RECUPERAREA CARDIACA

RECUPERAREA RESPIRATORIE

RECUPERAREA CARDIACA
 Scopul: de a reduce efectele mecanismelor fiziopatologice si psihologice care au determinat boala cardiaca.  Pacientii sunt stratificati pe factori de risc mic, intermediar si ridicat de recurenta a unor noi evenimente cardiace.  Cei cu factori de risc mic si intermediar beneficiaza de recuperare precoce.

Definitia
 Recuperarea cardiaca conform US Public Health Service= program de recuperare ce contine: 1. Evaluare medicala 2. Prescrierea de program kinetoterapeutic 3. Educatie 4. Consiliere

Obiective
 Pe termen scurt -“reconditionarea”pacientului pentru a-si relua activitatile uzuale -limitarea efectelor psihologice si fiziopatologice ale bolii cardiace -reducerea riscului de moarte subita sau reinfarct -controlul simptomelor bolii  Pe termen lung -identificarea si tratamentul factorilor de risc -stabilizarea placii de aterom -cresterea statusului psihologic al bolnavului

Cine beneficiaza de tratament?
       IM recent By-pass aorto-coronarian Angioplastia coronariana Chirurgia valvulara Trasplant cardiac Angina pectorala stabila de efort Insuficienta cardiaca compensata

Contraindicatii
Angina reziduala severa Insuf cardiaca decompensata Aritmii necontrolate Ischemie severa, disfunctia VS, aritmii in cursul testului de efort  HTA necontrolata  HTA si hTA ca urmare a efortului  DZ necontrolat, febra, transplant rejectat acut    

Consiliere
 Practicarea organizata a sportului are efect pe scaderea lipidelor, reducerea simpt, scadere in greutate, efect psihologic,reducerea stress, integrare sociala,reducerea mortalitatii  Renuntare la fumat  Consiliere sexuala: probleme dat medicam, depresiei, fricii de a precipita un eveniment cardiac nou

Testul de efort
 Submaximal FC=70%(220-varsta) Inainte de externare, urmat la 6-8 sapt test de efort maximal (90% din FCmax)  Limitat de simptome -se efect precoce post IM -depinde de aparitia anginei, dispneei

Programul de exercitii
 10 minute incalzire: stretching, FC creste  40 minute exercitiu aerobic: mers, jogging, bicicleta  10 minute de stretching !

Kinetoterapia
1. Încălzirea (“warmup”)
10 minute exerciţii de încălzire şi stretching aceste exerciţii au rolul de mobilizare articulară şi de întindere musculatura

Kinetoterapia
2. Exerciţiul aerobic
progresiv până la 30-40 minute exerciţiile aerobice vor fi izotonodinamice, submaximale alcătuite din cele

Kinetoterapia
2. Exerciţiul aerobic
mersul simplu sau pe bicicleta ergometrică, urcatul scărilor sau vâslitul

Kinetoterapia
3. Odihnirea ( “cool-down” )
7-10 minute constă în exerciţii de tranziţie ce pot fi asemănătoare cu cele din etapa de încălzire sau sunt exerciţii din faza aerobică dar mult mai uşor executate au rolul de a proteja musculatura de oboseala excesivă şi de a preveni apariţia crampelor musculare

-

Recuperarea post IM si posttransplant cardiac
Antenamentul fizic tipuri de exerciţii:  -contracţii statice: contraindicate pentru că ↑ TAD, ↑ FC, solicită ventricolul stâng şi arterele coronare  -contracţii izokinetice: cele mai indicate în special în faza 2 şi 3 de recuperare pentru că determină activarea circulaţiei periferice şi cardiace cu creşterea performanţei lor.

Recuperarea stadializata
Faza 1 ( intraspitalicească, primele 21-30 zile în serviciile de cardiologie, cu 7 trepte terapeutice a câte 2-3 zile)
Obiective: 1. evitarea efectelor nefavorabile ale imobilizării la pat 2. evitarea decondiţionării fizice a pacientului 3. creşterea performanţei miocardului în condiţiile necrozei acute antrenamentul fizic efectuat de 2x/zi: 1. etapa 1 (z1-3):exerciţii pasive de mobilizare în decubit, flexii, extensii de degete, pumn, genunchi, mişcări profunde de respiraţie. 2. etapa 2 (z4-8): acel exerc activ în şezut în pat cu şi fără sprijin. 3. etapa 3 (z8-11):acel exerc la marginea patului, se insistă pe gimnastica respiratorie 4. etapa 4 (z11-18):bolnavul în ortostatism- primele mişcări în jurul patului putându-se aşeza în fotolii 5. etapa 5 (z18-21):bolnavul este scos pe coridor- se urcă chiar scările 6. etapa 6 (z21-30):bolnavul ajunge în curte 7. etapa 7 (z30):bolnavul în haine de stradă iese în curte şi pe stradă în cadrul antrenamentului fizic sunt permise în: -săpt.1: alimentaţie în pat şi în şezând, spălat pe faţă şi mâini, bărbierit în pat -săpt.2: ridicat din pat, şezut în fotolii (z14=cicatrizarea zonei de infarct) -săpt.3: iese pe coridor urcând 1 etaj -săpt.4: plimbarea în curte

