You are on page 1of 20

CICLURILE

BIOGEOCHIMICE
Ciclul biogeochimic al
carbonului
Ciclurile bigeochimice reprezintă
• schimbul de substanţă şi energie dintre diferite rezervoare
sau zone de stocare: atmosferă, hidrosferă, litosferă,
biosferă,
• respectiv căile şi mecanismele prin care substanţa şi
energia chimică înglobată trece dintr-un rezervor în altul.

Fiecare dintre aceste rezervoare poate fi considerat un
subsistem termodinamic deschis aparţinậnd unui sistem
global închis din punt de vedere tremodinamic căruia i se
poate aplica ecuaţia de continuitate, adică pe ansamblu
masa de substanţă se conservă.
In ceea ce priveşte energia, avem de a face la nivelul
biosferei cu procese înalt disipative adică cea mai mare
parte din energia intrată în sistem este definiv pierdută prin
procese metabolice.
Importanta ciclului carbonului

• Carbonul este elementul fundamental pentru biosferă dar care
se găseşe în multe alte combinaţii anorganice. Diamantul şi
grafitul sunt practic carbon pur dar cu structuri diferite.
• Cantitatea de carbon din aceste rezervoare este de ordinul Gt
(10
9
t).
• Atmosfera este cel mai mic rezevor de carbon şi zona în care
ciclul carbonului este cel mai rapid, deoarece timpul de
rezidenţă al carbonului în amosferă este mai mic de 1000 de
ani.
• Rezervorul cel mai mare de carbon al planetei îl constitue
biosfera terestră, în timp ce oceanul planetar este cel mai
întins rezervor.
• Bilanţul de carbon se face între cele trei rezervoare.
• Ciclul carbonului are o importanţă vitală pentru viata pe
Pamậnt întru-cật prin intermediul fotosintezei şi respiraţiei
carbonul intră în biosferă şi de aici în alte rezervoare de
energie regenerabilă.
• Prin intermediul descompunătorilor pe de altă parte face parte
dintr-un sistem de prelucrare a deşeurilor foarte vast.
• Pe de altă parte conţinutul gazelor pe bază de carbon din
atmosferă contribuie la efectul de seră care influneţează
temperatura pămậntului.
• Procesele prin care carbonul trece dintr-un rezervor în altul au
loc cu viteze diferite, deci timpii de trecere dintr-un rezeror în
altul sunt diferiţi.
• Cel mai scurt ciclu al carbonului cu ordin de mărime ani, include
fotosinteza şi respiraţia plantelor şi animalelor precum şi
transferul dintre atmosferă şi apa oceanelor.
• Celelalte procese care includ tranformarea carbonului în calcar,
măcinarea rocilor calcaroase sub acţiunea factorilor de climă,
deci care ţin de geosferă, ... sunt extrem de lente, durează
milioane de ani. Ele formază ciclul carbonului de lungă durată.
• Ciclul carbonului este legat de alte cicluri chimice inclusiv cele
ale azotului, fosforului, sulfului precum şi de cel al apei.
REZERVOARE DE CARBON
Ciclul carbonului cuprinde trei rezervoare şi ciclarea sa
activă între ele afectează puternic viaţa omului în fiecare
zi.
• Carbonul atmosferic reprezintă elementul fundamental
de hrană al plantelor (aprox ≤ 1000Gt).
• Carbonul TERESTRU din plante şi aimale este sursă de
energie pentru om biomasa terestră reprezintă aprox
600Gt de carbon. Carbonul din sol este sursa de energie
pentru micoorganismele bacteriene (1600Gt).
• Carbonul oceanic sursă de hrană prin intermediul
biomasei marine.

Atmosfera
• Este cel mai mic rezervor de carbon, care
participă cu aproximativ 750Gt la balanţa
totală. In atmosferă carbonul se găeşte în
special sub formă de CO
2
, cantităţi foarte
mici de gaz metan, monoxid de carbon, şi
alte tipuri de compuşi orgaici de origine
antropică. Toate aceste gaz sunt active
din punct de vedere radiativ, ele reţinậnd
căldura radiată de Pămậnt.
Fotosinteza şi respiraţia
• Fotosinteza şi respiraţia fac parte din ciclul scurt al
carbonului fiind procese primare care implică atmosfera în
acest ciclu. Dacă procesele de fixare fotosintetizatoare
terestre sechestrează în special CO
2
atmosferic, în cazul
fitoplanctonului marin este reţinut într-o proportie mărită
CO
2
dizolva în apă, desigur sursa sa fiind în mare măsură
tot atmosfera.
• La nivel global, fotosinteza şi respiraţia tind să fie în
echilibru în natură, adică anual cantitatea de CO
2
formată
prin respiraţie este sechestrată prin fotosinteză. Desigur
anumite situaţii extreme cum ar fi temperaturi neobişnuit de
reci sau calde, perioade prelungite pot modifica pentru
scurt timp aceasta balanţă.
• Plantele mari fixează CO
2
prin difuzie prin porii foarte fini ai
stomatei în frunze către membrana tilacoidă unde are loc
fotosinteza. Cantitatea totală de CO
2
dizolvată în biofluid este
de aproximativ 270 PgC/an, adică mai mult de o treime din
întreaga cantitate de CO
2
din atmosferă.
• Acesată cantitate poate fi măsurabilă întru-cật această cantitate
de CO
2
se formează cu utilizarea oxgenului din apă, deci
conţine izotopul
18
O.
• O mare parte din CO
2
însă este eliberată în atmosferă fără să
participe la fotosinteză. Cantitatea care este fixată din
atmosferă şi convertită aşa cum se cunoaşte din mecanismul
fotosintzei se numeşte Producia Primară Totală (PPT). PTP ul
terestru a fost estimat la la aproximativ 120 PgC/an (1 petagram
(Pg) = 10
15
grame) pe baza măsurătorilor concentraţiei izotopilor
18
O din CO
2
atmosferic.
• Pe baza acestor măsurători s-a estimat faptul că aproximativ
jumătate in PPT este incorporată în plante (frunze, tulpini,
rădăcini) în ţesuturi noi, cealaltă parte este returnată în
atmosferă prin respiraţia autotrofică.
• Creşterea anuală a plantelor ca diferenţă între fotosinteză şi
respiraţia autotrofă, reprezintă Producţia Primară Netă (PPN).
• PPN poate fi măsurat în majoritatea ecosistemelor prin
determinarea cantităţii de biomasă vegetală, iar PPN terestră
a fost estimată la 60 PgC/an.
• Intreaga cantiate de CO
2
fixată ar putea să fie eliberată în
atmosferă prin respiraţia oeganismelor heterotrofe (Rh) si prin
arderea necromasei fie din cauze naturale, incendii, fie
antropogen.
• Marea majoritate a necromasei se transformă în materie
organică din sol unde este transformată cu o viteză care
depinde de compoziţia chimică a ţesuturilor moarte, de
condiţiile de mediu, adică de temperatură, umiditate din sol.
Se disting conceptual cậteva tipuri de carbon în sol:
– Detritus şi biomasa micobiană care are un timp de ciclare
mai mic de 10 ani;
– Solul modificat cu carbon organic care are timpul de
ciclare intre 10şi 100 de ani;
– Solul inert sau stabil, în care carbonul organic este
reprezentat de molecule stabile mai mult sau mai puţin
rezistente la eventuale reacţii de descompunere.
• O cantitate foarte mică de substanţă organică din sol şi un
procent mic din biomasa arsă se converteşte în sol inert.
Diferenţa dintre PPN ş Rh reprezintă cantitatea de carbon
pierduă sau cậştigată de ecosistem în absenţa unor
perturbări care scot carbonul din ecosistem, ca de
exemplu incendii sau alunecări de teren.
• Producţia primară netă (PPN) a ecosistemului poate fi
estimată din modificările care au loc în depozitele de
carbon sau prin măsurarea fluxurilor de CO
2
dintre
anumite regiuni şi atmosferă.
• Fluxul PPN anual determinat se încadrează între 0,7 şi
5,9 MgC/an/ha pentru pădurile tropicale şi 0,8 pậnă la
7,0MgC/an/ha pentru pădurile din zonele temperate. Din
integrarea tuturor fluxurilor se poate estima o valoare
globală PPN de aproximativ 10PgC/an (valoarea poate fi
uşor supraestimată).
Modificări survenite pậnă la 1750 (revoluţia industrială)
• Cresterile de CO
2
pậnă la revoluţia industială s-au
datorat în special arderii combustibililor fosili şi
defrisărilor prin incendii. Determinarea concentraţiei
geologice a CO
2
(adică determinarea concentraţiei
existente în atmosferă cu mii de ani în urmă) poate fi
realizată tehnic abia de cậţiva ani din bulele de aer
incluse în calota polară, sau din dimensiunile inelelor
copacilor. Nivelul actual al CO
2
se măsura pậnă în anul
1957 direct la Polul Sud, din 1980 se măsoară la Mauna
Loa în Hawaii, iar în ultimii ani se fac în alte 20 de locaţii
repartizate în Antartica, Australia, cậteva insule în
Pacific şi în emisfera Nordică. Nu se fac măsurători
sistematice încă în Africa şi America Latină. Din
înregistrările făcute a rezultat o creştere a concentraţiei
cu 25 % faţă de anul 1957 adică de la 315ppm la 367ppm.
• Măsurătorile făcute în bulele din calota polară au arătat că în
urmă cu 200.000 de ani concentraţia CO
2
în atmosferă era de
numai 280ppm cu fluctuaţii de maxim 10ppm.

Bugetul global al CO
2
atmosferic in petagrame (1 petagram (Pg) = 10
15

grame) bazat pe trendul intradecadal.Valorile pozitive se referă la fluxul
de intrare în atmosferă iar cel negative la fluxul de ieşire din atmosferă.

1980-1990 1990-2000
Cerşterea continutului
atmosferic
3.3 ± 0.1 3.2 ± 0.1
Emisii (combustibil fosil,
ciment)
5.4 ± 0.3 6.3 ± 0.4
Fluxul Ocean-atmosferă -1.9 ± 0.6 -1.7 ± 0.5
Fluxul Uscat- atmosferă
*
-0.2±0.7 -.1.4±0.7
*reparizat astfel
Exploatarea
pămậntului
1.7 (0.6 to 2.5) NA
Rziduuri
depozitate pe sol
-1.9 (-3.8 to 0.3) NA
Biosfera terestră
• Rezervorul terestru reprezintă cel mai mare rezervor de
carbon (65,5milioane de Gt) care constă în roci
sedimentare în special sub formă de calcar, sedimente
organice inclusiv combustibili fosili. Dintre aceste forme
de stocare, rocile nu joacă un rol important în ciclul scurt
al carbonului. Plantele şi solul însă eliberează carbon
într-o scală de timp de la cậteva luni la cậteva mii de ani
şi au un conţinut de aproximativ de 2200GT, ceea ce
înseamnă de aproape 3 ori mai mult comparativ cu
conţinutul atmosferei.
• Cantitatea totală de carbon din biosfera terestră nu
numai că este foarte mare, dar este cel mai profund
modificată de activitatea antropogenă.