Universitatea Bucureşti Master Administraţie şi Politici Publice în Uniunea Europenă

Modelul economic suedez

Masterand : Ciurlin Constantina Alina

1

Nordul ţării. De altfel. 2 .statul acvumulează în mîinele sale pînă la 60-70 % din PIB. concentrarea populaţiei în oraşe a ridicat decidenţilor suedezi probleme dificile de urbanism. De origine germanică. intelectuale.500 laponi care trăiesc nordul ţării. Ca urmare. pe care le-au rezolvat începând din 1920.. comerciale.are loc apariţia sistemelor mixte. în medie circa 20 de locuitori pe kmp şi deloc omogenă din acest punct de vedere. Modelul suedez se defineşte prin accentul pus pe politica sociala care urmăreşte scopul reducerii inegalităţii de avere. Mai trebuie spus că populaţia Suediei are o rată de mortalitate redusă şi o rată de natalitate care a scăzut cu regularitate în anii 1960-1970. faţă de 150 locuitori pe kmp în Malmohus. au fost flancate de mai multe orăşele noi ale căror funcţiuni industriale. modernul.8 milioane locuitori). Atunci cînd se produce îmbinarea diferitelor forme de organizare a activităţii economice şi chiar a unor elemente din diferite sisteme.a mecanismelor pieţei cu reglementarea proceselor economice de către stat.a micilor întreprinderi cu marile corporaţii. în mod fericit. Ca atare.puţin densă. mai ales.Cea mai mare parte a serviciilor(medicină. care a furnizat în decursul secolului XIX un puternic curent de emigrare.) sunt gratuite. o îmbinare a mecanismelor de diferenţiere socială cu garanţiile sociale. care se mai numeşte „deşertul suedez”. tot mai evident. Suedia are.Modelul Suedez Economia mixtă contemporană constituie o îmbinare organică a sectorului privat cu sectorul de stat. Pentru a atenua efectele acestei tendinţe..Stabilind o rată înaltă a impozitelor.. actualmente.Sectorul de stat joacă un rol important. oraşele cele mai importante.caracterizate prin tendinţe monopoliste şi oligopoliste. respectându-se cadrul natural. cu excepţia a peste 8. Sisteme economice “pure” nu există. urmărindu-se ca noii veniţi să compenseze de fapt penuria de mână de lucru. de exemplu. populaţia în general a fost şi este în curs de îmbătrânire notabilă. rezidenţiale au reţinut mulţi locuitori şi au diminuat „fastidioasa migraţie cotidiană între domicilii şi locurile de muncă”. o suprafaţă aproape dublă comparativ cu cea a României (441. o ţară imigratoare. circa 2-3 locuitori pe kmp. este aproape „gol de oameni”. „ţara meridională”.între un nord clar insuficient dezvoltat şi un sud care reuneşte partea majoritară a populaţiei urbane şi rurale. în „Lan de Norrbatten”. Suedia.învăţămînt. Stockholm şi Goteborg.Acest obiectiv se realizează printr-un mecanism special de redistribuire a veniturilor în favoarea păturilor nevoiaşe. populaţia Suediei este. modernitatea. Mai mult. cu care s-a îmbinat şi se îmbină. a devenit. spre Statele Unite mai ales. cum afirmă unii analişti suedezi. firesc . Guvernul suedez s-a străduit şi se străduieşte să atenueze această disparitate generatoare de dezechilbre .având în vedere datele menţionate pentru suprafaţă şi locuitori .614 km2) şi o populaţie de 3 ori mai mică (circa 7. dar şi mai apoi. arhitectura acestor noi orăşele a demonstrat şi demonstrează o deosebită creativitate.mai bine din jumătate care este folosit apoi în scopuri sociale.

fireşte. orz. sfeclă sunt producţii cu randamente mari ca urmare a utilizării unor tehnici agricole înalte. n. după numele celebrului inventator. „a căror activitate nu este deloc străină succeselor obţinute”. despăduririle. Exploatează şi prelucrează. De altfel.).Agricultura se poate desfăşura doar pe 7% din teritoriu. scriu şi spun specialiştii suedezi. Ceea ce este caracteristic şi interesant este faptul că cea mai mare parte a producţiei agricole se desfăşoară în cooperaţie. aparate şi instalaţii. formarea profesională a muncitorilor şi specialiştilor în funcţie de piaţă şi de variaţiile previzibile ale conjuncturii economice. carnea. etc. şi absenţa notabilă a petrolului – pe care Suedia îl importă şi îl rafinează. acizi. în proporţie fundamentală. untul şi brânza. o productivitate ridicată a muncii. îngrăşaminte. a industriei. Industria chimică remarcabilă la rândul ei. pirite. pădurea. muncitori şi proprietarii esenţialmente privaţi asupra mijloacelor de producţie” (Rene Dabernat). deci. cât mai ales din colaborarea dintre stat. Cerealele . Mai este. în Suedia. minereuri de aur şi argint.grâu. toate constituind produsele de bază care acoperă şi ele. statul având cu precădere participaţii (şi acelea nemajoritare) în exploatarea pădurilor. producţia de gaz şi electricitate. armament. însă. cu întreaga ei gamă de activităţi (şi mai demult şi acum celebrele „chibrituri suedeze” ca un mic detaliu). pentru mine şi electrometalurgice. bazată pe exploatarea unor zăcăminte de fier cu o mare concentraţie. 3 . Suedia se înscrie net. pe urmă cartofi. „bărbierirea versanţilor” fiind cu desăvârşire interzise de legi. cel care a instituit tot celebrul „Premiu Nobel” pentru realizări excepţionale în ştiinţe şi tehnică. nevoile nutriţionale ale Suediei. mai ales oţeluri. Modelul agricol este completat de o creştere a vitelor de mare intensitate. telefonie. aliaje. laptele. metalele neferoase. Situaţia este însă compensată de energia hidraulică obţinută la scară mare precum şi de dezvoltarea reactoarelor nucleare. a avut şi are pe un plan esenţial industria metalurgică. utilaj agricol. Industria. Rulmenţii cu bile. de asemenea. ovăz. Nu în ultimul rând. de foarte bună productivitate şi care permit acoperirea esenţială a nevoilor întregii populaţii astfel. aparatură menajeră. uzinele „Nobel” pentru fabricarea dinamitei. de altfel o inveţie suedeză. automobile. în speţă economia ei. mai ales turbă. tungsten. de reputaţie mondială.n. O asemenea politică concertată a tins şi tinde să asigure un grad înalt de ocupare. cauciuc sintetic. Puţin cărbune. există forme de planificare şi cooperări stabile încă dinspre sfârşitul secolului XIX. magneziu. iar succesele economice pe care ea le-a obţinut şi le obţine „nu rezultă dintr-o gestiune de tip colectiv (cooperativele din agricultură reprezentând altceva.a. Structura industriei suedeze este caracterizată de o notă predominantă a capitalului privat. Siderurgia. dar şi industrii mecanice de o înaltă complexitate şi calitate. ş. în rândul ţărilor capitaliste. iar cea mai mare parte a solului este acoperită de păduri. este mai puţin favorabil. coordonată macroeconomic. în care predomină capitalul privat. în cooperative. „Bilanţul energetic”. materiale pneumatice. minele de fier. oţeluri speciale. plumb. practicarea unei politici de salarii înalte şi creşterea organizată. cupru.

