You are on page 1of 14

Definiţia acreditivului documentar

Conform reglementărilor internaţionale în domeniu (Publicaţia 500)


acreditivul documentar reprezintă orice angajament asumat de o bancă
emitentă ce acţionează la cererea şi după instrucţiunile unui client
ordonator sau în numele său propriu cu privire la efectuarea unei plăţi
către un terţ sau la ordinul acestuia (beneficiarul), de a accepta şi plăti
efecte de comerţ (cambii) trase de către beneficiar asupra sa sau asupra
ordonatorului, de a autoriza o altă bancă să efectueze o asemenea plată
sau să accepte şi să plătească asemenea cambii sau de a autoriza o altă
bancă să negocieze astfel de efecte de comerţ contra unui set specific de
documente, cu condiţia ca acestea să fie conforme cu termenii şi
condiţiile acreditivului.

Acreditivele, prin natura lor, sunt tranzacţii separate de contractele de


vânzări sau alte contracte care pot sta la baza lor, iar băncile nu sunt în nici
un fel obligate sau interesate de asemenea contracte, chiar dacă vreo referire
la asemenea contracte este inclusă în acreditiv.
Mecanismul acreditivului documentar

Exportator Livrarea (6) Importator

Depunerea setului de
documente (7)
Ordin de Remiterea documentelor
deschidere a AD contra plăţii (9)
Avizarea exportatorului (3) (1)

Plata (8)

Deschiderea acreditivului (2)

Banca exportatorului Banca importatorului


Caracteristicile acreditivului

• Formalismul: generat de setul de documente implicat în


efectuarea plăţii;
• Independenţa faţă de relaţia contractuală de bază
• Fermitatea angajamentului bancar din partea băncii
emitente;
• Adaptabilitatea la multitudinea de operaţiuni comerciale
internaţionale;
• Siguranţa efectuării plăţii generată de numărul de
intermediari implicaţi şi de mecanismul specific de plată;
• Complexitatea relativ ridicată a operaţiunii;
• Costul ridicat generat de comisioanele percepute de bănci
(comisioane de acceptare, de negociere, de confirmare, de
plată).
Deschiderea unui acreditiv documentar

Ordinul sau cererea de deschidere dată de importator băncii sale


(în calitate de bancă emitentă) se poate realiza:

sub forma unei simple scrisori transmise letric, telexat sau


electronic, În cuprinsul căreia sunt precizate condițiile de
termene şi documente, precum şi informațiile necesare băncii să
deschidă AD;

prin completarea unui formular tipizat, pus la dispoziție de


bănci clienților lor.
Deschiderea unui acreditiv documentar
Deschiderea unui acreditiv documentar
Aplicaţie: Exemplul unui acreditiv cu plata la vedere
Firma Impex SRL încheie un contract cu Lotus Industrial Co din Coreea
pentru importul a 3.600 jachete bărbăteşti, în valoare totală de 80.000 dolari
SUA.

S-a convenit plata prin AD irevocabil, domiciliat la banca exportatorului


coreean Sanghi Bank Seul, cu plata la vedere; livrarea în cursul lunii
septembrie 2004, deschiderea AD cu 30 de zile înainte de data livrării.

În baza celor convenite, la sfârşitul lunii iulie, Impex SRL solicită băncii sale
Invest Bank deschiderea AD. De reținut că în cerere solicită notificarea unui
agent al său din Constanta (M. Popescu) care, de îndată ce va sosi marfa, o
va distribui în ţară.

La primirea AD), exportatorul coreean expediază marfa şi depune


documentele spre Încasare la banca sa. În măsura în care doreşte, poate
cere în prealabil acesteia confirmarea, importatorul lăsându-i această
posibilitate prin instrucțiunile date.

Banca plătitoare/confirmatoare (Sanghi Bank - Coreea) plăteşte documentele


şi apoi le remite băncii emitente (Invest Bank - România), care îi va remite
banii pentru plata făcută pe documente în concordanţă cu AD.
Soluţia la aplicaţie
Comisioanele practicate în cazul acreditivelor documentare
Avantajele utilizării acreditivelor pentru exportatori
1. Risc minim de neplată a mărfurilor livrate. Angajamentul de plată este
al unei bănci (banca ernitentă), independent de cumpărător, a cărui situatie
financiară e mai putin cunoscută sau care se poate deteriora în timp.
2. Cumpărătorul nu poate revoca plata sub diferite pretexte.
Angajamentul de plată asumat de bancă este un angajament ferm de plată
şi este un contract independent de contractul comercial international, chiar
dacă în textul AD se face trimitere la acesta.
3. Dacă cumpărătorul doreşte modificarea sumei de plată, invocând de
ex.: calitatea mărfurilor primite, sau alte aspecte care nu se regăsesc în
conditiile din AD, el trebuie să abordeze această problemă pe cale
comercială, în măsura în care exportatorul a îndeplinit conditiile din AD. În
caz de litigiu el are o pozitie favorizată.
4. Derularea plăţii este promptă şi strict reglementată prin UCP ale CCI -
Paris.
5. Riscul de pierdere sau deteriorare a documentelor transmise pe canal
bancar este minim.
6. În măsura în care AD presupune utilizarea prin cambii trase la anumite
termene, exportatorul poate utiliza cambiile acceptate de bănci ca o
metodă de finantare a exportului prin scontarea sau, după caz,
forfetarea lor.
Dezavantajele plăţii prin AD pentru exportatori
Pozitia competitivă a exportatorului este diminuată deoarece:

• comisioanele şi spezele bancare sunt mai mari şi cad în sarcina


ordonatorului. Acest dezavantaj poate fi aplatizat prin a suporta el
o parte din comisioane, cele din tara lui (fiecare în tara lui);

• forrnalităţile de deschidere ale AD sunt mai complicate pentru


ordonator.

Formalismul AD poate să determine tergiversarea plăţii documentelor de


către bancă sau chiar refuz de plată.

Sumele de încasat prin AD sunt supuse inerent riscului de curs valutar,


care poate fi acoperit prin operatiuni independente de mecanismul
derulării AD, cum ar fi: clauze contractuale, operatiuni la termen; hedging
valutar; contracte futures, optiuni pe valute etc.
Beneficiile acreditivului documentar

Pentru exportator: Pentru importator:


Protecţia plăţii O evidenţă documentară a
Încredere mai mare în banca livrării la timp a mărfurilor
emitentă (banca Siguranţa că documentele
importatorului) şi nu în corect întocmite şi cerute
importator există
O sursă rapidă de refinanţare Plata diferată până în
momentul în care bunurile
ajung efectiv în ţara
importatorului

12
Tipurile de acreditive întâlnite în practică
1. În funcţie de posibilitatea de modificare ulterioară şi de confirmarea bancară:

- irevocabile
• neconfirmate
• confirmate
2. Modul de utilizare (plată):
- cu plata la vedere
- cu plata diferată (arnănată)
- cu plata prin acceptare
- cu plata prin negociere
3. Clauzele speciale pe care le conţine, cu efect asupra utilizării AD:
- transferabil, revolving (reînnoibil), clauză roşie (red clause) şi stand-by (în
rezervă), de compensatie (reciproce)
4. Folosirea combinată de beneficiar:
- subsidiar (back-to-back)
- cesionat
Analiza comparativă incaso - acreditiv

Incaso-ul documentar Acreditivul documentar


1. Exportatorul îi solicită băncii sale să 1. Importatorul (ordonatorul) îi solicită
deruleze incaso-ul. băncii să emită acreditivul documentar.
2. Exportatorul controlează ceea ce fac 2. Importatorul controlează ceea ce fac
băncile prin includerea în ordinul de băncile prin specificarea documentelor
incaso. solicitate.
3. Pentru exportator, obţinerea plăţii 3. Pentru exportator, obţinerea plăţii
depinde de capacitatea de plată a depinde de întocmirea corectă a
importatorului. documentelor şi de credibilitatea băncii
care va efectua plata.
4. Pentru importator, obţinerea 4. Pentru importator, obligaţia de plată
documentelor depinde, de obicei, de apare atunci când întocmeşte cererea
plata sau acceptarea cambiei. de deschidere acreditiv. Obţinerea
documentelor nu necesită alte
formalităţi suplimentare.

You might also like