„La hanul lui Mînjoală” – „Pescarul Amin”

-analiză comparativăLiteratura fantastică este un tip modern de literatură narativă, caracterizat prin mister, suspans, incertitudine. Proza fantastică se caracterizează prin apariţia unui element misterios, inexplicabil, care perturbă ordinea fireasca a realităţii. „La hanul lui Mînjoală” este o operă încadrată în genul epic, în proză, în care realul se împleteşte cu fantasticul, punând un personaj obişnuit într-o situaţie neobişnuită. „Pescarul Amin” este, de asemenea, o operă epică în proză, însă, în care, situaţia de combinare a realului cu fantasticul pune un personaj neobişnuit (luând în considerare originea de peşte a lui Amin) într-o situaţie neobişnuită. Tema operei lui Caragiale este reprezentată de mitul popular al vrăjitoarei malefice. Opera „Pescarul Amin” se bazează pe credinţa populară cum că omul s-ar fi trăgând din peşte („neamul Aminilor, care se zice că s-ar fi trăgând din peşti”) şi pe întoarcerea la origini, şi nu pe unul din numeroasele mituri cuprinse în această povestire. Titlul operei „La hanul lui Mînjoală” reprezintă locul desfăşurării acţiunii, spaţiul mitic. Acesta nu evidenţiază trăsături ale vreunui personaj şi nici nu avertizează cititorul asupra a ceea ce ar putea descoperi pe parcursul operei. Titlul celei de-a doua opere este alcătuit din două substantive: „pescarul”, substantiv comun, articulat hotărât şi „Amin”, substantiv propriu, nearticulat, însemnând „aşa să fie”, şi reprezintă numele şi ocupaţia personajului principal. Prin titlu este sugerată şi o trăsătură a acestuia, evidenţiată, mai apoi, pe parcursul operei, şi anume spiritul său justiţiar, dorinţa pentru dreptate şi respectarea regulilor. Modul de expunere predominant este, în ambele opere, naraţiunea, împletită cu descrierea şi dialogul. În „La hanul lui Mînjoală” naraţiunea este confundabilă cu monologul deoarece naratorul este, în acelaşi timp, şi personaj principal şi narează la persoana I. Perspectiva narativă în opera lui Caragiale este actorială. Naratorul este intradiegetic, participând la acţiune ca personaj principal. Relatarea se face la persoana I şi este una subiectivă. În opera lui Voiculescu perspectiva narativă este auctorială, naratorul aflându-se în afara diegezei şi relatând obiectiv, la persoana a III-a. Personajul principal în nuvela „La hanul lui Mînjoală” este prezent încă de la începutul operei, fiind şi cel care relatează faptele (personaj-narator). Fănică se autocaracterizează direct: „eram tânăr, curăţel şi obraznic, mai mult obraznic decât curăţel”. Acesta cade uşor în vraja hangiţei. Îşi dovedeşte încăpăţânarea prin dorinţa sa de a pleca de la han, cu toate că vremea era nefavorabilă. Fănică este un personaj obişnuit, un tânăr oarecare, pus într-o situaţie neobişnuită, aceea de a fi vrăjit. În schimb, în opera „Pescarul Amin”, nici personajul şi nici situaţia în care acesta este pus nu sunt obişnuite. Personajul nu se află şi în ipostaza de narator, ca în opera „La hanul lui Mînjoală”. Personajul principal, pescarul Amin, este prezent încă din titlu şi caracterizat direct prin precizarea ocupaţiei sale. Tot prin caracterizare directă i se redau anumite trăsături fizice: „un pescar arătos”, „Amin are în toată făptura lui ceva de mare amfibie”, „pielea pe el, lunecoasă, nu are fir de păr”, „încrustat ca de nişte solzişori”, „se poartă tuns mărunt şi-şi rade barba”. Amin se dovedeşte a fi priceput în ale pescuitului, ştiind să construiască garduri, diguri şi alte capcane pentru peşti – „toţi ştiu bine că nu e altul mai iscusit, mai harnic, mai înţelept să cârmuiască cu putere şi cuminte treburile şi rânduielile gardurilor prin toate întâmplările ce ar veni peste ele” (caracterizare directă). Pescarul este caracterizat şi de propriul nume, Amin (=aşa să fie), care ar putea sugera hotărârea şi încăpăţânarea acestuia de a face totul aşa cum trebuie făcut. Amin dispune de unele puteri supraomeneşti, cum ar fi capabilitatea de a-şi ţine mult respiraţia sub apă sau cea de a înota mai bine, cu ajutorul palmelor sale ca nişte

Însăşi proprietara hanului este o reprezentantă a răului moral. poposise două ore şi jumătate – „Magia este un accident impresionant. nu ţin însă de partea întunecată. În opera „La hanul lui Mânjoală” trei-ul nu devine o cifră fatidică. În opera „Pescarul Amin” trei devine cifră fatidică. rezistentă trecerii timpului. îl scoate pentru un timp din ritmul lui obişnuit de viaţă. Însă timpul. reprezentat de o primăvară neliniştită cum de mult nu mai fusese. Plecând de la han în toiul nopţii. reuşeşte. Editura pentru literatură).„lopecioare”. trece mai repede decât şi-ar fi imaginat. Povestirea „La hanul lui Mînjoală” încadrează unele simboluri ale răului. dându-şi sufletul de trei ori peste cap. reprezentant al răului. Spaţiul exterior este reprezentat de drumul pe care îl parcurge Fănică. mărginitului. odaia hanului. în final. Hanul este locul în care sunt adunate toate aceste simboluri ce reprezintă necuratul. părând mai tânără şi mai frumoasă ca niciodată („cocoana Marghioala era frumoasă. fără a fi afectat de alte elemente fantastice prezente în operă. magică. în care prezenţa diavolului se întrupează într-un cotoi şi un ied” (Pompiliu Constantinescu – „Scrieri”. încă de la început. adevărul şi frumosul. este prezentat de Fănică la superlativ: „ce pat! ce perdeluţe! ce pereţi! ce tavan! toate albe ca laptele”. ci strămoşul personajului principal. astfel că Fănică observă că. cele trei încercări de a ridica peştele uriaş. însă. odaia fiind lipsită de icoane. de asemenea şi prezenţa vrăjitoarei. focul. încadrează spaţiul mitic. În opera „La hanul lui Mînjoală” este amintită. pe drumul parcurs de Fănică. fiind nişte animale malefice. Voiculescu). În spaţiul interior stăpânesc forţele răului. şi chiar de vrăji. În opera „Pescarul Amin” spaţiul real. O caracteristică în plus a acestuia faţă de Fănică este aceea că el dă şi numele operei. în percepţia filosofică. Aici şi apa devine un mit care se bazează pe credinţa populară cum că omul ar proveni din adâncuri. în opera lui Voiculescu. numele său. voinică şi ochioasă”) . obsesia ispitei se prelungeşte pe planul fantastic cu potriviri ale hazardului. care tulbură profund pe erou. Şi finalul operei este neobişnuit. fireşte. fiind personaj eponim. călătoria făcută de personaj „într-o seară aspră de toamnă”. timpul decurge normal. să ia o decizie corectă. Aici apar şi cei trei stâlpi ce susţineau gardul. cele patru principii ale vieţii fiind apa. Simbolurile. Morunul nu este. Curgerea nefirească a timpului reprezintă un fapt inedit în opera lui Caragiale. Editura pentru literatură). în loc să stea jumătate de oră. iar arderea sa restabileşte binele. reprezentat de Balta Pocioveliştii. Ambele opere conţin numeroase motive. iar laitmotivul „straşnici ochi ai” este repetat de trei ori. pământul şi aerul. nefiind precizat cu exactitate timpul. cele trei incercări de a intra în apă. ca în opera lui Caragiale. aici. Faţă de în prima operă. de cotoi. zvârlindu-l într-o aventură neaşteptată” (Pompiliu Constantinescu – „Scrieri”. la han. derivat al verbului „ a mânji”. animalul malefic. „Emanaţia senzuală a hangiţei se complică prin elemente exterioare. intrând de trei ori în apă şi meditând timp de trei zile. fuge de trei ori de la mănăstire. fiind sintetizat în proverbul „asta-i . printre care cel al cifrei trei. personajul rătăceşte patru ore. astfel că pescarul. Timpul mitic. Spaţiul este precizat şi în titlu. Tânărul are de mers trei sferturi de oră de la han la Popeşti. Cotoiul şi iedul/căpriţa reprezintă întruchipări ale necuratului. din rândul peştilor. ci duc la originile şi diferitele credinţe referitoare la apariţia omului. ce are ca ultimă destinaţie purificarea în schit. înapoi. sugerând necurăţia sa pe plan spiritual. Până să ajungă la han. Spaţiul mitic. un drum spiritual şi nu geografic. însă. În povestirea „Pescarul Amin” apare simbolul peştelui. călătorul mai merse încă şapte ore şi avea în plan să ajungă la destinaţie în jurlui orei zece. a cărei putere fiind consolidată de lipsa icoanelor. parcurge doar câţiva paşi. dar acţiunea nu se petrece doar la han. Timpul şi spaţiul devin mituri în cele două opere. „Paradisul acvatic”. „morunul realizând identitatea spirituală” (spune Roxana Sorescu în prefaţa cărţii „Nuvele şi povestiri”. Amin întruchipează aspiraţia spre evadarea din condiţia umană. ce are ca sens eliberarea din captivitatea normalului. Mînjoloaia se încadrează în acel spaţiu mitic. ilustrează o imagine apocaliptică asupra plaiurilor inundate de topirea zăpezilor. de V. ci şi în împrejurimi. luând în considerare şi faptul că. datul de trei ori peste cap etc.

şi. astfel. Şi în această operă se poate vorbi despre victoria binelui. pentru ca viaţa să-şi urmeze cursul. pentru trăirea destinului nescris. referitor.altă căciulă”. Voiculescu). la starea iniţială. pe de altă parte. echilibrul iniţial. la elementul de vrajă populară. care are o tentă religioasă. Învingerea răului este reprezentată de arderea hanului. „La limită. pe de o parte. restabilindu-se. care ar fi presupus distrugerea „Raiului” din adâncuri. focul semnificând purificarea. Marchează începutul unei noi existenţe. Eliberarea peştilor ar putea fi considerată echivalentul arderii hanului. Ineditul în opera „Pescarul Amin” este reprezentat atât prin portretul fizic al pescarului. Un alt element neobişnuit este reprezentat de decizia de dinamitare a bălţii. care îl aseamănă cu peştii. situaţia este readusă la normal. un om obişnuit. binele fiind superior răului. Fănică scăpând din mreaja vrăjitoarei doar prin post şi rugăciune timp de patru zeci de zile. cât şi prin apariţia morunului în baltă. la o întâmplare asemănătoare. Amin are trăsături aparte. deoarece. fiind reprezentată de salvarea bălţii de la dinamitare. Purificarea personajului vine odată cu finalul povestirii. mentalitatea magică devine mentalitate religioasă” (Roxana Sorescu – prefaţă „Nuvele şi povestiri”. acesta fiind peşte de apă adâncă. Mesajul filosofic transmis de opera lui Caragiale este că binele învinge mereu răul. Spre deosebire de Fănică. de V. . prin aceste acţiuni. Finalul filosofic al operei lui Voiculescu transmite unele învăţături de viaţă ca importanţa întoarcerii la origini şi respectarea dogmelor.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful