Conştiinţa istorică
Se naşte din încercarea de a construi identitatea unui popor, a unei naţiuni, prin raportare la alte popoare, la alte naţiuni. Câteva dimensiuni specifice acestei raportări sunt:
• • • • • situarea în timp şi în spaţiu; evenimentele istorice; limba; cultura şi civilizaţia; mentalităţile.

Formarea conştiinţei istorice a poporului român se realizează treptat. începând cu preocupările umaniştilor din secolele al XV-lea – al XVII-lea. obiceiurile. cultura.evenimentele istorice. . limba. care consemnează în documentele ce ni s-au păstrat modul în care românii din diferitele provincii se înscriu în cursul istoriei: situarea lor în timp şi în spaţiu.

dar şi pe legende populare. . an cu an. începând cu facerea lumii. Primul cronograf în limba română este cel al lui Mihail Moxa. preocupările privitoare la felul în care românii se înscriu în cursul istoriei apar în documente scrise în limba slavonă. Cronografii – scrieri de factură istorică. Cele mai cunoscute forme de scrieri istorice sunt: Analele – scrieri istorice în care sunt înregistrate. scris în 1620. şi care se bazează pe izvoare istorice. întâmplările importante din viaţa unui popor.Începând cu secolul al XVI-lea. care cuprind înregistrări cronologice a evenimentelor sociale şi politice. Cronicile ( letopiseţe ) – lucrări istorice mai frecvente în Evul Mediu.

“. aur.[Despre Transilvania:] „Neamul acesta de oameni robuşti. . cât se poate de îmbelşugată în boi. (…) Întreaga regiune este alcătuită cu şesuri şi păduri. argint. fier şi alte metale şi sare. războinici înarmaţi. aşa că nu poţi învinui firea că n-ar fi grămădit în acest ţinut toate bunătăţile traiului. zdraveni. plină de pământ roditor. Bogată în vin. urşi şi peşti. fiare. sunt prevăzuţi cu cai buni. întretăiată de ape cotite.

apar cronici în limba română care încearcă să recupereze trecutul. Cronicarii au avut revelaţia necesităţii unei disocieri între făurirea evenimentului istoric şi consemnarea lui ca modalitate de conservare a trecutului si de emancipare a omului .În secolul al XVIII-lea.

. de cancelarie. În spaţiul medievalităţii româneşti. denumirea ei este de letopiseţ şi limba de expresie este la început slavona. care are iniţiativa de a fixa în scris evenimentele importante din istoria neamului său. • cronica anonimă este un tip de cronică al cărei autor nu este cunoscut. limba oficială. exponent al clasei sociale cu acces la instrucţie.• Cronica este scrierea istorică în care sunt consemnate în ordine cronologică evenimentele dintr-o anumită perioadă. preluată din mediul bisericesc care o consacrase ca limbă a culturii scrise. cât şi în Ţara Românească. pentru a desemna presupusul autor. întocmită sub directa supraveghere a domnului care a avut iniţiativa ei şi este expresia punctului de vedere oficial. cercetările întreprinse asupra acestor cronici. atât scrise. atât în Moldova. cât şi orale. au permis diferite ipoteze privind paternitatea lor. după surse diverse. pentru ca în secolele următoare să devină operă de autor. continuate ulterior şi de alţi domnitori. Ştefan cel Mare este promotorul acestei acţiuni. se foloseşte formula “ atribuită lui”. începând cu secolul al XIX-lea. • cronica de autor este cronica întocmită de un învăţat laic. Tipologie în funcţie de autor sau iniţiator: • cronica domnească este cronica oficială.

.

Temele fundamentale abordate de cronicari şi de ceilalţi autori preocupaţi de conştiinţa istorică a românilor sunt: • originile • limba • continuitatea • evenimentele istorice • instituţia domniei .

în timp această ipoteză a fost contestată de istorici.Originile Cronicarii şi invatatii Şcolii Ardelene susţin originea comună a tuturor românilor şi originea lor pur romana.Ultima idee. . care sublinia nobleţea poporului român. se baza pe exterminarea dacilor de către romani.

este mai degrabă înfăţişată ca un miracol pe care îl constată. dar nu-l pot explica.Continuitatea este un fenomen pentru care cronicii nu deţin suficiente mărturii. .

el problematizează istoria şi soarta omenească iar Ion Neculce întoarce scrisul cronicăresc la oralitate şi dovedeste talent narativ.Miron Costin are aplecare spre eseistică . cărturarească.Grigore Ureche redactează prima cronică în limba romană şi este nevoit să inventeze o limbă scrisă. .Limba • Pentru relatarea evenimentelor istorice trecute sau contemporane. dar nu şi o conştiinţă istorică la fel de modernă ca a cronicarilor pe care îi continuă.cronicarii dezvoltă tehnici narative şi descriptive care dau valoare artistică scrierilor lor. din care nu lipsesc accentele specifice limbii vorbite.

Grigore Ureche. continuând scrierea de unde a părăsit-o predecesorul. . Concepţia cronicarilor asupra rolului istoriei este umanistă. cărturari preocupaţi de consemnarea istoriei poporului. Ion Neculce. scriu “Letopiseţul Ţării Moldovei”. Miron Costin. Cronicarii moldoveni.Cronicarii moldoveni Sunt boieri luminaţi. Motivul pentru care consemnează evenimentele este cunoaşterea istoriei . fiind conştienţi de rolul său educativ.

ale umanismului românesc. redactată între anii 16421647 şi tratând istoria Moldovei între 1359-1594. întors în ţară. de la care moşteneşte înclinaţii spre cultură şi politică. mare spătar. Din 1611 urmează cursurile unei şcoli din Polonia şi apoi. În cronica lui Ureche sunt cuprinse trăsăturile caracteristice. Este autorul "Letopiseţului Ţării Moldovei". . treptat. mare vornic al Ţării-de-Jos.Grigore Ureche Cronicarul este fiu de mare boier. cea mai veche cronică în limba română. diferite funcţii: logofăt. ocupă. de început.

prin respectul faţă de om. este unul dintre primii reprezentanţi ai umanismului românesc. Miron Costin continuă "Letopiseţul Ţării Moldovei" început de Ureche. el şi-o realizează spre sfârşitul vieţii. interesul constant pentru originea poporului român. domeniu aproape inexistent la noi. dragostea de patrie şi de limbă. însă. în "De neamul moldovenilor. o meditaţie asupra trecerii necontenite a timpului. neterminată. Cunoaşte antichitatea grecolatină. Poemul filozofic "Viaţa lumii".Miron Costin A trăit şi a învăţat până la 20 de ani în Polonia. încercarea de a crea opere literare. descriind istoria românilor între 15941661.lucrare. A început prin a scrie versuri. şi având în efigie personalitatea lui Vasile Lupu. îi demonstrează vocaţia de scriitor. . din ce ţară au ieşit strămoşii lor“ . Intenţia cronicarului nefiind pe deplin satisfăcută.

prelucrând şi transfigurând fondul legendar popular. documentară. de aceea are un caracter memorialistic. cât şi din punct de vedere literar.Ion Neculce Cronica lui Neculce. Erudit. "Letopiseţul Ţării Moldovei de la Dabija-Vodă până la a doua domnie a lui Constantin Mavrocordat" (evenimentele dintre anii 1661-1743). cunoscător de limbi străine şi conştient de rolul culturii în evoluţia statelor. Cronicarul se manifestă mai puţin ca un istoric interesat de autenticitatea izvoarelor şi mai mult ca un artist care scrie el însuşi povestea. Neculce a trecut în eternitate lăsând posterităţii o operă valoroasă atât din perspectivă istorică. intitulate "O samă de cuvinte". . se întemeiază pe fapte trăite. precedată de cele 42 de legende.

boieri sau ţărani. "ce sîntu audzite din om în om. unde stilul are savoarea limbii populare Nouă dintre poveştirile scrise de Neculce îl au ca erou pe Ştefan cel Mare considerat de cronicarii moldoveni ca fiind “eroul ideal” . Vocaţia de povestitor a lui Neculce se relevă în legende.Dintre cronicari cel mai preocupat de tradiţiile populare a fost Neculce care scrie şi “O samă de cuvinte" despre voievozi. şi în letopiseţu nu sîntu scrise". de oameni vechi şi bătrâni.

și îndată au trimis în toate părțile. Că pe acel om încă îl chema Purcel. și pentru ce ară duminica? El au dzis că au strigat el să aducă boii la plug. și acum duminica iau dat. Și ducându-l pre acel om la Ștefan-vodă. în târgu în Vasluiu. au audzit un glas mare de om strigând să aducă boii la plug. și într-alte dzile n-au vrut frate-său să-i dè plugul. să-i aducă la dânsul. că este om sărac. Și mirându-să ce om este acela să are duminica.” . ca să-l găsască pre acel om. Și l-au aflat pre om în sus. pre apa Vasluiului. să fie a lui. arând la o movilă ce să cheamă acum Movila lui Purcel. cale de patru ceasuri. Deci Ștefan-vodă au luat plugul fratelui celui bogat și l-au dat fratelui celui săracǔ. vrând să margă la biserică întru o duminică dimineața. la liturghie. și ieșind în polimari la curțile domnești ce era făcute de dânsul. l-au întrebat Ștefan-vodă: el au strigat așè tare. și ară duminica. “Ștefan-vodă cel Bun.

cu o cronologie a faptelor şi câteva schiţări de portret cu valoare artistică. în istoria poporului român.care deşi nu exprimă grandoarea figurii marelui domnitor din creaţia populară.Portretul lui Ştefan cel Mare Ştefan cel Mare deschide. au constituit principalul izvor literar de inspiraţie. De-a lungul unei domnii de aproape cincizeci de ani (1457-1504). una din cele mai strălucite pagini din intemeierea statelor medievale. . Prezentarea facută de cronicari rezumă cateva aspecte ale domniei sale. marele domn a facut din Moldova un factor insemnat al relaţiilor internaţionale in această parte a Europei.

aprecieri asupra vremii şi intrarea lui în legendă. angajate în confruntarea antiotomană. Efigia lui Ştefan cel Mare. Imaginea sa se proiectează în creaţiile folclorice şi în literatura cultă. Capetele încoronate i-au căutat alianţă. artă concentrată. figura lui Ştefan cel Mare a devenit mitică si legendară. împreună cu marele ei domn. Înzestrat fiind cu darul de povestitor. sentimentele poporului la moartea lui Ştefan. este realizat din linii simple. . datorită rolului politic pe care şi l-a asumat în condiţiile reluării ofensivei otomane.În virtutea talentului său. de altfel istoria literară i-a reţinut o bună parte din portrete drept model. el selectează figurile domnitorilor sau boierilor. le dă contur propriu. Galeria de imagini-portrete de domnitori din cronica lui dovedeşte o varietate apreciabilă. dovedind o incontestabilă artă de portretist. G. un prestigiu internaţional care a atras preţuirea si alianţa unor mari puteri. Pornind de la realitatea istorică. punând alături de trăsăturile fizice si anecdote -însuşiri de caracter definitorii. dând naştere la unele dintre cele mai însemnate opere istorice. Ureche concepe povestirea din cateva momente: împrejurările morţii domnitorului. concizie. Glorificând eroul care a dat Moldovei stabilitate si independeţă. şi a câştigat. portretul acestuia. Ureche este întemeietorul portretisticii în literartura română veche. le ierarhizează. Ştefan cel Mare a inaugurat o nouă eră a afirmării internaţionale a Moldovei. modelul clasic. iar umaniştii au fixat pentru posteritate imaginea acestui mare domnitor. preciziune de nuanţe. Unul din primele portrete din literatura română reprezintă primul portret literar al atât de cunoscutului domnitor Ştefan cel Mare realizat de cronicarul Grigore Ureche.Prin activitatea sa remarcabilă în sfera politicii externe. duşmanii l-au privit cu respect. care s-a impus Marilor Puteri vecine.

probabil. Acesta are rolul de a emoţiona cititorul. neleneşu. nu pierdea nădejdea. care a fost foarte “urâtă”. Ultimul paragraf reprezintă nişte aprecieri asupra vremii. el este în masură să realizeze imaginea domnitorului ca într-o gravură. Tot aici cronicarul spune că faptele de vitejie ale lui Ştefan au rămas unice în istoria poporului român. bun strateg. Barbu Ştefănescu-Delavrancea.statura . cuvânt sugerat foarte frumos de Ureche prin expresia “slab de ani”. pentru a-i prezenta acestuia figura celebrului domnitor într-un mod cât mai somptuos. raru razboi nu biruia”. Mihail Sadoveanu. patriotismul sunt calităţile pe care cronicarul le remarcă şi cărora se datorează indiscutabil victoriile lui Ştefan. care era de dânsul zidită”. S-a întors la cetatea Sucevei fiind foarte bolnav din cauza atâtor războaie la care a participat şi totodată bătrân. iar pentru acestea domnul Moldovei a intrat în legendă. portretul debutează cu evocarea acestor trăsături:”mânios si degrabă a vărsa sânge nevinovat”. precum şi data exactă. angajându-se în luptă în fruntea oştirii sale. el însăşi numit “Ştefan cel Mare al literaturii noastre”. dar în care predomină trăsăturile morale. şi lucrul său îl ştia a-l acoperi”. conducător. că ştiindu-se căzut jos.Astfel. Următorul fragment reprezintă un portret mixt făcut lui Ştefan. Ele sunt prezentate în antiteză cu statura : “om nu mare de stat” fapt care accentuează calităţile majore ale eroului : “om întreg la fire. Ureche vrea să scoată în evidenţă cât de mult l-au iubit locuitorii Moldovei pe domnitorul lor. ca exemplu oferit combatanţilor. în primul paragraf cronicarul ne prezintă circumstanţele în care marele voievod s-a stins din viaţă. ca o concretizare a ideii că forţa nu poate nicicând să învingă spiritul : “şi-unde-l biruia alţii. informaţiile acestuia fiind culese din puţinele izvoare scrise din acea perioadă şi din tradiţiile şi legendele existente. Cu toate că Ureche nu a fost contemporan cu voievodul. “l-au îngropat-ţara cu multă jale şi multă plângere în mănăstire în Putna. devenind legendar ca însăşi persoană. Secretul acestor victorii stă în capacitatea misterioasă parcă a domnitorului de a triumfa chiar atunci când bătălia era pierdută.s-a nascut calificativul “cel Mare”. se rădica deasupra biruitorilor”. De altfel. Curajul. a bănuit. căci : “pentru aceea .Importanţa rândurilor pe care cronicarul le-a inchinat acestui domnitor s-a dovedit a fi mult mai mare decât autorul însuşi. De la singura trăsătură fizică folosită de autor în acest portret . . remarcându-se sobritatea trăsăturilor.În cel de-al treilea paragraf. cu iarnă friguroasă şi vară ploioasă. voinţa. precum Vasile Alecsandri. căci aceste rânduri au inspirat numeroase opere care au evocat personalitatea legendară a voievodului. fără a fi evitate cele negative. nici un alt domn nemaireuşind aşa ceva. chiar înainte de moartea lui Ştefan-Vodă.

Cantemir satirizează lupta pentru domnie dintre partidele boiereşti din Ţările Române. Lucrarea cuprinde cugetări. s-au oglindit cele mai importante probleme ridicate de dezvoltarea socialistorică a Moldovei de la sfârşitul secolului al XVII-lea şi începutul secolului al XVIII-lea. În opera lui Cantemir. scrisă la Constantinopol în română (1703-1705) este considerată prima încercare de roman politic-social.A fost primul român ales membru al Academiei din Berlin în 1714. proverbe şi versuri care reflectă influenţa poeziei populare. influenţată de umanismul Renaşterii şi de gândirea înaintată din Rusia. . “Istoria ieroglifică”.

originea neamului său. Este superior celorlalţi mai ales prin voinţa. un istoric în sensul modern al cuvântului. cca. prin fraza lui încărcată şi meşteşugit întoarsă. prin claritatea planului.m. . de a arăta cu argumente scoase din ştiinţa istorică a vremii. istoric şi geograf din Ţara Românească (n. 1716). dar plină de miez. stolnicul Constantin Cantacuzino se ridică deasupra contemporanilor săi şi se apropie de Dimitrie Cantemir. Prin întrebuinţarea critică a izvoarelor.  Stolnicul Constantin Cantacuzino a fost un diplomat. se poate spune. Stolnicul Cantacuzino a fost un reprezentat de seamă al umanismului în spaţiul cultural român. 1650 . Este.

Cel dintîi nucleu iluminist din cultura română l-a constituit Şcoala Ardeleană. Şcoala Ardeleană a avut un rol important în stimularea studiului istoriei şi a limbii române. argumente. al XIX-lea. a dezvoltării ştiinţelor naturii şi învăţământului. . al XVIII-lea şi începutul sec. sec. Gheorghe Şincai. Programul politic al Şcolii Ardelene este prezentat în memoriul din 1791 intitulat “Supplex Libellus Valachorum Transilvaniae”. Şcoala Ardeleană este în primul rând. Acţiunea politică şi culturală este îndrumată de operele istorice şi filologice ale lui Samuil Micu. idei” ce slujeau năzuinţele poporului român în acel moment istoric. Din punct de vedere cultural. trimis împăratului Leopold al II-lea. în care se cerea recunoaşterea românilor din Transilvania ca naţiune egală în drepturi cu celelalte. o mişcare de eliberare naţională şi socială care a găsit în patrimoniul de gândire al iluminismului european “principii. mişcarea intelectualităţii din Transilvania de la sf. Ion Budai-Deleanu. Petru Maior.

ci mai degrabă în impulsul pe care l-au dat formării conştiinţei identitare şi în contribuţia esenţială la înstapanirea limbii naţionale în cultură. .Importanţa Cronicilor Importanţa cronicilor nu constă neapărat în valoare ştiinţifică a ideilor pe care le-au pus in circulaţie ( unele dintre ele dovedindu-se dea lungul timpului fără temei ştiinţific).

. din urmatoarele aspecte: Din punct de vedere istoric. cronicile oferă forme incipiente ale prozei noastre artistice. pun bazele istoriografiei romanesti şi abordează probleme legate de originea latină a poporului şi a limbii noastre.Pentru cultura noastră.cronicile au o importanţă deosebită. Din punct de vedere lingvistic. Din punct de vedere literar. cronicile sunt o sursă însemnată de cunoaştere a unor etape din evoluţia limbii române. de continuitatea şi unitatea poporului român.

cu alte cuvinte. scrierile cu caracter istoric nu pot fi în nici un caz absolut obiective. . pe care publicul larg. şi sunt realizate intenţionat. ceea ce s-a petrecut cu adevărat şi reconstituirea a ceea ce s-a petrecut. pe care prezentul o recompune fără încetare. dar stau de asemenea la baza convingerilor reprezentanţilor Şcolii Ardelene. Ceea ce numim îndeobşte istorie este discursul nostru despre istorie. inevitabil incompletă. sau doar din cauza lipsei datelor suficiente necesare pentru relatarea în cauză. în acelaşi timp.“Cuvântul istorie are două semnificaţii Exagerări distincte. dar şi mulţi profesionişti tind foarte adesea a le confunda. este imaginea. Acestea se întalnesc în scrierile cronicarilor. Istoria defineşte. simplificată şi deformată a trecutului. Prin urmare. trecutul în desfăşurarea sa obiectivă şi discursul despre trecut.” (Lucian Blaga – Istorie si mit în conştiinţa românească 1997) După cum afirma şi Lucian Blaga în fragmentul citat. şi in cadrul formării conştiinţei istorice româneşti s-au întâlnit unele deformări ale imaginii faptelor relatate.

In timp. cu sublinieri. . Semnalată în opera unor umanişti prin secolul al XV-lea. preluată. se baza pe ipoteza exterminării dacilor de câtre romani. Această teză era invocată ca argument în favoarea revendicării de drepturi politice şi naţionale pentru români. munteni şi ardeleni) şi originea pur romana a românilor. istoricii au contestat această ipoteză. de cronicarii moldoveni şi munteni. ideea originii pur latine a poporului şi limbii române a fost in cele din urma îmbraţişată cu fervoare de reprezentanţii Şcolii Ardelene. Ultima idee care sublinia nobleţea poporului roman. care au făcut din ea cheia de boltă a istoriei naţionale.Reprezentanţii Şcolii Ardelene susţin originea comună a tuturor românilor (moldoveni. în contextul istoric deosebit de dificil în care romanii din Transilvania se aflau la acea dată.

 Maria Olinca  Daniel Toniuc  Gigel Ghile  Aurelian Bonte .

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful