1 CURS 2

BAZELE FIZICE Şl ANATOMO-FUNCTIONALE ALE MISCĂRII
BAZELE FIZICE ALE MÎSCĂRIÎ

Fără cunoaşterea legilor fizice, care stau la baza staticii şi cinematicii, orice activitate în care sint implicate funcţiile organismului uman, şi în special funcţia de mişcare, eşuează. Aceasta este raţiunea pentru care voi prezenta, în cele ce urmează, cele mai importante noţiuni şi legi fizice, care guvernează mişcarea. Mecanica mişcării Mecanica este - după Muler şi Gräfe (1978), ştiinţa despre mişcarea corpurilor sub influenţa forţelor. Forţele acţionează peste tot, chiar dacă rareori nu sint sesizate direct de către noi. Mişcarea este deci un proces elementar specific tuturor fiinţelor, de aceea mecanica ocupă o poziţie centrală in cadrul kinetologiei medicale. Legile lui Newton Fizicianul englez Newton a stabilit o serie de legi pentru noţiunile de: masă, gravitaţie şi acceleraţie, care stau la baza recuperării, chiar dacă importanţa lor nu este conştientizată imediat în timpul tratamentului. I -Principiul inerţiei Orice corp îşi menţine, pe baza propriei mase, starea de repaus sau de mişcare rectilinie uniformă, numită inerţie, atâta timp cât asupra sa nu acţionează o forţă, care să-i modifice această stare. Inerţia unui corp este direct proporţională cu masa lui. Cu cât este mai mare masa, cu atât creşte inerţia, dar şi forţa care va modifica această stare. In recuperare aplicăm deseori acest principiu. Astfel, muşchii cu forţă scăzută, deşi se pot contracta, nu pot învinge inerţia membrului asupra căruia acţionează. In acest caz, kinetoterapeutul va fi nevoit să iniţieze mişcarea şi să determine muşchiul slab să o menţină. Odată ce mişcarea a fost iniţiată, pacientul va putea nu numai să o menţină, aplicând în continuare o forţă, pe direcţia mişcării realizate, ci va fi capabil să o oprească, prin contracţia muşchiului antagonist sau încetarea contractiei grupului muscular agonist. Forţa este cauza modificării stării de repaus sau mişcare a unui corp. După efectele induse forţele sunt: statice şi dinamice.

şi forţe externe. magnetice. acestea vor fi echivalente cu o forţă unică.2 Acţiunea statică: dacă o forta exercită asupra unui corp o apăsare sau tracţiune. de frecare. Cele mai importante sunt: gravitaţia. corpul se va mişca pe o direcţie. aplicând regula paralelogramului. reprezentate de forţele musculare. un grup muscular poate produce mişcare în sensul contracţiei suficient de puternice.dacă asupra unui corp acţionează o singură forţă. sens. aceasta va imprima corpului o acceleraţie. trasată din punctul de aplicare al forţelor. Prin calcule vectoriale. Acţiunea dinamică: daca o forţă acţionează asupra unui corp. -dacă asupra unui corp acţionează două forţe diferite. pe aceeaşi direcţie două forţe în acelaşi sens. care le includ pe toate celelalte. el va fi angrenat în mişcare.cu aplicaţii în kinetologia medicală întâlnim următoarele situaţii : . De exemplu. egală cu suma mărimilor forţelor individuale (b). Dacă forţa acţionează asupra unui corp în repaus. forţele musculare. Forţele sunt mărimi vectoriale. corpul îşi modifică forma sau volumul. din două unghiuri diferite. Modificările oricăreia dintre aceste caracteristici se vor repercuta asupra efectelor forţei. caracterizate prin: mărime. -dacă asupra unui corp acţionează. In funcţie de originea lor. . se va produce mişcare în sensul forţei mai puternice (c). pe aceeaşi direcţie. mişcarea se se va produce în sensul forţei (a). se poate afla suma acestor forţe. într-un punct comun. Acestea se pot sistematiza şi în: forţe interne. se deosebesc mai multe tipuri de forţe. Regula paralelogramului Paralelogramul forţelor stabileşte când două forţe acţionează asupra unui corp în acelaşi timp. Reprezentarea vectorială permite explicarea acţiunii unor forţe diferite. care se mişcă liber. punct de aplicare. In mecanica mişcării . care va fi diagonala paralelogramului. direcţie. centrifuge etc. dar în sensuri diferite. electrice. Această miodificare se numeşte deformaţie.

