LEIT.

Cursa pentru câştigarea alegerilor de astăzi seamănă izbitor cu cele din perioada interbelică

FOTO Cum se desfăşura campania electorală acum 80 de ani: „Fiecare cerc pe vot/ E o palmă peste bot!“
7 Iunie 2012

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11
E-MAIL PRINT RSS SHARE MĂRIME TEXT

de ANDREEA POCOTILA 1532 VIZUALIZARI | COMENTARII 1

http://www.romanialibera.ro/actualitate/eveniment/foto-cum-se-desfasura-campania-electoralaacum-80-de-ani-fiecare-cerc-pe-vot-e-o-palma-peste-bot-266501-pagina1.html#top_articol
Alegerile din perioada interbelică nu au fost străine de acuzaţii de fraudă electorală, de violenţe şi de ameninţări. Caricaturi ale candidaţilor, foi volante denigratoare, manifeste acuzatoare umpleau oraşele şi satele în campaniile electorale. „Teroare şi furt de urne!“, au strigat reprezentanţii partidelor de opoziţie după alegerile din primăvara lui 1922, când Partidul Naţional Liberal a obţinut o confortabilă majoritate în Parlament. Strategiile, abordările şi mesajele politicienilor din zilele noastre nu diferă cu mult de cele ale candidaţilor din perioada interbelică. Patetismul, atacurile, violenţele şi suspiciunile de fraudă au piperat toate alegerile din acele vremuri, ultimele libere înainte de cele din 1990.

Zidurile erau şi atunci tapetate cu afişe şi manifeste electorale iar acuzaţiile curgeau râuri în ziarele vremii. „Prin cea mai batjocoritoare dezordine, prin nelegiuri flagrante, s-au falsificat de la un capăt la altul al ţării toate alegerile şi s-a dezlănţuit mai ales la sate o urgie electorală necunoscută nici în România veche şi nemaiauzită în provinciile realipite, pe când erau subjugate.“ (ziarul „Lupta“, 10 martie 1922) Citeşte şi Edilii care câştigă cu un vot. „Eu nu m-aş vota. În ultimii patru ani, ca primar, nu am făcut aproape nimic“ La fiecare rundă de alegeri, partidul aflat la guvernare era acuzat de coruperea alegerilor. „Atmosfera în care se merge la urne n-are precedent în istoria politică a nici unei ţări constituţionale. Cenzură, stare de asediu, samavolnicie, ilegalitate, sălbăticie, asasinate, iată ceea ce murdăreşte cu sânge şi cu noroi acţiunile de propagandă a guvernului pentru ziua urnelor. (...) Până acum a fost teroarea, de aici începe frauda. După ce s-au spart capetele, se vor sparge urnele!“, avertiza ziarul „Îndreptarea“, pe 2 martie 1922. Sloganuri, de la ironie la insultă „Vreţi lumină şi dreptate/ La oraşe şi la sate?/ Dacă vreţi să se sfârşească/ Jafu’n ţara românească/ Şi să umple visteria/ Cinstea şi economia – Vă ajungeţi iute ţelul/ Dacă veţi vota inelul.“ (afiş electoral, 1928) Citeşte şi Dalmaţienii care cer încă un mandat Astfel de versuri şi sloganuri jucăuşe erau afişate în timpul unor campanii electorale dure, care se lăsau cu bătăi, împuşcături, arestări, sechestrări. Manifestele şi sloganurile erau presărate cu termeni precum „intimidare sălbatică“, „ignomie“, „sălbăticie“, „opresiune neruşinată“, „zarafi jăcmănitori“, „scârbă“, „a stârpi“, „nenorocit“, „dictatorial“, în descrierea contracandidaţilor. Cuvintele prin care erau caracterizaţi proprii candidaţi erau, evident, dintr-un alt registru: „salvare“, „unitate“, „admiraţiune“, „încrezători“, „izbândă“, „cheag“, „temelie“, „democraţie“. Cele mai multe afişe îşi ridicau în slăvi candidaţii, dar nu lipseau nici cele acide şi ironice la adresa oponenţilor. De multe ori, sloganurile şi manifestele luau în derâdere însemnele electorale ale celuilalt partid. Citeşte şi “Cel mai frumos portret posibil” al candidaţilor la Primăria Capitalei Astfel, în timp ce îndemnau electoratul să voteze „cercul„, „inelul” sau „roata“ („Fiecare cerc pe vot/ E o palmă peste bot“), ţărăniştii înfăţişau sigla liberalilor – o linie dreaptă - sub formă de bâtă ridicată asupra ţăranilor deja asupriţi sau de ţeapă. Astfel, linia dreaptă (stâlpul)– prin care liberalii trimiteau la verticalitatea ideilor lor– era comparată adesea cu un ciomag, o ţeapă, o prăjină sau cu un simplu băţ: „Măi Danilă, măi oltene/Tu de beţe nu te teme/ Cînd ridici tu ghioaga- n sus/Toţi liberalii s-au dus.“

´ Cu ouă după candidaţi Şi pe atunci alegătorii nemulţumiţi huiduiau şi aruncau cu ouă în candidaţi, aşa cum i s-a întâmplat, potrivit unei note din arhiva Direcţiei Generale a Poliţiei, deputatului lupist Ioan Florea, în decembrie 1928. Acesta „a fost înjurat de ţăranii aflaţi acolo la târg, aruncând cu ouă după dânsul.“ După un al doritor de scaun în Parlament, de data aceasta din Constanţa, alegătorii au aruncat cu lemne. Apoi l-au luat la bătaie. Era începutul alegerilor libere şi ţăranii nu ştiau de glumă. La fel de des se băteau candidaţii între ei. La Iaşi, de exemplu, în iarna lui ’28, două grupuri – liberali şi naţional-ţărănişti, şi-au aplicat „lovituri reciproce“ în urma unor „discuţiuni cu caracter politic“. Loviturile se transformau rapid în focuri de armă, pentru un efect sigur. „D-nii Justin Stănescu şi Alexandru Ionescu Brădeanu, în cap cu trei sute alegători liberali au venit la localul de vot cu revolverele în mână, bătând pe alegătorii naţional-ţărănişti, care au fugit,“ notează o informare din arhiva Direcţiei Generale de Poliţie. Alegerile din perioada interbelică nu au fost străine de acuzaţii de fraudă electorală, de violenţe şi de ameninţări. Caricaturi ale candidaţilor, foi volante denigratoare, manifeste acuzatoare umpleau oraşele şi satele în campaniile electorale. Aceeaşi notă menţionează alte două incidente similare, în care s-a tras cu revolverul după discuţii politice devenite tensionate: „În comuna Păuneşti, judeţul Putna, un grup de liberali, spre a intimida populaţia a tras câteva focuri de revolver în aer.“ Voturi pe bani, tradiţie interbelică Majoritatea ziarelor vremii, a afişelor, a manifestelor şi chiar a cântecelor electorale din anii interbelici menţionează flagelul de care România nu a scăpat nici până azi: alegeri fraudate. Încă de la primele alegeri de după introducerea votului universal, politicienii s-au acuzat, în fiecare campanie, de cumpărare de voturi. Arhiva Direcţiei Naţionale a Poliţiei (aflată în prezent la Arhivele Naţonale) conţine sute de note despre coruperea alegerilor. „În ziua de 29 noembrie a.c., între orele 18-19, a avut loc o întrunire în localul Weiner din Sterejinetzi, cu care ocazie căpitanul invalid de război din Cernăuţi, Cozmiuc, a adunat semnături, în scop de a-şi depune candidatura pe lista partidului lupist, după ce a promis ca pentru fiecare semnătură va plăti câte 100 de lei“, informau agenţii din provincie pe şefii de la centru. Notele curg în aceeaşi notă: „Eri seară a fost invitat la serviciul de siguranţă Cluj evreul Moscovici din Cluj, care se îndeletnicia cu cumpărarea de cărţi de alegător, pentru care plătea căte 2-300 de lei. Cazul se cercetează pentru a afla cine l-a pus să cumpere şi pentru cine.“

„Candidaţi guvernamentali şi trimişi speciali ai clubului liberal central împart bani pe la acei puţini intelectuali cari au consimţit să dea concurs guvernului“, scria ziarul Adevărul în martie 1922. Biserica şi alegerile Apropierea de cele sfinte în încercarea de a emoţiona alegătorii e o meteahnă veche a candidaţilor din România. Astfel, în slujba crucii erau mulţi candidaţi interbelici. Unul dintre ei este locotenent-colonelul Ştefan Slăniceanu, candidat al Partidului Ordinei Sociale în 1920: „Veniţi cu toţi câţi aveţi de apărat, un pământ o familie şi o credinţă. Veniţi cu toţi bunii români, căci semnul lui e Biserica, altarul Domnului. Veniţi căci Dumnezeu e cu noi!“, promiteau unii strategi, încă din 1920.

FRĂMÂNTĂRI Alegerile în perioada interbelică - adoptarea, în 1918, a votului universal pentru bărbaţii de la 21 de ani în sus duce la eliminarea rotativei guvernamentale şi organizarea periodică a alegerilor parlamentare - diversificarea mijloacelor de informare: 16 periodice în 1918, 2351 de periodice în 1935 -confruntarea de idei şi multiplicarea ofertelor politice adresate electoratului -abuzurile administraţiei în timpul alegerilor (partidul aflat la putere câştiga alegerile cu un procent zdrobitor) -legea electorală din 1926- stabilea că partidul cu minimum 40 % din voturi prmea 50 % din totalul mandatelor în Adunarea Deputaţilor, cealaltă jumătate se împărţea proporţional între toate partidele, inclusiv cel câştigător - ascensiunea organizaţiilor extremiste de dreapta, fapt care a condus la practici antidemocratice: ameninţarea, şantajul, violenta, crima (asasinarea lui I.G. Duca în 1933, A. Călinescu în 1939, N. Iorga în 1940) LUPTA IDEILOR Sloganuri din campaniile electorale interbelice „Fiecare cerc pe vot/ E o palmă peste bot!“ – Partidul Naţional -Ţărănesc „Ascultaţi-ne apelul şi votaţi cu toţi inelul“ – Partidul Naţional-Ţărănesc „De veacuri staţi îngenunchiaţi/ La toţi străinii şi tiranii/ Şi-aţi fost bătuţi şi-aţi fost scuipaţi/ Ca nimeni alţii, voi ŢĂRANII“ – Partidul Naţional - Ţărănesc „Vreţi domnia legilor, Vreţi să aveţi siguranţa rodului muncii voastre? Vreţi pedepsirea jefuitorilor banului public? Votaţi lista Partidului Naţional-Ţărănesc“ „Sus inimile şi ... înainte“ – Garda de Fier „Anul 1933 trebue să ne găsească gata de a învinge orice obstacol pentru salvarea Ţării“ – Garda de Fier „Votaţi Garda de Fer, care a învins puterea jidovească“

„Pedeapsa cu moartea pentru cei care au furat banul vostru“ – Garda de Fier „Să faci, Căpitane, o ţară ca soarele sfânt de pe cer!“ – Garda de Fier „Întoarce foaia, Române“ – Partidul Totul pentru Ţară „Veniţi toţi bunii români, căci semnalul lui (n.r. al candidatului) e BISERICA, altarul Domnului“ – Partidul Ordinei Sociale „La luptă deci, goarna românismului a sunat, Izbânda e a noastră!“ – Partidul Naţional Agrar „Judecaţi oamenii, nu după vorbe, ci după faptele lor!“ – Partidul Naţional-Liberal Acest articol a fost realizat cu ajutorul unor materiale furnizate de Arhivele Naţionale, Muzeul Naţional de Istorie a României şi Asociaţia „Miliţia Spirituală“.

VOTEAZA ARTICOLUL 4/5 9 voturi TAGS: alegeri, electoral, interbelic, partid, slogan, campanie

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful