You are on page 1of 31

ESTETICĂ

Curs 7

 Gustul este facultatea de apreciere a unui obiect sau a unei
reprezentări printr-o plăcere sau neplăcere, fără niciun interes.
Obiectul unei astfel de satisfacţii se numeşte frumos.

 Frumosul este ceea ce place în mod universal fără concept.

 Frumuseţea este forma finalităţii unui obiect, întrucât o
percepem fără reprezentarea unui scop.
(Imm. Kant, Critica facultăţii de judecare)

 Forţa este capacitatea de a depăşi mari obstacole. Ea se numeşte putere atunci
când poate înfrânge chiar şi opoziţia a ceea ce posedă forţă. Natura, considerată
în judecata estetică ca o forţă, care nu are asupra noastră nicio putere, este
dinamic-sublimă.

 Sublim este ceea ce, prin simplul fapt că-l putem gândi, dovedeşte existenţa unei
facultăţi a sufletului care depăşeşte orice unitate de măsură a simţurilor.

 Cel care se teme nu poate judeca sublimul naturii, aşa cum cel care este dominat
de înclinaţie şi dorinţă nu poate judeca frumosul.
(Imm. Kant, Critica facultăţii de judecare, ”Analitica sublimului”)

. mintea este inițial ca o foaie albă de hârtie. de aceea nu se poate întemeia pe simțuri.Empirism și raționalism  Empirism: cunoașterea se bazează pe percepție.  Raționalism: cunoașterea trebuie să fie sigură. experiență. să poată fi demonstrată.

1804)  Sinteză a celor două școli filosofice (empirism și raționalism)  Cunoașterea este construită atât prin simțuri. cât și prin intelect. = forme și categorii a priori = condiții necesare ale observației și cunoașterii. timpul. Immanuel Kant (1724 . cauzalitatea etc.  Facultățile sufletului:  Cunoaștere  Voință  Sentiment (plăcere/neplăcere)  Facultăți cognitive  Intelect  Rațiune  Judecare . structurează experiența.  a priori = ceea ce există în spiritul uman înainte de experiență  a posteriori = ceea ce există în spiritul uman și provine din experiență Spațiul.

 Critica rațiunii pure (1781)  Critica rațiunii practice (1788)  Critica facultății de judecare (1790)  Judecata estetică este diferită de judecăţile de cunoaştere (Baumgarten: estetica este o „ştiinţă” în care „judecata critică a frumosului este supusă unor principii raţionale. ci prin imaginaţie (asociată poate cu intelectul) la subiect şi la sentimentul său de plăcere şi neplăcere. iar regulile ei sunt înălţate la rangul de ştiinţă”)  „Pentru a stabili dacă ceva este sau nu este frumos. ci una estetică. raportăm reprezentarea nu prin intelect la obiect în vederea cunoaşterii. adică o judecată al cărei factor determinant nu poate fi decât subiectiv”. aşadar logică. Judecata de gust nu este deci o judecată de cunoaştere. .

 Patru criterii ale frumosului și judecății de gust:  Calitate  Cantitate  Relație  Modalitate .

 Așadar.  Însă nu orice satisfacție este estetică. rezultă că: a) ”agreabilul” este ceea ce ne desfată. ci e liber.  Daca raportăm la interes felul în care sentimentul plăcerii sau neplăcerii este activat. Din perspectiva calității. b) ”frumosul” este ceea ce place. o judecată). spre deosebire de ”plăcut” (care se adresează doar simțurilor) și de ”bine” (care presupune un concept. el este valabil și pentru animal. aprobat potrivit interesului rațiunii. o desfătare. dar e vorba de o plăcere liberă. el este valabil numai pentru om. e joc. ”frumosul” presupune o judecată. c) ceea ce este ”bun” reprezintă ceea ce este apreciat. exprimând un interes al simțului. . dezinteresată. judecata de gust/estetică este o satisfacție. dar nu este legat de un imperativ. frumosul este obiectul unei satisfacții fără interes.  De asemenea. valabilitatea sa se întinde asupra tuturor ființelor raționale.

fără să existe în vreun fel pretenția la o satisfacție identică pentru alt subiect în legătură cu același obiect)  Valabilitatea universală a judecății de gust nu este. dar în mod subiectiv. dar pe un temei subiectiv. (În cazul agreabilului. care este universal în mod obiectiv. așadar. obiectivă. este „ceea ce place în mod universal fără concepte. frumosul este raportat la universalitate. judecățile au valabilitate doar pentru subiectul care apreciază. care este particular. este universală.” Absența conceptului indică subiectivitatea judecății. legat de intelect. . Judecata de gust asupra frumosului este universală. adica valabilă pentru toți. și de ”bun”.  Frumosul este universal. pentru că nu se bazează pe principiile cunoașterii. faptul că frumosul nu este element de cunoaștere.  Frumosul. Din perspectiva cantității. apreciere care. prin urmare. ci doar aprecierea subiectului în legătură cu raportarea unui obiect la sentimentul de plăcere sau neplăcere. spre deosebire de ”agreabil”. adică presupus valabilă pentru orice subiect aflat în aceleași condiții.  Cel care susține că ceva este frumos se bazează pe faptul că pentru oricine acel obiect este frumos. Frumosul nu exprimă ceva în sine. pe baze strict subiective.

 Uneori. . fără să observăm și un scop anume în legatură cu obiectul. pentru că în acest caz ar trebui sa admitem și o „rațiune” care dă acel scop. A treia perspectivă în descrierea judecății de gust este cea a relației - finalitate fără scop. care concepe acel scop. unele obiecte sunt ca și cum ar avea o finalitate (poate simpla finalitate legată de trezirea plăcerii noastre).

 Pot fi considerate necesar adevărate judecățile de gust (cel puțin unele dintre ele). simțul comun este o condiție necesară a comunicabilității universale a cunoștințelor noastre. care trebuie presupusă în cazul oricărei logici și al oricărui principiu de cunoaștere care nu este sceptic. frumosul poate apărea drept „obiectul unei satisfacții necesare”. dar care nu depășește granițele subiectivității.  Din perspectiva simțului comun. dar este vorba de o universalitate subiectivă. A patra perspectivă asupra judecății de gust este cea a modalității. .  „. nu prin concepte) este simțul comun.. care are un anume suport în sufletul omului.. asemeni judecăților teoretice?  Într-un fel.  Temeiul subiectiv datorită căruia putem vorbi de o universalitate a judecății de gust (dar o universalitate determinată prin sentiment. judecata de gust este universală.” Astfel. frumosul este obiectul unei satisfacții necesare.

 Judecata estetică este liberă de scop sau finalitate. cognitivă sau rațională. . ci este estetică și pur subiectivă. este liberă. o finalitate în ea însăși (spre deosebire de finalitatea înțelegerii). Judecata cu privire la frumos nu este logică. nu se bazează pe concepte și nu încearcă să genereze concepte. frumosul se referă la felul în care este perceput de subiect (om). presupun idei și încearcă să stabilească concepte fixe.  Judecata estetică lucrează prin sentimente. dacă urmărește un scop.  Înțelegerea și rațiunea sunt logice. nu utilizează rațiunea sau înțelegerea. Nu obiectul este frumos. cognitive. acela este un scop în sine.

 Binele: obiectul este un mijloc pentru un scop mai înalt.  Nici nu contează dacă obiectul există sau nu. frumosul este pur. . este un scop în sine.  Plăcutul presupune o emoție interesată care caută un fel de satisfacție. ca un scop în sine.  Frumosul: este acceptat ca un obiect în sine. pentru că nu caută nimic de la obiect și nu cere nimic acestuia. ar putea fi o ficțiune.  Frumosul nu este binele. Frumosul nu este plăcutul. ceea ce nu reprezintă o problemă pentru că în acest caz nu dorești să deții obiectul.  Frumosul este dezinteresat. să găsești satisfacție. este liber.

 Există și un gust mai estetic. mai pur. frumosul trebuie să fie universal. de aceea nu este pur. judecata estetică este simțită universal. este universalitate subiectivă. nealterată de interese sau înclinații.  Ca să fie liber. cel care se focusează pe formă. ca să permită analiza.  Acesta este gustul formal = estetic.  Frumosul nu lucrează cu concepte. frumosul trebuie să fie subiectiv. este liber și dezinteresat. de aceea toți simțim la fel. de satisfacerea lui. . este liber de prejudecăți. constrângeri sau ideologii. care este pură și eternă.  De aceea. Judecata estetică este pur subiectivă.  Gustul nu este valid universal. nu conține agende ascunse. pentru că e legat de plăcere. în timp ce conținutul se poate schimba în timp.

estetica se ocupă cu un tip special de sentiment. care oferă o satisfacție care nu este liberă. care are următoarele trăsături:  Dezinteresată (spre deosebire de plăcerea dată de ”bine” sau ”agreabil”. „Frumos este obiect al unei satisfacţii dezinteresate”. ci este determinată de dorința de posesiune sau consum).  Universală (se aplică oricui. numit „plăcere pentru frumos” / ”plăcere estetică”. dar totodată subiectivă (”fără concept”)  Finalitate subiectivă (fără scop)  Necesitate subiectivă . nu are legătură cu interesele și dorințele personale). Așadar.

inclusiv a mărimii lucrurilor date simțurilor. . mai libere ca în orice altă artă. imaginația reprezintă puterea de a recombina date sensibile în forme noi.  Imaginația este necesară percepției senzoriale.  În arte. care aparține sensibilității. IMAGINAȚIA  Imaginația este o facultate mentală independentă și spontană. puterile asociative ale acestei arte sunt mai evidente. În poezie.

. care este facultatea mentală care formează concepte.  Frumusețea pură = formă. așadar se mută în zona conceptelor. de temă.  Frumusețea dependentă: presupune un concept al perfecțiunii cu care măsurăm obiectul. FRUMOSUL ÎN ARTE  Frumusețea pură: nu există niciun concept despre ce ar trebui să fie obiectul.  Frumusețea dependentă = are conținut moral. presupune reguli. este interesată doar de sentimente. este preocupată de ceea ce ne învață. este complet liberă.  Frumusețea dependentă intră pe tărâmul înțelegerii. complet estetică. criterii.

în așa fel încât judecățile noastre de gust să fie asemenea judecăților de cunoaștere. întrucât judecata sa nu poate fi determinată prin concepte și prescripții. cu o valabilitate necesară și universală: ”Dar. pentru a nu recădea în grosolănia și barbaria primelor încercări. dintre toate facultățile și talentele. are cea mai mare nevoie de exemple de opere care s- au bucurat de cel mai îndelungat succes în istoria culturii.” . Necesitatea cultivării gustului (în absența unor principii obiective care să îl întemeieze în mod obiectiv). tocmai gustul este acela care.

avem sentimentul că suntem confruntați cu ceva care este atât de mare încât ne copleșește capacitatea imaginației de a îl înțelege. infinitului  Kant distinge două tipuri de sublim: sublimul cantitativ/ matematic și sublimul calitativ / dinamic:  Sublimul cantitativ/matematic: Când ne aflăm în prezența naturii nemărginite. . imaginația încearcă să înțeleagă obiectul conform pretențiilor intelectului. care inspiră sentimente ale nelimitatului.  Sublimul cantitativ este „ceea ce. în acelaşi timp. ne dezvăluie. baza superiorităţii noastre în raport cu natura: superioritatea rațiunii asupra imaginației. SUBLIMUL  SUBLIMUL = ceea ce este absolut mare. Într-o astfel de situație. dovedeşte existenţa unei facultăţi a sufletului care depăşeşte orice unitate de măsură a simţurilor”. revelându-ne conştiinţa propriei finitudini şi limitări. prin simplul fapt că-l putem gândi. Aceasta este o facultate suprasensibilă care. dar nu reușește.

 Sentimentul asociat sublimului este unul de plăcere față de superioritatea rațiunii asupra naturii. iar umanitatea noastră rămâne neumilită. În această situație. astfel încât nu ne este frică.  În cazul sublimului matematic. . neplăcerea vine din inadecvarea imaginației noastre. o plăcere negativă. Plăcerea și neplăcerea alternează. neavând putere directă asupra noastră.  Sentimenul sublimului este o plăcere care este posibilă doar prin existența neplăcerii.SUBLIMUL  Sublimul calitativ / dinamic: Avem sentimentul sublimului naturii atunci când o experimentăm ca fiind înfricoșătoare și în același timp ne simțim în siguranță. irezistibilul puterii naturii ne face să ne recunoaștem lipsa de putere fizică. dar implică și neplăcere.  Sentimentul superiorității rațiunii față de natură este mai direct. dar în același timp ne revelează capacitatea de a ne judeca pe noi înșine ca fiind independenți de natură și superiori. ca o vibrație a repulsiei și atracției. Considerăm natura ca fiind ”sublimă dinamic” atunci când o vedem ca pe o putere care nu ne stăpânește. în cazul sublimului dinamic – din conștientizarea lipsei noastre de putere în fața forței naturii.

ne revelează că cogniția este superioară senzației sau imaginației și că noi suntem ființe suprasensibile.  Este dezbătut încă dacă. conform lui Kant. sau poate exista și artă sublimă.SUBLIMUL  De ce ne mișcă sublimul atât de mult? Pentru că experiența noastră a sublimului ne oferă mai întâi o senzație de neplăcere. când imaginația noastră se întoarce la rațiune. suntem spirituali. care poate depăși imensul cantitativ sau calitativ. capabili să suportăm și să transcendem durerea și suferința.  Toate experiențele pe care le avem de sublim. . atunci când înțelegem ce înseamnă această predare a imaginației în fața rațiunii. sublimul este doar o calitate a naturii. dar până la urmă aceasta devine plăcere. dotați cu un scop. că există în noi o facultate care e mai mare decât natura.  Nu suntem doar raționali.

 SUBLIMUL – dizarmonie. prin respingerea imperiului obiectivităţii – obligativitatea normelor şi a canoanelor – în favoarea profunzimii subiectivităţii. FRUMOSUL / SUBLIMUL  FRUMOSUL – sentiment al armoniei între imaginație și înțelegere. . luptă între imaginație și rațiune.  Turnura gândirii moderne înspre interioritate şi autoreflexivitate  Schimbare de atitudine prin renunțarea la un sublim clasic impersonal. cele două conlucrând.

Anish Kapoor .

.

.

.

.

ar trebui sa numim artă doar producerea a ceva prin intermediul libertății. pentru că aceasta presupune reflecția rațională ca un fel de cauză a sa. însă numai datorită analogiei lor cu arta. este chiar condiționată. PRODUCEREA ARTEI  Natura nu produce artă. desi unele „efecte” ale acțiunilor naturale pot fi interpretate ca artă. iar naturii îi lipsește această capacitate: ”De fapt. truda. deși perfect cunoscut.”  În absența unei intenții în legătură cu crearea unui anumit obiect.  Arta nu este știință. pentru că ea reprezintă o „practică”. nu poate fi executat imediat.”  Arta este diferită de meșteșug.  „Este artă doar ceea ce. meșteșugul fiind practicat datorită avantajelor de alt ordin decat plăcerea îndeletnicii in sine). .  Dar arta are și ea nevoie de anumite mijloace. adică printr-o voință liberă care-și întemeiază acțiunile sale pe rațiune. absoluta sa libertate. în timp ce meșteșugul are anumite constrângeri (acelea care caracterizează munca. pentru că ea este „liberă”. nu o activitate teoretică. așa încât nu putem susține absoluta sa gratuitate. nu avem artă.

de două feluri: 1) arta agreabilă. 2) arta frumoasă. nu a geniului) ≠ meșteșug. ce au statut de „moduri de cunoaștere”. în cazul căreia plăcerea este derivată din diferite tipuri de cogniții. al cărei scop este trezirea plăcerii prin senzații (plăcerea trebuie să însoțească senzațiile în legătură cu anumite obiecte). In caz contrar. . b) arta estetică.  Plăcerea presupune cultura și lucrează în sensul sensibilizării spiritului nostru pentru idei. la rândul ei. de la felul în care este aranjată o masă festivă până la activitățile ce au drept scop divertismentul.  Arta estetică poate fi. prin care artistul urmărește să producă un obiect investit cu puterea de a trezi sentimentul de plăcere (este arta propriu-zisă a geniului). Kant distinge între: a) arta mecanică. urmărește să producă un obiect dupa o cunoștință (este o artă „a învățării”. practicând amuzamentul. executând o anumită acțiune. accentuăm „nemulțumirea de sine a sufletului”. prin care artistul. Kant subordonează artei agreabile multe activități sociale.

din geniu. trebuie să apară ca un model. „Geniul este talentul (darul naturii) care prescrie reguli artei. Cum? Prin natura umană din subiectul actului artistic.  Fiind vorba despre o analogie a frumosului artistic cu frumosul natural. Întrucât talentul însuși. . numai astfel produsul său este original. am putea spune că geniul este dispoziția înnăscută a sufletului (ingenium) prin care natura prescrie reguli artei. GENIUL  Geniul este creatorul prin excelență al artelor frumoase. ci. geniul nici nu cunoaște „regula” creației sale.”  Regulile artei nu țin de concept.  Actul creator al geniului nu respectă o regulă predeterminată. ca facultate productivă înnăscută a artistului. așa încât nu există în arta frumoasă reguli a căror respectare conduce către „operă”. pe de altă parte. Produsul original al geniului trebuie să fie nu doar original. natura prescrie reguli artei. totodată. aparține naturii. ca fiind exemplar pentru posibile alte acte creatoare.

. nu este cunoscută de geniu.”  În privinta facultăților sufletești ale geniului și a modului în care ele se întrepătrund. natura nu prescrie reguli științei. ci artei. natura o transmite. . și doar în măsura în care aceasta este arta frumoasă.. o anumită proporție a imaginației (percepției) și intelectului este aptă să conducă spre exprimarea ideilor estetice într-un produs original și exemplar. „. oamenilor. prin geniu. prin geniu.  Proporția aceasta nu ține de știință.