Universitatea “Transilvania” din Braşov

Departamentul pentru Învăţământ la Distanţă
şi Învăţământ cu Frecvenţă Redusă

Facultatea de Inginerie Mecanică
Specializarea: Autovehicule Rutiere




E. CHIŞU A. BUDALĂ M. RADU








Volumul II
Transmisii mecanice. Arbori. Lagăre

CURS PENTRU ÎNVĂŢĂMÂNT LA DISTANŢĂ







Anul III, sem. I
Adrian BUDALĂ
Marilena RADU
Emil CHIŞU


3
CUPRINS

INTRODUCERE..................................................................................................................................... 5
3. ANGRENAJE...................................................................................................................................... 7
3.1. Cauzele deteriorării angrenajelor ................................................................................................. 7
3.1.1. Ruperea dinţilor .................................................................................................................. 7
3.1.2. Deteriorarea flancurilor active ale dinţilor.......................................................................... 8
3.2. Oţeluri utilizate în construcţia roţilor dinţate. ............................................................................ 10
3.3. Angrenaje cilindrice ................................................................................................................... 12
3.3.1. Geometria angrenajelor cilindrice .................................................................................... 12
3.3.2. Calculul de rezistenţă al angrenajelor cilindrice cu dantură dreaptă ................................ 16
3.3.2.1. calculul la solicitarea de contact........................................................................... 16
3.3.2.2. Calculul la solicitarea de încovoiere..................................................................... 21
3.3.3. Calculul de rezistenţă al angrenajelor cilindrice cu dantură înclinată .............................. 23
3.3.3.1. Particularităţi ale geometriei roţilor cu dantură înclinată ..................................... 23
3.3.3.2. Roata echivalentă. Angrenaj echivalent ............................................................... 25
3.3.3.3. Calculul la solicitarea de contact .......................................................................... 28
3.3.3.4. Calculul la solicitarea de încovoiere..................................................................... 29
3.4. Forţe în angrenajele cilindrice.................................................................................................... 30
3.4.1. Forţe în angrenajele cilindrice cu dantură dreaptă............................................................ 30
3.4.2. Forţe în angrenajele cilindrice cu dantură înclinată.......................................................... 31
3.5. Angrenaje conice........................................................................................................................ 32
4. ARBORI............................................................................................................................................. 34
4.1. Caracterizare, domenii de folosire, clasificare ........................................................................... 34
4.2. Materiale şi tehnologie ............................................................................................................... 37
4.3. Calculul arborilor drepţi ............................................................................................................. 38
4.3.1. Criterii de calcul................................................................................................................ 38
4.3.2. Scheme de calcul, solicitări .............................................................................................. 38
4.3.3. Calculul de predimensionare ............................................................................................ 42
4.3.4. Calculul la solicitări compuse........................................................................................... 42
4.4. Elemente constructive ................................................................................................................ 45
5. LAGĂRE CU ROSTOGOLIRE (CU RULMENŢI)...................................................................... 48
5.1. Caracterizare. Domenii de folosire............................................................................................. 48
5.2. Clasificarea rulmenţilor. Simbolizare......................................................................................... 48
5.3. Caracterizarea principalelor tipuri de rulmenţi........................................................................... 50
5.4. Montaje cu rulmenţi ................................................................................................................... 52
5.5. Cauzele ieşirii din funcţiune şi criteriile siguranţei în exploatare ale rulmenţilor...................... 54
5.6. Proiectarea montajelor cu rulmenţi ............................................................................................ 55
5.7. Ungerea lagărelor cu rulmenţi .................................................................................................... 57
5.7.1. Ungerea cu ulei ................................................................................................................. 58
5.7.2. Ungerea cu unsoare consistentă........................................................................................ 58
5.8. Etanşarea lagărelor cu rulmenţi .................................................................................................. 58
6. TRANSMISII PRIN LANŢ.............................................................................................................. 59
6.1. Caracterizare şi domenii de folosire........................................................................................... 59
6.2. Lanţuri cu bucşe. Lanţuri cu role................................................................................................ 60
6.3. Elemente cinematice şi geometrice ............................................................................................ 61
6.4. Formele şi cauzele deteriorării transmisiilor prin lanţ................................................................ 64
6.5. Materiale utilizate la execuţia lanţurilor şi a roţilor de lanţ........................................................ 64
6.6. Forţe în transmisiile prin lanţ ..................................................................................................... 65
6.7. Calculul transmisiilor prin lanţ................................................................................................... 65
6.8. metodica de proiectare a transmisiilor prin lanţuri cu bucşe sau role ........................................ 66
6.9. Elemente constructive şi de exploatare ...................................................................................... 67


4
7. TRANSMISII PRIN CURELE........................................................................................................ 70
7.1. Caracterizare. Clasificare. Domenii de folosire ......................................................................... 70
7.2. Elemente geometrice ale transmisiilor prin curele ..................................................................... 71
7.3. Transmisii prin curele late.......................................................................................................... 73
7.4. Transmisii prin curele trapezoidale ............................................................................................ 76
7.5. Sisteme de tensionare a curelei................................................................................................... 77
8. TRANSMISII PRIN FRICŢIUNE. VARIATOARE..................................................................... 79
8.1. Caracterizare şi domenii de folosire........................................................................................... 79
8.2. Forme de deteriorare .................................................................................................................. 79
8.3. Materiale utilizate în construcţia transmisiilor prin fricţiune..................................................... 80
8.4. Transmisii prin fricţiune cu raport de transmitere variabil - variatoare ..................................... 81
BIBLIOGRAFIE................................................................................................................................... 86
TESTE. Verificarea cunoştinţelor ....................................................................................................... 87


INTRODUCERE

Obiectul şi importanţa disciplinei Organe de maşini
Maşinile şi utilajele, folosite în diverse domenii tehnice, sunt formate din ansamble şi
subansamble care, la rândul lor sunt formate din organe de maşini. De corecta proiectare şi
execuţie a acestora depinde funcţionarea corectă, sigură şi economică a maşinilor şi utilajelor.
Probleme generale şi particulare ale proiectării – specifice fiecărui organ de maşină care
sunt părţi componente ale maşinilor şi utilajelor – sunt prezentate în cursul de ORGANE DE
MAŞINI.
Studiul organelor de maşini are atât un caracter de generalitate, în sensul că acelaşi tip
de organ de maşină îl întâlnim în diverse subansamble şi ansamble, cât şi unul specific, în
sensul că trebuie avute în vedere condiţiile concrete de funcţionare, corespunzătoare schemei
maşinii în cadrul căruia funcţionează.
Cursul de ORGANE DE MAŞINI este un curs de cultură tehnică generală, având atât
un caracter teoretic cât şi unul aplicativ (de proiectare), contribuind la formarea inginerului
proiectant.
Cursul de ORGANE DE MAŞINI realizează legătura dintre cursurile teoretice, bazate
pe date analitice şi ştiinţifice cum sunt: matematica, mecanica teoretică, rezistenţa
materialelor şi cursurile de specialitate. În acest sens pentru proiectarea diverselor organe de
maşini se ţine seama, pe cât posibil, de încărcările reale şi de condiţiile de funcţionare,
stabilindu-se aşa numită schemă de calcul, după care, folosind teoreme din mecanica teoretică
(din statistică, cinematică şi dinamică) şi metode de calcul din rezistenţa materialelor, se
proiectează piesa. Este necesar, însă, să se ţină seama şi de posibilităţile de execuţie pentru a
se obţine economie de material, durabilitatea şi fiabilitatea necesare, un preţ minim şi o formă
corespunzătoare.
Etapele care trebuie parcurse le proiectarea organelor de maşini sunt:
• întocmirea schemei de calcul (organul de maşină calculat se simplifică la maxim şi
sarcinile exterioare şi de legătură se consideră concentrate sau distribuite după legi
cunoscute sau alese convenţional);
• stabilirea secţiunilor periculoase, a sarcinilor care acţionează în aceste secţiuni şi a
solicitărilor;
• alegerea materialului şi a semifabricatului;
• calculul de predimensionare şi standardizarea dimensiunilor rezultate;
• întocmirea desenului de execuţie, care să corespundă, parţial, formei finale a piesei;
• calcule de verificare, în secţiunile periculoase;
• definitivarea desenului de execuţie, conform normelor desenului tehnic, ţinând seama şi
de rezultatele calculelor de verificare.
În concluzie, disciplina Organe de maşini se ocupă cu elaborarea principiilor şi regulilor
generale de proiectare a organelor de maşini, în concordanţă cu principiile de proiectare a
maşinilor. Rolul acestei discipline este de a forma, dezvolta şi stimula capacitatea de creaţie a
studenţilor, de a-i învăţa să formuleze soluţii şi să-i facă să înţeleagă influenţa diferiţilor
6
factori caracteristici ai maşinii asupra calculului, formei şi dimensiunilor fiecărui organ de
maşină component.

Conţinutul cursului de Organe de maşini
Prezentul curs de Organe de maşini, tratează următoarele:
Volumul I
Cap. 1 – Asamblări;
Cap. 2 – Cuplaje;
Volumul II
Cap. 3 – Angrenaje;
Cap. 4 – Arbori;
Cap. 5 – Lagăre cu rostogolire (rulmenţi);
Cap. 6 – Transmisii prin lanţ;
Cap. 7 – Transmisii prin curele;
Cap. 8 – Transmisii prin fricţiune (variatoare).










7
3. ANGRENAJE

Angrenajele sunt cele mai simple mecanisme cu roţi dinţate care transmit mişcarea de rotaţie
între doi arbori şi sunt frecvent utilizate în construcţia reductoarelor de uz general, în transmisiile
automobilelor şi tractoarelor, la maşini unelte, utilaje tehnologice, maşini agricole şi din industria
alimentară etc.
Principalele avantaje ale acestora sunt:
ƒ capacitate portantă ridicată, deci un gabarit relativ redus;
ƒ raport de transmitere constant;
ƒ randament ridicat;
ƒ siguranţă în exploatare şi durabilitate ridicată;
ƒ consum redus de lubrifiant.
Dintre dezavantaje se pot enumera:
ƒ necesitatea unei precizii de execuţie şi de montaj ridicate;
ƒ zgomot în funcţionare;
ƒ tehnologie pretenţioasă şi cost ridicat.

3.1. CAUZELE DETERIORĂRII ANGRENAJELOR

Calculul de rezistenţă al angrenajelor are drept scop să preîntâmpine deteriorarea acestora.
Cauzele care conduc la deteriorarea angrenajelor pot fi cauze funcţionale – proiectare şi/sau
exploatare necorespunzătoare – sau tehnologice – tehnologie de fabricaţie şi/sau tratamentul aplicat
necorespunzătoare.
Analiza acestor cauze conduce la concluzia că deteriorarea angrenajelor este determinată de
cauze multiple, care se succed în timp, respectiv de deteriorarea altor organe de maşini cum ar fi
arbori, cuplaje, lagăre etc.
Acţiunea repetată a sarcinii pe dinte, datorită intrării acestuia în angrenare, respectiv ieşirii lui
din angrenare, conduce la o solicitare complexă care poate să determine deteriorarea angrenajului şi
scoaterea acestuia din funcţiune. Dinţii se pot deteriora – în afara defectelor constructive, de
material şi de tratament – prin rupere sau prin deteriorarea flancurilor active.

3.1.1. Ruperea dinţilor

Este cea mai periculoasă formă de deteriorare a danturii, deoarece bucăţile rupte din dinţi
pot produce deteriorarea şi a altor organe de maşini din transmisie. Ruperea dinţilor este cauzată de
oboseala materialului sau de suprasarcinile care apar în transmisie.

8
Ruperea dinţilor prin oboseală este principala cauză de deteriorare a angrenajelor
executate din oţel cu duritate mare a flancurilor active (> 45 HRC). Acţiunea repetată a sarcinii pe
dinte are ca efect solicitarea dintelui după un ciclu pulsator sau, în cazul roţilor intermediare, după
un ciclu alternant simetric. Variaţia ciclică, de la zero la valoarea maximă a tensiunii de încovoiere
σ
F
, poate conduce la oboseala materialului şi la apariţia
unor microfisuri (fig. 3.1, a) la baza dintelui, pe partea
fibrelor întinse, favorizate şi de concentratorul de
tensiuni reprezentat de raza de racordare a dintelui la
corpul roţii. În timp, microfisura se măreşte şi
micşorează secţiunea de încastrare a dintelui la corpul
roţii, ducând la ruperea acestuia.

Ruperea dinţilor datorită suprasarcinilor are
loc ca urmare a acţiunii unor sarcini de vârf sau de şoc,
sub acţiunea cărora tensiunile de încovoiere care apar
în dinte depăşesc limita de curgere a materialului. Se poate
rupe întregul dinte sau, în cazul danturilor înclinate, numai o
parte din dinte.
Pentru a preîntâmpina ruperea datorită suprasarcinilor,
se efectuează un calcul de verificare, considerând că
suprasarcina acţionează static.
Ruperea unor porţiuni de dinte (fig. 3.2) apare în
cazul unor erori de execuţie şi a unor arbori elastici, mai ales la
danturile cu unghi mare de înclinare (danturi în V), când
sarcina se concentrează pe anumite porţiuni de dinte, porţiuni
ce se rup. Pentru a preîntâmpina ruperea unor porţiuni de dinte se măreşte precizia de execuţie a
roţilor dinţate şi/sau rigiditatea arborilor.

3.1.2. Deteriorarea flancurilor active ale dinţilor

Principalele cauze care conduc la deteriorarea flancurilor active ale dinţilor sunt: ciupirea
flancurilor active, exfolierea, griparea, uzarea abrazivă etc.
Ciupirea flancurilor active ale dinţilor (fig. 3.3), cunoscută şi sub denumirea de pitting,
este o formă de deteriorare prin oboseală de contact a stratului superficial al dintelui. Ciupirea este
principala cauză de deteriorare a angrenajelor executate din oţeluri cu duritate redusă şi care
funcţionează bine unse, în carcase închise.
În zona de contact dintre dinţi apar atât tensiuni normale cât şi tensiuni tangenţiale, variabile
după un ciclu pulsator. Încărcarea dinţilor produce, totodată, şi o deformaţie a stratului superficial
de pe flancurile dinţilor în contact. În timp, după un număr de solicitări ale flancului dintelui,


Fig. 3.1



Fig. 3.2

9
materialul oboseşte şi determină apariţia, pe suprafeţele flancurilor active, a unor microfisuri de
oboseală.
Microfisurile iniţiale (fig. 3.3, c) apar în sensul forţelor de frecare
∗)
(fig. 3.3, b), în dreptul
cilindrului de rostogolire. Uleiul, care aderă la flancurile dinţilor, va fi presat în fisurile apărute (fig.
3.3, b şi d) pe flancurile active şi va crea o suprapresiune care va duce la desprinderea de mici
bucăţi de material (v.fig. 3.3, e). În acest fel, pe flancurile active ale dinţilor apar ciupituri, care
înrăutăţesc condiţiile de angrenare.
Ciupiturile, de formă şi dimensiuni diferite, se dezvoltă mai întâi spre piciorul dintelui şi
apoi spre capul acestuia, rezistenţa dintelui la apariţia de ciupituri fiind proporţională cu raza de
curbură a flancului dintelui.
Exfolierea stratului superficial de pe flancurile active ale dinţilor este o formă de
deteriorare prin oboseală a angrenajelor şi apare în cazul durificării superficiale, prin cementare,
nitrurare, nitrocarburare etc., a danturii roţilor. Practic, exfolierea se manifestă prin desprinderea de
material de pe suprafaţa dintelui ca urmare a unor microfisuri de oboseală apărute la graniţa dintre
stratul durificat şi stratul de bază. Pentru a preîntâmpina deteriorarea flancurilor active ale dinţilor
prin exfoliere, se recomandă alegerea unor tehnologii şi tratamente adecvate materialului şi
dimensiunilor roţilor dinţate.
Griparea este o formă a uzării de adeziune şi apare la angrenajele puternic încărcate, care
funcţionează la viteze mari, la temperaturi ridicate sau cu viteze de alunecare mari dintre dinţi.

∗)
La roata conducătoare, dinspre cercul de rostogolire spre capul şi piciorul dintelui, iar la roata condusă, în sens
invers (v. şi fig. 3.3, a).

a b

c d e
Fig. 3.3

10
Griparea se manifestă prin microsuduri care apar între dinţi, ca urmare a unui contact direct între
flancuri datorită expulzării, parţiale sau totale, a stratului de lubrifiant existent între dinţi. În
procesul angrenării, microsudurile locale produc, pe flancurile active ale dinţilor, zgârieturi şi benzi
de gripare, orientate în direcţia alunecării dintre dinţi. Griparea este favorizată şi de ungerea
insuficientă a angrenajului şi de vâscozitatea necorespunzătoare a uleiului.
Uzarea abrazivă este principala formă de deteriorare a angrenajelor care funcţionează la
viteze mici, a angrenajelor care funcţionează în medii impure, a angrenajelor deschise şi a
angrenajelor care funcţionează în carcase închise, dar cu deficienţe la sistemul de ungere şi la cel de
etanşare. Impurităţile, care provin din exterior, din materialul desprins în urma apariţiei ciupiturilor
sau din forfecarea microsudurilor de gripare, ajung între flancurile dinţilor în contact şi acţionează
ca nişte mici scule aşchietoare, îndepărtând material de pe flancurile active ale dinţilor.
În urma procesului de uzare abrazivă, forma evolventică a dintelui se modifică şi se măreşte
jocul dintre flancurile active, iar angrenarea devine incorectă, cu şocuri mari şi zgomot; se poate
ajunge la ruperea dinţilor sau la imposibilitatea funcţionării angrenajului ca urmare a scurtării
dinţilor, când nu se mai asigură continuitatea mişcării. Pentru a evita deteriorarea flancurilor active
prin uzare abrazivă, se recomandă îmbunătăţirea sistemului de ungere şi a celui de etanşare.
Analiza cauzelor care produc deteriorarea angrenajelor reliefează următoarele concluzii:
ƒ deteriorarea angrenajelor are loc, în principal, ca urmare a apariţiei ciupiturilor pe
flancurile active ale dinţilor sau a ruperii prin oboseală, la baza acestora; rezultă că
angrenajele trebuie să se calculeze la solicitarea de contact şi la cea de încovoiere;
ƒ deteriorarea dinţilor este influenţată de mai mulţi factori constructivi şi funcţionali; ca
atare, metodica de calcul adoptată pentru angrenaje trebuie să ia în considerare aceşti
factori, prin corectarea sarcinii de calcul şi a rezistenţelor admisibile;
ƒ necesitatea alegerii materialelor din care se execută roţile dinţate funcţie de duritatea
superficială obţinută după tratament şi de tensiunile limită la solicitarea de contact şi cea
de încovoiere.
Metodica de calcul prezentată în acest curs, pentru angrenajele cilindrice şi pentru cele conice
şi hipoide, este metoda ISO–DIN, deoarece aceasta ia în considerare un număr mare de factori care
condiţionează durabilitatea angrenajului şi rezistenţa acestuia la cele două solicitări principale –
contactul şi încovoierea – şi se bazează pe multe determinări experimentale.

3.2. OŢELURI UTILIZATE ÎN CONSTRUCŢIA ROŢILOR
DINŢATE

Roţile dinţate se execută dintr-o gamă foarte largă de materiale pentru a satisface condiţiile
diverse în care funcţionează. Roţile dinţate utilizate în construcţia reductoarelor de turaţie, a
transmisiilor automobilelor şi tractoarelor se execută numai din oţeluri tratate termic sau
termochimic. Din acest motiv, în acest subcapitol se tratează numai aceste oţeluri şi tratamentele
aplicate.

11
Oţelurile utilizate în construcţia roţilor dinţate sunt oţeluri laminate sau forjate. Din punct de
vedere al proprietăţilor mecanice şi al prelucrabilităţii, oţelurile utilizate în construcţia roţilor
dinţate se împart în două mari grupe:
• oţeluri moi, cu duritatea superficială mai mică de 350 HB;
• oţeluri dure, cu duritatea superficială mai mare de 350 HB.
Caracteristic oţelurilor moi este faptul că prelucrarea danturii se face după tratamentul
termic, iar în cazul oţelurilor dure, prelucrarea danturii se face înainte de tratamentul termic, după
tratament efectuându-se doar finisarea danturii prin rectificare.
Caracteristicile mecanice ale oţelurilor utilizate în construcţia roţilor dinţate depind, în mare
măsură, de calitatea şarjei, a semifabricatului şi a tratamentului termic sau termochimic aplicat. Din
aceste puncte de vedere, oţelurile se împart în trei grupe de calitate: ML, MQ şi ME.
Calitatea ML corespunde unor oţeluri care posedă calităţi reduse, calitatea MQ corespunde
unor oţeluri care sunt obţinute de producători cu experienţă, cu cheltuieli corespunzătoare, iar
calitatea ME impune cerinţe care trebuie îndeplinite când se cere o mare siguranţă în funcţionare.
Tratamentele termice pentru roţi dinţate sunt: recoacere, călire şi revenire, iar tratamentele
termochimice aplicate oţelurilor sunt cementare, nitrurare şi carbonitrurare.
În construcţia roţilor dinţate, se utilizează oţeluri al căror tratament termic este format din
călire urmată de revenire înaltă (500 ... 600ºC). Această combinaţie este cunoscută sub denumirea
de îmbunătăţire şi se aplică oţelurilor cu conţinut mediu de carbon (> 0,25%) şi uneori şi oţelurilor
cu conţinut mai redus de carbon (≈ 0,2%). Duritatea obţinută după îmbunătăţire este < 350 HB,
oţelurile cu conţinut de carbon mai mare de 0,25 % numindu-se oţeluri de îmbunătăţire.
Oţelurile de îmbunătăţire fac parte din grupa oţelurilor moi, principalele mărci de astfel de
oţeluri utilizate în construcţia roţilor dinţate de la reductoare sunt: 40 Cr 10, 26 MoCr 11, 34 MoCr
11, 51 VMnCr 11, 40 CrNi 12, 30 MoCrNi 20 etc.
Cementarea este tratamentul termochimic prin care se îmbogăţeşte stratul superficial al
dinţilor în carbon şi se aplică oţelurilor cu conţinut redus de carbon (<0,25%), numite şi oţeluri de
cementare.
Principalele mărci de oţeluri de cementare utilizate în construcţia roţilor dinţate de la
reductoare şi transmisii de automobile şi tractoare sunt 15 Cr 9, 18 MnCr 11, 20 TiMnCr 12, 21
MoMnCr 12, 18 CrNi 20, 20 MoNi 35, 17 MoCrNi 14,.
Rezistenţa la solicitarea de contact creşte de 2,5 ...3 ori, iar rezistenţa la solicitarea de încovoiere
prin oboseală la piciorul dintelui creşte de 1,5 ori, comparativ cu oţelurile îmbunătăţite. Oţelurile de
cementare sunt cele mai utilizate oţeluri în construcţia reductoarelor şi a transmisiilor de automobile
şi tractoare, rezultând dimensiuni de gabarit reduse ale acestor transmisii.
Oţelurile cementate fac parte din grupa oţelurilor dure şi au duritatea superficială cuprinsă între
56…64 HRC, iar a miezului este mai mare de 34 HRC.




12
3.3. ANGRENAJE CILINDRICE

Angrenajele cilindrice evolventice transmit mişcarea de rotaţie între două axe paralele şi
sunt frecvent utilizate în construcţia reductoarelor de uz general, în transmisiile automobilelor şi
tractoarelor, la maşini unelte, utilaje tehnologice, maşini agricole şi din industria alimentară etc.
Angrenajele cilindrice evolventice se pot clasifica, în principal, după trei criterii:
• după direcţia dinţilor: angrenaje cu dantură dreaptă (dinţii paraleli cu axele roţilor), cu
dantură înclinată (dinţii înclinaţi faţă de axele roţilor) şi cu dantură în V;
• după tipul angrenării: angrenaje exterioare (roţile se rotesc în sensuri opuse) sau
angrenaje interioare (roţile se rotesc în acelaşi sens);
• după posibilităţile de mişcare ale axelor roţilor: angrenaje cu axe fixe, angrenaje cu axe
mobile (planetare), angrenaje cu cremalieră.
În fig. 3.4 sunt prezentate exemple de angrenaje cilindrice cu dantură dreaptă, exterioară (v.
fig. 3.4, a), interioară (v. fig. 3.4, b), respectiv cu cremalieră (v. fig. 3.4, c) şi angrenaje cilindrice cu
dantură înclinată (v. fig. 3.4, d) şi cu dantură în V (v. fig. 3.4, e).

3.3.1. Geometria angrenajelor cilindrice

Angrenajul cilindric exterior este format din două roţi dinţate cu dantură dreaptă, la care
transmiterea mişcării de la o roată a angrenajului la cealaltă se realizează prin contactul succesiv şi
continuu al suprafeţelor laterale ale dinţilor, numite flancuri.
Prin intersecţia cilindrilor celor două roţi cu un plan perpendicular pe axele roţilor se obţine
un angrenaj plan, prin intermediul căruia se definesc parametrii geometrici ai angrenajului cilindric.
Intersecţia planului cu flancurile unui dinte determină profilul dintelui roţii.
Pentru a transmite continuu mişcarea de rotaţie cu raport de transmitere constant, profilele în
angrenare trebuie să respecte legea fundamentală a angrenării, adică să admită o normală comună
care să intersecteze, pe întreaga durată a angrenării, linia centrelor celor două roţi într-un punct fix numit


Fig. 3.4

13
polul angrenării. Profilul evolventic este
foarte răspândit în construcţia roţilor dinţate, el
respectând această lege şi putând fi obţinut cu
scule cu geometrie simplă.
Evolventa este curba plană descrisă
de un punct al unei drepte, care se
rostogoleşte fără alunecare pe un cerc fix,
numit cerc de bază, de rază r
b
.
Evolventa are câteva proprietăţi
remarcabile, dintre care se enumeră:
• normala în orice punct al
evolventei este tangentă la cercul de bază
(v. fig. 3.5);
• distanţa măsurată pe direcţia
normalei, între punctul de pe evolventă şi
cercul de bază, reprezintă raza de curbură a evolventei în acel punct (MT este ρ
evolventă
în punctul
M).
Roata evolventică are un număr de dinţi z dispuşi echiunghiular, ale căror flancuri sunt
evolvente. Se definesc următoarele elemente geometrice (fig. 3.6):
ƒ cercul de cap al roţii (d
a
=2r
a
), care limitează dinţii la exterior;
ƒ cercul de picior (d
f
=2r
f
), care limitează dinţii la interior;
ƒ cercul de bază (d
b
=2r
b
), care constituie centroida la generarea teoretică a evolventei;
ƒ cercul de divizare (d=2r), centroida la generarea practică a evolventei cu scula cu flanc
rectiliniu;
ƒ pasul diametral, numit şi modul
(
z
d
m
y
y
= ), definit ca raport între
diametrul d
y
şi numărul de dinţi ai roţii.
Se lucrează curent cu noţiunea de
modul, de regulă, pe cercul de divizare,
notat cu m. Acest modul este egal cu cel al
sculei aşchietoare şi este standardizat.
Cremaliera. În cazul limită, când z
→ ∞ (la un modul m dat), roata dinţată
devine cremalieră de referinţă (fig.3.7), la
care cercurile devin drepte, iar profilul
evolventic devine rectiliniu. Cremaliera de referinţă se caracterizează prin dreapta de referinţă, pe
care plinul dintelui cremalierei este egal cu golul dintre dinţi.
Fig. 3.5
Fig. 3.6

14
Se definesc:
ƒ înălţimea capului dintelui h
a
, care reprezintă distanţa dintre dreapta de referinţă şi dreapta
de cap ale cremalierei de referinţă;
ƒ înălţimea piciorului dintelui h
f
, care reprezintă distanţa dintre dreapta de referinţă şi
dreapta de picior ale cremalierei de referinţă;
ƒ jocul la piciorul dintelui c, corespunzător porţiunii de racordare a flancului dintelui
cremalierei cu dreapta de picior;
ƒ înălţimea dintelui h, care reprezintă distanţa dintre dreapta de picior şi dreapta de cap ale
cremalierei;
ƒ pasul cremalierei p, care reprezintă distanţa, măsurată pe o paralelă la dreapta de
referinţă, între două profile omoloage consecutive;
ƒ raza de racordare ρ
f
a profilului rectiliniu al dintelui cremalierei cu dreapta de picior;
ƒ unghiul profilului α.
Modulul cremalierei de referinţă ( π = p m ) este standardizat şi corespunde diametrului de
divizare al roţii.
Negativul cremalierei de referinţă este cremaliera de generare şi este utilizată ca sculă
generatoare. În vederea reducerii numărului de scule necesare prelucrării roţilor dinţate, sunt
standardizaţi: modulul cremalierei m, coeficientul capului dintelui cremalierei de referinţă
(
m
h
h
a *
a
= ), coeficientul jocului la piciorul dintelui cremalierei de referinţă (
m
c
c
*
= ), coeficientul
razei de racordare la piciorul dintelui cremalierei de referinţă (
m
f *
f
ρ
= ρ ), unghiul de înclinare al
profilului cremalierei (α). Cu excepţia modulului cremalierei, care poate avea diverse valori
standardizate, toate celelalte mărimi sunt constante: . 20 ; 38 , 0 ; 25 , 0 c ; 1 h
0 *
f
* *
a
= α = ρ = = Ca
urmare, scula generatoare (cremaliera) este definită de un singur parametru şi anume modulul m. În

Fig. 3.7


15
funcţie de acesta, rezultă înălţimea capului dintelui m h h
*
a a
= , înălţimea piciorului dintelui
( )m c h h
* *
a f
+ = şi înălţimea dintelui ( ) . m c h 2 h
* *
a
+ =
La generare (fig. 3.8), poziţia cremalierei generatoare faţă de centrul roţii este controlată
prin distanţa dintre dreapta de referinţă a cremalierei şi dreapta de divizare, tangentă la cercul de
divizare. Această distanţă se numeşte deplasare şi se notează cu xm, unde m este modulul (care se
va regăsi pe cercul de divizare al roţii), iar x – coeficientul deplasării de profil .
Atunci când dreapta de referinţa coincide cu dreapta de divizare (ambele tangente la cercul de
divizare al roţii) se obţine roata zero (v. fig. 3.8, a), la care xm = 0, deci x = 0. Dacă dreapta de
referinţă este exterioară cercului de divizare al roţii, atunci se obţine roata plus (v. fig. 3.8, b), la care
xm > 0, deci x > 0. În cazul în care dreapta de referinţă intersectează cercul de divizare al roţii, se
obţine roata minus (v. fig. 3.8, c), la care xm < 0, deci x < 0.
Cercurile de cap şi de picior ale dinţilor, precum şi grosimea dinţilor evolventici sunt
influenţate de deplasările de profil. Cercul de picior, tangent dreptei de cap a cremalierei
generatoare la prelucrare (fig. 3.8, b), poate fi mai mic (de regulă), egal sau mai mare decât cercul
de bază. Cercul de cap al unei roţi depinde de cercul de picior al roţii conjugate şi se calculează din
condiţia ca între acestea să rămână jocul c.

a b c
Fig. 3.8
Deplasarea pozitivă duce la scăderea grosimii dintelui pe cercul de cap şi la creşterea
grosimii bazei dintelui. Pentru a preîntâmpina ascuţirea dinţilor, grosimea acestora pe cercul de
cap este limitată la o valoare admisibilă, adică s
a
≥ s
amin
.
La roţile cu număr mic de dinţi, la prelucrarea cu cremaliera, poate apărea fenomenul de
subtăiere (“scobire”) a bazei dinţilor, care duce la micşorarea grosimii bazei dintelui şi implicit a
rezistenţei acestuia la încovoiere. Acest fenomen negativ este evitat obligatoriu printr-o deplasare
de profil pozitivă.
Angrenajul roată – roată (fig.3.9) este format din două roţi dinţate caracterizate de
numerele de dinţi z
1
şi z
2
şi acelaşi modul m pe cercurile de divizare ale celor două roţi.
Fie M punctul de contact dintre profile. Conform proprietăţilor evolventei, normalele MT
1
şi MT
2

ale celor două profile sunt tangente la cercurile de bază ale celor două roţi în punctele T
1
şi T
2
.

16
Deoarece profilele sunt reciproc
înfăşurabile (admit în orice punct de
contact o normală şi, respectiv, o tangentă
comună), normalele MT
1
şi MT
2
sunt
coliniare. Ca urmare, punctele de contact
dintre profile se află pe dreapta determinată
de punctele T
1
şi T
2
(tangenta comună a
celor două cercuri de bază), numită
dreaptă de angrenare. Teoretic,
angrenarea poate avea loc pe segmentul
|T
1
T
2
|, numit segment teoretic de
angrenare, iar practic pe segmentul |AE| –
determinat de intersecţia dreptei de
angrenare cu cercurile de cap ale celor
două roţi – numit segment real de
angrenare.
Considerând pentru cele două roţi
sensurile de rotaţie din fig. 3.9, intrarea
profilelor în angrenare are loc în punctul A,
iar ieşirea din angrenare are loc în punctul
E. Punctul de contact M dintre profile
descrie în planul fix segmentul AE (de la A la E), iar în planele celor două roţi descrie porţiunile
active ale profilelor dinţilor în contact (marcate distinct în fig. 3.9) – de la picior spre capul dintelui
pentru dintele roţii 1, respectiv de la capul dintelui spre picior pentru dintele roţii 2.
Transmiterea forţei de la o roată la alta se face după direcţia normalei comune a profilelor
(deci, după direcţia dreptei de angrenare), punctul de aplicaţie al forţei fiind punctul de contact M, a
cărui mişcare a fost precizată.
Intersecţia dreptei de angrenare cu linia centrelor O
1
O
2
a celor două roţi determină polul C
al angrenării (centrul instantaneu de rotaţie în mişcarea relativă a celor două roţi) şi centroidele
angrenajului – cercurile de rostogolire de diametre d
w1
şi d
w2
. Transmiterea mişcării de la o roată a
angrenajului la cealaltă trebuie să se facă continuu (fără intermitenţe). Pentru aceasta trebuie ca la
ieşirea unei perechi de dinţi din angrenare perechea următoare să fie deja intrată în angrenare.

3.3.2. Calculul de rezistenţă al angrenajelor cilindrice cu dantură dreaptă
3.3.2.1. Calculul la solicitarea de contact
Calculul la solicitarea de contact are drept scop să preîntâmpine deteriorarea dinţilor roţilor
prin apariţia de ciupituri pe flancurile active ale acestora. Calculul constă în determinarea
tensiunilor efective la contact şi limitarea acestora la valori admisibile.
Fig. 3.9

17
Modelul de calcul la solicitarea de contact are la bază relaţia stabilită de Hertz pentru
contactul după generatoare a doi cilindri. Tensiunile care apar la contactul dintre cei doi cilindri,
reprezentaţi în fig. 3.10, apăsaţi între ei cu forţa normală F
n
, se determină cu relaţia:

ρ
= σ
1
l
F
Z
k
n
E H
, (3.1)
în care:







⎛ υ −
+
υ −
π
=
2
2
2
1
2
1
E
E
1
E
1
1
Z reprezintă factorul
de elasticitate al materialelor celor doi cilindri; E
1,2
şi υ
1,2

– modulele de elasticitate, respectiv coeficienţii de
contracţie transversală (Poisson) ai materialelor celor doi
cilindri; F
n
– forţa normală de apăsare a celor doi
cilindri;
2 1
1 1 1
ρ
±
ρ
=
ρ
– curbura redusă a celor doi
cilindri; ρ
1,2
=D
1,2
/2 – razele de curbură ale celor doi
cilindri; semnul „+” corespunde contactului exterior (angrenaje exterioare) iar semnul „–”
corespunde contactului interior (angrenaje interioare); l
k
= B – lungimea de contact dintre cilindri.
La stabilirea relaţiei (3.1), s–au adoptat următoarele ipoteze simplificatoare:
• materialele celor doi cilindri sunt omogene, izotrope, elastice şi respectă legea lui Hooke;
• forţa normală F
n
este aplicată static;
• tensiunile de contact se repartizează uniform pe lungimea de contact dintre cilindri;
• lăţimea suprafeţei de contact, ca urmare a
deformării elastice a materialelor celor doi cilindri,
este foarte mică comparativ cu dimensiunile
acestora;
• suprafeţele celor doi cilindri sunt netede;
• nu se ţine seama de efectul forţelor de
frecare.
Modelul de calcul al angrenajelor la solicitarea
de contact, prezentat în fig.3.11, consideră că
porţiunile dinţilor în contact aparţin unor cilindri şi
sunt apăsaţi între ei de forţa normală de interacţiune
dintre dinţi, restul ipotezelor adoptate de Hertz
rămânând valabile şi pentru acest model.
Spre deosebire de cilindrii lui Hertz, care au
razele de curbură constante, dinţii roţilor dinţate
sunt profilaţi evolventic şi au razele de curbură
variabile. Modelul de calcul consideră că în Fig. 3.11

Fig. 3.10

18
angrenare se află o singură pereche de dinţi ( 1 = ε
α
) şi că dinţii se găsesc în contact într–un punct
oarecare Y (v. fig.3.11).
Pentru calculul angrenajului la solicitarea de contact, relaţia (3.1) se scrie sub forma

2 Y 1 Y
2 Y 1 Y
k
n
E HY
l
F
Z
ρ ρ
ρ + ρ
= σ . (3.2)
Angrenajul real poate fi calculat la solicitarea de contact pe baza modelului de calcul adoptat,
corectând ulterior relaţia de calcul pentru tensiunea σ
H
. Corecţiile iau în considerare deosebirile
existente între modelul de calcul şi angrenajul real. Aceste deosebiri sunt:
• forţa normală de interacţiune dintre dinţi F
n
are o acţiune dinamică, fiind variabilă în timp;
acţiunea dinamică este determinată de două cauze: acţiunea dinamică exterioară, dependentă de
tipul maşinii motoare şi a celei antrenate şi acţiunea dinamică internă, dependentă de erorile de
execuţie şi/sau de montaj şi a deformaţiilor elastice ale dinţilor, arborilor, carcasei etc.;
• tensiunile de contact se repartizează neuniform pe lungimea liniei de contact dintre dinţi,
datorită impreciziilor de execuţie şi/sau montaj şi a deformaţiilor elastice ale dinţilor, arborilor,
carcasei etc.; deformaţiile elastice pot reduce sau pot mări erorile datorate impreciziilor de execuţie;
• angrenajul real are gradul de acoperire 1 > ε
α
ceea ce conduce la existenţa unor porţiuni cu
două perechi de dinţi în angrenare; în plus, din cauza erorilor de execuţie şi a deformaţiilor elastice
ale dinţilor, sarcina nu se repartizează uniform pe cele două perechi de dinţi aflate simultan în
angrenare;
• între dinţii angrenajului real apar forţe de frecare.
Tensiunea la solicitarea de contact este dependentă de razele de curbură ale
suprafeţelor dinţilor în contact, tensiunile maxime apărând în zona corespunzătoare razelor de
curbură minime. În cazul modelului de calcul (angrenaj cu
α
ε =1), această situaţie ar corespunde
punctelor A şi E, de intrare în angrenare, respectiv
de ieşire din angrenare (fig.3.11). În cazul unui
angrenaj real (
α
ε >1,0), în aceste zone angrenarea
este bipară iar sarcina se împarte pe cele două
perechi de dinţi în contact. În aceste condiţii
tensiunile maxime de contact apar pe segmentul
BD din linia de angrenare. Ca atare, ISO
recomandă efectuarea calculului angrenajelor la
solicitarea de contact considerând că dinţii
angrenează în polul angrenării C, respectiv în
punctul interior de angrenare singulară (punctul B
– pentru pinionul 1 şi punctul D – pentru roata
condusă 2 (fig.3.12)).
Pentru contactul dinţilor în polul angrenării C,
se obţine
w 2 Y 1 Y
α = α = α , şi curbura redusă se

Fig. 3.12

19
determină cu relaţia

2 C 1 C
2 1
2 C 1 C
2 C 1 C
2 C 1 C C
T T 1 1 1
ρ ρ
=
ρ ρ
ρ + ρ
=
ρ
+
ρ
=








ρ
, (3.3)
în care α α = α = = ρ cos tg
2
d
tg
2
d
C T
w
1
w
1 b
1 1 C
şi α α = α = = ρ cos tg
2
d
tg
2
d
C T
w
2
w
2 b
2 2 C
.
Rezultă

u
1 u
cos tg d
2 1
w 1 C
+
α α
=








ρ
. (3.4)
Pentru angrenajul real, relaţia (3.2), de determinare a tensiunilor la solicitarea de contact, în
polul angrenării C, devine, având în vedere şi relaţiile (3.3) şi (3.4),

w
2
1
nc
E 0 H HC
tg cos
2
u
1 u
d b
F
Z Z
α α
+
= σ = σ
ε
, (3.5)
unde: Z
ε
reprezintă factorul gradului de acoperire pentru solicitarea de contact, valorile sale
depinzând de gradul de acoperire
α
ε (acest factor defineşte lungimea liniilor de contact ca fiind
2
k
Z b l
ε
= ); F
nc
– forţa normală corectată.
Forţa normală corectată F
nc
se exprimă în funcţie de forţa tangenţială, corespunzătoare
cercului de divizare (fig.3.13), rezultând

α β
α
=
H H v A
t
nc
K K K K
cos
F
F , (3.6)
unde: K
A
reprezintă factorul regimului de funcţionare; valorile acestui factor evidenţiază
suprasarcinile dinamice exterioare care apar în timpul
funcţionării transmisiei, depinzând de tipul maşinii
motoare, a celei antrenate şi de caracterul sarcinii:
uniformă, cu şocuri mici, cu şocuri moderate, cu şocuri
puternice;
K
v
– factorul dinamic, care ia în considerare
sarcinile dinamice suplimentare, datorate erorilor de
execuţie şi montaj şi a deformaţiilor elastice ale dinţilor şi
ale celorlalte piese ale subansamblului din care face parte
angrenajul;
K

– factorul de repartizare neuniformă a
sarcinii pe lăţimea danturii; ia în considerare distribuţia neuniformă a sarcinii pe lăţimea danturii
datorită abaterii de direcţie a dinţilor şi a deformaţiilor elastice ale dinţilor, arborilor, carcasei etc.;
K

– factorul de repartizare neuniformă a sarcinii pe perechile de dinţi aflate simultan în
angrenare; acest factor evidenţiază repartizarea neuniformă a sarcinii pe cele două perechi de dinţi
aflate în angrenare.
Ţinând seama şi de corecţiile aduse forţei normale se obţine, pentru tensiuni de contact în polul
angrenării C (v. şi relaţia (3.5)), relaţia

Fig. 3.13

20
,
u
1 u
K K K K
d b
F
Z Z Z
HP H H v A
1
t
H E 0 H HC
σ ≤
+
= σ = σ
α β ε
(3.7)
unde
w
H
tg
2
cos
1
Z
α α
= reprezintă factorul zonei de contact, iar
HP
σ – rezistenţa admisibilă la
solicitarea de contact.
Pentru calculul tensiunilor de contact în punctele interioare de angrenare unipară B şi D (v. şi
fig. 3.12) se apelează la relaţia
, Z
0 H D , B D , HB
σ = σ (3.8)
în care Z
B,D
reprezintă factorii de angrenare corespunzători punctelor interioare de angrenare
unipară B, respectiv D.
Pentru punctul interior de angrenare unipară B

2 B 1 B
2 C 1 C
B
Z
ρ ρ
ρ ρ
= ,
iar pentru punctul singular de angrenare unipară D

2 D 1 D
2 C 1 C
D
Z
ρ ρ
ρ ρ
= ,
razele de curbură fiind prezentate în fig. 3.12.
De regulă, întâi se determină tensiunea la solicitarea de contact în polul angrenării şi
apoi în punctele interioare de angrenare unipară, rezultând , Z
0 H B HB
σ = σ respectiv
0 H D HD
Z σ = σ . Predimensionarea se face considerând că dinţii sunt în contact în polul
angrenării.
Relaţia (3.7) se poate utiliza doar pentru calcule de verificare. De regulă, se cunoaşte
momentul de torsiune T
1
la pinionul angrenajului care se calculează. Relaţiile de verificare se pot
exprima în funcţie de T
1
prin următoarele înlocuiri
α
α
±
=
α
α
=
±
= =
cos
cos
1 u
a 2
cos
cos
d d ;
1 u
a 2
d ;
d
T 2
F
w w w
1 w 1
w
1 w
1
1
t
, rezultând

( )
w
3
H H v A
1
w
H E
0 H
cos
cos
u
1 u
K K K K
b 2
T
a
Z Z Z
α
α ±
= σ
α β
ε
, (3.9)
unde b este lăţimea de contact dintre dinţi.
Pentru dimensionare, în relaţia (3.9) se înlocuieşte
w a
a b ψ = , rezultând expresia distanţei
dintre axe, pentru predimensionare
( ) ( ) 3
w
2
2
2
H E
2
HP a
H H v A 1
0 w
cos
cos
Z Z Z
u 2
K K K K T
1 u a
α
α
σ ψ
± =
ε
α β
, (3.10)
în care ψ
a
reprezintă coeficientul de lăţime a roţii. Pentru calcule precise de dimensionare, distanţa
dintre axe, din condiţia de rezistenţă la contact, se obţine funcţie de factorii Z
B
şi Z
D
, rezultând:

3
2
B 0 w wB
Z a a = şi
3
2
D 0 w wD
Z a a = iar ( )
wD wB w
a , a max a = . (3.11)

21

3.3.2.2. Calculul la solicitarea de încovoiere
Calculul la solicitarea de încovoiere are drept scop să preîntâmpine ruperea dinţilor prin
oboseală, la baza acestora. Calculul constă în determinarea tensiunilor efective la încovoiere şi
limitarea acestora la valori admisibile.
Modelul de calcul al angrenajelor la solicitarea de încovoiere are la bază următoarele
ipoteze simplificatoare:
• dintele se consideră ca o grindă încastrată, iar forţa de interacţiune dintre dinţi este aplicată
în consolă;
• se ia în considerare doar tensiunea de încovoiere – dată de componenta tangenţială a forţei
normale – si se neglijează efectul solicitării de compresiune – dată de componenta radială a
forţei normale – şi efectul solicitării de forfecare – dată de componenta tangenţială a forţei
normale;
• grosimea dintelui, în secţiunea periculoasă la încovoiere, este delimitată de punctele de
tangenţă la zona de racordare a dintelui la corpul roţii de două drepte simetrice, înclinate la
30
0
faţă de axa de simetrie a dintelui.
Şi în cazul solicitării la încovoiere, principala problemă este stabilirea punctului de aplicaţie
a forţei normale de interacţiune dintre dinţi. Se consideră situaţia cea mai periculoasă, când forţa
normală F
n
este aplicată la capul dintelui.
Acest caz este întâlnit la intrarea în angrenare – pentru dinţii roţii conduse – şi la ieşirea din
angrenare – pentru dinţii roţii conducătoare (fig.3.14); corespunzător acestor situaţii, braţul forţei este
maxim, dar în angrenare se găsesc două perechi de dinţi şi forţa normală se distribuie pe aceste perechi de
dinţi.
Modelul de calcul pentru această situaţie este prezentat în fig. 3.15, factorii care depind şi de
punctul de aplicaţie al forţei normale au şi indicele a, care indică faptul că forţa normală este aplicată
la capul dintelui (diametrul punctului de aplicaţie a forţei normale este d
a
).



Fig. 3.14

Fig. 3.15


22
Tensiunea la încovoiere se determină cu relaţia

Fa
2
F
Fa
Sa
n
Sa
2
F
Fa ta
F
cos
S
h 6
Y Y
b
F
Y Y
6
bS
h F
α = = σ
ε ε
(3.12)
în care Y
Sa
reprezintă factorul de corecţie a tensiunilor de încovoiere la baza dintelui şi ţine seama
de concentrarea tensiunii la piciorul dintelui şi de faptul că în secţiunea periculoasă există o stare
complexă de tensiuni (Y
Sa
= Y
Sa
(z, x));
Y
ε
– factorul gradului de acoperire pentru solicitarea de încovoiere; ţine seama de faptul că
sarcina se repartizează pe două perechi de dinţi.
Pentru angrenajul real, relaţia (3.12) devine

Fa
2
F
Fa
Sa
nc
F
cos
S
h 6
Y Y
b
F
α = σ
ε
, (3.13)
unde F
nc
reprezintă forţa normală corectată, determinată cu relaţia

α β
α
=
F F v A
t
nc
K K K K
cos
F
F . (3.14)
Factorii introduşi pentru corectarea forţei F
n
ţin seama de : regimul de funcţionare (K
A
);
sarcinile dinamice suplimentare (K
v
); repartizarea neuniformă a sarcinii pe lăţimea danturii (K

);
repartizarea neuniformă a sarcinii pe perechile de dinţi aflate simultan în angrenare (K

). Aceşti
factori au aceleaşi semnificaţii ca şi în cazul solicitării de contact, K
A
şi K
v
având şi aceleaşi valori;
factorii K

şi K

au valori diferite faţă de factorii K

şi K

deoarece repartizarea neuniformă a
sarcinii influenţează diferit cele două solicitări.
Cu relaţia (3.14), expresia tensiunii la încovoiere (relaţia (3.13)) devine

Fa
2
F
Fa
Sa F F v A
t
F
cos
S
h 6
Y Y K K K K
cos b
F
α
α
= σ
ε α β
(3.15)
şi notând cu
Fa
2
F
Fa
Fa
cos
m
S
m
h
6
Y α






= – factorul de formă al dintelui pentru solicitarea de
încovoiere, rezultă tensiunile efective la încovoiere, diferite pentru pinion şi pentru roata condusă:

2 , 1 FP 2 , 1 Sa 2 , 1 Fa F F v A
2 , 1
t
2 , 1 F
Y Y Y K K K K
m b
F
σ ≤ = σ
ε α β
. (3.16)
Factorul de formă al dintelui se determină funcţie de numărul de dinţi z şi de deplasarea
specifică de profil x.
Relaţia (3.16), utilizabilă în calculele de verificare, se exprimă, de regulă, în funcţie de
momentul de torsiune T
1
al pinionului, efectuând următoarele înlocuiri:
;
z
d
m ;
d
T 2
F
1
1
1
1
t
= =
α
α
±
=
α
α
=
±
=
cos
cos
1 u
a 2
cos
cos
d d ;
1 u
a 2
d
w w w
1 w 1
w
1 w
,
rezultând relaţia de verificare la încovoiere, pentru pinion şi pentru roata condusă, în cazul în care
forţa normală acţionează la capul dintelui

23

( )
2 , 1 FP
w
2
2
2 , 1 Sa 2 , 1 Fa F F v A
2
w 2 , 1
2
1 1
2 , 1 F
cos
cos
Y Y Y K K K K
a b 2
1 u z T
σ ≤
α
α ±
= σ
ε α β
. (3.17)
Între tensiunile de încovoiere ale celor două roţi ale unui angrenaj există relaţia

1 Sa
2 Sa
1 Fa
2 Fa
2
1
1 F 2 F
Y
Y
Y
Y
b
b
σ = σ . (3.18)
Pentru dimensionare, se înlocuieşte, în relaţia (3.17),
w a
a b ψ = , rezultând expresia distanţei
dintre axe

( )
3
w
2
2
FP
Sa Fa
F F v A
a
2
1 1
w
cos
cos Y Y
Y K K K K
2
1 u z T
a
α
α
σ ψ
±
=
ε α β
, (3.19)
în care









σ σ
=
σ 2
Y Y
,
Y Y
max
Y Y
FP
2 Sa 2 Fa
1 FP
1 Sa 1 Fa
FP
Sa Fa
.


3.3.3. Calculul de rezistenţă al angrenajelor cilindrice cu dantură înclinată

Calculul de rezistenţă al angrenajelor cilindrice cu dantură înclinată se efectuează similar cu cel
al angrenajelor cilindrice cu dantură dreaptă, dar se ţine seama de particularităţile geometrice
datorate înclinării danturii. Relaţiile de calcul pentru angrenajele cu dantură înclinată se obţin prin
particularizarea relaţiilor obţinute la dantura dreaptă.

3.3.3.1. Particularităţi ale geometriei roţilor cu dantură înclinată
Comparativ cu flancul danturii drepte – care este generat de o dreaptă conţinută în planul de
generare fiind paralelă cu generatoarea cilindrului de bază – flancul danturii înclinate este generat
de o dreaptă conţinută în planul de generare, dar care este înclinată faţă de generatoarea cilindrului
de bază cu unghiul β
b
.
Din acest mod de generare, rezultă
anumite particularităţi geometrice ale
danturii înclinate care influenţează calculul
de rezistenţă; aceste particularităţi sunt
prezentate în continuare.
• Unghiul de înclinare al dintelui
depinde de cilindrul pe care este definit; în
calculele de rezistenţă se utilizează: β –
unghiul de înclinare pe cilindrul de
divizare; β
b
– unghiul de înclinare pe
cilindrul de bază; β
a
– unghiul de înclinare
pe cilindrul de cap. Relaţia de legătură dintre unghiurile de înclinare β şi β
b
este (fig. 3.16)
Fig. 3.16

24









α
α
β = β
t
n
b
cos
cos
cos arccos . (3.20)
• La o roată cu dantură înclinată se deosebesc trei plane caracteristice: planul frontal t–t –
perpendicular pe axa roţii; planul normal n–n – perpendicular pe direcţia dintelui corespunzătoare
cilindrului de divizare; planul axial x–x – ce conţine axa roţii (fig. 3.17, a). Între paşii din planul
normal p
n
şi din planul frontal p
t
există relaţia β = cos p p
n t
, rezultând relaţia dintre modulii din
planul normal şi frontal

β
=
cos
m
m
n
t
. (3.21)
a b
Fig. 3.17
Elementele geometrice ale roţilor şi angrenajului se determină în plan frontal, luând în calcul
modulul frontal m
t
. Calculul de rezistenţă se efectuează în plan normal, acolo unde dimensiunile
dintelui sunt minime şi – tot acolo – acţionează forţa normală de interacţiune dintre dinţi. Tot în
planul normal este standardizat modulul danturii m
n
, pentru a utiliza aceleaşi scule de danturat la
dantura dreaptă şi înclinată. Planul axial se utilizează la prelucrarea roţilor dinţate.
• Dinţii înclinaţi intră în angrenare, respectiv ies din angrenare progresiv (fig.3.17, b), ceea ce
conduce la existenţa simultană a mai multor perechi de dinţi în angrenare; acest fapt explică
utilizarea angrenajelor cilindrice cu dantură înclinată la viteze mari. Metoda ISO – DIN de calcul a
angrenajelor consideră că intrarea progresivă a dinţilor în angrenare este favorabilă din punct de
vedere al solicitării de contact. Pentru a ţine seama de acest fapt, se introduce factorul înclinării
danturii Z
β
, care ţine seama de înclinarea danturii având valori subunitare.
• Înclinarea dintelui determină mărirea lungimii acestuia faţă de lăţimea b a roţii (v.fig. 3.17,
b), comparativ cu dantura dreaptă la care lungimea dintelui este egală cu lăţimea roţii. Această
lungime a dintelui intră în calculul la solicitarea de încovoiere şi se determină cu relaţia

β
= =
cos
b
l b
nF
. (3.22)
La solicitarea de contact interesează lungimea liniei de contact dintre dinţii aflaţi în
angrenare. Pentru o pereche de dinţi aflaţi în angrenare (fig. 3.18), lungimea liniei de contact este

25
b
nH
cos
b
b
β
= . (3.23)
• Sarcina se repartizează
neuniform pe lungimea liniei de
contact (v. fig. 3.18); această repartiţie
este nefavorabilă pentru solicitarea de
contact – sarcina are un maxim în zona
cilindrului de rostogolire – dar
favorabilă pentru solicitarea de
încovoiere – la capul dintelui, sarcina
este minimă. Influenţa favorabilă a
repartizării sarcinii la încovoiere se ia
în considerare prin factorul înclinării
danturii Y
β
care ia o valoare subunitară.
• La angrenajele cilindrice cu dantură înclinată se deosebesc: ε
α
– gradul de acoperire în plan
frontal; ε
β
– gradul de acoperire suplimentar (datorat înclinării danturii); ε
γ
= ε
α
+ ε
β
– gradul de
acoperire total.
• Din modul de generare al flancului
dintelui, rezultă că orice punct al acestuia
este definit prin două raze de curbură (fig.
3.19): ρ
n
– în plan normal; ρ
t
– în plan
frontal; relaţia de legătură dintre aceste raze
este

b t n
cosβ ρ = ρ . (3.24)



3.3.3.2. Roata echivalentă. Angrenaj echivalent
Calculul de rezistenţă al angrenajului cilindric cu dantură înclinată se efectuează în plan
normal, acolo unde dimensiunile dintelui sunt minime şi unde acţionează forţa normală de
interacţiune dintre dinţi.
Pentru a utiliza relaţiile de calcul stabilite la angrenajul cilindric cu dantură dreaptă,
angrenajul cilindric cu dantură înclinată se înlocuieşte cu un angrenaj cilindric fictiv cu dantură
dreaptă numit angrenaj echivalent. Angrenajul echivalent este format din două roţi cilindrice fictive
cu dantură dreaptă numite roţi echivalente. Echivalenţa dintre roata cilindrică reală cu dantură
înclinată şi roata cilindrică fictivă cu dantură dreaptă constă în faptul că forma şi profilul dinţilor
roţii echivalente sunt aceleaşi cu forma şi profilul dinţilor roţii reale cu dantură înclinată în plan
normal.

Fig. 3.18
Fig.3.19

26
În concluzie, se poate spune că intre elementele roţii reale din plan normal şi cele ale roţii
echivalente există următoarele egalităţi (fig. 3.20):
• raza de curbură a profilului dintelui roţii reale în plan normal este egală cu raza de curbură a
profilului dintelui roţii echivalente ρ
n roata reală
= ρ
n roata echivalentă
;
• modulul normal al danturii roţii reale este egal cu modulul danturii roţii echivalente
m
n roata reală
= m
n roata echivalentă
;
• deplasările specifice de profil de la roata reală din plan normal sunt egale cu deplasările
specifice de profil de la roata echivalentă x
n roata reală
= x
n roata echivalentă
;
• forţa normală de interacţiune dintre dinţi de la angrenajul real cu dantură înclinată este egală
cu forţa normală de interacţiune dintre dinţi de la angrenajul echivalent F
n roata reală
= F
n roata echivalentă
.
Diametrul de divizare d
n
al roţii echivalente se determină pornind de la egalitatea
ρ
n roata reală
= ρ
n roata echivalentă
. Raza de curbură a profilului dintelui roţii reale în plan normal rezultă din
relaţia (3.24) şi din relaţia de determinare a razei de curbură din plan frontal (fig. 3.20, a)

a b
Fig. 3.20


b
t
b
t
n
cos
sin
2
d
cos β
α
=
β
ρ
= ρ . (3.25)
Raza de curbură a profilului dintelui roţii
echivalente rezultă din fig. 3.20, b

n
n
n
sin
2
d
α = ρ . (3.26)
Din relaţiile (3.25) şi (3.26) şi ţinând seama
de legătura dintre unghiurile de presiune din plan
normal α
n
şi din plan frontal α
t

b n
t
cos
1
sin
sin
β
=
α
α
, rezultă

b
2
b n
t
n
cos
d
cos
1
sin
sin
d d
β
=
β α
α
= . (3.27)

Fig.3.21

27
Numărul de dinţi z
n
ai roţii echivalente cu dantură dreaptă rezultă din egalitatea
m
n roata reală
= m
n roata echivalentă
şi din relaţia (3.27) obţinându–se, iniţial, relaţia
b
2
n
b
2
t
n n
cos
z
cos
m
cos
z m
z m
β β
=
β
= (3.28)
şi apoi relaţia finală
.
cos cos
z
z
b
2
n
β β
= (3.29)
Angrenajul echivalent (fig. 3.21) este un angrenaj evolventic format din două roţi cilindrice cu
dantură dreaptă având numerele de dinţi z
n1
şi z
n2
, modulul danturii m
n
şi deplasările de profil x
n1
şi x
n2
.
Dacă angrenajul real este un angrenaj nedeplasat rezultă un angrenaj echivalent nedeplasat. Dacă
angrenajul real este un angrenaj deplasat rezultă şi angrenajul echivalent un angrenaj deplasat având
aceeaşi sumă a deplasărilor specifice de profil x
sn
şi aceeaşi repartizare a acestora pe cele două roţi x
n1
,
respectiv x
n2
.
Pentru elementele geometrice ale roţilor dinţate echivalente şi ale angrenajului echivalent se
păstrează aceleaşi corelaţii între elemente ca şi la angrenajul cilindric cu dantură dreaptă.
Distanţa dintre axe a
wn
a angrenajului echivalent se determină plecând de la relaţia
(v. fig. 3.21)
( )
1 wn 2 wn wn
d d
2
1
a ± = . (3.30)
Ţinând seama de relaţiile de legătură dintre diametre la roata reală
... cos d cos d d
wt w t b
= α = α = , la roata echivalentă ... cos d cos d d
wn wn n n bn
= α = α = şi de relaţia
(3.27), rezultă
.
cos
cos
cos
1
cos
cos
a a
t
wt
b
2
wn
n
w wn
α
α
β α
α
= (3.31)
Celelalte elemente geometrice ale roţilor echivalente şi ale angrenajului echivalent precum
şi gradul de acoperire al angrenajului echivalent se determină cu aceleaşi relaţii ca la angrenajele

Fig. 3.22

28
cilindrice cu dantură dreaptă, cu menţiunea că elementele respective au indicele n.
Raportul de angrenare u
n
al angrenajului echivalent se determină cu relaţia
u
z
z
cos cos
z
cos cos
z
z
z
u
1
2
b
2
1
b
2
2
1 n
2 n
n
= =
β β
β β
= = . (3.32)
Momentul de torsiune T
n1
la pinionul angrenajului echivalent se determină ţinând seama de
relaţia F
n roata reală
= F
n roata echivalentă
. Momentul de torsiune T
n1
se determină ca produs între raza cercului
de divizare al pinionului angrenajului echivalent d
n1
/2 şi componenta tangenţială F
tn1
a forţei normale
F
n
(fig. 3.22, a), iar momentul de torsiune T
1
se determină ca produs între raza cercului de divizare al
pinionului angrenajului real d
1
/2 şi componenta tangenţială F
t1
din planul frontal al angrenajului real
(v.fig. 3.22, b).
Luând în considerare legătura dintre diametrul d
1
şi diametrul d
n1
(v. relaţia(3.27)), rezultă
raportul momentelor de torsiune
b
2
1 1 t
b
2
1 1 t
1
1 t
1 n
1 tn
1
1 n
cos cos
1
d F
cos
d
cos
F
2
d
F
2
d
F
T
T
β β
=
β β
= =
şi apoi momentul de torsiune la pinionul angrenajului echivalent

b
2
1
1 n
cos cos
T
T
β β
= . (3.33)

3.3.3.3. Calculul la solicitarea de contact
Calculul angrenajelor cilindrice cu dantură înclinată la solicitarea de contact se efectuează
pentru angrenajul echivalent adoptându–se aceleaşi ipoteze ca şi în cazul angrenajelor cilindrice cu
dantură dreaptă şi ţinând seama de particularităţile geometrice ale danturii înclinate.
Pentru angrenajul echivalent, cu contactul dinţilor în polul angrenării C, relaţia de determinare
a tensiunii la solicitarea de contact în polul angrenării este
( )
HP
wt
2
t
2 3
H H v A
1
w
H E
0 H HC
cos
cos
u
1 u
K K K K
b 2
T
a
Z Z Z Z
σ ≤
α
α ±
= σ = σ
α β
β ε
, (3.34)
unde:
wt
b
t
H
tg
cos 2
cos
1
Z
α
β
α
= reprezintă factorul zonei de contact;
β =
β
cos Z – factorul înclinării danturii pentru solicitarea de contact.
Pentru contactul dinţilor în punctul interior de angrenare unipară – punctul B pentru pinion,
respectiv punctul D pentru roata condusă – factorii de angrenare Z
B
şi Z
D
trebuie determinaţi (v.
subcap. 3.3.2.1).

29
De regulă, întâi se determină tensiunea la solicitarea de contact σ
H0
în polul angrenării şi
apoi se determină tensiunea în punctele interioare de angrenare unipară, rezultând pentru aceste
puncte tensiunile , Z
0 H B HB
σ = σ respectiv
0 H D HD
Z σ = σ . Predimensionarea se face considerând că
dinţii sunt în contact în polul angrenării.
Procedând în mod analog ca la angrenajele cu dantură dreaptă şi înlocuind în relaţia
(3.34) lăţimea danturii b = ψ
a
a
w
, rezultă expresia distanţei dintre axe, întâi pentru calculul la
solicitarea de contact în polul angrenării,
( ) ( ) 3
wt
2
t
2
2
H E
2
HP a
H H v A 1
0 w
cos
cos
Z Z Z Z
u 2
K K K K T
1 u a
α
α
σ ψ
± =
β ε
α β
(3.35)
şi apoi relaţia finală

3
2
B 0 w wB
Z a a = şi
3
2
D 0 w wD
Z a a = iar ( )
wD wB w
a , a max a = . (3.36)

3.3.3.4. Calculul la solicitarea de încovoiere
Calculul angrenajelor cilindrice cu dantură înclinată la solicitarea de încovoiere se
efectuează pentru angrenajul echivalent adoptându–se aceleaşi ipoteze ca şi în cazul angrenajelor
cilindrice cu dantură dreaptă şi ţinând seama de particularităţile geometrice ale danturii înclinate.
Ca şi la angrenajele cilindrice cu dantură dreaptă, se consideră situaţia cea mai periculoasă
când forţa normală F
n
este aplicată la capul dintelui roţii echivalente.
Prin aplicarea, pentru angrenajul echivalent, a relaţiei (3.17) de verificare la încovoiere a
angrenajului cu dantură dreaptă, se obţine relaţia de verificare la solicitarea de încovoierea
angrenajului cu dantură înclinată
( )
2 , 1 FP
wt
2
t
2
2 , 1 Sa 2 , 1 Fa F F v A
2
w 2 , 1
2
1 1
2 , 1 F
cos
cos
Y Y Y Y K K K K
cos a b 2
1 u z T
σ ≤
α
α
β
±
= σ
ε β α β
, (3.37)
unde Y
β
este factorul înclinării danturii pentru solicitarea de încovoiere. Deoarece relaţia de calcul
s-a stabilit pentru roata echivalentă, factorii Y
Fa
şi Y
Sa
depind de parametrii cremalierei de referinţă,
de numărul de dinţi z
n
ai roţii echivalente şi de deplasările specifice de profil din planul normal x
n
.
Pentru dimensionare, se înlocuieşte, în relaţia (3.37),
w a
a b ψ = , rezultând expresia distanţei
dintre axe

( )
3
wt
2
t
2
FP
Sa Fa
F F v A
a
2
1 1
w
cos
cos Y Y
Y Y K K K K
cos 2
1 u z T
a
α
α
σ β ψ
±
=
β ε α β
, (3.38)
în care









σ σ
=
σ
2 FP
2 Sa 2 Fa
1 FP
1 Sa 1 Fa
FP
Sa Fa
Y Y
,
Y Y
max
Y Y
.





30
3.4. FORŢE ÎN ANGRENAJELE CILINDRICE

În timpul funcţionării, un angrenaj cilindric transmite momentul de torsiune prin contactul
dintre dinţii celor două roţi. Între aceşti dinţi apar forţe de interacţiune dintre dinţi, normale la
profilele dinţilor şi egale şi de sens contrar pentru pinion (1) şi pentru roata condusă (2).
Neglijând frecarea dintre dinţi, forţele normale sunt cuprinse în planul de angrenare. Pentru
angrenajele cilindrice, se consideră că punctul de aplicaţie al forţei normale F
n
este polul angrenării
C, la mijlocul lăţimii roţii.
Pentru calculul arborilor şi lagărelor, este dificil să se lucreze cu forţa normală F
n
. Din acest
motiv, această forţă se descompune în mai multe componente, funcţie de tipul danturii, dreaptă sau
înclinată.

3.4.1. Forţe în angrenajele cilindrice cu dantură dreaptă

În cazul angrenajelor cilindrice cu dantură dreaptă, forţa normală F
n
se descompune în două
componente (fig. 3.23): forţa tangenţială F
t
– în planul frontal, după axa y şi forţa radială F
r
– în
planul axial, după direcţia x.
Forţa tangenţială F
t
se determină cu relaţia

w
t
d
T 2
F = , (3.39)













în care T reprezintă momentul de torsiune transmis de roata respectivă, iar d
w
– diametrul de
rostogolire al aceleiaşi roţi.
Forţa radială rezultă din fig. 3.23:

w t r
tg F F α = . (3.40)


Fig. 3.23

31
Între forţele care acţionează asupra pinionului şi roţii conduse, există următoarea corelaţie:
1 r 2 r 1 t 2 t
F F ; F F = = , calculându-se, de regulă, numai forţele corespunzătoare pinionului, F
t1
şi F
r1
.
• Sensul forţelor tangenţiale se stabileşte funcţie de rolul roţii – conducătoare sau condusă –
şi de sensul de rotaţie. Astfel, la roata conducătoare (roata 1, fig. 3.23), forţa tangenţială F
t1
este
forţă rezistentă (echilibrează momentul motor transmis de arbore) şi, deci, are sensul invers
sensului de rotaţie (se opune vitezei unghiulare ω
1
). La roata condusă (roata 2, fig. 3.23), forţa
tangenţială F
t2
este forţă motoare (forţa care produce rotirea roţii) şi are acelaşi sens cu sensul de
rotaţie a roţii (acelaşi cu viteza unghiulară ω
2
).
• Sensul forţelor radiale este totdeauna de la polul angrenării spre centrul roţii respective, F
r1

spre centrul pinionului 1 şi F
r2
– spre centru roţii conduse 2 (v. şi fig. 3.23).

3.4.2. Forţe în angrenajele cilindrice cu dantură înclinată

În cazul angrenajelor cilindrice cu dantură înclinată forţa de interacţiune dintre dinţi F
n
este
normală atât la profilul dintelui cât şi la direcţia dintelui, fiind cuprinsă înclinată planul de
angrenare (fig. 3.24).
În planul normal n–n, forţa F
n
se descompune înclinată două componente: forţa F’ – tangentă la
cilindrul de rostogolire şi normală la direcţia dintelui şi forţa radială F
r
– pe direcţia x a planului
xCz şi îndreptată spre axa roţii. În planul yCz, tangent la cilindrul de rostogolire, forţa F’ se
descompune în alte două componente: forţa tangenţială F
t
, pe direcţia y şi forţa axială F
a
, pe
direcţia z.
Forţa tangenţială F
t
se determină cu relaţia (3.39) ca şi la angrenajele cu dantură dreaptă.
Forţele radială F
r
şi axială F
a
rezultă din fig. 3.24:

wn
t
wn r
tg
cos
F
tg ' F F α
β
= α = ; (3.41)
β = tg F F
t a
, (3.42)

Fig. 3.24

32
considerând că β
w
= β.
Între forţele care acţionează asupra pinionului şi roţii conduse, există următoarea corelaţie:
1 a 2 a 1 r 2 r 1 t 2 t
F F ; F F ; F F = = = , calculându-se, de regulă, numai forţele corespunzătoare pinionului,
F
t1
, F
r1
şi F
a1
. Toate forţele au punctul de aplicaţie în polul angrenării.
• Sensul forţelor tangenţiale şi radiale se stabileşte la fel ca la angrenajele cilindrice cu
dantură dreaptă.
• Sensul forţelor axiale depinde de sensul de rotaţie, de sensul înclinării danturii şi de rolul
roţii în angrenaj, conducătoare sau condusă. Modul de stabilire a sensului forţelor axiale este
prezentat în fig. 3.25 şi are în vedere faptul că forţa axială F
a
şi forţa tangenţială F
t
provin din
descompunerea forţei F’ – perpendiculară pe direcţia dintelui (v. şi fig. 3.24, b). Deci, cunoscând sensul
forţei tangenţiale F
t
, rezultă sensul forţei axiale F
a
. (v. fig. 3.25). Pentru stabilirea sensului forţei axiale
F
a
, componenta tangenţială se reprezintă, convenţional, rabătută cu 90
o
în sensul rotirii, deoarece în
această poziţie se vede dintele în adevărata sa poziţie; în acest fel, forţa axială rezultă ca fiind redusă la
axa arborelui, punctul ei de aplicaţie fiind tot polul angrenării.
Influenţa schimbării sensului înclinării danturii şi a sensului de rotaţie asupra sensului
forţelor axiale se prezintă în fig. 3.25, b şi c.

Fig. 3.25

3.5. ANGRENAJE CONICE

Angrenajele alcătuite din roţi dinţate conice se utilizează în cazul în care axele celor doi
arbori, între care are loc
transmiterea mişcării de rotaţie,
sunt concurente.
Comparativ cu angrenajele
cilindrice, angrenajele conice au o
tehnologie de fabricaţie mai
pretenţioasă. De asemenea, forţele
axiale care apar în aceste angrenaje
complică, într-o oarecare măsură,

a b
Fig. 3.26

33
construcţia reazemelor arborilor de susţinere a roţilor.
Roţile dinţate conice pot fi executate cu dantură dreaptă (fig. 3.26, a), înclinată sau curbă
(fig. 3.26, b).
Roţile conice cu dantură dreaptă sunt utilizate la viteze periferice reduse (v = 2...3 m/s),
când abaterile pasului şi cele ale profilului nu produc încă solicitări dinamice mari şi zgomot.
Aceste roţi sunt foarte sensibile la montaje mai puţin precise şi la deformaţii sub sarcină ale
arborilor de susţinere.
Roţile conice cu dantură curbă sunt utilizate la angrenajele cu viteze periferice mari, până
la 40 m/s. Aceste angrenaje au o funcţionare silenţioasă, grad de acoperire superior, durabilitate
mărită în exploatare şi oferă posibilitatea măririi raportului de angrenare.
Roţile conice cu dantură înclinată pot funcţiona la viteze periferice până la 12 m/s şi se
execută pe aceleaşi maşini de danturat ca şi roţile cu dantură dreaptă, dar cu o productivitate mai
redusă. Din acest motiv, în locul roţilor conice cu dantură înclinată, se preferă roţile conice cu
dantură curbă, care se execută pe maşini de mare productivitate. Angrenajele conice cu dantură
înclinată sunt utilizate, de regulă, atunci când roţile au dimensiuni mari şi, din acest motiv, nu pot fi
prelucrate pe maşini de danturat roţi cu dantură curbă.
Suprafeţele de rostogolire ale roţilor angrenajului conic (axoidele angrenajului) sunt suprafeţe
conice, tangente după o generatoare comună. Vârfurile celor două conuri de rostogolire se întâlnesc
în punctul 0 de concurenţă al axelor roţilor (fig. 3.27).
Conul de rostogolire al unei roţi dinţate conice este definit prin generatoarea acestuia şi
unghiul pe care aceasta îl face cu axa roţii, numit unghiul conului de rostogolire şi notat prin δ
1,2
.
Două roţi dinţate conice, care angrenează între ele, admit o generatoare comună a celor două
conuri de rostogolire, definită prin unghiurile δ
1
şi δ
2
, unghiul dintre axele acestor roţi fiind

2 1
δ + δ = Σ .
O aceeaşi roată dinţată conică poate angrena cu diferite roţi, caracterizate prin valori diferite
ale unghiului δ
2
(fig. 3.27,a...3.27,d). În acest fel pot rezulta diverse valori ale unghiului Σ dintre
axele roţilor. Angrenajul cu unghiul dintre axe Σ = 90
0
(v.fig. 3.27, b) poartă denumirea de angrenaj
conic ortogonal şi este cel mai frecvent utilizat în construcţia transmisiilor.



a b c d
Fig. 3.27
34
4. ARBORI
4.1. CARACTERIZARE. CLASIFICARE. DOMENII DE
FOLOSIRE

Arborii sunt organe de maşini cu mişcare de rotaţie, destinaţi transmiterii momentelor de
torsiune de-a lungul axei lor şi susţinerii altor organe de maşini cu mişcare de rotaţie (roţi dinţate,
roţi de lanţ, roţi de curea, semicuplaje etc.).
Osiile sunt organe de maşini cu mişcare de rotaţie sau fixe, destinate susţinerii altor organe
de maşini cu mişcare de rotaţie.
Deosebirea funcţională dintre arbori şi osii este aceea că arborii transmit moment de
torsiune, în timp ce osiile nu transmit moment de torsiune.
Părţile componente ale unui arbore sunt: corpul arborelui, porţiunile de calare şi porţiunile
de reazem (fig. 4.1).
Porţiunile de calare sunt
zonele de asamblare a arborelui cu
organele de maşini susţinute de
acesta (roţi dinţate, roţi de curea, roţi
de lanţ, semicuplaje etc.). Acestea se
pot executa cilindrice sau conice,
utilizându-se, de regulă, suprafeţele
cilindrice, a căror execuţie este mai
uşoară. Suprafeţele conice se utilizează în cazurile în care sunt necesare montări şi demontări
frecvente ale organelor susţinute (roţi de schimb etc.) şi în cazurile în care este necesară o centrare
precisă a pieselor susţinute în raport cu arborele. Diametrele suprafeţelor de calare se aleg din seria
de diametre normale, iar diametrele capetelor de arbori se aleg din STAS 8724/2-71 (pentru capete
de arbori cilindrice) sau STAS 8724/4-71 (pentru capete de arbore conice).
Porţiunile de reazem sunt zonele necesare pentru realizarea lagărelor cu alunecare sau cu
rostogolire. De regulă, acestea se află dispuse la capetele arborelui, constituind fusurile de capăt.
Fusurile se execută, pentru lagărele cu alunecare, cilindrice, conice sau sferice. Cele mai folosite
sunt fusurile cilindrice, care se execută, de obicei, cu diametrul puţin mai mic decât al treptei
alăturate, în scopul simplificării montajului şi al fixării poziţiei axiale a arborelui. Fusurile conice se
folosesc pentru reglarea jocului în lagăr şi, uneori, pentru fixarea axială a arborelui. Fusurile sferice
se folosesc rar, atunci când deformaţiile unghiulare ale axei arborelui sunt mari. Fusurile pentru
lagărele cu rostogolire (cu rulmenţi) se execută cilindrice şi au lungimea mai mică decât fusurile
pentru lagărele cu alunecare, cu excepţia cazurilor când se montează doi rulmenţi în acelaşi lagăr.
Diametrele fusurilor se aleg în funcţie de diametrul interior al rulmentului.
Clasificarea arborilor se poate face după criteriile de clasificare prezentate în tabelul 4.1.



Fig. 4.1
35
Tabelul 4.1
Clasificarea arborilor
Clasificarea arborilor
Criteriul de clasificare Felul arborilor
Forma axei geometrice Arbori drepţi Arbori cotiţi Arbori flexibili
Destinaţia Arbori de transmisie

Arbori principali ai maşinilor unelte
Secţiunea arborelui pe lungime Cu secţiunea
(diametrul) constant
Cu secţiunea (diametrul) variabilă în
trepte
Forma suprafeţei exterioare Arbori netezi Arbori canelaţi
Forma secţiunii Cu secţiunea plină Cu secţiunea tubulară
Rigiditate Arbori rigizi Arbori elastici
Numărul reazemelor Cu două reazeme Cu mai mult de două reazeme
Poziţia în spaţiu a axei geometrice Arbori
orizontali
Arbori înclinaţi Arbori verticali



















Arborii drepţi (fig. 4.2, a...d) sunt cel mai frecvent folosiţi în construcţia transmisiilor
mecanice. Se folosesc ca arbori de transmisie, pentru fixarea organelor de transmisie (roţi dinţate,
roţi de curea, roţi de lanţ, semicuplaje etc.) sau ca arbori principali ai maşinilor unelte, unde servesc
şi la fixarea organelor de lucru (sculelor).
Secţiunea arborelui, pe lungime, care poate fi constantă sau variabilă în trepte, este
determinată de repartiţia sarcinilor (momente de torsiune, momente încovoietoare, forţe axiale) de-a
lungul axei sale şi de tehnologia de execuţie şi montaj. Pentru arborii care sunt solicitaţi numai la

Fig. 4.2
36
torsiune şi momentul de torsiune este distribuit pe toată lungimea acestora, se utilizează secţiunea
constantă (fig. 4.2, a). Pentru arbori solicitaţi la torsiune şi încovoiere, la care, de regulă, momentul
de torsiune nu acţionează pe toată lungimea arborelui, iar momentul încovoietor este variabil pe
lungimea acestuia, fiind mai mic spre capete, se utilizează secţiunea variabilă în trepte (fig. 4.2, b);
aceştia se apropie de grinda de egală rezistenţă, permit fixarea axială a organelor susţinute şi asigură
un montaj uşor. Se recomandă ca piesele montate pe arborii în trepte să treacă liber până la
suprafeţele lor de montaj, pentru a se evita deteriorarea diferitelor suprafeţe şi slăbirea strângerii
ajustajelor.
Suprafeţele exterioare ale arborilor pot fi netede (fig. 4.2, a şi b) sau canelate (fig. 4.2, c).
Arborii netezi se folosesc, cu precădere, în construcţia reductoarelor, iar arborii canelaţi în
construcţia cutiilor de viteze.
Arborii drepţi se execută, de regulă, cu secţiunea plină. Atunci când se impun condiţii severe
de greutate sau atunci când este necesară introducerea prin arbore a unui alt arbore (arborii coaxiali
ai cutiilor de viteze planetare sau arborii cutiilor de viteze cu axe fixe ale unor tractoare, prin
interiorul cărora trece arborele prizei de putere), aceştia se execută tubulari (fig. 4.2, d).
Principalele domenii de folosire a arborilor drepţi sunt: reductoarele de turaţie de uz general,
ansamblele transmisiei automobilelor şi tractoarelor (cutii de viteze, cutii de distribuţie, reductoare
centrale, reductoare finale, prize de putere etc.), utilajele tehnologice, arborii principali ai maşinilor
unelte etc.
Arborii cotiţi (fig. 4.2, e) se folosesc în construcţia mecanismelor de tip bielă-manivelă,
pentru transformarea mişcării de translaţie în mişcare de rotaţie (la motoarele cu ardere internă) sau
invers (la compresoare, prese, maşini de forjat). Aceştia au două sau mai multe fusuri paliere –
dispuse pe lungimea arborelui, pentru a asigura o rigiditate mare construcţiei – şi unul sau mai
multe fusuri manetoane, de legătură cu biela (bielele) mecanismului.
Arborii cotiţi sunt prevăzuţi cu contragreutăţi, pentru echilibrarea statică şi dinamică,
construcţia şi calculul lor fiind specifice domeniului de utilizare.
Arborii flexibili (fig. 4.2, f, g şi h) formează o grupă specială de arbori, la care axa
geometrică are o formă variabilă. Aceştia se folosesc pentru transmiterea momentelor de torsiune
între organe care îşi schimbă poziţia relativă în timpul funcţionării. Sunt confecţionaţi din câteva
straturi de sârmă, înfăşurate strâns şi în sensuri diferite, sensul de înfăşurare al ultimului strat fiind
invers sensului de rotaţie al arborelui, pentru a realiza, în timpul transmiterii mişcării, strângerea
straturilor interioare de către stratul exterior (fig. 4.2, f). Pentru protecţia arborelui împotriva
deteriorării şi a murdăriei şi pentru menţinerea unsorii consistente între spire, arborele elastic se
introduce într-o manta metalică (fig. 4.2, g) sau executată din ţesătură cauciucată (fig. 4.2, h).
Arborele flexibil se racordează la elementele între care se transmite mişcarea cu ajutorul armăturilor
de capăt.
Osiile (fig. 4.2, i şi j) sunt de două feluri: rotitoare şi fixe. Osiile rotitoare au, în general, axa
geometrică dreaptă şi secţiunea constantă sau aproape constantă pe toată lungimea (fig. 4.2, j – osia
de la vagoanele de cale ferată). Osiile fixe au axa geometrică dreaptă sau curbată şi se întâlnesc la
punţile nemotoare ale automobilelor.
37

4.2. MATERIALE ŞI TEHNOLOGIE

Alegerea materialului din care se execută arborii este determinată de: tipul arborelui,
condiţiile de rezistenţă şi rigiditate impuse, modul de rezemare (tipul lagărelor), natura organelor
montate pe arbore (roţi fixe, roţi baladoare etc.).
Arborii drepţi şi osiile se execută, de obicei, din oţeluri carbon şi oţeluri aliate. Oţelurile
aliate se folosesc numai în cazuri speciale: când pinionul este confecţionat din oţel aliat şi face corp
comun cu arborele, la arbori puternic solicitaţi, la turaţii înalte, în cazul restricţiilor de gabarit, la
osiile autovehiculelor etc.
Pentru arborii ale căror dimensiuni se determină din condiţii de rigiditate, oţelurile aliate,
tratate termic sau termochimic, se folosesc numai în măsura în care acest lucru este impus de durata
de funcţionare a lagărelor, canelurilor sau a altor suprafeţe funcţionale. Asigurarea rezistenţei la
oboseală şi a rezistenţei la uzură a fusurilor şi a altor suprafeţe funcţionale se realizează prin forma
constructivă a arborelui şi prin tratamente de suprafaţă: mecanice, termice sau termochimice.
Pentru arborii drepţi şi pentru osii, se recomandă:
- oţeluri de uz general pentru construcţii (OL42, OL50, OL60, STAS 500/2-80), pentru
arborii şi osiile care nu necesită tratament termic;
- oţeluri carbon de calitate de cementare (OLC15, OLC20, STAS 880-80) şi oţeluri aliate
de cementare (13CrNi 30 ş.a., STAS 791-80), pentru arbori puternic solicitaţi şi pentru arbori care
funcţionează la turaţii înalte;
- oţeluri carbon de calitate de îmbunătăţire (OLC45 ş.a., STAS 880-80) şi oţeluri aliate de
îmbunătăţire (40Cr 0, 41CrNi 12 ş.a., STAS 791-80), pentru arbori puternic solicitaţi, cu capacitate
portantă mare şi durată mare de funcţionare a fusurilor şi a canelurilor.
Ca semifabricate, pentru arborii de dimensiuni mici şi medii se folosesc laminate rotunde,
iar pentru arborii de dimensiuni mari se folosesc semifabricate forjate.
Arborii se prelucrează prin strunjire, suprafeţele fusurilor şi ale canelurilor, în cazul roţilor
baladoare, urmând să se rectifice.
Arborii cotiţi şi, în general, arborii grei se execută, în ultimul timp, din fontă cu grafit
nodular sau din fontă modificată, care conferă arborilor sensibilitate mai redusă la concentratorii de
tensiuni, proprietăţi antifricţiune şi de amortizare a şocurilor şi vibraţiilor, concomitent cu avantajul
unor importante economii de material şi de manoperă. Se mai foloseşte fonta maleabilă perlitică,
fonta aliată şi oţelul turnat.
Arborii cotiţi se execută prin forjare sau turnare. Semifabricatele forjate se obţin prin forjare
în mai multe treceri şi încălziri, în matriţe închise. Fusurile şi manetoanele arborilor cotiţi se
rectifică.
Arborii flexibili se confecţionează din sârmă de oţel carbon, cu diametrul de 0,3...3 mm,
trasă la rece. Mantaua arborilor flexibili este metalică, putând fi prevăzută şi cu straturi de ţesătură
şi cauciuc. Mantaua metalică se realizează dintr-o platbandă de oţel zincată, cu secţiune profilată,
înfăşurată, fiind etanşată cu şnur de bumbac (fig. 4.2, g). Mantaua din ţesătură cauciucată este
38
formată dintr-un arc din bandă de oţel, tratat termic, şi dintr-o tresă de bumbac acoperită cu cauciuc
cu inserţii de ţesătură (fig. 4.2, h).

4.3. CALCULUL ARBORILOR DREPŢI
4.3.1. Criterii de calcul

În procesul de transmitere a momentului de torsiune şi de susţinere a altor organe de maşini
cu mişcare de rotaţie (roţi dinţate fixe sau baladoare, roţi de curea, roţi de lanţ etc.), în secţiunile
arborelui apar tensiuni normale şi tangenţiale, care variază după cicluri diferite – iar la suprafaţa
arborelui, în zonele de contact al acestuia cu organele de maşini sprijinite, apar tensiuni de suprafaţă
(de strivire). Totodată, sub acţiunea sarcinilor exterioare şi a greutăţii arborelui şi a pieselor montate
pe acesta, arborele se deformează, apărând deformaţii de încovoiere şi de torsiune. De asemenea,
prin funcţionarea arborelui în regim continuu, la o turaţie apropiată de turaţia critică, apar vibraţii,
care pot duce la rezonanţă.
Tensiunile de interior pot duce la ruperea arborelui, iar cele de suprafaţă la distrugerea
suprafeţelor funcţionale. Caracterul variabil al solicitărilor duce la oboseala materialului.
Deformaţiile arborilor influenţează puţin funcţionarea transmisiilor cu elemente elastice (transmisii
prin curele şi prin lanţ), dar în cazul angrenajelor, acestea duc la repartizarea neuniformă a sarcinii
pe lungimea de contact a dinţilor şi la eventuale ruperi ale acestora. În lagăre, deformaţiile arborilor
duc la micşorarea jocului funcţional, măresc frecările şi uzurile, putând produce, datorită încălzirii,
griparea lagărului, sau – în cazuri extreme – chiar blocarea acestuia (la unghiuri mari de înclinare).
De asemenea, vibraţiile, prin mărimea amplitudinii lor, periclitează nu numai arborele, dar şi
întregul ansamblu în care acesta funcţionează.
Pentru preîntâmpinarea aspectelor negative semnalate, arborii trebuie să fie suficient de
rezistenţi, pentru a putea prelua tensiunile de interior şi de suprafaţă, să aibă forme constructive care
să împiedice oboseala materialului, să fie suficient de rigizi, pentru a limita deformaţiile de
încovoiere şi torsionale şi să nu funcţioneze în regim de rezonanţă.
Ca urmare, calculul arborilor constă din:
- calculul de rezistenţă (calculul de predimensionare şi calculul la solicitări compuse);
- calculul la solicitări variabile (la oboseală);
- calculul la deformaţii (calculul săgeţilor şi a unghiurilor de înclinare din lagăre, calculul
unghiului de răsucire);
- calculul la vibraţii (calculul turaţiei critice).

4.3.2. Scheme de calcul, solicitări

În calcule, arborele este înlocuit cu o grindă pe două (cel mai frecvent) sau pe mai multe
reazeme, asupra căreia acţionează forţe exterioare – provenite de la roţile de transmisie montate pe
acesta (roţi dinţate, roţi de curea, roţi de lanţ etc.) şi forţe de reacţiune – reacţiunile din lagăre. Sub
acţiunea acestui sistem de forţe, arborele este în echilibru.
39
Forţele exterioare, considerate ca forţe concentrate, acţionează în plane normale pe axa
arborelui (forţele tangenţiale şi radiale din angrenaje şi forţele tangenţiale din transmisiile prin curea
sau lanţ) sau sunt paralele cu axa arborelui (forţele axiale din angrenaje). Acestea se transmit
arborelui fie direct – prin contactul butuc – arbore, fie indirect – prin intermediul unui organ
suplimentar (pană – pentru forţele tangenţiale, inel de sprijin – pentru forţele axiale), sub forma
unor forţe care sunt distribuite, în general, neuniform pe suprafaţa de contact (fig. 4.3, a). Pentru
simplificarea calculelor, acţiunea organului susţinut asupra arborelui se înlocuieşte, în schema de
calcul a acestuia, prin sarcini concentrate, obţinute prin reducerea la axa arborelui a forţelor
exterioare provenite de la roţile de transmisie. Reducerea se face în punctul de intersecţie a planului
normal la axă – planul în care acţionează forţele exterioare radiale şi tangenţiale – cu axa arborelui
(punctul C – fig. 4.3, a, b şi c). Pentru calcule mai precise, forţele exterioare normale pe axa
arborelui se pot modela prin două sarcini concentrate, ca în fig. 4.3, a, la distanţa (0,2...0,3) l
b
faţă
de marginea butucului; la această schematizare, forţele concentrate se vor considera mai aproape
de margine în cazul butucilor rigizi şi montaţi cu strângere şi mai departe pentru butucii elastici şi
montaţi cu joc.
Forţele exterioare care acţionează asupra arborilor sunt dispuse după direcţii diferite, fapt
care duce la solicitarea arborelui, la încovoiere, în plane diferite. Pentru simplificarea stabilirii
diagramelor de momente încovoietoare, se recomandă descompunerea tuturor forţelor în
componente care produc solicitarea arborelui la încovoiere în două plane perpendiculare (fig. 4.3, b
şi c).
Forţele de reacţiune din lagăre rezultă din interacţiunea arborelui cu organele pe care se
reazemă. Acestea se consideră, de asemenea, în schemele de calcul, sub forma unor sarcini, aplicate
în punctele de rezemare ale arborelui.
Poziţia reazemelor arborelui este în funcţie de natura lagărului. Pentru lagăre cu alunecare,
datorită presiunii neuniform distribuită dintre arbore şi lagăr, reazemul se consideră amplasat la

Fig. 4.3
40
distanţa (0,25...0,3) l
f
, faţă de interiorul lagărului (fig. 4.4, a). În cazul lagărelor cu rulmenţi,
reazemele se consideră amplasate astfel:
- la mijlocul lăţimii rulmentului, pentru lagăre cu rulment radial cu bile sau cu role
cilindrice (fig. 4.4, b);
- la intersecţia normalei la suprafaţa de contact dintre corpurile de rulare şi inelele
rulmentului, cu axa arborelui, pentru lagărele cu un rulment radial-axial sau cu role
conice (fig. 4.4., c); distanţa a este dată în catalogul de rulmenţi.











În funcţie de diametrul obţinut la predimensionare (v. pct. 4.3.3), de numărul şi dispunerea roţilor de tra
reazeme, întocmindu-se schiţa arborelui. Un exemplu în acest sens, pentru arborele intermediar al
unui reductor cilindric cu două trepte, este prezentat în fig. 4.5.


Fig. 4.5

Fig. 4.4
41
Sub acţiunea forţelor exterioare, arborii sunt solicitaţi la torsiune, încovoiere şi
compresiune sau tracţiune, deci, în cazul general, sunt supuşi la solicitări compuse. Ponderea
fiecărei solicitări este determinată de mărimea forţelor şi de poziţia acestora în raport cu reazemele
arborelui.
Tensiunile care apar, datorită acestor solicitări, nu sunt constante, ci variabile, ele variind
după cicluri de solicitare diferite. Astfel, tensiunea de încovoiere variază după ciclu alternant
simetric, deoarece – deşi sarcina care încarcă arborele rămâne constantă ca mărime, direcţie, sens şi
punct de aplicaţie – prin rotirea arborelui, fibrele acestuia sunt supuse alternativ la compresiune
(când se găsesc în partea de sus – punctul A, respectiv B, după rotire cu 180
0
, din fig. 4.6) şi la
tracţiune (când se găsesc în partea de jos – punctul B, respectiv A, după o rotire cu 180
0
, din fig.
4.6). Schiţa ciclului alternant simetric şi caracteristicile acestuia sunt prezentate în tabelul 4.2.
Tensiunea de torsiune este constantă sau variază după un ciclu pulsator (considerând
funcţionarea cu porniri şi opriri repetate). Schiţele acestor cicluri şi caracteristicile lor sunt date în
tabelul 4.2.

Fig. 4.6
Tabelul 4.2
Cicluri de solicitare şi caracteristicile lor
Denumirea
ciclului
Caracteristici
Alternant simetric Pulsator Constant
Schiţa ciclului

Tensiunea
maximă
σ
max
τ
max
τ
max
Tensiunea
minimă
max min
σ σ − = τ
min
= 0 τ
min
= τ
max

Tensiunea
medie
0 =
2
+
=
min max
m
σ σ
σ
2
=
2
+
=
max min max
m
τ τ τ
τ
min max
min max
m
= =
2
+
= τ τ
τ τ
τ

Amplitudinea
ciclului
max
min max
v
2
σ =
σ − σ
= σ

2 2
max min max
v
τ
=
τ − τ
= τ 0
2
min max
v
=
τ − τ
= τ
Coeficientul
de asimetrie al
ciclului
1 R
max
min
− =
σ
σ
=
0 = = R
max
min
τ
τ
1 = = R
max
min
τ
τ

42
4.3.3. Calculul de predimensionare

Acest calcul constă în stabilirea preliminară a diametrului necesar la întocmirea schiţei
arborelui şi apoi a schemei de calcul a acestuia.
Predimensionarea arborilor se face din condiţia de rezistenţă la torsiune, folosind o
tensiune admisibilă convenţională, pentru a se ţine seama, în acest fel, şi de existenţa altor solicitări
(încovoiere, tracţiune sau compresiune).
Din relaţia care defineşte tensiunea de torsiune
,
d 2 , 0
M
16
d
M
W
M
at
3
t
3
t
p
t
t
τ ≤ ≈
π
= = τ (4.1)
se obţine diametrul arborelui
,
2 , 0
M M 16
d 3
at
t
3
at
t
τ

πτ
= (4.2)
unde: M
t
este momentul de torsiune (dată de proiectare); τ
at
– tensiunea admisibilă, convenţională,
la torsiune; d – diametrul arborelui; W
p
– modulul de rezistenţă polar.
Pentru oţelurile obişnuite, întrebuinţate frecvent în construcţia arborilor, se recomandă o
tensiune admisibilă la torsiune convenţională
τ
at
= 15...45 MPa, (4.3)
valorile superioare alegându-se pentru arborii scurţi (la care solicitarea de încovoiere are pondere
mai mică), iar valorile inferioare pentru arborii lungi.
La întocmirea schiţei arborelui, diametrul rezultat din calculul de predimensionare se
consideră în dreptul porţiunii de calare a roţii pe arbore (sau lângă pinion, dacă acesta este corp
comun cu arborele).

4.3.4. Calculul la solicitări compuse

Este calculul de rezistenţă de bază al arborilor, constând din verificarea (sau
dimensionarea) acestora la solicitări compuse, în secţiunile cu solicitări maxime (secţiunile
periculoase).
Pentru calculul la solicitări compuse, se întocmeşte schema de calcul a arborelui, pe baza
schiţei acestuia şi a forţelor exterioare, considerate cunoscute. În cazul în care asupra arborelui
acţionează forţe care îl solicită la încovoiere în două plane diferite (care formează între ele un unghi
mai mare de 30
0
), se întocmesc scheme de calcul separate pentru cele două plane de solicitare. De
regulă, se întâlneşte situaţia în care cele două plane de solicitare sunt perpendiculare.
Folosind schemele de calcul, se determină reacţiunile din reazeme, se trasează diagramele
de variaţie ale momentelor încovoietoare, de torsiune şi a forţelor axiale şi se stabilesc secţiunile cu
solicitări maxime, în care se calculează momentul încovoietor rezultant – prin însumarea vectorială
a momentelor încovoietoare din cele două plane de solicitare (dacă planele de solicitare sunt
43
perpendiculare, momentul încovoietor rezultant se obţine prin însumarea geometrică a momentelor
încovoietoare din cele două plane).
Pentru exemplificare, în fig. 4.7 sunt întocmite schemele de calcul ale arborelui
intermediar al unui reductor cilindric cu două trepte (pentru arborele din fig. 4.5).

Solicitările preponderente care se iau în considerare sunt solicitările de torsiune şi
încovoiere, iar atunci când forţele axiale au valori însemnate (în cazul angrenajelor cilindrice cu
dantură înclinată, a angrenajelor conice sau melcate), se consideră şi solicitarea de tracţiune –
compresiune.
Tensiunile care apar datorită acestor solicitări – tensiuni σ
i
şi σ
t,c
, pentru încovoiere,
respectiv tracţiune – compresiune şi tensiunea τ
t
, pentru torsiune – se compun după una din teoriile
de rupere (de obicei teoria a III-a), tensiunea echivalentă σ
e
– pentru secţiunea analizată - fiind dată
de relaţia

( ) ( )
, 4 + + =
2
t
2
c , t i e
ατ σ σ σ (4.4)
în care α este un coeficient care ţine seama de modul de variaţie, după cicluri diferite, a tensiunilor
de încovoiere şi torsiune, transformând solicitarea de torsiune, constantă sau pulsatorie, într-o
solicitare alternant simetrică; valorile acestui coeficient se determină în funcţie de natura ciclurilor
de variaţie a tensiunilor de încovoiere şi torsiune şi de tensiunile admisibile la încovoiere ale
materialului arborelui, corespunzătoare ciclurilor respective de solicitare, cu relaţiile din tabelul 4.3.
valori orientative ale tensiunilor admisibile la încovoiere, pentru arborii confecţionaţi din oţel,
pentru diferite cicluri de solicitare, sunt date în tabelul 4.4.





Fig. 4.7
44
Tabelul 4.3
Relaţii pentru determinarea coeficientului α
Modul de variaţie a tensiunii de
încovoiere
Modul de variaţie a tensiunii de
torsiune
Relaţia pentru calculul
coeficientului α
Constant
I ai
III ai
=
σ
σ
α
Pulsator
II ai
III ai
=
σ
σ
α Alternant simetric
Alternant simetric
1 = =
III ai
III ai
σ
σ
α

Pentru verificarea arborelui la solicitări compuse, se calculează, în secţiunile periculoase,
cu relaţiile cunoscute, tensiunile σ
i
, σ
t(c)
, τ
t
, iar apoi se calculează tensiunea echivalentă, cu relaţia
(4.4) şi se compară cu tensiunea admisibilă la încovoiere, pentru ciclul alternant simetric, trebuind ca
σ
e
≤ σ
ai III
. (4.5)

Tabelul 4.4
Tensiuni admisibile pentru calculul arborilor
Tensiuni admisibile la solicitarea de încovoiere σ
ai
, în
MPa, pentru:
solicitarea statică solicitarea
pulsatorie
solicitarea alternant
simetrică
Materialul
arborelui
Tensiunea de
rupere
σ
r
, MPa
σ
ai I
σ
ai II
σ
ai III

Oţel carbon 400
500
600
700
130
170
200
230
70
75
95
110
40
45
55
65
Oţel aliat 800
1000
270
330
130
150
75
90
Oţel turnat 400
500
100
120
50
70
30
40

Dacă arborele nu verifică la solicitări compuse, se măresc diametrele acestuia şi se reia
calculul (sau, eventual, se execută arborele dintr-un material mai bun).
Pentru dimensionarea arborelui la solicitări compuse, se pune, în secţiunile periculoase,
condiţia
σ
e
= σ
ai III
, (4.6)
din care – înlocuind în σ
e
, dat de relaţia (4.4), pe σ
t(c)
= 0 şi W
p
= 2W
z
(pentru arborii de secţiune
circulară sau inelară) – se obţine
45

( )
, M + M
1
= W
2
t
2
i
III ai
nec z
α
σ
(4.7)
respectiv diametrul necesar al arborelui
,
1 , 0
M M 32
d 3
III ai
red
3
ai
red
nec
σ

πσ
= (4.8)
unde, momentul redus se calculează cu relaţia

( )
. M + M = M
2
t
2
i red
α (4.9)
Diametrul rezultat se compară cu cel obţinut la predimensionare. Dacă diferenţele sunt
mici, arborele poate rămâne aşa cum a fost schiţat după predimensionare; în caz contrar, se trece la
modificarea dimensiunilor arborelui, în funcţie de rezultatele obţinute din calculul de dimensionare
la solicitări compuse.
Observaţie: Se mai efectuează, de regulă, şi verificarea la solicitări variabile şi la
deformaţii.

4.4. ELEMENTE CONSTRUCTIVE

În procesul de proiectare a arborilor şi a osiilor, o atenţie deosebită trebuie să se acorde o
atenţie deosebită proiectării formei acestora, aceasta influenţând direct rezistenţa la oboseală,
corectitudinea fixării axiale a organelor susţinute, tehnologicitatea şi costul arborelui sau osiei.
Rezistenţa la oboseală a arborilor depinde, în cea mai mare măsură, de forma acestora,
fiind influenţată hotărâtor de concentratorii de tensiuni. Pentru mărirea rezistenţei la oboseală, sunt
necesare măsuri constructive, care depind de tipul concentratorului.
Principala sursă de concentratori de tensiuni o constituie trecerile de secţiune (salturile de
diametre).
În cazul în care saltul de diametru nu este folosit ca sprijin axial al organelor montate pe
arbore, trecerea de secţiune se recomandă a se executa prin:
- rază de racordare (STAS 406-73) cât mai mare posibilă (mai mare decât 0,1d; d –
diametrul treptei mici), în cazul în care diferenţa între trepte este mică (fig. 4.8, a);
- două raze de racordare diferite sau racordare de formă eliptică, în cazul arborilor foarte
solicitaţi (fig. 4.8, b şi c);
- teşirea capătului treptei de diametru mare, pentru treceri mici de secţiune (fig. 4.8, d);
- teşirea capătului treptei de diametru mare, combinată cu racordarea la treapta de
diametru mic, pentru treceri de secţiune mai mari (fig. 4.8, e);
- rază de racordare, însoţită de canal de descărcare, pe treapta de diametru mai mare (fig.
4.8, f);
- rază de racordare, combinată cu executarea unei găuri, pe treapta de diametru mai mare
(fig. 4.8, g) etc.


46

În cazul în care saltul de diametru se execută în scopul sprijinirii axiale a organelor
montate pe arbore, caz în care este necesară prelucrarea (rectificarea) treptei de diametru mai mic,
trecerea de secţiune se recomandă a se executa prin:
- canale de trecere, executate la capătul treptei de diametru mai mic a căror lăţime şi
adâncime se recomandă a fi:
b = (2,5...3)mm şi t = (0,25...0,5)mm – pentru d < 50 mm, respectiv
b = (4...5)mm şi t = (0,5...1)mm – pentru d > 50 mm (fig. 4.8, h);
pentru arborii de dimensiuni mari, se recomandă soluţia din fig. 4.8, i, care reduce substanţial
concentrarea tensiunilor;
- degajare interioară, executată în treapta de diametru mare (fig. 4.8, j);
- canale de trecere, combinare cu degajare interioară, soluţie care asigură o mărire
considerabilă a rezistenţei arborelui la oboseală, asigură accesul pietrei de rectificat pe toată
lungimea tronsonului de diametru mic şi un sprijin axial corect al organelor montate pe arbore (fig.
4.8, k);
- rază de racordare, soluţie care, pe lângă importanta concentrare de tensiuni, nu asigură
accesul pietrei de rectificat la suprafaţa frontală de sprijin, fapt ce necesită măsuri speciale: teşirea




Fig. 4.8
47
piesei susţinute, întrebuinţarea de piese suplimentare (fig. 4.8, l, m) etc.
O altă sursă importantă de concentrare a tensiunilor o constituie canalele de pană şi
canelurile. Pentru mărirea rezistenţei la oboseală a arborelui, în aceste cazuri, se recomandă:
- canalele de pană să se execute cu capetele rotunjite (fig. 4.8, n), preferabile fiind, însă,
canalele executate cu freza disc (fig. 4.8,o);
- diametrul exterior al porţiunii canelate să fie egal cu diametrul arborelui (fig. 4.8, p), iar
trecerea de la partea canelată la restul arborelui să se execute prin raze de racordare cât mai mari
posibile.
Zonele de contact arbore – organe susţinute sunt, de asemenea, concentratori de tensiuni,
care – în zonele marginale (fig. 4.8) – pot fi reduşi prin:
- îngroşarea porţiunii de calare, prin care se micşorează presiunile pe muchii şi creşte
rezistenţa, datorită diametrului mai mare (fig. 4.8, r);
- rotunjirea muchiilor butucului sau subţierea marginilor butucului (fig. 4.8, s, t);
- executarea canalelor de descărcare în arbore sau în butuc (fig. 4.8, u şi v).
În afara măsurilor constructive, rezistenţa la oboseală poate fi mărită şi prin executarea
unor tratamente de suprafaţă: mecanice (rulare cu role, ecruisare cu jet de alice), termice (călire
superficială cu flacără sau cu curenţi de înaltă frecvenţă) sau termochimice (cementare, nitrurare,
cianurare).
Rezistenţa la oboseală se poate mări şi prin rectificarea suprafeţei arborilor (este cazul
arborilor bară de torsiune).
Toate măsurile constructive urmăresc micşorarea coeficientului efectiv de concentrare a
tensiunilor, iar tratamentele de suprafaţă şi rectificarea suprafeţei arborelui urmăresc mărirea valorii
coeficientului de calitate a suprafeţei în scopul creşterii coeficientului efectiv de siguranţă la
solicitări variabile, deci a rezistenţei la oboseală.

48
5. LAGĂRE CU ROSTOGOLIRE (CU RULMENŢI)

Lagărele servesc la susţinerea arborilor, osiilor sau a altor organe de maşini cu mişcare de
rotaţie, fiind capabile să preia sarcinile care acţionează asupra acestora.

5.1. CARATERIZARE. DOMENII DE FOLOSIRE

Lagărele cu rostogolire (cu rulmenţi) sunt lagăre cu frecare de rostogolire, elementul principal
şi distinctiv al acestora fiind rulmentul.
Rulmenţii sunt ansambluri independente (fig. 5.1), formate din inelul exterior 1, inelul interior 2
– ambele având căi de rulare – corpurile de
rostogolire 3 şi colivia 4, care asigură o
dispunere uniformă a corpurilor de
rostogolire şi împiedică contactul dintre
acestea. În cazul în care dimensiunile de
gabarit radiale sunt limitate, poate lipsi
inelul interior sau ambele inele, căile de
rulare fiind executate, în acest caz, pe arbore
şi, respectiv, în carcasă.
Ansamblul lagărului cu rostogolire
cuprinde – pe lângă rulment (rulmenţi),
fusul arborelui şi carcasă – şi organe pentru
fixarea axială a inelelor rulmentului, precum
şi dispozitive de ungere şi etanşare.
Avantajele lagărelor cu rulmenţi constau
în pierderi prin frecare foarte mici, deci
randament ridicat; capacitate de încărcare mare pe unitatea de lungime, deci gabarit axial redus;
consum minim de lubrifiant; întreţinere uşoară; standardizarea pe scară internaţională a rulmenţilor,
prin care se asigură interschimbabilitatea acestora.
Dezavantajele lagărelor cu rulmenţi constau în dimensiuni de gabarit mari în direcţie radială;
durată de funcţionare redusă, în cazul vitezelor mari; comportare nesatisfăcătoare, în cazul şocurilor
şi a vibraţiilor; necesitatea unei precizii de execuţie ridicate şi a unor condiţii severe de montaj.

5.2. CLASIFICAREA RULMENŢILOR. SIMBOLIZARE

Rulmenţii, ca şi alte tipuri de organe de maşini, se clasifică având în vedere o serie de criterii.
ƒ După forma corpurilor de rostogolire, rulmenţii se împart în rulmenţi cu bile şi rulmenţi
cu role.


Fig. 5.1
49
ƒ La rândul lor, rulmenţii cu role pot fi: cu role cilindrice, cu ace, cu role conice, cu role butoi
simetrice sau asimetrice (fig. 5.2).
ƒ După numărul rândurilor de dispunere
a corpurilor de rostogolire, rulmenţii pot fi cu
corpuri de rostogolire dispuse pe un rând, pe
două rânduri sau pe mai multe rânduri (în
cazul rulmenţilor folosiţi la cilindrii
laminoarelor etc.).
ƒ După capacitatea de adaptare a
inelului interior la direcţia fusului, rulmenţii
pot fi obişnuiţi sau oscilanţi (aceştia admiţând deformaţii de încovoiere relativ mari ale arborilor).
ƒ După construcţia şi materialul coliviei, rulmenţii pot fi cu colivie ştanţată (din tablă de oţel)
sau cu colivie masivă (din textolit, alamă, duraluminiu etc.).
ƒ După valoarea jocului radial, rulmenţii pot fi cu joc radial normal, mărit sau micşorat,
determinat de precizia de execuţie, care poate
fi normală sau ridicată.
ƒ După direcţia sarcinii principale care
poate fi preluată de rulmenţi, aceştia pot fi:
radiali, axiali, radiali-axiali, axial-radiali.
ƒ După dimensiunile de gabarit în
direcţia radială, rulmenţii se împart în serii de
diametre, iar după dimensiunile de gabarit în
direcţie axială, în serii de lăţimi (fig. 5.3, a).
Seriile de diametre şi seriile de lăţimi
constituie seriile de dimensiuni, capacitatea
de încărcare a rulmenţilor fiind dependentă
de dimensiunile acestora (diametrul exterior
şi lăţimea).
Datorită marii diversităţi de
tipodimensiuni ale rulmenţilor, a fost
necesară, şi s-a realizat pe plan mondial,
simbolizarea acestora, simbolizare la care a aderat şi ţara noastră.
În general, simbolul rulmenţilor (conform STAS 1679) se compune dintr-un simbol de bază şi
un simbol suplimentar. Simbolul de bază se compune din două grupe de litere sau cifre (fig. 5.3, b);
prima grupă reprezintă forma constructivă a rulmentului şi în anumite cazuri seria de lăţimi şi de
diametre, iar a doua grupă reprezintă alezajul rulmentului (prin multiplicarea simbolului cifric al
alezajului cu 5, se obţine dimensiunea alezajului în mm, pentru rulmenţi cu diametrul alezajului
cuprins în domeniul 20...480 mm). Simbolul suplimentar se foloseşte când rulmentul are o
construcţie modificată şi se compune din prefixe (folosite pentru desemnarea elementelor detaşabile


Fig. 5.2

b

Fig. 5.3
a
50
ale rulmentului) şi sufixe (folosite pentru indicarea variantelor constructive ale rulmentului sau
pentru modificări ale construcţiei interioare sau exterioare).

5.3. CARACTERIZAREA PRINCIPALELOR TIPURI DE
RULMENŢI

Rulmenţii radiali cu bile pe un rând (fig. 5.4) au inelele prevăzute cu căi de rulare adânci, ale
căror raze de curbură sunt puţin mai mari decât ale bilelor; acest lucru determină un contact
punctiform, când rulmentul este neîncărcat şi
liniar (căile de rulare cuprind bilele), când
rulmentul este sub sarcină. Căile de rulare
adânci asigură acestui tip de rulment
capacitatea de a prelua forţe radiale şi axiale şi
de a împiedica deplasarea axială a arborelui, în
ambele sensuri. Jocul şi contactul punctiform
permit funcţionarea rulmenţilor radiali cu bile
la înclinări de până la 8’ între cele două inele;
înclinările mari reduc, însă, durabilitatea
rulmentului, motiv pentru care se limitează
folosirea acestor rulmenţi numai la arborii la
care distanţa dintre reazeme nu depăşeşte de
zece ori diametrul arborelui. Rulmenţii radiali cu bile pe un rând (fig. 5.4, a) sunt cel mai folosiţi,
fiind capabili să preia sarcini radiale medii şi sarcini axiale mai mici. Se execută şi cu capace de
protecţie (etanşare fără contact) – pe o parte (-Z, fig. 5.4, b) sau pe ambele părţi (-2Z, fig. 5.4, b) –
sau cu capace de etanşare (etanşare cu contact) – pe o parte (-RS, fig. 5.4, c) sau pe ambele părţi (-
2RS, fig. 5.4, c). Tipurile N şi –ZN (fig. 5.4, d) au practicat un canal pe inelul exterior, care serveşte
la fixarea axială, tipul – ZN având şi capac de protecţie pe o parte.
Rulmenţii radial oscilanţi cu bile pe două rânduri (fig. 5.5) au calea de rulare a inelului exterior
sferică, inelul interior având practicate două căi de
rulare de forma celor de la rulmenţii radiali cu bile pe
un rând. Forma specială a căii de rulare a inelului
exterior permite ca inelul interior (împreună cu bilele
şi colivia) să oscileze în jurul centrului rulmentului;
rulmentul funcţionează normal la înclinări – între
axele celor două inele – de până la 2,5
0
...3
0
, înclinări
datorate încovoierii arborelui sau necoaxialităţii
alezajelor celor două lagăre. Unghiul de înclinare este
limitat de necesitatea menţinerii contactului
permanent al căii de rulare a inelului exterior cu


Fig. 5.4

Fig. 5.5
51
ambele rânduri de bile şi de construcţia dispozitivului de etanşare. Rulmenţii radial oscilanţi cu bile
pe două rânduri pot fixa axial arborele în ambele sensuri şi preiau sarcini radiale mari şi sarcini
axiale mici-medii, în ambele sensuri. Se recomandă utilizarea acestor rulmenţi la arbori cu
deformaţii mari de încovoiere (arbori elastici), la arbori cu distanţe mari între reazeme (arbori lungi)
şi în cazul în care coaxialitatea alezajelor lagărelor este greu de realizat (cazul carcaselor care
trebuie prelucrate din două părţi). Se execută şi cu alezaj conic (tipul K, fig. 5.5, a) sau cu bucşă de
strângere (tipul K+H, fig. 5.5, b).
Rulmenţii radial-axiali cu bile pe un rând (fig. 5.6) au inelele executate cu umăr doar într-o
parte, dreapta care uneşte punctele de contact ale unei bile cu căile de rulare ale celor două inele
făcând cu planul de dispunere a bilelor un unghi β = 12
0
...40
0
. Aceşti
rulmenţi preiau sarcini radiale şi axiale (într-un singur sens) care acţionează
simultan; de subliniat că – şi în lipsa unei sarcini axiale exterioare – în
rulment apare o forţă axială suplimentară, componenta după direcţia axială a
forţei normale, care are direcţia dreptei definită de punctele de contact dintre
bile şi inele. Rulmenţii radial-axiali se montează perechi (în X sau O), în
acelaşi lagăr sau lagăre diferite. Acest tip de rulment permite reglarea jocului
între inele şi bile, prin deplasarea relativă a inelelor; deci, jocul interior se
asigură prin montaj şi nu prin construcţie, ca rulmenţii radiali cu bile pe un
rând. Rulmenţii radial-axiali cu bile pe un rând împiedică deplasarea axială a
arborelui într-un singur sens; montaţi perechi, fixează arborele în ambele
sensuri. Se recomandă utilizarea acestora în cazul arborilor rigizi, încărcaţi
cu forţe radiale şi axiale medii (reductoare cu angrenaje cilindrice cu dinţi
înclinaţi sau cu angrenaje conice, reductoare melcate, diferenţiale de autovehicule etc.).
Rulmenţii radiali cu role cilindrice pe un rând se execută: cu un inel având două gulere – ce
definesc calea de rulare – celălalt inel fiind fără gulere (tipurile N şi NU, fig. 5.7, a); cu un singur
guler pe al doilea inel (tipul NJ, fig. 5.7, b)
sau cu un inel de sprijin pe inelul interior
(tipul NU+HJ, fig. 5.7, b); cu guler şi inel de
sprijin pe inelul interior (tipurile NUP şi
NJ+HJ, fig. 5.7, c). Datorită contactului liniar
dintre corpurile de rostogolire şi căile de
rulare, aceşti rulmenţi pot prelua sarcini
radiale mai mari decât rulmenţii radiali cu
bile, cu aceleaşi dimensiuni de gabarit.
Tipurile N şi NU nu pot fixa axial arborii în
timp ce rulmenţii de tip NJ limitează
deplasarea arborelui într-un sens, preluând sarcini axiale de valori mici. Rulmenţii cu inel de sprijin
(tipurile NJ+HJ şi NUP) fixează axial arborele şi pot prelua sarcini axiale mici, în ambele sensuri.
Rulmenţii radiali cu role cilindrice pe un rând se folosesc pentru sarcini radiale mari, în cazul
arborilor rigizi, la reductoare, cutii de viteze, utilaje etc.

Fig. 5.6

Fig. 5.7
52
Rulmenţii radial-axiali cu role conice (fig. 5.8) preiau sarcini radiale şi axiale (într-un singur
sens) care acţionează simultan. Atât căile de rulare ale inelelor cât şi rolele
sunt conice, vârfurile conurilor respective plasându-se în acelaşi punct pe
axa rulmentului, pentru a nu apărea alunecări geometrice. În cazul încărcării
pur radiale, ca şi la rulmenţii radial-axiali cu bile, apare o forţă axială
suplimentară, motiv pentru care aceşti rulmenţi se montează perechi (în
acelaşi lagăr sau în lagăre diferite), în X sau în O; un rulment fixează axial
arborele într-un sens, iar celălalt în sens invers. Aceşti rulmenţi sunt sensibili
la deformaţiile de încovoiere ale arborilor, necesitând arbori rigizi şi se
folosesc la reductoare cilindrice, conice şi melcate, la cutii de viteze,
transmisii centrale şi diferenţiale, la roţile autovehiculelor etc. Se execută şi
rulmenţi radial-axiali cu role conice cu două rânduri sau cu patru rânduri de
role, folosiţi cu precădere la utilajele tehnologice.



5.4. MONTAJE CU RULMENŢI

Sprijinirea arborilor – pe care sunt fixate roţi dinţate, roţi de curea sau de lanţ, semicuplaje etc.
– în elementul fix (carcasă, batiu etc.) se realizează, de regulă, cu ajutorul rulmenţilor;
subansamblul astfel obţinut (arbore-rulmenţi - carcasă) constituie un montaj cu rulmenţi.
Un montaj cu rulmenţi trebuie să realizeze fixarea radială şi axială, în ambele sensuri, a
arborelui, fără a se introduce forţe suplimentare în rulmenţi, atunci când arborele se dilată termic
şi/sau se încovoaie sub acţiunea forţelor exterioare.
Scheme caracteristice de montaje cu rulmenţi
În majoritatea cazurilor, arborii se sprijină pe două lagăre, excepţie făcând arborii cu lungimi
foarte mari. Pentru buna funcţionare a arborilor şi a organelor de maşini fixate pe aceştia, este
necesar ca montajul cu rulmenţi să realizeze
atât fixarea radială cât şi cea axială, în
ambele sensuri (chiar şi atunci când pe
arbore nu acţionează forţe axiale).
Fixarea axială a arborilor se poate
realiza după două scheme distincte de
montaje cu rulmenţi: cu fixare axială a
arborelui, în ambele sensuri, într-un singur
lagăr; cu fixare axială a arborelui în ambele
lagăre, fiecare realizând fixarea în câte un
sens.
După schema prezentată în figura 5.9, a,
fixarea axială a arborelui, în ambele sensuri,


Fig. 5.8


Fig. 5.9
53
se realizează într-un singur lagăr (lagărul B), celălalt lagăr (lagărul A) fiind mobil în direcţia axială
(fixează arborele numai în direcţia radială). Acest montaj permite dilataţii termica ale arborelui,
precum şi deformaţii de încovoiere ale acestuia, în limitele admise de rulmenţii utilizaţi. Se
recomandă pentru arbori lungi şi/sau arbori care funcţionează la temperaturi ridicate, precum şi în
cazul arborilor sprijiniţi pe mai mult de două lagăre. Deplasarea axială se poate realiza prin
deplasarea rulmentului în alezajul carcasei (mai rar pe fusul arborelui) sau prin deplasarea ce are loc
în interiorul rulmentului (între corpurile de rostogolire şi unul de inele, în cazul rulmenţilor cu role
cilindrice de tip N sau NU şi a rulmenţilor cu ace). Se recomandă ca lagărul care fixează axial
arborele să fie mai puţin încărcat radial, pentru a uniformiza încărcarea celor două lagăre.
După schema prezentată – în două variante – în figura 5.9, b şi c, la fixarea axială a arborelui
participă ambele lagăre, fiecare în câte un sens.
Schema din figura 5.9, b, la care fixarea axială se realizează dinspre exterior, se recomandă în
cazul arborilor scurţi, cu deformaţii termice neînsemnate; deformaţiile de încovoiere ale arborelui,
în limitele admise de rulmenţii utilizaţi, sunt posibile.
Schema din figura 5.9, c, la care fixarea axială se realizează dinspre interior, se recomandă în
cazul arborilor scurţi şi rigizi (cu deformaţii de încovoiere neînsemnate), permiţând dilataţii termice.
Tipurile de rulmenţi care se folosesc pentru cele două scheme de montaj prezentate trebuie să
răspundă, individual sau în combinaţie, cerinţelor fixării radiale şi axiale ale arborelui.
Montajul din figura 5.10, realizat cu rulmenţi radiali cu bile pe un rând, este capabil să preia
sarcini radiale mici – medii şi sarcini axiale mici, în ambele sensuri de rulmentul din lagărul B; în
figură este indicat şi fluxul forţelor axiale (existente sau întâmplătoare) – între arbore şi carcasă – ce
traversează rulmentul din lagărul B.
Montajul din figura 5.11, realizat cu rulmenţi radial-axiali cu role conice, este capabil să preia
sarcini radiale şi axiale mari. În figură este prezentat şi fluxul forţelor axiale, de la arbore la carcasă,
precum şi punctele de aplicaţie ale reacţiunilor, obţinute prin intersecţia normalei la suprafeţele de
contact ale rolelor cu căile de rulare ale inelelor şi axa arborelui. În cazul unor forţe radiale şi axiale
medii, se folosesc rulmenţi radial-axiali cu bile.

Fig. 5.10

Fig. 5.11

54
Montajul din figura 5.12 este realizat cu rulmenţi radial cu bile pe un rând, fiind recomandat
pentru sarcini radiale mici-medii şi sarcini axiale mici.
Montajul din figura 5.13, realizat cu rulmenţi radial-axiali cu bile (montaţi în O), se recomandă
în cazul sarcinilor radiale şi axiale medii, când există restricţii de gabarit axial. În figură este
prezentat şi fluxul forţelor axiale, de la arbore la carcasă, precum şi punctele de aplicaţie ale
reacţiunilor.
Fig. 5.12 Fig. 5.13


5.5. CAUZELE IEŞIRII DIN FUNCŢIUNE ŞI CRITERIILE
SIGURANŢEI ÎN EXPLOATARE ALE RULMENŢILOR

Principalele forme de deteriorare ale rulmenţilor, care duc la scoaterea din funcţiune a acestora,
sunt: formarea de adâncituri pe căile de rulare ale inelelor; apariţia de ciupituri pe suprafeţele
funcţionale; uzura abrazivă a inelelor şi corpurilor de rostogolire; distrugerea coliviei, a inelelor sau
a corpurilor de rostogolire; griparea.
Adâncituri pe căile de rulare ale inelelor apar numai la rulmenţii încărcaţi în stare de repaus, la
rulmenţii care funcţionează la turaţii foarte mici (sub 10 rot/min) şi la rulmenţii care execută mişcări
pendulatorii lente. Apariţia adânciturilor – deformaţii locale remanente – se explică prin depăşirea
locală a limitei de curgere a materialului, fiind favorizată de lipsa unei pelicule de lubrifiant
suficient de rezistentă. Este principale formă de distrugere a rulmenţilor care nu se rotesc sau care
se rotesc foarte lent.
Apariţia de ciupituri pe suprafeţele funcţionale este principala formă de distrugere a rulmenţilor
rotitori; apare la rulmenţii cu n > 10 rot/min, bine unşi şi etanşaţi, şi are caracter de oboseală.
Rularea corpurilor de rostogolire pe căile de rulare ale inelelor provoacă, în straturile
superficiale ale pieselor respective, tensiuni de contact variabile în timp. După un anumit număr de
cicluri de funcţionare, materialul oboseşte, primele semne de oboseală fiind sub forma unor
microfisuri de suprafaţă; acestea se măresc în timp, şi – datorită pătrunderii uleiului sub presiune,
care produce desprinderi de particule de material – capătă aspectul de ciupituri. Ciupiturile apar pe
55
căile de rulare ale celui mai încărcat inel (interior la majoritatea rulmenţilor şi exterior la rulmenţii
oscilanţi), iar la bile în zona cea mai slabă din punct de vedere al proprietăţilor mecanice (zona
ieşirii fibrelor la forjare). Consecinţa apariţiei ciupiturilor este mărirea jocului în rulment şi
înrăutăţirea funcţionării.
Având în vedere formele şi cauzele de deteriorare ale rulmenţilor, se concluzionează că ciupirea
se poate evita printr-un calcul de durabilitate (la capacitatea de încărcare dinamică, pentru rulmenţii
cu n > 10 rot/min), iar deformarea plastică locală printr-un calcul la capacitatea de încărcare statică
(pentru rulmenţii cu n ≤ 10 rot/min). Celelalte forme de deteriorare pot fi evitate sau limitate printr-
un montaj şi o exploatare corespunzătoare.

5.6. PROIECTAREA MONTAJELOR CU RULMENŢI

Calculul rulmenţilor se face în funcţie de caracterul sarcinii şi turaţiei (constante sau variabile în
trepte) şi de mărimea turaţiei arborelui (n > 10 rot/min – rulmenţi rotitori; n ≤ 10 rot/min – rulmenţi
nerotitori).
Alegerea şi verificarea rulmenţilor rotitori (n > 10 rot/min), care funcţionează la sarcină şi
turaţie constante
Experimental, s-a constatat că rulmenţii de aceeaşi tipodimensiune, încercaţi în condiţii absolut
identice, au durate de funcţionare foarte diferite, ca urmare a diferenţelor dimensionale (macro şi
microgeometrice) ale inelelor şi corpurilor de rostogolire şi a diferenţelor dintre caracteristicile
mecanice ale materialelor; dispersia este influenţată foarte mult şi de incluziunile nemetalice.
Durata de funcţionare a rulmenţilor care se rotesc cu n > 10 rot/min este limitată de apariţia de
ciupituri pe căile de rulare ale inelelor sau pe corpurile de rostogolire, ca urmare a obosirii
straturilor superficiale ale materialului. Pentru a evita apariţia de ciupituri pe suprafeţele funcţionale
ale rulmenţilor, aceştia se calculează la durabilitate, relaţiile de calcul fiind stabilite pe baza unui
număr foarte mare de determinări experimentale, deoarece duratele de funcţionare prezintă o
repartiţie statică.
Durabilitatea unui rulment, considerat separat, reprezintă numărul de rotaţii efectuate de inelul
rotitor până la apariţia primelor semne de oboseală a materialului; la turaţie constantă, durabilitatea
se poate exprima şi în ore.
Durabilitatea de bază sau durabilitatea unui lot de rulmenţi reprezintă numărul de rotaţii
efectuate sau depăşite de 90% din rulmenţii lotului supus încercărilor fără să apară semne de
oboseală a materialului.
Pe baza curbei de împrăştiere a durabilităţii rulmenţilor lotului încercat (fig. 5.14), se constată
că 50% din rulmenţi depăşesc de aproximativ 5 ori durabilitatea de bază, iar 10% din rulmenţi
depăşesc de aproximativ 14 ori durabilitatea de bază, deşi toţi rulmenţii lotului sunt aparent identici
şi sunt încercaţi în aceleaşi condiţii.
56
Capacitatea de încărcare dinamică de bază reprezintă sarcina pur radială, în cazul rulmenţilor
radiali, sau pur axială, în cazul rulmenţilor axiali, de valoare şi direcţie constante, care acţionând
asupra unui lot de rulmenţi aparent identici asigură
acestuia durabilitatea de bază de un milion de rotaţii,
când inelul interior este rotitor, iar cel exterior fix.
Între capacitatea de încărcare dinamică C,
durabilitatea de bază L
b
= 1 milion de rotaţii, sarcina P
*)

care încarcă rulmentul şi durabilitatea acestuia L, s-a
stabilit următoarea dependenţă experimentală
**)

, L C L P
b
p p
=
în care p reprezintă gradul curbei de oboseală (p = 3 –
pentru rulmenţii cu bile; p = 10/3 – pentru rulmenţii cu
role).
Dacă se cunoaşte sarcina P care încarcă rulmentul,
turaţia n a inelului rotitor şi durata de funcţionare impusă
L
h impus
, rulmentul se calculează după capacitatea de
încărcare dinamică
***)
, cu relaţia
, C L P C
log cata
p
necesar
≤ = (5.2)
în care
.
10
L n 60
L
6
impus h
= (5.3)
Pentru un rulment (lagăr) existent, cu capacitatea de încărcare dinamică C = C
catalog
, al cărui inel
rotitor are turaţia n şi care este încărcat cu o sarcină P, calculul se poate efectua după criteriul
durabilităţii, cu relaţiile:
,
P
C
L
p
log cata








= (5.4)

. impus h
6
h
L
n 60
L 10
L ≥ = (5.5)
În cazul lagărelor în care acţionează forţe combinate (radiale F
r
şi axiale F
a
), acestea se
înlocuiesc, în calculul rulmentului, cu o sarcină dinamică echivalentă P.
Sarcina dinamică echivalentă este sarcina pur radială, pentru rulmenţii radiali şi radial-axiali,
sau pur axială, pentru rulmenţii axiali, de valoare şi direcţia constante, sub acţiunea căreia un
rulment – cu inelul interior rotitor şi cel exterior fix – atinge aceeaşi durabilitate ca şi în condiţiile
reale de încărcare (cu forţe combinate, F
r
şi F
a
).


*)
P = F
r
– pentru rulmenţii radiali; P = F
a
– pentru rulmenţii axiali.
**)
De fapt ecuaţia curbei de oboseală Wohler, pentru rulmenţi.
***)
Capacităţii de încărcare îi este atribuit termenul de „dinamică” pentru a evidenţia faptul că rulmentul este rotitor, acest termen neavând nici o
legătură cu caracterul sarcinii.

Fig. 5.14
57
Diagrama experimentală din figura 5.15 prezintă corelaţia dintre forţa radială care solicită
rulmentul (egală cu reacţiunea radială totală F
r
din
lagăr) şi forţa axială F
a
care revine lagărului, pentru o
sarcină dinamică echivalentă contantă (P = ct.). În
diagramă apar două zone distincte, delimitate de
dreapta înclinată cu unghiul β’ (tg β’ = e, e fiind o
constantă a rulmentului, a cărei valori depind de tipul
acestuia
*)
):
ƒ prima zonă (I) se caracterizează prin forţe
axiale mici, comparativ cu cele radiale, acestea
neglijându-se la calculul rulmentului; pentru această
zonă, în care
, e ' tg tg
F
F
r
a
= β ≤ β =
sarcina dinamică echivalentă se calculează cu relaţia
; VF f P
r p
= (5.6)
ƒ zona a doua (II) se caracterizează prin forţe
axiale mari, comparativ cu cele radiale, acestea fiind
luate în considerare la calculul rulmentului; pentru
această zonă, în care
, e ' tg tg
F
F
r
a
= β > β =
sarcina dinamică echivalentă se calculează cu relaţia
). YF VXF ( f P
a r p
+ = (5.7)
În relaţiile (5.6) şi (5.7) s-au notat: β - unghiul dintre componenta radială a încărcării F
r
şi
rezultanta încărcării F
n
(v. fig. 5.15); f
p
– factor de corecţie global, care ţine seama de condiţiile
concrete de funcţionare a lagărului cu rulmenţi; X şi Z – factori de echivalare a sarcinii radiale F
r
,
respectiv a celei axiale F
a
, utilizaţi pentru calculul sarcinii dinamice echivalente P; V – factor ce ţine
seama de inelul care se roteşte. Valorile lui X şi Z sunt date în cataloagele de rulmenţi.

5.7. UNGEREA LAGĂRELOR CU RULMENŢI

Ungerea lagărelor cu rulmenţi se efectuează în scopul micşorării frecărilor dintre elementele în
contact ale rulmentului, pentru a asigura protecţia anticorosivă, pentru a uniformiza şi evacua
căldura degajată şi pentru a micşora zgomotul produs de rulment în timpul funcţionării.
Lubrifianţii folosiţi sunt uleiuri minerale de calitate superioară, unsori consistente, iar în cazuri
speciale lubrifianţi solizi.

*)
Valorile lui e sunt date în cataloagele de rulmenţi, în funcţie de raportul F
a
/C
0
sau de tipodimensiunea rulmentului.

Fig. 5.15
58
Calitatea lubrifiantului şi intervalul de schimbare a acestuia se stabilesc în funcţie de mărimea
rulmentului, de turaţia arborelui, de sarcina şi temperatura de funcţionare a lagărului etc.

5.7.1. Ungerea cu ulei

Se recomandă în următoarele cazuri:
ƒ pentru ungerea lagărelor ai căror rulmenţi funcţionează într-un spaţiu în care se foloseşte
ulei pentru ungerea altor organe în mişcare de rotaţie (reductoare, cutii de viteze etc.);
ƒ pentru ungerea lagărelor la care temperatura de funcţionare este ridicată şi este necesară
evacuarea căldurii degajate;
ƒ pentru ungerea lagărelor la care este necesar un control continuu al ungerii;
ƒ pentru ungerea lagărelor care necesită înlocuirea uşoară a lubrifiantului;
ƒ pentru ungerea lagărelor arborilor de turaţii ridicate.

5.7.2. Ungerea cu unsoare consistentă

Se foloseşte în condiţii normale de funcţionare, având avantajul că unsoarea consistentă poate fi
menţinută uşor în lagăr, contribuind, în acest fel, la protejarea rulmentului împotriva impurităţilor şi
a umezelii. Ungerea cu unsoare consistentă se aplică rulmenţilor montaţi în locuri unde nu există
ulei pentru ungerea altor organe de maşini, când uleiul din baie nu ajunge prin stropire la unii
rulmenţi sau când angrenajele funcţionează cu uzuri însemnate.
Unsoarea cedează lent şi continuu uleiul pe care îl conţine, proces accentuat de creşterea
temperaturii în lagăr. Prin îmbătrânire, unsoarea pierde proprietatea de ungere şi, ca urmare, trebuie
înlocuită, motiv pentru care lagărele unse cu unsoare trebuie să fie prevăzute cu posibilitatea
completării şi înlocuirii acesteia.
Cantitatea de unsoare consistentă necesară ungerii unui lagăr cu rulmenţi se stabileşte în funcţie
de turaţia arborelui, spaţiul liber din rulment umplându-se complet cu unsoare consistentă, iar cel
din carcasă total sau parţial, în funcţie de raportul dintre turaţia arborelui şi turaţia maximă la care
poate funcţiona lagărul uns cu unsoare consistentă, turaţie indicată în cataloagele de rulmenţi.

5.8. ETANŞAREA LAGĂRELOR CU RULMENŢI

Durabilitatea lagărelor cu rulmenţi depinde atât de calitatea ungerii cât şi de eficacitatea
dispozitivului de etanşare utilizat.
Rolul dispozitivului de etanşare este să protejeze lagărul împotriva pătrunderii din exterior a
unor corpuri străine (praf, particule metalice, apă) şi să împiedice scurgerea lubrifiantului din corpul
lagărului.
Dispozitivul de etanşare se alege în funcţie de: felul lubrifiantului folosit (unsoare consistentă
sau ulei); sistemul de ungere ales (cu baie de ulei proprie, cu circulaţie de ulei, prin stropire, prin
picurare, cu ceaţă de ulei); condiţiile de mediu (mediu curat şi uscat, mediu impur şi/sau umed);
viteza periferică a fusului arborelui (mică sau mare); temperatura de funcţionare a lagărului
(normală sau ridicată); construcţia lagărului şi poziţia acestuia în cadrul ansamblului din care face
parte.

59
6. TRANSMISII PRIN LANŢ
6.1. CARACTERIZARE ŞI DOMENII DE FOLOSIRE

Transmisiile prin lanţ fac parte din categoria transmisiilor mecanice indirecte şi servesc la
transmiterea sarcinii (momentului de torsiune) între doi sau mai mulţi arbori paraleli. O transmisie
prin lanţ se compune din roţile de transmisie (roţi de lanţ), lanţul – care înfăşoară roţile şi
angrenează cu dinţii acestora (fig. 6.1), sarcina transmiţându-se prin contact – dispozitive de
întindere, dispozitive de ungere şi carcase sau apărători de protecţie.


Fig. 6.1

Lanţul este format din zale, articulate între ele, care îi asigură flexibilitatea necesară pentru
înfăşurarea pe roţile de lanţ, a căror dantură este funcţie de tipul lanţului.
Avantajele majore ale transmisiilor prin lanţ sunt: posibilitatea folosirii într-un domeniu larg
de distanţe între axele roţilor; posibilitatea transmiterii unor momente de torsiune mari; realizarea
unor rapoarte de transmitere medii constante, ca urmare a absenţei alunecărilor; randament ridicat
(η = 0,95...0,98); încărcări relativ reduse pe arbori (întinderea iniţială a lanţului urmăreşte reducerea
vibraţiilor şi nu transmiterea sarcinii prin frecare, ca în cazul transmisiilor prin curele); posibilitatea
înlocuirii uşoare a lanţului; posibilitatea funcţionării în condiţii grele de exploatare (praf, umiditate,
temperaturi ridicate).
Dintre dezavantajele transmisiilor prin lanţ, cele mai importante sunt: neuniformitatea
mişcării roţii (roţilor) conduse – ca urmare a faptului că lanţul înfăşoară roţile de lanţ după contur
poligonal – care produce sarcini dinamice suplimentare, vibraţii şi zgomot în funcţionare; uzura
inevitabilă în articulaţii, care duce la mărirea pasului, impunându-se folosirea dispozitivelor de
întindere; necesită o precizie mai ridicată de montare a arborilor şi o întreţinere mai pretenţioasă,
comparativ cu transmisiile prin curele.
Transmisiile prin lanţ se utilizează când se impun distanţe medii între axe, care nu pot fi
realizate prin angrenaje şi/sau când nu este permisă alunecarea, situaţie în care nu pot fi folosite
transmisiile prin curele. Se folosesc în construcţia maşinilor agricole, de transport (biciclete,
motorete, la acţionarea mecanismului de distribuţie a motoarelor autoturismelor) etc.

60
6.2. LANŢURI CU BUCŞE. LANŢURI CU ROLE

Lanţurile de transmisie se execută cu paşi mici, pentru reducerea sarcinilor dinamice şi cu
articulaţii rezistente la uzură, pentru mărirea duratei de funcţionare. Se utilizează: lanţurile cu
bolţuri (tip Gall), formate din eclise şi bolţuri; lanţurile cu
bucşe, constituite din eclise, bolţuri şi bucşe; lanţuri cu
role, în componenţa cărora intră eclise, bucşe, bolţuri şi
role; lanţurile cu eclise dinţate. Clasificarea lanţurilr
articulate, inclusiv a celor de transmisie, este dată în
STAS 2577-67.
Lanţurile cu bucşe (fig. 6.2, a) se execută conform
STAS 3006-80 şi se compun din eclise, bolţuri şi bucşe;
eclisele exterioare 1 sunt presate pe bolţurile 3, iar cele
interioare 2 pe bucşele 4. Din punct de vedere funcţional,
eclisele exterioare şi bolţurile, respectiv eclisele interioare
şi bucşele, formează elemente cinematice distincte,
articulate între ele (fig. 6.2, b), suprafaţa de contact dintre
bolţuri şi bucşe fiind mult mai mare decât în cazul
lanţurilor cu bolţuri. Datorită acestui fapt şi având în vedere că pelicula de lubrifiant, din zona de
conatct dintre bolţuri şi bucşe, amortizează, parţial, şocurile – care apar la intrarea în contact a
lanţului cu dinţii roţilor – aceste lanţuri
sunt utilizate la sarcini mari şi viteze v <
3 m/s.
Lanţurile cu role (fig. 6.3) se
deosebesc de lanţurile cu bucşe prin
existenţa rolelor 5. Eclisele exterioare 1
sunt presate pe bolţurile 3, iar eclisele
interioare 2 sunt presate pe bucşele 4;
atât bucşele cât şi rolele sunt montate
liber pe bolţuri şi, respectiv, pe bucşe,
schema funcţională fiind prezentată în
fig. 6.3, b.
Se execută următoarele tipuri de
lanţuri cu role: lanţuri de uz general cu
role şi zale scurte (STAS 5174-66), cu
un rând de zale (fig. 6.3, a), cu două
rânduri (fig. 6.3, c) şi cu trei rânduri
(fig. 6.3, d); lanţuri cu role şi zale lungi
(STAS 4239-65); lanţuri cu role şi zale
scurte pentru biciclete, motorete şi motociclete, cu pasul p = 12,70 mm (STAS 6478-79); lanţuri cu

Fig. 6.2

Fig. 6.3
61
role şi eclise cotite, tip Rotary (fig. 6.3, e – STAS 520-73).
Deoarece angrenarea lanţului cu dinţii roţilor de lanţ se realizează prin rostogolirea rolelor,
fapt ce conduce la înlocuirea frecării cu alunecare prin frecare cu rostogolire, aceste lanţuri se
folosesc la sarcini şi viteze mai mari, cu uzuri mai mci ale dinţilor roţilor decât la celelalte tipuri de
lanţuri. Astfel: la sarcini mari şi v ≤ 15 m/s, sunt utilizate lanţurile cu role şi zale scurte; la sarcini
mari, cu şocuri frecvente şi viteze mici sau medii – lanţurile de tip Rotary; la sarcini şi viteze medii
– lanţurile cu role şi zale lungi.
Bolţurile se execută cilindrice; la lanţurile cu paşi mari (p >60 mm), bolţurile se execută cu
aplatisări (frezate), pentru a evita rotirea ecliselor exterioare. Bucşele se execută din ţeavă sau în
construcţie sudată, în cazul lanţurilor de dimensiuni mari fiind, de asemenea, prevăzute aplatisări, în
zona de montare a ecliselor interioare. Eclisele au contur în formă de 8, pentru a se apropia de nişte
corpuri de egală rezistenţă la tracţiune.
Îmbinarea capetelor lanţului, la
formarea sau la scurtarea acestuia, se
realizează cu ajutorul zalelor de
legătură şi a cuielor spintecate (fig.
6.4). Se recomandă ca numărul de zale
să fie par, deoarece la număr impar de
zale eclisa de legătură este de
construcţie specială (fig. 6.4, b). La
lanţurile de tip Rotary, deoarece zalele
au aceeaşi formă, nu se impune
această recomandare.
Pentru realizarea unei mişcări
cât mai uniforme a roţii (roţilor) conduse, se evită utilizarea lanţurilor cu paşi mari, preferându-se
lanţurile cu două rânduri (lanţuri duble) sau cu trei rânduri (lanţuri triple), cu paşi mici.

6.3. ELEMENTE CINEMATICE ŞI GEOMETRICE

Viteza medie a lanţului se determină - ţinând seama că lanţul se înfăşoară pe roată după
un contur poligonal şi la o rotaţie completă a roţii de lanţ rezultă o deplasare a acestuia egală cu
perimetrul poligonului de înfăşurare – cu relaţia
[ ], s / m
1000 60
n p z
v
m

= (6.1)
în care: z este numărul de dinţi ai roţii de lanţ, p – pasul lanţului în mm, n – turaţia roţii de lanţ, în
rot/min.
Raportul de transmitere mediu este
1
2
2
1
2
1
m
z
z
n
n
i = =
ω
ω
= . (6.2)
Raportul de transmitere, ca urmare a variaţiei vitezei unghiulare a roţii conduse, este


Fig. 6.4
62
variabil, în calcule considerându-se o valaore medie. La transmisiile obişnuite se aleg rapoarte de
transmitere i ≤ 8, iar la transmisiile cu funcţionare lentă i ≤ 15; raportul de transmitere este limitat de
dimensiunile de gabarit ale transmisiei.
Numerele de dinţi ai roţilor de lanţ. Numărul minim de dinţi z
1
ai roţii mici este limitat de
uzura articulaţiilor, de sarcinile dinamice şi de zgomotul produs la funcţionarea transmisiei. Cu cât
z
1
este mai mic, cu atât uzura articulaţiilor este mai mare, deoarece unghiul de rotire a zalei, la
intrarea şi la ieşirea lanţului din angrenarea cu dinţii roţii de lanţ, creşte; prin micşorarea lui z
1
,
creşte şi neuniformitatea mişcării. Numerele de dinţi z
1
se aleg în funcţie de tipul lanţului (cu bucşe,
cu role sau cu eclise dinţate) şi de raportul de transmitere i.
Numărul maxim de dinţi z
2
ai roţii mari se limitează la 100...120, în cazul lanţurilor cu bucşe
sau role şi la 120...140, în cazul lanţurilor cu eclise dinţate. La un număr mare de dinţi, chiar a
alungire redusă a lanţului – apărută în urma uzării articulaţiilor – duce la o deplasare a lanţului în
lungul profilului dinţilor roţii de lanţ şi, implicit, la o angrenare incorectă.
Se recomandă ca numărul de dinţi ai roţilor de lanţ să se aleagă impar (în special la roata
mică), pentru ca la un număr par de zale să rezulte o uzură uniformă.
Pasul lanţului reprezintă distanţa dintre centrele a două articulaţii consecutive, valorile
acestuia fiind standardizate; capacitatea portantă a lanţului este dependentă de pas.
Pasul lanţului influenţează gabaritul transmisiei, sarcinile dinamice, zgomotul în funcţionare,
neuniformitatea mişcării şi turaţia limită a roţii mici; micşorarea pasului se poate obţine prin
folosirea lanţurilor pe mai multe rânduri. La proiectarea unei transmisii prin lanţ trebuie să se aleagă
pasul cel mai mic posibil pentru sarcina dată.
Diametrele roţilor de lanţ. Diametrele cercurilor de divizare (cercurile după care, teoretic, se
dispun articulaţiile zalelor), conform fig. 6.5, se determină cu relaţiile:
,
z
180
sin
p
D şi
z
180
sin
p
D
2
0
d
1
0
d
2 1
= = (6.3)
iar diametrele cercurilor exterioare (de vârf), cu
relaţiile:
, d 8 , 0 D D şi d 8 , 0 D D
2 2 1 1
d e d e
+ = + = (6.4)
d reprezentând diametrul rolei.
Distanţa preliminară dintre axe. Distanţa
minimă dintre axe se stabileşte din condiţia ca
unghiul sub care lanţul înfăşoară roata mică să fie
de minim 120
0
, cu relaţiile:
( )[ ] ; 3 i pentru mm 50 ... 30
2
D D
A
2 1
e e
min
≤ − +
+
= (6.5)
[ ] . 3 i pentru mm
10
i 9
2
D D
A
2 1
e e
min
> −
+
+
= (6.6)
Distanţa maximă dintre axe se limitează la valoarea
A
max
= 80 p, (6.7)

Fig. 6.5
63
dar nu mai mult de 8 m, pentru ca săgeata ramurii antrenate să nu aibă valori prea mari.
Când nu este impusă, din considerente de gabarit, distanţa dintre axe se alege în limitele
A
optim
= (30...50)p. (6.8)
Unghiurile de înfăşurare a lanţului pe roţile de lanţ. Unghiurile de înfăşurare se determină
cu relaţiile:
, 180 şi 180
0
2
0
1
γ + = β γ − = β (6.9)
impunându-se condiţia ca β
1
> 120
0
.
Unghiul de înclinare a ramurilor lanţului γ/2 se determină cu relaţia (fig. 6.6)
,
A 2
D D
2 / sin
1 2
d d

= γ (6.10)
iar la rapoarte de transmitere mici, deoarece aceste unghiuri sunt foarte mici, relaţia (6.10) poate fi
scrisă sub forma
.
A 2
D D
2 / sin
1 2
d d

≈ γ (6.11)












Lungimea lanţului se obţine prin însumarea lungimilor diferitelor porţiuni de lanţ (v. fig. 6.6)
. p z
360
180
p z
360
180
2 / cos A 2 / cos A L L L L
2
0
0
1
0
0
1 2 1
γ +
+
γ −
+ γ + γ = β + + =
iar dacă se consideră ,
8
1
2
sin 1
2
cos
2
2
γ
− ≈
γ
− =
γ
unghiul γ/2 fiind mic, se obţine lungimea
aproximativă a lanţului
,
A
p
2
z z
p
2
z z
A 2 L
2
2
1 2 2 1
|
¹
|

\
|
π

+
+
+ ≈ (6.12)
prin A înţelegându-se distanţa dintre axe preliminară.
Numărul necesar de zale se stabileşte în funcţie de lungimea lanţului şi de pasul acestuia
p
L
W = . (6.13)
Numărul de zale trebuie să fie un număr întreg.
Lungimea definitivă a lanţului

Fig. 6.6
64
L = Wp. (6.14)
Distanţa dintre axe recalculat A
rec
, care nu ţine seama de săgeata de montaj a lanţului, se
determină în funcţie de lungimea definitivă a lanţului aceasta fiind de forma
.
2
z z
8
2
z z
W
2
z z
W
4
p
A
2
1 2
2
2 1 2 1
rec
(
(
¸
(

¸

|
¹
|

\
|
π

− |
¹
|

\
| +
− +
+
− = (6.15)
Pentru a asigura săgeata de montaj, distanţa dintre axe recalculată A
rec
se micşorează cu
cantitatea ∆A = (0,002...0,004)A
rec
, rezultând distanţa dintre axe de montaj
A = A
rec
- ∆A.

6.4. FORMELE ŞI CAUZELE DETERIORĂRII
TRANSMISIILOR PRIN LANŢ

Ieşirea din funcţiune (deteriorarea) a transmisiilor prin lanţ apare ca urmare a distrugerii
suprafeţelor funcţionale, respectiv ruperii elementelor componente ale lanţului şi/sau dinţilor roţilor
de lanţ.
Principala cauză a deteriorării majorităţii transmisiilor prin lanţ este uzarea articulaţiilor, în
urma căreia se produce o mărire a lungimii lanţului, care conduce la o angrenare incorectă a
acestuia cu dinţii roţilor de lanţ. Pentru a micşora uzura, suprafeţele pieselor în mişcare relativă
(bolţuri, bucşe, role) se separă printr-o peliculă de lubrifiant. Siguranţa în exploatare se asigură
limitând presiunea din articulaţii la valori admise de pelicula de lubrifiant, fiind necesar calculul la
strivire a articulaţiilor lanţului.
Uzarea dinţilor roţilor de lanţ este, în general, pronunţată. Aceasta poate fi micşorată prin
alegerea corespunzătoare a materialului şi tratamentului pentru roţile de lanţ şi prin îmbunătăţirea
condiţiilor de ungere.

6.5. MATERIALE UTILIZATE LA EXECUŢIA LANŢURILOR
ŞI A ROŢILOR DE LANŢ

Eclisele se execută din oţeluri carbon de calitate (OLC 45, OLC 50) sau din oţeluri aliate
(40 Cr10, 35 CrNi15 etc.), ca semifabricat folosindu-se platbanda laminată la rece. Tratamentul
termic al ecliselor este îmbunătăţirea, duritatea după tratament fiind cuprinsă între 275 şi 360 HB.
Bolţurile, bucşele şi rolele se execută din oţeluri de cementare (OLC 15, OLC 20, 13
CrNi35), având duritatea – după călire – până la 60 HRC. Se pot folosi şi oţeluri de îmbunătăţire.
Roţile de lanţ se execută din oţeluri cu conţinut mediu de carbon, netratate termic - în cazul
transmisiilor puţin solicitate – sau îmbunătăţite – în cazul unor condiţii medii de solicitare. La
sarcini şi viteze mari, roţile de lanţ se execută din oţeluri de cementare (OLC 15, 13 CrNi35 etc.),
având duritatea, după tratament, cuprinsă între 48 şi 58 HRC, sau din oţeluri cu conţinut mediu de
carbon (OLC 45, 40 Cr10, 36 MnSi12 etc.), călite superficial, prin curenţi de înaltă frecvenţă, până
65
la durităţi cuprinse între 42 şi 52 HRC. La regimuri de funcţionare uşoare şi mediu impur, cum se
întâlnesc la maşinile agricole, roţile de lanţ se pot executa din fontă.

6.6. FORŢE ÎN TRANSMISIILE PRIN LANŢ

Forţa care acţionează în ramura motoare a lanţului (F
2
) se determină prin însumarea forţei
utile (F
u
) cu forţa de întindere din ramura antrenată (F
1
)
F
2
= F
u
+ F
1
. (6.16)
Forţa utilă (de transmis) se determină u relaţia
[ ] ,
n
P
10 55 , 9 M ; N
D
M 2
v
P
10 F
1
6
1 t
d
1 t
m
3
u
1
⋅ = = = (6.17)
în care: P este puterea de transmis, în kW; v
m
– viteza medie a lanţului, în m/s; M
t1
– momentul de
torsiune la arborele roţii conducătoare, în Nmm; D
d1
– diametrul de divizare al roţii conducătoare,
în mm.
Forţa de întindere din ramura antrenată provine din forţa datorată greutăţii proprii a acestei
ramuri şi din forţa centrifugă
F
1
= F
q
+ F
c
. (6.18)
Forţa de întindere datorată greutăţii proprii a ramurii antrenate se exprimă în funcţie de
greutatea unui metru liniar de lanţ ρ (în N/m), de lungimea ramurii (aproximativ egală cu distanţa
dintre axe A, măsurată în mm) şi de săgeata de montaj f (în mm).
Forţa de întindere F
c
apare în ramurile transmisiei pentru a echilibra forţa centrifugă. Forţa
F
c
acţionează pe întregul contur al lanţului şi provoacă uzarea suplimentară a articulaţiilor, fără a se
transmite, însă, arborilor; se ia în considerare numai la viteze peste 5 m/s.
Forţa care încarcă arborii transmisiei prin lanţ se poate calcula cu relaţia aproximativă
F
a
= k
g
F
u
= (1,05...1,2)F
u
, (6.19)
în care: k
g
= 1,05 – pentru transmisii verticale, k
g
= 1,2 – pentru transmisii orizonatle; pentru alte
înclinări ale liniei centrelor, se aleg valori intermediare pentru coeficientul k
g
.
Randamentul transmisiilor prin lanţ, precis executate şi bine unse, este cuprins între 0,96 şi
0,98, pierderile prin frecare fiind compuse din: pierderi prin frecarea în articulaţii; pierderi prin
frecarea dintre eclise; pierderi prin frecarea dintre dinţii roţilor de lanţ şi zalele lanţului; pierderi
prin frecarea dintre role şi bucşe (la lanţurile cu role), la intrarea şi ieşirea zalelor din angrenare;
pierderi prin frecarea din reazeme; pierderi prin barbotarea uleiului, în cazul ungerii prin barbotare.
Cele mai importante sunt pierderile în articulaţii şi reazeme, iar la viteze mari şi pierderile prin
barbotarea uleiului.

6.7. CALCULUL TRANSMISIILOR PRIN LANŢ

Principala cauză a ieşirii din funcţiune a transmisiilor prin lanţ este uzarea articulaţiilor
lanţului, care duce la mărirea lungimii acestuia şi la o funcţionare necorespunzătoare a transmisiei.
66
Criteriul de bază al siguranţei în exploatare a transmisiilor prin lanţ este rezistenţa la uzare a
articulaţiilor lanţului, capacitatea portantă determinându-se din condiţia de rezistenţă la strivire a
peliculei de lubrifiant dintre bolţ şi bucşă. Conform acestui criteriu, forţa ce poate fi transmisă de
lanţ (admisibilă) este (fig. 6.7)
,
k
A p
F
e
l a
a
= (6.20)
unde p
a
este presiunea admisibilă la strivire a
peliculei de lubrifiant, stabilită experimental,
pentru condiţii medii de exploatare (se alege
în funcţie de pas şi de turaţia roţii mici); A
l

proiecţia suprafeţei de contact dintre bolţ şi
bucşă (pentru lanţuri cu bucşe sau role, A
l
=
z
r
a
1
d
3,
unde d
3
este diametrul bolţului, a
1

lungimea bucşei, iar z
r
– numărul de rânduri;
a
1
şi d
3
sunt date în standardele lanţurilor cu
bucşe sau cu role); k
e
– coeficient global de
exploatare.
Coeficientul k
e
ţine seama de
condiţiile reale de exploatare a transmisiei prin lanţ, care sunt diferite de cele pentru care s-a stabilit
presiunea admisibilă la strivire p
a
. Acest coeficient se exprimă sub forma produsului unor
coeficienţi parţiali de corecţie care ţin seama de: felul sarcinii (constante sau cu şocuri), de distanţa
dintre axe, de înclinarea liniei centrelor faţă de orizontală, de sistemul de reglare a distanţei dintre
axe, de felul ungerii, de numărul schimburilor de lucru.

6.8. METODICA DE PROIECTARE A TRANSMISIILOR
PRIN LANŢURI CU BUCŞE SAU ROLE

La proiectarea unei transmisii prin lanţ, se pleacă de la următoarele date de proiectare:
puterea la intrare P, în kW; turaţia la intrare n
1
, în rot/min; raportul de transmitere i; precizări
privind felul sarcinii care acţionează în transmisie, valoarea distanţei dintre axe, poziţia liniei
centrelor faţă de orizontală, sistemul de reglare a distanţei dintre axe, felul ungerii, numărul
schimburilor de funcţionare. Se cere să se aleagă un lanţ standardizat, să se calculeze elementele
geometrice ale transmisiei şi ale roţilor de lanţ şi să se verifice dacă pentru lanţul ales sunt
îndeplinite condiţiile de rezistenţă.
La proiectare, se recomandă parcurgerea etapelor prezentate în continuare.
Alegerea numărului de dinţi ai roţii mici, în funcţie de rapoartul de transmitere impus.
Calculul numărului de dinţi ai roţii mari (z
2
= z
1
i) şi compararea acestuia cu numărul de
dinţi maxim admis pentru tipul respectiv de lanţ.
Determinarea pasului maxim admis şi alegerea, din standarde, a câtorva variante de lanţ,
cu paşi mai mici; în continuare, calculul se efectuează pentru toate variantele alese.


Fig. 6.7
67
Calculul vitezei lanţului (cu relaţia (6.1)) şi compararea acesteia cu viteza maximă
admisă; la variantele care nu corespund din acest punct de vedere, se renunţă.
Calculul forţei admisibile, din condiţia de rezistenţă la strivire a peliculei de lubrifiant
dintre bolţ şi bucşă pentru fiecare variantă de lanţ.
Determinarea puterii pe care o poate transmite fiecare variantă de lanţ.
.
100
v F
P
m a
a
= (6.21)
Calculul numărului de rânduri.
. 3
P
P
z
a
r
≤ = (6.22)
Se alege varianta optimă, adică lanţul cu pasul cel mai mic care asigură transmiterea puterii
impuse prin tema de proiectare. Dacă nici una din variantele alese nu asigură transmiterea integrală
a puterii sau dacă aceste variante transmit puteri mult mai mari comparativ cu puterea dată, se reia
calculul pentru lanţuri cu paşi mai mari, respectiv mai mici şi/sau se aleg pe mai multe rânduri,
respectiv pe mai puţine rânduri.

6.9. ELEMENTE CONSTRUCTIVE ŞI DE EXPLOATARE

Elementele geometrice ale roţilor de lanţ, se aleg conform STAS 5006-82 (roţi de lanţ pentru
lanţuri cu role şi zale scurte), STAS 7500-66 (roţi de lanţ pentru lanţuri cu role şi zale lungi) sau
STAS 4075-75 (roţi de lanţ pentru lanţuri cu bolţuri, tip Gall). Principalele elemente geometrice ale
roţilor de lanţ, pentru lanţuri cu role şi zale scurte, sunt prezentate în fig. 6.8.

















Fig. 6.8

68

Indicarea elementelor geometrice ale danturii roţilor de lanţ, pe desenele de execuţie, se face
conform STAS 5013/5-82.
Amplasarea transmisiilor prin lanţ. Transmisiile prin lanţ se amplasează astfel încât lanţul să
funcţioneze în plan vertical, poziţia relativă a roţilor putând fi oricare. Amplasarea optimă a
transmisiilor prin lanţ este cea orizontală (fig. 6.9, a) sau cea înclinată faţă de orizontală cu un unghi
mai mic de 45
0
(fig. 6.9, b). Transmisiile amplasate vertical (fig. 6.9, c) necesită o reglare
minuţioasă şi obligatorie a întinderii lanţului, deoarece săgeata ce ia naştere tinde să scoată zalele
lanţului din angrenarea cu dinţii roţii de lanţ inferioare; se impune evitarea amplasării verticale a
transmisiilor prin lanţ.
Ramura activă a lanţului poate fi ramura superioară sau ramura inferioară. La transmisiile
orizontale, cu A < 30p şi i > 2 (fig. 6.10, a) – pentru a evita agăţarea de către ramura superioară a
unor dinţi suplimentari – şi la transmisiile orizontale, cu A > 60p şi număr mic de dinţi ai roţilor de
lanţ (fig. 6.10, c) – pentru a evita atingerea dintre ramurile lanţului – ramura activă trebuie să fie cea
superioară.

Fig. 6.9 Fig. 6.10

Întinderea lanţurilor. La transmisiile prin lanţ, trebuie prevăzută posibilitatea reglării
întinderii lanţului, deoarece – în urma uzării inevitabile a articulaţiilor – lanţul se alungeşte. La
transmisiile orizontale şi la cele înclinate, întinderea se realizează datorită greutăţii proprii a ramurii
antrenate, dacă săgeata acestei ramuri este bine aleasă. La transmisiile orizonatle şi la cele înclinate
faţă de orizonatlă cu unghiuri sub 45
0
, săgeata ramurii antrenate se recomandă să fie f = 0,02A, iar
la cele verticale f = (0,01...0,015)A.
Reglarea întinderii lanului se poate realiza prin deplasarea uneia din roţile de lanţ sau
folosind roţi dinţate sau role netede de reglare. Dispozitivul de întindere trebuie să poată compensa
alungiri în limitele a doi paşi, după o astfel de alungire urmând să se îndepărteze două zale ale
lanţului.
Reglarea întinderii prin deplasarea uneia din roţile de lanţ constituie soluţia cea mai simplă.
Când reglarea se realizează cu roţi de lanţ sau cu role netede, acestea se amplasează, de regulă, pe
69
ramura antrenată, mai aproape de roata mare. Amplasarea roţilor sau rolelor în apropierea roţii mici
se recomandă numai atunci când este posibilă montarea acestora în exteriorul transmisiei (în acest
fel se măreşte unghiul de înfăşurare pe roata mică). În cazul transmisiilor rapide şi de puteri mici,
care funcţionează cu o ungere abundentă, se utilizează patine sau saboţi de întindere (fig. 6.11).
Ungerea transmisiilor prin lanţ. Pentru transmisiile puternic solicitate, se folosesc
următoarele sisteme de ungere:
– prin cufundarea lanţului în baia de ulei (prin barbotare), adâncimea de cufundare nedepăşind
lăţimea eclisei; se aplică la v < 7 m/s;
– prin antrenarea uleiului cu ajutorul
unor discuri cu palete, când nivelul
uleiului din baie nu poate fi ridicat
până în dreptul lanţului şi/sau viteza
lanţului este mai mare de 10 m/s;
– cu circulaţie de ulei, folosind o pompă
de ulei, în cazul sarcinilor mari şi a
unor viteze mari; se aplică la v > 7 m/s.
La transmisiile cu viteze medii, care nu
funcţionează în carcase închise, se pot folosi
următoarele sisteme de ungere:
– prin picurare, la viteze până la 6 m/s;
– prin introducerea unsorii consistente în
interiorul articulaţiilor lanţului, prin
cufundarea acestuia (la intervale de
120...180 ore) în unsoare încălzită până
la lichefiere; se foloseşte la viteze sub
8 m/s.
Transmisiile care funcţionează la viteze sub 1 m/s, care nu au o funcţionare continuă, se pot
unge periodic. La fiecare 15...20 ore, se toarnă ulei pe ramura inferioară a alnţului, la intrarea
acestuia în angrenare cu roata de lanţ conducătoare, trebuind să se asigure repartizarea uleiului pe
toată lăţimea lanţului.
Pentru lanţuri cu v < 3 m/s, se recomandă ungerea cu unsoare consistentă, iar la v > 3 m/s –
cu ulei mineral (M20, M30 – STAS 871-68). În cazul ungerii manuale, se folosesc uleiuri cu
vâscozitatea relativă de 10...15
0
E sau unsori consistente cu punctul de picurare de 70
0
C. La ungerea
prin picurare, se întrebuinţează uleiul cu vâscozitatea relativă de 5...10
0
E, iar în cazul ungerii prin
barbotare sau forţate – cu vâscozitate relativă de 5...7
0
E.


Fig. 6.11

70


Fig.7.1
7. TRANSMISII PRIN CURELE
7.1. CARACTERIZARE. CLASIFICARE. DOMENII DE
FOLOSIRE

Transmisiile prin curele sunt transmisii mecanice, care realizează transmiterea mişcării de
rotaţie şi a sarcinii, de la o roată motoare la una sau mai multe roţi conduse, prin intermediul unui
element flexibil, fără sfârşit, numit curea.
Transmiterea mişcării se poate realiza cu alunecare (la transmisiile prin curele late sau
trapezoidale) sau fără alunecare (la transmisiile prin curele dinţate).
Transmiterea puterii se realizează prin intermediul frecării care ia naştere între suprafeţele în
contact ale curelei şi roţilor de curea (în cazul transmisiilor cu alunecare) sau prin contactul direct
dintre curea şi roată (în cazul transmisiilor fără alunecare).
O transmisie prin curele se compune din roţile
de curea – conducătoare 1 şi condusă 2 – elementul
de legătură (cureaua) 3 (fig.7.1) şi sistemul de
întindere; uneori se prevăd şi apărători de protecţie.
Forţa necesară de apăsare a curelei pe roţile de
curea se realizează la montaj, prin întinderea
(deformarea elastică) curelei.
Comparativ cu celelalte transmisii mecanice,
transmisiile prin curele prezintă o serie de avantaje:
se montează şi se întreţin uşor; funcţionează fără zgomot; amortizează şocurile şi vibraţiile; au
randament relativ ridicat; necesită precizie de execuţie şi montaj relativ reduse; costurile de
fabricaţie sunt reduse; transmit sarcina la distanţe relativ mari între arbori; permit antrenarea
simultană a mai multor arbori; funcţionează la viteze mari; asigură protecţia împotriva
suprasarcinilor.
Dintre dezavantajele transmisiilor prin curele, se pot menţiona: dimensiuni de gabarit mari,
comparativ cu transmisiile prin roţi dinţate; forţe de pretensionare mari, care solicită arborii şi
reazemele; raport de transmitere variabil, ca urmare a alunecării curelei pe roţi; sensibilitate mărită
la căldură şi umiditate; coeficient de frecare variabil în funcţie de uzura curelei; durabilitate
limitată; necesitatea utilizării unor dispozitive de întindere a curelei.
Clasificarea transmisiilor prin curele, în funcţie de diferite criterii, este prezentată în tabelul 7.1.

Tabelul 7.1
Clasificarea transmisiilor prin curele
Criteriul de clasificare Tipul transmisiei
Cu ramuri deschise Cu axe paralele
Cu ramuri încrucişate
Cu role de ghidare
Poziţie relativă a axelor arborilor
Cu axe încrucişate
Fără rolă de ghidare

71

a b c

d e

Fig.7.2


Fig.7.3
Tabelul 7.1 (continuare)

Cu un arbore condus Numărul arborilor conduşi
Cu mai mulţi arbori conduşi

Cu raport de transmitere constant
În trepte
Raportul de transmitere
Cu raport de transmitere variabil
Continuu

Curelele, în funcţie de forma secţiunii, pot fi: late (fig.7.2, a); trapezoidale (fig.7.2, b); rotunde
(fig.7.2, c); politriunghiulare (fig.7.2, d); dinţate (fig.7.2, e).
Transmisiile prin curele late pot transmite puteri până
la P = 2000 kW, la viteze periferice v≤12 m şi rapoarte de
transmitere i ≤6 (maxim 10). Utilizarea curelelor moderne,
de tip compound, a dus la ridicarea performaţelor acestora,
domeniul lor de utilizare fiind: P≤ 5000 kW; v≤100 m/s;
i ≤10 (maxim 20).
Transmisiile prin curele trapezoidale pot transmite
puteri până la P=1200kW, la viteze periferice v≤50m/s, atunci când distanţa dintre axe A<3m, iar
raportul de transmitere maxim i ≤8 (maxim 10).
Transmisiile prin curele late dinţate pot transmite puteri până la P=400kW, la viteze periferice
v≤80 m/s şi rapoarte de transmitere i ≤8 (maxim 10).
Transmisiile prin curele se utilizează în mai toate ramurile construcţiei de maşini, putând fi
întâlnite în componenţa maşinilor unelte, maşinilor agricole, autovehiculelor, maşinilor textile,
utilajelor chimice şi miniere, laminoarelor, navelor etc. În general, transmisiile prin curele se
utilizează atunci când condiţiile constructive impun dispunerea arborilor la distanţe mari şi când
raportul de transmitere nu trebuie să fie riguros constant.

7.2. ELEMENTE GEOMETRICE ALE TRANSMISIILOR PRIN
CURELE

O transmisie prin curele este caracterizată de următoarele elemente geometrice: distanţa dintre
axe A; lungimea curelei L; diametrul roţii
conducătoare D
1
(D
p1
) şi diametrul roţii
conduse D
2
(D
p2
); unghiul de înfăşurare al
curelei pe roata conducătoare β
1
şi unghiul de
înfăşurare pe roata condusă β
2
.
Elementele geometrice ale transmisiei prin
curele se calculează pe baza următoarelor
ipoteze: cureaua este perfect întinsă, este

72

a b

Fig.7.4
neelastică şi cu grosime mică; viteza oricărui punct al curelei este aceeaşi.
Geometria transmisiilor prin curele se analizează separat, în funcţie de poziţia relativă a axelor
arborilor între care se transmite mişcarea.
Transmisii cu axe paralele şi ramuri deschise
Unghiurile de înfăşurare ale curelei pe cele două roţi (fig.7.3) se determină cu relaţiile:
γ ⋅ − π = β 2
1
; γ ⋅ + π = β 2
2
, (7.1)
în care γ rezultă din triunghiul O
1
O
2
A
[ ] rad
A 2
D D
sin
1 2
γ ≈


= γ ; (7.2)
sinγ s-a înlocuit prin valoarea argumentului, în radiani, deoarece valorile uzuale ale unghiului γ sunt
mici.
Se obţine
A
D D
1 2
2 , 1

− π = β . (7.3)
Lungimea curelei
2
D
2
D
cos A 2 L
2
2
1
1
β + β + γ = , (7.4)
iar dacă se ţine seama de relaţiile (7.1), se obţine
( )
1 2 2 1
D D ) D D (
2
cos A 2 L − γ + +
π
+ γ = . (7.5)
Distanţa dintre axe A se determină în funcţie de lungimea L şi diametrele roţilor (se explicitează
din (7.5))
Forţe în transmisiile prin curele
O transmisie prin curele transmite sarcina, între cele două roţi, prin intermediul forţelor de
frecare, care apar între curea şi roţile respective. Existenţa forţelor de frecare implică o apăsare
relativă între curea şi roţi, care este asigurată de tensionarea iniţială a curelei, cu o forţă F
0
,
constantă pe întreaga lungime a curelei
(fig.7.4, a).
În timpul funcţionării, la roata
condusă apare momentul de torsiune
rezistent M
t2
, pentru învingerea căruia
trebuie să se aplice, la roata
conducătoare, momentul motor M
t1
.
Apariţia celor două momente are ca
efect creşterea forţei din ramura activă (motoare) a curelei, la valoarea F
1
şi micşorarea forţei din
ramura pasivă, la valoarea F
2
(fig.7.4, b).
Din condiţia de echilibru a roţii conducătoare, rezultă
u
1
1 t
2 1
F
D
M 2
F F = = − , (7.6)
unde F
u
reprezintă forţa periferică utilă, transmisă de curea.

73
Lungimea geometrică a curelei este independentă de sarcină, lungirea ramurii conducătoare,
datorită creşterii forţei din această ramură la valoarea F
1
, fiind compensată de scurtarea
corespunzătoare a ramurii pasive, datorită scăderii forţei din această ramură la valoarea F
2
.
Deformaţiile care se produc în curea, datorită modificării forţelor, sunt egale şi se consideră în
domeniul elastic. Considerând că modulul de elasticitate al curelei este constant pe toată lungimea
acesteia şi că deformaţiile sunt proporţionale cu sarcinile care le produc (F
1
-F
0
, respectiv F
0
-F
2
),
rezultă că
2 0 0 1
F F F F − = −
sau
0 2 1
F 2 F F = + . (7.7)
Din relaţiile (7.6) şi (7.7), rezultă relaţiile de calcul pentru forţele din ramurile curelei:







− =
+ =
2
;
2
0 2
0 1
u
u
F
F F
F
F F
(7.8)
şi o primă concluzie: pentru o funcţionare corespunzătoare a transmisiei, este necesar să fie

îndeplinită condiţia F
2
>0, respectiv
2
F
F
u
o
> , stabilindu-se astfel, o primă relaţie pentru forţa de
întindere iniţială F
0
, necesară transmiterii forţei utile F
u
.

7.3. TRANSIMISII PRIN CURELE LATE

Elemente constructive. Materiale
Materialele din care se confecţionează curelele late trebuie să îndeplinească o serie de condiţii:
să fie elastice, pentru ca la înfăşurarea curelei pe roată, tensiunile de încovoiere care iau naştere să
fie mici; coeficient de frecare, dintre curea şi roată, mare; să fie rezistente la uzură şi oboseală şi cu
deformaţii plastice mici; să fie rezistente la acţiunea agenţilor externi; să fie ieftine şi să nu fie
deficitare.
În funcţie de materialul din care sunt confecţionate, se disting următoarele tipuri de curele: din
piele, din ţesături textile, din pânză cauciucată, din materiale plastice, din bandă de oţel.
Curelele din piele. Sunt confecţionate din piele de bovine, utilizându-se, de preferinţă, zona
spinării animalului (crupon). Se execută dintr-un singur strat (simple) sau din două sau mai multe
straturi (multiple), lipite între ele, pe toată lungimea. Pielea se tăbăceşte cu tananţi vegetali şi în
cazuri speciale cu tananţi minerali, obţinându-se, în acest caz, o flexibilitate mai mare.
Curelele din ţesături textile. Sunt confecţionate din ţesături textile şi pot fi într-un singur strat
sau în mai multe straturi. În cazul în care sunt executate din mai multe straturi, îmbinarea acestora –
pe toată lungimea – se poate realiza prin coasere, printr-o contextură specială, sau prin lipire.

74


Fig.7.8

a
b
c

Fig.7.5
Materialul din care se execută cureaua poate fi un material textil natural (bumbac, celofibră,
lână, păr de cămilă sau capră, cânepă, in, mătase naturală etc.) sau fibre sintetice (vâscoză,
poliamide, polisteri).
Curelele din ţesături impregnate cu cauciuc. Sunt confecţionate din mai multe straturi de
şesături textile, solidarizate între ele prin cauciuc vulcanizat. Ţesăturile textile (inserţii) reprezintă
elementul de rezistenţă al curelei. Inserţia se poate realiza sub forma unor straturi paralele (fig.7.5,
a), prin înfăşurare în mai multe straturi sub fomă de spirală (fig.7.5, b) sau în straturi concentrice
(fig.7.5, c).
Aceste curele au între straturi şi la exterior cauciuc vulcanizat (fig.7.6) fiind rezistente la
umezeală şi la medii acide sau bazice. Curelele sunt mai rigide dar au marginile mai rezistente decât
cele stratificate. În afară de ţesătura textilă, inserţia mai poate fi şi sub formă de şnur (fig.7.7), caz
în care cureaua are flexibilitate mărită.




Fig.7.6



Fig.7.7
Curelele din materiale plastice. Se folosesc două tipuri de curele din material plastic: curele
numai din material plastic şi curele din material plastic şi alte materiale (compound = compuse).
Materialele plastice folosite sunt materialele poliamidice şi poliesterice, utilizate sub formă de folii
de grosimi diferite sau sub formă de fire împletite sau cablate.
Materialele plastice prezintă avantajul unor rezistenţe la tracţiune şi uzare mai mari, dar nu
prezintă o aderenţă prea bună la roţi (coeficienţi de frecare mici). Din acest motiv, materialele
plastice singure se folosesc în mai mică măsură la confecţionarea curelelor.
Curelele compound sunt realizate dintr-o folie sau dintr-un strat de şnururi din poliamidă sau
poliester (fig.7.8), căptuşit la interior cu un strat subţire din piele de înaltă calitate (cromată special)
şi dintr-un strat de protecţie, dispus pe partea exterioară.
Prin construcţia lor, curelele compound însumează
proprietăţile de rezistenţă ale materialelor plastice cu cele
de fricţiune ale pielii. Curelele compound sunt rezistente la
produse petroliere, sunt foarte flexibile – putându-se
înfăşura pe roţi de diametre foarte mici (D/h ≥ 10) – sunt
antielectrostatice, funcţionează bine la temperaturi până la
120
0
, permit viteze periferice foarte mari (v > 100 m/s),
suportă frecvenţe mari (până la 100 Hz), au o durabilitate mare şi sunt, practic, insensibile la
umiditate.

75

Fig.7.9
Curelele late politriunghiulare (Poly-V). Au o construcţie specială, suprafaţa exterioară fiind
netedă, iar suprafaţa interioară este profilată. Suprafaţa interioară prezintă proeminenţe, dispuse
longitudinal, cu profil triunghiular. Elementul de rezistenţă este
un şnur din material plastic (fig. 7.9), înglobat în masa de
cauciuc a curelei. Cureaua este acoperită la exterior cu un strat
protector, realizat din material plastic, care asigură aderenţa şi
rezistenţa la uzare a curelei.
Benzile metalice. Se prezintă sub forma unor benzi din oţel
de mare rezistenţă (σ
r
= 1300...1600 MPa), cu lăţimi cuprinse
între 20...250 mm şi grosimi între 0,6...1.1 mm.
Transmisiile cu benzi metalice pot funcţiona la viteze foarte mari (apropiate de viteza sunetului),
asigurând transmiterea unor puteri mari. Necesită forţe de întindere, iniţiale, foarte mari, o foarte
ridicată precizie de execuţie şi montaj a roţilor şi o rigiditate mare a arborilor.
La transmisiile care funcţionează cu viteză foarte mare, pentru ca pierderile prin frecarea dintre
elementele în mişcare şi atmosferă să fie cât mai reduse, se recomandă introducerea acestora în
carcase cu un anumit grad de vid.
Îmbinarea capetelor curelelor late
Curelele late se realizează: sub forma unor benzi lungi, îmbinate la capete prin diverse metode.
O transmisie prin curele poate utiliza întreaga capacitate portantă a curelei numai atunci când
îmbinarea capetelor acestora este făcută corespunzător. Problema îmbinării corespunzătoare a
capetelor curelelor se pune, în special, la transmisiile cu viteze ridicate şi la transmisiile cu roţi de
diametre mici. O îmbinare trebuie să prezinte următoarele calităţi: să nu micşoreze durabilitatea
curelei; să nu reducă flexibilitatea curelei; să nu producă vibraţii sau o funcţionare neregulată a
curelei; să fie rezistentă la umiditate, la ulei şi unsoare; să reziste la temperatura de funcţionare a
curelei; să se execute uşor şi repede.
Îmbinarea capetelor curelelor late se poate realiza prin lipire, respectiv vulcanizare, prin coasere
sau cu elemente metalice speciale.
Lipire este procedeul de îmbinare care se foloseşte la curelele din piele, materiale plastice şi la
cele de tip compound. Se folosesc adezivi sintetici, care asigură rezistenţă ridicată la tracţiune (σ
r

17 MPa). Înainte de lipire capetele curelei se subţiază sub formă de pană (fig.7.10, a), pe anumite
lungimi, conform STAS 758-83. În cazul curelelor din piele formate din două starturi, lipirea se
realizează sub formă de pană (fig.7.10, b).
La curelele din ţesături impregnate cu cauciuc, care se îmbină prin vulcanizare, capetele curelei
se subţiază în trepte (fig.7.10, c), ţinând seama de structura stratificată a acestora.
Îmbinarea capetelor curelelor prin coasere sau cu elemente metalice speciale se utilizează, în
special, în cazul curelelor din ţesături textile, putându-se utiliza şi la curelele din piele. Îmbinarea
mecanică se poate realiza cu agrafe de oţel (fig.7.11) sau cu elemente suplimentare metalice, fixate
cu şuruburi; acestea din urmă nu sunt recomandate, întrucât produc şocuri şi vibraţii în transmisie,
ceea ce face ca viteza maximă să fie limitată la v < 5...10 m/s.


76
a
b
c

Fig.7.10


Fig.7.11
a b c
Fig.7.12










Roţi pentru transmisiile prin curele late
O roată de curea se compune din următoarele părţi: obadă, disc sau spiţe şi butuc. Roţile de
curea trebuie să fie uşoare, să asigure transmiterea
sarcinii, să fie bine echilibrate, să asigure un
coeficient de frecare ridicat, să nu uzeze cureaua
şi să suporte viteze periferice mari.
Materialele folosite la realizarea roţilor pentru
transmisiile prin curele sunt: fonta (folosită cel
mai des), oţelul, aluminiul, materialele plastice,
lemnul sau cartonul presat.. Cel mai frecvent se folosesc roţile din fontă. La viteze sferice v < 30
m/s se folosesc fontele cenuşii, iar la viteze mai mari fontele aliate. Roţile cu diametre relativ mici
(D < 500 mm) se execută cu disc continuu (fig.7.12, a), cu găuri pentru uşurare (fig.7.12, b) sau în
construcţie sudată (fig. 7.12, c).

7.4. TRANSMISII PRIN CURELE TRAPEZOIDALE

Elemente constructive. Materiale
Cureaua trapezoidală are în secţiune transversală forma unui trapez isoscel şi este formată din
mai multe zone. Zona 1 reprezintă elementul de
rezistenţă al curelei, care poate fi realizat din
ţesătură de bumbac (fig. 7.13, a), din şnur (fig.
7.13, b) sau din cablu (fig. 7.13, c). Elementul
de rezistenţă este învelit într-o masă de cauciuc
sintetic, care cuprinde zona de compresiune 2
(duritate 70...80
0
Sh) şi zona de întindere 3
(duritate 60...70
0
Sh). La exterior, cureaua este
protejată prin învelişul de protecţie 4, format din unul sau mai multe straturi de pânză cauciucată.
Curelele trapezoidale sunt standardizate, în funcţie de dimensiunile secţiunii, în: curele
trapezoidale clasice şi trapezoidale înguste.


Fig. 7.13

77
Roţi pentru transmisiile prin curele trapezoidale
Roţile de curea pentru transmisiile prin curele trapezoidale clasice şi înguste au dimensiunile
canalelor standardizate (STAS 1162-84), diametrele minime şi maxime ale roţilor fiind limitate în
funcţie de tipul curelei utilizate.
Materialele utilizate pentru realizarea
roţilor de curea sunt fonta, oţelul, aliaje
din metale uşoare şi unele materiale
plastice.
Roţile pentru curelele trapezoidale se
pot realiza: în construcţie turnată (fig.
7.14, a), pentru diametre maxime de 300
mm; în construcţie sudată (fig. 7.14, b),
pentru diametre mai mari de 300 mm.
Metodica de calcul a transmisiilor prin curele trapezoidale este standardizată (STAS 1163-71;
STAS 6011-83), ca date de proiectare fiind puterea de intrare P; turaţia roţii conducătoare; raportul
de transmitere i; condiţiile de lucru.

7.5. SISTEME DE TENSIONARE A CURELEI

Pentru realizarea forţelor de frecare dintre curea şi roţile de curea, pentru transmiterea
momentului de torsiune, este necesară tensionarea iniţială a curelei. Tensionarea curelei se poate
realiza la montaj şi/sau în timpul funcţionării.
Sistemele de tensionare folosite sunt de două feluri: sisteme de tensionare permanentă şi sisteme
de tensionare automată.
Sistemele de tensionare permanentă realizează o tensionare iniţială a curelei, cu forţa F
0
,
corespunzătoare sarcinii de transmis. Funcţionarea transmisiei la alte valori ale sarcinii are loc cu o
încărcare incompletă a acesteia sau cu patinare.
Forţa de tensionare a curelei F
0
poate fi realizată prin elasticitatea curelei sau prin aplicarea unei
forţe exterioare de tensionare.
Tensionarea prin elasticitatea curelei se poate realiza prin scurtarea curelei la montaj sau prin
deplasarea (la montaj şi periodică) poziţiei motorului (fig.7.15, a şi b).








Fig. 7.14

Fig. 7.15

78
a

b

Fig. 7.17
Tensionarea permanentă prin scurtarea curelei sau prin mărirea distanţei dintre axe are
dezavantajul că necesită, periodic, controlul stării de tensionare şi reducerea transmisiei în limitele
tensionării iniţiale. Slăbirea tensionării iniţiale are loc datorită alungirii remanente a curelei sub
efectul sarcinii transmise şi a stării de oboseală a materialului curelei.
Forţele exterioare de tensionare se aplică prin intermediul unor role de întindere, asigurându-se
o tensionare constantă a curelei; prin
modificarea poziţiei greutăţii G, se poate
modifica forţa de tensionare a curelei
(fig.7.16).
Rolele de întindere se montează pe
ramura pasivă a transmisiei, cât mai aproape
de roata conducătoare.
Transmisia cu rolă realizează o
compensare permanentă a alungirilor
remanente şi o funcţionare permanentă la
performanţele transmisiei.
Sistemele de tensionare automată realizează o forţă de tensionare variabilă în funcţie de
momentul rezistent. La funcţionarea în gol sau în repaus, tensiunile din ramurile curelei sunt nule,
eliminându-se, astfel, dezavantajul principal al sistemelor de tensionare permanentă.
Aceste sisteme asigură funcţionarea transmisiei în zona coeficientului de tracţiune optim ϕ
opt

(indiferent de sarcina transmisă) şi de aceea se recomandă utilizarea lor în construcţia transmisiilor
care trebuie să funcţioneze cu alunecări elastice minime.
În fig.7.17, a este prezentat un sistem de tensionare
automat, cu două role care acţionează pe cele două ramuri ale
curelei şi care se află în echilibru datorită tensiunilor din
ramurile curelei. Tensionarea se realizează automat, în funcţie
de sarcina transmisă. Distanţa dintre role se menţine constantă
printr-un cadru rigid.
În fig.7.17, b se prezintă tot un sistem de tensionare
automat, cu două role, la care poziţia neschimbată dintre role
se menţine prin intermediul unui mecanism patrulater.
Aceste sisteme au dezavantajul că nu realizează protecţia
la suprasarcini a ansamblului transmisiei.




Fig. 7.16

79
8. TRANSMISII PRIN FRICŢIUNE. VARIATOARE
8.1. CARACTERIZARE ŞI DOMENII DE FOLOSIRE

Transmisiile prin fricţiune sunt transmisii mecanice la care mişcarea de rotaţie şi momentul de
torsiune se transmit, de la elementul conducător la cel condus, prin intermediul forţelor de frecare,
ca urmare a apăsării reciproce a elementelor de contact.
Transmisiile prin fricţiune pot fi: cu raport de transmitere constant şi cu raport de transmitere
variabil (variatoare). Cele cu raport de transmitere constant realizează, la elementul condus, o
turaţie constantă, în ipoteza absenţei alunecărilor. Variatoarele realizează, la elementul condus, o
turaţie variabilă continuu, între anumite limite.
Principalele avantaje ale transmisiilor prin fricţiune sunt: funcţionează la un nivel redus de
zgomot şi vibraţii; asigură protecţia transmisiilor în cazul apariţiei unor suprasarcini în funcţionare;
realizează reglarea continuă a turaţiei la ieşire, în cazul variatoarelor, în funcţie de cerinţele impuse
de maşina de lucru; soluţia constructivă este simplă şi costul relativ redus, în cazul unora dintre
variatoare, comparativ cu transmisiile cu roţi dinţate.
Dintre dezavantajele transmisiilor prin fricţiune, cele mai importante sunt: nu asigură un raport
de transmitere riguros constant, ca urmare a alunecărilor dintre elementele în contact şi a erorilor de
execuţie a acestora; randamentul unora dintre variatoare este mai redus decât al transmisiilor prin
angrenaje, datorită alunecărilor elastice şi geometrice dintre elementele în contact; patinarea
produce uzuri neuniforme a elementelor în contact, conducând, în final, la scoaterea din funcţiune a
transmisiei; durabilitatea relativ scăzută a transmisiei; necesită forţe mari de apăsare, care încarcă şi
lagărele, determinând mărirea gabaritului transmisiei.
Domeniile de folosire ale transmisiilor prin fricţiune sunt determinate de avantajele acestora,
fiind limitate de dezavantajele pe care le prezintă. Acestea se recomandă la: transmisii cu rol
cinematic, puţin încărcate; transmisii încărcate cu sarcini mici, care funcţionează la turaţii foarte
mari sau la care se impune un nivel scăzut de zgomot şi vibraţii: transmisii încărcate cu sarcini
mici-medii, care necesită reglate continuă a turaţiei la ieşire, impusă de procesul tehnologic, dar
care nu necesită un raport de transmitere riguros constant.
Transmisiile prin fricţiune şi, în special, variatoarele se folosesc în cele mai diverse ramuri: în
industria de maşini; în industria extractivă, uşoară şi alimentară; în transporturi; în agricultură.

8.2. FORME DE DETERIORARE

Principalele forme de deteriorare a suprafeţelor active ale elementelor transmisiilor prin
fricţiune sunt: oboseala de contact (apariţia de ciupituri) – în cazul transmisiilor care funcţionează
cu ungere; uzarea abrazivă şi/sau griparea – în cazul transmisiilor care funcţionează fără ungere sau
cu ungere şi etanşare necorespunzătoare.
Oboseala de contact apare ca urmare a solicitării variabile – după un ciclu pulsator – a
straturilor superficiale de pe suprafeţele funcţionale ale elementelor în contact. Această formă de

80
deteriorare este caracteristică variatoarelor prin fricţiune care funcţionează cu ungere şi la care
uzura abrazivă este nesemnificativă. Primele semne de oboseală sunt microfisuri de suprafaţă, care
se dezvoltă în timp, luând aspectul unor ciupituri, care micşorează suprafaţa funcţională. Fenomenul
este identic cu cel descris la angrenaje.
Uzarea abrazivă este principala formă de deteriorare a transmisiilor prin fricţiune care
funcţionează fără ungere. Uzarea abrazivă este favorizată de vitezele mici de funcţionare şi de
sarcinile mari de încărcare a transmisiei, fiind sensibil influenţată de existenţa alunecărilor
geometrice şi a patinărilor.
Griparea poate apărea atât la transmisiile prin fricţiune fără ungere cât şi la cele cu ungere, în
condiţiile întreruperii peliculei de lubrifiant dintre suprafeţele în contact. Această formă de
deteriorare este specifică transmisiilor prin fricţiune care funcţionează la viteze mari.

8.3. MATERIALE UTILIZATE ÎN CONSTRUCŢIA
TRANSMISIILOR PRIN FRICŢIUNE

Principalele condiţii pe care trebuie să le îndeplinească materialele utilizate pentru construcţia
elementelor active ale transmisiilor prin fricţiune sunt: rezistenţa mare la solicitarea de contact;
rezistenţă ridicată la uzură; coeficient de frecare cât mai mare – pentru a se evita folosirea unor forţe
de apăsare mari – şi constant în timp.
Materialele folosite pentru elementele active ale transmisiilor prin fricţiune se caracterizează
prin rezistenţă ridicată la solicitarea de contact şi uzură sau prin coeficienţi de frecare mari. Se
utilizează următoarele cupluri de materiale:
• oţel călit/oţel călit (sau oţel tratat termochimic) – pentru transmisiile puternic încărcate, la
care se cere o durabilitate mare şi care funcţionează cu sau fără ungere, caracterizate prin
gabarit minim şi randament ridicat; necesită precizii de execuţie şi montaj şi o ungere
corespunzătoare, concomitent cu reducerea alunecărilor geometrice, care ar putea duce la
apariţia gripării;
• fontă/oţel călit – pentru transmisiile care funcţionează cu sau fără ungere, prezentând
avantajul unei rezistenţe sporite la gripare;
• fontă/fontă – pentru transmisiile care funcţionează fără ungere;
• materiale nemetalice (textolit, cauciuc, piele etc.)/oţel sau fontă – pentru transmisii puţin
încărcate şi fără ungere, caracterizându-se prin coeficienţi de frecare mari – care asigură
reducerea substanţială a forţei de apăsare – şi elasticitate mărită – care permite micşorarea
preciziei de execuţie şi montaj; rezistenţa la solicitarea de contact este mai redusă,
dimensiunile de gabarit mai mari, iar randamentul mai scăzut. Materialele nemetalice se
folosesc sub formă de căptuşeli, montate, de regulă, pe elementul motor, pentru asigurarea
unei uzuri uniforme.
Valorile coeficienţilor de frecare ale diverselor cupluri de materiale, în funcţie de condiţiile
de funcţionare (cu ungere sau fără ungere), sunt prezentate în tabelul 8.1.

81
Tabelul 8.1
Valorile coeficienţilor de frecare µ, pentru diverse cupluri de materiale
Coeficientul de frecare µ
Condiţiile de funcţionare
Cuplul de materiale
Cu ungere Fără ungere
Oţel călit/oţel călit 0,04...0,05 0,15...0,18
Fontă/ oţel călit 0,07...0,08 0,17...0,18
Fontă/fontă 0,08...0,1 -
Textolit/oţel sau fontă - 0,2...0,4
Cauciuc/oţel sau fontă - 0,8

8.4. TRANSMISII PRIN FRICŢIUNE CU RAPORT DE
TRANSMITERE VARIABIL - VARIATOARE

Variatoarele mecanice de turaţie realizează transmiterea mişcării şi a sarcinii prin fricţiune, cu
modificarea continuă a turaţiei şi a momentului de torsiune la elementul de ieşire, între anumite
limite.
Multitudinea variantelor constructive de variatoare face imposibilă clasificarea unitară a
acestora, în continuare prezentându-se o clasificare pe baza unor criterii cinematice şi constructive.
După modul de transmitere a mişcării, se deosebesc: variatoare cu contact direct între
elementul conducător şi cel condus şi variatoare cu elemente intermediare.
După forma geometrică a elementelor active – a căror raze de rostogolire se modifică, în
vederea reglării turaţiei elementului de ieşire – variatoarele pot fi: frontale, conice, sferice,
toroidale, cu conuri deplasabile, multidisc.
În funcţie de sistemul de apăsare folosit, variatoarele pot fi: cu apăsare constantă, independentă
de încărcare, forţa de apăsare determinându-se din condiţia transmiterii momentului de torsiune
maxim; cu apăsare dependentă de sarcină (proporţională cu momentul de torsiune transmis).
Caracteristicile principale ale variatoarelor sunt: puterea de intrare P
1
; turaţia de intrare n
1
;
turaţia de ieşire n
2x
– variabilă între n
2min
şi n
2max
– gama de reglare G: randamentul η.
Gama de reglare (a turaţiei) se defineşte ca raportul dintre turaţiile limită la ieşire
min 2
max 2
n
n
G = . (8.1)
Raportul de transmitere instantaneu i
x
, în ipoteza absenţei alunecărilor, este
x 2
1
x
n
n
i = , (8.2)
având valori cuprinse între i
min
şi i
max
, unde:
max 2
1
min
n
n
i = ;
min 2
1
max
n
n
i = . (8.3)
Determinând pe n
2max
şi n
2min
din relaţiile (8.3) şi introducându-le în relaţia (8.1), rezultă

82


Fig. 8.1
min
max
i
i
G = . (8.4)
Varierea turaţiei de ieşire, implicit a raportului de transmitere, se realizează prin modificarea –
între anumite limite – a razei (razelor) de rostogolire a elementelor active ale variatoarelor. Dacă se
modifică raza de rostogolire numai la unul dintre elementele active variatorul este de tip mono, iar
dacă se modifică, concomitent, razele de rostogolire la două dintre elementele active, razele de
rostogolire la două dintre elementele active, variatorul este de tip duo.
Pentru variatoarele la care reglarea turaţiei se realizează prin modificarea razei de rostogolire a
elementului conducător, gama de reglare este dată de relaţia
min 1
max 1
R
R
G = , (8.5)
pentru cele la care reglarea se face prin modificarea razei de rostogolire a elementului condus, de
relaţia
min 2
max 2
R
R
G = , (8.6)
iar pentru cele la care reglarea se face prin modificarea razelor de rostogolire la două dintre
elementele active, de relaţia
min 2
max 2
min 1
max 1
R
R
R
R
G ⋅ = . (8.7)

Variatoare frontale
Variatoarele frontale au elementele cu rază reglabilă de forma unor discuri, suprafaţa activă
fiind suprafaţa frontală a acestora. Se pot executa cu contact direct (variatorul frontal mono) sau cu
elemente intermediare (variatorul frontal
cu rolă intermediară cilindrică, variatorul
frontal cu bile, variatorul frontal cu role
biconice).
Variatorul frontal mono
La acest variator (fig.8.1), elementul
conducător este executat sub forma unei
role cilindrice 1, cu rază constantă R
1
, iar
corpul de rostogolire condus sub forma
unui disc 2, a cărui rază de rostogolire
R
2x
este variabilă.
Modificarea raportului de
transmitere, implicit a turaţiei la ieşire, se
realizează prin deplasarea rolei 1, în
lungul arborelui conducător, prin
intermediul mecanismului şurub-piuliţă 3. Rapoartele de transmitere se determină cu relaţiile:

83

Fig. 8.2
1
x 2
x
R
R
i = ;
1
min 2
min
R
R
i = ;
1
max 2
max
R
R
i = , (8.8)
iar gama de reglare, având în vedere că se modifică numai raza de rostogolire a elementului condus,
se determină cu relaţia (8.6).
Funcţionarea acestui variator se caracterizează prin existenţa unor alunecări geometrice între
rolă şi disc.
Variatoarele frontale mono se folosesc pentru game de reglare G < 3 (fără a lua în considerare
posibilitatea schimbării sensului de rotaţie), la puteri ce nu depăşesc 3kW şi la turaţii ale
elementului conducător sub 1500 rot/min.
Calculul de rezistenţă se efectuează la solicitarea de contact cu relaţia
,
1
l
F
HP
k
n
H
σ ≤
ρ
= σ (8.9)
forţa normală F
n
, în punctul median, fiind dată de relaţia (v. fig.8.1)
1
1 t
n
R
cM
F
μ
= , (8.10)
în care µ este coeficientul de frecare, iar c un coeficient, supraunitar, de siguranţă.
Curbura redusă este
1 2 1
R
1 1 1 1
=
ρ
+
ρ
=
ρ
, (8.11)
unde ρ
1
= R
1
şi ∞ → ρ
2
- pentru suprafaţă plană a discului condus, l
k
= b – lungimea liniei de
contact, iar σ
HP
tensiunea admisibilă la contact.
Forţa de apăsare Q, realizată de arcul 4 (v. fig.8.1), este egală cu forţa normală F
n
, dată de
relaţia (8.10), şi serveşte pentru dimensionarea sistemului de apăsare.
Variatorul conic mono
Acest variator (fig.8.2) este analog variatorului frontal mono, elementele active fiind rola
cilindrică 1 şi conul 2, fiecare din acestea putând fi element conducător sau condus.
Pentru variatorul din fig. 8.2, rola
cilindrică 1 este element conducător şi are
posibilitatea deplasării axiale, prin intermediul
mecanismului şurub-piuliţă 3; în acest mod, se
obţine modificarea razei de rostogolire a
elementului condus 2 şi, implicit, varierea
raportului de transmitere. Rapoartele de
transmitere se determină cu relaţiile (8.8), iar
gama de reglare cu relaţia (8.6).
Variatoarele conice cu contact direct au
suprafaţa activă a rolelor cilindrice placată cu
materiale nemetalice (de obicei textolit) şi
funcţionează fără ungere.

84
Alunecările geometrice care apar sunt mai reduse comparativ cu variatoarele frontale de
construcţie asemănătoare, deoarece – la aceeaşi lăţime b a rolei cilindrice – diferenţa dintre razele
de rostogolire limită este mai mică.
În funcţie de corelaţiile dintre R
1
, R
2min
şi R
2max
, variatorul poate funcţiona: ca reductor de
turaţie ( )
1 min 2
R R > ; ca multiplicator de turaţie ) R R (
1 max 2
< ; ca reductor sau multiplicator
( )
max 2 1 min 2
R R R < < .
Forţa normală F
n
, necesară transmiterii momentului de torsiune prin frecare, se determină cu
relaţia ( v. fig.8.2)
1
1 t
n
R
cM
F
μ
= . (8.12)
Razele de curbură, corespunzătoare punctului median al rolei, sunt
1 1
R = ρ şi δ = ρ cos / R
x 2 2
,
rezultând curbura redusă
x 2 1 2 1
R
cos
R
1 1 1 1 δ
+ =
ρ
+
ρ
=
ρ
, (8.13)
necesară în calculul la solicitarea de contact.
Forţa de apăsare Q, realizată de arc, se determină cu relaţia (v. fig.8.2)
δ
=
sin
F
Q
n
. (8.14)
Variatoarele conice mono se folosesc pentru puteri P
1
< 15kW, la turaţii n
1
< 1500 rot/min şi
game de reglare G ≤ 12.
Variatoarele conice mono se execută într-o mare varietate constructivă.
Variatoare cu conuri deplasabile şi curea
La aceste variatoare, se folosesc elemente intermediare flexibile, sub formă de curele
trapezoidale late (STAS 7503/1-85) sau
curele trapezoidale clasice (STAS
1164/1-87), iar atunci când este necesară
o flexibilitate mărită a elementului
intermediar, se folosesc curele
trapezoidale dinţate.
Capacitatea de transmitere a
momentului de torsiune şi gama de
reglare a variatoarelor cu curele
trapezoidale late sunt superioare celor cu
curele trapezoidale clasice.
Cureaua trapezoidală se înfăşoară pe
cele două perechi de conuri, din care cel
puţin o pereche are geometrie variabilă.
Variatoarele care au o singură
pereche de conuri cu geometrie variabilă,


Fig. 8.3

85
numite şi variatoare mono, realizează varierea raportului de transmitere prin modificarea razelor de
rostogolire ale acestei perechi de conuri. Concomitent cu deplasarea unuia (fig. 8.3, a) sau a
ambelor (fig. 8.3, b) conuri ale perechii cu geometrie variabilă, se modifică şi distanţa dintre axele
conurilor, prin deplasarea (apropierea sau îndepărtarea) unuia din arbori. Deplasarea
subansamblului mobil trebuie să asigure menţinerea planului median al curelei paralel cu el însuşi.
Pentru ambele soluţii, rapoartele de transmitere se determină cu relaţiile
1
x 2
x
R
R
i = ;
1
max 2
max
R
R
i = ;
1
min 2
min
R
R
i = . (8.14)
iar gama de reglare cu relaţia (8.6).
Variatoarele la care varierea raportului
de transmitere se realizează prin
modificarea simultană a razelor de
rostogolire ale ambelor perechi de conuri –
fără a fi necesară modificarea distanţei
dintre axe – se numesc variatoare duo.
Varierea razelor de rostogolire se poate
realiza prin modificarea simultană a
poziţiei relative a două discuri – câte unul
din fiecare pereche (fig. 8.4, a şi b) sau a
tuturor celor patru discuri (fig. 8.4, c).
Rapoartele de transmitere, pentru
aceste variatoare, se determină cu relaţiile:
x 1
x 2
x
R
R
i = ;
max 1
min 2
min
R
R
i = .
R
R
i
min 1
max 2
max
= (8.15)
Variatoarele cu conuri deplasabile şi curea se realizează pentru puteri P
1
≤ 55 kW şi game de
reglare G ≤ 3 – la variatoarele mono şi G ≤ 9 – la variatoarele duo.
Tensionarea curelei se poate realiza prin sisteme de tensionare permanentă (cu arcuri) sau prin
sisteme de tensionare automată, iar modificarea raportului de transmitere se realizează prin
deplasarea axială a subansamblului mobil (v. fig. 8.3) sau prin roţi de variator comandate (v. fig.
8.4).
Variatoarele cu curele sunt de o mare diversitate constructivă, acelaşi rol funcţional fiind
îndeplinit de diferite soluţii constructive de roţi de variator.


Fig. 8.4

86

BIBLIOGRAFIE

1. Chişiu, A. ş.a. Organe de maşini. Bucureşti, Editura Didactică şi Pedagogică, 1981.
2. Chişu, E., Moldovean, Gh., Velicu, D., Mogan, Gh., Jula, A., Florea, V., Eftimie, E., Velicu,
R., Stroe, I. Cuplaje mecanice intermitente. Braşov, Editura Lux Libris, 1998.
3. Drăghici, I. ş.a. Calculul şi construcţia cuplajelor. Bucureşti. Editura Tehnică, 1978.
4. Drăghici, I., Jula, A., Rădulescu, C. D., Chişu, E. Organe de maşini, vol.I. Universitatea din
Braşov, 1980.
5. Gafiţanu, M., Bostan, I., Racocea, C., Dulgheru, V., Hagiu, Gh., Jula, A., Chişu, E.,
Moldovean, Gh. Organe de maşini, vol.I. Bucureşti, Editura Tehnică, 1999.
6. Gafiţanu, M., Bostan, I., Racocea, C., Dulgheru, V., Hagiu, Gh., Jula, A., Chişu, E.,
Moldovean, Gh. Organe de maşini, vol.II. Bucureşti, Editura Tehnică, 2002.
7. Drăghici, I., Jula, A., Rădulescu, C. D., Chişu, E., Achiriloaie, I., Ciobotă, M., Bejan, C.,
Moldovean, Gh. Organe de maşini, vol.II. Universitatea din Braşov, 1980.
8. Jula, A., Chişu, E., Moldovean, Gh., Velicu, D., Achiriloaie, I., Vişa, I., Marin, Gh. Organe
de maşini, vol.I. Universitatea din Braşov, 1986.
9. Jula, A., Chişu, E., Moldovean, Gh., Pascovici, M., Velicu, D., Cârciumaru, Gh., Marin,
Gh., Vişa, I., Ciobanu, M., Radu, A., Diaconescu, D. V. Organe de maşini, vol.II.
Universitatea din Braşov, 1989.
10. Manea, Gh. Organe de maşini, vol.I. Bucureşti, Editura Tehnică, 1970.
11. Moldovean, Gh., Chişu, E., Jula, A., Velicu, R., Vişa, I., Eftimie, E., Velicu, D., Oprean, D.,
Vântu, M. Calculul şi proiectarea formei arborilor drepţi. Braşov, Editura Lux Libris, 1998.
12. Niemann, G. Maschinenelemente, Brand I. Berlin – Heidelberg – New York, Springer
Verlag, 1975.
13. Rădulescu, C. D. ş.a. Organe de maşini, vol.I. Universitatea din Braşov, 1981.
14. Rădulescu, C. D. ş.a. Organe de maşini, vol.II. Universitatea din Braşov, 1981.
15. Reşetov, D. N. Machine design. Moscova, Mir publishers, 1978.
16. Velicu, R. Organe de maşini. Editura Universităţii Transilvania din Braşov, 2003.



Universitatea „TRANSILVANIA” din Braşov
Departamentul pentru Învăţământ la Distanţă

Programul de studii: AUTOVEHICULE RUTIERE




Dr.ing. Marilena RADU*Şef lucr.dr.ing. Adrian BUDALĂ*Prof.univ.dr.ing. Emil CHIŞU







ORGANE DE MAŞINI II



ÎNDRUMAR PENTRU LUCRĂRI DE LABORATOR
Învăţământ cu frecvenţă redusă
Programul de studii AUTOVEHICULE RUTIERE


















BRAŞOV, OCTOMBRIE 2010


88



CUPRINS


Pag.

PROGRAMA LUCRĂRILOR DE LABORATOR ..................................................................... 89
PLANIFICAREA ORELOR DE LABORATOR......................................................................... 90
Şedinţa II. REDUCTOARE ....... ......................................................................................................91
• Lucrarea de laborator nr. 1. STUDIUL REDUCTOARELOR DE TURAŢIE
CU AXE FIXE .......................................................................................................................... 91
Şedinţa III. ANGRENAJE .............................................................................................................. 98
• Lucrarea de laborator nr. 2. DETERMINAREA FACTORULUI DE
FORMĂ AL DINTELUI Y
Fa
...................................................................................................... 98
Şedinţa IV. RULMENŢI ................................................................................................................ 102
• Lucrarea de laborator nr.3. DETERMINAREA MOMENTULUI DE
FRECARE ÎN RULMENŢII RADIALI CU BILE,
LA FUNCŢIONAREA ÎN GOL (NESOLICITAŢI) ................................................................. 102
• Calculul montajelor cu rulmenţi radiali cu bile ................................................................... 107
• Calculul montajelor cu rulmenţi radial – axiali montaţi în X (cu role conice) ..................... 108
Şedinţa V. ARBORI ....................................................................................................................... 110
• Calculul arborelui intermediar al unui reductor ................................................................... 111




89
Universitatea “Transilvania”din Braşov
Catedra: DESIGN DE PRODUS ŞI ROBOTICĂ
Disciplina: ORGANE DE MAŞINI II
AR, an III, I.F.R.


PROGRAMA LUCRĂRILOR DE LABORATOR


Orele de laborator au drept scop să prezinte studenţilor modul practic de stabilire a unor
parametri caracteristici organelor de maşini.
Având în vedere specificul formei de învăţământ DID, programa analitică a orelor de
laborator a fost structurată astfel încât să se prezinte studenţilor o gamă largă de probleme ce pot
apărea în calculul şi proiectarea organelor de maşini. În acest sens au fost prevăzute lucrări de
laborator, proiecţii de diverse organe de maşini, prezentarea fizică a diverselor organe de maşini şi
modul de calcul şi proiecţii a principalelor organe de maşini în special, în special, cele care se
întâlnesc în proiectul de an prevăzut în planul de învăţământ.
Astfel, cele 3 lucrări de laborator prevăzute au ca tematică: studiul reductoarelor –
geometrie, cinematică, desenul principalelor elemente ce intră în componenţa reductorului;
determinarea unuia dintre factorii ce intră în relaţia de calcul la încovoiere a dintelui drept,
factorul Y
Fa
, determinarea momentului de frecare în rulmenţii radiali cu bile, la funcţionarea în gol
(nesolicitaţi).
Sunt prevăzute proiecţii pentru:
• Proiectii de reductoare (construcţii de roti, arbori, carcase, dispozitive de ridicare).
• Proiecţii de montaje cu rulmenţi (inclusiv sisteme de etanşare).
• Proiecţii cu sisteme de ungere a angrenajelor şi rulmenţilor.
• Proiecţii de variatoare.
Sunt prezentate fizic scheme şi metodici de calcul pentru principalele organe de maşini ce
intră în componenţa reductorului:
¾ Forţe în reductoare.
¾ Calculul de predimensionare al arborilor.
¾ Întocmirea schemei de calcul la încovoiere a arborelui intermediar al unui reductor
cilindric (stabilirea sensurilor şi a punctelor de aplicaţie ale forţelor; descompunerea
forţelor în două plane perpendiculare şi stabilirea distanţelor dintre forţe).
¾ Calculul arborilor la solicitări compuse.
¾ Calculul montajelor cu rulmenţi radiali (cu bile si role cilindrice) şi radiali – axiali,
montaţi în X (cu role conice).
¾ Calculul asamblărilor prin pene paralele.
¾ Calculul unei transmisii prin curele trapezoidale înguste.
Programa analitică, astfel structurată, considerăm că este în sprijinul studenţilor, pentru
însuşirea modului de calcul a organelor de maşini.


Braşov, Octombrie 2010 Autorii

90
Universitatea Transilvania din Braşov
Facultatea de Design de Produs şi Mediu
Catedra Design de Produs şi Robotică
Disciplina: Organe de maşini II
Facultatea: I.M.
Programul de studii: AR
Anul: III, I.F.R.

PLANIFICAREA
orelor de laborator în semestrul I al anului universitar 2010 – 2011

Nr.crt. Tematica şedinţei
1.
• Prezentarea planificării şedintelor de laborator.
REDUCTOARE
• Prezentarea principalelor tipuri de reductoare cu axe fixe (schemele structurale ale reductoarelor date
la proiect).
• Proiectii de reductoare (se va insista asupra constructiilor de roti, arbori, carcase, dispozitive de
ridicare).
2. REDUCTOARE
• Studierea reductoarelor existente în laborator.
• Studiul reductoarelor de turaţie cu axe fixe (Lucrare de laborator nr.1).
• Forţe în reductoare.
3. ANGRENAJE
• Determinarea factorului de formă al dintelui Y
Fa
(Lucrarea de laborator nr. 2).
RULMENŢI
• Proiecţii de montaje cu rulmenţi (inclusiv sisteme de etanşare).
4. ARBORI
• Calculul de predimensionare a arborilor.
• Întocmirea schemei de calcul la încovoiere a arborelui intermediar al unui reductor cilindric
(stabilirea sensurilor şi a punctelor de aplicaţie ale forţelor; descompunerea forţelor în două plane
perpendiculare şi stabilirea distanţelor dintre forţe).
• Calculul arborilor la solicitări compuse.
UNGERE
• Proiecţii cu sisteme de ungere a angrenajelor şi rulmenţilor.
5. RULMENŢI
• Calculul montajelor cu rulmenţi radiali si radiali- axiali (montaţi în X - cu role conice).
• Studierea rulmenţilor şi a sistemelor de etanşare existente în laborator.
• Determinarea momentului de frecare în rulmenţii radiali cu bile, la funcţionarea în gol (nesolicitaţi)
(Lucrarea de laborator nr. 3).
6. CURELE
• Studierea curelelor existente în laborator.
• Prezentarea tipurilor de curele existente.
• Calculul unei transmisii prin curele trapezoidale.
7. VARIATOARE.
• Studierea variatoarelor din laborator.
• Proiecţii de variatoare.
RECUPERARI LUCRĂRI DE LABORATOR
Se pot recupera maxim 2 lucrări
BILANT
Observaţii:
1. Pentru lucrările de laborator, studentii sunt obligaţi să conspecteze, lucrarea planificată;
2. La orele prevăzute cu seminar, studentii sunt obligaţi să se prezinte cu: instrument de calcul, notiţe de curs;
3. Efectuarea lucrărilor de laborator este o conditie necesară prezentării la examen.

BIBLIOGRAFIE
1. JULA, A. ş.a. Organe de maşini - Îndrumar pentru lucrări de laborator. Universitatea din Braşov, 1992.
2. Culegere de norme şi extrase din standarde pentru proiectarea elementelor componente ale maşinilor, vol. l şi 11.
Universitatea din Braşov, 1984.
Braşov, Octombrie 2010 TITULARUL DISCIPLINEI

88
Şedinta II: REDUCTOARE

Lucrarea de laborator nr. 1

STUDIUL REDUCTOARELOR DE TURAŢIE CU AXE FIXE

1. Scopul lucrării

Reductoarele de turaţie sunt mecanisme cu roţi dinţate, montate în carcase închise, utilizate
pentru reducerea turaţiei, concomitent cu amplificarea momentului de torsiune transmis.
Utilizarea reductoarelor de turaţie este impusă de necesitatea obţinerii la arborele de ieşire a
unor viteze care să corespundă regimului de funcţionare a maşinii antrenate, viteze, de regulă, mai
mici decât cele ale motoarelor electrice care antrenează transmisia.
Avantajele principale ale reductoarelor de turaţie cu roţi dinţate: asigură un raport de
transmitere constant; au durabilitate şi siguranţă mare în funcţionare; au capacitate mare de
transmitere a sarcinii; au randament ridicat; necesită întreţinere uşoară în timpul exploatării.
Dintre dezavantajele reductoarelor, se pot enumera: necesită o prelucrare şi un montaj precis
a pieselor componente; transmit şocurile şi vibraţiile; funcţionează cu zgomot.
Reductoarele de turatie cu roţi dinţate se utilizează in majoritatea transmisiilor mecanice ale
maşinilor şi utilajelor.

Clasificarea reductoarelor de turaţie cu axe fixe
Reductoarele de turaţie cu roţi dinţate cu axe fixe se clasifică în funcţie de mai multe criterii:
• După numărul treptelor de reducere a turaţiei: reductoare cu o treaptă; reductoare cu două
trepte; reductoare cu trei trepte; reductoare cu mai multe trepte.
• După tipul angrenajelor componente: cilindrice; conice; melcate; combinate (conico-
cilindrice; cilindro-melcate; melcate-cilindrice).
• După poziţia planului care conţine axele arborilor: reductoare cu axele în plan orizontal;
reductoare cu axele în plan vertical (cu arborii în poziţie orizontală; cu arborii în poziţie
verticală); reductoare cu axele în mail multe plane.
Schemele structurale ale principalelor tipuri de reductoare cu axe fixe, existente în laboratorul
de Organe de Maşini, precum şi caracteristicile acestora, sunt prezentate în tabelul 1.
Prin această lucrare de laborator, studenţii vor lua la cunoştinţă de construcţia reductoarelor
de turaţie cu roţi dinţate cu axe fixe, vor determina unele caracteristici cinematico-geometrice ale
acestora şi vor releva o secţiune prin dreptul unui arbore.

2. Descrierea modului de obţinere a profilului dintelui

Pentru prezentarea constrcţiei reductoarelor, s-a ales un reductor cilindric orizontal cu o
treaptă, a cărui secţiune şi vedere sunt prezentate în fig. 1.
Elementele componente ale unui reductor, indiferent de tip, sunt: roţile dinţate, arborii,
lagărele, carcasele, capacele, elementele auxiliare.
La reductoarele de uz general sunt standardizate: raportul de transmitere total i
r
, rapoartele de
transmitere (angrenare) pe fiecare treaptă u
I
şi u
II
şi distanţele dintre axele treptelor reductoarelor
a
wI
, a
wII
, a
wIII
etc. Valorile standardizate ale rapoartelor de transmitere şi ale distanţelor dintre axe
sunt prezentate în tabelul 2. La valori i
r
> 7,1…8 – pentru angrenaje cilindrice – şi la valori i
r
> 5…6 –
pentru angrenaje conice – se recomandă utilizarea reductoarelor cu două trepte, iar la valori i
r
> 50, se
recomandă utilizarea reductoarelor cu trei trepte. Împărţirea raportului de transmitere total i
r
, pe treptele
reductorului, se poate face după recomandările cuprinse în tabelul 2; după calcularea modulului danturii,
m, valoarea acestuia se standardizează (v. tabelul 2) la o valoarea imediat inferioară valorii obţinute (de
preferintă o valoare scrisă cu litere îngroşate).



89
Tabelul 1. Scheme de Reductoare
Tipuri principale de reductoare de turaţie
1. REDUCTOARE CU O TREAPTĂ
1.1 Cilindrice
Orizontal, obişnuit

Vertical, cu intrarea
pe sus

Vertical, cu intrarea
pe jos

Vertical, cu arborii
verticali

i
max
=8, pentru dantură dreaptă; i
max
=10, pentru dantură înclinată.
La viteze şi sarcini mici, se recomandă să se utilizeze dantură dreaptă. La viteze şi sarcini mari,
se recomandă să se folosească roţi cu dantură înclinată sau în V.
1.2 Conice
Orizontal, obişnuit


Vertical,
obişnuit

Cu arborele roţii
dispus vertical


i
max
=5, pentru dantură dreaptă.
i
max
=6, pentru dantură curbă.
v
max
=2…3 m/s, pentru dantură
dreaptă.
v
max
=35…40 m/s, pentru
dantură curbă.
2. REDUCTOARE CU DOUĂ TREPTE
2.1 Cilindrice orizontale
Obişnuit Coaxial Bifurcat în treapta I Bifurcat în treapta a II-a




2.2. Cilindrice verticale
Obişnuit Coaxial Bifurcat în treapta I Bifurcat în treapta a II-a



Bifurcat în treapta I şi cu dantură în V în
treapta a II-a
Orizontal


Vertical
i
max
=50.
Reductoarele obişnuite necesită arbori rigizi,
deoarece amplasarea asimetrică a roţilor pe arbori
duce la repartizarea neuniformă a sarcinii pe
lungimea dinţilor.
La reductoarele bifurcate, dezavantajul menţionat se
înlătură parţial prin amplasarea simetrică a roţilor pe
arbori. Se recomandă utilizarea acestor reductoare la
sarcini mari şi foarte mari.
De regulă, reductoarele cu două trepte se execută cu
angrenaje cu dantură înclinată.

90


91























































F
i
g
.

1








92
Tabelul 1. Scheme de Reductoare (continuare)
2.3. Conico–cilindrice
Orizontal Combinat, orizontal cu
intrarea verticală






i
max
=45.
Treapta conică se foloseşte totdeauna ca
treaptă rapidă, angrenajele conice având o
capacitate de încărcare mai mică decât cele
cilindrice, la acelaşi gabarit.
Pentru angrenajul conic, trebuie să se
prevadă posibilitatea reglării jocului din
angrenaj, ceea ce complică construcţia.
Montarea în consolă a pinionului conic
duce la o repartiţie neuniformă a sarcinii
pe lungimea dintelui.
3.REDUCTOARE CU TREI TREPTE
3.1 Cilindrice orizontale

i
max
=250.
Necesită, în general, măsuri constructive deosebite
pentru asigurarea ungerii prin barbotare a tuturor
angrenajelor.
3.2 Conico–cilindrice orizontale


i
max
=200.
Este dificil de asigurat ungerea prin barbotare a
treptei conice.
Particularităţile treptei conice prezentate la
reductoarele conico–cilindrice cu doua trepte sunt
valabile şi la aceste reductoare.


Tabelul 2. Valori standardizate – raport de angrenare, distanţa dintre axe, modulul danturii
Raportul de angrenare u
1,25 1,4 1,6 1,8 2 2,42 2,5 2,8 3,15
3,55 4 4,5 5 5,6 6 6,3 7,1 8
Distanţa dintre axe, a
w
[mm]
40 45 50 56 63 71 80 90
100 112 125 140 160 180 200 225
250 280 315 355 400 450 500 560
Modulul danturii, m

[mm]
1 1,125 1,25 1,375 1,5 1,75 2 2,25
2,5 2,75 3 3,5 4 4,5 5 5,5
6 7 8 9 10 11 12 14





93
Indiferent de tipul reductorului, principalele elemente componente sunt: roţile dinţate, arborii,
lagărele, carcasele, capacele, sistemul de ungere, sistemul de etanşare, elementele auxiliare.
Roţile dinţate din componenţa reductoarelor sunt executate într-o mare diversitate de forme
constructive, care depind de mărimea roţii, impunând un anumit tip de materialul şi o anumită
tehnologie de execuţie. Pinioanele (roţi conducătoare, cu diametre mici) se execută, de regulă, corp
comun cu arborele, când diametrul acestuia este apropiat de diametrul de picior al pinionului
(d
a
<(1,6 ... 1,8)d, unde d este diametrul arborelui), sau separat, în construcţie masivă (v. fig. 2).
Roţile conduse, având diametre mari, se execută doar ca piese separate. Aceste roţi pot fi în
construcţie masivă (neeconomic) sau sub formă de butuc, disc şi coroană dinţată, soluţie care
conduce la reducerea masei roţii, la economie de oţel aliat şi la obţinerea unei coroane dinţate
elastice, cu scopul îmbunătăţirii repartiţiei sarcinii pe lungimea dintelui.
Semifabricatul pentru construcţia roţii poate fi bară laminată, caz în care butucul, discul şi
coroana se obţin prin strunjire (fig. 2, b), cu îndepărtarea unei mari cantităţi de material (soluţie
folosită, de regulă, la un număr redus de piese) sau obţinut prin matriţare (v. fig. 2, a), economisind
material şi scule aşchietoare (soluţie folosită la un număr mare de piese).
Pinioanele conice se execută, de regulă, corp comun cu arborele, iar roţile conice se execută
ca piese separate (fig. 2, c). Atât pinioanele cât şi roţile dinţate conice sunt prevăzute cu o porţiune
cilindrică de centrare pe dispozitivul maşinii de danturat.

a b c
Fig. 2
Butucul serveşte pentru asamblarea roţii de arbore, prin pene paralele sau caneluri, discul face
legătura între butuc şi coroană, iar coroana dinţată espe partea care preia sarcina, prin intermediul
dinţilor, aceasta trebuind să fie rezistentă şi, în acelaşi timp, suficient de elastică, pentru a
îmbunătăţi repartiţia sarcinii pe lungimea dintelui. Indiferent de tipul roţilor, cu dantură cilindrică
sau conică, butucul acestora poate fi de aceeaşi lăţime cu roata sau mai mare, caz în care butucul
este dispus simetric (v. fig. 2, a) sau asimetric (v. fig. 2, b şi c).
Lăţimea butucului este determinată de lungimea penei paralele, prin care se asamblează roata
pe arbore, sau din alte considerente constructive. Referitor la forma constructivă a roţilor, trebuie să
se ţină seama de următoarele recomandări (v. fig. 2): D
b
=(1,6...1,8)d; d
1
=(2,5...4)m
n
(d
1min
=8mm),cu respectarea condiţiei (D
b
-d)/2≥(d
1
+2...4mm) numărul de găuri de uşurare 4 ... 6; d
0

– se alege funcţie de dimensiunile discului roţii; d
0
<[(d
f
-D
b
)/2] - d
1
, pentru roţi cilindrice, iar pentru
roţi conice se alege constructiv.

94
Arborii sunt organe de maşini destinate transmiterii momentelor de torsiune şi preluării
momentelor de încovoiere. Arborii reductoarelor se execută drepţi, cu mai multe trepte de diametre,
pentru a se apropia de o grindă de egală rezistenţă la încovoiere fiind şi rigizi, datorită lungimii mici
şi a diametrului mare. Salturile de diametre (umerii arborilor) servesc pentru fixarea axială a roţilor
dinţate şi a rulmenţilor.
Lagărele se realizează, de regulă, cu rulmenţi de diferite tipuri şi dimensiuni, funcţie de tipul
montajului şi sarcinile care trebuie să le preia. Scopul lagărelor este de a prelua forţele care provin
din angrenaje sau din transmisiile prin curele sau lanţuri, care pot acţiona pe arborele de intrare sau
de ieşire, şi de a fixa axial arborii.
De aceea tipul rulmenţilor se alege funcţie de tipul montajului ales, iar dimensiunile acestora
funcţie de mărimea încărcării lagărelor cu forţe radiale şi axiale. Fixarea axială a arborelui, în
ambele sensuri, se poate realiza la un singur capăt sau la ambele capete, la exterior.
În cazul reductoarelor bifurcate în treapta I sau a II-a, unul din arborii treptei bifurcate este
fixat axial prin intermediul danturii în V şi nu prin intermediul rulmenţilor. În cazul ambelor trepte
bifurcate, numai arborele intermediar este fixat axial prin lagăre, aceasta pentru egalizarea
încărcărilor pe cele două ramuri ale bifurcării.
Carcasele reductoarelor au rolul de a asigura poziţia relativă a arborilor – prin definirea
distanţei dintre axe a angrenajelor – de a prelua forţele din lagăre, de a fixa axial arborii – prin
intermediul lagărelor – şi de a asigura ungerea angrenajelor şi lagărelor, prin uleiul existent în
carcasa inferioară a reductorului. Se execută, de regulă, din fontă cenuşie prin turnare, pentru serii
mari de fabricaţie, dar şi în construcţie sudată, în cazul unicatelor sau seriilor mici de fabricaţie.
Reductoarele orizontale (fig. 3) au carcasa formată din două părţi, carcasa inferioară 1 şi
carcasa superioară 2, planul de separaţie dintre acestea fiind în dreptul axelor arborilor, paralel cu
planul bazei. Reductoarele verticale au carcasa formată din mai multe părţi, carcasa inferioară,
carcasa superioară şi una sau două carcase intermediare, planul de separaţie dintre aceste carcase
fiind tot în dreptul axelor arborilor, paralel cu planul bazei.
Pentru asamblare, carcasele sunt prevăzute cu flanşe de prindere, cu lăţimea mai mare decât
grosimea pereţilor carcasei, suprafeţele de separare fiind prelucrate cu respectarea unor condiţii
severe de planeitate şi de rugozitate. Asamblarea se realizează cu ajutorul unor şuruburi sau a unor
prezoane montate cu joc (cu prestângere).
Menţinerea aceleaşi poziţii relative dintre carcase – la prelucrare şi la montaj – se realizează
prin intermediul unor ştifturi de centrare. Pentru a se obţine montaje corecte prin asamblările cu
şuruburi, trebuie să se asigure o perpendicularitate a suprafeţei de aşezare a capului şurubului şi/sau
a piuliţei faţa de axa găurii de trecere a şurubului; aceasta se realizează prin executarea unor lamaje
sau prin prelucrarea bosajului obţinut din turnare.
Etanşeitatea carcaselor se obţine prin strângerea acestora, fără ca între suprafeţele de separaţie
să se monteze o garnitură de etanşare, care ar modifica alezajul rulmenţilor. Lăţimea flanşelor de
prindere a carcaselor se determină din condiţia de asigurare a montajului cu cheia a şuruburilor
(piuliţelor) utilizate la asamblarea carcaselor.
Alezajele pentru montarea rulmenţilor se execută în bosajele existente pe suprafeţele laterale
ale carcaselor, în dreptul arborilor. Pentru mărirea rigidităţii acestor bosaje, flanşele de prindere au
grosimi mai mari în zona acestora şi, în plus, sunt prevăzute nervuri de rigidizare.
Carcasele inferioare ale reductoarelor sunt prevăzute cu tălpi de prindere a acestora pe
construcţia metalică din fundaţie, cu sistem de control al nivelului de ulei din baia reductorului şi cu
buşon de golire a uleiului. Pentru golirea totală a uleiului, inclusiv a impurităţilor din baia
reductorului, se recomandă ca suprafaţa inferioară a băii de ulei să fie executată cu o mică înclinare
(2
o
…3
o
) înspre orificiul de scurgere. Lăţimea tălpilor de prindere se determină în funcţie de
mărimea şuruburilor de prindere a reductorului pe fundaţie, asemănător cu stabilirea lăţimilor
flanşelor de prindere a carcaselor.
Carcasa superioară este prevăzută cu capac de vizitare – prin care se poate observa starea
dinţilor roţilor – cu buşon de aerisire – pentru a asigura o presiune normală în interiorul carcasei
– şi cu urechi sau inele şurub – de ridicare şi transportare a reductorului cu utilaje specifice.

95
Deoarece carcasele se obţin, de regulă, prin turnare, pentru porţiunile care trebuie prelucrate
ulterior se vor prevedea bosaje din turnare. Grosimea pereţilor carcasei nu poate fi mai mică decât 7
mm, având în vedere specificul procesului de turnare în ceea ce priveşte umplerea corectă a formei
de turnare.

Fig. 3

Capacele laterale sunt prevăzute cu porţiuni pentru centrarea în alezajele carcaselor şi pot fi
înfundate sau cu trecere, pentru arborii de intrare şi ieşire din reductor.
Capacele sunt asamblate pe carcase prin şuruburi montate cu joc, în carcase realizându-se
găuri filetate. De regulă, între capace şi carcasă se montează o garnitură de etanşare, iar în cazul
rulmenţilor radiali-axiali garnitura are rol dublu, de reglare a jocului din rulmenţi şi de etanşare.
Dimensiunile de gabarit ale carcaselor – lungime şi lăţime – depind de mărimea roţilor dinţate
(diametre, lăţimi), cât şi de distanţele dintre aceste roţi – la nivelul cercurilor de cap, respectiv
suprafeţelor laterale şi suprafeţele interioare ale carcaselor.
Aceste distanţe se aleg constructiv, în concordanţă cu dimensiunile de gabarit, la fel ca şi
grosimea δ a pereţilor carcaselor (mai mari la dimensiuni mari).
Lungimea şi lăţimea carcasei depind de tipul reductorului proiectat. Pentru un reductor cilindric
orizontal cu două trepte, urmărind notaţiile din fig. 4, se poate scrie
97 , 0 25
2
4 1






+
+
+ + = mm
d d
a a L
a a
wII wI
în care d
a1
, d
a4
reprezintă diametrul de cap al pinionului
din treapta întâi, respectiv diametrul de cap al roţii conduse din treapta a doua, iar grosimea δ poate
fi aleasă, constructiv, după recomandarea mm L 5 006 , 0 + = δ .
a
b
c
d

96
Pentru un reductor coaxial cu două trepte, lungimea L este 97 , 0 25
2
4 2






+
+
+ = mm
d d
a L
a a
w
,
unde d
a2
şi d
a4
reprezintă diametrele de cap ale roţilor conduse din treapta întâi, respectiv a doua.
La carcasa inferioară a unui reductor orizontal, distanţa dintre diametrul de cap al roţii cu cel
mai mare diametru şi fundul băii de ulei se recomandă a fi egală cu 5δ, pentru ca în timpul
funcţionării să nu fie antrenate impurităţile depuse în această zonă.
1
,5
δ
5
δ
ϕ
δ
L
B
b
b
a a
δ
1
,
5
δ
1
,
5
δ
δ
1
3
wI wII

Fig. 4

Carcasa superioară se execută, de regulă, înclinată faţă de planul de separaţie cu unghiul φ,
definit de cercurile de cap ale roţilor conduse din cele două trepte (v. fig. 4).
Lăţimea carcasei unui reductor se determină, urmărind fig. 4, cu relaţia , 6
3 1
δ + + = b b B în
care b
1
şi b
3
sunt lăţimile roţilor conducătoare (pinioanelor) ale celor două trepte.
Sistemul de ungere are în vedere realizarea ungerii angrenajelor şi a rulmenţilor. De regulă,
la reductoare ungerea se realizează prin barbotare – pentru angrenaje – şi prin stropii de ulei
existenţi în interiorul carcasei reductorului – pentru rulmenţi. În cazul rulmenţilor de la unele
reductoare verticale şi de la arborele de intrare din reductoarele conico-cilindrice, ungerea
rulmenţilor se face cu unsoare, caz în care se prevăd şaibe de reţinere, pentru a nu permite scurgerea
unsorii în baia de ulei a reductorului, respectiv spălarea unsorii de către uleiul ce ar putea pătrunde
în lagăre. Pentru arborii de intrare în reductoarele conice sau conico-cilindrice, la care ungerea se
realizează cu unsoare, se vor monta şi ungătoare cu bilă, pentru alimentarea cu unsoare fără
demontarea capacului exterior.
Principala problemă a reductoarelor verticale este asigurarea ungerii ambelor trepte, deoarece
una din acestea nu se poate unge prin barbotare. Nivelul minim al uleiului din baie, prin care trebuie
să se asigure o ungere corespunzătoare a ambelor trepte ale reductorului, la reductoarele orizontale
cu două trepte, trebuie să fie astfel ales încât roţile să fie cufundate în ulei cca. 10 mm, dar nu mai
puţin de 3/4 din înălţimea dintelui. Nivelul maxim al uleiului nu trebuie să depăşească 1/3 din
diametrul roţii conduse lente (de la treapta a II-a), pentru micşorarea frecărilor şi a încălzirii uleiului
din baie. Este obligatoriu ca prin indicatoarele de ulei folosite să se indice nivelul minim şi maxim,
respectând restricţiile prezentate.
Sistemul de etanşare se referă, în principal, la etanşarea arborilor de intrare şi ieşire din
reductor, etanşarea celorlalte componente, carcase şi capace, fiind prezentată pentru fiecare în parte.
Sistemele de etanşare pentru arbori sunt montate în capacele de trecere şi se pot realiza cu manşete
de rotaţie (standardizate şi executate de firme specializate) sau cu inele de pâslă. Utilizarea unuia
sau altuia din aceste sisteme de etanşare este legată de eficienţa etanşării, care este strâns legată de
viteza periferică a arborelui, la diametrul etanşării. Mai complicate din punct de vedere tehnologic
şi neeficiente la viteze mari de rotaţie, etanşările cu inele din pâslă se folosesc rar, deşi sunt
standardizate atât ca dimensiuni cât şi ca dimensiuni ale canalului trapezoidal în care acestea se
montează.
Frecvent se folosesc etanşările cu manşetă de rotaţie, standardizate ca formă şi dimensiuni,
care se montează în locaşe cu dimensiuni, de asemenea, standardizate. Sensul principal al etanşării

97
la reductoare este de la interior spre exterior, sens ce impune sensul de montare al garniturii. În
zonele de contact ale buzelor de etanşare ale manşetelor cu arborii, trebuie atent urmărite abaterile
radiale în procesul prelucrării, duritatea suprafeţei în urma tratamentului termic aplicat, respectiv
obţinerea unei rugozităţi mici, prin rectificare.

3. Modul de desfăşurare a lucrării de laborator

În cadrul lucrării de laborator, studenţii vor parcurge etapele prezentate în continuare.
¾ Studierea tuturor reductoarelor de turaţie cu axe fixe existente în laboratorul de Organe de
maşini şi, pe baza schemelor structurale, plasarea acestora în clasificarea dată în tabelul 1.
¾ Studierea amănunţită a unui reductor, indicat pentru fiecare grup de studenţi. Se va urmări:
construcţia roţilor dinţate şi a arborilor, tipul rulmenţilor şi a fixării axiale a
subansamblelor arbori - roţi dinţate – rulmenţi, constructia carcaselor şi a accesoriilor.
¾ Întocmirea schemei structurale a reductorului, la care se vor nota arborii cu cifre romane (I,
II, III, IV), iar roţile componente, de la intrare la ieşire, cu cifre arabe (1, 2, 3, 4, 5, 6).
¾ Determinarea raportului de transmitere al reductorului studiat:
III II I
u u u i = , unde:
1 2
/ z z u
I
= ,
3 4
/ z z u
II
= ,
5 6
/ z z u
III
= , reprezintă rapoartele de angrenare ale treptei I, II,
respctiv III, iar
1
z ,
2
z ,
3
z ,
4
z ,
5
z ,
6
z fiind obţinute prin numărarea dinţilor roţilor
reductorului studiat.
¾ Determinarea unghiului β de înclinare a danturii unei trepte cilindrice, urmărind
următoarele etape:
- se măsoară cu rigla distanţa dintre axe
w
a , iar valoarea obţinută se „standardizează” la
cea mai apropiată valoare cuprinsă în tabelul 2;
- considerând că angrenajul este nedeplasat (
wSTAS
a a = ), din relaţia distanţei dintre axe
( )
2 1
2
1
z z m a
t
+ = , se determină modulul frontal
2 1
2
z z
a
m
t
+
= ;
- se alege, din seria de moduli prezentată în tabelul 2, modulul normal
n
m standardizat
(prima valoare mai mică decât cea a modulului frontal stabilit cu relaţia (7);
- se determină unghiul β de înclinare a danturii
t
n
m
m
arc cos = β ;
- se măsoară cu raportorul unghiul de înclinare a dintelui pe roată şi se compară cu cel
calculat;
¾ Relevarea secţiunii prin dreptul unui arbore, indicat de către cadrul didactic.

4. Modul de elaborare a referatului lucrării de laborator

Pentru efectuarea lucrării de laborator în şedinţa planificată, fiecare student va trebui să
întocmească, în prealabil, referatul lucrării, care trebuie să cuprindă: titlul lucrării; definirea,
clasificarea şi caracterizarea reductoarelor de turaţie cu axe fixe (tabelul 1); scopul lucrării;
metodica de desfăşurare a lucrării de laborator.
Înainte de efectuarea lucrării, studenţii vor fi chestionaţi asupra construcţiei reductoarelor de
turaţie cu axe fixe (roţi, arbori, lagăre, carcase, accesorii).
Pe parcursul desfăşurării lucrării de laborator, studenţii vor completa referatul întocmit cu
schema structurală a reductorului studiat, vor calcula raportul de transmitere şi unghiul de înclinare
β şi vor desena secţiunea relevată prin dreptul unui arbore, notând şi anumite particularităţi
constructive ale roţilor dinţate, arborilor, lagărelor, carcaselor, capacelor, accesoriilor.

98
Şedinţa III: ANGRENAJE

Lucrarea de laborator nr. 2

DETERMINAREA FACTORULUI DE FORMĂ AL DINTELUI Y
Fa

1. Scopul lucrării

Unul dintre factorii din relaţiile de calcul la solicitarea de încoviere a dinţilor roţilor dinţate
este factorul de formă Y
Fa
, definit de relaţia (fig.1)
α
α
cos
cos 6
2
'






=
m
S
m
h
Y
F
n
Fa
Fa
, (1)
în care: h
Fa
reprezintă bratul forţei F
ta
, care solicită
dintele la încovoiere; S
F
– lăţimea secţiunii
periculoase, definită de punctele de tangenţă dintre
profilul de racordare al flancurilor dintelui la
cilindrul de picior şi două drepte înclinate la 30
0

faţă de axa de simetrie a dintelui; m – modulul
danturii; α - unghiul de angrenare (
0
20 = α );
'
a
α -
unghiul de presiune corespunzător punctului de
aplicaţie al forţei tangenţiale F
ta
. Valorile
factorului de formă Y
Fa
se aleg, practic, din
diagrame, în funcţie de numărul de dinţi z ai roţii
dinţate şi de coeficientul x. Fig. 1
În figura 2 se prezintă o astfel de diagramă, construită pentru parametrii standardizaţi ai
cremalierei generatoare:
0
0 0
20 = =
n
α α ; 1
*
0
*
0
= =
n a a
h h ; 25 , 0
* *
0
= =
an
c c ; 375 , 0
*
0
*
0
= =
n a
a
ρ ρ .
Lucrarea de laborator are drept scop determinarea, pe cale grafică, a factorului de formă Y
Fa
şi
compararea valorii obţinute cu cea stabilită cu ajutorul diagramei (v. fig. 2).

2. Descrierea modului de obţinere a profilului dintelui

Pentru determinarea factorului de formă Y
Fa
, este necesar să fie realizat grafic, profilul dintelui
roţii pentru care se determină acest factor. Procedeul tehnologic cel mai frecvent folosit pentru
prelucrarea roţilor dinţate este cel prin rostogolire, care are la bază principiul angrenării a două roţi
dinţate sau a unei roţi cu o cremalieră. Prelucrarea danturii cilindrice se realizează având ca elemente
roata cilindrică semifabricat şi scula aşchietoare. Roata semifabricat se prelucrează prin strunjire,
respectând dimensiunile calculate ale cilindrului de cap, care nu rezultă în procesul generării flancurilor.
Scula aşchietoare, care poate fi de forma unei roţi dinţate sau a unei cremaliere, are geometria dinţilor
roţii generatoare, respectiv a cremalierei generatoare, standardizate. În cazul prelucrării cu cremalieră
generatoare – procedeul urmărit în prezenta lucrare de laborator – flancurile unui dinte se obţin ca
înfăşurători ale familiilor de drepte descrise de flancurile cremailerei generatoare, rezultând şi cilindrul
de picior al roţii dinţate.
Pe calculator, urmărind etapele prezentate în organigrama logică din fig. 3, se obţin: profilul
dintelui realizat cu o cremalieră generatoare; axa de simetrie a acestuia; cercul de cap al roţii; normala la
profil,corespunzătoare punctului de intersecţie a cercului de cap cu profilul dintelui (punctul de intrare a
dintelui roţii conduse în angrenare, respectiv de ieşire a dintelui roţii conducătoare din angrenare).
Programul mai conţine şi determinarea secţiunii periculoase la încovoiere, stabilirea valorilor
parametrilor din expresia factorului de formă Y
Fa
(S
F
, h
Fa
şi
'
a
α ), precum şi determinarea valorii
acestuia. În fig. 4 se prezintă profilul dintelui unei roţi dinţate – obţinut prin rularea pe calculator a

99


Observaţie: Pentru dinţi înclinaţi sau curbi :
1 2 1 2 , n ,
x x = ,
3 n
z
z
cos
=
β
.
Fig. 2

programului întocmit pe baza organigramei din fig. 3 – pentru z = 20 dinţi, m = 22 mm şi coeficientul
deplasării de profil x = - 0,3 (fig. 4,b) şi x = + 0,3 (fig. 4,c).

3. Modul de desfăşurare a lucrării de laborator

Pentru determinarea grafică a factorului de formă al dintelui Y
Fa
, se parcurg etape prezentate în
continuare:
a. Se alege numărul de dinţi ai roţii (z), coeficienţii deplasărilor de profil (x<0 sau x>0) şi modulul
(m).
b. Se urmăreşte, pe displajul calculatorului, trasarea: profilului dintelui, ca înfăşurători ale familiilor
de drepte descrise de flancurile dintelui cremalierei generatoare; diametrului de cap al roţii; axei
de simetrie a dintelui, în punctul de intrare (ieşire) a dintelui în (din) angrenare.

100
c. Pentru efectuarea lucrării, studenţii vor primi, trasaţi la imprimantă, dinţi cu coeficienţi ai
deplasărilor de profil diferiţi, pe care vor trasa două drepte înclinate cu 30
0
faţă de axa dintelui şi
tangente la zona de racordare de la piciorul dintelui. În continuare, vor măsura: lăţimea secţiunii
periculoase S
F
; braţul h
Fa
al forţei F
ta
; unghiul
'
a
α (v. fig.1).
d. Cu valorile astfel obţinute, utilizând relaţia (1), se va calcula valoarea factorului de formă al
dintelui Y
Fa
şi se va compara cu valoarea obţinută din diagrama prezentată în fig. 2.



Date iniţiale: ( )
n 0 0
α α ; ( )
*
0
*
0 n a a
h h ; ( )
* *
0 an
c c ;
( )
*
0
*
0 n a
a
ρ ρ ; z (z
n
); x (x
n
) ; m (m
n
)

























Fig.3






4. Modul de elaborare a referatului lucrării de laborator

Pentru efectuarea lucrării de laborator va trebui să întocmească, în prealabil, referatul lucrării, care
trebuie să cuprindă: titlul lucrării; scopul acesteia; descrierea modului de obţinere a profilului dintelui;
etapele necesare efectuării lucrării de laborator; fig. 1.
Înainte de efectuarea lucrării, studenţii vor fi chestionaţi asupra conţinutului acesteia.
După efectuarea lucrării, studenţii vor ataşa, la sfârşitul referatului, dinţii – trasaţi la imprimantă –
Trasarea normalei la profilul dintelui, în punctul de intrare (ieşire) a dintelui în (din) angrenare
Stabilirea valorilor parametrilor din expresia factorului de formă
Fa
Y (
F
S ,
Fa
h şi
'
a
α )
Determinarea valorii factorului de formă
Fa
Y
Copierea la imprimantă a profilului dintelui astfel obţinut
STOP
Trasarea, prin punctul de intersecţie al normalei la profilul dintelui cu axa de simetrie a acestuia,
a unei drepte perpendiculară pe axă, pentru definirea unghiului
'
a
α şi a distanţei
Fa
h
Definirea prin puncte a cremalierei generatoare
Generarea flancurilor unui dinte, ca înfăşurători ale familiilor de drepte descrise de flancurile
cremalierei generatoare, în timpul mişcării relative dintre centroidele angrenajului cremalieră
– generatoare – roată semifabricat (dreaptă de divizare – cerc de divizare)
Trasarea axei de simetrie a dintelui
START
Trasarea cercului de cap
Determinarea secţiunii periculoase la încovoiere, prin trasarea a două drepte înclinate cu
30
0
faţă de axa dintelui, tangente la zona de racordare de la piciorul dintelui

101
cu coeficienţi ai deplasărilor de profil diferiţi, pe care vor măsura şi indica valorile lui S
F
, h
Fa
şi
'
a
α .
De asemenea, vor consemna valorile lui Y
Fa
calculate cu relaţia (1) şi cele obţinute din
diagrama prezentată în fig. 2.


Fig. 4


z: 20
x: -0,3
m: 22
z: 20
x: 0
m: 22
z: 20
x: 0,3
m: 22
S
F
: 39,00
h
Fa
: 41,33
47 , 26 :
'
a
α
Y
Fa
: 3,42
S
F
: 43,14
h
Fa
: 42,25
'
a
α : 29,51
Y
Fa
: 2,78
S
F
: 46,67
h
Fa
: 43,2
'
a
α : 32,29
Y
Fa
: 2,36
S
F

S
F

S
F

h
F
a

h
F
a

h
F
a

'
a
α
'
a
α
'
a
α
0
30
0
30
0
30
0
30
0
30
0
30
b
c
a

102
Şedinta IV: RULMENŢI

Lucrarea de laborator nr. 3

DETERMINAREA MOMENTULUI DE FRECARE ÎN RULMENŢII
RADIALI CU BILE, LA FUNCŢIONAREA ÎN GOL (NESOLICITAŢI)

1. Scopul lucrării

Pierderile prin frecare în rulmenţii radiali cu bile se caracterizează prin mărimea momentului
de frecare mediu sau maxim.
Momentul mediu de frecare se va determina ca media aritmetică a valorilor momentului de
frecare, obţinute la un anumit număr de încercări.
Momentul maxim de frecare este reprezentat de cea mai mare valoare obţinută la măsurare.
Momentul mediu de frecare este caracteristic pentru rulmenţii care funcţionează la turaţii
mari, iar momentul maxim de frecare este caracteristic rulmenţilor cu turaţie apropiată de zero sau
care execută deplasări unghiulare reduse (rulmenţi nerotitori).
Categoriile de frecări care apar la rulmenţii radiali cu turaţii mai mari de 10 rot/min sunt
prezentate în fig. 1. Însumarea tuturor acestor pierderi prin frecare conduce la momentul de frecare
maxim sau mediu, denumit moment de frecare dinamic.





























Fig.1
Valoarea momentului de frecare mediu poate servi la selectarea rulmenţilor – ca procedeu
nedistructiv – în clase sau grupe, în funcţie de destinaţia acestora, putând fi unul din criteriile de
Frecarea în
lubrifiant
Frecarea în elementele înconjurătoare ale rulmentului (gazului,
lichidului sau a unui alt mediu, inclusiv învingerea rezistenţei jetului
de ungere)
FRECAREA ÎN RULMENŢII RADIALI CU BILE
Frecarea bilelor
de canalul
inelelor
Pierderi
datorate
impreciziei
tehnologice
Frecarea
datorată
alunecărilor pe
suprafaţa de
contact
Frecarea de
rostogolire
Frecarea de
alunecare
Frecarea în
colivie
Frecarea în
locaşurile
coliviei
Frecarea de umerii de
ghidare ai inelelor
Frecarea în lubrifiantul care
umple locaşul coloviei
Frecarea în lubrifiantul de
pe suprafaţa de contact

103
acceptare a unui lot de rulmenţi.
Această lucrare de laborator prezintă modul de determinare a momentului de frecare în
rulmenţii radiali cu bile, la funcţionarea în gol, realizaţi în variantele constructive diferite:
neetanşaţi, etanşaţi pe o parte sau pe ambele părţi.

2. Descrierea şi modul de funcţionare a instalaţiei

Instalaţia pentru determinarea momentului de frecare în rulmenţii radiali cu bile, la
funcţionarea în gol (nesolicitaţi – prezentată în fig. 2 şi 3) se compune din: grupul de antrenare,
rulmentul de încercat, sistemul de măsurare.
Grupul de antrenare este format din motorul electric asincron 3 (cu turaţie constantă), montată
pe placa de bază 1, prin intermediul suportului 2, şi variatorul frontal duo, format din discurile
frontale 4 şi 6 şi rola cilindrică intermediară 5; discul frontal 4 este montat pe arborele motorului,
iar discul frontal 6 este montat pe un capăt pe un capăt al arborelui 13, care se sprijină în lagărul 12.
Turaţia arborelui 13 poate fi modificată cu ajutorul variatorului, prin rotirea axului filetat 7 – după
deblocarea acestuia din suportul superior 8, prin acţionarea şurubului de deblocare 9 – în piuliţa
suportului inferior 8a.
Rulmentul de încercat 14 este montat pe celălalt capăt al arborelui 13, inelul interior al
rulmentului fiind fixat axial cu ajutorul şaibei 15 şi a şurubului 16.
Sistemul de măsurare realizează atât măsurarea momentului de frecare din rulment cât şi
măsurarea turaţiei inelului interior al rulmentului.
Pentru măsurarea momentului de frecare, pe inelul exterior al rulmentului de încercat se
montează carcasa 17, fixată de acesta prin şuruburile 19. De carcasa 17, este fixat indicatorul 18,
echilibrat static de tija 20. De tija, se articulează, prin bolţul 22 şi siguranţa 23, tija 21, pe care este
montată greutatea 24 şi amortizorul de oscilaţii 25, care functionează 26, umplut cu ulei. De lagărul
12, este fixat sectorul gradat 17.
La pornirea motorului electric 3, se antrenează inelul interior al rulmentului 14, prin
intermediul variatorului frontal duo. Momentul de frecare din rulment tinde să rotească inelul
exterior al acestuia şi odată cu el şi carcasa 17, cu acul indicator 18. Pentru o turatie dată, la
momentul t=t
1
, carcasa se va roti cu un unghi α , dependent de momentul de frecare, precum şi de
greutatea amortizorului 25, cumulată cu greutatea tijei 21, şi de mărimea braţului L.
Pentru măsurarea momentului de frecare, pe inelul exterior al rulmentului de încercat se
montează carcasa 17, fixată de acesta prin şuruburile 19. De carcasa 17, este fixat indicatorul 18,
echilibrat static de tija 20. De tija, se articulează, prin bolţul 22 şi siguranţa 23, tija 21, pe care este
montată greutatea 24 şi amortizorul de oscilaţii 25, care functionează 26, umplut cu ulei. De lagărul
12, este fixat sectorul gradat 17.
La pornirea motorului electric 3, se antrenează inelul interior al rulmentului 14, prin
intermediul variatorului frontal duo. Momentul de frecare din rulment tinde să rotească inelul
exterior al acestuia şi odată cu el şi carcasa 17, cu acul indicator 18. Pentru o turatie dată, la
momentul t=t
1
, carcasa se va roti cu un unghi α , dependent de momentul de frecare, precum şi de
greutatea amortizorului 25, cumulată cu greutatea tijei 21, şi de mărimea braţului L.
Momentul de frecare, în aceste conditii, va fi
α sin
'
L G M
f
= ;
0
'
G G G − = , (1)
unde:
'
G este greutatea ansamblului amortizor – greutate – tijă (poziţiile 25, 24 şi 21);
0
G -
greutatea lichidului (uleiului) dislocuit.
Întrucât
0
G este foarte mic, acesta se poate neglija, obţinându-se relaţia finală de calcul a
momentului de frecare
α sin
'
L G M
f
= . (2)
Pentru o altă turaţie a arborelui 13, acul indicator va ocupa o nouă poziţie, deci un alt unghi
α ; prin intermediul relaţiei (2), se calculează momentul de frecare în rulment, la turaţia reglată.

104
Turaţia inelului interior al rulmentului se măsoară prin intermediul traductorului de
proximitate 11, care sesizează impulsurile provenite de la 6 plăcuţe metalice 10, dispuse echidistant
pe exteriorul unei bucşi nemetalice, montată pe arborele 13. impulsurile sunt numărate, timp de 10
secunde, de un numărător universal NU, rezultând turaţia n în rot/min.


2
4
2
5
2
6
L
N
i
v
e
l
u
l

u
l
e
i
u
l
u
i
G
8

a
2 2

a
1
5






4











3

N
U
1
8
2
7




1
3





1
2
7














5
7 8 9
1
1
1
0
6
X
1
9
2
3
1
7
1
4
X
1
6
1
5
2
0
2
2
2
1
0
5
1
0
2
0

F
i
g
.

2



105
L
a
27
18
17
14
13
16
15
20
20
10
19 12 10 11 8
NU
G G
21
24
8a
n1=ct.
8
7
8
5
4
nx
3

Fig. 3

3. Metodica de desfăşurare a lucrării de laborator

Instalaţia permite încercarea rulmenţilor radiali cu bile, din seria 62, neetanşaţi, etanşaţi pe o
parte sau etanşati pe ambele părţi, pentru trei valori ale diametrului interior: 20 φ mm, 30 φ mm şi
40 φ mm.
Pentru determinarea momentului de frecare din rulmenţii radiali cu bile, la funcţionarea în
gol, se parcurg etapele prezentate în continuare.
• Se montează rulmentul de încercat 14 pe capătul arborelui 13 şi se fixează inelul interior al
acestuia prin şaiba 15 şi şurubul 16.
• Se montează carcasa 17 şi se fixează de inelul exterior al rulmentului, prin şuruburile 19.
• Se montează, prin intermediul tijei 20 şi al bolţului 22, amortizorul 25, greutatea 24 şi tija
21, asigurându-se cu siguranţa 23.
• Se porneşte motorul electric 3, urmărind ca turatia indicată de numarătorul NU sa se
stabilizeze; se notează turaţia şi valoarea unghiului α .
• Se măreşte turaţia arborelui 13, prin acţionarea roţii de manevră a axului 7, iar după
stabilizarea turaţiei, se notează valorile n şi α ; se repetă această operaţie de mai multe ori.
Încercarea se efectuează similar pentru toate tipodimensiunile de rulmenţi, datele obţinute
înscriindu-se în tabelul 1.
Pentru unul din rulmenţi, se alege o turaţie constantă şi se notează valoarea unghiului α , la
intervale de timp stabilite. Se recomandă ca această încercare să se realizeze cu un rulment etanşat
pe ambele părţi. datele obţinute se înscriu în tabelul 2.

Înainte de efectuarea lucrării, studenţii vor fi chestionaţi asupra conţinutului lucrării şi
modului de funcţionare a instalaţiei. După efectuarea lucrării – la sfârşitul referatului – în baza
datelor cuprinse în tabelele 1 şi 2, se vor trasa: diagrama de variatie a momentului de frecare mediu,
în funcţie de turaţia inelului interior al rulmenţilor încercaţi, M
f
= M
f
(n), şi diagrama momentului
de frecare mediu, în funcţie de timp, M
f
= M
f
(t), indicându-se simbolul rulmenţilor încercaţi. După
trasarea diagramelor şi analiza acestora, se trag concluzii privind: mărimea momentului de frecare,

106
domeniile de turaţii avantajoase, precum şi interpretarea unor variaţii ale momentului de frecare în
rulmenţi.

4. Modul de elaborare a referatului lucrării de laborator

Pentru efectuarea lucrării de laborator în şedinţa planificată, fiecare student va trebui să
întocmească, în prealabil, referatul lucrării, care trebuie să cuprindă:
¾ titlul lucrării;
¾ scopul lucrării;
¾ definirea momentului de frecare;
¾ schema instalaţiei (fig.3), cu indicarea părţilor componente ale acesteia;
¾ tabelele 1 şi 2.


Tabelul 1
L = 105 mm; G = 1N.
Tipul
rulmentului
Turaţia n,
rot/min
Parametrul

α , grade
α sin
f
M , Nmm
α , grade
α sin
f
M , Nmm
α , grade
α sin
f
M , Nmm

Tabelul 2
L = 105 mm; G = 1N.
Tipul
rulmentului
Timpul t,
min
Parametrul

α , grade
α sin
f
M , Nmm












107
Aplicaţie, exemplu de calcul

CALCULUL MONTAJELOR CU RULMENŢI RADIALI CU BILE,
RULMENŢI RADIALI - AXIALI MONTAŢI ÎN X (CU ROLE CONICE)

I. Calculul montajelor cu rulmenţi radiali cu bile
Problemă:
Să se aleagă rulmenţii pentru condiţiile:
¾ turaţia la arborele pe care se montează rulmenţii 1000 = n rot/min;
¾ forţa axială 1000 = =

a
A B a
F F N;
¾ forţa radială 3000 =
r
F N;
¾ diametrul arborelui în zona unde se montează rulmenţii, 35 = d mm,
¾ durata de funcţionare, 8000 =
h
L ore.
B
d
D

Fig. 1

1. Alegerea rulmentului

În funcţie de diametrul arborelui, din catalogul de rulmenţi (STAS
3041) se alege rulment radial cu bile pe un rând din seria 6207, având
caracteristicile prezentate în fig. 1 şi tabelul 1.
În tabelul 1 s-au făcut următoarele notaţii: d reprezintă diametrul
interior al rulmentului, D – diametrul exterior al rulmentului, B –
lăţimea rulmentului,
r
C - sarcina radială de bază dinamică,
r
C
0
-
sarcina radială de bază statică.
Tabelul 1. Alegerea rulmentului radial cu bile
Dimensiuni rulment Sarcina radială de bază Turaţia limită Simbol rulment
d B D
r
C
r
C
0
Unsoare Ulei
[mm] [N]
1
min


-
35 17 72 25500 13700 9000 11000 6207
Sarcina radială dinamică echivalentă se determină cu relaţia
3280 1000 6 , 1 3000 56 , 0 = ⋅ + ⋅ = + =
a r r
YF XF P N. (1)
6 , 1 ; 56 , 0 33 . 0
3000
1000
= = ⇒ 〈 = = Y X e
F
F
r
a
.
⇒ = = 072 , 0
13700
1000
0r
a
C
F
din catalog 6 , 1 ; 56 , 0 ; 07 , 0 = = = Y X e .
Durata de funcţionare în milioane de rotaţii :
89 , 469
3280
25500
3
10
=






=








=
p
r
r
P
C
L milioane de rotaţii.
p=3 – pentru rulmenţi cu bile; p=10/3 – pentru rulmenţi cu role.
Durata de funcţionare în ore:
h L ore
n
L
L
h h
8000 5 , 7831
1000 60
10 89 , 469
60
10
6 6
10
10
= 〈 =


=


= ⇒ rulmentul nu rezistă.
Sau se poate spune că acest rulment rezistă cu condiţia să fie schimbat după 4000 de ore.
În cazul în care rulmentul nu rezistă, se alege un rulment radial cu role cilindrice pe un rând
seria NU2207 cu caracteristicile prezentate în figura 2 şi tabelul 2.

108
B
D F d

Fig. 2
2. Sarcina radială dinamică echivalentă se determină cu relaţia
a r r
YF XF P + = , [N]. (2)
33 . 0
3000
1000
= =
r
a
F
F
.
019 , 0
51000
1000
0
= =
r
a
C
F
.
Pentru rulmenţii radiali cu role cilindrice încărcaţi pur radial,
sarcina statică echivalentă este:
3000 = =
r r
F P N.
Tabelul 2
Dimensiuni rulment Sarcina radială de bază Turaţia limită Simbol rulment
d B D F
r
C
r
C
0
Unsoare Ulei
[mm] [N]
1
min


-
35 17 72 43,8 48000 51000 9000 11000 NU 2207

3. Durata de funcţionare în milioane de rotaţii :
10321
3000
48000
3
10
10
=






=








=
p
r
r
P
C
L milioane de rotaţii.
p=10/3 – pentru rulmenţi cu role.
4. Durata de funcţionare în ore:
ore L ore
n
L
L
h h
8000 172016
1000 60
10 10321
60
10
6 6
10
10
= 〉 =


=


= ⇒ rulmentul rezistă.


II. Calculul montajelor cu rulmenţi radial-axiali montaţi în X ( cu role conice)
Problemă:
Să se aleagă rulmenţii pentru arborele de intrare al unui reductor cilindric orizontal într-o
treaptă, cu dantura înclinată, pentru condiţiile:
¾ turaţia la arborele pe care se montează rulmenţii 947 =
I
n rot/min;
¾ forţa axială la pinion: 357
1
= =

a
A B a
F F N;
¾ forta radială la pinion: 503
1
=
r
F N;
¾ forţele radiale în lagăre: lagărul A - 920 = =
A rA
R F N; lagărul B - 851 = =
B rB
R F N;
¾ diametrul arborelui de intrare în zona unde se montează rulmenţii, 20 = d mm,
¾ durata de funcţionare, 10000 =
h
L ore.

1. Alegerea rulmentului
În funcţie de diametrul arborelui, din catalogul de rulmenţi (STAS 3920) se alege rulment
radial-axial cu role din seria 30204A, având caracteristicile prezentate în fig. 3,a şi tabelul 3. În
tabelul 3 s-au făcut următoarele notaţii: d reprezintă diametrul interior al rulmentului, D – diametrul
exterior al rulmentului, B – lăţimea rulmentului,
r
C - sarcina radială de bază dinamică,
r
C
0
-
sarcina radială de bază statică.
Tabelul 3
Dimensiuni rulment Sarcina radială de bază
d D B C T a
r
C
r
C
0

e
Y
0
Y
d
a

min
D
a
min
r
a
min
[mm] [N]
Simbol
rulment
[mm]
20 47 14 12 15,25 11 26000 29000 0,35 1,7 0,9 30204A 26 39 1

109
B
D
a
T
D
d
a
d
C
a

A
B

a b
Fig. 3
2. Calculul forţelor axiale totale din lagăre
271
7 , 1
920
5 , 0 5 , 0
'
= = =
Y
R
F
A
aA
N ; 250
7 , 1
851
5 , 0 5 , 0
'
= = =
Y
R
F
B
aB
N ; 357
1
=
a
F N.
Stabilirea forţelor axiale totale din lagăre (fig.3,b):
607 250 357
'
1
= + = +
aB a
F F N 271
'
= 〉
aA
F N.
607 250 357 ) (
'
1
' '
1
'
= + = + = − + + =
aB a aA aB a aA At a
F F F F F F F N. 250
'
= =
aB aBt
F F N.

3. Verificarea rulmenţilor
Lagărul A: 35 , 0 65 , 0
920
607
= 〉 = = e
R
F
A
At a

Sarcina dinamică echivalentă:
1624 ) 607 7 , 1 920 4 , 0 1 ( 16 , 1 ) ( = ⋅ + ⋅ ⋅ = ⋅ + ⋅ ⋅ ⋅ =
aAt A p A
F Y R X V f P N,
16 , 1 =
p
f ; 1 = V ; 4 , 0 = X .
Durabilitatea rulmentului în milioane de rotaţii:
10247
1624
26000
33 , 3
10
=






=








=
p
A
r
P
C
L milioane de rotaţii,
unde 33 , 3 3 / 10 = = p pentru rulmenţi cu role.
Durata de funcţionare asigurată (Durabilitatea rulmentului in ore):
180341
947 60
10000 10
60
10
6 6
10
=


=


=
I
hdat
h
n
L
L ore de funcţionare 10000 = 〉
h
L ore de funcţionare. ⇒
Rulmentul rezistă.












F
a1
F
r1
F

aB
R
A
R
B
F

aA
F

rB
+ F
a1
- F

aA


110
Şedinţa V: ARBORI

ARBORI

Arborii sunt organe de maşini aflate în mişcare de rotaţie, destinate să transmită un moment
de torsiune şi să susţină piesele între care se transmite acest moment (roţi dinţate, roţi de curea, roţi
de lanţ, semicuplaje etc.); datorită acestor considerente, arborii sunt solicitaţi, în principal, la
torsiune şi încovoiere.
Părţile componente ale arborelui sunt (fig. 1): corpul arborelui (a); porţiunile de calare (b);
porţiunile de reazem (c), numite şi fusurile arborelui.
Porţiunile de calare sunt reprezentate de tronsoanele pe care se montează piesele susţinute
Fig.1
de arbore. Aceste porţiuni se pot executa
cilindrice şi mai rar conice; forma conică
este preferată în cazul montărilor şi
demontărilor repetate sau atunci când se
impune o centrare mai precisă a roţii pe
arbore.
Fusurile sunt materializate de părţile arborelui cu care acesta se reazemă în carcasă. În cazul
lagărelor cu alunecare, se execută fusuri cilindrice, conice sau sferice; la lagărele cu rulmenţi, fusul
se execută sub formă cilindrică, diametrul fusului alegându-se în funcţie de diametrul interior al
rulmentului.
Calculul unui arbore cuprinde, în general, următoarele etape:
- calculul de predimensionare;
- stabilirea schemei de rezemare
- stabilirea sarcinilor (forţe şi momente) ce încarcă arborele, mărimea şi sensul acestora precum şi
punctele lor de aplicaţie;
- întocmirea schemei de încărcare a arborelui;
- dimensionarea arborelui – stabilirea formei şi alegerea dimensiunilor (diametru şi lungime)
pentru fiecare tronson de arbore;
- verificarea arborelui la solicitări compuse;
- verificarea arborelui la deformaţii (săgeţi respectiv, rotiri în lagăre);
- verificarea arborelui la solicitări variabile (oboseală).




















111
Aplicaţie, exemplu de calcul


Problemă:
Se dă un reductor cu două trepte cilindric, ambele trepte având dantură înclinată. Să se
determine forţele şi să se calculeze arborele intermediar la solicitări compuse.
• Date cunoscute ( din calculul angrenajelor):
– momentele de torsiune pe fiecare arbore T
I
=51728 N.mm; T
II
=183635 N.mm
– diametrul arborelui de intrare d
I
=25 mm
– diametrul arborelui intermediar d
II
=32 mm
– diametrul arborelui de ieşire d
III
=44 mm
– elementele geometrice ale roţilor celor două trepte

1. Calculul forţelor din angrenaje
1.1. Determinarea mărimii forţelor

Fig. 4

Treapta I
F
t1
=2155 N
F
r1
=756 N
F
a1
=210 N

2155
1 2
= =
t t
F F N
210
1 2
= =
r r
F F N
756
1 2
= =
a a
F F N

Treapta a II-a
F
t3
=7265 N;
F
r3
=2815 N;
F
a3
=1280 N

7265
3 4
= =
t t
F F N
2815
3 4
= =
r r
F F N
1280
3 4
= =
a a
F F N

1.2. Stabilirea sensurilor forţelor

Fig. 5




112
2. Calculul arborilor

2.1.Stabilirea schemelor de încărcare cu forţe ale arborilor, în cele două plane, orizontal şi
vertical
Arborele de intrare (I) Arborele intermediar (II) Arborele de ieşire (III)

Fig. 6

2.2.Alegerea montajelor cu rulmenţi pentru toţi arborii (pentru arborele de intrare, se alege
montaj cu rulmenţi radial-axiali cu role conice)
Pentru toţi arborii se aleg montaje cu rulmenţi cu fixare axială a arborelui la ambele lagăre.
Se aleg următorii rulmenţi pentru arbori:
• Pentru arborele de intrare: rulmenţi radial – axiali cu role conice 30205 A cu următoarele
caracteristici:
d=25 mm; D=52 mm; B=15 mm; C=13 mm; T=16,25 mm; r=1,0 mm; a=12 mm;
C
r
=29300 N; e=0,37; Y=1,6; C
0r
=36000 N;
• Pentru arborele intermediar: rulmenţi radial – axiali cu role conice 30206 A cu următoarele
caracteristici:
d=30 mm; D=62 mm; B=16 mm; C=14 mm; T=17,25 mm; r=1,0 mm; a=14 mm;
C
r
=38300 N; e=0,37; Y=1,6; C
0r
=48000 N;

2.3. Stabilirea distanţelor dintre punctele de aplicaţie ale forţelor exterioare şi ale
reacţiunilor
3
1
50
9 4 17 25 14 41 25
2 2
b
l y x T a , , = + + + − = + + + − = mm, unde: x = 0…5 mm; y = 5…10 mm;
l
2
= 42 mm şi l
3
= 47,25 mm – se măsoară pe desen; l = l
1
+ l
2
+ l
3
= 41,25+42+47,25=130,5 mm.

2.4.Verificarea arborelui intermediar la solicitări compuse

Fig. 7

113
Planul orizontal [H]:
Ecuaţia de momente în punctul D, pentru planul orizontal, este
( ) 0
3 2 2 1 3 3
= − + − + + l F M l l F M l R
r i r i CH
, unde
2
2 2
144 89555
756 54770
2 2
w
i a
d ,
M F Nmm = = = ,
3
3 3
50 56184
1280 32360
2 2
w
i a
d ,
M F Nmm = = = ,
rezultând reacţiunea din lagărul C
( ) ( ) ( ) ( ) ( )
2 3 3 1 2 3
1 1
210 47 25 2815 130 5 41 25 54770 32360 2516
130 5
CH r r i i
R F l F l l M M , , , N
l ,
= − − − + = ⋅ − − − + =−
iar ecuaţia de momente în punctul C, pentru acelaşi plan orizontal, este
( ) 0
1 3 3 3 2 2
= − + − + + − l F M l l F M l R
r i r i DH
,
rezultând reacţiunea din lagărul D
( ) ( ) ( )
2 3 3 1 2 3
1 1
210 130 5 47 25 2815 41 25 54770 32360 88
130 5
DH r r i i
R F l l F l M M , , , N.
l ,
⎡ ⎤ = − − + + = − − ⋅ + + = −
⎣ ⎦



Fig. 8 Fig. 9
Momentele încovoietoare în punctul 3 se determină cu relaţiile
3 1
2516 41 25 103785
i Hstg CH
M R l . = = − ⋅ = − N.mm,
3 1 3
2516 41 25 32360 71425
i Hdr CH i
M R l M . = + = − ⋅ + = − N.mm,
iar cele din punctul 2 cu relaţiile
2 3
88 47 25 4158
i Hdr DH
M R l , = = − ⋅ = − N.mm
2 3 2
88 47 25 54770 58928
i Hstg DH i
M R l M , = − = − ⋅ − = − N.mm.
Valorile maxime ale momentelor încovoietoare sunt:
3 3
103785
i H max i Hstg
M M = = − N.mm,
2 2
58928
i H max i Hstg
M M = = − N.mm

Planul vertical [V]:
Procedând analog planului orizontal, rezultă reacţiunile în lagărele C şi D în plan vertical
( ) ( ) ( ) ( )
3 1 2 3
1 1
7265 130 5 41 25 2155 47 25 5750
130 5
CV t t
R F l l F l , , , N
l ,
= − + = − + ⋅ = ,
( ) ( ) ( ) ( )
3 1 2 3
1 1
7265 41 25 2155 130 5 47 25 3672
130 5
DV t t
R F l F l l , , , N
l ,
= + − = ⋅ + − = .
Momentele încovoietoare în punctul 3 se determină cu relaţiile:
3 3 1
5750 41 25 237187
i V max i V CV
M M R l , = = = ⋅ = N.mm,
iar cele din punctul 2 cu relaţia
2 2 3
3672 47 25 173502
i V max i V DV
M M R l , = = = ⋅ = N.mm.

114
Reacţiunile totale din lagărele C şi D se obţin prin însumarea geometrică a reacţiunilor din cele
două plane, orizontal şi vertical, rezultând
( )
2
2 2 2
2516 5750 6275
C CH CV
R R R = + = − + = N,
( )
2
2 2 2
88 3672 3673
D DH DV
R R R = + = − + = N,
3 2
1280 756 524
aC a a
F F F = − = − = N.

Solicitările din cele două secţiuni periculoase 2 şi 3 sunt:
• compresiune dată de forţa F
a3
, tensiunile produse fiind
6 , 1
32
1280 4 4
2 2
2
3
2
=
⋅ π

=
π
= σ
d
F
a
c
MPa,
75 , 0
24862 , 46
1280 4 4
2 2
3
3
3
=
⋅ π

=
π
= σ
d
F
a
c
MPa
• torsiune dată de momentul de torsiune M
t

5 , 28
32
183635 16 16
3 3
2
2
=
⋅ π

=
π
= = τ
d
M
W
M
t
p
t
t
MPa,
5 , 9
24862 , 46
183635 16 16
3 3
3
3
=
⋅ π

=
π
= = τ
d
M
W
M
t
p
t
t
MPa
• încovoiere dată de momentele încovoietoare maxime, obţinute prin însumarea geometrică a
momentelor încovoietoare maxime din cele două plane, orizontal şi vertical; rezultând
( ) 183236 173502 58928
2 2 2
max 2
2
max 2 max 2
= + − = + =
V i H i i
M M M N.mm,
57
32
183236 32 32
3 3
2
max 2
2
=
⋅ π

=
π
= = σ
d
M
W
M
i
z
i
i
MPa
pentru secţiunea 2, respectiv
( ) 258900 237187 103785
2 2 2
max 3
2
max 3 max 3
= + − = + =
V i H i i
M M M N.mm,
27
24862 , 46
258900 32 32
3 3
3
max 3
3
=
⋅ π

=
π
= σ
d
M
i
i
MPa.
Acţionând simultan cele două tensiuni, normale (σ
i
) şi tangenţiale (τ
t
), calculul la solicitări
compuse constă în determinarea unei tensiuni echivalente în secţiunile periculoase, secţiunea 2 şi
respectiv, 3: .
( ) ( ) ( ) ( ) 5 , 64 5 , 28 6 , 0 4 6 , 1 57 4
2 2 2
2
2
2 2 2
= ⋅ + + = ατ + σ + σ = σ
t c i e
MPa < 90 = σ
III ai
MPa;
( ) ( ) ( ) ( ) 31 5 , 9 6 , 0 4 75 , 0 27 4
2 2 2
3
2
3 3 3
= ⋅ + + = ατ + σ + σ = σ
t c i e
MPa < 90
ai III
σ = MPa
unde α este un coeficient prin care ciclul de variaţie al tensiunii de torsiune τ
t
(constant, pulsator sau
alternant simetric) este echivalat cu ciclul de variaţie alternant simetric, caracteristic tensiunii de
încovoiere σ
i
.
Valorile coeficientului α se determină cu relaţia
6 , 0
150
90
, ,
= =
σ
σ
=
σ
σ
= α
II ai
III ai
III II I ai
III ai
,
în care
III II I ai , ,
σ reprezintă rezistenţa admisibilă la încovoiere a materialului arborelui după ciclul constant (I),
pulsator (II) sau alternant simetric (III). Pentru cazul luat în calcul, pinionul fiind executat corp comun cu arborele (deci
acelaşi material), în ambele secţiuni verificate, avem
III ai
σ =90MPa şi
II ai
σ =150 MPa, pentru oţel aliat cu
r
σ =1000
MPa.





Adrian BUDALË Marilena RADU















Organe de maşini
Îndrumar pentru proiectul de an nr. 2




Curs pentru învăţământ la distanţă
Facultatea de Inginerie Mecanică
Programul de studii AUTOVEHICULE RUTIERE






















Braşov, Octombrie 2010





CUPRINS

Prefaţă ............................................................................................................................................................. 117
1. Ghid pentru întocmirea proiectului ........................................................................................................ 118
1.1. Tema de proiectare........................................................................................................................ 118
1.2. Graficul de desfăşurare ................................................................................................................. 118
1.3. Bibliografia ................................................................................................................................... 118
1.4. Memoriul de calcul ....................................................................................................................... 118
1.5. Documentaţia grafică.................................................................................................................... 118
1.6. Cuprinsul ....................................................................................................................................... 118
1.7. Aranjarea materialelor în dosarul de prezentare a proiectului .................................................... 119
1.8. Alte precizări ................................................................................................................................. 119
2. Elemente de simbolizare şi notare utilizate în proiectare ...................................................................... 123
3. Întocmirea schemei structurale a transmisiei ......................................................................................... 124
4. Alegerea motorului de antrenare ............................................................................................................ 125
4.1. Determinarea puterii motorului de antrenare .............................................................................. 125
4.2. Determinarea turaţiei motorului de antrenare ............................................................................. 125
4.3. Alegerea motorului electric ......................................................................................................... 125
5. Alegerea rapoartelor de transmitere. Determinarea turaţiilor şi momentelor
de torsiune pentru fiecare arbore al transmisiei ..................................................................................... 126
5.1. Alegerea rapoartelor de transmitere ale reductorului şi transmisiei prin curele ......................... 126
5.2. Alegerea rapoartelor de transmitere pentru fiecare treaptă a reductorului ................................. 126
5.3. Determinarea turaţiilor şi momentelor de torsiune pentru fiecare arbore al transmisiei............. 127
6. Proiectarea transmisiilor prin curele trapezoidale .................................................................................. 128
7. Proiectarea reductoarelor de turaţie ........................................................................................................ 132
7.1. Proiectarea angrenajelor cilindrice evolventice, cu dantură înclinată ........................................ 132
7.1.1. Proiectarea angrenajelor cilindrice evolventice, cu dantură înclinată
când nu se cunoaşte distanţa dintre axe ............................................................................. 132
7.1.2. Proiectarea angrenajelor cilindrice evolventice, cu dantură înclinată
când se cunoaşte distanţa dintre axe .................................................................................. 136
7.2. Calculul forţelor din angrenaje .................................................................................................... 137
7.2.1. Calculul mărimilor forţelor ............................................................................................... 137
7.2.2. Întocmirea schemei şi stabilirea sensurilor forţelor .......................................................... 138
7.3. Calculul arborilor reductorului .................................................................................................... 139
7.3.1. Calculul de predimensionare ............................................................................................. 139
7.3.2. Întocmirea schemei de calcul la încovoiere a arborilor unui reductor cu două trepte ..... 140
7.3.3. Calculul arborilor la solicitări compuse ............................................................................ 143
7.3.3.1. Dimensionarea unui arbore din condiţia de rezistenţă la solicitări compuse ..... 143
7.3.3.2. Verificarea unui arbore la solicitări compuse ...................................................... 144
8. Calculul şi verificarea asamblărilor prin pene paralele........................................................................... 146
9. Proiectarea cuplajelor ............................................................................................................................. 148
Soluţii şi recomandări constructive ................................................................................................................ 150
Anexe.........................................................................................................................................................166





- 117 -




PREFAŢĂ

Disciplina Organe de maşini este prima disciplină cu caracter aplicativ în procesul de învăţământ al
studenţilor de la specializările cu profil mecanic, prin faptul că la această disciplină studenţii realizează
primele proiecte cu teme concrete, care se finalizează prin soluţii constructive, prezentate sub forma unor
desene de ansamblu şi a desenelor de execuţie a principalelor elemente componente ale acestora.
Tema proiectului de an nr. 2 la disciplina Organe de maşini este proiectarea unei transmisii
mecanice de antrenare, alcătuită din motor electric asincron, transmisie prin curele trapezoidale înguste,
reductor de turaţie şi cuplaj elastic.
Pentru a se răspunde cerinţelor impuse prin tema de proiectare, este necesar să se urmărească atât
etapele de calcul propriu-zis şi găsirea soluţiilor constructive concrete pentru fiecare element component
al mecanismului proiectat cât şi modul de prezentare a rezultatelor obţinute, atât în cadrul memoriului de
calcul cât şi în prezentarea, conform normelor în vigoare, a desenelor de ansamblu şi a celor de execuţie.
În prima parte a Îndrumarului de proiectare sunt prezentate materialele primare pe care studentul le
primeşte în prima oră de proiect (tema de proiectare, graficul de desfăşurare, bibliografia), unele
informaţii cu caracter mare de generalitate şi aspecte legate de simbolizare şi notaţii în inginerie şi nu
numai.
În continuare sunt prezentate etapele de lucru în proiectare, conţinutul documentaţiei tehnice,
proiectarea ansamblelor şi subansamblelor, cu etapele proiectării ansamblului şi întocmirea desenului de
ansamblu, proiectarea organelor de maşini ce intră în componenţa ansamblelor, cu etapele proiectării
acestora şi întocmirea desenelor de execuţie.
Partea de proiectare propriu-zisă constituie partea principală a Îndrumarului de proiectare,
urmărirea în detaliu a tuturor etapelor de proiectare fiind absolut obligatorie. Aici sunt prezentate
metodicile de calcul pentru principalele „module” ale transmisiei, materiale utilizate, scheme structurale,
de calcul, de încărcare şi solicitare a elementelor componente.
Un capitol cuprinde soluţii constructive, sub formă de desene de ansamblu şi modele de desene de
execuţie.
Pentru elementele standardizate sunt prezentate, sub formă de ANEXE, date concrete privind forma
şi dimensiunile acestora. Acest capitol, foarte bogat în ceea ce priveşte elementele standardizate, este
completat cu reguli de întocmire a desenelor de ansamblu şi a celor de execuţie şi cu caracteristici
mecanice ale materialelor din care sunt confecţionate elementele mecanismului.
Această lucrare se adresează studenţilor de la secţiile cu profil tehnic şi constituie un ghid în
realizarea celui de al doilea proiect al acestora, executat în cadrul disciplinei Organe de maşini.



Braşov, Octombrie 2010
Autorii






1. GHID PENTRU ÎNTOCMIREA PROIECTULUI

1.1. TEMA DE PROIECTARE

În tema de proiectare, pentru transmisiile mecanice de antrenare, în general, se furnizează - ca date
de proiectare - turaţia şi momentul de torsiune respectiv, forţa şi viteza liniară ce trebuie asigurate la
„ieşirea” din transmisie.
Pe lângă datele de proiectare, în tema de proiectare sunt indicate principalele capitole pe care
trebuie să le conţină memoriul de calcul, precum şi desenele ce trebuie executate. De asemenea, sunt
prevăzute precizări cu privire la forma de prezentare a memoriului de calcul şi a documentaţiei grafice.
Un exemplu de Temă de proiectare, pentru proiectul de an nr. 2, transmisie mecanică, la disciplina
Organe de maşini, la Universitatea Transilvania din Braşov, este prezentat la sfârşitul acestui capitol.

1.2. GRAFICUL DE DESFĂŞURARE

Problemele prevăzute în tema de proiectare este necesar a fi rezolvate în termene clar definite, pe
perioada unui semestru. Pentru a stabili un ritm optim de efectuare a lucrărilor prevăzute în tema de
proiectare, în concordanţă cu dificultatea fiecărui capitol, graficul de desfăşurare prevede date pentru
avizarea rezultatelor calculelor şi a desenelor (vize periodice), precum şi termenul limită de predare a
proiectului.
Obligativitatea studentului constă în respectarea, în totalitate, a sarcinilor prevăzute pentru
acordarea vizei. Sunt prevăzute şi măsurile ce se impun în cazul nerespectării prevederilor contractuale.
Un exemplu de Grafic de desfăşurare a activităţilor legate de proiectul de an nr. 2, transmisie
mecanică, la disciplina Organe de maşini, este prezentat la sfârşitul acestui capitol.

1.3. BIBLIOGRAFIA

La întocmirea unui proiect, este necesar să se studieze bibliografia în domeniu. Pentru proiectul de
an nr. 2, transmisie mecanică, la disciplina Organe de maşini, prezentul îndrumar de proiectare pune la
dispoziţia studenţilor majoritatea elementelor necesare întocmirii proiectului.

1.4. MEMORIUL DE CALCUL

Memoriul de calcul trebuie să conţină, conform etapelor prevăzute în tema de proiectare, calculele
de rezistenţă ale principalelor elemente componente ale cricului. Deşi este un proiect didactic, studenţilor
li se cere să respecte toate regulile impuse întocmirii unui proiect autentic.
La sfârşitul memoriului de calcul se adaugă “Memoriu justificativ cu privire la alegerea
materialelor, a semifabricatelor şi a soluţiilor”, “Norme de tehnica securităţii muncii” şi “Bibliografia”.

1.5. DOCUMENTAŢIA GRAFICĂ

Prin documentaţia grafică se definitivează proiectul, aceasta împreună cu memoriul de calcul
formând un tot unitar, în sensul că materialele alese şi dimensiunile calculate se regăsesc în totalitate în
desenele întocmite.
Documentaţia grafică cuprinde desenul de ansamblu şi desenele de execuţie.
În desenul de ansamblu sunt prezentate toate piesele componente, atât cele calculate cât şi cele
standardizate, unele dintre ele fiind calculate la rezistenţă, dacă acestea definesc buna funcţionare a
mecanismului.
Desenele de execuţie sunt întocmite doar pentru piesele nestandardizate, acestea conţinând cote,
toleranţe la dimensiuni, abateri de formă şi de poziţie, rugozităţi, condiţii tehnice, materiale, tratamente,
durităţi etc.

1.6. CUPRINSUL

Cuprinsul, plasat de regulă înaintea memoriului de calcul, conţine toate etapele parcurse în
memoriul de calcul - capitole, subcapitole, paragrafe - aranjate în ordinea rezolvării lor, precum şi
- 119 -
paginile unde acestea se regăsesc în memoriul de calcul.
Cuprinsul dă posibilitatea beneficiarului să-şi facă o imagine clară asupra modului de abordare a
problemelor luate în studiu.

1.7. ARANJAREA MATERIALELOR ÎN DOSARUL DE PREZENTARE A
PROIECTULUI

Toate materialele executate în cadrul proiectului, atât partea scrisă cât şi desenele, sunt prinse într-
un dosar, în ordinea prezentată în continuare.
• Coperta (conform modelului dat)
• Subcoperta (identică cu coperta)
• Tema de proiectare (conform modelului dat)
• Graficul de desfăşurare (conform modelului dat)
• Cuprinsul (conform modelului dat)
• MEMORIU DE CALCUL (pagină separată)
• Memoriul de calcul propriu-zis (notarea capitolelor, subcapitolelor şi paragrafelor se face conform
modelului prezentat pentru cuprins şi exemplului de calcul)
• Memoriul justificativ
• Norme de tehnica securităţii muncii
• Bibliografia (conform modelului dat)
• DESENE (pagină separată)
• Desenul de ansamblu
• Desenele de execuţie în ordinea numerelor din tabelul de componenţă al desenului de ansamblu

1.8. ALTE PRECIZĂRI

Numerotarea paginilor se face începând cu subcoperta, numărul paginii notându-se sus, deasupra
textului, centrat. Pe subcopertă nu se scrie numărul paginii, acesta subînţelegându-se. Paginile
despărţitoare (MEMORIU DE CALCUL respectiv, DESENE) nu se numerotează.
Toate recomandările de redactare şi prezentare a proiectului sunt valabile pentru orice proiect de
an, indiferent de disciplină, precum şi pentru proiectele de diplomă.



- 120 -



























































UNIVERSITATEA TRANSILVANIA DIN BRAŞOV
FACULTATEA DE DESIGN DE PRODUS ŞI MEDIU
CATEDRA DESIGN DE PRODUS ŞI ROBOTICĂ
DISCIPLINA ORGANE DE MAŞINI










PROIECT DE AN NR. 2
TRANSMISIE MECANICĂ









STUDENT (Ă): …………………………………
FACULTATEA: ……….
PROGRAMUL DE STUDII: ……………….
ANUL: …………………
GRUPA: ……………….




ÎNDRUMĂTOR DE PROIECT
……………………………….






ANUL UNIVERSITAR
2010 – 2011


- 121 -
Universitatea Transilvania din Braşov
Facultatea de Design de Produs şi Mediu
Catedra Design de Produs şi Robotică
Disciplina Organe de Maşini II
Student(ă): .....................................................
Facultatea: Inginerie Mecanică
Programul de studii: AR
Anul: III, I.F.R.
Grupa: ...........................................................

TEMA DE PROIECTARE
(Proiect de an nr. 2)

Să se proiecteze o transmisie mecanică pentru antrenarea …………………………………,
cunoscând că aceasta trebuie să asigure:
- momentul de torsiune la arborele de ieşire al reductorului: M
e
= …………………….. Nmm;
- turaţia la arborele de ieşire al reductorului: n
e
= …………………….. rot/min.


Precizări:
Transmisia va fi compusă din:
- motor electric asincron trifazat;
- transmisie prin curele trapezoidale înguste;
- reductor de turaţie orizontal/vertical, în două trepte, cu angrenaje cilindrice evolventice cu dantură
dreaptă/înclinată;
- cuplaj elastic cu bolţuri şi inele de cauciuc.


Proiectul va cuprinde:

A. MEMORIU DE CALCUL
1. Întocmirea schemei structurale a transmisiei.
2. Alegerea motorului de antrenare.
3. Alegerea rapoartelor de transmitere. Determinarea turaţiilor şi momentelor de torsiune pentru
fiecare arbore al transmisiei.
4. Proiectarea transmisiei prin curele trapezoidale.
5. Proiectarea angrenajelor.
5.1. Calculul angrenajului treptei a II-a.
5.2. Calculul angrenajului treptei I.
6. Întocmirea schemei cinematice a reductorului.
7. Calculul forţelor din angrenaje.
7.1. Întocmirea schemei de calcul şi stabilirea sensurilor forţelor.
7.2. Calculul mărimii forţelor.
7.3. Descompunerea forţelor în două plane perpendiculare.
8. Verificarea arborilor de intrare şi intermediar la solicitări compuse.
9. Alegerea şi verificarea montajelor cu rulmenţi ale arborilor de intrare şi intermediar.
10. Alegerea şi verificarea asamblărilor prin pene paralele.
11. Alegerea şi justificarea sistemului de ungere şi etanşare.
12. Memoriu justificativ cu privire la alegerea materialelor, a semifabricatelor şi a soluţiilor
constructive, pentru principalele piese din componenţa reductorului (roţi, arbori, carcase).
13. Norme de tehnica securităţii muncii.
B . DESENE:
1. Desenul de ansamblu al reductorului (la scara 1:1).
2. Desenul de execuţie al arborelui intermediar.
3. Desenul de execuţie al roţii conduse a treptei a II-a.


Braşov, Octombrie 2010 Îndrumător de proiect,
……………………………………
- 122 -
Universitatea Transilvania din Braşov
Facultatea de Design de Produs şi Mediu
Catedra Design de Produs şi Robotică
Disciplina Organe de Maşini II
Student(ă): .....................................................
Facultatea: Inginerie Mecanică
Programul de studii: AR
Anul: III, I.F.R.
Grupa: ...........................................................
GRAFIC DE DESFĂŞURARE
a activităţilor la proiectul de an nr. 2
Vize obligatorii Nr.
crt.
Etapa planificată
Nr. viză Semnătură
1
• Darea temei, a bibliografiei şi a graficului de desfăşurare.
• Documentare.


2
• Întocmirea schemei structurale a transmisiei.
• Alegerea rapoartelor de transmitere. Determinarea turaţiilor şi
momentelor de torsiune pentru fiecare arbore al transmisiei.
• Determinarea momentelor de torsiune şi a turaţiilor pentru
fiecare arbore.


3 • Proiectarea transmisiei prin curele trapezoidale.
4 • Calculul angrenajului treapta a II-a.
5 • Calculul de angrenajului treptei I.
6
• Întocmirea schemei cinematice a reductorului, la scara 1:1.
• Calculul forţelor din angrenaje, stabilirea sensurilor şi
descompunerea acestora în două plane perpendiculare.


7
• Calculul de predimensionare al arborilor.
• Începerea desenului de ansamblu al reductorului.
I

8
• Verificarea arborilor la solicitări compuse.
• Continuarea desenului de ansamblu.
II

9
• Alegerea şi verificarea asamblărilor prin pene paralele.
• Alegerea şi verificarea montajelor cu rulmenţi.
• Continuarea desenului de ansamblu.


10
• Alegerea şi justificarea sistemului de ungere şi etanşare.
• Finalizarea desenului de ansamblu al reductorului.
III

11
• Memoriu justificativ cu privire la alegerea materialelor, a
semifabricatelor şi a soluţiilor constructive pentru principalele
piese din componenţa reductorului.
• Norme de tehnica securităţii muncii.


12 • Desenul de execuţie al arborelui intermediar.
13
• Desenul de execuţie al roţii conduse a treptei a II-a.
• Predarea proiectului.
IV

14 • Analiza şi notarea proiectului.

Observaţii
Etapele prezentate sunt valabile pentru studenţii de la cursurile de zi. Pentru forma de învăţământ
IFR, etapele prezentate sunt obligatorii, fiind apreciate în momentul întâlnirii cu studenţii, planificat la
nivel central, pentru fiecare an de studii.


Braşov, Octombrie 2010 Îndrumător de proiect
…………………………………





2. ELEMENTE DE SIMBOLIZARE ŞI NOTARE UTILIZATE ÎN
PROIECTARE

Pentru principalele mărimi şi caracteristici funcţionale şi constructive ale transmisiei ce trebuie
proiectate, sunt prezentate selectiv, în continuare, notaţiile utilizate.
În cadrul proiectelor şi calculelor inginereşti se recomandă efectuarea de calcule simbolice. Acestea
permit determinarea, pentru mărimile care interesează, a unor relaţii de calcul cu grad maxim de
generalitate, flexibilitate şi adaptabilitate. Abia în etapa finală se efectuează înlocuirea cu valori numerice
a tuturor mărimilor care intervin în relaţia de calcul anterior stabilită şi implicit determinarea valorii
numerice concrete a mărimii care se doreşte a fi determinată. Realizarea şi aplicarea unui astfel de sistem
de lucru impune utilizarea simbolurilor şi notaţiilor.
Alegerea şi/sau utilizarea simbolului/notaţiei pentru o mărime trebuie să ţină cont de câteva aspecte,
unele dintre acestea fiind prezentate în continuare.
Există simbolizări/notaţii utilizate în standardele de specialitate care fac referire la respectiva
mărime. În astfel de situaţii se recomandă folosirea notaţiilor precizate în standard.
Există mărimi pentru care s-a generalizat utilizarea unor simboluri/notaţii (ex.: turaţie - n; viteză
unghiulară - ω; putere mecanică - P; raport de transmitere - i, u etc.). Preluarea şi folosirea unor astfel de
notaţii permite o comunicare şi înţelegere mult mai uşoară cu alte persoane din domeniu şi nu numai.
Există mărimi specifice şi/sau particulare, pentru care proiectantul trebuie să aleagă singur
notaţia/simbolul utilizat. Pentru acestea, ţinând cont pe cât posibil şi de aspectele prezentate anterior, se
pot utiliza literele minuscule/majuscule din alfabetele latin şi grec, indici şi/sau exponenţi cu structură
simplă sau complexă precum şi o mare varietate de alte elemente de simbolizare.
Pentru o mai bună înţelegere a aspectelor prezentate, în continuare sunt date câteva exemple:
- diametrul nominal al filetului: d (conform STAS 510, SR ISO 2904 etc.);
- diametrul interior al filetului: filet metric - d
1
(conform STAS 510), filet metric trapezoidal - d
3

(conform SR ISO 2904);
- turaţia: n;
- turaţia elementului conducător: n
1
;
- turaţia elementului de intrare: n
i
;
- turaţia maximă a unui element condus: n
2 max
;
- o turaţie oarecare a unui element condus: n
2 x
;
- momentul încovoietor maxim, în planul orizontal H, la stânga secţiunii : M
i H st
.
Un aspect important ce trebuie avut în vedere se referă la faptul că o transmisie mecanică
„complexă/compusă” se concepe şi proiectează modular, din module/transmisii „simple”, înseriate şi
interconectate. Ca exemplu, transmisia ce trebuie proiectată conform temei prezentate în capitolul anterior
poate fi privită ca o transmisie „complexă/compusă” alcătuită prin înserierea transmisiei prin curele, a
reductorului de turaţie în două trepte şi a cuplajului, fiecare dintre ele având metodica/algoritmul propriu
de proiectare.
Din punctul de vedere al notaţiilor/simbolurilor utilizate trebuie precizat:
- unele notaţii şi simboluri se pot utiliza pentru mărimi diferite între ele din cadrul a două sau chiar mai
multe module/transmisii „simple”; în fiecare caz în parte trebuie avută o grijă deosebită referitor atât la
ce reprezintă acea mărime cât şi la ce valoare numerică şi unitate de măsură are aceasta;
- mărimile de ieşire dintr-un modul/transmisie „simplă” sunt mărimi de intrare pentru modulul/transmisia
„simplă” imediat următoare.
Un exemplu în acest sens poate fi o transmisie mecanică „compusă” din transmisie prin curele şi
reductor de turaţie în două trepte. În cadrul metodicilor de proiectare pentru fiecare modul (transmisia
prin curele, angrenajul treptei I, respectiv angrenajul treptei a II-a) se utilizează, în mod uzual, notarea cu
n
1
şi n
2
a turaţiilor elementului conducător, respectiv condus. Astfel, cu n
1
se pot nota turaţia roţii
conducătoare de curea, turaţia pinionului angrenajului treptei I, respectiv turaţia pinionului treptei a II-a.
Similar, cu n
2
se pot nota turaţia roţii conduse de curea, turaţia roţii dinţate de la angrenajul treptei I,
respectiv turaţia roţii conduse de la angrenajul treptei a II-a. În lumina celor prezentate, devine evident că:
- pe „parcursul” transmisiei mecanice „complexe”, de exemplu, notaţia n
1
se referă la mărimi diferite
între ele şi care au valori şi poate chiar sunt exprimate în unităţi de măsură diferite;
- turaţia roţii conduse de curea şi turaţia pinionului angrenajului treptei I, respectiv turaţia roţii de la
angrenajul treptei I şi turaţia pinionului treptei a II-a sunt identice ca mărimi fizice/mecanice chiar dacă,
în cadrul metodicilor/algoritmilor specifici de proiectare au avut notaţii diferite.
1 1


3. ÎNTOCMIREA SCHEMEI STRUCTURALE A TRANSMISIEI

Schema structurală a transmisiei oferă o imagine sintetică, de ansamblu asupra transmisiei ce
urmează a fi proiectată.
În funcţie de cerinţele temei de proiectare, un exemplu de schemă structurală a unei transmisii este
prezentată în fig. 3.1. în care:
























Fig. 3.1

- ME - maşină motoare/de antrenare (motor electric asincron);
- TC - transmisie prin curele;
- R - reductor de turaţie, orizontal, în două trepte, cu angrenaje cilindrice cu dantură înclinată;
- C - cuplaj elastic (cu bolţuri şi inele elastice).














ME TC
R
C


4. ALEGEREA MOTORULUI DE ANTRENARE

Pentru antrenarea transmisiilor mecanice se utilizează, în general, motoare electrice asincrone
trifazate, în special datorită tipizării la nivel internaţional a puterilor şi turaţiilor de funcţionare.
Puterea şi turaţia necesare ale motorului electric sunt dependente atât de cerinţele maşinii/instalaţiei
antrenate cât şi de caracteristicile ce urmează a fi adoptate pentru diferitele module ale transmisiei.
Motorul se va alege astfel încât:
- puterea furnizată să fie mai mare sau cel puţin egală cu puterea necesară;
- turaţia să fie cea mai mare posibilă dintre turaţiile corespunzătoare puterii alese.

4.1. DETERMINAREA PUTERII MOTORULUI DE ANTRENARE

În ipoteza unor randamente unitare (100%), puterea mecanică este o mărime ce se transmite integral,
fără pierderi, pe tot „parcursul” transmisiei, de la furnizor (maşina motoare) până la consumator/efector
(maşina antrenată). Puterea se poate exprima ca unul din produsele P=F·v sau P=M
t
·ω, în care: P [kW] =
puterea mecanică; F [N] = forţă; v [m/s] - viteză liniară; M
t
[Nmm] - cuplu mecanic/moment de torsiune;
ω [rad/s] - viteză unghiulară.
Puterea se poate calcula
[ ] kW
1000
F v
P

= (4.1)
sau
[ ] kW
1000
t
M
P
ω ⋅
= , unde


30
n π
ω = , (4.2)
în care n [rot/min] = turaţia elementului condus.
Prelucrând relaţia (4.2) se poate scrie
[ ]
6
9 55 10 Nmm
t
P
M ,
n
= ⋅ (4.3)
şi aplicând notaţiile şi situaţia din exemplul de temă de proiect (v. cap. 1), se poate determina necesară
P
nec
de antrenare a transmisiei:
[ ]
6
kW
9 55 10
e e
nec
M n
P
,

=

. (4.4)
Valoarea puterii obţinute prin calcul, se majorează până la prima valoare tipizată/standardizată
(Anexa 1), adică se alege P astfel încât:
P ≥ P
nec
. (4.5)

4.2. DETERMINAREA TURAŢIEI MOTORULUI DE ANTRENARE

Dacă există posibilitatea alegerii turaţiei motorului electric, din mai multe turaţii standardizate, se
recomandă să se aleagă turaţia maximă.
Astfel, dintre turaţiile posibile/existente pentru puterea P adoptată (conform relaţiei 4.5) se va alege,
pentru turaţia n
m
a motorului, valoarea maxim posibilă.

4.3. ALEGEREA MOTORULUI ELECTRIC

Cunoscând puterea motorului (P) şi turaţia de funcţionare a acestuia (n) se poate identifica şi alege,
din standarde sau din cataloagele producătorilor specializaţi o anumită tipodimensiune de motor electric.
În cadrul proiectului, se recomandă precizarea a cât mai multe informaţii referitoare la motorul ales:
producătorul, tipodimensiunea, codul/simbolizarea conform producătorului, specificaţiile tehnice
(caracteristici funcţionale şi de gabarit, metoda de conectare etc.) şi, eventual, chiar preţul estimativ şi
criteriile care au condus la alegerea respectivului motor.




5. ALEGEREA RAPOARTELOR DE TRANSMITERE. DETERMINAREA
TURAŢIILOR ŞI A MOMENTELOR DE TORSIUNE PENTRU
FIECARE ARBORE AL TRANSMISIEI

5.1. ALEGEREA RAPOARTELOR DE TRANSMITERE ALE
REDUCTORULUI ŞI TRANSMISIEI PRIN CURELE

Raportul de transmitere al unei transmisii se defineşte, în mod simplificat, ca raportul dintre turaţia
elementului de ieşire şi turaţia elementului de intrare:
i
e
n
i
n
= , (5.1)
în care: n
i
= turaţia elementului de intrare în transmisie (ex.: turaţia motorului de antrenare); n
e
= turaţia
elementului de ieşire din transmisie.
În cazul unei transmisii "complexe", compusă din n transmisii "simple", raportul total de transmitere
al transmisiei i se poate calcula ca produs al rapoartelor de transmitere parţiale i
k
:
1
n
k
k
i i
=
=

. (5.2)
Dezvoltarea producătorilor specializaţi pentru anumite tipuri de transmisii (reductoare de turaţie,
transmisii prin curele şi lanţuri, cuplaje etc.) a condus, de-a lungul timpului, la tipizarea/standardizarea
multor caracteristici funcţional/constructive ale acestora: rapoarte de transmitere, structură etc. O
transmisie "complexă" se poate concepe şi proiecta modular, prin înserierea mai multor transmisii
"simple" convenabil alese. Aceste module pot fi: alese din cataloagele producătorilor specializaţi,
personalizate (proiectate şi realizate pentru o situaţie specifică, concretă) sau combinat.
Rapoartele de transmitere parţiale i
k
pot fi alese dintre valorile tipizate/standardizate specifice
fiecărui tip de transmisie; determinate prin calcule sau combinat. Valorile acestora, adoptate în final,
trebuie să fie alese astfel încât erorile la rapoartele parţiale şi total de transmitere să se încadreze în
limitele acceptate (în general, 5% pentru fiecare modul/transmisie "simplă" respectiv, 3% per total
transmisie).
În cazul temei de proiectare a transmisiei prezentată ca exemplu în cap. 1, dacă se utilizează
aspectele şi notaţiile prezentate anterior, raportul total de transmitere i al transmisiei se poate scrie
m
C R
e
n
i i i
n
= = ⋅ , (5.3)
în care: n
m
= turaţia elementului de intrare în transmisie (turaţia motorului de antrenare); n
e
= turaţia
elementului de ieşire din transmisie (dată prin tema de proiect); i
C
= raportul de transmitere al transmisiei
prin curele; i
R
= raportul de transmitere al reductorului de turaţie.
Se recomandă adoptarea unei valori standardizate pentru raportul de transmitere al reductorului i
R

(Anexa 2) iar determinarea raportului de transmitere al transmisiei prin curele i
C
se face cu relaţia:


C
R
i
i
i
= . (5.4)

5.2. ALEGEREA RAPOARTELOR DE TRANSMITERE PENTRU
FIECARE TREAPTĂ A REDUCTORULUI

În cazul reductoarelor de turaţie de uz general, în două trepte, se recomandă împărţirea inegală a
raportului total de transmitere i
R
pe cele două trepte, astfel încât raportul u
I
al treptei I (treapta "rapidă") să
fie mai mare decât raportul u
II
al treptei a II-a (treapta "de forţă"), adică u
I
> u
II
. Pentru reductoarele
coaxiale cu i
R
≤ 14, se recomandă u
I
= 3 u
II
. Pentru reductoarele coaxiale cu i
R
> 14 şi toate celelalte tipuri
reductoare cu angrenaje cilindrice, se recomandă u
I
= 1,25 u
II
.
Dacă se ţine cont şi de faptul că
i
R
= u
I
· u
II
, (5.5)
pentru cele două situaţii precizate anterior, se poate scrie:
II
3
R
i
u = respectiv,
II
1 25
R
i
u
,
= ; (5.6)
- 127 -
pentru u
II
se va adopta cea mai apropiată valoare standardizată

(Anexa 2).
Raportul treptei I se va calcula cu
I
II

R
i
u
u
= (5.7)
iar pentru u
I
se va adopta cea mai apropiată valoare standardizată

(Anexa 2).
Valorile standardizate adoptate pentru u
I
şi u
II
trebuie să verifice eroarea la raportul de transmitere
total, al reductorului:
I II
1 0 03
R
u u
,
i
− ≤ . (5.8)

5.3. DETERMINAREA TURAŢIILOR ŞI MOMENTELOR DE TORSIUNE
PENTRU FIECARE ARBORE AL TRANSMISIEI

Determinarea turaţiilor şi momentelor de torsiune pentru fiecare arbore al transmisiei pentru tema de
proiect prezentată ca exemplu în cap.1 se poate realiza conform relaţiilor prezentate în continuare, ţinând
cont şi de notaţiile din fig. 5.1.























Fig. 5.1

Arborele motorului / arborele roţii de curea conducătoare:
- n
m
– turaţia motorului electric (v. cap. 4.2);
- [ ]
6
[kW]
9 55 10 Nmm
[rot/min]
t m
m
P
M ,
n
= ⋅ .
Arborele roţii de curea condusă / arborele de intrare în reductor (arborele I):
-
I
m
C
n
n
i
= [rot/min];
I t m C
T M i = ⋅ [ ] Nmm .
Arborele intermediar al reductorului (arborele II):
-
I
II
I
n
n
u
= [rot/min];
II I I
T T u = [ ] Nmm .
Arborele de ieşire din reductor (arborele III) / cuplaj / arborele de intrare în maşina antrenată
(arborele conducător al transportorului: n
e
, M
e
, conform exemplului de temă de proiect din subcap. 1.1):
-
II I
III
II
m
R C R
n n n
n
u i i i
⎛ ⎞
= = =
⎜ ⎟
⎝ ⎠
[rot/min];
( )
III II II I R t m C R
T T u T i M i i = = = [ ] Nmm .
ME
TC
R
C
roată de curea conducătoare
arborele I – n
I
, T
I
arborele II – n
II
, T
II
arborele III – n
III
, T
III
(n
e
, M
e
)
roată de curea condusă
arborele motorului – n
m
, M
tm


6. PROIECTAREA TRANSMISIILOR PRIN CURELE TRAPEZOIDALE

Transmisiile prin curele fac parte din categoria transmisiilor prin fricţiune, roţile de curea,
conducătoare şi condusă, montate pe arbori, sunt antrenate în mişcarea de rotaţie de un element flexibil
fără sfârşit numit curea. Transmiterea mişcării se realizează prin forţele de frecare ce iau naştere între roţi
şi curea, datorită unei pretensionări iniţiale.
Odată cu dezvoltarea acţionării individuale a maşinilor, curelele trapezoidale şi-au lărgit domeniul de
aplicabilitate, necesitând o metodică de calcul unitară, standardizată.
În prezent sunt utilizate majoritar curelele trapezoidale înguste iar mai nou curelele dinţate.
Metodica de calcul pentru proiectarea transmisiilor prin curele trapezoidale este prezentată în STAS
1163. Au fost standardizate o serie de elemente ale transmisiilor prin curele cum ar fi: diametrele roţilor
de curea, forma canalului de curea (STAS 1162), secţiunea şi lungimile curelelor (STAS 7193), condiţiile
tehnologice de execuţie, abateri etc.
În continuare sunt prezentate elementele necesare calculului transmisiilor prin curele trapezoidale
înguste de tipul SPZ şi SPA (mai frecvent utilizate pentru cazul arborilor paraleli) fără rolă de întindere.
Pentru simplificarea înţelegerii metodicii de proiectare (v. Tab. 6.1) se prezintă şi un exemplu de
calcul, cu trimiteri la tabelele şi standardele în vigoare. Extrasele din standarde sunt prezentate în ordinea
logică a calcului transmisiei prin curele trapezoidale înguste.
Elementele geometrice definitorii ale unei transmisii prin curele sunt prezentate în fig. 6.1 în care:
D
p1
, D
p2
- diametrele primitive ale roţilor, A - distanţa dintre axe, γ - unghiul dintre ramurile curelei, β
1
, β
2

- unghiurile de înfăşurare.















Fig. 6.1

În Anexa 3 este prezentată o nomogramă pentru alegerea tipului de curea (SPZ sau SPA) în funcţie
de parametrii de intrare în transmisie, puterea P [kW] care trebuie transmisă şi turaţia roţii de curea
conducătoare n
1
[rot/min].
În Anexa 11 sunt prezentate secţiunea unei curele trapezoidale (tip SPZ sau SPA) şi a unei roţi de
curea. Dimensiunile standardizate ale secţiunii curelei sunt prezentate în Anexa 12. Pentru construcţia
roţilor de curea, conducătoare şi condusă (v. Anexa 11), în funcţie de tipul curelei, sunt valabile
recomandările/dimensiunile din Anexa 13 şi Anexa 14.
În concluzie, pentru proiectarea unei transmisii prin curele trapezoidale sunt necesare calcule de
predimensionare (D
p1
, D
p2
, A, L
p
), de dimensionare (A, z), verificare (v, f), de determinare a forţei
periferice şi de întindere (F, S
a
), precum şi a limitelor de reglaj (X,Y).
Forma şi dimensiunile canalului/canalelor, cu dimensiunile standardizate şi recomandate contribuie
la realizarea desenelor roţilor de curea, atât cele de ansamblu cât şi cele de execuţie.




Tabel ul 6. 1 (extras din STAS 1163)
Nr.
crt..
Denumirea parametrului
Simbol
[U.M.]
Relaţia de calcul, tabelul sau
nomograma folosită
Observaţii
Exemplu
de calcul
1. 2. 3. 4. 5. 6.
1.1 Puterea
Puterea de calcul
Randamentul transmisiei
P [kW]
P
c
[kW]
η [-]
c
P
P =
η

P - puterea de antrenare
η= 0,85…0,95 - randamentul transmisiei
3
3,16
0,95
1.2 Turaţia roţii de curea
conducătoare
n
1

[rot/min]
Dată de bază 1450
1.3 Turaţia roţii de curea conduse n
2

[rot/min]
Dată de bază 966,6
1.4 Regimul de lucru al
transmisiei
_ Dată de bază Felul maşinii motoare şi antrenate, numărul de
ore de funcţionare din 24 de ore, regimul
dinamic

2.1 Raportul de transmitere
i
[ - ]
1
2
n
i
n
= - pt. transmisii demultiplicatoare
2
1
n
i
n
= - pt. transmisii multiplicatoare
se recomandă: 10 i ≤
1,5
2.2 Tipul curelei trapezoidale
înguste
_ Se utilizează nomograma din Anexa 3. Pentru
profilele de curele situate în apropiere de
dreptele oblice se recomandă calculul atât
pentru tipul de deasupra cât şi pentru cel de
dedesubt, alegându-se tipul pentru care
numărul de curele este mai mic
SPZ
2.3 Diametrul primitiv al roţii
mici de curea
D
p1
[mm]
Se alege constructiv, funcţie de tipul curelei Anexa 4 140
2.4 Diametrul primitiv al roţii
mari de curea
D
p2
[mm]
2 1 p p
D i D = ⋅
Dacă nu există restricţii constructive, D
p2
se
rotunjeşte la valoarea cea mai apropiată din
Anexa 4
210
2.5 Distanţa preliminară dintre
axe
A
[mm]
1 2 1 2
0 7 2
p p p p
, ( D D ) A ( D D ) + ≤ ≤ +
Pe baza distanţei dintre axe, aleasă preliminar,
se calculează lungimea primitivă a curelei, L
p

Se
adoptă
600


-
1
2
9
-


Tabelul 6.1 (continuare)
1. 2. 3. 4. 5. 6.
2.6 Unghiul dintre ramurile
curelei
γ
[grade]
2 1
2
2
p p
D D
arcsin
A

γ = ⋅
6,68°
2.7 Unghiul de înfăşurare pe
roata mică de curea
β
1

[grade]
β
1
=180°-γ 173,31°
2.8 Unghiul de înfăşurare pe
roata mare de curea
β
2

[grade]
β
2
=180°+γ 186,68°
2.9 Lungimea primitivă a curelei L
p

[mm] ( )
1
1 1 2 2
2
2 360
p p p
L Asin D D
β π
= + β +β

Se rotunjeşte la valoarea standardizată cea mai
apropiată, conform indicaţiilor din Anexa 5
1751,52
Se adoptă
1800
2.10 Distanţa dintre axe
(definitivă)
A
[mm]
( )
1 1 2 2
1
360
2
2
p p p
L D D
A
sin
π
− β +β
=
β

Valoarea obţinută nu se rotunjeşte 624,3
2.11 Viteza periferică a curelei v
[m/s]
1 1 2 2
60 1000 60 1000
p p
D n D n
v
π π
= =
⋅ ⋅

Se recomandă ca viteza periferică a curelei să
nu depăşească 40 m/s
10,62
2.12 Coeficientul de funcţionare c
f

[ - ]
Conform Anexa 8 1,2
2.13 Coeficientul de lungime c
L

[ - ]
Conform Anexa 5 1,01
2.14 Coeficientul de înfăşurare c
β

[ - ]
Conform Anexa 6
Pentru valori intermediare ale lungimii L
p
sau
ale unghiului β
1
coeficienţii se
aleg prin interpolare liniară 0,99
2.15 Puterea nominală transmisă
de o curea
P
0

[kW]
Se alege conform Anexa 9 sau Anexa 10 Dacă este cazul, prin interpolare liniară 4,04
2.16 Numărul preliminar de curele z
0

[ - ]
0
0
f c
L
c P
z
c c P
β
=
Numărul z
0
rezultat poate fi număr întreg sau
fracţionar.
0,93
2.17 Coeficientul numărului de
curele
c
Z

[ - ]
Conform Anexa 7 Acesta ţine seama de neuniformitatea
repartizării sarcinii pe curele
0,95

-
1
3
0
-


Tabelul 6.1 (continuare)
1. 2. 3. 4. 5. 6.
2.18 Numărul de curele z
[ - ]
0
Z
z
z
c
=
Se recomandă ca z≤8, în cazuri
excepţionale se admite z≤12
Se rotunjeşte, în plus sau în minus, la primul
număr întreg. Aproximarea rămâne la
aprecierea proiectantului
0,97
Se adoptă
1
3.1 Numărul de roţi ale
transmisiei
x
[ - ]
Rezultă constructiv 2
3.2 Frecvenţa de încovoiere a
curelei
f
[Hz]
3
10
p
v
f x
L
= ⋅ ⋅
Se recomandă ca frecvenţa de încovoiere să nu
depăşească 40 Hz la curelele cu inserţie reţea şi
80 Hz la cele cu inserţie şnur
11,8
3.3 Forţa periferică transmisă F
[N]
3
10
c
P
F
v
=
296,6
3.4 Forţa de întindere a curelei S
a

[N]
S
a
=(1,5...2) F 519,1
3.5 Cotele de modificare a
distanţei dintre axe
X,Y
[mm]
X≥0,03L
p
- pentru modificarea distanţei
dintre axe A, necesară
întinderii curelelor
Y≥0,015L
p
- pentru înlocuirea/montarea
curelelor
Numai la transmisiile fără role de întindere. X≥54
Y≥18
3.6 Notarea şi simbolizarea
curelei
Exemplu de notare a unei curele trapezoidale înguste tip SPA, având lungimea primitivă L
p
=2000 mm:
SPA 2000 STAS 7192
3.7 Notarea şi simbolizarea
roţilor de curea
Exemplu de notare a unei roţi de curea pentru curele trapezoidale, având diametrul primitiv 800 mm, secţiunea
canalului de tipul A cu unghiul 38º:
RCT 800 A 38º STAS 1162
3.8 Desenele de execuţie ale
roţilor de curea
Se întocmesc conform calculelor dar şi recomandărilor din Anexa 11 … Anexa 14




-
1
3
1
-


7. PROIECTAREA REDUCTOARELOR DE TURAŢIE

Proiectarea reductoarelor de turaţie reprezintă o activitate complexă şi laborioasă, aceasta implicând
proiectarea tuturor reperelor componente. Această activitate se realizează prin îmbinarea proiectării în
stilul tradiţional (concepţie, calcule de dimensionare, calcule de verificare, întocmirea documentaţiei
tehnice – inclusiv desene de ansamblu şi execuţie etc.) cu activităţile de identificare, alegere şi combinare
a unor repere corespunzătoare ce sunt realizate de către producători specializaţi.

7.1. PROIECTAREA ANGRENAJELOR CILINDRICE EVOLVENTICE,
CU DANTURĂ ÎNCLINATĂ

În cadrul acestui subcapitol vor fi prezentate câteva aspecte elementare, de bază, ale calculului
angrenajelor cilindrice evolventice cu dantură înclinată, atunci când nu se cunoaşte distanţa dintre axe
("predimensionarea" unui angrenaj) respectiv, atunci când se cunoaşte distanţa dintre axe
("dimensionarea" unui angrenaj).
Conform recomandărilor din literatura de specialitate, în cazul reductoarelor cu două sau mai multe
trepte, predimensionarea reductorului se realizează prin proiectarea angrenajului din treapta cea mai
încărcată (ultima treaptă), adică proiectarea angrenajului când nu se cunoaşte distanţa dintre axe. Pentru
celelalte trepte se recomandă impunerea pentru distanţele dintre axe (proiectarea angrenajului când se
cunoaşte distanţa dintre axe) a unor valori standardizate (Anexa 17), în ordine succesiv descrescătoare.

7.1.1. Proiectarea angrenajelor cilindrice evolventice, cu dantură înclinată
când nu se cunoaşte distanţa dintre axe

Date de proiectare
• Puterea de transmis P, kW
• Turaţia pinionului n
1
, rot/min
• Raportul de angrenare u
dat

• Durata minimă de funcţionare a angrenajului L
h
, ore
• Condiţiile de funcţionare a angrenajului
- Maşină motoare: motor electric asincron
- Maşină antrenată: mecanism principal la maşină-unealtă / transportor încărcat neuniform
- Caracterul sarcinii: cu şocuri moderate
• Ciclurile de solicitare a dinţilor
- Solicitarea de contact: ciclu pulsator
- Solicitarea de încovoiere: ciclu pulsator
• Profilul cremalierei de referinţă (fig. 7.1)


Dantură înclinată:
α
0n
= α
n
= 20
0
;
h*
a0n
=1,0;
c
0n
*=0,25;
ρ
a 0n
= 0,375 m
n

Fig. 7.1
Alegerea oţelurilor, tratamentelor termice aplicate şi a tensiunilor limită
• Alegerea oţelurilor celor două roţi, a tratamentelor şi durităţilor obţinute.
- În funcţie de momentul de torsiune la pinionul angrenajului T
1
se alege oţel de îmbunătăţire (dacă
T
1
≤30.000 Nmm) sau de cementare (dacă T
1
≥30.000 Nmm).
- Simbolurile oţelurilor, tratamentul termic aplicat, durităţile obţinute (pentru flanc şi miez), R
p02
,
R
m
- Anexa 15
- 133 -
• Tensiunile limită: la contact σ
Hlim1,2
, şi la încovoiere σ
Flim1,2
, MPa
- Anexa 16 – funcţie de duritatea superficială a flancurilor dinţilor, marca oţelului şi tratamentul
termic aplicat –oţeluri aliate de îmbunătăţire (fig.A.16.1), oţeluri aliate de cementare (fig. A.16.2)
Calculul de predimensionare
• Numărul de dinţi z
1
ai pinionului, respectiv z
2
ai roţii conduse
1max
2
cos
1
w
n dat
a
z
m u
β
⎛ ⎞
=
⎜ ⎟
+
⎝ ⎠
a
w
/m
n
= 40…50, pt. roţi cementate
a
w
/m
n
=75…100, pt. roţi îmbunătăţite

ß = 6º…14º - roţi cementate
ß = 12º…20º - roţi îmbunătăţite
z
1
=

z
1max
- pentru roţi cementate şi/sau călite
z
1
=

z
1max
dacă z
1max
≤ 25 respectiv, z
1
= 26…30 dacă z
1max
≤ 80,
pentru roţi îmbunătăţite
Se adoptă z
1
număr întreg
z
2
= z
1 ·
u
dat

Se adoptă z
2
număr întreg
• Raportul de angrenare real u
2
1
z
u
z
= . Se verifică dacă u
u
u
dat
Δ ≤ − 1 ; Δu=0,03.
• Distanţa dintre axe la predimensionare a
w
, mm
a
w
= max (a
wH
, a
wF
). Se adoptă pentru a
w
o valoare standardizată, de regulă a
w STAS
≥ a
w
. Pentru
reductoare, a
w STAS
se alege din STAS 6055 - Anexa 17
- Distanţa dintre axe din condiţia de rezistenţă la contact a
wH
, mm
( )( )
( )
2
2
1
3
2
cos
1, 45...1, 65 1
2
A E
wH
a HP
T K Z
a u
u
β
ψ σ
= +
- Distanţa dintre axe din condiţia de rezistenţă la încovoiere a
wF
, mm
( )
( )
2
1 1
3
1
0, 75...0,9
cos
Fa Sa
wF A
a FP
T z u
Y Y
a K
ψ β σ
+
= , pt.
1 1 2 2
1 2
max ,
Fa Sa Fa Sa Fa Sa
FP FP FP
Y Y Y Y Y Y
σ σ σ
⎛ ⎞
=
⎜ ⎟
⎝ ⎠

• Termeni şi factori din relaţiile de calculul pentru a
wH
şi a
wF

- Momentul de torsiune la pinionul angrenajului T
1
, Nmm
6
1
1
9, 55 10
P
T
n
= ⋅
- Factorul regimului de funcţionare K
A

Pt. condiţiile de funcţionare considerate, K
A
= 1,35
- Factorul de elasticitate a materialului roţilor Z
E
, MPa
Pt. oţeluri laminate Z
E
= 189,8 MPa
- Coeficientul de lăţime
a
w
b
a
ψ =
Pt. reductoare de uz general, într-o treaptă: ψ
a
=0,3
Pt. reductoare de uz general, cu două trepte: ψ
a I
=0,3 şi ψ
a II
=0,45 (reductoare coaxiale cu i
R
≤14);
ψ
a I
=0,3 şi ψ
a II
=0,4 (reductoare obişnuite sau reductoare coaxiale cu i
R
>14)
- Tensiunea admisibilă la contact σ
HP
, MPa
1 2
1 2
0 92
H lim N ,
HP ,
H min
Z
,
S
σ
σ = ; ( )
1 2
min
HP HP HP
, σ = σ σ
o Tensiunea limită la contact σ
Hlim1,2
, MPa
σ
Hlim1,2
– alese odată cu materialele
o Coeficientul de siguranţă la contact S
H min

S
H min
= 1,0…1,3 – transmisii industriale obişnuite
o Factorii de durabilitate pentru contact Z
N 1,2
şi încovoiere Y
N 1,2

La predimensionare se poate considera, în general, Z
N 1,2
= 1 şi Y
N 1,2
= 1.
- 134 -
- Tensiunea admisibilă la încovoiere σ
FP
, MPa

2 , 1 2 , 1 2 , 1
min
2 , 1 2 , 1 lim
2 , 1 δ
σ
σ Y Y Y
S
Y
x R
F
N F
FP
=
- Tensiunea limită la încovoiere σ
F lim1,2
, MPa
σ
F lim1,2
- alese odată cu materialele
o Coeficient relativ de sensibilitate la concentratorul de tensiuni de la baza dintelui Y
δ1,2

Y
δ1,2
= Y
δ1,2
(materialul roţilor, tratament termic, σ
02
, Y
Sa1,2
) – Anexa 21
o Coeficientul de siguranţă la încovoiere S
F min

S
F min
= 1,4…1,6. Pentru transmisii industriale obişnuite S
F min
= 1,5
o Coeficient de mărime Y
x1,2

Y
x1,2
= Y
x1,2
(m
n
, material). La predimensionare, în general, se consideră Y
x1,2
=1
o Coeficient de rugozitate Y
R1,2

Y
R1,2
= f (material, R
Z1,2
); R
Z1,2
= rugozitatea zonei de racordare de la baza dintelui. La
predimensionare, în general, se consideră Y
R1,2
=1
- Factorul de formă a dinţilor Y
Fa 1,2

Y
Fa 1,2
= Y
Fa
(z
1,2
, x) – Anexa 19. La predimensionare se consideră x = 0
- Factorul de corecţie a tensiunii de încovoiere Y
Sa 1,2

Y
Sa 1,2
= Y
Sa
(z
1,2
, x) – Anexa 20. La predimensionare se consideră x = 0
• Lăţimile preliminare ale roţilor b
1,2
, mm
w a
a b ψ =
2
; 3 ... 1 ;
2 1
= Δ Δ + = b b b b mm
Elementele geometrice ale roţilor şi angrenajului (fig. 7.2)

Fig. 7.2
• Modulul danturii m
n
, mm
2 1
2
w
n min
a
m cos m
z z
= β ≥
+
; m
n
se standardizează la cea mai apropiată valoare (Anexa 18)
m
n min
= 1,0 mm, pentru oţeluri de îmbunătăţire; m
n min
= 2,0 mm, pentru oţeluri cementate, călite
şi/sau nitrurate
Dacă m
n
< m
n min
, se adoptă m
n
= m
n min
şi se recalculează:
- numerele de dinţi ai pinionului şi roţii:
( )
1
2
1
w
n dat
a cos
z
m u
β
=
+
,
2 1
2
w
n
a cos
z z
m
β
= − ;
- se adoptă z
1
şi

z
2
– numere întregi;
- raportul de angrenare
2
1
z
u
z
= ; se verifică: 1
dat
u
u
u
Δ − ≤ = 0,03.
• Distanţa dintre axe de referinţă a, mm
( )
2 1
2
n
m
a z z
cos
= +
β
; se verifică eroarea la distanţa dintre axe:
1
-
2
w n
a a m ≤ .
Dacă nu sunt satisfăcute, simultan, eroarea la raportul de angrenare şi eroarea la distanţa dintre axe,
se recalculează/adoptă z
1
, z
2
, u, a .
• Unghiul de presiune în plan frontal α
t
, grade
( ) arctg tg cos
t n
α α β = ; α
n
= 20
0
.
- 135 -
• Unghiul real de angrenare, α
wt
în plan frontal, respectiv α
wn
în plan normal, grade
- dacă a
w
= a: ; = 20
wt t wn n
α α α α = =


- dacă a
w
≠ a:








α = α
t
w
wt
a
a
cos arccos şi
sin
arcsin sin
sin
n
wn wt
t
α
α α
α
⎛ ⎞
=
⎜ ⎟
⎝ ⎠

• Coeficientul deplasării totale (sumă) de profil, x
sn
în plan normal, respectiv x
st
(x
s
) în plan frontal
- dacă a
w
= a: x
s n
= 0
- dacă a
w
≠ a: ( )
2 1 2 1
2
wt t
sn n n
n
inv inv
x x x z z
tg
α − α
= + = +
α

• Coeficientul deplasării de profil, pentru pinion, x
n1
în plan normal, respectiv x
t1
în plan frontal
- dacă a
w
= a, pentru angrenaj nedeplasat: x
n 1
= 0
- dacă a
w
= a şi angrenajul este zero deplasat sau dacă a
w
≠ a: x
n 1
= 0,03(30 - z
1
);
β cos
1 1 n t
x x =
Se recomandă alegerea unui angrenaj deplasat (a
w
≠a şi x
n1
≠x
n2
) sau zero deplasat (a
w
=a şi x
n2
= - x
n1
)
• Coeficientul deplasării de profil pentru roată, x
n2
în plan normal, respectiv x
t2
în plan frontal
- dacă a
w
= a: x
n 2
= 0 pentru angrenaj nedeplasat; x
n 2
= - x
n 1
pentru angrenaj zero deplasat
- dacă a
w
≠ a: x
n 2
= x
s n
– x
n 1

β = cos
2 2 n t
x x
• Diametrele cercurilor de divizare d
1,2
, mm
2 , 1 2 , 1
cos
z
m
d
n
β
=
• Diametrele cercurilor de bază d
b1,2
, mm
t b
d d α = cos
2 , 1 2 , 1

• Diametrele cercurilor de rostogolire d
w1,2
, mm
1 2 1 2
t
w , ,
wt
cos
d d
cos
α
=
α
; Se verifică îndeplinirea la a treia zecimală a condiţiei ( )
w w w
a d d = ± 2
1 2

• Diametrele cercurilor de cap d
a1,2
, mm
2 1
1 2 2 1
2 2 2
* ,
a , w n an n ,
z
d a m h x
cos
⎛ ⎞
= − − +
⎜ ⎟
β
⎝ ⎠

• Diametrele cercurilor de picior d
f1,2
, mm
( )
1 2
1 2 1 2
2
* * ,
f , n an n n ,
z
d m h c x
cos
⎡ ⎤
= − + −
⎢ ⎥
β
⎣ ⎦

• Gradul de acoperire al angrenajului: ε
α
– în plan frontal; ε
β
– suplimentar; ε
γ
– total
β
α π
α − ± −
= ε
α
cos
cos 2
sin 2
2
2
2
2
2
1
2
1
t n
wt w b a b a
m
a d d d d ∓
; ε
α
> ε
α min
; ε
α min
= 1,1…1.3
n
m
b
π
β
= ε
β
sin
, unde b=min(b
1
, b
2
)
β α γ
ε + ε = ε
Elemente de control
• Lungimea peste dinţi (pentru danturi exterioare) (fig. 7.3)
- Numărul de dinţi, N
1
pentru pinion şi N
2
pentru roata condusă, danturate la exterior, pentru
măsurarea lungimii peste dinţi
1, 2
1, 2
0, 5
9
z
N ≈ +
Pentru N
1
şi N
2
se vor adopta valori întregi. Rotunjirea se face în minus dacă partea zecimală este
mai mică decât 0,3 respectiv, în plus dacă partea zecimală este mai mare decât 0,3
- Lungimea peste dinţi, W
Nn1
pentru pinion şi W
Nn2
pentru roata condusă, danturate la exterior
( )
1, 2 1, 2 1, 2 1, 2
2 sin cos 0, 5 inv
Nn n n n n n t
W x m m N z α α π α
⎡ ⎤
= + − +
⎣ ⎦

- 136 -

Fig. 7.3 Fig. 7.4
• Înălţimea la coarda constantă a dintelui (fig. 7.4)
- Coarda constantă a dintelui,
1 cn
s pentru pinion, respectiv
2 cn
s pentru roata condusă, în plan
normal, mm
( )
n n n n cn
x m s α + α π = 2 sin cos 5 , 0
1
2
1

( )
n n n n cn
x m s α ± α π = 2 sin cos 5 , 0
2
2
2

- Înălţimea la coarda constantă,
1 cn
h pentru pinion, respectiv
2 cn
h pentru roata condusă, în plan
normal, mm
( )
2
1 1
0, 5 cos sin 2
cn n n n n
s m x π α α = +
( )
2
2 2
0, 5 cos sin 2
cn n n n n
s m x π α α = ±

7.1.2. Proiectarea angrenajelor cilindrice evolventice, cu dantură înclinată
când se cunoaşte distanţa dintre axe

Date de proiectare
• Puterea de transmis P, kW
• Turaţia pinionului n
1
, rot/min
• Raportul de angrenare u
dat

• Distanţa dintre axe a
w
, mm
- Valoare stabilită din condiţii constructive
• Durata minimă de funcţionare a angrenajului L
h
, ore
• Condiţiile de funcţionare a angrenajului
- Maşină motoare: motor electric asincron
- Maşină antrenată: mecanism principal la maşină-unealtă / transportor încărcat neuniform
- Caracterul sarcinii: cu şocuri moderate
• Ciclurile de solicitare a dinţilor
- Solicitarea de contact: ciclu pulsator
- Solicitarea de încovoiere: ciclu pulsator
• Profilul cremalierei de referinţă (fig. 7.1)
α
0n
= α
n
= 20
0
;
h*
a0n
=1,0;
c
0n
*=0,25;
ρ
a 0n
= 0,375 m
n
Alegerea oţelurilor, tratamentelor termice aplicate şi a tensiunilor limită
Conform metodologiei şi recomandărilor prezentate în subcap. 7.1.1, se vor efectua:
• Alegerea oţelurilor celor două roţi, a tratamentelor şi durităţilor obţinute.
• Alegerea tensiunilor limită: la contact σ
Hlim1,2
, şi la încovoiere σ
Flim1,2
, MPa
Calculul de dimensionare
Conform metodologiei şi recomandărilor prezentate în subcap. 7.1.1, se vor efectua:
• Numărul de dinţi z
1
ai pinionului, respectiv z
2
ai roţii conduse
• Raportul de angrenare real u
• Modulul danturii m
n
, mm
• Distanţa dintre axe de referinţă a, mm
- 137 -
• Coeficientul de lăţime ψ
a

• Lăţimile preliminare ale roţilor b
1,2
, mm
Elementele geometrice ale roţilor şi angrenajului (fig. 7.2)
Conform metodologiei şi recomandărilor prezentate în subcap. 7.1.1, se vor calcula:
• Unghiul de presiune în plan frontal α
t
, grade
• Unghiul real de angrenare, α
wt
în plan frontal, respectiv α
wn
în plan normal, grade
• Coeficientul deplasării totale (sumă) de profil, x
sn
în plan normal, respectiv x
st
(x
s
) în plan frontal
• Coeficientul deplasării de profil, pentru pinion, x
n1
în plan normal, respectiv x
t1
în plan frontal
• Coeficientul deplasării de profil pentru roată, x
n2
în plan normal, respectiv x
t2
în plan frontal
• Diametrele cercurilor de divizare d
1,2
, mm
• Diametrele cercurilor de bază d
b1,2
, mm
• Diametrele cercurilor de rostogolire d
w1,2
, mm
• Diametrele cercurilor de cap d
a1,2
, mm
• Diametrele cercurilor de picior d
f1,2
, mm
• Gradul de acoperire al angrenajului: ε
α
– în plan frontal; ε
β
– suplimentar; ε
γ
– total
Elemente de control
Conform metodologiei şi recomandărilor prezentate în subcap. 7.1.1, se vor calcula:
• Lungimea peste dinţi (pentru danturi exterioare) (fig. 7.3)
- Numărul de dinţi, N
1
pentru pinion şi N
2
pentru roata condusă, danturate la exterior, pentru
măsurarea lungimii peste dinţi
- Lungimea peste dinţi, W
Nn1
pentru pinion şi W
Nn2
pentru roata condusă, danturate la exterior
• Înălţimea la coarda constantă a dintelui (fig. 7.4)
- Coarda constantă a dintelui,
1 cn
s pentru pinion, respectiv
2 cn
s pentru roata condusă, în plan normal, mm
- Înălţimea la coarda constantă,
1 cn
h pentru pinion, respectiv
2 cn
h pentru roata condusă, în plan normal, mm

7.2. CALCULUL FORŢELOR DIN ANGRENAJE

7.2.1. Calculul mărimilor forţelor

Angrenajele transmit sarcina prin contactul direct dintre dinţii roţilor, între care apar forţe de
interacţiune, normale la profilele dinţilor, egale şi de sens contrar. Forţele normale F
n
se consideră
aplicate în polul angrenării C, la mijlocul lăţimii roţii, pe cilindrii de rostogolire (fig. 7.5).
Pentru calculul arborilor şi a lagărelor care susţin roţile dinţate, este necesară cunoaşterea acestor
forţe şi în majoritatea cazurilor a componentelor acestora: tangenţială F
t
, tangentă la cercul de rostogolire;
radială F
r
, perpendiculară pe axa roţii; axială F
a
, paralelă cu axa roţii (apare numai la angrenajele
cilindrice cu dantură înclinată, la angrenajele conice şi la cele melcate).
Componenta tangenţială, pentru toate tipurile de roţi, se determină cu relaţia
2
t
w
T
F
d
= , (7.1)
în care T reprezintă momentul de torsiune la arborele roţii considerate, iar d
w
– diametrul cercului de
rostogolire al roţii respective. Componentele radiale şi axiale se determină pentru fiecare tip de angrenaj
în parte.
Forţa de interacţiune dintre dinţi F
n
, normală la profilele dinţilor în contact şi cuprinsă în planul
angrenării, se descompune (fig. 7.6 şi 7.7):
- într-un plan normal pe direcţia dintelui, definită pe cilindrul de rostogolire – într-o componentă radială
F
r
şi o componentă F
tn
, tangentă la cilindrul de rostogolire şi normală pe direcţia dintelui;
- într-un plan tangent la cilindrul de rostogolire, forţa F
tn
se descompune într-o componentă tangenţială F
t

şi o componentă axială F
a
.
Cunoscând forţa tangenţială F
t
, din fig.7.6 se stabilesc relaţiile pentru determinarea celorlalte forţe:
cos
t
r tn wn wn
F
F F tg tg α α
β
= = , (7.2)
a t
F F tgβ = , (7.3)
cos cos cos
tn t
n
wn wn
F F
F
α β α
= = . (7.4)
Între aceste forţe există relaţiile: |F
t2
| = |F
t1
|; |F
r2
| = |F
r1
|; |F
a2
| = |F
a1
|; |F
n2
| = |F
n1
|.
- 138 -


Fig. 7.5

Fig. 7.6 Fig. 7.7

7.2.2. Întocmirea schemei şi stabilirea sensurilor forţelor

Sensul forţelor tangenţiale se stabileşte în funcţie de rolul roţii (conducătoare sau condusă) şi de
sensul de rotaţie, astfel (v. fig.7.5):
- la pinion, F
t1
fiind forţă rezistentă se opune mişcării şi are sens invers sensului de rotaţie;
- la roata condusă, F
t2
este forţă motoare şi are acelaşi sens cu sensul de rotaţie.
Sensul forţelor radiale este dinspre polul angrenării spre centrul fiecărei roţi (v. fig. 7.5).
Sensul forţelor axiale depinde de sensul de rotaţie, de sensul înclinării dinţilor şi de rolul roţii în cadrul
angrenajului (conducătoare sau condusă). Modul de stabilire a sensului forţelor axiale este prezentat în
fig.7.7 şi are în vedere faptul că forţa axială F
a
provine din descompunerea forţei F
tn
(v. fig.7.6),
perpendiculară pe direcţia dintelui şi, deci, dacă se cunoaşte sensul forţei tangenţiale F
t
, rezultă sensul
forţei axiale F
a
(de aceeaşi parte a dintelui).
Trebuie avut în vedere faptul că F
n
este o forţă de interacţiune a unei roţi dinţate cu obiectele cu care
este în contact (cealaltă roată dinţată a angrenajului), deci este o forţă orientată spre flancul "activ" al
dintelui. Forţele F
t
, F
r
şi F
a
sunt, de fapt, componente ale F
n
, deci şi acestea sunt orientate spre flancul
"activ" al dintelui.
Pe de altă parte, trebuie precizat că F
r
şi F
a
au direcţiile incluse în planul arborilor, în timp ce F
t
are
F
t2
F
r2
F
n2
ω
2
M
r
O
2
F
t1
F
r1
F
n1
ω
1
M
m
O
1
- 139 -
direcţia inclusă într-un plan perpendicular pe planul arborilor.
Exemple de determinare a sensurilor forţelor din reductoare cilindrice cu două trepte, cu dinţi
înclinaţi în ambele trepte, sunt prezentate în fig.7.8 – pentru reductorul cilindric obişnuit, orizontal şi în
fig.7.9 – pentru reductorul cilindric coaxial vertical.






Tangenţiale şi radiale










Axiale

Fig. 7.8

Axiale Tangenţiale şi radiale

Fig. 7.9

7.3. CALCULUL ARBORILOR REDUCTORULUI

7.3.1. Calculul de predimensionare

Predimensionarea arborilor se realizează din condiţia de rezistenţă la torsiune (solicitarea principală,
conform cu rolul funcţional al arborilor), folosind o rezistenţă admisibilă convenţională la torsiune, a
cărei valoare este mult sub posibilităţile materialului arborelui, pentru a se ţine seama, în acest fel, şi de
existenţa altor solicitări (încovoiere, tracţiune sau compresiune).
Diametrul de predimensionare d [mm] al arborelui se obţine din condiţia de rezistenţă la torsiune,
3
16
t
at
M
d
πτ
= , (7.6)
unde: M
t
[Nmm] = momentul de torsiune care solicită arborele; τ
at
[MPa] = rezistenţa admisibilă la
- 140 -

Fig. 7.10
torsiune. Se consideră τ
at
= 15...30 MPa pentru oţelurile obişnuite şi τ
at
= 40...55 MPa pentru oţelurile
aliate. Valorile superioare ale rezistenţelor admisibile se aleg pentru arborii scurţi (la care solicitarea de
încovoiere are pondere mai mică în solicitarea totală/compusă la care este supus arborele), iar valorile
inferioare pentru arborii lungi. Tensiunea admisibilă convenţională la torsiune considerată la calculul de
predimensionare al arborilor, în cazul reductoarelor de turaţie de uz general, cu una sau două trepte, are
valori mai mici decât valorile tensiunii admisibile la torsiune pură şi, mai mult, sunt diferite şi pentru
fiecare arbore în parte (I, II respectiv, III conform şi fig. 5.1). Astfel, relaţia (7.6) se poate scrie:
I, II, III
3
I, II, III
I, II, III
16
at
T
d
πτ
= , (7.7)
în care: d
I, II, III
[mm] = diametrele de predimensionare pentru arbori; T
I, II, III
[Nmm] = momentele
de torsiune pentru arbori; τ
at I, II, III
[MPa] = tensiunile admisibile convenţionale la torsiune (τ
at I
=
15…25 MPa, τ
at II
= 20…35 MPa, τ
at III
= 30…45 MPa).
La întocmirea schiţei cu forma constructivă a arborelui, diametrul
rezultat din calculul de predimensionare se consideră în dreptul secţiunii
periculoase a arborelui: porţiunea de calare a pinionului/roţii pe arbore sau
lângă pinion, dacă acesta este corp comun cu arborele.
Capetele de arbore, de intrare, respectiv de ieşire se standardizează
(Anexa 22): diametrul d al capătului de arbore şi lungimea l a acestuia (fig. 7.10).



7.3.2. Întocmirea schemei de calcul la încovoiere a arborilor unui reductor cu două trepte

Realizarea schemei de calcul la încovoiere a arborilor unui reductor implică mai multe activităţi
interconectate: stabilirea sensurilor forţelor (v. subcap. 7.2.2), descompunerea forţelor în două plane
perpendiculare, stabilirea punctelor de aplicaţie ale forţelor etc. Forţa normală din angrenaj F
n
este dificil
de utilizat în calcule.
Din acest motiv se apelează la descompunerea acesteia în componentele F
t
, F
r
şi F
a
(v. subcap. 7.2)

F
r F
t
F
t
F
t
F
c
c

b

a

M
m
H

V

D
1

Fig. 7.11
care sunt incluse în două plane perpendiculare, bine determinate.
Aceste plane (v. fig. 7.11), planul orizontal [H] şi planul
vertical [V], sunt perpendiculare între ele: unul dintre ele este
planul "arborilor" şi include axele arborilor (doi, trei etc.) – planul
[H] pentru reductoare orizontale respectiv, planul [V] pentru
reductoare verticale; celălalt plan este un plan perpendicular pe
planul arborilor şi include axa arborelui corespunzător - planul
[V] pentru reductoare orizontale respectiv, planul [H] pentru
reductoare verticale.
Continuând cu exemplele din fig. 7.8 şi 7.9, descompunerea
forţelor în două plane perpendiculare se poate urmări în tabelele
7.1 şi 7.2.
Unele exemple de stabilire a sensurilor forţelor, descompunerea acestora în două plane
perpendiculare şi stabilire a punctelor de aplicaţie ale forţelor sunt date în fig. 7.12 şi 7.13.
În calcule, arborele este înlocuit cu o grindă pe două (cel mai frecvent) sau pe mai multe
reazeme, asupra căreia acţionează forţe exterioare – provenite de la roţile de transmisie montate
pe acesta (roţi dinţate, roţi de curea, roţi de lanţ etc.) şi forţe de reacţiune – reacţiunile din lagăre.
Pentru stabilirea punctelor de aplicaţie ale forţelor exterioare arborelui este necesar să se ţină cont de
faptul că acestea se transmit arborelui direct (pinion corp comun cu arborele/arbore pinion, prin contactul
dintre butuc şi arbore etc.) sau indirect prin intermediul unui element suplimentar (pană pentru forţele
tangenţiale, inel de sprijin pentru forţele axiale etc.), sub forma unor presiuni, în general neuniform
distribuite pe suprafaţa de contact. Pentru simplificarea calculelor, acţiunea organului susţinut asupra
arborelui se înlocuieşte, în schema de calcul a acestuia, prin sarcini concentrate,obţinute prin reducerea la
axa arborelui a forţelor exterioare.
- 141 -
Tab. 7.1. Reductor cilindric obişnuit, orizontal
Schemă pentru stabilirea sensurilor forţelor




Tangenţiale şi radiale







Axiale



Încărcarea arborilor cu forţe
Arborele de intrare

Arborele intermediar

Arborele de ieşire


Tab. 7.2. Reductor cilindric coaxial vertical
Schemă pentru stabilirea sensurilor forţelor
Axiale Tangenţiale şi radiale

Încărcarea arborilor cu forţe
Arborele de intrare

Arborele intermediar Arborele de ieşire
- 142 -

Fig. 7.12


Fig. 7.13


Fig. 7.14
2…4
5...15
2…4
5...15
b
1
B
a b c
L
B
- 143 -
Fig. 7.15
Forţele de reacţiune din lagăre
rezultă din interacţiunea arborelui cu
organele pe care se reazemă.
Acestea se consideră, de asemenea,
în schemele de calcul, sub forma unor
sarcini concentrate, aplicate în
punctele de rezemare ale arborelui.
Poziţia reazemelor arborelui
depinde de natura lagărului.
În funcţie de diametrul obţinut la
predimensionare, de numărul şi
dispunerea organelor susţinute de
arbore (roţi de transmisie etc.), de
tipul lagărelor, modul de fixare axială
a arborilor şi a organelor susţinute de
aceştia etc., se stabilesc diametrele
diferitelor trepte şi lungimile
acestora, distanţele dintre reazemele
arborelui şi dintre punctele de
aplicaţie ale forţelor exterioare şi
reazeme, întocmindu-se schiţa
arborelui.
În fig. 7.14 şi 7.15 sunt prezentate
unele recomandări/exemple pentru
întocmirea schiţei arborelui de intrare
(fig. 7.14) şi intermediar (fig. 7.15).

7.3.3. Calculul arborilor la solicitări compuse

În calcule, arborele este înlocuit cu o grindă sprijinită pe două (cel mai frecvent) sau pe mai multe
reazeme, asupra căreia acţionează forţele exterioare (provenite de la organele montate pe acesta: roţi
dinţate, roţi de curea, roţi de lanţ etc.) şi forţele de reacţiune (reacţiunile din lagăre). Sub acţiunea forţelor
exterioare, arborii sunt solicitaţi la torsiune, încovoiere şi compresiune/tracţiune. Ponderea fiecărei
solicitări, în tensiunea echivalentă, este determinată de mărimea forţelor şi de poziţia acestora în raport cu
reazemele arborelui. Calculul la solicitări compuse al arborilor constă în verificarea şi/sau dimensionarea
acestora, în secţiunile cu solicitări maxime (secţiunile periculoase), în scopul evitării ruperii statice.
Pentru calculul la solicitări compuse, în cazul în care asupra arborelui acţionează forţe care îl solicită
la încovoiere în plane diferite, se întocmesc scheme de calcul separate pentru cele două plane de solicitare
(v. subcap. 7.3.2).
Pe baza schemelor de calcul, se determină reacţiunile din reazeme, se trasează diagramele de variaţie
ale momentelor încovoietoare, de torsiune şi a forţelor axiale şi se stabilesc secţiunile cu solicitări
maxime, în care se calculează momentul încovoietor rezultant – prin însumarea vectorială a momentelor
încovoietoare din cele două plane de solicitare.
Solicitările principale care se iau în considerare sunt solicitările de torsiune şi încovoiere, iar atunci
când forţele axiale au valori însemnate (în cazul angrenajelor cilindrice cu dantură înclinată), se consideră
şi solicitarea de tracţiune – compresiune.
În partea finală a unui calcul de arbori, pentru arborii unor transmisii de importanţă mare, după ce
aceştia au fost definiţi ca formă constructivă, se vor verifica la oboseală (prin determinarea coeficientului
de siguranţă), la rigiditate (prin determinarea deformaţiilor maxime: săgeţi şi rotiri) şi la vibraţii (prin
determinarea turaţiei critice).

7.3.3.1. Dimensionarea unui arbore din condiţia de rezistenţă la solicitări compuse

După gruparea forţelor şi trasarea diagramelor de variaţie a momentelor încovoietoare în cele două
- 144 -
Planul V
Planul H
V
A
V
B
F
r
F
c
M
iV
M
iH
H
B H
A
F
t
M
t
1
M
i V 1
M
i H 1
plane se poate calcula, în fiecare secţiune, momentul încovoietor rezultant. Astfel, de exemplu, în
secţiunea 1 din fig. 7.16, pentru un arbore de intrare într-un reductor vertical, cu angrenaje cilindrice cu
dantură dreaptă (Fa = 0) şi cu sarcină în consolă (de ex.: forţă de întindere a curelei/curelelor), rezultă
2 2
1 1 1 i rez iV i H
M M M = + . (7.8)






















Fig. 7.16


Fig. 7.17
în care σ
ai III
şi σ
ai II
sunt tensiunile admisibile la încovoiere pentru ciclul alternant simetric şi respectiv
pulsatoriu (v. Anexa 23).
Cunoscând momentul de încovoiere redus, se poate determina diametrul necesar, în secţiunea care interesează
1
3
1
32
red
nec
ai III
M
d
π σ
= . (7.11)
Calculând diametrul necesar în câteva secţiuni ale arborelui, se poate determina forma acestuia,
luând în considerare factori funcţionali şi tehnologici.

7.3.3.2. Verificarea unui arbore la solicitări compuse

În cazul în care forma constructivă a unui arbore este deja definită, calculul acestuia se constituie sub
forma unui calcul de verificare la solicitări compuse.
Un exemplu de calcul, pentru un arbore intermediar dintr-un reductor vertical cu angrenaje cilindrice
cu dantură înclinată, este prezentat succint în fig. 7.18.
Într-o secţiune oarecare a arborelui, tensiunea echivalentă σ
e
se calculează cu relaţia (în general,
conform teoriei a III-a de rupere)
( ) ( )
2 2
,
4
e i t c t
σ σ σ ατ = + + , (7.12)
cazul cel mai
defavorabil
F
M
t
σ
i
τ
t
t

t

Poziţia forţelor este neschimbată dar rotaţia
arborelui conduce la tensiuni de încovoiere
variabile după un ciclu alternant simetric (v. fig.
7.17).
Momentul de torsiune este constant, putând fi,
în cazul cel mai defavorabil, variabil după un ciclu
pulsatoriu. În acelaşi fel se va considera şi variaţia
tensiunii de torsiune (fig. 7.17).
Întrucât arborele este solicitat simultan de
momentul de încovoiere M
i rez
şi momentul de
torsiune M
t
, se calculează un moment redus M
red
,
care are caracter de moment încovoietor, având
acelaşi efect ca şi momentele reale asupra secţiunii
arborelui, cu relaţia
( )
2
2
1 1 1 red i rez t
M M M α = + , (7.9)
în care α este un coeficient de echivalare a
ciclurilor de solicitare ce ţine seama de ciclurile de
variaţie ale celor două momente (v. Anexa 22).
Când M
i rez
variază alternant simetric, iar M
t
variază pulsatoriu, α se calculează cu relaţia
ai III
ai II
σ
α
σ
= , (7.10))
- 145 -
în care: α = coeficient de echivalare a ciclurilor de solicitare (v. subcap. 7.3.3.1 şi Anexa 23); σ
t(c)
, σ
i

respectiv, τ
t
= tensiunile de tracţiune/compresiune, încovoiere (Anexa 24) respectiv, torsiune din secţiunea
verificată.

Fig. 7.18
Tensiunile din secţiunea verificată se determină cu relaţia
( ) t c
F
A
σ = ;
i
i
z
M
W
σ = ;
t
t
p
M
W
τ = , (7.13)
în care: F = rezultanta forţelor axiale; M
i
= momentul de încovoiere din secţiunea periculoasă; M
t

= momentul de torsiune transmis de arbore; A = aria secţiunii periculoase; W
z
= modul de
rezistenţă axial; W
p
= modul de rezistenţă polar. Relaţii de calcul pentru M
i
, M
t
, A, W
z
şi W
p
sunt
date în Anexa 25.
Verificarea arborelui la solicitări compuse constă în îndeplinirea relaţiei
III e ai
σ σ ≤ . (7.14)
Dacă în urma calculelor reiese că arborele nu rezistă la solicitări, se adoptă măsuri constructive (se
măresc diametrele acestuia, se modifică lungimile diferitelor tronsoane, se modifică punctele de aplicaţie
ale forţelor şi/sau reacţiunilor din lagăre etc.) şi/sau tehnologice (se execută arborele dintr-un material cu
proprietăţi mecanice superioare) şi se reia calculul până la obţinerea rezultatului dorit.



8. CALCULUL ŞI VERIFICAREA ASAMBLĂRILOR PRIN PENE
PARALELE

Asamblările prin pene longitudinale sunt asamblări demontabile de tip arbore-butuc, destinate
transmiterii unei mişcări de rotaţie şi a unui moment de torsiune şi, uneori, ghidării deplasării axiale a
butucului faţă de arbore. Organul de asamblare este pana, montată într-un canal executat parţial în arbore
şi parţial în butuc sau numai în butuc. Direcţia canalului este paralelă cu axa arborelui, de unde vine şi
denumirea de pană longitudinală.
În funcţie de modul de transmitere a sarcinii, se deosebesc asamblări prin pene cu strângere şi
asamblări prin pene montate fără strângere.
Asamblările prin pene paralele se utilizează pe scară largă în construcţia de maşini, pentru a
transmite momente de torsiune mici-medii.
Penele paralele sunt standardizate în trei forme (fig. 8.1): cu capete rotunde (forma A), cu capete
drepte (forma B) şi cu un capăt rotund şi unul drept (forma C). Pana are secţiunea transversală
dreptunghiulară, asigurând contact pe feţele laterale cu canalele din arbore şi butuc şi pe faţa inferioară cu
canalul din arbore. Între faţa superioară a penei şi canalul din butuc există joc.
Canalul din arbore se execută cu freză deget la pene cu capete rotunde (forma A sau C) şi cu freză
disc la pene cu capete drepte (forma B). Canalul din butuc este deschis şi se execută prin mortezare sau
prin broşare (la producţie de serie mare, când numărul pieselor justifică costul sculei).
Penele paralele se execută din OL 6O (recomandat prin standard) sau din alte oţeluri.

Sarcina exterioară se transmite de la arbore la pană şi în continuare la butuc prin contact pe feţele
laterale ale penei. Ca urmare, solicitarea principală a asamblării este cea de strivire pe suprafeţele de
contact, o altă solicitare, mai puţin importantă, fiind cea de forfecare a penei. Schema de calcul a
asamblării prin pană paralelă este prezentată în fig. 8.2.



Fig. 8.2

Forma A Forma B Forma C
Fig. 8.1
- 147 -

Metodica de proiectare a unei asamblări cu pană paralelă, montată fără strângere, cuprinde
următoarele etape:
• diametrul d al arborelui, în dreptul asamblării cu pană, se cunoaşte (impus de forma constructivă) sau
se determină (în funcţie de solicitări, din condiţia de rezistenţă la torsiune pură sau solicitări
compuse);
• în funcţie de diametrul d se aleg, din STAS 1004, dimensiunile secţiunii penei b x h;
• din condiţia de rezistenţă la strivire (solicitarea principală) se determină l
c
, lungimea necesară de
calcul (contact) a penei:
4
2
2
t
t
s a s
c
c
M
d
M F
h
A dhl
l
⎛ ⎞
σ = = = ≤ σ
⎜ ⎟
⎝ ⎠
; la limită (
s a s
σ = σ ), rezultă
4
t
c
as
M
l
dh
=
σ

dacă există restricţii de gabarit axial, în funcţie de acestea („lungimea” asamblării / „lăţimea”
butucului), se pot adopta una, două sau trei pene montate echiunghiular pe circumferinţă, adică o
lungime necesară de calcul (contact) a penei l
c
, l
c
/2, respectiv l
c
/3;
• lungimea totală a penei
l=l
c
+b - pană forma A (ambele capete rotunjite);
l=l
c
- forma B (ambele capete drepte);
l=l
c
+b/2 - pană forma C (un cap semirotund şi unul drept;
• se adoptă o lungime totală, standardizată,
STAS
l l ≥
• verificarea penei la forfecare (solicitarea secundară)
2
2
t
t
f a f
c c
M
d
M F
A l b dbl
⎛ ⎞
τ = = = ≤ τ
⎜ ⎟
⎝ ⎠

• alegerea şi simbolizarea penei: se adoptă pană paralelă „tip” „b”×”h”×”l
STAS
” STAS 1004 (Anexa 26),
executată din „material” STAS ……





D

d
1

d
b

a

l

Fig. 9.1
D
2

D
1

h
F
0
Fig. 9.2

9. PROIECTAREA CUPLAJELOR

Cuplajele sunt organe de maşini sau sisteme mecanice echivalente funcţional acestora, care servesc
la transmiterea mişcării de rotaţie - de regulă, fără modificarea legii de transmitere - şi a momentelor de
torsiune între doi arbori sau legarea unui arbore cu piesele montate liber pe acesta.
Cuplajele sunt utilizate foarte frecvent în construcţia transmisiilor mecanice. Funcţionarea
îndelungată, economică şi în condiţii de siguranţă a unei transmisii mecanice echipate cu un cuplaj
depinde de alegerea corectă a tipului de cuplaj, ţinând seama de funcţiile necesare şi capabile a fi
îndeplinite de către acesta.
Alegerea şi/sau proiectarea corectă a unui cuplaj se face ţinându-se seama de o serie de factori, dintre
care se pot aminti: tipul maşinii motoare, a celei antrenate, structura lanţului cinematic al transmisiei pe
care o echipează cuplajul, regimul şi condiţiile de exploatare etc.
Cuplajele permanente mobile elastice permit compensarea abaterilor care apar la montarea arborilor,
asigurând şi amortizarea şocurilor şi vibraţiilor torsionale.
Rolul principal al cuplajelor elastice constă în acumularea lucrului mecanic care apare ca urmare a
funcţionării neuniforme a maşinii, în elementele elastice ale cuplajului şi redarea acestuia sistemului,
printr-o revenire treptată la forma şi poziţia iniţială.
Din această categorie de cuplaje face parte cuplajul cu bolţuri şi inele de cauciuc (fig. 9.1) şi cuplajul
cu bandaj de cauciuc (tip Periflex®) (fig. 9.2).
Cuplajul elastic cu bolţuri şi inele de cauciuc (fig. 9.1) este standardizat (STAS 5982/6). Momentul
de torsiune se transmite prin intermediul inelelor de cauciuc montate pe bolţurile fixate rigid într-un
semicuplaj sau, alternativ, în ambele semicuplaje. Aceste cuplaje pot compensa abateri radiale ΔR =
0,3…0,6 mm, unghiulare Δα ≤ 1º şi a unor foarte mici abateri axiale.
În ipoteza repartizării uniforme a sarcinii pe cele z bolţuri, elementul elastic se verifică la strivire cu
relaţia
1 1
2 2 1 1
tc tc
s as
M M
D z d l Dd l z
σ σ = = ≤ , (9.1)
în care: D, d
1
şi l fiind indicate în fig. 9.1; σ
as
= 5...7 MPa.
Bolţurile se verifică la încovoiere
( )
3 3
32 2 2 1 1
2
32
tc tc
i ai
b b
M l a M l
a
d D z Dz d
σ σ
π π
+
⎛ ⎞
= + = ≤
⎜ ⎟
⎝ ⎠
, (9.2)
unde: d
b
este diametrul bolţului, în încastrare; a – jocul dintre semicuplaje; σ
ai
= (0,25...0,4)σ
02
.
La cuplajele tip Periflex® [www.stromag-dessau.de], momentul de torsiune se transmite prin
frecarea care ia naştere între bandajul de cauciuc şi semicuplaje. Această frecare este rezultatul strângerii
bordurii cauciucului, prin cele două flanşe (fig. 9.2), cu ajutorul şuruburilor.
Forţa necesară de strângere a unui şurub F
01
se calculează cu relaţia
( )
01
2 1 2 1
4 4 1 1
tc tc
M M
F
D D z i D D z i μ μ
= =
+ +
, (9.3)
- 149 -

în care: μ este coeficientul de frecare dintre cauciuc şi semicuplaje; D
1
, D
2
indicate în fig. 9.2; z –
numărul de şuruburi; i – numărul perechilor de suprafeţe de frecare (i = 2).
Cu această forţă, F
01
, se dimensionează şuruburile.
Strivirea bandajului, în funcţie de forţa totală de strângere a şuruburilor, se verifică cu relaţia
( )
( )
01
2 2
1
2 1
4
tc
s as
z F M
D b b
D D
σ σ
π
π μ
= = ≤
+

, (9.4)
în care: ( )
2 1
1
2
b D D = − , iar σ
as
= 5...7 MPa.
Grosimea bandajului se poate determina, considerând o solicitare convenţională la forfecare, cu
relaţia:
min 2
2
2
tc
af
M
h
D π τ
= , (9.5)
în care: τ
af
este tensiunea convenţională la forfecare (τ
af
= 0,1...0,4 MPa).
Cuplajele tip Periflex® permit compensarea unor abateri axiale Δl=3…6 mm, radiale ΔR=2…6 mm
şi unghiulare Δα=2…6º.



Soluţii şi recomandări constructive - 150 -





- 151 - Soluţii şi recomandări constructive










Soluţii şi recomandări constructive - 152 -






- 153 - Soluţii şi recomandări constructive





Soluţii şi recomandări constructive - 154 -











- 155 - Soluţii şi recomandări constructive










Soluţii şi recomandări constructive - 156 -







- 157 - Soluţii şi recomandări constructive








Soluţii şi recomandări constructive - 158 -







- 159 - Soluţii şi recomandări constructive







Soluţii şi recomandări constructive - 160 -



- 161 - Soluţii şi recomandări constructive



UM
[mm]
Data:
Universitatea TransilvaniaBRASOV
Catedra:
1:1
A1 (810x594)
Design de Produs si Robotica
Reductor cilindric vertical
Paltinisanu
Paltinisanu
RCV-00
Carcasa superioara
Denumirea Poz
1 RCV-03 Fc 150
Material buc
1
Observatii
Turnat
Radu M.
Budala A.


7
7
1
4
1
2
6
1
0
10
Modulul normal
Modulul frontal
Numarul de dinti
Profilul de referinta
Unghiul de inclinare de divizare
Sensul inclinarii danturii
Coeficientul normal al deplasarii de profil
Diametrul de divizare
Treapta de precizie si jocul
Distanta dintre axe
Roata
conjugata
Numarul de dinti
Numarul desenului
Toleranta bataii radiale a danturii
Toleranta abaterii directiei dintelui
Pata totala
de contact
Pe inaltime minim
Pe lungime minim
z
1,75
1,78910
75
20°-1,0-,25
12°
stanga
-0,22609
2,173 / 0,95227
132,3911
8 - B
80
15
RCV-01
0,090
0,018
45%
60%
z
-
-
a
-
m
m
ß
x
n
t
d
x
t
n
Coeficientul frontal al deplasarii de profil -0,22115
-
s
cn
F
r
F
ß
F
sh
F
si
/ h
cn
20 60 20
130
Soluţii şi recomandări constructive - 162 -

Recomandări pentru alegerea lungimilor şi a diametrelor pentru un arbore dintr-un reductor
cilindric cu o treaptă
Alegerea lungimilor:
A = (8…15)mm;
B = (0,3…1)d

;
C = (2…5)mm.

Alegerea diametrelor:
Se cunosc d
f1
şi d
rul
.
d
rul
< d
1
< d
f1
;
d
2
< d
rul
;
d
3
= d
2
– (2…7)mm.



Recomandări pentru alegerea lungimilor şi a diametrelor pentru un arbore intermediar dintr-un
reductor cilindric cu două trepte

Alegerea lungimilor:
A = (8…15)mm;
B = (0,3…1)d

, respectiv
lăţimea rulmentului ales;
C = (2…5)mm;
M ~ (10…15) mm.

Alegerea diametrelor:
Se cunosc: d
f1
, d
roată
şi d
rul
.
d
rul
≤ d
roată
;
d
rul
< d
1
< d
f1

d
3
= d
2
– (2…7)mm.


Recomandări pentru alegerea lăţimii bordurii de prindere – etanşare a semicarcaselor


W = g + T + D + U ,
unde:
g = (8…15)mm – grosimea peretelui carcasei;
T = (3…5)mm – spaţiu pentru manevrarea cheii pentru strângerea
şuruburilor;
D – vezi STAS 4272 – 80; în general se utilizează M8…M12;
U = (2…3)mm.
V = g + T + D/2.

Pentru fixarea pe semicarcarcase a capacelor de rulmenţi se utilizează, în
general, şuruburi M6…M8




- 163 - Soluţii şi recomandări constructive
Inele de ridicare
STAS 3186 – 77 (extras)
Dop filetat cu cap hexagonal şi guler
STAS 5304 – 80 (Extras)




Buşon de aerisire



Dimensiuni informative









Dimensiuni informative
Soluţii şi recomandări constructive - 164 -
Manşete de rotaţie cu buză de etanşare, forma „A”(STAS 7950)


Ştifturi cilindrice
STAS 1599 – 80 (Extras)
Ştifturi conice
STAS 3436 – 80 (Extras)
Bolţuri cu cap
STAS 5754/1 – 80 (Extras)

Lungimi standardizate, l [mm]: 8; 10; 12; 14; 16, 20; 25; 30; 35; 40; 45; 50; 55; 60; 65; 70; 75; 80; 90;
100; 110; 120; 130; 140; 150; 160; 170; 180; 190; 200.
Exemplu de alegere si notare
pentru ∅d=25mm.

Din STAS 7950/2 se alege
manşeta de rotaţie cu
dimensiunile: d= 24 mm;
D=47mm; d
3
=21,5; d
0
=18.

Manşeta:
A24x47 STAS 7950/2.

Şurub cu cap hexagonal
(Extras din STAS 4272 – 80)
Găuri de trecere
(Extras din STAS 3336 – 81)
Piuliţe hexagonale
(Extras din STAS 4071 - 80, 4373 - 80 şi 4372 - 80)
Filete metrice
(Extras din STAS 510 - 74)



S k
*
1
d l
0
d m Dimensiuni filete
Filet

d
Nomi-
nal
Abateri
limită
D

min
Nomi-
nal
abateri
limită
Nomi-
nal
Abateri
limită
r b
min max
Seria
fină
Seria
mijlocie
Seria
grosolană
Normală Joasă Înaltă d = D d
2
=D
2
d
1
=D
1
P
M5 8
0
-0,15
8,86 3,5 5 0,2 16 20 80 5,3 5,5 5,8 4 - 7,5 5 4,480 4,134 0,8
M6 10
0
-0,20
11,05 4 6
18 , 0
0


0,25 18 25 80 6,4 6,6 7 5 4 9 6 5,350 4,917 1
M8 13 14,38 5,5
±0,15
8 0,4 22 30 100 8,4 9 10 6,5 5 12 8 7,188 6,647 1,25
M10 17
0
-0,27 18,90 7 10
22 , 0
0


0,4
26;
32
35 160 10,5 11 12 8 6 15 10 9,026 8,376 1,5
M12 19 21,10 8 12 0,6
30;
36
40 180 13 14 15 10 7 18 12 10,863 10,106 1,75
M16 24 26,75 10
±0,18
16
27 , 0
0


0,6
38;
44;
57
50 220 17 18 19 13 8 24 16 14,701 13,835 2
M20 30

0
-0,33
33,53 13 20 0,8
46;
52
65
60 220 21 22 24 16 9 30 20 18,376 17,294 2,5
M24 36
0
-0,62
39,98 15
±0,22
24
33 , 0
0


0,8
54;
60
73
70 220 25 26 28 19 10 36 24 22,051 20,752 3
Observaţie: Prima valoare pentru lungimea filetului (b) este valabilă pentru l<125mm; a doua valoare pentru l=125 …200 mm şi a treia valoare pentru
l>200mm.

-
1
6
5
-

ANEXA 1 – Motoare electrice asincrone trifazate
ELECTROPRECIZIA – www.electroprecizia.ro
MOTOARE ELECTRICE ASINCRONE TRIFAZATE (Extras din catalog)

Caracteristici nominale
Putere
Turaţie Curent Randament Cos φ
La conectare directa GD
2
Masa netă
Gabarit
kw HP min
-1
A (400 V) % lp/ln Mp/Mn Mm/Mn kgf-m kg(B 3)
1 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13
2 poli – 3000 min
-1
– 50 Hz
MA-Al 90L 2A 3 4 2855 6.9 80 0.79 6 3.85 3.45 0.017 18
MA-Al 100L 2 3 4 2860 6.35 81 0.86 6.5 1.9 2.1 0.03 20.7
MA-Al 100L 2A 4 5.5 2850 8.2 80 0.88 7 2.5 2.8 0.031 22.5
MA-Al 112M 2 4 5.5 2860 8.1 83 0.865 7 2.5 2.8 0.035 26
MA-Al 112M 2A 5.5 7.5 2870 11 83 0.865 7 2.3 2.8 0.045 29.5
MA-Al 132S 2 5.5 7.5 2870 11.2 83 0.85 7.5 2.5 3.8 0.053 36
MA-Al 132S 2A 7.5 10 2875 15.3 85 0.83 8.5 3 4.6 0.07 43
4 poli – 1500 min
-1
– 50 Hz
MA-Al 100L 4A 3 4 1425 6.66 80 0.81 6.5 2.2 2.4 0.042 23
MA-Al 100L 4B 3.25 4.41 1390 8.2 77 0.77 5.5 2.2 2.4 0.044 24.5
MA-Al 112M 4 4 5.5 1430 8.58 82 0.82 7.5 2.4 2.65 0.052 30
MA-Al 112M 4A 4.8 6.5 1440 10.43 80 0.83 7 2.1 2.7 0.055 31
MA-Al 132S 4 5.5 7.5 1440 11.35 84 0.87 6.5 2 2.8 0.125 41
MA-Al 132M 4 7.5 10 1450 15 86 0.87 7 2.2 2.4 0.156 52
6 poli – 1000 min
-1
– 50 Hz
MA-Al 132S 6 3 4 950 8.15 79 0.76 6.5 2 3.8 0.142 40.5
MA-Al 132M 6 4 5.5 955 9.4 81 0.79 6 1.8 2.1 0.19 47
MA-Al 132M 6A 5.5 7.5 955 13.1 83 0.77 6 1.9 2.1 0.2 53
8 poli – 750 min
-1
– 50 Hz
MA-Al 112M 8 1.5 2 705 4.46 72 0.67 5.5 1.7 2 0.092 30.5
MA-Al 132S 8 2.2 3 710 6.05 75 0.7 5 1.9 2.5 0.137 37
MA-Al 132M 8 3 4 710 8.25 78 0.7 5.5 2 2.2 0.137 44



A
n
e
x
e

-
1
6
6
-


ANEXA 1 (continuare)






• colivie din Aluminiu
• tălpi nedemontabile
• cutie borne deasupra
• aripioare de răcire paralele în plan orizontal şi vertical
• carcasă şi scuturi din fontă









Dimensiuni
Gabarit
A AA AB AC B BB C D-DA E-EA F-FA G-GB GA-GCGD-GF H HA HD K L LC PM
MA-Al 71 112 30 142 141 90 112 45 14 30 5 11 16 5 71 9 178 7 255 290 2xM16x1.5
MA-Al 80 125 31 150 159 100 130 50 19 40 6 15.5 21.5 6 80 10 207 10 296 340 2xM20x1.5
MA-Al 90S 140 43 180 172 100 130 56 24 50 8 20 27 7 90 13 225 10 305 360 2xM20x1.5
MA-Al 90L 140 43 180 172 125 155 56 24 50 8 20 27 7 90 13 225 10 330 385 2xM20x1.5
MA-Al 100L 160 47 200 194 140 175 63 28 60 8 24 31 7 100 15 248 12 367 432 2xM20x1.5
MA-Al 112M 190 55 230 214 140 175 70 28 60 8 24 31 7 112 17 276 12 388 452 2xM25x1.5
MA-Al 132S 216 56 256 249 140 180 89 38 80 10 33 41 8 132 20 312 12 445 530 2xM25x1.5
MA-Al 132M 216 56 256 249 178 218 89 38 80 10 33 41 8 132 20 312 12 483 568 2xM25x1.5

-
1
6
7
-
A
n
e
x
e

-
1
6
7
-
A
n
e
x
e
Anexe - 168 -

ANEXA 2 – Rapoarte de transmitere (angrenare) (Extras din STAS 6012)
Tipul reductorului Raportul de transmitere total
1,25 1,4 1,6 1,8 2,0 2,24 2,5 2,8 3,15
Cu o treaptă
3.55 4,0 4,5 5,0 5,6 6,3 7,1 8,0 9,0
7,1 8,0 9,0 10 11,2 12,5 14 16 18
Cu două trepte
20 22,4 25 28 31,5 35,5 40 45 50
40 45 50 56 63 71 80 90 100
Cu trei trepte
112 125 140 160 180 200 224 250 –
Observaţie: Valorile rapoartelor de transmitere pentru reductorul cu o treaptă devin valori date pentru
rapoartele de transmitere ale fiecărei trepte a reductorului cu două, respectiv cu trei trepte

ANEXA 3 – Nomogramă pentru alegerea tipului de curea


ANEXA 4 – Diametrele primitive ale roţilor de curea (extras din STAS 7192)
Secţiunea canalului Secţiunea canalului Diametrul primitiv,
D
p
[mm] Z A
Diametrul primitiv,
D
p
[mm] Z A
Tipul curelei Tipul curelei
nominal
abateri
limită SPZ SPA
nominal
abateri
limită SPZ SPA
63 +1,0 - 180 +2,9 + +
67 +1,0 - 200 +3,2 ++ ++
71 +1,1 + 224 +3,6 +
75 +1,3 + 250 +4,0 ++ ++
80 +1,3 ++ 280 +4,5 + +
85 +1,4 + 315 +5,0 ++ ++
90 +1,4 ++ - 355 +5,7 + +
95 +1,5 + - 400 +6,4 ++ ++
100 +1,6 ++ ++ 450 +7,2 + +
106 +1,7 + + 500 +7,2 ++ ++
112 +1,8 ++ ++ 560 +9,0 + +
118 +1,9 + + 630 +10,0 ++ ++
125 +2,0 ++ ++ 710 +11,4 + +
132 +2,1 + 800 +12,8 ++ ++
140 +2,2 + ++ 900 +14,4 +
150 +2,4 + 1000 +16,0 ++
160 +2,6 ++ ++

- 169 - Anexe

ANEXA 5 – Lungimile primitive ale curelelor (extras din STAS 7192)
c
L
c
L

Lungimea primitivă L
p

[mm] Tipul curelei
Lungimea primitivă L
p

[mm]
Tipul curelei
nominală
abateri
limită
SPZ SPA nominală
abateri
limită
SPZ SPA
630 ±6 0,82 1800 ±18 1,01 0,95
710 ±7 0,84 2000 ±20 1,02 0,96
800 ±8 0,86 0,81 2240 ±22 1,05 0,98
900 ±9 0,88 0,83 2500 ±25 1,07 1,00
1000 ±10 0,90 0,85 2800 ±28 1,09 1,02
1120 ±11 0,93 0,87 3150 ±32 1,11 1,04
1250 ±13 0,94 0,89 3550 ±36 1,13 1,06
1400 ±14 0,96 0,91 3750 ±38 1,07
1600 ±16 1,00 0,93 4000 ±40 1,08
1700 ±17 1,01 0,94 4500 ±45 1,09


ANEXA 6 – Coeficientul de înfăşurare (extras din STAS 1163)
( )
2 1 p p
D D
A


(pentru transmisii
cu 2 roţi de curea)
Unghiul de
înfăşurare β
1

(în grade)

c
β

0,0 180 1,00
0,1 174 0,99
0,2 169 0,97
0,3 163 0,96
0,4 157 0,94
0,5 151 0,93
0,6 145 0,91
0,7 139 0,89
0,8 133 0,87
0,9 127 0,85
1,0 120 0,82
1,1 113 0,80
1,2 106 0,77
1,3 99 0,73
1,4 91 0,70
1,5 83 0,65


ANEXA 7 – Coeficientul numărului de curele (extras din STAS 1163)
Numărul de curele c
z

mai mic decât 1 1
1…2 0,98
2…3 0,95
3…4 0,92
4…6 0,90
peste 6 0,85




ANEXA 8 – Coeficientul de funcţionare (extras din STAS 1163)
Felul încărcării şi tipul maşinii acţionate Tipul maşinii de acţionare a transmisiei
Motor de curent alternativ monofazat
sau trifazat, cu pornire prin
autotransformator sau cu conectoare
stea - triunghi
Motor de c.c. în paralel (schunt)
Motor cu ardere internă, cu 4 sau mai
mulţi cilindri
Turbină cu n < 600 rot/min
Motor de curent alterna tiv cu
moment de pornire - ridicat
Motor de c.c. compound
Maşini cu abur sau motor cu ardere
internă, cu 2 sau 3 cilindri
Motor de curent alternativ cu rotorul
în scurt-circuit, cu pornire directă sau
cu dublă colivie de veveriţă
Motor de c.c. tip serie
Motor cu ardere internă, cu un
cilindru
Numărul de ore de lucru al transmisiei, din 24 ore
Felul încărcării Tipul maşinii
până la 8 8…16 peste 16 până la 8 8…16 peste 16 până la 8 8…16 peste 16
Moment de pornire până
la 120 % din momentul
nominal.
Regim de lucru aproape
constant.
− Generatoare electrice uşoare
− Pompe şi compresoare centrifugale
− Transportoare cu bandă
− Strunguri, maşini de găurit şi alezat
− Ventilatoare
− Separatoare, site uşoare
1,0 1,1 1,4 1,1 1,2 1,5 1,2 1,4 1,6
Moment de pornire până
la 150% din momentul
nominal.
Variaţii neînsemnate ale
regimului de lucru,
− Generatoare electrice
− Pompe cu piston şi compresoare cu 3 şi mai mulţi
cilindri
− Ventilatoare
− Transportoare cu lanţ, elevatoare
− Maşini de frezat, strunguri revolver, ferăstraie
disc pentru lemn, transmisii
− Maşini pentru industriile: alimentară, textilă şi
hârtie
− Site grele, cuptoare rotative
1,1 1,2 1,25 1,2 1,4 1,6 1,3 1,5 1,7
Moment de pornire până
la 200 % din momentul
nominal.
Variaţii însemnate ale
regimului de lucru
− Pompe cu piston, compresoare cu 1 sau 2 cilindri
− Ventilatoare grele, transportoare elicoidale şi cu
cupe
− Dezintegratoare
− Maşini de rabotat, mortezat şi polizat
− Prese cu şurub şi cu excentric, cu volant relativ
greu
− Maşini de ţesut şi egrenat bumbac
1,2 1,3 1,6 1,3 1,5 1,7 1,4 1,6 1,9
Moment de pornire până
la 300% din momentul
nominal.
Regim de lucru alternativ
şi şocuri,
− Maşini de ridicat, excavat şi dragat
− Prese cu şurub şi cu excentric, cu volant relativ
uşor
− Foarfeci mecanice, ciocane pneumatice
− Mori cu bile, cu pietre, cu valţuri, concasoare,
malaxoare
1,3 1,5 1,7 1,4 1,6 1,8 1,5 1,7 2,0
A
n
e
x
e

-
1
7
0
-


ANEXA 9 – Puterea nominală transmisă de o curele tip SPZ (extras din STAS 1163)
Turaţia roţii mici, n
1
(rot/min)
200 400 700 800 950 1200 1450 1600 2000 2400 2800 3200
Diametrul primitiv al roţii
mici de curea, D
p1
(mm)
Raportul de
transmitere, i
Puterea nominală transmisă de o curea, P
0
(kW)
1,00 0,198 0,345 0,54 0,59 0,68 0,81 0,93 1,00 1,17 1,32 1,45 1,56
1,05 0,20 0,37 0,57 0,64 0,73 0,87 1,01 1,08 1,27 1,44 1,60 1,73
1,20 0,21 0,39 0,61 0,68 0,78 0,93 1,08 1,17 1,37 1,56 1,73 1,89
1,50 0,23 0,405 0,65 0,72 0,83 1,01 1,15 1,25 1,48 1,69 1,88 2,05
63
≥3,00 0,235 0,425 0,68 0,76 0,87 1,06 1,23 1,33 1,58 1,81 2,02 2,22

1,00 0,51 0,935 1,51 1,70 1,97 2,40 2,80 3,04 3,62 4,16 4,63 5,06
1,05 0,515 0,95 1,55 1,74 2,01 2,45 2,88 3,12 3,72 4,28 4,78 5,22
1,20 0,53 0,98 1,59 1,78 2,07 2,52 2,95 3,20 3,83 4,41 4,92 5,39
1,50 0,54 0,99 1,62 1,82 2,12 2,58 3,02 3,28 3,94 4,52 5,07 5,55
112
≥3,00 0,55 1,01 1,66 1,87 2,16 2,64 3,10 3,36 4,03 4,65 5,21 5,72
1,00 0,58 1,08 1,77 1,99 2,30 2,80 3,27 3,55 4,24 4,84 5,40 5,87
1,05 0,595 1,10 1,80 2,02 2,35 2,86 3,35 3,63 4,34 4,97 5,55 6,04
1,20 0,61 1,12 1,84 2,07 2,40 2,93 3,43 3,71 4,44 5,10 5,69 6,20
1,50 0,62 1,15 1,87 2,11 2,45 2,99 3,50 3,79 4.54 5,22 5,83 6,37
125
≥3,00 0,625 1,17 1,91 2,15 2,49 3,05 3,57 3,88 4,65 5,35 5,97 6,53
1,00 0,68 1,26 2,06 2,31 2,68 3,26 3,81 4,13 4,92 5,62 6,19 6,75
1,05 0,69 1,28 2,09 2,34 2,72 3,32 3,88 4,22 5,02 5,75 6,38 6,92
1,20 0,70 1,30 2,12 2,37 2,77 3,38 3,96 4,30 5,13 5,87 6,53 7,08
1,50 0,71 1,32 2,16 2,43 2,82 3,44 4,04 4,38 5,23 5,90 6,67 7,25
140
≥3,00 0,72 1,34 2,20 2,47 2,87 3,51 4,11 4,46 5,33 6,11 6,81 7,43
1,00 0,80 1,48 2,43 2,74 3,17 3,86 4,51 4,88 5,80 6,59 7,27 7,80
1,05 0,81 1,51 2,47 2,77 3,21 3,92 4,58 4,97 5,90 6,71 7,43 7,95
1,20 0,825 1,53 2,50 2,82 3,27 3,98 4,66 5,05 6,00 6,84 7,50 8,17
1,50 0,83 1,55 2,54 2,85 3,32 4,04 4,74 5,13 6,10 6,92 7,73 8,32
160
≥3,00 0,845 1,56 2,57 2,90 3,36 4,10 4,81 5,21 6,21 7,09 7,87 8,46
1,00 0,92 1,71 2,80 3,15 3,65 4,44 5,19 5,61 6,63 7,50 8,17 8,68
1,05 0,935 1,73 2,84 3,19 3,70 4,51 5,26 5,69 6,73 7,65 8,31 8,90
1,20 0,94 1,76 2,88 3,23 3,75 4,57 5,33 5,77 6,84 7,72 8,46 9,05
1,50 0,95 1,77 2,91 3,27 3,79 4,63 5,41 5,86 6,90 7,87 8,51 9,17
180
≥3,00 0,965 1,79 2,95 3,33 3,85 4,70 5,48 5,94 7,04 8,02 8,76 9,35

-
1
7
1
-
A
n
e
x
e
Anexe - 172 -

ANEXA 11 – Dimensiunile secţiunii curelei şi ale canalului de curea


ANEXA 12 – Dimensiunile secţiunii curelei (extras din STAS 7192)
Tipul curelei l
p
h b
max α
(l
p
× h) [ mm ] [ grade ]
SPZ (8,5×8) 8,5 8±0,4 2 40°±1°
SPA(11×10) 11 10±0,5 2,8 40°±1°

ANEXA 13 – Dimensiunile secţiunii canalului de curea (extras din STAS 1162)
Secţiunea canalului Z A
Tipul curelei SPZ SPA
l
p
[mm] 8,5 11
n
min
[mm] 2,5 3,3
m
min
[mm] 9 11
f [mm] 8±1 10±
e [mm] 12±0,3 15±0,3
38°±1° 38°±1°
α [grade]
34°±1° 34°±1°
r [mm] 0,5 1,0

ANEXA 14 – Unghiul canalului de curea (extras din STAS 1162)
Unghiul canalului, α [grade]
34° 38°
Secţiunea
canalului
Tipul curelei
Diametrul primitiv, D
p
[mm]
Z SPZ de la 63 până la 80 peste 80
A SPA de la 90 până la 118 peste 118


ANEXA 15 – Caracteristicile mecanice ale oţelurilor pentru angrenaje
Caracteristicile mecanice ale oţelurilor aliate de îmbunătăţire, îmbunătăţite
Marcă oţel Duritatea, HB Limita de curgere R
p02
, MPa Limita de rupere R
m
, MPa
40Cr10 220-315 670 880…1080
26MoCr11 280-330 600 800…950
34Mocr11 250-310 650 900-1100
40CrNi12 240-300 780 ≥ 980
Caracteristicile mecanice ale oţelurilor de cementare, cementate şi călite
Duritatea Marcă oţel
Flanc, HRC Miez, HB
Limita de curgere R
p02
,
MPa
Limita de rupere R
m
,
MPa
15Cr09 ≥ 58 200…300 495 ≥ 685
20MnCr12 ≥ 58 270…360 685 980…1270
17CrNi16 ≥ 60 350…450 635 880…1180
20MoNi35 ≥ 58 300…400 690 930…1220


- 173 - Anexe

ANEXA 16 – Tensiunile limită ale oţelurilor pentru angrenaje (σ
H lim
şi σ
F lim
, în MPa)
Oţeluri de îmbunătăţire aliate, îmbunătăţite

Fig. A.16.1
Oţeluri aliate de cementare, călite

Fig. A.16.2
Mărimea domeniilor de variaţie a tensiunilor limită se explică prin variaţia compoziţiei chimice şi a
caracteristicilor mecanice ale oţelurilor, precum şi prin importanţa dată la efectuarea tratamentului
termic sau termochimic. Pe baza acestor constatări, oţelurile utilizate în construcţia roţilor dinţate au
fost împărţite în trei calităţi:
• Calitatea ML care corespunde unor cerinţe reduse privind oţelul şi tratamentul aplicat la realizarea
roţilor dinţate;
• Calitatea MQ care corespunde unor cerinţe care pot fi îndeplinite de producătorii cu experienţă, cu
cheltuieli mai ridicate;
• Calitatea ME care corespunde unor cerinţe de mare siguranţă în funcţionare.
De regulă, pentru roţile dinţate din reductoarele de uzgeneral, se utilizează calitatea MQ.

ANEXA 17 – Distanţa dintre axe (Extras din STAS 6055)
40 45 50 56 63 71 80 90 100 Distanţa dintre axe
a
w
, mm 112 125 140 160 180 200 225 250 280
Notă: Se preferă utilizarea distanţelor dintre axe tipărite cu caractere îngroşate

Anexe - 174 -


ANEXA 18 – Modulul danturii (Extras din STAS 822)
Modulul standardizat este modulul m – pentru dantura dreaptă, modulul normal m
n
– pentru dantură
înclinată şi modulul pe conul frontal exterior m
e
– pentru roţi conice cu dantură dreaptă.
1,0 1,125 1,25 1,375 1,5 1,75 2,0 2,25 2,5
2,75 3,0 3,5 4,0 4,5 5,0 5,5 6,0 6,5
Modulul danturii,
în mm
7,0 8,0 9,0 10 11 12 14 16 18
Notă: Se preferă valorile tipărite cu caractere îngroşate


ANEXA 19 – Factorul de formă al dintelui Y
Fa



- 175 - Anexe


ANEXA 20 – Factorul de formă al dintelui Y
Sa




Anexe - 176 -

ANEXA 21 – Factorul relativ de sensibilitate la concentratorul de tensiuni de la baza dintelui Y
δ







ANEXA 22 – Capete de arbore cilindrice (Extras din STAS 8724/2)
l
d d
l

8 9 10 11 12 14 16 18 19 20 22 24 25 28 30 32 35
d
( )
0,007
0,002
6 j
+


( )
0,008
0,003
6 j
+


( )
0,009
0,004
6 j
+


( )
0,018
0,002
6 k
+

Seria
lungă
20 23 30 40 50 60 80
l
Seria
scurtă
- 20 25 28 36 42 58
38 40 42 45 48 50 55 56 60 63 65 70 71 75 80 85 90
d
( )
0,018
0,002
6 k
+


( )
0,030
0,011
6 m
+


( )
0,035
0,013
6 m
+

Seria
lungă
80 110 140 170
l
Seria
scurtă
58 82 105
Dimensiunile sunt date în mm




Y
δ
1,1

1







0,9

1,4 1,5 1,6 1,7 1,8 1,9 2
Y
sa
q
s
3,0 4 1 1,5 2 2,5
1

2

1

2

3 4

h
F
a

F
n
ρ
F
30
0
s
Fn
3

4

1.Oţeluri de îmbunătăţire,
nitrurate în gaz sau baie.
2.Oţeluri moi.
3.Oţeluri de îmbunătăţire.
4. Oţeluri cementate şi călite.
30
40
50
60
80
100
σ
0
2

[
d
a
N
/
m
m
2
]

- 177 - Anexe


ANEXA 23 – Coeficientul de echivalare a ciclurilor de solicitare
Modul de variaţie a
tensiunii de încovoiere
Modul de variaţie a
tensiunii de torsiune
Tensiunea admisibilă la
încovoiere
Relaţia pentru calculul
coeficientului α
Constant (I) σ
ai I
III
I
ai
ai
σ
α
σ
=
Pulsatoriu (II) σ
ai II

III
II
ai
ai
σ
α
σ
=
Alternant simetric (III)
Alternant simetric (III) σ
ai III

III
III
1
ai
ai
σ
α
σ
= =


ANEXA 24 – Tensiunile admisibile la încovoiere
Rezistenţe admisibile la solicitarea de încovoiere σ
ai
, în MPa
Solicitarea
statică
Solicitarea
pulsatorie
Solicitarea
alternant simetrică
Materialul
arborelui
Rezistenţa la rupere
σ
r
, MPa
σ
ai I
σ
ai II
σ
ai III

Oţel turnat
340
410
470
570
260
305
330
380
150
185
210
255
105
130
145
180
Oţel carbon
480
580
325
365
215
260
150
180
Oţel aliat
800
1000
660
900
360
450
250
315



ANEXA 25 – Relaţii de calcul pentru caracteristicile masice ale secţiunilor
Tipul secţiunii A W
z
W
p

Circulară
2
4
d
π

3
32
d
π

3
16
d
π

Inelară
( )
2 2
4
D d
π

4 4
32
D d
D
π −

4 4
16
D d
D
π −


Anexe - 178 -

ANEXA 26 – Dimensiunile nominale ale penelor paralele (extras din STAS 1004)

Forma A Forma B Forma C
Material: OL 50, OL 60
d – diametrul arborelui;
b – lăţimea penei; h – înălţimea penei; l – lungimea penei; l
c
– lungimea de calcul
d
> 10
≤ 12
> 12
≤ 17
> 17
≤ 22
> 22
≤ 30
> 30
≤ 38
> 38
≤ 44
> 44
≤ 50
> 50
≤ 58
> 58
≤ 65
> 65
≤ 75
> 75
≤ 85
b 4 5 6 8 10 12 14 16 18 20 22
h 4 5 6 7 8 8 9 10 11 12 14
l
8
10
12
14
16
18
20
22
25
28
32
36
40
45
50
56
63
70
80
90
100
110
125
Exemplu de notare a unei pene paralele forma A, cu b=10 mm, h=8 mm şi lungimea l=36 mm:
Pană A 10x8x36 STAS 1004



- 179 - Anexe

ANEXA 27 – Rulmenţi radiali cu bile (extras din STAS 3041)

n≥10, F
r
>0, F
a
>0 n<10, F
r
>0, F
a
>0
Sarcina radială dinamică echivalentă: P=XF
r
+YF
a
, [KN]
Durata de functionare in milioane de rotatii:
p
A
r
P
C
L








=
10
[mil. de rotaţii]. 3 = p pentru rulmenţi cu bile.
Durata de funcţionare asigurată:
n
L
L
hdat
h


=
60
10
6
10
[ore].
Sarcina radială statică echivalentă
P
0
=0,6 F
r
+0,5F
a
[KN], cand F
a
/F
r
> 0,8
Dacă P
0r
= F
r
, se consideră F
a
/F
r
≤ 0,8
C
0r
=S
0
P
0r
[KN]. S
0
=1...1,6.

d D B
Sarcina
radială de
bază
Turaţia limită
C
r
C
0r
Unsoare Ulei
[mm] [KN] [rot/min]
Simbol
rulment
26 8 4,55 1,70 28000 34000 6000
30 9 5,00 2,24 26000 32000 6200
10
35 11 8,10 3,00 20000 26000 6300
28 8 5,10 2,04 26000 32000 6001
32 10 6,95 2,65 22000 28000 6201
12
37 12 9,65 3,65 19000 24000 6301
32 9 5,60 2,50 22000 28000 6002
35 11 7,80 3,25 19000 24000 6202
15
42 13 11,40 4,65 17000 20000 6302
35 8 6,10 2,75 20000 26000 16003
35 10 6,00 2,80 20000 26000 6003
40 12 9,50 4,15 17000 20000 6203
47 14 13,50 5,60 16000 19000 6303
17
62 17 22,90 11,80 12000 15000 6403
42 8 6,95 3,55 17000 20000 16004
42 12 9,50 4,40 17000 20000 6004
47 14 12,70 5,70 15000 18000 6204
52 15 15,90 7,80 13000 16000 6304
20
72 19 30,50 12,90 10000 13000 6404
47 8 7,20 4,10 15000 18000 16005
47 12 10,00 5,10 15000 18000 6005
52 15 14,00 6,95 12000 15000 6205
62 17 22,40 10,10 11000 14000 6305
25
80 21 36,00 16,60 9000 11000 6405





d D B
Sarcina
radială de
bază
Turaţia limită
C
r
C
0r
Unsoare Ulei
[mm] [KN] [rot/min]
Simbol
rulment
55 9 11,20 5,90 12000 15000 16006
55 13 12,70 6,95 12000 15000 6006
62 16 19,30 9,80 10000 13000 6206
72 19 28,10 14,60 9000 11000 6306
30
90 23 42,50 20,00 8500 10000 6406
62 9 12,20 7,05 10000 13000 16007
62 14 15,90 8,50 10000 13000 6007
72 17 25,50 13,70 9000 11000 6207
80 21 33,50 16,60 8500 10000 6307
35
100 25 55,00 26,50 7000 8500 6407
68 9 13,30 7,80 9500 12000 16008
68 15 16,80 9,30 9500 12000 6008
80 18 29,00 15,60 8500 10000 6208
90 23 41,00 22,40 7500 9000 6308
40
110 27 63,00 31,50 6700 8000 6408
75 10 15,60 9,30 9000 11000 16009
75 16 20,00 12,50 9000 11000 6009
85 19 32,50 17,60 8000 9500 6209
100 25 52,70 30,00 6700 6000 6309
45
120 29 76,10 39,00 5600 6700 6409
80 16 20,80 13,7 8500 10000 6010
90 20 35,10 19,60 7000 8500 6210
50
110 27 62,00 32,5 6000 7000 6310
90 18 28,10 17,00 7500 9000 6011
100 21 43,60 25,00 6300 7500 6211
55
120 29 71,50 41,50 5300 6300 6311
95 18 29,00 20,00 7000 8500 6012
110 22 47,50 28,00 6000 7000 6212
60
130 31 81,50 45,00 5000 6000 6312
Factorii X si Y pentru joc radial normal
F
a
/F
r
≤ e

F
a
/F
r
> e F
a
/C
o
e
X Y X Y
0,025 0,22 1 0 0,56 1,2
0,04 0,24 1 0 0,56 1,8
0,07 0,27 1 0 0,56 1,6
0,13 0,31 1 0 0,56 1,4
0,25 0,37 1 0 0,56 1,2
0,5 0,44 1 0 0,56 1
Anexe - 180 -

ANEXA 28 – Rulmenţi radiai-axiali cu bile pe un rând (extras din STAS 7416)



Sarcina radială dinamică echivalentă
P=F
r
[KN], pentru F
a
/F
r
≤1,14
P=0,35F
r
+0,57F
a
, pentru F
a
/F
r
>1,14
Sarcina radială statică echivalentă
P
0
=0,5 F
r
+0,26F
a
[KN]
Dacă P
0
< F
r
, se consideră P
0
=F
r


Sarcina radiala de
bază
Turaţia limită
[rot/min]
d,
mm
D,
mm
B,
mm
a,
mm
C
r
, KN C
0r
, KN Unsoare Ulei
Simbol
rulment
10 30 9 13 5 2,15 19000 28000 7200B
12 32 10 14 7 3 17000 24000 7201B
35 11 16 8 3,65 16000 22000 7202B 15
42 13 19 12 5,5 15000 20000 7302B
40 12 18 10 4,8 14000 19000 7203B 17
47 14 21 15 7,2 12000 17000 7303B
47 14 21 13,3 6,55 11000 16000 7204B 20
52 15 23 18 9 10000 15000 7304B
52 15 24 14,6 8 9500 14000 7205B 25
62 17 27 25 13 8500 12000 7305B
62 16 27 20,3 11 8500 12000 7206B 30
72 19 31 31,2 17 7500 10000 7306B
72 17 31 27 15 7500 10000 7207B 35
80 21 35 36,5 20,5 7000 9500 7307B
80 18 34 32 20 6700 9000 7208B 40
90 23 39 50 26 6300 8500 7308B
85 19 37 36 22,8 6300 8500 7209B 45
100 25 43 59 34,5 5600 7500 7309B
90 20 39 37,5 25 5600 7500 7210 B 50
110 27 47 68 41 5000 6700 7310 B
100 21 43 46,2 28,5 5300 7000 7211 B 55
120 29 52 78 49 4500 6000 7311B
110 22 47 56 36 4800 6300 7212 B 60
130 31 56 90 56 4300 5600 7312B




- 181 - Anexe

ANEXA 29 – Rulmenţi radiai-axiali cu role conice pe un rând (extras din STAS 3920)



Sarcina radială dinamică echivalentă
P=F
r
[KN], pentru F
a
/F
r
≤e
P=0,4F
r
+YF
a
, pentru F
a
/F
r
e
Sarcina radială statică echivalentă
P
0
=F
r
[KN], pentru F
a
/F
r
≤1/(2Y
0
)
P
0
=0,5 F
r
+Y
0
F
a
[KN], pentru F
a
/F
r
>1/(2Y
0
)
Dacă P
0
< F
r
, se consideră P
0
=F
r


Sarcina radială de bază d,
mm
D,
mm
B,
mm
C,
mm
T,
mm
a,
mm C
r
,
KN
e Y Y
0
C
0r
,
KN
Simbol
rulment
15 42 13 11 14,25 9 21,5 0,28 2,1 1,1 22 30302A
40 12 11 13,25 10 18 0,35 1,7 0,9 19,5 30203A 17
47 14 12 15,25 10 26 0,28 2,1 1,1 27,2 30303A
47 14 12 15,25 11 26 0,35 1,7 0,9 29 30204A
52 15 13 16,25 11 32 0,3 2 1,1 37,4 30304A
20
52 21 18 22,25 14 42 0,3 2 1,1 50 32304A
52 15 13 16,25 12 29,5 0,37 1,6 0,9 36 30205A
62 17 15 18,25 13 41 0,3 2 1,1 48 30305A
25
62 24 20 25,25 15 56,2 0,3 2 1,1 68 32305A
62 16 14 17,25 14 38 0,37 1,6 0,9 48 30206A
72 19 16 20,75 15 53 0,31 1,9 1,1 65 30306A
30
72 27 23 28,75 18 72,3 0,31 1,9 1,1 97 32306A
72 17 15 18,25 15 49,4 0,37 1,6 0,9 58 30207A 35
80 21 18 22,75 16 68,2 0,31 1,9 1,1 83 30307A
80 18 16 19,75 16 58,5 0,37 1,6 0,9 70 30208A 40
90 23 20 25,25 19 81 0,35 1,7 0,9 105 30308A
85 19 16 20,75 18 63 0,4 1,5 0,8 83 30209A 45
85 23 19 24,75 20 75 0,4 1,5 0,8 103 32309A
90 20 17 21,75 19 70,5 0,43 1,4 0,8 95 30210A 50
90 23 19 24,75 21 76,5 0,43 1,4 0,8 106 32310A
100 21 18 22,75 20 84,5 0,4 1,5 0,8 112 30211A 55
100 25 21 26,75 22 99 0,4 1,5 0,8 138 32311A
110 22 19 23,75 22 91,5 0,4 1,5 0,8 122 30212A 60
110 28 24 29,75 24 120 0,4 1,5 0,8 170 32312A




CUPRINS
INTRODUCERE.....................................................................................................................................5 3. ANGRENAJE ......................................................................................................................................7 3.1. Cauzele deteriorării angrenajelor .................................................................................................7 3.1.1. Ruperea dinţilor ..................................................................................................................7 3.1.2. Deteriorarea flancurilor active ale dinţilor..........................................................................8 3.2. Oţeluri utilizate în construcţia roţilor dinţate. ............................................................................10 3.3. Angrenaje cilindrice ...................................................................................................................12 3.3.1. Geometria angrenajelor cilindrice ....................................................................................12 3.3.2. Calculul de rezistenţă al angrenajelor cilindrice cu dantură dreaptă ................................16 3.3.2.1. calculul la solicitarea de contact...........................................................................16 3.3.2.2. Calculul la solicitarea de încovoiere.....................................................................21 3.3.3. Calculul de rezistenţă al angrenajelor cilindrice cu dantură înclinată ..............................23 3.3.3.1. Particularităţi ale geometriei roţilor cu dantură înclinată .....................................23 3.3.3.2. Roata echivalentă. Angrenaj echivalent ...............................................................25 3.3.3.3. Calculul la solicitarea de contact..........................................................................28 3.3.3.4. Calculul la solicitarea de încovoiere.....................................................................29 3.4. Forţe în angrenajele cilindrice ....................................................................................................30 3.4.1. Forţe în angrenajele cilindrice cu dantură dreaptă............................................................30 3.4.2. Forţe în angrenajele cilindrice cu dantură înclinată..........................................................31 3.5. Angrenaje conice........................................................................................................................32 4. ARBORI.............................................................................................................................................34 4.1. Caracterizare, domenii de folosire, clasificare ...........................................................................34 4.2. Materiale şi tehnologie ...............................................................................................................37 4.3. Calculul arborilor drepţi .............................................................................................................38 4.3.1. Criterii de calcul................................................................................................................38 4.3.2. Scheme de calcul, solicitări ..............................................................................................38 4.3.3. Calculul de predimensionare ............................................................................................42 4.3.4. Calculul la solicitări compuse...........................................................................................42 4.4. Elemente constructive ................................................................................................................45 5. LAGĂRE CU ROSTOGOLIRE (CU RULMENŢI)......................................................................48 5.1. Caracterizare. Domenii de folosire.............................................................................................48 5.2. Clasificarea rulmenţilor. Simbolizare.........................................................................................48 5.3. Caracterizarea principalelor tipuri de rulmenţi...........................................................................50 5.4. Montaje cu rulmenţi ...................................................................................................................52 5.5. Cauzele ieşirii din funcţiune şi criteriile siguranţei în exploatare ale rulmenţilor......................54 5.6. Proiectarea montajelor cu rulmenţi ............................................................................................55 5.7. Ungerea lagărelor cu rulmenţi ....................................................................................................57 5.7.1. Ungerea cu ulei .................................................................................................................58 5.7.2. Ungerea cu unsoare consistentă........................................................................................58 5.8. Etanşarea lagărelor cu rulmenţi ..................................................................................................58 6. TRANSMISII PRIN LANŢ..............................................................................................................59 6.1. Caracterizare şi domenii de folosire ...........................................................................................59 6.2. Lanţuri cu bucşe. Lanţuri cu role................................................................................................60 6.3. Elemente cinematice şi geometrice ............................................................................................61 6.4. Formele şi cauzele deteriorării transmisiilor prin lanţ................................................................64 6.5. Materiale utilizate la execuţia lanţurilor şi a roţilor de lanţ........................................................64 6.6. Forţe în transmisiile prin lanţ .....................................................................................................65 6.7. Calculul transmisiilor prin lanţ...................................................................................................65 6.8. metodica de proiectare a transmisiilor prin lanţuri cu bucşe sau role ........................................66 6.9. Elemente constructive şi de exploatare ......................................................................................67

3

....................................73 7.. Clasificare...............................................................................1..............5..............70 7.......................................70 7......................................................... Transmisii prin curele trapezoidale ...................................................variatoare .............................................81 BIBLIOGRAFIE ..1.........................80 8....77 8...... Materiale utilizate în construcţia transmisiilor prin fricţiune ....................................................................79 8........71 7........................ Transmisii prin fricţiune cu raport de transmitere variabil ............................................ Elemente geometrice ale transmisiilor prin curele ... Sisteme de tensionare a curelei.............................86 TESTE..........................................................................4.......2.............2.................................... Domenii de folosire ........................................................... Forme de deteriorare .....................................76 7.............79 8........................................................................................................3......7......................4........................ Caracterizare... Verificarea cunoştinţelor ......................... Caracterizare şi domenii de folosire ............................................87 4 .............................................................79 8........................ TRANSMISII PRIN FRICŢIUNE..........3.. TRANSMISII PRIN CURELE .............. Transmisii prin curele late ........... VARIATOARE ............................

ţinând seama şi de rezultatele calculelor de verificare. conform normelor desenului tehnic. un preţ minim şi o formă corespunzătoare. corespunzătoare schemei maşinii în cadrul căruia funcţionează. a sarcinilor care acţionează în aceste secţiuni şi a solicitărilor. de a-i învăţa să formuleze soluţii şi să-i facă să înţeleagă influenţa diferiţilor . de încărcările reale şi de condiţiile de funcţionare. parţial. Etapele care trebuie parcurse le proiectarea organelor de maşini sunt: • întocmirea schemei de calcul (organul de maşină calculat se simplifică la maxim şi sarcinile exterioare şi de legătură se consideră concentrate sau distribuite după legi cunoscute sau alese convenţional). folosite în diverse domenii tehnice. pe cât posibil. în sensul că acelaşi tip de organ de maşină îl întâlnim în diverse subansamble şi ansamble. • întocmirea desenului de execuţie. Studiul organelor de maşini are atât un caracter de generalitate. să se ţină seama şi de posibilităţile de execuţie pentru a se obţine economie de material. în secţiunile periculoase. având atât un caracter teoretic cât şi unul aplicativ (de proiectare). sunt formate din ansamble şi subansamble care. stabilindu-se aşa numită schemă de calcul. • definitivarea desenului de execuţie. sigură şi economică a maşinilor şi utilajelor. • calculul de predimensionare şi standardizarea dimensiunilor rezultate. De corecta proiectare şi execuţie a acestora depinde funcţionarea corectă. dezvolta şi stimula capacitatea de creaţie a studenţilor. după care. rezistenţa materialelor şi cursurile de specialitate. se proiectează piesa. • alegerea materialului şi a semifabricatului. însă.INTRODUCERE Obiectul şi importanţa disciplinei Organe de maşini Maşinile şi utilajele. durabilitatea şi fiabilitatea necesare. contribuind la formarea inginerului proiectant. la rândul lor sunt formate din organe de maşini. Cursul de ORGANE DE MAŞINI este un curs de cultură tehnică generală. cinematică şi dinamică) şi metode de calcul din rezistenţa materialelor. Probleme generale şi particulare ale proiectării – specifice fiecărui organ de maşină care sunt părţi componente ale maşinilor şi utilajelor – sunt prezentate în cursul de ORGANE DE MAŞINI. disciplina Organe de maşini se ocupă cu elaborarea principiilor şi regulilor generale de proiectare a organelor de maşini. Este necesar. mecanica teoretică. Cursul de ORGANE DE MAŞINI realizează legătura dintre cursurile teoretice. În acest sens pentru proiectarea diverselor organe de maşini se ţine seama. • stabilirea secţiunilor periculoase. • calcule de verificare. în concordanţă cu principiile de proiectare a maşinilor. în sensul că trebuie avute în vedere condiţiile concrete de funcţionare. cât şi unul specific. Rolul acestei discipline este de a forma. formei finale a piesei. În concluzie. bazate pe date analitice şi ştiinţifice cum sunt: matematica. folosind teoreme din mecanica teoretică (din statistică. care să corespundă.

Cap. 4 – Arbori. Cap. formei şi dimensiunilor fiecărui organ de maşină component. Cap. 6 . Volumul II Cap. Cap. Conţinutul cursului de Organe de maşini Prezentul curs de Organe de maşini. Cap.factori caracteristici ai maşinii asupra calculului. 3 – Angrenaje. 5 – Lagăre cu rostogolire (rulmenţi). 1 – Asamblări. tratează următoarele: Volumul I Cap. 8 – Transmisii prin fricţiune (variatoare). 6 – Transmisii prin lanţ. Cap. 7 – Transmisii prin curele. 2 – Cuplaje.

randament ridicat. Ruperea dinţilor este cauzată de oboseala materialului sau de suprasarcinile care apar în transmisie. Ruperea dinţilor Este cea mai periculoasă formă de deteriorare a danturii.3. tehnologie pretenţioasă şi cost ridicat. Acţiunea repetată a sarcinii pe dinte. zgomot în funcţionare. cuplaje. consum redus de lubrifiant. respectiv ieşirii lui din angrenare. datorită intrării acestuia în angrenare. respectiv de deteriorarea altor organe de maşini cum ar fi arbori. Principalele avantaje ale acestora sunt: capacitate portantă ridicată. CAUZELE DETERIORĂRII ANGRENAJELOR Calculul de rezistenţă al angrenajelor are drept scop să preîntâmpine deteriorarea acestora. de material şi de tratament – prin rupere sau prin deteriorarea flancurilor active.1. la maşini unelte. Cauzele care conduc la deteriorarea angrenajelor pot fi cauze funcţionale – proiectare şi/sau exploatare necorespunzătoare – sau tehnologice – tehnologie de fabricaţie şi/sau tratamentul aplicat necorespunzătoare. 3. deoarece bucăţile rupte din dinţi pot produce deteriorarea şi a altor organe de maşini din transmisie.1. 3. ANGRENAJE Angrenajele sunt cele mai simple mecanisme cu roţi dinţate care transmit mişcarea de rotaţie între doi arbori şi sunt frecvent utilizate în construcţia reductoarelor de uz general. utilaje tehnologice. care se succed în timp. Dintre dezavantaje se pot enumera: necesitatea unei precizii de execuţie şi de montaj ridicate. Dinţii se pot deteriora – în afara defectelor constructive. Analiza acestor cauze conduce la concluzia că deteriorarea angrenajelor este determinată de cauze multiple. în transmisiile automobilelor şi tractoarelor. raport de transmitere constant. siguranţă în exploatare şi durabilitate ridicată. 7 .1. conduce la o solicitare complexă care poate să determine deteriorarea angrenajului şi scoaterea acestuia din funcţiune. deci un gabarit relativ redus. maşini agricole şi din industria alimentară etc. lagăre etc.

3). 3. uzarea abrazivă etc. În timp. cunoscută şi sub denumirea de pitting. porţiuni ce se rup. în carcase închise. este o formă de deteriorare prin oboseală de contact a stratului superficial al dintelui. În timp.Ruperea dinţilor prin oboseală este principala cauză de deteriorare a angrenajelor executate din oţel cu duritate mare a flancurilor active (> 45 HRC).2) apare în cazul unor erori de execuţie şi a unor arbori elastici. se efectuează un calcul de verificare.1. 3. 3. totodată.1. pe partea fibrelor întinse. mai ales la danturile cu unghi mare de înclinare (danturi în V). în cazul danturilor înclinate. microfisura se măreşte şi micşorează secţiunea de încastrare a dintelui la corpul roţii. griparea.2. în cazul roţilor intermediare. Încărcarea dinţilor produce. şi o deformaţie a stratului superficial de pe flancurile dinţilor în contact. când Fig. În zona de contact dintre dinţi apar atât tensiuni normale cât şi tensiuni tangenţiale. 8 . sub acţiunea cărora tensiunile de încovoiere care apar Fig.2 sarcina se concentrează pe anumite porţiuni de dinte. Ruperea unor porţiuni de dinte (fig. Acţiunea repetată a sarcinii pe dinte are ca efect solicitarea dintelui după un ciclu pulsator sau.1 în dinte depăşesc limita de curgere a materialului. după un ciclu alternant simetric. Variaţia ciclică. ducând la ruperea acestuia. considerând că suprasarcina acţionează static. Pentru a preîntâmpina ruperea unor porţiuni de dinte se măreşte precizia de execuţie a roţilor dinţate şi/sau rigiditatea arborilor. 3. Deteriorarea flancurilor active ale dinţilor Principalele cauze care conduc la deteriorarea flancurilor active ale dinţilor sunt: ciupirea flancurilor active. Ciupirea este principala cauză de deteriorare a angrenajelor executate din oţeluri cu duritate redusă şi care funcţionează bine unse. numai o parte din dinte. poate conduce la oboseala materialului şi la apariţia unor microfisuri (fig. Se poate rupe întregul dinte sau. exfolierea. Pentru a preîntâmpina ruperea datorită suprasarcinilor. variabile după un ciclu pulsator. de la zero la valoarea maximă a tensiunii de încovoiere σF. 3. Ruperea dinţilor datorită suprasarcinilor are loc ca urmare a acţiunii unor sarcini de vârf sau de şoc. Ciupirea flancurilor active ale dinţilor (fig. a) la baza dintelui. după un număr de solicitări ale flancului dintelui. favorizate şi de concentratorul de tensiuni reprezentat de raza de racordare a dintelui la corpul roţii. 3.

pe suprafeţele flancurilor active. în dreptul cilindrului de rostogolire. b). Griparea este o formă a uzării de adeziune şi apare la angrenajele puternic încărcate. în sens invers (v. care înrăutăţesc condiţiile de angrenare. e). dinspre cercul de rostogolire spre capul şi piciorul dintelui. care aderă la flancurile dinţilor.a b c d Fig. de formă şi dimensiuni diferite. nitrocarburare etc. iar la roata condusă. ∗) La roata conducătoare. va fi presat în fisurile apărute (fig. care funcţionează la viteze mari. a danturii roţilor. a unor microfisuri de oboseală. În acest fel. exfolierea se manifestă prin desprinderea de material de pe suprafaţa dintelui ca urmare a unor microfisuri de oboseală apărute la graniţa dintre stratul durificat şi stratul de bază.fig. 9 . Pentru a preîntâmpina deteriorarea flancurilor active ale dinţilor prin exfoliere. Practic.3.3. rezistenţa dintelui la apariţia de ciupituri fiind proporţională cu raza de curbură a flancului dintelui. prin cementare.3. nitrurare. b şi d) pe flancurile active şi va crea o suprapresiune care va duce la desprinderea de mici bucăţi de material (v. 3. 3. c) apar în sensul forţelor de frecare∗) (fig. se dezvoltă mai întâi spre piciorul dintelui şi apoi spre capul acestuia. 3. şi fig. Uleiul.3.3 e materialul oboseşte şi determină apariţia. a). pe flancurile active ale dinţilor apar ciupituri.. la temperaturi ridicate sau cu viteze de alunecare mari dintre dinţi. 3. Exfolierea stratului superficial de pe flancurile active ale dinţilor este o formă de deteriorare prin oboseală a angrenajelor şi apare în cazul durificării superficiale. Microfisurile iniţiale (fig. Ciupiturile. se recomandă alegerea unor tehnologii şi tratamente adecvate materialului şi dimensiunilor roţilor dinţate. 3. 3.3.

cu şocuri mari şi zgomot. microsudurile locale produc. la baza acestora. pentru angrenajele cilindrice şi pentru cele conice şi hipoide. 3. se recomandă îmbunătăţirea sistemului de ungere şi a celui de etanşare. Roţile dinţate utilizate în construcţia reductoarelor de turaţie. ca urmare a apariţiei ciupiturilor pe flancurile active ale dinţilor sau a ruperii prin oboseală. În urma procesului de uzare abrazivă. ca urmare a unui contact direct între flancuri datorită expulzării. În procesul angrenării. ca atare. Din acest motiv. prin corectarea sarcinii de calcul şi a rezistenţelor admisibile.Griparea se manifestă prin microsuduri care apar între dinţi. Analiza cauzelor care produc deteriorarea angrenajelor reliefează următoarele concluzii: deteriorarea angrenajelor are loc. îndepărtând material de pe flancurile active ale dinţilor. Pentru a evita deteriorarea flancurilor active prin uzare abrazivă. a transmisiilor automobilelor şi tractoarelor se execută numai din oţeluri tratate termic sau termochimic. rezultă că angrenajele trebuie să se calculeze la solicitarea de contact şi la cea de încovoiere. în acest subcapitol se tratează numai aceste oţeluri şi tratamentele aplicate. zgârieturi şi benzi de gripare. pe flancurile active ale dinţilor. dar cu deficienţe la sistemul de ungere şi la cel de etanşare. se poate ajunge la ruperea dinţilor sau la imposibilitatea funcţionării angrenajului ca urmare a scurtării dinţilor. OŢELURI UTILIZATE ÎN CONSTRUCŢIA ROŢILOR DINŢATE Roţile dinţate se execută dintr-o gamă foarte largă de materiale pentru a satisface condiţiile diverse în care funcţionează. Uzarea abrazivă este principala formă de deteriorare a angrenajelor care funcţionează la viteze mici. care provin din exterior. deteriorarea dinţilor este influenţată de mai mulţi factori constructivi şi funcţionali. metodica de calcul adoptată pentru angrenaje trebuie să ia în considerare aceşti factori. necesitatea alegerii materialelor din care se execută roţile dinţate funcţie de duritatea superficială obţinută după tratament şi de tensiunile limită la solicitarea de contact şi cea de încovoiere. în principal. 10 . când nu se mai asigură continuitatea mişcării. Impurităţile. iar angrenarea devine incorectă. a stratului de lubrifiant existent între dinţi.2. este metoda ISO–DIN. Metodica de calcul prezentată în acest curs. ajung între flancurile dinţilor în contact şi acţionează ca nişte mici scule aşchietoare. din materialul desprins în urma apariţiei ciupiturilor sau din forfecarea microsudurilor de gripare. a angrenajelor care funcţionează în medii impure. parţiale sau totale. deoarece aceasta ia în considerare un număr mare de factori care condiţionează durabilitatea angrenajului şi rezistenţa acestuia la cele două solicitări principale – contactul şi încovoierea – şi se bazează pe multe determinări experimentale. a angrenajelor deschise şi a angrenajelor care funcţionează în carcase închise. orientate în direcţia alunecării dintre dinţi. Griparea este favorizată şi de ungerea insuficientă a angrenajului şi de vâscozitatea necorespunzătoare a uleiului. forma evolventică a dintelui se modifică şi se măreşte jocul dintre flancurile active.

25 % numindu-se oţeluri de îmbunătăţire. în mare măsură.2%). cu duritatea superficială mai mică de 350 HB. Tratamentele termice pentru roţi dinţate sunt: recoacere.. Din punct de vedere al proprietăţilor mecanice şi al prelucrabilităţii. 30 MoCrNi 20 etc.25%) şi uneori şi oţelurilor cu conţinut mai redus de carbon (≈ 0. 20 MoNi 35. cu cheltuieli corespunzătoare. după tratament efectuându-se doar finisarea danturii prin rectificare. oţelurile se împart în trei grupe de calitate: ML.3 ori. calitatea MQ corespunde unor oţeluri care sunt obţinute de producători cu experienţă. prelucrarea danturii se face înainte de tratamentul termic. 34 MoCr 11. 20 TiMnCr 12. iar în cazul oţelurilor dure. Cementarea este tratamentul termochimic prin care se îmbogăţeşte stratul superficial al dinţilor în carbon şi se aplică oţelurilor cu conţinut redus de carbon (<0. 40 CrNi 12. 18 MnCr 11. comparativ cu oţelurile îmbunătăţite. iar a miezului este mai mare de 34 HRC.25%)... Oţelurile cementate fac parte din grupa oţelurilor dure şi au duritatea superficială cuprinsă între 56…64 HRC. iar calitatea ME impune cerinţe care trebuie îndeplinite când se cere o mare siguranţă în funcţionare. rezultând dimensiuni de gabarit reduse ale acestor transmisii. Caracteristic oţelurilor moi este faptul că prelucrarea danturii se face după tratamentul termic.. Duritatea obţinută după îmbunătăţire este < 350 HB.Oţelurile utilizate în construcţia roţilor dinţate sunt oţeluri laminate sau forjate. de calitatea şarjei. oţelurile cu conţinut de carbon mai mare de 0. Caracteristicile mecanice ale oţelurilor utilizate în construcţia roţilor dinţate depind. Oţelurile de îmbunătăţire fac parte din grupa oţelurilor moi. 18 CrNi 20. În construcţia roţilor dinţate. numite şi oţeluri de cementare.5 ori.5 . 17 MoCrNi 14. călire şi revenire. iar tratamentele termochimice aplicate oţelurilor sunt cementare. MQ şi ME. 11 . se utilizează oţeluri al căror tratament termic este format din călire urmată de revenire înaltă (500 . iar rezistenţa la solicitarea de încovoiere prin oboseală la piciorul dintelui creşte de 1. Principalele mărci de oţeluri de cementare utilizate în construcţia roţilor dinţate de la reductoare şi transmisii de automobile şi tractoare sunt 15 Cr 9. 26 MoCr 11.. oţelurile utilizate în construcţia roţilor dinţate se împart în două mari grupe: • • oţeluri moi. Această combinaţie este cunoscută sub denumirea de îmbunătăţire şi se aplică oţelurilor cu conţinut mediu de carbon (> 0. a semifabricatului şi a tratamentului termic sau termochimic aplicat. 51 VMnCr 11. 600ºC). Din aceste puncte de vedere. Rezistenţa la solicitarea de contact creşte de 2. principalele mărci de astfel de oţeluri utilizate în construcţia roţilor dinţate de la reductoare sunt: 40 Cr 10. cu duritatea superficială mai mare de 350 HB. Oţelurile de cementare sunt cele mai utilizate oţeluri în construcţia reductoarelor şi a transmisiilor de automobile şi tractoare. 21 MoMnCr 12. oţeluri dure. nitrurare şi carbonitrurare. Calitatea ML corespunde unor oţeluri care posedă calităţi reduse.

4. fig.3. Angrenajele cilindrice evolventice se pot clasifica.4. utilaje tehnologice. fig.4 sunt prezentate exemple de angrenaje cilindrice cu dantură dreaptă. linia centrelor celor două roţi într-un punct fix numit 12 . fig. respectiv cu cremalieră (v.3. 3. Prin intersecţia cilindrilor celor două roţi cu un plan perpendicular pe axele roţilor se obţine un angrenaj plan. 3. în principal. maşini agricole şi din industria alimentară etc. adică să admită o normală comună care să intersecteze. • după tipul angrenării: angrenaje exterioare (roţile se rotesc în sensuri opuse) sau angrenaje interioare (roţile se rotesc în acelaşi sens).4. în transmisiile automobilelor şi tractoarelor. Geometria angrenajelor cilindrice Angrenajul cilindric exterior este format din două roţi dinţate cu dantură dreaptă.4. fig. Intersecţia planului cu flancurile unui dinte determină profilul dintelui roţii. profilele în angrenare trebuie să respecte legea fundamentală a angrenării.3. interioară (v. pe întreaga durată a angrenării. exterioară (v. prin intermediul căruia se definesc parametrii geometrici ai angrenajului cilindric.4 3. 3. 3. numite flancuri. 3. 3. 3. • Fig.1. după trei criterii: după direcţia dinţilor: angrenaje cu dantură dreaptă (dinţii paraleli cu axele roţilor). Pentru a transmite continuu mişcarea de rotaţie cu raport de transmitere constant.4. ANGRENAJE CILINDRICE Angrenajele cilindrice evolventice transmit mişcarea de rotaţie între două axe paralele şi sunt frecvent utilizate în construcţia reductoarelor de uz general. c) şi angrenaje cilindrice cu dantură înclinată (v. e). d) şi cu dantură în V (v. la care transmiterea mişcării de la o roată a angrenajului la cealaltă se realizează prin contactul succesiv şi continuu al suprafeţelor laterale ale dinţilor. În fig. cu dantură înclinată (dinţii înclinaţi faţă de axele roţilor) şi cu dantură în V. la maşini unelte. fig. b). a). angrenaje cu cremalieră. • după posibilităţile de mişcare ale axelor roţilor: angrenaje cu axe fixe. angrenaje cu axe mobile (planetare).

Evolventa este curba plană descrisă de un punct al unei drepte. În cazul limită. Cremaliera de referinţă se caracterizează prin dreapta de referinţă. dintre care se enumeră: • normala în orice punct al evolventei este tangentă la cercul de bază (v.5). pasul diametral. cercul de bază (db=2rb).polul angrenării. centroida la generarea practică a evolventei cu scula cu flanc rectiliniu. notat cu m. Fig. între punctul de pe evolventă şi cercul de bază. numit şi modul ( my = dy z ). Roata evolventică are un număr de dinţi z dispuşi echiunghiular. care constituie centroida la generarea teoretică a evolventei. Se definesc următoarele elemente geometrice (fig. reprezintă raza de curbură a evolventei în acel punct (MT este ρ evolventă în punctul M).5 normalei. roata dinţată devine cremalieră de referinţă (fig. Cremaliera. Acest modul este egal cu cel al sculei aşchietoare şi este standardizat. Evolventa are câteva proprietăţi remarcabile. care se rostogoleşte fără alunecare pe un cerc fix. 3.6 13 . • distanţa măsurată pe direcţia Fig.3. cercul de picior (df =2rf). care limitează dinţii la interior.7). numit cerc de bază. definit ca raport între diametrul dy şi numărul de dinţi ai roţii. fig. de rază rb. la care cercurile devin drepte. ale căror flancuri sunt evolvente. care limitează dinţii la exterior. Se lucrează curent cu noţiunea de modul. de regulă. când z → ∞ (la un modul m dat). el respectând această lege şi putând fi obţinut cu scule cu geometrie simplă.6): cercul de cap al roţii (da=2ra). 3. cercul de divizare (d=2r). Profilul evolventic este foarte răspândit în construcţia roţilor dinţate. 3. 3. pe cercul de divizare. pe care plinul dintelui cremalierei este egal cu golul dintre dinţi. iar profilul evolventic devine rectiliniu.

coeficientul jocului la piciorul dintelui cremalierei de referinţă ( c * = ). unghiul profilului α.38. între două profile omoloage consecutive. În vederea reducerii numărului de scule necesare prelucrării roţilor dinţate. unghiul de înclinare al m profilului cremalierei (α). raza de racordare ρf a profilului rectiliniu al dintelui cremalierei cu dreapta de picior.Fig. înălţimea dintelui h. Cu excepţia modulului cremalierei. care reprezintă distanţa. coeficientul m m razei de racordare la piciorul dintelui cremalierei de referinţă ( ρ* = f ρf ). scula generatoare (cremaliera) este definită de un singur parametru şi anume modulul m. sunt standardizaţi: modulul cremalierei m. c * = 0. corespunzător porţiunii de racordare a flancului dintelui cremalierei cu dreapta de picior. coeficientul capului dintelui cremalierei de referinţă ( h* = a ha c ). care poate avea diverse valori standardizate. jocul la piciorul dintelui c. care reprezintă distanţa dintre dreapta de referinţă şi dreapta de cap ale cremalierei de referinţă.25. Modulul cremalierei de referinţă ( m = p π ) este standardizat şi corespunde diametrului de divizare al roţii. 3. α = 20 0. În 14 . Ca a f urmare. ρ * = 0. Negativul cremalierei de referinţă este cremaliera de generare şi este utilizată ca sculă generatoare.7 Se definesc: înălţimea capului dintelui ha. măsurată pe o paralelă la dreapta de referinţă. care reprezintă distanţa dintre dreapta de picior şi dreapta de cap ale cremalierei. care reprezintă distanţa dintre dreapta de referinţă şi dreapta de picior ale cremalierei de referinţă. toate celelalte mărimi sunt constante: h * = 1. înălţimea piciorului dintelui hf. pasul cremalierei p.

poate apărea fenomenul de subtăiere (“scobire”) a bazei dinţilor. la care xm > 0. 3.8. La roţile cu număr mic de dinţi. Acest fenomen negativ este evitat obligatoriu printr-o deplasare de profil pozitivă. unde m este modulul (care se va regăsi pe cercul de divizare al roţii). fig.8 c Deplasarea pozitivă duce la scăderea grosimii dintelui pe cercul de cap şi la creşterea grosimii bazei dintelui.8. la care xm = 0. Conform proprietăţilor evolventei. normalele MT1 şi MT2 ale celor două profile sunt tangente la cercurile de bază ale celor două roţi în punctele T1 şi T2. 3. Fie M punctul de contact dintre profile. fig. se obţine roata minus (v. poate fi mai mic (de regulă). fig. 15 . deci x < 0. poziţia cremalierei generatoare faţă de centrul roţii este controlată prin distanţa dintre dreapta de referinţă a cremalierei şi dreapta de divizare. rezultă înălţimea capului dintelui h a = h * m .8. Dacă dreapta de referinţă este exterioară cercului de divizare al roţii. care duce la micşorarea grosimii bazei dintelui şi implicit a rezistenţei acestuia la încovoiere. b). la care xm < 0. la prelucrarea cu cremaliera. grosimea acestora pe cercul de cap este limitată la o valoare admisibilă. tangent dreptei de cap a cremalierei generatoare la prelucrare (fig. precum şi grosimea dinţilor evolventici sunt influenţate de deplasările de profil. Cercul de cap al unei roţi depinde de cercul de picior al roţii conjugate şi se calculează din condiţia ca între acestea să rămână jocul c. atunci se obţine roata plus (v. deci x > 0. 3.funcţie de acesta. a).8. Atunci când dreapta de referinţa coincide cu dreapta de divizare (ambele tangente la cercul de divizare al roţii) se obţine roata zero (v. Pentru a preîntâmpina ascuţirea dinţilor. înălţimea piciorului dintelui a h f = h * + c * m şi înălţimea dintelui h = 2h * + c * m. b). ( ) ( ) a b Fig. a a La generare (fig.9) este format din două roţi dinţate caracterizate de numerele de dinţi z1 şi z2 şi acelaşi modul m pe cercurile de divizare ale celor două roţi. În cazul în care dreapta de referinţă intersectează cercul de divizare al roţii. iar x – coeficientul deplasării de profil . adică sa ≥ samin. 3.3. Cercul de picior. Această distanţă se numeşte deplasare şi se notează cu xm. 3. c). deci x = 0. Cercurile de cap şi de picior ale dinţilor. tangentă la cercul de divizare. Angrenajul roată – roată (fig.8). egal sau mai mare decât cercul de bază. 3.

Calculul constă în determinarea tensiunilor efective la contact şi limitarea acestora la valori admisibile.9 E. normalele MT1 şi MT2 sunt coliniare. Intersecţia dreptei de angrenare cu linia centrelor O1O2 a celor două roţi determină polul C al angrenării (centrul instantaneu de rotaţie în mişcarea relativă a celor două roţi) şi centroidele angrenajului – cercurile de rostogolire de diametre dw1 şi dw2. numită dreaptă de angrenare.9. iar în planele celor două roţi descrie porţiunile active ale profilelor dinţilor în contact (marcate distinct în fig. Calculul de rezistenţă al angrenajelor cilindrice cu dantură dreaptă 3.1. iar practic pe segmentul |AE| – determinat de intersecţia dreptei de angrenare cu cercurile de cap ale celor două roţi – numit segment real de angrenare. o tangentă comună). 3. Considerând pentru cele două roţi sensurile de rotaţie din fig. Pentru aceasta trebuie ca la ieşirea unei perechi de dinţi din angrenare perechea următoare să fie deja intrată în angrenare. 3.2. punctul de aplicaţie al forţei fiind punctul de contact M. intrarea profilelor în angrenare are loc în punctul A. Teoretic. după direcţia dreptei de angrenare). 3. respectiv. angrenarea poate avea loc pe segmentul |T1T2|. punctele de contact dintre profile se află pe dreapta determinată de punctele T1 şi T2 (tangenta comună a celor două cercuri de bază).9) – de la picior spre capul dintelui pentru dintele roţii 1. Ca urmare.3.2. iar ieşirea din angrenare are loc în punctul Fig. respectiv de la capul dintelui spre picior pentru dintele roţii 2. Punctul de contact M dintre profile descrie în planul fix segmentul AE (de la A la E). a cărui mişcare a fost precizată. Transmiterea mişcării de la o roată a angrenajului la cealaltă trebuie să se facă continuu (fără intermitenţe). numit segment teoretic de angrenare. Calculul la solicitarea de contact Calculul la solicitarea de contact are drept scop să preîntâmpine deteriorarea dinţilor roţilor prin apariţia de ciupituri pe flancurile active ale acestora. Transmiterea forţei de la o roată la alta se face după direcţia normalei comune a profilelor (deci. 3.Deoarece profilele sunt reciproc înfăşurabile (admit în orice punct de contact o normală şi.3. 16 .

3.Modelul de calcul la solicitarea de contact are la bază relaţia stabilită de Hertz pentru contactul după generatoare a doi cilindri. 3.2 şi υ1.3. Tensiunile care apar la contactul dintre cei doi cilindri. apăsaţi între ei cu forţa normală Fn. elastice şi respectă legea lui Hooke. respectiv coeficienţii de contracţie transversală (Poisson) ai materialelor celor doi cilindri. Fn – forţa normală de apăsare a celor doi Fig.10 cilindri. restul ipotezelor adoptate de Hertz rămânând valabile şi pentru acest model. 1 1 1 = ± ρ ρ1 ρ 2 – curbura redusă a celor doi cilindri.2=D1. E1. reprezentaţi în fig. care au razele de curbură constante. izotrope. semnul „+” corespunde contactului exterior (angrenaje exterioare) iar semnul „–” corespunde contactului interior (angrenaje interioare). 3. lk = B – lungimea de contact dintre cilindri. se determină cu relaţia: σH = ZE în care: Z E = Fn 1 . • nu se ţine seama de efectul forţelor de frecare. tensiunile de contact se repartizează uniform pe lungimea de contact dintre cilindri. ca urmare a deformării elastice a materialelor celor doi cilindri. • suprafeţele celor doi cilindri sunt netede. este foarte mică comparativ cu dimensiunile acestora. prezentat în fig.2/2 – razele de curbură ale celor doi cilindri. consideră că porţiunile dinţilor în contact aparţin unor cilindri şi sunt apăsaţi între ei de forţa normală de interacţiune dintre dinţi. Modelul de calcul al angrenajelor la solicitarea de contact.1) reprezintă factorul de elasticitate al materialelor celor doi cilindri.11 17 . • lăţimea suprafeţei de contact. dinţii roţilor dinţate sunt profilaţi evolventic şi au razele de curbură variabile.2 – modulele de elasticitate.1). forţa normală Fn este aplicată static. Modelul de calcul consideră că în Fig. Spre deosebire de cilindrii lui Hertz. s–au adoptat următoarele ipoteze simplificatoare: • • • materialele celor doi cilindri sunt omogene.11. ρ1. lk ρ 1 ⎛1− υ 1 − υ2 ⎞ 2 π⎜ ⎟ ⎜ E + E ⎟ 1 2 ⎠ ⎝ 2 1 (3. La stabilirea relaţiei (3.10.

corectând ulterior relaţia de calcul pentru tensiunea σH. fiind variabilă în timp. din cauza erorilor de execuţie şi a deformaţiilor elastice ale dinţilor. arborilor. În cazul unui angrenaj real ( ε α >1. ISO recomandă efectuarea calculului angrenajelor la solicitarea de contact considerând că dinţii angrenează în polul angrenării C.. respectiv în punctul interior de angrenare singulară (punctul B – pentru pinionul 1 şi punctul D – pentru roata condusă 2 (fig.12)). datorită impreciziilor de execuţie şi/sau montaj şi a deformaţiilor elastice ale dinţilor. relaţia (3.. dependentă de erorile de execuţie şi/sau de montaj şi a deformaţiilor elastice ale dinţilor.11). respectiv de ieşire din angrenare (fig.3. În aceste condiţii tensiunile maxime de contact apar pe segmentul BD din linia de angrenare. Ca atare. arborilor. de intrare în angrenare. sarcina nu se repartizează uniform pe cele două perechi de dinţi aflate simultan în angrenare. 3. Pentru contactul dinţilor în polul angrenării C.11). acţiunea dinamică este determinată de două cauze: acţiunea dinamică exterioară. Pentru calculul angrenajului la solicitarea de contact. deformaţiile elastice pot reduce sau pot mări erorile datorate impreciziilor de execuţie. tensiunile maxime apărând în zona corespunzătoare razelor de curbură minime.2) Angrenajul real poate fi calculat la solicitarea de contact pe baza modelului de calcul adoptat. în aceste zone angrenarea este bipară iar sarcina se împarte pe cele două perechi de dinţi în contact.3. se obţine α Y1 = α Y 2 = α w . dependentă de tipul maşinii motoare şi a celei antrenate şi acţiunea dinamică internă.0). Tensiunea la solicitarea de contact este dependentă de razele de curbură ale suprafeţelor dinţilor în contact. l k ρ Y1ρ Y 2 (3.angrenare se află o singură pereche de dinţi ( ε α = 1 ) şi că dinţii se găsesc în contact într–un punct oarecare Y (v. • angrenajul real are gradul de acoperire ε α > 1 ceea ce conduce la existenţa unor porţiuni cu două perechi de dinţi în angrenare. această situaţie ar corespunde punctelor A şi E. În cazul modelului de calcul (angrenaj cu ε α =1). Aceste deosebiri sunt: • forţa normală de interacţiune dintre dinţi Fn are o acţiune dinamică. Corecţiile iau în considerare deosebirile existente între modelul de calcul şi angrenajul real.3. carcasei etc. în plus.1) se scrie sub forma σ HY = Z E Fn ρ Y1 + ρ Y 2 .12 . şi curbura redusă se 18 • Fig. fig. • tensiunile de contact se repartizează neuniform pe lungimea liniei de contact dintre dinţi. carcasei etc. între dinţii angrenajului real apar forţe de frecare.

5)). având în vedere şi relaţiile (3. arborilor. Kv – factorul dinamic. 2 b d 1 u cos α tgα w (3.3) d b1 d d d tg α w = 1 tg α w cos α şi ρ C 2 = T2 C = b 2 tg α w = 2 tg α w cos α .3. (3.4). Fnc – forţa normală corectată. a celei antrenate şi de caracterul sarcinii: uniformă. cu şocuri puternice.6) cos α unde: KA reprezintă factorul regimului de funcţionare. cu şocuri mici. carcasei etc. şi relaţia (3. de determinare a tensiunilor la solicitarea de contact. Fig. Ţinând seama şi de corecţiile aduse forţei normale se obţine.2). ⎜ρ⎟ ⎝ ⎠ C d 1 tg α w cos α u (3.determină cu relaţia ρ + ρC2 TT ⎛1⎞ 1 1 ⎜ ⎟ = = 1 2 . relaţia Fnc = 19 . 2 2 2 2 Pentru angrenajul real. devine.3) şi (3. depinzând de tipul maşinii motoare. σ HC = σ H 0 = Z E Z ε Fnc u + 1 2 . KHα – factorul de repartizare neuniformă a sarcinii pe perechile de dinţi aflate simultan în angrenare. acest factor evidenţiază repartizarea neuniformă a sarcinii pe cele două perechi de dinţi aflate în angrenare. 3. cu şocuri moderate. relaţia (3. Forţa normală corectată Fnc se exprimă în funcţie de forţa tangenţială. + = C1 ⎜ρ⎟ ρ C1ρ C 2 ρ C1ρ C 2 ⎝ ⎠ C ρ C1 ρ C 2 în care ρ C1 = T1C = Rezultă ⎛1⎞ 2 u +1 ⎜ ⎟ = . valorile acestui factor evidenţiază suprasarcinile dinamice exterioare care apar în timpul funcţionării transmisiei. pentru tensiuni de contact în polul angrenării C (v. valorile sale depinzând de gradul de acoperire ε α (acest factor defineşte lungimea liniilor de contact ca fiind 2 l k = b Z ε ).13 KHβ – factorul de repartizare neuniformă a sarcinii pe lăţimea danturii. datorate erorilor de execuţie şi montaj şi a deformaţiilor elastice ale dinţilor şi ale celorlalte piese ale subansamblului din care face parte angrenajul.. corespunzătoare cercului de divizare (fig. în polul angrenării C. care ia în considerare sarcinile dinamice suplimentare. ia în considerare distribuţia neuniformă a sarcinii pe lăţimea danturii datorită abaterii de direcţie a dinţilor şi a deformaţiilor elastice ale dinţilor. rezultând Ft K A K v K Hβ K Hα .5) unde: Zε reprezintă factorul gradului de acoperire pentru solicitarea de contact.4) (3.13).

σ HC = σ H 0 = Z E Z H Z ε unde Z H =
1 cos α

Ft u +1 K A K v K Hβ K Hα ≤ σ HP , b d1 u

(3.7)

2 reprezintă factorul zonei de contact, iar σ HP – rezistenţa admisibilă la tg α w

solicitarea de contact. Pentru calculul tensiunilor de contact în punctele interioare de angrenare unipară B şi D (v. şi fig. 3.12) se apelează la relaţia

σ HB, D = Z B, D σ H 0 ,

(3.8)

în care ZB,D reprezintă factorii de angrenare corespunzători punctelor interioare de angrenare unipară B, respectiv D. Pentru punctul interior de angrenare unipară B ZB = ρ C1ρ C 2 , ρ B1ρ B 2 ρ C1ρ C 2 , ρ D1ρ D 2

iar pentru punctul singular de angrenare unipară D ZD =

razele de curbură fiind prezentate în fig. 3.12.
De regulă, întâi se determină tensiunea la solicitarea de contact în polul angrenării şi apoi în punctele interioare de angrenare unipară, rezultând

σ HB = Z B σ H 0 ,

respectiv

σ HD = Z D σ H 0 . Predimensionarea se face considerând că dinţii sunt în contact în polul
angrenării. Relaţia (3.7) se poate utiliza doar pentru calcule de verificare. De regulă, se cunoaşte momentul de torsiune T1 la pinionul angrenajului care se calculează. Relaţiile de verificare se pot exprima în funcţie de T1 prin următoarele înlocuiri
Ft = 2a w cos α w 2a w cos α w 2T1 , rezultând = ; d w1 = ; d 1 = d w1 d1 u ±1 cos α u ± 1 cos α

σ H0 =

ZE Zε ZH aw

T1 (u ± 1)3 cos α , K A K v K Hβ K Hα 2b u cos α w

(3.9)

unde b este lăţimea de contact dintre dinţi. Pentru dimensionare, în relaţia (3.9) se înlocuieşte b = ψ a a w , rezultând expresia distanţei dintre axe, pentru predimensionare a w 0 = (u ± 1) 3 T1 K A K v K Hβ K Hα 2ψ a uσ 2 HP cos 2 α , cos 2 α w

(Z E Z ε Z H )2

(3.10)

în care ψa reprezintă coeficientul de lăţime a roţii. Pentru calcule precise de dimensionare, distanţa dintre axe, din condiţia de rezistenţă la contact, se obţine funcţie de factorii ZB şi ZD, rezultând:
a wB = a w 0 3 Z 2 şi a wD = a w 0 3 Z 2 B D

iar a w = max(a wB , a wD ) .
20

(3.11)

3.3.2.2. Calculul la solicitarea de încovoiere
Calculul la solicitarea de încovoiere are drept scop să preîntâmpine ruperea dinţilor prin oboseală, la baza acestora. Calculul constă în determinarea tensiunilor efective la încovoiere şi limitarea acestora la valori admisibile. Modelul de calcul al angrenajelor la solicitarea de încovoiere are la bază următoarele ipoteze simplificatoare: • • dintele se consideră ca o grindă încastrată, iar forţa de interacţiune dintre dinţi este aplicată în consolă; se ia în considerare doar tensiunea de încovoiere – dată de componenta tangenţială a forţei normale – si se neglijează efectul solicitării de compresiune – dată de componenta radială a forţei normale – şi efectul solicitării de forfecare – dată de componenta tangenţială a forţei normale;

grosimea dintelui, în secţiunea periculoasă la încovoiere, este delimitată de punctele de tangenţă la zona de racordare a dintelui la corpul roţii de două drepte simetrice, înclinate la 300 faţă de axa de simetrie a dintelui. Şi în cazul solicitării la încovoiere, principala problemă este stabilirea punctului de aplicaţie a forţei normale de interacţiune dintre dinţi. Se consideră situaţia cea mai periculoasă, când forţa
normală Fn este aplicată la capul dintelui. Acest caz este întâlnit la intrarea în angrenare – pentru dinţii roţii conduse – şi la ieşirea din angrenare – pentru dinţii roţii conducătoare (fig.3.14); corespunzător acestor situaţii, braţul forţei este maxim, dar în angrenare se găsesc două perechi de dinţi şi forţa normală se distribuie pe aceste perechi de dinţi. Modelul de calcul pentru această situaţie este prezentat în fig. 3.15, factorii care depind şi de punctul de aplicaţie al forţei normale au şi indicele a, care indică faptul că forţa normală este aplicată la capul dintelui (diametrul punctului de aplicaţie a forţei normale este da).

Fig. 3.14

Fig. 3.15

21

Tensiunea la încovoiere se determină cu relaţia

σF =

Fta h Fa 6h F YSa Yε = n YSa Yε 2Fa cos α Fa 2 b SF bS F 6

(3.12)

în care YSa reprezintă factorul de corecţie a tensiunilor de încovoiere la baza dintelui şi ţine seama de concentrarea tensiunii la piciorul dintelui şi de faptul că în secţiunea periculoasă există o stare complexă de tensiuni (YSa = YSa (z, x)); Yε – factorul gradului de acoperire pentru solicitarea de încovoiere; ţine seama de faptul că sarcina se repartizează pe două perechi de dinţi. Pentru angrenajul real, relaţia (3.12) devine

σF =

Fnc 6h YSa Yε 2Fa cos α Fa , b SF

(3.13)

unde Fnc reprezintă forţa normală corectată, determinată cu relaţia

Ft K A K v K Fβ K Fα . (3.14) cos α Factorii introduşi pentru corectarea forţei Fn ţin seama de : regimul de funcţionare (KA); sarcinile dinamice suplimentare (Kv); repartizarea neuniformă a sarcinii pe lăţimea danturii (KFβ); repartizarea neuniformă a sarcinii pe perechile de dinţi aflate simultan în angrenare (KFα). Aceşti factori au aceleaşi semnificaţii ca şi în cazul solicitării de contact, KA şi Kv având şi aceleaşi valori; factorii KFβ şi KFα au valori diferite faţă de factorii KHβ şi KHα deoarece repartizarea neuniformă a sarcinii influenţează diferit cele două solicitări. Cu relaţia (3.14), expresia tensiunii la încovoiere (relaţia (3.13)) devine Fnc = σF = Ft 6h K A K v K Fβ K Fα YSa Yε 2Fa cos α Fa b cos α SF
6

(3.15)

h Fa m cos α – factorul de formă al dintelui pentru solicitarea de şi notând cu YFa = Fa 2 ⎛ SF ⎞ ⎜ ⎟ ⎝m⎠
încovoiere, rezultă tensiunile efective la încovoiere, diferite pentru pinion şi pentru roata condusă:

σ F1, 2 =

Ft b1, 2 m

K A K v K Fβ K Fα YFa1, 2 YSa1, 2 Yε ≤ σ FP1, 2 .

(3.16)

Factorul de formă al dintelui se determină funcţie de numărul de dinţi z şi de deplasarea specifică de profil x. Relaţia (3.16), utilizabilă în calculele de verificare, se exprimă, de regulă, în funcţie de momentul de torsiune T1 al pinionului, efectuând următoarele înlocuiri:
Ft =
2a cos α w 2a w cos α w d 2T1 , ; m = 1 ; d w1 = w ; d 1 = d w 1 = u ±1 cos α u ± 1 cos α z1 d1

rezultând relaţia de verificare la încovoiere, pentru pinion şi pentru roata condusă, în cazul în care forţa normală acţionează la capul dintelui
22

rezultă anumite particularităţi geometrice ale danturii înclinate care influenţează calculul de rezistenţă. • Unghiul de înclinare al dintelui depinde de cilindrul pe care este definit. 2 a 2 cos 2 α w w 2 (3. rezultând expresia distanţei dintre axe YFa YSa cos 2 α T1 z1 (u ± 1) aw = K A K v K Fβ K Fα Yε . Relaţiile de calcul pentru angrenajele cu dantură înclinată se obţin prin particularizarea relaţiilor obţinute la dantura dreaptă.3.3. 2 . b = ψ a a w .σ F1. 2 = T1 z1 (u ± 1) cos 2 α K A K v K Fβ K Fα YFa1. se înlocuieşte.16) 23 . 2b1. βb – unghiul de înclinare pe Fig.3. βa – unghiul de înclinare pe cilindrul de cap. ⎜ σ σ FP σ FP 2 ⎟ FP1 ⎝ ⎠ 3. 3. Din acest mod de generare. Relaţia de legătură dintre unghiurile de înclinare β şi βb este (fig. 3. 2 Yε ≤ σ FP1. 3. σ FP cos 2 α w 2ψ a 2 3 (3. aceste particularităţi sunt prezentate în continuare.18) Pentru dimensionare. în calculele de rezistenţă se utilizează: β – unghiul de înclinare pe cilindrul de divizare.1. în relaţia (3.16 cilindrul de bază.17). dar care este înclinată faţă de generatoarea cilindrului de bază cu unghiul βb.19) în care ⎛Y Y YFa YSa Y Y ⎞ = max⎜ Fa1 Sa1 .3. Calculul de rezistenţă al angrenajelor cilindrice cu dantură înclinată Calculul de rezistenţă al angrenajelor cilindrice cu dantură înclinată se efectuează similar cu cel al angrenajelor cilindrice cu dantură dreaptă.17) Între tensiunile de încovoiere ale celor două roţi ale unui angrenaj există relaţia σ F 2 = σ F1 b1 YFa 2 YSa 2 . Particularităţi ale geometriei roţilor cu dantură înclinată Comparativ cu flancul danturii drepte – care este generat de o dreaptă conţinută în planul de generare fiind paralelă cu generatoarea cilindrului de bază – flancul danturii înclinate este generat de o dreaptă conţinută în planul de generare. 2 YSa1. b 2 YFa1 YSa1 (3. Fa 2 Sa 2 ⎟ . dar se ţine seama de particularităţile geometrice datorate înclinării danturii.

3. • Înclinarea dintelui determină mărirea lungimii acestuia faţă de lăţimea b a roţii (v. planul normal n–n – perpendicular pe direcţia dintelui corespunzătoare cilindrului de divizare. b). 3. luând în calcul modulul frontal mt.17. comparativ cu dantura dreaptă la care lungimea dintelui este egală cu lăţimea roţii. acest fapt explică utilizarea angrenajelor cilindrice cu dantură înclinată la viteze mari. b). a • Dinţii înclinaţi intră în angrenare.22) La solicitarea de contact interesează lungimea liniei de contact dintre dinţii aflaţi în angrenare. planul axial x–x – ce conţine axa roţii (fig. Între paşii din planul normal pn şi din planul frontal pt există relaţia p t = p n cos β . Planul axial se utilizează la prelucrarea roţilor dinţate. a). Calculul de rezistenţă se efectuează în plan normal. 3. cos β (3. pentru a utiliza aceleaşi scule de danturat la dantura dreaptă şi înclinată.3. acolo unde dimensiunile dintelui sunt minime şi – tot acolo – acţionează forţa normală de interacţiune dintre dinţi. ceea ce conduce la existenţa simultană a mai multor perechi de dinţi în angrenare. lungimea liniei de contact este 24 . care ţine seama de înclinarea danturii având valori subunitare. rezultând relaţia dintre modulii din planul normal şi frontal mt = mn .20) • La o roată cu dantură înclinată se deosebesc trei plane caracteristice: planul frontal t–t – perpendicular pe axa roţii. Pentru a ţine seama de acest fapt. Pentru o pereche de dinţi aflaţi în angrenare (fig.17 Elementele geometrice ale roţilor şi angrenajului se determină în plan frontal. respectiv ies din angrenare progresiv (fig. Această lungime a dintelui intră în calculul la solicitarea de încovoiere şi se determină cu relaţia b nF = l = b .17. Tot în planul normal este standardizat modulul danturii mn.18). se introduce factorul înclinării danturii Zβ.21) b Fig. Metoda ISO – DIN de calcul a angrenajelor consideră că intrarea progresivă a dinţilor în angrenare este favorabilă din punct de vedere al solicitării de contact. cos β (3. ⎟ ⎠ (3.17.⎛ cos α n β b = arccos⎜ cos β ⎜ cos α t ⎝ ⎞ ⎟.fig. 3.

2. • La angrenajele cilindrice cu dantură înclinată se deosebesc: εα – gradul de acoperire în plan frontal. rezultă că orice punct al acestuia este definit prin două raze de curbură (fig. cos β b (3. ρt – în plan frontal. 3. Roata echivalentă. Influenţa favorabilă a repartizării sarcinii la încovoiere se ia în considerare prin factorul înclinării danturii Yβ care ia o valoare subunitară. această repartiţie este nefavorabilă pentru solicitarea de contact – sarcina are un maxim în zona cilindrului de rostogolire – dar favorabilă pentru solicitarea de încovoiere – la capul dintelui. (3.3. εβ – gradul de acoperire suplimentar (datorat înclinării danturii).3. Echivalenţa dintre roata cilindrică reală cu dantură înclinată şi roata cilindrică fictivă cu dantură dreaptă constă în faptul că forma şi profilul dinţilor roţii echivalente sunt aceleaşi cu forma şi profilul dinţilor roţii reale cu dantură înclinată în plan normal.b nH = b . sarcina este minimă. 3.23) Fig.19 3. 25 . relaţia de legătură dintre aceste raze este ρ n = ρ t cosβ b .3. acolo unde dimensiunile dintelui sunt minime şi unde acţionează forţa normală de interacţiune dintre dinţi.18). • Din modul de generare al flancului dintelui. angrenajul cilindric cu dantură înclinată se înlocuieşte cu un angrenaj cilindric fictiv cu dantură dreaptă numit angrenaj echivalent. Pentru a utiliza relaţiile de calcul stabilite la angrenajul cilindric cu dantură dreaptă. εγ = εα+ εβ – gradul de acoperire total.19): ρn – în plan normal.18 • Sarcina se repartizează neuniform pe lungimea liniei de contact (v. fig. 3. Angrenajul echivalent este format din două roţi cilindrice fictive cu dantură dreaptă numite roţi echivalente.24) Fig. Angrenaj echivalent Calculul de rezistenţă al angrenajului cilindric cu dantură înclinată se efectuează în plan normal.

21 dn = d sin α t 1 d .3. se poate spune că intre elementele roţii reale din plan normal şi cele ale roţii echivalente există următoarele egalităţi (fig. 3. modulul normal al danturii roţii reale este egal cu modulul danturii roţii echivalente mn roata reală = mn roata echivalentă. • forţa normală de interacţiune dintre dinţi de la angrenajul real cu dantură înclinată este egală cu forţa normală de interacţiune dintre dinţi de la angrenajul echivalent Fn roata reală = Fn roata echivalentă. = sin α n cos β b cos 2 β b (3. 3.24) şi din relaţia de determinare a razei de curbură din plan frontal (fig. 3. (3.20. = cos β b 2 cos β b (3.26) 2 Din relaţiile (3. a) • a Fig. Diametrul de divizare dn al roţii echivalente se determină pornind de la egalitatea ρn roata reală = ρn roata echivalentă.27) 26 . Raza de curbură a profilului dintelui roţii reale în plan normal rezultă din relaţia (3.20): • raza de curbură a profilului dintelui roţii reale în plan normal este egală cu raza de curbură a profilului dintelui roţii echivalente ρn roata reală = ρn roata echivalentă.În concluzie.20 b ρn = ρt d sin α t . 3. b dn sin α n .26) şi ţinând seama de legătura dintre unghiurile de presiune din plan normal αn şi din plan frontal αt ρn = sin α t 1 .25) şi (3.25) Raza de curbură a profilului dintelui roţii echivalente rezultă din fig. • deplasările specifice de profil de la roata reală din plan normal sunt egale cu deplasările specifice de profil de la roata echivalentă xn roata reală = xn roata echivalentă.20. rezultă = sin α n cos β b Fig.

Numărul de dinţi zn ai roţii echivalente cu dantură dreaptă rezultă din egalitatea mn roata reală = mn roata echivalentă şi din relaţia (3.27) obţinându–se, iniţial, relaţia

mnzn =

mtz mn z = 2 cos β b cos β cos 2 β b

(3.28)

şi apoi relaţia finală

zn =

z . cos β cos 2 β b

(3.29)

Angrenajul echivalent (fig. 3.21) este un angrenaj evolventic format din două roţi cilindrice cu dantură dreaptă având numerele de dinţi zn1 şi zn2, modulul danturii mn şi deplasările de profil xn1 şi xn2. Dacă angrenajul real este un angrenaj nedeplasat rezultă un angrenaj echivalent nedeplasat. Dacă angrenajul real este un angrenaj deplasat rezultă şi angrenajul echivalent un angrenaj deplasat având aceeaşi sumă a deplasărilor specifice de profil xsn şi aceeaşi repartizare a acestora pe cele două roţi xn1, respectiv xn2. Pentru elementele geometrice ale roţilor dinţate echivalente şi ale angrenajului echivalent se păstrează aceleaşi corelaţii între elemente ca şi la angrenajul cilindric cu dantură dreaptă. Distanţa dintre axe awn a angrenajului echivalent se determină plecând de la relaţia (v. fig. 3.21)

1 (d wn 2 ± d wn1 ) . 2 Ţinând seama de a wn =
(3.27), rezultă

(3.30) relaţiile de legătură dintre diametre la roata reală

d b = d cos α t = d w cos α wt = ... , la roata echivalentă d bn = d n cos α n = d wn cos α wn = ... şi de relaţia

a wn = a w

cos α wt cos α n 1 . 2 cos α wn cos β b cos α t

(3.31)

Celelalte elemente geometrice ale roţilor echivalente şi ale angrenajului echivalent precum şi gradul de acoperire al angrenajului echivalent se determină cu aceleaşi relaţii ca la angrenajele

Fig. 3.22

27

cilindrice cu dantură dreaptă, cu menţiunea că elementele respective au indicele n.
Raportul de angrenare un al angrenajului echivalent se determină cu relaţia
un = z n2 z n1 z2 cos β cos 2 β b z 2 = =u. = z1 z1 cos β cos 2 β b

(3.32)

Momentul de torsiune Tn1 la pinionul angrenajului echivalent se determină ţinând seama de relaţia Fn roata reală = Fn roata echivalentă. Momentul de torsiune Tn1 se determină ca produs între raza cercului de divizare al pinionului angrenajului echivalent dn1/2 şi componenta tangenţială Ftn1 a forţei normale Fn (fig. 3.22, a), iar momentul de torsiune T1 se determină ca produs între raza cercului de divizare al pinionului angrenajului real d1/2 şi componenta tangenţială Ft1 din planul frontal al angrenajului real (v.fig. 3.22, b). Luând în considerare legătura dintre diametrul d1 şi diametrul dn1 (v. relaţia(3.27)), rezultă raportul momentelor de torsiune
Ft1 d1 d n1 2 Tn1 1 2 = cos β cos β b = = d T1 Ft1d 1 cos β cos 2 β b Ft1 1 2 şi apoi momentul de torsiune la pinionul angrenajului echivalent Ftn1

Tn1 =

T1 . cos β cos 2 β b

(3.33)

3.3.3.3. Calculul la solicitarea de contact Calculul angrenajelor cilindrice cu dantură înclinată la solicitarea de contact se efectuează pentru angrenajul echivalent adoptându–se aceleaşi ipoteze ca şi în cazul angrenajelor cilindrice cu dantură dreaptă şi ţinând seama de particularităţile geometrice ale danturii înclinate. Pentru angrenajul echivalent, cu contactul dinţilor în polul angrenării C, relaţia de determinare a tensiunii la solicitarea de contact în polul angrenării este

σ HC = σ H 0 = unde: ZH =

Z E Z ε Z H Zβ aw

T1 (u ± 1)3 cos 2 α t ≤ σ , K A K v K Hβ K Hα HP 2b u cos 2 α wt

(3.34)

1 cos α t

2 cos β b reprezintă factorul zonei de contact; tg α wt

Z β = cos β – factorul înclinării danturii pentru solicitarea de contact. Pentru contactul dinţilor în punctul interior de angrenare unipară – punctul B pentru pinion, respectiv punctul D pentru roata condusă – factorii de angrenare ZB şi ZD trebuie determinaţi (v. subcap. 3.3.2.1).

28

De regulă, întâi se determină tensiunea la solicitarea de contact σH0 în polul angrenării şi apoi se determină tensiunea în punctele interioare de angrenare unipară, rezultând pentru aceste puncte tensiunile σ HB = Z B σ H 0 , respectiv σ HD = Z D σ H 0 . Predimensionarea se face considerând că dinţii sunt în contact în polul angrenării. Procedând în mod analog ca la angrenajele cu dantură dreaptă şi înlocuind în relaţia (3.34) lăţimea danturii b = ψa aw, rezultă expresia distanţei dintre axe, întâi pentru calculul la solicitarea de contact în polul angrenării,

a w 0 = (u ± 1) 3 şi apoi relaţia finală

T1 K A K v K Hβ K Hα 2ψ a uσ 2 HP

(Z

E Z ε Z H Zβ )

2

cos 2 α t cos 2 α wt

(3.35)

a wB = a w 0 3 Z 2 şi a wD = a w 0 3 Z 2 B D

iar a w = max(a wB , a wD ) .

(3.36)

3.3.3.4. Calculul la solicitarea de încovoiere Calculul angrenajelor cilindrice cu dantură înclinată la solicitarea de încovoiere se efectuează pentru angrenajul echivalent adoptându–se aceleaşi ipoteze ca şi în cazul angrenajelor cilindrice cu dantură dreaptă şi ţinând seama de particularităţile geometrice ale danturii înclinate. Ca şi la angrenajele cilindrice cu dantură dreaptă, se consideră situaţia cea mai periculoasă când forţa normală Fn este aplicată la capul dintelui roţii echivalente. Prin aplicarea, pentru angrenajul echivalent, a relaţiei (3.17) de verificare la încovoiere a angrenajului cu dantură dreaptă, se obţine relaţia de verificare la solicitarea de încovoierea angrenajului cu dantură înclinată

σ F1, 2 =

cos 2 α t T1 z1 (u ± 1) K A K v K Fβ K Fα Yβ Yε YFa1, 2 YSa1, 2 ≤ σ FP1, 2 , 2b1, 2 a 2 cos β cos 2 α wt w
2

(3.37)

unde Yβ este factorul înclinării danturii pentru solicitarea de încovoiere. Deoarece relaţia de calcul s-a stabilit pentru roata echivalentă, factorii YFa şi YSa depind de parametrii cremalierei de referinţă, de numărul de dinţi zn ai roţii echivalente şi de deplasările specifice de profil din planul normal xn. Pentru dimensionare, se înlocuieşte, în relaţia (3.37), b = ψ a aw , rezultând expresia distanţei dintre axe

aw =3
în care

Y Y cos 2 α t T1 z1 (u ± 1) K A K v K Fβ K Fα Yε Yβ Fa Sa , 2ψ a cos β σ FP cos 2 α wt
2

(3.38)

⎛Y Y YFa YSa Y Y ⎞ = max⎜ Fa1 Sa1 , Fa 2 Sa 2 ⎟ . ⎜ σ σ FP σ FP 2 ⎟ FP1 ⎝ ⎠

29

funcţie de tipul danturii. 30 (3. 3. normale la profilele dinţilor şi egale şi de sens contrar pentru pinion (1) şi pentru roata condusă (2). la mijlocul lăţimii roţii. forţa normală Fn se descompune în două componente (fig.39) Fig. Neglijând frecarea dintre dinţi. 3. Pentru angrenajele cilindrice. forţele normale sunt cuprinse în planul de angrenare. Forţa tangenţială Ft se determină cu relaţia Ft = 2T .23 în care T reprezintă momentul de torsiune transmis de roata respectivă. iar dw – diametrul de rostogolire al aceleiaşi roţi. dreaptă sau înclinată.23): forţa tangenţială Ft – în planul frontal. FORŢE ÎN ANGRENAJELE CILINDRICE În timpul funcţionării. 3. Pentru calculul arborilor şi lagărelor. este dificil să se lucreze cu forţa normală Fn. 3. se consideră că punctul de aplicaţie al forţei normale Fn este polul angrenării C.4. Forţe în angrenajele cilindrice cu dantură dreaptă În cazul angrenajelor cilindrice cu dantură dreaptă.3. după axa y şi forţa radială Fr – în planul axial. dw (3.4. un angrenaj cilindric transmite momentul de torsiune prin contactul dintre dinţii celor două roţi. această forţă se descompune în mai multe componente.40) . Forţa radială rezultă din fig. Din acest motiv. după direcţia x.1.23: Fr = Ft tg α w . Între aceşti dinţi apar forţe de interacţiune dintre dinţi.

23).41) (3. fiind cuprinsă înclinată planul de angrenare (fig. calculându-se.2. pe direcţia z. cos β (3.39) ca şi la angrenajele cu dantură dreaptă. forţa Fn se descompune înclinată două componente: forţa F’ – tangentă la cilindrul de rostogolire şi normală la direcţia dintelui şi forţa radială Fr – pe direcţia x a planului Fig. tangent la cilindrul de rostogolire. 3. • Sensul forţelor radiale este totdeauna de la polul angrenării spre centrul roţii respective. Astfel.24: Fr = F' tg α wn = Fa = Ft tg β .23).Între forţele care acţionează asupra pinionului şi roţii conduse. la roata conducătoare (roata 1. fig. La roata condusă (roata 2. Fr1 – spre centrul pinionului 1 şi Fr2 – spre centru roţii conduse 2 (v. există următoarea corelaţie: Ft 2 = Ft1 .23). numai forţele corespunzătoare pinionului.24 xCz şi îndreptată spre axa roţii. Forţa tangenţială Ft se determină cu relaţia (3. 3. În planul normal n–n. 3.42) 31 . 3. deci. Ft tg α wn . forţa tangenţială Ft2 este forţă motoare (forţa care produce rotirea roţii) şi are acelaşi sens cu sensul de rotaţie a roţii (acelaşi cu viteza unghiulară ω2). 3. şi fig. fig. Forţele radială Fr şi axială Fa rezultă din fig. Forţe în angrenajele cilindrice cu dantură înclinată În cazul angrenajelor cilindrice cu dantură înclinată forţa de interacţiune dintre dinţi Fn este normală atât la profilul dintelui cât şi la direcţia dintelui. are sensul invers sensului de rotaţie (se opune vitezei unghiulare ω1).24).4. 3. În planul yCz. Ft1 şi Fr1. • Sensul forţelor tangenţiale se stabileşte funcţie de rolul roţii – conducătoare sau condusă – şi de sensul de rotaţie. Fr 2 = Fr1 . forţa tangenţială Ft1 este forţă rezistentă (echilibrează momentul motor transmis de arbore) şi. forţa F’ se descompune în alte două componente: forţa tangenţială Ft . 3. pe direcţia y şi forţa axială Fa. de regulă.

fig. Fr1 şi Fa1. numai forţele corespunzătoare pinionului. Deci. componenta tangenţială se reprezintă. şi fig. b). între care are loc transmiterea mişcării de rotaţie. 3. 32 .24. forţa axială rezultă ca fiind redusă la axa arborelui. b şi c. există următoarea corelaţie: Ft 2 = Ft1 .25). calculându-se. (v. angrenajele conice au o tehnologie de fabricaţie mai pretenţioasă. convenţional.5. ANGRENAJE CONICE Angrenajele alcătuite din roţi dinţate conice se utilizează în cazul în care axele celor doi arbori.26 complică. într-o oarecare măsură. 3. forţele a b axiale care apar în aceste angrenaje Fig. deoarece în această poziţie se vede dintele în adevărata sa poziţie. de regulă. • Sensul forţelor axiale depinde de sensul de rotaţie. Comparativ cu angrenajele cilindrice. Fa 2 = Fa1 . în acest fel. Fig. Modul de stabilire a sensului forţelor axiale este prezentat în fig. Ft1. de sensul înclinării danturii şi de rolul roţii în angrenaj. Influenţa schimbării sensului înclinării danturii şi a sensului de rotaţie asupra sensului forţelor axiale se prezintă în fig. 3. cunoscând sensul forţei tangenţiale Ft. 3. conducătoare sau condusă. • Sensul forţelor tangenţiale şi radiale se stabileşte la fel ca la angrenajele cilindrice cu dantură dreaptă. De asemenea. Între forţele care acţionează asupra pinionului şi roţii conduse. rezultă sensul forţei axiale Fa.25 3. Toate forţele au punctul de aplicaţie în polul angrenării.25.considerând că βw = β. Fr 2 = Fr1 . 3. sunt concurente. Pentru stabilirea sensului forţei axiale Fa . rabătută cu 90o în sensul rotirii.25 şi are în vedere faptul că forţa axială Fa şi forţa tangenţială Ft provin din descompunerea forţei F’ – perpendiculară pe direcţia dintelui (v. punctul ei de aplicaţie fiind tot polul angrenării. 3.

Suprafeţele de rostogolire ale roţilor angrenajului conic (axoidele angrenajului) sunt suprafeţe conice.. Roţile dinţate conice pot fi executate cu dantură dreaptă (fig. numit unghiul conului de rostogolire şi notat prin δ1. care angrenează între ele.27.fig.3. b) poartă denumirea de angrenaj conic ortogonal şi este cel mai frecvent utilizat în construcţia transmisiilor. până la 40 m/s.26. O aceeaşi roată dinţată conică poate angrena cu diferite roţi. a). în locul roţilor conice cu dantură înclinată.26. caracterizate prin valori diferite ale unghiului δ2 (fig.27 d Conul de rostogolire al unei roţi dinţate conice este definit prin generatoarea acestuia şi unghiul pe care aceasta îl face cu axa roţii..27. de regulă.construcţia reazemelor arborilor de susţinere a roţilor. 33 . Roţile conice cu dantură dreaptă sunt utilizate la viteze periferice reduse (v = 2.27. 3.3 m/s). atunci când roţile au dimensiuni mari şi.d). 3. înclinată sau curbă (fig. dar cu o productivitate mai redusă. durabilitate mărită în exploatare şi oferă posibilitatea măririi raportului de angrenare. se preferă roţile conice cu dantură curbă. Aceste angrenaje au o funcţionare silenţioasă. Angrenajele conice cu dantură înclinată sunt utilizate.27).a. Două roţi dinţate conice. 3. 3. din acest motiv. Roţile conice cu dantură înclinată pot funcţiona la viteze periferice până la 12 m/s şi se execută pe aceleaşi maşini de danturat ca şi roţile cu dantură dreaptă. Din acest motiv. unghiul dintre axele acestor roţi fiind Σ = δ1 + δ 2 . Aceste roţi sunt foarte sensibile la montaje mai puţin precise şi la deformaţii sub sarcină ale arborilor de susţinere.. nu pot fi prelucrate pe maşini de danturat roţi cu dantură curbă. a b c Fig.2. b). care se execută pe maşini de mare productivitate. 3. Roţile conice cu dantură curbă sunt utilizate la angrenajele cu viteze periferice mari. tangente după o generatoare comună. În acest fel pot rezulta diverse valori ale unghiului Σ dintre axele roţilor. definită prin unghiurile δ1 şi δ2. Angrenajul cu unghiul dintre axe Σ = 900 (v. când abaterile pasului şi cele ale profilului nu produc încă solicitări dinamice mari şi zgomot. Vârfurile celor două conuri de rostogolire se întâlnesc în punctul 0 de concurenţă al axelor roţilor (fig.. admit o generatoare comună a celor două conuri de rostogolire. grad de acoperire superior. 3.

a căror execuţie este mai uşoară. ARBORI 4. de regulă. constituind fusurile de capăt. Clasificarea arborilor se poate face după criteriile de clasificare prezentate în tabelul 4. roţi de curea. Porţiunile de calare sunt zonele de asamblare a arborelui cu organele de maşini susţinute de acesta (roţi dinţate. uneori. care se execută. 34 . semicuplaje etc. cilindrice. conice sau sferice. roţi de curea. CLASIFICARE. CARACTERIZARE. Fusurile pentru lagărele cu rostogolire (cu rulmenţi) se execută cilindrice şi au lungimea mai mică decât fusurile pentru lagărele cu alunecare. roţi de lanţ. în timp ce osiile nu transmit moment de torsiune. cu excepţia cazurilor când se montează doi rulmenţi în acelaşi lagăr. Diametrele fusurilor se aleg în funcţie de diametrul interior al rulmentului. de obicei. De regulă. destinate susţinerii altor organe de maşini cu mişcare de rotaţie. utilizându-se. Diametrele suprafeţelor de calare se aleg din seria de diametre normale. iar diametrele capetelor de arbori se aleg din STAS 8724/2-71 (pentru capete de arbori cilindrice) sau STAS 8724/4-71 (pentru capete de arbore conice). pentru fixarea axială a arborelui. Fusurile sferice se folosesc rar.).1. Părţile componente ale unui arbore sunt: corpul arborelui. acestea se află dispuse la capetele arborelui.1. cu diametrul puţin mai mic decât al treptei alăturate. Porţiunile de reazem sunt zonele necesare pentru realizarea lagărelor cu alunecare sau cu rostogolire.4. Fusurile se execută.). Fusurile conice se folosesc pentru reglarea jocului în lagăr şi. pentru lagărele cu alunecare. porţiunile de calare şi porţiunile de reazem (fig. DOMENII DE FOLOSIRE Arborii sunt organe de maşini cu mişcare de rotaţie. Acestea se pot executa cilindrice sau conice. 4. roţi de lanţ.1). Cele mai folosite sunt fusurile cilindrice. atunci când deformaţiile unghiulare ale axei arborelui sunt mari. Osiile sunt organe de maşini cu mişcare de rotaţie sau fixe.1 cilindrice. suprafeţele Fig. 4. Deosebirea funcţională dintre arbori şi osii este aceea că arborii transmit moment de torsiune. Suprafeţele conice se utilizează în cazurile în care sunt necesare montări şi demontări frecvente ale organelor susţinute (roţi de schimb etc. în scopul simplificării montajului şi al fixării poziţiei axiale a arborelui.) şi în cazurile în care este necesară o centrare precisă a pieselor susţinute în raport cu arborele. semicuplaje etc. destinaţi transmiterii momentelor de torsiune de-a lungul axei lor şi susţinerii altor organe de maşini cu mişcare de rotaţie (roţi dinţate.

care poate fi constantă sau variabilă în trepte. pe lungime. 4. Pentru arborii care sunt solicitaţi numai la 35 . roţi de lanţ. pentru fixarea organelor de transmisie (roţi dinţate..2.d) sunt cel mai frecvent folosiţi în construcţia transmisiilor mecanice. a. este determinată de repartiţia sarcinilor (momente de torsiune. Se folosesc ca arbori de transmisie. semicuplaje etc.2 Arborii drepţi (fig. roţi de curea..) sau ca arbori principali ai maşinilor unelte.Tabelul 4. momente încovoietoare. unde servesc şi la fixarea organelor de lucru (sculelor).1 Clasificarea arborilor Clasificarea arborilor Criteriul de clasificare Forma axei geometrice Destinaţia Secţiunea arborelui pe lungime Forma suprafeţei exterioare Forma secţiunii Rigiditate Numărul reazemelor Poziţia în spaţiu a axei geometrice Arbori drepţi Arbori de transmisie Cu secţiunea (diametrul) constant Arbori netezi Cu secţiunea plină Arbori rigizi Cu două reazeme Felul arborilor Arbori cotiţi Arbori flexibili Arbori principali ai maşinilor unelte Cu secţiunea (diametrul) variabilă în trepte Arbori canelaţi Cu secţiunea tubulară Arbori elastici Cu mai mult de două reazeme Arbori orizontali Arbori înclinaţi Arbori verticali Fig. Secţiunea arborelui. 4. forţe axiale) de-a lungul axei sale şi de tehnologia de execuţie şi montaj.

2. pentru echilibrarea statică şi dinamică. cutii de distribuţie.2. Arborii drepţi se execută.2. 4. e) se folosesc în construcţia mecanismelor de tip bielă-manivelă. 4. Arborii cotiţi sunt prevăzuţi cu contragreutăţi. a). Se recomandă ca piesele montate pe arborii în trepte să treacă liber până la suprafeţele lor de montaj. pentru a se evita deteriorarea diferitelor suprafeţe şi slăbirea strângerii ajustajelor. prin interiorul cărora trece arborele prizei de putere). arborii principali ai maşinilor unelte etc. permit fixarea axială a organelor susţinute şi asigură un montaj uşor.2. g) sau executată din ţesătură cauciucată (fig. 4. prese. f.). arborele elastic se introduce într-o manta metalică (fig. a şi b) sau canelate (fig. i şi j) sunt de două feluri: rotitoare şi fixe. 4. la care. cu secţiunea plină. Arborele flexibil se racordează la elementele între care se transmite mişcarea cu ajutorul armăturilor de capăt.2. se utilizează secţiunea variabilă în trepte (fig. 4. pentru transformarea mişcării de translaţie în mişcare de rotaţie (la motoarele cu ardere internă) sau invers (la compresoare.2. 36 .2. Arborii cotiţi (fig. f). 4. pentru a asigura o rigiditate mare construcţiei – şi unul sau mai multe fusuri manetoane. 4. la care axa geometrică are o formă variabilă. pentru a realiza. g şi h) formează o grupă specială de arbori. h). în general. momentul de torsiune nu acţionează pe toată lungimea arborelui. de legătură cu biela (bielele) mecanismului. b).2. sensul de înfăşurare al ultimului strat fiind invers sensului de rotaţie al arborelui. Osiile fixe au axa geometrică dreaptă sau curbată şi se întâlnesc la punţile nemotoare ale automobilelor. 4. utilajele tehnologice. de regulă. aceştia se execută tubulari (fig. ansamblele transmisiei automobilelor şi tractoarelor (cutii de viteze. Pentru arbori solicitaţi la torsiune şi încovoiere. în timpul transmiterii mişcării. 4. maşini de forjat). reductoare finale. Osiile (fig. 4. în construcţia reductoarelor. se utilizează secţiunea constantă (fig. Suprafeţele exterioare ale arborilor pot fi netede (fig. cu precădere. Sunt confecţionaţi din câteva straturi de sârmă. j – osia de la vagoanele de cale ferată). Principalele domenii de folosire a arborilor drepţi sunt: reductoarele de turaţie de uz general. prize de putere etc.2. Arborii netezi se folosesc. 4. fiind mai mic spre capete. d). iar arborii canelaţi în construcţia cutiilor de viteze.torsiune şi momentul de torsiune este distribuit pe toată lungimea acestora. reductoare centrale.2.2. Pentru protecţia arborelui împotriva deteriorării şi a murdăriei şi pentru menţinerea unsorii consistente între spire. strângerea straturilor interioare de către stratul exterior (fig.2. c). de regulă. Atunci când se impun condiţii severe de greutate sau atunci când este necesară introducerea prin arbore a unui alt arbore (arborii coaxiali ai cutiilor de viteze planetare sau arborii cutiilor de viteze cu axe fixe ale unor tractoare. Aceştia se folosesc pentru transmiterea momentelor de torsiune între organe care îşi schimbă poziţia relativă în timpul funcţionării. aceştia se apropie de grinda de egală rezistenţă. 4. construcţia şi calculul lor fiind specifice domeniului de utilizare. Osiile rotitoare au. Aceştia au două sau mai multe fusuri paliere – dispuse pe lungimea arborelui. iar momentul încovoietor este variabil pe lungimea acestuia. axa geometrică dreaptă şi secţiunea constantă sau aproape constantă pe toată lungimea (fig. Arborii flexibili (fig. înfăşurate strâns şi în sensuri diferite.

OLC20. în cazul roţilor baladoare. Pentru arborii drepţi şi pentru osii. suprafeţele fusurilor şi ale canelurilor.3 mm. la osiile autovehiculelor etc. STAS 880-80) şi oţeluri aliate de cementare (13CrNi 30 ş. STAS 880-80) şi oţeluri aliate de îmbunătăţire (40Cr 0. Arborii drepţi şi osiile se execută.4. înfăşurată. Fusurile şi manetoanele arborilor cotiţi se rectifică. Mantaua metalică se realizează dintr-o platbandă de oţel zincată.a. Asigurarea rezistenţei la oboseală şi a rezistenţei la uzură a fusurilor şi a altor suprafeţe funcţionale se realizează prin forma constructivă a arborelui şi prin tratamente de suprafaţă: mecanice. tratate termic sau termochimic. concomitent cu avantajul unor importante economii de material şi de manoperă. în cazul restricţiilor de gabarit. de obicei. STAS 791-80).oţeluri carbon de calitate de cementare (OLC15. se folosesc numai în măsura în care acest lucru este impus de durata de funcţionare a lagărelor. modul de rezemare (tipul lagărelor). cu secţiune profilată. arborii grei se execută.a.2. Se mai foloseşte fonta maleabilă perlitică. fiind etanşată cu şnur de bumbac (fig. g). roţi baladoare etc. iar pentru arborii de dimensiuni mari se folosesc semifabricate forjate. .3. pentru arbori puternic solicitaţi şi pentru arbori care funcţionează la turaţii înalte. OL50. 4. Arborii cotiţi şi. în ultimul timp.oţeluri de uz general pentru construcţii (OL42. Arborii se prelucrează prin strunjire. MATERIALE ŞI TEHNOLOGIE Alegerea materialului din care se execută arborii este determinată de: tipul arborelui. care conferă arborilor sensibilitate mai redusă la concentratorii de tensiuni. oţelurile aliate. se recomandă: . pentru arborii şi osiile care nu necesită tratament termic.).oţeluri carbon de calitate de îmbunătăţire (OLC45 ş. Pentru arborii ale căror dimensiuni se determină din condiţii de rigiditate. termice sau termochimice. din oţeluri carbon şi oţeluri aliate. la arbori puternic solicitaţi. canelurilor sau a altor suprafeţe funcţionale. la turaţii înalte. urmând să se rectifice. OL60. natura organelor montate pe arbore (roţi fixe. Mantaua arborilor flexibili este metalică... Ca semifabricate. din fontă cu grafit nodular sau din fontă modificată. 41CrNi 12 ş. pentru arborii de dimensiuni mici şi medii se folosesc laminate rotunde. condiţiile de rezistenţă şi rigiditate impuse. fonta aliată şi oţelul turnat..a.. cu capacitate portantă mare şi durată mare de funcţionare a fusurilor şi a canelurilor.. STAS 791-80). cu diametrul de 0. STAS 500/2-80). proprietăţi antifricţiune şi de amortizare a şocurilor şi vibraţiilor. trasă la rece. Semifabricatele forjate se obţin prin forjare în mai multe treceri şi încălziri.2. . Oţelurile aliate se folosesc numai în cazuri speciale: când pinionul este confecţionat din oţel aliat şi face corp comun cu arborele. pentru arbori puternic solicitaţi. Mantaua din ţesătură cauciucată este 37 . putând fi prevăzută şi cu straturi de ţesătură şi cauciuc. Arborii cotiţi se execută prin forjare sau turnare. în matriţe închise. în general. Arborii flexibili se confecţionează din sârmă de oţel carbon.

Tensiunile de interior pot duce la ruperea arborelui. apar tensiuni de suprafaţă (de strivire). roţi de curea.calculul la vibraţii (calculul turaţiei critice). în zonele de contact al acestuia cu organele de maşini sprijinite. h). şi dintr-o tresă de bumbac acoperită cu cauciuc cu inserţii de ţesătură (fig. .). griparea lagărului. sub acţiunea sarcinilor exterioare şi a greutăţii arborelui şi a pieselor montate pe acesta. apar vibraţii. să fie suficient de rigizi. calculul unghiului de răsucire). .2. În lagăre. putând produce. pentru a limita deformaţiile de încovoiere şi torsionale şi să nu funcţioneze în regim de rezonanţă.3. apărând deformaţii de încovoiere şi de torsiune. 4. Pentru preîntâmpinarea aspectelor negative semnalate. Scheme de calcul. care pot duce la rezonanţă. care variază după cicluri diferite – iar la suprafaţa arborelui. CALCULUL ARBORILOR DREPŢI 4. arborele este înlocuit cu o grindă pe două (cel mai frecvent) sau pe mai multe reazeme. să aibă forme constructive care să împiedice oboseala materialului. roţi de lanţ etc. asupra căreia acţionează forţe exterioare – provenite de la roţile de transmisie montate pe acesta (roţi dinţate. arborii trebuie să fie suficient de rezistenţi. arborele se deformează. tratat termic. calculul arborilor constă din: . pentru a putea prelua tensiunile de interior şi de suprafaţă. Sub acţiunea acestui sistem de forţe. Totodată. . deformaţiile arborilor duc la micşorarea jocului funcţional. De asemenea. măresc frecările şi uzurile. datorită încălzirii. prin funcţionarea arborelui în regim continuu.calculul la solicitări variabile (la oboseală). acestea duc la repartizarea neuniformă a sarcinii pe lungimea de contact a dinţilor şi la eventuale ruperi ale acestora. dar în cazul angrenajelor.1. roţi de curea. periclitează nu numai arborele. sau – în cazuri extreme – chiar blocarea acestuia (la unghiuri mari de înclinare). 38 . în secţiunile arborelui apar tensiuni normale şi tangenţiale. Ca urmare.3. dar şi întregul ansamblu în care acesta funcţionează. vibraţiile. 4.) şi forţe de reacţiune – reacţiunile din lagăre.calculul la deformaţii (calculul săgeţilor şi a unghiurilor de înclinare din lagăre. Deformaţiile arborilor influenţează puţin funcţionarea transmisiilor cu elemente elastice (transmisii prin curele şi prin lanţ). Criterii de calcul În procesul de transmitere a momentului de torsiune şi de susţinere a altor organe de maşini cu mişcare de rotaţie (roţi dinţate fixe sau baladoare. 4. la o turaţie apropiată de turaţia critică. prin mărimea amplitudinii lor. arborele este în echilibru. solicitări În calcule.calculul de rezistenţă (calculul de predimensionare şi calculul la solicitări compuse).formată dintr-un arc din bandă de oţel.2. iar cele de suprafaţă la distrugerea suprafeţelor funcţionale. roţi de lanţ etc. Caracterul variabil al solicitărilor duce la oboseala materialului. De asemenea.3.

Forţele exterioare, considerate ca forţe concentrate, acţionează în plane normale pe axa arborelui (forţele tangenţiale şi radiale din angrenaje şi forţele tangenţiale din transmisiile prin curea sau lanţ) sau sunt paralele cu axa arborelui (forţele axiale din angrenaje). Acestea se transmit arborelui fie direct – prin contactul butuc – arbore, fie indirect – prin intermediul unui organ suplimentar (pană – pentru forţele tangenţiale, inel de sprijin – pentru forţele axiale), sub forma unor forţe care sunt distribuite, în general, neuniform pe suprafaţa de contact (fig. 4.3, a). Pentru simplificarea calculelor, acţiunea organului susţinut asupra arborelui se înlocuieşte, în schema de calcul a acestuia, prin sarcini concentrate, obţinute prin reducerea la axa arborelui a forţelor exterioare provenite de la roţile de transmisie. Reducerea se face în punctul de intersecţie a planului normal la axă – planul în care acţionează forţele exterioare radiale şi tangenţiale – cu axa arborelui (punctul C – fig. 4.3, a, b şi c). Pentru calcule mai precise, forţele exterioare normale pe axa arborelui se pot modela prin două sarcini concentrate, ca în fig. 4.3, a, la distanţa (0,2...0,3) lb faţă de marginea butucului; la această schematizare, forţele concentrate se vor considera mai aproape de margine în cazul butucilor rigizi şi montaţi cu strângere şi mai departe pentru butucii elastici şi montaţi cu joc. Forţele exterioare care acţionează asupra arborilor sunt dispuse după direcţii diferite, fapt care duce la solicitarea arborelui, la încovoiere, în plane diferite. Pentru simplificarea stabilirii diagramelor de momente încovoietoare, se recomandă descompunerea tuturor forţelor în componente care produc solicitarea arborelui la încovoiere în două plane perpendiculare (fig. 4.3, b şi c).

Fig. 4.3 Forţele de reacţiune din lagăre rezultă din interacţiunea arborelui cu organele pe care se reazemă. Acestea se consideră, de asemenea, în schemele de calcul, sub forma unor sarcini, aplicate în punctele de rezemare ale arborelui. Poziţia reazemelor arborelui este în funcţie de natura lagărului. Pentru lagăre cu alunecare, datorită presiunii neuniform distribuită dintre arbore şi lagăr, reazemul se consideră amplasat la 39

distanţa (0,25...0,3) lf, faţă de interiorul lagărului (fig. 4.4, a). În cazul lagărelor cu rulmenţi, reazemele se consideră amplasate astfel: - la mijlocul lăţimii rulmentului, pentru lagăre cu rulment radial cu bile sau cu role cilindrice (fig. 4.4, b); - la intersecţia normalei la suprafaţa de contact dintre corpurile de rulare şi inelele rulmentului, cu axa arborelui, pentru lagărele cu un rulment radial-axial sau cu role conice (fig. 4.4., c); distanţa a este dată în catalogul de rulmenţi.

Fig. 4.4 În funcţie de diametrul obţinut la predimensionare (v. pct. 4.3.3), de numărul şi dispunerea roţilor de tra reazeme, întocmindu-se schiţa arborelui. Un exemplu în acest sens, pentru arborele intermediar al unui reductor cilindric cu două trepte, este prezentat în fig. 4.5.

Fig. 4.5 40

Sub acţiunea forţelor exterioare, arborii sunt solicitaţi la torsiune, încovoiere şi compresiune sau tracţiune, deci, în cazul general, sunt supuşi la solicitări compuse. Ponderea fiecărei solicitări este determinată de mărimea forţelor şi de poziţia acestora în raport cu reazemele arborelui. Tensiunile care apar, datorită acestor solicitări, nu sunt constante, ci variabile, ele variind după cicluri de solicitare diferite. Astfel, tensiunea de încovoiere variază după ciclu alternant simetric, deoarece – deşi sarcina care încarcă arborele rămâne constantă ca mărime, direcţie, sens şi punct de aplicaţie – prin rotirea arborelui, fibrele acestuia sunt supuse alternativ la compresiune (când se găsesc în partea de sus – punctul A, respectiv B, după rotire cu 1800, din fig. 4.6) şi la tracţiune (când se găsesc în partea de jos – punctul B, respectiv A, după o rotire cu 1800, din fig. 4.6). Schiţa ciclului alternant simetric şi caracteristicile acestuia sunt prezentate în tabelul 4.2. Tensiunea de torsiune este constantă sau variază după un ciclu pulsator (considerând funcţionarea cu porniri şi opriri repetate). Schiţele acestor cicluri şi caracteristicile lor sunt date în tabelul 4.2.

Fig. 4.6 Tabelul 4.2 Cicluri de solicitare şi caracteristicile lor Denumirea ciclului Caracteristici Schiţa ciclului Alternant simetric Pulsator Constant

Tensiunea maximă Tensiunea minimă Tensiunea medie Amplitudinea ciclului Coeficientul de asimetrie al ciclului

σmax σ min = −σ max
σm = σ max + σ min =0 2 τm =

τmax τmin = 0
τ max + τ min τ max = 2 2 τ max − τ min τ max = 2 2

τmax τmin = τmax
τ max + τ min = τ max = τ min 2 τv = τ max − τ min =0 2

τm =

σv =

σ max − σ min = σ max 2

τv =

R=

σ min = −1 σ max

R=

τ min =0 τ max

R=

τ min =1 τ max

41

Folosind schemele de calcul. în secţiunile cu solicitări maxime (secţiunile periculoase). Wp – modulul de rezistenţă polar.3. se întocmeşte schema de calcul a arborelui. Calculul la solicitări compuse Este calculul de rezistenţă de bază al arborilor.3. considerate cunoscute. De regulă. dacă acesta este corp comun cu arborele). 0. Din relaţia care defineşte tensiunea de torsiune Mt Mt Mt = ≈ ≤ τ at . 4. (4. În cazul în care asupra arborelui acţionează forţe care îl solicită la încovoiere în două plane diferite (care formează între ele un unghi mai mare de 300). Pentru oţelurile obişnuite.2τ at (4. constând din verificarea (sau dimensionarea) acestora la solicitări compuse. în acest fel. 3 Wp πd 0.3) valorile superioare alegându-se pentru arborii scurţi (la care solicitarea de încovoiere are pondere mai mică).4.4. la torsiune. se întocmesc scheme de calcul separate pentru cele două plane de solicitare. pentru a se ţine seama.2) unde: Mt este momentul de torsiune (dată de proiectare). folosind o tensiune admisibilă convenţională. tracţiune sau compresiune). Pentru calculul la solicitări compuse. se trasează diagramele de variaţie ale momentelor încovoietoare.2d 3 16 se obţine diametrul arborelui τt = d=3 16M t ≈ πτ at 3 (4..1) Mt . se recomandă o tensiune admisibilă la torsiune convenţională τat = 15. pe baza schiţei acestuia şi a forţelor exterioare. în care se calculează momentul încovoietor rezultant – prin însumarea vectorială a momentelor încovoietoare din cele două plane de solicitare (dacă planele de solicitare sunt 42 . întrebuinţate frecvent în construcţia arborilor. şi de existenţa altor solicitări (încovoiere. La întocmirea schiţei arborelui.45 MPa. d – diametrul arborelui. se întâlneşte situaţia în care cele două plane de solicitare sunt perpendiculare. diametrul rezultat din calculul de predimensionare se consideră în dreptul porţiunii de calare a roţii pe arbore (sau lângă pinion. convenţională.. τat – tensiunea admisibilă. Calculul de predimensionare Acest calcul constă în stabilirea preliminară a diametrului necesar la întocmirea schiţei arborelui şi apoi a schemei de calcul a acestuia. se determină reacţiunile din reazeme. iar valorile inferioare pentru arborii lungi. de torsiune şi a forţelor axiale şi se stabilesc secţiunile cu solicitări maxime.3. Predimensionarea arborilor se face din condiţia de rezistenţă la torsiune.

4. a tensiunilor de încovoiere şi torsiune. pentru arborii confecţionaţi din oţel.3. Tensiunile care apar datorită acestor solicitări – tensiuni σi şi σt. corespunzătoare ciclurilor respective de solicitare. cu relaţiile din tabelul 4.7 sunt întocmite schemele de calcul ale arborelui intermediar al unui reductor cilindric cu două trepte (pentru arborele din fig. după cicluri diferite.7 Solicitările preponderente care se iau în considerare sunt solicitările de torsiune şi încovoiere. sunt date în tabelul 4. pentru încovoiere. (4. Fig. valorile acestui coeficient se determină în funcţie de natura ciclurilor de variaţie a tensiunilor de încovoiere şi torsiune şi de tensiunile admisibile la încovoiere ale materialului arborelui. pentru diferite cicluri de solicitare.perpendiculare. 4. iar atunci când forţele axiale au valori însemnate (în cazul angrenajelor cilindrice cu dantură înclinată. momentul încovoietor rezultant se obţine prin însumarea geometrică a momentelor încovoietoare din cele două plane). pentru torsiune – se compun după una din teoriile de rupere (de obicei teoria a III-a). respectiv tracţiune – compresiune şi tensiunea τt.5). a angrenajelor conice sau melcate). în fig. constantă sau pulsatorie.c ) 2 + 4(ατ t )2 . 43 . 4. transformând solicitarea de torsiune.c. se consideră şi solicitarea de tracţiune – compresiune. tensiunea echivalentă σe – pentru secţiunea analizată .4. Pentru exemplificare. într-o solicitare alternant simetrică.fiind dată de relaţia σe = (σ i + σ t . valori orientative ale tensiunilor admisibile la încovoiere.4) în care α este un coeficient care ţine seama de modul de variaţie.

eventual. pe σt(c) = 0 şi Wp = 2Wz (pentru arborii de secţiune 44 .Tabelul 4. în secţiunile periculoase.4) şi se compară cu tensiunea admisibilă la încovoiere.4 Tensiuni admisibile pentru calculul arborilor Tensiuni admisibile la solicitarea de încovoiere σai. se pune. pentru ciclul alternant simetric. σt(c). tensiunile σi. τt. se măresc diametrele acestuia şi se reia calculul (sau. dat de relaţia (4.3 Relaţii pentru determinarea coeficientului α Modul de variaţie a tensiunii de Modul de variaţie a tensiunii de încovoiere torsiune Constant Pulsator Alternant simetric Relaţia pentru calculul coeficientului α α= α= α= σ ai III σ ai I σ ai III σ ai II =1 Alternant simetric σ ai III σ ai III Pentru verificarea arborelui la solicitări compuse. cu relaţiile cunoscute. Pentru dimensionarea arborelui la solicitări compuse.5) Tabelul 4.6) din care – înlocuind în σe. condiţia σe = σai III. pentru: solicitarea statică solicitarea pulsatorie σai II 70 75 95 110 130 150 50 70 solicitarea alternant simetrică σai III 40 45 55 65 75 90 30 40 Oţel aliat Oţel turnat Dacă arborele nu verifică la solicitări compuse. iar apoi se calculează tensiunea echivalentă. se execută arborele dintr-un material mai bun). în secţiunile periculoase. MPa σai I Oţel carbon 400 500 600 700 800 1000 400 500 130 170 200 230 270 330 100 120 MPa. cu relaţia (4. circulară sau inelară) – se obţine (4. trebuind ca σe ≤ σai III. se calculează. (4. în Materialul arborelui Tensiunea de rupere σr.4).

Rezistenţa la oboseală a arborilor depinde. (4. fiind influenţată hotărâtor de concentratorii de tensiuni.4. .8. 4. Observaţie: Se mai efectuează. în funcţie de rezultatele obţinute din calculul de dimensionare la solicitări compuse. momentul redus se calculează cu relaţia M red = M i2 + (αM t )2 .1σ ai III (4. .8. de forma acestora.rază de racordare (STAS 406-73) cât mai mare posibilă (mai mare decât 0. combinată cu racordarea la treapta de diametru mic. ELEMENTE CONSTRUCTIVE În procesul de proiectare a arborilor şi a osiilor.9) Diametrul rezultat se compară cu cel obţinut la predimensionare. .8. 4. în cazul arborilor foarte solicitaţi (fig. . pe treapta de diametru mai mare (fig. aceasta influenţând direct rezistenţa la oboseală. în cea mai mare măsură. f). d – diametrul treptei mici). în cazul în care diferenţa între trepte este mică (fig.1d.8. 4.8) unde. 4. de regulă. În cazul în care saltul de diametru nu este folosit ca sprijin axial al organelor montate pe arbore. pentru treceri de secţiune mai mari (fig. e). (4.8. trecerea de secţiune se recomandă a se executa prin: . care depind de tipul concentratorului.două raze de racordare diferite sau racordare de formă eliptică. se trece la modificarea dimensiunilor arborelui.teşirea capătului treptei de diametru mare. tehnologicitatea şi costul arborelui sau osiei. 4. 45 . combinată cu executarea unei găuri. . g) etc. 4. în caz contrar. b şi c). pe treapta de diametru mai mare (fig.Wz nec = 1 σ ai III M i2 + (αM t )2 . o atenţie deosebită trebuie să se acorde o atenţie deosebită proiectării formei acestora.rază de racordare. Principala sursă de concentratori de tensiuni o constituie trecerile de secţiune (salturile de diametre). pentru treceri mici de secţiune (fig. 0. 4. Pentru mărirea rezistenţei la oboseală. d).7) respectiv diametrul necesar al arborelui d nec = 3 32M red ≈ πσ ai 3 M red . însoţită de canal de descărcare.rază de racordare. corectitudinea fixării axiale a organelor susţinute. a).8. arborele poate rămâne aşa cum a fost schiţat după predimensionare. şi verificarea la solicitări variabile şi la deformaţii. Dacă diferenţele sunt mici.teşirea capătului treptei de diametru mare. sunt necesare măsuri constructive.

5)mm şi t = (0. executate la capătul treptei de diametru mai mic a căror lăţime şi adâncime se recomandă a fi: b = (2. trecerea de secţiune se recomandă a se executa prin: .. . k).25.. . pe lângă importanta concentrare de tensiuni. 4..8.5)mm – pentru d < 50 mm. respectiv b = (4. care reduce substanţial concentrarea tensiunilor. se recomandă soluţia din fig. 4.canale de trecere.3)mm şi t = (0.8.8. h). soluţie care... pentru arborii de dimensiuni mari. fapt ce necesită măsuri speciale: teşirea 46 ..5. caz în care este necesară prelucrarea (rectificarea) treptei de diametru mai mic. i.. combinare cu degajare interioară. 4. j).0.1)mm – pentru d > 50 mm (fig. asigură accesul pietrei de rectificat pe toată lungimea tronsonului de diametru mic şi un sprijin axial corect al organelor montate pe arbore (fig.5. 4. nu asigură accesul pietrei de rectificat la suprafaţa frontală de sprijin. 4.rază de racordare.canale de trecere. executată în treapta de diametru mare (fig.degajare interioară.. soluţie care asigură o mărire considerabilă a rezistenţei arborelui la oboseală. .Fig.8 În cazul în care saltul de diametru se execută în scopul sprijinirii axiale a organelor montate pe arbore.8.

m) etc.piesei susţinute. p). iar trecerea de la partea canelată la restul arborelui să se execute prin raze de racordare cât mai mari posibile. . rezistenţa la oboseală poate fi mărită şi prin executarea unor tratamente de suprafaţă: mecanice (rulare cu role. deci a rezistenţei la oboseală. s. 4. ecruisare cu jet de alice). 4. Pentru mărirea rezistenţei la oboseală a arborelui. t).8. n). în aceste cazuri. preferabile fiind. 4. l.8) – pot fi reduşi prin: . Rezistenţa la oboseală se poate mări şi prin rectificarea suprafeţei arborilor (este cazul arborilor bară de torsiune).rotunjirea muchiilor butucului sau subţierea marginilor butucului (fig. nitrurare. Toate măsurile constructive urmăresc micşorarea coeficientului efectiv de concentrare a tensiunilor. de asemenea.executarea canalelor de descărcare în arbore sau în butuc (fig. . datorită diametrului mai mare (fig. O altă sursă importantă de concentrare a tensiunilor o constituie canalele de pană şi canelurile. 4.8. 4. însă. 4. care – în zonele marginale (fig. întrebuinţarea de piese suplimentare (fig.8.o). 4.8.8. Zonele de contact arbore – organe susţinute sunt. În afara măsurilor constructive. se recomandă: . 47 . . cianurare). iar tratamentele de suprafaţă şi rectificarea suprafeţei arborelui urmăresc mărirea valorii coeficientului de calitate a suprafeţei în scopul creşterii coeficientului efectiv de siguranţă la solicitări variabile. termice (călire superficială cu flacără sau cu curenţi de înaltă frecvenţă) sau termochimice (cementare. prin care se micşorează presiunile pe muchii şi creşte rezistenţa. concentratori de tensiuni.îngroşarea porţiunii de calare. canalele executate cu freza disc (fig.canalele de pană să se execute cu capetele rotunjite (fig. 4.diametrul exterior al porţiunii canelate să fie egal cu diametrul arborelui (fig. r). u şi v).8.8.

ca şi alte tipuri de organe de maşini. 5.1 în pierderi prin frecare foarte mici. 5. în acest caz. întreţinere uşoară. respectiv.1. elementul principal şi distinctiv al acestora fiind rulmentul. consum minim de lubrifiant. DOMENII DE FOLOSIRE Lagărele cu rostogolire (cu rulmenţi) sunt lagăre cu frecare de rostogolire. fusul arborelui şi carcasă – şi organe pentru fixarea axială a inelelor rulmentului. standardizarea pe scară internaţională a rulmenţilor. Ansamblul lagărului cu rostogolire cuprinde – pe lângă rulment (rulmenţi). căile de rulare fiind executate. poate lipsi inelul interior sau ambele inele. care asigură o dispunere uniformă a corpurilor de rostogolire şi împiedică contactul dintre acestea.2. necesitatea unei precizii de execuţie ridicate şi a unor condiţii severe de montaj. deci gabarit axial redus. formate din inelul exterior 1. inelul interior 2 – ambele având căi de rulare – corpurile de rostogolire 3 şi colivia 4. 48 . în carcasă. în cazul vitezelor mari.1). deci randament ridicat. capacitate de încărcare mare pe unitatea de lungime. CLASIFICAREA RULMENŢILOR. prin care se asigură interschimbabilitatea acestora. în cazul şocurilor şi a vibraţiilor. rulmenţii se împart în rulmenţi cu bile şi rulmenţi cu role. precum şi dispozitive de ungere şi etanşare. SIMBOLIZARE Rulmenţii. osiilor sau a altor organe de maşini cu mişcare de rotaţie. Rulmenţii sunt ansambluri independente (fig. După forma corpurilor de rostogolire. se clasifică având în vedere o serie de criterii. 5. comportare nesatisfăcătoare. Avantajele lagărelor cu rulmenţi constau Fig. LAGĂRE CU ROSTOGOLIRE (CU RULMENŢI) Lagărele servesc la susţinerea arborilor. 5. CARATERIZARE. durată de funcţionare redusă. În cazul în care dimensiunile de gabarit radiale sunt limitate. fiind capabile să preia sarcinile care acţionează asupra acestora.5. Dezavantajele lagărelor cu rulmenţi constau în dimensiuni de gabarit mari în direcţie radială. pe arbore şi.

simbolul rulmenţilor (conform STAS 1679) se compune dintr-un simbol de bază şi un simbol suplimentar. 5. axiali.). b).. a fost necesară. Seriile de diametre şi seriile de lăţimi constituie seriile de dimensiuni. în serii de lăţimi (fig. După direcţia sarcinii principale care poate fi preluată de rulmenţi. radiali-axiali. rulmenţii se împart în serii de diametre. axial-radiali. cu role butoi simetrice sau asimetrice (fig. rulmenţii pot fi cu colivie ştanţată (din tablă de oţel) sau cu colivie masivă (din textolit. duraluminiu etc. Simbolul de bază se compune din două grupe de litere sau cifre (fig. prima grupă reprezintă forma constructivă a rulmentului şi în anumite cazuri seria de lăţimi şi de diametre. simbolizarea acestora. 5.). a După dimensiunile de gabarit în direcţia radială. b Datorită marii diversităţi de Fig. iar după dimensiunile de gabarit în direcţie axială. simbolizare la care a aderat şi ţara noastră. a).. şi s-a realizat pe plan mondial. rulmenţii pot fi cu joc radial normal.3. se obţine dimensiunea alezajului în mm. care poate fi normală sau ridicată. capacitatea de încărcare a rulmenţilor fiind dependentă de dimensiunile acestora (diametrul exterior şi lăţimea). rulmenţii pot fi cu corpuri de rostogolire dispuse pe un rând. rulmenţii Fig. cu ace. pentru rulmenţi cu diametrul alezajului cuprins în domeniul 20.2). 5.3. iar a doua grupă reprezintă alezajul rulmentului (prin multiplicarea simbolului cifric al alezajului cu 5. În general. rulmenţii cu role pot fi: cu role cilindrice. După numărul rândurilor de dispunere a corpurilor de rostogolire.3 tipodimensiuni ale rulmenţilor. pe două rânduri sau pe mai multe rânduri (în cazul rulmenţilor folosiţi la cilindrii laminoarelor etc. aceştia pot fi: radiali. mărit sau micşorat. După capacitatea de adaptare a inelului interior la direcţia fusului. Simbolul suplimentar se foloseşte când rulmentul are o construcţie modificată şi se compune din prefixe (folosite pentru desemnarea elementelor detaşabile 49 . 5. După valoarea jocului radial.2 pot fi obişnuiţi sau oscilanţi (aceştia admiţând deformaţii de încovoiere relativ mari ale arborilor). 5.La rândul lor.480 mm). După construcţia şi materialul coliviei. alamă. determinat de precizia de execuţie. cu role conice.

4 care distanţa dintre reazeme nu depăşeşte de zece ori diametrul arborelui. durabilitatea rulmentului. înclinările mari reduc. d) au practicat un canal pe inelul exterior. Tipurile N şi –ZN (fig.5 50 . b) – sau cu capace de etanşare (etanşare cu contact) – pe o parte (-RS. a) sunt cel mai folosiţi. Unghiul de înclinare este limitat de necesitatea menţinerii contactului permanent al căii de rulare a inelului exterior cu Fig. motiv pentru care se limitează folosirea acestor rulmenţi numai la arborii la Fig. 5. fiind capabili să preia sarcini radiale medii şi sarcini axiale mai mici. 5.4. tipul – ZN având şi capac de protecţie pe o parte. Se execută şi cu capace de protecţie (etanşare fără contact) – pe o parte (-Z.50.4. ale căror raze de curbură sunt puţin mai mari decât ale bilelor. care serveşte la fixarea axială..30. 5.ale rulmentului) şi sufixe (folosite pentru indicarea variantelor constructive ale rulmentului sau pentru modificări ale construcţiei interioare sau exterioare). inelul interior având practicate două căi de rulare de forma celor de la rulmenţii radiali cu bile pe un rând. 5. 5. 5. CARACTERIZAREA RULMENŢI PRINCIPALELOR TIPURI DE Rulmenţii radiali cu bile pe un rând (fig. rulmentul funcţionează normal la înclinări – între axele celor două inele – de până la 2. înclinări datorate încovoierii arborelui sau necoaxialităţii alezajelor celor două lagăre. b) sau pe ambele părţi (-2Z. 5. 5. în ambele sensuri.4. acest lucru determină un contact punctiform.. Rulmenţii radial oscilanţi cu bile pe două rânduri (fig. fig. fig.3. Rulmenţii radiali cu bile pe un rând (fig. când rulmentul este sub sarcină.5) au calea de rulare a inelului exterior sferică. Căile de rulare adânci asigură acestui tip de rulment capacitatea de a prelua forţe radiale şi axiale şi de a împiedica deplasarea axială a arborelui. c). 5. Jocul şi contactul punctiform permit funcţionarea rulmenţilor radiali cu bile la înclinări de până la 8’ între cele două inele. Forma specială a căii de rulare a inelului exterior permite ca inelul interior (împreună cu bilele şi colivia) să oscileze în jurul centrului rulmentului. 5.4) au inelele prevăzute cu căi de rulare adânci. însă.4. 5. fig. când rulmentul este neîncărcat şi liniar (căile de rulare cuprind bilele).4.4. fig. c) sau pe ambele părţi (2RS.

deci. Rulmenţii radial-axiali cu bile pe un rând împiedică deplasarea axială a arborelui într-un singur sens.ambele rânduri de bile şi de construcţia dispozitivului de etanşare. în cazul arborilor rigizi.6) au inelele executate cu umăr doar într-o parte. Se recomandă utilizarea acestor rulmenţi la arbori cu deformaţii mari de încovoiere (arbori elastici). 5. 5.400.. la arbori cu distanţe mari între reazeme (arbori lungi) şi în cazul în care coaxialitatea alezajelor lagărelor este greu de realizat (cazul carcaselor care trebuie prelucrate din două părţi). fig. b) sau cu un inel de sprijin pe inelul interior (tipul NU+HJ. Rulmenţii radiali cu role cilindrice pe un rând se folosesc pentru sarcini radiale mari. c). diferenţiale de autovehicule etc. 5. fig. utilaje etc.5.7. 5. 51 . fixează arborele în ambele sensuri. în ambele sensuri. montaţi perechi. fig. Acest tip de rulment permite reglarea jocului între inele şi bile. Rulmenţii radial-axiali se montează perechi (în X sau O).6 înclinaţi sau cu angrenaje conice. care are direcţia dreptei definită de punctele de contact dintre bile şi inele.7. a). Se execută şi cu alezaj conic (tipul K. 5. Rulmenţii radiali cu role cilindrice pe un rând se execută: cu un inel având două gulere – ce definesc calea de rulare – celălalt inel fiind fără gulere (tipurile N şi NU. Rulmenţii cu inel de sprijin (tipurile NJ+HJ şi NUP) fixează axial arborele şi pot prelua sarcini axiale mici. 5. Se recomandă utilizarea acestora în cazul arborilor rigizi. 5. ca rulmenţii radiali cu bile pe un rând. b). componenta după direcţia axială a forţei normale. dreapta care uneşte punctele de contact ale unei bile cu căile de rulare ale celor două inele făcând cu planul de dispunere a bilelor un unghi β = 120. Aceşti rulmenţi preiau sarcini radiale şi axiale (într-un singur sens) care acţionează simultan. fig. în acelaşi lagăr sau lagăre diferite. reductoare melcate. 5. prin deplasarea relativă a inelelor.5. cu aceleaşi dimensiuni de gabarit. aceşti rulmenţi pot prelua sarcini radiale mai mari decât rulmenţii radiali cu bile. jocul interior se asigură prin montaj şi nu prin construcţie. cu un singur guler pe al doilea inel (tipul NJ. Datorită contactului liniar dintre corpurile de rostogolire şi căile de rulare. Rulmenţii radial oscilanţi cu bile pe două rânduri pot fixa axial arborele în ambele sensuri şi preiau sarcini radiale mari şi sarcini axiale mici-medii. preluând sarcini axiale de valori mici. în ambele sensuri.7. la reductoare. Rulmenţii radial-axiali cu bile pe un rând (fig. b). cu guler şi inel de sprijin pe inelul interior (tipurile NUP şi NJ+HJ. fig. de subliniat că – şi în lipsa unei sarcini axiale exterioare – în rulment apare o forţă axială suplimentară. fig.7 timp ce rulmenţii de tip NJ limitează deplasarea arborelui într-un sens. a) sau cu bucşă de strângere (tipul K+H. încărcaţi cu forţe radiale şi axiale medii (reductoare cu angrenaje cilindrice cu dinţi Fig.7. Tipurile N şi NU nu pot fixa axial arborii în Fig. cutii de viteze. 5..).

9 52 . Fig. fără a se introduce forţe suplimentare în rulmenţi. 5.Rulmenţii radial-axiali cu role conice (fig. la cutii de viteze. Fixarea axială a arborilor se poate realiza după două scheme distincte de montaje cu rulmenţi: cu fixare axială a arborelui. necesitând arbori rigizi şi se folosesc la reductoare cilindrice. batiu etc. folosiţi cu precădere la utilajele tehnologice. pentru a nu apărea alunecări geometrice. Atât căile de rulare ale inelelor cât şi rolele sunt conice. în ambele sensuri.8 5. 5. a arborelui. fiecare realizând fixarea în câte un sens. vârfurile conurilor respective plasându-se în acelaşi punct pe axa rulmentului. subansamblul astfel obţinut (arbore-rulmenţi . în ambele sensuri. transmisii centrale şi diferenţiale. motiv pentru care aceşti rulmenţi se montează perechi (în acelaşi lagăr sau în lagăre diferite). Aceşti rulmenţi sunt sensibili la deformaţiile de încovoiere ale arborilor. – în elementul fix (carcasă. 5. excepţie făcând arborii cu lungimi foarte mari. semicuplaje etc. roţi de curea sau de lanţ. cu fixare axială a arborelui în ambele lagăre. arborii se sprijină pe două lagăre. apare o forţă axială suplimentară. de regulă. Fig. cu ajutorul rulmenţilor. Un montaj cu rulmenţi trebuie să realizeze fixarea radială şi axială. a. ca şi la rulmenţii radial-axiali cu bile. la roţile autovehiculelor etc.) se realizează. în ambele sensuri. fixarea axială a arborelui.4. iar celălalt în sens invers. atunci când arborele se dilată termic şi/sau se încovoaie sub acţiunea forţelor exterioare. în ambele sensuri (chiar şi atunci când pe arbore nu acţionează forţe axiale). Scheme caracteristice de montaje cu rulmenţi În majoritatea cazurilor. Pentru buna funcţionare a arborilor şi a organelor de maşini fixate pe aceştia. După schema prezentată în figura 5. În cazul încărcării pur radiale. este necesar ca montajul cu rulmenţi să realizeze atât fixarea radială cât şi cea axială. un rulment fixează axial arborele într-un sens. Se execută şi rulmenţi radial-axiali cu role conice cu două rânduri sau cu patru rânduri de role. MONTAJE CU RULMENŢI Sprijinirea arborilor – pe care sunt fixate roţi dinţate.carcasă) constituie un montaj cu rulmenţi. într-un singur lagăr.8) preiau sarcini radiale şi axiale (într-un singur sens) care acţionează simultan.9. conice şi melcate. în X sau în O.

Montajul din figura 5. pentru a uniformiza încărcarea celor două lagăre. în limitele admise de rulmenţii utilizaţi. 5. Deplasarea axială se poate realiza prin deplasarea rulmentului în alezajul carcasei (mai rar pe fusul arborelui) sau prin deplasarea ce are loc în interiorul rulmentului (între corpurile de rostogolire şi unul de inele. precum şi în cazul arborilor sprijiniţi pe mai mult de două lagăre.9.9. sunt posibile. se folosesc rulmenţi radial-axiali cu bile. se recomandă în cazul arborilor scurţi şi rigizi (cu deformaţii de încovoiere neînsemnate). Schema din figura 5. celălalt lagăr (lagărul A) fiind mobil în direcţia axială (fixează arborele numai în direcţia radială). precum şi punctele de aplicaţie ale reacţiunilor. la care fixarea axială se realizează dinspre exterior. Schema din figura 5.9. 5. permiţând dilataţii termice. în ambele sensuri de rulmentul din lagărul B. individual sau în combinaţie. b şi c. c. Tipurile de rulmenţi care se folosesc pentru cele două scheme de montaj prezentate trebuie să răspundă. cu deformaţii termice neînsemnate. Se recomandă pentru arbori lungi şi/sau arbori care funcţionează la temperaturi ridicate.se realizează într-un singur lagăr (lagărul B).11. la care fixarea axială se realizează dinspre interior.11 . este capabil să preia sarcini radiale mici – medii şi sarcini axiale mici. După schema prezentată – în două variante – în figura 5. în limitele admise de rulmenţii utilizaţi. deformaţiile de încovoiere ale arborelui. cerinţelor fixării radiale şi axiale ale arborelui. de la arbore la carcasă. precum şi deformaţii de încovoiere ale acestuia. Acest montaj permite dilataţii termica ale arborelui. în cazul rulmenţilor cu role cilindrice de tip N sau NU şi a rulmenţilor cu ace). Montajul din figura 5. în figură este indicat şi fluxul forţelor axiale (existente sau întâmplătoare) – între arbore şi carcasă – ce traversează rulmentul din lagărul B. fiecare în câte un sens. Fig. Se recomandă ca lagărul care fixează axial arborele să fie mai puţin încărcat radial. În cazul unor forţe radiale şi axiale medii. este capabil să preia sarcini radiale şi axiale mari. obţinute prin intersecţia normalei la suprafeţele de contact ale rolelor cu căile de rulare ale inelelor şi axa arborelui. realizat cu rulmenţi radiali cu bile pe un rând. b. În figură este prezentat şi fluxul forţelor axiale. se recomandă în cazul arborilor scurţi.10 53 Fig. realizat cu rulmenţi radial-axiali cu role conice.10. la fixarea axială a arborelui participă ambele lagăre.

5. apariţia de ciupituri pe suprafeţele funcţionale. acestea se măresc în timp. realizat cu rulmenţi radial-axiali cu bile (montaţi în O). griparea. a inelelor sau a corpurilor de rostogolire. Este principale formă de distrugere a rulmenţilor care nu se rotesc sau care se rotesc foarte lent. care produce desprinderi de particule de material – capătă aspectul de ciupituri. fiind recomandat pentru sarcini radiale mici-medii şi sarcini axiale mici. Ciupiturile apar pe 54 . şi are caracter de oboseală. materialul oboseşte. fiind favorizată de lipsa unei pelicule de lubrifiant suficient de rezistentă. Rularea corpurilor de rostogolire pe căile de rulare ale inelelor provoacă.12 Fig. precum şi punctele de aplicaţie ale reacţiunilor. Fig. la rulmenţii care funcţionează la turaţii foarte mici (sub 10 rot/min) şi la rulmenţii care execută mişcări pendulatorii lente.13 5. când există restricţii de gabarit axial. care duc la scoaterea din funcţiune a acestora.13. Apariţia de ciupituri pe suprafeţele funcţionale este principala formă de distrugere a rulmenţilor rotitori. După un anumit număr de cicluri de funcţionare. sunt: formarea de adâncituri pe căile de rulare ale inelelor. apare la rulmenţii cu n > 10 rot/min. 5. Adâncituri pe căile de rulare ale inelelor apar numai la rulmenţii încărcaţi în stare de repaus. În figură este prezentat şi fluxul forţelor axiale. Apariţia adânciturilor – deformaţii locale remanente – se explică prin depăşirea locală a limitei de curgere a materialului. şi – datorită pătrunderii uleiului sub presiune. CAUZELE IEŞIRII DIN FUNCŢIUNE ŞI CRITERIILE SIGURANŢEI ÎN EXPLOATARE ALE RULMENŢILOR Principalele forme de deteriorare ale rulmenţilor. se recomandă în cazul sarcinilor radiale şi axiale medii. de la arbore la carcasă.5.Montajul din figura 5. tensiuni de contact variabile în timp. distrugerea coliviei.12 este realizat cu rulmenţi radial cu bile pe un rând. în straturile superficiale ale pieselor respective. uzura abrazivă a inelelor şi corpurilor de rostogolire. primele semne de oboseală fiind sub forma unor microfisuri de suprafaţă. bine unşi şi etanşaţi. Montajul din figura 5.

iar deformarea plastică locală printr-un calcul la capacitatea de încărcare statică (pentru rulmenţii cu n ≤ 10 rot/min). n ≤ 10 rot/min – rulmenţi nerotitori). la turaţie constantă.căile de rulare ale celui mai încărcat inel (interior la majoritatea rulmenţilor şi exterior la rulmenţii oscilanţi).6. Celelalte forme de deteriorare pot fi evitate sau limitate printrun montaj şi o exploatare corespunzătoare. aceştia se calculează la durabilitate. se concluzionează că ciupirea se poate evita printr-un calcul de durabilitate (la capacitatea de încărcare dinamică. pentru rulmenţii cu n > 10 rot/min). Durata de funcţionare a rulmenţilor care se rotesc cu n > 10 rot/min este limitată de apariţia de ciupituri pe căile de rulare ale inelelor sau pe corpurile de rostogolire. s-a constatat că rulmenţii de aceeaşi tipodimensiune. considerat separat. reprezintă numărul de rotaţii efectuate de inelul rotitor până la apariţia primelor semne de oboseală a materialului. Consecinţa apariţiei ciupiturilor este mărirea jocului în rulment şi înrăutăţirea funcţionării. Durabilitatea de bază sau durabilitatea unui lot de rulmenţi reprezintă numărul de rotaţii efectuate sau depăşite de 90% din rulmenţii lotului supus încercărilor fără să apară semne de oboseală a materialului. Durabilitatea unui rulment.14). relaţiile de calcul fiind stabilite pe baza unui număr foarte mare de determinări experimentale. 5. au durate de funcţionare foarte diferite. iar 10% din rulmenţi depăşesc de aproximativ 14 ori durabilitatea de bază. 55 . PROIECTAREA MONTAJELOR CU RULMENŢI Calculul rulmenţilor se face în funcţie de caracterul sarcinii şi turaţiei (constante sau variabile în trepte) şi de mărimea turaţiei arborelui (n > 10 rot/min – rulmenţi rotitori. deşi toţi rulmenţii lotului sunt aparent identici şi sunt încercaţi în aceleaşi condiţii. încercaţi în condiţii absolut identice. Pentru a evita apariţia de ciupituri pe suprafeţele funcţionale ale rulmenţilor. ca urmare a diferenţelor dimensionale (macro şi microgeometrice) ale inelelor şi corpurilor de rostogolire şi a diferenţelor dintre caracteristicile mecanice ale materialelor. deoarece duratele de funcţionare prezintă o repartiţie statică. se constată că 50% din rulmenţi depăşesc de aproximativ 5 ori durabilitatea de bază. care funcţionează la sarcină şi turaţie constante Experimental. 5. Pe baza curbei de împrăştiere a durabilităţii rulmenţilor lotului încercat (fig. Având în vedere formele şi cauzele de deteriorare ale rulmenţilor. ca urmare a obosirii straturilor superficiale ale materialului. dispersia este influenţată foarte mult şi de incluziunile nemetalice. Alegerea şi verificarea rulmenţilor rotitori (n > 10 rot/min). iar la bile în zona cea mai slabă din punct de vedere al proprietăţilor mecanice (zona ieşirii fibrelor la forjare). durabilitatea se poate exprima şi în ore.

care acţionând asupra unui lot de rulmenţi aparent identici asigură acestuia durabilitatea de bază de un milion de rotaţii. s-a stabilit următoarea dependenţă experimentală**) PpL = CpLb . ***) Capacităţii de încărcare îi este atribuit termenul de „dinamică” pentru a evidenţia faptul că rulmentul este rotitor. 5. sub acţiunea căreia un rulment – cu inelul interior rotitor şi cel exterior fix – atinge aceeaşi durabilitate ca şi în condiţiile reale de încărcare (cu forţe combinate. P = Fa – pentru rulmenţii axiali. pentru rulmenţii axiali.4) 10 6 L ≥ L h impus. Dacă se cunoaşte sarcina P care încarcă rulmentul.3) 10 6 Pentru un rulment (lagăr) existent. cu capacitatea de încărcare dinamică C = Ccatalog. sarcina P*) care încarcă rulmentul şi durabilitatea acestuia L. *) P = Fr – pentru rulmenţii radiali. 56 . turaţia n a inelului rotitor şi durata de funcţionare impusă Lh impus. cu relaţia C necesar = P L ≤ C cata log . Sarcina dinamică echivalentă este sarcina pur radială. în cazul rulmenţilor axiali. Între capacitatea de încărcare dinamică C.14 încărcare dinamică***). în care p reprezintă gradul curbei de oboseală (p = 3 – pentru rulmenţii cu bile. cu relaţiile: L= 60n L h impus p ⎛ C cata log ⎞ L=⎜ ⎟ ⎜ P ⎟ . în care . De fapt ecuaţia curbei de oboseală Wohler. iar cel exterior fix. durabilitatea de bază Lb = 1 milion de rotaţii. ⎠ ⎝ Lh = p (5. pentru rulmenţii radiali şi radial-axiali. Fr şi Fa). calculul se poate efectua după criteriul durabilităţii. în cazul rulmenţilor radiali. când inelul interior este rotitor. p = 10/3 – pentru rulmenţii cu role). de valoare şi direcţia constante. sau pur axială. sau pur axială. acestea se înlocuiesc. cu o sarcină dinamică echivalentă P. de valoare şi direcţie constante. în calculul rulmentului. pentru rulmenţi. (5.Capacitatea de încărcare dinamică de bază reprezintă sarcina pur radială.2) Fig. acest termen neavând nici o **) legătură cu caracterul sarcinii.5) 60n În cazul lagărelor în care acţionează forţe combinate (radiale Fr şi axiale Fa). rulmentul se calculează după capacitatea de (5. al cărui inel rotitor are turaţia n şi care este încărcat cu o sarcină P. (5.

*) Valorile lui e sunt date în cataloagele de rulmenţi. pentru a asigura protecţia anticorosivă. acestea neglijându-se la calculul rulmentului.6) zona a doua (II) se caracterizează prin forţe axiale mari.7. delimitate de dreapta înclinată cu unghiul β’ (tg β’ = e. X şi Z – factori de echivalare a sarcinii radiale Fr. 5. unsori consistente. acestea fiind luate în considerare la calculul rulmentului. fp – factor de corecţie global. a cărei valori depind de tipul acestuia*)): prima zonă (I) se caracterizează prin forţe axiale mici.6) şi (5. UNGEREA LAGĂRELOR CU RULMENŢI Ungerea lagărelor cu rulmenţi se efectuează în scopul micşorării frecărilor dintre elementele în contact ale rulmentului. 57 . 5. în care Fa = tg β > tg β' = e. V – factor ce ţine seama de inelul care se roteşte. (5. pentru această zonă. comparativ cu cele radiale.Diagrama experimentală din figura 5.). Valorile lui X şi Z sunt date în cataloagele de rulmenţi. fig.15 sarcina dinamică echivalentă se calculează cu relaţia P = f p (VXFr + YFa ). (5. utilizaţi pentru calculul sarcinii dinamice echivalente P.15).unghiul dintre componenta radială a încărcării Fr şi rezultanta încărcării Fn (v. comparativ cu cele radiale. în funcţie de raportul Fa/C0 sau de tipodimensiunea rulmentului. Lubrifianţii folosiţi sunt uleiuri minerale de calitate superioară.7) În relaţiile (5. iar în cazuri speciale lubrifianţi solizi. respectiv a celei axiale Fa. e fiind o constantă a rulmentului. pentru a uniformiza şi evacua căldura degajată şi pentru a micşora zgomotul produs de rulment în timpul funcţionării.15 prezintă corelaţia dintre forţa radială care solicită rulmentul (egală cu reacţiunea radială totală Fr din lagăr) şi forţa axială Fa care revine lagărului. pentru o sarcină dinamică echivalentă contantă (P = ct. pentru această zonă. Fr Fig. în care Fa = tg β ≤ tg β' = e. Fr sarcina dinamică echivalentă se calculează cu relaţia P = f p VFr .7) s-au notat: β . În diagramă apar două zone distincte. 5. care ţine seama de condiţiile concrete de funcţionare a lagărului cu rulmenţi.

contribuind. motiv pentru care lagărele unse cu unsoare trebuie să fie prevăzute cu posibilitatea completării şi înlocuirii acesteia. pentru ungerea lagărelor la care este necesar un control continuu al ungerii. ca urmare. particule metalice.8. Ungerea cu unsoare consistentă se aplică rulmenţilor montaţi în locuri unde nu există ulei pentru ungerea altor organe de maşini. în funcţie de raportul dintre turaţia arborelui şi turaţia maximă la care poate funcţiona lagărul uns cu unsoare consistentă. construcţia lagărului şi poziţia acestuia în cadrul ansamblului din care face parte. 5. iar cel din carcasă total sau parţial. ETANŞAREA LAGĂRELOR CU RULMENŢI Durabilitatea lagărelor cu rulmenţi depinde atât de calitatea ungerii cât şi de eficacitatea dispozitivului de etanşare utilizat. prin stropire.1. sistemul de ungere ales (cu baie de ulei proprie. Cantitatea de unsoare consistentă necesară ungerii unui lagăr cu rulmenţi se stabileşte în funcţie de turaţia arborelui.Calitatea lubrifiantului şi intervalul de schimbare a acestuia se stabilesc în funcţie de mărimea rulmentului.7. pentru ungerea lagărelor care necesită înlocuirea uşoară a lubrifiantului. Rolul dispozitivului de etanşare este să protejeze lagărul împotriva pătrunderii din exterior a unor corpuri străine (praf. cu ceaţă de ulei). apă) şi să împiedice scurgerea lubrifiantului din corpul lagărului. spaţiul liber din rulment umplându-se complet cu unsoare consistentă. Ungerea cu unsoare consistentă Se foloseşte în condiţii normale de funcţionare. cu circulaţie de ulei. proces accentuat de creşterea temperaturii în lagăr. 58 . turaţie indicată în cataloagele de rulmenţi. 5. 5. temperatura de funcţionare a lagărului (normală sau ridicată).). Dispozitivul de etanşare se alege în funcţie de: felul lubrifiantului folosit (unsoare consistentă sau ulei). mediu impur şi/sau umed). Ungerea cu ulei Se recomandă în următoarele cazuri: pentru ungerea lagărelor ai căror rulmenţi funcţionează într-un spaţiu în care se foloseşte ulei pentru ungerea altor organe în mişcare de rotaţie (reductoare. trebuie înlocuită. în acest fel. unsoarea pierde proprietatea de ungere şi. pentru ungerea lagărelor arborilor de turaţii ridicate. de sarcina şi temperatura de funcţionare a lagărului etc. condiţiile de mediu (mediu curat şi uscat. prin picurare. cutii de viteze etc. Unsoarea cedează lent şi continuu uleiul pe care îl conţine. viteza periferică a fusului arborelui (mică sau mare).7. când uleiul din baie nu ajunge prin stropire la unii rulmenţi sau când angrenajele funcţionează cu uzuri însemnate. pentru ungerea lagărelor la care temperatura de funcţionare este ridicată şi este necesară evacuarea căldurii degajate. Prin îmbătrânire. la protejarea rulmentului împotriva impurităţilor şi a umezelii. de turaţia arborelui. având avantajul că unsoarea consistentă poate fi menţinută uşor în lagăr.2.

6. posibilitatea înlocuirii uşoare a lanţului.1).6.0. la acţionarea mecanismului de distribuţie a motoarelor autoturismelor) etc. Avantajele majore ale transmisiilor prin lanţ sunt: posibilitatea folosirii într-un domeniu larg de distanţe între axele roţilor. Dintre dezavantajele transmisiilor prin lanţ. comparativ cu transmisiile prin curele.1 Lanţul este format din zale. care duce la mărirea pasului. care îi asigură flexibilitatea necesară pentru înfăşurarea pe roţile de lanţ.95. necesită o precizie mai ridicată de montare a arborilor şi o întreţinere mai pretenţioasă. de transport (biciclete. O transmisie prin lanţ se compune din roţile de transmisie (roţi de lanţ). articulate între ele. încărcări relativ reduse pe arbori (întinderea iniţială a lanţului urmăreşte reducerea vibraţiilor şi nu transmiterea sarcinii prin frecare. temperaturi ridicate).1. cele mai importante sunt: neuniformitatea mişcării roţii (roţilor) conduse – ca urmare a faptului că lanţul înfăşoară roţile de lanţ după contur poligonal – care produce sarcini dinamice suplimentare. uzura inevitabilă în articulaţii. ca în cazul transmisiilor prin curele). motorete. vibraţii şi zgomot în funcţionare. CARACTERIZARE ŞI DOMENII DE FOLOSIRE Transmisiile prin lanţ fac parte din categoria transmisiilor mecanice indirecte şi servesc la transmiterea sarcinii (momentului de torsiune) între doi sau mai mulţi arbori paraleli. sarcina transmiţându-se prin contact – dispozitive de întindere. realizarea unor rapoarte de transmitere medii constante. situaţie în care nu pot fi folosite transmisiile prin curele. impunându-se folosirea dispozitivelor de întindere. TRANSMISII PRIN LANŢ 6. randament ridicat (η = 0. 59 . a căror dantură este funcţie de tipul lanţului. umiditate. dispozitive de ungere şi carcase sau apărători de protecţie. care nu pot fi realizate prin angrenaje şi/sau când nu este permisă alunecarea. 6. posibilitatea transmiterii unor momente de torsiune mari. Fig.98)... lanţul – care înfăşoară roţile şi angrenează cu dinţii acestora (fig. Transmisiile prin lanţ se utilizează când se impun distanţe medii între axe. ca urmare a absenţei alunecărilor. posibilitatea funcţionării în condiţii grele de exploatare (praf. Se folosesc în construcţia maşinilor agricole.

2. formate din eclise şi bolţuri.3. iar eclisele interioare 2 sunt presate pe bucşele 4. inclusiv a celor de transmisie. din zona de conatct dintre bolţuri şi bucşe. b. parţial. 6.70 mm (STAS 6478-79). Datorită acestui fapt şi având în vedere că pelicula de lubrifiant.2. motorete şi motociclete. Din punct de vedere funcţional. bolţuri şi bucşe. bolţuri şi role. lanţuri cu role. lanţuri cu 60 . c) şi cu trei rânduri (fig. 6. lanţuri cu role şi zale lungi Fig. eclisele exterioare 1 sunt presate pe bolţurile 3. iar cele interioare 2 pe bucşele 4. lanţurile cu bucşe. 6. formează elemente cinematice distincte. lanţurile cu eclise dinţate. Clasificarea lanţurilr articulate.3 (STAS 4239-65). schema funcţională fiind prezentată în fig.3. respectiv eclisele interioare şi bucşele. pentru reducerea sarcinilor dinamice şi cu articulaţii rezistente la uzură. 6. pentru mărirea duratei de funcţionare. suprafaţa de contact dintre Fig. Se utilizează: lanţurile cu bolţuri (tip Gall). în componenţa cărora intră eclise. Se execută următoarele tipuri de lanţuri cu role: lanţuri de uz general cu role şi zale scurte (STAS 5174-66). b).6. respectiv.3. a). este dată în STAS 2577-67. eclisele exterioare şi bolţurile. atât bucşele cât şi rolele sunt montate liber pe bolţuri şi. cu pasul p = 12. şocurile – care apar la intrarea în contact a lanţului cu dinţii roţilor – aceste lanţuri sunt utilizate la sarcini mari şi viteze v < 3 m/s. LANŢURI CU BUCŞE. Lanţurile cu role (fig. bucşe. a) se execută conform STAS 3006-80 şi se compun din eclise. Eclisele exterioare 1 sunt presate pe bolţurile 3. Lanţurile cu bucşe (fig. 6.2. 6.3. amortizează. 6. d). 6. lanţuri cu role şi zale scurte pentru biciclete.2 bolţuri şi bucşe fiind mult mai mare decât în cazul lanţurilor cu bolţuri. bolţuri şi bucşe.3) se deosebesc de lanţurile cu bucşe prin existenţa rolelor 5. cu două rânduri (fig. constituite din eclise. pe bucşe. articulate între ele (fig. LANŢURI CU ROLE Lanţurile de transmisie se execută cu paşi mici. cu un rând de zale (fig. 6.

60 ⋅ 1000 (6. 6.3. pentru a evita rotirea ecliselor exterioare. deoarece la număr impar de zale eclisa de legătură este de construcţie specială (fig.3. în cazul lanţurilor de dimensiuni mari fiind.4.1) în care: z este numărul de dinţi ai roţii de lanţ. Îmbinarea capetelor lanţului. Astfel: la sarcini mari şi v ≤ 15 m/s. p – pasul lanţului în mm. se evită utilizarea lanţurilor cu paşi mari. pentru a se apropia de nişte corpuri de egală rezistenţă la tracţiune. este 61 .4 Pentru realizarea unei mişcări cât mai uniforme a roţii (roţilor) conduse. e – STAS 520-73). tip Rotary (fig. Se recomandă ca numărul de zale să fie par.2) Raportul de transmitere. fapt ce conduce la înlocuirea frecării cu alunecare prin frecare cu rostogolire. nu se impune această recomandare. de asemenea. în rot/min.4). n – turaţia roţii de lanţ. La lanţurile de tip Rotary. cu uzuri mai mci ale dinţilor roţilor decât la celelalte tipuri de lanţuri. cu paşi mici.ţinând seama că lanţul se înfăşoară pe roată după un contur poligonal şi la o rotaţie completă a roţii de lanţ rezultă o deplasare a acestuia egală cu perimetrul poligonului de înfăşurare – cu relaţia vm = zpn [m / s]. deoarece zalele au aceeaşi formă. se realizează cu ajutorul zalelor de legătură şi a cuielor spintecate (fig. prevăzute aplatisări. bolţurile se execută cu aplatisări (frezate). ca urmare a variaţiei vitezei unghiulare a roţii conduse. la sarcini mari. 6. la lanţurile cu paşi mari (p >60 mm). în zona de montare a ecliselor interioare. = = ω2 n 2 z1 (6. preferându-se lanţurile cu două rânduri (lanţuri duble) sau cu trei rânduri (lanţuri triple). sunt utilizate lanţurile cu role şi zale scurte. Bolţurile se execută cilindrice. aceste lanţuri se folosesc la sarcini şi viteze mai mari. Bucşele se execută din ţeavă sau în construcţie sudată. Raportul de transmitere mediu este im = ω1 n 1 z 2 .role şi eclise cotite. Eclisele au contur în formă de 8. b). 6. ELEMENTE CINEMATICE ŞI GEOMETRICE Viteza medie a lanţului se determină . Fig. cu şocuri frecvente şi viteze mici sau medii – lanţurile de tip Rotary. la formarea sau la scurtarea acestuia. 6. Deoarece angrenarea lanţului cu dinţii roţilor de lanţ se realizează prin rostogolirea rolelor. 6. la sarcini şi viteze medii – lanţurile cu role şi zale lungi.

pentru ca la un număr par de zale să rezulte o uzură uniformă. de sarcinile dinamice şi de zgomotul produs la funcţionarea transmisiei. creşte.. zgomotul în funcţionare. La un număr mare de dinţi.5.. Numărul maxim de dinţi z2 ai roţii mari se limitează la 100. neuniformitatea mişcării şi turaţia limită a roţii mici. Pasul lanţului reprezintă distanţa dintre centrele a două articulaţii consecutive.4) d reprezentând diametrul rolei. Se recomandă ca numărul de dinţi ai roţilor de lanţ să se aleagă impar (în special la roata mică). cu role sau cu eclise dinţate) şi de raportul de transmitere i. se determină cu relaţiile: D d1 = p 180 0 sin z1 şi D d 2 = p . La transmisiile obişnuite se aleg rapoarte de transmitere i ≤ 8. 6. Numărul minim de dinţi z1 ai roţii mici este limitat de uzura articulaţiilor. valorile acestuia fiind standardizate.8 d şi D e 2 = D d 2 + 0. Distanţa preliminară dintre axe.5) (6. 180 0 sin z2 (6. la o angrenare incorectă. 2 10 Distanţa maximă dintre axe se limitează la valoarea Amax = 80 p.6) D e1 + D e 2 9 + i [mm] − pentru i > 3. 62 (6.3) iar diametrele cercurilor exterioare (de vârf).120.. în cazul lanţurilor cu eclise dinţate.5 (6. în cazul lanţurilor cu bucşe sau role şi la 120. prin micşorarea lui z1. chiar a alungire redusă a lanţului – apărută în urma uzării articulaţiilor – duce la o deplasare a lanţului în lungul profilului dinţilor roţii de lanţ şi.variabil. cu relaţiile: D e1 = D d1 + 0..50 ) [mm ] − pentru i ≤ 3. conform fig. în calcule considerându-se o valaore medie. Pasul lanţului influenţează gabaritul transmisiei. Diametrele roţilor de lanţ.8 d. 6. La proiectarea unei transmisii prin lanţ trebuie să se aleagă pasul cel mai mic posibil pentru sarcina dată. Numerele de dinţi ai roţilor de lanţ.. la intrarea şi la ieşirea lanţului din angrenarea cu dinţii roţii de lanţ. creşte şi neuniformitatea mişcării. Cu cât z1 este mai mic. (6. Diametrele cercurilor de divizare (cercurile după care. Numerele de dinţi z1 se aleg în funcţie de tipul lanţului (cu bucşe. capacitatea portantă a lanţului este dependentă de pas. Fig. implicit. cu atât uzura articulaţiilor este mai mare.7) . micşorarea pasului se poate obţine prin folosirea lanţurilor pe mai multe rânduri. cu relaţiile: A min = A min = D e1 + D e 2 2 + (30. iar la transmisiile cu funcţionare lentă i ≤ 15. sarcinile dinamice. deoarece unghiul de rotire a zalei.140.. teoretic. raportul de transmitere este limitat de dimensiunile de gabarit ale transmisiei. Distanţa minimă dintre axe se stabileşte din condiţia ca unghiul sub care lanţul înfăşoară roata mică să fie de minim 1200. se dispun articulaţiile zalelor).

deoarece aceste unghiuri sunt foarte mici. 6.6) .10) poate fi scrisă sub forma sin γ / 2 ≈ D d 2 − D d1 2A . (6. relaţia (6. 6..50)p.11) sin γ / 2 = D d 2 − D d1 Fig. Când nu este impusă. 360 0 360 0 iar dacă se consideră cos = 1 − sin 2 aproximativă a lanţului L ≈ 2A + z1 + z 2  z − z1  p 2 p+ 2 . (6. 6. pentru ca săgeata ramurii antrenate să nu aibă valori prea mari. se obţine lungimea 2 8 (6.8) Unghiurile de înfăşurare a lanţului pe roţile de lanţ. (6.  2  2π  A 2 γ 2 γ γ2 ≈1− . Unghiul de înclinare a ramurilor lanţului γ/2 se determină cu relaţia (fig. Numărul necesar de zale se stabileşte în funcţie de lungimea lanţului şi de pasul acestuia W= L .12) prin A înţelegându-se distanţa dintre axe preliminară. p (6.6 Lungimea lanţului se obţine prin însumarea lungimilor diferitelor porţiuni de lanţ (v. (6. distanţa dintre axe se alege în limitele Aoptim = (30..dar nu mai mult de 8 m.10) 2A iar la rapoarte de transmitere mici. unghiul γ/2 fiind mic.9) impunându-se condiţia ca β1 > 1200.6) L = L1 + L 2 + Lβ1 = A cos γ / 2 + A cos γ / 2 + 180 0 − γ 180 0 + γ z1p + z 2 p. din considerente de gabarit. fig. Unghiurile de înfăşurare se determină cu relaţiile: β1 = 180 0 − γ şi β 2 = 180 0 + γ . Lungimea definitivă a lanţului 63 .13) Numărul de zale trebuie să fie un număr întreg.

. Se pot folosi şi oţeluri de îmbunătăţire. 6. OLC 50) sau din oţeluri aliate (40 Cr10. 6. respectiv ruperii elementelor componente ale lanţului şi/sau dinţilor roţilor de lanţ. în general. sau din oţeluri cu conţinut mediu de carbon (OLC 45.0. La sarcini şi viteze mari.14) Distanţa dintre axe recalculat Arec.L = Wp. care nu ţine seama de săgeata de montaj a lanţului. (6. cuprinsă între 48 şi 58 HRC. OLC 20. prin curenţi de înaltă frecvenţă. roţile de lanţ se execută din oţeluri de cementare (OLC 15. care conduce la o angrenare incorectă a acestuia cu dinţii roţilor de lanţ. Principala cauză a deteriorării majorităţii transmisiilor prin lanţ este uzarea articulaţiilor. suprafeţele pieselor în mişcare relativă (bolţuri. distanţa dintre axe recalculată Arec se micşorează cu cantitatea ∆A = (0.15) Pentru a asigura săgeata de montaj. 35 CrNi15 etc. ca semifabricat folosindu-se platbanda laminată la rece.004)Arec.002.. rezultând distanţa dintre axe de montaj A = Arec . Siguranţa în exploatare se asigură limitând presiunea din articulaţii la valori admise de pelicula de lubrifiant. având duritatea.4. călite superficial. FORMELE ŞI CAUZELE DETERIORĂRII TRANSMISIILOR PRIN LANŢ Ieşirea din funcţiune (deteriorarea) a transmisiilor prin lanţ apare ca urmare a distrugerii suprafeţelor funcţionale. se determină în funcţie de lungimea definitivă a lanţului aceasta fiind de forma A rec = 2 2   z + z2 z + z2  p  z − z1    W− 1 + W − 1  . având duritatea – după călire – până la 60 HRC.5. Bolţurile.∆A. Tratamentul termic al ecliselor este îmbunătăţirea. Aceasta poate fi micşorată prin alegerea corespunzătoare a materialului şi tratamentului pentru roţile de lanţ şi prin îmbunătăţirea condiţiilor de ungere.). 36 MnSi12 etc. bucşele şi rolele se execută din oţeluri de cementare (OLC 15. Pentru a micşora uzura. MATERIALE UTILIZATE LA EXECUŢIA LANŢURILOR ŞI A ROŢILOR DE LANŢ Eclisele se execută din oţeluri carbon de calitate (OLC 45. pronunţată. după tratament. 40 Cr10. netratate termic .). până 64 . Roţile de lanţ se execută din oţeluri cu conţinut mediu de carbon.în cazul transmisiilor puţin solicitate – sau îmbunătăţite – în cazul unor condiţii medii de solicitare. duritatea după tratament fiind cuprinsă între 275 şi 360 HB. fiind necesar calculul la strivire a articulaţiilor lanţului.  − 8 2 4 2 2   2π      (6. în urma căreia se produce o mărire a lungimii lanţului. bucşe. 13 CrNi35).). role) se separă printr-o peliculă de lubrifiant. Uzarea dinţilor roţilor de lanţ este. 13 CrNi35 etc.

care duce la mărirea lungimii acestuia şi la o funcţionare necorespunzătoare a transmisiei. precis executate şi bine unse. în cazul ungerii prin barbotare. 6. 65 . se aleg valori intermediare pentru coeficientul kg. pierderi prin frecarea din reazeme. Dd1 – diametrul de divizare al roţii conducătoare. FORŢE ÎN TRANSMISIILE PRIN LANŢ Forţa care acţionează în ramura motoare a lanţului (F2) se determină prin însumarea forţei utile (Fu) cu forţa de întindere din ramura antrenată (F1) F2 = Fu + F1.96 şi 0. Forţa utilă (de transmis) se determină u relaţia Fu = 10 3 2 M t1 P [N].05. CALCULUL TRANSMISIILOR PRIN LANŢ Principala cauză a ieşirii din funcţiune a transmisiilor prin lanţ este uzarea articulaţiilor lanţului. M t1 = 9. roţile de lanţ se pot executa din fontă. fără a se transmite..17) în care: P este puterea de transmis.7..98. în m/s. Forţa de întindere datorată greutăţii proprii a ramurii antrenate se exprimă în funcţie de greutatea unui metru liniar de lanţ ρ (în N/m). Forţa care încarcă arborii transmisiei prin lanţ se poate calcula cu relaţia aproximativă (6. cum se întâlnesc la maşinile agricole.55 ⋅ 10 6 P .6. de lungimea ramurii (aproximativ egală cu distanţa dintre axe A. La regimuri de funcţionare uşoare şi mediu impur. Forţa de întindere din ramura antrenată provine din forţa datorată greutăţii proprii a acestei ramuri şi din forţa centrifugă (6.2)Fu. Cele mai importante sunt pierderile în articulaţii şi reazeme. în kW. Forţa de întindere Fc apare în ramurile transmisiei pentru a echilibra forţa centrifugă. însă.2 – pentru transmisii orizonatle. la intrarea şi ieşirea zalelor din angrenare. pierderi prin frecarea dintre role şi bucşe (la lanţurile cu role). arborilor. vm – viteza medie a lanţului. pierderi prin frecarea dintre dinţii roţilor de lanţ şi zalele lanţului.1. în mm. este cuprins între 0. măsurată în mm) şi de săgeata de montaj f (în mm). pierderi prin frecarea dintre eclise.18) F1 = Fq + Fc.16) (6.19) Fa = kgFu = (1. pierderi prin barbotarea uleiului. se ia în considerare numai la viteze peste 5 m/s.la durităţi cuprinse între 42 şi 52 HRC. în Nmm. pierderile prin frecare fiind compuse din: pierderi prin frecarea în articulaţii. Forţa Fc acţionează pe întregul contur al lanţului şi provoacă uzarea suplimentară a articulaţiilor. pentru alte înclinări ale liniei centrelor. 6. Mt1 – momentul de torsiune la arborele roţii conducătoare. Randamentul transmisiilor prin lanţ. kg = 1.05 – pentru transmisii verticale. = vm D d1 n1 (6. iar la viteze mari şi pierderile prin barbotarea uleiului. în care: kg = 1.

de sistemul de reglare a distanţei dintre axe.8. în rot/min. METODICA DE PROIECTARE A TRANSMISIILOR PRIN LANŢURI CU BUCŞE SAU ROLE La proiectarea unei transmisii prin lanţ. Conform acestui criteriu. Determinarea pasului maxim admis şi alegerea. în funcţie de rapoartul de transmitere impus. a1 – lungimea bucşei. precizări privind felul sarcinii care acţionează în transmisie. a1 şi d3 sunt date în standardele lanţurilor cu bucşe sau cu role). stabilită experimental. de distanţa dintre axe. capacitatea portantă determinându-se din condiţia de rezistenţă la strivire a peliculei de lubrifiant dintre bolţ şi bucşă. Fig.Criteriul de bază al siguranţei în exploatare a transmisiilor prin lanţ este rezistenţa la uzare a articulaţiilor lanţului.20) unde pa este presiunea admisibilă la strivire a peliculei de lubrifiant. cu paşi mai mici. Acest coeficient se exprimă sub forma produsului unor coeficienţi parţiali de corecţie care ţin seama de: felul sarcinii (constante sau cu şocuri). Al – proiecţia suprafeţei de contact dintre bolţ şi bucşă (pentru lanţuri cu bucşe sau role. iar zr – numărul de rânduri. pentru condiţii medii de exploatare (se alege în funcţie de pas şi de turaţia roţii mici). se recomandă parcurgerea etapelor prezentate în continuare. valoarea distanţei dintre axe. în kW. Alegerea numărului de dinţi ai roţii mici. din standarde. forţa ce poate fi transmisă de lanţ (admisibilă) este (fig. sistemul de reglare a distanţei dintre axe. ke – coeficient global de exploatare. 6. numărul schimburilor de funcţionare.7) Fa = pa Al . turaţia la intrare n1. Calculul numărului de dinţi ai roţii mari (z2 = z1i) şi compararea acestuia cu numărul de dinţi maxim admis pentru tipul respectiv de lanţ. Se cere să se aleagă un lanţ standardizat. ke (6. La proiectare. se pleacă de la următoarele date de proiectare: puterea la intrare P. de numărul schimburilor de lucru. felul ungerii. 6. raportul de transmitere i. de înclinarea liniei centrelor faţă de orizontală. a câtorva variante de lanţ. calculul se efectuează pentru toate variantele alese. Al = zra1d3. unde d3 este diametrul bolţului. care sunt diferite de cele pentru care s-a stabilit presiunea admisibilă la strivire pa. 6. 66 . în continuare. de felul ungerii. să se calculeze elementele geometrice ale transmisiei şi ale roţilor de lanţ şi să se verifice dacă pentru lanţul ales sunt îndeplinite condiţiile de rezistenţă. poziţia liniei centrelor faţă de orizontală.7 Coeficientul ke ţine seama de condiţiile reale de exploatare a transmisiei prin lanţ.

6. STAS 7500-66 (roţi de lanţ pentru lanţuri cu role şi zale lungi) sau STAS 4075-75 (roţi de lanţ pentru lanţuri cu bolţuri. sunt prezentate în fig.8 67 . adică lanţul cu pasul cel mai mic care asigură transmiterea puterii impuse prin tema de proiectare.9.1)) şi compararea acesteia cu viteza maximă admisă. respectiv pe mai puţine rânduri.22) Se alege varianta optimă. se aleg conform STAS 5006-82 (roţi de lanţ pentru lanţuri cu role şi zale scurte). ELEMENTE CONSTRUCTIVE ŞI DE EXPLOATARE Elementele geometrice ale roţilor de lanţ. tip Gall).Calculul vitezei lanţului (cu relaţia (6. se renunţă. Determinarea puterii pe care o poate transmite fiecare variantă de lanţ. din condiţia de rezistenţă la strivire a peliculei de lubrifiant dintre bolţ şi bucşă pentru fiecare variantă de lanţ.8. Principalele elemente geometrice ale roţilor de lanţ. 6. 6.21) zr = P ≤ 3. Fig. respectiv mai mici şi/sau se aleg pe mai multe rânduri. Calculul forţei admisibile. (6. Pa (6. 100 Calculul numărului de rânduri. la variantele care nu corespund din acest punct de vedere. pentru lanţuri cu role şi zale scurte. Dacă nici una din variantele alese nu asigură transmiterea integrală a puterii sau dacă aceste variante transmit puteri mult mai mari comparativ cu puterea dată. se reia calculul pentru lanţuri cu paşi mai mari. Pa = Fa v m .

c) – pentru a evita atingerea dintre ramurile lanţului – ramura activă trebuie să fie cea superioară. săgeata ramurii antrenate se recomandă să fie f = 0. Amplasarea optimă a transmisiilor prin lanţ este cea orizontală (fig. Ramura activă a lanţului poate fi ramura superioară sau ramura inferioară.0. b). deoarece – în urma uzării inevitabile a articulaţiilor – lanţul se alungeşte.9..10.Indicarea elementelor geometrice ale danturii roţilor de lanţ. Fig. se impune evitarea amplasării verticale a transmisiilor prin lanţ.01. trebuie prevăzută posibilitatea reglării întinderii lanţului.9.9 Fig. deoarece săgeata ce ia naştere tinde să scoată zalele lanţului din angrenarea cu dinţii roţii de lanţ inferioare.. de regulă.02A. cu A < 30p şi i > 2 (fig. 6. întinderea se realizează datorită greutăţii proprii a ramurii antrenate. cu A > 60p şi număr mic de dinţi ai roţilor de lanţ (fig. 6.9. a) – pentru a evita agăţarea de către ramura superioară a unor dinţi suplimentari – şi la transmisiile orizontale. Amplasarea transmisiilor prin lanţ. poziţia relativă a roţilor putând fi oricare. La transmisiile orizontale şi la cele înclinate. după o astfel de alungire urmând să se îndepărteze două zale ale lanţului. c) necesită o reglare minuţioasă şi obligatorie a întinderii lanţului. La transmisiile orizontale. Dispozitivul de întindere trebuie să poată compensa alungiri în limitele a doi paşi. 6. se face conform STAS 5013/5-82. a) sau cea înclinată faţă de orizontală cu un unghi mai mic de 450 (fig.015)A. acestea se amplasează. Transmisiile amplasate vertical (fig.10 Întinderea lanţurilor. La transmisiile orizonatle şi la cele înclinate faţă de orizonatlă cu unghiuri sub 450. 6. Când reglarea se realizează cu roţi de lanţ sau cu role netede. Reglarea întinderii lanului se poate realiza prin deplasarea uneia din roţile de lanţ sau folosind roţi dinţate sau role netede de reglare. dacă săgeata acestei ramuri este bine aleasă. La transmisiile prin lanţ. 6. Reglarea întinderii prin deplasarea uneia din roţile de lanţ constituie soluţia cea mai simplă. Transmisiile prin lanţ se amplasează astfel încât lanţul să funcţioneze în plan vertical. 6. 6. pe desenele de execuţie. iar la cele verticale f = (0.10. pe 68 .

La fiecare 15.70E. trebuind să se asigure repartizarea uleiului pe toată lăţimea lanţului. iar la v > 3 m/s – cu ulei mineral (M20. Pentru lanţuri cu v < 3 m/s. Amplasarea roţilor sau rolelor în apropierea roţii mici se recomandă numai atunci când este posibilă montarea acestora în exteriorul transmisiei (în acest fel se măreşte unghiul de înfăşurare pe roata mică). iar în cazul ungerii prin barbotare sau forţate – cu vâscozitate relativă de 5. la intrarea acestuia în angrenare cu roata de lanţ conducătoare. cu circulaţie de ulei. se aplică la v > 7 m/s. se pot folosi următoarele sisteme de ungere: – prin picurare. M30 – STAS 871-68).... În cazul ungerii manuale. 6.180 ore) în unsoare încălzită până la lichefiere. 6.. se folosesc următoarele sisteme de ungere: – prin cufundarea lanţului în baia de ulei (prin barbotare). Pentru transmisiile puternic solicitate.150E sau unsori consistente cu punctul de picurare de 700C. se aplică la v < 7 m/s. se pot unge periodic. care funcţionează cu o ungere abundentă.. când nivelul uleiului din baie nu poate fi ridicat până în dreptul lanţului şi/sau viteza lanţului este mai mare de 10 m/s..100E. se utilizează patine sau saboţi de întindere (fig. folosind o pompă de ulei. În cazul transmisiilor rapide şi de puteri mici. adâncimea de cufundare nedepăşind lăţimea eclisei.ramura antrenată.. în cazul sarcinilor mari şi a unor viteze mari. se toarnă ulei pe ramura inferioară a alnţului. – prin antrenarea uleiului cu ajutorul unor discuri cu palete..20 ore. Transmisiile care funcţionează la viteze sub 1 m/s. Ungerea transmisiilor prin lanţ. la viteze până la 6 m/s.11).. se foloseşte la viteze sub Fig. – 69 . se recomandă ungerea cu unsoare consistentă. – prin introducerea unsorii consistente în interiorul articulaţiilor lanţului. La transmisiile cu viteze medii. prin cufundarea acestuia (la intervale de 120. La ungerea prin picurare. se folosesc uleiuri cu vâscozitatea relativă de 10. care nu funcţionează în carcase închise. mai aproape de roata mare. se întrebuinţează uleiul cu vâscozitatea relativă de 5..11 8 m/s. care nu au o funcţionare continuă.

7. numit curea. Comparativ cu celelalte transmisii mecanice. necesită precizie de execuţie şi montaj relativ reduse. Tabelul 7. Transmiterea puterii se realizează prin intermediul frecării care ia naştere între suprafeţele în contact ale curelei şi roţilor de curea (în cazul transmisiilor cu alunecare) sau prin contactul direct dintre curea şi roată (în cazul transmisiilor fără alunecare). se pot menţiona: dimensiuni de gabarit mari. coeficient de frecare variabil în funcţie de uzura curelei. O transmisie prin curele se compune din roţile de curea – conducătoare 1 şi condusă 2 – elementul de legătură (cureaua) 3 (fig. TRANSMISII PRIN CURELE 7.1. permit antrenarea simultană a mai multor arbori. costurile de fabricaţie sunt reduse. forţe de pretensionare mari. raport de transmitere variabil. uneori se prevăd şi apărători de protecţie. CARACTERIZARE. sensibilitate mărită la căldură şi umiditate. care solicită arborii şi reazemele. Dintre dezavantajele transmisiilor prin curele. CLASIFICARE. comparativ cu transmisiile prin roţi dinţate.1 transmisiile prin curele prezintă o serie de avantaje: se montează şi se întreţin uşor. în funcţie de diferite criterii. DOMENII DE FOLOSIRE Transmisiile prin curele sunt transmisii mecanice. care realizează transmiterea mişcării de rotaţie şi a sarcinii.1) şi sistemul de întindere.1. amortizează şocurile şi vibraţiile. Transmiterea mişcării se poate realiza cu alunecare (la transmisiile prin curele late sau trapezoidale) sau fără alunecare (la transmisiile prin curele dinţate). Clasificarea transmisiilor prin curele. fără sfârşit. de la o roată motoare la una sau mai multe roţi conduse. ca urmare a alunecării curelei pe roţi. Fig. au randament relativ ridicat. transmit sarcina la distanţe relativ mari între arbori. funcţionează fără zgomot.1 Clasificarea transmisiilor prin curele Criteriul de clasificare Poziţie relativă a axelor arborilor Cu axe paralele Cu axe încrucişate 70 Tipul transmisiei Cu ramuri deschise Cu ramuri încrucişate Cu role de ghidare Fără rolă de ghidare .7. funcţionează la viteze mari. asigură protecţia împotriva suprasarcinilor. prin intermediul unui element flexibil. necesitatea utilizării unor dispozitive de întindere a curelei. durabilitate limitată. este prezentată în tabelul 7. prin întinderea (deformarea elastică) curelei.7. Forţa necesară de apăsare a curelei pe roţile de curea se realizează la montaj.

dinţate (fig. laminoarelor.2.7.7.7. pot fi: late (fig. maşinilor textile.2 Transmisiile prin curele trapezoidale pot transmite puteri până la P=1200kW. politriunghiulare (fig. la viteze periferice v ≤ 50m/s.2. diametrul roţii conducătoare D1 (Dp1) şi diametrul roţii conduse D2 (Dp2). de tip compound. la viteze periferice v ≤ 80 m/s şi rapoarte de transmitere i ≤ 8 (maxim 10).2. transmisiile prin curele se utilizează atunci când condiţiile constructive impun dispunerea arborilor la distanţe mari şi când raportul de transmitere nu trebuie să fie riguros constant. la viteze periferice v ≤ 12 m şi rapoarte de a b c transmitere i ≤ 6 (maxim 10).7. b). Elementele geometrice ale transmisiei prin curele se calculează pe baza următoarelor ipoteze: cureaua este perfect întinsă. lungimea curelei L. d). trapezoidale (fig. Transmisiile prin curele se utilizează în mai toate ramurile construcţiei de maşini.2. Utilizarea curelelor moderne.2. ELEMENTE GEOMETRICE ALE TRANSMISIILOR PRIN CURELE O transmisie prin curele este caracterizată de următoarele elemente geometrice: distanţa dintre axe A. utilajelor chimice şi miniere. autovehiculelor. d e i ≤ 10 (maxim 20). domeniul lor de utilizare fiind: P ≤ 5000 kW. Fig. Transmisiile prin curele late dinţate pot transmite puteri până la P=400kW.Tabelul 7. 7.7.3 71 . unghiul de înfăşurare al curelei pe roata conducătoare β1 şi unghiul de înfăşurare pe roata condusă β2. atunci când distanţa dintre axe A<3m. maşinilor agricole. iar raportul de transmitere maxim i ≤ 8 (maxim 10). putând fi întâlnite în componenţa maşinilor unelte.1 (continuare) Numărul arborilor conduşi Raportul de transmitere Cu un arbore condus Cu mai mulţi arbori conduşi Cu raport de transmitere constant Cu raport de transmitere variabil În trepte Continuu Curelele. navelor etc. c). este Fig. în funcţie de forma secţiunii.7. Transmisiile prin curele late pot transmite puteri până la P = 2000 kW. a). a dus la ridicarea performaţelor acestora. În general. rotunde (fig.7. v ≤ 100 m/s. e).2.

7. pentru învingerea căruia trebuie să se aplice. (7. În timpul funcţionării. se obţine L = 2A cos γ + β1 L = 2A cos γ + (7.4. în funcţie de poziţia relativă a axelor arborilor între care se transmite mişcarea. Fig.1). b).6) unde Fu reprezintă forţa periferică utilă. (7. care este asigurată de tensionarea iniţială a curelei. Geometria transmisiilor prin curele se analizează separat.3) D1 D + β2 2 .3) se determină cu relaţiile: β1 = π − 2 ⋅ γ .4) π (D1 + D 2 ) + γ (D 2 − D1 ) . la roata a b conducătoare. între cele două roţi. rezultă F1 − F2 = 2M t1 = Fu . Transmisii cu axe paralele şi ramuri deschise Unghiurile de înfăşurare ale curelei pe cele două roţi (fig. în radiani. β 2 = π + 2 ⋅ γ . viteza oricărui punct al curelei este aceeaşi.5) 2 Distanţa dintre axe A se determină în funcţie de lungimea L şi diametrele roţilor (se explicitează din (7. constantă pe întreaga lungime a curelei (fig.neelastică şi cu grosime mică. a). Existenţa forţelor de frecare implică o apăsare relativă între curea şi roţi. D1 (7. prin intermediul forţelor de frecare. Se obţine sin γ = D 2 − D1 .2) 2⋅A sinγ s-a înlocuit prin valoarea argumentului. 72 . cu o forţă F0.7.7.4 Apariţia celor două momente are ca efect creşterea forţei din ramura activă (motoare) a curelei. A Lungimea curelei β1. la roata condusă apare momentul de torsiune rezistent Mt2. la valoarea F2 (fig. la valoarea F1 şi micşorarea forţei din ramura pasivă. Din condiţia de echilibru a roţii conducătoare. transmisă de curea.5)) Forţe în transmisiile prin curele O transmisie prin curele transmite sarcina.4. momentul motor Mt1. 2 = π − (7.1) în care γ rezultă din triunghiul O1O2A D 2 − D1 ≈ γ[rad] .7. deoarece valorile uzuale ale unghiului γ sunt mici. 2 2 iar dacă se ţine seama de relaţiile (7. (7. care apar între curea şi roţile respective.

8) şi o primă concluzie: pentru o funcţionare corespunzătoare a transmisiei. o flexibilitate mai mare. să fie rezistente la acţiunea agenţilor externi. dintre curea şi roată. 73 . Curelele din piele. TRANSIMISII PRIN CURELE LATE Elemente constructive. Materiale Materialele din care se confecţionează curelele late trebuie să îndeplinească o serie de condiţii: să fie elastice. sunt egale şi se consideră în domeniul elastic. Considerând că modulul de elasticitate al curelei este constant pe toată lungimea acesteia şi că deformaţiile sunt proporţionale cu sarcinile care le produc (F1-F0. datorită scăderii forţei din această ramură la valoarea F2. în acest caz. obţinându-se. Sunt confecţionate din piele de bovine. printr-o contextură specială. În cazul în care sunt executate din mai multe straturi. din bandă de oţel. pentru ca la înfăşurarea curelei pe roată. zona spinării animalului (crupon). să fie ieftine şi să nu fie deficitare. să fie rezistente la uzură şi oboseală şi cu deformaţii plastice mici. este necesar să fie Fu . rezultă relaţiile de calcul pentru forţele din ramurile curelei: Fu ⎧ ⎪ F1 = F0 + 2 . Se execută dintr-un singur strat (simple) sau din două sau mai multe straturi (multiple). Deformaţiile care se produc în curea. de preferinţă. o primă relaţie pentru forţa de 2 întindere iniţială F0. ⎪ ⎨ ⎪ F = F − Fu 0 ⎪ 2 2 ⎩ (7. din pânză cauciucată. pe toată lungimea.7). lungirea ramurii conducătoare. respectiv Fo > 7. îndeplinită condiţia F2>0. utilizându-se. datorită modificării forţelor. rezultă că F1 − F0 = F0 − F2 sau F1 + F2 = 2F0 .6) şi (7. Sunt confecţionate din ţesături textile şi pot fi într-un singur strat sau în mai multe straturi.Lungimea geometrică a curelei este independentă de sarcină. În funcţie de materialul din care sunt confecţionate. fiind compensată de scurtarea corespunzătoare a ramurii pasive. sau prin lipire. stabilindu-se astfel. îmbinarea acestora – pe toată lungimea – se poate realiza prin coasere. respectiv F0-F2). mare. lipite între ele. din materiale plastice. se disting următoarele tipuri de curele: din piele.7) (7. datorită creşterii forţei din această ramură la valoarea F1. Din relaţiile (7. coeficient de frecare. Curelele din ţesături textile.3. din ţesături textile. tensiunile de încovoiere care iau naştere să fie mici. necesară transmiterii forţei utile Fu. Pielea se tăbăceşte cu tananţi vegetali şi în cazuri speciale cu tananţi minerali.

7.Materialul din care se execută cureaua poate fi un material textil natural (bumbac. Prin construcţia lor. lână.7.7.7.7. Aceste curele au între straturi şi la exterior cauciuc vulcanizat (fig.5.8 1200. caz în care cureaua are flexibilitate mărită. păr de cămilă sau capră. permit viteze periferice foarte mari (v > 100 m/s). a).8). Din acest motiv. Curelele compound sunt rezistente la produse petroliere.5. cânepă. dispus pe partea exterioară. 74 . Materialele plastice folosite sunt materialele poliamidice şi poliesterice. in. Curelele din ţesături impregnate cu cauciuc. Curelele compound sunt realizate dintr-o folie sau dintr-un strat de şnururi din poliamidă sau poliester (fig.5 Fig. În afară de ţesătura textilă.7). practic. curelele compound însumează proprietăţile de rezistenţă ale materialelor plastice cu cele de fricţiune ale pielii. suportă frecvenţe mari (până la 100 Hz). prin înfăşurare în mai multe straturi sub fomă de spirală (fig. poliamide. Curelele sunt mai rigide dar au marginile mai rezistente decât cele stratificate. Se folosesc două tipuri de curele din material plastic: curele numai din material plastic şi curele din material plastic şi alte materiale (compound = compuse). celofibră.7 Curelele din materiale plastice. Inserţia se poate realiza sub forma unor straturi paralele (fig.7.7. c).7.7. a b c Fig.6 Fig.7.5.6) fiind rezistente la umezeală şi la medii acide sau bazice. polisteri). au o durabilitate mare şi sunt. solidarizate între ele prin cauciuc vulcanizat. Ţesăturile textile (inserţii) reprezintă elementul de rezistenţă al curelei.) sau fibre sintetice (vâscoză. funcţionează bine la temperaturi până la Fig. căptuşit la interior cu un strat subţire din piele de înaltă calitate (cromată special) şi dintr-un strat de protecţie. mătase naturală etc. inserţia mai poate fi şi sub formă de şnur (fig. dar nu prezintă o aderenţă prea bună la roţi (coeficienţi de frecare mici). utilizate sub formă de folii de grosimi diferite sau sub formă de fire împletite sau cablate. Materialele plastice prezintă avantajul unor rezistenţe la tracţiune şi uzare mai mari. insensibile la umiditate. Sunt confecţionate din mai multe straturi de şesături textile. sunt foarte flexibile – putându-se înfăşura pe roţi de diametre foarte mici (D/h ≥ 10) – sunt antielectrostatice. materialele plastice singure se folosesc în mai mică măsură la confecţionarea curelelor. b) sau în straturi concentrice (fig.

10. cu profil triunghiular. Îmbinarea capetelor curelelor late se poate realiza prin lipire. putându-se utiliza şi la curelele din piele. să nu reducă flexibilitatea curelei. capetele curelei se subţiază în trepte (fig.7. acestea din urmă nu sunt recomandate.6. ţinând seama de structura stratificată a acestora. o foarte ridicată precizie de execuţie şi montaj a roţilor şi o rigiditate mare a arborilor. la transmisiile cu viteze ridicate şi la transmisiile cu roţi de diametre mici.. 7. întrucât produc şocuri şi vibraţii în transmisie. în special. să nu producă vibraţii sau o funcţionare neregulată a curelei. La curelele din ţesături impregnate cu cauciuc. să reziste la temperatura de funcţionare a curelei. O îmbinare trebuie să prezinte următoarele calităţi: să nu micşoreze durabilitatea curelei. La transmisiile care funcţionează cu viteză foarte mare. Înainte de lipire capetele curelei se subţiază sub formă de pană (fig. dispuse longitudinal. pe anumite lungimi. materiale plastice şi la cele de tip compound.7. prin coasere sau cu elemente metalice speciale. pentru ca pierderile prin frecarea dintre elementele în mişcare şi atmosferă să fie cât mai reduse. În cazul curelelor din piele formate din două starturi. în cazul curelelor din ţesături textile. se recomandă introducerea acestora în carcase cu un anumit grad de vid. în special. care asigură aderenţa şi rezistenţa la uzare a curelei. care asigură rezistenţă ridicată la tracţiune (σr ≥ 17 MPa). Îmbinarea mecanică se poate realiza cu agrafe de oţel (fig.Curelele late politriunghiulare (Poly-V). Transmisiile cu benzi metalice pot funcţiona la viteze foarte mari (apropiate de viteza sunetului). Îmbinarea capetelor curelelor prin coasere sau cu elemente metalice speciale se utilizează.1. Suprafaţa interioară prezintă proeminenţe.9). O transmisie prin curele poate utiliza întreaga capacitate portantă a curelei numai atunci când îmbinarea capetelor acestora este făcută corespunzător.. asigurând transmiterea unor puteri mari. iar suprafaţa interioară este profilată.7. c).. care se îmbină prin vulcanizare.10 m/s. Îmbinarea capetelor curelelor late Curelele late se realizează: sub forma unor benzi lungi.9 de mare rezistenţă (σr = 1300.250 mm şi grosimi între 0. Elementul de rezistenţă este un şnur din material plastic (fig. Benzile metalice. să se execute uşor şi repede..1 mm. înglobat în masa de cauciuc a curelei. fixate cu şuruburi. Se prezintă sub forma unor benzi din oţel Fig. Lipire este procedeul de îmbinare care se foloseşte la curelele din piele. să fie rezistentă la umiditate. iniţiale. la ulei şi unsoare. 75 . ceea ce face ca viteza maximă să fie limitată la v < 5... Au o construcţie specială.7. Se folosesc adezivi sintetici. Cureaua este acoperită la exterior cu un strat protector. cu lăţimi cuprinse între 20. lipirea se realizează sub formă de pană (fig. realizat din material plastic. conform STAS 758-83. Necesită forţe de întindere. b).10. foarte mari. a)..1600 MPa). respectiv vulcanizare. suprafaţa exterioară fiind netedă. îmbinate la capete prin diverse metode.11) sau cu elemente suplimentare metalice..10.7. Problema îmbinării corespunzătoare a capetelor curelelor se pune.

7. să nu uzeze cureaua şi să suporte viteze periferice mari. care poate fi realizat din ţesătură de bumbac (fig. c)..7. Roţile de curea trebuie să fie uşoare. La viteze sferice v < 30 m/s se folosesc fontele cenuşii..12 mai des). a). b) sau din cablu (fig. cureaua este protejată prin învelişul de protecţie 4. să fie bine echilibrate.11 Roţi pentru transmisiile prin curele late O roată de curea se compune din următoarele părţi: obadă. care cuprinde zona de compresiune 2 (duritate 70. TRANSMISII PRIN CURELE TRAPEZOIDALE Elemente constructive.. să asigure un coeficient de frecare ridicat. disc sau spiţe şi butuc. format din unul sau mai multe straturi de pânză cauciucată. iar la viteze mai mari fontele aliate. în funcţie de dimensiunile secţiunii. Elementul de rezistenţă este învelit într-o masă de cauciuc sintetic. materialele plastice. a). La exterior.7. să asigure transmiterea sarcinii. 7.13. Materialele folosite la realizarea roţilor pentru a b c transmisiile prin curele sunt: fonta (folosită cel Fig.4. Materiale Cureaua trapezoidală are în secţiune transversală forma unui trapez isoscel şi este formată din mai multe zone. Cel mai frecvent se folosesc roţile din fontă.7. Curelele trapezoidale sunt standardizate.12. lemnul sau cartonul presat. c). oţelul.13. în: curele trapezoidale clasice şi trapezoidale înguste. 7. Roţile cu diametre relativ mici (D < 500 mm) se execută cu disc continuu (fig. 7. cu găuri pentru uşurare (fig.. b) sau în construcţie sudată (fig.800 Sh) şi zona de întindere 3 Fig. 7.a b c Fig.13 0 (duritate 60.7.. 76 .13. din şnur (fig.12.10 Fig.70 Sh). Zona 1 reprezintă elementul de rezistenţă al curelei. aluminiul.12.7. 7.

pentru diametre maxime de 300 mm. Materialele utilizate pentru realizarea roţilor de curea sunt fonta. ca date de proiectare fiind puterea de intrare P. condiţiile de lucru. Metodica de calcul a transmisiilor prin curele trapezoidale este standardizată (STAS 1163-71. b).14.Roţi pentru transmisiile prin curele trapezoidale Roţile de curea pentru transmisiile prin curele trapezoidale clasice şi înguste au dimensiunile canalelor standardizate (STAS 1162-84).14 pentru diametre mai mari de 300 mm. corespunzătoare sarcinii de transmis. a). cu forţa F0. 7. diametrele minime şi maxime ale roţilor fiind limitate în funcţie de tipul curelei utilizate. raportul de transmitere i. pentru transmiterea momentului de torsiune. STAS 6011-83).15 77 . Sistemele de tensionare permanentă realizează o tensionare iniţială a curelei. 7. Tensionarea prin elasticitatea curelei se poate realiza prin scurtarea curelei la montaj sau prin deplasarea (la montaj şi periodică) poziţiei motorului (fig. este necesară tensionarea iniţială a curelei. 7. Roţile pentru curelele trapezoidale se pot realiza: în construcţie turnată (fig. turaţia roţii conducătoare. 7. a şi b).5. Forţa de tensionare a curelei F0 poate fi realizată prin elasticitatea curelei sau prin aplicarea unei forţe exterioare de tensionare. aliaje din metale uşoare şi unele materiale plastice. în construcţie sudată (fig. SISTEME DE TENSIONARE A CURELEI Pentru realizarea forţelor de frecare dintre curea şi roţile de curea. Fig.15.14. 7. oţelul. Fig.7. Sistemele de tensionare folosite sunt de două feluri: sisteme de tensionare permanentă şi sisteme de tensionare automată. Tensionarea curelei se poate realiza la montaj şi/sau în timpul funcţionării. Funcţionarea transmisiei la alte valori ale sarcinii are loc cu o încărcare incompletă a acesteia sau cu patinare.

În fig. periodic.17.7. În fig. cât mai aproape de roata conducătoare. tensiunile din ramurile curelei sunt nule. Transmisia compensare cu rolă realizează a o Fig.16 permanentă alungirilor remanente şi o funcţionare permanentă la performanţele transmisiei. prin modificarea poziţiei greutăţii G. 7. în funcţie de sarcina transmisă. Aceste sisteme au dezavantajul că nu realizează protecţia b la suprasarcini a ansamblului transmisiei. Aceste sisteme asigură funcţionarea transmisiei în zona coeficientului de tracţiune optim ϕopt (indiferent de sarcina transmisă) şi de aceea se recomandă utilizarea lor în construcţia transmisiilor care trebuie să funcţioneze cu alunecări elastice minime. la care poziţia neschimbată dintre role se menţine prin intermediul unui mecanism patrulater. Fig. eliminându-se. Distanţa dintre role se menţine constantă a printr-un cadru rigid. dezavantajul principal al sistemelor de tensionare permanentă. controlul stării de tensionare şi reducerea transmisiei în limitele tensionării iniţiale. 7. Rolele de întindere se montează pe ramura pasivă a transmisiei. a este prezentat un sistem de tensionare automat. Forţele exterioare de tensionare se aplică prin intermediul unor role de întindere. astfel. La funcţionarea în gol sau în repaus.17. asigurându-se o tensionare constantă a curelei. Slăbirea tensionării iniţiale are loc datorită alungirii remanente a curelei sub efectul sarcinii transmise şi a stării de oboseală a materialului curelei.7.Tensionarea permanentă prin scurtarea curelei sau prin mărirea distanţei dintre axe are dezavantajul că necesită. Tensionarea se realizează automat. Sistemele de tensionare automată realizează o forţă de tensionare variabilă în funcţie de momentul rezistent.7.17 78 . se poate modifica forţa de tensionare a curelei (fig.16). cu două role care acţionează pe cele două ramuri ale curelei şi care se află în echilibru datorită tensiunilor din ramurile curelei. cu două role. b se prezintă tot un sistem de tensionare automat.

în transporturi. care încarcă şi lagărele. la elementul condus. transmisii încărcate cu sarcini mici. între anumite limite. impusă de procesul tehnologic. TRANSMISII PRIN FRICŢIUNE. fiind limitate de dezavantajele pe care le prezintă. în ipoteza absenţei alunecărilor.8. FORME DE DETERIORARE Principalele forme de deteriorare a suprafeţelor active ale elementelor transmisiilor prin fricţiune sunt: oboseala de contact (apariţia de ciupituri) – în cazul transmisiilor care funcţionează cu ungere. comparativ cu transmisiile cu roţi dinţate. determinând mărirea gabaritului transmisiei. în cazul variatoarelor. variatoarele se folosesc în cele mai diverse ramuri: în industria de maşini. Oboseala de contact apare ca urmare a solicitării variabile – după un ciclu pulsator – a straturilor superficiale de pe suprafeţele funcţionale ale elementelor în contact. Această formă de 79 . conducând.2. Transmisiile prin fricţiune şi. o turaţie variabilă continuu. în industria extractivă. 8. puţin încărcate. în agricultură. ca urmare a alunecărilor dintre elementele în contact şi a erorilor de execuţie a acestora. patinarea produce uzuri neuniforme a elementelor în contact. randamentul unora dintre variatoare este mai redus decât al transmisiilor prin angrenaje. la elementul condus. în funcţie de cerinţele impuse de maşina de lucru. în cazul unora dintre variatoare. care funcţionează la turaţii foarte mari sau la care se impune un nivel scăzut de zgomot şi vibraţii: transmisii încărcate cu sarcini mici-medii. de la elementul conducător la cel condus. dar care nu necesită un raport de transmitere riguros constant. Acestea se recomandă la: transmisii cu rol cinematic. Dintre dezavantajele transmisiilor prin fricţiune. Variatoarele realizează. în final. uzarea abrazivă şi/sau griparea – în cazul transmisiilor care funcţionează fără ungere sau cu ungere şi etanşare necorespunzătoare. asigură protecţia transmisiilor în cazul apariţiei unor suprasarcini în funcţionare. o turaţie constantă. Domeniile de folosire ale transmisiilor prin fricţiune sunt determinate de avantajele acestora. prin intermediul forţelor de frecare. CARACTERIZARE ŞI DOMENII DE FOLOSIRE Transmisiile prin fricţiune sunt transmisii mecanice la care mişcarea de rotaţie şi momentul de torsiune se transmit. Cele cu raport de transmitere constant realizează. care necesită reglate continuă a turaţiei la ieşire. VARIATOARE 8. Principalele avantaje ale transmisiilor prin fricţiune sunt: funcţionează la un nivel redus de zgomot şi vibraţii. necesită forţe mari de apăsare. datorită alunecărilor elastice şi geometrice dintre elementele în contact. la scoaterea din funcţiune a transmisiei. soluţia constructivă este simplă şi costul relativ redus. cele mai importante sunt: nu asigură un raport de transmitere riguros constant. Transmisiile prin fricţiune pot fi: cu raport de transmitere constant şi cu raport de transmitere variabil (variatoare). ca urmare a apăsării reciproce a elementelor de contact. în special.1. uşoară şi alimentară. realizează reglarea continuă a turaţiei la ieşire. durabilitatea relativ scăzută a transmisiei.

în condiţiile întreruperii peliculei de lubrifiant dintre suprafeţele în contact. concomitent cu reducerea alunecărilor geometrice. 80 . în funcţie de condiţiile de funcţionare (cu ungere sau fără ungere). prezentând avantajul unei rezistenţe sporite la gripare. fontă/fontă – pentru transmisiile care funcţionează fără ungere. fontă/oţel călit – pentru transmisiile care funcţionează cu sau fără ungere. • • • materiale nemetalice (textolit. Uzarea abrazivă este favorizată de vitezele mici de funcţionare şi de sarcinile mari de încărcare a transmisiei. Materialele nemetalice se folosesc sub formă de căptuşeli.1. montate. luând aspectul unor ciupituri. Se utilizează următoarele cupluri de materiale: • oţel călit/oţel călit (sau oţel tratat termochimic) – pentru transmisiile puternic încărcate. rezistenţă ridicată la uzură. sunt prezentate în tabelul 8. piele etc. fiind sensibil influenţată de existenţa alunecărilor geometrice şi a patinărilor. pe elementul motor. Fenomenul este identic cu cel descris la angrenaje. coeficient de frecare cât mai mare – pentru a se evita folosirea unor forţe de apăsare mari – şi constant în timp. pentru asigurarea unei uzuri uniforme. Această formă de deteriorare este specifică transmisiilor prin fricţiune care funcţionează la viteze mari. la care se cere o durabilitate mare şi care funcţionează cu sau fără ungere. care micşorează suprafaţa funcţională. necesită precizii de execuţie şi montaj şi o ungere corespunzătoare. caracterizate prin gabarit minim şi randament ridicat. 8.3. MATERIALE UTILIZATE ÎN CONSTRUCŢIA TRANSMISIILOR PRIN FRICŢIUNE Principalele condiţii pe care trebuie să le îndeplinească materialele utilizate pentru construcţia elementelor active ale transmisiilor prin fricţiune sunt: rezistenţa mare la solicitarea de contact.)/oţel sau fontă – pentru transmisii puţin încărcate şi fără ungere. iar randamentul mai scăzut. dimensiunile de gabarit mai mari. Griparea poate apărea atât la transmisiile prin fricţiune fără ungere cât şi la cele cu ungere. Materialele folosite pentru elementele active ale transmisiilor prin fricţiune se caracterizează prin rezistenţă ridicată la solicitarea de contact şi uzură sau prin coeficienţi de frecare mari. de regulă. cauciuc. care ar putea duce la apariţia gripării. rezistenţa la solicitarea de contact este mai redusă. caracterizându-se prin coeficienţi de frecare mari – care asigură reducerea substanţială a forţei de apăsare – şi elasticitate mărită – care permite micşorarea preciziei de execuţie şi montaj. Valorile coeficienţilor de frecare ale diverselor cupluri de materiale. Primele semne de oboseală sunt microfisuri de suprafaţă.deteriorare este caracteristică variatoarelor prin fricţiune care funcţionează cu ungere şi la care uzura abrazivă este nesemnificativă. care se dezvoltă în timp. Uzarea abrazivă este principala formă de deteriorare a transmisiilor prin fricţiune care funcţionează fără ungere.

8 8. TRANSMISII PRIN FRICŢIUNE CU RAPORT DE TRANSMITERE VARIABIL .1) Raportul de transmitere instantaneu ix.. turaţia de ieşire n2x – variabilă între n2min şi n2max – gama de reglare G: randamentul η. turaţia de intrare n1. pentru diverse cupluri de materiale Cuplul de materiale Coeficientul de frecare µ Condiţiile de funcţionare Cu ungere Oţel călit/oţel călit Fontă/ oţel călit Fontă/fontă Textolit/oţel sau fontă Cauciuc/oţel sau fontă 0.07.17.05 0.2) având valori cuprinse între imin şi imax. (8. în continuare prezentându-se o clasificare pe baza unor criterii cinematice şi constructive..0. cu modificarea continuă a turaţiei şi a momentului de torsiune la elementul de ieşire.1 Fără ungere 0. independentă de încărcare.0..0. sferice... Caracteristicile principale ale variatoarelor sunt: puterea de intrare P1. este ix = n1 .18 0. rezultă 81 . forţa de apăsare determinându-se din condiţia transmiterii momentului de torsiune maxim.0.15. n 2x (8.4 0. unde: i min = n1 n 2 max . în vederea reglării turaţiei elementului de ieşire – variatoarele pot fi: frontale.. între anumite limite.1 Valorile coeficienţilor de frecare µ.. Multitudinea variantelor constructive de variatoare face imposibilă clasificarea unitară a acestora. se deosebesc: variatoare cu contact direct între elementul conducător şi cel condus şi variatoare cu elemente intermediare. cu conuri deplasabile..4.. variatoarele pot fi: cu apăsare constantă.. După forma geometrică a elementelor active – a căror raze de rostogolire se modifică. cu apăsare dependentă de sarcină (proporţională cu momentul de torsiune transmis). După modul de transmitere a mişcării..VARIATOARE Variatoarele mecanice de turaţie realizează transmiterea mişcării şi a sarcinii prin fricţiune. n 2 min (8.3) şi introducându-le în relaţia (8. conice.18 0. în ipoteza absenţei alunecărilor. În funcţie de sistemul de apăsare folosit. Gama de reglare (a turaţiei) se defineşte ca raportul dintre turaţiile limită la ieşire G= n 2 max . toroidale. i max = n1 n 2 min .04.0.0.Tabelul 8.3) Determinând pe n2max şi n2min din relaţiile (8.1).2.08 0.08.. multidisc.

de relaţia G= R 2 max . concomitent. implicit a turaţiei la ieşire. Modificarea raportului de transmitere. ⋅ R 1 min R 2 min (8. Se pot executa cu contact direct (variatorul frontal mono) sau cu elemente intermediare (variatorul frontal cu rolă intermediară cilindrică. Variatorul frontal mono La acest variator (fig. de relaţia G= R 1 max R 2 max . suprafaţa activă fiind suprafaţa frontală a acestora. iar corpul de rostogolire condus sub forma unui disc 2. razele de rostogolire la două dintre elementele active. se realizează prin deplasarea rolei 1. variatorul este de tip duo.7) Variatoare frontale Variatoarele frontale au elementele cu rază reglabilă de forma unor discuri.4) Varierea turaţiei de ieşire. prin intermediul mecanismului şurub-piuliţă 3. elementul conducător este executat sub forma unei role cilindrice 1. variatorul frontal cu role biconice). se realizează prin modificarea – între anumite limite – a razei (razelor) de rostogolire a elementelor active ale variatoarelor. în Fig. a cărui rază de rostogolire R2x este variabilă.1 lungul arborelui conducător.6) iar pentru cele la care reglarea se face prin modificarea razelor de rostogolire la două dintre elementele active. Rapoartele de transmitere se determină cu relaţiile: 82 . Dacă se modifică raza de rostogolire numai la unul dintre elementele active variatorul este de tip mono. R 2 min (8. gama de reglare este dată de relaţia G= R 1 max . i min (8. 8. R 1 min (8. Pentru variatoarele la care reglarea turaţiei se realizează prin modificarea razei de rostogolire a elementului conducător.G= i max . iar dacă se modifică.5) pentru cele la care reglarea se face prin modificarea razei de rostogolire a elementului condus. implicit a raportului de transmitere.1). cu rază constantă R1.8. razele de rostogolire la două dintre elementele active. variatorul frontal cu bile.

10) în care µ este coeficientul de frecare. Variatoarele frontale mono se folosesc pentru game de reglare G < 3 (fără a lua în considerare posibilitatea schimbării sensului de rotaţie). Funcţionarea acestui variator se caracterizează prin existenţa unor alunecări geometrice între rolă şi disc. iar σHP tensiunea admisibilă la contact.6).8). fiecare din acestea putând fi element conducător sau condus. iar c un coeficient. ρ ρ1 ρ 2 R 1 contact. fiind dată de relaţia (v.2) este analog variatorului frontal mono.2 funcţionează fără ungere. i min = 2 min .pentru suprafaţă plană a discului condus. Calculul de rezistenţă se efectuează la solicitarea de contact cu relaţia σH = Fn 1 ≤ σ HP . în punctul median. Forţa de apăsare Q. dată de relaţia (8. 8. Rapoartele de transmitere se determină cu relaţiile (8. implicit.11) unde ρ1 = R1 şi ρ 2 → ∞ . iar gama de reglare cu relaţia (8. rola cilindrică 1 este element conducător şi are posibilitatea deplasării axiale. Pentru variatorul din fig. Curbura redusă este 1 1 1 1 = + = .6). (8. având în vedere că se modifică numai raza de rostogolire a elementului condus.8) iar gama de reglare.2. varierea raportului de transmitere.9) forţa normală Fn. şi serveşte pentru dimensionarea sistemului de apăsare. se determină cu relaţia (8. prin intermediul mecanismului şurub-piuliţă 3. μR 1 (8. este egală cu forţa normală Fn. în acest mod. Variatoarele conice cu contact direct au suprafaţa activă a rolelor cilindrice placată cu materiale nemetalice (de obicei textolit) şi Fig.8. elementele active fiind rola cilindrică 1 şi conul 2. lk = b – lungimea liniei de 83 .10).1) Fn = (8. realizată de arcul 4 (v. supraunitar. fig. lk ρ cM t1 . se obţine modificarea razei de rostogolire a elementului condus 2 şi. fig.1). 8.8.8. Variatorul conic mono Acest variator (fig. la puteri ce nu depăşesc 3kW şi la turaţii ale elementului conducător sub 1500 rot/min. R1 R1 R1 (8. de siguranţă. i max = 2 max .ix = R 2x R R .

sunt ρ1 = R 1 şi ρ 2 = R 2 x / cos δ . variatorul poate funcţiona: ca reductor de turaţie (R 2 min > R 1 ) . corespunzătoare punctului median al rolei.2) Fn = cM t1 . se folosesc elemente intermediare flexibile. În funcţie de corelaţiile dintre R1.Alunecările geometrice care apar sunt mai reduse comparativ cu variatoarele frontale de construcţie asemănătoare. se determină cu relaţia (v. 84 . fig. din care cel puţin o pereche are geometrie variabilă. necesară transmiterii momentului de torsiune prin frecare.14) sin δ Variatoarele conice mono se folosesc pentru puteri P1 < 15kW.8. ca multiplicator de turaţie (R 2 max < R 1 ) . (8.3 pereche de conuri cu geometrie variabilă. 8. (R 2 min < R 1 < R 2 max ) . sub formă de curele trapezoidale late (STAS 7503/1-85) sau curele trapezoidale clasice (STAS 1164/1-87). Cureaua trapezoidală se înfăşoară pe cele două perechi de conuri. μR 1 (8. deoarece – la aceeaşi lăţime b a rolei cilindrice – diferenţa dintre razele de rostogolire limită este mai mică. Q= Variatoare cu conuri deplasabile şi curea La aceste variatoare. se folosesc curele trapezoidale dinţate. fig. iar atunci când este necesară o flexibilitate mărită a elementului intermediar. Variatoarele care au o singură Fig. ρ ρ1 ρ 2 R 1 R 2 x necesară în calculul la solicitarea de contact. rezultând curbura redusă 1 1 1 1 cos δ = + = + . realizată de arc. la turaţii n1 < 1500 rot/min şi game de reglare G ≤ 12. ca reductor sau multiplicator Forţa normală Fn. Forţa de apăsare Q. R2min şi R2max.12) Razele de curbură. Variatoarele conice mono se execută într-o mare varietate constructivă.13) Fn . Capacitatea de transmitere a momentului de torsiune şi gama de reglare a variatoarelor cu curele trapezoidale late sunt superioare celor cu curele trapezoidale clasice.2) (8.8. se determină cu relaţia ( v.

rapoartele de transmitere se determină cu relaţiile ix = R 2x R R . 85 .15) Variatoarele cu conuri deplasabile şi curea se realizează pentru puteri P1 ≤ 55 kW şi game de reglare G ≤ 3 – la variatoarele mono şi G ≤ 9 – la variatoarele duo.3.14) iar gama de reglare cu relaţia (8. 8. i min = 2 min i max = 2 max . i min = 2 min . b) conuri ale perechii cu geometrie variabilă.3) sau prin roţi de variator comandate (v. Variatoarele cu curele sunt de o mare diversitate constructivă.4 (8. fig. realizează varierea raportului de transmitere prin modificarea razelor de rostogolire ale acestei perechi de conuri. a) sau a ambelor (fig.4). R 1 min R 1x R 1 max Fig. i max = 2 max . Variatoarele la care varierea raportului de transmitere se realizează prin modificarea simultană a razelor de rostogolire ale ambelor perechi de conuri – fără a fi necesară modificarea distanţei dintre axe – se numesc variatoare duo. Deplasarea subansamblului mobil trebuie să asigure menţinerea planului median al curelei paralel cu el însuşi. prin deplasarea (apropierea sau îndepărtarea) unuia din arbori. Pentru ambele soluţii. 8. Varierea razelor de rostogolire se poate realiza prin modificarea simultană a poziţiei relative a două discuri – câte unul din fiecare pereche (fig. Tensionarea curelei se poate realiza prin sisteme de tensionare permanentă (cu arcuri) sau prin sisteme de tensionare automată.numite şi variatoare mono. 8.6). se modifică şi distanţa dintre axele conurilor. 8. Concomitent cu deplasarea unuia (fig. se determină cu relaţiile: ix = R R 2x R .4. R1 R1 R1 (8. 8. Rapoartele de transmitere. iar modificarea raportului de transmitere se realizează prin deplasarea axială a subansamblului mobil (v.4. c). 8. pentru aceste variatoare. 8.3. a şi b) sau a tuturor celor patru discuri (fig. fig. acelaşi rol funcţional fiind îndeplinit de diferite soluţii constructive de roţi de variator.

Drăghici. R. Racocea. Chişu. E. Marin. Gh. ş. 14.. 2003. D. A. D. 2.. Calculul şi proiectarea formei arborilor drepţi.BIBLIOGRAFIE 1. Drăghici.. Editura Tehnică. A.a. Gh. Braşov. Mir publishers.. E. Bostan. Organe de maşini.. M. Organe de maşini.. C. Dulgheru. Springer Verlag..I. Moldovean.. 86 . C. Jula. D. Editura Universităţii Transilvania din Braşov. Jula. Vişa. Moldovean. Chişiu. M. Organe de maşini. 4.. Jula. Ciobotă. vol. Gh. Gafiţanu. Florea. Moldovean. Bucureşti.a. 12. 1999. Rădulescu. 1975. 1986. E. N... A. Achiriloaie. V. Ciobanu. A. Jula.a. Oprean. vol.. 1978.a.II.. I. Gh. Chişu. D. Chişu. Organe de maşini. 1989.I. ş.. Bucureşti. Editura Tehnică. Gh.. Radu.. E. I. D.. Vişa. Organe de maşini. Rădulescu.II. A. Moldovean.. I.. Bejan. Editura Lux Libris.. Vişa..I. 1998. Universitatea din Braşov. Gh. M. Cârciumaru. A. Eftimie. vol.. Gh. V. Chişu. 5. Moldovean. 10. Velicu.. D. R. Gh. 3. E. Universitatea din Braşov. Editura Didactică şi Pedagogică. Jula. D. D.II. 1978. 11. M. Velicu. Reşetov. 15. Velicu. Jula. M. vol. D. Hagiu... Dulgheru. vol. 9. 1981.. A. Gh. Eftimie. Universitatea din Braşov. Gafiţanu. A. vol. Velicu.. V. Chişu. Organe de maşini. Bucureşti. Pascovici. Gh. Maschinenelemente. Brand I. Universitatea din Braşov... E.. Racocea.. Gh.. 2002.. C. Gh. 1980. 1981. vol. Organe de maşini. Chişu. Jula.. Calculul şi construcţia cuplajelor. C. Machine design. Niemann. ş. 16. Vântu.. I.. Cuplaje mecanice intermitente. 7.. 8.. D... Marin. Bucureşti.. 1970. 1981. Organe de maşini. A.. C. E. Organe de maşini. Diaconescu. 13. E. Gh. I.. I. I. Chişu. 6.... Berlin – Heidelberg – New York. Chişu.. Velicu. A. Editura Tehnică. Editura Tehnică. Velicu. Bucureşti. I. Manea.. Bostan. I.. Moldovean. Mogan. I. Moscova. M. Gh.. I. Stroe.. C. Braşov. 1980. E. R. V..II. Hagiu... Jula. Universitatea din Braşov. Rădulescu. D. E. G. vol. Rădulescu. Velicu. ş. Moldovean..I. Organe de maşini. C. Editura Lux Libris. 1998. Universitatea din Braşov.. Drăghici. Achiriloaie. Organe de maşini.I. vol.

ing.ing.dr. Adrian BUDALĂ*Prof.dr.univ. Marilena RADU*Şef lucr. Emil CHIŞU ORGANE DE MAŞINI II ÎNDRUMAR PENTRU LUCRĂRI DE LABORATOR Învăţământ cu frecvenţă redusă Programul de studii AUTOVEHICULE RUTIERE BRAŞOV.ing.Universitatea „TRANSILVANIA” din Braşov Departamentul pentru Învăţământ la Distanţă Programul de studii: AUTOVEHICULE RUTIERE Dr. OCTOMBRIE 2010 .

....................................................................3..................... STUDIUL REDUCTOARELOR DE TURAŢIE CU AXE FIXE ............................................................................................ 111 88 .............. LA FUNCŢIONAREA ÎN GOL (NESOLICITAŢI) ........................ 108 Şedinţa V............................ 91 Şedinţa III............................................................. ANGRENAJE .................................................................................................. 98 Şedinţa IV........................ .................... ARBORI ...... 89 PLANIFICAREA ORELOR DE LABORATOR ................... RULMENŢI .... 110 • Calculul arborelui intermediar al unui reductor .......... 107 • Calculul montajelor cu rulmenţi radial – axiali montaţi în X (cu role conice) . 102 • Calculul montajelor cu rulmenţi radiali cu bile ...................................... DETERMINAREA FACTORULUI DE FORMĂ AL DINTELUI YFa .......................... PROGRAMA LUCRĂRILOR DE LABORATOR ...CUPRINS Pag....................................................................................................... REDUCTOARE ........ DETERMINAREA MOMENTULUI DE FRECARE ÎN RULMENŢII RADIALI CU BILE............ 1..................................91 • Lucrarea de laborator nr............................................................................................................................ 90 Şedinţa II............................................................................................ 102 • Lucrarea de laborator nr..... 98 • Lucrarea de laborator nr.............................................................. 2....................................................

la funcţionarea în gol (nesolicitaţi). Calculul asamblărilor prin pene paralele. cele 3 lucrări de laborator prevăzute au ca tematică: studiul reductoarelor – geometrie. • Proiecţii de variatoare. Întocmirea schemei de calcul la încovoiere a arborelui intermediar al unui reductor cilindric (stabilirea sensurilor şi a punctelor de aplicaţie ale forţelor. I.Universitatea “Transilvania”din Braşov Catedra: DESIGN DE PRODUS ŞI ROBOTICĂ Disciplina: ORGANE DE MAŞINI II AR. Calculul arborilor la solicitări compuse. pentru însuşirea modului de calcul a organelor de maşini. proiecţii de diverse organe de maşini.R. Braşov. În acest sens au fost prevăzute lucrări de laborator. Octombrie 2010 Autorii 89 . Având în vedere specificul formei de învăţământ DID. • Proiecţii cu sisteme de ungere a angrenajelor şi rulmenţilor. an III. determinarea momentului de frecare în rulmenţii radiali cu bile. Programa analitică. considerăm că este în sprijinul studenţilor. Calculul unei transmisii prin curele trapezoidale înguste. dispozitive de ridicare). programa analitică a orelor de laborator a fost structurată astfel încât să se prezinte studenţilor o gamă largă de probleme ce pot apărea în calculul şi proiectarea organelor de maşini.F. Astfel. • Proiecţii de montaje cu rulmenţi (inclusiv sisteme de etanşare). Calculul montajelor cu rulmenţi radiali (cu bile si role cilindrice) şi radiali – axiali. astfel structurată. arbori. descompunerea forţelor în două plane perpendiculare şi stabilirea distanţelor dintre forţe). Calculul de predimensionare al arborilor. PROGRAMA LUCRĂRILOR DE LABORATOR Orele de laborator au drept scop să prezinte studenţilor modul practic de stabilire a unor parametri caracteristici organelor de maşini. carcase. Sunt prezentate fizic scheme şi metodici de calcul pentru principalele organe de maşini ce intră în componenţa reductorului: Forţe în reductoare. în special. prezentarea fizică a diverselor organe de maşini şi modul de calcul şi proiecţii a principalelor organe de maşini în special. Sunt prevăzute proiecţii pentru: • Proiectii de reductoare (construcţii de roti. montaţi în X (cu role conice). cele care se întâlnesc în proiectul de an prevăzut în planul de învăţământ. determinarea unuia dintre factorii ce intră în relaţia de calcul la încovoiere a dintelui drept. desenul principalelor elemente ce intră în componenţa reductorului. factorul YFa. cinematică.

Universitatea din Braşov. 1992. 2).a. Tematica şedinţei • Prezentarea planificării şedintelor de laborator. studentii sunt obligaţi să se prezinte cu: instrument de calcul. • Calculul unei transmisii prin curele trapezoidale. • Studierea variatoarelor din laborator. TITULARUL DISCIPLINEI Braşov. ş. Catedra Design de Produs şi Robotică Disciplina: Organe de maşini II PLANIFICAREA orelor de laborator în semestrul I al anului universitar 2010 – 2011 Nr. vol.cu role conice). arbori. REDUCTOARE • Prezentarea principalelor tipuri de reductoare cu axe fixe (schemele structurale ale reductoarelor date la proiect). studentii sunt obligaţi să conspecteze. Organe de maşini .crt.1). • Studiul reductoarelor de turaţie cu axe fixe (Lucrare de laborator nr. 4. La orele prevăzute cu seminar.R. lucrarea planificată. descompunerea forţelor în două plane perpendiculare şi stabilirea distanţelor dintre forţe). la funcţionarea în gol (nesolicitaţi) (Lucrarea de laborator nr. I. 3. • Proiecţii de variatoare.Îndrumar pentru lucrări de laborator. VARIATOARE. Efectuarea lucrărilor de laborator este o conditie necesară prezentării la examen. 1984. ARBORI • Calculul de predimensionare a arborilor. UNGERE • Proiecţii cu sisteme de ungere a angrenajelor şi rulmenţilor. l şi 11. • Proiectii de reductoare (se va insista asupra constructiilor de roti.M. 2.F. • Prezentarea tipurilor de curele existente. Octombrie 2010 90 . A. • Forţe în reductoare. • Studierea rulmenţilor şi a sistemelor de etanşare existente în laborator. • Calculul arborilor la solicitări compuse. 3. 3). 1. 2. REDUCTOARE • Studierea reductoarelor existente în laborator. 2. 1. Universitatea din Braşov. 7. ANGRENAJE • Determinarea factorului de formă al dintelui YFa (Lucrarea de laborator nr. notiţe de curs. Culegere de norme şi extrase din standarde pentru proiectarea elementelor componente ale maşinilor. BIBLIOGRAFIE JULA.Facultatea: I. RULMENŢI • Calculul montajelor cu rulmenţi radiali si radiali.axiali (montaţi în X . Universitatea Transilvania din Braşov Programul de studii: AR Facultatea de Design de Produs şi Mediu Anul: III. dispozitive de ridicare). • Întocmirea schemei de calcul la încovoiere a arborelui intermediar al unui reductor cilindric (stabilirea sensurilor şi a punctelor de aplicaţie ale forţelor. RECUPERARI LUCRĂRI DE LABORATOR Se pot recupera maxim 2 lucrări BILANT Observaţii: 1. carcase. RULMENŢI • Proiecţii de montaje cu rulmenţi (inclusiv sisteme de etanşare). 6. 5. • Determinarea momentului de frecare în rulmenţii radiali cu bile. CURELE • Studierea curelelor existente în laborator. Pentru lucrările de laborator.

sunt: roţile dinţate. pe treptele reductorului. se recomandă utilizarea reductoarelor cu trei trepte. se poate face după recomandările cuprinse în tabelul 2. a cărui secţiune şi vedere sunt prezentate în fig.1…8 – pentru angrenaje cilindrice – şi la valori ir > 5…6 – pentru angrenaje conice – se recomandă utilizarea reductoarelor cu două trepte. melcate. tabelul 2) la o valoarea imediat inferioară valorii obţinute (de preferintă o valoare scrisă cu litere îngroşate). La valori ir > 7. funcţionează cu zgomot. cilindro-melcate. precum şi caracteristicile acestora. m. indiferent de tip. studenţii vor lua la cunoştinţă de construcţia reductoarelor de turaţie cu roţi dinţate cu axe fixe. Dintre dezavantajele reductoarelor. 2. sunt prezentate în tabelul 1. Elementele componente ale unui reductor. după calcularea modulului danturii. Reductoarele de turatie cu roţi dinţate se utilizează in majoritatea transmisiilor mecanice ale maşinilor şi utilajelor.Şedinta II: REDUCTOARE Lucrarea de laborator nr. se pot enumera: necesită o prelucrare şi un montaj precis a pieselor componente. lagărele. au randament ridicat. de regulă. capacele. Prin această lucrare de laborator. existente în laboratorul de Organe de Maşini. Valorile standardizate ale rapoartelor de transmitere şi ale distanţelor dintre axe sunt prezentate în tabelul 2. montate în carcase închise. carcasele. Avantajele principale ale reductoarelor de turaţie cu roţi dinţate: asigură un raport de transmitere constant. 88 . 1 STUDIUL REDUCTOARELOR DE TURAŢIE CU AXE FIXE 1. valoarea acestuia se standardizează (v. au durabilitate şi siguranţă mare în funcţionare. Utilizarea reductoarelor de turaţie este impusă de necesitatea obţinerii la arborele de ieşire a unor viteze care să corespundă regimului de funcţionare a maşinii antrenate. cu arborii în poziţie verticală). reductoare cu axele în mail multe plane. Schemele structurale ale principalelor tipuri de reductoare cu axe fixe. mai mici decât cele ale motoarelor electrice care antrenează transmisia. reductoare cu mai multe trepte. awIII etc. viteze. reductoare cu trei trepte. Descrierea modului de obţinere a profilului dintelui Pentru prezentarea constrcţiei reductoarelor. • După poziţia planului care conţine axele arborilor: reductoare cu axele în plan orizontal. rapoartele de transmitere (angrenare) pe fiecare treaptă uI şi uII şi distanţele dintre axele treptelor reductoarelor awI. necesită întreţinere uşoară în timpul exploatării. s-a ales un reductor cilindric orizontal cu o treaptă. awII. au capacitate mare de transmitere a sarcinii. reductoare cu două trepte. La reductoarele de uz general sunt standardizate: raportul de transmitere total ir. 1. vor determina unele caracteristici cinematico-geometrice ale acestora şi vor releva o secţiune prin dreptul unui arbore. combinate (conicocilindrice. concomitent cu amplificarea momentului de torsiune transmis. transmit şocurile şi vibraţiile. iar la valori ir > 50. Scopul lucrării Reductoarele de turaţie sunt mecanisme cu roţi dinţate. conice. reductoare cu axele în plan vertical (cu arborii în poziţie orizontală. melcate-cilindrice). arborii. Clasificarea reductoarelor de turaţie cu axe fixe Reductoarele de turaţie cu roţi dinţate cu axe fixe se clasifică în funcţie de mai multe criterii: • După numărul treptelor de reducere a turaţiei: reductoare cu o treaptă. elementele auxiliare. Împărţirea raportului de transmitere total ir. utilizate pentru reducerea turaţiei. • După tipul angrenajelor componente: cilindrice.

La viteze şi sarcini mari.2. obişnuit Cu arborele roţii imax=5. La reductoarele bifurcate. pentru dantură curbă. imax=10. pentru dantură dreaptă. se recomandă să se folosească roţi cu dantură înclinată sau în V. REDUCTOARE CU DOUĂ TREPTE 2. cu intrarea Vertical.Tabelul 1.1 Cilindrice Orizontal. Reductoarele obişnuite necesită arbori rigizi. pentru dantură dreaptă. obişnuit Vertical. Se recomandă utilizarea acestor reductoare la sarcini mari şi foarte mari. De regulă.1 Cilindrice orizontale Obişnuit Coaxial Bifurcat în treapta I Bifurcat în treapta a II-a 2. Vertical. Cilindrice verticale Obişnuit Coaxial Bifurcat în treapta I Bifurcat în treapta a II-a Bifurcat în treapta I şi cu dantură în V în treapta a II-a Vertical Orizontal imax=50. Scheme de Reductoare Tipuri principale de reductoare de turaţie 1. pentru dantură curbă. 89 . pentru dantură dreaptă. verticali cu arborii imax=8. imax=6. pentru dantură înclinată. vmax=35…40 m/s. cu intrarea pe sus pe jos Vertical. se recomandă să se utilizeze dantură dreaptă.2 Conice Orizontal. deoarece amplasarea asimetrică a roţilor pe arbori duce la repartizarea neuniformă a sarcinii pe lungimea dinţilor. 1. dezavantajul menţionat se înlătură parţial prin amplasarea simetrică a roţilor pe arbori. REDUCTOARE CU O TREAPTĂ 1. 2. reductoarele cu două trepte se execută cu angrenaje cu dantură înclinată. La viteze şi sarcini mici. dispus vertical obişnuit vmax=2…3 m/s.

90 .

1 .91 Fig.

în general. Tabelul 2.5 11 2 5 12 2.5 3. trebuie să se prevadă posibilitatea reglării jocului din angrenaj.4 1.8 3. Necesită.5 3 4 9 8 10 1.2 Conico–cilindrice orizontale imax=200.375 1.5 14 92 . Valori standardizate – raport de angrenare. Treapta conică se foloseşte totdeauna ca treaptă rapidă. aw [mm] 40 50 63 80 45 56 71 90 100 125 160 200 112 140 180 225 250 315 400 500 280 355 450 560 1 2.25 1. Este dificil de asigurat ungerea prin barbotare a treptei conice.8 2 2. Conico–cilindrice Orizontal Combinat. angrenajele conice având o capacitate de încărcare mai mică decât cele cilindrice.125 2.42 2.1 8 Distanţa dintre axe.3.1 Cilindrice orizontale imax=250.55 4 4.5 5 5. orizontal cu intrarea verticală imax=45. distanţa dintre axe.75 7 Modulul danturii. ceea ce complică construcţia.75 4. măsuri constructive deosebite pentru asigurarea ungerii prin barbotare a tuturor angrenajelor. la acelaşi gabarit. Scheme de Reductoare (continuare) 2. m [mm] 1.5 6 1. Pentru angrenajul conic.REDUCTOARE CU TREI TREPTE 3.6 6 6.25 1.5 2.25 5. Particularităţile treptei conice prezentate la reductoarele conico–cilindrice cu doua trepte sunt valabile şi la aceste reductoare. Montarea în consolă a pinionului conic duce la o repartiţie neuniformă a sarcinii pe lungimea dintelui.3 7.Tabelul 1. modulul danturii Raportul de angrenare u 1.6 1. 3. 3.15 3.

. principalele elemente componente sunt: roţile dinţate. aceasta trebuind să fie rezistentă şi. fig. 6. de regulă. 2. corp comun cu arborele. fig. care depind de mărimea roţii. trebuie să se ţină seama de următoarele recomandări (v. b şi c). Indiferent de tipul roţilor.6. Lăţimea butucului este determinată de lungimea penei paralele.8)d.4)mn (d1min=8mm). sau separat. discul şi coroana se obţin prin strunjire (fig. Pinioanele conice se execută. sistemul de ungere.8)d. pentru a îmbunătăţi repartiţia sarcinii pe lungimea dintelui. cu scopul îmbunătăţirii repartiţiei sarcinii pe lungimea dintelui. 2. în construcţie masivă (v. 1. Semifabricatul pentru construcţia roţii poate fi bară laminată.. prin pene paralele sau caneluri.. se execută doar ca piese separate. caz în care butucul este dispus simetric (v. unde d este diametrul arborelui). prin intermediul dinţilor.d1. Roţile dinţate din componenţa reductoarelor sunt executate într-o mare diversitate de forme constructive. pentru roţi cilindrice.6 .4mm) numărul de găuri de uşurare 4 . d0 – se alege funcţie de dimensiunile discului roţii. la un număr redus de piese) sau obţinut prin matriţare (v. Referitor la forma constructivă a roţilor. 93 . caz în care butucul. capacele. fig. 2). butucul acestora poate fi de aceeaşi lăţime cu roata sau mai mare.. când diametrul acestuia este apropiat de diametrul de picior al pinionului (da<(1. iar pentru roţi conice se alege constructiv. d0<[(df-Db)/2] . arborii. iar coroana dinţată espe partea care preia sarcina. 2 Butucul serveşte pentru asamblarea roţii de arbore. cu dantură cilindrică sau conică. lagărele. Roţile conduse. 2): Db =(1. suficient de elastică. discul face legătura între butuc şi coroană.. elementele auxiliare..1. disc şi coroană dinţată. Aceste roţi pot fi în construcţie masivă (neeconomic) sau sub formă de butuc. c). 2. cu îndepărtarea unei mari cantităţi de material (soluţie folosită. a). b). având diametre mari... în acelaşi timp. a) sau asimetric (v. sau din alte considerente constructive. de regulă. a b c Fig. cu diametre mici) se execută. impunând un anumit tip de materialul şi o anumită tehnologie de execuţie. soluţie care conduce la reducerea masei roţii.. 2. fig. corp comun cu arborele. Atât pinioanele cât şi roţile dinţate conice sunt prevăzute cu o porţiune cilindrică de centrare pe dispozitivul maşinii de danturat.5. de regulă. prin care se asamblează roata pe arbore. sistemul de etanşare. economisind material şi scule aşchietoare (soluţie folosită la un număr mare de piese). 2.Indiferent de tipul reductorului. fig. iar roţile conice se execută ca piese separate (fig. d1=(2. carcasele. Pinioanele (roţi conducătoare.cu respectarea condiţiei (Db-d)/2≥(d1+2.. la economie de oţel aliat şi la obţinerea unei coroane dinţate elastice.

Pentru a se obţine montaje corecte prin asamblările cu şuruburi. paralel cu planul bazei. planul de separaţie dintre acestea fiind în dreptul axelor arborilor. 3) au carcasa formată din două părţi. cu mai multe trepte de diametre. cu rulmenţi de diferite tipuri şi dimensiuni. dar şi în construcţie sudată. În cazul ambelor trepte bifurcate. Asamblarea se realizează cu ajutorul unor şuruburi sau a unor prezoane montate cu joc (cu prestângere). carcasele sunt prevăzute cu flanşe de prindere. Reductoarele orizontale (fig. paralel cu planul bazei. Menţinerea aceleaşi poziţii relative dintre carcase – la prelucrare şi la montaj – se realizează prin intermediul unor ştifturi de centrare. în ambele sensuri. în dreptul arborilor. Alezajele pentru montarea rulmenţilor se execută în bosajele existente pe suprafeţele laterale ale carcaselor. Arborii reductoarelor se execută drepţi. unul din arborii treptei bifurcate este fixat axial prin intermediul danturii în V şi nu prin intermediul rulmenţilor. care ar modifica alezajul rulmenţilor. Lăţimea tălpilor de prindere se determină în funcţie de mărimea şuruburilor de prindere a reductorului pe fundaţie. Fixarea axială a arborelui. sunt prevăzute nervuri de rigidizare. la exterior. în cazul unicatelor sau seriilor mici de fabricaţie. inclusiv a impurităţilor din baia reductorului. şi de a fixa axial arborii. planul de separaţie dintre aceste carcase fiind tot în dreptul axelor arborilor. Reductoarele verticale au carcasa formată din mai multe părţi. se recomandă ca suprafaţa inferioară a băii de ulei să fie executată cu o mică înclinare (2o…3o) înspre orificiul de scurgere. de regulă. de a fixa axial arborii – prin intermediul lagărelor – şi de a asigura ungerea angrenajelor şi lagărelor. Carcasa superioară este prevăzută cu capac de vizitare – prin care se poate observa starea dinţilor roţilor – cu buşon de aerisire – pentru a asigura o presiune normală în interiorul carcasei – şi cu urechi sau inele şurub – de ridicare şi transportare a reductorului cu utilaje specifice. pentru serii mari de fabricaţie. în plus. Pentru golirea totală a uleiului. de regulă. cu sistem de control al nivelului de ulei din baia reductorului şi cu buşon de golire a uleiului. fără ca între suprafeţele de separaţie să se monteze o garnitură de etanşare. cu lăţimea mai mare decât grosimea pereţilor carcasei. Lăţimea flanşelor de prindere a carcaselor se determină din condiţia de asigurare a montajului cu cheia a şuruburilor (piuliţelor) utilizate la asamblarea carcaselor. Se execută. prin uleiul existent în carcasa inferioară a reductorului. pentru a se apropia de o grindă de egală rezistenţă la încovoiere fiind şi rigizi. Pentru asamblare.Arborii sunt organe de maşini destinate transmiterii momentelor de torsiune şi preluării momentelor de încovoiere. care pot acţiona pe arborele de intrare sau de ieşire. Carcasele inferioare ale reductoarelor sunt prevăzute cu tălpi de prindere a acestora pe construcţia metalică din fundaţie. aceasta pentru egalizarea încărcărilor pe cele două ramuri ale bifurcării. suprafeţele de separare fiind prelucrate cu respectarea unor condiţii severe de planeitate şi de rugozitate. iar dimensiunile acestora funcţie de mărimea încărcării lagărelor cu forţe radiale şi axiale. carcasa superioară şi una sau două carcase intermediare. din fontă cenuşie prin turnare. asemănător cu stabilirea lăţimilor flanşelor de prindere a carcaselor. flanşele de prindere au grosimi mai mari în zona acestora şi. se poate realiza la un singur capăt sau la ambele capete. Lagărele se realizează. trebuie să se asigure o perpendicularitate a suprafeţei de aşezare a capului şurubului şi/sau a piuliţei faţa de axa găurii de trecere a şurubului. Scopul lagărelor este de a prelua forţele care provin din angrenaje sau din transmisiile prin curele sau lanţuri. carcasa inferioară 1 şi carcasa superioară 2. Etanşeitatea carcaselor se obţine prin strângerea acestora. De aceea tipul rulmenţilor se alege funcţie de tipul montajului ales. Carcasele reductoarelor au rolul de a asigura poziţia relativă a arborilor – prin definirea distanţei dintre axe a angrenajelor – de a prelua forţele din lagăre. 94 . numai arborele intermediar este fixat axial prin lagăre. aceasta se realizează prin executarea unor lamaje sau prin prelucrarea bosajului obţinut din turnare. funcţie de tipul montajului şi sarcinile care trebuie să le preia. Salturile de diametre (umerii arborilor) servesc pentru fixarea axială a roţilor dinţate şi a rulmenţilor. Pentru mărirea rigidităţii acestor bosaje. carcasa inferioară. datorită lungimii mici şi a diametrului mare. În cazul reductoarelor bifurcate în treapta I sau a II-a.

respectiv suprafeţelor laterale şi suprafeţele interioare ale carcaselor. iar grosimea δ poate fi aleasă. De regulă. la fel ca şi grosimea δ a pereţilor carcaselor (mai mari la dimensiuni mari).Deoarece carcasele se obţin. a c b Fig. Pentru un reductor cilindric orizontal cu două trepte. pentru arborii de intrare şi ieşire din reductor. Dimensiunile de gabarit ale carcaselor – lungime şi lăţime – depind de mărimea roţilor dinţate (diametre. între capace şi carcasă se montează o garnitură de etanşare. constructiv. Aceste distanţe se aleg constructiv. urmărind notaţiile din fig. 4. având în vedere specificul procesului de turnare în ceea ce priveşte umplerea corectă a formei de turnare.97 în care da1. în carcase realizându-se găuri filetate. în concordanţă cu dimensiunile de gabarit. pentru porţiunile care trebuie prelucrate ulterior se vor prevedea bosaje din turnare. lăţimi). da4 reprezintă diametrul de cap al pinionului 2 ⎠ ⎝ din treapta întâi. 3 d Capacele laterale sunt prevăzute cu porţiuni pentru centrarea în alezajele carcaselor şi pot fi înfundate sau cu trecere. Grosimea pereţilor carcasei nu poate fi mai mică decât 7 mm. de regulă. se poate scrie d + d a4 ⎛ ⎞ L = ⎜ a wI + a wII + a1 + 25 mm ⎟ 0.006 L + 5 mm . respectiv diametrul de cap al roţii conduse din treapta a doua. Capacele sunt asamblate pe carcase prin şuruburi montate cu joc. după recomandarea δ = 0. Lungimea şi lăţimea carcasei depind de tipul reductorului proiectat. iar în cazul rulmenţilor radiali-axiali garnitura are rol dublu. prin turnare. 95 . cât şi de distanţele dintre aceste roţi – la nivelul cercurilor de cap. de reglare a jocului din rulmenţi şi de etanşare.

lungimea L este L = ⎜ a w + a 2 2 ⎝ ⎠ unde da2 şi da4 reprezintă diametrele de cap ale roţilor conduse din treapta întâi.5δ δ 5δ δ L Fig. prin care trebuie să se asigure o ungere corespunzătoare a ambelor trepte ale reductorului. Este obligatoriu ca prin indicatoarele de ulei folosite să se indice nivelul minim şi maxim. Nivelul minim al uleiului din baie. la diametrul etanşării. se vor monta şi ungătoare cu bilă. cu relaţia B = b1 + b3 + 6δ. caz în care se prevăd şaibe de reţinere. pentru micşorarea frecărilor şi a încălzirii uleiului din baie.5δ b3 . Utilizarea unuia sau altuia din aceste sisteme de etanşare este legată de eficienţa etanşării. De regulă. respectiv a doua. pentru ca în timpul funcţionării să nu fie antrenate impurităţile depuse în această zonă. Frecvent se folosesc etanşările cu manşetă de rotaţie. la care ungerea se realizează cu unsoare. standardizate ca formă şi dimensiuni. În cazul rulmenţilor de la unele reductoare verticale şi de la arborele de intrare din reductoarele conico-cilindrice. deşi sunt standardizate atât ca dimensiuni cât şi ca dimensiuni ale canalului trapezoidal în care acestea se montează. awI awII ϕ 1. etanşările cu inele din pâslă se folosesc rar. definit de cercurile de cap ale roţilor conduse din cele două trepte (v. la reductoare ungerea se realizează prin barbotare – pentru angrenaje – şi prin stropii de ulei existenţi în interiorul carcasei reductorului – pentru rulmenţi. Sistemele de etanşare pentru arbori sunt montate în capacele de trecere şi se pot realiza cu manşete de rotaţie (standardizate şi executate de firme specializate) sau cu inele de pâslă. Principala problemă a reductoarelor verticale este asigurarea ungerii ambelor trepte. care este strâns legată de viteza periferică a arborelui. Sensul principal al etanşării 96 δ B 1. Pentru arborii de intrare în reductoarele conice sau conico-cilindrice. la etanşarea arborilor de intrare şi ieşire din reductor. 4.d + da4 ⎛ ⎞ + 25 mm ⎟ 0. de regulă. respectând restricţiile prezentate. deoarece una din acestea nu se poate unge prin barbotare. Mai complicate din punct de vedere tehnologic şi neeficiente la viteze mari de rotaţie. în principal. pentru alimentarea cu unsoare fără demontarea capacului exterior. care se montează în locaşe cu dimensiuni. Lăţimea carcasei unui reductor se determină. înclinată faţă de planul de separaţie cu unghiul φ. în care b1 şi b3 sunt lăţimile roţilor conducătoare (pinioanelor) ale celor două trepte. Sistemul de ungere are în vedere realizarea ungerii angrenajelor şi a rulmenţilor. de asemenea. La carcasa inferioară a unui reductor orizontal. fig. 4 Carcasa superioară se execută. fiind prezentată pentru fiecare în parte. distanţa dintre diametrul de cap al roţii cu cel mai mare diametru şi fundul băii de ulei se recomandă a fi egală cu 5δ. ungerea rulmenţilor se face cu unsoare. 10 mm.5 δ b1 1. etanşarea celorlalte componente. Pentru un reductor coaxial cu două trepte. carcase şi capace. dar nu mai puţin de 3/4 din înălţimea dintelui. la reductoarele orizontale cu două trepte. urmărind fig. Nivelul maxim al uleiului nu trebuie să depăşească 1/3 din diametrul roţii conduse lente (de la treapta a II-a). Sistemul de etanşare se referă.97 . respectiv spălarea unsorii de către uleiul ce ar putea pătrunde în lagăre. standardizate. pentru a nu permite scurgerea unsorii în baia de ulei a reductorului. 4). trebuie să fie astfel ales încât roţile să fie cufundate în ulei cca.

Modul de elaborare a referatului lucrării de laborator Pentru efectuarea lucrării de laborator în şedinţa planificată. 2. reprezintă rapoartele de angrenare ale treptei I. IV).se măsoară cu raportorul unghiul de înclinare a dintelui pe roată şi se compară cu cel calculat. modulul normal mn standardizat (prima valoare mai mică decât cea a modulului frontal stabilit cu relaţia (7). lagărelor. respctiv III.se determină unghiul β de înclinare a danturii β = arc cos n . z 6 fiind obţinute prin numărarea dinţilor roţilor reductorului studiat. 4. Relevarea secţiunii prin dreptul unui arbore. clasificarea şi caracterizarea reductoarelor de turaţie cu axe fixe (tabelul 1). Înainte de efectuarea lucrării. arbori. II. Studierea amănunţită a unui reductor. studenţii vor completa referatul întocmit cu schema structurală a reductorului studiat. 3. care trebuie să cuprindă: titlul lucrării. 5. m . studenţii vor parcurge etapele prezentate în continuare. studenţii vor fi chestionaţi asupra construcţiei reductoarelor de turaţie cu axe fixe (roţi. Studierea tuturor reductoarelor de turaţie cu axe fixe existente în laboratorul de Organe de maşini şi.la reductoare este de la interior spre exterior. sens ce impune sensul de montare al garniturii. accesorii). 4. Pe parcursul desfăşurării lucrării de laborator. u II = z 4 / z 3 . 6). tipul rulmenţilor şi a fixării axiale a subansamblelor arbori . unde: u I = z 2 / z1 .se măsoară cu rigla distanţa dintre axe a w . se determină modulul frontal mt = . Determinarea unghiului β de înclinare a danturii unei trepte cilindrice. în prealabil. z 5 . din seria de moduli prezentată în tabelul 2. Se va urmări: construcţia roţilor dinţate şi a arborilor. z 2 . constructia carcaselor şi a accesoriilor. carcase. plasarea acestora în clasificarea dată în tabelul 1. notând şi anumite particularităţi constructive ale roţilor dinţate. III. II. capacelor. din relaţia distanţei dintre axe 1 2a a = mt ( z1 + z 2 ) . z 4 . trebuie atent urmărite abaterile radiale în procesul prelucrării. iar z1 . accesoriilor. 3.se alege. iar roţile componente. În zonele de contact ale buzelor de etanşare ale manşetelor cu arborii.considerând că angrenajul este nedeplasat ( a = a wSTAS ). Determinarea raportului de transmitere al reductorului studiat: i = u I u II u III . duritatea suprafeţei în urma tratamentului termic aplicat. arborilor. referatul lucrării.roţi dinţate – rulmenţi. pe baza schemelor structurale. lagăre. metodica de desfăşurare a lucrării de laborator. prin rectificare. 97 . carcaselor. definirea. de la intrare la ieşire. iar valoarea obţinută se „standardizează” la cea mai apropiată valoare cuprinsă în tabelul 2. z 3 . Întocmirea schemei structurale a reductorului. la care se vor nota arborii cu cifre romane (I. indicat pentru fiecare grup de studenţi. urmărind următoarele etape: . vor calcula raportul de transmitere şi unghiul de înclinare β şi vor desena secţiunea relevată prin dreptul unui arbore. respectiv obţinerea unei rugozităţi mici. indicat de către cadrul didactic. cu cifre arabe (1. scopul lucrării. mt . Modul de desfăşurare a lucrării de laborator În cadrul lucrării de laborator. . 2 z1 + z 2 . u III = z 6 / z 5 . fiecare student va trebui să întocmească.

axa de simetrie a acestuia. profilul dintelui roţii pentru care se determină acest factor. 1 În figura 2 se prezintă o astfel de diagramă. respectiv de ieşire a dintelui roţii conducătoare din angrenare). pe cale grafică. care poate fi de forma unei roţi dinţate sau a unei cremaliere. (1) YFa = m 2 ⎛ SF ⎞ ⎜ ⎟ cos α ⎝ m⎠ în care: hFa reprezintă bratul forţei Fta. respectiv a cremalierei generatoare. Pe calculator. în funcţie de numărul de dinţi z ai roţii dinţate şi de coeficientul x. h* 0 = h* 0 n = 1 . practic. standardizate. ρ a0 = ρ * 0 n = 0.1) h ' 6 Fa cos α n . are geometria dinţilor roţii generatoare. normala la profil. care are la bază principiul angrenării a două roţi dinţate sau a unei roţi cu o cremalieră. Prelucrarea danturii cilindrice se realizează având ca elemente roata cilindrică semifabricat şi scula aşchietoare. definit de relaţia (fig.Şedinţa III: ANGRENAJE Lucrarea de laborator nr. rezultând şi cilindrul de picior al roţii dinţate. Valorile factorului de formă YFa se aleg. Programul mai conţine şi determinarea secţiunii periculoase la încovoiere. În cazul prelucrării cu cremalieră generatoare – procedeul urmărit în prezenta lucrare de laborator – flancurile unui dinte se obţin ca înfăşurători ale familiilor de drepte descrise de flancurile cremailerei generatoare. 2 DETERMINAREA FACTORULUI DE FORMĂ AL DINTELUI YFa 1. hFa şi α'a ). care nu rezultă în procesul generării flancurilor.corespunzătoare punctului de intersecţie a cercului de cap cu profilul dintelui (punctul de intrare a dintelui roţii conduse în angrenare. cercul de cap al roţii. c* = c* = 0. Descrierea modului de obţinere a profilului dintelui Pentru determinarea factorului de formă YFa. din diagrame. se obţin: profilul dintelui realizat cu o cremalieră generatoare.25 . a factorului de formă YFa şi compararea valorii obţinute cu cea stabilită cu ajutorul diagramei (v. fig. SF – lăţimea secţiunii periculoase. urmărind etapele prezentate în organigrama logică din fig. 4 se prezintă profilul dintelui unei roţi dinţate – obţinut prin rularea pe calculator a 98 . 2.375 . construită pentru parametrii standardizaţi ai * cremalierei generatoare: α 0 = α 0 n = 200 . α a unghiul de presiune corespunzător punctului de aplicaţie al forţei tangenţiale Fta. 3. este necesar să fie realizat grafic. Procedeul tehnologic cel mai frecvent folosit pentru prelucrarea roţilor dinţate este cel prin rostogolire. Scula aşchietoare. 0 a a an a Lucrarea de laborator are drept scop determinarea. Fig. definită de punctele de tangenţă dintre profilul de racordare al flancurilor dintelui la cilindrul de picior şi două drepte înclinate la 300 faţă de axa de simetrie a dintelui. respectând dimensiunile calculate ale cilindrului de cap. precum şi determinarea valorii acestuia. stabilirea valorilor parametrilor din expresia factorului de formă YFa (SF. Roata semifabricat se prelucrează prin strunjire. α .unghiul de angrenare ( α = 200 ). m – modulul ' danturii. 2). În fig. Scopul lucrării Unul dintre factorii din relaţiile de calcul la solicitarea de încoviere a dinţilor roţilor dinţate este factorul de formă YFa. care solicită dintele la încovoiere.

4. pe displajul calculatorului. Se urmăreşte. 99 . axei de simetrie a dintelui.3 (fig.2 = xn1.2 .Observaţie: Pentru dinţi înclinaţi sau curbi : x1. în punctul de intrare (ieşire) a dintelui în (din) angrenare. 2 zn = z cos 3 β . 3 – pentru z = 20 dinţi. 4. diametrului de cap al roţii. Modul de desfăşurare a lucrării de laborator Pentru determinarea grafică a factorului de formă al dintelui YFa. Fig.0.c). Se alege numărul de dinţi ai roţii (z).3 (fig. ca înfăşurători ale familiilor de drepte descrise de flancurile dintelui cremalierei generatoare. m = 22 mm şi coeficientul deplasării de profil x = . programului întocmit pe baza organigramei din fig. trasarea: profilului dintelui.b) şi x = + 0. coeficienţii deplasărilor de profil (x<0 sau x>0) şi modulul (m). b. se parcurg etape prezentate în continuare: a. 3.

utilizând relaţia (1). braţul hFa al forţei Fta. studenţii vor ataşa. a a 0 an * ρ a0 ρ * 0 n . în timpul mişcării relative dintre centroidele angrenajului cremalieră – generatoare – roată semifabricat (dreaptă de divizare – cerc de divizare) Trasarea axei de simetrie a dintelui Trasarea normalei la profilul dintelui. d. scopul acesteia. tangente la zona de racordare de la piciorul dintelui Trasarea. Înainte de efectuarea lucrării. pentru definirea unghiului α a şi a distanţei hFa ' Stabilirea valorilor parametrilor din expresia factorului de formă YFa ( S F . hFa şi α a ) Determinarea valorii factorului de formă YFa Fig. Cu valorile astfel obţinute. c * c * . trasaţi la imprimantă. la sfârşitul referatului. prin punctul de intersecţie al normalei la profilul dintelui cu axa de simetrie a acestuia. descrierea modului de obţinere a profilului dintelui. studenţii vor fi chestionaţi asupra conţinutului acesteia. în punctul de intrare (ieşire) a dintelui în (din) angrenare Determinarea secţiunii periculoase la încovoiere. fig. fig. dinţi cu coeficienţi ai deplasărilor de profil diferiţi. 1. în prealabil. x (xn) . m (mn) a ( ) ( ) ( ) Definirea prin puncte a cremalierei generatoare Trasarea cercului de cap Generarea flancurilor unui dinte. În continuare. dinţii – trasaţi la imprimantă – 100 . Pentru efectuarea lucrării. pe care vor trasa două drepte înclinate cu 300 faţă de axa dintelui şi tangente la zona de racordare de la piciorul dintelui. ca înfăşurători ale familiilor de drepte descrise de flancurile cremalierei generatoare. vor măsura: lăţimea secţiunii ' periculoase SF. se va calcula valoarea factorului de formă al dintelui YFa şi se va compara cu valoarea obţinută din diagrama prezentată în fig. START Date iniţiale: α 0 (α 0 n ) . prin trasarea a două drepte înclinate cu 300 faţă de axa dintelui. După efectuarea lucrării. Modul de elaborare a referatului lucrării de laborator Pentru efectuarea lucrării de laborator va trebui să întocmească. 2. h * 0 h * 0 n . unghiul α a (v. referatul lucrării.1). etapele necesare efectuării lucrării de laborator.3 Copierea la imprimantă a profilului dintelui astfel obţinut STOP 4. care trebuie să cuprindă: titlul lucrării. studenţii vor primi. ' a unei drepte perpendiculară pe axă. z (zn).c.

29 YFa: 2.67 hFa: 43.78 30 0 30 0 SF b SF: 46. 30 0 30 0 a SF z: 20 x: 0 m: 22 ' αa SF: 43.14 hFa: 42. pe care vor măsura şi indica valorile lui SF.47 YFa: 3. De asemenea.3 m: 22 ' αa .36 z: 20 x: 0.00 hFa: 41.' cu coeficienţi ai deplasărilor de profil diferiţi. 4 101 hFa hFa hFa SF: 39.2 ' α a : 32. hFa şi α a .3 m: 22 ' αa 30 0 30 0 SF c Fig. vor consemna valorile lui YFa calculate cu relaţia (1) şi cele obţinute din diagrama prezentată în fig.42 z: 20 x: -0.51 YFa: 2.33 ' α a : 26.25 ' α a : 29. 2.

FRECAREA ÎN RULMENŢII RADIALI CU BILE Frecarea bilelor de canalul inelelor Frecarea în lubrifiant Frecarea în colivie Pierderi datorate impreciziei tehnologice Frecarea datorată alunecărilor suprafaţa contact pe de Frecarea locaşurile coliviei în Frecarea de umerii de ghidare ai inelelor Frecarea de rostogolire Frecarea alunecare de Frecarea în lubrifiantul de pe suprafaţa de contact Frecarea în lubrifiantul care umple locaşul coloviei Frecarea în elementele înconjurătoare ale rulmentului (gazului. Momentul maxim de frecare este reprezentat de cea mai mare valoare obţinută la măsurare. putând fi unul din criteriile de 102 . LA FUNCŢIONAREA ÎN GOL (NESOLICITAŢI) 1. Însumarea tuturor acestor pierderi prin frecare conduce la momentul de frecare maxim sau mediu. obţinute la un anumit număr de încercări.1 Valoarea momentului de frecare mediu poate servi la selectarea rulmenţilor – ca procedeu nedistructiv – în clase sau grupe. Momentul mediu de frecare este caracteristic pentru rulmenţii care funcţionează la turaţii mari.Şedinta IV: RULMENŢI Lucrarea de laborator nr. denumit moment de frecare dinamic. iar momentul maxim de frecare este caracteristic rulmenţilor cu turaţie apropiată de zero sau care execută deplasări unghiulare reduse (rulmenţi nerotitori). Scopul lucrării Pierderile prin frecare în rulmenţii radiali cu bile se caracterizează prin mărimea momentului de frecare mediu sau maxim. în funcţie de destinaţia acestora. inclusiv învingerea rezistenţei jetului de ungere) Fig. Categoriile de frecări care apar la rulmenţii radiali cu turaţii mai mari de 10 rot/min sunt prezentate în fig. 3 DETERMINAREA MOMENTULUI DE FRECARE ÎN RULMENŢII RADIALI CU BILE. lichidului sau a unui alt mediu. Momentul mediu de frecare se va determina ca media aritmetică a valorilor momentului de frecare. 1.

Întrucât G0 este foarte mic. şi de mărimea braţului L. va fi M f = G ' L sin α . umplut cu ulei. De lagărul 12. prin intermediul relaţiei (2). Momentul de frecare din rulment tinde să rotească inelul exterior al acestuia şi odată cu el şi carcasa 17. echilibrat static de tija 20. Turaţia arborelui 13 poate fi modificată cu ajutorul variatorului. Această lucrare de laborator prezintă modul de determinare a momentului de frecare în rulmenţii radiali cu bile. cu acul indicator 18. etanşaţi pe o parte sau pe ambele părţi. în aceste conditii. prin intermediul variatorului frontal duo. G ' = G − G0 . prin intermediul suportului 2. De carcasa 17. 24 şi 21). Pentru o turatie dată. la funcţionarea în gol (nesolicitaţi – prezentată în fig. care se sprijină în lagărul 12. prin rotirea axului filetat 7 – după deblocarea acestuia din suportul superior 8. sistemul de măsurare. la funcţionarea în gol. care functionează 26. precum şi de greutatea amortizorului 25. prin intermediul variatorului frontal duo. prin acţionarea şurubului de deblocare 9 – în piuliţa suportului inferior 8a. 103 .acceptare a unui lot de rulmenţi. format din discurile frontale 4 şi 6 şi rola cilindrică intermediară 5. De carcasa 17. tija 21. La pornirea motorului electric 3. Momentul de frecare. se articulează. se antrenează inelul interior al rulmentului 14. este fixat indicatorul 18. montată pe placa de bază 1. obţinându-se relaţia finală de calcul a momentului de frecare M f = G ' L sin α . prin bolţul 22 şi siguranţa 23. Pentru măsurarea momentului de frecare. cumulată cu greutatea tijei 21. carcasa se va roti cu un unghi α . fixată de acesta prin şuruburile 19. Descrierea şi modul de funcţionare a instalaţiei Instalaţia pentru determinarea momentului de frecare în rulmenţii radiali cu bile. echilibrat static de tija 20. şi de mărimea braţului L. precum şi de greutatea amortizorului 25. pe care este montată greutatea 24 şi amortizorul de oscilaţii 25. cumulată cu greutatea tijei 21. Sistemul de măsurare realizează atât măsurarea momentului de frecare din rulment cât şi măsurarea turaţiei inelului interior al rulmentului. De lagărul 12. De tija. inelul interior al rulmentului fiind fixat axial cu ajutorul şaibei 15 şi a şurubului 16. 2. pe inelul exterior al rulmentului de încercat se montează carcasa 17. iar discul frontal 6 este montat pe un capăt pe un capăt al arborelui 13. şi variatorul frontal duo. rulmentul de încercat. tija 21. (2) Pentru o altă turaţie a arborelui 13. cu acul indicator 18. Pentru o turatie dată. prin bolţul 22 şi siguranţa 23. deci un alt unghi α . (1) unde: G ' este greutatea ansamblului amortizor – greutate – tijă (poziţiile 25. se calculează momentul de frecare în rulment. se articulează. dependent de momentul de frecare. este fixat sectorul gradat 17. realizaţi în variantele constructive diferite: neetanşaţi. acesta se poate neglija. fixată de acesta prin şuruburile 19. Rulmentul de încercat 14 este montat pe celălalt capăt al arborelui 13. pe inelul exterior al rulmentului de încercat se montează carcasa 17. De tija. Pentru măsurarea momentului de frecare. la momentul t=t1. carcasa se va roti cu un unghi α . este fixat sectorul gradat 17. se antrenează inelul interior al rulmentului 14. Momentul de frecare din rulment tinde să rotească inelul exterior al acestuia şi odată cu el şi carcasa 17. acul indicator va ocupa o nouă poziţie. G0 greutatea lichidului (uleiului) dislocuit. care functionează 26. la turaţia reglată. umplut cu ulei. La pornirea motorului electric 3. discul frontal 4 este montat pe arborele motorului. Grupul de antrenare este format din motorul electric asincron 3 (cu turaţie constantă). dependent de momentul de frecare. este fixat indicatorul 18. pe care este montată greutatea 24 şi amortizorul de oscilaţii 25. la momentul t=t1. 2 şi 3) se compune din: grupul de antrenare.

montată pe arborele 13. care sesizează impulsurile provenite de la 6 plăcuţe metalice 10. dispuse echidistant pe exteriorul unei bucşi nemetalice. 5 7 8 9 11 10 7 5 6 4 3 27 13 12 NU 8a 2 2a 1 18 15 20 22 5 10 20 17 14 16 X 0 21 104 23 Nivelul uleiului 19 G 24 25 26 X Fig.Turaţia inelului interior al rulmentului se măsoară prin intermediul traductorului de proximitate 11. impulsurile sunt numărate. de un numărător universal NU. timp de 10 secunde. 2 L . rezultând turaţia n în rot/min.

3 3. din seria 62. Înainte de efectuarea lucrării. datele obţinute înscriindu-se în tabelul 1. şi diagrama momentului de frecare mediu. φ 30 mm şi φ 40 mm. neetanşaţi. prin şuruburile 19. datele obţinute se înscriu în tabelul 2. la intervale de timp stabilite. se notează turaţia şi valoarea unghiului α . iar după stabilizarea turaţiei. etanşaţi pe o parte sau etanşati pe ambele părţi. După efectuarea lucrării – la sfârşitul referatului – în baza datelor cuprinse în tabelele 1 şi 2. pentru trei valori ale diametrului interior: φ 20 mm. studenţii vor fi chestionaţi asupra conţinutului lucrării şi modului de funcţionare a instalaţiei. Mf = Mf (n). Metodica de desfăşurare a lucrării de laborator Instalaţia permite încercarea rulmenţilor radiali cu bile. se notează valorile n şi α . 105 . asigurându-se cu siguranţa 23. se trag concluzii privind: mărimea momentului de frecare. Pentru unul din rulmenţi. Se recomandă ca această încercare să se realizeze cu un rulment etanşat pe ambele părţi. • Se porneşte motorul electric 3. După trasarea diagramelor şi analiza acestora. • Se montează carcasa 17 şi se fixează de inelul exterior al rulmentului. în funcţie de timp. • Se montează rulmentul de încercat 14 pe capătul arborelui 13 şi se fixează inelul interior al acestuia prin şaiba 15 şi şurubul 16. urmărind ca turatia indicată de numarătorul NU sa se stabilizeze. se vor trasa: diagrama de variatie a momentului de frecare mediu. Pentru determinarea momentului de frecare din rulmenţii radiali cu bile. • Se montează. prin acţionarea roţii de manevră a axului 7. amortizorul 25. indicându-se simbolul rulmenţilor încercaţi. se repetă această operaţie de mai multe ori. la funcţionarea în gol. în funcţie de turaţia inelului interior al rulmenţilor încercaţi. se alege o turaţie constantă şi se notează valoarea unghiului α . se parcurg etapele prezentate în continuare.27 10 18 17 19 12 10 11 8 8 7 8 20 14 13 16 15 20 a NU nx 5 4 n1=ct. Mf = Mf (t). Încercarea se efectuează similar pentru toate tipodimensiunile de rulmenţi. • Se măreşte turaţia arborelui 13. greutatea 24 şi tija 21. prin intermediul tijei 20 şi al bolţului 22. L 21 G G 3 24 8a Fig.

G = 1N. grade sin α M f . scopul lucrării. Tabelul 1 L = 105 mm. 4. care trebuie să cuprindă: titlul lucrării. referatul lucrării. rulmentului min Parametrul α . Nmm 106 . grade sin α M f .3). grade sin α M f . Tipul Timpul t.domeniile de turaţii avantajoase. G = 1N. rulmentului rot/min Parametrul α . grade sin α M f . Nmm α . Nmm Tabelul 2 L = 105 mm. definirea momentului de frecare. cu indicarea părţilor componente ale acesteia. schema instalaţiei (fig. în prealabil. Tipul Turaţia n. Nmm α . fiecare student va trebui să întocmească. precum şi interpretarea unor variaţii ale momentului de frecare în rulmenţi. tabelele 1 şi 2. Modul de elaborare a referatului lucrării de laborator Pentru efectuarea lucrării de laborator în şedinţa planificată.

6 . În tabelul 1 s-au făcut următoarele notaţii: d reprezintă diametrul interior al rulmentului. durata de funcţionare. C r . D – diametrul exterior al rulmentului.07. B 1.56 ⋅ 3000 + 1.33〈 e ⇒ X = 0. 60 ⋅ n 60 ⋅ 1000 Sau se poate spune că acest rulment rezistă cu condiţia să fie schimbat după 4000 de ore.Aplicaţie.89 milioane de rotaţii. se alege un rulment radial cu role cilindrice pe un rând seria NU2207 cu caracteristicile prezentate în figura 2 şi tabelul 2.072 ⇒ din catalog e = 0. Alegerea rulmentului radial cu bile Turaţia limită Simbol rulment Unsoare Ulei d D [mm] [N] min −1 35 17 72 25500 13700 9000 11000 Sarcina radială dinamică echivalentă se determină cu relaţia Pr = XFr + YFa = 0. 1 Dimensiuni rulment d B D În funcţie de diametrul arborelui. Lh = 8000 ore.6 . diametrul arborelui în zona unde se montează rulmenţii. 1 şi tabelul 1. având caracteristicile prezentate în fig. RULMENŢI RADIALI . X = 0.AXIALI MONTAŢI ÎN X (CU ROLE CONICE) I. din catalogul de rulmenţi (STAS 3041) se alege rulment radial cu bile pe un rând din seria 6207.56.5 ore〈 Lh = 8000h ⇒ rulmentul nu rezistă. d = 35 mm. a forţa axială Fa = FB → A = 1000 N.sarcina radială de bază dinamică. Calculul montajelor cu rulmenţi radiali cu bile Problemă: Să se aleagă rulmenţii pentru condiţiile: turaţia la arborele pe care se montează rulmenţii n = 1000 rot/min. exemplu de calcul CALCULUL MONTAJELOR CU RULMENŢI RADIALI CU BILE. Sarcina radială de bază Cr C0r Tabelul 1. C 0 r sarcina radială de bază statică. În cazul în care rulmentul nu rezistă.89 ⋅ 10 6 L10 h = 10 = = 7831. 13700 C0r Durata de funcţionare în milioane de rotaţii : 6207 (1) ⎛C ⎞ ⎛ 25500 ⎞ L10 = ⎜ r ⎟ = ⎜ ⎟ = 469. Alegerea rulmentului Fig. Y = 1. Fa 1000 = = 0. p=10/3 – pentru rulmenţi cu role.6 ⋅ 1000 = 3280 N. B – lăţimea rulmentului. Y = 1. 3000 Fr Fa 1000 = = 0. Durata de funcţionare în ore: L ⋅ 10 6 469. forţa radială Fr = 3000 N.56. ⎜P ⎟ ⎝ 3280 ⎠ ⎝ r ⎠ p=3 – pentru rulmenţi cu bile. p 3 107 .

din catalogul de rulmenţi (STAS 3920) se alege rulment radial-axial cu role din seria 30204A.FrB = R B = 851 N.sarcina radială de bază dinamică. 1. a forţa axială la pinion: Fa1 = FB→ A = 357 N. 4. Calculul montajelor cu rulmenţi radial-axiali montaţi în X ( cu role conice) Problemă: Să se aleagă rulmenţii pentru arborele de intrare al unui reductor cilindric orizontal într-o treaptă. Tabelul 2 Sarcina radială de bază Turaţia limită Simbol rulment Unsoare Ulei Cr C0r Fig. Tabelul 3 Dimensiuni rulment Sarcina radială de bază Da da ra Simbol min min min C0r Y Y0 Cr e d D B C T a rulment [mm] [N] [mm] 20 47 14 12 15. (2) Fa 1000 = = 0. Lh = 10000 ore. Durata de funcţionare în ore: L10 ⋅ 10 6 10321 ⋅ 10 6 L10 h = = = 172016 ore〉 Lh = 8000ore ⇒ rulmentul rezistă. D – diametrul exterior al rulmentului. diametrul arborelui de intrare în zona unde se montează rulmenţii. 3000 Fr Fa 1000 = = 0. forţele radiale în lagăre: lagărul A . forta radială la pinion: Fr1 = 503 N.9 30204A 26 39 1 108 . sarcina statică echivalentă este: Pr = Fr = 3000 N. 3.7 0.8 p d F D B [N] 48000 10 min −1 51000 9000 11000 NU 2207 3. C 0 r sarcina radială de bază statică. [N]. durata de funcţionare. pentru condiţiile: turaţia la arborele pe care se montează rulmenţii n I = 947 rot/min.019 . având caracteristicile prezentate în fig. lagărul B .35 1. În tabelul 3 s-au făcut următoarele notaţii: d reprezintă diametrul interior al rulmentului. Sarcina radială dinamică echivalentă se determină cu relaţia Pr = XFr + YFa . C r . ⎟ ⎜P ⎟ ⎝ 3000 ⎠ ⎝ r ⎠ p=10/3 – pentru rulmenţi cu role. Durata de funcţionare în milioane de rotaţii : ⎛C ⎞ ⎛ 48000 ⎞ 3 L10 = ⎜ r ⎟ = ⎜ = 10321 milioane de rotaţii. 2 Dimensiuni rulment d B D F 35 [mm] 17 72 43. B – lăţimea rulmentului.25 11 26000 29000 0.FrA = R A = 920 N.2. cu dantura înclinată. 51000 C0r Pentru rulmenţii radiali cu role cilindrice încărcaţi pur radial. d = 20 mm.a şi tabelul 3. 60 ⋅ n 60 ⋅ 1000 II.33 . Alegerea rulmentului În funcţie de diametrul arborelui.

7 Stabilirea forţelor axiale totale din lagăre (fig.5 B = 0. X = 0. FaA = 0.35 RA 920 Sarcina dinamică echivalentă: PA = f p ⋅ (V ⋅ X ⋅ R A + Y ⋅ FaAt ) = 1. 3 2.4 ⋅ 920 + 1. 3.Fr1 A Da da d D B Fa1 B F’aA F’aB RA a C T RB F’rB + Fa1. Calculul forţelor axiale totale din lagăre R R 920 851 ' ' = 271 N . Durata de funcţionare asigurată (Durabilitatea rulmentului in ore): 10 6 ⋅ Lhdat 10 6 ⋅ 10000 = = 180341 ore de funcţionare 〉 Lh = 10000 ore de funcţionare. Verificarea rulmenţilor F 607 Lagărul A: a At = = 0. Fa1 = 357 N.5 = 250 N .3.7 Y 1. ⇒ L10 h = 60 ⋅ n I 60 ⋅ 947 Rulmentul rezistă.5 A = 0. Durabilitatea rulmentului în milioane de rotaţii: ⎛C ⎞ ⎛ 26000 ⎞ = 10247 milioane de rotaţii.F’aA a b Fig. ' ' ' ' ' Fa At = FaA + ( Fa1 + FaB − FaA ) = Fa1 + FaB = 357 + 250 = 607 N.16(1 ⋅ 0.16 . FaBt = FaB = 250 N. V = 1 .65〉 e = 0.5 Y 1.33 109 . p 3.4 . L10 = ⎜ r ⎟ = ⎜ ⎟ ⎜P ⎟ ⎝ 1624 ⎠ ⎝ A⎠ unde p = 10 / 3 = 3.7 ⋅ 607) = 1624 N.b): ' ' Fa1 + FaB = 357 + 250 = 607 N 〉 FaA = 271 N.33 pentru rulmenţi cu role. f p = 1. FaB = 0.

rotiri în lagăre).dimensionarea arborelui – stabilirea formei şi alegerea dimensiunilor (diametru şi lungime) pentru fiecare tronson de arbore. Aceste porţiuni se pot executa cilindrice şi mai rar conice. . . Calculul unui arbore cuprinde. porţiunile de reazem (c).). 1): corpul arborelui (a).Şedinţa V: ARBORI ARBORI Arborii sunt organe de maşini aflate în mişcare de rotaţie. semicuplaje etc. destinate să transmită un moment de torsiune şi să susţină piesele între care se transmite acest moment (roţi dinţate.verificarea arborelui la deformaţii (săgeţi respectiv. în general. în principal. fusul se execută sub formă cilindrică.calculul de predimensionare.verificarea arborelui la solicitări compuse. . În cazul lagărelor cu alunecare. porţiunile de calare (b). Părţile componente ale arborelui sunt (fig. se execută fusuri cilindrice. conice sau sferice. arborii sunt solicitaţi. următoarele etape: .1 Fusurile sunt materializate de părţile arborelui cu care acesta se reazemă în carcasă.întocmirea schemei de încărcare a arborelui. diametrul fusului alegându-se în funcţie de diametrul interior al rulmentului.stabilirea sarcinilor (forţe şi momente) ce încarcă arborele. forma conică este preferată în cazul montărilor şi demontărilor repetate sau atunci când se impune o centrare mai precisă a roţii pe arbore. Porţiunile de calare sunt reprezentate de tronsoanele pe care se montează piesele susţinute de arbore. . la lagărele cu rulmenţi. roţi de curea. 110 . numite şi fusurile arborelui. . . roţi de lanţ. datorită acestor considerente. mărimea şi sensul acestora precum şi punctele lor de aplicaţie.verificarea arborelui la solicitări variabile (oboseală). Fig. la torsiune şi încovoiere.stabilirea schemei de rezemare .

• Date cunoscute ( din calculul angrenajelor): – momentele de torsiune pe fiecare arbore TI=51728 N. exemplu de calcul Problemă: Se dă un reductor cu două trepte cilindric. ambele trepte având dantură înclinată. TII=183635 N. Fr3=2815 N. Calculul forţelor din angrenaje 1. Să se determine forţele şi să se calculeze arborele intermediar la solicitări compuse.2.Aplicaţie. Determinarea mărimii forţelor Treapta I Ft1=2155 N Fr1=756 N Fa1=210 N Treapta a II-a Ft3=7265 N.1. 4 1.mm. Fa3=1280 N Ft 2 = Ft1 = 2155 N Fr 2 = Fr1 = 210 N Fa 2 = Fa1 = 756 N Ft 4 = Ft 3 = 7265 N Fr 4 = Fr 3 = 2815 N Fa 4 = Fa 3 = 1280 N Fig. Stabilirea sensurilor forţelor Fig. 5 111 .mm – diametrul arborelui de intrare dI =25 mm – diametrul arborelui intermediar dII=32 mm – diametrul arborelui de ieşire dIII=44 mm – elementele geometrice ale roţilor celor două trepte 1.

T=16. unde: x = 0…5 mm. a=14 mm. C=14 mm.2. T=17.Stabilirea schemelor de încărcare cu forţe ale arborilor.25 mm. Y=1.6. Se aleg următorii rulmenţi pentru arbori: • Pentru arborele de intrare: rulmenţi radial – axiali cu role conice 30205 A cu următoarele caracteristici: d=25 mm.0 mm. D=62 mm. • Pentru arborele intermediar: rulmenţi radial – axiali cu role conice 30206 A cu următoarele caracteristici: d=30 mm. B=16 mm.5 mm. y = 5…10 mm. D=52 mm.6. l = l1 + l2 + l3 = 41. r=1.25 mm.25 mm.37.0 mm. 7 112 .25=130. e=0. Cr=38300 N.1. C0r=36000 N.Verificarea arborelui intermediar la solicitări compuse Fig.25 mm – se măsoară pe desen. a=12 mm. 2. Y=1. 2 2 l2 = 42 mm şi l3 = 47. r=1. Stabilirea distanţelor dintre punctele de aplicaţie ale forţelor exterioare şi ale reacţiunilor l1 = b3 50 + y + x +T −a = + 9 + 4 + 17 . orizontal şi vertical Arborele de intrare (I) Arborele intermediar (II) Arborele de ieşire (III) Fig.25 − 14 = 41. se alege montaj cu rulmenţi radial-axiali cu role conice) Pentru toţi arborii se aleg montaje cu rulmenţi cu fixare axială a arborelui la ambele lagăre. e=0.37. Cr=29300 N.25+42+47. în cele două plane. 6 2.4.Alegerea montajelor cu rulmenţi pentru toţi arborii (pentru arborele de intrare. Calculul arborilor 2. C0r=48000 N. B=15 mm. C=13 mm.2. 2.3.

l 1 1 = ( Ft 3l1 + Ft 2 ( l − l3 ) ) = ( 7265 ⋅ 41.mm. M i 3 Hdr = RCH l1 + M i 3 = −2516 ⋅ 41.mm. 113 . unde M i 2 = Fa 2 d w2 144.25 + 2155 (130. este RCH l + M i 3 + Fr 3 (l − l1 ) + M i 2 − Fr 2l3 = 0 .5 − 41.25) − 2815 ⋅ 41. 25 = −4158 N.25 + 32360 = −71425 N. iar cele din punctul 2 cu relaţia M i 2V max = M i 2V = RDV l3 = 3672 ⋅ 47 .Planul orizontal [H]: Ecuaţia de momente în punctul D. ⎣ ⎦ l Fig.mm.5 − 47.mm.5 210 ⋅ 47. Fig.25) = 5750 N . l 130 . 25 = 173502 N.25 = 237187 N. 2 2 1 1 ( Fr 2l3 − Fr3 ( l − l1 ) − ( Mi 2 + Mi3 ) ) = 130.mm.89555 = 756 = 54770 Nmm . 8 Momentele încovoietoare în punctul 3 se determină cu relaţiile M i 3 Hstg = RCH l1 = −2516 ⋅ 41.mm M i 2 Hstg = RDH l3 − M i 2 = −88 ⋅ 47 .5 RDV Momentele încovoietoare în punctul 3 se determină cu relaţiile: M i 3V max = M i 3V = RCV l1 = 5750 ⋅ 41. M i 2 H max = M i 2 Hstg = −58928 N.25) ) = 3672 N .25 − 2815(130.25 + 54770 + 32360⎤ = −88 N. 25 − 54770 = −58928 N. pentru acelaşi plan orizontal.5 ( 7265 (130. rezultând reacţiunea din lagărul D RDH = 1 1 ( Fr 2 ( l − l3 ) − Fr 3l1 + Mi 2 + Mi3 ) = 130. 2 2 d 50 . pentru planul orizontal. 9 iar cele din punctul 2 cu relaţiile M i 2 Hdr = RDH l3 = −88 ⋅ 47 .mm Planul vertical [V]: Procedând analog planului orizontal. Valorile maxime ale momentelor încovoietoare sunt: M i 3 H max = M i 3 Hstg = −103785 N.5 ⎡210(130. este − RDH l + M i 2 + Fr 2 (l − l3 ) + M i 3 − Fr 3l1 = 0 .5 − 47 .25) − ( 54770 + 32360) = −2516 N l rezultând reacţiunea din lagărul C RCH = iar ecuaţia de momente în punctul C.5 − 41.25) + 2155 ⋅ 47 .25 = −103785 N. rezultă reacţiunile în lagărele C şi D în plan vertical RCV = 1 1 ( Ft 3 ( l − l1 ) + Ft 2l3 ) = 130.mm.56184 M i 3 = Fa 3 w3 = 1280 = 32360 Nmm .

5 MPa < σ ai III = 90 MPa.75)2 + 4(0. (σi3 + σ c3 )2 + 4(ατt 3 )2 = (27 + 0. orizontal şi vertical.6 . III reprezintă rezistenţa admisibilă la încovoiere a materialului arborelui după ciclul constant (I). 32 M i 3 max 32 ⋅ 258900 = = 27 MPa. avem σ ai III =90MPa şi σ ai II =150 MPa. σ ai I . 3 πd 3 π ⋅ 46. orizontal şi vertical. + 36722 = 3673 N.mm. caracteristic tensiunii de încovoiere σi. calculul la solicitări compuse constă în determinarea unei tensiuni echivalente în secţiunile periculoase. respectiv M i 3 max = M i2 H max + M i2 V max = 3 3 σi3 = (− 103785)2 + 237187 2 = 258900 N. rezultând τt 3 = M i 2 max = M i22 H max + M i22V max = σi 2 = (− 58928)2 + 1735022 = 183236 N. tensiunile produse fiind 4F 4 ⋅1280 σ c 2 = a23 = = 1. obţinute prin însumarea geometrică a momentelor încovoietoare maxime din cele două plane.Reacţiunile totale din lagărele C şi D se obţin prin însumarea geometrică a reacţiunilor din cele două plane. M i 32 M i 2 max 32 ⋅ 183236 = = = 57 MPa 3 Wz πd 2 π ⋅ 323 pentru secţiunea 2. II .248623 • încovoiere dată de momentele încovoietoare maxime. σe2 = σ e3 = (σi 2 + σ c 2 )2 + 4(ατt 2 )2 = (57 + 1. Solicitările din cele două secţiuni periculoase 2 şi 3 sunt: compresiune dată de forţa Fa3.6 ⋅ 9.6 MPa.24862 3 Acţionând simultan cele două tensiuni. pinionul fiind executat corp comun cu arborele (deci acelaşi material). Pentru cazul luat în calcul. 3 Wp πd 2 π ⋅ 323 • M t 16M t 16 ⋅ 183635 = = = 9. II .24862 2 • torsiune dată de momentul de torsiune Mt 16M t 16 ⋅183635 M τt 2 = t = = = 28. rezultând 2 2 RC = RCH + RCV = 2 2 RD = RDH + RDV = ( −2516 ) ( −88) 2 2 + 57502 = 6275 N. în ambele secţiuni verificate. 114 .75 MPa πd 3 π ⋅ 46. Valorile coeficientului α se determină cu relaţia σ ai III σ ai III 90 α= = = = 0. πd 2 π ⋅ 32 2 4F 4 ⋅1280 σ c 3 = a23 = = 0. pentru oţel aliat cu σ r =1000 MPa.5)2 = 31 MPa < σ = 90 MPa ai III unde α este un coeficient prin care ciclul de variaţie al tensiunii de torsiune τt (constant. pulsator (II) sau alternant simetric (III). pulsator sau alternant simetric) este echivalat cu ciclul de variaţie alternant simetric. 3: .5 MPa 3 Wp πd 3 π ⋅ 46.6)2 + 4(0. III σ ai II 150 în care σ ai I .5 MPa.5)2 = 64.mm. normale (σi) şi tangenţiale (τt). Fa C = Fa 3 − Fa 2 = 1280 − 756 = 524 N.6 ⋅ 28. secţiunea 2 şi respectiv.

Adrian BUDALĂ Marilena RADU Organe de maşini Îndrumar pentru proiectul de an nr. 2 Curs pentru învăţământ la distanţă Facultatea de Inginerie Mecanică Programul de studii AUTOVEHICULE RUTIERE Braşov. Octombrie 2010 .

....................... Alegerea rapoartelor de transmitere.......................................................... Întocmirea schemei şi stabilirea sensurilor forţelor ........................................................................ Tema de proiectare................1........................................................................................................ Proiectarea angrenajelor cilindrice evolventice....... Alegerea rapoartelor de transmitere pentru fiecare treaptă a reductorului .................................................................................................................................. Determinarea turaţiilor şi momentelor de torsiune pentru fiecare arbore al transmisiei ............. 140 7..................... 143 7............................2...3......................... Bibliografia ................................................... 125 4.........6...............................................................1........3....... 126 5. 119 1........... Memoriul de calcul .................. Calculul arborilor la solicitări compuse .......3.. cu dantură înclinată când nu se cunoaşte distanţa dintre axe .. Aranjarea materialelor în dosarul de prezentare a proiectului ..... Determinarea turaţiilor şi momentelor de torsiune pentru fiecare arbore al transmisiei............................................CUPRINS Prefaţă ..................................... cu dantură înclinată .............................................2.............. Alegerea motorului electric ....... Calculul arborilor reductorului ...................................................................................................................1........................... Ghid pentru întocmirea proiectului . Dimensionarea unui arbore din condiţia de rezistenţă la solicitări compuse ................... Întocmirea schemei de calcul la încovoiere a arborilor unui reductor cu două trepte .......................................... 124 4................................................................ 117 1............................................ Graficul de desfăşurare ..................................... Calculul forţelor din angrenaje ..3... Alte precizări ........................... 118 1.........................4......... 132 7......................................... 146 9..........................................2...........5........................2..................................... 137 7...........2.............................................2..... 126 5.........2.................................................. 148 Soluţii şi recomandări constructive ........3.......................................................1............. 126 5.................................................. Alegerea rapoartelor de transmitere ale reductorului şi transmisiei prin curele ............ Calculul mărimilor forţelor .................................................................3...... Documentaţia grafică ............................... 123 3............1................................................ 132 7...........3......................... cu dantură înclinată când se cunoaşte distanţa dintre axe .............................1...... 132 7............................166 ........................................................................... 125 5....................................................................................................................1...................... Alegerea motorului de antrenare .................. 139 7............ Calculul şi verificarea asamblărilor prin pene paralele.............................. Proiectarea angrenajelor cilindrice evolventice...... 136 7... 143 7...............3.... Determinarea puterii motorului de antrenare ................. 125 4............ Proiectarea reductoarelor de turaţie ............... Proiectarea angrenajelor cilindrice evolventice. 119 2............................................................................................... 138 7...............................................................................3..........................................3............................................ 128 7........... Elemente de simbolizare şi notare utilizate în proiectare .....................................................2....... 125 4.................................... Verificarea unui arbore la solicitări compuse ......................................1. 139 7........... Proiectarea cuplajelor .........................................2...........................................3. 118 1.......................................1............................ 118 1..............................................................2.............. Cuprinsul ..........................3.. 144 8................... 118 1... 118 1... 127 6..8............................1............. 118 1...................... Întocmirea schemei structurale a transmisiei ........ 137 7........... Determinarea turaţiei motorului de antrenare ..................................................................................7............................................................................... Calculul de predimensionare ............................... Proiectarea transmisiilor prin curele trapezoidale ................................ 118 1........................ 150 Anexe............................................................................

este completat cu reguli de întocmire a desenelor de ansamblu şi a celor de execuţie şi cu caracteristici mecanice ale materialelor din care sunt confecţionate elementele mecanismului. de încărcare şi solicitare a elementelor componente. executat în cadrul disciplinei Organe de maşini. Acest capitol. transmisie prin curele trapezoidale înguste. Tema proiectului de an nr. proiectarea ansamblelor şi subansamblelor. de calcul. foarte bogat în ceea ce priveşte elementele standardizate. este necesar să se urmărească atât etapele de calcul propriu-zis şi găsirea soluţiilor constructive concrete pentru fiecare element component al mecanismului proiectat cât şi modul de prezentare a rezultatelor obţinute. graficul de desfăşurare. conform normelor în vigoare. Pentru elementele standardizate sunt prezentate. scheme structurale. proiectarea organelor de maşini ce intră în componenţa ansamblelor. prezentate sub forma unor desene de ansamblu şi a desenelor de execuţie a principalelor elemente componente ale acestora. alcătuită din motor electric asincron. În prima parte a Îndrumarului de proiectare sunt prezentate materialele primare pe care studentul le primeşte în prima oră de proiect (tema de proiectare. date concrete privind forma şi dimensiunile acestora. bibliografia). atât în cadrul memoriului de calcul cât şi în prezentarea. a desenelor de ansamblu şi a celor de execuţie. cu etapele proiectării ansamblului şi întocmirea desenului de ansamblu. sub formă de desene de ansamblu şi modele de desene de execuţie. Braşov. Octombrie 2010 Autorii . Pentru a se răspunde cerinţelor impuse prin tema de proiectare. 2 la disciplina Organe de maşini este proiectarea unei transmisii mecanice de antrenare.117 - PREFAŢĂ Disciplina Organe de maşini este prima disciplină cu caracter aplicativ în procesul de învăţământ al studenţilor de la specializările cu profil mecanic. cu etapele proiectării acestora şi întocmirea desenelor de execuţie. conţinutul documentaţiei tehnice.. care se finalizează prin soluţii constructive. Această lucrare se adresează studenţilor de la secţiile cu profil tehnic şi constituie un ghid în realizarea celui de al doilea proiect al acestora. unele informaţii cu caracter mare de generalitate şi aspecte legate de simbolizare şi notaţii în inginerie şi nu numai. Aici sunt prezentate metodicile de calcul pentru principalele „module” ale transmisiei. prin faptul că la această disciplină studenţii realizează primele proiecte cu teme concrete. urmărirea în detaliu a tuturor etapelor de proiectare fiind absolut obligatorie. reductor de turaţie şi cuplaj elastic. Partea de proiectare propriu-zisă constituie partea principală a Îndrumarului de proiectare. Un capitol cuprinde soluţii constructive. materiale utilizate. În continuare sunt prezentate etapele de lucru în proiectare. sub formă de ANEXE.

aranjate în ordinea rezolvării lor. Desenele de execuţie sunt întocmite doar pentru piesele nestandardizate.6. TEMA DE PROIECTARE În tema de proiectare. conţine toate etapele parcurse în memoriul de calcul . BIBLIOGRAFIA La întocmirea unui proiect. De asemenea. se furnizează . studenţilor li se cere să respecte toate regulile impuse întocmirii unui proiect autentic.5. plasat de regulă înaintea memoriului de calcul. transmisie mecanică. precum şi termenul limită de predare a proiectului. la disciplina Organe de maşini. aceasta împreună cu memoriul de calcul formând un tot unitar. precum şi desenele ce trebuie executate. În desenul de ansamblu sunt prezentate toate piesele componente. transmisie mecanică. 2. CUPRINSUL Cuprinsul. materiale. 1. conform etapelor prevăzute în tema de proiectare. DOCUMENTAŢIA GRAFICĂ Prin documentaţia grafică se definitivează proiectul. este prezentat la sfârşitul acestui capitol.4. în sensul că materialele alese şi dimensiunile calculate se regăsesc în totalitate în desenele întocmite.turaţia şi momentul de torsiune respectiv. este prezentat la sfârşitul acestui capitol. abateri de formă şi de poziţie. “Norme de tehnica securităţii muncii” şi “Bibliografia”. Pentru a stabili un ritm optim de efectuare a lucrărilor prevăzute în tema de proiectare. graficul de desfăşurare prevede date pentru avizarea rezultatelor calculelor şi a desenelor (vize periodice). în tema de proiectare sunt indicate principalele capitole pe care trebuie să le conţină memoriul de calcul. pentru proiectul de an nr. Pentru proiectul de an nr. tratamente.1. pentru transmisiile mecanice de antrenare.1. în concordanţă cu dificultatea fiecărui capitol. GHID PENTRU ÎNTOCMIREA PROIECTULUI 1. Deşi este un proiect didactic. 2. Pe lângă datele de proiectare. transmisie mecanică. la disciplina Organe de maşini. Documentaţia grafică cuprinde desenul de ansamblu şi desenele de execuţie. dacă acestea definesc buna funcţionare a mecanismului. unele dintre ele fiind calculate la rezistenţă. forţa şi viteza liniară ce trebuie asigurate la „ieşirea” din transmisie. GRAFICUL DE DESFĂŞURARE Problemele prevăzute în tema de proiectare este necesar a fi rezolvate în termene clar definite. toleranţe la dimensiuni. precum şi .ca date de proiectare .3. Sunt prevăzute şi măsurile ce se impun în cazul nerespectării prevederilor contractuale. pe perioada unui semestru. condiţii tehnice. este necesar să se studieze bibliografia în domeniu. Obligativitatea studentului constă în respectarea. 1. în totalitate.2.capitole. Un exemplu de Grafic de desfăşurare a activităţilor legate de proiectul de an nr. prezentul îndrumar de proiectare pune la dispoziţia studenţilor majoritatea elementelor necesare întocmirii proiectului. 1. acestea conţinând cote. atât cele calculate cât şi cele standardizate. rugozităţi. a semifabricatelor şi a soluţiilor”. Un exemplu de Temă de proiectare. în general. durităţi etc. MEMORIUL DE CALCUL Memoriul de calcul trebuie să conţină. a sarcinilor prevăzute pentru acordarea vizei. la Universitatea Transilvania din Braşov. subcapitole. 1. 1. la disciplina Organe de maşini. sunt prevăzute precizări cu privire la forma de prezentare a memoriului de calcul şi a documentaţiei grafice. La sfârşitul memoriului de calcul se adaugă “Memoriu justificativ cu privire la alegerea materialelor. calculele de rezistenţă ale principalelor elemente componente ale cricului. paragrafe . 2.

subcapitolelor şi paragrafelor se face conform modelului prezentat pentru cuprins şi exemplului de calcul) • Memoriul justificativ • Norme de tehnica securităţii muncii • Bibliografia (conform modelului dat) • DESENE (pagină separată) • Desenul de ansamblu • Desenele de execuţie în ordinea numerelor din tabelul de componenţă al desenului de ansamblu 1. . în ordinea prezentată în continuare. centrat. 1. Toate recomandările de redactare şi prezentare a proiectului sunt valabile pentru orice proiect de an.8. ARANJAREA MATERIALELOR ÎN DOSARUL DE PREZENTARE A PROIECTULUI Toate materialele executate în cadrul proiectului. numărul paginii notându-se sus.119 paginile unde acestea se regăsesc în memoriul de calcul. • Coperta (conform modelului dat) • Subcoperta (identică cu coperta) • Tema de proiectare (conform modelului dat) • Graficul de desfăşurare (conform modelului dat) • Cuprinsul (conform modelului dat) • MEMORIU DE CALCUL (pagină separată) • Memoriul de calcul propriu-zis (notarea capitolelor. atât partea scrisă cât şi desenele. precum şi pentru proiectele de diplomă. indiferent de disciplină. deasupra textului.. Pe subcopertă nu se scrie numărul paginii.7. acesta subînţelegându-se. ALTE PRECIZĂRI Numerotarea paginilor se face începând cu subcoperta. sunt prinse întrun dosar. Cuprinsul dă posibilitatea beneficiarului să-şi facă o imagine clară asupra modului de abordare a problemelor luate în studiu. Paginile despărţitoare (MEMORIU DE CALCUL respectiv. DESENE) nu se numerotează.

ÎNDRUMĂTOR DE PROIECT ………………………………. ANUL UNIVERSITAR 2010 – 2011 .. 2 TRANSMISIE MECANICĂ STUDENT (Ă): ………………………………… FACULTATEA: ……….120 - UNIVERSITATEA TRANSILVANIA DIN BRAŞOV FACULTATEA DE DESIGN DE PRODUS ŞI MEDIU CATEDRA DESIGN DE PRODUS ŞI ROBOTICĂ DISCIPLINA ORGANE DE MAŞINI PROIECT DE AN NR. PROGRAMUL DE STUDII: ………………. ANUL: ………………… GRUPA: ……………….

pentru principalele piese din componenţa reductorului (roţi.. 3.1.. Calculul angrenajului treptei a II-a..... Calculul angrenajului treptei I......F...... Întocmirea schemei cinematice a reductorului. …………………………………… 1..motor electric asincron trifazat. 12. . Desenul de ansamblu al reductorului (la scara 1:1). în două trepte.. Alegerea şi verificarea asamblărilor prin pene paralele....... Alegerea motorului de antrenare.. rot/min........ 6.. 7. .. 10. Întocmirea schemei de calcul şi stabilirea sensurilor forţelor. I.. 13.......1.. Alegerea şi justificarea sistemului de ungere şi etanşare. 5.. Memoriu justificativ cu privire la alegerea materialelor. MEMORIU DE CALCUL Întocmirea schemei structurale a transmisiei. Precizări: Transmisia va fi compusă din: .. 7. 11..turaţia la arborele de ieşire al reductorului: ne = …………………….. Octombrie 2010 Îndrumător de proiect. Calculul mărimii forţelor. Determinarea turaţiilor şi momentelor de torsiune pentru fiecare arbore al transmisiei..121 Universitatea Transilvania din Braşov Facultatea de Design de Produs şi Mediu Catedra Design de Produs şi Robotică Disciplina Organe de Maşini II Student(ă): .momentul de torsiune la arborele de ieşire al reductorului: Me = ……………………. Braşov. carcase)... cu angrenaje cilindrice evolventice cu dantură dreaptă/înclinată..2.......... 5.. cunoscând că aceasta trebuie să asigure: .. Alegerea rapoartelor de transmitere...... Descompunerea forţelor în două plane perpendiculare... a semifabricatelor şi a soluţiilor constructive. 3....... 2..3... .cuplaj elastic cu bolţuri şi inele de cauciuc. 8.. ..... Norme de tehnica securităţii muncii.. Calculul forţelor din angrenaje..R.. Grupa: . Facultatea: Inginerie Mecanică Programul de studii: AR Anul: III.reductor de turaţie orizontal/vertical..... 2) Să se proiecteze o transmisie mecanică pentru antrenarea ………………………………….. 5. 7. 4. Proiectul va cuprinde: A. Alegerea şi verificarea montajelor cu rulmenţi ale arborilor de intrare şi intermediar... B ...... 7..transmisie prin curele trapezoidale înguste.. DESENE: 1. Desenul de execuţie al arborelui intermediar. Nmm... Verificarea arborilor de intrare şi intermediar la solicitări compuse... 2... Proiectarea angrenajelor...... Proiectarea transmisiei prin curele trapezoidale.2. Desenul de execuţie al roţii conduse a treptei a II-a. arbori... TEMA DE PROIECTARE (Proiect de an nr. 9. ..

