Psihiatria.

Psihopatologie generală.
Demențele.

Ghenadie Cărăușu, dr. conf.

 Psihiatria
 specialitate medicală, care se ocupă de prevenirea,
evaluarea, diagnosticarea, tratamentul şi
reabilitarea bolilor mintale.

Ramurile psihiatrie sunt:

 psihiatria adultului,
 copilului,
 persoanelor de vârsta a treia,
 psihiatria socială,
 militară,
 judiciară.
 Protoistoria psihiatriei.
 Craniile trepanate din enolitic par a fi mărturie a unui procedeu
de alungare a spiritelor rele, procedeu întâlnit la locuitorii
Americii precolumbiene, iar mai recent, la Kabili, o populaţie
algeriană de munte. Cranii trepanate din aceeași epocă s-au găsit
şi pe teritoriul României.
 În afara marilor tratate de medicină asiatice, indiene şi
chinezeşti, în care găsim elemente şi date privind bolile mentale
şi tratamentul lor, merită a fi semnalată concepţia posedării, ce
constă în credinţa pătrunderii în corpul uman a unei zeităţi
duşmănoase.
 Psihiatria ştiinţifică a antichităţii.
 Hipocrat izbuteşte să desacralizeze medicina, emancipând-o de
practicile magice, de dogmatism. Umorile explică omul, sănătatea,
boala.
 Boala mentală este, în concepţia hipocratică, urmarea alterării
creierului prin flegmă sau bilă.
 Despre boala sacră se susţine, pentru prima dată, în mod ştiinţific,
originea materială a vieţii psihice, creierul fiind considerat suportul
inteligenţei, la aceasta participând activitatea întregului corp.
 Alcmeon din Crotona consideră creierul şi nu inima, centrul receptor
al senzaţiilor.
 O influenţă remarcabilă asupra întregii medicini europene a avut-o
Galen. Din cele peste 500 scrieri ale sale, Tratatul despre pasiunile şi
defectele sufletului are un conţinut psihiatric.
 Evul mediu european
 Este dominat de concepţia posedării, expresie a autorităţii creştine şi
clericale.
 Ştiinţa medicală elenă a fost asimilată de medicina arabă.
 Arabii au îmbogăţit Materia medica a lui Dioscoride cu 200 plante noi,
unele cu acţiune asupra sistemului nervos: aconit, cânepă indiană şi
ambrozia, cu substanţe toxice şi antidotul lor.
 Au emis ideea influenţei reciproce a psihicului şi a fizicului (Rhazes,
Avicenna). Au organizat temeinic spitalele.
 În perioada Renaşterii, în afara spectacolului demenţial al paraliziei
generale, asistăm la epidemiile de nebunie colectivă, crize de isterie
colectivă.
 Psihiatria modernă
 Epoca modernă începe cu Ph. Pinel (1745-1826). În 1793,
Pinel a desfăcut lanţurile alienaţilor la Bicetre şi a repus
problema bolii mentale în cadrul ştiinţelor medicale.
 În munca de observaţie şi analiză a studiilor biologice,
anatomo-patologice s-au ilustrat Esquirol, Lasseque, Falret,
Baillarger, Morel, Magnan, Griesinger, Meynert, Wernicke,
Kraepelin.
 Psihiatria contemporană.
 E. Bleuler, A. Mayer etc. au considerat bolile mentale ca forme,
sindroame semiologice şi evolutive, a căror structură şi
evoluţie tipică aveau etiologii diverse.
 Descoperirile lui Sigmund Freud (1856-1939) asupra
structurii inconştientului şi a rolului patogen al acestuia au
revoluţionat psihiatria clasică.
 Era psihofarmacologică
 O altă eră în psihiatrie s-a deschis odată cu introducerea în
tratamentul afecţiunilor psihice a medicamentelor psihotrope
(antipsihotice şi modificatoare ale comportamentului) prin
desco- perirea clorpromazinei şi a aplicării ei în clinică
(1952).
.
 Prima secţie de psihiatrie din Moldova a fost deschisă în
1852 în cadrul spitalului de gubernie, iar primul spital de
psihiatrie - în 1895.
 Catedra de Psihiatrie a fost fondată în 1946, întemeietorul
fiind profesorul A. Molohov.
 Asistenţa pacienţilor psihici se efectuează în spitale,
dispensare, centre de sănătate mentală şi psihosociale.
Sistemele de diagnostic a bolilor
psihiatrice
 CIB-10 (ICD-10) (Clasificarea Internaţională
a Bolilor)
 Organizaţia Mondială a Sănătăţii: utilizată in
toata lumea
 În SUA: Manualul de Diagnostic şi Statistică
a Tulburărilor Mentale (DSM V, 2013)
 CIM-10 (ICD-10) (Clasificarea
Internaţională a Maladiilor)

Clasificarea ICD-10 a tulburărilor mentale şi de comportament :

 F00-F09 Tulburări mentale organice, inclusiv simptomatice
 F10-F19 Tulburări mentale şi comportamentale datorate utilizării de substanţe
psihoactive
 F 20-F29 Schizofrenia, tulburările schizotipale şi tulburările delirante
 F30-F39 Tulburări ale dispoziţiei (afective)
 F50-F59 Sindroame comportamentale asociate cu tulburări fiziologice şi factori
somatici
 F60-F69 Tulburări ale personalităţii şi comportamentului adultului
 F70-F79 Retardare mentală
 F80-F89 Tulburări ale dezvoltării psihologice
 F90-F98 Tulburări comportamentale şi emoţionale cu debut în copilărie şi
adolescenţă
 F99 Tulburare mentala nespecificata
Psihopatologie generală
Psihiatria generală studiază fenomenele psihopatologice:

1. percepţia 5 conştiinţa
2. dispoziţia (emoţiile) 6. inteligenţa
3. voinţa 7. memoria & atenţia
4. activitatea motorie 8. gîndirea
 Tulburări de Percepţie
 Percepţia este procesul, prin care luăm cunoştinţă de ceea ce ni se
înfăţişează prin intermediul organelor de simţ. Ea reflectă diferite
însuşiri ale obiectelor şi fenomenelor în ansamblu.
Tulburările cantitative:
 Hiperestezia este trăită ca o impresie de creştere a intensităţii
senzaţiilor şi percepţiilor prin coborârea pragului senzorialităţii. Ea
apare în stări de surmenaj, în debutul unor boli psihice sau organice,
nevroze.
 Hipoestezia este trăită ca o scădere a acuităţii senzoriale şi se
observă în psihoze, isterie, stări reactive acute, hipnoză, stări
catatonice şi confuzionale.
 Tulburări de Percepţie
 Iluziile sunt percepţii eronate ale stimulilor externi, generate întotde-
auna de un excitant real şi apare preponderent în condiţii de
nivel scăzut de excitare a analizorului sau de tulburări
calitative de conştientizare (lipsă înţelegerii).
 Halucinaţiile sunt percepţii fără nici un stimul evident la
organele de simţ; pacientul nu este capabil să le
distingă de realitate.
 Tulburări psiho-senzoriale – reprezintă o formă de
percepţii patologice, care presupune apariţia impresiei
de deformare a obiectelor, persoanei proprii şi a
mediului înconjurător.
 Tulburări de Percepţie
Iluzii
de analizor
 vizuale (cele mai răspîndite)
 auditive
 olfactive
 gustative
 tactile (viscerale sau interceptive)

de asemenea
 Fiziologice, datorate imperfecţiunii analizorului
 Afective
 Pareidolii
 Tulburări de Percepţie
Halucinaţii:
Conform criteriului structurii
Simple sau complexe
Conform criteriului analizatorului
 auditive (acoasme)
 vizuale
 olfactive
 gustative
 tactile (sau profund somatice)

Conform criteriului proiecţiei în spaţiu

 Halucinaţii adevărate – pacientul nu le poate distinge de realitate
 Pseudohalucinaţii – ele sunt percepute ca un „ecran intern” straniu,
ireal, înserat în minte
De asemenea
 hipnagogice (se manifestă în timpul adormirii) şi hipnopompice (apar la trezire)
 Tulburări de Percepţie

Tulburări psiho-senzoriale
 Metamorfoza
 Macropsia, micropsia, dismegalopsia, porropsia
 Pierderea contactului cu realitatea
 déjà vu, jamais vu etc.
 Depersonalizarea (cu sau fără perturbarea sistemului
corporal)
 Dismorfofobia
Clasificarea tulburărilor de memorie:

 cantitative;
 calitative.
Tulburările cantitative
Ele afectează global procesul mnezic.
 hipomnezia – scăderea forţei mnezice;
 hipermnezia – creşterea forţei mnezice;
 amnezia – pierderea totală a forţei mnezice:
 amnezia anterogradă (de fixare) – incapacitatea de a fixa evenimente
sau imagini după intervenţia unei boli;
 amnezia retrogradă (de evocare) – procesul mnezic de evocare este
tulburat progresiv în sens retrograd.
 Tulburările calitative de memorie
(tulburări ale evocării)
Tulburările sintezei mnezice imediate („iluzii de memorie”):
 criptomnezia – nerecunoaşterea a ceea ce este străin, incapacitatea de a discerne ce aparţine sau
nu Eu-lui ca acţiuni, producţii ideative, fapte;
 „înstrăinarea amintirilor” – nerecunoaşterea evenimentelor (idei, acţiuni, fapte), aparţinând propriul
Eu (sch, paranoia, parafrenia);
 falsa identificare sau falsa recunoaştere – evocare a ceea ce nu a fixat de fapt – halucinaţie a prezentului
(demenţe, epilepsie, stări confuzionale).
Tulburările rememorării trecutului (allomnezii);
 pseudoreminiscenţele – evenimentele reale trăite de bolnav cu mulţi ani în urmă sunt trăite în
prezent;
 confabulaţiile – producţii imaginative, redate sub forma evocărilor şi realmente crezute ca şi cum
au fost cu adevărat „trăite de bolnav” – halucinaţii de memorie (demenţe, retard mental, sindrom
Кorsaкov);
 ecmnezia – trăirea permanentă în trecut, adică întoarcerea întregii personalităţi într-o realitate de
mult trăită (o femeie în vârstă se consideră gravidă) – demenţe şi delirul senil;
 anecforia – posibilitatea reproducerii unor amintiri demult uitate, atunci când bolnavului i se
sugerează câteva elemente, care îi facilitează această evocare (surmenaj, debutul stărilor
demenţiale)
 Sindromul Кorsaкov

 Dezorientare temporo-spaţială.
 Amnezie de fixare.
 Confabulaţii.
 Tulburări ale dispoziţiei (Emoţiile)
Tulburări cantitative:
 atimia;
 apatia;
 hipotimia;
 hipertimia;
 1. pozitivă;
 - euforia.
 2. negativă:
 - depresia
 - anxietatea:
 a) frica (fobia);
 b) angoasa:
 labilitatea emoţională;
 disforia.
 Tulburări calitative

 inversiunea afectivă;
 ambivalenţa afectivă.
 Tulburări ale gândirii
a) Tulburări de ritm şi coerență;
b) Tulburări de conţinut ale gândirii.
Tulburări de ritm şi coerenţă:
1. accelerarea ritmului ideativ:
 „fugă de idei”;
 mentismul;
 „salată de cuvinte”;
 incoerenţa;
 perseverarea;
 deraierea;
 vorbire alături;
 neologisme.
2. încetinirea ritmului ideativ
 „vâscozitate psihică”;
 „faading mental”;
 „barajul ideativ”;
 adineaţia.
Tulburări de conţinut ale gândirii
 ideea obsesivă;
 ideea prevalentă;
 ideea delirantă.
Simptome şi semne motorii

 Ticurile sunt mişcări neregulate şi repetate, care implică un grup muscular, de exemplu, mişcări de
lateralitate ale capului sau de ridicare a unui umăr.
 Manierismele sunt mişcări repetate ce par să aibă o semnificaţie funcţională, de exemplu, salutul.
 Stereotipiile de mişcare sunt mişcări repetate, regulate şi fără semnificaţie evidentă: de exemplu,
balansarea înainte şi înapoi.
 Postura este adoptarea unei poziţii neobişnuite a corpului şi menţinerea ei, în mod straniu, nu timp
îndelungat.
 Negativism – pacienţii fac opusul a ceea ce li se cere şi când rezistă activ eforturilor de a-i convinge
să cedeze.
 Ecopraxia este imitarea automată a mişcărilor interlocutorului, chiar atunci când i se cere
pacientului să nu facă acest lucru.
 Ambitendinţa este alternarea între mişcări opuse, de exemplu, întindirea braţului pentru a da mâna,
apoi retragerea braţului, iar întinderea, şi aşa mai departe.
 Flexibilitatea ceroasă este detectată atunci, când un membru al pacientului poate fi pus într-o
poziţie, în care, după aceea, rămâne pentru o perioadă îndelungată, timp în care tonusul muscular
este în mod uniform crescut.
Tulburări ale conştiinţei

a)Tulburări cantitative ale conştiinţei;

b)Tulburări calitative ale conştiinţei.
 Tulburări cantitative ale conştiinţei:
 Obnubilare – corespunde stării în care pacientul este somnolent şi reacţionează
incomplet la stimuli. Sunt alterate atenţia, concentrarea şi memoria, iar
orientarea este perturbată. Gândirea pare înceată şi încâlcită, iar evenimentele
pot fi interpretate imprecis.
 Sopor – reacţiile la stimuli sunt extrem de diminuate, somnolenţă accentuată, iar
persoana nu poate fi trezită decât prin stimuli puternici.
 Coma – este forma extremă. Nu sunt exterioare, care să arate că pacientul are
activitate mentală, iar activitatea motorie este redusă aproape numai la respiraţie.
Subiectul nu răspunde nici măcar la stimuli puternici. Gradele comei se pot stabili în
funcţie de răspunsurile reflexe, care rămân funcţionale şi după tipul de activitate
EEG.
 Tulburări calitative ale conştiinţei:

 tulburare de conştiinţă de tip delirant – dezorientare allopsihică şi

temporală; tulburări de percepţie;
 starea oneroidă (ca de vis) – pacientul, deşi nu doarme, trăieşte
experienţa unor imagini mentale vii prelungite, înrudite cu cele
din vis;
 starea amentivă – conştiinţa propriului Eu absentă, incoerentă,
vorbire ininteligibilă, agitaţiei dezordonată în limitele patului.
 Starea crepusculară – lipsa orientării cu păstrarea automatismelor
motorii; pot apare halucinaţii sau delir care determină automa-
tismele comportamentale