Palinologia

Cuaternarului
Macarie Catalin
Inginerie Geologica, anul IV

Cuprins:
1. Introducere
2. Flora din Pleistocenul inferior si
mediu
3. Flora din Pleistocenul superior
4. Vegetatia in Holocen
5. Bibliografie

. flora termofila s-a deplasat spre tinuturile mai calde din sud. flora boreala s-a retras spre nord sau spre varfurile muntilor. CO2 din atmosfera si a distributiei ghetarilor caracteristice Cuaternarului. iar in epocile interglaciare sau interstadiale. La nivel centenar distributia si abundenta speciilor de plante urmaresc indeaproape schimbarile climatice. de la abundenta speciilor pana la pozitia globala. In perioadele glaciare. distributie in spatiu si compozitie a formatiunilor vegetale majore s-au modificat extensiv si in mod repetat ca si consecinta a oscilatiilor climatice. Introducere  Toate aspectele distributiei vegetatiei in Cuaternar.

au impiedicat uneori migrarea spre nord a formelor tertiare termofile in timpul perioadelor glaciare. mai ales pentru regiunile boreale ale planetei. in special palinologice. in perioadele glaciare. Caucazul. au avut ca scop stabilirea sensului migratiei florei de la o perioada la alta in Pleistocen. precum Alpii. Pirineii. ca si revenirea lor in epocile interglaciare. . Orientarea est-vest a unor lanturi muntoase. Pentru reconstituirea peisajelor fitogeografice specifice fiecarei perioade au fost necesare numeroase studii in vederea precizarii asociatiilor de plante care au populat in trecut actualele zone si etaje de vegetatie. Din aceasta cauza. multe genuri care au trait in Tertiar. Nenumarate studii de paleobotanica. cele mai afectate de migratia vegetatiei. in Europa au disparut cu totul.

iar din alte familii Cinnomommum. de pe Rhinul inferior sau din Olanda. continea inca o asociatie floristica din care in Pleistocen aproape 90% din specii vor disparea din regiune. Phellodendwn. Populus. Palinologia Pleistocenului inferior si mediu  Flora identificata in argilele de la Reuver. Sequoia. nu se mai intalnesc azi in Olanda decat 30-35 de specii. Betula. specific Pliocenului superior. Pterocarya. . Tot atunci nu lipseau din paduri o serie de genuri de arbori cuaternari. Tilia. Cryptomeria. Din cele circa 160 de specii identificate in Reuverian. Nissa. apartinand etajului Reuverian. Liriodendron. ca urmare a scaderii temperaturii din perioadele glaciare din Pleistocen. Picea. familia Magnoliaceae: Magnolia. cum ar fi Pinus. Abies. Carpinus. familia Juglandaceae: Carya. Vitis.Sciadopitys. Quercus. Ulmus. dar ei nu reprezentau acum cei mai importanti arbori in cadrul padurii. Juglans. familia Hamamlidaceae: Liquidambar. Aesculus etc. Dintre genurile arboricole amintim din familia Taxodiaceae: Glyptostrobus. Salix.

Polen Sequoia Polen Juglans Polen Carya Polen Abies Polen Quercus Polen Carpynus .

Magnolia. Faza tiberiana reprezinta ultima etapa a pliocenului. la Pietrafita. pus in evidenta in argilele de la Meinweg. Pterocarya.). care vegetau in general intr-un climat temperat-cald. aproape de Perugia) sibiozona Eucomia . Phillidendron. mai ales prin cercetarile din Italia. In nordul Europei prima faza de racire specifica pleistocenului a fost se pare Pretiglianul. de unde s-a reconstituit o asociatie de plante care sugereaza un climat subarctic.C. Vitis.Celtis (E. precum Carya. limita tiberiana (denumite astfel pentru ca au fost descoperite intai in zacamintele din Bazinul Tibru. deosebit de importante pentru caracterizarea limitei de trecere Pliocen-Pleistocen: faza tiberiana. in timpul careia pot fi intalnite asociatiile vegetale cu Taxodiaceae (Taxodium. Euryale. .Azola tegeliensis (o feriga de apa). Sequoia). Sciadopitys. In Tiglian climatul capata trasaturi temperate si redevin in peisaj cateva specii tertiare. s-au stabilit trei notiuni principale. precum si o specie directoare a acestui interglaciar . ca si celelalte specii termofile amintite. In zona mediteraneana. Sunt total absente familiile Taxodiaceae si Juglandaceae din Reuverian.

1 – Reconstituire a florei si faunei Pleistocene din America de Nord .Fig.

. Picea.  in cea de-a treia faza compozitia padurii se schimbase. Alnus si Betula redevin componentii importanti ai padurii cromeriene. fara ca elementele arboricole din fazele anterioare sa dispara. care a relevat o succesiune de patru faze principale:  intr-o prima faza se dezvolta o padure de Betula-Pinus cu iviri timide de Ulmus.Pentru interglaciarul Cromerian este cunoscuta diagrama polinica de la Cromer Forest Bed. Picea. iar in a doua jumatate si-au facut simtita tot mai mult prezenta Tilia si Corylus. Carpinus si elementele stejarisului amestecat dispar treptat. Pinus. inca acompaniat de Pinus. in timp ce Alnus ramanea bine reprezentat. Juniperus. ca si Pinus si Picea. in cea de-a patra faza. pe cand Abies. in sensul ca au devenit tot mai importantiCarpinus si Abies. iar la inceputul fazei cu existenta de Alnus siPicea. Alnus si Salix.  in sfarsit. Spre finalul fazeiBetula domina tot mai mult padurea.  in faza a doua se remarcau padurile mixte de stejarise. fiind acompaniat de Pinus. in prima parte se raspandea Quercus.

.Flora din Pleistocenul superior Flora de varsta ipswichiana este cunoscuta in Insulele Britanice mai cu seama din studiile efectuate in sudul si estul Angliei. marea bogatie de Carpinussi absenta sau raritatea bradului si molidului tot timpul acestui interglaciar. raspandirea alunului este anterioara carpenului. comportarea oscilanta a curbei de Alnus. Interglaciarul Ipswich se caracterizeaza aici prin marea frecventa de Corylus. raspandirea substantiala a polenului de Acer. intr-un alt sediment. Daca la Wretton (Norfolk) exista o relativa contemporaneitate intre maximul de Carpinus si cel de Corylus. raritatea polenului de Tilia. la Aveley (Essex).

care se va raspandi mult in etapa urmatoare. alaturi de stejar si din care nu lipsea teiul si probabil ulmul. se constata aparitia lui Carpinus. Alaturi de afirmarea lui Corylus. Pe masura ameliorarii climatului se raspandesc elementele stejarisului amestecat. in cadrul unei paduri alcatuite mai ales din pin si mesteacan (fig. 2) . Dupa o faza cu paduri de Betula-Pinus. a carui insemnatate va creste treptat. Interglaciarul Eem in Olanda prezinta cateva caracteristici proprii. isi fac aparitia primele genuri de arbori termofili reprezentati prin Ulmus si Fraxinus. Tot acum se inregistreaza primele iviri ale bradului. Alunul isi sporeste prezenta. pana ce se va realiza o padure dominata de acest gen. bine reliefate de studiile palinologice. iar arinul domina malurile raurilor.

2 – Conditiile fitogeografice ale mesteacanului din Interglaciarului Eem (dupa B. 1968) . Frenzel.Fig.

iar aceste genuri vor fi apoi inlocuite de Pinus (mai ales Pinus cembra). Pe masura ce scade importanta padurii de stejar. 3). insotit mai ales de Fraxinus si Ulmus. in Cehia si Slovacia (fig. urmeaza o faza dominata de Quercus. Corylus se raspandeste tot mai mult. Asa de exemplu. intr-o faza de sfarsit a acestui interglaciar. in timp ce Carpinus si Picea isi urmau o dezvoltare lenta. . In continuare insa alunul va diminua. Ultimul interglaciar din Pleistocen a creat un peisaj caracteristic si in Europa centrala. iar carpenul si molidul vor capata o mare insemnatate. dupa o faza de silvo-tundra cu Pinus si Betula. Picea si Abies se vor inchega intr-o padure unica.

1973) . Gritchuk.Fig. 3 .P. faza extrema a optimului climatic) (dupa V.Vegetatia din Europa in timpul interglaciarului Mikulino (timpul maximei incalziri.

. relevandu- se cel mult evolutii zonale sau regionale. cu trasaturi fizico- geografice si climatice actuale diferite. Din acest punct de vedere. care s-au succedat intr-o regiune. ca fiind valabile pe intregul continent. Se intelege ca nu se pot generaliza anumite faze de vegetatie sau perioade climatice. incercarile de generalizare a trasaturilor privind evolutia interlgaciarului Eem si echivalentilor sai stratigrafici dintr-o anumita regiune pe spatii mari. pare nejustificata. Din aceasta sumara trecere in revista a principalelor rezultate obtinute prin analizele polimice in diferite regiuni europene se desprinde concluzia ca pentru ultimul interglaciar nu se poate vorbi de o evolutie unitara din punct de vedere a succesiunii in timp si spatiu a unor faze de vegetatie identice. dupa cum nici in zilele noastre nu intalnim o astfel de situatie a unei uniformitati fitogeografice si climatice pe o suprafata asa de mare.

. 25 km nord in NV Canadei. 200-300 km nord in Siberia centrala si fara schimbari majore in Alaska si estul Canadei. (Prentice et al. Pozitia liniei nordice ce marcheaza zonele impadurite era asimetrica daca ar fi comparata cu pozitia prezenta.Flora din Holocenul inferior si mediu. 2000) . comparata prezentului  Distributia globala a vegetatiei in timpul Holocenului este foarte similara celei prezente cu toate ca unele diferente persista regional. aprox.

iar padurile de conifere cresteau in zone care astazi sunt reprezentate prin stepa sau desertice. Deserturile se extindeau la est de coasta Chinei in zone impadurite actual. In contrast. climatul glacial era mai umed decat in prezent. sud estul Chinei si Japonia si cuprindeau un numar mare de plante perene. Padurile temperat si boreale din Emisfera de Nord erau in principal limitate in SUA de sud est. . nivelul apei in lacurile din America de Nord indica faptul ca.

. Europa si China erau mai aproape de Polul Nord comparativ cu pozitia actuala. schimbarile pozitiei sunt de ordinul sutelor de km. Padurile temperate din estul Americii de Nord. Aceste schimbari sugereaza temperaturi mai calde decat in prezent la latitudini medii si ridicate. pana la 800 km in nord-estul Chinei.

. „padurile” de plante xerophytice si chiar paduri termofile cresteau intr-o zona ocupata in prezent de Desertul Sahara. Aceste diferente sunt mai resimtite in nordul Africii. unde stepa. erau probabil datorate variatiilor interregionale de umiditate. Alte diferente in distributie intre Holocenul mediu si prezent.

and present (0 yr BP) .000 radiocarbon yr BP.Fig.000 calendar yr BP). 2000) for the last glacial maximum (18. 21. mid-Holocene (6.000 yr BP). ca.. 3 .Global vegetation maps produced by the Biome 6000 working group (Prentice et al.

B. Journal of Vegetation Science 1. Pollen analysis and pollen diagrams. 1990a. Dissimilarity mapping between fossil and contemporary pollen spectra in Europe for the last 13000 years. B. 1990b. European postglacial forests: compositional changes in response to climatic change.Bibliografie: 1. 2. In: Berglund. M. B. B.E. (Ed.. Berglund. Handbook of Holocene Paleoecology and Paleohydrology. 3. 507–518 . 360– 376. Huntley.. Wiley.. pp. 1986. Quaternary Research 33.). Ralska-Jasiewiczowa. Chichester. Huntley.E. 455–484..