Pera:  ă​

Bun​ Ursula. 
  
ă​
Ursula:  Bun​ Pera. 
 
Pera:  Vreau să vorbim despre două lucruri foarte concrete și specifice.  
 
nu mai ești ca la început.​
Primul dintre ele este: ​  Un reproș, pe care îl auzim foarte, 
foarte des ­ și un motiv mare de despărțiri ­ în care poate ambii parteneri își spun 
nu mai ești ca la început​
asta: ​ .  
 
Aș vrea să explicăm un pic de ce nu mai e ca la început. În primul și în primul rând 
­ așa cum am mai precizat și ai spus și tu foarte clar ­  există o chimie, un drog, un 
cocktail de hormoni foarte puternic. Ne depășește… 
 
Şi viața mea și fericirea mea, calitatea vieții mele și gradul de fericire au crescut 
foarte mult, în momentul în care am înțeles că există forțe mult mai mari decât noi 
ca și indivizi, care guvernează universul ăsta de foarte mult timp și noi nu prea 
avem puterea ­ repet ­ în lucrurile exterioare.  
 
Una din aceste forțe ale naturii pe care o putem compara cu orice altă forță: cu un 
vulcan, cu o furtună, cu un cutremur, lucruri care chiar ne depășesc, este 
îndrăgostirea și instinctul acesta al speciei de a procrea specia.  
 
Că specia are un interes, ca la orice altă specie și noi suntem o specie. Şi are un 
cum faci noi ca indivizii ăștia: oameni, să facă copii, să 
interes foarte puternic. Ei, ​
se implice, să nu mai fie egoiști până la urmă?  
 
Să faci un copil este o investiție, e nevoie să renunți la nevoile tale, la plăcerile 
tale și să fii cu mare drag acolo să servești acea ființă neajutorată, care chiar are 
cum îi facem până la urmă?​
nevoie de tine ani de zile. Mama natură a zis: ​  ​
Păi hai 
să le dăm toate aceste plăceri, c​
are sunt acei centrii mentali ai plăcerii în creierul 
nostru și ne recompensează anumite comportamente.  
 
 Iar îndrăgostirea este una dintre cele mai recompensate ­ de către natură ­ 
comportamente sau acțiuni. Începe cocktail­ul hormonal. Am pomenit noi câteva, 
nu le știm pe toate și nici nu e relevant. Este oxitocină, este adrenalină, este 
dopamină.  
 
Ai acest cocktail foarte puternic emoțional, te îndrăgostești și îl vezi pe celălalt ­ și 
din aceste mecanisme hormonale, dar și din mecanisme psihologice și chiar 
spirituale ­ vezi compatibilitate.  
 
Proiectezi din tine pe celălalt toate minunățiile acestei lumi. Tu ai lucrat mult, toată 
viața până la momentul respectiv, să creezi un partener ideal în mintea ta. Se 
întâmplă ca cineva să corespundă, chiar dacă nu total, tu îndrăgostindu­te de el și 
văzându­l jumătatea ta, vei face greșeala să idealizezi.  
 
Celălalt este doar un om, e un om simplu, cu nevoi, cu problemelele lui, cu bagajul 
lui, așa cum și tu îl ai pe al tău. Intrați în relație și există foarte multe indicii și 
cercetări științifice care arată: când suntem sub imperiul acestei emoții ­ 
îndrăgostire ­  toate eforturile ni se par mult mai ușor de făcut. Avem foarte multă 
energie și entuziasm, putem face absolut totul.  
  
Ursula:  La fel ca și când prizăm cocaină. E același mecanism.  
 
Pera:  Exact. Avem supraputeri omenești. Singura problemă este că nu avem cum să 
funcționăm ­ am muri cred să funcționăm ­ 50 de ani în același ritm, cu aceleași 
resurse: corpul trebuie să pompeze aceeași cantitate de hormoni, uriașă. Nu 
funcționează.  
 
Intrăm în relații, nu vedem nici un defect al celuilalt și vedem doar calități sau 
vai ce scump e când face acel lucru.​
defectele sunt drăguțe și: ​  Trece timpul ­ din 
nou teoria spune că sunt 18 luni în medie, un an și jumătate ­ dar sunt mulți 
factori.  
 
 E distanță sau nu între cei doi? Dacă stai în același pat în fiecare noapte, cât timp 
trece? Poate un an doar, sau șase luni doar, sau poate 2 ani. Ideea este că e clar 
că există această etapă prin care noi toți am trecut, o recunoaștem. De mai multe 
ori probabil ­ în viață ­ am trecut prin ea. Ne îndrăgostim, după care se produce 
dezidealizarea, care este de­a dreptul o criză în orice relație de cuplu.   
  
Ursula:  Dacă e așa o discrepanță majoră între imaginea ideală și cea ulterioară, da.  
 
Pera:  Exact. Şi este destul de greu să nu fie. Adică, mai este îndrăgostire dacă el este la 
fel și acum și peste 50 de ani?  
  
Ursula:  Păi nu. De aia vorbim noi despre iubirea rațională și despre a face diferența între 
cele două.  
 
Pera:  În pshihologie se numește efect de cristalizare. Acea crenguță, iarna când se 
așează zăpada pe ea și prinde o formă foarte frumoasă, dar când vine primăvara 
şi se topeşte zăpada, rămâne doar o crenguță maronie, uscată, fără nimic pe ea.  
 
La fel și cu partenerii noștri. Dacă plecăm cu aceste așteptări uriașe, nerealiste, cu 
gata, toată viața mea voi rămâne 
proiecții, cu hormonii urlând în noi, în ideea că: ​
cu această persoană,​
 deja am setat cadrul pentru suferințele ce vor urma.  
 
Pentru că celălalt ­ într­o zi și nu foarte târziu ­ va deveni și el un om absolut 
normal, ca toți ceilalți oameni: cu dorințe, cu nevoi, cu ego, cu valori ale lui și care 
de obicei, sunt foarte diferite de ale mele.  
 
Adică nici nu cred că există doi oameni perfect identici, care să funcționeze la fel 
în același ritm. Dorința mea nu corespunde cu a ta, sau frecvența nu corespunde, 
sunt foarte mulți factori.  
 
În momentul în care îl văd pe celălalt că este doar un om, începe de fapt o muncă. 
Şi practic acesta este un mare test al relațiilor ­ după această dezidealizare, după 
cocktail­ul hormonal ­ dacă voi rămâne sau nu împreună cu aceai persoană. Şi 
aici intervine comunicarea, prietenia, valorile, încă o dată comunicarea, 
compatibilitatea între cele două persoane pe multe planuri.  
 
Deci, “nu mai ești ca la început” este până la urmă un lucru absolut firesc. E 
minunat să ne îndrăgostim, să trăim îndrăgostirea, să ne bucurăm maxim de ea și 
în același timp să fim perfect conștienți că nu se va putea menține aceeași 
intensitate a sentimentelor ­ de genul acela ­ pentru tot restul vieții.  
 
nu mai iubesc,​
Foarte mulți oameni, ce fac în situația asta? Spun: ​  confundă 
vreau din nou să simt acele lucruri; ​
îndrăgostirea cu iubirea și spun: ​ ​
nu a fost 
persoana potrivită, m­am înșelat​ și voi căuta din nou să 
 ­ toate acele motive ­ ​
trăiesc​
. Şi există, chiar văd lucrul ăsta. 
 
Intrăm din nou și din nou în noi relații pentru a simți acel high emoțional ­ e 
minunat să­l simțim ­ după care se termină și acela, după care ne despărțim și 
căutăm o nouă persoană.   
 
Este normal să ne reîndrăgostim. Iar eu am zis așa: pentru succesul și fericirea 
unei relații pe termen lung, e foarte important să înțelegem că ne vom îndrăgosti și 
vom găsi și alte persoane atrăgătoare, în această viață.  
 
cum gestionezi această îndrăgostire? ​
Şi întrebarea este așa: ​ Cum o gestionezi pe 
următoarea? Sau rămâi într­o relație.  
 
Şi există foarte multă bogăție într­o relație de cuplu pe termen lung. Există foarte 
multe plăceri. Există calitatea sexului. Foarte multe lucruri pot fi îmbunătățite, însă 
am descoperit un mare inamic al fericirii pe termen lung în cupluri: se numește 
dopamină. Şi pentru acele cupluri care își doresc să fie ca la început, cred că se 
poate, dacă rezolvă o ecuație.  
 
Ideea e: cum anume aduci din nou dopamină în relația ta? Pentru că dopamina 
este hormonul responsabil de surpriză, mister, adrenalină, aventură, toate acele 
 lucruri care de fapt ne fac să intrăm într­o rutină în relația actuală și să căutăm 
ceva nou în altă relație.   
 
Deci există modalități: poți să mergi în excursie, poți să aduci distanță în relația ta, 
fiecare să își dezvolte personalitatea și individualitatea lui. Păstrând această 
polaritate și tensiune între cei doi parteneri, din nou și din nou putem să ne 
bucurăm de emoții, de calitatea sexului, de pasiune în cuplu, de erotism.  
 
Din nou, multe cupluri fac marea greșeală să stea în același pat, în fiecare noapte, 
ani de zile; să stea numai nas în nas toate concediile împreună; orice, orice, 
numai timp petrecut împreună; își ignoră prietenii, nu mai fac lucruri separat. Acest 
lucru distruge absolut orice șansă de a avea pasiune în acea relație.  
 
Devine  ­ cum spuneai tu la început, în relațiile cu copii ­ o monotonie și o 
plictiseală până la urmă, în care unul dintre parteneri, bărbatul, dacă femeia are 
nu mai ești 
grijă de copii, își caută în altă parte, are nevoie de lucrul ăsta. Şi atunci ​
ca la început. 
 
Este firesc să nu mai fii ca la început, dar ăsta nu este un argument pentru 
despărțire sau nefericire într­un cuplu. E normal să nu mai fii ca la început. Din 
nou, arta aceasta de a ne prezenta cu dreptul și partea luminoasă...  
 
Întrebarea este: cât de mult pot să unesc cele două imagini? A mea reală: cum 
sunt eu cu adevărat și să fie și plăcută și atrăgătoare pentru celălalt, pentru ca 
celălalt să nu vină cu mega așteptări și nici eu să nu mă schimb radical când acela 
nu mai este îndrăgostit de mine. 
 
Te rog să îmi spui și tu ce crezi despre acest "Nu mai ești ca la început".   
  
Ursula:  Pe lângă tot ce ai spus tu, intervine și interesul pe care noi ni­l dăm în etapa de 
seducție. Şi atunci, evident că un bărbat căruia îi place de o femeie, și ca să se 
asigure că acea femeie va fi cu el, va depune foarte mult efort: invitații în oraș, 
cine, flori, declarații, cadouri, tot, tot...  și asta face parte din perioada de curtare. 
 Nu o va contrazice niciodată, o va asculta, se uită în ochii ei și o ascultă. A citit 
foarte multe cărți, fie de seducție, fie romantice și știe exact cum să se comporte și 
își asigură bunăvoința și interesul acelei femei.  
 
La rândul ei femeia, și ea în perioada asta în care devine interesată de un bărbat, 
devine foarte senzuală, sexi, interesată de el, îi face toate nevoile: îi gătește, îi 
face masaj, eu știu.. ce fac și femeile în perioada aceasta de curtare, fiecare în 
funcție de specificul ei.  
 
Şi atunci, evident că după ce bărbatul se asigură că prada ­ că el e un vânător, 
nu? ­ este la el în curte, nu mai trebuie să depună acel efort ca să o mențină lângă 
el. Iar femeia, la fel. Şi ea se vede într­o relație, e stabilă, ok. Suntem împreună, 
ne­am mutat împreună, stăm împreună, mai apare și un copil sau mai știu eu ce: 
nah de ce să mai trebuiască să depun eu efort ca să­l țin lângă mine, pentru că nu 
are nici un sens​
.  
 
Şi evidend că așa: încet, încet, fiecare rămâne cu anumite dorințe și nevoi 
nesatisfăcute ­ exact cum spuneai și tu ­ de mister, aventură, nou, căutare și așa 
mai departe.  
 
Ăsta este un aspect. Celălalt aspect este ­ așa cum ai spus tu ­ faptul că ne 
prezentăm într­un fel și celălalt proiectează asupra noastră foarte multe lucruri și 
ne și dorim să părem în ochii celuilalt ca fiind cea mai, cel mai, tocmai ca să ne 
asigurăm că vom avea o relație cu acea persoană.  
 
Şi ai spus tu la un moment dat că: după 18 luni, 3 ani celălalt nu mai este așa cum 
nu mai ești ca la început​
ne­am imaginat: ​ nu mai ești așa cum mi­am imaginat​
 sau ​ . 
El nu s­a schimbat. El este același, doar că noi am încetat să mai proiectăm. 
 
Nu mai putem să stăm drogați, așa cum spuneam mai devreme. Pur și simplu 
mecanismul e normal și când trece efectul drogului, vedem realitatea așa cum este 
ea, nu înfrumusețată de eu știu ce culori și senzații.  
 
Şi celălalt este exact la fel. Era la fel și la început, dacă tu ai fi vrut să vezi asta. 
Dar tu nu ți­ai dorit să vezi asta, că și tu idealizai imaginea, și tu proiectai foarte 
mult în partener și probabil că reciproca era valabilă. Asta ține de faptul că nu mai 
ești ca la început.   
 
Şi mai vreau să spun încă un lucru. Foarte bine ai zis tu, că partenerii care stau tot 
timpul împreună, dorm în același pat și au tot timpul activități în comun, se 
plictisesc.  
 
Noi oamenii, suntem pe deoparte ființe cărora le place rutina și le place siguranța, 
dar pe de altă parte exact asta este ceea ce ne omoară și ne îmbătrânește și e 
ceva de care ne plictisim. Şi atunci trebuie să găsim cumva un echilibru între 
nevoia de nou, nevoia de schimbare și siguranță și predictibilitate și previzibilitate.  
 
În plus, mai vreau să vă imaginați că atracția sexuală dintre un bărbat și o femeie 
este ca o diferență de potențial: să zicem că femeia e cu minus, bărbatul e cu 
plus. Cu cât mai mult stau ei împreună și fac sex și își respiră unul nasul celuilalt, 
cu atât acea diferență de potențial se micșorează până când se egalizează.  
 
Când se egalizează aceste două aspecte, nu mai există atracție. Suntem foarte 
buni prieteni. Sunt și foarte multe relații în care stau împreună pentru că ei sunt 
prieteni.  
 
De aici derivă și ceea ce urmează să spun, faptul că: e important să ne menținem 
individualitatea și personalitatea.   
 
Că tu m­ai întrebat, cum facem ca să nu mai existe dorința asta de a căuta 
undeva în exterior. Păi eu cred, că dacă fiecare dintre noi ne­am urma calea 
noastră proprie și nu ne­am stabiliza într­o zonă de confort și nu ne­am mulțumi cu 
puțin în viață, în general, în ceea ce ne privește pe noi înșine, am ține ștacheta sus 
și din punct de vedere al viselor, obiectivelor, dorințelor noastre, am evolua și 
ne­am dezvolta încontinuu și partenerul de lângă noi ar fi motivat să facă asta, 
plus că l­am inspira să facă asta, ne­ar admira ­ și admirația este componenta din 
iubire de care spuneam ­ și ar face și el același lucru.  
 
Dar pentru asta e important să nu­i punem bețe în roate. Să nu­i spunem: ​
da, stai 
acasă cu mine, hai să ne uităm amândoi către un ecran.​
 Că ce fac majoritatea 
cuplurilor? S­au găsit, a trecut perioada de îndrăgostire, după care amândoi stăm 
și ne uităm către un ecran și asta este singura noastră activitate și eventual mai 
mergem în două concedii pe an și gata.  
 
Păi care este calitatea vieții? Ce ai fi făcut dacă ai fi fost singur? Eu am văzut asta 
și din experiența mea proprie, și din experiența altor oameni. Oamenii care sunt 
singuri și care nu sunt într­o relație, culmea, au vieți mult mai bogate, neexistând 
această zonă de confort, neexistând acest ecran către care privim amândoi 
împreună. Celebrele: toată lumea se uită la seriale și filme și asta e cam tot ce 
facem în cuplu... mi se pare halucinant.   
 
Dacă ai fi fost singur, ce ai fi făcut? Păi ar fi trebuit să ieși în oraș, ar fi trebuit să 
socializezi, ar fi trebuit să faci sport ca să arăți bine, ca să atragi parteneri de 
diferite tipuri. Ai fi avut mult timp liber, deci ai fi investit în proiectele tale 
profesionale.  
 
Ei, dacă ai face chestiile astea și când ești într­un cuplu, la fel cum le faci și când 
ești singur și nu cazi în capcana asta a blazării și a plictiselii, și tu și partenerul tău 
veți avea foarte mult de câștigat.  
 
Nu poți să renunți la viața ta personală și să devii dependent de un om, să renunți 
la visele tale, să te îngropi între patru pereți și în fața unui ecran, și apoi să te miri 
la un moment dat că ești frustrat, deprimat, gras, urât, că n­ai făcut nimic cu viața 
ta. Şi ajungi la 40­50 de ani să îți dai seama că nici pereții ăia și nici copiii care 
deja au plecat de acasă, nu îți asigură satisfacția şi cum trăiești.  
 
 Şi evident că sunt unii oameni și într­un astfel de exemplu de relație care se 
hei, da eu merit mai mult​
trezesc și spun: ​ . Se uită în jurul lor, văd prieteni care 
poate sunt singuri, sau poate care au o viață mai dinamică și care efectiv trăiesc.  
Ei doar există. Şi de aici "nu mai ești ca la început". Avem pe pereți pozele de la 
nuntă sau pozele de la primele noastre întâlniri și după aia ne uităm în oglindă și 
unul la altul și realitatea este atât de diferită și atât de tristă, încât și mie îmi pare 
rău dacă ai ajuns într­un astfel de punct. Dar putem ieși de aici, și putem să ne 
stimulăm reciproc.  
 
Şi evident, dacă unul dintre ei renunță la statul ăla pe canapea și se duce și spune: 
hei, știi ce? Eu am hobby­uri, vreau să ridic zmee, să mă duc la sală, să m­apuc 
de offroad, motociclism sau lego.​
.. ce­o fii, nu contează, dar e important să ai 
încontinuu pasiuni și vise.  
 
Ce facem? Altfel care­i ideea? Stăm în relație, vrem repede să ne căsătorim? ​
Oai, 
am 25 de ani? Perfect, m­am măritat. Am 30, am 2 copii...​minunat.​
 ​  Şi de aici 
încolo ce faci cu viața ta? Ai 30 de ani și acum intrii în rutina aia și plictiseală? Nu 
te mira că peste 4, 5, 10 ani, la criza vârstei mijlocii, el sau ea își găsește pe un 
altul și au plecat. E ceva firesc și normal până la urmă ca tu ca om să îți dorești 
să­ți trăiești viața pe deaîntregul și cât mai pe deplin.   
 
Pera:  Perfect, păi e clară treaba și cu "Nu mai ești ca la început". Ar trebui să ne 
asumăm responsabilitatea și să ne asigurăm că păstrăm viața în noi și în cuplul 
nostru.