UNIVERSITATEA “LUCIAN BLAGA” SIBIU FACULTATEA DE STIINTE ECONOMICE

Politica de distribuire a dividentelor

Studenti: Nemes Sinziana Corina Pridon Alexandra-Maria AN I Master : B 8

SIBIU 2011

Cuprins
Capitolul I. Esenta politicii de divident 1.1. Concept de politica de divident 1.2. Continutul politicii de dividend 1.3. Forme si proceduri de plataa dividentelor 1.4. Teoriile politicii de dividende 1.5.Teorii privind politica de dividend 1.6.Factorii care influenteaza politica de dividende. Formele dividendelor

Capitolul II . Distribuirea dividendelor si modalitati de repartizare ale acestora. 2.1.Efectul politicii de dividend asupra valorii firmei . 2.2 Implicatii fiscale ale deciziei privind distribuirea profitului pe destinatii .

III.Politica de dividend la Societatea de Investitii Financiare Muntenia SAorganism de plasament colectiv

IV.Concluzii

Biliografie

CAPITOLUL I: ESENŢA POLITICII DE DIVIDEND
1.1. CONCEPT DE POLITICĂ DE DIVIDEND În cea mai simplă formulare, dividendul reprezintă remuneraţia ce revine unei acţiuni în decurs de un an şi este singura formă de participare a acţionarilor la împărţirea profiturilor întreprinderii. Prin politica de dividend se întelege hotărîrea adunării generale a acţionarilor (consiliului de administraţie) privind distribuirea profitului net între plata dividendelor şi finanţarea viitoare a întreprinderii. Profiturile acumulate reprezintă una dintre cele mai semnificative surse de finanţare a creşterii corporaţionale, iar dividendele constituie fluxurile de numerar datorate acţionarilor. O creştere a proporţiei profiturilor distribuite sub formă de dividende va rezulta în scăderea profiturilor acumulate pentru anul respectiv , deşi sumele disponibile pentru investiţii vor fi mai mici. Politica de distribuire a dividendelor influenţiază imaginea întreprinderii şi politica sa de finanţare. Neplata dividendelor afectează grav preţul de piaţă al acţionarilor şi, corespunzător, al valorii întreprinderii, precum şi posibilitatea încheierii cu succes a vreunei potenţiale emisiuni de acţiuni. În principiu, orice deţinător de acţiuni are dreptul de a primi dividend din partea societăţii, dar aceasta este autorizată să repartizeze dividende cu respectarea a două condiţii : să dispună de suficient profit, astfel ca distribuirea de dividende să nu afecteze substanţa societăţii, adică să nu micşoreze capitalizarea bursieră permanentă a societăţii. Suma dividendelor să nu depăşescă totalul profitului afectat acestei destinaţii; • distribuirea de dividende să nu afecteze lichiditatea financiară a societăţii comerciale, pentru a nu pune în pericol siguranţa creditorilor săi ale căror creanţe devin scadente. Distribuirea dividendelor este o politică sănătoasă şi de dorit a oricărei societăţi comerciale, întrucît are drept consecinţe formarea unui acţionariat fidel care, fiind mulţumit de regularitatea şi cuantumul dividendelor primite, va avea tendinţa să păstreze acţiunile, să nu le vîndă, văzînd în ele plasamente avantajoase. Cand o societate pe acţiuni decide să distribuie dividende, întocmeşte o declaraţie de dividend prin care avizează pe acţionari că urmează să aibă loc o distribuire. Declaraţia de dividend este anunţul formal făcută de societatea pe acţiuni ce urmează să distribuie dividende, adică documentul prin care SA se obligă să verse valoarea dividendelor declarate. În practica societăţilor comerciale pe acţiuni s-au conturat trei tipuri de politică a dividendelor:
1. Politica reziduală de dividend constă în distribuirea drept dividend a unei sume care rămâne disponibilă după acoperirea nevoilor de finanţare. La sfîrşitul exerciţiului financiare societatea comercială îşi determină volumul total al surselor proprii şi asimilate ce pot fi mobilizate în exerciţiul viitor, la care adaugă volumul împrumuturilor avantajoase de care poate beneficia sau eventualele creşteri de capital avute în vedere în perioada dată. Din suma totală obţinută se scade valoarea proiectelor pe care doreşte să le finanţeze, iar ceea ce rămîne se distribuie sub formă de dividend. Rezultă că drept sursă de plată a dividendelor poate figura,

2. Această politica este cea mai bună atunci cînd profiturile şi fluxurile de numerar ale firmei sunt foarte fluctuante. denumite generic surse adiţionale.alături de beneficiu. . şi alte resurse precum cele provenite din credite bancare obţinute în condiţii avantajoase sau eventuale creşteri de capital. Politica dividendului obişnuit scăzut plus un extradividend este un compromis între un dividend stabil şi o rată constantă de plată. Această politică asigură venituri constante acţionarilor. an de an. O astfel de politică dă flexibilitatea firmei şi investitorii pot conta pe primirea cel puţin a unui dividend minim. Stabilirea unei proporţii constante a dividendelor creează o anumită siguranţă acţionarilor privind remuneraţia. chiar în cazul nerealizării de către societatea comercială a unor beneficii la nivelul anilor anteriori şi cînd este necesară apelarea la surse adiţionale. Conducerea poate stabili un dividend obişnuit. relativ scăzut astfel încât el să fie posibil şi în anii mai puţin faşti şi care să fie suplimentat cu un extradividend în anii când sunt disponibile fonduri suplimentare. 3. Politica ratei constante presupune aplicarea de către societatea comercială. Politica sumei constante presupune obligaţia asumată de societatea comercială de a acorda drept dividend o sumă fixă pentru fiecare acţiune deţinută de acţionari. a unei proporţii fixe a dividendelor în raport cu beneficiul total. indiferent de politica de autofinanţare dusă de societate. 4. politica ratei constante nu exclude variaţia sumei absolute a dividendelor anuale. întrucît acestea depind de masa profitului realizat în fiercare an. În acelaşi timp.

Atat cresterea si dezvoltarea intreprinderii pe baza de profit. decizia cu privire la dividende va avea un impact asupra noilor fonduri din exterior care trebuie obtinute. politica de dividende are doua efecte contradictorii. fluctuatiile dividendului unitar in cazul variatiilor sensibile ale profitului. In materie de dividende. daca rata de distribuire nu depaseste 20% din profitul net. astfel incat pretul actiunilor firmei sa fie maxim. Ea determina impartirea profiturilor obtinute in plati catre actionari si fonduri retinute pentru a fi reinvestite in afaceri. Astfel. Daca intreprinderea distribuie mai putin. astfel: -face apel la actionarii sai. iar de la 60% in sus. Astfel. mai mari ca urmare a stabilirii unei rate mai mari a dividendelor . Daca intreprinderea ia decizia de a spori rata de distribuire. In cadrul politicii de dividend se pune problema de a opta intre distribuirea dividendelor sau reinvestirea unei parti cat mai mari din profit. daca intreprinderea distrubuie mai mult. preluand ceea ce a distribuit initial. valoarea va fi mai scazuta si actionarul va dispune de mijloace lichide mai inseminate. distribuirea dividendelor priveaza intreprinderea de lichiditati. Rata crestere=dividende/nr. Profiturile obtinute reprezinta una din cele mai semnificative surse de finantare a cresterii intreprinderilor. de la o perioada la alta. de catre firma respective. incercand sa atenueze cat se poate de mult. determinand cresterea randamentului la plasamentul financiar initial.1. dar asigura un venit actionarilor. sa distribuie un anumit procent(35%-45%) din profitul intreprinderii.actiunii Fluxurile de numerar catre actionari. vor duce in acelasi timp la o rata scazuta . Ei isi fixeaza ca obiectiv. respective. O rata mai mare a dividendelor inseamna o rata mai mica a profiturilor acumulate si deci trebuie sa se apeleze in masura mai mare la noi fonduri din exterior pentru finantarea proiectelor de investitii. In analiza politicii de dividend se urmaresc doi indicatori : • • Rata de distribuire. conducatorii unei intreprinderi au totdeauna un obiectiv exprimat in functie de rata de distribuire. atat a profiturilor cat si a dividendelor viitoare. . sunt in egala masura deziderabile. Astfel. cat si dividendele. raportul dintre dividende si profitul net. respective raportul dintre dividende si numarul de actiuni. iar actionarul va avea mijloace lichide mai reduse. O politica de distribuire este considerata scazuta.2 Continutul politicii de dividend Politica de dividend reprezinta ansamblul deciziilor si tehnicilor folosite pentru determinarea nivelului dividendelor ce pot fi distribuite actionarilor. Ratad =dividende/profit net Rata de crestere a dividendului. O abordare mai rezonabila este aceea ca firma sa isi determine bugetul de investitii inainte. valoarea va fi mai mare. cele doua se pot afla si in contradictie. Politica optima de dividende penrtu o firma gaseste echilibrul intre dividendele curente de platit si rata cresterii viitoare.in fond. politica de distribuire este considerata ca fiind puternica. dar valoarea financiara de ansamblu a capitalului propriu ramane nemodificata. ea va recurge la noi resurse externe.

. acesta la randul sau. O asemenea politica de dividend nu poate exercita o influenta benefica asupra cursului bursier. acestea contribuie la pastrarea succesiunii fazelor de crestere in cazul distribuirii. este important sa se pastreze regularitatea distribuirii dividentelor. Cu cat partea din profitul distribuit este mai mare. distribuirea unei parti de profit sub forma de dividente sau nedistribuirea profitului. Orice politica de dividend. Reinvestirea unei parti semnificative din profitul net conduce la cresterea autonomiei financiare. politica de dividend pune in evidenta doua aspecte/carecteristici: a) b) stabilirea dividentelor. De aici decurge necesitatea fundamentarii obiective a politicii de dividend. Distribuirea constanta de dividente conduce la cresterea increderii publicului fata de firma si sporirea valorii de piata a acesteia. in general. Gradul de distribuire a profitului nu modifica patrimonial actionarului. Investitorii care doresc sa cunoasca politica de dividend a unei societati comerciale. politica de dividend pierde din importanta sa si intreprinderea poate. o intreprindere care distribuie o parte redusa de profit. incep prin a studia evolutia anterioara. dar ii poate sugera ca societatea se caracterizeaza prin incoerenta in politica de dezvoltare a activitatii de baza. avand ca efect cresterea mai redusa a fondurilor proprii si sporirea riscului de piata. va fi favorizata in raport cu firma care suspenda distribuirea dividentelor in anumite perioade. Astfel. va determina cresterea activului net si implicit a valorii intreprinderii. dar din punct de vedere tehnic se constata o dependenta intre profitul distribuit si cursul bursier. Pentru o intreprindere. b) O politica de dividend trebuie sa fie credibila si coerenta fata de profiturile obtinute de intreprindere. Politica de dividend practicata anterior de o intreprindere influenteaza nivelul dividentelor sperat de catre actionari. un dividend variabil nu aduce nici o informatie investitorului potential. se porneste de la importanta analizei volumului dividentelor distribuite in anii anteriori. dacaprofitul are un character ciclic. o intreprindere care in cursul unor perioade dificile nu a incetat sa distribuie cu regularitate dividente.. dar isi va selecta actionarii. pornind de la consideratiile urmatoare: in cazul in care cresterea profitului are un character regular. in vederea asigurarii stabilitatii sumei dividentelor. fara a risca. credibilitatea politicii de dividend. ca urmare a profitului sezonier al activitatii. nu poate avea efecte favorabile pe termen lung. va inregistra o crestere a cursului actiunilor sale. exercitand un impact direct asupra cursului actiunilor. sa reduca rata de distribuire.recurge la credite. a) in legatura cu primul aspect. Spre deosebire. Din punct de vedere al actionarilor. cu atat cursul bursier este mai volatil. chiar daca are un character rugulat. la diminuarea riscului financiar. decat daca este compatibila cu politica de repartizare a profitului.

Acţiunile noi sunt de aceeaşi categorie cu cele vechi. îşi conservă lichidităţile existente şi. plata dividendelor în acţiuni este o metodă avantajoasă pentru că societatea reduce fluxurile negative. costuri reduse) dar presupune. dividendul apare ca un rezultat al politicii reziduale de determinare a dividendelor. data la care este întocmită lista acţionarilor care au dreptul să primească dividende. Procedeul efectiv de plată a dividendelor este următorul: data declarării. . În hotărîrea cu privire la plata dividendelor se va indica: 1. totodata. care presupune că după acordarea dividendelor preţul pe acţiune scade cu valoarea dividendului pe acţiune (după data de înregistrare cumpărătorii nu mai beneficiază de dividende). societatea va aplica această formă de dividend cu condiţia de a nu micşora prea mult volumul lichidităţii. fie profitul care nu se reinvesteşte. dezvoltarea afacerii etc. În primul caz. materiale de construcţie etc. Pentru acţionari avantajele constau în acoperirea unor nevoi de consum individual sau gospodăresc la preţuri avantajoase.  Conform legii cu privire la Societatea pe Acţiuni. ele cresc o dată pe an. un efect direct. Acţionarii care primesc acţiuni în loc de dividend le pot păstra sau le pot vinde la bursă. data efectuării plăţii. dacă condiţiile o permit.  În acţiuni – este o practică a societăţii comerciale care doreşte să-şi protejeze lichidităţile sau nu dispun realmente de astfel de lichidităţi pentru a face plata în bani. distribuindu-se fiecărui acţionar corespunzător volumului dividendelor datorate. Această formă este convenabilă atît pentru societatea comercială (rapiditate. la propunerea consiliului societăţii. Plata dividendelor poate avea drept sursă. trimestrial. inevitabil. Avantajul pentru societatea comercială : nu-şi micşorează lichidităţile şi realizează. data exdividend. În astfel de situaţii se emit noi acţiuni. fie o finanţare adiţională cum ar fi un credit bancar obţinut în condiţii avantajoase sau o emisiune de acţiuni. Atunci cînd se acordă dividende în numerar. pentru a nu pune în pericol situaţia creditorilor. FORME ŞI PROCEDURI DE PLATĂ A DIVIDENDELOR Dividendele sunt plătite în corespundere cu deciziile luate de adunarea acţionarilor şi în mod normal.3. În consecinţă. întrucît este vorba de beneficiul care rămîne după satisfacerea celorlalte destinaţii. pe care acţionarii le deţineau şi pînă atunci. apariţia unor fluxuri financiare negative. 2. data înregistrării acţionarilor. procurîndu-şi astfel lichidităţile de care au nevoie. şi. decizia cu privire la plata dividendelor intermediare se ia de consiliul societăţii. care nu includ rabatul comercial. cuantumul dividendelor pe o acţiune de fiecare clasă aflată în circulaţie. se aplică cu acordul acţionarilor şi numai în cazurile când societăţile comerciale produc şi desfac mărfuri de interes pentru acţionarii proprii. concomitent. iar hotărîrea cu privire la plata dividendelor anuale se ia de adunarea generală a acţionarilor.1. o creştere corespunzătoare a cifrei de afaceri. există două tipuri de efecte: 1. cherestea. Sub aspect contabil operaţiunea se derulează astfel :  Beneficiile libere nerepartizate = Dividende de plată în acţiuni  Dividendele de plată în acţiuni = Capital social (acţiuni emise şi vărsate)  În natură – este o formă mai rar întîlnită. se obţine şi o creştere a capitalului social. un efect indirect. mai redus şi mult mai greu de cuantificat: acordarea de dividende în numerar înseamnă sume de bani care ies din firmă şi care nu pot fi folosite pentru investiţii. Dividendele distribuite de către societăţile comerciale pe acţiuni pot îmbrăca trei forme :  În bani – este cea mai răspîndită formă de plată. Deci. 2. cum ar fi combustibilii.

Adunarea generală a acţionarilor este în drept să aprobe dividendele anuale în cuantum nu mai mic decît dividendele intermediare plătite şi nu mai mari decît dividendele propuse de consiliul societăţii. pentru a evita o preluare neaşteptată. Există 2 tipuri de bază de planuri de reinvestire a dividendelor:  planuri care implică numai acţiuni deja existente. echipa managerială consideră că acţiunile companiei sunt subevaluate. Dividendele se plătesc cu mijloace băneşti. . Reinvestirea dividendelor în acţiuni – planurile de reinvestire au permis acţionarilor să reinvestească toate dividendele primite de la o companie. în acţiuni ale aceleiaşi companii. Răscumpărarea acţiunilor – este atunci cînd o firmă cumpără o parte din acţiunile sale de pe piaţă. consiliul societăţii asigură întocmirea listei acţionarilor care au dreptul să primească dividende. Dacă sunt oferite mai multe acţiuni spre vînzare decît există intenţia de răscumpărare. într-un interval de timp specificat. Oferta publică este un anunţ public făcut de firmă către toţi acţionarii care vor să vîndă un anumit număr de acţiuni la un anumit preţ. Un astfel de plan permite unei firme să îşi menţină politica de dividende oferind în acelaşi timp acţionarilor posibilitatea să îşi mărească investiţiile în corporaţia respectivă. Motivele sunt următoarele:  încercarea de a consolida controlul în mîinile echipei manageriale. conducerea poate alege pentru răscumpărare toate acţiunile sau un pro-rata din cele oferite de fiecare acţionar.  planuri care implică acţiuni nou emise. Dividendele care nu au fost primite de acţionar din vina lui în decurs de 3 ani de la data apariţiei dreptului de primire al lor se trec la venitul societăţii şi nu pot fi revendicate de acţionari. emise anterior. iar în lista acţionarilor care au dreptul să primească dividende anuale vor fi înscrişi acţionarii şi deţinătorii nominali de acţiuni înregistraţi în registrul menţionat la data fixată de consiliul societăţii. firma poate să orienteze surplusul de numerar spre răscumpărarea acţiunilor proprii.3. În loc să plătească dividende în numerar. Pentru fiecare plată a dividendelor. Pentru răscumpărarea acţiunilor se folosesc trei metode: 1. forma şi termenul de plată a dividendelor. Data la care se întocmeşte lista acţionarilor care au dreptul să participe la adunarea generală nu poate precede data luării deciziei de convocare a adunării generale ordinare a acţionarilor şi nu poate depăşi termenul de 45 de zile înainte de ţinerea ei. În lista acţionarilor care au dreptul să primească dividende intermediare vor fi înscrişi acţionarii şi deţinătorii nominali de acţiuni înregistraţi în registrul acţionarilor cel mai tîrziu cu 15 zile pînă la luarea hotărîrii cu privire la plata dividendelor intermediare. O decizie importantă pe care poate să ia firma este aceea a utilizării fondurilor sale pentru răscumpărarea acţiunilor emise. a căror circulaţie nu este interzisă sau limitată de actele legislative. Fiecare acţionar poate să decidă dacă preţul oferit de către firmă în perioada de răscumpărare este mai bun decît preţul acţiunii din momentul situat după expirarea ofertei.  firma dispune de exces de numerar. se plătesc cu acţiuni sau cu alte bunuri destinate consumului populaţiei civile. iar în cazurile prevăzute de statutul societăţii.

Intenţia angajării firmei în răscumpărarea open-market este. ele pot avea un efect negativ asupra imaginii firmei şi asupra preţurilor acţiunilor acesteia pe piaţă. în general se pot baza pe dividendele în numerar. Avantajul din punct de vedere al echipei manageriale este că. acţiunile răscumpărate pot fi folosite la achiziţii. răscumpărarea poate înlătura un pachet mare de acţiuni care există în surplus de piaţă. Răscumpărarea disproporţională are loc cînd firma răscumpără acţiunile de la un anumit acţionar sau grup de acţionari. b. Acest tip de răscumpărare poate fi folosit la cumpărarea întregii cantităţi importante de acţiuni deţinută de un grup de acţionari. acţionarii ar putea să nu fie indiferenţi în a alege între cîştigurile din dividende şi cîştigurile de capital. dividendele nu se modifică substanţial pe termen scurt. Acţionarii care vând ar putea să nu fie pe deplin conştienţi de toate implicaţiile răscumpărării. 1. Teoriile politicii de dividende . b. sau ar putea să nu deţină toate informaţiile relevante cu privire la activităţile actuale şi viitoare ale corporaţiei. răscumpărările pot fi utilizate pentru a efectua schimbările pe scară largă în structura capitalului. dar dacă răscumpărările sunt percepute ca fiind indicatorii unor situaţii nefavorabile pentru creştere. dar nu şi pe răscumpărări. Avantajele răscumpărărilor din punct de vedere al acţionarilor: a. anunţată dinainte. Răscumpărarea open-market (la bursă) are loc cînd firma acţionează prin intermediul unui broker. iar preţul acţiunii poate beneficia mai mult din dividende în numerar decât din răscumpărari. acţionarii. Dezavantajele răscumpărărilor din punct de vedere al acţionarilor: a. acţionarul are posibilitatea unei alegeri: să vîndă sau să nu vîndă.4.2. în mod obişnuit. cumpărînd acţiuni de pe piaţa secundară ca orice investitor. Principalul dezavantaj din punct de vedere al echipei manageriale îl constituie faptul că unii investitori percep anunţarea unui program de răscumpărare drep un semnal că echipa managerială nu poate să localizeze proiecte de investiţii profitabile. fiecare avînd însă puţine acţiuni. răscumpărarea are drept motivaţie ideea echipei manageriale că acţiunile întreprinderii sunt evaluate. deoarece echipa managerială nu este dispusă să crească dividendele dacă noua valoare a dividendului nu poate fi menţinută şi în viitor. Argumentul este că un program de răscumpărare ar trebui privit în acelaşi mod în care se anunţă un dividend mare. 3. deşi suma exactă a valorii acţiunilor răscumpărate la data reală a tranzacţiei nu este cunoscută.

atât impozitele. Punctul 1 conţine poziţia lui Miller şi Modigliani. gradul de risc al fluxurilor de numerar ale firmei pe termen lung este determinat numai de gradul de risc al fluxurilor de numerar din operare şi nu de politica de dividende. în orice caz. dar prezintă sub formă de linie punctată poziţia Gordon – Lintner. care includ oportunităţile de investiţii disponibile pentru firmă. pentru a finanţa bugetul de investiţii stabilit anterior. firmele trebuie să suporte costuri de emisiune. nici asupra preţului pe piaţă al acţiunilor firmei. Miller si Modigliani nu au fost de acord cu aceasta. nici asupra costului capitalului. adică cu alte cuvinte au argumentat că valoare unei firme depinde numai de venitul generat de activele acesteia. rata de câştig cerută pentru valoarea mobiliară respectivă este constantă la valoarea de 13. decât componenţa câştigului din dividende. Teoria irelevanţei dividendului a avut ca principali exponenţi Merton Miller şi Franco Modigliani au susţinut ideea că politica pe dividende nu are efect. Myron Gordon si John Lintner au argumentat că capitalul social creşte odată cu reducerea dividendelor .3%. Aici graficul ne arată că pentru orice politică de dividende. dividendele sunt irelevante ( Miller şi Modigliani) . Miller şi Modigliani şi-au bazat argumentele pe unele principii teoretice care in practică nu sunt valabile. şi. Ei au numit argumentul lui Gordon şi Lintner „ vrabia din mână”. deoarece în opina adoptată de Miller şi Modigliani. ei au scris că valoarea unei firme este determinată numai de puterea sa de câştig şi de gradul de risc al afacerilor. 1. Teoria „vrabiei din mână” A cincea ipoteză in teoria irelevanţei dividendului elaborata de Miller şi Modigliani este aceea ca politica pe dividende nu afectează rata de rentabilitate ceruta de investitori pentru capitalul social. ei au susţinut că Ks(capital social) nu depinde de politica de dividende. şi nu de felul în care acest venit este repartizat între dividende şi profituri acumulate. cât si costurile de tranzacţie pot sa ducă la un capital social care să fie influenţat de politica pe dividende. Punctul 2 reia relaţia stabilita de Miller şi Modigliani. astfel încât investitorii cer venit total mai mare decât componenţa câştigului de capital are o proporţie mai importantă din total. de multe ori managerii cunosc mai multe despre perspectivele firmei decât investitorii din afară. cei mai mulţi investitori oricum planifică reinvestirea sumelor primite ca dividende în acţiuni ale aceleaşi firme sau în altele similare. La începutul anilor 1960.Politica de dividende este influenţată de un număr de factori. deoarece atât firmele cât şi investitorii plătesc impozite pe venit. Ks=D1/P0+g=constant la 13. astfel. investitorii suportă costuri de tranzacţie. Merton Miller si Franco Modigliani au ajuns la concluzia că o creştere a dividendelor cere ca firma sa emită capital social suplimentar. surse alternative de capital şi preferinţele acţionarilor pentru venituri curente sau venituri viitoare. În figura de mai jos este reprezentată teoria lui Miller şi Modigliani comparativ cu teoria Gordon – Lintner. Gordon – Lintner au susţinut că un dividend „ în mână” este mai puţin riscant decât un posibil câştig „ pe gard”. decât de plata dividendelor. deoarece investitorii sunt mai puţini siguri de câştigurile de capital ce urmează a fi generate de profiturile acumulate reinvestite.3%. indiferent dacă profitul vine în întregime sub forma unui câştig din dividende sau sub forma unui câştig de capital sau sub forma unei combinaţii dintre cele două posibilităţi.

Cercetătorii din domeniile academice au studiat.3% rata de creştere(%) 0 3.3% 10% 13. S. efectul câştigului din .3% 2. dividendele sunt relevante – investitorilor le plac dividendele 13. sau că ambele ar putea fi incorecte. Calea cea mai logică este testarea empirică a celor doua teorii.3% Ks = D1/P0 )+g=constant= 13.3% 10% 3.3% 16% Aceste două teorii oferă managerilor de corporaţii sfaturi contradictorii.au efectuat mai multe testări în încercarea de a se determina adevărata relaţie existentă între câştigul din dividende şi rata de rentabilitate cerută. de asemenea. Testele empirice au sugerat că ambele teorii ar putea fi corecte .3% Ks = D1/P0 )+g nu este constant 10% Ks creşte pe măsură ce dividendele se reduc şi rata creştere g creşte 3.3% 10% 13.3% rata de creştere(%) 0 3.câştig din dividende (%) 13.

pe cât posibil. Baza de la care se porneşte această teorie este aceea că investitorii preferă ca firma să reţină şi să reinvestească mai degrabă decât să le distribuie sub formă de dividende. care declară ca o firmă trebuie să urmeze următorii patru paşi pentru a decide proporţia distribuită sub formă de dividende: a) determinarea bugetului optim de investiţii. dacă rata de rentabilitate pe care firma o poate obţine prin reinvestirea profiturilor este mai mare decât rata de rentabilitate pe care investitorii o pot obţine pentru alte investiţii cu grad comparabil de risc. c) utilizarea profiturilor acumulate in cadru componentei capitalului propriu. costul marginal al fiecărui dolar de capital va fi minim. şi. . echipa managerială trebuie să stabilească această politică. Chiar dacă nu există o formulă referitoare la politica pe dividende. nu au dus la concluzii definitive în privinţa celei mai corecte teorii privind dividendele. Politica de dividende în practică Am văzut că plăţile că plăţile dividendelor trimit „semnale” către investitori – o creştere neaşteptat de mare a dividendelor transmite optimismul echipei manageriale. astfel încât finanţarea noilor proiecte este realizată parţial cu capital împrumutat şi parţial cu capital propriu. Totuşi. în timp ce o reducere a acestora transmite pesimismul acesteia – şi că politicile de dividende folosite de companii atrag diferite clientele de acţionari. Atata vreme cat firma îşi finanţează proiectele de investiţii utilizând proporţii optime de capital propriu şi capital împrumutat. şi pe deasupra mai există şi unele probleme practice. Această secţiune ia in discuţie câteva politici alternative de dividende utilizate în practică: Politica dividendelor reziduale Politica dividendelor este mult mai influenţată de oportunităţile de investiţii şi de disponibilitatea de fonduri cu care sa finanţeze proiectele de investiţii. Cele mai multe firme au o anumită structură obiectiv a capitalului care cere cel puţin o mică proporţie de capital împrumutat. Testele empirice bazate pe CAPM. în general mai scăzut decât costul capitalului propriu. Studiile de acest tip au dat rezultate neconcludente. şi cât intenţionează să utilizeze numai capital propriu generat pe plan intern. b) determinare capitalului propriu pentru finanţarea acestui buget.dividende dintr-o perspectivă CAPM. ca şi celelalte. Acest fapt a dus la dezvoltarea unei politici de dividende reziduale . nimeni până acum nu a fost capabil să descopere o formulă care să fie folosită pentru a spune echipei manageriale cum va afecta o anumită politică de dividende preţul acţiunilor companiei pe piaţă. care preferă o politică de dividende ca aceea pe care respectiva companie o urmează. Toate acestea oferă elememte care vin în sprijinul factorilor de decizie din cadrul corporaţiilor. astfel încât cele două forme de capital trebuie combinate pentru a afla costul mediu ponderat al capitalului. Costul componentei de capital împrumutat este diferit. şi d) plata de dividende numai dacă profiturile disponibile sunt mai mari decât cele necesare fondurilor pentru bugetele de investiţii.

1. Directorii firmei pot stabili un dividend regulat de valoare relativ scăzută – destul de scăzută astfel încât să poată fi menţinută chiar şi în anii cu profituri mici sau în anii când este nevoie de sume considerabile de profituri acumulate – şi apoi să suplimenteze ceastă sumă cu un extra. în fiecare an. această politică va însemna . o astfel de politică oferă investitorilor un venit stabil. Timp de câteva decade . profiturile trebuie să crească cu aproximativ aceeaşi rată. şi crescând valoarea dividendului anual numai dacă era clar că viitoarele profituri vor fi suficiente pentru a permite ca noul dividend să fie menţinut.5. Desigur. Dacă profiturile şi fluxurile de numerar ale firmei au un grad mare de volatilitate. menţinând după aceea această sumă. atunci plata acestuia ajunge să devină o obişnuinţă pentru investitori. multe firme stabileau dividendul ca o sumă de dolari pe acţiune. astfel că multe firme ar fi urmat politica dividendelor stabile.dividend an după an . Însă.dividend. această politică se poate dovedi cea mai bună alegere.TEORII PRIVIND POLITICA DE DIVIDEND . deoarece profiturile vor fluctua în mod sigur. Totuşi. iar investitori. pot să se bazeze cel puţin pe încasarea unei sume minime din dividende. Dividend regulat de valoare scăzută plus surplusuri Un copromis între plata unui dividend stabil(sau cu rată de creştere stabilă) şi o proporţie constantă din profit distribuită sub formă de dividende este reprezentat de plata unui dividend regulat de valoare scăzută plus surplusuri. compania îşi informează acţionarii că această sumă nu este permanentă. O astfel de politică oferă firmei flexibilitate. dacă această politică va fi fezabilă. Proporţie constantă a dividendelor Ar fi posibil ca o firmă să urmeze o politică de dividende care să se caracterizeze printr-o proporţie constantă din profituri distribuită sub formă de dividende. au trecut la ceea ce s. Denumind dividendul suplimentar ca surplus. dacă compania plăteşte un extra. că şi suma în dolari a dividendelor va varia. până la jumătatea anilor 1980. la rândul lor. inflaţia a avut tendinţa să mărească valoarea profiturilor.a numit politica dividendelor cu rată de creştere stabilă.Dividende constante sau progresiv crescătoare În trecut. desigur. Conform acestei politici. şi încearcă să crească dividendele cu acest proces. în anii în care există disponibile fonduri în exces. firma stabileşte o anumită rată de creştere a dividendelor.

Dezavantajele acestei teorii sunt legate de faptul că cercetările au fost efectuate în baza unor ipoteze care nu sunt valabile în practică. dividendul. politica de dividend nu este altceva decât o politică de finanţare. nici asupra costului capitalului. adică o alegere între finanţarea din surse proprii interne (reinvestirea profitului net) şi finanţarea din surse proprii externe (aporturi noi la capitalul social). După cercetătorii economişti valoarea unei firme este determinată numai de puterea sa de căştig şi de gradul de risc al afacerilor. În concluzie.Pe parcursul mai multor ani. care propun ca ipoteză – distribuirea dividendelor. Ideea de bază a acestei teorii este că în absenţa costurilor de emisiune a acţiunilor noi şi existenţei unui mediu economic cert. În cadrul acestei teorii s-a susţinut ideea că politica de dividend nu are efect asupra preţului pe piaţă al acţiunilor firmei. ceea ce este ireal pe plan economic. într-o rată constantă. adică depinde numai de venitul general de activele acestuia. Orice eroare de estimare a dividendului conduce la deformare accentuată a valorii acţiunii. E. atunci valoarea acţiunii ajunge la 1875 lei. în raport cu politica de dividend şi depinde doar de politica sa de investire şi de rata de rentabilitate economică. dacă estimarea acestuia este de 13%. Pa=DIV1/ka-g Cu cît dividendele şi rata lor anuală de creştere sunt mai mari.Lintner. Dacă dividendul se estimează la 75lei/acţiune. Teoria necesităţii de distribuire a dividendelor. valoarea unei acţiuni este definită doar de o singură variabilă explicită.Miller în 1961. Spre exemplu.17-0. şi ambele pot fi incorecte în altele. valoarea acţiunii este foarte dependentă de estimările asupra ratei anuale de creştere a dividendelor „g” – în exemplu anterior. Modigliani şi M. În concluzie nu există nici o politică optimă de dividend – orice politică de dividend este la fel de bună ca oricare alta. şi nu de felul în care acest venit este repartizat. În primul rînd. valoarea întreprinderii este independentă (neutră). crescătoare an de an.Shapiro şi J. prezintă o serie de inconvenienţe. Modelul Gordon & Shapiro. precum : nu există impozitul pe venitul corporaţiei sau personal. la un dividend de 50 lei/acţiune. . cercetările au condus la formularea următoarelor teorii referitoare la politica de dividend: 1. atunci valoarea acţiunii ajunge la 1500 lei. politica de stabilire a bugetului de investiţii este independentă de politica de dividende. astfel încît o firmă trebuie să stabilească să plătească o proporţie mare de profituri sub formă de dividende şi deci să ofere un cîştig ridicat pentru a avea un cost minim al capitalului său.2.3. Aceste două teorii oferă concluzii contradictorii manageriale întreprinderilor. dar care fundamentează anticipările mai multor analişti financiari privind evoluţia cursului acţiunilor la bursă. Teoria neutralităţii politicii de dividend – A fost demonstrată de către F.Gordon. la o rată de rentabilitate cerută 17% şi o rată de creştere anuală a dividendelor 12%. Se consideră că în ipoteza de piaţă perfetă.12)=1000 lei. deşi foarte simplu. „g”. cu atît valoarea acţiunilor întreprinderii va fi mai mare. adică: ambele teorii pot fi corecte în unele situaţii. se poate sconta o valoare a acţiunii de: 50/(0. această teorie susţine că dividendele au un grad mai mic de risc decît cîştigurile de capital.1.ca factor de creştere a valorii întreprinderii – Are la bază modelul cercetătorilor M. investitorii şi managerii au la dispoziţie aceleaşi informaţii asupra perspectivelor firmei.3. În al doilea rînd. nu există costuri de emisiune. Se reţine ipoteza g<ka. dintre care două sunt importante. Este o concluzie simplistă. iar testarea empirică a acestora a dat rezultate neclare. deoarece un g mai mare ar conduce la un Pa infinit. 1. mai mică decît rata de randament (ka) a dividendelor viitoare.

3. aparenţa pe listele legale poate încuraja urmarea unei politici de dividende stabile. mai curînd. care consideră că politica de dividend nu este o decizie financiară foarte importantă. Astfel. doar fiindcă firma nu mai plăteşte dividende. Pentru ca acest semnal să se dovedească util. în funcţie de oportunităţile de investiţii ce apar. o politica de autofinanţare. pentru a face rost de numerar. după adoptarea deciziilor de mai sus.3. 1. Cu toate că cifrele ce reprezintă profitul raportat pot fi modificate prin diverse metode contabile. determinarea capitalului necesar pentru finanţarea acestui buget. Firma trebuie să parcurgă următorii 4 paşi importanţi: 1. Există un şir de avantaje a plăţii dividendelor stabilite şi previzibile faţă de politica de dividende reziduală: 1. Factorii care influenteaza politica de dividende. Un dividend stabileşte în corcordanţă cu cerinţele de listare legală. dividendele trebuie să fie stabile. determinarea bugetului optim de investiţii. Mulţi acţionari utilizează dividendele pentru consumul curent. manipularea dividendelor este mai puţin posibilă. deoarece plata dividendelor reprezintă o ieşire de numerar pentru corporaţie. astfel încât orice schimbare a dividendului să fie repede interpretată de către investitori ca fiind un semn al unei profitabilităţi viitoare îmbunătăţite. Cele mai importante sunt deciziile de investiţii şi apoi deciziile de finanţare. cu prioritate. Dividendele stabilite permit echipei manageriale să utilizeze dividendul ca pe un semnal pentru profitabilitatea intrisecă a companiei.Walter. politica de dividend este. Formele dividendelor .1. Astfel. În concluzie. iar aceştia sunt puşi într-o situaţie neplăcută dacă sunt siliţi să vîndă cîteva acţiuni. Cerinţele pentru ca o valoare mobiliară să fie exclusă pe o listă legală pentru companiile de asigurare au fost modificate pentru a include companiile care plătesc dividende. ori de cîte ori rentabilitatea scontată a acestora este mai mare decît costul capitalului întreprinderii. iar distribuirea de dividende trebuie să fie cît mai redusă pentru a obţine maximizarea valorii. utilizarea profitului acumulat în cadrul componenţei capitalului propriu. Ideea centrală a acestei teorii este de a utiliza. sau au capacitatea de a plăti dividende. chiar dacă un dividend stabil nu este esenţial pentru o companie să fie inclusă pe o listă legală. profitul pentru autofinanţarea proiectelor de investiţii. Investitorii conferă o valoare mai mare dividendelor pe care sunt siguri ca le vor primi: dividendele fluctuante au grad de risc mai mare decît dividendele stabilite. Teoria reziduală a dividendului – Este propusă de către economistul american J. 2. Listarea legală reprezintă liste de valori mobiliare în care pot investi fondurile de pensii şi companiile de asigurare.6 . Dacă criteriile VAN (valoarea adăugată netă) şi CC determină selecţia anumitor proiecte de investiţii şi anumite surse de finanţare. 3. existenţa acestui dividend stabil face ca probabilitatea includerii companiei pe lista respectivă să fie mai mare. 2. Suma dividendelor distribuite variază de la o perioadă la alta. atunci dividendul va fi suma rămasă din profitul neinvestit. plata de dividende numai dacă profiturile sunt mai mari decât cele necesare finanţării investiţiilor.3. 4. pe cît posibil.

Contractele de credit. Asadar ele nu pot fi platite din profiturile accumulate in trecut. prin emisiunea altor valori mobiliare. Asemenea restrictii protejeaza creditorul si prevad ca: dividendele viitoare pot fi platite numai din castigurile obtinute dupa semnarea contractului de credit.  Accesul la pietele de capital. Totusi capacitatea de a imprumuta poate neutraliza acest factor. Restrictiile impuse prin contractele de credit. Necesitatea de a rambursa datoriile. conform caruia dividendele in numerar pot fi platite numai in numerar. Astfel. actionarilor companiei. aceasta operatiune ar echivala cu distribuirea capitalului alocat pentru investitii . Legislatia subliniaza in acest sens trei reguli de baza: 1. Daca echipa manageriala este interesata de mentinerea controlului. poate sa stabileasca prevederi pentru rambursarea datoriei contractate. ea poate utiliza fie capitalul propriu (ca urmare a acumularilor de profit). Plata dividendelor in asemenea conditii ar insemna oferirea de catre actionari a fondurilor care apartin de drept creditorilor. restrang capacitatea firmei de a plati dividende in numerar. regula insolvabilitatii prevede ca unei companii ii este interzis sa plateasca dividende. Dividendele distribuite de societatile comerciale imbraca trei forme:    in bani in natura in actiuni . mai ales pe termen lung. Posibilitatea accelerarii/amanarii proiectelor de investitii va permite firmei sa isi respecte cu usurinta partea din profit destinata platii dividendelor. 2. daca nu ar exista aceasta problema. Disponibilitatea numerarului. poate refinanta datoria atunci cand aceasta ajunge scadenta. regula referitoare la capital protejeaza creditorii.  nu se pot plati dividende cand capitalul de lucru (fondul de rulment net) este mai mic decat o anumita suma specificata. Daca se decide rambursarea . regula profiturilor nete stipuleaza ca dividendele pot fi platite din profiturile prezente si trecute. 3. fie emisiunea de noi actiuni. atunci firma va fi nevoita sa retina profitul. ea se confrunta cu 2 alternative: a). b). Atunci cand o firma a emis actiuni/obligatiuni pentru a-si procura resurse financiare necesare extinderii activitatii.prevad faptul ca dividendele trebuie platite din profituri(din anul current sau din anii precedenti). o criza de numerar in contul current din banca poate restrictiona plata dividendelor.Firmele isi aleg o anumita politica de dividende pe baza conceptelor echipei manageriale dar tinand cont si de alti factori care urmeaza a fi descrisi: Reglementarile juridice. interzicand plata dividendelor din capital imprumutat. Asadar. ea ar putea san u fie dispusa sa vanda sis a emita noi actiuni deoarece s-ar diminua puterea de control a grupului dominant in intreprindere. Daca o firma are nevoie de resurse pentru a-si finanta o investitie. Controlul . nemaiacordand dividende. daca in urma acestor plati devine insolvabila. compania ar putea sa retina o proportie mai mare din profituri decat ar fi necesar.

Distribuirea dividendelor in actiuni este o practica a societatilor comerciale care doresc sa-si protejeze lichiditatile sau nu dispun in mod concret de lichiditati pentru a face plata in bani. Distribuirea de dividende in natura este o forma mai rar intalnita. Actionarii au avantajul ca isi acopera unele nevoi de consum individual sau gospodaresc la preturi convenabile. care isi obtin castigurile direct si imediat. concomitant. o crestere corespunzatoare a cifrei de afaceri. ca urmare a operativitatii cu care se desfasoara operatiunile de casa. Distribuirea dividentelor si modalitati de repartizare ale acestora. fara adaos commercial. Capitolul II . Avantajul pentru societatea comerciala este ca nu-si micsoreaza lichiditatile si realizeaza. se aplica cu acordul actionarilor si numai in cazurile cand societatile comerciale produc si desfac marfuri de interes pentru proprii actionari. riscul operatiunii consta in aparitia unor fluxuri financiare negative. adica lipsa de lichiditati. Aceasta forma este convenabila atat pentru actionari.Cea mai raspandita forma de acordare este in bani. cat si pentru societatea comerciala (care inregistreaza costuri reduse si o anumita rapiditate in tranzactionare). .

pe măsură ce acumularea de capital devine sursă de obţinere a profitului te termen lung. ci şi inconveniente: avantajele constau în siguranţa şi stabilitatea remuneraţiei capitalului. În realitate nu se poate vorbi de o inechitate sau dezavantaje ale unor acţionari faţă de alţii. în timp ce deţinătorii acţiunilor ordinare (cu drept de vot) pot obţine randamente mai mici. care n-au privilegiul de dividend. În cazul că societăţile comerciale au emis. care concretizează dreptul acţionarilor la remunerarea capitalulului plasat în acţiuni.  Rata de creştere a dividendului pe acţiune. în timp ce alţii vor primi numai în măsura în care mai rămîne profit după prima distribuire. În al doilea rînd. să atenueze fluctuaţia dividendului unitar. dacă mai rămîne profit. excluderea oricărei inechităţi rezidă din faptul că acţionarii înşişi sunt cei care optează asupra tipului de acţiuni pe care doresc să le obţină. aşa încît nau motive să protesteze ulterior sau să fie nemulţumiţi. raportînd dividendul/acţiune la curs. ca entitate economică şi asociaţii. Acţiunile cu privilegiul de dividend sau cu drept de prioritar de dividend au avantajul siguranţei încasării dividendului. ei sunt aceia care decid să cumpere acţiuni ordinare sau acţiuni cu privilegii. Parametrii deciziei de dividend sunt:  Rata de distribuire a dividendului. A stabili suma dividendului ce urmează a fi distribuită înseamnă. n-ar putea desfaşura o activitate potrivită unora dintre acţionari. La prima vedere s-ar părea că deţinătorii acţiunilor cu privilegiul de dividend sunt avantajaţi faţă de ceilalţi acţionari şi că este inechitabil ca unii acţionari să primească în mod sigur dividende. din masa totală a profitului afectat acţionarii pot obţine randamente diferite. pe lîngă acţiuni ordinare şi acţiuni cu drepturi prioritare de dividend (acţiuni cu privilegii). şi cît rămîne. distribuirea dividendelor se face diferit.Distribuirea de dividende de către societăţile comerciale pe acţiuni este o operaţiune periodică. a stabili suma folosită pentru autofinanţare. în acelaşi timp. se obţine randamentul capitalului plasat în acţiuni. în funcţie de categoria de acţiuni deţinută: acţionarii care posedă acţiuni cu privilegiul de dividend obţin în mod sigur randamentul prevăzut ca privilegiu. Distribuirea dividendelor are ca efect aşa numita opoziţie dintre firmă. pentru că acţionarii sunt proprietarii întreprinderii. Decizia urmăreşte. în primul rînd. dar nu . apoi. Rezultă ca acţiunile cu privilegiul de dividend prezintă nu numai avantaje. se împarte drept dividend celorlalte categorii de acţiuni . Societatea comercială nu face decît spre vînzarea acţiuni cu caracteristici cerute de potenţialii cumpărători. Distribuirea dividendelor privează firma de lichidităţi. Cu alte cuvinte. salariat şi revocabil de către adunarea generală. aceste acţiuni vin primele în ordinea de remunerare. fiind ales. Dacă toate acţiunile emise de o societate comercială sunt cu drept de vot (ordinare). de aceea decizia de distribuire a dividendelor este legată de politica de finanţare şi de structura de creştere a capitalului. mărimea dividendelor şi randamentul vor fi egale pentru toate acţiunile: profitul total afectat distribuirii de dividende se împarte la numărul acţiunilor rezultînd indicatorul dividend/acţiune. iar consiliul de administraţie. Această opoziţie dispare în timp. în funcţie de caracteristicile acţiunilor. în cazul variaţiilor sensibile ale profitului de la o perioadă sau alta. chiar în cazul că profitul total afectat distribuirii nu ajunge pentru remunerarea tuturor acţiunilor. În procesul distribuirii. egale sau mai mari decît cele cuvenite acţiunilor privilegiate. în general. adică raportul dintre dividende şi profitul net.

Declaratia de dividend este anuntul formal facut de societatea pe actiuni ca urmeaza sa distribuie dividende. În ultimă analiză. În funcţie de poziţiile . Inregistrarea actionarilor este o operatiune necesara intrucat in cursul anului actiunile. dividendele nedistribuite sunt pierdute definitiv pentru toate categoriile de acţiuni. cumpără acţiuni cu drept de vot care. avand o circulatie libera. acţiunile fără privilegiul de dividend (ordinare) nu prezintă stabilitatea şi siguranţa remuneraţiei. Avantajul acţiunilor cu privilegiul de participaţie rezultă din faptul că deţinătorul poate participa în mai mare măsură la repartizarea profiturilor. pentru care se păstrează dreptul de a primi dividend retroactiv. în anii slabi. Acţiuni cu privilegiul de dividend cumulativ – în cazul că societatea comercială nu distribuie dividende într-un an sau altul. prin operatiuni de vanzare-cumparare. şi-şi poate permite. o politica de reducere/suspendare a platii dividendelor in favoarea unei politici de autofinantare. în anii cu profituri mari. achiziţionează acţiuni cu privilegiul de dividend. Atunci cand societatea comerciala decide sa distribuie dividende. Spre deosebire de acestea. 2. dar creează posibilitatea sporirii randamentului pentru cazurile cînd există suficient profit afectat. în primul an cînd se efectuează distribuiri. iar dividende vor primi decat detinatorii de actiuni ce sunt consemnati in registrul actionarilor. cu condiţia ca suma totală a profitului afectat acestei destinaţii să fie satisfăcătoare pentru a permite deţinătorilor de acţiuni fără privilegiul de dividend să primească echivalentul în procente. care-i aduc venituri sigure. eliminîndu-se inconvenientul acţiunilor cu privilegiul de dividend de a nu-şi putea spori randamentul peste cel prevăzut în privilegiu. deţinerea de acţiuni ordinare sau cu privilegii exprimă atitudinea faţă de risc a acţionarilor: cine nu vrea să rişte. isi pot schimba proprietarii. Acţiuni cu privilegiul de dividend şi de participaţie – privilegiul de participaţie poate fi ataşat numai pe acţiunile cu privilegiul de dividend şi permite acţionarului să primească un dividend adiţional la cel cuvenit acţiunilor cu privilegiul de dividend.1 EFECTUL POLITICII DE DIVIDEND ASUPRA VALORII FIRMEI În materia de dividende. intocmeste o declaratie de dividend prin care avizeaza pe actionari ca urmeaza sa se efectueze distribuirea. problema teoretică fundamentală este pusă în evidenţă sub forma unei întrebări: care este efectul politicii (decizia) de dividend asupra valorii întreprinderii? De-a lungul timpului s-a încercat să se dea un răspuns acestei întrebări. cu excepţia acţiunilor care au privilegiul de dividend – cumulativ. Societatile comerciale pe actiuni nu sunt obligate juridic sa distribuie dividende annual. motiv pentru care ele pot adopta in anumiti ani.permit creşterea randamentului peste cel prevăzut în privilegiul de dividend. cu aceasta ocazie se stabileste data platii dividendelor si data pana la care se face inregistrarea actionarilor. sau nu poate s-o facă. faţă de capitalul subscris şi vărsat. poate obţine randamente scăzute sau nule. pentru toţi anii în care nu s-au făcut distribuiri. pot să-i aducă randamente oricît de mari. în schimbul. dar fără a putea să le sporească. cine vrea să rişte.

atractivitatea firmei de specialişti creşte. astfel. cursul acţiunilor firmei şi. valoarea acesteia va creşte. Teza conform căreia valoarea de piaţă a acţiunilor firmei este independentă de politica de dividend a firmei a fost demonstrată. de către Modigliani şi Miller în condiţiile absenţei impozitării. valoarea firmei este independentă de politica de dividend. Dacă firma hotărăşte micşorarea ratei de distribuire. de asemenea. numai în cazul în care sunt convinse că pot menţine acest nivel şi în anii care urmează. implicit. Aceasta deoarece constanţa cîştigurilor pe care le realizează acţionarii are un efect pozitiv asupra cursului acţiunilor pe piaţă. se estimează că valoarea actuală a acţiunii (P0) este egală cu suma actualizată a dividendului ce se va vărsa (D1) în cursul perioadei viitoare şi valoarea acţiunii la finele acestei perioade (P1): P0 = în care: D1 + P1 1 + Rc (1) Rc = rata rentabilităţii aşteptate de acţionari (rata costului capitalului propriu) Se presupune că la momentul t0 capitalul întreprinderii este compus din n0 acţiuni. Aceste dezbateri au cunoscut diverse stadii evolutive. reprezentînd subiecte de un real interes şi deosebit de incitante pentru lumea ştiinţifică şi în zilele noastre. acestea se reflectă negativ în cursul acţiunilor sale şi. În situaţia inversă. un grup radical care crede că o creştere a dividendului distribuit reduce valoarea firmei. Dezbaterile teoretice au arătat că în anumite ipoteze. vom obţine valoarea de piaţă a firmei (V0 = n0*P0): V0 = n0 * D1 + n0 * P1 1 + Rc (2) . Multiplicînd ecuaţia (1) cu numărul curent de acţiuni. n0. respectarea sau creşterea proporţiei de distribuire. cînd rata de distribuire creşte. lipsei costurilor de tranzacţionare pe piaţă şi accesului egal la informaţie pe piaţa financiară. Demonstraţia celor doi are în vedere două firme identice în toate privinţele (cash flow-ul din exploatare. ca atare. putem aprecia că s-au conturat trei grupuri: un grup conservativ care susţine că o creştere a dividendului distribuit duce la o creştere a valorii firmei. cu excepţia plăţii dividendului din perioada curentă. şi ultimul este grupul „de mijloc” care afirmă că valoarea firmei este independentă de politica de dividend. care atare. Politica de investiţii şi structura financiară fiind date. valoarea bursieră a firmei va scădea. cheltuielile cu investiţiile planificate şi toate plăţile de dividende viitoare). Totodată. Pentru a se evita confuzia dintre efectele structurii financiare şi posibilele efecte ale politici de dividend se presupune. care să permită şi acoperirea nevoilor de autofinanţare şi. Principiul prudenţei în materie de dividende arată că firmele cotate urmăresc distribuirea constantă de dividende pe acţiuni într-un interval mai lung de timp şi o uşoară creştere. aşa cum a afirmat. pentru exerciţiul financiar următor. este un semnal pozitiv pentru cadrele calificate despre bunul mers al firmei şi. Astfel. singura manieră de a finanţa o sporire a dividendului constă în emiterea de acţiuni noi. pornindu-se de la modelul general de actualizare a dividendelor. că cele două firme sunt complet finanţate din capitaluri proprii.exprimate. aceasta este dovada unei bune gestionări a firmei şi a realizării unei rentabilităţi suficiente.

n0. în timp.adică valoarea actuală a firmei este egală cu suma actualizată dintre dividendul total ce urmează a fi plătit (n0*D1). dar în lipsa impozitelor personale. n0 şi numărul acţiunilor noi. este valabilă în condiţiile în care firma se poate finanţa de pe piaţă nelimitat şi fără costuri de tranzacţionare. firma putînd plăti orice nivel al dividendelor pe care-l direşte fără afectarea deciziilor de investiţii. aferent numărului actual de acţiuni. este cunoscut faptul că dacă sunt emise noi acţiuni. investiţiile (I1) şi plăţi de dividende pot fi finanţate prin autofinanţarea şi emisiunea suplimentară de acţiuni. de asemenea. Dorinţa de a menţine un anumit nivel al dividendelor nu trebuie să afecteze. niciodată. transpusă pentru perioadele viitoare printr-un raţionament de recurenţă. şi considerînd. putem afirma că ceea ce s-a cîştigat de acţionari sub formă de dividende este compensat printr-o pierdere de valoare. adică politica de dividend este irelevantă. după emisiunea de noi acţiuni. numărul acţiunilor la sfîrşitul perioadei. afectată de decizia actuală şi viitoare de dividend. iar obiectivul managerilor este maximizarea valorii firmei. şi valoarea firmei la sfîrşitul perioadei (n0*P1). nu există asimetrie informaţională între manageri şi acţionari. (V1=(n0+m1)*P1) şi înlocuind creşterea de capital (m1) din ecuaţia (3) obţinem: V0 = V 1 − I1 + X 1 1 + Rc (5) Cum în ecuaţia (5) lipseşte variabila dividende (D1). astfel : I1 + n0*D1 = X1 + m1* P1 (3) în care: m1 = numărul de acţiuni noi emise la cursul de la finele perioadei. deci. m1. X1 = cash flow-ul din exploatare. rezultă că valoarea firmei este independentă de politica de dividend. firma va căuta finanţarea externă. se poate arăta că valoarea firmei nu este în funcţie decît de programul său de investiţii şi de rentabilitatea sa. în absenţa impozitării. n1. va fi egal cu suma dintre numărul acţiunilor curente. Averea acţionarilor nu este. De astfel. deciziile de investiţii sunt complet independente de politica de dividend. De asemenea. n1 = n0 + m1 (4) punînd în evidenţă în ecuaţia (2) valoarea firmei la finele perioadei. Dacă dividendele plus investiţiile dorite depăşesc cash flow-ul furnizat de activitatea de exploatare. De asemenea. decizia de investiţii. trebuie reamintit. în special emisiunea de noi acţiuni. Această constatare. a acţionarilor. Următorul nivel de cercetare a fost făcut cînd analiza a fost extinsă prin luarea în considerare a impozitării firmelor. respectiv averii acţionarilor. Concluzionînd analiza pînă în acest moment. Pentru realizarea echilibrului între utilizări şi resurse. Ecuaţia (5) poate fi scris sub forma: . o creştere a cash flow-urilor.

valoarea actualizată netă a firmei este egală cu suma actualizată a diferenţei dintre cash flow-urilor din exploatare şi investiţiile noi necesare obţinerii cas flow-urilor. cash flow-urile vor fi suficiente pentru a realiza orice investiţie de înlocuire necesară susţinerii proiectului la un nivel constant. Miller şi Scholes au profundat analiza arătînd într-un articol din 1978. investitorii vor prefera cîstigurile din capital dividendelor oricare ar fi cash flow-urile din exploatare. Presupunerea unei rentabilităţi financiare a investiţiei Rf (o vom nota nota r pentru simplitatea expresiilor) constante este rezonabilă întrucît atunci cînd decizia de bugetare a capitalului este făcută corect. primii doi au arătat că „atîta timp cît rata impozitului asupra cîştigurilor din capital este mai mică decît rata impozitului aferentă dividendului. Cei care au introdus impozitele personale în analiză au fost Farrar şi Selwyn (1967) şi Brennan (1970). că valoarea firmei poate să nu fie condiţionată de decizia de dividend chiar şi atunci cînd există impozitare atît la nivelul firmelor cît şi la nivelul persoanelor fizice. trebuie remarcat că dividendul este un indiciu semnificativ pentru investitor şi implicit. de forma αβ. investitorii cer un venit tot mai mare aferent investiţiei cu cît cîştigul viitor din dividende este mai mare . Depăşind teza Miller-Modigliani a neutralităţii politicii de dividend – valoarea întreprinderii este dependentă de politica sa de investiţii şi de rata rentabilităţii economice – cercetătorii Gordon şi Shapiro propun o ipoteză a distribuirii de dividende. lucru evidenţiat de conţinutul informaţional al dividendului.. dat fiind un model cu un orizont de timp infinit. respectiv de dividend ca semnal transmis de managerii investitorilor. fiecare proiect va aduce suficiente venituri pentru a plăti furnizorii de capital şi a recupera investiţia iniţială. pentru cursul acţiunilor. rata dobînzii sau nivelul de îndatorare atît la nivel de firmă cît şi personal ”. avem: V0 = lim ∑ Xt − It (1 + Rc) Aşadar. ceea ce este absurd în plan economic. intr-o rată constantă g. crescătoare an de an. Peste toate aceste confruntări teoretice şi concluzii ale testelor empirice efectuate. Rc. comparativ cu cîştigurile din capital”. Deci.V0 = V1 X 1 − I1 + 1 + Rc 1 + Rc (6) Dată fiind o rată de actualizare constantă. deoarece dividendele vor fi impozitate mai mult. + (1 + Rc) + (1 + Rc) V0 = 1 + Rc + (7) O presupunere rezonabilă este aceea că în orice perioadă de timp valoarea firmei este finită. brennan a concluzionat că „pentru un nivel dat al riscului. Astfel. Un „g” > „r” ar conduce la un P0 → ∞. modelul (6) poate fi extins pentru N perioade de timp astfel: X 2 − I2 Xn − In Vn X 1 − I1 (1 + Rc) + .. Acest model presupune următoarele ipoteze: . mai mică decît rata „r” de actualizare a dividendelor viitoare. În urma studiului.

. împrumuturi pe termen lung sau pe termen scurt. conducerea trebuie să ia în considerare la stabilirea politicii privind dividendele factori de genul: oportunităţile de investiţii.  Nu poate fi plătite dividende când firma este insolvabilă. 3.  Nu ţine cont de amortizările şi provizioanele calculate. 4. Acordurile restrictive – au un impact asupra politicii privind dividendele decît chiar restricţiile impuse de lege. Plata dividendelor trebuie făcută. Politica privind dividendele este influenţată de următoarele categorii de factori:   1. Constrîngerile fiscale – în timp ce restricţiile impuse de lege tind să încurajeze firmele să-şi reţină propriile profituri. ea se confruntă cu o restricţie constînd în faptul că dividendele vor fi plătite numai după satisfacerea obligaţiunilor faţă de debitori. Astfel. decele mai multe ori. Politica firmei este de a reţine în fiecare an o rată constantă β din profitul net obţinut pentru a reinvestit. Restricţiile impuse de lege – plăţile de dividende sunt reglementate în multe ţări nu numai din perspectivă fiscală.  Calculînd rata netă de rentabilitate economică a firmei – care exprimă capacitatea activului economic efectiv investit (imobilizări + necesar de fond de rulment) de a degaja un profit (net de impozit = profit de exploatare – impozitul) – atunci. Aceasta impune ca plăţile să se facă numai din profitul efectiv realizat de firmă.  Dividendele trebuie plătite acţionarilor din profiturile nete trecute şi prezente.Piaţa concurenţială perfectă. ceea ce poate pune problema lichidităţii pentru firmele cu probleme în acest domeniu. Firma nu are interes să reţină profiturile pentru o creştere viitoare în vederea producerii de profit suplimentar care va fi impozitat la o rată mai mare decît sunt impozitate plăţile de dividende. de leasing şi cele pentru emiterea de acţiuni preferenţiale.  Absenţa împrumuturilor pentru finanţarea viitoare a firmei. orice eroare de estimare a dividendului conduce la o deformare accentuată a valorii acţiunii. este posibil ca o firmă să fie profitabilă. ci şi în privinţa unor restricţii impuse privitoare la plata lor. Situaţia financiară a firmei – atunci cînd o firmă se împrumută la bancă cu sume mari pe termen mediu sau lung ori emite obligaţiuni pe piaţă. nevoile de fonduri în numerar. accesul la piţele financiare şi alţi factori care pot influenţa această decizie. care împreună cu profitul net reinvestit reprezintă surse de autofinanţare. cum ar fi indicele lichidităţii curente care trebuie să atingă un anumit nivel sub care nu trebuie să cadă. fără a folosi la plata dividendelor valoarea unui profit viitor probabil. Cele mai importante restricţii sunt:  Capitalul firmei nu poate fi folosit pentru a face plăţi de dividende. Aceste acorduri sunt incluse în contractele de împrumut obligatar. Multe contracte de împrumut stipulează chiar faptul că dividendele pot fi plătite numai cînd există un indice de protecţie cert. dar să nu aibă mijloace pentru a efectua plata în numerar a dividendelor din caza problemelor lichidităţii. aceasta este egală cu rata rentabilităţii financiare a firmei. Preferinţele investitorilor – cînd proprietarii unei firme sunt diverşi. 2. fiscalitatea poate avea un efect opus. în numerar.  Finanţarea firmei se face 100% din capitalurile proprii. Nu poate fi vorba de „avans de dividende” sau „dividende în avans”.  Deoarece valoarea unei acţiuni este definită doar de o singură variabilă explicită (dividendul). 5.

Cu toate acestea. efectuate pe cazul S. Anumite teorii sustin micsorarea pe cat posibil a sumelor distribuite sub forma dividendelor. reducand nivelul castigurilor rezultate din vanzarea unor actiuni la un curs bursier superior inregistrat la momentul cumpararii titlurilor. respective. si cu atat mai reduse.2 Implicatii fiscale ale deciziei privind distribuirea profitului pe destinatii . argumentele legate exclusive de problema fiscalitatii aplicabile celor doua fosrme posibile de remunerare a investitorilor nu vor fi verificate empiric pe seama tuturor firmelor. Ca urmare. interesul controlului în firmă este diluat. acest efect este strans legat de transa de impozitare la impozitul pe venitul global in care se incadreaza un anumit investitor. desi distribuirea de dividende genereaza un cost fiscal efectiv. fie pe seama vanzarii viitoare a actiunilor. Protecţia împotriva diluării capitalului – dacă firma adoptă o politică de plată a unei mari părţi din profiturile sale anuale ca dividende. Argumentul este valabil si pentru cazul Romaniei. acest efect de clientela consta in orientarea capitalurilor investitorilor care solicita dividende ridicate catre firmele cu rate inalte de distribuire de dividende si a capitalurilor investitorilor care prefera castigurile din cresteri de curs bursier al actiunilor catre firmele care nu distribuie dividende. studiile empirice referitoare la acesta problema. Capitolul III. Pe cazul Romaniei. Explicatia oferita de aceste teorii este perfect rationala si logica din punct de vedere mathematic: cat timp actionarii pot fi remunerate fie pe seama dividendelor. ea poate să fie nevoită să vîndă din cînd în cînd noi acţiuni comune pentru creşterea capitalului propriu necesar finanţării unor proiecte potenţial profitabile. In sens general. acesta corelatie suplimentara nu este valabila. efectul acestora acestora ar trebui sa fie similar fiscalitatii. cu cat pietele de capital sunt mai eficiente. aducand ca argument diferentele intre ratele de impozitare aferente profitului reinvestit. rezultatul logic ar fi ca dividendele distribuite vor fi cu atat mai consistente. Pe cazul economiei americane. la un curs bursier mai ridicat este relative evident ca trebuie incurajata reinvestirea. pe veniturile din cresterile de curs bursier sunt impozite finale. Astfel. dividendele ar trebui sa fie mai mari in economiile cu piete de capital mai putin dezvoltate. intrucat impozitele pe dividende. Desi perfect logice. nu au confirmat existenta vreunui impact al modificarilor in costurile de tranzactie asupra dividendelor distribuite.A. Tot in acest sens este amintita teoria care afirma crearea unui efect de “clientela”.Politica de dividend la Societatea de Investitii Financiare Muntenia SA.U. respective a dividendelor. Din acest punct de vedere. si ca atare. Din acest punct de vedere.6. O semnificatie economica asemanatoare o poseda si costurile de tranzactie a titlurilor financiare pe piata financiara. nu este obligatoriu ca acesta sa fie suficient de penalizator pentru ca investitorii sa renunte la avantajele evidente induse de rolul de semnalizator al performantelor viitoare ale firmei. politica de dividend optima pentru cei cu venituri ridicate este ca firma san u distribuie nimic sub forma de dividende. Dacă acţionarii existenţi nu vor sau nu pot cumpăra partea proporţională ce le revine din noua emisiune. conform caruia marimea dividendelor distribuite segmenteaza grupul actionarilor in functie de propriile interese de realizare a unor economii fiscale in cadrul impozitului pe venit global.organism de plasament colectiv . s-ar parea ca existenta acestor costuri de tranzactie anihileaza o parte din efectele diferentei de impozitare dintre castigurile din dividende si cele din variatiile pozitice de curs bursier. unde cota de impozitare a dividendului este de 5% este superioara celei aplicabile castigurilor din cresteri de curs bursier(1%). de monitorizare a activitatilor managerilor sau de reducere a riscurilor asociate investitiei (prin recuperarea mai rapida a unei parti din fondurile investite). cu cat costurile de tranzactionare sunt mai mari. In general. 2.

10 109.28 747. Din activitatea curentã 2.11 12. când a fost de 374. lei Alte rezerve : 0.12.72 220. lei Indicatori A) Venituri totale 1. SIF Muntenia S.32 mld.02 463 2009 747.12. lei mai mare decât în 2003.2009.43 114.46 77. a înregistrat un profit net de 428.84 0 220.A. cu 54.14 123.91 mld. Din activitatea extraordinarã B) Cheltuieli totale 1.07 mld.2009.09 374. lei. lei .68 109.2008 este urmãtoarea: .91 531 131.12.La data de 31. în sumã de 428.14 Repartizarea profitului net Consiliul de Administratie propune repartizarea profitului net prezentat în situatiile financiare.84 606. comparativ cu 31.17 641.913 mld. Structura Contului de profit si pierdere la 31.91 mld. lei.10 % 123. pe urmatoarele destinatii: Constituire rezerve legale : 25.02 mld.mld. Din activitatea extraordinarã C) Rezultatul brut D) Impozit pe profit E) Rezultatul net F) Rezultatul pe acþiune – lei/actiune 2008 606.28 0 240.72 0 386.55 428. Din activitatea curentã 2.68 114. lei.81 0 506.81 240.

Programul de activitate pentru anul 2003 aprobat de Adunarea Generală a Acţionarilor SIF MUNTENIA SA prevede. 2010. la 31.9 166. respectiv miercuri 31. •  nivelul de creştere trebuie să fi stabilit în strînsă corelaţie cu programul de investiţii stabilit pentru ca o parte din veniturile veniturile obţinute de către SIF MUNTENIA SA să poată fi reinvestite în vederea creării premiselor ca portofoliul SIF să poată genera profituri pe termen lung. Statutul SIF Muntenia S. sumele ce urmează a fi propuse spre aprobare Adunării Generale a Acţionarilor SIF MUNTENIA SA pentru a fi distribuite ca dividende aferente exerciţiului financiar ian.2009 sunt în sumã de 17. din punct de vedere al politicii evoluţiei nivelului sumelor ce urmează a fi distribuite ca dividende. INDICATOR 2010 (val. În tabelul urmator este prezentată o evoluţie cronologică a nivelului dividendelor de distribuit şi a valorii dividendului net per acţiune încasat de acţionarii SIF MUNTENIA SA în perioada 2004-2010.A.950 • 2009 2008 2007 2006 2005 2004 379 283 283 231. odatã cu fixarea dividendului adunarea generalã stabileste si termenul în care acestea se vor plati actionarilor. o creştere anuală constantă a valorii dividendului net/acţiune.6 15556 360 269 220 170 150 140 După cum se constată din analiza cifrelor prezentate mai sus. sunt mai mari decît cele din anii anteriori. Astfel. Preliminare) Dividende de distribuit brut (mil lei) Dividend brut/acţiune (lei) Dividend (lei) net/acţiune 400 308.400 228.900 306.A. Creantele totale ale SIF Muntenia S.12. prevede ca distribuirea dividendelor sã se facã într-un interval de 120 zile de la aprobarea lor de cãtre Adunarea Generalã a actionarilor. lei. În aceste conditii Consiliul de Administratie propune ca termenul limitã pentru plata dividendelor sã fie sfârsitul lunii august. Această creştere a fost posibilă datorită îndeplinirii prevederilor din bugetul de venituri şi . ceea ce presupune acordarea unui dividend brut de 500 lei/acþiune (450 lei net). Această creştere trebuie realizată în anumite condiţii:  creşterea trebuie să aibă acoperire în active cu grad mare de lichiditate care să împiedice fondul să ajungă în imposibilitate de plată.-dec.498 94. Acesta nu va fi mai mare de 6 luni de la data adunarii generale a actionarilor.Dividende : 403.213 112. lei.52 mld. În conformitate cu prevederile legale. deci un interval mai scurt.518 161.96 mld.6 178.283 80. valoarea dividendului net/acţiune creşte faţă de cel aferent anului 2009 cu 11%.

8 5.9 mld. lei.9 În tabelul de mai jos este prezentată evoluţia indicatorilor rata dividendului şi raportul preţ/caştig. Aceştia exprimă raportul dintre venitul obţinut de un acţionar sub formă de dividend şi valoarea de piaţă medie de tranzacţionare înregistrată în anul precedent.2010.5 112. Divident net-lei Variata divident net Valoarea de piata Variatia valorii de piata Rata dividentului Raportul pret/castig 2010 400 111. lei şi au realizate cheltuieli totale în sumă de 232.8 Chiar în condiiile rezultatelor financiare mai bune decît cele din anii precedenţi şi în condiţiile în care rata de distribuire a dividendelor a fost crescută la limita superioară. În tabelul de mai jos este prezentată evoluţia indicatorului “rata de distribuţie a dividendelor” pentru perioada 2004_2010. lei. respectiv raportul dintre preţul plătit pentru o acţiune şi cîştigul asigurat de aceasta sub formă de dividende.6 2007 220 129. Acest indicator arată ponderea din profitul net ce a fost alocată pentru a fi distribuită ca dividende.8 93.7 94.9% decît valoarea prevăzută iniţial în bugetul de venituri şi cheltuieli pentru anul 2010.6 2008 269 122.2% 41.9 te-mld. indicatorul rata dividendului a avut în anul 2010 o scădere datorită creşterii cu 141% înregistrate de valoarea medie la care s-au tranzacţionat acţiunile SIF MUNTENIA SA în anul 2010. care urmează fi propuse Adunării Generale a Acţionarilor pentru repartizare. lei este cu 8.3 93. La sfârşitul anului 2010 s-au obţinut venituri totale în sumă de 596.2 2008 242.2 77. Rezultatul net obţinut la sfîrsitul anului 2010 în valoare de 356.4 mld.7 2.8% 2025 300.9 305.5 81.5% mai mare decât cel din anul precedent şi cu 0. se ridică la suma de 308.8 2006 120.7% 39.9 2.lei Dividentebru 308.7 mld.40 2006 170 642 26.5 93. valoarea totală a sume destinate pentru a fi distribuite ca dividende brute a fost de peste 54 milioane USD (valoare calculată pe baza ratelor de schimb leu/dolar de la sfârşitul fiecărui an).0 2009 328.2 2009 360 133.4% 14.4% 17.0 7. Valoarea dividendelor brute.7 2007 207.cheltuieli al SIF MUNTENIA SA.3 85.1% 2864 141.6 2005 100. . 2010 Rezultatul net. Trebuie menţionat faptul că.356.0 mld.lei Rata de distributie a dividentelor% 95. în perioada 2004 .74 mld. Din acelaşi motiv se poate observa o creştere semnificativă a indicatorului preţ/cîştig.1 212.4% 528 82.6 2004 96.0 83.3% 674 127.2 161.5 3.

. cu o inclinatie mai mare fata de risc. societatea de depozitare a SIF MUNTENIA SA şi prin plăţi efectuate de către firma de contabilitate a SIF MUNTENIA SA.191. În a doua perioadă au fost distribuite dividende unui număr de 1. • Concluzii Pentru investitorii de pe piata bursiera. În prima perioadă. lei.996 acţiuni. lei. prin activitatea pe care a desfăşurat-o. procedură ce a fost făcută publică prin intermediul mijloacelor mass-media.664 acţionari ce deţineau un număr de 151. prin intermediul unităţilor BRD-GSG au fost distribuite dividende pentru un număr total de 109.2 mil.31 decembrie 2009 au fost plătite dividende aferente exerciţiului financiar 2009 în sumă totală de peste 55 mld. Aceasta capata o importanta mai mare pentru cei cu un apetit de risc mai redus. Suma totală ce a fost distribuită s-a ridicat la valoarea de 54. În perioada 20 mai .514 acţionari în sumă de 899. politica de dividend practicata de societati reprezinta un reper important in adoptarea strategiei de investitie. distribuirea s-a făcut prin intermediul compartimentului specializat din cadrul SAI Muntenia Invest SA. ca o alternativa la sistemul bancar. a respectat întocmai prevederile din programele strategice aprobate de către Adunarea Generală a Acţionarilor SIF MUNTENIA SA obţinînd rezultate superioare mediei realizate pe economia naţională. Societatile comerciale care acorda dividend prezinta interes si pentru ceilalti investitori. lei. ca o sursa de venit suplimentara castigurilor din diferentele de curs. •  în a doua etapă ce s-a derulat începînd cu data de 1 octombrie 2010 şi este continuă.429 mil. Distribuirea dividendelor aferente exerciţiului financiar 2009 către acţionarii SIF MUNTENIA SA s-a făcut în două etape:  în prima etapă. care isi economisesc disponibilitatile banesti prin piata de capital. pe durata a 15 săptămîni în perioada 19 mai-29 august distribuirea s-a făcut prin unităţile BRD-GSG.Din rezultatele prezentate mai sus rezultă că SAI Muntenia Invest SA. pe baza unei proceduri ce a fost elaborată de SAI Muntenia Invest SA şi a fost aprobată de către Consiliul de Administraţie al SIF MUNTENIA SA.

şi cu cât politica de dividend va fi mai bine gestionată cu atât societatea comercială pe acţiuni se va bucura de nişte investitori generoşi şi cursuri la acţiunile lor mai mari. Pentru managementul societatii se pune problema alegerii intre dividend si autofinantare. şi care . ci mai degrabă cea a distribuirii de dividende mari sau mici. deci cea care stabileste rata dividendului. politica de dividend furnizează informaţii investitorilor privind guvernanţa corporativă. valorificându-şi astfel statutul întreprinderii. Dividendul este unica formă de participare a acţionarilor la împărţirea profitului societăţii comerciale pe acţiuni. precum sistemul de impozitare a veniturilor personale şi a veniturilor corporative. deci managerii trebuie în permanenţă să decidă care este repartizarea cea mai eficientă a profitului obţinut. posibilităţile alternative de investiţii. Este firesc faptul că deţinătorii acţiunilor întotdeauna cu mare atenţie urmăresc procesul repartizării profitului pentru plata dividendelor. Agenţii economici practică tot mai des utilizarea dividendelor. direct influenţează cursul pe piaţă a acţiunilor. ceea ce are ca efect cresterea posibilitatilor de finantare prin noi emisiuni de actiuni. o societate care practica o politica de dividend caracterizata prin rata mare a dividendului se bucura de aprecierea actiunilor sale in piata. De aici reise că politica de dividend este foarte importantă pentru societăţile pe acţiuni. ce cotă din acest profit va fi retribuit pentru plata dividendelor. fiind influenţată şi de factorii externi de mediu. Pe de alta parte. în timp ce preferinţa de consum a câştigurilor stimulează firmele pentru distribuirea unui procent important din profitul net. deci politica de dividend nu trebuie neglijată sau minimalizată de către managerii întreprinderii. din aceleaşi cauze. Alocarea unei cote mari din profitul net ca si dividend restrange posibilitatile de autofinantare a societatii. văzând în ele plasamente avantajoase. deci a valorii de piaţă a întreprinderii însăşi. cum ar fi conţinutul informaţional al dividendelor şi efectul de clientelă. cererea pe piaţa bursieră de asemenea acţiuni va creşte. În consecinţă. conţinutul informaţional al dividendelor. Deşi în practică valoarea întreprinderii nu depinde doar de mărimea dividendelor şi costul capitalului. va avea tendinţa de a păstra acţiunile. ceea ce va avea o influenţă pozitivă asupra valorii societăţii comerciale pe acţiuni. Jocul cererii şi ofertei va acţiona în sensul creşterii cursului acţiunilor. totuşi nivelul şi volatilitatea dividendului reprezintă variabilile importante care influentează preţul bursier al acţiunilor pe piaţă. În ultimii ani. în mod. cererea mare la procurarea de acţiuni a societăţii comerciale pe acţiuni date. politica de dividend promovată de emitent devine unul din cei mai decisivi factori. În plus. dar totuşi distribuirea dividendelor conduce la creşterea ratei de remunerare a acţionarilor. Sistemul de impozitare a veniturilor personale favorizează practica unei politici de dividend mici. ce. ducand la cresterea gradului de indatorare. Deşi distribuirea de dividende acţionarilor contribuie la diminuarea capacităţii de autofinanţare a întreprinderilor cotate. performanţele companiei cotate şi mărimea dividendelor plătite anterior.Politica de dividende este aceea care determina impartirea profiturilor obtinute in plati catre actionari si fonduri retinute pentru a fi reinvestite in afaceri. efectul de clientelă şi preferinţele acţionarilor. Dar adoptarea unei anumite politici de dividend trebuie să ia în considerare şi alţi doi factori de influenţă foarte importanţi. Rata dividendului se calculeaza prin raportul procentual dintre suma din profitul net repartizata actionarilor sub forma de dividend si valoarea profitului net. întrucât are drept consecinţe formarea unui acţionariat fidel. Distribuirea dividendelor cu regularitate este una din cele mai bune politici şi de dorit a oricărei societate pe acţiuni. dilema principală a managerior privind politica de dividend nu mai este cea a acordării sau a neacordării de dividende.

“Finante Manageriale”.Stancu. Bucuresti. I. ed. 374-382.. Dragota. “Finantele Intreprinderii” .politică de repartizare a dividendelor o vor alege. Pag. Finanţe. . 1998. Bucureşti 1992. I. Halpern P. Economică. ed.“Politica de dividend”. 265-272.2005. Victor. 2003. ed. Matematici financiare.Purcaru. BIBLIOGRAFIE • • • • • • Onofrei Mihaela. pag. Ed. Bucuresti. Bucuresti .s.Allbeck. Bucureşti 1996. Economica.a. astfel încât să se atingă obiectivul major al întreprinderii şi maximizarea valorii acesteia. Economica. Editura economică.

Bucureşti 1998.com/doc/16951583/Finanteleintreprinderii • http://www.blogulspecialistului.html • .ro/a/Import ant/Contabilitate-si-fiscalitate/587/Repartizareadividendelor-intre-persoane-juridice.manager. Ed.sifmuntenia. F.avocatnet. Toma.ro/content/forum %7CdisplayTopicPage/topicID_96357/HotarareaAGA-de-repartizare-a-dividendelor-dupa-bilant.html • http://www. • Site-uri www. Economică. Finanţe şi gestiune financiară a întreprinderii. pag. Alexandru. 114-131.• M.scribd.ro • http://www.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful