IV.

ELEMENTE TEHNICO-TACTICE DE BAZĂ

ALE JOCULULUI DE HANDBAL
IV. 1. Definirea termenilor şi precizarea
conţinutului tehnico-tactic al jocului de handbal.

Tehnica jocului de handbal reprezintă un

ansamblu de deprinderi motrice specifice care vizează
manevrarea mingii, precum şi deplasările jucătorilor în
vederea acestei manevrări, în scopul realizării
randamentului maxim (Teodorescu Leon). Aceasta nu
poate fi concepută ca un scop în sine, ci în strânsă
legătură cu tactica şi este condiţionată de regulamentul
de joc care delimitează un cadru precis în executarea
procedeelor tehnice.
 Elementele tehnicii reprezintă forme generale ale
deprinderilor motrice specifice, având un caracter
abstract. Utilizarea noţiunii de element tehnic survine
din necesitatea de a grupa şi clasifica acţiunile motrice
concrete care se execută în timpul jocului. Cei mai mulţi
autori români prezintă următoarele elemente tehnice:
poziţia fundamentală, mişcarea în teren, ţinerea mingii,
prinderea mingii, aruncarea (pasarea) mingii, driblingul,
fenta, aruncarea la poartă, scoaterea mingii de la
adversar, blocarea aruncărilor la poartă, elemente de
tehnică a jucătorului pivot.
Pentru acest curs propunem o prezentare a
elementelor tehnice care să releve mai pregnant
importanţa jocului în faza de apărare; pentru fiecare
element tehnic al atacantului vom prezenta şi elementul
tehnic prin care apărătorul se opunea acestuia:
Poziţia fundamentală (în atac şi în apărare)
Mişcarea în teren (în atac şi în apărare)
  Ţinerea, prinderea, pasarea mingii - scoaterea mingii
ţinute din dribling
 Conducerea mingii (driblingul) - scoaterea mingii din
dribling
 Depăşirile (mişcările înşelătoare) - contracararea
depăşirilor
 Aruncarea la poartă - blocarea aruncărilor la poartă
 Tehnica jucătorului pivot
 Tehnica jucătorului portar
Procedeul tehnic reprezintă modul concret de
execuţie a elementelor tehnice. De exemplu: elementul
tehnic „aruncare” presupune acţiunea motrică a
jucătorului prin care acesta încearcă să înscrie un punct
în poarta adversă, fără să precizăm felul în care se
realizează acest lucru. Precizarea modului în care se
execută aruncarea (din alergare, din săritură, cu plonjon,
cu boltă, etc) defineşte procedeul tehnic ce face parte
din categoria elementului aruncare.
 Tehnica jocului de handbal nu reprezintă un scop
în sine, ci este în strânsă legătură cu tactica jocului.
Procedeele tehnice, deşi se pot învăţa şi în condiţii
izolate de joc, au un bogat conţinut tactic, execuţia lor
subordonându-se relaţiei faţă de posesia mingii,
coechipieri şi adversari.
Tactica jocului de handbal reprezintă organizarea
şi coordonarea acţiunilor propriilor jucători, valorificând
calităţile şi particularităţile acestora precum şi lipsurile în
pregătire a adversarilor în vederea realizării cu succes a
sarcinilor de joc. Toate acestea vor fi însoţite de
preocuparea permanentă de respectare a regulamentului
şi a moralei sportive. Noţiunea de tactică va cuprinde
totalitatea principiilor şi regulilor după care acţionează
jucătorii unei echipe în atac/apărare în vederea realizării
unui joc coordonat unitar împotriva sistemului de joc
advers.
 La baza combinaţiilor dintre jucători stau acţiunile
tactice individuale.
Principiile tacticii în atac şi în apărare sunt norme
fundamentale pe care trebuie să le respecte toţi jucătorii
şi care trebuie să stea la baza pregătirii echipelor.
Principiile tacticii în atac sunt: asigurarea posesiei
mingii, atacarea permanenta a porţii adverse, variaţii de
ritm în circulaţia mingii şi a jucătorilor, alternarea
acţiunilor tehnico-tactice, respectarea posturilor şi a
sarcinilor specifice acestora, schimbarea jocului de pe o
parte pe alta a terenului, etc.
Principiile tacticii în apărare sunt: asigurarea
echilibrului defensiv, replierea în timp util în apărare,
repartizarea adversarilor, plasamentul între adversarul
cu minge şi propria poartă, atacarea adversarului cu
minge, acordarea ajutorului coechipierului alăturat care
se apără la atacantul cu minge, etc.
 Fazele jocului de handbal în atac şi în
apărare sunt:

Atac Apărare

faza I contraatacul direct sau cu replierea

intermediar, cu un vârf
sau cu două vârfuri
faza a II-a contraatacul susţinut zona
temporară
faza a organizarea atacului organizarea
III-a apărării
faza a IV- atacul organizat apărarea
a organizată
IV.2. Poziţia fundamentală
în atac se învaţă odată cu
prinderea şi pasarea mingii
Jucătorul care urmează să
primească mingea este orientat
cu faţa spre posesorul mingii,
cu braţele îndoite din coate şi
îndreptate în direcţia mingii,
genunchii uşor flexaţi, trunchiul
puţin îndoit pe bazin şi spatele
uşor rotunjit Această poziţie
favorizează mişcările în teren,
prinderea mingii, depăşirea,
aruncarea la poartă (fig. 1)
 Se învaţă separat şi se perfecţionează împreună
cu celelalte elemente de tehnică în atac, fiind baza de
plecare pentru oricare dintre ele.
Pf 1. Câte doi faţă în faţă, profesorul descrie şi
demonstrează poziţia fundamentală în atac ,ceilalţi imită
şi se corectează reciproc.
Pf 2 Elevii se deplasează în teren, la semnalul
profesorului se opresc în poziţie fundamentală cu faţa
spre acesta.
Pf. 3 Orice formaţie de prindere şi pasare. Când
trec la coada şirului elevii adoptă poziţia fundamentală.
 Poziţia fundamentală în apărare este uşor de
învăţat şi executat încă de la primele lecţii, mai dificilă
fiind pregătirea fizică necesară executării ei pe tot
parcursul jocului cu maximă eficienţă. Apărătorul are
braţele ridicate la înălţimea paselor atacanţilor, cu
coatele îndoite, trunchiul uşor înclinat înainte, picioarele
depărtate la lăţimea umerilor. Indiferent de zona pe
care se apără, jucătorul va fi orientat în permanenţă cu
faţa spre minge.
Pf. 4 Elevii grupaţi în perechi, faţă în faţă, în
poziţie fundamentală de apărare, execută deplasări în
diferite direcţii, la comanda unuia dintre parteneri.(“în
oglindă”). La următoarea repetare rolurile se schimbă
Pf. 5 (Idem Pf. 4) Elevii care comandă deplasările
poate să execute şi alte sarcini (ghemuiri, sărituri,
diferite mişcări ale braţelor).
 Pf. 6 Doi elevi la 10-11m de poartă şi la 7-8m
între ei (Is şi Id) execută pase în pătrundere. Patru
jucători în zonele centrale şi intermediare ale apărării în
poziţie fundamentală de apărare, execută ieşire rapidă
când mingea se află la atacantul de pe partea lor,
respectiv, retragere rapidă când mingea se află la
atacantul de pe partea opusă. Pe tot parcursul
deplasărilor jucătorii vor menţine poziţia fundamentală.
Pf. 7 Doi elevi la semicerc pe posturi de apărători
intermediari, în poziţie fundamentală de apărare. Ceilalţi
elevi sunt aşezaţi pe două şiruri pe Is şi Id, pasează în
pătrundere şi se retrag la coada şirului propriu.
Apărătorii execută aceleaşi sarcini ca la exerciţiul
precedent (ieşire – retragere).
 IV.3. Mişcarea în teren – totalitatea acţiunilor de
deplasare a jucătorilor efectuate în scopul obţinerii unei
poziţii avantajoase în teren, faţă de adversar, (atacanţii –
pentru a înscrie puncte, iar apărătorii-pentru a evita
primirea de goluri şi pentru a intra în posesia mingii).
Principalele acţiuni de deplasare în teren pot fi
clasificate astfel:
În atac - pentru trecerea din apărare în atac
organizat
- în cadrul atacului poziţional
În apărare - pentru trecerea din atac la apărarea
organizată
- în cadrul apărării organizate
Procedeele de deplasare specifice fazelor de trecere
din atac în apărare şi din apărare în atac sunt:
 –alergare tropotită şi lansată- cu faţa, cu spatele,
lateral, cu schimbări de direcţie(pe distanţa dintre
cele două semicercuri);
–săriturile – de pe loc, din deplasare;
–opririle, pornirile.
Procedeele de deplasare specifice fazelor de joc
în sistem (a IV-a) în atac şi apărare sunt:
–alergarea de viteză pe distanţe scurte( 3-7 m sau
mai mult), cu paşi adăugaţi, încrucişaţi, cu faţa, cu
spatele, lateral, oblic înainte şi înapoi;
–săriturile de pe loc, din deplasare, de pe unul sau
de pe ambele picioare;
–schimbările de direcţie;
–opririle, întoarcerile, pornirile.
 Deşi sunt procedee destul de simple, deplasările
în teren au un rol decisiv, toate acţiunile de atac şi
apărare, având un bogat conţinut tactic.
Mt1 Sprinturi scurte (pe distanţe de 3-5-10 m) în
direcţii opuse sau alternate cu alte forme de alergare.
Mt2 Alergare de viteză pe distanţă de 25-30 m.
Mt3. Opriri bruşte executate din alergare în cea
mai mare viteză, urmate de porniri rapide în alte
direcţii.
Mt4 Sărituri înalte (“ca mingea”, pe un picior, cu
ridicarea genunchilor la piept, din ghemuit în ghemuit).
Mt5. Alergare cu schimbări de direcţie.
Mt6. Deplasări laterale, înainte, înapoi, specifice
jocului de apărare.
Mt7. Alergare printre şi peste diferite obstacole
(fig. 2).
 Mt8. Ştafete cu diferite forme de alergare (cu
faţa, cu spatele).
Mt9. Joc dinamic: “Crabii şi creveţii”. Două echipe
de câte 10-12 jucători aliniate pe două rânduri, spate în
spate, la linia de la mijlocul terenului. Distanţa dintre
jucători va fi de cel mult 1m, iar intervalul dintre ei, de
1-2 paşi. În faţa fiecărei echipe se trasează o linie la 10-
12 m care reprezintă “casa”. Jucătorii unei echipe se vor
numi “crabii”, iar ceilalţi, “creveţii”.
Conducătorul jocului strigă numele unei echipe
care trebuie să alerge spre casa sa, fiind urmărită de
jucătorii celeilalte echipe. Fiecare jucător atins înainte de
a depăşi linia casei aduce un punct echipei adverse.
Jocul se repetă de câteva ori, conducătorul jocului
strigând fiecare echipă de acelaşi număr de ori (fig. 3).
 Mt10. Joc dinamic: “Cursa pe numere”. Jucătorii
sunt împărţiţi în echipe cu un număr egal de jucători
aşezaţi pe şiruri înapoia unei linii de plecare, în poziţia
aşezat cu picioarele încrucişate. Fiecare jucător primeşte
un număr (de la 1 la…n.). La 10-15m în faţa fiecărui şir se
află un obiect ce urmează a fi ocolit. Jucătorul cu numărul
strigat de conducătorul jocului se ridică, aleargă pe partea
dreaptă a şirului ocoleşte obiectul şi revine la locul său.
Echipa al cărei jucător a ajuns primul primeşte un
punct. Câştigă echipa care a acumulat mai multe puncte
până la sfârşitul jocului (fig. 4).
Indicaţii metodice: Pentru a mări atractivitatea
jocului profesorul poate striga acelaşi număr imediat ce
jucătorul s-a aşezat.
Se recomandă ca echipele să fie echilibrate ca
valoare.
 Mt11.Elevii repartizaţi pe perechi, faţă în faţă,
apărător şi atacant. La dreapta şi la stânga
”apărătorului” sunt aşezate două obiecte (mingi, conuri,
etc), la o distanţă de 3-4m între ele. Elevul “atacant”
încearcă să atingă unul din cele două obiecte care pot fi
apărate numai prin atingerea de către apărător.