Dupa cel de-al doilea Razboi Mondial. în foarte mulţi ani balanţa comercială a Suediei „a fost şi este înfloritoare”. să se deosebească într-o măsură deloc neglijabilă de tipul anglo-saxon. automobile. incomplet. fara dubiu. Probabil cea mai buna descriere este aceea de „incercare de a creea egalitatea si cresterea economica prin combinarea solidaritatii politicii salariale unioniste (union wage policy) si politicile guvernamentale interventioniste atat pe piata muncii cat si pe cea de capital. una dintre cele mai de success realizari a valorilor social-democrate prin experimente macroeconomice. adesea. Valorile social-democratiei suedeze au fost definite de catre Ernst Wigforss. desigur. modelul suedez de economie de piaţă continuând „să-şi dea coate” cu anumite trăsături ale unei gestiuni planificate a economiei. Ceea ce a fost în măsură să altereze considerabil imaginea unei Suedii considerată. Suedia este monarhie constituţională. modelul suedez al bunastarii a reusit cu succes sa isi indeplineasca promisiunile legate de somaj scazut. Suedia a fost laboratorul in care experimentele macroeconomice au fost puse in practica pentru a realiza ideologia social-democrata. fără să fie vorba. semnificativ pentru modul. amendată în 1866. Rezultat al unei guvernari social democrate. tipul economiei de piaţă nord-europene.” Din 1950 si pana in 1970. să spunem. de unele produse alimentare şi de materii prime industriale. patronat şi lumea muncitorească. Riksdag-ului. mai ales în unele sectoare naţionalizate din anii 1960 şi 1970. semnificaţiile şi reverberaţiile sale. în cea mai mare parte. în speţă 350 membrii aleşi pentru 3 ani prin sufragiu universal şi pe baza scrutinului proporţional de către toţi cetăţenii suedezi în vârstă mai mare de 20 de ani. de un socialism „à la sovietique”. compus de la 1 ianuarie 1971 dintr-o singură Cameră.O serie de greve şi tulburări sociale. depăşind cu mult cumpărările energetice. instalaţii. Ernst Wigforss a fost probabil cel mai influent teoretician 4 . modelul suedez al “statului bunastarii” a fost. au generat semne de întrebare privind soliditatea echilibrului stabilit între stat. guvernul fiind responsabil în faţa Parlamentului. deloc. si transpuse in practica prin modelul Rhen-Meidner. Lucrurile au revenit pe făgaşul lor anterior. Am privit atent economia Suediei şi privim atent acest tablou. al structurii politice esenţiale a Suediei. Rezultatul acestor experimente a fost ceea ce denumim astazi „modelul suedez al statului bunastarii”. însă. tipul. deţinătorul puterii legislative. respectiv modelul neo-american şi să se apropie în aceiaşi măsură de tipul economiei sociale de piaţă şi de tipul vest european. minereurilor şi produselor lactate. nu pot fi inţelese fără a-i releva rădăcinile istorice. de mare valoare adaugată. Acelea care au făcut şi fac ca acest model. trăsăturile sale. Iată un tablou. Oricum. normal. nave). ale lemnului prelucrat. având în frunte un rege asistat de miniştri responsabili. aproape neintrerupte in ultimul secol in Suedia. Totuşi „modelul suedez de dezvoltare”. vânzările de produse manufacturate (maşini. fără a-i releva motivaţiile istorice. ca tip al unei anume „gestiuni socialiste a economie”. încă în Constituţia din 1809. inflatie scazuta si o relativa egalitate a distributiei bunastarii in ciuda limitelor structurii economice capitaliste.

Cum la sfarsitul anilor 40 Suedia abandonase metodele nationalizarii industriei private si a inghetarii salariilor pentru a combate somajul si inflatia. Dar prin acceptarea si actiunile intreprinse in granitele stricte ale sistemului capitalist. securitatea. nici un sistem etic valid. Ideea de baza a acestui „model” a fost aceea ca. precum si cea a revolutiei. transformarea societatii intr-una fara clase urma sa fie atinsa nu prin revolutie. cooperarea si solidaritatea – ca factori care promovau socialismul ca moral superior societatii capitaliste. Respingand ipoteza unei eventuale prabusiri a capitalismului. Wigforss a pus bazele politicilor social-democrate de dupa Razboi. care urmau sa preintampine saracirea populatiei. Nu in ultimul rand. Dimpotriva. el a sustinut utilizarea statului pentru a preveni investitiile private peste granita – politica pe care Suedia avea s-o puna in practica in viitorul nu foarte indepartat – pentru a stimula investitiile in industria interna. libertatea. Iar aceasta nu a intarziat sa apara. Valori precum egalitatea. Ultimul factor care constituia ideologia lui Wigforss se refera la teoriile lui despre felul in care trebuie folosit statul in atingerea idealurilor social-democrate. in timp ce simultan se 5 . care sunt caracteristicile inerente ale sistemului capitalist. social-democratia suedeza. In viziunea sa. cat si sa stopeze somajul si sa asigure redistribuirea nationala a resurselor. investitiile erau concentrate in mainilor catorva persoane private. referinduse la statul bunastarii. in sensul reformarii capitalismului intr-un sistem egalitarist. Ministru de Finante al Suediei din 1932 pana in 1949. social-democratii suedezi au fost pusi in fata unei mari probleme: lupta cu inflatia si somajul. Metodele propuse de Wigforss sunt: controlul social al investitiilor si sustinerea unui „stat al bunastarii”. dar si sa asigure o modernizare a economiei prin fortarea companiilor ineficiente ori sa rationalizeze ori sa se inchida. ci prin mijloace graduale si pasnice. prin implementarea dictonului „salariu egal la munca egala” in toate sectoarele de activitate. idealurile social-democrate si teorii pentru atingerea scopurilor social-democrate prin utilizarea mecanismelor statale. Wigforss a respins teoria caderii capitalismului si a inevitabilei transformari a societatii in socialism. Gosta Rhen si Rudolf Meidner. membrii ai Confederatiei Sindicatelor (LO) au furnizat solutia care va deveni cunoscuta sub numele „Modelul Rhen-Meidner”. in cadrul procesului democratic. In consecinta. era posibil pentru LO nu numai sa promoveze idealurile egalitariste ale miscarii sindicale. De asemenea a criticat marxismul ca nefiind nici stiinta. eficienta si solidaritatea erau pentru teoreticianul suedez mijloace prin care se putea construi o societate dreapta. social-democratia din acest stat se afla in cautarea unei strategii economice care sa puna in practica teoriile lui Wigforrs. pentru Wigforss. Astfel. In 1951 doi economisti. Ideologia sa combina 3 factori importanti: revizuirea marxismului.social-democrat pe care l-a avut Suedia secolului XX. alesese calea revizuirii marxismului. La sfarsitul celui de-al doilea Razboi Mondial. socialismul era doar un ideal care trebuie implementat. care sa compenseze inegalitatile dure pe care capitalismul are tendinta de a le produce. doua forte potential-distructive. Wigforss a identificat valorile de baza ale socialismului – precum egalitatea. Wigforss l-a imaginat in combinatie cu o politica de impozitare progresiva si o piata de munca activa.

asigura expansiunea firmelor eficiente. produsul intern brut era comparabil cu cel al tarilor puternic industrializate din Europa de Vest. Pentru problema inflatiei. presupuneau implementarea politicilor care stau la insasi baza „modelului suedez”: politici fiscale si monetare restrictive. LO avea sa negocieze cresteri salariale uniforme. fara doar si poate. de Uniunea Sindicatelor (LO) si industriasii privati. de a combate inflatia si de a asigura o societate relativ egalitarista. in combinatie cu politica salariala bazata pe negocierea centralizata (centralized bargaining). In urma unei riguroase analize. competitia intre sindicate. majoritatea autorilor consultati au fost de acord cu identificarea a trei cauze ale declinului social-democratiei suedeze si a “statului bunastarii” conceput de aceasta: devierea sindicatelor de la planul social-democrat adoptat in 1951. atat de functional era dictonul „salarii egale la munca egala” incat. Cresterea 6 . anume sistemul de negociere salariala colectiva. „anii de aur” ai „modelului suedez” si ai social-democratiei suedeze. a inceput sa se deterioreze pe la mijlocul anilor 1970. in 20 de ani au fost create peste un milion de locuri de munca. care erau de 25%. a dus la cresterea numarului sindicatelor „white-collar” – functionari si personal cu pregatire calificata din sectorul public. nu doar de prosperitatea economica ci si de valorile social-democrate. Ca un alt exemplu. cea de-a doua se referea la un sistem national de negociere colectiva infaptuit. care-si gaseau transpunerea in realitate. diferentele salariale dintre femei si barbati. au fost reduse la 0%! Incepand cu anii 70 valorile social-democrate ale solidaritatii si egalitatii au fost supuse atacului alternativelor neo-liberale ale descentralizarii si a competitiei de piata. cresterea productivitatii a fost una dintre cele mai rapide din lume. in timp ce industriasii privati trebuiau sa garanteze ca aceste crasteri salariale aveau sa se situeze sub cresterea productivitatii si a inflatiei. Aplicarea in tocmai a acestor politici prevazute de „modelul Rhen-Meidner” a dat rezultate neasteptate. anii de aur ai „modelului suedez al statului bunastarii” au fost adusi. iar standardul de viata al suedezilor era printre cele mai ridicate din lume.un procent foarte rar intalnit intr-o economie capitalista. In acest sistem centralizat. intr-o perioada de numai 5 ani (1960-1965). Pe de alta parte. cei doi propuneau doua cai de rezolvare: prima se referea la impozitarea puterii de cumparare atat a consumatorilor cat si a industriei private. cu speranta scaderii cererii. internationalizarea pietelor de afaceri si financiare. sindicate care nu se mai aflau sub „umbrela” LO. Le vom analiza pe fiecare in parte in limita spatiului disponibil. la nivel national. Suedia a reusit sa tina somajul sub 2% . Practic intre anii 1950-1970. tranzitia Suediei de la o economie bazata pe industrie la una bazata pe servicii. Ceea ce era o data piesa de temelie a „modelului suedez de bunastare”. Obiectivele „modelului Rhen-Meidner” de a atinge angajarea totala a fortei de munca (full employment).[5]Putem afirma astfel ca.

in conditiile aderarii la UE. nu pe valorile social democrate ale solidaritatii muncitoresti si a ale egalitatii salariale. Astfel trans-nationalizarea a contribuit si mai mult la slabirea sindicatelor in interiorul tarii. pluralitatea nou constituita de actori aflati in competitie. Deciziile in domeniul politicilor economice trebuie sa tina cont de reactiile pietelor. si in special a social-democratiei suedeze. Asa cum majoritatea autorilor sunt de acord[8]globalizarea a reprezentat cea mai importanta provocare a social-democratiei in secolul trecut. ci un cadru neo-liberal al concurentei si al solutiilor de piata![7] Deficitul bugetar a dus la indepartarea politicilor de capital si a celor protectioniste semnaland astfel o orientare tot mai neo-liberala in politica social-democratilor. rezultand o erodarea continua a bazei de suport tradionale a social-democratiei. Sven Steinmo . autorul arata ca acesta ocupa un loc special in literatura academica 7 . Daca luam in considerare si faptul ca. Mai mult decat atat. In combinatie cu prabusirea „negocierii colective”. sunt acum principalii determinanti ai politicii fiscale si monetare suedeze. Trans-nationalizarea firmelor suedeze a dus la investitii masive in afara granitelor Suediei. a creat un mediu bazat. impreuna cu piata financiara. analizand „modelul suedez”. Suedia s-a confruntat in 1990 si cu prima criza monetara importanta din istorie. in conditiile internationalizarii pietelor. Criza financiara de care am amintit mai sus a lasat si ea rani adanci in corpul statului bunastarii. Trans-nationalizarea a actionat si impotriva scopului „modelului suedez” de „angajare totala a fortei de munca”. ceea ce a dus la cresterea somajului in interior.„The Welfare State and the Global Economy: The Swedish Case Up Close”. La nivel ideologic. Actiunile guvernului sunt acum sub supravegherea pietei globale de capital. Prin indepartarea controalelor regulatorii de capital guvernul a permis fortelor de piata sa dicteze politicile legate de acesta. Asa cum a demonstrat si criza financiara suedeza. alaturi de o serie de analisti ai fenomenului suedez. deregularizarea financiara a distrus la randul ei una dintre principalele reusite ale social-democratiei suedeze: abilitatea de a-si impune controlul asupra pietelor de munca si capital. Lovitura finala a dat-o insa procesul „globalizarii”. integrarea si internationalizarea pietelor financiare mondiale.numarului acestora si a numarului membrilor acestora si competitia directa cu sindicatele afiliate LO s-a aflat printre principalele motive pentru care salariile au crescut mai repede decat productivitatea. iar firmele suedeze au angajat tot mai mult personal ne-suedez. asa cum il vazuse social-democratia suedeza. actorii financiari de pe piata globala sunt forte potential distructive si letale pentru un regim social-democrat. Banca Centrala Europeana. ca declinul modelului suedez si eventualul sau colaps pot fi vazute ca un triumf de moment al neo-liberalismului asupra socialdemocratiei. indepartandu-se de doctrina lui Wigforss. definit aici ca o crestere a internationalizarii firmelor – corporatiile multinationale –. putem trage concluzia.

Pentru a favoriza sindicatele au fost introduse si o serie de politici legate de: asigurari si educatie. Cealalta parte a acestei „intelegeri corporatiste” se referea la tolerarea sindicatelor mari. programele „statului bunastarii” erau parte ale compromisului dintre capitalul de forta de munca si stat. arata Sven Steinmo „in ciuda a ceea ce majoritatea intelege prin „stat al bunastarii”. iar cand schimbarile economice aveau s-o ceara. chiar si cand socialistii se aflau la putere. arata autorul. O trasatura cheie a acestui model. iar in primele decade in care acest model decizional a fost aplicat. dupa cum am aratat mai sus – are la baza un regim propriu de luare a deciziilor care a fost pentru inceput centralizat excesiv. Pentru partea lor. rata angajarilor avea sa fie foarte ridicata . este masura in care un grup relativ mic de lideri ai intereselor economice din societate se intalneau si intocmeau planurile economice ale tarii. mai exact greva minerilor din nordul Suediei (Kiruna) din 1969. muncitorul si familia sa aveau sa fie compensati pe de-a-ntregul petru schimbarile structurale. tolerarea uni stat puternic. Politicile de impozitare au fost insa piatra unghiulara a „intelegerii” (deal) dintre social-democrati – muncitorii sindicalisti – capitalul organizat. care aveau sa-i avantajeze pe muncitorii platiti prost. Este evident ca acest sistem de conducere era unul profund elitist. modelul suedez a fost vazut ca exemplul arhetipal al socio-corporatismului. modelul decizional suedez nu a implicat in mod necesar un „stat al bunastarii” mare – si nici impozite ridicate pentru a-l sustine! Pentru a fi sigure. Suedia este cunoscuta drept tara cu cel mai scump „stat al bunastarii” din lume. cea mai mare federatie a angajatorilor (SAF) si guvernul – care in esenta ei era reprezentata de elita Partidului Social Democrat (SAP) – se intalneau cu regularitate si in principal pentru a negocia deciziile importante pentru dezvoltarea viitoare a economiei politice suedeze. Suedia nu a avut un nivel impovarator al impozitelor!” Autorul identifica la randul sau ca „inceput al sfarsitului” inceputul anilor 70. ceea ce-i permite autorului sa se intrebe ironic: ce fel de social8 . Reprezentantii celei mai mari confederatii sindicale (LO). era – asa cum am aratat anterior – mentinerea investitiilor in interior si cresterea productivitatii precum si a competitivitatii internationale a firmelor suedeze. „Desi aceste 2 fenomene sunt relationate. In acelasi timp sindicatele muncitorilor aveau sa fie sustinute cu strategii salariale stricte. ele trebuie intelese separat. Modelul suedez – inteles ca un model al luarii deciziilor. Prima trebuie inteleasa ca „un model al luarii deciziilor” (decision making model). asa cum erau in oricare stat capitalist avansat.si in imaginatia populara pentru urmatoarele doua motive: 1. Elementul exceptional al acestei greve este reprezentat de faptul ca greva a fost orientata impotriva organizatiilor sindicale si a aliatilor lor politici din Stockholm. iar al doilea ca un rezultat al politicilor (policy outcomes)”. Cu toate acestea. marii exportatori aveau sa fie sustinuti cu stimulente financiare. Autorul sustine ca este important sa distingem intre institutiile care iau deciziile si marimea „statului bunastarii”. 2. Un tel explicit al politicii suedeze.

Criza de incredere intre partenerii sociali. Rezultatul acestei neincrederi a fost acela ca social-democratii au fost debarcati de la putere. Abia in acest moment. acum erau tot mai convinse ca aceasta gestiune nu mai este posibila. Rezultatul a fost acela ca „modelul suedez” s-a prabusit atunci cand. promovate de guvernul anterior. o consecinta a construirii unui „stat mare al bunastarii” a fost . datorita in mare parte presiunilor interne. noul puternic sindicat al lucratorilor din sectorul public. economia suedeza a inceput brusc sa prospere. Analistii s-au grabit sa declare ca „statul suedez al bunastarii” a murit! Reveniti la putere. ci si-au creat propriile sindicate. ba dimpotriva. Ca raspuns la criza.. social-democratii au ales o solutie neasteptata: au marit taxele si impozitele! In loc sa se sufoce. Somajul a inceput sa scada. coalitia de centru-dreapta instalata la putere nu a putut renunta la programele de asistenta sociala.. Dar cresterea numarului acestor programe a crescut si numarul angajatilor din sectorul public. acum nu mai erau decat „grupuri de interese”. daca muncitorii din sectorul privat erau dispusi sa accepte o restrangere salariala pentru ca slujbele lor depindeau de competitivitatea internationala. investitiile au crescut ca in anii de aur! Toate acestea in timp ce programele publice erau in continua derulare. Astfel modelul corporatist in sine s-a prabusit: daca in trecut aceste „elite” credeau ca pot sa gestioneze economia nationala cat mai eficient si in interesul tuturor. nu cunostea astfel de constrangeri pentru a-si tempera cererile. Iar acesti angajati nu erau organizati in confederatia sindicala LO. bugetul a inceput sa aiba surplus. Unde mai demult se credea ca exista o colaborare intre partenerii pietei de munca. iar pe de alta parte mai multe subventii din partea statului. si partidul s-a simtit dator sa faca ceva schimbari: in 1974 a modificat constitutia cu scopul de a face democratia suedeza mai directa si mai corespunzatoare cu asteptarile cetatenilor. combinate cu politici fiscale redistributive. a dus si la o criza de incredere printre votanti. pe fondul crizei economice care a lovit Suedia la inceputul anilor 90. Cum dupa 3 ani de esecuri. guvernul nu imbunatatise situatia economica. „statul bunastarii” a inceput sa se dezvolte. atat in interiorul partidului cat si in interiorul confederatiei sindicale (LO): sindicatele au devenit astfel mai putin intelegatoare si au inceput sa ceara. prin cresterea numarului de programe publice subventionate de stat. Decizia cea mai ciudata a fost ca dupa depasirea 9 . Dupa debarcarea social-democratilor. angajatorii si sindicatele au devenit incapabile sa ajunga la o intelegere legata de moderatia salariala. pe de o parte salarii mai mari de la angajatori. In fata cresterii inflatiei. subminarea solidaritatii muncitoresti in Suedia! Mai mult decat atat. guvernul suedez a gasit o metoda disperata si anume aceea de a devaloriza moneda nationala. Ironia consta in aceea ca.democratie este aceea impotriva careia muncitorii insisi simt ca trebuie sa faca greva?! Sven Steinmo sustine in acest moment ca acest moment – 1969 – a dus la reanalizarea situatiei. Semnificatia acestei schimbari este ca Suedia – care fusese o data recunoscuta pentru sistemul ei foarte cenrtralizat al „negocierii salariale” si pentru structura sindicala foarte unita si disciplinata – isi dezvolta acum o structura sindicala foarte fragmentata. datoria publica crescuse ingrijorator.

aceste probleme nu sunt mai pregnante decat in alte democratii de factura neo-liberala. ci a marit subventiile acordate programelor sociale de protectie a copilului si . spune autorul. este faptul ca un „stat puternic al bunastarii” ajuta finantarea unui standard de viata pe care taxele individuale scazute nu-l pot asigura cu usurinta. Ceea ce se uita. raman in continuare foarte ridicate. 10 .. precum si pentru taxe si impozite care sa-l sustina. Dar ambitia si suportul politic pentru o politica egalitarista si pentru un „stat al bunastarii”. iar suedezii sunt foarte constienti de acest lucru. Autorul concluzioneaza ca: „Modelul suedez” – inteles ca institutii de decizie corporatiste.crizei economice. investitorii si capitalistii nu au parasit Suedia.] Trebuie subliniate si implicatiile politice ale faptului ca peste 65% din suedezi primesc in mod direct subsidii publice din partea guvernului lor!” O alta curiozitate o reprezinta faptul ca. politici salariale solidare. Practic acestia nu-si urmeaza „interesul personal si gandirea rationala”. imbatranirea populatiei va insemna cresterea beneficiarilor programelor sociale si scaderea numarului contribuabilor. politicile de compromis – este posibil sa fi murit. Sven Steinmo arata ca Suedia a avut in ultimii ani o dezvoltare economica remarcabila.in ciuda doctrinelor neo-liberale preponderente in lumea de azi.. Aici este adevarata curiozitate a modelului suedez contemporan. guvernul social-democrat nu a redus nivelul taxelor. ceea ce ia permis sa subventioneze programele sociale in care se afla angrenata. asa cum era de asteptat. a inceput sa achite datoria publica. Dar pentru moment. Problemele insa par sa vina din viitor: ca in toate democratiile avansate. foarte dezvoltat. curiozitate relevata de autorul de mai sus: desi nivelul de impozitare este de 60% suedezii nu se revolta impotriva acestuia! Ceea ce pare de nexplicat in fata non-suedezilor. Cresterea numarului minoritatilor nationale din Suedia poate constitui la randul ei o problema daca acestea nu se vor adapta la dispozitia indigenilor de a plati taxe foarte ridicate... poate fi lamurit prin psihologia acestui popor: „majoritatea suedezilor cred in mod sincer ca au o gramada de avantaje pentru taxele ridicate pe care le platesc! [. in ciuda taxelor si impozitelor foarte ridicate.

DePaul University.org 11 . http://www.harvard. 2002 2. Decline and Future Prospects of the Swedish Welfare Model: From the 1950’s to the 1990’s and Beyond.edu 3. http://www.fas.people.sdonline.Bibliografie 1. Jason Coronel – Foundations.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful