PLANTE FLORICOLE CULTIVATE ÎN GHIVECE DECORATIVE PRIN FRUNZE

ARAUCARIA - Fam. Pinaceae
• Genul este originar din Chile, Noua Caledonie. Specii şi varietăţi Araucaria excelsa (syn. A. heterophylla) În locul de origine este un copac permanent verde ce atinge 50 - 60 m înălţime. Cultivată în recipiente ajunge la o talie mult mai mică de 2 - 3 m. Are portul piramidal, ramurile puternice sunt aşezate foarte regulat în etaje suprapuse pe un trunchi vertical. Frunzişul, alcătuit din ace fine, ţepoase, recurbate, de culoare verde deschis, este foarte atrăgător . Cerinţe ecologice Araucaria are o creştere lentă, preferă spaţii răcoroase şi luminoase, iarna necesită temperaturi de 8 - 10ºC. Tolerează semiumbra şi suportă mai greu soarele direct. Substratul în care se plantează trebuie să fie poros, cu pH-acid. Amestecul cel mai potrivit este cu un conţinut ridicat de turbă fibroasă, pământ de frunze şi ace de brad. Cultura Înmulţirea bradului de cameră este destul de greu de realizat. Se folosesc seminţe aduse din locurile de origine. Vegetativ se înmulţeşte prin butaşi de vârfuri, care sunt destul de reduşi la număr. Dacă butaşii se confecţionează din lăstari laterali, atunci plantele obţinute îşi pierd verticalitatea, având o creştere trasantă.

Araucaria excelsa

albe. A.ASPARAGUS L.4. Florile sunt albe. Originară din Africa de Sud. cuprinde plante cu port în formă de tufă. cu sistem radicular puternic. iar fructele sunt de culoare violacee. cu tulpini de 3 . de culoare verde deschis.5 cm lăţime. muchiate uşor spinoase. soiuri Asparagus falcatus L. lanceolate.2 mm. cu tulpini mai mult sau mai puţin pendente. târâtoare sau agăţătoare şi frunzuliţele de culoare verde strălucitor. foarte fine. Florile nu au însemnătate ornamentală. fructele sunt bace. Asparagus sprengeri Regl. originar din Africa de Sud şi India. aşezate câte 3 în verticil şi de culoare verde închis. Continuare => • • Asparagus falcatus • • Asparagus plumosus • .3 cm. Medeola asparagoides L. cu tulpini subţiri de 2 . Asparagus plumosus Bak.7 cm lungime şi 0. Cladodiile au până la 6 mm lungime şi 1 mm lăţime. dispuse izolat sau în verticile câte 3 . varietăţi. muchiate de culoare verde. Asparagus asparagoides L. ramificate şi frumos curbate. Specia originară din Netal este mai robustă. curbate. Asparagus meyeri.3 m lungime. de culoare roşie sau violacee. Specii. lungi de 2 . . cladodiile liniare de 5 .Fam. Prezintă cladodii liniare ca şi la Asparagus sprengeri. cu tulpini foarte lungi. late de 1 . setaceus). specia are rădăcini fibroase.4 m lungime. (syn. albi. cu ramificaţii tuberizate. Sunt decorative atât prin port. Fructele decorative au culoarea roşieportocalie. aspect de tufă.). kapland (syn. Cladodiile sunt liniare. sunt mici. Lăstarii sunt drepţi şi rigizi. dar mai mici şi mai dens inserate pe ramificaţii. Tulpini groase. Liliaceae Genul Asparagus. acoperite cu spini curbaţi. de 5 mm lungime. cât şi prin numeroase cladodii care pot fi aciculare. Specie originară din India. Este o plantă viguroasă. Sunt prevăzute cu numeroase cladodii aciculare. viguroasă.

Se înmulţeşte prin seminţe sau despărţirea tufei. Înmulţirea prin despărţirea tufelor se face primăvara. reacţionează foarte bine la îngrăşămintele organice. iar mai târziu se plantează câte 3 . Pentru celelalte specii de asparagus se foloseşte un substrat mai uşor. la ghivece sau la solul serei. Se pot semăna în orice anotimp. se cultivă pe un substrat fertil. la 20ºC răsar în circa 40 de zile. pentru a se forma tufe mai bogate. în special cu azot. vara pulverizarea frecventă a plantelor cu apă.4 la ghiveci. Iarna se păstrează în locuri luminate. seminţele se tratează timp de 24 ore în apă caldă. administrarea de îngrăşăminte. argilos. Asparagus meyeri Asparagus asparagoides . După două luni se repică. Substratul este format pentru Asparagus falcatus şi Asparagus sprengeri din ¼ pământ de frunze şi ½ mraniţă. la temperaturi de 15ºC şi se udă moderat. de preferat în februarie-aprilie. Se seamănă în ghivece sau lădiţe.Cerinţe ecologice Sunt plante acidofile. Lucrările de îngrijire constau în: transvazarea în fiecare primăvară. Pentru stimularea germinaţiei. odată cu transvazarea. Cultura Se cultivă în seră.

Plantele mature se transvazează la 2 . cât şi umbrite. varietăţi. cu frunze lung peţiolate.Fam Liliaceae Genul Aspidistra. Specii. vara se udă intens şi se ţin la semiumbră.2 g/l de apă. de culoare verde închis. chiar se spală cu apă călduţă. 2 . Se cultivă atât în locuri luminoase. turbă. Iarna se udă moderat.3 ani în ghivece cu diametrul de 16 cm sau în recipiente mai mari. au culoare cărămizie şi sunt fără însemnătate decorativă . cuprinde specii rezistente. Se administrează îngrăşăminte minerale. de preferat primăvara. sau pământ de frunze. de 30 . rezistă atât la temperaturi ridicate cât şi scăzute. lanceolate. • Aspidistra elatior . într-un substrat format din: pământ de ţelină. Cerinţe ecologice Aspidistra este o plantă de apartament foarte rezistentă. Cultura Se înmulţeşte prin divizarea tufei care se poate face în orice anotimp.ASPIDISTRA Ker. Se plantează direct în ghivece. .3 frunze şi câteva rădăcini. Planta are în sol rizomi de pe care pornesc frunze lung peţiolate. 1 .50 cm lungime. originar din Japonia şi China. Apa în exces provoacă putrezirea rizomilor. soiuri Aspidistra elatior Hort. Se secţionează astfel încât fiecare parte să aibă o porţiune de rizom. se îndepărtează frunzele uscate. Se şterg frunzele de praf.

Cultivate într-o atmosferă caldă şi uscată este atacată de Aspidiotus sp. colorate roşu-viu. • Aucuba japonica . . care la o temperatură de 20 .AUCUBA Thunb. dispuse opus. Cultura Aucuba se înmulţeşte prin butaşi de vârf. pot fi ovale sau eliptice. se înrădăcinează în 2 . După înrădăcinare. Se transvazează la 2 . (păduchi ţestoşi). unde poate atinge 2 m. o parte mraniţă şi o parte nisip. ramificat. Dacă dispune de lumină normală. apar la jumătatea primăverii. de culoare verde strălucitor. Iarna este bine să se menţină în repaus fără ca să-şi piardă frunzele.3 ani şi se aplică tăieri repetate pentru a forma tufe bogate. Cornaceae Genul Aucuba cuprinde specii cu port arbustiv. Frunzele persistente. cum ar fi de exemplu un amestec format din: două părţi ţelină. peţiolate. Preferă umiditatea relativă mai ridicată. Specii. Specia originară din Japonia.Fam. Vara este bine să fie ferită de soarele direct. şi Coccus sp.22ºC. planta rămâne mai scundă şi are frunzele mai intens colorate. cu marginea întreagă sau dinţată. Fructele sunt bace. Florile mici.3 săptămâni. Cerinţe ecologice Suportă temperaturi scăzute de 4 . Solicită pământuri uşor argiloase şi bogate în humus. cu marginea dinţată. soiuri Aucuba japonica Thumb. varietăţi. iar insuficienţa apei determină brunificarea vârfului şi marginea frunzelor. lungi de 18 20 cm. dar nu prezintă interes ornamental. Udatul excesiv duce la apariţia petelor negre pe frunze. purpurii. are frunze oval eliptice lanceolate.6ºC. o parte pământ de frunze. plantele tinere se ciupesc pentru a ramifica. primăvara sau în luna august.

apar aproape tot anul. de culoare verde arămiu cu luciu metalic pe faţa superioară şi roşie pe cea inferioară. Begonia ricinifolia. viguros cu frunze mari verde-roşietice. Frunzele mici.100 cm. Begonia metalica se cultivă mult datorită rezistenţei deosebite la condiţiile oferite de spaţiile de locuit. Culoarea limbului este verde închis. Begoniaceae • Plantele genului Begonia sunt originare din America Centrală. Florile numeroase. Varietăţi: „lucerna” (syn. lucioase. pendente. sunt lobate. verzi arămii cu pete argintii pe faţa superioară şi roşietice pe cea inferioară. flexibile. Au frunze mari. cu faţa inferioară purpurie. Frunzele sunt asemănătoare cu cele de ricin. albe. featsii Bailey).BEGONIA . America de Sud. separate de o zonă concentrică argintie. Pe fondul verde strălucesc pete argintii. frunzele au mărime mijlocie. asemănătoare cu cele de arţar. Tulpini erbacee. B. soiuri Begonia Rex Putz. varietăţi. Plantele sunt originare din Asia meridională. Begonia masoniana. Ele sunt roşietice pe faţa inferioară. frunze foarte mici. B. aşezate în ciorchini lungi. Begonia foliosa H. Tulpinile verzi. Din hibridarea acestei specii cu alte specii de begonia. Begonia incana. cordiforme. cu benzi verde metalic la centru şi pe marginea limbului. mici. lucioase. aşezate în ciorchini pendenţi. de mărimi variabile şi dispersate neregulat. fiind una din cele mai răspândite begonii care decorează prin frunze. Continuare => • • • Frunze de diferite specii de Begonia • • • • • • Begonia x Rex cultorum • . neregulat palmate. Florile mari. Are tulpinile rizomatoase. Se distinge prin frunzele groase. necesită palisarea la exemplarele mai mari. pieloase. verzi. dar şi prin mutaţii au rezultat: Begonia x Rex cultorum Bailey – care prezintă o varietate foarte mare de forme şi mai ales de culori a frunzelor. acoperit de o pubescenţă fină. albe. colorate verde intens. Begonia x erytrophylla Neum (B. pe care iau naştere frunzele foarte mari. Florile sunt foarte mici. et K. mult mai lungi decât late. India. Tulpinile florale sunt lungi şi poartă numeroase flori albe sau roz-pal. Specii. cu o pată purpurie-maronie pe linia nervurilor principale. roşii. Hibrid între Begonia hydrocotylifolia x Begonia manicata este remarcabil prin frunzele alungite verdeînchis. Vara formează numeroase flori simple. Begonia metalica G. Begonia coralina. albă. aşezate în pedunculi roşii. Are frunzele accentuat asimetrice. Florile sunt mici. verde deschis. India şi Indonezia. Begonia x credneri Hort – este un hibrid între Begonia Schanffiana x Begonia metalica. subţiri şi lungi. Ceylon. cu peţioli viguroşi. Are limbul frunzei puternic gofrat.Fam. coriaceu. Florile sunt pendente alb-roze. dispuse în inflorescenţe. târâtoare. Se distinge prin frunzele peltate cu limbul gros. Begonia dregei. mat. Smith. colorate verde deschis cu nervuri purpurii şi pete argintii pe faţa superioară. lungi de 30 . Florile sunt roşii-corai. albe sau roze. lucerna) prezintă frunze mari.

cu umiditate relativ ridicată 80 .8 cm.25ºC şi umiditate relativă de 85 .Cerinţe ecologice Begoniile cresc bine la temperaturi de 16 .5. Pătarea frunzelor (Xanthomonas begoniae) se manifestă sub forma aşa-ziselor „pete de ulei” pe frunze. trebuie să cuprindă şi o parte din nervura principală. porţiuni de frunze sau lăstari. Preferă locuri luminoase. Begonia masoniana Begonia cleopatra . bine aerisite. Pe dosul frunzelor apare ca o pudră albă. Înrădăcinarea se produce în nisip sau într-un amestec de nisip cu turbă fibroasă. Mucegaiul cenuşiu (Botrytis cinerea) afectează în special plantele tinere. cu un pH = 6 . apoi. După înrădăcinare se repică în ghivece cu diametrul de 7 .15ºC şi udarea mai rar.18ºC. se schimbă ghivecele la diametrul de 12 . Boli frecvente: Făinarea (Oidium begoniae). Cultura Begoniile decorative prin frunze se înmulţesc prin butaşi de frunze. pe măsura creşterii plantelor. În timpul iernii. este bine să fie menţinute în stare de semirepaus prin reducerea temperaturii la 14 . chiar 16 . la temperaturi de 22 . Plantele bolnave trebuie distruse. Primăvara şi vara îşi recapătă aspectul decorativ.6. la temperaturi mai scăzute îţi pierd frunzele.14 cm.18 cm. În cazul fragmentelor de frunze. Substratul trebuie să fie bogat în humus.90%. dar fără soare direct.85%. Se previne prin evitarea excesului de umezeală şi o bună aerisire. Pentru combatere se tratează cu produse pe bază de sulf şi de asemenea se evită căldurile excesive şi uscăciunea aerului.

Specii. verde. soiuri Codiaeum variegatum L. cu pete mici în alte nuanţe.70 cm. După înrădăcinare. în diferite combinaţii sub formă de puncte. Euporbiaceae • Gen originar din Indonezia şi Australia. cu nervurile galbene). tăieri care se aplică primăvara. . Codiaeum corniculatus. verde. cu frunzele întregi sau lobate. verzi-gălbui). Plantă arbustivă. vara necesită 25 .7 cm lungime şi 4 . Substratul de înrădăcinare este format din nisip şi turbă în proporţii egale. înaltă de 40 . Codiaeum angustifolium. „Bravo” (frunzele verzi cu nervaţiunea galbenă). nesemnificative. Tăierile sunt necesare pentru corectarea formei plantei şi eliminarea ramificaţiilor degarnisite de frunze. de mărimi diferite. mraniţă. asemănătoare unor panglici. dreaptă sau ondulată. portocaliu. Butaşii au 6 . varietăţi. dispuse altern. cu o policromie dată de roşu. „Florida” (frunze roşii. mai ales când temperatura este ridicată. pentru că suportă greu transplantatul. „Gold Moon” (galben intens de-a lungul nervurilor). de două ori pe lună. „Norma” (frunze verzi.30ºC şi umiditate atmosferică 85 . pământ de frunze. cu marginea mai mult sau mai puţin întreagă.9 cm diametru. Este asemănătoare cu Codiaeum angustifolum. galben. galben.Fam. striuri. Necesită udări frecvente şi umiditate atmosferică mare. liniare. Varietăţi: „Aucubifolia” (frunzele sunt marcate de pete galbene asemănătoare cu cele de la Aucuba). ovate. deoarece numai în aceste condiţii se accentuează policromia. cu luciu strălucitor. violet. Pulverizarea plantelor cu apă este obligatorie. pete. Cultura Se înmulţeşte uşor prin butaşi de vârf. • • Codiaeum variegatum Codiaeum angustifolium .5. înrădăcinează în circa o lună. la lumină difuză frunzele sunt de culoare verde. „Golden King” (frunze înguste. „Tricolor” (frunze largi cu pete mari galbene şi roşietice). Butaşii se fac la începutul primăverii sau toamna în augustseptembrie când plantele conţin mai puţin latex. galbene.18ºC. Frunzele persistente. cu pH = 4. nisip în proporţie de 2:1:1:1. cu nervuri galbene). se trec la ghivece mai mari de 7 . cu marginea ondulată.5 frunze şi se pun la înrădăcinat direct în ghivece. Ele sunt colorate verde şi roşu-violet. De consistenţă coriacee. Reacţionează bine la aplicarea de îngrăşăminte sub formă de soluţii minerale sau organice.28ºC. Ele pot fi eliptice. Crotonul este unul din cei mai frumoşi arbuşti tropicali. În condiţiile asigurării unei temperaturi de 28 . introduse la noi în ţară în ultimii ani. dar cu frunzele mult răsucite. afânat. colorate în nuanţe de roşu. verzi. Se dezvoltă bine într-un substrat fertil. Se remarcă prin frunzele foarte lungi.CODIAEUM Jus. roz. Sunt pretenţioase la lumină. chiar de mai multe ori pe zi în timpul verii. variate ca formă şi culoare. Florile sunt albe. lanceolate. Plantele mature se transvazează întrun amestec de 2/3 pământ de frunze şi 1/3 mraniţă. şi iarna în cazul camerelor uscate. cuprinde circa 14 specii.90%.sub 15ºC se defoliază. într-un substrat format din turbă. Cerinţe ecologice Sunt plante iubitoare de căldură. iarna 16 . simetrice sau uşor asimetrice.

Limbul. Limbul cordiform de 75/65 cm are culoare verde. Necesită multă apă. Colocasia antiquorum Schoff. varietăţi.Fam. care se secţionează astfel încât fiecare porţiune să aibă un mugure dormind. Peţiolul frunzei puternic. unde se cultivă ca plantă legumicolă. mraniţă şi nisip. de consistenţa tuberculilor. de culoare verde nuanţat cu verde albăstrui are dimensiunile 1/0. soiuri Colocasia esculenta Schott (C. mai mult sau mai puţin închis cu nervuri proeminente. var. Totuşi. când temperatura se menţine la 12 . Are frunze mari. lung peţiolate.13ºC şi se răreşte udarea. Frunzele sunt mari. Cerinţe ecologice Colocasia este o plantă cu vegetaţie continuă. iarna.5 m. Se păstrează în încăperi calde. fără insolaţie directă. antiquorum Schott. ondulat.80 cm) şi rădăcini fasciculate numeroase. vara în special se udă din abundenţă. • • • Colocasia esculenta Colocasia antiquorum . care pot avea între 500 g şi 2 kg. ondulate. oval cordiforme. Specie originară din Asia tropicală. planta are în sol rizomi. peltate. Caladium giganteum).COLOCASIA Schott . Are frunzele mult mai mari (100/70 . Araceae Genul Colocasia este originar din India şi Japonia. alcătuit din pământ de ţelină. este recomandat să fie trecută printr-o perioadă de repaus. esculenta). Specii. iar substratul de cultură să fie fertil. ferite de razele puternice ale soarelui. În stare proaspătă planta este otrăvitoare. larg caniculat la bază. Cultura Se înmulţeşte vegetativ prin butaşi de tulpină. Colocasia indica Hassk (syn. partea comestibilă fiind tulpina foarte cărnoasă. Originară din insulele Oceanului Pacific. Se dezvoltă bine în locuri calde şi luminoase. uşor.

Specie originară din Australia.60 cm. Frunzele sunt mai puţin compacte decât la specia precedentă. Plantă de seră rece. Plantele ating în cultură la 75 cm înălţime. În cultură se întâlnesc şi varietăţi cu frunze colorate: „Atropurpurea” (frunze violacee la bază şi pe faţa interioară a nervurii mediane).CORDYLINE . eliptic lanceolate. Cerinţe ecologice Plantele de seră rece se păstrează iarna la 9 . se îndepărtează frunzele uscate şi se şterg de praf. fertil. galbene). după care se asigură o temperatură ridicată. se cultivă în seră caldă. În timpul verii nu suportă razele solare directe. pieloase. lungi de 30 . Butaşii se recoltează în decembrie-ianuarie.10 cm. La noi se cultivă ca plantă la ghiveci. argilos. inserate în spirală. Liliaceae • Origine: Australia. soiuri Cordyline australis Hook. se cultivă în seră rece. varietăţi. are frunze sesile. Pentru colorarea frunzelor trebuie asigurată lumină la sfârşitul iernii. Originară din Asia tropicală. Sunt lungi de 30 . late de 5 . lungi de 30 . de culoare verde închis . se înrădăcinează în nisip la temperatura de 28 .10ºC şi cer un sol mai greu. Cultura Se înmulţeşte vegetativ prin separarea drajonilor. originară din Noua Zeelandă. Iarna se udă moderat iar vara din abundenţă. Frunzele sunt peţiolate. Brazilia.Fam. Specii. • • Cordyline australis Cordyline terminalis . Cordyline terminalis Kzh (syn. Noua Zeelandă.5 cm.30ºC.20ºC şi un sol uşor. late de 3. Transplantarea se face într-un amestec de ¾ pământ de ferigi şi ¼ mraniţă. prin butaşi de tulpină şi marcotaj aerian. La toate speciile de Cordyline. Cele de seră caldă au nevoie de 18 . „Aureo-striată” (frunze cu striuri longitudinale. îngustate la cele două extremităţi. arborescentă în ţara de origine. C. „Veitchii” (baza frunzelor şi faţa inferioară a nervurii mediane purpurie). poate atinge 8 . Madagascar. Marcotajul aerian se aplică mai ales pentru reîntinerirea plantelor degarnisite la bază. fruticosa). afânat. acuminate.10 m. cu o culoare verde frumoasă. Cordyline stricta Endl.70 cm.60 cm.

Reacţionează foarte bine la administrarea îngrăşămintelor organice. verzi. verde pal. colorate intens în verde închis. Are frunze ovale cu puncte gălbui-verzi. cu margini fine. Varietăţi: „Tropic Snow” – are frunze aspre. iar iarna să nu coboare sub 13 . tulpina este lungă de circa 20 cm.4 săptămâni la o temperatură de 25 . de aceea lucrarea respectivă se face cu multă atenţie.95%. lucioase. Înrădăcinarea se poate realiza direct în ghivece într-un substrat format din turbă cu nisip sau turbă cu perlit.15ºC. Dieffenbochia bausei Hort (D. Varietăţi: „Splendens” – are frunze mari. colorate verde arămiu. „Pia” – prezintă frunze vărgate în verde pal şi galben crem. Substratul trebuie să fie uşor. este specia cea mai răspândită în cultură. depăşind 4 m înălţime.DIEFFENBACHIA Schott . creşte până la 60 . maculata). poate produce inflorescenţe sub formă de spic. bogat în substanţe nutritive. „Exotica” varietatea cea mai răspândită. cu dungi crem şi verzi pe fond verde lucito. iar umiditatea atmosferică să fie peste 80%.90 cm şi are frunze lungi de aproape 60 cm şi 25 cm lăţime. Dieffenbochia amoena Hort. weeri). Originară din Venezuela. care trebuie să conţină câte un mugure. mraniţă. are frunzele colorate aproape în întregime galben-crem. Substratul trebuie să fie în permanenţă umed. nisip. bine drenat. cu puncte şi desene verde ivoar.14 cm într-un substrat format din: pământ de frunze.22ºC. Butaşii înrădăcinaţi se transferă în ghivece mai mari cu diametrul de 12 . are frunzele lanceolate. în proporţie de 2:1:1:1.Fam. Dieffenbochia wallisii – este o specie foarte înaltă. varietăţi Dieffenbachia picta Schott (syn. cu puncte alb-crem şi margini uşor ondulate. Cultura Se înmulţeşte în lunile de iarnă prin butaşi de vârf sau porţiuni de tulpină. D. Se distinge prin aspectul compact ce-i este conferit de prezenţa unei tulpini groase. • • • Dieffenbachia picta Dieffenbachia bausei . cu pete alb crem. Este sensibilă la transplantare. cu o dungă centrală verde închis.30ºC şi umiditate relativă de 90 . verde pal . Araceae • Genul cuprinde circa 35 de specii originare din America Centrală şi Africa de Sud. Temperatura optimă este de 20 . Cerinţe ecologice Diffenbochia pretinde o atmosferă caldă şi umedă. Necesită multă lumină dar fără soare direct. cu o zonă centrală gri-crem. picta x D. turbă. marginea verde închis şi pete albe pe întreaga lamină. Specii. Butaşii înrădăcinează în 3 . Are frunze mari.

„Souvenir de Augustus Schryer” – formează o rozetă de frunze verzi strălucitoare. Foarte răspândită este varietatea „Massangeana” – frunzele colorate verde închis cu o bandă mediană şi câteva striuri longitudinale de culoare galbenă. produce flori frumoase. cu margini roşii. Originară din Africa tropicală. Originară din insulele Canare.Fam. cu nuanţe de roşu de-a lungul marginilor groase şi cărnoase. verzi cu margini galbene. alungite şi puţin ondulate. delicate şi arcuite. lemnoasă şi destul de groasă.Br. Dracaena sanderiana Hort – ajunge la o înălţime cuprinsă între 60 şi 120 cm. Dracaena godseffiana Baker (syn. „Warnekkei” – are frunze care prezintă două benzi deschise la culoare şi a treia verde pal situată la mijloc . este una dintre speciile cel mai uşor de cultivat. Dracaena fragrans.DRACAENA L. reunite în grupuri de 2 3 şi purtate de tulpini subţiri şi flexibile. Această specie este la originea câtorva varietăţi: „Bausei” – are o dungă centrală verde deschis. Specii şi varietăţi Dracaena deremensis N. florile parfumate apar rar pe plantele din ghiveci. prezintă o tulpină nudă. atârnând înspre bază. are aspect de tufă şi iubeşte umbra. sunt subţiri. „Lindenii” – frunzele au bordura lată. galbene. De pe tulpinile verticale şi oarecum rigide se desprind frunze lanceolate. Originară din Madagascar.E. în mediul său natural este un copac de până la 10 m înălţime. mai degrabă ovale decât lungi şi înguste. • Dracaena fragrans “Massangeana” • • • • Dracaena deremensis Continuare => . verde închis cu o lamelă albă-verde în centru. frunzele sunt dispuse sub formă de rozetă. prezintă tulpini subţiri şi elegante care poartă buchete de frunze verzi. care poartă în vârful său un mănunchi de frunze verde închis cu dungi galbene. Liliaceae • Originea genului Dracena este aceeaşi cu a genului Cordyline. . are frunze de culoare verdealbastru închis. galbenă. marginată de o dungă colorată crem. Dracaena draco L. uşor verzi. D. surculosa) – are frunze lungi de 7 cm. Dracaena marginata Lam. poate atinge 2 .3 m înălţime. Originară din Guineea. „Victoria” – frunzele cu striuri largi.

Se înmulţesc uşor prin butaşi care se fac din lăstarii situaţi fie în vârful tulpinii. Marcotajul aerian se aplică la plantele degarnisite la bază sau plantele foarte dezvoltate. Substratul de cultură este alcătuit din pământ sau turbă. fie la bază. godseffiana care suportă şi aerul uscat.12ºC. butaşi care se înrădăcinează în nisip. Umiditatea relativă trebuie să fie cât mai ridicată pentru majoritatea speciilor. în sera înmulţitor. sanderiana şi D. Se administrează îngrăşământ lichid de două ori pe săptămână. dar protejate de acţiunea directă a soarelui. se stropesc zilnic frunzele cu apă. Dracaena sanderiana Dracaena godseffiana . godseffiana necesită iarna locuri mai călduroase. Pentru înrădăcinare este necesară o temperatură şi umiditate relativă ridicată. se poate butăşii trunchiul prin fragmentare în bucăţi de 8 .21ºC. marginata. mai puţin toamna şi iarna.10 cm lungime. D. iar pe fundul ghiveciului se aşează teracote sau pietre pentru asigurarea drenajului. Preferă locuri luminoase. De asemenea. Cultura Se înmulţeşte prin seminţe. D.Cerinţe ecologice Cerinţele faţă de temperatură sunt în funcţie de originea fiecărei specii astfel: D. butaşi sau marcoraj. Prin seminţe se înmulţesc speciile cu frunze verzi. planta necesită mai multă apă. cu excepţia D. dar nu îmbibat. iar optima de 15 . fragrans tolerează chiar şi semiumbra. se menţine substratul umed. Temperatura minimă pentru toate speciile de dracena este de 10 . Când temperatura este ridicată. marginata şi D.

milii) – este cunoscută şi sub denumirea de „coroana cu spini” – datorită spinilor duri ce se află pe toată planta. . Se udă moderat din primăvară până toamna. roşii.Fam.4. dar cu un anumit grad de lemnificare ce dau plantei aparenţa unui arbust. jacquinaeflora) – este o specie mai puţin cunoscută. se umbresc uşor. Florile sunt mici şi galbene. Originară din Mexic unde creşte spontan. înconjurate de bractee roşu-oranj. Specii şi varietăţi Euphorbia pulcherima Wild (Poinseţia sau Stea de Crăciun).6. Euphorbia milii – poate înflori tot anul dacă este aşezată în locuri bine luminate. grupate în inflorescenţe caracteristice numite ciaţii şi sunt neînsemnate din punct de vedere decorativ. În condiţii corespunzătoare poate înflori în tot timpul anului Euphorbia fulgens (syn.EUPHORBIA L. Cerinţe ecologice Temperatura optimă pentru E. pulcherina este de 20 . iarna prezintă flori cu bractee oranj sau alb. crem sau roz. galbene sau roz. cu vârful acuminat. La baza inflorescenţelor sunt grupate bractee frumoase. E. Are tulpini rotunjite şi cărnoase. tip arbust cu tulpini arcuite şi frunze înguste lanceolate. Euphorbia splendens Bojer (syn. timp de o lună după înflorire. bogat în substanţe nutritive. dar toate conţin latex cu un anumit grad de toxicitate. genul Euphorbia cuprinde specii. cu marginile întregi sau uşor lobate. stacojii. dispuse în stea printre frunzele verzi opace . cu frunze mari. cu frunze minuscule. care dau aspectul decorativ al plantei.100 cm. care ajunge la 1 m înălţime. însoţite de bractee colorate.22ºC ziua şi 16 18ºC noaptea. Euphorbiaceae Originar din Madagascar. Florile sunt mici. Vara când soarele este prea puternic. înfloreşte rar şi pare subţire şi firavă. sunt mici. Plantă de zi scurtă este pretenţioasă la durata şi intensitatea luminii şi necesită o bună aprovizionare cu apă. de origine africană. Tulpina şi ramificaţiile sunt groase şi suculente. Planta poate atinge 80 . Se cultivă pe un substrat mijlociu. Frunzele puţine la număr au formă oblong-ovală cu vârful rotunjit. Este o plantă arbustivă. Euphorbia fulgens – trebuie păstrată într-un loc răcoros şi destul de uscat. cu un pH = 6 . • • Euphorbia pulcherima • • Euphorbia milii . Florile sunt mici. Temperaturile cerute sunt de maximum 13ºC iarna. Creşte până la 1 m înălţime. Iarna udarea este mult redusă. unele dintre ele diferite în privinţa însuşirilor morfologice şi estetice. E. Euphorbia tirucalii – este o specie suculentă. eliptice sau ovate. persistente de culoare verde-luminos.

Butaşii înrădăcinaţi se trec în ghivece.Cultura Euphorbia milii. La o temperatură de 20 . După trecerea florilor.20ºC. care se amplasează în locuri cu multă lumină. Începând cu luna aprilie. Butaşii se recoltează din mai până în iulie. mai intens. care se recoltează de la plante mamă alese în timpul înfloririi. la temperaturi de 18 .2 ori ghiveciul. Se taie imediat sub un nod şi se introduc cu baza. Se schimbă de 1 . Dacă au fost păstrate în răsadniţe.7 frunze pentru reducerea taliei plantelor (Cytocel 2% în 3 . după care se pun la înrădăcinat. plantele se pregătesc pentru perioada de repaus anual. în perioada de vegetaţie şi (1:2:1. într-un substrat format din ţelină. Euphorbia fulgens Euphorbia tirucalii .15 cm. Se tratează cu biostimulatori şi se pun la înrădăcinat în nisip sau perlit. timp de 30 de minute în apă caldă la 30ºC. suplimentarea luminii în perioadele cu nebulozitate (Anton Doina). plantele mamă se transvazează la ghivece. la sfârşitul lunii septembrie se introduc în seră.80%.5) la diferenţierea mugurilor floriferi. Se păstrează la 10 . fulgens şi tirucalii se înmulţesc prin butaşi făcuţi primăvara. iar când încep să crească lăstarii. iar în iulie se ciupesc la 3 .4 etape). înrădăcinează în 30 de zile. În prima etapă se udă moderat. administrarea fazială a îngrăşămintelor NPK (1:1:1). Lucrările de îngrijire constau în udarea substratului din ghivece.4 frunze pentru stimularea ramificării. se lasă să se usuce latexul. evitându-se apa rece şi cu duritate mare.12ºC şi umiditate atmosferică 70 . prin reducerea udărilor. când lăstarii au lungimea de 12 . Deoarece plantele conţin latex după fasonare. umiditate ridicată şi o uşoară umbrire.25ºC. mraniţă şi nisip în părţi egale. Euphorbia pulcherima se înmulţeşte tot prin butaşi. turbă. sau pe parapet. pe parapet sau în ghivece cu diametrul de 5 cm. tratarea cu retardanţi în faza de 6 . iar la căderea ultimelor frunze se taie la 20 cm de la sol.

