UNIVERSITATEA „ALEXANDRU IOAN CUZA” IAŞI

FACULTATEA DE ECONOMIE ŞI ADMINISTRAREA AFACERILOR

SPECIALIZARE – ADMINISTRAŢIE PUBLICĂ

Coordonator ştiinţific:
PROF. UNIV. DR. TEOADER TUDOREL

Studentă:
PĂDURARIU LIOARA

2009

Răspunderea penală a funcţionarului public

Capitolul I
1. Noţiunea infracţiunii. Potrivit articolului 17 din Codul penal, infracţiunea este
fapta care prezintă pericol social, săvârşită cu vinovăţie şi prevăzută de legea penală.
2. Trăsăturile esenţiale ale infracţiunii sunt stabilite în articolul 17 din Codul
penal:
 fapta să fie prevăzută de legea penală;
 fapta să prezinte pericol social;
 fapta să fie săvârşită cu vinovăţie.
3. Formele vinovăţiei. Vinovăţia există atunci când fapta care prezintă pericol
social este săvârşită cu intenţie sau din culpă. În teoria dreptului penal vinovăţia se prezintă
sub 2 forme: intenţia şi culpa; la care se mai adaugă şi praeterintenţia.
Intenţia este forma principală a vinovăţiei deoarece majoritatea infracţiunilor se comit,
de regulă, cu intenţie. Potrivit articolului 19 punct 1 din Codul penal, fapta este săvârşită cu
intenţie când infractorul:
 prevede rezultatul faptei sale şi urmăreşte producerea lui prin săvârşirea acelei
fapte;
 prevede rezultatul faptei sale şi, deşi nu-l urmăreşte, acceptă posibilitatea
producerii lui.
Intenţia se prezintă sub două modalităţi: directă şi indirectă.
Prin intenţia directă făptuitorul prevede rezultatul faptei sale şi urmăreşte producerea lui prin
comiterea faptei. Intenţia indirectă se caracterizează prin aceea că făptuitorul prevede
rezultatul faptei sale şi, deşi nu-l urmăreşte, acceptă posibilitatea producerii lui. De exemplu,
fapta inculpatului de a fi aplicat victimei, aflată într-o stare avansată de ebrietate, o lovitură
puternică cu pumnul, care a proiectat-o într-un bazin cu ape reziduale, căderea ei fiind auzită
de inculpat, precum şi de a fi părăsit, în aceste condiţii, fără a încerca să o salveze, evidenţiază
pe plan subiectiv acceptarea rezultatului survenit constând în decesul victimei, chiar dacă nu
la dorit.
Culpa este o formă de vinovăţie şi constă în atitudinea psihică a făptuitorului care
prevede rezultatul faptei sale, nu-l urmăreşte şi nici nu-l acceptă, considerând fără temei că
acesta nu se va produce, sau nu prevede rezultatul faptei sale, deşi putea şi trebuia să-l
prevadă. Culpa are 2 normative:
  culpa cu prevedere sau uşurinţa: făptuitorul prevede rezolvarea faptei sale, pe
care nu-l urmăreşte şi nici nu-l acceptă, socotind fără temei ca acesta nu se produce (articolul
19 punctul 2 litera (a) din Codul penal)
 culpa simplă sau neglijentă – făptuitorul nu prevede rezultatul faptei sale, deşi
trebuia şi putea să-l prevadă (articolul 19 punctul 2 litera (b))
Praetenintenţia este o formă mixtă de vinovăţie (intenţia şi culpa reunite) şi constă în
atitudinea psihică a persoanei care prevede rezultatul faptei sale, rezultat pe care îl urmăreşte
sau îl acceptă, însă în urma săvârşirii faptei, datorită neglijenţei sau uşurinţei, se produce un
rezultat mult mai grav decât acela pe care l-a urmărit sau l-a acceptat. De exemplu,
infracţiunea de lovituri sau vătămări cauzatoare de moarte (articolul 183 din Codul penal) sau
infracţiune de tâlhărie care a avut ca urmare moartea victimei (articolul 211 aliniatul 2 din
Codul penal).

Capitolul II
Conţinutul infracţiunii poate fi definit ca totalitatea condiţiilor sau elementelor
prevăzute de lege pentru caracterizarea unei fapte ca infracţiune. Conţinutul infracţiunii nu
trebuie confundat cu trăsăturile esenţiale ale acestuia. El poate avea două aspecte:
 conţinutul legal – cel descris prin norma de încriminare cuprinzând condiţiile
obiective şi subiective în care o faptă devine infracţiune.
 conţinutul concret – cel al unei fapte determinate, săvârşită în realitatea
obiectivă de către o persoană, şi care prin elementele sale se înscrie în norma de încriminare.

Capitolul III
Funcţionarul public – subiect activ al infracţiunii. Existenţa unor
infracţiuni, cum ar fi luarea de mită, primirea de foloase necuvenite, abuzul în serviciu prin
îngrădirea unor drepturi, abuzul în serviciu contra intereselor persoanelor, abuz în serviciu
contra intereselor generale, neglijenţa în păstrarea informaţiilor secrete de stat, purtarea
abuzivă, conflictul de interese este condiţionată de calitatea subiectului activ al infracţiunii. În
cazul acestor infracţiunii, subiectul activ trebuie să aibă calitatea de funcţionar public.
Calitatea de funcţionar public implică existenţa unei însărcinări de serviciu sau este
consecinţa încheierii unui contract de muncă cu o instituţie publică. Însărcinarea poate fi
permanentă sau temporară, esenţial este că persoana respectivă să se încadreze în colectivul
de muncă şi să se supună regulamentului de ordine interioară care reglementează organizarea
şi disciplina muncii.
Pentru stabilirea calităţii de funcţionar public nu are relevanţa titlului însărcinării sau
modalitatea investirii (numire, repartizare, alegere, concurs). Este suficient ca subiectul activ
al infracţiunii să exercite o însărcinare în serviciul unei autorităţi publice, instituţii publice sau
altei persoane juridice de interes public.
În practica judiciară s-a decis că are calitatea de funcţionar public persoana care a
primit o însărcinare de la o unitate publică de a efectua o expertiză. Persoanele nelegal
investite, adică încadrate fără respectarea condiţiilor de studii, vârsta, stagiu sau cele care au
început activitatea înainte de îndeplinirea formelor de încadrare, răspunde în calitate de
funcţionar public, în cazul în care comit infracţiuni de serviciu în perioada în care şi-au
desfăşurat activitatea.
În Codul penal salariaţii sunt împărţiţi în două categorii:
 salariaţi funcţionari publici;
 salariaţi funcţionari.
De exemplu, răspunderea penală pentru infracţiunile de abuz în serviciu, neglijenţă în
serviciu, purtare abuzivă pentru funcţionarii publici se extinde şi asupra funcţionarilor, numai
că, în acest caz, maximul pedepsei se reduce cu o treime (articolul 258 din Codul penal).
În dreptul muncii, în locul noţiunii de funcţionar se foloseşte noţiunea de salariat sau
angajat şi se referă numai la persoanele care îndeplinesc o activitate în baza unui contract
individual de muncă legal sau încheiat, indiferent dacă angajatorul este o persoană fizică sau
juridică.

Capitolul IV
Procedura răspunderii penale a funcţionarului public. Răspunderea
penală intervine pe terenul cazului înfăptuit, adică ca urmare a săvârşirii unei abateri.
Abaterile funcţionarilor publici pot interveni în timpul exercitării funcţiei publice, în legătură
cu exercitarea funcţiei publice sau prin abaterea de la anumite norme care nu au legătură
directă cu funcţia, dar pun sub semnul întrebării prestigiul funcţionarului public.
Potrivit articolului 75 din Legea 188/1999 privind Statul funcţionarilor publici,
încălcarea de către funcţionarii publici, cu vinovăţie, a îndatoririlor de serviciu, atrage
răspunderea disciplinară, contravenţională, civilă sau penală, după caz.
 În statul funcţionarilor publici, incidenţa răspunderii penale este întâlnită în trei
momente şi anume:
 în articolul 54 litera h, referitor la condiţia de ocupare a unei funcţii publice,
determinată de existenţa vreunei condamnări pentru săvârşirea unei infracţiuni care ar face-o
incompatibilă cu exercitarea funcţiei publice:
 în cazul eliberării din funcţie pentru aceleaşi motive avute în vederea
anterioară (în cazul în care intervine o condamnare pentru săvârşirea unei infracţiuni care ar
face-o incompatibilă cu exercitarea funcţiei publice).
 în cazul reglementării răspunderii penale a funcţionarului public (articolul 86
din Legea nr.188/1999),
Tragerea la răspundere penală a funcţionarului public se face după procedura stabilită
prin dispoziţiile Codului de procedură penală. Unele reguli speciale sunt stabilite de
Constituţie şi de Statutul funcţionarilor publici. Conducerea unităţilor şi orice alt salariat care
a luat la cunoştinţă de săvârşirea, de către un funcţionar public, a unei infracţiuni, are obligaţia
să sesizeze procurorul sau organul de cercetare penală.
Până la soluţionarea plângerii penale, funcţionarul public ca fi suspendat din funcţia pe
care o deţine. Dacă acesta este găsit vinovat şi este condamnat, va fi eliberat din funcţie de la
data suspendării. În situaţia în care funcţionarul public poate influenţa cercetarea, persoana
care are competenţa numirii în funcţia publică în cadrul altui compartiment sau altei structuri
fără personalitate juridică a autorităţii sau instituţiei publice.
Dacă funcţionarul public este nevinovat suspendarea încetează, plătindu-i-se toate
drepturile de care a fost lipsit pe perioada suspendării.
Răspunderea penală a funcţionarilor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor este
stabilită de Legea nr.293/2004 şi prevede că urmărirea penală a funcţionarilor publici din
sistemul administraţiei penitenciare se efectuează în mod obligatoriu de către procuror, în
condiţiile legii (articolul 60 aliniatul 3).

1. Răspunderea Preşedintelui României.

Preşedintele României se bucură de imunitatea şi nu răspunde pentru actele săvârşite
în exercitarea funcţiei sale. Răspunderea intervine atunci când actele politice sau juridice, ori
acţiunile sale exced abilitărilor constituţionale. În această situaţie se pune problema
modalităţilor de tragere la răspundere şi a sancţiunilor aplicabile şefului statului, deci a
înlăturării imunităţii sale.
 Potrivit articolul 84 aliniatul 2 din Constituţie, Preşedintele României se bucură de
imunitate şi nu poate fi tras la răspundere juridică pentru votul sau opiniile politice exprimate
în exercitarea mandatului. Deosebim aici o răspundere politică şi alta juridică a Preşedintelui.
De exemplu, săvârşirea unor fapte grave de încălcare a prevederilor Constituţiei atrage
aplicarea unor sancţiuni politice şi umane suspendarea din funcţie şi demiterea din funcţie,
nefiind obligatorii ca acestea să fie urmate şi de sancţiuni juridice.
Dacă Parlamentul ajunge la concluzia că Preşedintele a săvârşit unele fapte grave prin
care a încălcat Constituţia, îl poate suspenda din funcţie, după consultarea Curţi
Constituţionale. Ulterior, prin referendum, electoratul îl poate demite din funcţie (articolul 95
din Constituţia României). În cazul în care aceste fapte grave realizează conţinutul unor
infracţiuni, atunci Preşedintele poate răspunde penal.
Articolul 96 aliniatul 1 din Constituţia României prevede o dispoziţie specială potrivit
căreia Camera Deputaţilor şi Senatul, în şedinţă comună, pot hotărî punerea sub acuzare a
Preşedintelui României pentru înalta trădare, cu votul a cel puţi două treimi din numărul
deputaţilor şi senatorilor. Propunerea de punere sub acuzare poate fi iniţiată de majoritatea
senatorilor şi deputaţilor, şi se aduce la cunoştinţa Preşedintelui României, pentru a putea da
explicaţii cu privire la faptele ce i se impută. De la data punerii sub acuzare şi până la data
demiterii, Preşedintelui este suspendat de drept.
Componenţa de judecată aparţine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Preşedintele este
demis de drept la data rămânerii definitive. A hotărârii de condamnare.
Sintagma punerea sub acuzare nu semnifică inculparea Preşedintelui. Punerea în
mişcare a acţiunii penale este de competenţa procurorului sau a instituţiei de judecată
nicidecum a Parlamentului. Fapta de înaltă trădare nu ţine în exclusivitate de ilicitul penal,
motiv pentru care nu este definită ca infracţiune ci pur şi simplu ca faptă, fiind apreciată pe
planul consecinţelor politice de către autoritatea puterii legislative, iar pe planul consecinţelor
juridice de către Parchetul General şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Observăm că nu este
precizat nici obiectul, nici latura obiectivă şi nici limitele speciale ale pedepsei. Se cunoaşte
doar subiectul activ, care este unul calificat: persoana care deţine funcţia de Preşedinte al
României.
Angajarea răspunderii penale a Preşedintelui României de realizează după parcurgerea
a două faze:
 faza politică, prezentată de punerea sub acuzare a Preşedintelui de către
Parlament;
 faza producerii judiciare propriu-zise, cu un Preşedinte suspendat din funcţie.
 Hotărârea de punere sub acuzare a Preşedintelui este analizată de Parchetul General.
Pe baza probelor administrate, Parchetul General poate dispune încetarea urmăririi penale, caz
în care Preşedintele îşi reia exerciţiul drepturilor şi obligaţiilor constituţionale, sau poate
întocmi rechizitoriul, dispunând trimiterea în judecată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie,
dacă din probele administrate rezultă vinovăţia Preşedintelui.
Pe baza probelor administrate, Secţia Penală a Înaltei Curţii de Casaţie şi Justiţie poate
să pronunţe achitarea inculpatului sau condamnarea sa. Hotărârea pronunţată poate fi atacată
cu recurs, competenţa de soluţionare aparţinând Secţiilor Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi
Justiţie. Hotărârea pronunţată de Secţia penală neatacată este definitivă şi executorie.
Dacă Preşedintele a fost achitat, el îşi va relua exerciţiul drepturilor şi îndatorărilor
constituţionale, suspendarea sa din funcţie încetând la data când hotărârea pronunţată a
devenit definitivă.
În cazul în care Preşedintele a fost condamnat, el este demis de drept, la data rămânerii
definitive a hotărârii de condamnare. În această situaţie, funcţia de Preşedinte devine vacantă,
iar Guvernul are obligaţia să organizeze alegeri pentru un nou Preşedinte, în termen de 3 luni
de la data la care funcţia a devenit vacantă.
În concluzie, observăm că în cazul în care Preşedintele a fost condamnat penal,
demiterea sa intervine de drept. Dacă acesta a săvârşit abateri grave prin care încalcă
dispoziţiile constituţionale, demiterea sa este decisă de electorat, care trebuie în mod
obligatoriu consultat prin referendum, organizat în cel mai mult 30 de zile de la data
suspendării din funcţie decisă de Parlament.
2. Răspunderea membrilor Guvernului.
Cadrul legal al răspunderii membrilor Guvernului este reprezentat de Constituţia
României şi Legea nr.115 din 22 iunie 1999 privind responsabilitatea ministerială.
Potrivit articolului 6 din Legea nr.115/1999, sunt membri Guvernului prim – ministru,
miniştri şi alţi membri stabiliţi prin lege organică, numiţi de Preşedintele României pe baza
votului de încredere acordat de Parlament. Membrii Guvernului pot răspunde politic, civil,
contravenţional, disciplinar sau penal.
Articolul 109 aliniatul din Constituţie prevede că numai Camera Deputaţilor, Senatul
şi Preşedintele României au dreptul să ceară urmărirea penală a membrilor Guvernului pentru
faptele săvârşite în exerciţiu funcţiei lor. În Legea 115/1999 articolul 10 se menţionează că
răspunderea penală este personală şi ea priveşte pe fiecare membru al Guvernului în parte,
pentru faptele comise în executarea funcţiei sale. Membrii Guvernului răspund penal pentru
faptele săvârşite în exerciţiul funcţiei lor, de la data depunerii jurământului şi până la încetarea
funcţiei, în condiţiile prevăzute de Constituţie.
Constituie infracţiuni şi se pedepsesc cu închisoare de la 2 la 12 ani, următoarele fapte
săvârşite de membri Guvernului în exerciţiu funcţiei lor:
a) împiedicarea, prin ameninţare, violenţă ori prin folosirea de mijloace
frauduloase, a exercitării cu bună-credinţă a drepturilor şi libertăţilor vreunui cetăţean;
b) prezentarea, cu rea-credinţă, de date inexacte Parlamentului sau Preşedintelui
României cu privire la activitatea Guvernului sau a unui minister, pentru a ascunde săvârşirea
unor fapte de natură să aducă atingere intereselor statului.
Constituie, de asemenea, infracţiuni şi se pedepsesc cu închisoarea de la 6 luni la 3
ani, următoarele fapte săvârşite de către un membru al Guvernului:
a) refuzul nejustificat de a prezenta Camerei Deputaţilor, Senatului sau consiliilor
permanente ale acestora, informaţiile şi documentele cerute de acestea în cadrul activităţii de
informare a Parlamentului de către membrii Guvernului, potrivit articolului 111 aliniatul 1 din
Constituţia republicată.
b) emiterea de ordine normative sau instrucţiuni cu caracter discriminatoriu pe
temei de rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, vârstă, sex sau
orientare sexuală, apartenenţă politică, avere sau origine socială, de natură să aducă atingerea
drepturilor omului;
Dacă membrii Guvernului săvârşesc alte infracţiuni decât cele prevăzute mai sus, se
aplică pedeapsa prevăzută de legea penală pentru acele infracţiuni. Pe lângă pedeapsa
principală se aplică şi o pedeapsă complementară; aceea a interzicerii dreptului de a mai
ocupa o funcţie de demnitate publică sau o funcţie publică de conducere pe o perioadă de la 3
la 10 ani.
Procedura de urmărire penală a membrilor Guvernului pentru faptele săvârşite în
exerciţiul funcţiei lor poate fi dispusă numai de Camera Deputaţilor, Senat sau Preşedintele
României. Propunerea de începere a urmării penale se face pe baza raportului întocmit de o
comisie permanentă care a efectuat o anchetă privitoare la activitatea desfăşurată de Guvern
sau de un minister, ori de o comisie specială de anchetă constituie în acest scop. Comisia
specială este formată din 5 membri numiţi pentru un mandat de 3 ani, care nu poate fi
reînnoit. Competenţa acesteia se aprobă prin decret al Preşedintelui României, la propunerea a
ministrului Justiţiei şi a ministrului Administraţiei şi Internelor.
După începerea urmăririi penale, membrul Guvernului care este şi deputat sau senator
poate fi percheziţionat, reţinut ori arestat numai cu încuviinţarea Camerei din care face parte,
după ascultarea sa, cu respectarea prevederilor articolului 72 din aliniatul 2 din Constituţie şi a
regulilor de procedură cuprinse în regulamentul Camerei din care face parte.
La dezbaterile celor două Camere ale Parlamentului, prezenţa celui în cauză este
obligatorie. Lipsa nejustificată a membrului Guvernului nu împiedică desfăşurarea lucrărilor.
În situaţia în care cel în cauză nu se poate prezenta, Camera Deputaţilor sau Senatul va fixa un
nou termen.
Cel în cauză are dreptul să îşi exprime punctul de vedere cu privire la fapta ce
constituie obiectul cererii de a fi urmărit penal. Cererea de urmărire penală a membrilor
Guvernului precum şi cea de ridicare a imunităţii parlamentare se adoptă cu respectarea
prevederilor articolului 67 şi ale articolului 76 aliniatul 2 din Constituţie. Votul este secret şi
se exprimă prin bile.
Dacă urmărirea penală este cerută de una din cele două Camere ale Parlamentului sau
de Preşedintele justiţiei sau, după caz, primului ministru. În cazul în care s-a cerut urmărirea
penală împotriva unui membru al Guvernului, Preşedintele României poate dispune
suspendarea acestuia din funcţie.
Urmărirea penală a membrilor Guvernului pentru faptele săvârşite în exerciţiul
funcţiei lor să efectueze, după caz, de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi
Justiţie sau de către Departamentul Anticorupţie, iar judecarea de către Înalta Curte de Casaţie
şi Justiţie.
În cazul infracţiunilor flagrante, persoana care are calitate de membru al Guvernului,
poate fi reţinută şi percheziţionată. Ministrul Justiţiei îl va informa pe preşedintele Camerei
din care face parte membrul Guvernului, sau după caz, pe Preşedintele României. Dacă cel în
cauză este ministrul Justiţiei, sesizarea se face de către primul ministru.
Hotărârea definitivă de condamnare a unui membru al Guvernului se publică în
Monitorul Oficial al României, Partea I. Membrul Guvernului condamnat printr-o hotărâre
judecătorească definitivă, va fi demis de Preşedintele României, la propunerea primului
ministru.
3. Răspunderea penală a parlamentarilor.
Potrivit articolului 61 din Constituţia României, Parlamentul este organul
reprezentativ suprem al poporului român, şi este alcătuit din Camera Deputaţilor şi Senat. În
aceea ce priveşte răspunderea membrilor Parlamentului, articolul 71 aliniatul 1 din Constituţia
României prevede că deputaţii şi senatorii nu pot fi traşi la răspundere juridică pentru voturile
sau pentru opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului.
 Parlamentarii pot fi urmăriţi şi trimişi în judecată penală pentru fapte care nu au
legătură cu voturile sau opiniile politice exprimate în exercitarea atribuţiilor conferite de
mandat. Competenţa efectuării urmării penale aparţine Parchetului de pe lângă Înalta Curte de
Casaţie şi Justiţie, iar competenţa de judecată, instanţei supreme.
Parlamentarul nu poate fi percheziţionat, reţinut sau arestat fără încuviinţarea Camerei
din care acesta face parte. Ascultarea sa este obligatorie şi trebuie să aibă loc înainte de luarea
deciziei de către Camera unde acesta funcţionează.
4. Răspunderea penală a prefectului şi subprefectului.
Prefectul este reprezentatul Guvernului pe plan local (articolul 1 aliniatul 1 din Legea
nr.340/2004). Constituţia României prevede în articolul 123 aliniatul 1 că Guvernul numeşte
un prefect în fiecare judeţ şi în municipiul Bucureşti. Prefectul şi subprefectul fac parte din
categoria înalţilor funcţionari publici.
Potrivit articolului 23 din Legea 340/2004, prefectul şi subprefectul răspund după caz,
disciplinar, administrativ, civil sau penal pentru faptele săvârşite în exercitarea atribuţiilor ce
le revin, în condiţiile legii. Funcţia de prefect sau subprefect încetează de drept, în caz de
condamnare prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă şi irevocabilă, la o pedeapsă
privativă de libertate.
5. Răspunderea penală a aleşilor locali.
Potrivit articolului 25 din Legea nr.215/2001, aleşii locali sunt: primarul , consilierii
localnici şi consilierii judeţeni. Aceştia îndeplinesc o funcţie de autoritate publică şi
beneficiază de dispoziţiile legii penale cu privire la persoanele care îndeplinesc o funcţie ce
implică exerciţiul autorităţii de stat.
În cazul în care primarul este arestat preventiv, mandatul să este suspendat de drept.
Măsura arestării preventive se comunică de îndată, de către instanţa de judecată, prefectului.
Dacă se constată nevinovăţia primarului suspendat din funcţie, acesta are dreptul, în
condiţiile legii, la plata drepturilor salariate corespunzătoare perioadei în care a fost
suspendat.
Acelaşi regim este aplicabil şi viceprimarului (articolul 71 aliniatul 4 din Legea
nr.215/2001), precum şi consilierul local (articolul 56 din Legea nr.215/2001).
6. Răspunderea penală a funcţionarilor comunitari.
În cazul funcţionarilor comunitari, identificăm următoarele forme de răspundere:
 răspunderea administrativ – patrimonială faţă de Comunitate, consacrată în
articolul 22 din Statutul funcţionarilor Comunităţilor Europene;
  răspunderea administrativ – disciplinară, care este reglementată în titlul VI din
Statut şi în anexa IX;
 răspundere penală.
Statutul funcţionarilor Comunităţilor Europene precizează în articolul 88 că, în caz de
greşeală gravă invocată de autoritatea învestită cu puterea de numire contra unui funcţiona, fie
că este vorba de nerespectarea obligaţiilor sale profesionale sau de o infracţiune de drept
comun, acesta poate să-l suspende imediat pe autorul acestei greşeli.
Dacă funcţionarul comunitar este urmărit penal, suspendarea acestuia durează până
când decizia dată de jurisdicţia sesizată a devenit definitivă.
Litigiile care îi privesc pe contractualii comunitari şi pe funcţionarii comunitari intră
în competenţa Curţii Europene de Justiţie. În cazul contractualilor de drept privat local,
litigiile intră în competenţa instanţelor naţionale competente în această materie.

Capitolul IV
Infracţiuni care pot fi săvârşite numai de către funcţionarii publici.
Funcţionarii publici încadraţi în autorităţile şi instituţiile publice pot răspunde penal şi
în urma săvârşirii următoarelor infracţiuni:
 divulgarea secretului profesional;
 delapidare;
 abuz în servicii contra intereselor persoanelor;
 abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi;
 abuz în serviciu contra intereselor publice;
 neglijenţa în serviciu;
 purtarea abuzivă;
 neglijenţa în păstrarea secretului de stat;
 conflictul de interese;
 luarea de mită;
 primirea de foloase necuvenite;
 omisiunea sesizării organelor juridice;
 neîndeplinirea îndatoririlor de serviciu sau îndeplinirea lor defectuoasă, din
culpă;
 neîndeplinirea cu ştiinţă a îndatoririlor sau îndeplinirea lor defectuoasă;
  părăsirea postului şi prezenţa la serviciu în stare de ebrietate;
 divulgarea secretului economic;
 deturnarea de fonduri;
 falsul intelectual.

1. Divulgarea secretului profesional este prezentat în articolul 196 din Codul

penal şi constă în divulgarea, fără drept a unor date, de către acela căruia i-au fost
încredinţate, sau de care a luat cunoştinţă în virtutea profesiei ori funcţiei, dacă fapta este de
natură a aduce prejudicii unei persoane.
Acţiunea de divulgare se consideră săvârşită şi atunci când datele au fost aduce la
cunoştinţa unei singure persoane, deoarece există oricând pericolul ca ele să ajungă şi
cunoştinţa altor persoane.
Consumarea infracţiunii are loc în momentul când acţiunea de divulgare fiind
săvârşită, se produce urmarea periculoasă a faptei, adică starea de încălcare a libertăţii
persoanei.
Divulgarea secretului profesional se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau
amendă. Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea persoanei vătămate. Împăcarea
părţilor înlătură răspunderea penală.
2. Delapidarea constă în însuşirea, folosirea sau traficarea, de către un funcţionar,
în interesul său ori pentru altul, de bani, valori sau alte bunuri pe care le gestionează sau le
administrează.
Însuşirea bunului constă în luarea în stăpânire a acestuia. Folosirea presupune
întrebuinţarea temporară a bunului după care acesta este adus în patrimoniul unităţii.
Traficarea este supunerea temporară a bunului unor operaţiuni speculative, operaţiuni
în urma căruia făptuitorul îşi însuşeşte profilul realizat.
Tentativa se pedepseşte, iar consumarea infracţiunii are loc în momentul în care
acţiunea de însuşire, folosire sau traficare este dusă până la capăt, moment în care se produce
şi urmarea periculoasă.
Sancţiunea constă în închisoare de la 1 la 15 ani.
Forma agravantă. Infracţiunea de delapidare este mai gravă în cazul în care fapta a
avut consecinţe deosebit de grave. Potrivit articolului 146 din Codul penal, prin consecinţe
deosebit de grave se înţelege o pagubă materială mai mare de 200.000 lei sau o perturbare
deosebit de gravă a activităţii, cauzată unei autorităţi publice ori altei persoane juridice sau
fizice.
Sancţiunea constă în închisoare de la 10 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi.
3. Abuzul în serviciu contra intereselor persoanelor (articolul 246 din Codul
penal) constă în fapta funcţionarului public, care, în exerciţiul atribuţiilor sale de serviciu, cu
ştiinţă, nu îndeplineşte un act ori îl îndeplineşte în mod defectuos, respectiv în momentul
expirării termenului în care actul trebuia să fie îndeplinit.
Sancţiunea constă în închisoare de la 6 luni la 3 ani.
Forma agravantă. Potrivit articolului 248 din Codul penal, dacă faptele au avut
consecinţe deosebit de grave. Prin consecinţe deosebit de grave se înţelege o pagubă materială
mai mare de 200.000 lei sau o perturbare deosebit de gravă a activităţii, cauzată unei autorităţi
publice ori altei persoane fizice sau juridice.
Sancţiunea constă în închisoare de la 5 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi.
4. Abuzul în serviciu prin îngrădirea unor drepturi (articolul 247 din Codul
penal) constă în îngrădirea, de către un funcţionar public, a folosinţei sau a exerciţiului
drepturilor unei persoane ori crearea pentru aceasta a unor situaţii de inferioritate pe temi de
rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, gen, orientarea sexuală, opinie, apartenenţă politică,
convingeri, avere, origine socială, vârstă, dizabilitate, boală cronică necontagioasă sau infecţie
HIV/SIDA.
Tentativa nu se pedepseşte. Consumarea infracţiunii are loc în momentul în care
acţiunea făptuitorului este dusă până la capăt, moment în care se produce urmarea periculoasă,
adică lezarea unui drept al persoanei.
Sancţiunea constă în închisoare de la 6 luni la 5 ani.
Forma agravantă. Potrivit articolului 2481 din Codul penal, infracţiunea are formă
agravantă dacă faptele din articolul 247 au avut consecinţe deosebit de grave. Sancţiunea
constă în închisoare de la 5 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi.
5. Abuzul în serviciu contra intereselor publice (articolul 248 din Codul penal)
constă în fapta funcţionarului public care, în exerciţiul atribuţiilor sale de serviciu, cu ştiinţă,
nu îndeplineşte un act ori îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o tulburare
însemnată a bunului mers al unui organ sau al unei instituţii de stat ori al unei alte unităţi din
cele la care se referă articolul 145 sau o pagubă patrimoniului acesteia.
 Tentativa este posibilă în cazul formei comisive, dar nu se pedepseşte. Consumarea
infracţiunii are loc în momentul îndeplinirii în mod defectuos a actului, iar în formă omisivă,
în momentul expirării termenului în care actul trebuia îndeplinit.
Sancţiunea constă în închisoare de la 6 luni la 5 ani.
Forma agravantă. Infracţiunea este mai gravă dacă faptele prevăzute în articolul 248
au avut consecinţe deosebit de grave. Sancţiunea constă în închisoare de la 5 la 15 ani şi
interzicerea unor drepturi.
6. Neglijenţa în serviciu (articolul 249 din Codul penal) constă în încălcarea din
culpă, de către un funcţionar public, a unei îndatoriri de serviciu, prin neîndeplinirea acesteia
sau prin îndeplinirea ei defectuoasă, dacă s-a cauzat o tulburare însemnată bunului mers al
unui organ sau al unei instituţii de stat ori al unei alte unităţi din cele la care se referă articolul
145 sau o pagubă patrimoniului acesteia ori o vătămarea importantă intereselor legale ale unei
persoane.
Tentativa nu este posibilă. Consumarea infracţiunii are loc în momentul în care se
produce urmarea socialmente periculoasă a faptei.
Sancţiunea constă în închisoare de la o luna la 2 ani.
Forma agravată. Infracţiunea are formă agravată dacă fapta are consecinţe deosebit de
grave. Sancţiunea constă în închisoare de la 2 la 10 ani.
7. Purtarea abuzivă (articolul 250 din Codul penal) constă în întrebuinţarea de
expresii jignitoare faţă de o persoană de către un funcţionar public în exerciţiul atribuţiilor de
serviciu.
Tentativa nu se pedepseşte. Consumarea infracţiunii are loc în momentul în care
făptuitorul foloseşte expresii jignitoare faţă de o persoană cu care se află în legătură în
exerciţiul funcţiei sale.
Sancţiunea constă în închisoare de la o luna la un an sau amendă.
Forme agravate. Infracţiunea are patru forme agravate:
 Prima formă agravată constă în ameninţarea faţă de o persoană, săvârşită de
către un funcţionar public afla în exerciţiul atribuţiilor de serviciu; sancţiunea constă în
închisoare de la 6 luni la 2 ani sau amendă.
 A doua formă agravată constă în lovirea sau alte acte de violenţă, săvârşite de
un funcţionar public; sancţiunea constă în închisoare de la 6 luni la 3 ani sau amendă.
  A treia formă agravată constă în vătămarea corporală săvârşită de un
funcţionar public aflat în exerciţiul atribuţiilor de serviciu; sancţiunea constă în închisoare de
la 6 luni la 6 ani.
 A patra formă agravată constă în vătămarea corporală gravă săvârşită de către
funcţionarul public aflat în exerciţiul atribuţiilor de serviciu; sancţiunea constă în închisoare
de la 3 la 12 ani.
8. Neglijenţa în păstrarea secretului de stat (articolul 252 din Codul penal)
constă în neglijenţa care are drept urmare distrugerea, alterarea, pierderea sau sustragerea unui
document ce constituie secret de stat, precum şi neglijenţa care a dat prilej altei persoane să
afle un asemenea secret, dacă fapta este de natură să aducă atingere intereselor statului.
Tentativa nu este posibilă. Consumarea infracţiunii are loc în momentul în care
comportarea neglijentă a făptuitorului are una dintre urmările alternative prevăzute în textul
de incriminare, moment în care se produce urmare socialmente periculoasă, starea de pericol
pentru interesele statului. Sancţiunea constă în închisoare de la 3 luni la 3 ani.
9. Conflictul de interese (articolul 253 din Codul penal). Infracţiunea constă în
fapta funcţionarului public care, în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, îndeplineşte un act ori
participă la luarea unei decizii prin care s-a realizat, direct sau indirect, un folos material
pentru sine, soţul său, o rudă ori un afin până la gradul II inclusiv sau pentru o altă persoană
cu care s-a aflat în raporturi comerciale ori de muncă în ultimii 5 ani sau din partea căreia a
beneficiat ori beneficiază de servicii sau foloase de orice natură.
Tentativa este posibilă însă nu se pedepseşte. Consumarea acţiunii are loc în momentul
în care se realizează fapta incriminată, cu consecinţa obţinerii unui folos material.
Sancţiunea constă în închisoare de la 6 luni la 5 ani şi interzicerea dreptului de a ocupa
o funcţie publică pe durată maximă.
10. Luarea de mită (articolul 254 din Codul penal) constă în faptele funcţionarului
care, direct sau indirect, pretinde ori primeşte bani sau alte foloase care nu i se cuvin, ori
acceptă promisiunea unor astfel de foloase sau nu o respinge, în scopul de a îndeplini, a nu
îndeplini, ori a întârzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu sau în
scopul de a face un act contrar acestor îndatoriri.
Tentativa nu se pedepseşte. Consumarea infracţiunii are loc în momentul săvârşirii
acţiunii sau a inacţiunii incriminate, în momentul pretinderii sau primirii banilor sau
foloaselor necuvenite ori în momentul în care făptuitorul acceptă sau nu respinge promisiunea
unor asemenea foloase.
 Sancţiunea constă în închisoare de la 3 la 12 ani şi interzicerea unor drepturi.
Infracţiunea are formă agravată atunci când fapta de luare de mită este săvârşită de un
funcţionar cu atribuţii de control. Sancţiunea constă în închisoare de la 3 la 15 ani şi
interzicerea unor drepturi. Banii, valorile sau orice alte bunuri care au făcut obiectul luării de
mită se confiscă. Daca acestea nu se găsesc, condamnatul este obligat la plata echivalentului
lor în bani.
11. Primirea de foloase necuvenite (articolul 256 din Codul Penal) constă în
primirea de către un funcţionar, direct sau indirect, de bani ori alte foloase după ce a îndeplinit
un act în virtutea funcţiei sale şi la care era obligat în temeiul acesteia. Tentativa infracţiunii
nu se pedepseşte.
Consumarea infracţiunii are loc în momentul în care făptuitorul, după îndeplinirea
actului, primeşte banii sau foloasele.
Sancţiunea constă în închisoare de la 6 luni la 5 ani.
12.Omisiunea sesizării organelor judiciare (articolul 263 din Codul penal) constă
în fapta funcţionarului public care luând cunoştinţă de săvârşirea unei
infracţiuni în legătură cu serviciul în cadrul căruia îşi îndeplineşte
sarcinile, omite sesizarea de îndată procurorului sau a organului de
urmărire penală, potrivit legii de procedură penală.
Tentativa nu este posibilă deoarece elementul material este omisiv. Consumarea
infracţiunii are loc în momentul în care făptuitorul, având posibilitatea de a sesiza organele
judiciare, nu-şi îndeplineşte această obligaţie.
Sancţiunea constă în închisoare de la 3 luni la 5 ani.
Infracţiunea are formă agravată dacă fapta este săvârşită de către un funcţionar public
cu atribuţii de conducere sau de control. Sancţiunea constă în închisoare de la 6 luni la 7 ani.
13. Neîndeplinirea îndatoririlor de serviciu sau îndeplinirea lor
defectuoasă. Această infracţiune constă în neîndeplinirea lor defectuoasă, din culpă, de către
angajaţii căilor ferate, dacă acesta ar fi putut pune în pericol siguranţa circulaţiei mijloacelor
de transport ale căilor ferate.
Tentativa nu este posibilă. Consumarea infracţiunii are loc în momentul în care se
creează posibilitatea producerii unui pericol pentru siguranţa circulaţiei pe căile ferate.
Sancţiunea constă în închisoare de la 6 luni la 3 ani.
Forme agravate. Infracţiunea are 2 forme agravate:
  Infracţiunea este mai gravă dacă fapta a avut ca urmare o tulburare în
activitatea de transport pe cale ferată sau un accident de cale ferată;
 Infracţiunea este şi mai gravă daca fapta a avut ca urmare o catastrofă de cale
ferată.
Sancţiunea constă în închisoare de la 5 la 15 ani.

14. Neîndeplinirea cu ştiinţă a îndatoririlor de serviciu sau îndeplinirea

lor defectuoasă (articolul 274 din Codul penal). Infracţiunea constă în neîndeplinirea cu
ştiinţă a îndatoririlor de serviciu sau îndeplinirea lor defectuoasă, de către angajaţii căilor
ferate, dacă acesta ar putea pune în pericol siguranţa circulaţiei mijloacelor de transport ale
căilor ferate.
Tentativa este posibilă când fapta se săvârşeşte în modalitatea comisivă, însă nu se
pedepseşte. Consumarea infracţiunii are loc în momentul în care se creează posibilitatea
producerii unui pericol pentru siguranţa circulaţiei mijloacelor de transport ale căilor ferate.
Sancţiunea constă în închisoare la 1 an la 5 ani.
Forme agravate.
 Infracţiunea este mai gravă dacă îndeplinirea defectuoasă sau neîndeplinirea cu
ştiinţă a obligaţiilor serviciu a avut ca urmare o tulburare în activitatea de transport pe cale
ferată sau un accident de cale ferată.
 Infracţiunea este şi mai gravă în cazul în care, prin fapta săvârşită
s-a produs o catastrofă de cale ferată.
Sancţiunea constă în închisoare de la 10 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi.
15. Părăsirea postului şi prezenţa la serviciu în stare de ebrietate (articolul
275 din Codul penal) constă în părăsirea postului, în orice mod şi sub orice formă, de angajaţii
care asigură direct siguranţa circulaţiei mijloacelor de transport ale căilor ferate, dacă prin
aceasta s-ar fi putut pune în pericol siguranţa circulaţiei mijloacelor de transport, iar potrivit
aliniatului 2, constă în exercitarea atribuţiilor de serviciu în stare de ebrietate de către angajaţii
care asigură direct siguranţa circulaţiei mijloacelor de transport ale căilor ferate.
Consumarea infracţiunii are loc, după caz, în momentul în care făptuitorul părăseşte
postul sau începe să exercite atribuţiile sale de serviciu în stare de ebrietate.
Sancţiunea constă în închisoare de la 2 la 7 ani.
Forme agravate.
 Infracţiunea este gravă atunci când prin faptele prevăzute mai sus
s-a produso tulburare în activitatea de transport pe calea ferată sau un accident de cale ferată;
sancţiunea constă în închisoare de la 5 la 15 ani.
 Infracţiunea este şi mai gravă atunci când prin faptele prevăzute mai sus s-a
produs o catastrofă de cale ferată; sancţiunea constă în închisoare de la 10 la 20 de ani şi
interzicerea unor drepturi.
16. Divulgarea secretului economic (articolul 298 din Codul penal) constă în
divulgarea unor date sau informaţii care nu sunt destinate publicităţii, de către cel care le
cunoaşte datorită atribuţiilor de serviciu, dacă fapta este de natură să producă pagube.
Tentativa nu se pedepseşte. Consumarea infracţiunii are loc în momentul divulgării
datelor sau informaţiilor care nu sunt destinate publicităţii, moment în care se produce starea
de pericol pentru valoarea socială protejată.
Sancţiunea constă în închisoare de la 2 la 7 ani dacă făptuitorul cunoaşte datele sau
informaţiile datorită atribuţiilor de serviciu, şi închisoare de la 6 luni la 5 ani, dacă fapta este
săvârşită de orice altă persoană.
17. Deturnarea de fonduri (articolul 3021 din Codul penal) constă în schimbarea
destinaţiei fondurilor băneşti sau a resurselor materiale, fără respectarea prevederilor legale,
dacă fapta a cauzat o perturbare a activităţii economico – financiare sau a produs o pagubă
unui organ ori unei instituţii de stat sau unei alte unităţi dintre cele care se referă la articolul
145.
Tentativa infracţiunii nu se pedepseşte. Consumarea infracţiunii are loc în momentul
în care se săvârşeşte fapta incriminată, având ca urmare fie o perturbare a activităţii
economico – financiare fie o pagubă a unui organ sau a unei instituţii publice. Sancţiunea
constă în închisoare de la 6 luni la 5 ani.
Infracţiunea are formă agravată dacă fapta a avut consecinţe deosebit de grave. În
acest caz sancţiunea constă în închisoare de la 5 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi.
18. Falsul intelectual (articolul 289 din Codul penal) constă în falsificarea unui
înscris oficial cu prilejul întocmirii acestuia, de către un funcţionar aflat în exerciţiul
atribuţiilor de serviciu, prin atestarea unor fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului
ori prin omisiunea cu ştiinţa de a însera unele date sau împrejurări.
Tentativa se pedepseşte. Consumarea infracţiunii are loc în momentul în care înscrisul
este perfectat prin semnare şi aplicarea ştampilei sau a sigiliului, moment în care se produce şi
starea de pericol pentru încrederea publică pe care trebuie să o inspire orice înscris oficial.
Sancţiunea constă în închisoare de la 6 luni la 5 ani.