Proiectul filosofic al lui Blaga (1895 – 1961) era unul de anvergură, ce avea în vedere cinci trilogii: Trilogia cunoaşterii

, Trilogia culturii, Trilogia valorilor, Trilogia cosmologică şi Trilogia pragmatică. Primele trei au fost încheiate; din a patra a fost publicată prima parte – Diferenţialele divine – , iar din ultima tot o parte – Fiinţa istorică. Sub forma expunerii, filosofia sa a fost considerată de către unii comentatori drept sistem, iar de către alţii filosofie sistematică (pentru că nu comportă rigoarea şi deducţia rigidă a unei filosofii precum cea kantiană sau cea hegeliană). În centrul filosofiei sale Blaga pune misterul, concept care avea să-i asigure originalitatea. De acest concept se leagă, prin modul de articulare specific, toate celelalte idei, ca rezultate ale problemelor pe care le deschide atitudinea omului faţă de mister. Necesitatea articulării ideilor filosofice îl provoacă pe Blaga la o critică a tendinţelor contemporane de a refuza sistemul: “şi moluştele dacă ar gândi, ar sfătui vertebratele să nu îşi alcătuiască un schelet”. Şi Noica avea să considere, mai târziu, că o adevărată filosofie ajunge la concept; or, acest lucru nu se poate realiza decât printr-o gândire sistematică. În concepţia lui Blaga, misterul îşi cere corelatul său: omul, căruia îi este hărăzit un destin aparte. Toate atitudinile acestuia (cunoaşterea, cultura, valorizarea sau plasarea într-un anumit orizont al timpului) se întemeiază pe tendinţa omului de a revela misterul. Dar această tendinţă înseamnă, în prealabil, plasarea omului într-o lume a misterelor; căci altfel, ce l-ar îndemna să cunoască sau să creeze o lume a culturii? “Omul are sădită în el nevoia de a cunoaşte” – aşa îşi începe Aristotel Metafizica sa. Tot astfel stau lucrurile şi pentru Blaga, cu deosebirea că la el această nevoie porneşte dintr-o tensiune existenţială: omul trăieşte în orizontul misterului. Acest tip de existenţă, strict specific lui, i-a fost hărăzit şi sădit în el împreună cu limitele care fac imposibilă pătrunderea în mister. Aşa se explică şi tensiunea permanentă pe care omul o suportă în raport cu existenţa. Trilogia cunoaşterii debutează cu tratarea unor aspecte gnoseologice ce reprezintă temeiul ontologiei lui Blaga. În concepţia sa gnoseologia trimite înspre o ontologie care are în centru conceptul Marelui Anonim. Marele Anonim cenzurează cunoaşterea individuală în raport cu misterul. Dincoace de cenzură trece doar ideea de mister, şi de aceea lumea are “rostul unei imense apologii a misterului existenţial”. Misterul devine temei ontologic al orizontului gnoseologic şi, deşi cenzurată, cunoaşterea este nelimitată ca apologie a misterului. În Diferenţialele divine este tratată problema cosmologică. Creatorul (Marele Anonim – căruia aici i se spune şi Dumnezeu) nu generează direct lumi sau entităţi, ci indirect prin “diferenţiale”, purtătoare ale unor structuri virtuale, indestructibile, de maximă simplitate şi cu un minim substanţial. Aceste structuri sunt integrate întâmplător şi vremelnic şi dau “moduri ontologice” de la cristal până la om. De aici provine singularitatea omului, iar creaţia unei fiinţe

care variază poate de la specie la specie.” Privit sub unghi biologic naturalist. Asemenea puncte de vedere pot fi întâlnite şi în filosofie: “e de mirare că tocmai un Bergson nu a ştiut să-şi taie.spune Blaga – omul este desigur un simplu animal înzestrat unilateral cu cea mai mare inteligenţă. ontologice şi cosmologice ale filosofiei sale. ca individ în care pâlpâie o conştiinţă. acceptând să privească lucrurile într-o perspectivă prea puţin indicată şi iremediabil îngustă. el urmăreşte completarea sistemului cu aspectele culturale şi axiologice. la mister: “animalul e însă cu desăvârşire străin de «existenţa întru mister şi pentru revelare» şi de dimensiunile şi complicaţiile vieţii ce rezultă din acest mod de existenţă. dar această propoziţie ni se pare pentru fondul chestiunii tot atât de irelevantă ca şi cum ai spune că. Acestea din urmă îşi află punctul de plecare în singularitatea omului – de acum justificată. Astfel. “În cadrul «naturii» .” Sub acest unghi.” Considerat astfel. înţeles ca un centru de conştiinţă. şi alte perspective. omul nu posedă o diferenţă esenţială faţă de animale: “animalul. atunci când situaţia teoretică a veacului l-a invitat să se îndrume spre taina omului. e organizată “potrivit unor cadre funcţionale (potrivit unui anumit a priori). ce pulsează în «specie»”. vasăzică. în orizontul misterului (un mod nu se poate reduce la celălalt). o «statuie» e un simplu bloc de piatră cizelată. în cadrul naturii şi în perspectivele ei. Existenţa întru mister şi . Blaga îl redă prin raportarea omului la un concept ce se află în centrul filosofiei sale. o deosebire graduală. Putem presupune de asemenea că la fel ca şi lumea omului. ea “se datoreşte întocmirilor finaliste ale vieţii ca atare şi se integrează într-un soi de creaţie anonimă. Perspectiva este deschisă de concepţiile biologiste: “Comparaţia reliefează suficient păcatul de care se face vinovată biologia.” Cum specificul omului nu se poate evidenţia decât prin ceea ce-i este propriu. De fapt. pe de altă parte. pentru că aceasta ar echivala cu o existenţă pusă pe acelaşi plan cu Marele Anonim. omul este privit numai sub aspectul mutaţiei biologice pe care a suportat-o şi pe care Blaga o consideră neesenţială. în ceaţă.superioare lui este imposibilă. există într-un fel vizibil legat de «imediat»”.” Din punctul de vedere al caracteristicilor redate mai sus “inteligenţa umană nu prezintă probabil decât însuşiri de mai accentuată complexitate. Punând bazele gnoseologice. conştiinţa animalului se deosebeşte de cea a omului prin aceea că “nu părăseşte făgaşurile şi contururile concretului”. străin animalului. când atacă problema omenescului. iar dacă în comportarea animalică ceva pare orientare dincolo de imediat. lumea în care există animalul. existenţa umană este eterogenă: se păstrează pe de o parte în orizontul lumii concrete şi. problema diferenţelor dintre om şi animal nu poate fi rezolvată acceptabil. omul este produsul a două mutaţii: una biologică (de unde diferenţa de formă dintre om şi animal) şi una ontologică (omul trăieşte într-un alt plan existenţial diferit de cel al celorlalte fiinţe).

Destinul creator al omului are la bază cenzura transcendentă. şi cunoaşterea luciferică. “Cât de cu totul altfel e omul! – spune Blaga.” Pentru a-şi argumenta teza.pentru revelare este un mod eminamente uman. însă nu-l părăseşte (se situează în planul misterului şi urmăreşte să-l decripteze). nici aspecte stilistice”. nici cele superioare. omul e în stare pentru acest destin să renunţe – câteodată chiar până la autonimicire – la avantajele echilibrului şi la bucuriile securităţii. prin care misterul este deschis şi atenuat calitativ (el este despărţit în fanic şi criptic. într-un sens cu adevărat minunat. Omul e capturat de un destin creator. care se detaşează de obiect. şi minus-cunoaşterea. organizaţii). Orizontul misterului este strict specific existenţei umane şi. actele sale nu izvorăsc din existenţa conştientă întru mister şi pentru revelare. este conceptuală. impulsurile. fie organizaţii. dar asigură şi o mare varietate a formelor de cultură ce au la bază matrici stilistice. Aceste acte nu sunt «creatoare»” (ele nu provin dintr-un elan creator – aşa cum susţinea Bergson). din punct de vedere ontologic. Perspectiva misterului iniţiază construcţia teoretică. nu sunt cu adevărat creaţii. Specific uman va fi prin urmare şi tot alaiul imens de consecinţe ce se desprind din acest mod. mai ales. nici “nu constituiesc niciodată o lume aparte şi nu cer să fie judecate după norme imanente lor” – aşa cum se întâmplă cu toate creaţiile de cultură ale omului.” Nici un animal nu depăşeşte existenţa întru imediat şi pentru securitate – nici cele inferioare.” Dacă animalul produce ceva (lăcaşuri. dar “n-au nici caracter metaforic-revelatoriu. Faţă de mister omul poate avea trei atitudini: plus-cunoaşterea. în lumea sa. ce are un obiect dat. în speţă. în ceea ce se arată şi ceea ce se ascunde). Cele trei atitudini faţă de mister dau două tipuri de cunoaştere: cunoaşterea paradisiacă. prin care misterul se conservă sau se permanentizează (cripticul nu poate fi deschis). “ele se degajează stereotip din grija de securitate a animalului şi. a speciei. iar limitele – ca produse ale cenzurii – devin valori de fapt. din încercările de revelare a misterului. Omul este singurul care trăieşte şi plăsmuieşte în orizontul misterului şi toate actele sale de cultură şi valorizare pot fi desprinse. aparatura şi îngrădirile acestuia. suferă o intensificare calitativă şi devine tot mai de nepătruns. pentru a nu face loc criticilor. empirică şi iluzorie (dar este insuficientă pentru că nu “problematizează”). Aceste produse asigură existenţa animalului într-un anumit mediu. Matricea stilistică a culturii noastre este identificată a fi . fie lăcaşuri. zero-cunoaşterea. adică destinul creator al omului. aceste produse pot fi judecate exclusiv sub unghiul necesităţilor vitale. prin care misterul se potenţează. conştiinţei – care devine creatoare de cultură prin nenumărate încercări de revelare (fapt numit de Blaga “transcendentul care coboară”). care nu atacă echilibrul existenţial. Blaga dovedeşte că acest mod de existenţă nu este susceptibil de a fi degajat din comportarea animalelor: ”Dacă animalul produce uneori fie unelte. ele compensează neajunsurile acestuia.

De aceea spune Blaga că creaţiile de cultură sunt judecate după norme imanente lor (fiecare creaţie de cultură poate fi judecată cu adevărat numai din interiorul culturii din care provine creatorul). Categoriile care stau la baza oricărei categorii stilistice sunt impuse creatorului din inconştientul colectiv şi anonim. Concepţie opusă (asupra omului): cea a lui Bergson . ele poartă amprenta spaţiului cultural din care provine creatorul.“spaţiul mioritic”.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful