RODICA TRANDAFIR

RODICA IOAN MANUELA GHICA
7(25,$352%$%,/,7 ,/25













































'HVFULHUHD&,3D%LEOLRWHFLL1D LRQDOHD5RPkQLHL
TRANDAFIR, RODICA
7HRULDSUREDELOLW LORU/ Rodica Trandafir, Rodica Ioan,
Manuela Ghica. – Bucuresti: Editura Funda iei România de
Mâine, 2007
156p.; 23,5 cm
Bibliogr.
ISBN 978-973-725-727-7

I. Ioan, Rodica
II. Ghica, Manuela

519.21(075.8)



















© Editura Funda iei România de Mâine, 2007




Tehnoredactor: Silviu BÂRZ
Coperta: Marilena B LAN
Bun de tipar: 10.01.2007; Coli tipar: 9,75
Format: 16/70×100
Editura Funda iei România de Mâine
Bulevardul Timisoara nr. 58. Bucuresti. Sector 6
Tel./Fax 021/444.20.91; www.spiruharet.ro
e-mail: contact@edituraromaniademaine.ro
UNIVERSITATEA SPIRU HARET
FACULTATEA DE MATEMATIC – INFORMATIC






RODICA TRANDAFIR
RODICA IOAN MANUELA GHICA



























EDITURA FUNDA IEI ROMÂNIA DE MÂINE
Bucuresti. 2007


















5


CUPRINS



1. Algebre boole. Corpuri de părţi …………………………………. 9
1.1. Mulţimi ……………………………………………………… 9
1.2. Algebre Boole …………………………….………………… 10
1.3. − σ algebre Boole ……………………………..……………. 13
1.4. Corp de părţi ………………………………………………… 14
1.5. − σ corp de părţi ………………………………..……………. 14
1.6. Măsură ………………………..……………………………... 15
Exerciţii şi probleme propuse ……………….…………………… 16
2. Câmp de evenimente. Probabilitate ………………..…………… 17
2.1. Câmp de evenimente …………………….…………………… 17
2.2. Probabilitate pe un câmp finit de evenimente …...…………… 23
2.3. − σ câmp de probabilitate ……………..…………………….. 28
2.4. Evenimente independente. Probabilitate condiţionată …………. 30
Exerciţii şi probleme propuse ……………….…………………… 35
3. Variabile aleatoare. Caracteristici numerice. Funcţie de
repartiţie …………………………………………………………….. 38
3.1. Variabile aleatoare discrete ……..……………………………. 38
3.2. Momentele unei variabile aleatoare discrete .............................. 44
3.3. Variabile aleatoare de tip continuu …….……………………. 48
3.4. Funcţie de repartiţie ……………..…………………………… 50
3.5. Momentele unei variabile de tip continuu …….……………… 58
Exerciţii şi probleme propuse ……………………..……………… 62
4. Repartiţii probabilistice clasice ………………………………... 64
4.1. Repartiţii de tip discret ……………………………………… 64
4.1.1. Teorema particulară a experimentelor repetate…………... 64
4.1.2. Teorema generală a experimentelor repetate…………….. 67
4.1.3. Repartiţia Poisson de parametru λ ……………………… 69
4.1.4. Schema polinomială……………………………………… 72
4.1.5. Schema bilei nerevenite………………………………….. 72
4.2. Repartiţii de tip continuu ………….………………………… 74
4.2.1. Repartiţia de densitate uniformă………………………….. 74
4.2.2. Legea normală……………………………………………. 78
4.2.3. Repartiţia lognormală…………………………………….. 84
4.2.4. Repartiţia exponenţială negativă…………………………. 85
4.2.5. Repartiţia
2
χ ……………………………………………...
85
4.2.6. Repartiţia Student………………………………………… 88
Exerciţii şi probleme propuse …………………….……………… 89

6
5. Sisteme de variabile aleatoare. Şiruri de variabile aleatoare.
Convergenţă ………………………………………………………….. 93
5.1. Variabile aleatoarebidimensionale discrete ................................ 93
5.2. Funcţii de repartiţie....................................................................... 95
5.3. Sisteme de variabile absolut continue …………...…………... 97
5.4. Repartiţii marginale. Repartiţii condiţionate................................ 99
5.5. Valori medii. Medii conditionate ................................................ 106
5.6. Variabile aleatoare n -dimesionale................................................ 111
5.7. Caracteristici numerice ale sistemelor de doua variabile
aleatoare. Covarianţă. Coeficient de corelaţie. .......................................

113
5.8. Şiruri de variabile aleatoare…………………………………..... 118
5.8.1. Convergenţa în probabilitate............................................... 118
5.8.2. Convergenţa aproape sigură............................................... 121
5.8.3. Convergenţa în repartiţie.................................................... 123
5.8.4. Convergenţa în medie......................................................... 125
5.8.5. Legea numerelor mari.......................................................... 127
5.8.6. Problema asimptotică centrală............................................. 129
Exerciţii şi probleme propuse ……..……………………………… 133
6. Funcţii caracteristice ……………….…………………………... 136
6.1. Funcţii caracteristice unidimansionale ………..………………. 136
6.2. Funcţii caracteristice − n dimensionale ………………………. 143
6.3. Convergenţa şirurilor de funcţii caracteristice ………………... 144
Exerciţii şi probleme propuse ………………………….…………. 146
Anexa 1. Tabla de valori a funcţiei ( )
2
2
2
1
x
e x f

π
= ………….
148
Anexa 2. Tabla de valori a funcţiei ( )


π
= Φ
x z
dz e x
0
2
2
*
2
1
……. 149
Anexa 3. Tabla de valori ( ) n t t , γ =
γ
……………………………
151
Anexa 4. Tabla de valori ( ) n q q , γ =
γ
………………………….
152
Anexa 5. Punctele critice ale distribuţiei
2
χ ……………………….. 153
Anexa 6. Puncte critice ale distribuţiei Student…………………….. 154
Bibliografie ………………………………………………. 155

7




CUVÂNT-ÎNAINTE






Teoria probabilit ilor este o aisciplin matematic izvorat ain experien . care a aat
conceptelor sale. ae origine experimental . o form riguros matematic . Treptat. aceast
aisciplin si-a l rgit campul ae aplicabilitate, probabilitatea intervine în cunoasterea tuturor
aomeniilor existen ei. mai ales în stuaierea ansamblurilor. în aeterminarea statistic a
evolu iei unor mul imi ae evenimente sau st ri întampl toare.
Modelele probabilistice sunt folosite atât în statistica matematic în teoria moaern
a iocurilor. a firelor ae asteptare. teoria matematic a asigur rilor. cat si în cercet rile ain
domeniul fizicii, chimiei, biologiei, ciberneticii, sociologiei, demografiei etc.
Astfel. cartea se aareseaz tuturor acelora care aoresc s -si însuseasc no iunile
funaamentale ale Teoriei probabilit ilor. a moaului ae ganaire probabilist. un moa ae
gândire specific acestei discipline.
Lucrarea ae fa îsi propune s prezinte o introaucere a Teoriei probabilit ilor.
structura lucr rii reflectana partea ain programa analitic a cursului ae Teoria proba-
bilit ilor ain caarul Facult ii ae Matematic – Informatic .
· Capitolul 1 este consacrat algebrelor Boole. reprezent rii lor ca algebre ae p r i
într-un spa iu cu inten ia ae a iustifica punctul de vedere de ansamblu în calculul cu
evenimente.
· In Capitolul 2 sunt prezentate no iunile funaamentale ae evenimente aleatoare.
respectiv de probabilitate.
• Capitolul 3 introduce conceptul de variabile aleatoare, cu matematica lor de calcul.
· In Capitolul 4 sunt prezentate schemele probabilistice clasice care furnizeaz obiecte
consistente ale categoriilor ae campuri ae evenimente si ae campuri probabilistice.
· In Capitolul 5 sunt prezentate sistemele ae variabile aleatoare. sirurile ae variabile
aleatoare cu tipurile clasice ae convergen .
· In Capitolul 6 se introauce no iunea ae func ie caracteristic . instrumentul cel mai
eficient ae cercetare al regimului asimptotic al sirului ae variabile aleatoare.
Fiecare capitol se încheie cu exerci ii. probleme si teste ae verificare. care invit pe
cititor la o în elegere aprofunaat a temei capitolului si a tehnicilor ae aemonstra ie.
Lucrarea poate fi util si stuaen ilor ae la facult ile cu profil economic. precum si a
acelora care utilizeaz aparatul statistic ce are la baz teoria probabilit ilor.


AUTORII





8













9



1. ALGEBRE BOOLE. CORPURI DE PĂRŢI

1.1. Mulţimi
Noţiunea de mulţime este primară, în sensul că nu poate fi definită cu ajutorul altor
noţiuni mai simple. În matematică cuvântul mulţime marchează orice colecţie bine
definită (în sensul că putem decide dacă un anumit obiect aparţine sau nu colecţiei
considerate) de obiecte sau simboluri.
Deci a preciza o mulţime înseamnă a enumera obiectele care o compun sau a
indica proprietatea comună care caracterizează aceste obiecte.
Exemplu. { } e d c b a A , , , , = ; { } 7 , 3 , 2 , 1 = B ;
{ }
1 2 C x x = ∈ ≤ ≤ ; mulţimea
numerelor întregi .
În anumite probleme concrete ne limităm la obiecte care aparţin unei anumite clase
de elemente, numite mulţime de bază (sau de referinţă), notată prin Ω.
Exemplu. Mulţimea numerelor reale poate fi considerată mulţime de bază
pentru submulţimile sale: mulţimea numerelor întregi , mulţimea numerelor reale
negative

şi mulţimea pătratelor perfecte ц.
O mulţime poate conţine un număr finit sau un număr infinit de elemente. Dacă o
mulţime nu conţine nici un element o vom numi mulţime vidă şi o notăm cu ∅.
Exemplu. Mulţimea rădăcinilor reale ale ecuaţiei 0 9
2
= + x este vidă.
Fiind dată mulţimea de bază Ω, vom nota prin ( ) Ω ℘ mulţimea tuturor părţilor
lui Ω; deci ( ) Ω ℘ conţine un număr de părţi ,... , , C B A care luate individual sunt bine
definite ca mulţimi.
Deci elementele lui ( ) Ω ℘ sunt submulţimi.
Ideea de mulţime se întregeşte prin conceptul de mulţimi egale, adică mulţimi care
au aceleaşi elemente.
În mulţimea ( ) Ω ℘ introducem operaţiile următoare:
1. Reuniunea a două mulţimi A şi B notată B A∪ este mulţimea elementelor care
aparţin sau lui A sau lui B .
2. Intersecţia a două mulţimi A şi B , notată B A∩ este mulţimea elementelor care
aparţin şi lui A şi lui B .
Dacă ∅ = B A∩ , spunem că mulţimile A şi B sunt disjuncte. Când
B B A = ∩ , atunci B este, evident o parte a lui A, deci A B ⊂ .
3. Complementara unei mulţimi A, notată
C
A este mulţimea elementelor din Ω care
nu aparţin lui A.
10
Se poate defini, complementara lui A în raport cu o submulţime B în care A
este inclusă ( B A ⊂ ) ca fiind mulţimea elementelor lui B care nu aparţin lui A şi
se notează
C C
B
A A B = ∩ .
4. Diferenţa a două mulţimi A şi B , notează B A− , este mulţimea elementelor care
aparţin lui A şi nu aparţin lui B .
Caracteristic pentru ( ) Ω ℘ sunt următoarele proprietăţi fundamentale, cu evident
aspect intuitiv:
1. ( ) Ω ℘ ∈ Ω , ( ) Ω ℘ ∈ ∅ .
2. Dacă ( ) Ω ℘ ∈ A , atunci ( )
C
A ∈℘ Ω .
3. Dacă ( ) Ω ℘ ∈ B A, , atunci ( ) Ω ℘ ∈ B A∪ .
4. Dacă ( ) Ω ℘ ∈ B A, , atunci ( ) Ω ℘ ∈ B A∩ .

1.2. Algebre Boole
Definiţie. Se numeşte algebră Boole, o mulţime nevidă ј, în care sunt definite
operaţiile ∪ , ∩ ,
C
, şi faţă de care sunt verificate axiomele următoare:
1. A B B A ∪ ∪ = ; A B B A ∩ ∩ = ; (comutativitate)
2. ( ) ( ) C B A C B A ∪ ∪ ∪ ∪ = ; ( ) ( ) C B A C B A ∩ ∩ ∩ ∩ = ; (asociativitate)
3. ( ) A A B A = ∪ ∩ ; ( ) A B A A = ∪ ∩ ; (absorbţie)
4. ( ) ( ) ( ) C A B A C B A ∩ ∪ ∩ ∪ ∩ = ; ( ) ( ) ( ) C A B A C B A ∪ ∩ ∪ ∩ ∪ = ;
(distributivitate)
5. ( )
C
A A B B = ∩ ∪ ;
( )
C
A A B B = ∪ ∩ ; (complementaritate)
oricare ar fi , , A B C∈ј.
Exemple.
1. Mulţimea tuturor părţilor ( ) ℘ Ω ale mulţimii nevide Ω înzestrată cu operaţiile de
reuniune, intersecţie şi complementaritate (faţă de Ω) capătă o structură de algebră
Boole.
2. Perechea de clase de resturi de întregi n , modulo doi, п { }
2
0,1 = înzestrată cu
operaţiile:
∪ 0 1

∩ 0 1
0 0 1

0 0 0

C
0 1 = ,
C
1 0 =
1 1 1

1 0 1
(deci xy y x y x − + = ∪ , xy y x = ∩ ), este o algebră booleană.
Avem următoarele consecinţe rezultate din definiţii:
11
Corolar 1 (transformarea prin dualitate). Dacă într-o afirmaţie adecvată în
care intervin operaţiile ∪ , ∩ ,
C
, şi relaţiile ⊂ şi ⊃ , înlocuim peste tot pe ∪ cu ∩ ,
pe ∩ cu ∪ , pe ⊂ cu ⊃ şi ⊃ cu ⊂, iar pe
C
îl lăsăm neschimbat, obţinem tot o
afirmaţie adevărată numită afirmaţie duală.
Se observă că sistemul de axiome 1-5 rămâne neschimbat dacă substituim mutual
operaţiile ∪ , ∩ , operatorul
C
păstrându-şi locul.
Corolar 2. (Legi de indempotenţă). Pentru orice A∈ј avem:
A A A = ∪ , A A A = ∩ . (1.1.)
Demonstraţie. Aplicând succesiv axiomele 3, 4 şi iar 3 avem ţinând seama de 1:
( ) ( ) ( )
( ) ( ) ( ) ( ) A A B A A B A A
B A A A A B A A
∪ ∪ ∩ ∪ ∪ ∩
∪ ∩ ∪ ∪ ∩
= =
= = =

Prin dualitate obţinem relaţia a doua.
Corolar 3. (Legi de monotonie). Oricare ar fi , , A B C∈ј, din B A ⊂ rezultă:
C B C A ∪ ∪ ⊂ , C B C A ∩ ∩ ⊂ . (1.2.)
Demonstraţie. Avem A B A = ∩ şi B B A = ∪ , deci
( ) ( ) ( ) ( ) C B C C B A C B C A ∪ ∪ ∪ ∪ ∪ ∪ ∪ = =
şi astfel C B C A ∪ ∪ ⊂ .
Prin dualitate se obţine cealaltă lege.
Corolar 4. Pentru orice ( )
1
i
i n
A
≤ ≤
⊂ј, elementele
n
n
i
i
A A A ∪ ∪

...
1
1
=
=
şi
n
n
i
i
A A A ∩ ∩

...
1
1
=
=
sunt unic determinate şi nu depind de ordinea elementelor.
Această consecinţă rezultă imediat din axiomele 2 şi 1.
Corolar 5. Într-o algebră Boole există două elemente numite elementul nul, notat
Λ, şi elementul total, notat V, astfel că pentru orice A∈ј au loc egalităţile:
C
A A = Λ ∩ şi
C
V A A = ∪ (1.3.)
Demonstraţie. Dacă , A B∈ј din axiomele 5 şi 1 rezultă
C
A A B ⊂ ∩ şi
C
B A A ⊂ ∪ .
Înlocuind în prima relaţie pe B cu
C
B B ∩ , iar în cea de-a doua pe B cu
CB B ∪ obţinem:
C C
A A B B ⊂ ∩ ∩ şi
C C
B B A A ⊂ ∪ ∪ (1.4.)
Schimbând pe A şi B între ele avem:
C C
B B A A ⊂ ∩ ∩ şi
C C
A A B B ⊂ ∪ ∪ (1.5.)
Din (1.4.) şi (1.5.) rezultă:
C C
A A B B = ∩ ∩ şi
C C
B B A A = ∪ ∪ . (1.6.)
12
Elementele
C
A A ∩ şi
C
A A ∪ nu depind de alegerea lui A. (conf.
relaţiilor (1.6));
C
A A ∩ este elementul nul al algebrei Boole, iar
C
A A ∪ elementul
total.
Observaţie. În algebra Boole ( ) Ω ℘ , V este întreaga mulţime Ω, iar Λ este
mulţimea vidă ∅.
Corolar 6. Pentru orice A∈ј avem:
A A = V ∩ , V V = ∪ A , Λ = Λ ∩ A , A A = Λ ∪ (1.7.)
sau:
A ⊂ Λ , V ⊂ A . (1.8.)
Demonstraţie. Din axioma 5 şi din (1.3) rezultă relaţiile (1.7.) deci (1.8.).
Corolar 7. Dacă Λ = B A∩ şi V = B A∪ , atunci
C
B A = .
Demonstraţie. Din consecinţa 6 şi axioma 4 avem
( ) ( ) ( )
( ) ( )
C C
C C
V
B A A B A B A B B
A B A B
= Λ = = =
= =
∪ ∩ ∪ ∪ ∩ ∪
∩ ∪ ∪

deci
C
A B ⊂ . Prin dualitate obţinem
C
B A ⊂ , deci
C
B A = .
Corolar 8 (Relaţiile lui de Morgan). Pentru orice , A B∈ј avem:
( )
C
C C
A B A B = ∪ ∩ (1.9.)
( )
C
C C
A B A B = ∩ ∪ . (1.10.)
Demonstraţie. Fie
C C
C A B = ∩ . Din axiomele 4 şi 2 relaţia (1.3) şi consecinţa 6
rezultă:
( ) ( ) ( )
( ) ( )
C C
C C C C
A B C A B A B
A A B B A B
= =
= = Λ Λ = Λ
∪ ∩ ∪ ∩ ∩
∩ ∩ ∪ ∩ ∩ ∪

şi analog:
( ) ( ) ( )
( ) ( )
C C
C C
V V V
A B C A B A B
A B A A B B
= =
= = =
∪ ∪ ∪ ∪ ∩
∪ ∪ ∩ ∪ ∪ ∩

Din consecinţa 7 rezultă ( )
C
C A B = ∪ .
Analog se demonstrează şi (1.10)
Definiţie. Un element A∈ј, Λ ≠ A , se numeşte atom al algebrei ј, dacă
incluziunea A B ⊂ implică Λ = B sau A B = , pentru orice B∈ј.
Exemplu. Fiecare parte a lui Ω formată dintr-un singur element este atom în
algebra ( ) Ω ℘ .



13
1.3. − σ algebre Boole
Vom extinde operaţiile de reuniune şi intersecţie pentru o familie oarecare ѝ de
elemente dintr-o algebră Boole, astfel:
Definiţie. Numim reuniune a elementelor A∈ѝ elementul B∈ј dacă
satisface condiţiile:
1. B A∈ pentru orice A∈ѝ.
2. Dacă D A ⊂ pentru orice A∈ѝ, atunci D B ⊂ .
Prin dualitate suntem conduşi la:
Definiţie. Numim intersecţie a elementelor A∈ѝ, elementul C∈ј, dacă:
1. A C ⊂ pentru orice A∈ѝ,
2. Dacă A D ⊂ pentru orice A∈ѝ, atunci C D ⊂ .
Notăm

F A
A B

= ,

F A
A C

= .
Dacă ѝ ( )
i
i I
A

= , atunci se utilizează notaţia:

I i
i
A B

= ,

I i
i
A C

= .
Definiţie. Se numeşte − σ algebră Boole (algebră Boole − σ completă), o algebră
Boole, ј dacă pentru orice şir de elemente ( ) *
n
n
A

ј există
*
n
n
A


ј.
Operaţiile de reuniune şi intersecţie definite aici sunt comutative şi asociative.
Principiul dualităţii se extinde şi asupra afirmaţiilor referitoare la reuniuni şi intersecţii
infinite. Relaţiile lui de Morgan rămân valabile.
Teorema 1 (Legi de distributivitate). Dacă ј este o − σ algebră Boole şi
A∈ј, ( ) *
n
n
A

ј avem
( )
* *
n n
n n
A A A A
∈ ∈
⎛ ⎞
=
⎜ ⎟
⎜ ⎟
⎝ ⎠
∩ ∩
∪ ∪
(1.11.)
( )
* *
n n
n n
A A A A
∈ ∈
⎛ ⎞
=
⎜ ⎟
⎜ ⎟
⎝ ⎠
∪ ∪
∩ ∩
. (1.12.)
Demonstraţie. Notăm
*
n
n
B A

=


şi ( ) *
n
n
F A A

=

∩ . Vom arăta că B A∩
verifică condiţiile din definiţia reuniunii.
Din această definiţie avem că B A
n
⊂ , deci prin legea de monotonie, adică prima
condiţie din definiţia reuniunii, B A A A
n
∩ ∩ ⊂ pentru orice
*
n∈ .
Fie D A A
n
⊂ ∩ . Avem ( )
C
n n
A A D A A D − = = Λ ∩ ∩ ∩ , deci
( )
C
n
A C A D ⊂ ∩ pentru orice
*
n∈ . Avem deci
( )
C
B C A D ⊂ ∩ . Rezultă
14
( )
( )
C
C
C
B A D = Λ ∩ ∩ , adică
C
B A D = Λ ∩ ∩ de unde se deduce D B A ⊂ ∩ ,
deci condiţia 2 din definiţia reuniunii.
Relaţia (1.12) rezultă prin dualitate.

1.4. Corp de părţi
Fie Ω o mulţime oarecare formată din elemente ω şi ( ) Ω ℘ mulţimea tuturor
părţilor mulţimii Ω.
Definiţie. Se numeşte corp de părţi o familie nevidă ( ) Ω ℘ ⊂ Σ , cu proprietăţile:
(Σ1.) Σ ∈ A implică
C
A ∈Σ ;
(Σ2.) Σ ∈ B A, implică Σ ∈ B A∪ .
Din definiţie rezultă următoarele proprietăţi:
(P1.) Avem Σ ∈ ∅ , Σ ∈ Ω .
(P2.) Dacă ( ) Σ ⊂
≤ ≤ n i i
A
1
, atunci Σ ∈
=

n
i
i
A
1
.
(P3.) Dacă Σ ∈ B A, , atunci Σ ∈ − B A .
Demonstraţie. Σ fiind nevidă, există cel puţin un element Σ ∈ A deci conform cu
( ) 1 Σ ,
C
A ∈Σ iar din ( ) 2 Σ rezultă
C
A A = Ω∈Σ ∪ . Observând că
C
Ω = ∅
proprietatea ( ) 1 P este demonstrată.
( ) 2 P rezultă din ( ) 1 Σ şi ( ) 2 Σ extinse la un număr finit de elemente:
C
1 1
n n
i i
i i
A CA
= =
⎛ ⎞
= ∈Σ
⎜ ⎟
⎝ ⎠
∩ ∪
.
( ) 3 P este imediată ţinând seama de faptul că
C
A B A B − = ∩ şi de ( ) 2 P .

1.5. − σ corp de părţi

Definiţie. Se numeşte − σ corp de părţi (corp borelian) o familie nevidă
( ) Ω ℘ ∈ Σ care posedă proprietăţile:
(Σ¹1.) Σ ∈ A implică
C
A ∈Σ ;
(Σ¹2.) ( ) *
n
n
A

⊂ Σ

implică
*
n
n
A

∈Σ


.
Proprietăţile ( )
1
P –( )
3
P rămân valabile şi pentru − σ corpuri. Avem adevărate şi
următoarele proprietăţi:
15
(P4.) Dacă ( ) *
n
n
A

⊂ Σ

, atunci Σ ∈
∞ →
∞ →
n
n
n
n
A A lim , lim , proprietate care rezultă
imediat dacă ţinem seama de faptul că
∪∩

=

=
∞ →
=
1
lim
n n k
k n
n
A A ,
∩∪

=

=
∞ →
=
1
lim
n b k
k n
n
A A
(P5.) Dacă ( ) *
n
n
A

⊂ Σ

, atunci Σ ∈
∞ →
n
n
A lim , dacă există. În acest caz
n
n
n
n
n
n
A A A
∞ → ∞ →
∞ →
= = lim lim lim .

1.6. Măsură
Definiţie. Fie Σ un − σ corp de părţi ale lui Ω. O aplicaţie : μ
+
Σ → este
prin definiţie o măsură (pe Σ ) dacă:
1. μ este numerabil aditivă. Aceasta înseamnă că pentru orice şir ( ) *
n
n
A

finit sau
infinit de elemente incompatibile două câte două din Σ , avem
( )

∈ ∈
μ =








μ
* *
N n
n
N n
n
A A


2. Există cel puţin un element Σ ∈
0
A de măsură finită.
Din această definiţie rezultă următoarele proprietăţi:
(μ1.) ( ) 0 = ∅ μ .
În adevăr, avem pentru orice Σ ∈ A ,
( ) ( ) ( ) ( ) ∅ μ + μ = ∅ μ = μ A A A ∪ .
Ţinând seama că există cel puţin o mulţime A de măsură finită, deducem din
egalitatea precedentă ( ) 0 = ∅ μ .
(μ2.) Măsura este o funcţie monotonă de mulţime: dacă Σ ∈ B A, cu B A ⊆ , atunci
( ) ( ) B A μ ≤ μ .
Demonstraţia acestei proprietăţi rezultă imediat din
( ) ( ) ( ) ( ) A A B A B μ ≥ − μ + μ = μ
deoarece A şi A B − sunt incompatibile.
(μ3.) Dacă Σ ∈ B A, , B A ⊂ , atunci ( ) ( ) ( ) A B A B μ − μ = − μ consecinţă a
proprietăţii anterioare.






16
Propoziţia 1. Măsura este o funcţie numerabilă subaditivă de mulţime, adică
pentru orice şir ( ) *
n
n
A

⊂ Σ

avem
( )

∈ ∈
μ ≤








μ
* *
N n
n
N n
n
A A

(1.13.)
Pentru demonstraţie vezi [22.].

EXERCIŢII ŞI PROBLEME PROPUSE
1.1. Să se demonstreze egalităţile:
a. ( )
∩ ∩
∪ ∪
n
i
i
n
i
i
A A A A
1 1 = =
=









b. ( )
∪ ∪
∩ ∩
n
i
i
n
i
i
A A A A
1 1 = =
=









1.2. Dacă ∅ = B A∩ , atunci ( ) C A B C A − = − − .
1.3. Dacă Ω ∈ B A, , avem
( ) ( ) ( ) ( )
C C C C
A B A B A B A B = Ω ∩ ∪ ∩ ∪ ∩ ∪ ∩ .
1.4. Să se determine ( ) Ω ℘ şi ( ) ( ) Ω ℘ ℘ dacă
a. { } { } { } { } { } { } 10 , 9 , 8 , 7 , 6 , 5 , 4 , 3 , 2 , 1 , 0 = Ω ,
b. { } 2 = Ω .
1.5. Fie două mulţimi A şi B . Să se arate că B A ⊂ dacă şi numai dacă
( ) ( ) B A ℘ ⊂ ℘ .
1.6. Fie mulţimile A şi B să se arate că:
a. ( ) ( ) ( ) B A B A ∪ ∪ ℘ ⊂ ℘ ℘ .
b. ( ) ( ) ( ) B A B A ℘ ℘ = ℘ ∩ ∩ .
c. ( ) ( ) ( ) B A B A ℘ − ℘ ⊂ − ℘ .
1.7. Fie m o măsură pe algebra Boole ј, m este bivalentă dacă ia numai valorile 0 şi
1. Să se arate că dacă m este bivalentă, atunci ( ) ( ) ( ) B m A m B A m ⋅ = ∩ pentru
orice , A B∈ј.
17




2. CÂMP DE EVENIMENTE. PROBABILITATE

2.1.Câmp de evenimente
Teoria probabilităţilor studiază legile după care evoluează fenomenele aleatoare.
Vom da câteva exemple de fenomene aleatoare.
1. Cel mai simplu exemplu este dat de experimentul care constă în aruncarea cu zarul
(un cub cu şase feţe numerotate de la 1 la 6), rezultatul experimentului fiind dat de
cifra arătată de zar la oprire. Repetând experimentul de un număr de ori, nu putem
prevedea care va fi cifra arătată de zar în fiecare aruncare, deoarece aceasta depinde
de mulţi factori întâmplători (impulsul iniţial dat zarului, poziţia lui în momentul
aruncării, particularităţile feţei pe care cade etc.).
2. Un avion efectuează un număr oarecare de zboruri regulate între două oraşe. Timpul
de zbor nu este constant, ci prezintă mici variaţii de la un zbor la altul, tot datorită
unor factori întâmplători (condiţiile meteorologice etc.).
3. Nu se poate şti dinainte care va fi procentul de rebuturi la fabricarea unui anumit
produs.
În aceste experimente, condiţiile esenţiale ale experimentului rămân neschimbate.
Toate aceste variaţii au loc datorită unor factori secundari, care influenţează rezultatul
experimentului. Din multitudinea factorilor care intervin în fenomenele studiate îi vom
selecţiona pe cei decisivi şi vom neglija influenţa factorilor secundari. Această metodă e
uzuală în studiul fenomenelor fizice, mecanice şi în aplicaţii tehnice, economice.
În studiul acestor fenomene, evident, există o diferenţă de principiu între metodele
care permit să ţinem cont de factorii esenţiali care determină caracterul principal al
fenomenului şi metodele care ţin seama de factorii secundari a căror influenţă se
manifestă prin erori sau perturbaţii. Întâmplarea, complexitatea, multitudinea cauzelor
care intervin conduc la metode speciale de studiere a fenomenelor aleatoare, metode
elaborate de teoria probabilităţilor.
Aplicarea matematicii la studierea fenomenelor aleatoare se bazează pe faptul că
prin repetarea de mai multe ori a unui experiment, în condiţii practic identice, frecvenţa
relativă a apariţiei unui rezultat anumit (raportul dintre numărul experimentelor în care
apare rezultatul şi numărul tuturor experimentelor efectuate) este aproximativ aceeaşi,
oscilând în jurul unui număr constant. Dacă acest lucru se întâmplă, unui eveniment dat îi
putem asocia un număr, probabilitatea sa. Legătura aceasta dintre structură (structura
unui câmp de evenimente) şi număr este o reflectare în matematică a problemei
transferului calităţii în cantitate. Problema convertirii în număr a structurii unui câmp de
evenimente revine la a defini o funcţie numerică pe această structură, care să fie o măsură
a posibilităţilor de realizare a evenimentelor. Realizarea unui eveniment fiind probabilă,
această funcţie poartă denumirea de probabilitate. Teoria probabilităţilor se poate aplica
numai acelor fenomene care prezintă o anumită stabilitate a frecvenţelor relative în jurul
18
probabilităţii (fenomene omogene de masă). Aceasta este baza legăturii teoriei
probabilităţilor cu lumea reală, cu practica de toate zilele.
Deci, definiţia ştiinţifică a probabilităţii trebuie să reflecte, în primul rând,
comportarea reală a fenomenului. Noţiunile şi teoriile probabilistice nu sunt artificii de
calcul, ci modele ale unor stări şi caracteristici obiectiv determinate ale existenţei şi
devenirii acesteia. Probabilitatea nu este expresia gradului subiectiv de încredere a
omului în producerea evenimentului, ci caracterizarea legăturii obiectiv existente între
condiţii şi eveniment, între cauză şi efect.
Probabilitatea unui eveniment are sens atâta timp cât ansamblul de condiţii rămâne
neschimbat, orice modificare a acestor condiţii atrăgând după sine modificarea
probabilităţii şi deci modificarea legii statistice a fenomenului. Descoperirea acestor legi
statistice este rezultatul unui proces îndelungat de abstractizare. Orice lege statistică este
caracterizată pe de o parte de inconstanţa relativă, variabilitatea din comportarea
diferitelor obiecte, datorită căreia nu putem prevedea în mod univoc comportarea unui
obiect singular, iar pe de altă parte, faptul că într-o mulţime mare de fenomene are loc o
constanţă stabilă, care propriu-zis este exprimată de legea statistică.
Statistica practică se referă mai cu seamă la câmpuri de evenimente finite, folosind
şi câmpuri de evenimente infinite, pe când experienţele din domeniul fizicii şi al tehnicii
dau loc, în general, la câmpuri de evenimente infinite.
În teoria probabilităţilor experimentele studiate sunt experimente aleatoare şi
fiecare realizare a unui astfel de experiment se va numi probă. Rezultatul unei probe este
un eveniment.
Exemplu. În aruncarea cu zarul, mulţimea realizărilor posibile va fi
{ } 6 , 5 , 4 , 3 , 2 , 1 = Ω . Câteva evenimente { } 5 , 3 , 1 = A - rezultat impar; { } 4 , 3 , 2 , 1 = B -
rezultat inferior lui 5; { } 6 , 4 , 2 = C - rezultat par. Dacă la o aruncare apare faţa cu
numărul 3, sunt realizate evenimentele A şi B .
Notând prin Ω mulţimea tuturor rezultatelor posibile ale unui experiment
şi prin ( ) Ω ℘ mulţimea tuturor părţilor lui Ω, evenimentele aleatoare sunt elemente
ale lui ( ) Ω ℘ .
În mulţimea Σ a evenimentelor asociate unui experiment se pot introduce trei
operaţii corespunzătoare operaţiilor logice „sau”, „şi”, „non”. Fie Σ ∈ B A, .
a) „ A sau B ” este evenimentul care se realizează dacă şi numai dacă se realizează cel
puţin unul dintre evenimentele A sau B . Acest eveniment se notează prin B A∪
şi se va numi reuniunea evenimentelor A şi B ;
b) „ A şi B ” este evenimentul care se realizează dacă şi numai dacă se
realizează ambele evenimente A şi B , numit intersecţia acestor evenimente şi
notat prin B A∩ ;
c) „non A”, este evenimentul care se realizează dacă şi numai dacă nu se realizează
A. Acest eveniment îl vom numi contrar lui A şi se notează
C
A .
Dacă fiecărui eveniment îi ataşăm mulţimea de probe prin care se realizează, atunci
operaţiile dintre evenimente revin la operaţiile respective dintre mulţimile de probe
19
corespunzătoare, ceea ce justifică notaţiile a), b) şi c). Rezultatele operaţiilor cu
evenimente sunt tot evenimente ataşate experimentului respectiv.
Dacă ∅ = B A∩ , deci A şi B nu se pot realiza simultan, spunem că A şi B
sunt evenimente incompatibile.
În mulţimea Σ a evenimentelor asociate unui anumit experiment, există două
evenimente cu o semnificaţie deosebită şi anume evenimentele
C
A A∪ = Ω şi
C
A A∩ = ∅ . Primul constă în producerea evenimentului A sau în producerea
evenimentului
C
A ceea ce are loc evident, întotdeauna prin urmare, acest eveniment nu
depinde evenimentul A, în sensul că
C C
B B A A ∪ ∪ = = Ω , B fiind eveniment din
mulţimea Σ . Este natural să numim evenimentul Ω, evenimentul sigur. Evenimentul
∅ constă în producerea evenimentului A şi în producerea evenimentului
C
A ceea ce
nu poate avea loc niciodată. Acest eveniment se va numi eveniment imposibil.
Fie evenimentele Σ ∈ B A, . Spunem că evenimentul A implică evenimentul B
şi scriem B A ⊂ , dacă atunci când se realizează A se realizează în mod necesar B .
Dacă avem simultan B A ⊂ şi A B ⊂ , atunci evenimentele A şi B sunt
echivalente şi notăm B A = (aceasta revine la egalitatea mulţimilor de probe care
corespund evenimentelor).
Implicaţia dintre evenimente este o relaţie de ordonare parţială în mulţimea
evenimentelor şi corespunde relaţiei de incluziune din algebrele Boole.
Definiţie. Un eveniment Σ ∈ A este compus dacă există două evenimente
Σ ∈ C B, , A B ≠ , A C ≠ astfel ca C B A ∪ = . În caz contrar evenimentul este
elementar.
Atomii algebrei Boole a evenimentelor se numesc evenimente elementare ale
câmpului (notate ω), evenimentul sigur este Ω iar evenimentul imposibil ∅.
Dacă mulţimea Ω conţine un număr finit de evenimente elementare,
{ }
n
ω ω ω = Ω ,..., ,
2 1
, atunci un eveniment este o parte a lui Ω şi deci va conţine şi el
un număr finit ( n r < ) de evenimente elementare. În acest caz mulţimea evenimentelor
Σ este chiar ( ) Ω ℘ , în general însă avem ( ) Ω ℘ ⊂ Σ şi Σ se bucură de
proprietăţi analoage cu ale lui ( ) Ω ℘ .
Analiza unui număr mare de experimente aleatoare a condus la concluzia
următoare:
Axiomă. Mulţimea evenimentelor asociate unui experiment constituie o algebră
Boole.
Definiţie. Algebra Boole a evenimentelor asociate unui experiment se numeşte
câmpul de evenimente al experimentului respectiv.
Deci câmpul de evenimente va fi o mulţime Ω înzestrată cu un corp de
evenimente Σ şi se va nota prin { } Σ Ω, .
Definiţie. Vom numi corp borelian de evenimente ( − σ câmp) o mulţime Ω
înzestrată cu un câmp borelian ( − σ câmp) de evenimente Σ şi se va nota, de asemenea,
prin { } Σ Ω, .
20
Observaţie. Un − σ câmp este ceea ce în teoria măsurii numim spaţiu măsurabil.
Exemple.
1. O urnă conţine 20 de bile numerotate de la 1 la 20 . Se extrage o bilă şi îi reţinem
numărul. Se cere:
a) Să se scrie evenimentul sigur.
b) Fie evenimentele: A - „rezultatul este par”; B - „rezultatul este multiplu de 5”
şi C - „rezultatul este o putere a lui 2”. Să se scrie evenimentele B A∪ ,
B A∩ ,
C
A . Să se arate implicaţiile dintre evenimente. Care evenimente sunt
incompatibile?
Răspuns.
a) { } 20 , 19 , 18 , 17 , 16 , 15 , 14 , 13 , 12 , 11 , 10 , 9 , 8 , 7 , 6 , 5 , 4 , 3 , 2 , 1 = Ω .
b) B A∪ - „rezultatul este par sau multiplu de 5”; B A∩ - „rezultatul este multiplu
de 10”;
C
A - „rezultatul este impar”; A C ⊂ şi ∅ = B C ∩ .
2. În experienţa aruncării cu zarul să se scrie câmpul de evenimente ataşat experienţei şi
să se calculeze numărul de evenimente din câmp.
Răspuns.
Avem
{} { } { } { } { } { } Ω ∅ = Σ , , , , , , , , , , , , , , , , m l k j i l k j i k j i j i i
unde m l k j i , , , , iau valori independente de la 1 la 6 , iar în cadrul unei grupe toţi
indicii sunt diferiţi. Două grupe cu acelaşi număr de indici diferă cel puţin printr-un
indice. S-a notat prin {} i - „apariţia feţei cu numărul i ”, prin { } j i, - „apariţia feţei cu
numărul i sau a feţei cu numărul j ”, deci { } {} { } j i j i ∪ = , etc.
Evenimentele {} i sunt în număr de
1
6
C , { } j i, în număr de
2
6
C , { } k j i , , în număr
de
3
6
C etc. deci în câmp avem
6 5
6
4
6
3
6
2
6
1
6
2 1 1 = + + + + + + C C C C C evenimente
3. O urnă conţine 4 bile albe
4 3 2 1
, , , a a a a şi 2 bile negre
2 1
, n n . Se extrag simultan
două bile. Se cere:
a. Să se precizeze probele experienţei
b. Se consideră evenimentele:
1
A – obţinerea a două bile negre,
2
A – obţinerea
a două bile albe,
3
A – obţinerea a cel puţin a unei bile negre,
4
A – obţinerea
unei singure bile albe,
5
A – obţinerea unei singure bile negre,
6
A – obţinerea
a două bile verzi.
Să se precizeze care dintre ele sunt aleatoare, elementare sau compuse;
perechi de evenimente compatibile şi incompatibile; perechi de evenimente
egale; implicaţiile dintre evenimente.



21
Răspuns.
a. Notând simbolic prin ( )
2 1
, a a extragerea bilelor
1
a şi
2
a etc. probele experienţei
sunt ( )
2 1
, a a , ( )
3 1
, a a , ( )
4 1
, a a , ( )
3 2
, a a , ( )
4 2
, a a , ( )
4 3
, a a , ( )
1 1
, n a , ( )
2 1
, n a ,
( )
1 2
, n a , ( )
2 2
, n a , ( )
1 3
, n a , ( )
2 3
, n a , ( )
1 4
, n a , ( )
2 4
, n a , ( )
2 1
, n n .
Numărul probelor este 15
2
6
= C .
b. Evenimentele
5 4 3 2 1
, , , , A A A A A sunt aleatoare.
Evenimentul
6
A este imposibil, el nu este nici elementar, nici compus.
Evenimentul
1
A este elementar, el se realizează printr-o singură probă,
( )
2 1
, n n . Avem ( ) { }
2 1 1
, n n A = .
Evenimentele
5 4 3 2
, , , A A A A sunt evenimente compuse.
Avem
5 4
A A = deoarece realizarea lui
4
A atrage după sine realizarea lui
5
A şi
reciproc. Se observă aceasta şi din egalitatea mulţimilor de probe
( ) ( ) ( ) ( ) ( ) ( ) ( ) ( ) { }
2 4 1 4 2 3 1 3 2 2 1 2 2 1 1 1 4
, , , , , , , , , , , , , , , n a n a n a n a n a n a n a n a A = ,
( ) ( ) ( ) ( ) ( ) ( ) ( ) ( ) { }
4 2 3 2 2 2 1 2 4 1 3 1 2 1 1 1 5
, , , , , , , , , , , , , , , a n a n a n a n a n a n a n a n A = .
De asemenea avem
( ) ( ) ( ) ( ) ( ) ( ) { }
4 3 4 2 3 2 4 1 3 1 2 1 2
, , , , , , , , , , , a a a a a a a a a a a a A =
( ) ( ) ( ) ( ) ( ) ( ) ( ) ( ) ( ) { }
2 1 2 4 1 4 2 3 1 3 2 2 1 2 2 1 1 1 3
, , , , , , , , , , , , , , , , , n n n a n a n a n a n a n a n a n a A = .
Sunt compatibile perechile ( )
5 3
, A A ; ( )
3 1
, A A .
Se pot realiza simultan ( )
5 4
, A A .
Sunt incompatibile perechile: ( )
3 2
, A A ; ( )
2 1
, A A ; ( )
4 1
, A A , ( )
3 1
, A A ,
( )
4 2
, A A , ( )
5 2
, A A .
Evenimentele
1
A şi
4
A ;
1
A şi
5
A ;
2
A şi
4
A ;
2
A şi
3
A ;
2
A şi
5
A sunt
contrare.
Avem implicaţiile:
5 4
A A ⊂ ,
4 5
A A ⊂ ;
3 4
A A ⊂ ;
3 5
A A ⊂ .
Vom da câteva proprietăţi ale evenimentelor elementare:
(E1.) Fie Σ ∈ A un eveniment elementar şi Σ ∈ B un eveniment oarecare. Dacă
A B ⊆ , atunci ∅ = B sau A B = .
Presupunând ∅ ≠ B şi A B ≠ rezultă că evenimentul A B C − = este diferit de
A şi de ∅, deci C B A ∪ = ceea ce este imposibil deoarece A este elementar.
(E2.) Condiţia necesară şi suficientă ca un eveniment Σ ∈ A , ∅ ≠ A să fie
elementar, este să nu existe un eveniment Σ ∈ B , ∅ ≠ B cu A B ⊂ .
Presupunând că există Σ ∈ B cu ∅ ≠ B şi A B ⊂ rezultă A B ≠ . Din
( ) ( ) ( )
C C
B A B A B B A A ∩ ∪ ∩ ∪ ∩ = = , ţinând seama că B A B ∩ = , deoarece
A B ⊂ , rezultă: ( )
C
B A B A ∩ ∪ = .
22
Notând
C
B A C ∩ = , avem A C ≠ deoarece în caz contrar am avea
( ) ( ) ∅ = ∅ = = = = = ∩ ∩ ∩ ∩ ∩ ∩ ∩ A B B A B B A B C B A B
C C
.
În relaţia C B A ∪ = avem A B ≠ , A C ≠ , ceea ce este absurd, deoarece A
este un eveniment elementar.
În mod analog se demonstrează:
(E3.) Condiţia necesară şi suficientă ca un eveniment ∅ ≠ A să fie elementar este
ca pentru orice eveniment B să avem ∅ = B A∩ sau A B A = ∩ .
(E4.) Două evenimente elementare distincte sunt incompatibile.
Fie evenimentele elementare
1
A şi
2
A cu
2 1
A A ≠ Presupunem ∅ ≠
2 1
A A ∩ .
Evenimentul
2
A este elementar, deci conform cu ( ) 3 E
2 1 1
A A A ∩ = . Analog,
2
A
fiind elementar avem
2 1 2
A A A ∩ = . Din aceste relaţii rezultă
2 1
A A = , ceea ce nu se
poate, deci ∅ =
2 1
A A ∩ .
(E5.) Într-o algebră finită de evenimente pentru orice eveniment compus Σ ∈ B ,
există un eveniment elementar A, B A ⊂ .
Demonstraţia este imediată ţinând seama de ( ) 2 E .
(E6.) Orice eveniment dintr-o algebră finită de evenimente se poate scrie sub formă
unică, ca o reuniune de evenimente elementare.
Fie Σ ∈ B un eveniment compus. Ţinând seama de ( ) 5 E există un eveniment
elementar
1
A cu B A ⊂
1
. Notăm
1 1
A B B − = , deci
1 1
B A B ∪ = .
Dacă
1
B este eveniment elementar, prima parte a propoziţiei este demonstrată.
Dacă
1
B este eveniment compus, există un eveniment elementar
1 2
B A ⊂ . Notăm
2 1 2
A B B − = , deci
2 2 1
B A B ∪ = şi deci
2 2 1
B A A B ∪ ∪ = .
Dacă
2
B este eveniment elementar, ne oprim aici cu descompunerea. Dacă
2
B
este eveniment compus continuăm procedeul. Algebra fiind finită, după un număr finit de
paşi obţinem
k
A A A B ∪ ∪ ∪ ...
2 1
= (2.1.)
unde
i
A ( k i ,..., 2 , 1 = ) sunt evenimente elementare.
Să presupunem că descompunerea (2.1) nu este unică deci că
r k
A A A A A A B ′ ′ ′ = = ∪ ∪ ∪ ∪ ∪ ∪ ... ...
2 1 2 1
(2.2.)
unde, spre exemplu:
s
A A ′ ≠
1
( r s ,..., 2 , 1 = ) (2.3.)
Avem:
( ) ( ) A A A A A A A A
k
′ ′ ′ = ∪ ∪ ∪ ∩ ∪ ∪ ∪ ∩ ... ...
2 1 1 2 1 1
,
de unde ţinând seama de ( ) 4 E şi de relaţia (2.3) rezultă ∅ =
1
A , ceea ce este absurd.
De aici rezultă:
(E7.) Într-o algebră finită de evenimente, evenimentul sigur este reuniunea tuturor
evenimentelor elementare.
23

2.2. Probabilitate pe un câmp finit de evenimente
Să considerăm o urnă U care conţine n bile, dintre care m albe şi m n − negre
(bile diferă numai prin culoare). Se extrage la întâmplare o bilă. Avem n evenimente
elementare. Fie A evenimentul „bila extrasă să fie albă”. Acest eveniment se poate
realiza prin m probe, n m ≤ .
Definiţie. Se numeşte probabilitatea evenimentului A raportul dintre numărul
cazurilor favorabile realizării lui A şi numărul cazurilor egal posibile. Deci
( )
n
m
A P = . (2.4.)
Aceasta este definiţia clasică a probabilităţii. Ea se poate folosi numai în
experimente cu evenimente elementare egal posibile.
Să considerăm acum o urnă care conţine n bile dintre care
1
a bile de culoarea
1
c ;
2
a
bile de culoarea
2
c ;

...;
s
a bile, de culoarea
s
c . Astfel
s
a a a n + + + = ...
2 1
. Bilele diferă
între ele numai prin culoare. Se extrage o bilă din urnă. În acest caz extracţia unei bile este
eveniment elementar. Probabilitatea extragerii unei bile de culoare
l
c va fi dată de definiţia
clasică a probabilităţii,
n
a
P
l
= , deci eveniment favorabil este extracţia unei bile de
culoare
l
c .
Un eveniment oarecare al câmpului este apariţia uneia din bile având culoarea
s
l l l
c c c ,..., ,
2 1
, notat A, pentru care
( )
n
a a a
A P
s
l l l
+ + +
=
...
2 1
.
De aici rezultă că:
1. probabilitatea fiecărui eveniment este o funcţie de acest eveniment, având valori
pozitive;
2. probabilitatea evenimentului sigur Ω este 1; ( ) 1
...
2 1
=
+ + +
= Ω
n
a a a
P
n
;
3. dacă
2 1
A A A ∪ = cu ∅ =
2 1
A A ∩ , atunci ( ) ( ) ( )
2 1
A P A P A P + = ;
4. evenimentele elementare sunt egal probabile (au probabiltatea
n
1
).
Se observă că experimentul extracţiei dintr-o urnă poate fi interpretat cu ajutorul a
două câmpuri de evenimente; câmpul considerat mai sus pentru care eveniment
elementar este extracţia unei bile şi un alt câmp, ( ) ( ) Γ ℘ Γ, pentru care eveniment
elementar este extracţia unei bile de culoare
l
c ( s l ,..., 2 , 1 = ). Funcţia ( ) A P care
reprezintă probabilitatea unui eveniment oarecare din Γ are proprietăţile 1, 2 şi 3 dar nu
verifică, în general, proprietatea 4 deoarece evenimentele elementare din Γ nu au
24
probabilităţi egale, decât pentru
s
n n n = = = ...
2 1
. În acest caz nu se mai aplică
definiţia clasică a probabilităţii.
Să considerăm o urnă cu 7 bile numerotate de la 1 la 7 . Se extrage la întâmplare
o bilă.
Notând cu
i
A , 7 ,..., 1 = i , evenimentul care constă în extragerea bilei cu numărul
i , având în vedere că bilele diferă între ele numai prin numărul înscris, rezultă că
evenimentele
i
A

sunt egal posibile, deci, în mod firesc o funcţie de probabilitate definită
pe mulţimea ( )
7 1 ≤ ≤i i
A satisface condiţia ( ) p A P
i
= , unde
7
1
= p .
Evenimentul
j i
A A ∪ , ( j i ≠ ) este un eveniment de două ori mai probabil
decât fiecare din evenimentele
i
A
,
deci prelungirea funcţiei P la evenimentele
j i
A A ∪ trebuie definită ca ( )
7
2
=
j i
P A P ∪ , ( j i ≠ ), deoarece
( ) ( ) ( )
j i j i
A P A P A A P + = ∪ .
În general,
( )
7
...
1
k
A A P
k
i i
= ∪ ∪ , ( 7 ... 1
1
≤ ≤ ≤ ≤
k
i i )
şi ( ) 1 = Ω P , unde Ω este evenimentul sigur.
Deci, în cazul unui câmp finit de evenimente { } Σ Ω, , o probabilitate pe acest câmp
o vom defini astfel:
Definiţie. Se numeşte probabilitate pe Σ , o aplicaţie : P Σ → care satisface
următoarele axiome:
(1) ( ) 0 ≥ A P pentru orice Σ ∈ A ;
(2) ( ) 1 = Ω P ;
(3) ( ) ( ) ( )
2 1 2 1
A P A P A A P + = ∪ pentru orice Σ ∈
2 1
, A A cu ∅ =
2 1
A A ∩ .
Proprietatea (3) se extinde prin recurenţă la orice număr finit de evenimente
incompatibile două câte două. Deci, dacă ∅ =
j i
A A ∩ , j i ≠ , n j i ,..., 1 , = , atunci
( )

= =
=








n
i
i
n
i
i
A P A P
1 1

.
Exemplu. Într-o pungă se găsesc 200 bilete de loto dintre care un bilet câştigător a
000 . 500 lei, 5 bilete câştigătoare a 000 . 100 lei fiecare, 10 bilete câştigătoare a 000 . 50
lei fiecare şi 20 bilete câştigătoare a 000 . 5 lei fiecare. Cineva cumpără un bilet. Care este
probabilitatea ca cumpărătorul să câştige cel puţin 000 . 50 lei ?
Vom considera următoarele evenimente: A - cumpărătorul câştigă cel puţin
000 . 50 lei;
1
A – cumpărătorul câştigă 000 . 50 lei;
2
A – cumpărătorul câştigă
000 . 100 lei;
3
A – cumpărătorul câştigă 000 . 500 lei.
25
Avem evident
3 2 1
A A A A ∪ ∪ = cu ∅ =
j i
A A ∩ , ( j i ≠ , 3 , 2 , 1 , = j i ). Deci
( ) ( ) ( ) ( ) 08 , 0
200
1
200
5
200
10
3 2 1
= + + = + + = A P A P A P A P .
Definiţie. Numim câmp de probabilitate finit, un câmp finit de evenimente { } Σ Ω,
înzestrat cu o probabilitate P , notat { } P , , Σ Ω .
Din regula de adunare a probabilităţilor deducem că pentru a cunoaşte
probabilităţile tuturor evenimentelor Σ ∈ A este suficient să cunoaştem probabilităţile
evenimentelor elementare
i
ω ; r i ≤ ≤ 1 , care alcătuiesc mulţimea finită
{ }
r
ω ω = Ω ,...,
1
, deoarece dacă notăm { } ( )
i i
p P = ω ; r i ≤ ≤ 1 , şi dacă
{ } { }
k
i i
A ω ω = ∪ ∪...
1
, atunci
( )
{ } { } ( ) { } ( ) { } ( )
1 1 1
... ... ...
i i i i i i
k k k
P A P P P p p ω ω ω ω = = + + = + + ∪ ∪
Deci, un câmp finit de probabilitate este complet caracterizat de numerele
nenegative
r
p p p ,..., ,
2 1
cu 1
1
=

=
r
i
i
p .
Dacă
r
p p = = ...
1
, atunci ( )
r
k
A P = unde k reprezintă numărul de evenimente
elementare care intră în compunerea evenimentului A (evenimente elementare
favorabile evenimentului A). Se ajunge astfel la definiţia clasică a probabilităţii.
Din definiţia probabilităţii rezultă următoarele proprietăţi:
(P1.) Pentru orice Σ ∈ A , ( ) ( ) A P A P − =1
C
.
Din Ω =
C
A A∪ , ∅ =
C
A A∩ şi din axiomele (2) şi (3) rezultă imediat această
proprietate.
Exemplu. Un aparat achiziţionat de o uzină trebuie pus în funcţiune. Se pot ivi
următoarele situaţii:
a) o bună stare de funcţionare;
b) un uşor dereglaj;
c) trebuie înlocuite câteva piese;
d) se impune o revizie generală.
În primul caz aparatul continuă să funcţioneze. În cazul (b) reglajul durează 10
minute, în cazul (c) piesele se înlocuiesc într-o oră, iar revizia generală se face în 10 ore.
Probabilităţile celor patru etape sunt 5 , 0 ; 1 , 0 ; 15 , 0 ; 25 , 0 .
Să se determine probabilitatea ca aparatul să fie în măsură să funcţioneze după cel
puţin două ore de la instalare.
Răspuns. Considerăm următoarele evenimente: A - aparatul este gata de funcţionare
după 2 ore;
1
A - aparatul poate funcţiona imediat;
2
A - aparatul necesită un reglaj;
3
A
- este necesar să înlocuim câteva piese.
26
Avem evident
3 2 1
A A A A ∪ ∪ = . Deci
( ) ( ) ( ) ( ) 75 , 0 15 , 0 1 , 0 5 , 0
3 2 1
= + + = + + = A P A P A P A P
sau
( ) ( ) 75 , 0 25 , 0 1 1
C
= − = − = A P A P '
(P2.) Avem ( ) 0 = ∅ P .
Aceasta rezultă imediat din ( ) 1 P , din observaţia Ω = ∅
C
şi axioma (2).
(P3.) Pentru orice Σ ∈ A avem ( ) 1 0 ≤ ≤ A P .
Axioma (1) ne spune că ( ) 0 ≥ A P . Din (1) şi proprietatea ( ) 1 P rezultă
( ) 1 ≤ A P .
(P4.) Pentru orice Σ ∈
2 1
, A A cu
2 1
A A ⊂ avem ( ) ( )
2 1
A P A P ≤ .
Avem ( )
C
1 2 1 2
A A A A ∩ ∪ = unde ( ) ∅ =
C
1 2 1
A A A ∩ ∩ , deci din (3) rezultă
( ) ( ) ( )
C
1 2 1 2
A A P A P A P ∩ + = . Dar ( ) 0
C
1 2
≥ A A P ∩ de unde ( ) ( )
1 2
A P A P ≥ .
(P5.) Pentru orice Σ ∈
2 1
, A A avem ( ) ( ) ( )
2 1 2 1 2
A A P A P A A P ∩ − = − .
Din ( ) ( )
1 2 1 2 2
A A A A A ∩ ∪ − = , ( ) ( ) ∅ = −
1 2 1 2
A A A A ∩ ∩ şi axioma (3)
rezultă proprietatea enunţată.
(P6.) Dacă
2 1
A A ⊂ , Σ ∈
2 1
, A A , atunci ( ) ( ) ( )
1 2 1 2
A P A P A A P − = − .
Această proprietate rezultă din proprietatea ( ) 5 P (P
5
) deoarece în acest caz
1 1 2
A A A = ∩ .
(P7.) ( ) ( ) ( ) ( )
2 1 2 1 2 1
A A P A P A P A A P ∩ ∪ − + = , oricare ar fi Σ ∈
2 1
, A A .
Din relaţiile ( ) ( )
2 1 2 1 2 1
A A A A A A ∩ ∪ ∪ − = , ( ) ( ) ∅ = −
2 1 2 1
A A A A ∩ ∩ , din
axioma (3) şi proprietatea ( ) 6 P aplicată pentru ( )
2 1 2
A A A ∩ − rezultă proprietatea
enunţată.
De aici rezultă imediat:
(P8.) ( ) ( ) ( )
2 1 2 1
A P A P A A P + ≤ ∪ , oricare ar fi Σ ∈
2 1
, A A .
(P9.) Dacă ( ( ) Σ ⊂
≤ ≤ n i i
A
1
, atunci
( ) ( )
( ) ( )
1 1 1
1
1 1
... 1
n n
i i i j
i i j n i
n
n
i j k i
i j k n i
P A P A P A A
P A A A P A
= ≤ < ≤ =

≤ < < ≤ =
⎛ ⎞
= − +
⎜ ⎟
⎝ ⎠
⎛ ⎞
+ + + −
⎜ ⎟
⎝ ⎠
∑ ∑


∩ ∩



Această relaţie se demonstrează prin inducţie şi ţinând seama de proprietatea
( ) 7 P .
(P10.) Fie evenimentele ( ) Σ ⊂
≤ ≤ n i i
A
1
cu ( ) 0 ...
1 1

− n
A A P ∩ ∩ , atunci:
( ) ( ) ( ) ( )
1 2 1 3 1 2 1 1
1
... ...
n
k n n
k
P A P A P A A P A A A P A A A

=
⎛ ⎞
= ⋅ ⋅ ⋅
⎜ ⎟
⎝ ⎠
∩ ∩ ∩


27
Formula se demonstrează prin inducţie. Probabilităţile din membrul doi există
deoarece din
1 2 1 2 1 1 1
... ... ... A A A A A A A
n n
⊆ ⊆ ⊆ ⊆
− −
∩ ∩ ∩ ∩ ∩
rezultă
( ) ( ) ( ) ( )
1 2 1 2 1 1 1
... ... ... 0 A P A A P A A P A A P
n n
≤ ≤ ≤ ≤ <
− −
∩ ∩ ∩ ∩ ∩
Ca ilustrare a proprietăţilor ( ) 9 P şi ( ) 10 P să considerăm următoarele probleme:
Exemplu - Problema concordanţelor [23]. Într-o urnă sunt n bile numerotate de
la 1 la n . Extragem pe rând câte o bilă fără a o repune în urnă. Este posibil ca în
extracţia de rang i să extragem bila numerotată cu i ?. Spunem în acest caz că avem o
concordanţă.
Răspuns.
Fie p probabilitatea, ca făcând n extracţii să apară cel puţin o concordanţă.
Dacă notăm prin
i
A evenimentul ca în experimentul de rang i , n i ≤ ≤ 1 să apară o
concordanţă, avem ( )
n
A A P p ∪ ∪...
1
= ; unde ( )
( )
n n
n
A P
i
1
!
! 1
=

= , deoarece sunt
posibile ! n cazuri (cele n bile se pot extrage în n moduri diferite) şi ( )! 1 − n cazuri
favorabile, deoarece bila numerotată cu numărul i trebuie extrasă exact în extracţia de
rang i , deci numai cele 1 − n bile rămase se pot permuta oricum între ele.
Analog
( )
( )
( ) 1
1
!
! 2

=

=
n n n
n
A A P
j i
∩ , n j i ≤ < ≤ 1 ,
( )
( )
( )( ) 2 1
1
!
! 3
− −
=

=
n n n n
n
A A A P
k j i
∩ ∩ , n k j i ≤ < < ≤ 1 etc.
În relaţia din ( ) 9 P fiecare termen este, la rândul său, o sumă de termeni egali şi
anume
k
n
C termeni, unde k este numărul indicilor după care se sumează. Avem deci
( ) ( )( )
( )
!
1
1 ...
2 1
1
1
1 1
1 3 2
n
C
n n n
C
n n
C
n
n p
n
n
n
n n

− + +
− −
+

− =
sau
( )
!
1
1 ...
! 3
1
! 2
1
1
1
n
p
n−
− + + + − = .
Observăm că notând prin q probabilitatea evenimentului contrar, atunci
( )
!
1
1 ...
! 3
1
! 2
1
1
1
n
p q
n−
− + + − = − = ,
iar pentru ∞ → n obţinem
e
q
1
→ .
28
Exemplu. Un lot de 100 produse este supus unui control de calitate. Lotul este
respins dacă se găseşte cel puţin un rebut la 5 piese controlate la întâmplare. Ştiind că
lotul conţine % 4 piese defecte, să se determine probabilitatea ca lotul să fie respins.
Răspuns.
Notând cu A evenimentul „lotul trebuie respins” vom calcula ( )
C
A P . Notând
cu
k
A evenimentul „piesa k controlată este bună” 5 1 ≤ ≤ k , şi ţinând seama de faptul
că evenimentele
k
A nu sunt independente, avem
( )
( )
( ) ( ) ( ) ( )
96
92
97
93
98
94
99
95
100
96
...
...
4 3 2 1 5 2 1 3 1 2 1
5 1
C
⋅ ⋅ ⋅ ⋅ =
= =
= =
A A A A A P A A A P A A P A P
A A P
A P
∩ ∩ ∩ ∩
∩ ∩
,
iar ( ) ( )
C
1 A P A P − = .

2.3. − σ câmp de probabilitate
Calea pe care o urmărim în definirea − σ câmpului de probabilitate corespunde
axiomaticii teoriei probabilităţilor dată de A.N. Kolmogorov [11] în 1933.
Definiţie. Fie { } Σ Ω, un − σ câmp de evenimente. Numim probabilitate pe
câmpul { } Σ Ω, , o funcţie numerică pozitivă P , definită pe Σ dacă:
1. ( ) 1 = Ω P ,
2. ( )

∈ ∈
=








I i
i
I i
i
A P A P

, pentru orice familie numărabilă de evenimente
( ) Σ ⊂
∈I i i
A , incompatibile două câte două.
Observăm că probabilitatea este o măsură pentru care ( ) 1 = Ω μ .
Deci un − σ câmp de probabilitate, va fi un − σ câmp de evenimente { } Σ Ω, ,
înzestrat cu o probabilitate; el se va nota cu { } P , , Σ Ω .
Proprietăţile probabilităţii amintite pentru un câmp finit de probabilitate se extind şi
la − σ câmpurile de probabilitate. În plus, dacă { } P , , Σ Ω este un − σ câmp de
probabilitate avem următoarele proprietăţi:
(P11.) Pentru orice şir de evenimente ( ) *
n
n
A

⊂ Σ

pentru care
n n
A A ⊆
+1

(descendent), avem
( )
*
lim
n n
n
n
P A P A
→∞

⎛ ⎞
=
⎜ ⎟
⎜ ⎟
⎝ ⎠





29
şi pentru orice şir de evenimente ( ) *
n
n
A

⊂ Σ

pentru care
n n
A A ⊇
+1

(ascendent), avem
( )
*
lim
n n
n
n
P A P A
→∞

⎛ ⎞
=
⎜ ⎟
⎜ ⎟
⎝ ⎠

.
Pentru demonstraţia primei relaţii vom arăta că dacă
*
n
n
A

= ∅


, atunci
( ) 0 lim =
∞ →
n
n
A P .
În adevăr, din ( )


=
+
− =
n m
m m n
A A A
1
avem ( ) ( )


=
+
− =
n m
m m n
A A P A P
1
.
Pentru 0 = n , seria este convergentă, restul seriei fiind convergent către zero.
Putem scrie
( ) 0 lim
1
= −


=
+
∞ →
n m
m m
n
A A P
deci
( ) 0 lim =
∞ →
n
n
A P .
Notăm
*
n
n
B A

=


, B A B
n n
− = . Şirul ( ) *
n
n
B

este descendent şi
*
n
n
B

= ∅


, deci ( ) 0 lim =
∞ →
n
n
B P .
Dar
( ) ( ) ( ) ( )
*
n n n n
n
P B P A P B P A P A

⎛ ⎞
= − = −
⎜ ⎟
⎜ ⎟
⎝ ⎠

,
deci
( )








=

∞ →

*
lim
N n
n n
n
A P A P .
Pentru demonstraţia celeilalte relaţii se arată că aceasta este echivalentă cu prima,
demonstraţie pe care o lăsăm pe seama cititorilor.
(P12.) ( ) ( ) ( )
n
n
n
n
n
n
n
n
A P A P A P A P
∞ → ∞ →
∞ → ∞ →
≤ ≤ ≤






lim lim lim lim pentru orice şir
( ) *
n
n
A

⊂ Σ

Cu notaţia


=
+
=
0 p
p n n
A B , ( ) *
n
n
B

este ascendent şi
( ) ( ) ( )
n
n
n
n
n
n
n
n
A P B P B P A P
∞ →
∞ → ∞ →
∞ →
≤ = =






lim lim lim lim ,
30
deoarece ( ) ( )
p n n
A P B P
+
≤ pentru orice p∈.
Analog ( ) ( )
n
n
n
n
A P A P
∞ → ∞ →
≥ lim lim . Dar ( ) ( )
n
n
n
n
A P A P
∞ →
∞ →
≤ lim lim .
De aici rezultă ca o consecinţă imediată:
(P13.) (proprietatea de continuitate secvenţială a probabilităţii). Dacă şirul
( ) *
n
n
A

⊂ Σ

este − 0 convergent






=
∞ →
∞ →
n
n
n
n
A A lim lim , atunci
( ) ( )
n
n
n
n
A P A P
∞ → ∞ →
= lim lim .
(P14.) ( )
* *
n n
n n
P A P A
∈ ∈
⎛ ⎞

⎜ ⎟
⎜ ⎟
⎝ ⎠



.
Avem
( ) ( )
∑ ∑

=
∞ →
=
∞ →

= ≤








=








*
1 1
*
lim lim
N n
n
n
i
i
n
n
i
i
n
N n
n
A P A P A P A P
∪ ∪
.
Avem egalitate numai dacă evenimentele sunt mutual disjuncte.

2.4. Evenimente independente. Probabilitate condiţionată
Să considerăm experimentul care constă în aruncarea a două monezi, şi fie
evenimentele: A - să obţinem stema pe prima monedă şi B - să apară stema pe moneda
a doua.
În acest caz probabilitatea evenimentului A nu depinde de realizarea
evenimentului B , deci evenimentul A este independent de evenimentul B .
Să considerăm o urnă care conţine 4 bile albe şi 3 bile negre. Două persoane
extrag fiecare câte o bilă din urnă. Fie evenimentele:
1
A - prima persoană a extras o bilă
albă şi
2
A - a doua persoană a extras o bilă albă. Probabilitatea evenimentului
1
A în
absenţa informaţiilor asupra lui
2
A este
7
4
. Dacă evenimentul
1
A s-a realizat,
probabilitatea evenimentului
2
A este de
2
1
de unde concluzia că evenimentul
2
A
depinde de evenimentul
1
A .
Definiţie. Evenimentele A, B ale câmpului de probabilitate { } P , , Σ Ω sunt
− P independente dacă
( ) ( ) ( ) B P A P B A P ⋅ = ∩ . (2.5.)
Se poate arăta cu uşurinţă că dacă evenimentele Σ ∈ B A, sunt
− P independente, atunci perechile de evenimente A,
C
B ; B ,
C
A ;
C
A ,
C
B sunt
− P independente.
31
Aplicaţie. Doi trăgători trag simultan asupra unei ţine câte un foc fiecare.
Probabilităţile de nimerire a ţintei sunt 8 , 0 pentru primul trăgător şi 6 , 0 pentru al doilea
trăgător. Să se determine probabilitatea ca ţinta să fie atinsă de cel puţin un trăgător.
Răspuns.
Fie evenimentele
i
A - trăgătorul cu numărul i ( 2 , 1 = i ) nimereşte ţinta. Avem
( ) ( ) ( ) ( ) 92 , 0 6 , 0 8 , 0 6 , 0 8 , 0
2 1 2 1 2 1
= ⋅ − + = − + = A A P A P A P A A P ∩ ∪ .
Definiţie. Evenimentele ( ) Σ ⊂
≤ ≤ n i i
A
1
sunt − P independente m câte m dacă
pentru m h ≤ şi n i i i
h
≤ < < < ≤ ... 1
2 1
avem
( ) ( ) ( ) ( )
h
i i i
h
i i
A P A P A P A A P ... ...
2 1 1
= ∩ ∩ .
(2.6.)
Dacă n m = evenimentele sunt − P independente în totalitatea lor.
Observaţie. Dacă n evenimente sunt independente două câte două, nu sunt neapărat
independente în totalitatea lor. Acest lucru se vede din exemplul următor datorat lui S.N.
Bernştein.
Se consideră un tetraedru omogen cu feţele colorate în alb, negru, roşu şi a patra
în cele trei culori. Efectuăm experimentul aruncării acestui corp o singură dată. Să
notăm cu
i
A evenimentul ca tetraedrul să se aşeze pe faţa cu numărul i , 4 , 3 , 2 , 1 = i .
Evenimentele
i
A sunt evenimente elementare ale câmpului asociat experimentului
descris.
Avem ( )
4
1
=
i
A P ( 4 , 3 , 2 , 1 = i ). Dacă notăm
2 1
A A A ∪ = ,
3 1
A A B ∪ = ,
4 1
A A C ∪ = avem ( ) ( ) ( )
2
1
= = = C P B P A P , deoarece pentru fiecare culoare
sunt patru cazuri posibile şi două cazuri favorabile – faţa cu culoarea respectivă şi
faţa cu toate culorile.
De asemenea, ( ) ( ) ( )
4
1
= = = A C P C B P B A P ∩ ∩ ∩ , deci
evenimentele A, B , C sunt − P independente două câte două. Avem însă
( ) ( )
4
1
1
= = A P C B A P ∩ ∩ , ( ) ( ) ( )
1
8
P A P B P C = de unde, rezultă că
evenimentele C B A , , nu sunt − P independente în totalitatea lor.
Definiţie. Spunem că evenimentele ( ) *
n
n
A

⊂ Σ

sunt − P independente dacă
orice număr finit de evenimente din acest şir sunt − P independente.
Aplicaţie. Un aparat se compune din trei elemente a căror fiabilitate (durata de
funcţionare fără defecţiune tot timpul într-un interval de timp dat) este egală cu 9 , 0 ;
85 , 0 şi 75 , 0 .


32
Primul element este indispensabil pentru funcţionarea aparatului, defectarea unuia din
celelalte două elemente face ca aparatul să funcţioneze cu un randament inferior, iar
defectarea simultană a elementelor doi şi trei face imposibilă funcţionarea aparatului.
Elementele se defectează independent unul de altul. Se cere probabilitatea ca aparatul să
funcţioneze tot timpul într-un interval de timp dat.
Răspuns.
Fie evenimentele
i
A - elementul i ( 3 , 2 , 1 = i ) funcţionează fără defecţiune şi A -
aparatul funcţionează chiar cu un randament inferior. Avem
( ) ( ) ( )
C
3 2 1 3
C
2 1 3 2 1
A A A A A A A A A A ∩ ∩ ∪ ∩ ∩ ∪ ∩ ∩ =
Astfel
( )
( ) ( ) ( )
( ) ( ) ( ) ( ) ( ) ( ) ( ) ( ) ( )
866 , 0 25 , 0 85 , 0 9 , 0 75 , 0 15 , 0 9 , 0 75 , 0 85 , 0 9 , 0
C
3 2 1 3
C
2 1 3 2 1
C
3 2 1 3
C
2 1 3 2 1
= ⋅ ⋅ + ⋅ ⋅ + ⋅ ⋅ =
= + + =
= + + =
A P A P A P A P A P A P A P A P A P
A A A P A A A P A A A P
A P
∩ ∩ ∩ ∩ ∩ ∩
.
În exemplul cu urna am văzut că rezultatul experimentului de care este legat
1
A
influenţează condiţiile experimentului de care este legat
2
A (extrăgând din urnă o bilă
albă prima persoană, vor rămâne în urnă pentru extracţia ce va fi efectuată de persoana a
doua numai 3 bile albe şi 3 negre).
Deci probabilitatea evenimentului
2
A variază în funcţie de realizarea lui
1
A în
sensul că această probabilitate este
2
1
dacă s-a realizat
1
A sau
3
2
dacă nu s-a realizat
1
A . Este deci natural să numim probabilitatea evenimentului
2
A condiţionată de
evenimentul
1
A şi să o notăm prin ( )
1 2
A A P sau ( )
2
1
A P
A
.
Definiţie. Fie { } P , , Σ Ω un − σ câmp de probabilitate şi Σ ∈ B A, cu
( ) 0 ≠ B P . Numim probabilitate a evenimentului A condiţionată de evenimentul B ,
raportul
( )
( )
( )
P A B
P A B
P B
=


(2.7.)
Notăm şi ( ) ( ) A P B A P
B
= .
Tripletul { }
B
P , , Σ Ω este un − σ câmp de probabilitate dacă { } P , , Σ Ω
este un − σ câmp de probabilitate. (Se verifică cu uşurinţă axiomele din definiţia
probabilităţii).
Analog putem defini probabilitatea evenimentului B condiţionată de
evenimentul A, ( )
( )
( ) A P
B A P
A B P

= , unde ( ) 0 ≠ A P .


33
Din cele două relaţii ţinând seama de proprietatea de comutativitate a intersecţiei
rezultă
( ) ( ) ( ) ( ) B A P B P A B P A P = . (2.8.)
Din (2.7) rezultă că, în cazul a două evenimente independente ( ) ( ) A P B A P = .
Definiţie. Numim sistem complet de evenimente o familie cel mult numărabilă de
evenimente ( ) Σ ⊂
∈I i i
A cu ∅ =
j i
A A ∩ pentru orice j i ≠ , I j i ∈ , şi Ω =


I i
i
A .
Formula probabilităţii totale. Fie ( ) Σ ⊂
∈I i i
A un sistem complet de evenimente
cu ( ) 0 ≠
i
A P , I i ∈ . Pentru Σ ∈ A , avem
( ) ( ) ( )


=
I i
i i
A A P A P A P .
(2.9.)
Pentru demonstraţie să observăm că pentru fiecare I i ∈ avem
( ) ( ) ( )
i i i
A A P A P A A P = ∩ , de unde însumând după i obţinem
( ) ( ) ( )
∑ ∑
∈ ∈
=
I i
i
I i
i i
A A P A A P A P ∩
dar
( ) ( ) ( ) A P A P A A P A A P
I i
i
I i
i
= Ω =
















=
∈ ∈

∩ ∩ ∩

.
Exemplu. Zece aparate de acelaşi tip sunt date în exploatare: trei provin de la uzina
1
U , cinci provin de la uzina
2
U , iar două de la uzina
3
U . Aparatele sunt supuse unei
probe de verificare. Cele care provin de la prima uzină trec proba de verificare cu
probabilitatea 9 , 0 , cele care provin de la uzina
2
U cu probabilitatea 75 , 0 , iar cele care
provin de la uzina
3
U cu probabilitatea 85 , 0 . Se alege la întâmplare un aparat. Care este
probabilitatea ca aparatul să treacă proba de verificare?
Răspuns.
Facem următoarele ipoteze:
i
A - aparatul ales provine de la uzina
i
U ,
3 , 2 , 1 = i . Avem ( )
10
3
1
= A P , ( )
2
1
2
= A P , ( )
5
1
3
= A P . Dacă notăm prin A
evenimentul „aparatul ales trece proba de verificare”, avem ( ) 9 , 0
1
= A A P ,
( ) 75 , 0
2
= A A P , ( ) 85 , 0
3
= A A P şi
( ) ( ) ( )
200
163
3
1
= =

= i
i i
A A P A P A P .





34
Formula lui Bayes (sau teorema ipotezelor). Fie un sistem complet de
evenimente ( ) Σ ⊂
∈I i i
A . Probabilităţile acestor evenimente (ipoteze) sunt date înainte
de efectuarea unui experiment. Experimentul efectuat realizează un alt eveniment A. Să
arătăm cum realizarea evenimentului A schimbă probabilităţile ipotezelor. Trebuie să
determinăm deci probabilităţile ( ) A A P
i
pentru fiecare ipoteză
i
A , I i ∈ . Avem
( )
( )
( ) A P
A A P
A A P
i
i

= , dar ( ) ( ) ( )
i i i
A A P A P A A P = ∩ şi ţinând seama de (2.9)
rezultă
( )
( ) ( )
( ) ( )


=
I j
j j
i i
i
A A P A P
A A P A P
A A P .
(2.10.)
Exemple.
1. În condiţiile exemplului anterior se alege la întâmplare un aparat şi se constată că el
trece proba de verificare. Care este probabilitatea ca el să provină de la prima uzină?
Răspuns.
Avem
( )
( ) ( )
( ) ( )

=
=
3
1
1 1
1
j
j j
A A P A P
A A P A P
A A P
unde evenimentele A şi
j
A , 1, 2, 3 j = sunt notate ca la exemplul anterior. Astfel
( )
163
54
1
= A A P .
2. [42] Se consideră două loturi de produse dintre care un lot are toate piesele
corespunzătoare, iar al doilea lot are
4
1
din piese rebuturi. Se alege la întâmplare un
lot şi se extrage din el o piesă constantându-se că este bună. Se reintroduce piesa în
lot şi se extrage din acelaşi lot o piesă. Care este probabilitatea ca piesa extrasă să fie
un rebut?
Răspuns.
Fie A evenimentul „a doua piesă extrasă este rebut”, iar
1
A ,
2
A evenimentele
de a extrage această piesă din primul respectiv al doilea lot. Formula probabilităţii totale
ne dă
( ) ( ) ( ) ( ) ( )
2 2 1 1
A A P A P A A P A P A P + =
Avem ( ) 0
2
= A A P , ( )
4
1
1
= A A P .
Din formula lui Bayes vom calcula ( )
1
A P
.
Notăm cu
1
B ,
2
B evenimentele ca
prima extracţie să se facă din primul, respectiv al doilea lot, iar B evenimentul „piesa
35
extrasă este bună”. Atunci ( ) ( )
2
1
2 1
= = B P B P , ( )
4
3
1
= B B P , ( ) 1
2
= B B P şi
( ) ( )
7
3
1 1
= = B B P A P , deci ( )
28
3
4
1
7
3
= ⋅ = A P .
Inegalitatea lui Boole. Fie { } P , , Σ Ω un câmp de probabilitate şi ( ) Σ ⊂
∈I i i
A o
mulţime cel mult numărabilă de evenimente. Dacă Σ ∈


I i
i
A , atunci:
( )

∈ ∈
− ≥








I i
i
I i
i
A P A P
C
1

. (2.11.)
În particular
( ) ( ) 1
1 1
− − ≥









= =
n A P A P
n
i
i
n
i
i ∩
. (2.11'.)
Demonstraţia este imediată dacă scriem








− =
















− =








∈ ∈ ∈
∪ ∩ ∩
I i
i
I i
i
I i
i
A P A P A P
C
C
1 1
şi aplicăm proprietatea ( ) 14 P . În particular
( ) ( ) ( ) ( ) ( ) 1 1 1 1
1 1 1
C
1
− − = − − = − ≥








∑ ∑ ∑
= = = =
n A P A P A P A P
n
i
i
n
i
n
i
i i
n
i
i ∩
.

EXERCIŢII ŞI PROBLEME PROPUSE
2.1. O urnă conţine 20 de bile numerotate de la 1 la 20 . Se extrage o bilă. Se cere:
a. Să se scrie câmpul de evenimente ataşat experimentului respectiv.
b. Ce puteţi afirma despre următoarele evenimente: A - numărul de pe bilă este
par; B - numărul de pe bilă este multiplu de 5; C - numărul de pe bilă este o
putere a lui 2 .
2.2. Se aruncă trei zaruri. Să se calculeze probabilitatea ca suma punctelor obţinute să fie:
a. egală cu 16;
b. mai mare decât 16;
c. mai mică decât 20 .
2.3. Un elev
1
A primeşte o informaţie pe care o transmite sub formă de semnal „da” sau
„nu” unui elev
2
A . Acesta o transmite lui
3
A şi
3
A lui
4
A . Ultimul elev anunţă
rezultatul primit. Ştiind că fiecare din ei spune adevărul într-un singur caz din trei, să
se determine probabilitatea ca primul elev să fi spus adevărul dacă ultimul a spus
adevărul.
Răspuns.
41
13
= P .
36
2.4. persoană scrie n scrisori la n persoane. Pune fiecare scrisoare în plic, închide
plicurile şi apoi scrie la întâmplare adresele pe plicuri. Care este probabilitatea ca cel
puţin o scrisoare să ajungă la destinatarul său?
Răspuns. ( )
!
1
1 ...
! 4
1
! 3
1
! 2
1
1
1
n
P
n+
− + + − + − = .
2.5. Trei discuri C B A , , sunt vopsite pe ambele feţe astfel: A - are două feţe albe; B -
are o faţă albă şi una neagră; C - are două feţe negre. Se alege la întâmplare un disc
şi se observă că are o faţă albă. Care este probabilitatea ca şi cealaltă faţă să fie albă?
Răspuns.
3
2
= P .
2.6. Se dau şase urne cu următoarele structuri: ( )
1
U - două urne conţin câte 4 bile albe
şi 2 negre; ( )
2
U - trei urne conţin câte 3 bile albe şi 5 negre; ( )
3
U - o urnă
conţinând 6 bile albe şi 4 negre. Se extrage la întâmplare o bilă dintr-o urnă. Se
cere:
a. Probabilitatea ca bila extrasă să fie neagră.
b. Dacă s-a extras o bilă albă, care este probabilitatea ca bila extrasă să fie dintr-o
urnă cu structura ( )
2
U .
Răspuns.
a.
720
367
= P ;
b. Se aplică formula lui Bayes şi se obţine
367
135
= P .
2.7. La un liceu de specialitate în cei trei ani sunt n elevi, din care
k
n , ( 3 , 2 , 1 = k ) în
anul k . Se iau la întâmplare doi elevi şi se constată că unul este mai bine pregătit la
învăţătură decât cel de al doilea elev. Care este probabilitatea ca elevul mai bun să fie
în ultimul an?
Răspuns.
3 2 1
2 1
1 1 1
1 1
n n n
n n
P
+ +
+
= .
2.8. Avem piesele lucrate de acelaşi atelier în două zile puse separat. Piesele lucrate în
prima zi corespund condiţiilor tehnice de calitate, iar dintre cele lucrate a doua zi,
4
1

sunt de calitate necorespunzătoare. Se ia o piesă la întâmplare şi se constată că este de
calitate. Să se determine probabilitatea ca o altă piesă luată la întâmplare din aceeaşi
grămadă să fie necorespunzătoare dacă prima piesă, după verificare, este repusă la
loc.
Răspuns.
28
3
= P .
37
2.9. Într-o urnă sunt zece bile dintre care x de culoare albă şi y de culoare roşie cu
8 2 ≤ ≤ x . Se cere:
a. Să se calculeze în funcţie de x probabilitatea ca trăgând simultan două bile din
urnă să fie ambele de aceeaşi culoare. Aplicaţie numerică 4 = x .
b. Care trebuie să fie numărul x al bilelor albe pentru ca această probabilitate să fie
minimă şi care este acest minim?
c. Să se verifice că formula care dă pe P în funcţie de x este valabilă şi pentru
0 = x şi pentru 1 = x . Să se spună, fără calcul, de ce ea rămâne valabilă şi
pentru 9 = x şi pentru 10 = x .
(Bacalaureat, Nice, 1967)
Răspuns. 45 10
2
+ − = x x P ; 5
min
= x ;
9
4
min
= P .

38

3. VARIABILE ALEATOARE. CARACTERISTICI NUMERICE.
FUNCŢIE DE REPARTIŢIE



Una din noţiunile fundamentale ale teoriei probabilităţilor este aceea de variabilă
aleatoare.
Evenimentele unui câmp de probabilitate nu sunt, principial, mărimi în înţelesul atribuit
acestora în ştiinţele naturale sau tehnică; ele se descriu însă cu ajutorul unor mărimi având
valori reale şi care, în general, sunt rezultatul unor măsurători. Principalul merit al actualei
sistematizări a calcului probabilităţilor constă în definirea variabilelor aleatoare, deci a
mărimilor pe care ni le prezintă experimentul direct, sau teoriile destinate să-l interpreteze.
Dacă înţelegem prin variabilă aleatoare o funcţie reală definită pe mulţimea
evenimentelor elementare asociate experimentului considerat vom putea ilustra prin
exemple tipice pentru teoria probabilităţilor cum se trece de la un eveniment la o variabilă
aleatoare şi anume:
Exemplu. Să considerăm un experiment care are ca rezultat evenimentul A. În
locul evenimentul A putem considera variabila aleatoare ξ care ia valoarea 1 dacă s-a
realizat A şi 0 dacă s-a realizat
C
A . Am definit o variabilă aleatoare bernuolliană cu
două valori (variabilă indicatoare a evenimentului A) prin relaţia
( )



∈ ω
∈ ω
= ω ξ
C
pentru
pentru
0
1
A
A
.
În practică este de multe ori mai comod ca în locul evenimentelor să utilizăm
variabilele aleatoare indicatoare care le sunt asociate.
Această schemă poate fi extinsă în sensul că putem considera un experiment care
are ca rezultat un sistem complet de evenimente ( )
n i i
A
≤ ≤ 1
. Dacă convenim să atribuim
valoarea j n − în cazul în care s-a realizat evenimentul
j
A , n j ≤ ≤ 1 , am definit o
variabilă aleatoare bernoulliană cu n valori, ξ , prin relaţia ( ) j n − = ω ξ dacă
j
A ∈ ω ,
n j ≤ ≤ 1 .

3.1. Variabile aleatoare discrete
Fie { } P , , Σ Ω un − σ câmp de probabilitate şi ( ) Σ ⊂
∈I i i
A un sistem complet
(finit sau numărabil) de evenimente. Sistemul numeric ( )
i i
A P p = , I i ∈ ,
se numeşte distribuţia − σ câmpului de probabilitate.
Definiţie. Numim variabilă aleatoare discretă o funcţie ξ definită pe mulţimea
evenimentelor elementare Ω ∈ ω cu valori reale dacă
1. ξ ia valorile
i
x , I i ∈ ;
2. ( ) { } Σ ∈ = ω ξ ω
i
x , I i ∈ .
39
O variabilă aleatoare discretă pentru care I este finită se numeşte variabilă
aleatoare simplă.
Schematic variabila aleatoare ξ se notează prin
I i
i
i
p
x









ξ : , 1 =

∈I i
i
p . (3.1.)
Tabloul (3.1) se numeşte distribuţia sau repartiţia variabilei aleatoare ξ .
Numărul produselor defecte dintr-un lot examinat, numărul de defecţiuni care apar
într-o anumită perioadă de funcţionare a unui dispozitiv, indicatorul unui eveniment A
sunt variabile aleatoare discrete.
Faptul că 1 =

∈I i
i
p ne sugerează ideea că această sumă se repartizează într-un
anumit mod între aceste valori
i
x , deci din punct de vedere probabilistic o variabilă
aleatoare este complet determinată dacă se dă o astfel de repartiţie. Vom stabili o astfel de
lege de repartiţie.
Una din formele cele mai simple în care putem reprezenta o astfel de lege este
forma schematică (3.1) sau sub forma unui tabel.

i
x
1
x
2
x

i
x

n
x
i
p
1
p
2
p

i
p

n
p

O altă formă este cea grafică luând pe axa absciselor valorile
i
x iar pe axa
ordonatelor probabilităţile corespunzătoare. Putem obţine unind aceste puncte poligonul
de repartiţie:

Figura 3.1.
sau diagrama în batoane
40
Figura 3.2.

Exemplu. Un lot de piese este supus unui control de calitate în modul următor: se
extrage pe rând câte o piesă care se cercetează dacă poate fi admisă sau nu. Se cercetează
5 piese. Dacă piesa din extracţia de rang 4 , 3 , 2 , 1 = k nu corespunde, lotul se respinge.
Să se scrie tabloul de repartiţie al variabilei aleatoare care reprezintă numărul de piese
cercetate, dacă probabilitatea ca o piesă luată la întâmplare din lot să fie admisă este 85 , 0 .
Să se traseze poligonul de repartiţie corespunzător.
Răspuns. Variabila aleatoare ξ poate lua valorile:
a. 1 - dacă prima piesă este rebut, deci ( ) 15 , 0 1 = = ξ P ;
b. 2 - dacă prima piesă extrasă e bună, iar a doua rebut când ( ) 15 , 0 85 , 0 2 ⋅ = = ξ P ;
c. 3 - dacă primele două piese sunt bune şi a treia rebut şi ( ) ( ) 15 , 0 85 , 0 3
2
⋅ = = ξ P ;
d. 4 - primele trei piese sunt bune, iar a patra rebut pentru care
( ) ( ) 15 , 0 85 , 0 4
3
⋅ = = ξ P ;
e. 5 - primele patru piese sunt bune, ( ) ( )
4
85 , 0 5 = = ξ P .
Deci
( ) ( ) ( )
2 3 4
1 2 3 4 5
:
0,15 0,1275 0, 85 0,15 0, 85 0,15 0, 85
ξ
⎛ ⎞
⎜ ⎟
⎜ ⎟
⋅ ⋅
⎝ ⎠

Poligonul de repartiţie este cel din figura 3.3.

Figura 3.3
41

Dacă ξ este o variabilă aleatoare discretă care poate lua valorile diferite
i
x
( ,... 2 , 1 = i ) putem face să-i corespundă un sistem complet de evenimente ( )
,... 2 , 1 = i i
A aşa
fel încât ( ) { }
i i
x A = ω ξ ω = . Ţinând seama de faptul că valorile
i
x sunt diferite, rezultă
că ∅ =
j i
A A ∩ ( j i ≠ ) şi Ω =

=

1 i
i
A , deci ( ) 1
1 1
= =










=

= i
i
i
i
A P A P

.
Reciproca a fost arătată mai sus.
Definiţie. Fie ξ şi η două variabile aleatoare definite prin
( )
n
x = ω ξ pentru
n
A ∈ ω , ( ,... 2 , 1 = n )
( )
m
y = ω η pentru
m
B ∈ ω ( ,... 2 , 1 = m )
(3.2.)
{ }
n
A şi { }
m
B fiind două sisteme complete de evenimente. Spunem că variabilele aleatoare
ξ şi η sunt independente, dacă pentru orice m şi n avem
( ) ( ) ( )
n m n m
P A B P A P B = ∩ . (3.3.)
Cu alte cuvinte sistemele complete { }
n
A şi { }
m
B sunt independente.
Fie ξ şi η două variabile aleatoare definite prin (3.2) şi f o funcţie reală de două
variabile reale. Variabila aleatoare ( ) η ξ = ζ , f ia valorile ( )
m n nm
y x f z , = şi este
definită de sistemul complet de evenimente ( ) ( ) { }
m n nm
y x C = ω η = ω ξ ω = , .
Avem
( ) ( ) ( ) ( ) ( )
( )

=
= ω η = ω ξ = = ω ζ
z
m
y
n
x f
m n
y x P z P
,
, .
(3.4.)
Dacă ξ şi η sunt independente, avem
( ) ( ) ( ) ( ) ( ) ( ) ( )
m n m n
y P x P y x P = ω η = ω ξ = = ω η = ω ξ , .
Cu notaţiile ( ) ( )
n n
x P p = ω ξ = , ( ) ( )
m m
y P q = ω η = rezultă
( ) ( )
( )

=
= = ω ζ
z
m
y
n
x f
m n
q p z P
,
.
(3.5.)
Pentru ( ) y x y x f + = , avem
( ) ( )

= +
= = ω ζ
z
m
y
n
x
m n
q p z P .
(3.6.)

Dacă, în particular ξ şi η nu pot lua decât valori întregi nenegative, avem
( ) ( )
0
k
j k j
j
P k p q ζ ω

=
= =


(3.7.)
Distribuţia lui η + ξ = ζ se numeşte compunerea lui ζ şi η.


42
Spre exemplu fie variabilele aleatoare simple








ξ
n
n
p p
x x

1
1
: ,








η
m
m
q q
y y

1
1
:
Variabila aleatoare η + ξ are tabloul de distribuţie







⎛ + + + +
η + ξ
nm ij
m n j i
p p p p
y x y x y x y x


12 11
2 1 1 1
:
unde
( ) ( ) ( ) ( ) { } ( ) { } ( )
j i j i ij
y x P y x P p = ω η ω = ω ξ ω = + = ω η + ω ξ = ∩
cu
1
1 1
=
∑∑
= =
n
i
m
j
ij
p .
Dacă ξ şi η sunt independente
j i ij
q p p = .
Variabila aleatoare ξη are tabloul de distribuţie








ξη
nm ij
m n j i
p p p p
y x y x y x y x


12 11
2 1 1 1
:
cu
( ) ( ) ( ) ( ) { } ( ) { } ( )
j i j i ij
y x P y x P p = ω η ω = ω ξ ω = = ω η ω ξ = ∩
Operaţiile de sumă şi produs se extind la orice număr finit de variabile aleatoare.
Rezultă deci:
Puterea unei variabile aleatoare are tabloul de distribuţie








ξ
k
k
n
k
k
p p
x x

1
1
:
deoarece ( ) ( ) ( ) ( )
i i
k
i
k
p x P x P = = ω ξ = = ω ξ .
Inversa unei variabile aleatoare cu valori nenule are tabloul de distribuţie










ξ

n
n
p p
x x

1
1
1
1 1
: .
Dacă variabila aleatoare η admite inversă, atunci definim câtul
1 −
ξη =
η
ξ
şi are
tabloul de distribuţie










η
ξ
nm ij
m
n
j
i
p p p
y
x
y
x
y
x


11
1
1
: .
43
O constantă a poate fi interpretată ca o variabilă aleatoare definită pe orice
mulţime de evenimente elementare, iar tabloul ei de distribuţie interpretată ca variabilă
aleatoare va fi








1
:
a
a deci vom putea face totdeauna operaţii cu variabile aleatoare şi
constante.
Exemplu. Se dă ecuaţia 0 = + + c by ax , în care coeficienţii c b a , , se determină
prin aruncarea unui zar. Să se determine probabilitatea ca dreapta astfel obţinută să treacă
prin punctul de coordonate ( ) 1 , 1 − .
Răspuns. Experimentului de determinare a unui coeficient îi ataşăm variabila aleatoare ξ
care ia ca valori numărul de puncte apărut, deci








ξ
6
1
6
1
6
1
6
1
6
1
6
1
6 5 4 3 2 1
:
Fie
3 2 1
, , ξ ξ ξ variabilele aleatoare corespunzătoare determinării coeficienţilor
c b a , , . Aceste variabile aleatoare sunt independente. Dreapta trece prin punctul ( ) 1 , 1 −
când 0
3 2 1
= ξ + ξ + ξ − . Deci trebuie să determinăm
( ) ( )
3 2 1 3 2 1
0 ξ + ξ = ξ = = ξ + ξ + ξ − P P .
Ţinând seama de faptul că variabilele aleatoare sunt independente putem scrie
( ) { } { } ( )
( ) ( )


=
=
= ξ + ξ = ξ =
= = ξ = ξ + ξ = = ξ + ξ + ξ −
6
1
3 2 1
6
1
1 3 2 3 2 1
0
k
k
k P k P
k k P P ∩

Avem ( )
6
1
1
= = ξ k P , 6 ,..., 1 = k şi
( ) ( ) 6
3 2
6
1
3 2
≤ ξ + ξ = = ξ + ξ

=
P k P
k

fiind probabilitatea ca suma punctelor obţinute la aruncarea a două zaruri să fie mai mică
decât 6 . Ţinând seama de faptul că tabloul de distribuţie a variabilei aleatoare care
reprezintă suma punctelor obţinute este








2 2 2 2 2 2 2 2 2 2 2
6
1
6
2
6
3
6
4
6
5
6
6
6
5
6
4
6
3
6
2
6
1
12 11 10 9 8 7 6 5 4 3 2

avem
( )
36
15
6
1
3 2
= = ξ + ξ

= k
k P


44
deci
( )
72
5
3 2 1
= ξ + ξ = ξ P .

3.2. Momentele unei variabile aleatoare discrete
Momentele unei variabile aleatoare discrete sunt valorile tipice cele mai frecvent
utilizate în aplicaţii.
Definiţie. Fie ξ o variabilă aleatoare discretă care ia valorile
i
x cu
probabilităţile
i
p , I i ∈ . Dacă seria

∈I i
i i
p x este absolut convergentă, expresia
( )


= ξ
I i
i i
p x M
(3.8.)
se numeşte valoare medie a variabilei aleatoare discrete ξ .
Dacă ξ este o variabilă aleatoare simplă care ia valorile
n
x x ,...,
1
cu
probabilităţile
n
p p ,...,
1
, atunci valoarea medie va fi
( )

=
= ξ
n
i
i i
p x M
1
. (3.8'.)
Vom da în continuare câteva proprietăţi ale valorilor medii.
(P1). Dacă ξ şi η sunt două variabile aleatoare discrete definite prin (3.2.) şi dacă
( ) ξ M şi ( ) η M există, atunci există valoarea medie ( ) η + ξ M şi
( ) ( ) ( ) η + ξ = η + ξ M M M . (3.9.)
Notând prin
ij
C evenimentul ( ) ( ) { }
i i
y x = ω η = ω ξ ω , , { }
ij
C formează un sistem
complet de evenimente şi
j
i
ij
B C =

,
i
j
ij
A C =

de unde ( ) ( )
j
i
ij
B P C P =

,
( ) ( )
i
j
ij
A P C P =

deci
( )
( ) ( ) ( ) ( )
( ) ( ) ( ) ( )
( ) ( )
i j ij i ij j ij
i j i j i j
i ij j ij i i j j
i j j i i j
M
x y P C x P C y P C
x P C y P C x P A y P B
M M
ξ η
ξ η
+
= + = + =
= + = + =
= +
∑∑ ∑∑ ∑∑
∑ ∑ ∑ ∑ ∑ ∑


Prin recurenţă, se obţine:
(P2). Fie
k
ξ ( n k ,..., 1 = ) n variabile aleatoare discrete. Dacă ( )
k
M ξ există,
atunci ⎟





ξ

=
n
k
k
M
1
există şi
45
( )
∑ ∑
= =
ξ = ⎟





ξ
n
k
k
n
k
k
M M
1 1
. (3.10.)
(P3). Fie ξ o variabilă aleatoare discretă şi c o constantă. Dacă ( ) ξ M există,
atunci ( ) ξ c M există şi
( ) ( ) ξ = ξ cM c M . (3.11.)
Proprietatea rezultă imediat din definiţie şi anume
( ) ( ) ( ) ξ = = = ξ
∑ ∑
cM x p c cx p c M
i
i i
i
i i
.
Proprietăţile (P2) şi (P3) conduc la:
(P4). Fie
k
ξ ( n k ,..., 1 = ) n variabile aleatoare discrete şi
k
c , ( n k ,..., 1 = ), n
constante. Dacă ( )
k
M ξ , ( n k ,..., 1 − ) există, atunci ⎟





ξ

=
n
k
k k
c M
1
există şi
( )
∑ ∑
= =
ξ = ⎟





ξ
n
k
k k
n
k
k k
M c c M
1 1
. (3.12.)
(P5). Valoarea medie a variabilei aleatoare ( ) η = ξ − ξ M este nulă. η se numeşte
abaterea variabilei aleatoare ξ .
Deoarece ( ) ξ M este o constantă, valoarea medie a unei constante este aceea
constantă, deci
( ) ( ) ( ) ( ) 0 = ξ − ξ − ξ − ξ M M M M .
(P6). Inegalitatea lui Schwarz. Fie ξ şi η două variabile aleatoare discrete pentru
care există ( )
2
ξ M şi ( )
2
η M . Atunci
( ) ( ) ( )
2 2
η ξ ≤ ξη M M M . (3.13.)
Pentru demonstraţie vom considera variabila aleatoare ( )
2
λη − ξ = ζ
λ
unde λ
este un parametru real. Avem
( ) ( ) ( ) ( )
2 2 2
2 η λ + ξη λ − ξ = ζ
λ
M M M M .
Dar 0 ≥ ζ
λ
, deci ( ) 0 ≥ ζ
λ
M pentru orice λ real. De aici rezultă
( ) ( ) ( ) 0 2
2 2 2
≥ η λ + ξη λ − ξ M M M , λ ∀ ∈\,
de unde (3.13.).
(P7). Dacă ξ şi η sunt două variabile aleatoare discrete independente şi dacă
( ) ξ M şi ( ) η M există, atunci ( ) ξη M există şi
( ) ( ) ( ) η ξ = ξη M M M . (3.14.)
Notând prin ( ) ( ) { }
j i ij
y x C = ω η = ω ξ ω = , , avem
( ) ( )
∑∑
= ξη
i j
ij j i
C P y x M .
46
Dar ξ şi η sunt independente, deci
( ) ( ) ( )
j i j i ij
q p y P x P C P = = η = ξ =
şi
( ) ( ) ( ) η ξ =














= ξη
∑ ∑
M M q y p x M
j
j j
i
i i
.
Exemplu. Un aparat este format din 5 elemente care se pot defecta independent
unul de altul. Numerotăm elementele de la 1 la 5 şi fie ( ) 1 2 , 0 3 , 0 − + = k p
k

probabilitatea să se defecteze elementul cu numărul k , 5 ,..., 1 = k . Să se calculeze
valoarea medie a numărului de defecţiuni.
Răspuns. Fie
k
ξ variabila aleatoare asociată elementului cu numărul k care ia valori pe
1 sau 0 după cum elementul se defectează sau nu,
( ) ( )








− − − +
ξ
1 2 , 0 7 , 0 1 2 , 0 3 , 0
0 1
:
k k
k
, 5 ,..., 1 = k .
Variabila aleatoare care dă numărului de defecţiuni este
5 4 3 2 1
ξ + ξ + ξ + ξ + ξ = ξ ,
deci
( ) ( ) ( ) ( ) ( ) ( )
5 4 3 2 1
ξ + ξ + ξ + ξ + ξ = ξ M M M M M M .
Avem ( ) ( ) 1 2 , 0 3 , 0 − + = ξ k M
k
de unde
( ) ( ) [ ] 5 , 3 1 2 , 0 3 , 0
5
1
= − + = ξ

= k
k M .
Definiţie. Fie ξ o variabilă aleatoarea discretă şi r un număr natural. Dacă
există valoarea medie a variabilei aleatoare
r
ξ , atunci această valoare medie se
numeşte moment de ordin r al variabilei aleatoare ξ şi se notează
( ) ( )

= ξ = ξ α
k
k
r
k
r
r
p x M .
(3.15.)
Valoarea medie a variabilei aleatoare
r
ξ se numeşte moment absolut de ordin
r al variabilei aleatoare ξ şi se notează
( ) ( )

= ξ = ξ β
k
k
r
k
r
r
p x M .
(3.16.)
Definiţie. Fie o variabilă aleatoare discretă ξ . Momentul de ordinul r al
variabilei aleatoare abatere a lui ξ se numeşte moment centrat de ordinul r a lui ξ şi
se notează
( ) ( ) ( ) ξ − ξ α = ξ μ M
r r
. (3.17.)
Momentul centrat de ordinul doi a variabilei aleatoare discrete ξ se numeşte
dispersie sau variantă şi se notează prin ( ) ξ
2
D sau
2
σ , deci
47
( ) ( ) ξ μ = σ = ξ
2
2 2
D . (3.18.)
Numărul ( ) ( ) ξ μ = σ = ξ
2
D se numeşte abatere medie pătratică a lui ξ .
Vom da în continuare câteva proprietăţi ale dispersiei şi ale abaterii medii pătratice.
(P1). Are loc egalitatea
( ) ( ) ( ) [ ]
2 2 2
ξ − ξ = ξ M M D . (3.19.)
Într-adevăr, ţinând seama de definiţie
( ) ( ) [ ] ( ) ( ) ( ) [ ] ( )
( ) ( ) [ ] ( ) [ ] ( ) ( ) [ ]
2 2 2 2 2
2 2 2
2
2
2
ξ − ξ = ξ + ξ − ξ =
= ξ + ξ ξ − ξ = ξ − ξ = ξ
M M M M M
M M M M M D

(P2). Dacă b a + ξ = μ cu a şi b constante, atunci ( ) ( ) ξ = η D a D .
Avem
( ) ( ) b aM M + ξ = η ,
( ) ( ) ( )
2 2 2 2
2 b abM M a M + ξ + ξ = η
de unde ( ) ( ) ξ = η
2 2 2
D a D .
În particular, pentru 0 = b avem ( ) ( ) ξ = ξ
2 2 2
D a a D .
(P3). Fie ( )
n k k ≤ ≤
ξ
1
, n variabile aleatoare discrete, două câte două independente şi
n
c c ,...,
1
, n constante. Atunci
( )
∑ ∑
= =
ξ = ⎟





ξ
n
k
k k
n
k
k k
D c c D
1
2 2
1
2
. (3.20.)
Ţinând seama de (3.19.) avem
( )
( ) ( ) ( )
( ) ( )
2 2
2
1 1 1
2
2 2
1 1
2
2 2 2
1 1
2
2
2
n n n
k k k k k k
k k k
n n
k k h k h k k k
k h k k
n n
k k h k h k k k
k h k k
h k h k
h k
M c M c D c
M c c c c M
c M c c M c M
c c M M
ξ ξ ξ
ξ ξ ξ ξ
ξ ξ ξ ξ
ξ ξ
= = =
= < =
= < =
<
⎛ ⎞
⎡ ⎤ ⎛ ⎞ ⎛ ⎞ ⎛ ⎞
= − = ⎜ ⎟
⎢ ⎥ ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ ⎜ ⎟
⎜ ⎟
⎝ ⎠ ⎝ ⎠ ⎝ ⎠ ⎣ ⎦
⎝ ⎠
⎛ ⎞ ⎡ ⎤
= + − =
⎜ ⎟ ⎢ ⎥
⎝ ⎠ ⎣ ⎦
⎡ ⎤ = + − −
⎣ ⎦

∑ ∑ ∑
∑ ∑ ∑
∑ ∑ ∑


Dar ( ) ( ) ( )
k h k h
M M M ξ ξ = ξ ξ , deci
( ) ( ) ( ) [ ]
∑ ∑
= =
ξ − ξ = ⎟





ξ
n
k
k k k
n
k
k k
M M c c D
1
2 2 2
1
2

de unde (3.20.).


48
(P4). Inegalitatea lui Cebîşev. Fie ξ o variabilă aleatoare. Atunci
( ) ( ) { } ( )
( )
2
2
ε
ξ
< ε ≥ ξ − ω ξ ω
D
M P . (3.21.)
pentru orice 0 > ε .
Această inegalitate poate fi pusă sub o formă foarte des folosită în aplicaţii şi
anume, luând ( ) ξ = ε aD , (3.21.) se scrie
( ) ( ) ( )
2
1
a
aD M P < ξ ≥ ξ − ξ . (3.21'.)
De exemplu, dacă luăm 3 = a , din (3.21'.) deducem
( ) ( ) ( )
9
1
3 < ξ ≥ ξ − ξ D M P ,
adică probabilitatea ca o valoare a unei variabile aleatoare să iasă din intervalul
( ) ( ) ( ) ( ) ( ) ξ + ξ ξ − ξ D M D M 3 , 3 , este mai mică decât
9
1
, deci majoritatea valorilor
variabilei aleatoare se vor grupa în jurul valorii medii pe un interval de lungime ( ) ξ D 6 .
Aceasta este regula celor σ 3 .

3.3. Variabile aleatoare de tip continuu
Fie { } P , , Σ Ω un − σ câmp de probabilitate.
Definiţie. Se numeşte variabilă aleatoare o funcţie : ξ Ω → (definită pe
mulţimea evenimentelor elementare cu valori reale), astfel încât toate mulţimile de forma
( ) { } x A
x
< ω ξ ω = aparţin lui Σ , pentru orice x ∈.
Vom da în continuare câteva proprietăţi ale variabilelor aleatoare.
(P1). Fie ξ o variabilă aleatoare şi c o constantă, atunci c + ξ , ξ c , ξ ,
2
ξ ,
ξ
1
cu
0 ≠ ξ sunt variabile aleatoare.
Într-adevăr funcţiile c + ξ şi ξ c sunt variabile aleatoare deoarece
( ) { } ( ) { } c x x c − < ω ξ ω = < + ω ξ ω ,
( ) { }
( )
( )







<
>
Σ ∈






> ω ξ ω
Σ ∈






< ω ξ ω
= < ω ξ ω
0 pentru
0 pentru
c
c
c
x
c
x
x c .
De asemenea,
( ) { } ( ) { } ( ) { } Σ ∈ − > ω ξ ω < ω ξ ω = < ω ξ ω x x x ∪ ,
( ) { } ( ) { } Σ ∈ < ω ξ ω = < ω ξ ω x x
2
,
49
( )
( )
{ }
( )
{ }
( )
( )
{ }
( )
{ }
( )
1
0 pentru 0
1
0 pentru 0
1
pentru 0
0 0
x
x
x
x
x
x
ω
ξ ω
ω ξ ω
ω ξ ω ω ξ ω
ω ξ ω ω ξ ω ω ξ ω
⎧ ⎫
⎪ ⎪
< =
⎨ ⎬
⎪ ⎪
⎩ ⎭


< =


⎧ ⎫ ⎪
= < > <
⎨ ⎨ ⎬
⎩ ⎭


⎛ ⎞ ⎧ ⎫
> ⎪
< > <
⎨ ⎬ ⎜ ⎟

⎩ ⎭ ⎝ ⎠


∪ ∩
.
(P2). Fie ξ şi η două variabile aleatoare, atunci
( ) ( ) { } Σ ∈ ω η > ω ξ ω , ( ) ( ) { } Σ ∈ ξ η ≥ ω ξ ω , ( ) ( ) { } Σ ∈ ξ η = ω ξ ω .
(P3). Dacă ξ şi η sunt două variabile aleatoare, atunci η − ξ , η + ξ , ξη,
η
ξ
cu
0 ≠ η , ( ) η ξ, sup şi ( ) η ξ, inf sunt de asemenea variabile aleatoare.
Din (P2) rezultă
( ) ( ) { } ( ) ( ) { } Σ ∈ + ω η < ω ξ ω = < ω η − ω ξ ω x x .
Faptul că η + ξ este variabilă aleatoare rezultă din ( ) η − − ξ = η + ξ şi relaţia
anterioară.
Observăm că
( ) ( ) [ ]
2 2
4
1
η − ξ − η + ξ = ξη ,
η
⋅ ξ =
η
ξ 1
,
( ) ( ) η − ξ + η + ξ = η ξ
2
1
, sup , ( ) ( ) η − ξ − η + ξ = η ξ
2
1
, inf .
Din faptul că ( ) η ξ, sup şi ( ) η ξ, inf sunt variabile aleatoare rezultă că partea
pozitivă
+
ξ şi partea negativă

ξ a unei variabile aleatoare ξ sunt variabile aleatoare,
deoarece ( ) 0 , sup ξ = ξ
+
, ( ) 0 , inf ξ = ξ

.
Teorema 1. Dacă ξ este o variabilă aleatoare nenegativă, există un şir crescător
( ) *
n
n
ξ

de variabile aleatoare simple, nenegative, care converge către ξ .
Demonstraţie. Notăm
( )
( ) ( )
( )





≥ ω ξ
= < ω ξ ≤
− −
= ω ξ
n
n i
i i
n
i
n
n n n
n
pentru
2 ,..., 2 , 1 ,
2 2
1
pentru
2
1

pentru ,... 2 , 1 = n . Atunci
n
ξ sunt variabile aleatoare simple, nenegative.
50
Dacă ( ) ∞ < ω ξ avem ( ) ( )
n n
2
1
< ω ξ − ω ξ deci ( ) ( ) ω ξ = ω ξ
∞ →
n
n
lim .
Dacă ( ) ∞ = ω ξ , atunci pentru orice
*
n∈` avem ( ) n
n
= ω ξ deci
( ) ( ) ω ξ = ω ξ
∞ →
n
n
lim .
Dacă ξ nu este nenegativă, avem
− +
ξ − ξ = ξ cu
+
ξ şi

ξ variabile aleatoare
nenegative şi teorema este de asemenea adevărată.
Teorema 2. Dacă ( ) *
n
n
ξ
∈`
este un şir de variabile aleatoare, atunci
*
sup
n
n
ξ
∈`
,
*
inf
n
n
ξ
∈`
,
n
n
ξ
∞ →
lim şi
n
n
ξ
∞ →
lim sunt de asemenea variabile aleatoare.
Definiţie. Vom spune că variabilele aleatoare
n
ξ ξ ,...,
1
sunt independente dacă
pentru toate sistemele reale
n
x x ,...,
1
avem
( ) ( ) ( )
n n n n
x P x P x x P < ξ ⋅ ⋅ < ξ = < ξ < ξ ... ,...,
1 1 1 1
.

3.4. Funcţie de repartiţie
Definiţie. Se numeşte funcţie de repartiţie a variabilei aleatoare ξ , funcţia
( ) ( ) { } ( ) x P x F < ω ξ ω = (3.22.)
definită pentru orice x ∈\.
Din această definiţie rezultă că orice variabilă aleatoare poate fi dată prin
intermediul funcţiei sale de repartiţie.
Dacă ξ este o variabilă aleatoare discretă cu ( )
n n
x P p = ξ = , I n∈ , atunci din
(3.22.) rezultă
( )

<
=
x
n
x
n
p x F
(3.22.)
şi se numeşte funcţie de repartiţie de tip discret. Rezultă că în acest caz F este o funcţie
în scară, adică ia valori constante pe intervalele determinate de punctele
i
x ( I i ∈ ).
Exemple
1. Fie variabila aleatoare








ξ
05 , 0 15 , 0 20 , 0 45 , 0 15 , 0
4 3 2 1 0
: .
51

Figura 3.4
Conform cu (3.22.) rezultă
( )
0 pentru 0
0,15 pentru 0 1
0,15 0, 45 pentru 1 2
0,15 0, 45 0, 20 pentru 2 3
0,15 0, 45 0, 20 0,15 pentru 3 4
1, 00 pentru 4
x
x
x
F x
x
x
x
< ⎧

≤ <

⎪ + ≤ <

=

+ + ≤ <


+ + + ≤ <





Graficul ei este cel din figura 3.4.
2. În cazul unei variabile








ξ
−k m k k
m
q p C
k
: cu m valori, dacă evenimentele
j
A se
realizează cu probabilitatea
j
p , m j ≤ ≤ 1 , adică ( ) j m P p
j
− = ξ = , funcţia de
repartiţie corespunzătoare este
( )
1
1 2
1 2 1
0 pentru 0
pentru 0 1
pentru 1 2
....................................... ..............................
pentru 2 1 ...
pentru 1 1
m
x
p x
p p x
F x
m x m p p p
x m

< ⎧

≤ <

⎪ + ≤ <

=



− ≤ < − + + +

≥ −





52
Teorema 3. Funcţia de repartiţie a unei variabile aleatoare are următoarele
proprietăţi:
1. Dacă
2 1
x x < , atunci ( ) ( )
2 1
x F x F ≤ ,
1 2
, x x ∈.
2. ( ) ( ) x F x F = − 0 pentru orice x ∈.
3. ( ) lim 0
x
F x
→−∞
= .
4. ( ) lim 1
x
F x
→+∞
= .
Demonstraţie.
1. Fie
2 1
x x < două numere reale. Notăm ( ) { }
1
1
x A
x
< ω ξ ω = ,
( ) { }
2
2
x A
x
< ω ξ ω = . Avem
2 1
x x
A A ⊂ , deci
( ) ( ) ( ) ( )
2
2 1
1
x F A P A P x F
x x
= ≤ = .
2. Fie x ∈ o valoare fixă şi fie ... ...
2 1
< < < <
n
x x x un şir crescător de numere
reale convergent către x . Considerăm evenimentele
1
x
A , ( ) { } x A < ω ξ ω = ,
( ) { }
1 +
< ω ξ ≤ ω =
n n n
x x B , ,... 2 , 1 = n . Avem ...
2 1
1
∪ ∪ ∪ B B A A
x
= .
Evenimentele din membrul doi sunt incompatibile două câte două prin construcţie,
astfel că
( ) ( ) ( ) ( ) ...
2 1
1
+ + + = B P B P A P A P
x

(3.24.)
Dar ( ) ( ) x F A P = , ( ) ( )
1
1
x F A P
x
= ,
( ) ( ) { } ( ) ( ) { } ( ) ( ) ( )
n n n n n
x F x F x P x P B P − = < ω ξ ω − < ω ξ ω =
+ + 1 1
, ,... 2 , 1 = n .
Relaţia (3.24.) se scrie
( ) ( ) ( ) ( ) [ ] ( ) ( ) [ ] ...
2 3 1 2 1
+ − + − + = x F x F x F x F x F x F (3.25.)
deci ( ) ( )
n
n
x F x F
∞ →
= lim , unde
( ) ( ) ( ) ( ) [ ] ( ) ( ) [ ]
1 1 2 1
...

− + + − + =
n n n
x F x F x F x F x F x F
sau ( ) ( ) 0 − = x F x F .
3. Fie şirul de numere reale ... ...
2 1
> > > >
n
x x x convergent la ∞ − şi fie
evenimentele
1
x
A şi ( ) { }
1 −
< ω ξ ≤ ω =
n n n
x x B , ,... 2 , 1 = n Evenimentele
n
B
sunt incompatibile două câte două şi


=
=
1
1
n
n x
B A deci ( ) ( )


=
=
1
1
n
n x
B P A P sau
( ) ( ) ( ) [ ] ( ) ( ) [ ] ( ) ( ) [ ]

n
n n
S
x F x F x F x F x F x F x F ... ...
1 3 2 2 1 1
+ − + + − + − =


adică ( )
n
n
S x F
∞ →
= lim
1
.
53
Dar ( ) ( )
n n
x F x F S − =
1
deci ( ) ( ) ( )
n
n
x F x F x F
∞ →
− = lim
1 1
. Ţinând seama de
faptul că şirul { } *
n
n
x


tinde la ∞ − , rezultă ( ) ( ) 0 lim = ∞ − =
∞ →
F x F
n
n
.
4. Fie şirul crescător { } *
n
n
x


de numere reale care tinde la ∞ + şi fie evenimentele
( ) { } ∞ ≤ ω ξ ω = Ω , ( )
{ }
1 n
D x ω ξ ω = < , ( ) { }
1 ` +
< ω ξ ≤ ω =
n n n
x x D ,
,... 2 , 1 = n Avem


=
= Ω
0 j
j
D şi ∅ =
j i
D D ∩ , j i ≠ , deci ( ) ( )


=
= Ω
0 j
j
D P P
sau
( ) ( ) ( ) [ ] ( ) ( ) [ ] ... ... 1
1 1 2 1
+ − + + − + =
+ n n
x F x F x F x F x F
de unde rezultă ( ) ( ) ∞ + = =
∞ →
F x F
n
n
lim 1 .
Reciproca acestei teoreme este următoarea:
Teorema 4. Orice funcţie F monotonă, nedescrescătoare, continuă la stânga şi cu
( ) 0 = ∞ − F , ( ) 1 = ∞ + F este funcţia de repartiţie a unei variabile aleatoare definită pe
un câmp de probabilitate convenabil ales.
Teorema 5. Fie ξ o variabilă aleatoare a cărei funcţie de repartiţie este F . Fie
a şi b două numere reale cu b a < . Au loc egalităţile
1. ( ) ( ) ( ) a F b F b a P − = < ξ ≤ ;
2. ( ) ( ) ( ) ( ) a P a F b F b a P = ξ − − = < ξ < ;
3. ( ) ( ) ( ) ( ) ( ) b P a P a F b F b a P = ξ + = ξ − − = ≤ ξ < ;
4. ( ) ( ) ( ) ( ) b P a F b F b a P = ξ + − = ≤ ξ ≤ .
Demonstraţie. Fie evenimentele ( ) { } a A < ω ξ ω = ; ( ) { } b B < ω ξ ω = ;
( ) { } a C = ω ξ ω = ; ( ) { } b D = ω ξ ω = .
Rezultă B A ⊆ , B C A ⊆ ∪ , D B A ∪ ⊂ şi
( ) ( ) b a P A B P < ξ ≤ =
C
∩ ,
( ) ( ) ( ) ( ) ( ) C P A P B P B A B P − − =
C
∪ ∩ ,
( ) ( ) ( ) ( ) ( ) ( ) D P C P A P C A D B P + − =
C
∪ ∩ ∪ ,
( ) ( ) ( ) ( ) ( ) D P A P B P A D B P + − =
C
∩ ∪ .
Ţinând seama că ( ) ( ) a F A P = , ( ) ( ) b F B P = rezultă cele patru egalităţi.
Observaţie. Din ( ) ( ) ( ) x F x F x P − + = = ξ 0 , rezultă că putem scrie egalităţile
(2)-(4) şi sub forma
2'. ( ) ( ) ( ) 0 + − = < ξ < a F b F b a P ;
3'. ( ) ( ) ( ) 0 0 + − + = ≤ ξ < a F b F b a P ;
4'. ( ) ( ) ( ) a F b F b a P − + = ≤ ξ ≤ 0 .
54
Exemple.
1. Se consideră funcţia F definită prin relaţiile
( )





>
≤ ≤
<
=
1 pentru
1 0 pentru
0 pentru
1
0
2
x
x
x
ax x F ,
a constant. Se cere:
a. Să se determine constanta a aşa încât F să fie funcţie de repartiţie.
b. Să se calculeze ( ) 5 , 0 35 , 0 < ξ ≤ P .
Răspuns.
a. Funcţia F este continuă în toate punctele axei reale cu excepţia punctului 1 = x .
Ţinând seama de definiţia funcţiei de repartiţie trebuie ca F să fie continuă la stânga
în orice punct x ∈\ şi ( ) 1 0 ≤ ≤ x F , deci în 1 = x trebuie să avem
( ) ( ) 1 1 0 1 0 ≤ = − ≤ F F , de unde rezultă 1 0 ≤ ≤ a . Dacă cerem ca F să fie
continuă în 1 = x , atunci 1 = a .
b. Avem ( ) ( ) ( ) a F b F b a P − = < ξ ≤ de unde
( ) ( ) ( ) 1275 , 0 35 , 0 5 , 0 5 , 0 35 , 0 = − = < ξ ≤ F F P .
2. Să se determine constantele a şi b astfel încât ( ) x b a x F arctg + = , x ∈\
să fie o funcţie de repartiţie. Să se calculeze ( ) 1 0 < ξ < P .
Răspuns. Din ( ) 1 lim =
+∞ →
x F
x
şi ( ) 0 lim =
−∞ →
x F
x
rezultă
( ) 1
2
arctg lim =
π
+ = +
+∞ →
b a x b a
x
,
( ) 0
2
arctg lim =
π
− = +
−∞ →
b a x b a
x
,
considerându-se determinarea
2
arctg
2
π
≤ ≤
π
− x . Se obţine
2
1
= a ,
π
=
1
b şi
( ) ( ) ( )
4
1
0 0 1 1 0 = + − = < ξ < F F P .
Definiţie. Fie ξ o variabilă aleatoare a cărei funcţie de repartiţie este F . Dacă
există o funcţie reală f definită şi integrabilă pe \ aşa încât
( ) ( )

∞ −
=
x
du u f x F , (3.26.)
atunci F se numeşte funcţie de repartiţie absolut continuă, iar ξ se numeşte variabilă
aleatoare absolut continuă. Funcţia f se numeşte densitate de probabilitate
(repartiţie), iar expresia ( )dx x f se numeşte lege de probabilitate elementară.

55
Dacă F are o densitate de probabilitate f , atunci
( ) ( )
( ) ( ) ( )
x
x x x P
x
x F x x F
x F x f
x x
Δ
Δ + < ξ ≤
=
Δ
− Δ +
= ′ =
→ Δ → Δ 0 0
lim lim .
Rezultă de aici că
( ) ( )dx x f dx x x P = + < ξ ≤ (3.27.)
Densitatea de probabilitate are următoarele proprietăţi.
1. ( ) 0 ≥ x f pentru orice x ∈\;
2. ( ) 1 =

+∞
∞ −
du u f ;
3. Pentru orice b a < reali are loc relaţia ( ) ( )

= < ξ ≤
b
a
dx x f b a P .
Exemple.
1. Se consideră funcţia
( )





π >
π ≤ ≤
<
=
x
x
x
x a x f
pentru
0 pentru
0 pentru
0
sin
0

Se cere
a. Să se determine constanta reală a , astfel ca f să fie densitatea de
probabilitate a unei variabile aleatoare.
b. Să se determine funcţia de repartiţie corespunzătoare.
c. Să se calculeze





⎛ π
< ξ ≤
4
0 P .
Răspuns.
a. Din proprietăţile densităţii de probabilitate deducem
( ) 1 2 sin
0
= = =
∫ ∫
π +∞
∞ −
a xdx a dx x f
de unde
2
1
= a .
b. Fie F funcţia de repartiţie corespunzătoare. Avem ( ) ( )

∞ −
=
x
du u f x F .
Pentru 0 < x , ( ) 0 = x f deci ( ) 0 = x F .
Pentru 0 x π ≤ < avem
( ) ( ) ( ) ( ) x udu du u f du u f x F
x x
cos 1
2
1
sin
2
1
0 0
0
− = = + =
∫ ∫ ∫
∞ −
.
Pentru x π ≥ avem
56
( ) ( ) ( ) ( ) 1 sin
2
1
0 0
0
= = + + =
∫ ∫ ∫ ∫
π
π
π
∞ −
udu du u f du u f du u f x F
x
.
Deci
( ) ( )
pentru 0
0
1
1 cos pentru 0
2
1
pentru
x
F x x x
x
π
π
< ⎧


= − ≤ <





.
c.
4
2 2
sin
2
1
4
0
4
0

= =





⎛ π
< ξ ≤

π
udu P .
Graficul funcţiei f este cel din figura 3.5., iar al funcţiei F este cel din figura 3.6.
Aria haşurată din figura 3.5. reprezintă probabilitatea cerută la punctul c.

Figura 3.5. Figura 3.6

2. Fie ξ o variabilă aleatoare a cărei funcţie de repartiţie (repartiţie uniformă) este
( )






< ≤
<
=
1 pentru
1 0 pentru
0 pentru
1
0
x
x
x
x x F
Să se calculeze densitatea de repartiţie a variabilei aleatoare
ξ
= η
1
ln .
Răspuns.
( ) ( )
x x
e P e P x P x P

≤ ξ − =








<
ξ
=








<
ξ
= < η 1
1 1
ln
de unde
( )




<

=

η
0 pentru
0 pentru
1
0
x
x
e
x F
x


şi
57
( )




<
=

η
0 pentru
0 pentru 0
x
x
e
x f
x
.
3. [4] Probabilitatea ca după x ore de funcţionare o lampă electronică să iasă din
funcţiune în intervalul ( ) dx x x + , este egală cu dx 01 , 0 , independent de x . O
lampă a lucrat 30 ore. Să se calculeze probabilitatea ca ea să iasă din funcţiune în
următoarele 10 ore.
Răspuns. Fie ξ variabila aleatoare care exprimă durata de funcţionare a unei lămpi în ore
şi fie A evenimentul „lampa lucrează nu mai puţin de x ore”, iar B evenimentul
„lampa iese din funcţiune în intervalul ( ) dx x x + , ”. Prin ipoteză ( ) dx A B P 01 , 0 = .
Avem
( ) ( ) ( ) ( ) x F x P x P A P − = < ξ − = ≥ ξ = 1 1 ,
( ) ( ) ( )dx x f dx x x P B P = + < ξ ≤ = ,
unde am notat prin f densitatea de probabilitate a lui ξ . Deoarece A B ⊂ ,
( )
( )
( )
( )
( )
( )
( )
dx
x F
dx x f
A P
B P
A P
A B P
A B P 01 , 0
1
=

= = =

.
Rezultă
( ) ( ) [ ] ( )






− = − =

x
du u f x F x f
0
1 01 , 0 1 01 , 0 .
Derivând în ambii membri în raport cu x se obţine ecuaţia diferenţială
( ) 0 01 , 0 = + x f
dx
df
cu soluţia ( )
x
ke x f
01 , 0
= , 0 ≥ x , k constantă. Din
( ) k dx e k du u f
x
100 1
0
01 , 0
0
= = =
∫ ∫




rezultă 01 , 0 = k , iar ( )
x
e x f
01 , 0
01 , 0

= , 0 ≥ x .
Probabilitatea cerută va fi
( )
( )
1 , 0
3 , 0
4 , 0 3 , 0
30
0
01 , 0
30
0
01 , 0
10
0
01 , 0
1
1
01 , 0
30
40 30


− −

− −
− =

=


=
ξ ≤
< ξ ≤
=

∫ ∫
e
e
e e
dx e
dx e dx e
P
P
P
x
x x
.







58
3.5. Momentele unei variabile de tip continuu
Fie { } P , , Σ Ω un − σ câmp de probabilitate şi ξ o variabilă aleatoare a cărei
funcţie de repartiţie este F . Fie f densitatea de repartiţie a variabilei aleatoare ξ .
Definiţie. Se numeşte valoare medie a variabilei aleatoare ξ expresia
( ) ( ) ( )
∫ ∫
+∞
∞ −
+∞
∞ −
= = ξ dx x xf x xdF M . (3.28.)
Definiţie. Se numeşte moment de ordinul r , r ∈` , al variabilei aleatoare
continue ξ , expresia
( ) ( ) ( ) ( )
∫ ∫
+∞
∞ −
+∞
∞ −
= = ξ α = ξ dx x f x x dF x M
r r
r r
, (3.29.)
iar expresia
( ) ( ) ( ) ( )
∫ ∫
+∞
∞ −
+∞
∞ −
= = ξ β = ξ dx x f x x dF x M
r r
r r
(3.30.)
se numeşte moment absolut de ordin r al variabilei aleatoare ξ .
În acelaşi mod în care s-au definit momentul centrat de ordinul r , dispersia,
abaterea medie pătratică în cazul variabilelor aleatoare discrete, se definesc şi pentru
variabile aleatoare de tip continuu. Proprietăţile valorii medii şi ale dispersiei date pentru
variabile aleatoare de tip discret se menţin pentru variabile aleatoare de tip continuu.
În aplicaţii se întâlnesc şi următoarele caracteristici:
Definiţie. Se numesc asimetrie,
s
A , şi exces, E , numerele
( )
( ) ξ μ
ξ μ
=
3
2
3
s
A ,
( )
( )
4
2
2
3 E
μ ξ
μ ξ
= − ,
(3.31.)
dacă momentele respective există.
Exemplu. Fie ξ o variabilă aleatoare de tip continuu cu densitatea de probabilitate
( )
x
e x f

=
2
1
, x ∈\. Să se calculeze valoarea medie, dispersia, coeficientul de
asimetrie şi excesul.
Răspuns. Avem
( ) 0
2
1
2
1
2
1
0
0
= + = = ξ
∫ ∫ ∫
+∞

∞ −
+∞
∞ −

dx xe dx xe dx xe M
x x x
,
( ) 2
2
1
0
2 2 2
= = = ξ
∫ ∫
+∞

+∞
∞ −

dx e x e x D
x dx x
.

59
Din cauza simetriei repartiţiei date rezultă 0 =
s
A .
( ) 24
2
1
2
0
4
4
= = ξ μ

+∞

dx e x
x
,
deci 3 = E .
Definiţie. Se numeşte moment centrat în a de ordinul r al variabilei aleatoare
ξ , momentul de ordinul r al variabilei aleatoare a − ξ , iar momentele variabilelor
aleatoare
r
a − ξ se numesc momente absolute centrate în a de ordinul r .
Exemplu. [4] Fie o funcţie de repartiţie F cu derivate în toate punctele de
continuitate şi astfel ca pentru i dat să existe 1 + > i k aşa încât ( ) 0 lim = ⋅
−∞ →
k
x
x x F ,
( ) [ ] 0 1 lim = ⋅ −
+∞ →
k
x
x x F . Să se arate că
( ) ( ) a
i
a M
r
i i 1
1
1
+
μ
+
= ,
unde
r
i 1 +
μ este momentul de ordinul 1 + i centrat în a , iar
( ) ( ) ( ) [ ] ( ) ( )
∫ ∫
+∞
∞ −
− − − − =
a
a
i i
i
dx x F a x dx x F a x a M 1 .
Răspuns. Avem
( )
( )
( ) [ ]
( )
( )
( )
( )
( )
( )


∞ −
+
∞ −
+
+∞ +
∞ +
+

+

+
+


− ′
+

+ −
+

=
a i
a
i
a
i
a
i
i
dx x F
i
a x
x F
i
a x
dx x F
i
a x
x F
i
a x
a M
1 1
1
1
1
1 1
1 1
.
Ţinând seama de condiţiile problemei rezultă
( ) ( ) ( ) ( ) a
i
dx x F a x
i
a M
r
i
i
i 1
1
1
1
1
1
+
+∞
∞ −
+
μ
+
= ′ −
+
=

.
Definiţie. Mediana unei variabile aleatoare ξ este numărul
e
M (sau ( ) ξ μ )
pentru care
( ) ( )
e e
M P M P ≤ ξ ≤ ≥ ≥ ξ
2
1
(3.32.)
sau
( )
2
1

e
M F şi ( )
2
1
0 ≥ +
e
M F . (3.33.)




60
Din definiţie rezultă următoarele proprietăţi:
1. Dacă ξ este o variabilă aleatoare cu ( ) m M = ξ şi ( ) σ = ξ D , atunci are loc
inegalitatea
2 σ ≥ − m M
e
. (3.34.)
Inegalitatea lui Cebâşev ne dă
( )
2
1
2 ≤ σ ≥ − ξ m P .
Ţinând seama de definiţia medianei, rezultă
2 2 σ + ≤ ≤ σ − m M m
e
.
2. 2. Dacă ξ şi η sunt două variabile aleatoare independente care au aceeaşi funcţie
de repartiţie F şi λ este un număr real oarecare, atunci au loc inegalităţile
( ) ( ) ε ≥ η − ξ ≤ ε ≥ − ξ P M P
e
2
1
, (3.35.)
( ) ( )





⎛ ε
≥ η − ξ ≤ ε ≥ η − ξ ≤ ε ≥ − ξ
2
2
2
1
P P M P
e
(3.36.)
pentru orice 0 > ε , cu
e
M mediana variabilei aleatoare ξ .
Variabilele aleatoare fiind independente şi cu aceeaşi funcţie de repartiţie avem
( ) ( )
e
M = η μ = ξ μ şi
( )
( ) ( ) ( ) ( )
( ) ( )
, 0
0
e e e e
e e
P M M P M M
P
P M P M
ξ μ ε ξ ε η
ξ η ε
ξ ε η
= − − − ≥ ≥ − ≥ − ≤ =
− ≥
= − ≥ − ≤

Din (3.35) rezultă ( )
2
1
0 ≤ ≤ − η
e
M P , deci
( ) ( ) ε ≥ − ξ ≥ ε ≥ η − ξ
e
M P P
2
1
.
Pentru demonstraţia lui (3.36.), prima inegalitate rezultă din (3.35.) şi definiţia
medianei. Pentru inegalitatea a doua observăm că
( )
( ) ( )
( )
2 2
2
2
P
P
P P
P
ξ λ η λ ε
ξ η ε
ε ε
ξ λ η λ
ε
ξ λ
= − − − ≥ ≤
− ≥
⎛ ⎞ ⎛ ⎞
≤ − ≥ + − ≥ =
⎜ ⎟ ⎜ ⎟
⎝ ⎠ ⎝ ⎠
⎛ ⎞
= − ≥
⎜ ⎟
⎝ ⎠

Din definiţia medianei rezultă că în cazul unei variabile aleatoare ξ de tip
continuu, mediana este unic determinată de egalitatea
61
( ) ( )
2
1
= =
∫ ∫
+∞
∞ − x
x
dx x f dx x f .
Din punct de vedere geometric, mediana este abscisa punctului prin care trece
paralela la axa Oy , care împarte în două părţi egale aria limitată de curba de ecuaţie
( ) x f y = şi axa Ox .
Exemplu. Fie ξ o variabilă aleatoare a cărei densitate de probabilitate este
( )







π
≤ ≤
π
> <
=
2
0 pentru
2
sau 0 pentru
sin
0
x
x x
x
x f .
Să se determine mediana lui ξ .
Răspuns. Dacă ξ este de tip continuu, atunci ( )
2
1
=
e
M F , de unde
e
e
M
e
M
M x xdx cos 1 cos sin
2
1
0
0
− = − =


deci
2
1
cos =
e
M . Rezultă
3
π
=
e
M (figura 3.7.).

Figura 3.7.
Inegalitatea lui Markov. Fie ξ o variabilă aleatoare pozitivă a cărei valoare
medie este finită. Pentru orice 1 > λ avem
( ) ( )
λ
≤ ξ λ ≥ ξ
1
M P . (3.37.)
Notăm ( ) ξ = M m şi avem
( ) ( ) ( ) ( ) ( ) [ ] m F m x dF m x xdF x xdF x xdF m
m m
m
λ − λ = λ ≥ + = =
∫ ∫ ∫ ∫
+∞
λ
+∞
λ
λ +∞
1
0 0
,
62
de unde ( )
λ
≤ λ < ξ −
1
1 m P .
Definiţie. Moda, Mo , a unei variabile aleatoare este valoarea variabilei
aleatoare cea mai probabilă.

EXERCIŢII ŞI PROBLEME PROPUSE
3.1. Fie ξ o variabilă aleatoare care ia valorile 1
1
− = x ; 0
2
= x , 1
3
= x . Dacă
( ) 1 , 0 = ξ M şi ( ) 9 . 0
2
= ξ M să se determine probabilităţile ( ) ( )
i i
x P p = ω ξ = ,
3 , 2 , 1 = i .
Răspuns. 4 , 0
1
= p ; 1 , 0
2
= p ; 5 , 0
3
= p .
3.2. Fie ξ o variabilă aleatoare care ia valorile 3
1
= x , 5
2
= x şi
3
x

cu probabilităţile
5 , 0
1
= p ; 3 , 0
2
= p şi
3
p . Să se determine
3
x şi
3
p dacă ( ) 7 = ξ M .
Răspuns. 20
3
= x , 2 , 0
3
= p .
3.3. Fie ξ şi η două variabile aleatoare cu ( ) 4 = ξ M ; ( ) 7 = η M . Să se determine
( ) η + ξ 3 2 M .
Răspuns. ( ) 29 3 2 = η + ξ M .
3.4. [18] Fie ξ o variabilă aleatoare cu repartiţia








ξ
i
i
p
x
: , k i ,..., 2 , 1 = . Presupunând
că valorile
i
x , k i ≤ ≤ 1 sunt scrise în ordine crescătoare să se arate că
( )
( )
k n
n
n
x
M
M
=
ξ
ξ
+
∞ →
1
lim .
3.5. [8] Fie ( )
n i i ≤ ≤
ξ
1
, n variabile aleatoare independente, pozitive şi egal repartizate. Să
se arate că
n
M
n
1
...
1
1
=








ξ + + ξ
ξ
;
n
M
n
3
...
1
3 2 1
=








ξ + + ξ
ξ + ξ + ξ
.
3.6. Fie ξ şi η două variabile aleatoare independente cu ( ) 4
2
= ξ D , ( ) 7
2
= η D . Să
se calculeze ( ) η + ξ 3 2
2
D .
3.7. [8]. Fie ξ o variabilă aleatoare discretă care ia valorile
1
x şi
2
x cu probabilitatea
p . Să se demonstreze că ( )
2
1 2 2
2





⎛ −
= ξ
x x
D .
3.8. Probabilitatea de apariţie a unui eveniment A în fiecare probă este
2
1
. Să se
calculeze probabilitatea ca numărul de apariţii al evenimentului A în 150 de
experimente independente să fie cuprins între 45 şi 60 .
63
Răspuns.
( ) 50 = ξ M , 10 50 60 = − = ε . ( ) 75 , 0
10
25
1 10 50
2
= − ≥ < − ξ P .
3.9. Fie ξ o variabilă aleatoare discretă cu repartiţia








ξ
1 , 0 4 , 0 3 , 0 2 , 0
2 , 0 5 , 0 4 , 0 3 , 0
: .
Utilizând inegalitatea lui Cebîşev să se estimeze probabilitatea ca ( ) 2 , 0 < ξ − ξ M .
Răspuns.
( ) 4 , 0 = ξ M , ( ) 01 , 0
2
= ξ D
, ( ) 75 , 0 25 , 0 1 2 , 0 4 , 0 = − ≥ < − ξ P
.
3.10. Se dă funcţia definită prin relaţia ( )
kx
e ax x f

=
2
, 0 > k , +∞ < ≤ x 0 . Se
cere
a. Să se determine constanta reală a astfel încât f să fie o densitate de
repartiţie.
b. Să se calculeze funcţia de repartiţie corespunzătoare.
c. Să se determine probabilitatea ca ξ să ia valori în intervalul






k
1
, 0 .
Răspuns.
2
2
k
a = , ( )
kx
e
kx x k
x F

+ +
− =
2
2 2
1
2 2
,
086 , 0
2
5
1
1 1
0 ≅ − =






=






< ξ <
e k
F
k
P .
3.11. Fie ξ variabila aleatoare discretă din exemplul 3.9. Să se determine funcţia de
repartiţie corespunzătoare şi să se traseze graficul ei.
3.12. Fie ξ o variabilă aleatoare a cărei densitate de probabilitate este
( )












⎛ π






⎛ π

=
4
, 0 pentru
4
, 0 pentru
0
2 cos 2
x
x x
x f . Să se calculeze funcţia de repartiţie
corespunzătoare.
3.13. [23] Fie F funcţia de repartiţie a variabilei aleatoare ξ . Dacă ( ) ξ M
există, să se arate că ( ) [ ] 0 1 lim = −
+∞ →
x F
x
, ( ) 0 lim =
−∞ →
x xF
x
.
3.14. Să se determine valoarea medie şi dispersia variabilei aleatoare ξ a cărei
densitate de probabilitate este ( )
a
a x
e
a
x f


=
2
1
, x ∈\, 0 a ≠ .


64

4. REPARTIŢII PROBABILISTICE CLASICE


4.1. Repartiţii de tip discret
În multe aplicaţii practice ale teoriei probabilităţilor întâlnim cazuri în care un
experiment sau mai multe experimente analoage se repetă de un număr de ori, fiecare din
ele ducând la realizarea sau la nerealizarea unui anumit eveniment. Ceea ce interesează
este numărul de realizări ale evenimentului într-o serie de experimente. Experimentele
pot fi efectuate în aceleaşi condiţii sau în condiţii diferite.

4.1.1. Teorema particulară a experimentelor repetate

Să considerăm următoarea problemă: trei focuri independente sunt trase asupra
unei ţinte. Probabilitatea de a atinge ţinta pentru fiecare din ele este p . Să se determine
probabilitatea ca două din cele trei focuri să atingă ţinta.
Fie A evenimentul „două din cele trei focuri ating ţinta” şi fie
i
A ( 3 , 2 , 1 = i )
evenimentele „focul i a atins ţinta”. În aceste condiţii A se scrie
( ) ( ) ( )
3 2
C
1 3
C
2 1
C
3 2 1
A A A A A A A A A A ∩ ∩ ∪ ∩ ∩ ∪ ∩ ∩ =
Cele trei variante sunt incompatibile, iar evenimentele care le compun sunt
independente. Rezultă
( ) ( ) ( ) ( ) ( ) ( ) ( ) ( ) ( ) ( )
3 2
C
1 3
C
2 1
C
3 2 1
A P A P A P A P A P A P A P A P A P A P + + =
de unde ( ) ( )
2
3 1 P A p p = − .
De o manieră analogă se rezolvă următoarea problemă mai generală: se fac n
experimente independente, în fiecare din ele un eveniment A se poate realiza cu
probabilitatea p şi nu se realizează cu probabilitatea p q − =1 . Să se determine
probabilitatea ca în cele n experimente evenimentul A să se realizeze exact de m ori.
Fie
m
B evenimentul „ A se realizează exact de m ori în cele n experimente” şi
i
A evenimentele: „ A s-a realizat în experimentul de rang i ”, ( n i ,..., 2 , 1 = ). Fiecare
variantă de realizare a lui
m
B se compune din m apariţii a evenimentului A şi din
m n − nerealizări ale lui A (deci m n − realizări ale lui
C
A ), deci
( )
( )
( )
n m n m n
n m m
n m m
m
A A A A
A A A A A
A A A A A
B
∩ ∩ ∩ ∩ ∩ ∩ ∪ ∪
∪ ∩ ∩ ∩ ∩ ∩ ∩ ∪
∪ ∩ ∩ ∩ ∩ ∩ ∩
... ... ... ...
... ...
... ...
1
C C
1
C C
2 1 2
C
1
C C
1 2 1
+ − −
+ +
+
=
(4.1.)
Numărul de maniere în care putem alege din cele n experimente, m experimente
în care se realizează A este
m
n
C . Toate variantele sunt incompatibile, experimentele sunt
independente, deci
65
( )

ori de
m m
,
p ... p
m
n
C
m n m n
n m m
q q P B P
− −
+ + = =
deci
m n m m
n n m
q p C P

=
,
. (4.2.)
Probabilităţile
n m
P
,
au forma termenilor din dezvoltarea binomului ( )
n
q p + . Din
această cauză câmpul de evenimente din această schemă probabilizat după regula (4.2.)
se numeşte câmp binominal (este clar că evenimentele elementare ale câmpului asociat
experimentului pot fi considerate ca elemente ale produsului cartezian
Ω × × Ω = Ω ...
n
).
Această schemă probabilistică a fost cercetată în mod deosebit de J.Bernoulli, de
aceea se mai numeşte şi schema lui Bernoulli.
Să calculăm valoarea medie şi dispersia unei variabile aleatoare repartizată
binominal. Avem
( )

=

= ξ
n
k
k n k k
n
q p kC M
1

Pentru a calcula această sumă vom pleca de la egalitatea
( )

=

= +
n
k
k n k k k
n
n
q t p C q pt
0

pe care o derivăm în raport cu t ,
( )

=
− − −
= +
n
k
k n k k k
n
n
q t p kC q pt np
1
1 1
. (*)
De aici pentru 1 = t ţinând seama că 1 = + q p obţinem
1
n
k k n k
n
k
kC p q np

=
=

.
Rezultă
( ) np M = ξ . (4.3.)
Pentru a calcula dispersia va trebui să calculăm momentul de ordinul doi a
variabilei aleatoare ξ ,
( )

=

= ξ
n
k
k n k k
n
q p C k M
1
2 2
.
Din (*) prin înmulţire cu t obţinem
( )

=
− −
= +
n
k
k n k k k
n
n
q t p kC q pt npt
1
1

egalitate care derivată în raport cu t ne dă
( ) ( ) ( )

=
− − − −
= + − + +
n
k
k n k k k
n
n n
q t p C k q pt t p n n q pt np
1
1 2 2 2 1
1
66
De aici pentru 1 = t şi 1 = + q p obţinem
( ) ( )
2 2
1 p n n np M − + = ξ .
Rezultă
( ) ( ) ( ) [ ] npq M M D = ξ − ξ = ξ
2 2 2
. (4.4.)
Moda unei repartiţii este valoarea variabilei aleatoare cea mai ridicată. Moda în
cazul legii binomiale este o valoare întreagă cuprinsă între q np − şi np q + .
De exemplu pentru 9 = n şi 4 , 0 = p avem două valori modale 3 şi 4 .
Exemple.
1. Doi parteneri cu forţă egală boxează 12 runde, probabilitatea ca oricare din ei să
câştige o rundă este
2
1
. Să se calculeze valoarea medie, dispersia şi abaterea medie
pătratică a variabilei aleatoare care reprezintă numărul de runde câştigate de unul din
parteneri.
Răspuns. Variabila aleatoare ξ are repartiţia binomială ( )
12
12
2
1






= = ξ
k
C k P ,
12 ,..., 1 = k . Avem ( ) 6 = ξ M , ( ) 3
2
= ξ D , ( ) 3 = ξ D .
2. O urnă conţine 30 bile albe şi 10 bile negre. Se fac 200 de extracţii din urnă
punând după fiecare extracţie bila înapoi în urnă. Se cere o margine inferioară pentru
probabilitatea ca numărul de apariţii a bilei albe în cele 200 de extracţii să fie
cuprins între 100 şi 120.
Răspuns. Dacă notăm prin ξ variabila aleatoare care reprezintă numărul de apariţii ale
bilei albe, ξ are repartiţia binomială. Avem probabilitatea ca într-o extracţie să
obţinem o bilă albă
4
3
= p , deci
4
1
= q . ( ) 150 = ξ M , ( ) 5 , 37
2
= ξ D . Se aplică
inegalitatea lui Cebîşev, şi se obţine
( ) ( ) 625 , 0
100
5 , 37
1 10 100 120 100 = − ≥ < − ξ = < ξ < P P .
3. La controlul de calitate este controlat un lot de piese. Probabilitatea ca luând la
întâmplare o piesă din lot să fie defectă este 005 , 0 . Sunt controlate 100 piese din
lot, care sunt luate pe rând şi repuse fiecare înapoi în lot după ce a fost controlată. Se
cere
a. Probabilitatea ca între cele 100 piese controlate să avem cel mult patru piese
defecte.
b. Cel mai probabil număr de piese bune.
Răspuns.
a. ( ) ( )
∑ ∑
=

=
= =
4
0
100
100
4
0
, 100
995 , 0 005 , 0
k
k k k
k
k
C P P
b. [ ] [ ] 99 , 0 005 , 0 005 , 0 100 = − ⋅
67
4. Un grup de 40 elevi audiază un curs de 3 trimestre. La terminare dau un examen la
care li se pune fiecăruia câte o întrebare din materia fiecărui trimestru. Ştim că 5
elevi cunosc în întregime materia predată, 10 elevi cunosc % 90 din materia
predată pe fiecare trimestru, 11 elevi cunosc câte % 80 din materie, 7 elevi % 60 ,
5 elevi câte % 50 şi doi elevi nu cunosc nimic din materia predată. La examen un
elev răspunde bine la primele două întrebări şi fals la a treia. Care este probabilitatea
ca el să fie unul din elevii care cunosc: întreaga materie, % 90 , % 80 , % 60 , % 50 ,
% 0 din întreaga materie.
Răspuns. Fie evenimentele −
1
A cinci elevi cunosc întreaga materie; 10
2
− A elevi
cunosc % 90 din materie; 11
3
− A elevi cunosc 80 din materie; 7
4
− A elevi cunosc
% 60 ; 5
5
− A elevi cunosc câte % 50 din materie şi 2
6
− A elevi nu cunosc nimic din
materia predată. Avem ( )
5
1
1
= A P , ( )
4
1
2
= A P , ( )
40
11
3
= A P , ( )
40
7
4
= A P ,
( )
8
1
5
= A P , ( )
20
1
6
= A P .
Fie evenimentul − X un elev răspunde bine la două întrebări şi fals la a treia.
Avem ( ) 0
1
= A X P , ( )
10
1
10
9
2
2
3 2






= C A X P , ( )
10
2
10
8
2
2
3 3






= C A X P ,
( )
10
4
10
6
2
2
3 4






= C A X P , ( )
10
5
10
5
2
2
3 5






= C A X P , ( ) 0
6
= A X P .
Vom da în continuare două din cele mai cunoscute generalizări ale schemei
binominale.

4.1.2. Teorema generală a experimentelor repetate.

Presupunem că se fac n experimente independente, în fiecare din ele un
eveniment A se poate realiza cu probabilitatea
i
p , n i ,..., 2 , 1 = şi nu se realizează cu
probabilitatea
i i
p q − =1 . Să se determine probabilitatea ca în cele n experimente
evenimentul A să se producă exact de m ori.
Cu notaţiile făcute la schema binominală avem (4.1.), de unde
n m n m n n n n m m n m
p p q q q p q p p q q q p p p P ... ... ... ... ... ...
1 2 1 1 3 2 1 1 2 1 , + − − − +
+ + + = .
Această probabilitate este egală cu suma tuturor produselor posibile în care p
intră de m ori, cu indici diferiţi, iar q de m n − ori, cu indici diferiţi.
Observând că efectuând produsul a n binoame ( )
i i
q z p + , n i ,..., 2 , 1 = se obţine
( ) ( )

=
+ = ϕ
n
i
i i n
q z p z
1
(4.5.)
68
unde z este un parametru oarecare şi atunci
n m
P
,
este coeficientul lui
m
z din acest
produs. Această funcţie se numeşte funcţie generatoare a probabilităţilor
n m
P
,
. Avem
( )
∑ ∏
= =
= +
n
m
m
n m
n
i
i i
z P q z p
0
,
1
(4.6.)
cu 1
0
,
=

=
n
m
n m
P .
Este evident că teorema particulară a experimentelor repetate rezultă din teorema
generală pentru p p p
n
= = = ...
1
şi q q q
n
= = = ...
1
. În acest caz funcţia generatoare
devine ( ) ( )
n
n
q pz z + = ϕ sau
( )

=

= +
n
m
m m n m m
n
n
z q p C q pz
0
,
de unde formula (4.2.).
În unele experimente practice se cere probabilitatea de realizare a evenimentului A
de cel puţin m ori în cele n experimente. Notând cu
m
C

acest eveniment avem
n m m m
B B B C ∪ ∪ ∪ ...
1 +
= , de unde
( )
n n n m n m m
P P P C P
, , 1 ,
... + + + =
+

sau
( )

=
=
n
m k
n k m
P C P
,
. (4.7.)
Schema probabilistică descrisă se numeşte schema lui Poisson.
Exemple.
1. La un concurs de matematică, 3 candidaţi primesc câte un plic care conţine n
( 3 > n ) bilete cu probleme de algebră şi geometrie. Cele trei plicuri conţin respectiv
câte 3 , 2 , 1 subiecte de algebră. Fiind examinaţi, cei trei candidaţi extrag fiecare câte
un bilet din plic. Extragerea făcându-se la întâmplare, să se afle probabilitatea
următoarelor evenimente:
a. Trei candidaţi să fie examinaţi la geometrie.
b. Nici un candidat să nu fie examinat la geometrie.
c. Cel puţin un candidat să fie examinat la algebră.
(O.M., etapa judeţeană, 1970)
Răspuns. Se aplică schema lui Poisson. Avem
( )
( ) ( ) ( )( )( )
3
3 2 2
3
1 1 2 2 3 3
1
6 11 18 6 22 18 1 2 3
n n n
z
z z z
n n n n n n
z n z n n z n n n
n
ϕ
− − − ⎛ ⎞⎛ ⎞⎛ ⎞
= + + + =
⎜ ⎟⎜ ⎟⎜ ⎟
⎝ ⎠⎝ ⎠⎝ ⎠

⎤ = + − + − + + − − −



69
a. Termenul liber din polinomul ( ) z
3
ϕ va fi
( )( )( )
3 3 , 0
3 2 1
n
n n n
P
− − −
= .
b. Coeficientul lui
3
z din ( ) z
3
ϕ este
3 3 , 3
6
n
P = .
c.
3 , 0
1 P P − = .
2. [11] Un aparat se compune din 5 elemente: fiabilitatea (probabilitatea de
funcţionare fără defecţiune într-un interval de timp) elementelor este: 9 , 0
1
= p ;
95 , 0
2
= p ; 8 , 0
3
= p ; 85 , 0
4
= p ; 91 , 0
5
= p . Dacă nici unul din elemente nu
este în pană, probabilitatea de funcţionare a aparatului fără defecţiuni este egală cu 1;
dacă unul din cele cinci elemente este în pană, această probabilitate este 7 , 0 , iar
dacă două elemente sunt în pană, aparatul nu poate funcţiona. Să se determine
probabilitatea ca aparatul să poată efectua munca pentru care este destinat.
Răspuns. Facem următoarele ipoteze −
1
A nici un element nu este în pană; −
2
A un
element este în pană. Probabilităţile lor vor fi ( )
5 , 0 1
P A P = ; ( )
5 , 1 2
P A P = . Cum
( ) ( )( )( )( )( )
... 264 , 0 530 , 0
91 , 0 09 , 0 85 , 0 15 , 0 8 , 0 2 , 0 95 , 0 05 , 0 9 , 0 1 , 0
5
+ +
= + + + + + = ϕ
z
z x z z z z

de unde ( ) 530 , 0
1
= A P , ( ) 364 , 0
2
= A P .
Notând cu A evenimentul „aparatul efectuează munca pentru care este destinat”
formula probabilităţii totale ne dă ( ) 784 , 0 7 , 0 364 , 0 1 530 , 0 = ⋅ + ⋅ = A P .

4.1.3. Repartiţia Poisson de parametru λ.

Să presupunem că în repartiţia binominală (4.2.) luăm λ = np (constant). Să
determinăm în acest caz valorile probabilităţilor pentru ∞ → n .
Obţinem
( ) ( )
λ −

∞ → ∞ →
λ
=













⎛ λ

λ

+ − −
= e
k n k n
k n n n
P
k
k n
k
k
n
n k
n
!
1
!
1 ... 1
lim lim
,
.
Notând
n k
n
k
P p
.
lim
∞ →
= , avem
λ −
λ
= e
k
p
k
k
!
(4.8.)
şi 1
!
0 0
= =
λ
=
λ λ −

=
λ −

=
∑ ∑
e e
k
e p
k
k
k
k
, deci probabilităţile definite prin (4.7.) sunt termenii
unei repartiţii.


70
Definiţie. Repartiţia determinată prin probabilităţile (4.7.) se numeşte repartiţie
Poisson de parametru λ, iar variabila aleatoare








λ λ λ ξ
λ − λ − λ − λ −
" "
" "
e
k
e e e
k
k
! ! 2 ! 1
2 1 0
:
2

se numeşte variabilă aleatoare Poisson.
Să calculăm valoarea medie şi dispersia variabilei aleatoare ξ . Avem
( )
( )
λ = ⋅ λ =

λ
λ =
λ
= ξ
λ λ −

=

λ −

=
λ −
∑ ∑
e e
k
e e
k
k M
k
k
k
k
1
1
0
! 1 !

deci
( ) λ = ξ M . (4.9)
De asemenea,
( ) ( )
( )
( )
2 2 2
0 0
1 0
2
2 2
2
! !
1
! !
2 !
k k
k k
k k
k k
k
k
M k e k k k e
k k
k k e k e
k k
e
k
λ λ
λ λ
λ
λ λ
ξ
λ λ
λ
λ λ λ λ
∞ ∞
− −
= =
∞ ∞
− −
= =
− ∞

=
= = − + =
= − + =
= + = +

∑ ∑
∑ ∑


deci
( ) λ = ξ
2
D . (4.10.)
Moda este o valoare întreagă cuprinsă între 1 − m şi m.
Una din cele mai importante proprietăţi a repartiţiei Poisson este aceea că valoarea
medie şi dispersia variabilei aleatoare ξ sunt egale. În practică dacă media şi dispersia
calculată pe baza datelor observate sunt egale sau foarte apropiate, putem considera că
repartiţia teoretică a variabilei studiate este de tip Poisson.
Repartiţia Poisson este denumită legea evenimentelor rare, datorită proprietăţii
sale de a aproxima o repartiţie binomială când numărul experimentelor n este foarte
mare iar probabilitatea de apariţie a evenimentului considerat este foarte mică.
Exemplu. O maşină fabrică un număr mare de piese dintre care unele sunt defecte.
Se fac observaţii pe 100 = N de eşantioane a 40 = n piese, fiecare alese la întâmplare.
Obţinem următoare distribuţie a pieselor defecte:









71
Nr. piese defecte
i
x

Nr. eşantion
i
n

0 28
1 40
2 21
3 7
4 3
5 1
peste 6 0
total
100

Făcând ipoteza că proporţia pieselor defecte rămâne constantă, numărul X al
pieselor defecte în fiecare eşantion este o variabilă aleatoare binomială de parametru
40 = n şi p valoare necunoscută. Media de selecţie este 2 , 1
100
120
= = =

N
x n
x
i
i i
şi
putem estima 03 , 0
40
2 , 1
= = =
n
x
p .
În acest exemplu putem aproxima legea binomială cu legea Poisson, proporţia
pieselor defecte fiind suficient de mică iar efectivul fiecărui eşantion, este 40 = n .
Comparaţia între frecvenţele observate şi probabilităţile ajustate prin legea
binomială şi Poisson rezultă din tabelul:
Număr piese
defecte
Frecvenţa de
observaţie
Probabilitate
lege
binomială
Probabilitate
lege
Poisson
0 28 , 0 2957 , 0 3012 , 0
1 40 , 0 3658 , 0 3614 , 0
2 21 , 0 2206 , 0 2169 , 0
3 07 , 0 0864 , 0 0867 , 0
4 03 , 0 0247 , 0 0260 , 0
5 01 , 0 0055 , 0 0062 , 0
6 0 0010 , 0 0012 , 0
7 0 0001 , 0 0002 , 0
peste 8 0 0002 , 0 0002 , 0
Total
1 0000 , 1 0000 , 1






72
4.1.4. Schema polinomială.

O urnă conţine bile de culorile
s
c c c ,..., ,
2 1
în proporţii cunoscute; deci cunoaştem
probabilitatea
i
p

de apariţie într-o extracţie, a unei bile de culoarea
i
c , s i ,..., 2 , 1 = . Se
fac n extracţii a câte o bilă, cu condiţia ca la fiecare extracţie urna să aibă aceeaşi
compoziţie. Fie
α
A

evenimentul ca în extracţiile efectuate să apară
i
α bile de culoarea
i
c , ( s i ,..., 1 = ), deci ( )
s
α α = α ,...,
1
. Probabilitatea acestui eveniment este
( )
s
s
s
p p p
n
A P
α α α
α
α α α
= ...
! !... !
!
2
2
1
1
2 1
.
(4.11.)
Această probabilitate se mai notează cu ( )
s
n P α α ,..., ;
1
.
Experimentul descris împreună cu câmpul de evenimente asociat, probabilizat
după regula (4.11.) se numeşte schemă polinomială. Câmpul probabilizat din această
schemă se numeşte câmp polinomial.
Exemplu. [23] Un muncitor produce cu probabilităţile 9 , 0 ; 07 , 0 şi 03 , 0
respectiv o piesă bună, o piesă cu un defect remediabil şi un rebut. Muncitorul a produs
trei piese. Care este probabilitatea ca între cele trei piese să fie cel puţin o piesă bună şi
cel puţin un rebut?
Răspuns. Pentru calcularea acestei probabilităţi aplicăm schema polinomială şi anume
( ) ( ) ( )
( ) ( )
( ) ( ) 08667 , 0 03 , 0 07 , 0 9 , 0
! 2 ! 0 ! 1
! 3
03 , 0 07 , 0 9 , 0
! 1 ! 0 ! 2
! 3
03 , 0 07 , 0 9 , 0
! 1 ! 1 ! 1
! 3
2 , 0 , 1 ; 3 1 , 0 , 2 ; 3 1 , 1 , 1 ; 3
2 0
0 2
= ⋅ ⋅ ⋅ +
+ ⋅ ⋅ ⋅ + ⋅ ⋅ ⋅ =
= + + = P P P
P


4.1.5. Schema bilei nerevenite

Se consideră o urnă cu următoarea structură:
1
a bile de culoarea
1
c ;
2
a bile de
culoarea
2
c ; ...;
s
a bile de culoarea
s
c . Se fac n extracţii fără a repune bila extrasă
înapoi în urnă (experienţa este echivalentă cu extragerea a n bile deodată). Fie
α
A
evenimentul aleator „apariţia a exact
k
α , ( s k ,..., 1 = ) bile de culoarea
k
c în grupul
celor n bile extrase unde ( )
s
α α = α ,...,
1
,
k k
a ≤ α ≤ 0 , n
s
k
k
= α

=1
. Avem un câmp
de evenimente pe care îl vom probabiliza după definiţia clasică a probabilităţii.
Numărul cazurilor egal posibile de realizare a evenimentului
α
A este dat de
n
s
a a
C
+ +...
1
(toate posibilităţile de extracţie a n bile din totalul de bile aflate în urnă).
Numărul cazurilor favorabile realizării lui
α
A este dat de
s
s
a a a
C C C
α α α
...
2
2
1
1
. Deci
73
( ) ( )
n
s
a a
s
s
a a a
s
C
C C C
n P A P
+ +
α α α
α
= α α =
...
1
2
2
1
1
1
...
,..., ; . (4.12.)
Experimentul descris împreună cu câmpul de evenimente asociat, probabilizat
după regula dată, se numeşte schemă hipergeometrică sau schema bilei nerevenite.
Exemple.
1. O urnă conţine 30 bile dintre care 10 bile albe, 8 negre, 7 roşii şi 5 verzi. Se
extrag 5 bile din urnă fără a repune bila extrasă înapoi. Se cere probabilitatea ca
între cele 5 bile extrase să avem:
a. Trei bile albe, o bilă roşie şi una verde.
b. O bilă albă, două negre şi două roşii.
Răspuns. Se aplică schema bilei nerevenite. Avem
a. ( )
5
30
1
5
1
7
0
8
3
10
1 , 1 , 0 , 3 ; 5
C
C C C C
P = ; b. ( )
5
30
0
5
2
7
2
8
1
10
0 , 2 , 2 , 1 ; 5
C
C C C C
P = .
2. Pentru controlul de calitate al unui lot de N piese se extrag deodată n piese
( N n < ). Ştiind că în lot avem a piese rebut şi b piese bune ( N b a = + ) să se
scrie tabloul de distribuţie a variabilei aleatoare care reprezintă numărul de piese
rebut dintre cele n extrase. Să se calculeze valoarea medie şi dispersia acestei
variabile.
Răspuns. Variabila aleatoare ξ poate lua valorile n ,..., 1 , 0 cu probabilităţile
( )
n
N
k n
b
k
a
C
C C
k P

= = ξ , n k ,..., 1 , 0 = deci










ξ

n
N
k n
b
k
a
C
C C
k
: , n k ,..., 1 , 0 = .
Avem
( )
∑ ∑
=
− −

=

= = ξ
n
k
k n
b
k
a n
N
n
k
k n
b
k
a n
N
C C
C
a
C kC
C
M
1
1
1
1
1
,
dar
1
1
1
1
1
0
1
1
1
1
1



− +

=
− −

=
− −

= = =
∑ ∑
n
N
n
b a
n
k
k n
b
k
a
n
k
k n
b
k
a
C C C C C C
şi
( ) a
N
n
C
C
a M
n
N
n
N
= = ξ


1
1
. (4.13.)
Notăm
N
a
p = ,
N
b
q = deci ( ) np M = ξ .
De asemenea, ( ) ( ) ( ) ( ) ξ + − ξ ξ = ξ M M M 1
2
, dar
74
( ) ( )
( ) ( )
( ) ( )
2
2
2
2
2
2
2
2
1 1
1 1
1



− +
=
− −

=

− = − =
= − = − =
− ξ ξ
∑ ∑
n
N
n
b a
n
k
k n
n
k
a
n
k
k n
b
k
a
n
N
C a a C a a
C C a a C C k k
M C
de unde
( ) ( )
( )
( ) [ ] n N n a
N N
na
N
a
n
N
n
a
N
a
n M − + −

= +


− = ξ 1
1 1
1
1
2
.
Dispersia va fi
( )
1 1
2
2


=


⋅ = ξ
N
n N
npq
N
n N
N
nab
D . (4.14.)

4.2. Repartiţii de tip continuu
În cele ce urmează ne vom referi la repartiţiile unidimensionale de tip continuu.
Fie { } P , , Σ Ω un − σ câmp de probabilitate, п mulţimea variabilelor aleatoare
definite pe Ω şi ѝ mulţimea funcţiilor de repartiţie. Vom presupune că pentru orice
∈ F ѝ există variabila aleatoare ∈ ξ п a cărei funcţie de repartiţie este F .

4.2.1. Repartiţia de densitate uniformă

În multe probleme se întâlnesc variabile aleatoare continue ale căror valori sunt
într-un anumit interval şi astfel că toate valorile sunt echiprobabile (au aceeaşi densitate
de probabilitate).
De exemplu, la cântărirea unui obiect cu o balanţă de precizie şi nedispunând de
greutăţi mai mici de un gram, rezultatul cântăririi arată că greutatea obiectului este
cuprinsă între k şi 1 + k grame. Spunem că greutatea obiectului este
2
1
+ k grame.
Admitem că eroarea comisă ξ este o variabilă aleatoare repartizată cu o densitate
uniformă în intervalul







2
1
,
2
1
.
Definiţie. Se numeşte funcţie de repartiţie uniformă pe [ ] b a, , funcţia de
repartiţie a cărei densitate de probabilitate este
( )
[ ]
[ ]







− =
b a x
b a x
a b x f
, pentru
, pentru
0
1
. (4.15.)
Funcţia de repartiţie uniformă va fi dată de aria cuprinsă între graficul curbei
( ) x f y = şi axa Ox care se află la stânga lui x . Deci

75
( )
pentru
0
pentru
1
pentru
x a
x a
F x a x b
b a
b x
< ⎧

− ⎪
= ≤ <






(4.16.)
iar graficul ei este cel din figura 4.1.

Figura 4.1.

Definiţie. Variabila aleatoare ξ se numeşte uniformă pe [ ] b a, dacă are
repartiţie uniformă pe [ ] b a, .
Din cauza simetriei legii uniforme, mediana lui ξ este egală cu
2
b a +
. Avem
( )
2
1 a b
xdx
a b
M
b
a
+
=

= ξ

,
( )
( )
12 2
1
2
2
2
a b
dx
b a
x
a b
D
b
a

=





⎛ +


= ξ

.
Din cauza simetriei, coeficientul de asimetrie este nul.
( )
( )( ) 1
1
1 1
+ −

=

= ξ
+ +

k a b
a b
dx x
a b
M
k k b
a
k
k
,
( )
( )
80 2
1
4
4
4
a b
dx
b a
x
a b
b
a

=





⎛ +


= ξ μ

,
iar excesul va fi
( )
( )
2 , 1 3
2
2
4
− = −
ξ μ
ξ μ
= E .
76
Să calculăm acum probabilitatea ( ) β < ξ < α P , unde variabila aleatoare ξ este
repartizată uniform în [ ] b a, şi [ ] [ ] b a, , ⊂ β α . Din punct de vedere geometric această
probabilitate este egală cu aria haşurată din figura 4.2. Este evident că
( )
a b
P

α − β
= β < ξ < α (4.17.)
adică probabilitatea cerută este egală cu raportul dintre lungimile celor două intervale.
Figura 4.2.

Exemple.
1. Se măsoară diametrul unui cerc şi se obţin diverse rezultate care sunt interpretate ca
valori ale unei variabile aleatoare ξ . Să se determine repartiţia ariei cercului ştiind că
ξ are o repartiţie uniformă în intervalul [ ] b a, de lungime 1.
Răspuns. Avem
( )



> ≤
≤ <
=
ξ
b x a x
b x a
x f
, pentru
pentru
0
1
.
Din aria cercului
4
2
πξ
= S rezultă
π
= ξ
S
2 deci pentru b a < < 0 ,
( )











<
π
π
< ≤
π
π
<
π
=








π
=
ξ
x b
b x a
a x
x x
F x F
S
2
2 2
2
4
pentru
4 4
pentru
4
pentru
1
2
0
2
2. Dacă ξ şi η sunt două variabile aleatoare independente repartizate uniform în
[ ] 1 , 0 . Să se determine densitatea de repartiţie a variabilei aleatoare
η
ξ
= ζ .
77
Răspuns.
( ) ( )
[ ]
[ ]





= =
η ξ
1 , 0 pentru
1 , 0 pentru
0
1
x
x
x f x f ,
( ) ( ) ( ) ( ) ( )
1 1 1
2
0 0 0
1
f x u f u f ux du uf ux du uf u du
x
ζ ξ η ξ ξ
= = =
∫ ∫ ∫

de unde
( )







>
≤ <
=
ζ
1 pentru
1 0 pentru
2
1
2
1
2
x
x
x
x f .
3. Dacă
n
ξ ξ ,...,
1
sunt n variabile independente uniforme pe [ ] 1 , 0 să se arate că
variabila aleatoare ( )

=
ξ = ζ
n
k
k
n
1
are densitatea de repartiţie
( )
( )
( )
( )







<
≤ + ≤ ≤ ≤
<

=
ζ
x n
n k x k
x
x Q
n
x f
k n n
pentru
1 0 pentru
0 pentru
0
! 1
1
0
,
,
unde
( ) ( ) ( ) ( )
1 1 1 1
,
1 ... 1
− − −
− − + + − − =
n k
n
k n
n
n
k n
k x C x C x x Q
Răspuns. Vom raţiona prin recurenţă asupra lui n . Pentru ( )
2 1
2 ξ + ξ = ζ ,
( )
( ) ( ) ( ) ( )
∫ ∫

+∞
∞ −
ζ
= − =
x
x
dz z f dx z f z x f x f
1
2

deci
( )
( )
( )







>
≤ ≤
< ≤
<
− −
=
ζ
2 pentru
2 1 pentru
1 0 pentru
0 pentru
0
1 2
0
2
x
x
x
x
x x
x
x f
Pentru ( ) n ζ se observă că
( ) x
f
ζ
este nulă în afara segmentului [ ] n , 0 , iar pe acest
segment
( )
( )
( )
( )


− ζ ζ
=
x
x
n n
dt t f x f
1
1
.


78
4.2.2. Legea normală

Legea de repartiţie normală este o lege limită întâlnită frecvent în aplicaţii practice.
Se poate arăta că suma unui număr suficient de mare de variabile aleatoare
independente urmând o lege oarecare, pentru suficient de puţine restricţii, tinde către o
lege normală.
Definiţie. Se numeşte funcţie de repartiţie normală notată prin
( )
2
, ; σ ⋅ Φ m funcţia de repartiţie definită prin densitatea de probabilitate
( )
( )
2
2
2
2
2
1
, ;
σ


π σ
= σ
m x
e m x f
(4.18.)
m şi
2
σ fiind constante, numite parametrii repartiţiei.
Graficul densităţii ( )
2
, ; σ m x f este cel din figura 4.3.

Figura 4.3.

Funcţia de repartiţie este
( ) ( )
( )
∫ ∫
∞ −
σ


∞ −
π σ
= σ = σ Φ
x
m u
x
du e du m u f m x
2
2
2
2 2
2
1
, ; , ;
(4.19.)
Facem schimbarea de variabilă t
m u
=
σ

şi se obţine
( )






σ

Φ =
π
= σ Φ

σ

∞ −

1 , 0 ;
2
1
, ;
2
2
2
m x
dt e m x
m x
t

(4.20.)
Integrala (4.20.) nu poate fi exprimată prin funcţii elementare, dar poate fi calculată
cu ajutorul funcţiilor speciale. Pentru astfel de funcţii, des întâlnite în practică, s-au
întocmit tabele. Din (4.20.) se vede că este suficient să cunoaştem valorile numerice ale
funcţiei ( ) 1 , 0 ; ⋅ Φ pentru a deduce valorile numerice ale funcţiei ( )
2
, ; σ ⋅ Φ m .


79
Vom nota
( )

∞ −

π
= Φ
x t
dt e x
2
2
*
2
1
.
Variabila aleatoare ξ se numeşte normală ( )
2
, σ m N dacă are funcţia de
repartiţie ( )
2
, ; σ ⋅ Φ m . Pentru ξ vom calcula caracteristicile numerice esenţiale: valoarea
medie, dispersia şi momentele centrate.
Pentru
( ) ( )
( )
∫ ∫

∞ −
σ


∞ +
∞ −
π σ
= σ = ξ dx xe dx m x xf M
m x
2
2
2
2
2
1
, ; ,
făcând schimbarea de variabilă t
m x
=
σ

2
, se obţine
( ) ( )
∫ ∫ ∫
+∞
∞ −

+∞
∞ −

+∞
∞ −

π
+
π
σ
= + σ
π
= ξ dt e
m
dt te dt e m t M
t t t
2 2 2
2
2
1
.
Se observă uşor că prima integrată este nulă, iar cea de a doua este integrala
Euler-Poisson
π = =
∫ ∫
+∞

+∞
∞ −

0
2 2
2 dt e dt e
t t
.
Rezultă
( ) m M = ξ , (4.21.)
deci parametrul m este tocmai valoarea medie a lui ξ .
De asemenea,
( ) ( )
( )

∞ +
∞ −
σ



π σ
= ξ dx e m x D
m x
2
2
2
2 2
2
1
.
şi u aceeaşi schimbare de variabilă t
m x
=
σ

2
, se obţine
( )








+ −
π
σ
=
π
σ
= ξ
∫ ∫
∞ +
∞ −

∞ −
∞ +

∞ +
∞ −

dt e te dt e t D
t t t
2 2 2
2
2
2
2

de unde
( )
2 2
σ = ξ D . (4.22.)
Formula (4.18.) ne arată că centrul de dispersie m este centrul de simetrie al
repartiţiei. Dacă m x − îşi schimbă semnul, expresia (4.18.) rămâne neschimbată. Dacă
m îşi schimbă valoarea, curba de densitate se deplasează de-a lungul axei Ox x fără a-şi
schimba forma (figura 4.4). Deci m caracterizează poziţia repartiţiei pe axa Ox .
Parametrul σ caracterizează forma curbei de densitate. Ordonata maximă a curbei este
80
invers proporţională cu σ. Pentru 0 = m şi
3 2 1
σ > σ > σ (figura 4.5) ne arată forma
curbei de densitate.
În multe aplicaţii pentru caracterizarea dispersiei legii normale se utilizează măsura
de precizie care este mărimea
2
1
σ
= L (4.23.)
Figura 4.4.
Figura 4.5.

Momentul centrat de ordin k va fi
( ) ( ) ( )
( )
( )
2
2
2
2
2
1
; ,
2
2
x m
k k
k
k
k t
x m f x m dx x m e
t e
σ
μ σ
σ π
σ
π

+∞ +∞

−∞ −∞
+∞

−∞
= − = − =
=
∫ ∫


81
Integrând prin părţi avem
( )
( )( )


∞ +
∞ −
− −
∞ +
∞ −
− −
∞ −
∞ +
− −
π
σ −
=
=









+ −
π
σ
= μ
dt e t
k
dt e t
k
e t
t k
k
t k t t
k
k
2
2
2
2
2
1
2
2 1
2
1
2
1 2

de unde
( )
2
2
1

μ σ − = μ
k k
k . (4.24.)
Din această formulă de recurenţă obţinem
2
2
σ = μ ,
4
4
3σ = μ ,
6
6
15σ = μ , …,
( )
k
k
k σ − = μ ! ! 1 , unde s-a notat prin ( )! ! 1 − k produsul tuturor numerelor impare de la
1 la 1 − k .
Asimetria este 0
3
3
=
σ
μ
=
s
A , iar excesul 0 3
4
4
= −
σ
μ
= E .
Să calculăm în continuare probabilitatea ( ) ( ) ( ) a F b F b a P − = < ξ ≤ unde
( ) x F este repartiţia lui ξ . Ţinând seama de (4.19) rezultă (figura 4.6)
( )






σ

Φ −






σ

Φ = < ξ ≤
m a m b
b a P
* *
. (4.25.)
De exemplu, avem
( ) ( ) ( ) 341 , 0 5000 , 0 8413 , 0 0 1
* *
= − ≅ Φ − Φ = σ + < ξ ≤ m m P
( ) ( ) ( ) 136 , 0 1 2 2
* *
≅ Φ − Φ = σ + < ξ ≤ σ + m m P
( ) ( ) ( ) 012 , 0 2 3 3 2
* *
≅ Φ − Φ = σ + < ξ ≤ σ + m m P
( ) ( ) ( ) 001 , 0 3 4 4 3
* *
≅ Φ − Φ = σ + < ξ ≤ σ + m m P
unde valorile lui ( ) t
*
Φ sunt date în tabelul 2 din anexe.

Figura 4.6.


82
Se observă că suma celor trei valori: 341 , 0 ; 136 , 0 ; 012 , 0 (au o precizie de
00
0
/ 1 ) este aproximativ egală cu 5 , 0 ceea ce arată că pentru repartiţia normală a
unei variabile aleatoare, dispersia se limitează la intervalul σ ± 3 m ceea ce
permite ca, daţi fiind m şi
2
σ , să se poată indica intervalul în care variabila
aleatoare ia toate valorile posibile cu o probabilitate mare sau practic ia toate
valorile posibile. Această metodă de estimaţie se numeşte în statistică „legea celor
trei sigma” (vezi şi paragraful 3.2).
În aplicaţii, repartiţiile binomială şi Poisson se asimilează unei repartiţii
normale ( ) 1 , 0 N dacă pentru repartiţia binominală 50 ≥ n şi 18 ≥ np şi se ia ca
variabilă aleatoare variabila normată
npq
np − + ξ 5 , 0
, asimptotic normală ( ) 1 , 0 N , iar
pentru repartiţia Poisson, dacă 18 ≥ λ , variabila aleatoare fiind în acest caz
λ
λ − + ξ 5 , 0
.
Exemple.
1. La un atelier se fabrică bile cu un diametru de 8 , 0 cm. Defectele de fabricaţie
dau o eroare a diametrului repartizată după o lege normală 0 = m (nu avem
erori sistematice) şi 001 , 0 = σ cm. La control sunt date ca rebuturi toate bilele
care trec printr-un inel de diametru de 798 , 0 cm şi cele care nu pot trece
printr-un inel de diametru de 802 , 0 cm. Să se determine probabilitatea ca o
bilă luată la întâmplare să fie refuzată.
Răspuns. Fie evenimentul − A bila este refuzată. Atunci
2 1
A A A ∪ = unde
1
A
este evenimentul ce corespunde cazului când diametrul 798 , 0 < d , iar
2
A pentru
802 , 0 > d . Vom calcula
( ) ( ) ( ) 002 , 0 802 , 0 798 , 0
C
< − = < < =
d
m d P d P A P
unde 8 , 0 =
d
m este diametrul normal. Avem
( ) ( )
C * *
0, 002
2 1 2 2 1 2 0, 9772 1 0, 954
0, 001
P A
⎛ ⎞
= Φ − = Φ − ≅ ⋅ − ≅
⎜ ⎟
⎝ ⎠
,
deci
( ) 046 , 0 954 , 0 1 = − ≅ A P .
2. 500 de aparate de tipul A şi 1000 de aparate de tipul B cu aceeaşi destinaţie
sunt în serviciu. Ele trebuie reparate după exploatare cu probabilităţile 3 , 0
respectiv 4 , 0 . Se cere să se determine:
a. probabilitatea ca numărul de aparate ce trebuie reparate să fie cuprins
între 250 şi 350.
83
b. numărul de reparaţii n , ce trebuie efectuate în atelier pentru ca
probabilitatea p a numărului de aparate în reparaţie să fie 90 , 0 .
Răspuns.
a. Fie evenimentul − A aparatul trebuie reparat. Numărul de aparaţii a
evenimentului A este o variabilă aleatoare repartizată normal cu
( ) 550 4 , 0 1000 3 , 0 500 = ⋅ + ⋅ = ξ M
( ) 345 6 , 0 4 , 0 1000 7 , 0 3 , 0 500
2
= ⋅ ⋅ + ⋅ ⋅ = ξ D
( ) ( ) ( )
1
345
50
2
50 300 350 250 350 250
*
− ⎟





Φ =
= < − ξ = < ξ < ≅ ≤ ξ ≤ P P P

b. ( ) ⎟




⎛ −
Φ = = < ξ
345
300
90 , 0
*
n
n P . Din tabele avem ( ) 90 , 0 27 , 1
*
≅ Φ deci
27 , 1
345
300
=
− n
, de unde rezultă 323 ≅ n .
Mediana unei variabile aleatoare repartizată normal, este numărul egal cu jumătate
din lungimea unui interval de pe axa absciselor simetric în raport cu punctul m şi care
este baza figurii de arie egală cu jumătate din aria mărginită de axa Ox şi curba de
repartiţie (figura 4.7.).
Figura 4.7.

Dacă ξ este o variabilă aleatoare repartizată normal, din definiţie rezultă că
( )
2
1
= < − ξ
e
M m P (4.26.)
deci, din (4.23.) ţinând seama de simetria domeniului în raport cu centrul de
dispersie rezultă
( )
2
1
1 2
*
= −






σ
Φ = < − ξ
e
e
M
M m P (4.27.)
84
de unde
75 , 0
*
=






σ
Φ
e
M

iar din tabele rezultă
674 , 0 =
σ
e
M
sau σ = 674 , 0
e
M . (4.28.)
Deci, cunoscând σ, putem determina imediat valoarea medianei.
Dacă pentru caracterizarea dispersiei utilizăm mediana, densitatea de
probabilitate a repartiţiei normale se scrie
( )
( )
2
2
2
2
, ;
m x
e
M
e
E
m x f

ρ

π
ρ
= σ
(4.29.)
unde 2 ρσ =
e
M .

4.2.3. Repartiţia lognormală

Spunem că variabila aleatoare ξ urmează o repartiţie lognormală dacă
densitatea sa de probabilitate este
( )
( )
2
2
2
ln
2
1
σ


π σ
=
a x
e
x
x f , 0 x >
(4.30.)
cu a şi
2
σ valoarea medie, respectiv dispersia logaritmului lui ξ .
Dacă considerăm variabila aleatoare ( ) a − ξ
σ
= η ln
1
, ea este repartizată
( ) 1 , 0 N .
Avem
( ) ( )
( )
∫ ∫

σ



π σ
= = ξ
0
2
2
2
ln
0
2
1
dx e dx x xf M
a x
.
Dacă se face schimbarea de variabilă u
a x
=
σ
− ln
rezultă
( )
2
2
σ
+
= ξ
a
e M ,
(4.31.)
( ) ( ) ( ) ( )









σ
σ +

= ξ − = ξ

1
2
2 2
0
2 2
e a
e dx x f M x D . (4.32.)
Importanţa acestei repartiţii constă în următoarele:
1. Dacă 0 = x , ( ) 0 = x f , ceea ce este convenabil în cazul variabilei aleatoare
timp; repartiţia normală nu are această proprietate.
85
2. Dacă
n
ξ ξ ,...,
1
sunt variabile aleatoare lognormale independente, produsul
n
ξ ξ ...
1
este o variabilă aleatoare lognormală. Într-adevăr, dacă ξ este
lognormală, atunci In ξ este normală şi acest rezultat decurge din proprietatea
de aditivitate a variabilelor aleatoare independente.

4.2.4. Repartiţia exponenţială negativă

Definiţie. Spunem că variabila aleatoare ξ urmează o repartiţie
exponenţială negativă dacă are densitatea de probabilitate:
( )
x
e x f
λ −
λ = , 0 > λ , +∞ < ≤ x 0 . (4.33.)
Avem
( )




> −
=
λ −
0 pentru
0 pentru
0
1
x
x e
x F
x
.
Exemplu. [5] Densitatea de repartiţie a vieţii unei lămpi dintr-un aparat de
radio cu 6 lămpi este
t
e
λ −
λ , 0 > t , dat în ani şi
3
1
= λ . Să se determine
probabilitatea ca în mai puţin de 6 ani nici o lampă să nu mai fie schimbată.
Răspuns. Vieţile medii ale lămpilor sunt considerate evenimente independente.
Probabilitatea ca viaţa medie a unei lămpi să fie mai mare de 6 ani este
0224 , 0
6
6
= = λ =
λ −
+∞
λ −

e dt e p
t
.
iar probabilitatea căutată va fi ( )
6 6
0224 , 0 = = p P

4.2.5. Repartiţia χ
2


Fie
v
ξ ξ ξ ,..., ,
2 1
,
v variabile aleatoare normale, normate, independente
( ( ) 1 , 0 N
i
∈ ξ ). Suma pătratelor acestor variabile aleatoare este o variabilă aleatoare
notată
2 2
2
2
1
2
...
v
ξ + + ξ + ξ = χ
Această variabilă aleatoare are densitatea de repartiţie
( )
2
2
2
2
1
2
2
x
v
v
f x x e
v


=
⎛ ⎞
Γ
⎜ ⎟
⎝ ⎠
, [ ) +∞ ∈ , 0 x .
(4.34.)
Spunem că această densitate de repartiţie defineşte repartiţia
2
χ cu v grade
de libertate, înţelegând prin aceasta numărul variabilelor independente a căror
86
variaţie nu suferă nici o restricţie.






Γ
2
2
2
v
v
este o constantă aleasă de aşa manieră
încât ( ) 1
0
=

+∞
dx x f .
(Reamintim că ( )


− −
= Γ
0
1
dx e x n
x n
este funcţia gama a lui Euler, cu n un
parametru pozitiv).
Curba densităţii de repartiţie nu este simetrică (figura 4.8) dar ea tinde să
devină simetrică dacă numărul gradelor de libertate v creşte (peste 30).
Figura 4.8.

Valoarea medie a unei variabile aleatoare ξ repartizată
2
χ este ( ) v M = ξ .
Într-adevăr
( )
2
2
2
0 2
1
2
2
x
v
v
M x x e dx
v
ξ



= ⋅
⎛ ⎞
Γ
⎜ ⎟
⎝ ⎠

.
Facem schimbarea de variabilă
2
2
x
t = şi avem
( )
2
0
2 2 2
2
2 2
v
t
v v
M t e dt v
v v
ξ


⎛ ⎞
Γ
⎜ ⎟
⎝ ⎠
= = =
⎛ ⎞ ⎛ ⎞
Γ Γ
⎜ ⎟ ⎜ ⎟
⎝ ⎠ ⎝ ⎠


Analog se arată că dispersia este
( ) v D 2
2
= ξ . (4.35.)
87
Vom da o proprietate deosebit de utilă în statistica matematică şi anume:
Fie
n
ξ ξ ξ ,..., ,
2 1
un şir de variabile independente care pot lua fiecare valorile
m
a a a ,..., ,
2 1
cu probabilităţile
m
p p p ,..., ,
2 1
( 0 ≥
i
p , 1
1
=

=
m
i
i
p ). Dacă notăm cu
i
α

( m i ,..., 1 = ) numărul de câte ori a fost luată valoarea
i
a ( n
m
i
i
= α

=1
), atunci
variabila
( ) ( ) ( )
m
m m
np
np
np
np
np
np
2
2
2
2 2
1
2
1 1
...
− α
+ +
− α
+
− α
(4.36.)
urmează o repartiţie
2
χ

cu 1 − m grade de libertate.
Repartiţia
2
χ depinde numai de parametrul v (numărul gradelor de
libertate). Tabelul din anexă ne dă pentru fiecare valoare a lui 30 ≤ v , valorile
probabilităţilor ca să avem pentru
2
χ o valoare mai mică decât un număr dat
2
0
χ ,
( )

χ








Γ
= χ < χ =
2
0
0
1
2
2
2
0
2
2
2
1
dx e x
v
P P
x
v
v

(4.37.)
şi care reprezintă aria nehaşurată din figura 4.9.

Figura 4.9.

Exemplu. Pentru 7 = v ,
( ) ( ) 10 , 0 90 , 0 1 83 , 2 1 83 , 2
2 2
= − = ≥ χ − = < χ P P ,
sau ( ) 95 , 0 1 , 14
2
= ≥ χ P .









88
4.2.6. Repartiţia Student

Fie
n
ξ ξ ξ ,..., ,
2 1
variabile aleatoare normale ( ) σ , 0 N , independente.
Variabila

=
ξ
ξ
=
n
i
i
n
t
1
1

(4.38.)
unde ξ este o variabilă aleatoare ( ) σ , 0 N , independentă de şirul ( )
n i i ≤ ≤
ξ
1
, este o
variabilă aleatoare continuă cu densitatea de repartiţie
( )
2
1
2
1
2
2
1
1
+









+






Γ





⎛ +
Γ
π
=
s
s
x
s
s
s
x f , ( ) +∞ ∞ − ∈ , x (4.39.)
Aceasta este densitatea repartiţiei Student, (după pseudonimului
matematicianului W. Gosset), cu 1 − = n s grade de libertate.
Curba teoretică a acestei densităţi este cea din figura 4.10.

Figura 4.10.

Ea este asemănătoare cu curba densităţii normale, dar diferită. Dacă ∞ → s
repartiţia variabilei Student tinde spre funcţia Laplace ( ) n Φ .
Funcţia de repartiţie Student este
( ) ( )
x
F x f t dt
−∞
=

. (4.40.)
Observăm că densitatea (4.39.) nu depinde de
2
σ ceea ce este foarte util în
aplicaţii practice.



89
EXERCIŢII ŞI PROBLEME PROPUSE

4.1. Un dispozitiv se compune din trei elemente care lucrează independent.
Probabilitatea de a se defecta într-o probă a fiecărui element este 2 , 0 . Să se
scrie repartiţia variabilei aleatoare ξ care reprezintă numărul de elemente care
se pot defecta într-o probă.
Răspuns. ξ este de tip Bernoulli şi ia valorile 0 , 1, 2 .
4.2. La un examen profesorul pune întrebări suplimentare. Probabilitatea ca un
student să răspundă la oricare din întrebări este 95 , 0 = p . Profesorul întrerupe
examenul dacă studentul nu dă răspunsul exact la o întrebare. Se cere:
a. Să se scrie repartiţia variabilei aleatoare ξ care reprezintă numărul de
întrebări suplimentare puse de profesor studentului.
b. Să se determine numărul cel mai probabil,
0
x , de întrebări suplimentare
date.
Răspuns.
( )









ξ

05 , 0 95 , 0
:
1 h
h
, ,... 2 , 1 = h ; 1
0
= x .
4.3. Un manual se editează cu un tiraj de 000 . 150 exemplare. Probabilitatea ca un
manual să fie respins ca fiind tipărit necorespunzător este 0002 , 0 . Să se
determine probabilitatea ca tirajul să conţină exact 5 manuale necorespunzător
tipărite.
Răspuns. 30 = = λ np ; ( )
! 5
30
5
30 5
000 . 150


=
e
P .
4.4. O fabrică trimite la un depozit 600 articole. Probabilitatea ca un articol să se
deterioreze în timpul transportului este 003 , 0 . Să se afle probabilitatea ca în
timpul transportului să se deterioreze:
a. exact 5 articole;
b. mai puţin de 5 articole;
c. mai mult de 5 articole;
d. cel puţin un articol.
Răspuns.
a. 8 , 1 003 , 0 600 = ⋅ = = λ np ; ( )
( )
51
8 , 1
5
8 , 1 5
600

=
e
P ,
b. ( ) ( ) ( ) ( ) ( ) 4 3 2 1 0
600 600 600 600 600
P P P P P + + + + ,
c. ( )

=
− =
5
1
600
1
i
h P P ,
d. ( ) 0 1
600
P P − = .


90
4.5. O urnă conţine 12 bile dintre care 4 roşii, 3 albe şi 5 negre. Se extrag două
bile. Să se determine probabilitatea ca între cele două bile extrase să avem
a. o bilă roşie şi una neagră;
b. ambele bile să fie albe;
c. să avem o bilă roşie şi una albă sau o bilă albă şi una neagră.
Răspuns.
a.
2
12
1
5
1
4
C
C C
,
b.
2
12
2
3
C
C
,
c.
2
12
1
5
1
3
2
12
1
3
1
4
C
C C
C
C C
+
4.6. Împărţim primele douăsprezece numere naturale în trei grupe a câte patru
numere, şi înregistrăm fiecare grupă pe câte un bilet. Dintr-o urnă conţinând
douăsprezece bile numerotate de la 1 la 12, se extrage pe rând, câte o bilă. Se
cere:
a. Probabilitatea ca din şase extrageri patru numere să fie conţinute pe acelaşi
bilet, presupunând că bilele extrase nu sunt întoarese în urnă.
b. Probabilitatea de a obţine cele patru numere ale unui bilet din şase extrageri
presupunând că după fiecare extragere bila este reîntoarsă în urnă.
(O.M., etapa jud., 1969)
Răspuns.
a.
6
12
2
8
3
C
C
P = ;
b.
2 4
4
6
3
2
3
1
3












= C P .
4.7. O urnă conţine 2 bile albe şi 4 negre. Două persoane scot pe rând bile. De
fiecare dată bila este repusă înapoi în urnă. Operaţia încetează la apariţia unei
bile albe. Să se calculeze probabilitatea ca unul din participanţi să extragă
primul o bilă albă dacă nu este scoasă de mai multe de k 2 ori.
Răspuns.














− =
k
P
2
1
3
2
1
5
3
;














− =
k
P
2
2
3
2
1
3
2
.
4.8. [5] Într-o urnă sunt 20 de bile albe şi 2 bile negre. Se scot n bile. Care este valoarea
minimă
0
x a lui n , pentru ca probabilitatea ca între bilele extrase să fie cel puţin o bilă
neagră, să fie mai mare ca
2
1
?
91
Răspuns.
n
n
C
C
P
22
20
1− = . Din
2
1
22
20
<
n
n
C
C
rezultă
4
925
2
43
0
> x , deci 7
0
= x .
4.9. [5] De câte ori trebuie să se arunce un zar pentru a avea faţa şase cel puţin o
dată, cu o posibilitate mai mare decât 7 , 0 , mai mare decât 8 , 0 sau mai mare
decât 0, 9?
Răspuns.
2 , 1 ln
3 ln 1
1

> x ,
2 , 1 ln
2 ln 1
2

> x ,
2 , 1 ln
1
3
> x , deci 7
1
= x , 9
2
= x , 13
3
= x .
4.10. [5] Valoarea unei diviziuni de pe scala unui ampermetru este de 1 , 0
amperi. Indicaţia aparatului de măsură se rotunjeşte până la prima diviziune
întreagă. Să se determine probabilitatea ca la citire să se comită o eroare mai
mare de 02 , 0 A.
Răspuns. Eroarea de rotunjire se poate considera ca fiind o variabilă aleatoare ξ cu
repartiţia uniformă pe un interval format de două diviziuni întregi consecutive.
Deci ( ) 10
1 , 0
1
= = x f şi
( ) 6 , 0 10 08 , 0 02 , 0
08 , 0
02 , 0
= = < ξ < =

dx P P .
4.11. Să se determine valoarea medie şi dispersia unei variabile aleatoare ξ
repartizată uniform în intervalul ( ) 1 2 , 1 2 + − . Să se traseze curba de repartiţie.
Răspuns. ( ) 2 = ξ M , ( )
2
2
3
1






= ξ D .
4.12. [8]. Diametrul unui cerc variază în intervalul ( ) b a, . Considerând
diametrul ca o variabilă aleatoare ξ uniform repartizată în ( ) b a, să se
determine valoarea medie şi dispersia suprafeţei cercului.
Răspuns.
4
2
πξ
= η , ( )
( )
12
2 2
ab b a
M
+ + π
= η ,
( ) ( ) ( )
2
2
2 2 4
4 7 4
720
D b a b ab a
π
η = − + + .
4.13. Valoarea medie şi dispersia unei variabile aleatoare ξ repartizată normal
sunt respectiv 1 şi 9. Să se determine probabilitatea ca în urma unei probe, ξ
să ia o valoare în intervalul ( ) 20 , 17 .
Răspuns.
( )






σ

Φ −






σ

Φ = < ξ <
m a m b
b a P
* *
,
deci
92
( ) ( ) ( ) 1629 , 0 3143 , 0 4772 , 0 1 2 20 17
* *
= − = Φ − Φ = < ξ < P
4.14. Variabila aleatoare ξ este repartizată normal cu ( ) 7 = ξ M şi ( ) 9
2
= ξ D .
Să se determine intervalul în care ξ ia valori cu o probabilitate 9973 , 0 = p .
Răspuns. ( ) ( ) 18 , 2 3 , 3 − = σ + σ − m m .
4.15. Să se demonstreze că dacă variabila aleatoare ξ are o repartiţie
exponenţială negativă, atunci ( )
b a
e e b a P
λ − λ −
− = < ξ < .
4.16. Să se determine valoarea medie şi dispersia unei variabile aleatoare ξ care
are o repartiţie exponenţială negativă.
Răspuns. ( )
λ
= ξ
1
M , ( )
2
2
1
λ
= ξ D .


93


5. SISTEME DE VARIABILE ALEATOARE. ŞIRURI DE VARIABILE
ALEATOARE. CONVERGENŢĂ



Fie
n
ξ ξ ,...,
1
, n variabile aleatoare definite pe − σ câmpul de probabilitate
{ } P , , Σ Ω .
Definiţie. Sistemul ( )
n
ξ ξ ,...,
1
se numeşte variabilă aleatoare
− n dimensională sau vector aleator cu n dimensiuni.
Exemple.
1. Punctul de explozie al unui obuz la distanţă este determinat printr-un ansamblu de
trei variabile aleatoare.
2. La tir, ansamblul de n atingeri ale punctelor care ating ţinta în plan, poate fi
considerat ca un sistem de n 2 variabile aleatoare.
În general putem interpreta variabilele aleatoare − n dimensionale ca puncte
aleatorii într-un spaţiu euclidian cu n dimensiuni. Pe lângă această imagine se utilizează
pentru interpretarea geometrică a unui sistem de n variabile aleatoare un vector aleator
în spaţiul euclidian cu n dimensiuni.

5.1 Variabile aleatoare bidimensionale discrete

Fie ( ) , ξ η o variabilă aleatoare definită pe câmpul de probabilitate { } , , P Ω Σ .
Prin distribuţia variabilei aleatoare discrete ( ) , ξ η vom înţelege enumerarea
valorilor posibile ale variabilei, deci a perechilor de numere
( )1
1
,
i n i j
j m
x y
≤ ≤
≤ ≤
şi a
probabilităţilor corespunzătoare
( )
{ }
( )
{ } ( )
1
1
,
ij i j
i n
j m
p P x y ω ξ ω ω η ω
≤ ≤
≤ ≤
= = =

(5.1.)
Evenimentele
{ }
,
i j
x y ξ η = = formează un sistem complet de evenimente, deci
suma tuturor probabilităţilor este egală cu 1.
1 1
1
n m
ij
i j
p
= =
=
∑∑


(5.2.)
Cunoscând repartiţia variabilei aleatoare ( ) , ξ η , putem determina repartiţia fiecărei
componente şi anume, evenimentele
{ }
1 1
, x y ξ η = = ,{ }
1 2
, x y ξ η = = , ..., { }
1
,
m
x y ξ η = =

sunt incompatibile şi vom nota
1 11 12 1
...
m
p p p p

= + + + .
(5.3.)
94
η
ξ ξξ ξ
Aşadar
1
m
i ij
j
p p

=
=

,

(5.4.)
iar
1
n
j ij
i
p p

=
=

.

(5.5.)
vor fi numite şi probabilităţi marginale ale lui ξ , respectiv η .
De obicei, repartiţia varabilei discrete ( ) , ξ η se scrie sub forma unui tablou cu dublă
intrare, de forma

1
x
2
x
...
i
x
...
n
x
1
y
11
p
21
p

1 i
p

1 n
p
2
y
12
p
22
p

2 i
p

2 n
p
...
j
y
1j
p
2 j
p

ij
p

nj
p
...
m
y
1m
p
2m
p


nm
p
Deci ( )
1 1
p P x ξ

= = şi reprezintă suma probabilităţilor de pe coloana lui
1
x ; etc.
Repartiţiile variabilele ξ şi η sunt
1 2
1 2
... ...
:
...
i n
i n
x x x x
p p p p
ξ
⋅ ⋅ ⋅ ⋅
⎛ ⎞
⎜ ⎟
⎝ ⎠
,
1
1
n
i
i
p

=
=


1 2
1 2
... ...
:
...
j m
j m
y y y y
p p p p
η
⋅ ⋅ ⋅ ⋅
⎛ ⎞
⎜ ⎟
⎜ ⎟
⎝ ⎠
,
1
1
m
j
j
p

=
=



(5.6.)

Exemplu
Fie repartiţia variabilei aleatoare bidimensionale ( ) , ξ η

-1 0 1
j
p


0 0,1 0,3 0,2 0,6
1 0,2 0,1 0,1 0,4
i
p

0,3 0,4 0,3 p
⋅⋅
1
Probabilităţiile marginale sunt
95
1
0,1 0, 2 0, 3 p

= + =
2 3
0, 4; 0, 3; p p
⋅ ⋅
= =
1 2
0, 6; 0, 4. p p
⋅ ⋅
= =
-1 0 1
:
0,3 0,4 0,3
ξ
⎛ ⎞
⎜ ⎟
⎝ ⎠
;
0 1
:
0,6 0,4
ξ
⎛ ⎞
⎜ ⎟
⎝ ⎠
.




Repartiţii condiţionate discrete

Fie variabila bidimensională ( ) , ξ η cu repartiţia din tabloul 1.
Notăm
( ) ( ) i j i j
p x y P x y ξ η = = = ,

(5.7.)

Prin repartiţia lui ξ condiţionată de faptul că
j
y η = , înţelegem repartiţia
( ) ( ) ( ) ( )
1 2
1 2
... ...
:
... ...
j
i n
j j i j n j
y
x x x x
p x y p x y p x y p x y
η
ξ
=
⎛ ⎞
⎜ ⎟
⎜ ⎟
⎝ ⎠
,

(5.8.)
unde
( )
( )
( )
i j ij
i j
j
j
P x y
p
p x y
p
P y
ξ η
η

= =
= =
=
,

(5.9.)
cu
( )
1
1
n
i j
i
p x y
=
=

.

Analog se poate defini repartiţia lui η condiţionată de faptul că
i
x ξ = şi anume
( ) ( ) ( ) ( )
1 2
1 2
... ...
:
...
i
j m
i i j i m i
x
y y y y
p y x p y x p y x p y x
ξ
η
=
⎛ ⎞
⎜ ⎟
⎜ ⎟
⎝ ⎠
,

(5.10.)
unde
( )
ij
j i
i
p
p y x
p

= ,
( )
1
1
m
j i
j
p y x
=
=

.

(5.11.)







96
5.2. Funcţia de repartiţie

În general, o variabilă aleatoare cu două dimensiuni se defineşte prin funcţia sa de
repartiţie.
Fie ( ) η ξ = ζ , o variabilă aleatoare cu 2 dimensiuni.
Definiţie. Funcţia ( ) ( ) ( ) { } ( ) y x P y x F < ω η < ω ξ ω = , , cu ( )
2
, x y ∈\ se
numeşte funcţie de repartiţie a variabilei aleatoare ζ .
Interpretând sistemul ( ) η ξ, ca un punct aleator, funcţia de repartiţie ( ) y x F , nu este
altceva decât probabilitatea ca punctul aleator ( ) η ξ, să se găsească în pătratul infinit cu vârful în
punctul ( ) y x, din figura 5.1. Notând cu ( ) x F
ξ
şi ( ) y F
η
funcţiile de repartiţie ale variabilelor
aleatoare ξ şi η, în aceeaşi interpretare ( ) x F
ξ
reprezintă posibilitatea ca punctul aleator să se
afle în semiplanul limitat de dreapta paralelă cu Oy ce trece prin punctul de abscisă x , la dreapta
dreptei, iar ( ) y F
η
reprezintă probabilitatea ca punctul aleator să se găsească în semiplanul
situat sub dreapta paralelă cu Ox , ce trece prin punctul de ordonată y .

Figura 5.1.

Vom da câteva proprietăţi analoge celor date pentru funcţiile de repartiţie
unidimensionale:
1. F este nedescrescătoare în raport cu fiecare argument;
2. F este continuă la stânga în raport cu fiecare argument;
3. ( ) ( ) ( ) 0 , , , = −∞ ∞ − = ∞ − = −∞ F x F x F ;
4. ( ) ( ) x F x F
ξ
= +∞ , ; ( ) ( ) y F y F
η
= ∞ + , ;
5. ( ) 1 , = +∞ ∞ + F .
În continuare vom nota simbolic ( ) D ⊂ η ξ, evenimentul „punctul aleator ( ) η ξ,
se găseşte în domeniul D”. Probabilitatea acestui eveniment se exprimă simplu dacă D
este un dreptunghi ale cărui laturi sunt paralele cu axele de coordonate. Fie dreptunghiul
97
D de vârfuri ( ) c a A , ; ( ) c b B , ; ( ) d b C , ; ( ) d a D , . În acest caz evenimentul
( ) D ⊂ η ξ, este echivalent cu { } { } d c b a < η ≤ < ξ ≤ ∩ , deci
( ) ( ) ( ) ( ) ( ) ( ) c a F c b F d a F d b F D P , , , , , + − − = ⊂ η ξ (5.12.)


5.3 Sisteme de variabile absolut continue

Dacă există o funcţie reală f definită şi integrabilă pe
2
aşa încât
( ) ( )
∫ ∫
∞ − ∞ −
=
x y
dudv v u f y x F , , , atunci f se numeşte densitatea de probabilitate
(repartiţie) a variabilei aleatoare cu 2 dimensiuni ζ .
Fie η ξ, două variabile aleatoare de tip continuu şi ( ) η ξ, interpretat ca un punct
aleator în plan. Fie
Δ
dreptunghiul de laturi x Δ şi y Δ , avem
( ) ( ) ( ) ( )
( ) ( )
, , ,
, ,
P F x x y y F x x y
F x y y F x y
ξ η
Δ
⊂ = + Δ + Δ − + Δ −
− + Δ +

.
Avem
( ) ( ) ( )
2
0
0
, ,
lim
x
y
P F x y
x y x y
ξ η
Δ
Δ →
Δ →
⊂ ∂
=
Δ Δ ∂ ∂

.
Notăm această derivată prin ( ) y x f ,
( )
( )
y x
y x F
y x f
∂ ∂

=
,
,
2
(5.13.)
ea fiind tocmai densitatea de probabilitate a variabilei aleatoare ζ .
Avem
( ) ( ) ( )
∫∫
= ⊂ η ξ
D
dxdy y x f D P , , .
(5.14.)
Densitatea de repartiţie a lui ζ este nenegativă, iar
( ) 1 , =
∫ ∫
+∞
∞ −
+∞
∞ −
dxdy y x f .
Exemple.
1. Fie variabila aleatoare ( ) η ξ = ζ , cu ξ , η variabile aleatoare independente, a cărei
densitate de probabilitate este
( )
( )( )
2 2 2
1 1
1
,
y x
y x f
+ + π
= , ( )
2
, x y ∈ .
Să se determine
a. Funcţia de repartiţie corespunzătoare.
98
b. ( ) ( ) D P ⊂ η ξ, , unde D este pătratul construit pe segmentele [ ] 1 , 0 şi [ ] 1 , 0 .




Răspuns.
a.
( )
( )( )






+
π






+
π
=
=
+ + π
=
+ + π
=
∫ ∫ ∫ ∫
∞ − ∞ − ∞ − ∞ −
2
1
arctg
1
2
1
arctg
1
1 1
1
1 1
1
,
2 2 2 2 2 2
y x
v
dv
u
du
v u
dudv
y x F
y x x y
,
b. ( ) ( )
( )( ) 16
1
1 1
1
,
1
0
1
0
2 2 2
=
+ + π
= ⊂ η ξ
∫ ∫
v u
dudv
D P
2. Suprafaţa de repartiţie a unui sistem de variabile aleatoare ( ) η ξ, este un con circular
drept, cu baza un cerc de rază R şi cu centrul în originea sistemului de coordonate.
Să se determine
a. Densitatea de probabilitate a sistemului;
b. Probabilitatea ca un punct aleator să se găsească în interiorul unui cerc de rază
a , R a < (figura 5.2.).

Figura 5.2.

Răspuns.
a. Expresia densităţii de probabilitate în interiorul cercului ( ) C , notând cu h înălţimea
conului (figura 5.3.), este ( ) ( )
2 2
, y x R
R
h
y x f + − = .
99

Figura 5.3.

Alegem pe h aşa încât volumul conului să fie egal cu unitatea,
2
3
R
h
π
= , deci
( ) ( )
2 2
3
3
, y x R
R
y x f + −
π
= .
b. ( ) ( ) ( )
∫∫
= ⊂ η ξ
C
dxdy y x f C P , , . Trecând în coordonate polare



θ =
θ =
cos
sin
r y
r x
, 0 r a ≤ ≤ , 0 2 θ π ≤ ≤
se obţine
( ) ( )
( ) ( )
3 2
0
3
0
2
0
3
2 3
6 3
,













=
= − = θ −
π
= ⊂ η ξ
∫ ∫ ∫
π
R
a
R
a
rdr r R
R
rdrd r R
R
C P
a a
.


5.4 Repartiţii marginale. Repartiţii condiţionate


Fie ( ) , ξ η o variabilă aleatoare cu ξ şi η variabile aleatoare continue şi fie
( ) , F x y funcţia de repartiţie a variabilei ( ) , ξ η şi ( ) , f x y densitatea de repartiţie.
Definiţie Numim repartiţie marginală a variabilei ξ , repartiţia
( ) ( ) ( )
1
< , F x P x F x ξ = = +∞ .
(5.15.)
Densitatea marginală de repartiţie a variabilei ξ este
( ) ( ) ( )
1
, ,
x
f x F x f x y dy
+∞
−∞
′ = +∞ =

.

(5.16.)
100
Analog definim repartiţia marginală, respectiv densitatea marginală de repartiţie
a variabilei η funcţiile
( ) ( ) ( )
2
< , F x P y F y η = = +∞ ,

(5. 17.)
şi
( ) ( ) ( )
2
, ,
y
f x F y f x y dx
+∞
−∞
′ = +∞ =

.

(5.18.)

Exemple

1. Fie
( )
( ) 2
2 , 0, 0
,
0, în rest
x y
e x y
f x y
− +

⎪ ≥ ≥
=





densitatea de repartiţie a variabilei aleatoare ( ) , ξ η .
1) Să se scrie funcţia de repartiţie ( ) , F x y ;
2) Să se determine repartiţiile şi densităţiile marginale ale variabilelor ξ şi η .
Răspuns
Avem

( ) ( )
( )
( )( )
2
0 0 0 0
2 2
0 0
, , 2
1 1
y y x x
u v
y x
u v x y
F x y f u v dudv e dudv
e du e dv e e
− +
− − − −
= = =
= = − −
∫ ∫ ∫ ∫
∫ ∫
,

Avem
( )
2
1
1
x
F x e

= − , ( )
2
1
y
F y e

= − , ( )
2
1
2
x
f x e

= , ( )
2
y
f y e

= .



2. Fie
( ) ( )
1
, , 0 1, 0 1.
2
F x y xy x y x y = + ≤ ≤ ≤ ≤
densitatea variabilei aleatoare ( ) , ξ η .
Să se scrie densitatea de repartiţie şi densităţiile marginale ale variabilelor ξ şi η .

Răspuns
( )
, 0 1,1 0,
,
0, în rest
x y x y
f x y
+ ≤ ≤ ≤ ≤ ⎧
=





101
( ) ( )
1
2
1
0
1
2 4 6
x x
f x xy x y dy = + = +

,
( ) ( )
1
2
2
0
1
2 4 6
y y
f y xy x y dx = + = +

.


Din definiţia probabilităţii condiţionate avem
( )
( )
( )
1 2 1 2
1 2 1 2
1 2
, P y y x x
P y y x x
P x x
η ξ
η ξ
ξ
< < < <
< < < < =
< <


de unde
( )
( ) ( )
( ) ( )
, ,
, ,
F x x y F x y
P y x x x x
F x x F x
η
+ Δ −
< < < + Δ =
+ Δ +∞ − +∞


Trecând la limită pentru 0 x Δ → obţinem

( )
( )
( )
( )
( )
( )
, ,
,
,
y
F x y f x y dy
x
G y x P y x
F x
f x y dy
x
η ξ
−∞
+∞
−∞


= = = < =
∂ +∞



.
(5.19.)
( ) G y x se numeşte repartiţia variabilei η condiţionată de faptul că x ξ = .
Analog, repartiţia variabilei ξ condiţionată de faptul că y η = este
( ) ( ) H x y P y y ξ η = < = .
(5.20.)
Densităţile de repartiţie condiţionate sunt
( ) ( ) g y x G y x
y

=

,
(5.21.)
şi
( ) ( ) h x y H x y
x

=

.
(5.22.)

Ţinând seama de repartiţiile marginale avem
( )
( )
( )
1
, f x y
g y x
f x
= ,
(5.23.)

şi
( )
( )
( )
2
, f x y
h x y
f y
= .
(5.24.)

Din ultimele relaţii rezultă că
( ) ( ) ( ) ( ) ( )
1 2
, f x y f x g y x f y h x y = = .

(5.25.)

relaţii care nu sunt valabile şi pentru funcţiile de repartiţie.
102
Definiţie Vom spune că variabilele ξ şi η sunt independente dacă
( ) ( ) ( )
1 2
, F x y F x F y = ,
(5.26.)

De aici rezultă şi
( ) ( ) ( )
1 2
, f x y f x f y = .
(5.27.)

Deci pentru ξ şi η independente
( ) ( )
2
g y x f y = ,
(5.28.)

iar
( ) ( )
1
h x y f x = .
(5.29.)


Exemple

1. Fie sistemul de variabile aleatoare ( ) η ξ, a cărui densitate de probabilitate este
( ) y x f , şi fie η ⋅ ξ = ξ
1
şi η + ξ = ξ
2
. Să se determine densitatea de probabilitate a
lui
1
ξ şi
2
ξ .
Răspuns. Ne vom fixa o valoare a lui z şi vom construi în planul xOy curba de ecuaţie
z xy = (hiperbola care are ca asimptote axele de coordonate). Domeniul D este cel
haşurat din figura 5.4.

Figura 5.4.

Funcţia de repartiţie a lui
1
ξ se scrie
103
( ) ( ) ( ) ( )
∫ ∫ ∫ ∫ ∫∫
∞ +
∞ − ∞ −
∞ +
ξ
+ = =
0
0
1
, , ,
x
z
x
z D
dxdy y x f dxdy y x f dxdy y x f z F .
Derivând această expresie în raport cu z obţinem

( )
∫ ∫
+∞
∞ −
ξ






+






=
0
0
1
,
1
,
1
dx
x
z
x f
x
dx
x
z
x f
x
z f . (5.30.)
Pentru determinarea densităţii de probabilitate a lui
2
ξ vom trasa în planul xOy
dreapta de ecuaţie z y x = + (figura 5.5.). Domeniul D este cel haşurat.
Figura 5.5.

Avem
( ) ( ) ( )
( )
∫ ∫
∫ ∫ ∫∫
∞ +
∞ −

∞ −
+∞
∞ −

∞ −
ξ








=
= = =
dx dy y x f
dxdy y x f dxdy y x f z F
x z
x z
D
,
, ,
2
, (5.31.)
Derivând această expresie în raport cu z (care figurează la limita superioară a
integralei a doua) obţinem
( ) ( )

+∞
∞ −
ξ
− = dx x z x f x f ,
2
. (5.32.)
Din cauza simetriei sumei η + ξ această formulă se poate scrie
( ) ( )
2
, f x f z y y dy
ξ
+∞
−∞
= −

, (5.33.)
În aplicaţii practice practice cazul în care ξ şi η sunt independente este foarte
important.
104
Fie ξ şi η două variabile aleatoare independente cu densităţile de probabilitate
( ) x f
ξ
şi ( ) x f
η
. Avem ( ) ( ) ( ) y f x f y x f
η ξ
⋅ = , .
Să determinăm densitatea de probabilitate a variabilei aleatoare η + ξ = ζ
2
În
acest caz (5.32.) şi (5.33. ) se scriu
( ) ( ) ( )

+∞
∞ −
η ξ ζ
− = dx x z f x f z f
2
, (5.34.)
( ) ( ) ( )

+∞
∞ −
η ξ ζ
− = dy y f y z f z f
2
. (5.35.)
Pentru desemnarea compunerii celor două legi de probabilitate utilizăm notaţia
simbolică
η ξ ζ
∗ = f f f
2

unde ∗ este simbolul de compunere (convoluţie).

2. Fie variabilele aleatoare ξ şi η independente, cu densităţile de probabilitate
(uniforme în [ ] b a, )
( ) ( )
[ ]
[ ]








= =
η ξ
b a x
b a x
a b
x f x f
, pentru
, pentru
1
0
.
Să se determine densitatea de repartiţie a variabilei aleatoare η + ξ = ζ .
Răspuns. Avem
( ) ( ) ( ) ( )
∫ ∫


= − =
η η ξ ζ
b
a
b
a
dx x z f
a b
dx x z f x f z f
1

şi
( ) ( )
∫ ∫


η η
= −
a z
b z
b
a
dt t f dx x z f , b z a 2 2 ≤ ≤ .
Dacă a b z < − , atunci b a z < − şi
( ) ( ) ( )
a b
a z
dt t f dt t f dt t f
a z
a
a
b z
a z
b z


= + =
∫ ∫ ∫

η

η


η
2
.
Dacă a b z > − , atunci b a z > − şi
( ) ( ) ( )
a b
z b
dt t f dt t f dt t f
a z
b
b
b z
a z
b z


= + =
∫ ∫ ∫

η

η


η
2
.
Rezultă
105
( )
( )
( )











>
≤ < +
+ ≤ <





=
ζ
2b z pentru
2 pentru
2 pentru
2 pentru
0
2
2
0
2
2
b z b a
b a z a
a z
a b
a b
a b
a z
z f .
Această densitate de probabilitate se numeşte legea de repartiţie a lui Simpson.
3. Fie variabilele aleatoare ξ şi η independente, cu densităţile de probabilitate
( ) ( )



>

= =

η ξ
0 pentru
0 pentru 0
x
x
e
x f x f
x
.
Să se arate că η + ξ = ζ
1
şi
η
ξ
= ζ
2
sunt independente.
Răspuns.
Avem
( ) ( ) ( ) ( )
( ) [ ]
u
v
uv
u v
x
v
uv
z u
v
x
y x
v
y
x
u y x
e u
v
v
dx e e dxdy e e
dudv v f u f v u P v u F

+







+ −
+ −
− −





<
< +
η ξ
+ −
+
=
=








− = =
= = < ζ < ζ =
∫ ∫ ∫
∫∫
1 1
1
, ,
1
0
1
1
1
0
2 1
,
( ) ( ) ( )
( ) ( )
z
z
z u u
z u z
v u
z y x
e z du e e
dudv e e dudv v f u f x F
− − −

− −
< +
η ξ ζ
+ − = − =
= = =

∫ ∫ ∫∫
1 1 1
0
0 0
1
,
( ) ( ) ( )
z
z
dudv e e dudv v f u f x F
z
u
v u
z
y
x
+
= = =
∫ ∫ ∫∫
∞ ∞
− −
<
η ξ ζ
1
0
2
.
Rezultă că ( ) ( ) ( ) v F u F v u F
2 1
,
ζ ζ
= .



106


5. 5 Valori medii. Medii condiţionate


Fie variabila aleatoare( ) , ξ η care are densitatea de probabilitate ( ) , f x y .
Definiţie Se numeşte moment de ordinul hk, , h k ∈` a variabilei aleatoare
( ) , ξ η expresia
( )
( ) ,
h k h k
hk
M x y f x y dxdy α ξ η
+∞ +∞
−∞ −∞
= =
∫ ∫
.
(5.36.)

Observaţii
Pentru 0, 0 h k = = obţinem
00
1 α = , iar pentru 1, 0 h k = = obţinem ( )
10
M α ξ = şi
de asemenea pentru 0, 1 h k = = rezultă ( )
01
M α η = .
Analog se definesc momentele centrate de ordinul hk
( ) ( )
10 01
h k
hk
M μ ξ α η α
⎡ ⎤
= − −
⎢ ⎥
⎣ ⎦
,

deci
( ) ( ) ( )
10 01
,
h k
hk
f x y dxdy μ ξ α η α
+∞ +∞
−∞ −∞
= − −
∫ ∫
.
(5.37.)
Observaţie
Pentru 1, 1 h k = = obţinem ( )
11
cov , μ ξ η = ,pentru 2, 0 h k = = obţinem ( )
2
20
D μ ξ =
iar pentru ( )
2
02
0, 2, h k D μ η = = = găsim ( )
2
02
D μ η = .
Repartiţiilor condiţionate le asociem valori medii condiţionate şi anume
Definiţie Numim valoare medie a variabilei aleatoare ξ condiţionată de faptul că
y η = expresia
( ) ( ) M y xf x y dx ξ
+∞
−∞
=

,
(5.38.)
analog
( ) ( ) M x yg y x dy η
+∞
−∞
=

,
(5.39.)
iar dispersiile condiţionate sunt
( ) ( ) ( )
2
2
D y x M y f x y dx ξ ξ
+∞
−∞
⎡ ⎤ = −
⎣ ⎦ ∫
,
(5.40.)
şi
107
( ) ( ) ( )
2
2
D x y M x g y x dy η η
+∞
−∞
⎡ ⎤ = −
⎣ ⎦ ∫
.
(5.41.)



Dacă ( ) , ξ η este o variabilă aleatoare bidimensională discretă avem următoarele :
pentru x ξ = fixat ( ) M y ξ , ( )
2
D y ξ sunt parametrii variabilei η condiţionată de
x ξ = , dacă considerăm x variabil atunci ( ) M y ξ , ( )
2
D y ξ sunt variabile aleatoare
(funcţii variabile de ξ ), deci putem calcula valorile lor medii şi dispersia.
Teoremă. Avem
( ) ( ) M M M
ξ η
ξ η η ⎡ ⎤ =
⎣ ⎦


Într-adevăr din
( ) ( ) M yg y x dy
η
η ξ
+∞
−∞
=

,

rezultă
( ) ( ) ( ) ( ) M M M yg y x dy yg y x dy f x
ξ η ξ
ξ η
+∞ +∞ +∞
−∞ −∞ −∞
⎛ ⎞ ⎛ ⎞
⎜ ⎟ ⎜ ⎟
⎡ ⎤ = =
⎣ ⎦
⎜ ⎟ ⎜ ⎟
⎝ ⎠ ⎝ ⎠
∫ ∫ ∫


dar
( ) ( ) ( ) , g y x f x f x y = ,

aşadar
( ) ( ) ( ) , M M yf x y dxdy M
ξ η
ξ η η
+∞+∞
−∞ −∞
⎡ ⎤ = =
⎣ ⎦ ∫ ∫
.

Deci media după toţi x a mediei variabilei η cu x fixat este media necondiţionată a
variabilei aleatoare η .

Exemplu 1. Fie
( )
( )
, 0, 0
,
0, 0, sau 0
y x
e x y
f x y
x y
λ
λ
− +

⎪ > >
=

< <


,
densitatea de repartiţie a variabilei aleatoare bidimensionale ( ) , ξ η . Să se calculeze
( ) ( ) ( ) , , f x g y f x y
ξ η
şi ( ) M x η .

Răspuns Avem
( )
( )
0
, 0
y x x
f x xe dy e x
λ λ
ξ
λ λ
+∞
− + −
= = >

,

108
deci
( )
, 0,
0, 0.
x
e x
f x
x
λ
ξ
λ


> ⎪
=

<


,

iar
( )
( )
( )
2
0
, 0
y x
g y xe dx y
y
λ
η
λ
λ
λ
+∞
− +
= = >
+

,

atunci
( ) ( )
2
, 0,
0, 0.
y
g x y
y
η
λ
λ

>

= +


<

,

iar
( )
( )
( )
( )
( ) 2
,
, 0,
0, 0.
y x
f x y
x y e x
f x y
g y
x
λ
η
λ
− +

⎪ + >
= =

<


,

şi
( ) ( )
0
2
. M y xf x y dx
y
ξ
λ
+∞
= =
+




Exemplu 2. Fie densitatea de repartiţie a variabilei aleatoare bidimensionale ( ) , ξ η
( )
2
0 1, 0 2
, 3
0, în rest
xy
x x y
f x y

+ < < < <

=



,
Să se calculeze ( )
1 1 1
, ,
2 2 2
P P P ξ ξ η ξ η
⎛ ⎞ ⎛ ⎞
≥ < < <
⎜ ⎟ ⎜ ⎟
⎝ ⎠ ⎝ ⎠
.
Răspuns
1
1 1 1
1 1
2 2 2
P P F ξ ξ
⎛ ⎞ ⎛ ⎞ ⎛ ⎞
≥ = − < = −
⎜ ⎟ ⎜ ⎟ ⎜ ⎟
⎝ ⎠ ⎝ ⎠ ⎝ ⎠
,

iar
( ) ( )
2
2 2
1
0
2
, 2
3 3
xy
f x f x y dy x dy x x
+∞
−∞
⎛ ⎞
= = + = +
⎜ ⎟
⎝ ⎠
∫ ∫
,

şi
( ) ( )
( )
2 3 2
1 1
0
2 1
2 2
3 3
x
F x f u du u u du x x
+∞
−∞
⎛ ⎞
= = + = +
⎜ ⎟
⎝ ⎠
∫ ∫
,
( )
1
1
6
F x = ,

deci
109
1 1 5
1
2 6 6
P ξ
⎛ ⎞
≥ = − =
⎜ ⎟
⎝ ⎠
.


( ) ( ) ,
D
P f x y dxdy ξ η < =
∫∫
.


unde D este domeniul haşurat din figură
1
1 1 1
1 1
2 2 2
P P F ξ ξ
⎛ ⎞ ⎛ ⎞ ⎛ ⎞
≥ = − < = −
⎜ ⎟ ⎜ ⎟ ⎜ ⎟
⎝ ⎠ ⎝ ⎠ ⎝ ⎠
.

y
x
D

Deci
( )
1
2 2
0 0
7
3 3 24
x
D
xy xy
P x dxdy x dxdy ξ η
⎛ ⎞ ⎛ ⎞
< = + = + =
⎜ ⎟ ⎜ ⎟
⎝ ⎠ ⎝ ⎠
∫∫ ∫ ∫
.


1
1 1 1 1
, ,
1 1 2 2 2 2
1 1 2 2
2 2
P F
P
P F
ξ η
η ξ
ξ
⎛ ⎞ ⎛ ⎞
< <
⎜ ⎟ ⎜ ⎟
⎛ ⎞ ⎝ ⎠ ⎝ ⎠
< < = =
⎜ ⎟
⎛ ⎞ ⎛ ⎞ ⎝ ⎠
<
⎜ ⎟ ⎜ ⎟
⎝ ⎠ ⎝ ⎠
,

iar
( ) ( )
3 2 2
0, 0, 0
, , , 0 1, 0 2
3 12
1, 1, 2.
y x
x y
x y x y
F x y f x y dxdy x y
x y
−∞−∞
< < ⎧


= = + < < < <


≥ ≥ ⎪

∫ ∫

110
1 1 5
,
2 2 192
F
⎛ ⎞
=
⎜ ⎟
⎝ ⎠
,
deci
5 1 1
2 2 32
P η ξ
⎛ ⎞
< < =
⎜ ⎟
⎝ ⎠
.


Exemplu 3
Dacă ( ) , f x y este densitatea de repartiţie a variabilei aleatoare bidimensionale
( ) , ξ η să se scrie ( ) ( )
, P P ξ η ξ η > > şi ( ) 1 P η ξ − > .
Răspuns
( ) ( )
1
,
D
P f x y dxdy ξ η > =
∫∫
,

unde
1
D este domeniul din figura următoare
x y = y
x
1
D


( ) ( )
2
,
D
P f x y dxdy ξ η > =
∫∫
,



unde
2
D este domeniul haşurat din figura următoare


111


( ) ( ) ( )
3
1 1 ,
D
P P f x y dxdy η ξ η ξ − > = > + =
∫∫
.

unde
3
D este domeniul haşurat din figura următoare


5.6 Variabile aleatoare − n dimensionale

Fie variabila aleatoare − n dimensională ( )
n
ξ ξ = ξ ,...,
1
.

Definiţie. Funcţia
( ) ( ) ( ) { } ( )
n n n
x x P x x F < ω ξ < ω ξ ω = ,..., ,...,
1 1 1

unde ( )
1
,...,
n
n
x x ∈\ , se numeşte funcţia de repartiţie a variabilei aleatoare ξ .
x y = −
x y =
2
D
-1
1
D
3
y
x
112
Pentru aceste funcţii avem proprietăţi analoge celor date pentru funcţii de repartiţie
unidimensionale. Amintim
1. F este nedescrescătoare în raport cu fiecare argument.
2. F este continuă la stânga în raport cu fiecare argument.
3. ( ) 0 ,...,
1
=
n
x x F dacă există cel puţin un indice i , ( n i ,..., 1 = ) pentru care
−∞ =
i
x .
4. ( ) 1 ,..., = +∞ ∞ + F .
Dacă există o funcţie reală f definită şi integrabilă pe
n
\ aşa încât
( ) ( )
∫ ∫
∞ − ∞ −
=
1
1 1 1
... ,..., ... ,...,
x
n
x
n n n
du du u u f x x F (5.42.)
atunci f se numeşte densitatea de probabilitate (repartiţie) a variabilei aleatoare
− n dimensionale ξ .
Avem

( )
( )
n
n
n
n
x x
x x F
x x f
∂ ∂

=
...
,...,
,...,
1
1
1
, (5.43.)
( ) 0 ,...,
1

n
x x f ,
( ) 1 ... ,..., ...
1 1
=
∫ ∫
+∞
∞ −
+∞
∞ −
n n
du du u u f .
(5.44.)
Definiţie. Spunem că variabilele aleatoare
n
ξ ξ ,...,
1
sunt independente, dacă
pentru toate sistemele reale
n
x x ,...,
1
avem
( ) ( ) ( )
n n n n
x P x P x x P < ξ < ξ = < ξ < ξ ... ,...,
1 1 1 1
.
Dacă
n
ξ ξ ,...,
1
sunt independente şi admit fiecare o densitate de probabilitate
( ) ( ) x f x f
n
ξ ξ
,...,
1
, atunci
( ) ( ) ( )
n
n
n
x f x f x x f
ξ ξ
= ... ,...,
1
1
1

(5.45.)
şi
( ) ( ) ( )
n
n
n
x F x F x x F
ξ ξ
= ... ,...,
1
1
1

(5.46.)
Probabilitatea ca un punct aleator ( )
n
ξ ξ ,...,
1
să se afle într-un domeniu D din
spaţiul euclidian − n dimensional este
( ) ( ) ( )
n n
D
n
dx dx x x f D P ... ,..., ... ,...,
1 1 1
∫ ∫
= ⊂ ξ ξ .
(5.47.)



113
5.7 Caracteristici numerice ale sistemelor de două variabile aleatoare.
Covarianţă. Coeficient de corelaţie

Fie variabila aleatoare cu două dimensiuni ( ) η ξ = ζ , .
Definiţie. Vom numi ( )
s k
s k
M η ξ = α
,
moment iniţial de ordin s k, , al sistemului
( ) η ξ, . Vom numi moment centrat de ordinul s k, al sistemului ( ) η ξ, numărul
( ) [ ] ( ) [ ] ( )
s k
s k
M M M η − η ξ − ξ = μ
,


Avem
( )
∫ ∫
+∞
∞ −
+∞
∞ −
= α dxdy y x f y x
s k
s k
,
,
, (5.48.)
( ) ( ) ( ) ( ) ( )
∫ ∫
+∞
∞ −
+∞
∞ −
η − ξ − = μ dxdy y x f M y M x
s k
s k
,
,
(5.49.)
formule care în cazul variabilelor aleatoare discrete devin
∑∑
= α
i j
ij
s
j
k
i s k
p y x
,
,
(5.50.)
( ) ( ) ( ) ( )
∑∑
η − ξ − = μ
i j
ij
s
j
k
i s k
p M y M x
,
.
(5.51.)
Avem
( ) ( ) ξ = η ξ = α M M
0 1
0 , 1

( ) ( ) η = η ξ = α M M
1 0
1 , 0
.
Un rol important în teoria sistemelor de variabile aleatoare îl are covarianţa.
Definiţie. Numim corelaţie sau covarianţă a variabilelor aleatoare ξ şi η
valoarea
( ) ( ) [ ] ( ) [ ] ( ) η − η ⋅ ξ − ξ = η ξ M M M , cov . (5.52.)
Efectuând calculul şi ţinând seama de proprietăţile valorii medii rezultă
( ) ( ) ( ) ( ) η ξ − ξη = η ξ M M M , cov . (5.53)
Covarianţa este o caracteristică a sistemului care descrie, pe lângă dispersie,
legătura dintre ele. Se arată cu uşurinţă că dacă ξ şi η sunt independente, covarianţa lor
este nulă (vezi 5.52.).
Pentru caracterizarea legăturii dintre variabilele aleatoare ξ şi η vom utiliza
coeficientul de corelaţie.
Definiţie. Se numeşte coeficient de corelaţie al variabilelor aleatoare ξ şi η
raportul
( )
( ) ( ) η ξ
η ξ
=
η ξ
D D
r
, cov
,
.
(5.54.)
114
Este evident că dacă ξ şi η sunt independente, 0
,
=
η ξ
r .
Două variabile aleatoare sunt necorelate dacă 0
,
=
η ξ
r .
Rezultă că două variabile aleatoare independente sunt necorelate. Reciproca acestei
afirmaţii nu este adevărată.
Exemplu. Fie { }
4 3 2 1
, , , ω ω ω ω = Ω unde
i
ω , 4 , 3 , 2 , 1 = i sunt puncte din plan
de coordonate: ( ) 1 , 0
1
ω ; ( ) 2 , 0
2
ω ; ( ) k , 0
3
ω ;

( ) 1 , 4
4
ω . Definim pe Ω variabilele
aleatoare








+ +
ξ
4 3 2 1
4 0
:
p p p p

şi








+
η
3 2 4 1
2 1
:
p p p p
k

unde ( )
i i
P p ω = , 1
4
1
=

= i
i
p . Avem ( )
4
4p M = ξ şi ( )
1 2 3 4
2 M p p kp p η = + + + .
Pentru variabila aleatoare ξη,








+ +
ξη
0 0
4 8 4 0
:
4 3 2 1
p p p p
k
,
alegem pe k aşa încât ( ) ( ) ( ) 0 = η ξ − ξη M M M deci
( ) 0 2 4 4
4 3 2 1 4 4
= + + + − p kp p p p p ,
de unde rezultă
3
2 3
3
2 1
4 2 1
p
p p
p
p p
k

=
− − −
=
deci ξ şi η sunt necorelate.
Să arătăm că nu sunt independente. Avem
( ) ( )
1 1
1 , 0 p P P = ω = = η = ξ ,
( )
3 2 1
0 p p p P + + = = ξ ,
( )
4 1
1 p p P + = = η .
Alegând numerele
i
p aşa încât 0 >
i
p , 4 , 3 , 2 , 1 = i , 1
4
1
=

= i
i
p şi
( )( )
1 1 4 1 2 3
p p p p p p ≠ + + +
rezultă că
( ) ( ) ( ) 1 0 1 , 0 = η ⋅ = ξ ≠ = η = ξ P P P ,
deci ξ şi η nu sunt independente.
115
Proprietăţi ale coeficientului de corelaţie:

1. Fie ( ) ( ) 0 D D ξ η ≠ , atunci 0
,
=
η ξ
r dacă şi numai dacă variabilele ξ şi η sunt
necorelate.
Demonstraţia este imediată, ţinând seama de definiţiile date.
2. Pentru orice două variabile aleatoare avem 1
2
,

η ξ
r .
Aplicând inegalitatea lui Schwartz avem
( ) [ ] ( ) [ ] ( )
( ) [ ] ( ) ( ) [ ] ( ) ( ) ( ) η ξ = η − η ξ − ξ ≤
≤ η − η ⋅ ξ − ξ
D D M M M M
M M M
2 2

de unde rezultă proprietatea enunţată.
3. Dacă 1
2
,
=
η ξ
r , atunci între ξ şi η există o dependenţă liniară.
Fie , a b ∈\ arbitrare şi
( ) ( ) [ ] ( ) [ ] ( ) ( )
( ) ( ) ( ) 0 , cov 2
,
2 2 2 2
2
≥ η + η ξ + ξ =
= η − η + ξ − ξ =
D b ab D a
M b M a M b a g
.
Luăm aici ( ) η − =
η ξ
D r a
,
, ( ) ξ = D b şi ţinem seama că 1
2
,
=
η ξ
r . Obţinem
( ) ( ) ( ) ( ) ( ) ( ) ( ) ( ) 0
2
= η − η ξ + ξ − ξ η − M D M D M
deci
( ) ( ) ( ) ( ) ( ) ( ) 0 = η − η ξ + ξ − ξ η − M D M D
Definiţie. Se numesc drepte de regresie ale variabilelor aleatoare ξ şi η dreptele
( )
( )
( )
( )
( ) η
η −
η ξ =
ξ
ξ −
2 2
, cov
D
M y
D
M x
,
(5.55.)
( )
( )
( )
( )
( ) ξ
ξ −
η ξ =
η
η −
2 2
, cov
D
M x
D
M y
.
(5.56.)
Aceste drepte trec prin punctul ( ) ( ) ( ) η ξ M M , şi au numeroase aplicaţii în
statistica matematică.



Exemple.
1. Se consideră variabilele aleatoare







⎛ −
ξ
2
1
2
1
1 1
: şi







⎛ −
η
3
1
3
2
2 1
: . Se cere să se
calculeze
a. ( ) 2 , 1 = η − = ξ P ; ( ) 1 , 1 − = η = ξ P ; ( ) 2 , 1 = η = ξ P , dacă
( ) λ = − = η − = ξ 1 , 1 P .
b. Coeficientul de corelaţie în funcţie de λ.
116
c. Valorile lui λ pentru care ξ şi η sunt independente.
Răspuns.
a. Avem
( ) ( ) ( ) 1 1 , 1 2 , 1 − = ξ = − = η − = ξ + = η − = ξ P P P ,
( ) ( ) ( ) 1 1 , 1 1 , 1 − = η = − = η − = ξ + − = η = ξ P P P ,
( ) ( ) ( ) 1 1 , 1 2 , 1 = ξ = − = η = ξ + = η = ξ P P P
de unde ( ) λ − = = η − = ξ
2
1
2 , 1 P , ( ) λ − = − = η = ξ
3
2
1 , 1 P şi
( )
6
1
2 , 1 − λ = = η = ξ ,
deci


ξ
η
1 − 1
( )
i
y P = η

1 − λ λ −
3
2

3
2

2 λ −
2
1

6
1
− λ
3
1

( )
i
x P = ξ
2
1

2
1
1


( )
( )
2 6
6
1
2
2
1
2
3
2
,
,
− λ =






− λ +






λ − −






λ − − λ =
= = ξ =
ξη
∑ = η
j i
y i j i
j
x P y x
M
.

λ trebuie astfel ales încât toate probabilităţile să fie cuprinse între 0 şi 1 deci
1 0 ≤ λ ≤ , 1
3
2
0 ≤ λ − ≤ , 1
2
1
0 ≤ λ − ≤ , 1
6
1
0 ≤ − λ ≤ ,
de unde
2
1
6
1
≤ λ ≤ ceea ce implică
( ) 1 ≤ ξη M .
b.
( ) ( ) ( )
( ) ( ) η ξ
η ξ − ξη
=
η ξ
D D
M M M
r
,
.
Avem
117
( ) 0 = ξ M , ( ) 0 = η M , ( ) 1
2
= ξ D , ( ) 2
2
= η D ,
deci
2
2 6
,
− λ
=
η ξ
r .
Deoarece
2
1
6
1
≤ λ ≤ rezultă
12
1
,

η ξ
r .
c. Pentru
3
1
= λ , ξ şi η sunt independente.



2. [5] Se consideră variabila aleatoare ( ) η ξ, cu distribuţia din tabelul următor
k
x
k
y
1 2 3 4 5 ( )
k
y P = η
1
12
1

24
1
0
24
1

30
1

5
1

2
24
1

24
1

24
1

24
1

30
1

5
1

3
12
1

24
1

24
1
0
30
1

5
1

4
12
1
0
24
1

24
1

30
1

5
1

5
24
1

24
1

24
1

24
1

30
1

5
1

( )
k
x P = ξ
3
1

6
1

6
1

6
1

6
1
1
Să se determine dreptele de regresie.

Răspuns.
( ) ( )
3
8
6
16
5
1
= = = ξ = ξ

= k
k k
x P x M ,
( ) ( )

=
= = = η = η
5
1
3
5
15
k
k k
y P y M ,
( ) 49 , 1 = ξ D , ( ) 41 , 1 = η D , 06 , 0
,
=
η ξ
r .
118
Dreapta de regresie a lui ξ asupra lui η este (5.21.) şi în cazul nostru
( ) 66 , 2 7 , 15 3 − = − x y .
Dreapta de regresie a lui η asupra lui ξ va fi
( ) 26 , 2 056 , 0 3 − = − x y .


5.8. Şiruri de variabile aleatoare

Fie { } P , , Σ Ω un − σ câmp de probabilitate şi ќ mulţimea variabilelor aleatoare
definite pe acest câmp. Ne propunem în continuare să studiem diferite tipuri de
convergenţă ale şirurilor de variabile aleatoare şi relaţiile care există între ele.


5.8.1. Convergenţa în probabilitate

Definiţie. Spunem că şirul de variabile aleatoare ( ) *
n
n
ξ
∈`
converge în
probabilitate către variabila aleatoare ξ dacă pentru orice numere 0 > ε , 0 > δ ,
există numărul natural ( ) δ ε, N aşa încât pentru ( ) δ ε > , N n să avem
( ) ( ) { } ( ) δ < ε ≥ ω ξ − ω ξ ω
n
P . (5.57.)
În acest caz vom nota ξ ⎯→ ⎯ ξ
P
n
.
Propoziţia 5.1. Condiţia necesară şi suficientă ca şirul de variabile aleatoare
( ) *
n
n
ξ
∈`
să conveargă în probabilitate către variabila aleatoare ξ , este ca pentru
orice 0 > ε să existe numărul natural ( ) ε N aşa încât pentru ( ) n N ε > să avem
( ) ( ) { } ( ) 0 lim = ε ≥ ω ξ − ω ξ ω
∞ →
n
n
P .
(5.58.)
Demonstraţie. Dacă ξ ⎯→ ⎯ ξ
P
n
, cum în (5.23) δ este arbitrar, putem lua ε = δ
şi obţinem (5.58).
Reciproc. Dacă are loc relaţia (5.58), ε şi δ fiind daţi, dacă δ < ε există un
număr natural
`
N aşa încât pentru
1
n N > să avem
( ) ( ) { } ( ) δ < ε < ε ≥ ω ξ − ω ξ ω
n
P .
Dacă ε < δ , există un număr natural
2
N aşa încât pentru
2
N n > să avem
( ) ( ) { } ( ) ( ) ( ) { } ( ) δ < δ ≥ ω ξ − ω ξ ω ≤ ε ≥ ω ξ − ω ξ ω
n n
P P .
Propoziţia 5.2. Dacă şirul de variabile aleatoare ( ) *
n
n
ξ
∈`
converge în
probabilitate către variabila aleatoare ξ şi către variabila aleatoare η, atunci
( ) ( ) { } ( ) 0 = ω η ≠ ω ξ ω P .
119
Demonstraţie. Avem η − ξ + ξ − ξ ≤ η − ξ
n n
, deci
( ) ( ) { }
( ) ( ) ( ) ( )





⎧ ε
≥ ω ξ − ω η ω





⎧ ε
≥ ω ξ − ω ξ ω ⊂
⊂ ε ≥ ω η − ω ξ ω
2 2
n n


de unde
( ) ( ) { } ( )
( ) ( ) ( ) ( )













⎧ ε
≥ ω ξ − ω η ω +













⎧ ε
≥ ω ξ − ω ξ ω ≤
≤ ε ≥ ω η − ω ξ ω
2 2
n n
P P
P

Dar ξ ⎯→ ⎯ ξ
P
n
, η ⎯→ ⎯ ξ
P
n
deci ( ) ( ) { } ( ) δ < ε ≥ ω η − ω ξ ω 2 P , ceea ce arată
că ( ) ( ) { } ( ) 0 = ω η ≠ ω ξ ω P .
Propoziţia 5.3. Fie şirurile de variabile aleatoare ( ) *
n
n
ξ

şi ( ) *
n
n
η

. Dacă
ξ ⎯→ ⎯ ξ
P
n
, η ⎯→ ⎯ η
P
n
, atunci
η + ξ ⎯→ ⎯ η + ξ b a b a
P
n n
,
unde a şi b sunt două constante reale.
Demonstraţie. Avem
( ) ( ) ( ) ( ) ( ) ( ) { }
( ) ( ) ( ) ( )
( ) ( ) ( ) ( )










ε
≥ ω η − ω η ω










ε
≥ ω ξ − ω ξ ω =
=





⎧ ε
≥ ω η − ω η ω





⎧ ε
≥ ω ξ − ω ξ ω ⊂
⊂ ε ≥ ω η + ω ξ − ω η − ω ξ ω
b a
b a
b a b a
n n
n n
n n
2 2
2 2


de unde
( ) ( ) ( ) ( ) ( ) ( )
{ } ( )
( ) ( ) ( ) ( )
2 2
n n
n n
P a b a b
P P
a b
ω ξ ω η ω ξ ω η ω ε
ε ε
ω ξ ω ξ ω ω η ω η ω
− − + ≥ ≤
⎛ ⎞ ⎛ ⎞ ⎧ ⎫ ⎧ ⎫
⎪ ⎪ ⎪ ⎪
⎜ ⎟ ⎜ ⎟ ≤ − ≥ + − ≥
⎨ ⎬ ⎨ ⎬
⎜ ⎟ ⎜ ⎟
⎪ ⎪ ⎪ ⎪
⎩ ⎭ ⎩ ⎭ ⎝ ⎠ ⎝ ⎠

şi cum ξ ⎯→ ⎯ ξ
P
n
şi η ⎯→ ⎯ η
P
n
propoziţia este demonstrată.
Exemple.
1. Fie ( ) *
n
n
ξ

un şir de variabile aleatoare Poisson, independente cu ( )
k k
M λ = ξ şi
fie

=
ξ = η
n
k
k k
n
1
1
. Să se arate că dacă există λ = λ

=
∞ →
n
k
k
n
n
1
1
lim , atunci şirul de
variabile aleatoare ( ) *
n
n
η

converge în probabilitate către λ.
120
Răspuns. Avem ( ) ( )
k k
M D ξ = ξ ,
( ) ( )
n n
M D
n
n n
λ + + λ
= η = η
... 1
1

şi cum λ =
λ + + λ
∞ →
n
n
n
...
lim
1
, rezultă că ( ) 0 lim = η
∞ →
n
n
D .
Inegalitatea lui Cebîşev ne dă
( ) { } ( )
( )
2
2
ε
η
< ε ≥ λ − ω η ω
n
n
D
P
de unde
( ) { } ( ) 0 lim = ε ≥ λ − ω η ω
∞ →
n
n
P .
2. [5] Fie ( ) *
n
n
ξ
∈`
un şir de variabile aleatoare a căror densitate de repartiţie este
( )





>

=
α

α
ξ
0 pentru
0 pentru
1
0
x
x
e
ck
x f
ck
x
n
, 0 > c ,
2
1
0 < α < . Notând cu

=
ξ = η
n
k
k n
n
1
1
, să se arate că şirul de variabile aleatoare
*
1
n
n
cn
α
η
α

⎛ ⎞

⎜ ⎟
+
⎝ ⎠
`

converge în probabilitate către zero.
Răspuns. Avem ( )
α
= ξ ck M
k
, ( )
α
= ξ
2 2 2
2 k c M
k
, ( )
α
= ξ
2 2 2
k c D
k
şi
( )
∑ ∑
=
α
=
α
= ξ =








+ α
− η
n
k
n
k
k n
k
n
c
D
n
cn
D
1
2
2
2
1
2
2
2
1
1
.
Dar
1 2
1 1
lim
1
2
1 2
+ α
=

=
α
+ α
∞ →
n
k
n
k
n
,
2
1
0 < α < , deci
0
1 1
lim
1
lim
1
2
1 2 2 1
2 2
= ⋅ =








+ α
− η

=
α
+ α α −
∞ →
α
∞ →
n
k
n
n
n
k
n n
c
cn
D .
Din inegalităţile
121
2
2
1
4
2 1 1
1
ε








+ α
− η




















ε
>








+ α
− η −








+ α
− η ω ≤



















ε ≥
+ α
− η ω
α
α α
α
cn
D
cn
M
cn
P
cn
P
n
n n
n

rezultă
0
1
⎯→ ⎯








+ α
− η
α
P
n
cn
.

5.8.2. Convergenţa aproape sigură

Fie ( ) *
n
n
ξ

un şir de variabile aleatoare.
Vom spune că o anumită proprietate are loc aproape sigur pe Ω dacă
probabilitatea nerealizării evenimentului corespunzător proprietăţii considerate este nulă.
Definiţie. Şirul de variabile aleatoare ( ) *
n
n
ξ

converge aproape sigur către
variabila aleatoare ξ dacă ( ) { ω ξ ω
n
nu tinde către ( )} ω ξ este un eveniment din Σ
de probabilitate zero.
Propoziţia 5.4. Condiţia necesară şi suficientă ca şirul ( ) *
n
n
ξ

de variabile
aleatoare să conveargă aproape sigur către variabila aleatoare ξ este ca
( ) ( ) { } 0 lim
0
=








ε ≥ ω ξ − ω ξ ω

=
+
∞ →

p
p n
n
P (5.59.)
pentru orice 0 > ε .
Demonstraţie. Dacă ( ) *
n
n
ξ

converge aproape sigur către ξ , notând cu
( ) { ω ξ ω =
n
A converge către ( )} ω ξ conform definiţiei convergenţei unui şir de
numere reale avem
( ) ( ) { }
∩∪∩
0 1 0 > ε

=

=
+
ε < ω ξ − ω ξ ω =
n p
p n
A .
( ) ( ) ω ξ ⎯→ ⎯ ξ

. .
*
s a
N n n
dacă şi numai dacă ( ) 1 = A P .
Din relaţia
122
( ) ( ) { }
∪∩

=

=
+
ε < ω ξ − ω ξ ω ⊆
1 0 n p
p n
A ,
rezultă, în virtutea proprietăţii (P
12
),
( ) ( ) ( ) { }








ε < ω ξ − ω ξ ω ≤

=
+
∞ →

0
lim
p
p n
n
P A P .
Trecând la evenimente complementare şi ţinând seama că ( ) 1 = A P se obţine
relaţia din enunţ.
Reciproc. Scriind relaţia din enunţ pentru
k
1
= ε ,
*
k ∈ avem
( ) ( )
∩∪∩

=

=

=
+






< ω ξ − ω ξ ω =
1 1 0
1
k n p
p n
k
A ,
rezultă,
( ) ( ) ( )






















< ω ξ − ω ξ ω =

=
+
∞ → ∞ →

0
1
lim lim
p
p n
n k
k
P A P .
Prin ipoteză şirul din membrul doi este în mod constant 1 în raport cu k , deci
( ) 1 = A P .
Exemplu. [4] Fie ( ) *
n
n
ξ

un şir de variabile aleatoare având repartiţiile












ξ
2 2 2
2 2
2
1 1
1
2
1
0
:
n n n
n n
r r
n
, 0 > r ,
*
n ∈ . Să se arate că ( ) *
n
n
ξ

converge
aproape sigur către zero.
Răspuns. Fie ( ) { } δ ≤ ω ξ ω =
δ j j
A
,
,


=
δ δ
=
n j
j n
A B
, ,
,


=
δ δ
=
n j
j n
A B
C
,
C
,
. Avem
( ) ( ) ( ) { } ( )
∑ ∑

=

=
δ

=
δ δ
δ > ω ξ ω = ≤








=
n j
j
n j
j
n j
n n
P A P A P B P
C
,
C
,
C
, ∪
.
Din definiţia şirului ( ) *
n
n
ξ

urmează că pentru 1 ≥ n , 1 < δ ,
( ) { } ( ) ( ) ( )
j
j P j P P
r
j
r
j j
1
2 2
=


















= ω ξ ω +


















− = ω ξ ω = δ > ω ξ ω ,
deci
( ) 0
1
2 ,
⎯ ⎯ → ⎯ ≤
∞ →

=
δ ∑
n
n j
n
j
B P
şi
123
( ) ( ) { } 1 lim lim
,
=








δ ≤ ω ξ ω =

=
∞ →
δ
∞ →

n j
j
n
n
n
P B P .

5.8.3. Convergenţa în repartiţie

Definiţie. Şirul de variabile aleatoare ( ) *
n
n
ξ

converge în repartiţie (în sens
Bernoulli) către variabila aleatoare ξ (notăm ξ ⎯→ ⎯ ξ
r
n
) dacă în orice punct de
continuitate
0
x al funcţiei de repartiţie F a lui ξ avem
( ) ( )
0 0
lim x F x F
n
n
=
∞ →
,
(5.60.)
unde
n
F este funcţia de repartiţie a variabilei aleatoare
n
ξ ,
*
n ∈ .
Propoziţia 5.5. Dacă şirul de variabile aleatoare ( ) *
n
n
ξ

converge în
probabilitate către ξ , atunci el converge în repartiţie către ξ .
Demonstraţie. Fie
n
F funcţia de repartiţie a variabilei aleatoare
n
ξ ,
*
n ∈ , F
funcţia de repartiţie a variabilei aleatoare ξ . Dacă
0
x este un punct de continuitate al lui
F , pentru orice 0 > ε , există 0 > δ aşa încât ( ) ( ) ε ≤ δ − − δ +
0 0
x F x F . Din
( )
( ) { } ( )
( ) { } ( ) { } ( )
( ) { } ( ) { } ( )
( ) ( ) { } ( ) { } ( )
( ) ( ) ( ) { } ( ) δ ≥ ω ξ − ω ξ ω + ≤
≤ ≥ ω ξ ω δ − < ω ξ ω + =
= ≥ ω ξ ω δ − < ω ξ ω +
+ < ω ξ ω δ − < ω ξ ω =
= δ − < ω ξ ω =
δ −
n n
n n
n
n
P x F
x x P x F
x x P
x x P
x P
x F
0
0 0 0
0 0
0 0
0
0



.
Ţinând seama de faptul că şirul converge în probabilitate către ξ , rezultă
( ) ( )
0 0
lim x F x F
n
n ∞ →
≤ δ − . Analog obţinem ( ) ( )
0 0
lim x F x F
n
n ∞ →
≥ δ + . Din aceste
inegalităţi rezultă ( ) ( )
0 0
lim x F x F
n
n
=
∞ →
.
Reciproca nu este adevărată.
Propoziţia 5.6. Dacă şirul de variabile aleatoare ( ) *
n
n
ξ

converge în repartiţie
către variabila aleatoare ξ şi dacă
( ) { } ( ) 1 = α = ω ξ ω P , = α constant, (5.61.)
atunci α ⎯→ ⎯ ξ
P
n
.
Demonstraţie. Notând prin F funcţia de repartiţie corespunzătoare variabilei
aleatoare ξ avem
124
( )



α >
α ≤
=
x
x
x F
pentru
pentru
1
0
,
deci α este singurul punct de discontinuitate al lui F . Avem
( ) { } ( )
( ) { } ( )
( ) { } ( )
( ) { } ( ) [
( ) { } ( )]
( ) ( )
( )
( ) ( )





⎛ ε
− α +
+ ε + α −





⎛ ε
− α − ε + α =
=





⎛ ε
− α + ε + α − ≤
≤ + ε − α + ε + α − =
= ε − α ≤ ω ξ ω −
− ε + α < ω ξ ω − =
= ε + α < ω ξ < ε − α ω − =
= ε < α − ω ξ ω − =
ε ≥ α − ω ξ ω
2
2
2
1
0 1
1
1
1
n
n n n
n n
n n
n
n
n
n
n
F
F F F
F F
F F
P
P
P
P
P

de unde
( ) { } ( ) 0 lim = ε ≥ α − ω ξ ω
∞ →
n
n
P .
De aici rezultă că dacă ( ) *
r
n
n
ξ ξ

⎯⎯→
`
şi dacă ( ) *
0
r
n
n
ξ ξ

− ⎯⎯→
`
, atunci
( ) *
P
n
n
ξ ξ

⎯⎯→
`
.
Exemple.
1. Fie ( ) *
n
n
ξ
∈`
un şir de variabile aleatoare pentru care ( ) ( ) x F x P
n
n
= < ξ
∞ →
lim , cu
F funcţie de repartiţie continuă şi fie şirul de variabile aleatoare ( ) *
n
n
η
∈`

convergent în probabilitate către 1. Să se arate că ( ) x F x P
n
n
n
=








<
η
ξ
∞ →
lim .
Răspuns. Notăm ( ) { } ε > − ω η ω =
ε
1
, n n
A , pentru orice 0 > ε şi
( )
( )






<
ω η
ω ξ
ω = x B
n
n
n
. Atunci
( ) ( ) ( ) ( ) ( )
n
n
A
n n
n
A n n
B P A P B P A P B P
C
,
C
,
,
,
ε
ε
ε
ε
+ = .
Pe mulţimea
ε , n
A , ( ) ε + > ω η 1
n
, sau ( ) ε − < ω η 1
n
; avem
( ) ( ) ( ) ( ) ( ) ε + < ξ ≤ ≤ ε − < ξ
ε
1 1
,
x P B P x P
n n
n
A n
.
125
De asemenea, ( ) 1 lim
,
=
ε
∞ →
n
n
A P , ( ) 0 lim
C
,
=
ε
∞ →
n
n
A P , deoarece
( ) ( ) ( ) ( )
n
n
A
n
n
n
n
n
n
n
A
n
B P B P B P B P
ε
∞ → ∞ →
∞ →
ε
∞ →
≤ ≤ ≤
, ,
lim lim lim lim .
Rezultă,
( ) ( ) ( ) ( ) ( ) ( ) ε + ≤ ≤ ≤ ε −
∞ →
∞ →
1 lim lim 1 x F B P B P x F
n
n
n
n
.
ε fiind arbitrar, rezultă că şirul ( )
n
B P este convergent şi
( ) x F x P
n
n
n
=








<
η
ξ
∞ →
lim .
2. Să se arate că, convergenţa în repartiţie nu implică convergenţa în probabilitate.
Răspuns. Fie variabila aleatoare ξ cu distribuţia








ξ
2
1
2
1
1 0
: şi fie variabila aleatoare
ξ − = η 1 . Variabilele ξ şi η au aceeaşi funcţie de repartiţie,
( ) ( ) ( ) { } [ ] 1
2
1
− ε + ε = x x x F , x ∈\ şi 1 = ξ − η , indiferent de valoarea variabilei
aleatoare ξ .
Definim şirul de variabile aleatoare ( ) *
n
n
ξ
∈`
unde η = ξ
n
. Rezultă că ( ) *
n
n
ξ
∈`

converge în repartiţie către ξ (
n
ξ şi ξ au aceeaşi repartiţie).
Deoarece ( ) ( ) ( ) ( ) 1 = ω ξ − ω η = ω ξ − ω ξ
n
pentru orice Ω ∈ ω , rezultă că
( ) *
n
n
ξ
∈`
nu converge în probabilitate.

5.8.4. Convergenţa în medie

Definiţie. Şirul de variabile aleatoare ( ) *
n
n
ξ
∈`
converge în medie de ordinul r
către variabila aleatoare ξ , dacă există momentele absolute ( )
r
n
M ξ (
*
n ∈` ),
( )
r
M ξ şi dacă
( ) 0 lim = ξ − ξ
∞ →
r
n
n
M .
(5.62.)
Propoziţia 5.8. Dacă şirul de variabile aleatoare ( ) *
n
n
ξ
∈`
converge în medie de
ordinul r către variabila aleatoare ξ , atunci el converge în probabilitate către ξ .
Demonstraţie. Vom face demonstraţia procedând prin reducere la absurd.
Presupunem că ξ ⎯→ ⎯ ξ
r
n
şi ξ →
/
ξ
P
n
. Atunci există 0 > ε , 0 > δ şi un şir de
numere naturale ∞ →
i
n aşa încât ( ) ( ) { } ( ) δ ≥ ε ≥ ω ξ − ω ξ ω
i
n
P pentru orice i ∈`.
126
Dacă notăm ( ) ( ) { } ε ≥ ω ξ − ω ξ ω =
i
n
A ,
C
A A∪ = Ω , atunci
i
r
r
i
n
M δ ε ≥






ξ − ξ . Inegalitatea contrazice faptul că ξ ⎯→ ⎯ ξ
r
n
.
Proprietatea inversă nu are totdeauna loc. De exemplu, fie şirul de variabile
aleatoare ( ) *
n
n
ξ

unde










ξ
2 2 2
2
1 1
1
2
1
0
:
n n n
n n
n
. Oricare ar fi 0 > ε şi 0 > η
există ( ) η ε, N aşa încât ( ) { } ( ) η ≤ = ε > ω ξ ω
2
2
1
n
P
n
, îndată ce ( ) η ε > , N n deci
şirul ( ) *
n
n
ξ

converge în probabilitate către zero. Fie
( ) ( ) 1
2
1
2
1 1
1 0 0
2
2
2
2
2
2
2
= ⋅ + ⋅ +






− ⋅ = ξ = − ξ
n
n
n
n
n
M M
n n

deci ( ) *
n
n
ξ

nu converge în medie de ordinul doi către zero.
Exemplu. [5] Fie ( ) *
n
n
ξ

un şir de variabile aleatoare independente două câte
două cu aceeaşi funcţie de repartiţie F . Dacă sunt îndeplinite condiţiile
1. ( ) 0 lim =


∞ →
n
n
n
x xdF ,
2. ( ) ( ) ( ) 0 1 lim lim = − =
∞ → ∞ →
x F x x xF
n n
,
atunci şirul de variabile aleatoare ( ) *
n
n
η

, unde

=
ξ = η
n
k
k n
n
1
1
, converge în medie de
ordinul al doilea.
Răspuns. Notăm


⎧ ≤ ξ ξ
= ξ
altfel
pentru
0
,
n
k k
k n
,

=
ξ = η
n
k
k n n
n
1
,
*
1
. Avem
( ) ( ) { } ( ) ( ) { } ( )
( ) ( ) ( ) [ ] n F n F n
n P P
n
k
k n n
− + − =
= > ω ξ ω ≤ ω η ≠ ω η ω

=
1
1
*

dar ţinând seama de condiţia 2. Rezultă ( ) ( ) { } ( ) 0 lim
*
= ω η ≠ ω η ω
∞ →
n n
n
P , deci
0 ⎯→ ⎯ η
P
n
dacă 0
*
⎯→ ⎯ η
P
n
.
Ţinând seama de inegalitatea
( ) { } ( ) ( ) { } ( ) ( ) ( ) ( ) ω η ≠ ω η ω + ε ≥ ω η ω ≤ ε > ω η ω
* *
n n n n
P P P ,
rezultă că ( ) { } ( ) 0 lim = ε > ω η ω
∞ →
n
n
P dacă ( ) { } ( ) 0 lim
*
= ε ≥ ω η ω
∞ →
n
n
P .
Din 1. rezultă
127
( ) ( ) 0 lim lim
*
= = η


∞ → ∞ →
n
n
n
n
n
x xdF M
şi
( ) ( ) ( ) ( )
( )
( ) ( ) ( ) ( ) ( ) ( ) [ ]


∑ ∑
∫ ∫
=
− −

= =
− −
− − + − + − − − − =
= + ≤ ≤ η
n
k
k
k
n
k
n
k
k
k
n
n
n
k F k F k F k F k
n
x dF k
n
x dF k
n
x dF x
n
D
1
2
1
1
2
1
1
2 2 * 2
1 1 1 1
1
1 1 1

sau ( ) ( ) ( ) [ ]( )


=
+ − + − ≤ η
1
0
* 2
1 2 1
1
n
k
n
k k F k F
n
D , iar din 2. rezultă ( ) 0 lim
* 2
= η
∞ →
n
n
D .

5.8.5. Legea numerelor mari

În teoria probabilităţilor legătura între frecvenţă ca variabilă aleatoare şi
probabilitate este dată de:
Legea numerelor mari. Fie ( ) *
n
n
ξ
∈`
un şir de variabile aleatoare independente
care au aceeaşi funcţie de repartiţie, deci au aceeaşi medie m şi aceeaşi dispersie
2
σ .
Pentru orice 0 > ε probabilitatea evenimentului ( )










ε ≥ − ω ξ ω

=
m
n
n
i
i
1
1
converge
în probabilitate către 0 când ∞ → n , adică
( ) 0
1
lim
1
=


















ε ≥ − ω ξ ω

=
∞ →
m
n
P
n
i
i
n
. (5.63.)
Demonstraţie. Avem
( ) m m
n
M
n n
M
n
i
n
i
i
n
i
i
= = ξ = ⎟





ξ
∑ ∑ ∑
= = = 1 1 1
1 1 1

Aplicând inegalitatea lui Cebîşev, obţinem
( )
( )
2
1
2
1
1
1
n
i
n
i
i
i
D
n
P m
n
ξ ω
ω ξ ω ε
ε
=
=
⎛ ⎞
⎜ ⎟
⎛ ⎞
⎧ ⎫
⎪ ⎪
⎝ ⎠
− ≥ < ⎜ ⎟
⎨ ⎬
⎜ ⎟
⎪ ⎪
⎩ ⎭ ⎝ ⎠



dar
( )
2
2 2
2
1 1
1 1
n n
i
i i
D
n n n
σ
ξ ω σ
= =
⎛ ⎞
= =
⎜ ⎟
⎝ ⎠
∑ ∑

deci
( )
2
2
1
1
ε
σ
<


















ε ≥ − ω ξ ω

=
n
m
n
P
n
i
i
.
128
Dacă aplicăm legea numerelor mari unui şir ( ) *
n
n
ξ
∈`
de variabile aleatoare
bernoulliene independente, atunci suma

=
ξ
n
i
i
n
1
1
reprezintă frecvenţa relativă
n
α
de
realizare a unui anumit eveniment A, unde α este numărul de realizări ale
evenimentului A în n experimente independente succesive. Din (5.63.) deducem
0 lim =








ε ≥ −
α
∞ →
p
n
P
n
.
Acest rezultat clasic este cunoscut sub numele de:
Teorema lui Bernoulli. Frecvenţa relativă converge în probabilitate către
probabilitate (în această formulare cuvântul probabilitate intervine în două sensuri
diferite).
O generalizare a teoremei lui Bernoulli este:
Teorema lui Poisson. Dacă notăm prin α numărul de apariţii ale unui eveniment
A în n experimente independente, cu
k
p probabilitatea de realizare a evenimentului
A în experimentul de rang k ,
*
k ∈` , atunci există p
n
p p
n
n
=
+ +
∞ →
...
lim
1
şi
*
n
n
α

⎛ ⎞
⎜ ⎟
⎝ ⎠
`
converge în probabilitate către p .
Demonstraţie. Ataşăm experimentului de rang k , variabila aleatoare
k
ξ care ia
valoarea 1 sau 0 respectiv cu probabilităţile
k
p şi
k k
p q − =1 , după cum în acest
experiment s-a produs sau nu A. Avem

=
ξ = α
n
k
k
1
iar
n
α
reprezintă valoarea luată
experimental de variabila aleatoare

=
ξ = η
n
k
k n
n
1
1
.
Avem
( ) ( )
∑ ∑ ∑
= = =
= ξ = ⎟





ξ = η
n
k
k
n
k
k
n
k
k n
p
n
M
n
M
n
M
1 1 1
1 1 1
,
( ) ( ) [ ] ( )

=
= η − η = η
n
k
k k n n n
q p
n
M M D
1
2
2 2
1
.
Inegalitatea lui Cebîşev se scrie
∑ ∑
= =
ε
− ≥








ε < −
α
n
k
k k
n
k
k
q p
n
p
n n
P
1
2 2
1
1
1
1
,
unde 0 ≥
k
p , 0 ≥
k
q , 1 = +
k k
q p , deci
4
1

k k
q p şi
4
1
n
q p
n
k
k k



. Rezultă
129
2
1
4
1
1
1
ε
− ≥








ε < −
α

=
n
p
n n
P
n
k
k
.
Aceste aspecte ale legii numerelor mari au pus în evidenţă existenţa unor şiruri de
variabile aleatoare care tind în probabilitate către o constantă. Această lege este valabilă
pentru un ansamblu de fenomene şi nu pentru fiecare fenomen în parte. Ea nu constituie
o proprietate a oricăror şiruri de variabile aleatoare (vezi exemplul dat de Markov [20]
p.57 în care legea numerelor mari nu mai acţionează).
Exemplu. Fie ( ) *
n
n
ξ
∈`
un şir de variabile aleatoare independente care iau valorile
n − , 0 , n cu probabilităţile ( ) 1 0
1
= = ξ P , ( ) ( )
k
k P k P
k k
1
= − = ξ = = ξ ,
( )
k
P
k
2
1 0 − = = ξ , ,... 3 , 2 = k . Să se arate că ( ) *
n
n
ξ
∈`
se supune legii numerelor
mari.
Răspuns. Avem ( ) 0 = ξ
k
M , ,... 2 , 1 = k , ( ) 2
2
= ξ
k
D , ,... 3 , 2 = k . Notăm

=
ξ = η
n
k
k n
n
1
1
şi avem ( ) ( ) 0
1
1
= ξ = η

=
n
k
k n
M
n
M ,
( ) ( )
( )
2
1
2
2
2
1 2 1
n
n
D
n
D
n
k
k n

= ξ = η

=
. Rrezultă
( ) { } ( ) 1 lim = ε < η − η ω
∞ →
n n
n
M P .


5.8.6. Problema asimptotică centrală

Funcţia de repartiţie normală joacă un rol important din punct de vedere teoretic şi
practic, deoarece majoritatea fenomenelor supuse unor influenţe întâmplătoare conduc la
repartiţii normale. Problema studierii condiţiilor în care un şir de variabile aleatoare
converge în repartiţie către o variabilă aleatoare normal repartizată este problema
asimptotică centrală. Rezultate deosebite au obţinut J .W. Liendeberg şi W. Feller.

Criteriul clasic de convergenţă

Fie { } , , P Ω Σ un σ câmp de probabilitate ( ) *
n
n
ξ
∈`
un şir de variabile aleatoare
independente care au momente de ordinul al doilea finite. Notăm
( ) ( )
( )
2 2 2 2
1
; ; ; , *
n
k k k k k
n
k
m M D k n ξ σ ξ σ σ
=
= = = ∈

`

Considerăm variabilele aleatoare
130
( )
*
,1 ,
k k
nk
n
m
k n n
ξ
ξ
σ

= ≤ ≤ ∈` ;

şi
( )
*
( )
1 1
1
( ),
n n
n nk k k
n
k k
m n ξ ξ ξ
σ
= =
= = − ∈
∑ ∑
` .

Evident
( ) ( )
2 2 *
( ) ( )
1
0; 0; ( ) 1; ( ) 1;
n
nk n nk n
k
M M D D n ξ ξ ξ ξ
=
= = = = ∈

` .

De asemenea vom nota cu
( )
F , F , F
k nk n
funcţiile de repartiţie ale variabilelor aleatoare
( )
, ,
k nk n
ξ ξ ξ , iar prin
( )
, ,
k nk n
ϕ ϕ ϕ funcţiile caracteristice corespunzătoare.
Definiţie Spunem că şirul de variabile aleatoare ( ) *
n
n
ξ
∈`
verifică condiţia (5.64.),
dacă pentru orice 0 τ > şirul
( )
( )
( )
( )
( )
2
2
2
1 1
lim
1
lim ( ) 0
k n
n
n
n n
k k k k
n
n
k k
x m
x m m dF x
τσ
α τ
ξ
σ
→∞
→∞
= =
− >
=
= − − =
∑ ∑



(5.64.)
Propoziţia1 Pentru orice x ∈\ are loc inegalitatea
( )
( )
1
0
,
! 1 !
n k
n
ix
k
x ix
e n
k n
+
=
− ≤ ∈
+

`
(5.65.)
Demonstraţie
Vom proceda prin inducţie asupra lui n.
Pentru n=0 avem
0
1
x
ix iu
e e du x − = =

.
Presupunând relaţia (2) adevărată pentru n, pentru 1 n + avem
( ) ( )
( ) ( )
1
1
2
0 0
0 0
! ! 1 ! 2 !
x x n k k
n n
n
ix ix
k k
u ix ix
x
e e dx dx
k k n n
+
+
+
= =
⎛ ⎞ ⎛ ⎞
⎜ ⎟ ⎜ ⎟
− = − ≤ =
⎜ ⎟ ⎜ ⎟ + +
⎝ ⎠ ⎝ ⎠
∑ ∑
∫ ∫

Teorema lui Lindeberg – Feller
Fie ( ) *
n
n
ξ
∈`
un şir de variabile aleatoare independente. Condiţia necesară şi
suficientă pentru ca
( )
( ) ( ) lim ,
n
n
F x x x
→∞
= Φ ∈\ şi
( )
2
2
1
lim max 0
k
n k n
n
σ
σ
→∞ ≤ ≤
=
(5.66.)
este ca şirul să verifice condiţia (5.64.).
Demonstraţie
131
Condiţia este suficientă ( partea din teoremă demonstrată de J. W. Lindeberg). Ideea
demonstraţiei constă în a arăta că funcţia caracteristică
( ) n
ϕ converge uniform în orice
interval mărginit către funcţia caracteristică
2
2
t
e

corespunzătoare funcţiei de repartiţie
normală N(0,1) când n →∞ , deci
( )
F
n
va converge către Φ pentru n →∞ .
Condiţia necesară este partea din teorema demonstrată de W. Feller.
Pentru demonstraţie vezi M. Iosifescu, Gh. Mihoc, R. Teodorescu -Teoria
probabilităţilor şi statistică matematică, Ed. Tehnică, 1966.
Corolar 1 Dacă variabilele ( ) *
n
n
ξ
∈`
sunt independente două câte două şi au aceeaşi
funcţie de repartiţie F şi admit dispersii finite, atunci
( )
( ) ( ) lim ,
n
n
F x x x
→∞
= Φ ∈\

Corolar 2 Dacă variabilele ( ) *
n
n
ξ
∈`
sunt independente , egal mărginite P- a.s. şi
( )
lim
n
n
σ
→∞
= ∞ , atunci
( )
( ) ( ) lim ,
n
n
F x x x
→∞
= Φ ∈\

Teorema (A. M. Leapunov) Dacă variabilele ( ) *
n
n
ξ
∈`
sunt independente şi dacă
există şi sunt finite momentele
( ) ( )
( )
( )
3
3 *
, cu lim 0
n
k k k
n
n
M m k
μ
μ ξ
σ →∞
= − ∈ = ` ,

unde
( )
3 3
1
n
k
n
k
μ μ
=
=

, atunci
( )
( ) ( ) lim ,
n
n
F x x x
→∞
= Φ ∈\

Teorema (Moivre – Laplace) Dacă ( ) *
n
n
ξ
∈`
este un şir de variabile aleatoare
independente care pot lua valorile 0 şi 1 cu probabilităţile q , respectiv 1 p q = − , atunci
funcţia de repartiţie
( )
F
n
a variabilei aleatoare normate
( )
( )
n
k
k=1
, unde =
n
n
np
npq
ξ
η ξ ξ

=

,
converge pentru n →∞ către Φ .
Observaţie Variabilele
( ) n
ξ este o variabilă binomială.

Exemplu. Populaţia unui oraş posedă o proprietate A (are un automobil) în
proporţie de 4 , 0 = p . Să se determine mărimea eşantionului studiat aşa încât
probabilitatea ca frecvenţa indivizilor cu proprietatea A,
n
f , să se găsească în intervalul
( ) 01 , 0 , 01 , 0 + − p p să fie cel puţin de % 99 .
Soluţie. Considerând un eşantion de mărime n din populaţia X în care indivizii cu
132
proprietatea A sunt în proporţie p , frecvenţa
n
X
f
n
= a indivizilor cu proprietatea A are
valoarea medie p şi dispersia
n
pq
= σ
2
, p q − =1 . Aplicând inegalitatea Cebîşev în
cazul nostru
2
1
1
t n
pq
t p f P
n
− ≥








≤ −
sau ( ) 99 , 0 01 , 0 ≥ ≤ − p f P
n
, alegem 10 = t ca să avem 99 , 0
1
1
2
= −
t
. Pentru
10 = t trebuie să avem 01 , 0 ≤
n
pq
t sau 01 , 0
6 , 0 4 , 0
10 ≤

n
, de unde rezultă
000 . 240 ≥ n deci un eşantion mare.
Dar vom vedea că un eşantion aşa mare este un lux inutil şi anume, mărimea
eşantionului fiind foarte mare putem considera că distribuţia frecvenţei
n
f este normală
de parametrii 04 , 0 = = p m şi
n
pq
= σ , deci
99 , 0 ≥








+ < ≤ −
n
pq
t p f
n
pq
t p P
n
,
iar din tabele pentru ( ) t P găsim 58 , 0 = t . Pentru t astfel determinat trebuie să avem
01 , 0 ≤
n
pq
t sau 01 , 0
6 , 0 4 , 0
58 , 0 ≤

n
de unde 36 , 807 ≥ n sau 810 ≅ n , deci
este inutil un eşantion mai mare pentru a obţine precizia cerută.
















133
EXERCIŢII ŞI PROBLEME PROPUSE

5.1. Fie ξ şi η două variabile aleatoare cu aceeaşi densitate de probabilitate
( ) ( )
( )
( )







= =
η ξ
2 , 0 pentru
2 , 0 pentru
0
2
1
x
x
x f x f . Să se determine funcţia de repartiţie a
variabilei aleatoare η + ξ = ζ .
Răspuns. ( )
( )
2
2
pentru 0 0
pentru 0 2
8
4
pentru 2 4
1
8
1 pentru 4
x
x
x
F x
x
x
x
ζ
< ⎧


≤ <

=



≤ <





.
5.2. Să se determine densitatea de probabilitate a variabilei aleatoare η + ξ = ζ dacă ξ
este repartizată uniform în ( ) 1 , 0 , iar ( )





> <
≤ <
≤ ≤
− =
η
2 sau 0 pentru
2 1 pentru
1 0 pentru
0
2
x x
x
x
x
x
x f .
Răspuns. ( )
( )











> <
≤ <
≤ <
≤ ≤
+ −
− + −
=
ζ
3 sau 0 pentru
3 2 pentru
2 1 pentru
1 0 pentru
0
9 6
2
1
2
3
3
2
2
2
2
x x
x
x
x
x x
x x
x
x f .
5.3. Fie ξ şi η două variabile aleatoare, unde ξ are o repartiţie exponenţială negativă,
iar η are repartiţie uniformă în ( ) π 2 , 0 . Să se arate că η ξ = ζ cos
1
şi
η ξ = ζ sin
2
sunt independente şi au aceeaşi densitate de probabilitate
2
x
e
λ −
π
λ
.
Răspuns.
( ) ( ) ( ) v u dxdy e v u P
v y x
u y x
x
λ Φ λ Φ = λ
π
= < ζ < ζ
∫∫
<
<
λ −
2 2
2
1
,
* *
sin
cos
2 1
.
134
5.4. Se dă funcţia ( ) ( ) : 1,1 1,1 f − × − →\ definită prin relaţia
( ) ( ) [ ]
2 2
1 , y x xy a y x f − + = . Să se determine valorile lui a pentru care f este o
densitate de probabilitate.
Răspuns.
4
1
= a .
5.5. Se consideră densitatea de probabilitate a variabilei aleatoare bidimensionale ( ) η ξ, ,
( )
( )
2 2
pentru 0, 0
2
,
pentru 0 sau 0
0
x y
x y
xye
f x y
x y
− +

≥ ≥

=

< <


.
Să se calculeze ( ) ξ M , ( ) η M , ( ) ξ
2
D , ( ) η
2
D .
Răspuns. ( ) ( )
4
π
= η = ξ M M , ( ) ( )





⎛ π
− = η = ξ
8
1
2
1
2 2
D D .



5.6. O urnă conţine a bile albe şi b bile negre. Se fac n extracţii astfel: se extrage din
urnă o bilă şi se introduc apoi în urnă c bile de culoarea bilei extrase. Fie
k
ξ
variabila aleatoare care ia valoarea 0 sau 1 după cum în extracţia de rang k s-a
obţinut o bilă albă sau neagră şi
v v
ξ + + ξ = η ...
1
. Se cere:
a. Să se calculeze ( ) 0 0
2 1
= ξ = ξ P ; ( ) 1 = ξ
n
P .
b. Pentru n m < să se determine legea de probabilitate a cuplului ( )
n m
ξ ξ , şi să
se calculeze coeficientul de corelaţie
n m
r
ξ ξ ,
.
c. Să se calculeze ( )
v
M η şi ( )
v
D η
2
.
d. Să se studieze convergenţa în probabilitate a şirului
*
n
n
n
η

⎛ ⎞
⎜ ⎟
⎝ ⎠
`
.
Răspuns.
a. ( ) ( )
c b a
c a
P P
+ +
+
= = ξ = ξ = = ξ = ξ 0 0 0 0
2 2 2 1
,
( )
( )
( )
q
c n b a
q n c b
P
n
=
− + +
− +
= = ξ
1
1
1 , unde
b a
b
q

= .
b.
c b a
c
r r
n m
+ +
= =
ξ ξ ξ ξ
2
,
1
,
.
c. ( ) vq M
n
= η , ( )
( )
( ) ( ) c b a b a
cv b a vab
D
v
+ + +
+ +
= η
2
2
.
135
d. 1 0 <
η

n
n
, deci convergenţa în probabilitate a lui
n
n
η
este echivalentă cu
convergenţa în medie pătratică. Fie n m < . 0
,
2
⎯ ⎯ → ⎯













⎡ η

η
∞ → n m
m n
m n
M deci
n
n
η
nu e Cauchy în medie pătratică, deci nu e convergent în probabilitate.
5.7. [5] Fie ( ) *
n
n
ξ
∈`
un şir de variabile aleatoare independente cu ( ) 0 = ξ
n
M ,
( ) λ = ξ n D
n
2
,
*
n ∈` , 1 0 < λ < . Să se arate că şirul dat se supune legii
numerelor mari.
5.8. [7] Fie ( ) *
n
n
ξ
∈`
un şir de variabile aleatoare independente cu densităţi de
probabilitate ( )
( )
n
n
x
n
e
n
x f
2
4
1
θ −

π
= , 1 0 < θ ≤ . Să se arate că şirul se supune
legii numerelor mari.
5.9. Fie ( ) *
n
n
ξ
∈`
un şir de variabile aleatoare unde










ξ
2 2 2
2
1 1
1
2
1
0
:
n n n
n n
n
. Să se
arate că şirul converge în probabilitatea către zero.

136

6. FUNCŢII CARACTERISTICE



Având în vedere că instrumentul analitic de studiu furnizat de funcţia de repartiţie
este destul de dificil, s-a impus introducerea unei noi mărimi care să caracterizeze
variabila aleatoare.

6.1. Funcţii caracteristice unidimensionale

Fie { } P , , Σ Ω un − σ câmp de probabilitate, ξ o variabilă aleatoare a cărei
funcţie de repartiţie este F .
Definiţie. Se numeşte funcţie caracteristică a variabilei aleatoare ξ aplicaţia
:
ξ
ϕ → \ ^ definită de relaţia
( ) ( ) ( )

+∞
∞ −
ξ
ξ
= = ϕ x dF e e M t
itx it
. (6.1.)
Dacă ξ este de tip discret şi ia valorile ( )
I k k
x

,
*
I ⊂ ` cu probabilităţile
( )
I k k
p

, atunci (6.1) devine
( )


ξ
= ϕ
I k
k
itx
k
e p t .
(6.2.)
Dacă ξ este de tip continuu cu densitatea de repartiţie f , atunci (6.1) devine
( ) ( )

+∞
∞ −
ξ
= ϕ dx x f e t
itx
. (6.1'.)
(Dacă nu există pericol de confuzie vom nota ( ) t ϕ )
Deoarece 1 =
itx
e , funcţia caracteristică există pentru orice variabilă aleatoare şi
este determinată în mod unic de funcţia de repartiţie.

Exemple.

Dacă ξ este o variabilă aleatoare Poisson avem










λ λ ξ
λ − λ − λ −
" "
" "
e
n
e e
n
n
! ! 1
1 , 0
: .
Variabila este de tip discret, deci
( )
( ) 1
0 0
!
− λ

=
λ

=
=
λ
= = ϕ
∑ ∑
it
e
k
itk
k
k
k
k
itx
e e
k
e p e t . (6.3.)
137
1. Dacăξ este o variabilă cu repartiţie uniformă, avem
( )





≤ ≤
> <

=
b x a
b x a x
a b
x f
pentru
sau pentru
1
0
. Funcţia caracteristică va fi
( ) ( )
it
e e
a b
dx e
a b
dx x f e
t
ita itb
b
a
itx itx



=
=

= =
ϕ
∫ ∫
+∞
∞ −
1
1
. (6.4.)
2. Dacă ξ este o variabilă aleatoare normală cu ( )
( )
2 2
a x h
e
h
x f
− −
π
= , x ∈\,
funcţia caracteristică va fi ( )
( )

+∞
∞ −
− −
π
= ϕ dx e e
h
t
a x h itx
2 2
. Ţinând seama că

+∞
∞ −

= π dx e
x
2
, obţinem
( )
2
2
4
1
t
h
ita
e t

= ϕ .
(6.5.)
Vom da în continuare câteva proprietăţi ale funcţiei caracteristice:
(φ1) ( ) 1 0 = ϕ
Avem evident ( ) ( ) 1 0 = = ϕ

+∞
∞ −
x dF .
(φ2) Pentru orice t ∈\ , ( ) 1 ≤ ϕ t .
Scriem ( ) ( ) ( ) 1 = = ≤ ϕ
∫ ∫
+∞
∞ −
+∞
∞ −
x dF x dF e t
itx

(φ3) ( ) ( ) t t ϕ = − ϕ , pentru orice t ∈\ .
( ) ( ) ( ) ( ) ( )
itx itx itx
t e dF x e dF x e dF x t ϕ ϕ
+∞ +∞ +∞

−∞ −∞ −∞
− = = = =
∫ ∫ ∫
.
(φ4) ϕ este uniform continuă pe \.
Avem
2 1
2 1
t t x e e
x it x it
− ⋅ ≤ − ,
138
( ) ( )
( ) ( )
( ) ( )
( ) ( )
∫ ∫
∫ ∫
∫ ∫
> ≤
> ≤
+∞
∞ −
+∞
∞ −
+ − ≤
≤ − + − ≤
≤ − =
ϕ − ϕ
A x A x
A x
x it x it
A x
x it x it
x it x it
x dF x dF x t t
x dF e e x dF e e
x dF e x dF e
t t
2
2 1
2 1 2 1
2 1
2 1

ţinând seama că 2
2 1 2 1
= + ≤ −
x it x it x it x it
e e e e .
Dat 0 > ε arbitrar, vom lua pe A aşa încât ( )
2
ε
<

> A x
x dF de îndată ce
2
2 1
ε
< − t t , avem ( ) ( ) ε < ϕ − ϕ 2
2 1
t t . Ca o consecinţă rezultă de aici că pe un interval
suficient de mic din jurul originii, ϕ nu se poate anula.
(φ5) Dacă b a + ξ = η , , a b ∈\, atunci ( ) ( ) at e t
itb
ξ η
ϕ = ϕ .
Avem ( )
( )
( )
( )
( ) ( ) at e e M e e M t
itb at i itb b a it
ξ
ξ + ξ
η
ϕ = = = ϕ .
(φ6) Funcţia caracteristică a unei sume finite de variabile aleatoare independente este
egală cu produsul funcţiilor caracteristice corespunzătoare termenilor.
Pentru 2 = n avem
( )
( )
( ) ( ) ( ) ( )
( ) ( ) t t
e M e M e e M e M
t
iy it it it it
2 1
2 1 2 1 2 1
2 1
ξ ξ
ξ ξ ξ ξ ξ + ξ
ξ + ξ
ϕ ϕ =
= = = =
ϕ

Pentru 2 > n procedăm prin inducţie asupra lui n .
(φ7) Fie F F F , ,
2 1
funcţii de repartiţie şi ϕ ϕ ϕ , ,
2 1
funcţiile caracteristice
corespunzătoare. Dacă
2 1
F F F ∗ = , atunci
2 1
ϕ ϕ = ϕ şi reciproc.
Fie
2 1
F F F ∗ = şi
( ) ( )
b x x a
n
n
k
n
= < < =
+1 1
... şirul de diviziuni ale intervalului
[ ] b a, aşa încât
( ) ( )
( ) 0 lim
1
= −
+
∞ →
n
j
n
j
n
x x . Pentru orice t avem
( )
( )
( )
( )
( )
( ) [ ]
( )
( )
( )
( )
( ) [ ] ( )




∞ +
∞ −
=
+







∞ →
=
+
∞ →
− − − =
= − =
n
k
j
ity n
j
n
j
y
n
j
x it
n
n
k
j
n
j
n
j
n
j
itx
n
b
a
itx
y dF e y x F y x F e
x F x F e
x dF e
1
2 1 1 1
1
1
lim
lim
,
de unde deducem
( ) ( ) ( )
∫ ∫ ∫
+∞
∞ −










= y dF e x dF e x dF e
ity
y b
y a
itx
b
a
itx
2 1
.

139
Trecând la limită pentru −∞ → a , +∞ → b avem
( ) ( ) ( )
















=
∫ ∫ ∫
+∞
∞ −
+∞
∞ −
+∞
∞ −
y dF e x dF e x dF e
ity itx itx
2 1
,
adică
2 1
ϕ ⋅ ϕ = ϕ .
Reciproc, dacă
2 1
ϕ ⋅ ϕ = ϕ din cele de mai sus rezultă că
2 1
ϕ ⋅ ϕ este funcţia
caracteristică a lui
2 1
F F ∗ , de unde
2 1
F F F ∗ = (funcţia de repartiţie este unic
determinată).
De aici rezultă, ca o consecinţă imediată, că un produs de funcţii caracteristice este
o funcţie caracteristică,
t
ϕ este o funcţie caracteristică.
Teorema 6.1. Fie ξ o variabilă aleatoare pentru care există ( ) ξ β
n
, atunci funcţia
caracteristică
ξ
ϕ este de n ori derivabilă şi
( )
( ) ( ) ξ α = ϕ
ξ k
k k
i 0 , n k ≤ ≤ 1 .
Demonstraţie. Dacă derivăm formal de k ori ( n k ≤ ) funcţia caracteristică,
obţinem
( )
( ) ( )

+∞
∞ −
ξ
= ϕ x dF e x i t
itx k k k
. (6.6.)
Dar
( ) ( ) ( ) ξ β = ≤
∫ ∫
+∞
∞ −
+∞
∞ −
k
k
itx k
x dF x x dF e x ,
deci integrala din membrul doi există pentru n k ≤ ≤ 1 şi deci relaţia (6.6) are sens.
Făcând aici 0 = t se obţine
( )
( ) ( ) ( ) ξ α = = ϕ

+∞
∞ −
ξ k
k k k k
i x dF x i 0 .
Exemple.
1. Să se determine funcţia caracteristică a variabilei aleatoare ξ care urmează legea de
repartiţie binominală şi să se calculeze primele două momente.
Răspuns. Distribuţia lui ξ într-o singură probă este








ξ
q p
0 1
: , deci
( ) q pe t
it
+ = ϕ
ξ
. Dacă facem n extracţii independente, avem n variabile aleatoare
independente ( )
n i i ≤ ≤
ξ
1
de tipul ξ şi

=
ξ = η
n
i
i
1
, deci
( ) ( ) ( ) ( )
n
it
n
q pe t t t + = ϕ ϕ = ϕ
ξ ξ η
...
1
şi ( ) ( )
1 −
η
+ = ϕ′
n
it it
q pe npie t , de unde
( ) npi = ϕ
η
0 şi ( ) np M = η .
140
Analog ( )
( )
npq p n
i
+ =
ϕ′ ′
= ξ α
η 2 2
2 2
0
.
2. Fie variabilele aleatoare independente
1
ξ şi
2
ξ ale căror densităţi de repartiţie sunt
( )
[ ]
[ ]





− ∈
− ∉
=
ξ
1 , 1 pentru
1 , 1 pentru
2
1
0
1
x
x
x f ,
( )
[ ]
[ ]
[ ]










− ∈
− ∈

+
=
ξ
2 , 0 pentru
0 , 2 pentru
2 , 2 pentru
4
2
4
2
0
2
x
x
x
x
x
x f .
Să se determine funcţia caracteristică a variabilei aleatoare
2 1
ξ + ξ = η .
Răspuns. Conform proprietăţii (φ6) avem ( ) ( ) ( ) t t t
2 1
ξ ξ η
ϕ ϕ = ϕ , unde
( ) ( )
t
t
it
e e
dx e dx x f e t
it it
itx itx
sin
2 2
1
1
1
1 1
=

= = = ϕ


+∞
∞ −
ξ ξ
∫ ∫
,
şi
( ) ( ) ( ) ( )
t
t
dx e x dx e x dx x f e t
itx itx itx
2
2 cos 1
2
4
1
2
4
1
2
0
0
2
2 2

= − + + = = ϕ
∫ ∫ ∫

+∞
∞ −
ξ ξ
,
deci ( )
( )
2
2
2 cos 1 sin
t
t t
t

= ϕ
η
.
3. Să se determine funcţia caracteristică şi momentele unei variabile aleatoare ξ
normală ( )
2
, σ m N .
Răspuns. Avem ( )
( )
2
2
2
2
1
σ


π σ
=
m x
e x f , deci
( )
( )

∞ +
∞ −
σ


π σ
= ϕ dx e t
m x
itx
2
2
2
2
1
.
Cu schimbarea de variabilă σ −
σ

= it
m x
u obţinem
( )
2
2 2
2
2
2
2 2
2
1
σ

+∞
∞ −
σ

=
π
= ϕ

t
imt
u t
imt
e du e e t ,
141
deoarece π =

+∞
∞ −
2
2
2
du e
u
.
Avem ( ) ( ) im e t im
t
t
imt
= σ − = ϕ′
=
σ

0
2
2 2
2
0 deci ( ) m M = ξ . Analog obţinem
( )
2 2
2
σ + = ξ m M , ( )
2 3
3
2 σ + = ξ m m M , ( )
2 2
σ = ξ D etc.
Definiţie. O funcţie de repartiţie F este normalizată dacă valorile lui F în
punctele sale de discontinuitate sunt egale cu
( ) ( )
2
0 0 + + − x F x F
.
Am văzut că dată fiind funcţia de repartiţie a unei variabile aleatoare putem
construi funcţia sa caracteristică. Rezultatul reciproc este dat de:
Formula de inversiune. Fie variabila aleatoare ξ a cărei funcţie de repartiţie
este F şi funcţia caracteristică ϕ. Dacă
1
x şi
2
x (
2 1
x x < ) sunt puncte de continuitate
a lui F , atunci
( ) ( ) ( )


− −
∞ →
ϕ

π
= −
c
c
itx itx
c
dt t
it
e e
x F x F
2 1
2 2
2
1
lim . (6.7.)
Relaţia (6.7.) are loc pentru orice
1
x ,
2
x (
2 1
x x < ), dacă F este normalizată.
Pentru demonstraţie vezi [9].
Din formula de inversiune se deduce cu uşurinţă:
Teorema de unicitate. Funcţia de repartiţie este determinată în mod unic de
funcţia sa caracteristică.
În ipoteza că ξ are densitate de repartiţie din formula de inversiune rezultă
următoarele consecinţe:
1. Dacă funcţia de repartiţie F este derivabilă în punctul x derivata sa, f , în x este
dată de relaţia
( ) ( )



∞ → ∞ →
ϕ

π
=
c
c
itx
ith
c h
dt t e
ith
e
x f
1
2
1
lim lim , (6.8.)
dacă şi numai dacă membrul drept există.
2. Dacă funcţia caracteristică ϕ este absolut integrabilă pe \, atunci funcţia de
repartiţie corespunzătoare F este absolut continuă, derivata ei, f , este continuă şi
( ) ( )

+∞
∞ −

ϕ
π
= dt t e x f
itx
2
1
. (6.9.)
Exemple.
1. [4] Să se determine funcţia de repartiţie corespunzătoare funcţiei caracteristice
( )
2
2
t
e t

= ϕ .

142
Răspuns. Formula de inversiune se scrie
( ) ( )
( )

∫ ∫
∫ ∫
∞ +

∞ +
∞ −

∞ +
∞ −

+∞
∞ −

− +∞
∞ −

π
=
=

π
+
π
=
=

π
= ϕ

π
=

0
2
2
2
2
2
2
2
2
sin 1
cos 1
2
1 sin
2
1
1
2
1 1
2
1
0
dt e
t
tx
dt e
it
tx
dt e
t
tx
dt e
it
e
dt t
it
e
F x F
t
t t
t itx itx

Derivând în raport cu x şi integrând prin părţi obţinem
( )

+∞
∞ −


π
= ′ dt e tx t
x
x F
t
2
2
sin
1
şi analog ( )

+∞
∞ −


π
− = ′ ′ dt e tx t x F
t
2
2
sin
1
de unde
rezultă ecuaţia diferenţială ( ) ( ) x F x x F ′ − = ′ ′ .
Integrând avem ( )
2
2
x
Ce x F

= ′ , de unde
( )
1
2
2
C du e C x F
x u
+ =

∞ −

.
Ţinând seama că π =

+∞
∞ −

2
2
2
dx e
x
, din ( ) 0 = ∞ − F rezultă 0
1
= C , iar din
( ) 1 = ∞ + F rezultă
π
=
2
1
C , deci
( )

∞ −

π
=
x u
du e x F
2
2
2
1
.
2. Să se determine densitatea de repartiţie a variabilei aleatoare a cărei funcţie
caracteristică este ( )
t
e t

= ϕ .
Răspuns. Avem conform consecinţei 2.
( )
( )
∫ ∫
∫ ∫ ∫
∞ +

∞ +
− −
+∞
− −
∞ −

+∞
∞ −
− −
π
= −
π
=
=






+
π
=
π
=
0 0
0
0
cos
1
2
1
2
1
2
1
txdt e dt e e e
dt e e dt e e dt e e
x f
t itx itx t
itx t itx t itx t

Integrând prin părţi obţinem ( )
( )
2
1
1
x
x f
+ π
= , x ∈\.


143
6.2. Funcţii caracteristice − n dimensionale

Fie ( )
n
ξ ξ = ξ ,...,
1
o variabilă aleatoare − n dimensională a cărei funcţie de
repartiţie este ( )
n
x x F ,...,
1
.
Definiţie. Se numeşte funcţie caracteristică a variabilei aleatoare
− n dimensionale ξ aplicaţia :
n
ϕ → \ ^ definită de relaţia
( ) ( )
∫ ∫
∞ +
∞ −
∞ +
∞ −
=

= ϕ
n
n
k
k
x
k
t i
n
x x dF e t t ,..., ,...,
1
1
1
" .
(6.10.)
Pentru 1 = n , (6.10.) se reduce la (6.1.).
Funcţia caracteristică a unei variabile aleatoare − n dimensionale are următoarele
proprietăţi
(φ1) ( ) 1 0 ,..., 0 = ϕ .
(φ2) ( ) 1 ,...,
1
≤ ϕ
n
t t , ( )
1
,...,
n
n
t t ∈\ .
(φ3) ( ) ( )
n n
t t t t ,..., ,...,
1 1
ϕ = − − ϕ .
(φ4) ϕ este uniform continuă pe
n
\ .
(φ5) Dacă ( )
n
ξ ξ = ξ ,...,
1
, ( )
n n n
b a b a + ξ + ξ = η ,...,
1 1 1
cu ,
j j
a b ∈\,
n j ≤ ≤ 1 , atunci
( ) ( )
n n
n
j
j
t
j
b i
n
t a t a e t t ,..., ,...,
1 1
1
1 ξ
=
η
ϕ

= ϕ .
Funcţia de repartiţie este determinată în mod unic de funcţia caracteristică.
Exemplu. [4] Să se determine funcţia caracteristică a variabilei aleatoare
bidimensionale ( )
2 1
, ξ ξ = ξ a cărei densitate de repartiţie este
( )
( )
( )
2
1 2
2
2
2
2
1 2
1
,
a
y axy x
e
a
y x f

+ −

− π
= .
Răspuns. Avem
( )
( )
( )
( )
( )
( )
∫ ∫
∫ ∫
∞ +
∞ −
∞ +
∞ −

+ −
− +
+∞
∞ −
+∞
∞ −
+
− π
=
= = ϕ
dxdy e
a
y x dF e t t
a
y axy x
y t x t
y t x t
2
2 2
1 2
2
2 1
2
2 1
2 1
1 2
1
, ,

Cu schimbarea de variabile
2
1 a
ay x
u


= , y v = se obţine
144
( )
( )
( ) ( )
2
2 2 1
2
2
1
2
1
2
2 2
2
2 2 1
2
2
1
2
1
2
2 2
2
1
1 2 1
2 1
2
1
2
1
,
t t at t
v u
t t at t
v a
a v t v t a t i
e dudv e e
dudv e t t
+ + −
∞ +
∞ −
∞ +
∞ −
+
− + + −
+∞
∞ −
+∞
∞ −
+







− + +
=








π
=
=
π
= ϕ
∫ ∫
∫ ∫

deoarece 1
2
1
2
2 2
=
π
∫ ∫
+∞
∞ −
+∞
∞ −
+

dudv e
v u
.

6.3. Convergenţa şirurilor de funcţii caracteristice

Teorema 6.2. Dacă şirul de funcţii de repartiţie ( ) *
n
n
F
∈`
converge către o
funcţie de repartiţie F în toate punctele de continuitate ale lui F , atunci şirul de funcţii
caracteristice ( ) *
n
n
ϕ
∈`
corespunzătoare funcţiilor de repartiţie din şirul dat, converge
uniform în orice interval mărginit către funcţia caracteristică ϕ, corespunzătoare
funcţiei de repartiţie F .
Pentru Demonstraţie vezi [13].
Teorema 6.3. Dacă şirul de funcţii caracteristice ( ) *
n
n
ϕ
∈`
converge pentru orice
t ∈\ către o funcţie ϕ continuă pe \, atunci şirul de funcţii de repartiţie ( ) *
n
n
F
∈`

corespunzătoare funcţiilor caracteristice din şirul ales, converge către o funcţie de
repartiţie F în toate punctele de continuitate ale lui F , iar ϕ este funcţia
caracteristică corespunzătoare lui f .
Exemple.
1. Să se arate că şirul de variabile aleatoare ( ) *
n
n
ξ
∈`
cu aceeaşi densitate de
probabilitate ( )
( )
x
n
e
n
x
x f



=
! 1
1
tinde către legea normală când ∞ → n .
Răspuns. Avem
( )
( ) ( )
n
n
n
dx e x
n
M
x n
n
=

=

= ξ

+∞

! 1
!
! 1
1
0
,
( )
( )
( ) 1
! 1
1
0
1 2
+ =

= ξ

+∞
− +
n n dx e x
n
M
x n
n
,
deci ( ) n D
n
= ξ
2
.
Fie variabila aleatoare
( )
( )
n
n n
n
D
M
n n
n
n n
n

ξ
=
− ξ
=
ξ
ξ − ξ
= η . Avem
145
( )
( )
( )


∞ +








− −
− −
+∞










η

=
=

= ϕ
0
1
1
0
1
! 1
1
! 1
1
dx e x e
n
dx x e
n
t
x
n
it
n n it
n
n
n
x
it
n

Integrând prin părţi de 1 − n ori obţinem ( )
n
n it
n
n
it
e t


η






− = ϕ
1
1 .
Avem ( ) ( ) n
t
n
it
t
n
θ + − − = ϕ
η
2
ln
2
, unde ( ) 0 lim = θ
∞ →
n
n
, deci
( )
2
ln lim
2
t
t
n
n
− = ϕ
η
∞ →
de unde ( )
2
2
lim
t
n
n
e t

η
∞ →
= ϕ . Deci şirul ( ) *
n
n
ξ
∈`
converge în
repartiţie către legea normală.
2. Să se arate că în teorema 6.3 este esenţial ca limita ϕ să fie continuă în 0 = t ( ϕeste
continuă pentru orice t ∈\ dacă este continuă în 0 = t ).
Răspuns. Fie ( )








< < −
− ≤
+
=
n x
n x n
n x
n
n x
x F
n
pentru
pentru
pentru
1
2
0
, iar densitatea de probabilitate
corespunzătoare va fi ( )





≥ − ≤
< < −
=
n x n x
n x n
n x f
n
sau pentru
pentru
0
2
1
. Şirul funcţiilor
caracteristice este dat de ( )
nt
nt
dx e
n
t
n
n
itx
n
sin
2
1
= = ϕ


şi
( ) ( )




=
= ϕ = ϕ
∞ →
0 pentru
0 pentru
0
1
lim
t
t
t t
n
n
.
Rezultă că ϕ nu este continuă în punctul 0 = t .
Pentru orice x fixat ( )
2
1
lim =
∞ →
x F
n
n
, adică limita şirului ( ) *
n
n
F
∈`
nu este o
funcţie de repartiţie.






146
EXERCIŢII ŞI PROBLEME PROPUSE

6.1. Fie variabilele aleatoare independente
n
ξ ξ ,...,
1
repartizate normal. Să se determine
repartiţia variabilei aleatoare

=
ξ = η
k
i
i
1
.
Răspuns. η urmează o lege de repartiţie normală.
6.2. Să se determine funcţiile caracteristice ale variabilelor aleatoare ale căror densităţi de
probabilitate sunt:
a. ( )





<










=
− −
0 pentru
0 pentru
0
1
2
1
15
2
5
x
x e e
x f
x x
.
b. ( )







π

π

π
< <
π
=
3
sau
6
pentru
3 6
pentru
0
3 sin 3
x x
v
x
x f .
c. ( )
( )
x x
e e
x f

+ π
=
2
, x ∈\,
6.3. Fie F şi ϕ respectiv funcţia de repartiţie şi funcţia caracteristică a unei variabile
aleatoare a cărei moment de ordinul doi,
2
μ , există. Se cere:
a. Să se arate că ( ) ( ) t t ϕ′ ′
μ
− = ψ
2
1
este o funcţie caracteristică.
b. ( )
2
2
2
1
t
e t

− este funcţie caracteristică.
6.4. Să se determine funcţia caracteristică şi momentele de ordinul k ale variabilei
aleatoare ξ a cărei densitate de probabilitate este ( )



<

=

0 pentru
0 pentru
0 x
x e
x f
x
.
Răspuns. ! k
k
= μ .
6.5. Funcţia caracteristică a unei variabile aleatoare ξ este ( )
t a
e t

= ϕ , 0 > a . Să se
determine repartiţia lui ξ .
Răspuns. ( )
( )
2 2
x a
a
x f
+ π
= .
6.6. [4]. Fie ( ) *
n
n
ξ
∈`
un şir de variabile aleatoare. Să se arate că şirul ( ) *
n
n
ξ
∈`

converge în probabilitate către o constantă k dacă şi numai dacă ( )
ikt
n
n
e t = ϕ
ξ
∞ →
lim .
147
6.7. [6]. Fie ( ) *
n
n
ξ
∈`
un şir de variabile aleatoare independente, având aceeaşi funcţie
de repartiţie şi aceeaşi valoare medie m. Să se arate că şirul ( ) *
n
n
η
∈`
, unde

=
ξ = η
n
i
i n
n
1
1
converge în probabilitate către m.
Răspuns. Se arată că şirul ( ) ( )
*
n
n
t
η
ϕ
∈`
converge către funcţia caracteristică a variabilei
constante m.
6.8. Fie ξ şi η două variabile aleatoare cu aceeaşi densitate de probabilitate
( ) ( )
[ ]
[ ]





− ∉
− ∈
= =
η ξ
1 , 1 pentru
1 , 1 pentru
0
2
1
x
x
x f x f . Să se determine funcţia caracteristică a
variabilei aleatoare η + ξ .
Răspuns. ( ) ( )
t
t
t t
sin
= ϕ = ϕ
η ξ
, ( )
2
2
sin
t
t
t = ϕ
η + ξ
.
6.9. Să se determine densitatea de probabilitate corespunzătoare funcţiei caracteristice
( )
( ) 1 − λ
= ϕ
it
e
e t .
Răspuns. ( ) ( )
[ ]

=
λ −
λ
= −
x
k
k
k
e F x F
0
!
0 .

148

ANEXA 1 - Tabla de valori a funcţiei ( )
2
2
2
1
x
e x f

π
=

x 0 1 2 3 4 5 6 7 8 9
0,0 0,3989 3989 3989 3988 3986 3984 3982 3980 3977 3973
0,1 3970 3965 3961 3956 3951 3945 3939 3932 3925 3918
0,2 3910 3902 3894 3885 3876 3867 3857 3847 3836 3825
0,3 3814 3802 3790 3778 3765 3752 3739 3726 3712 3697
0,4 3683 3668 3652 3637 3621 3605 3589 3572 3555 3538
0,5 3521 3503 3485 3467 3448 3429 3410 3391 3372 3352
0,6 3332 3312 3292 3271 3251 3230 3209 3187 3166 3144
0,7 3123 3101 3079 3056 3034 3011 2989 2966 2943 2920
0,8 2897 2874 2850 2827 2803 2780 2756 2732 2709 2685
0,9 2661 2637 2613 2589 2565 2541 2516 2492 2468 2444
1,0 0,2420 2396 2371 2347 2323 2299 2275 2251 2227 2203
1,1 2179 2155 2131 2107 2083 2059 2036 2012 1989 1965
1,2 1942 1919 1895 1872 1849 1826 1804 1781 1758 1736
1,3 1714 1691 1669 1647 1626 1604 1582 1561 1539 1518
1,4 1497 1476 1456 1435 1415 1394 1374 1354 1334 1315
1,5 1295 1276 1257 1238 1219 1200 1182 1163 1145 1127
1,6 1109 1092 1074 1057 1040 1023 1006 0989 0973 0957
1,7 0940 0925 0909 0893 0878 0863 0848 0833 0818 0804
1,8 0790 0775 0761 0748 0734 0721 0707 0694 0681 0669
1,9 0656 0644 0632 0620 0608 0596 0584 0573 0562 0551
2,0 0,0540 0529 0519 0508 0498 0488 0478 0468 0459 0449
2,1 0440 0431 0422 0413 0404 0396 0387 0379 0371 0363
2,2 0355 0347 0339 0332 0325 0317 0310 0303 0297 0290
2,3 0283 0277 0270 0264 0258 0252 0246 0241 0235 0229
2,4 0224 0219 0213 0208 0203 0198 0194 0189 0184 0180
2,5 0175 0171 0167 0163 0158 0154 0151 0147 0143 0139
2,6 0136 0132 0129 0126 0122 0119 0116 0113 0110 0107
2,7 0104 0101 0099 0096 0093 0091 0088 0086 0084 0081
2,8 0079 0077 0075 0073 0071 0069 0067 0065 0063 0061
2,9 0060 0058 0056 0055 0053 0051 0050 0048 0047 0046
3,0 0,0044 0043 0042 0040 0039 0038 0037 0036 0035 0034
3,1 0033 0032 0031 0030 0029 0028 0027 0026 0025 0025
3,2 0024 0023 0022 0022 0021 0020 0020 0019 0018 0018
3,3 0017 0017 0016 0016 0015 0015 0014 0014 0013 0013
3,4 0012 0012 0012 0011 0011 0010 0010 0010 0009 0009
3,5 0009 0008 0008 0008 0008 0007 0007 0007 0007 0006
3,6 0006 0006 0005 0005 0005 0005 0005 0005 0005 0004
3,7 0004 0004 0004 0004 0004 0004 0003 0003 0003 0003
3,8 0003 0003 0003 0003 0003 0002 0002 0002 0002 0002
3,9 0002 0002 0002 0002 0002 0002 0002 0002 0001 0001

149
ANEXA 2 - Tabla de valori a funcţiei ( )


π
= Φ
x z
dz e x
0
2
2
*
2
1


x
( ) x
*
Φ
x
( ) x
*
Φ
x
( ) x
*
Φ
x
( ) x
*
Φ
0,00 0,0000 0,32 0,1255 0,64 0,2389 0.96 0,33315
0,01 0,0040 0,33 0,1293 0,65 0,2422 0,97 0,3340
0,02 0,0080 0,34 0,1331 0,66 0,2454 0,98 0,3365
0,03 0,0120 0,35 0,1368 0,67 0,2486 0,99 0,3389
0,04 0,0160 0,36 0,1406 0,68 0,2517 1,00 0,3413
0,05 0,0199 0,37 0,1443 0,69 0,2549 1,01 0,3438
0,06 0,0239 0,38 0,1480 0,70 0,2580 1,02 0,3461
0,07 0,0279 0,39 0,1517 0,71 0,2611 1,03 0,3485
0,08 0,0319 0,40 0,1554 0,72 0,2642 1,04 0,3508
0,09 0,03359 0,41 0,1591 0,73 02673 1,05 0,3531
0,10 0,0398 0,42 0,1628 0,74 0,2703 1,06 0,3554
0,11 0,0438 0,43 0,1664 0,75 0,2734 1,07 0,3577
0,12 0,0478 0,44 0,1700 0,76 0,2764 1,08 0,3599
0,13 0,0517 0,45 0,1736 0,77 0,2794 1,09 0,3621
0,14 0,0557 0,46 0,1772 0,78 0,2823 1,10 0,3643
0,15 0,0596 0,47 0,1808 0,79 0,2852 1,11 0,36665
0,16 0,0636 0,48 0,1844 0,80 0,2881 1,12 0,3686
0,17 0,0675 0,49 0,1879 0,81 0,2919 1,13 0,3708
0,18 0,0714 0,50 0,1915 0,82 0,2939 1,14 0,3729
0,19 0,0753 0,51 0,1950 0,83 0,2967 1,15 0,3749
0,20 0,0793 0,52 0,1985 0,84 0,2995 1,16 0,3770
0,21 0,0832 0,53 0,2019 0,85 0,3023 1,17 0,3790
0,22 0,0871 0,54 0,2054 0,86 0,3051
0,23 0,0910 0,55 0,2088 0,87 0,3078 1,18 0,3810
0,24 0,0948 0,56 0,2123 0,88 0,3106 1,19 0,3830
0,25 0,0987 0,57 0,2157 0,89 0,3133 1,20 0,3849
0,26 0,1026 0,58 0,2190 0,90 0,3159 1,21 0,3869
0,27 0,1064 0,59 0,2224 0,91 0,3159
0,28 0,1103 0,60 0,2257 0,92 0,32212 1,22 0,3883
0,29 0,1141 0,61 0,2291 0,93 0,3238 1,23 0,3907
0,30 0,1179 0,62 0,2324 0,94 0,3264 1,24 0,3925
0,31 0,1217 0,63 0,2357 0,95 0,3289 1,25 0,3944
1,26 0,3962 1,59 0,4441 1,92 0,4726 2,50 0,4938
1,27 0,3980 1,60 0,4452 1,93 0,4732 2,52 0,4941
1,28 0,3997 1,61 0,4463 1,94 0,4738 2,54 0,4945
1,29 0,4015 1,62 0,4474 1,95 0,4744 2,56 0,4948
1,30 0,4032 1,63 0,4484 1,96 0,4750 2,58 0,4951
1,31 0,4049 1,64 0,4495 1,97 0,4756 2,60 0,4953
1,32 0,4066 1,65 0,4505 1,98 0,4761 2,62 0,4956
1,33 0,4082 1,66 04515 1,99 0,4767 2,64 0,4959
1,34 0,4099 1,67 0,4525 2,00 0,4772 2,66 0,4961
1,35 0,4115 1,68 0,4535 2,02 0,4783 2,68 0,4963
150
x
( ) x
*
Φ
x
( ) x
*
Φ
x
( ) x
*
Φ
x
( ) x
*
Φ
1,36 0,41131 1,69 0,4545 2,04 0,4793 2,70 0,4965
1,37 0,4147 1,70 0,4554 2,06 0,4803 2,72 0,4967
1,38 0,4162 1,71 0,4564 2,08 0,4812 2,74 0,4969
1,39 0,4177 1,72 0,4573 2,10 0,4821 2,76 0,4971
1,40 0,4192 1,73 0,4582 2,12 0,4830 2,78 0,4973
1,41 0,4207 1,74 0,4591 2,14 0,4838 2,80 0,4974
1,42 0,4222 1,75 0,4599 2,16 0,4846 2,82 0,4976
1,43 0,4236 1,76 0,4608 2,18 0,4854 2,84 0,4977
1,44 0,4251 1,77 0,4616 2,20 0,4861 2,86 0,4979
1,45 0,4265 1,78 0,4625 2,22 0,4868 2,88 0,4980
1,46 0,4279 1,79 0,4633 2,24 0,4875 2,90 0,4980
1,47 0,4292 1,80 0,4641 2,26 0,4881 2,92 0,4982
1,48 0,4306 1,81 0,4649 2,28 04887 2,94 0,4984
1,49 0,4319 1,82 0,4656 2,30 0,4893 2,96 0,4985
1,50 0,4332 1,83 0,4664 2,32 0,4898 2,98 0,4986
1,51 0,4345 1,84 0,4671 2,34 0,4904 3,00 0,49865
1,52 0,4357 1,85 0,4678 2,36 0,4909 3,20 0,49931
1,53 0,4370 1,86 0,4686 2,38 0,4913 3,40 0,49966
1,54 0,4382 1,87 0,4693 2,40 0,4918 3,60 0,49981
1,55 0,4394 1,88 04699 2,42 0,4922 3,80 0,499928
1,56 0,4406 1,89 0,4706 2,44 0,4927 4,00 0,499968
1,57 0,4418 1,90 0,4713 2,46 0,4931 4,50 0,499997
1,58 0,4429 1,91 0,4719 2,48 0,4934 5,00 0,499997

151

ANEXA 3 - Tabla de valori ( ) n t t , γ =
γ


γ \ n
0,95 0,99 0,999
γ \ n
0,95 0,99 0,999
5 2,78 4,60 8,61 20 2,093 20861 3,883
6 2,57 4,03 6,86 25 2,064 2,797 3,745
7 2,45 3,71 5,96 30 2,045 2,756 3,659
8 2,37 3,50 5,41 35 2,032 2,729 3,600
9 2,31 3,36 5,04 40 2,023 2,708 4,558
10 2,26 3,25 4,78 45 2,016 2,692 3,527
11 2,23 3,17 4,59 50 2,009 2,679 3,502
12 2,20 3,11 4,44 60 2,001 2,662 3,464
13 2,18 3,06 4,32 70 1,996 2,649 3,439
14 2,16 3,01 4,22 80 1,991 2,640 3,418
15 2,15 2,98 4,14 90 1,987 2,633 3,403
16 2,13 2,95 4,07 100 1,984 2,627 3,392
17 2,12 2,92 4,02 120 1,980 2,617 3,374
18 2,11 2,90 3,97 ∞ 1,960 2,576 3,291
19 2,10 2,88 3,92

152

ANEXA 4 - Tabla de valori ( ) n q q , γ =
γ


γ \ n 0,95 0,99 0,999 γ \ n 0,95 0,99 0,999
5 1,37 2,67 5,64 20 0,37 0,58 0,88
6 1,09 2,01 3,88 25 0,32 0,49 0,73
7 0,92 1,62 2,98 30 0,28 0,43 0,63
8 0,80 1,38 2,42 35 0,26 0,38 0,56
9 0,71 1,20 2,06 40 0,24 0,65 0,50
10 0,65 1,08 1,80 45 0,22 0,32 0,46
11 5,59 0,98 1,60 50 0,21 0,30 0,43
12 0,55 0,90 1,45 60 0,188 0,269 0,38
13 0,52 0,38 1,33 70 0,174 0,245 0,34
14 0,48 0,78 1,23 80 0,161 0,226 0,31
15 0,46 0,73 1,15 90 0,151 0,211 0,29
16 0,44 0,70 1,07 100 0,143 0,198 0,27
17 0,42 0,66 1,01 150 0,115 0,160 0,221
18 0,40 0,63 0,96 200 0,099 0,136 0,185
19 0,39 0,60 0,92 250 0,089 0,120 0,162

153

ANEXA 5 - Punctele critice ale distribuţiei
2
χ


Număr de
grade de
libertate k

Nivel de semnificaţie α
0,01 0,025 0,05 0,95 0,975 0,99
1 6,6 5,0 3,8 0,0039 0,00098 0,00016
2 9,2 7,4 6,0 0,103 0,051 0,020
3 11,3 9,4 7,8 0,352 0,216 0,115
4 1303 11,1 9,5 0,711 0,484 0,297
5 15,1 12,8 11,1 1,15 0,831 0,554
6 16,8 14,4 12,6 1,64 1,24 0,872
7 18,5 16,0 14,1 2,17 1,69 1,24
8 20,1 17,5 15,5 2,73 2,18 1,65
9 21,7 19,0 16,9 3,33 2,70 2,09
10 23,2 20,5 18,3 3,94 3,25 2,56
11 24,7 21,9 19,7 4,57 3,82 3,05
12 26,2 23,3 21,0 5,23 4,40 3,57
13 27,7 24,7 22,4 5,89 5,01 4,11
14 29,1 26,1 23,7 6,57 5,63 4,66
15 30,6 27,5 25,0 7,26 6,26 5,23
16 32,0 28,8 26,3 7,96 6,91 5,81
17 33,4 30,2 27,6 8,67 7,56 6,41
18 34,8 31,5 28,9 9,39 8,23 7,01
19 36,2 32,9 30,1 10,1 8,91 7,63
20 37,6 34,2 31,4 10,9 9,59 8,26
21 38,9 35,5 32,7 11,6 10,3 8,90
22 40,3 36,8 33,9 12,3 11,0 9,54
23 41,6 38,1 3,2 13,1 11,7 10,2
24 43,0 39,4 36,4 13,8 12,4 10,9
25 44,3 40,6 37,7 14,6 13,1 11,5
26 45,6 41,9 38,9 15,4 13,8 12,2
27 47,0 43,2 40,1 16,2 14,6 12,9
28 48,3 44,5 41,3 16,9 15,3 13,6
29 49,6 45,7 42,6 17,7 16,0 14,3
30 50,9 47,0 43,8 18,5 16,8 15,0

154

ANEXA 6 - Puncte critice ale distribuţiei Student

Număr de grade
de libertate k
Nivel de semnificaţie α
(regiunea critică bilaterală)
0,10 0,05 0,02 0,01 0,002 0,001
1 6,31 12,7 31,82 63,7 318,3 637,0
2 2,92 4,30 6,97 9,92 22,33 31,6
3 2,35 3,18 4,54 5,84 10,22 12,9
4 2,13 2,78 3,75 4,60 7,17 8,61
5 2,01 2,57 3,37 4,03 5,89 6,86
6 1,94 2,45 3,14 3,71 5,21 5,96
7 1,89 2,36 3,00 3,50 4,79 5,40
8 1,86 2,31 2,90 3,36 4,50 5,04
9 1,83 2,26 2,82 3,25 4,30 4,78
10 1,81 2,23 2,76 3,17 4,14 4,59
11 1,80 2,20 2,72 3,11 4,03 4,44
12 1,78 2,18 2,68 3,05 3,93 4,32
13 1,77 2,16 2,65 3,01 3,85 4,22
14 1,76 2,14 2,62 2,98 3,79 4,14
15 1,75 2,13 2,60 2,95 3,73 4,07
16 1,75 2,12 2,58 2,92 3,69 4,01
17 1,74 2,11 2,57 2,90 3,65 3,96
18 1,73 2,10 2,55 2,88 3,61 3,92
19 1,73 2,09 2,54 2,86 3,58 3,88
20 1,73 2,09 2,53 2,85 3,55 3,85
21 1,72 2,08 2,52 2,83 3,53 3,82
22 1,72 2,07 2,51 2,82 3,51 3,79
23 1,71 2,07 2,50 2,81 3,49 3,77
24 1,71 2,6 2,49 2,80 3,47 3,74
25 1,71 2,06 2,49 2,79 3,45 3,72
26 1,71 2,06 2,48 2,78 3,44 3,71
27 1,71 2,05 2,47 2,77 3,42 3,69
28 1,70 2,05 2,46 2,76 3,40 3,66
29 1,70 2,05 2,46 2,76 3,40 3,66
30 1,70 2,04 2,46 2,75 3,39 3,65
40 1,68 2,02 2,42 2,70 3,31 3,55
60 1,67 2,00 2,39 2,66 3,23 3,46
120 1,66 1,98 2,36 2,62 3,17 3,37
∞ 1,64 1,96 2,33 2,58 3,09 3,29
0,05 0,025 0,01 0,005 0,001 0,0005

155


BIBLIOGRAFIE




[1] Borel E., Sur les probabilités denomerables et leurs applications aritmétiques. Rend. del.
Cerc. Mat. di Palermo, 1969, E. 27
[2] Blaschke, W., Vorlesungen über Integralgeometrie, ed. 3, V.E.B. Deutscher Verlag der
Wiss. Berlin, 1955.
[3] Bădiu, V., Raischi, C., Curs de matematici aplicate în economie. Lito ASE, Bucureşti, 1986.
[4] Cantelli, F.P., Considérations sur la convergence dans le calcul des probabilités. Ann. Inst.
M. Poincaré, 1935, 5, 3-50.
[5] Ciucu, G., Simboan, G., Teoria probabilităţilor şi statistica matematică. Editura Tehnică,
Bucureşti, 1962.
[6] Ciucu, G., Craiu, V., Săcuiu, I., Culegere de probleme de teoria probabilităţilor. Editura
Tehnică, Bucureşti, 1967.
[7] Ciucu, G., Craiu, V., Probleme de statistică matematică. Editura Didactică şi Pedagogică,
Bucureşti, 1968.
[8] Cramér, H., Mathematical methods of statistics. Princeton, 1946.
[9] Gmurman, V.E. Problemas de la teoria de los probabilidades y de estadistica matematica.
Editorial Mir U.R.S.S., 1975.
[10] Iosifescu, M., Mihoc, Gh., Teoria probabilităţilor şi statistica matematică. Edititura Tehnică,
Bucureşti, 1966.
[11] Kendall, M.G., Moran P.A.P., Geometrical Probability. Charles Griggin comp. Lim.
London, 1963.
[12] Kolomogorov, A.N., Determinazione empirica di una legge di distribuzione. Giornale Set.
Hal. AHuari 1933, 4, 83.
[13] Levy, P., Probability Theory, ed. 2-a, New-York, 1960.
[14] Leonte, A., Trandafir R., Clasic şi actual în teoria probabilităţilor. Editura Dacia, Cluj-
Napoca, 1974.
[15] Loève, Michel, Probability Theory, R. Van Nostrand Inc., New York, 1970.
[16] Mihoc, G., Asupra proprietăţilor generale ale variabilelor statistice independente. Bull-
Math. Soc. Roum. Sci. 37 1, 37 – 82 (1933), 37, 2 17–78 (1936).
[17] Mihoc, G., Urseanu, V., Matematici aplicate în statistică. Editura Academiei R.P.R.,
Bucureşti, 1962.
[18] Mihoc, G., Ciucu, G., Craiu V., Teoria probabilităţilor şi statistică matematică, Editura
Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1978.
[19] Onicescu, O., Probabilităţi şi procese aleatoare. Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică,
Bucureşti, 1977.
[20] Onicescu, O., Mihoc, G., Lecţii de statistică matematică. Editura Tehnică, Bucureşti, 1958.
[21] Onicescu, O., Mihoc, G., ş.a., Calculul probabilităţilor şi aplicaţii. Editura Academiei
R.S.R., Bucureşti, 1956.
[22] Popescu, O., ş.a., Matematici aplicate în economie. Editura Didactică şi Pedagogică,
Bucureşti, 1997.
[23] Rényi, A., On the theory of order statistics. Acta Matematica, Acad. Scientiarum
Stungaricol, 1953, 4.
[24] Santaló, L.A., Über das kinematische Mass im Raum, (G.1.5). Act. Sci. et. Ind. 357
Hermann, Paris, 1931.
156
[25] Sîmboan, G. ş.a., Teoria probabilităţilor. Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1967.
[26] Trandafir, R., Culegere de probleme matematici pentru ingineri, ed. II-a, Editura Tehnică,
1977.
[27] Tortrat, A., Calcul des probabilités. Paris, 1963.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful