricile de beton cu productivitate mare.

iar productivitatea de exploatare între 8. productivităţile betonierelor depind de tipul de beton preparat şi deci de timpul de malaxare. prevăzuţi cu palete (4).5 m3/h şi 55 m3/h. 4.5. Fig.2 TEHNOLOGIA EXECUTĂRII LUCRĂRILOR DE PREPARARE A BETOANELOR CU MALAXOARE CU ACŢIUNE PERIODICĂ ŞI AMESTECARE FORŢATĂ Malaxoarele cu acţiune periodică şi amestecare forţată sunt alcătuite în principiu dintr-o cuvă (1) în interiorul căreia se rotesc unul sau doi arbori verticali (2) sau orizontali (3). Capacitatea tobei dublu-tronconice poate fi cuprinsă între 500 şi 3200 l.ajutorul cilindrului hidraulic de forţă (5) Procesul de amestecare este favorizat de prezenţa în interiorul tobei a 12 palete de formă specială asigurând o amestecare mai bună faţă de celelalte malaxoare cu cădere liberă. ÎN general. 139 Scheme de principiu ale malaxării forţate 212 .

.. paletele antrenează particulele de material din cuvă. Pe şantier. realizând astfel omogenizarea amestecului.În timpul rotirii arborilor. amestecul realizându-se intr-un recipient de volum potrivit (găleată. cantităţi reduse de mortare se prepară. 1) Malaxoarele în echicurent Fig. . 140 Schema malaxorului în echicurent 213 .malaxoare în echicurent. butoi. . .turbomalaxoare.malaxoare în contracurent.malaxoare turboplanetare.malaxoare planetare. După modul de deplasare a paletelor de amestecare malaxoarele cu ax vertical se împart în: . Acest tip de malaxoare sunt folosite pentru prepararea betoanelor vârtoase. după acelaşi principiu. a mortarelor şi a amestecurilor astfaltice.). .. cu palete mixer fixate intr-o bormaşină.

2) Malaxoarele în contracurent Fig. iar arborii verticali cu palete (2) se rotesc în sens contrar. La acest tip de malaxor. de obicei.Aceste malaxoare sunt caracterizate prin faptul că atât arborele cu palete (1) cât şi cuva (2) de amestecare se rotesc în acelaşi sens. După terminarea procesului de amestecare. încărcarea materialelor se face pe la partea superioară. 141 Schema malaxorului în contracurent Malaxoarele în contracurent se caracterizează prin faptul că cuva de amestecare (1) se roteşte într-un sens. 3) Malaxoarele planetare 214 . se ridică arborele cu palete şi prin bascularea cuvei se descarcă betonul. iar descărcarea prin partea centrală inferioară. cu viteze diferite. Materialele introdu-se în cuvă sunt amestecate prin coborârea axului cu palete în cuvă. Capacitatea cuvei este. de 250 l. arborele cu 40 rot/min iar cuva cu 20 rot/min.

142 Schema malaxorului planetar Sunt alcătuite din cuva fixă (1). cilindrul de tablă (2) care elimină zona centrală în care malaxarea ar fi minimă. iar productivitatea între 6. 4) Turbomalaxoarele Sunt utilizate în special pentru prepararea betoanelor vârtoase de bună calitate. Materialele încărcate pe la partea superioară a cuvei sunt amestecate energic de palete. Capacitatea cuvei este cuprinsă între 250-500 l. rotorul (3) pe care sunt fixate elastic paletele de amestecare (4) şi paletele (5) şi (6) pentru răzuirea cuvei.6 m3/h şi 40 m3/h. suportul rigid (2) montat pe un arbore vertical şi axele cu palete (3) care se rotesc împreună cu suportul în jurul arborelui şi în acelaşi timp în jurul axei proprii. Turbomalaxoarele sunt alcătuite din cuva fixă (1). fiind descărcate după omogenizare pe la partea inferioară a cuvei. Dispunerea paletelor de amestecare la diferite distanţe de axa rotorului. precum şi asigurarea unor unghiuri de înclinare atât în plan orizontal cât şi 215 .Fig.

Productivitatea malaxoarelor cu acţiune ciclică (periodică) se determină cu relaţia: P 3. cu capacitatea cuvei de 250 l şi productivitatea de 6.2 m3/h.6 m3/h şi cu capacitatea de 500 l şi productivitatea de 13. în litri. În mod curent se folosesc două tipuri. 216 . reprezintă raportul dintre volumul unei şarje de beton şi volumul cuvei. realizează o amestecare foarte intensă a materialelor care se încarcă pe la partea superioară a cuvei. 143 Schema constructivă a turbomalaxorului Având calităţi deosebite turbomalaxoarele au o largă răspândire.vertical. Fig. Kb = coeficientul de obţinere a betonului. Betonul preparat se descarcă pe la partea inferioară prin deschiderea unui sector circular.6  V  K b  K t Tc [m3/h] (101) unde: V = volumul cuvei malaxorului.

Kb = 0. Kt = 0.3 TEHNOLOGIA EXECUTĂRII LUCRĂRILOR DE PREPARARE A BETONULUI CU MALAXOARE CU ACŢIUNE CONTINUĂ Malaxoarele cu acţiune continuă sunt utilaje pentru prepararea betonului cu o productivitate mare dar cu o precizie mai scăzută în dozarea componentelor şi reglarea timpului de amestecare. se stabileşte cu relaţia: TD  tî  ta  td  tr [s] (102) unde: tî = timpul de încărcare. Dimensiunile tobei (lungimea 4 m şi diametrul 1.70. Operaţiile de încărcare.5. Malaxorul cu acţiune continuă şi amestecare prin cădere liberă Este alcătuit din toba (1) prevăzută pe partea interioară cu palete de amestecare (7).65-0. rolele de susţinere şi ghidare (3) şi (4). motorul electric (5) şi reductorul de turaţie (6). prin cădere liberă şi prin amestecare forţată.85. 4. de obicei 90-120 secunde). ta = timpul de amestecare (depinde de betonul preparat. sunt folosite şi la aceste utilaje. Cele duoă principii de amestecare. Kt = coeficient de utilizare a timpului de lucru. buncărul de alimentare (2). Tc = timpul unui ciclu (s).6 m) asigură omogenizarea amestecului în timpul traversării tobei de către componente. 1. de la încărcare până 217 . amestecare şi descărcare se execută neîntrerupt. td = timpul de descărcare. tr = timpul de revenire a cuvei în poziţia de lucru.

Malaxoarele cu acţiune continuă şi amestecare forţată sunt alcătuite dintr-o cuvă şi doi arbori orizontali cu palete care se rotesc în sensuri contrare. Un alt model este prezentat la paragraful referitor la fabrici de beton. 4. în timpul mişcării de rotaţie acestea realizează amestecarea componentelor în timpi relativ scurţi.5. 144 Schema constructivă a malaxorului cu acţiune continuă şi amestecare prin cădere liberă 2. Datorită modului de dispunere a paletelor pe arbori. Fig.la descărcare.4 TEHNOLOGIA PREPARĂRII BETONULUI ÎN FABRICI DE BETOANE 218 . Acest tip de malaxoare sunt folosite pentru prepararea betoanelor plastice sau vârtoase care conţin agregate cu dimensiunea maximă de 63 mm.

Aceste tipuri de fabrici sunt dotate cu malaxoare cu acţiune periodică. situaţie caracteristică şantierelor de construcţii hidrotehnice. fundaţii. Există şi fabrici de beton care deservesc mai multe şantiere sau fabrici ale unor producători independenţi. etc. de mare capacitate. care alcătuiesc fabrici de betoane. Pentru volume mari de betoane. dotate cu maşini şi utilaje pentru încărcarea şi cântărirea materialelor componente. se folosesc fabrici de beton într-o singură treaptă automatizate. Pentru volume mici de betoane se utilizează de obicei staţii mobile de preparare a betonului care sunt montate la diferite puncte de lucru. 219 . În funcţie de schema de organizare a utilajelor. 1. Fabricile de betoane într-o singură treaptă sunt de tip staţionar.Prepararea betoanelor în fabrici centralizate asigură controlul permanent şi riguros al calităţii betoanelor şi reducurea preţului de cost al acestora. În fig. se folosesc instalaţii fixe. Fabricile de beton pot livra beton proaspăt (sub formă de pastă) sau beton în amestec uscat. prepararea betonului şi descărcarea în mijloacele de transport. se deosebesc fabrici într-o singură treaptă şi fabrici în două trepte. care au drept activitate livrarea de beton ca marfă. Pentru prepararea betoanelor cu agregate mari utilizate la construcţiile de baraje. 145 este redată schema de organizare a unei fabrici de beton într-o singură treaptă. dotate cu 2-4 malaxoare dublu troconice basculante.

Fig. 145 Schema de organizare a unei fabrici de beton într-o singură treaptă Fig. 146 Schema de organizare a utilajelor şi procesului tehnologic de preparare a betonului într-o fabrică de beton de mare productivitate. într-o singură treaptă 220 .

deoarece se pot schimba între timp unele caracteristici cum sunt umiditatea. gradul de afânare. Fabricile de beton în două trepte au avantajul unei înălţimi constructive mai reduse. 147 Schema de organizare a unei fabrici de beton în două trepte 221 . Pentru betoane peste clasa C12/15 se face numai dozare gravimetrică (prin cântărire) pentru a se asigura caracteristicile superioare ce se impun acestor betoane. Ele se pot întâlni şi în variante semimobile sau mobile.Buncărele pentru agregate şi ciment sunt în general metalice. Schema tehnologică a fabricii de beton într-o singură treaptă este în întregime automatizată. etc. Fig. La dozarea volumetrică se impune efectuarea periodică a unui control al dozei prin cântărire. Dozarea elementelor componente se poate face în volum sau în greutate. 2.

aditivii şi apa sunt dozate separat. care au condus la mărirea producţiei.componentele solide sunt dozate separat şi aduse în mod continuu de către un transportor cu bandă în malaxor unde se amestecă cu apa şi aditivii şi formează betonul.  în varianta a doua – cimentul. 3. apoi acestea sunt amestecate cu agregatele într-un malaxor cu palete.La prepararea betoanelor după schema tehnologică în două trepte. Fabricile de beton în două trepte sunt semimobile sau mobile şi au productivităţi mai reduse decât cele într-o singură treaptă. Betonul astfel preparat este descărcat într-un mijloc de transport sau într-o pompă de beton. Fabrici de beton cu malaxoare cu acţiune continuă În ultimul timp au fost create linii tehnologice de preparare a betonului cu malaxoare cu acţiune continuă. Utilizarea fabricilor de beton în flux continuu este eficientă şi se recomandă pentru situaţiile când se prepară o singură clasă de beton pe o perioadă mai îndelungată. care este descărcat în mijlocul de transport prin intermediul buncărelor tampon. Amplasarea fabricii de beton se face în funcţie de dispunerea obiectivelor ce deţin ponderea în privinţa consumului de beton şi distanţele de transport. Procesul tehnologic de preparare continuă a betonului se poate realiza în două variante:  în prima variantă . Ele au gabarite reduse şi se pot deplasa uşor de la un şantier la altul. se realizează în prima etapă amestecul materialelor componente uscate şi în etapa a doua amestecarea lor cu apa şi aditivii în interiorul unui turbomalaxor sau întrun malaxor dublu tronconic basculant de mare capacitate. 222 .

Fig. 148 Schema procesului tehnologic de preparare continuă a betonului . 149 Schema procesului tehnologic de preparare continuă a betonului .Varianta I Fig.Varianta II 223 .

schimburi/zi şi nr. . . În cazul în care.regimul de lucru (nr.productivitatea orară şi zilnică a fabricii. fenomen care este favorizat de şocuri şi vibraţii. se impune reamestecarea acestuia.clasele de beton care trebuie fabricate (clasele ridicate cer agregate cu funcţionare ciclică). alegerea soluţiei optime privind tipul de fabrică de beton se face pe baza următoarelor criterii: . cu toate măsurile luate. ore/schimb). până la locul de punere în operă.ar putea fi exploatate şi fabrici mixte (cu betoniere cu funcţionare ciclică şi cu funcţionare continuă) 4. . .modul în care se execută transportul betonului preparat de fabrică. b) Să se păstreze compoziţia iniţială a betonului prin evitarea scurgerii laptelui de ciment datorită neetanşeităţii mijloacelor de transport şi prin evaporarea apei de amestecare.6 TEHNOLOGIA LUCRĂRILOR DE TRANSPORT AL BETONULUI Operaţia de transport a betonului de la staţia de malaxare la locul de punere în operă va trebui să îndeplinească următoarele condiţii: a) În timpul operaţiilor de transport sau manipulare să fie evitată segregarea betonului.necesarul de beton desfăşurat pe perioada de funcţionare a fabricii. se constată că betonul s-a segregat.În principiu. . 224 .

transport şi descărcare să se înscrie în limitele stabilite de normative în funcţie de temperatura amestecului de beton şi de tipul de ciment folosit. înaite de punerea sa în operă.5 50 70 Ciment clasa ≥ 42.5 35 50 În cazul transportului cu autobasculanta durata maximă de transport se reduce cu 15 minute faţă de datele din tabel. Avantajele economice ale preparării betonului în fabrici centrale pot fi puse în valoare numai în cazul în care se utilizează mijloace de transport corespunzătoare.cu automalaxoarele de.c) În vederea evitării începerii prizei betonului. .cu autoagitatoarele. formate din maşina de bază şi o tobă rotitoare cu viteza 225 . Transportul betonului pe orizontală Transportul betonului la distanţe mai mari de 500 m se poate efectua în două moduri: . În cazul distanţelor de transport mai mici de 10 km se recomandă pentru transportul betonului proaspăt să se folosească autoagitatoarele. Acestea sunt autovehicule speciale. este necesar ca durata operaţiilor de încărcare. d) Să permită realizarea unui grad cât mai înalt de mecanizare. Tab. 17 Temperatura betonului proaspăt ( C) 10 – 30 Sub 10 0 Durata maximă de transport (minute) Ciment clasa 32. Durata maximă de transport a betonului cu autoagitatoarele este dată în tabelul 17.

în timpul transportului pentru a se evita segregarea. realizează prepararea betonului chiar în timpul transportului. când betonul proaspăt este transportat chiar pe distanţe mici cu ajutorul autobasculantelor sunt contraindicate (acest transport ar putea fi utilizat doar pentru betoane vârtoase) deoarece nu sunt asigurate condiţiile de evitare a segregării şi de păstrare intactă a compoziţiei betonului.de rotaţie de 4-5 rot/min. Pentru transportul betonului pe distanţe mai mari de 10 km se utilizează automalaxoarele (ele pot lucra şi ca autoagitatoare). Aceste mijloace de transport. 150 Automalaxorul 226 . prevăzută în interior cu două palete elicoidale având rolul de a malaxa betonul gata preparat. spre deosebire de autoagitatoare care transportă betonul gata preparat. Situaţiile întîlnite pe şantierele de construcţii hidrotehnice. Automalaxorul este alcătuit din următoarele părţi principale: Fig.

Transportul cu vagoneţi de 0. cu furtun flexibil şi role precum şi transportul pneumatic. cu locomotive de mină. . vagoanele automalaxoare cu capacitatea de 5 m3. iar malaxarea şi descărcarea se realizează datorită motorului propriu care funcţionează cu aer comprimat. ca de exemplu: . lucru care se face cu circa 15 minute înaite de a ajunge la punctul de descărcare. în interiorul şantierului. Transportul betonului pe distanţe mai mici de 500 m. aplicat pentru volume mari de beton care trebuie turnate fără întreruperi. având capacitatea de până la 3 m3 şi fiind tractate mecanic. Acest procedeu permite mărirea distanţei de transport şi prepararea unor betoane de bună calitate. Prin acest procedeu se poate transporta betonul pe conductă până la 300 m distanţă sau la 40 m înălţime. Pomparea înlocuieşte utilizarea macaralelor. Sunt tractate mecanic. presiunea necesară fiind cuprinsă între 1. se poate realiza cu diferite utilaje.Transportul betonului cu dumpere pitice cu capacitatea de 750 l este economic pe distanţe de 100-700 m şi se face cu viteza de până la 8-12 km/oră. 227 . Se foloseşte raţional pe distanţe cuprinse între 100 m şi 300 m.Transportul betonului prin pompare constituie un procedeu de mare productivitate (20-45 m3/h).5 şi 4 daN/cm2. . în rezervorul 6). cu şnec.5 m3 cu bena basculantă. Sunt utilizate mai multe tipuri de pompe: cu 1 sau 2 pistoane. Pentru transportul betonului în galeriile hidrotehnice se folosesc vagonete amenajate cu buncăre. deci transportul pe verticală. În ultimii ani s-au produs şi se utilizează pentru transportul betonului în galeriile hidrotehnice.Automalaxoarele preiau în general de la fabrica de beton amestecul uscat dozat corespunzător pentru clasa de beton iar în timpul transportului se adaugă cantitatea de apă şi aditivii necesari amestecului (componente preluate dozate tot de la fabrica de betoane.

Transportul pneumatic al betonului este o metodă modernă de transport aplicată mai ales pe orizontală.Schema pompei de beton cu piston Fig. 228 . pe distanţe mai mari. 151 Pompe de beton . care prezintă avantaje privind productivitatea şi calitatea betonului transportat.

Transportul betonului prin burlane (hoboţi) şi jgheaburi (pe verticală.7 TEHNOLOGIA LUCRĂRILOR DE PUNERE ÎN OPERĂ A BETONULUI 229 . 4. se utilizează cu eficienţă mare şi macaralele funicular. când există condiţii avantajoase. în jos) se foloseşte atunci când înălţimea de turnare depăşeşte 1.5 m.Fig. 152 Schema instalaţiei pentru transportul pneumatic al betonului Transportul betonului pe verticală şi parţial pe orizontală se realizează şi cu ajutorul macaralelor cu rază mare de acţiune. Acest procedeu se impune pentru a se evita segregarea betonului prin cădere liberă. Benele se încarcă la sol. care ridică la înălţimi diferite şi transportă şi orizontal pe distanţe reduse betonul în bene cu capacitate de 2007000 l. Pentru betonarea barajelor din beton. din mijloacele de transport şi trebuie să asigure o descărcare fracţionată a betonului pentru a evita şocurile asupra cofrajului şi armăturii montate în el (uneori benele sunt prevăzute cu tronsoane de furtun prin care descărcarea betonului se face asemănător cu turnarea cu pompa).

elementele de susţinere. d) se verifică corespondenţa cotelor cofrajelor. de caracteristicile betonului proaspăt şi de mijloacele de care se dispune pentru compactare. 4. atât în plan cât şi ca nivel. b) cofrajele.1 PREGĂTIREA TURNĂRII BETONULUI Înainte de a se începe turnarea betonului se va verifica după caz: a) terenul de fundaţie.Prin punerea în operă a betonului se înţelege ansamblul de operaţiuni prin care betonul se introduce (se toarnă) în cofraje şi se compactează. e) orizontalitatea şi planeitatea cofrajelor plăcilor şi grizilor. g) existenţa măsurilor pentru menţinerea formei cofrajelor şi pentru asigurarea etanşeităţii lor. armăturile şi piesele înglobate. h) măsurile pentru fixarea cofrajelor de elementele de susţinere. Atât modul de turnare cât şi procedeul de compactare depind de tipul elementului de construcţie. f) verticalitatea cofrajelor stâlpilor sau diafragmelor şi corespondenţa poziţiei acestora în raport cu elementele nivelelor inferioare. c) nu se admite trunarea elementelor de fundaţie din beton-armat direct pe terenul de fundaţie ci prin intermediul unui strat de beton de egalizare de minim 5 cm grosime.7. dimensiunile în plan şi cotele de nivel ale săpăturilor (dacă se toarnă fundaţii). 230 . cu cele din proiect.

În urma efectuării verificărilor şi măsurilor menţionate anterior. a tălpilor pentru repartizarea presiunilor pe teren (dacă este cazul). etc. betonul vechi şi zidăriile vor fi bine udate cu apă de mai multe ori. cele constatate se consemnează într-un proces verbal de lucrări ascunse. etc. Înainte de turnarea betonului trebuie verificată funcţionarea corectă a utilajelor pentru transportul şi compactarea betonului. care va veni în contact cu betonul proaspăt. care nu s-au închis la udarea acestuia. va fi curăţată cu deosebită grijă prin ciocănire de pojghiţa superficială de ciment şi beton slab compactat.i) rezistenţa şi stabilitatea elemnetelor de susţinere. ventilaţiilor. În cazul în care se constată nepotriviri faţă de proiect se vor adopta măsurile care se impun. etc. cu 2-3 ore înainte şi imediat înainte de turnarea betonului iar apa eventual rămasă în denivelări va fi îndepărtată (de exemplu. existenţa şi corecta montare a contravântuirulor pe cele două direcţii. mortar rămas de la turnarea precedentă. Cofrajele din lemn. k) instalarea conform proiectului a pieselor care vor rămâne înglobate în beton sau care servesc pentru crearea de goluri pentru trecerea instalaţiilor. existenţa dispozitivelor de decofrare. acestea vor fi închise. îndepărtându-se apoi materialul rezultat prin spălare cu jet de apă sau aer comprimat. Dacă se constată crăpături între scândurile de cofraj. prin suflare cu aer). corecta rezemare şi fixare a susţinerilor. j) dispoziţia corectă a armăturilor conform proiectului.. cofrajul şi armăturile se vor curăţa de eventualele corpuri străine. existenţa distanţierilor. Înainte de a se începe betonarea. Suprafaţa betonului turnat anterior şi întărit. 231 .

se vor crea rosturi de lucru (suprafeţe de întrerupere realizate controlat. Lucrările de betonare a unei construcţii trebuie să fie conduse nemijlocit de către conducătorul tehnic (autorizat) al lucrării. după reguli stabilite şi care – înainte de reînceperea betonării – vor fi tratate special).7. Dacă betonul adus la locul de punere în lucrare prezintă segregări (separarea pastei de ciment şi a nisipului fin la suprefaţă şi a agregatelor grosiere la fund) se va proceda la descărcarea şi reamestecarea lui pe platforme special amenajate. pompe de beton sau jgheaburi pentru a se evita alte manipulări. fără a se adăuga însă apă.2 REGULI GENERALE DE BETONARE 1. 232 . Înălţimea de cădere liberă a betonului în timpul turnării nu trebuie să fie mai mare de 1. 5.Se interzice începerea betonării înainte de efectuarea verificărilor şi măsurilor indicate anterior. La locul de punere în lucrare descărcarea betonului se va face în bene. Betonul trebuie să fie pus în lucrare în maximum 15 minute de la aducerea lui la locul de turnare. care va consemna mersul lucrărilor în condica de betoane. Atât deficienţele cât şi măsurile adoptate se vor consemna în condica de betonare. 6. 4. 4. 3. În tot timpul turnării se va supraveghea menţinerea poziţiei iniţiale a susţinerilor cofrajelor şi armăturilor şi se vor lua măsuri operative de remediere a oricăror deficienţe constatate.5m. 2. Punerea în lucrare se va face fără întreruperi. iar dacă acestea nu pot fi evitate.

Se vor lua măsuri pentru a se evita deformarea sau deplasarea armăturilor faţă de poziţia prevăzută. 13. în conformitate cu prevederile proiectului. în cazul că aceste măsuri nu sunt eficiente. Nu este permisă ciocănirea sau scuturarea armăturii în timpul betonării şi nici aşezarea pe armături a vibratorului (lângă armături se va aduna lapte de ciment şi aderenţa beton – armătură va scădea). concomitent cu vibrarea lui. precum şi depozitarea pe ele a schelelor.7. În nodurile cu armături dese se va urmării cu toată atenţia umplerea completă a secţiunii. instalarea podinelor pentru circulaţia muncitorilor şi a mijloacelor de transport pe planşeele betonate. Circulaţia muncitorilor şi utilajului de transport în timpul betonării se va face pe punţi speciale care să nu rezeme pe armături. 14. se vor crea posibilităţi de acces lateral al betonului prin spaţii care să permită şi pătrunderea vibratorului (ferestre laterale de betonare). fiind interzisă circulaţia directă pe armături sau pe cofraje. 12. ele vor fi corectate în timpul turnării.5 m se va face prin tuburi alcătuite din tronsoane de formă tronconică sau prin jgeaburi. 233 . 10. Betonul trebuie să fie răspândit uniform în lungul elementului de construcţie care se realizează. 9. dacă totuşi se vor produce asemenea defecte. îndeosebi pentru armăturile dispuse la partea superioară a grinzilor şi plăcilor în consolă. După betonare. 11. Turnarea betonului de la înălţime mai mare de 1. respectându-se grosimea stratului de acoperire. 8. Se va urmării cu atenţie înglobarea completă în beton a armăturilor. prin îndesarea laterală a betonului cu şipci sau vergele de oţel. cofrajelor şi armăturilor pentru etajele superioare este permisă numai după 24-36 ore în funcţie de temperatură şi tipul de ciment utilizat.

se vor mai respecta următoarele reguli: a) înălţimea de cădere liberă a betonului până la faţa superioară a cofrajului. pereţilor de recipienţi şi radierelor. depinzând de natura cimentului şi de temperatură. faţă de condiţiile menţionate anterior. Rosturile accidentale de lucru se produc atunci când un strat de beton proaspăt urmează să fie turnat peste un strat de beton a cărui vârstă de la intrarea apei în contact cu cimentul depăşeşte o anumită limită peste care nu se mai realizează o legătură suficientă între straturi şi nu mai este permisă nici tulburarea betonului prin vibrare. Timpul maxim între betonările a două straturi suprapuse. 16. b) betonarea se va face fără întrerupere. La betonarea stâlpilor. diafragmelor.15. în general. acoperirea cu un strat nou trebuie să se facă înainte de începerea prizei cimentului din betonul stratului inferior. chiar şi atunci când turnarea se face prin ferestre laterale. mai mic decât durata de începere a prizei. pentru a se încheia 234 . fără a periclita caracterul monolit se admite. a ferestrei de betonare sau a feţei superioare a elementului care se toarnă nu va depăşi 1m. Betonarea grinzilor şi plăcilor se va face cu respectarea următoarelor reguli suplimentare: a) turnarea grinzilor şi a plăcilor va începe după 1-2 ore de la terminarea turnării stâlpilor şi a pereţilor pe care reazemă. c) turnarea radierelor se va face în straturi orizontale de 30-50cm înălţime. Betonarea diferitelor elemente şi părţi ale construcţiilor 1. 2.

În cazul elementelor masive este necesară evitarea apariţiei unor solicitări interioare importante datorate contracţiei şi degajării de căldură în timpul prizei şi întăririi betonului. b) grinzile şi plăcile care vin în legătură se vor turna pe cât posibil în acelaşi timp (de exemplu la planşee pe grinzi). 235 . Betonarea elementelor masive Se consideră elemente massive elementele la care nici una dintre dimensiuni nu este mai mică decât 80cm ( SR 13510/2006). etc. d) la turnarea plăcilor se vor folosi repere dispuse pe cofraj la distanţe de maximum 2. 3. b) folosirea unei compoziţii de beton cu lucrabilitate (în stare proaspătă) corespunzătoare. superplastifianţi.0 m pentru a se asigura respectarea grosimii prevăzute în proiect. În acest scop se recomandă adoptarea următoarelor măsuri: a) utilizarea de agregate cu diametrul maxim cât mai mare. e) asigurarea unei temperaturi scăzute a amestecului de beton proaspăt.. ale căror dimensiuni se determină ţinând seama de distanţa maximă dintre rosturile de deformaţie-tasare şi de necesitatea asigurării turnării continue a betonului într-un bloc pentru a se asigura caracterul de monolit (dimensiuni de ordinul a 15x15 m). f) utilizarea adaosului de cenuşă de termocentrală la prepararea betonului. c) turnarea grinzilor se va face în straturi orizontale.procesul de tasare a betonului proaspăt introdus în aceştia şi în acelaşi timp pentru a se asigura o bună legătură între betonul nou şi cel vechi. c) folosirea cu precădere a cimenturilor cu procent ridicat de adaosuri şi cu termictate scăzută. d) utilizarea aditivilor plastifianţi. Construcţiile masive se fragmentează în blocuri (ploturi) de betonare.

după care se spală cu apă sub presiune şi se suflă cu aer comprimat. i) La reluarea turnării betonului la o vârstă la care rezistenţa la compresiune a depăşit 12 daN/cm2. Compactarea betonului se execută prin: vibrare. TEHNOLOGIA LUCRĂRILOR DE COMPACTARE A BETONULUI Operaţia de compactare a betonului are drept scop umplerea completă a cofrajelor în care este turnat. presare. suprafaţa acestuia se şpiţuieşte cu ciocanul de abataj sau se buciardează manual. mortarul având 500-600 kg ciment/m3. să se facă înainte de începerea prizei cimentului din stratul inferior. fără goluri de aer.3. torcretare. Temporar. se foloseşte şi compactarea manuală. vibro-vacuumare. la acţiunea apelor agresive şi o mai bună impermeabilitate a betonului. vacuumare. în cazuri deosebite. rosturile de lucru se tratează. j) În cazul turnării unui beton proaspăt peste un beton întărit.7. pentru creşterea rezistenţei la îngheţdezgheţ. centrifugare.g) Betonarea elementelor masive se va face în straturi orizontale de 20-50cm grosime. 236 . astfel încât suprapunerea straturilor folosi aditivi întârzietori de priză. reluarea turnării este permisă numai după ce rezistenţa la compresiune a betonului turnat a ajuns la cel puţin 12 daN/cm2 (structura în formare să poată prelua încărcările). vibro-presare. apoi se toarnă un strat de mortar de 2-3cm. h) În cazul în care s-a produs o întrerupere a betonării mai mare. În cazurile necesare se vor 4. Acest tratament constă în spălarea cu apă sub presiune pentru îndepărtarea laptelui de ciment şi realizarea unei suprafeţe rugoase pe care betonul din noul strat să adere cât mai bine. Operaţia de compactare este indispensabilă pentru obţinerea rezistenţei mecanice corespunzătoare. pentru o mai bună aderenţă a betonului cu armătura. depăşinduse timpul de începere a prizei.

pereţi mulaţi. etc). se reduc forţele interioare de coeziune şi betonul se transformă dintr-un corp plastic. Betoanele fluide supuse vibrării se pot segrega. 1. Vibrarea interioară se execută cu pervibratoare care se introduc în masa betonului. Unele betoane nu se compactează (turnare sub apă. Fig. cu vibratoare exterioare acţionând asupra cofrajului sau asupra feţei superioare a betonului (rigle sau plăci vibratoare). 237 . 153 – Schema vibratorului de interior La vibrare se vor avea în vedere următoarele probleme: -introducerea pe verticală a vibratorului. care curgând umple complet cofrajul şi faţa sa se orizontalizează iar aerul este expulzat în exterior. într-un fluid greu. b)-prin transmiterea indirectă a vibraţiilor.Prin vibrarea betonului. cu ajutorul vibratoarelor de interior (numite şi pervibratoare). Compactarea prin vibrare se aplică betoanelor semiplastice şi vârtoase.Compactarea prin vibrare se poate realiza în două moduri: a)-prin transmiterea directă a vibraţiilor de la vibrator la beton.

-legarea straturilor de beton prin pătrunderea pe maxim 10 cm a vibratorului în stratul turnat şi compactat anterior. -distanţa între două poziţii vecine de introducere a vibratorului sau între poziţia vibratorului şi cofraj este prezentată în figura 154 [29]. mai ales la retragerea spre suprafaţă (pentru a nu lăsa goluri). -durata de vibrare va fi de 15-60 secunde şi depinde de consistenţa betonului (până la orizontalizarea suprafeţei şi ieşirea laptelui de ciment la suprafaţă. concomitent cu încetarea ieşirii aerului din beton). Fig. -mişcarea vibratorului în beton va fi lentă. 154 238 . -se recomandă ca "butelia" vibratorului să fie mai mare decât grosimea stratului de beton compactat.

etc. se poate utiliza şi în uzinele sau poligoanele de prefabricate. etc. Fig. Vibratorul se va fixa solid pe cofraj. Tehnica de aplicare a vibrării de suprafaţă cu placa vibratoare este prezentată în figura 155 [29].). Se utilizează rigle sau plăci vibratoare iar consistenţa betonului va fi vârtoasă sau plastică. De exemplu.Compactarea prin vibrarea de suprafaţă se utilizează la prefabricate sau chiar la betoane turnate monolit cu suprafaţă mare şi grosime de maxim 35 cm (de exemplu: pereţi sau planşee prefabricate. stâlpi. 155 Utilizarea vibratoarelor de cofraj se pretează în cazul turnării unor elemente de beton de grosime redusă dar cu armături dese (se asemenea. 239 . piloţi (prefabricaţi). tiparele (metalice) fiind plasate pe mese vibratoare). în acest mod se pot compacta betoanele turnate în grinzi. pereţi.

pentru elemente de beton cu grosime maximă de circa 25 cm. 240 .45.Compactarea prin vacuumare Se aplică în scopul extragerii aerului şi a apei în axces din masa betonului proaspăt (circa 15-30 % din apa de amestecare). împreună cu pompa de vacuumare şi anexele instalaţiei realizează o depresiune la suprafaţa elementului de beton proaspăt turnat.2. în general. Este necesar ca vacuumarea să înceapă după turnare (dar nu mai târziu de 15 minute) şi se va termina în jurul timpului de începere a prizei (dar nu mai mult de 2 ore). 18 Timpi de vacuumare Grosimea elementului de beton supus vacuumării (cm) 1-10 11-15 16-20 20-25 Timp de vacuumare recomandat (minute) 1-10 14-19 24-30 42-50 Se pot vacuuma şi elemente de beton mai groase (50 cm) dar efectul procedeului scade rapid în adâncime. Rezistenţele mecanice ale betonului vacuumat pot creşte cu până la 50 % şi în plus creşte semnificativ şi durabilitatea betonului întărit. care. Timpul de vacuumare depinde de grosime ca în tabelul 18. Vacuumarea constă în aplicarea pe suprafaţa superioară a betonului turnat a unei plăci de vacuumare. Vacuumarea se poate aplica. Tab. Procedeul este util pentru betoane cu raport A/c mai mare de 0.

agregat(maxim 10-12 mm)-apă de 1:3:1 sau 1:3:2.Torcretarea Este un procedeu care asigură simultan punerea în operă şi compactarea betonului (de exemplu: turnarea unor căptuşeli de galerii. Pentru elementele mai groase (căptuşeli.) se poate folosi şpriţbeton. 4. cu o proporţie ciment. a unor măşti pentru fixarea unor versanţi stâncoşi. Procedeul nu are mare rentabilitate pentrui dozaje de ciment de peste 300 kg ciment/m3. la repararea unor defecte ale straturilor din beton. Se obţin betoane foarte compacte.). etc. 156 Schema instalaţiei de vacuumare [29] 3. 241 .Vibrovacuumarea Aplicarea simultană a vibrării şi vacuumării are rolul de a mări coeziunea amestecului de beton proaspăt.etc. a unor straturi de etanşare. la monolitizarea unor prefabricate. cu rezistenţe echivalente unor dozaje superioare de ciment (sunt citate rezistenţe ale betonului cu 250 kg ciment /m3 echivalente celor cu dozaje cu peste 100 kg ciment/m3 mai mare).Fig. Cimentul şi agregatul se pompează (cu aer comprimat) ca amestec uscat şi se înlâlnesc în duza de pulverizare cu apă.

Şpriţbetonul se poate aplica pe un element de construcţie existent sau pe suprafaţă stâncoasă (eventual acoperită cu plasă metalică), în straturi de 5-20 cm, de la o distanţă de 60-120 cm. Pentru elemente subţiri (2-4 cm), reparaţii, monolitizări, etc., se realizează amestecuri ciment-nisip-apă de 1:2:1 sau 1:3:1, nisipul va avea granula maximă (4-8 mm) legată de dimensiunile stratului de torcret ce se va realiza.

Fig. 157 Schema instalaţiei de torcretare

Unele elemente de beton pot fi realizate prin torcretare şi în cofraje. De asemenea, torcretarea se poate realiza şi în mai multe straturi. Pentru a nu absorbi apa din betonul pulverizat, betonul vechi (suprafaţa de lucru) va fi udat periodic în cele 24 de ore înaintea începerii lucrului.

5.Presarea Este un procedeu care se pretează în cazul realizării unor prefabricate din beton vârtos. Procedeul poate înlătura unele neajunsuri ale compactării prin vibrare legate de circa 10-12 % din materialul proiectat pe suprafeţe verticale şi 20-25 % din cel proiectat pe plafoane sau bolţi va ricoşa (pierderi).neuniformitatea compactării între straturile profunde şi cele superficiale.
242

Presarea se poate realiza cu ajutorul unei piese grele postate pe suprafaţa betonului proaspăt turnat sau cu ajutorul unei prese (mecanice, hidraulice, pneumatice). Presiunea aplicată va fi de 50-200 daN/cm2 (5-20 n/mm2). Totuşi, cele mai bune rezultate se obţin prin combinarea presării cu vibrarea (vibropresare), ca în figura 4.47

Fig. 158 Schema instalaţiei de vibropresare1-vibrator; 2-tipar; 3-beton

Un exemplu clasic de prefabricate realizate prin vibropresare sunt pavelele (înlocuitoare ale calupurilor de piatră) utilizate pentru pavaje pietonale, pentru pavaje stradale sau chiar pentru platforme portuare.

6.Laminarea Este un alt procedeu de punere în operă şi compactare a betoanelor vârtoase în industria de prefabricate. Se aplică betoanelor cu rapoarte A/C foarte reduse (0,25-0,32). Presiunea aplicată (de minim 5 N/mm2) este combinată cu rularea unui valţ şi, de preferinţă, şi cu vibrarea (se poate vorbi de o vibrolaminare). Se pot turna elemente prefabricate cu secţiune complexă.
243

Fig. 159 Procesul de laminare a betonului

4.7.4 TURNAREA BETONULUI SUB APĂ Turnarea betonului sub apă se face în spaţii unde apa este stătătoare sau a fost adusă în această stare în ajutorul cofrajelor. Betonul nu trebuie să cadă liber prin apă şi se va turna continuu. Tehnologii disponibile [29]: a) cu tubul (fix sau mobil) sau cu cutia cu fund mobil; b) turnarea colgroutului prin tehnologii speciale.

Fig. 160 Betonare cu tubul fix

244

Betonarea cu tubul se poate face cu tubul mobil, în straturi succesive cu grosimi de 40 – 50 cm, sau cu tubul fix (în cazul unor suprafeţe mai reduse a elementului de beton care se va turna). În această a doua situaţie capătul tubului va fi menţinut în permanenţă în masa betonului proaspăt turnat, la o adâncime ht de circa 40 – 50 cm. La finalul betonării se va turna o cantitate suplimentară de beton, pentru a înlătura stratul superior care a fost în contact cu apa. Betonarea cu cutia cu fund mobil (fig. 161) se face prin coborârea cu macaraua a unei cutii închise şi prin eliberarea şarjei de beton direct deasupra suprafeţei de turnare prin acţionarea de la suprafaţa apei, prin intermediul unui cablu, a fundului mobil. Pentru betoanele turnate sb apă este necesară mărirea dozajului de ciment pentru a compensa eventualele pierderi prin spălarea lui de către apă. Colgroutul este un mortar coloidal vâscos realizat prin amestecarea apei cu cimentul într-un malaxor special şi apoi amestecarea forţată a acestei suspensii cu nisipul. Mortarul obţinut este fluid, aderent, slab permeabil şi nu se combină cu apa din mediul înconjurător, putând fi pus în operă sub apă.

Fig. 161

245

Dintre procedeele pe bază de colgrout cel mai utilizat este procedeul colcret. Acesta constă în injectarea cu mortar a unei mase de agregat cu dimensiuni mai mari de 40mm. Colgroutul dislocuieşte apa şi umple golurile dintre aggregate, rezultând un beton cu o contracţie scăzută şi cu rezistenţă ridicată (fig. 162). O altă metodă constă în folosirea unor cofraje realizate din tesături de fibre sintetice, denumite containere de colcret (realizate din geotextil). Aceste cofraje în formă de sul sau de saltea, aşezate sub apă şi injectate cu colgrout iau forma patului pe care sunt aşezate şi pot fi folosite ca apărări de maluri, praguri de fund sau pentru consolidarea unor construcţii existente. Tesătura de fibre sintetice constituie un bun cofraj, pentru că permite ieşirea apei, dar reţine complet mortarul injectat. Procedeul colcret se foloseşte şi la executarea de piloţi sub apă, prin înfigerea unor tuburi metalice, care apoi sunt umplute cu colgrout pe masura extragerii din teren.

Fig. 162

246

Acest procedeu mai poate fi utilizat şi la turnarea de construcţii masive sub apă. Pentru lucrări mai puţin importante se pot utiliza şi saci de iută umpluţi cu beton.

4.7.5 TEHNOLOGIA LUCRĂRILOR DE TRATARE A BETONULUI DUPĂ TURNARE. DECOFRAREA Lucrările de tratare ulterioară a betonului au drept scop împiedicarea uscării rapide a acestuia deoarece pierderea de apă în perioada primă de întărire favorizează apariţia de fisuri. De asemenea, se poate recurge la evacuarea căldurii în exces din masa betoanelor masive. Intensitatea uscării depinde de climă, anotimp şi forma construcţiei. Pentru evitarea acestui fenomen, dacă nu se cunoaşte cimentul folosit, minim 7 zile de la turnare betonul trebuie menţinut umed. În cazul utilizării cimenturilor Cem I (unitare), tratarea se face pe o perioadă de 1 – 10 zile de la turnare iar în cazul utilizării cimenturilor Cem II – Cem V, pe 3 – 12 zile. Betoanele care vor fi supuse , în exploatare, la uzură se vor trata 4 – 15 zile iar cele turnate în corpul unor rezervoare, 14 – 28 zile (conform NE 012 – 99). Pentru aceasta betonul se stropeşte cu apă şi/sau se acoperă cu materiale de protecţie menţinute umede prin stropire : prelate, rumeguş, straturi de nisip (doar pe rosturile de turnare sau feţele orizontale). La elementele cu suprafaţă liberă mare, se pot aplica, pentru menţinerea apei de la preparare în beton, pelicule de protecţie, ca de exemplu emulsie de parafină, diferite răşini, bitum, etc. (doar pe feţele definitive ale elementelor turnate).

247

dar numai după ce betonul este sufficient de întărit pentru ca prin această operaţie să nu fie antrenată pasta de ciment. prin care. de la temperatura maximă atinsă la hidratare la cea a mediului. injectare care se face atunci când temperatura betonului scade cu 1-3C sub temperatura medie multianuală. răcirea artificială este aproape indispensabilă sub aspectul menţinerii calităţii betoanelor turnate. suprafeţele de beton proaspăt turnat vor fi acoperite cu prelate sau folii de polietilenă. Procesul de răcire a betonului.Udarea începe după 2-12 ore de la turnare în funcţie de tipul de ciment utilizat şi temperatura mediului. poate să se facă pe cale naturală sau artificială cu ajutorul apei reci circulată prin serpentine. montate în beton odată cu punerea sa în operă. batardouri). în aşa fel încât suprafaţa betonului să se menţină umedă. Stropirea se va repeta la interval de 2-6 ore. Pe timp ploios. 248 . atât timp cât prin căderea precipitaţiilor există pericolul antrenării pastei de ciment. prin devierea provizorie a apei timp de cel puţin 7 zile sau prin sisteme etanşe de protecţie (palplanşe. O astfel de răcire forţată prezintă avantajul că asigură un bun control împotriva fisurării şi dirijează întreg cicul termic al betonului. În cazul în care temperatura aerului este mai mică decât +5C nu se va proceda la stropirea cu apă. Betonul care ar urma să se afle în contact cu ape curgătoare va fi protejat după turnare de acţiunea acestora. La barajele masive din beton. după câteva zile de la turnare. Stropirea se va face prin pulverizarea apei. Instalaţia de răcire artificială se realizează prin aşezarea pe rosturile de lucru dintre lamele a unor serpentine din teavă metalică. La barajele arcuite adoptarea răcirii artficiale este legtă direct de condiţiile de injectare a rosturilor dintre ploturi. este trimisă apa rece printr-un sistem de distribuţie adecvat.

Controlul rezistenţei betonului se face prin încercări pe epruvete (cuburi sau cilindri) confecţionate din betonul preluat din lucrare şi păstrate în condiţiile lucrării sau nedistructiv cu ajutorul unor aparate numite sclerometre sau betonoscoape. Decofrarea se face în etape. c) decofrarea se va face astfel încât să se evite preluarea bruscă a încărcărilor de către elementele care se decofrează. Accelerarea ritmului de decofrare se poate face prin utilizarea aditivilor acceleratori de priză şi întărire sau prin tratamente termice. d) în cazul elementelor cu deschideri mai mari de 3 m se vor lăsa. dacă betonul a avut un dozaj de 250-350 kg ciment/m3 beton. 249 . se va opri decofrarea până la aplicarea măsurilor de remediere sau consolidare. apoi se trece la plăci şi grinzi (când au 70% din rezistenţă pentru deschideri sub 6m şi 85% din rezistenţă pentru deschideri peste 6m).Decofrarea betoanelor Decofrarea betoanelor turnate se poate face numai după ce rezistenţa betonului a ajuns la cel puţin 25 daN/cm2 (2. Pentru construcţiile executate în timpul verii (la temperaturi de minim +15C) această condiţie se realizează de obicei la 3-5 zile de la turnare. Desfăşurarea operaţiei de decofrare va fi supraveghetă de conducătorul tehnic al lucrării. după decofrare. În cazul în care se constată defecte de turnare care pot afecta stabilitatea construcţiei decofrate. popi de siguranţă care se vor îndepărta ulterior (la atingerea a 95% din rezistenţa la compresiune la 28 de zile pentru deschideri sub 6m. respectând următoarele reguli: a) în prima etapă se decofrează stâlpii. b) susţinerile cofrajelor se desfac începând din zona centrală a deschiderii elementului şi continuă simetric către reazeme.5 N/mm2).

4.112% Rc28 . 250 . remedierea acestora se va face numai pe baza detaliilor acceptate de proiectant şi cu supravegherea conducătorului tehnic al lucrării şi delegatului beneficiarului (dirigintelui/inspectorului de şantier). După executarea acestor remedieri se va întocmi un proces verbal în care se va menţiona procedeul de remediere adoptat. în zona litoralului Mării Negre. La lucrările la care se prevede aplicarea unor finisaje. de către conducătorul tehnic al lucrării. f) după decofrarea oricărei părţi de construcţie se va proceda. zone segregate sau necompactate). În cazul în care se constată defecte importante (goluri. încheindu-se un proces verbal în care se vor consemna calitatea lucrărilor şi eventualele defecte constatate şi aprecierea importanţei lor.pentru deschideri mai mari de 12m). Este interzisă efectuarea de operaţii de orice fel înainte de această examinare. defectele superficiale se vor remedia odată cu executarea finisajului respectiv. terbuie adoptate măsuri speciale de protecţie anticorozivă şi de întreţinere deoarece aceste construcţii sunt supuse acţiuii agresivităţii naturale.8 TEHNOLOGIA LUCRĂRILOR DE BETON EXECUTATE ÎN ZONA LITORALULUI MĂRII NEGRE La executarea construcţiilor sau a elementelor de construcţii din beton. delegatul beneficiarului şi eventual de către proiectant la o examinare amănunţită a tuturor elementelor de rezistenţă ale structurii.pentru deschideri între 6-12m şi 115% Rc28 . e) nu este permisă îndepărtarea popilor de siguranţă ai unui planşeu aflat imediat sub altul care se cofrează sau se betonează.

Agresivităţii solului marin. variaţii mari de temperatură.6-15% Cap MidiaVama Veche 10. cloruri. Natura agresivităţii SulinaSf.5% Se consideră că în zona salinităţii reduse (până la 3%) apa de mare nu prezintă agresivitate pentru construcţiile din beton. Agresivitatea apei de mare este şi de natură biologică. Agresivitatea atmosferică acţionează asupra construcţiilor din beton şi beton armat pe o distanţă la circa 5 km faţă de ţărm. 19 Zona de salinitate Nr. Aceste agresivităţi sunt în principal de natură chimică şi se datoresc conţinutului de săruri agresive (sulfaţi. 251 . 3. crt. GheorgheCap Midia 3.Această acţiune se datorează: 1. Agresivităţii atmosferice. 2. datorită microorganismelor pe care le conţine.1-27% 1 2 3 Agresivitatea solului 3-4. Agresivităţii apei marine.1-18% 5. Gheorghe Agresivitatea marine Agresivitatea atmosferei apei 2-3% 0-3% Sf.1-15% 15. săruri de magneziu) din apa de mare. atmosferei şi solului marin.1-10% 3.1-5% 4. din atmosfera litoralului (caracterizat prin umiditate de peste 75%. se consideră următoarele trei zone de agresivitate: a apei. Tab. În funcţie de concentraţia de săruri. conţinut de aerosoli marini) şi din solul marin.

Condens umiditate în timpul de iarnă. Elementele direct interioare din Construcţii expuse expuse intemperiilor şi construcţii închise şi indirect salinităţii prin încălzite pe timp de agresivităţii şi iarnă. puternic generat de exploatării pracesul tehnologic 252 . stropire. agresivităcrt ţii Regimul de expunere N-normal M-moderat S-sever 1 Betonul de deasupra zonei de variaţie a nivelului Agresiviapei de mare pe o Beton aflat perînălţime a tatea apei manent sub apă elementului de de mare circa 2m respectiv între cotele+3÷+5 de la nivelul mării Betonul din zona variaţiei nivelului apei de mare considerată ca fiind până la circa 3 m deasupra nivelului mării 2 Construcţii situate la nivelul mării. neexpuse la marine (deschise). atmosferică timpul execuţiei. precum şi Elementele care nu Construcţii închise posibilităţi de sunt expuse unor care nu se îngheţ în stare variaţii sensibile de încălzesc pe timp saturată.Regimurile de expunere la agresivitate a construcţiilor situate în zona litoralului sunt următoarele: Tab. stropire intemperii. cu Construcţii expuse alternanţă frecAgresiviexcepţia unor la îngheţ-dezgheţ ventă a umidităţii tatea perioade scurte în fără posibilităţi de şi uscăciunii. 20 Natura Nr.

se va considera întregul element în condiţiile cele mai severe. Gradul de agresivitate se apreciază în funcţie de natura agresivităţii. Cap MidiaGheorgheVama Veche Cap Midia Sl Sl Sl Sl Sl Sl Sl Sl I I Sl I Nr. se consideră că sunt solicitate ca şi betonul de sub apă În cazul elementelor având părţi expuse concomitent în două sau trei din regiunile din tabelul de mai sus. Gheorghe Sf. crt Natura agresivităţii I . de regimul de expunere şi de zona de salinitate. în conformitate cu tabelul de mai jos: Tab.agresivitate slabă 253 .Beton nere N Agresivi1 tatea apei de M mare S Agresivi2 tatea atmosferică N M S Simplu Armat Zona de salinitate SulinaSf. Sl .agresivitate intensă. 21 Regim de expu.3 Agresivitatea solului Părţile construcţiilor din beton din zona în care au loc infiltrări ale apei de mare.

Condiţii tehnice privind compoziţia betoanelor La stbilirea compoziţiei betoanelor supuse agresivităţii se va ţine seama de condiţiile din tabelul următor: Tab. 22 Grad de agreRegim de expusivitate nere Sl Agresivitatea apei de mare I Dozaj minim de Tip de Clasă de A/C beton beton maxim ciment (kg/m3) Simplu Armat Armat Piloţi prefabricaţi Sl Agresivitate atmosferică I Moderat Sever Moderat Sever Beton armat Beton armat C12/15 0,6 300 325 C12/15 C20/25 0,6 0,5 325 365 C12/15 0,6 0,55 0,50 0,45 300 325 350 390 500

Natura agresivităţii

Simplu C16/20 C20/25 C25/30

Dozajul minim de ciment indicat este valabil pentru agregate 0÷31 mm . Acest dozaj se reduce cu: - Circa 10% în cazul utilizări agregatelor 0÷63 mm, - Circa 25 kg/m3 în cazul folosirii plastifianţilor (sau conform indicaţiilor producătorului), - Circa 25kg/m3 în cazul introducerii a 100 kg/m3 cenuşă de termocentrală ca adaos la prepararea betonului.

254

Dozajul minim se va mări cu circa 10% în cazul folosirii agregatelor 0÷16mm. Se interzice utilizarea aditivului întârzietor Replast la execuţia betoanelor hidrotehnice marine supuse fenomenului de îngheţ-dezgheţ. Se recomandă aditivi superplastifianţi. Se interzice folosirea clorurii de calciu pentru accelerarea întăririi betonului. La prepararea betonelor se vor utiliza în principal cimenturi rezistente la acţiunea chimică a apei de mare şi anume: - H I ; H II AS ; SR II-AS pentru betoane situate permanent în apa de mare; - SR I sau SR II-AS pentru elemente de beton armat cu dimensiunea minimă a secţiunii sub 50 cm şi care au părţi expuse în zona de nivel variabil al apei de mare; - Pentru elementele de construcţii de infrastructură amplasate în zona de agresivitate slabă a apei de mare se pot utiliza şi cimenturile II AS şi II BS; - Pentru elementele de structură din beton armat expuse în atmosfera marină nu sunt necesare cimenturi speciale însă este interzisă utilizarea cimenturilor II BS, III A sau V A; Elementele din beton armat şi beton precomprimat situate în zona litoralului se vor proiecta şi executa astfel încât stratul de acoperire cu beton a armăturilor să aibă valori majorate faţă de elementele care lucrează în mediul obişnuit. Valorile minime ale acestor acoperiri sunt precizate în funcţie de regimul de expunere, gradul de agresivitate, natura agresivităţii şi tipul de beton în STAS 10107- 0,1,3,4/1990, în STAS 10102/75 şi în normativul NE 012/99.

255

La proiectarea elementelor de beton armat cu o expunere severă în atmosfera marină, deschiderea de calcul a fisurilor se va considera de maxim 0,1 mm dacă acestea nu sunt protejate anticoroziv. Pentru elementele din celelalte regimuri de expunere se admite o deschidere de calcul a fisurilor de 0,2 mm. La alcătuirea elementelor şi structurilor se va urmării adoptarea unor forme rotunjite, fără muchii vii, suprafeţe şi goluri care să nu favorizeze stagnarea umezelii saline, rezultată fie din spargerea valurilor, fie din aerosoli sau condens. Evitarea pericolului de condensare a aerosolilor marini în spaţiile închise se face printr-o ventilaţie naturală corespunzătoare. Se va da atenţie deosebită scurgerii apelor de pe acoperişuri în aşa fel încât aceasta să nu se concentreze numai în anumite zone unde se pot forma depuneri de săruri. Se va urmări, prin lucrări de izoaţie şi prin mărirea compactităţii betoanelor, să se evite ascensiunea capilară a apei saline în special în fundaţii. Se va da o atenţie specială alcătuirii şi executării izolaţiilor la terase la acoperişuri, în general a tuturor elementelor care pot conduce apa. Deoarece se cunoaşte fenomenul de accelerare a procesului de coroziune a armăturilor la elementele de beton armat sub stare de efort (în special la întindere), atunci când ele se găsesc în contact direct cu atmosfera marină şi în special în regimul sever de expunere, se va acorda o atenţie deosebită protecţiei acestora. Întrucât s-a constatat că zona de condens maxim a umezelii saline se întinde până la o înălţime de circa 5 m de la sol, este necesar ca pe această înălţime să se asigure construcţiilor o prtecţie care să formeze o barieră mai puternică împotriva umezelii.
256

La executarea lucrărilor din beton şi beton armat se vor lua măsuri pentru obţinerea gradelor de inpermeabilitate prescrise precum şi pentru obţinerea unor betoane fără segregări sau rosturi de lucru care constituie ulterior căi de acces pentru agenţii agresivi în masa betonului şi către armătură. În cazul în care la decofrare se constată eventuale defecte, acestea se vor corecta în maxim 3 zile de la decofrare, înlăturându-se betonul defectuos turnat şi asigurându-se protecţia armăturii prin umplerea golurilor cu mortar de ciment –nisip în proporţie de 1:3 sau prin aplicarea altor soluţii hotărâte de proiectantul lucrării (de exemplu, injecţii). La recepţia elementelor din beton armat confirmarea respectării grosimii stratului de acoperire prescris, prin sondări de preferinţă nedistructive (cu pahometre). Controlul aderenţei tencuielilor se va face prin ciocănire sau frecare cu piatră de polizor. În cazul în care tencuiala sună a gol sau se desprinde, se va îndepărta tencuiala în zona respectivă şi se va reface cu mortar de ciment. Sistmele de protecţie anticorozivă rezistente în atmosfera marină se bazează în principal pe utilizarea unor pelicule sintetice ce se aplică în straturi succesive pe suprafaţa betonului. Printre lacurile cel mai utilizate se numără: Perclorvinil, Romflexil, lac Aracetol, etc. În vederea aplicării sistemelor anticorozive, suprafeţele elementelor care nu se tencuiesc, se acoperă cu mortare speciale cu următoarea compoziţie: - Ciment –1 parte în greutate, - Nisip silicios 0-1 mm, 1,5 părţi în greutate - Aracet 0,5 părţi în greutate - Apă 0,3÷0,5 părţi în greutate Mortarul se aplică în grosime de circa 4 mm, cu bidineaua cu păr scurt,
257

acoperindu-se complet suprafaţa. Pentru protecţia anticorozivă a armăturilor din oţel din elementele de beton armat, se folosesc aditivi inhibatori de coroziune la prepararea betonului sau se protejează armăturile (doar cele de tip PC) prin acoperire cu vopsele speciale pe bază de polimeri. Utilizarea acestor inhibatori permite reducerea stratului de acoperire cu beton a armăturii cu circa 20 m (dacă acest lucru nu este în contradicţie cu situaţiile din normativele amintite). Soluţiile de inhibatori au la bază azotatul de sodiu şi fosfstul trisodic. Aceste soluţii se adaugă la prepararea betonului odată cu apa de amestecare, în proporţie de 1% substanţă uscată (din fiecare component) faţă de ciment. Elementele de construcţii protejate anticoroziv trebuie verificate periodic. Cu ocazia acestor verificări se urmăreşte modul în care se prezintă protecţiile anticorozive. În zonele unde se constată degradări ale protecţiei, acestea se vor îndepărta, se vor face constatări asupra stării betonului şi se vor lua măsuri de remediere a acestuia şi a protecţiei anticorizive. Construcţiile şi elementele metalice înglobate se protejază anticoroziv prin vopsire (un strat de grund şi un strat de vopsea).

4.9 TEHNOLOGIA EXECUTĂRII LUCRĂRILOR DE BETON PE TIMP FRIGUROS

4.9.1 Reguli generale

258

Se consideră timp friguros, perioada când temperatura aerului scade sub +50C. În condiţiile ţării noastre, în general, perioada 15 noembrie-15 martie impune măsuri speciale pentru betonare. În cazul şantierelor situate la altitudine mai mare de 500 m acest interval este de regulă mai mare. Atât priza cât şi fenomenul de întărire a betonului sunt puternic influenţate de coborârea temperaturii. La temperatura de +50C durata până la începerea prizei poate fi de 2÷5 ori mai mare decât la temperatura de +20 0C. Întărirea betonului la 00C (însă fără a îngheţa) este foarte lentă şi conduce la 28 de zile la o rezistenţă aproximativ egală cu cea obţinută după 8-10 zile la temperatura de +200C. Dacă betonul a îngheţat în perioada de priză, după dezgheţ continuă fenomenul de hidratare a cimentului, însă rezistenţele finale scad foarte mult. Dacă îngheţul se produce imediat după terminarea prizei, când betonul nu are suficientă rezistenţă la îngheţ, atunci după dezgheţ betonul se dezagregă (se sfărâmă) şi nu îşi mai atinge proprietăţile proiectate. Dacă îngheţul s-a produs în perioada în care betonul are rezistenţă suficientă pentru a rezista îngheţului (5 N/mm2), atunci în perioada îngheţului se încetineşet fenomenul de hidratare a cimentului, iar după dezgheţ, când cimentul îşi reia reacţia normală cu apa, fenomenul de hidratare continuă (rezistenţele finale ale betonului scad într-o anumită măsură dar fără a-i pune în pericol proprietăţile proiectate). În principiu se recomandă ca btonarea să se execute la temperaturi ale mediului exterior de peste 00C. Lucrările de betonare nu vor incepe dacă temperatura exterioară este mai scăzută de –50C (când se poate lucra cu condiţia protejării betonului turnat şi cu celelalte măsuri necesare) şi se vor întrerupe dacă tmperatura coboară sub –100C pentru a se evita degradarea betonului.

259

se va acorda o atenţie deosebită rezemărilor. În cazul lucrărilor executate monolit se vor adopta următoarele măsuri: . popii se vor aşeza pe grinzi cu suprafaţă mare de rezemae. .T. rezemarea popilor se va face pe tălpi aşezate pe pământul curăţat în prealabil de zăpadă. etc. 260 . Se recomandă ca chiar înainte de turnare să se procedeze le curăţarea filală prin intermediul unui jet de aer cald sau abur. gheaţă şi stratul vegetal. În procesele verbale de lucrări ascunse se vor menţiona măsurile adoptate pentru protecţia lucrărilor şi constatările privind efectele acestora. şi al beneficiarului.Măsuri specifice care se adoptă în perioada de timp friguros se vor stabili ţinând seama de următoarele: . . în funcţie de comportarea la îngheţ a terenului.Dimensiunile (masivitatea sau subţirimea) elementelor care se betonează. precum şi în cazul umpluturilor. La executarea pe timp friguros a betoanelor de orice fel este necesar să se exercite un control permanent şi riguros din partea coducătorului tehnic al lucrării. a delegatului C.În ceea ce priveşte susţinerile cofrajelor. şi anume: a-Pentru pământurile stabile la îngheţ. şi nivelat b-Pentru pămâturile nestabile.Regimul termoclimatic real existent pe şantier în timpul preparării. şi orcând va fi nevoie din partea proiectantului.la acţiunea timpului friguros în cursul întăriri betonului. luându-se măsuri corespunzătoare. turnării şi protejării betunului.ca suprafaţă şi durată .C. pe fundaţii existente.Cofrajele trebuie să fie curăţate cu deosebită grijă de zăpadă şi gheaţă. . transportului.Gadul de expunere a lucrării .

Barele acoperite cu gheaţă vor fi curăţate înainte de tăiere şi fasonare. La stabilirea copoziţiei betonului se va urmări adoptarea unei cantităţi cât mai reduse de apă de amestecare.În czul benelor şi basculantelor acestea vor fi acoperite cu prelate. Fasonarea armăturilor se va face numai la temperaturi pozitive. . Se vor utiliza cimenturi rezistente la îngheţ . Reţeta de beton afişată la locul de preparare a betonului trebuie să indice şi următoarele: a-Temperatura apei la introducerea în amestec înfuncţie de temperatura agregatelor în ziua preparării betonului. prin ciocănire cu un ciocan de lemn. b-Temperatura betonului la descărcarea din betonieră.dezgheţ. În lipsa unor astfel de spaţii. în funcţie de particularităţile lucrării. folosid un jet de apă caldă. folosinduse după caz spaţii încălzite. Se recomandă utilizarea la prepararea betonului a aditivilor ploastifianţi.Evitarea distanţelor mari de transport. care trebuie să fie cuprinsă între +150C÷+300C. La transportul betonului se vor lua măsuri pentru limitatea la minim a piederilor de căldură ale betonului prin: . acestea vor fi îndepărtate cu grijă în cazul că există.Depozitarea armăturilor se face de preferinţă în spaţii acoperite. Dezgheţarea cu ajutorul flăcării este interzisă. acceleratori sau antigel. 261 . a staţionărilor pe traseu şi a transbordării betonului . pentru lucrările marine temperatura va fi cuprinsă între +10÷+150C. Înaintea încărcării unei noi cantităţi de beton se va verifica dacă în mijlocul de transport utlizat nu există gheaţă sau beton îngheţat . armătuirle vor fi protejate astfel ca să se evite căderea zăpezii sau a formării gheţii pe suprafaţa barelor.

betonul preparat trebuie adus la temperatura rezultată din calculele termice (minim 50C plus pierderile de temperatură la transport. În cazurile în care se prevede prin proiect. În acest scop suprafeţele libere ale betonului vor fi protejate imediat după turnare prin acoperire cu prelate. temperatura betonului trebuie controlată pe perioada de întărire. în care scop se vor practica la betonare găuri cilindrice pentru introducerea termometrelor. turnare şi compactare). Tratarea betonului după turnare trebuie să asigure acestuia în continuare o temperatură de minim +50C pe toată perioada de întărire necesară până la atingerea rezistenţei de minim 5 N/mm2.9. agregatelor se face prin una din următoarele metode: 262 Încălzirea . moment de la care acţiunea frigului asupra betonului nu mai poate periclita calitatea acestuia. Temperatura betonului se va măsura în zonele cele mai expuse răcirii.. Pentru acceasta apa şi agregatele utilizate se vor încălzi. etc. până la decofrare. Decofrarea se poate efectua numai după verificarea rezistenţelor pe probe de beton păstrate în aceleaş condiţii ca şi elementul de construcţie realizat şi după examinarea atentă a calităţii betonului pe feţele laterale ale pieselor turnate. astfel încât între ele şi beton să rămână un strat de aer de 3-4 cm grosime. folii de polietilenă. efectuându-se în acest scop unele decofrări parţiale de probă. 4. Betonul poate pierde 15% din diferenţa de temperatură beton-mediu pe oră.Este oligatorie compactarea tuturor betoanelor prin vibrare mecanică.2 Prepararea betonului pe timp friguros Deoarece temperatura betonului după turnare nu trebuie să scadă sub +50C. saltele termoizolante.

- Fig. 165). 164). Încălzirea agregatelor în depozite. Lăcile se introduc la intervale de 0. 163 [29] Fig. Sub mantia de protecţie rămâne eventual o zonă de agregate îngheţate care se îndepărtează în momentul întrebuinţării (fig. Acelaşi lucru se poate realiza şi prin itroducerea unor registre de ţevi în agregatele depozitate. 164 [29] 263 .5 m.- Încălzire cu ajutorul cuptoarelor prevăzute cu ţevi prin care circulă gaze rezultate din ardere (fig. Aceasă metodă se realizează prin acoperirea depozitului cu o manta termoizolantă de protecţie şi introducerea în masa agregatelor a unor lănci de încălzire. ţevi prin care să se circule agentul termic (fig. folosind aburul. 163).5-1.

cu diametrul de 0.Fig.5÷3. 264 .0 m. În acest scop silozurile se prevăd cu izolaţie termică şi conducte prin care circulă agentul de încălzire (fig.166). Fig. fig.167).7-1.5 minute . 166 - Încălzirea agregatelor în cuptoare rotative. lungi de 3÷8 m. 165 [29] - Încălzirea agregatelor în silozuri. prin care circulă aer cald (200-2600C) care acţionează direct asupra agregatelor care trec prin tambur (circa 2.

167 [29] Agregatele nu pot fi folosite în stare îngheţată chiar dacă se utilizează apă caldă.Cuptoare în care sunt montate serpentine prin care circulă apa care trebuie încălzită. . În acest scop se poate folosi una din următoarele metode: 265 .Serpentine prin care terce abur montate în rezervorul de apă.Fig. .Introducerea directă a aburului în rezervorul de apă .3 Protejarea betonului contra îngheţului în preioada de priză şi întărire Pentru ca betonul să se poată întări suficient în vederea obţinerii rezistenţelor minime la care îngheţul nu mai este periculos. Toba betonierei va fi încălzită cu abur sau apă caldă iar durata de malaxare va creşte cu circa 50 %. Cimentul nu se încălzeşte. Notă. este necesar ca în perioada de priză şi în prima perioadă de întărire să se asigure condiţii termice corespunzătoare. 4.9. Pentru încălzirea apei (la maxim 800C dar maxim 600C la contactul cu cimentul) se pot folosi următoarele procedee: .

Metoda turnării betonului în spaţii încălzite.. În acest caz compoziţia betonului trebuie astfel aleasă încât conductibilitatea electrică să fie cât mai mare. 266 . . cu aer cald. Încălzireea cu abur a elementelor monolite de beton armat se face cu ajutorul cofrajelor cu pereţi dubli. La unele construcţii desfăşurate în lungime (ziduri de sprijin. . Incinta închisă se poate realiza în condiţii economice utilizând o membrană de ţesătură de nylon sau din polietilenă. este necesar să se ia măsuri ca în perioada de încălzire să se asigure menţinerea umidităţii betonului. Aceasta se realizează prin acoperirea betonului cu materiale termuizolante ca: saltele termoizolante. stufit. susţinută din interior de suprapresiunea aerului. deplasându-se în lungul lucrării. Metoda turnării betonului în spaţii încălzite se aplică în genereal la executarea elementelor cu durată mare de întărire sau atunci când spaţiile închise există deja. rogojini. prin tratarea termică a acestuia cu abur. Electrozii trebuie astfel distribuiţi astfel încât să asigure încălzirea uniformă a betonului. Încălzirea cu curent electric se face cu ajutorul electrozilor metalici aplicaţi pe faţa interioară a cofrajului sau introduşi în masa betonului .Metoda conservării căldurii (metoda termos). asfaltat. rumeguş. etc. canalizări) construcţia de acoperire poate fi mobilă. aer cald sau cu electricitate. Se mai poate încălzi betonul cu abur prin ţevi înglobate în masa betonului. Metoda încălzirii betonului constă în asigurarea întăririi betunului la temperaturi corespunzătoare după turnare. carton. Încălzirea cu aer cald este asemănătoare cu încălzirea cu abur şi se folosesc aceleaş procedee de încălzire . Deoarece acest procedeu este un procedeu uscat.Metoda încălzirii betonului (cu cofrje încălzite. Metoda conservării căldurii constă în păstrarea căldurii obţinute prin încălzirea materialelor componente la prepararea betonului şi a căldurii care ia naştere la hidratarea cimentului. zgură. cu abur sau electrică).

se va proceda la încălzirea lentă a prefabricatelor în punctele de îmbinare. Nu se permite folosirea apei calde sau a aburilor decât dacă betonul de monolitizare se toarnă imediat. periere cu perii de sârmă. După ce s-a realizat curăţarea perfectă a zonei de monolitizare. prin suflarea de aer cald sau. Se interzice de asemenea folosirea lămpilor cu benzină şi a oricărui alt mijloc de încălzire cu flacără deschisă. dacă betonul se poate turna imediat.Înainte de ridicare şi manevrare pentru montaj elementele prefabricate vor fi curăţate de gheaţă. cu abur sau apă caldă. Motarea acestor elemente se face respectând următoarele reguli: .În funcţie de posibilităţi se preferă ca îndepărtarea gheţii şi zăpezii să se facă prin jet de aer cald. 4. 267 . ciocănire uşoară. zăpadă şi impurităţi în zonele de îmbinare prin: răzuire.Notă: Dacă betonul s-a întărit la temperaturi mai scăzute decofrarea se va face la atingerea rezistenţelor cerute (mai târziu). care afumă betonul şi armăturile. . deoarece există pericolul formării unui nou strat de gheaţă. compromiţând aderenţa armăturilor în betonul de monolitizare şi buna legătură a acestuia cu betonul vechi. care pe lângă efectul de topire a zăpezii are şi pe cel de uscare a zonei de monolitizare. etc. astfel că în momentul turnării să aibă temperatura de cel puţin +100C. Betonul de monolitizare se va prepara şi se va aduce la punctul de turnare numai în stare încălzită.10 MONTAREA ELEMENTELOR PREFABRICATE PE TIMP FRIGUROS.

efecte negative : accelerarea nedorită a timpului de priză. etc. Transportul betonului se face cu mijloace de transport termoizolate. Protecţia betonului după turnare cu rogojini. prelate etc. aceasta se va izola împotriva frigului prin acoperirea imediată sau se vor lua alte măsuri dintre cele prezentate anterior. 268 . ca şi temperatura prea scăzută. Prepararea betonului se face cu apă rece. la turnarea betonului pe timp călduros se vor avea în vedere următoarele reguli: temperatura maximă a betonului proaspăt nu va depăşi 300C (temperatura optimă este 20-250C). Tipurile de ciment folosite vor fi cele cu adaosuri: II-V(se va ţine cont de specificul lucrării). 4. agregate răcite şi întârzietori de priză şi de întărire. fisurarea sporită a betonului.11 BETONAREA PE TIMP CĂDUROS Temperatura prea ridicată a betonului în perioada de priză şi întărire are. Din aceste motive.În toate cazurile încălzirea prefabricatelor se va face cel puţin până la temperatura betonului de monolitizare. După turnarea betonului de monolitizare.

. Ele vor permite recoltarea urmatoarelor date: .1. 269 . Forajele (găuri circulare verticale) se pot prin executa metoda percutantă sau prin metoda rotativă.CAPITOLUL 5 TEHNOLOGIA LUCRĂRILOR PENTRU REALIZAREA CONSTRUCŢIILOR DE ALIMENTĂRI CU APĂ ŞI CANALIZĂRI 5. Pentru consolidarea forajelor acestea pot fi tubate cu “burlane” metalice (filetate cap la cap sau telescopice).1 C A P T A R E A A P E I 5.permeabilitatea – porozitatea stratului de rocă. Captările de mare adâncime se pot efectua si pe teritoriul localitătilor cu luarea unor masuri locale de protectie sanitară. Amplasarea captărilor de apa freatică sau de mica adâncime se va face amonte de centrul populat pentru a se evita poluarea sursei. . La fiecare din aceste metode extragerea materialului săpat (detritus) se poate face uscat (cu “ linguri” speciale) sau hidraulic (cu ajutorul unui curent de apă sau de noroi de foraj zis si noroi de sapă).1 STUDIUL HIDROGEOLOGIC AL SURSELOR SUBTERANE Forajele de studiu se vor amplasa.front de captare (mai ales la captarea apelor freatice). Forajele de captare se vor amplasa de preferintă in linie . grosime strat.viteza de curgere si debitul apei ca si variatia acestora pe zona studiată.adâncime. in zona viitoarei captări subterane. nivel apă. in formă de retea. Frontul se va aseza perpendicular pe directia de curgere a apei in stratul subteran.

burghie.In alcatuirea unei instalatii de foraj intră: .garnitură (set) de prăjini de foraj .set de scule pentru săpat (sape. sapă.turla sau trepiedul . carotiere. chei. juguri. etc.utilajul de ridicat si de percutie sau rotire a coloanei de prăjini de foraj . 168 270 .garnitură (set) de burlane metalice pentru tubarea forajelor . La metoda percutantă (fig. dalti. linguri.) Actionarea utilajelor de forat poate fi manuală sau mecanică (randament de 4 – 6 ori mai mare). Fig. etc. 168) roca este săpată (spartă) prin ridicarea si eliberarea coloanei de prajini metalice prevăzută la partea inferioară cu dălti.

169 271 . burghiu. Schiţa instalaţiei pentru forare rotativă este prezentată în fig. acesta fiind introdus în teren pe masură ce avanseaza forajul. In continuare. Apoi se montează turla instalatiei si o podină (platformă) deasupra şahtului. în care există o gaură circulară cu diametrul primului burlan (cel exterior în cazul burlanelor telescopice). Se face cu un burghiu o gaură în teren (pe câtiva metri) şi se lansează primul burlan de tubare a forajului. se sapă în interiorul burlanului. etc… Pentru începerea unui foraj se sapă mai întâi o groapă de până la 2 m adâncime (şaht). Burlanele pot fi recuperate la terminarea prospecţiunii dar pot câteodată să rămână în teren formând peretii viitorului puţ de exploatare. 169 Fig.In cazul metodei rotative săparea se realizeaza prin rotirea coloanei de prăjini dotată la partea inferioara cu sapă.

noroiul este decantat si recirculat. Şi în acest caz noroiul este decantat la suprafata terenului într-un bazin si apoi este recirculat. gravitational. printre peretii forajului si prăjini iar amestecul noroi plus detritus este absorbit (prin pompare) prin coloana de prăjini de foraj. la suprafată. De cele mai multe ori a Fig. “Noroiul” de foraj ar puţea fi apa curată sau o suspensie de argilă sau bentonită. 170 b 272 .Forarea rotativă este însotită de extragerea detritusului prin metoda hidraulică directă: noroiul de foraj (sau apa) este pompat prin coloana de prăjini de foraj si se ridică la suprafată prin spatiul dintre peretii forajului si prajini. Este folosită si metoda hidraulică indirectă la care noroiul de foraj se introduce.  = 10 – 12 KN/m3. cu greutatea specifica este preferată apa.

permeabilitatea si adancimea startului acvifer . conductele de legatura între puţuri si camera (bazinul) colectoare. Tronsoanele de burlan de otel vor veni în contact cu terenul pe maxim 30-40 m pentru a nu se bloca si a putea fi recuperate (extrase din teren). de grosimea.In figura 170-b este prezentat tubajul telescopic al unui foraj executat prin metoda rotativă hidraulică (acesta duce la un consum mai mic de burlane de otel). Captările orizontale se executa în situatia straturilor freatice de grosime mica (2-3m) si situate la adancimi sub 7-8 m . 273 . Alegerea tipului de constructie de captare se face în functie de debitul care trebuie captat. 5. Solutia aleasa trebuie sa fie economica si sigura în exploatare. La adâncimi de peste 50-60 m se renuntă uneori la această recuperare. 5.3 CAPTĂRI VERTICALE CU PUŢURI Principalele elemente componente ale unei captări verticale sunt : puţurile.1.2 PROCEDEE DE CAPTARE A APELOR SUBTERANE. Constructiile de captare a apei din straturile acvifere se clasifica în : constructii de captare verticale (prin puţuri sapate sau forate ) si captari orizontale (prin drenuri sau galerii). Captarile verticale se adopta în urmatoarele cazuri : strat freatic de grosime mare.1. Clasificarea puţurilor se poate face : o dupa scop : puţuri pentru alimentari centralizate si puţuri pentru alimentari locale. strat acvifer situat la adancimi de peste 7-8 m (freatic sau sub presiune) sau în cazul captarii simultane din mai multe straturi acvifere suprapuse.

metal. azbociment. 171 274 . forate sau înfipte. forma rotunda. material plastic. Un exemplu este prezentat în figura 171. Pentru alimentarile centralizate cu apa ele au de obicei diametre peste 1. o dupa materialul de constructie : din beton . de obicei.50 m iar pentru alimentarea unor gospodarii individuale. o dupa procedeul de constructie : puţuri sapate. o dupa adancime : de mica adancime si de mare adancime (pana la sute de metrii ). zidarie de caramida sau piatra. Fig.50 m (aici se încadreaza si cele exploatate ca fantani). etc. Puţurile sapate au.o dupa sectiunea orizontala : cu diametru mare (pana la ordinul metrilor ) si cu diametru mic (de ordinul centrimetrilor sau zecilor de cm). diametre de 0.8 – 1. beton armat.

1.50 m. La capatul inferior sunt prevazute cu un sabot ascutit (conic) care usureaza înfigerea. 172 Puţurile înfipte sunt alcatuite din tubulatura metalica si se introduc în teren prin batere cu soneta sau prin vibrare. Puţurile forate au diametre de 0.Saparea puţurilor mari se face mecanizat iar a celor pentru alimetari locale se poate face si manual . Diametrele acestor puţuri sunt de 2. Pot fi dotate si cu pompe 275 . Peretii sunt alcatuiti din coloane tubulare de otel. Fig. Ele se folosesc la captarea unor debite foarte mici din straturile freatice situate la 3-4 m sub nivelul terenului. În figura 172 este prezentat un exemplu de puţ forat într-un strat acvifer sub presiune. întroduse la executia forajului.5-6 cm .1. Executia este similara cu a forajelor descrise la cercetarile hidrologice.

173 Realizarea captărilor cu puţuri necesita în primul rând algerea uneia din cele trei scheme generale de amenajare (fig. În puţul colector este posibila tratarea apei cu dezinfectanti (de exemplu clor). Fig. în figura 173). Conducta în sifon risca sa se dezamorseze daca estansarile de la îmbinari nu sunt perfecte (amorsarea sifonului se face cu o pompa de vacuum).manuale (exemplu. Prima schema (a) constă în utilizarea unei conducte în sifon care aduce apa din puţuri într-un puţ (bazin) colector. Ea pastreaza dezavantajele primei scheme dar este mai ieftina (lipsind puţul colector). Din acesta apa este preluata prin pompare. 174). Schema a doua (b) este organizata pentru pomparea cu o singura pompa cu conducte de aspiratie multiple (pentru fiecare puţ) . 276 . Exista avantajul unei conducte de aspiratie mai scurte (puţ colector – statie de pompare).

Aceasta schema prezinta o mai mare siguranta în exploatare decat primele doua dar echipamentul hidromecanic este mai imprastiat şi mai numeros (mai scump).În schema a treia (c) fiecare puţ are o pompa proprie. Refularile tuturor pompelor se unesc într-o conducta unica de refulare. a b 277 .

2.conducta în sifon 2. c) sp – statie de pompare si – strat impermeabil p 1. Grosimea peretelui de beton al puţului va fi ():   0.pompa de apa submersibila 8. b. 174 (a.motor electric 101112Fig. D  0. Pentru alimentari cu apa importante puţurile sapate pot avea diametre de pana la 3 m si se construiesc de obicei sub forma de chesoane deschise din beton armat.diametrul interior al chesonului (puţului) în metri.sorb 9.pompa de apa (centrifuga) 7.10 [m] (103) în care : D.c 1. 278 .pompa de vacuum (vid) 5.3 – puţuri de captare CONSTRUCTIA PUŢURILOR a) Constructia puţurilor sapate.conducta de aspiratie 3.conducta refulare 6.puţ colector 4.

Tehnologia de lucru are urmatoarele etape : . . Un puţ sapat dupa aceasta tehnologie este prezentat în figura 175. se armează si se betoneaza peretele chesonului pe o înaltime de 2. 279 . pereti vor fi armati si vor avea centuri de armatura mai solida la fiecare tronson de 2.5.Aceasta grosime este necesara pentru ca chesonul de beton sa aiba o greutate suficienta si sa învinga frecarea laterala cu pamantul pentru a avansa în teren în perioada de execuţie.3m . . la aceasta cota este bine sa se toarne pe fundul puţului o placa de beton de 50 cm pentru a preveni tasarile în timpul exploatarii.5-3m . se verifica în permanenta patrunderea pe verticala a chesonului .se trece la sapare în interiorul chesonului si pe masura ce avanseaza sapatura chesonul patrunde în teren sub greutatea proprie.se betoneaza un nou inel de cheson si apoi se continua saparea în interior .se repeta operatiile pana cand chesonul viitorului puţ va ajunge la cota prevazuta în proiect. . .se cofreaza. în partea de perete al chesonului care va fi în stratul freatic se prevad barbacane (goluri pentru pătrunderea apei). a unei cămăşi metalice cu diametrul ceva mai mare iar între camasa si peretele de beton al chesonului se introduce pietris cu rolul de filtru sau geotextil (ulterior camasa metalica se recupereaza).pe amplasamentul viitorului puţ se sapa o groapa cu diametrul ceva mai mare decat al chesonului de beton (pana la circa 50 cm deasupra nivelului apei subterane). Daca apare necesitatea stoparii patrunderii nisipului fin în cheson prin barbacane se poate recurge la lansarea. . simultan cu chesonul.pe fundul gropii se monteaza cutitul inelar de otel al chesonului sau se betoneaza cutitul inelar din beton armat.

280 . Coloana filtranta va avea o lungime corespunzatoare grosimii stratului acvifer captat (daca se capteaza simultan mai multe straturi acvifere. 175 b)Constructia puţurilor forate Puţurile forate au în general diametre de 0.1. Forajele se executa prin metoda uscata sau prin metoda hidraulica.Fig. La transversarea straturilor de apa agresiva (ph<6. Puţurile forate reprezinta forma cea mai raspandita de realizare a captărilor verticale . descrise la paragraful priviind forajele de cercetare hidrogeologica.1.50 m si sunt constituite din coloane tubulare de otel (atat peretele puţului cat si portiunea perforata din zona startului acvifer.5) puţurile se tubeaza cu doua burlane metalice coaxiale iar între acestea se toarna o pastă de ciment rezistent la acizi . se va monta cate o coloana filtranta în dreptul fiecarui strat). numita coloana filtranta).

fonta. în exploatare. numai anumite sectoare. Fig. Amenajarea în zona coloanei flitrante se face ca în figura 176. pentru reparatii.40 mm). fara a scoate total din functiune captarea. Orificiile vor reprezenta circa 25-40% din suprafata coloanei si vor avea forma dreptiunghiulara cu colturile rotunjite (circa 2-3 mm pe 25. se amenajeaza fronturi de captare (aliniamente de puţuri pe directie perpendiculara pe directia de curgere a apei în stratul acvifer). etc. la un grad de umplere de 80 % (deci lucreaza în regim de scurgre cu faţă liberă). 176 Tubulatura metalica si coloana filtranta se vor proteja anticoroziv. plastic. la care un singur puţ nu este suficient. S-a constatat ca conductele de sifonare este bine sa aiba panta catre puţul colector si sa functioneze. În acest fel se vor puţea inchide. 281 . azbociment.Coloana filtranta poate fi din otel. În cadrul captărilor de debite mari. Puţurile vor fi legate în grupuri de cate patru sau cinci prin conducte comune de sifonare (sau aspiratie).

Se va asigura si o adancime de minim 1 m sub sorbul pompei pentru decantarea nisipului fin din apa (depunerile se vor curata periodic cu pompe de namol).O conditie esentiala pentru functionarea conductelor de sifonare si de aspiratie este perfecta lor etanseitate (în caz contrar se produce dezamorsarea).1. vizitabile. Proba de etanseitate se va face la 5-7 atmosfere si la presiuni negative (vacuum). Puţul colector va avea un diametru de 3-6 m si se va comporta ca un rezervor tampon. Ele pot avea o pozitie interceptoare (formand un front de captare aproximativ perpendicular pe directia curentului subteran) sau o pozitie radiala (avand ca centru camera colectoare). 5. apa din puţul colector va acoperi cu 1-1.5 m sorbul conductei de aspiratie pentru a se evita dezamorsarea pompei de apa. El va fi astfel dimensionat încat sa asigure un timp de trecere a apei de 3-15 minute (timp mai scurt pentru captările mari). 282 .4 CAPTĂRI ORIZONTALE CU DRENURI SI GALERII O captare orizontala se compune din elementele de captare si dirijare a apei (drenurile sau galeriile) si camera colectoare. Drenurile si galeriile sunt constructii aproximativ orizontale (au pantă către camera colectoare) care realizeaza captarea apei si transportul ei pana la un recipient central (camera colectoare). La nivelul minim. Materialele recomandate pentru conductele de sifonare sunt fonta de presiune si betonul armat precomprimat (conductele din otel pot rugini). Conductele de aer catre pompa de vacuum se vor dimensiona pentru viteze de 10-12m/s. Drenurile au dimensiuni mai reduse si sunt nevizitabile iar galeriile sunt constructii mai mari.

a b Fig. putând fi organizate si în mai multe planuri orizontale. Schema unei captări orizontale cu drenuri interceptoare este redata în fig. aflate la adîncimi de pana la 7-8 m. Captările radiale se amplaseaza în straturi acvifere bogate (cu grosimi de pana la 30-40 m).Captările orizontale interceptoare se folosesc în straturi freatice cu grosime de maxim 2-3 m. 177 283 .177.

În cazul captării unor debite de pana la 400 l/s se folosesc drenuri. dupa tehnologia descrisa la captări verticale sapate). iar peste 400 l/s se folosesc galerii înterceptoare (aici existand si avantajul ca se poate circula prin galerii si se pot executa lucrari de întretinere). În figura 178 este prezentata schematic o captare orizontala radiala: Fig 178 Drenurile se realizeaza din tuburi metalice perforate si se introduc prin forare orizontala din interiorul camerei de colectare (în prima etapa se executa camera de colectare. La 284 .

178 285 . 5.179) sau cu taluze laterale daca saparea este mecanizata (cu draglina sau cu excavator cu cupa inversa). asa cum se arata în figura 179. Drenurile ar putea fi îmbrăcate în material geotextil. Fig. În camera se vor monta si sorburile pompelor pentru prelevarea debitelor de apa. cu rol de filtru. într-o transee care apoi se umple cu material filtrant (pietris. prevazute cu orificii pentru patrunderea apei. Executarea lucrarii se face începand de la camera colectoare spre extremitati.5 CONSTRUCŢIA CAPTĂRILOR CU DRENURI ŞI GALERII a) Constructia captărilor orizontale interceptoare Drenurile interceptoare se ralizeaza din tuburi de dimensiuni relativ reduse (0.3–1 m).intrarea în camera colectoare drenurile sunt prevazute cu vane. Transeea (santul) se realizeaza cu pereti verticali sprijiniti cu palplanse (2) daca saparea este manuala (fig.1. nisip). Ele se amplaseaza la baza unui strat freatic (drenuri perfecte).

286 . Fig 180 Palplanşele (2) care au servit drept sprijinire a sapaturii (la saparea manuala) se extrag si se recupereaza pe masura ce se executa umplutura deasupra drenului. 180. Ele ar putea fi înlocuite cu geotextil (vezi NP 075 – 2002). Patul din dale de beton (4) va asigura respectarea pantei longitudinale a drenului.179 Straturile filtrante (3) se executa cu granulatie descrescatoare de la dren spre exterior. El se executa din beton. bazalt artificial sau material plastic (geodren). Stratul de protectie din argila (1) va impiedica infiltrarea directa a apelor de suprafata prin umplutura de deasupra drenului. Un detaliu de tub drenant este prezentat în fig.Fig.

181.Constructia unei captări orizontale interceptoare cu galerie ar puţea avea detaliile constructive din fig. 287 . fara barbacane. 6 – barbacane Caminele de vizitare care se executa în lungul drenurilor (fig. 181 1-3 .notatiile din fig. 178. 5 – galerie din beton de monolit. Fig. si se doteaza cu dispozitive de închidere pentru fiecare dren si cu instalatii de masurare a debitelor. 182 Fig.183) se amplseaza la circa 50 m între ele iar în lungul galeriilor vizitabile la 150 – 200 m (fig. 183 Camera colectoare se executa sub forma de puţ sapat. Fig. 182).

b) Constructia captărilor cu drenuri radiale În prima faza se executa puţul central. de obicei prin tehnologia chesoanelor deschise. dupa introducerea filtrului metalic perforat. numita sabot. 2) Metoda Fehlmann consta în presarea în teren a unor tuburi neperforate care. manşoane metalice în care urmeaza sa se racordeze drenurile radiale (în timpul executiei sunt astupate cu dopuri de lemn). prevazute la capat cu un sabot conic pentru a usura patrunderea în teren. Eventual. pentru usurarea înfigerii. dupa una din urmatoarele metode: 1) Metoda Ranney consta în presarea orizontala în teren a unor tuburi metalice (din otel) perforate. cu deosebirea ca diametrul tuburilor introduse în teren este de 400 mm iar spatiul dintre acestea si filtrul (tubul) perforat introdus în interiorul lor se umple cu pietris. Daca se coboara mult sub nivelul apelor freatice se poate lucra si cu chesoane cu aer comprimat. În peretii chesonului se montează. cu graifarul sau prin hidromecanizare (pomparea din chesor a unui amestec de apa si detritus rezultat din faramitarea materialului de sapat). tubul presat în teren are la capat o piesa conica. tubul perforat ar putea fi învelit în geotextil cu rol de filtru). Drenurile radiale se executa din interiorul chesonului. La încheierea executarii chesonului acesta se închide la partea inferioara cu o placa turnata din beton. în timpul executiei sale. Saparea se poate face manual. care va îndeplini rolul de filtru. se extrag si se refolosesc (diametrul tuburilor: 200-250 mm). Acesta are orificii prin care apa din stratul 288 . cu ajutorul unor prese hidraulice. Peretii tuburilor vor avea grosimea de circa 8 mm pentru a rezista fortei mari care este necesara înfigerii în teren. În toate metodele. 3) Metoda Preussag se aseamana în oarecare masura cu metoda anterioara.

se monteaza sorburile. Apoi se înlatura materialul decantat în puţul colector. CAPTAREA IZVOARELOR 289 . 184 5. Dupa executarea tuturor drenurilor radiale se face a ultima curatare de deznisipare a acestora prin deschiderea pe rand a vanelor de la intrarea în puţul colector. Fig. Drenurile se pot dispune pe unul sau mai multe etaje. Apa scursa antreneaza si particulele fine din stratul acvifer (pe circa 50-100 cm în jurul tubului se realizeaza astfel un filtru natural) ajutand la înaintarea în teren a tubulaturii de foraj. Din experienta executarii de captări cu drenuri radiale rezulta ca este mai avantajos sa se execute un numar mai mare de drenuri scurte (circa 25-30 m) decat puţine drenuri lungi.6.1.freatic curge. prin tubulatura de foraj. Tehnologia de forare a drenurilor radiale este prezentata în figura 184. catre puţul colector (de unde este evacuata prin pompare). conductele de aspiraţie şi pompele si se trece la exploatarea captării.

Izvoarele ascendente se capteaza printr-o camera de captare asemanatoare cu un puţ sapat în cheson. 185 290 . Fig.Izvoarele pot fi de mai multe tipuri : descendente (din care apa se scurge gravitaţional şi concentrat. prin camere de captare dotate cu drenuri amplasate pe aliniamentul de izvorâre a apei. iar a unuia cu iesire distribuita. datorită presiunii din straturile de apă subterană) sau distribuite (izvoare descendente cu ieşire distribuită liniar). ascendente (din care apa se ridică pe verticală. Captarea unui izvor descendent concentrat se face prin camere de captare (figura 185). În acest caz radierul de beton de la baza chesonului se va înlocui cu un strat filtrant din pietris sau din materiale geosintetice (geotextile şi georeţele). datorită înclinării straturilor de apă subterană).

retelele de distributie si statiile de pompare . In acest sistem intra : aductiunile. bineinteles. în amonte de captarea izvorului. se construiesc santuri de garda care colecteaza apa scursa în urma precipitatiilor si o îndeparteaza lateral de izvor. Daca consumatorul este o uzina de producere a hidroenergiei ( uzina hidroelectrica ) atunci sistemul de transport al apei de la captare la UHE poate consta doar din aductiune (dotata.sub presiune (conducte cu functionare gravitationala sau prin pompare) . apeduct este numită o construcţie constructie pentru transportul apei) . cu echipament hidromecanic) . Conform standardului român SR 6819 .Pe versant. Aductiunile de apa potabila se realizeaza in canale înschise sau conducte etanse iar cele de apa industriala se pot executa si sub forma de canale deschise (daca se poate asigura o functionare sigura si economica si pe timp friguros) .2.2 ADUCŢIUNEA APEI 5.cu nivel liber (apeducte inchise sau deschise .1997 [12] aductiunile pot fi : . 5. 291 . . colmatate cu depuneri sau contaminate. Puţurile sapate pentru captarea izvoarelor ascendente vor fi înaltate cu minim 50 cm desupra nivelului maxim de inundatie al apelor raului în terasa caruia s-a realizat lucrarea pentru ca în caz de viitură pe râul respectiv să nu fie inundate.1 GENERALITATI ASUPRA ADUCTIUNILOR De la captarea (priza) de apa si pana la consumatorul deservit este necesar un sistem de instalatii pentru transportul apei .

Fig . presiunea apei si posibilitatea de executare mecanizata a lucrarilor. mai ales in hidroenergetica . fig .Aductiunile pot fi realizate si sub forma de combinatii intre portiuni de conducta si de canal deschis . aductiunile pot fi realizate si sub forma de tunele hidrotehnice (galerii) . vane de golire. Alegerea tipului de aductiune si a materialelor folosite se face in functie de : relief.2 ADUCTIUNI CU NIVEL LIBER Aceste aductiuni se pot realiza ca lucrari deschise (descoperite. masive de ancoraj. Pentru aductiunile de apa potabila este foarte important sa se asigure prevenirea infestarii apei transportate cu diversi poluanti. Pentru transportul unor debite mari. 187) .2. instalatii pentru prevenirea socului hidraulic (lovitura de berbec) . gradul de stabilitate si agresivitatea terenului. fig . 5. 186 292 . calitatea apei transportate. ventile de dezaerisire. traversari de rauri sau de cai de comunicatie.186) sau inchise (acoperite. Ele au si constructii accesorii : camine pentru vane de linie.

Se utilizeaza pentru debite mari de apa nepotabila. etc. e din fig . Betonul se poate utiliza sub forma de dale prefabricate sau turnate la fata locului la aductiuni deschise si sub forma de tuburi sau beton turnat monolit la aductiuni acoperite. zidarie de caramida. Se va incerca sa se compenseze volumele de sapatura (deblee) cu cele de umplutura (ramblee). Fig . beton de ciment sau beton asfaltic. d. 187 Sectiunile tip c. Aductiunile cu nivel liber se pot construi din beton simplu . Ele pot fi protejate cu imbracaminti de piatra. beton armat. 187 se adopta pentru aductiuni de apa bruta iar acoperirea sectiunii se face cu capace prefabricate din beton (pentru a se putea curata mai des). Aductiunile cu nivel liber acoperite se folosesc la transportul apei potabile sau pentru a preveni problemele date de zapada sau gheata . mase plastice (inclusive armate). 293 . bazalt artificial.Aductiunele cu nivel liber deschise constau in transee sapate in teren si care au o panta longitudinala care asigura scurgerea gravitationala .

00 max.00 1.50 2. la tuburile din basalt artificial sau din mase plastice etansarea mufelor se face cu inele din cauciuc . Tabelul 23 Material Beton simplu 500-600 Beton armat centrifugat 600-1400 Beton armat vibropresat până la 2000 Bazalt artificial până la 600 Mase plastice 150-2400 Diametru nominal (Dn . 6.00-2.50 5.mm ) Lungime (m) 1. Dimensiunile orientative ale tuburilor circulare sunt date in tabelul 23. Detaliu de etansare se prezinta in figura 188 Fig. 188 294 .00 Toate tuburile circulare se imbina cu mufe la care etansarea se face cu franghie gudronata si mastic bituminos (sau azbociment). La tuburile vibropresate (si vacuumate in acelasi timp).50-3.Betonul armat se poate utiliza sub forma de tuburi circulare obtinute prin centrifugare sau vibropresare sau sub forma de beton turnat monolit .

ventile de siguranta. ramificatii. monolit) . ventile de dezaerisire. d) aparate de masura si control apometre. O aductiune sub presiune are in componenta sa urmatoarele : a) tuburi sau tevi (cele din beton armat se pot turna si pe santier. Diametrul interior al tuburilor se numeste diametru nominal si se noteaza Dn. se adopta solutia de aductiune sub presiune. etc. clapete de retinere.3 ADUCTIUNI SUB PRESIUNE De cate ori relieful pe traseul viitoarei aductiuni este accidentat.Zidaria de piatra sau de caramida sunt soluţii folosite mai rar.) e) constructii accesorii (camere de rupere a presiunii. c) armaturi (vane. 5. teuri. din cauza consumului ridicat de manopera (nu se preteaza la executia mecanizata). masive de ancoraj). etc. traversari de rauri. b) piese de legatura (coturi. manometre. Aductiunile sub presiune se adopta intotdeauna cu sectiune circulara ( din motive de rezistenta si economicitate ) si se mai numesc si conducte sau galerii de aductiune (cele cu diametru mare şi executate direct în teren).) . tunele. a) Tuburi si tevi pentru conductele de aductiune 295 .) . etc. camine pentru armaturi sau aparate de masura si control. subtraversari de drumuri si cai ferate.2. reductii. In aductiunile sub presiune apa ocupa intreaga sectiune si da o presiune aproape uniforma pe pereti.

material plastic. beton armat.conditiile tehnice : presiunea apei. Imbinarea tuburilor de fonta se face cu mufe sau cu flanse (fig. azbociment. aluminiu. sensibilitatea la inmuiere a pamintului. Fonta are o buna rezistenta la coroziune si rezista in mod obisnuit 60-100 ani (in literatura sunt amintite apeducte din fonta cu vechime de 250 de ani în Germania si cu vechime de 335 de ani în Franta ) . evident mai scazut decat in cazul tuburilor turnate). 189). calitatea apei transportate si riscurile produse de intreruperea functionarii aductiunii pentru consumator . nivelul apei subterane. otel.Pentru executia tuburilor si tevilor se folosesc urmatoarele materiale : fonta. 296 . Totusi consmul mare de metal a dus la cautarea de solutii pentru inlocuirea tuburilor din fonta cu beton armat. In zonele cu conducta ingropata in pamant se folosesc tuburile cu mufe iar in zonele cu conducta la zi se prefera cele cu flanse . sticla. lemn. bazalt artificial.conditiile economice : pretul conductelor si izolatiilor necesare. agresivitatea chimica a pamantului si a apei. Lungimea tuburilor centrifugate este mai mare si necesita mai putine imbinari (rezulta un cost. stabilitatae terenului. costul manoperei de montaj. etc. mase plastice sau azbociment (mai rar folosit în ultima perioadă). Tuburi din fonta de presiune se executa prin turnare sau prin centrifugare (cu 25% mai usoare). . posibilitatile de mecanizare a executiei. La alegerea materialului se vor avea in vedere : . costurile de exploatare .

snur sau "vata" de plumb). Diametrele nominale pot merge pana la 1000 mm iar presiunea de serviciu se poate ridica la 20-25 at. 297 . Tevile din otel se utilizeaza in doua variante : tevi sudate si tevi laminate. 189 Tuburile de fonta cu mufa au Dn de 50-1000 mm si se imbina (se stemuiesc) cu franghie gudronata si plumb (turnat. Tuburile sunt protejate anticoroziv cu lac bituminos. in pamanturile agresive). Exista si tuburi care au mufa filetata. Tevile sudate pot avea sudura pe generatoare sau elicoidala . Tevile laminate fabricate in Ramania au diametre de pana la 400 mm si rezista la presiuni de 60 at. Datorita consumului mare de plumb s-a incercat si s-a reusit inlocuirea lui cu azbociment (eventual protejat la exterior cu mastic de bitum. Plumbul se bate cu un ştemăr. Uneori se utilizeaza in loc de fraghie gudronata inele de cauciuc (si azbociment).Fig. Ele rezista la presiuni de regim de pana la 10 at iar la producator se verifica la 15 at. cost mai redus si chiar pierderi de apa mai mici). Tevile de otel sunt de pana la 3 ori mai lungi ca cele de fonta si prin urmare necesita mai putine imbinari (asamblare mai rapida.

lansarea conductei in sant (deformarea conductei va fi in limita admisibila a sagetii) . cu flanse sau cu mansoane filetate.sudarea tronsoanelor intre ele si efectuarea probelor de rezistenta si etanseitate pe ansamblu .probe de rezistenta si etanseitate a sudurilor pe tronsoane . . . 298 .asamblarea prin sudare pe tronsoane de 40-500 m (dupa situatia locala). eforturi mari de intindere. Se recomanda sudarea electrica. la exterior cu : panza de iuta. se va face controlul cu aparate cu radiatii  sau cu ultrasunete.izolarea anticoroziva a zonelor sudurilor . .cauciuc sau masa plastica. cu muf.verificarea sudabilitatii materialului . prin racirea ulterioara. . Exista si solutiile aplicarii prin presare sau centrifugare a unui strat de 3-6 mm pasta de ciment sau de silicatizare a suprafetei interioare . Asamblarea prin sudura duce la stricarea stratului anticoroziv interior.Tevile de otel trebuie atent protejate anticoroziv si de aceea se folosesc doar cand nu pot fi inlocuite cu tevi nemetalice . canepa sau bumbac. Etapele tehnologice sunt : .conducta se ingroapa in teren pe timp racoros pentru a nu apare. Dupa aceea. Izolarea anticoroziva exterioara se face prin vopsire cu citom (bitum dizolvat in benzina) si aplicarea a trei straturi de bitum protejate. acesta fiind greu de refacut . . Durata obisnuita de functionare este de 25-30 ani . Imbinarea se realizeaza in mai multe solutii tehnice : prin sudare. fiecare. Izolatia interioara se face prin cauciucare sau cu lac bituminos . banda din bitum . . pasla din fibre de sticla.

au rugozitate mai redusa si la aceeasi panta piezometrica permit trecerea unui debit sporit cu 25-30 % . . nichel . Pasta de azbociment se preseaza cu ajutorul unor valturi pe niste cilindri care au diametrul exterior egal cu diametrul nominal al tubului care se executa (50-1500 mm). . iar lungimea pe bucata este de 3 m sau 5 m ( la diametrele mai mari ) .au greutate de 40-50 % din cea a tuburilor de fonta de acelasi diametru .costul final pe metru de conducta este mai mic .se comporta bine la suprapresiuni de scurta durata (soc hidraulic) .conductivitate termica foarte redusa (de 100-150 ori mai mica decat la fonta). .nu necesita material fieros decat in imbinarile speciale (Gibault) . .rezistenta foarte mare la coroziune electrochimica (nu conduce curentul) .imbinarile cu inele de cauciuc se executa usor si asigura elasticitate buna conductei .Tot in scop anticoroziv se pot folosi oteluri aliate cu cupru . 8 sau 10 at. 299 . Presiunea de lucru a tubului este de 5. . Avantajele tuburilor de azbociment fata de cele din fonta sau otel sunt : . . Azbocimentul are si dezavantaje care trebuie amintite : .rezistenta redusa la sarcini dinamice repetate . . Tuburi din azbociment se realizeaza dintr-un amestec de 75-80 % ciment Portland si 20-25 % fibre de azbest la care se adauga apa necesara hidratarii si hidrolizei cimentului . crom sau tevile pot fi zincate sau nichelate ( procedee mai costisitoare ) .

in camere de vane. .la traversarile pe sub calea ferata sau pe sub tramvai (se pot utiliza doar daca sunt introduse in tuburi sau canale de protectie). 190 300 . fig. Imbinarile se realizeaza : cu manson de azbociment (mufa) si inele de cauciuc (fig. . 191) . . Fig .terenuri alunecatoare sau cu panta peste 25 % . .terenuri in umplutura .nu se pot folosi la conducte de sifoane sau aspiratie (presiune sub cea atmosferica) decat cu imbinari tip Gibault (metalice) .in interiorul statiilor de pompare. .nu se pot monta pe timp friguros . . in camine . Nu se folosesc tuburi de azbociment nici in urmatoarele situatii : ..rezistenta redusa la coroziunea acida sau sulfatica .in statiile de cale ferata si in depouri . 190) sau cu manson si flanse metalice plus inele de cauciuc (cuplaj Gibault . de filtrare.

manson metallic. 2 .prag inalt. 5 – tub. in general. 301 . la capetele cu prag mic ale mansoanelor se executa dopuri din mortar de ciment (dozaj: 1ciment /3nisip).flansa metalica Tuburi din beton armat se utilizează. in locurile unde aductiunea este vizitabila ) . 191 1 . in poligoane de prefabricate sau turnate direct pe santier .zona strunjita Dupa verificarea rezistentei si etanseitatii pe o lungime de 300-500 m de conducta mufata cu mansoane de azbociment . 6 . Imbinarile descrise mai sus permit deplasari ( rotiri ) ale unui tub 4-60 fata de cel vecin ( se pot realiza curbe pe aductiune ) . 3 .inel de cauciuc (garnitura).1 . 2 .manson azbociment 7 .dop .inel de cauciuc (garnitura). 4 – tub. 6 . la aductiuni cu diametre de 600-1000 mm.mortar de ciment. Tuburile pot fi prefabricate fabrici specializate. La tuburi cu diametrul pestru 300 mm se aplica cuplaje Gibault ( si la diametre mai mici . Fig .prag mic ( jos ) 4 .

Tuburile PREMO au o armatura pretensionata longitudinala iar dupa intarirea betonului (centrifugat) se intinde o armatura pentru precomprimare transversala prin infasurarea pe betonul intarit (numita freta). (la comanda se fac si pentru presiuni mai mari).prin centrifugare (Bucov) . 600.prin centrifugare si precomprimare (PREMO) . Freta se acopera apoi cu torcret.repararea dificila a avariilor (mansonare cu otel) . . .Tuburile executate în firmele de prefabricate se executa in România prin trei tehnologii : .investitii si cheltuieli de exploatare reduse .imbinare usoara si elasticitate a imbinarilor .calitate buna si controlabila a materialului (verificarea uzinala se face tub cu tub) .prin vibrovacuumare . Imbinarea permite rotiri de 2030' pentru a se realiza curbele de pe conducta.rezistenta buna la agresivitatea apelor si solurilor naturale obisnuite . . 800 si 1000 mm. 302 . cu lungimi de 5 m si pentru presiuni de lucru de 2.riscul fisurarii prin lovire . . Totusi exista si o serie de dezavantaje ale utilizarii tuburilor din beton tip PREMO: . . . Tuburi PREMO se executa cu diametrele de 400.5-10 at. Avantajele tuburilor din beton tip PREMO se sintetizeaza in urmatoarele aspecte : . Ele se imbina prin mufe si inele de cauciuc.

5-1. tuburile se pot proteja anticoroziv la exterior cu lacuri sau emulsii bituminoase sau cu solutii de materiale plastice . Se pot executa. Presiunea interna este preluata. Mufarea se face cu franghie gudronata si mortar de ciment sau mastic bituminos (ca la tuburile din fonta). Lungimea pe bucata poate fi de 2. Pentru presiuni de lucru de 6-10 at.5 m .0 at. La interior se pot aplica .. prin centrifugare .5-3.0 at. Aductiunile din beton armat turnat monolit se executa mai rar pentru ca prezinta dezavantaje in raport cu cele executate din tuburi prefabricate . Nu se admite folosirea acestor tuburi la aductiuni supraterane in conditii de temperatura sub 00C sau la presiuni peste 20 at. la nevoie. de tubulatura metalica iar incarcarile exterioare de mantaua de beton armat .necesitatea utilizarii unor piese metalice speciale pentru montarea armaturilor (vane. Se poate executa si protectia exteroiara cu un strat de 2030 cm argila compactata in jurul tubului.5-3 mm ) care joaca si rolul de cofraj interior "pierdut". . Tuburile de beton vibrovacuumate se executa pentru diametre de 2200 mm. etc. in acest caz. Tuburile de beton tip PREMO se vor monta la temperaturi de peste 00C pentru a nu apare tensiuni datorita dilatarii termice . 303 .riscul de plutire a conductelor goale nelestate (ingropate) cu pamant atunci cand in sant patrunde apa . Daca pamantul sau apa subterana sunt agresive pentru beton . supape de dezaerisire. se poate folosi o camasuiala interioara din otel (1. si tuburi cu presiune de lucru mai mare (4 at) si mufare cu inele de cauciuc.5-2. straturi de materiale plastice .). Ele se imbina prin mufare cu inele de cauciuc ca si tuburile PREMO. Tuburi din beton armat centrifugat (Bucov) se executa pentru diametre de 600-1400 mm si presiuni de lucru de 0. cu lungimea pe bucata de 5 m. pentru presiuni de lucru de 0.

