You are on page 1of 3

Padureanca

De cele mai multe ori, oamenii sunt tentaţi să facă o alianţă compromiţătoare,
pornind de la principiul că pentru a-ţi depăşi condiţia trebuie să te angajezi în acţiuni
riscante. În realitate, orice compromis, oricât de neînsemnat, atrage după sine alte
compromisuri.
Subiectul nuvelei lui Slavici are în centru compromisul şi consecinţele lui.
Ioan Slavici este situat de istoricii literar iîn rândul marilor clasici ai literaturii
române, după Eminescu, Creangă şi Caragiale. Comparativ cu aceştia însă, contribuţia lui
Slavici la dezvoltarea literaturii române este mai mică. Tudor Vianu scria în “Istoria
literaturii române moderne” că Slavici invită, după “fastuosul banchet” al lui
Eminescu, Creangă şi Caragiale, la “un ospăţ mai sărac”.
Deşi debutează cu o piesă de teatru, “Fata de birău”, deşi scrie şi romne – cel mai
cunoscut fiind “Mara”, nuvelistica reprezintă partea cea mai rezistentă a creaţiei sale.
Volumul “Novele din popor”, apărut în 1881, conţine titluri precum: ”Pădureanca”,
“Budulea Taichii”, “Popa Tanda”,”Moara cu noroc” –o capodoperă a genului.
Nuvela este opera epică în proză, cu dimensiuni situate între povestire şi roman,
cu un singur fir epic urmărind un conflict unic, care are o tendinţă mai mare de
obiectivare decât povestirea. Accentul se pune în nuvelă pe conturarea personajului
principal, nu pe acţiune. Naraţiunea se face de obicei la persoana a III-a, observându-
se atitudinea obiectivă, detaşată a naratorului faţă de cele narate (viziune “dindărăt”,
proză cu focalizare zero sau nonfocalizare).
“Moara cu noroc” este o nuvelă realistă şi psihologică.
Autorul surprinde cu fineţe lumea satului transilvănean aflat într-un moment de
tanziţie: formarea micii burghezii rurale, pătrunderea relaţiilor de tip capitalist în mediul
rural.
Este o nuvelă psihologică deoarece autorul analizează în mod magistral
consecinţele nefaste pe care setea de îmbogăţire le are asupra individului.
Este de remarcat, ca o caracteristică a scrisului lui Slavici, caracterul etic,
atitudinea moralizatoare. Autorul îşi pedepseşte exemplar personajele care se abat de la
drumul drept.

1
Titlul nuvelei este simbolic, evident ironic – pentru că Moara cu noroc este “cu
noroc”doar pentru cei care recurg la mijloace necinstite pentru a-şi depăşi condiţia
materială.
Nuvela este alcătuită din şaptesprezece capitole, având o acţiune care se desfăşoară
cronologic, de la Sfântul Gheorghe şi până în primăvara următoare, de Paşte.
Cuvintele bătrânei, soacra lui Ghiţă (rostite ca o prevestire, la începutul nuvelei) au
valoarea unui moto: “Omul să fie mulţumit cu sărăcia sa, căci, dacă e vorba, nu bogăţia,
ci liniştea colibei tale te face fericit”. Acest preambul gnomic atribuit unui personaj
reprezentând înţelepciunea şi experienţa vieţii stă la baza întregii acţiuni, fixând destinul
pesonajelor în funcţie de respectarea sau nerespectarea lui.
În linii foarte generale, subiectul nuvelei ar putea fi povestit astfel:
Ghiţă – cizmar sărac dintr-un umil sat transilvănean – încearcă să-şi depăşească
modesta condiţie socială.În acest scop, arendează hanul din locul numit “Moara cu
noroc”, aşezat într-o vale situată la răscruce de drumuri, în apropiere de Ineu; aici se va
muta împreunăcu Ana (soţia), bătrâna (mama Anei) şi cu cei doi copii şi va începe să
muncească schimbând înfăţişarea locului. Câtva timp, lucrurile merg bine, până în
momentul sosirii lui Lică Sămădăul - personaj demonic, hoţ şi ucigaş, care-i impune
cârciumarului să-i devină complice: “Eu voiescsă ştiu totdeauna cine umblă pe drum,
cine trece pe aici, cine ce zice şi ce face, şi voiesc ca nimeni în afară de mine să nu ştie.
Cred că ne-am înţeles?!”
Fire slabă şi oscilantă,Ghiţă va fi dominat de forţa malefică a Sămădăului: primeşte
de la Lică şase porci (despre care ştia că sunt furaţi), îi împrumută bani, îl găzduişte într-o
noapte când este prădat arendaşul (şi când Lică pleacă şi se întoarce la han îmbrăcat
femeieşte), la judecată, se trezeşte spunând ceea ce voia Lică, salvându-l.
Eroarea cârcimarului îşi are izvorul în permanenta oscilaţie între bine şi rău; ar dori
să-l dea pe Lică pe mâna jandarmului Pintea, dar nu poate renunţa la mirajul câştigului:
“Dar Ghiţă nu voia să plece, nu-l lăsa inima să părăsească locul în care în scurt timp
putea să se facă om cu stare”. Aşa se face că, primind de la Lică bani furaţi spre a-i
schimba, Ghiţă îi duce lui Pintea, dar nu-i spune că jumătate din ei sunt ai săi.
Pe măsură ce trece timpul, iar banii se înmulţesc, Ghiţă este tot mai dornic de
înavuţire: amână aducerea dovezilor în mâna jandarmului, ba chiar se gândeşte să fugă în

2
lume ca să-şi salveze această neaşteptată avuţie; totodată, spaima că Lică ar putea veni
să-l prade şi imaginea femeii ucise de Sămădău în pădure, îi sfâşie fiinţa.
De Paşte, când Ana nu pleacă la rude, aşa cum plănuiseră, Ghiţă se hotărăşte să-l
anunţe pe Pintea, lăsându-şi soţia ca momeală pentru Lică.
La întorcere, îl vede pe Lică plecând şi îşi dă seama că a ratat orice şansă de a-l
dovedi vinovat şi, mai grav, onoarea familiei sale fusese întinată.
Gelos şi înfuriat, Ghiţă o va ucide pe Ana. Este la rândul său ucis de Răuţ, unul din
oamenii Sămădăului. Lică se sinucide, izbindu-se de un copac, pentru a nu fi prins de
Pintea. Focul care mistuie hanul şi apa (furtuna) au rol purificator.
Cuvintele bătrânei din final explică ceea ce s-a întâmplat prin predestinare:
”Simţeam eu că nu are să iasă bine, dar aşa le-a fost data”.
Se observă de aici că subiectul nuvelei se organizează în jurul conflictului central,
care este unul psihologic: lupta care se dă în sufletul lui Ghiţă între patima înavuţirii şi
fondul lui iniţial cinstit.
Conform opiniei lui Călinescu, ”Moara cu noroc” este “o nuvelă solidă cu subiect
de roman”.