la care mişcarea se realizează mai uşor. proprietatea ei fundamentală. va decelera. Masa reprezintă baza materiei. Gravitaţia este forţa prin care toate corpurile sunt atrase spre pământ. Ritmul rapid solicită doar un efort mai mare. care acţionează asupra sa. când un obiect parcurge aceeaşi distanţă în timpul fiecărei secunde şi variabilă în funcţie de orientarea forţelor care acţionează asupra corpului în mişcare.2. forţelor Schema acţiunii Velocitatea este viteza pe o anumită direcţie. viteza va descreşte. adică respectivul corp. Astfel. Corespunde unei aglomerări de substanţe solide. 2. prin câmpul său gravitaţional. poate fi variată prin contracţia mai rapidă sau mai lentă a muşchilor agonişti şi antagonisti. Viteza este uniformă. dacă forţa acţionează în sensul mişcării. variază direct proporţional cu valoarea forţei care produce mişcarea. adică va accelera. ci şi o coordonare mai bună.3 -dacă asupra unui corp acţionează două forţe egale. a unui membru sau a unor segmente de membru. iar sensul este de sus în jos. Fig. va rezulta o stare de echilibru (d). Greutatea unui corp depinde de doi factori: masa corpului şi acceleraţia gravitaţională. pe aceeaşi direcţie. fluide şi volatile. Greutatea este măsura atracţiei gravitaţionale pe care o exercită pământul. Noi o percepem pe o direcţie verticală. Dacă forţa acţionează în sens invers mişcării. Viteza de mişcare. Orice modificări ale ritmului natural îngreunează mişcarea. este orientată spre centrul pămintului. dar în sensuri opuse. Astfel. adoptarea unui ritm mai scăzut va solicita nu numai efort muscular mare. Fiecare individ are un ritm înnăscut. asupra unui corp. va creşte viteza de mişcare a corpului. calculată după formula: G= m g unde: .

corpurile vertebrelor cervicale intersectează vertebra cervicală C7 -anterior faţă de vertebrele toracale .conductul auditiv extern . se proiectează în interiorul bazei de susţinere. în timp ce presiunile laterale.81 m/s-). centrul de greutate al corpului nu ocupă un loc fix. la nivelul vertebrei L2 corpurile ultimelor vertebre lombare -prin vertebra a 2-a sacrată uşor posterior faţă de centrul articulaţiei şoldului .uşor anterior faţă de centrul. când aceasta se destaşoară în sens gravitaţional . modificind continuu punctul asupra căruia se aplică forţa gravitaţională. . vor avea ca efect dezechilibrări laterale. Forţa de atracţie a pământului poate fi folosită în kinetoterapie şi kinetoprofilaxie ca mijloc de uşurare (facilitare) a mişcării. din spate. este susţinută în întregime. Corpul omenesc poate adopta poziţiile cele mai diferite. când greutatea unui membru sau a corpului. 9. centrul de gravitaţie al corpului uman este situat în dreptul vertebrei sacrate 2 . Linia de gravitaţie este verticala.intersectează curbura lombară. trecând prin centrul de greutate al corpului. m = masa. când mişcarea se efectuează în sens antigravitaţional (de jos în sus). In ortostatism are următoarea traiectorie: trece uşor posterior faţă de vârful suturii frontopariaetale . Forţele gravitaţionale acţionează într-un punct al masei corpului. g = acceleraţia gravitaţională (g =. care. Centrul de gravitaţie al fiecărui segment al corpului este situat la unirea 1/3 proximale cu 1/3 medie. Cu cât ne depărtăm de pământ şi ieşim din câmpul său gravitaţional. efectuate la acelaşi nivel. cu vârful unui deget. . Din această cauză.4 G = greutatea. forţa de susţinere fiind egală cu forţa de gravitaţie. asupra acestui punct va determina dezechilibrarea anterioară a corpului. cu atât greutatea corpului scade până când devine nulă.articulaţia cuboido-calcaneană .articulaţiei genunchiului . In poziţie ortostatică. numit centru de greutate sau de gravitaţie.apofiza odontoidă a axisului .echilibru. -ingreunare. variază de la o pozitie la alta şi de la o secvenţă a mişcării la alta. O presiune uşoară.

instabil şi indiferent Echilibrul stabil se realizează când prin modificarea poziţiei corpului. In mersul pe sirmă sau în alunecarea pe patine.G. Aceste condiţii sunt îndeplinite de poziţiile culcat (decubit). lateral de marginea lor externă şi posterior de linia călcâielor . reprezintă o suprafaţă de formă geometrică variabilă. baza de susţinere poate fi redusă. în stând pe vârfuri se reduce la suprafaţa plantară a antepicioarelor. In multe situaţii. Sunt trei tipuri de echilibru: stabil. O poziţie de echilibru stabil are cel mai mare unghi de stabilitate. Baza de susţinere mai poate fi reprezentată de punctele prin care segmentele corpului omenesc iau contact cu solul. în stând pe vârful unui singur picior se realizează cea mai mică bază de susţinere.5 BAZA DE SUSTINERE LINIA DE GRAVITATIE C. baza de susţinere se reduce la o linie. Echilibrul instabil se realizează când prin modificarea poziţiei corpului. în poziţia stând pe un picior. proiecţia centrului de greutate rămâne tot în interiorul bazei de susţinere. Pentru menţinerea echilibrului unei poziţii este obligatoriu ca centrul de gravitaţie al corpului să se proiecteze în interiorul bazei de susţinere. obţinut prin dispunerea centrului de greutate cât mai jos posibil şi proiecţia lui cit mai în centrul unei baze de susţinere mari. redusă practic la un punct. . Unghiul de stabilitate Este format de proiecţia centrului de greutate al corpului cu dreapta care uneşte centrul de greutate cu marginea bazei de susţinere. Astfel. Baza de susţinere este aria care suportă greutatea unui corp sau obiect. centrul de greutate tinde să se proiecteze în afara bazei de susţinere. susţinerea este redusă la suprafaţa plantară a piciorului de sprijin. delimitată anterior de vârful picioarelor. In cazul corpului omenesc.

sunt evidente: forţa de acţiune este exercitată prin suprafaţa plantară şi apasă de sus în jos. O mare importanţă o are ritmul de execuţie al mişcărilor. Fiecărei stări mecanice îi corespunde o anumită energie cinetică. mişcarea unui segment articular fiind oprită de durerea sau contractura muşchilor antagonisti. se poate sesiza apariţia stării de oboseală. şi invers proporţională cu masa (m). In procesul de recuperare. cu alte cuvinte se produce deceleraţia. O dată iniţiată de kinetoterapeut. Astfel. Dacă un corp acţionează asupra altui corp cu o forţă. a= F/m =>F = m a. pe direcţia şi în sensul mişcării acestuia apare acceleraţia care este direct proporţională cu forţa (F). după care viteza de execuţie scade. pe baza căruia efortul poate fi gradat. mişcarea poate fi continuată de pacient. Cu cât poziţia este mai instabilă. Aplicaţiile acestei legi. II-Acceleraţia. cu atât activitatea musculară reflexă este mai mai mare. care nu pot efectua mişcarea în amplitudine maximă. prin măsurarea în timp a numărului de repetiţii. de aceeaşi valoare. corpul se opreşte. datorită impulsului dat. forţa F efectuează un lucru mecanic. un corp în mişcare cu o anumită viteză îşi modifică starea mecanică.6 O poziţie de echilibru instabil are centrul de gravitaţie situat foarte sus (înalt) şi o bază de susţinere mică. acţionează asupra primului cu o altă forţă. III-Acţiunea reciproca sau acţiunea şi reacţiunea. Corpul omenesc este capabil să menţină astfel de poziţii prin reflexe posturale şi de echilibrare. Prin efectuarea unui lucru mecanic. dar în sens opus. Dacă pe direcţia de mişcare se aplică o forţă egală şi de sens contrar cu forţa care a produs mişcarea. Această situaţie se întâlneşte în mişcările de rostogolire şi de rotaţie ale membrelor superioare şi inferioare. . precum şi de deficitul forţei muşchilor agonişti. Impulsul (p) este cantitatea totală de energie cinetică pe care o posedă un corp în mişcare şi se exprima ca produsul dintre masă şi viteză (I= m v). Producând o deplasare. Când o forţă acţionează asupra unui corp. făcând necesară reintervenţia kinetoterapeutului. efortul pacientului creşte. în menţinerea ortostatismului. numită reacţiune. executate din decubit dorsal. pe aceeaşi direcţie. cel de-al doilea corp. numită de acţiune. Echilibrul indiferent se realizează când corpul este dezechilibrat. această situaţie apare frecvent. dar înălţimea şi poziţia centrului de gravitaţie rămân nemodificate.

Astfel. planul transversal care împarte corpul într-o jumătate superioară şi una inferioară se numeşte medio-transversal. exercitată în sus. Planurile anatomice sunt suprafeţe. Impart. dar cu sens contrar forţei de acţiune. In recuperare. prezintă o forţă de reacţiune egală ca marime. -sagitale. Dacă suspendăm un membru de un resort.). împart corpul într-o parte superioară şi una inferioară. extinse. mâinile în supinaţie. până când forţa sa elastică. dispuse orizontal şi paralel cu solul. care împarte corpul într-o jumătate anterioară şi una posterioară se numeşte medio-frontal. .7 Suprafaţa pe care se sprijină piciorul(sol. se va obţine un echilibru intre actiunea gravitataionala si greutatea membrului suspendat.frontale. va deveni egală cu greutatea membrului suspendat. Fiecare mişcare intersectează un plan. membrele inferioare apropiate. degetele. . legea se regăseşte în exerciţii cu suspensie elastică realizată prin resorturi. picioarele în unghi drept pe gambe. In raport cu orientarea faţă de poziţia anatomică a corpului se descriu 3 categorii de planuri: . dispuse vertical şi antero-posterior. planul frontal.atacul cu talonul sau sprijin pe antepicior valorile forţelor reactivă şi activă sunt mai mari. vârfurile apropiate sau depărtate la un unghi de maxim 45. . deci vertical şi latero-lateral. Planul sagital. Când sprijinul se realizează pe toată suprafaţa plantară cele două forţe au direcţie verticală în timp ce în anumite faze ale mersului .Principiul acliunii şi reacţiunii BAZELE ANATOMO-FUNCŢIONALE ALE MIŞCĂRII Planuri şi axe de mişcare Planurile şl axele de mişcare se raportează la poziţia anatomică: stând cu membrele superioare apropiate de părţile laterale ale trunchiului.genunchii extinşi. dispuse paralel cu fruntea. inclusiv policele. care împarte corpul într-o jumătate dreaptă şi una stângă se muneşte mediosagital. -transversale. coatele extinse. împart corpul într-o parte anterioară şi una una posterioară. corpul într-o parte dreaptă şi una stângă. deoarece direcţia lor este oblică. care secţionează imaginar corpul omenesc sub o anumită incidenţă. . călcâiele apropiate. acesta se va alungi. pe aceeaşi direcţie. podea etc.

sagital cu planul transversal care trece prin vertebra a 2-a sacrată.în plan transversal şi ax vertical: rotaţia internă şi externa . Din punct de vedere biomecanic. Mişcările de prono-supinaţie sunt absolut necesare efectuării prehensiunii. medio-sagital şi medio-transversal sunt denumite planuri principale. . humero-radială.la intersecţia planului frontal cu cel transversal Toate articulaţiile distale permit efectuarea unor mişcări pure într-un singur ax. umăr.cot (respectiv articulaţiile humero-ulnară.în plan sagital şi ax frontal (transversal): flexia şi extensia. în cazul cotului mişcarea de rotaţie se execută în jurul axului longitudinal al antebraţului: ulna este imobilă. se găseşte centrul de greutate al corpului.la intersecţia planului frontal cu cel sagital -axul sagital (antero-posterior): la intersecţia planului sagital cu cei transversal . medio. Rotaţia antebratului se numeste: -pronaţie. Astfel se descriu: . realizează mişcări în două axe. Astfel. şold.8 Planurile medii ale corpului. prin care faţa palmară devine posterioară şi policele medial. ceea ce conferă specificitate formei de mişcare umană. La intersecţia planurilor medio-frontal. în timp ce în articulaţiile proximale. In unul din aceste axe se produce rotaţia.axul vertical: . prin care faţa palmară devine anterioară şi policele lateral. medio-frontal. mişcările se produc astfel: . . Axele se formeaza prin intesectarea a două planuri. mişcările curente se efectuează în mai multe axe simultan. . Articulaţiile intermediare. radioulnară -proximală) şi genunchi. de exemplu.axul frontal (transversal): .supinaţie este mişcarea inversă. mişcarea fiind realizată doar de radius. .în plan frontal şi ax sagital: abducţia şi adducţia.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful