You are on page 1of 191

PURIFICAREA

PURIFICAREA
GAZELOR INDUSTRIALE
GAZELOR INDUSTRIALE
Sef lucrari dr. ing. Sef lucrari dr. ing.
Mihaela Neagu Mihaela Neagu

CUPRINS
CUPRINS
1. 1. SEPARAREA SISTEMELOR ETEROGENE SEPARAREA SISTEMELOR ETEROGENE
2. 2. ABSORBŢIA ŞI DESORBŢIA MONOCOMPONENT ABSORBŢIA ŞI DESORBŢIA MONOCOMPONENT
3. 3. CONSIDERA II GENERALE PRIVIND ELIMINAREA HIDROGENULUI Ț CONSIDERA II GENERALE PRIVIND ELIMINAREA HIDROGENULUI Ț
SULFURAT DIN GAZE PRIN ABSORB IE ÎN SOLU II APOASE DE Ț Ț SULFURAT DIN GAZE PRIN ABSORB IE ÎN SOLU II APOASE DE Ț Ț
ETANOLAMINE ETANOLAMINE
4. 4. ELIMINAREA HIDROGENULUI SULFURAT DIN GAZE PRIN ABSORB IE Ț ELIMINAREA HIDROGENULUI SULFURAT DIN GAZE PRIN ABSORB IE Ț
ÎN SOLU II DE SĂRURI ALCALINE Ț ÎN SOLU II DE SĂRURI ALCALINE Ț
5. 5. ALTE PROCEDEE DE ELIMINARE A HIDROGENULUI SULFURAT ALTE PROCEDEE DE ELIMINARE A HIDROGENULUI SULFURAT
6. 6. ELIMINAREA DIOXIDULUI DE CARBON DIN GAZE ELIMINAREA DIOXIDULUI DE CARBON DIN GAZE
7. 7. ELIMINAREA SIMULTANĂ ŞI SELECTIVĂ A HIDROGENULUI SULFURAT ELIMINAREA SIMULTANĂ ŞI SELECTIVĂ A HIDROGENULUI SULFURAT
ŞI ŞI DIOXIDULUI DE CARBON DIN GAZE DIOXIDULUI DE CARBON DIN GAZE
8. 8. ELIMINAREA MERCAPTANILOR ELIMINAREA MERCAPTANILOR ŞI DIOXIDULUI DE SULF DIN GAZE ŞI DIOXIDULUI DE SULF DIN GAZE
9. 9. TRANSFERUL DE MASĂ ÎN SISTEMUL GAZ-SOLID TRANSFERUL DE MASĂ ÎN SISTEMUL GAZ-SOLID
10. 10. USCAREA GAZELOR USCAREA GAZELOR

1. SEPARAREA 1. SEPARAREA
SISTEMELOR ETEROGENE SISTEMELOR ETEROGENE
Un sistem heterogen este format din cel puţin două faze distincte: Un sistem heterogen este format din cel puţin două faze distincte:
faza continuă (gazoasă, lichidă sau solidă); faza continuă (gazoasă, lichidă sau solidă);
faza dispersă (gazoasă, lichidă sau solidă). faza dispersă (gazoasă, lichidă sau solidă).
Clasificarea sistemelor eterogene gazoase şi lichide: Clasificarea sistemelor eterogene gazoase şi lichide:

Separarea sistemelor eterogene în fazele constituente se realizează fie sub
ac iunea unor câmpuri de for e (gravitationale, centrifugale, electrice, acustice ț ț
etc), fie prin intermediul unui mediu de filtrare.
În func ie de for a motrice care determină separarea sistemelor eterogene se ț ț
disting următoarele procese: sedimentarea, filtrarea, centrifugarea, separarea
electrică şi separarea sonică (acustică).
1.1. Sedimentarea 1.1. Sedimentarea
Prin sedimentare se în elege separarea sistemelor eterogene lichide sau gazoase în ț Prin sedimentare se în elege separarea sistemelor eterogene lichide sau gazoase în ț
fazele constituente sub ac iunea gravita iei asupra fazelor de densită i diferite. ț ț ț fazele constituente sub ac iunea gravita iei asupra fazelor de densită i diferite. ț ț ț
Particulele care formează faza dispersă, cu densitatea mai mare decât a fazei Particulele care formează faza dispersă, cu densitatea mai mare decât a fazei
continue , sub ac iunea câmpului de for e gravita ionale, se depun cu o viteză ț ț ț continue , sub ac iunea câmpului de for e gravita ionale, se depun cu o viteză ț ț ț
denumită viteză de sedimentare . denumită viteză de sedimentare .
Viteza depinde de natura, forma, caracteristicile geometrice şi densitatea lor, de Viteza depinde de natura, forma, caracteristicile geometrice şi densitatea lor, de
proprietă ile fizico-chimice ale fazei continue. ț proprietă ile fizico-chimice ale fazei continue. ț
p
ρ
ρ
s
w

Mişcarea particulelor solide într-un fluid este condi ionată de ț Mişcarea particulelor solide într-un fluid este condi ionată de ț
diferen a care există între densitatea particulei şi cea a fluidului ț diferen a care există între densitatea particulei şi cea a fluidului ț
şi de exercitarea asupra particulei a trei for e: ț şi de exercitarea asupra particulei a trei for e: ț
Gravitaţională Gravitaţională
Arhimede (for a de plutire) ț Arhimede (for a de plutire) ț
rezistenţa la înaintare rezistenţa la înaintare
unde: unde: este viteza uniformă (terminală) de mişcare a particulei este viteza uniformă (terminală) de mişcare a particulei
solide. solide.
g
d
F
p
p
g
ρ π
3
2 3
4

,
_

¸
¸
·
g
d
F
p
A
ρ π
3
2 3
4

,
_

¸
¸
·
2 4
2
2
t
p
f i
w
d
f R
ρ
π
·
t
w
Din bilan ul celor trei for e rezultă: ț ț Din bilan ul celor trei for e rezultă: ț ț
(1.1) (1.1)
Sau Sau
(1.2) (1.2)
( )
2
1
3
4
1
1
]
1

¸


·
ρ
ρ ρ
f
p p
t
f
gd
w

,
_

¸
¸

·
ρ
ρ ρ
p
t
p
f
w
gd
f
2
3
4

Factorul de formă este o func ie de ț Factorul de formă este o func ie de ț Rep Rep şi de forma particulei. şi de forma particulei.
Pentru calcularea vitezei uniforme este necesar să se cunoască valoarea factorului Pentru calcularea vitezei uniforme este necesar să se cunoască valoarea factorului
de formă . de formă .
f
f
η
ρ
t p
p
w d
· Re
p t p
f
w d
f
Re
24 24
· ·
ρ
η
Dar, pentru determinarea Dar, pentru determinarea Rep Rep este necesară cunoaşterea vitezei uniforme. Se este necesară cunoaşterea vitezei uniforme. Se
rezolvă prin încercări succesive. rezolvă prin încercări succesive.
Pentru Rep≤2, adică în domeniul de mişcare a lui Stokes, factorul de formă se Pentru Rep≤2, adică în domeniul de mişcare a lui Stokes, factorul de formă se
poate calcula cu rela ia: ț poate calcula cu rela ia: ț
(1.3) (1.3)
care introdusă în rela ia 1.1, rezultă: ț care introdusă în rela ia 1.1, rezultă: ț
(1.4) (1.4)
Ecua ia 1.4 este cunoscută sub numele de legea lui Stokes. ț Ecua ia 1.4 este cunoscută sub numele de legea lui Stokes. ț
( )
η
ρ ρ
18
2
g d
w
p p
t

·

-Pentru domeniul , denumit domeniul Allen, este valabilă -Pentru domeniul , denumit domeniul Allen, este valabilă
rela ia empirică: ț rela ia empirică: ț
(1.5) (1.5)
-În zona , denumita domeniul Newton, factorul de formă este practic constant: -În zona , denumita domeniul Newton, factorul de formă este practic constant:
(1.6) (1.6)
500 Re 2 ≤ ≤
p
6 . 0
Re 5 . 18

·
p f
f
44 . 0 ·
f
f
Pentru calculul direct al vitezei se prezintă o metodă în care factorul de Pentru calculul direct al vitezei se prezintă o metodă în care factorul de
formă şi numărul formă şi numărul Rep Rep se corelează cu criteriul Arhimede, modificat pentru aceste se corelează cu criteriul Arhimede, modificat pentru aceste
condi ii sub forma: ț condi ii sub forma: ț
t
w
ρ
ρ ρ
η
ρ −
⋅ ·
p p
g d
2
2 3
Ar
(1.7) (1.7)
Dacă în ecua ia 1.2 se înlocuieşte viteza cu raportul care rezultă din rela ia ț ț Dacă în ecua ia 1.2 se înlocuieşte viteza cu raportul care rezultă din rela ia ț ț
de definire a numărului de definire a numărului Rep Rep, se explicitează pentru şi se ine seama de ț , se explicitează pentru şi se ine seama de ț
ecua ia 1.7 se ob ine: ț ț ecua ia 1.7 se ob ine: ț ț
(1.8) (1.8)
t
w
f
f
2
Re
Ar
3
4
p
f
f ⋅ ·

Pentru fiecare domeniu de curgere, ecua ia 1.8 are următoarele forme: ț Pentru fiecare domeniu de curgere, ecua ia 1.8 are următoarele forme: ț
-domeniul legii lui Stokes ( ): -domeniul legii lui Stokes ( ):
(1.9) (1.9)
-
domeniul Allen domeniul Allen : :
(1.10) (1.10)
-domeniul -domeniul Newton Newton

(1.11) (1.11)
Rela iile prezentate sunt stabilite pentru condi iile mişcării uniforme, ț ț Rela iile prezentate sunt stabilite pentru condi iile mişcării uniforme, ț ț
individuale şi unidirec ională a particulelor solide de formă sferică. Pentru ț individuale şi unidirec ională a particulelor solide de formă sferică. Pentru ț
particule care nu respecta aceste condi ii este necesară folosirea unor factori de ț particule care nu respecta aceste condi ii este necesară folosirea unor factori de ț
corec ie. ț corec ie. ț
36 Ar ≤
18
Ar
Re ·
p
84000 Ar 36 ≤ ≤
75 . 0
9 . 13
Ar
Re

,
_

¸
¸
·
p
9
10 4 . 7 Ar 84000 ⋅ ≤ ≤
0.5
Ar 71 . 1 Re ·
p

Factorii care influen ează sedimentarea sistemelor eterogene sunt: ț Factorii care influen ează sedimentarea sistemelor eterogene sunt: ț

Caracteristicile sistemului eterogen iniţial: Caracteristicile sistemului eterogen iniţial:
o
natura, natura,
o
debitul, debitul,
o
vârsta sistemului eterogen; vârsta sistemului eterogen;
o
proprietăţile fazei continue: proprietăţile fazei continue:
o
densitate, densitate,
o
viscozitate, viscozitate,
o
substanţe dizolvate; substanţe dizolvate;
o
caracteristicile particulelor fazei disperse: caracteristicile particulelor fazei disperse:
o
natura, natura,
o
starea de agregare, starea de agregare,
o
structura, structura,
o
densitatea, densitatea,
o
forma, forma,
o
dimensiunea, dimensiunea,
o
tendinţa de aglomerare tendinţa de aglomerare

Condiţiile de realizare a separării: Condiţiile de realizare a separării:
o
viteza de sedimentare, viteza de sedimentare,
o
durata procesului, durata procesului,
o
tipul de aparat; tipul de aparat;
o
modul de operare (continuu, discontinuu, semicontinuu), modul de operare (continuu, discontinuu, semicontinuu),
o
temperatura, temperatura,
o
adaosuri. adaosuri.
În condi iile de mişcare la limita domeniul Stokes ( ț În condi iile de mişcare la limita domeniul Stokes ( ț Rep Rep=2) se ob ine valoarea ț =2) se ob ine valoarea ț
critică a diametrului particulelor critică a diametrului particulelor dpc dpc, adică valoarea maximă a diametrului , adică valoarea maximă a diametrului
particulelor: particulelor:
(1.12) (1.12)
Pentru a mări viteza de sedimentare se poate ac iona în sensul: ț Pentru a mări viteza de sedimentare se poate ac iona în sensul: ț
-creşterii diametrului particulei, adică prin aglomerare şi coagulare; -creşterii diametrului particulei, adică prin aglomerare şi coagulare;
-creşterea diferenţei de densitate dintre fluid şi particulă; -creşterea diferenţei de densitate dintre fluid şi particulă;
- scăderea viscozităţii prin diluare sau creşterea temperaturii. - scăderea viscozităţii prin diluare sau creşterea temperaturii.
( )
3
1
36
1
1
]
1

¸


·
ρ ρ ρ
η
p
pc
g
d

1.2. Centrifugarea
1.2. Centrifugarea
Centrifugarea este opera ia de separare a unui sistem eterogen lichid sau gazos, în ț Centrifugarea este opera ia de separare a unui sistem eterogen lichid sau gazos, în ț
câmp de for e centrifuge. ț câmp de for e centrifuge. ț
Dacă un corp solid se roteşte în jurul axei sale, asupra lui ac ionează o for ă ț ț Dacă un corp solid se roteşte în jurul axei sale, asupra lui ac ionează o for ă ț ț
centripetă îndreptată în direc ia axei de rota ie, şi o for ă centrifugă egală ca ț ț ț centripetă îndreptată în direc ia axei de rota ie, şi o for ă centrifugă egală ca ț ț ț
mărime cu for a centripetă, însă de sens opus: ț mărime cu for a centripetă, însă de sens opus: ț
'
C
F
C
F
R
g
G
R m
R
v
g
G
R
mv
F
c
2 2
2 2
ω ω · · · ·
(1.13) (1.13)
unde: unde: este masa corpului, kg; este masa corpului, kg;
- viteza periferică de rota ie, în m/s; ț - viteza periferică de rota ie, în m/s; ț
- viteza unghiulară, radiani/s; - viteza unghiulară, radiani/s;
n- numarul de rota ii pe secundă, rot/s; ț n- numarul de rota ii pe secundă, rot/s; ț
R R- raza de rota ie, m. ț - raza de rota ie, m. ț
g
G
m ·
Rn R v π ω 2 · ·
ω

Viteza de separare a unei particule într-un câmp de for e centrifuge se deduce ț Viteza de separare a unei particule într-un câmp de for e centrifuge se deduce ț
din condi ia de egalitate între for ele externe ce ac ionează asupra sistemului şi ț ț ț din condi ia de egalitate între for ele externe ce ac ionează asupra sistemului şi ț ț ț
rezisten a pe care o opune mediul la deplasarea particulei, conform rela iei: ț ț rezisten a pe care o opune mediul la deplasarea particulei, conform rela iei: ț ț
(1.14) (1.14)
Pentru determinarea vitezei trebuie să se cunoască valoarea coeficientului Pentru determinarea vitezei trebuie să se cunoască valoarea coeficientului
de frecare care la rândul său depinde de regimul de mişcare al particulei. de frecare care la rândul său depinde de regimul de mişcare al particulei.
Ca şi în cazul sedimentării, se deosebesc trei domenii: Ca şi în cazul sedimentării, se deosebesc trei domenii:
Stokes- Stokes-
Allen- Allen-
Newton- Newton-
( ) 2
1
3
4
1
]
1

¸


·
ρ
ρ ρ
c
p p
c
f
d
w
c
w
c
f
2 Re 001 , 0 ≤ <
pc
500 Re 2 ≤ <
pc
150000 Re 500 < <
pc

Coeficientul de frecare se determină cu aceleaşi rela ii ca în cazul ț Coeficientul de frecare se determină cu aceleaşi rela ii ca în cazul ț
sedimentării, cu observa ia că numarul Reynolds este: ț sedimentării, cu observa ia că numarul Reynolds este: ț
În domeniul legii lui Stokes, când , ecua ia 1.14 devine: ț În domeniul legii lui Stokes, când , ecua ia 1.14 devine: ț
(1.15) (1.15)
η
ρ
c p
pc
w d
· Re
pc
c
f
Re
24
·
( )
R
d
w
p p
c
2
2
18
ω
η
ρ ρ −
·

Cicloanele sunt aparate care se folosesc pentru separarea sistemelor Cicloanele sunt aparate care se folosesc pentru separarea sistemelor
eterogene gazoase în câmp de for e centrifuge. ț eterogene gazoase în câmp de for e centrifuge. ț
Un ciclon este alcătuit în principal dintr-o manta cilindrică la partea Un ciclon este alcătuit în principal dintr-o manta cilindrică la partea
superioară şi conică la partea inferioară. superioară şi conică la partea inferioară.
Sistemul eterogen intră tangenţial sau axial în ciclon şi sub acţiunea Sistemul eterogen intră tangenţial sau axial în ciclon şi sub acţiunea
forţei centrifuge, particulele solide sunt proiectate spre pereţii forţei centrifuge, particulele solide sunt proiectate spre pereţii
aparatului, de unde alunecă spre bază şi se evacuează. Gazele libere aparatului, de unde alunecă spre bază şi se evacuează. Gazele libere
de faza dispersă sunt eliminate pe la partea superioară a ciclonului de faza dispersă sunt eliminate pe la partea superioară a ciclonului
printr-un tub care pătrunde în interiorul ciclonului. printr-un tub care pătrunde în interiorul ciclonului.

Figura 1.2. Ciclon de diametru mare. Figura 1.2. Ciclon de diametru mare. Figura 1.3. Multiciclon. Figura 1.3. Multiciclon.
Sunt două tipuri de unităţi de cicloane: Sunt două tipuri de unităţi de cicloane:

cu un singur ciclon de diametru mare (0,305…1,83 m) (figura 1.2); cu un singur ciclon de diametru mare (0,305…1,83 m) (figura 1.2);

multiciclon, alcătuite din mai multe elemente de dimensiune redusă multiciclon, alcătuite din mai multe elemente de dimensiune redusă
(0,0765…0,3048 m) (figura 1.3). (0,0765…0,3048 m) (figura 1.3).

Calculul cicloanelor Calculul cicloanelor
Dimensiunile caracteristice ale unui ciclon sunt: înăl imea păr ii cilindrice ț ț Dimensiunile caracteristice ale unui ciclon sunt: înăl imea păr ii cilindrice ț ț H H, ,
diametrul păr ii cilindrice ț diametrul păr ii cilindrice ț D D şi diametrul conductei de evacuare a gazelor. Aceste şi diametrul conductei de evacuare a gazelor. Aceste
dimensiuni se află într-un anumit raport una fa ă de alta: ț dimensiuni se află într-un anumit raport una fa ă de alta: ț
D d 5 , 0
1
·
D H ) 3 ... 2 ( ·
D d ) 6 , 0 ... 5 , 0 (
2
·
D h ) 2 ... 75 , 1 (
1
·
D d 25 , 0
3
·
D h 120 , 0
2
·

Cicloanele se proiectează pentru o anumită cadere de presiune . Cicloanele se proiectează pentru o anumită cadere de presiune .
Pentru cicloanele industriale este intre 400 şi 850 N/m Pentru cicloanele industriale este intre 400 şi 850 N/m
2 2
. .
Diametrul Diametrul D D al ciclonului se determină din condi ia vitezei conven ionale a ț ț al ciclonului se determină din condi ia vitezei conven ionale a ț ț
gazului, gazului, , raportată la întreaga sec iune a păr ii cilindrice: ț ț , raportată la întreaga sec iune a păr ii cilindrice: ț ț
(1.16) (1.16)
este debitul de gaze care trece prin ciclon, în condi iile de operare, m3/s. ț este debitul de gaze care trece prin ciclon, în condi iile de operare, m3/s. ț
Viteza se determină din ecua ia: ț Viteza se determină din ecua ia: ț
(1.17) (1.17)
unde: unde: este coeficientul de rezistentă al ciclonului. este coeficientul de rezistentă al ciclonului.
f
P ∆
f
P ∆
c
v
c
v
v
Q
D
π
4
·
v
Q
2
2
c
f
v
p
ρ
ξ · ∆
180 60 · ξ

Pentru stabilirea dimensiunilor minime ale particulelor care se pot separa într-un Pentru stabilirea dimensiunilor minime ale particulelor care se pot separa într-un
ciclon se admit o serie de ipoteze simplificatoare: ciclon se admit o serie de ipoteze simplificatoare:

este valabilă legea lui Stokes, este valabilă legea lui Stokes,

se neglijează forţele de plutire, se neglijează forţele de plutire,

se neglijeaza influenţele particulelor vecine şi fenomenele de reantrenare, se neglijeaza influenţele particulelor vecine şi fenomenele de reantrenare,

se consideră o viteză tangenţială a particulelor constantă. se consideră o viteză tangenţială a particulelor constantă.
Când particula trebuie să străbată distan a , ț Când particula trebuie să străbată distan a , ț
durata de parcurgere a acestei distante este legată de timpul de depunere : durata de parcurgere a acestei distante este legată de timpul de depunere :
(1.18) (1.18)
Unde: Unde: R este raza ciclonului, m; R este raza ciclonului, m;

-raza tubului de evacuare a gazelor, m. -raza tubului de evacuare a gazelor, m.
2
r R −
d
t
c c
d
w
R
w
r R
t
2
2
·

·
2
2
R
r ·

Viteza de sedimentare în câmp de forţe centrifuge se poate determina cu rela ia: ț Viteza de sedimentare în câmp de forţe centrifuge se poate determina cu rela ia: ț
(1.19) (1.19)
unde: unde: v v este viteza tangenţială a particulei, egală cu este viteza tangenţială a particulei, egală cu
este densitatea gazelor. este densitatea gazelor.
În acelaşi timp, , gazele şi cu particulele solide străbat drumul circular , În acelaşi timp, , gazele şi cu particulele solide străbat drumul circular ,
respectiv: respectiv:
(1.20) (1.20)
unde: unde:
este unghiul parcurs de particulă până la depunere; este unghiul parcurs de particulă până la depunere;
- numărul de rota ii până la depunerea particulei. ț - numărul de rota ii până la depunerea particulei. ț
Din ecua iile 1.18...1.20 rezultă: ț Din ecua iile 1.18...1.20 rezultă: ț
(1.21) (1.21)
( ) ( )
R
v
d
R
d
w
p p p p
c
2
2
2
2
18 18 η
ρ ρ
ϖ
η
ρ ρ −
·

·
m/s 20 ... 18 · ·
i
v v
ρ
d
t
R ϕ
i
r
i
s d
v
R n
v
R
t t
π ϕ 2
· · ·
r
n π ϕ 2 ·
3 ... 5 . 0 ·
r
n
i p r
p
v n
R
d
ρ π
η
2
3
min
⋅ ·

1.3. Separarea electrostatică 1.3. Separarea electrostatică
Separarea electrostatică se bazează pe încărcarea particulelor cu sarcini Separarea electrostatică se bazează pe încărcarea particulelor cu sarcini
electrice urmată de depunerea la polul opus. electrice urmată de depunerea la polul opus.
Separatoarele electrostatice ale sistemelor eterogene gazoase se bazează pe Separatoarele electrostatice ale sistemelor eterogene gazoase se bazează pe
proprietăţile particulelor solide (lichide), care constituie faza dispersă, de a proprietăţile particulelor solide (lichide), care constituie faza dispersă, de a
achiziţiona sarcini electrice pozitive sau negative, rezultate ca urmare a ionizării achiziţiona sarcini electrice pozitive sau negative, rezultate ca urmare a ionizării
gazelor (faza continuă) într-un câmp electric puternic şi astfel încărcate, să gazelor (faza continuă) într-un câmp electric puternic şi astfel încărcate, să
migreze şi să se depună pe electrozii de semn contrar. migreze şi să se depună pe electrozii de semn contrar.
Filtrele electrostatice se clasifică după următoarele criterii: Filtrele electrostatice se clasifică după următoarele criterii:

după forma electrozilor: după forma electrozilor:
o
tubulare; tubulare;
o
plăci. plăci.

după direcţia de trecere a gazelor: după direcţia de trecere a gazelor:
o
verticale; verticale;
o
orizontale. orizontale.

după starea higrometrică a gazelor: după starea higrometrică a gazelor:
o
uscate; uscate;
o
umede. umede.

Filtrele tubulare Filtrele tubulare au electrozi de colectare în formă de tuburi de lungime 3…4 au electrozi de colectare în formă de tuburi de lungime 3…4
m, diametru de 0,15…0,30 m, iar ca electrozi de ionizare se folosesc sârme m, diametru de 0,15…0,30 m, iar ca electrozi de ionizare se folosesc sârme
aşezate în lungul axei tubului colector, cu diametrul de 1,5…2 mm. aşezate în lungul axei tubului colector, cu diametrul de 1,5…2 mm.
Mai multe astfel de elemente alcătuiesc un filtru (figura 1.5). Mai multe astfel de elemente alcătuiesc un filtru (figura 1.5).
Figura 1.5 Figura 1.5. . Element al unui filtru Element al unui filtru
tubular. tubular.

Filtrele plăci Filtrele plăci (figura 1.6) folosesc ca electrozi de colectare o serie de suprafeţe (figura 1.6) folosesc ca electrozi de colectare o serie de suprafeţe
plane între care sunt suspendaţi electrozii care produc efectul corona. Electrozii plane între care sunt suspendaţi electrozii care produc efectul corona. Electrozii
de depunere se confecţionează din foi de tablă (netedă sau ondulată), alternând cu de depunere se confecţionează din foi de tablă (netedă sau ondulată), alternând cu
electrozii de ionizare. Aceste filtre au o lungime activă de 4 m, gazul de purificat electrozii de ionizare. Aceste filtre au o lungime activă de 4 m, gazul de purificat
introducându-se paralel cu planul electrozilor. Tensiunea aplicată este de 60…100 introducându-se paralel cu planul electrozilor. Tensiunea aplicată este de 60…100
kV [2, 3]. kV [2, 3].
Figura 1.6. Figura 1.6. Filtrele plăci (separatoare electrostatice cu plăci). Filtrele plăci (separatoare electrostatice cu plăci).

1.4. Scrubere umede 1.4. Scrubere umede
O alternativă eficientă la separarea sistemelor disperse sunt scruberele. O alternativă eficientă la separarea sistemelor disperse sunt scruberele.
Acestea sunt de două tipuri: umede şi uscate. Acestea sunt de două tipuri: umede şi uscate.
Principiul de funcţionare al scruberelor umede se bazează pe spălarea gazului Principiul de funcţionare al scruberelor umede se bazează pe spălarea gazului
ce conţine particule materiale, cu un fluid, cel mai adesea, apa. ce conţine particule materiale, cu un fluid, cel mai adesea, apa.
Scruberele Venturi Scruberele Venturi
Scruberele cu talere udate Scruberele cu talere udate

Avantajele scruberelor umede Avantajele scruberelor umede sunt: sunt:

colectează atât particulele materiale cât şi unii poluanţi gazoşi; colectează atât particulele materiale cât şi unii poluanţi gazoşi;

ocupă spaţii reduse. ocupă spaţii reduse.
Dezvantajele scruberelor umede Dezvantajele scruberelor umede sunt sunt: :

o parte din lichidul din sistem se pierde atât prin evaporare şi antrenare în o parte din lichidul din sistem se pierde atât prin evaporare şi antrenare în
fluxul de gaz, cât şi prin şlam; fluxul de gaz, cât şi prin şlam;

contribuie la creşterea poluării apelor. contribuie la creşterea poluării apelor.
Scruberele tip spray Scruberele tip spray

ABSORBTIA
ABSORBTIA
SI DESORBTIA IN SISTEM
SI DESORBTIA IN SISTEM
MONOCOMPONENT
MONOCOMPONENT
2
2
.
.

2.1. ABSORB 2.1. ABSORBŢIA ÎN SISTEM MONOCOMPONENT ŢIA ÎN SISTEM MONOCOMPONENT

Sisteme ideale Sisteme ideale în ambele faze în ambele faze
faza gaz (legea lui Dalton) faza gaz (legea lui Dalton)
faza lichid (legea lui Raoult) faza lichid (legea lui Raoult)
curba de echilibru este o dreaptă de pantă curba de echilibru este o dreaptă de pantă
p Py
g ( )
·
p Px
l
s
( )
·
y
P
P
x
s
·
P
P
s
2.1.1. Echilibrul lichid-gaz 2.1.1. Echilibrul lichid-gaz

trecere la rapoarte molare trecere la rapoarte molare
y
Y
Y
·
+ 1
x
X
X
·
+ 1
( )
Y
P X
P X P P
s
s
·
+ −


Sisteme ideale Sisteme ideale în faza gazoasă şi neideale în faza lichidă în faza gazoasă şi neideale în faza lichidă

Sisteme ideale Sisteme ideale în faza gazoasă, faza lichidă ascultă de legea lui în faza gazoasă, faza lichidă ascultă de legea lui
Henry Henry
y K x
s
·
( )
s s
S s
P P X P
X P
Y
γ
γ
− +
·
y
P x
P
s s
·
γ
y
H
P
x
s
·
( )
Y
H X
P X P H
s
s
·
+ −

Sisteme neideale în ambele faze
( )
Y
K X
X K
s
s
·
+ − 1 1

2. 2.1. 1.2.Determinarea numărului 2.Determinarea numărului
de talere teoretice prin metoda grafică de talere teoretice prin metoda grafică
Bilanţ pe conturul interior (1) Bilanţ pe conturul interior (1)

unde: unde: şi şi sunt concentraţiile sunt concentraţiile
fluxurilor în contracurent între talerele succesive fluxurilor în contracurent între talerele succesive
j j şi şi j j- -1 1. .
Ecuaţia dreptei de operare: Ecuaţia dreptei de operare:
n j j n
X L Y G X L Y G
0 0 1 0 1 0
+ · +
− +
( )
Y
L
G
X X Y
n n
· − +
+
0
0
1
0 0 0
, , T X L
j
X L ,
0
1 0
,
+ j
Y G
1 1 0
, , T Y G
1 1 0
, ,
+ + n n
T Y G
n n
T X L , ,
0
n
1
j
1 + j
j
Y G ,
0
1 0
,
+ j
X L
1 2
j-1
L , X
0 j-1
( )
1 1
0
0
+ −
+ − ·
n n j j
Y X X
G
L
Y
j
Y
1 − j
X
Determinarea ecuaţiei dreptei de operare în absorbţie Determinarea ecuaţiei dreptei de operare în absorbţie
pentru pentru rezulta rezulta
Pentru Pentru rezulta rezulta
n
X X ·
1 +
·
n
Y Y
0
X X ·
( )
Y
L
G
X X Y
n n
· − +
+
0
0
0 1

din bilan din bilanţ pe întreaga coloană (contur 2): ţ pe întreaga coloană (contur 2):
rezultă rezultă
Deci, pentru Deci, pentru rezultă rezultă
Dreapta de operare trece prin punctele A ( Dreapta de operare trece prin punctele A (X X
n n
, Y , Y
n+1 n+1
) şi B ( ) şi B (X X
0 0
, Y , Y
1 1
) )
G Y L X G Y L X
n n 0 1 0 0 0 1 0 +
+ · +
L
G
Y Y
X X
n
n
0
0
1 1
0
·


+
0
X X ·
( )
1 1 0
0
1 1
Y Y X X
X X
Y Y
Y
n n
n
n
· + −


·
+
+
0
0
G
L
Raportul Raportul reprezinta ratia de absorbant si panta dreptei de operare reprezinta ratia de absorbant si panta dreptei de operare

Algoritm pentru stabilirea num Algoritm pentru stabilirea numărului de talere teoretice prin metoda grafică ărului de talere teoretice prin metoda grafică
1. Se fixează debitul şi compoziţia gazului bogat 1. Se fixează debitul şi compoziţia gazului bogat
2. Se fixează gradul de absorbţie a solutului 2. Se fixează gradul de absorbţie a solutului
de unde rezultă de unde rezultă . Uneori se impune direct valoarea concentraţiei finale . Uneori se impune direct valoarea concentraţiei finale
3. Se fixează concentraţia în funcţie de gradul de stripare a absorbantului 3. Se fixează concentraţia în funcţie de gradul de stripare a absorbantului
bogat în coloana de stripare bogat în coloana de stripare
G Y
n 0 1
,
+
ϕ
s
n
N
Y Y
Y
·

+
+
1 1
1
1
Y
( )
Y Y Y
n 1 1 1
〈〈
+
X
0
( )
X
0
0 ≅
4. Se fixeaz 4. Se fixează concentraţia solutului în absorbantul bogat sau se ă concentraţia solutului în absorbantul bogat sau se
fixează raţia de absorbant fixează raţia de absorbant
şi din ecuaţia de bilanţ material pe coloană rezultă şi din ecuaţia de bilanţ material pe coloană rezultă
5. Se reprezintă grafic curba de echilibru şi dreapta de operare şi se trasează 5. Se reprezintă grafic curba de echilibru şi dreapta de operare şi se trasează
numărul de talere teoretice. numărul de talere teoretice.
( )
X
n
L
G
0
0
( )
X
n

Dacă relaţia de echilibru este liniară Dacă relaţia de echilibru este liniară
N
mG
L
Y mX
Y mX
mG
L
L
mG
T
n
·

¸
¸

_
,



¸
¸

_
,

+

¸

1
]
1
+
ln
ln
1
0
0
1 0
1 0
0
0
0
0
X
0
X
n
Y
1
Y
n + 1
A
B
X
Y
1
2
3
0.0 0.1 0.2 0.3 0.4 0.5 0.6 0.7 0.8
1E-4
1E-3
0.01
Y
,

k
m
o
l
i

H
2
S
/
k
m
o
l

g
a
z

p
u
r
t
a
t
o
r
X, kmoli H
2
S/kmol MEA
curba de echilibru
curba de operare

Bilanţ pe conturul interior (1)

ecuaţia dreptei de operare
pentru rezulta
Pentru rezulta
d j j
X L Y V X L Y V
1 0 0 1 0 0 0
+ · +
+
( )
Y
L
V
X X Y
d
· − +
0
0
1 0
( )
0 1 1
0
0
Y X X
V
L
Y
d j j
+ − ·
+
X X
d
·
1
Y Y ·
0
X X
m
·
+1
( )
0 1 1
0
0
Y X X
V
L
Y
d m
+ − ·
+
Determinarea ecuaţiei dreptei de operare în desorbţie Determinarea ecuaţiei dreptei de operare în desorbţie
2.2. DESORBŢIA ÎN SISTEM MONOCOMPONENT

din bilan din bilanţ pe întreaga coloană (contur 2): ţ pe întreaga coloană (contur 2):
rezultă rezultă
Deci, pentru Deci, pentru rezultă rezultă
Dreapta de operare trece prin punctele A ( Dreapta de operare trece prin punctele A (X X
m+1 m+1
, Y , Y
m m
) şi B ( ) şi B (X X
1d 1d
, Y , Y
0 0
) )
V Y L X V Y L X
m m d 0 0 0 1 0 0 1
+ · +
+
d m
m
X X
Y Y
V
L
1 1
0
0
0


·
+
X X
m
·
+1
( )
Y
Y Y
X X
X X Y Y
m
m d
m d m
·


− + ·
+
+
0
1 1
1 1 0
0
0
V
L
Raportul Raportul este este raţia de stripare raţia de stripare, dar este şi , dar este şi panta dreptei de operare panta dreptei de operare

Schema fluxurilor în desorb ia ț Schema fluxurilor în desorb ia ț
cu abur direct cu abur direct
Schema fluxurilor în desorb ia ț Schema fluxurilor în desorb ia ț
cu refierbător şi reflux cu refierbător şi reflux

CONSIDERA II GENERALE PRIVIND Ț CONSIDERA II GENERALE PRIVIND Ț
ELIMINAREA HIDROGENULUI SULFURAT ELIMINAREA HIDROGENULUI SULFURAT
DIN GAZE PRIN ABSORB IE ÎN SOLU II APOASE Ț Ț DIN GAZE PRIN ABSORB IE ÎN SOLU II APOASE Ț Ț
DE ETANOLAMINE DE ETANOLAMINE
3.
3.

Gazele naturale, gazele de rafinării şi cocserii şi alte gaze folosite drept Gazele naturale, gazele de rafinării şi cocserii şi alte gaze folosite drept
combustibil în rafinării sau în gospodării, în diverse procese chimice sau combustibil în rafinării sau în gospodării, în diverse procese chimice sau
metalurgice, con in cantită i variate de hidrogen sulfurat. ț ț metalurgice, con in cantită i variate de hidrogen sulfurat. ț ț
Scopul eliminarii hidrogenului sulfurat din gaze:
a) - transportul gazelor;
b) - chimizarea gazelor;
c) - depoluarea gazelor de ardere;
d) - obţinerea de sulf (Claus).
3.1. Importanta eliminarii hidrogenului sulfurat din gaze si 3.1. Importanta eliminarii hidrogenului sulfurat din gaze si
directiile lui de valorificare directiile lui de valorificare
Obtinerea de sulf este necesara datorită:

creşterii consumului de sulf – neacoperită de S nativ;

dezvoltarii unor procese noi de prelucrare pentru produse
superioare (CC, HF) din care rezulta gaze bogate în H
2
S- materie
prima ieftina;

preţului de cost al sulfului obtinut din H2S care este de 3.5 ori
mai mic decat al sulfului nativ;

reglementărilor privind poluarea- limitari

Procedeul Claus: Procedeul Claus:
H H
2 2
S + 1/2O S + 1/2O
2 2
= H = H
2 2
O + 1/nS O + 1/nS
n n
+ (201,7 ... 240.8 kJ) + (201,7 ... 240.8 kJ)
-reactie exoterma care conduce la micsorarea randamentului -reactie exoterma care conduce la micsorarea randamentului
-pentru mentinerea constanta a temperaturii de reactie (270…300 -pentru mentinerea constanta a temperaturii de reactie (270…300
0 0
C) se C) se
evacueaza caldura. Dar scade viteza volumara si creste dimensiunea evacueaza caldura. Dar scade viteza volumara si creste dimensiunea
reactorului. reactorului.
Etapa I: Etapa I: arde 1/3 din H2S, se recupereaza caldura si se obtine abur arde 1/3 din H2S, se recupereaza caldura si se obtine abur
H H
2 2
S + 3/2O S + 3/2O
2 2
= H = H
2 2
O + SO O + SO
2 2
+ (518 ... 577 kJ) + (518 ... 577 kJ)
Etapa II: Etapa II: ard 2/3 din H2S in prezenta catalizatorului de bauxita ard 2/3 din H2S in prezenta catalizatorului de bauxita
2H 2H
2 2
S + SO S + SO
2 2
= 2H = 2H
2 2
O + 3/nS O + 3/nS
n n
+ (87,8 ... 146,3 kJ) + (87,8 ... 146,3 kJ)
Caldura de reactie este 1/5 din caldura totala, se poate mentine o viteza Caldura de reactie este 1/5 din caldura totala, se poate mentine o viteza
volumara mare si dimensiuni acceptabile ale reactotului. volumara mare si dimensiuni acceptabile ale reactotului.
Reactie secundara: Reactie secundara:
H H
2 2
S = H S = H
2 2
+ S + S

Clasificarea proceselor de eliminare a gazelor acide:
1) - absorbţie fizică;
2) - absorbţie cu reacţie chimică:
- reacţie reversibilă;
- reacţie ireversibilă;
3) - absorbţie fizică combinată cu absorbţie chimică;
4) - adsorbţie fizică;
5) - adsorbţie cu reacţie chimică.
Alaturi de hidrogenul sulfurat si dioxidul de carbon, in gaze sunt prezente şi: Alaturi de hidrogenul sulfurat si dioxidul de carbon, in gaze sunt prezente şi:
CS2, COS, RSH. CS2, COS, RSH.
Limitarea conţinutului de sulf: Limitarea conţinutului de sulf:
- gaze combustibile - gaze combustibile - H2S < 0.0177 g/Nm - H2S < 0.0177 g/Nm
3 3
- alţi compuşi cu S 0.34 … 0.68 g/Nm - alţi compuşi cu S 0.34 … 0.68 g/Nm
3 3
- procese metalurgice - procese metalurgice < 1 g/Nm < 1 g/Nm
3 3
- procese chimice - procese chimice < 1 ppm < 1 ppm

Cel mai frecvent utilizat proces de eliminare a H2S din gaze este cel de Cel mai frecvent utilizat proces de eliminare a H2S din gaze este cel de
absorbţie cu reacţie chimică reversibilă în soluţii apoase de diferite absorbţie cu reacţie chimică reversibilă în soluţii apoase de diferite
etanolamine etanolamine (alcanolamine). (alcanolamine).
Alcanolaminele sunt substanţe ce conţin cel puţin o grupă hidroxil şi o grupă Alcanolaminele sunt substanţe ce conţin cel puţin o grupă hidroxil şi o grupă
amino. amino.
Grupa amino furnizează alcalinitatea soluţiilor apoase necesară desfăşurării Grupa amino furnizează alcalinitatea soluţiilor apoase necesară desfăşurării
reacţiei chimice cu gazele acide. reacţiei chimice cu gazele acide.

NO H C
7 2
2 11 4
NO H C
3 15 6
NO H C
Denumirea
substanţei
Formula chimică Formula structurală
Monoetanolamină
(MEA)
Amină primară
Dietanolamină
(DEA)
Amină secundară
Trietanolamină
(TEA)
Amină ter iară ț

Metildietanolamină
(MDEA)
Amină ter iară ț
Diaminoizopropanol
(DAIP)
Amină primară
2 13 5
NO H C
O N H C
2 10 3
' , β β
2 11 4
NO H C
DGA-diglicolamina
-
Hidroxiaminoetileter
Amină primară

S ) NH (R S H NH 2R
2 3 2 2 2
÷→ ← +
HS NH R 2 S H S ) NH (R
2 2 2 2 2 2
÷→ ← +
S NH) (R S H N 2R
2 3 2 3
÷→ ← +
NHHS R 2 S H S NH) (R
3 2 2 3
÷→ ← +
Principalele reacţii care stau la baza principiului de eliminare a H Principalele reacţii care stau la baza principiului de eliminare a H
2 2
S din gaze S din gaze
sunt sunt: :
*R reprezintă radicalul HO-CH2-CH2
S ) RNH S H ) NH 2(R
2 3 2 2
( ÷→ ← +

HS RNH S H ) (RNH
3 2 2 3
2 ÷→ ← + S

Prima amină Prima amină - - trietanolamina (TEA). trietanolamina (TEA).
Ulterior Ulterior- solutii - solutii de de MEA MEA de concentra ii 15...20% masă ț de concentra ii 15...20% masă ț . .
MEA MEA: :

are capacitatea de absorb ie pe unitatea de masă cea mai ridicată, ț are capacitatea de absorb ie pe unitatea de masă cea mai ridicată, ț

o reactivitate mai mare, o reactivitate mai mare,

pre de cost mai scăzut, ț pre de cost mai scăzut, ț

stabilitate mare stabilitate mare

este uşor de regenerat. este uşor de regenerat.
I In cazul gazelor ce cracare catalitică care con in şi sulfură de carbonil, ț n cazul gazelor ce cracare catalitică care con in şi sulfură de carbonil, ț

MEA prezintă dezavantajul că formează cu aceasta dietanolurea, un compus MEA prezintă dezavantajul că formează cu aceasta dietanolurea, un compus
chimic stabil termic ceea ce conduce la creşterea consumului de amină chimic stabil termic ceea ce conduce la creşterea consumului de amină

Se Se folosesc solutii de dietanolamină (DEA). folosesc solutii de dietanolamină (DEA).
MEA prezintă dezavantajul că este mai volatilă (are presiune de vapori mai mare) MEA prezintă dezavantajul că este mai volatilă (are presiune de vapori mai mare)
şi deci pierderile prin vaporizare sunt mai mari. şi deci pierderile prin vaporizare sunt mai mari.
DEA are presiune de vapori mai mică decât MEA, iar pierderile prin vaporizare DEA are presiune de vapori mai mică decât MEA, iar pierderile prin vaporizare
sunt mai mici. sunt mai mici.

Alegerea tipului de amină pentru eliminarea H2S depinde în primul rând de Alegerea tipului de amină pentru eliminarea H2S depinde în primul rând de
capacitatea de absorbţie (încărcarea) capacitatea de absorbţie (încărcarea) soluţiei de amine (exprimată ca moli H2S/mol soluţiei de amine (exprimată ca moli H2S/mol
amină). amină).
Încărcarea aminei depinde de Încărcarea aminei depinde de: :

tipul aminei tipul aminei

concentraţia concentraţia aminei. aminei.
Capacitatea de absorbţie a aminelor Capacitatea de absorbţie a aminelor, , in functie de tipul aminei, in functie de tipul aminei, scade în ordinea: scade în ordinea:
TEA<MDEA<DGA<DEA<MEA TEA<MDEA<DGA<DEA<MEA. .
I Incărcarea aminei creşte cu creşterea concentraţiei ncărcarea aminei creşte cu creşterea concentraţiei. .
Creşterea concentraţiei Creşterea concentraţiei: :

efect pozitiv asupra capacităţii de absorbţie, efect pozitiv asupra capacităţii de absorbţie,

aspecte negative: aspecte negative:

se intensifică coroziunea în instalaţie se intensifică coroziunea în instalaţie

cresc pierderile de amină prin vaporizare la vârful coloanei de cresc pierderile de amină prin vaporizare la vârful coloanei de
absorbţie absorbţie

creste creste căldura de reacţie dezvoltată pe unitatea de volum de soluţie căldura de reacţie dezvoltată pe unitatea de volum de soluţie. .
S Se recomandă e recomandă: : soluţii de MEA sau DEA de 15…20% masă şi ocazional soluţii de MEA sau DEA de 15…20% masă şi ocazional
concentraţii mai mici (cca 10% masă) sau mai mari. concentraţii mai mici (cca 10% masă) sau mai mari.
G Gaze naturale cu presiuni ridicate aze naturale cu presiuni ridicate: : atât eliminarea hidrogenului sulfurat cât şi atât eliminarea hidrogenului sulfurat cât şi
uscarea gazelor uscarea gazelor, în locul solu iilor de amină se foloseşte un amestec de glicol ț , în locul solu iilor de amină se foloseşte un amestec de glicol ț
(DEG sau TEG) şi amină (de obicei MEA) care con ine 5% masă apă. ț (DEG sau TEG) şi amină (de obicei MEA) care con ine 5% masă apă. ț

Cel mai răspândit procedeu: Girbotol (gaze fără amoniac)
- soluţie etanolamină 10 … 30%
- temperatură absorbţie 25 … 40
o
C
- temperatură desorbţie 110 … 120
o
C
3.1. Instala ii de eliminare a H2S din gaze ț 3.1. Instala ii de eliminare a H2S din gaze ț
şi descrierea fluxurilor tehnologice şi descrierea fluxurilor tehnologice

I. I.
În cazul coloanelor de absorb ie care operează la presiuni ridicate, în solu ia de ț ț În cazul coloanelor de absorb ie care operează la presiuni ridicate, în solu ia de ț ț
amină se pot absorbi hidrocarburi: metan (în cea mai mare parte), etan etc, care amină se pot absorbi hidrocarburi: metan (în cea mai mare parte), etan etc, care
vor impurifica H2S rezultat la vârful coloanei de desorb ie. ț vor impurifica H2S rezultat la vârful coloanei de desorb ie. ț
P Pentru entru desorb ia hidrocarburilor solubilizate ț desorb ia hidrocarburilor solubilizate ț , instala ia este prevăzută cu unul ț , instala ia este prevăzută cu unul ț
sau mai multe vase separatoare de faze lichid-vapori 9 (vase de detentă sau de sau mai multe vase separatoare de faze lichid-vapori 9 (vase de detentă sau de
degazare) care operează la presiuni cuprinse intre presiunea din absorb ie şi ț degazare) care operează la presiuni cuprinse intre presiunea din absorb ie şi ț
presiunea din desorb ie. ț presiunea din desorb ie. ț
Aceste vase se montează orizontal pe linia de absorbant bogat, între coloana de Aceste vase se montează orizontal pe linia de absorbant bogat, între coloana de
absorb ie şi cea de desorb ie (figura 3.2). ț ț absorb ie şi cea de desorb ie (figura 3.2). ț ț
Probleme: Probleme:

Hidrocarburile desorbite şi separate Hidrocarburile desorbite şi separate contin contin şi H2S în concentratii diferite. şi H2S în concentratii diferite.
Eliminarea Eliminarea H2S: H2S:

o nouă absorb ie într-o coloană mai mică ț o nouă absorb ie într-o coloană mai mică ț (4-6 talere sau umplutura) (4-6 talere sau umplutura)

se se folos folosesc esc cantită i mici de solu ie apoasă de amină. ț ț cantită i mici de solu ie apoasă de amină. ț ț

mic mica a coloana de absorb ie se montează chiar deasupra vasului de degazare. ț coloana de absorb ie se montează chiar deasupra vasului de degazare. ț

s solu ia bogată în H2S este regenerată în coloana de desorb ie a instala iei. ț ț ț olu ia bogată în H2S este regenerată în coloana de desorb ie a instala iei. ț ț ț
Figura 3.2. Schema tehnologică a procesului Figura 3.2. Schema tehnologică a procesului
Girbotol Girbotol
prevăzută cu vas de degazare. prevăzută cu vas de degazare.
Gaz impurificat
Gaz purificat
Absorbant sarac
Absorbant bogat
Hidrocarburi
desorbite
Vas detenta
Mica
coloana de
absorbtie
H2S

II. II. P Pierderile de amină ierderile de amină (mai ales MEA) prin vaporizare la vârful coloanei de (mai ales MEA) prin vaporizare la vârful coloanei de
absorb ie datorită gazului purificat care ac ionează ca un gaz inert. ț ț absorb ie datorită gazului purificat care ac ionează ca un gaz inert. ț ț
Pentru reducerea acestor pierderi de amină este necesară „ Pentru reducerea acestor pierderi de amină este necesară „spălarea spălarea” gazului cu ” gazului cu
apă apă. .
Varianta 1 Varianta 1. .
O O modificare simplă a instala iei ț modificare simplă a instala iei ț - - o parte din apa rezultată în vasul de reflux 7 se o parte din apa rezultată în vasul de reflux 7 se
foloseşte drept absorbant pentru amina din gazul purificat. foloseşte drept absorbant pentru amina din gazul purificat.
A Apa se va introduce la vârful coloanei de absorb ie ț pa se va introduce la vârful coloanei de absorb ie ț , , iar iar solu ia de amină folosită ț solu ia de amină folosită ț
ca absorbant pentru H2S să se introducă cu 2...5 talere mai jos. ca absorbant pentru H2S să se introducă cu 2...5 talere mai jos.
Dezavantaj Dezavantaj: :

apa din vasul de reflux 7 este saturată în H2S corespunzător temperaturii şi apa din vasul de reflux 7 este saturată în H2S corespunzător temperaturii şi
presiunii din vas presiunii din vas

acest acest H2S va fi introdus în gazul deja purificat H2S va fi introdus în gazul deja purificat

d dacă debitul de gaz purificat este foarte mare în compara ie cu debitul de ț acă debitul de gaz purificat este foarte mare în compara ie cu debitul de ț
apă de spălare, este posibil ca H2S deso apă de spălare, este posibil ca H2S desor rbit din apă să nu influen eze practic ț bit din apă să nu influen eze practic ț
concentra ia lui în gazul purificat ț concentra ia lui în gazul purificat ț

d dacă prin folosirea apei din vasul 7 se constată o creştere a concentra iei ț acă prin folosirea apei din vasul 7 se constată o creştere a concentra iei ț
H2S care depaşeşte valoarea lui limită impusă ini ial ț H2S care depaşeşte valoarea lui limită impusă ini ial ț - trebuie - trebuie în în
prealabil stripată într-o mică coloană cu umplutură 10 şi apoi introdusă la prealabil stripată într-o mică coloană cu umplutură 10 şi apoi introdusă la
vârful coloanei de absorb ie (figura 3.3). ț vârful coloanei de absorb ie (figura 3.3). ț

Figura 3.3. Schema tehnologică a procesului Girbotol completată Figura 3.3. Schema tehnologică a procesului Girbotol completată
cu sălarea gazului purificat cu apă din vasul de reflux (7) stripată în coloană cu sălarea gazului purificat cu apă din vasul de reflux (7) stripată în coloană
(10) (10)

Varianta 2 Varianta 2. .
A Apa din vasul de reflux 7 este pa din vasul de reflux 7 este insuficientă insuficientă pentru a asigura atât refluxul la pentru a asigura atât refluxul la
vârful coloanei de desorb ie cât şi spălarea gazului purificat în vederea ț vârful coloanei de desorb ie cât şi spălarea gazului purificat în vederea ț
reducerii pierderilor de amină. reducerii pierderilor de amină.
S Se apelează la o altă e apelează la o altă sursă de apă sursă de apă de spălare care nu trebuie să intre în contact de spălare care nu trebuie să intre în contact
cu solu ia de amină folosită ca absorbant pentru H2S. ț cu solu ia de amină folosită ca absorbant pentru H2S. ț
L La vârful coloanei de absorb ie se introduce apa care se preia cu o pompă de ț a vârful coloanei de absorb ie se introduce apa care se preia cu o pompă de ț
pe talerul 2...5 şi se introduce total sau par ial la o coloană 11 de concentrare ț pe talerul 2...5 şi se introduce total sau par ial la o coloană 11 de concentrare ț
prin frac ionare ț prin frac ionare ț . Se . Se separă pe la vârf apa de spălare iar pe la bază o solu ie ț separă pe la vârf apa de spălare iar pe la bază o solu ie ț
apoasă de amină de concentra ia celei care se foloseşte ca absorbant pentru ț apoasă de amină de concentra ia celei care se foloseşte ca absorbant pentru ț
H2S în instala ie, pentru a fi reintrodusă în circuit. ț H2S în instala ie, pentru a fi reintrodusă în circuit. ț
În acest caz, refluxul din vasul 7 merge total la vârful coloanei de desorb ie, ț În acest caz, refluxul din vasul 7 merge total la vârful coloanei de desorb ie, ț
zona dintre puntele de intrare a refluxului şi a alimentării continând 0...6 talere zona dintre puntele de intrare a refluxului şi a alimentării continând 0...6 talere
în vederea reducerii pierderilor de amină prin vaporizare. în vederea reducerii pierderilor de amină prin vaporizare.

Figura 3.4. Schema tehnologică a procesului Girbotol
completată cu circuit separat de apă de spălare a aminei din
gazul purificat

A Altă modificare a instala iei clasice Girbotol ț ltă modificare a instala iei clasice Girbotol ț - - schema cu fluxuri laterale schema cu fluxuri laterale. .
Figura 3.5. Schema tehnologică a procesului Girbotol cu fluxuri laterale intermediare. Figura 3.5. Schema tehnologică a procesului Girbotol cu fluxuri laterale intermediare.

A Absorbantul bogat de la baza coloanei de absorb ie se împarte în două: ț bsorbantul bogat de la baza coloanei de absorb ie se împarte în două: ț

o parte alimentează vârful coloanei de desorb ie ț o parte alimentează vârful coloanei de desorb ie ț

cealaltă parte se introduce pe un taler din zona de mijloc a coloanei cealaltă parte se introduce pe un taler din zona de mijloc a coloanei de de
desorbtie desorbtie. .
De pe talerul imediat superior acestuia se preia solu ia introdusă la vârf şi ț De pe talerul imediat superior acestuia se preia solu ia introdusă la vârf şi ț
stripată par ial care se recirculă la coloana de absorb ie în partea de jos unde ț ț stripată par ial care se recirculă la coloana de absorb ie în partea de jos unde ț ț
concentra ia H2S în gaz este mare. ț concentra ia H2S în gaz este mare. ț
Cealaltă parte, introdusă la mijlocul coloanei de desorb ie, păraseşte coloana pe la ț Cealaltă parte, introdusă la mijlocul coloanei de desorb ie, păraseşte coloana pe la ț
bază. Fiind foarte bine stripată, ea se reîntoarce ca absorbant la vârful coloanei de bază. Fiind foarte bine stripată, ea se reîntoarce ca absorbant la vârful coloanei de
absorb ie unde con inutul de H2S în gaz este foarte mic. ț ț absorb ie unde con inutul de H2S în gaz este foarte mic. ț ț
Avantaj Avantaj: : numai o parte din solu ia de ami ț numai o parte din solu ia de ami ț n nă folosită ca absorbant va fi stripată în ă folosită ca absorbant va fi stripată în
zona concentra iilor mici de H2S în solu ie. ț ț zona concentra iilor mici de H2S în solu ie. ț ț
Ca urmare Ca urmare: :

consumul de abur de desorb ie va fi mai mic ț consumul de abur de desorb ie va fi mai mic ț

raportul lichid/vapori în ambele sec ii ale colo ț raportul lichid/vapori în ambele sec ii ale colo ț a anei de desorb ie va fi mai mic ț nei de desorb ie va fi mai mic ț

necesarul de talere să fie mai mare necesarul de talere să fie mai mare

coloana mai înaltă. coloana mai înaltă.
Dezavantaje Dezavantaje: :

c complexitate mare a instala iei ț omplexitate mare a instala iei ț

c cost ost ridicat ( ridicat (un plus de conducte, pompe, schimbătoare şi răcitoare un plus de conducte, pompe, schimbătoare şi răcitoare) ) . .

3.2. Dimensionarea tehnologică 3.2. Dimensionarea tehnologică
a instala iilor de eliminare a H2S ț a instala iilor de eliminare a H2S ț
3.2.1. Dimensionarea coloanei de absorb ie ț
Coloane cu talere
N
N
E
R
T
m
·
( )
B V R c
I I S N I + + − · 1
I
V
· 0 75 1 , ... m
I
B
·1 15 ... , m
Coloane cu umplutură
IETT N I
T u
× ·
B v TR u c
I I d N I I + + × − + · ) 1 (
m 4 . 0 ... 2 . 0 · d

BC – dreapta de operare superioara BC – dreapta de operare superioara
AB – dreapta de operare inferioar AB – dreapta de operare inferioară ă
C( , ) X Y
0 1
B( , )
"
X X Y
p p
·
+ 0 1
A( , ) X Y
n n+1
Calculul numarului de talere teoretice la coloana cu
fluxuri scindate
A
B
C
Y, kmol HS/kmol gaz
2
X, kmol H S/kmol MEA
2

( )
Y
L
G
X X Y
p p
· − +
+
'
0
0
1
( ) Y
L
G
X X Y
n n
· − +
+
0
0
1
L L L
0 0 0
· + ' "
X X
p
·
Y Y
p
·
+1
X X ·
0
( )
1 0
0
0
'
+
+ − ·
p p
Y X X
G
L
Y
L
G
Y Y
X X
p
p
'
0
0
1 1
0
·


+
Dreapta de operare superioar Dreapta de operare superioară ă
Dreapta de operare inferioară Dreapta de operare inferioară
Pentru Pentru rezulta rezulta
Pentru Pentru rezulta rezulta
bilan bilanţ pe conturul 1 ţ pe conturul 1
Deci, pentru Deci, pentru rezulta rezulta
X X ·
0
1
Y Y ·

Pentru Pentru rezulta rezulta
Pentru Pentru rezulta rezulta
bilan bilanţ pe conturul 2 ţ pe conturul 2
Deci, pentru Deci, pentru rezulta rezulta
X X
n
·
Y Y
n
·
+1
X X
p
·
( )
1
0
0
+
+ − ·
n n p
Y X X
G
L
Y
L
G
Y Y
X X
n p
n p
0
0
1 1
·


+ +
X X
p
·
1 +
·
p
Y Y

Algoritm
Algoritm
Se fixeaz Se fixează/ ă/calculeaz calculează ă G G
0 0
şi şi Y Y
n+1 n+1
din datele ini din datele iniţiale ţiale; ;
Se fixeaz Se fixează ă φ φ   Y Y
1 1
sau direct sau direct Y Y
1 1
; ;
Se fixează Se fixează X X
0 0
, , X X
0 0
” ”; ;
Se fixează Se fixează L L
0 0
’, ’, L L
0 0
” ”; ;
Se calculează Se calculează Y Y
p+1 p+1
- bilanţ conturul 1 - bilanţ conturul 1

X X
n n
- bilanţ conturul 2 - bilanţ conturul 2
Se reprezintă grafic - curba de echilibru Se reprezintă grafic - curba de echilibru

- dreptele de operare - dreptele de operare
  Numărul de talere Numărul de talere

Eficacitatea talerului Eficacitatea talerului
Pentru transformarea talerelor teoretice în talere practice se foloseşte Pentru transformarea talerelor teoretice în talere practice se foloseşte
no iunea de eficacitate. ț no iunea de eficacitate. ț Cel mai folosit tip de eficacitate Cel mai folosit tip de eficacitate: : medie globală medie globală. .
Factorii principali care influen ează eficacitatea talerului în absorbtie sunt: ț Factorii principali care influen ează eficacitatea talerului în absorbtie sunt: ț

solubilitatea gazului solubilitatea gazului

viscozitatea solu iei. ț viscozitatea solu iei. ț
Al i factori care influen ează eficacitatea în absorb ie sunt: ț ț ț Al i factori care influen ează eficacitatea în absorb ie sunt: ț ț ț

mecanismul absorb iei (cu sau fără reac ie chimică), ț ț mecanismul absorb iei (cu sau fără reac ie chimică), ț ț

viteza transferului de masă în faza gazoasă şi in faza lichidă, viteza transferului de masă în faza gazoasă şi in faza lichidă,

gradul de amestecare pe taler, gradul de amestecare pe taler,

mărimea antrenărilor mecanice de pe un taler, mărimea antrenărilor mecanice de pe un taler,

înăl imea lichidului de pe t ț înăl imea lichidului de pe t ț a aler, ler,

viteza gazului şi a lichidului, viteza gazului şi a lichidului,

tipul talerului etc. tipul talerului etc.
Găsirea unei solu ii generale care să ină seama de to i aceşti factori nu s-a ț ț ț Găsirea unei solu ii generale care să ină seama de to i aceşti factori nu s-a ț ț ț
găsit. găsit.
De aceea în calculele de proiectare, pentru absorb ia H2S în coloane cu talere ț De aceea în calculele de proiectare, pentru absorb ia H2S în coloane cu talere ț
cu clopo ei se foloseşte o eficacitate medie de cca 15%. ț cu clopo ei se foloseşte o eficacitate medie de cca 15%. ț

Eficacitatea umpluturii Eficacitatea umpluturii
Nu sunt date generale, doar cateva Nu sunt date generale, doar cateva cazuri particulare. cazuri particulare.
I In practica industrială n practica industrială coloanele clasice de absorb ie con in ț ț coloanele clasice de absorb ie con in ț ț : :

20 talere pentru absorb i ț 20 talere pentru absorb i ț e e

12 m de umplutură împăr ită în două sau trei tronsoane prevăzute cu ț 12 m de umplutură împăr ită în două sau trei tronsoane prevăzute cu ț
t ta alere perforate pentru distribu ia lichidului în vederea evitării canalizării. ț lere perforate pentru distribu ia lichidului în vederea evitării canalizării. ț
Pentru coloanele cu flux lateral valorile sunt mai mari. Pentru coloanele cu flux lateral valorile sunt mai mari.
Ra ia de absorbant ț Ra ia de absorbant ț
Ra ia de absorbant şi numărul de talere teoretice ț Ra ia de absorbant şi numărul de talere teoretice ț : : parametrii de operare parametrii de operare
importan i în absorbtie. ț importan i în absorbtie. ț
Sub o anumită valoare limită a ra iei, purificarea nu se mai poate realiza ț Sub o anumită valoare limită a ra iei, purificarea nu se mai poate realiza ț
indiferent de numărul de talere din coloană. Această valoare limită este indiferent de numărul de talere din coloană. Această valoare limită este
cunoscută sub denumirea de cunoscută sub denumirea de ra ie minimă de absorbant ț ra ie minimă de absorbant ț . .
Intre necesarul de talere teoretice şi ra ia de absorbant ț Intre necesarul de talere teoretice şi ra ia de absorbant ț există o există o
corela ie directă . ț corela ie directă . ț
0
0
G
L

Debitul de absorbant se calculeaza: Debitul de absorbant se calculeaza:
Trebuie cunoscute: Trebuie cunoscute:

valoarea concentra iei X0, respectiv a gradului de stripare a solu iei în ț ț valoarea concentra iei X0, respectiv a gradului de stripare a solu iei în ț ț
coloana de desorb ie. ț coloana de desorb ie. ț

valoarea valoarea concentra iei Xn ț concentra iei Xn ț ( (se recomandă să fie circa 75% din valoarea de se recomandă să fie circa 75% din valoarea de
echilibru corespunzătoare concentra iei H2S în gazul bogat ce alimenteaza ț echilibru corespunzătoare concentra iei H2S în gazul bogat ce alimenteaza ț
coloana de absorb ie la temperatura din baza coloanei ț coloana de absorb ie la temperatura din baza coloanei ț ). ).
Practica industrială - valoarea calculata trebuie majorată datorită: Practica industrială - valoarea calculata trebuie majorată datorită:

pericolului revaporizării puternice a absorbantului bogat pericolului revaporizării puternice a absorbantului bogat

inexactită ii datelor de echilibru. ț inexactită ii datelor de echilibru. ț
L
G
Y Y
X X
n
n
0
0
1 1
0
·


+
N
t
(N)
t min
(Lo/Go)
min
Lo/Go

Bilan ul termic şi temperaturile din coloană ț
1 +
·
n i g b
T T
0
T T
ias
·
Curba de echilibru - temperatura medie pe coloană (media aritmetică a
tenperaturilor din vârful şi baza coloanei sau la temperatura din bază)
Temperatura de-a lungul coloanei nu este constantă.

Procesele de absorb ie sunt exoterme ț (se degajă căldura de reac ie ț care
este preluată de fluxurile care părăsesc coloana).
Temperatura medie pe coloană depinde de:

debitul de absorbant
cantitatea de H
2
S din gazul bogat absorbită.
De regulă se cunoaşte:
temperatura de intrare a gazului bogat
temperatura de intrare a absorbantului sărac
(se fixează în func ie de agentul de răcire ț )
Se recomandă: 35...40ºC (pentru economicitatea procesului).

Pentru stabilirea temperaturilor de vârf şi de bază - bilan termic în jurul ț
coloanei de absorb ie (conturul 2). ț
n
T
S
L
s
n
T
S H
R
S H
T
S H
S H
T
G
T
S
L
s
n
T
S H S H
n
T
G
h L h G H G H G
h L H G H G
0
0
2
2
1
2
1
2
1
0
0
0
0
0
1
2 2
1
0
0
+ + + ·
· + +
+
+
1
0
1
0
,
T
G
n
T
G
H H
+
1 + n
T
1
T
reprezintă entalpia în faza vapori a gazului purtător la
temperatura
, respectiv , kJ/kmol;
1
2
1
2
,
S H
n
T
S H
G G
+
- debitul de H2S la intrarea şi ieşirea din coloană, kmol/h;
1
2
1
2
,
T
S H
n
T
S H
H H
+
1 + n
T - entalpia H
2
S în faza vapori la temperatura
, respectiv 1
T
kJ/
kmol
n
T
S
L
T
S
L
h h
0
0
0
,
0
T
n
T - entalpia absorbantului sărac la temperatura , respectiv
kJ/
kg solu ie; ț
0
T
R
S H
G
2
- debitul de H2S reac ionat (absorbit), kg/h; ț
n
T
S H
h
2
- entalpia H
2
S în faza lichidă, la temperatura
n
T
, kJ/kmol;
s
L
0
- debitul solu iei de absorbant sărac, kg/h. ț

( ) ( )
1 1
0
0
1
0
1
0
0 +
+
− · −
n
G
p
n
T
G
T
G
T T c G H H G
0
G
p
c
Gazul purtător are practic aceeaşi compozi ie la intrarea şi ieşirea din coloană: ț
reprezintă căldura specifică medie a gazului purtător, kJ/kgºC.
1
2
S H
G
R
R
S H
n
T
S H
R
S H
T
S H
S H
n
T
S H S H
H G h G H G H G ∆ ≈ − −
+
2
2
2
1
2
1
2
1
2 2
R
H ∆
( ) ( )
0
0
0 1 1
0
0
2
T T c L T T c G H G
n
L
p n
G
p R
R
S H
− + − · ∆
+
( )
0
0
1 1
0
0 0
0
0
2
pL s
n
G
p
L
p s R
R
S H
b n
c L
T T c G T c L H G
T T
+
− − + ∆
· ·
Tinând seama de căldura de reac ie şi de faptul că debitul : ț
este foarte mic şi se poate neglija, rezultă:
reprezintă căldura de reac ie a H ț
2
S cu amina:
0
L
p
c
reprezintă căldura specifică medie a absorbantului sărac.

Se aproximează temperatura la vârful coloanei:
T
1
= T
v
= T
0
+ 5 … 10
o
C
Se aproximează temperatura la baza coloanei
T
n
= T
B
= T
n+1
+ 10 … 30
o
C
Se calculează temperatura medie –
La această temperatură sau la temperatura din bază se trasează
curba de echilibru
Se trasează numărul de talere şi se calculează debitul de absorbant
Se verifică temperatura din bază
Calculul decurge în felul următor:

Dimensionarea coloanei de desorb ie ț
Calculul numărului de talere teoretice: metoda grafică cu date de echilibru din
literatură la temperaturi medii mai mari (110...120ºC).
In practica industrială, striparea H2S se face cu abur indirect, folosind un
refierbător.

Zona de desorb ie propriu-zisă (de la alimentare în jos) ț
Concentra ia aminei în solu ie nu mai este cea din absorb ie ț ț ț (absorbantul bogat
este diluat cu refluxul L
R
)

Calculul numărului de talere teoretice ar trebui să se bazeze pe datele de
echilibru corespunzătoare unei solu ii de amină mult mai diluată. ț

Debitul de solu ie şi concentra ia acesteia nu sunt constante de-a lungul ț ț
coloanei datorită condensării continue a aburului.
Pare mai favorabilă folosirea unei metode riguroase pentru calculul numărului de
talere teoretice:

presupune cunoaşterea exactă a datelor de echilibru pentru mai multe
temperaturi şi concentra ii ț - lucru nu este disponibil,

exactitatea metodei riguroase este diminuată de inexactitatea rela iilor de ț
transformare a talerelor teoretice în talere practice.
Rămâne valabilă metoda grafică simplificată bazată pe date de echilibru
corespunzătoare concentra iei de amină din absorb ie ț ț .

Vaporii V
B
mai conţin H
2
S conform echilibrului cu soluţia de amină de
concentraţie X
0
la temperatura din refierbător
Punctul inferior al dreptei de operare, de abscisă X
1
, va avea ordonata Y
B
, care
se citeşte din curba de echilibru la temperatura din refierbător pentru X=X
0
.
Concentra ia ț X
1
(a solutiei de pe ultimul taler din baza coloanei) se stabileşte
din bilan ul material pe conturul 1: ț
Respectiv
0 0 1 1
X L Y V X L
b B
+ ·
0
1
0
1
1
X
L
L
Y
L
V
X
B
B
+ ·
Deoarece concentratiile X se referă la kmol H2S/kmol amină, debitul de amină (nu
de solu ie) rămâne practic constant de-a lungul coloanei. ț
În acest caz L
1
este egal cu L
0
dacă se neglijează concentra ia aminei în vaporii ț
V
B
:
0
1
1
X Y
L
V
X
B
B
+ ·
Y
B
reprezintă kmoli H2S/kmol vapori.

Pe baza concentraţiilor se pot stabili punctele extreme ale dreptei de operare:
A (X
n
, Y
f
)
B (X
1
, Y
B
)
Concentraţia Y
f
se calculează cu relaţia:
R
R
S H
f
L
G
Y
2
·
0.0 0.1 0.2 0.3 0.4 0.5 0.6
1E-4
1E-3
0.01
0.1
1
10
Y
,

k
m
o
l
i

H
2
S
/
k
m
o
l

a
b
u
r
X, kmoli H
2
S/kmol MEA
Curba de echilibru
Curba de operare

Debitul de vapori variază considerabil de-a lungul zonei de stripare (scade de la V
B

la V
0
), panta dreptei de operare va varia şi ea.
In coordonate semilogaritmice:

dreapta de operare reprezintă o curbă de operare iar reprezentarea ei grafică
necesită calculul altor puncte intermediare în afara punctelor extreme A şi B.
 calculul se face cu ecuaţia dreptei de operare dând valori lui X între X
1
şi X
n
.
 se va ţine seama că în zona de stripare debitul de vapori scade liniar între V
B
şi
V
O
(se reprezinta grafic variaţia debitului de vapori cu concentraţia X).

din grafic se citesc valorile lui V pentru diferite valori ale lui X şi se introduc în
ecuaţia dreptei de operare.
B
Y X X
V
L
Y + − · ) (
1
0
0.0 0.1 0.2 0.3 0.4 0.5 0.6 0.7
0
2
4
6
8
10
12
14
16
18
20
22
24
26
28
30
V
,

k
m
o
l
i
/
h

a
b
u
r
x, kmoli H2S/kmol MEA

Bilantul termic, regimul de
temperaturi
şi consumul de abur
Sarcina termică furnizată de refierbător trebuie să asigure:
1. Încălzirea fluxului de alimentare şi a refluxului de la temperatura de
intrare în coloană până la temperatura absorbantului sărac din
refierbător;
2. Căldura necesară descompunerii complexului format între gazul acid şi
amina respectivă (căldura de reacţie);
3. Pierderile de căldură în exterior;
4. Căldura de vaporizare necesară producerii aburului pentru striparea
propriu zisă


entalpia sol. de abs. la temp entalpia sol. de abs. la temp T T
f f
, kJ/kg; , kJ/kg;
debitul de vapori la v debitul de vapori la vârful coloanei, kJ/kg; ârful coloanei, kJ/kg;
entalpia vaporilor de apă la temp. entalpia vaporilor de apă la temp. T T
v v
, kJ/kg; , kJ/kg;
debitul de reflux, kmol/h (V0 = L debitul de reflux, kmol/h (V0 = L
Rs Rs
); );
entalpia refluxului la temp. entalpia refluxului la temp. T T
R R
din vas, kJ/kg din vas, kJ/kg
f
s
T
L
h
0
0
V
v
T
V
H
0
Rs
L
R
Rs
T
L
H
0
0 0
0 2 2
0 2 2 0
T T
T R
s L H S H S Rs L B
T T T R
V H S H S s L
f f
R
s Rs
V V B
s
L h G h L h Q
V h G H L h
+ + + ·
+ +

( ) ( )
0 0
0 0
0
T
T
s L L s p B f
f
B
s s L
S
L h h L c T T − · −
( )
G H h G H
H S
R
H S
T
H S
T
H S
R
R
V
f
2 2 2 2
− · ∆
( )
( )
Q L c T T V H h G H
B s p B f
T
L
T
H S
R
R
L
S
V
V
R
R
· − + − +
0 0
0 0
2

Deoarece nu sunt date de entalpii pentru solu ii de amine ci numai de călduri ț
specifice, se poate scrie:
inând seama de căldurile de reac ie şi negligând diferen a de temperaturi Ț ț ț
(T
V
-T
f
) rezultă:

B
T
B
V
B
B
l
Q
V ·
eR
T
apa
iR
T
abur
B
B
h H
Q
G

·
B
T
B
V
l
( ) y l y l l
B
T
a a
B
T
apa
B
T
B
V
− + · 1
min
Cunoscând sarcina refierbătorului se poate calcula debitul de
vapori V
B
:
şi debitul de abur la
refierbător G
B
:
reprezintă căldura de vaporizare a lichidului cu compozi ia vaporilor V ț
B

în kJ/kg; ea se calculează cu rela ia: ț
B
T
apa
l
B
T
a a
l
min
y
iR
T
abur
H
- căldura latentă de vaporizare a apei la temperatura T
b
, kJ/kg;
- căldura latentă de vaporizare a aminei, kJ/kg ;
- frac ia molară a apei în vaporii V ț
B
la echilibru cu solu ia apoasă de amină din ț
refierbător, se citeşte din curba de echilibru;
- entalpia aburului la temperatura în refierbător, kJ/kg;
eR
T
apa
h
- entalpia apei la ieşirea din refierbător, kJ/kg.

Ra ia de reflux: raportul dintre debitul molar de abur ț V
0
şi debitul molar de
gaz acid de la vârful coloanei
Ra ii de reflux: ț

3:1 pentru solu ii de MEA la purificarea gazelor naturale cu presiuni ț
ridicate

1:1 pentru instala iile glicol-amine ț

2…2.5:1 în cazul instala iilor MEA şi cu DEA care operează în condi ii ț ț
mai pu in severe. ț

Temperatura medie din coloană (la care se reprezintă grafic curba de echilibru):
se calculează ca o medie aritmetică între temperatura din refierbător şi
temperatura din vârf.
Temperatura T
f
de intrare a absorbantului bogat în coloană este egală cu
temperatura de ieşire din schimbătorul de căldură 3.
Temperatura din refierbător depinde de:

presiunea din vasul de reflux 7,

căderea de presiune din condensatorul 6

căderea de presiune pe talerele din coloană.
Presiunea din refierbător: 1,45…1,65 bar
Presiunea din vârf: 1,35...1,45 bar.
Temperatura din refierbător va fi între 110...120ºC.
Temperatura în vasul de reflux este în jurul valorii de 60ºC.
Temperatura în vârf se calculează în func ie de presiunea par ială a aburului în ț ț
amestec cu H2S.

Purificarea soluţiilor apoase de etanolamine Purificarea soluţiilor apoase de etanolamine
Deteriorarea soluţiilor de amine: Deteriorarea soluţiilor de amine:

reacţii de degradare oxidativă; reacţii de degradare oxidativă;

reacţii de formare a tiosulfaţilor; reacţii de formare a tiosulfaţilor;

reacţii de descompunere termică; reacţii de descompunere termică;

alte reacţii chimice. alte reacţii chimice.

Prezenţa O2 în sistem: Prezenţa O2 în sistem:

din gazul natural sau de rafinarie (CC); din gazul natural sau de rafinarie (CC);

solubilizat in solutia de amina din rezervorul de depozitare; solubilizat in solutia de amina din rezervorul de depozitare;

patrundere in instalatie (cazul lucrului in vid). patrundere in instalatie (cazul lucrului in vid).
MEA- mai sensibila la reactii de degradare oxidativa: MEA- mai sensibila la reactii de degradare oxidativa:

O2 cu H2S formeaza sulf liber care reactioneaza cu amina. Rezulta ditiocarbamati, O2 cu H2S formeaza sulf liber care reactioneaza cu amina. Rezulta ditiocarbamati,
tiouree si alti compusi; tiouree si alti compusi;

O2 si CO2 formeaza glicerina, acid glicolic si oxalic. Ataca otelul si formeaza saruri de O2 si CO2 formeaza glicerina, acid glicolic si oxalic. Ataca otelul si formeaza saruri de
fier; fier;

acid formic si acetic care se combina cu aminele (le neutralizeaza). acid formic si acetic care se combina cu aminele (le neutralizeaza).

O2 cu H2S O2 cu H2S - se poate forma si acid tiosulfuric care reactioneaza cu amina si e poate forma si acid tiosulfuric care reactioneaza cu amina si
rezulta tiosulfati stabili la regenerare, se concentreaza in solutia de amina (ii scade rezulta tiosulfati stabili la regenerare, se concentreaza in solutia de amina (ii scade
capacitatea de absorbtie), cresc viscozitatea solutiei. capacitatea de absorbtie), cresc viscozitatea solutiei.


la temperatura din refierbator NU au loc reacţii de descompunere termică. la temperatura din refierbator NU au loc reacţii de descompunere termică.
Insa, datorita Insa, datorita supraincalzirilor locale supraincalzirilor locale se pot crea conditii de descompunere termica se pot crea conditii de descompunere termica
a aminelor. a aminelor.

pierderi obisnuite de amine au loc datorita reactiilor nereversibile: pierderi obisnuite de amine au loc datorita reactiilor nereversibile:

COS si CS2 reactioneza cu MEA. COS si CS2 reactioneza cu MEA.
In sistemul inchis de circulatie a solutiei de amina apare o impurificare cu
substante solide si semisolide insolubile (compusi cu fier etc). Eliminarea lor este
necesara:

actiune abraziva, produc eroziuni;

intensifica coroziunea;

au tendinta de a se acumula si depune la coturi si in alte zone. Provoaca
infundarea colaonelor, ventilelor, schimbatoarelor de caldura.
Eliminarea compusilor solizi se face prin filtrarea solutiei regenerate.
5-10% din solutia recirculata este trecuta prin filtre.

Instalatia de filtrare
1- vasul de depozitare a solutiei de amina (vasul tampon);
2- vas de preamestec;
3- filtru cu discuri;
4- pompa pentru curatarea discurilor;
5- pompa de alimentare a filtrului cu solutie;
6- spalare cu apa.

Solutiile de MEA se purifica cu instalatia semicontinua in scopul indepartarii impuritatilor
solubile si a particulelor fine insolubile (neindepartate prin filtrare): saruri stabile termic,
produsii de descompunere termica si de degradare oxidativa.
Se adauga carbonat sau hidroxid de sodiu (alimentare direct in refierbator) pentru
eliberarea aminei din sarurile acizilor formati in proces.
Alimentare cu 1-3% din solutia recirculata. Se introduce abur (treptat) pentru ca vaporii
formati sa aiba acelasi continut de amina ca si fluxul de alimentare.
DEA sau TEA se purifica prin alte metode: intr-un flux lateral din solutia de amina se
introduce hidroxid de sodiu sau potasiu, se concentreaza prin distilare (pana la 5-10% masa
apa) si se amesteca cu alcool isopropilic. Se precipita sarurile de sodiu sau potasiu, se
filtreza, alcoolul se indeparteaza prin fractionare iar amina se reintoarce in fluxul principal
de amina regenerata.

Spumarea

tendinta mare de spumare in instalatiile noi;

predomina in coloana de absorbtie;

contribuie la cresterea pierderilor de amina si la cresterea cheltuielilor.
Cauze:

condensarea hidrocarburilor grele in solutia de amina;

prezenta acizilor organici rezultati din degradarea oxidativa a aminei;

agentii de ungere a pompelor si ventilelor.
Remedieri:

pastrarea temperaturii in coloana de absorbtie peste temperatura de intrare a
gazelor;

inhibitori de spumare (siliconi) sau agenti antispumanti (compusi cu masa
molara mare: alcool oleic, siliconi, alchilfenoxietanolii). Adaugare continua si
mentinerea concentratiei lor la 10…15 ppm.
In cazul instalatiilor de eliminare a H2S concomitent cu uscarea gazelor, DEG si
TEG sunt agenti antispumanti foarte activi.

Coroziunea
Agentii de coroziune sunt gazele acide, NU amina.
Coroziunea creste cu:

cresterea concentratiei gazelor acide in solutia de amina;

cresterea concentratiei de amina (solutia absoarbe o cantitate mai mare de gaz
acid, pe unitatea de volum);

cresterea temperaturii.
In cazul MEA coroziunea este mai puternica, pentru ca:

absorbe mai mult gaz acid;

are caracter bazic mai puternic si de aceea se stripeaza mai putin adanc decat
celelalte amine.
Localizarea coroziunii:

in cazul MEA- predomina in zona refierbatorului;

in cazul DEA, TEA, MDEA predomina in baza coloanei de desorbtie;

in cazul solutiilor de glicol-amina- in schimbatorul de caldura.

Reducerea coroziunii:

folosirea unor temperaturi mai mici in refierbator si in coloana de desorbtie;

folosirea unui abur cu temperatura ceva mai mica;

regenerare in vacuum;

impiedicarea patrunderii oxigenului in sistem (perna de inert pe rezervoarele cu
solutie de amina);

purificarea solutiei de amina prin flitrare si distilare;

folosirea unor oteluri aliate (in zonele susceptibile);

inhibitori de coroziune.

Pierderile de amina si consumul de chimicale
Pot avea loc prin:

Antrenare mecanica la varful coloanelor (datorita spumarii);

Vaporizare datorita gazului purificat care actioneaza ca un gaz inert (la
varful coloanei de absorbtie);

Degradari termice si oxidative.
Remedieri:

separarea hidrocarburilor grele din gazul bogat sau operarea coloanei la
temperaturi cu 5…10C mai mari decat temperatura de intrare a gazului bogat;

Folosirea agentilor antispumanti;

Demistere la varful coloanelor.

Folosirea aminelor superioare (DEA, TEA, MDEA au presiuni de vapori mai
mici decat MEA). Inconvenient: capacitatea lor de absorbtie mai mica decat a
MEA;

Spalarea cu apa a gazului purificat. 3-4 talere suplimentare asigura un grad de
absorbtie a aminei de 40...50%;

Adsorbtia vaporilor de amina (strat de bauxita) si recuperarea lor prin incalzire
si stripare cu abur.

ELIMINAREA HIDROGENULUI
SULFURAT
DIN GAZE PRIN ABSORB IE ÎN Ț
SOLU II DE SĂRURI ALCALINE Ț
4
4
.
.

Eliminarea H
2
S prin absorb ie ț
în solu ie de carbonat de sodiu sau potasiu ț
÷→ ←
NaHCO
3
+ NaHS
Na2CO3 + H2S
Procedeul Seaboard foloseşte soluţie de
carbonat de sodiu de 3...3,5 % masă ca
absorbant pentru H2S din gazele de
ardere.
Reacţia chimică:
Cele mai utilizate săruri sunt:

carbonatul de sodiu şi potasiu,

fosfatul tripotasic,

fenolatul de sodiu.
Dintre acestea, cele mai disponibile sunt sărurile de sodiu şi potasiu.

Desorbţie: cu aer cald la presiuni joase
Debit de aer: 1.5 … 3 ori debitul de gaz
- dezavantaj H2S pleacă cu aerul şi nu se recuperează
(1) Dispersie  coş înalt sau
(2) Ardere  SO2 mai puţin toxic
Raţii de absorbant: 8 … 20 l/Nm3 gaz
Grad de purificare: 85 … 95%
Avantaje:

simplitate,

economicitate.
Dezavantaje:

poluarea atmosferei,

consum ridicat de carbonat,

nevalorificarea H2S,

grad de purificare scăzut.

Absorbţie în soluţie de carbonat şi stripare în vid
Regenerarea se face cu abur în coloană la presiune absolută de 0,13...0,17 bar.
Avantaje:

se reduce consumul de abur faţă de striparea la presiunea atmosferică,

Nivelul de temperatură din coloană este mai scăzut (60°C) si se poate realiza:

cu abur de presiune scăzută,

fluxuri calde cu temperatura de 70...80°C, rezultate din alte procese,
(valorificare eficienta a căldurii)

temperatură apropiată de temperatura din absorbţie, ceea ce înseamnă o
reducere a necesarului de căldură sensibilă.
Dezavantaj:

necesită aparatură de vacuum rezistentă la coroziune


Procese de absorbţie în soluţie de hidroxid de sodiu
Absorbţia are loc prin reacţie chimică totală şi se formează săruri stabile de
carbonat de sodiu sau sulfură de sodiu.
2NaOH + H
2
S = Na
2
S + 2H
2
O
Se foloseşte pentru eliminarea urmelor de impurităţi din gaze.
Conţinutul de H
2
S din gaze este redus până la 1...2 ppm sau chiar mai puţin.

Se practică recircularea soluţiei de absorbant.
Cand se consumă se injectează soluţie proaspătă în zona de mijloc a
coloanei.
Excesul de soluţie de NaOH şi produşii de reacţie deversează spre zona
inferioară a coloanei.
Soluţia epuizată de NaOH se elimină din baza coloanei si se trimite spre
un sistem de tratare în vederea neutralizării.
Coloană de absorbţie cu trei zone:
I- zona superioară de spălare cu apă (previne contaminarea gazului cu
soluţie de NaOH prin antrenare mecanică).
II şi III - zone de spălare cu NaOH (se recirculă soluţia pentru asigurarea
umectării).
Dacă în gazul supus purificării, alături de H
2
S se găseşte şi CO
2
,
proiectarea coloanei de absorbţie se bazează numai pe viteza de absorbţie a
CO
2
în soluţie de NaOH.

ALTE PROCEDEE DE
ELIMINARE A HIDROGENULUI
SULFURAT
5
5
.
.

Procedeul Selexol
Se aplică pentru eliminarea compuşilor cu sulf şi a CO
2
din diverse fluxuri de gaze
prin absorb ie fizică ț .
Absorbant:

dimetileterul polietilenglicolului (Selexol)

capacitate de absorb ie mare pentru compuşii cu sulf ț

agent de deshidratare

se pot ob ine gaze purificate sub 1 ț ppmv.
Regenerare:

trei vase de vaporizare prin detentă la presiuni diferite care uşurează mult
procesul de regenerare din coloana.


Procedeul Stretford
-se bazează pe absorb ia chimică a H ț
2
S în solu ie apoasă alcalină de săruri de ț
sodiu ale izomerilor 2,6 şi 2, 7 ai acidului antrachinondisulfonic (ADA).
Aceste săruri sunt solubile în apă, sunt netoxice, au stabilitate ridicată şi nu se
descompun în condi iile de lucru din instala ie. ț ț
Etapele procesului sunt:

absorbţia H2S în soluţia alcalină

reducerea ADA prin adăugare de sulf (sub formă de hidrosulfură la
gruparea carbonil)

punerea în libertate sulfului prin reacţia cu aerul;

reoxidarea ADA redus;

oxigenarea soluţiei alcaline.


Gazul impurificat intră pe la baza coloanei de absorb ie 1, iar în contracurent ț
întră solu ia de carbonat şi bicarbonat de sodiu, vanadat de sodiu şi acid ț
antrachinondisulfonic.
Hidrogenul sulfurat se absoarbe chimic în solu ia alcalină cu formare de ț
hidrosulfură de sodiu care în prezen a vanadiului pentavalent şi a oxigenului ț
dizolvat în solu ie se oxidează la sulf elementar. ț
Solu ia se regenerează în vasul 2 prin suflare de aer iar vanadiul redus trece ț
din nou în vanadiu pentavalent.
Sulful rezultat se separă prin flota ie sub formă de spumă care poate fi ț
prelucrată prin mai multe metode în func ie de tipul sulfului dorit: ț

filtrare sau centrifugare când se ob ine sulf sub formă de turtă; ț

filtrare sau centrifugare urmată de încălzire când rezultă sulf topit.
Parametri de lucru sunt:

presiune aproape de presiunea atmosferică;

temperatură de cca 50ºC;

pH între 8.5 şi 9.5.

Procedeul Fluor Solvent

se aplică la purificarea gazelor naturale sau de sinteză cu presiuni
ridicate şi concentra ii mari de H2S şi CO2, adică când presiunea par ială a ț ț
H2S, CO2 sau a ambelor gaze acide este cel pu in 5 bar. ț

absorbant : carbonat de propilenă cu cel mult 1% apă.

absorb ia H2S şi CO2 este fizică ț .

regenerarea absorbantului se face prin simplă detentă.

Procedeul Giammarco-Vetrocoke

se aplică la eliminarea H2S din gazele naturale şi gazele de sinteză

absorbant solu ii de arsenit şi arseniat de sodiu. ț

purificare avansată (< 1 ppm – chiar 0.5 ppm)

descompunere în sulf elementar prin oxidare cu aer
 sulf spumă  filtrare în vid

ELIMINAREA
DIOXIDULUI DE CARBON
DIN GAZE
6
6
.
.

Importanta pentru:

poluarea atmosferei- CO2 este un component important din categoria
gazelor cu efect de seră;

purificarea gazelor utilizate în scopuri indistriale;

recuperarea CO2 pentru utilizare lui în scopuri industriale sau alimentare:

sinteza metanolului,

fabricarea carbonatului de sodiu şi a ureii,

în metalurgie,

la mărirea factorului de recuperare secundară a i eiului din ț ț
zăcământ,

în industria zahărului,

în sere,

la fabricarea zăpezii carbonice,

a băuturilor carbogazoase.

Sursele cele mai importante de gaze care con in CO2 sunt: ț

gazele de ardere de la instala iile de ardere din sectoarele energetic şi ț
industrial;

gazele de zăcământ foarte bogate în CO2 şi azot (gaze cu 30...90% CO2 , restul
fiind azot şi hidrocarburi C1+);

gazele naturale gogate în hidrocarburi şi cu con inuturi relativ reduse de CO2 ț
(5...20% vol);

gazele de sinteză de la fabricarea hidrogenului, amoniacului, metanolului şi
oxoalcoolilor;

biogazul.

Alegerea unui procedeu convenabil de eliminare a CO2 depinde de mai mul i ț
factori:

sursa de provenienţă a gazului (natura lui),

presiune,

concentraţia CO2,

gradul de purificare dorit,

destinaţia dioxidului de carbon recuperat.
Cel mai frecvent proces de recuperare a CO2 din gaze este absorbţia cu reacţie
chimică în soluţii apoase de etanolamine sau soluţii apoase ale sărurilor de sodiu
sau potasiu cu pH 9...11.

Eliminarea CO2 din gaze
prin absorb ie în solu ii apoase de etanolamine ț ț
2RNH + CO +H O
2 2 2
P , T
m M
(RNH ) CO
3 2 3
(RNH ) CO
3 2 3
+ CO +H O
2 2
P , T
M m
P , T
m M
2RNH CO
3
H
3
2R NH + CO +H O
2 2 2
P , T
M m
P , T
m M
(R NH ) CO
2 2 3 2
(R NH ) CO
2 2 3 2
+ CO +H O
2 2
P , T
M m
P , T
m M
2R NH CO
2 2 3
H


principii: similare absorb iei hidrogenului sulfurat. ț

schema clasică a procesului Girbotol şi cea cu fluxuri laterale se pot aplica
şi în cazul absorb iei CO2. ț

solu iile apoase de MEA regenerate ț : 0.05...0.2 moli CO2/mol MEA în
func ie de condi iile stripării. ț ț

gradul de încărcare maxim: 0.35 moli CO2/mol MEA sau DEA pentru a
evita coroziunile extinse în instala ie. ț
Desorb ia ț :

refierbator: presiunea absolută de 1.65 bar
temperatură de 116ºC în refierbător

vârful coloanei: presiune de 1.38 bar
temperatură de 98ºC

Creşterea temperaturii în refierbător:

stripare mai bună,

temperaturile şi presiunile mai mari accelerează degradarea aminei.

Se recomandă ca temperatura de regenerare să nu depăşească 126ºC.

Concentratiile de MEA şi DEA:

15...20% masă în cazul MEA,

20...30% masă în cazul DEA.

Eliminarea CO2 din gaze prin absorb ie ț
în solu ii apoase de carbonat de sodiu sau potasiu ț
Na
2
CO
3
+ CO
2
+ H
2
O 2NaHCO
3
K
2
CO
3
+ CO
2
+ H
2
O 2KHCO
3
Particularitati:

Absorbtia:

decurge cu viteză mică din acuza alcalinită ii scăzute a ț solutiilor de
carbonat

coloana de absorb ie trebuie prevăzută cu un număr mai mare de talere ț
sau cu un strat de umplutură mai mare.

procedeul conven ional cu solu ie de carbonat s-a îmbunăta it prin ț ț ț
adăugarea de catalizatori care să mărească viteza de reac ie ț

Desorb ia CO2 se poate realiza ț :

în coloane cu refierbător

prin injec ie directă de abur ț (apa din vasul de reflux) nu se mai întoarce ca
reflux la vârful coloanei ci se elimină din sistem.

CO2 destinat industriei alimentare trebuie lichefiat şi îmbuteliat în vederea
transportului. Instala ia este prevăzută şi cu si ț stem de uscare pe silicagel,
comprimare la 65...70 bar, condensare la 25...28ºC şi îmbuteliere.

Eliminarea CO2 din gaze prin absorb ie în solu ie caldă de carbonat de potasiu ț ț
Particularită i: ț

temperatură mare

presiuni par iale ale CO2 ridicate (presiuni mai mari de 18 bar şi concentratii ț
cuprinse între 5 şi 50%).
Avantaje:

investi ii scăzute, ț

consum mic de abur

se poate aplica pentru absorb ia simultană a CO2 şi H2S. ț
Alegerea schemei tehnologice depinde de:

concentratia CO2 în gazul de alimentare,

gradul de purificare cerut, de presiunea în absorb ie, ț

consumul de abur în desorb ie. ț

Schema tehnologică clasică a procedeului
cu solu ie caldă de carbonat de potasiu ț

Observatii:

schemă asemănătoare schemei clasice cu amină
Deosebire:

lipseşte schimbătorul de căldură absorbant sărac-absorbant bogat (absorb ia ț
se realizează la aceeaşi temperatură ridicată ca şi desorb ia ț )

cheltuielile de investi ii sunt mai mici. ț

poate avea în plus un schimbător de căldură între gazul purificat cald şi gazul
de alimentare rece în vederea recuperării căldurii şi uscării par iale a gazului ț
purificat.

schema se aplică la purificarea gazelor care con in cel pu in 5% CO2 sau ț ț
CO2 şi H2S

concentra i ț a CO2 în gazul purificat de aproximativ 1,5%.

Schema tehnologică cu flux de absorbant sărac scindat şi răcit par ial ț
Schemă tehnologică cu flux de absorbant sărac scindat în două:

fluxul mic (fluxul secundar) răcit cu 16...32ºC care se introduce la vârful coloanei de
absorb ie ț

fluxul principal care se introduce sub punctul de intrare a fluxului răcit.
Puritatea gazului sarac: 0.8 … 1.5% CO2

Schema tehnologică
cu fluxuri laterale şi coloane compartimentate în două zone


schema tehnologică cu fluxuri laterale de absorbant împarte cele două coloane
în câte două zone.

partea principală din fluxul de absorbant regenerat par ial este preluată lateral ț
din coloana de desorb ie şi introdusă ca absorbant deasupra zonei inferioare a ț
coloanei de absorb ie. ț

partea mai mică din absorbantul par ial regenerat (fluxul secundar) va fi ț
stripat în continuare mult mai bine datorită faptului că în zona inferioară a
coloanei de desorbtie ea vine în contact cu întreaga cantitate de abur din
refierbător.

partea foarte bine stripată se reîntoarce la vârful coloanei trecând în prealabil
printr-un răcitor cu apă.
Schema se poate folosi în cazul în care se doreşte un grad înaintat de purificare:
<0.8% CO2

Schema tehnologică cu fluxuri laterale şi coloane compartimentate în trei zone
Purificare avansată a gazelor: 0.01 … 0.02% CO2

Eliminarea
dioxidului de carbon din gaze prin alte procedee
Alte procedee:

procedeul Giammarco-Vetrocoke - absorb ia se face în solu ii de carbonat de ț ț
potasiu activate cu trioxid de arsen, glicocol şi diverse amine. Se realizează viteze
de reac ie de 10..20 de ori mai mari decât în solu ia caldă neactivată; ț ț

procedeul Catacarb se realizează în solu ie de carbonat de potasiu la care se ț
adaugă ca activator boratamină;


absorb i ț e în apă – se aplică la presiuni par iale mari ale CO2 (presiuni ț
60...120 bar şi concentratii de 30..90% masă).
Avantajele procedeului sunt:

simplitate a schemei,

nu necesită consum de căldură,

absorbant ieftin.
Dezavantaje:

capacitate mică de absorb ie a apei ceea ce implică ra ii mari de ț ț
absorbant,

nu realizează grade mari de absorb ie, ț

CO2 recuperat nu are puritate ridicată.

absorb ie în solu ie de hidroxid de sodiu ț ț - se aplică atunci când se doreşte
eliminarea completă a CO2, după ce cea mai mare parte din acesta a fost
eliminată printr-un procedeu regenerativ.
Procedeul se bazează pe reac ia nereversibilă dintre NaOH şi CO2 cu ț
formare de carbonat. Instala ia este similară celei utilizate la absorb ia H2S. ț ț

ELIMINAREA SIMULTANĂ
ŞI SELECTIVĂ
A HIDROGENULUI SULFURAT ŞI
DIOXIDULUI DE CARBON DIN GAZE
7
7
.
.

Eliminarea simultană
a hidrogenului sulfurat şi dioxidului de carbon

ABSORBTIA IN SOLUTII DE ETANOLAMINE

la proiectarea coloanei de absorbţie trebuie să se ţină seama de prezenţa
ambelor gaze acide întrucât ele se influenţează reciproc

se apeleaza la date de echilibru pentru sistemul H2S-soluţie de amină în
prezenţă de CO2 dizolvat sau CO2-soluţie de amină în prezenţă de H2S dizolvat

incărcarea solutului/ mol de amină (în aceleaşi condiţii de temperatură în
coloana de absorbţie şi pentru aceeaşi presiune parţială a solutului), scade atunci
când în gazul de purificat sunt prezente ambele gaze acide

atenţia cea mai mare se acordă CO2 şi nu H2S, deoarece eficienţa absorbţiei
H2S este mai mare decât a CO2

coloana de absorbţie calculată pentru realizarea unui anumit grad de absorbţie
a CO2 va asigura în mod sigur un grad de absorbţie mai mare pentru H2S.

pentru absorbţia simultană a H2S şi CO2 din gaze cea mai favorabilă amină
este MEA atât din punct de vedere al eficacităţii în aborbţie cât şi în desorbţie.


ABSORBTIA ÎN SOLUŢII DE SĂRURI ALCALINE
 viteza mai slabă de absorbţie a CO
2
în soluţii de săruri alcaline (reacţie
chimica de hidratare si apoi de combinare a CO
2
cu carbonatul de sodiu sau
potasiu)

hidrogenul sulfurat nu necesită reacţie de hidratare, reacţionează rapid cu
soluţia alcalină, se va absorbi într-o proporţie mai mare decât CO2.

Eliminarea selectivă a hidrogenului sulfurat
Viteza de absorbţie a CO2 şi H2S în soluţii de amine scade în ordinea:
CO2: MDEA, TEA<DGA<MEA, DEA;
H2S: TEA<MDEA<DEA, DGA<MEA.

pentru H
2
S:

amine primare:
R-NH
2
+ H2S (R-NH
3
)
+
HS
-


amine secundare
R
2
-NH + H
2
S (R
2
-NH2)
+
HS
-


amine terţiare
R
3
-N + H
2
S (R
3
-NH)
+
HS
-
pentru CO
2
:

amine primare
R-NH2 + CO
2
+ H
2
O (R-NH
3
)HCO
3


amine secundare
R
2
-NH + CO
2
+ H
2
O (R
2
-NH
2
)HCO
3


amine terţiare
nu reacţionează

Selectivitatea aminelor faţă de H2S
Aminele terţiare (MDEA şi TEA) sunt preferate pentru absorbţia selectivă a H2S
din amestecuri de gaze ce conţin şi CO2.

ELIMINAREA MERCAPTANILOR
ŞI DIOXIDULUI DE SULF
DIN GAZE
8
8
.
.

Eliminarea mercaptanilor din gaze
Mercaptanii (R – SH):

forme substituite ale hidrogenului sulfurat în care un atom de hidrogen este
înlocuit cu un grup de hidrocarburi

proprietăţile lor depind de lungimea lanţului de hidrocarbură

au caracter mai puţin acid decât H2S datorită prezenţei hidrocarburii. Ei
reacţionează cu bazele formând mercaptide.

când găsesc în gaze alături de H2S şi CO2, datorită caracterului acid mai
slab, eficienţa eliminării R - SH este mai mică decât a celorlalte gaze acide:

metilmercaptanii sunt recuperaţi 45...55%,

etilmercaptanii 20...25 %

propilmercaptanii 0...10 %.

Unele dintre procedeele de eliminare a H2S pot elimina şi mercaptanii într-o mică
proporţie (10...30%).
Pentru eliminarea practic completă a acestora, schema tehnologică de eliminarea
a H2S cu soluţii de amine trebuie completată şi cu partea de eliminare a
mercaptanilor absorbţia în soluţie de etanolamine cu absorbţia în soluţie de
hidroxid de sodiu (NaOH).
Reacţie reversibilă intre mercaptani şi NaOH cu formarea mercaptidei de
sodiu solubilă în soluţia apoasă:
R-SH + NaOH ÷→ ← R-SNa +H
2
O

Procedeul de eliminare a mercaptanilor din
gaze
prin absorbţie în soluţii apoase de NaOH.

Similară cu cea a proceselor regenerative de eliminare a H2S.
Deosebire:

are în plus un preîncălzitor de abur - rolul de a încălzi fluxul de alimentare
până la temperatura de 116...127°C.
Menţinerea pe talerul de alimentare a unei temperaturii egale cu cea din
refierbător este necesară pentru a preveni reabsorbţia mercaptanilor.

Procedeul Merox
soluţia de hidroxid de sodiu îmbogăţită în mercaptani nu se mai regenerează
prin stripare cu abur ci prin oxidare, conform reacţiei:
2R-SNa + 1/2O2 + H2O = 2NaOH + R-S-S-R
Oxidarea mercaptidei la disulfură cu regenerarea hidroxidului se face cu aer
atmosferic în prezenţă de catalizator (sarea de cobalt a ftalocianinei sulfonate), la
temperaturi apropiate de cea ambiantă.
Prezenţa catalizatorului care accelerează viteza de oxidare a mercaptanului
sau mercaptidei la disulfură constituie elementul principal şi de noutate al
instalaţiei Merox.
H
2
S:

reacţionează cu hidroxidul formând sulfura de sodiu care poate fi oxidată
catalitic la tiosulfat. Reacţia de oxidare are loc peste reacţia normală de oxidare a
mercaptidei la disulfură.

are loc o diminuare a reacţiei de oxidare care stă la baza regenerării soluţiei de
hidroxid.

conţinutul de H2S este limitat la 10 ppm

Procedeul Merox de eliminare a mercaptanilor din gaze.

Eliminarea dioxidului de sulf din gaze
- cel mai comun poluant gazos prezent în gazele de coş
Tipul procesului Tipul reactantului Denumirea comercială a procesului
Absorbţie Soluţii alcaline de calciu Lime/Limestone
Soluţie de oxid de magneziu -
Soluţii alcaline de sodiu -
Soluţie de amoniac Cominco
Soluţie de sulfat de aluminiu
şi soluţie de carbonat de calciu
Dowa Dual Alkali
Amestec de orto, meta, paraxilidină
în apă
Asarco
Adsorbţie
(neregenerabil)
Pulberi de săruri de calciu
sau sodiu
Lime/Limestone (uscat)
Adsorbţie
(regenerabil)
Aluminat de sodiu -
Oxid de cupru -
Oxid de magneziu -
Cărbune activ Hitachi
Conversie în faza gaz (fără reactant)
Oxidare catalitică
Reducere catalitică la H
2
S
Reducere electrochimică la sulf
-

Procese de absorbţie în soluţie alcalină de calciu

Reacţiile chimice care au loc între dioxidul de sulf şi soluţia de carbonat de calciu
(cunoscută sub denumirea de soluţie Limestone):
SO
2
+ CaCO
3
+ ½ H
2
O → CaSO
3
· ½H
2
O + CO
2
Sulfitul de calciu este transformat prin oxidare cu oxigenul din aer (într-un
reactor de oxidare) la sulfat de calciu (gips) care poate fi întrebuinţat ulterior.
CaSO
3
·½H
2
O + ½O
2
+ 1.5 H
2
O→ CaSO
4
· 2H
2
O

Absorbantul comercial Lime: solutie apoasă cu 10% oxid de calciu.
Reacţii de disociere a dioxidului de sulf:

Reacţii de disociere a oxidului de calciu în care de fapt se obţine o soluţie
Limestone:
·
3
SO
+ +
Ca

Reacţia între ionii de si

Reacţii secundare care au loc în exces de soluţie:

9
9
.
.
TRANSFERUL DE MASĂ
ÎN SISTEMUL GAZ-SOLID

100 ⋅ ·
a
p
r
V
V
P
p
V
a
V
100 ⋅

·
r
a r
r
P
ρ
ρ ρ
r
ρ
a
ρ
Procesul de adsorb ie este un proces selectiv, adsorbantul având proprietatea ț
de a re ine diferen iat speciile moleculare ce apar in unor componen i diferi i. ț ț ț ț ț
Proprietă ile adsorban ilor sunt: ț ț

capacitatea de adsorb ie sau activitatea X reprezintă cantitatea de substan ă ț ț
adsorbită pe unitatea de adsorbant (kg adsorbat/kg adsorbant).
Capacitatea de adsorb ie a unui adsorbant fa ă de un anumit gaz depinde de ț ț
temperatură, presiune şi mai ales de suprafa a specifică a adsorbantului. ț
•Porozitatea adsorbantului P
r
, definită prin rela ia: ț
reprezintă volumul total al porilor;
volumul
adsorbantului.
reprezintă densitatea reală a adsorbantului;
- densitatea
aparentă
sau

Între porozitate şi activitate există rela ia: ț
constant · ⋅
X
P
r
a
r
ρ
ρ
De unde rezultă că activitatea X este propor ională cu ț
porozitatea:
Adsorban ii cei mai folosi i în practica industrială sunt: ț ț

cărbunii activi,

silicagelul,

aluminele activate,

sitele moleculare
a
r r
ct
P
X
ρ
ρ
⋅ ·


Cărbuni activi (neactivaţi) – capacitate mică de adsorbţie din cauza
gudronului care se formează în timpul carbonizării şi care se depune pe
pori

Activare:
procedee fizice – activare cu aer la 350-400ºC, cu abur sau CO
2
la
800-1000ºC
procedee chimice (activare ZnCl
2
, H
3
PO
4
, H
2
SO
4
)

procedee mixte
kg/m
3
kg/m
3
370 240 − ·
a
ρ 1950 1450− ·
r
ρ
% 86 78 − ·
r
P
Silicagelul SiO2·nH2O
Tratare soluţii de silicat de sodiu cu acid sulfuric
hidrogel 90% apă – 10% silicagel
Capacitatea de adsorbţie 0.4 kg apă/kg silicagel
Capacitatea corespunzătoare punctului de rupere 0.3 kg apă/kg silicagel
Capacitate remanentă 0.05 kg apă/kg silicagel

Alumină activată
 Al
2
O

3H2O trihidrat alfa şi beta
 Al
2
O
3
·H
2
O monohidrat alfa şi beta

Activare – deshidratare 600 … 900ºC
Site moleculare – aluminosilicaţi naturali sau sintetici (zeoliţi) de Ca şi Na
Activare 200 … 350ºC
 pori de dimensiuni regulate şi uniforme
Selectivitate mare
Pori caracterizaţi de:
secţiune transversală
lungime

Relaţia de echilibru în adsorbţie
Izoterma Freundlich
capacitate de adsorbţie, kg adsorbat/kg adsorbant
cantitatea adsorbită
cantitate adsorbant
presiune parţială
constante
Nu descrie bine izotermele de adsorbţie la presiuni foarte mici şi la presiuni
foarte mari.
Bună la presiuni medii 0.1 … 0.5 bar
n
F
p k
m
x
X
1
· ·
X
x
m
p
n k
F
,

prin logaritmare
Sunt suficiente două puncte experimentale
lg lg lg X k
n
p
F
· +
1

Izoterma Langmuir
Strat monomolecular

presiuni mici: bp<<1

presiuni mari: bp>>1
X
x
m
k
bp
bp
a
· ·
+ 1
X
x
m
k bp
a
· ·
X
x
m
k
a
· ·

Cinetica procesului de adsorb ie ț
Se referă la interdependen a variabilelor care determină viteza de ț
adsorb ie pentru o for ă motrice dată. ț ț
În adsorb ie, viteza globală de transfer de masă (kmol/m ț
2
h) este controlată
de:

transferul de masă în interiorul fluidului orientat spre suprafa a ț
adsorbantului, a cărui viteză este determinată de temperatură, presiune şi
regimul de curgere;

transferul de masă în porii adsorbantului spre suprafa a activă a cărui ț
viteză este determinată în principal de dimensiunile şi geometria porilor
adsorbantului.
Pentru stabilirea vitezei globale de adsorb ie se foloseşte o metodă ț bazată pe
conceptul de „zonă de transfer de masă”.

Zona de transfer de masă în faza gaz (efluent)
Se consideră un strat de adsorbant dintr-un adsorbitor care se alimentează pe la
vârf, în regim sta ionar, cu un amestec format dintr-o componentă purtătoare şi ț
componenta adsorbat cu concentra ia ț Y0. Măsurând la intervale de timp,
începând cu timpul zero, concentra ia ț Y a componentei adsorbat în efluentul care
părăseşte stratul de adsorbant pe la bază, reprezentarea grafică a valorilor Y în
func ie de durata intervalelor de timp sau de volumul de fluid corespunzător ț
r – rupere
e – echilibru, de saturaţie
V,Y
V
e
V
r
Y
V, Y
0
Y
0
V, volum fluid
t, durata operatiei
t
r
T
e

In cazul în care viteza globală de transfer de masă este controlată de viteza de
transfer de masă prin porii adsorbantului, unda de transfer de masă are forma
unui S simetric.
Dacă adsorbantul nu este proaspăt şi are o capacitate de adsorb ie remanentă ț Xr,
concentra ia ț Yr de adsorbant în efluent va fi mai mare decât zero deoarece ea
corespunde stării de echilibru cu capacitatea remanentă Xr
Y
r
b
V,Y
V, Y
0
V
e
V
r
Y
Y
0
V, volum fluid
t, durata operatiei
t
r
T
e

Capacitatea de adsorb ie corespunzătoare punctului de echilibru este ț
maximă şi corespunde capacită ii ț X0 la echilibru cu concentra ia ț Y0.
În cazul adsorbatului proaspăt, perechea de valori (X0, Y0) localizează un
anumit punct al izotermei de adsorb ie. ț
Dacă opera ia se repetă pentru alte valori ale concentra iei ț ț Y0 se vor
ob ine alte perechi ( ț X0, Y0) care în coordonate Y, X vor reprezenta izoterma de
adsorb ie a sistemului. ț

Metoda directa:
Varia ia capacitătii de adsorb ie de-a lungul stratului de adsorbant ț ț :

se consideră cazul anterior, exact de la punctul de rupere, când volumul de
fluid trecut prin strat este egal cu Vr.

se iau probe din adsorbant de la înăl imi diferite ale stratului cuprinse între ț
zero şi H şi se determină capacitatea X.

ZS
H
ZS
H
ZT
H
curba ob inută împarte stratul în două zone: ț
1.o zonă de înal ime ț
caracterizată prin X=X
0
=constant şi care corespunde capacită ii de adsorb ie ț ț
la echilibru cu concentratia Y
0
.
Înăl imea ț corespunde zonei în care adsorbantul este saturat şi defineşte
„înăl imea zonei saturate ț ”.
în care X variază şi scade de la X=X
0
la X=0 după o curbă cu S întors.
Această zonă corespunde stratului de adsorbant încă nesaturat şi care se
numeşte ” zona de transfer de masă” cu „înăl imea zonei de transfer de ț
masă”.
Curba care arată varia ia capacită ii de adsorb ie X în această zonă se ț ț ț
numeşte „undă de transfer de masă” în adsorbant.
ZS
H
2. o zonă de înal ime ț

La punctul de rupere, stratul de adsorbant se compune din două zone:

zona de satura ie ț

zona de transfer de masă ale căror valori însumate dau înăl imea totală a ț
stratului de adsorbant H.
Pentru ca la începutul unei opera ii de adsorb ie concentra ț ț tia Y în efluent să fie
zero, înăl imea stratului de adsorbant trebuie să fie cel pu in egală cu înal imea ț ț ț
zonei de transfer.

Metoda indirectă bazată pe determinarea undei de transfer de masă în efluent
Metoda se bazează pe faptul că undele de transfer de masă în efluent şi în
adsorbant sunt simetrice fa ă de dreapta de abscisă Vr. ț
Determinarea undei de transfer de masă în strat
z s s r r e
H H V V V V − · − · −
H
H
V
V V
H
H H
z t
r
r e z s
·

·

) , , (
zt e r
H V V f H ·

Se reprezintă varia ia capacitătii de adsorb ie în interiorul zonei de transfer se ț ț
observă că unda de transfer împarte aria ABDC în două:
aria ABD care arată măsura în care adsorbantul din zonă este neutilizat;
aria DCA care arată măsura în care adsorbantul din zonă este utilizat.
ZU
H
ZN
H
ZU
H
H H
Zu
/
Raportul celor două arii arată măsura în care
este folosită cantitatea de adsorbant.
Se poate deduce:
înăl imea zonei utilizate ț
şi a celui neutilizate
Rezultă că adsorbantul din stratul de
înal ime ț este folosit până la capacitatea
maximă de adsorb ie X ț
0
corespunzătoare
stării de echilibru cu Y
0
şi că la punctul de
rupere, cantitatea de adsorbant con inută în ț
stratul de înăl ime H este utilizată doar în ț
propor ia dată de raportul ț
Dacă unda de transfer = S simetric
2
zt
zu zn
H
H H H · − ·


Presiunea
– creşte P – creşte X
- la presiuni mai mari – asimptotic
- de obicei se lucrează la 1.5 … 4 bar

Temperatura
– scade T – creşte X
- de obicei se lucrează la temperatura ambiantă

Viteza de curgere – factori limitativi:
- creşterea zonei neutilizate
- creşterea Δp
f
- efectul de fluidizare
Se recomanda viteze de 0.008 … 0.3 m/s
Influen a condi iilor de operare ț ț

Efectul termic al adsorbţiei
Proces exoterm
- de obicei căldura de adsorbţie > căldura de vaporizare
- la concentraţii mai mari efectul este mai mare
Desorbţia
Regenerare după adsorbţie:
- încălzire;
- reducerea presiunii totale;
- stripare cu gaz inert;
- metode combinate.
Încălzire:
- directă cu gaz inert
- serpentină
- uneori concomitent cu scăderea presiunii
(cea mai avantajoasă inert supraîncălzit)

Metode de realizare industrială
-
contactare în trepte;
-
contactare prin percolare;
-
contactare în contracurent
Metoda prin percolare este cea frecvent utilizată.
Această metodă constă în trecerea gazului printr-un strat fix de adsorbant
într-un timp bine determinat, corespunzător opera iei de adsorb ie. ț ț
Urmează o succesiune de opera ii în scopul regenerării adsorbantului şi ț
recuperării substan ei adsorbite. ț
Toate aceste opera ii formează un ciclu tehnologic ț :
rc u d ad rg ads
τ τ τ τ τ τ τ + + + · + ·
0
1 + ·
ad
rg
re adsorbitoa
n
τ
τ

USCAREA GAZELOR
10.
10.

Umiditatea gazelor
Dificultăţi datorate prezenţei apei

micşorează capacitatea de transport ca urmare a acumulărilor de apă;

formarea criohidraţilor;

coroziune împreună cu CO2 şi H2S;

periclitează funcţionarea staţiilor de compresoare.
Formarea cristalohidraţilor (criohidratilor):

temperaturi mai joase ale solului menţinute spre sfârşitul iernii;

acumulare lentă;

desprinderea lor primăvara (la creşterea temperaturii) şi acumularea
sub formă de dopuri.
Criohidratii sunt substan e albe, cristaline, asemănătoare cu zăpada sau ghea a ț ț
care se formează prin interac iunea dintre vaporii de apă şi hidrocarburile ț
gazoase, în prezen a apei libere. ț
Hidra ii hidrocarburilor uşoare sunt combinatii nestabile. Ele se descompun uşor ț
prin scăderea presiunii şi creşterea temperaturii.
Cu creşterea masei molare temperatura de formare creşte iar presiunea scade.

Continutul de apă al gazelor, cunoscut sub denumirea de umiditate, creşte cu
creşterea temperaturii şi scăderea presiunii.
Umiditatea unui gaz se poate exprima sub formă de umiditate absolută, fie
sub formă de umiditate relativă.
s
u
Umiditatea absolută sau umiditatea de saturatie sau de echilibru
reprezintă raportul dintre masa vaporilor de apă şi masa gazului uscat sau
raportul dintre masa vaporilor de apă şi masa gazului umed:
u
m
m
s
H O
g
·
2
u
m
m m
s
H O
H O g
' ·
+
2
2
kg H2O/kg gaz uscat
kg H2O/kg gaz umed

t
O H
t
O H
t
O H
t
O H
s
P P
P
P P
P
u
2
2
2
2
57 , 803
4 . 22
1000 18

·



·
P
P
P
P
u
t
O H
t
O H
s
2 2
57 , 803
4 . 22
1000 18
' ·

⋅ ·
1
2
2
< ·
t
O H
r
O H
p
p
ϕ
De multe ori umiditatea se exprimă în grame de apă/Nm
3
de gaz uscat
sau în grame de apă/Nm
3
de gaz umed :
În practică, se foloseşte no iunea de umiditatea relativă (grad de saturatie a ț
gazului) definită prin raportul dintre umiditatea reală a gazului şi umiditatea
maximă de echilibru:
r
O H
p
2
g
O H
t
O H
t
O H
r
M
M
P P
P
u
2
2
2
⋅ ⋅

· ϕ
reprezintă presiunea par ială reală a vaporilor de apă în faza ț
gazoasă.
(10.6)
Umiditatea reală, exprimată în kg apă/kg gaz uscat este dată de rela ia: ț

Procedee de uscare a gazelor
Uscarea gazelor: proces de eliminare par ială (până la un anumit punct de rouă) ț
sau totală (până la 0.5...10 ppm) a vaporilor de apă din gazele naturale, gazele
asociate, aer, azot, hidrogen, CO2, gaz de sinteză şi alte gaze.
Punctul de rouă al gazelor caracterizează umiditatea lor şi defineste
temperatura de satura ie. ț
Când se urmăreşte uscarea gazelor se vorbeşte despre depresiunea punctului
de rouă: numărul de grade cu care scade temperatura de satura ie a gazului ț
când presiunea este constantă.
Fixarea gradului de uscare a unui gaz se poate face specificând:

fie con inutul final de apă, ț

fie punctul de rouă final.
Pentru uscarea gazelor se cunosc mai multe metode:

prin comprimare şi/sau răcire,

prin absorb ie în lichide higroscopice ț (glicoli, solutii de clorura de calciu
sau litiu),

prin adsorb ie ț (pe substanţe solide activate (silicagel, alumină activată şi
site moleculare).

Procedee de uscare prin absorb ie în glicoli ț
Schema tehnologică a instalaţiei clasice de uscare a gazelor
naturale cu DEG sau TEG

În cazul în care se urmăreşte o concentrare mai avansată, frac ionarea se face în ț
vid pentru a nu depăşi în refierbător temperatura de descompunere termică a
DEG sau TEG.
Separarea apei de DEG sau TEG este foarte uşoară:

necesită un număr mic de talere

ra ii foarte mici de reflux, deşi pentru produsul de vârf se impun concentra ii ț ț
foarte mari (99.99%) pentru a evita pierderea de glicoli.
Datorită diametrelor şi înăl imilor mici, coloana de concentrare este deseori ț
prevăzută cu umplutură şi nu cu talere.

Când nu se cere o uscare avansată a gazului şi nici o concentrare avansată a
glicolului, acesta din urmă se introduce direct în refierbătorul coloanei de
regenerare.
Prin simpla vaporizare la echilibru din refierbător se poate ob ine o concentratie ț
a glicolului de 97...98.5%.
Schema tehnologică a instalaţiei de uscare a gazelor naturale
cu DEG sau TEG cu introducerea glicolului diluat direct în refierbător

Gradul de uscare a gazului natural (depresiunea punctului de rouă) este în
func ie de ț :

concentra ia glicolului regenerat ț

temperatura medie din coloana de absorb ie. ț
Cu cât concentra ia glicolului va fi mai mare ț , iar temperatura medie de
contactare mai mică, cu atât gradul de uscare va fi mai mare iar punctul de rouă
mai coborât.
Noile tehnici de concentrare în vid au fost îmbunăta ite prin utilizarea stripării cu ț
gaze calde şi concentrarea prin frac ionare azeotropă. ț

Concentrarea glicolilor prin frac ionare în vid ț se realizează până la valoarea de
98...99% masă.
Scăderea concentra iei apei în glicolul regenerat ț , respectiv temperatura în
refierbător, este limitata de descompunerea termică a acestora:

176ºC pentru DEG

190...210ºC pentru TEG.
Concentrarea glicolilor prin stripare cu gaze calde este o combina ie a ț
regenerării obişnuite prin frac ionare până la o concentratie de 98...99% ț
urmată de o stripare a acestuia cu gaze calde într-o coloana secundară până la o
concentratie de 99.99% în func ie de debitul şi temperatura gazului de stripare ț
şi de eficacitatea sistemului de contactare.
Dezavantaj:

consumul mare de gaz de stripare cald

evacuare în atmosferă (poluare).

Schema concentrării DEG sau TEG prin fracţionare şi prin
stripare cu gaze calde

Striparea cu gaze calde se poate face şi într-o singură coloană în care gazul să se
introducă direct în refierbător.
Se poate folosi drept gaz de stripare o parte din gazul uscat de la absorb ie care, ț
după stripare şi răcire, fiind saturat cu apă se reintroduce în circuitul de gaze
umede de la coloana de absorb ie ț .
Schema concentrării DEG sau TEG prin fracţionare în
prezenţă de gaz inert

Frac ion ț area azeotropa cu diverşi antrenan i permite concentrarea DEG sau ț
TEG până la valori de 99.9% masă.
Procedeul care foloseşte ca antrenant toluenul - procedeul DRIZO.
Schema concentrării DEG sau TEG prin fracţionare
azeotropă cu toluen
Glicol diluat
Apa
Toluen
Spre coloana
de absorbtie
Apa
Apa+toluen
Glicol
concentrat
Vas tampon

Coloana de absorb ie ț :

coloana clasică în sistem monocomponent în care gazul uscat este purtătorul,
vaporii de apă sunt componenta care se absoarbe, iar glicolul este absorbantul.

calculul numarului de talere teoretice pentru un anumit grad de uscare şi o
anumită ra ie de glicol se poate face prin metoda grafică simplificată. ț
Coloana de regenerare:

coloană de frac ionare a binarului apă-DEG sau apă-TEG în scopul ț
concentrării celor doi glicoli

necesarul de echilibre teoretice se poate face prin metoda analitică Sorel sau
metoda grafică McCabe şi Thiele.
Proiectarea instala iilor de uscare cu glicoli ț

Procedee de prevenire a formării hidra ilor prin injec ie de glicoli sau metanol ț ț
Pentru reducerea con inutului de apă din gaze şi prevenirea formării hidra ilor ț ț
pe parcursul conductei de transport se apelează la injec ia de glicoli direct în ț
conductă urmată de o răcire a gazului prin detentă şi apoi o separare a gazului de
cele două faze lichide:

faza de hidrocarburi condensate

solu ia de glicol. ț
Se preferă monoetilenglicolul (MEG) deoarece are o solubilitate mai mică în
hidrocarburi.
In locul glicolului se foloseşte adesea metanolul.
Recuperarea lui din solu ie se face tot prin frac ionare, dar, având o temperatură ț ț
de fierbere mai mică decât a apei el se recuperează pe la vârful coloanei de
frac ionare. ț

Schema instalaţiei de prevenirea a formării hidraţilor prin
injecţie de glicoli

Procedee de uscare prin adsorb ie ț
Prin utilizarea adsorban ilor pentru uscarea gazelor se poate reduce ț
umiditatea pâna la valori foarte mici (depresiuni ale punctului de rouă de până
la 80ºC), mai ales când se folosesc site moleculare.
Schema tehnologică a instalaţiei de uscare a gazelor naturale
prin adsorbţie pe site


Adsorbţie – de la vârf spre bază

Desorbţia apei – de jos în sus –
- gaz natural umed încălzit
- 250 … 300
0
C – site moleculare
- 130 … 150
o
C – silicagel
- condensare – separare – gazul umed se recirculă
- raport gaz umed la uscare/gaz umed pt. regenerare – 9:1
- consum de gaz la încălzire – 0.1 … 0.2%din gazul uscat

Răcire – gaz uscat de la adsorbitorul în funcţiune
Avantaje fa a de procedeele prin absorb ie: ț ț

permit depresiuni mai mari ale punctului de rouă;

necesită calcule de proiectare mai simple;

nu pun probleme de coroziune.
Dezavantaje:

cost mai ridicat al operatiei;

pierderi importante de presiune prin strat;

posibilită i de contaminare, otrăvire şi degradare a adsorbantului; ț

consum ceva mai mare de căldură.

11.
11.
DISPERSIA ATMOSFERICA

Atmosfera este învelişul gazos al Terrei şi este alcătuită din mai multe
straturi:

troposfera (0...15 km altitudine),

stratosfera (15...35km),

mezosfera (35...90km),

termosfera (90...500km) şi

exosfera (peste 500km).
Din punct de vedere al poluării interesează îndeosebi troposfera şi
stratosfera.
Aerul atmosferic reprezintă una dintre componentele de bază ale ecosferei, fiind
elementul cel mai important pentru menţinerea vieţii.
Poluarea aerului poate fi definită ca prezenţa în atmosferă a unor substanţe
străine de compoziţia normală a aerului.

În ceea ce priveşte compoziţia aerului se poate considera că acesta este format
din trei părţi:

aer uscat;

apă în cele trei stări de agregare;

aerosoli atmosferici.
Component Concentraţie Timp probabil de
rezidenţă în
atmosferă
Componente principale
N
2
78.09% 2·10
7
ani
O
2
20.95%
Ar 0.93%
CO
2
0.033% 5 – 10 ani


Component Concentraţie Timp probabil de
rezidenţă în
atmosferă
Alte componente (concentraţie constantă)
Ne 18 ppm
He 5 ppm 3·10
6
ani
Kr 1 ppm
Xe 0.09 ppm
CH
4
1.5 ppm 3 ani
CO 0.1 ppm 0,35 ani
H
2
0.5 ppm
N
2
O 0.25 ppm
< 200 ani


Component Concentraţie Timp probabil de
rezidenţă în
atmosferă
Alte componente (concentraţie variabilă)
O
3

≤ 10 ppm (stratosferă)
5 - 10 ppb (aer pur)
≤ 500 ppb (aer poluat la suprafaţa pământului)

H
2
S 0,2 ppb 10 zile
SO
2
0,2 ppb 5 zile
NH
3
6 ppb 1 - 4 zile
NO
2
1 ppb (global)
100 ppb (la suprafaţa pământului)
2 - 8 zile
CH
2
O 0 - 10 ppb


MODELE DE DISPERSIE ATMOSFERICĂ
Un model este o reprezentare simplă a realităţii. El nu conţine toate
elementele sistemului real, dar conţine trăsăturile importante pentru rezolvarea
ştiinţifică a problemei care interesează.
Modelele sunt frecvent utilizate în ştiinţă pentru a face predicţii sau a rezolva
probleme şi pentru a identifica cele mai bune soluţii de manageriere a problemelor
specifice mediului.
Un model de dispersie atmosferică este:

o simulare matematică a fizicii şi chimiei care guvernează transportul,
dispersia şi transformarea poluanţilor în atmosferă;

înseamnă un mijloc de estimare concentraţiei poluanţilor dând informaţii
despre emisiile şi natura poluanţilor în atmosferă.
Modele de dispersie pot lua diferite forme.
Cele mai simple sunt sub formă de grafice, tabele şi relaţii matematice scrise.
Astăzi, modelele de dispersie sunt cel mai frecvent sub formă de programe pe
computer.

Figura 11.1 Etapele unui program de modelare a dispersiei atmosferice.

Datele meteorologice sunt cele mai importante intrări în orice model de dispersie.
Concentraţia poluanţilor la nivelul solului este controlată de două elemente
meteorologice:

direcţia şi viteza vântului (importante pentru transportul poluanţilor);

turbulenţa şi amestecarea pe verticală (importante pentru dispersia
poluanţilor).
Rezultatele modelării dispersiei atmosferice sunt utilizate pentru:

compararea valorilor emisiilor poluante cu standardele de calitate ale aerului;

calcularea înălţimii coşurilor de dispersie;

managerierea emisiilor existente;

proiectarea unor reţele mondiale de monitorizare a aerului;

identificarea principalilor contributori la problemele existente ale poluării aerului;

prevederea episoadelor de poluare;

evaluarea riscului şi planificarea managementului evenimentelor întâmplătoare;

estimarea influenţelor factorilor geofizici asupra dispersiei poluanţilor;

furnizarea datelor pentru cercetarea ştiinţifică a accidentelor;

reducerea timpului şi cheltuielilor cu monitorizarea periodică a emisiilor.

Deşi informaţiile furnizate de calculul dispersiei atmosferice cu ajutorul
modelelor de dispersie pot fi utilizate în multe şi importante direcţii, nici cel mai
sofisticat model nu poate prognoza cu precizie de 100% locaţia, magnitudinea şi
distribuţia concentraţiilor poluanţilor la nivelul solului.
Cei mai importanţi factori care determină calitatea şi acurateţea rezultatelor
unui model sunt:

capacitatea modelului de a rezolva problema dată,

informaţiile corecte despre sursă

corectitudinea datelor meteorologice.
Unul din elementele cheie în studiul efectiv al modelării dispersiei atmosferice
este alegerea “uneltei” (modelului) care să se potrivească cu impactul şi
complexitatea fiecărui tip de poluare.
În alegerea tipului de model trebuie să se ţină seama de:

complexitatea dispersiei (de ex. efectele terenului şi condiţiilor
meteorologice)

semnificaţia potenţialelor efecte asupra mediului.

Cele mai frecvent utilizate modele de dispersie sunt cele staţionare, gaussiene. Ele
se bazează pe aproximarea matematică a comportamentului poluanţilor şi sunt
cele mai uşor de utilizat modele.
Formula de calcul care stă la baza acestor modele se bazează pe derivarea
condiţiilor “staţionare”.
Astfel spus, formula de dispersie nu depinde de timp deşi, ia în considerare, în
ansamblu timpul ca medie.
Condiţiile meteorologice sunt considerate ca fiind stabile pe timpul dispersiei de la
sursă la receptor.
Emisiile şi condiţiile meteorologice pot varia de la oră la oră, dar calculele
efectuate cu modelul gaussian în fiecare oră depind de cele din orele anterioare.
În ceea ce priveşte distribuţia concentraţiei poluanţilor în plan orizontal şi vertical
ea urmează forma de clopot a lui Gauss.

( )

,
_

¸
¸

,
_

¸
¸
− ·
) ( 2
exp
) ( 2
exp
) ( ) ( 2
, ,
2
2
2
2
x
z
x
y
u x x
Q
z y x C
z y
z y
σ σ
σ πσ
- concentraţia medie în timp;
- coordonatele spaţiale ( în direcţia vântului - sub vânt);
- intensitatea sursei;
- împrăştierea orizontală a concentraţiei perpendicular pe direcţia vântului;
- împrăştierea pe verticala a concentraţiei;
- viteza medie a vântului.
C
( ) z y x , ,
Q
y
σ
z
σ
u

Figura 11.2 Distribuţia pe orizontală şi verticală a concentraţiei poluanţilor
si inaltimea cosului

Pentru calculul înălţimii dinamice de ridicare a poluantului se poate folosi relaţia
Holland. Astfel:
i
g t
g i
d
T
T
P
v
v d
H
1
1
]
1

¸

,
_

¸
¸

⋅ +

· ∆
−3
10 68 , 2 5 , 1
H h H s ∆ + ·
- înălţimea efectivă de ridicare, m;
- înălţimea geometrică a coşului, m;
- înălţimea dinamică de ridicare, m;
- diametrul interior al coşului, m;
- viteza de ieşire a gazelor din coş, m/s;
H
s h
H ∆
i
d
g
v
- viteza vântului, m/s; - viteza vântului, m/s;
- presiunea atmosferică, mbar; - presiunea atmosferică, mbar;
-
temperatura gazului temperatura gazului
la ieşire din coş, K. la ieşire din coş, K.
t
v
P
g
T

Modelul Pasquill-Gifford dă posibilitatea calculării concentraţiei poluanţilor din
ecuaţia dispersiei gaussiene cu relaţia:
( )
1
1
]
1

¸

,
_

¸
¸

− +

,
_

¸
¸
+

,
_

¸
¸
− ·
2
2
2
2
2
2
2
) (
exp
2
) (
exp
2
exp
2
, ,
z z y
z y
H z H z y
u
Q
z y x C
σ σ σ
σ σ π
Parametrii de împrăştiere din ecuaţia difuziei şi din modelul Pasquill-Gifford se
determină cu ajutorul tabelului 11.1 şi al figurilor 11.3 şi 11.4.
Zi Noapte
Radiaţia solară
Viteza
vântului la
10 m, m/s
Puternică Moderată Uşoară
4/8 nori jos 3/8 nori
2 A A-B B
2-3 A-B B C E F
3-5 B B-C C D E
5-6 C C-D D D D
6 C D D D D

6 clase de stabilitate: clasa A- extrem de instabilă, clasa B- moderat instabilă,
clasa C- uşor instabilă, clasa D- neutră, clasa E- uşor stabilă, clasa F- moderat
stabilă.
Clasa neutră D poate fi asumată pentru vreme închisă în timpul zilei sau nopţii,
indiferent de viteza vântului. Noaptea se referă la perioada: o oră înainte de apus
până la o oră după răsărit.

z
σ
Figura 11.3 Determinarea parametrului de dispersie.

Figura 11.4 Determinarea parametrului
y
σ
de dispersie.

Curbele din figurile 11.3 şi 11.4 s-au obţinut din date experimentale medii
pentru 10 minute, la nivelul solului şi pentru teren plat.
Pentru modelele gaussiene staţionare, se recomandă utilizarea graficelor în
următoarele condiţii:

pentru obţinerea parametrilor de dispersie la distanţe peste 1 km de la
sursă;

curbele pot fi extrapolate la distanţe peste 10 km de sursă, dar acurateţea
rezultatelor se pierde dacă vântul îşi schimbă direcţia şi terenul are alt relief;

curbele sunt puţin reprezentative pentru calculul parametrilor de dispersie
la distanţe (receptori) aflaţi sub 100 m faţă de sursă.
Limitaţiile modelelor staţionare gaussiene pot fi considerate acceptate şi
acceptabile faţă de avantajele lor.

Modelele gaussiene presupun că poluantul este transportat liniar şi
instantaneu spre receptor dar, în realitate, poate dura şi câteva ore.
Altfel spus, nu ţine cont decât de faptul că vântul bate cu o viteză de 1 m/s şi
parcurge 3,6 km în prima oră. Această limitaţie are efecte importante asupra
receptorilor aflaţi la distanţă de mai mulţi kilometri faţă de sursă.
Modelele gaussiene nu ţin cont de faptul că vântul poate avea viteze şi mai
mici decât cele considerate de 0,5...1 m/s. Conform ecuaţiei de bază a modelului,
viteza este la numitor şi scăderea vitezei duce la perturbaţii de calcul
neprevăzute în model.
Pentru suprafeţe de teren cu relief moderat, aceste modele nu ţin cont de
faptul că pot avea loc curenţi de întoarcere sau de ridicare datorită formelor de
relief, lucru care afectează ceea ce modelul numeşte condiţii stabile.

RAPORTAREA REZULTATELOR
MODELĂRII DISPERSIEI ATMOSFERICE
Scopul modelării dispersiei atmosferice este să determine efectele poluării.
În consecinţă, rezultatele modelării trebuie prezentate într-o manieră care să
corespundă scopului propus, adică să poată fi uşor înţelese chiar şi de categorii
sociale care nu au experienţă în interpretarea rezultatelor unei modelări.
Rezultatele modelării trebuie să includă:

doar un rezumat al datelor obţinute, fără prea multe detalii (doar dacă sunt
necesare, detaliile pot fi adăugate într-un appendix la sfârşitul lucrării sau
transmise electronic printr-un attachement);

informaţii despre datele de intrare şi modul în care acestea au influenţat
rezultatele;

dacă este necesar să se prezinte o hartă în care să se remarce (contureze)
zona poluată;

factorii care au determinat maximul de concentraţie a poluantului la nivelul
solului.
Rezultatele modelării dispersiei atmosferice se pot concretiza sub formă de:
analize statistice, date tabelate sau reprezentări grafice.

CUPRINS
1. 2. 3.

SEPARAREA SISTEMELOR ETEROGENE ABSORBŢIA ŞI DESORBŢIA MONOCOMPONENT CONSIDERAȚ II GENERALE PRIVIND ELIMINAREA HIDROGENULUI SULFURAT DIN GAZE PRIN ABSORBȚ IE ÎN SOLUȚ II APOASE DE ETANOLAMINE ELIMINAREA HIDROGENULUI SULFURAT DIN GAZE PRIN ABSORBȚ IE ÎN SOLUȚ II DE SĂRURI ALCALINE ALTE PROCEDEE DE ELIMINARE A HIDROGENULUI SULFURAT ELIMINAREA DIOXIDULUI DE CARBON DIN GAZE ELIMINAREA SIMULTANĂ ŞI SELECTIVĂ A HIDROGENULUI SULFURAT ŞI DIOXIDULUI DE CARBON DIN GAZE ELIMINAREA MERCAPTANILOR ŞI DIOXIDULUI DE SULF DIN GAZE TRANSFERUL DE MASĂ ÎN SISTEMUL GAZ-SOLID USCAREA GAZELOR

4. 5. 6. 7. 8. 9. 10.

1. SEPARAREA SISTEMELOR ETEROGENE
Un sistem heterogen este format din cel puţin două faze distincte: faza continuă (gazoasă, lichidă sau solidă); faza dispersă (gazoasă, lichidă sau solidă).
Clasificarea sistemelor eterogene gazoase şi lichide:

centrifugale. electrice.1. acustice etc). În funcț ie de forț a motrice care determină separarea sistemelor eterogene se disting următoarele procese: sedimentarea. filtrarea. . Viteza depinde de natura. 1. se depun cu o viteză denumită viteză de sedimentare ws . Particulele care formează faza dispersă. Sedimentarea Prin sedimentare se înț elege separarea sistemelor eterogene lichide sau gazoase în fazele constituente sub acț iunea gravitaț iei asupra fazelor de densităț i diferite. caracteristicile geometrice şi densitatea lor. de proprietăț ile fizico-chimice ale fazei continue. fie prin intermediul unui mediu de filtrare.Separarea sistemelor eterogene în fazele constituente se realizează fie sub acț iunea unor câmpuri de forț e (gravitationale. sub acț iunea câmpului de forț e gravitaț ionale. forma. separarea electrică şi separarea sonică (acustică). centrifugarea. cu densitatea ρ p mai mare decât a fazei continue ρ.

2) ff = 2  3 wt  ρ   .1) 3 ff ρ     ( ) 1 2 4 gd p  ρ p − ρ    (1. Din bilanț ul celor trei forț e rezultă: Sau  4 gd p ρ p − ρ wt =   (1.Mişcarea particulelor solide într-un fluid este condiț ionată de diferenț a care există între densitatea particulei şi cea a fluidului şi de exercitarea asupra particulei a trei forț e: Gravitaţională 4  dp   ρpg Fg = π  3  2    3 Arhimede (forț a de plutire) rezistenţa la înaintare 4  dp  FA = π   2  ρg  3   3 π d p 2 ρ wt2 Ri = f f 4 2 unde: wt este viteza uniformă (terminală) de mişcare a particulei solide.

rezultă: wt = d2 ρ p − ρ g p 18η (1.1. Pentru calcularea vitezei uniforme este necesar să se cunoască valoarea factorului de formă .3) Ecuaț ia 1.Factorul de formă f f este o funcț ie de Rep şi de forma particulei. factorul de formă se poate calcula cu relaț ia: 24η 24 ff = = d p ρ wt Re p care introdusă în relaț ia 1. adică în domeniul de mişcare a lui Stokes. Se rezolvă prin încercări succesive. pentru determinarea Rep este necesară cunoaşterea vitezei uniforme. d p ρwt Re p = η Pentru Rep≤2.4 este cunoscută sub numele de legea lui Stokes.4) ( ) (1. Dar. .

-Pentru domeniul relaț ia empirică:

2 ≤ Re p ≤ 500

, denumit domeniul Allen, este valabilă (1.5)

f f = 18.5 Re −0.6 p

-În zona , denumita domeniul Newton, factorul de formă este practic constant: (1.6) f f = 0.44 Pentru calculul direct al vitezei wt se prezintă o metodă în care factorul de formă şi numărul Rep se corelează cu criteriul Arhimede, modificat pentru aceste condiț ii sub forma: d 3ρ 2g ρ p − ρ p (1.7) Ar = ⋅ 2 ρ η Dacă în ecuaț ia 1.2 se înlocuieşte viteza wt cu raportul care rezultă din relaț ia de definire a numărului Rep, se explicitează pentruf şi se ț ine seama de f ecuaț ia 1.7 se obț ine:

4 Ar ff = ⋅ 2 3 Re p

(1.8)

Pentru fiecare domeniu de curgere, ecuaț ia 1.8 are următoarele forme: -domeniul legii lui Stokes ( Ar ≤ 36 ):

Ar Re p = 18
-domeniul Allen : 36 ≤ Ar ≤ 84000
 Ar  Re p =   13.9  
0.75

(1.9)

(1.10)

-domeniul Newton

84000 ≤ Ar ≤ 7.4 ⋅109

Re p = 1.71 Ar 0.5

(1.11)

Relaț iile prezentate sunt stabilite pentru condiț iile mişcării uniforme, individuale şi unidirecț ională a particulelor solide de formă sferică. Pentru particule care nu respecta aceste condiț ii este necesară folosirea unor factori de corecț ie.

Factorii care influenț ează sedimentarea sistemelor eterogene sunt:  Caracteristicile sistemului eterogen iniţial: o natura, o debitul, o vârsta sistemului eterogen; o proprietăţile fazei continue: o densitate, o viscozitate, o substanţe dizolvate; o caracteristicile particulelor fazei disperse: o natura, o starea de agregare, o structura, o densitatea, o forma, o dimensiunea, o tendinţa de aglomerare

o tipul de aparat.Condiţiile de realizare a separării: o viteza de sedimentare. o temperatura. adică prin aglomerare şi coagulare. discontinuu. În condiț iile de mişcare la limita domeniul Stokes (Rep=2) se obț ine valoarea critică a diametrului particulelor dpc. o modul de operare (continuu. -creşterea diferenţei de densitate dintre fluid şi particulă. o durata procesului. . . semicontinuu).scăderea viscozităţii prin diluare sau creşterea temperaturii.12) Pentru a mări viteza de sedimentare se poate acț iona în sensul: -creşterii diametrului particulei. adică valoarea maximă a diametrului particulelor: 1 d pc  3 36η =  g ρp − ρ ρ   ( ) (1. o adaosuri.

Centrifugarea Centrifugarea este operaț ia de separare a unui sistem eterogen lichid sau gazos.viteza unghiulară.2. FC ' însă de sens opus: Fc = unde: m = G g mv Gv G = = mω 2 R = ω 2 R R g R g 2 2 (1. m.13) este masa corpului. asupra lui acț ionează o forț ă centripetă îndreptată în direcț ia axei de rotaț ie. . Dacă un corp solid se roteşte în jurul axei sale. în m/s. ω .raza de rotaț ie.viteza periferică de rotaț ie. rot/s.numarul de rotaț ii pe secundă. n. kg.1. R. în câmp de forț e centrifuge. şi o forț ă centrifugă FC egală ca mărime cu forț a centripetă. v = ωR = 2πRn . radiani/s.

001 < Re pc ≤ 2 2 < Re pc ≤ 500 AllenNewton- 500 < Re pc < 150000 . Ca şi în cazul sedimentării. conform relaț iei: 4 d p ρ p − ρ wc =   3 fc ρ   ( ) 1 2 (1. se deosebesc trei domenii: Stokes- 0.14) Pentru determinarea vitezei wc trebuie să se cunoască valoarea coeficientului de frecare f c care la rândul său depinde de regimul de mişcare al particulei.Viteza de separare a unei particule într-un câmp de forț e centrifuge se deduce din condiț ia de egalitate între forț ele externe ce acț ionează asupra sistemului şi rezistenț a pe care o opune mediul la deplasarea particulei.

14 devine: wc = d2 ρ p − ρ p 18η ( ) ω R 2 (1.Coeficientul de frecare se determină cu aceleaşi relaț ii ca în cazul sedimentării. ecuaț ia 1. cu observaț ia că numarul Reynolds este: Re pc = d p wc ρ η În domeniul legii lui Stokes. când 24 fc = Re pc .15) .

.Cicloanele sunt aparate care se folosesc pentru separarea sistemelor eterogene gazoase în câmp de forț e centrifuge. Un ciclon este alcătuit în principal dintr-o manta cilindrică la partea superioară şi conică la partea inferioară. de unde alunecă spre bază şi se evacuează. Sistemul eterogen intră tangenţial sau axial în ciclon şi sub acţiunea forţei centrifuge. particulele solide sunt proiectate spre pereţii aparatului. Gazele libere de faza dispersă sunt eliminate pe la partea superioară a ciclonului printr-un tub care pătrunde în interiorul ciclonului.

Sunt două tipuri de unităţi de cicloane:  cu un singur ciclon de diametru mare (0.  multiciclon.2.3048 m) (figura 1. Figura 1.0765…0. Figura 1. .3). alcătuite din mai multe elemente de dimensiune redusă (0.305…1. Multiciclon.2).83 m) (figura 1.3. Ciclon de diametru mare.

2) D d 3 = 0. diametrul părț ii cilindrice D şi diametrul conductei de evacuare a gazelor..25 D h2 = 0.120 D .0.6) D h1 = (1.5 D H = (2...Calculul cicloanelor Dimensiunile caracteristice ale unui ciclon sunt: înălț imea părț ii cilindrice H.3) D d 2 = (0.5..75... Aceste dimensiuni se află într-un anumit raport una faț ă de alta: d1 = 0.

2 ρvc ∆p f = ξ 2 Qv unde: ξ = 60180 .16) este debitul de gaze care trece prin ciclon.17) este coeficientul de rezistentă al ciclonului. Diametrul D al ciclonului se determină din condiț ia vitezei convenț ionale a gazului. Viteza se determină din ecuaț ia: (1. Pentru cicloanele industriale ∆Pf este intre 400 şi 850 N/m2. v c . în condiț iile de operare.Cicloanele se proiectează pentru o anumită cadere de presiune ∆Pf . m3/s. raportată la întreaga secț iune a părț ii cilindrice: D= 4Qv πvc (1.

18) . 2 (1.  se neglijeaza influenţele particulelor vecine şi fenomenele de reantrenare.Pentru stabilirea dimensiunilor minime ale particulelor care se pot separa într-un ciclon se admit o serie de ipoteze simplificatoare:  este valabilă legea lui Stokes. R − r2 durata de parcurgere a acestei distante este legată de timpul de depunere t d : R − r2 R td = = wc 2 wc Unde: R este raza ciclonului. m. m.  se neglijează forţele de plutire.  se consideră o viteză tangenţială a particulelor constantă. r2 = R -raza tubului de evacuare a gazelor. Când particula trebuie să străbată distanț a .

t d .. td = ts = vi = vi (1.. egală cu v = vi = 18 . Din ecuaț iile 1. nr = 0..19) v este viteza tangenţială a particulei.Viteza de sedimentare în câmp de forţe centrifuge se poate determina cu relaț ia: unde: ρ este densitatea gazelor.20 m/s wc = d2 ρp − ρ p 18η ( ) ϖ 2R = d 2 ( ρ p − ρ ) v2 p 18η În acelaşi timp.21) ..1.18.5.20 rezultă: d p min ηR = 3⋅ 2πnr ρ p vi (1. R (1..numărul de rotaț ii până la depunerea particulei.. gazele şi cu particulele solide străbat drumul circular respectiv: ϕR 2π nr R ϕR .3 .20) unde: ϕ = 2πnr este unghiul parcurs de particulă până la depunere.

să migreze şi să se depună pe electrozii de semn contrar.3. Separarea electrostatică Separarea electrostatică se bazează pe încărcarea particulelor cu sarcini electrice urmată de depunerea la polul opus. de a achiziţiona sarcini electrice pozitive sau negative. o orizontale. după direcţia de trecere a gazelor: o verticale. care constituie faza dispersă. Filtrele electrostatice se clasifică după următoarele criterii: după forma electrozilor: o tubulare. o plăci.1. rezultate ca urmare a ionizării gazelor (faza continuă) într-un câmp electric puternic şi astfel încărcate. o umede. după starea higrometrică a gazelor: o uscate. Separatoarele electrostatice ale sistemelor eterogene gazoase se bazează pe proprietăţile particulelor solide (lichide). .

5…2 mm.Filtrele tubulare au electrozi de colectare în formă de tuburi de lungime 3…4 m. iar ca electrozi de ionizare se folosesc sârme aşezate în lungul axei tubului colector. Mai multe astfel de elemente alcătuiesc un filtru (figura 1.15…0. Element al unui filtru tubular.5. Figura 1.30 m. . cu diametrul de 1. diametru de 0.5).

. 3]. alternând cu electrozii de ionizare. gazul de purificat introducându-se paralel cu planul electrozilor.Filtrele plăci (figura 1.6) folosesc ca electrozi de colectare o serie de suprafeţe plane între care sunt suspendaţi electrozii care produc efectul corona. Filtrele plăci (separatoare electrostatice cu plăci). Electrozii de depunere se confecţionează din foi de tablă (netedă sau ondulată). Aceste filtre au o lungime activă de 4 m. Tensiunea aplicată este de 60…100 kV [2.6. Figura 1.

1. cu un fluid. apa.4. Acestea sunt de două tipuri: umede şi uscate. Scruberele Venturi Scruberele cu talere udate . Scrubere umede O alternativă eficientă la separarea sistemelor disperse sunt scruberele. Principiul de funcţionare al scruberelor umede se bazează pe spălarea gazului ce conţine particule materiale. cel mai adesea.

ocupă spaţii reduse. . contribuie la creşterea poluării apelor.Scruberele tip spray Avantajele scruberelor umede sunt: colectează atât particulele materiale cât şi unii poluanţi gazoşi. cât şi prin şlam. Dezvantajele scruberelor umede sunt: o parte din lichidul din sistem se pierde atât prin evaporare şi antrenare în fluxul de gaz.

2 ABSORBTIA . IN SISTEM SI DESORBTIA MONOCOMPONENT .

1.2. Echilibrul lichid-gaz  Sisteme ideale în ambele faze faza gaz (legea lui Dalton) p( g ) = Py faza lichid (legea lui Raoult) Ps y= x P p( l ) = Ps x Ps P curba de echilibru este o dreaptă de pantă . ABSORBŢIA ÎN SISTEM MONOCOMPONENT 2.1.1.

trecere la rapoarte molare Y y= 1+ Y X x= 1+ X Ps X Y= P + X ( P − Ps ) .

faza lichidă ascultă de legea lui Hs y= x P Hs X Y= P + X ( P − Hs )  Sisteme neideale în ambele faze y = Ks x Ks X Y= 1 + X ( 1 − Ks ) . Sisteme ideale în faza gazoasă şi neideale în faza lichidă Ps xγ s y= P Henry Ps Xγ S Y= P + X ( P − Psγ s )  Sisteme ideale în faza gazoasă.

Xj-1 L0 . Yj +1 j L0.Determinarea numărului de talere teoretice prin metoda grafică G0 .2. Ecuaţia dreptei de operare: Y j-1 G 0 . Tn + 1 n L0 Y = ( X − X n ) + Yn + 1 G0 rezulta Y = L0 ( X 0 − X n ) + Yn +1 G0 pentru X = X n rezulta Y = Yn +1 2 1 L0 .2. T1 Determinarea ecuaţiei dreptei de operare în absorbţie Bilanţ pe conturul interior (1) G0Yn +1 + L0 X j −1 = G0Y j + L0 X n L0. X j L0 . X j +1 j + 1 G 0 . X n . Tn Pentru X = X 0 . X0. Y1 . Yn + 1 .Y j G0.1.T0 1 L0 ( X j −1 − X n ) + Yn+1 Yj = G0 unde: j şi X j −1 sunt concentraţiile fluxurilor în contracurent între talerele succesive j şi j-1.

din bilanţ pe întreaga coloană (contur 2): G0Yn +1 + L0 X 0 = G0Y1 + L0 X n rezultă L0 Yn +1 − Y1 = G0 X n − X 0 X = X0 rezultă Deci. Y1) Raportul L0 G0 reprezinta ratia de absorbant si panta dreptei de operare . Yn+1) şi B (X0 . pentru Yn +1 − Y1 ( X 0 − X n ) + Yn+1 = Y1 Y= Xn − X0 Dreapta de operare trece prin punctele A (Xn .

Se fixează concentraţia X 0 în funcţie de gradul de stripare a absorbantului bogat în coloana de stripare 4.Algoritm pentru stabilirea numărului de talere teoretice prin metoda grafică 1. Uneori se impune direct valoarea concentraţiei finale Y1( Y1 〈〈Yn +1 ) 3. G0 . Se fixează concentraţia solutului în absorbantul bogat ( X n ) L0 fixează raţia de absorbant G0 şi din ecuaţia de bilanţ material pe coloană rezultă ( X n ) 5. Yn +1 ( X 0 ≅ 0) sau se . Se reprezintă grafic curba de echilibru şi dreapta de operare şi se trasează numărul de talere teoretice. Se fixează gradul de absorbţie a solutului YN +1 de unde rezultă Y1 . Se fixează debitul şi compoziţia gazului bogat Yn +1 − Y1 ϕs = 2.

1 0.8 X.7 0.5 0.Y Yn + 1 A curba de echilibru curba de operare Y.4 0.3 0. kmoli H2S/kmol gaz purtator 1 0.01 1E-3 2 Y1 B X0 3 Xn X 1E-4 0.2 0.6 0.0 0. kmoli H2S/kmol MEA Dacă relaţia de echilibru este liniară  mG0   Yn +1 − mX 0  mG0  ln 1 −  +  L0   Y1 − mX 0  L0    NT = L ln 0 mG0 .

2. DESORBŢIA ÎN SISTEM MONOCOMPONENT Determinarea ecuaţiei dreptei de operare în desorbţie Bilanţ pe conturul interior (1) V0Y0 + L0 X j +1 = V0Y j + L0 X 1d Yj = L0 ( X j +1 − X 1d ) + Y0 V0 ecuaţia dreptei de operare L0 Y = ( X − X1d ) + Y0 V0 pentru X = X1d rezulta Y = Y0 Pentru X = X m +1 rezulta L0 ( X m+1 − X1d ) + Y0 V0 Y= .2.

Ym) şi B (X1d . dar este şi panta dreptei de operare V0 . Y0) Raportul L0 este raţia de stripare.din bilanţ pe întreaga coloană (contur 2): rezultă L0 = Ym − Y0 V0 X m+1 − X 1d Deci. pentru V0Y0 + L0 X m +1 = V0Ym + L0 X1d rezultă X = X m+1 Ym − Y0 Y= ( X m+1 − X1d ) + Y0 = Ym X m+1 − X1d Dreapta de operare trece prin punctele A (Xm+1 .

Schema fluxurilor în desorbț ia cu abur direct Schema fluxurilor în desorbț ia cu refierbător şi reflux .

CONSIDERAȚ II GENERALE PRIVIND ELIMINAREA HIDROGENULUI SULFURAT DIN GAZE PRIN ABSORBȚ IE ÎN SOLUȚ II APOASE DE ETANOLAMINE .3.

5 ori mai mic decat al sulfului nativ. gazele de rafinării şi cocserii şi alte gaze folosite drept combustibil în rafinării sau în gospodării.  dezvoltarii unor procese noi de prelucrare pentru produse superioare (CC.obţinerea de sulf (Claus).materie prima ieftina. Obtinerea de sulf este necesara datorită:  creşterii consumului de sulf – neacoperită de S nativ.3. c) .1. b) .  preţului de cost al sulfului obtinut din H2S care este de 3. Importanta eliminarii hidrogenului sulfurat din gaze si directiile lui de valorificare Gazele naturale.transportul gazelor. HF) din care rezulta gaze bogate în H2S. d) .depoluarea gazelor de ardere.  .chimizarea gazelor. în diverse procese chimice sau metalurgice. conț in cantităț i variate de hidrogen sulfurat. Scopul eliminarii hidrogenului sulfurat din gaze: a) .

. se recupereaza caldura si se obtine abur H2S + 3/2O2 = H2O + SO2 + (518 .3 kJ) Caldura de reactie este 1/5 din caldura totala. Etapa I: arde 1/3 din H2S.... Dar scade viteza volumara si creste dimensiunea reactorului..8 kJ) -reactie exoterma care conduce la micsorarea randamentului -pentru mentinerea constanta a temperaturii de reactie (270…3000C) se evacueaza caldura. 240. 577 kJ) Etapa II: ard 2/3 din H2S in prezenta catalizatorului de bauxita 2H2S + SO2 = 2H2O + 3/nSn + (87. se poate mentine o viteza volumara mare si dimensiuni acceptabile ale reactotului..7 .8 .Procedeul Claus: H2S + 1/2O2 = H2O + 1/nSn + (201. Reactie secundara: H2 S = H2 + S . 146.

. 5) .H2S < 0.absorbţie fizică.68 g/Nm3 < 1 g/Nm3 < 1 ppm Clasificarea proceselor de eliminare a gazelor acide: 1) .Alaturi de hidrogenul sulfurat si dioxidul de carbon.adsorbţie fizică. 2) .absorbţie cu reacţie chimică: . in gaze sunt prezente şi: CS2.procese metalurgice .gaze combustibile . .procese chimice .alţi compuşi cu S 0.34 … 0.reacţie reversibilă.reacţie ireversibilă. Limitarea conţinutului de sulf: . 3) .adsorbţie cu reacţie chimică.absorbţie fizică combinată cu absorbţie chimică. COS. 4) .0177 g/Nm3 . RSH.

.Cel mai frecvent utilizat proces de eliminare a H2S din gaze este cel de absorbţie cu reacţie chimică reversibilă în soluţii apoase de diferite etanolamine (alcanolamine). Grupa amino furnizează alcalinitatea soluţiilor apoase necesară desfăşurării reacţiei chimice cu gazele acide. Alcanolaminele sunt substanţe ce conţin cel puţin o grupă hidroxil şi o grupă amino.

Denumirea substanţei Formula chimică Formula structurală Monoetanolamină (MEA) Amină primară C 2 H 7 NO Dietanolamină (DEA) Amină secundară C 4 H 11 NO2 Trietanolamină (TEA) Amină terț iară C 6 H 15 NO3 .

β' Hidroxiaminoetileter Amină primară C 4 H 11 NO2 .Metildietanolamină (MDEA) Amină terț iară C 5 H 13 NO2 Diaminoizopropanol (DAIP) Amină primară C 3 H 10 N 2 O DGA-diglicolamina .β.

Principalele reacţii care stau la baza principiului de eliminare a H2S din gaze sunt: 2(R ∗ NH 2 ) + H 2S ← → (RNH 3 ) 2 S (RNH 3 ) 2 S + H 2S ← → 2RNH 3 HS 2R 2 NH + H 2S ← → (R 2 NH 3 ) 2 S (R 2 NH 2 ) 2 S + H 2S ← → 2R 2 NH 2 HS 2R 3 N + H 2S ← → (R 3 NH) 2 S (R 3 NH) 2 S + H 2S ← → 2R 3 NHHS *R reprezintă radicalul HO-CH2-CH2 .

. MEA prezintă dezavantajul că formează cu aceasta dietanolurea.. MEA:  are capacitatea de absorbț ie pe unitatea de masă cea mai ridicată. Ulterior. In cazul gazelor ce cracare catalitică care conț in şi sulfură de carbonil. DEA are presiune de vapori mai mică decât MEA. un compus chimic stabil termic ceea ce conduce la creşterea consumului de amină Se folosesc solutii de dietanolamină (DEA).20% masă .trietanolamina (TEA).  preț de cost mai scăzut. .Prima amină . stabilitate mare este uşor de regenerat.  o reactivitate mai mare. iar pierderile prin vaporizare sunt mai mici.solutii de MEA de concentraț ii 15. MEA prezintă dezavantajul că este mai volatilă (are presiune de vapori mai mare) şi deci pierderile prin vaporizare sunt mai mari.

. scade în ordinea: TEA<MDEA<DGA<DEA<MEA. Încărcarea aminei depinde de:  tipul aminei concentraţia aminei. Gaze naturale cu presiuni ridicate: atât eliminarea hidrogenului sulfurat cât şi uscarea gazelor. aspecte negative: se intensifică coroziunea în instalaţie cresc pierderile de amină prin vaporizare la vârful coloanei de absorbţie  creste căldura de reacţie dezvoltată pe unitatea de volum de soluţie. Se recomandă: soluţii de MEA sau DEA de 15…20% masă şi ocazional concentraţii mai mici (cca 10% masă) sau mai mari. Capacitatea de absorbţie a aminelor. in functie de tipul aminei.Alegerea tipului de amină pentru eliminarea H2S depinde în primul rând de capacitatea de absorbţie (încărcarea) soluţiei de amine (exprimată ca moli H2S/mol amină). în locul soluț iilor de amină se foloseşte un amestec de glicol (DEG sau TEG) şi amină (de obicei MEA) care conț ine 5% masă apă. Creşterea concentraţiei: efect pozitiv asupra capacităţii de absorbţie. Incărcarea aminei creşte cu creşterea concentraţiei.

Instalaț ii de eliminare a H2S din gaze şi descrierea fluxurilor tehnologice Cel mai răspândit procedeu: Girbotol (gaze fără amoniac) .temperatură absorbţie 25 … 40oC .3.temperatură desorbţie 110 … 120oC .soluţie etanolamină 10 … 30% .1.

în soluț ia de amină se pot absorbi hidrocarburi: metan (în cea mai mare parte).I. . instalaț ia este prevăzută cu unul sau mai multe vase separatoare de faze lichid-vapori 9 (vase de detentă sau de degazare) care operează la presiuni cuprinse intre presiunea din absorbț ie şi presiunea din desorbț ie. Pentru desorbț ia hidrocarburilor solubilizate.2). Probleme: În cazul coloanelor de absorbț ie care operează la presiuni ridicate. etan etc. care vor impurifica H2S rezultat la vârful coloanei de desorbț ie. între coloana de absorbț ie şi cea de desorbț ie (figura 3. Aceste vase se montează orizontal pe linia de absorbant bogat.

şi separate contin şi H2S Eliminarea H2S:  o nouă absorbț ie într-o coloană mai mică (4-6 talere sau umplutura)  se folosesc cantităț i mici de soluț ie apoasă de amină. Schema tehnologică a procesului Girbotol Hidrocarburile desorbiteprevăzută cu vas de degazare. Absorbant bogat .  soluț ia bogată în H2S este regenerată în coloana de desorbț ie a instalaț iei.2.  mica coloana de absorbț ie se montează chiar deasupra vasului de degazare.Gaz purificat Absorbant sarac H2S Hidrocarburi desorbite Gaz impurificat Mica coloana de absorbtie Vas detenta Figura 3. în concentratii diferite.

. Apa se va introduce la vârful coloanei de absorbț ie. Pierderile de amină (mai ales MEA) prin vaporizare la vârful coloanei de absorbț ie datorită gazului purificat care acț ionează ca un gaz inert. este posibil ca H2S desorbit din apă să nu influenț eze practic concentraț ia lui în gazul purificat  dacă prin folosirea apei din vasul 7 se constată o creştere a concentraț iei H2S care depaşeşte valoarea lui limită impusă iniț ial trebuie în prealabil stripată într-o mică coloană cu umplutură 10 şi apoi introdusă la vârful coloanei de absorbț ie (figura 3. Pentru reducerea acestor pierderi de amină este necesară „spălarea” gazului cu apă. Varianta 1.5 talere mai jos.. Dezavantaj:  apa din vasul de reflux 7 este saturată în H2S corespunzător temperaturii şi presiunii din vas  acest H2S va fi introdus în gazul deja purificat  dacă debitul de gaz purificat este foarte mare în comparaț ie cu debitul de apă de spălare.II. . O modificare simplă a instalaț iei . iar soluț ia de amină folosită ca absorbant pentru H2S să se introducă cu 2.o parte din apa rezultată în vasul de reflux 7 se foloseşte drept absorbant pentru amina din gazul purificat.3).

Figura 3. Schema tehnologică a procesului Girbotol completată cu sălarea gazului purificat cu apă din vasul de reflux (7) stripată în coloană (10) .3.

. pentru a fi reintrodusă în circuit. refluxul din vasul 7 merge total la vârful coloanei de desorbț ie. În acest caz. . Se separă pe la vârf apa de spălare iar pe la bază o soluț ie apoasă de amină de concentraț ia celei care se foloseşte ca absorbant pentru H2S în instalaț ie.6 talere în vederea reducerii pierderilor de amină prin vaporizare... zona dintre puntele de intrare a refluxului şi a alimentării continând 0. La vârful coloanei de absorbț ie se introduce apa care se preia cu o pompă de pe talerul 2. Apa din vasul de reflux 7 este insuficientă pentru a asigura atât refluxul la vârful coloanei de desorbț ie cât şi spălarea gazului purificat în vederea reducerii pierderilor de amină.5 şi se introduce total sau parț ial la o coloană 11 de concentrare prin fracț ionare.Varianta 2. Se apelează la o altă sursă de apă de spălare care nu trebuie să intre în contact cu soluț ia de amină folosită ca absorbant pentru H2S..

Schema tehnologică a procesului Girbotol completată cu circuit separat de apă de spălare a aminei din gazul purificat .Figura 3.4.

. Figura 3.5. Schema tehnologică a procesului Girbotol cu fluxuri laterale intermediare.schema cu fluxuri laterale.Altă modificare a instalaț iei clasice Girbotol .

Dezavantaje:  complexitate mare a instalaț iei  cost ridicat (un plus de conducte. Ca urmare:  consumul de abur de desorbț ie va fi mai mic  raportul lichid/vapori în ambele secț ii ale coloanei de desorbț ie va fi mai mic  necesarul de talere să fie mai mare  coloana mai înaltă.Absorbantul bogat de la baza coloanei de absorbț ie se împarte în două:  o parte alimentează vârful coloanei de desorbț ie  cealaltă parte se introduce pe un taler din zona de mijloc a coloanei de desorbtie. pompe. ea se reîntoarce ca absorbant la vârful coloanei de absorbț ie unde conț inutul de H2S în gaz este foarte mic. Cealaltă parte. păraseşte coloana pe la bază. introdusă la mijlocul coloanei de desorbț ie. Avantaj: numai o parte din soluț ia de amină folosită ca absorbant va fi stripată în zona concentraț iilor mici de H2S în soluț ie. . De pe talerul imediat superior acestuia se preia soluț ia introdusă la vârf şi stripată parț ial care se recirculă la coloana de absorbț ie în partea de jos unde concentraț ia H2S în gaz este mare. Fiind foarte bine stripată. schimbătoare şi răcitoare) .

Dimensionarea coloanei de absorbț ie I c = ( N R − 1) S + IV + I B IV = 0..75 .2.. 1 m I B = 1 .2 . Dimensionarea tehnologică a instalaț iilor de eliminare a H2S Coloane cu talere NT NR = Em 3....5 m Coloane cu umplutură I u = N T × IETT I c = I u + ( NTR − 1) × d + I v + I B d = 0.2.4m .1.3. 0.. 1.

Calculul numarului de talere teoretice la coloana cu fluxuri scindate A B 2 C( X 0 . Yn+1 ) C X. Y A( X n . Yp +1 ) z a g / S H l o m k . Y1 ) " B( X p = X 0 . kmol H 2S/kmol MEA BC – dreapta de operare superioara AB – dreapta de operare inferioară .

Dreapta de operare superioară Dreapta de operare inferioară L' 0 Y= X − X p + Yp +1 G0 L0 ( X − X n ) + Yn +1 Y= G0 L0 = L'0 + L"0 ( ) Pentru Pentru X = X p rezulta Y = Yp +1 X = X0 rezulta Y = L'0 X 0 − X p + Y p +1 G0 ( ) bilanţ pe conturul 1 Deci. pentru X L'0 Yp +1 − Y1 = G0 X p − X 0 rezulta = X0 Y = Y1 .

Pentru Pentru X = Xn X = Xp rezulta rezulta Y = Yn +1 L0 Y= X p − X n + Yn+1 G0 ( ) bilanţ pe conturul 2 Deci. pentru L0 Yn +1 − Yp +1 = G0 Xn − X p rezulta X = Xp Y = Y p +1 .

bilanţ conturul 2 Se reprezintă grafic . Se fixează φ  Y1 sau direct Y1. L0”. Se fixează X0. X0”.curba de echilibru .dreptele de operare . Se fixează L0’.bilanţ conturul 1 Xn .Algoritm Se fixează/calculează G0 şi Yn+1 din datele iniţiale. Se calculează Yp+1 .

Factorii principali care influenț ează eficacitatea talerului în absorbtie sunt:  solubilitatea gazului  viscozitatea soluț iei. Alț i factori care influenț ează eficacitatea în absorbț ie sunt:  mecanismul absorbț iei (cu sau fără reacț ie chimică).  viteza transferului de masă în faza gazoasă şi in faza lichidă.  tipul talerului etc. . Găsirea unei soluț ii generale care să ț ină seama de toț i aceşti factori nu s-a găsit. pentru absorbț ia H2S în coloane cu talere cu clopoț ei se foloseşte o eficacitate medie de cca 15%. De aceea în calculele de proiectare.  înălț imea lichidului de pe taler.  viteza gazului şi a lichidului.  gradul de amestecare pe taler.  mărimea antrenărilor mecanice de pe un taler. Cel mai folosit tip de eficacitate: medie globală.Eficacitatea talerului Pentru transformarea talerelor teoretice în talere practice se foloseşte noț iunea de eficacitate.

Sub o anumită valoare limită a raț iei. purificarea nu se mai poate realiza indiferent de numărul de talere din coloană.Eficacitatea umpluturii Nu sunt date generale. Intre necesarul de talere teoretice şi raț ia de absorbant L0 există o corelaț ie directă . Raț ia de absorbant Raț ia de absorbant şi numărul de talere teoretice: parametrii de operare importanț i în absorbtie. G0 . Pentru coloanele cu flux lateral valorile sunt mai mari. In practica industrială coloanele clasice de absorbț ie conț in:  20 talere pentru absorbț ie  12 m de umplutură împărț ită în două sau trei tronsoane prevăzute cu talere perforate pentru distribuț ia lichidului în vederea evitării canalizării. Această valoare limită este cunoscută sub denumirea de raț ie minimă de absorbant. doar cateva cazuri particulare.

valoarea calculata trebuie majorată datorită:  pericolului revaporizării puternice a absorbantului bogat  inexactităț ii datelor de echilibru. . Practica industrială .  valoarea concentraț iei Xn (se recomandă să fie circa 75% din valoarea de echilibru corespunzătoare concentraț iei H2S în gazul bogat ce alimenteaza coloana de absorbț ie la temperatura din baza coloanei ).Nt (N t) min (Lo/Go)min Lo/Go Debitul de absorbant se calculeaza: L0 Yn +1 − Y1 = G0 X n − X 0 Trebuie cunoscute:  valoarea concentraț iei X0. respectiv a gradului de stripare a soluț iei în coloana de desorbț ie.

Procesele de absorbț ie sunt exoterme (se degajă căldura de reacț ie care este preluată de fluxurile care părăsesc coloana). Temperatura medie pe coloană depinde de:  debitul de absorbant cantitatea de H2S din gazul bogat absorbită... .temperatura medie pe coloană (media aritmetică a tenperaturilor din vârful şi baza coloanei sau la temperatura din bază) Temperatura de-a lungul coloanei nu este constantă.40ºC (pentru economicitatea procesului).Bilanț ul termic şi temperaturile din coloană Curba de echilibru . De regulă se cunoaşte: temperatura de intrare a gazului bogat temperatura de intrare a absorbantului sărac Tig b= Tn+ 1 Tias = T0 (se fixează în funcț ie de agentul de răcire) Se recomandă: 35.

entalpia absorbantului sărac la temperatura T0 . R G H 2S . .debitul de H2S reacț ionat (absorbit). G Hn+1 .entalpia H2S în faza vapori la temperaturaTn +1 .debitul de H2S la intrarea şi ieşirea din coloană. Tn +1 G0 H G0 + G H S H Hn+1 + L0 s hL0 = S 2 2 T1 + G1 2S H H S H 2 T R + G H 2S hHn S 2 T T 0S = Tn +1 T H G0 .debitul soluț iei de absorbant sărac. kJ/kmol.bilanț termic în jurul coloanei de absorbț ie (conturul 2). respectiv Tn kJ/ 0S 0S kg soluț ie. H G1 0 T G0 H G1 0 + T L0 s hL n 0S reprezintăT entalpia în faza vapori a gazului purtător la 0 temperatura Tn+1 . kmol/h.Pentru stabilirea temperaturilor de vârf şi de bază .entalpia H2S în faza lichidă. L0 s . kg/h. respectiv T1 . la temperatura Tn . H H S T 2S T . hL . G1 2S H S 2 2 T1 H Hn+1 . respectiv T1 kJ/ kmol Tn T hL0 . . kJ/kmol. kg/h. hHn S 2 T .

rezultă: 2S T R R − GH 2S hHn S ≈ GH 2S ∆H R 2 T T1 GH S H Hn+1 − G1 2S H H H S 2 2 ∆H R reprezintă căldura de reacț ie a H2S cu amina: R GH 2S ∆H R = G0c pG ( T1 − Tn +1 ) + L0c pL ( Tn − T0 ) 0 0 c pL 0 reprezintă căldura specifică medie a absorbantului sărac. Tn = Tb = R GH 2S ∆H R + L0 s c pL T0 − G0c pG ( T1 − Tn+1 ) 0 0 L0 s c pL0 .Gazul purtător are practic aceeaşi compoziț ie la intrarea şi ieşirea din coloană: T T G0 H G1 − H Gn +1 = G0c pG ( T1 − Tn +1 ) 0 0 0 ( ) c pG reprezintă căldura specifică medie a gazului purtător. kJ/kgºC. 0 Tinând seama de căldura de reacț ie şi de faptul că debitul : G1 2S H este foarte mic şi se poate neglija.

Calculul decurge în felul următor: Se aproximează temperatura la vârful coloanei: T1 = Tv = T0 + 5 … 10oC Se aproximează temperatura la baza coloanei Tn = TB = Tn+1 + 10 … 30oC Se calculează temperatura medie – La această temperatură sau la temperatura din bază se trasează curba de echilibru Se trasează numărul de talere şi se calculează debitul de absorbant Se verifică temperatura din bază .

. In practica industrială.. striparea H2S se face cu abur indirect.120ºC).. folosind un refierbător.Dimensionarea coloanei de desorbț ie Calculul numărului de talere teoretice: metoda grafică cu date de echilibru din literatură la temperaturi medii mai mari (110.

Rămâne valabilă metoda grafică simplificată bazată pe date de echilibru corespunzătoare concentraț iei de amină din absorbț ie.  Debitul de soluț ie şi concentraț ia acesteia nu sunt constante de-a lungul coloanei datorită condensării continue a aburului. .Zona de desorbț ie propriu-zisă (de la alimentare în jos) Concentraț ia aminei în soluț ie nu mai este cea din absorbț ie (absorbantul bogat este diluat cu refluxul LR )  Calculul numărului de talere teoretice ar trebui să se bazeze pe datele de echilibru corespunzătoare unei soluț ii de amină mult mai diluată.lucru nu este disponibil.  exactitatea metodei riguroase este diminuată de inexactitatea relaț iilor de transformare a talerelor teoretice în talere practice. Pare mai favorabilă folosirea unei metode riguroase pentru calculul numărului de talere teoretice:  presupune cunoaşterea exactă a datelor de echilibru pentru mai multe temperaturi şi concentraț ii .

Concentraț ia X1 (a solutiei de pe ultimul taler din baza coloanei) se stabileşte din bilanț ul material pe conturul 1: L1 X 1 = VBYb + L0 X 0 Respectiv X1 = L VB YB + 0 X 0 L1 L1 Deoarece concentratiile X se referă la kmol H2S/kmol amină.Vaporii VB mai conţin H2S conform echilibrului cu soluţia de amină de concentraţie X0 la temperatura din refierbător Punctul inferior al dreptei de operare. care se citeşte din curba de echilibru la temperatura din refierbător pentru X=X0. În acest caz L1 este egal cu L0 dacă se neglijează concentraț ia aminei în vaporii VB: YB reprezintă kmoli H2S/kmol vapori. va avea ordonata YB. debitul de amină (nu de soluț ie) rămâne practic constant de-a lungul coloanei. V X 1 = B YB + X 0 L1 . de abscisă X1.

0 0. kmoli H2S/kmol MEA . YB ) Concentraţia Yf se calculează cu relaţia: 10 Yf = R G H 2S LR 1 Y. Yf ) B (X1.01 1E-3 Curba de echilibru Curba de operare 0.1 0. kmoli H2S/kmol abur 0.6 1E-4 X.5 0.1 0.2 0.4 0.Pe baza concentraţiilor se pot stabili punctele extreme ale dreptei de operare: A (Xn.3 0.

panta dreptei de operare va varia şi ea. kmoli H2S/kmol MEA .Debitul de vapori variază considerabil de-a lungul zonei de stripare (scade de la VB la V0).5 0.0 0.2 0. kmoli/h abur x.7 V. 30 28 26 24 22 20 18 16 14 12 10 8 6 4 2 0 0.6 0.4 0. L0 Y= ( X − X 1 ) + YB V  se va ţine seama că în zona de stripare debitul de vapori scade liniar între VB şi VO (se reprezinta grafic variaţia debitului de vapori cu concentraţia X).  calculul se face cu ecuaţia dreptei de operare dând valori lui X între X1 şi Xn .3 0. In coordonate semilogaritmice:  dreapta de operare reprezintă o curbă de operare iar reprezentarea ei grafică necesită calculul altor puncte intermediare în afara punctelor extreme A şi B.1 0.  din grafic se citesc valorile lui V pentru diferite valori ale lui X şi se introduc în ecuaţia dreptei de operare.

Bilantul termic. Pierderile de căldură în exterior. regimul de temperaturi şi consumul de abur Sarcina termică furnizată de refierbător trebuie să asigure: 1. 3. Încălzirea fluxului de alimentare şi a refluxului de la temperatura de intrare în coloană până la temperatura absorbantului sărac din refierbător. 4. Căldura de vaporizare necesară producerii aburului pentru striparea propriu zisă . 2. Căldura necesară descompunerii complexului format între gazul acid şi amina respectivă (căldura de reacţie).

.

L0 s hL0 s + G Vh
hL0f s
T

Tf

Tf R H 2 S H2 S

h

+L h +L h

TR Rs LRs

+ QB =

TV 0 V0

+G

R H2 S

H

T V H2 S

TB 0 s L0 s

entalpia sol. de abs. la temp Tf, kJ/kg; debitul de vapori la vârful coloanei, kJ/kg; entalpia vaporilor de apă la temp. Tv, kJ/kg; debitul de reflux, kmol/h (V0 = LRs); entalpia refluxului la temp. TR din vas, kJ/kg

V0
T H V0v

LRs
TR H LRs

Deoarece nu sunt date de entalpii pentru soluț ii de amine ci numai de călduri specifice, se poate scrie:

L0 s h

(

TB L0 s

− hL0 s = L0 s c pL

Tf

)

(T 0S

B

− Tf )

Ț inând seama de căldurile de reacț ie şi negligând diferenț a de temperaturi (TV-Tf) rezultă: R GH 2 S

(

TV H H2S

Tf hH 2 S

)=

R G H 2 S ∆H R

QB = L0 s c p L

0S

(T

B

− T f + V0 H V −
0

)

(

TV

TR hLR

)+

R GH 2 S ∆H R

Cunoscând sarcina refierbătorului se poate calcula debitul de vapori VB:
VB =

şi debitul de abur la refierbător GB:

T lV B B

QB

GB =

TiR TeR H abur − hapa

QB

lV B

T B

reprezintă căldura de vaporizare a lichidului cu compoziț ia vaporilor VB în kJ/kg; ea se calculează cu relaț ia:
T T TB lV B = lapa y + la B a (1 − y ) min B

TB l apa - căldura latentă de vaporizare a apei la temperatura T , kJ/kg; b
T la B a min

- căldura latentă de vaporizare a aminei, kJ/kg ;

y - fracț ia molară a apei în vaporii VB la echilibru cu soluț ia apoasă de amină din refierbător, se citeşte din curba de echilibru;
iR H aburTeR hapa

T

entalpia aburului la temperatura în refierbător, kJ/kg; - entalpia apei la ieşirea din refierbător, kJ/kg.

Raț ia de reflux: raportul dintre debitul molar de abur V0 şi debitul molar de gaz acid de la vârful coloanei Raț ii de reflux:  3:1 pentru soluț ii de MEA la purificarea gazelor naturale cu presiuni ridicate  1:1 pentru instalaț iile glicol-amine  2…2.5:1 în cazul instalaț iilor MEA şi cu DEA care operează în condiț ii mai puț in severe. .

. Temperatura Tf de intrare a absorbantului bogat în coloană este egală cu temperatura de ieşire din schimbătorul de căldură 3..  căderea de presiune din condensatorul 6  căderea de presiune pe talerele din coloană..1.120ºC.65 bar Presiunea din vârf: 1. Presiunea din refierbător: 1.35. Temperatura din refierbător va fi între 110. Temperatura în vârf se calculează în funcț ie de presiunea parț ială a aburului în amestec cu H2S..45…1.45 bar. Temperatura din refierbător depinde de:  presiunea din vasul de reflux 7. . Temperatura în vasul de reflux este în jurul valorii de 60ºC.Temperatura medie din coloană (la care se reprezintă grafic curba de echilibru): se calculează ca o medie aritmetică între temperatura din refierbător şi temperatura din vârf.

cresc viscozitatea solutiei. se concentreaza in solutia de amina (ii scade capacitatea de absorbtie).mai sensibila la reactii de degradare oxidativa:  O2 cu H2S formeaza sulf liber care reactioneaza cu amina.  O2 si CO2 formeaza glicerina. .  acid formic si acetic care se combina cu aminele (le neutralizeaza).  patrundere in instalatie (cazul lucrului in vid).  alte reacţii chimice.Purificarea soluţiilor apoase de etanolamine Deteriorarea soluţiilor de amine:  reacţii de degradare oxidativă.se poate forma si acid tiosulfuric care reactioneaza cu amina si rezulta tiosulfati stabili la regenerare. Rezulta ditiocarbamati. MEA.  reacţii de descompunere termică. acid glicolic si oxalic. Ataca otelul si formeaza saruri de fier.  Prezenţa O2 în sistem:  din gazul natural sau de rafinarie (CC). tiouree si alti compusi.  O2 cu H2S .  solubilizat in solutia de amina din rezervorul de depozitare.  reacţii de formare a tiosulfaţilor.

 pierderi obisnuite de amine au loc datorita reactiilor nereversibile: COS si CS2 reactioneza cu MEA. Provoaca infundarea colaonelor. datorita supraincalzirilor locale se pot crea conditii de descompunere termica a aminelor. 5-10% din solutia recirculata este trecuta prin filtre. la temperatura din refierbator NU au loc reacţii de descompunere termică. produc eroziuni. Insa. . au tendinta de a se acumula si depune la coturi si in alte zone. Eliminarea lor este necesara: actiune abraziva. ventilelor. intensifica coroziunea. In sistemul inchis de circulatie a solutiei de amina apare o impurificare cu substante solide si semisolide insolubile (compusi cu fier etc). schimbatoarelor de caldura. Eliminarea compusilor solizi se face prin filtrarea solutiei regenerate.

. 3. 5. 6.filtru cu discuri.vasul de depozitare a solutiei de amina (vasul tampon).Instalatia de filtrare 1.pompa pentru curatarea discurilor.vas de preamestec. 2.pompa de alimentare a filtrului cu solutie.spalare cu apa. 4.

Alimentare cu 1-3% din solutia recirculata. DEA sau TEA se purifica prin alte metode: intr-un flux lateral din solutia de amina se introduce hidroxid de sodiu sau potasiu. Se adauga carbonat sau hidroxid de sodiu (alimentare direct in refierbator) pentru eliberarea aminei din sarurile acizilor formati in proces. Se precipita sarurile de sodiu sau potasiu. alcoolul se indeparteaza prin fractionare iar amina se reintoarce in fluxul principal . se filtreza. Se introduce abur (treptat) pentru ca vaporii formati sa aiba acelasi continut de amina ca si fluxul de alimentare. se concentreaza prin distilare (pana la 5-10% masa apa) si se amesteca cu alcool isopropilic.Solutiile de MEA se purifica cu instalatia semicontinua in scopul indepartarii impuritatilor solubile si a particulelor fine insolubile (neindepartate prin filtrare): saruri stabile termic. produsii de descompunere termica si de degradare oxidativa.

In cazul instalatiilor de eliminare a H2S concomitent cu uscarea gazelor. alchilfenoxietanolii).  contribuie la cresterea pierderilor de amina si la cresterea cheltuielilor.  inhibitori de spumare (siliconi) sau agenti antispumanti (compusi cu masa molara mare: alcool oleic.Spumarea  tendinta mare de spumare in instalatiile noi. Cauze:  condensarea hidrocarburilor grele in solutia de amina.  predomina in coloana de absorbtie.  agentii de ungere a pompelor si ventilelor.  prezenta acizilor organici rezultati din degradarea oxidativa a aminei. siliconi. Remedieri:  pastrarea temperaturii in coloana de absorbtie peste temperatura de intrare a gazelor. DEG si TEG sunt agenti antispumanti foarte activi. Adaugare continua si mentinerea concentratiei lor la 10…15 ppm. .

 in cazul DEA. pe unitatea de volum). NU amina. TEA. cresterea concentratiei de amina (solutia absoarbe o cantitate mai mare de gaz acid. MDEA predomina in baza coloanei de desorbtie.in schimbatorul de caldura.  in cazul solutiilor de glicol-amina.  are caracter bazic mai puternic si de aceea se stripeaza mai putin adanc decat celelalte amine. pentru ca:  absorbe mai mult gaz acid. In cazul MEA coroziunea este mai puternica. Coroziunea creste cu: cresterea concentratiei gazelor acide in solutia de amina.Coroziunea Agentii de coroziune sunt gazele acide. .predomina in zona refierbatorului.  cresterea temperaturii. Localizarea coroziunii:  in cazul MEA.

 folosirea unui abur cu temperatura ceva mai mica.  regenerare in vacuum. .  purificarea solutiei de amina prin flitrare si distilare.  folosirea unor oteluri aliate (in zonele susceptibile).  impiedicarea patrunderii oxigenului in sistem (perna de inert pe rezervoarele cu solutie de amina).Reducerea coroziunii:  folosirea unor temperaturi mai mici in refierbator si in coloana de desorbtie.  inhibitori de coroziune.

Remedieri:  separarea hidrocarburilor grele din gazul bogat sau operarea coloanei la temperaturi cu 5…10C mai mari decat temperatura de intrare a gazului bogat.. MDEA au presiuni de vapori mai mici decat MEA). Inconvenient: capacitatea lor de absorbtie mai mica decat a MEA. Demistere la varful coloanelor.Pierderile de amina si consumul de chimicale Pot avea loc prin: Antrenare mecanica la varful coloanelor (datorita spumarii).. Folosirea agentilor antispumanti. TEA. Adsorbtia vaporilor de amina (strat de bauxita) si recuperarea lor prin incalzire si stripare cu abur. . Vaporizare datorita gazului purificat care actioneaza ca un gaz inert (la varful coloanei de absorbtie). Folosirea aminelor superioare (DEA.50%. Spalarea cu apa a gazului purificat. 3-4 talere suplimentare asigura un grad de absorbtie a aminei de 40. Degradari termice si oxidative.

.SULFURAT DIN GAZE PRIN ABSORBȚ IE ÎN SOLUȚ II DE SĂRURI ALCALINE 4 ELIMINAREA HIDROGENULUI .

cele mai disponibile sunt sărurile de sodiu şi potasiu.  fenolatul de sodiu.5 % masă ca absorbant pentru H2S din gazele de ardere... Reacţia chimică: Na2CO3 + H2S ← → NaHCO3 + NaHS .3.  fosfatul tripotasic. Eliminarea H2S prin absorbț ie în soluț ie de carbonat de sodiu sau potasiu Procedeul Seaboard foloseşte soluţie de carbonat de sodiu de 3. Dintre acestea.Cele mai utilizate săruri sunt:  carbonatul de sodiu şi potasiu.

 economicitate.  grad de purificare scăzut. Dezavantaje:  poluarea atmosferei.5 … 3 ori debitul de gaz .dezavantaj H2S pleacă cu aerul şi nu se recuperează (1) Dispersie  coş înalt sau (2) Ardere  SO2 mai puţin toxic Raţii de absorbant: 8 … 20 l/Nm3 gaz Grad de purificare: 85 … 95% Avantaje:  simplitate. .  nevalorificarea H2S.  consum ridicat de carbonat.Desorbţie: cu aer cald la presiuni joase Debit de aer: 1.

Absorbţie în soluţie de carbonat şi stripare în vid Regenerarea se face cu abur în coloană la presiune absolută de 0.0.. Avantaje:  se reduce consumul de abur faţă de striparea la presiunea atmosferică.80°C.  Nivelul de temperatură din coloană este mai scăzut (60°C) si se poate realiza:  cu abur de presiune scăzută.  fluxuri calde cu temperatura de 70. rezultate din alte procese.. Dezavantaj:  necesită aparatură de vacuum rezistentă la coroziune .17 bar.13... ceea ce înseamnă o reducere a necesarului de căldură sensibilă. (valorificare eficienta a căldurii)  temperatură apropiată de temperatura din absorbţie.

.

. 2NaOH + H2S = Na2S + 2H2O Se foloseşte pentru eliminarea urmelor de impurităţi din gaze.Procese de absorbţie în soluţie de hidroxid de sodiu Absorbţia are loc prin reacţie chimică totală şi se formează săruri stabile de carbonat de sodiu sau sulfură de sodiu.. Conţinutul de H2S din gaze este redus până la 1.2 ppm sau chiar mai puţin..

Cand se consumă se injectează soluţie proaspătă în zona de mijloc a coloanei. proiectarea coloanei de absorbţie se bazează numai pe viteza de absorbţie a CO2 în soluţie de NaOH.Se practică recircularea soluţiei de absorbant. Dacă în gazul supus purificării.zona superioară de spălare cu apă (previne contaminarea gazului cu soluţie de NaOH prin antrenare mecanică). . Coloană de absorbţie cu trei zone: I. Excesul de soluţie de NaOH şi produşii de reacţie deversează spre zona inferioară a coloanei. Soluţia epuizată de NaOH se elimină din baza coloanei si se trimite spre un sistem de tratare în vederea neutralizării. II şi III . alături de H2S se găseşte şi CO2.zone de spălare cu NaOH (se recirculă soluţia pentru asigurarea umectării).

.ALTE PROCEDEE DE ELIMINARE A HIDROGENULUI SULFURAT 5 .

Procedeul Selexol Se aplică pentru eliminarea compuşilor cu sulf şi a CO2 din diverse fluxuri de gaze prin absorbț ie fizică. Absorbant:  dimetileterul polietilenglicolului (Selexol)  capacitate de absorbț ie mare pentru compuşii cu sulf  agent de deshidratare  se pot obț ine gaze purificate sub 1 ppmv. Regenerare:  trei vase de vaporizare prin detentă la presiuni diferite care uşurează mult procesul de regenerare din coloana. .

.

sunt netoxice. 7 ai acidului antrachinondisulfonic (ADA). Etapele procesului sunt:  absorbţia H2S în soluţia alcalină  reducerea ADA prin adăugare de sulf (sub formă de hidrosulfură la gruparea carbonil)  punerea în libertate sulfului prin reacţia cu aerul. Aceste săruri sunt solubile în apă.  oxigenarea soluţiei alcaline. au stabilitate ridicată şi nu se descompun în condiț iile de lucru din instalaț ie.6 şi 2.Procedeul Stretford -se bazează pe absorbț ia chimică a H2S în soluț ie apoasă alcalină de săruri de sodiu ale izomerilor 2.  reoxidarea ADA redus. .

.

 filtrare sau centrifugare urmată de încălzire când rezultă sulf topit. vanadat de sodiu şi acid antrachinondisulfonic.5. Sulful rezultat se separă prin flotaț ie sub formă de spumă care poate fi prelucrată prin mai multe metode în funcț ie de tipul sulfului dorit:  filtrare sau centrifugare când se obț ine sulf sub formă de turtă. .  temperatură de cca 50ºC.5 şi 9. Parametri de lucru sunt:  presiune aproape de presiunea atmosferică.  pH între 8. Soluț ia se regenerează în vasul 2 prin suflare de aer iar vanadiul redus trece din nou în vanadiu pentavalent.Gazul impurificat intră pe la baza coloanei de absorbț ie 1. Hidrogenul sulfurat se absoarbe chimic în soluț ia alcalină cu formare de hidrosulfură de sodiu care în prezenț a vanadiului pentavalent şi a oxigenului dizolvat în soluț ie se oxidează la sulf elementar. iar în contracurent întră soluț ia de carbonat şi bicarbonat de sodiu.

Procedeul Fluor Solvent  se aplică la purificarea gazelor naturale sau de sinteză cu presiuni ridicate şi concentraț ii mari de H2S şi CO2.  absorbant : carbonat de propilenă cu cel mult 1% apă. CO2 sau a ambelor gaze acide este cel puț in 5 bar.  regenerarea absorbantului se face prin simplă detentă.  absorbț ia H2S şi CO2 este fizică. . adică când presiunea parț ială a H2S.

 purificare avansată (< 1 ppm – chiar 0.Procedeul Giammarco-Vetrocoke  se aplică la eliminarea H2S din gazele naturale şi gazele de sinteză  absorbant soluț ii de arsenit şi arseniat de sodiu.5 ppm)  descompunere în sulf elementar prin oxidare cu aer  sulf spumă  filtrare în vid .

DIOXIDULUI DE CARBON DIN GAZE 6 . ELIMINAREA .

 în industria zahărului. la fabricarea zăpezii carbonice.Importanta pentru:  poluarea atmosferei.CO2 este un component important din categoria gazelor cu efect de seră.  a băuturilor carbogazoase.  la mărirea factorului de recuperare secundară a ț iț eiului din zăcământ.  în sere. .  în metalurgie.  fabricarea carbonatului de sodiu şi a ureii.  recuperarea CO2 pentru utilizare lui în scopuri industriale sau alimentare: sinteza metanolului.  purificarea gazelor utilizate în scopuri indistriale.

metanolului şi oxoalcoolilor.  gazele de zăcământ foarte bogate în CO2 şi azot (gaze cu 30. restul fiind azot şi hidrocarburi C1+).Sursele cele mai importante de gaze care conț in CO2 sunt:  gazele de ardere de la instalaț iile de ardere din sectoarele energetic şi industrial. . amoniacului..  gazele naturale gogate în hidrocarburi şi cu conț inuturi relativ reduse de CO2 (5.  gazele de sinteză de la fabricarea hidrogenului.  biogazul.90% CO2 ..20% vol)...

 presiune.  gradul de purificare dorit.11..  destinaţia dioxidului de carbon recuperat.  concentraţia CO2. ..Alegerea unui procedeu convenabil de eliminare a CO2 depinde de mai mulț i factori: sursa de provenienţă a gazului (natura lui). Cel mai frecvent proces de recuperare a CO2 din gaze este absorbţia cu reacţie chimică în soluţii apoase de etanolamine sau soluţii apoase ale sărurilor de sodiu sau potasiu cu pH 9.

T M . T m (R 2NH 2)2CO 3 + CO 2 +H 2O Pm . T m (RNH 3) 2CO 3 + CO 2 +H 2O 2RNH 3 HCO 3 Pm . T M PM . T m (R 2 NH 2)2CO 3 2R 2NH 2HCO 3 Pm . T M 2R 2NH + CO 2 +H 2O PM . T M PM .Eliminarea CO2 din gaze prin absorbț ie în soluț ii apoase de etanolamine 2RNH 2 + CO 2 +H 2O (RNH 3) 2CO 3 Pm .

05..35 moli CO2/mol MEA sau DEA pentru a evita coroziunile extinse în instalaț ie.0. Concentratiile de MEA şi DEA: 15.. principii: similare absorbț iei hidrogenului sulfurat. Desorbț ia:  refierbator: presiunea absolută de 1.38 bar temperatură de 98ºC Creşterea temperaturii în refierbător: stripare mai bună. temperaturile şi presiunile mai mari accelerează degradarea aminei.20% masă în cazul MEA.30% masă în cazul DEA..2 moli CO2/mol MEA în funcț ie de condiț iile stripării..  schema clasică a procesului Girbotol şi cea cu fluxuri laterale se pot aplica şi în cazul absorbț iei CO2. 20... soluț iile apoase de MEA regenerate: 0. gradul de încărcare maxim: 0. Se recomandă ca temperatura de regenerare să nu depăşească 126ºC. .65 bar temperatură de 116ºC în refierbător vârful coloanei: presiune de 1.

 CO2 destinat industriei alimentare trebuie lichefiat şi îmbuteliat în vederea transportului.Eliminarea CO2 din gaze prin absorbț ie în soluț ii apoase de carbonat de sodiu sau potasiu Na2CO3 + CO2 + H2O K2CO3 + CO2 + H2O 2NaHCO3 2KHCO3 Particularitati: Absorbtia: decurge cu viteză mică din acuza alcalinităț ii scăzute a solutiilor de carbonat coloana de absorbț ie trebuie prevăzută cu un număr mai mare de talere sau cu un strat de umplutură mai mare. Instalaț ia este prevăzută şi cu sistem de uscare pe silicagel. procedeul convenț ional cu soluț ie de carbonat s-a îmbunătaț it prin adăugarea de catalizatori care să mărească viteza de reacț ie Desorbț ia CO2 se poate realiza:  în coloane cu refierbător  prin injecț ie directă de abur (apa din vasul de reflux) nu se mai întoarce ca reflux la vârful coloanei ci se elimină din sistem. .

de presiunea în absorbț ie. Avantaje: investiț ii scăzute. Alegerea schemei tehnologice depinde de: concentratia CO2 în gazul de alimentare. gradul de purificare cerut.Eliminarea CO2 din gaze prin absorbț ie în soluț ie caldă de carbonat de potasiu Particularităț i:  temperatură mare presiuni parț iale ale CO2 ridicate (presiuni mai mari de 18 bar şi concentratii cuprinse între 5 şi 50%). consum mic de abur se poate aplica pentru absorbț ia simultană a CO2 şi H2S. . consumul de abur în desorbț ie.

Schema tehnologică clasică a procedeului cu soluț ie caldă de carbonat de potasiu .

.5%.  poate avea în plus un schimbător de căldură între gazul purificat cald şi gazul de alimentare rece în vederea recuperării căldurii şi uscării parț iale a gazului purificat.  schema se aplică la purificarea gazelor care conț in cel puț in 5% CO2 sau CO2 şi H2S  concentraț ia CO2 în gazul purificat de aproximativ 1.Observatii:  schemă asemănătoare schemei clasice cu amină Deosebire:  lipseşte schimbătorul de căldură absorbant sărac-absorbant bogat (absorbț ia se realizează la aceeaşi temperatură ridicată ca şi desorbț ia)  cheltuielile de investiț ii sunt mai mici.

5% CO2 . Puritatea gazului sarac: 0.32ºC care se introduce la vârful coloanei de absorbț ie  fluxul principal care se introduce sub punctul de intrare a fluxului răcit..8 … 1..Schema tehnologică cu flux de absorbant sărac scindat şi răcit parț ial Schemă tehnologică cu flux de absorbant sărac scindat în două:  fluxul mic (fluxul secundar) răcit cu 16.

Schema tehnologică cu fluxuri laterale şi coloane compartimentate în două zone .

 partea foarte bine stripată se reîntoarce la vârful coloanei trecând în prealabil printr-un răcitor cu apă.8% CO2 .  partea principală din fluxul de absorbant regenerat parț ial este preluată lateral din coloana de desorbț ie şi introdusă ca absorbant deasupra zonei inferioare a coloanei de absorbț ie.  partea mai mică din absorbantul parț ial regenerat (fluxul secundar) va fi stripat în continuare mult mai bine datorită faptului că în zona inferioară a coloanei de desorbtie ea vine în contact cu întreaga cantitate de abur din refierbător. schema tehnologică cu fluxuri laterale de absorbant împarte cele două coloane în câte două zone. Schema se poate folosi în cazul în care se doreşte un grad înaintat de purificare: <0.

01 … 0.Schema tehnologică cu fluxuri laterale şi coloane compartimentate în trei zone Purificare avansată a gazelor: 0.02% CO2 .

Se realizează viteze de reacț ie de 10. ..20 de ori mai mari decât în soluț ia caldă neactivată.absorbț ia se face în soluț ii de carbonat de potasiu activate cu trioxid de arsen. glicocol şi diverse amine.  procedeul Catacarb se realizează în soluț ie de carbonat de potasiu la care se adaugă ca activator boratamină.Eliminarea dioxidului de carbon din gaze prin alte procedee Alte procedee:  procedeul Giammarco-Vetrocoke .

Dezavantaje:  capacitate mică de absorbț ie a apei ceea ce implică raț ii mari de absorbant.120 bar şi concentratii de 30.90% masă)... după ce cea mai mare parte din acesta a fost eliminată printr-un procedeu regenerativ..  nu necesită consum de căldură.se aplică atunci când se doreşte eliminarea completă a CO2. Procedeul se bazează pe reacț ia nereversibilă dintre NaOH şi CO2 cu formare de carbonat. Instalaț ia este similară celei utilizate la absorbț ia H2S. Avantajele procedeului sunt:  simplitate a schemei.  CO2 recuperat nu are puritate ridicată. absorbț ie în apă – se aplică la presiuni parț iale mari ale CO2 (presiuni 60. .  absorbț ie în soluț ie de hidroxid de sodiu .  absorbant ieftin.  nu realizează grade mari de absorbț ie.

ŞI SELECTIVĂ A HIDROGENULUI SULFURAT ŞI DIOXIDULUI DE CARBON DIN GAZE .7 ELIMINAREA SIMULTANĂ .

. deoarece eficienţa absorbţiei H2S este mai mare decât a CO2 coloana de absorbţie calculată pentru realizarea unui anumit grad de absorbţie a CO2 va asigura în mod sigur un grad de absorbţie mai mare pentru H2S. scade atunci când în gazul de purificat sunt prezente ambele gaze acide atenţia cea mai mare se acordă CO2 şi nu H2S.  pentru absorbţia simultană a H2S şi CO2 din gaze cea mai favorabilă amină este MEA atât din punct de vedere al eficacităţii în aborbţie cât şi în desorbţie.Eliminarea simultană a hidrogenului sulfurat şi dioxidului de carbon  ABSORBTIA IN SOLUTII DE ETANOLAMINE la proiectarea coloanei de absorbţie trebuie să se ţină seama de prezenţa ambelor gaze acide întrucât ele se influenţează reciproc se apeleaza la date de echilibru pentru sistemul H2S-soluţie de amină în prezenţă de CO2 dizolvat sau CO2-soluţie de amină în prezenţă de H2S dizolvat incărcarea solutului/ mol de amină (în aceleaşi condiţii de temperatură în coloana de absorbţie şi pentru aceeaşi presiune parţială a solutului).

. reacţionează rapid cu soluţia alcalină. ABSORBTIA ÎN SOLUŢII DE SĂRURI ALCALINE  viteza mai slabă de absorbţie a CO2 în soluţii de săruri alcaline (reacţie chimica de hidratare si apoi de combinare a CO2 cu carbonatul de sodiu sau potasiu)  hidrogenul sulfurat nu necesită reacţie de hidratare. se va absorbi într-o proporţie mai mare decât CO2.

Eliminarea selectivă a hidrogenului sulfurat Viteza de absorbţie a CO2 şi H2S în soluţii de amine scade în ordinea: CO2: MDEA. DEA. H2S: TEA<MDEA<DEA. TEA<DGA<MEA. . DGA<MEA.

pentru H2S:  amine primare: R-NH2 + H2S  amine secundare (R-NH3)+HS(R2-NH2)+HS(R3-NH)+HS- R2-NH + H2S  amine terţiare R3-N + H2S pentru CO2:  amine primare R-NH2 + CO2 + H2O  amine secundare (R-NH3)HCO3 R2-NH + CO2 + H2O  amine terţiare (R2-NH2)HCO3 nu reacţionează .

.Selectivitatea aminelor faţă de H2S Aminele terţiare (MDEA şi TEA) sunt preferate pentru absorbţia selectivă a H2S din amestecuri de gaze ce conţin şi CO2.

8 . ELIMINAREA MERCAPTANILOR ŞI DIOXIDULUI DE SULF DIN GAZE .

Eliminarea mercaptanilor din gaze Mercaptanii (R – SH):  forme substituite ale hidrogenului sulfurat în care un atom de hidrogen este înlocuit cu un grup de hidrocarburi  proprietăţile lor depind de lungimea lanţului de hidrocarbură  au caracter mai puţin acid decât H2S datorită prezenţei hidrocarburii..  când găsesc în gaze alături de H2S şi CO2.. datorită caracterului acid mai slab. Ei reacţionează cu bazele formând mercaptide.25 % propilmercaptanii 0. .. eficienţa eliminării R ..55%...SH este mai mică decât a celorlalte gaze acide: metilmercaptanii sunt recuperaţi 45. etilmercaptanii 20.10 %.

Unele dintre procedeele de eliminare a H2S pot elimina şi mercaptanii într-o mică proporţie (10.30%).. schema tehnologică de eliminarea a H2S cu soluţii de amine trebuie completată şi cu partea de eliminare a mercaptanilor absorbţia în soluţie de etanolamine cu absorbţia în soluţie de hidroxid de sodiu (NaOH). Pentru eliminarea practic completă a acestora. Reacţie reversibilă intre mercaptani şi NaOH cu formarea mercaptidei de sodiu solubilă în soluţia apoasă: R-SH + NaOH ← → R-SNa +H2O ..

.Procedeul de eliminare a mercaptanilor din gaze prin absorbţie în soluţii apoase de NaOH.

Similară cu cea a proceselor regenerative de eliminare a H2S. Deosebire:  are în plus un preîncălzitor de abur - rolul de a încălzi fluxul de alimentare până la temperatura de 116...127°C. Menţinerea pe talerul de alimentare a unei temperaturii egale cu cea din refierbător este necesară pentru a preveni reabsorbţia mercaptanilor.

Procedeul Merox soluţia de hidroxid de sodiu îmbogăţită în mercaptani nu se mai regenerează prin stripare cu abur ci prin oxidare, conform reacţiei: 2R-SNa + 1/2O2 + H2O = 2NaOH + R-S-S-R Oxidarea mercaptidei la disulfură cu regenerarea hidroxidului se face cu aer atmosferic în prezenţă de catalizator (sarea de cobalt a ftalocianinei sulfonate), la temperaturi apropiate de cea ambiantă. Prezenţa catalizatorului care accelerează viteza de oxidare a mercaptanului sau mercaptidei la disulfură constituie elementul principal şi de noutate al instalaţiei Merox. H2S:  reacţionează cu hidroxidul formând sulfura de sodiu care poate fi oxidată catalitic la tiosulfat. Reacţia de oxidare are loc peste reacţia normală de oxidare a mercaptidei la disulfură.  are loc o diminuare a reacţiei de oxidare care stă la baza regenerării soluţiei de hidroxid.  conţinutul de H2S este limitat la 10 ppm

Procedeul Merox de eliminare a mercaptanilor din gaze.

Eliminarea dioxidului de sulf din gaze .cel mai comun poluant gazos prezent în gazele de coş Tipul procesului Absorbţie Tipul reactantului Soluţii alcaline de calciu Soluţie de oxid de magneziu Soluţii alcaline de sodiu Soluţie de amoniac Soluţie de sulfat de aluminiu şi soluţie de carbonat de calciu Cominco Dowa Dual Alkali Denumirea comercială a procesului Lime/Limestone Amestec de orto. meta. paraxilidină Asarco în apă Adsorbţie (neregenerabil) Adsorbţie (regenerabil) Pulberi de săruri de calciu sau sodiu Aluminat de sodiu Oxid de cupru Oxid de magneziu Cărbune activ Conversie în faza gaz (fără reactant) Oxidare catalitică Reducere catalitică la H2S Reducere electrochimică la sulf Lime/Limestone (uscat) Hitachi - .

Procese de absorbţie în soluţie alcalină de calciu .

5 H2O→ CaSO4 · 2H2O . CaSO3 ·½H2O + ½O2 + 1.Reacţiile chimice care au loc între dioxidul de sulf şi soluţia de carbonat de calciu (cunoscută sub denumirea de soluţie Limestone): SO2 + CaCO3 + ½ H2O → CaSO3· ½H2O + CO2 Sulfitul de calciu este transformat prin oxidare cu oxigenul din aer (într-un reactor de oxidare) la sulfat de calciu (gips) care poate fi întrebuinţat ulterior.

Reacţii de disociere a dioxidului de sulf: •Reacţii de disociere a oxidului de calciu în care de fapt se obţine o soluţie Limestone: = •Reacţia între ionii de SO3 si Ca + + •Reacţii secundare care au loc în exces de soluţie: .Absorbantul comercial Lime: solutie apoasă cu 10% oxid de calciu.

9 . DE MASĂ TRANSFERUL ÎN SISTEMUL GAZ-SOLID .

. adsorbantul având proprietatea de a reț ine diferenț iat speciile moleculare ce aparț in unor componenț i diferiț i. volumul Va adsorbantului.densitatea aparentă . •Porozitatea adsorbantului Pr. definită prin relaț ia: Vp reprezintă volumul total al porilor. presiune şi mai ales de suprafaț a specifică a adsorbantului.Procesul de adsorbț ie este un proces selectiv. Pr = Pr = Vp Va ⋅100 sau ρr ρa ρr − ρa ⋅100 ρr reprezintă densitatea reală a adsorbantului. Proprietăț ile adsorbanț ilor sunt: •capacitatea de adsorbț ie sau activitatea X reprezintă cantitatea de substanț ă adsorbită pe unitatea de adsorbant (kg adsorbat/kg adsorbant). Capacitatea de adsorbț ie a unui adsorbant faț ă de un anumit gaz depinde de temperatură.

silicagelul.  sitele moleculare .Între porozitate şi activitate există relaț ia: ρ r Pr ⋅ = constant ρa X De unde rezultă că activitatea X este proporț ională cu porozitatea: Pr ρ r X= ⋅ ct ρ a Adsorbanț ii cei mai folosiț i în practica industrială sunt:  cărbunii activi. aluminele activate.

H2SO4) ρ a = 240 − 370  procedee mixte ρ r = 1450− 1950 kg/m3 Pr = 78 −86 % Silicagelul SiO2·nH2O kg/m3 Tratare soluţii de silicat de sodiu cu acid sulfuric hidrogel 90% apă – 10% silicagel Capacitatea de adsorbţie 0.3 kg apă/kg silicagel Capacitate remanentă 0.05 kg apă/kg silicagel . Cărbuni activi (neactivaţi) – capacitate mică de adsorbţie din cauza gudronului care se formează în timpul carbonizării şi care se depune pe pori  Activare:  procedee fizice – activare cu aer la 350-400ºC.4 kg apă/kg silicagel Capacitatea corespunzătoare punctului de rupere 0. H3PO4. cu abur sau CO2 la 800-1000ºC  procedee chimice (activare ZnCl2.

Alumină activată  Al2O3·3H2O trihidrat alfa şi beta  Al2O3·H2O monohidrat alfa şi beta  Activare – deshidratare 600 … 900ºC Site moleculare – aluminosilicaţi naturali sau sintetici (zeoliţi) de Ca şi Na Activare 200 … 350ºC  pori de dimensiuni regulate şi uniforme Selectivitate mare Pori caracterizaţi de: secţiune transversală lungime .

5 bar .Relaţia de echilibru în adsorbţie Izoterma Freundlich x X = = kF p n m X capacitate de adsorbţie. kg adsorbat/kg adsorbant 1 x m p cantitatea adsorbită cantitate adsorbant presiune parţială constante kF . n Nu descrie bine izotermele de adsorbţie la presiuni foarte mici şi la presiuni foarte mari. Bună la presiuni medii 0.1 … 0.

prin logaritmare 1 lg X = lg k F + lg p n Sunt suficiente două puncte experimentale .

Izoterma Langmuir Strat monomolecular bp x X = = ka m 1 + bp x X = = k a bp m  presiuni mici: bp<<1  presiuni mari: bp>>1 x X = = ka m .

. Pentru stabilirea vitezei globale de adsorbț ie se foloseşte o metodă bazată pe conceptul de „zonă de transfer de masă”. În adsorbț ie.  transferul de masă în porii adsorbantului spre suprafaț a activă a cărui viteză este determinată în principal de dimensiunile şi geometria porilor adsorbantului. a cărui viteză este determinată de temperatură. presiune şi regimul de curgere.Cinetica procesului de adsorbț ie Se referă la interdependenț a variabilelor care determină viteza de adsorbț ie pentru o forț ă motrice dată. viteza globală de transfer de masă (kmol/m2h) este controlată de:  transferul de masă în interiorul fluidului orientat spre suprafaț a adsorbantului.

Y0 Y Y0 Vr V. concentraț ia Y a componentei adsorbat în efluentul care părăseşte stratul de adsorbant pe la bază. reprezentarea grafică a valorilor Y în funcț ie de durata intervalelor de timp sau de volumul de fluid corespunzător V. cu un amestec format dintr-o componentă purtătoare şi componenta adsorbat cu concentraț ia Y0. Măsurând la intervale de timp.Zona de transfer de masă în faza gaz (efluent) Se consideră un strat de adsorbant dintr-un adsorbitor care se alimentează pe la vârf. durata operatiei r – rupere e – echilibru. volum fluid t. începând cu timpul zero.Y tr Ve Te V. de saturaţie . în regim staț ionar.

unda de transfer de masă are forma unui S simetric. concentraț ia Yr de adsorbant în efluent va fi mai mare decât zero deoarece ea corespunde stării de echilibru cu capacitatea remanentă Xr V. durata operatiei b In cazul în care viteza globală de transfer de masă este controlată de viteza de transfer de masă prin porii adsorbantului. Y0 Y Y0 Yr V. . volum fluid t.Dacă adsorbantul nu este proaspăt şi are o capacitate de adsorbț ie remanentă Xr.Y Vr tr Ve Te V.

În cazul adsorbatului proaspăt. perechea de valori (X0.Capacitatea de adsorbț ie corespunzătoare punctului de echilibru este maximă şi corespunde capacităț ii X0 la echilibru cu concentraț ia Y0. Dacă operaț ia se repetă pentru alte valori ale concentraț iei Y0 se vor obț ine alte perechi (X0. Y0) localizează un anumit punct al izotermei de adsorbț ie. . Y0) care în coordonate Y. X vor reprezenta izoterma de adsorbț ie a sistemului.

când volumul de fluid trecut prin strat este egal cu Vr. . exact de la punctul de rupere.  se iau probe din adsorbant de la înălț imi diferite ale stratului cuprinse între zero şi H şi se determină capacitatea X.Metoda directa: Variaț ia capacitătii de adsorbț ie de-a lungul stratului de adsorbant:  se consideră cazul anterior.

curba obț inută împarte stratul în două zone: 1. o zonă de înalț ime H ZT în care X variază şi scade de la X=X0 la X=0 după o curbă cu S întors. . Înălț imea H ZS corespunde zonei în care adsorbantul este saturat şi defineşte „înălț imea zonei saturate”. 2. Această zonă corespunde stratului de adsorbant încă nesaturat şi care se numeşte ” zona de transfer de masă” cu „înălț imea zonei de transfer de masă”. Curba care arată variaț ia capacităț ii de adsorbț ie X în această zonă se numeşte „undă de transfer de masă” în adsorbant.o zonă de înalț ime H ZS H ZS caracterizată prin X=X0=constant şi care corespunde capacităț ii de adsorbț ie la echilibru cu concentratia Y0.

. Pentru ca la începutul unei operaț ii de adsorbț ie concentratia Y în efluent să fie zero.La punctul de rupere. stratul de adsorbant se compune din două zone:  zona de saturaț ie zona de transfer de masă ale căror valori însumate dau înălț imea totală a stratului de adsorbant H. înălț imea stratului de adsorbant trebuie să fie cel puț in egală cu înalț imea zonei de transfer.

H zt ) .Ve .Metoda indirectă bazată pe determinarea undei de transfer de masă în efluent Metoda se bazează pe faptul că undele de transfer de masă în efluent şi în adsorbant sunt simetrice faț ă de dreapta de abscisă Vr. Ve − Vr = Vr − Vs = H − H z s H − H z s = Ve − Vr = H z t H Vr H Determinarea undei de transfer de masă în strat H = f (Vr .

Se poate deduce: H ZU înălț imea zonei utilizate şi a celui neutilizate H ZN Rezultă că adsorbantul din stratul de înalț ime H ZU este folosit până la capacitatea maximă de adsorbț ie X0 corespunzătoare stării de echilibru cu Y0 şi că la punctul de rupere.Se reprezintă variaț ia capacitătii de adsorbț ie în interiorul zonei de transfer se observă că unda de transfer împarte aria ABDC în două: aria ABD care arată măsura în care adsorbantul din zonă este neutilizat. aria DCA care arată măsura în care adsorbantul din zonă este utilizat. cantitatea de adsorbant conț inută în stratul de înălț ime H este utilizată doar în proporț ia dată de raportul H Zu / H Dacă unda de transfer = S simetric H zt H zn = H − H zu = 2 . Raportul celor două arii arată măsura în care este folosită cantitatea de adsorbant.

creşterea zonei neutilizate .3 m/s .Influenț a condiț iilor de operare  Presiunea – creşte P – creşte X .5 … 4 bar  Temperatura – scade T – creşte X .efectul de fluidizare Se recomanda viteze de 0.008 … 0.de obicei se lucrează la 1.la presiuni mai mari – asimptotic .de obicei se lucrează la temperatura ambiantă  Viteza de curgere – factori limitativi: .creşterea Δpf .

de obicei căldura de adsorbţie > căldura de vaporizare .la concentraţii mai mari efectul este mai mare Desorbţia Regenerare după adsorbţie: .încălzire. Încălzire: .Efectul termic al adsorbţiei Proces exoterm .metode combinate.serpentină .stripare cu gaz inert.reducerea presiunii totale. . .directă cu gaz inert . .uneori concomitent cu scăderea presiunii (cea mai avantajoasă inert supraîncălzit) .

contactare în contracurent Metoda prin percolare este cea frecvent utilizată. Urmează o succesiune de operaț ii în scopul regenerării adsorbantului şi recuperării substanț ei adsorbite. Această metodă constă în trecerea gazului printr-un strat fix de adsorbant într-un timp bine determinat.contactare în trepte.contactare prin percolare. . Toate aceste operaț ii formează un ciclu tehnologic: τ 0 = τ ads + τ rg = τ ad + τ d + τ u + τ rc nadsorbitoare = τ rg τ ad +1 . corespunzător operaț iei de adsorbț ie.Metode de realizare industrială . .

10. USCAREA GAZELOR .

asemănătoare cu zăpada sau gheaț a care se formează prin interacț iunea dintre vaporii de apă şi hidrocarburile gazoase. . cristaline.  desprinderea lor primăvara (la creşterea temperaturii) şi acumularea sub formă de dopuri. periclitează funcţionarea staţiilor de compresoare. Formarea cristalohidraţilor (criohidratilor):  temperaturi mai joase ale solului menţinute spre sfârşitul iernii. Hidraț ii hidrocarburilor uşoare sunt combinatii nestabile. coroziune împreună cu CO2 şi H2S.  acumulare lentă. Ele se descompun uşor prin scăderea presiunii şi creşterea temperaturii. Cu creşterea masei molare temperatura de formare creşte iar presiunea scade. formarea criohidraţilor. Criohidratii sunt substanț e albe.Umiditatea gazelor Dificultăţi datorate prezenţei apei     micşorează capacitatea de transport ca urmare a acumulărilor de apă. în prezenț a apei libere.

fie sub formă de umiditate relativă. cunoscut sub denumirea de umiditate. us Umiditatea absolută sau umiditatea de saturatie sau de echilibru reprezintă raportul dintre masa vaporilor de apă şi masa gazului uscat sau raportul dintre masa vaporilor de apă şi masa gazului umed: us = mH 2 O mg mH 2 O kg H2O/kg gaz uscat u's = mH 2 O + mg kg H2O/kg gaz umed .Continutul de apă al gazelor. Umiditatea unui gaz se poate exprima sub formă de umiditate absolută. creşte cu creşterea temperaturii şi scăderea presiunii.

exprimată în kg apă/kg gaz uscat este dată de relaț ia: ur = t P − PH 2O ⋅ϕ ⋅ M H 2O Mg .6) ϕ= t <1 p H 2O r p H 2O reprezintă presiunea parț ială reală a vaporilor de apă în faza gazoasă.57 t 22. se foloseşte noț iunea de umiditatea relativă (grad de saturatie a gazului) definită prin raportul dintre umiditatea reală a gazului şi umiditatea maximă de echilibru: r p H 2O (10.De multe ori umiditatea se exprimă în grame de apă/Nm3 de gaz uscat us = t P − PH 2O t PH 2O t PH 2O 18 ⋅1000 ⋅ = 803.57 P 22.4 P − PH O 2 sau în grame de apă/Nm3 de gaz umed : t t PH 2O 18 ⋅1000 PH 2O u 's = ⋅ = 803.4 P În practică. t PH 2O Umiditatea reală.

gaz de sinteză şi alte gaze. Pentru uscarea gazelor se cunosc mai multe metode:  prin comprimare şi/sau răcire..  fie punctul de rouă final.5. solutii de clorura de calciu sau litiu). Fixarea gradului de uscare a unui gaz se poate face specificând:  fie conț inutul final de apă. .10 ppm) a vaporilor de apă din gazele naturale. aer. Punctul de rouă al gazelor caracterizează umiditatea lor şi defineste temperatura de saturaț ie. azot. gazele asociate. hidrogen. alumină activată şi site moleculare).  prin absorbț ie în lichide higroscopice (glicoli. Când se urmăreşte uscarea gazelor se vorbeşte despre depresiunea punctului de rouă: numărul de grade cu care scade temperatura de saturaț ie a gazului când presiunea este constantă.Procedee de uscare a gazelor Uscarea gazelor: proces de eliminare parț ială (până la un anumit punct de rouă) sau totală (până la 0. CO2.  prin adsorbț ie (pe substanţe solide activate (silicagel..

Procedee de uscare prin absorbț ie în glicoli Schema tehnologică a instalaţiei clasice de uscare a gazelor naturale cu DEG sau TEG .

În cazul în care se urmăreşte o concentrare mai avansată. . deşi pentru produsul de vârf se impun concentraț ii foarte mari (99.99%) pentru a evita pierderea de glicoli. fracț ionarea se face în vid pentru a nu depăşi în refierbător temperatura de descompunere termică a DEG sau TEG. Datorită diametrelor şi înălț imilor mici. Separarea apei de DEG sau TEG este foarte uşoară: necesită un număr mic de talere raț ii foarte mici de reflux. coloana de concentrare este deseori prevăzută cu umplutură şi nu cu talere.

98.. Prin simpla vaporizare la echilibru din refierbător se poate obț ine o concentratie a glicolului de 97.Când nu se cere o uscare avansată a gazului şi nici o concentrare avansată a glicolului.5%.. acesta din urmă se introduce direct în refierbătorul coloanei de regenerare. Schema tehnologică a instalaţiei de uscare a gazelor naturale cu DEG sau TEG cu introducerea glicolului diluat direct în refierbător .

iar temperatura medie de contactare mai mică.Gradul de uscare a gazului natural (depresiunea punctului de rouă) este în funcț ie de:  concentraț ia glicolului regenerat temperatura medie din coloana de absorbț ie. cu atât gradul de uscare va fi mai mare iar punctul de rouă mai coborât. Cu cât concentraț ia glicolului va fi mai mare. Noile tehnici de concentrare în vid au fost îmbunătaț ite prin utilizarea stripării cu gaze calde şi concentrarea prin fracț ionare azeotropă. .

210ºC pentru TEG...Concentrarea glicolilor prin fracț ionare în vid se realizează până la valoarea de 98.99% urmată de o stripare a acestuia cu gaze calde într-o coloana secundară până la o concentratie de 99. Scăderea concentraț iei apei în glicolul regenerat. respectiv temperatura în refierbător.. Dezavantaj:  consumul mare de gaz de stripare cald evacuare în atmosferă (poluare). .... Concentrarea glicolilor prin stripare cu gaze calde este o combinaț ie a regenerării obişnuite prin fracț ionare până la o concentratie de 98. este limitata de descompunerea termică a acestora: 176ºC pentru DEG 190.99% în funcț ie de debitul şi temperatura gazului de stripare şi de eficacitatea sistemului de contactare.99% masă.

Schema concentrării DEG sau TEG prin fracţionare şi prin stripare cu gaze calde .

Se poate folosi drept gaz de stripare o parte din gazul uscat de la absorbț ie care. Schema concentrării DEG sau TEG prin fracţionare în prezenţă de gaz inert . fiind saturat cu apă se reintroduce în circuitul de gaze umede de la coloana de absorbț ie. după stripare şi răcire.Striparea cu gaze calde se poate face şi într-o singură coloană în care gazul să se introducă direct în refierbător.

Fracț ionarea azeotropa cu diverşi antrenanț i permite concentrarea DEG sau TEG până la valori de 99. Procedeul care foloseşte ca antrenant toluenul .procedeul DRIZO. Apa+toluen Apa Glicol diluat Apa Toluen Vas tampon Spre coloana de absorbtie Glicol concentrat Schema concentrării DEG sau TEG prin fracţionare azeotropă cu toluen .9% masă.

iar glicolul este absorbantul.  calculul numarului de talere teoretice pentru un anumit grad de uscare şi o anumită raț ie de glicol se poate face prin metoda grafică simplificată. vaporii de apă sunt componenta care se absoarbe.Proiectarea instalaț iilor de uscare cu glicoli Coloana de absorbț ie:  coloana clasică în sistem monocomponent în care gazul uscat este purtătorul. Coloana de regenerare:  coloană de fracț ionare a binarului apă-DEG sau apă-TEG în scopul concentrării celor doi glicoli  necesarul de echilibre teoretice se poate face prin metoda analitică Sorel sau metoda grafică McCabe şi Thiele. .

In locul glicolului se foloseşte adesea metanolul. Recuperarea lui din soluț ie se face tot prin fracț ionare. . Se preferă monoetilenglicolul (MEG) deoarece are o solubilitate mai mică în hidrocarburi. având o temperatură de fierbere mai mică decât a apei el se recuperează pe la vârful coloanei de fracț ionare. dar.Procedee de prevenire a formării hidraț ilor prin injecț ie de glicoli sau metanol Pentru reducerea conț inutului de apă din gaze şi prevenirea formării hidraț ilor pe parcursul conductei de transport se apelează la injecț ia de glicoli direct în conductă urmată de o răcire a gazului prin detentă şi apoi o separare a gazului de cele două faze lichide:  faza de hidrocarburi condensate soluț ia de glicol.

Schema instalaţiei de prevenirea a formării hidraţilor prin injecţie de glicoli .

Schema tehnologică a instalaţiei de uscare a gazelor naturale prin adsorbţie pe site . mai ales când se folosesc site moleculare.Procedee de uscare prin adsorbț ie Prin utilizarea adsorbanț ilor pentru uscarea gazelor se poate reduce umiditatea pâna la valori foarte mici (depresiuni ale punctului de rouă de până la 80ºC).

 posibilităț i de contaminare.250 … 3000C – site moleculare .raport gaz umed la uscare/gaz umed pt. regenerare – 9:1 .  nu pun probleme de coroziune. .130 … 150oC – silicagel .gaz natural umed încălzit . Dezavantaje:  cost mai ridicat al operatiei.consum de gaz la încălzire – 0.  pierderi importante de presiune prin strat.1 … 0.  necesită calcule de proiectare mai simple.2%din gazul uscat  Răcire – gaz uscat de la adsorbitorul în funcţiune Avantaje faț a de procedeele prin absorbț ie:  permit depresiuni mai mari ale punctului de rouă.condensare – separare – gazul umed se recirculă . otrăvire şi degradare a adsorbantului. Adsorbţie – de la vârf spre bază  Desorbţia apei – de jos în sus – .  consum ceva mai mare de căldură.

11. DISPERSIA ATMOSFERICA .

termosfera (90. fiind elementul cel mai important pentru menţinerea vieţii.. mezosfera (35. Poluarea aerului poate fi definită ca prezenţa în atmosferă a unor substanţe străine de compoziţia normală a aerului.Atmosfera este învelişul gazos al Terrei şi este alcătuită din mai multe straturi: troposfera (0.. stratosfera (15.500km) şi exosfera (peste 500km). Aerul atmosferic reprezintă una dintre componentele de bază ale ecosferei..90km). Din punct de vedere al poluării interesează îndeosebi troposfera şi stratosfera.15 km altitudine).....35km).. .

În ceea ce priveşte compoziţia aerului se poate considera că acesta este format din trei părţi:  aer uscat.  aerosoli atmosferici. Component Componente principale N2 O2 Ar CO2 Concentraţie Timp probabil de rezidenţă în atmosferă 2·107 ani 78.93% 0.  apă în cele trei stări de agregare.09% 20.95% 0.033% 5 – 10 ani .

09 ppm 1.35 ani 3·106 ani .Component Concentraţie Timp probabil de rezidenţă în atmosferă Alte componente (concentraţie constantă) Ne 18 ppm He Kr Xe CH4 CO H2 N 2O 5 ppm 1 ppm 0.5 ppm 0.1 ppm 0.5 ppm 0.25 ppm < 200 ani 3 ani 0.

10 ppb (aer pur) ≤ 500 ppb (aer poluat la suprafaţa pământului) H 2S SO2 NH3 NO2 CH2O 0.Component Concentraţie Timp probabil de rezidenţă în atmosferă Alte componente (concentraţie variabilă) O3 ≤ 10 ppm (stratosferă) 5 .4 zile 2 .2 ppb 0.8 zile .2 ppb 6 ppb 1 ppb (global) 100 ppb (la suprafaţa pământului) 0 .10 ppb 10 zile 5 zile 1 .

El nu conţine toate elementele sistemului real.MODELE DE DISPERSIE ATMOSFERICĂ Un model este o reprezentare simplă a realităţii. Modelele sunt frecvent utilizate în ştiinţă pentru a face predicţii sau a rezolva probleme şi pentru a identifica cele mai bune soluţii de manageriere a problemelor specifice mediului. . Cele mai simple sunt sub formă de grafice. tabele şi relaţii matematice scrise. înseamnă un mijloc de estimare concentraţiei poluanţilor dând informaţii despre emisiile şi natura poluanţilor în atmosferă. Modele de dispersie pot lua diferite forme. dar conţine trăsăturile importante pentru rezolvarea ştiinţifică a problemei care interesează. Astăzi. dispersia şi transformarea poluanţilor în atmosferă. modelele de dispersie sunt cel mai frecvent sub formă de programe pe computer. Un model de dispersie atmosferică este: o simulare matematică a fizicii şi chimiei care guvernează transportul.

.Figura 11.1 Etapele unui program de modelare a dispersiei atmosferice.

calcularea înălţimii coşurilor de dispersie. Concentraţia poluanţilor la nivelul solului este controlată de două elemente meteorologice: direcţia şi viteza vântului (importante pentru transportul poluanţilor). . Rezultatele modelării dispersiei atmosferice sunt utilizate pentru: compararea valorilor emisiilor poluante cu standardele de calitate ale aerului.Datele meteorologice sunt cele mai importante intrări în orice model de dispersie. identificarea principalilor contributori la problemele existente ale poluării aerului prevederea episoadelor de poluare. proiectarea unor reţele mondiale de monitorizare a aerului. evaluarea riscului şi planificarea managementului evenimentelor întâmplătoare. turbulenţa şi amestecarea pe verticală (importante pentru dispersia poluanţilor). reducerea timpului şi cheltuielilor cu monitorizarea periodică a emisiilor. estimarea influenţelor factorilor geofizici asupra dispersiei poluanţilor. furnizarea datelor pentru cercetarea ştiinţifică a accidentelor. managerierea emisiilor existente.

Deşi informaţiile furnizate de calculul dispersiei atmosferice cu ajutorul modelelor de dispersie pot fi utilizate în multe şi importante direcţii, nici cel mai sofisticat model nu poate prognoza cu precizie de 100% locaţia, magnitudinea şi distribuţia concentraţiilor poluanţilor la nivelul solului. Cei mai importanţi factori care determină calitatea şi acurateţea rezultatelor unui model sunt: capacitatea modelului de a rezolva problema dată, informaţiile corecte despre sursă corectitudinea datelor meteorologice. Unul din elementele cheie în studiul efectiv al modelării dispersiei atmosferice este alegerea “uneltei” (modelului) care să se potrivească cu impactul şi complexitatea fiecărui tip de poluare. În alegerea tipului de model trebuie să se ţină seama de: complexitatea dispersiei (de ex. efectele terenului meteorologice) semnificaţia potenţialelor efecte asupra mediului. şi condiţiilor

Cele mai frecvent utilizate modele de dispersie sunt cele staţionare, gaussiene. Ele se bazează pe aproximarea matematică a comportamentului poluanţilor şi sunt cele mai uşor de utilizat modele. Formula de calcul care stă la baza acestor modele se bazează pe derivarea condiţiilor “staţionare”. Astfel spus, formula de dispersie nu depinde de timp deşi, ia în considerare, în ansamblu timpul ca medie. Condiţiile meteorologice sunt considerate ca fiind stabile pe timpul dispersiei de la sursă la receptor. Emisiile şi condiţiile meteorologice pot varia de la oră la oră, dar calculele efectuate cu modelul gaussian în fiecare oră depind de cele din orele anterioare. În ceea ce priveşte distribuţia concentraţiei poluanţilor în plan orizontal şi vertical ea urmează forma de clopot a lui Gauss.

2    z2  Q − y  exp  C ( x, y , z ) = exp 2  2σ 2 ( x)   2σ y ( x)  2πσ y ( x)σ z ( x)u  z   

C ( x,- y, z )
Q - y σ σ u
z

concentraţia medie în timp; coordonatele spaţiale ( în direcţia vântului - sub vânt); intensitatea sursei; împrăştierea orizontală a concentraţiei perpendicular pe direcţia vântului; împrăştierea pe verticala a concentraţiei; viteza medie a vântului.

2 Distribuţia pe orizontală şi verticală a concentraţiei poluanţilor si inaltimea cosului .Figura 11.

hs ∆H P Tg . Astfel: H = hs + ∆H   di ⋅ vg  −3  ∆T  ∆H = 1. . m. m/s. m. di vg . m/s. .diametrul interior al coşului.Pentru calculul înălţimii dinamice de ridicare a poluantului se poate folosi relaţia Holland. K.viteza de ieşire a gazelor din coş.68 ⋅ 10 P d i vt  T g     H .5 + 2.viteza vântului. mbar.înălţimea efectivă de ridicare. .înălţimea dinamică de ridicare.înălţimea geometrică a coşului. m.presiunea atmosferică. vt . m. . -temperatura gazului la ieşire din coş.

z ) = exp − 2 2 2     2σ y   2πuσ yσ z 2σ z  2σ z      Parametrii de împrăştiere din ecuaţia difuziei şi din modelul Pasquill-Gifford se determină cu ajutorul tabelului 11. y .uşor instabilă. clasa B. clasa E. Noaptea se referă la perioada: o oră înainte de apus . Clasa neutră D poate fi asumată pentru vreme închisă în timpul zilei sau nopţii. Viteza vântului la 10 m.moderat stabilă. clasa F.3 şi 11. indiferent de viteza vântului.uşor stabilă.neutră.4.extrem de instabilă. clasa C.Modelul Pasquill-Gifford dă posibilitatea calculării concentraţiei poluanţilor din ecuaţia dispersiei gaussiene cu relaţia:  y 2   ( z + H ) 2   ( z − H ) 2  Q  exp −  + exp −  C ( x.moderat instabilă. clasa D.1 şi al figurilor 11. m/s 2 2-3 3-5 5-6 6 Zi Radiaţia solară Moderată A-B B B-C C-D D Noapte 4/8 nori jos 3/8 nori Puternică A A-B B C C Uşoară B C C D D E D D D F E D D 6 clase de stabilitate: clasa A.

3 Determinarea parametrului σz de dispersie.Figura 11. .

4 Determinarea parametrului σ y de dispersie.Figura 11. .

. la nivelul solului şi pentru teren plat. Limitaţiile modelelor staţionare gaussiene pot fi considerate acceptate şi acceptabile faţă de avantajele lor. dar acurateţea rezultatelor se pierde dacă vântul îşi schimbă direcţia şi terenul are alt relief. curbele sunt puţin reprezentative pentru calculul parametrilor de dispersie la distanţe (receptori) aflaţi sub 100 m faţă de sursă. Pentru modelele gaussiene staţionare. se recomandă utilizarea graficelor în următoarele condiţii: pentru obţinerea parametrilor de dispersie la distanţe peste 1 km de la sursă.Curbele din figurile 11. curbele pot fi extrapolate la distanţe peste 10 km de sursă.4 s-au obţinut din date experimentale medii pentru 10 minute.3 şi 11.

Modelele gaussiene nu ţin cont de faptul că vântul poate avea viteze şi mai mici decât cele considerate de 0. . Această limitaţie are efecte importante asupra receptorilor aflaţi la distanţă de mai mulţi kilometri faţă de sursă. viteza este la numitor şi scăderea vitezei duce la perturbaţii de calcul neprevăzute în model. nu ţine cont decât de faptul că vântul bate cu o viteză de 1 m/s şi parcurge 3. Altfel spus.Modelele gaussiene presupun că poluantul este transportat liniar şi instantaneu spre receptor dar.1 m/s. poate dura şi câteva ore. în realitate. Pentru suprafeţe de teren cu relief moderat.. Conform ecuaţiei de bază a modelului. aceste modele nu ţin cont de faptul că pot avea loc curenţi de întoarcere sau de ridicare datorită formelor de relief. lucru care afectează ceea ce modelul numeşte condiţii stabile.5.6 km în prima oră..

Rezultatele modelării trebuie să includă: doar un rezumat al datelor obţinute.RAPORTAREA REZULTATELOR MODELĂRII DISPERSIEI ATMOSFERICE Scopul modelării dispersiei atmosferice este să determine efectele poluării. În consecinţă. detaliile pot fi adăugate într-un appendix la sfârşitul lucrării sau transmise electronic printr-un attachement). dacă este necesar să se prezinte o hartă în care să se remarce (contureze) zona poluată. adică să poată fi uşor înţelese chiar şi de categorii sociale care nu au experienţă în interpretarea rezultatelor unei modelări. rezultatele modelării trebuie prezentate într-o manieră care să corespundă scopului propus. . informaţii despre datele de intrare şi modul în care acestea au influenţat rezultatele. factorii care au determinat maximul de concentraţie a poluantului la nivelul solului. fără prea multe detalii (doar dacă sunt necesare. date tabelate sau reprezentări grafice. Rezultatele modelării dispersiei atmosferice se pot concretiza sub formă de: analize statistice.