. Presiunile de lucru sunt considerate la temperatura de 200C. poliesteri armaţi cu fibră de sticlă si policlorură de vinil (PVC). . .tevi tip G ( greu ).elasticitate mare si imbinare usoara . 304 .roscat ).rezistenta mecanica si rezistenta la coroziune ridicate . si diametre pana la 110 mm ( culoare maro . .conductivitate termica redusa .tevi tip M ( mediu ). pentru presiuni de pana la 10 at. pentru presiuni de pana la 6 at.greutate specifica si rezistenta hidraulica reduse . si diametre pana la 160 mm. Se realizeaza din polietilena.economie de metal . si diametre pana la 90 mm (culoare cenusie).5 at. polipropilenă. . Se poate face si imbinarea prin sudura . Se interzice montajul la temperaturi sub -50 C . In tara noastra se fabrica trei sortimente de conducte din polietilena si policlorură de vinil (PVC): . pentru presiuni de pana la 2. Pe scara mondiala se executa tuburi din polietilena şi polipropilenă cu diametrul nominal de pana la 450 mm diametru.Depistarea si repararea defectelor este greoaie si asemenea lucrări se executa foarte rar în ultimul timp. Tevi din materiale plastice se utilizeaza pe scara larga datorita avantajelor pe care le prezinta : . La 00 C materialul este casant iar la 650 C se inmoaie si permite o prelucrare usoara .tevi tip U (usor).. Imbinarea tuburilor de mai sus şi a celor din polipropilenă se face prin mufare la cald sau cu mansoane (mufe duble) si lipire cu adeziv (clei PCD13).

etc. inainte de darea in exploatare .între 150-2400 mm. Tubulatura din material plastic se preteaza si la transportul apelor minerale . aductiunea se splala 5 zile. .Dn . Racordarea cu conductele de otel se face prin mufe (mansoane) filetate interior (uzinate) sau cu flanse (pentru imbinari la vedere.se pot executa instalaţii îngropate sau supraterane.30 m nu au nevoie de compensatori de dilatatie. Principalele caracteristici ale acestor tuburi. cu golire la fiecare 24 ore . Tuburi din alte materiale 305 0 (mai . Conductele ingropate la minimum 1.008. sunt : .coeficientul de rugozitate n = 0.Tuburile din poliesteri armaţi cu fibre de sticlă au în compoziţia lor şi nisip fin şi filer de calcar. Conductele montate aerian si supuse la variatii mari de temperatura vor fi prevazute cu compensatori de dilatare (unele materiale au dilatatie termica de circa 7 ori mai mare decat otelul).presiuni de lucru între 4 şi 25 at.1 mg /l . In retelele de apa potabila . . . .. fabricate şi în România. Singurul dezavantaj al materialelor plastice este ca sunt uneori deteriorate de rozatoare.). .5-3 mică la tuburile cu diametre mari).devierea unghiulară în îmbinări poate fi de 0. Se verifica continutul de plumb in apa ( provenit din compusii solubili ai materialului ) pentru a ne asigura ca este sub 0.lăţimea minimă a tranşeei pentru îngropare : 500-3600 mm . in camine.îmbinarea se poate face cu manşoane şi inele de cauciuc sau cu flanşe (de oţel sau din materialul conductei).

Imbinarea se poate face cu flanse metalice sau cu mufe. 5. si cu diametre de pana la 122 mm . .rezistenta hidraulica ( datorata rugozitatii ) este cu 25-30 % mai mica . Imbinarea se face cu piese metalice si inele de cauciuc iar îmbinările se protejeaza anticoroziv cu bitum (mai ales daca conducta se ingroapa in pamant).50-3. Odata cu dezvoltarea industriei de aluminiu aceste conducte vor avea o utilizare tot mai mare (mai ales în agricultură. urmatoarele avantaje : . Lemnul rezista prost la alternanta umed . pentru presiuni de lucru de pana la 7 at. .greutate specifica mult mai mica si montaj mai usor . Se fabrica tuburi de sticla cu lungimi de 1.4 CONSTRUCTII ACCESORII PE ADUCTIUNI 306 . Conductele din aluminiu au o utilizare din ce in ce mai larga pentru ca prezinta. Conductele din bazalt artificiar sunt folosite la presiuni de lucru de 56 at. . Conductele din sticla au aplicabilitate la trasportul lichidelor agresive. la sistemele de irigaţii). alimentara sau pentru apele minerale .La inceputul secolului XX se mai aflau in exploatare aductiuni din lemn. Conductele se realizau din doage cu cep si buza si erau solidarizate cu cercuri sau cu o banda infasurata spiral .00 m.elasticitate mai mare si mentinerea proprietatilor fizicomecanice si la temperaturi scazute . Bazaltul artificial este folosit mai ales pentru rezistenta sa ridicata la coroziune. fata de cele din otel.uscat si manopera este foarte ridicata si de aceea s-a renuntat la acest material.2.rezistenta mare la coroziune . in industria chimica.

192): . inclusiv din mase plastice (mai rar chiar si din zidarie).a) Camere de rupere a presiunii Sunt constructii din beton executate pe traseul unor aductiuni in scopul reducerii presiunii si inscrierii in limitele presiunilor de lucru admise ale tuburilor folosite.compartimentul de primire a apei (l) compartimentul de preluare a apei (2) despartit de primul printr-un deversor (3) . De asemenea. Sectiunea in plan poate fi circulara sau dreptunghiulara. pe conducta de preluare a apei este intercalata o vana de control (6) plasata intr-un camin (7) b) Camine pentru armaturi si aparate Aceste constructii sunt subterane si se executa din beton sau beton armat monolit sau din tuburi. Unele camine pot fi prevazute si cu aerisiri. 307 . O camera de rupere de presiune are trei compartimente (fig.compartimentul de preaplin (4) cu conducta de evacuare (5). Sunt dotate cu scari metalice sub forma de trepte separate) pentru acces iar la partea superioara se inchid cu capace metalice.

Dimensiunile capacelor sunt in functie de marimea aparatelor sau armaturilor care se vor monta in interior. etc. Exista si camine pentru descarcarea conductelor de aductiune (in intregime sau pe tronsoane). Ele se amplaseaza in punctele cele mai joace ale aductiunii. 192 Daca in zona caminului exista apa subterana acesta se va prevede la exterior cu izolatie hidrofuga elastica (din bitum. Fundul va avea o mica panta catre conducta de evacuare a apelor care se pot colecta accidental sau prin neetanseitatile armaturilor sau aparatelor.Fig. Un asemenea camin este prezentat in figura 193.). 308 . (diametrul minim: 600 mm).

. Traversarea cursurilor de apa prin suspendarea aductiunii de suprastructura unui pod existent este solutia cea mai economica. Conductele cu diametre mici se pot agata de consolele care asigura trotuarul pe pod iar cele cu 309 . Conductele ingropate se protejeaza cu palplanse si aurocamente (figura 194) sau numai cu aurocamente.ingroparea conductei (conductelor) sub fundul albiei.realizarea unui pod apeduct.suspendarea conductei de un pod existent. ambele controlate de vane (pentru a putea izola si revizui cate o conducta). Ingroparea conductei sub fundul albiei se face doar pentru traversarea raurilor cu debite reduse. .Fig. Adancimea de ingropare va fi mai mare decat afuierea probabila a albiei raului. Se poate aplica aceasta solutie pentru conducte de diametre mici sau mijlocii. 193 c)Traversarea cursurilor de apa Cand o aductiune intersecteaza un curs de apa se poate realiza traversarea printr-una din urmatoarele solutii: . Este bine ca traversarea ingropata sa se faca in daoua fire de conducta paralele.

Fig. 310 . Se pot realiza poduri apeduct cu pile sau in solutia podurilor suspendate (ca in figura 195). 194 Conductele suspendate de poduri vor avea o izolatie termica corespunzatoare pentru a preveni inghetarea apei iarna si incalzirea pe timp de vara. se verifică dacă grinzile pot prelua încărcarea suplimentară).diametre mai mari se agata de grinzile transversale ale podului (după caz. Podul apeduct sustine doar conducta si nu are alte utilizari (eventual treceri pentru pietoni). Traversarile cu pod apeduct se aplica pentru conducte cu diametre mari sau la intersectia cu rauri care nu sunt traversate de poduri de sosea sau cale ferata.

conductă d) Traversarea cailor de comunicatie (sosele sau cai ferate) Probleme speciale apar la trecerea aductiunii pe sub caile ferate sau pe sub sosele. 2 – pile. 195 1 – masiv de ancoraj. Traversarile nevizitabile se realizeaza in tuburi de protectie din otel sau beton armat. cu diametru de l. 311 .Fig. 4 .5 ori mai mare decat diametrul exterior al conductei de aductiune (figura 196). 3 – cabluri de susţinere. Traversarile pot fi nevizitabile sau vizitabile. In cazul spargerii conductei de aductiune apa ar putea inmuia terasamentul si scoate din functiune calea de comunicatie.

Traversarile vizitabile (figura 197) se realizeaza prin amplasarea conductei (conductelor) de aductiune in interiorul unei galerii de protectie din beton. Rezemarea conductei de aductiune in interiorul tubului de protectie se va face cu piese cilindrice din lemn (bucati de “bile” de rasinoase). 197 312 . 196 Tubul de protectie va avea panta catre unul din camine pentru a dirija pierderile de apa din aductiune. etc. Fig. In aceasta galerie se pot amplasa si canalizari. telefonice.Fig. retele electrice.

Galeriile vor avea panta longitudinala pentru a permite evacuarea pierderilor accidentale de apa din aductiune. datorita fortei centrifuge. Solutia trecerii in tunel se adopta doar cand aductiunea nu poate fi executata pe un traseu cu adancimi de ingropare normale sau acest traseu ar duce la preturi mai ridicate decat cele pentru executia tunelului. e) Traversari in tunel Conductele de aductiune pot fi amplasata in tunele atunci cand intalnesc denivelari mari de teren sau cand ar trebui sa fie ingropate in teren la adancimi mai mari de 8 – 10 m. ramificatii sau pe terenuri cu pante mari pentru a se evita deplasarile conductelor si chiar dezansamblarea lor. f) Ancorarea conductelor de aductiune Masivele de ancoraj (executate din beton) se amplaseaza la coturi. Alegerea intre traversari nevizitabile si vizitabile se face in functie de importanta aductiunii. conducta care subtraverseaza drumul poate fi inglobata intr-un bloc de beton armat (va fi betonata in interiorul lui). Tunelele in care se amplaseaza aductiuni se vor realiza la sectiuni care sa permita vizitarea si interventiile de exploatare si reparatii (de aceea trebuie sa aiba camine de acces la capete). La drumurile de interes local. presiunii interne sau greutatii conductelor si a apei. marimea diametrului si frecventa posibilelor avarii. 313 . ea insasi poate fi realizata sub forma de tunel (galerie hidrotehnica). Daca aductiunea este destinata transportului unui debit foarte mare (de exemplu pentru producerea de hidroenergie).

forte de frecare sau impingeri (la care terenul reactioneaza cu rezistenta pasiva).coeficientul de siguranta (la alunecare sau la presiunea pe terenul de fundatie ca si pentru rezistenta pasiva) va fi > 1. In cazul conductelor de otel sudate masivele de ancoraj nu sunt neaparat necesare. Se admit urmatoarele valori de calcul: . Se va verifica daca sudurile sau chiar peretii conductei vor putea 314 .Masivele de ancoraj transmit rezultanta fortelor preluate de la conducta (F) catre terenul de fundatie sub forma de incarcari normale. In figura 198 sunt prezentate masive de ancoraj pentrui curbe pe verticala (1.2). 198 Intre masivele de ancoraj si terenul de fundatie nu se admit straturi de umnplutura. capat de Fig.1.5.coeficientul de frecare beton-teren : 0. pentru curba in plan (3). pentru ramificatie (4) si pentru conducta (5).3 – 0. .

200). conducta se fixeaza cu bride de otel incastrate in beton.suporta eforturile suplimentare care apar ca urmare a existentei fortelor cu rezultanta F (amintite mai sus). 200 315 . Fig. 199 Fig. In situatia din figura 199. sub reazemul conductei pe masivul de ancoraj din beton se aseaza un strat de carton asfaltat intre doua straturi de bitum (fig. In celelalte cazuri.

R.Bărdescu – Tehnologia de execuţie mecanizată a lucrărilor de construcţii. N. IP Timişoara 316 . EDP 1973 14. E.Ghibu. C. C.Ag.Cţii Buc.I. Buc. V.Dima – Tehnologia lucrărilor de construcţii hidrotehnice.Ceres Buc.Trelea – Tehnologia lucrărilor de construcţii.Buc.Mihăescu – Maşini de construcţii pentru prelucrarea agregatelor.Vlasiu – Maşini de construcţii şi procedee delucru. EDP Buc.Nicolau.BIBLIOGRAFIE 1.1986 11.Nicolau. 1981 2.S.Popa.Iaşi 1983 5.Tehn. E.Săbăreanu – Tehnologia lucrărilor de construcţii. C. A. Buc. N. Buc. I. E. EDP 1983 12.Moldovan – Exploatarea şi repararea maşinilor de construcţii.Dima.1985 13.Mihăescu.Trelea. R.E.Găzdaru – Executarea construcţiilor hidrotehnice pentru lucrările de îmbunătăţiri funciare. G.M. F. A.Găzdaru – Mecanizarea şi tehnologia lucrărilor de construcţii. E. 1983 15. E.Dacia Cluj Napoca 1997 6. EDP Buc.Mitrea. 1988 7.Mihăescu şa – Dicţionar de construcţii şi materiale de construcţii EngRom 9. I. M.S.Giuşcă – Tehnologia construcţiilor.Suman. A. 1980 4.Gheorghiu – Tehnologii moderne în construcţii.Nicolau. A. M.I. E. 1977 10.Tehn.Tehn. 1981 8.Rusu – Montarea în construcţii. EDP Buc.Mihăescu şa – Maşini de construcţii. 1975 3.Bob – Tehnologia executării mecanizate a lucrărilor de îmbunătăţiri funciare.P. C. A.S.

I. utilaje şi instalaţii pentru construcţii şi terasamente EDP Buc.Trelea – Tehnologia construcţiilor. EDP Buc.Pleşoianu şa – Maşini. M.J.Timişoara.Suman – Tehnologii moderne în construcţii.Tehn. I Cţii Buc. E.I. Preluschek– Tehnologia lucrărilor de construcţii.A. E. 1997 19.N.Bogdan – Executarea lucrărilor de pământ. E.P.M. Deutsch – Curs de tehnologia lucrărilor de construcţii. M. I Cţii Buc.Tomlinson – Proiectarea şi executarea fundaţiilor. 1974 28.Dacia 1997 23.M.Păunescu – Geotehnică şi fundaţii. IP Timişoara 1997 18. Buc. 1998 24. Hâncu – Contribuţii la folosirea piloţilor Franki în lucrări de irigaţii din zonele de loess din RSR – teză de doctorat. 1973 30.CDCAS 1975 25.NE 012 – 1999 317 .N.Junimea Iaşi 1984 20. 1981 22.Tehn. 1973 27. IP Timişoara 1991 21.Ionescu – Maşini terasiere. Buc. E.A. E.N.Ileana – Tehnologia lucrărilor de construcţii hidrotehnice. IP Iaşi 1970 29.16.Simionescu – Tehnologii pentru betonarea lucrărilor speciale în subteran şi la suprafaţă.Gh.A.Tehn. 1973 17.Maior. E.Negulescu – Tehnologia lucrărilor edilitare. Buc.Dima – Tehnologia lucrărilor de construcţii hidrotehnice. 1978 26.N.D.E.R.Dima.