You are on page 1of 34

REZISTENŢA

ANTIINFECŢIOASĂ
DOBÂNDITĂ
Rezistenţa antiinfecţioasă

Bariere Pielea & Mucoasele


Suprafeţe rapid regenerative, perstaltism,
Invazie mucusul, cilii, curgerea urinii, a lacrimilor,
& Infecţie tusea

Rezistenţa naturală Mecanism umorale şi celulare de


rezistenţă
+ lizozim, secreţii sebacee şi mucoase,
aciditatea gastrică, flora normală,
complementul, fagocitoza, celulele NK

+ Inflamaţia
Mecanism umorale şi celulare de rezistenţă
Rezistenţa dobândită Anticorpi, citokine, LT- helper,
LT citotoxice
Rezistenţa înnăscută

• Prezentă de la naştere

• Nu este specifică de antigen

• Nu devine mai eficientă la o nouă expunere

• Nu are memorie

• Utilizează efectori umorali şi celulari

• Este puţin eficientă în afara rezistenţei dobândite

Este implicată în declanşarea şi amplificarea răspunsului imun


dobândit.
Rezistenţa dobândită
Imunitatea apare ca o adaptare la infecţie

• Se invaţă prin experienţă

• Conferă imunitatea patogenspecifică

• Este stimulată la a doua întâlnire

• Are memorie

• Utilizeaza efectori umorali şi celulari

• Nu este eficientă fără rezistenţa naturală

Anticorpii reflectă infecţiile la care a fost expus un individ.


Prezenţa lor este importană în diagnosticul unei infecţii .
Caractere distinctive ale imunității naturale și dobândite (adaptativă
Caracteristici Sistemul imun înnăscut Sistemul imun adaptativ
Receptori Codificați genetic Codificați de gene rezultate în
urma rearanjării somatice
Distribuție Nu este clonală, celulele Clonală, fiecare celulă fiind
aparținând aceleiași clase fiind purtătoarea unui anumit
egale receptor
Recunoaște Tipare moleculare mai multor Detalii moleculare ale
agenți infecțioși - PAMPs proteinelor (peptide),
zaharidelor
Discriminarea Este perfectă Imperfectă, deoarece depinde
self/nonself de experiența imunologică a
fiecăruia
Timp de acțiune Imediat, minute, ore Zile, săptămâni
Răspuns Molecule co-stimulatoare (B7) Expansiune clonală: anticorpi și
Citokine (IL-1β, IL-6) LT sensibilizate
Chemokine (IL-8) Citokine: IL-2, IL-4, γINF
Rezistenţa înnăscută:
Mecanisme de recunoaștere a agenților
infecțioși-
 Molecule de suprafață comune asociate
agenților infecțioși (PAMPS: pathogen
associated molecular pathern)
 Receptorii care le recunosc (PRR: Pattern
recognition receptor )
Paşi iniţiali în recunoaşterea agenţilor
infecţioşi
Sistemul rezistenţei naturale recunoaşte molecule de
suprafaţă (PAMPs-uri: pathogen associated molecular
pathern) care sunt:
• comune multor agenţi infecţioşi (bacterii, virusuri, fungi)
• neschimbate în cursul evoluţiei filogenetice
• neexprimate ţesuturilor gazdei
Patternuri microbiene (tipare)
Agenţii microbieni care exprimă aceste tipare pot fi
recunoscuţi şi eliminaţi de celule care utilizează
sisteme neschimbate, bine conservate de
recunoaştere, care includ PRR-urile (patternurile
de recunoaştere) ale neutrofilelor şi macrofagelor
PAMPs
 Lipopolizaharidul de perete al bacteriilor gram negative
 Lipoproteine bacteriene
 Porinele
 Peptidoglicanul bacteriilor gram pozitive
 Acizii teichoici și lipoteichoici
 Lipo-arabinomanani prezenți în peretele celular al bacteriilor
acido-alcoolo-rezistente
 Zaharide scurte care au la capăt fructoză sau manoză
 Flagelina din flagelii bacterieni
 Acizi nucleici virali și bacterieni
 N-formilmetionina, aminoacid ce intră în alcătuirea proteinelor
bacteriene
 Acizi lipoteichoici, glicolipide la fungi
 Fosforilcolina din membranele celulare bacteriene
PRR – Pattern recognition receptor
 PRR au fost împărțiți în 3 clase largi în funcție de expresia,
localizarea și funcția lor:
1. Receptori care semnalizează o infecție care după legarea de
PAMP-ul corespunzător, vor induce secreția de citokine care
sunt esențiale în declanșarea răspunsului inflamator și apoi a
răspunsului imun dobândit
2. Receptori fagocitari care favorizează atașarea și înglobarea
agentului infecțios în fagocitoză
3. Receptori solubili, secretați de Mf, celule epit., ficat – activează
complementul, opsonizează bacteriile, etc.

-
1.PRR care semnalizează o infecție
A. Familia receptorilor Toll-like: TLR
 Receptorii TLR pot fi situați pe
membrana citoplasmatică și pe
sistemul membranar intracelular
(endosomi). Pâna în prezent se cunosc
13 receptori Toll-like.
B. Receptorii de tip NOD
citoplasmatici
 proteine citoplasmatice care recunosc
componente ale peptidoglicanului
Christiane Nüsslein-Volhard
Premiul Nobel pentru Medicină 1995
Toll-Like Receptors (TLRs)
Receptor Cell Type
TLR1 Ubiquitous

TLR2 DCs, PMLs, and monocytes


TLR3* DC and NK cells, upregulated on epithelial and
endothelial cells
TLR4 Macrophages, PMLs, DCs, ECs, but not on
lymphocytes
TLR5 Monocytes, immature DCs, epithelial, NK, and T
cells
TLR6 High expression in B cells, lower on monocytes and
NK cells
TLR7 B cells, plasmacytoid percursor DCs

TLR8 Monocytes, low in NK cells and T cells

TLR9 Plasmacytoid percursor DCs, B cells, macrophages,


PMLs, NK cells, and microglial cells
TLR10 B cells, plasmacytoid precursor DCs

TLR11 Not Determined


2. PRR fagocitari de pe suprafața macrofagelor, PMN și
celulelor dendritice
• Receptorii pentru manoză se leagă de manoza sau
fructoza prezentă pe suprafața microbiană
•Receptori de tip ”scavanger”: se leagă de componente de
suprafață a peretelui celular ca, de pildă, LPS, peptidoglican și
acizi teichoici. Se mai pot lega de celule lezate și infectate
•Opsonine; molecule solubile care leagă cu un capăt de
bacterie și cu in capăt de celula fagocitară
•Proteinele de fază acută: MLB (manose binding protein) și
proteina C-reactivă
•Proteinele căii de activare a complementului
•Proteinele surfacante din alveolele pulmonare SP-A și SP-
D
•Receptori pentru N-formilmetionină: legarea potențează
mobilitatea și chemotaxia fagocitelor
Patternurile microbiene şi patternurile de recunoaştere

Lipopolizaharide bacteriene CD11b/CD18


-1-3-glucan fungic CD11c/CD18
Lipofosfoglican la Leishmanii CD14
Hemaglutinine B şi V Receptori pentru manoză
Eşecul rezistenţei naturale în recunoaşterea
agenţilor infecţioşi se produce când agentul
infecţios:

• nu exprimă la suprafaţă un pattern microbian


comun
• îşi schimbă rapid moleculele de suprafaţă
• evoluează mai rapid decât rezistenţa naturală

Recunoaşterea antigen-specifică prin sistemul imunităţii


dobândite s-a dezvoltat pentru a depăşi această problemă
Răspunsul celular la substanţele microbiene

Recunoaştere înnăscută Recunoaştere dobândită

Diferite substanţe microbiene Fiecare celulă recunoaşte o


singură substanţă
INVARIABILĂ FLEXIBILĂ şi VARIABILĂ
Sistemul imun

 discrimineazã “selful” de “non-self”;


 rãspunde prin efectori umorali şi
celulari care vor elimina ceea ce
este strãin organismului, menţinând
astfel individualitatea şi integritatea
acestuia;
 memoreazã acest rãspuns
Funcţionalitatea sistemului imun se bazeazã
pe complementaritatea stericã dintre doi
parteneri
 Antigen - non-self, are capacitatea de a induce modificări biologice ale
sistemului imun, care constau, în esenţă în apariţia
• efectorilor imuni umorali (anticorpi) şi
• celulari (limfocite sensibilizate).
 Receptorul pentru antigen - din partea organismului
• anticorp în ser şi secreţii şi
• receptor pentru antigen când se constituie ca parte componentă a
membranei celulare a limfocitelor (BCR pentru limfocitul B şi TCR pentru
limfocitul T).
Reacţiile imunologice
• fiziologice - asigură imunitatea organismului şi pe care omul încearcă să
le provoace artificial prin imunizare pasivă (seroterapie) sau activă
(vaccinare).
• imunopatologice - defavorabile organismului
1. Antigenul

1.1.Definiţie
1.2. Factori care influenţează antigenitatea
1.3. Antigenele de histocompatilitate
1.4. Antigenele microbiene
1.1. Antigenele. Definiţie.
Substanţe pe care organismul le percepe ca non self,
care produc un răspuns imunitar şi sunt capabile să
reaţioneze cu receptorii specifici
Antigenele complete
 Imunogenitate: capacitatea de a induce un RI
 Antigenicitate:proprietatea de a reacţiona specific cu
efectorii imuni a căror producere o induc
Antigene incomplete (Haptene)
 Lipsite de imunogenitate
 Antigenicitate

Sunt imunogene numai în asociere cu un carrier. Efectorii


imuni rezultaţi vor reacţiona la un contact ulterior şi cu
haptena liberă neasociată cu un carrier
Epitopii

Epitop – partea unui antigen recunoscută de


organism ca non self.
-mai mulţi epitopi diferiţi –faţă de care Ag
sintetizează tot atâţia AC diferiţi
- epitopi repetitivi (identici)

Paratop-partea complementară e efectorului imun


Poziţia epitopilor – esenţială în recunoaşterea lor de
către limfocitele T sau B
Epitopi B – epitopi structurali
Epitopii care vor fi recunoscuţi de anticorpi sau
limfocitele B sunt proeminenţe ale unor molecule
ghemuite la suprafaţa antigenului şi se numesc
epitopi structurali sau epitopi B.

Aceşti epitopi nu sunt antigenici decât în stare nativă,


denaturarea proteinei modificând aspectul acestor
epitopi.
Epitop T - secvenţial
•Limfocitele T recunosc
doar epitopi situaţi în
interiorul moleculei de
antigen şi care sunt peptide
scurte (8-10 aminoacizi).
• Aceşti epitopi liniari se
numesc epitopi secvenţiali
sau epitopi T.
•Ei sunt recunoscuţi de
limfocitelele T doar după
procesarea antigenului de
către macrofag şi după ce
ajung la suprafaţa acestuia.
Epitopi
 Deci LB recunoaşte epitopul ca o parte
a moleculei intacte de Ag, recunoaşte
haptena
 LT îşi vede epitopul corespunzător doar
după descompunerea moleculei,
recunoaşte partea ascunsă din
carrier
Antigenele

• timodependente stimulând sistemul imun


prin intermediul limfocitelor T după prelucrare
macrofagică (proteine)

• timoindependente care stimulează direct


limfocitele B, în stare nativă, fără intervenţia
limfocitelor T (polizaharide, epitopi repetitivi)
1.2. Factorii care influenţează
imunogenitatea

 Natura chimică: proteine, polizaharide, lipide


 Greutate moleculară peste 10.000 – discutabil
 Stabilitatea moleculei - gelatina
 Doza
 Ritm
 Calea de administrare
 Cuplarea cu un adjuvant:
 componentele de suprafaţă a bacteriilor care sunt asociate
corpului bacterian cu rol de adjuvant
 Calendar de vaccinări
Provenienţa antigenelor

antigene alogenice, care provin de la indivizii aceleiaşi


specii şi împart specia în grupe. Un exemplu de astfel de
antigene sunt antigenele eritrocitare care determină grupele
sanguine,

antigene singenice, care provin de la acelaşi organism


(identic genetic)
autoantigene, care sunt substanţe proprii organismului
ce au suferit o modificare, nemaifiind recunoscute ca “self” de
sistemul imunitar
antigene xenogenice sunt antigene care provin de la o
altă specie. Astfel de antigene, foarte importante în patologia
umană, sunt antigenele bacteriene.
1.3. Antigenele de
histocompatibilitate (MHC) (HLA)
Un grup de gene de histocompatibilitate-complex
MHC, care codifică Gp membranare împotriva cărora
se îndreaptă RI
Sunt considerate a fi cauză a rejetului de grefă
• MHC I (domenii: α1, α2, α3,β1) – pe toate celulele
nucleate(absente pe hematii)
• MHC II (domenii: α1, α2, β1, β2) – doar pe CPA (pe
macrofage)
• MHC III
 MHC I şi MHC II - recunoaşterea Ag de către LT,
deci iniţiază RI-constituind baza rezistenţei
antiinfecţioase dobândite
 Responsabile de restricţia imunologică
Complexul major de
histocompatibilitate MHC
 LT recunosc Ag străine doar dacă sunt în asociaţie cu
MHC
 LTh(CD4) recunosc Ag doar în asociaţie cu
MHCII; Ag vor fi prezentate LTh doar de macrofage şi
LB (baza restricţiei imunologice)
 LTc (CD8) recunosc Ag doar de suprafaţă doar
în asociaţie cu MHCI. Ele vânează celulele
organismului care devin non-self, prin modificarea
structurii antigenice de suprafaţă
 prin pătrundere de virus,
 în cazul microorganismelor ic,
 sau a transformării tumorale.
Complexul major de
histocompatibilitate MHC
Limfocite Tc (CD8) Limfocite Th (CD4)

2 1  1 Ag
Ag

3  2

MC – celule nucleate MC / macrofag


MHC I MHC II
1.4. Antigene bacteriene

antigenele capsulare (Streptococcus pneumoniae,


Klebsiella, Bacillus anthracis, antigenul de înveliş Vi al bacilului
tific, antigenul K al bacilului coli enteropatogen etc.),
antigenele de perete (antigenul O din peretele bacteriilor
gram-negative, proteina M a streptococului de grup A),
exoenzimele (coagulaza, hemolizinele secretate de
Staphylococcus aureus, fibrinolizinele streptococului beta-hemolitic
de grup A etc.),
exotoxinele (difterică, tetanică, diferitele enterotoxine etc.)

Răspunsul imun : în funcţie de habitat ( extra sau intracelular)


Superantigene
• Ag care stimulează în mod dramatic
necontrolat proliferarea LT,
•care au în structura receptorului
lor pentru Ag anumite specificităţi
vß, fără să se supună restricţiei MHC
•Nu se leagă de TCR, ci de partea
laterală a TCR şi a moleculelor MHC
aCPA.
•Toxine bacteriene (enterotoxinele
stafilococice,toxina şocului toxic)
•Nu induc un răspuns adaptativ ci o
activare a masivă a citokinelor cu
febră, hipertoxicitate sistemică,
imunosupresia şi şoc.
•Ele nu necesită prelucrare
macrofagică