Faza 2 (de recuperare propriu-zisă, de convalescenţă : săptămânile 412=lunile 2-3
Obiective: - creşterea capacităţii fizice a bolnavului astfel ca în săptămâna 10 de la externare să poată munci -asigurarea unui suport psihic al bolnavului; se determină capacitatea maximă la efort şi se foloseşte în luna 2=30-40% din ea iar în luna 3=60% din ea. antrenamentul fizic: 1.mers pe teren plat: luna2=2x10min. →apoi 1-2km/zi în 2 şed; luna3=2x10min. →apoi3-6km/zi în 2 şed. 2.mers în pantă= urcatul scărilor: luna2=1-2 etaje, 1dată/zi; luna3=1-2 etaje,2-3x/zi 3.exerciţii progresive de forţă: vâslit în sală, ciclism, exerciţii cu greutăţi în aer liber 4.încărcare la efort: exerciţiile din faza 1+ exerciţii intercalate (ciclism, greutăţi, vâslit, săpat grădina), 30min.x1/zi→30min.x2/zi. 5.bicicleta ergometrică

Recuperarea stadializata

Faza 3 (de promovare sau creştere continuă a capacităţii de efort : săptămâna 12=luna 4→toată viaţa

Obiective: 1. menţinerea capacităţii de efort câştigate în faza 2 şi sporirea ei dacă este posibil 2. reintegrarea în familie, societate, profesiune antrenamentul fizic: 1. bicicleta ergometrică:60% din capacitatea maximă de efort 2. exerciţii fizice individuale şi în grup (de preferat): greutăţi, mers pe jos alternând cu alergat, înot, tenis de câmp, vâslit, volei; 30min.x3/săpt. 3. ergoterapia: scăderea senzaţiei de insecuritate în timpul prestaţiei şi menţinerea performanţei cardiace (frecvenţă, tensiune arterială) la valori utile.

hTA
 ridicarea în ortostatism din decubit şi şezând:lent, în trepte cu pauze între ele ± feşi elastice pe membrele inferioare sau ciorapi elastici  mobilizări generale active cu rezistenţă din decubit→ din şezând→ din ortostatism  reacţii de echilibrare→ reeducarea mersului pe teren variat şi a activităţilor zilnice

HTA
de stadiul I
    

de stadiul II

metoda Schultz antenament progresiv la efort cu caracter general:mers pe teren plat şi în pantă, hidrokinetoterapie generală, jocuri sportive metoda Schultz antenament progresiv la efort cu caracter specific:

hipertensiunea arterială fără cardiopatie ischemică:

antrenamentul fizic în trepte la efort submaximal de 60-70%: -la bicicleta ergometrică, -la covor rulant (mai puţin folosit datorită faptului că pe EKG apar mulţi paraziţi).

hipertensiunea arterială cu angor:

 

antrenamentul fizic cu intervale: pedalează 3 min. la W=0 →se creşte în trepte W până la apariţia durerii→ pedalează 2 min. la pragul dureros →coborând 3 min. sub pragul dureros→ reluarea ciclului. hipertensiunea arterială cu obliterări periferice: antrenament fizic astfel încât să nu apară durere în molet: -încărcare progresivă la efort submaximal: încărcare continuă cu intensitate scăzută=30W, timp de 15-30 min. -mers cu intervale Schlussel: dist la aparitia durerii=capacit de mers→ antrenament fizic cu 75% din capacitatea de mers durata şedinţei-30 min.x3-4/ zi. antenament progresiv la efort cu caracter general:mers pe teren plat, kinetoterapie generală, jocuri sportive.

Insuficienta venoasa cronica
kinetoterapie specifică  posturare în poziţie antideclivă  mobilizări pasive şi active precoce din momentul instituirii repausului  exerciţii de gimnastică respiratorie din 1 h în 1 h.  ridicarea bolnavului din pat din ziua 2 postoperator + aplicare de benzi sau feşi elastice  ulterior: mers în limita posibilităţilor.

Tromboflebita
În stadiul acut :

1. Kinetoterapia pasivă -posturare antideclivă -compresoterapia: feşi (ciorapi) elastice sau cizme elastice, ce susţin sistemul superficial care preia din sarcinile sistemului profund 2. Kinetoterapie activă -ce vizează pompa musculo-valvulară: contracţii musculare ritmice (flexii- extensii degete, tibio-tarsiene, genunchi); contracţii musculare statice ale musculaturii gambei şi coapsei; bicicleta ergometrică -ce vizează pompa toraco-diafragmatică: exerciţii respiratorii 3. înotul terapeutic de preferat în ape minerale sărate

În stadiul de convalescenţă (după ziua 7-10 când are loc fixarea cheagului şi remanierea lui, nemaiexistând riscul de trombembolii):

1. imobilizare 2. mobilizări precoce după ziua 3-4 în pat prin sisteme de pedalare

Tratamentul stărilor reziduale
1. status postoperator
ziua 5-12  -contracţii statice ale musculaturii gambei şi coapsei  -mişcări active ale tuturor articulaţiilor + reprize de mers normal ziua12 (rezorbţia hematomului)  -contracţii statice + exerciţii rezistive din aşezat  -exerciţii rezistive pentru abdominali şi respiratori după rezorbţia hematomului  -exerciţii cu rezistenţă  -înot terapeutic 2. ulcer cronic de gambă: ca la tratamentul curativ după faza acută (ziua 7-10) +  termoterapie pe trunchi şi rădăcina membrului: parafină şi nămol, băi de lumină.  kinetoterapie progresivă în limitele toleranţei

Limfedemul cronic al membrului inferior
hidrokinetoterapie cu ape minerale; kinetoterapie  pasivă:ciorapi şi feşi elastice în ortostatism + tratament postural toată noaptea.  activă: mobilizări active şi tonifieri musculare cu rezistenţă maximală

Arteriopatii periferice
Neoperate
  tehnici şi metode de relaxare creşterea presiunii amonte + presiune constantă în aval = creşterea gradientul de presiune
  mers dozat cu intervale Schlussel, continuu Schoop independent de apariţia claudicaţiei (creşterea lactaţiei cu creşterea circulaţiei colaterale). gimnastica medicală Burger:
 

posturală: picioarele în sus 2 min. →coboară sub nivelul patului (atârnând) până ce se realizează eritroza şi umplerea venoasă →reluare ,durata=20-30min.x3-4/zi cu efort: picioarele în sus + 1 rotaţie/sec. din articulaţia tibio-tarsiană/1 sec. flexie plantară şi 1 sec. flexie dorsală (până la 80-90% din capacitatea max. de efort → 5 min repaus pe planul patului →reluare,durata =20-30min.x3-4/zi

scăderea presiunii în aval + presiune constantă în amonte (nu se scade însă presiunea în aval sub 1mmHg pentru că apare hematokinezia = furt sanguin): scăderea rezistenţei periferice:
 
    

 

1. antrenament fizic intens - contracţie musculară, creşterea metaboliţilor cu vasodilataţie 2. hidrokinetoterapie blândă, progresivă 1.hidrokinetoterapie blândă, progresivă 2. antrenament fizic

paturi oscilante gimnastică posturală Burger kinetoterapie cu încărcare progresivă la efort submaximal; mers dozat cu intervale Schlussel. mers pe teren plat sau în pantă, alergare; jocuri sportive: volei, tenis, canotaj.

Recuperarea în intervenţiile practicate pentru arteriopatii (din ziua 3 postoperatorie):

 mobilizări pasive şi active ale membrelor  gimnastică diafragmatică,  tonifierea musculaturii extremităţii inferioare (din ziua 7 postoperator)  trecerea în poziţia şezând, apoi trecerea în ortostatism.

Recuperarea respiratorie
 Tehnici de posturare -aplecare trunchiului reduce dispneea (continutul abdominal ridica diafragmul)  “pursed-lip” breathing (creste presiunea expiratorie a cailor aeriene, prevenind colabarea dinamica a cailor aeriene in expir) -respiratia devine controlata cortical si se realizeaza mai incet -reduce munca diafragmului si implica muschii intercostali mai mult  Respiratie diafragmatica -contractia muschilor abdominali in expir -contractia diafragmului in inspir

DISFUNCTIA VENTILATORIE OBSTRUCTIVA
Forma severă cu spitalizare :  repaus şi posturarea corectă a bolnavului în pat, alternând cu exerciţii mişcări simple în articulaţii, schimbarea treptată a poziţiei corpului, respiraţii profunde (oftat)  drenaj postural + vibraţia toracelui 2-4 zile;  tusea controlată: tusea cu glota şi gura deschisă ≈ suflatul pe lentilele ochelarilor  oxigenoterapie  Reeducarea respiratiei
   respiraţie abdominală si toracala inferioara dirijarea aerului cu inspir pe nas şi expir cu buzele strânse reeducarea respiraţiei costale regionale după tehnica contra rezistenţă

Obstrucţia cronică a fluxului aerian

readaptarea la efort

 

Forma medie de boală:  drenaj de postură +vibraţia toracică+ controlul tusei  postură relaxantă→ relaxare generală Jacobson  gimnastică corectoare Heckscher  reeducarea respiratorie  antrenamentul la efort dozat: mersul dozat

reluarea mersului numai când ortostatismul poate fi menţinut cu uşurinţă antrenamentul bolnavului la efortul activităţilor zilnice: îmbrăcat, spălat, aranjatul patului

DISFUNCTIE VENTILATORIE OBSTRUCTIVA
în criză  posturarea pacientului: semişezând sau şezând cu trunchiul aplecat în faţă şi mâinile sprijinite pe genunchi± pernă pe abdomen şi mâinile pacientului presează în expir perna  controlul şi reeducarea respiraţiei: inspiruri lente profunde cu apneei scurte postinspiratorii→expir prelungit fără efort - buzele strânse  amplificarea respiraţiei diafragmatice post criză  tratament desensibilizant specific  ecoterapia (scoaterea din mediul ambiant): desprinderea totală din mediul obişnuit min 1 an, munte sau litoral  metode de relaxare, în special Schultz  reeducare respiratorie
  

Obstrucţia acută a fluxului aerian postcriză

 

corectarea diferitelor deficite musculoscheletale - gimnastica corectoare Heckscher, hidrokinetoterapie antrenamentul la efort
testarea nivelului de efort care declanşează criza de dispnee sau wheezing→ reantrenarea cu 60-70% din intensitatea care declanşează criza sport adaptat: înot, alpinism

controlul şi coordonarea ritmului şi amplitudinii respiratorii: ritm rar cu amplitudine crescută, inspir lent pe nas cu nările lărgite, expir pe gură fără efort şi cu pronunţarea unor consoane şuierătoare (ş,f) respiraţie abdominocostală inferioară tonifierea musculaturii respiratorii

 

Boli cu supraîncărcare mecanică a sistemului toracopulmonar (obezitate, deficienţe posturale )
a. tratamentul cauzei supraîncărcării mecanice
Profilaxia sau ameliorarea bolii de bază în cazul instalării sale  cifoscolioză: gimnastică corectoare ± corecţie operatorie  spondilita anchilozantă: gimnastică de asuplizare şi corectare a poziţiei coloanei vertebrale  obezitatea: regim strict de slăbire + efort fizic

DISFUNCTIE VENTILATORIE RESTRICTIVA

b. ameliorarea ventilaţiei alveolare
 
 

tratarea cauzelor sindromului restrictiv (vezi sus) creşterea expansiunii localizate

scăderea travaliului ventilator

tehnici de promovare a ventilaţiei diferitelor segmente pulmonare în cifoscolioze, spondilită, pahipleurite exerciţii de respiraţie abdominală în obezitate ameliorarea costului respiraţiei: ameliorarea bolii de bază + respiraţii la volume mici şi cu frecvenţă crescută respiraţie în presiune pozitivă intermitentă corectarea hipoxemiei: administrarea de oxigen ameliorarea raportului dintre lungimea muşchiului şi tensiunea lui: realizarea unui expir cât mai complet cu împingerea înapoi a peretelui abdominal, reglarea armoniei mişcărilor toracelui prin presiunea mâinii kinetoterapeutului sau cu ajutorul unei chingi în jurul toracelui în expir întărirea capacităţii metabolice a muşchiului: tehnici de creştere a forţei musculaturii respiratorii, tonifirea muşchiului transvers abdominal prin sucţiunea abdomenului

 

creşterea randamentului “pompei musculare respiratorii”

  

metode de protezare respiratorie: patul basculant

DISFUNCTIE VENTILATORIE RESTRICTIVA
c. antrenamentul la efort  la bolnavii sub administrare de O2 desaturează la efort: contraindicarea oricărui efort până când diverse tratamente vor ameliora eventual starea clinico-funcţională  la bolnavii care suportă bine efortul sub administrare de O2, chiar la eforturi > 60W: efort dozat în trepte începând cu 30-40W la bicicleta ergometrică sau covor rulant sau scăriţă, terapie ocupaţională cu intensitate crescută şi fără administrare de oxigen  la bolnavii care pot atinge cu uşurinţă 60W fără desaturare şi fără administrare de O2: kinetoterapia obişnuită, înot, sport
d. corectarea gazelor sangiune şi restabilirea excitabilităţii centrului respirator

   

repaus la pat şi regim alimentar medicaţie oxigenoterapie creşterea ventilaţiei prin:
  

psihoterapie

gimnastică respiratorie şi în special respiraţie abdominotoracală inferioară respiraţie în presiune pozitivă intermitentă metode de protezare respiratorie: pat basculant, cuirasă respiratorie, plămân de oţel

DISFUNCTIE VENTILATORIE RESTRICTIVA
Boli care scad forţa motrice a sistemului toraco-pulmonar ( boli neuromusculare ) Paralizia de origine centrală:
autonomie ventilatorie nulă sau aproape nulă  ventilaţie mecanică  reeducare respiratorie
 


  

pe măsură ce apare controlul musculaturii respiratorii: respiraţii ample şi rare → respiraţie abdominotoracică inferioară sevrajul de respiratorul de corp drenajul secreţiilor bronşice:
     posturare pentru drenaj+percuţii toracice tusea asistată utilizarea respiraţiilor rare şi profunde, a celor de tip oftat aerosoloterapie aspiraţie bronşică la nevoie

bolnavul învaţă să conştientizeze respiraţia pe care i-o declanşează aparatul oprirea aparatului pe perioade scurte şi antrenarea musculaturii respiratorii indemne→ a altor grupe musculare pe măsură ce paralizia regresează antrenarea diafragmului pe măsură ce apare spasticitatea intercostalilor şi a abdominalilor: patul basculant Maccagno, patul oscilant (balans de 30-45º faţă de orizontală în ritm de 1424 oscilaţii/minut) la unii bolnavi trebuie să ne mulţumim cu o “respiraţie glosofaringiană”, ce este precedată de nişte exerciţii pregătitoare

prevenirea redorii toracelui ( “toracele îngheţat” ):

mobilizări pasive şi pasivo-active ale capului, umerilor, braţelor

DISFUNCTIE VENTILATORIE RESTRICTIVA
autonomie ventilatorie parţială:  pat oscilant Maccagno în timpul zilei şi ventilaţie mecanică în timpul nopţii;  tonifierea musculaturii respiratorii;  “derigidizarea toracelui”;  vibraţii şi percuţii toracale pentru eliminarea secreţiilor;  asigurarea drenajului bronşic  reeducare respiratorie  reeducarea analitică a fiecărui muşchi eliberat de paralizie autonomie ventilatorie totală  patul basculant  reeducare ventilatorie  tonifiere musculară  eliminarea secreţiilor  educarea tusei  derigidizarea toracelui.

Poliomielita
1.cu paralizia diafragmului, în stadiul acut: protezare respiratorie 2.cu paralizia diafragmului, în stadiul cronic:
 mărirea activităţii diafragmului:
   patul basculant posturare în poziţie şezândă creşterea forţei diafragmului prin exerciţii analitice de tip inspir şi expir

dezvoltarea supleerii respiraţiei diafragmatice prin antrenarea respiraţiei toracale

 

3.cu paralizia musculaturii abdominale:
 
 

tonifierera musculaturii inspiratorii: scaleni, sternocleido-mastoidieni, intercostali, marele dinţat asuplizarea toracelui şi coloanei prin masaj + gimnastica centurii scapulare şi coloanei.

încercarea de substituire a forţei transversului (“diafragmul expirului”); evacuarea secreţiilor bronşice

purtarea unei centuri abdominale elastice sau pneumatice antrenarea activă a musculaturii abdominale pe măsură ce paralizia retrocedează posturi de drenaj umidificare bronşică aerosoloterapie educarea tusei prin purtarea unei centuri abdominale rigide

   

 

pat oscilant pentru compensarea hipoventilaţiei facilitarea expirului şi evacuarea secreţiilor bronşice: expir în presiune negativă şi inspir în presiune atmosferică.

Poliomielita
4. cu paralizia intercostalilor şi a ridicătorilor coastelor:  antrenarea respiraţiei diafragmatice  prevenirea sau tratarea deformaţiilor rahisului;  recuperarea specifică a intercostalilor prin:
   

posturări alternative în cele 4 decubite compresii şi decompresii toracale de către mâinile kinetoterapeutului sau printr-o chingă în 8 aşezată în jurul toracelui, exerciţii de respiraţie toracală alternativ pe câte un hemitorace cu mişcarea amplă a membrului superior tonifierea musculaturii prin tehnica contrarezistenţei când paralizia a retrocedat.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful