You are on page 1of 11

MECANISME

BIBLIOGRAFIE
1. POPESCU I.- Proiectarea mecanismelor plane. Ed. Scrisul românesc,
Craiova, 1977.
2. HANDRA-LUCA V; STOICA I. A - Introducere în teoria mecanismelor.
Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 1982.
3. KOVACS FR. ş.a. - Mecanisme. Centrul de multiplicare,
U.T.Timişoara, 1992
4. POPESCU GH.- Mecanisme. Ed. Spicon, Târgu Jiu, 1994.
CAPITOLUL 1

GENERALITĂŢI ASUPRA MECANISMELOR.


1.1. Obiectul şi importanţa studiului mecanismelor.
Disciplina Mecanisme, are ca scop studiul general al mecanismelor şi
maşinilor.
Ea constituie cea dintâi disciplină care îl introduce pe student în sfera
disciplinelor de cultură generală tehnică şi se bazează pe cunoştinţele dobândite
de aceştia prin studiul fizicii, matematicii, mecanicii, desenului tehnic şi chiar al
tehnologiei materialelor.
Cunoştinţele dobândite la disciplina Mecanisme, sunt utilizate în
continuare la disciplina Organe de Maşini şi apoi la disciplinele de specialitate
care vor contura profilul inginerului mecanic.
Disciplina Mecanisme cuprinde patru părţi: structura, analiza
cinematică, cinetostatica şi dinamica.
1.2. Maşina şi mecanismul ca sisteme tehnice.
Orice creaţie a omului prin intermediul căreia legile naturii sunt
utilizate în scopul uşurării muncii sale şi sporirii productivităţii ei, poartă
denumirea de sistem tehnic.
Orice sistem tehnic alcătuit din elemente cinematice care în urma
imprimării de mişcări date uneia sau unora din ele, produce un lucru mecanic
sau transformă o formă oarecare de energie în energie mecanică, poartă
denumirea de maşină.
Sistemul tehnic constituit din elemente cinematice legate între ele prin
cuple cinematice şi care în urma imprimării de mişcări date uneia sau unora din
elemente, realizează mişcări determinate la toate celelalte elemente cu scopul
transmiterii sau transformării mişcării acestora, poartă numele de mecanism.
Mecanusmul îndeplineşte primele două caracteristici esenţiale ale
maşinii:
- de a fi un sistem tehnic;
- de a avea elemente cinematice cu mişcări determinate;
Deci, mecanismul este o parte componentă a maşinii.
1.3. Istoricul mecanismelor. Ingeniozitatea tehnică la români.
1.3.1.- Istoricul mecanismelor.
Utilizarea mecanismelor şi a unor organe de maşini se cunoaşte încă din
antichitate.
- Astfel, filozoful ARHITAS DIN TARENT (436 - 365 î.e.n.) a descoperit
şurubul şi scripetele.
- În perioada 287 - 212 î.e.n. în Egipt, s-a folisit şurubul melc pentru
irigaţii. Tot pentru irigaţii, dar şi pentru acţionarea morilor s-au folosit şi roţile cu
palete şi roţile dinţate conice din lemn.
- În jurul anului 100 î.e.n. HERON DIN ALEXANDRIA a construit un
angrenaj melc-roată melcată, utilizat pentru acţionarea unui troliu necesar ridicării de
greutăţi mari.
- La începutul e.n. KTESIBIU a construit primele transmisii cu roţi dinţate
multiple. Acestea au fost utilizate în construcţia unui ceas acţionat cu apă.
- LEONARDO DA VINCI a creat primele roţi dinţate elicoidale. În
lucrările lui se găsesc schiţe de diverse mecanisme cu roţi dinţate, mecanisme cu
pârghii, prese, etc.
1.3.2. Ingeniozitatea tehnică la români.
În îndelungata sa existenţă, poporul român a creat şi folosit o serie de
mecanisme şi maşini menite să-i uşureze munca şi viaţa.
Dintre acestea, multe sunt atestate documentar cu sute şi chiar mii de ani în
urmă. Cele mai semnificative sunt:
- roata olarului;
- moara de apă;
- podurile mobile;
- instalaţii pentru presat fructe;
- instalaţii pentru baterea şi presarea materialelor textile;
Multe din acestea se folosesc şi astăzi în zonele rurale. Dar cele mai multe
se află în păstrare în muzeul Tehnicii populare din Dumbrava - Sibiu.
În figura 1.1. se prezintă un teasc cu acţionare manuală pentru
extragerea cerii de albine din faguri şi boştină.

Presă de mână

Figura 1.1.
În figura 1.2. se prezintă
acelaşi mecanusm acţionat însă,
prin intermediul unui şurub.
Mecanismul respectiv este
cunoscut sub denumirea populară
de Teasc cu crăcană. Pistonul
apasă asupra materialului de
presat, cu o forţă rezultantă, prin
suspendarea pe grapă (placă) a
unor sarcini. După efectuarea unei
anumite curse de presare, pistonul
teascului rămâne în poziţia
respectivă, întrucât sarcinile
aşezate pe grapă se sprijină pe
bază. Pentru efectuarea presării în
continuare, se roteşte şurubul
(fusul) cu ajutorul vârtejului şi
Figura 1.2. sarcina este din nou ridicată.
Procesul decurge în mod
continuu, până la terminarea
operaţiei de presare.
Tot pentru presare în
vederea obţinerii uleiului
din seminţe, se foloseşte
mecanismul din figura 1.3.
Prin baterea penelor 1,
traversa 2 se deplasează în
jos, presând materialul
depus în locaşul 4. Baterea
penelor se poate face cu
ciocanele 3 aşezate în plan
orizontal. La alte
construcţii ciocanele sunt
suspendate, baterea
penelor efectuându-se în
plan vertical. În ambele
variante se remarcă
aşezarea pe axe de rotaţie
a ciocanelor şi ghidarea lor
Figura 1.3. direct spre pene, încât
efortul manual de batere să
fie minim.
Un alt teasc
pentru obţinerea uleiului se
prezintă în figura 1.4. De
elementele 4 şi 5 sunt
legate rigid un piston şi un
cilindru de presare.
Aproprierea acestor două
elemente se face cu ajutorul
volantului 2 care roteşte
şuruburile 1 şi 3 prevăzute
cu filet dreapta respectiv
stânga. Deplasarea
elementelor de presare se
face în plan orizontal.

Figura 1.4.
Mecanismele cu came au fost
foarte mult folosite în
tehnica populară
românească. Un asemenea
mecanism utilizat pentru
baterea stofelor se prezintă în
figura 1.5. Ciocanul 1
suspendat de tachetul
oscilant 2, este rotit din
poziţia αde echilibru cu
unghiul , cu ajutorul camei
3 fixată pe tamburul 4. La
coborâre ciocanul loveşte
materialul existent în locaşul
5 din bază. Pe tambur există
mai multe came, astfel încât
Figura 1.5.
la o rotaţie a acestuia
ciocanul să facă mai multe
curse duble.
1.4. Domeniul de utilizare al mecanismelor.

Mecanismele se întâlnesc în construcţia diferitelor tipuri de maşini,


instalaţii, utilaje şi aparate, din cele mai diverse domenii de activitate.
Trebuie remarcat faptul că prin programul continuu de dezvoltare a
tehnicii, mecanismele nu-şi restrâng domeniul de aplicare, ci şi-l extind.
Astfel, în construcţia computerelor, imprimantelor, roboţilor, a diferitelor tipur
de maşini, instalaţii, linii automate şi semiautomate, aparatură de înregistrare,
etc. se găsesc o serie de mecanisme. Aceste mecanisme vor fi descrise la
capitolele următoare cu principalele funcţiuni, avantaje şi deficienţe.