2. LOCUL ŞI ROLUL 2.

LOCUL ŞI ROLUL SERVICIILOR ÎN ECONOMIE SERVICIILOR ÎN ECONOMIE
2.1. 2.2. Serviciile şi sectorul terţiar Sectorul serviciilor: dimensiuni şi interdependenţe 2.2.1. Dimensiunile sectorului terţiar în noua economie 2.2.2. Interdependenţele serviciilor în economie şi societate 2.3. Rolul serviciilor în dezvoltarea economico-socială 2.3.1. Contribuţia serviciilor la creşterea economică 2.3.2. Serviciile şi calitatea vieţii

• Activităţile de servicii sunt regrupate, potrivit clasificărilor sectoriale ale economiei, în sectorul terţiar, în timp ce sectorul primar include agricultura, silvicultura, pescuitul şi mineritul, iar sectorul secundar industria prelucrătoare şi construcţiile. Criteriile utilizate de protagoniştii acestor clasificări (A. Fisher, C. Clark, J. Fourastié) au fost natura tehnică a activităţilor, precum şi receptivitatea la progresul tehnic şi ritmurile de creştere ale productivităţii muncii.

• Astfel, potrivit teoriilor clasice, sectorul terţiar se caracterizează prin receptivitatea cea mai mică la progresul tehnic şi ritmurile cele mai scăzute ale productivităţii muncii. După anii 1970-1980 această afirmaţie începe să nu mai fie adevărată pentru un număr din ce în ce mai mare de domenii ale serviciilor, unde progresul tehnic se extinde mai ales prin intermediul informaticii, electronicii şi tehnologiilor moderne de telecomunicaţii. De altfel, aceasta reprezintă una dintre limitele clasificării sectoriale a economiei, alături de tendinţa de pătrundere a funcţiilor de servicii în toate sectoarele economiei şi de integrare orizontală a acestora.

• Predominanţa funcţiilor de servicii în toate tipurile de activităţi economice reprezintă o trăsătură fundamentală a noii economii a serviciilor, alături de reconsiderarea noţiunii de valoare în economie, a importanţei ofertei, creşterea riscului, a incertitudinii şi a rolului politicilor sociale pentru înfruntarea acestora.

• Analiza dimensiunilor sectorului serviciilor evidenţiază puternica tendinţă de "terţiarizare" a economiilor ţărilor dezvoltate precum şi corelaţia între nivelul de dezvoltare a serviciilor şi gradul de dezvoltare a economiilor naţionale. Astfel, în ţările dezvoltate ponderea serviciilor în populaţia ocupată depăşeşte 60 şi chiar 70%, existând totuşi unele diferenţieri chiar în cadrul acestor ţări, determinate de particularităţile modelelor de creştere economică, diferenţele de tradiţii şi obiceiuri etc.

• În acelaşi timp, în ţările mediu dezvoltate ponderea sectorului terţiar în ocuparea populaţiei se situează la un nivel de asemenea mediu, de 50-60%, pe când în ţările cu un nivel scăzut de dezvoltare acest indicator ia valori corespunzător mai reduse (30-40%). Acesta este de altfel şi cazul României cu o pondere a populaţiei ocupate în servicii de numai 35,7% în anul 2003.

• Concluzii asemănătoare pot fi desprinse şi din analiza ponderii serviciilor în crearea PIB, statisticile internaţionale referitoare la acest indicator relevând, pentru toate categoriile de ţări, ritmuri superioare de creştere a PIB în servicii, comparativ cu celelalte sectoare ale economiei.

• Alţi indicatori importanţi care evidenţiază creşterea dimensiunilor sectorului serviciilor în economia contemporană se referă la: numărul agenţilor economico-sociali activi din economie, numărul întreprinderilor active pe sectoare şi ramuri, mărimea şi structura imobilizărilor corporale, a investiţiilor etc.

• Sistemul intercondiţionărilor serviciilor în economie şi societate se structurează pe două direcţii principale: impactul cu procesul de producţie de bunuri materiale şi asupra omului cu nevoile sale.

• Referitor la primul aspect, serviciile de producţie se află fie în raport organic cu producţia de bunuri, fie în raport funcţional cu aceasta, serviciile putând fi, din acest punct de vedere, internalizate sau externalizate. În prezent, se manifestă ambele tendinţe în organizarea serviciilor de producţie, atât de internalizare cât şi de externalizare, totuşi cea mai puternică este tendinţa de exteriorizare, datorită avantajelor certe pe care aceasta le furnizează beneficiarilor.

• O altă concluzie importantă, demonstrată de realităţile economice, este că serviciile pot fi considerate în acelaşi timp, premisă şi efect al industrializării. În privinţa serviciilor destinate • consumului final, acestea sunt implicate atât în satisfacerea unor nevoi materiale, cât şi spirituale sau sociale, intrând în acest proces în relaţii complexe cu bunurile materiale, relaţii ce pot fi de concurenţă (substituţie) sau de stimulare (complementaritate).

• Teoriile economice moderne au revenit asupra rolului serviciilor în creşterea economică, recunoscânduse rolul de prim rang pe care acestea îl au în prezent în realizarea progresului economic şi social.

• Astfel, funcţiile serviciilor se înscriu între activităţile cele mai importante creatoare de avuţie materială şi spirituală. Dintre acestea se remarcă funcţiile de: cercetare-dezvoltare, educaţie (formare şi perfecţionare profesională), întreţinere (mentenanţă), aprovizionare şi stocaj, distribuţie, potenţarea utilizării produselor, gestiunea şi reciclarea deşeurilor. Aceste funcţii înglobează, cu diferenţieri în funcţie de natura produselor, până la 80% din costurile totale ale acestora.

• Pe de altă parte, eterogenitatea serviciilor face ca diferite prestaţii să nu contribuie la fel la creşterea economică, serviciile împărţindu-se din acest punct de vedere în: intensive în muncă (personal) şi intensive în cunoaştere (inteligenţă). Aportul cel mai mare la creşterea • economică îl au serviciile intensive în inteligenţă, care contribuie la progresul tehnic în sens larg, contribuţie ce poate fi analizată şi măsurată cu ajutorul funcţiilor de producţie.

• Contribuţia serviciilor la calitatea vieţii se referă la trei aspecte mai importante: • >consumul de servicii, • >relaţiile serviciilor cu timpul liber şi • >relaţiile serviciilor cu mediul înconjurător.

• Consumul de servicii este un indicator important al calităţii vieţii, existând diferenţieri importante în privinţa coeficienţilor bugetari ai serviciilor (care exprimă ponderea cheltuielilor pentru servicii în cheltuielile totale de consum ale populaţiei) între diferite ţări, precum şi pe categorii socio-profesionale, determinate de diferenţele în ceea ce priveşte veniturile reale ale populaţiei.

• Relaţiile serviciilor cu timpul liber vizează atât mărimea acestuia cât şi modalităţile lui de utilizare, serviciile fiind implicate atât în creşterea loisirului, cât şi în crearea condiţiilor pentru loisir şi petrecerea acestuia.

• În sfârşit, raporturile serviciilor cu mediul înconjurător se concretizează atât în deteriorarea acestuia (prin diferite forme de poluare) cât şi în protejarea lui prin: îmbunătăţiri funciare, amenajări silvice, servicii de epurare, de salubritate etc. şi nu în ultimul rând, prin educarea ecologică a utilizatorilor productivi şi finali.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful