You are on page 1of 15

1.

4
FINALITĂŢILE
EDUCAŢIEI

1.4.1 Ideal, scop, obiectiv


educaţional. Operaţionalizarea
obiectivelor.
Idealul educaţional
Exprimă, în esenţa sa, modelul sau tipul de personalitate
solicitat de condiţiile sociale ale unei etape istorice şi pe care
educaţia este chemată să-l formeze în procesul desfăşurării ei.
Altfel spus, idealul exprimă finalitatea cu gradul cel mai mare de
generalizare a acţiunii educaţionale, modelul uman, proiectul
teoretic care orientează şi direcţionează întregul proces
educativ.

El este o categorie pedagogică de maximă generalitate, ce


surprinde paradigma de personalitate oarecum abstractă,
proiectul devenirii umane la un moment dat, într-o societate
dată.
Ca finalitate de maximă generalitate, idealul exprimă
intenţionalităţile pe termen lung, cu privire la ceea ce trebuie să
devină individul supus intervenţiei educative. Prin intermediul
său societatea îşi afirmă propriile aspiraţii privind calităţile
fundamentale ale viitorilor săi membrii, realizabile îndeosebi
prin intermediul instituţiei şcolare.
Idealul educaţional
Stabilirea idealului de urmat este o problemă de politică
educaţională, care caută să răspundă la întrebarea: Ce
indivizi ne propunem să formăm? Sub aspectul calităţilor
intelectuale, profesionale, moral-civice etc.
O astfel de proiecţie a finalităţilor acţiunii educative se
cristalizează în zona de contact dintre exigenţele sociale,
spaţiul culturii şi nevoile de dezvoltare ale individului.
Conţinutul său este de natură socială, deoarece include
cerinţele societăţii faţă de acţiunea educativă, dar şi de
natură psihologică, prin intermediul idealului proiectându-
se trăsăturile fundamentale de personalitate, pe care
educaţia urmează să le formeze.
Stabilirea lui presupune, de asemenea, o concepţie clară
cu privire la valorile culturale ce trebuie asimilate.
Elaborarea unui asemenea model sau proiect teoretic
abstract presupune cunoaşterea şi stabilirea unor relaţii
între fenomene de natură diferită: sociale, psihologice,
pedagogice prezente şi de perspectivă.
Dimensiunile idealului educativ
Prin urmare, idealul educativ are trei dimensiuni:
a) Dimensiunea socială-vizează tendinţa generală de dezvoltare
a societăţii, cu trăsăturile generale pe care le incumbă. Prin
această dimensiune, idealul educaţional este o manifestare a
idealului social. Educaţia, în ansamblul său, trebuie
subordonată înfăptuirii idealului social, realizării dezideratelor
sale. Idealul educaţional devine astfel o concretizare a acestor
deziderate într-un domeniu particular, cel al educării omului.
b) Dimensiunea psihologică-se referă la tipul de personalitate
dorit, respectiv la configuraţia de trăsături dezirabile.
Proiectarea unei asemenea configuraţii oferă indivizilor
posibilitatea de a răspunde solicitărilor venite din partea
societăţii. Desigur, nu se poate face abstracţie de cerinţele şi
aspiraţiile individuale, particulare ale acestora.
c) Dimensiunea pedagogică-se referă la posibilitatea de care
dispune sau cu ce anume va trebui să fie investită acţiunea
educaţională pentru a putea transpune în practică acest ideal.
Idealul educaţional, conform Noului
Curriculum şi Legii actuale a învăţământului

Ca imagine sintetică a tuturor acestor dimensiuni, idealul


educaţional realizează joncţiunea între ceea ce este şi
ceea ce trebuie să devină omul în procesul educaţiei.

El reprezintă cea mai generală categorie a finalităţii


pedagogice, expresia integratoare a proiecţiilor filosofice,
etice, sociale, politice, educative mereu reînnoite.

Sintetizând, vom sublinia că idealul educaţional, conform


Noului Curriculum şi Legii actuale a învăţământului îl
constituie dezvoltarea integrală şi armonioasă a
personalităţii umane, formarea unui om capabil de
integrare şi participare conştientă, activă şi creativă la
viaţa socială
Scopurile educaţionale
În practica şcolară curentă, idealul educaţional se
concretizează prin intermediul scopurilor şi
obiectivelor urmărite. Scopurile detaliază conţinutul
idealului, desemnând evoluţii şi schimbări ample ale
personalităţii elevilor.
În timp ce idealul vizează finalitatea acţiunii educative
în ansamblul său, scopul vizează finalitatea unui
complex de acţiuni determinate şi detaliate pe niveluri
de pregătire. Deosebirea este de nivel şi grad de
generalitate a finalităţilor reprezentate.
Idealul reprezintă un proiect al devenirii umane pe
termen lung, scopul unul pe termen mediu, iar
obiectivele exprimă sarcini particulare ale procesului
instructiv-educativ.
Scopurile educaţionale
Unui ideal îi corespund scopuri multiple şi variate, care
orientează permanent diversitatea acţiunilor didactice.

Ca finalităţi de medie generalitate, scopurile vizează,


de ex., asimilarea unui bagaj de cunoştinţe specifice
unor discipline(modul de discipline) predate la un
anumit nivel de studiu, maturizarea unor atitudini
cognitive, modelarea aptitudinilor şi deprinderilor,
formarea conduitelor bazate pe valori morale etc. Prin
stabilirea lor se anticipează rezultatele pe care dorim
să le obţinem într-un interval mai lung de timp.
Obiectivele educaţionale
Idealul şi scopurile se transpun, prin derivare, în
obiective educaţionale. Particularizând şi nuanţând
idealul şi scopurile, obiectivele exprimă
intenţionalităţile procesului instructiv-educativ,
specificate în termeni de schimbări comportamentale,
ce îmbracă forma achiziţiilor sau performanţelor
dobândite de elev. Obiectivele educaţionale sunt
proiectări anticipate, relativ restrânse ca extindere ale
idealului educativ, sub formă de elemente sau sarcini
educaţionale, care, prin revenirea şi integrarea lor într-
un ansamblu unitar, definesc sau conduc la realizarea
idealului educativ[1].

[1] Ioan Bontaş, Pedagogie, Editura ALL, Bucureşti,


1996, p. 61
Precizarea şi definirea
obiectivelor educaţionale
Precizarea şi definirea lor la începutul activităţilor de învăţare
se numără printre condiţiile de reuşită, deoarece oferă
profesorului şi elevilor o perspectivă clară asupra finalităţilor,
cât şi criterii de apreciere a rezultatelor. Obiectivele reprezintă
raţiunea de a fi a procesului educativ, întrucât precizează
direcţia în care el se va îndrepta, pentru a satisface exigenţele
de formare. El joacă, totodată, un rol primordial în organizarea
raţională şi funcţionarea procesului, cu consecinţe asupra
celorlalte componente ale sale: conţinuturi selectate, strategii
de predare, procedee de evaluare etc.

Putem defini obiectivele educaţionale drept enunţuri


cu caracter intenţional care anticipează o
modificare în personalitatea elevului, ca urmare a
implicării acestuia într-o activitate educativă.
Funcţiile obiectivelor
Locul şi rolul acestora în dinamica şi
funcţionalitatea sistemului pot fi puse în evidenţă
prin intermediul funcţiilor pe care le îndeplinesc:
a) Funcţia de orientare axiologică a procesului de învăţământ -
orientarea profesorilor şi elevilor spre acele valori pe care
aceştia de pe urmă trebuie să şi le însuşească. Educaţia
încorporează întotdeauna anumite opţiuni valorice, relative la
trebuinţe şi aspiraţii social-umane. Raportându-se constant la
valori şi comunicând tuturor celor interesaţi valori, obiectivul
îndeplineşte o funcţie de comunicare axiologică.
b) Funcţia predictivă (de anticipare a rezultatelor) - indicarea
performanţelor dezirabile. Prin definiţie, orice obiectiv
anticipează o realitate care nu există încă, prefigurând o
însuşire care urmează a fi formată.
Funcţiile obiectivelor
c) Funcţia evaluativă - obiectivele devin criterii importante,
alături de altele, în evaluarea eficienţei activităţii desfăşurate.
Tehnicile actuale de elaborare a obiectivelor invită profesorul
ca o dată cu procesul de planificare a ”ţintelor” educaţiei
(cunoştinţe, deprinderi, abilităţi etc. ) să se întrebe cum va şti
dacă ele au fost sau nu atinse. Definirea obiectivelor din
perspectiva a ceea ce va face elevul este un prim răspuns. În
special, obiectivele operaţionalizate, care include în plus faţă
de descrierea a ceea ce ”va face elevul”, situaţia de testare şi
un criteriu de măsurare a reuşitei realizează joncţiunea cea
mai semnificativă dintre proiectarea obiectivelor şi evaluarea
lor.
d) Funcţia de organizare şi reglare a procesului educativ - pe
baza lor se selectează, se organizează şi se transmit
conţinuturile învăţării, se aleg strategiile, formele de
organizare a procesului. Ele oferă deci criterii referenţiale
pentru dirijarea acţiunilor. Nerealizarea unor obiective
declanşează reglarea prin mecanismele conexiunii inverse.
Funcţiile obiectivelor educaţionale
sunt complementare
Aceste funcţii sunt complementare, în sensul că nerealizarea uneia va
afecta acţiunea celorlalte, dar şi funcţionalitatea procesului de învăţământ în
ansamblul său.

Obiectivele circumscriu tipurile de schimbări ce se aşteaptă să se producă în


comportamentul elevilor, la sfârşitul unor activităţi de predare-învăţare.

Precizarea şi definirea lor, la începutul respectivelor activităţi, este una din


condiţiile de reuşită, deoarece oferă profesorului, dar şi elevilor, o
perspectivă clară asupra finalităţilor, cât şi criterii de apreciere a acestora.

Obiectivele reprezintă raţiunea de a exista a procesului instructiv-educativ,


întrucât precizează direcţia în care el se va îndrepta, pentru a satisface
cerinţele de formare.

Ele joacă, totodată, un rol primordial în organizarea raţională şi funcţionarea


procesului, cu consecinţe asupra celorlalte componente ale sale (conţinuturi
selectate, strategii de predare, procedee de evaluare etc. )
Clasificarea obiectivelor educaţionale după
gradul de generalitate
Obiectivele educaţionale sunt relativ numeroase, fapt pentru care în
literatura de specialitate întâlnim frecvent încercări de clasificare a lor.
În ordinea gradului de generalitate, obiectivele educaţionale pot fi
ierarhizate pe trei niveluri:
1) Obiectivele generale ale sistemului de învăţământ:
desemnează finalităţi ce orientează întreaga activitate didactică, pe toată perioada
universitarităţii şi care corespund idealurilor social economice şi culturale;
au un caracter global, abstract şi se referă la anumite laturi ale personalităţii.
2) Obiectivele de generalitate medie:
sunt finalităţi privitoare la disciplinele şcolare (module), stabilite pe trepte de
şcolarizarizare în funcţie de particularităţile de vârstă ale elevilor;
sunt derivate din obiectivele generale ale educaţiei, pe profile de pregătire;
vizează realizarea unor schimbări în comportamentul cognitiv, afectiv şi psihomotor
al elevului, evidenţiind sensul în care va fi valorificat conţinutul informaţional specific
diferitelor discipline.
3) Obiectivele operaţionale:
sunt derivate din obiectivele generale ale disciplinelor de învăţământ;
desemnează performanţe ce urmează a fi obţinute prin finalizarea unor sarcini
concrete în timpul lecţiei (activităţii);
sunt direct observabile şi măsurabile.
Clasificarea obiectivelor educaţionale în
funcţie de domeniul la care se referă
În funcţie de domeniul la care se referă, putem distinge:
1) Obiective cognitive: transmiterea şi însuşirea de cunoştinţe, la care se
adaugă formarea şi dezvoltarea priceperilor, deprinderilor, capacităţilor
intelectuale etc.;

2) Obiective afective: formarea şi dezvoltarea convingerilor, sentimentelor,


atitudinilor, trăsăturilor de voinţă şi caracter etc.;

3) Obiective psihomotorii: operaţii manuale, formarea şi dezvoltarea


priceperilor, deprinderilor şi obişnuinţelor de aplicare etc.

Dacă judecăm comparativ „producţia” modelelor de clasificare pentru cele


trei mari domenii, putem remarca faptul că domeniul cognitiv s-a bucurat de
cea mai mare atenţie (Bloom, Guilford, Gagne-Merille, D' Hainaut),
domeniul afectiv beneficiază de un interes în creştere (Krathwohl,
Landsheere, Raven etc.), iar domeniul psihomotor se află deocamdată mai
puţin în orizontul cercetărilor şi de aceea, probabil, nici unul dintre modelele
elaborate nu s-a impus cu autoritate (Simpson, Harrow, Kibler etc.).
Definirea obiectivelor în termeni
de competenţe
Exigenţele de formare a elevilor în şcoala modernă au condus la
structurarea unor noi priorităţi în câmpul obiectivelor educaţionale.
În prim plan se situează dezvoltarea competenţelor funcţionale, aplicabile la
o diversitate de sarcini şi situaţii. Ştiinţele educaţiei promovează ideea că
cea mai bună pregătire este oferită de un învăţământ care asigură nu numai
dobândirea cunoştinţelor, ci şi o gamă bogată de competenţe.
Încă B. S. Bloom şi colaboratorii săi puneau accentul, atunci când au realizat
cunoscutele taxonomii, pe dezvoltarea capacităţilor intelectuale, considerate
obiective de nivel superior.
Definim competenţele ca fiind ansambluri structurate de cunoştinţe,
deprinderi şi atitudini dobândite prin învăţare; acestea permit identificarea şi
rezolvarea în contexte diverse a unor probleme caracteristice unui anumit
domeniu.
Competenţele desemnează achiziţii concrete ale elevului, dobândite
prin studierea unor discipline, pe o anumită treaptă de şcolarizare. În
literatura de specialitate şi în documentele curriculare se vorbeşte despre:
a). Competenţe generale - se definesc pe obiect de studiu şi se
formează pe durata unui ciclu de învăţământ;
b). Competenţe specifice - considerate etape în dobândirea
competenţelor generale, din care sunt derivate, se definesc pe obiect de
studiu şi se formează pe durata unui an universitar