Universitatea ”Petre Andrei” din Iași Facultatea de Psihologie și Științele Educației

MICRO-SUPORT DE CURS
CONSPECTE COLAJATE

PSIHOTRAUMATOLOGIE PSIHOTHANATOLOGIE

Titular curs: Conf.univ.dr. Neculai Cosmovici Titular seminar: Asist.univ.drd. Dănu ț Murariu
PSIHOTRAUMATOLOGIE
PIERDERI, TRAUME, SUFERINŢE

" Pierderea este o parte esenţială a procesului de învăţare ce se desfăşoară pe parcursul vieţii modelând idemiiatile personalităţile " (Bruce, Schidtz, 2004, pg. 15) Pierderile pot fi: Obișnuite: specifice stadiilor de dezvoltare/procesului de îmbătrânire: Neobișnuite: cancer. SIDA: Comune: catastrofe naturale: > Singulare: viol dizabilitare; Aşteptate-graduale: decesul unei persoane în faza terminală; Neaşteptate: şomaj. accident: Multiple (asociate cu îmbătrânirea sau SIDA). Apar simultan sau sub forma bulgărelui de zăpadă: pierderea locului de muncă, a familiei, sănătăţii fizice, securităţii financiare sau acuităţii mentale (Kastenbaum. 2001}. Orice schimbare fizică. sociala, psihica, de locaţie. dar absolut orice schimbare poate fi trăită ca o pierdere... Vestea bună e că orice Pierdere are şi un Câştig. Orice Schimbare (de statut, de fiinţare în viaţa noastră) poate fi legată de o pierdere şi de un câștig. Pierderea se ilustrează clinic prin tenneni ca "tulburare de stres postraumatică. tulburare de adaptare. tulburare afectivă". Când citeşti un astfel de diagnostic poţi înţelege că acel om resimte o pierdere... Şi schimbările considerate "fericite" (casatoria. câştigul rapid, mutarea într-o casă mai mare. numirea ca director, plecarea în vacanţă, venirea pe lume a unui copil) sunt considerare stresante, tocmai pentru că implică în ele o pierdere. Foarte multe schimbări implică pierdere. În 1968 T.H. Holmes şi R.H. Rahe. profesori la Universitatea din Washington au identificai şi clasificat agenţii stresori centrali. Au pus în evidenţă 43 de agenţi stresori clasificaţi de subiecţii investigaţi cu ajutorul unei scale. Ierarhizarea evenimentelor de viaţa percepute ca agenţi stresori centrali. Evenimentul (Puncte) 1. Decesul unuia dintre soţi (100) 2. Divorţ (73) 3. Separarea conjugală (65) 4. Timp petrecut în închisoare (63) 5. Moartea unei rude apropiate(63) 6. Îmbolnăviri sau acidente (53) 7. Căsătorie (50) 8. Concediere (47) 9. Reluarea vieţii conjugale (45) 10. Pensionarea (45) 11. Schimbări în starea de sănătate a familiei (44) 12. Graviditatea (40) 13. P r o b l e m e s e x u a l e ( 3 9 ) 14. Sosirea unui nou membru în familie (39) 15. Dificultăţi cu un ș ef (39) 16. Modificarea situaţiei financiare (38) 17. Moartea unui prieten (37) 18. Schimbarea de situație la locul de muncă (36) 19. Creșterea frecvenței certurilor între soţi (35) 20. Pierderea unei sume foarte mari de bani (31) 21.Preluarea unei ipoteci sau a scadenţei unui împrumut (31) 22. Schimbarea responsabilităţilor profesionale (30) 23. Părăsirea domiciliului de către unul din copii (29) 24. Probleme de natură juridică (29) 25. Dificultăţi în propria realizare (29) 26. Soţie angajată în serviciu sau disponibilizaţă (28)

.

27. Început sau sfârşit de şcolarizare (26) 28. Schimbarea condiţiilor de viaţă (26) 29. Modificarea obiceiurilor personale (25) 30. Probleme de afaceri (24) 31. Schimbare de orar sau de condiţii de lucru (23) 32. Schimbarea domiciliului (20) 33. Schimbarea şcolii (20) 34. Modificarea timpului liber (19) 35. Schimbare în petrecerea timpului liber (19) 36. Schimbarea de activităţi sociale (18) 37. Împrumutul unei sume medii de bani (17) 38. Schimbarea programului de somn (16) 39. Schimbarea ritmului reuniunilor de familie (15) 40. Schimbarea obiceiurilor alimentare (15) 41. Vacanţe, concedii (13) 42. Sărbători de iarna (12) 43. încălcări nesemnificative ale legii (11)

Pierdere mai poate însemna şi pierderea jucăriilor pentru un copil, pierderea idealurilor, pierderea copilăriei, pierderea adolescenţei, a tinereţii, a unui organ, pierderea gândurilor negative, disfuncţionale. pierderea unui mod de a fi şi a gândi, pierderea credinţelor distuncţionale (chiar dacă sunt negative: cum se spune: "Rău cu rău dar mai rău iară de rău") etc. Când naşti un copil câştigi statutul de mamă, însă îl pierzi pe cel al femeii dinainte...când înaintezi în funcţie, pierzi statutul de coleg, pierzi poate şi spaţiul fizic unde îţi desfăşurai activitatea până atunci, câştigi însă mai multă responsabilitate şi salariu mai bun. Omul occidental este obişnuit în genere a vorbi despre pierdere, numai în condiţiile în care are un deces în familie, când se desparte de vreun partener-parteneră. când iese la pensie... neluând în seamă miile de pierderi de zi cu zi... pierderea unui inel poate, pierderea unui zâmbet, piederea timpului, pierderea statutului social, pierderea încrederii în sine, pierderea sănătăţii, pierderea stimei de sine sau imaginii despre propriul corp; pierderea unui gând frumos, pierderea tinereţii... Când avem un deces în fami1ie, avem o pierdere, însă în viaţa noastră îşi face loc o altă etapă căreia putem să-i spunem bun venit după ce ne-am luat la revedere de la persoana decedată. Când moare ceva se naşte altceva! E important să trecem prin doliu...deşi e un proces dureros este foarte necesar şi sănătos. Doliul e un fel de rit de trecere care are 3 părţi: desprinderea, golul şi integrarea în alt sistem. Aceste trei părţi corespund fazelor doliului: • şoc şi negare: • supralicitare şi confuzie (implică stări ca: confuzie, furie, ură, teamă, disperare. insecuritate, vulnerabilitate, anxietate, pesimism, tocmeală, depresie); • acceptarea realităţii: • reevaluarea şi redresarea - speranţa revenirii (împăcarea, vindecarea, speranţa, vederea spre viitor, împăcarea cu trecutul, transformarea trecutului) "Kublerm Ross - considera jelirea ca evoluând printr-un număr de stadii: negare şi izolare, furie, târguială, depresie, acceptare. După Parkes şi Bowlby, durerea implică câteva "faze": amorţeală, dor şi furie, dezorganizare şi disperare, reorganizare. Pentru Worgen jelirea ar avea următoarele etape: acceptarea realităţii pierderii, trecerea prin durere, adaptarea la situaţie fără persoana decedată, reaşezarea emoţională a persoanei decedate în universul interior al supravieţuitorului." (pag 44, Psihologia pierderii si terapia durerii, lolanda Mitrofan. Dorit Buzducea, ed Albedo, 1999).

De multe ori furia este negată din cauză că au fost învăţate să nu simtă aşa ceva! însă a reprima nu ajută, ci dimpotrivă. ,,E necesar să acceptăm furia şi s-o exprimăm, e necesar să exprimăm şi alte sentimente puternice şi care sunt considerate negative de către religie mai ales. de exemplu "ura". Dacă nu exprimi ura o s-o porţi în tine ascunsă multă vreme...Ea poate ieşi la iveală sub forme ciudate...în timp. De multe ori nu prea ne trăim pierderile şi ne protejam aparent de acea stare de gol şi mai ales de durere uitând că dacă nu simţim durerea nu putem simţi nici bucuria. Fiecare trece prin doliu în felul său...Nu e musai să treci prin toate fazele una după alta...De exemplu dacă doliul vine după o suferinţă grea cu o persoană, pierderea e de fapt ca un fel de eliberare...şi libertate. E normal să te simţi aşa Fazele acestea sunt un reper, nu e musai să fie trăite cronologic. Psihoterapeutul indian Vijai Sharma considera că vesticii au concepţii limitate privind doliul, separarea, pierderea. Iată mai jos despre cum vede el prejudecăţile. El consideră că occidentul are diverse prejudecăţi despre pierdere şi doliu: 1. Prejudecata: Dacă nu îţi gestionezi bine doliul eşti "slab" (să nu laşi oamenii să vadă asta) A aborda doliul e stupid. Acest lucru înseamnă că doliul nu e abordat. E o prejudecată care spune aşa: "Nu ai voie să arăţi vulnerabilitatea, suferinţa, slăbiciunea. Fii puternic!" La noi poţi citi: Mioriţa, simţul sacrificiului, vezi Mielul, vezi Issus poate, vezi simţul datoriei, „Nu ai voie să plângi" la bărbaţi „pentru că eşti slab şi la femei „dacă plângi eşti văzută ca şi isterică", "faci teatru", deşi nu are nici o legătură isteria ca trăsătură de personalitate cu plânsul... 2. Prejudecata: Daca eşti lovit aşa tare înseamnă că "ai înnebunit", dacă pierzi ceva sau dacă pierzi pe cineva nu trebuie să suferi aşa de rău. Este important să împărtăşeşti trăirile indiferent cât de dureroase sunt. 3. Prejudecata: Dacă eşti aşa de prins de doliul tău nu-ți pasă de noi ceilalţi. Aici cei apropiaţi îţi resping procesul de doliu (acest lucru e perceput aşa pentru că generează sentimente intense. A vorbi despre sentimente intense ajută foarte mult pe termen lung. 4. Prejudecata: A vorbi despre pierderea suferită face lucrurile mai rele. A vorbi despre persoana sau lucrul dispărut face mai uşoară întoarcerea în prezent şi privitul spre viitor. 5. Prejudecata: Doliul este un lucru foarte personal, nu vreau să încarc pe alţii cu el. Fiecare popor are un ritual al doliului. La noi există ritualul de doliu la nivel cultural, acea de jelire, plânsul, "bocitoarele". 6. Prejudecata: Nu deranja persoana în doliu, nu-i bate la uşă, nu vrea să fie deranjată. Dacă baţi la uşa persoanei îndoliate îi comunici că eşti acolo pentru ea, înseamnă că îţi pasă de ea. 7. Prejudecata: Pentru a depăşi doliul trebuie să-l uiţi pe cel care nu mai există. Dimpotrivă, a rezolva doliul nu înseamnă să uiţi! Nu e uman să uiţi! Durerea dispare în timp şi înveţi să trăieşti în absenţă. Nu trebuie să uiţi, ci să transformi investirea. 8. Prejudecata: Pentru a respecta eticheta socială trebuie să arăt că am control în sentimente, emoţii. Dacă îţi vine să plângi, plângi! 9. Prejudecata: Pentru a-l ajuta pe cel ce suferă trebuie să-i distragem atenţia, să-l scoatem în oraş, la dioscotecă etc. Dimpotrivă nu trebuie să fugi. Fugi să uiţi şi fuga te poate duce la dependenţe. 10. Prejudecata: Nu arăta semne de supărare (adică fii fals, zâmbeşte când îţi vine să pângi...). Exprimarea sentimentelor creează premisa pentru depășirea doliului. 11. Prejudecata: Trebuie să fiu loial celui dispărut şi să am regrete mereu sau să mă simt rău. Aceste stări de vinovăţie continuă şi regret nu sunt stări productive.Este mai bine dacă teai gândi ce poţi face acum în memoria celui iubit şi pentru beneficiul celor prezenţi.

12. Prejudecata: Pentru a depăşi pierderea trebuie s-o înlocuiesc cu orice, să fiu cu altcineva... (se întâmplă foarte des în cazuri de despărţire după o relaţie de lungă durată să fie mai uşor să plonjăm într-o altă relaţie). Acţiunile disperate de renunţare la doliu nu reduc doliul şi suferinţa, ba dimpotrivă... (cine se desparte de cineva şi îşi ia un iubit/iubită nou/nouă... nu a depăşit doliul ci fuge.) Pe de altă parte nu este corect nici pentru persoana pe care-o cunoaştem să o facem să spere într-o relaţie autentică, când de fapt nu este vorba decât de dorinţa noastră de "a uita".

Reacţii la Pierderi
> Negarea; mecanism defensiv (Krupp, 1972); se manifestă în plan somatic, comportamental şi psihologic > Depresia: tristeţe, descurajare, lipsă de speranţă > Ruşinea şi vinovăţia: inhibă exprimarea durerii > Ideaţie suicidară: cu sau fără un plan suicidar > Anxietatea: generată de incertitudine, de schimbări majore în toate planurile vieţii > Abuzul de substanţe chimice: mecanism fals de a face faţă disconfortului > Comportamente de evitare > Culpabilizare: regrete, remuşcări Nu e o ruşine să ceri ajutor! A suferi e foarte normal! Dacă nu te confrunţi acum nu vei fi disponibil/ă mai târziu... întâi e disperare iar apoi linişte, echilibru.

Durerea/Suferinţa
> Durere fizică şi "Durere Emoţională, Psihologică " legată, de pierderi Rando (1984): durere - procesul de adaptare la irevocabilitatea pierderilor suferite > Durere nerezolvată - simptomele revin periodic > Durere cronică - extinsă ca durata/excesiv de intensa > Durere întârziată - simptomele apar după o perioadă > Durere deformată - alterarea relaţiilor interpersonale

Valoarea pozitivă a suferinţei Există oameni care nu suferă? Care să nu fi simţit niciodată durerea? Nu durerea dată de o rană sau de o boală, nu durerea stomacului care îşi cere drepturile sau durerea de a răbda de frig. Ci durerea aceea pe care nu o putem localiza în corpul nostru decât cel mult la nivelul pieptului, indiferent că este vorba de o durere recunoscută ca atare de toţi - durerea de a pierde un copil sau un părinte, durerea de a fi umilit în public etc. - de o durere cunoscută doar celor apropiaţi sau, cel mai adesea, de o durere pe care nici cel cu care împărţim patul nu o cunoaşte. Există oameni care să nu fi simţit niciodată această durere? Probabil că nu. Cum e însă posibil? Nu toţi suntem părăsiţi de persoana iubită, nu tuturor ne moare cineva drag, nu toţi gustăm din umilinţa de a nu fi recunoscuţi ca oameni, nu toţi ne îmbolnăvim de cancer şi nu toţi ne ratăm visurile. Și totuşi, toţi suferim. Ca şi cum ar exista în noi un imbold spre suferinţă, ca şi cum am fi programaţi să suferim şi în drumul nostru prin viaţă nu facem decât să căutăm un bun motiv pentru a suferi. Ca şi cum am avea nevoie să suferim. Dacă nu avem ce mânca, suferim de foame şi ne închipuim că dacă am fi sătui. am fi cei mai fericiţi oameni. Dacă avem ce mânca, suferim de frig şi am putea crede că o sobă caldă e tot ceea ce ne lipseşte. Dacă nu ne este frig, suferim că nu suntem iubiţi - ah, măcar de am fi fost iubiţi de părinţii aceia nepricepuţi sau măcar de am avea lângă noi un om care să ne

. boli incurabile care ne afectează viaţa noastră sau a celor dragi etc. nu în permanenţă. să ne confruntăm cu noi înşine sau. accidente. iar pe de altă parte. că ceva s-a schimbat sau trebuie schimbat. Realitatea vine peste el ca un buldozer şi îl obligă. fie că ne convine sau nu. În ambele cazuri însă. Soţul sau soţia îndoliat(ă) . după o perioadă liniştită. Avem nevoie să păstrăm ceea ce avem deja pentru a rămâne noi înşine. prin suferinţă.. adică tendinţa de a percepe lumea şi pe noi înşine prin prisma a ceea ce ştim deja.iubească aşa cum suntem. Să luăm câteva exemple. obligat să accepte că iubirea lui a fost doar o himeră. ca fiind compus din două aspecte. asimilarea. ca şi al adultului. De ce suferim? Pentru că ne lipseşte ceva sau cineva? Pentru că am ratat? Pentru că soarta ni se împotriveşte? Pentru că întotdeauna vrem mai mult decât putem avea sau pentru că purtăm în noi pecetea păcatului originar? Există suferinţă a cărei cauză este în afara noastră: dezastre naturale. de a ne atinge potenţialul nostru uman. facem alegeri proaste. să ne revizuim nevoile şi dorinţele. De unde ştim toate acestea? Pentru că suferim. a descris procesul de adaptare al copilului. creşterea sau stagnarea. trecerea la un stadiu superior al conştiinţei de sine sau regresul către o formă mai primitivă de existenţă. valoroasă. dacă vreţi..Vom suferi atunci când vom începe să pierdem ceva din toate acestea sau. Suferinţa ne ajută să creştem. suferim că nu ne reuşesc planurile de realizare profesională sau că nu suntem recunoscuţi în comunitatea noastră ca o persoana importantă. care a revoluţionat psihologia dezvoltării copilului prin descoperirile sale. si asta?.. oameni care ne fac rău. vom suferi din nou. Suferinţa este tensiunea dintre cele două nevoi. Si daca avem. alegerilor noastre. Dacă suntem totuşi iubiţi. Suferinţa ne obligă să luăm o decizie: viaţa sau moartea. După cum există şi suferinţa care vine din interiorul nostru: nu ştim ce vrem. după cum avem sădită în noi şi nevoia de a creşte. acomodarea. că iubita lui a fost minunată doar în imaginaţia lui de îndrăgostit.suferă pentru că a pierdut un om care devenise o parte din . să ne accepte iară condiţii şi să ne ofere totul fără să ne ceară nimic. în al doilea caz trebuie să suportăm consecinţele indeciziilor noastre. căci suferinţa nu o mai putem ignora aşa cum am făcut până acum cu tot ceea ce nu ne-a convenit. vom găsi cu siguranţă un nou motiv de suferinţă. aflate în permanenta confruntare: pe de o parte. Suferinţa ne obligă să ne uităm acolo unde nu vrem să vedem că ceva nu e în regulă cu noi sau cu lumea în care trăim. şi tendinţa de a ne schimba. să pierdem totul. uneori succesul depinzând şi de alte variabile pe care le ignorase până atunci. Tânărul confruntat cu un eşec profesional . de a creşte. Nu tot timpul. dacă nu. demnă de respectul tuturor. ştim că aşa cum a fost nu va mai fi. Suferinţa este expresia tensiunii dintre două tendinţe asemănătoare: aceea de a păstra ceea ce avem. chiar de-ar fi să îl căutăm în adâncul nostru printre cele mai insignifiante scame ale sufletului. bine-nţeIes.suferă pentru că este deziluzionat. In special referitor la noi înşine... poate chiar fericită. e cutremurul care reaşează plăcile tectonice într-o nouă poziţie stabilă. îndrăgostitul părăsit . utilă sau inutilă. ca oameni în deplinătatea cuvântului. doar din când în când. dorinţelor noastre nesăbuite. poate chiar cu voluptate. relaţii care nu merg. Nici una dintre cele două forţe nu este bună sau rea.suferă pentru că a descoperit că nu este atât de bun pe cât îşi închipuia sau a aflat că nu e totul să fii bun pentru a reuşi. ceea ce ştim. adică schimbarea modului de a vedea lumea pentru a face "loc" noilor experienţe care nu se mai potrivesc cu ceea ce ştiam înainte. nu ne mulţumim cu ceea ce avem sau vrem ce nu se poate etc. Şi vom suferi din nou. Psihologul Jean Piaget. ceea ce ne este deja familiar. sufleteşte. Sau. dezamăgit. să revină cu picioarele pe pământ. În primul caz suntem obligaţi să ne confruntăm cu o schimbare pe care nu ne-am dorit-o. de a ne dezvolta spiritual.şi atunci.

De exemplu. . care nu duc la nimic bun.sine însuşi/însăşi şi acum e obligat(ă) sa înveţe a trăi din nou de unul singur. cum sunt numite astăzi isteriile clasice. încât suferinţa este "obligată" să ia forme extreme pentru a-şi face simţită prezenţa. sunt adesea incapabili să îşi reia viaţa normală de dinainte. suferinţa are o valenţă pozitivă. gânduri suicidare. paşi ezitanţi şi sentimente sfâşietoare. cu tot cortegiul său de lacrimi.negociere: "poate este totuşi un diagnostic greşit. Gratuite. cognitiv (scade capacitatea de concentrare. per ansamblu. anxietate). pentru marea trecere în eternitate. Kubler-Ross (1969) .etape de răspuns/boli terminale: . > anxietate. depresie.de a gestiona în mod adecvat acest stres. ci ajutat să înţeleagă care este sensul acesteia. În psihoterapie există expresia ”a face doliul” şi se referă la acceptarea pierderii ca un dat inevitabil şi exprimarea deschisă a durerii. emoţional (disperare. viaţa merge inainie" > resimţite la nivel biologic (cefalee. este acceptată şi trăita în mod autentic.depresie: "o să mor. pentru că a aşteptat ceea ce nu putea veni şi abia acum îşi dă seama de acest lucru. Dar. cu un suflet schilodit şi neîmplinit. > dezorganizarea stilului de viaţă. teamă. în acelaşi timp. suferinţa care apare la unii din cei cu boli psihice grave: tocmai organul care ar fi. pesimism. Există probabil şi suferinţe fără rost.şi asta pentru că. va fi prea puţin tentat să li mai afle cauza. expunându-se riscului de a cădea din nou.suferă pentru că şi-a pus în el nişte speranţe nerealiste. Atâta timp cât suferinţa este la vedere. chiar şi din suferinţa confruntării cu propriul sfârşit cred că se poate învăţa ceva . trebuit folosit la "interpretarea" şi asimilarea. . din care nu se poate învăţa nimic. nu se mai poate face nimic" . numărul celor care suferă de astfel de atacuri a crescut extraordinar de mult în ultimul timp.refuz: "nu mi se poate întâmpla tocmai mie" . Părintele dezamăgit de propriul copil . de unde vine şi ce anume trebuie schimbat în viaţa respectivului pacient . în aceeaşi capcană a ignorării de sine. se consumă şi dispare cu timpul. bocete. a suferinţei este incapabil de a face aşa ceva. "o să fie totuşi bine.acceptare. Explicaţia ar fi legată de raportul disproporţionat de mare dintre stresul cotidian şi capacitatea aparent destul de redusă în cazul multora . dureri stomacale). fără a fi vorba de un studiu riguros ci doar de impresia personală. cu sens.daca îl scăpăm repejor de durere. De aceea. Un exemplu este atacul de panică . Depresia nevrotică este şi ea rezultatul unui conflict între dorinţe şi realitate sau între modul uneori defectuos de a gândi şi datele contradictorii ale realităţii. Un alt exemplu este cel al tulburărilor de conversie. atât cât a mai rămas. Kastenbaum (1977): caracteristici ale suferinzilor: > dificultate în a accepta realitatea pierderilor. în care dorinţe şi nevoi ignorate îşi manifestă prezenţa prin simptome legate de funcţionarea corpului.ceva ce ne ajută să ne trăim mai consistent viaţa. Traumele se definesc ca: > Trauma . Există deasemeni oameni atât de "pricepuţi" în a se ignora pe ei înşişi şi nevoile lor.şoc emoţional violent/rană fizică sau sufletească. panică. şi care ne pregăteşte. chipuri încremenite.mânie: "de ce tocmai mie. nu sunt puţini cei care consideră că cel care vine în suferinţă la un psihiatru sau un psihoterapeut nu trebuie ajutat să scape cât mai repede de suferinţa respectivă. halucinaţii) şi social (izolare sau agresivitate). pe viitor. Cei incapabili să îşi facă doliul după o pierdere concretă sau simbolică. nu este drept" . adaptativă pe termen lung. măcar să trăiesc să-mi văd copiii mari". inutile. ea îşi atinge scopul.

Factorii negativi de mediu vor fi ca de exemplu.dezastre naturale: cutremure. Dacă se ajunge la o inversare a acestor funcţii. care decurge cu sentimente de neajutorare şi abandon lipsit de apărare şi astfel produce o zdruncinare durabilă a înţelegerii de sine şi de lume. adaptarea la situaţiile problematice. . deşi ea este stânjenită si zdruncinată durabil. ca situaţie reprezentativă şi este concepută astfel şi/sau din punct de vedere subiectiv. pe lângă factorii situaţionali traumatogeni. respectiv.accidente. Sub presiunea experienţei peritraumatice. . uragane. reacţiei (post)expoziiorii şi procesului traumatic. în tulburarea de victimizare.decese multiple. Modelul de desfăşurare a traumatizării psihice în implicaţiile sale cele mai importante Modelul de desfăşurare a traumatizării psihice cuprinde momentele situaţiei traumatice.> Trairea/expunerea la situaţii de genul: . tornade. poate fi descrisă ca dezamăgire.mutilare. —» Neajutorarea ia fiinţă din pierderea de competenţă care. respectiv. Pornind de la o înţelegere situaţională a traumei putem să o definim pe aceasta ca o experienţă vitală de discrepanţă între factori situaţionali ameninţători şi capacităţile individuale de stăpânire. ale unei trăiri spaţiale şi temporale rezultă dintr-o tendinţă a individului de a menţine echilibrul cu mediul. atunci vorbim despre o schemă bizară. Ea stochează amintirea evenimentului.terorism. dacă situaţia traumatică este configurată. lipsită de apărare faţă de o situaţie extrem de ameninţătoare.tortură. Schema traumatică este expresia pierderii reglării în situaţia traumatică. Analiza situaţiilor traumatice trebuie să ia în considerare. . violenţă. . Ea este determinată de o discrepanţă sistematică între percepţie şi acţiune. în ascensiune a devalorizării de sine şi chiar la autodistrugere. . care se formează din angrenarea datelor obiective şi atribuirilor subiective de semnificaţie pe fondul istoriei personale de viaţă. într-un mod paradigmatic. În experienţa situaţională traumatică rămâne în principiu în picioare interacţiunea între sfera receptorie şi cea efectorie. legaţi asimilativ de propriul sine. Se ajunge la zdruncinarea înţelegerii de sine şi de lume pe care a avut-o subiectul până atunci. dezastrele naturale şi evenimentele de mare violenţă zdruncină înainte de toate axiomele. . sunt atribuite. Ea este desemnată printr-o cădere a funcţiilor obişnuite ale subiectului de asimilare a factorilor potriviţi de mediu şi prin apărarea de. Aceasta inversare de funcţie a schemei bizare a traumei poate să conducă în compulsiunea la repetiţie la o spirală. de a-1 perpetua într-o formă alterată. Fenomenele peritraumatice ale unei trăiri de sine. în timp ce componente la fel de valoroase şi pozitive ale sinelui sunt trimise în afară. repetiţia activă se află în serviciul tendinţei la completare. şi conlucrarea lor obiectivă în tema situaţională traumatică centrală. . ca şi o imagine a subiectului într-o poziţie neajutorată. incendii.pierderea unui copil. Dimpotrivă. În jurul acestui punct de —> interferenţă maximală a factorilor situaţionali şi interpretării personale a situaţiei se formează schema traumei. Aceasta poate adopta forma pasivă a compulsiunii la repetiţie şi poate duce apoi la o reproducere inconştientă a situaţiei traumatice. schema traumei pierde diferite funcţii de prelucrare reuşită a percepţiei şi experienţei în sensul unei determinări reuşite a cercului situaţional între subiect şi mediu. personalităţii făptaşului. între sfera receptorie şi cea efectorie şi urmează o tendinţă de reluare şi completare a acţiunii întrerupte. Dezastrele cu cauze umane şi traumele relaţionale zdruncină în primul rând principiul realităţii comunicative. trăirea fenomenală peritraumatică. ipotezele de bază ale —> principiului realităţii . Aici se află şi o inversare a „funcţiei de filtru de excitaţie".atrocităţi în masă. într-o generalizare a deziluzionării traumatice a sinelui. de exemplu.

experienţa traumatică neputând fi pătrunsă cognitiv. de a trăi cu ea. Dependenţa neajutorată se transformă în siguranţă. astfel că şi la zdruncinarea principiului realităţii pragmatice. atunci se recâştigă o stare de relativă integritate. Apoi cel afectat va fi copleşit mult timp de o excitaţie incontrolabilă. pot să fie trezite fantasme ale imaginilor parentale (zei. Acesta se caracterizează printr-o încercare paradoxală de a se adapta la o experienţă insuportabilă. slăbiciunea în putere etc. forţe ale sorţii).pragmatice. La o slăbiciune generală a funcţiilor de control se dezvoltă un sindrom de suprasarcină traumatică cronică cu simptomatică intruzivă. La aceasta se ajunge prin disociere sau fragmentare „verticală" sau „orizontală" a structurilor integratoare. Procesul de elaborare poate să „încremenească” în aceste faze. Putem împărţi schemele afectate prioritar în scheme relaţionale (afectivcognitive) ale principiului realităţii comunicative şi în scheme ale lucrurilor în ceea ce priveşte principiul realităţii pragmatice. care sunt menite să stânjenească o nouă copleşire cu excitaţie şi o eventuală retraumatizare. Operaţia orizontală de control descompune —» scriptul traumatic în fragmente individuale sau scene . Aici pot intra şi episoade reactiv psihotice. Schema compensatorie schiţează un script sau scenariu modificat. Dinamica reacţiei traumatice este determinată de contra-jocul între —> tendinţa de completare şi necesitatea unor operaţiuni de control. Dat fiind că paralel cu aceasta se menţine schema traumei. se ajunge la o rigidizare generală a personalităţii cu pierderea spontaneităţii emoţionale. O funcţie esenţială a schemei constă în inversarea compensatorie a schemei traumei. Schema traumei şi schema compensatorie sunt agenturile dinamice centrale ale procesului traumatic. O a doua variantă constă în fixarea fazei de evitare/negare şi aşa-zisele frozen staies în care se fixează trăiri îngheţate cu reacţii psihovegetative şi psihosomatice. cu activare concomitentă a fazei de negare şi de intruziune sau trecere rapidă dintr-una în alta. de exemplu. Simptomatica poate să fie descifrată după euristica câmpului minim controlat de expresie şi de acţiune. Cea mai importantă strategie de control este schiţarea schemei compensatorii. În timp ce în experienţa peritraumatică a fazei de expunere fenomenele disociative sunt înţelese ca rezultat al încercărilor de reorganizare ale subiectului în sfera receptorie şi efectorie. totuşi într-o dozare şi prelucrare suportabile. orientarea spre lucruri se formează pornind de la cercul funcţional simbiotic. La o închidere relativ insuficientă a fazei postexpozitorii se ajunge la procesul traumatic. supradimensionate. La măsurile de control dure. elaborarea traumei în perioada posteexpozitorie tinde să prelucreze conţinuturile experienţei şi forma schemei traumei şi să le integreze în cunoştinţele cognitiv-afective. Cazul normal al orientării umane asupra realităţii este interacţiunea între schemele relaţionale şi schemele lucrurilor. O dată este posibil ca starea de trăire traumatică originală să persiste ca stare de panică. ca. în repertoriul de cunoştinţe schematizate ale personalităţii. între orientarea interpersonală şi cea îndreptată spre lucruri. fără a se confrunta cu adevarat cu ea. cu pierderea sentimentului de spaţiu şi de timp. adesea iluzoriu. care îi permite individului să-şi continue viaţa şi să devină. În puţine cazuri extreme sistemul. în care este poate inclusă experienţa traumatică. şi schema compensatorie capăta un caracter supra-licitat. din victimă. Aceasta se bazează pe o teorie „naivă” a traumei şi cuprinde o parte etiologică (ipoteze despre modul în care s-a putut ajunge la traumă. tortura. O altă variantă de patologie postexpozitorie constă în sindromul bazal de suprasarcină psihotraumatică. Un mecanism de elaborare al sistemului psihologic este aici transformarea între faza de negare şi cea de intruziune. frecvent asociate cu autoreprosuri ale schemei de deziluzionare) şi o strategie preventivă!. un „supravieţuitor" al traumei. În istoria de viaţă. în ciuda unor înţepeniri temporare. chiar la catastrofe naturale. care pot fi necesare pentru supravieţuirea în urma unei traumatizări extreme. care refuză să îl apere pe cel afectat. personalităţii tinde să controleze experienţa traumatică prin deformare defensivă a structurilor schematice şi principiilor de organizare. Dacă ciclul reacţiei traumatice poate fi închis.

Raportul metacognitiv cu sine. Segmentele de script şi modelele relaţionale specifice situaţiei sunt izolate într-un fel specific de raportul metacognitiv cu sine al subiectului. cu totalitatea scenariului. respectiv. 1998). Felul şi gradul de dificultate ale -experienţei situaţiei traumatice şi disponibilitatea factorilor protectori şi corectivă hotărăsc dacă şi în ce măsură în procesul traumatic este implicată şi identitatea în fragmentarea scriptului. Fragmentele de script corespund stărilor de trăire tipice personalităţii.. în faza postexpozitorie are loc un fel de macaz. Explicaţia la figura 1: în partea dreaptă graficul se transformă într-o diagramă care este definită în dreapta prin axa temporală şi în sus prin tăria simptomului. În această stare dispozitională chiar şi un observator exterior poate recunoaşte diferitele stări de trăire (states of mind) ale unei personalităţi.care permit trecerea relativ mulţumitoare prin conflictul între traumă şi compensare. Săgeţile groase . Pentru a evita întoarcerea amintirii traumatice. la fragmentarea orizontală se întrerupe relaţia cu restul fragmentelor de script. Acestea sunt 1a rândul lor rezultatul formaţiunii specifice situaţiei de compromis între schema traumei şi eforturile compensatorii. şi conştiinţa subiectului ca regizor al înscenării de faţă este pierdută. Factorii de mediu corectivi pot sa faciliteze în mod hotărâtor trecerea în faza de descărcare. faza postexpozitorie trebuie văzută în ansamblu ca o perioadă extrem de vulnerabilă în care suprasarcini comparativ mai mici pot să favorizeze o dezvoltare patogenă. Pe de altă parte. fără ca individul să se teamă de o stimulare directă a schemei traumei. care sunt caracterizate printr-o dispoziţie caracteristică şi un model relaţional specific. Fie trebuie să fie instruite să se plaseze într-o poziţie de sensibilitate faţă de procesul traumatic natural şi faţă de perioada vulnerabilă postexpozitorie şi să adapteze măsurile de ajutor la desfasurarea naturală a experienţei şi la procesul de elaborare al celor afectaţi. Controlul orizontal se leagă totodată de factorii disociativi ai trăirii peritraumatice. Contactului cu victimele traumelor pe care îl au autorităţile şi persoanele care ajută trebuie să îi fie aici atribuită o importanţă preventivă deosebită. Aşa cum explică diagrama. La o schimbare a scenei se schimbă şi decorul. de conceptul centrului Eu-sine. Figura alăturată oferă o privire de ansamblu asupra componentelor tramatizării psihice şi asupra modelului desfăşurării (vezi Fischer si al. observarea observării şi observarea acţiunii este alterat şi înăuntrul stărilor individuale de trăire.

Coloana C4 cuprinde consecinţele mijlocite. la fel şi sistemul nostru sufletesc poate fi depăşit în capacităţile sale de apărare prin atingeri punctuale sau de durată şi în final . La consecinţe (coloana C) se face diferenţierea între consecinţele directe. C2 şi C3. După cum diferite sisteme somatice ale omului pot fi depăşite în ceea ce priveşte capacitatea lor de rezistenţă. în care simptome cu aceeaşi tărie la început — care. Săgeata subţire. printre cele dintâi fiind desemnate consecinţele pe termen scurt şi lung în CI. ca. fie trec într-un proces de descărcare. am putea înţelege trauma psihică sub forma unei leziuni sufleteşti (de la cuvântul grec trauma . care trece prin întregul grafic. Factorii subiectivi şi obiectivi ai situaţiei generale constituie experienţa traumatică. o enumerare de factori şi coafiguraţii care pot să influenţeze procesul în toate fazele sale. Leziuni sufleteşti şi somatice: asemănări şi deosebiri Într-o primă definiţie de lucru. dispoziţie şi activităţi subiective) sunt legate una de alta. funcţionează şi ca mecanisme adaptative . În coloana C2 sunt introduşi factorii traumacorectori ca variabile moderatoare care împiedică trecerea de la consecinţe pe termen scurt la cele pe termen lung sau cel puţin o ameliorează. fără pretenţie de competitudine. simbolizează atribuirea individuală de semnificaţii. B şi C conţin. Coloanole A. care se dezvoltă din întreaga istorie de viaţă şi din factori situaţionali. Spre completare sunt prezentate aici procese pentru care la început nu au putut fi stabilite reacţii evidente şi care nu manifestă nici simptome ulterioare.simbolizează aici procese ideal tipice.rană). de exemplu efectele multigeneraţionale. nemijlocite şi cele mijlocite. care asimilează influenţele postexpozitorii şi efectele dinainice ale simptomelor apărute şi care determină în final un sindrom de suprasarcină individual constelat. Explicaţie: Grupele de factori A şi B (factori situaţionali traumatici şi percepţie.fie se cronicizează. de la stânga spre dreapta.

În aşa numitele stadii preoperaţionale şi timpurii operaţionale (până la aproximativ 7 ani) copilul se orientează pe lumea obiectelor vizibile şi manipulabile. nu. spre deosebire de cele psihice: leziunile. aşa cum. a formulat Freud. nu este de prea multă vreme în stare să cerceteze din punct de vedere ştiinţific mărimile invizibile. cele sufleteşti sunt invizibile . De aceea oamenilor li se pare mai uşor să aprecieze ca active fenomenele vizibile în comparaţie cu cele invizibile. De ele ne lovim.deşi nu sunt mai puţin reale şi active decât leziunile-corporale. ca şi într-o metaforă psihanalitică? Exemplele arată că analogia între traumatologia somatică şi cea psihică. poate fi extrem de fructuoasă. corporale pot fi văzute. Dorim să propunem o ipoteză care să explice aceasta. atunci când spunem: „aceasta m-a rănit foarte rău" sau „afectat" etc. În orice caz trebuie să fim atenţi la graniţele dintre ele. Există analogii psihice pentru tendinţa de autovindecare a organismului? Cum caută organismul să elimine stimulii psihici nocivi care i-au străpuns apărarea? El nu ar fi vulnerabil. Traumatologia psihică întâmpină sarcini care nu sunt mai mici decât în traumatologia si patologia somatică. a propagat strategia de cercetare care cere transformarea tuturor conceptelor „mentale" în concepte de comportament Cu această regresie . apare în cicatrizarea unei răni? În travaliul de doliu este oare „eliminat" un „introiect" din organismul psihic. însă cele sufleteşti. ca teorie a structurii. Analogia între leziunile sufleteşti şi cele somatice este exprimată în unele feluri de a vorbi. Aici sunt comparate şi asemănate în mod imagistic/metaforic leziunile sufleteşti şi cele corporale. Metaforele pun în evidenţă faptul că noi interpretăm leziunile sufleteşti pornind de la trăirile corporale. Vom învăţa astfel să deosebim între diferite „ţesuturi" sufleteşti lezate. întemeietorul behaviorismului american. Percepţia ca atare este invizibilă şi de aceea mai puţin „reală" — pentru copil dar şi pentru adulţii care sunt fixaţi pe stadiul concret-operaţional al dezvoltării cognitive. Dar şi contrariul este adevărat: timpul singur nu vindecă toate rănile. Cele corporale au o reprezentantă psihică. bazată pe o istorie milenară în timp ce psihotraumatologia se constituie abia acum. desfăşurării şi posibilităţilor de tratare a leziunilor sufleteşti şi urmărilor acestora. Probabil că ar trebui să studiem leziunile sufleteşti şi mecanismele lor naturale de vindecare a rănilor cu aceeaşi atenţie cu care le studiem pe cele corporale. atunci când întrebăm de ce trumatologia chirurgicală este o disciplină ştiinţifică. m-a rupt în bucăţi" sau cineva se simte „rănit". că. „Chestia asta m-a pus la pământ. ipoteză care se sprijină pe evidenţa senzorială a leziunilor corporale. Fenomenele sufleteşti nu pot fi percepute în această lume. să înţelegem procese sufleteşti cum sunt travaliul de doliu şi diferite mecanisme de apărare şi de luptă ca încercări de autovindecare a sistemului psihic şi putem susţine cu scop aceste procese. precum. Vizibile sunt obiectele şi activităţile dar nu vederea însăşi. nici cele corporale şi nici pe cele sufleteşti. cum ar fi: „Timpul vindecă toate rănile". Aici rănile somatice şi cele sufleteşti sunt echivalate. eul-corp este şi nucleul eului psihic central trăirilor sufleteşti. Trebuie oare să înţelegem procesul de doliu în mod analog cu un proces de eliminare. în ”teoria sa genetică a cunoaşterii" că egoismul uman este cel care stânjeneşte în primul rând capacitatea de a percepe ca atare propria dezvoltare psihică. aşa cum.poate fi traumatizat/rănit. Poate că organismul şi-a dezvoltat propriile sale strategii de autovindecare care funcţionează la fel în domeniul corporal cât şi în cel sufletesc. Poate că umanitate în dezvoltarea ei spirituală. respectiv. Naivă. Din desfăşurarea îmbolnăvirilor/rănilor corporale ştim că procesele de vindecare au nevoie de timp. Există şi o a doua grupă de expresii. şi tratate (manipulate). Piaget (1947) a arătat. în mod fundamental. care face analogia între leziunile corporale şi cele sufleteşti. putem recunoaşte la timp şi împiedica dezvoltările eronate. „sechestrarea" ca încercare de a încapsula şi elimina un corp străin introduc prin efracţie. Despre ceea ce se întâmplă atunci când o astfel de leziune are loc sau despre ceea ce ar trebui să se întâmple pentru vindecare vorbeşte o traumatologie psihologică sau psihosomatică. Ontologia lui se mărgineşte la o fizică. dacă s-ar regăsi în domeniul psiho-fiziologic anumite strategii de autovindecare. Watson. de exemplu.

La această cunoaştere ajungem atunci când ne întrebăm ce este de fapt „mai real”. judecăţii şi gândirii. Astfel de particularităţi se lasă descrise cu aiutorul conceptului unei reguli respectiv norme. aceşti indivizi se uită pe ei înşişi ca oameni care acţionează şi percep. Percepţia nu poate fi concepută fără obiectul percepţiei. respectiv. Astfel. Şi în viaţa cotidiană întâlnim mulţi oameni care se află într-un stadiu „prepsihologic" al dezvoltării lor psihice. Această argumentare este adesea susţinută gestual prin mişcările mâinilor care apucă aerul. o strategie de cercetare care crede că poate face abstracţie de fenomenul trăirii. Psihotraumatologia trebuie însă să ţină seama de particularităţile sistemului sufletesc care nu se întâlnesc pe terenul sistemelor fizice şi biologice în sens restrâns. astfel strategii de apărare asemanatoare cu cele pe care le folosesc indivizii răniţi care se apără în mod reflex de percepţia durerilor sufleteşti. anume centrul „invizibil" al experinţei psihice. dupa cum este inaccesibil acţiunilor sale într-o poziţie „naiv" empirică. După ei. Tabelul 1: Norme şi niveluri de realitate . care admite mai multe particularităţi la mai multe niveluri ontologice. Maladia se denumeşte ca o abatere de la regula sau norma care fixează funcţionarea sănătoasă sau normală a organismului. este însă frecvent inaccesibil celui care este orientat spre obiectele percepţiei. Acest concept de regulă sau normă acopera cele mai diferite fenomene. „Conştiinţa cotidiană" naivă este în cea mai mare parte orientată asupra obiectelor percepţiei exterioare şi nu asupra propriei activităţi a percepţiei. Aceasta ar fi o interesantă temă de cercetare. constituirea obiectului percepţiei în actul percepţiei. a surghiunit mult timp în afara ştiinţei obiectul psihologie. ca centru totodată al senzaţiei sufleteşti de durere. dar nici invers — fiecare obiect al percepţiei pune în evidenţă un subiect care realizează actul percepţiei. Ei întreţin adesea prejudecăţi aprige împotriva „psihologiei". aceasta nu ar fi o ştiinţă şi nici nu ar pute fi de vreme ce obiectul ei nu este „perceptibil". „nu poate fi apucat". deja foarte eterogenă. O strategie de apărare în cazul traumatizării psihice constă în ignorare şi o întoarcere deosebit de intensă către treburile exterioare ale vieţii cotidiene. la fel ca şi în behaviorismul metodologic. Leziunile psihice rămân cu aceasta la fel de invizibile.cognitivă behaviorismul. Sigur este că din acest stadiu de dezvoltare cognitiv psihotraumatologia nu poate fi recunoscută ca o disciplină ştiinţifică. individului. unele concepte ale „comunităţii ştiinţifice". în realitatea leziunilor psihice este totodată o privire în interiorul realităţii activităţilor. Factorul subiectiv. black box. Tabelul 1 oferă o vedere de ansamblu asupra tipurilor de norme şi le ordonează pe diferite niveluri ontologice. el pare să fie caracteristic şi pentru soarta pe care o întâmpină în lumea vieţii de fiecare zi problema leziunilor sufleteşti şi se reflectă într-o înţelegere ştiinţifică vulgar materialistă". ”Invizibilitatea" obiectului şi apărarea reflexă îngreunează multor oameni accesul la psihotraumatologie ca ştiinţă care cercetează în mod special vulnerabilitatea sistemelor psihologice şi psihosociale. din punct de vedere statistic. de la fizico-chimie la biologic şi până la psihosocial. Sistemul psihic lezat/personalitatea lezată psihic caută să muşamalizeze leziunea şi să se ocupe de business as usual. este considerat ca imposibil de cunoscut. proceselor şi structurilor psihice. ca direcţie dominantă în psihologia occidentală (analog variantei pavloviene a „psihologiei" în Stalinism). Aceasta devine clar dacă folosim conceptul de anormal sau maladiv pe post de contrariu al normei. cotidiană. Acest tratament al leziunilor şi rănilor psihice se poate întâlni la multe personalităţi traumatizante. în funcţie de felul în care le definim şi de domeniul ontologic la care ne referim. acest stadiu prepsihologic de dezvoltare. Această orientare fără fricţiuni asupra obiectelor şi treburilor cotidiene este tulburată doar prin leziuni sufleteşti. obiectul gândirii sau gândirea însăşi? Sau. Centrul psihic al experienţei. Nu ştim cât de răspândit este în populaţie. pentru a vorbi despre o altă temă a psihologiei generale: ce este „mai real”. se sprijină pe procese de apărare împotriva leziunilor sufleteşti şi merită. Privirea înauntru. percepţia sau obiectul percepţiei? Aici devine mai clar faptul că una nu poate fi despărţită de celălalt.

Norma ideală (3) dimpotrivă corespunde unei ordini ideale care poate fi înrădăcinată mai puţin în biologic sau fizic şi mai mult în domeniul fenomenal psihosocial. O deviere de la aceste valori de graniţă este deci potenţial patologică. a hipertensiunii arteriale. Acestă distincţie este curentă in domeniile psihosociale. Această valoare poate fi un semnal de alarmă care cere să fie luat în seamă. A2 și Există două tipuri de A3 disfuncționalități: disfuncția mijloacelor față de scopurile date. B1 vulgar”) Vom explica pas cu pas elementele individuale din tabelul 1. la o creştere a presiunii sangvine pasagere sau cronice. Se deosebesc trei concepţii distincte de norma: 1. norma funcţională. o stare de fapt cu o valoare nominală dată. Din această categorie fac parte.A A1 A2 A3 B B1 B2 B3 Norme Conceptul de normă Norma funcțională (structurală) Norma statistică C Explicație Starea de ”este! Este echivalată cu valoarea nominală preexistentă Starea de ”este”. respectiv. cum este psihologia medicală sau clinică. disfuncționalitatea (iraționalitatea) scopurilor alese Tulburări ale regulilor de ordonare Explicația Reducționismul Admiterea faptului că proprietățile sistemice științelor naturii (așa. respectiv. Normele funcţionale sau structurale compară o stare de „este". scopurile şi regulile de comportament pe care le defineşte o societate sau grup social pentru membrii săi. 2 norma statistică. Norma funcţională pune însă graniţe clare ariei de variabilitate statistică. de exemplu reglarea tensiunii arteriale şi alte valori de normă a reglării corporal-biologice. Prejudecăți versus reprezentări ideale întemeiate Subordonarea normelor față de nivelurile de obiectualitate Niveluri de Ordonare Explicație obiectualitate Fizico-chimic (legi Normele A1 și A2 naturale) Biologic (emergență) Normele A1 și A2 Proprietăți sistemice autoregulative la valori nominale date Psiho-social Normele A1. Normele funcţionale se bazează la nivel subatomar pe norme statistice (2). Abaterea de la aceste valori-normă. Vom începe cu norma. la o tensiune peste 160 cu 90 (sistolic versus diastolic) se află în apropierea hipertoniei. Cele mai multe norme funcţionale ale nivelului de reglare biologic manifestă variaţii interindividuale aflate în interiorul unei arii de variabilitate care poate fi numită „fiziologică". 3 norma ideală. Exemplul pentru aceasta sunt normele.de la B3 și B2 pot fi reduse fără pierderi la zisul ”materialism nivelurile B2. pe care — teoretic vorbind — membrii societăţii şi le . comparabilă cu valoarea nominală preexistentă Norma ideală Starea de ”este” este echivalată cu valoarea nominală aleasă.

În ceea ce priveşte tipurile de norme. Aici pot acţiona prejudecăţile. La norma ideală. de exemplu. Dacă ordonăm tipurile de norme diferitor niveluri de realitate. pe care le putem considera asemănătoare hardware-ului sistemului social. în multe state nord-americane anumite comportamente sexuale. Dacă cercetăm.autoimpun. Un exemplu în această direcţie este decăderea homosexualităţii în istoria occidentală şi în diferite culturi. Normele funcţionale ale societăţii nu sunt însă . erau puse la index prin sancţiuni punitive. În această repartiţie a valorilor etalon nu trebuie în nici un caz să se exprime legi naturale sau valori de normă funcţională.spre deosebire de cele biologice . Contactele oral-genitale (cunilingus şi felatio) erau pedepsite în unele state cu închisoarea corecţională. majoritatea covârşitoare a populaţiei merita închisoarea corecţională dimpotrivă. altuia nu-i face". totuşi la anumite valori nominale apar proprietăţi autoreglatoare ale sistemului care nu se găsesc pe nivelul flzico-chimic. putem susţine că în normele funcţionale sau structurale o stare de fapt este comparată cu o valoare nominală dată. După cum a arătat studiul. capacitatea de a stabili valori nominale individuale sau sociale. Ele ar putea fi desemnate drept norme „funcţionale" ale societăţii. secţiunea a doua. această formă de erotică va fi din ce în ce mai discriminată mai târziu. În perioada în care Kinsey (care la origine era entomolog. norme funcţionale şi statistice. preocupat de cercetarea albinelor) şi-a condus studiul în Statele Unite. aşa cum facem în tabelul 1. conceptul de supervenienţă subliniază însă continuitatea în aceeaşi transformare. în sensul unei ordini „ideale". de exemplu. ci există în ideea unei ordini sociale drepte ca o măsură ideală şi trebuie să fie realizate pe acest teren. Şi în final. cu valoare nominală dată. au fost din ce în ce mai mult puse sub semnul întrebării reglementările juridice care au luat naştere în urma preluării nerefiexive în sistemul politic a normelor religioase adversare ale sexualităţii. Chiar şi imperativul categoric al lui Kant reprezintă o variantă a acestei reguli. În unităţile de abatere de la valoarea mediană a unei repartiţii statistice. ca şi reprezentările ideale raţional întemeiate. aşa cum arată. până la uciderea a numeroşi homosexuali de către nazişti. comportamentul social al animalelor după normele curente de comportare umană. Există norme etice. Kinsey a aflat că majoritatea covârşitoare a adulţilor practică asemenea tehnici erotice. Prin capacitatea omului de a stabili reguli impuse . mai ales normele 1 si 2. normative. Raporturile între diferitele niveluri de realitate pot să fie înţelese în sensul emergenţei (apariţiei) unor noi calităţi sistemice sau supervenien ț ei (suprapunerii) unor proprietăţi sistemice a nivelurilor superioare de realitate peste cele inferioare. la nivelul psihosocial apare şi norma de tipul 3. În norma statistică. Alte precepte ale unei „norme ideale" par măsuri mai mult sau mai puţin arbitrarii şi sunt variabile istoric şi intercultural. Emergenţa subliniază discontinuitatea în trecerea între niveluri. În timp ce în antichitatea greacă relaţiile homosexuale erau considerate în anumite condiţii ca fiind valoroase din punct de vedere social.înscrise în codul genetic. la fel de bine la baza repartiţiei observate pot sta şi fenomene întâmplătoare sau măsuri sociale. starea de fapt este comparată cu o valoare nominală aleasă. întâlnim o paletă largă de modalităţi comportamentale înnăscute şi chiar învăţate care sunt paralele din punct de vedere structural. La nivelul biologic sunt valabile şi normele de tip 1 şi 2. starea de fapt este măsurată cu o valoare etalon. raportul Kinsey despre comportamentul sexual al nordamericanilor. poate lua naştere un interesant efect advers. Astfel de norme pot fi mai mult sau mai puţin variabile. Dat fiind că normele ideale sunt legate de cultură. Ideologii sistemului social care domina în acea perioada s-au străduit să stabilească interesele lor sau reprezentările lor magice ca „norme ideale" ale ”legii naturale" imuabile şi să stânjenească adaptarea lor la trebuinţele sociale reale. atunci la nivelul fizieo-chimic funcţionează aşa numitele „legi ale naturii". Astfel este regula etică „de aur": „Ce ţie nuţi place. asupra cărora el se interesa.

Pe nivelurile superioare sunt valabile încă regulile şi regularităţile tuturor nivelurilor inferioare. chiar şi modalităţile comportamentale înnăscute capăta o nouă calitate sistemică. o poziţie centrală înţelegerii lumii şi autopercepţiei umane. Definiţiile şi conceptele oferite de acestea trebuie să fie preferate. legate de corp. Tabelul 1 se sprijină pe o regulă de ordonare între norme şi niveluri de realitate. şi astfel să producă relaţii conflictuale. O definire nereducţionistă a traumei trebuie să ţină seama de aria de desfăşurare a individualităţii umane şi a capacităţii omului de normare socială. Ele pot să intre. respectiv. respectiv. ca şi la comportamentul antisocial şi la unele perversiuni. în judecăţile noastre. de exemplu. Evenimentele şi experienţele traumatice duc la . iau naştere la nivelul psihosocial două variante de relaţii funcţionale de câmp: disfuncţionalitatea mijloacelor faţă de scopurile fixate şi disfuncţionalitatea sau iraţionalitatea scopurilor în sine. de pildă. În compulsiunea nevrotică. dar şi de încălcarea reglementărilor normative. atunci aceasta corespunde unei scurtcircuitări sau — la figurat — unei ”scurtături" între nivelurile 3 ș i 2. Pe de altă parte însă punctul de vedere al emergenţei sau supervenienţei. Dacă privim leziunile sufleteşti în mod exclusiv sau cu precădere analog celor corporale. Un astfel de reducţionism epistemologic urmăreşte tendinţa răspândită de a reduce problemele mai complexe. cum ar fi. organizarea perfectă a holocaustului şi a altor genocide. în psihotraumatologie. Acestea sunt însă cuprinse într-o nouă calitate sistemică. O dată cu adoptarea la om a modalităţilor de planificare a acţiunii şi a libertăţii de decizie ia fiinţă un spectru nou de tulburări şi vulnerabilităţi psihice. însă cu mijloace şi modalităţi comportamentale care acţionează sistematic împotriva celor intenţionate în mod conştient. 1 fără pierdere de informaţie. sunt urmărite adesea scopuri bine întemeiate sau valoroase. O femeie care a fost victima unui atac va fi tulburată şi lezată nu numai în domeniile autoreglării bioiogice. concepţia după care procesarea informaţiei de către psihicul nostru este identică cu procesele fizico-chimice ale funcţionării cerebrale (reducerea psihologiei la fiziologie. Acum vom raporta critic aceste consideraţii asupra structurii realităţii şi asupra particularităţii acelor reguli care domină în diferite niveluri de realitate la analogia mai sus menţionată între leziunile corporale şi cele sufleteşti. Prin aceasta vom pierde însă particularităţile nivelului 3. la repetiţie. dar este vorba de ţeluri iraţionale. respectiv. de exemplu. mai mult sau mai puţin contradictorie. de vulnerabilitate. Dat fiind că omul posedă capacitatea de a alege „valori nominale". care trebuie să fie citită de „sus" în „jos" —> Educţionismul ştiinţelor naturii (concepţia C) se împotriveşte acestei reguli şi constă în a admite că nivelurile sistemice 3.conştient în decizii de grup sau procese de legislaţie. Pe de altă parte există înfăptuirea corectă şi raţională în ceea ce privește urmărirea scopului. 2 se pot reduce la nivelurile 2. al unei ”integrări" dialectice a nivelurilor inferioare în cele superioare ne dă dreptul să desemnăm o îndreptăţire relativă analogiei între leziunile corporale şi cele sufleteşti. biochimie şi biofizică). care nu erau posibile la nivelul biologic. oricât de valoroase ar putea fi acestea în calitate de punţi ale cunoaşterii. Un criteriu de mişcare este reprezentat de integrarea mai mult sau mai puţin fericită a nivelurilor. Dacă vrem să ţinem seama de proprietatea specific umană. analogiilor şi metaforelor ”organologice". care se sustrag autopercepţiei conştiente a persoanalităţii. De exemplu. relativizate în valabilitatea lor anterioară şi pot să între cu noul principiu sistemic sau „structural" (în sensul teoriei gestaltului) într-o relaţie integrativă. atunci trebuie să dam. trebuie să avem în vedere că lezarea capacităţii umane de autodeterminare — un concept al ”domeniului psihosocial" (3) — posedă o calitate de trăire specific traumatică pe care nu o putem întâlni în aceeaşi formă la nivelul 2. în contradicţie cu principiile structurale. ci şi — şi mai ales — în dreptul şi capacitatea ei de autodeterminare sexuală. O formă de astfel de reducere este aşa-zisul ”materialism vulgar". de psihotraumatologie în sensul cel mai îngust. Scopurile iraţionale pot să fie întemeiate pe motive.

individul urmează normele funcţionale. relativ independent de procesul psihic în sens îngust al elaborării traumei. Acest proces urmează legităţi care nu pot fi observate într-o formă identică la animale. Modelul nostru multinivelar poate însă lămuri faptul că determinismul biologic nu este un dat primar. Metaforele organice. îmbinând în mod patologic nivelurile modelului ontologic. determinată şi devorată de traumă. Probabil situaţiile de suprasarcină traumatică extremă exercită de regulă un astfel de „efect de scurtcircuitare". emoţionale şi motivaţionale.oameni la o perturbare persistentă a înţelegerii lor despre sine si lume (—> traumă). Uexkull (1988. incluzând subsistemele biochimice şi biofizice. care sunt afectate de —> compulsiunea la repetiţie şi care prezintă tendinţe de —> traumatofilie. Şi aici explicaţia mai cuprinzătoare ţine de o modificare condiţionată de traumă a calităţilor nivelului sistemic psihosocial. Figura alăturată înfăţişează modelul nivelurilor sistemului după Th. modificat de noi). o traumă de relaţie poate să se conecteze cu cercuri de reglementări fiziologice şi să atragă după sine o stare durabilă de suprasarcină la acest nivel sistemic. Pe lângă valoarea limitată a metaforelor traumatice. Capacitatea de liberă determinare a valorilor nominale şi a scopurilor de acţiune are tendinţa să fie scoasă din funcţiune. Abraham Kardiner (1941) a vorbit despre nevroza traumatică ca „fizionevroza" (spre deosebire de aşa-zisele psihonevroze). Este (parţial) pierdută posibilitatea de a schiţa scopuri ale acţiunii şi valori în interiorul „spaţiului de joc" al comportamentului nostru. a percepţiei umane. Ele par a fi pur „biologice" şi ar putea sprijini reducţionismul biologic. în situaţiile de suprasarcină traumatică şi în consecinţa acestora condiţiile funcţionale ale SNC şi sistemului nervos autonom se pot modifica într-o asemenea măsură încât. în acest sens. responsivitatea şi elaborarea situaţiilor traumatice în aspectele lor cognitive. Explicaţia pentru aceasta nu poate fi decât una cvasi-flziologică. chiar dacă situaţiile traumatogene din lumea animalelor sunt surprinzător de asemănătoare cu cele ale oamenilor. Schemele de orientare şi de comportament distruse prin traumă sunt frecvent determinate de o orientare spre scop alterată. şi este dominat de constelaţia stimulului traumatic atât de deplin pe cât o arată schema stimul-reac ț ie din —> behav iorismul clasic. Dimpotrivă. v. Trauma poate produce o „fiziologizare" artificială a nivelului ș i sistemic psihosocial. Thure von Uexkull și Paul Wesiack vorbesc în lucrarea lor „Teoria medicinei umane" (1988) despre efecte proactive şi retroactive. procesul de elaborare a traumei ajunge la o „scurtcircuitare" a nivelurilor 1. respectiv statistice. biologic şi psihosocial şi poate că se propagă în ambele direcţii. posedă adesea o pseudoplauzibilitate şi pot să blocheze prematur unele încercări de înţelegere mai aprofundată. . O traumă psihosocială. În zona îngustă de personalitate. care în mod normal sunt valabile pe nivelurile 1 şi 2. Şi aceasta în special în domeniile experienţei şi comportamentului. în sfera mijloacelor de îndeplinire a scopului cât şi în scopurile fixate însele. ci se datorează pierderii traumatice a proprietăţilor autoreglatoare ale nivelului psihosocial. De la progresele în psihotraumatologie se aşteaptă o înţelegere mai exactă. Reorganizarea şi restituirea înţelegerii de sine şi de lume este constituentul esenţial al elaborării specific umane a traumei. lăsat liber de nivelurile 1 si 2 (Waldenfels 1980) şi de a le realiza cu mijloacele adecvate. vor guverna acum şi nivelul psihosocial.2 şi 3: domeniul fiziologic de reacţie este unit în mare parte cu cel psihic. psihotraumatologia trebuie să ia în considerare şi aşa-zisele „efecte plurinivelare" care se propagă la nivelul fizico-chimic. 171. Urmarea este că legile naturale şi normele funcţionale. care nu au suferit în modelul plurinivelar decât o relativizare.

Aparatul locomotor. ca loc de apariţie. Ea poate fi parţială sau totală şi poate interesa un segment de 3 4 Baciu. caracteristici şi evoluţie. Explicaţie: Săgeata dublă pentru procesele de traducere. C. Editura SAPIENŢI A. care îmbracă aspectele cele mai diverse. Ca psihotraumatologie. 2002 .Trăiri afective şi compensări . care se referă la segmentul interoceptiv. atitudinea vicioasă. Mecanismul fiziopatologic al durerii în afecţiunile aparatului locomotor este complex şi în mare măsură necunoscut. Editura MEDICALĂ. Intervenţie psihologică. Bucureşti. 1981 Grîgore Marínela . simptome care reflectă în mare măsură implicaţiile psihologice ale deficienţei. Investigaţie. „Durerea este cel mai frecvent simptom subiectiv.Psihotraumatologia revendică urmărirea leziunilor psihice ale oamenilor până în biosfera lor şi explicarea manifestărilor traumei pe baza lezării sistemelor de reglare de acolo. cercetarea traumei deţine o legătură extinsă în relaţia cu lumea şi cu sine a omului. intensitate. cum ar fi: durerea. şi o dată cu ea forma specific umană de vulnerabilitate devine o temă de cercetare."4 În afecţiunile aparatului locomotor întâlnim mai frecvent aşa numitele dureri somatice condiţionate de excitaţia exteroceptorilor şi proprioceptorilor şi mai rar aşa numitele dureri viscerale. Un domeniu extrem de important în studierea personalităţii indivizilor cu deficienţe este acela al analizei profunde a consecinţelor psihofizioiogice ale prezentei disfuncţiei fizice. Medicii vorbesc de aşa-numitele „simptome subiective"3 pe care le poate acuza un bolnav suferind de o afecţiune a aparatului locomotor.Analiza teoretică. respectiv. impotenţa funcţională. . săgeata simplă pentru efecte ascendente. descendente. Impotenţa funcţională reprezintă un al doilea simptom subiectiv cu importante implicaţii în viaţa de relaţie a individului. diformitatea sau tulburările de sensibilitate.

este acela că o impotenţă funcţională prelungită modifică complet psihologia bolnavului. În acest sens este interesant de studiat reverberaţia în plan psihologic a acestor spine iritative existente la nivelul subiectivităţii. Integritatea psiho-flzică. în acest caz poate fi realizat printr-o balanţă relativ stabilă între numărul de eşecuri şi de reuşite (succese). amorţeli. înţepături etc. În general. această balanţă înclină în permanenţă spre eşec. impotenţa funcţională este progresivă în faza acută. Cazul membrului fantomă este unul mai aparte.). ca o reprezentare de sine a deficienţei. „Senzaţia fantomă" este cu atât mai clară cu cât nivelul amputaţiei este mai jos. tulburând ceea ce Pavlov a numit „reflexul de libertate". El prezintă o formă particulară a tulburărilor de sensibilitate şi constă în falsa percepţie a segmentelor corporale care lipsesc. orice afecţiune a aparatului locomotor declanşează. Insuccesul se manifestă într-o direcţie sau alta. în muşchi. în principiu. Cea mai frecventă formă manifestare a „membrului fantomă" la indivizii cu lipsa ambelor picioare. . generând o stare afectivă conflictuală. Atât starea de echilibru interior a persoanei. spre deosebire de muşchii sedentarului care sunt mai flasci." Trăiri afective negative După conturarea sumară a tabloului clinic al deficienţelor motorii. „Foarte des întâlnită este hipertrofia musculară. regresivă în faza de regresiune a paraliziei sau staţionară în faza de sechele. evidenţa dureroasă a unui eşec (considerat astfel faţă de performanţa modelului normal).membru. Muşchii hipertrofiaţi funcţional au un tonus uşor crescut. în forma paralizantă a poliomielitei. furnicături. mucoase. dar datorită faptului că orice astfel de situaţie se interiorizează şi este trăită afectiv. în trunchiurile nervoase (diestezii. această stare începe să cuprindă întreaga personalitate. regresivă. reprezintă baza de structurare a unei personalităţi echilibrate. Căutarea acestei contracturi musculare antalgice reflexe are o mare valoare practică. este aceea de senzaţie a unei mişcări involuntare şi furnicături în degete. Datorită deficienţei instalate. deopotrivă.relaţională prin forme de relaţii echilibrate şi structurante. cât şi comportamentul afectiv faţă de ceilalţi sunt rezultatul reflectării în propria conştiinţă. În conştiinţa persoanei deficiente există. ca o reacţie antalgică. luând mai puţin în considerare faptul real al deficienţei şi al unor performanţe mai scăzute în activitate şi integrare respectiv. cu scopul de a imobiliza segmentul respectiv şi a feri bolnavul de durerile produse prin mişcarea lui. un membru sau mai multe membre. De exemplu. staţionară sau progresivă. aspiraţia de a fi şi a deveni un individ normal. vom urmări în cele ce urmează să descriem câteva dintre aspectele esenţiale ale trăirilor afective ale persoanelor suferind de o deficienţă fizică. cu efect psihologic asemănător sunt prezente prin apariţia unor tulburări subiective. cât şi a modului cum cei din jur percep şi remarcă această deficienţă. Aspectul care ne interesează. ale cărui implicaţii la nivel psihologic sunt însă foarte interesante. senzaţii anormale. O mare importanţă are modul cum se construieşte personalitatea sa. ceea ce se traduce în dinamica afectiv. cu două forme specifice: • sentimentul de frustrare cu modalitatea să prezentă în toate deficienţele: sentimentul de inferioritate • fundalul general dat de starea de insecuritate afectiv existenţială Trăirile afective ale persoanelor cu deficienţe sunt tensionate. Impotenţa funcţională poate fi trecătoare sau definitivă. un grad mai mare sau mai mic de contractură musculară. izvorâte din această conflictualitate. în călcâi şi la nivelul bolţii externe. cu disponibilităţi maxime de realizare şi integrare. Tulburările de sensibilitate. Echilibrul afectiv. sub forma unor diverse senzaţii pe piele. conflictuale şi grefate pe anumite sentimente tipice.

ca o opoziţie între două conduite sau motivaţii incompatibile să împingă individul către un obiect în acelaşi timp în care îl îndepărtează. Când presiunea interioară depăşeşte o anumită limită de toleranţă. motorii. unei ficţiuni care inversează situaţia reală. De exemplu. greu de suportat. conform cu ceea ce este considerat a fi modelul normalităţii şi dificultăţile sau „barierele" pe care deficienţa le impune. prin nevoia crescândă de afecţiune şi printr-o accentuată cerinţă de natură afectiv morală. produce grave modificări ale comportamentului. Toate aceste forme de obstacole interne şi externe. conturând de cele mai multe ori. a fraţilor. Oricâtă bunăvoinţă s-ar manifesta în cadrul familiei sau instituţiei educaţionale. spitalizările îndelungate dau naştere unei mari nesiguranţe. trăiesc în mod constant un profund sentiment de inferioritate. 1995 Grigort Marínela . conduc la accentuarea frustrării individului de satisfacţiile afective şi relaţionale.În lucrarea sa. nu reuşeşte să producă forme de conduită care realizează sau conduc la obiectul însuşi. deficienţa şi lipsa de înţelegere a celor din jur. modificări neurovegetative şi de personalitate. Se întâmplă ca datorită unei interdicţii sociale sau unui handicap psihic. Paris. drama interioară trăită de copiii cu deficienţe fizice. modificări de funcţionare a sistemului nervos central. o sarcină sau intenţie. 5 Nuttin. se caută o ieşire din conflict. A doua se manifestă prin nevoia de relaţie şi de evaluare. 2002 6 . frustrarea de joc nu este nici de departe un aspect neglijabil în dezvoltarea personalităţii sale. Izolarea impusă de deficienţă. nevoia de relaţie şi de evaluare. este de asemenea posibil ca individul. Dar. Pentru realizarea ei vor fi mobilizate toate resursele sufleteşti”. Păunescu (1983) consideră că în structura afectivă şi relaţională a persoanei cu deficienţe fizice intervine o stare conflictuală puternică. . imposibilitatea de a face ceea ce fac toţi ceilalţi copii de aceeaşi vârstă. care subminează echilibrul neuropsihic al acesteia. care se transformă într-un sentiment complex denumit sentiment de inferioritate. pentru un copil. acţiunea necesară să nu poată fi executată. Specificul relaţiilor cu mediul este marcat în această situaţie. nu este suficientă pentru a oferi acelui copii o valoare social-morală la cota nevoilor sale interioare. „La structure de la personalite" J. creează frustraţii şi conflicte. PUF. o stare conflictuală nu poate fi suportată şi nici intensificată la nesfârşit. ca sursă de insecuritate psihică. Multe tipuri de obstacole se pot prezenta. Depăşirea sentimentului de inferioritate se realizează frecvent prin mecanismul compensării. Investigaţie.La structure de la personalite. Persoanele cu deficienţe fizice. se poate întâmpla în fine. De cele mai multe ori. încercând toate mijloacele pentru a atinge scopul. a copiilor fără deficienţe. de o afecţiune mai scăzută din partea familiei. un fel de rană permanent deschisă şi dureroasă. odată instalată. să nu reuşească şi să se găsească astfel înaintea obstacolului conceput de propria sa incompetenţă sau inaptitudine. scrie Zamfirescu." „Un prim conflict interior are loc între dorinţa de realizare. Frustrări afective în relaţiile cu ceilalţi Autori ca C. sentimentul de inferioritate dă naştere unui ideal al personalităţii. Această traumă poate genera modificări de dispoziţie afectivă. Faptul de a suporta în mai toate situaţiile de viaţă. nevoia crescândă de afecţiune nu sunt întâmpinate corespunzător expectanţelor personale. Toate eşecurile de realizare produse în structurile afectivităţii acestor copii cu deficienţe o traumă psiho-afectivă.Trăiri afective şi compensări -Analiza teoretică. generatoare de stări emoţionale şi de sentimente negative. unei insecurităţi afectiv-relaţionale majore care. Intervenţie r^'hobgîcă. „Dar. Editura SAPIENŢIA. Nuttin5. J."6 Un altul este creat atunci când. produce o traumatizare neîncetată şi extrem de periculoasă. apreciază că sentimentul de frustrare rezultă dintr-un conflict afectiv-emoţional: „se întâmplă ca tensiunea creată de către o nevoie.

Copilul deficient . aproape inconştient al grupului de viaţă. scrie el. din motive subiective sau obiective (condiţiile sociale frustrante etc.n. . care îi silesc pe cei în cauză să renunţe la idealul profesional visat. spre modalitatea globală a căilor de ieşire din conflict care pune problema unor modificări 1a nivelul personalităţii (1983)8. are tendinţa să raporteze totul şi în special trăirile sale afectiv-emoţionale. o importanţă specială o are construirea imaginii de sine. până la vârsta adultă. încercând realizarea unei tipologii a relaţiilor în cadrul grupului primar unde există un copil cu deficienţă fizică. În stabilirea unor relaţii echilibrate cu mediul. oglinzile parentale ajutând la autodefinire." în acelaşi sens. Descoperirea de către persoana cu deficienţă a acestei „unicităţi" în sens negativ. Relaţiile din cadrul propriei familii devin în mod automat oglinzi în care tânărul se poate privi şi înţelege. la eul său fizic. . T. Unii dintre care handicapaţi dezvoltă pe parcurs fenomene compensatorii reuşite. părinţii nu pot admite eşecul suferit prin apariţia unui copil care îi pune în inferioritate faţă de comunitate. devine agresivă din punct de vedere afectiv Rudică.) nu se poate acţiona decât asupra efectului (respectiv sentimentul de inferioritate). Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică. resimţită de subiect în mod direct. a unei aure de suferinţă interioară se încheie prin aportul spontan. Chiar de la o vârstă fragedă el este nevoit să ia contact cu deficienţa sa considerând-o ceva deosebit şi denigrant. care ajută săşi formeze un nou ideal profesional. Editura JUNIMEA. Datorită prezenţei unui „punct slab" care este deficienţa. dar alţii nu reuşesc să echilibreze prin intermediul altei activităţi şi rămân pentru toată viaţa cu sentimentul dureros că natura i-a privat de şansa de a se realiza în planul dorit de ei. prin relaţiile pe care le induc din prima perioadă de viaţă.. 2. pot fi identificate următoarele tipuri9: 1. Este un fapt simplu de demonstrat că atitudinile copiilor sunt influenţate de atitudinea educaţională generală. Atât cunoaşterea obiectivă. Imaginea de sine constituie o sinteză dinamică. Nivelul afectiv este cel mai propice instalării acestei sensibilităţi. Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică. Unii specialişti susţin că părinţii creează statutul socio-afectiv de deficient. „Explorarea" propriului corp este un comportament care funcţionează începând de la primul an de viaţă. în care se manifestă vis-a-vis de persoana noastră cei din jur . conduce de multe ori la trăiri contrarii. T.încă de la descoperirea deficienţei. cât şi modul cum recepţionăm. Rudică nota în lucrarea „Maturizarea personalităţii" (1992): „nu mai puţin frecventă şi importantă prin consecinţele ei. În opinia lui C. în acest caz. Bucureşti 1983 9 Păunescu. Abandonul parţial . C. este acea categorie de frustraţii vocaţionale (s. Iaşi." (1992)7.se dezinteresează total de existenţa copilului. cât şi cea afectivă recepţionează tot mai clar situaţia defavorizantă.în special tatăl . Păunescu. permiţându-i individului descoperirea şi cunoaşterea propriului corp ca pe o entitate diferenţiată. iar dezvoltarea sa mult mai încetinită. noi propria noastră existenţă. ci este împins în inconştient. ca mai apoi deficienţa să devină un „bici" cu care ceilalţi copii îl lovesc şi îl umilesc. Dar există şi situaţii când.) care sunt determinate de diverse infirmităţi motrice sau psihice. Mama suprasolicitată. Păunescu există două aspecte majoritare ale acestui proces: „prima ne va conduce.cunoaşterea şi educarea lui.are loc când unul dintre părinţi . C. Abandonul afectiv total . de poziţia adulţilor faţă de persoanele cu deficienţe fizice. compensarea este reală. cu conştiinţa şi regretul renunţării forţate. excesivă.Când se acţionează asupra cauzelor inferiorităţii. dar şi prin atitudinea celorlalţi faţă de el. . Bucureşti 1983 7 8 . unică în raport cu ceilalţi.Copilul deficient .Maturizarea personalităţii. datorită discuţiilor care au loc între părinţi sau între adulţi. Cercul cunoaşterii şi descoperirii ca şi cel al structurării unui nucleu tensional.ceilalţi. 1992. tensionate. suferinţa copilului este totală. iar sentimentul de inferioritate dizolvat.cunoaşterea şi educarea lui. căpătând o „sensibilizare" specială. Atunci avem de-a face cu pseudocompensare: mijloacele ei sunt imaginar-subiective: sentimentul de inferioritate nu este dizolvat.

vindicativ. nesigur de capacităţile lui. întâmplări sau cuvinte obişnuite capătă o considerabilă. adică manifestarea unei griji excesive. Din nefericire cele mai frecvente situaţii sunt acelea în care un copil cu deficienţă destramă echilibrul familiei.care trebuie considerat ca orice alt accident . Dacă în cazul psihozelor severe speranţa vindecării mizează pe acţiunea terapeutică asupra părţii încă nealterate a conştiinţei. eu = eşecurile mele. a relaţiilor. neconcepând că poate fi apt să se ajute singur. fie face o fixaţie afectivă totală faţă de copil. Investigaţie. de respingere faţă de o societate intolerantă cu marginalii săi. care aşteaptă totul de la alţii. urmând ecuaţiei ilogice. disperarea cea mai mare venea din lipsa de speranţă: va continua copilul lor să se dezvolte mintal şi fizic? Mulţi vorbeau de resentimente faţă de lumea profesională care i-a sfătuit să plaseze copilul în vreo instituţie sau împotriva acestor sfătuitori care nu reuşesc să-i înţeleagă". Mulţi resimţeau incapacitatea cunoştinţelor. devine un infirm complexat. iar mai târziu se va considera un nedreptăţit şi va cere ferm ca societatea să aibă grijă de el. similar. a activităţii. traumatizându-1. a rudelor sau vecinilor. exagerate faţă de copil. de teamă de a nu fi acceptat şi adesea se cristalizează atitudini de repulsie. Oricare din aceste situaţii este nocivă pentru dezvoltarea personalităţii copilului cu deficienţă. suprimându-i acestuia posibilităţile de a deveni autonom. de a înţelege şi a accepta propriul lor copil. care din punct de vedere motor ajunge să se poată autoservi.Trăiri afective şi compensări -Analiza teoretică. fantastică importanţă şi care scapă tuturor celor care nu. atunci când mama lui nu va mai fi. Printr-o atenţie mereu trează şi un dialog permanent. Sunt cazuri când. constituie mijloacele esenţiale în dezvoltarea unei personalităţi armonioase şi integrate. de modalitatea de reacţie a familiei faţă de acest accident . în cazul handicapului relaţional trebuie mizat pe elementele Grisore Marinela . nereale. eu = infirmitatea mea. altora le era teamă că au neglijat ceilalţi copii.cu copilul. Completând definiţia dată de C. adeseori rău. 2002 10 . Aşadar. totul fiind condus. Din complexitatea manifestării handicapului face parte şi un alt aspect important pentru adolescentul în cauză: handicapul relaţional sau problema contactului social. Mama încearcă un sentiment de condamnare în faţa destinului şi poate avea două atitudini distincte: fie abandonează total copilul. Intervenţie psihologică. Păunescu. eu = neajutorare. Editura SAPIENŢI A. Raportarea la normalitate este pentru el o reafirmare continuă a infirmităţii. El devine singuratic. La alţii. Unii credeau că a avut de suferit căsătoria lor. a tendinţelor de a manifesta autonomie. nimic nu este mai comod decât acea stare în care nu este obligat să facă nici un efort. prin conflicte puternice izvorâte din învinuirea reciprocă a soţilor în legătură cu „nenorocirea" lor. pentru că stimularea afectivităţii. delirantă. arătau intensa lor suferinţă şi teribila afectare emoţională produsă de infirmitatea copilului. descoperim angoasa imensă a acestor copii pentru care. 3. renunţând definitiv 1a viaţa personală. El devine un adolescent leneş. arătăm că handicapul relaţional este o imposibilitate a eu-lui de a se proiecta dincolo de infirmitate şi de a-şi asuma creativ mediul în care trăieşte persoana cu deficienţă. 4. independenţă."10 Chiar acel copil. existenţa unui copil cu deficienţă determină la părinţi o atitudine de hiperprotecţie. înfăptuit de către alţii.i cunosc foarte bine. Pentru copilul cu deficienţă ca şi pentru copilul normal. Ea poate avea un efect dezastruos asupra readaptării copilului. Numai pornind de aici se creează o infirmitate şi mai gravă. Handicapul relaţional este în acelaşi timp reflexul unei false identificări. pe care uşor se grefează vicii de tot felul. Alwin Winder notează în acest sens: „un grup de părinţi care veneau regulat la consultaţie. generând sentimentul de jenă şi inferioritate.depinde de structura şi dezvoltarea personalităţii. „Atitudinea de hiperprotecţie nu de puţine ori este parcă materializarea unui sentiment de vinovăţie.

Deosebit de serioase pot fi efectele în timp a manifestării handicapului relaţional. Prietenia creează posibilitatea de a schimba impresii ori sentimente pe care nu le poţi spune decât unui prieten bun. fenomen etc. de care sunt ataşaţi mai multă vreme. 11 Gorgos. care se mulţumesc cu un cerc de prieteni restrâns. De asemenea. fireşti sunt singurele în stare să redimensioneze o imagine de sine corectă.fulfillment prophecy devine aici o exemplificare potrivită. Trăsătura reprezintă un aspect bine conturat. comune şi proprii etc. interacţionând cu celelalte trăsături psihice. la adevărurile general umane. destăinuind frământarea în legătură cu problemele care tulbură anii adolescenţei. Trăsături psihice şi conduite individuale Pentru a evidenţia corelaţiile existente între trăsăturile psihice şi conduitele individuale trebuie mai întâi să definim noţiunile de trăsătură şi conduită aşa cum sunt ele acceptate în teoriile psihologice. . la acelaşi individ. Trăsăturile de comportament sau de personalitate sunt definite drept clasă de echivalenţe. dintr-o supradimensionare de către subiectul cu deficienţă a normalităţii celorlalţi. de evitare a contactului social.„nealterate" ale personalităţii persoanei cu deficienţă. particulară. Capacitatea de a stabili relaţii normale cu ceilalţi. Mecanismul cunoscut sub numele de self. proces. adevărate dezastre afective ireversibile sau greu recuperabile. este practic singura supapă salvatoare în faţa unei disoluţii treptate a unei persoane atinsă de complexul inferiorităţii. o structură specifică sau o organizare internă sintetică şi un anumit grad de dinamism. ci posedă un imens potenţial de restructurare şi evoluţie lăuntrică. în acest mod se poate preveni procesul prin care handicapul relaţional s-ar transforma în handicap psiho-social. încrederea în sine. îndepărtând ideea „stigmatului" sau a „damnării". numai relaţiile cu ceilalţi pot restabili ierarhii autentice ale valorilor individuale. Gelozia este o atitudine socială. refuzul colaborării este în esenţa sa un truc al pseudoanulării deficienţei. Şi aceste elemente „nealterate" se referă la mecanismele gândirii. dar şi la indivizi diferiţi ca suită de reacţii sau manifestări caracteriale. El constă în tendinţa unei persoane de a deveni ceea ce se aşteaptă de la ea sau ceea ce se crede despre ea. Autismul. distinctiv. . Câteva relaţii de acest fel sunt de neînlocuit pentru viaţa şi evoluţia psihică şi morală a adolescenţilor cu deficienţe fizice. Trăsăturile există ca potenţialitate şi se structurează în funcţie de circumstanţe. trăsături temperamentale sau comportamentale ale personalităţii. în cazul personalităţilor fragile. Există însă tipuri caracteriale diferite. dar negativă şi nu de puţine ori poate deveni o atitudine sadică. în sensul recunoaşterii lor în diferite momente. individuale şi generale. Editura MEDICALĂ. Bucureşti. chiar dacă sentimentele care îi unesc nu sunt chiar de strânsă legătură. Această măsură de apărare a echilibrului personalităţii decurge pe de o parte din slaba cultivare a mecanismelor de relaţie. Astfel putem descoperi trăsături ale diferitelor fenomene şi procese psihice. de întercunoaştere dar mai ales. Fiecare trăsătură poate avea o semnificaţie generală şi una concretă. El poate produce.Dicţionar Enciclopedic de Psihiatrie voi. căci autismul înseamnă de fapt a vedea fără a fi văzut. După cum sunt alţii mai retraşi. în care şinele profund nu se identifică cu eşecurile personale. Gelozia şi autismul sunt două reacţii faţă de mediul ostil dar şi două faţete ale handicapului relaţional. integrându-se ierarhic într-o structură. S-au făcut distincţii între următoarele tipuri de trăsături: esenţiale şi accidentale. 1 şi IV. ale logicii şi în aceeaşi măsură. Relaţiile echilibrate. Există copii care caută societatea oamenilor şi nu pot trăi în afara unui cerc de prieteni. C. dispunând totodată de constanţă şi flexibilitate. simultan cu supradimensionarea propriei infirmităţi. în care Eu-1 nu este echivalent cu deficienţa. esenţial sau semnificativ al unei persoane. În psihologie termenul este echivalent cu noţiunile de însuşire ori particularitate. Handicapul relaţional este oglindit în cadrul personalităţii printr-o tendinţă dominantă de repliere. caracterizate printr-o relativă stabilitate"11. 1992.

L. Janet (psihologia conduitei) cu semnificaţia de acţiune dinamică şi sinergică de tip psihocomportamental. simţul perfecţiunii care antrenează şi mobilizează posibilităţile şi profunzimile organismului şi le dirijează spre compensarea lipsei sau deficienţei respective. evidenţiate de studiile în acest domeniu. prin care fiinţa vie. antrena şi odată antrenată. ele o pot întreţine. alături de conceptele de nivel. pentru că procesul acceptării deficienţei.. acţiune. în final depinde de conceptul de sine. spune Adler. dacă deficienţa persoanei este mai mare. cu atât va fi mai greu pentru ea să o accepte sau. Recunoaşterea superficială a unei deficienţe poate ascunde fie o autorespingere subconştientă.. în cazul deficienţelor fizice se cristalizează şi anumite trăsături psihice specifice. Este adesea reluată afirmaţia că noi suntem întotdeauna. ele devin sensibile la faptul că alţii ar putea să le respecte sau chiar să le admire. Inferioritatea dezavantajează. Când persoanele cu deficienţe sunt capabile să-şi accepte tot mai mult deficienţa. a gusta ceva anume sau o anumită clasă de lucruri. Conduita fundamentează. Landis şi Bolles. pregătiţi pentru a vedea. conduita se referă la ansamblul răspunsurilor semnificative. a mirosi. Claparede. care neagă condiţia existentă sau o foloseşte pentru a-i exploata pe ceilalţi. a înfrângerii. San Francisco State Univ.1976 . . situează persoana în perspectiva eşecului.."Ceea ce ne interesează. notează June L. După Lagache. a auzi. scrie autoarea Beatrice Wright.. inhibiţie. Acest termen a îmbogăţit prin conotaţiile etico-morale unele noţiuni de psihologie devenite sterile în viziunea „reflectologistă" a epocii. Bigge (1986)12.subiectiv şi extern-subiectiv. cu atât mai greu ea va realiza o bună adaptare. umileşte. Din această perspectivă. S-a considerat iniţial în mod „firesc" că. În loc de a ignora această expectaţie ca pe o posibilitate. se confruntă cu două probleme psihologice majore: „a înţelege natura propriei deficienţe şi a deveni pe cât de independent posibil. Un aspect interesant se referă la relaţia între gradul de deficienţă şi adaptare. într-o situaţie anume. comportamente. nemulţumirea interioară şi furia sau explicaţiile „ireale". descurajare: lipsă de încredere. sentiment de inferioritate. individul se fixează pe sentimentul său de inferioritate. Trăsăturile psihice caracteristice persoanelor cu deficienţe motorii se regăsesc adesea în comportamente de ordin pur emoţional: plâns. intern. Sentimentul de inferioritate şi complexul de inferioritate La baza reacţiei faţă de deficienţă se află. a rezultat că adolescentele cu afecţiuni fizice mai puţin grave prezentau probleme de adaptare mult mai serioase decât unele adolescente imobilizate în fotoliu rulant. Dar faptele arată pe de o parte (Brunschwing. Trăsăturile astfel înţelese se obiectivează în exterior în atitudini. nervozitate. într-un anume fel. relaţia între gradul de deficienţă şi gradul de adaptare iar pe de altă parte. tristeţe... Kammerer. într-un anumit fel. 1940. 1942). ele pot vedea atitudinile pozitive corespondente în comportamentul celorlalţi. sunt acele condiţii care afectează puterea de a ne acorda canalul percepţiei respective. Orice persoană deficientă.Teachig individuals with Physical and Multiple Disabilities. acordarea cât mai largă determină cheia înţelegerii" (1960). inteligenţa este o conduită internă. doctrina psihologică a lui P. reacţie tendinţă. indiferent de 12 Bigge. impresionabilitate. integrează tensiunile care ameninţă unitatea şi echilibrul organismului. acte. cercetările lui Springer (1938). timiditate. răneşte. Ansamblul expectanţelor depinde de felul cum o persoană deficientă se percepe şi deci. La conturarea acestor adaptări pozitive sau maladaptări a contribuit semnificativ tipul temperamental cât şi influenţa familială. mijlocită instrumental prin semne şi simboluri. arată că nu există vreo legătură de acest fel. Donoflio (1948) şi Tracht (1946). Într-un studiu realizat de Marinela Grigore (2002) pe un grup de adolescente cu deficienţe motorii. la înţelesul şi evaluarea sa.Termenul conduită îşi datorează apariţia în literatura psihologică lui Pierre Janet dar şi lui E. 1936.

îşi vor construi compensatoriu experienţe.faptul că deficienţa sa este minoră sau majoră. copilul să nu mai fie mulţumit cu o simplă compensare. • fie apariţia unei energii psihice interne. Paris. de afirmare. să compenseze acel sentiment. sentimentul de inferioritate devine gen de centru. Uneori.. probleme de somn. A. ficţiunea presupunând eliminarea imaginară a inferiorităţilor şi slăbiciunilor şi a realităţii. reacţiile şi pierderile îndurate se agravează. să-i anihileze efectele. provoacă perturbaţii în existenţa altora şi fireşte. probleme psihologice etc. 1970 . Sentimentul de inferioritate poate fi însă şi o sursă pentru realizarea individuală. persoana cu handicap se confruntă cu o serie de pierderi. într-un mod care să le convină şi să le justifice existenţa faţă de sine şi faţă de ceilalţi. Acest set de pierderi este mult mai mult decât pierderea a ceva anume. Boala este prezentă la toate nivelurile pierderii. încercând mai mult sau mai puţin conştient. Pierderile pe care o persoană le experimentează au consecinţe traumatice: demoralizare. în jurul căruia persoana se construieşte. suferinţa rămâne nerezolvată. global ca şi personal. reverii consolatoare tendinţei de refugiu şi pasivitate. Ca urmare. anxietăţi. „Existenţa unui handicap fizic impune traiectoriilor nervoase corespondente şi suprastructurii psihice. cristalizându-se într-un adevărat complex de inferioritate. ci să dorească să meargă mai departe. Dacă sentimentul de inferioritate este deosebit de apăsător. se explică printr-o considerabilă absenţă a sentimentului de comunitate. apare pericolul ca din cauza fricii de a rămâne handicapat întreaga viaţă. Sentimentul de inferioritate este produs întotdeauna de o comparaţie pe care subiectul o face între el şi alte persoane. . de ezitări de remuşcări sau vor dezvolta o agresivitate marcată în toate relaţiile cu exteriorul. că insatisfacţia sa este reală sau presupusă ori resimţită fără motiv evident. un efort care este de natură să aducă în acea parte o compensare. adică fenomenul constant al consecinţelor sentimentului de inferioritate şi al conservării lui forţate. Apariţia handicapului îndepărtează individul de cei cu care şi-a împărţit viaţa. realizată prin dorinţa de a compensa. de dezvoltare. Amintirile reprezintă o 13 Adler. Aşadar. dar un unic şi original ciorchine de pierderi se multiplică vertiginos. Viaţa este marcată de aduceri aminte şi relaţii sociale. Complexul de inferioritate. nevoia de superioritate se va exacerba şi va atinge patologicul. manifestate prin dorinţa de putere. Durerea creşte în complexitate. pentru progres individual. Aspiraţia la putere. Ei se vor refugia în boala care îi securizează. Adler explică şi descrie construirea nevrozei ca fiind determinată de sentimentul de inferioritate ce pune în mişcare mecanismele compensării şi supracompensării. Adler sintetizează două modalităţi posibile în acest sens: • fie apariţia unor conduite imaginative. În acest fel aceste persoane devin bizare. pierderile sunt privite ca fiind mult mai mult decât evenimentele produse de boală. o sursă de evoluţie. din care izvorăsc ameninţările şi realitatea tuturor celorlalte pierderi. iar aceasta reprezintă o pierdere a istoriei personale.Lenfant difficile. Deficienţa reprezintă pierderea centrală. Vor trăi într-un mod fictiv. în cazul în care este posibilă o compensare"13. Tipuri de pierderi şi consecinţe Odată cu apariţia deficienţei. Este colectiv ca şi individual. de strălucire. ei vor manifesta o serie de temeri." Pierderea istoriei personale şi a viitorului „Relaţiile cu oamenii reprezintă o parte crucială în istoria individuală. Pazot. îi constrânge să se apere. Odată construit. după cum susţine Muchielli (1971).

capricii. familiilor. perturbări în somn. Anxietatea se suprapune peste punctul final al existenţei. O adâncire a pierderii speranţei este atunci când se discută despre leacul care nu există. 1988. consistente şi persistente experienţe ale supravieţuitorilor. supărare cronică.Psihologia pierderii şi terapia durerii. Simţindu-se ca neaparţinând nimănui. Pierderea tonusului emoţional şi al bunăstării Pierderea capacităţii de a simţi întregul spectru al emoţiilor este una dintre cele mai importante. Atunci când pierzi totul şi nu mai ai de făcut nimic şi nici de sperat. O grămadă de planuri de viitor şi speranţe sunt devastate de apariţia unei maladii incurabile. Privind la viitor. Aşadar. Carmack. disperare şi dezastru. culpabilizări severe. toţi aceşti nefericiţi ai maladiilor cu destin macabru rămân încremeniţi în uimire. Repetatul ”cures du jour” zdrobeşte orice speranţă şi provoacă un cinism indestructibil. bunăstarea emoţională a supravieţuitorilor pierderilor este grav afectată. Regretele sunt amarnice şi tară de folos. ideatic suicidară. indispoziţii. Durerea şi trauma sunt resimţite cu aceeaşi frecvenţă în fiecare zi. depresie. Pierderea viitorului poate însemna şi pierderea prezentului. eşafodajul personalităţii poate fi puternic zdruncinat.posibilitate ca bucuriile anterioare să fie revalorificate şi să fie luate drept evenimente deosebite. Totul se sfârşeşte odată cu pierderea viitorului şi a speranţelor. 14 Mitrofan lolanda. iar cutremurele discriminărilor sociale pot determina prăbuşiri ireversibile. 1992).13 Pierderea speranţei Pierderea speranţei poate fi cea mai sinistră şi chinuitoare dintre multiplele şi devastatoarele pierderi. Nimeni nu poate alege să se simtă doar fericit sau doar bucuros. trăindu-se cu anticipaţie toate alternativele posibile. izolare. Părinţii pierd continuitatea generaţională întruchipată în copii lor. dar intenţia de a te feri doar de emoţiile disconfortante este zadarnică. nesiguranţă. Un om fără viitor îşi relativizează existenţa până într-acolo încât ajunge să-şi blesteme chiar şi ziua naşterii sale. poate doar să rămână convingerea că totul a fost o înscenare. retrageri şi comportamente auto-distructive. Câteva dintre cele mai de seamă aşteptări ale fiinţei umane sunt nedeterminate. Doru Buzdueea . prietenilor şi comunităţilor sunt zdrobite de multitudinea de pierderi cauzate de unele maladii incurabile."14 Visele normale ale părinţilor. Bucureşti 2002 . Înfrânarea emoţională este o alegere conştientă. abuz de drog şi alcool. Editura SPER. evitare. nervozitate. iritabilitate. dezamăgire şi constrângere în redefinirea valorilor pe care încă le mai au (Colburn& Malena. Pierderea viselor şi a capacităţii de a mai visa reprezintă o caracteristică a celor care mai au nevoie de speranţe privitoare la vindecare şi refacere a trupului. Baricadarea în lipsă de simţire înseamnă crearea de temelii pentru împietrire. Supravieţuitorii acestei pierderi experimentează insatisfacţie. Pierderea securităţii psihosociale Supravieţuitorii unor pierderi recente trăiesc într-o lume a instabilităţii şi vulnerabilităţii. Într-o viaţă plină de pierderi la care se mai adaugă şi stigmatizarea. „Împrejmuirea" sentimentelor limitează capacitatea de a-i simţi pe ceilalţi. iubiţilor. Supravieţuitorii pierderilor multiple sunt înclinaţi spre anxietate. speranţa de a avea nepoţi şi a primi sprijin la bătrâneţe. soţilor şi soţiilor. rareori supravieţuitorii visează la remediu sau vindecare. stări sufleteşti mohorâte.

a securităţii personale. la nepăsare şi la multe alte pierderi. între cele patru colţuri ale lumii.Totul este pierdut. flecare supravieţuitor îşi măreşte din nefericire palete dubiilor şi a îndoielilor. a viitorului. implicit. mai apoi. prietenii încetează din a mai fi prieteni atunci când apare o maladie incurabilă. Pierderea comunităţii . Această criză spirituală este de neevitat şi provoacă un şir nelimitat de opţiuni. dezamăgiri peste dezamăgiri şi neputinţă după neputinţă. chiar şi un zvon referitor la un leac vindecător. Ei au ocupat diverse roluri în viaţa celorlalţi. Uneori pare cinism veritabil orice tentativă de a sta de vorbă pe marginea speranţei. Pentru a primi suport. sensurilor şi aşteptărilor Cu fiecare pierdere suferită. viaţa lor personală. sensurile şi aşteptările. supravieţuitorii sunt obligaţi să facă cunoscute nevoile pe care le au şi. orice sâmbure de speranţă este zadarnic. Orice întoarcere spre ceea ce părea a fi o speranţă înseamnă. este cu rapiditate spulberat. plâns şi scrâşnire a dinţilor. partenerii de viaţă se opresc din a fi parteneri de viaţă. pe care acum nu le mai pot îndeplini. Pierderea stimei de sine Prin. a vibraţiei. asociere stima de sine a supravieţuitorilor maladiilor incurabile este influenţată negativ. Această pierdere a stimei de sine se transformă în absolutizare atunci când statutului de persoană handicapată i se adaugă şi atitudini homofobice cu un caracter pronunţat de sfidător. la goliciune şi sălbăticie lăuntrică. . Pierderea stimei de sine duce la imposibilitatea de a-ţi iubi aproapele ca pe tine însuţi. Dezinteresul pentru viaţă se leagă de pierderea speranţei. renunţarea la ceea ce vroiai ca puţini semeni să ştie despre tine. Goana după măcar un sâmbure de speranţă este deşertăciune cu atât mai mare cu cât. până în prezent.durerea de a fi singur Ironia tragică a multiplelor pierderi cauzate de o maladie este dată şi de faptul că întreaga comunitate a persoanei este infiltrată de temă şi rejecţie. resemnarea. Expunerea forţată la exterior. fundamentându-şi în felul aceste o nouă pierdere existenţială: înţelesurile. împing la depersonalizare şi desfigurarea imaginii de sine. făcând ca lipsa de sens şi de speranţă să se adâncească şi mai mult. Pierderea intimităţii Smulgerea din starea de intimitate şi aruncare în gura lumii este o altă realitate. Fiecare amăgire mai adaugă o nouă cută pe fruntea celor îndureraţi. la gesturi şi porniri primare. Părinţii se opresc din a fi părinţi. mergând până la dispariţie. Pierderea rolurilor sociale Persoanele cu deficienţe îşi pierd rolurile în relaţiile cu ceilalţi. Pierderea interesului pentru viaţă Pierderea plăcerii (ahedonia) pentru activităţi care invită realmente la plăcere este o caracteristică frecvent întâlnită la persoanele cu deficienţe. Pierderea înţelesurilor.

2002 . Apar provocări de cooperare şi dialogare cu noua realitate. tulburări de somn. Ura. disperarea apar la alţii. Această fază este o perioadă de timp situată între şocul iniţial şi târzia acceptare a realităţii. b) supralicitare şi confuzie „Confuzia individuală este adesea marcată de durere supralicitată. atunci când aşteptările realiste de la lume. furia. începe printr. O parte va reacţiona încercând să înfrunte criza. senzaţia de vulnerabilitate. insecuritate sau culpabilizare. Adaptarea la contextul multiplelor pierderi suferite şi acceptarea acestor realităţi ca fiind trecut. Adesea. Pot apare sentimente variate şi contradictorii. că totul se prăbuşeşte în jurul tău.speranţa revenirii Persoanele cu deficienţe trebuie să decidă între o existenţă victimizată şi provocarea unor schimbări majore în viaţa lor. Chiar și când se 15 Mitrofan Ionalnda. Singurătatea în comunitate. că poţi să dispari în secunda următoare fără ca cineva să dea semnificaţie acestui fapt. al intrării în resemnare şi infinită durere. prezent şi viitor este principalul scop al acestui stadiu.resemnările de scrum Realizarea faptului că ceea ce stă la baza pierderilor nu poate fi stopat sau eliminat reprezintă cel mai mare avantaj al acestui al treilea stadiu. Viitorul înseamnă pierderi şi mai mari. viaţă şi viitor sunt sfărâmate.un sentiment de totală neajutorare şi nefericire. Este bine ca în asemenea momente să te poţi sprijini pe prieteni. momentul clarificării corespunde cu momentul crizei sufleteşti. Alţii vor evita să se confrunte cu propriile sentimente şi chiar cu alte persoane cu deficienţe. Aceste stadii sunt divizate în patru sfere de răspuns: a) şoc şi negare Negarea nu este decât organizarea şi ordonarea în care mocneşte anxietate. expunând-o unor primejdii mai mari. ahedonismul cronic. mutându-se în cu totul altă parte a oraşului sau chiar în alt oraş (fuga de realitate). București. Cum să facem faț ă suferinţei Generalități Întristarea și suferinţa sunt reacţii emoţionale la o pierdere importanta. Răspunsuri stadiale la pierderi Cercetările de specialitate arată că persoana afectată de multiple pierderi suportă o trecere stadială înspre ceea ce dintr-o dată i-a fost dat să îndure. comportamente autodistructive. generează dezastre şi mai mari. O mare problemă a negării o constituie faptul că poate mări vulnerabilitatea persoanei cu deficienţe. dar curând poate deveni unul inconştient. Depresia cronică. d) reevaluare şi redresare . teama."15 c) acceptarea realităţii . creează sentimentul că eşti singur pe lume. Au de ales între reinvestirea propriului sine în viaţă şi o smerită supravieţuire. Comprehensiunea pe care unii o invocă retrospectiv poate avea un sens al împiedicării la visare. Edituta SPER. O altă parte răspunde prin anxietate. pesimismul. că nimănui nu-i pasă. Cuvintele "necaz" și "inimă frantă" sunt folosite deseori pentru a descrie starea de îndurerare. O parte a persoanelor vor rămâne în acest stadiu. Negarea poate începe ca un proces conştient. Şocul este un răspuns normal. Pentru mulţi. pentru cine nu este obişnuit şi nu se simte bine cu singurătatea. Doru Buzducea – Psihologia pierderii și terapia durerii.Pierderea oricărui suport exterior atunci când ai cea mai mare nevoie de el. Efectele cumulative ale multiplelor pierderi încep să-şi întingă ghearele în personalitatea persoanei.

Plângerea necazului Este procesul emoţional și de ajustare a vieţii.invaliditatea dupa un accident sau boala . Plângerea apare și în cazul morţii unei persoane iubite. tristețea pierderilor din trecut poate poate fi indusa de comemorarea lor sau de experienţe actuale.creşterea independenței și responsabilităţilor spre adolescență (pierderea dependenței de părinţi) .divorţul .căsătoria (luarea deciziilor nu mai este independentă) . Se poate simţi aceasta pentru o persoană iubită. mai ales când viața lor a suferit o schimbare majora sau când pierderea a fost traumatică și neaşteptata.naşterea unui copil (pierderea independenței) .un act de violență sau o calamitate Tristețea poate fi indusa și de o schimbare normală. Reacţia este influentată atât de relaţia cu persoana pierdută.pierderea unei sarcini sau naşterea unui copil mort . . De asemenea. Suferinţa anticipativă apare în iminența unei pierderi. Orice pierdere poate cauza un sentiment de amaraciune. Modul în care se exprima durerea depinde în parte si de cultura. Cauze Întristarea.diagnosticul unei boli cronice sau incurabile . Îndurerarea este cauzată de o pierdere rapidă.moartea unei persoane iubite . Îndurerarea anticipativă ajută la pregatirea psihica a unor asemenea pierderi. o căsătorie. un animal. stare de sanatate). pozitivă în viață: .pensionarea (pierderea venitului si a relaţiilor sociale zilnice) .mutarea din cadrul familiar (mai ales pentru batrani) . Unele persoane se adaptează la noua situație în câteva săptămâni sau luni în timp ce altele au nevoie de mai bine de un an. Nu există o perioadă de timp specifică pentru plângerea necazului. personalitate si experienţa de viata. apare în mod normal un anumit grad de îndurerare. cu obiectul sau situația cât și de stil. Exemple: . regulile sociale si religioase ale comunității. Este o experienţa personală care depinde de propria personalitate și de natura pierderii suferite. obiect. suferinţa și plângerea necazului sunt răspunsul natural la o pierdere importantă.un copil cu probleme comportamentale. atât copiii cât și adulţii simt durerea produsa de divorţ sau de schimbarea locuinţei.diagnosticul infertilității . ceea ce constituie o pierdere ireparabila. loc sau un mod de viață (ca și un loc de muncă. în urma unui eveniment traumatic și neaşteptat. invalid sau dependent de droguri .pierderea independentei dupa un accident sau boala . Simptome Diferă de la o persoană la alta. care este pe moarte.pierde o persoană dragă.începerea școlii (plecarea de acasă șiîindepartarea de mediul familiar) .îmbatrânirea (pierderea puterii fizice si a aspectului tineresc) De asemenea. ce urmeaza unei pierderi.concedierea .

dorul. oboseala. Exprimarea fizica include plânsul. droguri. moartea este percepută ca o ameninţare a propriei siguranţe. Omul se poate simţi iritabil si neliniştit. Se pot alătura unor grupuri religioase care definesc moartea într-un mod liniştitor pentru tineri. nu vor să doarmă singuri noaptea și să meargă la grădiniţă sau la şcoala. Procesul de plângere a necazului nu urmează un program stabilit. Se pot simţi abandonaţi si speriaţi. nu poate urma indicaţiile si nu-si poate îndeplini activitatile zilnice. sensul morţii. anxietatea. Funerariile. După un deces. Îsi pot exprima sentimentele într-un mod dramatic si neaşteptat. Vârsta si dezvoltarea emoţionala influentează modul de plângere a unei morţi. alcool. Le este frică să rămână singuri sau să plece de lângă persoane dragi. Amărăciunea poate cauza simptome serioase și de durată. La aceasta vârsta copiii au nevoie să fie făcuți să înțeleagă că nu au nici o vină pentru deces. insomnia. artă. de exprimare a ei (discuţie. scopul durerii. Exprimările spirituale sunt sub forma întrebărilor privitoare la motivul pierderii. durerile de cap. Din punct de vedere emoţional. Copiii la aceasta vârsta nu-și pot exprima verbal sentimentele. Se caută sau se contestă scopul pierderii. În această lume complexă și ocupată poate fi dificil să se exprime în totalitate durerea. ritualurile si evenimentele acestei perioade pot ajuta la acceptarea pierderii Sentimentele și exprimarea durerii Modul de exteriorizare este unic și depinde de natura pierderii. o persoană poate dezvolta un comportament și maniere similare celui pierdut. Trecerea prin etapele suferinţei adapteaza omul pentru noul capitol al vieţii sale. scris. sex neprotejat). Sunt copii care încearcă sa fie curajoşi si se comporta foarte bine. frustrarea. stresul post-traumatic. Un copil îndurerat poate avea probleme de concentrare la şcoala.Îndurerarea este exprimată fizic. Plângerea unei pierderi importante necesita timp. Unii pot obţine liniştea prin religie sau credinţa alţii se pot îndepărtă de ea. accese de furie. Copiii cu vârsta sub 7 ani percep moartea ca o separare. . Tinde să fie imprevizibil. durerile fizice. În această etapă. furia. lipsa poftei de mâncare. După primele zile. Unii simt nevoia să stea lânga cineva care să-i protejeze. durerile organice si alte semne de stres. fumat. precum depresia. Durerea intensă poate provoca experienţe neobişnuite. Conștientizarea pierderii poate fi pe loc sau în câteva zile sau luni. sentimentul de povară. persoanele se simt amorțite si tulburate. Copiii cu vârste între 2 si 5 ani pot avea probleme în legătură cu alimentatia. suspinele. Plângerea unei morţi este influentata de modul în care este privita moartea în general. exerciţii fizice). Cei care trec prin aceste experienţe trebuie să consulte un medic si un psiholog sau o persoana a clerului. poate avea halucinaţii auditive si vizuale cu persoana dragă pierdută. ci prin acţiuni: refuzul de a asculta de adulţi. Pot încerca sa învingă moartea prin participarea la activități periculoase (curse de maşini. Ca si adulţii. pe când alţii devin retraşi. cu gânduri triste și sentimente care apar și dispar. În funcţie de circumstanţele în care a avut loc. scăderea în greutate. suferinţei si al vieţii. îngrijorarea. social si spiritual.9 Spiritualitatea își face loc în procesul de plângere a necazului. mersul la toaleta. sentimentul de vina. Între vârstele ele 7 si 12 ani. sunt prezente tristetea. adolescenţii sunt capabili de suicid în aceasta perioada de suferinţa. mai calm decât de obicei sau poate simţi nevoia să fie departe sau aproape de alte persoane. poate dura de la luni la ani de zile. tentativele de suicid. emoţional. Adolescenţii percep moartea ca si adulţii. Copiii mai mici de 2 ani refuză să vorbeasca și sunt iritabili. muzică. somnul. anxietatea. Exprimarea socială constă în izolare și comportamente bizare. jucarea unor roluri într-o lume imaginară.

Trebuie rezistat impulsului de a nu mânca sau de a mânca doar anumite lucruri. Trebuie consult medical si psihologic daca o pierdere majoră a dus la complicaţii de genul depresie. . (Medicii consideră inutilă medicatia in cazul persoanelor care nu au o suferinţa psihica. persoana respectiva poate ruga pe . anxietatea si insomnia pot creea dificultati.încearca a se răni sau sa răneasca alte persoane . locuri sau activitati. Daca cineva are o tentativa de suicid.medici de familie . Chiar după 2 ani se poate retrăi sentimentul de durere când este vorba de o întărire a relaţiiio cu alte persoane. . Dacă o boala cronica s-a înrăutățit în urma stresului emoţional si fizic.Consilierea.simptome de depresie Acesta este realizat de un cadru medical specializat.daca s-a tinut doliu mai mult decât e necesar . Dacă este o problema în a mânca singura. trebuie contactat imediat serviciul de urgentă.medici generalisti . pentru mai mult de 2 saptamani .Poate dura 2 sau mai mulţi ani trecerea prin toate etapele de plângere a pierderii si depinde de relaţia cu persoana decedată.Odihna suficientă. consultul medical este obligatoriu. unii cred că prin tratarea medicamentoasa a anxietatii si insomniei se împiedica procesul de plângere a durerii). astfel ştiind că sfârșitul se apropie. de exemplu consumul crescut de băuturi alcoolice .apare o schimbare îngrijoratoare a comportamentului. Acestea pot ajuta si în cazul în care nu s-a trecut peste o pierdere.psihiatru. Medicul poate prescrie anxiolitice (medicamente ce înlatură anxietatea) pe termen scurt. Trebuie încercate activitati de relaxare (meditatia.ameninţă cu suicidul sau uciderea altora . la terapie de grup sau ambele. Dupa o pierdere importantă sunt necesare: . dacă agitația dureaza mai mult de câteva zile. imagini artistice).psiholog . . pentru prescrierea medicatiei simptomelor (unii oferă si consiliere) Daca o persoana are probleme medicale sau mentale trebuie sa consulte pe cineva . trebuie să aiba grija și de propria persoană. Lipsa odihnei duce la extenuare și boală. În primele zile după necaz.Alimentatie sănătoasă. Împărtasirea grijilor si ajutorului altor persoane este foarte important. cum ar fi : .senzaţia de disperare si detaşare totala.Medicația. stres post-trumatic sau tristete imensă pe o perioada mai mare de 6 luni. cu obiectul pierdut și de modul de viata.apar tendinte suicidare sau de automutilare . Durerea este un răspuns natural care nu necesită tratament medical dar câteodată oamenii necesita ajutor pentru a depăși aceasta perioada. va face față mai bine sentimentelor dureroase. Se poate apela la o persoana specializata.apare ideea obsedanta a morţii sau suicidului . Când cineva îngrijeşte o persoana muribundă.apar halucinaţii (voci înfricosătoare. în special voci care îndeamna la automutilare sau rănirea altor persoane) . anxietate prelungită. În timpul somnului mintea dă sens întâmplării nefericite. Este necesar când: .medici internişti Ameliorarea durerii Tratamentul ambulator joacă un rol important în procesul de plângere a necazului.

este în schimb inervată .Consolarea (prin intermediul împrejurimilor familiare si al lucrurilor personale dragi (fotografii. Ceea ce este interesant este că țesutul nociceptiv este absent în creier. bluza persoanei iubite). Cea mai bună metodă de ajutor depinde de cât de pregătită a fost persoana pentru pierderea suferită. cautarea unui nou servici după concediere. biserica. Implicarea în activități care includ reţeaua de sprijin (servici. Vârsta si starea emoţionala este importanta atunci cand intervine ajutorul. Cuvântul durere vine din limba latină. Ajutorul este oferirea unui supor si a unui bun ascultător. Un masaj sau alt lucru care face plăcere poate consola. . Adolescenţii pot necesita o îngrijire speciala atunci când suferă.să ceara ajutor. Mersul vioi si alte forme de exerciţii (yoga) ajuta la eliberarea emoţiilor. durerea de cap nu se datoreaza durerii creierului însuși. . În cazul lipsei poftei de mâncare sunt indicate mesele sărace. Rezistarea la dorinţa de a consuma alcool. Ajutarea copiilor aflaţi în necaz poate fi o provocare pentru adult și depinde de vârstă. dura mater. Studiul durerii se realizează la ora actuală pe mai multe planuri în psihologie. . Se pot lua multivitamine. activități sociale). La bătrâni exista posibilitatea să aibă mai multe pierderi importante întro perioada scurtă de timp. Toate acestea se adaugă sentimentelor neplăcute si impiedică procesul normal de plângere a necazului. Aceasta perioadă este caracterizată de sentimente de singurătate și separare. unică. Nu trebuie să se încerce schimbarea convingerilor sau sentimentelor.Menţinerea activităților zilnice.Exerciţii fizice. Membrana care înconjoară creierul. Ascultarea sentimentelor exprimate fără a se formula o opinie.sa evite soluţiile rapide de îndepartare a durerii. Durerea face parte din viața noastră.Respectarea convingerilor personale. dar dese si gustările. Un adult nu-și exprimă durerea în acelaşi mod cu un alt adult. Vor fi zile bune dar si rele.Înţelegerea că viata persoanei s-a schimbat definitiv. de percepţia asupra morții. . . . De multe ori. .să se înconjoare de oameni dragi. este dificilă abordarea și ajutarea acestora. Este important ca unele responsabilități să fie preluate de alte persoane care au nevoie să își exprime ataşamentul pentru cel aflat în necaz. de personalitate si de stil. de a fuma sau de a lua medicamente neprescrise de medic (pentru somn). Sunt multe moduri de ajutorare. neurobiologie si farmacologie. Procesul nu se desfășoară într-un anumit interval de timp. . Adulţii pot dezvolta complicaţii ale durerii.cineva să o însoțească la masă. să ne înstrăineze față de cei mai apropiaţi • să ne metamorfozeze • să ne determine să simţim că ne-am pierdut controlul asupra noastră Durerea este o senzaţie neplăcută percepţia nociceptivă este un eveniment psihologic măsurabil asociat cu durerea și suferinţa. Ea poate: • să fie covârșitoare. a tuturor.să se implice în activități implicite pierderii (aranjamente funerare dupa moartea cuiva.Persoana care oferă ajutorul trebuia să fie sensibilă la efectul cuvintelor sale. de neînţeles pentru cei din jur • să ne umple de frică • să ne însingureze. participarea la o petrecere de adio pentru cineva care se mută) . adica creierul nu poate simţi durere în mod direct. încurajarea acesteia să participe la activități care să-i construiască plasa de suport. . înconjurarea de persoane dragi ajută la exprimarea trăirilor si îngrijorărilor. și original însemnă pedeapsă. Pentru trecerea prin procesul de plângere a durerii o persoana poate: . Astfel.încurajarea persoanei să sufere în ritmul său.

• comportamentală. Aceasta asigură o funcţie de comunicare cu anturajul. Durerea cronica. strânsoare. în care durerea devine mai degraba patologica decât benefica. ajungând până la decodificarea durerii. Expresia "totul de la cap se trage" pentru a exprima conotația peiorativă a unei dureri care nu ar fi reală. Evoluționiștii susţin că în creier nu se justifică existența testutului nociceptiv pentru că leziunile care ating creierul sunt fatale și în consecinţă durerea nu își mai are rostul ca beneficiu pentru supravieţuire. la nivelul cornului posterior al măduvei spinării. depășindu-le ca viteza (și scurtcircuitându-le la nivelul releului medular). Aceasta este ceea ce copilul lasă să se vadă în primul rând și este un element-primordial atât pentru-diagnostic cât și pentru evaluare. deoarece creierul este cel care traduce mesajul nociceptiv ajuns până la el în durere. putem atenua durerea provocata. datorită neînţelegerii a ceea ce i se întâmplă și marii dependențe de părinţi sau alți adulţi (cadre medicale. nu mai are rol în supravieţuire. • afectivă și emoţională. Aceasta componentă se află pe primul plan în mod deosebit în cazul copilului. să putem anticipa o alinare eventuala. fiind psihică» ar trebui interzisă. manie. de exemplu). cu o alta fibra nervoasa care conduce pana la structurile nervoase situate la baza si în centrul creierului (trunchiul cerebral și talamus) înainte de a fi reorientată pentru ultima oară spre cortexul cerebral unde mesajul nociceptiv va fi interpretat în mod conştient drept durere. cum este durerea de dinţi» ca și rolul intensității durerii la nivelul unghiilor sau degetelor. fapt care explică de ce. Durerea este o experienţă subiectivă conştientă. care corespunde ansamblului proceselor mentale capabile să influenţeze percepţia durerii și a comportamentelor pe care aceasta le induce. Receptorii. Indiferent dacă durerea este fizică sau nu» ea va fi totdeauna conştientizată în cap (cortexul cerebral).specifice durerii si nici proporţionale cu intensitatea acesteia : anxietate. Înainte de a fi perceput și interpretat de creier. intervine pentru dureri de intensitate slaba sau medie. de unde vor porni mesajele dureroase. O teorie care a revoluţionat înţelegerea modulării mesajului nociceptiv. teoria Gate-control sau teoria portiței (Wall et Melzack în 1965) a demonstrat că stimularea fibrelor care transporta informaţii tactile poate reduce circulaţia informaţiilor dureroase.mecanic. desi mulţi medici susţin că durerea psihogenă cronică are rol protector față de emoţiile reprimate periculoase cum ar fi mânia sau mânia inconştienta. Aceasta componentă cere o anume maturitate intelectuala si psihologica si depinde in mod hotărâtor de vârsta si de cunoştinţele copilului» fiind variabilă și diversificată în funcţie de un eventual handicap. La fiecare releu intervin anumite substante chimice denumite neuro-transmițătoare sau neuro-mediatoare. aceasta deoarece este un fenomen pluridimensional și datorită diferitelor sale componente: • senzorială și discriminativă. să fim capabili de a comunica celor din jur și medicului informaţiile necesare pentru a primi ajutor. etc. care corespunde ansamblului de manifestari verbale sau neverbale. copil prea calm. Nu este clar care ar fi rolul în supravieţuire al unor tipuri de durere extremă. Dar ce se întamplă când pornim de la o leziune sau un traumatism? Declanşat de un stimul . conferind durerii tonalitatea sa dezagreabilă. pe plan calitativ (torsiune. protest. pe planul localizării mesajului nociceptiv. Următoarele manifestari nu sunt nici . penibilă sau insuportabilă și putând să se extindă spre stări emoţionale mai dificile cum ar fi anxietatea sau depresia. care facilitează trecerea mesajului sau îl modulează.mesajul dureros este un influx nervos (un gen de curent electric) generat de receptori distribuiți în organism. Putem resimţi o durere fără a prezenta o leziune vizibilă sau constatatabilă ? . Aceasta. sunt numiţi nociceptori. muşchilor și al anumitor organe. al duratei și evoluţiei (criza paroxistică sau zgomot de fond permanent). observabile la pacientul cu dureri : plângeri. arsură). tristeț e pot conduce la aceleaşi manifestări. poziţie antalgică. să comparăm episodul actual cu situatii trăite anterior. frecând o zona de exemplu traumatizată sau arsă. Ea permite să-i întelegem cauza sau mecanismele. • cognitivă. pe planul intensității. situați la nivelul pielii.cu receptori pentru durere și poate apare durerea de cap. termic sau chimic . Fibra nervoasă care conduce informaţia nociceptiva se va conecta. Durerea este un fenomen complex. acesta este transmis și modelat de-a lungul întregului său traseu prin fibre nervoase. gemete. bineînţeles.

Pierderea vieţii celor dragi. aratând că elementele psihice si somatice sunt strâns legate si interactioneaza intre ele. orice patologie. denumite de asemenea algoneurodistrofii sau distrofii reflexe simpatice. Coroborând informaţiile prezentate putem înţelege mai bine specificitatea . Ele se exprimă prin poziţia flexată a corpului» iar decodificarea simbolica a acestora nu se poate face decât prin intermediul unei comunicări. Luând în calcul mecanismele de modulare ale durerii şi sistemele analgezice intrinseci putem concepe efectul placebo ca un efect analgezic de origine psihologică. a unei amputări. Preferăm adesea să evitam un asemenea om tocmai din cauza că durerea sa ne sperie. Importanţa acestui fenomen se răsfrânge atât în planul cercetării cât şi în cel al practicii terapeutice. Nu ne-a învătat niciodata nimeni cum să reacţionam față de un om în suferinţa psihică si cum să evitam lucrurile care i-ar putea accentua starea. resimtita). înțepături si/sau descărcări electrice si prin faptul că. De prea multe ori nu găsim cuvintele si gesturile potrivite căci nimic nu pare sa fie suficient de alinator când e vorba de durerea psihica intensa. dar tocmai acesta este nivelul la care copilul foarte mic este deosebit de dezavantajat. tăieturi. sunt motive de încleştare dureroasa lăuntrică si de restructurare a întregului univers psihic interior. aproapelui si sa-i oferim un ajutor binevenit. stimulări care de obicei sunt nedureroase. ne face sa ne simţim pe un teren nesigur. minat. În acest caz. a prietenilor. a speranţelor.Asociaţia Internaţională pentru Studiul Durerii (IASP) a dat în 1979 următoarea definiţie durerii: "experienţa senzorială dezagreabilă asociată unei afectări tisulare reale sau potentiale sau descrise in termenii unei astfel de afectări". caracteristicile durerii sunt diferite: ea se exprimă prin furnicături. Durerea apare deci ca o experienţa total subiectiva (experienţa suferita. datorita absentei sau insuficientei acestui mijloc de comunicare. stressul. Domeniul este greu de împăcat și de îmbrățisat chiar si de specialiştii în terapia pierderii si a durerii care trebuie să se confrunte zilnic cu durerea si suferinţa celor din jur. dacă durerile mari sau prelungite pot antrena un întreg cortegiu de reacţii psihologice prin debordarea componentei afectiv. sau datorita unei afecţiuni virale a unei rădăcini nervoase ca în cazul Zona. Si de aceasta dată abordarea terapeutica este diferită» cu necesitatea de a impune liniştea pe o anumita perioada de timp în aceasta dereglare a interconexiunilor dintre diferitele parti ale sistemului nervos. Aceste dureri. În sfârsit. declanseaza reacţii de hipersensibilitate locala care pot persista un timp oarecare dupa îndepartarea stimulului. apar la distanță de o durere nociceptiva de origine traumatică sau postoperatorie insuficient tratată la început sau într-un context de stress prea mare. etc. bineînţeles. etc. Nu e uşor să spui cuvinte de îmbărbătare omului care s-a confruntat cu pierderea. care regleaza emoţiile noastre. prin antrenarea sistemului nervos simpatic» dupa dispariţia durerii nociceptive de origine.somatica a fost eliminată. a statutului. Si tocmai aceasta definiţie depăşeşte clivajul (sau separaţia) între durerea fizica si cea psihică. al unei ascultări și al unei relaţii de empatie si după ce. ritmul cardiac. Am considerat ca este util să "purtam o discuţie" pe tema aceasta delicată. Putem întâlni de asemenea dureri mediate de sistemul nervos simpatic (una din cele două ramuri ale sistemului nervos numit autonom. Să încercăm împreună să ne apropiem cu pioşenie fata de suferinţa. a locului de munca. a situatiei materiale. în care toate cele învățate o viață întreaga dau greș. Pentru a accede la durerea altuia. Conştientizând implicaţiile efectului placebo se pot manipula laturile pozitive ale acestuia şi se pot evita situaţiile în care apar erori. a viselor. arsuri. este necesar să comunici cu acesta prin toate mijloacele. sau datorate unei compresiuni tumorale. alunecos. Se disting durerile de origine nociceptiva prin aflux excesiv si permanent de stimului care depășesc mecanismele de control al nociceptiei (Gate-Control): postoperatorii.emoţionale» există dureri autentice de origine psihologică (dureri psihogene). în special prin limbaj. Acestea pot apare pe fondul unei stări depresive sau al unui conflict psihologic în raport cu mediul familial si/sau şcolar și sunt deosebit de derutante. Suferinţa celor dragi si apropiaţi este greu de suportat si adesea ne doare si pe noi . cum ar fi atingerea uşoara. a sănătății. Pe de alta parte existî dureri neurologice sau neuropate datorate secţionării unui nerv în cazul unei leziuni traumatice sau a unei cicatrice postoperatorii. Ele sunt mai greu de tratat decât precedentele si necesita terapie diferita.

răspunsului la durere. autoagresiune. Efectul placebo este şi va rămâne pentru mult timp un subiect aflat sub lupa cercetătorilor. numite endogene. se materializează în necesitatea unui management eficient al durerii. asistentele) şî experienţa personală cu boala. Crăciun. care poate induce o prelucrare descendentă a informaţiei. (Szentagotai. imaginea fiecărui individ va căpăta nota personalităţii sale. dar dacă încercăm să realizăm o integrare a informaţiilor aferente celor două paliere. 2000). este un act prin care un subiect. se postulează existenta unei interacţiuni a factorilor cognitivi. în cazul durerii. Definiţia sa asupra suicidului scoate în evidenţă că: suicidul este un comportament. Crăciun. 2005) descrie trei surse de informaţie care sunt utilizate pentru a construi o reprezentare a bolii: informaţiile existente în cultura de apartenenţă. PERSPECTIVE COGNITIVE ALE DURERII Prelucrarea stimulului de către sistemul cognitiv uman se poate realiza (la nivelul cunoştinţelor) fie printr-o analiză ascendentă.. etc. Leventhal (1987. autokirie. biologic şi psihologic. Acest termen este sinonim cu: suicid. conduite deviante. deoarece celelalte soluţii au fost încercate în prealabil (depresie. expectanţele şi strategiile utilizate de subiect (Sârbu. nici rezultatul unei pulsiuni. fie prin una descendentă. Aceeaşi stîmuli fizici pot fi însoţiţi de diferite componente endogene. criteriul fiind vectorizarea procesării. apud Szentagotai. Înţelegerea fenomenului placebo şi relaţionarea acestuia cu sensibilitatea dureroasă. el nelimitându-se doar la act.coordonat de Ursuia Şchiopu. Această teorie subliniază importanţa factorilor cognitivi în experienţierea durerii.) aceasta poate să crească sau-să scadă intensitatea simptomelor bolii (în. chiar bolnav. suicidul este definit ca fiind „actul de-autodistrugere datorită unei crize psihice puternice. grupul ■ de apartenenţă etc. pierderii oricărui sens al existenţei. prin intermediul acesteia individul selectează din mediu itemii referitori la durere ce vor fi procesaţi şi interpretează informaţia referitoare la experienţa dureroasă. anxietate. cazul nostru. întrucât ele nu sunt provocate de proprietăţile fizice ale stimulului» ci de prelucrarea cognitivă a acestuia. sau la indivizi diferiţi. depresie etc. Durkheim defineşte suicidul astfel: „Suicidul este orice caz de moarte care rezultă dintrun act săvârşit de victima însăşi şi despre care ea ştie că va produce acest rezultat". studiile bazate pe înregistrarea potenţialelor eveniment relaţionale (care relevă evoluţia temporară a prelucrărilor înregistrând timpul de la acţiunea stimulului până la apariţia activităţii electrice neuronale la nivel cortical) indică faptul că studierea proceselor cognitive se poate realiza pe baza componentelor cu o latenţă mai mare de 100 ms. în accepţiunea populară sinuciderea reprezintă suprimarea propriei vieţi. Din perspectiva teoriei cognitiv-comportamentale a experienţei dureroase. Baechler dă suicidului următoarea definiţie: „Suicidul nu este o maladie. • .) atât individul cât şi istoria lui fiind implicaţi.va apărea un răspuns emoţional la ameninţarea sănătăţii personale (teamă. Un astfel de factor este reprezentarea durerii. dar şi la tratamentul acesteia la acelaşi individ. autoliză. Baza de cunoştinţe a individului poate influenţa comportamentul acestuia. ale durerii) sau să genereze alte simptome care să fie confundate cu cele ale boli SINUCIDEREA Termenul de „sinucidere"'. În dicţionarul de psihologie . vom găsi foarte puţine informaţii care să sprijine diferenţele între indivizi. De ce? Pentru că în ciuda senzaţiei de cunoaştere absolută ce domneşte astăzi în lume. Dacă privim doar din punct de vedere strict neurofiziologic răspunsul la durere.«a ucide" adică „a te ucide pe tine". Ca urmare a reprezentării bolii. mult amplificată datorită metodelor avansate de investigare. în funcţie de cerinţele sarcinii.' dificultăţilor de nedepăşit". autodistrugere etc."pe sine" şi .provine din latinescul „sui"care înseamnă„de sine".caedere" care-înseamnă . dacă pacientul este atenţionat verbal atunci intervine expectanţa. rezolvă o problemă". comunicarea socială informată (cu membrii"' familiei. egoliză. totuşi mai rămâne o parte care necesită o descifrare acurată. 2005). Şi perspectiva aceasta ar trebui să ne ajute să ne percepem mai utili.. cu cei comportamentali precum şi cu cei de mediu şi cei fizici.) sau formală (cu medicii .

ţările vecine. Dezintegrarea socială poate fi religioasă. Pierderea identităţii şi a resurselor personale lasă un individ descumpănit. fie exterioară reală (doliu) sau "imaginară" (infidelitatea pentru geloşii deliranţi). Suicidul ludic include : . corespunde mai puţin personalităţii sinucigaşului decât soluţiei pe care vrea să o dea el problemelor sale actuale şi nu relevă „pentru ce" subiectul ajunge la această soluţie. Cauzele suicidului • . Faptul că la unii subiecţi dorinţa de moarte este certă.suicidul trecere în care faptul. Suicidul oblaţiv prezintă două subtipuri: " . problema este întotdeauna reală şi vitală. În acest caz individul se confundă total cu grupul. Dürkheim clasifică suicidul în : 1. jucîndu-se cu propia viaţă se expune singur riscului de a muri. Pentru subiectul însuşi. Această definiţie scoate în evidenţă elementele caracteristice suicidului și anume: □ acţiunea voită a subiectului □ nivelul de conştientizare a scopului □ orientarea acţiunii de distrugere către sine. Suicid egoist. sentimentele colective intense sunt un antidot. la unii este impulsivă iar la alţii ciclică (numeroase tentative). el sacrificându-se voluntar pentru „binele comun" al grupului. Dimpotrivă. faptul că suicidul are motivaţii diferite aduce în discuţie clasificarea actului. La acest tip de suicid scopurile individuale predomină asupra scopurilor comune prin neintegrarea socială şi cultivarea exagerată a Eu-lui. Există adevărate cariere ”suicidare” (a treia tentativă este'de obicei fatală) unde fiecare tentativă poate avea un sens diferit. Suicidul altruist. pericolul galben etc. Omul este predispus la acest tip de suicid atunci când societatea sau grupul social căruia îi aparţine individul slăbeşte sau îl lasă singur. Un rol deosebit l-au avut cercetătorii ce s-au-ocupat cu cercetarea fenomenului. comunităţii religioase etc. iar la alţii incertă. 2. 4. . sinuciderile pe timp de război sunt mai reduse numeric deoarece indivizii vor fi reuniţi în jurul unui drapel. G. politică.sacrificiul prin care individul vrea să salveze o valoare considerată superioară propriei vieţi. pierzându şi propria identitate. Viaţa sa nu are importanţă.suicidul joc. individul îşi va risca viaţa. incapabil să facă faţă singur loviturilor destinului. La acest tip de suicid individul se confundă total cu grupul din care face parte.pentru a-şi demonstra lui însuşi că o poate face sau pentru a declanşa judecata divină. Conducătorii din toate timpurile utilizează această stratagemă punînd capăt disensiunilor interne dând grupului pe cale de dezintegrare un inamic comun: : evreii." este mult prea integrat.suicidul ordalie. familială. către propria persoană în vederea suprimării propriei vieţi. . Celibatarul va înclina spre suicid mai dagrabă decât cel căsătorit. sacrifîcându-se pentru standarde sociale superioare. Kaiser arată că: „suicidul este o acţiune voluntară îndreptată conştient spre scopul suprimării propriei vieţi".morţii susţine convingerea că dincolo de moarte totul va fi bine. 3. Tipul suicidului .suicidul oferă o rezolvare unei probleme fie interioare (un Supra-Eu foarte agresiv şi punitiv).

toxicoman sau parasuicidul) şi suicidul mixt (când la baza deciziei de suicid o contribuţie importantă o are . După Rosenbaum. în . suicidul indus de o altă persoană sau suicidul ca pact sau alianţă de traversare a morţii. psihogeneză care include un eveniment declanşator de piejdere a condiției sau a unei relaţii sociale. H. Această diferenţiere între tentativa de suicid şi suicidul realizat este unul dintre primele criterii de clasificare a suicidului. În literatura de specialitate se vorbeşte de un suicid individual şi un . automatic (în epilepsie). criteriul psihodinamic a. a alcoolismului cronic conştient. din constrângere sau etic).altă clasificare face distincţie între suicid şi parasuicid sau suicidul cronic ce poate lua forma automutilării (ca tentativă de suicid neterminată sau.a fost urmată de suicid sau când o persoană facilitează suicidul alteia fără a avea cu adevărat intenţia de a muri ea însăşi. apoi escaladarea unei situaţii disforice. solitar şi altul lărgit cum ar fi omorul altruist. iniţiatorul este. ori de câte ori suicidul exprimă un acord între motivaţie şi rezultat. şi un suicid ilegitim. voluntar şi imediat (care cuprinde suicidul egoist. În ambele cazuri suicidul pare a fi o modalitate de comunicare prin intermediul autodistrugerii.. de şantaj sau exchibiţionist (în psihopatie). denumit şi suicid situaţional sau raţional. neîndemânatică). un bărbat bolnav mintal care-şi influenţează partenera sănătoasă mintal. există o relaţie strânsă între cei doi parteneri ai pactului. O altă clasificare a suicidului face distincţie între suicidul activ. Transsexualismul ca parasuicid se defineşte ca dorinţa obstinantă de schimbare a sexului în concordanţă cu sentimentele intime de apartenenţă la alt sex şi de dezgustul faţă de sexul propriu. Cauzele psihologice ale acestor pacte sunt necunoscute. sfârşit. atunci când între motivaţie şi rezultat este o disproporţie de diferite grade.Ey clasifică suicidul în suicid adevărat atunci când individul alege moartea deşi poate trăi şi suicidul fals (suicidul accidental. Suicidul mai poate fi individual sau instituţional (în spitalele de psihiatrie este de 3-4 ori mai frecvent).suicid colectiv. impulsiv (al psihopatului). din eroare. eutanasic. suicidul pasiv (mistic. ideea de suicid b. un suicid real şi unul fals sau de şantaj. a toxicomaniei conştiente sau transsexualismului etc. Suicidul impulsiv priveşte structurile de personalitate dizarmonice pe când suicidul premeditat ar privi structurile ciclotim-depresive. — C. Deshaies admite existenţa unui suicid legitim. Scripcaru realizeză o clasificare cuprinzătoare a suicidului ţinând cont de mai multe criterii: 1. De obicei. Pactele suicidare trebuiesc deosebite de cazurile în care crima. confuzional. de uşurarea post faptică a unei tensiuni afective (tentativa de suicid) sau de realizarea tentativei. confuzional (suicidul oniroid al etilicului). de obicei. sau anomic (în cazul personalităţilor disarmonice). urmată de anticiparea autolizei şi de realizarea sa şi. ofensiv. Într-o astfel de criteriologie putem vorbi şi de un suicid autonom (ca rezoluţie proprie). tentativa de: suicid . mediul). Suicidul patologic poate să apară în faza de debut sau terminală a unei boli psihice şi ia forme psihotice (cu disimulare şi premeditare patologică). heteroagresiv urmat sau nu de suicid. suicidul anomic).În toate cazurile de suicid se întâlneşte o psihogeneza pusă în evidenţă de Gotlieb. unde suicidul devine o monedă de schimb prin acceptarea sa de către structurile histrionice. când este pregătit cu scopul de a impresiona prin dramatismul încercării. Pactele urmate cu adevărat de suicid sunt neobişnuite. O. precum și un suicid individual. în pactul suicidar două persoane cad de acord că în acelaşi timp îşi vor lua viaţa. O altă distincţie trebuie făcută între suicidul patologic şi suicidul omului sănătos. halucinatorii (în schizofrenie sau epilepsie).

dureroasă. suicid preventiv b.Pseudosinuciderile (suicidul fals) în care sunt incluse: . suicid individual sau colectiv 3. suicid real d. Delmas delimitează următoarele două tipuri de comportament suicidar: 1.conduitele suicidare confuze întâlnite mai ales la demenţi sau la copiii mici care nu sunt conştienţi de urmările gestului lor .criteriul:determinismului motivaţional a.c. incurabilă şi urmată de o moarte sigură. suicidul patologic şi deliberat e. criteriul'clinic a.criteriul tulburării acute de conştiinţă: a. suicid disimulat 9.morţile accidentale. suicid impulsiv b. suicid patologic b. suicidul solitar şi indus 8.criteriul finalităţii motivaţionale: a. suicid realizat 2. suicid legitim b. suicid ilegitim c.criteriul evaluării sociale a. . suicidul activ b. suicid adevărat b. suicid premeditat c. suicid fals sau exhibiţionist c. suicid escapist b. . suicid curativ c. suicid de şantaj 7. suicid ludic 5. suicid fără antecedente psihiatrice 4. suicid egoist d. parasuicid c. realizat cu scopul de a scăpa de o suferinţă gravă.suicidul prin constrângere. suicid oblativ c. . suicidul autonom d. suicidul pasiv c.criteriul posturii psihice faţă de suicid: a. suicidul indus f.suicidul eutanasic. suicid instituţional 6. suicid altruist e.criteriul liberului arbitru faţă de suicid a. suicid eutanasic. criteriul fenomenologic: a. suicid ca tentativă de realizare b.

Suicidul reactiv-pasional este realizat în condiţiile unei conştiinţe obnubilate. suicidul raţional este întâlnit de obicei la persoanele normale. suicidul la copiii cu vârsta de "până la 10 ani se întâlneşte destul de rar. suicidul travestit sau „fardat" este comis de persoane care doresc să disimuleze suicidul cu o moarte naturală. indus de un disconfort intern şi relaţional dominat de anxietate. Acest tip de suicid reprezintă. suicidul imaginativ. suicidul emotiv este caracterizat printr-o dezordine emoţională şi un impuls suicidar conştientizat. 10. Acest tip de suicid este rezultatul logicii interne a bolnavului influenţată de idei delirante. îl realizează fără să vrea. suicidul automat inconştient care se caracterizează prin apariţia spontană şi fără intervenţia directă a subiectului unui act suicidar. 2. 5. sinuciderea emotiv-impulsivă realizată de frică. . moartea este impusă fără ca persoana să aibă dorinţa de a muri ci doreşte să scape de o anumită realitate. sinucidere eutanasică.suicidul electiv determinat de prezenţa unui suicido-tropism . aflate în situaţii de disperare din care nu întrevăd nici o cale de ieşire decât sinuciderea.Sinuciderile veritabile în categoria cărora intră actele suicidare voluntare comise sub impulsul şi dorinţa de moarte. 7. conduitele suicidare se pot desfăşura sub mai multe forme şi anume: 1.' 4 suicidul pasional este generat de o mare dezamăgire a neputinţei.din raţiuni morale. 6. Ey a realizat următoarea clasificare: 1. frecvent. suicidul postagresiv. dominate de un „automatism psihomotor" cu caracter autodistructiv. 8.. sinucidere curativă. echivalente suicidare sau pseudosinuciderile sunt etichetate ca fiind acte incomplete. 2. criză de panică. cu o importantă semnificaţie autodistructivă. fără să dorească acest lucru şi fără să fie conştient de cele întâmplate. salvarea aparenţelor şi altele. întâlnit mai ales în bolile psihice. H. angoasă. ludic şi din curiozitate.sau nereuşitei realizării unei pasiuni arzătoare. accidentală sau chiar criminală. într-un fel sau altul. în care. mânie. 2. dezaprobare sau teamă de repercursiuni în urma comiterii unor acte antisociale grave. depresivi deliranţi etc. suicidul logic este rezultatul unei logici derivate din conţinutul unor idei delirante micomanice şi interpretative. imitativ.3 suicidul ca act de sacrificiu. evitarea unor pedepse. După majoritatea autorilor. întâlnite la schizofrenici. suicidul colectiv realizat sub forma „pactului suicidar" sau sub forma „heterosuicidului". - . suicidul „etic". bolnavul trăind sentimentul de a fi „acţionat" de o forţă xenopatică în această direcţie. o reacţie autoagresivă de profundă nemulţumire. La copii. răzbunare. 9. simbolice şi lente. situaţii în care subiectul aflat în imposibilitatea de a-şi autocontrola reacţiile impulsive comite actul suicidar fără să ţină cont de consecinţele lui. suicidul automat conştient are caracterul unui impuls puternic pe care subiectul. necaz etc. ciudă. Această formă de sinucidere mai poartă denumirea de: sinucidere preventivă. halucinaţii. 11. sinucidere asistată. deşi conştient. Pornind de la prezenţa sau absenţa conştiinţei precum şi de la conduita şi modul de realizare al suicidului. aflată în strânsă concordanţă cu ideile şi sentimentele morbide ale bolnavului. sentimente dureroase şi alte sentimente patologice. cu o oarecare semnificaţie de autopedepsire sau sacrificiu după comiterea unei agresiuni şi mai ales a unei crime. sinuciderea simulată este reprezentată prin tentative suicidare comise cu dorinţă nemărturisită de eşec dar ţintind în acelaşi timp rezolvarea unor conflicte. disperare sau furie şi revoltă autodistructivă.

Acest tip de suicid poate fi raportat la noţiunea de „vârstă" sau „eră" în interiorul vieţii umane şi la o perioadă de viaţă în care sensurile individuale se modifică de la un nivel de conştiinţă la altul. suicidul logic caracteristic subiecţilor cu dureri fizice de mare intensitate dar care nu prezintă aberaţii în gândirea lor şi care nu se lasă în voia unor greşeli deductive sau de semantică. suicidul organic cu implicarea factorilor psihici în bolile cronice. cadrelor didactice sau a altor persoane. determinate de diferite evenimente de viaţă stresante. cu sacrificarea obiectului. suicidul în care moartea este considerată ca un act de reuniune (după pierderea unei persoane iubite sau sfârşitul unei relaţii foarte importante) în care moartea ar constitui mijlocul de reînoire şi renaştere. în care moartea este singura modalitate de a-1 recupera. 3. el a delimitat următoarele trei forme ale suicidului: 1. operaţii şi accidente multiple. 3. suicidul pasional prezent în special la adolescenţi. 2. sinuciderile ageneratice sunt caracterizate de faptul că autoliza este legată în mod esenţial de „căderile" individuale raportate la procesiunea generaţiilor. suicidul catalogic este caracterizat prin faptul că suicidarii ar putea fi victimele propriilor erori semantice şi în special ale propriilor tendinţe spre judecăţi dihotomice. Astfel. 2. deziluzionaţi şi cu modele deductive de judecată mai primitive aşa cum este silogismul. toxicomanii etc. prin care sinucigaşul trăieşte un sentiment iluzoriu de omnipotenţă. Această moarte emoţională este specifică sindromului Cotard. 2.3. că prin moarte el poate controla şi depăşi situaţia de respingere. el delimitează următoarele trei tipuri de suicid: 1. psihoze. suicidul ca atitudine de revanşă sau represalii secundare ale unui abandon. suicidul ca moarte reflexă. suicidul diadic este legat în special de necesităţile şi dorinţele neîmplinite.. suicidul în care pacientul se crede deja mort. 2. suicidul focal: automutilări. suicidul egotic cuprinde cazurile în care moarte autoimpusă este rezultatul unui conflict intrapsihic. 4. suicidul simulat în scopul şantajării şi manevrării părinţilor. În funcţie de aceste aspecte. O altă clasificare a comportamentului suicidar bazată pe evaluarea aspectelor structurale şi semantice ale comunicării suicidare a fost elaborată de către Shneidman. ca expresie a luptei intra-psihice împotriva dorinţei de a ucide. dorinţa de a fi ucis. Din perspectiva psihodinamică. impotenţă şi frigiditate. suicidul ca formă de renaştere în care moartea ar şterge eşecurile şi ar oferi posibilitatea de a reîncepe o nouă reuniune cu „obiectul iubit". dorinţa de a muri etc. O clasificare cu note euristice şi catalitice delimitează următoarele trei forme: 1. 3. hipocondrie. 3. pierderea sau degradarea sensului său de membru situat la graniţa unei generaţii. suicidul paleologic sau psihotic este întâlnit la subiecţii cu tulburări de gândire. este întâlnit la depresivii melancoliformi şi la deliranţi. suicidul etichetat ca o pedeapsă. Menninger a elaborat o clasificare a suicidului având la bază sursele impulsurilor suicidare: dorinţa de a ucide. martiriu. disputelor sau dialogului cu sine însuşi în aşa zisul „congres al minţii". 4. realizat de indivizi violenţi prin . de mare importanţă în diada actuală a vieţii victimei. conduite suicidare explozive. Eutanasia şi suicidul asistat sunt forme particulare ale suicidului . suicidul cronic de lungă scadenţă: ascetism. 5. 6. Hendin delimitează următoarele tipuri de suicid: 1.

□ participarea directă sau indirectă a altor persoane la îndeplinirea deciziei. iar cheltuielile făcute cu tratarea şi recuperarea persoanelor a căror tentative s-au soldat cu eşecuri sunt destul de ridicate. angoasă sau de o suferinţă extremă. care ar favoriza declanşarea suicidului: GRUPA I □ decesul soţului sau soţiei □ conflicte repetate cu prietenul sau prietena □ decesul unui membru apropiat al familiei □ eşec în cariera ştiinţifică □ dispariţia unei persoane importante din viaţa individului □ conflicte repetate cu soţul sau soţia □ pensionarea nedorită □ divorţ scandalos □ proces penal □ eşec sau insucces la locul de muncă sau în profesie □ întreruperea studiilor □ decesul copilului □ avort provocat sau spontan □ desfacerea contractului de muncă □ divorţ „politicos" . pentru a desemna situaţii diverse în care decesul cuiva. □ natura măsurilor luate. în principal. Farkasinszky delimitează patru grupe de factori. în abţinerea de a interveni. la cererea expresă a bolnavului în fază terminală. Aceşti doi termeni sunt utilizaţi uneori într-o manieră ambiguă. Termenul de „suicid asistat" desemnează realizarea suicidului cu ajutorul unui medic. în ordine descrescândă. Urmările juridice şi etice ale unei astfel de situaţii variază. în opoziţie cu măsuri pasive sau indirecte ce constau. în special persoană bolnavă în fază terminală. □ prezenţa persoanelor autorizate să ia decizii în numele persoanei interesate şi de rolul jucat de aceştia din urmă. Astfel. Deoarece numărului"de sinucigaşi este în creştere. ideea fiind aceea de a scăpa de . moarte cauzată de altă persoană decât decedatul. de exemplu. Asociaţia Canadiană de Prevenire a Suicidului propune utilizarea termenului de „eutanasie activă" pentru a desemna cazurile în care. mulţi dintre autorii care s-au ocupat cu studierea fenomenului suicidar au încercat să realizeze o listă cu factorii care ar trebui să atragă atenţia asupra unui comportament suicidar sau asupra riscului crescut de sinucidere.. Este vorba aici de acţiuni directe cum ar fi administrarea unei injecţii letale. sunt declanşate demersurile în vederea punerii capăt vieţii. în funcţie de următoarele variante: □ participarea bolnavului la luarea deciziei morţii. este provocat sau facilitat prin intervenţia unei alte persoane.Termenul de „eutanasie" semnifică „moarte bună".

. de asemenea......32 □ □ □ □ □ □ □ □ □ □ □ □ □ □ □ □ □ prima încadrare în serviciu avansarea la locul de muncă graviditatea soţiei susţinerea unui examen profesional important căsătoria copilului cu voia părinţilor împăcarea între soţi momentul angajării copilului la un loc de muncă începerea studiilor terminarea studiilor GRUPA III □ avort autorizat □ mutarea în altă localitate □ schimbarea condiţiilor de muncă ... Ea poate:... . Putem afirma că ideea autodistrugerii nu este ceva ce atinge spiritul oricui..... unul dintre cele mai constante din istoria omenirii.. a tuturor....... Misterul nu se situează la ce nivel apar ideile suicidare ci mai degrabă la momentul când individul hotărăşte să treacă la actul suicidar...retrogradare condamnare la penitenciar conflicte cu superiorii sau colegii conflicte cu membrii familiei adulter greutăţi materiale mari boli somatice grave Durerea face parte din viața noastră. schimbarea locului de muncă □ menopauză □ încorporarea fiului □ sarcină nedorit □ schimbarea şcolii GRUPA IV □ modificarea timpului de lucru □ începerea unor legături extraconjugale □ căsătoria copilului fără aprobarea părinţilor □ boli mai uşoare □ plecarea copilului din căminul familial Cu toate că suicidul este un comportament relativ rar el este...

Thanatoetielogia (sau thanatogeneza) .PSIHOTHANATOLOGIE THANATOLOGIA – din grecescul Thanatos – care înseamnă Moarte si Logos care înseamnă cuvant idee notiune. 2. Thanatopatologia . 12. Orice altceva este iluzoriu şi este format din aceeaşi substanţă din care sunt formate şi visele. precum si modificările morfologicee si biologice consecutive morții organismului. 3.studiază modificările morfologice agonale și postmortale. intermediare viață și moarte. 11. Thanatomorfologia . riturile și miturile legate de moarte. 13. Thanatopsihologia -vizează aflarea reactiilor psihologice ale muribunzilor și în general atitudinea omuluii față de moarte. 9.vizează aspectele morale și de filozofie a legislației vizavi de moarte. în scopul reținerii în viață a acestora în limitele posibilului. Este știința ce studiază stările terminale . Thanatoetica . 8.studiază fenomenele biologice consecutive încetării funcțiilor vitale a tesuturilor si organelor.cercetează modalitățile de asistență de medicală a muribunzilor. Thanatologia medico-legală .vizează studiul metodelor de examinare ale cadavrului din punct de vedere medico-legal.Osho . Thanatosociologia . Thanatoprofilaxia . 4.studiază comportamentul anturajului muribundului și atitudinea colectivității față de moarte și decedați. 10. Thanatoantropologia . precum și mecanismele stărilor preterminale ale sindromului thanatogenerator. 6. nejustificate. Thanatopsihoterapia .studiază modalitățile de amânare a morții nemotivate. 5." . spune că este cu adevărat real. RAMURILE THANATOLOGEI 1. Thanatosemiologia . Thanatopraxia – cercetează modificările de prezentare si conservare a cadavrului în scop medico-legal si funerar. Thanatoterapia . 7. ATITUDINEA ÎN FAȚ A MORŢII Moto: „Numai ce nu-ţi poate fi luat de moarte putem.cerceteaza credintele. Thanatochimia.ercetează manifestările clinice si de laborator.studiază modalitățile de asistență psihologică a muribunzilor.studiază modificările chimice la cadavre 14.studiază cauzele morții și modalitățile ei de ….

culturale prin respectarea normelor. Asta nu e alinare. Ameliorarea fricii de moarte se află în strânsă legătură cu gradul religiozităţii. oferind prin diverse ritualuri şi credinţe. autoarea. Pyszczynski prin Teoria Managementului Terorii. cât şi prin investire în stima de sine ce serveşte la amortizarea anxietăţii provocată de această frică. Probabil doar probabil . Kubler-Ross descrie etapele pe care le travesează un bolnav atunci când se apropie momentul morţii. dar pe lângă acestea. de a fi considerat important. asumându-şi moartea pentru o cauză nobilă. omul este înzestrat şi cu capacitate intelectuală facându-i astfel dureroasă conştientizarea faptului că într-o zi va muri. Asta-i cruzime!". aduce cu sine reacţii emoţionale puternice manifestate printr-o teroare psihologică. lua moartea unui om.că există un drept în virtutea căruia putem lua viaţa unui om. Ernest Becker susţine că în centrul existenţei noastre se află frica de moarte. Suferinţa semenului rămâne piatra de poticnire pentru cei care au murit în închisorile comuniste. Acceptarea morţii constituie stadiul final în care muribundul "secătuit de orice energie vitală şi licăr de speranţă. frica asociată ei este atât. Ea este mereu negată în favoarea speranţei de supravieţuire. Noologia este teoria sociologică care surprinde cel mai bine sensului existenţei umane. Cei care conştientizează impactul lor asupra întregului sistem. standardelor şi valorilor sociale. Toate fiinţele sunt înzestrate cu un instinct de autoconservare şi supravieţuire. nd). De asemenea religia este în mod tradiţional asociată cu moartea. Atât societatea tradiţională cât şi societatea modernă au identificat modele de „bune practici" în gestionarea problemelor pe care le ridică bolnavul aflat în stadiu terminal.un efort disperat de a se justifica pe sine ca obiect de valoare primară în Univers. pro-bono. adoptând un comportament pro social. ameliorării fricii de moarte. Aceasta constituie ceea ce Becker numeşte „destinul tragic al omului" . Este incontestabil faptul că. Acaparat de existenţa și de prezent nu poate vedea persistenţa existenţei post mortem. într-un anumit sens. recunoscut. oamenii nu îşi acceptă niciodată cu adevărat moartea. Teoria Managementului Terorii se referă la motivaţia oamenilor de a-şi învinge frica de moarte prin investire în sistemul de convingeri. moartea constituie o urmare firească a vieţii. se angajează în diferite acţiuni caritabile. de intensă încât ne folosim de toate mijloacele pentru a o nega. Chiar dacă. de la naştere până la moarte. opinia acestuia negarea morţii este sursa tuturor psihopatologiilor de care suferă oamenii. teorie inspirată din ideile promovate de Ernest Becker în faimoasa sa carte The Denial of Death: A Perspective in Psychiatry and Antropology. Sheldon Solomon. Majoritatea studiilor care au explicat teoria managementului terorii au adus în discuţie şi religia ca un factor al. se angajează într-un soi de comportament sau altul. confort şi suport celor care luptă cu moartea. Şi fiecare trebuie să dispună de ea îe felul său. E. conştient de faptul că doar prin simpla sa. abandonează cursa pentru viaţă consolându-se în faţa implacabilului" (Munteanu. Raad în Religion as a moderator of mortality salience effects susţine existenţa a . Conştientizarea faptului. În. Dar nu există nici un drept prin care putem.Într-un mod bizar omul este mai mult sau mai puţin. că în cele din urmă cu toţii vom murii. Pentru ca muribundul să poată să ajungă într-un mod eficient şi sănătos în această ultimă etapă de acceptare a morţii el trebuie să fie conştient de efectele propriei boli deoarece aşa cum ar zice Nietzsche în cartea Plânsul lui Nietzsche a psihoterapeutului Irvin D. astfel speranţa transformându-se în speranţa supravieţuirii după moarte. o nevoie obsesivă a omului de a fi. In cartea intitulată On Death and Dying. în funcţie de acest grad al conştientizării. de a fi o figură eroică şi de a aduce o contribuţie mai mare decât oricine altcineva la evoluţia lumii (Hriţuleac. poate doar să şi-o imagineze şi să creadă în ea mai intens sau mai puţin intens. care dau sens vieţii. Yalom: "Fiecare persoană are dreptei la propria moarte. 2004). J. Frica de moarte şi implicaţiile ei au fost explicate de trei psihologi sociali. existenţă îşi aduce aportul sau amprenta personală asupra lumii» că tot ceea ce face sau nu face lasă o urmă care nu doar rămâne ci şi produce alte efecte. Jeff Greenberg şi Tom. Astfel. modul de manifestare este exprimat prin narcisism.

Ea nu este provocata de ceea ce se întamplă. în funcţie de gradul de o orientare religioasă. moartea nu era decât o cale de a merge la zeul lor suprem Zalmoxes. în mod firesc. Modul interior în care reacţionam la o situatie este cel. „Frica de moarte este un fruct bolnăvicios al zorilor suferinţei"spunea Emil Cioran. nu mai este alături de cei dragi. ci de reacţia subiectivă provocata de ceea ce se întampla. Se spune ca nimeni nu este o victima decât daca alege că. părintele istoriei. In zilele noastre cu. omului fata de ele. o sărbătoare. de speranţa cu care ne înzestrăm viaţa şi viitorul. iertaţi sau cereţi-vă iertare. Aşadar omul este răspunzător pentru calitatea vieţii pe care o duce. Pentru ei. devine altceva. In religia creştină moarte este dincolo.Ce este moartea? Ea reprezintă sfârşitul sau începutul unei noi vieţi în eternitate? Răspunsurile pe care ei le oferim diferă în funcţie de satisfacţia vieţii de până în prezent. Sfătuim pe toată lumea să facă tot posibilul ca să rezolve cu muribundul problema ataşamentului şi a durerii înaintea morţii: plângeţi împreună. toate că nu reprezintă un sfârşit al fiinţei. care ne indica ce inseamna acea situatie pentru noi. moartea. nemuritori. Suferinţa nu are nici o legătură cu evenimentele. a destinului sufletului. confortul şi statutul în cadrul comunităţii. moartea unui dac însemna pentru ei un prilej de bucurie. In lumea hinduşilor moarte este privită. este. Universul este locul unde se desfăşoară nenumăratele renaşteri ale fiinţei umane. Prin urmare. cred că trupul nu constituie decât vasul în care se dezvoltă sămânţa sufletului. în viaţa de apoi în care spiritul sau duhul este invitat la veşnicie în Rai sau în Iad în. şi nu destinul. Astfel. constituie karma ce se oglindeşte în starea materială şi în virtuţile vieţii actuale. mărturisiţi-vă afecţiunea. Conform lui Herodot. atman sau esenţa vieţii care se manifestă într-un cerc de veşnice naşteri. pentru budişti există mai multe vieţi. alte zeităţi sau demonii. refuzând cunoaşterea. Pe cât posibil familia şi prietenii trebuie să aibă o atitudine cât mai senină . şi renaşteri prin reîncarnare sau repetare a vieţii. Putem reacţiona prin suferinţa la un eveniment. Budiştii cred în reîncarnare. Persoanele cu orientare religioasă intrinsecă sunt definite ca persoane care intemalizează credinţele religioase făcând din acestea un aspect central al comportamentelor şi vieţii lor. Este foarte dificil să nu plângi când te afli lângă patul de moarte al unei persoane. În filozofia indiană ciclul nesfârşit al reîncarnărilor poartă numele de samsara. sa spunem) la care un străin nu simte nimic. In schimb cei cu orientare religioasă extrinsecă tind să valorizează religia prin prisma beneficiilor pe care le presupune cum ar fi siguranţa. de la evoluat la mai evoluat. chiar în avans (conştientizam că doar corpul său fizic a dispărut.dragi. Deasemenea credinţa într-o anumită religie ne influenţează răspunsurile şi aşteptările legate de moarte. celelalte părți ale fiinţei sale încă există. Si ne putem transforma suferinţa. funcţie de păcatele săvârşite în timpul vieţii de pe pământ. iar moartea nu este decât o etapă de trecere între ele. modificăm înţelesul morţii sale și deci propria noastra stare interioara. într-un spectru care merge. luaţi-vă rămas bun înaintea momentului propriu-zis când fiinţa respectivă părăseşte planul fizic. strămoşii noştri geto-daci se credeau. De aceea.două tipuri de religiozitate: intrinsecă şi extrinsecă. nu el însusi. Faptele bune sau rele săvârşite de ei într-o viaţă anterioară. (moartea cuiva apropiat. Aşadar. In concepţia poporului român moartea este acceptată ca o condiţie umană de care nimeni nu poate scăpa. Omul se desparte de ceea ce îi era familiar. ci continuarea sub alte forme a existenţei acestuia. dar şi să ajute la îmbunătăţirea stimei de sine şi a toleranţei. Cunoaşterea îndeparteaza suferinţa. să ne răspundem la întrebările cu privire la moarte. ci cu reacţia. religia poate reduce gradul de anxietate faţă de moarte. moartea este văzută ca un eveniment tragic. doar că noi nu suntem antrenați să le vedem sau simţim). Cu toţii încercăm să ne explicăm. ca împlinirea karmei. Religia budistă susţine faptul că omul este captivul unui ciclu nesfârşit de morţi şi renaşteri în funcţie de karma acumulată în timpul vieţii.

Moartea este un moment excepţional pentru fiecare suflet pentru că ea reprezintă o infinitate de posibilităţi care i se deschid fiinţei umane. anume este mintea noastră. chiar dacă este neutră faţă de aceste adevăruri spirituale este foarte importantă în momentul morţii. sensibilitatea şi clarviziunea . aşa că o minte liniştită. să-i cunoaştem mai bine. Din punct de vedere budist. Unii oameni pe care-i întâlnim. Buddha spune: „Singurul aspect peren al vieţii este schimbarea!" Vrem cu disperare ca toate să continue neschimbate. mintea ni se revelează aşa. La fel este şi cu schimbările." Prin urmare. Gradul de evoluţie spirituală a fiinţei umane este direct proporţional cu gradul de familiarizare cu adevărata natură a minţii atins. Dar aceasta este o amăgire. aceasta poate avea un efect nociv. Aceasta înseamnă că ultima emoţie şi ultimul gând dinaintea morţii au un efect determinant extrem de puternic asupra viitorului nostru imediat. la început pot părea neprietenoşi. aşa vor muri. În această perioadă cei care au decedat au o legătură mai puternică cu lumea noastră. ne putem îmbunătăţii viitoarea naştere. Nu. luminându-ne. ar exista nicio şansă de a cunoaşte moartea. aceasta ne poate influenţa decisiv viitorul şi poate schimba karma. când un singur lucra contează: cum.când persoana „pleacă".îl fac în acelaşi timp deosebit de receptiv la ajutorul din partea celor vii. renaşterea ei există. pe care din nefericire mulţi dintre noi îşi. In mintea noastră. Dacă murim într-un cadra mental pozitiv. al doilea aspect fiind definitoriu. dacă aceasta s-ar petrece o singura dată. Singurul lucru pe care îl avem cu adevărat este imediatul. prin practica spirituală. In momentul morţii. Este momentul unei enorme şi rodnice puteri. într-o situaţie fericită. dacă suntem tulburaţi şi chinuiţi. ceea ce-i face mai accesibili pentru ajutorul nostru. vor muri neîmpăcaţi cu sine şi într-o stare de tulburare lăuntrică. interior. Au trăit în linişte şi armonie. au trăit într-o stare de agitaţie şi de conflict . Lipsită de suportul corpului fizic. dacă suntem cu adevărat capabili să ne transformăm inima în clipa morţii. că lucrurile vor rămâne mereu la fel. este foarte important ca în momentul morţii mintea sa vă fie liniştită. par mult mai simpatici. la . în pofida karmei noastre negative. Faptul că nu are o formă fizică îl fac mai uşor de îndrumat. clipa de față. oamenii mor aşa cum au trăit. căci în acel moment conştiinţa muribundului este foarte vulnerabilă. acumulat multă karma negativă. Dalai Lama a oferit următorul sfat: „Fie că aveţi o anumită credinţă religioasă sau nu. încât ne forţăm să credem. Mintea este foarte sensibilă în momentul morţii şi ultimul nostru gând sau ultima noastră emoţie se pot amplifica în mod disproporţionat întunecându-ne întreaga noastră percepţie sau din contră. Dimpotrivă. iar după ce ajungem. căci momentul morţii este o oportunitate excepţională pentru a realiza un salt spiritual. starea noastră mentală atunci când murim este de cea mai mare importanţă. Calităţile corpului mental care-l fac atât de vulnerabil în acest moment de trecere -claritatea. Eforturile spirituale din această viaţă sunt esenţiale. Cartea Tibetană a Morţilor spune că plânsetele şi lacrimile la căpătâiul unui muribund sunt resimţite de acesta ca „tunete şi grindină". cum este şi cum a fost întotdeauna: arhitectul realităţii noastre. Chiar dacă am. mobilitatea. cu un accent deosebit pe primele 21 de zile. în viaţă. în timpul vieţii. indiferent dacă persoana care moare crede sau nu în renaştere.clădesc viaţa. chiar dacă ne-am folosit bine viaţa. De cele mai multe ori. schimbările echivalează întotdeauna cu pierderi şi suferinţe. Unul dintre principalele motive pentru care perspectiva morţii ne produce atâta suferinţă este faptul că ignorăm adevărul nepermanenţei. Legat de aceasta. două lucruri au importanţă: ceea ce am făcut în timpul vieţii şi starea noastră mentală din acel moment. Perioada cea mai eficientă pentru practicile spirituale în folosul celor care au murit sunt primele şase săptămâni după ce persoana respectivă a decedat. Dar nu este mereu aşa.

a evoca amintirea celui. nu neglija să mănânci si sa încerci sa dormi cat mai bine. În acest caz. furia neputincioasă. 3. 5. însă. o situație ireversibila. adică nu mai vrea nimic si pe nimeni. Comunica. au loc patru stadii asociate cu diferite complexe emoţionale: 1. Durerea este inevitabila si nu poate fi anulata. dar nu prea mult. învață sa trăieşti în noile condiţii. cu impact deosebit asupra psihicului uman si mai ales asupra femeii. Moartea unei persoane iubite este sentimentul. însă tocmai acest lucra o face pana la urma sa fie acceptata ca atare. Dar. toate aceste expresii emoţionale corespund unor mecanisme de aparare a eului si sunt destinate atenuarii durerii resimtite la aflarea acestui grav eveniment. Fa efort sa iesi treptat din izolarea sufleteasca. Viata revine încet-încet 1a. In funcţie de ceea ce s-a schimbat. disperarea. 4. Nu forţa prea tare situatia. Revolta Ceea ce este inevitabil în aceasta fază este indignarea. Pierderea cuiva drag este o probă dură. Mai mult decât oricând. Este o suferinţă ce descrie o "profundă rană sufletească".sfârşitul vieţii. 10. de exemplu. asumă-ți noi responsabilităț i în munca și în viața obişnuită. . Nu te eschiva de la a retrăi amintirile. 7. treptat. are impresia că lumea s-a prăbuşit peste ea si ca niciodata nu va mai putea iesi din aceasta situatie. Șocul iniţial Reacţiile imediate variaza în funcţie de persoana si pot merge de la refuzul de a da crezare situatiei pâna la isterie sau halucinaţii. pe care o resimte orice persoana la pierderea unei fiinţe dragi. Îndrăzneşte sa-ti exprimi furia sau disperarea si fata de ceilalţi. Senzaţia este una de sufocare. dispărut permite o mai buna adaptare la situatie. Totul trebuie. Recomandări utile pentru a depăși această situatie dramatica ar fi: 1. culpabilizarea. care este. Stresul. cauta-ti prietenii. Dezorganizarea In acest stadiu se conştientizează realitatea despărţirii irevocabile. iar ceea ce îl poate amplifica mai mult este situatia în care pierderea se produce "ca un trăsnet" adica în mod total neaşteptat. Acum. suferința este abulică. ca alţii vorbesc de rău despre tine. Incidenţa acestei situatii este poate cea mai indezirabilă. datorită necesităţii. Reorganizeaza-ti viata. să-și urmeze cursul în timp. Exprimă-ți emoţiile. Aceptă reculul. Nu-ti imagina. De fapt. Trebuie însă ca. sa evoci mereu evenimentul. 8. Ceea ce trăieşti este deosebit de dramatic si e normal. fost si sunt alături de tine. din punct de vedere afectiv. Discută cu persoane de încredere despre experienţa trăită. omenesc. 3. 6. Acompaniată de o confuzie mentala. foarte sensibilă. cel mai stresant. Înfruntă realitatea. destăinuiește-te A vorbi despre ceea ce simţi sau. refuzul. atât cât îi este necesar. este un mijloc sigur de a diminua durerea. Rămâi activ\ă. Gândeste-te că toti au. dar nu le asocia prezentului. să te detaşezi si să revii la viața normală. Lasă-i pe ceilalţi să te ajute. normal. Ai mai multa grija de propria persoana. 2. 9. iti consuma multa energie. reproiecteaza-le la timpul trecut al evenimentului. Reorganizarea Începi lent să-ți regăsești echilibrul si chiar ai puterea sa evoci ceea ce ti s-a intamplat. Timpul vindeca. 2. Nu suferi în tăcere. deoarece rişti să nu mai poti face fata problemelor curente si să devii prea dependent\ă de alţii. Nu refula simțămintele! Plânsul. al nepermanenţei. în astfel de situatii. 4. existenţa nu este nimic altceva decât un dans al schimbării.

Se poate simţi aceasta pentru o persoana iubita. . Chiar şi în frica de moarte. Iar această frică. Procesul de vindecare a suferinţei trebuie supravegheat îndeaproape de psihoterapeut pentru a se evita extremele şi a se preveni derapajele emoţionale şi comportamentale. pentru tine sau pentru cineva cunoscut. anxietate. Cuvintele "necaz" si "inima frântă" sunt folosite deseori pentru a descrie starea de îndurerare. îndurerarea anticipativă ajută la pregătirea psihica a unor asemenea pierderi. sunt reacţii emoţionale la o pierdere importantă." (Yalom. după un astfel de traumatism. Poate că așa a fost sa fie! 15.te vei simţi mai puternic. 14. scrisoarea este citită în faţa unui scaun pe care ar fi putut sta defunctul. care este pe moarte. dar manifestările sale sunt influențate în mod variabil de mai mulţi factori. o căsătorie. deoarece prin consecinţele emoţionale. Activitățile specifice te vor distrage de la gândurile referitoare la situația trăită. de a iubi părinţii si de a dezvolta legături emoţionale reprezintă o caracteristica fundamentală a fiintelor umane si totodata trăsătură care ne ajută să supravețuim ca specie. dintr-un motiv sau altul. deoarece. Îngrijeste-ti sanatatea. totul se rezumă la speranţă. Fii mai atent\ă când conduci autovehicule și când manevrezi obiecte periculoase. Aceptă îngrijirile si atentia care ți se acordă deoarece respectivilor le pasă de tine. De asemenea. frustrare orientate către persoana care va muri. fericirea şi tot ce implică ea ne poate ameliora considerabil frica de moarte. Suferinţa anticipativa apare în iminența unei pierderi. disperare. traumatismul suferit are tendinta sa se somatizeze în ulcere. un animal. Durerea este o experienţă umană universală. Chiar si când se pierde o persoană dragă. stare de sanatate). Deși nu vei putea uita niciodată ceea ce s-a întâmplat. obiect.11. În metoda scaunului gol. Tehnica scrisorilor implică aşternerea pe hârtie a lucrurilor ce trebuiau spuse dar. de divorţ sau de schimbarea locuinţei. atât copiii cât si adulţii simt durerea produsă. circumstanţele sociale si culturale ale supravetuitorului. Cere ajutor. și-n spre alți prieteni și membrii ai familiei. Întristarea si suferinţa. dacă vei depăși aceste momente. Revino rapid la locul de muncă. 13. spre profesioniştii implicaţi. Atunci când moartea se produce.întotdeauna acolo. Ca o concluzie pur empirică. dragoste). 2006). cum ar fi circumstanţele morţii. accidentele sunt mai frecvente. personalitatea si alte trasaturi ale celui aflat în doliu. cei loviţi de gheara ei încep să se întrebe de ce nimeni nu i-a învățat cum să facă față acestei uriaşe pierderi. apare în mod normal un anumit grad de îndurerare. cefalee sau dureri musculare. au rămas nerostite. Înfrunta realitatea cu mult curaj. 12. ca oricare altă frică "nu e născută din întuneric. aceştia fiind încurajaţi să-şi exprime emoţiile indiferent de natura acestora (ură. natura relaţiei dintre cel aflat în suferinţa si persoana decedata. afecţiuni ale inimii. Experimentează sentimente de frica. În psihoterapia cognitiv-comportamentală există o serie de tehnici şi metode menite să ajute supravieţuitorii să-şi înfrângă teama sau anxietatea. DUREREA PIERDERII UNEI FIINŢE DRAGI Normalitate-anormalitate Capacitatea de a ne ataşa de alte personae. dar pierzându-şi strălucirea la lumina zilei. loc sau un mod de viata (ca si un loc de munca. ea este mai degrabă ca stelele .

o varietate de factori psihologici și sociali vor contribui la modelarea exprimării durerii. în timp ce simptomele depresive si manifestările de jelire tind sa persiste. insomnie. Mai mult decât atât. experienţe trecute ale pierderilor. În unele cazuri îndurerarea legată de separare poate conduce la sindroame psihiatrice bine delimitate si uşor de recunoscut (depresie majoră. circumstanţe tragice). cel care poarta doliu susţine ca are simptome similare cu cel al decedatului. Doliul poate atinge o intensitate sau o durată al căror grad interferă în mod semnificativ cu viața persoanei. pot să declanşeze o durere observabilă. suicidara. prevenind exprimarea obişnuita a sentimentelor. putând fi chiar inrăutățite după o anumită perioadă. . pierderea este o încercare si o șansă de elevaţie interioara. apar schimbări radicale si bruşte ale stilului de viata imediat dupa pierdere. în timp ce manifestările doliului (tristete. pierderea este adesea un subiect de conversaţie. În practică. variabile sociale si de suport. Negarea durerii poate fi rezultatul unei naturi traumatice a pierderii sau prezentei altor dificultăți presante care absorb atenția și emoţiile persoanei care suferă. înainte ca moartea să se producă. Durerea reprezintă procesul si încercarea de adaptare la irevocabilitatea pierderii suferite (persoane obiecte. tulburări anxioase). relaţii. urmează disperare și dezgust. Pentru o persoana matură și echilibrată. existenta altor stresuri asociate. Durerea nerezolvata contribuie si ea în mod direct la creşterea dispoziţiei depresive. Procesul de revenire si folosire a răspunsurilor adaptative continua. calamitati. accident. personalitatea supravetuitorului.etc). Nu există un mod clar de a reacţiona la pierdere. însoțite de tristete. vise) indiferent de cauze ( boala. constă în încurajarea unui comportament normal. Există și cazuri de negare a durerii în care negarea poate fi o chestiune de luni sau de ani. prezenta temerilor de moarte si prezenta fobiilor. Ignorarea irevocabilității pierderilor înseamnă rămânerea supravețuitorului în stadiul negocierilor. de fortificare și evoluţie personală. a unei confuzii comice sau în stadiul disperării. dorinţa de nu renunţa la lucruri ce au apartinut decedatului. Worden (1992) a sintetizat cele mai importante aspecte: cine a fost persoana (partener sau o rudă îndepartată). manifestări specifice și evoluţie în timp. o redresare și o reconvertire interioara a durerii produse. indivizii care experimentează doliul patologic pot beneficia de interventii psihologice si sociale specifice. securitatea ( ambivalenţa sau conflict).Pregătirea ajutorului pentru a face față anxietatii. întrucât acestea sunt irevocabile necesita acceptare si adaptare. Se întâlneşte și situația în care pierderile ulterioare sau experienţele de tristete. contribuind atât la intensitatea cât si la caracteristicile acesteia si la evoluţia sa în timp. disperare. aparent nesemnificative. Prea multa durere determină o creştere în intensitate pe linia tristețe-mâhnire-deznădejdemelancolie. letargie) sunt încă prezente. Doliul patologic apare atunci când sunt prezente tulburări severe ale funcţionârii psihologice și sociale. evenimente minore atrag dupa sine un răspuns intens legat de doliu. tipul morţii ( aşteptata. letargie si pierderea interesului fata de mediul înconjurător. Caracteristicile acute ale durerii de separare se şterg gradual. natura relaţiei (tăria ei). Când pierderile suferite nu sunt acceptate și integrate. Aceşti factori vor influenta modul în care se va manifesta durerea și vor juca un rol în dezvoltarea durerii patologice. durerea patologică se caracterizează prin diferente notabile în intensitate. În comparaţie cu durerea sufletească normală. Lazare ( 1979) a sugerat un număr de semne utile pentru a identifica durerea patologică: persoana nu poate vorbi de cel decedat fără să experimenteze retrăirea doliului.

Durerea distorsionată sau inhibată prezintă alte caracteristici. în acest caz ele diferă prin intensitate si prin natura bruscă și uneori oribilă a morţii. etc. ci conştientizarea neajutorării. tulburările perceptuale si cognitive sunt întotdeauna prezente. Atunci când durerea este asociată cu tulburări psihiatrice semnificative. de întoarcere la o viata normala si de a nu fi depăşit procesul de jelire. anxietate. emoţionale. obiectele care au apartinut persoanei decedate sunt lăsate neschimbate (camera. evitarea persistenta a trecutului și simptome de trezire persistentă. În timp ce unele dintre caracteristicile sale nu sunt diferite de cele ale durerii normale. In cazul în care nu s-au atins încă scopurile jelirii. adaptarea la un mediu fără persoana decedata nu a început. aceasta fiind calea către diminuarea motivaţiei pentru a trăi. Durerea acumulată în timpul pierderilor este acutizată de către neajutorare. Tulburarea de separare notabila. . manifestările somatice.Negarea durerii nu se va confunda cu prezenta unor manifestari mai scăzute în intensitate. furie neadecvată. chiar daca persoana respectiva a mai experimentat durerea Înaintea pierderii actuale. supraidentificare cu decedatul). fără a reveni la o viață normală și cu excluderea altor relaţii. manifestări comportamentale (ostilitate. Severitatea în stadiile timpurii ale durerii poate prezice o durere cronica. atunci realitatea pierderii nu a fost acceptată. dorul. fără un progres evolutiv clar. sau persoana decedată nu a fost înlocuită emoţional de către cel care suferă. Reacţiile aniversare sunt privite ca evenimente normale mulţi ani dupa pierdere. este absolut normal să luăm în considerare atât pierderea suferită. Durerea asociata cu tulburările psihiatrice conţine diverse sindroame. acuză simptome somatice (dureri de cap. În stadiile iniţiale ale durerii există multe asemănări cu depresia majoră. Diferenţa dintre durerea normala si durerea severa este legata doar de nivelul acesteia. vizitele prea dese la mormânt sunt un lucru obişnuit. Preocupările pentru mormântul decedatului. cât și caracteristicile sindromului specific. In durerea cronica nu exista numai persistenta în timp a intesitaii gândurilor si emoţiilor asociate cu persoana decedata. pentru a oferi un ajutor eficient. În unele cazuri. tulburările depresive si tulburările anxioase. Persoana care suferă. palpitații). persoana poate experimenta probleme similare ca răspuns și la alte evenimente de viață indezirabile. Depresia nu înseamnă pesimism generalizat. acutizări nemotivate ale durerii patologice. ca și cum s-ar aştepta reîntoarcerea acesteia. In unele cazuri. după o perioadă de negare a durerii. În timp ce se pot înregistra simptome de anxietate si depresie. ci si un sentiment subiectiv de a nu fi capabil. sugerând prezența vulnerabilităţii sau a predispoziţiei la tulburări psihiatrice. Viața persoanei care suferă rămâne dominată de cel decedat.). plânsul. pot apare răspunsuri la distanța. Uneori. Cele mai frecvent intâlnite sindroame psihiatrice sunt: tulburările de stres post traumatice. Tulburările de stres postraumatice (DSM III. 1987) apar în urma unui eveniment traumatic și se manifesta prin vise sau sentimente legate de eveniment. Supravețuitorii pierderilor se simt devastati de neputinta lor de a controla pierderile viitoare. Ca și în durerea cronică persoana poate fi conştienta că nu a reuşit să depășească pierderea. acestea nu ating totuşi severitatea unui sindrom clinic psihiatric. În locul fazelor întâlnite în jelirea normală apare un pattern ciudat de gândire si răspunsuri. hainele.

ca o metoda de a face fata situatiei. stresul supravetuirii pierderilor multiple conduce la utilizarea acestor substante ca un mecanism de a face față disconfortului. Ahedonismul este prezent la aproape toți supravețuitorii unor pierderi multiple. nici un fel de entuziasm. sentimente de deşertăciune si vinovăţie. Un simptom prezentat în DSM IV legat de pierdere și durere este ahedonismul. Activitățile care altădată aveau sens și provocau bucurie nu mai inspiră. caracterizată de dispoziţie depresivă.Aceasta stare acceptabilă de tulburare a dispoziţiei poate totuşi evolua spre o tulburare depresivă majoră. dar tulburările anxioase se vor dezvolta în asociere cu suferinţa. de astă dată. un efect al pierderilor multiple chiar. . mai ales în primele stadii. există riscul ca. Supravețuirea la mai multe pierderi determină și o criză a relaţiilor interpersonale. sub forma de anxietate generalizata. Într-o situație caracterizată de lipsa controlului. Datorită problemelor viitorului mult prea complicate. Impulsurile de retragere normale tind să slăbească cu timpul. durerea actionând ca un declanşator pentru tulburări. alcool sau alte substante complică suferinţa. a apetitului sau trezirea foarte devreme dimineaţa. În realitate. utilizarea chimicalelor creeaza impresia de control. dar durata se măsoară în funcţie de distanța sa de la evenimentul pierderii. Este important să se identifice tulburările depresive la oamenii care au suferit o pierdere si poate fi necesar să se ia în considerare folosirea medicamentelor și a altor tratamente psihiatrice. Simptomele de anxietate sunt obişnuite în cursul jelirii. tulburări disociative sau somatoforme. după suferinţă să apară un comportament suicidar. În tulburarea depresiva majora sentimentele de deșertăciune si vinovăţie tind să fie mai degraba generalizate decât îndreptate către cel decedat. Riscul retragerii si izolării este mare. panica și tulburări fobice . Abuzul de alcool și alte substante oferă o cale de a scăpa de durere și suferinţă. Doi factori principali conduc la creşterea ratei de utilizare a alcoolului si drogului. simptome somatice cum ar fi pierderea în greutate. toate aceste stiluri interpersonale pot exista în mod alternativ la acelaşi supravetuitor. La persoanele vulnerabile. Ahedonismul restrânge planificarea viitorului și pune restricții viziunii în ceea ce priveşte lumea și viața. Supravețuitorii pierderilor multiple cu un pattern preexistent în utilizarea drogului. Pierderea și urmarea pierderii deteriorează relaţiile supravețuitorului cu ceilalţi. Abuzul de substante chimice poate fi. Furia difuză apare deopotrivă ca atitudine și ca mod de a fi. DSM III listează distimia și nevroza depresiva printre tulburările depresive. abuzul de drog. idei suicidare. Exemplele includ aici probleme legate de alcool și drog. Primul constă în faptul că unii supravețuitori încep experienţa pierderilor multiple cu o preexistenta dependență de astfel de substante. acte antisociale. durerea poate conduce la o paletă largă de alte sindroame psihiatrice si probleme comportamentale. pierderea interesului față de lucruri. având aşadar o istorie a abuzului. Persoana suferindă este rănită și vulnerabilă. Mulţi supravețuitori trebuie să facă față problemelor legate de alterarea dispoziţiei si datorita abuzului de substante psihoactive. prin restrângerea cursului normal al emoţiilor și experienţelor care reprezintă în realitate procesul durerii. tind sa creasca gradul de utilizare. să facă eforturi să își revină din patternurile lor abuzive sau de dependenta. agitatie sau lentoare psihomotorie. pierderea plăcerii. suferinţei. Unii dintre ei dezvoltă o atitudine cinică marcată de pesimism și deznădejde. diminuarea drastică a interesului sau plăcerii față de toate sau aproape toate activitățile zilei. În al doilea rând. În unele cazuri tulburările de anxietate apar în contextul durerii comice sau inhibate. În acest tip de situatie.

speranţe. supravetuitorii sunt măcinați și zduncinați de neaşteptata moarte a celor apropiaţi. teama. Pentru început. întrucât nimic nu mai pare să existe pentru a suferi. Cercetările de specialitate arată că persoana afectată de multiple pierderi suportă o trecere stadială înspre ceea ce dintr-o data i-a fost dat să îndure. tulburări de somn. furia. Pentru mulţi. iar alţii trăiesc în desfatare . ea va fi exprimata în interior. Aceste stadii pot fi. Negarea este unul dintre cele mai frecvente mecanisme defensive. Ea poate lua o varitate de forme dar și multe fețe ale aceleaşi forme. Dacă negarea continuă. 3. Este bine ca în aceste momente prietenii si familia sa fie aproape de cel în suferinţă. Negarea însă. 4. Un supravetuitor poate fi înnebunit în a exercita controlul. ACCEPTAREA REALITĂȚII În acest stadiu supravetuitorii realizează faptul că ceea ce stă la baza pierderilor nu poate fi stopat sau eliminat. Dupa o perioadă de timp. supralicitare și confuzie. REEVALUARE SI REDRESARE . Negarea cronica se manifestă somatic. începe printr-un sentiment de totală neajutorare si nefericire. identificate. insecuritate sau culpabilizare. nu este decât organizarea și ordonarea în care mocneşte anxietatea. iar aceste cicluri de reacţii sunt experimentate adesea si de către membrii familiei. reevaluare si redresare. Adesea momentul clarificării corespunde cu momentul crizei sufletesti.Atunci când se acumulează pierderi continue și multiple. Atunci când durerea nu poate fi exprimata în exterior. durerea poate fi trimisă în ireal. acceptare a realității. O altă parte răspunde prin anxietate. Prietenii si familia sunt pe moarte. negarea va bloca procesul durerii normale și va conduce la simptome ale unei suferinţe complicate la supravetuitorii multiplelor pierderi. frici. Răspunsurile stadiale la pierderi sunt: 1. de asemenea. SUPRALICITARE SI CONFUZIE Această fază este o perioadă de timp situată între șocul iniţial si târziua acceptare a realității. ura. Nu există cale să aflii de ce unii se îmbolnăvesc si mor.exista doar o mulţime de presupuneri . Pot apare sentimente variate si contadictorii. Mulţi supravețuitori raporteaza acest moment ca si când stiu că totul este pierdut. ȘOC ȘI NEGARE Șocul este un răspuns normal atunci când așteptările realiste de la viață si viitor sunt sfărâmate. comportamental și psihologic. Depresia cronica. timpul nu poate aduce un răgaz de însănatoșire normal. pesimismul. 2. comportamente autodistructive. senzaţia de vulnerabilitate. șoc și negare. în cazul în care multiple pierderi afectează o comunitate distinctă. spre exemplu o comunitate de homosexuali din aria urbană. Totdeauna supravețuitorii experimentează o sferă largă de reacţii. prieteni și cunoştințe apropiate.

persoana care oferă ajutor va avea mai degraba un rol noninterventionist. etc). . Alterarea stării sufletesti prin substante chimice. Scopurile stabilite sunt promițătoare: implicarea ca voluntari în diverse organizaţii. pierderea suportului. Freud.care facilitează durerea normala necomplicata si "terapia durerii". stadii si nivele în care facilitarea procesului de durere normala implica acordarea suportului pentru ca persoana sa poata depasi impasul in care se gaseste. lucrul cu durerea. culpabilizare. cei mai mulţi oameni care experimentează o durere normala nu merg la profesionişti cu experienţa în domeniul pierderilor.Supravețuitorii trebuie să decidă între o existenta victimizată și provocarea unor schimbări majore în viata lor. Dilemele si greutatea deciziilor care trebuie luate se pot observa cu mare uşurinţa în comportament. sexuale sunt doua modalități de a învinge durerea . implicarea sociala și stabilirea de noi relaţii interpersonale. În practica. actualizarea durerii ( descrierea morţii. Legătura dintre durere. Apar provocări de cooperare și dialogare cu noua realitate. identificarea si exprimarea sentimentelor ( furie. a circumstanţelor ei). Au de ales pentru reînvestirea propiului sine în viață. Jelirea este un proces activ ce implica scopuri. în care domina confuzia. Aceste decizii exercită un cost prea mare prin. Încep să descopere necesitatea includerii acţiunilor în planurile de supravetuire. Mai mulţi factori contribuie la aceasta conduită (dorinţa de a nu împărtăși propria experienţa. moarte si sexualitate a fost explorata si de către S. Iar din rândul celor care experimentează durerea patologica. participarea la psihoterapie. răspunsurile sunt marcate de intenții botărâte. Intelectualizarea si raţionalizarea sunt strategii de evitare si retragere din calea sentimentelor.care ajuta la rezolvarea durerii patologice . Durerea și suferinţa care însoțesc aceste răspunsuri pot fi ameliorate sau mai uşor de suportat. În cele mai multe cazuri. participarea la diverse grupuri de suport. numai o mica parte dintre aceştia vor apela la specialisti. în special relaţiile cu persoane care ar putea fi bolnave sau cu risc de a se îmbolnăvi. Evitarea sentimentelor este o alegere des întâlnită la supravetuitorii pierderilor multiple. 2. În contrast cu stadiul anterior. Worden (1992) a descris zece principii pentru a juta o persoana aflată în suferinţa să depășească durerea: 1. Schimbările sunt făcute în acord cu noile realități. etc). Acest proces are loc la nivel mental și spiritual si este observat în conduite specifice. încurajand si permitându-i persoanei să exploreze și să experimenteze sentimente si gânduri. Dând importanță pierderilor îndurate si durerilor care decurg din acestea este de înțeles dorinţa de a evita pierderile si durerile viitoare printr-o atitudine de conservatorism emoţional si relaţional O strategie de a preveni potențialul dureros inerent al relaţiilor personale este de a le evita. O parte a supravetuitorii or sunt ajutati de prieteni sau rude. CONSILIEREA ȘI TERAPIA DURERII Worden (1992) a făcut o distincţie între " consilierea durerii". alcool sau prin exacerbarea activitati. lipsa profesioniştilor bine pregatiti. prietenilor si relationarilor.

10. durerii nerezolvate si. 1981). 7. Cel mai mare folos îl oferă însă grupurile informale de suport. cogniții. punctând riscul alunecării spre folosirea unor metode neadaptative ( ex. detaşarea de cel decedat (luarea unor decizii sau schimbări). 4. În general elementele psihoeducaționale în terapia durerii vizeaza sentimente. În ceea ce priveşte intervenţiile psihofarmacologice. sedative. abuz de alcool). Intervenţiile psihologice trebuie însoțite si de interventii farmacologice atunci când durerea este asociată cu tulburări psihiatrice. . 8. explorarea stilurilor de a face față. 6. Durata si tipul intervenţiilor psihologice diferă de la caz la caz.3. înlocuirea emoţională a persoanei decedate ( stabilirea de noi relaţii). recunoaşterea diferentelor individuale în procesul durerii. în particular pentru rezolvarea unor aspecte comportamentale (Mawson. 5. si comportamente. Ramm. Conform cercetărilor de specialitate aproximativ 20% dintre persoane experimentează durerea patologica (Jacobs 1993). medicație antidepresivă. identificarea durerii nerezolvate. se pot folosi: medicatia hipnotică. Interventia în criza se foloseste in cazul persoanelor cu risc de durere patologica. reasigurarea normalită ț ii sentimentelor. accesul la suport non-intensiv pe termen lung. stabilirea unui termen limită pentru doliu. 9. Terapiile comportamentaliste se folosesc în cazul. Marks.

a traumatismelor TRAUMA (din grecescul TRAUMA care înseamnă rană. fatigabilitatea. iar uneori refulgiul în boală (ipohondrie) sau alcoolism. leziune) este un termen foarte vechil. etc. pentru a desemna o leziune provocată de o agresiune externă. ca urmare a a unei emoții puternice. mai mult sau mai puțin durabile (“sindrom postcomunicațional”). a unui traumatism cranian. Stare psihică patologică a unui organism care. întepături. incendii. Pentru diminuarea tensiunii emoționale a traumatismelor. nemaiputând să suporte o excițatie excesivă. TRAUMATOLOGIA Ramură a medicinii care se ocupă cu studiul tratamentelor traumatismelor. subiectii prezintă un ansamblu de tulburări psihologice. devenind sensibil la orice alt excitant. TRAUMA Emotie violentă care modifică personalitatea unui individ sensibilizându-l la alte emoții de același fel. TRAUMA PSIHICĂ . utilizat în medicină și chirurgie. FREUD numeste traumatism orice eveniment ce perturb echilibrul efectiv al unei persoane și provoacă declansarea mecanismelor de apărare.*** EXPLICAREA UNOR TERMENI Traumatism – șoc violent susceptibil de declansarea unor tulburări somatice si psihice Explicatie – adesea. nu mai reactioneaza în nici un fel. etc. efracțiune și consecințele asupra ansamblului organismului . este o specialitate chirurgiei. TRAUMATISM Leziune suferită de un organism viu prin loviri violente. amnezia. pe cale chirurgicală .). astenia. astfel încât nu mai reactionează normal. sunt adesea necesare o cură de somn și un sprijin psihoterapeutic. provocat de un accident de circulatie sau de un cataclism (cutremur de pământ. din cauza unei trauma suferite. dintre care principalele sunt: iritabilitatea. tăieri. care se care se ocupă cu înlăturarea. FREUD Via acest termen se transpune în plan psihologic sub forma a 3 semnificatii: șoc violent .

Living with Grief.J. 1992. 2003. 2002.. Se caracterizează prin apariția unor situații si stimuli care depășesc capacitatea de toleranță a subiectului..L. Doka. Bucureşti.Dezorganizează viața psihică. tradusă printr-o sensibilitate la emoțiile ulterioare (Neveanu – 17. Editura MEDICALĂ. . șoc) sau psihică (șoc afectiv) ce produce o perturbare mai mult sau mai puțin profundă datorată incapacității subiectului de a raspunde adecvat la situatii.eveniment negativ foarte intens ce survine în viața subiectului de natură fizică (lovitura.Dicţionar Enciclopedic de Psihiatrie vol. 2001. PSIHANALIZA insist asupra traumatismelor AFECTIVE survenite în ONTOGENEZĂ. pg. trad. Routledge. Roxana Melnicu - Tratat de Grigore Marinela ..: psihotraumatologie Bucureşti. După S. fapt ce atrage după sine tulburări durabile în functionalitatea energetică a organismului” Experiențele traumatice din copilărie sunt considerate cauze ale nevrozelor (Neveanu. Investigaţie. Coping with Public Tragedy. traumatismul este definit ca o “ experiență trăită care duce într-un timp limitat la o creștere atât de mare a vietii psihice încât lichidarea ei sau prelucrarea ei prin mijloace normale eșuiază. Editura SAPIENŢI A. Hospice Foundation of America. Intervenţie psihologică. Licht.. C. În funcție de factorii care determină. 1969.Trăiri afective şi compensări -Analiza teoretică. BIBLIOGRAFIE Gorgos..) TRAUMATISM. K. Gottfried Fischer si Peter Riedesser. trauma poate fi : trauma fizica. trauma psihica (emotie deosebit de intensă care determină o modificare cu caracter permanent a personalitatii. I şi IV. 79). Editura Trei. generând efecte patogene durabile. On Death and Dying. Kubler-Ross. . M. Freud. E.

Editura Argonaut. Bigge. 2009. J. Plânsul lui Nietzsche. Polirom. E. .Iolanda Mitrofan. Dorofteîu. Bucureşti 2002. "Dimensiuni ale asistentei sociale: forme. March). Zygon: Journal of Religion & Science.Dicţionar Enciclopedic de Psihiatrie voi. 1976 1 Adler.2002. 71. A. . Editura SPER. Unpublished thesis. . D. Doru Buzducea .implicaţii psihosociale.Mitrofan lolanda. Bucureşti: Ed. Dafinoiu. "Metode si tehnici de asistenta sociala" . Nuttin.Ruxandra Rascanu. L„ J. V Argiia. Editura MEDICALĂ. Pazot. David. (2004). from Academic Search Complete database. Paris. PUF. Yalom. (2003) Hipnoza clinică.Psihologia pierderii şi terapia durerii. Religion as a moderator of mortality salience effects. Ed. Retrieved May 25.L enfant difficile.Miftode V. (2006). 1970. I. C. (1992) Fiziologie: coordonarea organismului uman. J. Ed.. A (nd). 1995. Bucureşti.. Timişoara: Ed.Editura Sper .Editura Fundaţiei Humanitas. Eu robit Raad. Psychology Department Webb. Hriţuleac. Doru Buzducea . Psihologia vârstelor adulte şi ale senectuţii. Teoria Managementului Terorii .Victor Badea. Paris. Iaşi. 2001 "Psihologia pierderii si terapia durerii" . Teachmg individuals with Physical and Multiple Disabilities. (2006) Metodologia cercetării clinice. University of Denver. Constantin . Poli rom. Cluj Napoca . Ernest Becker and the psychology of worldviews. I. Gorgos. 1995. J. 33(1). Bardo . San Francisco State Univ. A . (1998. Munteanu. (2003). strategii a grupurilor defavorizate . Marian E.La structure de la personalite.Editura Sper2002.Cărtea Tibetană a Morţilor "În umbra societății".L. I şi IV. M. laşi.. 1992.. Humanitas Thodol.

Boişteanu.Cluj-Napoca. L.Mayou. (coord. Dumitrascu. Ed. (1999) Neurologie.. Asklepios. All 1996 Hauck.Gelder. Şelaru. 2000. Psihomnia iaşi 1998 C. Tratat de Psihologie Medicala. Dimensiunea psihosociala a practicii medicale. Pavelcu elogiul prostiei ed. Editura Universul. 1995 1 S. Editura Medicală Naţională. Iaşi. Andrei..P.ghid practic ed. Editura Medicala.B. Bucureşti. ■ Bucureşti. Urgences psychiatriques ed. Ştiinţă şi tehnică 1997 V. Ed. Ediţia a Il-a.. Bazele teoretice si practice ale îngri jirii omului sănătos si bolnav "nursing". D.B. Polirom 1999 M. Ediţia a 11 «a.. Editura Dacia. Elemente de psihologie medicala. R. G. * Bucureşti. Vlăsceanu dicţionar de sociologie ed.Laulică. 2000. Asociaţia psihiatrilor liberi din românia bucureşti 1994 R. Psihologie medicala. Medicina intre miracol si dezamagîre. A. Ed.Perspective în asistenţa psihiatrică ed. Petcu .Scripcaru. Naţional 1998 U. 1983. Tratat de psihiatrie . Bucureşti. 1997. Luban-Plozza B. M. Șchiopu. 1986 Iamandescu I. Zamfir. Depresia nervoasă ed. Medicală. Bazele psihologice ale practicii medicale. Bucureşti. D. 2003: Mincu Mioara (coord.) Dicţionar de psihologie ed.). I. Zlate psihologia vieţii cotidiene ed.Oxford ed. 10 1999 . Ionescu G . R. (2002) Fiziologie umană. Georgescu psihiatrie.Eisemann Depresii-noi perspective ed. Bucureşti. C.babel 1997 American journal of psychiatry nr. Ed. Bucureşti Mielea.Gath.Vraşti. Editura Medicala. Babel 1997 C. (2003) Psihologie cognitivă. Athanasiu. I. Polimark 1997 Hubert. Polirom 1998 M. Psihoterapiile. Masson paris 1986 . M. Editura Infomedica.Bandler Henri Grivois. Editura Medicala. Iamandescu I. Popa... Poli rom. M . Cornutiu. Suicid şi agresivitate M.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful