You are on page 1of 20

UNIVERSITATEA ,,DUNĂREA DE JOS” DIN GALAŢI

FACULTATEA TRANSFRONTALIERĂ DE ŞTIINŢE UMANISTE, ECONOMICE ŞI


INGINEREŞTI

PROIECT
PROIECTE ECONOMICE
TEMA: INFLAŢIA

A REALIZAT: GRICENCO DANA


GRUPA: 3AI
COORDONATOR: SĂRACU ALINA FLORENTINA
INFLAȚIA – FORMĂ DE MANIFESTARE
A DEZECHILIBRELOR MONETARE
 1.1 CONCEPTUL ȘI GENEZA INFLAȚIEI
Termenul de inflaţie a început să fie frecvent utilizat în
rândul oamenilor de ştiinţă şi al oamenilor de afaceri
(bancheri), abia pe la sfârşitul secolului al XIX-lea, deşi
fenomenul inflaţionist exista cu mult înainte de această
perioadă.
Inflaţia este unul dintre cele mai controversate şi mai
complexe fenomene din economie care suscită numeroase
definiţii, interpretări şi încercări de măsurare şi
contracarare a efectelor ei.
În concepţia lui J.M. Keynes inflaţia este
generată de un surplus de cerere de
bunuri şi servicii căreia economia nu-i
poate răspunde. Fenomenul se traduce
printr-o creştere lentă a preţurilor, după
care, dacă se menţine impulsul iniţial,
creşterea preţurilor se cronocizează,
transformându-se în inflaţie
Economistul român Victor Slăvescu conside
că ori de câte ori semnele monetare sunt create
şi date în circulaţie pe piaţă, peste nevoile
reale ale producţiei şi schimbului de bunuri şi
servicii economice, de atâtea ori ne vom găsi
în faţa unei situaţii monetare anormale,
artificiale, numită inflaţie.
Reputatul economist român Costin Kiriţescu
defineşte inflaţia ca pe o “masă bănească
depăşind necesarul din economie, ceea ce
înseamnă o slăbire a puterii de cumpărare a
banilor”
Potrivit dicționarului explicativ al limbii române, inflaţia
este definită ca fiind un fenomen specific perioadelor de
criză economică, constând în deprecierea banilor de hârtie
aflaţi în circulaţie ca urmare fie a emiterii unei mase
băneşti peste nevoile reale ale circulaţiei, fie a reducerii
volumului producţiei şi circulaţiei mărfurilor, fapt care
duce la scăderea puterii de cumpărare a banilor
INFLAŢIA-FENOMEN MONETAR
Pornind de la ideia că inflaţia este un fenomen monetar
explicarea genezei şi naturii acestui fenomen complex
trebuie să înceapă de la formele istorice pe care le-au
îmbrăcat banii de-a lungul timpului.
Putem sintetiza trei forme istorice ale fenomenului
inflaţionist:
1. Forma monetaro bănească - devalorizarea
mascată a monedelor din metale preţioase.
2. Inflaţia banilor de hîrtie convertibili în aur -
cantitatea banilor de hârtie aflată în circulaţie
devenea excedentară faţă de cea care rezulta
din raportul dintre masa de aur monetar şi
etalonul aur.
3. Inflaţia banilor de hîrtie neconvertibili în aur -
deprecierea banilor de hârtie şi a banilor de
credit, care se exprimă prin creşterea
generalizată a preţurilor şi prin lipsa de
încredere a agenţilor economici în moneda
existentă.
CAUZELE INFLAŢIEI
 emisiunea excesivă de monedă peste nevoile
circulaţiei mărfurilor ;
 creşterea cererii agregate solvabile care
condiţionează inflaţia prin cerere;
 sporirea costurilor de producție;

 reducerea ofertei;

 creşterea volumului creditelor.


1.2 FORMELE DE MANIFESTARE A FENOMENULUI

INFLAȚIONIST
În funcție de intensitatea și durata în timp a inflației,
deosebim:
 inflație tîrîtoare - creşterea preţurilor nu depăşeşte circa
3-4% pe an;
 inflație moderată – creşterea preţurilor de până la 6%;

 inflaţie rapidă – rata anuală a inflaţiei se apropie de


10%;
 inflaţie galopantă – creșterea preţurilor peste 15% pe an;
 hiperinflaţia – creşterea lunară a preţurilor de consum
este mai mare de 50%.
 În funcție de originea și cauzele care generează fenomenul
inflaționist:
 inflație prin bani sau inflație prin monedă – emisiunea excesivă
de semene băneşti;
 inflaţia prin cerere – creşterea preţurilor cauzată de o situaţie de
dezechilibru între cererea solvabilă prea mare în raport cu oferta la un
anumit preţ;
 inflaţia prin costuri – creşterea preţurilor diferiţilor factori de
producţie cum ar fi creşterea salariilor, a dobânzilor, a preţurilor
materiilor prime, energiei,etc.;
 inflaţia prin salarii;
 inflaţia structurală – prezența unei situații grave din economie în
care cererea şi oferta agregată se modifică în sens contrar: cererea
agregată creşte, iar oferta agregată scade;
 inflaţia importată - creşterea costurilor bunurilor economice la
producerea cărora s-au folosit resurse importante scumpe;
 inflaţia prin credit – creşterea substanţială a creditului care duce
relativ repede la dezechilibrul inflaţionist.
 în funcție de așteptările inflaționiste:
 inflaţia anticipată sau inflație așteptată - este inflaţia
pe care toţi actorii economici sunt capabili să o prevadă şi
astfel să se protejeze împotriva ei;
 inflaţia neanticipată – depăşeşte capacitatea de
producţie a actorului economic;
 1.3 MODALITĂȚILE DE CUANTIFICARE A INFLAȚIEI
Dezechilibrul inflaţionist presupune un excedent de masă
monetară sau de cerere nominală de care dispun agenţii
economici şi care nu este acoperit printr-o ofertă reală
adecvată.
Astfel, mărimea inflaţiei poate fi cuantificată prin volumul
semnelor monetare care nu au acoperire în mărfuri necesare
şi cerute de populaţie.
Măsurarea statistică a inflației a fost
iniţiată de către episcopul anglican
Fleetwood Wiliam, în 1707, care a
identificat o creştere de preţuri de 500% în
economia engleză, între 1440 şi 1707,
meritul său fiind recunoscut ulterior prin
sintagma părinte al indicilor de preţ.
 Indicele preţurilor de consum (IPC)
Furnizează o estimare a evoluţiei de ansamblu a preţurilor la
mărfurile cumpărate şi a tarifelor la serviciile utilizate de
către populaţie pentru satisfacerea necesităţilor de cotidiene
într-o anumită perioadă căre poartă denumirea de perioadă
curentă, faţă de o perioadă fixă sau de bază.
În calculul indicelui preţurilor de consum se iau în
considerare numai elementele care intră în consumul
populaţiei iar autoconsumul de bunuri şi servicii din
producţia proprie a gospodăriei familiale cît şi cheltuielile în
formă de impozite, taxe, amenzi, dobânzi plătite la credite,
rate de asigurare şi altele sunt excluse şi nu pot fi luate în
considerare la calculul acestui indice.
Formula de calcul al acestui indice este următoarea:
IPC = ( Npt/Npt-1 ) x 100
Pe baza indicelui preţurilor de consum se determină rata
inflaţiei, în conformitate cu următoarea formulă:
Rit = [( Npt – Npt-1)/Npt-1] x 100
Rit = IPC – 100%
unde:
IPC – indicele preţurilor de consum;
Npt – nivelul preţurilor în anul t;
Npt-1 – nivelul preţurilor în anul t-1;
Rit – rata inflaţiei în anul t.
 Puterea de cumpărare a banilor (Pcb)
reprezintă cantitatea de bunuri şi servicii ce poate fi
cumpărată cu cantitatea de bani existentă în economie (M), la
un nivel dat al preţurilor (P). Calcularea puterii de
cumpărare a banilor se efectuează după următoarea formulă:
Pcb = M/P
În dinamică, puterea de cumpărare a banilor se exprimă prin
calcularea indicelui puterii de cumpărare a banilor (Ipcb).
La rândul său, indicele puterii de cumpărare a banilor se
calculează după următoarea formulă:
Ipcb = (Im/Ip) x 100
unde:
Im - indice masă monetară (M1/Mo x 100);
Ip - indice preţ.
 Indicele general al preţurilor (IGP)
măsoară evoluţia tuturor preţurilor din economie, respectiv atât
a preţurilor bunurilor consumate de către gospodării cât şi a
preţurilor bunurilor care intră în procesele de producţie.
Cuantificarea inflaţiei prin intermediul indicelui general al
preţurilor reprezintă modul cel mai general de măsurare al
inflaţiei.
 Deflatorul PIB
arată evoluţia nivelului mediu al preţurilor tuturor bunurilor
şi serviciilor incluse în PIB, şi se calculează după următoarea
formulă:
Deflatorul PIB = (PIB nominal / PIB real) x 100
Deflatorul PIB are o sferă de cuprindere mai mare ca a
indicelui preţurilor de consum, cuprinzând mişcarea
preţurilor în întreaga economie naţională, dar este un
indicator tardiv, dat fiind perioada de timp după care
informaţiile privind mărimea PIB-ului sunt disponibile, cât şi
variantele succesive de calcul din punct de vedere al preciziei
(provizorie, semidefinitivă, definitivă).
CONCLUZIE

Prin inflație subînțelegem nu altceva decât un dezechilibru


major prezent în economia unei țări fiind reprezentat de o
creștere generalizată a prețurilor și de scăderea simultană a
puterii de cumpărare a monedei naționale.
Inflația este un indicator final, care arată la sfârsit de an fiscal
gradul de eficiență al politicilor guvernamentale monetare,
fiscale, legislative, etc., alături de politicile Băncii Centrale, în
special dacă acestea se coordonează și conduc la o stabilitate a
prețurilor de consum.
Inflaţia rămâne cea mai de temută şi controversată formă a
dezechilibrului macroeconomic, din punct de vedere al analizei
naturii sale şi a cauzelor şi mecanismelor declanşatoare.