You are on page 1of 9

TULBURARILE DE COMPORTAMENT

deoarece ea reprezintă o acţiune conştientă. Mulţi autori consideră comportamentul ca fiind ansamblul reacţiilor globale ale organismului aflat în interacţiune cu mediul (conţine şi mişcarea instinctuală a insectelor spre lumină. Dar. sfera noţiunii de comportament este mai amplă decât a conceptului de conduită (Claparede). este considerată ca fiind un ansamblu de reacţii stereotipe. reglajul. la om. De asemenea. comportamentul poate căpăta. Wallon). însuşite şi învăţate pe parcursul experienţei individului. P. • • .Delimitări conceptuale în deficienţele de comportament • Trebuie făcută între comportament şi conduită. Astfel. complicată. aşa cum sunt luate în majoritatea cazurilor. Conduita. controlul şi autocontrolul însoţesc individul în toate acţiunile întreprinse. a animalelor spre surse alimentare). însoţită de o anumită participare afectivă. deoarece ele nu sunt total sinonime(Piaget. valenţe superioare. spre deosebire de reacţiile comportamentale văzute ca acţiuni primare sau ca reflexe simple şi elementare ce definesc relaţia dintre subiect şi lumea înconjurătoare. înglobând conduitele şi atunci. mai restrictiv. Janet consideră conduita ca fiind superioară comportamentului.

• Privind comportamentul ca expresie a relaţiei dintre dezvoltarea psihică.caracteriale. cât şi pentru societate. Din punct de vedere psihologic indivizii. Aceşti termeni desemnează comportamente noncomformiste care pot produce efecte negative atât pentru individ. Comportamentul este dependent de nivelul intelectului. handicapurile de comportament sunt cuprinse în mod sintetic în conceptul de delicvenţă şi uneori în cel de infracţiune . • Aceste abateri comportamentale se înscriu în categoria largă a fenomenelor de inadaptare şi pot apărea la toate nivelurile de vârste fiind determinate de o varietate de cauze. dintre dezvoltarea personalităţii şi mediul ambiant în care trăieşte individul putem defini tulburările de comportament ca fiind abateri de la normele şi valorile umane pe care le promovează un anumit tip de societate. structurării motivaţional. de cunoştinţele şi experienţa de viaţă a individului. de caracteristicile organizării sociale şi funcţionalitatea relaţiilor intersubiective. care produc astfel de comportamente aberante prezintă dezechilibre sau o stare deficitară în unul sau în toate palierele: maturizării psihice. • . În limbajul ştiinţific. Unele comportamente aberante se produc şi prin fixarea obişnuinţelor negative sau prin repetarea unor experienţe negative pe care individul pe percepe ca avantajoase. structurării conştiinţei de sine şi a conştiinţei sociale. ca apoi şi în cel cotidian. asimilării normelor şi valorilor social.culturale. maturizării sociale. fără a face o evaluare de ansamblu a situaţiei şi fără să ia în consideraţie efectele pe care le au asupra celor din jur.

cum ar fi: – – – – – – – anxietăţi şi frustrări prelungite. • Putem vorbi de o categorie de tulburări în planul intern. subiectul va fi definit ca fiinţă unică pe lângă însuşirile de personalitate şi de un tipar comportamental.Cauze şi forme ale deficienţei de comportament • Odată produse. slaba dezvoltare afectivă şi indiferenţă. verbal. trăirea unor tensiuni exacerbate. În acest fel. manifestările comportamentale sunt trăite în plan intern şi au un efect circular. ostilitate şi neacceptarea colaborării cu cei din jur. menţinând sau modificând caracteristicile ce au stat la baza declanşării acţiunilor respective. dereglări ale unor funcţii psihice. . instabilitate afectivă şi depresii. cognitiv. psihomotor) se corelează cu structurile dominante ale personalităţii. repulsie faţă de activitate. ludic. Toate formele comportamentului (afectiv. Ele se repercutează asupra subiectului. prin conştientizarea unor handicapuri.

o afectare a dezvoltării sau distorsionarea acesteia. negativism şi apatie. furie. cruzime aberaţii sexuale. prin: – – – – – – – reacţii afective instabile (frică. o dezvoltare inegală în unele paliere psihice şi. în exterior. Mariana Neagoe (1997) subliniază că ele apar pe fondul unor tulburări de dezvoltare care determină o încetinire a dezvoltării prin menţinerea infantilismului. mânie. teribilism şi infatuare. furt şi vagabondaj. • Referindu-se la tulburările de comportament specifice perioadelor copilăriei. în fine. în funcţie de profunzimea dereglărilor interioare şi se concretizează.• Acestea determină handicapuri comportamentale de forme şi intensităţi diferite. râs şi plâns nestăpânit). . agitaţie motorie şi mişcări dezorganizate.

iar când se manifestă la vârsta adultă capătă forme caracteriopate cu tendinţe spre stabilizare şi repercusiuni antisociale. la baza cărora se află frecvent experienţe negative de tipul: – incidente sexuale negative. a incestului sau a violului. cu care să se identifice. În literatura de specialitate (U. Unii autori (1970) consideră că handicapurile de comportament au cea mai mare frecvenţă între 14-16 ani. – teama şi anxietatea excesivă din familie şi şcoală. • • În cazul băieţilor. dar. Verza. – imaturitatea şi lipsa de responsabilitate determină dependenţă de ceilalţi şi sugestibilitate crescută la influenţele negative. Şchiopu. produse în copilărie prin reacţia unui homosexual. E. – izolarea excesivă faţă de alţi copii şi lipsa de educaţie socială determină teama faţă de sexul opus şi dificultăţi de stabilire a relaţiilor interpersonale. . şi într-un caz şi în altul. generează imaturitatea în conduite. implicaţiile complexe sunt evidente în viaţa socială.Frecvenţă • Tulburările de comportament au o frecvenţă diferită de la o perioadă de vârstă la alta. manifestările cu caracter aberant sunt mai evidente şi au frecvenţă mai mare faţă de cele ale fetelor. – viaţa austeră şi deprivarea de relaţii sociale creează situaţii de risc în adaptarea comportamentelor mature şi armonice. duce la tensiuni şi hiperacţiuni sexuale. determină sporirea riscului pe direcţia apariţiei conduitelor aberante. 1997) s-a pus în evidenţă şi relaţia dintre infracţionism şi conduitele sexuale aberante. – lipsa unor modele sexuale corecte în familie. după care se atenuează.

emotivi. Dacă în perioada antepreşcolară minciuna nu poate fi luată ca o notă specifică a unui caracter negativ ci doar ca o formă de adaptare la condiţiile noi. în forma sa incipientă. a unei dezvoltări psihice scăzute în care discernământul este limitat.FORME • Minciuna – Este o abatere comportamentală simplă. În ontogeneza timpurie. prin repetare. se asociază adeseori cu alte forme aberante cum ar fi prostituţia şi perversiunile sexuale. Ea evoluează diferit în funcţie de vârstă. Fuga de acasă şi vagabondajul – Ca forme de manifestare a unui comportament tulburat. anxioşi. care semnifică formarea. neadaptaţi la colectiv. are loc sub ameninţare sau ca act de violenţă. mai ales la tineri. Jaful – Ca formă de comportament foarte gravă. cu timpul. La baza acestuia se află un sentiment de frustrare cu pronunţate note de anxietate. particularităţilor negative ale personalităţii. cu o nuanţă de laşitate. Un asemenea fenomen are loc în cazul copiilor introvertiţi. conflictuali şi labili. Furtul efectuat în bandă îmbracă forme mai grave şi cu pronunţate note de teribilism. Furtul – Este o altă abatere comportamentală cu consecinţe mult mai grave. Situaţia devine tragică şi complexă când jaful se produce în bandă. devine o obişnuinţă şi se poate transforma într-o caracteristică negativă a personalităţii. dar şi la cei agitaţi. evidenţiind caracteristicile personalităţii dizarmonice. frustraţi afectiv. Vagabondajul – Ca deteriorare comportamentală gravă. • • • • . ca mai târziu să ia forma însuşirii obiectului dorit pe furiş. apar pe acelaşi fond. furtul se manifestă prin însuşirea forţată sau brutală a jucăriei partenerului.

opoziţie faţă de efort şi atitudini negative la adresa colectivului şi de obstrucţionare a activităţii altora. rezultă că fenomenul neadaptării se asociază cu factorii subiectivi (cei ce ţin de dezvoltarea fizică şi mintală. . negativism faţă de activitatea şcolară. economico-sociali). Prin urmare. – indiferenţă afectivă. şcolar-pedagogici. Ei constituie grupul elevilor care nu se pot adapta la viaţa şcolară odată cu prezentarea unor disonanţe între capacităţile psihice şi calitatea efortului depus. – nestimularea dezvoltării personalităţii copilului – mediul şcolar tensionat. de evoluţia afectivă. hoinăreală. – favoritism. manifestate prin lipsa de preocupare faţă de copii. lene. determinând perturbarea echilibrului dintre elev şi şcoală. culturali. se constată că acestea au la bază o multitudine de factori: – greşelile părinţilor. – eşecurile şcolare repetate etc. – lipsa de tact pedagogic. Toate acestea duc la absenteism. descurajarea unor elevi. de însuşirile caracteriale şi temperamentale) şi obiectivi (cei familiali.Efectele tulburărilor de comportament în plan şcolar şi social • În ceea ce priveşte planul efectelor produse de anomaliile comportamentale în cadrul şcolii şi a profesiunii. dar şi între nivelul cerinţelor şi exigenţele procesului instructiveducativ. morali.

• . pot apărea forme de inadaptare şcolară de tipul imaturităţii (copiii progresează lent. circa 8-10% din copii nu au maturitatea necesară pentru a corespunde exigenţelor unei învăţări organizate şi riguroase. Anxietatea se instalează ca o trăsătură dominantă în timp şi astfel generează nelinişte şi panică. psihoticii). bazat pe stări anxioase în care fobia faţă de şcoală influenţează structurarea personalităţii şi comportamentul copilului. – inadaptaţii social (cuprinzând delincvenţii. ci poate cuprinde toate sferele activităţii şi relaţiile umane implicate. le scade interesul pentru învăţare şi încep să evite şcoala). psihopaţii. nu pot susţine un efort îndelungat. există trei categorii de copii inadaptaţi: – inadaptaţii psihic (cuprinzând deficienţii de intelect). reacţii emoţionale exagerate şi labilitate afectivă. fatigabilitate şi cefalee. După C. trec cu greu de la o activitate la alta şi cu timpul.• Se consideră că la vârsta de 6-7 ani. apatici. obosesc mai repede decât ceilalţi. – inadaptaţii fizic (cuprinzând deficienţii senzoriali). Inadaptarea nu este doar de tip şcolar. sunt agitaţi psihic şi motor sau dimpotrivă. Gonnet (1968). Astfel. prin trăirea tensionată şi conflictuală a eşecurilor repetate. Factorii menţionaţi mai sus determină un tip de insucces şcolar.