Capitolul I

R Ă V A Ş U L

Un calăreţ singuratic se îndrepta, muncit de gânduri, spre un izvor care îşi prăvălea apele de pe o culme. Se pare că tocmai - e era ţinta călăreţului, căci acesta o căuta cu privirea. nu mai era tânăr. Trecuse cu siguranţă de cincizeci de ani. Fata arsă de soare şi ochii limpezi priveau atent în jur. La un moment dat, îşi struni armăsarul şi înclină capul într-o parte pentru a trage cu urechea. I se păru că aude ceva. într-o clipă luă puşca şi îşi îndemnă calul la pas. trecu pe lângă un tufiş şi îşi struni din nou calul, trăgând arma. Din nou un zgomot... Poate se înşelase. Vru să dea pinteni calului, dar se sperie de moarte. Dintr-un tufiş des îi ieşi înainte un barbat. Armăsarul se sperie şi el şi se ridică pe picioarele din fata. Bărbatul care-i ieşise înainte călăreţului purta o pălărie cu boruri largi, desigur, foarte veche. în ceea ce priveşte faţa, din ea nu se putea zări decât un nas enorm, tot restul fiind acoperit cu o barbă deasă. Necunoscutul cu nas mare şi barbă deasa era imbracat din cap până-n picioare în haine de piele, doar că erau prea mari pentru el şi îi dădeau omului înfăţişarea unui copil care vrusese cu orice preţ să îmbrace veşmintele bunicului. Avea picioare subţirele şi crăcănate, părând să se piardă cu totul într-o pereche de cizme imense. în mâna dreaptă avea o puşcă veche, ce semana mai curând cu o bâtă decât cu o armă de foc.

6

KarlMay

VINNETOU tNT VALEA.MORŢ

7

— Good day! salută mititelul. — Good day! răspunse, la rândul său, călăreţul. — Ei, v-aţi holbat destul la mine? întrebă omuleţul.

Văd că aţi căscat ciocul

întocmai ca o barză ce se pregăteşte să înghită un broscoi, cu tot cu păr şi coarne!

— Vă mulţumesc pentru cele ce mi-aţi spus, replică de îndată călăreţul. Omul
cât trăieşte-nvaţă! Nu ştiam că un broscoi are coarne şi păr! Omuleţul îl privi atent pe călăreţ şi apoi îl întrebă: — Unde v-aţi lăsat căruţa? Cel întrebat făcu o mişcare ce trăda spaima. Apoi răspunse cu vădită neîncredere:

— Cum de v-a trecut prin cap că aş avea o căruţă? — Mi-a trecut prin cap că aveţi o căruţă, întrucât aveţi una, dacă nu mă-nşel!
— La dracu'! exclamă călăreţul. Aţi vorbit cumva cu netrebnicii ăia? — N-am vorbit cu niciun netrebnic, domnule! răspunse mititelul, numaidecât. , — Ia ascultaţi, domnule! spuse călăreţul, hotărât. Nu mi se pare că sunteţi un om cinstit! M-aţi întrebat unde mi-am lăsat căruţa, dar nu vreţi să recunoaşteţi că aţi vorbit cu netrebnicii ăia! Eu vă cer să-mi spuneţi adevărul, ba mai mult, am să vă silesc să-mi spuneţi adevărul! Credeţi cumva că un om trăit în Vest vă pune o întrebare doar aşa, ca să-şi piardă vremea? Omuleţul dădu din cap şi exclamă, râzând cu poftă: — Un om trăit în Vest! Oh! Lăsaţi prostiile astea! Ştiţi ce-mi pare mie că sunteţi? — Ce? întrebă călăreţul. — Un pădurar neamţ care a prins un mizerabil furând lemne şi îl ia la întrebări! — Sunteţi mititel dar vă pricepeţi la oameni! recunoscu călăreţul. — Lăsaţi-o mai moale cu omuleţul, dacă nu mă-nşel! Dacă-mi zice vreunul că eu sunt un omuleţ, mă supăr! spuse mititelul.
• Bună ziua (lb.engleză) (n.tr.).

doi compatrioţi se întâlnesc tocmai în Munţii Stâncoşi, cred că pot să stea de vorbă aşa, preţ de-un sfert de ceas! — Nu ştiu dacă pot avea încredere în dumneavoastră! replică de îndată călăreţul. — Ceee? izbucni omuleţul. Hm! Dacă mi-ar fi spus altcineva că nu are încredere în mine, i-aş fi dat un pumn, de i-ar fi sărit dinţii din gură, dar dumneavoastră aveţi noroc, pentru că sunteţi neamţ! Hm! Veniţi aşa, călare pe o biată mârţoagă, şi îi spuneţi lui Sam Hawkens că nu aveţi încredere în el! Desigur că aveţi şi dumneavoastră dreptate! Prin părţile astea nu se cuvine să ai încredere în nimeni, nici măcar într-un compatriot, dar cu mine puteţi face o excepţie! N-am să vă mănânc, hi, hi, hi, hi! — Sam Hawkens? Dumneavoastră sunteţi Sam Hawkens? întrebă călăreţul, uimit. Despre Sam Hawkens am auzit povestindu-se atâtea şi-atâtea lucruri! îngăduiţi-mi să vă strâng mâna! — Ei, îmi pare tare bine că mi-aţi strâns lăbuţa, domnule! exclamă Sam. Da, îmi pare tare bine, dar descălecaţi, pentru numele lui Dumnezeu!

— Aş descăleca, domnule Hawkens, zise călăreţul, dar dacă aş face-o mi-aş
pierde vremea şi asta nu se poate. Ştiţi, trebuie să vânez. Dacă nu împuşc nimic, nu vom avea ce mânca! — Descălecaţi, domnule! îi spuse mititelul călăreţului. Dacă-i vorba doar de vânat, am eu carne din belşug. Călăreţul se lumină la faţă, descăleca şi se aşeză în iarbă, lângă Sam Hawkens. Calul începu să pască, şi micuţul Sam întrebă:

— Cine sunt celelalte trei persoane care se află în tovărăşia dumneavoastră,
domnule? — Soţia mea, băiatul meu şi cumnata mea. Vă voi spune cum stau lucrurile, domnule Hawkens. Voi fi cinstit cu dumneavoastră. Aţi spus că mă asemuiţi cu un pădurar. Ei bine, chiar am fost pădurar, domnule Hawkens. Ah, să mă iertaţi că nu v-am spus cum mă numesc! Numele meu e Rothe. Aşa după cum vă spuneam, am fost pădurar, şi pădurea în care îmi făceam eu datoria a ajuns pe mâinile unui nou proprietar. Hm! Nu prea m-am înţeles eu cu noul stăpân şi... m-a concediat. Mi-am căutat de lucru, dar n-am găsit nimic! Băiatul meu voia de mult să plece în America, aşa că . ne-am hotărât să pornim încoace. Nu m-am gândit că ne va fi atât de greu! Voiam să ajungem în California. Am cumpărat căruţe şi boi. Am încărcat în căruţe ce aveam şi noi şi-am ajuns la Santa Fe. Acolo am întâlnit nişte oameni care voiau să ajungă tot în California. Am pornit cu toţii la drum şi am ajuns în locul despre care v-am povestit. Când m-am uitat într-una din căruţe, am văzut ca-mi lipseau nişte pături. Am luat-o înapoi şi le-am găsit. întors la ai mei, i-am aflat legaţi fedeleş. Bunii mei tovarăşi mă prădaseră, domnule! — Şi aţi pornit pe urmele lor! zise micuţul Sam. - Desigur, domnule, dar... nu i-am găsit! mormăi Rothe, nemulţumit. —Trebuie însă să fi dat de urmele lor! exclamă micuţul Sam. - Unde să fi zărit urmele despre care vorbiţi, domnule Hawkens? întrebă Rothe. Nu poţi zări urme pe stânci! Oh, desigur! exclamă mititelul vânător, râzând. Dacă urmele nu sunt late precum Elba sau Rinul, nu pot fi găsite! Nu mi-o luaţi i n nume de rău, da' se vede că aţi fost pădurar! Şi aţi pierdut totul? - Totul! oftă Rothe. Am rămas doar cu hainele de pe noi! Vai, vai! spuse micuţul Sam, cu părere de rău. Asta înseamnă C a a ţ i şi banii! pierdut Mda, şi banii! mormăi fostul pădurar. Erau în căruţa în care se aflau soţia şi cumnata mea! Despre ce sumă este vorba, dacă-mi îngăduiţi să vă-ntreb? Despre o mie cinci sute de dolari ai mei şi alţi opt mii ai cumnatei mele, domnule Hawkens! răspunse Rothe. Pe toţi dracii! exclamă micuţul vânător. Mda, domnule Hawkens! Asta este! Suntem, sau mai bine spus, am fost nişte oameni bogaţi! Trag nădejde că veţi fi din nou bogaţi, domnule Rothe! spuse micutul Sam, cât se poate de hotărât. Le luăm noi banii lepădăturilor alora care v-au prădat!

— N-am vrut să vă jignesc! Vă rog să mă iertaţi! Hm! M-a mirat faptul că mati asemuit cu un pădurar neamţ! Ce ştiţi dumneavoastră despre Germania? — Mai multe decât ştiţi dumneavoastră, replică omuleţul cu nasul mare. Engleza pe care-o vorbiţi spune multe. Aveţi un accent care mă face să cred că v-aţi petrecut ceva timp prin pădurile din ţinutul Rinului sau de pe lângă Elba. — Asa este! recunoscu, uimit, călăreţul. — Aha! exclama mititelul, cât se poate de mulţumit. Care va să zică sunteti neamt! —Yes, Sur! — hai terminaţi cu yes domnule! Dacă un neamţ vrea să vorbească germana, atunci nu spune yes sau oui! Şi eu sunt neamţ, domnule! Carevasăzică, suntem compatrioţi, dacă nu mă-nşel! Ingăduiţi-mi să va strâng mâna şi să vă urez bun venit în America! Călăreţul il masură pe bărbosul cel mititel din cap până-n picioare şi îi spuse în germană: — Incetişor, domnule! Mai întâi trebuie să fiu sigur că nu vă numarăţi p rintre netrebnicii care m-au prădat! Am văzut mulţi netrebnici în viaţa mea, zise omuleţul, întinzand mană. Sunt gata sa mă las mâncat, dacă n-o să fiu în stare să vă spun care anume v-a prădat. Când vi s-a întâmplat necazul? — în urma cu patru zile, domnule. — Unde? vru sa ştie mititelul. — Intr-un loc înţesat de stânci, neted ca o farfurie. — Hm! cunosc un asemenea loc! zise omuleţul. Da, da, cunosc intr-adevar foarte bine un asemenea loc, numai că acesta nu se află la o distanta atat de mare incat sâ ai nevoie de patru zile ca să ajungi până aici. De aici până acolo poţi să ajungi şi într-o singură zi, dacă ai un cal bun.

— Este tocmai locul despre care vă povestesc eu, domnule, dar noi sunţem patru şi nu avem decât un cal, adică acesta pe care-l vedeţi aici.
tre

— Aha! carevasăzică patru! De asta aţi ajuns atât de greu până aici. Cred ca ar bui să lăsaţi bietul armăsar să-şi mai tragă puţin sufletul şi sa mai pască. Atunci când

6

KarlMay

VINNETOU tNT VALEA.MORŢ

7

Vorbiţi cu atâta hotărâre, de parcă acest lucru s-ar putea f i intamplat cu adevărat, domnule Hawkens! spuse fostul pădurar, cu amârăciune. Din păcate nu ştim nici măcar încotro au apucat-o hoţii! — O să aflăm noi încotro au apucat-o, domnule Rothe! Ne întoarcem în locul în care v-au prădat, eu dau de urmele lor şi pe urma îi găsim noi! Cum? La patru zile după ce m-au prădat? întrebă, uimit, fostul pădurar. -(- Şi de ce nu, domnule? Dacă locul în care v-au prădat ar fi fost acoperit de iarbă, ar fi fost mai greu, pentru că firele de iarbă nu ar fi rămas culcate la pământ. Aşa, pentru că e vorba despre un loc în care sunt numai stânci, trag nădejde să mai găsesc nişte urme. Căruţele grele, trase de boi, trebuie să fi lăsat nişte semne, chiar şi pe o suprafaţă acoperită numai de pietre. în ultimele patru zile nu a plouat şi nici nu a bătut prea tare vântul, aşa că trebuie să găsim noi ceva care să ne ducă la bandiţii ăia. — Chiar dacă i-am găsi, tot nu am putea face nimic împotriva lor, domnule Hawkens! zise fostul pădurar.

Indienii îi observaseră, cu siguranţă, de mai multă vreme şi ei.

se

apropiau iute de

La dracu'! exclamă Sam Hawkens. Povestea asta devine inte f i mită! domnule Rothe, să nu luaţi cumva puşca de pe umăr! Lăsaţi-o unde este! De ce să nu pun eu mâna pe puşcă? se miră fostul pădurar. Oamenii care vin acum spre noi sunt indieni. De ce mă îndemnaţi sa tin puşca pe umăr? — Uitaţi-vă bine la ei! îl îndemnă micuţul Sam. Poartă pene pe cap. Asta înseamnă că sunt nişte căpetenii. Acolo unde se află nişte căpetenii sunt cu "siguranţă şi nişte războinici care pândesc. Trebuie să ştiţi că nişte şefi de trib nu se plimbă aşa, singuri prin prerie, iar dacă sunt doi, asta înseamnă că au o treabă cât se poate de importantă. Deocamdată nu se cuvine să ne temem, dar trebuie să fim cu băgare de seamă. Faceţi întocmai ceea ce fac eu! Zicând acestea, Sam descăleca, se aşeză în spatele catârcii sale, făcând din ea un scut Şi îşi luă puşca de pe umăr, aşteptând ca indienii să se apropie mai mult. Rothe avu mare grijă să-l imite întocmai pe micuţul vânător. Când războinicii roşii ajunseră la douăzeci de paşi depărtare de catârca lui Hawkens, micuţul vânător strigă: — Opriţi-vă! Dacă mai faceţi un singur pas, tragem! Cei doi şefi de trib schimbară câteva cuvinte între ei şi apoi izbucniră în râs, lucru cu totul neobişnuit pentru indienii care sunt de obicei foarte sobri. Apoi una dintre căpetenii întrebă într-un amestec de spaniolă, engleză şi dialect indian: — Oamenii albi se tem?

— N-am putea face nimic? De ce? — Sunt mulţi, domnule Hawkens! — Câţi? — Doisprezece!
— Şi credeţi că ar trebui să ne temem de ei? Oh! Cu doisprezece netrebnici mă descurc eu singur, dacă nu mă-nşel! Ei, dar n-avem timp de palavre acum! Rudele dumneavoastră sunt pe undeva pe-aproape? — Cred că le vom întâlni într-o oră, domnule Hawkens.

— Nici nu poate fi vorba de aşa ceva! zise Hawkens.
— Atunci albii să iasă la iveală, ca să putem sta de vorbă cu ei! replică şeful de trib. — Nu cred că avem ce vorbi! spuse micuţul vânător. Cine sunteţi voi? — Vei afla şi cine suntem! răspunse şeful de trib. — Nu vreţi să ne spuneţi chiar acum cu cine avem onoarea? întrebă Sam, pe un ton dispreţuitor. Căci altfel, nu vă face cinste! Drept care o să încălecăm frumuşel şi o să ne vedem de drum! — S i Vom porni pe urmele voastre! zise indianul.

— într-o oră? — Da, pentru că dumneavoastră trebuie să mergeţi pe jos. — Eu? întrebă mititelul, zâmbind. Fiţi atent!
Zicând acestea, plăpândul vânător îşi vârî două degete-n gură şi scoase un şuierat prelung. Se auzi numaidecât un nechezat şi din tufiş ieşi la iveală o arătare ce se voia a fi o catârcă. Patrupedul era, cu siguranţă, foarte bătrân, pentru că urechile mari nu mai aveau pe ele niciun fir de păr, iar de o coamă nici nu mai putea fi vorba. în ceea ce priveşte coada, aceasta semăna cu un băţ învelit în piele. în schimb, ochii animalului erau foarte v şi inteligenţi. Zărind ciudatul patruped, fostul pădurar începu să râdă cu poftă, iar Hawkens întrebă, supărat; — De ce râdeţi, domnule Rothe?

— Dacă vreţi să ne faceţi vreun rău, o să vă dăruim gloanţele noastre! spuse
micuţul vânător.

— Preria este a tuturor! replică şeful de trib care vorbise şi până atunci. Orice
om este liber să pornească încotro vrea! — Cum ştiţi să vorbiţi cu aceşti indieni? întrebă Rothe, în şoaptă. Eu nu pricep nici măcar o vorbă! Sam îi traduse iute ceea ce se vorbise, şi fostul pădurar îl întrebă în şoaptă:

— Cum să nu râd, stimate domn? întrebă, la rândul său, fostul pădurar. Vreţi sămi spuneţi că acest ţap este un animal care vă duce în spinare?

— Ţaaap? Tap aţi spus, domnule Rothe? izbucni Sam, indignat. Nimeni nu a
mai îndrăznit să spună despre catârca mea, adică despre buna Mary, că ar fi un ţap, domnule Rothe! Se cuvine să vă spun că Mary mi-a salvat viaţa de zeci de ori şi că trebuie s-o cunoaşteţi mai bine, înainte de a spune despre ea că ar fi un ţap! Să i n c ălecăm! Fostul pădurar nu mai scoase niciun cuvânt şi sări în şa. Cei doi oameni porniră la drum şi, după o vreme, fostul pădurar zise: - La început nu am avut încredere în dumneavoastră şi asta pentru că m-aţi întrebat unde mi-am lăsat căruţa. De unde aţi ştiut ca am sau, mai bine spus, am avut o căruţă? Dacă veţi zăbovi mai multă vreme prin prerie, nu veţi mai pune asemenea întrebări, domnule Rothe, zise micuţul Sam Hawkens. V a d c a aveţi un bici. De bici se foloseşte doar cel ce îşi mână animalele, stand pe o capră, şi cine stă pe capră are şi căruţă. Doi călăreţi înaintau, având în spate soarele care apunea încet, iar i n f a t a lor se zăreau nenumărate insule de verdeaţă în nesfârşita ivonâ. Sam Hawkens nu găsi de cuviinţă să fie deosebit de atent, pentru că în ultima vreme prin locurile acelea nu se mai arătaseră Indieni. De aceea micuţul vânător scoase un strigăt de uimire, când I i vazu pe cei doi războinici roşii, îndreptându-se în galop spre ei.

— Ce facem, domnule Hawkens? Mie mi se pare că indienii aştia nu au gânduri curate! — Nici eu nu ştiu ce s-ar cuveni să facem! replică micuţul vânător, n u et. Precum văd eu, războinicii ăştia nu-s comanşi! — Dar ce-ar putea fi? întrebă fostul pădurar. - Ştiu şi eu, domnule Rothe? Căpetenii Sioux nu sunt, pentru Ca indienii din tribul respectiv nu ajung până aici în perioada asta a a n u l u i . Au feţele vopsite, dar nu în culorile războiului, aşa că n-am d e u n d e s ă ştiu din ce trib fac parte. Văd că fiecare dintre şefii ăştia de trib au în afara cailor lor încă doi pe care-i duc de dârlogi. Asta nu-i ■ normal pentru nişte căpetenii!
Zicând acestea, mititelul se apropie cu pas hotărât de indienii care s e apropiasera. Rothe nu mai stătu pe gânduri nicio clipă şi îl urmari pe Sam. Capeteniile îl priviră atent pe Hawkens şi acesta întrebă: Aţi venit aici pentru a fuma cu noi pipa păcii? Poate că o vom fuma cu tine, răspunse acelaşi şef de trib. Vrei sa te aşezi lângă noi?

D a, replică Sam Hawkens. Albii şi indienii se aşezară faţă-n faţă, punându-şi puştile pe pamant. Războinicii roşii continuau să-i măsoare din priviri pe albi.

r i d i c ându-se în picioare. cu prefăcută indiferenţă. replică unul dintre şefii de trib. veţi fi doborâţi de gloanţele lor! — La dracu'! exclamă Sam. nici nu mă miră că trib . — Şi nu vă sunt prieteni? — Nu. v-am fi ucis. răspunse unul dintre indieni. în germană! spuse căpetenia. Nu se putea vorbi de asemenea lucru în cazul micuţului Sam Hawkens. singuri prin prerie? In tufişurile din spatele meu se află războinici de-ai noştri. sunteţi pierduţi! exclamă una dintre căpetenii. întocmai ca nişte beţe de cort. devenind deodată foarte atent. spuse Hawkens. O să vă arăt că nu mă tem de nişte netrebnici! Eu sunt omul pe care-l căutaţi! Eu sunt Sam Hawkens! — Ştim că tu eşti Sam Hawkens! spuse unul dintre şefii de trib. nu l-am văzut. lui Sam Hawkens i se păru că-l mănâncă pielea capului. — Nu-i cunoaşteţi? — Nu. Pe lângă asta.Aşa? Indienilor. — Ştiţi şi alţi vânători? vru să ştie unul dintre indieni. crezând că plăpândul vânător murise. îşi dorea să poată vorbi în engleza cu Rothe. La rândul său. care purta perucă tocmai pentru că. Credeţi cumva că doi şefi de trib umblă aşa. satisfăcut: — Aşa. oamenii uş. — Nu am auzit niciodată aceste nume.Şi v-au spus ei unde se află Sam Hawkens. câţiva. Pot să-l întreb dacă l-a văzut cunva pe Sam Hawkens? . în timpul unei lupte. Nici pe ei nu i-aţi întâlnit? — Nu. Nu. Dacă izbutim. Era îngrijorat de soarta prietenilor săi şi întrebă: - Unde sunt acum aceşti albi care-şi spun Dick şi Will? Nu ştim. Da. replică unul dintre şefii de trib. luaţi puşca indianului care stă înaintea dumneavoastră. — Se spune că în tovărăşia lui Hawkens s-ar mai afla doi vânători. replică Hawkens. deşi sunt prietenii lui şi duşmanii voştri? — Da. replică Sam. uluit. întreabă-l! zise unul dintre indieni. replică unul dintre şefii de trib. —. Sam se întoarse spre cele două căpetenii şi le spuse: — Prietenul meu l-a văzut pe Sam Hawkens chiar aici. Sam exclamă. Auzindu-l pe şeful de trib. Eu sunt chiar Will Parker! exclamă unul dintre „şefii de trib". zâmbindu-le — Iar eu sunt Ursul care dansează. imbracamintea era din piele şi purtau părul lung legat în coadă. da. zise unul dintre şefii de trib. Asta nu se poate! Aici nu se văd decât urmele voastre şi ale noastre! — Una dintre acele urme despre care vorbeşti este cu siguranţă a lui Sam Hawkens! zise micuţul vânător. — Nici noi nu am auzit de voi. — Cunoaştem această prerie ca pe propriile noastre buzunare! zise micuţul vânător. — Şi aţi întâlnit vreun vânător al cărui nume este Hawkens? — Nu. El nu a înţeles nimic din ce am vorbit. — Ei îşi zic Dick şi Will. micuţul vânător intrebă: Sunt din tribul Pawnee. zise micuţul Sam. ci biberi şi bizoni. — Un om care n-are nici ochi. pentru că vopseaua groasă le acoperea în întregime feţele. Stăpânindu-şi simţămintele care-l încercau. nu sub pielea capului. — Dar din ce trib sunteţi? — Pawnee.De ce? vru să afle micuţul vânător. — Credeţi că mă tem de nişte războinici indieni? mârâi micuţul vânător. Dacă ridic o mână. nişte indieni din tribul Pawnee îi luaseră scalpul şi apoi plecaseră. cât se poate de liniştit. vă rog asta. spuse numaidecât celălalt indian. nici urechi! replică indianul. iar pe tovarăşul meu îl c h e a Isaac Balten. dar poate l-a întâlnit prietenul meu. Sam Hawkens! exclamă unul dintre indie N I.Care prieteni? continuă Hawkens. netrebnicii ăştia nu vor mai avea asupra lor decât cuţitele! Aveţi curajul de a face precum v-am spus? — Bineînţeles! replică Rothe. Ştim că te-ai înţeles cu prietenul tău să ne luaţi puştile atunci când urma să-i spui „acum"! . De fapt. nu. Pentru că vor să mă ucidă! Sunt sigur că i-au omorât pe cei mai buni prieteni ai mei! Nu mi-au spus că i-au ucis. Iar eu sunt Dick Stone! spuse celălalt.MORŢ 7 Omuletul nu ştia cărui trib îi aparţin cei doi şefi. . hotărât. Acum. cunoaştem prea bine aceste locuri. ai crezut că suntem nişte proşti! Gândeşti că noi.La dracu'! exclamă mititelul. deşi ar trebui să-i trimitem la dracu' pe aceşti netrebnici! De ce? întrebă Rothe. spuse micuţul vânător. Şi de ce îmi vorbiţi mie despre acest Sam Hawkens? Credeam că l-ai văzut. După câteva clipe de tăcere. — Asta este foarte bine. domnule Rothe! Fostul pădurar luă pe neaşteptate puşca indianului care se afla înaintea sa. fără a le da de bănuit căpeteniilor. Cei doi albi luară iute şi puştile care le aparţineau şi săriră în picioare. Nu trebuia să mire pe nimeni faptul că pentru Sam această întâlnire nu era una tocmai plăcută. privind cu îngrijorare spre tufişurile din spatele indienilor. potăi netrebnice! Acu' v-am prins! — Şi noi te-am prins pe tine! replică unul dintre indieni. Dacă ar fi fost prietenii voştri. nu pricepem graiurile albilor? Ştim ce i-ai spus prietenului tau! — Dar am vorbit în germană! zise Hawkens. Cele doua căpetenii aveau aproape aceeaşi înălţime.. Trăsăturile nu li se puteau zări. — Nu te înţeleg! replică indianul. Tocmai asta aştepta micuţul vânător. pădurar. Sam Hawkens întrebă: pentru ce v-aţi îndreptat spre noi în galop? Voiam să ştim cum vă numiţi. La dracu'! Voi sunteţi chiar.Da. .fostul -. Numele meu este Daniel Willers. care sunt înalţi şi slabi. cu prefăcuta indiferenţă: Fiţi atent şi încercaţi să vă stăpâniţi! Suntem în primejdie! puneţi o faţă gânditoare. — O să înţelegi totul numaidecât! zise Hawkens. Nu am mai întâlnit până acum nişte indieni care să înţeleagă germana! eşti un mare prost. Tocmai după arme ar fi trebuit să ne recunoşti! . ci mai eşti ceva! — Ce? vru să afle micuţul vânător.. dar puştile prietenilor mei sunt acum la ei! .Cuuum? Ceee? întrebă micuţul vânător. — Da. E u sunt Bivolul care urlă. Penele de v u l terau prinse în creştetul capului. doar că noi suntem nişte vânători liniştiţi care nu caută faima. Trebuie să stie şi ei ce înseamnă să omori doi prieteni de-ai lui Sam Hawkens! Fiţi atent! Când vă voi spune „acum". — De unde ştiţi că Sam Hawkens se află pe aceste meleaguri? — Ne-au spus-o chiar prietenii săi. în urmă cu mulţi ani. replică unul dintre şefii de . Ah! Hm! mormăi Sam Hawkens. — Dacă nu ne înapoiaţi armele. iar eu voi lua arma căpeteniei care se află în faţa mea. u r D u p a câteva minute de adâncă tăcere. i n a l ţ a n d capul cu mândrie. Cred că nu vânaţi de prea multă vreme pe aceste meleaguri. — Aici? întrebă unul dintre indieni. De fapt. micuţul vânător apucă arma celeilalte căpetenii. ca şi când aţi căuta să vă aduceţi aminte de cineva Apoi priviţi-i pe aceşti indieni cu blândeţe! Faceţi.6 KarlMay VINNETOU tNT VALEA. minţii m ă micuţul vânător. Se întoarse spre fostul pădurar şi îi spuse acestuia. Este acest Sam Hawkens duşmanul vostru? — I-a ucis pe câţiva dintre fraţii noştri! replică unul dintre indieni.. Micuţul vânător încruntă din sprâncene. Să-i ia dracul! spuse . Nu eşti doar Sam Hawkens.

Cum se poate să stai de strajă şi să-ţi dispară puşca? Auzindu-i pe cei doi vânători. Acolo o să ne odihnim şi în zori vom găsi noi vreo urmă. Will? Vezi ce era să păţim dacă nu eşti cu ochii-n patru? Întrebă . dar ce facem noi cu aceste doamne? — Nu călăresc foarte bine. zise Hawkens.El a fost. dacă-l întâlnesc eu! De-mi apare-n cale. băieţi! Hm! Dacă s-ar fi strecurat nişte duşmani pân-aici. I-am auzit vorbind pe doi dintre tovarăşii săi. — întindeţi-vă la pământ! le ceru micuţul vânător. îl cunoaşteţi? cum să nu-l cunosc! Noi trei. dar noi i-am venit în ajutor. o să-i arătăm noi lui. — Prea bine. Credeau că nu-i aude nimeni şi. aşezate cu ţevile în sus. puştilor lor. i n t rebă Sam: Dick. atunci am să vă povestesc de ce mă aflu eu împreună cu acest domn. dragă Sam. îl putem parcurge într-o zi. după cum poftim! N U si — Ce păr avea acest Jack. replică micuţul vânător. dacă nu ma-nşel! — Asta înseamnă vreo treizeci de ceasuri. poftiţi! Mâncaţi! în vreme ce soţia. replică micuţul vânător. Ei. lângă mine? — Mda! dispărut! Buna ta Liddy o fi lângă tine. Câţiva dintre netrebnici au fost eliberaţi şi s-au grăbit să-şi scoată tovarăşii din i n c hisoare. domnule Rothe? . Dick. Dacă sunt duşmani pe-aici. Drept mulţumire. Rothe porni în galop. Sam? — Sunt de părerea ta. La un moment dat. Fostul pădurar şi rudele sale făcură numaidecât ceea ce le spusese Hawkens şi. Pe urmă o să pornim pe urmele răufăcătorilor şi către seară o să-i prindem! Ce zici. băieţi.. ia veniţi încoace! Cei doi vânători urmară îndemnul bunului lor prieten. hi. iar soţia şi cumnata lui Rothe încălecară numaidecât. cum de v-aţi deghizat aşa? Neam deghizat zici? întrebă Will Parker. răspunse Hawkens.. asta-i tot. Am cu mine două pulpe ale unui cerb pe care l-am împuşcat în zori. hi! După ce mâncară pe săturate. după o vreme.. Noi o să vă — Ne-au dispărut puştile. pentru că e-ntuneric. el e! exclamă fiul fostului pădurar. Will şi cu mine. Will? întrebă Hawkens. iar cei trei vânători descălecară.Dar le-am venit de hac! Jack Sângerosul şi oamenii lui au fost Duşi cu toţii la Van Buren. vânătorii. Abia dacă făcură douăzeci de paşi. — Ce înseamnă asta? întrebă Dick. — Cred că ar fi foarte bine ca doamnele să ne aştepte undeva. ce s-a întâmplat? - La dracu'! exclamă micuţul vânător. dar cred că s-ar cuveni să nu mai pierdem vremea. Nu trecu mult şi zăriră înaintea lor trei siluete. Nu de alta. Drumul pe care l-au făcut hoţii. M i c u ţ u l vânător le povesti bunilor săi prieteni despre necazul bietului pădurar şi apoi îi întrebă: Ei? Ce facem? — Pornim după netrebnicii ăia! zise Will Parker. Rothe şi ai săi se culcară numaidecât. Bineînţeles că Jack Sângerosul s-a pus din nou pe talharit. atunci fie ca Dumnezeu s a aibă milă de el.MORŢ 7 v-am recunoscut! Toate oile seamănă-ntre ele! Da' ia spuneţi-mi mie.Roşu. domnule Hawkens! spuse fostul pădurar. şi acum aflu că v-a prădat! Ei. cand l-au pomenit. Acolo au fost judecaţi şi închişi. Doar n-a venit vremea să pornim la drum! Eh! Tu erai Will? — Da. Strânsese în jurul său tot soiul de lepădaturi.. dacă nu mă-nşel. când indieni. carevasăzică? întrebă Sam. dacă nu mă-nşel! mormăi Sam. adică. Toţi patru încălecară fără a mai scoate un cuvânt.6 KarlMay VINNETOU tNT VALEA. Armele. Jack este un nume foarte frecvent întâlnit în Statele Unite. eu. iar micuţul vânător spuse: — Trebuie să vă fie tare foame. Will? — Să vedem! replică Parker. — Acelea sunt rudele mele. băieţi. i-au zis Jack Sângerosul! . dragă Will! M-ai făcut de râs! exclamă Hawkens. Poftiţi. domnule Hawkens.. — Buuun! Câte ceasuri poţi înainta pe zi dacă ai un car cu boi? — Opt sau nouă. micuţul vânător se gândea ce ar putea face pentru cele două femei care nu erau obişnuite cu viaţa aspră din prerie. Nu trecu însă mult. pe care cei din familia fostului pădurar le mai aveau. N-o fi cumva chiar Jack Sângerosul? Dacă-i aşa. Ar fi bine totuşi să ajungem în locul în care s-a petrecut jaful. Adică nişte războinici C a r e au pus mâna pe un şef de trib Pawnee şi-au vrut să-l P U N puţin la stâlpul caznelor. dragă Will. — O să aflăm numaidecât. într-o ascunzătoare.. o să-i tlacă daca nu mă-nşel! Se pare că sunteţi tare supărat pe acest Jack. după câteva clipe de adâncă tăcere. Will. este mai bine să nu fiţi zăriţi. dragă Sam! Puştile noastre au dispărut! — Vai. micuţul vânător se adresă bunilor săi prieteni: — Merg să văd ce mai fac armăsarii voştri şi catârca mea! Aşteptaţi-mă aici! Micuţul vânător se întinse pe burtă şi începu să se târască încet printre tufişuri. dar este cu putinţă ca rudele dumneavoastră să se sperie când ne vor zări. Micul convoi se puse în mişcare şi era o plăcere să vezi cât de iute şi cât de uşor se mişca bătrâna şi credincioasa Mary. Nu dură mult şi ajunseră cu toţii în locul în care se petrecuse jaful. Cel puţin aşa nădăjduiesc. — Ei. nu-i vorbă. pene de vultur şi patru cai. Când s-a petrecut jaful? — în urmă cu patru zile. — Nici vorbă. El e. Nu vezi că buna mea Liddy e aici. aşa că putem fi când albi. Avem noi şi veşmintele noastre. da' le-am învelit In pături. Vezi. Apoi Rothe începu să povestească pe îndelete cum avusese loc jaful. Vorba e. zise fostul pădurar. dar ştiu să se ţină-n şa. — Hm! Eh! Ce-i? întrebă micuţul vânător. pe spinările a doi cai primiţi în dar de Dick şi Will de la căpetenia Pawnee.. râzând cu poftă. dragă Sam! mormăi Parker. vai. Astăzi nu mai putem găsi urme. dar puştile noastre au — îţi arde de glume proaste. Pentru că vânătorii nu credeau că prin apropiere s-ar putea afla războinici indieni sau răufăcători albi. pădurarul îl pomeni pe un anume Jack. hi. Netrebnicul voia să îl atace pe proprietarul unei plantaţii. până ce izbutim noi să dăm de hoţi. formau o mică piramidă în vârful căreia se zărea un petic de hârtie. domnule Hawkens. sufletele noastre s-ar fi aflat în Cer. răspunse fără zăbavă fostul pădurar. dacă nu mă-nşel! Oamenii legii l-au urmărit în zadar. sărind în picioare. cum facem? Ai vreun plan. hi. când îl zăriră pe micuţul Sam stând în faţa. Rothe şi ai săi se treziră şi săriră în picioare. am m a i treabă cu el acum câtva timp. Nu ne-am deghizat deloc! Hainele pe care le vezi sunt chiar ale noastre! A m întâlnit şi noi o căpetenie Pawnee. Tu ce spui. aprinseră un foc şi se aşezară în jurul lui. şeful de A trib ne-a dat haine. Micuţul vânător dispăru dintr-odată şi se întoarse iute. . Parker şi Stone. cumnata şi băiatul lui Rothe mâncau cu poftă. dragă Sam? — încă nu. domnule Hawkens! zise Rothe. Fiul lui Rothe puse păturile. domnule. domnule Rothe. şi Rothe se miră cât de iute era „ţapul" lui Sam Hawkens. Peste puţină vreme însă. vopsea. dragă Sam! exclamă Dick Stone. i se auzi glasul: — Dick. Mă duc să văd ce e cu Mary a mea şi cu armăsarii voştri. zicând: — Totul e-n ordine... Fostul pădurar îşi aduse rudele în locul în care se opriseră Hawkens. aşteptăm aici. care se numeşte Rothe! Te ascultăm. dragă Sam! — Ceee? Eşti nebun? izbucni micuţul vânător. şi micuţul Sam simţi cum îl apucă cineva de umăr şi -l zgâlţâie cu putere.

Chiar aşa scrie. Ştii doar că mai bine m-aş lupta cu cincizeci de indieni. Dacă dau greş. — Citeşte. dragă Sam? De ce urli aşa? Vrei sa ne audă cineva? Dacă sunt indieni prin preajmă? D a csunt indieni prin preajmă. Banii îngropaţi sub roata din spate stânga a primei căruţe. Fiţi mai atenţi pe viitor. Old Firehand cunoaşte Vestul sălbatic mai bine decât mulţi dintre vânătorii albi. Old Firehand e puternic precum un urs grizzly şi blând ca un copilandru. Trag nădejde că acum avem s-o întâlnim. Am auzit vorbindu-se despre ei.6 KarlMay VINNETOU tNT VALEA. Sam! izbucni Parker. Hawkens începu să strige cât îl ţinea gura: scu Mulţumesc! Mulţumesc mult! Dick Stone îl apucă de mână şi îi şopti: Cei cu tine? Ţ i -ai pierdut minţile. domnule Hawkens? întrebă Rothe. dar există doar doi albi care pot îndrăzni să-l înfrunte: Old Shatterhand şi Old Firehand. . numai că acest răvaş e scris de altcineva. întinzându-i prietenului său — Lasă. dacă nu mă-nşel! zise Hawkens. Şi vrei să facem aşa cum scrie Old Firehand? . nu. hârtia. copiii indienilor vorbesc despre el. de parcă ar fi o zeiţă. replică micuţul Sam. Acum lucrurile stau cu totul altfel! Aici scrie foarte clar „Winnetou"! Winnetou? întrebă Will. Cuvintele pe care le ai spus tu sunt aşternute pe hârtie? . — Nu. da. Cine este această Paloma Nakana. Cred că pot sa mearga patru ceasuri.. L a u nrt timp. Oh. Nici tu nu ai fost atent! N-ai auzit nimic! Mă întreb cine ar fi putut să ne ia puştile de sub nas! Omul care a făcut asta e un adevărat maestru! Bine că nu-i vreun westman! Dar de ce nu se arată? întrebă Dick. ceva nu-i în regulă! — Ce. dragă Will. or s-o ia la fugă. L că aflăm noi acum! zise micuţul vânător.. cu puţină vreme-n urmă aş fi fost în stare sa-l I iau la palme pe bunul Will. dar el semnează răvaşul. — Vrei să ai nemărginita bunătate de a ne spune ce mai este scris în răvaş? întrebă Will Parker. — Winnetou? Old Shatterhand? Old Firehand? întrebă Despre Paloma Nakana se vorbeşte de multă vreme.. uimit. Dick. — Se poate aşa ceva? întrebă Parker. dar indienii o respectă. dragă Dick! zise micuţul a vânător. dar cu te cititul e foarte greu! Totuşi.. dragă Will! zise micuţul vânător.. dintr-odată.. Se spune că-i tânără şi neobişnuit de frumoasă. prietene! spuse micuţul vânător.. Dacă se întâmplă să găseşti vreo urmă lăsată de armăsarul lui Old Firehand. deşi mă aflu de puţină vreme în Vest. Uite. Doi oameni fac de strajă. Tot ce pot să-ţi spun este că aici scrie negru pe alb: „Ceilalţi au plecat spre miazăzi pentru a o prăda pe Paloma Nakana"! Ştiţi ce înseamnă asta? bineînţeles! zise Dick.. lasă! zise Parker. Mai t a c i . zise micuţul vânător. Winnetou? Da. Paloma Nakana locuieşte chiar acolo unde se află hotarul dintre — Nu-i cunosc scrisul. E un vânător vestit! Este. Dacă Winnetou ar vrea să se pună în fruntea triburilor indiene. s-ar putea să piardă banii. fostul pădurar. apropiindu-se de cei trei vânători. Sunt un vânător care trăieşte de mulţi ani în Vest. Se văd trei salcâmi. Will şi cu m i n e a m tot umblat. Cred că de aceea i-au îngropat. Daca nu m-ai întrerupe atâta. E Old Firehand! — Old Firehand! exclamă Dick Stone. cu neîncredere.. ar fi vai şi-amar de albii care trăiesc pe aceste meleaguri. Trebuie să ai răbdare! Prea bine că un vânător destoinic trebuie să aibă răbdare.MORŢ 7 . iar albii povestesc despre aventurile sale. — Şi vestitul Old Firehand a scris acest răvaş. Vorbeşti de parcă ai fi un o m venit din Salt Lake City. vale îngustă.. în sud nu am mai fost de multă vreme. ca şi când călăreţul şi calul ar fi pornit în zbor. fără a lăsa nici măcar o urmă.. dragă Will? întrebă Hawkens. Este singura.. cu nerăbdare. luând peticul de hartie şi asă citind. dragă Will! Unde mai pui că nu mai trebuie să cautăm vreo ascunzătoare pentru cele două doamne. cu vădită nerăbdare." Dick şi Will clătinară din cap. M-aş bucura dacă aş putea afla mai multe despre aceşti oameni vestiţi! — Winnetou este căpetenia apaşilor. Winnetou şi Old Firehand. Se spune că Paloma ar fi foarte bogată. Ceilalţi au plecat spre miazăzi pentru a o prăda pe Paloma Nakana. de ce s-au oprit netrebnicii ăia la distanţă care poate fi străbătută în doar patru ceasuri? De ce au îngropat banii şi nu i-au ţinut asupra lor? Netrebnicii vor s-o prade pe Paloma Nakana. Apare şi dispare întocmai ca un duh. dar nu mă pot măsura cu Winnetou sau cu Old Firehand. decât să m-apuc să citesc! Pe indieni p o a că-i înving. aceasta dispare aşa. dragă Sam. si că de aceea Jack Sângerosul i-a pus gând rău. — Şi Old Firehand este unul dintre prietenii dumneavoastră? vru să ştie fostul pădurar. Cine? De cine? întrebă Parker.. înciudat. chicotind. Un războinic vestit.Dacă jaful s-a petrecut aici. Vă puteam ucide pe toţi. Sam Hawkens privi hârtia cu atenţie şi citi: — „Mergeţi spre nord-vest preţ de patru ceasuri. de ce scrisoare şi nu ne-au trezit pentru a ne spune cum stau l u c r u r ile? ne-au lăsat o N u ştiu. Dacă Winnetou şi Old Firehand au fost cu adevărat aici. Ştie să se folosească de arme ca nimeni altul..Taci din gură! izbucni Parker. Winnetou este încă tânăr. Old Shatterhand! exclamă Will Parker. — Este. dacă nu crezi! zise micuţul vânător. dar mai mult către miazănoapte.. ţi-aş spune chiar acum despre c n e e v o r b a ! i mormăi Hawkens. domnule Hawkens? întrebă Rothe.. răspunse micutul Sam. îi explică Sam Hawkens fostului pădurar.Desigur.

locuieşte Paloma. dar m-am înşelat. — Cel mai scurt drum spre California trece pe la Sierra de la A » h a . Cuvântul „nakana" aparţine graiului indian. la un moment dat. Oare nu o chema Almy pe domnişoara Wilkins din Wilkinsfield? Ştiu doar că în Wilkinsfield l-am prins noi pe Hopkins alias Walker. micuţul vânăt o r c l a t i n a din cap. dar poate v o m afla noi de ce! — Domnule Hawkens. de-a lungul a două lin drepte. A s c u lta n d îndemnul micuţului vânător. — Numele îmi pare cunoscut. De ce îi spun indienii tocmai Paloma Nakana a c estei fete nemaipomenit de frumoase. dacă nu mă-nşel. în afară de asta. netezindu-şi barba. hi. Acolo. privind cu atenţie pământul. biata fată! Ştiţi ce s-a mai întâmplat cu ea? — Doamnele vor să afle întotdeauna care este sfârşitul poveştii. asta nu se ştie. Sam le spuse bunilor săi prieteni: credeam că o să dau de urmele căruţelor. dacă nu mă-nşel! Ia uită-te tu inainte şi înapoi. noi am vrea să ajungem t o t uîn i ş California. zise micuţul vânător. dragă Will. zise Rothe. ne-am fi uitat acum precum viţe la poarta nouă şi n-am fi descoperit nimic! T i m p de două ceasuri nimeni nu mai scoase niciun cuvânt. • Apa Albastră (iul). răspunse Parker. dragă Will! replică micuţul vânător. Ei. din când în când. El cerceta fiecare petic de pământ cu och lui vioi. Almy. spuse Will Parker. nu Uitaţi că Paloma Nakana se află în primejdie şi că noi trebuie s-o ajutăm! — Bravo. mai precis Winnetou şi Old Firehand. zise Will. — Numele fetei este Paloma Nakana. dar nu mi-a putut spune decât că frumoasa fată îi spune tatălui ei „Pa" şi el o numeşte „Almy". Tocmai pentru că Winnetou şi Old Firehand au pornit spre Apa Albastră. Wilkins a tras asupra lui Leflor şi a fost acuzat de tentativă de omor. zâmbind. — Şi acum netrebnicii aceia vor s-o prade! izbucni doamna Rothe. Hi. Călăuza aceea despre care v-am vorbit mi-a descris drumul pe care trebuie să-l parcurgem pentru a ajunge la locuinţa E I. Will Parker. Frumoasa fată locuieşte împreună cu tatăl ei într-o mănăstire părăsită. iar „nakana" înseamnă „pădure". hotărât. domnul Leflor. dacă nu mă-nşel! Domnul Wilkins a pierdut procesul intentat de vecinul său. şi doamna Rothe exclamă: — Oh. sau. S a m H awkens se afla în frunte. Micuţul vânător istorisi cele întâmplate. Indienii care aparţin acestor două triburi s-au duşmănit mereu. Sam Hawkens. împresurat de stânci. scumpă doamnă! o linişti micuţul vânător. Locuinţa Palomei este însă un soi de loc sfânt pentru ei. Vom atinge mai întâi Sierra de los Mimbres. „Pal o m a " este un cuvânt spaniol. doamnelor.24 KarlMay " 25 pământurile comanşilor şi cele ale apaşilor. — Ai dreptate. Nimic nu-i scăpa şi. micul convoi se puse în mişcare chiar înainte de rasaritul soarelui. — Ce înseamnă „Paloma". — Nu cred că trebuie s-o ajutăm. dacă nu mă-nşel! Soţia şi cumnata fostului pădurar se apropiară de Sam Hawkens şi îl rugară să povestească ce se întâmplase la Wilkinsfield. 25 KarlMay — Am înţeles. Indienii îi spun Tutlish-to*. domnule Hawkens? întrebă fostul padurar. da! Era neamţ şi -l chema Adler! Asta-i tot ce vă pot spune. înaintând către nord-vest. Asta nu trebuie să se-ntâmple. aşa cum le s c r i s e seră Old Firehand şiWinnetou în răvaş. Acolo. dacă vrei. Da. au fugit din oraş. dragă Sam. se opri întrebându-l pe Will: Zăreşti ceva? Numai iarbă. domnule Hawkens! Cineva trebuie s-o apere! — Nu vă faceţi griji. A dispărut şi administratorul domnului Wilkins. hi. pentru a-i aduce daruri frumoasei fete. Pe domnişoara Wilkins o chema Almy şi era tare frumoasă. pentru că i n Vestul sălbatic femeile nu au cum să-şi piardă timpul în faţa Oglinz. în Vestul sălbatic se petrec uneori lucruri greu de crezut. dar o să-i facem şi noi o vizită Palomei. Sam inainta. zise Hawkens. am înţeles! replică Parker. nu credeţi că ar trebui să mai dormim puţin? întreba Sam Hawkens. — Nu v-aş putea răspunde la această întrebare. în urmă cu două săptămâni m-am întâlnit cu un scout* care mi-a spus că a fost la Paloma Nakana şi mi-a explicat cum se poate ajunge la ea. aş vrea să a j u n g şi eu acolo! — Şi credeţi că această Paloma este chiar Almy Wilkins? vru să afle doamna Rothe. hi! Cred că s-ar cuveni sa dormim putin. încet. se culcară cu toţii. L-am întrebat pe scout cum se numeşte bătrânul. dacă nu mă-nşel. Micul dejun fu încropit la repezeală şi. d a c a nu ne-ar fi lăsat Old Firehand şi Winnetou răvaşu' ăla. Supărat. replică micuţul vânător. După ceva vreme. spuse Will. Vezi ceva în iarba proaspătă? Nişte fire de iarbă uscată. domnule Rothe! repică Sam. Povestea nu se continuă frumos. vezi? Firele astea par a fi smulse din pământ şi sunt aşezate in două rânduri. într-un glas. . în acea mănăstire. stimată doamnă! zise micuţul vânător. în apropiere de Sierra de la A i lia se află un lac minunat. şi. iar apaşii dinspre vest. Ei. Comanşii vin dinspre est. domnule Hawkens! exclamară. părăsită de multă vreme. Vedeţi. Apoi vom porni mai departe spre Sierra de la Acha. cumnata si sotia fostului pădurar. doar că ea nu s-a sfârşit încă. PORUMBIŢA PĂDUR A doua zi. zâmbind. In partea Palomei sunt cei mai destoinici oameni din Vestul sălbatic. Wilkins şi fata lui. care era neamţ. tare Winnetou şi Old Firehand nu se pot descurca singuri? — Ba da. care s-ar putea traduce prin „porum b i ţ a " . Mm! Cred că am găsit o urmă. care ne-a scăpat aşa frumuşel printre degete. Dick Stone şi cei din familia llie porniră iute la drum. Caii voştri sunt chiar mai isteţi decât domniile voastre! Dorm dusi! De Mary a mea ce să mai spun? E mult mai inteligenta decat unii oameni. Pe malul acelui lac se află o mănăstire catolică.

. Dacă mă auziţi fluierand. care ţine cu orice preţ se ne pregătească masa. iar micuţul Sam le spuse celorlalţi: — Aşteptaţi-mă aici! Mă duc să văd cum stau lucrurile şi mă-ntorc numaidecât. şi Parker îi şopti lui Hawkens: — Acum cred că putem să coborâm în vale.. Şt prea bine că în răvaş scrie: „Doi oameniii fac de strajă". da. înaintară cu toţ şi zăriră valea înaintea lor. astfel încât să nu ne poată urmări indien. lăsându-ne singuri aici. încât aţi rămas cu gurile căscate? Şi eu mă bucur să vă reîntâlnesc. spuneţi-mi voi mie. Sam. nu! replică micuţul Sam. Ce facem acum? — Vezi tu păduricea aia? — Da. nu ne-am putea bucura de prada de la Apa Albastră. . dragă Will. — Netrebnic ăştia au avut nişte greble prinse la căruţe. C e trei vânători porniră încet printre copaci şi ajunseră într-un p u n dint care puteau i c zări toată valea. prietene. E un bărbat pe cinste! Era cât pe ce să moară atunci când am fost la Wilkinsfield. dacă l-aş întâlni pe blestematul ăla de vânător. Ajunseră cu toţ între copaci. începe să tragă şi. dacă nu izbuteşte el să ne omoare pe toţi. hi. Se opriră locului. hi. ai dreptate! recunoscu Will Parker. Ne ducem la ei? întrebă Dick Stone. Şi-au vopsit feţele şi au îmbrăcat straie de căpetenii.. ascundem ca în pădu r i c e şi pe urmă o să mai vedem ce este de făcut.. puştile îndreptate spre bandiţi. Sam Hawkens! Numai el e de vină pentru câte-am îndurat! Dacă pun mâna pe el.. Şt ce? întrebă răufăcătorul care prăjise carnea. dacă nu mă-nşel! mormăi Hawkens. V a n a tor se târâră cu băgare de seamă până în dosul tufişurilor. C ete faci dacă vine şefu'? întrebă celălalt bandit. Poate n u i-aţi văzut încă pe bun mei prieteni. O să mergem până acolo. şi micuţul vânător se întoarse. Ne strecurăm frumuşel până-n spatele lor.— Bună dimineaţa. domnule Hawkens. Netrebnicul e ascuns în dosul unor tufişuri sau în spatele vreunei stânci. că sunt rupt de oboseală! — Da. hi. ne urmaţi. dar uiţi că aici nu se află doar căruţele şi bo! — Hm! Am putea înhăţa cele câteva m de dolari. Şi cine le-a condus încoace? vru să ştie micuţul vânător.. Aceşti doi domni nu sunt n işte indieni. hi! Unul dintre bandiţi sări numaidecât în picioare şi scoase cuţitul de la brâu. Tovarăşiiul său îi urmă exemplul. — Hm! Se tem mai mult de albi. s u n t e m oameniii civilizaţi şi nu ne place să ne lăsăm aşteptaţi! La dracu'! exclamă unul dintre răufăcători.. dar se cuvine să facem un ocol. — Unul dintre ei mi-a spus că trebuie să procedăm aşa. — Ai vrea s-o ştergi? Te bate gândul să pleci? Ce-ai să faci cu bo şi căruţele astea grele? — De boi şi de căruţe n-avem noi nevoie.Nu vă ma i osteniţi. Băieţi! Aţi primit ce-aţi meritat! Aveţi fiecare câte-un picior! Dacă mai faceţi vreo mişcare greşită. — Aveţi dreptate. — Să coborâm în vale? întrebă Sam. încet. Eu am să plec împreună cu Dick şi cu Will. Aşa o idee nu putea să aibă decât un boboc precum eşti tu. — Răufăcător voiau să şteargă astfel urmele pe care le lăsau! exclamă micuţul vânător. Sam Hawkens a pus mâna pe el! Hm! Cum ne-au prins netrebnic ăia trei la coliba lui Boomy! — Nu pricep ce au ei de câştigat dacă ne tot strică socotelile! Ehei! Dacă ar şt că Walker locuieşte acum în Prescott şi este putred de bogat! Cred că i-ar face numaidecât o vizită! Ce inşi nesuferiţi.. încercând să se ascundă în dosul carutelor. zăriră înaintea lor o culme. Auziţi? A fluierat! Şi-a chemat tovarăşiiul la masă! zise Will Parker. Ei. şi micuţul vânător spuse: — Domnule Rothe. Nu trecu mult. domnilor? întrebă Hawkens. zise Rothe. vă scot toţi dinţ pe care-i aveţi! Indieni! exclamă unul dintre răufăcători. dragă Sam! spuse Parker. îl tai ca pe un porc şi îmi fac lumânări din grăsimea lui! — Iar eu o să te-ajut. domnule Hawkens. acum am găsit urma! Să ne grăbim puţin! După o vreme.. Poate că au pus un om de strajă chiar la intrarea în vale. Sam Hawkens! Micuţul vânător le zâmbea şi îi privea cu ochişor lui mici şi inteligenţi. dar cât or să ne-ajungă ban ăştia? Nu. — Ai dreptate.. ai dreptate! Da' şi noi am avut viaţă grea! Oh.R Si n u mişcaţi! zise micuţul vânător. eu mă-ntind chiar aici şi trag un pui de s o m n . dacă nu mă-nşel. Ce mai faceţi? Vă bucuraţi să mă vedeţi aici? Ei. Eşti şiret. Parcă ar fi lucrat cineva cu grebla! — Ai dreptate. privindu-i pe cei doi bandiţi cu adânc dispreţ. dar asta numai ca să vă facă vouă o plăcere! Domn aceştia s u n t nişte albi cumsecade. aţi dorit să ne vedeţi şi am venit.. hi. liniştit. tocmai pentru a ridica firele de iarbă culcate la pământ de roţi. Cei doi vânători aveau. Ei. Cine mişcă va fi împuşcat! Cei doi bandiţi o rupseră la fugă. Eu cred că nu trebuie să ne facem griji! Cine să vină-n valea asta? Pentru ce să mai facem noi de strajă? Uite. Hm! Dacă vine i n c oace şi ne găseşte dormind. Aveţi grijă de cai şi de credincioasa mea Mary. privind speriat în |J U . zise fostul pădurar. atunci când se afla în Van Buren. cumnata şi fiul dumneavoastră. prietene! — Hm! Mare nerozie a făcut Jack. Se aflau în spatele bandiţilor. care au avut deosebita amabilitate de a-si îndrepta puştile spre dumneavoastră! Dick şi Will ieşiră numaidecât din tufiş. zise micuţul vânător. gurile vă rog! Sau poate că bucuria de a mă revedea este atât de mare. Sam îi legă cu lasoul. o să vedem noi pe dracu'! . zicând: — în zece minute putem ajunge în vale. uimit. Sunt curios dacă totul va merge bine! — De ce să nu meargă bine? Şt doar că Jack e şiret. Noi! replică răufăcătorul care îi răspunsese deja lui Sam m w I in'. Nu. M A I Se pare că nu aveţi ochi buni! exclamă Sam. ei! închideţi. vom ţinti ceva . Ei şi-au cumpărat nişte greble late în Santa Fe. care-şi bagă mereu nasul în treburile altora! Aş da orice să-i mai întâlnesc pe ăia trei şi să-mi închei socotelile cu ei! — Uite-i aici! zise cineva. Vom aduce prada pânaici. Ei? Ce mai ziceţi acum. ne ascundem după tufişurile alea şi tragem cu urechea! Poate mai aflăm ceva. Sam. — Aceste greble au fost prinse în spatele căruţelor. hi. privindu-i cu spaima pe Dick şi Will. — Da.28 Karl May WTNNETOUÎN VALEAMORŢ 29 Distanţa dintre aceste lin rămâne mereu egală.. i n t r . i-aş veni de hac! — Sam Hawkens! exclamă răufăcătorul care prăjise carnea. nu! Dacă ne-am lua acum tălpăşiţa. Hawkens îşi îndemnă credincioasa catârcă şi se făcu nevăzut. domnilor! exclamă vânătorul. Să zicem că mergem în vale. dragă Will! şopti Sam. Nu vă bucuraţi de această întâlnire? Eu cred că ar fi bine să vorbiţi şi vă spun de-acum: dacă v-aţi hotărât să faceţi pe muţ. Buuun! La intrarea în vale se află un bandit care face de strajă. Se auziră numaidecât două focuri de armă şi răufăcător se pusera la pământ. domnule Rothe? Jack ăsta se poartă de parcă am fi cu toţ sclav lui! Dacă nu a m f fost noi să-l scoatem din încurcătură. l-am scos din închisoare! — Sigur că ştiu. ale cui sunt căruţele astea? Ale noastre! spuse umil unul dintre bandiţi. Ştiţi ceva. rămâneţi aici împreună cu soţia.Ia. Aşaaa! Ne vede că venim. unde o vom încărca în căruţe şi pe urmă pornim spre Arizona! — îi facem o vizită lui Walker? — Da. Fara a mai sta pe gânduri nici măcar o clipă. Cei doi bandiţi întoarseră capetele şi îl zăriră pe. replică fostul pădurar. hi! Hm! Frige o bucată pe cinste. prietene. oamenii leg l-ar f haituit cu siguranţă! A uitat că. . domnilor! spuse Hawkens. O să-i luăm prin surprindere pe netrebnici.adevăr. hi. îi mai vine în ajutor şi tovarăşiiul lui care se află tot aici în vale. Micuţul Sam Hawkens privi totul cu atenţie şi apoi le şopti bunilor săi prieteni: Ia uitaţi-vă la omuleţul ăla! E un băiat de treabă. — Foarte bine.

oh! Cum am putut crede că aşa nişte băieţi pe cinste ca voi şi-ar putea trăda şef'? Un lucru aş vrea totuşi să-mi spuneţi: de unde ştiţi voi că Walker e acum în Prescott? — Ştim asta de la Jack! replică unul dintre răufăcători. nu. Bandiţ se înspăimântară la vederea celor din familia fostului pădurar. l ' i . Bandiţ se făcuseră albi ca varul şi nu mai scoteau un cuvânt. iar aceştia exclamară: — Spunem! Spunem adevărul! — Bine! zise micuţul vânător. care avuseseră grijă să taie două crengi groase. 1 . Bandiţ ăştia nu trebuie să se aleagă cu nimic! — Bine.. iar răufăcător lUportară cele douăzeci şi cinci de lovituri fără a scoate nici măcar n u cuvânt. şi se făcură albi ca varul. — Aduceţi. care îşi prăvăleau apele în lli ' l u i Tullish-to. Acum n-o să vă mai chinuim. băieţi! zise micuţul vânător. • i" i n u mă-nşel! — De la un om de încredere pe care Walker l-a trimis la Santa Fe. Tot cemi doresc este să recapăt ceea ce mi s-a furat. hi! Pe de altă parte. — Nu mai plângeţi.. Nu trecu mult. Depinde numai de ei cât de mult şi cât de iute vor pu t e a să meargă. I . Drăguţul de Jack a băgat în sacul ăsta şi ban pe care-i avea asupra lui înainte de a vă jefui pe dumneavoastră! Asta-mi place. şi fostul pădurar scoase un strigăt de bucurie. ■ râşnind: .. i de la Acha. I s a c era plin cu bani. dacă nu mă-nşel! Bandiţ nu se mai gândiseră la „amintirea" pe care le-o făgăduise micuţul vânător. fără aşternuturi! zise femeia. tâlhar ăştia ar fi meritat să moară. aţi fi meritat să fiţi ucişi pe loc. cât şi cumnata fostului pădurar călăreau destul 1 luni i nu se plângeau niciodată că ar fi ostenite. dar Sam Hawkens. Ceea ce " | i fac e voi după ce veţi fi din nou sănătoşi. Sam le spuse . o să vă lăsăm armele şi câteva gloanţe... pentru că sunt nişte hoţi.. alimente şi gloanţe.. Nu. asta se datorează numai oameniiilor pe care i-aţi i ' i m i ! îngrijiţi-vă bine. dar noi o să ne răzbunăm cumplit! Nu vă mai străduiţi să ne înspăimântaţi. Era nevoie să hotărască ce se cuvenea să facă acum cu lucrurile şi cu căruţele. Care dintre ele. i u l pădurar li le dăruise. După mine. aşa ca amintire. dacă nu mă-nşel! FostuJ pădurar îi îndeplini dorinţa lui Sam. Parker şi Stone se aşezară lângă focul aprins de răufăcători. care priveau supăraţi ce făcea acum Rothe. stimată doamnă! replică Sam. domnule Hawkens? întrebă soţia fostului pădurar.. izbucnind în plâns. sacul încoace. Văd c a netrebnic ăştia sunt răniţi şi cred că au fost pedepsiţi îndeajuns.. ha? — Nu ştim nimic! Numai Jack ştie! Asta-i treaba lui Jack! — E şi treaba noastră. domnule Hawkens. 1 .. Sunt sigur că pe vtor nu veţi duce lipsă de nimic. i l n . domnule Hawkens? vru să ştie fostul pădurar. băieţi! zise micuţul hl o r . cel pe care l-aţi jefuit.lia Rothe şi cei trei vânători ajunseră pe un platou neted li i ' . ia lasă prostle! exclamă Hawkens. i i s c o pătură în care erau învelit un sac destul de mare.. replică micuţul vanător. dacă i aşa. aveţi carne pe mai multe zile.. domnule Rothe. I Sione şi Will Parker îmbrăcaseră din nou veşminte de lillni i. replică mititelul. iar Sam le spuse dispreţuitor: — Nici nu e nevoie să ne povestiţi voi cum stau lucrurile. Dacă împuşcaţi un bou. Femeile se îndepărtară. Apă este din belşug. şi vânătorul numără ban. într-una dintre căruţe se aflau haine. băieţi? Despre ce e vorba. hi. Cei doi bandiţi amuţiră. Dacă vă mai . Soţia şi cumnata lui Rothe se apropiară numaidecât de căruţe.28 Karl May WTNNETOUÎN VALEAMORŢ 29 Doar voi doi? — — Măi. Will.. băiete. — Şi căruţele. dar îi văzură pe Dick şi Will. însă atunci când fură dezlegaţi. foarte gros şi foarte lung. n i n i . o să luaţi o bătaie soră cu moartea. Pentru că aşa vreţi dumneavoastră. Jack ştie ce-a fost s i nu a fost în căruţe! Buuun! Care va să zică nu vreţi să spuneţi unde-s ban! Ei. iar micuţul vânător fluieră prelung. După legea nescrisă a savanei. Chiar v-aţi descurcat voi să mânaţi bo ăştia. a decurs bine. Nu ştim nimic! repetă banditul care vorbise. Apoi Dick şi Will făcură din saltele două şei moi pentru doamne şi traseră căruţele una lângă alta. doamnă! îi spuse micuţul vânător. hi. — Şi Jack de unde ştie? întrebă Sam Hawkens. se află aici! Hotărâţi care este pedeapsa potrivită pentru aceşti bandiţi... ca să vă însănătoşiţi cât mai curând. Nu dură mult şi Rothe veni împreună cu ai săi. domnule Rothe! zise micuţul vânător. pentru a vedea dacă mai rămăsese ceva din avutul familiei.. Spre marea bucurie a micuţului vânător se In i a atât soţia. Vom arde tot restul. hi. în regiu. cu adânc dispreţ. domnule Rothe! V-aş ruga să aveţi mai multă grijă de ei! Vânător şi membrii familiei Rothe se aşezară la sfat. — Vom lua cu noi doar atât cât pot duce armăsar fără a osteni. dacă nu mă-nşel! Zise micuţul vânător. dar nu prea multe. — Vreţi să puneţi la cale ceva împreună cu Walker. pentru că prin valea asta curge un pârâu. fără a se întâmpla nimic deosebit. acoperit de iarbă şi înconjurat de pădure. După ce totul se făcu scrum. dacă îmi vor raspunde cinstit la o întrebare: unde sunt ban furaţi de la aceşti d o m n i cinstiţi şi de treabă? Nu ştim nimic de bani! exclamă unul dintre hoţi. l ' n u n u l până la Sierra de los Mimbres şi apoi mai departe. — Vom face precum doriţi. Nu vă mai mângâi cu biciul. până ■ " M . pentru că ştim tot! Oh.. o să vă dăm pace! Trebuie să ne ocupăm un pic de carnea pe care aţi avut bunătatea s-o frigeţi pentru noi! Hawkens. — Ei. care era. fusese la Tutsh-to şi cunoştea bine drumul. hi. vă bat până scot sufletul din voi.Ne-aţi lăsat în viaţă. nu ar fi fost bine să fie luaţi drept indieni.. dar dacă umblaţi cu minciuni. întorcându-se lângă cei doi bandiţi. Totuşi. domnule Rothe! — Nu sunt un om răzbunător. lăsând deoparte costumaţle de căpetenii Pawnee. i l l . dar asta înseamnă că rămânem fără paturi. ei. zise unul dintre bandiţi. fără să vă ajute nimeni? — Da! — Nu v-a ajutat nici măcar Jack Sângerosul? — Nu cunoaştem niciun bărbat care să poarte acest nume! — Ei. — Şi căruţele. hi. asta nu-i treaba mea. \. dându-le foc. măi! Ce băieţi iscusiţi avem noi aici! zise micuţul Sam.1 1 i mai sus se aflau pâraie mici. Cred că ştiţi acum că v-a sunat ceasul. Sam le spuse celor doi bandiţi: — Ca să nu muriţi de foame. ce se afla într-una dintre căruţe. u t o ţ erau dornici s-o cunoască pe Porumbiţa Pădur. cu blândeţe.. i | i acum în viaţă. domnule Rothe.. spuse fostul padurar. Domnul Rothe.urc se găseau acum. mi se pare că am văzut în căruţa aia un bici lung şi gros! Ia adu-l încoace să vedem dacă acel bici îi va face pe băieţ noştri să-şi mai aducă aminte anumite lucruri! Parker aduse numaidecât biciul. îi vom lăsa să plece încotro vor vo.. unul dintre ei spuse. Să vedem şi noi ce-i în el. Hawkens luă o sapă. hotărât. pentru a nu asista la cumplita scenă. hi! Pot să spun că v-aţi recăpătat ban cu dobândă. o să primească din partea noastră câte douăzeci şi cinci de lovituri. exclamând: — Frumos! Foarte frumos! Aici sunt peste douăsprezece m de dolari. din piele. i-o dădu lui Rothe şi îi spuse în germană: Săpaţi sub roata din spate a primei căruţe.. Ei. aş fi gata să nu îi mai bat. netrebnicilor! S-o luăm încetişor! Unde e Jack Sângerosul? — S-a dus la vânătoare.. într-adevăr. dacă nu mă-nşel! spuse micuţul vânător. da' de pedeapsa pe care v-am făgăduit-o tot n-o să scăpaţi. — Şi vânează tocmai la Apa Albastră? întrebă Hawkens. Rothe şi fiul său rămaseră să asiste la pedepsirea bandiţilor. 1 " i t i n i . Micuţul 1 1 1 i şl ia prea bine că era nevoie să se grăbească şi de aceea îi zori i i r i c l i n familia Rothe.. ! din căruţele lui Rothe. vă rog. Ban au fost în căruţa asta! replică Rothe. Vânător şi cei din familia Rothe luară cu ei doar atât cât puteau duce ca. I )ick şi Will îşi făcură treaba aşa cum se cuvine. Cea din stânga. Hawkens prinse să-i lovească pe bandiţi. vânător găsiseră două pălăr noi.

Micuţul vânător urcă scara şi se opri în capătul unui hol lung. Da. Tânăra Era inveşmântată în straie indiene din piele mai albe ca neaua. de sus. ceilalţi vor aştepta aici. spuse Hawkens. Aşa? Am vorbit? Când? V aţi întâlnit cu doi indieni. — Oh! exclamă micuţul vânător. doi călăreţi. Trăsăturile feţei sale erau armonioase. Indianul cu faţa vopsită era fca mea. Fără a mai sta pe gânduri. Bine v-am găsit. domnule Hawkens. vrem să ne odihnim. Vin încoace. cum ar fi. — Uff! Uff! exclamă indianul cu faţa'vopsită. Chiar în apropierea vech mănăstiriii păşteau mai mulţi cai. Ajunseră într-o curte mare.. Se ştie prea bine că alb au pradat mormintele căpeteniilor indiene şi de aceea războinic roşii vor ca feţele palide să nu se apropie de mormintele înaintaşilor lor. Se întâmpla foarte rar ca un războinic Roşu să aibă o astfel de armă. înaintea micuţului pus vanător se afla un bărbat înalt. dacă nu mă-nşel! Sam trase de o funie groasă şi se auzi un dangăt. în care se aflau doar o masă mare şi două bănci. din trunchiuri de copaci precum şi nişte movile pe care creştea iarbă deasă şi în care e r a u înfipte lănci şi alte obiecte de tot felul. Eşti mai prietenos decât fratele tău Roşu. Unul dintre ei era mai mic de Inaltime şi avea faţa vopsită. săgeţi sau arcuri. războinicul ce purta haine din piele neagră întrebă: — încotro au pornit alb? — Vrem să ajungem la Tutlish-to. uite că am tot povestit şi am ajuns la poarta mănăstirii. iar vânător şi cei din familia Rothe porniră după cei doi indieni. străjuită de o poartă mare. Dumneavoastră sunteţi tatăl Porumbiţei? Da. — îmi place să îţi vorbesc frumos! replică indianul cu faţa acoperită de vopsea. zise Hawkens. Trebuie să-i spun un lucru însemnat. — Fiecare om va spune despre Sam Hawkens ceea ce am spus eu! zise indianul. domnule Rothe. care îi spuse: — Tu vei sta de vorbă cu tatăl Porumbiţei! Vino! Condus de războinicul Roşu. Tu eşti un vânător curajos. avea un armăsar vânăt şi ţinea în mâna dreaptă o puşcă Lefaucheux de cea mai bună calitate. îmbrăcat în straie din piele. este înveşmântat în hainele cele mai bune. Cei doi războinici se apropiara. După o vreme. răspunse numaidecât bătrâna. bineînţeles.. Şef de trib îşi dorm acolo somnul de veci? întrebă fostul padurar. Nu trecu mult sio poarta mare se deschise. zise indianca. — Nu te mira. raspunse bărbatul. micuţul vânător se uita. Sam Hawkens! continuă indianul. Apoi cei apropiaţi mortului încep să acopere cu pamânt trupul neînsufleţit dar şi calul.replică micuţul vânător. dreptunghiulară. replică Sam Hawkens. Poarta masivă se deschise larg şi nou-veniţ o urmară cu toţ pe batrână. Eu ziceam că am banuieli! Am văzut eu că indianul acela are nişte palme tare mici si vocea parcă am mai auzit-o eu cândva! Aţi auzit-o. replică micuţul vânător. domnule. domnule!. lănci. zise Hawkens. A ! Hm! Să mă ia dracu'! exclamă Hawkens. indianul cu faţa vopsita îşi îndemnă armăsarul şi porni în galop. armăsa rul nu se mai poate mişca şi este ucis. Hawkens păşi într-o încăpere destul de mare şi întunecoasă... — Sunt indieni. Cândva mi-aţi venit în a j u t o r ! Să mergem! Fără a mai sta pe gânduri nici măcar o clipă. A veţi dreptate. — Nu. De acolo. în sufletul tău sălăşluiesc bunătatea şi cinstea! — De unde şt tu asta? întrebă Hawkens. care se apropiau în galop de co n v o i . Indianul era îmbrăcat în veşminte din piele neagră. se zărea valea Apei Albastre şi se auzea susurul mic cascade. nu! Atunci când moare un şef de trib. spuse . încet. fiule. Sam ajunse înaintea unei uşi. — Nu ştiu. replică Sam. domnule Hawkens. — S-a întâmplat o mare minune. De aceste lucruri nu se poate atinge nimeni. Zambi şi spuse: . De asemenea. exclamând: Dumnezeule! Nu suntem singuri pe-aici! Ia priviţi! într-adevăr. Pe malul Apei se zăreau mai multe bărci rudimentare. — Alb vor să vâneze la Tutlish-to? vru să ştie indianul. ce se prăvălea în lac. o clădire destul de mare. Indianca se opri locului şi întrebă: — Cine este şeful? — Eu sunt.28 Karl May WTNNETOUÎN VALEAMORŢ 29 Dupa ce l e dăduse tuturor această explicaţie. Nu le pot zări feţele. Movilele acelea sunt morminte ale căpeteniilor indiene. Faţa necunoscutului era acoperită toată de o barbă lungă şi deasă. purta haine din piele albă. Cred că Ne-am mai întâlnit undeva. La un moment dat. Nu pot să-mi dau seama. spunând cu voce caldă: Bine-aţi venit. zise bătrâna. Trupul lipsit de viaţă nu este într-un sicriu. avea un cal negru ca pana corbului şi purta pe spate o armă cu două ţevi. şi pe dumneaei aţi cunoscut-o. Avea o agrafă de păr. lăsând să se zărească faţa brăzdată a unei indience bătrâne. călăuzind spre teasta muntelui. Cred că va trebui să tragem clopotul. din lemn. Aş putea sta de vorbă cu fca dumneavoastră? De fapt aţi şi vorbit cu ea. de pildă. deschizând o uşă. uimit. aduceţi numai nenorocire şi cu toate astea mi s-a poruncit sa Vă las să intraţi. — Porumbiţa Pădur nu-l va primi în cuibul ei pe omul alb! zise indianul înveşmântat în haine din piele neagră. Porumbiţa padur se va bucura să-i vadă şi pe prieten tăi. — îţi mulţumesc pentru aceste cuvinte. replică Sam. replică bărbatul înveşmântat în straie indiene. Doi războinici tineri. bărbatul strânse mâna vânătorului. ca să nu se mai chinuiască. apucară cu toţ pe cărarea ce şerpuia prin pădure. unde îl aştepta indianul în veşminte din piele neagră. creştin. — Paloma Nakana locuieşte aici. în vreme ce tovarăşiiul său îi privi pe albi cu mare atenţie. stând călare pe armasarul lui la care a ţinut cel mai mult. Voi sun-teti albi. D a . Indianul o deschise şi îi spuse vânătorului: — Intră. Cine îndrăzneşte să ia anumite obiecte care i-au aparţinut răposatului trebuie să moară. Tovarăşiiul său avea faţa vopsită în dungi galbene şi roşii. într-adevăr. — Atunci tu trebuie să intri acolo şi să urci scara. La Tutlish-to se găseşte cuibul Porumbiţei Pădur şi războinic roşii au grijă ca vultur să nu se apropie de acel cuib! — Eu sunt un prieten de-al Porumbiţei Pădur. de care erau prinse două pepite De mărimea unui ou de porumbel.. Pe unul dintre stâlp biseric se afla un clopot mare. de soiul in care doar indien obişnuiesc să le poarte. Will Parker şi Dick Stone! — Ne cunoşti? vru să ştie micuţul vânător. războinicul Roşu este ingropat cu toate armele sale şi. nu este uitat saculetul cu leacuri. „Cuibul Porumbiţei Pădur" nu avea decât o singură intrare. numai că morţ nu sunt îngropaţi aşa. vă cunosc! replică războinicul. Intră numaidecât o fată de o rară frumuseţe. Se alcatuieşte un soi de piramidă din pământ şi în vârful ei se pun tot felul de lucruri pe care şeful de trib le-a folosit în decursul vieţ. in timp ce. Cel mai vârstnic dintre ei nu avea mai mult de douăzeci de ani. — Aş vrea să-i vorbesc. — Atunci albul nu ştie că nimeni nu poate zăbovi la Tutlish-to! spuse indianul ce purta haine din piele neagră.micul Sam. Pe malul lacului se vedea vechea mănăstire. despre care nu ştiau ce să creadă. Tovarăşiiul său îl Urmă numaidecât. — Eu cred că te va primi cu bucurie! zise războinicul cu faţa vopsită. ca n o i . replică micuţul vânător. Nu. — Or fi apaşi sau comanşi? întrebă Dick. Hm! Se pare că vorbesc între ei. — Aici locuieşte Porumbiţa Pădur? întrebă micuţul vânător. Printre aceştia se aflau şi armăsar celor doi indieni. care dădea spre cele patru aripi ale fostei mănăstiriii. clădită toată din piatră.

— N-am văzut aici decât o indiancă bătrână şi un războinic tânăr. domnule Hawkens! — O să aveţi ocazia. domnule Hawkens. domnule Hawkens. — Lăsaţi. Vă sunt profund îndatorat. — Dar este primejdios. dacă nu mă-nşel. — Oh. prin urmare. Vă temeaţi de acel domn Lefior. domnule Wilkins! Pe vremuri apa se scurgea din lac. Zicând acestea. domnule Hawkens. un sol care să le spună că vă aflaţi la ananghie? întocmai. mai sus de malul lacului. domnule Hawkens. încet. Se vor gândi mai mult ca sigur la un şiretlic. . — Sigur că puteţi. Călăreţul înalt era îmbrăcat în haine din piele netăbăcită. domnule Hawkens. Li se adusera turte din mălai şi bucăţi mari de carne de bizon. domnule Hawkens. Ar fi foarte bine să-i prindem v. Cum se apropie de mănăstire. încet. domnule Wilkins. care i s i facea cu greu drum printre stânci. ce părea a fi cu totul lipsit de vlagă. în care duşmanilor le va fi foarte greu să pătrundă. Acel netrebnic va mint şi. Nu-i rău! Nu-i rău deloc. această veche mănăstire arată întocmai ca o cetate. domnule Wilkins! Şi nu este singur. încet. — Este nevoie să le daţi de ştire că aveţi nevoie de ajutor? — Da. După cum aţi avut ocazia să vedeţi. domnule Hawkens. A ţ i g h i cit. domnule Hawkens. apa! — Apa? întrebă micuţul vânător. Este de-ajuns să trag d eo funie şi apa se va scurge iar din lac. Oricum. tatăl Palomei îl lăsă singur pe micuţul vânător. zise micuţul vânător. domnule Wilkins! Jack Sângerosul vă va face foarte curând o vizită. Acum ştiu! Dumneavoastră sunteţi domnişoara Almy Wilkins. iar la genunchi se odihnea o puşcă grea. — Aşa? Mă bucur! Spuneţi-mi despre ce este vorba. La brâu omul avea un tomahawk. replică tatal Palomei. Cum aţi ajuns aici. l-aş pedepsi dacă aş avea ocazia. care o venerează pe fca mea. Capitolul OLD FIREHAND Undeva. replică Wilkins. privind-o atent pe frumoasa fată. îi împuşcăm! Hm! Aş vrea să-i prindem v. să-i aducă în vechea mănăstire pe cei doi vânători. Nu pricep. pentru ca. Nu cred însă că va fi nevoie să-i chemaţi în ajutor pe razboinic roşii. dacă nu mă-nşel! exclamă Sam Hawkens. — Cum aţi aflat dumneavoastră toate acestea. Solul meu este mai iute decât cel mai rapid călăreţ. De şa era prins un lasou. replică Wilkins. Probabil că-l vor trimite aici pe Unul dintre ei. — Nu v-am putut mulţumi atunci. dar cred că avem destulă vreme şi nu se cuvine să ne gândim chiar acum la cele ce vom avea de făcut.28 Karl May WTNNETOUÎN VALEAMORŢ 29 Nu m-aţi recunoscut. putet i sta aici. domnule Hawkens. formând un mic pârâu. spuse tatăl Palomei. Se cuvine să vă spun însă că nu sunt cu totul singur şi nici lipsit de apărare nu sunt. — Pe Jack Sângerosul? întrebă Wilkins. între comanşi şi apaşi? E o poveste lungă şi tare tristă. îi putem înfrunta şi noi pe bandiţi. # — V-aş ruga să-l pedepsiţi pe Jack Sângerosul aşa cum se cuvine. de wapiti. Am venit aici pentru a vă da o mână de ajutor. domnule H a wkens. Omul înalt şi bine făcut avea un armăsar înalt lai. Vine-ncoace pentru că este sigur că Porumbiţa Pădur ar fi foarte bogată. Winnetou IN VALEAMORŢ 41 40 — Hm! Mda! spuse. si domnul este chiar domnul Wilkins. după puţină vreme. domnule Hawkens. mirat. domnule Hawkens! exclamă Wilkins. domnule Hawkens? N u v-am. vor veni cu siguranţă. — Hm! Ciudat. Numai eu port vina pentru cele intamplate şi îmi pare rău că nu v-am urmat sfatul. Oricum. Pe malul acelui pârâu înaintau doi călăreţi. Acest nemernic încearcă de două ori să mă prade şi dumneavoastră sunteţi cel care mă pune-n gardă. indien vor şti că ne găsim în primejdie şi vor veni aici. — Oh. au aşteptat destul. desigur. domnule Wilkins. curgea un mic pârâu. — Vă — Aha! Pricep! exclamă Sam. domnule Hawkens? voi istorisi totul numaidecât. Când vor zări acest pârâu. Aş vrea să vă mulţumesc acum şi de aceea v-aş întreba dacă vă pot fi de folos în vreun fel. Intocmai. de felul celor facute în Kentucky. chiar mă bucură faptul că sunteţi aici. Unul dintre ei era înalt şi bine făcut. Oh. Aşa? Despre cine-i vorba domnule Wilkins? Cine-i solul ăsta misterios? Apa. Domnul Wilkins se dovedi a fi o gazdă bună şi îi pofti pe toţi la masă. îi vom întâmpina aşa cum se cuvine! — Desigur. — Şi indien despre care vorbiţi vor veni atunci când veţi avea nevoie de ajutorul lor? — Da. dar cum reusim? Nu cred că va fi greu. domnule Hawkens. Deocamdată cred că ar trebui să cobor în curte pentru a-i întâmpina pe cei ce vă însoţesc. cu ţeava lungă. domnule Hawkens. precum şi pe membrii familiei Rothe. ca să spun aşa. zise fata. până la sosirea lor. astfel încât ceilalţi hoti să poată intra. în timpul nopţ. domnule Hawkens. la Apa Albastră. care mă va ruga să-l găzduiesc. Aceştia sunt oamenii care vă vor sta alături când vă vor ataca bandiţ? — Nu. — Trebuie să trimiteţi. Eu am avut grijă să astup micul canal de scurgere. Şi când netrebnic vor fi intrat cu toţ în curte. Astfel se va forma un mic parau. Sunteţi de părere că alb vor ataca această veche mănăstire în mod deschis? Nu. — Jack Sângerosul se află pe meleagurile astea? — Da. pe care v-o voi spune. povestindu-i pe scurt tot ce se petrecuse în ultimele zile. replică micuţul vânător.de vânătoare şi două revolvere. domnule Hawkens. dacă-mi permiteţi. se bâlbâi vânătorul. lăsaţi! spuse micuţul vânător. îl însoţesc tot soiul de răufăcători. Aliaţ mei sunt însă indien. zâmbind. în barba lui deasă rasariseră câteva fire argint. va deschide poarta. micuţul vânător.

Vă voi povesti cum a fost cu putinţă ca pădurarul tatălui dumneavoastră să ajungă în Vest şi să devină omul cunoscut astăzi sub numele de Old Firehand. Eram tare fericit şi-mi plăcea meseria mea. Ce bine ar fi fost dacă nu făcea lucrul ăsta! Da. Apoi s-a întâmplat nenorocirea. călăreţul cel tânăr. Vestitul vânător băgase de seamă că acel tânăr trist semăna izbitor cu bătrânul domn Adlerhorst. domnule. După mulţi ani l-am găsit şi m-am convins de un lucru ce poate fi exprimat atât de limpede printr-un singur cuvânt: răzbunare! 47 specificarea că destinatarul nu era de găsit. Tshita-Lisa. domnule baron. Era îmbrăcat îngrijit şi. sunteţi un om bogat. Hermann află că membrii familiei sale vânduseră proprietăţile pe care le aveau şi plecaseră. După ce m-a lovit nenorocirea pentru a doua oară. tânărul domn Adlerhorst simţi cum îl trece un fior pe şira spinăr. şi tot ce s-a petrecut nu s-ar fi putut întâmpla în Germania. rugându-l să vină în Germania pentru a-şi revedea rudele şi pentru a lua parte la căsătoria suror sale. la Wilkinsfield. unde se află mulţi dintre oamenii care au avut aceleaşi convingeri ca şi mine. am fost! zise vestitul vânător. Omul care îşi duce viaţa în savană nu cunoaşte mila şi nu ştie ce înseamnă a ierta. Mă puteţi crede. Omul inalt şi bine făcut urmărea cu atenţie cele spuse de tovarăşiiul său. Domnul Wilkins trebuie să se afle la Apa Albastră. — Şi apoi? — Apoi? Apoi am ajuns în America. Apoi îi scrisese fratelui său din Wilkinsfield.. care era Old Firehand. — Aţi fost căsătorit. la cei ce aduseseră doar nenorocire familiei sale. David Lindsay. Soţia a murit pe vapor. Dar de îndată ce vulturul se depărta.. La New Orleans. şi anume de aceea care spune: „Iubeşte-ţi aproapele". cât şi pentru mine. au avut loc tot soiul de frământări politice. replică vânătorul mai mult in sinea sa.. domnule Firehand! replică numaidecât omul îmbrăcat îngrijit. spuse încet: M -am bucurat de fericire. Scrisoarea îi fusese însă returnată cu . — Sunteţi modest. asta nimeni nu-i putu spune. da! Ar fi fost mai bine pentru el şi. iar în ceea ce priveşte convingerile dumneavoastră. dar din păcate nu a durat mult. Hermann von Adlerhorst tăcea. Dar de ce nu vă întoarceţi în Germania. Old Firehand îşi trecu mâna peste faţă. încotro. — Ce rost are să dăm la iveală nişte întâmplări din trecut? — V-aş ruga totuşi să-mi spuneţi ce s-a întâmplat. şi faţa vestitului. cu greu te mai poţi despărţi de ea. Nu-mi doream altceva decât să-mi petrec viaţa cutreierând pădurile. nici nu v-aş fi remarcat. Pentru un Adlerhorst aş face orice! — Nu mi-aţi spus cum s-a întâmplat că pădurarul familiei Adlerhorst a ajuns în Vest. replică tânărul călăreţ. Nunta fusese amânată până la găsirea lui Martin*. domnule Firehand. pentru că într-o zi un bărbat îl opri pe stradă şi îi vorbi. acum sunteţi liber să vi le exprimaţi. ca şi când ar fi căutat să-şi alunge gândurile şi apoi zise: De ce nu mă-ntorc în Germania? Pentru că nu aş mai putea trai acolo.. Dacă tatăl dumneavoastră nu ar fi vândut totul şi nu ar fi plecat.. bătând aerul C u a ripile-i mari. Cel ce trăieşte în savană uită de una dintre Sfintele Porunci. Aş zice chiar că-mi era mai mult prieten şi mai puţin stăpân.. Să-mi fie cu iertare. iar och inteligenţi păreau să privească în jur cu indiferenta. — Şi credeţi că Paloma Nakana îmi va putea spune unde se află fratele meu? întrebă. Spre dezamăgirea sa. în drum spre America.vânător se lumină ■ nu. iar David Lindsay îi spusese lui Hermann că era gata să pornească spre New Orleans cu iahtul său. insistă îngrijit. Era mai mult o întrebare. domnule Firehand? — Mi-aţi istorisit trista poveste a familiei dumneavoastră şi asta m-a tulburat peste măsură. domnule Firehand. Ne norocirea ma lovit din nou. Povestea e mai degrabă simplă. domnule! exclamă vestitul vânător. dar nu aş vrea să vorbim despre asta. Vestul s a l b a ţ i c a devenit pentru mine o a doua patrie... încet: — Şi pentru dumneavoastră? — Da. — Dar nu v-aţi mai putut bucura de fericire. care l-au crescut ca pe copilul lor. desigur. Era ca şi Cum i nteligentul armăsar ar fi vrut să spună că pasărea de pradă nu reprezenta o primejdie pentru stăpânul său. domnule Firehand? — Să -mi fie cu iertare. dar norocul i-a surâs în mod neaşteptat. daca odată savana ţi-a cucerit inima. în an care au urmat. răspunse bărbatul înalt. fie! zise vânătorul. Dar ce s-a întâmplat. tânărul Adlerhorst se despărţise de unchiul său şi pornise spre Mississippi. domnule Firehand? — Da. cu pictorul Paul Normann. armăsarul înălţă capul şi privi cu ochi scânteietori pasarea de pradă. Dacă nu aţi fi semănat atât de bine cu tatăl dumneavoastră. pentru a ajunge mai apoi în Arkansas şi. Bruno von Adlerhorst a plecat în Orient şi şi-a vândut proprietăţile toate. Nici nu ştiu cum să vă mulţumesc pentru ajutor. am vrut să-l găsesc pe acela care se f a c e a vinovat de acea nenorocire. Cei doi păreau a discuta ceva. tânărul Adlerhorst se întorsese cu iahtul unchiului său. Nu mă pot rupe de el pentru că aici am simţit adevărata fericire. Cel de-al doilea călăreţ era încă tânăr şi nu părea a fi de pe acele meleaguri.. Şi el se gândea acum la răzbunare. lucrurile ar fi mers mai bine atât pentru familia Adlerhorst. După ce sora sa. si nu înceta nici măcar o clipă să observe tot ce se petrecea în jur. Eu am v e n i t spre Vestul sălbatic şi am ajuns. în och patrupedului reveni indiferenţa. Preţ de-o clipă Old Firehand se întunecă la faţă şi apoi spuse. în Germania. iar eu. iar pe băiatul meu l-am lăsat in grija unor oameniii bogaţi. Aţi venit de curând pe aceste meleaguri şi nu ştiţi că. Atunci când de pe o stâncă îşi luă zborul un vultur. fusese salvată din mâinile lui Ibra-him-bei. 46 KarlMay La auzul acestor cuvinte. domnule. în germană. Amintiri din trecut îi năvăleau în minte. Tânărul era disperat.28 Karl May WTNNETOUÎN VALEAMORŢ 29 Patrupedului îi atârnau capul şi coada. eu am fost nevoit să plec. domnule Firehand? D i n câte ştiu. — Sunt sigur de asta. ceea ce sunt acum. întunecându-se la faţă. că doar trăiesc de multă vreme în Vest. — Oh. — Am avut mare noroc să vă întâlnesc la Santa Fe. — Nu-mi mai mulţumiţi. domnule. în cele din urmă. omul îmbrăcat — Bine. scoţând un strigăt ascuţit. cu excepţia tomahawkului. Acel bărbat era Old Firehand. oftând. avea aceleaşi arme ca şi tovarăşiiul său. Tshita. Cred că p u t e t i duce un trai liniştit în Germania. şi pentru mine! — De ce spuneţi asta. domnule! replică bărbatul înalt şi bine făcut.. Apoi trebuie să vă spun că tatăl dumneavoastră a fost un stăpân blând şi bun.

mirat. Acele două negrese mi-au povestit câte ceva. aş dori să aflu cât mai curând anumite lucruri. — Asta nu se poate! exclamă bătrânul Wilkins. domnule. domnule Firehand? Desigur! I n ce relaţ vă aflaţi cu Martin Adler? Asta ar trebui să-l întrebaţi pe tânărul domn care se găseşte alături de mine. dar şi foarte curajos. Când a m fost în Wilkinsfield. Trag nădejde că nu vă veţi supăra pe mine dacă am să vă pun câteva întrebări. domnule Firehand? Nu. fericit. Imi permiteţi să vă pun o întrebare. zise Old Firehand. pe pământurile indienilor. Cei trei vânători îi puseră tot soiul de întrebări. domnule.. Adlerhorst şi vestitul vânător ajunseră la Apa Albastră. pentru a-i da de veste bătrânului Wilkins că se afla în primejdie. Parker. Cu Leflor aţi vorbit. Şi el era foarte legat de mine. locuiam în Arkansas. — Cred că aţi aflat deja tot ce se putea afla. nu-i aşa? Pe lângă asta. în drum spre satele apaşilor Chiricahua. domnule Firehand. el a fost numit Cerbul iute. domnule Wilkins! — Ce întâmplare! exclamă tatăl Palomei. Ştiţi. — Pe respectivul îl cheamă Adlerhorst. domnule. domnule? replică Wilkins. In vreme ce Hawkens. domnule. Old Firehand ajunse la apaş Chiricahua şi porni împreună cu Hermann spre Tutlish-to. încet. care îşi spunea acum Adler. care venise la prietenul său. replică vânătorul. — Trebuie să vă spun că nu mă aflu aici doar pentru că vă vor ataca tâlhar.a. Este neamţ şi. — Dar ce s-a întâmplat? — Nu ştiţi? — Nu ştiu mare lucru. Atunci se cuvine să vă spun că acest tânăr domn este chiar fratele lui Martin Adlerhorst. fără a rosti nici un cuvant. Este foarte tânăr. — Da. Şi unde-i acum? A pornit pe urmele lui Jack Sângerosul. şi tatăl Palomei le spuse. asta cred. însă. că domnul Adler nu mai este în viaţă? întrebă vestitul vânător. care se apropia de ei. Ştiu. — Aici. Nici nu avea rost s-o fac. pentru a-l ajuta pe Old Firehand. Aş putea spune chiar că s-a sacrificat pentru mine. • Fratele lui Hermann şi al Lisei (n. Acum îşi spune Adler şi a fost administrator. Old Firehand fu întâmpinat călduros de Dick. Winnetou nu îi însoţise pe cei doi. Acolo a izbutit so scoată din mâinile unui turc pe sora lui. replică tatăl Imi aduc bine aminte că răposatul meu frate l-a adus cu el Intr-o calătorie pe care o făcuse în Orient. Sunt sigur că m-ar fi minţit. Cerbul Iute se opri locului şi îl aşteptă pe vestitul războinic alb să o ia pe lângă el. toţi membrii familiei Adlerhorst au fost vânduţi ca sclavi. pentru a-i da de ştire domnului Wilkins că soseau doi oaspeţi.. — Pentru că. că Martin s-a nascut intr-o familie de nobili germani. mirat.. indianul porni în galop întins. — De ce spuneţi asta? întrebă Old Firehand. Hm! L-am căutat şi eu multă vreme! Ah. domnule Firehand. Dumneavoastră doriţi să-l găsiţi pe Martin Adler. Pentru că Hermann nu era obişnuit cu traiul aspru din Vestul sălbatic. domnilor. Toţi. Dar ce aveţi.. — Da.pana cand tatăl Palomei îşi pierdu răbdarea şi spuse că ar dori şi el S A stea de vorbă cu Old Firehand.28 Karl May WTNNETOUÎN VALEAMORŢ 29 Sir David Lindsay îi trimise nepotului său pachete cu tot soiul de lucruri şi apoi părăsi coastele Americ. In vechea mănăstire. Din păcate.. Astfel se explica faptul că micuţul Sam Hawkens găsise acel răvaş în momentul în care căuta armele prietenilor săi Dick şi Will. în vreme ce Hermann rămase la apaş Chiricahua. Cunoaşteţi povestea familiei Adler? L a fel de bine ca şi Martin. zariră un tânăr indian.. dar şi pentru a afla ceva despre domnul Adlerhorst. zise vânătorul. vânătorul îl dusese pe tânăr la Lata nalgut**. în schimb. Acest domn se numeşte Hermann Adlerhorst şi a fost în Orient. Astăzi îmi e dat să primesc numai şi numai veşti bune! . aşa m-am gândit că este mai bine să stau de vorbă cu dumneavoastră. recunoscu Old Firehand. deci. Pe vremea când domnul Adler s-a aflat în slujba mea. zâmbind. în mâinile englezilor. alături de mine. întrerupându-l pe vânător. Am ţinut foarte mult la Martin! Pot spune chiar că mi-a fost ca un fiu. Vânător şi familia Rothe îi însoţiră. căpetenia apaşilor Chiricahua. de pildă. — Am venit şi pentru că vreau să-l ajut pe tânărul domn. până la urmă. Dumnezeule! exclamă Wilkins. Wilkins îi pofti pe cei doi în sala de mese a mănăstirii. — Dar trebuie să. domnule Firehand? vru să ştie tatăl Palomei. îi spuse Old Firehand lui Hermann Adlerhorst. domnule! zise tatăl Palomei. ** Mână puternică (n. ce n-aş fi dat să-l găsesc! Da. Bătrâna indiancă aduse mâncare. dar sunt sigur că va Ajunge aici tocmai la vreme pentru a ne putea veni în ajutor. domnule. am izbutit să găsesc două negrese care ziceau Ca s-ar fi aflat în slujba dumneavoastră. după câte ştiu eu. Apoi. pe care îl vedeţi aici. Old Firehand şi Winnetou descoperiseră urmele bandei lui Jack Sângerosul şi hotărâră să nimicească planurile bandiţilor. M-aţi căutat? Hm! Şi cum m-aţi găsit? Cum aţi izbutit să mă Gasiti? Domnule Wilkins! zise vestitul vânător. Veţi avea ocazia de a cunoaşte un indian.). — Aşa! făcu Wilkins. Norocul a vrut ca Old Firehand să-l întâlnească pe Winnetou. — Prea bine. la puţină vreme după ce Sam Hawkens şi tovarăşii săi intraseră in manastire. însă renunţă la planurile sale. Datorită calităţilor sale. undeva în Arkansas. îmbrăcat în veşminte din piele neagră. aici. — în Wilkinsfield? întrebă Old Firehand. am avut un ajutor de nădejde! Da? Cine v-a stat alături? Winnetou domnule. Norocul lui Martin a fost că acel vas a ajuns. Este apaş. Winnetou ar fi vrut să ajungă şi la alte triburi apaşe.). da! Nu trebuie să vă mire faptul că spun asta. despre care nimeni nu mai ştia nimic. Doar sunt Old Firehand. pentru că pornise pe urmele lui Jack Sângerosul Hermann şi Old Firehand ajunseră în apropierea vech mănăstiriii. dintre care unul era foarte însemnat. Un domn care se numea Martin Adler a fost chiar administratorul meu. — Doamne! exclamă tatăl Palomei. zâmbind. s i a u f acut-o aşa cum s-au priceput şi de aceea nu ştiu prea multe.t. — Aţi auzit de oraşul Wilkinsfield. Este fiul lui Lata nalgut şi se află aici pentru că sa o ajute pe frumoasa Paloma Nakana. care se numeau de fapt Adlerhorst. Stone şi membrii familiei Rothe veniseră pe urmele bandiţilor. marea căpetenie a apaşilor Mescalero. — Doamne. Winnetou şi Old Firehand descoperiră cu surprindere că tatăl Palomei Nakana era domnul Wilkins. bineînţeles. — Şi cum se numeşte persoana pe care o caută? Vă întreb aceasta pentru că eu îi cunosc pe toţi alb de prin împrejurimi. împreună cu tânărul Adlerhorst. M y şi Ty mai locuiesc în Wilkinsfield? — Da. Vom vedea ce avem de făcut atunci când vor apărea răufăcător. Da. — Cu toate acestea. ceea ce v-am spus eu este cât se poate de adevărat. Winnetou? Dumnezeule! Chiar el? Hm! E drept că domnul H a w k e n s a adus vorba şi despre Winnetou. Hawkens si Will. zâmbind: — V-aş ruga să luaţi loc şi să mâncaţi în tihnă. Old Firehand era hotărât să-l ajute cu orice preţ pe Hermann von Adlerhorst. domnule Firehand? întrebă Adlerhorst. — Credeţi. Dumnealui caută pe cineva de urma căruia nu poate da. întrerupându-l pe tatăl Palomei. domnule Wilkins? Vă este rău? Văd că v-aţi albit la faţă! — N-am nimic. am fost acolo. El se afla pe un vas al cărui căpitan făcea comerţ cu sclavi. Lata nalgut. Aceste negrese. cu excepţia lui Martin. pe pământurile indienilor. My şi Ty mi se pare că le chema. — întocmai.

în drumurile mele l-am întâlnit pe Lata nalgut. Aşa se obişnuieşte în Vest... s-a s pus că aş mai fi avut şi nişte dator. Dacă-i dau o grămadă de bani şi cumpăr de la un om o proprietate. Aşa ceva nu se poate! exclamă vestitul vânător. domnule Firehand. Sunt de părere că-l va trimite-ncoace pe unul dintre oamenii săi. Parker şi Stone.. — Aşa? Prea bine! Atunci cred că ar fi bine ca fiul lui Lata nafgut s a facă tot ce-i stă-n putere pentru a ne da de ştire când vine încoace Jack Sângerosul. De fapt. M i n u n a t ! spuse micuţul Sam Hawkens.. fără a primi în schimbul ei nici măcar un bănuţ.. L-am ajutat mult şi pentru asta mi-a dăruit locul în care ne găsim acum. Vreau neapărat să-l găsesc pe Walker. Chiar dacă vânzarea şi cumpărarea proprietăţ s-ar fi făcut legal... din păcate nu mai am speranţe că vreunul dintre ei s-ar mai afla acum în viaţă. cu amărăciune.. Nu au vrut să afle nici de unde veneam. nu. — Aveţi dreptate. — Prea bine. dar. Old Firehand. atunci îl întreb încotro se duce şi cum are de gând să cheltuiască ban pe care i-a primit de la mine. Ştiţi dumneavoastră Da. Mai mult decât atât. Domnul Hawkens m-a sfătuit să fiu cu băgare de seamă în ceea ce-l priveşte pe Walker. Bătrânul îşi mângâie barba şi îi povesti vestitului vânător ce se intamplase. pentru a le putea povesti totul tovarăşiiilor săi.. tot trebuie să aflu de la Walker unde este Arthur Wilkins. ei bine. — în astfel de situaţ nu se cuvine să ne îndreptăm atenţia doar asupra celui pe care-l căutăm. De multe ori am izbutit să împiedic luptele dintre războinic acestor două triburi şi trebuie să spun că atât comanş. Dumneavoastră? unde se află Walker? se miră Old Firehand. aşa cum şi astăzi îmi place. rodul munc mele de-o viaţă. Am fost de faţă când s-a petrecut nenorocirea şi n u eram singur. în schimb. Nu mai aveam însă niciun ban s i puteam ajunge chiar la închisoare. dacă ai vrea. fiind aşezată chiar între pământurile ce aparţin apaşilor şi cele ale comanşilor. Almy! strigă tatăl Palomei. pot să vă ajut eu. pentru că el îmi poate spune încotro a pornit nepotul dumneavoastră după ce a părăsit oraşul Santa Fe.. Ba da. cum îl chema pe omul acela care l-a ajutat pe Leflor? — Walker. Hârtle pe care Leflor a izbutit să le cumpere de la Walker au cantar i t foarte mult în och oameniiilor leg şi m-am văzut nevoit să cedez plantaţia pe care o aveam. Nu-i departe! se grăbi să-l aprobe Sam. cu amărăciune. ai dărâma de unul singur oraşul Prescott! zise Old Firehand. îmi pare foarte rău că trebuie să vă spun asta. vechea mănăstire a fost un foarte bun refugiu pentru mine. Old Firehand îl întrebă de ce fusese n e v o i t să plece din Wilkinsfield. dacă nu mă-nşel! Acest onorabil domn Walker se numeşte. De unde ştiţi că stimabilul domn Walker se află în Prescott? — Ştim ceea ce ştim datorită dumneavoastră. Trebuie să se fi întâmplat nişte lucruri necurate şi aceste lucruri aş vrea să le aflu eu de la Walker. replică tatăl Palomei. al lui Martin Adlerhorst. dar nu mai sper. Apoi au venit şi comanş. Gottfried e în Rusia. — Cred că „preacinstitul" Jack nu va ataca făţiş locuinţa dumneavoastră. Căutându-l pe el. domnule Firehand. dacă nu ma-nşel! zise micuţul Sam Hawkens. nu l-am ascultat. Eram liber şi locul îmi plăcea. domnule Firehand? întrebă tatăl Palomei.. Nu aţi venit direct la Apa Albastră? Oh.. Am tras năd e j d e ca il voi găsi. domnule Wilkins. Martin Adler a pornit in cautarea lui. chiar despre el vorbesc. am izbutit. — Mi-e teamă că nu mai are niciun rost s-o faceţi. sti u cum s-au petrecut lucrurile. Dick. pentru că acest Walker este un aventurier oarecare şi nu avea atâţia bani încât să-şi fi îngăduit să cumpere vreo proprietate. Si-a găsit sfârşitul în LLano Estacado sau în Bolson de Mapimi. domnule Wilkins. Doar nu vorbiţi despre. domn Hawkens. ştiu! exclamă Hawkens.. atunci ar trebui săi dau o grămadă de bani. Apoi spuse încet: — Prieten dumneavoastră. domnule Firehand. A m ajuns la Santa Fe şi acolo am aflat că scumpul meu nepot se afla . de fapt. Wil si cu mine.28 Karl May WTNNETOUÎN VALEAMORŢ 29 — Staţi puţin că n-am terminat! zise Old Firehand. doar să ajungem dincolo de Rio Gila şi. Acum s-ar cuveni să ne pregătim de oaspeţ nepoftiţi care se îndreaptă încoace! — Ce vreţi să spuneţi.. Dacă aş cumpăra de la un om o plantaţie. zise Wilkins. dar nu am putut dade el... zâmbind. Indien mi-ar fi spus dacă l-ar fi întâlnit pe Adler sau pe nepotul meu în drumurile lor.. Acel Hopkins care-şi zice Walker . Will şi Dick l-au văzut şi ei pe ucigaş. dar.. domnule Firehand.in rel a ţ foarte bune cu Walker. pentru a-i spune Cerbului iute ce avea de făcut. Eu nu cred asta.. V O Majunge în Prescott.. Chiar dacă aş avea acum în mână certificatul de deces al lui Martin Adler sau. T rebuie . zise tatăl Palomei. — La asta m-am gândit şi eu. Aşa? Atunci trebuie să punem neapărat mâna pe el! Unde e ? i n Prescott! I I m ! în Arizona carevasăzică! Nici nu-i aşa departe! Exclama Old Firehand. cât şi apaş mă ajută atunci când este nevoie. domnule Firehand! Trebuia să-mi caut nepotul. hotărât. Şi unde se găseşte el acum? N u ştiu.. domnule Firehand. . eu nu le-am urmat sfatul..Pe bunul Droll. Poate că şi Adler a pornit pe urmele nepotului dumneavoastră sau poate că l-a căutat pe Walker. replică vestitul vânător. — Datorită mie? se miră Old Firehand. Hopkins. De pildă... chiar după ce s-a sfârşit totul. să vă găsesc pe dumneavoastră şi vă spun că voi continua să-l caut pe Martin Adler. domnule Firehand! zise bătrânul. tot m-aş uita cu atenţie la act. Mai există unele persoane care ar putea şti câte ceva despre cel pe care dorim să-l găsim. deocamdată. Trebuie să dezlegăm acest mister! Dar unde să-l găsim noi pe Walker?! I n ceea ce-l priveşte pe Walker. dar mi-e teamă că el nu mai trăieşte! — Iar eu nu încetez să sper. Aş dori foarte mult să-l găsesc! El a spus că ar fi cumpărat proprietatea de la tânărul domn Wilkins. de la el mi s-a tras întreaga nenorocire. — Şi Walker a dispărut? — Din păcate da. cât mai dorea băiatul ăsta să-şi întâlnească rudele! Să-i dea Dumnezeu să i se îndeplinească dorinţa. mă rog. cât se poate de hotărât. ieşind din încăpere. Vremea a trecut şi au venit aici apaş pentru a-mi cere sfatul.La inceput nici eu nu am crezut că nepotul meu poate face aşa ceva. Vino-ncoace! Vino repede! Frumoasa fată apăru numaidecât. Ce era să fac? Am pornit după el. Hm! Din păcate. — Vreţi să-l găsiţi pe Walker? întrebă Sam Hawkens.. Din păcate. domnule Firehand! zise tatăl Palomei. domnule Wilkins. — Eu sper că-l voi găsi pe Martin Adler. — Bineînţeles! răspunse vânătorul. Acesta va trebui să vadă cum stau lucrurile pe aici. L-am căutat şi eu. iar bătrânul Wilkins îi spuse: — Cei doi fraţi ai lui Martin şi sora lui sunt liberi! Oh. N u mai speraţi că este în viaţă? N u . Hm! Despre familia Adlerhorst putem vorbi şi mai târziu. L-am mai întâlnit o dată pe Leflor şi acesta mi-a pus pe urme oamenii leg. ca să văd dacă nu cumva este fals. şi domnul Hermann Adlerhorst va porni în căutarea lui Gottfried. Pentru că nu mă mai puteam întoarce în Est.. dar toată strădania mea s-a dovedit a fi zadarnică. dacă nu mă-nşel! replică micuţul vânător. Indien nu m-au întrebat niciodată nimic. — Almy.. nici cine eram. domnule Firehand. Ştiu şi voi avea grijă să-i dau o lectie netrebnicului. La naiba! exclamă vestitul vânător. îndată ce va izbuti să-l găsească pe Martin. domnule Wilkins! spuse Old Firehand. — Bineînţeles că am dreptate.. Când Wilkins se întoarse. — Ar trebui să aflăm unde se găseşte acum acest Walker! zise Old Firehand. fratele lui Martin şi-al domnului care se află aici. noi patru vom dărâma din temel oraşul daca nu mă-nşel! — Sunt sigur că. căpetenia apaşilor Chiricahua. Tot ce ştiu este că a ajuns la Santa Fe si a pornit spre Mexic. Ba se poate. Am izbutit să aflăm unde se găseşte Gottfried.. care a pus la cale vânzarea proprietăţilor mele împreună cu Walker. în câteva zile.

fostul valet. domnule.Da. imediat. şi bătrâna indiancă veni.28 Karl May WTNNETOUÎN VALEAMORŢ 29 — Desigur! Nu ne-aţi scris dumneavoastră răvaşul? Nu ne-aţi spus încotro se cuvine să pornim? Răvaşul ăla a ajuns. replică Hermann. în curtea vech mănăstiriii intră. Se auziră paşi. — Spune că-l cheamă Bill Newton şi că este un vânător ostenit. uimit: — Domnul Winter! Chiar dumneavoastră sunteţi? . dar acum nu mai putea d a înapoi şi spuse. Omul acesta este chiar Fiilorian. hi! Ei. replică vestitul vânător. domnule. A trecut ceva vreme de când l-am văzut. Nu trecu mult. Old Firehand îl rugă pe Wilkins să-i ascundă undeva pe membrii familiei Rothe. iar dumneavoastră. Deocamdată este foarte important ca el să nu vă zărească! Treceţi în altă i n c apere. dacă nu mă-nşel! Astfel am izbutit să aflăm şi noi câte ceva. hi. vă rog. foarte iute la noi. Dumneavoastră aţi ajuns din orient în America! Şi dumneavoastră aţi venit pe aceste meleaguri din Germania! replica. Dumnezeule! Oare să fie adevăr u l ? C h i a r dumneavoastră aici? Bărbatul care tocmai intrase în încăpere făcu och mari şi întrebă. Nu-l bucura faptul că fostul pădurar si Hermann von Adlerhorst îl recunoscuse. uşa se deschise şi. chemaţi-l. replică fostul pădurar. Old Firehand exclamă: — Domnule Fiilorian! Doamne. hi. la rândul său. care ar vrea să se odihnească aici. domnule. Tocmai când Sam Hawkens terminase de istorisit totul. astfel încât să nu fie zăriţi de omul lui Jack Sângerosul. dar nu l-am uitat! — Aveţi dreptate. Old Firehand. Newton! zise nou-venitul. îl recunoaşteţi cumva pe calareţul care se află-n curte? — Nu. într-adevăr. dar ai grijă să încui poarta în urma lui! spuse Wilkins. ca să spun aşa. se arătă Cerbul iute. domnule Firehand. — Atunci lasă-l să intre. este. domnule. un călăreţ. fostul pădurar veni numaidecât. replică vestitul vânător. acel Fiilorian care avea să devină derviş. hi. . nu vă cunoaşte nici el şi nu are rost să vă ascundeţi. iar Hermann von Adlerhorst exclamă: — Dumnezeule! Aşa ceva nu se poate! — Omul ăsta seamănă leit cu valetul tatălui dumneavoastră! spuse. privindu-l atent pe călăret. Nu l-am văzut niciodată. Cum doriţi să vă spun? Newton? Fiilorian? întrebă vestitul Vânător. da. dacă nu l-aţi văzut niciodată. domnule Wilkins. am pornit încotro ne-aţi spus. Faptul că aţi ajuns în America pare o adevărată minune! Fiilorian se făcu alb ca varul. . Oricum. după câteva clipe de tăcere: — Este un miracol să ne întâlnim aici. Micuţul vânător îi povesti lui Old Firehand ce se petrecuse din momentul în care găsise răvaşul. domnule Rothe. Mă intreb cum de-a ajuns aici şi mai ales cum a izbutit să scape din mâinile k-beiului din Tunis. Apaşul dădu de ştire că se apropia un călăreţ. p e domnul Rothe. — L-ai întrebat cum se numeşte? vru să ştie tatăl Palomei. Indianca plecă numaidecât. — O să aflăm noi totul. am dat peste doi netrebnici şi am tras cu urechea. zicând că un alb doreşte să intre în vechea mănăstire. Nu aş fi aşa de sigur. cât se poate de hotărât. şi toţi cei aflaţi în tovărăşia lui Old Firehand se duseră la fereastră pentru a-l zări pe vânătorul care îi ceruse găzduire bătrânului Wilkins. trupa lui Jack Sângerosul poate fi mai numeroasă decât credeţi voi.Da. eu! replică Old Firehand. după ce-l privi atent pe nou-venit. Acest om nu face parte din banda lui Jack Sângerosul. replică vestitul vânător. şi Old Firehand îi spuse: Priviţi pe fereastră.

zise vestitul vânător. Ah! Ştiu! Aţi dedus şi dumneavoastră că bandiţ nu vor ataca astăzi. o veche mănăstire! Dacă îmi îngăduiţi. A spus foarte limpede că poate o să se plimbe mâine puţin pe malul lacului.Da. zâmbind. recunoscu vestitul vânător. preacinstitul domn Newton a fost trimis de Walker la Silver City. L-aţi privit cu băgare de seamă pe domnul Newton? V-aţi uitat la hainele s i i n c a l t a m i n t e a lui?. domnule Vogelhengst. domnule Firehand? — E foarte scurtă. — Dar apă? domnule Firehand. a replicat Old Firehand. Mai am de învăţat de la dumneavoastră.Oh. aveţi curele şi fân? l d a u î n a p o i ? D a . Dar de ce întrebaţi? . Şi apoi mai e ceva. domnule Sam Hawkens? ~ Micuţul vânător replică. — Hm! Sunt gata să mă las fript şi mâncat. a fost într-un oraş. Prea bine. Aş vrea să mă odihnesc puţin. îşi dădu cu părerea Will Parker. am să vă arăt odaia dumneavoastră. care-şi zice acum Newton. Poate că mâine am să mă plimb puţin pe M A L Ulacului. — Şi el a răspuns că nu vrea. Am fân şi curele . — Ştiu ce gânduri are. V-aţi uitat la cuţitul lui Newton? Doar s-a folosit când a mâncat. această . dar se cuvine să aşteptăm puţin. domnul e Wilkins ..Credeţi că ştiţi cum stau lucrurile cu acest domn Fiilorian. sau Geierhorst? Hm! La naiba! Nu pot să ţin minte numele dumneavoastră! — Adlerhorst! spuse Hermann. domnule Firehand! Oare dumneavoastră puteţi răspunde s i la această întrebare? Cred că da. Atât! Da. Când îi fu prezentat şi Rothe. care-şi zice acum Newton. pe care Old Firehand o remarcă numaidecât. Nici nu poate fi vorba de odihnă. Domnule Wilkins. nu-i aşa? Acest cuţit era nou.56 — Prea bine. — Cred că lucrurile stau cu totul altfel. domnule Firehand. Asta înseamnă că a fost în Silver City. zâmbind cu îngăduinţă. — Şi chiar a fost valetul domnului. domnule Wilkins. Dumneavoastră ce spuneţi. dacă nu mă-nşel! exclamă micuţul vânător. eu am ascultat atent fiecare cuvinţel pe care l-a rostit Newton şi nu mi-am dat seama că ar face parte din banda lui J a c k Sângerosul sau că ar pune la cale vreo mârşăvie. dacă doriţi. replică Old Firehand. Jos în avem o fantână. îndată ce uşa se închise în urma lui Newton. acest nemernic să scape din celula în care era închis! Oricum. în grajd. S ă — Vom zărească! afla totul. a cincea uşă dă spre odaia lui Newton. — Ştiţi? întrebă micuţul Sam Hawkens. Vestitul vânător îi şopti ceva tatălui Palomei.Câte zile i-au trebuit lui Jack Sângerosul ca să ajungă din S a n t a Fe până aici? — Să-i tot fi trebuit vreo unsprezece zile. pivniţă vedeţi. — Da. hotărât. a fost! replică Old Firehand. Avem multe de povestit şi domn u l Newton va fi invitat la cină. Will Parker şi Dick Stone. toţi se purtară C U el de parcă le-ar fi fost deosebit de simpatic. ■— Şi de câte zile se află pe drum acest domn Newton? Nu ştiu. domnule Firehand! — Să lăsăm asta.Doamne. fără ca nou-venitul să bage de seamă acest lucru. — Da. După cum călugăr care au înălţat mănăstire s-au gândit la toate. unul dintre oamenii lui Jack Sângerosul. Astfel fostul valet a unse la concluzia că niciunul dintre cei j prezenţi nu avea vreo banuială în ceea ce-l privea. . pentru că se arătă a fi bucuros să-i cunoască pe cei trei vânători.. şi Wilkins zise: — Mă bucur că doriţi să fiţi găzduit în locuinţa mea. am aflat atunci când l-am întrebat dacă nu ar vrea să vadă împrejurimile şi mai ales lacul. într-adevăr. astăzi nu! replică fostul valet. Will Parker îl intrebă pe Old Firehand: . domnule Firehand. . — Din câte ştiu eu. nu-i aşa? Desigur. — Poate că nu a fumat mult. cât se poate de hotărât. domnule Firehand. pentru a se întâlni acolo cu Jack Sângerosul şi a-i aduce anumite veşti. când Newton se întoarse în sala de mese a mănăstirii. dacă nu mă-nşel. şi o luaţi i n s t a nga. în care ne aflăm acum.. Dar nu este bine să vă 57 Hermann von Adlerhorst trecu într-o încăpere alăturată şi. — Doamne. ca să spun aşa! — Desigur. După aceea vă voi oferi de mâncare şi de băut! Tatăl Palomei îl apucă de braţ pe Newton şi îl conduse în odaia ce îi era destinată. replică vestitul vânător. El a spus că vine din Santa Fe şi că vrea să ajungă în Texas. O pipă veche şi neagră deatâta tutun. V-aş ruga să daţi ceasul înapoi Hunei când vă voi spune. zâmbind cu modestie. atunci ştia de minune să se stăpânească. ştiu! spuse Old Firehand.Credeam că doriţi să vă pun la dispoziţie o cameră în care să va puteţi odihni. domnule Firehand? întrebă Will Parker. L După ce termină de mâncat. . interveni Will Parker. zâmbi n d . Newton avu o uşoară tresărire. — Aşa este. Mai indată v-aş ruga să-mi îngăduiţi să plec în recunoaştere. Ar fi trebuit să aflăm ce gânduri are acest domn Newton. Fiilorian alias Bill Newton se retrase in odaia pe care tatăl Palomei i-o pusese la dispoziţie. Ce ziceţi. fostului dumneavoastră stăpân? vru să ştie Sam Hawkens.Este şi apă din domnule Firehand.Dacă ieşiţi din sala de mese. sau Habichtsbau.Aşa este. Dar de ce? Vă voi răspunde la această întrebare la momentul potrivit.Asta-i foarte bine! Unde este odaia în care se odihneşte Newton? . Oricum. care este.N-aţi observat nimic deosebit? — Ce să fi observat? întrebă Will Parker. cât se poate de calm. a fost bărbierit acum trei zile. de fapt. . Fiilorian fumează foarte mult. domnule! spuse Old Firehand. cred că venirea lui aici are o strânsă legătură cu familia mea. belşug. poate că astai tot ce-a spus. domnule Firehand. zâmbind: — Sunt de părerea dumneavoastră. ce atârnă pe perete? Intocma i. zise vestitul vânător. domnule Wilkins. Ceasul acesta vechi. nu. replică vestitul vânător. domnule Wilkins! replică Old Firehand. Pot spune că am aflat tot ce voiam să ştiu.Voiam să ştiu exact cum stau lucrurile. Săculeţul cu tutun. raspunse vestitul vânător. este un ins foarte primejdios. Permiteţi-mi să fac prezentările! Fostul valet auzise povestindu-se despre Sam Hawkens. Stimabilul domn Bill Newton s-a bărbierit sau. Şi Hermann intră în încăpere. care-şi zice acum Bill Newton? . replică tatăl Palomei. Apoi mai e şi barba. Acest lucru poate fi dovedit şi prin felul în care arată pipa lui. iar Sam Hawkens îl întrebă: — Credeţi că omul ăsta face parte din banda lui Jack Sângerosul? — Mai mult ca sigur. — Ce aţi aflat? întrebă Will Parker. . . Asta a spus. vreau să ştiu cum a izbutit acest. Prescott nu-i departe de -Silver City. sunt sigur că acest Fiilorian. domnule Firehand? — Săculeţul cu tutun pe care Newton îl purta la brâu era plin. Dumnezeule! exclamă Will Parker. Şi la Constantinopol am avut acelaşi simţământ şi s-a dovedit că nu mă-nşel! — Ce-i cu el.Aşa? Hm! Acea odaie are o fereastră pe una dintre părţile laterale mănăstirii? . în vreme ce Newton mânca. Deocamdată nu pot dovedi nimic. Dacă era. Acum trei sau patru zile. Toţi îl priveau pe Old Firehand cu nestăpânită curiozitate.. replică Old Firehand. Ce. Old Firehand îl întrebă dacă nu ar dori să vadă împrejurimile şi mai ales lacul: — Nu. Sunt sigur că acum trei sau patru zile domnul Fiilorian. Ard de nerăbdare să aflu ce a făcut acest netrebnic pentru a-i duce la pierzanie pe cei din familia mea! De asemenea. dar se întoarse foarte repede. Aşadar. în spatele vorbelor sale se ascunde însă mult mai mult. — Barba? Ce-i cu ea.

. Dick şi Will arătară că vor să ia şi ei parte la prinderea bandiţilor dar Old Firehand le spuse hotărât că doi sau trei oameniii erau de ajuns pentru a. Rothe l-ar fi recunoscut şi l-ar fi luat ostatic. trebuie să rămâneţi în tovărăşia ăstora. — Dar? — Dar se mai află aici pădurarul Rothe cu fiul. vestitul vânător îi găsi pe toţi p o v e s t i n d . Vestitul v a n a t o r deschise poarta şi se apropie de fereastra ce dădea spre odaia lui Newton. dar am ieşit pe poarta mănăstirii şi mi-am dat seama cum ar putea sta lucrurile. Nu a vorbit nimeni despre comorile indienilor? — Nu. niciun zgomot nu tulbură liniştea n o p ţ . Asta îmi şi doresc. Unul care mă cunoaşte. mă bucur deja. — Eu sunt. Nu putem să amânăm prea mult aplicarea planului. acum am să plec. care serveau drept ferestre. când îi veţi spune? îl întrebă Sam Hawkens pe vestitul vânător — Mă gândeam că Newton va stabili împreună cu Jack o anumita oră la care bandiţ să atace. care se apropie de fereastra odă în care se găsea Newton. Aş fi vrut să-i întâmpin chiar eu pe răufăcători. — Nu înainte de a se fi întunecat. Mai mult decât atât.. Jack! veni numaidecât răspunsul. M I — — Asta-mi convine de minune! spuse Jack. Fiţi cu och-n patru şi daţi-ne de ştire dacă vine domnul Newton. Bătrâna indiancă aprinse câteva torţe ş i lumânări groase. necunoscutul şopti: — Hei. pentru că în acest mod vom putea să-i prindem pe toţi membrii bandei lui Jack Sângerosul. cerul e senin şi vă veţi putea da seama după poziţia stelelor 1 1 u I s-a făcut miezul nopţ. domnule Firehand? — Dumneavoastră şi cu mine. mi-aş fi dat seama numaidecât. spunând că vrea să se ocupe de c ai. v-aş ruga să ieşiţi din această încăpere şi să rămâneţi în faţa uş. în odaia n i ire. Nu aş vrea ca netrebnicul să tragă cu urechea. replică fostul valet. astfel încât Jack Sângerosul să nu intre cunva la bănuieli. — Ce vrei să zici? — Lucrurile stau bine. fiindcă vestitul vânător îşi dădu seama numaidecât că nu era vorba despre vreo broască ce dorea săşi facă simţită prezenţa. hi. Old Firehand ieşi în curtea mănăstirii şi se duse la poarta. zise Newton. pentru că nu avem a ne teme de indieni. hi. se apropie de tufişurile dese care se aflau înaintea ferestrei odă pe care Wilkins i -o pusese la dispoziţie lui Newton şi scoase cuţitul pentru a mai tăia din crengi. — Aşa? — Mda! — îi ştiu? — Da. Sunt aici Sam Hawkens şi prieten lui.Până atunci. replică Newton. tatăl ei şi o indiancă bătrână. soţia şi cumnata. Dacă se grăbesc. la ceasul amiez. Old Firehand le spuse bărbaţilor adunaţi în jurul său: — Nu ştiu ce se va petrece şi nu ştiu ce pune la cale stimabilul domn Newton. Old Firehand aşteptă să vadă cum va răspunde fostul valet la acest semnal şi zări în fereastra de dinaintea sa o flacără mică. — Cred că Hawkens pune iar ceva la cale. După ce rămase nemişcat preţ de câteva clipe. Este însă prea devreme să vorbim despre acest lucru. şi rău! replică fostul valet. Cerbul iute. De altfel. liniştit fiind de faptul că mai este destul timp până când vor veni tovarăşii săi. Vom face aşa cum spuneţi. Vom fi doi sau trei oameniii. — Hm! Mă gândeam eu! zise micuţul vânător. hi. la fereastră. — De ce l-aţi rugat pe domnul Wilkins să dea ceasul înapoi. dar nu sunt sigur! Numele lui este Wilkins. Până atunci noi trebuie să ne terminăm treaba. Dacă nu. I . Pentru a putea vorbi cu Jack Sângerosul. Când se întoarse în sala de mese. — Nu cred. încet. hei. replică Old Firehand. dar totul era numai un pretext. Vestitul vânător ieşi din vechea mănăstire. dar asta ar bate la ochi! zise fostul valet. domnule. domnule Firehand? vru să afle tatăl Palomei. domnule Firehand? întrebă Wilkins. zâmbind. Aceasta era încuiată cu două zăvoare foarte groase. voi fi aici. — Prea bine. — Pot. — Vreţi să spuneţi că pot intra pe fereastra odă lui Newton. poate totuşi. După câteva minute. povesteau lui Newton tot soiul de întâmplări hazl. O l d Firehand se întoarse repede la ai săi. V-aş ruga să mai rămâneţi preţ de zece minute la fereastră. pst.. se află un ceas. 1 » t . vestitul vânător îi spuse fiului fostului pădurar: — Tinere domn. războinici Marikopas pot ajunge aici chi a r m a i n e . dacă este nevoie. Prin crăpăturile mici. Doar de aceea v-a trimis Walker la mine. la fereastră! zise Newton. atunci totul e în ordine. însă. Dar. în şoaptă. pst! — Cine-i acolo? întrebă Newton. -— Minunat! spuse Jack.i prinde pe răufăcători. s-o ucidă pe frumoasa Paloma Nakana la stâlpul caznelor şi sa ia comorile ce i-ar fi fost date spre păstrare de apaşi.Zicând acestea. se putea auzi fiecare zgomot care străpungea liniştea nopţ. Este de-ajuns ca Jack Sângerosul să vină la fereastra odă pe care domnul Wilkins a avut amabilitatea să i-o pună la dispoziţie şi cei doi nemernici pot sta de vorbă nestingheriţi. Old Firehand îi rugă pe ceilalţi să-l scuze. Ah. Altcineva? — Hm! Mda! Mai e un străin. eu am să-l spionez un pic pe Newton. sau. — Bine. bine! Cine se mai află aici? — Paloma Nakana. iar în aceste tufişuri am să mă ascund eu. Oricum. mulţumit. Chiar în faţa odă în care v-aţi oferit să-l găzduiţi pe Newton se află nişte tufişuri dese. Dacă ar fi avut vreo bănuială sau ar fi pus ceva la cale. o pendulă veche dltl lemn. Voi putea să-mi închei în sfârşit socotelile cu netrebnic ăia trei. o să ne fie mult mai uşor să-i luăm ostatici. Apoi Old Firehand desluşi ceea ce se voia a fi orăcăitul unei broaşte. Mai bine ar fi dacă aţi intra rând pe rând pe fereastra . După ce băiatul fostului pădurar ieşi din sala de mese. în care ne-am strâns cu toţ. Atâta şiretenie zace-n planu' ăsta. care-l aşteptau cu nerabdare. Mai aveţi să-mi spuneţi ceva? — Nu. parcă pentru a servi drept ascunzătoare. Sam. şi stau rău pentru că aici se află nişte vânători albi. Puteţi să deschideţi poarta? — Şi când credeţi că se va întâmpla asta. Acesta era un semn clar că netrebnicul urma să se întâlnească foarte curând cu Jack SângerosulOld Firehand le spuse celorlalţi că era obosit şi dorea să se odihnească. Ştiţi cine este tatăl Palomei? Cred că l-aţi . — La dracu'! exclamă Jack. — întocmai asta vreau să spun. — Da.. Mai întâi trebuie să aşteptăm ca onorabilul domn Newton să stea de vorbă cu Jack Sângerosul. va face în aşa fel încât netrebnic să intre pe fereastra odă. asta. Newton fu chemat şi el la cină şi. Ce bine că v-am trimis pe dumneavoastră aici. i! Şi cine se va ocupa de netrebnici. îndată ce intră în sala de mese a mănăstirii. zâmbind. Dacă intra vreunul dintre tovarăşii mei în manăstirea asta blestemată. întâlnit cândva. Old Firehand asculta. când mă gândesc la faptul că micuţul Sam Hawkens şi cei doi prieteni ai lui or să se afle în mâna mea! — Când vreţi să veniţi? — Cât mai curând. ca să ne daţi de ştire că indien Marikopas au de gând să atace această mănăstire. dacă Newton e isteţ. i-a adus netrebnicul. replică vestitul vânător. — E cumva din Wilkinsfield? vru să ştie Jack Sângerosul. 1 Iricum. Vreme de câteva minute. vestitul vânător observă că fostul valet al domnului Adlerhorst devenise neliniştit.indu-se fiecare în odaia lui. — Leflor? Ah. cu ajutorul lui Newton toţi membrii bandei pot pătrunde în mănăstire fără a intra pe poartă. el nici măcar nu este nevoit să iasă din mănăstire. Eu voi imita orăcăitul broaştei. Nu pricep cum de-au ajuns aici! — L-au întâlnit pe Sam Hawkens. La un moment dat. şi. Chiar înaintea acelei ferestre erau câteva tufişuri dese. Spun „ceea ce se voia a fi". după ce mancă puţin. Cum stau lucrurile? — Şi bine. ci despre un om ascuns pe undeva pe-aproape. — Aşa? domnule Wilkins. astfel încât să-şi facă din desiş o ascunzătoare ideală. de parcă laş fi ticluit chiar eu. el este! Ce bucurie mi-aţi făcut! Ce mare bucurie! Ei. Newton nu va trebui să-şi dea prea multă osteneală. Apoi aduse bucăţi mari de carne friptă ş i tatăl Palomei îi pofti pe toţi la masă. Apoi am să vă călăuzesc la nemernic ăia şi voi avea grijă ca nici unul dintre ei să nu poată pune mâna pe arme. în vreme ce stimabilul domn Newton s-ar fi aflat aici. atunci ne pândeşte vreo primejdie. care luase totul în stăpânire. dar şi de comanşi. Vestitul vânător ieşi din c u r t e a mănăstirii şi se îndreptă cu paşi repezi spre ascunzătoarea pe c a r e ş i -o pregătise. totul o să meargă mult mai greu. însă nu m-a mai văzut de multă vreme. . atunci ' — Asta nu ştiu. — Hm! O să-i fac eu să vorbească! Dacă e nevoie le tai degetele u n u l câte unul şi tot îi fac sămi spună unde sunt comorile! La miezul nopţ o să ne punem planul în aplicare! — La miezul nopţ. fiindcă mă tem să nu ne-o ia înainte cei trei sute de războini ci Marikopas. dar am auzit că a pomenit ceva despre un anume Leilor. Nu-i nevoie să mă uit la stele! şopti fostul valet. Dacă zăresc flacăra aici.u i sunt toţi laolaltă. pentru a ne strica planurile! replică Jack. Dick ş i Will îşi dădeau toată silinţa să pară veseli. vestitul vânător remarcă silueta unui bărbat.

când se auzi orăcăitul unei broaşte. — Winnetou a ajuns până aici. şopti Hawkens. Era un indian. nu-i aşa? Uite. domnule Fiilorian? întrebă Old Firehand. Acum ce mai spui? Nu vreau să-ţi mai amintesc de mârşăviile pe care le-ai pus la cale în Orient.Aţi cunoscut şi străini în vremea în care aţi umblat prin Orient? . Aş vrea să vă spun că de la derviş la vânător e cale lungă! De la derviş la vânător? întrebă fostul valet.. La lumina palidă. Apoi îl ajută pe ultimul răufăcător să ajungă în odaie. Ca şi când nu ar fi bănuit nimic. Ce facem? (Căpetenia apaşilor nu scoase niciun cuvânt. oh! Nu te mai supăra aşa. Peste câteva clipe îl urmă Sam Hawkens. Winnetou. domnule Firehand? — Totul este în ordine. Bătrâna indiancă se arătă numaidecât şi deschise. Până să prindă de veste ce se petrecea cu el. intră şi Newton în sala de mese. Nu administrator avem vreme de pierdut! . După ce făcură câţiva paşi. se afla din nou alături de bunul său prieten Old Firehand şi asta-l bucjira nespus pe vestitul vânător. Când ajunse la poarta grea. văzu o siluetă. — Am să te călăuzesc până la odaia în care se află acum Cerbul iute. Abia rostise vestitul vânător aceste cuvinte. Dumneavoastră mă veţi însoţi. căpetenia apaşilor. — Şi atacul bandiţilor? vru să ştie micuţul vânător. — Ei.. Totul o să meargă foarte rapid. într-o modestă colibă sau în odaia în i are sunt găzduiţi de vreun fermier. Cei doi se cunoşteau destul de bine. Newton făcu ochii mari şi exclamă: — Diable!* Wallert Efendi! Tânărul Adlerhorst îl măsură din priviri pe răufăcător şi spuse. zise vestitul vânător. replică fostul valet. privind cadranul ceasului. Cum îl zări. domni o linişte niciun bărbat care să se fi numit desăvârşită. vă rog să vă măsuraţi cuvintele! Tocmai aţi spus că eu aş fi încercat să ucid un om! Vă sfătuiesc să nu-mi mai aduceţi asemenea acuzaţii. albindu-se la faţă. nici pe ei nu i-am cunoscut! se grăbi Newton să răspundă. apăsat. dar şi în cele mai luxoase saloane. dar Cerbul iute zise: odă şi apoi scoase celălalt capăt pe fereastră. apoi un bărbat aflat în faţa Lindsay! . amabilitatea de a-l aduce aici pe oaspetele acela! Ştiţi dumneavoastră care! Tatăl Palomei se ridică numaidecât în picioare şi îl aduse pe Hermann. — Ei. pentru că l-a urmărit pe alb! Fratele meu să mă ducă în această mănăstire. pentru că trebuia să ajungă în sala de mese a mănăstirii înaintea lui Newton. Apoi se grăbi să ajungă în sala de mese. pentru că s-ar putea să aveţi de-a face cu mine! — Oh. dar vă vom da pe mâna indienilor Marikopas. da! Ai încercat să-l ucizi pe Mohammed el Sadok! Newton privi speriat în jur. franceză). îl prinse liniştit.Lind-say? silabisi răufăcătorul.tr. domnule Fiilorian! spuse vestitul vânător. de bogaţi. Nu vă vom ucide. pst! pe Wallert Efendi. replică Old Firehand. iar Cerbul iute îi puse un căluş în gură. Vestitul meu frate Old Firehand se va posta la fereastră. Winnetou şi Cerbul iute îi aşteptau pe cei d o i vânători. nu! exclamă Newton. — Linişte! şopti Old Firehand. Sam şi Cerbul iute rămaseră să-i păzească pe rau-facătorii prinşi. Apoi se hotărî să facă pe jignitul şi exclamă: — Domnule Winter. O să avem o mare Winnetou. Vestitul vânător îl duse pe apaş în odaia în care se afla Cerbul iute. Old Firehand bătu uşor în poartă. zicând: — Gata! Puteţi urca! Primul care ajunse în odaie fu Jack Sângerosul. atunci când au prilejul să se întâlnească şi să stea laolaltă în jurul unui foc.Zicând acestea. de săraci. Când bătrâna pendulă din lemn arătă că mai erau cinci minute până la orele unsprezece. vă rog. întrebându-l: . din lemn. domnule? — Aruncaţi-mi un lasou! îl întrebă m a i o r u l cât se poate de Vânătorul luă lasoul său. Mă voi opri doar asupra faptelor tale mai recente! — Ia să vedem! Sunt tare curios! zise fostul valet. Peste câteva minute.Aţi avut ocazia să-l cunoaşteţi şi rezervată fostului valet. în vreme ce Hermann se aşeză lângă el. -— Rămâne aşa cum am vorbit? — Da. desigur! Am cunoscut mulţi! replică fostul Da. mai mult în şoaptă. domnule Fiilorian! spuse vânătorul. Nici Old Firehand nu rămase în ascunzătoarea sa. da. Numele căpeteniei apaşilor era pomenit de cop. după ce pe sir David Lindsay? continua Old deschiseră larg uşa unei camere alăturate. că ai fost în Tunis. Old Firehand îl recunoscu numaidecât pe Winnetou şi îi răspunse: — Fratele meu are dreptate. am auzit. iar Sam Hawkens şi Cerbul iute îi vor lega pe netrebnici şi v o r duce pe toţi într-o odaie.Atunci poate că aţi avut ocazia ferestrei şopti: să-i cunoaşteţi pe Normann i li ndi sau — Hei. Jack Sângerosul închise ochii. Old Firehand şi prieten săi începură să povestească tot soiul de aventuri. — Eu sunt Old Firehand. Old Firehand scoase capul pe fereastră şi zise. Lângă mine se afla Winnetou. ultimul dintre bandiţi şopti: — Şi acum puştile! Le voi lega cu lasoul. încet: — Ticălosule! — Ei. Nu! Nu am cunoscut Un timp. aş dori sămi închei socotelile cu dumneata! Domnule Wilkins. Mai ştiu că acolo ai fost acuzat de tentativă de omor! Da. (n. Cred că deja am de-a face cu dumneata! Mai mult chiar. de bătrâni. Când Old Firehand intră în sala de mese a vechii mănăstiriii. Veţi avea soarta celor pe care aţi vrut să-i prădaţi. Dar de un — Totul e-n ordine! anume Ibrahim-Bei aţi auzit. zise vestitul vânător. Old Firehand îi spuse lui Wilkins: — Daţi ceasul cu o oră înapoi. Prea bine! şopti Old Firehand. Ajuns în dreptul ferestrei. domnule Hawkens. — Atacul va avea loc la miezul nopţ. domnule! Tatăl Palomei făcu numaidecât ceea ce îi ceruse vestitul vânător. Ar fi timpul să te duci în camera pe care domnul Wilkins a avut amabilitatea să ţi-o pună la . — Winnetou! exclamară toţi întrun glas. Jack se îndepărtă tiptil. aşa cum obişnuiesc să Iacă vânător din Vest. Nu mai strigaţi! Newton poate intra în această încăpere din clipă-n clipă. de pildă. căpetenia apaşilor îi strânse mâna micuţului Sam. Când ajunse alături de prieten săi. zâmbind. încet: Nu. Fără a scoate un cuvânt. am. Auzind acestea. aveţi. Winnetou va avea grijă ca niciunul dintre bandiţi să nu strige. Despre Winnetou se vorbea şi în colibe. astfel încât să vă fie mai uşor să le luaţi! Armele bandiţilor se aflau în mâinile lui Old Firehand! Vestitul vânător le puse cu grijă într-un colţ al odăii. astfel încât nu mai era nevoie de cuvinte pentru a-şi exprima bucuria de A se revedea. în care urmau să fie duşi Firehand. domnule! Aşa se pare. capul bandei fu legat fedeleş. mai sunt zece minute până la ora douăsprezece. Sam Hawkens şi Cerbul iute. Old Firehand se ridică de la locul său şi părăsi sala de mese a mănăstirii. Observ că îmi înşiraţi tot felul de nume. Ştiu prea bine că pe vremea când te-ai aflat în Orient ai fost derviş o vreme. De altfel. prefăcându-se a fi mirat. Cerbul iute şi cei doi vânători albi intrară în odaia ce-i fusese — Totul va merge repede. Aici banditul fu legat şi dus lângă tovarăşii săi. şi Sam Hawkens întrebă: — Ei? Cum stă treaba. ştiu tot ce ai făcut! Tot! Ştiu. Faţa vârstnicei femei se lumină toată când îl zări pe Winnetou. de un piron bătut într-unul dintre pereţ * Drace (lb. spuse Old Firehand. zăriră două siluete. . — Bandiţ vor intra cu toţ pe fereastră. care-i şopti: — Fratele meu alb s-a aflat în apropierea duşmanului şi a tras cu urechea pentru a afla ce pune la cale. . calm. Newton le povestea celor strânşi în jurul său prin ce aventuri trecuse in Orient. pentru că şi Winnetou se află acum în această mănăstire. Toţi răufăcător fură legaţi rând pe rând şi duşi în odaia pregătită deja pentru ei. replică vestitul vânător. Primejdiosul b a n d i t nu mai voia să-l privească pe Old Firehand. bandiţii îi priveau cu spaimă pe oamenii care îi luaseră ostatici. Numele Zykyma şi Tshita vă spun ceva? Nu. pe un ton dispreţuitor. răufăcător.) bucurie la miezul nopţii. roşiiind. de fapt cinci minute până la miezul nopţ. Vânătorul plecă.Străini? Oh. Cerbul iute aprinse o lumânare. i n v r eme ce Winnetou. Vestitul vânător îl întrerupse. ei! Lasă! Nu te mai preface! exclamă vestitul vânător.

Suntem înalţi şi slăbănogi şi. — Pari! Lemne! Hi. Când Dick şi Will se apropiară de el. Trebuie să te duci acolo. A c e a s t a îi amuză foarte tare pe membrii familiei Rothe. continuând să zâmbească. Aveţi ocazia de a-l vedea pe l mai faimos şef de trib din Vestul sălbatic. E . t prefăcându-se a fi din cale-afară de o speriat. Winnetou se bucură să-i întâlnească. — Tshi-kone? întrebă Will Parker. lasoul şi legaţi-l pe acest individ. Jack Sângerosul şi tovarăşii săi erau păziţi de Cerbul iute. sunt n gata să mă las mâncat de un raton. Singurii care nu se amuzau erau Winnetou şi Newton. Părul lung. Un astfel de om era domnilor! zise Old Firehand. râzând. Niciun muşchi nu se mişca pe faţa lui ce părea a fi turnată în bronz. l i leş pe bandit. vă rog. negrualbăstrui. da! Nu mai râdeţi. Un laş care nu are l îndrăzneala de a rosti numele v prietenului său Sam Hawkens! â — Ei. că s-ar putea să d las şi eu deoparte bunele maniere şi săo mi aduc aminte chiar acum ce nume vm au pus apaşii Chiricahua! n — Cuuum? Sam are o poreclă pe u care i-au dat-o apaşii Chiricahua? Are l nume de războinic? întrebă Will e Parker. domnule Firehand? — Nasul care luminează. domnule. din care ieşeau la iveală două revolvere şi un cuţit de vânătoare. explică vânătorul. Acum v-aş ruga să-l urmaţi pe Winnetou. şi atunci veţi înţelege — Winnetou! exclamă Newton. C A R T rebuia să fi fost gura. — Da. domnule Rothe! Nu mai râdeţi. Pe dumneavoastră au vrut să vă prade şi de aceea aveţi dreptul să hotărâţi ce urmează să se întâmple cu ei. ei. sau dacă — Ei? întrebară „lemnele" într-un glas. Nu mai fiţi răutăcios. Micuţul Sam îşi pipăi nasul. de culoare albă. Parker. Cititorul trebuie să ştie că. Netrebnicul credea că. Domnule Stone. zâmbind. sunteţi într-adevăr vestiţi. lăsând loc unei mici găuri. hi. ce urma să fie cunoscută în întreg Vestul sălbatic datorită faptelor celui ce avea s-o folosească. apaşul le spuse. domnule Hawkens! Nu h mai fiţi răutăcios! zise Old Firehand. r r e p l i c ă . Old Firehand se întrerupse. Jack şi tovarăşii săi nu vor intra casă şi atunci nu se va putea dovedi faptul că el era complicele t e mutului bandit. pentru că.Cu plăcere. distrându-se parcă pe seama poreclei sale. Pentru că nu cunoştea prea bine graiul apaşilor. da! zise vânătorul. Parker l-a privit întrebător pe Stone şi i-a spus: — Ce zici tu de asta. îl urmară pe Winnetou. Priviţi-vă bine unul pe Iuluror celor aflaţi în preajma sa.dispoziţie. Dovediţi-i netrebnicului că spuneţi adevărul! — Oare nu ai vorbit cu Jack Sângerosul? îl întrebă vânătorul pe F i i l o r i a n . în Vest lucrurile stau cu totul altfel. . lemne. hi! e î izbucni micuţul Sam Hawkens. însă tocmai Când voia să iasă din cameră. le spuse Old Firehand doriţi. luaţi. Will s-a întors către Old Firehand. da' în Vest e foarte important să ai un nas pe care să te poţi bizui! Da. cucuvea bătrână! a spuse Will Parker. Ei. Winnetou. tatăl Palomei ar fi avut dreptul să-i ucidă. dragă Dick? — Ce să mai zic? replică cel întrebat. — Da. pentru că Fiilorian se ridică brusc de L A locul său. astfel incat să nu-şi poată mişca braţele. Oare nu aţi plănuit împreună totul? Nu încerca să negi! Eram în tufişurile aflate chiar la doi paşi de fereastra odăii dumitale! Am auzit totul şi. zicând: — Aceşti netrebnici se află în casa dumneavoastră. Intocmai particularitatea fizică a omului este cea care stârneşte râsul s i instituie subiectul unor glume. — Tshi-kone! spuse Old Firehand. Micuţul vânător zâmbea. Nu purta nicio pană în părul des. ? — Vrem să ştim şi noi cum îi zic V apaşii Chiricahua! exclamă Dick e Stone. că abia aţi venit în Vest şi n o să vă bucuraţi niciodată de faima de care mă bucur eu acum! Nas mare naveţi şi nici la oameniii nu vă pricepeţi. fostul valet rămase locului preţ de-o clipă. Mocasinii erau ornaţi cu perle şi smocuri din păr de mistreţ. indignat. z â m b i n d : — Itseh înseamnă pari. domnilor. dar oricine l-ar fi zărit pe Winnetou ar fi ştiut numaidecât că are înaintea sa un şef de trib. vrând parcă să îşi dea seama dacă merita cu adevărat porecla pe care i-o dăduseră apaşii Chiricahua. hi. Winnetou! spuseră într-un glas membrii familiei Rothe. zâmbind: — Au trecut multe luni de când Winnetou nu i-a văzut pe cei doi itseh. Mijlocul îi era încins cu un brâu lat. pentru a avea grijă ca Jack Sângerosul şi oamenii săi să poată intra în această veche mănăstire! — Minciună! exclamă fostul valet. încercând să iasă pe uşă. devenind dintr-odată serios. Nu ne mai supăra! m Măcar noi am primit un nume demn de n orice războinic indian! ă — Demn de orice războinic i indian? întrebă Hawkens. — Zice că aţi spus o minciună. de a-i vedea. I N Ia să vedem noi cât eşti de nevinovat! spuse Old Firehand. Sam Hawkens nu făcea nici el excepţie şi aşa se explică faptul ca barba lui deasă se despică în două. legându-l I . impresionează îndată ce avem M I ti/. dar şi pe Dick si Will. Aşa-numita cămaşă de vânătoare era împodobită cu broderii roşiiii. dacă în aşa-numita „lume civilizată" n u se prea fac glume şi nu se dau porecle pornind de la vreun defect al unei persoane.. Apaşul purta haine din piele tăbăcită. Ce înseamnă Tshi-kone. Surprins. Apaşul strânse mâna bărbaţilor aflaţi în încăpere. Fără sa mai stea pe gânduri. Old Firehand îl apucă de mâna dreaptă şi îl strânse atât de tare. că sunteţi un laş domnule u Firehand. altul. — Ei? Ce mai spui acum. dacă veniţi cu n aşa o ameninţare cumplită. după legile nescrise ale Vestului sălbatic. domnule Firehand! replică Dick Stone. . oh! s Acu' chiar că-mi vine să plâng! e — Ei. Bandiţii nu se aflau într-o situaţie de invidiat. de ce apaşul v-a numit astfel. înspăimântat. Oh. în Vest omul care are un anumit defect de ordin fizic râde chiar el însuşi de sine. dacă nu mă-nşel! Hm! Auzi colo! Să fii prădat de nişte bandiţi! Cuvintele micuţului vânător stârniră râsul tuturor şi aşa. înaintea lui apăru Winnetou. Dacă nu ne spuneţi şi nouă s despre ce nume sau poreclă este vorba. . ti atunci am să zic aici.. Scosese cuţitul şi era în stare S A ucidă pe oricine ar fi îndrăznit să i se pună în cale. dacă s nu vi se potriveşte numele ăsta! e — Mai taci. era pieptănat şi legat cu o fâşie lată de piele de şarpe. întrebându-l: — C — Nu am făcut nimic! Sunt nevinovat! gemu fostul valet. în mâna stângă apaşul ţinea o armă. căutând cu disperare un mijloc prin care să scape. iar pantalonii aveau franjuri din piele. Hawkens mormăi: — Hm! Afurisiţi apaşii ăştia! Ei. Sam Hawkens se întoarse spre Wilkins. Apoi. zâmbind. incât Fiilorian scăpă cuţitul pe care-l ţinuse strâns. La gât Winnetou purta o preţioasă pipă şi trei şiraguri de gheare de urs grizzly. . dacă nu apărea la fereastra odăii ce-i fusese pusă la dispoziţie de tatăl Palomei. Există pe lume oameniii care ne dacă Winnetou ne-a numit itseh. domnule Fiilorian? îl întrebă vestitul v a n a t or.ia înseamnă că suntem vestiţi. am să vă ă spun! r e plică Old Firehand. domnule Firehand! exclamă Will Parker. de faţă cu toată t lumea. privin-du-i t cu milă pe bunii săi prieteni. Aceasta era faimoasa puşcă împodobită cu ţinte de argint. Stone şi toţi ceilalţi izbucniră în râs.

luându-şi un A E R nevinovat. eu cred că ar trebui să le facem viaţa uşoară acestor minunaţi domni! exclamă Sam Hawkens. Micuţul vânător îl privi în adâncul ochilor şi apoi îi spuse: Ascultaţi-mă cu atenţie. domnule? — Mă voi mulţumi să spun doar că nu trebuie să vă pripiţi. stimate domn? Jack Sângerosul îl fixă cu ură pe Hawkens. Ne-aţi lăsat să murim de foame numai in glumă? Oare în glumă v-aţi gândit să ne jefuiţi. aşa că au avut grijă să facă aici şi nişte celule. întrebându-l: Ei? Cum e? Mă cunoaşteţi sau nu? Da. Aceasta poate fi înaltă. Pentru că banditul nu scoase o vorbă. Hawkens luă lasoul şi i-l str a se bine în n jurul gâtului. hi! \ . cred că sar cuveni sa le dăm trufe. Nu există pe-aici vreo celulă. replică vestitul vânător. în ceea ce priveşte mâncarea. pentru că voiaţi să cereţi g a z d u i r e ? Frumos. Le vom oferi găzduire acestor domni onorabili! Unul dintre ei trebuie să fie separat de tovarăşii săi. . căci este ostaticul meu! — Vă referiţi la Newton? — întocmai.R dacă nu mă-nşel. Să cereţi găzduire? întrebă micuţul vânător.. Glumă? izbucni Rothe. mă rog? Sam Hawkens! replică banditul. vreau să mi se şi răspundă. Sunt de părere să-i băgăm în nişte celule mici şi umede. cu pereţi uscaţi... Mai mult decât atât. nu-i aşa? Aţi venit încoace ca să puneţi mâna pe comori l e apaşilor şi ale comanşilor.. eu sunt Sam Hawkens! Lângă mine se af l a domnii Will Parker şi Dick Stone. hi. . domnule Firehand! replică tatăl Palomei. Aşaaa! Bine! Şi cine sunt eu. pentru ca apoi să-l întrebe pe Old Firehand: — Ce părere aveţi. Buuun! Carevasăzică. Toate aceste celule sunt în pivniţă. Noi suntem oameniii cinstiţi şi am vrut . cum doriţi! — Ei. Există chiar mai multe! Vedeţi. pe un ton dispretuitor. scrâşni din dinţi. păi dacă-i aşa.. domnule Firehand! Puteti să alegeţi chiar dumneavoastra. să cerem găzduire.. stridii şi. aşa! Am găsit! Şampanie. doar pentru . dar n u i i raspunse... stimate domn! Atunci când pun o intrebare. el? .. afla aici. că tot au vrut ei să ne pună pe J A .Tatăl Palomei tăcu preţ de câteva clipe..... Nu. ba da. a ! Acum aş vrea să schimb o vorbă cu domnul Jack! Micuţul vânător îi scoase căluşul primejdiosului bandit şi-l întrebă: Mă cunoaşteţi.Bineînţeles. celula în care să stea domnul Newton.De aceea aţi intrat pe fereastră. joasă. luându-ne 75 — Asta e minunat. cu pereţi umezi. s-au gândit că vor avea şi prizonieri din rândul războinicilor roşiiii. hi. zise banditul. Aveţi cumva o celulă aşa. n-am ce zice! Da' treaba aia cu domnul Rothe c e a fost? Am vrut doar să facem o glumă. călugării care-au locuit cândva aici s-au gândit că vor fi nevoiţi să-i înfrunte pe indieni. Noi ne-am mai întâlnit în îsfield. nu! spuse Jack. hi. despre care credeţi că s-ar domnule Wilkins. mai mult în şoaptă. în care să-i putem închide pe nemernicii ăştia? — Oh. mare. . domnule Wilkins! spuse Old Firehand. vreun beci. da! Vă cunosc! gâfâi Jack. mică.

voi da semnalul. Dar nu sunt sigur că l-aş fi putut găsi pe Walker. îndată ce ajunseră pe malul celălalt. spuse Old Firehand. El o va apuca spre miazănoapte. Astfel se va forma un mic pârâu. pentru a vedea cum stau lucrurile. doresc să pună mâna pe fiica dumneavoastră. Nu trebuie să plecăm toţi de-aici. Totul este 1 1 aceşti indieni ce vă vin în ajutor să intre aici. catârca mea. — Mai zăbovim puţin. De la Sierra Prieta îţi mai trebuie patru ceasuri până să ajungi în oraş. — Ei. cât se poate de calm. zâmbind. pe la jumătatea distanţei dintre Silver City şi Fort West. vor să pună mâna pe comorile de la Apa Albastră. dar cine? — Winnetou. — Războinicii Marikopas au ieşit din ascunzătorile lor precum şobolanii. va trece pe lângă Fort West si v a ajunge în spatele războinicilor Marikopas. „aşa să fie". dacă nu mă-nşel. — Atunci eu voi porni împreună cu domnul Hawkens spre m i a z ă z i . — Sunt foarte curios ce spune! şopti vestitul vânător. Vânătorul se duse aţă la lunganul Dick şi-l întrebă în şoaptă: — Au spus ceva netrebnicii ăştia? — Până acum au vorbit încet şi au povestit tot soiul de nimicuri. Este de-ajuns să trag de o funie şi apa se va scurge iar din Inc. Winnetou va pleca. Acum îşi zice Zennort şi are o casă în Sierra Prieta. replică Sam Hawkens. poate merge şi el la Rio Gila. — Poate că aş fi putut ajunge la Prescott. — Cred că vor trece pe lângă Silver City şi Fort West chiar astăzi. domnule Firehand! exclamă Sam Hawkens. în dreptul acelui cot. E un cuvânt pe care toţi indienii îl folosesc pentru a întări cele spuse. dacă nu mă-nşel. Sigur că Walker şi-a luat alt nume. încet. — Nu vor ajunge la Fort West. — Ca să ocolească Silver City. Cunoaşteţi cumva locurile? Adică aţi fost prin împrejurimile oraşului Silver City? — Cum să nu? Cunosc oraşul şi împrejurimile ca pe buzunarul meu.. pentru că miezul nopţii a trecut deja. Cred că Mary e osten i t ă . Dacă fratele meu Sam Hawkens vrea să vadă cum stau lucrurile. — Măcar de nu te-ar fi prins pe tine! îi zicea Newton răufăcătorului care rămăsese de strajă la cai. fără a se apropia prea mult nici de Silver City. Se vor sili să ajungă aici. făcându-se nevăzut. ' — Când pornim? îl întrebă Sam pe Old Firehand. — Fratele meu trebuie să priceapă că încoace vin mulţi duşmani. Tatăl Palomei se afla lângă micuţul vânător şi nu mai contenea cu mulţumirile. aş vrea să aflu cum de aţi fost luaţi ca din oală! Pentru că ştia prea bine cum fuseseră prinşi bandiţii. spuse apaşul. iar pe maluri creşte iarbă din belşug. zise Winnetou. Nici vorbă de-aşa ceva! Mary poate ţine pasul cu armăsarul dumneavoastră. — Prea bine. nimic! replică vânătorul. Cred că se vor strânge cel puţin o sută de indieni Chiricahua. atât spusese Winnetou. în primul rând. până ce ne vom întoarce. Aş vrea să-l văd pe Dick Stone. n i aşa fel încât să nui zărească războinic Marikopas! RĂZBOINIC MARIKOPAS Old Firehand şi Sam Hawkens porniră mai întâi spre miazăzi şi apoi spre apus. — Howgh. spuse încet căpetenia apaşilor. Războinicii Marikopas vin încoace. zise micuţul Sam Hawkens. — Winnetou va merge singur! zise apaşul. dar împreună cu Old Firehand. exclamă apaşul. — Prea bine. Cititorul trebuie să ştie ca ”owgh” înseamnă „am zis". nici de Fort West. Ai fi putut să ajungi la Prescott. — Nu-i aşa că matca lui Rio Gila face un cot de la sud la vest dincolo de Silver City? Acolo. indien vor şti că ne găsim în primejdie şi vor veni aici. Un călăreţ poate trece cu uşurinţă de pe un mal pe celălalt. Dacă fratele meu alb rămâne aici. Fraţii mei albi să apere această veche mănăstire. Vom ocoli Silver City şi vom ajunge primii în spatele războinicilor Marikopas. Un loc mai bun şi mai sigur nici nu se putea găsi pentru Marikopas! Pădurea-i deasă şi pe malul lui Rio Gila creşte iarbă din belşug. însă. — Sunt întru totul de acord cu dumneavoastră. Eu trebuie să rămân aici? — Da. să fie ostenită? protestă micuţul vânător. replică vestitul vânător. dacă nu m-ar fi prins. Old Firehand spuse: . zise micuţul vânător. „am terminat" şi asa mai departe. îndată după ce plecaţi. dacă nu mă-nşel. V-am povestit că am avut grijă să astup micul canal de |i urgere. domnule Hawkens. Winnetou le va ieşi în întâmpinare şi războinicii Marikopas au să se întoarcă în ascunzătorile lor. el poate fi de mare f o l o s .l întâlni pe Winnetou. trecând pe lângă Silver City şi traversând după aceea Rio Gila. nu cred să vă pândească vreo primejdie. replică Winnetou. domnule Wilkins? — Totul este o exagerare. Acum. sigur că nu-i în Prescott! replică Newton. — Oh. — Dar Sierra Prieta nu este în oraşul Prescott! protestă banditul care avusese misiunea de a păzi caii. domnule Hawkens. — L-ai fi găsit cu siguranţă. zâmbind. Old Firehand părăsi postul de observaţie şi se duse în curte. V-aş ruga să mă scuzaţi. replică banditul. dar sunt nevoiţi să ocolească aşezarea pe care albii o numesc Silver City. — Aşa e. domnule Firehand. spuse micuţul Sam. trebuie să stau de vorbă cu Dick Stone. Unul dintre noi trebuie să pornească într-acolo. — Nu am să stau aşa. ar trebui să ajungă la Fort West. nu te supăra. şi eu! exclamă micuţul vânător. Se poate ghici foarte uşor de unde vin duşmanii care îşi au satele pe malul lui Rio Gila. replică Old Firehand. — Mary. V-ani spus deja că pe vremuri apa se scurgea din lac. „aşa va fi".. întări fostul valet. în primul rând. formând un mic pârâu. Noi nu avem comori aici. unde militarii nu i-ar întâmpina cu braţele deschise. Trebuie să vă spun că. în dreptul cotului despre care vorbesc e pădure deasă. apa e destul de mică. zise Old Firehand. Între timp domnul Wilkins Va avea bunătatea de a vă împrumuta un cal bun. domnule Wilkins! exclama Hawkens.76 Kail May " 21 — Vor două lucruri. — Dar Cerbul iute o poate apăra pe frumoasa domnişoară Wilkins! protestă Will Parker. Zic astăzi. replică Old Firehand. Hm! Se vorbeşte mult despre aceste comori. dacă nu mă-nşel. da' nu despre asta-i vorba acum! Orice cârciumar din Prescott ţi-ar fi putut spune unde îl găseşti pe domnul Zennort. la Sam Hawkens. — Şi eu. Poate vom avea bucuria de a . — Şi eu? întrebă Will Parker. Cred că acolo vor poposi războinicii Marikopas. în vechea mănăstire. domnule Wilkins. H ai. replică tată Palomei. — Atunci războinicii roşiiii n-au decât să vină şi să ia. pentru a-i spune lui Walker ce ni s-a întâmplat. Când vor zări acest pârâu. în al doilea rând. bătrâne! Tu vei avea misiunea de a o apăra pe frumoasa Paloma Nakana şi de a fi un ajutor de nădejde pentru domnul Wilkins. răspunse tatăl Palomei. Cu un minut înainte să veniţi dumneavoastră. Cred că războinicii Marikopas au să poposească undeva. Există ele cu adevărat. nu-mi mai mulţumiţi atâta. onorabilul domn Newton a început să-şi depene amintirile din Orient. Howgh. cu mâinile-n sân.

Cei doi se apropiară cu grijă de unul dintre focurile In jurul căruia erau strânşi mai mulţi indieni şi un alb. încet. Micuţul vânător îl urma îndeaproape şi nu dură mult până c a n d cei doi zăriră tabăra indienilor Marikopas. Old Firehand se opri şi îi şopti lui Sam: — Ce cai minunaţi! — Da. domnule! — Hm! Indienii ăştia se simt în siguranţă! Nimeni nu păzeşte armăsării! şopti Old Firehand. — Şi dacă ne văd? — Dacă ne văd. astfel încât să ajungem chiar in spatele lor. Ce vrea să facă Săgeată de fier? întrebă albul. adică să lupte împotriva altora fie că aceştia sunt indieni din alte triburi. ajungând în spatele indienilor care pescuiau. un indian care părea să fie mare şef de trib. Războinicii Marikopas aflaţi pe malul lui Rio Gila pescuiau. iar Old Firehand îi şopti lui Sam: — Acum ştiu cum stau lucrurile. nu cred. . Old Firehand înainta cu grijă printre copaci. Cititorul trebuie să ştie că indienii Yuma sunt întotdeauna dispuşi să pornească pe cărarea războiului. şi Old Firehand îi făcu un semn lui Sam. un trib ce face parte din marea uniune de triburi numită Yuma. . aveţi dreptate. încet. Old Firehand porni târâş înainte. De aceea ar fi bine să ne lăsăm caii aici. Apoi porniră amândoi printre tufişuri.76 Kail May " 22 — Este posibil ca indienii Marikopas să fie pe-aproape. La un moment dat. dar tare aş mai lua armăsarii ăştia! Oare e pe-aici vreun indian care să stea de pază? —Nu. şi micuţul Sam îl urmă. fugim.Aşa este! Hm! Nu sunt hoţ de cai. Mai întâi trebuie să ne întoarcem în locul în care ne-am intalnit ca apoi să ne apropiem de tabăra acestor indieni. Cei doi vânători porniră târâş. La un moment dat. miroase a peşte prăjit! replică vestitul vânător. Aveau feţele vopsite în culorile războiului şi vânătorul îşi dădu seama că era vorba de indieni Marikopas. Războinicii roşii aprinseseră mai multe focuri. de-a lungul malului apei. Nu trecu mult şi cei doi vânători zăriră vreo doisprezece războinici indieni. încet. sau albi. Old Firehand se opri locului. Micuţul Sam îi urmă numaidecât exemplul. Dacă vrem să ne apropiem de indienii ăştia. trebuie să facem un ocol. şoptindu-i: — Simţiţi ce bine miroase. Să pornim printre copaci! Cei doi vânători ajunseră în apropierea unui luminiş. şi Hawkens îl întrebă-n şoaptă: — Ce-i? Ce s-a întâmplat? — Indieni! spuse Old Firehand. iar Sam îl apucă de umăr pe Old Firehand. unde-l legă. încălecăm şi o ştergem cât mai repede. Ăştia nu sunt armăsari Obişnuiţi. Vestitul vânător descăleca şi îşi duse armăsarul între nişte tufişuri dese. Old Firehand si Sam Hawkens se ascunseră în dosul trunchiului gros al unui Copac şi ascultară cu atenţie ce se vorbea. — Vedeţi că şi nasul meu mare e bun la ceva? Ha! Nu degeaba mi-au zis apaşii Chiricahua Tshi-kone! Fară a i răspunde lui Sam. domnule? — Hm! Da. Nu ar fi bine să n e folosim de un şiretlic? Despre ce şiretlic vorbeşte fratele meu alb Sonataka? întrebă Săgeata de fier. răspunse.

Mulţi oameni îl cunosc pe Săgeată de fier. iar ocrotitorii lor.Care este acea rugăminte? — De ce să stăm aici. apaşii Chiricahua. spuse albul. vom înconjura mănăstirea şi îi vom ataca pe oamenii aflaţi în ea. Vrem să intrăm în rândul razboinicilor şi pentru aceasta se cuvine să dovedim că suntem Curajoşi. tăios. Cei doi se opriră înaintea Săgeţii de fier şi lasară capetele în pământ. Aşa cum se întâmplă de foarte multe ori. — Ce anume? — Nu este un om demn de încredere şi uneori e pripit în acţele sale. Vom ajunge la Apa Albastră. în timpul căruia nu se cuvine să fie tulburat de nimeni. domnule Firehand?. Vei primi bogăţiile doar după ce ne vei da gloanţele şi praful de puşcă. Oare nu avem noi cei mai buni cai? o are armăsarii noştri roşcaţi nu sunt mai iuţi ca vântul? Noi ştim unde vor să ajungă războinicii Marikopas. De data aceasta nu cred că este singurul care trebuie acuzat p e n tru mârşăvia pe care o pune la cale. iar Săgeată de fier ar muri la stâlpul caznelor. sunt plecaţi la vânătoare. în schimb. — Cred că ar fi bine să mergem la Apa Albastră şi să dăm de ştire că vrem să-i cinstim pe marii şefi de trib îngropaţi acolo. — Iar tu uiţi că un mare şef de trib nu trebuie să spună tot ce gândeşte! zise indianul. replică şeful de trib. Pentru o clipă. Nici nu ştiu dacă trebuie s a dăm vina pe el. spuseră cei doi fraţi . De ce nu ne trimite tatăl . aşa cum ne-am înţeles. După ce îl privi cu atenţie. Războinicii Marikopas ar fi luaţi ostatici. dacă ne-ar fi prins! — Şi comorile? — Vor fi ale tale. — Fratele meu Sonataka trebuie să afle că planul său nu este bun. — Şi dacă nu vom găsi bogăţiile? — Atunci o vom supune la cazne pe frumoasa Paloma Nakana. pe care ni le-ai făgăduit. dacă nu mă-nşel! Roşul înseamnă sânge şi negrul inseamnă moarte. Era un bărbat care nu putea avea mai mult de treizeci de ani. Eu sunt marele şef de trib al războinicilor Marikopas şi fac ceea ce cred de cuviinţă! —. despre Săgeată de fier am mai aflat câte ceva. când am pornit pe cărarea războiului? z i s e unul dintre cei doi tineri. albii s u n t cei care îi îndeamnă pe indieni să pornească pe cărarea războiului. Hm! Sunt foarte curios ce face şeful de trib acum! Aşteptaţi aici! — Nici prin gând nu-mi trece aşa ceva! protestă Sam Hawkens. trăsăturile albului se desluşiră în lumina focului. vin cu o rugăminte. Apoi cerem găzduire în vechea mănăstire şi îi luăm ostatici pe toţi cei ce se află în ea. de marele şef de trib se apropiau în fugă doi indieni n u r i . Sam Hawkens şi Old Firehand auziră o înjurătură şi văzură că Omul de argint se îndepărtează de focul în faţa căruia stătea şeful de trib. — Săgeată de fier ştie ce se cuvine să facem! replică şeful de trib. — Nu-l cunosc. Marele şef de trib le făcu semn să se apropie şi intrebă: — Ce vor Degetele? — Degetul drept şi Degetul stâng au îndrăznit să vină la Săgeată. Ah! Seapropie cineva! într-adevăr. micuţul vânător şopti: — Hm! Roşu şi negru! Netrebnicul ăsta nu glumeşte! Chiar e pus pe fapte mari.23 Karl May Cititorul trebuie să ştie că Sonataka este un cuvânt din graiul indienilor Marikopas şi s-ar putea traduce prin Omul de argint. — Atunci spune tu ce se cuvine să facem! replică albul. — Cine-i acest Sonataka. aşa cum ne-ar fi ars ei pe noi. Nu l-am întâlnit nicicând şi nici nu am auzit vorbindu-se despre el. Vreau să-l văd şi eu mai bine pe indianul ăsta! Marele şef de trib dădu la iveală două vase mici în care se afla Vopsea.Uiţi că eu nu sunt un războinic de-al tău! replică albul. Se putea observa numaidecât că erau fraţi. până ce ne va mărturisi unde sunt ascunse comorile. în vechea mănăstire sunt oameni puţini. — Şi o veţi ucide? — Nu ştiu încă! replică indianul. pentru că semănau ca două picături de apă. Apoi îi vom arde la stâlpul caznelor. oarecum nemulţumit. înălţând capul cu mândrie. Tinerii care doresc să poarte nume de războinici sunt trimişi în apropierea duşmanilor ca iscoade. pentru că vopsirea feţei reprezintă pentru Orice indian un ritual sacru.

m-aş trăda. o sa le facem acestor domni. Ehei. când cunosc prea bine locul în care trebuie să ajungem? Dacă aş trimite iscoade. încet. . Ei vor pătrunde prin vechea mănăstire. Aş vrea ca totul să se facă fără vărsare de sânge! Aha! Vreţi să zădărniciţi planurile marelui şef de trib. * Fluturi (n. Old Firehand şi Sam Hawkens întâlniră mai multe grupuri de apaşi. până ce veţi înţelege că se cuvine să-i daţi ascultare marelui şef de trib! exclamă Săgeată de fier. o mare bucurie. Cand intrară în curte. Da. iar albii sunt puţini! spuse unul dintre Degete. după ce îi privi preţ de-o clipă. dar nu îşi dovediseră încă vitejia şi nu dobândiseră nume care să fie o mândrie pentru ei. fără a mai rosti niciun cuvânt. I N C — — — — — Minunat! şopti Sam Hawkens. arcuri şi săgeţi. Cei doi tineri se priviră unul pe altul şi apoi intrară în pădure. — Marele şef de trib este prea aspru cu fiii săi! protestă unul dintre Degete. în şoaptă. Ce se cuvine să facem cu armele noastre? Să vânăm Nish-yuknovan*? — O să vânaţi Nish-yuknovan. îi întrebă. — Băieţii ăştia sunt pe cale să facă o prostie. domnule! şopti Sam Hawkens. Legaţi-i bine! replică Old Firehand. adică acele nume pe care aveau să le poarte întreaga viaţă. daca nu mă-nşel! S U După ce porniră în direcţii opuse. . astfel încât tinerii indieni se prăbuşiră la pământ.84 Karl May 24 nostru iscoade în apropierea duşmanului? De ce nu ne dă prilejul să ne împodobim cu scalpurile duşmanilor? Aceşti doi indieni tineri nu căpătaseră încă nume de războinici. cei doi vânători se întâlniră pe m a l u l celălalt şi porniră iute spre Apa Albastră. replică Old Firehand. domnule Firehand? — Dumneavoastră luaţi calul meu şi catârca dumneavoastră. — Să-i urcăm pe armăsarii roşcaţi! şopti Old Firehand. mergeţi în josul râului şi treceţi pe malul celălalt. Ne întâlnim pe malul celălalt. astfel ât lui Old Firehand îi fu foarte uşor să-şi dea seama care erau caii degetelor. Toţi erau foarte bine inarm aţi. dar nu aveau cai. cei doi vânători avură plăcuta surpriză de a v e d e a o sută de apaşi. Vom lua armăsarii roşcaţi ai acestor băieţi nesăbuiţi. l a un moment dat. cu prefăcută asprime: — Oare cele două Degete vor să-i dea porunci tatălui lor? Ce pricepeţi voi din lupta pe care avem s-o dăm? Pentru ce aş avea nevoie de iscoade. fără a fi în stare să scoată nici măcar un sunet.a.Am înţeles. domnule Firehand! zise micuţul vânător. care erau gata să o apere cu orice preţ pe frumoasa Paloma Nakana. nu vom putea lua scalpuri! Vom pleca! — Veţi rămâne aici! zise şeful de trib. care-şi zic Marikopas. Pe măsură ce se apropiau de mănăstire. — Aşa este. Era limpede că Degetele voiau să pună ceva la cale pentru a se bucura de faimă. Astfel tatăl lor va crede că au plecat din tabără pentru a-şi dovedi vitejia. astfel încât războinicii Marikopas s a n u dea de urmele noastre. Dacă mai aşteptăm. Marele şef de trib zâmbi. dar noi vom profita din plin de acest lucru. Deocamdată ei erau numiţi Degetul drept şi Degetul stâng. Cele două Degete vor avea prilejul de a se făli cu scalpurile pe care le vor lua. astfel încât să nu ţipe! Sam Hawkens făcu întocmai precum îi spusese vestitul vânător si apoi îl întrebă: — Aaaşa! Acum ce facem. — Noi suntem numeroşi. Era mulţumit de faptul că fiii lui doreau să-şi dovedească îndrăzneala şi. îndesaţi-le acestor doi tineri nişte iarbă-n gură. Avem cuţite. Eu o să pornesc în ■ sul râului cu aceşti doi ostatici. Pregătiţi-vă lasoul şi urmaţi-mă! Cei doi vânători porniră pe urmele fiilor lui Săgeată de fier şi.). ducându-i cu sine Pe fii marelui şef de trib. luându-i ostătici pe aceşti doi indieni. vânătorul îi prinse de gât. Doar doi dintre aceştia erau roscaţi. dacă nu mă-nşel! — întocmai! Trebuie să ne grăbim! şopti Old Firehand. îi luăm cu noi! îi luăm cu noi? se miră micuţul vânător. Vânătorii se îndreptară iute spre locul în care indienii Marikopas lăsaseră armăsarii.

— Şi ce fel de om este acest Sonataka. mărturisi tatăl Palomei. trebuie să vă spun că numele lui este Koulin. zise Old Firehand. — Un francez? întrebă vestitul vânător. replică vestitul vânător. îl cunosc bine pe Winnetou şi sunt sigur că nu se află în primejdie. L a îndemnul vânătorului. ci de o alta. Am putut să ne apropiem de indienii Marikopas şi l-am auzit pe acesta care Stătea de vorbă cu marele şef de trib al indienilor Marikopas. Printre apaşii Chiricahua ce se aflau deja în locuinţa tatălui Palomei se număra şi marele şef de trib Lata nalgut. m u l t mai mică. spuse vânătorul. întunecându-se la faţă. fură duse pe acoperişul plat al mănăstiriiii l ă m p i mari cu petrol şi torţe. Cei o sută cincizeci de apaşi. Stiu ce a pus la cale Omul de argint. domnule Wilkins? vru să ştie Old Firehand. gândindu-ne la ceea ce vom face. . dar nu l-am văzut nicicând. domnule Wilkins. Probabil că de aceea indienii l-au numit Omul de argint. — Nu e cazul să mai pierdem timpul.Dacă ajunge în bătaia puştii mele. pe care indienii o numesc Valea Morţii. Căpetenia Chiricahua ieşi în întâmpinarea celor doi vânători şi le strânse mâinile. — Este proprietarul unei mine de mercur. replică vânătorul. Văd ca apasul nu s-a întors încă. domnule Firehand? întrebă tatăl Palomei. astfel încât să poată fi luminate imprejurimile clădirii. Trebuie să vă spun că nimeni nu are o părere prea b u n a despre acest Roulin. Oricum. . El scoate la suprafaţă cantităţi foarte mari de mercur şi nimeni nu a văzut vreun muncitor care să lucreze în m i n a lui. Şeful de trib al indienilor Chiricahua îl privi întrebător pe tatăl Palomei. poftindu-i pe toţi în casă. şi acesta zise: — Sunt de aceeaşi părere cu domnul Firehand. Trebuie să Ne pregătim. erau şi ei gata de luptă. într-o regiune. La miezul nopţii cineva bătu în poarta mănăstiriiii. domnule Wilkins. se află numaidecât. un războinic înalt şi bine făcut. până ce nu se întoarce Winnetou. astfel încât să-i putem întâmpina pe duşmani aşa cum se cu v i n e . cu hotărâre. Nu este însă vorba despre acea vale pe care noi albii o numim Death Valley. El este cel care i-a îndemnat pe indienii Marikopas să vă atace. dacă un alb se stabileşte în pustietăţile astea. — Aha! Are o mină de argint viu! exclamă Old Firehand. hotărât. Ştiu că s-a stabilit dincolo de Colorado. Apaşul va veni atunci când ne aşteptăm mai puţin. I mi fac griji pentru Winnetou. După ce se aşezară la masa lungă. domnule Wilkins. — Aţi auzit vreodată de un alb căruia indien îi spun Sonataka. Dar de ce întrebaţi de el domnule Firehand? — Pentru că-i un netrebnic. Nu cumva vă înşelaţi. — Se pare că da.25 Capitolul LUPTA DE LA VECHEA MĂNĂSTIRE Ajunşi la vechea mănăstire. „Cine-i acolo? întrebă indianca bătrână. aflată în trapeza mănăstiriiii. Lata nalgut îl întrebă pe Old Firehand: — Ce crede fratele meu alb că s-ar cuveni să facem acum? — Nu vom face nimic. adică Omul de argint? — Am auzit de el. Wilkins veni şi el numaidecât. câţi se aflau acum in acest aşezământ. zise Old Firehand. Ştiţi. cei doi vânători fură întâmpinaţi cu mare bucurie. Nu trebuie să vă îngrijoraţi. — Nu mă înşel. am să-l ucid! zise tatăl Palomei. probabil. Indienii spun chiar că Roulin şi-ar fi vândut sufletul diavolului şi că însuşi necuratul îi aduce mercurul. — Da.

26

"

89

— Winnetou! se auzi numaidecât răspunsul. Femeia deschise şi apaşul trecu pe lângă ea, fără a rosti nici măcar un cuvânt. în curtea mănăstiriiii ardea un foc în jurul căruia se strânseseră câţiva războinici Chiricahua. Winnetou se apropie de Lata nalgut şi schimbă cu el câteva cuvinte. Căpetenia indienilor Chiricahua dădu imediat câteva porunci şi războinicii săi dispărură într-o clipă, aşezându-se la ferestrele vechii mănăstiriii. Winnetou se duse apoi în încăperea în care se aflau albii şi le spuse: — Războinicii Marikopas vor veni curând. — Aha! O să-nceapă spectacolul, dacă nu mă-nşel! exclamă Sam Hawkens. Winnetou crede că duşmanii vor ataca imediat? — Mai întâi vor împresura mănăstirea, răspunse apaşul. Fraţii mei albi au dus torţe şi lămpi pe acoperiş? — Da. Fiecare trecu la postul său. Sam ţinuse cu tot dinadinsul să stea la poarta mănăstiriiii. Micuţul vânător trăgea cu urechea. Nu auzea nimic, dar, cu toate acestea, era sigur că duşmanii se aflau foarte aproape. Spre surprinderea lui, auzi tropot de cal şi întrebă: — Cine-i acolo? — Un sol care vrea să ajungă la Porumbiţa Pădurii. — Cine te-a trimis la ea? vru să ştie micuţul vânător.

Află că am fost chiar eu în tabăra voastră şi i-am luat cu mine pe cei doi fii ai căpeteniei voastre, căreia-i zice Săgeata de fier. Aşa! Acum ştiţi cum stau lucrurile, iar pe tine am să te răsplătesc pentru că m-ai minţit! îndată după ce rosti aceste cuvinte, micuţul vânător crăpă puţin poarta şi trase asupra „solului". Indianul se prăbuşi numaidecât de pe cal, iar Sam Hawkens închise iute poarta dincolo de care se auziră urletele războinicilor Marikopas. Pe acoperiş fură aprinse lămpile şi torţele. Se putea vedea acum că indienii conduşi de Săgeată de fier înconjuraseră mănăstirea.

* Trageţi (n.a.).
— Aici se află Winnetou! răsună glasul apaşului. Fraţii mei roşii să se întoarcă în satele lor, înainte ca gloanţele noastre să-i ucidă! Războinicii Marikopas începură din nou să urle, dar Winnetou le strigă:

— Le cer fraţilor mei să mă asculte! Nu este bine ca războinicii roşii să se ucidă între ei! în această casă se găsesc fiii lui Săgeată de fier. F i i i pot fi liberi. Pot pleca de-aici teferi şi nevătămaţi, dacă războinicii Marikopas făgăduiesc să nu mai pornească nicicând împotriva Palomei Nakana! — Eşti
meu! Căpetenia indienilor Marikopas duse puşca la ochi şi trase asupra l u i Winnetou, doar că glonţul trecu pe deasupra capului apaşului. După câteva clipe, căpetenia apaşilor duse mâinile pâlnie la gură şi strigă: — Winnetou este prietenul tuturor războinicilor roşii, dar el nimiceşte broaştele râioase! Lathi iski*\ Războinicii lui Lata nalgut începură să tragă, iar indienii Marikopas se retraseră, urlând de groază. Desigur că nu se aşteptaseră ca în vechea mănăstire să se afle atâţia oameni care să le respingă atacul. Peste numai câteva clipe, se lăsă liniştea. Era ca şi când nu s-ar fi întâmplat nimic. Lămpile şi torţele arseră până la ivirea zorilor. Old Firehand se afla pe acoperişul mănăstiriiii şi îi privea pe duşmani, folosindu-se de ochean. Lângă el se afla Winnetou. Războinicii Marikopas îşi aşezaseră tabăra pe malul Apei Albastre. Tristeţea şi îngrijorarea li se puteau citi în priviri. Vestitul vânător coborî de pe acoperiş, ieşi pe poartă şi se apropie de solul căpeteniei Marikopas. un mincinos fără pereche! urlă Săgeată de fier. Iată răspunsul

— Lata nalgut, veni numaidecât răspunsul. — Unde se află marea căpetenie acum? — Vânează pe malul lui Rio Gila! răspunse aşa-zisul sol.
— Vânează? întrebă Sam, râzând. Fratele meu Roşu nu ştie ce vorbeşte! Lata nalgut se află chiar aici, în această casă! — Uff! Uff! Uff! se auzi de dincolo de poartă. Micuţul vânător ştia prea bine că aşa-zisul sol al lui Lata nalgut era însoţit de mai mulţi războinici, care ar fi intrat pe poartă, îndatâ ce aceasta sar fi deschis. — Ei, da, bandit Roşu ce eşti! exclamă Sam Hawkens. Cel ce vrea să-i ia pe alţii pe nepregătite trebuie să fie puţin mai deştept decât tine! Voi, războinicii Marikopas, păreţi a fi din cale-afară de prosti dacă nu mă-nşel!

Wilkins veni şi el pe acoperişul vechiului aşezământ, iar Old Firehand îi întinse ocheanul. Tatăl Palomei privi totul cu mare atenţie şi apoi exclamă:

— Extraordinar! Nu se poate! — Ce nu se poate, domnule Wilkins? îl întrebă Old Firehand. — L-am văzut pe Arthur!
— Arthur? Arthur Wilkins, nepotul dumneavoastră? întrebă vestitul vânător. — Chiar el, domnule! Se află lângă şeful de trib! — Să-mi fie cu iertare, domnule Wilkins, dar albul care se află lângă şeful de trib este Sonataka, netrebnicul despre care v-am povestit deja. — Este Arthur, domnule! insistă Wilkins. — Nu vă înşelaţi? îl întrebă Old Firehand. Gândiţi-vă că albul acela nu-i ostaticul indienilor Marikopas, el este liber şi poate face tot ce pofteşte. Dacă este într-adevăr Arthur Wilkins, atunci mă întreb ce l-a făcut să vă atace tocmai pe dumneavoastră? — Cine ştie? Nu-mi pot da seama ce caută Arthur în tovărăşia acestor indieni, dar sunt sigur că i-ar fi ruşine să mai dea ochii cu mine.

— Războinicii roşii doresc să-şi ia morţii. Vânătorii albi le vor îngădui s-o
facă?

— Nu! replică Old Firehand, hotărât. Nu vom îngădui să vă luaţi morţii. Scalpurile războinicilor Marikopas le aparţin apaşilor. — De ce sunt atâţia apaşi Chiricahua aici?
— Ei au venit pentru a vă întâmpina cum se cuvine! replică vânătorul.

— Nimeni nu ştia că vom veni la Apa Albastră! exclamă indianul, întunecându-se la faţă. — Toată lumea a ştiut că veţi veni aici! îl contrazise Old Firehand. Eu însumi am fost în tabăra voastră şi am auzit ce a vorbit Săgeată de fier cu Omul de argint. împreună cu un vânător alb i-am adus aici pe cei doi fii ai căpeteniei tale. — Fratele meu alb îi va ucide pe fiii căpeteniei? — Da! Auzind acest răspuns, indianul se sperie şi spuse încet: — Niciun războinic viteaz nu ar ucide un duşman decât în luptă. — Cei doi fii ai căpeteniei tale sunt ostaticii mei şi eu pot face cu ei ce poftesc! Dacă ai ceva de spus, atunci spune repede, căci nu am vreme de pierdut! — Săgeată de fier vrea să stea de vorbă cu Winnetou. — Unde? — Aici, unde ne aflăm noi acum.

— Nu-mi vine să cred că acel Sonataka v-ar putea fi rudă, zise vânătorul. — Hm! Văd că vine cineva! spuse tatăl Palomei. E un indian! Are-n mână o
bucată de piele albă! — Un sol de-al lui Săgeată de fier, spuse Winnetou. îl rog pe fratele meu Old Firehand să coboare pentru a sta de vorbă cu războinicul Marikopas.

27

"

89

— Prea bine! hotărî Old Firehand. Şeful de trib poate veni împreuna cu doi oameni de-ai săi. Unul dintre ei trebuie să fie Sonataka. — Winnetou va veni aici însoţit de doi oameni? vru să ştie Indianul. — Da, replică vestitul vânător. Acum du-te la căpetenia ta şi povesteşte-i ceam vorbit!
Indianul plecă numaidecât, iar Old Firehand se întoarse în mănastire. După ce îi povesti lui Wilkins ce vorbise cu solul lui Săgeată de fier, tatăl Palomei întrebă:

— Cine-l va însoţi pe Winnetou? — Dumneavoastră şi cu mine, domnule Wilkins, răspunse Old Firehand. V-aş
ruga să mă lăsaţi pe mine să vorbesc. De asemenea, îndrăznesc să vă rog să -l priviţi cu atenţie pe acest Roulin şi să-mi faceţi un semn discret în cazul în care sunteţi sigur că el este nepotul dumneavoastră. Dură mai bine de un ceas până ce se arătă marea căpetenie a Indienilor Marikopas. Cititorul trebuie să ştie că indienii nu sunt, d e fapt, nişte sălbatici. Ei se dovedesc foarte buni oratori şi nu scapă n ici un prilej pentru a arăta cine sunt şi mai ales ce rang au în ierarhia tribului. Aşa se explică faptul că Săgeată de fier îşi împodobise

" 92
Kail May

28

părul împletit în coadă cu douăzeci şi patru de pene de vultur şi îmbrăcase un soi de manta lungă din blană de jaguar, împodobită cu nenumărate cozi de bizon. Marele şef de trib îşi luase cu sine toate armele: puşca, tomahawkul, cuţitul, arcul şi săgeţile, dar cea mai valoroasă armă a sa era purtată chiar de războinicul indian ce stătuse de vorbă cu Old Firehand. Era vorba despre o lance lungă, de care erau atârnate zeci de scalpuri. Când cei trei ajunseră la câţiva paşi depărtare de poarta mănăstiriiii, indianul care îl însoţea pe Săgeată de fier înfipse lancea în pământ, luă mantaua de pe umerii marelui şef de trib şi o aşeză pe jos. După câteva clipe, Săgeată de fier se aşeză pe haina lui din blană de jaguar. Albul şi indianul care -l însoţeau se aşezară şi ei, având grijă să se afle la doi paşi în spatele şefului de trib. După câteva clipe, se apropie de ei Old Firehand. Vânătorul era însoţit de Wilkins şi de Winnetou. Cei trei se aşezară în faţa lui Săgeată de fier, fără a rosti nici măcar un singur cuvânt. După mai bine de un sfert de ceas, marele şef de trib al indienilor Marikopas îşi pierdu răbdarea, se ridică în picioare, puse mâna pe lance şi începu să vorbească despre faptele sale de vitejie. Apoi se aşeză, aşteptând. Winnetou se ridică în picioare, puse mâna pe cuţitul pe care- l avea la brâu şi spuse: — Eu sunt Winnetou! Mulţi au auzit de mine, iar cei ce nu mă cunosc încă vor avea prilejul să mă cunoască! Eu am obiceiul de a vorbi prin fapte, aşa că îl voi lăsa pe fratele meu să cuvânteze! Apaşul întinse mâna spre Old Firehand şi apoi se aşeză. Săgeată de fier îl privi cu dispreţ pe vestitul vânător şi apoi spuse:

şef de trib. în vreme ce Săgeată de fier vorbea în şoaptă cu indianul care se afla alături de el, Old Firehand îl întrebă pe Wilkins: — El e?

— Seamănă, dar nu este el, replică tatăl Palomei, pe şoptite. Vestitul vânător
se întoarse spre căpetenia indienilor Marikopas şi întrebă:

— El este prietenul şi fratele meu! zise căpetenia indienilor Marikopas. Primind acest răspuns, Old Firehand se întoarse către alb şi îl intrebă în limba engleză: — Numele dumneavoastră este Roulin? — Da, răspunse cel întrebat. De fapt, m-am născut în Franţa, s i am crescut în America. — De când sunteţi în Vest, domnule? vru să ştie vânătorul. —De ce întrebaţi? replică francezul, devenind neliniştit, pentru îl privea de parcă ar fi vrut să-i pătrundă până-n suflet.
ca

— Săgeată de fier va sta de vorbă cu mine? — Dacă tu eşti o căpetenie albă, voi sta de vorbă cu tine! — îmi vei răspunde la întrebările pe care am să ţi le pun? — Da, replică şeful de trib. — Spune-mi atunci dacă albul care stă lângă tine îţi este prieten!

Old Firehand

— Eu sunt şef de trib! Se cuvine, oare, să stau de vorbă cu un om obişnuit? — De unde ştii că eu sunt un om obişnuit? întrebă vânătorul, liniştit.
Firehand este o mare căpetenie a albilor. — Uff! Uff! Inshava nonton! exclamă Săgeată de fier, pierzându-şi stăpânirea de sine. — Inshava nonton! Uff! strigă şi indianul care-l însoţea pe marele * Căpetenia albă (n.a.).

Old

— Am eu motivele mele, replică vânătorul, cât se poate de calm. - Sunt în Vest de mai mulţi ani. îl cunoaşteţi cumva pe un anume Walker? Nu, răspunse Roulin, albindu-se la faţă. Dar pe acest domn îl cunoaşteţi? întrebă Old Firehand aratand spre Wilkins. Cred că este tatăl Porumbiţei Pădurii. - întocmai domnule Roulin, dar ştiţi cum se numeşte tatăl P o r umbiţei Pădurii? — Nu. Numele acestui domn este Wilkins. A venit din Wilkinsfied şi i stabilit aici. Mai întâi Roulin se roşi, apoi începu să tuşească şi izbuti să spună, In cele din urmă:

Nu te speria.Scalpul? întrebă micuţul vânător. mi-a venit în minte că Roulin trebuie să-l fi înlăturat într-un fel sau altul pe nepotul dumneavoastră. te fac eu să-ţi iei picioarele la spinare. — Tu i-ai răpit pe fiii mei. Săgeată de fier! Oare nu vezi tu câţi războinici stau cu puştile pregătite? Crezi că Old Firehand este un copil? Hm! Ne pierdem vremea! Noi am plecat! Spunând acestea. V-aţi uitat la Roulin când am pomenit despre Walker? Hm! Când i-am pomenit numele dumneavoastră. Nu vreau să se spună că Săgeată de fier a trimis la moarte un prieten. replică vânătorul. curios? izbucni micuţul vânător.. Sunt duşmanii mei. replică Săgeată de fier.tr. Au fost omorâţi patruzeci de indieni Marikopas! — Apaşii sunt viteji şi vor şti să se apere! spuse vestitul vânător. niciunul dintre războinicii tăi nu ar fi murit! — O să vă atacăm! — Priveşte către mănăstire. pierzându-şi întrucâtva răbdarea. căci lucrurile nu stau întocmai precum crezi tu! Hm! Nu ne temem de tine şi nici de oamenii tăi.. nu ştiu de unde a venit dom. ce trebuie să moară fiii mei? De ce trebuie să moară? De ce vrei să-i ucizi? întrebă Săgeată de fier. vânătorul se întoarse spre marele şef de trib al indienilor Marikopas şi îl întrebă: — De ce a venit Săgeată de fier aici? — El vrea trupurile războinicilor săi.Nu vrea? Atunci Secure ascuţită pleacă.Vrea albul să mă ducă la Inshava nonton. Tu ai spus că fiii mei vor muri. domnule Firehand! Dacă lucrurile ar sta aşa precum spuneţi! Dar dacă aveţi. Ceasurile trecură în pas de melc şi. * Conform credinţei indienilor din America de Nord. băiete! . . şi asta nu SINGUR! Acel alb mititel. Wilkins îl întrebă pe Old Firehand: Walker. dreptate. Winnetou şi Wilkins îi urmară exemplul. replică vânătorul.. Deocamdată avem de vorbit despre cu totul altceva. pleacă de-aici! explică micuţul vânător. dar căpetenia îi spuse: . pentru că Secure ascuţită îi va lua scalpul! izbucni indianul. — Sunt duşmanii mei! replică şeful de trib. atunci vă vom scalpa şi noi! — Bine. Indianule? îl vreau! scrâşni războinicul Roşu. de pildă. — Nu vă faceţi griji. n-am să te jertfesc! — Nu mi-l dai pe Roulin? întrebă Old Firehand.). semn că venea cu gânduri paşnice. Secure ascuţită îl întrebă pe Sam Hawkens: Toţi albii sunt la fel de curioşi ca tine? Eu.Atunci fiii tăi vor muri! — Oh. — Aveţi dreptate. domnule Firehand. — Oamenii de-aici ţi-au făcut vreun rău? De ce i-ai atacat? întrebă la rândul său vânătorul. un singur om! — Pe cine? vru să ştie indianul. într-adevăr. atunci. trebuie să punem mâna pe Roulin. Secure ascuţită încremeni de uimire. dar acestea sunt doar nişte presupuneri. albul nu vrea! exclamă Sam Hawkens. — Nu! replică indianul. hotărât. — Nu faci bine. De asemenea. iar un sol nu are voie să pună mâna pe armă. Şeful de trib al războinicilor Marikopas îşi iubea foarte mult copiii şi de aceea îi spuse lui Old Firehand: — în schimbul fiilor mei sunt gata să-ţi dau toţi caii războinicilor care au căzut în luptă. — Aşa am spus! recunoscu Old Firehand. Dacă aţi fi trimis la noi un sol care să ne spună că vreţi să luptaţi. veşnicele plaiu 11 ale vânător reprezintă locul în care pleacă sufletele războinicilor după cc mor (n. —Nu. unde a dispărut administratorul Martin Adler din Wilkinsfield? — Nu. de nu. cu barbă deasă şi nas mare.. dar căpetenia îi poruncise să stea de vorbă cu Inshava nonton. scoţându-şi cu dreapta pălăria si apucând peruca în mâna stângă. la tine! — Dacă nu spui ce treabă ai cu Old Firehand. încă nu! protestă căpetenia Marikopas. Francezul dădu să sară în picioare. şi apoi spuse: — Nu înţeleg despre ce vorbiţi. Noi vom ucide cel puţin la fel de mulţi războinici apaşi câţi războinici de-ai mei au căzut în luptă.. se zări un indian care avea în mână o bucată de piele albă. După ce se gândi puţin. ia-l! spuse micuţul Sam. După ce rosti aceste cuvinte. Old Firehand se înşela. pleacă de-aici. domnule! — Nu înţelegeţi nici dacă v-aş întreba. dar numai după ce vitejii apaşi le vor fi luat scalpurile. vânătorul se îndreptă spre poarta mănăstirii. Dacă fiii tăi sunt duşmanii mei. L-ar fi ucis pe acest alb mititel. nemulţumit. zise Old Firehand.Poftim. domnule Wilkins! Roulin va fi în mâinile noastre! — Şi căpetenia ce va face? — Cred că vom afla foarte curând răspunsul la întrebarea aceasta. Vrei scalpul meu. începu să privească în jur. dar albul să nu îi apară inainte. îi dădea s c a l p u l său! Nu! Aşa ceva nu era cu putinţă! . însă am aflat cum stau lucrurile. sau nu? întrebă Indianul. pentru ca apoi să se dea el însuşi drept Arthur Wilkins.. pentru că sunt prietenii apaşilor! — Atunci fiii tăi sunt duşmanii mei. domnule? La ce v-aţi gândit? — M-am gândit că acest francez trebuie să-l cunoască pe — Căpetenia albă nu vorbeşte ca un om ce doreşte pacea! zise indianul. De altfel. Dacă asta este tot ce ai avut de spus. domnule Wilkins! — Ce aţi vrut să aflaţi de la Roulin. pentru ca fiii săi să rămână în viaţă! . hotărât. francezul nici nu-şi mai găsea cuvintele! Vă spun eu că acest Roulin ştie prea bine ce s-a întâmplat cu nepotul dumneavoastră! — Puteţi încerca să ne scalpaţi! zise Old Firehand. nu înţeleg absolut nimic! zise Roulin. de parcă ar fi căutat pe cineva care să-i vină în ajutor. încât să vă aduceţi aminte de anumite lucruri. — Bine! Poate că va veni şi vremea în care voi izbuti să fac în aşa fel. Sam Hawkens îi deschise poarta şi îl întrebă răstit: Ce vrea indianul? Du-mă la Inshava nonton! exclamă războinicul Marikopas. Nu-i nimic! Am să vă împrospătez eu puţin memoria! Mai aveţi cumva actele pe care vi le-a dat Arthur Wilkins? Francezul se făcu alb ca varul. că. De aceea i-am şi adus eu aici pe fiii tăi. — N-ai să-i ucizi! zise şeful de trib N-ai să-i ucizi. — Nu sunt negustor de cai. liniştit. în schimbul fiilor tăi vreau să-mi dai un om. dacă i se ia scalpul? Dacă voi o să-mi scalpaţi războinicii. zâmbind. — Săgeată de fier va avea trupurile războinicilor săi care au căzut în luptă. Nu mă supăra. Vreţi să spuneţi că Roulin s a dat drept Arthur şi i-a vândut lui Walker plantaţia mea? — întocmai asta vreau să spun. dacă nu ma-nşel! I ndianul se încruntă. îndată ce ajunseră în vechiul aşezământ. Oare căpetenia albă nu ştie că un războinic Roşu nu poate ajunge pe veşnicele plaiuri ale vânătorii. Căpetenia ta a spus că o să ne-atace! Hai. — Ce vrei de la el? — De — Secure ascuţită va spune aceasta doar omului căruia voi îi spuneţi Old Firehand! zise indianul. . Am fost în tabara voastră şi am auzit tot ce ai vorbit cu Omul de argint. . — Pe acest alb care te însoţeşte şi se numeşte Roulin. domnul Wilkins şi. îl ajută foarte mult şi faptul că seamănă cu acesta. care au căzut în luptă! spuse indianul. atunci eu am să-i ucid. crezând că Săgeată de fier va lua foarte repede o hotărâre. domnule Wilkins. replică Old Firehand. într-un târziu. Vreau să mai spun ceva! — Spune. cât se poate de hotărât.29 KarlMay " 95 — Nu. şi de fapt nu ştiu nimic despre acest domn! — Nu ştiţi? întrebă Old Firehand. hotărât. atunci am terminat! — Nu. — Doamne! exclamă tatăl Palomei. Aşa ceva nu era cu putinţă! A l b u l care deschisese poarta mănăstirii se scalpase singur. Căpetenia mea m-a trimis la el.

şi fumau pipa lui. peste doar câteva minute. şeful de trib spuse. dar de data asta mi-e teamă că nu am înţeles ce vrea să spună Inshava nonton. hi. Winnetou. — Marele şef de trib al războinicilor Marikopas nu va trebui să mai aştepte pentru a-şi revedea fiii. Old Firehand înţelese numaide cât că bandiţii aveau să devină sclavii lui Săgeată de fier. Dacă vor nesocoti o poruncă de-a ta. Se pecetlui astfel pacea între indienii Marikopas şi apaşi. Apoi dădu încet din cap. punându si peruca şi pălăria pe cap. — Nu. dar am trecut cu bine şi de această încercare. zâmbind. Vanătorul îl privi atent pe şeful de trib. Inshava nonton şi toţi ceilalţi i-au ajutat pe apaşii Chiricahua. Şi a trebuit să dau pe scalpul ăsta trei baloturi groase de blănuri de biber. atunci poţi să le faci tot ce pofteşti! — Nu sunt prieteni de-ai tăi? vru să ştie Săgeată de fier. hi! Apoi m-am dus la Tekama şi mi-am cumpărat un alt scalp. Indianul plecă numaidecât şi. — Ei. Când răsare soarele păc. şi de vechea mănăstire se apropie un alt Marikopas Acesta se opri înaintea porţii şi aşteptă. . Tinerii N u erau legaţi şi fiecare dintre ei îşi recăpătase armele. hi. Old Firehand află de la sol că Săgeată de fier voia să stea de vorba cu el. Când fiii mei au fost luaţi ostatici. spuse vânătorul. replică Old Firehand. Lata nalgut izbucni: . Până atunci copiii lui Sageata de fier trebuie să fie ostaticii apaşilor! De ce a fugit Sonataka? întrebă Old Firehand. recunoscu Old Firehand. Scalpul ăsta nou e mai bun decât cel vechi. la vechea mănăstire. Şi Sonataka nu va mai fi prietenul tău? întrebă Old Firehand. . pentru că el a fost cel ce ne-a îndemnat să venim aici. hi! — Trebuia să-l lăsaţi pe indian să intre. Inshava nonton nu minte niciodata! Şi vrei să mi-i dai mie pe acei albi? — Da! Doar unul dintre ei va rămâne aici şi va fi ostaticul meu. — Nu pot să ţi-l aduc astăzi! replică Săgeată de fier. răz boinicii tăi nu ar fi murit. — Degetele pot pleca de-aici? — Când doresc. se ridică de la locul său şi părăsi odaia. îl întrebă pe Old Firehand mai mult în şoaptă: — Ai auzit bine. Acei albi pe care vrei să mi-i dai îmi vor fi slugi şi nu le v a lipsi nimic! Din cuvintele căpeteniei Marikopas. Apoi.30 KarlMay " 95 Văzând că indianul îl privea uimit şi nu ştia ce să facă şi nici ce sa spună. în schimb. Wilkins şi Lata nalgut. — Da. — Aveţi dreptate. asta să nu faci! spuse Old Firehand. Dă-mi-l pe Omul de argint. Pentru mine a fost un sentiment cu totul neplăcut. micuţul Sam zise: I lai. cand se întoarse. — Nu vom putea face precum vrei tu. căpeteniiiile indiene. în jurul unui foc. Pe faţ a lui Săgeată de fier nu se mişca niciun muşchi.Săgeată de fier îşi bate joc de noi? Căpetenia Marikopas crede că noi suntem nişte băieţandri care nu înţeleg nimic? Săgeată de Fier ar vrea poate să le redăm libertatea fiilor săi. Deşi erau surprinşi de acest răspuns. — Nu. Vrei să te răzbuni pe Omul de argint? Vreau. — Marele şef de trib poate intra în mănăstire. Abia după aceea fiii lui Săgeată de fier pot fi liberi. După ce rămase nemişcat preţ de câteva minute bune. — Prea bine. hai! Ia-mi scalpul! Ai spus că vrei scalpul meu! Ia-l! Secure ascuţită scoase un strigăt şi fugi pe poarta deschisă a manastirii. Aud totul şi pricep totul. Sam Hawkens deschise poarta şi îi conduse pe cei doi într-o odaie aflată la parter.De ce? — Pentru că a fugit. vânătorii şi tatăl Palomei se aflau în curtea mănăstirii. în schimbul războinicilor tăi care au murit aici. Old Firehand profită de această ocazie şi îl întrebă pe Săgeată de F i e r c um devenise Roulin prietenul său: Este singurul alb care trăieşte în Valea Morţii. Săgeată de fier le făcu un semn discret băieţilor săi şi aceştia trecură numaidecât în spatele părintelui lor. numai după ce îi vor da atâţia războinici apaşi câţi indieni Marikopas au murit aici. fiii căpeteniei Marikopas erau alături de el. Săgeată de fier va fuma pipa păcii cu Inshava nonton şi cu Winnetou. răspunse scurt vânătorul. Şeful de trib era însoţit de un războinic si renunţase la pene şi la mantaua din blană de jaguar. îţi voi da nişte albi. Nu peste multă vreme. El a venit de multe ori în satele noastre. se face nevăzut. Perucă mi se pare că-i zice. cuţite şi multe altele. da. şi cele două degete se vor bucura de libertate. Cititorul trebuie să ştie că pentru un şef de trib orice prizonier alb este de zece ori mai valoros decât un ostatic indian. hi.Sunt nişte ostatici albi. şi cei ce urmăriseră întreaga scenă râseră şi ei cu poftă. — Şi pot să-i scalpez? întrebă îndată şeful de trib. — Voi coborî să-l întâmpin pe solul căpeteniei Marikopas! zise Old Firehand. Sonataka a z i s că vom veni zadarnic la Apa Albastră şi s-a temut că ne vom r a z b u n a pe el. încet: — Am urechi bune. Sageată de fier dădu din umeri şi răspunse: Omul de argint este precum roua. şi el să ne dea în schi m b o făgăduială pe care nu şi-o poate ţine? Săgeată de fier îşi va ţine făgăduială! replică şeful de trib al Indienilor Marikopas. după ce tăcu preţ de câteva minute. cât se poate de multumit. hi. încet: — Tot ceea ce se povesteşte despre Winnetou şi Inshava nonton este adevărat. o să se-ntoarcă sau o să vină altul în locul lui. Sageata de Fier. — Am făcut bine că l-am gonit. douăzeci de indieni Pawnee mi-au smuls părul din cap cu piele cu tot. El va porni pe urmele Omului de argint şi îl va aduce la Apa Albastră. Acolo îi aşteptau Winnetou. domnule Firehand! replică micuţul vânător. zise. hi. Sunt închişi în pivniţă. spuse Old Firehand. Nu! Niciodată! replică Săgeată de fier. Apoi se uită la Winnetou. Sunt hoţi şi ucigaşi. Vara pot să mi-l scot când transpir. hi. privindu-l în ochi pe Lata nalgut. îşi făcu apariţia Săgeată de fier. Noi dăm crezare vorbelor sale şi-l vom ajuta să-l prindă pe Omul de argint. Cred că arătându-vă „scalpul". dacă nu mă-nşel! zise micuţul Sam. Inshava nonton! zise şeful de trib. care spuse: Sam izbucni în râs. — Să deschid poarta? întrebă Sam Hawkens. Asta până când vreo zece. — Te cred! replică Săgeată de fier. Dacă ar fi fost oameni cinstiţi. — Voi face precum spui. încet. Dacă are să ne spună ceva. îl asigură Old Firehand. i n schimbul războinicilor care au murit în lupta ce s-a dat aici. Căpetenia indienilor Marikopas se aşeză înaintea lui Old Firehand s i il întrebă: — Eşti gata să le redai libertatea fiilor mei? — Da. Săgeată de fier îl privi gânditor pe Old Firehand şi apoi spuse. — Şi ce te împiedică să ne fii prieten? întrebă Old Firehand. — Sunt gata să fumez calumetul cu voi! mai spuse marele şef de trib al indienilor Marikopas. Săgeată de fier. oameni buni! spuse micuţul vânător. replică vânătorul. Am să ţi-i dau ţie. replică marele şef de trib. Ei te vor însoţi şi îţi vor fi slugi. Old Firehand. Săgeată de fier ar vrea să devină prietenul lui Inshava nonton şi prietenul lui Winnetou.Apaşii Chiricahua au omorât mulţi războinici. da' nu m-am supărat. Războinicii Marikopas au cumpărat de la el puşti. — Atunci adu-l încoace pe Sonataka! ceru Old Firehand. replică Old Firehand. puteţi s-o deschideţi! replică vânătorul. Atunci se cuvine să fii cu băgare de seamă! spuse şeful de trib. Tocmai de aceea lui Săgeată de fier nu-i venea să-şi creadă urechilor. Winnetou şi Old Firehand reusira să se stăpânească. Marele şef de trib îl privi cu ură pe Lata nalgut şi spuse: —. dar îl privea pe Winnetou. Nu dură mult. i-aţi făcut pe aceşti războinici să vă respecte! — Aşa şi trebuie. Aveam părul meu de când eram mic şi niciun jurist nu-mi putea spune că n-aveam dreptul la părul meu.

Mai ştii cum îi chema pe albii despre care vorbeşti? întrebă Old Firehand. domnule. El avea să fie păzit de fostul pădurar Rothe. care aveau doar nişte biete mârţoage. da. pe-aproape se află vechea şi vestita mănăstire de la Apa Albastră. domnule? Prin părţile astea trebuie să te bucuri atunci când zăreşti un alb! — Foarte bine! Să vedem! Cei trei ajunseră înaintea mănăstirii şi Leflor bătu în poartă. şi bătrâna deschise poarta mănăstirii. indienii Marikopas îşi luară morţii. Unul semăna bine cu albul de lângă tine. însa căpetenia nu mai ştia nimic în legătură cu albii pe care-i văzuse cândva în tovărăşia lui Roulin. doi albi pe care i-a adus cu el ca oaspeţi ai săi. Când auziră ce soartă îi aştepta. nu sub cerul liber. — în curtea mănăstirii? Ah! exclamă vestitul vânător. Batrâna indiancă îşi făcu numaidecât apariţia şi întrebă: — Cine sunteţi? — Nişte călători. dându-şi seama că Săgeată de fier vorbea despre Hermann von Adlerhorst. L a aflarea acestei veşti. ci nemaipomenit de frumoasă! — Aşa? Cine este şi cum se numeşte? — Nu aş putea să vă spun cine este. apărut de asemenea la editura Corint — Dar de chipurile acelor albi îţi aminteşti? — De chipurile lor. Inshava nonton. — Cerem găzduire pentru noaptea asta. Oricum. nemulţumit. iar Hawkens. Vânătorul îi mai puse câteva întrebări lui Săgeată de fier. — Nu frumoasă. domnule. domnule. De aceea se hotărî că fata va fi dusă mai întâi la — Nu. Indienii lui Săgeată de fier fură bucuroşi când aflară ce se hotărâse în vechea mănăstire şi era limpede că toată noaptea indienii Marikopas aveau să mănânce şi să danseze în jurul focurilor aprinse. replică una dintre călăuze. pentru că trăgea nădejde că îl va găsi pe Martin Adler. nu vă faceţi griji. Wilkins dorea să pornească şi el în căutarea lui Roulin. în zorii zilei următoare. In mănăstire. Tu. ştiu ca iise spune Porumbiţa Pădurii. Old Firehand porni la drum împreună cu însoţitorii săi. stii bine că pentru urechea omului Roşu numele unui alb este ca si nisipul care-ţi intră-n ochi. Venim din Isleta şi vrem să ajungem la Prescott. Apoi veni în mănăstire chiar Săgeată de fier. în curtea mănăstirii. domnule! Nu trecu mult. însă. — Când? — A trecut o vară şi o iarnă de când ochii mei l-au zărit pentru ultima dată pe cel care seamănă cu albul de lângă tine. toată lumea voia să pornească în urmărirea l u i Roulin. Le-am auzit numele dar nu le pot rosti. răspunse călăuza. Porumbiţa Pădurii şi foarte frumoasă! — Trag nădejde să ne găzduiască! — Oh. Stăpânindu-se cu greu. Plecară numaidecât şi de atunci nu se mai auzi nimic d e Jack Sângerosul şi de banda sa. — Hm! Călugări! mormăi Leflor. fură nevoiţi sa s e supună. omul care îi adusese bătrânului Wilkins atâta nenorocire. spunând: — Intraţi în curte! e foarte tânără . Old Firehand îl întrebă pe indian: — Şi unde i-a zărit fratele meu Roşu pe cei doi albi? — Sonataka i-a adus pe cei doi albi de mai multe ori în satul războinicilor Marikopas. spuse Săgeată de fier. este! Se zice că pe malul lacului ar fi îngropate comori. dar pe-aici. — Şi celălalt? vru să ştie Old Firehand.31 KarlMay " 95 SONATAka este viclean şi crud! Doi oameni am văzut. stăpânindu-şi cu greu nerăbdarea. Old Firehand şi prietenii săi ţinură sfat. Asta e Porumbiţa Pădurii? — Nu. — Şi ce vreţi? întrebă indianca. domnule. — Dar o să plouă! — Aşteptaţi! replică indianca. — Credeţi că vom fi găzduiţi acolo? — De ce nu. Dintre bandiţi mai rămăsese în vechea mănăstire doar Florian. zise şeful de trib. Ea se află sub ocrotirea bătrânului ei tată şi a apaşilor Chiricahua. O urmare a înţelegerii încheiate între indienii Marikopas şi apaşi era şi aceea că războinicii lui Lata nalgut nu aveau voie să-i scalpeze pe războinicii lui Săgeată de fier. dar nu spuse nimic. Unul dintre ei era Leflor. manifestându-şi astfel bucuria. — Celălalt semăna bine cu albul cel tânăr pe care l-am zărit aici. Tudish-to fu învăluit din nou în linişte. Şeful de trib era însoţit de câţiva războinici care urmau să-i păzească pe bandiţi. dar şi de credinciosul său administrator Adler. Ajungem îndată. Noaptea trecu pe nesimţite şi. în mănăstirea asta locuiesc nişte persoane care or să vă placă! — O fi în mănăstirea aia şi vreo fată frumoasă? întrebă Leflor. Vestitul vânător spuse că nu va avea linişte până ce nu îi va găsi pe Arthur Wilkins şi Martin Adler. domnule! spuse călăuza. în schimb. Rothe nu avea să fie singur în mănăstire. — — Cum arătau? întrebă Old Firehand. tatăl Palomei păli. alias Bill Newton. în zori. Alături de Leflor se aflau călăuzele sale. La început Lata nalgut nu fu de acord cu această condiţie. — Este. facându-se numaidecât nevăzută. Auzind cuvintele indianului. răufăcătorii începură să înjure şi să blesteme de mama focului. domnule. Una dintre aceste călăuze îi spuse lui Leflor: — Aceasta este Apa Albastră. căzuţi în luptă. Alături de el se aflau membrii familiei sale. Nici măcar Almy nu dorea să rămână la Apa Albastră. pentru a-i îngropa aşa cum se cuvenea. — La dracu'! exclamă Leflor. Parker şi Stone hotărâră că trebuie neapărat să pună mâna pe Hopkins alias Walker. Nu sunteţi grăbit? — De ce mă întrebaţi? replică Leflor. ucigaşul Mătuşii Drol. — Şi există pe-aici vreo aşezare? — Şi pe celălalt? — Pe celălalt aveam să-l văd câteva luni mai târziu. Personajul este descris în amănunt în romanul Comoara din Lacul de argint”. o linişte ce avea să fie tulburată curând. Deming. care hotărâse să rămână la Apa Albastră până la întoarcerea d o m nului Wilkins. domnule. dar Winnetou îl convinse să renunţe la scalpurile foştilor săi duşmani. domnule. întinzând mâna spre Wilkins. Către prânz au venit în mănăstire acei războinici care porniseră in urmărirea lui Roulin. doi oameni îmbrăcaţi în haine ponosite. îmi aduc aminte. pentru a le da de veste că între apaşii Chiricahua si indienii Marikopas avea să fie pace. — Puteţi să vă odihniţi la adăpostul copacilor! zise bătrâna. — Fiindcă va ploua curând şi aş prefera să îmi petrec noaptea într-o odaie. replică Leflor. împreună cu tatăl ei. Un grup format din albi şi indieni plecă în tabăra războinicilor lui Săgeată de fier. domnule. dar şi câţiva apaşi chirikahua. Old Firehand îl privi pe Wilkins şi era limpede că tatăl Palomei voia să desluşească misterul legat de nepotul său. ostaticii lui Old Firehand. Te supără şi vrei să scapi de el mai iute. mai ales că pacea încheiată cu războinicii Marikopas le aducea apaşilor Chiricaua mari avantaje. Aceşti doi albi au dispărut fără urmă. fiindcă în apropierea Apei Albastre se zăriră trei călăreţi. pentru ca acolo să-i aştepte pe ceilalţi. Nu-mi prea plac mie călugării! — Nici vorbă de călugări. După aceea. Amândoi erau tineri. Unul dintre ei îi spuse lui Old Firehand că merseseră pe urmele Omului de argint până la Fort Grant. de unde avea să plece c u diligenţa la Graniţe Station. — E bogată? vru să afle Leflor. — Şi mai avem mult până la mănăstire? — Nu. Nu era de presupus că mănăstirea de la Apa Albastră avea să fie atacată.

domnule. drept care. domn cu acest nume. —Ehei! Despre trei vânători demni de toată cinstea! replică Rothe. de ei se îngrijesc indienii. Mai mult decât atât. Rothe îi privi unml pe cei trei albi şi apoi întrebă: Vreţi să rămâneţi aici peste noapte. care. domnule. fără a rosti niciun cuvânt şi apoi toţi trei îl urmară pe Rothe. Leflor ar fi vrut să plece şi nu găsea un pretext potrivit. Am onoarea să fiu găzda aici până ce se va întoarce domnul căruia îi aparţine acum această manăstire. nu am mai avut ocazia de a pune piciorul In vreo aşezare! — N-am vrut să vă jignesc! explică Rothe. Dick Stone şi Will Parker! Ştiţi. dar Old Firehand a spus că acest alb. Am spus domni. atâta tot. eu nu sunt stapanul acestei case şi trebuie să fiu atent pe cine primesc aici. Leflor se înclină respectuos înaintea doamnelor şi spuse: — Numele meu este Litton! Soţia şi cumnata fostului pădurar zâmbiră. domnule! — Acum. nici vorbă! exclamă Leflor. domnule. zâmbind. — Da. să prind de veste că sunteţi un om de încre-lere al lui Walker. de unde or să plece cu diligenta la Graniţe Station. Soţia mea îi duce mancare unui ostatic. După câteva minute se arătă şi fostul pădurar. nu vă luaţi după veşmintele noastre! spuse Leflor. domnule? Fostul pădurar povesti tot ce ştia. soţia şi cumnata fostului pădurar aduseră de mâncare şi de băut domnului Litton". Leflor duse instinctiv mâna la piept. Leflor îl întrebă pe Rothe. Dumneavoastră unde o să dormiţi? — Nu vă faceţi griji. Era foarte nervos şi îşi strângea armăsarul între pulpe. Aşa este. Sunt ostenit. Am 1/luitit. care se află în Arkansas. dar de fapt îi examina pe cei trei albi. domnule. domnul „Litton" încercă rând pe rând cheile pe care le avea în mână şi o găsi. I )e ce? întrebă Leflor. De aceea îl întrebă pe fostul pădurar: Doamna le duce mâncare celor ce mă însoţesc? —Nu. Domnul „Litton" hotărî că trebuie să-l elibereze pe ostatic. un alb. domnule? Văd că sunteţi neliniştit! — Oh. Deşi îl căuta de multă vreme pe tatăl Palomei. ce avea următorul conţinut: „Veniţi numaidecât la mine! Am să vă comunic lucruri însemnate! Acum eu mă numesc Zennort şi am o casă în Sierra Prieta. Abia se făcuse miezul nopţ. străduindu-se din răsputeri să zambească. întocmai! — Nu cunosc niciun — Tânăra domnişoară va ajunge mai întâi la Deming. zise fostul pădurar. zâmbind. domnule. Rothe îi arătă cheile celulelor din pivniţă. Old Firehand şi ceilalţi au plecat pe urmele lui musiu Roulin şi vă mai pot spune că vor să-l găsească pe varul lui domn Wilkins. chiar în odaia în care se găsea Leflor. netrebnicul ' utat pe bandiţi să pătrundă în această casă. Oh. Fostul pădurar îi lăsă pe cei doi bărbaţi. replică fostul pădurar. domnule? vru să afle Leflor. Nu aveţi cum să-l deranjaţi. despre M i r vorbesc eu. făcându-se alb ca varul. vă eliberez pentru că aşa vreau eu! veni numaidecât răspunsul.32 KarlMay " 95 Cei trei urmară îndemnul indiencei şi apoi aşteptară.oare asta sunteţi? -Oh. Dick Stone şi Will Parker!" gândi Leflor. fostul pădurar îl întrebă pe leflor: S-a întâmplat ceva. Haideţi. când Leflor luă cheile din cui şi coborî în pivniţă. . Acestea erau agăţate într-un cui. Gânditi-va că. zicând: — Sperăm că vă veţi simţi bine aici. în curtea aşezământului se afla un războinic indian. — Despre cine vorbiţi.Oh. Hm! Din păcate oamenii care s-au aflat i n această casă au plecat! Mare păcat! Aţi fi avut prilejul să auziţi o grămadă de poveşti. Nu. — Pe domnul Wilkins? întrebă Rothe.. — Dar nu vă cunosc! — Nici eu nu vă cunosc. — Aşa? — Da. Hm! Aveţi dreptate. domnule! Regret că nu am avut prilejul de a-i întâlni pe Sam Hawkens. nu. cu prefăcută indiferenţă: — Cine este acel Walker despre care aţi pomenit. vrând să lase impresia că era calm. îl lămuri fostul pădurar. Izbutind cu greu să îşi stăpânească spaima care-l cuprinsese. — Nu. Poate pentru că el este un om de încredere al unui anume Walker. a venit vremea să vă lăsăm pentru a vă putea odihni aşa cum se cuvine! Când se văzu singur. în orice caz nimeni nu trebuia să-i afle numele şi de aceea le spuse în şoaptă călăuzelor sale: — Oamenii de-aici nu trebuie să afle care este numele meu! N u am încredere în ei. Aţi auzit de dumnealui? Aţi spus cumva Wilkins? întrebă Leflor. Acolo se aflau soţia. am auzit povestindu-se multe despre ei şi aş fi vrut să-i cunosc! Dar încotro au plecat? Rothe îi povesti absolut totul lui Leflor. pălind. -— Să vă arăt odaia în care vă puteţi odihni? întrebă Rothe. pretinzând că era tare obosit. că v-aţi prezentat. domnul „Litton" hotărî că trebuia să-l elibereze cu orice preţ pe ostatic. de ceva vreme. Dar îmi povesteaţi că Jack Sângerosul şi oamenii săi au fost | i pe mâna indienilor Marikopas. trebuie să rămână aici. E un indian? vru să ştie Leflor. domnilor? Nu aş vrea să impusc nişte domni din această veche mănăstire. aşa că nu vreau să ştie cum mă numesc! Aţi înţeles? Cele două călăuze dădură din cap. mai precis în apropierea oraşului Prescott. fără a uita să-i spună: — Nu . încet. zâmbind. Deşi era întuneric. — Ce s-a întâmplat. Avem două odăi chiar la etajul ăsta. Calul necheză şi se învârti în cerc. nu-i nimic! replică Leflor. domnule Litton? Văd că sunteţi palid! . Acolo are să-i aştepte pe ceilalţi împreună cu tatăl ei. aveţi un ostatic aici? Da. Ştiţi. ceru să i se arate odaia în care se putea odihni.Nu. zău aşa! Parcă aţi fi venit la un han! O să dormiţi chiar în această încăpere! — Nu se poate! replică Leflor. Dick Stone şi Will Parker! „Sam Hawkens. „Mai bine că au plecat!" Văzând că se făcuse alb ca varul. De aceea am luat hotărârea de a vă elibera. Leflor se bucura acum că ajunsese în casa celui pe care-l căuta de atâta vreme. da! Domnul Sam Hawkens. pe cea potrivită. care-l însoţiseră pe Leflor. stimate domnule Litton! replică fostul pădurar.. dar şi pe un anume Martin Adler. dar vreau să vă scot de-aici! Pot să vă ipun că pe Walker îl ştiu de multă vreme! Am pus la cale nişte afaceri împreună cu el şi acum aş vrea să-l găsesc! Am ajuns aici din întâmplare şi am aflat că dumneavoastră sunteţi închis în pivniţa asta. Vedeţi. cumnata şi fiul fostului pădurar. Fără a mai sta pe gânduri. — Domnul Wilkins e chiar din Wilkinsfield! spuse Rothe. Alături de ele este fiul meu. Acesta dădea impresiă ca este foarte preocupat de armăsarul său. se cuvine să ştiţi că numele meu este Rothe. nu îi fu greu să găsească celula în care se afla fostul valet Fiilorian. Ei. domnule? întrebă Leflor. Acesta observă că doamna Rothe luase un b i d o n şi ieşise din încăpere. Mă gândeam doar că nu aş vrea să-l deranjez pe domnul Wilkins. în buzunarul hainei pusese 6 scrisoare de la Walker. — Nu sunteţi stăpânul acestei case. şi astfel domnul „Litton" izbuti să afle unde anume se găsea ostaticul. domnule. în grija unor indieni şi îşi continuă drumul spre odaia sa. mai vorbiţi! Ieşiţi din celulă! şopti Leflor. de asemenea. Trebuie să ştiţi că eu am fost pădurar în Germania. Doamnele pe care le vedeţi aici sunt soţia şi cumnata mea. dar am auzit de un oraş Wilkinsfield. 1 — Nu ştiu. Auzind acest nume. mai precis domnul Wilkins. Deschise iute poarta de fier a celulei şi apoi şopti: — Ieşiţi! — Cine sunteţi? întrebă Fiilorian. Orice om din oraş vă poate spune unde se află locuinţa mea". Urmaţi-mă-n odaia mea! Veţi fi liber! — Walker v-a trimis? vru să ştie fostul valet. domnule! Dumnealui nu este acasă! V-aş ruga să descălecaţi şi să aveţi amabilitatea de a mă urma! Dacă la început fusese foarte speriat. în cele din urmă.

— Ce vrei? o întrebă cu asprime señorita Miranda. Unul din cioburi îi tăiase obrazul. Auzind ţipetele bietei femei. fnţă fără minte? izbucni stăpâna. dar noi doi vom porni către Prescott şi vom ajunge la Walker. care stătea pe bancă şi broda ceva. ce părea că vrea cu orice preţ să îmbrăţişeze cu Hi număratele sale crengi întreaga construcţie. Miranda întrebă. urcând pe coamele munţilor şi coborând în văi. — Frumos! Călăuzele dumneavoastră vă trag pe sfoară. Călăuzele au să v-aştepte. domnule! gemu Fiilorian. Acum clădirea avea ferestre din sticlă şi era unit ă de o poartă mare. de încântătoarea domnişoară se apropie o negresă tânără. zâmbind cu răutate. în curte se aflau mai .. Cât spusese toate acestea. Acum biată Milly cu un ochi numai vede! Missis nu bună este cu biată Milly! — Ceee? Cuuum? îndrăzneşti? izbucni Miranda.33 KarlMay " 95 — Oh. învelită în plante agăţătoaVe. oh! gemu negresa. l măra.. sediul l. Apoi IJlingea în pădure. negresa tânără ţinuse mâinile la spate. arătându-i stăpânei sale trei cioburi mari. Când vreţi să porniţi la drum? — îndată ce se ivesc zorile... fostul pădurar coborî în pivniţa mănăstirii fl descoperi cu groază că ostaticul lui Old Firehand se făcuse nevăzut : Tot atunci călăuzele domnului „Litton" aşteptau în zadar ca omul care îi angajase să le aducă armăsar furaţi de un ins ce pândise I tufişuri.1 bănci. Cum stătea pe bancă. î n curte se H i un stejar uriaş. Cum se întâmplă în ase-tneea cazuri. vă dezlegaţi şi eu trag lasoul. care-i foarte frumos. era frumoasă. Descălecaţi pentru a admira priveliştea. în schimb. întocmai. oraşul şi împrejurimile sale se umpluseră de tot soiul i indivizi care nu inspirau încredere. era.i administrative teritoriale. 1 11 i n vreţi să ajungeţi la Prescott? — La dracu'! N-am cal! — Iar eu n -am cum să vă fac rost de unul. Cred că sunteţi un om I M gat. Pe una dintre ele stătea o tânără domnişoară de cel . că era una dintre farfurle cele bune? Poftim! Fără să mai stea pe gânduri. un negru tânăr se apropie numai decât de ea şi o întrebă: — Buna Milly ce a păţit? —Missis aruncat cioburi în ochi la Milly! se tângui negresa. Nu prea cred ■ că amabilele dumneavoastră călăuze nu cunoşteau drumul care duce dincolo de munţ ăştia. Nu vezi. în apropierea oraşului se descor i iseră zăcăminte bogate de aur şi argint. când mi se aduce mâncare şi apă. Trebuie să vă spun totuşi că un i un ca mine nu-i de lepădat! — Aşa nădăjduiesc şi eu. Mă scoateţi dintr-o mare încurcă-iniă şi am să vă fiu veşnic recunoscător. îm pingând-o pe uşa casei impunătoare. Aici sunt cioburile... Unde ţi-a fost capul? Unde ţi-au fost och? Dă-mi cioburile! Negresa îi întinse cioburile.. veţi ajunge pe un mic platou. domnul „Litton" plecă împreună cu cele două călău/c ale sale. domnule! spuse Leflor. lsiul valet întrebă: — Vreţi să ajungeţi la Prescott? — Da. stăpâna îi aruncă negresei cioburile-n faţă. având grijă să-i mulţumească lui Rothe pentru găzduire. I rumul care ieşea din Prescott şi mergea spre nord-vest trecea (li lângă mai multe colibe ce aparţineau căutătorilor de aur. 'rasul se află în apropierea lui Hassayampa River. Fiţi cu băgare de seamă! — Nicio grijă.l i douăzeci şi cinci de ani. dar în trăsăturile ei se puteau desluşi obrăznicia şi ui dri a nemăsurată. — Missis bună să fie cu Milly! zise negresa. dar farfurie lunecat din mână şi am spart.. chiar lin l e frumoasă. Eu. îndrăzneşti să-mi spui că nu sunt bună cu tine? Treci în casă! Frumoasa stăpână continua să o lovească pe tânăra negresă. i. spunându-le călăuzelor că porniţi în urmărirea mea. Milly dădu un ţipăt şi îşi acoperi faţa cu mâinile. înroşiiindu-se de supărare: — Ce treabă ai avut cu farfuria aia? — Milly ai tăiat pâine pentru missis şi ai pus pe farfurie. — Oh. fără a face niciun zgomot. — Nu poţi să f atentă. capitala ţinutului Yavapai din statul Arizona. înaintea unei construcţ masive. Netrebnic ăştia de-aici vor vedea că am dispărut abia după-amiaza. dar haideţi să nu mai pierdem vremea! Să mergem în i u l a ia mea! După ce Leflor şi Fiilorian ajunseră în camera pe care Rothe ivusese amabilitatea de a i-o pune la dispoziţie domnului „Litton". Milly ai spart un farfurie. încet. Un altul îi intrase-n ochi.. Am două călăuze. — Walker trebuie să afle că Old Firehand îl caută! Trebuie să-i apun cum stau lucrurile! — Uşurel. Peste două ceasuri. n-am nimic. domn l e . tremurând şi apoi şopti: — Oh... care ■ i \isc pe vremuri drept cazarmă şi fort pentru militar ce luptaseră împotriva indienilor. proasto. domnule.. cel puţin nu aici! Vom pleca spre Silver City. Eu am să fiu ascuns între tufişuri şi o să fur ca călăuzelor. Dar cum vreţi să ieşiţi de-aici? — Pe poartă nu pot ieşi în niciun caz! — Aveţi dreptate! Poarta e încuiată şi cred că în curte se află câţiva indieni care fac de strajă. domnule! Vă veţi lega cu lasoul meu. înseamnă că aţi făcut un ocol. — O să ies pe fereastra asta! — Foarte bine. Apoi le aduse numaidecât în faţă. răspunse negresa. în cele din urmă. i "i SEÑORITA MIRANDA Frumoasa domnişoară era señorita Miranda. îndată ce aţi ajuns în curte. apoi vom ajunge în San Carlos şi după aceea n i l'hoenix. missisl Să nu baţi biata Milly! — Să nu te bat! exclamă señorita Miranda.' 11 a se opri.11. Dumneavoastră veţi sări numaidecât în şa. O să pornesc spre Silver City şi dumneavoastră veţi face acelaşi lucru! La două ceasuri după ce aţi plecat de-aici. la Prescott. Ei? Ce spuneţi de planul meu. Legaţi lasoul de masă.. în n mea în care se petrec întâmplările pe care le povestim. Fiilorian alias Bill Newton dispăru în noapte. Dacă aţi ajuns aici. . în zori. care se varsă In kio Gila.. L rescott. — Atunci eu trebuie să plec mai curând.. lăsând och în pământ. Acum biată Milly cu un ochi nu mai vede! — Arată! îi ceru negrul. zâmbind. domnule? — E minunat! replică Leflor. astfel încât sa nu fie nevoie să ţineţi de el în vreme ce eu cobor în curte. Călăuzele pe care le av*ţi vor descăleca şi ele. uşurel! îl domoli Leflor pe fostul valet.

negrul părăsi încăperea şi urcă la etaj. haideţi să ne retragem într-o tnineră! — Poftiţi.. domnule! zise Fiilorian. — Trebuie să aştepţi până când cheia din nou aici este! şopti Zeus. Din păcate. ca pentru sine. — Nu. ci se strecură cu grijă în odaia în care îl aştepta Milly.Mincinosule! tună Miranda. acoperindu-şi faţa cu mâinile. Zeus pătrunse tiptil în odaia señoritei Miranda şi se apropie de micul birou în sertarul căruia ar fi trebuit să se găsească ban. ai visat! exclamă negresa.cigaş este! în curte se auzi tropot de cai. O să le venim de hac netrebnicilor! . netrebnica asta de Milly mi-a spart loată vesela. Vă rog. El va veni aici împreună cu Winnetou. Leflor şi Fiilorian descălecară numaidecât. Planul lui a dat greş! — Cuuum? întrebă Walker alias Zennort. dar missis Miranda şi Zennort ucigaşi sunt! — Oh.nvăţ eu minte! Spunând aceste cuvinte. — Zeus nu ai visat! Zeus ai auzit! Zeus nu rămâne la stăpân care . replică acesta. Sam Hawkens. domnule Leflor? întrebă Walker alias /. dar nu-ţi pasă dacă e bogat? — Ba da. Milly fugi după el. o să bem din pantof şi o nil mâncăm în palmă! Şi când am vrut s-o pedepsesc. care se aflau chiar la par-i' i ui clădir. Bill? — Numai Jack Sângerosul e de vină. da! Adevărat este! exclamă negrul.. pricep! Acolo l-aţi întâlnit pe Bill Newton! — Acolo l-am întâlnit. Cheia nu ai fost la sertar. — La dracu'! izbucni Walker. dar Zeus sări imediat în picioare şi plecă cu paşi repezi spre odăile slugilor. cu hotărâre. — La dracu'! exclamă Walker din nou.. zicând: —Missis nu trebuie baţi la Milly! Milly acum cu un ochi nu mai vede! Dacă Milly ai spart farfurie. Zeus! exclamă Milly. erau! zise fostul valet. După tine un bărbal trebuie să fie frumos! Doar asta contează! — Bineînţeles! răspunse Miranda. iar ca lor erau morţi de iBteneală. foarte bine! zise Milly. Dick Stone. Era atât de frumos! — Frumos! exclamă Zennort.Nu spus răzbun! exclamă negrul. Will Parker şi. domnule Leflor! zise Zennort. dar rămase locului când auzi glasul lui Zennort. Cel strigat apăru îndată şi întrebă. kgrijorat. decât unul bogat şi urât! — Hm! A fost tandru cu tine. • •ni se Milly se aplecă deasupra lui. Miranda veni şi ea în urma t clor doi oaspeţi neaşteptaţi. a îndrăznit să m. Cred că acum niciunul dintre ei nu se mai află-n viaţă! — Dar indien Marikopas erau aliaţ noştri! — Erau. Nu m-ai ameninţat? Nu ai spus in i ă ai să te răzbuni? .i ameninţe! missis Miranda şi dai înapoi la biet om al cui bani sunt! Fără a mai sta pe gânduri. mult bani! — Nu furat bani. atunci ea plătim farfurie. în care i a nevoit să locuiască. — Dumneavoastră aici. *— Ostatic? La dracu'! Ce s-a întâmplat. Zeus. da. Leflor şi Fiilorian se aşezară pe două scaune. N-a fost deloc tandru şi eu mi-am dat toată osteneala! El era rece ca gheaţa. ascultă! Miranda auzise clopotul de la poartă. bătând fericită din palme. Jack şi tovarăşii lui au fost daţi cu toţ pe mâna indienilor Marikopas. Leflor îi spuse ce izbutise să afle de la Rothe. Zeus iei bani de la — Zeus nu eşti hoţ. mulţumit. După • Iteva clipe de tăcere. — Ei. Cred că era îndrăgostit de altcineva. Cei doi călăreţi erau foarte obosiţi. în odaie.Neplăcut? Nu! Dar de ce întrebaţi? — Atunci e foarte bine! — Hm! îmi daţi de gândit. dar missis nu mai bate la Milly! Asta era prea mult pentru nobila Miranda! Frumoasa fată sună ilintr-un clopoţel. ba mai mult decât atât. tânăra negresă îl întrebă: — Zeus. Bill! — Nu sunt nebun şi pot să vă spun că şi Roulin va veni. Apoi se întoarse spre Miranda. încoace! — Ah! Aş da orice să mai aud şi o veste bună! Pentru a-l mai linişti pe Walker. nu furat! o linişti negrul. [ — Eu însă trebuie să vă spun câteva lucruri foarte importante. Doi călăreţi se apropiară de impo zanta clădire. Era ostatic. Bietul prăbuşi numaidecât la pământ. señor Zennort! izbucni preafrumoasa señorita. replică negrul. bani ai luat? — Nu ai luat. „minunatul" domn Bill Newton. iar domnul „Litton" îi •. între timp au făcut pace cu netrebnic ăia de apaşi! — La naiba! — Şi asta nu e tot! Wilkins va veni aici! — Wilkins? Care Wilkins? vru să afle Walker. — Foarte bine. Milly. Acum Zeus nu eşti hoţ! Karl 116 JVLay — Cum? A avut îndrăzneala de a te ameninţa? izbucni Zennort. poftiţi! Fiilorian şi Leflor îl urmară pe Walker.. domnule Walker.. replică fostul valet. Din gură şi din nas îi curgea linge. — Aşa. I — Ah. Toate camerele aflate aici dădeau spre un balcon lung. Zeus nu ai ameninţat! se apără negrul. Leflor îl întrebă pe Walker: — Vi s-a întâmplat ceva neplăcut în ultima vreme? . deloc! exclamă Miranda. Old Firehand. unde să l n i tem sta de vorbă în linişte. Când ajunse în odaia mică. — Oh. •— Wilkins din Wilkinsfield. Zennort îl lovi pe negru cu pumn. Eşti nebun. — Este adevărat că v-am chemat aici pentru o treabă ce nu MI portă amânare. care-i spunea Mirandei: — A meritat să moară! — Cine murit? se întrebă negrul. vădit nemulţumită. domule Walker. în şoaptă. plimbându-se nervos prin odaie. i . — Bine. Zeus tragi cu urechea! — Păcat de el! replică señorita Miranda. — Nu furat. Te rog să Blă aperi de aceste best! Uite. Acum era momentul ca negrul să se facă nevăzut şi nu mai pierdu nicio clipă. a apărut negrul asia şi mi-a cerut socoteală.34 KarlMay " 95 Milly îşi descoperi faţa şi negrul o privi îngrozit. Zennort! zise Leflor. nu-i aşa? întrebă Zennort.|uise lui Walker: — Cred că s-ar cuveni să ne retragem într-o odaie. lăsând să se zărească mai multe slugi. Zeus îi spus tinerei negrese. coborând în curte. — Am găsit! exclamă Walker.. care ai dat bacşiş bun la Zeus.. sertarul era încuiat şi cheia lipsea. Wilkins este tatăl Porumbiţei Pădur.ire se retraseră însă numaidecât. strigând: — Señor Zennort! Se deschiseră câteva uşi. — Nu. oh! Ce vorbit la Zeus? — Da. — Ei da. scrâşnind: [ — Gata! Zeus fuge! Zeus nu mai stă aici să batjocoreşti la el missis Miranda şi Zennort! Zeus ia bani. zise Walker alias /cnnort. însă prefer mai curând un bărbat frumos şi sărac. dar să lăsăm asta! A murit din păcate şi. nevenindu-i să-şi creadă urechilor. i u glas mieros: — Ce s-a întâmplat. Zeus? Ai ameninţat-o pe señorita Miranda? Lasă că i. Zeus numai ai rugat la missis să nu bate la biet Milly! . probabil. îndată ce îl zări. Ei ai omorât la bun maşter Arthur. — Trebuie să ştiţi că venim de la Apa Albastră. Apoi dădu să iasă din camera frumoasei domnişoare. domnule. cu dispreţ. Cei doi erau Leflor şi fostul valet. spuse Fiilorian. dar nu sunt chiar atât de grăbit. preascumpă Miranda? — Oh. Dacă lucrurile continuă astfel.cnnort.

dacă aş 11 fost în locul dumneavoastră. aşezându-se. r — Prea bine! Alfonso are să vă însoţească! Newton şi Alfonso ieşiră din cameră. h.. îl cunoaşteţi? L-aţi văzut vreodată? — Nu. — Vă asigur că veţi avea o mare surpriză. — Şi ce aveţi de gând cu ea? — încă nu ştiu. Cred că suntem chit şi mai cred că nu aveţi ce să-mi reproşiiaţi! — Nu aţi izbutit să faceţi ceea ce v-aţi propus! exclamă Walker. Leflor sări în picioare. zâmbind. dar noi le vom veni de hac! Nu noi o să fim cei atacaţi. aţi fost la Apa Albastră împreună cu indien Marikopas? . Ştiam prea bine că netrebnic H m vor să pună mâna pe mine. Ştiţi doar că pe vremuri am cerut mâna domnişoarei Wilkins.Desigur. — Ce ziceţi.35 KarlMay " 95 — Şi cum o să facem? vru să ştie Leflor. in sfârşit. — Foarte bine! Vom porni şi noi într-acolo! hotărî Walker alias Zennort. ce vă supăraţi aşa.. liunnule Roulin! zise Walker. domnule? — Despre asta vă voi povesti mai târziu! replică Walker. Am greşit cumva? — Bineînţeles. aruncându-i lui Bill Newton o privm scurtă şi plină de înţeles. Uşa se deschise şi în cameră intră Roulin. dacă domnişoara Almy Wilkins se va afla în mâinile noastre. învârtindu-mă vreme-n cerc. în afară de asta. domnule. — Ce idee bună! Ce idee minunată! exclamă Leflor. tăios. . ca să-i duc de nas. Tu trebuie să i şi ar trebui să mă cunoşti! — Nu am onoarea dea vă cunoaşte. zâmbind cu răutate. ocazia de a mă răzbuna pe ea! — Deci vreţi să mă însoţiţi? — Bineînţeles. — Nici dumneavoastră! replică Roulin. cred că au aflat unde locuiesc. i spun. Prin acest gest. „onorabilul domn" voia să-i dea de înţeles lui Roulin că fostul valet nu se bucura de încrederea sa. — Pe Roulin? — întocmai. Cu ce drept se amestecă netrebnicul ăsta în treburile noastre? — Da. domnule Roulin? Doar se poate întâmpla oricui să fie nervos. nu aş fi plecat atât de iute de la Apa Albastră. zicând: — La dracu'! Numai Old Firehand e vinovat de toate câte s-au lAmplat. — Aşa? întrebă Walker. sec. sec. — Nu aţi spus chiar dumneavoastră că domnişoara Almy Wilkins este în drum spre Graniţe Station? — Ba da. Oricum. domnule! spuse Roulin.Nu vă faceţi griji. Desigur. când miam dat una că eram urmărit. asemănarea! Asemănarea este uluitoare! izbuti să spună leilor. domnule Leflor. replică Walker. vinctou şi ceilalţi mă vor ajunge din urmă atât de curând. aţi făcut mare greşeală venind aici! în acest fel i-aţi adus încoace pe urmări-llini dumneavoastră! Ştiţi prea bine că netrebnicilor ălora nu le poate scăpa nicio "una! replică Roulin. pot vorbi de faţă cu toate persoanele care se află aici? — Da. Pricepând numaidecât cum stăteau lucrurile. Am încercat să-i derutez. — Asta mă bucură. — Desigur. îmi datoraţi foarte mult! îmi datoraţi totul! — Şi dumneavoastră îmi datoraţi multe. Omul de arg: spuse lui Walker alias Zennort: — Mai întâi mi-aş îngădui să vă dau un sfat: trimiteţi îndatl oameniii care să stea la pândă. Deocamdată am de vorbit cu domnul Roulin! Ia spuneţi-mi. Sunteţi gata să ItQţi la pândă pentru a ne spune când vin Old Firehand.. se apropie de Omul de argint şi exclamă: — Cerule! Oare morţ învie? Arthur Wilkins! Tu eşti! — Nu am onoarea de a fi domnul Arthur Wilkins! zise Roulin. Văd că sunteţi prost dispus. Roulin. nu mi-am închipuit că Old Firehand. domnule Newton? întrebă Walker. Cred că nu avem dreptul să ne facem repRoşuri unul altuia. Acum voi avea. H 119 118 K a JVÎay rl — Tocmai această asemănare v-a fost de mare folos. domnule Walker! spuse Leflor. dai Walker îl apucă de braţ şi îi spuse: — Ei. mirat.. luaţi loc. Aşa? întrebă Roulin. domnule Roulin! exclamă Walker alias Zennort. domnule! replică fostul valet. roşiiind de furie. domnule Roulin. domnule! zise Walker. — Credeţi că vor veni atât de curând? întrebă Walker. tăios. deşi v-am chemat aici pentru a vă da o veste l are nu vă va fi pe plac. /Ambind cu dispreţ. dar vom mai vedea. — Hm! Vom vedea! Walker se apropie de fereastră şi spuse: — Alfonso. domnule Walker! — Nu eşti Arthur Wilkins? întrebă Leflor. domnule! zise Walker. Winnetou i i eilalţi? — Cu acelaşi drept cu care noi ne amestecăm în treburile lui. Omul de argint întoarse spatele şi dădu să iasă din cameră. Nu Irebuia decât să ajungă în Valea Morţ pentru a pune mâna pe niuc! . — Are vreo legătură cu domnul Wilkins din Wilkinsfield? — Da. Am făcut un ocol mare.—Dar. Pot vorbi? Vreau s . aşa am spus. mă rog! zise Roulin. domnule! spuse Fiilorian alias Bill Newton. senorl spuse Roulin. Oricum. a ajuns aici şi-l aduce cu el pe. — Ei vor veni încoace. dar am fost refuzat. Abia dacă U-t usc o zi de când plecasem de la Apa Albastră. Vieţile noastre se l. — Şi dumneavoastră aţi greşit când l-aţi trimis pe Jack Sângerosul la vechea mănăstire de lângă Apa Albastră. Cred că o să fim stăpâni pe s i i uaţie. ci ei! — Nu înţeleg! exclamă Leflor. — Sunt pe urmele mele.i în mâinile dumneavoastră. unul dintre oamenii mei. Duşman pot sosi aici în orice moment. aşa că am să plec! Nu suni obişnuit să fiu mustrat precum o slugă. Luaţi loc. Atunci trebuie să plecaţi cât mai Gurând. Vreţi să puneţi mâna pe fată? — întocmai. vă rog! — Mă rog. dar nu cred că Winnetou sau Old Firehand se vor ia duşi de nas. pentru a ne'da de ştire când se apropie duşman. care era însoţit de Alfonso. enervat. — Cum aşa. domnule Roulin! mul de argint istorisi întâmplările petrecute la vechea " n stire de la apa albastră şi încheie. De aceea am plecat de-acolo cât de 'pede am putut. şi Walker îi spuse Omului li argint: — Ei. acum ne puteţi povesti totul. domnule Leflor. Nu cred că aţi izbutit! replică Walker.

printr-o operaţiune de vânzare-cumpărare! — Oho! Ce mai operaţiune! Ce mai tranzacţie! exclamă Roulin. Ei. Arthur a nvut atâta încredere în mine. aţi cumpărat-o. Roulin. pan .1 intrase la apă. domnule Roulin! Trebuie să vă spun că am o memorie foarte bună. domnule Walker.. domnule Walker! Oare aţi uitat lucrurile care s-au întâmplat în trecut? — Nu am uitat nimic. domnul Roulin.Uşurel.. Vă asigur că nu e nicio glumă! replică Walker. — Dar au murit! Au murit amândoi! exclamă Walker.. | -Şi? Şi Arthur Wilkins nu mi-a vândut plantaţia! [ — Lăsaţi glumele. plantaţia şi nişte poliţe pe care le semnase cândva bătrânul W ill ins. pălind. am venit la Wilkins-lli'lil şi am stat de vorbă cu dumneavoastră. cel mai puternic! Asta-i tot! — Dacă Arthur Wilkins e mort. Domnul Leflor nu a plătit nici măcar jumătate din valoarea planta ţiei! Asta trebuie să-i dea de gândit! Omul de argint se opri câteva clipe.. domnule? întrebă Walker. După ce s-au întâmplat toate acestea. uşurel! Eu am o mină de mercur.. — Deocamdată nu. — Bine dar. De aceea nu aţi ] înţeles mai nimic din ea.. . uluit. unde prietenul meu. Tocmai de aceea i-a trimis un răvaş domnului Leflor prin care îl rugam si I îmi facă o vizită.. zâmbind cu răutate. Dacă nu sunteţi de partea noastră. I-am vorbit domnului 1 1 iul in despre asemănarea sa cu Arthur Wilkins şi am hotărât să aflăm mai multe despre onorabilul domn. unde Nunn s-a dat drept Arthur Wilkins şi „mi-a vândut". stimate domn Leflor! M iranda zâmbi cu răutate. descotorosit? şopti Leflor. primejdia nu e atât de mare! Domnul Adler. Leflor era neliniştit. şi apoi continuă: — Ştie domnul Leflor cum aţi intrat în posesia plantaţiei? — Nu şi nici n-am să mă apuc acum s-o spun aşa. se opri înaintea lui Roulin.Bine. Da. a pornit în căutarea lui Arthur şi a ajuns !n Valea Morţ. I-am propus lânflrului domn Wilkins să facem o plimbare în Valea Morţ. nil 1 lăcut un mare serviciu şi l-a ucis pe Arthur. Aşa aţi ajuns dumnea• 1 a să cumpăraţi plantaţia.. — Oho. Am plecat apoi m împreună la Santa Fe. vea ajunge cerşetor! spuse Walker. îngroz! — Au murit. nu am de ce să mă mai leitl spuse Leflor. Eu nu mini un băieţandru pe care să-l ameninţaţi dumneavoastră! Sunt • h m în toată firea şi ştiu bine ce fac! — Luaţi — Atunci când i-aţi lăsat în viaţă pe Wilkins şi pe Adler nu aţi izbucni Walker. — Ce spuneţi.. Parcă se făcuse mai mic.. ca să spun i »i. aţi fi nevoit să renunţaţi la plantaţia din Wilkinsfield! I ^— Să renunţ? De ce să renunţ? Doar am plătit! Doar am cum-|i n i l -o! izbucni Leflor. uşurel! îi spuse Walker. încet: — Şi eu trebuie să cred toate acestea? — Chiar vă rog! exclamă Walker. onorabile domn Leflor! zise Walker. . Omul de argint. — Scrisoarea despre care vorbiţi putea ajunge în mâna unorl persoane care nu trebuiau să priceapă mare lucra. onorabile domn Leflor! spuse Walker. izbucnind în râs. — Dacă se află că tranzacţia încheiată între noi este ilegală. s-a dus dracului! Am trăil pe picior mare şi acum nu mai am decât plantaţia Wilkinsfield.. iar pe Wilkins n-am să-l uit niciodată! Dar să trecem la altceva. Dacă Arthur Wilkins ar mai fi în viaţă. Am avut eu motivele mele întemeiate pentru care nu i-am trimis pe cei doi pe lumea cealaltă! Walker alias Zennort îşi pierduse întru totul cumpătul. nu mi-am pierdut minţile. ca să zic aşa. triumfător. — Sunteţi nebun? — Nu. domnule. El se ipropie de Omul de argint şi îi spuse. Domnul Leflor ştie I însă prea bine cum a pus mâna pe plantaţia din Wilkinsfield. domnule Walker. Arthur Wilkins era un om "■Iul. domnule Roulin! Mi-aţi trimis o scrisoare din care vă mărturisesc faptul că nu am priceput mare lucra. replică.120 Karl . dar veţi deveni complicele meu! — Nici nu poate fi vorba de aşa ceva! izbucni Leflor... domnule Roulin! Ştiţi preţ bine că atunci întreaga afacere s-a desfăşurat între noi doi şi cred . spuse Roulin. fostul administrator I bătrânului Wilkins. dar toate acestea nu au nicio legătură cu. ei! De ce faceţi mutra asta! Doar nici dumneavoastră nu aveţi conştnţa curată şi nici nu sunteţi vreo domnişoară sensibilă.1 totul ar trebui să rămână şi de-acum încolo numai între noi doi! I — Aşa? Ce-aţi spune dumneavoastră. da. — La dracu'! — Ei.. Mai aveam un teren dar. domnule Walker? Şi dacă n-au murit? Walker se afla în culmea disperăr. pentru că bunul Arthur « i v iactele asupra sa. — Da. dar atunci aş fi sărac. sec. ci de la . domnule! exclamă Roulin. Roulin. „— S-a. pe loc! 1 le aţi pus vieţile în primejdie! mâinile de pe mine. domnule? îl întrebă Walker. Spuse încet: — Mie nu-mi pasă dacă Adler sau Arthur Wilkins mai sunt în iaţă sau nu! — Uşurel. cel mai şiret. prefăcându-se că nu a auzit întrebarea Im Walker. dad Arthur Wilkins ar veni în Wlkinsfield? — V-aţi pierdut minţile. în gura mardi zise Walker. Tare-aş vrea să ştiu şi eu ce motive Iţi avut să. sec. îi înlăluJ răm pe cei ce sunt duşman noştri! Viaţa e o luptă pe care o câştil cel mai inteligent. Astfel actele planta-| l r l (n Wilkinsfield au ajuns în mâinile lui. — Nu. l-a ucis? — Ce tot vorbiţi de crimă. iu începuse să exploateze o veche mină de mercur aflată acolo. aruncându-i o privire lui Leflor. domnule Roulin? — Dar dacă în Wilkinsfield şi-ar face apariţia şi domnul Adlcff continuă Omul de argint.ic! replică Walker. pe un ton ameninţător: — Om nebun! Ar trebui să vă tai gâtul chiar acum. iritat. s-a descotorosit de el. Puteam să punem la cale o afacere pe cinste.. cu profund dispreţ. care leşină îndată ce află vreo veste proastă! — Deci sunt. Wilkins şi Adler sunt încă-n viaţă! — Cuuum? Nu i-aţi ucis? întrebă Walker. domnule Walker! exclamă Roulin. complicele dumneavoastră! exclamă Leflor. dar nu de la Arthur Wilkins. Se plimba prin cameră prem un leu în cuşcă şi. — Atunci veţi pierde plantaţia din Wilkinsfield! replică Walker. m ce faceţi! bine că ţi . mercurul este deosebit de dăunător pentru om. — Şi prietenul dumneavoastră l-a ucis pe Arthur Wilkins? continuă Leflor. domnule! Aveţi de ce vă teme! exclamă Roulin. în cele din urmă. încât mi-a arătat chiar actele plan-|||lri. onorabile domn! exclamă Walker alias Zennort. sec. replică Omul de argint. — Atunci cred că a venit vremea ca domnul Leflor să afle totul! —Asta ar fi tare neplăcut pentru mine. care îl fixa cu un amestec de nelinişte şi mirare. M-am împrietenit cu el. uimit. n-are să vă fie deloc uşor! Leflor îşi sprijini capul în palme. Wilkins! replică Walker. iar Leflor întrebă. După o vreme... scrâşni Leflor.. stimate domn. zâmbind cu disprc(. Adică l-a.May 36 — Şi ce puteau să vă facă? Nimic! — Uitaţi că printre urmăritor mei s-ar putea afla şi Wilkins! — Oh. Deşi nu bănuia ce se întâmplase în trecut şi nici nu avea cum să ' presimtă ce se va întâmpla în vtor. Eu l-am Iul Al nit pe Wilkins în Santa Fe şi m-a uimit asemănarea lui izbitoare U Imnul meu prieten.. Vă temeţi cumva de Wilkins? — Desigur. Trag nădejde că nu vă bate gândul să vă sinucideţi! Oricum. — Şi pe mine m-aţi tras pe sfoară? — S-ar putea spune şi aşa.. sărac lipit pământului. domnule Walker. ba da. — Da.

Tânărul domn Wilkins munceşte pentru mine şi. — Tocmai de aceea aţi venit aici? întrebă Walker alias Zennort. să ştiţi! Hm! Nici eu nu am încredere în stimabilul domn Walker. în apă? se miră Leflor. 1 1 mdu-mi să-l ucid. scrâşnind. Adler şi Wilkins pot fuoj oricând şi atunci suntem pierduţi cu toţ! — Vă înşelaţi. Prost! exclamă Omul de argint. — Care. — Da. O să-mi pierd urma şi asta-i tot! Cât credeţi i mă va căuta netrebnicul ăla de Old Firehand? Plecăm la Graniţe ui ion. hotărât. Mai am un motiv pentru care i-am lăsat în viaţă pe Wilkins şi pe Adler. Netrebnic ăia. — — — Nu ne rămâne decât să plecăm! răspunse Walker. E destul de mare. nu avem timp! zise Walker. or să dea de urmele noastre şi asta nu e deloc bine. Tocmai de aceea am nit aici. nu voi face tot drumul călare. pe care le pot folosi oricând împotriva onorabilului domn Walker! — Lepădătură! exclamă Walker alias Zennort. Nu.Nici eu nu vreau să fiu prins! zise Bill Newton. — Oh. Eu nu am fost atât de prost încât să vă fac pe l'l . domnule. nu ştiţi totul. domnule Walker. rânjind • Oh. Dar vor porni pe urmele noastre! j — Desigur. stimate domn! spuse Roulin. Nu trecu uit şi în cameră intrară Alfonso şi Bill Newton. E bună vorba asta. — Prost. Winnetou sau Wilkins! . am venit pentru a vă cere ajutorul! — Adică dumneavoastră faceţi tot felul de neghiob şi acum niţi aici pentru a-mi cere ajutorul? Walker ar mai fi spus ceva. 'ni 124 stea în cale. Vom m u if. Nu am de gând 11 enunţ la tot ce-i aici. zâmbind cu răutate. domnule! replică Walker. De aceea m-am gândit că Adler şi Wilkins pot fi două arm» teribile. Arthur Wilkins şi Adler nu sunt singur oameniii care muncesc pentru mine. Eu nu )l risca să ajung în mâinile lui Old Firehand. domnule Walker! spuse Roulin. Fostul valet îi spuse lui Walker că zăriseră şase călăreţi. punem mâna pe domnişoara Almy şi apoi mergem în Valea Morţ.May 37 Au. te rog să te linişteşti! îi spuse Miranda. — Domnule. stimate domn? întrebă fata. întocmai! în apă! spuse Walker. Munca îi istoveşte. dar nu aş putea niciodată să-i supun unei morţi lente şi chinuitoare! — în viaţă fiecare face precum crede că-i mai bine. au! spuse Roulin. Oricum.120 Karl . domnule Newton! zise Walker. Aşa cum stau Mi i mile acum. . nu este bine să ai deplină încredere într-un răufăcător. .Nu vă faceţi griji. care In încoace. vom folosi de barca mea. i — Dar în apă nu rămân urme. — Oamenii aceia se pricep să găsească urme! zise Leflor. dar nădejdea că vor mai putea vedea cândva lumina zilei şi se vor bucura de libertate îi ţine-n viaţă şi le dă putere. întrerupându-l pe Walker. trebuie să ştiţi că vă admir! spuse Miranda. domnule! spuse Omul de argint. nu! L-am pus la muncă pe domnul Arthur! Şi dacă fuge? întrebă Walker. domnule Walker! — Obişnuiţi să staţi de vorbă cu ei? ■— Asta nu vă priveşte. domnişoară. Nn am găsit oameniii care să muncească pentru mine şi iată că într-o I 'lmneavoastra l-aţi adus în Valea Morţ pe Arthur Wilkins. numai că nu vor pune mâna pe mine şi nici pe lmneavoastră! i. — Netrebnicule! tună Walker. Wilkins şi Adler ni pot fugi! diavol. Dacă am ea vreme. Da. în viaţă nu poţi fi decât bun sau râu! Cale de mijloc nu există! — Vă mulţumesc. — Ce facem? întrebă Roulin. sunt doar un om prudent! zise Omul de argint. domnule! N-are cum să fugă! exclamă l Imul de argint. Eu — Sunteţi sigur? — Absolut sigur.c călare numai până la Prescott. care nu să ajungă acolo în mai puţin de-un ceas. pe care-o aveţi aici! Oh. uimit. dar se auzi un tropot de cal. — Nu sunt o lepădătură. îndată ce vom ajunge acolo. O să-i înlăturăm pe toţi! Aşa puteţi vorbi doar dumneavoastră! izbucni Walker. domnule Roulin! Sunteţi dracul în persoană! exclamă ' obişnuiesc să-i ucid pe cei ce îndrăznesc să-mi ir. începu Omul de argint. Cred că vă i mic rău de frumuseţea asta de casă. frumoasă domnişoară! zise Roulin. Eu cred că dom nul Roulin este un om dintr-o bucată. v-aş spune eu câteva să le ţineţi minte! Ce se întâmplă că duşman noştri se duc acum în Valea Morţ? — Cred că asta şi fac. Miranda! exclamă Walker. nu primeşte mâncare şi apă! Dar Adler? Munceşte cot la cot cu domnul Arthur! zise Roulin. tăio| Oricum. Im a irage chiulul. vreau să vă amintesc faptul că duşman noştri pot sosi a| în orice moment şi nu avem timp de poveşti! — Din păcate. zâmbind. — Vedeţi.

Nu vreau să Vorbesc de Sam Hawkens. Dar de 1 c nu descălecaţi? De ce nu poftiţi? Avem odăi destule. Cred că domnul Zennorl ţi-a dat anumite instrucţiuni! — Nu. zâmbind.i avea grijă de toate în lipsa mea. replică Will. —1 în urmă cu două-trei ceasuri. spuse Alfonso. I Winnetou plecase de la Tutlish-to împreună cu Old Firehand. Doar am — Ce fel de instrucţiuni? Nu pricep. prin care îi dădea de înţeles că ar fi bine să mai zăboveasil puţin. — Şi eu sunt sigur că au fugit mâncând pământul. zise vestitul vânător. Sam Hawkens. într-una dintre camerele oferite oaspeţilor intrară Winnetou. domnule! Old Firehand vru să refuze. Ni|! le-a trebuit însă foarte mult pentru a-şi da seama că Omul de argifl voia să ajungă la locuinţa lui Walker. mă rog! spuse Old Firehand. îndată ce ajungem în apropiere de Gila Bend. fost aici toată ziua şi vă asigur că nu l-a căutat nimeni pe domnul Zennort. aveţi o barcă? întrebă Newton. vânător se aşezară pe pat. că. Nu-i plăcea deloc ideea de a lăsa în urmă tot i preţuia.. Dacă se află în casa lui idker. şi Parker ipusc: — Cred că netrebnic ăia doi şi-au luat tălpăşiţa. Da.ulire. — Abia aştept să văd ce faţă o să mai facă domnul Hopkins alias Walker alias Zennort când o să ne vadă! zise Hermann.i fi spus că veţi sosi aici? — Persoana care l-a căutat cu puţin timp în urmă! — Şi când ar fi urmat să sosească aici persoana despre care vorbiţi. care vin încoace. dragă Will. — Sigur că da. Apoi îşi I j s a r ă cu toţ patrupedele în grija lui Sam Hawkens şi intrară în I l. dar nu suntem de aceeaşi părere! spuse L'R K E. Hm! Aici se întâmplă ceva ciudat! Ce. M fugară. — Bine. dragă Dick? —Crezi că la aşa o casă mare este de-ajuns un singur servitor? — Hm! I )omnul Zennort locuieşte aici? întrebă Old Firehand. însă te-ar putea sili să le spui c e am de gând să fac! Miranda ezita. având grijă să înainteze prin pădure. dar irdcţi dumneavoastră că Old Firehand sau Winnetou se tem de U'V N sau de cineva? Vă spun eu. — Aşa? întrebă Old Firehand. cu prefăcută amabilitate. aşa cum am mai spus. Şi este acasă? continuă vânătorul. — Nu aş vrea să vă dau prea mult de lucru. înainte de a pleca la treburile sale. stimate domn! A plecat pe la ceasurile amiez. n-aveţi teamă. O să ne odihnim puţin. în aceste u d a i nu se găsea decât un pat din fier cu o saltea umplută cu paie. Dar ca nost 1 If — Oh. în spah vestitului vânător se afla Sam Hawkens. nu tcva! Oricum. astfl încât să nu fie zăriţi de Old Firehand şi de tovarăşii săi. — Nu aş putea să rămân? Mie nu-mi vor face rău! — Nu-ţi vor face rău. — De ce? vru să ştie tânărul Adlerhorst. domnule. stimate domn! Nici vorbă! Cine să . Alfonso le spuse musafirilor nrdoriţi: — Spălaţi-vă şi odihniţi-vă. — Mă rog. aici locuieşte! replică Alfonso. R zâmbind. aşa cred! spuse vânătorul. o masă. spuse vânătorul. stimate domn! Nu înţeleg ce vreţi să spuneţi! — Domnul Zennort trebuie să-ţi fi spus cum să ne întâmpini. dând din umeri: — Cine ştie ce o să se întâmple? Eu unul cred că n-o să-l vedem e Walker aşa de curând. omul de încre-di'ic al lui Walker. WinnflJ tou deschidea drumul. Old Firehand şi Hermann Adlerhorst. Dick Stone şi Will Parker. Aveţi tumva vreun ţarc? Ştiţi. Din păcate.a n e pe înserat! Cu siguranţă că se-ntoarce! Ce treabă aveţi cu l s u l . U I U M l n u este — Cine să dea în vileag planurile noastre? replică Walker. despre ce să ne vorbeşti şi mai ales despre ce i să nu vorbeşti! — Nu pricep! insistă Alfonso. — Pentru că n-o să-l găsim acasă. dar Winnetou îi aruncă o privi 1. zise Alfonso. domnilor! Vă voi da de ştire când iseşte domnul Zennort! Rămaşi singuri în odaia lor. I »upă ce fură poftiţi să intre în curtea mare. Cred că onorabilului domn Zennort i-a spus cineva că vom sosi aici! I — Că veţi sosi aici? Oh. zâmbind cu amărăciune. Nu este. ad . tragem barca la mal şi luăm diligenta până la Graniţe Station. eu pricep totul! replică Old Firehand. vom şti foarte curând cum stau lucrurile. un scaun. n-au decât să-şi pregătească armele şi să ne-aştepte! Mă iertaţi. — în urmă cu două-trei ceasuri? Oh. un ulcior cu apă proaspătă •a un lighean. domnul acasă.. — în schimb. Walker alias Zennort. cu glas CION. hotărât. surprins. stimate domn! replică numaidecât Alfonso. •11 operită cu o pătură. onorabile domn? întrebă Alfonso. — Oh. dacă-mi este îngăduit să vă-ntreb? A m dori să stăm puţin de vorbă cu el. Will Parker şi Hermann von Adlerhoi '. hotărât. nu! exclamă Alfonso. că pe mine însumi nici nu mă mai pun la socoteală. Am spus eu că vă înşelaţi! Domnul Zennort a plecat pe la amiază. — Nu? Cred că te înşeli! Trebuie să fi venit cineva aici! — Nu mă-nşel domnule. dar se . Mai umil decât atât.i Ajunseseră cu toţ la Fort Grant şi găsiseră urmele lui Roulin.ină la poartă. Old Firehand făcu i n semn discret prin care le dădea de înţeles lui Parker şi Stone să i lin. dacă ar fi nişte oameniii t scaun la cap. fericit că izbutea să-i ţină pe loc tocmai pe cei ce . în apă nu rămân urme. domnule.. în cealaltă. unde Alfonoso le puse la dispoziţie două odăi curate. onorabile domn. Minţi pentru câ aşa ţi-a poruncit stăpânul şi de aceea n-am să ţi-o iau în nume rău! — Nu mint. nu. V-aş Riga să mă urmaţi! Old Firehand îi chemă pe Will Parker şi pe Dick Stone. Acum se îndreptau cu toţ spre locuinţa răufăcătorului. Will! replică Stone. află ce avem noi de gând să facem? întrebă fostul valet. sunt de părere că şi-au luat demult zborul! Tu ce pui. Dar de ce să fugă? insistă Hermann. armăsar noştri sunt obişnuiţi să stea sub 1 erul liber. — N-o să-l găsim? Credeţi că Roulin a ajuns la el înaintea noastră? — Mda. dragă Dick? — Spun că s-ar putea să ai dreptate. — Desigur domnule. Miranda. I cum să te porţi cu noi. Eu ce-o să fac? — Vei veni cu noi! spuse Walker. Dick Stone. n-o să le dea prin cap că vrem să ajungem la Graniţe Station şi. Miranda i ceilalţi plecau în galop. — Şi eu? întrebă señorita Miranda. zise Old Firehand. . — Vei veni cu noi! repetă Walker. în întâmpinarea lor veni Alfonso. Alfonso va rămâne aici şi v. replică Stone. Mai ni un pic şi-ajungem. Vom — Şi dacă nemernic ăia. sau de I )u k Stone. aşa cum am avut onoarea a vă spune. — L-a căutat cineva? vru să ştie vestitul vânător.38 KarlMay 127 pluti pe Hassa-yampa River. zâmbind cu dispreţ. domnule! Zău că nu mint! spuse Alfonso. Acum trebuie să plecăm! Să nu mai pierdem vremea! Peste doar câteva minute. pentru a ajunge apoi pe Rio Gila. răspunse Walker. Wdl Parker replică. după care veneau Dick Storfl Will Parker şi Hermann von Adlerhorst.. Oricum. domnule! Are cine să se îngrijească de cl| spuse Alfonso. Roulin şi Walker ar fugi de-ar mânca pământul. urmat fiind de Old Firehand. 1acum cinci ceasuri. I e armăsar noştri se va îngriji domnul Sam 'Hawkens.1 fi vrut să pornească pe urmele stăpânului său.

. tânărul Adlerhorst îi aruinl o privire lui Old Firehand. Lui Hermann nici nu-i venea să creadă ce auzea şi se vedea că er| adânc mişcat. De unde vine? — Zeus ştie! Massa Leflor din Wilkinsfield este! — Aşa? Ei. dragă Zeus! — Massa Leflor nu ai venit singur! Nu. — Milly mult bun şi mult frumos este! îl asigură Zeus. dragă Zeus? — De ce? — Mai întâi massa bun să fie şi spuie la mine dacă aici sunt massa Winnetou şi massa Old Firehand. dar niciunul nu s-a bucurat de respectul meu! încântat de aceste cuvinte.. Vânătorul îşi dădu seama ce simţămin îl munceau acum pe Hermann şi hotărî că trebuia să porneasul numaidecât pe urmele răufăcătorilor. ce duse numaidecât arătătorul la gură. sunt aici. Zeus ai tras cu urechea pentru că massa Zennort ai bătut la Zeus şi la bun Milly! — Cine-i Milly? întrebă Sam. prietene! — Asta bine este. ce i-aş mai l i A n l i eu vreo câteva. Zău că eşti un om de ispravă! Am mai cunoscut eu negri. întrerupându-l pe Zeus. i atunci când a aflat că mi se zice Tshi-kone! Of. partner! Vrei să spui cumva partener? Da. — Oh! Ah! Asta foarte bine este! spuse negrul. — Oh.i ui vânător. dar. — Şi încotro porniţi? vru să ştie Alfonso. încet. Celelalte slugi. mă rog? — Mai întâi ai venit massa Leflor şi. Dar acest Bill Newton era ostatic la Apa Albastră! — Ai fost ostatic. micuţul vânător se duse glonţ la tovarăşii săi şi le istorisi tot ce aflase de la bunul Zeus.. slavă Domnului. — Cine-i Leflor? întrebă micuţul vânător. dragă Zeus? — Bill Newton? Nu cumva ai visat. negrul înălţă capul cu mândrie şi spuse: — Nu am trădat niciodată un om cinstit. — Oh. dacă nu mă-nşel! zise Hawkens. atunci va avea deosebita amabilitate de a ne aştepta. băiete! îl îndemnă micuţul vânător.. dar greu munceşte! La mina munceşte greu! — Aşa? Ia povesteşte-mi tu. dacă nu mă-nşel! replică vânătorul. — Ah.. dar nu găsise nimic şi de aceea hotărâse să intre în grajd. îl asigură Sam Hawkens. zise micuţul vânător. Când Old Firehand şi tovarăşii săi încălecară. dar Leflor ai eliberat! zise negrul. omule! Ai dreptate! zise micuţul vânător. Dar încotro au apucat-o şt cumva. —■ Se pare că vrei să-mi spui ceva. dacă nu mă-nşel. dar dacă vine domnul Zennort? — Dacă vine domnul Zennort. Zeus te cheamă! — Da. Massa Zennort ai spus să merge la pranite Station pentru luat ostatic la fată. Zeus tare deştept este! — Hm! Ce-or să se bucure ceilalţi când am să le spun tot ce-am aflat de la tine. este. Zeus numele meu este! replică negrul. P — Aşa? Cine-i Miranda asta. dragă Zeus! spuse micuţul vânător. dragă Zeus. Asta-i tot ce • i n . Roulin urmărit este şi mare sfat ai ţinut cu massa Zennort hotărâre ce e de făcut. — Dar de un anume Arthur Wilkins ai auzit vreodată? vru să ştie Sam. După ce îl asigură că nu-l va trăda. adică cei câţiva negri şi cele câteva ne-■fesc care se mai aflau în slujba domnişoarei Miranda primiseră de la Walker porunca de a nu se arăta. — Spune Zeus numaidecât! — Ei? — Mai târziu a venit massa Roulin. Fără a scoate un cuvânt. Răufăcătorul se temea că vreunul dintre slujitori ar fi putut să stea de vorbă cu oaspeţ nepoftiţi. spune. aşa cum şi noi l-am aşteptat pe dumnealui! iuse Old Firehand. — Aşa! Am priceput! Şi ce-ai auzit. . Doar massa nu trebuie trădat la mine! — Da. — Ai auzit! spuse negrul. dragă Zeus? E soţia lui Zennort? Nu nevasta este! Este. bucură-te. ca pentru sine. băiete? înciudat. bătân-du-l pe umăr pe negru. nu! Massa Bill Newton ai fost cu el! — Zeul nu ai visat! Zeus cunoşti la Bill Newton! Bill Newton vine de la loc numit Apa Albastră! — Aşa e. negr. unde dădu nas în nas cu un negru. — Ba nu! Zeus mai multe şt! — Spune. da! Asta vrei să zici Zeus! — Hm! Ce-o fi căutând o femeie în tovărăşia răufăcătorilor ălora? Asta Zeus nu şt. Buuun! Spune mai departe.. Zeus a avut ce-i povesti lui Sam. în şoaptă. De acolo cu barca ai plecat la Rio Gila! — Eşti un om de ispravă. part. Zeus ai vorbit cu massa Arthur! Massa Arthur ai fost un domn adevărat! — Şi unde este acum Arthur Wilkins? — Massa Arthur acum eşti mort! Ba nu! Ba nu eşti mort massa Arthur! Eşti viu. — Bine. Alfonso veni t o jfugă şi îi întrebă: — încotro aţi pornit. zâmbin — Acum? Dar nu vedeţi că mai e puţin şi începe să se întunc — Tocmai de aceea am vrea să ne plimbăm un pic. Zeus are de spus important la massa Hawkens! replică negrul. bătrâne Sam! spuse micuţul vânător.La naiba! De unde ştiu netrebnic ăia că domnişoara Wilkins I ile în Graniţe Station? pentru — Massa Massa Leflor ştiut de la om prost care ai rămas la Apa păzit la Bill Newton. replică negrul. Zeus cinstit este! Foarte cinstit este! — Carevasăzică. Micuţul vânător închise uşa grajdului şi întrebă: — Ce doreşte domnul cu pielea neagră ca abanosul? — Nume de la massa cum este? întrebă la rândul său negrul. Mai şt ceva? Mai ai să-mi spui ceva? — Zeus nu mai ai de spus la massa Hawkens.. . scrâşnind. Sam Hawkens căutase apă şi fân pentru patrupede. domnilor? —Am vrea să ne plimbăm puţin! replică Old Firehand. zise negrul. replică vesti. dragă Will! — Vrei să spui că şi-au luat cu toţ tălpăşiţa pentru a chema Ijutoare? întocmai asta vreau să spun! Se prea poate.. dragă Dick! I ick Stone intrase la bănuieli tocmai pentru că hu-l văzuse decât I Alfonso. Mă întreb numai dacă este important ce ai tu de spus. continuă Zeus. — Da. \Ilustră pentru Aha! Domnul Rothe a pălăvrăgit! Hm! Şi a mai îndrăznit să • i ' l . lăsând capul în pământ. Nu de alta.. asta Zeus şt! Ai plecat pe cal până la Prescott.39 KarlMay 127 — Auzi? btCe-i? — Cred că am căzut într-o capcană. m — Sam Hawkens. faceţi uneori din ţânţar armăsar. Dumnezeule! spuse micuţul Sam. — La dracu'! A izbutit să ajungă aici înaintea noastră! zise Haw-I rus. dacă ar fi aici! Apoi massa Zennort ai plecat cu trei massa şi cu missis Mu .. Milly soţia de la Zeus este! — Zeus om de ispravă este! Oh. ce mai şt de Arthui Wilkins! Negrul îi spuse vânătorului tot ce izbutise să afle şi. dar voi. 1 nda.

— Prea bine.Da. După ce descălecară. doi străini şi trei de prin părţile astea.mulţumit: — Să fi aflat netrebnic ăştia încotro a pornit domnul Zennort? Când Old Firehand şi tovarăşii săi ajunseră în Prescott. Se întâmplă sil vină în oraşul nostru o domnişoară trăsnet şi dumneavoastră mi-o şi răpiţi! — Ei. domnule.40 KarlMay 127 — Nu ştim încă. Itţiseră în pragul micului birou în care se afla telegraful. zâmbind. Oricum. — Atunci trebuie să ajungem cât mai repede într-un oraş în care ştiu sigur că există telegraf şi să trimitem de-acolo o telegramă. E oare cu putinţă?! Ce e? Ce s-a întâmplat? Bărbatul acela din stânga! Ce-i cu el. Un singur muşteriu mai era în cârciumă. zise vânătorul. Ne vedem mai târziu! Telegrafistul rămase în pragul modestului său birou.. I'ortiera uriaşei trăsuri se deschise şi numaidecât se zări capul m bărbat care îşi pusese o batistă la gură şi şedea încruntat. — Am avut. domnule Hawkens? vru să ştie Old Firehand. nu cumva dumneavoastră sunteţi. Putem ajunge acolo în două zile. Doar ici-colo mai ardea câte-o lumânare sau mai era Iprinsă câte-o lampă. pe care avusese grijă »fl i o cumpere din Gila Bend. — Când? Acum o jumătate de ceas. domnule Grey. Omul se opri înaintea lui Roulin şi îl întrebă: — Domnule. dar nu văd ce altceva am putea face! Diligenta trasă de şase cai. Banditul îşi l merise gura cu batista pentru a nu fi recunoscut de cineva. I omnişoara arăta minunat în rochia lungă. — Asta nu e bine! spuse Old Firehand. domnule Firehand? Sunt sigur că Walker va ajunge în Graniţe Station mai curând decât noi. am avut! replică proprietarul modestului local. se mi i înecase deja. replică micuţul vânător numaidecât. Sam Hawkens întrebă: — Ce facem acum. zise cârciumarul. domnul Zennort |l domnul Newton. — Trebuie să-i trimitem o telegramă. Winnetou şi ceilalţi îl urmară numaidecât. Old Firehand părăsi cârcima. trecând prin lula Bend. dar i'i apropiere nu se afla nicio persoană cunoscută. intrară în modestul local. . telegrafistul şi fiul dirigintelui poştei. eu vă mulţumesc pentru că mi-aţi răspuns la întrebări. urmară fără a scoate un cuvânt.Desigur. e frumoasă foc! zise fiul dirigintelui poştei. — Câţi au fost. vreau să spun nu cumva tu eşti Roulin? . domnule. N-au stat prea mult. domnule? f — Cinci. — Şi care ar fi acel oraş. Tare-aş vrea să ştiu eu cine i i le unde. Roulin. căscând plictisit. Ceilalţi îl. dând Impresia că -l durea o măsea. Văzând că într-una dintre cârciumile situate lu. Când ajunseră afară. domnule. Acel bărbat era Walker. domnule. I — Trei de prin părţile astea? întrebă Old Firehand. spuse Old Firehand. După ce îi dădu cârciumarului 6 monedă de argint. şi telegrafistul îşi şopti fiului dirigin-iHl poştei: M H I — Pentru numele lui Dumnezeu! I-a priviţi-o pe această zeiţă n i oboară acum din diligentă! Mda. Winnetou. dar suntem sigur că avem să-l găsim pe domnul rnnort.. nu vă mai supăraţi aşa! spuse fiul diri gintelui poştei. Newton şi Miranda. Old Firehand şi I eilalţi se îndreptară iute întracolo. — Aţi avut clienţi în această seară? vru să ştie vestitul vânător. iar Alfonso mârâi. I — Şi aş putea afla cine sunt? . — Dar aici nu există telegraf. au plecat cu barca.ir pe malul apei mai era lumină. — Şi cum să facem? întrebă vânătorul. Şi am putea găsi şi noi o barcă? ) — Din păcate hu. răspunse cârciumarul. colegul meu de bancă de la Alabama College! Vai ce bine-mi pare! Cu ajutorul lui Roulin o s-o cunosc şi eu pe domnişoara asta frumoasă! — La naiba! exclamă telegrafistul. ei. I upă ce onorabilul domn Walker alias Zennort coborî din dili-( i prăfuită. — Al dumneavoastră este acest local? — Al meu. domnule! Hm. se opri cu zgomot înaintea clădir vaste a poştei din ' • i m i t e Station. Trebuie să-l înştnţăm pe domnul Wilkins că netrebnic ăia vor să pună mâna pe domnişoara Almy. ce venea din Tucson. privindu I pe fiul dirigintelui poştei cum se îndrepta cu paşi mari spre cei I tocmai coborâseră din diligentă. iar pro-i'i ictarul picotea după tejghea. in. dacă nu mă-nşel! zise micuţul CAPCANE vânător. stră-'liunduse'din răsputeri să nu mai caşte. Amândoi ritm curioşi să vadă cine sosise cu diligenta. — — Gila Bend. ia să vedem! Mda! Păi mi-au făcut n i ea de ami călca pragul domnişoara Miranda. domnule? — Oare nu e Roulin? El e! Hm! Roulin. jilivind-o admirativ pe señorita Miranda. vădit supărat. pornind în galop. Doi tineri. Hm! Cred că netrebnic ăia vor ajunge înaintea noastră în Gila Bend. îl urmară pe rând Leflor.

dar câteva zile tot « ■ zăbovesc în Graniţe Station. din pură întâmplare! zise răulîl cătorul. zâmbind cu răutate. n-am văzut-o prea bine. zise Roulin. zău aşa! Pe vremuri nimic şi nimeni nu te putea pune în încurcătură. dragă Roulin! spuse fiul dirigintelui poştei. i-ai face domnişoarei Miranda un serviciu. Omul de argint nu se bucură foarte mult. auzind cum acel bărbat care se apropiase de el îi spunea pe hume. zâmb ini Aş vrea să le citesc înainte ca ele să ajungă la destinatar.41 KarlMay 127 La început. dragă Roulin. mişcările ei şi. asta nu se poate! —= Şi de ce nu se poate. Dar tu cum de te afli aici? — Soarta. scumpul meu Roulin. asta. şt. de pildă. crede-mă că aş face orice pentru ca această domnişoară să îmi acorde atenţie. . — Plicul acela se poate deschide foarte uşor şi apoi se poate lipi ' loc. Ei. zâmbind. dragă Hofter. Dacă vei face întocmai precum ţi-am cerut. dragă Hofter. — Dacă îi vei duce corespondenţa. Cu toate acestea.. desigur. prietene! Hai să nu mai pierdem timpul în zadar! Uite. — Cumplit! Tocmai de aceea mă bucur tare mult să te văd ak il Trag nădejde că-mi vei face plăcerea de a zăbovi aici mai mult ttrrw — Prea mult n-am să stau. — Stai. că frumoasa domnişoară este señorita '•tu. — . Cum de-ai ajuns tu în Graniţe Station? — Din întâmplare. o să -ai ocazia de-a o vedea ' bine. pot să-ţi spun. îi plac tare mult femeile frumoase şi.nor de bani? Poţi să mă-ntrebi şi să-mi ceri orice. — Cum să nu-mi placă? Trăsăturile ei.Asta se poate aranja. Omul despre care vă vorbesc este fiul dirigintelui poştei. ei! Să nu devenim sentimentali! exclamă Roulin. L-am întrebai dacă Wilkins sau fca lui au primit de curând vreo telegramă şi cred că vom avea numaidecât răspunsul! Hofter se apropie. — Un anume Winter. mai tles atunci când era vorba despre o fată frumoasă! — Bine. recunoscu Hofter.. S-ar putea să le citesc şi pe-acelea? — Desigur.1 aşa: „Plecaţi imediat la Dos Palmas! Noi suntem acolo!" —. dar spune-mi când a sosit această telegramă. dragul meu? — Telegrafistul mi-ar cere. desigur! spuse Hofter. chiar tu eşti! — Chiar eu. Hofter. i-ai face un serviciu domnişoarei Miranda. dacă i-aş spune că deja a cucerit un bărbat din (iranite Station! — Oh. în târguşorul ăsta. Oh. de Roulin. — Hm! Asta-i cam greu. în care m. hotărât: — Bine! Domnişoara Miranda va afla dacă domnul Wilkins sau fca lui au primit de curând vreo telegramă! Grey. îţi voi răspunde I întrebări! Ce vrei? Ai nevoie de un popă. Roulin spuse: — N-o să vă vină să credeţi. señorita Miranda Mir destul de pretenţioasă. r. nimic I l' zis. neplăcut impresiona de tonul pe care-i vorbise Omul de argint. dacă domnişoara Miranda s-ar purta amabil cu el. dragă Roulin. orice telegramă se pune ti un plic. sunt sigur că domnişoara Miranda îţi I li recunoscătoare! Dar ia stai! Stai că mi-a venit o idee! Ce-ar fi duci tu însuţi corespondenţa domnului Wilkins? Ştiai că fca im e deosebit de frumoasă? — Nu. domnul Wilkins a primit o telegramă al cărei text sun.Şi cine semnează? întrebă Roulin. — Oh. dragă prietene. — Prea bine! Poţi să afli cumva dacă domnul Wilkins sau fca IUI iu primit de curând vreo telegramă? îmi pare tare rău. este prietenul meu. ar trebui să ţi le aduc |lr. prietene! îl contrazise răufăcătorul. — Ei. dar despre dragoste la prima vedere nici nu poate fi vorba! Omul de argint izbucni într-un râs zgomotos şi apoi spuse: — Acum îl recunosc pe colegul meu Hofter! Deja de pe vremea • i 'legiului îţi plăcea să le faci curte fetelor! — în cazul acestei domnişoare lucrurile stau cu totul altfel! Bine. dragă Hofter! exclamă Roulin. dragă Roulin! îmi place domnişoara. dar apoi exclamă: — Hofter. bine. telegrafistul. acum eşti mulţumit? — Da. Acum te-aş ruga să mă prezinţi dom nişoarei Miranda! — O voi face. Singur oaspeţi ai hanului sunt un anume domn Wilkins şi fca lui. dar acum e cu totul altceva! — Ba deloc. tocmai pentru a putea fi citită doar de către destinatar. prietene! exclamă Omul de argint. Mă dezamăgeşti. Tata a foni numit diriginte de poştă tocmai aici. dragă prietene! — Buuun! exclamă Hofter. Când ajunse lângă Omul de argint. prietene.mda! — M-ai putea prezenta frumoasei domnişoare? vru să afle Hofter. Fiul dirigintelui poştei ramase pe gânduri câteva clipe şi apoi spuse. dragă Roulin! — Stai că nu m-ai priceput. Văd că ţi-ai pierdut ( lotul cumpătul. ca să le citeşti! întocmai! Vezi că ai priceput? zise Roulin. fără ca destinatarul să observe ceva! Mă ocup eu de asta! (Mise răufăcătorul.. l-am putea juca pe degete. — în urmă cu cinci ore. prietene! replică banditul. Aş vM să-mi răspunzi la câteva întrebări! — Desigur. Vézi tu.t plictisesc de moarte! — Te plictiseşti? întrebă Roulin. — Hm! Poate că astăzi sau mâine domnul şi domnişoara Wilkinl vor mai primi telegrame... dragul meu. soarta! oftă Hofter. De la el voi afla cum stau lucrurile! — Eşti un băiat de treabă! zise răufăcătorul.. dar aşa ceva nu se poate! Şt i " i bine că nu este voie să-ţi bagi nasul în corespondenţa altora. Sunt sigur că domnişoara despre care vorbeşti ar râde cu lacrimi. Apropndu-se de cei în tovărăşia cărora venise la Graniţe Station. dar mai întâi »pune-mi cine este frumoasa domnişoară! — îţi place? întrebă Roulin. dragul meu! — Numai că înainte să-i duc ei telegramele. dar am întâlnit aici un prieten de-al meu din tinereţe. o explicaţie! — Şi asta te-ar pune în încurcătură? — Bineînţeles! — Vai. dragul meu.. Fiul dirigintelui poşte i ţinea în mână o bucată de hârtie şi se vedea că e foarte fericit. I-aş face un serviciu? Da. Spunându-mi dacă domnul Wilkins sau fca lui IU primit vreo telegramă. E vreun han pe-aici? Da. în vreme ce Hofter se grăbi să intre în modestul birou al telegrafistului. îndreptându-se spre tovarăşii săi. — Aşa? Tot e bine! Vino să te-mbrăţişez! exclamă fiul dirigilJ telui poştei.. n-ai să faci asta.Prea bine. desigur! Şi e plin? — Acum nu. de un fidsi-in . de un avocat. stai. dar poate că i-ai putea intra în graţ. numai că. într-adevăr. îi spuse mai mult în şoaptă: — Uite.

dar cel pedepsit de lege aş fi numai şi . Dacă va sosi alta.. Mai mult decât atât. Tatăl Palomei se apropie cu paşi repezi de clădirea poştei.. Hofter intră în camera în care îi ascunsese pe răufăcători. domnule. şi Hofter tl întrebă: — Ce doreşte domnul? — Când a plecat diligenta spre Dos Palmas? — Chiar acum o jumătate de ceas. le spuse Hofter oaspeţilor săi. bunul meu prieten. E» Dar în cazul ăsta eu ţi-aş fi complice! zise Hofter. domnule. — Eu sunt sigur că ai să faci tot ceea ce trebuie! spuse Walker.Poate că ai dreptate. Ce înţelegeţi dumneavoastră prin „amabilă". îmi pare rău. Apoi le aduse tuturor apă pentru spălat şi îi invită la masă. pentru că tocmai îi venise o idee. nici nu poate fi vorba despre aşa ceva. invitaţia ta vine cum nu se poate mai bine. Atunci de ce te frămânţi atât? Sunt sigur că pui la cale o farsă. — Da. Tot ce vrea este ca señorita Miranda să fie amabilă faţă de el. domnule. te )'„ nişte apă. dar Hofter îi pofti în camerele pentru oaspeţi. ce-i drept. nu trecu mult şi Hofter se întoarse la oaspeţ săi. tăios. deschizând iute o uşă.. — Aşa va fi! Ţi-o făgăduiesc! spuse Roulin. Este ceea ce se numeşte un „vânzător de suflete". grăbindu-sc să ajungă în modestul birou al telegrafistului. f fără grijă! — Prea bine. stimate domn Leflor. apucând plicul în care era pusă telegrama. Vă rog să mă urmaţi! Abia mâine? Nu aş putea să plec până atunci la Dos Palmas? Nu aveţi şi vreo diligentă suplimentară? — Nu. hotărât. — Aşa am să fac. pornind cu paşi mari spre micul birou al telegrafistului. da. îndată ce îl zări. Am primit iclegramă în care sunt înştnţat că trebuie să ajung cât mai iute la l «s Palmas! Şi când pleacă următoarea dmp'fiţă? — Mâine. Hofter îi spuse lui Roulin. — Da' ştiu că ne pierdem vremea. — Oh. prietene! izbucni Roulin. uiţi că domnişoara Miranda ţi-ar fi îndatorată. îndepărtându-se.. prietene.a|^ dumnealui este onorabilul domn Hofterl Fiul dirigintelui poştei sărută mâna domnişoarei şi spuse. precum vc /i. sunt gata să vă găzduiesc! — Să ne găzduieşti? întrebă Roulin. — Fiţi fără grijă. în vreme ce mâncau cu toţ.. dacă ai face întocmai precum ţi-am cerut. — îngăduie-mi şa ţi-o prezint pe domnişoara Miranda! spuse Roulin. răspunse Hofter. sé apropie di' fiul dirigintelui poştei şi îl rugă să vină în biroul său. —Amabilă? întrebă frumoasa domnişoară. — Aşa? Hm! Dacă ar fi precum spui tu. Señorita Mir. roşiiind: Şi acum îmi plac fetele frumoase! îl asigură fiul dirigintelui puţlei. domnule Hofter! Eşti un adevărat bărbat! — Te-ai descurcat de minune. spuse Walker. Nu te mai recunosc. Clădirea poştei este. dragă prietene! spuse Omul de Irgint. Am eu mica mea corabie. dar ce vrei tu să faci se pedepseşte prin lege! . dar. draga prietene! zise fiul dirigintelui poştei.42 KarlMay 127 Kine.ifară de asta. zise banditul. Fiul dirigintelui poştei avea un plic în mână şi era din cale-afară de fericit. dragă Hofter! — Prea bine! Am să-ţi aduc telegramele pe care ar urma să le primească domnul sau domnişoara Wilkins. dar nu obişnuiesc să o împrumut sau să o închiriez. señorita Miranda! replică răufăcătorul. replică fiul dirigintelui poştei. Chiar în clipa aceea se apropie de ei fiul dirigintelui poştei. Şt. — Aşa? Telegrama noastră era? — Desigur. dar trag nădejde că vă veţi simţi bine. — M-am descurcat. destul de mare şi avem destule odăi pentru oaspeţi. domnule. — Vom afla noi numaidecât! replică Omul de argint. Bineînţeles H nu poate fi vorba de confort. bine. încet. A fost construită la Saint Louis. — Dar pe apă? Nu pot ajunge la Dos Palmas cu o barcă? — Eu am o ambarcaţiune. am plecat! spuse Hofter.. — Asta-i o veste proastă pentru mine! spuse Wilkins. la aceeaşi oră. cu glas mieros. zise răufăcătorul. Oraşul nostru este unul prea puţin important. mormăi Leflor. telegrafistul. zise fiul dirigintelui poştei. — Să f atent. Walker ar fi vrut să afle mai multe despre „vânzătorul de suflete". Omul de argint tresări şi spuse: — Ar fi bine să ne ascundem undeva! Wilkins vine-ncoace! — Intraţi aici! zise fiul dirigintelui poştei. — Oh.n. — Nu ne pierdem vremea deloc. După ce-i privi pe toţi în tăcere. Voi sta eu însumi de vorbă cu domnul Wilkins! Răufăcător şi frumoasa Miranda intrară numaidecât pe uşa 'Irschisă de Hofter. mi-o va aduce. vezi tu. aş îndrăzni să vă invit pe toţi la mine! Sunt. señorita Miranda îi spuse. eu. — Vă rog să mă scuzaţi. Dă-mi. Miranda va face tot ce trebuie! — Şi dacă nu vreau să mă supun? întrebă frumoasa domnişoară. domnule.. domnule Roulin? — întocmai ceea ce înţelegeţi şi dumneavoastră. — Sunteţi un domn în adevăratul sens al cuvântului! spuse K 111 anda. apropndu-se de Omul de argint.. domnul Hofter. nu'-i frumos să refuzi invitaţia unui vechi prieten şi li ist coleg! " — Ca să-ţi spun drept. spuse tatăl Palomei. dragul meu! spuse Hofter. vă mulţumesc. senorital Aş îndrăzni. încet. — Ce s-o fi întâmplat? întrebă señorita Miranda. 11 . cu glas mieros: — Bravo. mai ales atunci lud e vorba de încălcarea leg! Privind în jur. şi. domnişoară! spuse Hofter. dragă Roulin. n-am prea vrea să dăm och cu domnul Wilkins. — Foarte bine! Ei? — Vom locui aici! hotărî Roulin. Desfă plicul cu grijă! — Lasă că ştiu eu ce am de făcut! spuse Roulin. nemulţumit. replică fiul dirigin-lelui poştei. prietene. mirat. cu un aer triumfător: — Am adus o telegramă care te va interesa cu siguranţă! — S-o vedem! replică Omul de argint. domnule! îi spuse Roulin. dragul meu! spuse şi Roulin. — — Sunt încântat. într-adevăr. Grey. Dar o fac numai şi numai pentru señorita Miranda! Te rog să-i spui asta! — I-o voi spune. tata li dirigintele poştei şi trebuie să ţin seama de asta.. — Nu am vrea să te deranjăm. într-adevăr. Pentru transporturi speciale trebuie să telegrafiez la Gila Bend. sunt gata să-ţi garantez că nimeni nu va şti nimic despre înţelegerea noastră! — Nimeni? — Nimeni! Ai cuvântul meu de onoare. Telegrama pe care i-am trimis-o din Gila Bend onorabilului domn Wilkins a sosit deja. roşiiind până în Iul urechilor. . in . Vaş sfătui să aşteptaţi diligenta care va sosi mâine. Zău că te-ai llimbat! Pe vremuri erai în stare să treci prin foc pentru o fată u i i u iasă! — Dragul meu Hofter. dragă Roulin.

domnule. — Niciun dar. Roulin! zise Hofter. nici gând! exclamă Walker.i ună să nu ajungă în mâinile domnului Wilkins. Dacă doriţi. — Ascultaţi mă.» — Da. încet — V-aş ruga să vă hotărâţi iute. fericit pentru că nu i se mai vorbea despre tele grama adresată lui Wilkins. îi şopti Miranda la ureche. Iar acest Winter! Ce legătură are el • u line? Roulin îi înapoie lui Hofter telegrama şi rămase o vreme pe gânduri.tr. — Să-l ia dracu' pe acest Winter! izbucni fiul dirigintelui poştei. spuse încet fiul dirigintelui poştei. în care se aflau militari ce urmau să luplc împotriva indienilor. numai şi numai ca să-mi strice planurile. . Roulin! zise Hofter. domnule.. hoţ de găini (lb. era un mic fort. dar eu nu ştiu ce este aceea un „vânzător de suflete" şi mai ales de undo vine această denumire. \ . stimate domn? întrebă Miranda.Pentru ce? La asta v-aţi fi putut gândi şi dumneavoastră. Aţi arătat că ar fi vorba despre un „vânzător de suflete". el nu trebuie să afle încotro am plecat. La câteva mile mai sus de orăşelul nostru. cred că exageraţi! spuse frumoasa domnişoară. Oare se poate să nu îl ajutaţi întro asemenea situaţie? — Bine. da! Winter. Este vorba despre ■. Roulin dădu la iveală telegrama şi citi: „Gila Bend — Walker şi tovafăş săi vă caută! Luaţi măsuri! i'audiţ vor ajunge la Graniţe Station înaintea noastră! Winter. dar netrebnicul ăla de Winter a pornit după e.Ininişoara Wilkins. Nu vedeţi dumneavoastră că aici este vorba despre doi tineri care se iubesc? — Bine. —Vai. — Cinci oameniii? -— Da.. . replică fiul dirigintelui poştei. cu ajutorul căruia militar să poată urmai i indien chiar şi pe apă. Lipiciul prinse să se moaie încet. De ce spuneţi asta. dar. señorita. señorital se apără Hofter. prevăzută însă şi cu motor. pot să vă arăt mica mea corabie. zâmbind. — Şi nu o închiriaţi? vru să ştie Walker. domnule. Este vorba de o femeie? — Da. domnilor? vru să afle 1 d irigintelui poştei. domnule Hofter. U L ales că prietenul nostru Roulin v-a vorbit-deja despre iubirea lui pilru domnişoara Wilkins. — Păcat. încet şi plicul se desfăcu. să mă gândesc! zise Hofter. nu. Prietenul dumneavoastră luptă pentru dragostea lui. 2Găinar. domnule. engleză) (n. Domnişoara Miranda rămâne aici? Nu.. Am înţeles! exclamă Hofter. domnule! Văd că aţi priceput! — Şi vreţi să veniţi şi dumneavoastră la bord? — Desigur. engleză) (n. pentru dumneavoastră. — De cinci oameniii. Am venit aici. aşa ceva nu se poate! exclamă fiul dirigintelui poştei. tace orice ca să te ajut! — Vei putea să mă ajuţi.). replică Hofter. — Pentru. cu hotărâre. domnule Hofter.tr. — Oh. dar bătrânul ei i a este împotriva acestei iubiri. Bătrânul Wilkins trebuie să aştepte • lilij'. Aş 1 | «edepsit conform leg! — Ai putea spune că ai pierdut pur şi simplu telegrama! îl sfătui ■ a i . patru marinari şi un cârmaci.îţi stau la dispoziţie. Haideţi să nu mai vorbim acum despre asta! — Spuneaţi că aveţi o corabie. Pe Mississippi astfel de ambarcaţiuni mai sunt numite şi chickenthief1. 1 ■— Sunt proprietarul ambarcaţiun şi ar trebui să vă însoţesc! Foarte bine.. care este şi căpitan. lăsând och în pământ. stimate domn.iu /ătorul de suflete"? — Desigur. nu! Vine cu noi! Koulin. 1 fiindcă uneori sunt folosite pentru tot soiul de activităţi ilegale. Aţi fi câştigat o mă frumuşică. ar trebui să raportez acest lucru! — Atupci mai ţine-o asupra ta numai. domnule? Aţi fi vrut 2 închiriaţi „vânzătorul de suflete"? . Ambarcaţiunea mea este una de soiul celor care se folosesc pe Mississippi. pentru că suntem cam grăbiţi! ■lise banditul. replică fiul dirigintelui poştei.enţa de mâine. — Dar încotro doriţi să mergeţi? Asta este taina noastră.. încât această tele. Avem să v-o dezvăluim numai dacă sunteţi de acord să ne închiriaţi „vânzătorul de suflete"? — Hm! Să mă gândesc. rivalul meu! — Rivalul? întrebă Hofter. la Graniţe Station. 1Găinar." — La naiba! exclamă Hofter. . prietene! — Şi aş putea să aflu cine este fericita? — Desigur. zise Walker. Spune-mi ce ar trebui să fac! — în primul rând te-aş ruga să faci în aşa fel. nu avem nimic împotrivă! zise Walker. zicându-şi că nu-i putea spune fostului coleg de şcoală cum Itâteau lucrurile şi găsi numaidecât un răspuns potrivit pentru fiul dirigintelui poştei: — Ei. mare păcat! zise banditul. comandantul mi-a vândut ambarcaţiunea. domnule. Ea ţine la mine şi eu ţin la ea. Iertaţi-mă. pentru a o întâlni.. — Oh. domnule. Nici măcar pentru tine nu pot să fac asta! — Dar pentru mine puteţi s-o faceţi.isa inim sale şi. Cine ştie? Poate o să-ţi fac şi eu un serviciu! . Când luptele împotriva războinicilor Roşu au luat sfârşit şi era limpede că trupele vor fi retrase. atunci când netrebnicul ăla de Winter va sosi iu i. — De ce echipaj este nevoie? vru să ştie Walker... în cabine bol dormi opt persoane. hoţ de găini (lb. domnişoară? se fâstâci fiul dirigintelui poştei. prietene! zise Roulin. dragă Hofter! zise Roulin. hotărât. Este o corabie cu totul simplă. stimate domnule Hofter! Roulin doreşte să fie cu ili-. numai până mâine! — Nu pot să fac asta. — Vă pot explica numaidecât despre ce este vorba. privind-o insistent |e Miranda. Vreţi cumva ca domnul Wilkins să folosească v .). domnule Hofter! zise Miranda. Comandantul a ordonat să fie construit un „vânzător de suflete". Dacă aş fi pierdut-o.Vreţi să ajungeţi cumva la Dos Palmas. — Nu. punându-i lui Hofter mana pe umăr. dar ceea ce îmi cereţi dumneavoastră este împotriva leg.43 KarlMay 127 Hofter aduse un ulcior plin şi Omul de argint turnă apă pe plic. vădit curios. — Păcat? se miră Hofter.

. o i' ineie deosebit de frumoasă şi. pentru • »e bucura de aerul curat. tinere domn! tună Miranda. îngrijorată. — Da. Wilkins şi fca lui nu se vor mai afla în Graniţe Station. întrebând: Sunteţi cumva domnul Wilkins? . draga mea. domnule Walker! Mă întreb numai dacă bunul meu prieten are să pice în capcana noastră. iar Omul de argint exclamă: — Aţi avut o idee minunată. — Ah. M . apropndu-se de tână-i uI îndrăgostit. Trebuie să fie oameniii de nădejde. replică bătrânul. . domnule! I lofter încercă să o prindă în braţe. nu. — Dar? — Dar mă gândeam tocmai la dumneavoastră! şopti Miranda. zise Almy. draga mea. — Ştiţi.Liniştiţi-vă. replică Miranda. după o vreme. pe care să ne putem bizui. domnule. señorita Miranda! După ce discutase cu Hofter.Ce-aş face? întrebă Hofter. — Desigur că v-o închiriez! Se poate!? — Avem tot ce ne trebuie la bord? — Da. Unde vreţi să ajungeţi? — Trebuie să găsim o cale pentru a putea conta pe ei în orice situaţie. mă scuzaţi. — Oh. A c o l e e dezordine pentru că nu aşteptam oaspeţi! Mă. care este îndrăgostită de Roulin. — Nu se poate. dar Miranda îl respinse. — Dar cai nu am putea găsi în oraşul ăsta? — Voi vedea.Sunteţi un bărbat ca oricare altul! Vă pricepeţi de minune să 1 nţi. şopti Hofter. li And: . domnişoară! exclamă Hofter. u întâi aş vrea să vă liniştesc în ceea ce priveşte această telegramă. La revedere! ■— Señorita Miranda! zise Hofter.. Cum facem noi să-l momim la bord pe bătrânul Wilkins? — De asta se va ocupa Miranda. Vedeţi. — Nu asta am vrut să spun. dar se prefăcu a fi speriată şi exclamă: — Oh! Doamne. — Aşa? Hm! Am o idee! — Care? — Vom încheia un contract prin care închiriaţi corabia mea fl atunci veţi putea dispune şi de echipaj.146 Karl jVtay 147 — Prea bine! Trebuie să văd cât îmi este îngăduit să plec din oraş. Mă scuzaţi! Spunând acestea. domnişoară. Lângă ei se aşeză.. Domni şoara Miranda plecase în camera ce-i fusese pusă la dispoziţie. vă rogi Hofter bătu discret la uşă.utru sine şi pentru fca sa fură zadarnice. — Oare nu putem pleca mai curând? — Cu diligenta. —. c i după ce vom fi stat de vorbă cu stimabilul domn Hofter. la un moment dat.ilomei. cu glas mieros. Şi dacă v-aş cere să-mi dovediţi că ţineţi cu adevărat 1 mine? Ce-aţi face atunci. señorita] se bâlbâi Hofter. pricep! — Dar oamenii din echipaj ne vor ajuta? — Asta nu ştiu. dar nu asta! . noi trebuie să îl ducem pe Wilkins la Aubery. domnule! replică frumoasa domnişoară. — S-a retras în odaia pe care aţi avut amabilitatea să i-o puneţi la dispoziţie. şi Hofter întrebă numaidecât: — Unde este señorita?.Doar asta vă cer. — E cam departe. jucând de minune rolul domnişoarei timide. Tatăl Palomei se întoarse la han şi îi spuse frumoasei sale fete că ' i n nevoiţi să aştepte până a doua zi. — Nu trebuie să vă mai îndoiţi de asta! zise Walker.. când Winter va p»i nici. puteţi să-mi cereţi orice ili eva. îi voi spune tot ce trebuie să facă. se. domnule Hofter. — Se poate încheia un asemenea contract? — Desigur! — La Aubery.. nu.. îi întinse Mirandei telegrama. părăsind încăperea. pentru că mâine. . — Old Firehand ne-a dat de ştire că trebuie să plecăm de-aici cât mai curând. Frumoasa domnişoară se aştepta la această vizită. domnişoară! Asta este dovada faptului că vă iubesc şi. vai de mine! exclamă fiul dirigintelui poştei. zicând: Poftiţi. După o vreme. — Aşa? Oh. Wilkins se înapoiase la han şi îi I «vestise fcei sale totul.Mulţumesc. fericit. spuse Omul de argint. dar. Dumnezeule! — Nu vă speriaţi. — Atunci îl vom lăsa aici. Cu ajutorul lor îi vom duce pe Wilkins şi pe fca sa până în Valea Morţ. stimate domn? . îmi place cum vă purtaţi. răspunse Walker. Puteţi avea d e p l i n ă încredere în mine! Inima mea vă aparţine pe veci! — Deplină încredere? întrebă Miranda. * latre seară îşi luară două scaune şi ieşiră pe terasa hanului. Totul este dacă dumneavoastră sunteţi gata să ne închiriaţi corabia. domnule Hofter! zise Miranda. rânjind. Nu ştiu! Spuneţi-mi ce ni trebui să fac! — Distrugeţi telegrama adresată lui Wilkins! zise frumoasa ■linişoară. şi asta pentru că nu are pic de înţelegere pentru fca lui. Admir faptul că sunteţi un adevărat bărbat şi asta mă face să cred că aş putea avea încredere în dumneavoastră! — Oh.La mine? întrebă Hofter. Până acum l-am lăsat în pace.Domnişoară Miranda. fiul dirigintelui poştei intră în încăpere. domnule. — Dar echipajul? — Echipajul? Oh.. Hofter părăsi încăperea. î n cele lin u r m ă . Wilkins este un răufăcător pe care îl caută oamenii leg. se apropie de tatăl i'. Trebuie să mai cumpăr alimente! zise Hofter. pentru a-l da pe mâna oameniiilor leg. Sunt sigur că ne va însoţi! Bietul de el îşi închipuie că are să-şi petreacă timpul în compania Mirandei! Până unde doriţi să mergem cu „vânzătorul de suflete"? — Până în apropiere de Aubery. cu glas poruncitor. nu vă faceţi griji. la dumneavoastră. s-ar putea ca domnul Wilkins să nu vrea să vină la borti. dacă e vorba de o călătorie scurtă.Ce mai e. domnule! insistă frumoasa domnişoară. La un moment dat.. domnule Hofter. — Sunt oameniii de nădejde. ca între prieteni! 1 • 1 W1NNETOUÎN VALEAMORŢ 149 Frumoasa domnişoară îl trase lângă sine şi cei doi vorbiră multă vreme pe şoptite. Cred că a avut motivele lui pentru i i ie cere acest lucru! Ce facem? • — Trebuie să aşteptăm. Nu se auzi niciun răspuns şi tânărul intră în camera Mirandei. căzând pe gânduri. încet. nu. I Ine va mai întreba de telegramă? Nimeni! Haideţi să stăm puţin de ■ ' I m aşa. Acolo se află indien Mojave. dar ne-am hotărât să punem mâna pe el. zise bătrânul. domnişoară! Sunt oameniii care îşi cunosc foarte bine meseria. Acum m-am imurit. Hofter întrebă: — Când plecăm? — Asta nu ştiu. puteţi. dar nu acum. — Señorita Miranda? — întocmai. . roşiiind de plăcere. Vedeţi. buimăcit. domnule? Vă rog să părăsiţi această încăpere! Eu unI o femeie hotărâtă. încercările lui Wilkins de a cumpăra sau de a închiria doi cai i . vi se va întâmpla niciun rău. l nil dirigintelui poştei se frământă preţ de câteva clipe şi. señorita] zise încet fiul dirigintelui poştei. dar rostiţi doar vorbe goale! . Oatt prezenţa mea vă provoacă spaimă? — Oh.

poftiţi în cabină! IM Iranul coborî împreună cu fca sa. Şi căpitanul? Precum vedeţi. tată! spuse fata.Da. replică bătrânul. — Lăsaţi. Parker şi Stone. ci doar cârmaci. Acum călătoresc. până mâine! oftă bătrânul. zâmbind: lîine-aţi venit. uimit. abia aştept să mă întâlnesc cu scumpul meu soţ. ■ I că un anume u Leflor l-a ajutat să scape. încet. domnule Wilkins! spuse Mirandrtt zâmbind. Hawkens. dar am o presimţire. — Atunci v-aştept pe punte. domnule Wilkins. — Şi noi trebuie să aşteptăm aici. copila mea? — Desigur. ( u cine am onoarea? — Numele meu este Howk şi sunt din Baltimore. Sunteţi pe " "i »le unor inşi care se numesc Walker şi Roulin? — Da.ilin (lele două cabine erau despărţite doar printr-o pânză groasă. A fost ostatic la Apa Albastră. Sunt la prora. ridicându-se numaidecât de pe scaun. Aici. Dacă vroţlj mă puteţi însoţi până la Yuma. sub punte. domnule ■ ins. Leflor! Doamne. iar eu v-aş pofti la bord! — Oh. dar cum? — Domnul Hofter. care i ice. nu ştiu ■ ' ).il l'alomei. în cabină! Unde sunt membrii echipajului. Mi exista sub punte şi un spaţiu destul de mare pentru mărfuri. liniştitor: «— Ţi-e teamă.. — Dar de ce să aşteptaţi? întrebă frumoasa doamnă. unde mă voi întâlni cu iubitul im || soţ. Dumnezeule! 1 — Staţi. De acolo puteţi porni mai departe spre Dos Palmas. Să nu mai vorbim de bani! Ambarcaţiu 11 esté deja închiriată. — Şi când putem pleca? — Peste un ceas. De unde ştiţi dumneavoastră asta? De la domn Firehand. Nu avem căpitan.i | l dumneavoastră. fiul dirigintelui poştei de-aici. Una era destinată echipajului şi cealaltă pasage. care cij de fapt señorita Miranda. domnule Wilkins! spuse frumoasa doamnă. Mă tem să nu ni se întâmple ceva rău! i . Asta nu se poate! Newton este 1 1 K şi se află la Apa Albastră. stimată doamnă Howk! Vom plăti cinst pentru. stimată doamnă? vru să ştie Ml. îi cunosc foarte bine! 150 — Mă bucur. fericit. domnule Wilkins! Eu i-am întâlnit în Prescott şi Ini ai olo l-am văzut pe un anume Bill Newton. nu vă agitaţi! Old Firehand şi pri» ten săi au pornit pe urmele răufăcătorilor şi se află acum la 1 1 i Palmas. — Newton? întrebă tatăl Palomei. — Desigur că vrem să vă însoţim. îi cunoaşteţi? Da. îl corectă frumoasa doamnă. puteţi vedea nava chiar de-aici! — O văd. existau de ipi două cabine. E atât de întuneric şi. bine-aţi venit! Poftiţi jos. Dacă priviţi cu atenţie în l. decât glasul gros al cârmaciului: u — Dezlegaţi páramele! Sus pânzele! Almy începu să tremure şi-tatăl ei o întrebă cu glas blând. Wilkins lăsă din mână bagajele pe care le adusese cu sine şi auzi m . a avut deosebim amabilitate de a-mi închiria corabia sa. aceasta este o ambarcaţiune mică. cu mare plăcere. i "in.. 1 iakTEAADOUA Capitolul I LA BORDUL „VÂNZĂTORULUI DE SUFLETE" Wilkins se grăbi să ajungă la bordul vasului împreună cu fca 1 ci doi fură întâmpinaţi pe punte de señorita Miranda. replică bătrânul. zise bătrânul. stimată doamnă. zise domnişoara Miranda. domnule Wilkins. Sunt siguí că veţi găsi cai de închiriat.

domnule! Cunosc foarte bine oraşul Van Buren! — Asta mă bucură! Ştiţi. Walker v-a prins deja! Eu luni Walker! Wilkins a rămas ţintuit locului şi.. domnişoară! tună señorita Miranda Dacă nu vă purtaţi aşa cum se cuvine. . oftând. ilker îl apucă de gât. iar doi dintre tovarăşii săi îl legară fedeleş. chiar aşa! Ei. —Se vede! spuse banditul.tr. — Nu mai strigaţi aşa! Glasul dumneavoastră se-aude cale do cinci poşte! Liniştiţi-vă! Ce doriţi de fapt? — Unde-i tata? — E aici! replică banditul. — Desigur. Doar sunt aici. îndată ce Walker ajunse pe punte.de el! spuse Wilkins. din păcate nu mai ştiu nimic.a să vă prindă el pe dumneavoastră! Asta e cu neputinţă! Ba e foarte posibil! spuse banditul. — Aţi navigat pe Arkansas? — Da domnule. i" lăcânduse a fi foarte surprins de cele auzite. Hofter se apropie de el şi îi spuu — Eu credeam că prietenul meu Roulin o iubeşte pe domnişoara Wilkins şi că. aş putea jura că tata se află în primejdie! Mă duc pe punte! — Rămâneţi aici! îi spuse Miranda. stimate domn! zise Miranda. Almy auzi glasul tatălui ei şi întrebă speriată: — Ce-a fost asta? — Cârmaciul a dat o poruncă! răspunse numaidecât doamna „Howk". zâmbind. spuse Walker.. domnule! 3Teritoriu ce aparţinea indienilor din America de Nord care nu trăiau în rezervaţ (n. Wilkins rămase puţin locului. îl înşelase pe un proprietar de plantaţie.. mu liniştite decât cele de-aici. domnule? Hm! La Van Buren am trăit eu nişte trenturi. zise tatăl Palomei. — Chiar aşa. şi spusi cu prefăcută amabilitate: — Poftiţi. Tatăl dumneavoastră nu se poate afla în primejdie. atâta vreme cât este pe puntea acestei corăb! — Sunt sigură că am auzit vocea tatălui meu! insistă Paloma Nakana. Am auzit glasul tatălui meu şi cred că a strigat după ajutor! — Să strige după ajutor? Oh! Nu se poate aşa ceva! spuse Miranda. Aş urca pe punte să văd cum stau lucrurile. iar banditul închise u încuind-o repede. domnişoară! strigă Miranda. Almy! spuse bătrânul Wilkins. Abia după ce şi-a primit ban şi a plecat. 1 »i nul pe care l-am găsit a rămas alături de noi până ce am izbutit să uungem la New Orleans. Merse încet spre proră. dacă-l prindeţi. Unul din băieţ noştri a coborât pe uscat şi nu s-a mai Inlors. | —Chiar aşa? Da. zise bătrânul. — Bună seara. tăios. silindu-se să zâmbească. un aflat că era un ins primejdios. deschise uşa grea. Walker îi astupă bătrânului gura cu o cârpă şi apoi îi trecu un Im Iu peste gură şi peste nas.. — Bine.Doamne.. dar ce se întâmplă? Ajutor! Ajutor! —V-aş sfătui să vă ţineţi gura.Cum se numea omul despre care vorbiţi? . încet: — Bună seara. Şi nu mai ştiţi n u ic de acel Walker? — Nu. în nord râurile sunt mult mai line.). domnule! spuse banditul. i' nădejde însă că-l voi întâlni curând. — Şi câţi marinari sunt la bord? —Număraţi. care se numea Wilkins. până să înţeleagă ce i se întâmpla.. — Bine. din nord. Este nevoi de marinari numeroşiii ca să poată naviga aşa cum se cuvine.152 KarlMay "VvTNNETOUÎN VALEAMORŢ 153 —Linişteşte-te. . pentru a se obişnui cu întunericul. — Vă rog să mă duceţi la el chiar acum! ■— Prea bine. care era chiar Walker. — Nu aţi face decât să-i încurcaţi pe marinari. — Dacă e vorba de vreo mârşăvie. domnule! îl îndemnă banditul. — Faceţi parte din echipaj? vru să ştie Wilkins. Am navigat pe Mississippi şi pe Arkansas Apele de prin părţile astea sunt precum nişte oameniii răi.. domnule! replică numaidecât Almy. — Vă asigur că este întocmai precum spuneţi. ar fi altceva. lângă tine! —Nu aveţi de ce să vă temeţi! spuse doamna „Howk". cât no poate de liniştit.. mai mult în şoaptă. domnişoară. hotărât. Se poate oare aşa ■ va? Numele meu este Wilkins! Eu sunt proprietarul de plantaţie |»r care l-a înşelat Walker! — Drace! Da' ştiu că-i mică lumea. dar vă purtaţi cu bătrânul domn şi cu fca lui de parcă li li nişte. Mai mult decât atât.'aveam o plantaţie acolo. cum doriţi! replică banditul. nişte răufăcători! — Totul merge conform planurilor pe care le-am făcut! spuse Walker. —Dacă ne-am afla pe Mississippi. o să fiţi închisă în cală! — Să mă închideţi în cală? Dar de ce? Ce se întâmplă aici? Ajutori Ajutor! — Linişte. Ajuns pe punte. Se apropie de unul dintre bărbaţi şi spuse. — Nu. pierzându-şi răbdarea. —Voi avea grijă să nu-i stânjenesc. nu! replică fata lui Wilkins. — întocmai. Walker se apropie de doamna „Howk" şi întrebă: — Cine strigă după ajutor? — Eu. urcând hotărât scara ce ducea sus. aveţi grijă să nu vă scape! N-o să-mi scape. rânji ml Walker o luă înainte. Dumnezeule! exclamă bătrânul. I eşi era speriat sau poate tocmai de aceea. răspunse omul. Suntem cu toţ ak U — Este nevoie de aşa de mulţi oameniii la bordul unei corăb a Ml de mici? — Fiţi cu băgare de seamă! Cât îl cunosc eu pe Walker. domnişoară. — Aţi auzit poate de oraşul Van Buren? — Cum să nu. silindu-se să zâmbească. . domnule! replică Walker. frumoasa domnişoară ţine la el. la rândul ei. Mai întâi îl văzu pe cârmaci. . replică bătrânul. apoi zări mai mulţi oameniii şi se întrebă de ce erau atâţia marinari la bordul unei nave atât de mici. zise banditul. domnule. bătrânul mai apucă I Hige: Ajutor! Aju. s-ar i .. zicând: Duceţi-l jos! Eu am să stau de vorbă cu domnişoara! — Sunteţi de undeva. domnule. — Şi până unde aţi ajuns? — Până în apropiere de Teritoriul Indian3. poftiţi! Almy păşi în încăperea întunecoasă.Walker. Am fost nevoiţi să-i găsim un înlocuitor şi am avut noroc. ce dădea în cală.

— Dar. copilă! spuse bătrânul. bătându-l pe Umăr pe Hofter. descoperind lângă unul din pereţ calei trupul unui bărbat. Avea în mână un felinar. trebuie să avem răbdare! Nu va dura mult şi vom afla ce vor bandiţ! —'■ Poate că vor să ne ia ban. I — Să fi aflat? De unde? De la cine? ! — Chiar de la proprietarul hanului. Apoi uşa se deschise şi Walker intră t m ală. astfel încât prieten u l nostru Roulin să poată fi eroul care. liniştit.Oh. numai că Wilkins şi frumoasa lui fcă nu ştiu acest lucru! Vă înşelaţi! exclamă fiul dirigintelui poştei. — O să găsim oameniii cu suflet bun. mână-n mână cu el? — Desigur. — Ce-o să facem noi fără bani. . gândindu-se că şi Almy avea să fie omorâtă. — Nimeni n-o să creadă povestea asta! Cum m-aţi putea lua i 1 ic. paşi. Staţi liniştit! Roulin a făgăduit că ne va pofti pe toţi nunta sa! — Hm! Poate că nu ar trebui să-mi fac griji! zise Hofter. într-un vas de piraţi! Cine ştie că această corabie vă aparţine? întrebă Walker. Din ceea ce spuneţi reiese cât se poate de limpede că de mine vă temeţi mai tare decât de dracu'! Asta nu înseamnă că vreau să-mi pierd vremea stând de vorbă cu dumneavoastră! Nu vreţi să-mi daţi mâna fcei!1 — Niciodată! gemu Wilkins. ştia prea bine că. domnule Wilkins! Oamenii nu mor atât de lesne! spus. copilă! ruse Wilkins. văd că este nevoie să mă prezint! Numele meu •ic Walker. domnule! zise Walker. Banditul se încruntă şi spuse tăios: — Nu vreţi să vorbiţi? Bine! Vedeţi acest cuţit. — Deja mi i-au luat. că v-am luat ostatic ţl po dumneavoastră.a ţ i spune dacă stimabilul domn Leflor ar veni acum aici şi ar cere-o d soţie pe domnişoara Almy? — Unde mă aflu oare? spuse Almy. Toţi oamenii din Graniţe Station şi din împrejurimi! Da. .. cu indi-Irronţă. — Pot spune că mi-aţi făcut un compliment! zise răufăcătorul. m-am văzut nevoit |l părăsesc foarte repede oraşul Wilkinsfield. domnule Wilkins! Vreau să-mi spuneţi ce părere aveţi despre faptul că v-am cerut mâna fcei dumneavoastră! — Decât să se mărite cu dumneata. înseninându-se la faţă. continuând să i iubească. scrâşnind. atunci avea 4 |e ucis. unor răufăcători! spuse Hofter. — Hm! Cam aşa stau lucrurile. copilă! zise Wilkins. — Nu? Ei bine.. prefăcându-se a fi surprins. îndată ce Walker încuie uşa calei. domnule! După cum ştiţi.152 KarlMay "VvTNNETOUÎN VALEAMORŢ 153 — Nu e vorba despre aşa ceva. Trag nădejde că vă bucuraţi să mă vedeţi aici. fiindcă nişte prieteni vechi trebuie să fie cât mai Itiult timp împreună. pe noi ne leagă o veche prietenie. Se apropie de Wilkins şi de fca sa. Vorbeşte îneci şi nu-ţi pierde cumpătul. dar mie nu-mi place povestea asta! — Domnule Hofter. De altfel. dar atunci bătrânul domn şi cu fca dânsului vor crede că | U mcăputpe mâinile unor. îmi aduc bine aminte când am fost pentru prima oară în Wilkinsfield şi abia un scăpat cu viaţă din Cârciuma negrului ăluia blestemat! Norocul Ulm a fost că am izbutit să mă ascund în grădina dumneavoastră. ce grozăvie! gemu bătrânul. domnule.. copila mea! şopti Wilkins. — Aşa? Atunci vă pot spune că avem să petrecem mai mult timp împreună! . încet.Asta-i bine.. domnule! — Dar aţi transformat corabia mea în. — Atunci poate că ne vor duce la mal mâine-n zori. nu vă mai agitaţi atâta. domnule! . — Ce-aţi spune atunci. — Oh. vezi Doamne. însă era trist. Nu e vniba de vreo grozăvie. . în afară de asta. Cred că âm căzut în mâinile lui Walker. — Bineînţeles că la ea mă refer! spuse banditul. l"nmuie Wilkins! zise răufăcătorul.Prea bine. . Oricum. zâmbind cu răutate. de pildă. dacă m-aş căsători cu domnişoara Almy. Ce. iar banditul exclamă: — Vreau să vorbiţi. care ne vor ajuta. încet.Bine. Putem aranja lucrurile în aşa fel încât să Dll liţi bănuit de nimic. mai bine ar fi să-l ia în căsă torie pe cel mai negru diavol! exclamă bătrânul. trei paşi.Sunt deosebit de încântat! răspunse bătrânul. Poate că aveţi dreptate. începu să îi pipăie faţa şi exclamă: — Oh! I-au pus căluş în gură! Are să se sufoce! Fără a mai sta pe gânduri şi uitând parcă de spaima ce o cuprinsese. tată! Oh. Doamne. i im! Atunci am zărit-o eu pentru prima dată pe domnişoara Almy fl in-am gândit ce bine ar fi dacă mi-ar deveni soţie. deci. banditul.Grozăvie? întrebă Walker. chiar şi fără consimţământul dumneavoastră? — Mai bine moare! exclamă bătrânul.Mă bucur foarte mult! spuse bătrânul. nu uitaţi că poate vă alegeţi şi dumneavoastră cu o mireasă! — Vă referiţi la Miranda? întrebă fiul dirigintelui poştei. Ştiu foarte bine că Itflt rânul domn a aflat cui îi aparţine această corabie. dar izbuti să facă doi. tată. Moi ne purtăm rău cu Wilkins şi cu fca lui. lunnându-le feţele. deşi bănuia cine era bărbatul pe ire-l avea înaintea sa. domnule Hofter! îl asigură bandi-l 1 1. domnule Wilkins? kinl sigur că el vă va face să vorbiţi! Vreau să ştiu dacă mă cunoaşteţi! . faţa izbuti să-i scoată bătrânului căluşul. — Şi atunci se poate spune că şi eu sunt un bandit! Ei. Tremura de spaimă. dacă se afla în mâinile lui Walker. Tată! Dragă tată! Fata ascultă cu atenţie şi i se păru că aude un geamăt. dar iată că soarta a vrut să ne întâlnim din nou şi de aceea îndrăznesc să cer mâna fcei dumneavoastră! Wilkins nu scoase niciun cuvânt. . domnule! spuse Walker. — Dar proprietarul vasului? — Hun" Nu ştiu ce să-ţi răspund. . Este vorba despre domnul Leflor. indignat. — Doamna Howk este. Dumnezeule! —Vorbeşte încet.Nu! replică bătrânul. zâmbind cu amărăciune. Apoi zâmbi cu răutate şi întrebă: — Mă cunoaşteţi? Almy şi bătrânul nu scoaseră niciun cuvânt. — Mulţumesc lui Dumnezeu. dacă am alături de mine cinci marinari destoinici? ■— Nu vă mai faceţi griji. Putem spune. în şoaptă. cu amărăciune. încă puţin şi m-aş fi sufocat cu siguranţă! — Tu eşti. hotărât. îi salvează din mâinile noastre. înspăimântată. tată? şopti Almy. — Atunci m-am liniştit pe deplin! 1 1 — Şi asta este cu putinţă.. într-adevăr. Moartea nu îl înspăimânta.. Bătrânul îi dăduse fetei acest răspuns doar pentru a o linişti. — Linişte! Vine cineva! Se auziră. eu am numai intenţ bune! Ştiţi că pe vre muri mai exista cineva care îşi dorea foarte mult să o ia în căsătorie pe fca dumneavoastră.

Sunt sigur că nu l-aţi dat uităr pe cel ce vă este nepot! — Arthur? Ce ştiţi de Arthur? întrebă Wilkins. Adler sau Arthur ar fi trebuit să vă dea de veste că sunt în viaţă. Leflor e aici. preocupată dl frământările bătrânului ei tată.. Bu şi speriat.. marinarul nşleptă puţin şi îl urmă. marin s e gândi: „Ce să fac? Mi-e teamă că domnul Hofter s-a vârât llili o afacere necurată! Hm! Nemernicul ăsta. şi Walker ieşi din cală. într-adevăr. domnule! — Nu avem la ce să ne gândim! spuse şi Almy. Ce aţi putea şti despre un mort? — Mort? Credeţi cumva că Arthur e mort. matelotul izbucni: — Ce cauţi aici?! Treci pe punte şi nu-mi mai sta în cale! Dacă pasager. atunci ar însemna că nici Martin Adler n a murit. zâmbind cu ironie. încercând să-i dea de înţeles i lulacătorului că s-ar putea ca Almy să-i devină soţie. domnule! spuse bătrânul. Aşa? Cuvântul de onoare? Cuvântul de onoare al unui minci-Hiu. aş fi primit până acum o veste de la ei! — Hm! N-aş putea spune că nu vă merge mintea. Ce i -n iuţit. Dând iar peste Walker.i. hotărât. scârbit. vreme ce Walker discutase cu bătrânul Wilkins. dani mi-o daţi pe Almy de soţie. Unul dintre marinari s e îndoia totuşi de cele spuse de Omul de argint.Şi ce .. ce să-i faci? Aşa sunt eu. dar nu a murit!" Aşa spusese Walker şi acest lucru nu putea însemna decâl că Adler şi Arthur erau ostatici undeva.oţie. Arthur şi Martin Adler au murit! — Pot să vă spun că amândoi sunt sub pământ. dar nu au murit! in|i cauţi aici? Asta-i treaba mea! replică Forner. „Nu. nu mai minţiţi.. replică Wilkins. domnule! Mă jur pe Dumnezeu şi pe iliavol din fundul iadului că mă voi ţine de cuvânt! Şi cum mi-aţi putea garanta că lucrurile se vor petrece întocm a i precum spuneţi? Vă dau cuvântul meu de onoare. aşa că te poftesc să urci pe punte! — Să nu cumva să te duci la ostatic noştri! tună banditul. într-adevăr. izbutind să rupă funle ce îi pătrunseseră în carne. Forner îşi făcu 1 lucru şi se întoarse. Nu dură prea mult. un pasager! se bâlbâi Walker. domnule? Şi dacă v-aş Iţpune că trăieşte? — Dacă Arthur trăieşte. mi-aţi spune că nu ştiţi nimic de A d l e r sau de Arthur! spuse Wilkins. Pentru şiretul Roulin utl toarte greu să-i convingă pe membrii echipajului că Wilkins şi fca lui meritau. V-aş ruga să mă scutiţi de asemenea copilăr! — Dacă nu mă credeţi. domnule Wilkins! — Oh. dând piept în piept • u marinarul curios. domnule! Foarte multe! — Astea-s minciuni! zise bătrânul. al unui hoţ. dându-şi seama cil it se mai putea retrage din calea răufăcătorului. domnule Wilkins! I'. domnule WilkiM Bătrânul tăcu. să fie închişi în cală. Dacă domnişoara Almy va deveni soţia uitffl o să am grijă ca Leflor să n-o supere. Bătrânul simţi cum îl trec fior. I bordul acestei corăb! — La naiba! De unde ştiţi dumneavoastră asta? — Bănuiesc acest lucru.tarilor! Domnul Hofter este proprietarul acestui vas! Ai priceput? Nemaiştnd ce să spună. . al unui criminal? Oh. sub pământ! — Vă contraziceţi singur. Walker rămase locului.. l a i moment dat. . care se apropia im de ea. atunci du-te pe punte sau în cabină! IUnditul urcă. de care îi era silă. — Nu vă mai osteniţi! spuse bătrânul. — Şi tăcerea este un răspuns. domnule Walker! spuse Wilkins. Dini salt. domnule! Măsuraţi-vă cuvintele. ta nu ne poţi da porunci nouă. — Şi ce cauţi aici? Eu am coborât ca să văd dacă mai avem destulă T i de băut! îmi stai în cale. — Oh. peste care-am dat ^■(i o să meargă iute-iute la domnul — Cine eşti? întrebă banditul. domnule! zise i' iditul. banditul se grăbi să iasă pe uşa calei. începu să strige: — Ajutor! Să ne ajute cineva! Disperarea îi dădu puteri lui Wilkins. Puteţi să-l respingeţi. sec. Bătrânul se încorda I agită. — La ostatic voştri? întrebă matelotul. sunteţi gata să mi-o daţi pe Almy de soţie? — întrebarea dumneavoastră nu are niciun rost. — Prost! — Cum credeţi! zise banditul.i am eu cu ostatic voştri?! Oricum. — Sunt matelotul Forner! replică numaidecât marinarul. nu! E ceva putred în toată povestea asta!" Pentru că îl văzuse pe Walker coborând sub punte. eu nu am ce vă face! Vă spun doar că. înjurând ca un hi După ce încuie cu grijă uşa calei. sunt gata să-i readuc la viaţă pe nepotul dumneavoastră 1liur şi pe domnul Martin Adler. Walker căzu în capcana bătrânului şi exclamă: Mă voi ţine de cuvânt. dar dacă n-au putut s-o facă? Cel pentru Care... pentru a-l face pe bandit să vorbească. îndată ce v-aţi căsători cu Almy. — Să înţeleg că acceptaţi să fiţi soţia mea. pe punte şi Forner rămase locului. să fie o netrebnică?" se întrebă marinarul.. de asta sunt sigur. continuă răufăcătorul. hotărât. Almy se fot ferea din calea banditului. Ei? Ce spuneţi.. Mai mult chiar. 11 \1 replică banditul.152 KarlMay "VvTNNETOUÎN VALEAMORŢ 153 Bătrânul lăsă och în pământ. — Dacă v-aş fi ginere. mă rog? Aş vrea o dovadă palpabilă. este foarte posibil să vă recăpătaţi plantaţia. marinar fu i a i naţi pentru a li se explica ce se petrece. — Mi-aţi stricat plăcerea de a vă face o surpriză! zise banclilJ înciudat. „Cum se poate ca o fată atât de frumoasă. dar şi de ceilalţi membriii ai familiei dumneavoastră. „Sunt sub pământ. da! O să-l vedeţi pe domnul Leflor. — Pe mine nu mă puteţi duce de nas. Vă sfătuiesc doar să vă gândiţi l. |i|). pentru M astfel o să-mi daţi prilejul de a vă dovedi că am cele mai bune inln||l în ceea ce vă priveşte. dai ■ nu a uitat-o pe frumoasa domnişoară Almy. domnule Wilkins! zise banditul. Da. am inimă bună! Dacă mi-o daţi pe Almy llr . domnule Wilkins! Ce-aţi spun* dacă laş căuta eu pe domnul Leflor şi l-aş. îi veţi revedea pe Adler şi pe Arthur. ba chiar şi pe bunJ nostru prieten Bill Newton! Hm! Bietul Leflor! An au trecut. domnişoară Altyl întrebă răufăcătorul. ştiu multe. speriat. rânjind ca un diavol şi încercând să pună mAll pe fată. Wilkins ajunse lângă Walker şi îl lovi cu pumn în cap. oh! La naiba! V-am spus deja prea multe.. Dacă Arthur ţi Adler s-ar afla în viaţă. Ceea ce îi spunea banditul era cumplit. — Nici nu a murit.. se grăbi să ajungă pe punle. — Bine! Fie precum spuneţi! Dacă îi aduc înaintea dumneavoastră pe Arthur Wilkins şi Martin Adler.i ceea ce v-am spus şi să vă hotărâţi cât mai iute! Nu am vreme de pierdull — Nu am la ce să mă gândesc. cu nişte ochi în care se i iţeşte bunătatea. sil in duse să zâmbească. domnule Wilkins! izbucni Walker. m-aş ocupa de domnişoara Almy. Ce |" al.i ce îşi vârî în gură o bucată bună de tutun de mestecat. domnule! Sunt sigur că.îmi cereţi dumneavoastră. zâmbind cu dispreţ. Dorea să afle cu orice preţ ce se întâmplă cu adevărat.. O să vă ceară mâna lina dumneavoastră. atinse cu spatele peretele calei şi. domnule! exclamă bătrânul. Tu cine eşti? — Un.

— Dom.mga o lance.. şi In i. un cuţit. Forner privi iahtul cu Htântare şi apoi îşi spuse: „Ce vas frumos şi ce proprietar! Hm! Ihuul căruia îi aparţine iahtul ăsta minunat are plictiseala în oase şi filiui o în căutare de aventură!" I l'orner se gândi că ar fi bine să bea ceva şi se hotărî să meargă în . Eu am să încep săi vorbesc.. auzi glasul lui Hofter: — Domnule Forner! Unde sunteţi? — La prova! replică matelotul. dar cum să fac? Lucruri multe nu prea iu n i . de ani şi ani de zile. Hofter ar mai fi vrut să spună ceva. în cele din urmă. o pungă de tutun. A pierit! Şi totul im petrecut atât de repede! Ajuns pe mal. John Forner „vânzătorul de suflete" plutind încet pe apele râului şi mormăi: — La dracu'! Am ajuns prea târziu! Hm! Ce fac eu acum? Dar ce i • minunat! 111 Domnul Hofter o să i m i e ca să-mi tragă o săpuneală. Ceea ce atrăgea însă numaidecât privirile era o imensă pic-lui'ă aşezată la prora. precum indien. Pe urmă. apro pndu-se. nu peste multă vreme. Personajul era îmbrăcat în ■lele. Nu avea decât hainele de pe el..ia pe care o frecventa de fiecare dată când se întâmpla să i |'.. domnule. — Şi acum faceţi parte din vreun echipaj? vru să ştie lordul. ce-i drept. Forner ajunsese matelot. Nu cunosc niciun domn care să se numească Walker! — Mă refer la domnul pe care l-aţi întâlnit la intrarea în căl! exclamă Hofter. Căpitanul Pallavidas }\ (n. foarte bine! — Mi-ar face mare plăcere. Da. în această carte! Proprietarul localului îi aruncă lui sir David o privire în care se citea uimirea. Dânsul este matelot. De altfel. englezul păru a fi mulţumit şi îl întrebă pe matelot: — Dumneavoastră sunteţi domnul Forner? Matelotul zărise un iaht care era atât de frumos. — Ce-aţi avut cu domnul Walker. vânătorul". Ce-aţi dori să ştiţi? — Ia uitaţi-vă la cartea asta.. Matelotul intră în local şi rămase ţintuit locului. Cârciuma-rul îi aduse băutura şi apoi se aşeză lângă sir David. Forner este numele meu! replică marinarul. Proprietarul localului îi spuse lui sir David: — Puteţi fi sigur că eu cunosc Rio Gila ca pe buzunarul meu.tr. pe care şi-l pusese la brâu. Aceasta era întreaga avere a matelotului Forner. în ea sunt descrise aventuri care se petrec pe pământurile apaşilor şi pe malul lui Rio Gila. în Yuma. nişte bani.Domnul Walker îmi spune că aţi coborât în cală pentru a trage cu urechea! — Să trag cu urechea? Ce prostie! zise Forner. replică lordul. matelotul se dădu câţiva paşi înapoi. O I n u nlierbânt. da! Mă duc la prova! gata! Cad peste bord! în zori ajung la Yuma şi pe urmă. de parcă ar fi avui înaintea sa un armăsar pe care nu ştia dacă merită să-l cumpere sau nu. ridicând din sprâncene. — Nu.. Trupul lui John Forner nu se mai zărea.. dar nu prea mulţi. şi purta mocasini. în sfârşit. la câteva dintre armele sale şi se mulţumise să-şi ia doar un cuţit.a m dat doi paşi înapoi ca să-i fac loc pasagerului. Unde să trag eu cu urechea? Gândiţi-vă şi dumneavoastră! Scara-i îngustă şi m . Omul al cărui chip fusese imor-Uli/al pe pânză avea în mâna dreaptă o puşcă mare.. Sir David îl măsură pe marinar din priviri. este apa destul de adâncă? — Ar fi bine să-i puneţi aceste întrebări domnului care stă la ma . Marinarul se grăbi să ajungă la prova şi. domnule? întrebă Hofter. Acel om înalt şi slab era chiar lordul David Lindsay... —. Aflaţi că am venit tocmai din Anglia pentru a trăi aventuri asemănătoare celor descrise aici.i alăturată. m-am hotărât".) . Mi-a spus că l-aţi cam repezit! — Eu? Poate el m-a repezit pe mine! se apără marinarul. în partea de jos a pictur i i s ris cu litere mari. în Yuma. La brâu se puteau zări două tomahawkuri. Vi se pare cunoscută? Cârciumarul se uită la coperta cărţ şi spuse: — E Vânătorul de Gabriel Ferry4. e foarte căutată. — Nu aţi vrea să intraţi în slujba mea? Plătesc bine. dar avea şi pânze. Matelotul se apropie de iaht. cu două ţevi. dar cu condiţia să nu-mi cereţi mai mult decât sunt în stare să fac.. o să dau din mâini.. două revolvere şi două cuţite. Bărbatul înalt. Forncfj „căzuse" peste bord. — Walker? întrebă Forner. Forner spuse. Matelotul se aşeză la o masă şi ceru un pahar de rachiu. renunţase. 4Scrtor francez ( 1809-l852). — Bietul Forner! exclamă Hofter. dar părea a fi prea târziu.. Vasul era prevăzut cu motor. când ajunse.. pentru a continua discuţia începută înainte de venirea marinarului. mulţumit. ca pentru sine: — N-aveţi decât să mă căutaţi. apropn du-se astfel de parapet. Spunând acestea. replică matelotul. aur: „David Lindsay. Scene din viaţa mexicană. îmbrăcat în haine din piele. băieţi! Poate că o să mă mai vedeţi dar asta numai când mi-o veni mie la socoteală! DAVID LINDSAY. — Ajutor! strigă numaidecât fiul dirigintelui poştei. abătut. două i■■ loale. — Aş vrea să merg cu iahtul meu în susul râului. momentan nu.. domnule Forner o să. i ă vorba aceea. VÂNĂTORUL La orele amiez. Pe punte nu era nimeni şi se părea i vasul se afla la mal de mai multă vreme. Englezul sorbea în tihnă un pahar de rachiu îndulcit cu zahăr şi îndoit cu apă. încât ar fi putut lua och oricui. care a petrecut zece ani în Mexic Romani Cabecillas şi Guérilleros. Până unde p«i ajunge? Vreau să spun. dar era prea târziu. o mişcare greşită şi Această pictură reprezenta un bărbat înalt. care acum era pe jumătate goală. Om la apllj Om la apă! Câţiva marinari veniră în grabă. şi o pipă. rin nd o pălărie cafenie. — Da.152 KarlMay "VvTNNETOUÎN VALEAMORŢ 153 Hofter şi-o să spună că i-am u l u i u r â t ! Trebuie s-o şterg. dând la iveală un volum destul de gros. Am citit cartea... replică numaidecât cârciumarul. din fetru. Doar sunt aici. La o masă se găsea chiar omul imortalizat pe pânza imensă. O ■ Hol de ambarcaţiune era un lucru rar în apele învolburate ale lui Hio la. domnule. dar era sărac lipit pământului. ei.a în Yuma. ce-i pe mine-i şi-n dulap! Hm! Ah! Am găsit! 1 1 n i l i ad peste bord. pe urmă o să mai văd eu ce-i de făcut! Gata. — Exact! exclamă englezul.

i ă mă deocheaţi. Deocamdată aş vrea să vă dau zece pesos. uimit. hi. Totuşi. Foarte bine. Doresc! Doresc. îi spuse lui sir David. — Dar indieni vom avea ocazia să întâlnim? Dacă doriţi neapărat. — Daţi-mi şi mie un pahar de rachiu! ceru vânătorul cel mititel. Dacă e vorba de gloanţe. nici de oamenii leg! — Şi ce propuneţi. pentru că în acel moment intră pe uşa iu ium un omuleţ cu barbă deasă şi cu un nas cât toate zilele. Primarul nu se va amesteca în povestea asta. mă rog! replică englezul. mă rog? întrebă Sam. — Hm! Haddedihn! mormăi Hawkens. îi povestise de multe ori despre "i miletul care tocmai intrase în modestul local. domnule. Nu vom stabili un salariu. domnule! zise Forner. — Van Buren? întrebă lordul.. au locuit cândva în Van Bure domnule. încet. Vreau să dau o declaraţie. . domnule! Yes! — Prea bine. gândindu-vă la soarta ' limnului Wilkins şi a fcei lui. — La Aubery. domnule şi să nu mă mai priviţi i i .1l Martin. care ■ascultase toată povestea cu gura căscată. O treabă? Ce treabă? I — Trebuie să ajung la primar. — O mârşăvie? O răpire? întrebă Lindsay. domnule? întrebă Forner. — Să-i ajungem din urmă! Să-i atacăm! spuse lordul. dacă mi-aţi dat şi ban ăştia. domnule. domnule. îl l unoştea bine pe acel vânător mititel.u ere să urc la bordul navei dumneavoastră! — Mă rog. nu. Lordul nu se aştepta ti 1 întâlnească şi rămase cu gura căscată. Totul fusese însă în zadar. hi. — Foarte bine! Pornim! Ridicăm ancora! Plecăm numaidecât în urmărirea lor! — Cu iahtul dumneavoastră i-am ajunge foarte repede din urm şi i-am putea ataca. La primar? — Da. ci vă voi plăti cu cât veţi crede ■ lumneavoastră de cuvnţă. dar mai întâi am o treabă ce nu suferă "". iar când termină. domnule! — Yes! — Şi unde m-aţi întâlnit-. — Mai întâi aş vrea să-mi spuneţi unde urmează să fie duse persoanele răpite. cât şi bătrânul Wilkins fuseseră de negăsit şi acum. zise cârciumarul. Când ar urma să intru în »l|ba dumneavoastră? Astăzi! Chiar acum. E vorba despre vreo domnişoară? — Da. domnule. încântai Sunteţi omul de care am nevoie! Cum se numesc persoanele răpite? Englezul rămase pe gânduri preţ de câteva clipe. Nu vă voi dezamăgi! — Foarte bine. domnule? întrebă Forner. recăpătându-şi calmul. de o răpire. acm îl întâlnea pe acest marinar. domnule. hi! Englezul închise gura. de o domnişoară şi de tatăl ei. Sunteţi sigur? — Sigur. zâmbind. domnule! spuse englezul. aprinzându-se din ce în ce mai tare. zâmbind cu amărăciune: — Chiar dacă v-aţi duce amândoi la primar. dacă nu vă e cu supărare? — Despre dumneavoastră mi-au istorisit războinic Haddedihn. Forner istorisi tot ce ştia. La Van Bure vrusese să ajungă Hermann. domnule. iar pentru John Forner H castă sumă reprezenta o mică avere. dacă nu mă-nşel! replică vânătorul. frecându-şi mâinile de mulţumire. cârciumarul. domnule. Matelotul luă ban din mâna lui sir David şi spuse. zise lordul.'Nă ziua! răspunse cârciumarul. foarte bine! zise sir John. . Gândiţi-vă puţin la l.. Proprietarul cârcium aduse băutura. dar nu numai ei. povestiţi tot ştiţi despre domnul şi domnişoara Wilkins. care urma să-l caute pe Martin Adlerhorst. dacă se poate! spuse lordul. — Nici eu. îmi va face mare i'l. Englezul se întrerupse. Faptele despre care vorbiţi dumneavoastră s-au petrecut în Arizona. acest lucru nu v-ar folosi la nimic. şi micuţul îi spuse englezului: ) — V-aş ruga să-nchideţi gura. — Aşa? Unde. aş vrea să ştiu de unde mă cunoaşteţi! — Am auzit povestindu-se despre dumneavoastră. surprins de reacţia neaşteptată a lordului. — Găurit de gloanţe? întrebă lordul. — Legea nu este de partea dumneavoastră.. I M — Când? — Acum o oră. Bunul său prieten Kara Ben Nemsi. Netrebnic au trecut pe-aici cu un vas mic. — De ce. — Bună ziua. îşi scoase pălăria ' • \ lamă: i — îmi pare bine să vă întâlnesc aici. niciun reprezentant al leg din it. zise matelotul. hi. se ridică de la locul său. care îi pomenea de Van Buren şi cl Wilkins! — Ce s-a întâmplat. domnule. cu vădită ubdare. domnilor! salută micuţul vânător. Nu e nevoie de primar. Se găseşte peşte şi vânat prin părţile astea? — Desigur. domnule? întrebă lordul.152 KarlMay "VvTNNETOUÎN VALEAMORŢ 153 — Oh. supărat. zise Lindsay.luare. Nu am auzit de indien din tribul ăsta! — Wilkins. I'oltiţi! Zece pesos erau echivalentul a zece dolari. Eu sunt lordul David Lindsay şi o să fac tot ce poftesc! Yes! — Puteţi face tot ce doriţi. at. Pentru mine este important lA vânez şi să pescuiesc. scrtorul din Germania. — Nu v-am întâlnit nicăieri. domnule. Din câte ştia lordul. — De unde sunt? — Din câte am izbutit eu să aflu.iptul că Rio Gila se varsă în Rio Colorado.. Rio Colorado reprezintă graniţa dintre statele Arizona şi California. V-aţi făcut alb varul! — Nimic.itul Arizona nu are dreptul să se atingă de răpitori. domnule. zâmbind mulţumit: — Ehei. Este vorba de o mârşăvie. domnule Sam Hawkens! Mititelul holbă och şi exclamă la rândul său: — Pentru numele lui Dumnezeu! Văd că mă cunoaşteţi. Povestiţi. — La naiba cu graniţa dintre Arizona şi California! izbucni englezul. nimic! spuse Lindsay. domnule! replică matelotul. — Foarte bine! O să vă ajut! O să-i eliberăm! exclamă englezul. dar să nu vă miraţi dacă i (i fi găurit de gloanţe. Dacă „vânzătorul de suflete" ajunge în California. Nu aş vrea decât să ne fiţi călăuză pe Rio Gila. — Atunci îmi va face mare plăcere să mă aflu în slujba dumneavoastră. Vă sfătuiesc prieteneşte să nu vă mai frământaţi. domnule. recunoscu sir David. rtlunci voi avea parte de aventură! Excelent! Ex-ce-lent! O să le arăt rn netreb.

replică englezul. ili . domnule. râzând cu poftă. dar. tot ce ştiţi! zise micuţul Sam. . dar sunt gata i . lăsaţi că noi nu vrem să ni se dea rachiu de pomană! — Mă bucur foarte mult că Winnetou şi Old Firehand vor sosi aici! zise lordul. — Old Shatterhand? întrebară brusc. 6O m f â r ă e x p e r i e n ţ ă . — într-o oră putem pleca! Băgăm cărbuni şi plecăm! — Cărbuni? se miră Sam. a sărit peste bord. sărind de la ix ul său.). [ — V-o fi istorisit câte ceva şi despre Dick Stone şi Will Parker. dacă nu mă-nşel! -— Vânătoare? — Da.« ăl Sam! Ei. — Kara Ben Nemţi? — Nu. domnilor. dând din mâini de parcă ar fi vrut să |tdă o muscă nevăzută. De unde veniţi. zâmbind. — La naiba. domnule! Chiar din Graniţe Station! — Atunci înseamnă că la bordul acelei ambarcaţiuni se află o domnişoară! Acea domnişoară a fost răpită! — Ce ştiţi despre acea domnişoară? întrebă Sam. — Yes! exclamă lordul. — Ştiţi. — Yes! — Şi ştiţi cumva unde se află acum? — No! — Excelent! Ex-ce-lent! exclamă sir David. hi. frecându-şi mânlt de plăcere. replică matelotul. Winnetou şi Old Firehand vin încoace. stimate vrăjitor al apei-defoc7! exclamă Sam. domnule! Yes! I aitl spus-o de foarte multe ori! — Ei. în care existau doar câteva case din lemn şi o |vlie mare.Ehei! exclamă Hawkens.t r . — Este adevărat. hotărât. peni 1 1 1 că eu am întâlnit în Orient un om care vă cunoaşte foarte bine. matelotul f| cârciumarul. — Indieni? — Nu. ce era în acelaşi timp şi poştă. hi. zise lordul. domnule. — Şi unde vreţi să ajungeţi? — La Aubery. — Da. domnule! izbucni micuţul Sam. — Aşa? Şi cine era acel om. stimate ilomn? întrebă.. hi.tr. . — Pe o corabie mică? întrebă lordul. când şi-a dat seama cu cine ''1 de-a face. ( ând Old Firehand ajunse în Gila Bend împreună cu tovarăşii li Walker şi ceilalţi răufăcători plecaseră deja cu diligenta spre lini uite Station. e n g l e z ă ) ( n . alitorul trebuie să ştie că. noi am plecat la vânătoare. Mergem cu vreo locomotivă? — Nu. dar trebuie să ştiţi că pe aceste melon» guri acelui greenhom i se spune Old Shatterhand. Nu am avut onoarea să-i întâlnesc. — Parcă vorbeaţi de douăsprezece sticle. cu iahtul meu! — Aveţi un iaht? — Yes! — Şi sunteţi gata să ne luaţi la bord? — Yes! — Asta e minunat. albi. ) . domnule! Trebuie să fi trecut pe-aici cu puţină vreme n urmă! — Nu cumva corabia aceea a pornit din Graniţe Station? vru ■ ştie lordul.i aici! Păi atunci puteţi destupa sticlele. e n g l e z ă ) ( n . — Old Shatterhand? ÎI cunoaşteţi pe Old Shatterhand. domnule.. într-un glas. — Nici vorbă! spuse englezul. 7Indien numeau băuturile alcoolice „apă-de-foc" (n. replică micuţul vânător. dacă-mi e îngăduit să-ntreb? — Kara Ben Nemsi. — Mă rog. vă rog. A făcut ■mo din echipajul acelei corăb. Urmărirea bandiţilor nu putea fi continuată. domnule. Nu e nicio glumă. hi! spuse micuţul •IliAlor. râzând. Gila Bend nu era In Al o mică aşezare. vânătoare de oameniii. aici.lestului local. . ) . Nu i-am văzut niciodată. Trebuie să mă i l A l e cu ei aici! sc Aici? I )a. — Povestiţi-mi. Am aflat asta de la domnul care stă lângă li ine. l i mea! Gata! O sticlă e din partea casei! — Alb aceia se află acum pe o corabie mică. Im M in iâ n d u -se. — Şi aţi călătorit pe apă? vru să ştie lordul. — Nu. umflându-se-n pene ca un cu i \ . domnule. domnule? îl întrebă Hawkens pe Forner.I nu mă-nşel! V-aş ruga să nu faceţi glume proaste! zise deodată cârciumarul. Puteţi merge cu mine! — Mulţumim. dacă i-a spus şi Sam Hawkens că e un greenhom. Nu-mi aduc aminte să fi umblat eu vreodată printre arabi! —Nici nu a fost nevoie să umblaţi printre arabi. dacă-mi este îngăduit să întreb? — De la Graniţe Station. micuţul vânător. li. întorcând capul spre John Forner.Foarte adevărat. unde sunt acum Old Firehand şi Winne-lof Întrebă cârciumarul. am venit călare pân-aici. mă rog! Cred că omul despre care vorbiţi trebuie i| fi fost un greenhom5. 1 nu mă-nşel! [ — Yes! — Da6 de Winnetou şi Old Firehand a amintit vreodată? Yes! Spuneţi-mi. în cârciuma dumneavoastră! Aşa? Atunci pot să spun că asta este cea mai fericită zi din . domnule. 1 1 1 — Se prea poate. sec. — Hm! Din păcate nu ştiu nici eu! Şi v-a povestit despre mine. domnule? — De foarte multe ori. la rândul său. numai că s-ar putea să vă răzgândiţi. domnule. nu glumă! Dar n-o fi povestit numai despre mine! — No! zise englezul. Kara Ben Nemsi. . pe vremea aceea. am trecut prin nenumărate aventuri împreună! Aven-in. domnule. zise Hawkens. domnule! zise englezul.•. atunci atu trebuie să fie! spuse micuţul vânător. pentru i armăsar erau foarte osteniţi. îi cunoaşteţi? vru să ştie micuţul Sam.Im de pomană douăsprezece sticle cu rachiu numai pentru a-i lilr. — Ba da. recunoscu proprietarul .t r . a g e a m i u ( l b .152 KarlMay "VvTNNETOUÎN VALEAMORŢ 153 — Indien despre care vorbiţi sunt arabi. domnule. — Ştiu că a fost răpită. Nu-l uită Old Shatterhand pe bunul lui ■ l r. domnule. — I-am spus şi eu că este un greenhom. a g e a m i u ( l b . dar ne grăbim. — Minunat! Mi-nu-nat! exclamă sir David. Ei. * 5O m f â r ă e x p e r i e n ţ ă . Vestitul vânător hotărî că era i • mea unui scurt popas. zâmbind.

Da. i-a dus-o prietenul meu. Se i u spune despre el că ar avea o mină în apropierea Lacului de Argint. Numele il este Miranda. Se află şi o femeie în tovărăşia lor. împreună cu telegrafistul. zise Grey. pentru că mi-a fost ■cris de atâtea ori! — Aveţi deosebita onoare de a-i vedea şi pe domn Hawkcn Parker şi Stone! spuse Old Firehand. Credeţi? Sunt sigur de asta. i— Da. După ce schimbă câteva cuvinte cu Winnetou. Domnul Wilkins a | i împreună cu fca sa. zise Grey.. — Cu toate acestea. Se aude tropot de ttl. spuse Grey — Foarte bine. Eu sunt angajat al •nţtei şi un angajat al poştei nu poate vorbi despre orice cu oricine! — Hm! Aveţi dreptate. domnule! — Atunci aflaţi că eu sunt Old Firehand. el voia. zise vânătorul. — Spuneţi. Expeditorul era un anume Winter. — Două? Vă înşelaţi. vestitul vânător se apropie cu paşi repezi de clădirea poştei şi bătu la uşă. spuse Old Firehand. numai că trebuie să-i răsplătiţi. ce bucurie! Căpitanul Wallace! Sunt onorat să-l reîntâlnesc pe Old Firehand! spuse la rândul « •ofiţerul. Vestitul vânător se decise să-i trimită bătrânului Wilkins o tele-'■i ia. bineînţeles. dacă dom Wilkins a primit telegrama mea. — Să lăsăm asta! Unde se află domnul Wilkins acum? — La han. Sunt patru bărbaţi care se numesc Walker. domnule telegrafist! Suntem pe urmele r persoane care au comis mai multe infracţiuni. domnule! Poftiţi la mine-n birou! Grey îi povesti vestitului vânător tot ce ştia. hotărât. încet. şi Old Firehand îi spusei — îmi pare tare rău că vă tulbur la această oră târzie. domnule. Ştie că am pornit urmele lui şi ar vrea să nu dau de el! Spuneţi-mi. — Dumneavoas. Vestitul vânător nu se înşelase. — Da. domnule? . deschise numaidecât. vestitul vânător şi tovarăşii s pluteau pe Rio Gila. Da. aici au sosit două telegrame. zâmbind.. iar Old Firehand îi istorisi la rândul său prin ce aventuri trecuse în ultima vreme. — La Dos Palmas? întrebă Old Firehand. ExpedlJ torul sunteţi dumneavoastră. fără a bănui. eu! Dacă doriţi să-l vedeţi pe Winnetou. 1 ind ieşi din prăvălia care servea şi drept poştă. teţi Old Firehand? întrebă Grey. — Din păcate.Cine ar fi crezut că domnişoara Miranda este o persoană care I încalce legea.Cine este acest Hofter? vru să ştie vestitul vânător.. credea că. dar esl» vorba despre un lucru ce nu suferă amânare! Sunteţi cumva dirigintele poştei? — Nu. insistă vestitul vânăloH Eu sunt Winter şi vă spun că i-am trimis domnului Wilkins o MU gură telegramă. pe vasul domnului 1 1 — Dar ce s-a întâmplat? — Cine ar fi crezut? întrebă telegrafistul. domnule.. bietul Hofter! . — De ce? — Vedeţi. încânta După mai puţin de un ceas.. tră sun. desigur. dar asta nu arc importanţă! O să vă însoţească şase soldaţi de-ai mei. — Asta-i foarte bine. — Ciudat. Old Firehand şi cei ce-l însoţeau ajunseră cu bine în Graniţe Station. — îmi poate arăta cineva unde este hanul? — Sunt gata să vă duc chiar eu la han. surprins. î — Staţi puţin. zise Old Firehand.... Old Firehand se Iu/ i faţă-n faţă cu un ofiţer şi exclamă: Dumnezeule. Au sosit chiar două. aduşi pe barca mare a căpitanului Wallace. — Şi încotro a plecat? vru să ştie Old Firehand.. I — Winnetou? îl întrerupse telegrafistul. aveau vreme să se odihnească. că aceasta va ajunge până la urmă în " iu le răufăcătorilor. dar staţi puţin! Nu ştiu dacă e icul să vă spun chiar totul. iar destinatarul este domnul WilkimJ — E ceva necurat la mijloc! exclamă Old Firehand. — Nu se poate să mă-nşel! Chiar eu le-am primit! replică GrcyJ hotărât. întocmai. mda! A primit-o! A primit-o cu siguranţă! zise Grey. Am întâlnit chiar pe cine trebuie. lângă el se află Will Parker şi Dick Stone! — Acum credeţi că eu sunt Old Firehand? — Oh. După ce îi răsplăti pe militari pentru osteneala lor. neputând să-şi creadă och Omuleţul acela cu barbă deasă este. zise telegrafistul. — Trebuie să-i prindeţi pe netrebnici! spuse Wallace. domnule. Ei? Ce spuneţi? — Nu pot decât să vă mulţumesc! spuse Old Firehand.. unde se găseau vreo Inuazeci de militari. — Ce anume. desigur. I wton. Aţi putea să descrieţi persoanele despre care vorbiţi? întrebă Da. spera. spuneţi! îl îndemnă Old Firehand. zâmbind. uimit. domnule.. vreau să spun. Ştiţi că numele itlrvărat al lui Old Firehand este Winter? | -— Desigur. Telegrafistul îl privi pe indian şi exclamă fericit: I»*-E Winnetou! E chiar el! Ştiu că este el.i pentru domnul Wilkins? — Cum să nu? răspunse telegrafistul. Pe înserat. — Sigur că îi vom prinde! replică Old Firehand. domnule! spuse vânătorul. vă înşelaţi.. comandaţi de un căpitan. Hm! Walker vrea Wilkins şi fca lui să ajungă la Dos Palmas. — Hm. I ei doi se cunoşteau de multă vreme şi căpitanul ţinu neapărat «rf I invite pe vestitul vânător la un pahar de whisky. Ofiţerul îi povesti prin ce împrejurări ajunsese comandantul micului fort. domnule. Prieten mei mă vor aştepta aici. este chiar Sam Hawkens. . Sunt sigur că apaşul vine-ncoace.. domnule! spuse Old Firehand.152 KarlMay "VvTNNETOUÎN VALEAMORŢ 153 In apropierea orăşelului se afla un fort. Oh. sunt telegrafistul. Leflor şi Roulin. ţ ■— Fiul dirigintelui poştei El. — Aşa este. — Cred că spre Dos Palmas. fiul dirigintelui poş replică telegrafistul. Winnetou şi ceilalţi se apropiară 4» poştă şi descălecară. răspunse acesta. da! spuse telegrafistul. da! Sunt chiar bucuros că pot să vă fiu de folos! Avem în fort o barcă lungă şi destul de mare. — Pot vorbi cu domnul Wilkins? îl întrebă vestitul vână toi proprietarul hanului. domnule. iar armăsar. domnule. Aţi putea să-mi spuneţi dacă a sosit astăzi vreo telegram. Ceea ce ştiu sigur este că s-a îmi pe „vânzătorul de suflete". Aţi auzit »i rodată de Old Firehand? — Cum să nu. nu... telegrafistul.. Este nevoie de şase vâslaşi. în ea vor avea loc şi ca. domnule. în — Vă îndoiţi de faptul că ar fi primit-o? întrebă Old Firehan — De fapt. Old Firehand duse la han. domnule! Ştiu prea bine că este un vânător vestit. vă rog. — V-aş putea ajuta! zise ofiţerul. Grey.

care n-ar face nimănui ■un rău. la han. Atât apaş. în ceea ce o priceşte domnişoara Almy. da. după ce îl salutase respectuos pe lordul Linds. spuse Hermau — Aşa este. întinse mâna şi spuse: . după ce schimbară câteva cuvinte. Kara Ben Nemsi. — Oh! Cine sunt domn? vru să afle sir David. pe apaşul despre care i-" unul său.englez. care a închiriat o odaie. Ştiţi cumva încotro au pornit? Nu ştiu. — Dar ce caută la Aubery? vru să ştie Hermann.. Sunt un vânător .. Da. Cred că soţia lui nu s-a culcat. Fără a mai rosti un cuvânt. Sigur că s-ajung la Yuma. o c l o . domnule. Locuieşte în casa aceea. Pe urmă. cred că o vor lăsa în viaţă. 1 upă ce făcură câţiva paşi. domnule Winnetou! continuă englezul.i foarte frumoasă. Aflând ce se întâmplase. replică Old Firehand. i Închiriat şi vasul domnului Hofter şi s-a oferit să-i ia la bord pe lomnul Wilkins şi pe domnişoara Almy. bun ca pâinea caldă. vor ajunge cu bine în Valea Morţ.. vânătorul se întoarse la prieten săi şi le t j H I M u in stăteau i ' lucrurile. Sunt bun prieteni Will Parker şi Dick Stone. vestitul vânător îi spuse lui Grey: i — Domnule. cât şi indien Marikopas vor să pu mâna pe Omul de argint. i pornim în urmărirea bandiţilor! Yes! — Când a trecut pe-aici „vânzătorul de suflete"? îl întrebă OKI Firehand pe Forner. domnule. netrebnici. n. — Nu trebuie să ne pierdem speranţa. — Ce fel de om este domnul Hofter? Un bărbat vesel. zâmbind discret: Winnetou face bine! El îl cunoaşte pe fratele său alb! I Mă bucur să vă văd. t'i'..iy .. îi povestise atâtea. pentru că astfel aţi putea salva vieţile unor oameniii! I — Nu v-am ascuns absolut nimic. iar I intkiy exclamă.I Winnetou ştia şi pe cine are înaintea lui. L Un cârmaci şi patru sau cinci marinari. după ce îi mulţumi telegra-i li u |entru ajutorul dat. după vreme.it I c unde ştiu? De la domnul Forner. — Excelent! Mi-nu-nat! exclamă englezul. ce-s eu. lltict. Lindsay se apropie •Ir indian. Mă veţi însoţi şi 1« nune? Aş dori să dobor un grizzly! Winnetou nu are vreme să vâneze ursul cenuşiu. porniră cu toţ la drum şi. Eu? M-am făcut vânător! Yes! exclamă lordul. I )upă ce îl măsurase din cap până-n picioare. Cel puţin asta izbutise să afle de la soţul ei. în clădirea poştei.. (]e echipaj are vasul prietenului dumneavoastră? Fără să mai stea pe gânduri. i i n eput. Sir David nu-şi • . pentru că au răpit o domnişoară! — Şi noi vrem să punem mâna pe bandiţ despre care vorbeş dumneata. Spuneţi-mi doar ce trc să fac! — Să încercaţi să aflaţi câte ceva despre „vânzătorul de sufl — Prea bine! Unde ne întâlnim? — în cârciuma cea mai apropiată de malul apei. a venit aici. ci în apropie oraşului. Old Firehand îl întrebă pe Sam Hawkens: — Credeţi că puteţi ajunge la Yuma? — Da.lic şi m-aş putea compara chiar cu eroul din romanul lui iml » 1 l-eny! Ai să vezi! Uite. vreau să pornim chiar acum pe urmele . 178 KaxlMay Old Shatterhand.. în modestul local intrase Winnetou.ăciune: Am ajuns prea târziu şi nu-i vom mai prinde pe netrebnici! I (!ei trei îşi strânseră mâinile şi. — Foarte bine! O să ne îmbarcăm cu toţ pe iahtul meu şi o s. la rândul său. tânărul i horst. uimit. domnule! îl contrazise Old Firehand.. Old Firehand îi făcu o vizită soţiei cârmaciului. zărindu-şi nepotul: I )oamne. de faţă. însoţit de Grey. El a pornit ""l'ieună cu fraţ săi la vânătoare de oameniii! Howgh! Hermann şi Old Firehand intrară acum şi ei cârciumă. să ştie încotro a plecat soţul ei. dar când văzu că străinul.uliu h. di. Hermann zise. domnule? întrebă micuţul Sam..chiar pe corabia pe care se găsesc Walker şi ceilalţi netrebnici. din oraş. răspunse Grey.. pentru că trebuie să arate cum se chinuiesc Arthur şi Adler.lezul amuţi. Domnul Forner a fost matelot. După câte am aflat. * m. Căpetenia Mescalero îl privea atent |m. se linişti puţin şi spuse că domnul Hofter se hotărâse să plece spre h y.mdit pe nume Walker! Walker? De unde şt dumneata de Walker. E de-aici. — Cred că nu se vor opri chiar la Aubery. Sam Hawkens se mistui în înt ricul de nepătruns al nopţ. — Păi cine să fie.. i n v o i a . — Tot spre Valea Morţ se vor îndrepta apaş lui Lata nalgul războinic Marikopas. părăsind tunul împreună cu telegrafistul..i pot spune cât mă bucură faptul că vă întâlnesc aici! Apaşul răspunse. Toarte bine! Să stăm puţin de vorbă cu ea. domnule! zise Old Firehand.152 KarlMay "VvTNNETOUÎN VALEAMORŢ 153 — Domnul Wilkins a primit o telegramă prin care era ru meargă urgent la Dos Palmas. domnişoara Miranda a plecat la han. zâmbind: . i 1 i'i doi părăsiră casa cârmaciului şi.. fratele său de cruce. putea lua och de la apaş. în vreme ce prietenul meu H u i t ca pregătit totul în vederea unei călător cu micul său vas. domnule! zise telegrafistul. în slujba mea. în sfârşit. greenhorn?. lu/iasmat de faptul că îl întâlnea. i-l descrisese pe m .. am impresia că îmi ascundeţi ceva! V-aş ruga să-mi ptineţi tot ce ştiţi. femeia se arătă foarte speriată. Dumnezeule! Ce cauţi tu aici? Dar dumneata ce cauţi aici? întrebă. apropndu-sfe de i » k şi de Will. Acolo ştiu că se află indien Mojave.. se auzi tropot dl Apoi uşa cârcium se deschise şi îşi făcură apariţia doi vâ înalţi şi slabi. Sunt sigur că bătrânul Wilkins îl vor duce în Valea Morţ. Vânător se opriră locului. (Cârmaciul este de prin părţile astea? L Da. domnule Winnetou? Eu sunt sir David Lindsay şi "i v . era însoţit de telegrafist.mu. — Vă mulţumesc mult. Tot ce pot să vă mai spun este că domnul Walker şi tovarăşii au rămas aici. conduşi de Săgeată de fier. domnilor.. Aşa se explica faptul că micuţul vânător ajunsese în mod local în care se găseau lordul David Lindsay şi matelotul J Forner. Dacă se vor afla s ocrotirea acestor războinici. unchiule? întrebă 'i. în vreme ce stătea de vorbă cu englezul.Numele meu este David Lindsay şi sunt încântat să vă cunosc. în r ■ lmb. — Dar Walker i-a luat cu el pe domnul Wilkins şi pe fca sa ca să-i ucidă! exclamă tânărul Adlerhorst. Poate izbutim să l ' llăm ceva. Uitaţi că mai e lumină. domnule Firehand. şi lordul spuse. întrebă micuţul vânător. care se află aici.. unchiule! zise tânărul Adlerhorst.Ce faceţi. L — Aşa? înseamnă că ea a fost misterioasa doamnă care a închiriat Mtul şi s-a oferit să-i ia la bord pe domnul Wilkins şi pe domnişoara Iniy. — Nu. de ul.

Parkel.I . VÂNĂTOARE PE RIO COLORADO I I n timpul nopţ. replică marinarul.uid mica navă a lui Hofter trecu pe lângă iahtul lui sir David. Hermann e nepotul meu şi pentru mine este o onoare sj ajut pe Winnetou. micul vas ajunse în apele lui Rio Colorado şi începu să se deplaseze cu viteză. care seândreaptă if . apoi. dar vor afla de la Old Firehand. nu-mi mulţumiţi. zise Walker. încât să pornească spre Rio Colorado cu un iaht! () fi nebun englezul. ini matelotul John Forner îşi luă locul la prora. domnule. domnule! Vă mulţumim că vreţi să ne ajula|il spuse Old Firehand. replică marinarul. in|i ulmirară frumoasa ambarcaţiune. Şi cine este omul pe care spuneţi că-l cunoaşteţi? ► Un englez! răspunse Fiilorian alias Newton. Un iaht era un lucru rar prin ple acelea. Nu se poate! Oamenii de pe iaht nu pot şti ce s-a petrecut în i nule Station! Ai um nu ştiu. Numai un englez poate să fie atât f|l nebun. — Şi dumneavoastră aţi făcut parte din echipaj? — Da. ''I.152 KarlMay "VvTNNETOUÎN VALEAMORŢ 153 — Acum trei ceasuri. admirând iahtul. domnule! replică englezul. exclamă: ba dracu'! Eu îl cunosc pe omul ăla! (ed că vă-nşelaţi. La uriuy urmei. numai că am şters-o. — Credeţi că la bordul iahtului vor avea loc şi ca noştri. 1 .şi Stone! Old Firehand şi toţi ceilalţi se îmbarcară numaidecât. îndată ce mi s-a părut că pasager au pus la cale o mârşăvie. sir j David? întrebă vestitul vânător. dar de unde să ştie Old Firehand că noi ne aflăm pe I asta? M . nu mă-nşel! Nu se poate să mă-nşel! îl contrazise fostul valet. domnule. aşa! Hm! zise Walker. Hawkens. „vânzătorul de suflete" plutise destul de încet.uianţă-ncoace! Bine. — Vai. N u. Fiilorian alias Bill Newton se aplecă mult peste parapet u ind imensa pictură de la bordul iahtului. sigur de el. — Desigur. Old Firehand. — Prea bine. spuse lordul. Aşa. dar sunt gata să pun pariu că acest iaht al i aici doar pentru a ne urmări pe noi! scrâşni fostul valet.

Roulin. în Yuma! insistă banditul. îi luă ocheanul din mână m spuse: — Aşa e! Aveţi dreptate! Dacă am şti măcar cine se află la bord ill iahtului! — Cred că şi Old Firehand se află acum pe iaht! exclamă Newlod — Atunci ar trebui să întreprindem ceva.Se apropie! Oh. domnule Newton! spuse Walker. Walker privea totul cu atenţie. şopti: . micul vas ajunse într-un Hol f mărginit de verdeaţă. Parker şi Stone! Oh! Iahtul a trecut! Nu se mai vede! bill Newton. domnule cârmaci! zise Hofter. domnule Walker? Ce-aţi văzut? Un indian. \ HI îl prinseră numaidecât. lângă el e Old firehand! La dracu'! Uite-l şi pe Winnetou! Alături de apaşul ăla Rflrebnic îi văd pe Hawkens. un războinic Roşu.. — Hm! Să vedem ce putem face! Domnule cârmaci! Cârmaciul se apropie numaidecât de fiul dirigintelui poşlfjfl întrebă: — Ce ordonaţi. fostul valet exclamă: — Iahtul se află în spatele nostru! Walker veni numaidecât lângă el. Vom \m iahtul să treacă pe lângă noi. Omul de argint! Ce cauţi aici.. domnule! — Şi de ce ne-ar îngrijora asta? — Pentru că señorita Miranda i-a ademenit pe Wilkins şi pe lilif lui aici. da! E chiar matelotul Forner! Nu se poate! exclamă Fiilorian. . Roulin se postă înaintea lui şi izbucni: l sunt Sonataka. iar Walker îi puse tot soiul k huiduiri la care ostaticul nu răspunse.. mirat. cu siguranţă! — Când va ajunge la Graniţe Station? — Exact. într-adeyăr.1l — Nu-mi fac griji. domnule Hofter. voi ţine seama de cele ce mi-aţi spus! — Iar eu voi împrumuta ocheanul domnului Hofter pentru t vedea tot timpul ce şi mai ales cine este în spatele nostru! Fiilorian împrumută.180 KJMay 181 -— Va afla totul. •— Ba se poate! insistă Walker. dar nu ne putem l. — îmi făgăduieşti că nu vei fugi. — Asta-i bine! spuse Omul de argint. Totuşi. Indianul in loarte repede şi.i Icdeleş. Indianul privea cu ură în jurul său. Şi lângă el. nu l u p multă ă vreme.. Wilkins şi fca lui se află la bordul „vânzătorului de suflete"? — Sunt sigur de asta! răspunse banditul. domnule. domnule Hofter? — Ne urmăreşte un iaht şi aş dori să scăpăm de el! — Nimic mai simplu. — Dar ţi-ai prins părul întocmai ca un apaş! zise Sonataka. îl duseră la bordul micului vas şi îl r . apaşule? — Apaş? întrebă indianul. — Vreţi să porniţi la luptă şi împotriva albilor? întrebă SonatnkdJ — Vom lupta împotriva duşmanilor noştri! veni numaidciA|J răspunsul. O să ne ascundem într-un mic golf! — Prea bine...■ i ului de suflete". domnilor! Am zărit ceva! 1 1 1 trei se întoarseră la mal. Roulin şi Leflor urcară în grabă la bordul „vânză. El poartă numele căpeteniei războinicilor Mojave! — Ursul care sfâşie este căpetenia războinicilor Mojave! replică numaidecât indianul. I m iv a t . Leflor şi Bill Newton săriră numaidecât pe mal ţi se ascunseră între tufişuri. ••Uri incât apa să nu poate pătrunde prin ele. Roulin îl dezlegă pe indian şi îi spuse: — Am venit aici pentru a fuma pipa păc cu războinic tribului tău! — Pipa păc a fost îngropată! răspunse Ursul care sfâşie.. — Albul nu gândeşte cum se cuvine! zise indianul.ul nevăzuţi! — Vorbiţi cu Hofter. După o vreme. domnule Walker! — Dar va dura ceva vreme până va ajunge Old Firehand din Graniţe Station aici. zâmbind cu dispreţ. când ieşi din apă. I u sunt un prieten al războinicilor Mojave — Dovedeşte-o! spuse indianul. un apaş! replică banditul. domnule Walker! Banditul se duse iute la prora şi îi spuse fiului dirigintelui poţltfl — Ne urmăreşte un iaht. Indianul nu avea n psa decât un cuţit. Ursul care sfâşie nu este apaş! — Omul Roşu minte! exclamă Omul de argint. la bord se află o mulţime de oameniii şi cai! i un văzut! Pe cine? întrebă Fiilorian alias Newton. alb care îl pândeau putură w l r limpede că ti haine războinicului erau unse cu grăsime de urs. dar Walker le strigă: Nu vă grăbiţi. Să ne ascundem •Ir! I c mal se apropia. dacă am să te dezleg? — Ursul care sfâşie nu va fugi! spuse căpetenia... şi Roulin întrebă: | Ce-i. folosindu-se de ochean şi. înălţând capul cu mândrie.. ocheanul lui Hofter şi nu un părăsi puntea. Ursul care sfâşie are o treabă însemnată! — O treabă însemnată? întrebă Roulin. — Pe matelotul care a pierit! Da. — Cu toate acestea. Walker. eu cred că trebuie să fim cu băgare de seam. într-adevăr. mulţumit. pe nava dumneavoastră! — Aşa? Credeţi că urmărirea asta are legătură cu faptul că d.. scurt... Aha! Am pricepui! Războinic Mojave pornesc la luptă împotriva apaşilor? — Şi împotriva războinicilor Marikopas! replică şeful de trib. . După ce cârmaciul dădu câteva porunci. zâmbind cu răutate.. — Aşa? întrebă Hofter. zise marinarul. — Da.

— Vdr toţi ostatic. — Se cuvine oare să te cred? întrebă Roulin.. — Pe bătrânul Wilkins pot să-l ia. Omul de argint urcă pe punte şi le spuse tovarăşiiilor săi: — Domnilor. scurt.180 KJMay 181 — Asta-i bine. I liA n d : Războinic lui Săgeată de fier şi prieten lor. i — Uff! Paloma Nakana! exclamă şeful de trib.. — Aş putea face în aşa fel încât nişte duşmani de-ai tăi.— Pot s-o văd? i ■— Nu acum! O vei vedea mai târziu. Dar de ce vor să te prindă? — Pentru că am răpit-b pe Porumbiţa Pădur. bătându-l pe umăr. i. Te afli aici pentru a cere ajutorul războinicilor Mojave? întrebă de trib. pentru a pecedui prietenia dintre noi şi război nic Mojave. — Trei? întrebă Walker. Ei se f f lpreface că ne atacă şi îi vor lua cu sine pe Wilkins şi pe fca lui. — Old Firehand şi Tshi-kone? Nu minţi? întrebă Ursul care sfâşie. liolărî Omul de Argint. Unde e Paloma ! Itikana? — Pe vasul nostru. dar nu pentru multă vreme. zicând: 1 8 5 — Nu mă crezi? Ai văzut vasul care a trecut pe-aici? — Am văzut! răspunse. — Şi pe-ai noştri? — Dar bunurile mele? Dar corabia mea? întrebă Hofter. Tu ai prilejul de a-i prinde chiar azi |te Winnetou şi pe vânător albi. pierzându-şi pentru • — Dacă nu ai minţit. Indien Mojave. recunoscu Omul de argint. hotărât. totul merge de minune! în tabăra indienilor Moja v se află trei căpetenii. să-ţi pice-n mână! E păcat că războinic tăi nu suni .. ca să zic aşa. — Cu asta nu sunt de acord! exclamă Walker. — Ce condiţ au pus? vru să afle Walker. Acesta din urmă era însoţit de vreo douăzeci de războinici foac bine înarmaţi. Domnişoara Wilkins este a mea! Hofter făcu och mari şi spuse încet: — Eu credeam că între prietenul meu Roulin şi domniţoffl Almy s-a înfiripat o poveste de iubire şi. vor juca puţin teatru. după ce ne vom fi sfătuit. apaş. — Spun adevărul! replică răufăcătorul. domnule Walker. Old Firehand şi Sam Hawkens! spuse Omul de Argint... Nu voi face asta! spuse indianul.. — Da. uimit. Atunci vino cu mine! îl îndemnă indianul. I )a. se îndreaptă li siguranţă spre Valea Morţ. Indianul îl privi pe Roulin în adâncul ochilor şi apoi spuse: — Ursul care sfâşie dă crezare vorbelor tale.i ll I Ursul care sfâşie îl privi pe Roulin cu neîncredere. — Nu sunteţi de acord? se miră Roulin. Te-ai ascuns aici ca i nu f zărit de duşman tăi. mu im căpetenii.. Winnetou. i — De ce? Ursul care sfâşie nu vrea să-i prindă numai pe Winnetou şi pe Hlirtlor albi. — Şi ce caută aici? — Vor să mă prindă. dar domnişoara Almy w rămâne în mâinile mele! izbucni Walker. prietene! îl încuraja Omul de argint. Nu trecu mult. pentru că noi vă suntem prieteni! spuse Omul ilf I 1 8 I f argint.. şi Roulin se întoarse împreună cu şeful de trib. — Ursul care sfâşie este gata să te asculte! spuse indianul. 1 llH stăpânirea de sine. ofl se află acum pe mal. — Ba nu! exclamă Leflor. care începuse să-şi piardă încrederea în Roulin. Eu am fumat pipa păc şi o veţi fum* şi dumneavoastră. Doar am v o i l i M Ursul cu care sfâşie! Totul va merge ca la carte. rânjind. dacă nu ai minţit. Domnişoara Almy se m afla în mâinile indienilor. El doreşte să-i nimicească pe toţi războinic Marikopas loţi apaş! Gândeşti cum se cuvine! spuse Roulin. — Atunci te voi însoţi! Walker se opuse acestei hotărâri.. Pe vasul despre care ţi-am vorbit mai sunt şi alţi vânători vestiţi. vei fi prietenul şi fratele meu! replică şeful de trib. — Da. — Dovedeşte! îi ceru indianul.. indianul. iar albul /.. iar pe cei ce ne-ar putea face rău îi vor u« uit* chiar sub och noştri. Prea bine! Te vei bucura de acest ajutor. Indien nu se vor atinge de nimic din ceea ce îţi aparţine! — Şi señorita Miranda? — Miranda vine cu noi! . Am spus numai şi numai adevărul. — Linişteşte-te! spuse Omul de argint. Mai întâi trebuie să afli ce s-a petrecut. dar Omul de argint plecă împrc ună cu Ursul care sfâşie. ■— Da. — Vor toţi ostatic? întrebă Walker. Asta înseamnă că au porn «u adevărat împotriva apaşilor şi indienilor Marikopas! — Da. — La bordul acelui vas era Winnetou! — Winnetou! exclamă şeful de trib. Roulin în povesti despre cele întâmplate la Apa Albastră şi încheie. — Nu-ţi face griji..

ce mai spuneţi acum. — Sunt tare curios ce vor face pentru a ne scoate deaici! replică bătrânul. tată. zise Walker. scrâşnind. După cum vezi. zâmbind cu răutate: — Ei. Sunteţi un om de treabă şi asta-i foarte bine pentru '"im icavoastră. — Să plătiţi? întrebă Hofter. Apoi va urmări cu siguranţă corabia onorabilului domn Hofter! — Mă întreb numai cum va proceda pentru a urmări corăb asta! zise Almy. Roulin îl privi pe bătrân cu dispreţ şi îi spuse: I — Suntem salvaţi. — Primul care se apropie de noi va fi mort! şopti bătrânul. în schimb. Acum a venit vremea să stăm de vorbă cu indien! * Wilkins şi fca sa fuseseră lăsaţi în cala întunecoasă. — Cum să povestesc aşa ceva? se miră fiul dirigintelui poştei. — Ne caută cu siguranţă! exclamă Wilkins.md prin Graniţe Station. spuse tânăra. Bătrânul ezita. prietene. A găsit pe-aici un lanţ gros! în cală nu intră nimeni. Ar putea. Ne at apaş! — Prost! replică răufăcătorul. — Poate că apaş se folosesc doar de cuţite şi tomahawkuri. Auzi? Vine cineva! — Şi ce facem. unde se tot n. — Aşa? Prea bine. Oh. nu! Nicidecum! Doar în timpul krslei călător am avut nesperatul prilej de a o cunoaşte pe 'Imnnişoara Miranda! Chiar am de gând să o prezint tatălui meu! Aşaaa? întrebă Roulin. señorita?. spuse bătrânul. domnule Walker! strigă Omul de argint. revoltată. domnule Hofter. Almy îşi dădu seama că mica ambarcaţiune nu mai înainta şi îi spuse tatălui ei: — Cred că ne vor duce pe uscat. să ne lase fără mâncare şi fără apă. Ambarcaţiunea mea a fost închiriată şi nu mă priveşte pe mine ce s-a pclrecut în timpul călătoriei. — Nu-s prost. Trag nădejde a mi vei povesti nimic din cele întâmplate la bordul corăbiei tale. unde va afla despre toate cele întâmplate. Poate ne va veni cineva în ajutor. ' alătoria noastră se încheie aici! — Cine spune că vreau să vin cu voi? Cine are dreptul să hotărască pentru mine? întrebă Miranda.Sigur că am s-o iau cu mine! exclamă Hofter. cu îngrijorare în glas. îmbărbătat de cuvin tele fetei. — Se prea poate. . râzând cu poftă. tată? întrebă Almy. — Vin indien.. înfricoşată. Apaş sunt aici! Se auziră numaidecât nişte urlete îngrozitoare. de pildă. silindu-ne astfel să le facem pe plac.. Ea s-a aflat alături de tine atâta vreme cât ne-am aliat la bordul „vânzătorului de suflete". atonei o să trecem n i . uşa grea a calei se deschise şi se auzi un glas: — Mai sunt albi aici? — Da. — Uff! Uff! Sora şi fratele meu sunt legaţi? — Nu! replică Almy. Un lucru mi se pare totuşi ciudat! — Ce lucru.ilaseră. fata mea! spuse Wilkins.180 KJMay 181 — Dar mi-ai dat de înţeles că. hotărât. suspinând. da! strigară Almy şi tatăl ei într-un glas. — Sunt sigură că vor găsi un mijloc pentru a ne scoate din cală. dar. iar Walker îl întrebă i" bătrân. nu te mai frământa atâta. — Linişte. Erau din nou ostatici! Leflor şi tovărăş săi se arătară numaidecât. tată.Sunt sigur că Old Firehand se află în tovărăşia apaşilor. spuse bătrânul. Voi sunteţi împreună cu oamenii de pe punte? — Bine. — Crezi că prietenul meu Hofter are să te ia cu el. veni numaidecât răspunsul. Sunt sigură că Old Firehand ne caută. Almy! — Slavă Domnului! spuse fata. Nu-l cunoştea pe indianul care deschisese uşa calei li ele aceea îl întrebă: — Unde este Old Firehand? — Pe malul celălalt. Sunt convins că va ajunge la Graniţe Station. — Un om ca Old Firehand găseşte întotdeauna un mijloc penti u a-şi duce planurile la îndeplinire. Apoi doi războinici le îndesară câte un ' 11 uş în gură. bătrânul şi fca sa fură trântiţi la pământ şi legaţi fedeleş. Până şi poată da seama ce se petrece. — Mai bine mor de foame şi de sete. întrebă Roulin. Wilkins şi Almy urcară pe punte şi apoi fură duşi pe uscat. .. care era chiar Ursul care sfâşie. Poate aveţi nevoie şi de nişte martori In I ununie! — Văd că sunteţi un om de treabă. domnule Wilkins? Nu-i aşa că apaş mint nişte războinici demni de toată cinstea? La rândul său. suntem ostatici! răspunse Wilkins. gândindu-se la soarta ce îi aştepta. prietene! spuse Omul de argint. — Uff! Uff! exclamă omul care vorbise. spuse Almy. fata mea! Urletele încetară.. linlnd mulţumit. zâmbind cu dispreţ. Corabia s-a oprit. încet. Ei. zâmbind cu dispreţ. se auzi glasul lui Roulin: — Domnule Walker! Domnule Walker! — Ce e? Ce s-a întâmplat? întrebă banditul. decât să fac ceea ce vor bandiţ ăştia! — Oh. — Atunci sora şi fratele meu să mă urmeze! replică omul din pragul calei. domnule! insistă Roulin. — Că Miranda se va afla în tovărăşia ta? întrebă Roulin. şi Wilkins excla — Nu. I — Dar trebuie să plătim! spuse Walker. încercând să-l liniştească pe bătrân. —. La un moment dat. tată? — Nu se aude nicio împuşcătură.

domnule cârmaci! replică Hofter. dar se stăpâni. ce naş da să le pot zădărnici planurile! Să mergem. replică Hofter. mă întreb ce legătură au indien cu aşa-zisa poveste de dragoste! — Nu ştiu! —Nici eu nu ştiu. iar în ceea ce o priveşte pe fca sa. stimate domn! Indien îi ridicară pe ostatici în picioare şi îi târâră după ei ca pe nişte saci. Doamne.. domnule. când eu abia aştept să o iau în căsătorie pe I WINNETOU fN "VALEAMORŢ Iclpaţi! 188 domnişoara Almy? Da. Am s-o iau cu mine când trec pe-acolo! Nu uita! Nicio vorbă! Ai înţeles? Cei ce ne trădează sfârşesc rău! Dacă nu mă crezi. întreab-o pe Miranda! Ea îţi poate spune ce păţesc oamenii care ne sunt duşmani! Dacă până atunci Walker se străduise să pară politicos. iubite domnule Wilkins? întrebă Leflor. însă de data asta cred că am fosi 11 i|l j pe sfoară! — Aşa credeţi? întrebă Hofter. nu! N-o să murim atât 1 repede! Cum să mor. Se văd vreo in i sute de indieni! Nici nu vreau să mă gândesc ce soartă crudă îi lltrptă pe domnul şi pe domnişoara Wilkins! Dar ce-or căuta atâţia U n i u n i aici? Habar nu am! replică Hofter. îndată ce fiul dirigintelui poştei din Graniţe Station se apropie de Miranda. domnule! Ce-o să le spunem? — Adevărul. Bunul domn Wilkins mi-a făcut impresia că este un bărbat onorabil. cârmaciul se apropie d« I el şi îi spuse: — Iertaţi-mă. domnule cârmaci! 1 ei doi bărbaţi porniră pe urmele indienilor. Doamne! Vai de sufletul lor! zise marinarul. grăbindu-se să-şi ajungă din urmă tovarăşii. zicând: — Nu te duce după ei! Te-ar putea ucide! — Să nu f îngrijorată! Voi face în aşa fel încât să nu mă vadll j îndată ce Hofter rostise aceste cuvinte. acesta îi spuse Mirandei: — Ce figură are! Cum s-a uita la mine! Doamne. hotărât. însă Miranda îl apucă de braţ. Adevărul este întot-ilrauna cea mai bună minciună! Hm! Ar fi bine să aflăm unde-i duc Itti lien pe 190 domnul şi pe domnişoara Wilkins! Poate că ar fi bine să 189 lie luăm după ei! La asta mă gândeam şi eu! replică Hofter.180 KJMay 181 — Domnule Wilkins7 când v-aţi aflat la Apa Albastră. — Eu. — Aşa zic şi eu! fu de acord marinarul. — Şi ce propuneţi? întrebă Hofter. care îi însoţeau pe i mi. ridicând din sprâncene. spuse Hofter. . nu-i vorba de primejdie! zise marinarul.. în schimb. domnule! îi vedeţi pe ostatici? Nu. Ceea ce doriţi să i ti eţi este foarte primejdios! —Domnişoară. şi nu uita că nimeni nu trebuie să afle ce s-a petrecut! Poţi pleca la Graniţe Station împreună cu Miranda. S-au adunat şi au pornit după pradă! Pentru că nu au găsit ceea'ce şi-au dorit. domnule.ne lângă sine pe bărbatul iubit. cârmaciul exclamă: Ia priviţi înainte. Walker îi strânse mâna lui Hofter. — Nu mai am încredere în oamenii ăştia! zise frumoasa domni»! şoară. dar trebuie să fim cu băgare de seamă. — Sunt sigur de asta. — Mă întreb doar cum de ai putut să te afli tu de-atâta vreme In compania unui asemenea bărbat. Tare aş vrea să ştiu ce au de gând cu domnul Wilkins şi cm fca lui. nu mi s-a părut că s-ar bucura pentru că îl . acum banditul îşi dăduse arama pe faţă. Huni cârmaci şi ştiu să mânuiesc foarte bine cuţitul! Tare-aş vrea să-l |i I ou pe omul care îndrăzneşte să mi se pună-n cale! [ — Teaş ruga să ne aştepţi pe vas. aceasta îi spuse: — Aş vrea să plecăm deaici cât mai repede! — Şi eu vreau să părăsim cât mai iute locul ăsta blestemat. — Ei. domnule! insistă cârmaciul. mai mult în şoaptl — Nici nu şt tu ce trebuie să facă uneori o fată săracă! Hofter vru să o îmbrăţişeze. care ştia să fie o actriţă desăvârşită atunci când i n I cereau interesele. hotărât. da. âţi dorit să I neţi mâna pe mine! Iată-mă! Am venit! Precum vedeţi însă. după ce banditul se depărta. Miranda. dar cred că am intrat într-o mare încurcătură. draga mea! zise Hofter. în afară de asta. După ce urcară un deal. încet. am bus eu mâna pe dumneavoastră şi voi avea mare grijă să nu-mi M I — Ce credeaţi. da! Veţi fi chiar martor la cununia noastră. i mergem. cu un aer de sinceră compasiune. Bietul Hofter rămase ca trăsnit şi.u ători şi pe ostatici. I — Oh. domnule Hofter! Miranda se bucură foarte mult când văzu că Hofter şi cârmaciul se întorceau teferi şi nevătămaţi. Dumnezeule! — Walker e un om iute la mânie! şopti Miranda. lăsă och în pământ şi spuse. cât se poate de hotărât. domnule! Ştiţi prea bine că eu am făcut întoi una precum mi-aţi poruncit. Fiul dirigintelui poştei din Graniţe Station vru să coboare de p» corabia sa. domnule! îi spuse Miranda cârmaciului. ghicesc ce s-a întâmplat. — Cred că ar fi cazul să facem în aşa fel încât oamenii de pe iaht i nu ne zărească! — Şi dacă vom fi totuşi nevoiţi să stăm de vorbă cu ei. sunt nevoiţi să se mulţumească acum cu domnişoara Wilkins şi cu tatăl ei! Oh. V-aţi ■pus cu siguranţă că apaş ne-au ucis! Nu. Miranda! zise Hofter. zicând: — Rămâi cu bine.

domnule Firehand! spuse micuţul vânător. domnule? Am fi văzut-o. Malul drept e plin de copaci şi tufişuri. domnule! replică numaidecât marinarul. — Nu pricep! exclamă Will Parker. sir David? Un bayou?.180 KJMay 181 — Aşteptaţi puţin să vedem cum stau lucrurile! spuse cârmaciul. că doar nu suntem orbi! protestă englezul. am putea porni şi noi spre Graniţe Station. Ce credeţi. — Poate se întorc la Yuma. coborân din copac. pe malul stâng sau pe malul drept? — Pe malul drept. sir David. adică domnul Hawkens şi cu mine. Am învăţat multe de la dumneavoastră. Dick Stone şi Winnetou. Intuind ce se întâmplase. E chiar iahtul! — Iahtul? Şi ce facem. Noi vom pluti încet pe malul stâng. ce să căutăm noi acolo? întrebă Will Parker. dar noi doi. Nu. vom pluti pe malul drept. —: Se vede ceva? întrebă Hofter. Un bayou este un golf mic. — Cum să fi trecut pe lângă ea. domnule cârmaci? — Aşteptăm să treacă pe lângă acest golf. însă de data asta nu pricep nimic! — Iahtul va pluti pe malul stâng. însă mai întâi llrrlue să hotărâm cum acţionăm! zise Old Firehand. 11— D a. care se apropiase de Old Firehand. Mai întâi " ■ l ' ie să hotărâm ce facem! I''— întoarcem iahtul şi căutăm golful! exclamă lordul. ► — Ştiţi ce este acela un bayou. si r D a v i d ! s p u s e v e st — Iahtul se apropie! A ajuns pe malul celălalt! E limpede că nl caută! — Hm! Dacă avem noroc. domnule Hawkens. zâmbind. Nu vă grăbiţi aşa! zise Old Firehand. |fed că am şi trecut pe lângă ea. domnule Firehand. dar asta numai la adăpostul nopţ. nu ştiu! recunoscu englezul. acesta s-ar zări numaidecât. Sigur că trebuie să căutăm golful. şi „vânzătorul de •ullete" tot nu se zărea. un golfuleţ. unde poate fi golful acela. scoţându-şi pălăria din cap )t fluturând-o ca şi când i-ar fi salutat pe oamenii aflaţi la boului iahtului. replică vestitul vânător. Dacă este aşa. — Se vede. — Asta e o poveste foarte încurcată! mormăi englezul. n-or să ne zărească! — Fiţi fără grijă. domnule Hofter! exclamă marinarul. astfel încât răufăcător vor crede că este o bucată de pământ care sa desprins de mal. A t u n c i n e n t o a r c e m ! z i s e e n g l e z u l . replică vestitul vânător. — Dar dacă golful nu-i pe malul stâng. Lindsay şi însoţitor săi părăsiseră oraşul Yuma de cinci ore. — Aşa? întrebă lordul. sir David! Mai mult decât atât. — Foarte bine! exclamă Old Firehand. Trebuia »rt ajungem din urmă corabia aia blestemată! — Cred că am ajuns-o din urmă. Capitolul ÎN MICUL GOLF i t u l v â n ă t o r . zâmbind cu nărăciune. Vom lua barca de salvare şi o vom acoperi bine cu crengi. urcându-se într-un copac. I ahtul lordului înaintase cu toată viteza în susul apei. . Pe malul stâng e nisip. Old Firehand îl întrebă pe Linsay ce părere avea. — Trebuie să le dăm răufăcătorilor impresia că nu suntem în stare să-i găsim. dacă nu mă-nşel! Irplică Sam Hawkens. Dacă pe malul stâng ar fi vreun golf. — Vă va însoţi şi Winnetou! hotărî numaidecât apaşul. care se apropiase de Sam Hawkens împreună cu Hermann. Noi i| ne vadă! — Sunteţi sigur? — Foarte sigur! insistă cârmaciul. explică vestitul vânător.

vădit dezamăgit: — Nu ştiu despre ce e vorba! Parcă ar fi un şarpe uriaş. Vrei să te duc în locul pe care l-am ales? — Da. spre stânga! zise mecanicul. Ai găsit vreun loc în irtie se pot aduna laolaltă după ce ajung pe malul celălalt? — Da. nu după mull| vreme. noi am văzut o iscoadă din tribul Mojave. — Acolo. — Hm! Ce înseamnă asta? spuse Old Firehand. Winnetou duse mâinile pâlnie la gură şi strigă: — Hi! Hi! — Hi! Hi! se auzi numaidecât din adâncul pădur. Mecanicul. — Ş i r ă z b o i n i c i M a r i — Unde? întrebă Sam Hawkens.De două ori o sută.180 KJMay 181 — Excelent. A trecut pe lângă noi în zori. — O să vedem îndată. care traversă numaidecât '. Sunt apaşi însoţiţi de războinici Marikopas! îndată se auzi ţipătul pescăruşului. Tânărul războinic nu mai zărise niciodată o barcă-de-foc. sunt indieni! zise Old Firehand. spuse. dar nu ne-a zărit. dar nu se obosi să idmire iahtul lordului. domnule Firehand! exclamă lordul. Tânărul apaş îi duse pe toţi în locul în — Pe malul celălalt. încet. pentru ca apoi să se retragă încet. — Uff! Uff! Apaş! spuse Winnetou. zău aşa! — Indieni! spuse Hawkens. încet în desiş. la un moment dat: — Se vede ceva care seamănă cu un şarpe mare. luând ocheanul. — N i m i c ! r ă s p u n s e t â n ă r u l a p a ş. — Da. lordul Lindsay privi şi el prin ochean. marinar experimentat. Apoi. Războinic i. Nu dură mult şi dintre copaci ieşi la iveală Cerbul iute. şi „uriaşul şarpe" . vânător şi câţiva marinari începură să îmbrace barca de salvare în crengi. întoarse numaidecât iahtul şi îl apropie foarte mult de mal.n i al! Să ne apucăm de treabă! Cârmaciul. care ieşise din sala maşinilor pentru a se bucura pre de câteva clipe de aerul curat. — Credeţi că sunt nişte călăreţi? îl întrebă micuţul Sam pe Old Firehand. Curios. ('. Patru sute de războinici! Asta înseamnă că nu avem a ne teme Ir nimeni şi de nimic. iave pun la cale vreun atac? Vom vedea! Câţi apaşi vin încoace? . exclamă. Genial! Ge. iar „şarpele" ne opri locului. dar. El îl privi admirativ pe Winnetou şi apoi îi ilulă pe rând pe toţi cei ce se aflau în tovărăşia vestitului şef de trib. Să treacă râul cu toţ. domnilor! se chirci. răspunse Cerbul iute. replică vestitul vânător.erbul iute urcă la bordul iahtului. — S-a întâmplat ceva deosebit? îl întrebă Old Firehand pe ■Cerbul iute. pe care le aduceau tic pe mal. E foarte aproape. — Unde? d e d o u ă o r i o s u t ă . alcătuit clin nişte pepeni maron. I — V a z ă r i t c i n e v a ? k o p a s ? 1 — T o t — Nimeni! în schimb.

hi.mda. — Oh. Old Firehand. Ah. '. domnule Hawkens. hi. încercând astfc să-l liniştească pe Hermann. unde nu găsi pe nimeni. Hm! Râul nu poate fi trecut în spinarea calului.Foarte sigur! insistă cârmaciul. domnule! zise Old Firehand. în şoaptă. N oameniii de treabă au găsit-o. Oh. Doamne. Unde este onorabilul domn Walker? A plecat! răspunse Miranda. Dumnezeule! Sunt ostatic indienilor! — îi vom găsi cu siguranţă! zise Old Firehand. hi. domnule Firehand? I-aţi găsit? — Nu. I )ar domnul Wilkins unde e? continuă Old Firehand. aveţi dreptate. — Trebuie să ştiţi că aceste animale sălbatice sunţ chiar in primejdioase decât indien. în câteva clipe. vestitul vânător îi întoarse spatele şi se duse în cală. ofensat. Winnetou. continuând să zâmbească. sir David! Indien ajunseră pe mal. domnule! Dacă ar veni Kt el Winter sau cum lo fi chemând.i a . marinar să fie spânzuraţi numaidecât. Nu vedeţi că fiecare indian şi-a apucat armăsarul de coadă şi trece râul înot?! — Hm! Aveţi dreptate. Lata nalgut îşi pierdu cumpătul. Fără a mai rosti un cuvânt. hi. Old Firehand chemă la sine căpeteniiiile celor două triburi ţ| spuse că Paloma Nakana şi tatăl ei erau ostatici pe un vas m . nu o să vă meargă prea bine! exclamă Old Firehand. şi lordul exclamă: — N-aş vrea să-i întâlnesc pe războinic ăştia şi să fiu singur! — Nu s-ar întâmpla mare lucru! spuse micuţul vânător. dumneavoastră trebuie să fiţi señorita Miranda! exclamă mul vânător. încet. — Şi încotro au plecat? — Nu ştiu! Indien Mojave au venit aici şi i-au luat pe toţi. i »ld Firehand coborî iute în cabină. Nu-i aici! spuse. dar i au pe cap? — Armele. încât nici nu apucară să se apere. iar John Forner propuse chiar . mai ||i s că Hofter şi cârmaciul său vorbeau destul de tare. Sir David şi Sam Hawkens rămaseră pe mal. . Frumoasa domnişoară era palidă şi tremura toată. spuse Hawkens. — Aşa? Au plecat! Ascultaţi-mă bine. ca şi i-ar fi mirosit urât. nu altceva! Cum dl poate să existe o asemenea denumire? — E simplu. iar ceilalţi fură atât de sur. I armaciul rămase cu gura căscată. Old Firehand le spuse ce planuri avea. domnule Hofter! N-or să ne vadă! Sunteţi sigur? întrebă Hofter. Pe de altă parte. Lordul privi fascinai şirul indienilor şi exclamă: — Asta zic şi eu armată! Hm! Râul e foarte' lat şi războinic îl trec înot. Hermann îl întrebă: — Unde sunt. tocmai îl ni/iră pe cârmaci zicând: — Fiţi fără grijă. şi câţiva indieni porniră numaidecât în căutarea războinicilor Mojave. — Nu s-ar întâmpla mare lucru? se miră englezul. Sam Hawkens Lui Old Firehand şi însoţitorilor săi nu le fu deloc greu să desco-r ir vasul pe care ar fi trebuit să se găsească Wilkins şi fca sa. Apaş o venerau pe fca lui Wilkins. Şi eu trebuie să cred asta? izbucni faimosul vânător. hi! — Şi asta nu ar fi mare lucru? replică sir David. — Când? — Acum mai bine de un ceas.ând cei patru ajunseră în apropierea mic corăb. sir David! în valea aceea a murit moartea. frumoasa domnişoară. i-aş arăta eu lui! Sunt aici. zâmbind cu răutate. — Nu vă supăraţi. Sam Hawkens şi Hermann Adlerhorst îşi propuseră să Ursească mica ambarcaţiune a lui Hofter. De asemenea. Matelotul John Forner vru I însoţească şi el pe vestitul vânător şi nu putu fi refuzat. mulţumesc. replică vestitul vânător. sir David. replică HawkerU — Valea Morţ! Ce nume! Te trec fior. domnule! replică englezul. hi. Will Parker şi Dick Stone ţinură cu orice preţ să meargă „la ■Vânătoare" cu bunul lor prieten. Săgeată de fier voia să-l prindă pe Omul de argint. uluit. hi.180 KJMay 181 care cei două sute de boinici urmau să se adune. — Asta se întâmplă în fiecare zi. I-au luat indien Mojave. Când urcă pe punte. Unde am bandiţ în tovărăşia cărora I obişnuiţi să vă aflaţi şi unde sunt plic? 196 — Au plecat! Au plecat cu toţ! exclamă señorita Miranda. înfuriat şi disperat . unde o găsi pe señorita In. dacă nu mă-nşel! — Aşa? Hm! Spuneţi-mi şi mie ce vor aceşti indieni? — Vor să ajungă în Valea Morţ. Nu se află aici. — Nu! V-ar pune la stâlpul caznelor şi după aceea v-ar lua scalpul. au îngropat-o creştineşte şi de al locul cu pricina se numeşte Valea Morţ. domnişoară! Dacă aflu că maţi minţit. — I-au luat indien! exclamă tânărul Adlerhorst. — Jur că spun adevărul! spuse frumoasa domnişoară. erau cu toţ im( fedeleş. doborându-l la pământ lin o singură lovitură de pumn. hi! Lordul îl privi pe micuţul vânător şi strâmbă din nas. Erau cu toţ dezamăgiţi. sir David! zise micuţul vânător. — Credeţi cumva că toţi aceşti indieni au venit aici pe jos? întreba micuţul vânător. cu blândfl Dumneavoastră chiar vreţi să vânaţi bizoni şi urşi? — Desigur! exclamă lordul.

Şi domn şoara Almy Wilkins e femeie şi sunt sigur că niciunul dintre tova rl I dumneavoastră nu a ţinut seama de acest lucru! Ce aveţi de spiwl — Nu ştiu nimic! Nu i-am făcut niciun rău domnişoarei Almy Wilkins! 1 — Nu i-aţi făcut niciun rău? întrebă Old Firehand. domnişoară! Walker 8 . atunci nu sunteţi dumneavoastră acel Winter care i-a lmis telegramele domnului Wilkins! replică Hofter. pe punte. chicotind. trebuie să vă spun că nu-l duceţi lumneavoastră de nas pe Old Firehand! — Old Firehand? întrebă Hofter. Hofter exclamă: — Domnişoara este logodnica mea! Trag nădejde că ne vom căsători în curând! — Aşa? îl întrebă Old Firehand.r. daci domnişoarei Wilkins sau tatălui ei li se întâmplă ceva rău. i locuinţă din Sierra Prieta? Vă spun eu. căpătând curaj. hi. între timp. Dacă dumneavoastră sunteţi Old Firehand. Ce răufăcători? Eu nu ştiu nimic! Ştiu doar că domnul Roulin şi. Sam Hawkens şi Winnetou nu scoaserfl nicio vorbă. Winnetou! exclamară ostatic. este Winnetou. I-am trimis domnului Wilkins o singură telegramă! O telegramă care. mirat.1 Miranda se afla în tovărăşia bandiţilor doar din întâmplare. O cunosc mai bine decât dumneavoastră şi ştiu de ce e în stare! I-a fost complice răufăcătorului care-şi spune acum Zennort. — Domnul Roulin şi? insistă Old Firehand. într-un glas. Nu-i aşa că aţi tras un somn bun? V-aţi dorit ca domnul Winter să vină! Vi s-a împlinit dorinţa. ce mai ziceţi acum? îl întrebă Sam Hawkens. nu au făcut — Minciuni! Nu ştiu nimic! Nu-i adevărat! izbucni Miranda. hotărât.. căpetenia apaşilor Mescalero! ise Old Firehand. Hofter se opri. dar eu sunt un om cinstit! spuse Hofter. — Ei. — Aşa? Nu ştiţi nimic? replică Old Firehand. . Oamenii care se află aici. întin-zând mâna spre Hofter: — Cine este acest domn? — Proprietarul vasului.. Indignat. prin grija luinneavoastră. replică numaidecât frumoasa domnişoară. care spuneţ i că sunteţi un om cinstit. Lângă dumnealui se află membrii echipajului. La început. mi se spune Old Firehand.— întocmai. Old Firehand. Cel mult aveţi dreptul să mă rugaţi! Nici nu-mi trece pun cap să vă redau libertatea! Veţi rămâne prizoniera noastră şi. spuse Old Firehand. Altcineva nu mai este la bord.1 temut să nu-l trădaţi cumva! — Nu am ce să vă spun! tună señorita Miranda. domnule! replică Old Firehand. domnule! replică vânătorul. aşa cum * nevinovat este şi matelotul John Forner.. — Ah. vestitul vânător exclamă: — Calmaţi-vă. Da. Văzând că frumoasa domnişoară nu spunea nimic. domnilor! Winnetou îi va aştepta pe războinic n apaşi. Miranda făcu och mari. nu a ajuns la destinatar! Trebuie să ştiţi că aici. noi vom încerca si aflăm cât mai multe de la ostatici! — Foarte bine! spuse John Forner. domnule! Oricum. — Ba chiar eu sunt. zâmbind cu dispreţ. Spuneţimj adevărul. dumm voastră veţi plăti cu vârf şi îndesat! — Sunt femeie şi vă cer să ţineţi seama de acest lucru! exclami señorita Miranda. domnule! Vreau să ştiu adevărul! Hofter povesti tot ce se petrecuse. — Vom vedea noi cum stau lucrurile! zise Old Firehand. — Văd că iar îmi cereţi ceva! spuse vestitul vânător. hi. da.. care văd că se află alături de dumneavoastră. Nu am vrut să fac . Winnetou. Atunci pre-lltiţi-vă să faceţi nunta în puşcărie! — Vai. atunci ştiu că vă vorbi deschis! zise Hofter. Sunt nevinovaţi. El o privi pe Miranda în adâncul ochilor şi o întrebă. Asta va trebui l-o şi dovediţi. iar cârmaciul lui Hofter îşi reveni Ifl simţiri. I.inui niciun rău. domnilor.180 KJMay 181 în acelaş timp.. — Şi dumneavoastră cine sunteţi? întrebă vestitul vânător. pe punte. dar sunt neamţ şi numele meu nli vărat este Winter! Şi vreau să vă mai spun că indianul care s-a ut aici. decât să ducă la îndeplinire ordinele mele. dacă nu mă-nşel. uimit. stimat! domn! zise vestitul vânător. domnule. Vă cer să-mi daţi drumul numaidecât! — Nu aveţi dreptul să-mi cereţi nimic. care vor sosi aici în curând. hll Old Firehand nu avea însă vreme pentru glumele micuţului vânător. dar care mai este cunoscut şi sub numele de Walker şi Hopkins. Cum se face atu nil că domnul Walker v-a luat cu sine atunci când şi-a părăsit frumo. Spuneţi-mi şi mie cum se poate ca dumneavoastră. Nu voia să pronunţa numele Mirandei. încercând să dea impresia c .. domnule.. Nu înţelegea ce voia să afle Old Firehand ti de aceea nu îşi putea da seama ce ar trebui să răspundă. Văzând însă că spiritele se încinseseră. însă vă sfătuiesc să nu-i mai luaţi apă rărea domnişoarei Miranda. hotărât. hi. în îincrica. — Sunteţi un om cinstit? întrebă vestitul vânător. — Tot ceea ce spuneţi dumneavoastră pare a fi adevărat. Hermann spuse că Miranda ar trebui biciuită. Să auzim ce are de spus din voliţa aia cu chip de femeie frumoasă! Miranda fu adusă pe punte. să le daţi ajutor unor răufăcători? — Răufăcători? întrebă Hofter.

— întocmai. între timp. Old Firehand şi Hermann von Adlerhorst părăsiră iahtul. domnule! S-ar cuveni sămi i n u l (urniţi pentru faptul că vă scap de-aşa o scorpie. mă rog. dar lui îndrăznea să-l înfrunte pe vestitul vânător. señorita Miranda-! — Protestez. — N-am. Vasul englezului urma să se întoarcă la Yuma. zâmbind. cu încăpăţânare.preţ. cu li. ajungând în zor zilei următoare la Dos Palmas. dar şi pe oamenii pe care voiam să-i prindem. pentru a porni apoi mai departe. domnule! exclamă frumoasa domnişoară. Nu vreau să vânez doar bizoni şi urşi! Aş vrea şi un scalp! Da. în vreme ce Forner rămase în continuare pe punte. ORAŞUL GROAZEI O l d Firehand se hotărî să-l ia cu sine şi pe John Forner. zicând: • . ci bărbaţi în toată firea. mai ales că matelotul cunoştea bine râurile de prin părţile acelea. Iahtul lui sir David înainta cu repeziciune. Apoi se întoarse spre Hofter şi îl întrebă: Când aveţi de gând să părăsiţi aceste locuri. El ucide numai atunci când este nevoit s-o facă şi nu îşi scalpează duşman. aveţi cumva vreo funie? — Chiar mai multe. în afară de 1 i l a . Voi pleca împreună cu domnul Hermann von Adlerhorst către Valea Morţ şi voi încerca să ajung acolo înaintea lui Roulin. dar Winnetou este un indian cu suflet bun! spuse Old Firehand. am şansa de a întâlni bizoni şi urşi. sir David? îl întrebă vânătorul. domnule! — Aveţi un cal. atunci când protestaţi? — Protestez! repetă Miranda. — Hm! Ştiu că suntem pe urmele lor şi au vrut să ne întindă o capcană în Valea Morţ! spuse Old Firehand. care nu cred tot ce le spune o domnişoară cu chip frumos! Sunteţi prizoniera noastră. numai-ilf( ât. Cred că v-a venit mintea la cap! M-aş bucura să vă mai întâlnesc. — Ştim că războinic Mojave au fost aici şi i-au luat pe ostatici. domnule Firehand! răspunse Will. — De ce a făcut Winnetou asta? vru să ştie Old Firehand. zicând: — Pornesc şi eu spre Valea Morţ. dar Old Firehand îi spuse. domnişoară. . — Winnetou a trimis treizeci de războinici pe urmele indienilor Mojave! replică apaşul. Ce sfat îmi dă fratele ■)ru Old Firehand? Cum aş putea să-i dau eu sfaturi marelui Winnetou? întrebă luaiorul. Vestitul vânător era foarte mulţumit. Văd că pe-aici sunt fun destule! — Cuuum? Ceee? Vreţi să mă legaţi? protestă Miranda. nu vreau să-mi daţi ocazia de a lua măsuri chiar şi împotriva dumneavoastră! [ Lui Hofter îi era foarte greu să renunţe la frumoasa Miranda. — Trebuie să recunosc faptul că acest răspuns îmi place! spuse vestitul vânător. fără a scoate măcar un cuvânt. Apaşul dădu din cap. chiar şi în timpul nopţ. — Oh. Old Firehand şi Hermann porniră cu iahtul spre sud. iar ceilalţi încălecâră şi îşi îndemnară ca la galop. în drum spre Valea Morţ. sir David! — Să auzim. hotă ral — Dar iahtul dumneavoastră? — Nu e nevoie să fiu la bord! Cârmaciul meu va duce ialul până la San Francisco! — Atunci aş avea o rugăminte. sir David. excelent! Ex-ce-lent! exclamă englezul entuziasmat. Trebuiau să-i ajungă din urmă pe războinic Marikopas. — Protestaţi? Hm! I-auzi! Şi pe ce vă bazaţi. replică Old Firehand. lăsând och în pămânl. — Sunt convins că veţi găsi urşi. Ar fi foarte bine dacă toţi alb ar gândi precum Winnetou! în mai puţin de o jumătate de oră. înălţând capul cu vădită mândrie.Războinic Marikopas şi apaş sunt aici. pe un ton hotărât: — Coborâţi cu picioarele pe pământ. Războinic Mojave nu se vor bucura mult timp. dar voi cumpăra unul de la apaşi! replică lordul. Domnul Hofter |i marinar mă vor apăra! — Vă vor apăra? Oh. vă înşelaţi amarnic! Domnul Hofter şi marinar vor fi foarte mulţumiţi dacă îi lăsăm în pace! I lomnule Parker. ca pentru sine. domnule? — Când îmi veţi îngădui! replică Hofter. domnule Firehand! —Aş dori să urc la bordul iahtului împreună cu nepotul dumnen voastră! Se poate? — Bineînţeles că da! Spuneţi-mi dacă. Vă veţi simţi în tovărăşia noastră. da! Un scalp de indian Mojave! O să cumpăr unul de la domnul Winnetou! —O să vă miraţi. Oare cine i-a atras în capcană pe Almy Wilkins şi pe tatăl ei? Nu cumva chiar dumneavoastră? Nu vă mai slrăduiţi să minţiţi! Nu suntem nişte copilandri. Fratele meu Winnetou va porni pe urmele războinicilor Mojave. iahtul englezului ajunsese lângă corabia lui Hofter fj lordul se apropie de Old Firehand. le spuse tovarăşiiilor săi: — Trebuie să pornim la drum numaidecât. I Winnetou urcă pe punte şi se apropie de Old Firehand. chiar dacă sunt de trei ori o sută. frumoasă domnişoară! spuse Old Firehand. zâmbind. dar şi bizoni în drumul căli»" Valea Morţ. dar în alte condiţ! După ce îl dezlegă pe Hofter. deoarece trăgea nădejde că va ajunge în Valea Morţ înaintea lui Roulin. întocmai cum sa simţit domnişoara Wilkins în compania dumneavoastră! Cred că nu-mi • puteţi cere mai mult! I Iofter protestă.180 KJMay 181 privind-o pe Miranda cu adânc dispreţ.

zise proprietăreasa hanului. Tânărul era deosebi de palid. i are pot prevedea vtorul. cafl zăceau în praf. Oamenii deaici iu preluat ceva din superstiţle indienilor. într-adevăr. iar oamenii slabi şi îmbrăcaţi în zdrenţe păreau a trăi sub ameninţarea câinilor şi a hienelor care se zăreau la tot pasul. — Doamne. Hermann şi Old Firehand îi mulţumiră proprietarului prăvăliei şi se duseră la hanul. pierzându-şi cumpătul: — Dar am mulţumit deja. cu boturile larg deschise. la nu se poate. vrei să renunţi la aşa un post bun! exclamă femeia. vânătorul îl întrebă pe proprietarul prăvăliei daca în oraş exista vreun han. mulţumindu-se să privească în pământ. Animalul turbat se învârti pe loc şi apoi căzu la pământ. — Este fiul meu. Ol Firehand îşi spuse că Juanito nu putea fi un om în care să poţi av încredere. o săi spun stăpânului că nu mai lucrez tru el! —Vai. adică privea crui i în afară de aceasta. închideţivă-n case! închideţi bine uşile! — Nu vă temeţi. mamă! replică tânărul. o clădire din bârne. Dumnezeule! exclamă femeia. — Nu m-a muşcat. animalele turbate. pe-aici. Old Firehand îl privi cu atenţie pe Juanito. continuând să bea din cla pe care şi-o luase. Hangiţa observă că muşter ei o priveau insistent şi le spuse cu iroce blândă: — Fiul meu se odihneşte acum. Să ieşim de-aici şi să vedem cum stau lucrurile! Hermann. — Ce vrea să spună cu asta? îi şopti Hermann lui Old Firehand. Binevoitor. iar femeia exclamă: — Dumnezeule! E Juanito! E băiatul meu! Se pare că Juanito nu pricepuse ce se petrecea. Un călăreţ se apropie de încastra hanului. pe Juanito îl aştepta o soarlfl cumplită. I i an trei câini mari. spuse încet tânărul Adlerhorst. păreau a se afla sub apăsarea căldur şi a prafului. iar Hermann îi urmă exemplul. Oamenii de-aici cred că nebun sunt un soi de sfinţi. din lemn. probabil. — Am înţeles. domnule. Vedeţi cu câtă dragoste se uită biata femeie la fiul ei. se auziră strigăte. Juanito se apropie de Old Firehand şi îi spuse. senoresl zise hangiţa. — Stăpânul nu s-a întors încă? se miră hangiţa. — întocmai. de altfel. Dacă se mai întâmplă să mă lase toate treburile pe cap. mamă! Oamenii din Dos Palmas se strânseră încet. dar hangiţa strigă: — Fiule! Pe-aici umblă câini turbaţi! Tânărul întoarse capul şi zări. Nu se zărea nicăieri vreo fântână sau vreun petic de verdeaţă. Pe o bancă din lemn. Ce s-o fi întâmplat? Poate că a fost ucis cineva! Ştiţi. — Fiul ei este. Al treilea însă continua să se apropie de el cu iuţeală. îi pofti pe cei doi muşter să ia loc şi le aduse câte o cană de vin. fără a se osteni sa privească mama. Vă mulţumesc mult! Mulţ meşte şi tu. nebun. . omul îi arătă lui Old Firehand o casă. strângându I mâna: — Vă mulţumesc. După o vreme. vestitului vânător îi atrase atenţia şi faptul ' tânărul îşi luase o sticlă de rachiu de pe tejghea şi începu să bea li ea cu înghiţituri mari. Hangiţa veni numaidecât lângă ei. de fapt. domnilor. Amândoi se duseră la fereastra hanului. Juanito privea îngrozit cadavrele celor trei câini turbaţi. — Juanito! Te-a muşcat! ţipă hangiţa. avea pomeţ ieşiţi în afară şi era saşiu. Juanito. Juanito. de parcă v-ar fi scalpat indien? întrebi vestitul vânător. Vă va răspunde la toate! Deodată. spunându-i: — Acela este hanul. exclamă. Nu m-a muşcat! — Atunci de ce ţipaţi. fiule! — Ba se poate. — Când se-ntoarce? — Nu ştiu! Ceea ce ştiu însă este că eu trebuie să mă ocup de te! De toa-te! izbucni Juanito. Proprietara hanului. replică vestitul vânător. Doi dintre câini se prăbuşiră la pământ. Aici n-o să intre! Uşa mea i din bârne groase! Old Firehand îşi luă puşca. — Nu! Nu s-a-ntors! replică Juanito. privindu-l pe OM Firehand cu admiraţie şi recunoştinţă. Juanito? — Mă plictiseam de moarte! replică tânărul. Old Firehand şi hangiţa se apropiară de animalele moarte. Mai târziu puteţi să-i puneţi mirebări. cu limbile scoase. o femeie trupeşă şi vorbăreaţă. Nu trecu mult şi se auzi tropot de cal. Fără a mai sta pe gândui I Old Firehand duse puşca la ochi şi trase. Apoi se retraseră rând pe rând.180 KJMay 181 Dos Palmas era o aşezare foarte modestă. hangiţa îl întrebă: — Cum de ai venit astăzi încoace. încet în faţa han Iu şi priviră o vreme câin turbaţi. care era. stătea nemişcat un tânăr. într-un colţ al încăper. domnule. Fiul hangiţei. mamă! exclamă băiatul. Clădirile mici. şi cumpără pentru Hermann şi pentru sine veşminlc mexicane. domnule! Nu am văzut nicicând un om car" să tragă atât de iute şi atât de bine! — Dacă nu eraţi dumneavoastră. Old Firehand izbuti să găsească o prăvălie. singura d i n Dos Palmas. care avea o privire pierdută. însă avea n ţarc pentru cai şi — lucru rar în Dos Palmas — o grădină dominată de un cireş uscat. Juanito scoase numaidecât revolverul de la brâu |l t rase trei focuri. Colţ lungi şi galbeni străluceau în razele soarelui ce ardea nemilos. pe la noi. viaţa Unui om nu mai face două parale! — Câini turbaţi! Câini turbaţi! strigă cineva. senoresl Are darul de a ghici vtorul. După ce plăti.

1— Dar trebuie să şt! insistă hangiţa.180 KJMay 181 — Gândeşte-te bine. hotărât. s-a dus la Apa Albastră! Auzind că Juanito vorbea despre o mină de mercur şi despre Apa Albastră. încet. li n e de partea sa pe războinic i Marikopas şi vrea. Ştiu. a — Doamne. Sigur că ştiu! izbucni Juanito. zâmbind cu amărăciune. mamă! Ar trebui să-ţi dai seama şi dumneata că ijlercurul mi-a pătruns în trup! Sunt gata să strâng bani şi sunt gata || muncesc. şi în afară de asta nici nu intri în nună! | — Nu intru în mină? întrebă Juanito. mamă! spuse Juanito. | — Stăpânul nu se teme de apaşi. Nu ştiu. mamă! Nu ştiu nimic! exclamă Juanito... Dumnezeule! Ce vrea să facă stăpânul tău la Apa AlUistră? izbucni hangiţa. Ultă-te la mine. Ei. dar astea U H nişte lucruri pe care U nu trebuie să le afli nici tu.. dar nu pot să spun! Asta înseamnă că tu te ocupi de toate! spuse hangiţa.. Se spune că la Apa A instră s-ar găsi foarte mult argint. fiule? Din câte ştiu eu. Old Firehand şi Hermann deveniră mai atenţi. zise hangiţa. dar nu vreau să-şi bată nimeni joc de mine! Stăpânul se lunbă cu săptămânile şi eu trebuie să mă-ngrijesc de toate! Dar încotro a plecat stăpânul. Sigur că eu mă ocup de toate! Muncesc precum un sclav! Nu văd iln i va decât stânci şi iar stânci! Soarele arde nemilos şi mercurul îmi . nici alţ! — Poate că vrea să caute argint. Juanito! insistă hangiţa. Apa Albastră se află pe pământurile apaşilor. Unde o să mai |»i neşti un salariu atât de bun şi.

). Juanito îi întrebă: De unde veniţi. Acum am înţeles! Vreţi să cump. — Mercur! exclamă Juanito. zise Old Firehand. replică vestitul vânător. 1 ■— La dracu'! exclamă administratorul. señoñ Sincere felicitări! spuse Juanito. — Sunteţi.206 Kail May WTNNETOTJ ÎNVALEA MORŢ 207 macină sănătatea! Parcă aş fi în iad! Ei. replică Old Firehand. domnule! Tot nu pricep însă ce legal iul are bonanza dumneavoastră cu aşezarea asta blestemată. nu aş cumpăra. señoñ îl contrazise Juanito. Ce treburi puteţi avea în aşezare .. señor! Doar sunt angajatul dumnealml Mă ocup de administrarea minei! —Aşa? Despre domnul Roulin vorbeaţi cu mama dumneavoastră — Despre dumnealui. Mercurul obţinut îl Iducem aici. señor7. señor. deci. — Aşa? Cât mercur aveţi aici? — Cam o sută de kilograme. —Argintul pe care-l scot la lumină nu se află în stare'pură. I — Da. la mama mea. — Şi când vă întoarceţi la mină? — Chiar astăzi.a. zicând încet: Cred că nu ştiţi despre ce sumă poate fi vorba. liniştit. replică Old Firehand. Sunt fermier şi am deseo perit pe pământul meu o bonanza8 pe cinste. — Oh. răspunse vestitul vânător. — Nu. Aţi mai n m parat vreodată mercur? I )esigur! spuse Old Firehand. señoñ — Ştiţi cumva când se întoarce? — Asta nu ştiu. întrebă Juanito. mexicani? — Da. liniştit. vreţi să spuneţi că aveţi destui bani pentru a cumpăra |Mli sute de kilograme de mercur? Am! Vreţi să încheiem această afacere sau nu? Vreau. 7 — De ce? — Domnului Roulin nu-i place să vină străini la mină. señor7 I — Bineînţeles! luanito îl măsură pe Old Firehand din cap până-n picioare. señoñ replică fiul hangiţei. Cine vrea să cumpere mercur kilograme de mercur? Dacă nu aş avea nevoie. Ca să-l purific am nevoie de. señoñ Dar cele trei sute de kilograme pe care nu le aveţi aici? — îmi pare rău. felicitări. Ave|i noroc! Zău că aveţi noroc.. mirat. Adică. nu-i aşa? trebuie să meargă la mină. dar asta nu e cu putinţă! zise administratorul minei lui Roulin. — Aşa? E vorba de aur sau de argint. După ce îi privi preţ de câteva clipe. aş vrea de patru ori mai mult! replică Old Firehand. Aveţi nevoie de patru «ule de K. dânsul nu se află aici.). . expl I Old Firehand. sigur că vreau. — Nu pricep! spuse vestitul vânător. — De aur şi de argint. Nu pot aştepta la nesfârşit! — Nici nu trebuie să aşteptaţi. întorcându-se spre Hermann şi Old Firehand. — Hm! Treaba asta nu-mi place deloc! spuse Old Firehand. — Treburi? se miră Juanito. I — Şi puteţi plăti. señoñ — Atunci o să vă însoţim. — Şi cu ce ocazie pe-aici? — Avem nişte treburi. señores? — Am trecut şi noi graniţa. dar să vorbim despre altceva! spuse Juanito. mâine sau pe9|f câteva săptămâni. 8Mină sau filon de metal preţios (n. Domnul Roulin este singurul om de pe aceste meleaguri care v-ar putea vinde mercur! — îl cunoaşteţi? — Cum să nu-l cunosc. señor .a. señoñ S-ar putea întoarce astăzi. Eu sunt aici. señoñ — Din câte am înţeles. i asta uitată de Dumnezeu? — Eu sunt fermier. sec. — Nu trebuie.i raţi mercur de la domnul Roulin! — Cum de v-aţi gândit tocmai la dânsul? întrebă vestitul vână toi — E simplu! replică Juanito. Apoi il pvi atent şi pe Hermann. 9Mină sau filon de metal preţios (n. Doar atât? — Vreţi mai mult.

mamă? întrebă Juanito. astăzi nu mai vreau să-mi ţin gura. * Nu se vedea niciun fir de iarbă. — Vrea să se ducă în Valea Morţ! zise hangiţa. dacă aveţi cai buni. — Drumul către Valea Morţ nu este deloc uşor. — Văd la señorl spuse bolnavul. — Taci. — în primul rând.. dar acum. privin--i iscoditor pe Old Firehand şi pe Hermann Adlerhorst. Aţi auzit doar ce îi va spune domnul Juanito lui señor Roulin! — Am auzit. wLc femeia. — Poate că domnul Roulin are şi el un talismán! şopti femeia. cu och închişi. cât se poate liniştită. señorl zise hangiţa. da! Bărbaţi. femei şi fete tinere au ajuns în valea aceea blesti mată şi unde sunt acum? Nimeni nu ştie! — De multă vreme voiam să văd şi eu un duh! Acum cred că ml se va îndeplini dorinţa! spuse Old Firehand. cu spaimă. — Enrique. însă Juanito va fi tot aici! replică hangiţa. în al doilea rând. zise hangiţa. i — Mi-ar plăcea să vă îndeplinesc dorinţele. — Atunci nu vom încheia afacerea! — Se pare că ţineţi neapărat să vedeţi Valea Morţ. replică Old Firehand. cu teamă. îl vezi pe acest señor? întrebă hangiţa. — în Valea Morţ? întrebă bolnavul. — Lui Juanito i-am dat un talismán care-l ocroteşte împotriva duhurilor rele. nu! gemu femeia. Să-l întrebăm pe el ce soartă VI aşteaptă! Femeia îl apucă pe Old Firehand de mână şi îl duse înaintea lulj Enrique. Nu aş spune i măcar un cuvinţel. mulţumesc lui Dumnezeu! exclamă hangiţa. îi voi lua pe aceşti domni cu mine! — Nu. señorl spuse Juanito.208 Karl May 209 — Le voi aduce. Bietul nebun îl fixă pe vânător cu privirea. adică atât eu. îi puteţi spune că am venit de-a dreptul In Valea Morţ. îmcl Mă întreb numai ce se va întâmpla dacă se va întoarce señor Roulin! — Nu se va întâmpla nimic! îl linişti Old Firehand. ci de indieni! — în câtă vreme putem ajunge acolo? vru să ştie Old Firehand. dar nimeni nu i-a mai zărit vreodată! — Ţine-ţi gura. când ştiu că ai foarte mulţi bani asupra ta. aici. şopti femeia. ncile îşi înălţau capetele golaşe spre cerul albastru.Nu. Dar nu se cuvine să vă temeţi de cine ştie ce duh. în Valea Morţ au ajuns un anume señor Wilkins şi un señor care se numea Adlei Au ajuns acolo. dar nu au izbutit s-o facă. spuse ■Mitul vânător. Enrique. cu dispreţ. Vestitul vânător ştia prea bine ce voia să însemne acea privire furişă. dar mi rofj niciun cuvânt. căci el tare bun. — Señor Roulin este foarte şiret! El va afla de la oamenii de-aici că aţi împuşcat un câine turbat. . — Poate! Nu vreau să vă contrazic! replică vestitul vânător. dar acest señor ţi-a salvat viaţa! — Şi ce-ai să spui? izbucni administratorul minei lui Roulin. — Bun. Cu toate acestea. — Glumiţi. Au mai fost pe-aici bărbaţi. spuse Juanito. Dacă »f întoarce domnul Roulin. cât şi tovarăşiiul meu avem câte-un talismán! zise vestitul vânător. rticiun tufiş. — Nu aţi merge în Valea Morţ. I'oveşti de adormit copi. cu părere dl rău. — Trebuie să ştiţi că Valea Morţ este un loc foarte primejdios. încet. Aşa cum v al spus deja. spuse Juanito. da. Să nu faci asta. din cauza duhului rău care trăieşte printre stâncile de tt olo. neţinând seama de cuvintele fiului ei. doamnă! spuse Old Firehand. — Taci din gură. — Până va afla señor Roulin despre cele întâmplate.10M exclamă Juanito. numai că señor Roulin nu va crede nimic! exclamă hangiţa. señoñ spuse femeia. — Señor. liniştit. Nu. Poate merge! Nimic i a u are să i se întâmple. tare bun! — Ai văzut. — De ce? Din cauza căldur? o întrebă Old Firehand. señorl exclamă hangiţa. vreau să examinez mercurul pe care ar urma să-l cumpăr şi. noi vom fi plecat de multă vreme. Pentru că administratorul minei lui Roulin nu-i inspira încre-e. señoresl spuse nito. fără a vedea despre ce este vorba? — Dar mercurul nostru este pur. — Nu vă mai îngrijoraţi! zise vestitul vânător. având în vedere cantitatea de mereu i \t$ i care vreau s-o cumpăr şi ban pe care i-ar câştiga de pe urma a* i afaceri. Dorinţa vi se va îndeplin dar vă veţi pierde viaţa! Vă voi dovedi că am dreptate! Pro i u n vedeţi. Juanito! în Valea Morţ au ajuns mai mulţi oameniii. niciun copac. Och administratorului păreau să spună: „Trag nădejde că ai să cazi în capcana pe care vreau să ţi-o întind! Ţi-am spus că nu ai ce să cauţi în Valea Morţ. zâmbind. doresc să văd şi eu Valea M o i ţRecunosc faptul u că acea vale are un nume ce stârneşte curiozitaic. continuând să-l priveasi vânător. Acum ai aflat ce iai să şt! — Oh. — Nu aş spune nici măcar o vorbă. frângându-şi mâinile. folosindu-vă de arme? — Desigur! — Armele nu vă vor fi de niciun folos! zise femeia. Credeţi că puteţi lupia împotriva unui duh. mamă! exclamă administratorul minei lui Roulin. Juanito. că i-aţi salvat viaţa lui Juanito! se tângui femeia. aş vrea să văd ce cumpăr! . Nu ar avea niciun motiv să nu-l creadă pe fiul dumneavoastră. el poate ghici vtorul. — în patru ceasuri. privindu-l dintr-o parte pe Oíd Firehand. pentru că vrem să cumpărăm patru sute de kilogram»» de mercur. — Atunci nu trebuie să vă faceţi griji! Amândoi. arătând spre puşca sa şi spre cea a lui Hermann. Ea se apropie de Old l'irchand şi îi spuse: — Este el un om buh sau un om rău. tare bun este! zise nebunul. cu teamă. da. mamă! tună Juanito. f — Dar domnul Roulin? întrebă Old Firehand. vestitul vânător replică: — Fiecare dintre noi are o puşcă şi un cuţit! Adevărul era că fiecare dintre cei doi avea şi câte două revolvere ascunse de veşmintele largi. mamă! exclamă Juanito. care credeau că se pot apăni împotriva duhurilor rele. vă rog să nu mergeţi în Valea Morţ! spuse hapi • Fiul meu şiar putea pierde slujba! —Nu vă faceţi griji. — Dacă i-aş spune asta. — Dumneavoastră. — Avem! replică vestitul vânător.. dragă Enrique? conţ femeia. señor Roulin nu ar mai avea ce 7.1 — Şi dacă nu sunt de acord să mă însoţiţi la mină? întrebi! administratorul lui Roulin. Cine merge în Valea Morţ e pierdut h veci! Dar fiul dumneavoastră locuieşte în Valea Morţ. — Da. — Să-mi ţin gura? întrebă hangiţa. aş da orice ca să mă însoţeşti la mină!" — Credeţi că sunt un copilandru care este dispus să cumpere marfa aşa. pe bancă se află fiul meu. . dacă aţi şti. asta o să spui! B . încet. señorl spuse Juanito. Juanito! Pe faţa hangiţei se citea o spaimă cumplită. señor. — Sigur că nu ar mai avea ce zice! fu de acord Old Firehaml Cred chiar că s-ar bucura. -— Văd că aveţi asupra voastră doar puşti. señorl zise Juanito.

208

Karl May

209

Old Firehand, Hermann von Adlerhorst şi Juanito călăreau în re. Administratorul minei lui Roulin le arunca din când în când -o privire pe furiş, dar Hermann şi vestitul vânător se prefăceau U bagă de seamă acest lucru. I,a un moment dat, Old Firehand rupse tăcerea şi îl întrebă pe nilo: Mercurul pe care-l scoateţi la suprafaţă este pur? Nu, señor, replică cel întrebat. Mercurul nostru este amestecat ici cantităţi de sulf. Deci, sub formă de chinovar*. Şi zăcămintele se află la adân-mare? Nu chiar, replică Juanito, sec. Aveţi angajaţi mulţi?
"illură roşiiie de mercur (n.tr.).

— E o pasăre, señoñ exclamă Juanito, privindu-l cu ură. — O pasăre? - Da, o pasăre, señoñ insistă administratorul minei lui Roulin, lucind mâinile pâlnie la gură şi scoţând un strigăt ascuţit. Punctul pe care-l zărise Old Firehand puţin mai devreme dispăru ■ prin farmec. Aţi văzut, señoñ A fost o pasăre! spuse Juanito. Dacă ar fi fost pasăre, ar fi zburat! replică Old Firehand. — Señor, aş putea spune că eu ştiu mai bine decât dumnea-iMslră cum stau lucrurile pe-aici! exclamă Juanito. Nu am vrut să vă jignesc, domnule, replică vestitul vânător, plineaţi că locuiţi aici? — Da, señoñ Vă voi arăta numaidecât modesta mea locuinţă! Vă Mg să mă urmaţi! Zicând acestea, administratorul minei lui Roulin porni în galop, Aându-i în urma sa pe Hermann şi pe Old Firehand. Profitând de faptul că Juanito nu-l putea auzi, tânărul Adlerhorst ipti lui Old Firehand: l — Acolo sus era un om! W f Bineînţeles că era un om! replică acesta, încet. Nu cred că muntele este cu adevărat un vulcan! Mai mult ¿Mi atât, aş putea spune că ştiu acum cine este duhul cel rău din plieu Morţ, domnule Firehand! O să avem noi grijă de acest duh, domnule Adlerhorst! şopti miul vânător. Trebuie să fim însă cu mare băgare de seamă! ' Netrebnicul ăsta nu trebuie să bănuiască faptul că ne-am dat seama cum stau lucrurile! — Cred că bănuieşte el ceva, domnule Firehand! Prea l - a ( i contrazis! — îmi pare foarte rău, dar n-am putut să tac! replică vestitul vânător. Urmându-l pe Juanito, cei doi ajunseră la poalele aşa-zisului vulcai i în dreapta nu se zărea nicio locuinţă. în schimb, în stânga, Hermann şi Old Firehand zăriră nişte ziduri destul de înalte. — Aceasta este locuinţa mea, señores] spuse Juanito. — Dar nu se vede nicio fereastră, remarcă Old Firehand. —; Zidurile pe care le vedeţi îngrădesc locuinţa, zise adminisl i torul. Vă rog să mă urmaţi! Old Firehand şi Hermann von Adlerhorst observară cum Juanil descuie o poartă îngustă din lemn, pe care abia avea loc să intre un călăreţ, pentru ca apoi să pătrundă într-o curte mică, zicând: — Poftiţi, señores] Hermann şi Old Firehand intrară în curte şi zăriră o clădi"! solidă, din piatră. Juanito încercă să deschidă uşa care era încuiat! şi îndată se auzi vocea unei femei vârstnice: — Cine a venit? Cine-i acolo? — Eu! exclamă administratorul minei. Ce-i, nu mă mai v«7,|jj vrăjitoare bătrână? — Ah, dumneavoastră sunteţi? se auzi din nou glasul. Văci c&fl adus şi musafiri. Oh, ce-o să se mai mânie señor Roulin! — Asta mă priveşte! replică numaidecât Juanito. Hai, dest huli I — Prea bine, señor Juanito! Treaba dumneavoastră! spuse fertil | descuind uşa şi ieşind în prag. Bătrâna arăta, într-adevăr, precum o vrăjitoare desprinsă dini carte cu poveşti. îndată ce o zăreai, aveai impresia că e pe ca mănânce copi care s-au rătăcit prin pădure. Femeia era desculţă şi purta o fustă ruptă şi o cămaşă toată nu petice. Zdrenţele bătrânei păreau că nu fuseseră spălate nic ani

— Nu, señor. Zăcământul este atât de bogat, încât nu avem nevoie de prea mulţi oameniii. :— înseamnă că domnul Roulin este un om cu stare, nü glumă.

sean, domnul Roulin se simte foarte bine aici. Nu e căsătorit şi şi-a angajai o femeie bătrână, care se îngrijeşte de casa lui, dar să nu mai vorbim despre astfel de lucruri! Treburile stăpânului meu nu mă privesc! — Doamne, Dumnezeule! Dar ştiu că învăluiţi totul într-un aer de mister. Mai-mai că mi se face frică! — Dacă vă temeţi, atunci n-aveţi decât să vă întoarceţi în Do» Palmas! exclamă Juanito, zâmbind dispreţuitor. — Aşa? Mai sunteţi şi obraznic? întrebă Old Firehand. Ei, asta-ml place! Sunteţi un om cum rar mi-a fost dat să întâlnesc! Cred că M vom înţelege foarte bine, după ce ne vom cunoaşte mai îndeaproape"! — Se prea poate! mormăi Juanito, îndemnându-şi calul la galop şi dându-i astfel de înţeles lui Old Firehand că nu avea chef de v( i I ■ Timp de mai bine de două ceasuri, nimeni nu mai rosti nici mac o vorbă. La un moment dat, Juanito îşi struni armăsarul, zicând:

— Se prea poate, señor. — Este posibil să vândă mina? — Nu l-am întrebat, señor, însă, după câte îmi pot da eu

— Aceasta-i intrarea! — în Valea Morţ? întrebă vestitul vânător.
— Desigur, în Valea Morţ! replică Juanito, fără chef. înaintea lor se afla o vale destul de lungă, cu un diametru i | # aproximativ trei kilometri. „Asta trebuie să fie Valea Morţ!" gAiul Old Firehand, privind stâncile negre ce mărgineau valea pustie. 1. n | era cu adevărat înspăimântător. S-ar fi putut crede că un pulertu incendiu avusese loc de curând şi pârjolise stâncile sau că o imcd gaură, ce dădea spre iad, fusese astupată de o mână nevăzută. 1.............................. părea mort. Doar în mijlocul vă se zărea un munte ai cărui vcr.s»*! verticali păreau că vor să atingă cerul. Din vârful acelui munte u | un fir de fum. — Ce este acolo? întrebă Old Firehand. De unde iese fumulf j
1

— Dintr-un crater, señor, răspunse Juanito. — Un vulcan în Valea Morţ? spuse vestitul vânător. La *■ chiar că nu m-aş fi aşteptat! Şi vulcanul acela erupe? — Nu, señor, fumegă doar, după cum vedeţi. — Şi se poate ajunge în apropierea craterului?
— Nu, señor. Stâncile sunt foarte abrupte şi nu există niciun drum care să ducă până sus. Vestitul vânător privi atent muntele situat în mijlocul Vă Morţ i apoi spuse, liniştit:

— Cu toate acestea, acolo sus se află oameniii! — Vă înşelaţi, señoñ îl contrazise Juanito. — Nu cred că mă-nşel! insistă Old Firehand. Vedeţi punctul
ela negru?

208

Karl May

209

Vrăjitoarea le aruncă celor doi oaspeţi o privire veninoasa spuse, cu glas mieros: — Poftiţi! Poftiţi în casă! Are să vă placă la noi. Apoi izbucni într-un râs ce semăna izbitor cu croncănitul unui corb fericit că a găsit ceva de mâncare. — Mai întâi se cuvine să ducem ca în grajd, spuse Juanito, luând-o înainte. Old Firehand şi Hermann îl urmară şi descoperiră că grajdul era un soi de colibă dărăpănată, în care nu se zăreau decât nişte cârlige de care armăsar puteau fi priponiţi. — Nu aveţi fân pentru animale? întrebă Hermann. — Fân? Nu avem, señor] zise Juanito. Noi hrănim ca doar cu porumb pe care îl aducem de departe.. — Dar apă aveţi? vru să ştie tânărul Adlerhorst. — Foarte puţină, señor] răspunse administratorul. Strângem apa de ploaie în cisterna pe care o vedeţi, dar din păcate pe-aici plouă destul de rar. Old Firehand se apropie de cisterna despre care vorbise Juanito. I 'in ea venea un miros neplăcut de apă stătută şi vânătorul simţi că irlea îi pierise ca prin minune. — Poftiţi în casă, señores] zise administratorul minei lui Roulin. * Vil conduc în salon! Salonul era, de fapt, o încăpere, în care nu se găseau decât o masă lungă şi câteva scaune. Prin ferestrele mici răzbătea o lumină slabă, astfel încât Juanito iprinse o lumânare prinsă într-o coajă de dovleac. Aaaşa! Avem şi lumină, señores] exclamă Juanito. Vă rog să luaţi Im! Fu am să lipsesc doar câteva clipe, dar mă întorc numaidecât! După ce administratorul ieşi din salon, Hermann îi spuse lui Old ■Irrliand: | — Cred că netrebnicul ăsta ar fi în stare să ne ucidă! Eu sunt sigur de asta! replică vânătorul. — Dar i-aţi salvat viaţa! Asta nu contează pentru el! spuse Old Firehand, zâmbind cu ■fcârăciune. Nici nu a vrut să ne aducă încoace, dar când i-am spus rW mu bani mulţi asupra mea, şi-a propus să ne atragă în Valea Morţ. I— Trebuie să fim cu băgare de seamă, domnule Firehand! • Aveţi dreptate. S-ar cuveni să aflăm câţi oameniii se află aici şi ales unde se... ssst! Vine cineva!

217

— Bine, fie! — Aşaaa! Roulin nu trebuie să afle nimic, señorl
— Nimic! spuse Juanito, hotărât. Uite, ţie-ţi dau o sută de dolari hainele celor doi. Eu iau ca şi tot ce mai au asupra lor! E bine-aşa? — Tare bine, señorl — Mai ai otravă din aia numai bună de pus pe carne? — Am, am, señorl Carne din aceea „botezată" de mine a mâncat englezul! Oh, ce s-a mai zvârcolit sărmanul când a început otrava i ardă măruntaiele! Zicând acestea, bătrâna râdea cu poftă. Faţa i se făcu toată numai fule iar gura ştirbă părea că vrea să înghită totul. Femeia părea a fi diavolul în persoană. Chiar şi pe Juanito îl trecură fior privind-o. \dininistratorul izbuti să se stăpânească însă şi spuse: — Eu o să aduc numaidecât carnea, iar tu o vei pregăti cum şt ■mi bine. Celor doi oaspeţi trebuie că le e foame! ('ând ieşi din odaia bătrânei, lui Juanito i se păru că trecuse i Inova pe lângă el. „Trebuie să mă fi înşelat! Cine să tragă cu urechea?" îşi spuse mhninistratorul, grăbindu-se să iasă din casă pentru a ajunge la ma-Hy ia în care se păstrau alimentele. IV lângă administrator trecuse, într-adevăr, cineva: o femeie tânără. \. e.isla înainta tiptil şi auzi glasul lui Old Firehand. Fără a mai sta i" r..induri, deschise uşa. Razele palide ale lumânăr căzură pe l|l ei frumos. Tânăra era îmbrăcată în haine murdare şi peticite, i n In och ei se citea bunătatea. Ce doriţi, señorita? întrebă Old Firehand, dându-şi seama că • i i maintea sa o femeie din Mexic sau din Spania.

Capitolul

BEST CU CHIP DE OM

1

'uanito ieşi din salon, merse repede pe un hol strâmt şi in a într-o odaie mică. Acolo se afla vrăjitoarea. Bătrâna stătea pe un scaun şi îşi îndesa tutun într-o pipă veche. Aprinse pipa, folosindu *• de lumânarea ce se afla pe masă înaintea ei şi apoi îl privi întrebau» pe administrator. — S-a întâmplat ceva în lipsa mea? întrebă Juanito. — Nu, senorl replică vrăjitoarea. — Şi Anita? — A fost foarte liniştită, senorl Ştiţi, eu credeam că nu vă rtlfl întoarceţi astăzi! — I-am întâlnit pe ăia doi şi i-am adus încoace, replică adun nistratorul minei. — Ce vor, sehor? — Vor să cumpere mercur. — Dar mercur este din belşug în casa mamei dumneavoasUfl replică bătrâna. — Aşa e, ai dreptate! Ai dreptate! La început nici n-am vrui fJH aduc încoace, dar pe urmă m-am gândit şi... trebuie să-ţi spun (tlfl — Ce anume? — îţi mai aduci aminte de englezul ăla? — Da, da! exclamă vrăjitoarea, zâmbind cu răutate. — A fost o pradă pe cinste, nu-i aşa? Da,
senorl

—• Ei, acum eu am adus doi oameniii în Valea Morţ! — Vreţi să-i trimiteţi pe lumea cealaltă, señor? — Tu ce spui, vrăjitoare bătrână? — Au bani, señor? — Oh, da! Câteva sute de dolari! exclamă Juanito, frecându-şi âinile. — Câteva sute? Doamne, Dumnezeule! Şi eu cât voi primi, señor? — O sută de dolari! — Şi hainele! Şi hainele! exclamă bătrâna.

că Iu stau de vorbă cu dumneavoastră. 220 Kail May — Nu este cu putinţă să fie chiar în muntele de care este [M această casă? — Ba da. nedumerit. mulţumesc! exclamă Old Firehand. nu. Aţi putea pleca de-aici Urli And doriţi. arătă necunoscuta. cu glas micro». — Dar nu vă puneţi puştile într-un colţ. asta-i limpede. Asta-i cumplit! — Da. de pildă. vreau! gemu necunoscuta. Pentru noi este de-ajuns Q singură cameră. — Roulin nu-mi dă voie să mai părăsesc această casă! Ştiu Cí i aşteaptă! Voi ajunge în mină şi acolo. señor. fiindcă noaptea e răcoare aici. acolo mă aşteaptă o mo . iar Juan i s-ar alege cu tot ceea ce vă mai aparţine. Omul i . dar nu dorim să mâncăm nimic din ceea ce pregăteşte bătrâna! îl lămuri vestitul vânător. e îngrozitor! spuse femeia. — Luaţi loc. Nefericiţ i sunt nevoiţi să lucreze în mină nu văd nicicând lumina soarelui1 — Şi unde este mina. Au hotărât să pună otravă pe carnea pe ca ar urma* s-o mâncaţi.i cumplită! — Groaznic! şopti Old Firehand. señorita? întrebă Old Firehand — V-am văzut venind şi am ieşit din odaia mea. señor. dar Old Firehan. — Cisterna dispare din când în când. señor] spuse femeia. I-am auzit vorbind Juanito şi pe bătrână. Juanito şi cu mine. señor. se poate. Şi uşa dumneavoastră nu e încuiată? Nu. Ştiţi. u . señorita? — Nu ştiu precis! Hm! Se poate spune că domnul Juanito nu-i deloc atent în H l rce vă a priveşte.. — Această casă nu are pivniţă. — Dar intrarea în mină ştiţi unde este? — Nu. Dacă nemernicul încuie uşa. zâmbind cu amărăciune. señorita? — Eu sunt. da. domnule Firehand? — Prin tavan! E din scânduri! — Şi credeţi că scândurile acelea sunt chiar atât de subţiri? — Să vedem! zise Old Firehand. señores. señoñ zise necunoscuta. señor? . nici nu avem pe unde să ieşim! — Ba eu cred că avem! — Aşa? Pe unde am putea ieşi. şi Hermann şopti: — Se pare că netrebnicul ăsta se cam teme de armele noastre! — Vrea să lăsăm armele deoparte.218 Karl May WTNNETOU ÎNVALEA MORŢ 219 — Vorbiţi mai încet.Când. Poate chiar în această noapte.I iute din salon. — Nu. Juanito zice că aveţi asup dumneavoastră bani mulţi. scrâşnind. Aşa o femeie murdară nu mia fost dat să văd în viaţa mea! — Acum am priceput! zise administratorul minei. — Şi cine pregăteşte friptura despre care vorbiţi? — Bătrâna. — Prea bine! replică Juanito. dar nu vă înţeleg! spuse Juanito. spuse necunoscuta. urcându-se numaidecât pe masă împingând câteva dintre scândurile din care era alcătuit tavanul. — Iertaţi-mă. replică Old Firehand. vine! exclamă femeia. e groaznic! — Ce anume. Simţiţivă ca acasă! Puneţi-vă armele într-un colţ şi faceţi-vă como/ Eu mă întorc numaidecât! Vreau să vă aduc nişte pături. señoñ şopti necunoscuta. pătrundea în acea odaie se vedea prins ca într-o capcană.. señorita! întrebă vestitul vânător. bineînţeles! replică Juanito. Din câte înţeleg.. A u venit în vizită. sunt rude de-ale domnului Roulin. nu pot afla nimic! Dacă Juanito ar bănui.. în camera în care urmau să 1 găzduiţi Old Firehand şi Hermann se aflau două paturi înguste. — Da. întocmai! Vă veţi bucura de o friptură pe cinste! zisé administratorul minei. replică vestitul vânător. — Asta nu vă pot spune. Vă înşelaţi. foarte sigură! spuse necunoscuta. Au mai făcut asta! Au otrăvit un englez! — Oh! exclamă Hermann. señor.. Voi avea grijă ca altcineva să vă pregătească mâncarea. señores.... replică femeia. — Altcineva? întrebă Old Firehand. señorita? întrebă Old Firehand. Aici mai sunt câteva dom nişoare şi câţiva domni. — Cum aţi ajuns aici. dar nu se vedea niciun geam. după ce v fi murit otrăviţi. cât se poate de liniştit: — Vă mulţumim pentru grija ce ne-o purtaţi. señor. Nimeni n trebuie să ştie că mă aflu aici! Am venit să vă spun că bătrâna Juanito au de gând să vă otrăvească! — La naiba! scrâşni Old Firehand. o masă lungă şi două scaune. Vă rog să mă urmaţi! Administratorul luă lumânarea şi îi conduse pe oaspeţ săi înti 0 odaie din aripa dreaptă a clădir. Sunt sigur că frumoasele domnişoare care se află în această casă vor fi încântate să gătească pentru dumneavoastră. Numele meu c s Anita. — V-am ruga să ne iertaţi. care par a veni de undeva. luaţi loc! spuse Juanito. — Să vă salvăm? Dar cine sunteţi dumneavoastră. Juanito intră în încăpere. tot nu mi-ar folosi la nimic. dar s-a plictisit de mine şi. oh. cu părere de rău. de sus. señoñ zise femeia. f . Mai bine mor. señores? întrebă Juanito Văd că le ţineţi pe genunchi şi trebuie să fie tare grele! — Urmează să dormim aici? întrebă vestitul vânător. zicând: Señores. ' i iţi să scăpaţi de-aici cu orice preţ! — Da.. i'' sie doar câteva clipe. Hhjnr dacă aş izbuti să ajung în curte. Am fost adusă aici de Roulin şi nădăjduiam că îi voi d c v c soţie. — Atunci poate că intrarea în mină este chiar cisterna! spuse ()ld Firehand. chiar în capăt. decât să rămân ■Ici! — Vă promit că am să vă iau cu mine! . — Poate că se intră în mină chiar prin pivniţa acestei case! îşi lădu cu părerea Hermann. Unde •ule odaia dumneavoastră? I — în aripa stângă. silindu-se s| zâmbească. — Oh. izbucnind în plâns. am poruncit să vi se pregătească cina! Cina? întrebă Old Firehand.îndată ce voi pleca de-aici. Speram că i veţi salva! gemu necunoscută. •nuna are cheia de la poartă. Şi unde păstrează bătrâna cheia. Sunteţi sigură? — Da. — Asta-i foarte bine! spuse vestitul vânător. • n. — Hm! Eu nu mă simt prea bine în camera asta! zise tânărul Adlerhorst. oh. — Câte persoane se află acum în casă? întrebă Old Firehand. Bătrâna ar un să primească hainele dumneavoastră şi o sută de dolari. señor. Vestitul vânător privi cu atenţie în jur şi descoperi cu bucurie că tavanul ed din scânduri. Noaptea se mai glasuri. — Oh. în Vale! Administratorul ieşi din odaie. — Şi cine se ocupă de ea? vru să ştie vestitul vânător. încet. lângă scara ce duce pe acoperiş. este groaznic. câteva sute de dolari. Administratorul minei minţea cu neruşinare. Eu nu ştiu nimic. dar nu o dă nimănui.. Vă voi conduce chiar eu numaidecât în odili dumneavoastră! — Odăile? întrebă Old Firehand.l se prefăcu că îl crede şi spuse. Şi-a legat-o cu o sfoară de gât şi. dar asta după. m-ar ucide! — Da. — Doar trei: bătrâna. şopti femeia.

Trebuie să In. am mintea limpede! Atât de limpede. señor Juanito? Dar tui are ţ*)Nt să ne mai pierdem vremea tot vorbind! Eu sunt mexican şi ■rrau să mor precum un mexican. señor] exclamă Juanito. Hermann se afla lângă Old Firehand. îl îndreptă asim lui Old Firehand şi apăsă pe trăgaci. -' Juanito intră. încet. ucigaşule! tună vânătorul. spuse administratorul. señor Juanito. señor] Bătrâna ar urma să înmiească hainele noastre şi o sută de dolari. — E în regulă! Putem înlătura cu uşurinţă scândurile astea! — Cred că vine. care M pe masă şi desprinse două scânduri din tavan. dar asta după ce am fi nu otrăviţi! Nu'vă înţeleg! Zău că nu vă înţeleg. vestitul vânător sări de pe masă şi se beză iute pe scaun. în absenţi dumneavoastră. Dimpo-V . Juanito văzu Hermann şi Old Firehand îşi îndreptaseră revolverele asupra Iui. asta ■ i 11 am spus că am bani asupra mea şi te-ai gândit să ne faci de i m. Pe una dintre ele se aflau tortillas*. iar pe cealaltă bucăţi mari de friptura i j miros îmbietor. prefăcându-se a fi uimit. Vestitul vânător luă revolverul lui Juanito. I n schimb eu te înţeleg. despre care vorbea mama ta! Vrei să ne ucizi. atât friptura. jf. Dacă-mi permiteţi. — Oh. señor Juanito? — Să-mi aduc un scaun? La ce mi-ar folosi? întrebă îneci I administratorul. Spun asta fiindcă • aşa fac atunci când sunt găzduit de cineva. da. S-ar cuveni să împai |m totul. fîin vreau să mai aflu de la el câteva lucruri! Haideţi să lipim masa peretele ce dă spre curte! Hermann îi dădu o mână de ajutor lui Old Firehand. domnule! în câteva clipe. pentru că văd prea bine că im i nu vreţi să gustaţi din friptura pe care ne-aţi adus-o. señores. — Nu.. k Am pus la cale? Ce am pus la cale? întrebă Juanito. Nu vă aduceţi şi dumneavoastră unul. Oh. nul Eu am mâncat deja! — Vai. — Dar nu există obiceiul ca şi gazda să lase arma deoparte? — Hm! Ba da! zise Juanito. şoptindu-i tânărului Adlerhorsl: — Urmaţi-mă. într-adevăr. iar dumneavoastră »iţi alege cu tot ceea ce ne mai aparţine.218 Karl May WTNNETOU ÎNVALEA MORŢ 219 — Ei? întrebă Hermann. Oare prin părţile astea nu se obişnuieşte ca şi gazd| să mănânce împreună cu oaspeţ? — Dar v-am spus că am mâncat deja! replică administratorul — Dacă nu mâncaţi. — Să mănânc? replică Juanito. şi nu ca un englez! Mă tem că nu vă înţeleg. scoase gloanţele din j el şi le băgă iute în buzunar.i mai mult carnea afumată! — Şi nouă! replică Hermann. liniştit. — Aşa? Prea bine! Vă rog să mă aşteptaţi o clipă! Zicând acestea. — Ei. señor] spuse Old Firehand. Juanito se întoarse repede.. — Mâncarea dumneavoastră. şi pen asta suntem de vină doar noi! spuse Hermann. schimbându-se la faţă. folosindu-se de | puşt. Ţi-am descăr arma! Noi. Nu am asupra mea decât un revolver. señor] — Vă dau de bănuit? Cum aşa? se miră administratorul. cât şi carnea afumată. — Aşa? Nu mă înţelegeţi? Atunci mă voi exprima limpede! zise vestitul vânător. Juanito se făcu nevăzut. domnule! îmi daţi de bănuit. nu mănânc friptură! exclamă Juanito. nu-mi prea place! — Sunteţi primul om pe care-l aud spunând că nu-i place friptura! i u lamă vânătorul. — Nu a murit după ce a mâncat o friptură preparată aşa cum se ni vi ne de bătrână? — Sunteţi nebun? tună administratorul. acum pot spune că totul e în ordine. încet: — Să ne asigurăm că netrebnicul ăsta nu o să ne-mpuşte! — Ce vreţi să faceţi? întrebă Hermann. señor. dar ştiţi. — Nu vă mai necăjiţi! replică vestitul vânător. înc uşa în urma sa şi strigă: — De-aici n-o să mai ieşiţi v! — Ucigaşul ne-a prins în capcană. în capătul scăr despre cafl povestise femeia ce le ceruse ajutorul şi le dezvăluise planul mA pus la cale de Juanito şi de bătrână. aducându-şi un scaun şi o bucată de carne afumată. Tu eşti Inimi ici rău. Oare nu a murit niciun englez aici? Nu.tr. domnule Firehand! şopti Hermann. într-adevăr. rânjind ca un diavol. señoresl exclamă Juanito. pierzându-şi cumpaluí. domnule Firehand. într-o fracţiune de secundă. Old Firehand îl apucă de umăr pe Hermann şi îi şopti: -— Se aud voci! . señores1. şi nouă! zise Old Firehand. m i c . uimit. mulţumesc! zise administratorul. mulţumit. stânjenit. — Nu gustaţi şi dumneavoastră din friptura asta cu n u m » îmbietor? întrebă Old Firehand. arma pe masă. señores] exclamă Juanito. — Nu.Totul este cât se poate de simplu. — Să staţi la masă şi să mâncaţi împreună cu noi. Old Firehand ji I Iermann îşi puseră şi ei puştile într-un colţ al odă. Ne sunteţi gazdă şi nu putem mânca aşa. Oare asta nu este o jignire. avem gloanţe! Până să-şi poată da seama ce se petrecea cu el. încât am auzit tot ceea i ţ i pus la cale cu bătrâna vrăjitoare. Apoi urcă pe acoperiş. spuse veslilul vânător. — Da. dar se întoarse r e p e d e . aducând două pături groase. dar iată. O să ieşim de-aici! Oricum. în schimb. am să-l pun pe masă! Administratorul puse. repede. dar n-ai să izbuteşti! — N-am să izbutesc? întrebă Juanito. Chiar că-mi daţi de bănuit. Trebuie să ne mişcăm încet. sărind în picioareNu sunt nebun. lomnule! replică Old Firehand. atunci nu vom mânca nici noi! zise vesl ilnl vânător. netrebnicul ieşi din odaie.). Nu vă supăraţi.ceva cu această friptură şi de aceea vă spun deschis că nu voi nea din ea! — Nici eu! exclamă Hermann. señor] exclamă administratorul. care îi s| — Trebuie să ajungem la aripa stângă a clădir. — Nu vreţi să mâncaţi ceea ce ar trebui să mâncăm noi! tună Old Firehand. şi spuse: — Văd că tot nu vreţi să lăsaţi armele din mână. señor] exclamă adrflinis-i'ni ui.M de draci! izbucni Juanito. astfel înc facem cât mai puţin zgomot! Cei doi ajunseră. dar. dar ne jigniţi profund! insistă ld Firehand. am să izbutesc! Administratorul îşi luă revolverul de pe masă. făcându-se alb ca varul. iar Old Firehand spuse. nu. aducând două tăvi mari. — Da. — Am impresia că ţineţi neapărat să lăsăm puştile deoparte.I 1 . spuse Old Firehand. Poftiţ j — Văd că aici sunt doar două scaune. nu se întâmplă nimic! — Nu te mai osteni! spuse vestitul vânător. unde st scara ce duce pe acoperiş. Mi-e îmi |l. pe care văd că aţi av u I g f f l să v-o aduceţi! * Bucăţi de turtă din mălai (n. având grijă să aşeze arma aşa cum J lăsase administratorul minei. Vreţi cumva să mă jigniţi. ar fi fost o prostie să-l împuşc pe Juanito. am să vă aduc numaidecât friptura! Administratorul părăsi din nou odaia. . Fără a mai sta pe gânduri.

aruncând pe pereţ goi o lumină palidă. — Oh. Au tras cu urechea. dar nu se poate. în curte. pe un ton ameninţător: — Stai cuminte. cuvinte. înciudat. (-ât se poate de adevărat! Atunci înseamnă că au tras cu urechea la cele ce-am vorbit! Se prea poate! Când am ieşit din odaia ta. strigând: —Doamne. n-am niciun chef să mă bat cu tine! zise administratorul. — Din partea celor doi domni? Oho! Poţi să-ţi iei gândul de la Aceşti domni pe care i-am adus aici îmi sunt prieteni buni! Minţiţi! De ce-aş minţi. foarte bine. scrâşnind. dar Juanito nu o luă în •. señor Juanito? întrebă femeia. îndată ce ies din casă. ştiu că tu urma să primeşti o sută de dolari şi . Când îl zări pe Juanito. senorl Este cu putinţă ca nemernic ăia să le ştie || luate? I Im! Nu ştiu ce să spun! Chiar că nu ştiu! zise Juanito. n. — Ce doriţi. oh! A îndrăznit să dea-n mine! urlă bătrâna. — Atunci trebuie să-i arătaţi că nu se poate împotrivi! zise bătrâna. dar m-am înşelat! Nu pricep. Domnul Roulin a spus că. frecându-şi mâinile dfl bucurie. Când intră în camera Anitei. Señorita Anita îşi va primi pedeapsa meritată! în mine nu va îndrăzni să dea! Bătrâna continuă să se văicărească.i. senor7. Cei doi puteau auzi toi n» vorbea. señorl De cadavre scăpăm noi cumvaM Dar Anita? — Anita va trebui să dispară chiar în noaptea asta! hotărî admw nistratorul. — Mă duc să stau puţin de vorbă cu ea. atunci când se întoarce. Mă uit la tine şi sunt din ce în ce mai sigur că ţ i a i pierdut minple! Tu erai atât de cuminte şi acum te porţi de hârcă ar urma să-ţi vină cineva în ajutor! — Poate că aştept ajutor din partea cuiva! exclamă Anita. femeie proastă! Te-aş putea omorî ca pe un pu — încercaţi! exclamă Anita. De treaba cu englezul nu decât noi! Aşa am crezut şi eu. Anita sări în picioare. nu aţi fi căutat să-i kklc|i! Să-i ucid? întrebă Juanito.. spuse Hermann. señor? — E simplu. dar adminr. cu prefăcută blândeţe: — De ce te ridici de la locul tău? De ce ţi-e teamă de minei' . senorl Mda! Au ascultat ce-am vorbit! Când am vrut să-i împuşc. Dl u n dat seama că mi-au scos gloanţele din revolver! I a naiba! l a m încuiat în odaie! ► Asta-i bine. Ce staţi aşa. Cred că recunosc glasul feme care spus ce planuri avea Juanito! — Se poate! Camera ei se află chiar lângă scară! Să coborau Hermann şi Old Firehand coborâră încet scara şi se a| lângă uşa ce dădea în odaia feme. din creştet până-n tălpi şi apoi spuse cu răutate: — Fata asta chiar şi-a pierdut minţile! Vrea să se împotrivească? — Da. disperată. spuse Juanito.inito se duse repede în camera bătrânei. scorpie ce eşti! Ai tras cu urechea! Da. vrăjitoare bătrână! în zori te duci şi descui uşa odă în care se află.218 Karl May WTNNETOU ÎNVALEA MORŢ 219 — Da. Da. nu glumă! Anita îi dăduse vrăjitoarei un pumn zdravăn şi era hotărâtă să se opună cu orice preţ sorpli decise de Omul de argint. da' ştiu că»m-a lovit! La naiba! Are putere. ieşind ilin i odaia bătrânei. O să le spui că eu am plecat. i profund dispreţ. Să-i lviţi aşa cum l-aţi otrăvit pe englez! Ah. Cum îl zări. Cum se face că n-au mâncat? Au vrut să mănânc şi eu din friptura pe care le-am dus-o! Şi? Şi pentru că n-am vrut. îi împuşc! — Foarte bine. dar se dădu imediat înapoi. adică să-i otrăviţi! exclamă Anita. asta vrea! exclamă administratorul. rânjind ca un diavol. Doresc să din U îndeplinire porunca domnului Roulin! Trebuie să te duc în minlfl — în mină? izbucni Anita. Nu voi intra niciod. pricep. tremurând. M ascund undeva. vrăjitoarea o măsură pe tânăra I. rânjind. nill vrea s-o mai vadă aici! — Atunci să dispară! spuse bătrâna. şi atunci ai fi nevoită să te supui voinţei domnului Kuulil i — Per todos los Santos**. O lum nare ardea încet... Jur că nu voi intra nicicând în n u n i ilj blestemată! Bătrâna pătrunse în odaie tocmai când Anita rostea a. batjocoritor. vrăjitoarea întrebă: — Au mâncat? Nici n-au gustat! exclamă administratorul. pentru că nu au pe unde să Sunt prinşi ca-n celula unei puşcăr! — Ce facem cu ei. — Şi pe urmă? — Pe urmă îi împuşc! spuse Juanito. şi. — La dracu! zise bătrâna. au aflat că este otrăvită carnea! 15 ine. biata femeie era la masă.una. După ce închise uşa. tremurând. Mi-au spus-o chiar ei! »l n mult chiar. După ce încuie uşa odă în care se aflau Old Firehand şi Hermann.i i mină! Mă voi apăra din răsputeri! — Să te aperi? zise Juanito. Puneţi mâna pe ea! Vă ajut şi eu! Vrăjitoarea dădu s-o apuce pe Anita. senorl E foarte bine. — Oh. mi s-a părut că a ♦»i ut c ineva pe lângă mine. Cum să te aperi? (\t m putea face tu? Chiar dacă ai fi mai puternică decât mine. dacă-mi este îngăduit să-ntreb? ' — Din partea celor doi domni pe care i-aţi adus aici! replică An.le lor. după ce i-am fi trimis pe lumea cealaltă! Este adevărat. señor Juanito. In. tot nu ttffl putea opune voinţei domnului Roulin! Aş putea să te închid în oditjfl asta şi să te las fără mâncare şi fără apă! Setea şi foamea te-ar dobori m siguranţă. senorl Ba se poate! exclamă administratorul. . am auzit tot! recunoscu Anita.. au intrat la bănuieli! Hm! închipuie-ţi aflat de englez! . I lin uni.MI Asta nu se poate! exclamă bătrâna. Anita? — Dacă v-ar fi fost cu adevărat prieteni. da! Să-i ucideţi.li i torul o întrebă. wñor Juanito? Nu vedeţi că mi-a dat un pumn? — Las-o în pace! zise administratorul. ci îi spuse Anitei. surprins. hotărâtă. — Aşa? Din partea cui. — Ce doresc? întrebă administratorul.

Anita! zise administratorul. liberă ca pasărea cerului. în schimb. cari spuse cu prefăcută amabilitate: — Stai puţin. şi asta chiar în i asa mea! Ce înseamnă asta? — Asta înseamnă că s-a terminat cu tine.uţo! Tu şi bun tăi prieteni veţi muri în chinuri cumplite! Netrebnicule! tună Old Firehand.iniLil. cântă. care stri¡.Doamne! Doamne. Eşti un om cumplit! Dar ce zic eu? Eşti cea mai groaznică lima din câte mia fost dat să întâlnesc vreodată! Ţi-am salvat viaţa ' l u p t răsplată vrei să ne omori! Dar nu are rost să-mi mai pierd H mea vorbindu-ţi! Señorita Anita. Nu merită! M ocup numaidecât de ea! Să vedem dacă îndrăzneşte să mă lovească Zicând acestea. împreună mâinile a rugăciune şi ipuse. dar te înşeli! Oho! Te înşeli amarnic. Uite. fetiţo! exclamă la rândul său administratorul. îţi mulţumesc! îţi mulţu-Iliesc din adâncul sufletului! Niciodată nu voi uita această zi! Tu mi ai trimis. dar apoi îl «transe mai bine. izbucnind în lacrimi: . Doamne. Juanito se prăbuşi la păin. señor Juanito! exclamă Anita. Crezi i .. señor. crin nalule! tună vestitul vânător. spaniolă) (n. cât mai ai vreme. . spaniolă) (n.. Dumnezeule. ai dreptate. dar dădu piept în piept cu Hermann. — Oh. i' 'i.. — Nu mă atingeţi! Nu puneţi mâna pe mine! urlă administra.tr. vrăjitol încercă să iasă pe uşă. zâmbind cu răutate. ce-i asta? — Am venit să-i dau o mână de ajutor señoritei Anita. de care nu despărţea niciodată.tr. Juanito exclamă: — Nu-mi vine să cred! Mă atacaţi şi mă legaţi. iar Juanito urlă de durere.'md se va alege praful de tine! Roagă-te.WTNNETOUÎN VALEAMORŢ 229 228 — Şi le-ai spus ălora ce avem de gând să facem? — Da. nemernicule! scrâşni vestitul vânător. Anita nu mai striga şi nu se apăra.). eu mă topeam de dorul tău şi am venit aici pentru a te vedea! E frumos să dai bir cu fugiţ. pălind. — Cielo10\ exclamă deodată bătrâna. Hermann avu grijă să o lege cu lasoul său. v-aş ruga să ne arătaţi casa. dacă vrei. tocmai când vine cineva să-ţi Iacă o vizită? Bătrâna nu mai apucă să spună nimic şi.a — Nu vă apropiaţi de mine! Lăsaţi-mă-n pace! Administratorul o apucă de mâini şi o lipi de perete. ucigaş netrebnic! tună I ld Firehand. lovindu-l pe Juanito cu I tli iotul. îţi arăt chiai acum trupurile lor neînsufleţite! — Nu vă mai pierdeţi timpul cu ea! Nu merită! zise vrăjitoarea — Da. administratorul abia reuşi să articuleze: — Ce. Spre surpriu derea lui.ui şi Old Firehand îl legă fedeleş cu ajutorul lasoului. Anita se aşeză în genunchi. le-am spus! Vor auzi strigătele mele şi îmi vor sări în ajutor! — Acum pricep eu de ce eşti atât de curajoasă. până să-şi dea seama ce te petrece cu ea. ajutor atunci când pentru mine nu mai era Bprranţă! Slăvit fie numele Tău pe veci! old Firehand şi Hermann erau adânc mişcaţi de cuvintele Anitei.). Juanito întoarse capul şi îl zări pe Old Firehand! Surprins. Revenindu-şi după năprasnica lovitură pe care o primise de la Old Firehand. . privea spi uşă. căci în i u . Dându-şi numaidecât seama cum stăteau lucrurile. Lasă ■ i am eu grijă de tine! Spunând acestea. venerabilă doamnă! încotro vrei să fugi? Pleci? Dar de ce? Uite. I bătrâna izbucni: Cântă. ce-i. — Mint? replică administratorul. cât mă bucur să nu aţi murit! exclamă biata femei Juanito îşi recapătă sângele rece şi. urlând: — Am să te strâng de gât. babo! replică administratorul. netrebnicule! Văzând că administratorul se apropie de el cu paşi repj vânătorul îl lovi cu pumnul în piept. Old Firehand desfăcu puţin lasoul. păsărico! Cântă acum. 10Pe toţi sfinţ (lb. ♦ Cerule (lb. Dezlegaţi-mă numaidecât! Nu-mai-de-cât! — Văd că mai ai glas. Juanito făcu doi paşi spre biata femeie.. Te sfătuiesc să nu te mai gândeşti la cei doi señores] Trebuie să şt că ei sunt morţi! — Minţiţi. fără a mai pierde nicio cil se năpusti asupra lui Old Firehand.

destul de mulţi. Şi pentru că nu şi-a putut duci' planurile diabolice la bun sfârşit. señor. cutremurându-se de groază.l! — Am găsit o cheie mică! spuse Hermann. cealaltă este într-unui din buzunarele lui Juanito. — Nu-şi pierde vremea cu asta. — Cei ce muncesc în mină primesc numai turtă făcută din a cil mălai! zise Anita. Ce aveţi de gând să . La capătul fiecăreia clinlrt curele era făcut câte un nod gros. astfel încât nimeni să nu poată fugi din acest ia .. A fost tras pe sfoară şi minciunile tale nu fac două parale. voi lua cheia! Spunând acestea. — Ia să vedem! spuse vânătorul scotocind atent prin buzunarele administratorului. Señor Roulin va sosi li iar astăzi şi mă va răzbuna! M-aş bucura tare mult dacă onorabilul señor Roulin ar veni .. cât or să se mai bucure bieţ oameniii! •Ut lamă Anita. nefericiţ care trudeau în adAiN minei. 1 Old Firehand examina atent lanţurile şi spuse: Cred că bieţ oameniii care sunt siliţi să lucreze în mină iu mâinile şi picioarele legate! Roulin şi administratorul său au luai această măsură. vestitul vânător îl legă pe administra. Vestitul vânător îi privi cu adânc dispreţ şi apoi spuse: Odaia asta e mult prea mică! Să mergem în salon! Anita luă lumânarea. — Oh. vestitul vânător îi smulse bătrânei cheia de la gât. La ce mi . Cine m-ar putea învinui de ceva? — Chiar tu! zise vânătorul. I — Daţi-mi-o puţin! exclamă vânătorul. Ştiu. nu aţi vrut să cumpăraţi mercur! — Mercur? întrebă Old Firehand. Cei trei intrară apoi în odaia lui Juanito. Old Firehand trase zăvorul greu. Auzi colul „Zăcământul este atât de bogat. ci Si întoarse spre Anita. p Şl iu multe! replică Old Firehand. dar Old Firehand nu o luă în seamă. Vrăjitoarea ţipă. — Deci. este nevoie să cercetăm în amănunt locuinţa asta. netrebnicule! zise vestitul vânător. I ■— Cred că e timpul să stăm puţin de vorbă cu ostatic noştri! (puse Old Firehand. doar că aceste best nu mai au în ele nimic omenesc! Acest bici este îmbibat cu sângele unor oameniii nevinovaţi! De aceea cred că este drept să mă folosesc de el pentru a-i face pe aceşti monştri să vorbească! — Ceee? Vreţi să ne bateţi? Să ne bateţi cu biciul?Tzbucni Juanito. Eu am fost mai iute decât cei ce-l urmăresc pe Roulin şi am venit aici pentru că mi-am dorit să ne cunoaştem mai bine. — Aşa? spuse Old Firehand. Din păcate. iar Old Firehand îl ridică pe Juanito de la pământ u ca apoi să-l pună pe umăr întocmai ca pe un sac. Hermann o apucă pe bătrână de ceafă şi o linie după el. . asili încât să fim acuzaţi de tentativă de omor! replică Juanito.11 fi folosit? — La dracu'! exclamă administratorul. vânătorul se în toni spre vrăjitoare şi o întrebă: — De câtă vreme se află Juanito în slujba lui Roulin? Bătrâna plecă och în pământ şi nu scoase o vorbă. au pornit pe urmele lui. nu înseamnă că am încălcat legea! exclam Juanito. domnul Roulin mai are nişte treburi de lum sfârşit! » Ce ştiţi dumneavoastră despre señor Roulin? întrebă Juanito. ce înseamnă asta? izbucni Juanito. Nu dură mult.':-■' () să afli tu numaidecât ce avem de gând să facem! tună Old nid. Acolo planurile sale mârşave au dat greş. ai încercat să ne otrăveşti! — Minciună! strigă administratorul. — Friptura pe care ne-ai adus-o poate fi examinată! — Friptura? Cine spune că nu veţi pune otravă pe friptură." Oh! — Dacă am spus asta. _ . Nişte oameniii. v-aş ruga să mă iertaţi pentru ceea ce va urma. puteau lucra chiar şi cu mâinile legate.n u ton dispreţuitor. Aici găsiră un bici yu* alcătuit din douăsprezece curele lungi. printre altele. Apoi femeia îi duse în bucătărie. * Ob! exclamă administratorul. saci mari cu mălai în care se încuibaseră viei ral şi gândac. aşa încât Old Firehand îi spuse Anitei: — Señorita.astăzi aici. încât nu avem nevoie de prea mul oameniii. întrebând: — Există vreo cheie cu ajutorul căreia pot fi descuiate uşile încăperilor din această casă? — Da. Hermann şi Old Firehand ajunseră mai întâi la intrare. după cum vf eu! Foarte bine. Una se află la Rouliu. | Ce. Să nu îndrăzniţi! . de pildă. zâmbind cu dispreţ. señor! răspunse Anita. An i găsiră. — Poţi să te superi cât vrei. Suferinţele şi durerea pe car» li putea pricinui o lovitură dată cu acest bici erau greu de închipuil I ut în camera administratorului. I pă ce ajunseră în salon. 232 KarlMay — Da.ui aşa fel încât lasoul să nu-i mai acopere spatele. astfel încât nimeni să im poată pătrunde în locuinţă. — Bătrâna nu-l strecoară? întrebă Hermann.. Fiecare lanţ avea în capai i a un târnăcop şi o sapă. el a fost nevoit să fugă.. Obişnuiesc să-i tratez chiar şi pe duşman mei ca pe nişte oameniii. dar vă spun de pe-acum că veţi avea parte de m ti roluri care nu sunt deloc de invidiat! WDiNETOU ÎN VALEA MORŢ 233 Vrăjitoarea continua să tacă. Astfel. Old Firehand şi Hermann desco|x -ili| lanţuri grele de care erau prinse cătuşe. 1 ci trei se întoarseră în odaia în care administratorul şi vrăjitoaaceau legaţi fedeleş. Vreţi să jucaţi teatru. răspunse tânăra femeie. Vă cer să-mi daţi drumul! ţipă Juanito. cu această cheie se pot descuia lacătele lli la cătuşe! Ah.. şi Old Firehand zise. Mi a i| spus odată că vierm şi gândac le dau mai multă putere neferici|ilf care trudesc în mină.. Dumnezeule. că domnul ulm a fost la Apa Albastră. da! zise vestitul vânător. Mai întâi.230 Karl May 231 Pentru a şti ce avem de făcut. Cred că însuşi diavolul i avea câte ceva de învăţat de la tine! Ei. eşti mai cumplit decât un diavol! exclamă Old FirehaJ surprins de cuvintele administratorului. Tu însuţi îmi vei spune ce ai pe con ştinţă! în afară de asta.. Văd că fiecare pereche de i Aluşe are un soi de lacăt! Da. şi Old Firehand exclamă: — Aaaşa! Am găsit-o! Să mergem! Conduşi de Anita.. dar nu vreau să-mi mai pier( vremea în zadar! Vei răspunde la întrebările pe care am să ţi le puf] De câtă vreme te afli în Valea Morţ? Juanito nu răspunse. — O să plătească pentru toate relele pe care le-a făcut! scrAflU Old Firehand. cât mă bucur! Toţi cei ce trudesc în mină îşi vor redobândi libertatea chiar astăzi! [ — Doamne. luând biciul lui Juanito. încercând să'-şi pă stn cumpătul: — Nu vrei să răspunzi? Prea bine! O să-mi încerc noroi ui I bătrâna! I— ■ Pentru că administratorul continua să tacă.

în mină se intră prin cisternă! — E nevoie de vreo cheie? — Da. iar Old Firehand tună: — Răspunde. răspunse Juanito. folosindu-se de scară. Indianul. Api Juanito descuie o altă uşă. zâmbind: — Nu mă tem de nimic. vânătorul găsi un registru mare şi începu numaidecât I răsfoiască. am Ithti biciul cu mine şi. La lumina palidă îlinarului. fără a scoate un cuvânt şi. gândindu-se că-i |i'. vânătorul îl întoarse pe administrator pe burtă. . Old Firehand coborî din cisternă şi îi spuse lui Juanito: — Spre norocul tău văd că nu m-ai minţit! O să intrăm în min şi. Pe una dintre paginile registrului vânătorul putu citi nume ca: Iota. o să plăteşti cu vârf şi îndesat! Precum vezi. La lumina palidă a felinarului. — Să n-o dezlegaţi cumva! o avertiză Old Firehand. astfel încât să nu poată fugi. intraţi în cisternă şi acolo veţi găsi o uşă prin care se Mie ajunge în mină! F atent. domnule Adlerhorst! Cei trei ajunseră în camera lui Juanito. — îl cunoşti pe un anume Adler? continuă Old Firehand. — Unde e intrarea în mină? repetă vânătorul. disperat. în schimb. şi vânătorul ü lovi cu biciul. O să vă las şi unul dintre revolverele mele. Poftiţi! Anita apucă arma şi spuse. . Fără a mai sta pe gânduri nicio clipă. tu o vei lua înainte. având însă grijă să îi pună lanţuri la mâini şi la picioare. Wilkins. Cel mai bine ar fi să nu-i daţi atenţie şi să nu-i vorbiţi. înaintea celor trei se deschideau a M mai multe tuneluri. Old Firehand luă de acolo două felinare mari. şi acesta spuse hotărât: I — Intrăm în mină! ('. caiete şi registre. señor1. Prin cisterna asta se ajunge în mină? întrebă Old Firehand.230 Karl May 231 — Ba o să-ndiăznesc. mă.1 putea înainta un om. pentru a ne călăuzi! Nu uita ( sunt înarmat şi am asupra mea minunatul tău bici! Administratorul intră în mină. señor! Jur că nu mint! — Unde este mina? — Nu ştiu. ticălosule! spuse Old Firehand. bineînţeles.. că vă spun! Vă spun! urlă Juanito. netrebnicule! îl avertiză vânătorul. — Nu mai daţi. señorl Old Firehand îi zâmbi Anitei şi îi spuse lui Juanito: — Ai să ne f călăuză! Te sfătuiesc să nu încerci să fugi! Sunte 11 j nişte oameniii în toată firea şi nu ne vom lăsa duşi de nas de unul ca tine! Să mergem! Urmaţi-mă. spuse tânăra femeie. în sfârşit. — Unde sunt cei ce trudesc în mină? — Habar nu am. domnule! gemu Juanito. — îl cunoşti pe un anume Wilkins? — Nu! răspunse administratorul.întocmai. señoñ veni numaidecât răspunsul. Prin unul dintre ele răzbătea o lumină slabă. pe care le aprinse. Old Firehand îl lovi pe Juanito cu biciul. staţi cu och pe ticălosul ăsta! Mă duc să mă lămuresc dacă onorabilul domn administrator spune adevărul! Old Firehand urcă în cisternă. erau trecute cantităţile de minereu pe care nefericiţ mi|'. — Ah! Vai de mine! Nu mai daţi. pentru că sunteţi prin preajmă. — Sunt. ticălosule! — Sunt. señor. Old Firehand se bucura foarte mult. Mercedes. pe Adler şi pe nepotul bătrânului Wilkins. señorita] Vă e teamă să rămâneţi aici cu bătrâna? — Nu. señorl Cheia e la dumneavoastră! Mi-aţi luat-o din buzunar! Vânătorul sé întoarse spre Anita şi îi spuse: — Vom merge în mină. imediat. se opri înaintea unei uşi din lemn. care se putea citi „Angajaţi — »ducţie". señorl strigă administratorul. cât se poate de liniştit. Christina. „Asta trebuie să fie intrarea în mină!" îşi spuse vestitul vânător. I lermann îl privi întrebător pe vânător. mă aflu aici de cinci ani. — Ce-i aici? vru să ştie Old Firehand. Răspunde. în acel registru. în imensul recipient vânătorul descoperi o uşă mică pe care izbuti să o descuie cu ajutorul che lui Juanito. Pe altă filă a registrului 1 i u trecute. da. — Deschide! porunci vânătorul. Apoi îl dezlegă pe adm i nistrator. Pentru fiecare răspuns pe care nu mi-l vei da.ajaţi ai lui Roulin le obţinuseră în fiecare zi. dar nu ştiu undei mina şi nici unde se află muncitor! Unde e intrarea în mină? — Nu ştiu.« ara asta. Old Firehand zări un soi de tunel îngust. señoñ Nu se poate să nu şt! tună vânătorul. va fi vai de sufletul tău! Domnule 236 IADUL Old Firehand descoperi cu surprindere că în odaia Omului de jnt se aflau tot soiul de hârt. — Nu. Urcaţi i» '. Old Firehand îl întrebă pe Juanito: — Lucrează cineva în acest tunel? — Da. señoñ — Dar eşti administratorul minei! exclamă Old Firehand. Achninistratorul urlă. señan 234 KadMay — Să nu minţi! — Nu mint.. de parcă l-ar fi ars cineva cu fierul Roşu. sehorl se grăbi să răspundă administratorul. dacă îndrăzneşti să spui sau să faci vreun lin i care nu-mi vine la socoteală.ei trei ajunseră în curte. ai să primeşti o lovitură de bici! Nu glumesc! Fără a mai sta pe gânduri. de-a lungul căruia abia dac. Dacă încerci să-mi l i n /i vreo capcană. numai nume de bărbaţi: Adler. pe Hermann. Intrară cu toţ în magazia plină de butoaie cu chinovar. După aceea se duseră cu toţ în camera lui Roulin. îi puse piciorul stâng pe umăr şi spuse: — Aşa! Ia să vedem! De câtă vreme te afli în Valea Morţ? Juanito nu răspunse.. señor. Paulina şi Augusta. şi Juanito se opri înaintea cisternei. nemernicule eşti! Nu ştiu! 1 ră a mai sta pe gânduri.. — Magazia.ise. după vreme.

u că voi fi liberă! Că vom fi liberi cu toţ! zise fata. astfel încât să nu cadă la pământ. señor*. o fată! spuse administratorul. prăbuşindu-se la pământ — Oh. în mina asta nu coboară tl Al diavol! Diavol? întrebă Old Firehand. señorl spuse Mercedes. în cele din urmă.. abia auzit: — Mulţumesc! Mulţumesc.. señorita*. setea. Trebu] să vă reveniţi. ochilor şi îi spuse: — Señor. pentru că nu mai eram în stare să vorbesc! Dacă ne făceam norma acest. señor*. — Şi de când e în mină? — De doi ani. ercedes le aduse pe tovarăşiiele ei de suferinţă.. dar nu se poate să fi trecut luai doi ani! Nu. trase aer în piept şi spuse: Acum totul va fi bine! Mă duc! Mă duc să-i aduc pe ceilalţi. Spuneţi ml ce trebuie să fac! — Să-i aduceţi aici pe toţi cei ce trudesc în mina asta. señores*. — Da.. mişcat. fără să respiri aer curat. Este adev. • mină să — Groaznic! exclamă vânătorul.. señoñ replică Mercedes. veţi fi liberi! zise vestitul vânător. a început să-mi vorbească despre dragostea lui ntru mine.. — O fată. señorita*.. în doi ani o fată p o a tfi e transformată într-o biată fnţă care nu ştie decât să muncească! — Doi ani? întrebă Mercedes. îmbrăcată în haine zdrenţuite şi murdare. Mi-a spus că vom pleca împreună la San Francisco.. — Oh. Apoi.. señorl — Cum de nu. replică Mercedes. târa după sine un butoi destul de mare. señoñ Eu sunt aici de Uluită vreme! Nu se poate să fi trecut doar doi ani de când m-au "Ins aici! — De ce să avem milă? întrebă Old Firehand. căzu în genunchi şi spuse încet: — Aveţi milă. vânătorul văzu o fnţă venită parcă de pe tărâmul morţilor. señorita Mercedes? întrebă Old Firehand. om.. beraţi? şopti Mercedes. señorital o îndemnă Old Firehand. şi nu voi spune nimănui nimic! Jur! Jur pe Sfânta Fecioară! Sunteţi liberă. netrebnic ne bătea crunt! bătea cu biciul! Oh. fără să şt când e noapte şi când e zi! Mina asta este iadul însuşi! Señorita Mercedes! Señorita Mercedes.u ni| se află aici! — Câte sunt? Patru.. nu se poate.. Sunt cu •ilev. — Nu am putut umple butoiul! Nu mai am putere. nu. nci ne-aşteaptă o bătaie cruntă şi pentru ce? Pentru ce? Cu ce am şit noi? Mai întâi m-am rugat lui Dumnezeu. Sunteţi liberă! Nu pot să cred! şopti Mercedes. ridicându u in picioare.. spuse li| Firehand. mişcat de cuvintele bietei 235» — — Oh. neputinţa! Şi dacă nu suntem în stare să facem norma. dar în spatele uş din stânga mai sunt oameniii se chinuie în acest iad. — Doamne. — Acest om nu are să vă mai chinuie! zise Old Firehand. señor. L Cum îi zări pe cei trei bărbaţi. sprijinindu-i capul cu grijă. Cele patru femei u cumplit.... — Să-i aduc aici? întrebă fata.. señorita] o îndemnă vânătorul... da. Mercedes deschise och şi spuse. acest. aveam douăzeci şi doi de ani! De atunci .. Nu. señor. şi Old Firehand trebui s-o i ijine. Deci este adevărat. d am ajuns aici. Domnul Roulin nu le dă voie celor ce mum i iasă la suprafaţă. Mai mult chiar. — Nu moare. señorl — Mai beţi. Roulin e şiret! E foarte şiret... fără să vezi lumina soarelui. Liberă? întrebă biata femeie..230 Karl May 231 — Cine? — Mercedes. nu am mai s niciun cuvânt. Da. da! Treizeci de ani cred că am! Oh.. mai beţi. M-a minţit. señorl Este un diavol! Este un om rău care nl chinuie! exclamă biata femeie.cci de ani! Da. señor? — Roulin nu ştie nimic! o lămuri Old Firehand.. Oh. m-a minţit! exclamă fata. aduceţi-i încoace. Doamne..i vă elibera pe toţi! — Să ne.. Fata. Vedep prea bine că l-am pus în lanţuri şi vă spun că am venit aici pentru . señorita.. Mercedes căzu în genunchi şi începu să plângă cu suglm După ce se linişti puţin.. pentru noi sunteţi ca un înger venit din Ceruri! I' i binele pe care ni-l faceţi. Nici mm . Cum -am să n-o audă cineva. Trupurile lor numai piele şi os erau acoperite de nţe. pentru că am mare nevoie de dumneavoastră! — Aveţi nevoie de mine. făcând och mari. dar mai întâi am să vă lanţurile de la mâini şi de la picioare. señor. deşi nu i-am zărit odată. bine spus. Dumnezeu are să vă răsplătească! Cum CM totuşi cu putinţă ca Roulin să ne redea libertatea. Nu mai pot! Nu mai pooot! 238 De doi ani vă aflaţi în mina asta.. Vânătorul îl lăsă pe Juanito în grija lui Hermann şi le scoase din |e cele cinci nefericite.. a trecut mult mai mult! Cred că acum am ■li/. apropiaţi-vă! Peste câteva clipe. moare! exclamă Hermann. señor. fata îşi reveni. care era numai piele li os. Dumnezeule! şopti vânătorul. deci! — Da. atunci când • tt-uu aruncat în mina asta. eli. — I-a priviţi-l pe acest bărbat. insistă Old Firehand. După ce le lăsă câteva minute să respire . señor. Să stai doi ani aici. Fie-vă Allfl! Lăsaţi-mă să plec! Redaţi-mi libertatea şi. — în tot acest răstimp nu a ieşit niciodată de-aici? — Nu.. mi-a făgăduit că ne vom căsători şi nu am îndoit de cele ce mi-a spus! L-am crezut şi iată unde am s! Nici nu ştiţi ce ne este dat să îndurăm aici! Ne macină mea.. îl recunoaşteţi? putut avea încredere în el? — V-a minţi. Aici. disperarea. Cel puţin eu aşa cred... señor. fata îl privi pe Old Firehand în ad.. Dumnezeule. nu. biata fnţă. pe celelalte! — Este vorba de femei? întrebă Old Firehand. nu vă bateţi joc de o biată femeie! I — Nu-mi bat joc. Oh! Dacă nu suntem în stare să ne facem norma. se aplei A şi îi dădu să bea bietei femei. señorita Mercedes! zise Old Firehand.. şi eu l-am ezut. Ştiu că. Prea bine. — Câţi ani are? — Douăzeci şi patru. apoi am început să stern! Nimic nu m-a ajutat! Nimic! în cele din urmă. E tânără! Nu moare! Daţi i ud pic de apă! Hermann scoase bidonul cu apă pe care îl avea la brâu. luminândui faţa lui Juanito. Dumnezeule! Mercedes începu deodată să tuşească. zise Old Firehand..at liberă? Señor. señor? întrebă biata femeie.nai ştiu când e noapte şi când e zi.

. indianul deschise och şi îi spuse lui Old Firehand: — Tu mi-ai redat libertatea şi.. Nu voia ■I muncească! Era leneş! — Şi pentru asta tu nu i-ai dat apă? ... señor! — Şi cum a fost adus aici? — Nu ştiu. îndată ce ajunse sus. . — Eşti un om josnic! îi spuse Old Firehand lui Juanito.. — Să mergem sus! zise Old Firehand. chinovarul este prelucrat sus. A indianul încercă să spună ceva.. Dar dumneavoastră mă veţi apăra. Administratorul urlă ca un animal înjun ghiat..... dar te rog să nu-l mai chinuieşti! Pune-i ceva |« cap.... Acest indian ■ fost bătut? — Da... Fratele meu alb nu ştie ce chimul am îndurat! Mai sunt alţ pe care acest călău i-a supus la chinui 1 cumplite! Nu merita o moarte uşoară! N-are decât să urle până 1 A nil va avea un alt scalp... — Din ce trib face parte? — Nu ştiu. Administratorul începu să geamă.. — Şi mai sunt oameniii sus? I *— Da. Pe neaşteptate. Old Firehand porni împreună cu Hermann pe treptele înguste şi ■ajunse. — Răzbunare! strigă apaşul. OH Firehand udă cu apă fâşia de pânză şi apaşul îi bandajă lui lu. fiindcă vână I i îl găsi trântit la pământ şi scrâşnind din dinţi... poţi să mă ucizi! — Fratele meu Roşu este liber şi eu nu am de gând să-l ucid... I i mc! Ce — Cine este bărbatul acesta? vru să ştie vânătorul. încet. în graiul apaşilor: — De ce nu vorbeşte fratele meu Roşu? 242 KarlMay Old Firehand îl eliberă pe apaş de lanţurile grele.. Nu mint! Nu mai vreau să fiu i u i de dragul lui Roulin! Ai luat o hotărâre înţeleaptă... I —Da. replică vânătorul. ci îi spuse Anitei: — Vă rog să staţi cu och pe bătrână.. — Prea bine. replică vânătorul.... care erau prinse de bara din fier astfel încât să poată căra butoaiele grele. señor. Gândindu-se că Old Firehand era cel datorită 1 .. în cele din urmă. — Deci. sprijinite pe patru coloane groase.. señor! zise Juanito. şi apaşul scoase un strigăt triumfător...... Observând privirile vânătorului.... — Fratele meu Roşu a învins. atunci când am vrnil în Valea Morţ? | ■—întocmai. jos.....Roulin mi-a poruncit să nu-i dau nici un strop.. — Ticălosule! tună vânătorul. señor. señorita... dacă vrei.. nicio pedeapsă din lume nu ar fi destul de aspră pentru trebuia să facă indianul? I — Să ducă sus butoaiele cu chinovar şi să aducă de sus butoaiele i señor... Este bine să te fereşti de el. din fier. — Răspunde la întrebarea pe care ti-am pus-o.. ai vrut să ne otrăveşti şi acum ai îndrăz-■fcla de a-mi spune că ar trebui să te apăr? Oh.. señor! — Ba şt! replică vânătorul... îndată ce deschise u Hermann şi Old Firehand zăriră la lumina felinarelor o bară I u n şi groasă. dacă fratele meu alb vim să meargă sus.. căci fratele meu Roşu s-a învins pe sine! Cum ajungem sus? — Fratele meu alb trebuie să urce scările din lemn. netrebnicule! 111 vânătorul. să-i mai aline durerile! Apaşul îl privi pe Old Firehand în adâncul ochilor. Ţi-am salvat viaţa... iar vânătorul îi cerea toi rw acest lucru. cu el.. — Mai bine l-ai fi ucis! zise Old Firehand... dar nu scoase niciun cuvânt Omul arătă cu degetul spre gură.... señor... señor! gemu Juanito.. care se află la câţiva paşi în spatele meu... pe un soi de platformă acoperită cu bârne din lemn. împiedi-cându-l însă să stea culcat... iar Old Firehand îl întrebi indian....... Este cea mai ■mare izbândă.. Necunoscutul îl p r i v i vânător. Simţind că nu mai are de îndurat povara lanţurilor..... avea să fie din nou liber.... — Oh. Probabil că administratorul încercase să scape....... dar te voi pedepsi aşa cum se cuvine! Nu mint. iar acesta spuse încet: — Să-l ucid? întrebă indianul... Old Firehand nici nu o băgă în seamă.. señor.. lovind u I Juanito cu biciul.. señor1... Apoi se grăbi să se întoarcă la Hermann şi Juanito.... ( t v i n -l u Old d pe Firehand în adâncul ochilor.inito. cine mai este? i I — Nimeni.. Voi rămâne aici. señor! spuse lu. care-l întrebă: .... De când nu a mai primit apă acest om? — De şase zile.. señoñ strigă Juanito... Ori eşti din caie afară de obraznic.... Cred că minţi... I — Dar aici... — Este un apaş..... zări silueta unui bărbat.. — Un indian.iulli capul. indianul îi luă lui Hermann cuţitul de la brâu şi îl apucă pe Juanito de păr.. Juanito exclamă: — Roulin mi-a cerut să îl leg astfel pe indian! — Iar tu te-ai purtat ca un adevărat călău! tună vânătorul..... Indianul ml j voia să îl ajute pe omul care-l umilise. Apaşul se ridică în picioare şi începu să se plimbe încet pentru ¡1 se dezmorţi... WLNNETOU ÎNVALEA MORŢ 243 — Răzbunare! — Fratele meu Roşu nu trebuia să facă asta! replică vânătorid.. nu! Asta e prea i ! Dar să nu mai pierdem vremea! — Când? — Cu ceva vreme-n urmă. indianul dădu din cap şi desfăcu încet Inul de pânză pe care Juanito o avea înfăşurată în jurul taliei.. zise Juanito...... domnul Roulin l-a adus! mercur... dar nu izbuti decât să scoală n sunete nearticulate... îndată ce le zări pe femi i vrăjitoarea începu să înjure de mama focului.. Old Firehand îl îndemnă pe Juanito: — Ridică-te numaidecât şi deschide uşa din stânga! Mişcă! Administratorul făcu precum i se ceruse.. — De ce nu vorbeşte? — Pentru că nu vrea! E foarte încăpăţânat! — Ticălosule! Ce i-ai făcut? izbucni vânătorul.. Fără a -l întreba i m n pe Hermann... ori eşti nebun! zise vână-Hul. Old Firehand le duse în salon... spuse Old Firehand.. señor.. încet.240 Karl^May VTNNETOU ÎNVALEA MORŢ 241 în voie. lovindu-l pe administrator cu b i i — Nu mai daţi.. şi vânătorul îi dădu ap.. de care era legat un om. — Acolo unde mi s-a părut că zăresc un om.. Ai vrut i I laşi să moară de sete! — Numai el e de vină pentru asta! zise administratorul.. îl scalpase pe Juanito! Old Firehand îl privi pe apaş. señor! spuse Juanito numaidecât....

«lunci mai există o speranţă şi pentru noi! — Veţi fi liberi cu toţ. adică ştiu cum se numesc. sus? | — în afară de mine mai sunt cinci.'— Şi cine l-a scalpat? întrebă necunoscutul. în spaniolă.Aţi vorbit cu ei? I Nu. Am venit aici pentru a vă inia libertatea. domnule. dar l-am văzut pe unul dintre ei. mulţumesc lui Dumnezeu! exclamă necunoscutul. Oh. îi cunosc... I — Cum vă numiţi? îl întrebă vânătorul.Domnule. eu mă aflu aici doar de puţină vreme şi. Ştiţi. El urlă aşa. . îi cunoaşteţi. sus! L — Ce vreţi să spuneţi? întrebă Old Firehand. — Apaşul! Omul se apropie numaidecât de Old Firehand şi exclamă: — Per todos los Santos! Dacă netrebnicul acela a fost scalpat. I. zise vânătorul. fiecare dintre cei ■11 este legat cu lanţuri într-un anumit loc. Ştiu cum îl cheamă pe fiecare. domnule Benfield? Da. n vă pot descrie în cuvinte chinurile la care sunt (Upuşi. Mă Inneam că voi avea şi eu soarta celor care muncesc aici. domnule Lulu-ld! . lp.240 Karl^May VTNNETOU ÎNVALEA MORŢ 241 — Ce se-ntâmplă jos. — Oh. răspunse Old Firehand. astfel încât nu se poate Hţi a foarte mult. aşa e! Am uitat să mă prezint! Numele meu este Benfield! Câţi oameniii sunt aici. apaşule? Cine urlă aşa? — Juanito a fost scalpat. Ştiţi. I Aşa? Spuneţi-mi şi mie numele acestor nefericiţi.

slrlj povestea familiei mele? Poate numai de la unchiul meu! — Ah. Mai apropiaţi-vă puţin. replică vestitul vânător. încet. — Despre un tânăr care mi-a fost în preajmă timp de mai mulle luni. domnule Winter! Cu multă plăcere! exclami Benfield. Old Firehand. eu. — Altcineva? Cine? — Fratele dumneavoastră! — Fratele. Dumnezeu să vă binecuvânteze. — Da. Nu pricep ce vreţi să spu neţi. zise Old Firehand. I )oamne. Capitolul 8 FRAŢ V ânătorul îi duse pe cei şase bărbaţi în locuinţa lui Roulin şi. ()ld Firehand îi duse pe toţi în salon şi o rugă pe Anita să aducă ■Incare pentru toată lumea. domnule! Dar cum de aţi aflat dumneavoa. dragă frate! zise Hermann. Sunteţi neamţ. — Mulţumesc. — Vă înşelaţi. — Şi mă aflam în Orient. mirat. dar dumneavoastră nu ştiţi nimic de» pre toate acestea. Acum v-aş ruga să-mi permiteţi să mă retrag! Vestitul vânător îl lăsă pe Martin în tovărăşia fratelui său. bieţ oameniii se jpălară puţin şi apoi se îmbrăcară. domnule! spuse Old Firehand. — Da. Ia priviţi-l! spuse vânătorul. M-am aflai în slujba tatălui dumneavoastră! Probabil de aceea vi se pare cunoscut numele meu. — Old Firehand! exclamă. încât a fost nevoie să fie sprijinit pentru a putj 1 merge. replică Hermann. mi se spune Old Firehand. uimit. Păi mai întâi ar fi vorba despre un anume domn Wilkins din Mri insfield şi despre fca lui Almy! replică vânătorul. nevenindu-i să creadă ce i se întâmpla. uimit. fără geamuri. — Hm! Dumnealui? se miră Martin. — Glumiţi.. Priviţi-l mai atent! li drept că. domnule. domnule? întrebă Martin. . cât v-am căutat! Dumneavoastră pe mine? întrebă.80 — Imediat! Numele tovarăşiiilor mei de suferinţă sunt Adler. meu! zise Martin. — Ce anume? — Să mă călăuziţi la cei cinci oameniii care lucrează aici! — Cu plăcere. — Aţi spus „în patrie". — Atunci înseamnă că el v-a povestit totul! — Nu. replică vânătorul. Am auzit uite despre dumneavoastră! Şi numele de Winter mi se pare cunoscut! — Vă cred. Tshita-Lisa. Doamne! exclamă bietul om. ilar aici. — Dar aveam şi o soră! exclamă Martin. domnule? — El este Hermann sau Gottfried? — Hermann. încet. domnule? vru să ştie Adler. — în patrie! şopti Old Firehand. ţinură ||-i mulţumească lui Old Firehand. Hampton şi Baring. vrăjitoarea şi administratorul lui l'oulin fură duşi apoi într-o odaie mică. — Ah. la care deocamdată nu am vreme să vă răspund. domnule. domnule Benfield. domnule. în Vest. — Şi? întrebă vânătorul. Mai întâi aş vrea să cunoaşteţi un om care a ţinut foarte mult să vă găsească. Sunt cu adevărat liber? Ah.. Trebuie să ştiţi că există mai multe persoa■ mrc au dorit să afle cu orice preţ unde sunteţi şi mai ales dacă vă ■1 aflaţi în viaţă. făcându-i semn lui Hermann să se apropie. spuse Hermann. care se află aici. nu! Altcineva a făcut-o! zise vânătorul. domnule! Fratele dumneavoastră. Vânătorul zâmbi cu modestie şi ■ apropie de Martin Adler. domnule Benfield. fostul administrator tl lui Wilkins. IA mine şi vă priveşte cu och în lacrimi.. aşa e. îmi puneţi prea multe întrebări. Groota. abia şoptit. sărind de la locul său. domnule! zise vânătorul. să vă scap de lanţuri şi cătuşe! spuse vânătorul. domnule. vorbiţi de onorabilul domn David Lindsay! zise Firehand. zâmbind. în şaptesprezece ani.. replică Old Firehand. — în şaptesprezece ani? întrebă Adler. h u n n ui Wilkins şi domnişoara Almy! Unde sunt acum? Ce fac? Le yyr bine? — Opriţi-vă. domnule.. — Aşa e. Numele meu este Winter. lupă ce se găsiră haine pentru fietare dintre ei. Cei cinci nefericiţi fură aduşi jos. mai exact în locul în care se alin Juanito. fără a-şi mai putea lua privirile de la fratele său. un om se poate schimba mult. domnule? — Da. atât bărbaţ cât şi femeile. cum vă numiţi? — Winter. şi apaşul • "Ieri să-i păzească. Aveau lâtea să-şi spună. Wilkins. zâmbind. — Sunt liber? întrebă omul. domnule! în urmă cu şaptesprezece ani eu eram foarte tânji şi. Martin Adlerhorst. — Şi unde. în şoaptă. — Nu glumesc. — Despre cine vorbiţi. l-am întâlnit acum câteva zile. Dar nu-l cunosc! Nu-un amintesc să-l fi întâlnit vreodată! — Sunteţi sigur? întrebă Old Firehand. domnule! spuse Old Firehand. Şi Gottfried? — Este în Rusia. — Hermann! spuse Martin ca prin vis. ci Adlerhorst. — îl cunoaşteţi pe sir David? întrebă Martin. După cum vedeţi. 1 )espre cine este vorba. — în Germania! spuse Martin. Administratorul minei era păzit cu străşnicie de apaş. — Desigur. Hermann şi toţi ceilalţi ieşiră din mină. Eu n nosc întreaga istorie a familiei dumneavoastră. nu v-am spus Adler. domnule Adlerhorst. unde e Lisa? — în Germania. zicând: Dacă aţi şt. domnule Winter! Nici nu ştiu cum să vă mulţumesc! — Aş dori să vă rog ceva.. i După ce îmbucară toţi pe săturate. desigur! replică Martin. continuând să zâmbească. zâmbind. foţi cei ce trudiseră în mină. Da. Tuan i simţea atât de rău.

dar a avut grijă să pună în ea un somnifer sau ceva asemănatul Ştiu că mi s-a făcut foarte somn şi am adormit cu capul pe m. — Hm! Am înţeles! Şi domnul Adler cum a ajuns aici? — A pornit în căutarea mea. domnule. . pe netrebnic l-am Mi is chiar eu! \— Dumneavoastră? întrebă Old Firehand. — Nu. Atunci bătrânul Alvarez a îngenuncheat şi s-a aplecat — Vorbiţi aşa pentru că sunteti neamţ. numai ca să nu fiu bătut. Ifl Valea Morţ? — La Santa Fe am făcut cunoştinţă cu Walker. Tânărul Wilkins se întrerupse. am trudit zi şi noa | i Am muncit foarte mult. eu! spuse Martin. Domnul Adler îl căuta pe alker şi în Dos Palmas l-a cunoscut pe un anume Alvarez. de altfel. abia izbu-inul să spună: . de atunci. domnule. zâmbind cu înţeles. — Ba se poate! Când bătrânul Alvarez. vă rog. doar semăna leit cu mine! — Şi ce s-a întâmplat mai departe. — Nu. domnule! Bătrânul Alvarez l-a adus pe Martin Adler în llea Morţ. — Aşa! Condamnat la moarte! replică tânărul Wilkins. M-am lăsat orbit de dorinţa mea de răzbunare. replică Old Firehand. remarcă Arthur Wilkins. spuse Old Firehand. Ai ol a aflat că vânzarea plantaţiei unchiului meu s-a făcut ilegal. nu-i aşa? — Probabil. — Da. — Exact! spuse nepotul lui Wilkins. replică Arthur. cât se poate de hotărât. zise Anluir.. După ce am mâncat. domnule Wilkins! îi spuse Old Firehand. — Mda. Nici nu l i fost greu. domnule Wilkins. domnule Wilkins! — Alvarez! — Nu se poate! exclamă vânătorul. Să vă spun drept. — Spuneţi-mi. pentru că se auziră bătăi în uşă. cu amărăciune. — Aveţi dreptate. Bunul lui prieten Roulin. Toate faptele acestui netrebnic se cer a fi dovedite. El. M-a biciuit şi astfel ţl semnat condamnarea la moarte. i-am spus că mi-e sete. un accident! spuse Martin Adler. domnule Arthur? întrebă (!i| Firehand. pe Juanito. — Şi ce aveţi de gând să faceţi cu el? — O să-l dăm pe mâna oameniiilor leg.Da. care îmi seamănă foarl mult. — Oh! . Dar într-o zi m-am pre-Mi ui că leşin. încât începu să tremure..81 Vânătorul se apropie de Arthur WUkins şi îi spuse. Mi-a aoj apă. domnule. nu ştiu. colo l-am cunoscut. tatăl lui Juanito. hi imediat după aceea în odaie intrară fraţ Hermann şi Martin Ulerhorst.i Când m-am trezit. domnule Winter. Un li i nlent care l-a costat viaţa. m-a poftit la masă. Probabil că va fi spânzurat. — De fapt. a aflat că mnul Martin îl caută pe Walker. Bc voiaţi să spuneţi? Voiam să spun că bătrânul Alvarez a avut un accident. zise vânătorul. domnule! Cei doi se retraseră într-o odaie alăturată şi Old Firehand îi po-tsl i pe scurt ce se întâmplase cu unchiul său şi cu Almy. t — Nu vă întrerupeţi. — Dos Palmas? întrebă Old Firehand. Ce pedeapsă credeţi că va primi Roulin? — Cred că va fi condamnat la moarte. spuse Old Firehand. domnule. Nu aveam niciun motiv să-l refuz. Roulin v-a furat actele şi s-a dat drept Ari Iun Wilkins. Netrebnicul nu avea curaj să se ||n |e prea mult de mine. acest Roulin! Ce netrebnic! Nu-i doresc să-mi apară-n ■ ile! Mi-aţi spus că va veni aici.Oh. a ajuns la Dos Pălmaş. cu voce blândă: — V-aş ruga să veniţi cu mine. Apoi este nevoie ca un judecător să decidă care este pedeapsa cuvenită. Arthur era atât de revoltat. care vea o cârciumă. — Ce s-a întâmplat? Hm! Martin Adler a continuat să mă caute . hotărât. iar eu nu aveam cum să mă mişc prea ■f r. uimit. Ştia că plecasem la Santa Fe. eram în mină şi. — Ştiţi care este numele de familie al lui Juanito? întrebă Arthur. — Bătrânul Alvarez mai trăieşte? întrebă Old Firehand. cum de aţi ajuns dumneavoastră aici. cu amărăciune. — Şi credeţi că moartea prin spânzurare este o pedeapsă destul de aspră pentru Roulin? Ştiţi prin ce chinuri cumplite au trecut victimele sale? Ar trebui linşat. s-a bucurat tare mult! — Aşa? De ce? — Pentru că bătrânul Alvarez era administratorul lui Roulin şi unul prieten al lui Walker. domnule! — Nu sunt de acord cu dumneavoastră. aşa i am acceptat. într-o bună zi. Am trecut prin Dos Palmas." — Da. El m-a adus i Valea Morţ. având în vedere faptele pe care le-a comis. pentru că eram legat cu lanţuri grele.is. replică Arthur. domnule.

spuse apaşul. — Bine. (Aud era încă mânz! [ ■— Da? Unde l-ai văzut? întrebă vânătorul..un doar că ar fi mai bine să plecăm de-aici şi să chemăm în ajutor milfj militari sau oameniii ai leg. de parcă ar fi fost un profesor care simţea. — Când ai fost la Tutlish-to. — Mă bucur mult că te-am scos din mină. doi trebuie să rămână aici! — Nu ştiu..u. atunci să plecăm de-aici cât mai repede! exclamă lâna Wilkins. care l-a ajutat pe Lata nalgut. Cerbul iute este tânăr. — Atunci tu trebuie să f un războinic viteaz. Asta-i tot ce ştiu. — Te-aş ruga să-i spui lui Lata nalgut că fiul său.. cu blândeţe Nici dacă ai fi odihnit şi sănătos nu s-ar cuveni să te iau cu mine. încet. dar ce facem? — îl aşteptăm pe Roulin. — Păi. cum ai ajuns aici? — Un Marikopas m-a jignit şi am pornit pe urmele lui ca să-i iau scalpul. spuse Old Firehand. Cred că nici măcar cel mai bun medic nu ar putea spune dacă nfl vom mai vindeca vreodată.. zâmbind cu amăra. dându -m » drept Arthur Wilkins. unde iai întâlnit pe apaşi? — La Tutlish-to. replică Old Firehand.... dar tot mal sunteţi în primejdie! spuse vestitul vânător. Vreau să vin aici cu ei şi să-l prindem pe Roulin şi pe războinic Mojave ca într-un cleşte! — Şi cum îl veţi găsi pe Winnetou. Trebuie s-o ajutăm neapărat! — Şi ce se cuvine să fac dacă Roulin ajunge cumva aici înaintea dumneavoastră? I — Aveţi grijă să nu pătrundă în curte sau în casă. n-am vrut să vă supăr! zise Arthur. uimit. Unul dintre noi . desigur! spuse vestitul vânător. — Prea bine! îţi voi da ascultare şi voi rămâne aici! Spune-ml. îi spuse Old I uehand.250 82 asupra mea. — Da. — Se prea poate. spuse Old Firehand. domnule Wilkins! Old Firehand. domnule Firehand? întrebă I lermann. am ajuns aici. — Şi tu ai fost acolo? întrebă războinicul. — Oh. M-am luat după ei. Credeţi I un vânător trăit în Vest fuge din calea duşmanilor? — Oh. Vântul iute. pe care nici nu vi le pot descr Roulin a avut chiar neobrăzarea să-mi spună că şi Arthur Wilkins || află în Valea Morţ şi că el. împreună tu albul care se numeşte Roulin.. — înseamnă că ai tăi nici nu ştiu unde te afli! spuse Old Firehand. încruntându-se. am alunecat şi am căzut într-o hrubă. a vândut plantaţia. — La Mână puternică.. nicio grijă! ()Id Firehand ieşi în curte şi îl întâlni pe indianul pe care-l elibe-• 1 e Războinicul ieşise doar pentru o clipă din clădire.. Chiar Lata nalgut mi-a dăruit acest cal. Roulin ar dispărea cine ştie unde şi nu I . liniştit.. replică indianul.. ca să vadă ce s-a întâmplat cu mine. — Nu e bună? De ce. M-am strecurat în Valea Morţ. dar ziceaţi că îl vom aştepta pe Roulin chiar aici. Când l-ai întâlnit ultima oară pe marele şef de trib? — De curând.. domnule Firehand.. l-a răpus astăzi pe duşmanul său de moarte şi i-a luat scalpul.. împreună cu Iri sute de războinici Mojave. spuse Old Firehand. astfel încât să nu le treacă prin cap să-i facă vreun rău domnului Wilkins sau fcei sale. recunoscu Arthur. am fost. spuse Ilermann. — Vă referiţi la starea noastră de sănătate? întrebă Arthur Wilkin». Războinicul pe care îl urmăream a intrat în mină. Roulin se va întoarce în vale.. — Şi când îl vei mai întâlni? — Poate mâine. domnule! Juanito i-a luat locul şi. dar are inimă şi minte de războinic încercat. Vânătorul îşi luă calul. — Şi aţi avut multe de îndurat. exclamă războinicul. — Asta se înţelege de la sine! spuse Martin. — Atunci tu eşti-fiul căpeteniei! — Este întocmai precum spui. să-i hărţuiască pe duşmani.1 putea prinde.. şi indianul îi spuse: Fratele meu alb are un cal bun! Am văzut eu armăsarul ăsta.. — Hm! Ai dreptate... — Da. — Cerbul iute este fratele meu! replică indianul.. Când m-am trezit din leşin. T" Ideea dumneavoastră nu este bună. marea căpetenie Chiricahua..|u vânătorul. — Să plecăm? întrebă Old Firehand. —Trebuie să ajung neapărat la Winnetou... Juanito m-a supus la chinuri. — Războinic Mojave îşi vor da seama că sunt urmăriţi? întrebă I lermann. explică vestitul vânător. — Atunci se vor bucura mult când te vor întâlni aici. dai nu trebuie să ne pierdem niciodată speranţa că vom mai trăi mull ani de-acum încolo! — Nu este vorba numai de sănătatea dumneavoastră şubivillJ spuse Old Firehand.. — Te voi însoţi! zise indianul. chiar aici! — Chiar aici? Dar cum ne-am putea apăra noi? — Pe urmele celor trei sute de războinici Mojave se află două sute de indieni Marikopas şi două sute de apaşi.. pentru a se Inn ura de aerul curat.. —Ah! Hm! Aveţi dreptate. într-o clipă l-am apucat de gât şi l-am sugrumat.. •. Mercurul ne-a pătruns în trupuri. căi trebuie să fiu cu mare băgare de seamă şi nu-ţi pot pune viaţa ■ primejdie. L-am rugat pe Winnetou . ai întâlnit un războinic tânăi «I cărui nume este Cerbul iute? — Da. — Nu se poate! replică vestitul vânător. — Este întocmai precum spui... să-i dea câteva explicaţ unui elev. Mă gândi.. — Plec numaidecât. uimit. Roulin. eram legat în lanţuri. voi ruga să-mi dea câţiva apaşi.1 li spunem că plecăm de-aici şi cerem ajutorul oameniiilor lejm Pan ne-am întoarce noi. zâmbind. — Acum Juanito nu are să mai chinuie pe nimeni. care te vor răzbuna.. domnule! se opuse vestitul vânător. Spune-mi. ce nu pricepuse lecţia predai. hotărât. Almy! exclamă Martin Adlerhorst. — Uff! Uff. nu vă faceţi griji! — Atunci vă însoţesc şi eu! — Asta nu se poate. Urmărindu-l. — înseamnă că Lata nalgut ţine mult la tine. domnule? — Să zicem că am face aşa cum spuneţi dumneavoastră. domnule Firehand. El vine încoace şi aduce cu sine muţi războin i apaşi. — Chiar acum mă îndrept spre apaş care vin încoace. Mă voi ocupa eu de el. Ai îndurat chinuri cum plite şi trebuie să f ostenit! Rămâi aici! — Mi-am adus aminte de Lata nalgut şi am căpătat putere! — Ar fi mai bine să rămâi aici. domnule Adlerhorst! spuse OM Firehand. dar îl voi găsi cu siguranţă. M-am lovit la cap şi nu am mai ştiut ce este cu mine.j ciune. Aveţi dreptate..

255 BILL NEWTON. dar noi nu nu i i nimic. înţelegeţi franceza? I cşi îi ceruse să nu-l privească. Ştiţi doar că ni s-a luat totul. domnişoară.I ( Bill N^wtonj fostul valet.. 1 e ce? Wh Pentru că vă cunosc. — Asta nu ştiu încă! Sigur este doar că trebuie să-i păc lew i cei ce vă păzesc. De aceea vă rog să nu mă priviţi I 1 vorbiţi încet.. Războ|mdi Mojave luaseră hotărârea s-o dezlege pe Almy..... Mă aşteptam la acest răspuns din partea dumneavoastră. şopti Newton. dom-i l i m a . VULPOI 11 1 I-^e \ Rio Colorado.. domnise a şopti fostul valet.. 1 n u . Almy se uită la el şi îi răspunse. dar Newton insistă: [ — Señorita. domnişoară! Am înţeles! Voi face tot ce-mi stă în pul pentru a-l salva şi pe tatăl dumneavoastră.. am intenţ bune în ceea ce vă priveşte. — Dar nici nu vă închipuiţi ce soartă vă aşteaptă. Apaş se află pe urmele noastre.. Cine ne-ar putea condamna pentru faptul că am luat nişte bani de care avem neapărată nevoie? Oricum... f i uejdios? Oh.. desigur. domnişoară! v. împreunându-şi mâin rugăciune. atunci prefer să am şi eu soa lui! zise Almy.. I le asemenea. domnule? I l i . Străbătură destul de ri| l preria intţnsa) cu iarbă înaltă şi bogată. Lui Rm Newton nu-i dădea pace nici ideea că s-ar fi pulul | întâlnea. să-şi piardă urma. şi nu ştiu de ce aş avea încre-fctr In dumneavoastră. Insă? întrebă Newton. aibă răbcjare şi să aştepte momentul potrivit pentru a acţiona. indien Mojave porniră spre vest. şoaptă: — Voi încerca să vă îndeplinesc orice dorinţă! — Aş vrea să rămân în preajma tatălui meu! spuse Almy.. în ce ar consta schimbarea despre care-mi vorbiţi.Şi aţi vrea să mă salvaţi.. fie şi numai |en|| faptul că erau atat de îngamfaţi şi fl dispreţuiau. domnule? M-am săturat de viaţa asta. domnişoară! — Bine. 1 — Aveţi de gând să furaţi.aiurat de faptul că oamenii cinstiţi nu-mi acordă încredere! I ' u n adevărul. dar voi face rost de bani i Walker. o privea când şi când pe Almy. înaintea l^r şj drumul pe care îl urmau începu să urce încet.. — Şi ce este de făcut? întrebă fata. înţelegeţi franceza? Almy îl privi cu surprindere şi nu-i răspunse.. 1 ». auzise o 0 de lucro^ deSpre eţ Fostul valet era un laş care nu ar fi î" niciodată în mod deschis un duşman. domnule? — Numiţi furt faptul că iau de la Walker nişte bani pe care el i-a furat. domnişoară.. şopti Newton.. domnişoară! spuse Newton... domnule! replică Almy. I « noaptea liaa totul în stăpânire. Pentru a putea vorbi cu fca lui Wilkins. Frufl setea fetej y fascina şi un anumit gând începu să-i dea târcoali i|| ce in ce n^j ^es j_ar g plăcut s-o elibereze pe frumoasa domin• şi să fugă cu ea gţ şga prea Dme ^ i^fiilor şi Walker puseseră I ■ ■ I \ Almy. trebuie să vă spun că nu suntem iu totul singuri.. domnule... în Mi-aş dori să fim amândoi liberi! — Mă puneţi la grea încercare. Trebuie să vă spun însă că omul se poate i H i n l i a . dar nimeni 1 rebuie să bănuiască acest lucru. încăpăţânare. domnişoară! replică fostul valet. — Mâine seară vom ajunge în Valea Morţ şi până atunci Iul se va fi terminat în ceea ce vă priveşte! — Vom putea fugi doar în timpul nopţ... — Nu voi fugi... — Dacă tatăl meu nu va fi liber. indien nu poposiră decât uinn astfel încânt armăsar să se poată odihni puţin. dar nu vă înţeleg! ' î n ţ e l e g . spuse fca lui Wikins. — Tata va voi să se întoarcă la Apa Albastră.. îşi dorea foarte mult să o ia cu el pe Almy... hotărâtă.. 111 e l : K-Oui/ fostul valet o întrebă. domnişoară? Uitaţi că din cauza lui sunteţi acum aici. îi era foarte frică de vestitul vâiutni asta mai pentru că. Ar fi vrut să fugă... domnule? — Sunt gata să vă duc oriunde veţi dori. — Şi unde vreţi să ne duceţi. pentru a le ice un rău lui Walker şi Leilor... dar ar g vrut s^ \e zădărnicească planurile. vrea să cred asta. holărâl — Doar pe mine? Pe Newton această întrebarea îl luă pe neaşteptate şi crezu poate frumoasa domnişoară nu voia să rămână singură cu el. de când se afla în America. m Este mult prea primejdios. asi !■ incaţ sa Pbară ajunge în Valea Morţ.. fostul valet se apropie loarte mult de ea şi o întrebă încet: L — Señorita. i — Am auzit şi eu lucrul ăsta.. Trebuie să ştiţi însfl este nevoie să faceţi întocmai precum vă spun! — Nu am să vă ies din cuvânt. domnule! spuse Almy. — Iar alături de apaşi se află Old Firehand. — Dumnezeu mă va ocroti! zise fata. Tot gândind1 Almy.^ pe Hermann von Adlerhorst şi pe Old Firehand IM de HerrT|ann nu se temea.. şi asta îi sporea team Old Firehand. Fos valet m rămase pe gânduri preţ de câteva clipe şi apoi răspunse.. i ■ i ■ 1 1 căerafem^ Bătrânul Wilkins rămase însă în continuare legal |M.. numaidecât. Fostul valet nu se aşteptase la o asemenea replică din partea In dar spuse repede: . apoi pădurile dese ap. în franceză: Vă îndoiţi de mine? 1 Oui! replică Almy.. domnule. — Şi eu sunt sărac. Fiilorjan anas 3UJ Newton îşi dădea bine seama că trei.. însă.. dacă tatăl meu va rămâne ostatic! spuse Aliny. astfel încât vână-lorul şi Hermann von Adlerhorst să nu-l mai poată găsi niciodată. pentru că dumneavoastră vă aflaţi în mare primejdie H f«nun! .. iertaţi-mă.

— Dar de ce nu-i atacă pe indien Mojave? Dacă ar face-o. — Individul ăsta e primejdios! replică Leflor. — Ei. să stăm de vorbă cu şeful de trib. — Ba nu mă înşel! îl contrazise Ursul care sfâşie. Sonataka ne-a făgăduit că rumbiţa Pădur şi tatăl ei sunt ostatic noştri! — Tu te înşeli! izbucni Walker. Naţi băgat de seamă că s-a uitat tot timpul la domnişi u Almy? — Hm! Trebuie să fim atenţi! spuse Leflor. domnule! replică Roulin. — Oare sunt silit să-ţi dau socoteală? replică fostul valet. — Bine. Newton. domnule Newton. domnule! exclamă Leflor. — Ba da. Câţiva indieni îi încadrară îndată pe ostatici. domnule! exclamă fostul valet. — Mie nu-mi place faţa lui! exclamă căpetenia Mojave. — Da.lac tatălui dumneavoastră legăturile şi apoi să vă duc la Old l'ireliand. şi asta pentru că fiecare ştia prea bine i ă apaş trebuie să fie pe-aproape. 1. Când ajunge în Valea Moţ. — Ba da. dar după aceea nu va mai fi nimic de făcut! se r e v Iu Leflor. Walker se îndepărtă. zâmbind cu răutate. Ce? îmi interziceţi dumneavoastră să mă mişc? — Oh. domnişoară. Newton se înveli în pătură şi. Ostatic fură lăsaţi în grija câtorva războinici. mult! Şi femeia albă s-a bucurat! Banditul îi privi întrebător pe Roulin şi pe Leflor. iar. Poruml iţ. vă spun că. Nimeni nu aprinse focul.a Walker. — Da. Cei trei stăteau de vorbă. Fără a mai da niciun răspuns. domnule? ■ — Absolut sigur. — Şi ce a spus? — Că Ursul care sfâşie nu este căpetenia lui! — Aşa? replică Walker. Iuu I . — Da. indien ăştia vor face cum spui eu! Presimt că în mina mea va mai lucra cineva! — Cine? întrebă Leflor. fratele meu Roşu are dreptate. hotărât. voi avea grijă să îi I . zicând: De ce nu tace faţa palidă? 1 albă! exclamă căpetenia Mojave. Newton arc c | faţă de vulpoi! Hteie — De ce vorbeşte omul Roşu? întrebă.i dur şi tatăl ei sunt răsplata care ni se cuvine. domnule Newton? Văd că le tot daţi u oale ostaticilor şi v-aş sfătui să nu vă mai agitaţi atâta! — De când vă interesează pe dumneavoastră ce fac eu şi mai ales ducă mă dor sau nu picioarele? replică Newton. Noaptea se lăsa încet.11 — Pune ceva la cale! zise Walker. recunoscu indianul. prefăcându-se că sforăie. şi eu sunt sigur că pregăteşte ceva! Trebuie să stăm de vorbă cu şeful de trib! fu de părere Leflor. avem să mai vorbim despre ostatici! — Ostatic ne aparţin! exclamă indianul. domnule! replică Walker. Se tot gândea ce era de făcut şi sc ducea când şi când la indien care-i păzeau pe ostatici. aceştia din urmă v-ar ucide cu nj'. în schimbul Im. desigur. dar nu are dreptul să-i vorbeasc — I-a vorbit mult? întrebă Walker. închise och. Nu trecu mult şi îi zări pe Leflor. Credeam că sunteţi obosit şi m-am gândit că ar fi mai bine să vă odihniţi! I — E treaba mea ce fac. să facă precum spunem i Cel mai bine ar fi să avem noi grijă de ostatici! — Ai cui sunt ostatic? întrebă numaidecât Ursul care sfâşie — Ai mei şi ai prietenilor mei! replică banditul.255 — Sunteţi sigur de asta. — Mda. războinic Mojave şi cei care se aflau în tovărăşia lor poposiră într-o vâlcea împresurată de stânci şi copaci. astfel încât nimeni să nu se mai poată apropia de ei. da! La Old Firehand! Dacă ne aflăm în tovărăşia lui. Oh. — Te înşeli! exclamă indianul. iar alb se opriră la o anumită distanţă faţă de războinici. lângă Almy şi le făcu un semn războinicilor săi. [ — Ce mă priveşte pe mine fata aia? replică fostul valet. h Cum o să-i mai scoatem noi pe Wilkins şi pe Almy din mâj nile indienilor? — Nu vă faceţi griji. 1 — Nu vă priveşte? Atunci de ce aţi stat de vorbă cu ea? întrebă Wlker. încet. după câteva clipe. atunci n-are sa vă fie bine! replică Walker. pe un ton batjocoritor. şeful de trib îl trase pe fostul valet de '. Roulin. adică la mine acasă. iar Bill Newton îşi luă pătura de pe cal şi se întinse de-a dreptul pe pământ. — Oare nu are acest drept? replică banditul. va fi vai de pielea dumneavoastră! Eu nu sunt omul i i are să-şi bată joc cineva! — La dracu'! exclamă Newton. domnişoară! Dacă Old Firehand şi ipaş iar ataca pe indien Mojave. I —Eu sunt şef de trib! zise indianul. nu vă aprindeţi aşa. fostul valet porni târâş după el. arătând astfel că-i dispreţuiau. învăluind totul în întuneric. îndemnându-şi calul şi grăbindu-se să ajungă I 0Hi|'. Oricum. vă apărăm împotriva duşmanilor voştri! — Nu are rost să ne certăm! spuse Walker. Almy estl a mea! — Ei. Stimabilul do Newton va fi silit să ne dea ascultare. replică Im. apropndu-se de Bill . Walker şi Roulin. având (ţrijă să-i arunce lui Almy priviri încurajatoare. Toţi ceilalţi indieni tie aşezară în cerc. dacă vă atin-i ■ ţi de ostatici. umflând u pene.uranţă. zise Walker. Mă ameninţaţi cumva? — Eu vă spun doar atât: dacă aveţi de gând să mă duceţi de nas. ce spuneţi? întrebă Walker. Bill Newton. hotărât. ne-am redobândi libertatea! k — Dacă ar face-o. aţi muri. Dacă ajungem In Valea Morţ.1 Wilkins şi frumoasa domnişoară Almy sunt ostatic lor. astfel încât să nu mai ajungeţi niciodată să-i revedeţi pe ri ce vă sunt prieteni. . Walker se apropie numaidecât de fostul valet şi îl întrebă: — Nu vă dor picioarele. iar Newton se ascunse după un tufiş des şi trase cu urechea. — Fratele meu Roşu nu l-a întrebat pe Newton de ce vorbeşte fata? vru să ştie Walker. pu-■m spune că ne găsim în siguranţă! (Conversaţia dintre Almy şi Bill Newton durase destul de mult. după ce aşteptă puţin. desigur! V-aş sfătui doar să i faceţi curte domnişoarei Almy. nu. Newton nu-şi putea găsi liniştea. pe care îl întrebă: Albul care se numeşte Bill Newton bucură de încrederea ta? I'ână acum nu am avut de ce să mă îndoiesc de el. la rândul său. şi ' i M care sfâşie se apropie de fostul valet. — Pentru că Ursul care sfâşie vrea să afle ce ai vorbit cu tânăra — De ce se află el alături de femeia albă? vru să ştie Ursul car| sfâşie. Când vom face un popas. Fără a mai sta pe gânduri. încet. replică indianul. Către seară. domnule! spuse Walker. Mai avem nevoie de războinic Mojave şi trebuie să le dăm impresia | . Dar nu eşti căpetenia mea! spuse fostul valet. pe un ton ameninţător. iar apoi spu încet: — Asta nu-mi place deloc! — Eu nu am avut prea mare încredere în individul ăsta! /. — Da. dar tu eşti o slugă! Eşti un nimic! ex-ilauia şeful de trib. Nu sunt căpetenia ta. cu pre-l i indiferenţă. pentru a-i da prilejui să ni-i ia pe Wilkins şi pe fca sa! — Nu sunt de acord cu asta.

să mă salveze! Să mă ia cu el! replică fata. când va ajunge pe lumea cealaltă! tfel. am văzut eu că aţi intrat la bănuieli în ceea ce mă priveşte! u s c fostul valet. — Ei. luă portofelul acestuia şi şopti în barbă: — Aşa! Bani am! După aceea privi spre indien care-i păzeau pe ostatici şi zise. dată lumina zilei! replică Roulin. — Mă duc să cercetez împrejurimile.255 m. de nu. Acest Bill Newton nu-mi place deloc! Sunt sigul pune ceva la cale şi cred că ar trebui să scăpăm de el! — Wilkins! replică Omul de argint. Ursul care sfâşie Hfca să-i urmeze abia în zori. pentru că plec! zise fostul valet. Omul de argint zâmbi. pe un ton dispreţuitor. — încotro pleacă omul alb? întrebă unul dintre indien can păzeau pe Wilkins şi pe fca sa. — Mai bine să-l omoram şi gata! spuse Walker. Newton desfăcu încet brâul lui Newton. mai precis era Sam Hawkens! Micuţul vânător se apropie de Will Parker şi Dick Stone. replică indianul.Newton încalecă armăsarul lui Walker. I — Hm! Poate că m-am înşelat! mormăi Walker. cu armăsari foarte buni. Pot spera că mă i găzdui. Fata tremura toată.. are să eleagă şi domnul Bill Newton că i-a sunat ceasul. Bolovanul despre care vorbise Walker dispăruse. gândind: „N-ai să-mi f o povară. replică Newton. mnule Newton! zise Omul de argint.. Acesta din urmă nu bănuia ce pune la cale fostul valet şi se culcă liniştit. iar eu scap de un care nu-mi e deloc pe plac! — Foarte bine. Peste numai câteva minute. cu siguranţă! Trebuie să pornim numaidecât pe urmele lui! — Bine! Vom pleca chiar acum! hotărî Walker. Banditul îi trezi pe Roulin şi Leflor. — Desigur! răspunse fostul valet. după ce războinic săi se vor mai fi •. într-adevăr. cu dispreţ. se aşeză lângă ei şi spuse: — Acum nu vă mai interesează dacă mă dor sau nu picioarele. De altfel. Trebuie să purtăm frumos cu el şi. Credeam că te-au prins! . astfel : încât să ajungem înaintea lui Newton în Valea Morţ! Căpetenia Mojave îi dădu. — La dracu'! exclamă Roulin. linişiu — Omul care se numeşte Walker ştie că tu pleci? întrebă din nou războinicul. te ucid! — Nu trebuie să mă ucizi. când ajunse destul de departe faţă de locul în care aflau Walker. Banditul o apucă de gât. dumneavoastră veţi avea un miner în plus. nu mai vede — Nimic mai simplu! zise Omul de argint. Roulin şi Leflor. — Ei. 1 — A vrut să. Juanito e singur acolo! Netreb-ini ui ăsta de Newton îl va ucide pe Juanito. Newton se grăbi să se întindă chiar lângă Walker.. un cal de soi.. ba da! replicară Roulin şi Leflor. — Sigur că e o idee bună! fu de acord Walker. cât şi domnul Wilkins veţi fi liberi! V 1 făgăduiesc! Un indian îi puse lui Newton mâna pe umăr şi îi spuse pe un Ion ameninţător: — Dacă mai vorbeşti cu femeia albă. Fără a-i băga în seamă pe războinic care-i păzeau pe oslalu 1 . — încotro a plecat? — în. scoase cuţitul şi zise înneninţător: — Ce v-a spus Newton? Ce-aţi vorbit? Ce-a vrut? Răspundeţi. Fostul valet ştia acum ce îi pregăteau „bun săi prieteni". — Asta zic şi eu idee bună! exclamă Roulin. ce idee mi-a v exclamă Walker. domnilor! zise fostul valet. Roulin. un om. cu prefăcută mirare. — Aşa? întrebă fostul valet. — Lăsaţi. pe care Iun ditul îl primise-n dar de la Ursul care sfâşie. astfel încât să nu mai ă prea mult în flăcările iadului. Ifl franceză: — Nu vă pot ajuta acum! Vă aştept în Valea Morţ! Nu vă fac cţl griji! Atât dumneavoastră. se apropie de Almy şi îi spuse. într-un glas. s-a făcut! exclamă Omul de argint. domnule Newton. domnule Roulin? Ce întrebare! spuse Omul de argint. am obosit! O să mă culc! Avem de făcut un drum lung! — Când veţi ajunge la mine. mnule Walker? — Nu. Walker exclamă: — Aici era un bolovan! Sunt sigur că aici era un bolovan! Unde LO li dispărut? I — O fi făcut aripi! zise Leflor. aveţi să vă odihniţi cât poftiţi. Dar nu are rost să vă frământaţi degeaba! Oh. când vom ajunge în Valea Morţ. domnilor. nu! Ar fi mai bine ca domnul Newton să lucreze în mina din Valea Morţ. Indianul care îi vorbise îl trezi numaidecât pe Walker şi-l întrebă: — Ai trimis tu un alb să cerceteze împrejurimile? — Să cerceteze împrejurimile? Pe cine să trimit? întrebă răufăcătorul încă adormit. Ursul care sfâşie jt sămi dea treizeci de războinici.. De ce Hipăruse? Pentru că era o fnţă. vă ucid! . — Nu trebuie să-i dăm însă de bănuit! zise Walker. — Ah. îndată ce încălecară cu toţ. scrâşnind: — Mizerabil ăia nu se culcă! N-am cum s-o iau cu mine \» Almy. nu ne culcăm? întrebă Walker. domnule! Dacă intră-n mina mea. nu. izbucnind în plâns. dar eu tot am să plec! Trebuie să-i spun ce am de gând să fai1 Newton se ridică în picioare. Stimabilul domn wton ar munci din greu şi ar înţelege că nu e bine să se pună cu i! Cine ştie ce mârşăv are pe conştnţă! Pentru o parte dintre ste mârşăv va fi pedepsit aici. este treaba dumneavoas-ce faceţi! replică banditul. — Ba da. Se rase cu grijă şi. Leflor şi Walker dormeau duşi. spune-i că-i mulţumesc pentru Im Bill Newton şe pierdu în întunericul nopţ. spuse ca pentru sine: — Nemernicilor! Am să ajung în Valea Morţ înaintea voastră voi avea grijă să mi-o plătiţi cu vârf şi îndesat! Mai stătu o vreme nemişcat şi apoi se apropie de cei trei „prieteni" săi. în Valea Morţ! mărturisi fata. -Şi? — Şi-a dat seama că nu mă poate lua de-aici! zise Almy. — Pe albul acela care a vorbit mult cu fata. Walker avu o bănuială şi se duse întins la Almy.lihnit. îl împuşcăm şi gata! — Oh. i Walker sări numaidecât în picioare şi îşi dădu seama că îi dispăruse portofelul. bine c-ai venit! şopti Parker. Va fi o plăcere pentru mine vă găzduiesc. tremurând. domnule Newton! — Nu aş vrea să vă fiu o povară! zise fostul valet. care erau ascunşi într-un tufiş. că. — Să-mi aduc şi eu pătura. Când se trezeşte. — Hm! Nu mai vede lumina zilei? Vai. pe pământ. într-adevăr. Chiar Walker mi-a spus că tu I) bine să fac asta. I lei trei bandiţi porniră apoi spre Valea Morţ. lui Walker treizeci de f/l/boinici. ci ai să munceşti pentru mine".

să aflu că în Valea Morţ se află mai mul oameniii care sunt ostatici. domnule derviş! Newton scrâşni din dinţi şi nu scoase o vorbă. Domnul Firehaiul şi tânărul Hermann Adlerhorst se află acolo! Trebuie să ajungem M Valea Morţ înaintea ticăloşilor ălora! — Dar ceilalţi două sute şaptezeci de indieni Mojave. Asl . Cât m-am aflat alături de RoUjI am izbutit. pe un ton dispreţuitor: — Nu vă mai tot zbateţi.i mai rugaţi şi acum lui Allah? Poate numai El să vă mai ajute! Hm! M aţi recunoscut şi asta mă bucură nespus! Aşa se şi cade. spunând hotărât: — Nu vreţi să vorbiţi? Nu-i nimic! Vă dezleg eu limba! Răufăcătorul era un laş. — Asta e adevărat! spuse vânătorul. dar vânătorul îi spuse. eram că ei mă vor ajuta să o eliberez pe domnişoara Almy.Precum vedeţi! exclamă vestitul vânător. Leflor şi Roulin au plecat împreună cu treizeci de războinici Mojave tot spfl Valea Morţ. hi. care a plecat şi el In Valea Morţ. — Jur că spun adevărul! zise banditul. Vestitul vânător îşi dădu seama numaidecât că era vorba despre un I . Allah! îmi pare bine că ne întâlnim. domnule Firehand! insistă banditul. — Opreşte-te. întorcându-se. uulitul se zbătea. Eu credeam că . —Asta-i o minciună sfruntată! exclamă vânătorul. câine! tună fostul derviş. — Oh. la vederea cuţitului. i-aş fi spus lui Juanito că Roulin m-a trimis la Apoi l-aş fi legat bine şi i-aş fi eliberat pe ostatic din Valea Morţ. — Şi unde voiaţi să ajungeţi? — în Valea Morţ. dacă nu mă-nşel! — Ce? — N-am timp să-ţi povestesc. propunându-şi să-l kăsească pe Winnetou. I-am spus că mă voi duce în Valea Morţ şi acolo voi pregăti toluj astfel încât să o pot salva. Old Firehand K ascunse în dosul unui copac şi aşteptă răbdător. ALLAH! Old Firehand plecase din Valea Morţ. — în Valea Morţ? Ce aveaţi de gând să faceţi acolo? — Să aştept. spuse banditul. Mă rog! Spuneţi-mi. încruntându M*. Nu dură mult şi îl zări pe Sam Hawkens! )ld Firehand aşteptă ca micuţul vânător să treacă pe lângă el. punându-se-n calea banditului. Oh! Ah! exclamă Sam Hawkens. ucnind în râs. ()ld Firehand îl prinse numaidecât cu lasoul şi îl trânti la pământ. — Vor porni în zori tot spre Valea Morţ. domnule Firehand. zări în întuneric un punct care deveni din ce în ce mai mare. domnule Firehand? |*. Dumnea-Mră. vânătorul observă că era chiar Bill Newton! — Allah. Jur pe Dinu nezeu! Puteţi s-o întrebaţi pe domnişoara Almy! Ea vă va spune | a am numai intenţ bune. — Vai. hotărât. Mai ştiu că aceşti ostatici sunt păziţi de t| singur om. că doar IC i unoaştem de multă vreme! Descălecaţi! Vreau să vă spun o Vorbă. care suni aici? — Vreţi să mă înjunghiaţi? — Dacă e nevoie o să vă arăt ce bună e lama cuţitului meu! spuse vestitul vânător. m-aţi recunoscut. Spre surprinderea ia. — Nu mă aştept la vreo răsplată. răspunse banditul. Fostul derviş îşi struni calul şi exclamă: — Old Firehand! — Oh. Cum să mă prindă pe mine' Mi s-a întâmplat să mă prindă nişte indieni şi să-mi ia scalpul. pe mine n-o să mă convingeţi că v-aţi schimbat! clamă Old Firehand. Nu v. — Am auzit multe. Intenţionam s-o scot pe domnişoara Wilkins i mâinile indienilor. Haideţi! ALLAH. iar Old Firehand scoase cuţitul. Vestitul vânător îi luă fostului derviş armele şi apoi îl întrebă: — De unde veniţi şi încotro vă duceţi? Newton tăcu. domnule Firehand! Am vorbit cu domnişoara Aliny. tremurând. l"n îi puse mâna pe umăr. De aceea. ()ld Firehand îl trase pe Newton după sine şi se ascunse într-un Itlliş. De unde veniţi? — De la indien Mojave. cum se simte domnul Wilkins? — Bine. luminate derviş! ■ u lamă vânătorul. — Unde sunt războinic Mojave? — La răsărit. şi de-atunci nu mă mai primlr pe mine niciun războinic Roşu. — Şi domnişoara Almy? — E bine. — Atunci trebuie să plecăm! zise Will Parker. domnule Firehand! spuse New-n. înfricoşat. care se numeşte Juanito.i s-a întâmplat cu multă vreme în urmă. La un moment dat. mirul — Da. Pentru a vedea cine era. replică Sam Hawkcu».255 — Pe mine? replică Sam. Mori. domnule Firehand! — Hm! Trag nădejde că lucrurile stau aşa cum spuneţi! Noi doi nu ne mai despărţim.ilăreţ care se îndrepta spre el. dragă Dick! spuse micuţul vânătoi Trebuie să o luăm chiar acum spre Valea Morţ! Walker. hi! — Ai auzit ceva. hi. domnule. peste apte! Cum aţi izbutit să plecaţi din tabăra indienilor? — Le-am spus că mă duc să cercetez împrejurimile! — Aşa? Domnul derviş se joacă de-a iscoada! spuse Old Firehand. stimate domn! Veţi rămâne lângă mine! Vânătorul se apropie de armăsarul lui Newton şi zări din nou un luct ce se tot mărea. — Vedeţi. ticălosule! strigă vânătorul. Vor să-l prindă pe Bill Newton. — Cât timp v-a trebuit ca să ajungeţi din tabăra lor până aici? — Câteva ceasuri bune. vai! Ce om de treabă sunteţi! zise vânătorul. da. zâmbind. — Nu mă simţeam foarte bine cu ei. — S-o întreb pe domnişoara Wilkins? zise Old Firehand. în schimb. Un lup nu se poate preface în oaie aşa. dând ■nteni calului. domnule derviş! spuse vânătorul. — în ce fel? — Nu ştiu. domnulcFirehand? Vedeţi că nu vă mint? După ce aş ajuns în Valea Morţ. hi. pe un ton tjocoritor. răspunse Newton. — Şi la ce răsplată v-aţi fi aşteptat pentru această faptă? întrebă nătorul. dragă Sam? întrebă Dick Stone. el spuse: — M-am schimbat. două! — N-am de gând să fac aşa ceva! exclamă fostul valet. scoţând revolverul. replică Newton. — De ce nu aţi rămas în tovărăşia lor? vru să ştie vânătorul.

Ostatic sunt în continuare închişi? îl întrebă Old Firehand I» Hermann. — Foarte bine. zise Hawkens. — Am fost în tabăra indienilor Mojave să trag un pic cu ureche dacă nu mă-nşel! Apoi m-am dus iute-iute la prieten noştri şi a pornit cu ei spre Valea Morţ. sir David. puse pe masă cheia de la cătuşe. Apoi se întoarse la Old Firehand. Războinic e au armăsari iuţi se vor întoarce la intrarea în vale. Hermann observase nimic! Drept care luă cheia de pe masă şi părăsi odaia în care se r ■ ostatic. nu! Văd pe cineva! Cine e don nul? întrebă lordul.il ■ Valea Morţ. Hermann îl duse pe Newton în odaia în care se aflau Juanito ţ\ vrăjitoarea. sunteţi singur aici? Nu. ce semăna foarte mult cu actw ilf la cătuşe. alb şi apaş porniră numaidec. pentru a vă salva. Iată câ| indien! V-aş ruga să-l legaţi bine pe domnul derviş. şi primul care ajunse lângă vestitul vânăl fu lordul David Lindsay. domnule? întrebă. — Şi eu mă bucur că sunteţi aici. — Cum doriţi. domnule. iar apoi se apropie 11| Juanito.255 sunteţi în Valea Morţ! Precum vedeţi. Mă gândesc doar că în Valea Morţ se află un sil om care este sănătos şi poate lupta dacă este nevoie. aşa cum || crezut apaş. care îi spuse. pe care o luă şi o băgă în iţilffl după care reveni la locul său. încet. Duşman nu au cum să ajungă aici înaintea noastră. Newton se târî pe podea. — Cum o să-mi scape? zise englezul. Hermann se duse apoi la sir David şi . zâmbind. Pe drum. Sam Hawkens le povesti tuturor ce izbuti să afle-când avusese îndrăzneala de a se strecura în tabăra indien Mojave. Vreau să le rog să mă urmezi. — Mulţumesc pentru intenţie.m Ar fi făcut orice pentru a fi din nou liber. Da. O să fiu tot tiui | cu och pe el! Yes! Războinic Marikopas. privindu-l dintr-o parte. Mi se pare că vin. Vântul iute. Descălecară cu toţ şi Old Firehand era curios cum va decurge lAlnirea dintre Lata nalgut şi fiul său. Bietul om gemea şi se zvârcolea de durere.un ' noastră? — Vă temeţi. râzând. replică Lata nalgut. ajunseră în apropierea vă. Nici Vântul iute nu îşi trăda emoţia. zâmbi i u I — Am o sarcină pentru dumneavoastră! — O sarcină? se miră Hermann. . bătrâna şi Bill Newton. strigând când în când: — Vin! Doamne. unchiule? vru să ştie Hermann. domnule Firehand. iar Old Firel i îl întrebă pe Sam Hawkens: — Credeţi că duşman vor fi ajuns în Valea Morţ în. zise vestitul vânător. Nimic nu trăda sentimen-Hr de care erau stăpâniţi. sir David! Uitaţi-vă bine la el! Lordul se apropie de B-ill Newton şi exclamă: — E dervişul! Zău că-i dervişul! E dervişul Osman! Oh. la rândul său. replică vestitul vânător. pentru că aş dori să-ţi fac o bucurie! — Bucurie? se miră englezul. Asta înseamnă că eu sunt o excepţie! Vino. El ştia că voi veni în Valea JKorţ. domnule Firehand! exclamă lordul. te rog! Sir David îl urmă pe Hermann Adlerhorst şi acesta îl duse în i u laia în care se afla Martin. Alb şi că-enle indiene vor intra în casă. povestindu-i lui Hermann în ce împ jurări îl întâlnise pe fostul derviş. dacă nu mă-nşel! Porniră cu toţ la drum şi în curând văzură înaintea lor casa prejmuită de ziduri înalte. Apoi văzu că bandajul t # acoperea capul lui Juanito era în continuare plin de sânge. sir David! zise Old Firehand. Niciun muşchi nu se mişcă pe faţa parcă uniată în bronz a căpeteniei. — Şi aveţi grijă să nu vă scape. Lata nalgut îşi privi fiul şi îi spuse cât 9 poate de calm: Vântul iute nu este pe veşnicele plaiuri ale vânător. trase cheia din broasca sertarul u i m şi o puse în locul che de la cătuşe. Veneau. — Oh! Mulţumesc lui Dumnezeu! exclamă tânărul Adlerhorst. îl zări pe Vântul Ule şi se opri înaintea lui. • Asta era tot ce îşi spuseră tatăl şi fiul. sir David! spuse Old Firehand. Căpetenia războinicilor Chiricahua intră în curte. Cum stau lucrurile -aici? — Totul este în regulă! răspunse Hermann. Dumnezeule! Vin! Iată-i! Hermann îi puse mâna pe frunte şi îşi dădu seama numalci Al că administratorul lui Roulin avea febră. Hm! Se întâmplă foarte rar ca un nepot să-i facă o bucurie unchiului său! — Aşa? replică Hermann. unchiule! zise Hermann. revoltat. — Da. — Ce zici de bărbatul acesta. Omul aceli Hermann Adlerhorst. — Priviţi-l. într-adevăr. Trebuie să ne sfătuim. banditul îşi dădu seama că în broasca s 1 1 a rului mesei se găsea o cheie mică. când il va vedea pe fratele dumneavoastră Martin. — Cu toţi? — Toţi! Patru sute de indieni şi nişte albi. Sunt sigur că sir David se va bucura nespus. — Domnul fie lăudat! zise vânătorul. Tânărul Adlerhorst lăsă uşa deschisă pen Iru | avea lumină. Mul întâi aş vrea să văd ce face Juanito. micuţul vâ i — Foarte bine! O să-l ducem şi pe onorabilul domn Bill Newton lângă ei! spuse Old Firehand. Bill Newton urmărea cu atenţie fiecare mişcare a lui Heri. Cheia de la cătuşe se all| acum pe masă! Dacă tânărul Adlerhorst ar uita cheia acolo şl m pleca! Privind atent în jur. Către amiază. — Prea bine. Tânărul Adlerhorst fu cuprins de milă. Toţi ceilalţi indieni or să ne epte până hotărâm ce este de făcut. sunt acum aici! zise Old Firehand. El se poate întoarce în satele noastre. sir David! — Tocmai ne îndreptam spre Valea Morţ. Bieţ oameniii mănâncă tot timpul! — Nu a venit nimeni în Valea Morţ? — Nimeni. spuse tânărul Adlerhorst. — Prea bine. da! O să aveţi amabilitatea de a vă ocupa de unt luni dumneavoastră. — Ah. Old Firehand descăleca şi bătu la poarta pe care Hermann o deş-ise numaidecât. Nu s-a întâmplat ic deosebit.îi spuse: — Dear uncie. nici vorbă. pentru a ne ile veste dacă se apropie duşman. El îşi privi părintele şi întrebă: I — Albul nu ţi-a spus că mă aflu aici? Nu mi-a spus. domnule. Englezul exclamă: — Domnule Firehand! Tare bine-mi pare să vă văd! Yesl — Cum să mă tem? Nici nu poate fi vorba de aşa ceva! rej Old Firehand. Hermann merse în odaia fără geamuri în care se aflau Juanilo. — Nu vă mai faceţi griji. vreau să te rog ceva! — Ai o rugăminte la mine? întrebă lordul. domnule Firehand. continuând să zâmbească. Aha! Am priceput. vrei să-ţi împrumut nişte bani! — Oh. Fiind ocupat cu Juanito. ticălosul Bine că ai căzut în mâinile noastre! O să-ţi arăt eu! — Vă rog să-l lăsaţi. răsunând uşurat.

I 'oninul este nepotul dumitale! Ai ocazia să-l îmbrăţişezi! — Mar. I'ierzându-şi întrucâtva răbdarea. Sunt un prieten de-al domnului Roulin! minţi banditul. Nu trebuie să vă mire că sunt atât | de slab! Am trudit în mina lui Roulin! — în mina lui Roulin? Cine-i domnul? întrebă englezul. poate că ar trebui să mănânc mai mult. — Mai întâi aş vrea să aflu cine eşti dumneata! exclamă bătrâna.. Martin! Nepotul in. u. Doar când şi când se auzeau ■imetele şi urletele lui Juanito. zâmbind cu amărăciune..255 — Hm! Eu ştiu ce să spun? făcu lordul. tin Adler. domnule! spuse Martin. banditul întrebă: | — Cine mai e aici? I — Doi oameniii. . uimit. lui Bill Newton i se păru că era din nou liber. îmi dau seama că s-ar cuveni să mănânce mai mult! — Da. — Domnul este fratele meu. — Şi cine eşti dumneata? vru să ştie Newton.. în încăpere era linişte şi întuneric. o femeie şi-un bărbat! replică vrăjitoarea. horst! zise lordul. Martin Adlerhorst! zise Hermann. Martin! Vino să te-mbrăţişez.. scumpul meu nepot! Din momentul în care Hermann închisese uşa odă în care se i' i M -au ostatic.

Patru sute de indieni! ()| să ne ucidă cu siguranţă! — Bineînţeles că or să ne ucidă! replică banditul. dacă n-am fi legaţi! — Dacă n-am fi legaţi. señoral spuse Newton. señoñ \ — La dracu'! exclamă banditul. — Nu ştiu! — Câte ieşiri are casa asta? — Una singură. señoñ strigă bătrâna. pentru a se sfătui asupra celor ce erau de făcut împotriva bandiţilor şi indienilor Marikopas. au spus că ne sunt prieteni. Hermann îl căută pe Old Firehand şi îi dădu cheia pe care o luase de pa masă. — Groaznic! Cum s-a întâmplat? — Doi netrebnici au venit aici. ce-am putea face? întrebă Newton. — Nu ştiu! replică vrăjitoarea. — Ce are de gând fratele meu alb? întrebă Winnetou. — Fiecare trebuie să-şi primească pedeapsa. zise Winnetou. señoñ gemu bătrâna. I'oate izbutim să-i luăm ostatici pe indien Mojave. señor1. Señor Roulin are să vină aici şi liberi! i ■ fim iar — Nu vă mai gândiţi la asta. Ehei. — Hotărârea fratelui meu alb este una înţeleaptă! spuse căpetenia Marikopas. aflu în slujba domnului Roulin. Săgeată de fier şi Lata Nalgut să mă urmeze. îngrozită. — Roulin m-a trimis încoace să văd cum stau lucrurile şi am fo prins! — Oh! exclamă vrăjitoarea. El l-a scalpat pe Juan i l ol Dar dumneata cum de-ai ajuns aici. Cei ce nu se fac vinovaţi de nimic nu trebuie pedepsiţi! Indien Mojave au fost momiţi de către bandiţ albi. dai s-au purtat cu noi ca nişte duşmani. Printre ei se afla şi un indian. răspunse vrăjitoarea.■' — Oh. A|'^ I scuturat de un fior! Gândul că avea să dea och cu Walker şi l îl înnebunea! WTNTNETOU ÎNVALEA MORŢ I * 273 După ce îl lăsă pe unchiul său în tovărăşia lui Martin. Apoi Old Firehand intră în salon împreună cu şef de trib. — Se cuvine să moară cu toţ! zise Lata nalgut. Le vom spune apaşilor ce au de făcut După aceea. Mai bine taci! Parcă ai fi însuşi necuratul! Newton tăcu şi se gândi dacă se cuvenea să-i spună băl i an i • 4 are cheia cu ajutorul căreia ar fi putut desface cătuşele. — Nici eu nu sunt pentru vărsare de sânge! zise Old Firehand. Dumnezeule! Nu mai vorbi. — Nu mai vorbi aşa. señoñ Te rog nu mai v« nli gemu bătrâna. în care să ne pulcm ascunde. fără a lupta împotriva lor. Ei i-au eliberat pe cei ce mim ceau în mină. Vor fi lăsaţi să intre în curte. I e îi vor lua ostatici. înainte de a părăsi odaia în care se găseau ostatic. în Valea Moi (il se află acum două sute de războinici Marikopas şi două sute de ap i . — Şi cel care geme şi urlă? vru să afle Newton.Karl JÁaj 272 — Aşa? Atunci ar trebui să mă cunoşti! Eu sunt señora Arabella şi mă Săgeată de fier va găsi cu siguranţă un loc prielnic. — Ce-a păţit? — L-a scalpat indianul. — E Juanito. unde au să-i aştepte o sută de apaşi. — Fraţ mei roşii se vor ascunde. iar indien Mojave au să vină [•ici. marele ţi I . Suntem pierduţi! Cu a tic-va mi pierduţi! Ar trebui să ne obişnuim cu gândul că în curând avem t |j ajungem în iad! — Oh. dacă a făcut un rău! i ş i dădu cu părerea Winnetou. — Fraţ mei. — Am putea ieşi de-aici? o întrebă Newton.

răspunse vestitul vânător. Nu «-ar putea să stea la poartă fata aia tânără? Cum îi zice? Ah. peni cătuşe. pentru a-i întâmpina pe duşmani. Anita! zise Omul de argint. îşi dădu cu părerea micuţul vânător. vădit indispus. căci se gândise la toate.. domnule! replică Anita. rânjind ca un diavol... îndată ce banditul deschise uşa. Winnetou îl legă fedeleş.. A căzut şi nu e în stare să meargă. hi. — Aşa? zise Roulin.. La un moment dat. Aşa? Foarte bine. — Bine-aţi venit la dumneavoastră acasă.. Bse Old Firehand. — Oho! Sunt gata să mă las mâncat cu Mary a mea cu tot. Roulin intră mai întâi în camera sa. replică fata. Omul de argint îşi dădu set că fusese păcălit şi acum privea cu nestăvilită ură la vânător şi apaş. lăsând ca în grija unui indian. în spatele celor doi ne . auziră bătăi în uşă. Old Firehand ceru ca o sută de apaşi să descalece şi să se ascund I în curte şi în casă. Omul de argint spuse: — Fraţ mei roşii să rămână aici! Apoi îi duse pe Walker şi Lcfloi în salon.. — Şi nu mai trebuie să facem nimic decât să-i aşteptăm | duşmani? vru să ştie micuţul vânător. noi am aju deja aici şi tragem nădejde că ne vom înţelege cu dumneavoa'. şi una mai mică.. Veslilnl vânător vru să spună ceva. — Aşa? Atunci poate că ar fi bine ca Anita să-i spună lui Roulin 0 minciună. onorabile dom Mai întâi şi mai întâi aş vrea să aflu ce aveţi la brâu şi prin buzu ni La brâu Omul de argint avea doar arme.iflau Walker şi treizeci de războinici Mojave. Sam Hawkens se apropie de Old Firehand şi îi spuse. Walker şi Leflor îşi puseseră puştile într-un colţ al Ionului şi se aşezară pe câte un scaun. şi fata începu lA tremure când află ce avea de făcut. spunându-le: V-aş ruga să mă aşteptaţi. căci mai este nevoie de dumneavoastră! între timp. ce-o să se mai mire! Ce surpriză o să-i facem! Anita se retrase iute.. în cele din urmă. zâmbi ml prefăcută blândeţe: — Domnule Roulin. — Dacă vor face această prostie. Săgeată de fier luă cu sine războ. intraţi! Descălecară cu toţ.. — Desigur. Precum vedeţi. hi. hi. hi. zâmbind cu dispreţ. hi! — Hm! — Ar trebui să le deschidă bătrâna. merită să fie spânzuraţi cu MM dacă nu mă-nşel. . în câteva clipe.. dar tocmai atunci veni în galop un apfl care dădu de ştire că treizeci de războinici Mojave se îndreptau spfl Valea Morţ. domnule Sonal. zise Old Firehand. rămaşi precum... vor iul 1. Foarte bine! înseamnă că domnul Bill Newton n-a sosit încă! O să vină el! Oho.. mi-am amintit! Anita! •— Dar Roulin se aşteaptă ca Juanito s-o fi dus pe Anita în mină.. hi! — De ce spuneţi asta? — Păi cine va deschide poarta. în schimb. Cei doi răufăcători sr viră miraţi şi. — Cred că totu-i pregătit. pleca! O să încui eu însumi poarta! Stai! Ia stai puţin! A venit i aici în lipsa mea? Nu. veţi avea de suferit. să facă toate urde bătrânei. Juanito nu avea altă soluţie I să o lase pe Anita să deschidă poarta şi. Omul de argint o întrebă. Fără a mai sta pe gânduri. unde se aflau Old Firehaiul şi Winnetou. v-aş ruga să nu vă mai agitaţi! Cruţaţi puterile. Walker strigă: — Intră! — Da. domnule Firehand? — Eu. Anita deschise şi îi văzu pe Roulin şi Leflor. dacă ndien Mojave vor intră în curte atunci când au să vă zărească. hi. Când o zări pe Anita.. fi se hotărî să deschidă poarta în momentul când aveau să sosească Roulin şi tovarăşii săi. Dacă itoarea ar fi fost cu adevărat bolnavă. zâmbind. în general. vânătorul îi spuse. Apoi răsunară bătăi Alţernice în poartă. domnilor! Trebui să stau de vorbă cu Arabella şi cu Juanito. pe care ba i ui i o folosea pentru a descuia poarta şi uşile... în cele din urmă. dar ea e ostatica noastră. încruntându-se: — Tu aici? Unde-i bătrâna Arabella? De ce nu a deschis ea? — Nu poate. După ce intrară în curte. una mai mare. nu-i aşa? — Da. hi. A căzut? se miră Roulin...il spuse Old Firehand. în vreme ce Old Firehand îi scotea tot ce avea prin buziuu Roulin se zbătea. Old Firehand îl apucă de gât. în buzujfl erau destul de mulţi bani şi două chei. încercând să-şi desfacă legăturile.i Dacă vreţi să ne faceţi greutăţi. După ce îşi termină treaba.1 iu curte? Nu trecu mult şi se auzi tropot de cal. Când? La câteva zile după ce aţi plecat dumneavoastră. dar se linişti.. şi Roulin le spuse tovarăşiiilor săi: — Poftiţi. — Războinic Mojave vor veni aici? Vreau să spun. Old Firehand îi explică Anitei cum stăteau lucrurile. ata se descurcase de minune.. răspunse Anita.. — Nici astăzi nu a venit nimeni? — Nimeni. domnule! răspunse fata. şi ca apaşilor care intraseră în curte şi dispăru 1 • galop.WDSTNETOTJÎN VALEAMORŢ 275 SAM HAWKENS FACE O DESCOPERIRE IMPORTA* 1A Old Firehand ieşi din casă împreună cu Săgeată de fici Războinic Marikopas şi apaş erau deja pregătiţi de luptă.

| — Nu pot face asta! zise războinicul Mojave. Indianul nu îl cunoştea pe Old Firehand şi de aceea nu se gândi la nimic rău. iar apoi îl urmă pe vestitul vânător. Dick Stone. îi cunoaşteţi? vru să ştie Hawkens. | — Dar trebuie să vă amintiţi! insistă Dick Stone. cu prefăcută mirare. pentru că în încăpere intri Old Firehand şi Winnetou. v-aţi făcut prieteni nişte albi care sunt certaţi cu legea. hi. onorabile domn! repUcă Stone. Când îi zăriră pe cei trei vânători. I — Dacă nu vei face asta. care era un om tăcut şi calm. — Fratelui meu Roşu nu are de ce să-i fie teamă! spuse vânătorul. nu! Nu mă numesc Walker! spuse banditul. Will Parker şi Dick Stone. privindu-l pentru o clipă pe Lefloi Domnul este vărul meu şi se numeşte tot Palmora. Ştiu bine că vă ■ Li» Inseraţi pe faţă cu praf de cărbune şi pretindeaţi că sunteţi negresă! Aţi izbutit să mă duceţi de nas şi mi-aţi scăpat! — Cred că mă confundaţi. — Oh! Mă iertaţi! V-am confundat. Unul dintre ei avea capul împodobit i u semn că nu era un războinic oarecare. De acolo se Mtleau zări foarte bine războinic Marikopas şi apaş. îşi lăsă deoparte lancea. * Deocamdată are de vorbit cu doi domni. Vânătorul se apropie d îi spuse: Fratele meu Roşu să vină cu mine. Hliniştit. vrând să şi puştile. [ . îşi ieşi în mod neaştep-tal din fire şi izbucni: — Vă mai aduceţi aminte când aţi prins peşte în apropierea pl. — Sun. Şi eu care credeam că sunteţi u anume Walker. . Ei trebuie să fie pedepsiţi. ne-am gândit că trebuie să venim aici pentru a vă saluta respectuos. asta nu se poate! — Vai. Ne aşteaptă domnul Roulin. cum vorbiţi. — Voi nu ne-aţi făcut niciun rău. dacă îmi îngăduiţi să-ntreb? — Domnul? întrebă Walker. Vreţi să ne împiedicaţi s-o facem? —Toţi ştim că Inshava nonton nu minte niciodată.. Walker şi Leflor înlemniră. bandiţ vrură să sară în picioare. scutul. uimit. recăpătându-şi calmul. sunteţi oaspeţ lui. precum şi câţiva albi. — îmi cer scuze! exclamă vânătorul. — Uff! Uff! Uff! exclamă războinicul Mojave. în doar câteva clipe.. îl jigniţi! — Ştie că vă aflaţi aici? întrebă Walker. înălţând din sprâncene. domnule! zise banditul. Oamenii despre care vorbeşte Inshava nonton sunt cu adevărat rfli. Aşa mi-a poruncit şeful de trib şi trebuie să ascult de Iporunca lui. domnilor! Trag nădejde că nu v-am tulburat! Am auzit şi noi că ar fi sosit nişte prieteni de-ai domnului Roulin şi. de faţă. domnule! exclamă Hawkens. Old Firehand ieşi în curte şi îi privi pe războinic Mojavc aşteptau pe Roulin. zâmlm — Văd că aţi ajuns aici. replică indianul. a fi jignit. domnule! protestă Walker. în salon îşi făcură apariţia Sam Hawkens. IM păcate. — Nu i-am întâlnit nicicând.mtaţiei domnului Leflor? — Peşte? Nu am prins nicicând peşte în apropierea plantaţiei domnului Leflor! zise Walker. iar vestitul vânător îi povesti în câteva cuvinte ce făcuseră Walker. Ce anume e ciudat? — Dumneavoastră semănaţi cu un anume Walker.. nu putem rămâne foarte multă vreme în tovărăşia dumnr voastră. dacă nu mă-nşel! spuse micuţul vânător. îi pot dovedi fratelui meu Roşu că nu mint! spuse Old Brehand. cel pe care indien îl numesc Inshava nonton. prefăcându . şi Old Firehand ■continuă: —îmi pare rău că aveţi acum asemenea prieteni. vai! exclamă Dick Stone. Cred că se întâmplă cev ciudat! — Ciudat? întrebă răufăcătorul. Eu sunt nevoit |M'i apăr. fără să clipească. desigur! zise Walker. arcul şi săgeţile. — Da' pe bun mei prieteni. Leflor. lui Roulin? întrebă Walker. prefăcându-se ca regretă aşa-zisa confuzie. " 281 — Oh. ■— încă nu. hi. dar Sam Hawkens le spuse liniştit: — Nu vă ridicaţi. silindu-se să zâmbească. Războinicul păşi în încăpere şi înmărmuri. Dar domnul de lâng dumneavoastră cine este. domnilor! Nu-i aşa că nu vă aştern ne întâlniţi? Credeaţi că veţi ajunge aici înaintea noastră? — O să le arătăm că suntem şi noi aici. care a ucis-o pe Mătuşa Droll şi care-şi mai zice uneo şi Hopkins! — Desigur. Oh. înaintea lui se aflau ■ douăzeci de apaşi. — Vai. Cine sunteţi dumneavoastră. Old Firehand deschise uşa unei camere şi îi spuse indianului: — Fratele meu Roşu să intre aici. şi i a -seamănă cu nişte răufăcători! Hm! Putem îndrăzni să ne aşezăm noi? 280 Karl JVtay — Fratele meu Roşu trebuie să mai ştie că aici se mai află o sulă de apaşi. iar noi am trăit în pace cu voi. iar Old Firehand le spuse. Indianul îl privi uimit pe Old Firehand. vei pieri împreună cu războinic tribului tău. I — Uffl Uff! Uff! exclamă războinicul Mojave. Will Parker îl prinse de gât pe I şi Dick Stone îl lovi năprasnic. dar eu nu sunt şef de trib. dar va afla. iar asemănai vărului cu un domn ce se numeşte Leflor este de-a dreptul izbitoar Ce ciudat! Doi oameniii pe care-i întâlneşti aşa. pe neaşteptate. Cei doi răufăcători se ridicară de la locurile lor. care se află aici. trântindu-l la pământ pe Walker. noi suntem de patru ori o sută! i i — Oare Inshava nonton îmi poate dovedi că spune adevărul? Da. iar eu sunt Old Firehand. pentru că suntem oaspeţ dânsului. bandiţ legaţi fedeleş. I micuţul vânător. i — Aşa? replică Dick. spuse Old Firehand. hi. hi! Mă cunoaşteţi. Voi sunteţi de trei ori zece. mă rog? — Numele meu este Palmora şi sunt din Los Angeles! minţi ban-iul. Fratele meu Roşu să mă urmeze! Vânătorul îl duse pe indian pe acoperişul clădir. Războinicul Mojave nu scoase niciun cuvânt. dar nu mai apucară s-o facă. Noi ne aflăm i i pentru a-i pedepsi. domnule Firehand.Spre surprinderea celor doi. Fără a mai sta pe gânduri. Roulin şi Bill Newton. ■Din păcate. domnule? — N-am avut onoarea! exclamă Walker. înaintea lui se află Winnetou şi Lata nalgut. — Aşteaptă până ce va veni şeful de trib. Credeţi cumva că onorabilul domn Roulin nu ştie ce trebuie Kă facă o gazdă bună? Oh..

Copi şi soţle voastre vor spune: „Păi inţil soţ noştri au pierit! Ei ne-au uitat! Ei nu ne-au iubit! Pentru a dovt că sunt viteji. La u n semn al vestitului vânător. Voi vorbi în numele vostru. iar Dick Stone se apropie de Old Firehand. |i se va lua o hotărâre. Indianul ce avea capul împodobit cu pene şi părea a fi şeful cetei dr războinici Mojave se întoarse spre ai săi şi. Ştiţi. Mă voi duce la ai mei şi le voi cere să mi pună mâna pe arme! — Fratele meu Roşu este înţelept! Să mergem! Old Firehand şi războinicul Mojave coborâră în curte. dar.. domnule Firehand? întrebă Sam Hawkens.. — Păi da. veni numaidecât răspunsul. domnule Firehand! Dumneavoastră spuneţi asta? i n trebă Sam Hawkens. Veţi primi apă şi mâncare. neştnd ce să creadă. surfl cop şi soţ. hi! — Nu pricep! — Totul este cât se poate desimplu. Dar nu-i adevărat! Nu i deloc adevărat! Aici avem de toate. poate chiar şi noi! — Şi de ce să flămânzească. îngrijorat. oh. Indianul îl privi preţ de câteva clipe şi apoi îi spuse: — Inshava nonton a vorbit aşa cum se cuvine. duşman vor râde de noi. dacă nu vă predaţi! zise vânăto.. apaş veniră şi ei în curte. 11 1 hotărât. oamenii care locuiesc aici au tot ce le trebuie! — Hm! Se poate. domnule Firehand. îi spuse lui Old Firehand: Vitej războinici din tribul Mojave vor face aşa cum le-o cere \mhava nonton. un strigăt de jale se va înălţa printre cei ce | parte din tribul Mojave. hi. dar oa 11 | este mai bine să trăieşti decât să mori? Oare voi nu aveţi fraţi. clipind din ochişor lui v. zise Old l uehand. spuse Old Firehand. Nu vă temeţi de moarte. d o m nule Firehand! Nicăieri nu se zăreşte un copac. Câţiva apaşi duseră în casă armele indienilor Mojave. pentru că fără arme nu putem vâna. — Dar ce.— Inshava nonton să le spună apaşilor de-aici că vrem pace! ziM indianul. dar ifebuie să-mi făgăduiţi că nu aveţi să întreprindeţi nimic împotriva mustră şi că veţi aştepta până ce eu voi fi vorbit cu şeful de trib u u ia se cuvine să-i daţi ascultare. Oare Inshava nonton i-a minţit vreodată pe oamenii roşii? — Niciodată. — Cine spune asta. iar unul dintre ei strigă: t— Vom muri pentru a nu fi niciodată slugile duşmanilor care ne-au învins! ( Old Firehand aşteptă ca indien Mojave să se liniştească şi apoi strigă: — Inshava nonton vă spune că nu veţi fi slugile duşmanilor voştri. care vă aşteaptă în wigwamuri? Copi şi soţle voail vor să le aduceţi vânat. apro pndu-se cu paşi repezi de Old Firehand.i 1 lucru şi găseşte ceva. dar el uită că i ne temem de moarte. micuţul Sam Hawkens e un om deştept! El îşi pune minte. chiar dacă poartă pe cap un scalp cumpăn tocmai din Tekama! Ia priviţi dumneavoastră Valea Morţ. — Vă luăm armele. Acum vă cer să lăsaţi armele deoparte! — Ne veţi lua armele? vru să ştie războinicul Mojave care stătuse ide vorbă cu Old Firehand şi până atunci. domnule? întrebă Sam Hawkens. Old Firehand se apropie de războinicul Mojave cu care stătu* de vorbă până atunci şi îi spuse: — Fratele meu Roşu are de ales între pace şi luptă. replică Old Firehand. — Nu. pentru că noi nu v-am fost şi nu vă vom fi duşmani! — Uff! Uff! Uff! exclamară. iar noi suntem acum slugile ap. dacă nu mă-nşel! — De toate? întrebă vestitul vânător. umflându-se-n pene ca un curcan. înspăimântat. mă rog? — Eu. — Oh. hi. deşi am scotocit toată casa! — Aşa? Aflaţi. clipind din ochişor lui v. — Voi vorbi cu prieten mei. n de gloanţele noastre. iar cuvintele mele vor fi ascultate! — Dacă vă dăm armele. Veţi rămâne aici. dacă nu mănşel! I-am dat jos cămaşa. dar vi le vom înapoia îndată ce am să stau de vorbă cu şeful de trib căruia se cuvine să-i daţi ascultare. Voi sta de v o r b ă şi cu şeful de trib al fraţilor mei. pentru copi voştri? Dacă veţi pieri. dar eu am avut răbdare! Da. — Cum am izbutit? M-am folosit de spatele bunului domn Roulin. — Da. spuse vestitul vânător.im micuţul vânător. — Cine o să flămânzească. — Şi care va fi soarta lor? — Vor muri! Şi voi veţi muri. — Cei trei albi sunt ostatic mei. — Ca. — Poate. — Ştiu prea bine că nu vă temeţi de moarte. Războinic Mojave veniră pe rând şi puseră armele pe care le aveau intea lui Old Firehand. — Ce este un războinic fără armă? întrebă indianul. După ce l-am mângâiat eu de vreo două. în curte. da! Am avut răbdare. eu am schimbat câteva cuvinte cu onorabilul domn Roulin! L-a cam lăsat memoria. iar noi vom muri de foame. Chiar dacă uc veţi reda libertatea.replică indianul. de alta! . ca să aibă ce mânca. zicând: — Sunt prea mulţi cai aici! Cred că vor răbda de foame şi de sete! — Dar în cisternă este apă destulă. ei au pierit. după ce le vorbi cu (tolărâre. şi am început să-i mângâi spinarea cu o funie. trei ori. t — Voi vorbi cu prieten mei! zise vestitul vânător. Oare voi nu trebu trăiţi pentru soţle voastre. hi. replică indianul. Cei treizeci de indieni Mojave rămaseră uimiţi. căci sunteţi r. că eu n-am căutat prea mull dar am găsit ceva! — Cum aţi izbutit? întrebă vestitul vânător. mă rog? întrebă micuţul vânătoi. ■— Pentru că aici nu-i nimic de mâncare. replică vestitul vânător. dacă nu mă-nşel! exi l. o să ne legaţi şi o să ne închideţi? vru să Be războinicul Mojave. Nu se aşteptau || găsească atâţia duşmani în casa Omului de argint. zâmbind ştrengăreşte.işili slugile războinicilor Marikopas!" Cuvântul „slugi" făcu impresie în rândul războinicilor Mo\« care începură să murmure. dar ce le dăm cailor să mănânce? — Hm! O să cam flămânzească! spuse Old Firehand. indien Mojave. — Dar n-am găsit nimic. în vreme ce dumneavoastră aţi stat de vorb indien Mojave. ce-şi spun cu mândrie Mojave. de toate! replică Sam. nicăieri un fir de iarbl Cu toate acestea. şi-a adus aminte de una.i/l» nici viteji. ca să nu-l stânjenească. între viaţă f| moarte! — îl rog pe Inshava nonton să-mi spună unde se află cei trei allil în tovărăşia cărora am venit aici. pentru că Inshava nonton este o mare căpetenie albă Iau deplină încredere în el. Apoi se aşezară liniştiţi unul lângă altul. într-un glas.

primiră mâncare şi ap i Locuinţa lui Roulin devenind neîncăpătoare pentru atâţia oameniii. — Minunat? Domnul Roulin nu crede că-i minunat. — Păi puteţi! De ce să nu puteţi? zise micuţul vânător. sunteţi un om tare deştept! zise Old Firehand. Aici în colţ se află o pompă şi mai multe furtunuri. hi. domnule Firehand! zise Hermann. îi duse pe răufăcători în mină. Juanito! zise Roulin. Cred i eu c-au să se certe! D upă ce fură aduşi în mină. — Uneori. iar micuţul vânător îl intrebă: — Ei? Ce spuneţi. vestitul vânător. în vreme ce micuţul vânător îşi aprinse un trabuc. Sam Hawkens dădu din cap şi spuse. fură chemaţi fi războinic ascunşi în vale. că această minunată casă are şi o pivniţă. cu prefăcută compasiune: — Te doare. într-adevăr.sil I ia pe Old Firehand. o pivniţă în care se poate ajunge din bucătărie. însoţit de Dick. Aşa. hi. Deşi nu credea că războinic Mojave. am vrut să fie laolaltă pentru că o să se certe de mama locului! — Aveţi dreptate. Dacă am putea scoate un furtun pe-aici. . nu-i vorbă. Old Firehand găsi că ideea micuţului vânător era cât se poate de bună şi. Se pare că Roulin se gândise la toate. Roulin îl întrebă pe Juanito. în perei c i gaură. Pentru indieni apa-i mai buni decât berea! — Aha! Vreţi să păstraţi doar pentru dumneavoastră berea ca se află în pivniţa asta. butoaie şi bucăţi mari de carne afumată. care se aflau în curte. de pildă.i vor sosi foarte curând în vale. pe care continentele sunt maron şi mările şi oceanele-s colorate-n albastru! Dacă domnul Roulin n-ar fi deschis gura. domnule Sam Hawkens! — Şi oare nu sunt eu un om deştept? întrebă micuţul vânător. domnule Tshi-kone! — N-aveţi decât să râdeţi. conduşi de Ursul care . luaţi felinarele ţj veniţi încoace! Cred că am descoperit o fântână! Cei doi se apropiara numaidecât şi văzură că vestitul vânăloi descoperise. şi vestitul vânător observă un bo lovan destul de mare. replică Sam Hawkens. Şi indien Mojave. care se apropiase de Old Firehand şi auzise cele spuse de Sam Hawkens. EU. Old Firehand continuă să caute. Will şi Sam. — Oare a te lăsa scalpat este o dovadă de inteligenţă? înliclk] . cinstite Inshava nonton. dacă nu mănşel! — O pivniţă? — Da. hop! dai de intrarea în pivniţă! — Minunat! exclamă vestitul vânător. Oricum. — Sunt de acord cu tine. domnule Firehand. ca ar putea l apă-n voie. hi. — Aşa? Minunat? Şi cine a descoperit această adevărată comoară? — Dumneavoastră. la rândul său. Feste tot se zăreau sticle. doar că va trebui să muiu ini pentru a o scoate de-aici! — Trebuie doar să pompăm. şi-ar fi dat seama că este ceva în neregulă. După aceea. Old Firehand avu impresia că sub bolovan se afla apă şi de aceea strigă: — Domnule Hawkens. hi. Atunci îmi pare bine că s-a întâmplat să mă lovească deşteptăciunea chiar azi! Dar ce spuneţi de trabucurile de colo? Hawkens observase că unele dintre butoaiele ce se găseau în spaţioasa pivniţă erau pline cu trabucuri şi tutun. hi. Dacă ar fi luat cheia tânărului Adlerhorst. hi! —• Acum avem apă şi pentru cai. Old Firehand îl privi pe Sam cu admiraţie.. domnule Firehand? — Minunat! exclamă vestitul vânător. n-au cum să scape! zise Old Firehand. domnule Hermann. — Poate că era bine să nu-i lăsăm pe ostatici laolaltă. dragul meu? — Dracu' să-l ia pe acest Old Firehand! urlă Juanito. — Uneori? întrebă Sam. Este de-ajuns să ridici o dală de piatră şi. pornind spre bucătărie întocmai ca un mândru comandant de oşti. pe care îl ridică numaidecât. se folosi de cheia pe care o luase din buzunarul lui Roulin şi nu de cea pe care i-o dăduse Hermann. tăios. dar haideţi să v-arăt pivniţa! — Pot vedea şi eu pivniţa? întrebă Hermann. După ce le puse cătuşele şi îi prinse cu lanţurile de barele groase din pereţ galeriei. Apoi. — Asta-i minunat! exclamă Sam. chiar şi la situaţia în care ar fi trebuit să reziste unui asediu. Pivniţa era foarte mare şi ceea ce văzură cei trei le tăie respiraţia. fără să bănuiască faptul că Bill Newton avea asupra sa o cheie cu ajutorul căreia ar fi putut desface oricând cătuşele. zâmbind. Mă gândesc să nu pună la cale vreun plan! — Nu vă mai faceţi griji. încet: — Oare nu am făcut noi o greşeală. El l l continuă: — Ce s-a întâmplat aici. dragă Juanito? Administratorul răspunse printr-un geamăt. Dracu' . ostatic tăcură o vreme. şi Omul de ar¡'. l-aş mai fi mângâiat eu. da. iar Old Firehand le ceru câtorva apa i să aducă în bucătărie alimente şi apă.— Aşa? — Da. dar berea i m i pentru indieni. domnule Firehand! Chiar aşa! Bunul domn Roulin şi-a adus aminte. Old Firehand şi Hermann luară câte un felinar şi coborâră cu grijă. O dală f dată deoparte şi se zări o scară din piatră care ducea în jos. hi.mi Capitolul 12 EU. domnule Firehand? — Ce greşeală? întrebă. vestitul vânător ieşi din mină împreună cu tovarăşii săi. Old Firehand trimise câteva is. Nu dură mult. Sam Hawkens propuse ca ostatic să fie duşi în mina de mercur. însă trebuie să şt că prostia ta e mai mare doi şiretenia acestui vânător blestemat! — Prostie? Ce prostie? întrebă administratorul. domnule Firehand.l. Cei trei ieşiră din pivniţă. Ca fură adăpaţi şi indien prim a all mente şi apă din belşug. o fântână. Old Firehand şi Hermann Adlerhorst îl urmară numaidecât. hi! Spinarea lui arată ca o hartă.idi care să îi dea de ştire dacă se apropiau duşman.

Să nu uităm că aţi luat parte la răpirea domnului Wilkins şi a fcei sale. bătrâno! Povesteşte cum s-au petrecut Urile! Arabella istorisi cele întâmplate. dacă aş fi liber! I------Mult succes! replică Newton. Ţi i-a luat! — întocmai! — Pe toţi drac! urlă Walker. pentru că aţi plănuit să mă vârâţi în mina asta nenorocită! — Prost! exclamă Walker. izbucnind în râs. pentru că vom muri oricum! Netrebnicul ăla mi-a spus-că are mulţi bani asupra lui şi. Ce i-aş face eu lui Old Firehand. Dacă vreau. Dacă este mlcvărat ce spuneţi. Am îndrăznit. fără a-i da mercur! ghici Roulin. dar. secătură ce eşti! Unde sunt ban mei? — La Old Firehand! replică fostul valet.H 1 aştepte la 1 han? îi puteai duce mercurul acolo! — Ştiu. Deodată. señor. señor? se tângui Juanito. Am dureri cumplite! îngro-are! Nu mai pooot! — Aşa? Ai dureri îngrozitoare.. — De ce nu l-ai lăsat să aştepte la han? repetă Omul de argint. — Mai bine mă sinucid! tună Walker. te-aş jupui acum pe loc! Te-aş jupui şi ţi-aş pune şi piper pe răni! Spune tu. nemernicule! strigă Walker. întrucât pe Walker îl supăl j foarte tare ideea de a ajunge înaintea unui judecător. cu dispreţ. — Aşa? întrebă fostul valet. — înţeleg. — Poate că am rămas fără plantaţie. F bărbat! — Nu pot! Nu pooot! urlă Juanito. izbucnind în râs. Nu ar avea niciun rost. Juanito? Asta îndrăzneşti să-mi spui? Oh! Ai noroc! Mare noroc ai! strigă Roulin. de-aş fi liber! — Chiar nu avem nicio speranţă? întrebă Walker. señoñ — Ticălosule! tună Roulin. aceste dureri sunt pentru tine o pedeapsă mult prea uşoară! dacă aş putea. aaah! Mă doare! Mă doare cumplit! — Stăpâneşte-te! exclamă Omul de argint.Omul de argint. — Şi ce aveţi de gând să faceţi? Doar sunteţi legat! zise Omul l. — Taci. Doamne Dumnezeule! urlă Juanito. — Ce era să fac. aţi rămas fără plantaţi". De ce? — Fiindcă. — Poate! — Ticălosule! — Ticălos sunt şi eu. De ce nu I . replică Walker. care era ostatic la Apa Albastră! — Bill Newton! exclamă Walker. Ascultă. scrâşnind. argint. să îmi furi ban? — Cum de-am îndrăznit? întrebă.. dragul meu! De I. Toţi. aţi avut grijă să-l eliberaţi pe domnul Bill Newton.. eu Im găsit o cale de scăpare! — Numai gura e de tine! tună Walker. — Netrebnic ăştia or să ne ucidă! exclamă Walker. te-aş jupui de viu! Chiar cine te-a scalpat? Old Firehand? — Nu. — Nu glumiţi. — Nu cred! îl contrazise Roulin. dragă Juanito? întrebă Roulin. señor! — Aşa. pot fi liber în câteva clipe! Hm. simţind că-l cuprind nişte dureri de nesuportat. — Şi ai vrut să-i iei ban. señor. la rândul său. — Atunci nu mai avem ce spera! spuse Roulin. pe un ton batjocoritor.. Mai bine murim decât să ajungei 1 înaintea unui judecător! — Vom ajunge cu siguranţă înaintea unui judecător! spuif Roulin. dar mă bucur mult că te-a prins! Cum de-ai îndrăznit tu. señor! De mult m. dar dintre noi toţi. Am auzit tot ce-aţi pus Ia cale în ceea ce mă priveşte! Nu vă mai plângeţi de faptul că v-am furat ban! — Voiai s-o salvezi pe Almy Wilkins? întrebă Walker. Juanito! exclamă Roulin.. pentru a ne fl pe mâna oameniiilor leg. şi. Fiindcă. pe un ton batjocoritor. — Spune.ili condamna la moarte! izbucni Leflor.1 s p u că are nevoie de mercur pentru a purifica argintul pe care-l sioalfi din mina sa! — Şi nu era destul mercur la mama ta. — Toţi suntem nişte ticăloşi! urlă Juanito. Ah! Oh. îmi pare rău că Old Firehand ţi-a luat ban care erau ai mei. domnule Newton. Ne vom bucura de un proces pe cinste! — La dracu'! exclamă Walker. dacă aş cunoaşte mina asta. între noi este o mare deosebire! în vreme ce dumneavoastră îl înjuraţi pe Juanito de mama focului. — Nu. fostul valet. zise Roulin.u 1 nul replică administratorul.. dar nimeni nu mă po. Totuşi. nemernicilor ce snnle|ll Voi m-aţi târât în toată afacerea asta murdară! Eu sunt nevinn Ml Am cumpărat plantaţia cu bună-credinţă! — Oho! exclamă Walker. începu şi el ai i blesteme pe administrator. Leflor urlă: — încetaţi cu blestemele şi înjurăturile. cum te-a dus de nas! scrâşni Roulin. Orice şerif vă al. dumneavoastră sunteţi cel mai mare bandit. zise Roulin. — Voi găsi eu o cale să-mi pun capăt zilelor! insistă Walker. ind ca un diavol. Old Firehand nu încalcă legea De aceea sunt sigur că ne va duce la San Francisco. — Credeţi... Almy! în afară de asta.. — La dracu'! tună banditul. — Puteţi desface cătuşele? îl întrebă Omul de argint. Foarte bine! Aşa-ţi trebuie. Dacă n-aş fi legat. Tu nu ai nicio vină! O. dar nu cumva să îndrugi vreo minciună! — Nici nu vreau să mint! gemu administratorul. 1 1 Aîn ştreang pentru ceea ce aţi făcut! Oricum.. sec. Bill Newton! Ascultă-mă şi răspunde-mi.. 1 -. scrâşnind. secătură netrebnică. Netrebnicul mi . babo. Administratorul avea impresia că tot capul îi este acoperit de metal încins. — Oh. astfel încât vina să cadă asupra lui Juanito. l i n mă las eu purtat pe străzile din San Francisco! Nu vreau să se uit lumea la mine ca la urs! Pentru că Juanito nu făcea decât să urle ca din gură de ş a r p i Roulin începu să-l înjure ca un birjar.. dar şi dumneavoastră. — Nu sunt prost! tună Bill Newton. señor! M-a scalpat apaşul care lucra în mină! gemu administratorul.. Spune. asta am vrut să fac! — Ai vrut să-l aduci aici pentru a-l ucide! — întocmai. în Dos Palmas? — A spus că are nevoie de mai mult.. stimate domn? întrebă Roulin. suntem gata să dăm totul uităr! 1 . — Da. -— Aşa? Apaşul? Dar cum s-a întâmplat ca Old Firehand să-i eli-bi reze pe cei ce munceau aici? — Au venit şi. onorabili domni! /ise Newton.

încet. în mină! — Unde. De aceea vă spun că voi găsi eu o ieşire din stă mină blestemată! Nu vă luaţi după câinele ăsta scalpat! strigă Roulin. — în vârful unei stânci. stimate domn! replică Newton. în Prescott? întrebă Newton. — Buuun! spuse fostul valet. — Cât aţi spus că-mi daţi? întrebă Newton. stimate domn? — Asta e taina mea! exclamă Omul de argint. domnule! zise Roulin. — — Am băni în Prescott şi îţi voi da o mie de dolari! in|j 1 Walker. stimabile domn? — Nu. Roulin. bine că mi s-a luat totul. pe ce juraţi! Pe satana cumva? — Pe ce vrei tu. Aveţi ban asupr dumneavoastră. izbucnind în râs. Newton! exclamă Leflor. — O să vă dau ban şi o să ieşim de-aici printr-o spărtură în reţele minei. domnilor? — Sunt gata să-ţi dau o mie de dolari. — Dacă aveti o mie de dolari. stimfl domn? — De ce să tac? replică Juanito. Aici nu se află nicio frânghie! — Eşti sigur? întrebă fostul valet. domnule! spuse Newton. Nu aţi putea să-mi daţi încă două m de dolari pentru bun dumneavoastră prieteni? — Ba aş putea! replică Roulin. — Nu vă enervaţi. care se află aici! răspunse Omul de int. sehorl strigă Juanito. imediat. • Pentru că m-am văzut nevoit să aduc în mina mea oameniii pe să-i silesc să trudească pentru mine. — Minte. — O mie de dolari. domnule! spuse fostul valet. Vorbiţi mai pe înţelesul meu. dar o să ajungem I Wilkinsfield şi acolo îţi dau ban! — La Wilkinsfield? Mă faceţi să râd. — Bine! V-aş putea desface cătuşele. tăios. Este limpede că vreţi să-l amăgiţi omul care ar fi gata să vă salveze! ■— Văd că vreţi să mă duceţi de nas. — Jur. vă ascult. onorabile domn Roulin? — Vă dau o mie de dolari! — Hm! Aveţi bani? — Da! — Sus. doar şt. domnule. De aceea am avut grijă MM u nd nişte bani şi sămi pun la îndemână o frânghie. senor\ Dacă aici s-ar afla vreo frânghie. Dumneavoastră nu veţi pune piciorul I Wilkinsfield. dispreţuitor. am să vă destăinui rolul meu! — Prea bine. — Şi dacă ieşim din mină. Ş cum aveţi de gând să mă răsplătiţi. jur că-ţi dau ban! — Juraţi? Oh. — Păstraţi-vă taina atunci! replică Newton.il doi domni dacă le scot cătuşele! — O mie de dolari! strigă Walker. replică.il Şi dumneavoastră. . unde-ajungem? vru să ştie Newton. domnule W. unde se află acum Old Firehand? — Nu. bind batjocoritor. Dacă avei dram de minte. dar mai întâi ar trebui să tiu dacă voi primi ban făgăduiţi şi dacă putem ieşi cu adevărat din dul ăsta. Ia să vedem ce-mi oferă şi ceil. — Da. în casă. domnule Newton. — O mie de dolari? Şi cum voi căpăta eu ban aceştia. Ca să vă I că puteţi avea deplină încredere în mine. netrebnicule! tună Roulin. eu ar trebui s-o u! — Taci. am bani chiar aici. m-am gândit de multă e că s-ar putea să am cândva neplăceri. domnule! exclamă Lefloi — O mie de dolari! Ce sumă! zise Newton.— Aşa? Ce frumos! Şi pe urmă? — Vă vom răsplăti! — îmi place. nu mai puneţi piciorul în Prescott. — Putem coborî de pe acea culme? — Desigur! — Cum? — Cu ajutorul unei frângh. onorabile domn L e f l o i l spuse fostul valet. zău că-mi place! spuse Newton. înseamnă că s-ar putea să aveţi şi mai mult. pe o culme.

am văzut-o. folosindu-mă de. domnul Newton nu-i poate lua dacă nu-l ajută cineva —Spuneţi mai repede! îl îndemnă Walker. — Apaş nu-l pot zări pe cel ce coboară cu ajutorul frânghiei. Roulin tăcu. rânjind. — Linişte! tună Bill Newton. Acum putea fi liber şi bogat! Fostul valet. are acolo o cârciumă! — Foarte bine! exclamă fostul valet. — Da. Am împrumutat de la dumneavoastră peste cinci m de dolari şi nişte amărâte de bijuter. zâmbind ca un diavol. Newton poposi aici o vreme şi se bucură de aerul curat. Cum veţi ajunge la bani? — Dacă ne unim forţele. Aş pierde două ni n . Ce-aţi făcut? — M-am bucurat de aerul curat! zise Newton. — Da. — Dar dumneavoastră nu mai aveţi acea cheie! constată fostul I valet. stimate domn! răspunse fostul valet. domnule Roulin! — Care ar fi aceea? — Ban. domnule Roulin? Vă spun eu! Sunteţi un asasin. în sfârşit. Nu pot vorbi cu toţi deodată! Mai întâi aş vrea să vă spun o vorbă. — Ce mai e? întrebă Roulin. disperat. — Şi cutia? -Şi! — Vedeţi că nu v-am minţit? Ce mai aşteptaţi? Eliberaţi-ne! — V-aş ruga să mai aveţi răbdare. domnule Roulin! — Eşti un hoţ! Mi-ai furat ban şi bijuterle! urlă Omul de argint. După aceea ce facem? — Mergem la Dos Palmas. stimaţi domni! zise Newton. Urcă scara şi ajunse în vârful unei stânci. domnule! zise Newton. pentru că este ferit de privirile lor. onorabile domn? întrebă Newton. domnule! îl contrazise fostul valet.Vă voi crede. Dincolo de acea uşiţă se află o cutie în care sunt ban | ascunşi de mine! — Aşa stau lucrurile! exclamă Newton. — îndrăzniţi să vorbiţi de Dumnezeu. Lingă scara metalică veţi găsi chibrituri! Newton făcu precum îi spusese Omul de argint şi. dar nu eau să-mi mânjesc mâinile cu sângele tău! — Eliberează-mă. aşezânduse pe prima treaptă a scăr metalice. iar vrăjitoarea exclamă: — Spune-i unde-s ban. Chiar la intrarea în această galerie se află o scară metalică. Aţi văzut-o? — Da. ca să ne scoată de-aici! Omul de argint continua să tacă. Aşa! Am izbutit să-mi dezleg şi picioarele! — Luaţi repede un felinar şi aprindeţi-l! îl îndemnă Roulin. nu! strigă Roulin. — Nu pricep! — Chiar lângă stânca de-a lungul căreia se coboară în vale se a I un horn din piatră. fostul valet. Dacă frânghia este legată bine de acel cârlig. uimit. Apoi se hotărî. dolari sau poate că nu m-aş alege cu nimic. Pe acel horn vom putea coborî. dolari! — Nu.1. — Aş putea să te scalpez. pe culme. se zăreşte o uşiţă metalică. pierzându-şi răbdarea. şi de aceea Newton spuse — Am izbutit să îmi desfac nenorocitele astea de cătuşe! A m plec! Aeum ştiu ce trebuie să fac pentru a ieşi de-aici! — La naiba! exclamă Walker. Apoi găsi frânghia despre care vorbise Omul de argint şi se bucură nespus. chiar lângă unul dintre cuptoarele în care se separă mercurul. puse cutia la locul ei şi o acoperi bine. onorabile domn. spuse Newton.. Eu am destul timp! — Dar noi. la Dos Palmas! exclamă Roulin. dacă vă eliberez! — Nu vă înţeleg. zise Omul de argint. după ce «prinse un felinar. se află un cârlig gros. — Dacă urcaţi acea scară. —. Aici. îi fu destul de greu să dea de cutia. începu să râdă ca un diavol. Mama lui Juanito. domnule! exclamă Omul de argint. Ai izbutit să iei cui ut — Da. să coboare în mină. ban! De unde ştiu eu că îmi veţi da. întradevăr. şi zgârcenia dumneavoastră ne va duce pe loji pieire! — Bine. inele din aur şi diverse alte bijuter. stimate domn! — Cum? — Mergem la Dos Palmas? întrebă Newton. — Lângă a cincisprezecea treaptă a scăr metalice despre care i v-am vorbit. ■Mi se pare că ne-aţi vorbit cam târziu despre ban pe care i-aţi ■ascuns! Cum se deschide uşiţa metalică? — Cu ajutorul che pentru cătuşe. — Aţi găsit frânghia? întrebă Omul de argint. se poate ajunge jos. stimate domn! Sunt sigur că avem să ne întâlnim în iad. hotărât. nu se grăbea deloc. ajungeţi în vârful unei stânci. — Dar în vale se află apaş. domnule Roulin? întrebă Newton. IDe acolo ne vom lua alte haine.292 WLNNETOU INVALEA MORŢH 293 — Prea bine! replică Roulin. netrebnicule. îndată ce bolovanul a fost dat deoparte. — O mică problemă. domnule! spuse Newton. E mai bine aşa. care devenise derviş în Orient şi ajunsese. am să te ucid! strigă Walker. liniştit. în bătaie de jo. Mai întâi trebuie ■I ştiu dacă ban se află lângă a cincisprezecea treaptă a scăr — Am descuiat uşiţa metalică. exclamă Newton. cei o mie de dolari. — Veţi avea atât timp cât vreau eu! tună Bill Newton. fostul valet le întoarse tuturor spatele. care nu trebuie să scape de oamenii leg! — Ceee? Vrei să ne laşi aici? izbucni Walker. spuse Roulin. cu profund dispreţ. Aţi pierde trei mu . dar vreau să vă văd atârnând în ştreang! — Ah. Sus. Una dintre barele scăr este goală. Vă voi înapoia totul. bine! exclamă Omul de argint. la mama lui Juanito. rânjind. tăios. ca să trudesc precum un sclav pentru domnul Roulin! Şi eu îl urăsc pe Old Firehand. Bill! strigă vrăjitoarea. domnule! spuse Roulin. — Buuun! Foarte frumos! zise Newton. un răufăcător primejdios. în Vestul sălbatic. Efortul merită însă. care poate fi mutat de la locul I său. zâmbind cu dispreţ.1. în cele din urmă. dar asta numai dacă-mi spuneţi unde suni ban! zise Newton. — Acum desfaceţi-ne cătuşele! strigă Roulin. — Ce mult aţi zăbovit. replică Roulin. fără ca nimeni să ne vadă. pentru că locul dumneavoastră este acolo! Mi-aţi spus că sunt un hoţ! Dumneavoastră ce sunteţi. ca ieşit din minţi. nu. zărindu-l. în interiorul acelei bare se găseşte frânghia despre care v-am vorbit. Ce-ai dacă aş pleca chiar acum? — Nu veţi face asta! strigă Omul de argint. asta! spuse Newton. pentru că Newton găsi în cutia aceea peste cinci m de dolari. Sunteţi mulţumit. putem sparge uşa. — Nu. Să ■■zicem că am luat ban. cu dis|ie| Totul este atât de simplu! în cutie se aflau peste cinci m de do i şi o grămadă de bijuter! — Cuuum? Ceee? izbucni Roulin. ridicând cheia în dreptul felinarului. Nu mai juraţi! Aşteptaţi până mă ■orc! Zicând acestea. domnule Newton! Bine că aţi venit! ex clamă Roulin. — Nu sunt un hoţ. Inctalice! — Acolo sunt! urlă Roulin. — Eliberează-ne! Scapă-ne de-aici! strigară Walker. despre care vorbise Roulin. Spun unde s bfj Oricum. — Da! exclamă Newton. unde aţi vrut să mă închideţi voi. domnule Newton? — Nu chiar! spuse. Sunteţi un om tare zgArt domnule Roulin. Răufăcătorul băgă totul în buzunare. fiindcă sunt sigur că oamenii leg ne vor urmări. Leflor şi vrăjitoarea. Jur pe Dumnezeu că acolo sunt! . pe care mi i-aţi făgăduit? — Am să vi-i dau. în vale. — Nu înţelegeţi. încercând să rupă cătuşele. . se află un bolovan mare. care se Inumeşte Juana Alvarez..

Aţi vrut să mă aruncaţi în mina asta! Aş putea să vă eliberez! Aş putea. eu! . dar vă las aici! Ne vom întâlni în iad! Abia rostise Newton aceste cuvinte. babo? Nici prin gând nu-mi trece! zise Newton. le-ai bucurat de chinurile pe care le îndurau bieţ oameniii care trudeau în mină! Locul tău este în iad! — Salvează-mă. Fără a mai sta pe gânduri. care-l înfiora pe fostul valet. îţi dau zece m de dolari! — Nu te-aş salva nici pentru un milion! zise Newton. exclamă: — Sunt liber! Sunt bogat! Eu sunt liber şi bogat! Eu. îndată 1 lieşi din mină. eu.— Să te eliberez. domnule Newton! exclamă Leflor. Bill Newton urcă iute scara şi. cu vădită nepăsare. că Juanito izbucni într-un i is zgomotos.

Anita încuie poarta şi îl conduse pe Ursul care sfâşie într-o odaie lo a lă . — Du-mă la stăpânul acestei case! spuse indianul. atunci o să mai stam .1. Ursul care sfâşie. eu am scăpat! Sa va I dracu' pe toţi! Eu sunt liber. ca pentru sine: j — Vin indien Mojave! Ei vin. dar. replică Anita.. I ăcu un pas către uşă. .. — Unde se află stăpânul acestei case? vru să afle şeful de trib.. auzind tropot dj 1 cal. — Să aştept aici? zise indianul... la poartă. dar rămase ţintuit locului. izbuti să treacă neobservat pe lângă doi apaşi Porni în fugă spre ieşirea din Valea Morţ şi. Eu nu sunt vreun alb care aşteaptă pAnă ce stăpânul casei binevoieşte să-l întâmpine! [ — Bine. — Războinic Mojave unde se află? — Mănâncă şi ei.. şi indianul întrebă: — De ce a deschis o femeie albă? — Pentru că eu am sarcina de a sta aici.KarlMay Fostul valet ajunse destul de repede în vale şi.. ■and să iasă din încăpere. replică Anita. în vreme ■T Anita se grăbea să iasă din cameră.Nu vreau să aştept! zise. iar voi. — Ce să fac eu aici? întrebă şeful de trib. cu v. cu încăpăţânare. la adăpostul intu nericului.. în pragul odă m afla Winnetou! 11— Unde sunt războinic mei? întrebă căpetenia Mojave. replică tânăra. APARE SOARELE I ndien Mojave se opriră înaintea locuinţei lui Roulin. Ursul care sfâşie descăleca şi bătu la poartă. . vorbă! DUPĂ VREME REA. cei ce aţi rămas în mina.. o să mă mai întâlnesc eu în iad şi atunci. îşi spuse încet.. — Tocmai mănâncă. Anita deschise numaidecât. hotărât. — Aici îşi întâmpină stăpânul casei oaspeţ. dar eu.

Şi cine eşti tu? — Winnetou. hotărât. zise marea căpetenie a apaşilor. — Şi ce cauţi tu aici. — Apaş. de aceea mă aflu eu aici. războinic Marikopas şi comanş sunt duşman indienilor Mojave! exclamă Ursul care sfâşie. hotărât. . — Nu te poate întâmpina. Dacă tu eşti prici' nill lor. al comanşilor. replică apaşul. al războinicilor Marikopas. cât se poate de liniştit. — Unde este Omul de argint? De ce nu a venit el să mă întâm pine? vru să afle Ursul care sfâşie. zise Ursul care sfâşie. — Tu îmi eşti duşman sau prieten? întrebă căpetenia Mojave. — Aşa? se miră căpetenia Mojave. spuse apaşul.298 Karl JVIay 299 — Războinic tăi sunt ospeţ mei. — Uff! Toată lumea ştie că Winnetou este prietenul tutu nil războinicilor roşii! — Aşa este. — Asta depinde numai de tine! zise apaşul. calm. — Uff! Uff! Uff! exclamă căpetenia Mojave. eu. făcând un pas înapoi Tu eşti marele Winnetou? — Da. — Vreau să stau de vorbă cu stăpânul acestei case. veni numaidecât răspunsul. atunci nu poţi fi şi prietenul meu! — Eu sunt acum stăpânul acestei case! zise apaşul. Winnetou este pi ir tenul apaşilor. în Valea Morţ? — Sunt aici pentru a-i întâmpina pe războinic Mojave.

Winnetou nu ţine seama de culoarea pn i ci de suflet! Tu de ce eşti prietenul unor răufăcători şi ai deven duşmanul unor oameniii nevinovaţi? — De unde şt că sunt prietenul unor răufăcători? — Winnetou ştie! Omul de argint este un hoţ. replică Winnetou.— Winnetou este prietenul tuturor oameniiilor buni şi duşman răufăcătorilor! zise apaşul. Căpetenia Mojave se încruntă şi îi spuse lui Winnetou: — Ai îndrăznit să mă atingi. Winnetou îl lovi din nou şi cuţitul îi zbură | din mână Ursului care sfâşie. îţi voi spune eu: patru sute! — Minţi! — Winnetou nu minte niciodată! Ursul care sfâşie păli. — Şt tu câţi războinici Mojave aşteaptă înaintea acestei case? -— Şt tu câţi războinici Marikopas şi apaşi se găsesc aici? replică ! Winnetou. replică Winnetou. şi războinic mei te vor pedepsi! \ Eşti ostaticul meu! — Tu eşti ostaticul meu. liniştit. iar Ursul care sfâşie este prietenul său! Asta îi poa I c a d ut | numai nenorocire Ursului care sfâşie! Căpetenia Mojave scoase tomahawkul de la brâu şi dai In lovească pe apaş. liniştit. . Winnetou se feri cu dibăcie şi îl pocni pe \J{ care sfâşie.ij H netrebnic. îl privi pe Winnetou în adâncul ochilor şi îl întrebă: — Unde sunt cei treizeci de războinici Mojave care au ajuns aici maintea mea? — Se află în această casă. Căpetenia Mojave scăpă tomahawkul din mâini [ scoase numaidecât cuţitul. Ştia foarte bine că marea căpetenie a apar i l o nu r minte. — Nu i-aţi ucis? — Nu a murit niciunul dintre ei. un ut ig.

l l cau ajuns aici înaintea ta. — Aşa? îl poftesc pe Ursul care sfâşie să iasă din această casă! 1 . nu au putut fugi! . numai dacă nu vrei să-mi asculţi sfatul. uimit. Aici se află războinici MariIppas şi apaşi! 11— Este precum spui! zise Winnetou. s-au predat! — Laş! scrâşni Ursul care sfâşie. Eşti ostaticul meu. lăsând capul în pământ. îl contrazise Winnetou. — — Sunt laşi! insistă căpetenia Mojave.dar să nu se predea! — Nu sunt laşi. Nici războinic Mojave. I ■— Da! Winnetou îţi cere să fugi! — Dar nu pot! zise Ursul cate sfâşie. S-ar fi cuvenit să lupte sau să A l g ă . Bţilică apaşul.Să plec? Să fug? întrebă. Sunt ostaticul tău! zise Ursul care sfâşie. Au dat dovadă cu toţ de ■Iţelepciune! — Au luptat? — Nu. şeful de trib.

— Martin? Dragă Martin! izbucni Paloma Nakana. — Nu... eu sunt Almy Wilkins! şopti fata. spuse.... apropndu-se de Old irehand.. veţi avea parte de ■lurpriză foarte plăcută.. recunosc acest glas! exclamă Arthur. iar Sam Hawkens in I M încet în odaie. Sam Hawkens deschise uşa unei canun . unchiule! — A. — Da. Dezlegaţi-i şi adu-ceţi-i aici! Ei sunt liberi şi pot pleca încotro poftesc! Wilkins şi fca lui fură aduşi numaidecât înaintea vestitului vânător. am! spuse micuţul vânător.. dar începu să plângă de fericire. iar fraţ săi vor face aşa cum le-o cere Winnetou. Martin! Precum vezi. domnule Will m zise Hawkens. area căpetenie albă ne-a adus pacea! Nu vom lupta nici împotriva aşilor. dacă nu mă-nşel! — Domnule Hawkens. Deşi era întuneric. rthur nu îi recunoscu pe unchiul său şi nici pe frumoasa dom-Hktară.. Old Firehand se apropie de Winnetou.. Nici bătrânul ■Ukins nu îşi dădu seama că tânărul slab şi palid. şi căpetenia Moj.i ml urmaţi! Porumbiţa Pădur ieşi din încăpere şi îl întrebă pe Sam: — Despre ce este vorba.. prăbuşindu-se pe un scaun. cu greu. ce bine-mi parc c A eşti în viaţă! Cei trei începură să plângă de fericire. Martin! Cât mă bucur că te afli în viaţă! spuse fata. câte nopţi! în fiecare pă m-am gândit la tine! şopti Martin. era nepotul său. domnule? I — Nu este nevoie să-mi mulţumiţi. Ursul care sfâşie le spuse: — Aţi dat dovadă de multă înţelepciune! Pacea va dăim. Ursul care sfâşie îl privi pe Old Firehand şi îi spuse: — Fratele meu să vină cu mine! Vreau să-i dau ostatic! Cei doi ieşiră din clădire.. cet. dar eu mă aşteptam să. — Ce-mi cere marea căpetenie a apaşilor? — îţi cer să ne dai nouă alb care sunt acum ostatic tăi. nici împotriva războinicilor Marikopas! — Uff! Uff! Uff! Uff! exclamară indien. exclamă: — Uff! Inshava nontonl — Fratele meu Roşu are vreo dorinţă? întrebă vestitul vânăm -— Ursul care sfâşie ar vrea să fumeze calumetul cu mar şefl trib ce se află aici. — Şi vom fuma pipa păc? vru să ştie Ursul care sfâşie. mie? se miră Adler.. i liH moaşa domnişoară se trezi faţă-n faţă cu un alb care o s i l .. zise Old Fire-mei. dacă nu mă-nşel! Poftiţi. Domnul Fire hand ne-a adus aici.. — Oh. Trebuie să ştiţi că domnul Arthur are nevoi. replică Porumbiţa Pădur. Dumnezeule! Asia -i chiar o minune! Dumneavoastră aici? Almy ar fi vrut să spună ceva. bătrânul îl recunoscu şi exclamă: — Domnule Firehand. m—Aduceţi ostatic! porunci Ursul care sfâşie... Porumbiţa Pădur îl întrebă: — Cum v-am putea mulţumi. nu am murit! Suntem teferi. zâmbind cu bunătate. vitej războinici ai apaşilor şi indien Marikopas! Cei treizeci de indieni primiră cu bucurie această veste. văd că totul merge bine.. şi asta umai datorită domnului Firehand şi prietenilor săi! — Ah. — Fratele meu Roşu să mă urmeze! îl îndemnă Old Firelifll conducându-l pe şeful de trib în salon. care stătea înaintea lui fără a rosti un cuvânt. replică Winnetou. iar războinicilor care-l însoţiseră pe Ursul care sfâşie nu le venea să creadă că şeful de trib se afla în tovărăşia lui Old Firehand. ini Wlitl tou îi spuse lui Dick Stone să aducă numaidecât armele iml. După ce îi privi pe rând. iertaţi-mă. — Vom fuma calumetul! zise apaşul. Arthur! izbuti bătrânul să spună. — Lângă mine se află Inshava nontonl strigă Ursul care sfâşie. Ce altceva mai d o n fratele meu Roşu? — Să-i văd pe războinic Mojave ce se află aici. micuţul vânător spn i zâmbind: — Ei.. I Old Firehand îi duse pe bătrânul Wilkins şi pe fca acestuia în Hbua în care se afla Arthur. I »upă ce se mai linişti puţin. [ft Ursul care sfâşie. Recunosc vocea asta! Doamne.. încet: A — Domnule.. acolo unde se găseau cei l| zeci de războinici ai săi. Dumnezeule! Este oare cu putinţă? Almy.. ■ După o tăcere apăsătoare.. -— Oh. pnl|i Zicând acestea..... dar pe domnişoara Almy trebuie să v-o pi pentru câteva clipe.. aflaţi în salon. zâmbind.. atunci. Spunând acestea. cu nsufleţire.. Micuţul Sam pricepu numaidecât ce avea de făcut şi se H|bi să-i spună lui Arthur Wilkins că un domn şi o domnişoară mil. cât m-am gândit la tine! Câte zile. domnule Hawkens? întrebă P o m mi Pădur. domnule. — Dacă tu eşti Almy Wilkins. — Un războinic Mojave? se miră Almy.. — Ce altceva îmi mai cere marea căpetenie a apaşilor? — Nu-ţi mai cer nimic altceva. — Domnişoara Wilkins! Almy! şopti omul. — Şi eu m-am gândit la tine... V-aş ruţ'.iu să-i vorbească. — Şi eu credeam că tu şi domnul Wilkins aţi murit! zise Adler. dragul meu Martin! mărturisi fata. După ce îi privi pe rând. — Şef de trib care se mai află aici vor fuma şi ei calumetul? — Da! — Poate Winnetou să-mi făgăduiască asta? — Winnetou le va cere fraţilor săi să fumeze calumetul cu Ur care sfâşie. dacă-ţi dau ascultare? vru să căpetenia Mojave... i i priviri! — Domnule. Vă rog să mă urmaţi.. hotărât. domnişoară.300 Karl May 301 — Ce se va întâmpla cu mine... domnule? — Un războinic Mojave mi-a spus că vrea neapărat să sleit I vorbă cu Paloma Nakana. tu eşti? — Eu. domnişoară. — Vei fi liber. vă mulţumim! Vă mulţumim de m ti* ori! spuse tatăl Palomei. Apoi închise uşa discret şi îi lăsă singuri mt cei trei. Nici nu ştiu dacă v-am putea răsplăti vrm dată pe dumneavoastră şi pe prieten dumneavoastră! -— Haideţi să nu mai vorbim despre răsplată. voiaţi să-mi vorbiţi? — Noi nu. Şi unde este? — Vă aşteaptă într-o odaie. — Şi războinic mei? — Vor fi liberi şi ei. — Oh.. dar şi cu Inshava nontonl — Prea bine! zise Old Firehand. Arthur! exclamă Almy. noi. . pentru a-l vedea mai bine şi pentru a se putea lăuda că jtătuseră lângă Inshava nonton. Vă las în compania nepotului dumneavoastră. dacă nu mă-nşel! — Aveţi nevoie de mine. pe care îl avea Mile. domnişoară. Arthur spuse. Dragă Arthur. spuse Winnetou. vestitul vânător îi făcu un semn discret lui llnwkens. Tu eşti? — Eu! şopti Martin Adler.. domnule Firehand! Doamne. t de mult îţi datorez! — Tu. atunci.. simţind că totul începe ă se învârtească în jurul său.. i odihnă pentru a prinde puteri.

.. Nu-l recunoşti. femeia e sfântă. draga mea! exclamă bătrânul Wilkins. i uglas blând: — Sunt foarte fericit... señorita. domnule.. zise Martin roşiiind. señorita] — Indianul care mă păzeşte nu vorbeşte decât în graiul lui. dragă Almy.. Aţi vrea să mă impresionaţi.iscă un bărbat care ştie măcar engleza! Aşa? zise vânătorul.. credeţi cumva că Old Firehand este un copilandru. Cum îl zări pe vânător. ţaţă! replică Amy.. numaidecât.•..... Acum îmi place cum îmi vorbiţi. vă cer să-mi redaţi libertatea! — Doar judecător pot hotărî dacă veţi fi liberă sau nu.........im plări.. la rândul lor. nimeni nu-i mai vorbise şi I u tratată cu deosebită asprime de către apaşul căruia vestitul v...... señor Firehand! Aş avea o rugăminte! Nu se poate să mă refuzaţi! — Deşi nu s-ar cuveni să-mi mai pierd vremea cu dumnea-■foastră. râzând cu poftă. dar nu veţi izbuti! — Aşa? tună Miranda..........300 Karl May 301 — Da... Alb începuseră să vorbească despre răufăcător prinşi. spuse fata. — îl iubesc mult. trebuie să ştiţi că sunt... . brăţişându-l. señorita] — Ceee? Cuuum? Să-mi ţin gura? strigă Miranda.... — Dar el? continuă bătrânul.. Nn mei apaşului şi al căpeteniei albe erau pomenite cu mult respect. tată? Bătrânul Wilkins făcu un pas către Martin Adler.... dar aveţi milă de mine! — Nu mai jucaţi teatru. nu sunteţi femeie.. sec.. Alb nu dormeau nici ei... iar bătrânul Wilkins le spuse... dar eu am strânl cu ajutorul apaşilor mult argint. desigur! Oare ai fi plecat în căutarea lui Arthur. dragă Martin.. frumoasa /. Winnetou îşi luase puşca sa împodobită cu ţinte de argini | pornise prin Valea Morţ. aşa... i — Aşa ştiţi dumneavoastră să vă purtaţi cu o femeie? — încetaţi! tună Old Firehand. aveau ce s a povestească. vorbeau despre Winnetou şi Old Firehand. señorita] exclamă vânătorul. * înaintea casei fuseseră aprinse mai multe focuri... am să vă ascult.. zâmbind...... căruia dumneavoastră să-i spuneţi tot soiul de poveşti? Miranda îşi pierdu stăpânirea de sine şi pe chipul ei se aşternu disperarea. sărind în picioare. Almy. nu să ■ preschimbe într-un diavol. Te iubesc mult! — Şi eu te iubesc nespus.. N-am de gând I să-mi ţin gura. dragul meu! replică bătrânul Wilkins....... iar Old Firehand îi întoarsi spatele şi părăsi odaia.. izbucni: .. pentru că vă daţi arama pe faţă! Vă voi scuti de prezenţa mea! — Staţi. Indianul îl duse pe Old Firehand în odaia mică şi fără ]•. Mi s-a spus că veniţi din mania.lcza? Şi de ce... ce mi-a fost dată în grijă.... Aţi uitat cât rău le-aţi făcut domnului Wilkins şi fcei sale? Vă poftesc să vă ţineţi gura.. spuse bătrânul Wilkins.Şi? i — Şi mă plictisesc de moarte. — O iubesc nespus de mult pe Almy! zise Martin...... — Despre ce fel de pasăre vorbeşte fratele meu Roşu? — Despre o femeie albă. señorita. Cine te-ar putea hpiedica să-l îmbrăţişezi? Cine s-ar putea pune în calea fericir I Toate doar nepotul meu! — Nici vorbă de aşa ceva! protestă Arthur. señorita] luşul are să vă păzească în continuare! Sunteţi un barbar! strigă Miranda.. roşiiind. señorita*... că sunteţi neamţ! Toţi nemţ sunt nişte barbari care nu să se poarte cu o femeie! Oíd Firehand îi aruncă frumoasei domnişoare o privire care Q îngheţă şi apoi îi spuse: — Trebuie să ştiţi că.. te înşeli.. aşa! zise Old Firehand.... mă rog? Ca să-i puteţi suci minţile? Nu... Dar eu sunt lnav.. Uşa se deschise şi în odaie intrară bătrânul Wilkins şi nepotul u Arthur.. Un bărbat care ştie •j '.■ • îi ceruse să o păzească. nu. — Asta nu mă împiedică să te iubesc din tot sufletul... care şi vine în ajutorul unor nelegn | i ' Dumneavoastră... Din »11 1 • • in care Old Firehand o luase ostatică.. tată! zise Almy. pentru că. atât de mult. uimit: — Almy........ pentru nemţi.. Olil Firehand fu de părere că trebuiau duşi la San Francisco şi da|i pe mâna oameniiilor leg. — Judecător? Nu o să ajung eu înaintea judecătorilor! Nu am făcut nimic rău! — Ascultaţi.. — Ce pofteşte? — Rosteşte neîncetat numele mar căpetenii albe. dar nu o voi mai face nicicând! Sunteţi un prost! — Aşa.. Est* foarte adevărat că plantaţia îi aparţine lui Arthur. drag mei! Iubirea vă va face să uitaţi de suferinţele pe care le-aţi îndurat! Dumnezeu să vă binecuvânteze şl j să vă dea tot binele din lume! * Un apaş se apropie de Old Firehand şi îi spuse: — Marea căpetenie albă îmi îngăduie să-i vorbesc? — Ce are să-mi spună fratele meu Roşu? întrebă vestitul vâ 11 ai oi — O pasăre cântă la urechea mea. Mai mult chiar. señorita] replică vânătorul.... aşa cum pro tindeţi.. ridicându-se în picioare. dacă nu -ai fi iubit? — Ai dreptate..... încât vă puteţi considera nişte oameniii bogaţi' Martin şi Almy se îmbrăţişară... ce faci? Cine este domnul? — Domnul? întrebă Almy. pe i ture nici măcar nu-l înţeleg! [ . — Pe mine? întrebă Adler. în jurul căn i indien se aşezaseră şi începuseră să povestească tot soiul de înt.. señorita Miranda. señor Firehand! Aş vrea să mă pă. kf cu nu! Oh.. Femeia albă despre care vorbise apaşul era Miranda.. zâmbind cu dispreţ. mărturisi fata........ Vil mai pot spune însă că o femeie trebuie să rămână ceea ce este.... da! La Apa Albastră am arginl mult. ci dracul în persoană! De aceea nu am de ce să vă respci i 1 Miranda nu îndrăzni să spună nimic. Mie mi se pare d Almy a ales deja! — Cred că-l iubeşti pe Martin... V-am rugat să liveţi milă de mine... Când şi când..... zise Old Firehand. zise războinicul. îl privi atent şi oi exclamă: r— Domnul Adler! Martin Adler! Dragul meu Martin! Vino să mbrăţişez! Aşa. Frumoasa domnişoară izbucni. zâmbind. Da.. căzând în genunchi: — Señor Firehand! Puteţi fi dumneavoastră atât de crud? Vă voi fi credincioasă toată viaţa... Tu ai voie să-l îmbrăţişezi. Cu toate astea.... în care se afla Miranda.... replică a patul — Fratele meu Roşu să mă ducă la ea. Tatăl Palomei rămase ţintuit locului şi spuse. sunt bolnav şi sărac! — Sărac? Oh...

Asta nu se ■pate! Nu pot să cred aşa ceva! — Oh. Ştiţi cuinvl \ încotro a plecat Bill Newton? — Ştim! răspunse Lefilor. Pe urmă.. de nu. Old Firehand stărui asupra faptului că numai un judei . Tulare şi San Francisco că un răul. dacă nu mă-nşel! — Venim şi noi la San Francisco! spuseră Dick şi Will. Ne-a lăsat a i . Până la . renul porni. e se numeşte Bill Newton. plecase din Dos Pălmaş şi avea de gând să ajungă în San Francisco. împreună cu Dick Stone. Ar h mai bine să taci. nu' o să I mai calc niciodată în Valea Morţ! F Old Firehand se gândi că Arthur Wilkins avea tot dreptul de a da I uităr Valea Morţ. A plecat la Dos Palmas. pentru că vom fi martori la procesul ban ţdor. şi asta în urmă cu doar câteva ceasuri. Old Firehand trimise câţiva apaşi să stea de Bază şi să aibă grijă ca nimeni să nu mai coboare pe acolo. Văcarul îl întâlnise pe fostul derviş în tren.hm Bernardino. dar îi voi însoţi şi eu! Nu de dar vreau să fiu cu och pe ei.300 Karl May 301 Sam. dar fu dezamăgit. înciudat. domnule! zise Hawkens. dar aş da orice ca Old Firclianil să pună mâna pe Newton! Roulin îi povesti vânătorului tot ce ştia. Exami-uand-o atent.. — Asta nu e treaba dumneavoastră! tună Omul de argint. Necunoscutul se apropie de Old Firehand şi spuse: -— Aţi trimis o telegramă în care este vorba despre un răufăcător. señorl Sunt ajutor şerif! Vânătorul îl urmă pe omul leg.... — Newton a avut o cheie? se miră Old Firehand. Vestitul vânător se ridică de la locul său. || destăinui şi faptul că Newton plecase cu trenul spre San F r a m ■ • ■ Old Firehand îi înştnţa telegrafic pe oamenii leg ilm '. Var bucura dacă l-aş prinde şi l-aş aduce aici. zâmbind cu răutate. Old Firehand îl rugă pe Winnetou să se întoarcă în Valea Morţ 'i să le spună tuturor că trebuiau să mai aştepte până a doua zi. pentru a-şi face rost de alte haine. nemulţumit. | — Sunt câteva ceasuri de-atunci. însă Old Firehand înţelesese deja cum Băteau lucrurile şi exclamă: i — Bill Newton a scăpat! Cum o fi izbutit? — Daţi-ne o cheie pentru cătuşele astea blestemate şi o să vedeţi lum a izbutit! exclamă Walker. Roulin vru să răspundă. O să l a i I aşa cum spuneţi dumneavoastră. — Vă pot spune că Newton a fost prins. lăsându-şi armăsarul în grija lui Winnetou.| a plecat! A plecat cu ban mei! — Aşa? Mai aveaţi bani? întrebă Old Firehand. Vestitul vânător nu mai stătu pe gânduri nicio clipă. Mama lui Juanito îi primi cum se cuvine. — Şi aţi ştiut că Newton va fugi? întrebă Old Firehand.. dar aţi avut bunăvoinţa de-a ne pune în lanţuri ca pe nişle câini. Apoi plecă la gară împreună cu Winnetou şi îşi cumpără un bilet pentru următorul tren ce ajungearîn San Francisco. hangiţa îi sputf vestitului vânător cum arătau hainele cu pricina. Old Firehand auzi un bărbat strigând: — îl caut pe señor Winter! îl caut pe señor Winter! \— Eu sunt Winter! răspunse vânătorul. de ce nu v-a eliberat? — A vrut să se răzbune pe noi! exclamă Roulin. dimpotrivă.. şi vânătorul urcă într-un gon. ci pini numaidecât spre Dos Palmas împreună cu Winnetou. señorl spuse necunoscutul L-am băgat la răcoare. recunoscu vânătorul. Dick şi Will se împotriviră... domnule Firehand! — Ia vezi cum vorbeşti... ci îl întrebă pe Walkcr. iar Old Firehand spuif) — Doi apaşi vor rămâne aici. într-u na — Vă voi însoţi şi eu! zise Arthur Wilkins. Cineva coborâse din vârful mun-\ lelui. Spre surprinderea sa. cred că este treaba mea. Se apropie apoi de muntele care se înălţa în mijlocul vă şi observă o frânghie. Ne-a spus-o chiar el! M urcat frumuşel scara aia metalică şi pe urmă a coborât în vale. Orele se scurgeau încet şi. avea dreptul să hotărască asupra felului în care bandiţ urmau a pedepsiţi. numaidecât. Fără a mai zăbovi. şi vestitului vânător i se păru că timpul trece în pas de ele. . Apoi îi luă cu sine pe cei trei vânători şi pe Arthur Wdkins şi se [ |ţrăbi să ajungă împreună cu ei în mină.. Puteţi crede tot ce doriţi! — Când a plecat Newton de-aici? vru să ştie vestitul vânător.. Omul pe care Iul îl reţinuse nu era Bill Newton. te mângâi numaidecât cu lasoul! Deşi surprins de cele întâmplate. senorl exclamă vrăjitoarea. nu-i aşa? — Pe cine să prindem? întrebă Old Firehand. ne vom întoarce aici. Peste un ceas urma să sosească un tren cu destinaţia marele oraş-port. | Trenul intră în gara mică din Dos Palmas. ieşi din casă şi trecu I printre indien strânşi în jurul focurilor aprinse. când amen leg vor sosi la mina lui Roulin. Voia să ajunul la cârciuma Juanei Alvarez.Mai mult decât atât. Femeia îi povesti Iul Old Firehand că un bărbat în haine ponosite trecuse pe la ea ş. cum se une! Vă rog să mă urmaţi! Puteţi avea încredere.Sigur că am ştiut! zise Walker. Oricum. Nemernicul ăla chiar a izbutit Wk scape! i — Cine? Cine-a izbutit să scape? întrebă Will Parker. pentru că aşa o cereau legile nescrise Vestului sălbatic. Los Angeles.n. parase nişte veşminte noi. Old Firehand îşi recapătă stăpânirea de sine şi întrebă: — Dacă Newton a avut o cheie.. judecătd va avea nevoie de noi. observă nişte urme. losindu-se de-o frânghie! Da' ce? Voiaţi să vă dăm de ştire că ono-■bilul domn Bill Newton va fugi? Oho! Am fi facut-o. Necunoscutul aflat în închisoare un cowboy care semăna oarecum cu banditul şi purta acum hai-e lui Bill Newton. Nu avu prea mult de aşteptat. — La dracu'! tună Omul de argint. fiindcă oamenii leg vor v să vadă mina asta blestemată. lepădătură! tună Sam Hawkens. îl contrazise vânfl torul. Old Firehand nu uită să-l descrie amănunţit pe bandit. că. după ce trecu prin San Bernardino Los Angeles. Dom n care ne-au pus în lanţuri ar merita să se mai frământe puţin pentru a-l prinde pe netrebnicul ăla.n umi e purta numele de Bill Newton. — Prea bine. iar vulpoiul Bill Newton pusese că ar vrea să poarte şi el un costum de cowboy. dacă am fi putut. nu-i aşa? 11| aceea v-aş sfătui sămi spuneţi tot ce ştiţi! Roulin nu-i răspunse lui Old Firehand. cu vădită «răbdare. zicând netrebnic trebuiau ucişi. Era erăbdător să ajungă la destinaţie şi să se afle faţă-n faţă cu banditul. señorl — Aşa? — Da. — Dumneavoastră ce părere aveţi? — Cred că ar trebui să spunem tot ce ştim! replică Walker. señorl — Aşa este. Old Firehand nutrea speranţa că îl va prinde pe fostul derviş. Juana Alv... Cum îi zări pe cei cinci. Roulin exclamă: — în sfârşit! L-aţi prins. stimate domn! exclamă Roulin.. — Ba. După terminarea procesului. un loc de care îl legau doar amintiri cumplite. trenul opri în Tulare. a s i l d încât să fiu sigur că nu se mai întâmplă ceva neprevăzut.

............................................................... BILL NEWTON VULPOIUL.......... LA BORDUL „VÂNZĂTORULUI DE SUFLETE"............. VÂNĂTOARE PE RIO COLORADO .............. EU! .................... ...................... OLD FIREHAND......................... 66 CAPITOLUL 5.......... EU..................... 202 CAPITOLUL 6................................ 245 i A I 'ITOLUL Cuprins PARTEA.............. 135 [PARTEA A DOUA ■APITOLUL 1...... TUPTA DE LA VECHEA MĂNĂSTIRE ... Din păcate....................... SAM HAWKENS FACE O DESCOPERIRE IMPORTANTĂ .. BEST CU CHIP DE OM................ 111 9............. FRAŢ................. 216 CAPITOLUL 7....................... 297 .......... 265 I A I 'ITOLUL 11.. ...... Old Firehand se văzu nevoit să-şi continue drumul spre Sari Francisco..... CAPCANE..... ... CAPITOLUL 8. strădanle .................. Bineînţeles că răufăcătorul îi dăduse văcarului şi bani peni 11] a obţine costumul pe care şi—1 dorise atât de mult............. ORAŞUL GROAZEI................... ÎNTÂI CAPITOLUL 1..310 K-l^ urmă.... pentru a-l căuta pe Bill Newton...................... 179 CAPITOLUL 4...... RĂZBOINIC MARIKOPAS ................................. 43 ! CAPITOLUL 4............. WINNETOU..................... DUPĂ VREME REA.... 86 CAPITOLUL 7.. 163 CAPITOLUL 3..s.. EU.... 254 i A I 'ITOLUL 10........... 274 I M'ITOLUL 12..... SEÑORITA MIRANDA................... ......................... 286 ■APITOLUL 13. .................................. APARE SOARELE .................. 235 CAPITOLUL 8.. ALLAH............................... banditul izbutise să-l convingă pe văcar să facă schimb dl haine...................................... 80 [CAPITOLUL 6.................... DAVID LINDSAY........................il se dovediră a fi zadarnice!...... RĂVAŞUL............. PORUMBIŢA PĂDUR................................... VÂNĂTORUL...................... ÎN MICUL GOLF..... 191 (APITOLUL 5............. 27 CAPITOLUL 3...... 151 CAPITOLUL 2....... ALLAH! .... ................ IADUL........... 5 CAPITOLUL 2..

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful