Biotica.

Relația medic-pacient

Andrada Dobranis
clasa a XI-a E

atât ale corpului. . este cel dintâi bun si baza tuturor celorlalte bunătăți ale vie ții. cat si ale spiritului". pacientul apeland la cunostintele medicului care. Suportul acestei relații îl reprezintă comunicarea. accepta sa-l îngrijească. informa ții despre starea lui care sunt apoi folosite de acesta in diagnosticare si tratament. fără îndoiala. sentimente. relatia medic-pacient a ocupat un loc important. Daca ar fi posibil de a găsi un mijloc care sa facă pe oameni mai înțelep ți si mai abili decât au fost. atitudini.  Pentru indeplinirea acestor deziderate. prin mijloacele de care dispune. atunci acest mijloc ar trebui căutat in medicina. R. Ar fi posibil sa înlăturam o infinitate de maladii. prin intermediul ei pacientul transmitand medicului idei. Descartes afirma ca "conservarea sănătății.

relaţia medic-pacient reprezintă cadrul în care sunt analizate problemele eticelegate de îngrijirile medicale.  Revoluţia tehnologică din secolul XX şi schimbarea consecutivă a modului de viaţă aufost dublate de mutaţii sociologice radicale. la relaţii de tip parterneriat în care medic şi pacient se constituie inmembri de bază a unei echipe formate în vederea luptei cu boala.modelele clinice ale relaţiei medic-pacient se axează pe procesele din cadrul acestei relaţii şi pe impactul lor asupra rezultatelor medicale ale pacienţilor. . schimbarea relaţiilor interumane reflectându-se şi înrelaţia medic-pacient. În cadrul acestei echipe.medicul – cu cunoştinîele sale – propune strategii terapeutice alternative. S-a trecut progresiv de la modul paternalist în care pacientul avea încrederedesăvârşită în medicul său curant pe care îl considera atotcunoscator şi infailibil şi iî urma cureligiozitate indicaţiile. În plus. În bioetică. pacientul fiind factoruldecisiv în alegerea conduitei terapeutice pe care o consideră oportună propriului sistem de valori.

prin lipsa unor structuri formative şi a unor mecanisme de control aldesfăşurării acestora . Neglijarea educaţiei terapeutice a pacienţilor poate fi explicată prinlipsa de timp. aparent imputabil pacientului care-şi ia excesive libertaţi faţă de planul terapeutic îsi are de fapt originile în carenţele de informare şiinstrucţie ale pacientului. adica în neglijarea de către medic a ceea ce a fost denumită educaţiaterapeutică a pacientului. reducerea eficienţei terapeuti ce şi amplificarea patologiei iatrogene (inclusiv prin omisiune). iar simpla alegere a unui anumit medic curant reprezintă practic expresia voinţei pacientului. generând reducerea complianţei. abordarea terapeutică se desfasoară pe o perioadă lungă. prin lipsa pregătirii îndomeniu a medicilor. reducerea acesteia la o colaborare între parteneriegali (în care factorul decizional este de fapt pacientul) reduce forţa autorităţii recomandărilor medicale. prin lipsa conştientizării importanţei acestei educaţii. capacitatea de a intelegeinformaţia primită de la medic. în urma realizării consimţământuluiinformat cu elementele sale: pacient competent. riscurile asumate par mai putin ameninţătoare.Desacralizarea relaţiei medic-pacient. caracter voluntar. Acest fenomen. În efectuarea oricărui act medicaldiagnostic sau terapeutic este necesar acordul pacientului. Consimţământul informat semnat de pacient constituie baza legală a actului medical – diagnostic şi/sau terapie. În cazul bolilor cronice însă.

de a o implementa. de a-i fixaobiectivele. obţinerea consimţământului informat. în absenţa unei educaţiiterapeutic e motivante. este percepută de multe ori ca o obligaţie birocratică de al cărei formalism nu seîndoiesc adeseori nici medicii. obiectivul cel mai greu de atins.  Educaţia terapeutică a pacientului nu este de fapt câtuşi de puţin o problemă nouă. determină abateri substanţiale de laexigenţele planului terapeutic. echităţii şi universalităţii. eforturile deinstruire trebuie să fie cu atât mai ample cu cât vizează modificări comportamentale radicaleimediate în numele unui obiectiv strategic îndepartat (de exemplu în cazul diagnosticării fortuitea unui diabet zaharat asimptomatic). În cazul particular al pacienţilor asimptomatici. eaeste de fapt la fel de veche precum însăşi medicina. convingătoare şi permanente.Aceste elemente explică necesitatea de a defini educaţia terapeutică a pacientului. Chiar în situaţii acute. nici pacienţii. a respectului vieţii. sau. au depus toate eforturile pentru a provoca schimbarea de comportamentnecesară. de a-i monitoriza aplicarea. constrângerile planului terapeutic afectează modul de viaţă al pacientului adesea mai mult decât simptomatologia bolii ceea ce. iar drepturile pacientuluisunt consfinţite de către OMS pe baza unor principii bioetice ferme. dar ponderea ei se relevă mult mai pregnantastazi când relaţia medic-pacient tinde spre democratizare si parteneriat. şisistemul de sanatate. medicul. este tocmai schimbarea unui comportamentînchegat sub influenţa decisivă a mediului familial şi cristalizat într-un timp îndelungat. de a-i evalua eficienţa şi de ai  corecta carenţele. Educatia terapeutică a pacientului trebuie sa fie o prioritate în sanatatea publică. vizând să ajute pacientul şi anturajul acestuia să inţeleaga boala.În cazul bolilor cronice. să inţeleagă prescripţiilemedicale – igieno-dietetice şi medicamentoase – şi să faciliteze cooperarea cu medicii şi cu toţicei ce-l îngrijesc . precum respectul dreptului laautodeterminare şi demnitate umană. desi protejează medicul înfaţa legii. a justitiei. fara a-şi pune problema în ce masura el.Medicii care şi-au început activitatea în sistem paternalist (sistem care încă funcţioneazăla noi în mare măsura) percep de multe ori abaterile de la recomandările facute ca un act deindisciplină. ca o dovadă de inconştienţă a unor pacienţi recalcitranţi sau lipsiti de vointa sauchiar ca o contestare a propriei autorităţi.

Educaţia terapeutică a pacientului vizează să ajute pacientul şi anturajul:  •să înţeleagă mai bine boala şi strategia terapeutică.Educaţia terapeutică a pacientului este un proces continuu. Ea cuprinde activităţi organizate de sensibilizare.  •să crească cooperarea cu toţi factorii implicaţi în asistenţa medicală. la tratamentul prescris. la îngrijiri (înambulatoriu. cât şiî nambulatoriu. în comparaţie cu evoluţia naturală în conditiile existenţei maladiei. dezvoltarea educaţiei terapeutice a pacientu lui trebuie să funcţioneze ca o axă forte a politicii guvernamentale. la comportamentul în stare de sanatate şi boalăal pacientului. . capitală pentrucomplianţa terapeutică.  •să traiască într-un mod cât mai sănătos posibil.Co nform definiţiei OMS. „scopul educaţiei terapeutice a pacientului este de a ajuta pacientul şi familia acestuia să înţeleagă boala şi tratamentul acesteia. pentru frânarea evoluţiei bolii şi reducerea complicaţiilor – naturale sauiatrogene ale acesteia. De asemenea trebuie să existe ca şi componentă distinctă educaţională în toate programele naţionale de sănătate vizând bolile cronice cu pondere epidemiologică majoră. Necesitatea imperioasă a acestor constrângeri care-i îngrădesc libertatea modului de viaţătrebuie explicată şi justificată prin recompensa ulterioară a unei mai bune calităţi a vieţii (prinevitarea complicaţiilor şi frânarea declinului capacităţilor funcţionale) precum şi a unei creşteri aduratei vieţii. să colaboreze activ şi  săînvete să-şi menţină capacităţile necesare pentru a-şi armoniza stilul de viaţă cu constrângerile bolii”. Obiectivul principal este schimbarea comportamentului pacientului. spitale sau alte instituţii implicate). informare. integrat în asistenţa medicalăşi centrat pe pacient.Lăsată mult timp la latitudinea fiecarui medic. instrucţie şiacompaniament psiho-social privitor la maladie.  •să-şi menţină/amelioreze calitatea vieţii. constituindu-se într-un plan naţional de educare a sănătăţii care să asigure atât formarea sistematică a profesionistilor sănătăţii în acest domeniu cât şi finanţarea desfăşurării acesteia atât în spital.

consilieri în igiena ambientală.specialişti în medicina muncii – încadraţi în structuri de educaţie terapeutică şi acţionând atât înmediul spitalicesc cât mai ales în afara acestuia. în afaramedicului de familie şi a medicului specialist. ci de echipe pluridisciplinare care. Asistentele medicale formează cel mai mare grupde furnizori de îngrijire medicala (health care providers). Educaţia terapeutică a pacientului ar trebui să facă pacientul mai capabil de a dobândi şide a menţine resursele necesare pentru a-şi gestiona optim viaţa în condiţii de boală. numărul acestora depăsind 5.familia constituind un suport esenţial în realizarea obiectivelor planului terapeutic . este mult subevaluat şi subutilizat. ar trebui sa cuprindă – după caz – asistentemedicale.Benefici arii educaţiei terapeutice trebuie sa fie atât pacienţii cât şi anturajul acestora. kinezi-terapeuti. psihologi. dar potenţialul lor în managementul bolilor cronice. asistenţi sociali.000.Furnizorii de educaţie ar trebui să fie reprezentaţi nu numai de către medicul curant (deşiacesta trebuie să se afle în miezul acestei activităţi). respe ctiv îneducaţia terapeutică a pacienţilor.000 înComunitatea Europeană. dieteticieni.

 prin evaluari periodice ale rezultatelor instruc tiei. adaptată particularităţilor fiecarui pacient în funcţi e de- particularităţile bolii (stadiu. complexă. vizând toate aspectele vieţii şi comportamentului pacientului şiutilizarea întregului arsenal terapeutic. Condiţiile unei educaţii eficiente  Pentru a fi eficientă. individualizată. percepţia personală a simptomelor. educaţia terapeutică a pacientului ar trebui sa fie :a. impact asupra funcţion alităţii organelor. complicaţii. susceptibil de a fi modificat/ameliorat în permanenţă. motivantă.e. procesul fiind în perpetuă evoluţie. . b. controlată. r eprezentarea personală a bolii. permanentă. multidirecţionată.comorbidităţi). în funcţie de scala de valori proprii a pacien tului. proiecte de viaţă în condiţiile existentei bolii.c. adaptată dinamic la etapele evoluţiei bolii şila noile posibilităţi terapeutice.d.contextul psiho- social.

.

pacientul recunoaşte autoritatea medicului. morale. văzut aici ca un element pasiv. Pe de o parte. Totodată. relatia medic-pacient implica existenta a doi actori sociali: medicul si pacientul. asimetrică şi consensuală. pacientul este cel care divulga medicului valorile sociale. cu o atitudine bine definita in prezervarea si refacerea sanatatii. credintele. . în care medicul are poziţia de superioritate. cele două roluri alcătuind un cuplu complementar. fiind elementul activ care caută soluţia la boala de care suferă pacientul. Relaţia medic-pacient este o relaţie de roluri. medicul reprezinta persoana specializata. care reprezinta grupuri sociale distincte: unul care solicita ingrijiri medicale si altul care ofera servicii specializate. autorizata. recunoscuta de catre grupul profesional de care apartine dar si de comunitate. iar relaţia terapeutică se bazează pe reciprocitate. atitudinile grupului social de care apartine. filtrate de personalitatea sa si pe de alta parte. Prin definitie.

medicul este persoana care se ocupa cu preventia. diagnoza. de a difuza mesajele sociale si medicale ale profesiunii sale si de a se lupta cu boala in scopul restabilirii starii de sanatate si a echilibrului bio-psihosocial. “Rolul medicului a fost si este acela de a prezervasanatatea. Ca urmare a multiplelor si complexelor implicatii ale relatiei medic-pacient.Conceptul de medic  Prin definitie.aspiratiile. Deontologia profesionala este cea care ii marcheaza comportamentul. nivelul de pregatire profesionala pentru a putea sa-si asume responsabilitatea profesionala” (Revista romana de bioetica) . necesar omului.comportamentul medicului trebuie sa fie un criteriu de referinta recunoscut unanim decatre colectivitate. terapiasi urmarile bolilor si accidentelor.

 cunoaştere.   . devotament. medicul apare într-o triplă ipostază. care pune accent pe devotamentul faţă de colectivitate şi mai puţin pe urmărirea unor profituri materiale. eroism. Rolul social al medicului este asociat statusului său şi este caracterizat de cincitrăsături principale dupa cum releva Delay si Pichot:  •„competenţa tehnică”determinată de conţinutul tehnic al ştiinţei medicale şi prioritară în înfăptuirea eficientă a actului medical. putere de sacrificiu.  •„specificitatea funcţională”privind îngrijirea sănătăţii şi rezolvarea cazurilor de boală.  •„orientarea spre colectivitate”este obiectivul ideologiei medicale.Intervenind în situaţiile de criză. vindeca boala. psihiatrice. etc. care presupune acţiunea cu mijloace şi tehnici specifice (tehnice psihologice. salveaza viata bolnavului.)şi fără a interveni în alte aspecte ale vieţii pacientului. Statutul social al medicului este perceput de către masa largă de persoane înasociere cu valori precum: putere.  •„universalismul”care presupune ca medicul trebuie sa trateze orice persoana neputând face nici un fel de discriminare în acest sens.  •„neutralitatea afectivă” care impune existenţa unei relaţii obiective şi fără implicare emoţională. de om care: alinasuferinta.

Pacientul solicita asistenta medicala in virtutea unui rolsocial dobindit. 1979):  •„bolnavii timizi” care doresc o relaţie extrem de apropiată cu medicul curant. anulând caracterul dedevianţă al acesteia”. etc. cu caracter temporar sau permanent presupune patru caracteristici (Parsons):  •„degrevarea de sarcinile şi responsabilităţile vieţii normale. caresă le ofere protecţie şi compasiune pentru probleme de orice natură (personală.  Se poate vorbi în acealşi timp şi de două tipuri de pacienţi (Beckmann. .  •obligaţia de a căuta ajutor competent şi de cooperare cu personalul abilitat înacest sens. Conform acestei definitii pacientul este vulnerabil atit datorita starii sale de boalacit si a tulburarilor produse de ea.Conceptul de pacient  Pacientul poate fi definit ca persoana care are modificata capacitatea fizica si psihica. dar care refuză săaccepte boala şi să consulte medicul ştiind că tratamentul nu este eficient”.  •dorinţa de însănătoşire ca o legitimitate condiţionată a rolului de bolnav. acţiune care presupune şi două extreme: exagerare ori refuz. Rolul social de bolnav. cu grave tulburări de sănătate.socio-emoţională. ce se poate transformaîntr-un drept în cazul în care boala nu se vindecă.  •receptarea sprijinului din partea instituţiilor abilitate în acordarea ajutoruluimedical. acela de bolnav.)  •„bolnavii suprasănătoşi“. rol care poate fi temporar sau permanent. obligaţie care legitimează starea de boală.