Alegerea şi verificarea montajelor cu rulmenţi... Pentru forma de învăţământ IFR....... fiind apreciate în momentul întâlnirii cu studenţii....... Memoriu justificativ cu privire la alegerea materialelor. Alegerea şi verificarea asamblărilor prin pene paralele.. Finalizarea desenului de ansamblu al reductorului.... Întocmirea schemei structurale a transmisiei... Vize obligatorii Nr.... Grupa: . Octombrie 2010 Îndrumător de proiect ………………………………… ...... Desenul de execuţie al roţii conduse a treptei a II-a. Desenul de execuţie al arborelui intermediar..... Continuarea desenului de ansamblu...R...... pentru fiecare an de studii........ Continuarea desenului de ansamblu. Documentare... Alegerea şi justificarea sistemului de ungere şi etanşare.... Calculul de angrenajului treptei I... I. Întocmirea schemei cinematice a reductorului..... Calculul de predimensionare al arborilor.122 Universitatea Transilvania din Braşov Facultatea de Design de Produs şi Mediu Catedra Design de Produs şi Robotică Disciplina Organe de Maşini II Student(ă): . Norme de tehnica securităţii muncii. Calculul forţelor din angrenaje. a bibliografiei şi a graficului de desfăşurare. etapele prezentate sunt obligatorii. Determinarea momentelor de torsiune şi a turaţiilor pentru fiecare arbore.......... Predarea proiectului.... Alegerea rapoartelor de transmitere. Proiectarea transmisiei prin curele trapezoidale.... Calculul angrenajului treapta a II-a.F.... Verificarea arborilor la solicitări compuse.. GRAFIC DE DESFĂŞURARE a activităţilor la proiectul de an nr.. viză Semnătură 2 I II III 11 12 13 14 IV Observaţii Etapele prezentate sunt valabile pentru studenţii de la cursurile de zi. Braşov................ planificat la nivel central. a semifabricatelor şi a soluţiilor constructive pentru principalele piese din componenţa reductorului.. crt.. stabilirea sensurilor şi descompunerea acestora în două plane perpendiculare.... Determinarea turaţiilor şi momentelor de torsiune pentru fiecare arbore al transmisiei. Analiza şi notarea proiectului. 1 • • • • • 3 4 5 6 7 8 9 10 • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • Etapa planificată Darea temei..... Facultatea: Inginerie Mecanică Programul de studii: AR Anul: III...... 2 Nr...... Începerea desenului de ansamblu al reductorului. la scara 1:1.

notaţiile utilizate. în mod uzual. Realizarea şi aplicarea unui astfel de sistem de lucru impune utilizarea simbolurilor şi notaţiilor. În astfel de situaţii se recomandă folosirea notaţiilor precizate în standard. respectiv turaţia roţii de la angrenajul treptei I şi turaţia pinionului treptei a II-a sunt identice ca mărimi fizice/mecanice chiar dacă. angrenajul treptei I. a unor relaţii de calcul cu grad maxim de generalitate. ţinând cont pe cât posibil şi de aspectele prezentate anterior. putere mecanică . Un aspect important ce trebuie avut în vedere se referă la faptul că o transmisie mecanică „complexă/compusă” se concepe şi proiectează modular. devine evident că: .mărimile de ieşire dintr-un modul/transmisie „simplă” sunt mărimi de intrare pentru modulul/transmisia „simplă” imediat următoare.turaţia elementului conducător: n1.momentul încovoietor maxim. filet metric trapezoidal . Există mărimi pentru care s-a generalizat utilizarea unor simboluri/notaţii (ex. se pot utiliza literele minuscule/majuscule din alfabetele latin şi grec. u etc. de exemplu. fiecare dintre ele având metodica/algoritmul propriu de proiectare.diametrul interior al filetului: filet metric . Acestea permit determinarea. .). . Similar.2. .turaţia: n. Pentru acestea. din module/transmisii „simple”. în planul orizontal H. respectiv turaţia pinionului treptei a II-a. respectiv turaţia roţii conduse de la angrenajul treptei a II-a. notarea cu n1 şi n2 a turaţiilor elementului conducător. pentru care proiectantul trebuie să aleagă singur notaţia/simbolul utilizat. . . în continuare. respectiv angrenajul treptei a II-a) se utilizează. pentru mărimile care interesează. în continuare sunt date câteva exemple: . Pentru o mai bună înţelegere a aspectelor prezentate. În lumina celor prezentate. SR ISO 2904 etc. turaţia pinionului angrenajului treptei I.diametrul nominal al filetului: d (conform STAS 510. . Alegerea şi/sau utilizarea simbolului/notaţiei pentru o mărime trebuie să ţină cont de câteva aspecte.turaţia elementului de intrare: ni. Ca exemplu. înseriate şi interconectate. Din punctul de vedere al notaţiilor/simbolurilor utilizate trebuie precizat: . viteză unghiulară . în cadrul metodicilor/algoritmilor specifici de proiectare au avut notaţii diferite. sunt prezentate selectiv. În cadrul metodicilor de proiectare pentru fiecare modul (transmisia prin curele. În cadrul proiectelor şi calculelor inginereşti se recomandă efectuarea de calcule simbolice. .o turaţie oarecare a unui element condus: n2 x. ELEMENTE DE SIMBOLIZARE ŞI NOTARE UTILIZATE ÎN PROIECTARE Pentru principalele mărimi şi caracteristici funcţionale şi constructive ale transmisiei ce trebuie proiectate. Există mărimi specifice şi/sau particulare.turaţia roţii conduse de curea şi turaţia pinionului angrenajului treptei I. respectiv condus.d1 (conform STAS 510). Astfel. Abia în etapa finală se efectuează înlocuirea cu valori numerice a tuturor mărimilor care intervin în relaţia de calcul anterior stabilită şi implicit determinarea valorii numerice concrete a mărimii care se doreşte a fi determinată. a reductorului de turaţie în două trepte şi a cuplajului. unele dintre acestea fiind prezentate în continuare.n.ω. raport de transmitere . Preluarea şi folosirea unor astfel de notaţii permite o comunicare şi înţelegere mult mai uşoară cu alte persoane din domeniu şi nu numai. . Există simbolizări/notaţii utilizate în standardele de specialitate care fac referire la respectiva mărime. la stânga secţiunii 1 : Mi H 1 st .turaţia maximă a unui element condus: n2 max. cu n1 se pot nota turaţia roţii conducătoare de curea.unele notaţii şi simboluri se pot utiliza pentru mărimi diferite între ele din cadrul a două sau chiar mai multe module/transmisii „simple”.: turaţie . turaţia roţii dinţate de la angrenajul treptei I. indici şi/sau exponenţi cu structură simplă sau complexă precum şi o mare varietate de alte elemente de simbolizare.). transmisia ce trebuie proiectată conform temei prezentate în capitolul anterior poate fi privită ca o transmisie „complexă/compusă” alcătuită prin înserierea transmisiei prin curele. .d3 (conform SR ISO 2904). flexibilitate şi adaptabilitate. notaţia n1 se referă la mărimi diferite între ele şi care au valori şi poate chiar sunt exprimate în unităţi de măsură diferite.i. Un exemplu în acest sens poate fi o transmisie mecanică „compusă” din transmisie prin curele şi reductor de turaţie în două trepte. .P. în fiecare caz în parte trebuie avută o grijă deosebită referitor atât la ce reprezintă acea mărime cât şi la ce valoare numerică şi unitate de măsură are aceasta.pe „parcursul” transmisiei mecanice „complexe”. cu n2 se pot nota turaţia roţii conduse de curea.

transmisie prin curele.1 ME .1. un exemplu de schemă structurală a unei transmisii este prezentată în fig.maşină motoare/de antrenare (motor electric asincron). cu angrenaje cilindrice cu dantură înclinată. 3.3. R . de ansamblu asupra transmisiei ce urmează a fi proiectată. în care: ME TC R C Fig. . În funcţie de cerinţele temei de proiectare. C . TC . 3. orizontal. ÎNTOCMIREA SCHEMEI STRUCTURALE A TRANSMISIEI Schema structurală a transmisiei oferă o imagine sintetică. în două trepte.reductor de turaţie.cuplaj elastic (cu bolţuri şi inele elastice).

pentru turaţia nm a motorului. valoarea maxim posibilă. 1). unde ω = . din mai multe turaţii standardizate. în general. pe tot „parcursul” transmisiei.2) se poate scrie P (4. Puterea se poate calcula F ⋅v P= (4.5) 4. dintre turaţiile posibile/existente pentru puterea P adoptată (conform relaţiei 4. DETERMINAREA TURAŢIEI MOTORULUI DE ANTRENARE Dacă există posibilitatea alegerii turaţiei motorului electric. 4. se recomandă precizarea a cât mai multe informaţii referitoare la motorul ales: producătorul.turaţia să fie cea mai mare posibilă dintre turaţiile corespunzătoare puterii alese. v [m/s] .3. motoare electrice asincrone trifazate.viteză liniară. DETERMINAREA PUTERII MOTORULUI DE ANTRENARE În ipoteza unor randamente unitare (100%).1) [ kW ] 1000 sau M ⋅ω π n P= t (4. Prelucrând relaţia (4. metoda de conectare etc. . Motorul se va alege astfel încât: . (4. în care: P [kW] = puterea mecanică.cuplu mecanic/moment de torsiune. Puterea şi turaţia necesare ale motorului electric sunt dependente atât de cerinţele maşinii/instalaţiei antrenate cât şi de caracteristicile ce urmează a fi adoptate pentru diferitele module ale transmisiei. specificaţiile tehnice (caracteristici funcţionale şi de gabarit.3) M t = 9 .1. F [N] = forţă. În cadrul proiectului. din standarde sau din cataloagele producătorilor specializaţi o anumită tipodimensiune de motor electric. în special datorită tipizării la nivel internaţional a puterilor şi turaţiilor de funcţionare. tipodimensiunea. ALEGEREA MOTORULUI DE ANTRENARE Pentru antrenarea transmisiilor mecanice se utilizează.55 ⋅ 106 [ Nmm ] n şi aplicând notaţiile şi situaţia din exemplul de temă de proiect (v. Mt [Nmm] . se majorează până la prima valoare tipizată/standardizată (Anexa 1).2) [ kW ] . se poate determina necesară Pnec de antrenare a transmisiei: M e ⋅ ne (4. 4.2.puterea furnizată să fie mai mare sau cel puţin egală cu puterea necesară. codul/simbolizarea conform producătorului. puterea mecanică este o mărime ce se transmite integral. se recomandă să se aleagă turaţia maximă. adică se alege P astfel încât: P ≥ Pnec.4) Pnec = [ kW ] . ω [rad/s] .4. cap.) şi. Puterea se poate exprima ca unul din produsele P=F·v sau P=Mt·ω. chiar preţul estimativ şi criteriile care au condus la alegerea respectivului motor. Astfel. 9 . . fără pierderi. de la furnizor (maşina motoare) până la consumator/efector (maşina antrenată). eventual.55 ⋅ 106 Valoarea puterii obţinute prin calcul. ALEGEREA MOTORULUI ELECTRIC Cunoscând puterea motorului (P) şi turaţia de funcţionare a acestuia (n) se poate identifica şi alege.viteză unghiulară. 30 1000 în care n [rot/min] = turaţia elementului condus.5) se va alege.

dacă se utilizează aspectele şi notaţiile prezentate anterior.4) iR 5. Pentru reductoarele coaxiale cu iR > 14 şi toate celelalte tipuri reductoare cu angrenaje cilindrice.1) i= i . se poate scrie: i iR uII = R respectiv. concretă) sau combinat. ca raportul dintre turaţia elementului de ieşire şi turaţia elementului de intrare: n (5. DETERMINAREA TURAŢIILOR ŞI A MOMENTELOR DE TORSIUNE PENTRU FIECARE ARBORE AL TRANSMISIEI 5. astfel încât raportul uI al treptei I (treapta "rapidă") să fie mai mare decât raportul uII al treptei a II-a (treapta "de forţă"). uII = . structură etc. 3% per total transmisie). Rapoartele de transmitere parţiale ik pot fi alese dintre valorile tipizate/standardizate specifice fiecărui tip de transmisie.) a condus. (5. în mod simplificat. (5. adică uI > uII. Valorile acestora. ne = turaţia elementului de ieşire din transmisie.25 uII. personalizate (proiectate şi realizate pentru o situaţie specifică. raportul total de transmitere i al transmisiei se poate scrie n (5. la tipizarea/standardizarea multor caracteristici funcţional/constructive ale acestora: rapoarte de transmitere. prin înserierea mai multor transmisii "simple" convenabil alese.1. iR = raportul de transmitere al reductorului de turaţie. (5. 1.2. ALEGEREA RAPOARTELOR DE TRANSMITERE PENTRU FIECARE TREAPTĂ A REDUCTORULUI În cazul reductoarelor de turaţie de uz general. iC = raportul de transmitere al transmisiei prin curele. în două trepte. trebuie să fie alese astfel încât erorile la rapoartele parţiale şi total de transmitere să se încadreze în limitele acceptate (în general. cuplaje etc. În cazul temei de proiectare a transmisiei prezentată ca exemplu în cap. determinate prin calcule sau combinat.: turaţia motorului de antrenare). În cazul unei transmisii "complexe".5. Pentru reductoarele coaxiale cu iR ≤ 14. Dacă se ţine cont şi de faptul că iR = uI · uII. Aceste module pot fi: alese din cataloagele producătorilor specializaţi. ALEGEREA RAPOARTELOR DE TRANSMITERE. Se recomandă adoptarea unei valori standardizate pentru raportul de transmitere al reductorului iR (Anexa 2) iar determinarea raportului de transmitere al transmisiei prin curele iC se face cu relaţia: i iC = . ne în care: nm = turaţia elementului de intrare în transmisie (turaţia motorului de antrenare). ne = turaţia elementului de ieşire din transmisie (dată prin tema de proiect). ALEGEREA RAPOARTELOR DE TRANSMITERE ALE REDUCTORULUI ŞI TRANSMISIEI PRIN CURELE Raportul de transmitere al unei transmisii se defineşte.2) Dezvoltarea producătorilor specializaţi pentru anumite tipuri de transmisii (reductoare de turaţie.3) i = m = iC ⋅ iR . se recomandă uI = 1. de-a lungul timpului. se recomandă uI = 3 uII. adoptate în final.5) pentru cele două situaţii precizate anterior. se recomandă împărţirea inegală a raportului total de transmitere iR pe cele două trepte. k =1 n (5. 5% pentru fiecare modul/transmisie "simplă" respectiv. compusă din n transmisii "simple". ne în care: ni = turaţia elementului de intrare în transmisie (ex. transmisii prin curele şi lanţuri. 25 . O transmisie "complexă" se poate concepe şi proiecta modular.6) 3 1. raportul total de transmitere al transmisiei i se poate calcula ca produs al rapoartelor de transmitere parţiale ik: i = ∏ ik .

5. 4. 5. cap. nm [rot/min] Arborele roţii de curea condusă / arborele de intrare în reductor (arborele I): n . uII ⎝ iR iC iR ⎠ ( ) . Mtm roată de curea conducătoare TC roată de curea condusă R arborele I – nI.127 pentru uII se va adopta cea mai apropiată valoare standardizată (Anexa 2).03 . TI = M t m ⋅ iC [ Nmm ] . Me.2).55 ⋅ 106 [ Nmm ] .. TII arborele III – nIII. Raportul treptei I se va calcula cu i uI = R (5. Me) C Fig.M t m = 9 . uI Arborele de ieşire din reductor (arborele III) / cuplaj / arborele de intrare în maşina antrenată (arborele conducător al transportorului: ne. Valorile standardizate adoptate pentru uI şi uII trebuie să verifice eroarea la raportul de transmitere total. conform exemplului de temă de proiect din subcap. TI arborele II – nII. iR 5. ţinând cont şi de notaţiile din fig.1 se poate realiza conform relaţiilor prezentate în continuare. al reductorului: u u (5. TIII (ne.1): n ⎞ n ⎛ n . ME arborele motorului – nm. P[kW] . TIII = TII uII = TI iR = M t m iC iR [ Nmm ] .7) uII iar pentru uI se va adopta cea mai apropiată valoare standardizată (Anexa 2).3.nII = I [rot/min].nm – turaţia motorului electric (v. TII = TI uI [ Nmm ] .nI = m [rot/min].nIII = II ⎜ = I = m ⎟ [rot/min]. iC Arborele intermediar al reductorului (arborele II): n .1 Arborele motorului / arborele roţii de curea conducătoare: .8) 1 − I II ≤ 0.1. 1. DETERMINAREA TURAŢIILOR ŞI MOMENTELOR DE TORSIUNE PENTRU FIECARE ARBORE AL TRANSMISIEI Determinarea turaţiilor şi momentelor de torsiune pentru fiecare arbore al transmisiei pentru tema de proiect prezentată ca exemplu în cap.

Dp2 . Extrasele din standarde sunt prezentate în ordinea logică a calcului transmisiei prin curele trapezoidale înguste. Transmiterea mişcării se realizează prin forţele de frecare ce iau naştere între roţi şi curea. Pentru construcţia roţilor de curea.1 În Anexa 3 este prezentată o nomogramă pentru alegerea tipului de curea (SPZ sau SPA) în funcţie de parametrii de intrare în transmisie. condiţiile tehnologice de execuţie. curelele trapezoidale şi-au lărgit domeniul de aplicabilitate. Lp). cu trimiteri la tabelele şi standardele în vigoare. verificare (v. γ . β2 . Metodica de calcul pentru proiectarea transmisiilor prin curele trapezoidale este prezentată în STAS 1163. Au fost standardizate o serie de elemente ale transmisiilor prin curele cum ar fi: diametrele roţilor de curea. Sa). abateri etc. Fig.1) se prezintă şi un exemplu de calcul. montate pe arbori.distanţa dintre axe. de dimensionare (A. Tab. datorită unei pretensionări iniţiale. z). secţiunea şi lungimile curelelor (STAS 7193). β1. Odată cu dezvoltarea acţionării individuale a maşinilor. pentru proiectarea unei transmisii prin curele trapezoidale sunt necesare calcule de predimensionare (Dp1. 6.1 în care: Dp1. sunt antrenate în mişcarea de rotaţie de un element flexibil fără sfârşit numit curea. În continuare sunt prezentate elementele necesare calculului transmisiilor prin curele trapezoidale înguste de tipul SPZ şi SPA (mai frecvent utilizate pentru cazul arborilor paraleli) fără rolă de întindere. standardizată. În prezent sunt utilizate majoritar curelele trapezoidale înguste iar mai nou curelele dinţate. Forma şi dimensiunile canalului/canalelor. precum şi a limitelor de reglaj (X. Dp2. PROIECTAREA TRANSMISIILOR PRIN CURELE TRAPEZOIDALE Transmisiile prin curele fac parte din categoria transmisiilor prin fricţiune. . roţile de curea. conducătoare şi condusă (v. Elementele geometrice definitorii ale unei transmisii prin curele sunt prezentate în fig. conducătoare şi condusă.Y). cu dimensiunile standardizate şi recomandate contribuie la realizarea desenelor roţilor de curea. sunt valabile recomandările/dimensiunile din Anexa 13 şi Anexa 14. puterea P [kW] care trebuie transmisă şi turaţia roţii de curea conducătoare n1 [rot/min].diametrele primitive ale roţilor. 6. forma canalului de curea (STAS 1162). atât cele de ansamblu cât şi cele de execuţie. Dimensiunile standardizate ale secţiunii curelei sunt prezentate în Anexa 12.6. de determinare a forţei periferice şi de întindere (F. 6. A. f). Pentru simplificarea înţelegerii metodicii de proiectare (v. În Anexa 11 sunt prezentate secţiunea unei curele trapezoidale (tip SPZ sau SPA) şi a unei roţi de curea. În concluzie. A . Anexa 11).unghiul dintre ramurile curelei. în funcţie de tipul curelei.unghiurile de înfăşurare. necesitând o metodică de calcul unitară.

crt.129 - 2. numărul de ore de funcţionare din 24 de ore.16 η= 0.4 2. 1. Lp .2 1. Pentru profilele de curele situate în apropiere de dreptele oblice se recomandă calculul atât pentru tipul de deasupra cât şi pentru cel de dedesubt.95 1450 966.5 i [-] n1 .] 3. funcţie de tipul curelei 140 210 Se adoptă 600 D p 2 = i ⋅ Dp1 0. Puterea Puterea de calcul Randamentul transmisiei Turaţia roţii de curea conducătoare Turaţia roţii de curea conduse Regimul de lucru al transmisiei Raportul de transmitere Simbol [U. alegându-se tipul pentru care numărul de curele este mai mic Anexa 4 Dacă nu există restricţii constructive. transmisii multiplicatoare n1 se recomandă: i ≤ 10 i= Se utilizează nomograma din Anexa 3. tabelul sau nomograma folosită 4.1 Denumirea parametrului 2. transmisii demultiplicatoare n2 n i = 2 .pt. 7( Dp1 + D p 2 ) ≤ A ≤ 2( Dp1 + D p 2 ) . Dp2 se rotunjeşte la valoarea cea mai apropiată din Anexa 4 Pe baza distanţei dintre axe.puterea de antrenare 3.3 2. 6.. 1.pt. regimul dinamic 1.4 2. Pc = P η Dată de bază Dată de bază Dată de bază Tabelul 6.85…0.6 Felul maşinii motoare şi antrenate.M. P [kW] Pc [kW] η [-] n1 [rot/min] n2 [rot/min] _ Relaţia de calcul.randamentul transmisiei 0.5 Diametrul primitiv al roţii mici de curea Diametrul primitiv al roţii mari de curea Distanţa preliminară dintre axe Dp1 [mm] Dp2 [mm] A [mm] Se alege constructiv.1 (extras din STAS 1163) Exemplu Observaţii de calcul 5. se calculează lungimea primitivă a curelei. aleasă preliminar.1 1. 3 P .95 .Nr.3 1.2 Tipul curelei trapezoidale înguste _ SPZ 2.

31° 186.1.9 Unghiul de înfăşurare pe roata mică de curea Unghiul de înfăşurare pe roata mare de curea Lungimea primitivă a curelei β1 β2 L p = 2 A sin Lp − β1 π + (β1Dp1 + β2 Dp 2 ) 2 360 Se rotunjeşte la valoarea standardizată cea mai apropiată.2 Conform Anexa 8 Conform Anexa 5 Conform Anexa 6 Se alege conform Anexa 9 sau Anexa 10 Pentru valori intermediare ale lungimii Lp sau ale unghiului β1 coeficienţii se aleg prin interpolare liniară Dacă este cazul.04 0. 6.12 2. 5.17 Viteza periferică a curelei Coeficientul de funcţionare Coeficientul de lungime Coeficientul de înfăşurare Puterea nominală transmisă de o curea Numărul preliminar de curele Coeficientul numărului de curele v [m/s] cf [-] cL [-] cβ [-] P0 [kW] z0 [-] cZ [-] v= πD p1n1 60 ⋅1000 Se recomandă ca viteza periferică a curelei să nu depăşească 40 m/s 10.01 0. prin interpolare liniară Numărul z0 rezultat poate fi număr întreg sau fracţionar.7 2.130 - 2.68° 173.68° 2.3 2.6 2. conform indicaţiilor din Anexa 5 Valoarea obţinută nu se rotunjeşte 1751.15 2.62 1.99 4. 2.8 2.93 0.14 2. Acesta ţine seama de repartizării sarcinii pe curele neuniformitatea 1.13 2.16 2.11 2. 4.95 z0 = c f Pc cL cβ P0 Conform Anexa 7 . γ [grade] [grade] [grade] Lp [mm] A [mm] γ = 2 ⋅ arcsin β1=180°-γ β2=180°+γ D p 2 − D p1 2A Tabelul 6.1 (continuare) 6.10 Distanţa dintre axe (definitivă) A= π (β1Dp1 + β2 Dp 2 ) 360 β 2 sin 1 2 = πD p 2 n2 60 ⋅1000 . Unghiul dintre ramurile curelei 3.52 Se adoptă 1800 624.

necesară Y≥18 întinderii curelelor Y≥0..7 3.1 3.4 3.8 296.131 - Sa=(1.015Lp . 2.2 3. având lungimea primitivă Lp=2000 mm: SPA 2000 STAS 7192 Exemplu de notare a unei roţi de curea pentru curele trapezoidale. în plus sau în minus.Tabelul 6.Y [mm] Se recomandă ca z≤8. excepţionale se admite z≤12 Rezultă constructiv 5. z= z0 cZ în cazuri 3.6 F = 103 Pc v .5. Aproximarea rămâne la aprecierea proiectantului 6.18 2.03Lp . având diametrul primitiv 800 mm.1 3. secţiunea canalului de tipul A cu unghiul 38º: RCT 800 A 38º STAS 1162 Se întocmesc conform calculelor dar şi recomandărilor din Anexa 11 … Anexa 14 . Se rotunjeşte.6 3.pentru modificarea distanţei dintre axe A.97 Se adoptă 1 2 f = 103 ⋅ x ⋅ v Lp Se recomandă ca frecvenţa de încovoiere să nu depăşească 40 Hz la curelele cu inserţie reţea şi 80 Hz la cele cu inserţie şnur 11.1 (continuare) 1.pentru înlocuirea/montarea curelelor Exemplu de notare a unei curele trapezoidale înguste tip SPA..5 Numărul de roţi ale transmisiei Frecvenţa de încovoiere a curelei Forţa periferică transmisă Forţa de întindere a curelei Cotele de modificare a distanţei dintre axe x [-] f [Hz] F [N] Sa [N] X. z [-] 4. Numărul de curele 3.8 Notarea şi simbolizarea curelei Notarea şi simbolizarea roţilor de curea Desenele de execuţie ale roţilor de curea Numai la transmisiile fără role de întindere.3 3. 0.2) F 519. la primul număr întreg. X≥54 X≥0.

) cu activităţile de identificare.Solicitarea de contact: ciclu pulsator . în cazul reductoarelor cu două sau mai multe trepte. durităţile obţinute (pentru flanc şi miez). de bază.000 Nmm) sau de cementare (dacă T1≥30. 7. întocmirea documentaţiei tehnice – inclusiv desene de ansamblu şi execuţie etc. a tratamentelor şi durităţilor obţinute. kW • Turaţia pinionului n1. . în ordine succesiv descrescătoare.1. 7. ore • Condiţiile de funcţionare a angrenajului . calcule de verificare.Maşină motoare: motor electric asincron .Solicitarea de încovoiere: ciclu pulsator • Profilul cremalierei de referinţă (fig. h*a0n =1. alegere şi combinare a unor repere corespunzătoare ce sunt realizate de către producători specializaţi. Pentru celelalte trepte se recomandă impunerea pentru distanţele dintre axe (proiectarea angrenajului când se cunoaşte distanţa dintre axe) a unor valori standardizate (Anexa 17). Rp02. ale calculului angrenajelor cilindrice evolventice cu dantură înclinată. c0n *=0.1) Dantură înclinată: α0n = αn = 200. . Proiectarea angrenajelor cilindrice evolventice.7.25.1.1 Alegerea oţelurilor.1. aceasta implicând proiectarea tuturor reperelor componente.Anexa 15 . calcule de dimensionare. atunci când nu se cunoaşte distanţa dintre axe ("predimensionarea" unui angrenaj) respectiv. tratamentul termic aplicat.În funcţie de momentul de torsiune la pinionul angrenajului T1 se alege oţel de îmbunătăţire (dacă T1≤30. Conform recomandărilor din literatura de specialitate. Rm . atunci când se cunoaşte distanţa dintre axe ("dimensionarea" unui angrenaj). predimensionarea reductorului se realizează prin proiectarea angrenajului din treapta cea mai încărcată (ultima treaptă). tratamentelor termice aplicate şi a tensiunilor limită • Alegerea oţelurilor celor două roţi.Maşină antrenată: mecanism principal la maşină-unealtă / transportor încărcat neuniform . adică proiectarea angrenajului când nu se cunoaşte distanţa dintre axe. 7. ρa 0n = 0.Simbolurile oţelurilor.000 Nmm). 7.Caracterul sarcinii: cu şocuri moderate • Ciclurile de solicitare a dinţilor . cu dantură înclinată când nu se cunoaşte distanţa dintre axe Date de proiectare • Puterea de transmis P. rot/min • Raportul de angrenare udat • Durata minimă de funcţionare a angrenajului Lh. PROIECTAREA REDUCTOARELOR DE TURAŢIE Proiectarea reductoarelor de turaţie reprezintă o activitate complexă şi laborioasă.375 mn Fig.0. CU DANTURĂ ÎNCLINATĂ În cadrul acestui subcapitol vor fi prezentate câteva aspecte elementare. PROIECTAREA ANGRENAJELOR CILINDRICE EVOLVENTICE. Această activitate se realizează prin îmbinarea proiectării în stilul tradiţional (concepţie.

KA = 1. σ HP = min ( σ HP1 . roţi cementate cos β z1max = ⎜ w ⎟ ⎝ mn ⎠ udat + 1 aw/mn =75…100. în general. 45. ZN 1.0.2.. de regulă aw reductoare.75. reductoare de uz general. Se adoptă pentru aw o valoare standardizată. .3 – transmisii industriale obişnuite o Factorii de durabilitate pentru contact ZN 1. oţeluri laminate ZE = 189.1. pentru roţi îmbunătăţite Se adoptă z1 număr întreg z2 = z1 · udat Se adoptă z2 număr întreg u z2 .55 ⋅ 106 n1 .pentru roţi cementate şi/sau călite z1 = z1max dacă z1max ≤ 25 respectiv.03. z1 = 26…30 dacă z1max ≤ 80.roţi cementate ß = 12º…20º .8 MPa b .• Tensiunile limită: la contact σHlim1. Δu=0. awF).92 H lim N 1. MPa Pt. marca oţelului şi tratamentul termic aplicat –oţeluri aliate de îmbunătăţire (fig.16.133 - • Raportul de angrenare real u u= ß = 6º…14º . MPa . pt. mm aw = max (awH. reductoare de uz general.Factorul regimului de funcţionare KA Pt. aw STAS se alege din STAS 6055 .3 şi ψa II =0. cu două trepte: ψa I =0.1).Distanţa dintre axe din condiţia de rezistenţă la încovoiere awF.9 ) 3 T1 z1 ( u + 1) 2 ψ a cos β KA YFaYSa σ FP .2.A.σ HP 2 ) S H min o Tensiunea limită la contact σHlim1.16.Anexa 16 – funcţie de duritatea superficială a flancurilor dinţilor.3 şi ψa II =0. z1 u dat STAS • Distanţa dintre axe la predimensionare aw. şi la încovoiere σFlim1. Nmm P T1 = 9. roţi îmbunătăţite .2 .35 . mm ≥ aw. Pentru awH = (1.2 = 1. YFaYSa σ FP ⎛Y Y Y Y ⎞ = max ⎜ Fa1 Sa1 . respectiv z2 ai roţii conduse ⎛a ⎞ 2 aw/mn = 40…50.4 (reductoare obişnuite sau reductoare coaxiale cu iR>14) ..Anexa 17 . Fa 2 Sa 2 ⎟ σ FP 2 ⎠ ⎝ σ FP1 • Termeni şi factori din relaţiile de calculul pentru awH şi awF .Factorul de elasticitate a materialului roţilor ZE..45 (reductoare coaxiale cu iR≤14).2) Calculul de predimensionare • Numărul de dinţi z1 ai pinionului. pt. mm 2 2ψ a u σ HP . Se verifică dacă 1 − ≤ Δu . MPa σHlim1.. într-o treaptă: ψa =0.3 Pt.65 )( u + 1) 3 2 T1 K A Z E ( cos β ) 2 awF = ( 0. oţeluri aliate de cementare (fig.Tensiunea admisibilă la contact σHP. A. pt.2 = 0 .2 La predimensionare se poate considera.2. condiţiile de funcţionare considerate.Coeficientul de lăţime ψ a = aw Pt. MPa σ Z σ HP1.2 = 1 şi YN 1.Distanţa dintre axe din condiţia de rezistenţă la contact awH.2 şi încovoiere YN 1.Momentul de torsiune la pinionul angrenajului T1.roţi îmbunătăţite z1 = z1max .0…1.2 – alese odată cu materialele o Coeficientul de siguranţă la contact SH min SH min = 1. ψa I =0.

2 Yx1.raportul de angrenare u = z2 u . 2 Yx1.a ≤ mn . se consideră YR1. se verifică: 1 − ≤ Δu = 0.2 Yδ1. se verifică eroarea la distanţa dintre axe: aw .2).6. simultan. αn = 200. σ02. 2Yδ 1. 2 Tensiunea limită la încovoiere σF lim1.Factorul de formă a dinţilor YFa 1. b1 = b2 + Δb.2 (mn. pentru oţeluri cementate.134 - σ FP1. La predimensionare.2 YR1..2 • Modulul danturii mn.se adoptă z1 şi z2 – numere întregi. 2 YN 1.2 YFa 1.0 mm. . Pentru transmisii industriale obişnuite SF min = 1.2) Fig. mm b2 = ψ a aw .5 o Coeficient de mărime Yx1.2) – Anexa 21 o Coeficientul de siguranţă la încovoiere SF min SF min = 1.Tensiunea admisibilă la încovoiere σFP. . material). La predimensionare se consideră x = 0 • Lăţimile preliminare ale roţilor b1.2 =1 .2 = f (material.numerele de dinţi ai pinionului şi roţii: z1 = .2 = Yx1. se consideră Yx1.2 =1 o Coeficient de rugozitate YR1. călite şi/sau nitrurate Dacă mn < mn min. tratament termic. MPa . se adoptă mn = mn min şi se recalculează: 2a cos β 2aw cos β − z1 . în general.2. mm 2 aw mn = cos β ≥ mmin ..2 = YFa(z1. 7.2 = Yδ1. eroarea la raportul de angrenare şi eroarea la distanţa dintre axe. 7. La predimensionare se consideră x = 0 . 2 2 cos β Dacă nu sunt satisfăcute.2 .0 mm.4…1.2 (materialul roţilor. MPa σF lim1. • Unghiul de presiune în plan frontal αt.3 mm Elementele geometrice ale roţilor şi angrenajului (fig. mm mn 1 a= ( z2 + z1 ) .03. se recalculează/adoptă z1. La predimensionare.2. mn min = 2. YSa1. u. RZ1. Δb = 1. z1 udat • Distanţa dintre axe de referinţă a. z2 = w mn mn ( udat + 1) . z2. a .. grade α t = arctg ( tg α n cos β ) .2.2 YSa 1.2 = YSa(z1. mn se standardizează la cea mai apropiată valoare (Anexa 18) z2 + z1 mn min = 1. . 2 S F min YR1.2 = rugozitatea zonei de racordare de la baza dintelui. 2 = - σ F lim1. pentru oţeluri de îmbunătăţire. x) – Anexa 20. x) – Anexa 19. în general.Factorul de corecţie a tensiunii de încovoiere YSa 1.2. RZ1.alese odată cu materialele o Coeficient relativ de sensibilitate la concentratorul de tensiuni de la baza dintelui Yδ1.

pentru măsurarea lungimii peste dinţi z1. 2 = d1. εβ – suplimentar. εα min = 1. respectiv xt1 în plan frontal .1…1.2 = 2aw − mn ⎜ 2 .• Unghiul real de angrenare.xn 1 pentru angrenaj zero deplasat .2. 2 − 0.2.3 .3 respectiv.3) .03(30 . αwt în plan frontal. respectiv xst (xs) în plan frontal .dacă aw = a: xs n = 0 invα wt − invα t .1 ⎟ ⎝ cos β ⎠ • Diametrele cercurilor de picior df1.2.2 = d1.2 ) ⎥ n ⎣ cos β ⎦ • Gradul de acoperire al angrenajului: εα – în plan frontal.3 εβ = b sin β . mm d w1. danturate la exterior.1 − 2han + 2 xn 2 . pentru pinion. 7. pentru angrenaj nedeplasat: xn 1= 0 . εγ – total εα = 2 2 2 2 d a1 − d b1 ± d a 2 − d b 2 ∓ 2a w sin α wt 2πmn cos α t cos β . mm d b1. 2 ≈ 9 Pentru N1 şi N2 se vor adopta valori întregi. xn 2 = . WNn1 pentru pinion şi WNn2 pentru roata condusă. mm ⎛ z ⎞ * d a1. 2 + 0. mm ⎡ z ⎤ * d f 1.2.dacă aw ≠ a: xn 2 = xs n – xn 1 xt 2 = xn 2 cos β • Diametrele cercurilor de divizare d1.2 − 2 ( han + c* − xn1.dacă aw ≠ a: α wt = arccos⎜ ⎜ . b2) πmn ε γ = ε α + εβ Elemente de control • Lungimea peste dinţi (pentru danturi exterioare) (fig. 2 cos β • Diametrele cercurilor de bază db1. xsn în plan normal.2 = mn ⎢ 1.z1).5 N1.dacă aw = a: α wt = α t . N1 pentru pinion şi N2 pentru roata condusă. danturate la exterior WNn1.dacă aw = a. 2 = mn z1. unde b=min(b1. 2 mn sin α n + mn cos α n ⎡ N1. 2 = 2 xn1. Rotunjirea se face în minus dacă partea zecimală este mai mică decât 0. xt1 = x n1 cos β Se recomandă alegerea unui angrenaj deplasat (aw≠a şi xn1 ≠xn2) sau zero deplasat (aw =a şi xn2= . xn1 în plan normal. 2 cos α t • Diametrele cercurilor de rostogolire dw1.dacă aw = a: xn 2 = 0 pentru angrenaj nedeplasat.2. εα > εα min.135 - ⎛ a ⎞ ⎛ sin α n ⎞ cos α t ⎟ şi α wn = arcsin ⎜ sin α wt ⎟ ⎟ ⎝ sin α t ⎠ ⎝ aw ⎠ • Coeficientul deplasării totale (sumă) de profil.Numărul de dinţi. Se verifică îndeplinirea la a treia zecimală a condiţiei (d w 2 ± d w1 ) 2 = a w cos α wt • Diametrele cercurilor de cap da1.5 π + z1. respectiv αwn în plan normal. α wn = α n = 20 . 2 inv α t ⎤ ⎣ ⎦ ( ) .2 cos α t .dacă aw ≠ a: xsn = xn 2 + xn1 = ( z2 + z1 ) 2tg α n • Coeficientul deplasării de profil. mm d1. în plus dacă partea zecimală este mai mare decât 0.xn1) • Coeficientul deplasării de profil pentru roată. respectiv xt2 în plan frontal .dacă aw = a şi angrenajul este zero deplasat sau dacă aw ≠ a: xn 1= 0. xn2 în plan normal. grade .Lungimea peste dinţi.

mm s cn1 = mn 0. cu dantură înclinată când se cunoaşte distanţa dintre axe Date de proiectare • Puterea de transmis P.136 - Fig.1) α0n = αn = 200. Proiectarea angrenajelor cilindrice evolventice. scn1 pentru pinion.2. mm . c0n *=0.Solicitarea de încovoiere: ciclu pulsator • Profilul cremalierei de referinţă (fig.Înălţimea la coarda constantă. hcn1 pentru pinion. 7. 7. • Alegerea tensiunilor limită: la contact σHlim1. kW • Turaţia pinionului n1. 7. h*a0n =1. respectiv scn 2 pentru roata condusă.25. în plan normal.2. mm . 7. MPa Calculul de dimensionare Conform metodologiei şi recomandărilor prezentate în subcap. ρa 0n = 0.5π cos α 2 n n ± xn 2 ) sin 2α ) n 7.1.4 • Înălţimea la coarda constantă a dintelui (fig.1.Coarda constantă a dintelui. rot/min • Raportul de angrenare udat • Distanţa dintre axe aw.5π cos α n ± xn 2 ) sin 2α ) n . mm • Distanţa dintre axe de referinţă a. tratamentelor termice aplicate şi a tensiunilor limită Conform metodologiei şi recomandărilor prezentate în subcap.Solicitarea de contact: ciclu pulsator . ore • Condiţiile de funcţionare a angrenajului .Valoare stabilită din condiţii constructive • Durata minimă de funcţionare a angrenajului Lh. se vor efectua: • Alegerea oţelurilor celor două roţi. 7.3 Fig. şi la încovoiere σFlim1. mm scn1 = mn 0.1. respectiv hcn 2 pentru roata condusă.1.Caracterul sarcinii: cu şocuri moderate • Ciclurile de solicitare a dinţilor . 7.4) .5π cos 2 α n + x n1 sin 2α n s cn 2 2 n ( = m (0. în plan normal.5π cos 2 α n + xn1 sin 2α n scn 2 ( = m ( 0. respectiv z2 ai roţii conduse • Raportul de angrenare real u • Modulul danturii mn.0. a tratamentelor şi durităţilor obţinute.Maşină antrenată: mecanism principal la maşină-unealtă / transportor încărcat neuniform . se vor efectua: • Numărul de dinţi z1 ai pinionului.2.Maşină motoare: motor electric asincron ..1.375 mn Alegerea oţelurilor.

WNn1 pentru pinion şi WNn2 pentru roata condusă. Forţa de interacţiune dintre dinţi Fn. respectiv scn 2 pentru roata condusă. CALCULUL FORŢELOR DIN ANGRENAJE 7. danturate la exterior. respectiv xst (xs) în plan frontal • Coeficientul deplasării de profil. Componentele radiale şi axiale se determină pentru fiecare tip de angrenaj în parte. pentru măsurarea lungimii peste dinţi .1. Componenta tangenţială. (7.2. |Fn2| = |Fn1|.într-un plan tangent la cilindrul de rostogolire.7): . forţa Ftn se descompune într-o componentă tangenţială Ft şi o componentă axială Fa.Coarda constantă a dintelui.într-un plan normal pe direcţia dintelui.Numărul de dinţi.1. se vor calcula: • Lungimea peste dinţi (pentru danturi exterioare) (fig. pentru toate tipurile de roţi.1. xn1 în plan normal. perpendiculară pe axa roţii. mm . respectiv hcn 2 pentru roata condusă. grade • Coeficientul deplasării totale (sumă) de profil. este necesară cunoaşterea acestor forţe şi în majoritatea cazurilor a componentelor acestora: tangenţială Ft. din fig. respectiv αwn în plan normal. danturate la exterior • Înălţimea la coarda constantă a dintelui (fig.2. grade • Unghiul real de angrenare. Cunoscând forţa tangenţială Ft. se determină cu relaţia 2T Ft = .137 - Angrenajele transmit sarcina prin contactul direct dintre dinţii roţilor. Calculul mărimilor forţelor .5). |Fr2| = |Fr1|.2. 7. respectiv xt2 în plan frontal • Diametrele cercurilor de divizare d1.2.1. mm Elementele geometrice ale roţilor şi angrenajului (fig. normală la profilele dinţilor în contact şi cuprinsă în planul angrenării. 7. (7. cos β Fa = Ft tg β . εβ – suplimentar. paralelă cu axa roţii (apare numai la angrenajele cilindrice cu dantură înclinată. εγ – total Elemente de control Conform metodologiei şi recomandărilor prezentate în subcap.• Coeficientul de lăţime ψa • Lăţimile preliminare ale roţilor b1.1) dw în care T reprezintă momentul de torsiune la arborele roţii considerate.6 şi 7. 7. mm • Diametrele cercurilor de cap da1. Forţele normale Fn se consideră aplicate în polul angrenării C. pe cilindrii de rostogolire (fig. tangentă la cilindrul de rostogolire şi normală pe direcţia dintelui. (7.4) . |Fa2| = |Fa1|. scn1 pentru pinion. hcn1 pentru pinion. N1 pentru pinion şi N2 pentru roata condusă. se vor calcula: • Unghiul de presiune în plan frontal αt. se descompune (fig.3) . αwt în plan frontal. 7.2.2) Conform metodologiei şi recomandărilor prezentate în subcap.6 se stabilesc relaţiile pentru determinarea celorlalte forţe: F (7.2) Fr = Ftn tgα wn = t tgα wn . mm 7. pentru pinion.1.3) Ftn Ft = . la mijlocul lăţimii roţii. iar dw – diametrul cercului de rostogolire al roţii respective. în plan normal. xn2 în plan normal. mm • Gradul de acoperire al angrenajului: εα – în plan frontal. 7.2. în plan normal.Înălţimea la coarda constantă.2. definită pe cilindrul de rostogolire – într-o componentă radială Fr şi o componentă Ftn. axială Fa.7. Pentru calculul arborilor şi a lagărelor care susţin roţile dinţate. normale la profilele dinţilor. mm • Diametrele cercurilor de rostogolire dw1.Lungimea peste dinţi. la angrenajele conice şi la cele melcate). . 7. . radială Fr. respectiv xt1 în plan frontal • Coeficientul deplasării de profil pentru roată. mm • Diametrele cercurilor de bază db1. egale şi de sens contrar. tangentă la cercul de rostogolire. între care apar forţe de interacţiune.2. mm • Diametrele cercurilor de picior df1. xsn în plan normal.4) Fn = cos α wn cos β cos α wn Între aceste forţe există relaţiile: |Ft2| = |Ft1|. 7.

7 şi are în vedere faptul că forţa axială Fa provine din descompunerea forţei Ftn (v. Sensul forţelor axiale depinde de sensul de rotaţie. . 7. componente ale Fn.la pinion.. Pe de altă parte.7.7 Sensul forţelor tangenţiale se stabileşte în funcţie de rolul roţii (conducătoare sau condusă) şi de sensul de rotaţie. trebuie precizat că Fr şi Fa au direcţiile incluse în planul arborilor. Trebuie avut în vedere faptul că Fn este o forţă de interacţiune a unei roţi dinţate cu obiectele cu care este în contact (cealaltă roată dinţată a angrenajului).2.5 Fig.6). fig. Sensul forţelor radiale este dinspre polul angrenării spre centrul fiecărei roţi (v. deci.138 - O1 ω1 Mm Ft1 Fn1 Ft2 Mr Fn2 Fr2 Fr1 ω2 O2 Fig. deci şi acestea sunt orientate spre flancul "activ" al dintelui. perpendiculară pe direcţia dintelui şi. 7. de fapt. Întocmirea schemei şi stabilirea sensurilor forţelor Fig. dacă se cunoaşte sensul forţei tangenţiale Ft. astfel (v. 7. fig.la roata condusă.5): . Ft2 este forţă motoare şi are acelaşi sens cu sensul de rotaţie. Fr şi Fa sunt. Ft1 fiind forţă rezistentă se opune mişcării şi are sens invers sensului de rotaţie.2. Modul de stabilire a sensului forţelor axiale este prezentat în fig. 7. Forţele Ft.5).7. în timp ce Ft are . fig. deci este o forţă orientată spre flancul "activ" al dintelui.7. de sensul înclinării dinţilor şi de rolul roţii în cadrul angrenajului (conducătoare sau condusă). rezultă sensul forţei axiale Fa (de aceeaşi parte a dintelui).6 7.

orizontal şi în fig. pentru a se ţine seama. Tangenţiale şi radiale Axiale Fig. Diametrul de predimensionare d [mm] al arborelui se obţine din condiţia de rezistenţă la torsiune. folosind o rezistenţă admisibilă convenţională la torsiune. în acest fel. şi de existenţa altor solicitări (încovoiere. conform cu rolul funcţional al arborilor). 7. a cărei valoare este mult sub posibilităţile materialului arborelui.139 direcţia inclusă într-un plan perpendicular pe planul arborilor. sunt prezentate în fig.1. (7.3. 16 M t d=3 .. cu dinţi înclinaţi în ambele trepte. τat [MPa] = rezistenţa admisibilă la Predimensionarea arborilor se realizează din condiţia de rezistenţă la torsiune (solicitarea principală.9 7.8 – pentru reductorul cilindric obişnuit.7.6) . tracţiune sau compresiune).3. Calculul de predimensionare πτ at unde: Mt [Nmm] = momentul de torsiune care solicită arborele. 7.7.9 – pentru reductorul cilindric coaxial vertical.8 Axiale Tangenţiale şi radiale Fig. CALCULUL ARBORILOR REDUCTORULUI 7. Exemple de determinare a sensurilor forţelor din reductoare cilindrice cu două trepte.

La întocmirea schiţei cu forma constructivă a arborelui. Pentru simplificarea calculelor.) şi forţe de reacţiune – reacţiunile din lagăre. III [MPa] = tensiunile admisibile convenţionale la torsiune (τat I = 15…25 MPa. Capetele de arbore. Tensiunea admisibilă convenţională la torsiune considerată la calculul de predimensionare al arborilor. are valori mai mici decât valorile tensiunii admisibile la torsiune pură şi.13. III [mm] = diametrele de predimensionare pentru arbori. planul [V] pentru reductoare verticale. iar valorile inferioare pentru arborii lungi.2.55 MPa pentru oţelurile aliate. mai mult. III în care: dI. 7. . subcap. sunt diferite şi pentru fiecare arbore în parte (I. relaţia (7. TI.6) se poate scrie: 16 TI. Se consideră τat = 15.. 5. τat I.) sau indirect prin intermediul unui element suplimentar (pană pentru forţele tangenţiale. Aceste plane (v. de intrare. II. Astfel. roţi de curea.2) care sunt incluse în două plane perpendiculare. prin sarcini concentrate. roţi de lanţ etc. descompunerea V forţelor în două plane perpendiculare se poate urmări în tabelele 7. 7.10 7. Pentru stabilirea punctelor de aplicaţie ale forţelor exterioare arborelui este necesar să se ţină cont de faptul că acestea se transmit arborelui direct (pinion corp comun cu arborele/arbore pinion. τat III = 30…45 MPa). II.12 şi 7.10). prin contactul dintre butuc şi arbore etc.). stabilirea punctelor de aplicaţie ale forţelor etc. 7. diametrul rezultat din calculul de predimensionare se consideră în dreptul secţiunii periculoase a arborelui: porţiunea de calare a pinionului/roţii pe arbore sau lângă pinion.. Fig.1). Întocmirea schemei de calcul la încovoiere a arborilor unui reductor cu două trepte Realizarea schemei de calcul la încovoiere a arborilor unui reductor implică mai multe activităţi interconectate: stabilirea sensurilor forţelor (v. II.11). II. sub forma unor presiuni. fig.7) d I. III [Nmm] = momentele de torsiune pentru arbori. cu una sau două trepte..2.. 7. inel de sprijin pentru forţele axiale etc. În calcule. în cazul reductoarelor de turaţie de uz general. trei etc. bine determinate. descompunerea acestora în două plane perpendiculare şi stabilire a punctelor de aplicaţie ale forţelor sunt date în fig. 7. asupra căreia acţionează forţe exterioare – provenite de la roţile de transmisie montate pe acesta (roţi dinţate.3. 7.140 torsiune. III conform şi fig.30 MPa pentru oţelurile obişnuite şi τat = 40. în schema de calcul a acestuia.) – planul Ft Fr Ft [H] pentru reductoare orizontale respectiv. 7. sunt perpendiculare între ele: unul dintre ele este H Fc planul "arborilor" şi include axele arborilor (doi. planul orizontal [H] şi planul vertical [V].1 şi 7. Forţa normală din angrenaj Fn este dificil de utilizat în calcule. 7.2. celălalt plan este un plan perpendicular pe D1 Mm F planul arborilor şi include axa arborelui corespunzător . dacă acesta este corp comun cu arborele. arborele este înlocuit cu o grindă pe două (cel mai frecvent) sau pe mai multe reazeme. Din acest motiv se apelează la descompunerea acesteia în componentele Ft.. II. descompunerea forţelor în două plane perpendiculare. acţiunea organului susţinut asupra arborelui se înlocuieşte. III .2). II respectiv.planul t c [V] pentru reductoare orizontale respectiv. Fig. τat II = 20…35 MPa. Fr şi Fa (v. respectiv de ieşire se standardizează (Anexa 22): diametrul d al capătului de arbore şi lungimea l a acestuia (fig. subcap. Continuând cu exemplele din fig. Valorile superioare ale rezistenţelor admisibile se aleg pentru arborii scurţi (la care solicitarea de încovoiere are pondere mai mică în solicitarea totală/compusă la care este supus arborele). în general neuniform distribuite pe suprafaţa de contact. planul [H] pentru b a reductoare verticale.8 şi 7.9.11 Unele exemple de stabilire a sensurilor forţelor. II. (7.obţinute prin reducerea la axa arborelui a forţelor exterioare. III = 3 πτ at I.

2.141 Tab. 7. Reductor cilindric coaxial vertical Schemă pentru stabilirea sensurilor forţelor Axiale Tangenţiale şi radiale Încărcarea arborilor cu forţe Arborele de intrare Arborele intermediar Arborele de ieşire .. 7.1. Reductor cilindric obişnuit. orizontal Schemă pentru stabilirea sensurilor forţelor Tangenţiale şi radiale Axiale Încărcarea arborilor cu forţe Arborele de intrare Arborele intermediar Arborele de ieşire Tab.

..13 2…4 5. 7..142 - Fig.12 Fig. 7.. 7.15 b1 5.14 B b c ..15 2…4 B a L Fig.

7. în scopul evitării ruperii statice. Dimensionarea unui arbore din condiţia de rezistenţă la solicitări compuse După gruparea forţelor şi trasarea diagramelor de variaţie a momentelor încovoietoare în cele două .3.143 Forţele de reacţiune din lagăre rezultă din interacţiunea arborelui cu organele pe care se reazemă. în tensiunea echivalentă. se consideră şi solicitarea de tracţiune – compresiune. se determină reacţiunile din reazeme.15).1. la rigiditate (prin determinarea deformaţiilor maxime: săgeţi şi rotiri) şi la vibraţii (prin determinarea turaţiei critice). se întocmesc scheme de calcul separate pentru cele două plane de solicitare (v. Calculul arborilor la solicitări compuse În calcule. În partea finală a unui calcul de arbori. În fig. întocmindu-se schiţa arborelui. pentru arborii unor transmisii de importanţă mare.). arborii sunt solicitaţi la torsiune.2).3. se vor verifica la oboseală (prin determinarea coeficientului de siguranţă). Fig.. 7. modul de fixare axială a arborilor şi a organelor susţinute de aceştia etc.3.) şi forţele de reacţiune (reacţiunile din lagăre). încovoiere şi compresiune/tracţiune.14 şi 7. Pe baza schemelor de calcul. În funcţie de diametrul obţinut la predimensionare. sub forma unor sarcini concentrate. după ce aceştia au fost definiţi ca formă constructivă. de numărul şi dispunerea organelor susţinute de arbore (roţi de transmisie etc. 7. în secţiunile cu solicitări maxime (secţiunile periculoase). Solicitările principale care se iau în considerare sunt solicitările de torsiune şi încovoiere. roţi de curea. distanţele dintre reazemele arborelui şi dintre punctele de aplicaţie ale forţelor exterioare şi reazeme. aplicate în punctele de rezemare ale arborelui. se stabilesc diametrele diferitelor trepte şi lungimile acestora. de asemenea. Calculul la solicitări compuse al arborilor constă în verificarea şi/sau dimensionarea acestora. este determinată de mărimea forţelor şi de poziţia acestora în raport cu reazemele arborelui. 7. roţi de lanţ etc. iar atunci când forţele axiale au valori însemnate (în cazul angrenajelor cilindrice cu dantură înclinată). de torsiune şi a forţelor axiale şi se stabilesc secţiunile cu solicitări maxime. se trasează diagramele de variaţie ale momentelor încovoietoare.3. subcap. 7.14) şi intermediar (fig. în care se calculează momentul încovoietor rezultant – prin însumarea vectorială a momentelor încovoietoare din cele două plane de solicitare. în schemele de calcul.. Pentru calculul la solicitări compuse.15 7. în cazul în care asupra arborelui acţionează forţe care îl solicită la încovoiere în plane diferite. Poziţia reazemelor arborelui depinde de natura lagărului. 7.3. Acestea se consideră. Ponderea fiecărei solicitări.15 sunt prezentate unele recomandări/exemple pentru întocmirea schiţei arborelui de intrare (fig. arborele este înlocuit cu o grindă sprijinită pe două (cel mai frecvent) sau pe mai multe reazeme. de tipul lagărelor. asupra căreia acţionează forţele exterioare (provenite de la organele montate pe acesta: roţi dinţate. Sub acţiunea forţelor exterioare.

momentul încovoietor rezultant. Anexa 23). 7. Într-o secţiune oarecare a arborelui. fig.9) MiH1 în care α este un coeficient de echivalare a MiH ciclurilor de solicitare ce ţine seama de ciclurile de variaţie ale celor două momente (v. pentru un arbore de intrare într-un reductor vertical. putând fi.12) .16 τt cazul cel mai defavorabil α= σ ai III .: forţă de întindere a curelei/curelelor). 7. 7. tensiunea echivalentă σe se calculează cu relaţia (în general. Întrucât arborele este solicitat simultan de momentul de încovoiere Mi rez şi momentul de torsiune Mt. În acelaşi fel se va considera şi variaţia tensiunii de torsiune (fig. în secţiunea care interesează 32 M red 1 . având acelaşi efect ca şi momentele reale asupra secţiunii arborelui. Un exemplu de calcul. 7.. se poate determina diametrul necesar. iar Mt Mt variază pulsatoriu. care are caracter de moment încovoietor.17).11) d1 nec = 3 π σ ai III Calculând diametrul necesar în câteva secţiuni ale arborelui.2.17 în care σai III şi σai II sunt tensiunile admisibile la încovoiere pentru ciclul alternant simetric şi respectiv pulsatoriu (v. (7. (7. 7. cu angrenaje cilindrice cu dantură dreaptă (Fa = 0) şi cu sarcină în consolă (de ex. Astfel.17). se poate determina forma acestuia. 2 2 (7. variabil după un ciclu pulsatoriu.18. Verificarea unui arbore la solicitări compuse În cazul în care forma constructivă a unui arbore este deja definită. Momentul de torsiune este constant. de exemplu.144 plane se poate calcula. în cazul cel mai defavorabil. Când Mi rez variază alternant simetric. Anexa 22). 7. Cunoscând momentul de încovoiere redus. rezultă 2 M i rez 1 = M iV 1 + M i2H 1 . σ ai II σi (7. calculul acestuia se constituie sub forma unui calcul de verificare la solicitări compuse.3. α se calculează cu relaţia Fig.3. cu relaţia M red 1 = M i2rez 1 + α M t 1 ( ) 2 . pentru un arbore intermediar dintr-un reductor vertical cu angrenaje cilindrice cu dantură înclinată. luând în considerare factori funcţionali şi tehnologici.10)) F t Mt t Fig.c ) + 4 (ατ t ) . în fiecare secţiune. conform teoriei a III-a de rupere) σe = (σ i + σ t . VA Planul V Fr 1 VB Fc MiV MiV1 Ft Planul H HA HB (7.8) Poziţia forţelor este neschimbată dar rotaţia arborelui conduce la tensiuni de încovoiere variabile după un ciclu alternant simetric (v. este prezentat succint în fig. în secţiunea 1 din fig. 7.16. se calculează un moment redus Mred.

13) în care: F = rezultanta forţelor axiale. Fig. subcap. 7. torsiune din secţiunea verificată. Wz şi Wp sunt date în Anexa 25. Mi = momentul de încovoiere din secţiunea periculoasă.145 în care: α = coeficient de echivalare a ciclurilor de solicitare (v. σt(c). . σi respectiv. 7. Mt. încovoiere (Anexa 24) respectiv.1 şi Anexa 23). A Wz Wp (7. (7. τt = tensiunile de tracţiune/compresiune.) şi/sau tehnologice (se execută arborele dintr-un material cu proprietăţi mecanice superioare) şi se reia calculul până la obţinerea rezultatului dorit. τ t = t . Wz = modul de rezistenţă axial. Verificarea arborelui la solicitări compuse constă în îndeplinirea relaţiei σ e ≤ σ ai III . σ i = i . Wp = modul de rezistenţă polar. se modifică lungimile diferitelor tronsoane. Mt = momentul de torsiune transmis de arbore.14) Dacă în urma calculelor reiese că arborele nu rezistă la solicitări. Relaţii de calcul pentru Mi. A = aria secţiunii periculoase. A..3. se modifică punctele de aplicaţie ale forţelor şi/sau reacţiunilor din lagăre etc.18 Tensiunile din secţiunea verificată se determină cu relaţia M M F σ t (c) = .3. se adoptă măsuri constructive (se măresc diametrele acestuia.

8. montată într-un canal executat parţial în arbore şi parţial în butuc sau numai în butuc. pentru a transmite momente de torsiune mici-medii. fiind cea de forfecare a penei.8.2 . Schema de calcul a asamblării prin pană paralelă este prezentată în fig. 8. asigurând contact pe feţele laterale cu canalele din arbore şi butuc şi pe faţa inferioară cu canalul din arbore. Penele paralele se execută din OL 6O (recomandat prin standard) sau din alte oţeluri. Asamblările prin pene paralele se utilizează pe scară largă în construcţia de maşini.1 Forma C Sarcina exterioară se transmite de la arbore la pană şi în continuare la butuc prin contact pe feţele laterale ale penei. Canalul din arbore se execută cu freză deget la pene cu capete rotunde (forma A sau C) şi cu freză disc la pene cu capete drepte (forma B). Canalul din butuc este deschis şi se execută prin mortezare sau prin broşare (la producţie de serie mare. 8. Organul de asamblare este pana. se deosebesc asamblări prin pene cu strângere şi asamblări prin pene montate fără strângere. În funcţie de modul de transmitere a sarcinii. solicitarea principală a asamblării este cea de strivire pe suprafeţele de contact. ghidării deplasării axiale a butucului faţă de arbore. destinate transmiterii unei mişcări de rotaţie şi a unui moment de torsiune şi.1): cu capete rotunde (forma A). de unde vine şi denumirea de pană longitudinală. 8. uneori. Forma A Forma B Fig. Ca urmare. când numărul pieselor justifică costul sculei).2. CALCULUL ŞI VERIFICAREA ASAMBLĂRILOR PRIN PENE PARALELE Asamblările prin pene longitudinale sunt asamblări demontabile de tip arbore-butuc. cu capete drepte (forma B) şi cu un capăt rotund şi unul drept (forma C). Fig. Penele paralele sunt standardizate în trei forme (fig. Între faţa superioară a penei şi canalul din butuc există joc. mai puţin importantă. Pana are secţiunea transversală dreptunghiulară. Direcţia canalului este paralelă cu axa arborelui. o altă solicitare.

două sau trei pene montate echiunghiular pe circumferinţă. rezultă lc = dhσas ⎝ A ⎠ l h dhlc c 2 dacă există restricţii de gabarit axial.. lungimea necesară de calcul (contact) a penei: Mt d 4M t 4M t ⎛F⎞ σs = ⎜ ⎟ = 2 = ≤ σa s . se cunoaşte (impus de forma constructivă) sau se determină (în funcţie de solicitări. • din condiţia de rezistenţă la strivire (solicitarea principală) se determină lc. respectiv lc/3.147 Metodica de proiectare a unei asamblări cu pană paralelă. din condiţia de rezistenţă la torsiune pură sau solicitări compuse). • lungimea totală a penei l=lc+b . standardizată. în funcţie de acestea („lungimea” asamblării / „lăţimea” butucului). lSTAS ≥ l • verificarea penei la forfecare (solicitarea secundară) Mt d 2M t ⎛F⎞ τf = ⎜ ⎟ = 2 = ≤ τa f ⎝ A ⎠ lc b dblc • alegerea şi simbolizarea penei: se adoptă pană paralelă „tip” „b”×”h”×”lSTAS” STAS 1004 (Anexa 26).pană forma C (un cap semirotund şi unul drept. • în funcţie de diametrul d se aleg.pană forma A (ambele capete rotunjite). dimensiunile secţiunii penei b x h. adică o lungime necesară de calcul (contact) a penei lc. executată din „material” STAS …… . cuprinde următoarele etape: • diametrul d al arborelui. l=lc+b/2 .forma B (ambele capete drepte). montată fără strângere. • se adoptă o lungime totală. se pot adopta una. la limită ( σ s = σa s ). lc/2. din STAS 1004. l=lc . în dreptul asamblării cu pană.

(9. Din această categorie de cuplaje face parte cuplajul cu bolţuri şi inele de cauciuc (fig. 9.1) D z d1 l Dd1 l z în care: D. 9. dintre care se pot aminti: tipul maşinii motoare.2). La cuplajele tip Periflex® [www. Rolul principal al cuplajelor elastice constă în acumularea lucrului mecanic care apare ca urmare a funcţionării neuniforme a maşinii. momentul de torsiune se transmite prin a l h db d1 F0 D2 Fig.stromag-dessau. fără modificarea legii de transmitere . σai = (0. Cuplajul elastic cu bolţuri şi inele de cauciuc (fig. În ipoteza repartizării uniforme a sarcinii pe cele z bolţuri.de]. 9.1) şi cuplajul cu bandaj de cauciuc (tip Periflex®) (fig. regimul şi condiţiile de exploatare etc.. alternativ.1 D1 D Fig. Funcţionarea îndelungată. PROIECTAREA CUPLAJELOR Cuplajele sunt organe de maşini sau sisteme mecanice echivalente funcţional acestora. 9.0. Alegerea şi/sau proiectarea corectă a unui cuplaj se face ţinându-se seama de o serie de factori. Aceste cuplaje pot compensa abateri radiale ΔR = 0.şi a momentelor de torsiune între doi arbori sau legarea unui arbore cu piesele montate liber pe acesta. în elementele elastice ale cuplajului şi redarea acestuia sistemului. care servesc la transmiterea mişcării de rotaţie . economică şi în condiţii de siguranţă a unei transmisii mecanice echipate cu un cuplaj depinde de alegerea corectă a tipului de cuplaj.25.. Momentul de torsiune se transmite prin intermediul inelelor de cauciuc montate pe bolţurile fixate rigid într-un semicuplaj sau.2) ⎜ + a⎟ πd3 = π D z db3 D ⎝2 ⎠z b 32 unde: db este diametrul bolţului. cu ajutorul şuruburilor. d1 şi l fiind indicate în fig. 9. ţinând seama de funcţiile necesare şi capabile a fi îndeplinite de către acesta. Forţa necesară de strângere a unui şurub F01 se calculează cu relaţia 4 M tc 1 1 4 M tc = . unghiulare Δα ≤ 1º şi a unor foarte mici abateri axiale. prin cele două flanşe (fig.1) este standardizat (STAS 5982/6).4)σ02.1. asigurând şi amortizarea şocurilor şi vibraţiilor torsionale. Bolţurile se verifică la încovoiere 32 M tc ( l + 2a ) 2 M tc ⎛ l ⎞1 1 σi = ≤ σ ai . a celei antrenate. printr-o revenire treptată la forma şi poziţia iniţială.2)..6 mm.de regulă. elementul elastic se verifică la strivire cu relaţia 2 M tc 1 1 2 M tc σs = = ≤ σ as . Cuplajele permanente mobile elastice permit compensarea abaterilor care apar la montarea arborilor. Cuplajele sunt utilizate foarte frecvent în construcţia transmisiilor mecanice. (9. (9. a – jocul dintre semicuplaje.9. Această frecare este rezultatul strângerii bordurii cauciucului. în ambele semicuplaje. structura lanţului cinematic al transmisiei pe care o echipează cuplajul.3…0.7 MPa. σas = 5..3) F01 = D2 + D1 μ z i ( D2 + D1 ) μ z i . 9. 9. în încastrare.2 frecarea care ia naştere între bandajul de cauciuc şi semicuplaje.

. în funcţie de forţa totală de strângere a şuruburilor. cu relaţia: 2 M tc . iar σas = 5... radiale ΔR=2…6 mm şi unghiulare Δα=2…6º. i – numărul perechilor de suprafeţe de frecare (i = 2). 2 Grosimea bandajului se poate determina.149 în care: μ este coeficientul de frecare dintre cauciuc şi semicuplaje. D2 indicate în fig.4 MPa).5) hmin = π D22 τ af ( ) în care: τaf este tensiunea convenţională la forfecare (τaf = 0.4) σs = = ≤ σ as . se verifică cu relaţia z F01 M tc (9. Cu această forţă. considerând o solicitare convenţională la forfecare. Cuplajele tip Periflex® permit compensarea unor abateri axiale Δl=3…6 mm. 9..1. z – numărul de şuruburi.2. Strivirea bandajului. π 2 π μ ( D1 + b ) b 2 D2 − D1 4 1 în care: b = ( D2 − D1 ) .. F01. (9. . se dimensionează şuruburile.7 MPa. D1.0.

150 - .Soluţii şi recomandări constructive .

.151 - Soluţii şi recomandări constructive .

152 - .Soluţii şi recomandări constructive .

.153 - Soluţii şi recomandări constructive .

154 - .Soluţii şi recomandări constructive .

155 - Soluţii şi recomandări constructive ..

156 - .Soluţii şi recomandări constructive .

.157 - Soluţii şi recomandări constructive .

158 - .Soluţii şi recomandări constructive .

159 - Soluţii şi recomandări constructive ..

160 - .Soluţii şi recomandări constructive .

0-. RCV-03 1 Fc 150 Turnat Observatii UM A1 (810x594) [mm] buc Material 1:1 Data: Universitatea Transilvania BRASOV Catedra:Design de Produs si Robotica RCV-00 Reductor cilindric vertical 10 Modulul normal Modulul frontal Numarul de dinti Profilul de referinta Unghiul de inclinare de divizare Sensul inclinarii danturii Coeficientul normal al deplasarii de profil Coeficientul frontal al deplasarii de profil mn mt z ß xn xt scn / hcn d a z Fr Fß Fsh Fsi 20 130 1.090 0.018 45% 60% 126 7 7 Diametrul de divizare Treapta de precizie si jocul Distanta dintre axe Roata conjugata 14 Numarul de dinti Numarul desenului Toleranta bataii radiale a danturii Toleranta abaterii directiei dintelui Pata totala de contact 20 Pe inaltime minim Pe lungime minim 60 10 .25 12° stanga -0.95227 132.22609 -0.3911 8-B 80 15 RCV-01 0. Budala A.75 1.22115 2..161 - Soluţii şi recomandări constructive 1 Poz Carcasa superioara Denumirea Paltinisanu Paltinisanu Radu M.78910 75 20°-1.173 / 0.

Alegerea diametrelor: Se cunosc: df1. Recomandări pentru alegerea lungimilor şi a diametrelor pentru un arbore intermediar dintr-un reductor cilindric cu două trepte Alegerea lungimilor: A = (8…15)mm.3…1)d’. unde: g = (8…15)mm – grosimea peretelui carcasei. B = (0. Pentru fixarea pe semicarcarcase a capacelor de rulmenţi se utilizează. droată şi drul. M ~ (10…15) mm. V = g + T + D/2. C = (2…5)mm. Alegerea diametrelor: Se cunosc df1 şi drul. d3 = d2 – (2…7)mm. drul < d1 < df1. T = (3…5)mm – spaţiu pentru manevrarea cheii pentru strângerea şuruburilor. B = (0.Soluţii şi recomandări constructive . U = (2…3)mm. şuruburi M6…M8 . C = (2…5)mm.162 - Recomandări pentru alegerea lungimilor şi a diametrelor pentru un arbore dintr-un reductor cilindric cu o treaptă Alegerea lungimilor: A = (8…15)mm.3…1)d’. în general se utilizează M8…M12. D – vezi STAS 4272 – 80. Recomandări pentru alegerea lăţimii bordurii de prindere – etanşare a semicarcaselor W=g+T+D+U. d2 < drul. respectiv lăţimea rulmentului ales. drul < d1 < df1 d3 = d2 – (2…7)mm. în general. drul ≤ droată.

.163 Inele de ridicare STAS 3186 – 77 (extras) Soluţii şi recomandări constructive Dop filetat cu cap hexagonal şi guler STAS 5304 – 80 (Extras) Buşon de aerisire Dimensiuni informative Dimensiuni informative .

170. d3=21. 190. 45. l [mm]: 8. 180. 25. Ştifturi cilindrice STAS 1599 – 80 (Extras) Ştifturi conice STAS 3436 – 80 (Extras) Bolţuri cu cap STAS 5754/1 – 80 (Extras) Lungimi standardizate. 40. forma „A”(STAS 7950) Exemplu de alegere si notare pentru ∅d=25mm. 75. 160. 20. 14. 110. 30.Soluţii şi recomandări constructive . . 55. 90. 16. 50. 35. 130. 100. 80. d0=18.164 Manşete de rotaţie cu buză de etanşare. 65. 60. 70. 10. 12. 150.5. 200. Manşeta: A24x47 STAS 7950/2. 120. Din STAS 7950/2 se alege cu manşeta de rotaţie dimensiunile: d= 24 mm. D=47mm. 140.

M10 17 10 0. M20 30 33.350 7. − 0.5 11 12 8 6 15 10 32 30.647 8.27 18.8 1 1.25 1. .5 3 0.134 4.835 17.80 şi 4372 .74) (Extras din STAS 4272 – 80) (Extras din STAS 3336 – 81) (Extras din STAS 4071 .15 0 11.701 18. 0 0.18 0 − 0.18 36 0 38.86 3.4 9 10 6.90 7 5 ±0.80) S Filet d D k d1* r b l min max d0 m Înaltă 7. M12 19 21.5 6.188 9.22 − 0. 50 220 17 18 19 13 8 24 16 0 57 -0.abateri Nomi.05 4 -0.4 22 30 100 8.8 52 60 220 21 22 24 16 9 30 20 0 65 ±0.8 7 4 5 4 .051 d1=D1 4.10 8 12 0.20 14.33 46.165 - M5 8 M6 10 M8 13 0.Şurub cu cap hexagonal Găuri de trecere Piuliţe hexagonale Filete metrice (Extras din STAS 510 .33 54.6 40 180 13 14 15 10 7 18 12 ±0.Abateri nal limită min nal limită nal limită 0 8.376 22.Abateri Nomi.25 18 25 80 6.752 P Nomi.026 10.4 35 160 10.98 15 24 -0.53 13 20 0.376 10.3 0.294 20.5 5 12 8 26.106 13.863 14.480 5.22 Seria Seria Seria Normală Joasă fină mijlocie grosolană 5. 4373 .5 9 5 6 Dimensiuni filete d=D d2=D2 4.75 2 2.38 5.15 6 8 0 − 0. a doua valoare pentru l=125 …200 mm şi a treia valoare pentru l>200mm.6 5.917 6.80.8 60 70 220 25 26 28 19 10 36 24 M24 36 39.6 44.62 73 Observaţie: Prima valoare pentru lungimea filetului (b) este valabilă pentru l<125mm.27 M16 24 26.5 0 -0.5 -0.5 1.2 16 20 80 5.75 10 16 0.4 0.

58 10.137 Masa netă kg(B 3) 13 18 20.7 0.35 15 8.4 2.87 0.1 11 11.5 7 6.83 0.46 6.865 0.8 2.66 8.092 0.5 MA-Al 112M 2 4 5.07 0.5 2.137 0.03 0.1 2 2.25 4.5 37 44 kw HP 3 4 -1 2 poli – 3000 min – 50 Hz MA-Al 90L 2A 3 4 MA-Al 100L 2 3 4 MA-Al 100L 2A 4 5.76 0.3 2.5 10 6 poli – 1000 min-1 – 50 Hz MA-Al 132S 6 3 4 MA-Al 132M 6 4 5.5 MA-Al 112M 2A 5.3 6.8 1.35 8.7 2.1 2 2.5 5.865 0.85 1.85 0.125 0.2 2 1.electroprecizia.5 7 6.65 2.2 8.5 3 2.5 6 6 5.2 GD2 kgf-m 12 0.4 3.5 2.2 3 MA-Al 132M 8 3 4 .5 MA-Al 132S 4 5.83 0.8 3.052 0.9 1.2 8.2 15.6 2.8 2.15 9.5 MA-Al 132M 6A 5.67 0.9 2 Mm/Mn 11 3.5 30 31 41 52 40.017 0.045 0.86 0.5 2 MA-Al 132S 8 2.43 11.88 0.87 0.5 5 5.5 7.41 MA-Al 112M 4 4 5.77 0.2 0.9 6.8 4.5 MA-Al 132M 4 7.19 0.05 8.8 6.5 MA-Al 132S 2 5.8 2.2 2.2 2.042 0.053 0.031 0.7 22.5 7.81 0.035 0.5 7.45 2.4 2.166 - .044 0.Anexe ANEXA 1 – Motoare electrice asincrone trifazate ELECTROPRECIZIA – www.8 2.1 2.ro MOTOARE ELECTRICE ASINCRONE TRIFAZATE (Extras din catalog) Gabarit 1 Putere Caracteristici nominale Turaţie Curent Randament min -1 A (400 V) % 5 6 7 2855 2860 2850 2860 2870 2870 2875 1425 1390 1430 1440 1440 1450 950 955 955 705 710 710 6.4 2.5 MA-Al 112M 4A 4.7 1.5 7 7 7 7.5 2.5 7.156 0.5 36 43 23 24.7 La conectare directa lp/ln 9 6 6.82 0.5 47 53 30.5 6.5 MA-Al 132S 2A 7.79 0.5 -1 8 poli – 750 min – 50 Hz MA-Al 112M 8 1.9 2.4 13.5 10 4 poli – 1500 min-1 – 50 Hz MA-Al 100L 4A 3 4 MA-Al 100L 4B 3.1 2.79 0.5 8.5 Mp/Mn 10 3.142 0.25 80 81 80 83 83 83 85 80 77 82 80 84 86 79 81 83 72 75 78 Cos φ 8 0.5 7.055 0.1 4.5 26 29.77 0.

5 20 20 24 24 33 33 16 21.167 - Gabarit Dimensiuni A AA AB AC B BB C D-DA E-EA F-FA G-GB GA-GC GD-GF H HA HD K L LC PM MA-Al 71 MA-Al 80 MA-Al 90S MA-Al 90L MA-Al 100L MA-Al 112M MA-Al 132S MA-Al 132M 112 125 140 140 160 190 216 216 30 31 43 43 47 55 56 56 142 150 180 180 200 230 256 256 141 159 172 172 194 214 249 249 90 100 100 125 140 140 140 178 112 130 130 155 175 175 180 218 45 50 56 56 63 70 89 89 14 19 24 24 28 28 38 38 30 40 50 50 60 60 80 80 5 6 8 8 8 8 10 10 11 15.5 2xM25x1.5 27 27 31 31 41 41 5 6 7 7 7 7 8 8 71 80 90 90 100 112 132 132 9 10 13 13 15 17 20 20 178 207 225 225 248 276 312 312 7 10 10 10 12 12 12 12 255 296 305 330 367 388 445 483 290 340 360 385 432 452 530 568 2xM16x1.5 2xM25x1.5 2xM20x1.5 2xM20x1.5 2xM20x1.5 2xM25x1.167 .5 2xM20x1.5 Anexe Anexe .ANEXA 1 (continuare) • • • • • colivie din Aluminiu tălpi nedemontabile cutie borne deasupra aripioare de răcire paralele în plan orizontal şi vertical carcasă şi scuturi din fontă .

0 ++ + 160 +2.5 5.8 ++ ++ + 140 +2.55 4.0 1.4 + + ++ ++ 132 +2.5 14 16 18 Cu două trepte 31.4 1000 +16.24 2.3 250 +4.3 280 +4.0 9.168 - ANEXA 2 – Rapoarte de transmitere (angrenare) (Extras din STAS 6012) Tipul reductorului Raportul de transmitere total 2. Z A Dp [mm] Z A Dp [mm] abateri abateri Tipul curelei Tipul curelei nominal nominal limită limită SPZ SPA SPZ SPA 63 +1.6 450 +7.1 8.5 20 22.0 9.4 355 +5. Diametrul primitiv.6 7.4 315 +5.0 + + ++ ++ 118 +1.7 500 +7.8 3.2 + + ++ ++ 112 +1.0 200 +3.Anexe .1 8.2 900 +14.0 ++ ++ + + 125 +2.4 1.0 4.15 Cu o treaptă 6.1 224 +3.8 2.4 + + ++ 150 +2.2 ++ ++ 71 +1.0 + ++ ++ 90 +1.0 10 12.3 3.0 710 +11.4 25 28 35.0 5.5 ++ + + 85 +1.5 40 45 50 63 40 45 50 56 71 80 90 100 Cu trei trepte 180 112 125 140 160 200 224 250 – Observaţie: Valorile rapoartelor de transmitere pentru reductorul cu o treaptă devin valori date pentru rapoartele de transmitere ale fiecărei trepte a reductorului cu două.9 + + 67 +1.7 ++ + + 95 +1.2 7.8 560 +9.6 + + 75 +1. respectiv cu trei trepte ANEXA 3 – Nomogramă pentru alegerea tipului de curea ANEXA 4 – Diametrele primitive ale roţilor de curea (extras din STAS 7192) Secţiunea canalului Secţiunea canalului Diametrul primitiv.6 1.2 ++ ++ + + 106 +1.5 2.0 180 +2.6 ++ ++ .0 + ++ ++ 80 +1.4 + ++ ++ 100 +1.0 11.1 800 +12.9 630 +10.25 1.5 400 +6.

81 0.86 0.3 0.89 0.91 0.94 abateri limită ±18 ±20 ±22 ±25 ±28 ±32 ±36 ±38 ±40 ±45 ANEXA 6 – Coeficientul de înfăşurare (extras din STAS 1163) (D p2 − D p1 ) A (pentru transmisii cu 2 roţi de curea) 0.0 1.07 1.01 1.87 0.85 0.02 1.8 0.93 0.09 nominală 630 710 800 900 1000 1120 1250 1400 1600 1700 abateri limită ±6 ±7 ±8 ±9 ±10 ±11 ±13 ±14 ±16 ±17 SPZ 0.6 0..5 Unghiul de înfăşurare β1 (în grade) 180 174 169 163 157 151 145 139 133 127 120 113 106 99 91 83 cβ 1.3 1.07 1.90 4…6 peste 6 0.87 0.90 0.94 0.0 0.4 1.96 0.00 1.9 1.2 0.65 ANEXA 7 – Coeficientul numărului de curele (extras din STAS 1163) Numărul de curele cz mai mic decât 1 1 1…2 0.91 0.2 1.01 SPA nominală 1800 2000 2240 2500 2800 3150 3550 3750 4000 4500 0.82 0.4 0.85 0.93 0.89 0.98 1.00 1.88 0.5 0.09 1.77 0.00 0.84 0.169 ANEXA 5 – Lungimile primitive ale curelelor (extras din STAS 7192) cL Lungimea primitivă Lp Lungimea primitivă Lp [mm] [mm] Tipul curelei Anexe cL Tipul curelei SPZ 1.95 0.92 0.98 0.1 1.73 0.82 0.96 1.70 0.97 0.13 SPA 0.95 2…3 3…4 0.05 1.08 1.11 1.93 0.94 0.85 .7 0.80 0.06 1.83 0.02 1.04 1.1 0.99 0.96 0.

în paralel (schunt) Maşini cu abur sau motor cu ardere Motor cu ardere internă.2 1.8 1. textilă şi hârtie − Site grele. − Strunguri. cu volant relativ la 300% din momentul uşor nominal.ANEXA 8 – Coeficientul de funcţionare (extras din STAS 1163) Felul încărcării şi tipul maşinii acţionate Tipul maşinii de acţionare a transmisiei Motor de curent alternativ monofazat sau trifazat.25 1. ciocane pneumatice Regim de lucru alternativ − Mori cu bile.0 . cu pietre.5 1.2 1.2 1.2 1.4 1.4 1.6 1. site uşoare − Generatoare electrice − Pompe cu piston şi compresoare cu 3 şi mai mulţi Moment de pornire până cilindri − Ventilatoare la 150% din momentul − Transportoare cu lanţ. − Maşini de rabotat.6 1.4 1. excavat şi dragat − Prese cu şurub şi cu excentric. din 24 ore până la 8 8…16 peste 16 până la 8 8…16 peste 16 până la 8 8…16 peste 16 Anexe Felul încărcării Tipul maşinii Moment de pornire până − Generatoare electrice uşoare la 120 % din momentul − Pompe şi compresoare centrifugale − Transportoare cu bandă nominal. cu pornire directă sau autotransformator sau cu conectoare moment de pornire .170 - 1. cu 2 sau 3 cilindri cilindru mulţi cilindri Turbină cu n < 600 rot/min Numărul de ore de lucru al transmisiei. transmisii regimului de lucru. cu un internă.c.4 1.3 1.3 1.c.6 1. şi şocuri.c.7 1.4 1.7 1.7 1.1 1.0 1. cuptoare rotative − Pompe cu piston.triunghi cu dublă colivie de veveriţă Motor de c. compresoare cu 1 sau 2 cilindri Moment de pornire până − Ventilatoare grele. cu valţuri. − Separatoare. mortezat şi polizat Variaţii însemnate ale − Prese cu şurub şi cu excentric. concasoare.9 1.5 1.5 1. − Foarfeci mecanice.6 .3 1. elevatoare nominal. transportoare elicoidale şi cu cupe la 200 % din momentul − Dezintegratoare nominal. maşini de găurit şi alezat Regim de lucru aproape − Ventilatoare constant.2 1.3 1. malaxoare 1. strunguri revolver. − Maşini pentru industriile: alimentară.7 2.ridicat stea .6 1. compound Motor de c. − Maşini de frezat. cu volant relativ regimului de lucru greu − Maşini de ţesut şi egrenat bumbac Moment de pornire până − Maşini de ridicat.1 1. tip serie Motor de c.1 1.5 1. cu pornire prin Motor de curent alternativ cu rotorul Motor de curent alterna tiv cu în scurt-circuit.5 1. cu 4 sau mai Motor cu ardere internă. ferăstraie Variaţii neînsemnate ale disc pentru lemn.

94 3.00 200 0.05 9.37 0.23 1.15 1.58 4.73 0.90 6.25 1.845 0.59 0.00 1.19 3.51 8.63 6.85 2.10 6.41 5.17 8.75 3.00 1.37 2.97 6.20 1.41 4.64 2.81 4.37 6.90 3.95 0.54 2.54 4.07 2.87 5.50 ≥3.88 3.88 2.98 0.34 1.94 4.33 5.72 7.27 7.79 3.81 0.05 3.94 0.31 2.48 3.28 1.09 2.72 3.46 4.78 1.06 2.23 5.93 1.46 8.02 2.73 1.38 3.87 6.76 1.77 1.04 4.93 2.40 2.90 9.37 0.44 4.50 ≥3.80 5.87 3.69 5.07 2.17 1.08 7.53 6.20 1.65 0.34 4.87 1.17 9.55 3.85 2.69 0.39 5.88 4.92 0.91 2.92 5.50 3.12 2.48 0.05 5.32 8.77 2.95 0.10 3.88 2.05 1.87 1.27 3.55 5.57 2.53 6.20 3.53 0.87 1.09 7.81 0.00 1.83 0.68 1.38 4.198 0.51 1.345 0. P0 (kW) 0.10 1.70 2.01 1.22 5.78 4.82 1.90 6.65 7.76 3200 1.59 1.36 3.70 0.54 0.79 3.02 4.76 0.935 0.10 4.20 1.77 2.82 2.86 3.12 2.45 2.05 2.62 5.02 5.24 4.71 0.90 7.84 1.04 2400 1.80 7.17 8.63 4.32 3.38 6.51 0.84 6.16 2.56 1.73 1.07 5.30 2.13 4.99 1.00 1.31 8.74 2.02 2800 1.52 2.86 2.70 3.595 0.17 0.79 700 0.43 7.43 2.15 1.27 3.73 6.12 3.78 0.84 4.425 0.00 1.68 0.74 1.17 1.59 6.08 1.50 7.77 5.05 1.405 0.57 3.54 0.19 5.82 2.97 2.62 0.68 8.35 .00 1.33 1.53 1.97 5.49 2.36 3.58 0.56 1.11 6.87 1.32 1.63 4.00 1.13 5.23 3.50 7.06 1.625 0.27 0.80 2.27 3.72 2.935 0.235 0.92 7.34 2.25 7.73 7.73 1.05 1.80 2.55 1.84 6.95 8.62 1.48 1.71 3.75 6.84 2.65 4.21 0.06 5.62 3.01 1.87 8.40 2.89 2.47 2.35 2.00 1.20 2.92 7.03 4.61 0.51 3.88 4.50 ≥3.22 5.95 63 … 112 Turaţia roţii mici.20 6.00 1.99 3.40 5.77 1.04 6.20 1.32 3.30 1.21 5.35 3. n1 (rot/min) 800 950 1200 1450 1600 2000 Puterea nominală transmisă de o curea.55 1.67 6.11 2.26 5.65 3.46 8.60 1.75 5.43 2.95 3.21 5.08 1.15 2.16 2.45 1.01 1. i 1.00 1.21 6.05 1.45 2.92 5.30 4.61 5.15 3.83 5.44 3.33 5.83 3.56 1.68 0.12 1.28 3.93 1.26 1.91 2.01 2.58 2.22 4.98 4.171 - 125 140 160 180 Anexe .32 1.57 4.26 3.825 0.70 1.50 ≥3.22 5.97 5.51 1.74 4.92 3.50 ≥3.96 4.88 2.00 6.51 4.64 0.99 2.05 1.23 0.43 7.61 0.72 0.69 5.04 4.515 0.51 4.28 4.86 5.39 0.20 1.35 5.50 ≥3.68 0.ANEXA 9 – Puterea nominală transmisă de o curele tip SPZ (extras din STAS 1163) Diametrul primitiv al roţii mici de curea.58 1.71 6.63 3.20 0. Dp1(mm) Raportul de transmitere.65 4.13 5.20 1.81 3.72 0.83 1.71 1.11 4.87 8.08 1.52 4.05 1.80 2.72 5.02 3.00 1.69 1.55 5.66 4.44 4.10 5.57 0.80 0.965 400 0.81 5.19 6.21 3.43 3.50 2.04 3.81 7.47 2.17 3.33 1.68 2.44 1.80 1.00 1.55 0.16 4.66 1.

8 40°±1° ANEXA 13 – Dimensiunile secţiunii canalului de curea (extras din STAS 1162) Secţiunea canalului Z A Tipul curelei SPZ SPA lp [mm] 8.Anexe .172 - ANEXA 11 – Dimensiunile secţiunii curelei şi ale canalului de curea ANEXA 12 – Dimensiunile secţiunii curelei (extras din STAS 7192) Tipul curelei lp h b max α [ mm ] [ grade ] (lp × h) 2 SPZ (8. MPa Marcă oţel Duritatea.5×8) 8.4 40°±1° SPA(11×10) 11 10±0. HRC Miez.3 38°±1° 38°±1° α [grade] 34°±1° 34°±1° r [mm] 0. Limita de rupere Rm. Dp [mm] Z SPZ de la 63 până la 80 peste 80 A SPA de la 90 până la 118 peste 118 ANEXA 15 – Caracteristicile mecanice ale oţelurilor pentru angrenaje Caracteristicile mecanice ale oţelurilor aliate de îmbunătăţire.5 3. HB Limita de curgere Rp02. MPa 40Cr10 220-315 670 880…1080 26MoCr11 280-330 600 800…950 34Mocr11 250-310 650 900-1100 40CrNi12 240-300 780 ≥ 980 Caracteristicile mecanice ale oţelurilor de cementare. Duritatea MPa MPa Flanc.3 15±0.3 mmin [mm] 9 11 f [mm] 8±1 10± e [mm] 12±0.5 1.5 8±0.5 11 nmin [mm] 2.0 ANEXA 14 – Unghiul canalului de curea (extras din STAS 1162) Unghiul canalului.5 2. îmbunătăţite Limita de rupere Rm. α [grade] Secţiunea Tipul curelei 34° 38° canalului Diametrul primitiv. HB 15Cr09 200…300 495 ≥ 58 ≥ 685 20MnCr12 270…360 685 980…1270 ≥ 58 17CrNi16 350…450 635 880…1180 ≥ 60 20MoNi35 300…400 690 930…1220 ≥ 58 . cementate şi călite Marcă oţel Limita de curgere Rp02.

oţelurile utilizate în construcţia roţilor dinţate au fost împărţite în trei calităţi: • Calitatea ML care corespunde unor cerinţe reduse privind oţelul şi tratamentul aplicat la realizarea roţilor dinţate. călite Fig. îmbunătăţite Anexe Fig. pentru roţile dinţate din reductoarele de uzgeneral. A. se utilizează calitatea MQ.2 Mărimea domeniilor de variaţie a tensiunilor limită se explică prin variaţia compoziţiei chimice şi a caracteristicilor mecanice ale oţelurilor. A. cu cheltuieli mai ridicate. Pe baza acestor constatări.173 ANEXA 16 – Tensiunile limită ale oţelurilor pentru angrenaje (σH lim şi σF lim.16. • Calitatea ME care corespunde unor cerinţe de mare siguranţă în funcţionare. în MPa) Oţeluri de îmbunătăţire aliate. ANEXA 17 – Distanţa dintre axe (Extras din STAS 6055) Distanţa dintre axe 40 50 63 80 45 56 71 aw.16.1 Oţeluri aliate de cementare. De regulă. • Calitatea MQ care corespunde unor cerinţe care pot fi îndeplinite de producătorii cu experienţă.. mm 125 160 200 112 140 180 225 Notă: Se preferă utilizarea distanţelor dintre axe tipărite cu caractere îngroşate 90 250 100 280 . precum şi prin importanţa dată la efectuarea tratamentului termic sau termochimic.

75 2.0 6.375 1.125 1.5 5.0 5.0 în mm 7.25 1.5 6. 1.0 9.0 2.75 3.174 - ANEXA 18 – Modulul danturii (Extras din STAS 822) Modulul standardizat este modulul m – pentru dantura dreaptă. modulul normal mn – pentru dantură înclinată şi modulul pe conul frontal exterior me – pentru roţi conice cu dantură dreaptă.0 4.0 10 12 16 Notă: Se preferă valorile tipărite cu caractere îngroşate ANEXA 19 – Factorul de formă al dintelui YFa .25 1.0 11 14 18 8.5 2.Anexe .5 3.5 Modulul danturii. 4.0 1.5 2.

- 175 ANEXA 20 – Factorul de formă al dintelui YSa

Anexe

Anexe

- 176 -

ANEXA 21 – Factorul relativ de sensibilitate la concentratorul de tensiuni de la baza dintelui Yδ

1,1

Fn 1
hFa

300 sFn

ρF

2

1

4 3

3 1.Oţeluri de îmbunătăţire, nitrurate în gaz sau baie. 2.Oţeluri moi. 3.Oţeluri de îmbunătăţire. 4. Oţeluri cementate şi călite.

4

30 40 50 60 80 100
σ02 [daN/mm2]

1 2 0,9 1 1,5 2

2,5

qs

3,0

4

1,4

1,5

1,6

1,7

1,8

1,9

Ysa

2

ANEXA 22 – Capete de arbore cilindrice (Extras din STAS 8724/2)

d

l
d
Seria lungă l Seria scurtă 8

l
j6

j6

(

9
+0,007 −0,002

)

10

11

12

(

14
+0,008 −0,003

)

16

18

19

20

22 24 25 j 6 +0,009 −0,004

d
28 30

(

)

32 k6 80 58

(

35
+0,018 −0,002

)

20 38 40 42 k6

23 20

30 25 45

40 28 50 55 56 60

50 36 63 65 70 m6 +0,030 −0,011

60 42

d

(

+0,018 −0,002

)

48

(

)

71

75

80

85 m6

(

90
+0,035 −0,013

)

Seria 80 lungă l Seria 58 scurtă Dimensiunile sunt date în mm

110 82

140 105

170

- 177 ANEXA 23 – Coeficientul de echivalare a ciclurilor de solicitare Modul de variaţie a Modul de variaţie a Tensiunea admisibilă la tensiunii de încovoiere tensiunii de torsiune încovoiere

Anexe

Relaţia pentru calculul coeficientului α

Constant (I) Alternant simetric (III) Pulsatoriu (II) Alternant simetric (III)

σ ai I σ ai II σ ai III

σ ai III σ ai I σ α = ai III σ ai II σ α = ai III = 1 σ ai III α=

ANEXA 24 – Tensiunile admisibile la încovoiere Rezistenţe admisibile la solicitarea de încovoiere σai, în MPa Materialul Rezistenţa la rupere Solicitarea Solicitarea Solicitarea σr, MPa arborelui statică pulsatorie alternant simetrică σai I σai II σai III 340 260 150 105 410 305 185 130 Oţel turnat 470 330 210 145 570 380 255 180 480 325 215 150 Oţel carbon 580 365 260 180 800 660 360 250 Oţel aliat 1000 900 450 315

ANEXA 25 – Relaţii de calcul pentru caracteristicile masice ale secţiunilor Tipul secţiunii Wz A π 2 π 3 d d Circulară 4 32

Wp d3 16

π

Inelară

π

(D 4

2

− d2

)

π D4 − d 4
32

π D4 − d 4
16

D

D

l – lungimea penei. b – lăţimea penei. h=8 mm şi lungimea l=36 mm: Pană A 10x8x36 STAS 1004 . cu b=10 mm. h – înălţimea penei.Anexe . lc – lungimea de calcul > 10 > 12 > 17 > 22 > 30 > 38 > 44 > 50 > 58 > 65 d ≤ 12 ≤ 17 ≤ 22 ≤ 30 ≤ 38 ≤ 44 ≤ 50 ≤ 58 ≤ 65 ≤ 75 4 5 6 8 10 12 14 16 18 20 b 4 5 6 7 8 8 9 10 11 12 h l 8 10 12 14 16 18 20 22 25 28 32 36 40 45 50 56 63 70 80 90 100 110 125 Exemplu de notare a unei pene paralele forma A.178 - ANEXA 26 – Dimensiunile nominale ale penelor paralele (extras din STAS 1004) Forma A Forma B Forma C Material: OL 50. OL 60 > 75 ≤ 85 22 14 d – diametrul arborelui.

50 7.70 5.00 5.44 1 0 0.8 ⎛ Cr ⎞ L10 = ⎜ ⎟ [mil.00 31.90 11.70 15. Fa>0 Sarcina radială statică echivalentă P0=0.179 ANEXA 27 – Rulmenţi radiali cu bile (extras din STAS 3041) Anexe Factorii X si Y pentru joc radial normal Fa/Fr > e Fa/Co e Fa/Fr ≤ e X Y X Y 0.50 5.22 1 0 0.56 1.00 5.40 7500 9000 6308 63.50 10000 13000 6007 25.56 1.00 7000 8500 6012 47. Fa>0 n<10.80 9.80 10000 13000 6206 28.6.60 9000 11000 6306 42.50 7000 8500 6407 13.00 16.80 9.60 22.60 7000 8500 6210 62.55 9.25 11.00 20.4 0.50 9000 11000 6009 32.80 13.04 0.8 Sarcina radială dinamică echivalentă: P=XFr+YFa.70 9000 11000 6207 33.2 0.60 8000 9500 6209 52.50 45.50 13. cand Fa/Fr > 0.00 8500 10000 6406 12.90 7.10 3.56 1.5 6000 7000 6310 28.2 0.00 12.6 Fr +0.40 4.65 5.80 6.75 6.24 8. de rotaţii].90 12000 15000 16006 12.00 6300 7500 6211 71.70 5.5 0.50 4.56 1 n≥10.50 16.00 5600 6700 6409 20.6 0.00 15.20 7.10 2.07 0.80 9500 12000 16008 16.20 4.20 5.00 6.95 22.60 25.55 1.60 Unsoare Ulei [rot/min] 28000 34000 6000 26000 32000 6200 20000 26000 6300 26000 32000 6001 22000 28000 6201 19000 24000 6301 22000 28000 6002 19000 24000 6202 17000 20000 6302 20000 26000 16003 20000 26000 6003 17000 20000 6203 16000 19000 6303 12000 15000 6403 17000 20000 16004 17000 20000 6004 15000 18000 6204 13000 16000 6304 10000 13000 6404 15000 18000 16005 15000 18000 6005 12000 15000 6205 11000 14000 6305 9000 11000 6405 Simbol rulment d D [mm] 55 55 62 72 90 62 62 72 80 100 68 68 80 90 110 75 75 85 100 120 80 90 110 90 100 120 95 110 130 B Sarcina radială de bază Turaţia limită 30 35 40 45 50 55 60 9 13 16 19 23 9 14 17 21 25 9 15 18 23 27 10 16 19 25 29 16 20 27 18 21 29 18 22 31 Cr C0r Unsoare Ulei [KN] [rot/min] 11.30 9500 12000 6008 29.90 7.5Fa [KN].95 3.70 30.00 6000 7000 6212 81.65 3.50 41.80 30. p = 3 pentru rulmenţi cu bile.8 0.10 19.30 9.31 1 0 0.00 7500 9000 6011 43.00 26. Fr>0.95 12000 15000 6006 19..00 2.00 5000 6000 6312 Simbol rulment . ⎜P ⎟ C0r=S0P0r [KN].50 4.10 36.7 8500 10000 6010 35.10 17.10 2.50 28.00 22.60 9. [KN] Durata de functionare in milioane de rotatii: p Dacă P0r= Fr.10 14.00 32.27 1 0 0.10 14.24 1 0 0.50 17. se consideră Fa/Fr ≤ 0.40 12.60 8500 10000 6208 41.30 7.50 6700 8000 6408 15.10 39.90 8.40 10.00 2.60 8500 10000 6307 55. Fr>0. S0=1..10 10.13 0.04 6.60 2.025 0.50 5300 6300 6311 29.1.65 6.25 0.50 20.65 9.15 13.80 3.56 1.95 2.70 6.00 6700 6000 6309 76.37 1 0 0.50 12.30 9000 11000 16009 20.. 60 ⋅ n d D [mm] 26 30 35 28 32 37 32 35 42 35 35 40 47 62 42 42 47 52 72 47 47 52 62 80 B Sarcina radială de bază Turaţia limită 10 12 15 17 20 25 8 9 11 8 10 12 9 11 13 8 10 12 14 17 8 12 14 15 19 8 12 15 17 21 Cr C0r [KN] 4.56 1.05 10000 13000 16007 15. ⎝ A⎠ 10 6 ⋅ Lhdat Durata de funcţionare asigurată: L10 h = [ore].

Anexe .26Fa [KN] Dacă P0< Fr. KN 5 2. mm 9 10 11 13 12 14 14 15 15 17 16 19 17 21 18 23 19 25 20 27 21 29 22 31 a.2 28. KN C0r.2 17 7500 10000 7306B 27 15 7500 10000 7207B 36.15 19000 28000 7200B 7 3 17000 24000 7201B 8 3.57Fa. mm 30 32 35 42 40 47 47 52 52 62 62 72 72 80 80 90 85 100 90 110 100 120 110 130 B. mm 13 14 16 19 18 21 21 23 24 27 27 31 31 35 34 39 37 43 39 47 43 52 47 56 Sarcina radiala de Turaţia limită Simbol rulment bază [rot/min] Unsoare Ulei Cr.5 5600 7500 7309B 37.5 7000 9500 7307B 32 20 6700 9000 7208B 50 26 6300 8500 7308B 36 22.2 12000 17000 7303B 13.6 8 9500 14000 7205B 25 13 8500 12000 7305B 20. pentru Fa/Fr≤1.5 15000 20000 7302B 10 4.180 - ANEXA 28 – Rulmenţi radiai-axiali cu bile pe un rând (extras din STAS 7416) Sarcina radială dinamică echivalentă P=Fr [KN].3 11 8500 12000 7206B 31. pentru Fa/Fr>1.5 Fr +0.8 14000 19000 7203B 15 7.3 6.5 25 5600 7500 7210 B 68 41 5000 6700 7310 B 46.5 20. se consideră P0=Fr d.65 16000 22000 7202B 12 5.14 Sarcina radială statică echivalentă P0=0.55 11000 16000 7204B 18 9 10000 15000 7304B 14.14 P=0.5 5300 7000 7211 B 78 49 4500 6000 7311B 56 36 4800 6300 7212 B 90 56 4300 5600 7312B .8 6300 8500 7209B 59 34. mm 10 12 15 17 20 25 30 35 40 45 50 55 60 D.35Fr+0.

pentru Fa/Fre Sarcina radială statică echivalentă P0=Fr [KN].5 0.25 25.4Fr+YFa. mm 13 12 14 14 15 21 15 17 24 16 19 27 17 21 18 23 19 23 20 23 21 25 22 28 C.25 15.43 1.5 0.5 0. se consideră P0=Fr d.6 0.35 1.1 26 0.25 15.3 2 1.7 0.4 1.25 16.25 20.5 0.4 0. KN 21.4 1.2 0.9 53 0.5 0.4 0.1 56.25 13. KN 22 19.75 28.5 0.31 1.9 1.3 2 1.8 91.1 38 0.5 0.28 2.1 1.37 1. pentru Fa/Fr>1/(2Y0) Dacă P0< Fr.37 1.37 1.1 18 0.4 50 36 48 68 48 65 97 58 83 70 105 83 103 95 106 112 138 122 170 . mm 9 10 10 11 11 14 12 13 15 14 15 18 15 16 16 19 18 20 19 21 20 22 22 24 Sarcina radială de bază e Y Y0 Cr.7 0. mm 42 40 47 47 52 52 52 62 62 62 72 72 72 80 80 90 85 85 90 90 100 100 110 110 B.5 0.8 Simbol rulment 30302A 30203A 30303A 30204A 30304A 32304A 30205A 30305A 32305A 30206A 30306A 32306A 30207A 30307A 30208A 30308A 30209A 32309A 30210A 32310A 30211A 32311A 30212A 32312A 25 30 35 40 45 50 55 60 C0r.31 1.9 1.25 16.9 81 0.25 22. mm 14.6 0. pentru Fa/Fr≤1/(2Y0) P0=0.25 18.8 84.8 75 0.5 27.9 26 0.9 32 0.75 29.5 0. mm 15 17 20 D.6 0.8 120 0.4 1.9 63 0.75 22.4 0.28 2.9 68.4 1.25 17.43 1.3 2 1.9 1.75 26.181 ANEXA 29 – Rulmenţi radiai-axiali cu role conice pe un rând (extras din STAS 3920) Anexe Sarcina radială dinamică echivalentă P=Fr [KN].1 42 0.9 41 0.7 0.1 72.1 29.2 29 37.75 a.1 49.5 Fr +Y0Fa [KN].2 0.1 58.8 99 0.75 24.75 24.75 19.3 0.75 21.8 76.25 20.4 1.75 25.5 0.75 23.31 1.5 0.37 1.5 0.6 0.75 18..35 1.4 1.35 1.5 0.1 1.8 70. pentru Fa/Fr≤e P=0.3 2 1. mm 11 11 12 12 13 18 13 15 20 14 16 23 15 18 16 20 16 19 17 19 18 21 19 24 T.25 22.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful