Întoarcerea în Eclipse Bay
By Amanda Quick
4.5/5
()
Currently unavailable
Currently unavailable
About this ebook
Bunicii lor s-au urât din toată inima. La fel și tații lor. Și, pentru că reprezintă următoarea generație din familie Harte și Madison, toată lumea se așteaptă ca și Hannah și Rafe să se urască.
Hannah Harte, deținătoarea unei companii de succes ce organizează nunți, este o femeie cu o viziune sceptică asupra căsătoriei. Dar contrar opiniei celor din jur, ea își amintește de noaptea petrecută pe plajă cu mult timp în urmă cu Rafe, când el s-a dovedit a fi mai mult decât „băiatul cu reputație proastă din familia Madison”. Iar Rafe își aduce aminte, la rândul său, de gestul plin de curaj al lui Hannah, care a demonstrat că spiritul său aprig și sincer era mai puternic decât orice vrajbă istorică dintre familiile lor, salvându-l de o condamnare aproape sigură la închisoare.
Aduși împreună de o moștenire surprinzătoare după ani întregi în care viețile lor au urmat drumuri separate, Rafe și Hannah se întorc în Eclipse Bay și la ostilitățile care încă le mai despart și le leagă familiile. Și descoperă un lucru în același timp încântător și extrem de tulburător: sentimentele care se nasc între ei pot fi mai presus de secrete, trădări și rivalități…
Related to Întoarcerea în Eclipse Bay
Related ebooks
Fluturii Trandafirii Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsCrăciunul lui McNamara Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsFluturii Trandafirii + Fluturele Tern Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsSurori in luna de miere: Prietenie la cutite Rating: 3 out of 5 stars3/5Inca o sansa Rating: 4 out of 5 stars4/5Ochi În Întuneric: Jumatatea Perfecta, #2 Rating: 5 out of 5 stars5/5Eliberarea lui Ariel: Cartea 5 Seria Familia Winston Rating: 5 out of 5 stars5/5Lumea lui Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsDenise și colierul magic Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsRevelionul În Doi: Scumpa Mea Domniță Rating: 3 out of 5 stars3/5Asculta glasul meu Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsDiana Rating: 1 out of 5 stars1/5Răzbunarea nu e întotdeauna dulce: Short-story Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsFrumuseți monstruoase Rating: 5 out of 5 stars5/5Ceasul cel rău Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsMe&Mister Wrong Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsAlessia I + Fluturii Trandafirii I Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsÎngeri şi Vampiri Rating: 4 out of 5 stars4/5Dilema Lui Matt Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsPasiune: Și-A Dorit Un Nou Început Și A Găsit Dragostea Adevărată Rating: 3 out of 5 stars3/5Ma Vei Iubi Mereu Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsFelinare Stinse Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsSalvarea lui Jay: Cartea a Treia din Seria Familia Winston Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsAshleys - Vol. II - Nu-i așa ca ești geloasă? Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsAshleys - Vol. III - Aniversare cu năbădăi Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsPrinderea lui Lily - Fir Viu: Cartea a Patra in Seria Familia Winston & Jumatatea Perfecta Rating: 5 out of 5 stars5/5
Contemporary Romance For You
Superinteligenta Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsFata Rea, Dar Bună Rating: 5 out of 5 stars5/5Un parteneriat fierbinte Rating: 5 out of 5 stars5/5Tot Ce Nu Ti-am Spus Rating: 4 out of 5 stars4/5Lumină în amurg Rating: 5 out of 5 stars5/5Aproape căsătoriți Rating: 4 out of 5 stars4/5Barbatul Aproape Perfect Rating: 4 out of 5 stars4/5Mireasa cu ghinion Rating: 5 out of 5 stars5/5Corporatistul Rating: 5 out of 5 stars5/5Pasiune Interzisa: Invidia Rating: 4 out of 5 stars4/5Sah-Mat Rating: 2 out of 5 stars2/5După ce te-am pierdut Rating: 5 out of 5 stars5/5Cadu Și Mari Rating: 4 out of 5 stars4/5Lecțiile Inimii Rating: 4 out of 5 stars4/5A meritat asteptarea Rating: 5 out of 5 stars5/5Maine E O Noua Zi Rating: 4 out of 5 stars4/5Sub Soarele De Vară Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsDescântec de dragoste Rating: 4 out of 5 stars4/5Un albastru infinit Rating: 2 out of 5 stars2/5O zi Rating: 4 out of 5 stars4/5Viața pe care am visat-o Rating: 5 out of 5 stars5/5Întoarcerea în Eclipse Bay Rating: 5 out of 5 stars5/5Tapetul galben Rating: 3 out of 5 stars3/5Perfecțiune. Însemnări despre trădare și renaștere Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsUltima scrisoare de dragoste Rating: 5 out of 5 stars5/5Dragostea Este Un Pariu: Dorinta Rating: 3 out of 5 stars3/5Eu, păcătosul Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsDe Maine Nu Ne Mai Vedem Rating: 5 out of 5 stars5/5Bărbatul aproape perfect: Roman de dragoste Rating: 5 out of 5 stars5/5Adio Rating: 0 out of 5 stars0 ratings
Reviews for Întoarcerea în Eclipse Bay
52 ratings1 review
- Rating: 5 out of 5 stars5/5ok
3 people found this helpful