Consideraţii cu privire la o posibilă viziune creştin-ortodoxă asupra ştiinţei

1

Consideraţii cu privire la o posibilă viziune creştin-ortodoxă asupra ştiinţei, aşa cum ar putea fi interpretată din viziunile Apostolilor şi a Sfinţilor Părinţi.
Motto ...adu-ţi aminte de Apostolul, care zice: „În vremurile din urmă unii se vor lepăda de credinţă, luând aminte la duhurile înşelăciunii şi la învăţăturile dracilor necuraţi” (cf. I Tim. IV, 1). Şi iarăşi zice: „Va fi o vreme când nu vor suferi învăţătura sănătoasă, ci după poftele lor îşi vor atrage învăţători să le răsfeţe auzul şi îşi vor întoarce auzul de la adevăr şi către basme se vor abate” (II Tim. IV, 3-4)... Sf. Ioan Gură de Aur După ce i s-a vestit că va muri Sfântul Ioan Gură de Aur, a lăsat către creştini ultimul cuvânt, ca un testament în care a simţit nevoia să lămurească pentru totdeauna două aspecte extrem de importante pentru interesele creştinilor: problema adevărurilor, a cunoaşterii şi a reperelor după care trebuie să se ghideze aceştia în viaţă şi problema sfârşitului lumii. Astfel referitor la nevoia de cunoaştere a omului a transmis: „Că dumnezeiasca Scriptură nimic nu a lăsat deoparte, nimic nu a trecut sub tăcere din cele de folos nouă, ci pretutindeni strigă şi prin proroci, şi prin apostoli, vestind mai dinainte şi întărind mai dinainte pe fiecare, după cum o maică iubitoare de fii, iubindu-şi copiii, le mărturiseşte mai dinainte. Şi ne aduce aminte de cele trecute şi de cele de faţă şi de cele viitoare, nimic trecând cu vederea, precum s-a spus mai înainte, din cele folositoare nouă. Şi acest lucru nu îl grăieşte în ascuns, nici cu glas mic, ci în tot locul strigă cu osteneală şi putere şi prin Lege, şi prin proroci, şi prin apostoli, şi prin însuşi Stăpânul.” „Căci poruncă a Stăpânului este. Cercetează cu osteneală, cercetează şi caută şi vei afla multă bogăţie neasemănată şi comoară ascunsă în ţarină; vei înţelege dumnezeiasca Scriptură. Cercetează şi vei afla şi, aflând, vinde toate câte ai şi cumpără ţarina aceea - cunoaşterea cea bună a Sfintelor Scripturi - în care s-a ascuns Fiul, înţelepciunea cea adevărată a Tatălui; pe El aflându-L, fericit vei fi, precum s-a scris că: „fericit e omul care a aflat înţelepciune” (Pilde III, 13)1. Cercetează, iubite, fie că eşti bogat sau sărac, fie rob, fie liber, fie bărbat, fie femeie. Cercetaţi Scripturile. Căci dumnezeiasca Scriptură este cămară a tot binele.

2 Deci, pentru că la noi a ajuns sfârşitul veacurilor, precum zice Apostolul (cf. I Cor. X, 11), şi sau ridicat vremuri grele şi s-a înmulţit fărădelegea şi dragostea multora s-a răcit şi mulţi sunt cei care înşeală şi mai mulţi cei înşelaţi, hai, dar, să desfăşurăm sfinţitele cărţi în care, aflând calea adevărului, să păşim, alergând sus, la munţii cei sfinţi, adică la proroci şi apostoli, ca să nu ne rătăcim şi „să fim purtaţi de orice vânt al învăţăturii, prin amăgirea oamenilor şi prin vicleşugul de a duce în înşelare” (Ef. IV, 14). Căci nu poate pomul rău să facă roade bune. Căci tot pomul din rodul său se cunoaşte (cf. Mt. VII, 16-20). Aşa şi voi îi veţi cunoaşte pe unii ca aceştia din roadele lor. Şi, cunoscându-i, să nu îi primiţi în casă, nu vă plecaţi lor, nu-i învredniciţi de cuvânt, nu aruncaţi mărgăritarele voastre înaintea lor, însă păzi-ţi-vă de frământătura lor1. Iuda al lui lacov a zis: „S-au strecurat [printre voi] unii oameni însemnaţi mai dinainte spre această judecată, necinstitori, care au schimbat harul Dumnezeului nostru în destrăbălare, tăgăduind pe singurul Stăpân şi Domn” (Iuda IV). Şi iarăşi zice: „În vremurile din urmă vor fi batjocoritori, umblând după poftele lor cele lipsite de credinţă” (Iuda XVIII). „Aceştia sunt cei ce se păstoresc pe ei înşişi fără de frică, nori fără de apă, purtaţi de orice vânt, stele rătăcitoare, cărora le este pusă deoparte bezna întunericului în veci” (Iuda 12-13). Şi aşa, dacă vreunul din ereticii cei fără de Dumnezeu, cugetând în chip rău, grăieşte cele strâmbe, nu este nimeni care să-i grăiască împotrivă şi nimeni să ducă război cu el. Atunci toţi sunt săraci, toţi tac, toţi fug. O iubire de argint, rădăcina a tuturor relelor! Cu această bogăţie vreţi să vă mântuiţi? Însă „mai uşor este cămilei să intre prin urechile acului decât bogatului în împărăţia lui Dumnezeu” (Matei XIX, 24). Desfătându-vă, îmbătându-vă, umflăndu-vă în pene, vreţi să biruiţi ereziile? Un alt mare sfânt al Bisericii, Sfântul Vasile cel Mare, scrie referitor la ştiinţă şi cunoaştere: „... Să ascultăm, dar, cuvintele adevărului, grăite «nu întru biruinţă de cuvinte ale omeneştii înţelepciuni» (1 Corinteni II, 4), ci «întru învăţate ale Duhului» (1 Corinteni II, 13), care nu au scopul să aducă laudă de la cei ce le ascultă, ci mântuire celor ce sunt instruiţi în ele." «Ci se făcură în deşert întru gândurile lor şi se întunecă cea fără înţelegere a lor inimă. Zicând a fi înţelepţi nebunit-au.» (Romani, I, 21-22) Din pricina acestor necesităţi logice, după cum spun învăţaţii aceia, ei au respins ipotezele celor dinaintea lor şi au avut nevoie de o ipoteză proprie… Un alt învăţat, unul din cei plini de idei şi cu cuvinte amăgitoare, s-a ridicat împotriva acelora, le-a risipit ideile lor şi le-a înlăturat, punând în locul lor propria lui părere.
Se consideră că dogmele eretice nu sunt simple enunţuri, ci puteri, care, odată acceptate, se dezvoltă şi transformă încet-încet omul, fără ca acesta să-şi dea seama. De aceea sfinţii interziceau orice părtăşie, fie şi banală, cu ereticii, mai ales pentru cei neîntăriţi în dreapta credinţă.
1

3 Aceşti filosofi, necunoscând pe Dumnezeu, n-au pus la temelia creaţiei universului o cauză raţională; ci ideile lor despre facerea lumii sunt concluziile neştiinţei lor iniţiale despre Dumnezeu. De aceea unii, pentru a explica facerea lumii, au alergat la ipoteze materiale, atribuind elementelor lumii cauza creării universului; alţii au spus că natura celor văzute este formată din atomi, corpi indivizibili, molecule şi pori; aceşti corpi indivizibili, când se unesc unii cu alţii, când se despart unii de alţii şi astfel duc la naşterea şi distrugerea existenţelor din natură; corpurile care dăinuiesc mai mult, la rândul lor, îşi au cauza dăinuirii lor în unirea mai trainică a atomilor. Cu adevărat pânză de păianjen ţes cei ce au scris acestea, punând la facerea cerului, a pământului şi a mării nişte cauze atât de slabe şi lipsite de trăinicie. Că nu ştiau să spună: «De început au făcut Dumnezeu cerul şi pământul». De aceea, necredinţa în Dumnezeu, care locuia în ei, i-a înşelat şi au spus că universul este fără cârmuire şi fără rânduire şi că este purtat la întâmplare. Ca să nu păţim şi noi aşa, Moise, care a scris despre facerea lumii, chiar de la cele dintâi cuvinte ne-a luminat mintea cu numele lui Dumnezeu, zicând: «de început au făcut Dumnezeu cerul şi pământul». „A combate sofisticăria şi slăbiciunea ideilor lor, pe care toţi le descoperă de cum le aud, nu este treaba unui bărbat, nici a unui om care ştie să-şi cruţe timpul, nici a unuia care se gândeşte la puterea de judecată a ascultătorilor săi. Nimeni să nu compare învăţătura noastră duhovnicească, simplă şi nemeşteşugită, cu curiozităţile celor ce au filosofat despre cer. Pe cât de frumoasă este frumuseţea femeilor cinstite faţă de a curtezanelor, pe atât de mare este şi deosebirea dintre învăţăturile noastre şi învăţăturile filosofilor profani. Aceştia prezintă în învăţăturile lor probabilităţi siluite; aici, în Scriptură, adevărul stă de faţă, lipsit de cuvinte meşteşugite. Şi pentru ce să ne ostenim noi să combatem minciuna lor, când e destul să punem cărţile lor faţă în faţă şi să asistăm în linişte la războiul dintre ei?... Filosofii aceştia se depărtează însă de adevăr şi nu fac altceva decât să taie drumuri greşite, care-i duc la învăţături false." Conform învăţăturii creştine, erezia nu este doar o simplă abatere de la dogmele Bisericii, văzute ca simple teorii generale asupra lumii, ci o deformare a posibilităţii ulterioare de cunoaştere şi înţelegere a tuturor celorlalte aspecte ale vieţii. Erezia induce automat alt duh, acel duh eretic, sau frământătură cum o numeşte Sfântul Ioan Gură de Aur. Erezia afectează duhul omului şi întunecă mintea. Din erezie se naşte o paradigmă greşită asupra lumii şi drept urmare toate abaterile respective se întorc asupra omului şi treptat devin mortale pentru cel care trăieşte în viziunea respectivă. Aşa s-ar explica lupta care s-a dus pentru păstrarea neschimbată a dogmelor, văzute ca singură cale care duce la mântuire. În viziune creştină, nu mai trebuie descoperit nimic nou deoarece toate s-au dat deja. Problema este doar de înţelegere corectă a celor date. Astfel despre ştiinţă şi evoluţia ei se găsesc informaţii semnificative în Apocalipsa Apostolului Ioan: „ ... văzuiu o muiară şezând pre o hiară roşie, plină de nume de hulă, având capete şapte şi coarne zeace.

4 5. Şi în fruntea ei, nume scris, taină: Vavilonul cel mare, muma curvelor şi urîciunilor pământului. 7. ... Eu ţie voiu grăi taina muierii şi a hiarăi ceiia ce poartă pre ea, ceiia ce are ceale şapte capete şi ceale zeace coarne. 8. Hiara carea ai văzut era şi nu iaste, măcar că iaste, şi va să să suie den beznă şi la perire să duce.” Apocalisa XVII, 3,5,7,8 În învăţăturile creştine se vorbeşte despre un începător al ereziilor. Dar analizând viziunea creştină vis a vis de raport lumii precreştine în raport cu adevărul se spune că Dumnezeii celorlalte neamuri sunt idoli şi obligatoriu ştiinţele derulate în religiile respective forme de înşelare demonică. Iisus vine la evrei pentru că aceştia mai păstrau moştenirea înţelepciunii pe care Adam o primise de la Dumnezeu la care s-a adăugat ulterior ceea ce a primit Avraam, Moise şi toţi profeţii Vechiului Testament. Dar nu rezultă că nici toată ştiinţa neamurilor ar fi fost rea. Spre exemplu tehnicile necesare ducerii vieţii de zi cu zi, nu pare a avea o încărcătură duhovnicească dar este totodată în conformitate cu datul dumnezeiesc al omului de după cădere, acel „creşteţi şi vă înmulţiţi”. Cunoaşterea neamurilor care decurgea din religiile lor idolatre avea două aspecte, cunoaştere esoterică şi cunoaştere exoterică. Cunoaşterea exoterică era a celor mulţi, fiind incompletă sau chiar diferită de cunoaşterea esoterică a celor aleşi, care se găseau în număr redus şi erau cei ce exercitau puterea. Viziunea neamurilor era una strict subordonată puterii. Zeii erau puternici şi neîndurători cu cei care nu le respectau dorinţele. O parte a puterii lor o descopereau doar aleşilor care păstrau cunoaşterea sursa puterii secretă. Ca să ajungă să primească de la zei cunoaştere care era egală cu puterea cei care se pregăteau pentru a deveni aleşi trebuia să treacă printr-o evoluţie în trepte, iar cunoaşterea o primeau în fragmente. În anumite religii, cei din vârf deveneau egalii zeilor şi puterea lor devenea cea mai mare din stat. Conform învăţăturii creştine cunoaşterile esoterice veneau de la demoni şi automat erau erezii, pentru că toate ereziile se consideră că vin de la demoni. De ce atunci Simon Magul este considerat „cel dintâi tâlhar şi ucenicul diavolului în erezii” 2? Ar putea fi o explicaţie faptul că, deşi era evreu, Simon se botezase creştin. El a ieşit din creştinism, atunci când a dorit să dea bani în schimbul primirii harului. Simon văzuse că creştinii au putere asupra duhurilor şi voia să aibă şi el acea putere, ial alţii spun că dorea să fie slăvit pentru puterea pe care astfel ar fi dobândit-o. Refuzat, Simon devine adversarul creştinilor şi se pretinde el adevăratul creştin. El caută să modifice adevărul creştin, să-l falsifice, înlocuindu-l cu adevărul lui. Unii cabbalişti şi gnostici, îl aşează pe Simon Magul, printre părinţii kabbalei şi gnozei. Sistemul pe care unii spun că l-ar fi creat Simon Magul, este de fapt o preluare a vechilor esoterisme cu care a intrat contact în zona Orientului Mijlociu. Sistemul lui Simon Magul se baza pe existenţa unor entităţi spirituale de tipul Eonilor şi Sisygiilor gnostice. E vorba despre cele trei cupluri Nous-Epinora (spirit – gândire), Phone – Onoma (voce-nume) şi Logismos – Enthymesis (raţiune-reflecţie). Aceste cupluri sunt inserate ierarhic între un pol superior Hestos (Prima emanaţie, Imuabilul) şi un pol inferior Ennoia (Marea Gândire, Sofia). În sistemul lui Simon, salvarea prin gnosis îl realizează prima emanaţie care pentru aceasta se va încarna. Ultima emanaţie, Ennoia, se află de secole în imanent unde apare sub forma unei succesiuni de încarnări feminine. Concepţia cu privire la prezenţa în imanent a ultimei emanaţii va influenţa gândirea mistică iudaică şi va duce la conceptul de Shekina.
2

După Sfântul Ioan Gură de Aur.

5 Simon Magul, s-a considerat încarnarea emanaţiei supreme Hestos şi a luat lângă el o desfrânată din Tyr, Elena, pe care a prezentat-o drept încarnarea ultimei emanaţii, Ennoia3. Literatura creştină susţine că Simon Magul a devenit prietenul foarte bun al împăratului Nero, pe care l-a vrăjit cu magia lui. Ura lui Nero împotriva creştinilor s-ar datora în special influenţei lui Simon. Ilustrativă este moartea primului tâlhar, primului eretic şi primului antihrist. Se spune că pentru a atrage atenţia asupra pericolului pe care îl reprezintă respectiva tipologie antihristică, Dumnezeu a ales ca primul Antihrist să fie omorât de primul Apostol de Sfântul Petru. Evenimentul morţii lui Simon s-a produs când acesta îşi arăta puterile pentru a impresiona şi susţinut de demoni zbura în văzduh. Sfântul Petru i-a certat pe demoni şi acesta i-au dat drumul lui Simon care a fost grav rănit şi a murit a doua zi. Evoluţia urmaşilor lui Simon Magul, a presupus deschiderea unui mare câmp de luptă, pentru păstrarea dreptei căi, ortodoxia, şi a dreptei cunoaşteri. Tendinţa gnosticilor şi a viitorilor kabbalişti a fost de a se infiltra permanent între credincioşi, de a modifica dogmele şi a dirija mântuirea către salvări prin cunoaştere sau prin variantele esoterice ale misteriilor, secretelor, etc. Însă nu toate ereziile s-au datorat gnosticilor. Lupta cu gnosticii şi ulterior cu kabbaliştii a avut succes, pe parcursul evului mediu 4 până la schisma din 1054, când occidentul stimulat de ambiţia imperială a vechii Rome a alunecat în erezie. Pe acest sol prielnic, unde creştinismul a fost slăbit de erezia propagată de la vârf către popor, s-au dezvoltat fermenţii ulterioarei disoluţii a creştinismului în spaţiul occidental. Şi uite aşa, fără să mai continui povestea, gnoza s-a deghizat în haine de ştiinţă, impune multe teorii pe care nu le poate demonstra şi solicită credinţă necondiţionată maselor de oameni introduşi cu forţa în abatoarele şcolilor, unde mintea le este siluită şi sufletul înşelat cu seducţiile ieftine ale mind controlului modern.

Deci cei care vor să explice ştiinţific religia sunt în impostura de a explica islamic creştinismul şi mozaic brahmanismul. Căci ştiinţa modernă nu este ceea ce pare ci vechea gnoză deghizată în haine atee, care îţi impun să crezi ceea ce s-a demonstrat matematic, ceea ce cercetători de marcă susţin, dar pe care tu omule simplu nu vei putea demonstra niciodată. Simple credinţe bazate pe aşa-zisul prestigiu al oamenilor de ştiinţă, care pun la îndoială prestigiul oamenilor de
Acad. C. Bălăceanu Stolnici, Introducere în studiul Kabbalei Iudaice şi Creştine, Ed. Omnia Uni Sast S.R.L., Braşov 1996. 4 Din care motiv, urmaşii acestor primi illuminaţi l-au declarat evul mediu întunecat, deoarece lumina lor gnostică întârzia să apară.
3

6 religie, pentru că ultimii umblă cu haine lungi şi negre cu lumănări şi cu busuioc, iar primii cu ochelari, pix şi costum la patru ace. Emanuel Petre Albu

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful