Cursul 11

Iesirea de sub puterea parinteasca

Emanciparea

Reprezenta actul juridic prin care o persoana alieni iuris devine sui iuris. Ca si adoptiunea,
emanciparea este o creatie a jurisprudentei romane, realizata tot prin interpretarea aceleiasi reguli
a Legii celor XII Table privind vanzarea fiului de familie. Are tot doua faze,ca si adoptiunea:

a) Faza I : 3 vanzari + 2 dezrobiri succesive (identica cu faza I a adoptiunii)

b) Faza II: dezrobire vindicta, faza distincta pt ca produce efecte diferite fata de primele 2
dezrobiri; prin efectul primelor 2 dezrobiri filius revenea sub puterea lui pater, in virtutea
celei de-a 3-a dezrobiri el iese de sub puterea cumparatorului si devine sui iuris

Prin efectul emanciparii se rup legaturile agnatice dintre emancipat si familia de origine,ceea ce
inseamna ca el isi pierde si drepturile succesorale in acea familie. Totusi, praetorul a considerat
ca este inechitabil ca emancipatul sa nu participe la succesiunea fostului pater alaturi de fratii sai,
motiv pt care in urma realizarii unei reforme, s-a ajuns ca emancipatul sa participe la succesiune
alaturi de fratii sai, cu conditia insa de a face o collatio bonorum/ emancipati, adica cu conditia
de a face un aport al bunurilor sale proprii la masa succesorala.

Emancipatul care dorea sa participe la mostenirea lui pater,trebuia sa aduca la mostenire toate
bunurile pe care el le detinea in calitate de sui iuris,pt ca altfel ar fi fost inechitabil ca el sa
participe la mostenire alaturi de fratii sai care fiind alieni iuris nu avusesera bunuri. Desigur ca
realizarea acestei collatio emancipati era facultativa pt emancipat, caci daca nu dorea sa participe
la mostenire nu era nevoie sa faca aceasta aportare de bunuri.

Capitis deminutio

Reprezenta desfiintarea lui caput/ a personalitatii. Putea imbraca la romani 3 forme :

 Capitis deminutio maxima = pierderea de catre o persoana a tuturor elementelor

personalitatii ( cazul cetateanului care isi pierde libertatea)

 Capitis deminutio media = pierderea cetateniei romane (status civitatis), cum se intampla
daca cetateanul roman devenea peregrin sau latin

 Capitis deminutio minima = pierderea unor dr de familie -> dispareau unele dr de familie,
fiind posibil ca in anumite imprejurari sa se dobandeasca altele in loc.

Cazul emancipatului – prin emancipare sufera o capitis deminutio caci pierde drepturile din
familie fata fam de origine, avand in schimb avantajul cresterii capacitatii sale juridice, caci el
din alieni iuris devine sui iuris
Cazul adoptatului – prin adoptiune pierde dr de familie in fam de origine dar dobandeste in loc
altele noi in familia adoptantului; capacitatea sa juridica insa ramane neschimbata,caci el ramane
alieni iuris

Cazul adrogatului – conditia juridica scade prin efectul adrogatiunii chiar daca prin aceasta
dobandeste dr de familie pe care nu le avea, caci el se transforma din sui iuris in alieni iuris

De aceea nu traducem capitis deminutio asa cum rezulta dintr-o traducere literala,caci ar insemna
micsorarea capacitatii, termenul corect fiind cel de desfiintare a personalitatii, caci vechea
personalitate se desfiinteaza, dobandindu-se una noua care poate fi mai buna/mai rea/la fel cu
vechea personalitate

Persoana juridica

Era o colectivitate ce dispune de o anumita capacitate juridica si de un patrimoniu propriu,si care

dobandeste drepturi si isi asuma obligatii independent de membrii care o compun (personalitate,
patrimoniu, drepturi, obligatii)

Sub aspect terminologic, persoanele juridice erau cunoscute de romani sub denumirea de
corpora/universitates, iar cele mai importante persoane juridice la romani erau:

- Statul roman (cea mai veche pers juridica,patrimoniu in care intra ager publicus si
aerarium, care avea debitori si care putea primi mosteniri in cazul in care acestea erau
vacante)
- Coloniile si municipiile
- Asociatiile de publicani (societates publicanorum) – repr asociatiile care luau in arenda
sarcina strangerii impozitelor statului roman
- Biserica – dupa edictul de la Milan
- Corporatiile (collegia) – asociatii constituite pe diverse criterii, prin simpla manifestare
de vointa a membrilor lor; unele mascau curente si orientari politice adverse titularilor
puterii, motiv pt care s-au luat masuri de limitare a activitatii acestora (Caesar a desfiintat
toate pers juridice private cu exceptia celor care datau din epoca foarte veche, iar August
a hot ca nu este posibila constituirea unor asociatii fara a exista un acord prealabil din
partea Senatului Romei)

Tutela si curatela

Reprezentau institutii juridice destintate asigurarii protectiei incapabililor de fapt. Incapabilii de

fapt erau acele persoane care dispuneau de capacitate de drept, aveau personalitate / caput, dar nu
aveau discernamant/ reprezentarea urmarilor faptelor lor. Ex: nebunii, nevarstnici, risipitorii.

Atat tutela, cat si curatela au fost insa la origine mecanisme de protejare a intereselor rudelor
civile si nu ale incapabililor,caci rudele civile, agnatii, aveau interese patrimoniale legate de
controlul realizat asupra unui incapabil, deoarece in lipsa unui asemenea control exista riscul ca
incapabilul care dispunea de bunuri proprii sa faca acte necugetate cu privire la bunurile din
patrimoniu, care sa conduca la saracirea acestui patrimoniu si care implicit sa afecteze interesele
rudelor civile care urmau sa vina la mostenirea incapabilului.

Dovada a faptului ca la origine tutela si curatela au fost insitutii de protejare a intereselor

agnatilor incapabilului, este faptul ca incapabilul care nu avea agnati nu avea nici tutore.
Daca un incapabil avea mai multi agnati, tutela se acorda agnatilor in ordinea in care acestia
urmau sa vina la mostenire.

Spre sfarsitul epocii vechi asistam la transformarea tutelei dintr-o institutie in interesul agnatilor,
intr-o institutie de protejare a incapabililor, schimbare ilustrata de o definitie celebra data tutelei
de catre Servius Sulpicius: “Tutela est vis ac potestas in capite libero ad tuendum eum qui proper
aetatem suam sponte se defendere nequit” – Tutela este o forta si o putere asupra acelei persoane
libere care din pricina varstei nu se poate apara singura.

Definitia cuprinde doua parti contradictorii,caci prima parte, pana la ad tuendum releva functia
originara a tutelei, si anume aceea de a fi o forta si o putere in interesul agnatilor, pe cand cea de-
a doua parte a definitii releva transformarea acestei functii intr-una realizata in interesul
incapabilului.

Clasificarea tutelei se realizeaza dupa 2 criterii :

- Persoanele puse sub interdictie

- Modul de acordare a tutelei

a) Dupa persoanele puse sub interdictie, exista 2 forme de tutela

a. Tutela impuberului sui iuris - copiii sub 14 ani era pus sub tutela agnatilor la
moartea tatalui/bunicului sau; dura pana cand implinea 14 ani
b. Tutela femeii sui iuris – la moartea sotului sau,era pusa sub tutela agnatilor,numai
ca tutela era perpetua

Imparatul August a creat asa numitul ius liberorum prin care a desfiintat tutela pt ingenua cu 3
copii si dezrobita cu 4 copii, considerand pe buna dreptate, ca o femeie care isi poate creste
singura ¾ copii are si discernamantul necesar pt a isi administra singura bunurile. In anul 410 en,
ius liberorum a fost generalizat  desfiintarea tutelei pt femeile sui iuris

b) Dupa modul de deferire, tutela este de 3 feluri:

a. Legitima – tutela regl de Legea celor XII Table si acordata agnatilor incapabilului
b. Testamentara – tutela realizata printr-o clauza introdusa in testament prin care
testatorul desemna un tutore pt cazul in care el ar muri inainte ca filius sa
implineasca 14 ani si prin care putea desemna un tutore si pt sotia sa
supravietuitoare
 c. Dativa – tutela creata prin legea Atilia(sec II en) , se acorda de catre magistrat in
situatia in care nu exista nici tutela legitima nici testamentara , situatia in care
incapabilul nu avea agnati si nici nu ii fusese desemnat un tutore prin testament
=> releva fct de protectie a incapabililor

Modurile de administrare a tutelei:

- Negotiorum gestio
- Auctoritatis interpositio

Negotiorum gestio = procedeul de administrare a tutelei pe perioada pe care pupilul era infans
(< 7 ani). In cadrul acestui procedeu tutorele era indreptatit sa realizeze orice fel de acte cu
privire la bunurile pupilului, inclusiv acte de dispozitie,acte pe care tutorele le incheia in numele
sau, si nu in numele pupilului pt ca pupilul neavand capacitate,nu avea nici capacitatea de a da
imputernicire.

La sfarsitul perioadei de tutela, intre tutore si pupil avea loc o reglementare de conturi,in cadrul
careia tutorele dadea socoteala despre cum a administrat bunurile pupilului.

Auctoritatis interpositio = procedeu utilizat pt administrarea bunurilor pupilului > 7 ani si care
se putea exprima corect

In cadrul acestui mod de administrare, tutorul avea doar rolul de a completa personalitatea
pupilului, asistandu-l in acest scop la incheierea actelor, acte pe care de data aceasta pupilul le
incheia in numele sau propriu. Aceasta asistare a pupilului nu trebuie inteleasa insa ca o
confirmare/ratificare a actelor incheiate de pupil.

Curatela

Curatela = procedeu juridic de protectie a celor loviti de incapacitati accidentale (tutela se adresa
incapacitatilor considerate firesti, ex varsta, femeia)

Una din cele mai vechi curatele era curatela alienatului (perioada Legii celor XII Table), insa in
decursul timpului nr curatelelor a crescut foarte mult, pt ca si incapacitatile accidentale erau
numeroase. Cele mai importante cazuri de curatela sunt :

- curatela nebunului (furiosus)

- curatela prodigului (risipitorului)
- curatela minorului de 25 ani(0-7 = infans, 7-14 impuber, 14-25 minor) -> discernamant
atenuat pana la 25 ani

Felurile curatelei sunt urmatoarele:

- Curatela legitima, reglementata de lege

- Curatela dativa, acordata de magistrat
Nu exista curatela testamentara,potrivit principiului Curator testamento non datur.

In ce priveste modul de administrare a curatelei, spre deosebire de tutela,e ste unul singur,
negotiorum gestio.

Obligatiile curatorului (negotiorum gestor) fata de cel pus sub curatela erau reglementate dupa
regulile ce guvernau gestiunea de afaceri (act/fapt juridic licit care produce efecte juridice
similare cu cele generate de contractul de mandat).

Bunurile
Erau lucrurile ce sunt susceptibile de insusire sub forma dreptului de proprietate.

In terminologie romana, cuvantul res desemna atat lucrurile in general, cat si lucrurile la care se
refera un raport juridic si pe care noi le denumim bunuri.

Romanii faceau clasificarea lucrurilor si nu a bunurilor, considerand nu foarte gresit ca

diviziunea lucrurilor o include si pe aceea a bunurilor, deoarece in anumite imprejurari practic
orice lucru poate deveni un bun.

Strans legat de notiunea de bun este si conceptul de patrimoniu, care in dreptul modern
desemneaza totalitatea drepturilor, datoriilor si sarcinilor cuiva susceptibile de o valoare
pecuniara. Romanii nu au ajuns din capul locului la acest concept, caci initial ei reduceau
patrimoniul la suma lucrurilor corporale pe care acesta le cuprindea, aspect demonstrat de faptul
ca la origine ei desemnau patrimoniul prin termeni precum familia, pecunia – vite. Cuvantul
patrimonium apare in epoca clasica, intr-un sens apropiat de cel modern. Mai tarziu, in epoca
postclasica, patrimoniul era desemnat prin termenul de substantia.

Diviziunea fundamentala a lucrurilor in conceptie romana era aceea in:

- Lucruri patrimoniale – res in patrimonio

- Lucruri nepatrimoniale – res extrapatrimonium

In categoria lucrurilor patrimoniale intrau acele lucruri care puteau forma obiect al proprietatii
private,iar lucrurile nepatrimoniale erau lucrurile care nu erau susceptibile de apropriere sub
forma proprietatii private.

Intr-adevar existau lucruri care nu puteau forma obiect al proprietatii private fie datorita naturii
lor (ex: cerul, aerul, stelele), fie datorita destinatiei (ex: zidurile cetatii, templele, lucrurile de
cult), de aceea romanii faceau clasificarea lucrurilor patrimoniale in cadrul carora identificau mai
multe categorii:

- Cea mai veche clasificare:

 o Res mancipi – considerate a fi mai valoroase/pretioase,motiv pt care ele au mai
fost denumite si pretiosiores: sclavii, vitele si pamantul Romei
o Res nec mancipi – mai putin valoroase: banii, solul italic.

- O alta clasificare :
o Res corporales – acelea care puteau fi atinse cu mana, intrucat aveau o forma
materiala
o Res incorporales – neavand o forma materiala, nu puteau fi atinse cu
mana/pipaite

Romanii considerau dreptul de proprietate ca fiind un lucru corporal. Aceasta conceptie se

datoreaza unei atitudini fetisiste a romanilor fata de proprietate, caci in virtutea unei asemenea
atitudini, romanii confundau dreptul de proprietate cu obiectul acestui drept, confuzie care se
manifesta si pe plan terminologic , caci ei nu spuneau am un drept de proprietate asupra unui
bun, ci spuneau haec res mea est.

- O alta clasificare:
o Res mobiles (mobile) – acele lucruri care se puteau misca fie prin putere proprie,
fie printr-o forta exterioara lor, fara a-si pierde sau schimba identitatea
o Res soli (imobile) –isi pierdeau identitatea daca erau mutate.

- O alta clasificare:
o Genera (lucruri de gen) – acele lucruri care se identifica prin trasaturi proprii
categoriei din care fac parte (ex: graul, aurul, sclavii)
o Species (lucruri individual determinate) – se individualizeaza prin trasaturi
proprii numai lor (ex: sclavul Paulus, fondul cornelian – terenul apartinand gintii
Cornelia)

Important de precizat ca incadrarea unui bun in una din categorii nu reprezinta structura intima a
lucrurilor, ci vointa partilor contractante, asa cum se manifesta aceasta vointa in cadrul raportului
juridic (de ex, daca doua parti incheiau un contract de vanzare avand ca obiect 10 sclavi,
notiunea de sclav nefiind insotita de vreun determinativ, atunci acel contract avea ca obiect
lucruri de gen; daca sclavii erau precizati prin aratarea numelui lor, atunci contractul avea ca
obiect lucruri individual determinate)

Aceasta distinctie intre genera si species prezinta importanta capitala in materia riscurilor in
contracte, astfel, daca lucrul datorat de debitor era un lucru de gen, iar acesta pierea ca urmare a
interventiei unui caz fortuit (eveniment independent de culpa debitorului si dincolo de controlul
acestuia), atunci debitorul nu era exonerat de obligatia de predare a sclavului, caci functiona
principiul genera non pereunt – lucrurile de gen nu pier, el fiind tinut sa dea creditorului in
continuare un alt lucru de acelasi gen; daca obiectul obligatiei era un lucru species care pierea,
atunci debitorul era exonerat de obligatie precum si de raspundere pt neexecutarea acesteia
O alta clasificare :

- Fructe – lucrurile produse de un alt lucru in mod periodic, conform destinatiei sale
economice si fara a-i consuma substanta. Erau de trei feluri :
 Naturale = Nu necesita pt aparitie interventia muncii omului
 Industriale = necesita interventia muncii omului pt a putea aparea (ex:
vinul,lana)
 Civile = fructe ce se produceau ca urmare a actelor juridice civile (ex:
chiriile, arenzile, dobanzile)
- Produse – lucruri produse de un alt lucru,dar carora le lipsea caracterul periodicitatii (ex:
materialul lemnos exploatat in padure , prasila sclavilor)

O alta categorie :

- Res quae pondere numero mensurave constant - lucrurile care se cantaresc,numara si

masoara

In categoria acestor lucruri intra acelea care pot fi inlocuite unele prin altele, si pe care noi
astazi le denumim fungibile. Desi de cele mai multe ori lucrurile acestea se identifica prin
trasaturile de gen, ele nu se suprapun, deoarece difera criteriul de incadrare a acestora in
categorii. La lucrurile de gen, vointa partilor contractante e cea care determina calificarea, pe
cand in cadrul lucrurilor care se cantaresc, numara si masoara criteriul il reprezinta practicile si
uzantele comerciale.

- Res extrapatrimonium (lucruri extrapatrimoniale) - lucruri care nu puteau intra in propr

cuiva, fie dat naturii lor (aerul, cerul, stelelor), fie dat destinatiei (zidurile cetatii, templele
si in gen lucrurile de cult).

Un lucru poate fi stapanit sub 3 forme:

- titlul de posesiune
- titlul de detentiune
- titlul de proprietate

Posesiunea (possessio) = stare de fapt ocrotita juridic constand in stapanirea materiala a unui
lucru Reprezinta o exteriorizare a proprietatii, un exercitiu al actelor materiale specifice dreptului
de proprietate. Ea este socotita a fi o exteriorizare a proprietatii deoarece de cele mai multe ori
insoteste dreptul de proprietate, un posesor fiind prezumat sub aspect ca este si proprietarul
lucrului in cauza. Prezumtia este insa una relativa caci sunt si situatii in care posesia nu este
legata si de calitatea de proprietate, caz in care vom avea un proprietar neposesor si un posesor
neproprietar.

Proprietatea este asadar un drept, pe cand posesiunea este un simplu fapt, o simpla
stapanire de fapt asupra unui lucru. Desi prin sine acest fapt ar trebui sa se gaseasca in afara
domeniului dreptului, el prezinta o importanta cu totul aparte, ceea ce a condus la ocrotirea
acestui fapt pe cale legala, acordandu-i-se in anumite imprejurari unele efecte juridice.

Din perspectiva istorica, conceptul de posesie s-a configurat in legatura cu exploatarea lui ager
publicus. Inca din vremea regalitatii, statul roman, ca titular al lui ager publicus a inceput sa
concedeze suprafete de pamant prin ager publicus catre patricieni gratuit sau contra unei sume
anuale de bani. Aceasta stapanire exercitata de patricieni asupra pamanturilor statului a fost
desemnata de autorii antici prin termenul de possessio, iar obiectul acestei stapaniri, respectiv
terenurile, au fost desemnate prin termenul de possessiones.

Initial, la origine, se concedau patricienilor doar suprafete pe care acestia impreuna cu familiile
lor le puteau cultiva, si mult timp din aceasta cauza nu s-a resimtit vreo nevoie de a se ocroti
juridic aceasta stapanire de fapt asupra pamanturilor sale. Cu timpul insa,lacomia patricienilor a
determinat statul sa concedeze suprafete mai mari de pamant decat cele care puteau fi prelucrate
prin mijloace proprii de catre acestia, moment din care patricienii au inceput sa subconcedeze o
parte din aceste terenuri clientilor lor cu titlul de stapanire precara, anume cu obligatia acestora
de a restitui oricand la cererea patricianului, terenul concedat.

Cat timp dependenta clientilor fata de patroni a fost una quasi-absoluta,nu au fost probleme; dar
cu timpul aceasta dependenta s-a atenuat,motiv care a dus la cazuri din ce in ce mai frecvente in
care clientii refuzau sa restituie terenurile subconcedate la cererea patricienilor.

Acesta a fost momentul in care s-a resimtit in mod acut nevoia de a se ocroti juridic dreptul
patricienilor/posesorilor, iar un prim instrument juridic in acest sens l-a reprezentat interdictul de
precario – interdict privind precarul, care reprezenta in fapt o masura de politie administrativa
prin care in caz de refuz al clientului, patronul putea redobandi stapanirea pamantului
subconcedat cu concursul magistratului. Din acest moment,posesia inceteaza a mai fi o stare de
fapt fara consecinte juridice,si sufera un proces de abstractizare, proces in urma caruia se
transforma intr-o institutie juridica. Dobandind un continut abstract, conceptul de posesie
dobandeste si aplicabilitate generala, nemairezumandu-se la raportul strict dintre patron si
client din stapanirea pamanturilor statului.

De aceea putem spune ca, la origine, posesiunea a reprezentat stapanirea de fapt asupra
pamanturilor statului, ocrotita juridic prin interdicte.