You are on page 1of 28

BIOMECANICA

TENDOANELOR ŞI
LIGAMENTELOR

Aceste structuri sunt pasive (nu produc mişcare, precum muşchii), fiecare
joacă un rol esenţial în mişcarea articulară.

Rolul ligamentelor şi a capsulei articulare, structuri care fac conexiunea os-os,
este de a creşte stabilitatea mecanică a articulaţiei, de a ghida mişcarea
articulară şi de a preveni o mişcare exagerată.

Funcţia tendoanelor este aceea de a ataşa muşchii de os, deci, de a contribui la
producerea mişcării articulare. De asemenea, tendonul face posibil ca mijlocul
muşchiului să fie la distanţă optimă de articulaţia asupra căreia acţionează,
fără a fi necesară o lungime mare între originea muşchiului şi inserţia acestuia.

Patologia tendoanelor şi ligamentelor este comună. Pentru a înţelege în ce fel
apar disfuncţiile şi mecanismul de regenerare, trebuie cunoscute funcţiile şi
proprietăţile mecanice ale tendoanelor şi ligamentelor.

Compoziţia şi structura tendoanelor şi ligamentelor .

Colagenul MECANOTRANSDUCŢIE .

Proteina denumită elastină este prezentă în cantitate redusă în tendoane şi în extremitatea ligamentelor. Proteoglicanii pot ajuta la stabilizarea scheletului de colagen. din tendoane şi ligamente. Substanţa fundamentală Substanţa fundamentală din ligamente şi tendoane este constituită din proteoglicani (peste 20% din matricea solidă). glicoprotine. dar în ligamentele elastice. proteine plasmatice şi o varietate de molecule mici. Acţionează ca un liant între micriofibrilele de colagen. .Elastina Proprietăţile mecanice ale tendoanelor şi ligamentelor sunt dependente şi de proporţia de elastină pe care aceste structuri o conţin. Contribuie la rezistenţa globală a acestei structuri compozite. proporţia fibrelor de elastină este substanţială. precum ligamentul galben.

patelar de câine (×25. 1 – fibre de colagen C – fibrocartilaj mineralizat. La nivelul ligamentelor acest strat exterior nu are o denumire specifică.Structura exterioară a tendoanelor şi ligamentelor şi inserţia acestora pe os Sunt acoperite de un ţesut conjunctiv moale. Micrografie electronică a inserţei unui tendon B – fibrocartilaj nemineralizat. A – fibre de colagen. paralele. în timp ce la nivelul tendoanelor poartă denumirea de PARATENON Inserţia pe os a unui ligament colateral medial de şoarece. 4 – os cortical .000). 3 – D – os cortical fibrocartilaj mineralizat. 2 – fibrocartilaj nemineralizat.

Rolul ligamentelor în stabilitatea mişcărilor articulare Stabilitatea articulaţiei genunchiului Ligamentele colaterale au rol în: .stabilizarea mişcării de flexie extensie. Ligamentele încrucişate sunt cele care asigură mişcarea complexă a articulaţiei genunchiului de rostogolire.stabilizarea şi restricţionarea mişcărilor transversale (în jurul unui ax perpendiculare pe planul frontal). Stabilitate cinematică sagitală . . alunecare (în vecinătatea poziţiilor extreme de flexie şi extensie) şi combinaţia celor două (la o flexie intermediară). .stabilizarea mişcării rotatorii (în jurul axului mecanic al membrului inferior).

1-2 – ligamentul încrucişat anterior. 3-4 – ligamentul încrucişat posterior . Stabilitatea sagitală asigurată de ligamentele încrucişate.

implicit.Stabilitatea cinematică frontală În mişcările extreme. să poziţioneze genunchiul în genu varum sau genu valgum. care se desfăşoară în timpul activităţilor sportive (fotbal. schi.) apar momente de încovoiere care tind să schimbe dispunerea axului mecanic al membrului inferior şi. Reprezentarea genunchiului stâng asupra căruia acţionează un moment încovoietor apărut în timpul unor exerciţii fizice: a – momentul încovoietor tinde să creeze genu valgum. etc. b – momentul încovoietor tinde să creeze genu varum .

Stabilitatea rotatorie în extensie Stabilitatea rotatorie. d – poziţia ligamentelor încrucişate în rotaţie internă. b – poziţia ligamentelor încrucişate în rotaţie externă. e – poziţia ligamentelor colaterale în rotaţie internă . a genunchiului: a – vedere în secţiune transversală a genunchiului. în poziţie relaxată. în extensie. cu figurarea ligamentelor încrucişate (stânga) şi a celor colaterale (dreapta). c – poziţia ligamentelor colaterale în rotaţia externă.

dar în cazul rezecţiei articulaţiei zigoapofizare modificările sunt foarte mici. conform studiilor efectuate. după tăierea ligamentelor longitudinale se observa o marcantă descreştere a rezistenţei la flexie. La nivelul coloanei vertebrale. are rol în restricţionarea flexiei reduse. Aceasta este datorată rigidităţii variabile a ligamentelor. dar numai în ultima jumătate a flexiei. Aceasta denotă faptul că rezistenţa la flexie a articulaţiei zigoapofizare este dată de ligamentul capsular şi nu de contactul dintre feţele articulare. În restricţionarea mişcării. Stabilitatea articulaţiilor coloanei vertebrale Ligamentele vertebrale Restricţionarea mişcării de flexie [%] Flexie redusă Flexie maximă Ligamentul 8%(± 5%) 19%(± 7%) supraspinos/interspinos Ligamentul galben 28%(± 10%) 13%(± 6%) Ligamentul capsular 25%(± 8%) 39%(± 8%) Restricţionarea mişcării de flexie şi deviaţia standard (în paranteză) ca urmare a rezistenţei opuse de ligamentele vertebrale. care are o elasticitate ridicată. la flexie maximă rolul său fiind mai puţin important . Astfel. Ligamentul galben (ligamentum flavum). ligamentele supraspinoase şi interspinoase joacă un rol foarte important. s-a observat că ligamentele vertebrale au o mare influenţă în restricţionarea mişcărilor.

Creşterea mişcării de flexie ca urmare a secţionării ligamentelor vertebrale LI – ligamentul intraspinos LS – ligamentul supraspinos LF – ligamentul galben LC – ligamentul capsular .

care acţionează asupra ligamentelor: încrucişat anterior (LIA).Forţe fiziologice care acţionează în tendoane şi ligamente Variaţia forţelor. colateral medial (LCM) şi colateral lateral (LCL). pe un ciclu de mers. fazele mersului: Fc – faza de călcâi. Fp – faza de pendulare . schematic. încrucişat posterior (LIP). Fr – faza de rulare a plantei pe sol. În partea de sus a diagramei sunt reprezentate. Fv – faza de vârf.

4 (1. autorul a ajuns la concluzia că ligamentele supraspinoase şi interspinoase suportă cea mai mare forţă.9Nm (valoare fiziologică).9Nm.4) Ligamentul intertransvers stâng 3.8 (10. urmate fiind de ligamentul capsular şi de cel intertransvers.5 (6. Ligamente Forţa ligamentară (± 1SD) [N] Ligamentul supraspinos/intraspinos 66. În urma aplicării unui moment de flexie de 6.0 (8. asupra segmentului vertebral carte cuprinde vertebrele L3 şi L4. Experimentele au fost făcute asupra regiunii lombare. mai precis.6) Ligamentul capsular drept 14. Stemper a efectuat determinări experimentale in vitro. În ce priveşte forţele ligamentare de la nivelul coloanei vertebrale.1) Mărimea forţei ce acţionează asupra ligamentelor vertebrale şi deviaţia standard (SD) la un moment de flexie de 6. cu vârstele (în momentul decesului) cuprinse între 25 şi 45 de ani.7) Ligamentul capsular stâng 22. asupra unui lot de 10 cadavre. .2 (13. asupra segmentului vertebral.9) Ligamentul intertransvers drept 15.

Fp= k0·Δp+k1·(Δp‒Δ1) +…+kp-1·(Δp‒Δp-1) Fp = k’p·Δp .Proprietăţile biomecanice ale tendoanelor şi ligamentelor Elasticitatea neliniară F1 = k0· Δ1 F2 = k0·Δ2+k1·(Δ2‒ Δ1) F2 = k’2·Δ2 F3= k0·Δ3+k1·(Δ3‒Δ1) +k2·(Δ3‒Δ2) F3 = k’3·Δ3 …….

Proprietăţile biomecanice ale tendoanelor şi ligamentelor Elasticitatea neliniară Ligamentul anterior longitudinal de la nivelul coloanei vertebrale .

c) ε = 0. pentru diferite deformaţii specifice: a) ε = 0.Relaţia dintre tensiune şideformaţie specifică şi dependenţa extinderii pliurilor în funcţie de deformaţia specifică Imagini obţinute cu sistemul de coerenţă optică ale tendonului de la coada de şoarece.025.02 f) ε = 0. . e) ε = 0. în timp ce cele închise reprezintă adânciturile pliurilor.005. d) ε = 0. Pliurile apar. sub forma unei succesiuni de benzi deschise şi închise la culoare. Benzile deschise sunt corespunzătoare vârfurilor pliurilor.015.01. b) ε = 0. în aceste imagini.

valoarea totală a încărcării se notează cu Flin. pentru un tendon de iepure În prima regiune. În a treia regiune apar mici reduceri de forţă. progresiv. Când se atinge valoarea maximă Fmax corespunzătoare forţei de rupere. cauzate de ruperea secvenţială. Fibrele de colagen devin paralele iar ondularea iniţială scade. iar potenţialul tendoanelor şi ligamentelor de a suporta forţe mai scade dramatic. ruptura se produce imediat. Punctul în care este atinsă această valoare reprezintă punctul în care ţesutul începe să cedeze substanţial.5% la 4%. forţele necesare obţinerii elongaţiei sunt mici şi odată cu continuarea deformaţiei rigiditatea ţesutului creşte şi. în cazul unei solicitări de întindere. precoce. Chiar dacă această regiune este mai mult sau mai puţin liniară. La sfârşitul regiunii liniare. a câtorva mănunchiuri de fibre de colagen. este denumită regiune liniară. sfârşitul acestei prime zone fiind caracterizată de o creştere a rigidităţii de la 1. A doua regiune reprezintă răspunsul ţesutului la continuarea deformaţiei. care pot fi observate atât la tendoane cât şi la ligamente. . Comportarea biomecanică a tendoanelor şi ligamentelor Diagrama forţă în funcţie de deformaţie. forţele necesare producerii aceleaşi elongaţii sunt mai mari.

Regiunea de rupere este caracterizată de o deformaţie foarte mică. înaintea deteriorării totale. figura antaerioara). face ca forţele care acţionează asupra acestei structuri şi. protejând. fracturarea fiind asemănătoare cu cea a unui material rigid. fie că sunt de elastină sau de colagen. măduva spinării. Rigiditatea mică a ligamentului galben în prima zonă de deformaţie (corespunzătoare condiţiilor fiziologice). în acest fel. implicit. tensiunile care se dezvoltă să aibă valori mici. Diagrama forţă în funcţie de deformaţie pentru ligamentul galben (conţine între 60% şi 70% de fibre de elastină) Se constată faptul că. zona respectivă fiind corespunzătoare solicitării simultane a tuturor fibrelor. . nu mai există zone care să ilustreze ruperea mănunchiurilor de fibre de colagen aşa cum se întâmplă în cazul tendoanelor (zonele 3 şi 4.

în condiţiile unei viteze de deformare în limite fiziologice În urma unor determinări experimentale pe un cadavru. La încărcare maximă mărirea spaţiului intraarticular este de câţiva milimetri. ruptura progresivă a ligamentului încrucişat anterior are ca efect deplasarea componentelor articulaţiei tibio-femurale. Ligamentul are un aspect de continuitate. . Noyes a demonstrat că. prin aplicarea unei forţe graduale până la limita de rupere.Mecanismul de deteriorare al tendoanelor şi ligamentelor Ruptura progresivă a unui ligament încrucişat anterior de la un cadavru uman. chiar dacă se observă că au intervenit micro şi macrorupturi şi că are o deformaţie mare.

.Corelaţia dintre rezultatele acestui test in vitro şi observaţiile clinice. într-adevăr. pun în lumină evenimentele care au loc la nivelul ligamentului încrucişat anterior din timpul activităţii zilnice şi în timpul deteriorării. 3 – încărcarea pe care o suportă ligamentul începând de la apariţia microrupturilor până la ruperea totală. ale acestuia. Microrupturile pot interveni chiar înainte ca încărcarea fiziologică să depăşească valoarea sa maximă şi. 2 – încărcarea pe care o suportă ligamentul în limite fiziologice. microrupturile pot să apară în condiţii fiziologice. cu diferite grade de severitate. Diagrama rezultată în urma studiului experimental a fost convertită într-o diagramă forţă deplasare articulară şi a fost divizată în trei zone corespunzătoare la: 1 – încărcarea care simulează testele clinice. în orice ligament.

Variaţia rigidităţii ligamentului colateral medial şi a inserţiei acestuia pe tibie în funcţie de vârsta animalelor . Acest lucru este explicabil prin faptul că odată cu maturizarea. iar inserţia ligamentului pe tibie este mai rezistentă şi cu o rigiditate mai mare decât a zonei mediane a ligamentului. iar rigiditatea este mai mare. are loc îngroşarea fibrelor de colagen.Factori care afectează proprietăţile biomecanice ale tendoanelor şi ligamentelor Vârsta Pentru loturile cu vârstă mică (epifiză deschisă) are loc o avulsie tibială. în timp ce pentru loturile cu vârstă mai mare (epifiză închisă) ruptura ligamentului are loc în zona de mijloc (numai în 15% din cazuri are loc avulsia tibială).

au comparat: rezistenţa şi rigiditatea a ligamentului medial colateral de la un grup de 10 câini care au fost. Tipton şi colab. Antrenamentul fizic. în schimb. Astfel.Activitatea fizică şi imobilizarea Ca şi osul. din punct de vedere al proprietăţilor structurale. are ca efect o creştere a rigidităţii tendoanelor şi a rezistenţei interfeţei os-ligament. De asemenea. ligamentele şi tendoanele se remodelează ca răspuns la solicitările mecanice exercitate asupra lor. rezistenţa la rupere a joncţiunii a crescut simţitor. timp de 30min. ca o consecinţă a măririi diametrului fibrelor de colagen. Ligamentele cânilor cu activitate fizică intensă au devenit mai rezistente şi mai rigide decât ligamentele din grupul martor.) cu un grup martor de 7 câini. acestea devin mai rigide şi mai rezistente la solicitări mecanice intense. rezistenţa şi rigiditatea scad. iar atunci când tensiunile exercitate asupra lor sunt mai mici. . inserţia ligamentului pe os nu a suferit diferenţe semnificative. solicitat intens timp de 12 luni (alergare timp de o oră cu o viteză de 56km/h. completată de o alergare cu viteza de 78km/h. la care solicitările au fost în limite normale. zilnic.

în ceea ce priveşte structura tendonului extensor al degetului. cu aproximativ 22%. a doua grupă durata exerciţiilor a fost de 12 luni (lungă durată). . prima grupă a fost supusă unui regim de mişcare intens timp de 3 luni (scurtă durată). Regimul intens de mişcare a constat în faptul că animalele au alergat cu o viteză de 6 până la 8km/h pe o distanţă de 40km parcursă timp de o săptămână. a rezistenţei mecanice numai a joncţiunii os-tendon flexor (în cazul grupului cu exerciţii de lungă durată).inserţia celor două tendoane studiate pe os: a avut loc o creştere cu aproximativ 19%.scurtă durată nu există diferenţe semnificative.Woo a studiat efectul exerciţiilor de scurtă sau lungă durată asupra proprietăţilor biomecanice ale tendoanelor digitale de porc (corespunzătoare muşchilor flexori şi extensori ai degetului). comparativ cu grupul martor.lungă durată. După terminarea perioadei de efectuare a exerciţiilor. s-a observat că s-a produs o creştere a secţiunii tendonului extensor. . analizându- se atât structura tendoanelor cât şi inserţia acestora pe os: . autorul a împărţit animalele în două grupe. porcii au fost sacrificaţi. completată de o creştere. a tensiunii de rupere la o solicitare de întindere. . s-a utilizat un grup martor care a avut o activitate fizică normală. În acest studiu. Pentru comparaţie.

care a avut o activitate fizică normală. s-a constatat o descreştere cu 39% a forţei de rupere şi cu 32% a energiei stocate până la rupere. după 5 luni de recuperare. Când aceste ligamente au fost testate la întindere până la rupere. Acest parametru a devenit comparabil cu cel al grupului martor de abia după 12 luni de recuperare. S-a demonstrat faptul că recondiţionarea ligamentelor necesită o perioadă îndelungată.Noyes a demonstrat o reducere a proprietăţilor mecanice a complexului os- ligament-os de la nivelul genunchilor de primate imobilizate timp de 8 săptămâni. s-a stabilit un program de recuperare iniţiat imediat după perioada de imobilizare. în comparaţie cu un grup martor. comparativ cu lotul martor. De asemenea. în consecinţă. . Astfel. s-a observat o descreştere a rigidităţii şi. ligamentele au prezentat o rigiditate cu 20% mai mică decât a grupului martor. deformaţii crescute ale ligamentelor imobilizate. La primatele imobilizate a căror ligamente nu au fost testate.

într-o diagramă care ilustrează răspunsul atât a proprietăţilor structurale. imobilizarea duce la o degradare a structurii şi la scăderea rezistenţei mecanice. cât şi a proprietăţilor mecanice pentru substanţa ligamentară şi a joncţiunii ligamentului pe os. de lungă durată. duce la o îmbunătăţire a proprietăţilor structurale şi biomecanice ale ligamentelor. este deosebit de importantă. . cu atât mai mult cu cât matricea ligamentară se regenerează mult mai rapid (săptămâni) decât inserţia ligamentului. în timp ce. Se observă că activitatea fizică intensă (exerciţii fizice). Activitatea de recuperare. sau a tendonului pe os (luni).Woo şi Gomez au sintetizat diferitele rezultate experimentale obţinute de-a lungul timpului. în condiţiile exerciţiilor fizice. a recuperării şi a imobilizării.