SPECIFICITATEA DEFICIENŢEI MINTALE Noţiunea de specificitate a fost introdusă în vocabularul psihopedagogic de către R.

Zazzo (1960), prin lucrările sale referitoare la caracteristicile deficienţilor mintal, îndeosebi la heterocronia dezvoltării acestora. El afirmă că, printre noţiunile-cheie după care trebuie să se definească sau să se redefinească fenomenul “deficienţelor mintale” – termen utilizat intenţionat la plural, pentru a evidenţia astfel complexitatea şi varietatea fenomenului definit sunt: “coeficientul intelectual, heterocronia şi specificitatea, factorii şi criteriile debilităţii“ (R. Zazzo – Debilităţile mintale, 1979). În literatura psihopedagogică a ultimelor decenii au fost exprimate păreri diferite cu privire la ce anume ar putea reprezenta specificitatea deficienţei mintale, punctele de vedere oscilând între afirmaţia că deficienţa respectivă s-ar caracteriza printr-un alt mod de organizare mintală şi afirmaţia că deficienţa mintală nu este altceva decât una din formele variabilităţii sub care se manifestă normalitatea. În aceste condiţii, conceptul de specificitate a rămas şi astăzi insuficient conturat, iar unii specialişti evită să folosească termenul respectiv, poate şi datorită îndoielilor exprimate chiar de R. Zazzo : “Nu există un caracter specific general al debilităţii mintale. Trăsăturile specifice variază de la un grad de debilitate la altul pe întreg continuumul stărilor de înapoiere. Şi pentru un acelaşi C.I., trăsăturile specifice se modifică de la o vârstă la alta şi pot chiar să şi dispară” (R. Zazzo – coord.Debilităţile mintale – traducere 1979, EDP, Bucureşti). Ş. Ionescu (1974) evidenţiază faptul că “ dincolo de o anumită specificitate a populaţiei de deficienţi mintal, există diferenţe individuale importante … specificitatea trebuie să fie căutată în fiecare caz particular”. Problematica trăsăturilor aparte, manifestate de copiii cu deficienţă mintală – şi care ar putea fi considerate elemente de specificitate, atunci când ele fac diferenţa între deficienţa respectivă şi starea de normalitate – a fost abordată, sub diferite aspecte, în numeroase lucrări, chiar dacă termenul respectiv nu a fost folosit ca atare. În diferite lucrări româneşti, termenul de specificitate apare explicit la Ş. Ionescu, mai ales în legătură cu problematica criteriilor pe baza cărora trebuie abordată această noţiune (1974), precum şi în legătură cu problematica adaptării socioprofesionale a deficienţilor mintal (1975). Sora Lungu – Nicolae (1980) face apel la termenul de specificitate în demersul său de definire a deficienţei mintale propriu-zise, ca fenomen biologic, funcţional şi social, şi de delimitare a acestei deficienţe în raport cu fenomenul pseudo-deficienţei mintale.

au fost depistate diferenţe în ceea ce priveşte memoria celor două categorii de copii. etc. De asemenea. desfăşurate cu copiii deficienţi mintal şi copiii normali de aceeaşi vârstă cronologică sau mai mici. 1965. Lucrarea reţine atenţia în primul rând prin titlul său. autoarea subliniază faptul că “ singura manifestare cu caracter patognomonic a copiilor întârziaţi mintal – manifestare care nu se întâlneşte la copiii normali la niciuna din vârstele studiate – o constituie relatarea verbală cu un caracter pronunţat stereotip şi în totală neconcordanţă cu modificările apărute în stimuli. sub acelaşi aspect al evidenţierii trăsăturilor diferenţiatoare între copiii cu deficienţă mintală şi copiii fără asemenea deficienţă . În alte lucrări româneşti. dificultăţile deficienţilor mintal fiind mai accentuate. în primul rând. Roşca a reuşit să evidenţieze. datorită cărora deficienţii mintal întâmpină mari dificultăţi de reconstituire în plan mintal a unui întreg oarecare. Verza a demonstrat fragilitatea şi labilitatea conduitelor verbale a deficienţilor mintal. 1981. dar ideea în sine este prezentă. dezideratul studierii “specificului diferenţelor psihice” între cele două categorii de copii investigaţi. înseamnă. îl ocupă lucrarea “ Specificul diferenţelor psihice dintre copiii întârziaţi mintal şi cei normali” – M. în care. matematică. de fapt. în legătură cu analiza dificultăţilor aparte pe care le întâmpină elevii handicapaţi mintal la diferite discipline şcolare (limba română. E. Astfel. Un loc aparte. Roşca. pornind de la perceperea anumitor imagini lacunare ale obiectului perceput. O altă lucrare interesantă. Analizând rezultatele unor investigaţii comparative riguroase. M. Druţu (1995). termenul de specificitate nu este întotdeauna folosit în mod expres. lucrări practice). În ceea ce priveşte specificitatea propriu-zisă. precum şi caracterul imatur şi dizarmonia structurilor de personalitate. o serie de particularităţi ale percepţiei şi gândirii. 1999) sau ale lui I. deşi nu se foloseşte termenul propriu-zis de specificitate. în neînţelegerea substratului contextual. 1993. C. mai ales sub aspectul fidelităţii reproducerii celor învăţate. dar şi între diferite . ceea ce dă unei atari relaţii caracterul absurd specific”. încercarea de a pune în evidenţă tocmai specificitatea deficienţilor mintal.Termenul de specificitate a deficienţei mintale apare şi în lucrările lui Gh. Radu (1979. ca unul din fenomenele aparte ce pot fi observate la deficienţii mintal şi care se concretizează într-o incoerenţă a exprimării verbale. dar şi în legătură cu frecvenţa şi modul concret de manifestare a unor tulburări instrumentale. în înţelegerea sau interpretarea eronată a expresiilor figurate. Pufan (1969) se referă la imobilitatea structurilor verbale însuşite contextual. geografie. sub aspectul problematicii discutate. de comportament şi de comunicare verbală sau prin alte mijloace simbolice.

forme clinice. ca fenomene secundare. handicapul intelectual” (1997). sub care se manifestă deficienţa mintală. etc. putând fi observate şi la persoanele normale.1. singură. Luria (1960). 4. în care C. heterocronia – fenomen descris şi denumit astfel în lucrările lui R. Nici aceste trăsături nu au un caracter strict specific. adică nu se întâlnesc doar la deficienţii mintal. inerţia oligofrenică sau patologică – descrisă de A. de a nu se gândi la succesiunea operaţiilor înainte de a începe rezolvarea unei sarcini. etc. Zazzo. Vâscozitatea genetică. a uneia sau alteia dintre trăsăturile amintite ca elemente posibile ale specificităţii. la un moment dat. Inhelder (1963). În acest sens. să solicite ajutorul în momente de dificultate. dimpotrivă. . Constatarea. o reprezintă “ Psihopedagogia specială integrată – Handicapul mintal. nu îndreptăţeşte formularea nemijlocită a diagnosticului de deficienţă mintală. Muşu oferă sinteza unei bogate informaţii bibliografice. al unor trăiri emoţionale puternice sau. Este imposibil de precizat care anume trăsătură psihică a deficientului mintal ar putea să explice. Vâgotski (1934). trebuie evidenţiate caracterul restrâns al zonei proximei dezvoltări. să corecteze pe parcurs o greşeală săvârşită şi să nu înceapă totul de la început. Păunescu şi I. dar pe fondul unor stări de oboseală accentuată. să-şi depisteze singur erorile. Manifestări asemănătoare pot fi întâlnite şi în cazul altor categorii de handicapaţi. al lipsei de interes pentru activitatea desfăşurată. Manifestări aparte sau chiar trăsături de specificitate ale deficienţei mintale pot fi considerate şi o serie de alte fenomene. renunţând şi la ceea ce a reuşit să rezolve corect. faptul de a nu-şi reprezenta principalii paşi de urmat într-o astfel de activitate. cum ar fi : dificultăţile întâmpinate în organizarea propriei activităţi de învăţare. etc. cu un caracter mult mai general. S. tipuri de deteriorare intelectuală. în profilul psihologic al unui subiect investigat. vâscozitatea genetică – descrisă de B. una sau alta din manifestările (comportamentele) particulare ale acestui deficient. evidenţiat de L. nivele de gravitate. dar şi prelucrarea şi reinterpretarea propriei experienţe. sau în cazul copiilor cu dezvoltare normală. faptul de a nu putea să se autocontroleze pe parcursul unei activităţi. în grade şi forme de manifestare diferite.

sub aspectul operaţiilor de comparare şi clasificare. dinamism şi atingerea accelerată a maturităţii mintale . Inhelder ( 1941 – 1963 ) a demonstrat că debilitatea mintală se caracterizează printr-o construcţie operaţională incompletă. acelaşi traseu al dezvoltării mintale. care se opreşte undeva în zona operaţiilor concrete. În rezumat. Prin urmare . dezvoltarea intelectuală se caracterizează prin fluenţă . Fenomenul are implicaţii majore în activitatea şcolară . în jurul vârstei de 14 ani. prin prisma teoriei lui Piaget şi a lucrărilor lui B. Termenul de vâscozitate genetică a fost introdus în limbajul de specialitate de către B. în general . îndeosebi sub aspectul trecerii de la concret la abstract. generând numeroase dificultăţi în procesele gândirii. înainte ca stadiile sale superioare să fi fost atinse . a urmărit particularităţile procesului respectiv şi la copiii cu debilitate mintală. ajungând la concluzia că .1). Ilustrând schematic procesul dezvoltării mintale la copil (fig. pornind de la concepţia lui J. • în timp ce. Inhelder. În analizele sale cu privire la vâscozitatea genetică. L. B. se referă la încetinirea şi chiar la stagnarea acestei dezvoltări . Not (1973) evidenţiază. asemănările şi deosebirile de bază ce există între copilul cu debilitate mintală şi copilul cu intelect normal. că modul de a raţiona al debilului mintal. pornind de la stadiul inteligenţei senzorio-motorii. Inhelder . îndeosebi a dezvoltării mintale . cât şi cel cu debilitate mintală parcurg. fluctuantă şi neterminată ( plafonată ) . a diferitelor reguli învăţate etc. copilul cu dezvoltare intelectuală normală atinge stadiul operaţiilor formale. în mod obişnuit . ei se îndreaptă . în ritmuri diferite. De asemenea . spre stadiile inteligenţei operatorii. de la particular la general. dar raţionamentul său regresează adesea – mai ales în situaţii noi şi în stări de încordare emoţională – spre modalităţi de a raţiona proprii stadiilor anterioare. copilul cu debilitate mintală se opreşte undeva la nivelul unor . sub aspectul parcurgerii stadiilor dezvoltării inteligenţei. la copiii normali .Se referă la incapacitatea deficientului mintal de a se desprinde rapid şi definitiv – aşa cum se petrec lucrurile la copilul normal – de stadiile precedente ( chiar iniţiale ) ale dezvoltării mintale . al exemplificării şi concretizării cunoştinţelor memorate verbal. nu numai că nu ajunge la stadiul superior al operării propoziţionale. Piaget asupra genezei inteligenţei la copii . în general. aceste asemănări şi deosebiri sunt: • atât copilul normal. dobândind toate atributele gândirii reversibile şi ale invarianţei noţiunilor. al aplicării în practică. în timp ce . de asemenea. la debili această dezvoltare este anevoioasă . vâscozitatea genetică este tot o reflectare a dinamicii distorsionate a procesului dezvoltării . care . Autoarea a arătat.

abia depăşeşte pragul inferior al operaţiilor concrete. Inteligenţa operatorie Stadiiile dezvoltării mintale Caracteristici esenţiale ale gândirii obiect socializată. în lumina teoriei lui Piaget (preluare simplificată după L. volume – fapt cu implicaţii . la debilul mintal . menţinându-se o perioadă mai îndelungată de timp la nivelul unei mentalităţi egocentrice. reversibilă număr-transvaţie Conservarea sau invarianţa noţiunilor de substanţă lungimi suprafeţe-greutăţi volum volt dez Tra ării seul La copilul normal La copilul cu debilitate mintală 0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 ani Mintale maxime Figura 3. la debilul mintal prezintă accentuate întârzieri. În cazurile mai uşoare el ajunge doar în pragul operaţiilor formale.1.stadii intermediare ale propriei dezvoltări. prin realizarea invarianţei volumelor. Schema dezvoltării mintale. al unei gândiri lipsite de atributele reversibilităţii . iar în cazurile moderate. • procesul de conservare sau invarianţă a noţiunilor. care la copilul normal se definitivează în jurul vârstei de 10 – 11 ani. 1973) Aşa cum se observă şi în fig. suprafaţe .Not.. reversibilă Inteligenţa senzorimotorie Inteligenţa preoperatorie Stadiul operării cu obiecte sau cu reprezentări de obiecte (operaţii concrete) Stadiul operării cu propoziţii (operaţii formale) socializată. cele mai dificil de atins sunt noţiunile bazate pe reprezentări spaţiale – lungimi . adesea rămânând neterminat .

inclusiv sarcini cognitive. orice copil este capabil să rezolve o serie de sarcini. poticnelile . S. Caracterul limitat (restrâns) al zonei proximei dezvoltări (ZPD). descris de L. activităţi practice de atelier . lent .Not – un fenomen neglijat de alţi autori şi anume faptul că debilul mintal este capabil. deci cu caracterul restrâns al acestei zone . mai ales la obiectele de învăţământ care operează permanent cu asemenea reprezentări : aritmetică . dar şi aceasta numai atunci când reprezentările respective sunt temeinic eleborate . Autorul menţionează că această consecinţă formală a “vâscozităţii genetice “ – ca fenomen de distorsionare a dinamicii dezvoltării – reprezintă adevărata trăsătură de specificitate a deficienţei mintale . el nu le poate rezolva prin muncă independentă. plafonarea undeva la nivelul unei etape intermediare a procesului maturizării şi eficientizării mintale . după Inhelder : progresul încetinit . poticnelile pe parcurs . asociate cu momente de regres temporal şi în ultimă instanţă . etc. bazat pe operaţii logice formale. este inaccesibil debilului mintal . pe care. În concepţia lui Radu Gheorghe (2000) . În concepţia lui B. totuşi. accesibilă copilului în condiţiile dirijării (sprijinirii) de către adult. aceasta reprezentând una dintre trăsăturile sale diferenţiatoare în raport cu adolescentul normal .2. Vâgotski . pe care însă nu-l poate depăşi . trebuie interpretate în strânsă legătură cu caracteristicile “zonei proximei dezvoltări “ . Inhelder au reuşit să evidenţieze – după cum subliniază L. “Vâscozitatea genetică “ a dezvoltării ( mai ales intelectuale ) – cu alte cuvinte avansul lent . şi . care . mai târziu. în cazul debilităţii uşoare . adică . Diferenţa dintre nivelul rezolvării unei sarcini. în momentul dat. aşa cum le-a descris B.majore în activitatea şcolară . geometrie . 4. se produce în pragul stadiului operaţiilor intelectuale formale . Acest lucru se petrece. Inhelder . plafonarea dezvoltării . Raţionamentul acestora nu poate să se exercite decât asupra unor obiecte şi fenomene percepute efectiv sau asupra unor reprezentări . comparativ cu copilul având o dezvoltare intelectuală normală (către 8 ani la debilii uşori şi către 12 – 13 ani la debilii mai lenţi) . Inhelder. această trăsătură reprezintă consecinţa finală a acestor fenomene care sunt caracteristice < vâscozităţii genetice > . geografie . În condiţiile unei activităţi de grup sau cu ajutor (pe etape) din partea adultului. Cercetările desfăşurate de B. să procedeze logic şi să raţioneze singur . citit-scris . raţionamentul propoziţional . însă.

Vâgotski consideră că. etc . fără o raportare conştientă şi permanentă la obiectivul (modelul) urmărit. când nu se descurcă singur în rezolvarea unei sarcini şcolare (de învăţare). participarea sa la actul învăţării fiind adesea mecanică. eficientă sub raportul realizării noilor achiziţii cognitive. părintele sau oricare altă persoană. între copilul cu deficienţă mintală şi copilul normal. mai restrânsă. Vâgotski.S. al comportamentelor. al comunicării. L. 0 a b c d . În activitatea la care participă – mai ales în activităţile de învăţare – deficientul mintal nu resimte nevoia de feedback. lipsită de dinamism operaţional şi puţin eficientă sub aspectul achiziţiilor posibile. Fenomenul menţionat se concretizează în faptul că. cu atât mai îngustă. ZPD este limitată.nivelul rezolvării aceleiaşi sarcini printr-o activitate desfăşurată independent. dinamică. de obicei. stereotipă. aptă să-i “medieze” accesul la informaţia venită din exterior. dar şi a celor din domeniul afectivităţii. de către copilul respectiv. defineşte în concepţia lui L. zona proximei dezvoltări a copilului sau pune în evidenţă perspectivele dezvoltării copilului respectiv în etapa imediat următoare. există diferenţe semnificative sub aspectul caracteristicilor ZPD : în timp ce copilul cu intelect normal se caracterizează printr-o zonă proximă largă.S. cu cât gravitatea deficitului intelectual este mai mare. acest deficient nu solicită din proprie iniţiativă ajutorul adultului şi nu ştie cum să folosească sprijinul pe care i-l acordă profesorul sau educatorul.la copilul cu deficienţă mintală.

cât şi L. consecinţa aceleiaşi vâscozităţi genetice. Vâgotski numeşte caracterul limitat al „zonei proximei dezvoltări”. şi invers. d1 – zona dezvoltării în perspectivă În figura 4 este reprezentată grafic dinamica diferită a procesului dezvoltării intelectuale la deficientul mintal . Vâgotski s-au referit la unul şi acelaşi fenomen. Inhelder . greoaie. S. în fond. în lumina teoriei lui L. Atât B. o1 – momentul dat al dezvoltării c.Radu ( “Psihopedagogia şcolarilor cu handicap mintal“. Gh. neterminată a deficientului mintal. adică la dezvoltarea mintală încetinită. după Gh. c1 – zona proximei dezvoltări d. Schema “zonelor” dezvoltării mintale. a1 – zona consolidată a dezvoltării mintale b. Această schemă ajută la înţelegerea a ceea ce B.la copilul normal la debilul mintal a1 b1 c1 01 Figura 4. Vâgotski şi B. ceea ce L. b1 – zona achiziţiilor instabile (a posibilului regres) o. comparativ cu dezvoltarea normală a copilului obişnuit. Inhelder numeşte „vâscozitate genetică”. care se produce mai des într-o zonă depăşită a dezvoltării. la dinamismul distorsionat al acestei dezvoltări . este. S. Inhelder LEGENDĂ a. S. proiectată însă asupra etapei imediat următoare a dezvoltării . 2000 ) propune o imagine mai completă şi mai unitară asupra dinamicii dezvoltării psihointelectuale a copiilor d1 . Radu. care s-ar putea numi “zona posibilului regres “.

4. Heterocronia specifică deficienţilor mintal este aceea caracteristică prin care aceşti deficienţi sunt nu numai întârziaţi în dezvoltarea lor. Anumite diferenţe între ritmurile de dezvoltare a diferitelor elemente care intră în componenţa profilului psihologic pot fi constatate nu numai la deficientul mintal. îndeosebi a unor teste de inteligenţă generală. putem vorbi despre o “heterocronie normală“. deci a unei dinamici distorsionate a procesului dezvoltării . Heterocronia dezvoltării O altă caracteristică a dinamicii distorsionate. 1993) . punerea în evidenţă a întârzierii globale la copiii deficienţi mintal se realizează cu ajutorul unor instrumente obişnuite de psihodiagnoză. spre deosebire de . dezvoltarea şi maturizarea diferitelor trăsături. “potrivit primei legi. se recurge la comparaţii între eşantioane echivalente. 1979 ) . procese şi subsisteme componente au ritmuri diferite şi se realizează la momente de timp diferite. comparându-se rezultatele obţinute de aceşti copii cu performanţele medii ale copiilor cu intelect normal de aceeiaşi vârstă cronologică . oferindu-ne astfel tabloul unei evoluţii neterminate şi a unei mari instabilităţi. Zazzo ( 1960. ceea ce înseamnă că întârzierea în dezvoltare se manifestă inegal la nivelul diferitelor paliere . De obicei. care nu afectează esenţial caracterul echilibrat al structurii personalităţii lor. trad. dar adesea se şi poticnesc. Golu (1993) subliniază că: “dinamica funcţională a sistemului personalităţii este subordonată legilor heterocroniei şi heteronomiei” şi că. calculându-se analitic coeficienţii de dezvoltare pentru fiecare din parametri implicaţi în comparaţie. în cazul deficientului mintal. copii care nu numai că înaintează pe drumul dezvoltării lor cu paşi mici şi nesiguri. ca nivel de dezvoltare intelectuală. uneori regresează temporar. pentru ca în cele din urmă să se plafoneze înainte de a atinge stadiile superioare. Atunci când se urmăreşte evidenţierea întârzierilor în dezvoltarea diferitelor elemente componente ale profilului psihologic. În acest sens. ceea ce face ca la vârste diferite. la fel de importantă în perspectiva modelării adaptative a activităţilor de învăţare o reprezintă heterocronia. ci şi la copiii a căror creştere se înscrie în limitele parametrilor normali. gradul de eficienţă adaptativă în raport cu diferitele modalităţi şi categorii de solicitări să fie semnificativ diferit” ( Golu M. fenomen cercetat şi descris de către R. M. În cazul copiilor fără deficienţe.3.cu deficienţe mintale. – Dinamica personalităţii. ci sunt şi dizarmonici în structura personalităţii .

Luria ( 1960 ). în timp ce sub aspectul “stilului de lucru”. modificarea vitezei de execuţie nu influenţează precizia rezultatelor la testul amintit. Zazzo menţionează că un debil mintal de 14 ani ( vârsta cronologică ) şi 9 ani ( vârsta mintală ) atinge la testul respectiv viteza de execuţie a unui copil de 12 ani. R. Heterocronia oligofrenică reprezintă expresia unor inegalităţi în ritmurile dezvoltării diferitelor componente ale profilului psihologic al fiecărui deficient mintal. şi situate sub valorile medii ale dezvoltării normale. Autorul exemplifică acest aspect al specificităţii. ceea ce reprezintă un imens decalaj între valorile celor doi parametri.R. el nu va putea depăşi nivelul unui copil de 6-7 ani.R. în caracterizarea specificităţii debilităţilor mintale. este menţionată ideea sa referitoare la “convergenţa“ strânsă între acest deficit şi alte două caracteristici fundamentale: vâscozitatea genetică (B. Zazzo ( 1987 ) o numeşte “heterocronie oligofrenică“. adică între viteza şi calitatea execuţiei. în literatura de specialitate se vorbeşte. Din . în rezolvarea căruia debilul mintal se apropie de parametri normali sub aspectul vitezei de execuţie. Zazzo “deficitului de organizare intelectuală“. Pentru a sublinia şi mai mult importanţa pe care o atribuie R. într-o lucrare publicată mai târziu. introdus în limbajul de specialitate de A. La copilul normal în vârstă de 9 – 10 ani. constatat la unul şi acelaşi individ deficient mintal în diferite etape ale dezvoltării sale. analizând rezultatele obţinute la testul de dublu baraj. 1976 ) . cât şi dezvoltarea psihomotrică la debilii mintal. 1974 ). Datorită “tabloului discordant“ descris. unui stil de comportament care nu aparţine nici unei vârste“.heterocronia deficienţilor mintal – generatoare a dizarmoniei – pe care .Păunescu – Deficienţa mintală şi procesul învăţării. Această integrare nu se întâlneşte la debil nici atunci când el atinge în dezvoltarea sa vârsta mintală de 9 ani. Zazzo ( 1969 ) consideră că fenomenul specificităţii la deficienţii mintal nu se rezumă numai la ritmurile diferite de dezvoltare a componentelor profilului psihologic . rămânând însă mult în urma copilului normal de aceeiaşi vârstă mintală sub aspectul calităţii ( preciziei ) execuţiei. Zazzo – Debilităţile mintale . ritmurile lor sunt atât de diferite încât dau naştere unui tablou discordant. existând “o anumită integrare între viteză şi precizie. corespunzător unui spaţiu de autoreglare “( R.Luria). trad. R. De aici concluzia că. dar şi în diferite momente întâmplătoare. despre o “eterodezvoltare intraindividuală” (C. ci reprezintă totodată “un deficit de organizare intelectuală“. R. mai mult sau mai puţin accentuate. Inhelder) şi inerţia oligofrenică (A. uneori. în analogie cu termenul de “inerţie oligofrenică sau patologică“ . se înscrie fiecare într-o scară genetică. atât dezvoltarea intelectuală. manifestate pe fondul unor întârzieri globale.

Popescu Neveanu (1978). inerţia oligofrenică sau patologică se manifestă frecvent şi prin reacţii precipitate. cu consecinţe negative pentru procesul de adaptare la condiţiile variate ale mediului înconjurător. în comportamentul cotidian şi este invocată de numeroşi autori în lucrările lor: E. a unor focare de excitaţie în scoarţa cerebrală. apatie în stările afective şi în comportament.I. Spre deosebire de această inerţie corticală normală. etc. etc. Verza ( 1973 ) . 4. Lubovski ( 1978 ). fenomen concretizat în rigiditatea reacţiilor adaptative şi comportamentale. perseverări etc. în insuficienta adecvare a acestor reacţii la schimbările permanente ce se produc în mediul înconjurător . V. fenomen opus mobilităţii normale a acestor procese. Popovici ( 2000 ) . generatoare ale unor fenomene de inducţie negativă în scoarţa cerebrală. inerţia oligofrenică este un fenomen patologic. Aşa cum subliniază P. fără ea neputându-se concepe reflexogeneza.această convergenţă rezultă acea trăsătură fundamentală şi globală a deficientului mintal – fragilitatea personalităţii – care se manifestă pregnant în procesul adaptării sale. sau sub influenţa unei stări de oboseală. peste limitele necesare. deprinderile.V. reacţii întârziate şi insuficient adaptate (diferenţiate) la stimuli recepţionaţi din mediul înconjurător. Nu orice manifestare a inerţiei reacţiilor şi comportamentelor reprezintă un indiciu al deficienţei mintale. Inerţia oligofrenică sau patologică – expresie a distorsionării dinamicii corticale Un alt fenomen de distorsionare a dinamicii corticale la deficienţii mintal o reprezintă inerţia oligofrenică sau patologică. D. deficienţii mintal manifestă adesea încetineală în gândire şi în activitate.4. Ca fenomen mai larg. etc. de reglare a raportului normal dintre procesele nervoase fundamentale (excitaţia şi inhibiţia). care îşi găsesc explicaţia în stagnarea. insuficient supuse controlului conştient. inclusiv în comportamentul verbal şi psihomotor. Un exemplu de manifestare a inerţiei patologice la nivelul proceselor de excitaţie şi a ruperii echilibrului cu procesele inhibitorii îl reprezintă perseverările motrice . ce se concretizează într-o puternică lipsă de mobilitate a reacţiilor. reacţionează inadecvat condiţiilor concrete. Astfel. înconjurătoare. în conduita verbală. manifestând stereotipii în comoprtament. memoria. frecvent . un anumit grad de inerţie (în sens de stabilitate) este absolut necesar activităţii psihice normale. dar având preocupări intense într-o anumită direcţie sau găsindu-se sub influenţa anumitor emoţii puternice. când persoane cu intelect normal. În viaţa cotidiană se întâlnesc situaţii nenumărate.

în planuri diferite ale aceluiaşi fenomen – rigiditatea vieţii psihice a deficienţilor mintal. se apropie mult de imaginea “alunecării“ aceloraşi deficienţi – după Inhelder – spre reacţii proprii etapelor depăşite ale ontogenezei. În această interpretare.I. adică la originea diminuarii drastice a capacităţii de abstractizare – generalizare. adică dereglarea mobilităţii proceselor nervoase fundamentale . în fond. Lubovski. îndeosebi asupra eficienţei intelectuale.întâlnite la deficienţii mintal. care au întreprins numeroase investigaţii comparative asupra activităţii nervoase superioare la copii normali şi la cei cu diferite anomalii ale dezvoltării . se subliniază că. în general. manifestări. fenomen cu consecinţe majore asupra întregii vieţi psihice. Deşi rigiditatea reacţiilor la deficienţii mintal a fost descrisă în numeroase lucrări de specialitate. Imaginea “alunecării“ deficienţilor mintal – după Lubovski – spre reacţii deprinse anterior. Lubovski (1978) arată că inerţia patologică la deficienţii mintal se manifestă printr-o accentuată instabilitate a noilor legături temporare. De asemenea. deficienţii mintal “alunecă” frecvent spre sistemele elaborate anterior. Această coincidenţă terminologică la cei doi autori sugerează ideea că inerţia oligofrenică sau patologică şi vâscozitatea genetică reprezintă. V. la activităţile de autoservire şi la activităţile practice.R. Luria şi al coordonatorilor acestuia: M. Această caracteristică a reacţiilor la deficienţii mintal trebuie pusă în corelaţie cu una din trăsăturile specifice activităţii lor de cunoaştere: “acomodarea” (în interpretarea piagetiană a acestui termen) anevoioasă a bagajului cognitiv la fluxul permanent al noilor informaţii primite pe parcurs. dar şi invers. ca expresie a vâscozităţii genetice . se poate afirma că vâscozitatea genetică este o inerţie patologică a dezvoltării psihointelectuale. V. având legătură şi cursivitate între ele . mai ales în activitatea manual . Pevzner.”strâmtorate” permanent de legăturile mai vechi . cele mai puţin stabile fiind reacţiile formate prin întărire verbală. în reacţiile lor. . noţiunea de inerţie oligofrenică este legată de numele lui A. care fac dificilă antrenarea lor în munci bazate pe mişcări conştiente. variate. ca expresie a inerţiei patologice. Asemenea manifestări îngreunează mult participarea copiilor la jocuri bazate pe mişcări coordonate.S. este cea care se află la originea simptomului central oligofrenic.I. de pregătire pentru munca manuală . că inerţia patologică a reacţiilor este manifestarea unei “vâscozităţi ” mintale . Ideea fundamentală care se desprinde din cercetările acestor autori asupra caracteristicilor ANS la deficienţii mintal este că inerţia patologică a acestor deficienţi. inclusiv în activitatea organizată de învăţare.

fenomenul distorsionării activităţii corticale. reacţiile lor rigide. De altfel. de regulă. După S. Particularităţi evidente se constată şi în sensul diminuării la aceşti deficienţi a forţei proceselor nervoase fundamentale – excitaţia şi inhibiţia – cât şi în sensul dereglării echilibrului dintre procesele respective.Pevzner (1972) distinge printre deficienţii mintal două subcategorii : • subcategoria celor la care. stereotipe. în manifestarea inerţiei patologice. aparent mai bine păstrate decât la celelalte subcategorii. o antrenare impulsivă în activitate. se observă o stare generală de apatie. îndeosebi a dinamicii corticale.I. căreia inerţia patologică i se subsumează. o accentuată lipsă de autocontrol. se dovedesc incapabili de a se antrena în activităţi de mai lungă durată şi sunt foarte puţin productivi în raport cu posibilităţile intelectuale. o precipitare în reacţii. mai poate fi adăugată şi o a treia : • subcategoria celor la care.S. ci. Ca trăsătură importantă a deficienţei mintale. pe fondul unei puternice inhibiţii de protecţie. pe fondul predominării inerte a proceselor inhibitorii.Rubinstein (1979). la cele două categorii descrise de Pevzner. aflată în strânsă legătură cu o rapidă pierdere a capacităţii de effort. se observă o stare generală de nestăpânire. pot fi invocate mai multe fenomene cauzale. pe fondul predominării inerte a proceselor de excitaţie. în munca şcolară cu elevii handicapaţi mintal. M. neadecvate condiţiilor concrete nu-şi găsesc aproape niciodată o unică explicaţie în lipsa de mobilitate a proceselor nervoase sau.Un alt aspect care trebuie subliniat este că particularităţile activităţii corticale la deficienţii mintal nu se reduc doar la inerţia patologică. o lipsă de interes şi de iniţiativă în activitatea la care participă . Având în vedere tocmai acest ansamblu al particularităţilor activităţii corticale. este demn de reţinut. cu alte cuvinte. . • subcategoria celor la care. o încetineală în reacţii.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful