www.referat.

ro

BURCUSI MARIUS DANIEL DREPT ID ANUL II SIBIU

www.referat.ro

Dr. penal general II Infracţiunea continuată
Infracţiunea este continuată când o persoană săvârşeşte la diferite intervale de timp dar în realizarea aceleiaşi rezoluţii, acţiuni sau inacţiuni care prezintă fiecare în parte conţinutul aceleiaşi infracţiuni ( art. 41 alin. 2 C pen. ). Atunci când se săvârşesc mai multe acţiuni ( inacţiuni) , care prezintă conţinutul aceleiaşi infracţiuni se realizează o pluralitate de infracţiuni. O astfel de situaţie se întâlneşte în cazul infracţiunii continuate, în art. 41 alin. 1 fiind prevăzut în mod expres că nu există pluralitate de infracţiuni, ceea ce înseamnă că legiuitorul îi conferă statutul de unitate infracţională. Argumentarea teoretică are în vedere existenţa unei triple unităţi : unitate personală ( este vorba de acelaşi subiect activ), unitate psihică ( aceeaşi rezoluţie infracţională) şi unitate juridică ( acelaşi conţinut de infracţiune). De exemplu, constituie infracţiune continuată de furt calificat, sustragerea repetată în timpul nopţii prin escaladare, a diferite bunuri aparţinând persoanei vătămate, inculpatul făcând mai multe drumuri pentru a le transporta. -Condiţiile infracţiunii continuate: Condiţiile de existenţă ale infracţiunii continuate reies în mod explicit din definiţia dată în art. 41 alin. 2 C. pen., ele fiind următoarele: - unitatea subiectului activ - unicitatea rezoluţiei infracţionale - pluralitatea de acţiuni ( inacţiuni) la diferite intervale de timp care să realizeze conţinutul aceleiaşi infracţiuni. a)Unitatea subiectului activ Condiţia semnifică faptul că aceeaşi persoană săvârşeşte activitatea infracţională. Aceasta nu înseamnă că atunci când mai multe persoane comit împreună, deci în calitate de coautori acţiuni care realizează conţinutul aceleiaşi infracţiuni dispare caracterul de infracţiune continuată. Infractiunea continuata poate fi savarsita si in participatie penala chiar in oricare dintre formele ei. Este pusa in discutie ipoteza in care instigatorul sau complicele a determinat si respectiv a ajutat autorul la unele actiuni iar la altele acestia participa nemijlocit la savarsirea lor 1

impreuna cu autorul. O parte din pareri afirma ca in aceasta situatie suntem in fata unui concurs real de infractiuni pentru ca persoana care a determinat ori a ajutat la comiterea unor acte iar ulterior savarseste nemijlocit altele impreuna cu autorul initial a actionat pe baza a doua rezolutii infractionale. Altii sunt de parere ca unitatea infractionala se pastreaza iar participantul va respunde de principiu pentru calitatea care atrage pedeapsa cea mai grava. -a treia conditie este ca pluralitatea de acte sa fie savarsite la diferite intervale de timp.Din studiul legii penale se poate vedea faptul ca aceasta nu precizeaza cat de mari trbuie sa fie intervalele care se intercaleaza intre actiunile ce se repeta de aceea aceasta sarcina ii revine instantei de judecata ca din felul cum au decurs actiunile sa deduca daca exista sau nu infractiune continuata. Totusi aceste intervalle nu pot fi nici prea mari nici prea mici.Intervalele prea mari sunt de natura sa duca la concluzia inexistentei infractiunii continuate si la adoptarea solutiei concursului de infractiuni deoarece asemenea distante intre actiunile identice savarsite nu mai pot sustine rezolutia infractionala unica.Cand intervalele de timp sunt prea miciori pluralitatea de acte similare este savarsita in aceeasi imprejurare nu avem infractiune continuata ci o infractiune simpla. -o ultima conditie este cea privitoare la unitatea de continut a infractiunii.Aceasta presupune ca actiunila sau inactiunile sa fie omogene din punct de vedere juridic si sa aduca atingere aceluiasi obiect social.Aceasta omogenitate nu implica neaparat incalcarea aceluiasi text de lege ; ceea ce intereseaza este ca identitatea sa priveasca acelasi tip particular de infractiune adica fiecare actiune sau inactiune sa inruneasca acele caracteristici esentiale fara de care ea nu s-ar califica potrivit textului care prevede infractiune.Astfel este necesar sa se examineze ceea ce faptuitorul a realizat efectiv iar nu ce si-a propus initial sa infaptuiasca deoarece ipoteza in care a proiectat comiterea unei pluritati de actiuni sau inactiuni omogene din punct de vedere juridic insa in timpul savarsirii lor in cuprinsul uneia din aceasta s-au adaugat elementele susceptibile sa schimbe tipul infractiunii in ceea ce priveste acea actiune sau inactiune. In cazul infractiunilor cu continuturi alternative infractiunea continuata se realizeaza chiar daca actiunile se manifesta sub modalitati diferite prevazute de lege.Aceasta deoarece infractiunea continuata impune conditia ca actiunile sa realizeze continutul aceleiasi infractiunisi nu sa se manifeste sub o singura modalitate de savarsire a faptei. Totodata unitatea infractionala exista si in situatia in care unele actiuni savarsita au ajuns in forma consumarii iar altele in forma tentaticei incriminate de lege. Atât în literatura de specialitate cât şi în practica judiciară s-a pus problema dacă mai există infracţiune continuată atunci când subiectul activ are, sub aspectul participaţiei calităţi diferite, adică la unele acţiuni este autor ( coautor), la altele complice sau instigator. Sunt autori de drept penal care susţin că subiectul activ trebuie să aibă aceiaşi calitate la toate acţiunile, de exemplu calitatea de autor sau calitatea de complice, cu argumentarea că numai în acest fel ar reieşi că există o rezoluţie unică. Dacă aceiaşi persoană ar fi autor la o acţiune iar la alta complice, nu va mai exista o infracţiune continuată ci un concurs de infracţiuni. b)Unicitatea rezoluţiei infracţionale A doua condiţie a infracţiune continuate priveşte latura subiectivă.

2

Condiţia aceasta este cea mai esenţială pentru existenţa infracţiunii continuate, pentru că în lipsa ei actele infracţionale identice ar avea semnificaţia unui concurs real omogen de infracţiuni. Faptul însă că infractorul le-a comis în temeiul unei concepţii unice duce la apariţia unităţii infracţionale sub forma infracţiunii continuate. Se admite atât în doctrină cât şi în practica judiciară că o rezoluţie unică semnifică o reprezentare generală de ansamblu a acţiunilor, a modului de operare, a urmărilor fără ca prin aceasta să se înţeleagă că trebuie să existe un plan amănunţit care ar trebui respectat întocmai. Ea trebuie să îndeplinească două cerinţe esenţiale: să fie prealabilă începerii activităţii infracţionale şi să dureze tot timpul cât se desfăşoară acest gen de activitate. Sub aspectul formei de vinovăţie, infracţiunea continuată se comite numai cu intenţie, împrejurare ce rezultă din conţinutul reglementării de la art. 41 alin. 2 care folosind termenul de rezoluţie exclude în acest fel culpa. Instanţa supremă pronunţându-se de principiu asupra unor criterii pe baza cărora sar putea constata unitatea de rezoluţie a admis că acestea ar putea fi, de exemplu, următoarele: unitatea obiectului material, unitatea locului, a persoanei vătămate. Ulterior pornind de la situaţii concrete, poziţia instanţei supreme a fost mult mai nuanţată motivând că cerinţa unităţii de rezoluţie se realizează atunci când autorul a prevăzut chiar şi în linii mari activitatea ce o va înfăptui şi rezultatele ei, cunoscând mai mult sau mai puţin generic condiţiile în care se vor săvârşii acţiunile sau inacţiunile componente. Interpretarea mai largă dată ulterior sensului expresiei de unitate de rezoluţie a prilejuit atât soluţii contradictorii în practică cât şi unele luări de poziţie în teoria dreptului penal. Există şi părerea că trebuie făcută distincţie între infracţiunile contra patrimoniului şi infracţiunile contra persoanei. La infracţiunile contra patrimoniului nu are importanţă persoana subiectului pasiv pentru existenţa infracţiunii continuate, pentru că se produce un rezultat global, prin cumularea câştigurilor şi respectiv a prejudiciilor care este specific pentru întreaga activitate infracţională. La infracţiunile contra persoanei, activitatea infracţională trebuie să privească acelaşi subiect pasiv întrucât motivele făptuitorului sunt strâns legate de o anumită victimă, caz în care nu poate exista o singură rezoluţie infracţională atunci când sunt mai multe victime. c)Pluralitatea de acţiuni ( inacţiuni) săvârşite la diferite intervale de timp şi care să realizeze fiecare în parte conţinutul aceleiaşi infracţiuni Condiţia enunţată priveşte latura obiectivă a infracţiunii. Termenul de acţiune sau inacţiune semnifică elementul material al infracţiunii respective aşa cum este el descris în norma de incriminare. De exemplu, la infracţiunea de delapidare săvârşită în mod repetat acţiunea constă în însuşirea din gestiune de către gestionar, la diferite intervale de timp în baza aceleiaşi rezoluţii a unor sume de bani. Se mai cere să existe o pluralitate de acţiuni sau inacţiuni ceea ce înseamnă că se realizează cerinţa chiar în cazul când sunt cel puţin două. Acţiunile sau inacţiunile pot fi identice sau chiar numai asemănătoare, ca atunci când se comit acte repetate de sustragere din autoturisme în baza aceleiaşi rezoluţii, dar vizând obiecte materiale diverse.

3

Acţiunile sau inacţiunile trebuie săvârşite la diferite intervale de timp care nu trebuie să fie prea mari pentru că aceasta ar însemna că nu mai există o rezoluţie unică ci o pluralitate de rezoluţii cu consecinţa şi a unei pluralităţi de infracţiuni sub forma unui concurs. Uneori intervalele de timp pot fi destul de mici dar dacă nu este o rezoluţie unică, simplul fapt că este vorba de aceiaşi activitate infracţională nu realizează o infracţiune continuată. Există infracţiune continuată şi atunci când unele din acţiuni sau inacţiuni realizează conţinutul de bază al unei infracţiuni iar altele realizează una sau alta din formele calificate pentru că atât unele cât şi celelalte corespund aceluiaşi tip de infracţiune. De exemplu, există infracţiune continuată de furt şi atunci când unele dintre actele de sustragere constituie furt simplu iar altele furt calificat. De asemenea, există infracţiune unică continuată, indiferent dacă unele din actele infracţionale sunt consumate iar altele sunt rămase în faza de tentativă cu condiţia ca infractorul să săvârşească respectivele acte pe baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale. Distinct de condiţiile necesare pentru existenţa acestui gen de infracţiuni se mai pune problema momentului (datei) săvârşirii infracţiunii continuate. Discuţia despre existenţa unui singur moment consumativ sau a două momente ( consumare şi epuizare ) nu este lipsită de interes pentru că o serie de consecinţe juridice decurg de aici. Astfel, termenul de prescripţie al răspunderii penale ( art. 122 alin. Ultim C. pen. ) aplicarea legii penale în timp, aplicarea legii de amnistie sau de graţiere, curg de la data epuizării. Cu privire la locul săvârşirii infracţiunii continuate, dacă unele din actele de executare sau rezultatul s-a produs pe teritoriul României se va aplica legea penală română potrivit principiului ubicuităţii consacrat în art. 143 C. pen. Există o serie de infracţiuni care nu pot fi săvârşite în formă continuată, respectiv: a)infracţiunile din culpă nu pot fi săvârşite în formă continuată datorită faptului că textul legal stabileşte că trebuie să existe o rezoluţie unică, ori culpa este incompatibilă cu ideea luării unei rezoluţii infracţionale care presupune neapărat intenţie. b)Infracţiunile care nu sunt susceptibile de divizare nu pot fi comise în formă continuată; de exemplu, infracţiunea de omor nu poate fi comisă în această formă deoarece se consumă instantaneu fără posibilitatea de a fi reluată. c)Infracţiunile care presupun reluarea activităţii pentru realizarea conţinutului lor, respectiv infracţiunile de obicei, un singur act neînsemnând consumare şi care este obligatoriu se realizează prin repetarea lor. BIBLIOGRAFIE: CONSTANTIN BUTIUC – Manual de drept penal: partea generală, Sibiu, Editura Universităţii „ Lucian Blaga ” di Sibiu, 2006

4