CAPITOLUL 7

MANAGEMENTUL STOCURILOR

1. Clarificări privind conţinutul stocurilor şi factorii de influenţă a

mărimii acestora.

2. Costurile stocurilor.

3. Cantitatea optimă de comandat.

 Managementul fondului de rulment presupune observarea
secvenţială a tuturor componentelor activelor circulante finanţate din
capitalul de lucru al întreprinderii:

managementul stocurilor;

managementul efectelor comerciale de primit;

managementul numerarului şi a celorlalte valori mobiliare

lichide.
 1. Clarificări privind conţinutul stocurilor şi factorii de
influenţă a mărimii stocurilor

 Stocurile reprezintă principala componentă finanţată din capitalul de

lucru deoarece ponderea stocurilor în totalul activelor circulante oscilează
între 10%–70 % în funcţie de mărimea, profilul şi gradul de capitalizare a
întreprinderii.

 Managementul stocurilor influenţează direct profitabilitatea

întreprinderii deoarece:
- un nivel prea mare a stocurilor determină costuri de deţinere a
stocurilor suplimentare influenţând astfel negativ profitul;

- un nivel nesatisfăcător al stocurilor influenţează negativ derularea

normală a procesului de producţie determinând o reducere a
producţiei, a volumului vânzărilor şi implicit a profitabilităţii
întreprinderii.

 Atunci când managementul întreprinderii este capabil să obţină un

volum majorat al vânzărilor cu stocuri diminuate, nivelul de rentabilitate
este mai ridicat.
 Gradul de risc creşte atunci când nivelul stocurilor îndeosebi de
materii prime este prea scăzut.

 Managementul întreprinderii este obligat să găsească punctul de

echilibru corespunzător punctului optim al aprovizionărilor.

 Factorii care determină mărimea stocurilor sunt:

- nivelul previzionat al vânzărilor;

- durata procesului de producţie;
- perisabilitatea produselor finite obţinute;
- posibilitatea de înlocuire a stocurilor;
- consecinţele care apar atunci când întreprinderea nu dispune de
un anumit tip de stoc, la momentul oportun.

 În componenţa stocurilor intră:

a) materiile prime;
b) producţia neterminată;
c) produsele finite.
 a) Materiile prime – reprezintă componenta materială necesară
consumului tehnologic, iar mărimea stocului depinde de:

- cifra anticipată a vânzărilor;

- volumul producţiei;

- caracterul sezonier al producţiei (specific agriculturii);

- posibilitatea întreprinderii de a se aproviziona la momentul

oportun:
- pentru a preveni costurile inutile determinate de deţinerea
unor stocuri supranormative;
- pentru prevenirea situaţiilor de criză care pot afecta serios
procesul de producţie.
 b) Producţia neterminată – include procesul de transformare a
materiilor prime în produse finite şi este condiţionată de :

- perioada de timp necesară procesului de transformare a

materiile prime în produse finite;
- procesul tehnologic specific fiecărei activităţi;
- modul de organizare a producţiei şi capacitatea tehnologică a
întreprinderii;
- progresul tehnic.

 Scurtarea procesului de producţie determină în general reducerea

costurilor de producţie.

 Perioada de rotaţie a producţiei neterminate este mai mare în

agricultură datorită proceselor biologice specifice fiecărei culturi, specii
şi categorii de animale ceea ce influenţează substanţial modalitatea de
finanţare a producţiei agricole.
 c) Produsele finite.

 Nivelul stocurilor de produse finite este influenţat de:

volumul producţiei;
capacitatea de vânzare a producţiei obţinute.

 Previziunea corectă a vânzărilor este o sarcină importantă cu implicaţii

asupra întregului flux operaţional şi de plăţi.

2. Costurile stocurilor

 Se disting două tipuri de stocuri:

1) stocuri de lucru - au menirea de a acoperi necesarul de moment
al consumului în procesul de producţie, iar mărimea lor depinde de:
- volumul producţiei;
- vânzări.
2) stocuri de siguranţă - asigură acoperirea la nevoie a necesarului
de consum sau de vânzări suplimentare, faţă de un consum previzionat.
 Scopul principal al managementului stocurilor este asigurarea
procesului de producţie şi a vânzărilor cu eforturi (COSTURI) minime.

 Deosebim următoarele categorii de costuri:

a) Costuri legate de deţinerea stocurilor, provenind din:
- costul capitalului blocat;
- costuri de depozitare şi manipulare;
- costuri cu asigurările;
- taxe de proprietate;
- amortizarea şi uzura morală;
- altele specifice.
b) Costuri legate de comanda şi primirea stocurilor, generate de:
- costul comenzilor, inclusiv al organizării aprovizionării;
- costuri de expediţie şi manipulare.
c) Costuri legate de lipsa stocurilor, influenţate de:
- pierderea de vânzări;
- pierderea încrederii clienţilor;
- dereglări ale procesului de producţie.

 Costurile legate de lipsa stocurilor pot fi compensate prin

constituirea stocurilor de siguranţă.
 a) Costurile legate de deţinerea stocurilor - cresc în general direct
proporţional cu media cantităţii de stocuri, care la rândul ei depinde de
frecvenţa cu care are loc efectuarea comenzilor.

 Pentru determinarea costului total de deţinere a stocului ne folosim

de următoarele formule:

Cantitatea aprovizionata Q
Sm  Sm 
2 2 I
Sm 
numarul de unitati vandute I 2N
Q Q
numarul de comenzi pe an N

CTDS = VSm  C
CTDS = Sm  P  C

Q – mărimea unei comenzi de P – preţul de achiziţie pe unitatea de

aprovizionare a stocurilor produs
N – numărul de comenzi pe an C – costuri de deţinere ca % din
I – numărul de unităţi vândute din valoarea stocurilor
stoc (valorificate în producţie) CTDS – costul total de deţinere a
Sm – stocul mediu stocului
VSm – valoarea stocului mediu
 b) Costurile de comandă (costurile cu comenzile) includ:
- costurile de plasare a unei comenzi;
- memorandumurile care se transmit partenerilor furnizori;
- convorbirile telefonice;
- organizarea producţiei funcţie de evoluţia comenzilor;
- recepţionarea mărfurilor aprovizionate;
- cheltuieli cu transporturile;
- alte cheltuieli ce privesc personalul implicat în acest proces.

 Costurile de comandă sunt considerate FIXE, indiferent de mărimea

comenzii şi se calculează astfel:

CTC = F  N

CTC – costul total anual de comandă

F – costul fix unitar de comandă şi recepţionare a stocurilor
N – numărul de comenzi pe an
 Costurile totale ale stocurilor (CTS) se calculează prin însumarea
costurilor totale de deţinere CTDS cu costurile anuale totale de
comandă CTC astfel:
CTS = CTDS + CTC
CTS = Sm  P  C + F  N
Exemplu: firma „X” estimează realizarea unui volum de vânzări de I=4000
unităţi de produs pe an şi analizează următoarele variante de
aprovizionare:
V1 - 1 aprovizionare pe an;
V2 - 4 aprovizionări pe an;
V3 - 8 aprovizionări pe an.
Preţul de achiziţie pe unitatea de stoc este de P=1000 U.M.
Costul unitar pe comandă este de 200.000 lei.
Pentru gestionarea stocului firma trebuie să suporte şi
următoarele costuri exprimate procentual la valoarea stocului:
- costul capitalului folosit pentru finanţarea stocului: ex. 50%
dobândă la împrumutul destinat finanţării stocului;
- costuri de depozitare (pentru spaţiu, utilităţi etc.): ex. 2,5%;
- costuri cu asigurările. ex. 5%;
- costuri cu taxe, amortizări, altele: ex. 2,5%.
TOTAL COSTURI: 60%
 Specificare V1 V2 V3

I 4000 4000 4000

N 1 4 8
P 1000 1000 1000
F 200.000 200.000 200.000
C 60% 60% 60%
Q (Q=I/N) 4000 1000 500
Sm (Sm=Q/2) 2000 500 250
VSm (VSm= SmP) 2.000.000 500.000 250.000

CTDS (CTDS=VSmC) 1.200.000 300.000 150.000

CTC (CTC=FN) 200.000 800.000 1.600.000

CTS (CTDS+CTC) 1.400.000 1.100.000 1.750.000

 Cu cât creşte numărul aprovizionărilor (celelalte condiţii rămânând

constante) se poate constata că:
- scade valoarea capitalului imobilizat în stocuri (VSm);
- scad cheltuielile totale de deţinere a stocului (CTDS);
- cresc cheltuielile totale de comandă (CTC).
 3. Cantitatea optimă de comandat

 Se pune problema determinării cantităţii optime de comandat astfel

încât costurile totale rezultate să fie minime.

 Pentru determinarea cantităţii optime de comandat se foloseşte

modelul cantităţii comandate economic (EOQ – „economic ordering
quantity model”).

 Modelul EOQ este utilizabil în condiţiile în care:

- cifra vânzărilor (consumului) este previzionată cu exactitate;

- vânzările (consumul) să fie uniforme pe tot parcursul anului;
- comenzile sunt onorate fără întârziere;
- celelalte mărimi (F, C şi P) să fie fixe, indiferent de procedeele
folosite în procesul de aprovizionare şi gestionare a stocurilor.
 Cantitatea optimă de comandat se calculează folosind formula:

2 F  I
EOQ 
CP

EOQ – cantitatea optimă de comandat

F – costurile fixe de trimitere şi înregistrare a comenzii
I – cifra anuală a vânzărilor (consumului) în unităţi de produs
C – costuri de deţinere ca % din valoarea stocurilor
P – preţul de achiziţie pe unitatea de stoc

2  200000  4000
EOQ   1633
0,6  1000
 Numărul de aprovizionări pe an va fi de:

N= I/Q = 4000/1633= 2,45

 Costul total al stocurilor va fi de:

CTS = CTDS+CTC = VSmC + FN = SmCP + F I/Q =

= Q/2 PC + F I/Q

CTS = 1633/2 10000,6 + 200000 4000/1633

CTS = 979.795

 Stocul mediu optim pe parcursul anului (în condiţiile în care nu

există stocuri nici la începutul şi nici la sfârşitul perioadei) va fi:

Sm = Q/2 = 1633/2 = 816,5

 Ilustrarea grafică a modelului EOQ se prezintă astfel:
Costuri de comandă şi
deţinere a stocurilor
(U.M.)

CTS

CTD

A
979.795

CTC

1633 Cantitatea comandată (Q)

EOQ
 Constituirea stocurilor de siguranţă este necesară pentru a preveni
dereglări:
- ale procesului de producţie;
- ale vânzărilor.
 Stocurile de siguranţă majorează costurile de deţinere a stocurilor.

 Alţi factori care condiţionează „politica gestiunii stocurilor”:

1. Efectul inflaţiei – acest factor de influenţă asupra managementului
stocurilor este luat în seamă la nivele mai mari ale ratei inflaţiei.
2. Lipsa disciplinei contractuale - obligă la deţinerea de stocuri de
siguranţă.
3. Sistemul „just – in – time” sau JIT („chiar la timp”) - presupune
coordonarea aprovizionărilor în funcţie de nevoile producţiei. Avantaje:
- diminuarea stocului de materii prime la producător;
- diminuarea stocului de produse finite la furnizor.
4. Utilizarea sistemelor computerizate de gestionare a necesarului de
materiale:
- presupune elaborarea comenzii de aprovizionare atunci când nivelul
stocurilor a ajuns la o anumită limită;
- favorizează diminuarea costurilor legate de stocuri şi creşterea
profitabilităţii întreprinderii.