You are on page 1of 40

SISTEMUL DIGESTIV

Sistemul digestiv este alcătuit din:
 tractul digestiv
 glande anexe

Organele digestive transformă
alimentele în compuşi simpli
asimilabili şi utilizabili,

Tractul digestiv
 comunică cu exteriorul prin două orificii (bucal şi anal)
 este alcătuit din mai multe segmente, diferite ca structură şi
funcţie:
 cavitate bucală,
faringe,
esofag,
stomac,
intestin subţire,
intestin gros.
 Peretele tractului digestiv este format din patru – cinci tunici
suprapuse, care, de la interior spre exterior sunt: mucoasa,
submucoasa, musculoasa, adventicea/seroasa.

Tunica mucoasă
 este formată dintr-un epiteliu şi un corion alcătuit din ţesut
conjunctiv.
 Cavitatea bucală, parţial faringele şi esofagul sunt căptuşite cu
un epiteliu stratificat pavimentos necheratinizat
 stomacul, intestinul subţire şi aproape întreg intestinul gros
sunt căptuşite cu un epiteliu simplu, prismatic, specializat în
secreţie şi absorbţie.

. glande exocrine în anumite regiuni.Tunica submucoasă  este formată dintr-un strat de ţesut conjunctiv lax care circumscrie musculoasa mucoasei. precum şi plexul nervos submucos Meissner. localizat între cele două straturi musculare.  În submucoasă se găsesc vase sangvine şi limfatice. Tunica musculară  înconjoară submucoasa şi este formată predominant din fibre musculare netede  Această tunică este inervată de plexul mezenteric Auerbach.

faringelui. acoperit cu un epiteliu endoteliform. . esofagului şi rectului. musculatura este acoperită de o reţea densă de fibre colagene care ancorează tractul digestiv de organele învecinate.  La nivelul cavităţii bucale.Tunica seroasă / adventicea  acoperă organele tractului digestiv situate la nivelul cavităţii peritoneale  formată din ţesut conjunctiv elastic lax.  Acest strat de ţesut conjunctiv este numit adventice.

Cavitatea bucală (orală)  este primul segment al tubului digestiv. .  comunică cu exteriorul prin orificiul bucal şi cu faringele prin orificiul bucofaringian.

iar în mijloc o pătură musculară striată constituită din muşchiul orbicularul buzelor şi muşchiul ridicător al buzei superioare. care prezintă la exterior piele. continuată posterior cu palatul moale sau vălul palatin. care separă cavitatea bucală de cavitatea nazală. împiedicând trecerea prematură a bolului alimentar în faringe. la interior mucoasă bucală. Peretele inferior  constituie planşeul cavităţii bucale. care separă cavitatea bucală de nazofaringe. Pereţii cavităţii bucale Peretele anterior  format din buza superioară şi inferioară. acoperit de limbă. este o formaţiune care atârnă central. la partea posterioară a palatului moale. unite lateral la nivelul comisurilor labiale.  Buzele sunt pliuri musculo-mucoase.  Uvula. sau omuleţul. . Pereţii laterali  formaţi din cei doi obraji. Peretele superior sau plafonul bucal  format din palatul dur.

între buze. obraji şi dinţi ➢ cavitatea bucală propriu-zisă – situată intern faţă de arcadele dentare .Compartimentele cavităţii bucale Arcadele dentare împart cavitatea bucală în două sectoare: ➢ vestibulul bucal – situat în afara arcadelor dentare.

 Muşchii extrinseci (hioglos. Organe din cavitatea bucală În cavitatea bucală se găsesc limba şi dinţii. Limba  organ musculo-mucos. stiloglos. cu structură striată. .  Limba este formată dintr-un schelet fibromusculos. este formată din muşchii intrinseci (proprii) şi muşchii extrinseci. acoperit de mucoasă linguală (formată dintr-un epiteliu stratificat pavimentos necheratinizat)  Musculatura limbii. sau rădăcina limbii  Capătul anterior al corpului formează vârful limbii. format din două segmente: ➢ porţiunea orală – anterioară. sau corpul limbii ➢ porţiunea faringiană – posterioară. genioglos şi palatoglos) leagă limba de structuri învecinate.

 Pe faţa inferioară (ventrală) a limbii.  prezentă o faţă superioară şi una inferioară şi două margini. mucoasa formează frâul lingual.Limba  este un organ aplatizat. se deschid orificiile glandelor salivare submandibulare. la nivelul caranculelor salivare.  Posterior faţă de carancule se găsesc orificiile glandelor salivare sublinguale. filiforme şi foliate. de o parte şi de alta a frâului. fungiforme. . care leagă limba de mucoasa planşeului bucal.  Pe faţa superioară (dorsală) a corpului limbii se găsesc papilele linguale circumvalante.

Dinţii  organe dure  fixate la nivelul arcadelor dentare. o parte vizibilă numită coroană o zonă de legătură între coroană şi rădăcină numită gât sau colet. .ancorată prin ligamentul periodontal (alveolo-dentar) de peretele alveolar.  Un dinte este format din rădăcină . în cavităţi numite alveole dentare.

 Există patru tipuri morfologice de dinţi. incisivi. În centrul dintelui se găseşte pulpa dentară adăpostită în cavitatea pulpară  Cavitatea pulpară şi canalul radicular sunt circumscrise de un strat de dentină . similar structural cu ţesutul osos. cel mai dur ţesut al corpului uman.matrice mineralizată similară ţesutului osos.  La nivelul rădăcinii. dentina este acoperită de smalţ. dar mai puţin rezistent la eroziune decât dentina. canini jugali (premolari şi molari). . dentina este acoperită de cement.  La nivelul coroanei.

PM=2/2.  formula dentară redă numărul şi tipul dinţilor de pe o jumătate de arcadă raportat la numărul şi tipul dinţilor de pe aceeaşi jumătate a celeilalte arcade dentare. iar rădăcina simplă. rădăcina premolarilor este simplă.  Coroana dinţilor jugali este tuberculară (premolarii au câte doi tuberculi. PM=2/2. iar dentiţia secundară 32. C=1/1. mai rar 3 sau 5). M=3/3. formula dentară este: I=2/2.  În dentiţia permanentă. iar molarii în mod obişnuit 4. C=1/1.  La om există o dentiţie temporară (de lapte sau primară) şi o dentiţie permanentă (definitivă sau secundară). Incisivii au coroana în formă de lamă şi rădăcina simplă.  Dentiţia primară cuprinde 20 de dinţi.  Caninii au coroana ca un colţ .  Formula dentară a dentiţiei temporare este: I=2/2. iar a molarilor dublă sau triplă (3 rădăcini la molarul superior şi două la molarul inferior). .

 este partea cea mai inferioară a faringelui. similar cu cel din cavitatea bucală. Orofaringele (bucofaringele)  se întinde între palatul moale şi baza limbii până la nivelul osului hioid. cu un epiteliu stratificat pavimentos necheratinizat. Laringofaringele (hipofaringele)  porţiunea faringiană cuprinsă între osul hioid şi intrarea în esofag.  Este format din treibregiuni: nazofaringe (rinofaringe).  Porţiunea posterioară a cavităţii bucale şi porţiunea postero-inferioară a nazofaringelui comunică direct cu orofaringele. orofaringe şi laringofaringe.  La limita de trecere între nazofaringe şi orofaringe are loc la nivelul mucoasei o înlocuire a epiteliului respirator cu un epiteliu stratificat pavimentos. căptuşit. Faringele  duct comun pentru calea digestivă şi cea respiratorie. . respectiv în laringe.

 localizat posterior faţă de trahee  are aproximativ 25 cm lungime şi 2 cm în diametru. menţinând tubul închis.produc mucusul care lubrefiază bolul alimentar şi protejează suprafaţa epitelială. se termină la nivelul vertebrei T7.  Mucoasa şi submucoasa formează pliuri largi.permit dilatarea peretelui esofagian la trecerea bolului alimentar. musculatura esofagiană se contractă.  Tunica submucoasă conţine glande esofagiene . .  Începe la nivelul vertebrei C6 şi traversând diafragmul. dispuse paralel cu lungimea esofagului .  În lipsa înghiţirii. Esofagul  tub muscular care transportă alimentele şi lichidele de la faringe la stomac.

convexă. în raport cu splina ➢ o faţă anterioară – care vine în raport cu peretele abdominal ➢ o faţă posterioară – în raport cu pancreasul.  Are forma literei J  se întinde de la nivelul vertebrei T7 până la nivelul vertebrei L3. Stomacul  este cea mai dilatată porţiune a tubului digestiv. la stânga. imediat sub muşchiul diafragm. orientată spre stânga. orientată spre dreapta ➢ o faţă laterală – cu marea curbură. la nivelul căreia se formează mica curbură. cu rinichiul stâng şi cu splina . concavă.  Este dispus intraabdominal.  are patru feţe: ➢ o faţă medială – în raport cu ficatul.

corpul şi regiunea pilorică.  Fundul stomacului sau camera cu aer reprezintă porţiunea gastrică situată superior joncţiunii gastro-esofagiene. Fundul stomacului are raporturi cu suprafaţa inferioară şi posterioară a diafragmului şi. în mod obişnuit nu conţine alimente.  Corpul stomacului .  În porţiunea cardială. esofagul se deschide în stomac la nivelul orificiului cardia. fundică. prima regiune a intestinului subţire.  Sfincterul piloric. controlează trecerea chimului din antrul şi canalul piloric în duoden. denumit astfel din cauza proximităţii inimii.  Regiunea pilorică este partea orizontală a J-ului stomacal. este cea mai largă regiune.spaţiul cuprins între fundul stomacului şi curbura J-ului stomacal. Această porţiune a stomacului se continuă cu duodenul. . cu care comunică la nivelul orificiului piloric prevăzut cu sfincterul piloric. este divizat în patru regiuni: cardială.

secretă lipaza gastrică şi mucină.  Glandele pilorice.  Glandele cardiale. . pot fi: glande fundice. situate în regiunea pilorică secretă labferment şi mucină. glande cardiale şi glande pilorice.  Glandele gastrice fundice sunt tubulare simple ramificate şi conţin trei tipuri de celule secretorii: ➢ celule parietale (celule oxintice) care secretă acidul clorhidric ➢ celule principale (celule zimogene) care secretă pepsinogen ➢ celule enteroendocrine intercalate printre primele două tipuri de celule secretorii şi care secretă hormoni Celulele parietale şi principale secretă aproximativ 1500 ml de suc gastric pe zi. Glandele gastrice  după localizarea lor. situate în regiunea cardială.

Segmentele intestinului subţire sunt: duodenul. Intestinul subţire  are o lungime medie de 6 m un diametru de aproximativ 4 cm la joncţiunea cu stomacul şi aproximativ 2.5 cm la joncţiunea cu intestinul gros. . jejunul şi ileonul.

Concavitatea duodenului adăposteşte capul pancreasului. . Jejunul măsoară aproximativ 2. având aproximativ 25 cm lungime şi formă de potcoavă. canalul biliar comun şi canalul pancreatic principal formează ampula duodenală Vater (hepatopancreatică).5 m lungime. ileonul măsoară aproximativ 3. care controlează conţinutul din ileon în cecumul intestinului gros. Jejunoileonul este porţiunea flotantă a intestinului şi datorită lungimii sale formează numeroase anse.8 m lungime. Ileonul se termină printr-un sfincter prevăzut cu valvula ileocecală. La nivel duodenal. Este segmentul fix şi cel scurt al intestinului subţire.Duodenul reprezintă primul segment al intestinului subţire.

Prin structura de tip limfatic. .  Mucoasa şi submucoasa apendicelui conţin numeroşi foliculi limfatici. Intestinul gros  are o lungime de aproximativ 1.5 cm  se întinde de la nivelul orificiului ileocecal până la orificiul anal. colon şi rect.5 m şi un diametru de 7. apendicele seamănă cu amigdalele.  Este format din trei segmente: cecum. Cecumul  prima porţiune a intestinului gros  are aproximativ 7 cm lungime. de aproximativ 9 cm lungime.  Pe suprafaţa posteromedială a cecumului se găseşte apendicele vermiform.

format din celule musculare netede.  Aceasta din urmă se continuă cu canalul anal.Colonul  are patru porţiuni: colonul ascendent. Rectul  este ultima porţiune a intestinului gros  are o lungime de aproximativ 15 cm. colonul transvers.  Este format dintr-o parte uniformă ca diametru care se continuă cu o porţiune dilatată numită ampula rectală. .  Orificiul anal este prevăzut cu un sfincter intern.  Toate aceste segmente descriu un cadru cu deschiderea în jos. colonul descendent şi colonul sigmoid. care se deschide la exterior prin orificiul anal. cu constrictie voluntară şi un sfincter anal extern format din fibre musculare scheletice cu constricţie voluntară.

 Sunt glande tubuloacinoase.  Glandele salivare mari sunt în număr de trei perechi: parotide. a căror produs de secreţie nu conţine mucus. fiind dispuse între faţa inferioară a arcului zigomatic. anterior faţă de conductul auditiv extern. sublinguale şi submandibulare.  Secreţiile acestor glande sunt eliminate prin ductul parotidian (canalul Stenon) în vestibulul bucal. ci doar enzime. .  Au formă neregulată. unele mici. cântărind aproximativ 20 g fiecare. în dreptul celui de-al doilea molar superior. în loja glandei parotide. Glandele anexe Glandele salivare  La nivelul cavităţii bucale există numeroase glande salivare. iar altele mari care secretă saliva.  Glandele parotide  sunt cele mai mari glande salivare. dispersate la nivelul mucoasei căreia îi asigură permanenta umezire.

fiind aşezate în planşeul cavităţii bucale. pe faţa internă a unghiului mandibulei. care se deschid în carunculele salivare.  Produsul de secreţie conţine mucus şi enzime şi este colectat de canalele Warthon care se deschid în carunculele salivare. Glandele sublinguale  au o dispoziţie sublinguală. de o parte şi de alta a frâului limbii.  Produsul de secreţie conţine mai mult mucus şi mai puţine enzime.  Glandele submandibulare  sunt glande tubulo-acinoase situate în loja submandibulară. este colectat prin canalul Bartholin şi canalele Rivinius. de o parte şi de alta a frâului limbii. .

. delimitând lobuli.  Este format din cap.  În structura pancreatică există două categorii de ţesut glandular: exocrin (aproximativ 99% din volumul pancreatic) endocrin format din insulele Langerhans.  aşezată posterior faţă de stomac. corp şi coadă. între cavitatea duodenală şi splină. de aproximativ 15 cm lungime.  Pancreasul este acoperit cu o capsulă fibroasă formată din ţesut conjuctiv care formează septuri în interiorul organului. Pancreasul  glandă mixtă cu activitate exo-endocrină.  este un organ alungit.

 Este aşezat în loja hepatică.5 kg. convexă.  îndeplinește funcție metabolică și funcție endocrină (śecretă bila) .  cântărește în jur de 1. Ficatul  este cel mai mare organ visceral. în raport cu muşchiul diafragm ➢ inferioară (viscerală). concavă.  Prezintă două feţe: ➢ superioară (diafragmatică).

 Vezica biliară  asigură depozitarea secreţiei biliare. formând canalul coledoc care se deschide în ampula Vater. Lobulul hepatic reprezintă unitatea anatomică a ficatului şi are formă piramidală.  Fiecare lob hepatic este divizat prin ţesut conjunctiv în aproximativ 100 de mii de lobuli  hepatici.  Din capsula conjunctivă se desprind septuri conjunctive care pătrund în parenchimul hepatic divizându-l în lobi şi lobuli.  Căile biliare extrahepatice sunt reprezentate de canalul hepatic comun care se uneşte cu canalul cistic al vezicii biliare.  Este piriformă. Ficatul este acoperit cu o capsulă conjunctivă fibroasă numită capsula Glisson.  Are trei părţi: fundul. . cu o lungime de aproximativ 10 cm  este aşezată pe faţa inferioară a ficatului. colul şi corpul.  Căile biliare intrahepatice se termină cu canalul hepatic comun.

. Peritoneul  este peretele cavităţii generale numită şi celom.  epiplonul gastrosplenic. ca de exemplu:  micul epiplon (gastrohepatic). epiploane. ligamente.  Între cele două foiţe ale peritoneului există o cavitate peritoneală care conţine o cantitate redusă de lichid peritoneal.  marele epiplon (gastrocolic).  Peritoneul formează repliuri (cute): mezouri.  pancreaticosplenic.  Mezourile sunt cutele peritoneale care leagă segmente ale tubului digestiv de peretele corpului. ca de exemplu: ➢ mezogastru pentru stomac ➢ mezenter pentru jejuno-ileon ➢ mezocolon pentru colon  epiploanele se întind şi leagă între ele organe intraabdominale. etc.  este format din două foiţe: parietală (somatopleura) şi viscerală (splahnopleura).

alimentele urmând a fi procesate în funcţie de etajul tractului digestiv în care se află.  Saliva conţine enzime digestive (amilaza salivară /ptialina).intervine în degradarea chimică a polizaharidelor (amidonul în maltoză şi lipază linguală). . odată cu masticaţia alimentelor ce urmează a fi îngerate.  Acest proces este realizat prin digestie şi absorbţie.  Saliva este amestecată de limbă odată cu alimentele masticate prin intermediul dentiţiei. proces ce se finalizează cu formarea bolului alimentar. Digestia  se desfăşoară în mai multe etape.  Saliva mai conţine şi mucus (adjuvant în lubrifierea alimentelor şi formarea bolului alimentar).  Digestia începe în cavitatea bucală. care hidrolizează lanţurile lungi de trigliceride în gliceride parţiale şi acizi graşi în stare liberă. FUNCŢIILE SISTEMULUI DIGESTIV  Principala funcţie a sistemului digestiv este de a prepara hrana necesară celulelor organismului.

alimentele având prioritate sa înainteze în esofag.  Reflexul este iniţiat de receptorii tactili de la nivelul faringelui pe măsură ce bolul alimentar este împins prin intermediul limbii către partea posterioară a cavităţii bucale.mecanism coordonat de centrii deglutiţiei din medulla oblongata şi puntea lui Varolio.3 secunde timpul bucal al deglutiţiei. se poate produce deglutiţia (înghiţirea) .  Faringele reprezintă locul unde se întretaie calea digestivă cu cea respiratorie.  Se desfăşoară astfel în 0. . parţial voluntar.constă în transportul masei alimentare în esofag prin faringe . Astfel are loc timpul faringian al deglutiţiei care durează până la 2 secunde – trecerea aerului este temporar întreruptă. se interpune în deschiderea laringeală în timpul deglutiţiei pentru a preveni asfixierea alimentară.  epiglota. posterior cavităţii bucale ce se continuă cu laringofaringele sunt porţiunile din faringe prin care alimentele sunt transportate la acest nivel.  Orofaringele. După formarea formarea bolului.

ce poate dura 4 – 8 secunde.  Joncţiunea dintre esofag şi stomac este prevăzută cu sfincterul esofagian inferior - închide orificiul cardia. iar stomacul asistă mai mult la demontarea fizică a acestora începută în cavitatea bucală. Bolul alimentar este propulsat în esofag prin relaxarea sfincterului esofagian superior.  Alimentele sunt deplin digerate în intestinul subţire. prin creşterea presiunii intraesofagiene sfincterul esofagian inferior se relaxează şi are loc finalizarea deglutiţiei concomitent cu evacuarea bolului alimentar în stomac. moment în care debutează timpul esofagian al deglutiţiei.  Mişcările peristaltice se propagă sub formă de unde de contracţie precedate de relaxare periodică.  Fibrele musculare ale esofagului determină peristaltismul prin care alimentele sunt deplasate de-a lungul esofagului.  Odată cu declanşarea undelor peristaltice şi pe măsură ce bolul alimentar înaintează către stomac. .

 Celulele parietale ale stomacului secretă factorul intrinsec. de adaptare şi undele peristaltice executate în urma digestiei de alimente au ca rezultat amestecul alimentelor cu sucul gastric.  Mişcările tonice.împreună cu mucina din sucul gastric lubrifiază şi protejează mucoasa gastrică de acţiunea pepsinei şi a HCl.  Enzimele din stomac degradează substanţele la un pH şi o temperatură specifică  Acidul gastric ajută în procesul de denaturare al proteinelor. transformarea bolului alimentar în chim gastric . cardiale şi pilorice . HCl. conferind pH-ul optim pentru reacţiile în care este implicată pepsina şi distruge microoganismele ingerate odată cu alimentele. Bolul alimentar pătrunde în stomac prin orificiul cardia. nivel la care începe digestia gastrică . enzime şi mucină.substanţele alimentare fiind supuse sub acţiunea sucului gastric. o glicoproteină ce permite absorbţia vitaminei B12.  Mucusul este secretat de glandele gastrice. care conţine apă.

tripsina. . După ce a fost procesată în stomac. Bila este produsă în ficat şi stocată în vezicula biliară de unde trece în duoden prin ductele hepatice. maltaza.  La acest nivel sunt secretate 3 lichide care intervin în digestie: ➢ sucul hepatic / bila neutralizează aciditatea şi emulsionează grăsimile pentru a favoriza absorbţia acestora.  Cea mai mare parte a digestiei se desfăşoară la acest nivel. lipaza pancreatică şi tripsinogenul ➢ sucul intestinal este secretat de glandele intestinale şi conţine enzime printre care se numără enteropeptidazele. lactaza şi sucraza. masa alimentară trece în intestinul subţire prin orificiul piloric. ➢ Sucul pancreatic este produs de acinii pancreatici şi conţine enzime precum amilaza pancreatică. debutând în momentul în care chimul gastric pătrunde în duoden. chimotripsina. Bila din vezicula biliară este mult mai concentrată. erepsina.

de segmentare şi tonice executate de musculatura intestinului gros. urmând a fi eliminate prin actul defecaţiei.descompun unele substanţe neprelucrate în intestinul subţire.determină scurtarea şi lungirea acestora şi mişcări segmentare. deşeurile neasimilabile vor forma materiile fecale ce se stochează în ampula rectală pentru a perioadă. . masa alimentară este reţinută suficient pentru a permite fermentarea acesteia sub acţiunea bacteriilor intestinale . Musculatura netedă a intestinului subţire execută mişcări peristaltice .  În urma proceselor de fermentare şi putrefacţie asociate cu mişcările peristaltice. precum şi propulsia celor rămase nedigerate către intestinul gros pentru continuarea digestiei. prin apariţia unor inele de contracţie care segmentează porţiuni din intestin.  În urma acestor mişcări se asigură un contact strâns a particulelor alimentare cu sucurile digestive secretate la acest nivel.  La nivelul intestinului gros.

de cele mai multe particule alimentare. după care sunt preluaţi de sânge. vitaminele hidrosolubile. iar vitaminele liposolubile şi chilomicronii trec iniţial în limfă. aminoacizii şi acizii graşi cu lanţ scurt sunt preluaţi de sânge şi conduşi pe cale portala la ficat. electroliţi.  Astfel. astfel ca apa şi sărurile minerale.  Procesele de absorbţie a apei.  Procesul de absorbţie variază în funcţie de tipul de nutrienţi.  La nivelul cavităţii bucale. Absorbţia  Reprezintă procesul de trecere a substanţelor necesare organismului prin pereţii organelor tubului digestiv în mediul intern. . precum apa sau mineralele sunt absorbite la nivelul intestinului subţire. glucoza. înainte de formarea materiilor fecale. realizarea proceselor de absorbţie este neglijabilă. vitamine şi aminoacizi se manifestă la nivelul intestinului gros. a esofagului precum şi la nivelul stomacului.

De asemenea. se deplasează iniţial către inimă şi revin prin sistemul arterial. .  Aceşti hormoni sunt eliberaţi în sângele circulant de la nivelul tractului digestiv.  Principalii hormoni care controlează digestia sunt: ➢ gastrina influenţează stomacul să producă aciditatea necesară dizolvării şi digestiei alimentelor. Reglarea digestiei  Controlul digestiei pe cale hormonală  Majoritatea hormonilor care controlează funcţiile implicate în sistemul digestiv sunt produşi şi secretaţi de celulele mucoasei gastrice şi a intestinului subţire. stimulând sau inhibând motilitatea şi secreţia de sucuri digestive. gastrina intervine în dezvoltarea normală a celulelor din mucoasa stomacului. intestinului subţire şi a colonului. prin stimularea activităţii glandelor gastrice de a secretă pepsinogen şi HCl.

De asemenea este implicată în dezvoltarea normală a celuleor pancreatice şi stimulează descărcarea colecistului. bogată în bicarbonaţi ce ajută să neutralizeze aciditatea conţinutului gastric când acesta pătrunde în duoden. secretina stimulează ficatul să elaboreze bila. . De asemenea. ➢ Peptidul gastric inhibitor este influenţat de prezenţa masei alimentare în duoden.➢ Secretina influenţează secreţia pancreatică. ➢ Colecistochinina influenţează pancreasul să producă echipamentul enzimatic conţinut de sucul pancreatic. intervine în procesul de evacuare gastrică şi induce secreţia de insulină ➢ motilina influenţează motilitatea gstrointestinală şi stimulează producţia de pepsină.

 Acetilcolina intensifică deplasarea masei alimentare şi a sucurilor digestive.  adrenalina imprimă un efect de relaxare a stratului muscular din tractul gastrointestinal.  Nervii intrinseci  răspund prin reflexe locale atunci când asupra pereţilor în conţinutul cărora se află se exercită presiuni datorită prezenţei masei alimentare.  În rest. . Controlul digestiei pe cale nervoasă  Controlul nervos al cavităţii bucale şi faringelui este realizat de ramuri senzitive şi motorii din nervii cranieni. nervii intrinseci sunt responsabili cu deplasarea alimentelo şi cu semnalizarea glandelor secretoare de sucuri digestive  Nervii extrinseci  Neurotransmiţătorii prin care nervii extrinseci funcţionează sunt acetilcolina şi adrenalina. stimulând astfel secreţia acestora. activitatea organelor este controlată de nervii intrinseci şi extrinseci. scăzând viteza de circulaţie a sângelui la acest nivel. concomitent cu diminuarea sau oprirea digestiei.  Astfel.

 Unul reprezintă centrul apetitului. inhibând astfel apetitul . iar celălalt este centrul de saţietate. Reglarea apetitului  Pofta de mâncare este reglată de centrii nervoşi ai foamei localizaţi în hipotalamus. stimulând astfel apetitul ➢ peptidele YY sunt secretate e ileon şi colon ca răspuns la prezenţa alimentelor în tractul digestiv.  Hormonii din sistemul digestiv responsabil cu reglarea apetitului sunt: ➢ grelina produsă de stomac şi intestinul subţire în absenţa alimentelor în sistemul digestiv.