Africa. în formă de inimă. Ficus bengalensis L. • • • Ficus benjamina • • • • Ficus lyrata Continuare => . Ficus pandurata Hort). Frunzele sunt mai mici decât la Ficus elastica. Ficus diversifolia Blume (syn. cu aspect marmorat. În ghiveci unica ei tulpină ajunge până la 1.5 cm. Moraceae • Genul Ficus cuprinde peste 800 de specii răspândite în regiunile tropicale din Australia. panasate cu alb crem sau cu nuanţe diferite de verde. Ficus religiosa. (ficusul plângător) – este un copăcel foarte elegant. compactă. colorate verde intens. Frunzele sunt relativ mari. Varietăţi: „Hawaii”. Are frunze mari. care creşte între 60 şi 80 cm. Planta ramifică foarte puternic. cu frunzele de circa 1 cm. în formă de vioară verde închis. lucioase. cu creştere rapidă. Frunzele sale sunt deosebit de apreciate pentru forma. cenuşii cu pete albe. Prezintă frunze mici. Ficus australis Willd (syn. obtuze. au formă oval-rotunjită. lungi de circa 30 cm. cu vârful ascuţit. Ficus lyrata Warb (syn. Este folosită pentru a decora coşuleţele suspendate sau pentru acoperirea grădinilor interioare. „Rubra” – frunzele largi.12 m. „Golden King”. Japonia. cu vârful ascuţit. (syn. Frunzele sunt mici. specia poate fi condusă ca agăţătoare sau pendentă. arbuşti. foarte frumos arcuite. datorită unor perişori foarte denşi. originară din India şi Birmania. Specii şi varietăţi Ficus elastica Roxb sau arborele de cauciuc este o specie tip arbore. cu frunze lucioase. Originară din China şi Japonia. Scoarţa este deschisă la culoare. lungi chiar de 40 cm. Se remarcă prin culoarea maronie pe partea inferioară. cu nervaţiunea aproape albă . sub formă de arbori. Ficus stipulata Thumb. colorate verde închis. Ficus repens L. Întreaga plantă conţine latex. verzi-gălbui. „Variegata” – prezintă frunze mai mari.Fam. sunt groase şi cu nervaţiunea pronunţată. Frunzele sunt asemănătoare ca formă cu cele de Ficus elastica. flexibile. Are creştere foarte lentă. Provine din Australia. destul de atractive. colorate verde şi crem.. cu mici pete cenuşii pe partea superioară şi verde deschis pe cea inferioară.5 m.Varietăţi: „Decora” – este varietatea cea mai cunoscută şi mai viguroasă. colorate intens. Ficus lutescens). Frunzele sunt mici. de circa 2. lucioase şi pergamentoase. India. roşii. cu nervuri şi cute colorate galbenverde. uşor de îngrijit. subţiri. Când este cultivat în ghiveci.). Prezintă tot anul fructe mici. sferice. toate au frunzele variegate. dar numeroase. „Natasha” etc. Este o specie rară tip arbust.. are un trunchi înalt care poate ajunge până la 2 m. mărimea şi culoarea lor. Varietăţi: „Minima”– plantă mică şi compactă.FICUS . Originară din Africa tropicală şi China creşte în aceste zone până la 9 . ovale. roşietice. „Tricolor” – frunzele cu marginea alb-crem şi uneori cu pete brunii . verde închis. Tulpina este ramificată şi prezintă rădăcini adventive. uneori grimpante. Planta este puternic ramificată şi prezintă rădăcini adventive. este puternic ramificată. iar pe ramificaţii prezintă rădăcini adventive proptitoare. Planta adultă produce fructe mici. „Gold Princess”. Ficus pumila L. ramificaţii multe. Ficus rubiginosa Vent). cu frunze mari. Ficus deltoides. doar că sunt mai mici şi au o pubescenţă roşietică pe partea inferioară. Ficus benjamina L. Malaezia. lung peţiolate.

care constituie cauza căderii frunzelor. la temperaturi de 25 .15%. apoi se tratează cu hormoni de înrădăcinare.2% primăvara şi vara de 1 .4 săptămâni. insolaţia prelungită fiind fatală pentru acestea. iarna minim 12 .13ºC. La lumină insuficientă. care se efectuează iarna când plantele au mai puţin latex. de aceea iarna sunt ţinute în camere luminoase. Se fixează de-a lungul nervurilor pe frunze şi tulpini. Speciile agăţătoare se udă mai des. Rădăcinile apar după 30 .5) în concentraţie de 0. corectarea înălţimii şi lărgimii plantei prin tăieri executate în luna martie. planta se alungeşte. Se combate cu soluţii de Sinoratox 0. Se dezvoltă în spaţii cu aer cald şi uscat. Durata înrădăcinării este de 3 . Speciile agăţătoare au nevoie de lumină mai slabă.2%. Faţă de lumină. Substratul de cultură să fie bogat în substanţe nutritive. exigenţele sunt diferite în funcţie de specie. fiind indicată şi pulverizarea plantelor cu apă. Înrădăcinarea are loc în nisip.40 de zile. Preferă spaţii aerisite. Ficusul este foarte sensibil la varietăţile de temperatură. speciile cu aspect arboricol pretind mai multă lumină. Butaşii de vârf se pot înrădăcina şi în apă.6. dar nu se exagerează. Înţepăturile dau frunzelor o nuanţă cenuşie şi determină căderea lor. ficusul se cultivă atât în încăperi calde. Se înfăşoară cu un manşon din muşchi sau turbă fibroasă bine umezite.30ºC şi umiditate ridicată.5 . Adulţii sug seva frunzelor şi provoacă o ofilire rapidă. Temperatura optimă pentru menţinerea calităţii plantelor este de 18 . fiind dăunător pentru plante.1 . Lucrările de îngrijire constau în: udări regulate cu apă la temperatura camerei. Cea mai bună perioadă de marcotare este luna mai.2 ori pe lună. iar vara sunt ferite de razele puternice din timpul amiezii. Păianjenul roşu.5. producând chiar căderea frunzelor şi moartea plantei. cât şi reci.0. Se combate prin tamponare cu soluţii toxice. prin ruperea şi arderea frunzelor puternic atacate.0. fertilizări cu must de bălegar sau îngrăşăminte minerale NPK (3:1:1. ştergerea frunzelor de praf. În zona aleasă se incizează ramura printr-o fantă. după care butaşii se plantează în ghivece într-un substrat format din: pământ de frunze. deoarece necesită un mediu mai umed.15%. circular sau despicătură.20ºC. care se leagă sus şi jos. Cultura Ficusul se înmulţeşte prin butaşi de vârf şi de tulpină. 18 . dar fără curenţi de aer. Pentru combatere se fac stropiri cu Sinoratox 25 .0. Căldura şi umezeala favorizează dezvoltarea acestei insecte. după care se acoperă cu folie din plastic. Tedin V. În general. Marcotarea se aplică pe ramificaţiile plantei mamă sau direct pe tulpina principală. Dintre dăunători amintim: Păduchele lânos. Păduchele ţestos. cu pH = 5. Celelalte specii se pulverizează cu apă doar în timpul verii. Ficus pumilla Ficus diversifolia . Înmulţirea ficuşilor se poate realiza şi prin marcotaj aerian. combaterea bolilor şi dăunătorilor. frunzele apar la distanţe mai mari. ţelină şi nisip în părţi egale. Ficusul consumă multă apă.Cerinţe ecologice Puţin pretenţios faţă de temperatură. transplantarea primăvara la intervale de 2 ani.

asemănătoare cu ale genului Calathea. subţiri. fertilizarea cu soluţii slabe de îngrăşăminte (0. Specii şi varietăţi Maranta leuconeura Morr (syn. plasate de o parte şi de alta a nervurii mediane. nu prezintă interes decorativ . Lucrări de îngrijire: udarea corectă încât pământul să fie menţinut permanent reavăn. de care se deosebesc printr-o talie mai mică (25 . dar sunt puţin mai mici. Nicaragua.30 cm) şi creşterea uşor târâtoare a lăstarilor. forma frunzelor. temperatura minimă să fie de 15 . catifelate. Marantaceae Genul Maranta.8 cm lăţime. cu un desen de culoare verde închis. marginile cenuşii-verzi şi de către o dungă verde deschis (cu margini neregulate) care corespunde nervurii centrale. cu un dinte scurt în vârf.25ºC. cuprinde specii care decorează prin policromia frunzelor. cu rădăcini foarte fine. Temperatura optimă este de 18 .MARANTA L.Fam. subţiri. colorate verde închis cu margini verde-deschis şi care prezintă pete argintii de-a lungul nervurii centrale. Iarna. „Tricolor” – are pe frunzele verzi-oliv închis desene caracteristice formate de către nervurile roşii-brune. ştergerea frunzelor de praf.14 cm lungime şi 6 . „Messangeana” – prezintă frunze asemănătoare varietăţii Tricolor.05 . Cerinţe ecologice Maranta este plantă de seră caldă şi umedă. Iarna se foloseşte apă călduţă. Preferă semiumbra. Ghivecele cu noile plante se acoperă temporar cu folie de polietilenă şi se ţin la căldură până ce plantele se restabilesc. Guinea. larg ovale. transplantarea se execută primăvara la interval de 2 . iar reversul este purpuriu. Fiecare fragment trebuie să aibă după despărţire şi o porţiune de rizom cu frunze şi rădăcini. Frunzele sunt peţiolate. micile nervuri. Columbia. fără tuberozităţi. albe. bicolor Ker). Faţa superioară a laminei foliare este verde deschis. Cultura Înmulţirea la Maranta se realizează prin despărţirea tufei în lunile februariemartie.0. . cu pete maronii sau verde foarte închis. originar din Brazilia. Prezintă în pământ un rizom scurt.3 ani. Varietăţi: „Kerchoveana” – prezintă frunze verde deschis. de 10 . pulverizarea plantelor cu apă se face zilnic în perioada de vară. M. Florile mici. suprimarea frunzelor uscate dacă este cazul. protejând-o întotdeauna de acţiunea directă a razelor solare. care cu timpul devine aproape maron. erythroneura Marantha leuconeura var Kerkoveana . Necesită umiditate relativă foarte ridicată. argintii formează o reţea densă. Este specia cea mai mică de 15 cm înălţime. Nu suportă variaţiile de temperatură. • Marantha leuconeura var.1%) se aplică primăvara şi vara de două ori pe lună. corespunzătoare cu volumul de rădăcini. care se plantează în ghivece.16ºC.

cu rădăcini adventive foarte puternice.Fam. Butaşii de tulpină. şi moderată în timpul iernii.22ºC). Nu-i place frigul şi căldura prea uscată. Este una dintre cele mai populare plante de apartament.MONSTERA . viguroşi. Philodendron pertusum). Se comportă bine în camere calde (18 . Ele au culoarea verde strălucitor şi sunt susţinute de peţioli lungi. care au un nod şi peţiolul frunzei sau butaşii formaţi din porţiuni de tulpină cu un singur nod. Specii şi varietăţi Monstera deliciosa Liemb (syn. Cultura Se înmulţeşte primăvara. • • Monstera deliciosa Monstera pertusa . Inflorescenţa este un spadice care la maturitate dezvoltă fructe comestibile. prin butaşi de vârf sau prin porţiuni de tulpină. fără soare direct. cu 2 . Lucrările de îngrijire sunt asemănătoare cu ale ficusului. nisip şi cărbune pisat. Necesită udare abundentă. care îmbracă tulpina în dreptul nodurilor. originară din Costa Rica.4 ani. asemănătoare unor boabe de porumb. grimpantă. înrădăcinează în câteva luni. cu formă simetrică. are frunze moi. Monstera pittieri – este o plantă căţărătoare. Monstera înfloreşte destul de rar. Tulpina este foarte viguroasă.vară.100/60 . colorate verde închis.80 cm) în formă de inimă. ce amintesc de forma şi parfumul ananasului Monstera pertusa – este o plantă căţărătoare. originare din pădurile pluviale ale Americii Centrale şi de Sud. decupate pe margine şi cu perforaţii inegale în interior. La apariţia primei frunze adevărate (după circa 2 . se plantează pe parapet în nisip. Substratul de cultură trebuie să cuprindă multă turbă şi pământ de frunze.3 luni) se face plantarea la ghiveci într-un substrat format din pământ de ţelină. ascuţite la vârf şi colorate verde argintiu. în perioada primăvară . la temperatură ridicată şi umiditate asigurată (25 . căţărătoare. originară din Panama şi Guyana.25ºC în aer. adesea epifite.95%). iar la plantele mature la 3 . Araceae • Genul Monstera cuprinde circa 30 de specii. permanent verzi. Tolerează destul de bine oscilaţiile de temperatură. Frunzele sunt de dimensiuni uriaşe (80 . suculentă. dar şi în tot timpul anului. Cerinţe ecologice Monstera este o plantă în stare de vegetaţie permanentă. 20 . are frunze moi şi subţiri. În primii ani transvazarea se face în fiecare an. Preferă locuri luminoase. cu aspect zvelt.30ºC în substrat. turbă. frumoasă. umiditatea relativă 90 . Butaşii de vârf.3 frunze şi câteva rădăcini adventive.

apar spice florale albe. cu suprafaţa adânc gofrată.5 m înălţime. Cultura Înmulţirea plantelor se realizează primăvara sau la începutul verii prin butaşi de frunze sau din vârfuri vegetative lungi de 5 . de 20 .500 de specii. Specia tipică are frunzele verde lucios. susţinute de pedunculi. În lunile friguroase se evită udatul abundent. Are frunzele în formă de inimă şi uşor ascuţite.2 .15ºC.3 ani. • • • • • Peperomia argyrea • Peperomia obtusifolia . În perioada aprilie-decembrie. cu vârful ascuţit. dar sunt foarte răspândite varietăţile cu frunze pestriţe. dar tolerează şi semiumbra. Tufa este mică. lungi de 13 . Pretinde atmosferă umedă şi un substrat aerat şi bine drenat. Decorează prin frunze care au un aspect foarte diferit. iar în restul anului se simte bine la temperaturi moderate. Peperomia magnoliaefolia. lungi de 5 cm . alcătuită din frunze cu peţioli lungi. Frunzele sunt cordiforme. La o temperatură de 18 . cu creştere în formă de tuf. Peperomia scandens. Transplantarea plantelor are loc la 2 . înrădăcinarea are loc în 4 . Moor (syn. Vara pe tulpinile lungi de 20 . iar în lunile mai şi septembrie se adaugă în apa de udat şi îngrăşământ. Este specia cea mai cunoscută. după care capătă un aspect pendent. colorate verde lucios intens. Formează o tufă robustă şi creşte până la 30 cm.25 cm. Pe timpul verii. târâtoare sau sub formă de mic arbust. sandersii). Este o plantă foarte ramificată care creşte până la 30 cm şi are frunzele ovale. deoarece se decorează. De asemenea.1. Cerinţe ecologice Sunt specii care decorează în tot timpul anului şi sunt pretenţioase la lumină şi căldură. cărnoşi.PEPEROMIA . inserate pe tulpini roşcate. plate şi subţiri. Iarna trebuie să i se asigure minimum 12 . Peperomia obtusifolia. hederifolia). Poate avea aspect fie căţărător. Specii şi varietăţi Peperomia argyrea E. colorate verde închis. P. Înfloreşte din iunie până în septembrie sub formă de spice albe. cu benzi argintii între nervuri.6 săptămâni. Are frunzele cu aspect „brodat”. colorate verdeviolaceu cu marginile violet şi faţa inferioară verde mai deschis. având un sistem radicular slab dezvoltat. colorate verde închis. iar expuse direct la soare se ard. Planta are înălţimea de 20 25 cm. gri-verzui. P. genul Peperomia cuprinde circa 1. densă. fie târâtor şi ajunge la 1.25 cm. plantele nu vor fi ţinute prea mult timp la umbră. cărnoase şi uşor concave.21ºC. apar spice de flori albe-gri. Preferă locurile luminoase. de formă uşor rotundă. mari. Peperomia caperata Yunker. cu reflexe argintii. Frunzele susţinute de peţioli roşii sunt peltate. Frunzele sunt mari şi cărnoase. lungi de 5 cm. deoarece plantele se defoliază iar rădăcinile putrezesc. roşii sau roz. Peperomia griseoargentea (syn.15 cm.8 cm. colorate roşcat. se pulverizează plantele cu apă.Fam. Plantarea butaşilor se realizează într-un amestec de turbă şi nisip în părţi egale. Piperaceae Originar din America de Sud.

profund decupate. purtate de peţioli violacei. Tulpina foarte viguroasă. Este specia cea mai populară. genul Philodendron cuprinde foarte multe specii. Este o plantă viguroasă. cărnoase.8 m lungime şi are tulpini subţiri şi lungi care pot fi susţinute cu suporturi sau ţăruşi acoperiţi cu muşchi sau pot fi lăsate să atârne din coşuleţe suspendate. P. subţiate şi ascuţite spre vârf. care dacă este bine susţinută poate să crească până la 1. susţinută de peţioli lungi de 15 cm. pieloase. late de 8 cm.5 m înălţime.15 cm). poate atinge înălţimea de 100 .150 cm. Philodendron erubescens C. Philodendron bipinnatifidum Schott. ajungând până la nervură. lungi de circa 30 cm. Formează o rozetă de frunze ovale. melanochrysum). pentru frumuseţea şi valoarea decorativă a frunzelor. cu o nervură centrală groasă. de cele mai multe ori prevăzute cu rădăcini adventive. Continuare => • • • • Philodendron scandens • • • Philodendron andreanum . cu nerva-ţiune verde-pal şi faţa inferioară violetă. Araceae Originar din America Centrală. sagitate. cu tulpini erbacee. în cazul exemplarelor tinere frunzele au formă de inimă cu marginile uşor incizate. Koch et Selloum (syn. Frunzele sagitate sunt foarte mari.30/10 . Are frunze mari (25 . bipinnatifidum. colorate verde luminos. P. colorate verde închis negricios. în timp ce la cele adulte inciziile sunt mai profunde. cu internodii scurte. mărimea şi culoarea frunzelor. Specie originară din Costa Rica. Poziţia plantelor poate fi dreaptă sau târâtoare. mai lungi de 40 cm. Philodendron andreanum Devans (syn. prin forma. Philodendron wendlandii. Planta este înaltă până la 150 cm şi prezintă frunze mari (30 40/30 cm). Provine din Brazilia şi este asemănător cu P. În mediul lor natural ating până la 2 m înălţime. cele tinere arămii şi aproape transparente pentru ca la maturitate să devină verde închis.PHILODENDRON . căţărătoare. circa 500.8 m. alungite şi în formă de inimă. poate atinge 1. Planta are aspect arbustiv. Peţiolii sunt laţi şi cărnoşi. colorate verde lucios. Este originar din Columbia şi este o plantă căţărătoare foarte atractivă. Este o plantă căţărătoare viguroasă care poate ajunge la peste 1. Limbul frunzei este lucios. catifelate. verde închis. care nu este căţărătoare.Fam. oxicardium). de culoare verde închis cu reflexe violacee. Philodendron hastatum (syn. Se cultivă în apartamente. P. Philodendron selloum. Frunzele sunt foarte mari. formând astfel mai multe foliole. Specii şi varietăţi Philodendron scandens C. Frunzele în formă de inimă sunt lungi de 10 cm. cu marginile încreţite şi susţinute de peţioli lungi de peste 50 cm. frunzele colorate aprins sunt foarte lucioase şi dese. domesticum). Koch.

poros. Se aşează plantele în locuri bine luminate. Vara se stropesc plantele cu apă şi se aşează pe nisip umed. iarna aceasta nu trebuie să scadă sub 13ºC.Philodendron erubescens Philodendron selloum Cerinţe ecologice Philodendronul este plantă perenă cu frunzişul permanent verde şi cu creştere continuă dacă dispune de condiţii optime.4 ani. Cultura Înmulţirea plantelor are loc prin butaşi sau marcotaj. iar excesul de apă produce decolorarea frunzelor şi putrezirea rădăcinilor. Se confecţionează butaşi de vârf sau din tulpină cu 1 . se evită totuşi stagnarea apei în tăviţele de sub ghiveci. sfârşitul primăverii sau începutul verii. înrădăcinează în circa o lună. Solicită apă multă atât în substrat cât şi în atmosferă. . fără a fi expuse direct la soare. La o temperatură de 24ºC şi umiditate ridicată. temperatura optimă fiind de 18 .3 noduri care se pun la înrădăcinat în turbă cu nisip sau perlit. Tutorarea şi palisarea plantelor este necesară pentru susţinerea plantelor. Se are în vedere ca în timpul verii substratul să nu se usuce deoarece frunzele se veştejesc iar planta nu se mai reface. Transplantarea plantelor mari are loc la intervale de 3 .22ºC. Preferă spaţii calde sau temperate. în luna aprilie. Se adaugă un îngrăşământ lichid la fiecare două săptămâni. bogat în substanţe nutritive. Substratul de cultură trebuie să fie afânat.

ovale şi ascuţite. anual din butaşi. Specii şi varietăţi Plectrantus australis (syn. cuprinde circa 250 de specii care pot avea un aspect fie târâtor şi de mică înălţime. intrând într-un repaus uşor. fie de tufă ramificată. Cerinţe ecologice Planta este în permanentă stare de vegetaţie. semirotunde. tubulare. Este specia cea mai cultivată.Fam. având multe flori albe-roz. Labiatae Genul Plectranthus. în orice perioadă a anului. Plantele cultivate în apartament au în general aspect târâtor şi creează efecte decorative plăcute dacă sunt aşezate în coşuleţe suspendate. O dată pe săptămână se adaugă în apa de udat şi un îngrăşământ lichid. cu nervuri proeminente roşii. parviflorus). Asia şi Australia. reunite în ciorchini apicali verticali. Înfloreşte din iunie până în octombrie. planta are aspect de tufă.5 cm. colorate verde închis.PLECTRANTHUS . originară din Africa de Sud. pentru a stimula pornirea de noi lăstari din partea bazală. cu tulpini colorate purpuriu şi frunze ornamentale. pământ de grădină şi nisip. P. Fries. În celelalte sezoane se menţin plantele la 18 .21ºC. originar din Africa.5 m. are frunzele ceroase. mai înalte de 1. pentru a favoriza dezvoltarea frunzelor. erbacee sau cu tulpini lemnoase.5 într-un ghiveci. Cultura Înmulţirea plantelor se realizează prin lăstari de butaşi. după care se trec câte 3 . de unde se continuă cu tulpini căzătoare. Originară din Australia. colorate verde bronz. Este originară din Australia şi Noua Zeelandă şi are aspect vertical până la înălţimea de 30 cm.10 cm şi plantaţi fie în lădiţe cu nisip. forsteri). originară din Africa de Sud. este frecvent denumită „iederă suedeză” deoarece este foarte răspândită în Scandinavia. Plectranthus oertendahlii th. care poate atinge 1 m înălţime. Din aprilie până în septembrie se udă zilnic din abundenţă. Are aspect târâtor. Transplantarea este necesară în fiecare primăvară dacă se păstrează plantele mari dar în general se preferă reînnoirea plantei. creşte până la 1 m înălţime. butaşii vor înrădăcina repede. Plantele tinere se ciupesc în acelaşi scop. • • • • Plectrantus australis Plectrantus coleoides . Tăierea este o lucrare care se aplică plantelor mature. în special dacă se află într-un loc foarte luminos sau este cultivat în coşuleţe suspendate. groase. Plectranthus behrii – plantă de apartament foarte frumoasă. Are aspect vertical. cu diametrul de 2 . frunzele sunt ample şi încreţite. lungi de 8 . Florile sunt nesemnificative din punct de vedere decorativ şi este recomandabil a fi îndepărtate imediat după apariţie. Plectranthus coleoides (syn. dar iarna este mai bine dacă se reduc udările şi se scade temperatura la 12 . La o temperatură de 16ºC şi umiditate ridicată.14ºC. fie direct în ghivece. sunt verzi cu nervuri evidente albe-argintii. Substratul de cultură este alcătuit din pământ de frunze sau turbă. într-un loc bine luminat sau chiar la semiumbră. florile reunite în spice lungi au caracteristic un pinten roz. P.

iarna să fie minimum 13ºC. cu bractee roşii iau naştere pe lăstari drepţi. Butaşii înrădăcinaţi se plantează într-un amestec de pământ de frunze şi turbă. Peru cuprinde specii cu tulpini în patru muchii.10 cm lungime. mai rar iarna. Pentru a avea exemplare frumoase se recomandă administrarea de îngrăşăminte lichide şi formarea de noi plante anual. cât şi prin flori. frunze opuse. Transvazarea se face primăvara când se aplică şi o tăiere a plantelor mai înalte pentru a ramifica mai bogat. Pretinde spaţii călduroase. Frunzele sunt mari (20 . • Sanchezia speciosa . cu nervaţiunea galbenă. care se înrădăcinează în nisip sau apă. Substratul trebuie să fie uşor şi bogat în substanţe nutritive. situaţi deasupra masei frunzişului. Substratul de cultură se menţine permanent reavăn cu excepţia perioadei de iarnă când se udă mai rar şi cantităţi mici de apă. dar să nu fie expuse direct la soare mai ales vara. Acanthaceae Genul Sanchezia originar din Brazilia. varietăţi Sanchezia nobilis Hook (syn. S. mai puţin cunoscută la noi. Preferă locuri luminoase. florile din inflorescenţă protejate de bractee. Columbia. Cultura Se înmulţeşte prin butaşi de 8 . Vara se pulverizează plantele cu apă pe frunze.30 cm lungime) de formă oblongă. colorate verde deschis lucios. Specii. Este o plantă cu creştere arbustivă. La temperaturi prea scăzute plantele îşi pierd frunzele. Cerinţe ecologice Sanchezia este plantă perenă cu frunziş persistent şi înflorire în perioada de vară-toamnă. deşi este foarte decorativă atât prin frunze. galbene.Fam. Florile tubulare.SANCHEZIA . speciosa).

Liliaceae Sanseviera este un gen care cuprinde circa 60 de specii originare din Africa şi Asia. colorate verde închis şi străbătute de o fâşie îngustă centrală.2 m în mediul său natural şi de 30 . Specie rizomotoasă cu aspect vertical.10 cm. Golden Laurentii Sansevieria trifasciata var Golden Hahnii . alcătuite din flori mici.SANSEVIERIA . cu rozete de frunze dispuse în spirală. lanceolate. Primăvara şi vara produce flori roz. care se pun la înrădăcinat într-un substrat de nisip sau turbă cu nisip.Fam. în poziţie verticală. dar excesul de apă este dăunător ducând la putrezirea bazei frunzelor. de la 5 .25 cm. care determină dispariţia striurilor.4 ani. având o rozetă extinsă de frunze verzi. Sansevieria grandis – este o specie epifită. Suportă destul de bine lipsa apei. Se confecţionează butaşi din fragmente de frunze de 7 . ce pleacă dintr-un rizom bine dezvoltat. lipicioase şi foarte parfumate. care se pot clasifica în două mari grupe: o grupă cu plante înalte. Primăvara şi vara produce inflorescenţe sub formă de spice. o dată pe lună. cu striaţii verde mai închis şi margini tivite cu roşu. pământ de frunze şi nisip. iar altă grupă cu plante joase în formă de rozetă. Astfel tolerează temperaturi foarte variabile. Cerinţe ecologice Sansevieria este o plantă cu vegetaţie permanentă. puţin pretenţioasă faţă de factorii climatici. dar ferite de razele directe ale soarelui. • • • Sansevieria trifasciata var. Lucrări de îngrijire: se udă şi se pulverizează plantele cu apă pe timpul verii.15 cm şi lungi de 20 . ovale. având frunzele drepte şi lanceolate. Totuşi cea mai utilizată este înmulţirea prin butaşi de frunze. caracterizată prin prezenţa a două fâşii galbene-aurii de-a lungul marginilor.10ºC până la peste 20ºC. verde închis cu striaţii transversale verde deschis. zebrate de gri-argintiu pe fondul verde închis. Ambele grupe au frunze destul de dese. Varietatea cea mai obişnuită este „Laurenţii” – care are frunze lungi chiar de 1. Sansevieria cylindrica. Specii şi cultivaruri Sanseveria trifasciata Thumbg. varietatea „Hahnii” – este mică şi compactă. Cultura Înmulţirea plantelor se realizează destul de uşor prin divizarea tufei. Fertilizarea se aplică primăvara şi vara. late de 10 . La o temperatură de 25ºC înrădăcinarea decurge destul de rapid.5 cm şi lungi până la 1 m. groase de 2. respectând polaritatea şi la o adâncime de 2 . preferă locuri luminoase. aproape cilindrice. La baza rozetei principale se formează stoloni căzători cu rozete de frunze ce fac această plantă foarte decorativă şi adecvată cultivării în coşuleţe. iarna se reduce mult udarea. „Golden Hahnii” – este o varietate pitică şi are de-a lungul marginilor benzi galbene-aurii . Transplantarea este necesară o dată la 3 .40 cm în ghiveci. Substratul de cultură este alcătuit din pământ de grădină sau ţelină. Planta are aspectul unei tufe alcătuită din frunze lungi (60 .3 cm.70 cm). rigide. are frunze rigide. albe-verzui.

deoarece excesul de apă duce la îngălbenirea frunzelor.10 foliole lucioase. Specii şi varietăţi Schefflera actinophylla Harms (syn. formate din 5 . iar iarna se reduce udarea. în casă ajunge la 2 m înălţime dacă rădăcinile au spaţiu suficient pentru a se dezvolta.18°C. Temperatura preferată este de 16 . ovale.22°C. unde ating înălţimi considerabile de 25 . Pentru că înrădăcinează destul de greu. Butaşii se confecţionează la sfârşitul verii din porţiuni semilemnificate. Lucrări de îngrijire: plantele tinere se ciupesc în vederea ramificării. „Gheisha Girl” . sau înmulţirea prin seminţe.3 săptămâni. în timpul primăverii. Primăvara se pot aplica tăieri pentru a corecta forma plantei sau pentru limitarea creşterii. Varietăţi: „Variegata” . frunzele sunt divizate cel puţin în 7 foliole groase şi dure.are foliole verde închis cu vârfurile rotunjite . Plantele foarte înalte se pot reproduce şi prin marcotaj. Sunt plante originare din Polinezia şi Indonezia. „Hayata" prezintă foliole verde pal cu vârfuri ascuţite. Schefflera arboricola (syn. Cerinţe ecologice Schefflera se înscrie printre puţinele specii care se menţin frumoase şi în locuri mai întunecoase. arboricola. Heptapleurum arboricola) – are o tulpină principală neramificată.SCHEFFLERA . din care se ramifică peţioli lungi chiar de 30 cm care susţin frunze palmat compuse.30 m. dar numai la specia S. care sunt aduse din locurile de origine.are foliolele pictate cu galben. este indicată folosirea de substanţe rizogene şi o temperatură a substratului de 20 . Substratul trebuie să fie uşor şi menţinut permanent reavăn. Varietăţile cu frunze panasate au nevoie de lumină mai multă. iar apa în funcţie de anotimp. colorate verde oliv. • • Schefflera actinophylla Schefflera arboricola . tip arbust sau căţărătoare dintre care unele sunt cultivate în apartamente pentru frunzişul frumos şi armonios. perene. Din aprilie până în octombrie se administrează îngrăşământ lichid la fiecare 2 . Udarea plantelor se face abundent din primăvară până în toamnă.Fam. Brassaia actinophylla) – este formată dintr-o singură tulpină.3 ani. Transplantarea plantelor este necesară la 2 . Araliaceae Schefflera este un gen cuprinzând circa 900 de specii permanent verzi. Cultura Metoda cea mai utilizată pentru înmulţire este butăşirea.

Pretinde căldură şi udare moderată.SCINDAPSUS . galben sau argintiu. mraniţă. turbă sau apă. Specii şi varietăţi Scindapsus aureus Engl. pământ de frunze şi nisip. De asemenea se poate înmulţi prin marcotaj şerpuitor. Frunzele ascuţite şi cordate sunt verde opac la tinereţe devenind ulterior presărate cu albastru.5 m. Cultura Se înmulţeşte uşor prin butaşi. Transplantarea are loc primăvara numai dacă este necesar. pentru a se forma noi lăstari la baza plantei. Scindapsus pictus Hassk „Argyreus” (syn. Substratul de cultură este alcătuit din pământ de ţelină. cu tulpini lungi de 1.originară din Thailanda.8 . Photos aureus. Scindapsus tinde să-şi piardă frunzele odată cu îmbătrânirea sau în condiţii improprii. Frunzele în formă de inimă. cu aspect pestriţ. dar sunt frecvent împestriţate cu alb. Ramifică foarte slab de aceea într-un ghiveci se pun mai multe plante. având flori foarte mici. lucioase. În apartament poate creşte până la 2 m înălţime. originar din pădurile tropicale ale Asiei. dar înfloreşte rareori. au culoarea verde închis. mai puţin iarna. care se înrădăcinează destul de uşor în nisip. colorate verde opac. Are nevoie de semiumbră şi umiditate atmosferică ridicată. în formă de inimă. Primăvara se recomandă o scurtare a tulpinii. dintre care unele clasificate în trecut în genul Photos. confecţionaţi din porţiuni de tulpină. Scindapsus siamense . grupate sub formă de spadice înconjurat de bractee colorate . Epipremnum pictus „Argyreus”) este o plantă agăţătoare foarte frumoasă. fiind susţinute de suport îmbrăcat în muşchi sau unele cresc bine şi în coşuleţe suspendate din care tulpinile cad liber. au margini albeargintii. (syn.Fam. Tutorarea şi palisarea sunt lucrări obligatorii datorită modului de creştere a plantelor.4 m. Epipremnum aureum) – este specia cea mai cunoscută şi apreciată pentru creşterea târâtoare şi pentru frunzişul său. Plantele pot atinge 1.5 m. Cerinţe ecologice Plantă permanent verde.2 . • • Scindapsus aureus Scindapsus pictus . este o specie relativ rară caracterizată prin frunze subţiri. În zona de origine ajunge până la 6 m lungime în timp ce în apartamente se menţine la 1.2.1. Araceae Genul Scindapsus. ascuţite. Înfloreşte foarte rar. foarte frumos gri-argintiu şi verde mai deschis. Lucrări de îngrijire: plantele se udă moderat pe toată perioada anului. verzi în perioada tinereţii şi roşcate brune la maturitate. cuprinde circa 25 de specii şi varietăţi de plante agăţătoare permanent verzi.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful