TEMA: CI CLURI LE ECONOMI CE

1. Valurile şi fazele activităţii de afaceri
2. Tipologia stării de criză a sistemelor
economice
3. Crizele la meganivel şi manifestarea lor în
sistemele ierarhic inferioare

În ciclul activităţii de afaceri din cadrul macro-
sistemelor se delimitează patru faze
• 1. Declinul (criza). Durează de la câteva luni până la
doi ani. În această perioadă are loc reducerea
volumului de producţie, scăderea preţurilor,
acumularea produselor de prisos, disponibilizarea
angajaţilor, creşterea numărului de falimente,
micşorarea salariului.
• 2. Depresia (stagnarea). Aceasta ţine de la un an până
la trei ani şi reprezintă procesul de echilibrare la un
nivel nou, inferior (după volum şi termene) al
reproducţiei sociale.
• 3. Înviorarea (linia cd). Pentru această fază
sunt caracteristice înviorarea activităţii de
afaceri, creşterea investiţiilor, majorarea
preţurilor, extinderea producţiei şi creşterea
numărului locurilor de muncă.
• 4. Avântul (boom). Pentru această fază sunt
caracteristice extinderea producţiei şi
creşterea investiţiilor
În ciclul de viaţă al organizaţiei economice
(firmei) de asemenea se delimitează
următoarele patru faze
• 1. Formarea . La această etapă (fază) se fac investiţii
în organizarea producţiei – procurarea maşinilor,
pregătirea personalului etc. Mijloacele cheltuite nu se
recuperează;
• 2. Creşterea .La această etapă orice investire de
mijloace se soldează cu creşterea substanţială a
capacităţilor de producţie, volumului vânzărilor,
profitului.
3. Funcţionarea echilibrată .La această
etapă firma culege recolta, şi anume –
fără investiţii esenţiale se desfăşoară
procesul de funcţionare echilibrată, de
obţinere a unui venit stabil.
4. Declinul. Dacă nu este supusă
reconstrucţiei, firma treptat stagnează
şi se autolichidează, posibilitatea de a
începe un nou ciclu de viaţă
• Există opinia precum că ciclul de viaţă al
unei firme industriale constituie
aproximativ 30 de ani. La apropierea de
acest hotar top-managementul trebuie să
ia o decizie radicală: ori reorganizarea din
talpă a firmei, ori desfiinţarea ei.
• Există şi diverse opinii privind cauzele şi
durata ciclurilor economice la macro- şi
micro-nivel. Printre cele mai cunoscute
pot fi numite următoarele sisteme de
cicluri:

• ciclurile lui N.D. Kondratiev (1892-1938)Cauza
lor principală este schimbarea radicală a bazei
tehnologice a producţiei, modificarea structurii ei.
Durata unor asemenea cicluri este de 40 – 60 ani.
Kondratiev a afirmat că de rând cu ciclurile mici
ale producţiei cu durata de 8 –10 ani, există şi
cicluri mari – de câte 48 – 55 ani, ce constau din
două valuri – ascendent şi descendent.
• ciclurile lui Kuzneţ. Forţa lor motrice o constituie
progresul în structura reproductivă (acestea mai
sunt numite reproductive sau constructive).
Durata unor asemenea cicluri este de circa 20 ani;

Tabelul 1.1. Valurile ciclurilor lui Kondratiev [1, p.37-38]
Nr.
ciclurilor
Ascendenţă Descendenţă
1. (1787 – 1792) – (1810 – 1817) (1810 – 1817) – (1844 – 1851)
2. (1844 – 1851) – (1870 – 1875) (1870 – 1875) – (1890 – 1896)
3. (1890– 1896) – (1914 – 1920) (1920 – 1940)
4. Finele anilor 40 – începutul
anilor 70 ai secolului XX
Începutul anilor 70 – mijlocul
anilor 80 ai secolului XX
5. Începutul anilor 90 ai secolului
XX – primele decenii ale
secollului XXI



• ciclurile lui Jagler. Temelia acestor cicluri se
consideră interacţinea dintre diverşi factori
creditar-monetari. Periodicitatea lor este de 7-
11 ani;
• ciclurile lui Kitcin au durata de 3 – 5 ani,
Această ciclitate scurtă reflectă dinamica
valorii relative a mărfurilor şi materialelor la
întreprinderile de producţie, adică la baza lor
este pus ciclul mediu de producţie al firmei,
ţinându-se cont de cercetările ştiinţifice şi
pregătirea producţiei (instrumente, tehnologie,
personal, resurse materiale şi financiare).
Avântul şi declinul activităţii de afaceri la
mega- şi macro-nivel în mare măsură sunt
condiţionate de doi factori:
1. schimbările în mijloacele de producţie ca rezultat
al descoperirilor ştiinţifice (în biologie – clonarea
anumalelor; în agricultură – ingineria celulară a
culturilor; în chimia organică – sinteza unor produse
alimentare; în telecomunicaţii – Internetul etc.);
2. modificările de amploare (bruşte) în structura
politică şi relaţiile economice ale statelor în direcţia
apropierii sistemelor economico-politice la macro-
nivel (Parlamentul European, Uniunea Europeană,
Tribunalul de la Haaga, Acordul Şenghen, valuta
euro etc.).

Tipologia stării de criză a sistemelor
economice
• Crizele economice se clasifică:
• după amploare (singulare, locale, sistemice); nivelul
economic general (mega-, macro-, mezo-, micro-);
• cauzele apariţiei (ciclice, normale, întâmplătoare);
• forţa impactului (catastrofale, distrugătoare, dureroase);
durată (pe termen lung, mediu, scurt);
• sursele de provenienţă (interne, externe, mixte,
artificiale);
• posibilitatea de depăşire (depăşire sine stătătoare,
depăşire cu asistenţă din exterior, ce nu pot fi depăşite)
Sisteme de măsuri pentru depăşirea
crizei:
• la macronivel – mijloacele economiei naţionale,
inclusiv împrumuturile externe;
• la mezonivel – mijloacele regiunii, municipalităţii,
precum şi subvenţiile din bugetul de stat:
• la micronivel – în exclusivitate mijloacele
organizaţiilor economice (deoarece numai ele
dispun de bunurile proprii), precum şi prin
implicarea administrativă a organelor de stat
(judecată, procuratură, comisia pentru falimente
etc.).

Din punctul de vedere al teoriei reglementării se
delimitează următoarele tipuri de criză:
• ca rezultat al „şocului extern” (când dezvoltarea
sistemului este blocată de insuficienţa resurselor
externe);
• criza structurală (ca rezultat al contradicţiei dintre
modul de dezvoltare şi dinamica social-economică la
macronuvel);
• criza sistemului de reglementare (când mecanismul
lui nu este în stare să schimbe procesele conjuncturale
negative);
• criza modului de producţie (rezultatul acutizării
contradicţiilor din formele instituţionale care
determină regimul acumulărilor; se dovedesc a fi
neviabile legităţile pe care se bazează întreaga
organizare a producţiei, distribuţiei, schimbului şi
consumului)
Cercetătorul francez R. Buaie delimitează
următoarele patru tipuri de crize:
• încălcarea caracterului (din cauza
blocării sistemului);
• încălcarea parţială a sistemului de
reglementare;
• criza sistemului de reglementare;
• criza regimului de acumulare şi a
sistemului de reglementare.

Crizele la meganivel şi manifestarea lor în
sistemele ierarhic inferioare
• La prima etapă a cercetărilor ciclurilor economice pot fi atribuite
lucrările lui K. Marx (1818-1883).
• Printre cele mai evidente crize ale mega- şi macrosistemelor au fost
menţionate următoarele:
• Anul 1825 – în Anglia;
• 1836 – Anglia şi SUA;
• 1847 – Europa;
• 1857 – Europa, America (prima mondială);
• 1873 – 1878 – Europa SUA;
• 1900 – 1903 – mondială;
• 1907 – mondială;
• 1920 – mondială;
• 1929 – 1933 – mondială (cea mai distrugătoare);
• 1937 – mondială;
• 1948 – 1949 – SUA, Canada;
• 1953 – 1954 – mondială;
• 1957 – 1958 – mondială;
• 1973 – 1975 – mondială (cea mai profundă din anii postbelici);
• 1982 – mexicană;
• 1982 – internaţională, a datoriilor (după ea s-au format: Clubul din
Paris – pentru deservirea datoriilor de stat; Clubul de la Londra –
pentru deservirea datoriilor organizaţiilor comerciale);
• 1985 – 1989 – criza economiilor (mondială);
• 1994 – mexicană;
• 1997 – criza financiară din Asia;
• 1998 – criza financiară din Rusia (ca jertfă a crizei Asiatice);
• 1998 – 1999 – criza financiară mondială

• La cea de a doua a cercetărilor ciclurilor economice
pot fi atribuite lucrările lui Jon Meinard Keins (1883-
1946) şi a contemporanilor săi (anii 30 – 60 ai secolului
XX). Aceasta a coincis cu perioada de
internaţionalizare a capitalului, precum şi cu înteţirea
motivaţiei pentru reglementarea de stat a activităţii de
afaceri în economia de piaţă. Concluzia principală la
care a ajuns J.M. Keins rezidă în faptul că crizele
economice (depresia, stagnarea) sunt inevitabile în
condiţiile capitalismului clasic şi sun consecinţele
naturii însăşi a relaţiilor de piaţă ce îi sunt
caracteristice. Depăşirea manifestărilor de criză în
ciclurile economice Keins o vedea în implicarea
consecventă porţionată a statului în economie pentru
stimularea cererii globale.
• Etapa a treia, contemporană, a cercetării
ciclurilor de funcţionare a economiei
începe pe la mijlocul anilor 60 ai
secolului XX. Această perioadă se
caracterizează prin formarea intensă a
conglomeratelor transnaţionale, precum şi
prin sistemul financiar unic, care uneşte
tot mai mult economiile diverselor state
într-un sistem economic integru, global,
ordonat.
Cauzele crizelor economice
Autorii Cauzele crizelor economice
K. Marx Ciclurile reproducţiei capitaliste ca urmare a contradicţiei principale a modului
capitalist de producţie, rezidă în caracterul social al producţiei şi caracterul privat
de însuşire a rezultatelor ei. Acumularea unor asemenea contradicţii conduce la
disproporţii acute în reproducţia capitalistă, la polarizarea veniturilor, şomaj,
reducerea capacităţii de cumpărare, diminuarea cererii.
F.A. Haiec Investirea prea mare, finanţarea de prisos din partea statului (credite facilitare,
comenzi de stat foarte avantajoase, scutiri fiscale) a corporaţiilor. Aceasta duce la
acumulările prea mari de profit şi extinderea neechilibrată a producţiei, cererea la
care în perspectivă diminuează brusc.
Tabelul 1.2
Y.
Shumpeter
Fiecare fază a ciclului reproductiv îşi are tabloul său
psihologic, ce formează atitudinea respectivă faţă de
investiţii.
Panica provocată de criză îngustează activitatea
investiţională şi invers avântul stimulează competiţia pentru
investiţii, care ulterior conduce la acumularea lor de prisos
şi la reducerea bruscă a cererii.
U.S. Jevone Acţiunea solară – clima – recolta. Aceşti factori ai naturii
determină cererea agricultorilor, care influenţează
funcţionarea ramurilor ce o deservesc.
J. Soros Sistemul economic de piaţă în esenţa sa este imperfect.
Pieţele financiare în esenţa lor sunt instabile. Scurgerile de
capital de la periferie în centru conduce la acumulări de
prisos şi dezechilibrarea procesului investiţional.
J.M. Keins Cauza cea mai tipică a crizei nu este creşterea dobânzii, ci
căderea eficienţei maximale a capitalului, provocate de criză.
K.
Makkonnell,
S. Briu
Situaţia nefavorabilă de stagnare a economiei apare în cazul,
când investiţiile globale devin mai mici în raport cu mărimea
amortizării.

• Referitor la principala trăsătură tipică a crizelor economice la
diverse niveluri ale economiei din RM, a fost formulată ideea,
precum că aceasta constituie insuficienţa resursei pentru
exercitarea eficientă a funcţiilor sale de către întreprindere,
corporaţie, complexul economiei naţionale, economia
naţională a ţării, sau economia mondială în ansamblu. O
asemenea definiţie universală nu indică însă cauza lipsei
acestei resurse pentru funcţionarea eficientă şi, prin urmare,
nu are utilitate aplicativă. Şi totuşi nu insuficienţa resurselor ,
ci nerestituirea mijloacelor în rezultatul ciclului reproductiv
constituie principala trăsătură tipică a crizei din organizaţie la
macro sau micronivel. Dacă nu există rotaţia deplină a
investiţiilor – avem de a face cu colapsul reproductiv
(îngustarea, stagnarea, criza). Nu avem unde aloca banii
(statului sau firmei) – înseamnă încetinirea şi încetarea
creşterii, criza.
• În acest context sarcina centrală a managementului anticriză
devine găsirea unor noi nişe reproductive pentru organizaţia
economică .