You are on page 1of 86

CURS F1.C1.

Coninut:
Introducere n fiziologie: definiii, obiectul fiziologiei, ramurile fiziologiei. Scurt istoric. Principiile etice impuse de scoala hipocratic n medicin.

Organizarea i ierarhizarea organismului uman.


Mediul intern definiie, compartimente. Compoziia materiei vii.

OBIECTIVELE NVRII
L a finalul acestui curs, studentul trebuie:

S defineasc fiziologia S identifice obiectul fiziologiei i ramurile acesteia S cunoasc etapele importante din dezvoltarea stiinelor fiziologice. S enune principiile etice impuse de scoala hipocratic n medicin S neleag ierarhizarea organismului uman S identifice si s enumere sistemele funcionale ale organismului uman i rolurile acestora n funcionarea organismului ca ntreg. S defineasc mediul intern i s descrie distributia fluidelor in organism

S deosebeasc componentele mediului intern i s indice caracteristicile sectoarelor lichidiene


S stie care sunt principalii ioni ai mediului intern i s indice concentraiile fiziologice ale acestora n plasm S descrie compozitia matricei extracelulare i s discute implicaiile alterrii componentelor acesteia asupra strii de sntate. S descrie compoziia chimic a materiei vii S descrie rolurile principalelor macro i microelemente din compoziia organismului uman i s discute consecinele deficitului acestora asupra strii de sntate.

FIZIOLOGIA

- physis "natura, originea"; dttor de via. - logia (logos) tiin.

Ramura a biologiei care se ocup cu studiul funciilor normale ale organismelor vii. Ea descrie mecanismele celulare, tisulare sau sistemice care stau la baza realizrii unei funcii, precum i modul n care organismul, ca

un intreg ndeplinete funcii particulare, eseniale pentru via.


Fiziologia are ca obiect de studiu NORMALUL = FUNCTIA NORMALA A UNUI ORGANISM VIU. Fiziologia, ca stiinta a constantelor si functiilor normale ale organismului, isi propune sa spuna cate ceva despre substratul metabolic si energetic al proceselor vitale (I. Haulic) Fiziologia este anticamera patologiei si termenul de referinta al tuturor fenomenelor biologice care au loc in patologia umana (I. Haulic).

Definiii ale fiziologiei - continuare


ntrebrile eseniale n fiziologie sunt:
Cum? Cum lucreaz, cum funcioneaz o structur, care este mecanismul? De ce? De ce se ntmpl aa? Raspunsurile implic descrierea unor secvene care presupun identificarea cauzelor si a efectelor.

n descrierea acestor secvene, fiziologia apeleaz i la stiine nrudite, cum sunt anatomia, chimia sau fizica.
Fiziologia este n permanent interrelaie cu biologia celular i molecular, cu genetica, biochimia, biofizica, atribuindu-i rolul de integrare a tuturor achiziiilor caracteristice fiecareia dintre ele. Alaturi de aceste discipline, fiziologia are ca obiect de studiu NORMALUL = FUNCTIA NORMALA A UNUI ORGANISM VIU.

Studiul fiziologiei este important pentru c ofera baza de studiu pentru procesele patologice.

Ramuri ale biologiei care s-au desprins din Fiziologie


BIOCHIMIA

BIOFIZICA
FARMACOLOGIA

PALEOBIOLOGIA
BIOMECANICA

SUBDISCIPLINE ALE FIZIOLOGIEI


Fiziologie vegetal i animal dup natura organismului studiat. Fiziologia general - studiaz manifestrile generale ale materiei vii; Fiziologia special - se ocup cu funciile unor organe sau aparate. Fiziologia normal i patologic descrie funcionarea mecanismelor fiziologice n condiii de sntate i boal;

Ecofiziologia studiaza adaptarea organismelor la conditiile de mediu;


Fiziologia unor condiii speciale: a efortului fizic, a adaptrii la altitudine, a spatiului cosmic, a submersiei, etc. Fiziologia evolutiei studiaza felul in care funciile caracteristice indivizilor dintr-o populatie au raspuns la procesul de selectie de-a lungul timpului. Este strans legata de genetica. Fiziologia aprrii la stress sau amenintari

Istoric
Simboluri in medicina

Rod of Asclepius (Bastonul lui Asclepios)

Asclepius, fiul lui Apollo, Aesculapius in latina Este considerat parintele medicinii

Apollo era considerat Zeul


luminii si al soarelui profetiilororacolul din Delphi artelor vindecarii medicinii

Apollo (Louvre Museum)

Confuzie cu caduceul lui Hermes

Early confusion between the symbols almost certainly arose due to the links between alchemy and and Hermes, whose symbol is the caduceus. The alchemists adopted the caduceus because Hermes, the God of Messengers, was also the patron lord of gamblers, thieves, tricksters and alchemists. By the end of the 16th century, alchemy became widely associated with medicine in some areas, leading to some use of the caduceus as a medical symbol .
A caduceus it was an ancient astrological symbol of commerce and is often depicted being carried in the left hand of Greek god Hermes, also known in Ancient Egypt as Thoth, the messenger and herald of the gods, conductor of the dead and protector of merchants and thieves. The caduceus is sometimes inaccurately used as a symbol for medicine, especially in North America, but the traditional medical symbol is the rod of Asclepius with only a single snake and no wings. Sursa: Wikipedia

La nceput, comportamentul fata de boli a fost instinctual. Ce imi amelioreaz durerea, ce imi face bine? plante, fructe, locuri, amulete? Treptat, unii dintre indivizii grupului s-au specializat in vindecare i au aparut vracii Practicile medicale aveau un pronunat caracter mitico-magic. Boala era data de cineva de regul o divinitate care trebuia adorata.

IMHOTEP
a trait in a 3-a dinastie egipteana (circa 2650-2600 i.e.n.), fiind considerat primul arhitect, inginer si preot-medic cunoscut.
importanta sa in medicina a fost recunoscuta si de catre greci si romani.

a construit prima piramida in trepte care a devenit model arhitectural egiptean.

Egiptean cu sechele de poliomielit

Medicina in Grecia antica

Asclepius, fiul lui Apollo

Apollo zeul vindecarii

Parintele medicinii

Medicina in Grecia antica


Medicina greaca s-a dezvoltat intr-o lunga perioada de timp, avnd la baz practica medicala populara, empirismul laic si puternice elemente mitologice si religioase.

Asclepios (Esculap la romani) fiul lui Apolo, a preluat de la acesta calitatile de vindecator ;
Cele 3 fiice ale sale s-au dedicat si ele practicarii medicinii, numele fiecareia fiind preluat in medicina actuala: Higeia - ocrotitoarea sanatatii - igiena Panakeia atotvindecatoare panaceu

Epione - alinatoare a durerilor - opiacee ?.


Dupa Homer, ar fi fost sotia lui Asclepios i nu fiica.

Medicina in Grecia antica continuare

Templul lui Apolo era vizitat atat de bolnavi pentru tratament, cat si de oamenii sanatosi pentru destindere Spitalele se numeau asclepioane; erau in acelasi timp si temple inchinate lui Asclepius (Epidauros, Kos). Preocuparile filozofice pentru explicarea naturii si a esentei ei, au inaugurat ETAPA NATURALIST FILOZOFICA in dezvoltarea stiintelor medicale. Apare astfel o filozofie bazata pe observatie, pe elemente materiale, pregatind aparitia medicinei stiintifice.

Medicina in Grecia antica scoala


hipocratic

Iau nastere scoli medicale, ca cele din Cos, Cnidos, Rhodos, unde se formeaza medici in colectivitati inchise. Practic, in acesta perioada, medicina se desparte de alte stiinte. Importanta este scoala din Cos, deoarece il are ca reprezentant pe HIPOCRATE (460-377 i.e.n)

Elemente definitorii pentru medicin, introduse de coala hipocratic


Comportamentul avizat al medicilor, bazat pe observarea semnelor de boala si a efectelor curative ale unor remedii. Delimitarea unor specialitati medicale: chirurgia ortopedica. Apare individualizarea: pe primul plan este bolnavul, nu boala. Sunt conturate tipurile constitutionale (sanguin, coleric, melancolic i flegmatic).

Medicina in Grecia antica scoala hipocratic - continuare


coala hipocratica se remarc prin aspecte de semiologie:
cunoasterea bolilor prin observarea minutioasa a simptomelor i a starii generale a bolnavului; examinarea pacientului: a pulsului, a temperaturii, a urinii, a fecalelor, a expectoraiilor, a vrsaturilor etc. sunt descrise: faciesul hipocraticus si degetele hipocratice

Colectia de scrieri hipocratice se numeste Corpus hippocraticus


Importante sunt capitolele: Despre fracturi, Despre articulatii, Epidemiile, Despre boala sfanta, Aforismele, Prognosticul, Jurmantul depus de medici.

Studiu individual: pentru urmtoarea ntlnire rebuie s descriei n maximum 200 de cuvinte termenii de: facies hipocratic si degete hipocratice
SEMIOLOGE s. f. 1. Parte a medicinii care se ocup cu descrierea simptomelor i a semnelor diferitelor boli, precum i a metodelor de a le pune n eviden i de a le diagnostica;. 2. tiin care studiaz semnele ntrebuinate n cadrul vieii sociale; semiotic. [Pr.: -mi-o-] Din fr. smiologie.

Degete hipocratice

Facies hipocratic

Medicina in Grecia antica scoala hipocratic - continuare


coala hipocratic impune reguli si norme:
medicul este slujitorul naturii Medicus curat, natura sanat medicul trateaz, natura vindec. Primum non nocere, deinde salutare La inceput, nu dauna! sau La inceput sa nu faci rau si apoi sa faci bine! pacientul trebuie sa fie cruat: moral si fizic medicul sa nu pretinda onorariu disproportionat medicul sa recurga la sfatul colegilor, la nevoie.

Medicul trebuie sa depuna un juramant juramantul lui Hipocrate

Medicina in Grecia antica Jurmntul lui Hipocrate


Jur pe Apollo, pe Asclepios, pe Higeea si Panaceea, pe totii zeii si zeiele, luandu-i ca martori ca voi indeplini, pe cat ma vor ajuta puterile si priceperea, juramantul si legamantul care urmeaza. Pe invatatorul meu intr-ale medicinii il voi socoti deopotriva cu cei care m-au adus pe lume, voi imparti cu el averea mea si, la nevoie, i voi indestula trebuintele; pe copiii sai ii voi privi ca pe fratii mei si, daca vor dori sa devina medici, ii voi invata fara plata si fara sa le cer vreun legamant. Preceptele, lectiile orale si tot restul invataturii le voi impartasi fiilor mei, fiilor invatatorului meu si ucenicilor uniti printr-o fagaduiala si printr-un juramant, potrivit legii medicale, dar nimanui altcuiva.

Voi indruma ingrijirea bolnavilor spre folosul lor, pe cat ma vor ajuta puterile si mintea, si ma voi feri sa le fac orice rau si orice nedreptate. Nu voi incredinta nimanui otravuri, daca imi va cere, si nu voi indemna la asa ceva, tot astfel nu voi incredinta nici unei femei leacuri care sa o ajute sa lepede. Imi voi petrece viata si voi indeplini mestesugul in nevinovatie si curatie. Nu voi practica operatia scoaterii pietrelor din basica udului, lasando in seama celor ce se ocupa cu aceasta. In orice casa as intra, voi intra spre folosul bolnavilor, pazindu-ma de orice fapta rea si stricatoare comisa cu bunastiinta, mai ales de ademenirea femeilor si a tinerilor liberi sau sclavi.

Orice as vedea si as auzi in timp ce imi fac meseria sau chiar in afara de aceasta, nu voi vorbi despre ceea ce nu-i nici o nevoie sa fie destainuit, socotind ca, in asemenea imprejurari, pastrarea tainei este o datorie. Daca voi respecta acest legamant fara sa-l calc, fie sa ma bucur pe deplin de viata si de meseria mea, pururi cinstit de ceilalti, iar daca il voi nesocoti si voi fi un sperjur, merit sa am o soarta dimpotriva.

Cele patru umori, precum i elementele, anotimpurile i temperamentele corespunztoare Umoarea Anotimp Element Organ Caliti cald & umed cald & uscat

Denumir Denumire e clasic modern sangvin


coleric

Caracter curajos, optimist, iubitor caracter labil

Snge
Bil galben

Primvar Aer Var Toamn Foc Pmnt

Ficat
Vezic biliar Splin

artizan
pzitor

Bil neagr Flegm

rece & uscat

melancolic raional

despotic, nelinitit, iritabil


calm, fr emoii

Iarn

Ap

Creier/Pl rece & umed mni

flegmatic

idealist

Teoria Umoral: exist 4 umori: snge, bil galben, bil neagr i flegm Hipocrate este cel care a aplicat cel mai mult aceast teorie n medicin. Teoria umoral a devenit teoria celor patru temperamente (sanguin, coleric, melancolic i flegmatic), care mai trziu va inluena i concepiile lui Galenus

Medicina n Grecia Antic - GALEN din Pergam


Prin contributia lui incepe ETAPA ANATOMICA, in dezvoltarea medicinei stiintifice. El a adunat cunostintele existente, in vremea sa, in domeniul medical si le-a sintetizat intr-un sistem, care a constituit mult timp baza practicii medicale. A relevat necesitatea legaturii dintre anatomofiziologie si medicina practica. Este considerat intemeietorul vivisectiei, efectuand experiente pe oameni si animale. A practicat sectiuni medulare, a demonstrat originea renala a urinii. A studiat circulatia, aparatul respirator, renal, creierul, ochiul (operaii de cataract). GALEN considera c umorile se formeaz n corp i c anumite alimente, strile climatice, precum i anumite perioade ale vieii pot modifica ponderea celor patru elemente. Galen credea c dezechilibrul celor patru umori, numit dyscrasia, este cauza celor mai multor boli, iar sntatea este dat de eucrasia, echilibrul acestora.

Naterea fiziologiei ca tiin CLAUDE BERNARD


1813 1878 Este considerat parintele fiziologiei. A introdus noiunea de MEDIU INTERN- care asigura continuitatea si echilibrul functiilor vitale, bolile fiind tulburari ale acestuia. A pus bazele metodologiei cercetarii stiintifice prin: Introduction a letude de la medicine experimentale

n secolul XIX incep sa se delimiteze domenii de studiu in cadrul fiziologiei: electrofiziologie unde se evidentiaza cercetarile lui Pfluger, Herman, Heidenhein, Caton; fiziologia circulatiei Marey, Franck, Starling; neurofiziologie Ramon y Cajal, Secenov, Sherrington, Pavlov.

I.P. PAVLOV

Willem Einthoven Premiul Nobel 1924 Prima electrocardiograma

Fotografia electrocardiografului lui Einthoven

Prima electroencefalograma

Instalatia folosita de HANS BERGER pentru inregistrarea electroencefalogramei la om, intre 1929-1938

CANNON intre 1932-1934 introduce notiunea de HOMEOSTAZIE mentinerea constanta a parametrilor mediului intern, intr-un mediu ambiental variabil
CANNON in timpul inregistrarilor efectuate in laborator.

CONTRIBUTII ROMANESTI LA DEZVOLTAREA FIZIOLOGIEI

ALEXANDRU VITZU 1853 -1902,


titular al Catedrei de Zoologie i Fiziologie Animal la Facultatea de tiine din Bucureti, membru al Academiei Romne studii asupra aciunii cardiace a digitalinei; centrului vizual cortical la cine i la maimu; asupra efectelor ablaiei totale a unor emisfere cerebrale la cine; a excitabilitii substanei cenuii a mduvei spinrii la psri, explorat n 1901 prin nregistrare grafic Considerat drept fondator al colii romne de fiziologie experimental i iniiator al endocrinologiei n Romnia

IOAN ATHANASIU 1868-1926


profesor la Universitatea din Bucureti, membru al Academiei Romne. Este unul dintre ntemeietorii fiziologiei moderne romneti. A colaborat la marele dicionar de fiziologie francez. A lucrat mai muli ani n cadrul Institutului Marey din Paris i a fcut cercetri asupra energiei nervoase motoare, asupra electrofiziologiei.

Gheorghe MARINESCU (1863-1938), considerat intemeietorul Neurologiei romanesti Pregatire complex de histologie, anatomie patologica, bacteriologie, cu studii de neurologie la Sorbona si obtinerea titlului de doctor in medicina In 1898, C.I. Parhon realizeaza primul
film stiintific din lume despre tulburari de mers, atitudine si mimica in patologia nervoasa, primele radiografii in Romania. 1906 Academician in Academia Romana, si 1912 in Academia Medicala Franceza

Domenii de cercetate: culturi si studii de histochimie a tesutului nervos,


semiologie si patologie nervoasa si explorarea fiziologica a sistemului nervos (reflexe conditionate, tonus muscular).

Grigore T. POPA (1892-1948), profesor de anatomie la UMF Iasi si Bucuresti, a fost un pionier al neuroendocrinologiei, cu o larga recunoastere internationala, bursier Rockefeller in Chicago, Londra, Cambridge

In perioada 1929-1930 a descris sistemul port hipotalamo-hipofizar, impreuna cu colaboratorii sai Una Fielding si M.B. Sydney UMF Iai i poart numele

D. DANIELOPOLU (1884-1955) cardiolog, fiziolog si farmacolog, cu o bogata activitate in cercetarea experimentala.

A studiat interdependenta dintre sistemul nervos somatic si cel vegetativ

Nicolae PAULESCU (1869-1931) - a facut cercetari importante asupra structurii splinei, asupra mecanismelor de producere a febrei; a preconizat o metoda originala de extirpare experimentala a hipofizei. Contributia sa deosebita a fost obtinerea unui extract pancreatic cu efecte hipoglicemiante pancreina, in 1921; un an mai tarziu Banting si Best izoleaza insulina, pentru care au primit in 1923 Premiul Nobel pentru Fiziologie si Medicina contributia lui Paulescu a fost recunoscuta 50 de ani mai tarziu.

George Emil PALADE (1912-2008) - om de stiinta n domeniul biologiei celulare, cu studii de microscopie electronica asupra fractiunilor organitelor celulare, a realizat importanta exceptionala a microscopiei electronice si a biochimiei n studiile de citologie Cel mai important element al cercetarilor lui
Palade a fost explicatia mecanismului celular al productiei de proteine; el a pus n evidenta particule intracitoplasmatice bogate n RNA, la nivelul carora se realizeaza biosinteza proteinelor, numite ribosomi sau granulele lui Palade. A mai efectuat cercetari asupra structurii functionale a peretelui capilar, a sinapselor neuroneuronale si mecanismelor de transport transmembranar.

In anul 1974 primeste Premiul Nobel pentru Fiziologie si Medicina

Gheorghe BENGA (n.1944) Profesor de Biologie celulara si moleculara la UMF Cluj-Napoca In 1986, Gheorghe Benga,
mpreun cu Octavian Popescu si Victor I. Popa, demonstrau, pentru prima oar, prezena unei proteine canal pentru ap n membrana hematiei; alturi de ei a fost i americanul Ross P. Holmes, de la Universitatea Illinois, care a adus substana necesar pentru detectarea proteinei.

In anul 2003, Peter Agre i Roderick MacKinnon primesc Premiul Nobel pentru Chimie izoland proteinele canal pentru apa (aquaporine), fara a-l mentiona pe prof. Benga printre precursori

Ion Hulic

1924-2010 Studii i cercetri in domeniul sistemului nervos vegetativ, in domeniul biochimiei functionale a creierului si in domeniul sistemului renina-angiotensina, Am ales fiziologia, pentru ca inca de pe vremea cand eram elev ma preocupau enigmele vietii. Fiziologia, ca stiinta a constantelor si functiilor normale ale organismului, isi propune tocmai sa spuna cate ceva despre substratul metabolic si energetic al proceselor vitale Fiziologia este anticamera patologiei si termenul de referinta al tuturor fenomenelor biologice care au loc in patologia umana.

Ion Hulic Membru al Academiei Romane; membru al Academiei Romane de Stiine Medicale Profesor de fiziologie la UMF Iasi

Organizarea organismului uman


De la celul la sistem
Celula este unitatea anatomic si funcional a tuturor organismelor vii, inclusiv a organismului uman. Mai multe celule grupate formeaz un esut care are caracteristici structurale si funcionale proprii. Principalele tipuri de esuturi sunt: Epitelial; Conjunctiv (include sngele si esutul limfoid); Nervos; Muscular.
Din cartea de biologie, amintiti-v! Care sunt celulele de baz pentru fiecare dintre aceste esuturi? Care sunt funciile majore ale acestor esuturi?

Organizarea organismului uman


De la celul la sistem - continuare
Agregarea mai multor tipuri de esuturi formeaz organe, ca: inima, plmnii, ficatul, intestinele, rinichii, creierul etc.
Organul (din greac - organon- unealt) reprezint o structur alctuit dint-un grup de esuturi, dintre care unul este predominant, care ndeplinesc funcii determinate n economia organismului uman.

Dou sau mai multe organe alctuiesc un sistem functional. Organele sunt ele nsele pri ale unor sisteme fiziologice distincte.
inima si vasele de sange formeaza mpreun sistemul cardiovascular;

plamnii, cile aeriene (traheea, bronhiile), mpreun cu muchii peretelui toracic i diafragma formaz sistemului respirator; gura, esofagul, stomacul, intestinul, alturi de ficat i pancreas formez sistemul digestiv rinichiul i cile urinare formeaz sistemul excretor; scheletul i muchii scheletici formeaz sistemul musculo-scheletic; creierul, maduva spinarii, nervii i ganglionii formeaz sistemul nervos Glandele endocrine formeaz sistemul endocrin

Totalitatea sistemelor de organe formeaza organismul uman.

Organismul ca un tot
Este important i util s studiem modul n care fiecare organ i ndeplinete funciile
Dar

Este esenial s nelegem c activitatea organismului, ca un ntreg depinde de interaciunile complexe dintre diferitele sisteme de organe. n cazul n care un organ sau un sistem nu reuete s-i ndeplineasc funcia apar consecine i asupra funciei altor organe sau sisteme.

De exemplu, n cazul n care rinichii ncep s eueze n eliminarea substanelor nefolositoare, toxice sau n exces produse n organism, meninerea homeostaziei mediului intern este afectat, ceea ce are consecine negative asupra inimii, vaselor, respiraiei, sistemului nervos

Common symptoms and signs of chronic renal failure. (Redrawn from Forbes CD, Jackson WF: Color Atlas and Text of Clinical Medicine, 3rd ed. London, Mosby, 2003

ORGANISMUL UMAN

Leonardo Davinci: omul vitruvian

SISTEMELE ORGANISMULUI UMAN


Sistemul nervos Sistemul endocrin Sistemul musculo-scheletal Sistemul cardio-vascular Sistemul limfatic Sistemul respirator Sistemul digestiv Sistemul urinar Sistemul reproductiv Sistemul hematopoietic (sngele) Sistemul imun Simurile speciale vederea, auz, miros, gust, tactil.

Orice sistem este format din esuturi (specializate si de suport), iar esuturile sunt formate din celule.

Principalele sisteme funcionale ale organismului uman


Sistemul respirator - format din plamni, ci
aeriene i muchi preia oxigenul din mediul extern i-l transport la celule; elimin n atmosfer CO2 rezultat din metabolismul celular. Oxigenul furnizat de SR este folosit la oxidarea produilor alimentari (n principal zaharuri i grsimi), pentru a elibera energia care o conin. Dioxidul de carbon produs de activitatea metabolic a esuturilor este transportat la plmani prin artera pulmonar, iar de aici este eliminat n atmosfer.

Sistemul cardiovascular este format din inim, vase de snge i esuturi asociate
Celulele animalelor multicelulare nu pot obine oxigenul i substanele nutritive de care au nevoie direct din mediul extern. Oxigenul trebuie s fie transportat la celule prin intermediul unui vehicul, care este sngele. Aceasta circul n interiorul vaselor de snge, de la presiune mare la presiune mic, sub aciunea pompei cardiace.

Principalele sisteme funcionale ale organismului uman


Sistemul digestiv
Substanele nutritive de care are nevoie organismul provin din alimentaie. Hrana este introdus n gur i apoi fragmentat n prile sale componente de enzimele din tractul gastro-intestinal. Produii rezultai sunt apoi absorbii n sange la nivelul mucoasei intestinale i trec la ficat prin vena porta. Ficatul sintetizeaz substanele nutritive de care au nevoie esuturile, att pentru cretere i repararea acestora, ct i pentru producerea de energie.

Principalele sisteme funcionale ale organismului uman


Sistemul excetor este format din rinichi i ci urinare din care face parte si vezica urinar Funcia major a rinichilor este de a controla compoziia lichidului extracelular (lichidul care nconjoar celulele). n cursul acestui proces, rinichii elimin substanele non-volatile din snge, produse n urma catabolismului celular. Pentru a ndeplini aceste funcii, rinichii produc urina a crei compozitie este variabila i care este depozitat temporar n vezica urinar nainte de a fi evacuat.

Principalele sisteme funcionale ale organismului uman


Sistemul de reproducere este format din gonade (testiculul i ovarul), care sunt glande cu dubl secreie: endocrin i exocrin i organele genitale interne i externe, caracteristice fiecrui sex.
Reproducerea este una dintre caracteristicile fundamentale ale organismelor vii. Gonadele (testiculele la brbat i ovarele la femei) produc celule specializate sexuale cunoscute sub numele de gamei. La baza reproducerii sexuale este fuziunea gameilor de sex masculin i de sex feminin (spermatozoid i ovul), rezultnd un ou n care, caracteristicile genetice a dou persoane distincte sunt amestecate pentru a produce urmasi care difer genetic de prinii lor.

Principalele sisteme funcionale ale organismului uman


Sistemul musculo-scheletal
Este format din oasele scheletului, muschii scheletici, articulaii i esuturile asociate acestora. Funcia sa principal este de a ne ajuta s ne micm, micarea fiind o funcie primordial a materiei vii

SMS asigur locomoia (micarea), meninerea posturii i respiraia.


Oasele constituie structura de baza care sustine corpul uman.
Ele ofer un suport rigid testuturilor moi ale corpului si formeaza prghii care se misc cu ajutorul contractiilor musculare.

Principalele sisteme funcionale ale organismului uman


Sistemul nervos i endocrin
Activitile diferitelor sisteme i organe trebuie s fie coordonate i reglate astfel nct acestea s acioneze mpreun pentru a satisface nevoile organismului. Exist dou sisteme de coordonare care au evoluat de-a lungul timpului: sistemul nervos i sistemul endocrin. Sistemul nervos este format din neuroni i celule gliale care formeaz creierul, mduva spinrii, retina (SNC) i sistemul nervos periferic format din nervi i ganglioni. Funcia principal a sistemului nervos este de a controla funciile organismului i de a pstra homeostazia.
SN primete informaii din mediu prin receptori senzoriali, trimite aceste informaii sub form de semnale care codifica informaiile la sistemul nervos central; aici se prelucreaz informaiile pentru a determina un rspuns adecvat; odat comanda elaborat, SN trimite semnale la muschi sau glande, care rspund printr-o aciune specific.

Principalele sisteme funcionale ale organismului uman sistemul nervos


Evoluia SN ca un sistem complex a fcut posibil ca, pentru cteva specii de animale s fie posibile abiliti avansate de percepie, cum ar fi mirosul sau vzul, dar i interaciuni sociale complexe, coordonarea rapid a sistemelor de organe, precum i prelucrarea integrat a semnalelor concurente. La om, gradul de complexitate al sistemului nervos face posibil comunicarea prin limbaj, reprezentarea abstract a conceptelor, transmiterea conceptelor culturale, precum i multe alte caracteristici ale societii umane, care nu ar fi posibile fr creierul uman.

How can you increase your cognitive reserves?


Just as with muscles, the answer seems to be:

use it or lose it !

Principalele sisteme funcionale ale organismului uman


sistemul endocrin
Sistemul Endocrin
Este format din mai multe glande care secret hormoni Hormoni ajung pe calea sngelui la organele i celulele int, a cror activitate o regleaz umoral. Hormonii joac un rol major n reglarea activitii mai multor organe diferite i sunt deosebit de importani n controlul ciclului menstrual i a altor aspecte ale funciei de reproducere.

Principalele sisteme funcionale ale organismului uman sistemul imunitar


Sistemul imunitar asigur
funcia de aprare a organismului mpotriva infeciilor, att prin uciderea microorganismelor care ne contamineaz, ct i prin eliminarea celulelor bolnave sau deteriorate. Este format din organele la nivelul crora se produc celulele sistemului imun: mduva osoas hematogen i din celulele imune din snge sau esuturi. Aprarea mpotriva infeciilor este nnscut i dobndit (adaptativ)

Organizarea organismului uman Mediul extracelular i matricea extracelular. Mediul intern


Mediul extracelular este format din
un compartiment lichid n care moleculele se dizolva. Lichidul din acest compartiment formeaz, alturi de lichidul din vase sau caviti mediul intern. o matrice de polizaharide si proteine care confera forma tesuturilor

Mediul intern
Mediul intern reprezint mediul lichidian n care se desfoar procesele fizico-chimice i biologice caracteristice materiei vii.
nsumeaz toate lichidele din organism noiunea de mediu intern a fost introdus n 1856 de Claude Bernard, iniial referindu-se la snge i lichid interstiial, ca principale puni de legtur ntre celul i mediul extern; ulterior termenul a fost extins la toate umorile organismului (limf, LCR, umoare apoas, lichidele seroaselor etc.); cea mai important component a mediului intern i deci a materiei vii este apa. Compartimentele mediului intern Compartimentul intracelular Compartimentul extracelular

Mediul intern compartimentul intracelular


este reprezentat de apa intracelular care se gsete sub form:
legat sub acest form intrnd n constituia diferitelor structuri celulare liber - ndeplinind rol de mediu de dispersie n citoplasm

Acest compartiment reprezint 40% din greutatea corpului, aproximativ 28 l la un adult de 70 kg

Mediul intern compartimentul extracelular


este format din apa extracelular - apa care se gsete n afara celulei. Reprezint 20% din greutatea corpului, adic aproximativ 14 l la un adult de 70 Kg este divizat n : compartimentul extravascular, care este reprezentat de apa din lichidul:
Interstiial este lichidul rezultat prin filtrarea plasmei sanguine prin membrana capilarului. Prin intermediul lui, sngele din capilar furnizeaz gaze i nutrieni celulei, iar aceasta i elimin produii de secreie i cataboliii; limfatic transcelular - cuprinde lichidele din pleur, pericard, peritoneu, sinovii, burse, din spaiile intraoculare, din urechea intern i lichidul cefalorahidian

compartimentul intravascular - reprezentat de plasm - componenta acelular a sngelui, aflat ntr-un continuu schimb cu lichidele interstiiale, la nivelul porilor membranei capilare

compoziia lichidului interstiial i a plasmei este asemntoare, cu excepia proteinelor care au concentraie mai mare n plasm.

COMPOZIIA LICHIDELOR INTRACELULARE I EXTRACELULARE - ionii

n mediul extracelular predomin Na i Cl

n mediul intracelular predomin K, anionii organici, ca fosfaii i proteinel

Organizarea organismului uman Matricea extracelulara


Matricea extracelulara este formata din :
substan fundamental cu aspect de gel care cuprinde si lichidul interstitial
Este constituit din glicoproteine si proteoglicani care sunt formate in principal din polizaharide, puternic hidrofile. Multe dintre glicoproteine fac parte din clasa integrinelor i strbat membrana de la citoscheletul celular pn la nivelul matricei extracelulare.
Prin legarea la componente ale matricei, glicoproteinele actioneaza asemeni unor molecule de adeziune intre celul si matricea extracelulara, asigurand nu numai adeziune fizica a acestora, dar si transmiterea de semnale ntre celul si mediul extracelular. Prin aceste interactiuni integrinele asigura polaritatea celulei, astfel incat un pol al celulei se distinge de celalalt, atat structural cat si functional.

fibre de colagen si elastina


Fibrele de colagen si elastina confera rezisten tesuturilor de legatura. Un tip de colagen ( colagen IV ) intr in structura membranei bazale care solidarizeaza epiteliile de tesutul conjuctiv subiacent prin formarea de legaturi chimice ntre glucidele de la exteriorul membranei plasmatice si GP si PG din matricea extracelulara.

Interaciune cu practica medical


Matrixmetaloproteinazele (MMPs) sunt enzime care se gsesc n matricea extracelular. Numele le vine de la ionul de zinc, care este necesar ca si cofactor.
MMPs sunt necesare pentru remodelarea tesuturilor (spre exemplu in timpul dezvoltarii embrionare sau in procesul de vindecare/cicatrizare) dar si pentru migrarea macrofagelor si a altor proteine sanguine n cazul unui raspuns imun. MMPs sunt secretate sub forma inactiva si sunt activate in mediul extracelular. Pot fi implicate in diferite boli daca sunt activate necorespunzator.
Celulele canceroase care devin invazive ( care metastazeaza si se extind si spre alte locatii) produc MMPs active care distrug colagenul membranei bazale si permite celulelor canceroase sa migreze;

Distrugerea proteinelor din cartilagii n artrit poate, deasemenea sa includ activitatea acestor enzime
MMPs au fost implicate in boli neurodegenerative precum : scleroza multipla, maladia Alzheimer si altele.

COMPOZIIA MATERIEI VII elementele chimice din care este format organismul uman
Materia vie (MV) reprezinta forma de materie superior organizat, al carei substrat principal sunt proteinele. Acestea au capacitatea de autoreinnoire continu i cretere. Este format din elemente chimice, grupate n 2 mari categorii: Elemente plastice cunoscute sub numele de MACROELEMENTE (99,9%). Sunt reprezentate de: C, O, H care intr n componena tuturor moleculelor organice N, Na, K, Cl, Ca, P, S, Mg
Au proporii relativ fixe, indiferent de concentratia lor din mediul inconjurator. Modificarea acestor proporii are loc doar n cazuri extreme sau n patologie. Mecanismele de reglare ale concentratiei sunt tot mai complexe, cu cat se avanseaz pe scala evolutiv.

MICROELEMENTE: sau oligoelemente sau trace elements Sunt reprezentate de: Cu, Zn, Co, Mo, Fe, F, I, Cr, Mn, Si, Ni, V.
Concentratia oligoelementelor este mai dependenta de cea din mediul extern, iar sistemele de reglaj sunt mai puin precise.

Modificarea concentraiei acestor elementelor induce starea de boal.

Macroelemente cu mare semnificaie fiziologic i clinic: CALCIUL


Are o concentratie plasmatica de 9-11 mg/dl; 4-5 mEq/l sau 2,25-2,75 mmol/l. In plasm, calciul este sub trei forme: ionic, neionizat, difuzibil si legat de proteine. Din punct de vedere fiziologic, important este cel ionic Surse de calciu: lapte, branzeturi, oua, paine. Absorbtia este dependenta de vitamina D i variaz de la o persoan la alta. Scade cu varsta; este influenat si de compozitia alimentelor. Lactatul de Ca este mai bine absorbit decat gluconatul de Ca, iar srurile biliare i stimuleaza absorbtia.
Roluri: Este constituent principal al scheletului i dintilor; Participa la coagularea sngelui i laptelui. Pentru a mentine sangele necoagulat, acesta se recolteaz n prezena unor sruri care fixeaz Ca (oxalai, citrai, etc.) Este mesager secund intracelular

Macroelemente cu mare semnificaie fiziologic i clinic: CALCIUL - continuare


Are rol deosebit in excitabilitatea neuromusculara, in cuplarea excitatiei cu contractia si in desfasurarea contractiei propriu-zise
n situaiile n care scade concentraia de Ca, se produce o cretere a permeabilitii membranei musculare pentru Na. Acesta va intra n celul, producnd depolarizri repetate, ceea ce va duce la o cretere a excitabilitii. Hiperexcitabilitatea neuromusculara caracterizeaza TETANIA sau spasmofilia (contractii spontane ale musculaturii membrelor, feei, precedate de parestezii). Contractiile tetanice evolueaza centripet, putnd ajunge la spasm laringian. Alte simptome pot simula epilepsia sau tulburari neuropsihice. Hipocalcemia apare n insuficienta paratiroidiana, lipsa vitaminei D, exces de fosfai, anticorpi anti receptori pentru Ca, cresterea calcitoninei, iar hipercalcemia n hiperparatiroidism, osteoliza maligna, etc..

Tetanie manifest: mn de mamo

Macroelemente cu mare semnificaie fiziologic i clinic


MAGNEZIUL Concentraie de 1,5-2 mEq/l sau 0,7-1,2mmol/l; Roluri:
Mg are aciune inhibitoare la nivelul neuronilor, axonilor, sinapselor si intracelular. Este cofactor al enzimelor din metabolismul oxidativ al glucozei. Scaderea ATP (care leaga Mg), duce la depletia celulara in Mg. Substantele fixatoare de Mg (acidul orotic) favorizeaza preluarea lui si resinteza de ATP. Este miorelaxant (inhiba eliberarea Ach) i vasodilatatoar. Scaderea lui (in tulburari de absorbtie, pancreatite, ciroze, alcoolism, diabet) are ca efecte:
creterea excitabilitii neuromusculare. Apare spasmofilia prin scaderea Ca si Mg; scade efectul cardioprotector prin cresterea rezistentei coronariene; induce aritmii, sau tulburri de repolarizare.

Macroelemente cu mare semnificaie fiziologic i clinic CLORUL


Este anionul specific mediului extracelular, alaturi de Na, unde are o concentratie de 102-104 mEq/l (plasma), Este un constituent normal al tesuturilor si umorilor, asigurnd izotonia mediului intern prin fenomenul migrarii ionului de Cl. n mica masura contribuie la faza de repolarizare a potentialului de actiune la miocard si tesut nervos. In organism il gasim in HCL din sucul gastric, i sub forma de cloruri (NaCl) n umori. In sange, se gaseste o cantitate importanta in hematii.
Serul fiziologic este o soluie de NaCl 0,9 %. Se gsete ca atare n toate compartimentele lichidiene ale mediului intern. Se poate obine i pe cale chimic i este folosit n perfuzii pentru echilibrarea hidric si electrolitic.

Sub form gazos provoac arsuri ale aparatului respirator (arm chimic).

Macroelemente cu mare semnificaie fiziologic i clinic

POTASIUL
Este cationul specific mediului INTRACELULAR, unde are o concentratie de cca. 140 mEq/l; Se gaseste sub forma de combinatii anorganice ionizabile (cloruri, fosfati) sau organice complexe legat de proteine (oxihemoglobinat de K). Roluri importante:
particip la generarea potentialului de repaus, intervenind astfel n excitabilitate; prin sistemele tampon celulare din care face parte contribuie la mentinerea echilibrului acido-bazic

Reglarea se efectueaz prin hormonii mineralocorticoizi, care ii maresc eliminarea.

Necesar zilnic 3 grame.

Macroelemente cu mare semnificaie fiziologic i clinic


SODIUL Este cationul spcific mediului extracelular, unde are o concentratie de 140-144 mEq/l; Roluri importante: n generarea depolarizarii membranare i formarea potenialului de aciune, alturi de Ca2+; n meninerea echilibrului osmotic, alturi de clor, cu care formeaz NaCl sau serul fiziologic; n meninerea echilibrului acido-bazic (face parte din sistemele tampon ale bicarbonatilor, fosfatilor). Reglarea metabolismului sau este asigurata prin interventia hormonilor mineralocorticoizi (aldosteron) si a rinichiului.

Aportul zilnic necesar este de 4-6 grame.

Macroelemente cu mare semnificaie fiziologic i clinic


FOSFORUL reprezinta 0,6-0,9%, 440 gr/70kg.
Este preluat de plante ca fosfati si apoi folosit in sinteza unor compusi organici, ca de ex. fosfatide, fosfoproteine. Acesti compusi, impreuna cu fosfatii, sunt preluati de animale, care vor sintetiza, pe baza lor, fosfolipide, fosfoproteine, acizi nucleici. In organismul uman se gasete sub forma de derivati ai acidului ortofosforic. Roluri: constituent esential al membranei celulare si al componentelor intracelulare; ca fosfat de calciu intr n structura scheletului i a dinilor; intra in componena substantelor macroergice, ca ATP i creatinfosfat; formeaz sistemul tampon al fosfatilor, cu rol n meninerea EAB; este implicat in metabolismul glucidic, n contracia musculara, etc.

Macroelemente cu mare semnificaie fiziologic i clinic


SULFUL reprezinta 0,16 % din masa organismului uman.
In sol se afla sub forma de sulfati, in special de Ca, de unde este preluat de plante i folosit la sinteza unor substante organice cu S,

care vor fi apoi preluate de animale.


Roluri:
Prin substanele din care face parte, S are roluri esentiale in multiple funcii ale organismului. In structura organismului uman se gsete n:
aminoacizii cu S (cisteina, metionina); glutation, acetilCoA, acidul mucoitinsulfuric (mucina) si condroitinsulfuric (condrina); proteine cu S (fibrinogen, imunoglobuline), hormoni (insulina, ocitocina, vasopresina), vitamine (tiamina). Puntile disulfidice S-S confera rigiditate polimerilor organici, de ex. fibrina si asigura, alaturi de gruparile SH, structura tertiara a proteinelor.

Un alt rol deosebit de important al S este cel de participant la procesul de DETOXIFIERE a organismului, proces care are loc in ficat, prin procesul de SULFOCONJUGARE

Microelementele
Microelementele sunt reprezentate de Cu, Zn, Co, Mo, Fe, F, I, Cr, Mn, Si, Ni, Va, Li, Al, Pb, Bi, Cd, Hg.
Reprezint orice element prezent n materia vie n concentratie mai mic de 0,01% din greutatea uscata au rol predominant CATALITIC.

Se pot clasifica n: 1) esentiale sau necesare; 2) neesentiale; 3) toxice.


Aceste categorii sunt aproximative, pentru c, un microelement poate face parte din 2 3 categorii, in functie de concentratie, de ex. Zn este esential pentru participarea in digestie si metabolism; poate fi neesential, ca factor farmacodinamic, cicatrizant si, n doze mari, poate fi toxic.

Se consider c necesitatile in oligoelemente ale organismului uman si animal pot fi asigurate prin aport alimentar. Datorita interventiei umane n natura (fungicide, insecticide, pesticide, ngrasaminte), se pot inregistra dezechilibre ntre minerale, care pot duce la ingerarea unor cantitati anormale de oligoelemente. Oligoelementele eseniale sunt considerate a fi: Cu, Zn, Co, Mo, Fe, F, I, Cr, Mn, Si, Ni, Va. Oligoelementele neeseniale sunt: Li, Al. Oligoelementele toxice: nu sunt prezente in mod normal in organism, prezena lor determinnd mbolnaviri. Oligoelementele toxice sunt Pb, Bi, Cd, Hg, etc.

Microelemente cu mare semnificaie fiziologic i clinic FIERUL


Microelement esential, este transportor de electroni i de O2. Are rol esenial n hematopoiez (formarea eritrocitelor) Se gaseste n cantitate de 4-6 gr in organism, dintre care:
3 grame n hemoglobina, unde are rolul de a lega O2 1-1,5 gr. n depozitele de Fe (splina, ficat, mucoasa intestinala), 300 mg in mioglobina, catalaze, peroxidaze, citocromi, 3 mg ca Fe circulant in plasma, sub forma de transferina.

Necesarul zilnic de Fe este dependent de vrst si perioadele fiziologice :


- la nou-nascuti = 2 mg ; - la adolescenti i femei = 2,5 mg; - n perioada de lactatie = 3-3,5 mg ; - la adulti = 1mg. - la persoanele cu parul rosu necesarul de Fe este mai mare, deoarece pierd prin pr cantiti mai mari de Fe.

Surse de Fe ficat, muschi de porc, de vita, spanac. Absorbia . In alimente, Fe este bi si trivalent. Pentru a fi absorbit trebuie transformat n Fe bivalent, n stomac, sub actiunea HCl.
Dintr-o dieta zilnica, care poate conine 12-15 mg Fe, se absorbe o cantitate de 0,5-1,5mg.

Absortia este favorizata de HCl, vitamina C, Co, eritropoietin, rezervoare goale de Fe (stari posthemoragice, sarcina, ciroze, anemii hemolitice).
Absortia este inhibata de substanele alcaline, de calciu si sarurile sale, de sucul pancreatic, de depozitele pline de Fe.

Transport. Fe bivalent absorbit ajunge n snge, unde se leag de o betaglobulin, numita apotransferina sau siderofilina. Forma legat se numete TRANSFERIN, i conine Fe trivalent.
Nu toata apotransferina se satureaza cu Fe. Valoarea normala a SIDEREMIEI (Fe plasmatic) este de 80-150 micrograme% la barbati si 70-130 micrograme% la femei.

Depozitarea Fe se realizeaza sub 2 forme:

prin legare de apoferitina formeaz FERITINA forma solubila de depozit din ficat, hematii ;
ca HEMOSIDERINA- polimer al feritinei. Este forma insolubila de depozit, din hematii. Excretia fierului se face prin fecale, descuamarea pielii, prin par si unghii. Se pot elimina 0,5 -15 mg/zi, cantitati mai mari la femei. n carena de fier se produc anemii hipocrome feriprive, microcitare, deficiene in cresterea unghiilor, glosite, fisuri la nivelul comisurilor bucale, ingrosarea mucoasei esofagiene, cu disfagie. Aceste simptome dispar la administrarea de fier.

Daca deficitul de fier se asociaza si cu deficit de cupru se produce anemia SIDEROACRESTICA.


In aportul crescut de fier, ex.transfuzii repetate, poate avea loc o depunere masiva de Fe n ficat, cu alterarea functiilor hepatice.

Frotiu de snge periferic colorat MGG Hematii mici si hipocrome Anemie feripriv

Cheilit

Glosit

Microelemente cu mare semnificaie fiziologic i clinic


CUPRUL
este un oligoelement esential, care intervine in diferite procese importante pentru organism, ca hematopoieza Necesarul zilnic este de 2-4 mg, putand fi furnizat prin regim alimentar echilibrat. Surse de Cu crustacee, moluste, peste, ficat, creier, rinichi, nuci.

Se gaseste in toate tesuturile, in concentratii mari in: ficat, creier, inima, rinichi.
n sange circul legat de CERULOPLASMINA, i n proporie mult mai mic ( 7%) este legat de albumine si aminoacizi, reprezentand Cu labil, important din punct de vedere metabolic Cupremia normala este de 88 160 microgr/dl. Variaza la diferite populatii, cu varsta (la nou-nascut valori mici), cu alimentatia, cu prezenta antagonistilor, cu ciclul ovarian.

Principalul depozit de Cu este in ficat, sub form de HEPATOCUPREINA. Se elimina prin bila 80%, fecale, foarte putin prin urina, dar cantitatea creste in obstructii biliare. Roluri multiple prin enzimele din care face parte: - n integritatea peretelui arterial (prin liziloxidaza);
- n hematopoieza (ceruloplasmina); - n formarea melaninei (tirozinaza); - n mielinizare, prin citocromoxidaza; - n protecia antiinfectioasa, antiinflamatorie, anticanceroasa.

Acumularea anormala de Cu n esuturi se intalneste in boala Wilson. n acest boal, Cu se depune in special in ficat, creier, rinichi, nuclei bazali, dnd simptomatologie neurologica, hepatica, oftalmologic. Ca tratament se administreaz agenti chelatori, care leaga Cu si-l elimin, i regim alimentar sarac in cupru.

Microelemente cu mare semnificaie fiziologic i clinic


COBALTUL
microelement esential, este activ fiziologic doar prin vitamina B12, unde reprezinta 4% din molecul.
Din Co ingerat, se absoarbe o proportie de 90%.

Necesarul zilnic este de 5-6 micrograme.


Excretia are loc majoritar pe cale renala, eliminarea fiind in relatie cu depozitele de Fe (cand rezervele de Fe sunt scazute, se nregistreaza o excretie crescuta de Co). Roluri:
Prin vitamina B12 stimuleaz hematopoieza (eritropoieza). Deficitul de vitamina B12 duce la aparitia anemiei megaloblastice (pernicioase), care afecteaz nu numai eritrocitele, ci i toate organele cu o rat crescut de rennoire celular: tub digestiv, sistem nervos. Are efect neurotrofic, intervine n cresterea i regenerarea nervilor. S-a descris i un efect cardiotoxic, evidentiat la cei care au baut bere in care se adaugase sulfat de Co, pentru marirea spumarii.

Frotiu de snge periferic, colorat May-Grmwald-Giemsa. Anemie megaloblastic (deficit de vit. B12)
Se observ eritrocitele cu diametru mare, comparativ cu limfocitele.

Microelemente cu mare semnificaie fiziologic i clinic IODUL


Microelement esential, este necesar pentru sinteza hormonilor tiroidieni. Necesarul zilnic este de 250-300 microgr, ca surse fiind considerate: produsele marine, apa, laptele, nucile. Sinteza hormonilor tiroidieni se realizeaza prin iodarea succesiva a tirozinei.
Iodul anorganic plasmatic este captat in foliculii tiroidieni, prin transport activ, cu participarea ATP i a pompei de I din portiunea bazala a celulei acinoase. n coloidul tiroidian este concentrat, nregistrand o concentratie de 30-50 ori mai mare ca n plasma (in iodocaptarea maxima). Doar 1/3 din iodul ingerat este folosit n sinteza hormonilor tiroidieni, restul este eliminat prin saliva, prin rinichi sau depus n muschi, oase, piele. Degradarea hormonilor tiroidieni prin deiodare, duce la eliberarea I, care reintra in ciclul sintezelor hormonale.

Farmacologic, iodul este folosit ca antiseptic extern sau ca adaos n sare i ap pentru prevenirea hipotiroidismului.

Carenta de iod produce la copil, cretinismul guogen (nanism

dizarmonic, deficit mintal, metabolism bazal scazut ), iar la adult determin mixedemul: edeme, piele uscata, neelastic, pierderea prului, diminuarea activitatii mentale.

Nanism guogen i cretinism prin hipotiroidism (al 2-lea copil de la stanga la dreapta)

Mixedem

Microelemente cu mare semnificaie fiziologic i clinic PLUMBUL


Microelement toxic, prezena lui in organism determina o intoxicaie numit SATURNISM.
Astfel de intoxicatii pot aprea la minerii din industria metalelor neferoase, la cei care lucreaza n industria vopselurilor, a maselor plastice, la fabricarea acumulatorilor, in urma expunerilor la gazele de esapament, etc. Ci de intoxicare: cea tegumentara, digestiva, respiratorie. Se fixeaza pe hematii (90%), producnd anemii, leziuni la nivelul S.N., ficatului, scheletului.
Linie dens metafizar. Intoxicaie cu plumb.

Eliminandu-se prin saliva produce un lizereu gingival caracteristic dung cenuie la baza gingiei.

Lead lines on gum due to lead poisoning

CATIONI:
Na: 140 -144 mEq/l (mmol/l) ; 300 350 mg%
K: 3 5 mEq/l (mmol/l) ; 16 20 mg% Ca: 4 5 mEq/l; 2,25-2,75 mmol/l; 8,5 11 mg%
Valori de referinta - 1.58 2.55 mg/dL5. Factor de conversie: mmol/L x 2.43 = mg/dL; mEq/L x 0.5 = mmol/L; mEq/L x 1.2 = mg/dL.

Mg: 1,5 2 mEq/l; 0,7-1,2 mmol/l; 1,5 3 mg%

ANIONI :
Cl: 102-104 mEq/l (mmol/l); 340 370 mg%

mg/dl x 0,25 = mmol/l

HCO3: 25 27 mEq/l
Anioni proteici: 16 mEq/l Acizi organici: 3 4 mEq/l

PO4 fosfati: 1,6 mEq/l


SO4 sulfati: 1 mEq/l

Degetele hipocratice i faciesul hipocratic


Degetele hipocratice sunt modificari morfologice care constau in curbarea unghiei si hipertrofia ultimei falange.
Unghiile capat aspect de cioc de pasare, ghear de pasre, cap de sarpe sau sticl de ceas

Hipertrofia pulpei degetelor este determinata de infiltrarea edematoas, care este limitat n sus de anul interfalangian. Din cauza edemului, falangele capt aspect de baghet de tambur, de spatula, de limb de clopot sau maciuc
sunt determinate fie, genetic fie sunt asociate cu unele boli: boli pulmonare cronice- supuratii pulmonare, cu boli cardiovasculareendocardite, boli intestinale- polipoza intestinala) etc.

Faciesul hipocratic: ochi nfundai n orbite, cu privire pierdut i cercne; nasul ascuit; urechi reci, retractate; obraji subi; anuri nazo- labiale adncite; pielea de pe fa tras, cu pielea ntins i uscat; culoarea feei pmntie, ca de plumb, vnt.
Se ntlnete n fazele terminale ale mai multor boli, ca peritonita sau n bolile n care pacientul nu se poate alimenta un timp ndelungat caexie.